CUPRINS

1. PIAŢA DE CAPITAL – CONCEPT, STRUCTURA, FUNCTII SI ISTORIC

2. PIATA DE CAPITAL A ROMANIEI

3. INSTRUMENTELE FINANCIARE

4. PARTICIPANŢII PE PIAŢA DE CAPITAL

5. OPERAŢIUNILE DE PIAŢĂ

6. COTAREA VALORILOR MOBILIARE

7. MECANISME DE TRANZACŢIONARE PE PIEŢELE REGLEMENTATE DIN ROMÂNIA

8. TRANZACTIILE BURSIERE

9. INDICII BURSIERI

10. CRIZELE BURSIERE

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Diana Sabau-Popa, Daniela Zăpodeanu, Introducere in studiul pieţei de capital, Editura Universităţii
din Oradea, 2008

2. Paul-Gabriel Miclăuş&Radu Lupu Piaţa instrumentelor financiare derivate, Editura Economică

,Bucureşti, 2008

3. Leonardo Badea&Florina Mocanu Pieţe de capital.Analiza şi gestiunea plasamentelor financiare,

Editura Economică, Bucureşti, 2007

4. Mihaela Dragotă Decizia de investire pe piaţa de capital , Editura ASE, Bucureşti, 2006

5. Gabriela Anghelache Piaţa de capital. Caracteristici, Evoluţii, Tranzacţii, Editura Economică, 2004

6. Ion Stancu Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului, Ediţia a III-a, Editura Economică 2004
7. Gabriela Anghelache Piaţa de capital în context european, Editura Economica 2009
8. WWW.BVB.RO
9. WWW.KMARKET.RO
10. WWW.AAF.RO
 CAPITOLUL I : PIAŢA DE CAPITAL. CONCEPT,
STRUCTURA, ISTORIC SI FUNCTII
1.1. Definire.

1.2. Structură.

1.3. Funcţii.

1.4. Retrospectiva istorica.

 1.1. DEFINIRE
Sursele de finanţare ale companiilor se împart, în esenţă, în două categorii:
surse interne şi surse externe.

Tradiţional, întreprinderile româneşti au apelat la bănci pentru a-şi acoperi

nevoile de finanţare.

Băncile sunt intermediari financiari care se interpun între agenţii economici cu

capacitate de finanţare de la care sunt colectate resursele şi agenţii economici
cu nevoie de finanţare care apelează la credite.

Piaţa de capital are ca misiune punerea faţă în faţă, într-o confruntare directă a
celor care economisesc cu cei care investesc.
Motivele celor care apelează la piaţa de capital pot fi extrem de variate.

Companiile apelează la piaţa de capital atât pentru a-şi forma şi majora capitalul
social, precum şi pentru a obţine capital sub formă de împrumuturi pentru
diferite perioade de timp.

Societăţile care desfăşoară activităţi de interes public apelează la piaţa de capital

mai ales în scopul obţinerii de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung.

Pentru a-şi putea desfăşura activităţile generale, administraţiile de stat centrale şi

locale apelează la piaţa de capital în scopul contractării de împrumuturi pe
termen scurt, mediu şi lung.
Piaţa de capital = ansamblul mecanismelor prin care capitalurile disponibile din economie sunt dirijate
către entităţile publice sau private care au nevoie de ele.
Piaţa de capital = emitenţii --->SSIF--->investitori
Piaţa de capital = întâlnirea ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri pe termen mediu şi lung.

2 conceptii: concepţia anglosaxonă şi concepţia continental-europeană.

Conform concepţiei anglo-saxone piaţa financiară se clasifica în :
1. piaţa monetară
2. piaţa de capital
3. piaţa asigurărilor.

În concepţia clasică continental-europeană, piaţa de capital cuprinde:

1. piaţa monetară,
2. piaţa ipotecară
3. piaţa financiară.
Pe piaţa monetară au loc tranzacţii cu active monetare pe termen scurt sau foarte scurt,
având loc plasarea activelor monetare temporar disponibile de către deţinătorii de
fonduri şi distribuirea activelor financiare sub formă de credite către solicitanţii
acestora.
Operatori pe piata monetara: băncile comerciale, banca centrală, guvernul, autorităţile
locale, societăţile de asigurare, alte instituţii financiare, întreprinderile, societăţile
comerciale, persoanele fizice
Instrumente principale: cambiile, certificatele de depozit, biletele de trezorerie, cecurile,
bonurile de tezaur, depozitele la vedere şi la termen.

Piaţa ipotecară are în vedere transferurile pe termen mediu şi lung de economii în schimbul
valorilor mobiliare (ipotecile) care atestă dreptul de creanţă asupra acestor economii.
Prin intermediul pieţei ipotecare se mobilizează fondurile necesare construcţiilor de
locuinţe
Operatori: băncile specializate, societăţile comerciale, persoanele fizice.
Instrumente: obligaţiuni ipotecare tranzacţionabile pe pieţele reglementate în scopul
obţinerii de lichidităţi.
Pe piaţa financiară, se vând şi se cumpără active financiare fără a fi schimbată natura lor.
Ea exprimă o legătură directă între deţinătorul de capitaluri şi cel care are nevoie de
ele.

În anumite ţări europene nu se face o separaţie clară între piata monetara si piata de
capital.
Piaţa financiară din România, construită după modelul anglo-saxon, a adoptat principiul
separaţiei obligatorii dintre piaţa monetară şi cea de capital.

Piaţa de capital facilitează legătura dintre emitenţi şi investitori a căror decizie urmăreşte
două ţinte: rentabilitatea cât mai mare şi lichiditatea cât mai ridicată.
Piaţa de capital = emisiunea şi tranzacţionarea instrumentelor financiare pe termen mediu
şi lung.
Piaţa de capital are următoarele caracteristici:
1. este o piaţă deschisă tuturor investitorilor.
2. instrumente financiare sunt tranzactionate pe termen mediu şi lung;
3. valorile mobiliare tranzacţionate aici sunt negociabile şi transferabile;
4. riscul investiţiei aparţine întotdeauna investitorilor şi nu emitenţilor.

Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital, fiind totodată condiţionată de
un proces real de economisire.

Cererea de capital --->societăţi comerciale, instituţii financiare, bancare şi de asigurări, instituţii

şi administraţii publice, organisme de pe piaţa internaţională
Cererea de capital:cerere structurală şi cerere conjuncturală.
Cererea structurală --->nevoia finanţării unor activităţi economice, finanţarea obiectivelor de
investiţii, constituirea şi majorarea fondurilor financiare ale organismelor naţionale şi
internaţionale.
Cererea conjuncturală --->restricţiilor intervenite în acordarea creditelor, absenţei
autofinanţării, deficitului bugetar şi a deficitului balanţei de plăţi externe.
 1.2. STRUCTURA PIETEI DE CAPITAL
I. Din punct de vedere al momentului finalizării tranzacţiilor, piaţa de capital se structurează
în:
- piaţa la vedere - este cea în care instrumentele fin. sunt tranzacţionate cu livrare şi plată
imediată
- piaţa la termen-este cea în care finalizarea tranzacţiei se realizează la o dată ulterioară.

II. Dpdv al obiectului tranzacţiei, avem:

- piaţa acţiunilor
- piaţa obligaţiunilor
- piaţa contractelor la termen- unde valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrarea
şi plata ulterioară.
- piaţa opţiunilor- unde se tranzacţionează valori mobiliare cu livrare condiţionată.
III.Dpdv al modului de formare a preţului instrumentelor financiare, piaţa de capital se
împarte în:
- piaţă de licitaţie – este o piaţă impersonală, organizată cu reguli de tranzacţionare fixate
unde cel care tranzacţionează este obligatoriu agent pentru servicii de investiţii
financiare.
- piaţă de negocieri-este o piaţă informatizată, localizată la sediile intermediarilor, în care
cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul instrumentelor
financiare, fie direct, fie indirect prin intermediari.
IV. Dpdv al producerii şi comercializării valorilor mobiliare: piaţa primară şi piaţa secundară.
Pe piaţa primară noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima dată
iar pe piaţa secundară sunt tranzacţionate instrumente financiare deja aflate în circulaţie.

• Piaţa primară de capital reprezintă emisiunea petru prima dată a valorilor mobiliare
pentru atragerea capitalurilor disponibile, atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa
internaţională.
Pe piaţa primară, emitentul original obţine bani cash, iar cumpărătorii intră în posesia valorilor
mobiliare care nu existau anterior.

Emitentul trebuie să stabilească natura juridică a instrumentului financiar emis si preţul de

vânzare asumându-şi riscul rezultat din lipsa de atractivitate a finanţării.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, emitentul poate să se bazeze pe expertiza proprie sau
poate apela la serviciile unei organizaţii specializate în plasamentul valorilor mobiliare pe
piaţa primară.

Piaţa secundară de capital este piaţa pe care instrumentele financiare îşi schimbă deţinătorii, prin
vânzare-cumpărare, fără ca emitentul să mai încaseze vreo sumă de bani din această
operaţiune.
Cursul bursier al instrumentelor financiare listate la bursă se stabileşte prin confruntarea cererii
cu oferta de instrumente financiare.

Obiectivele pieţei secundare sunt: protecţia investitorilor, lichiditatea pieţei şi stabilitatea

cursului.
Între piaţa primară de capital şi piaţa secundară de capital există o strânsă
interdependenţă, deşi ele au funcţii specifice.

Piaţa secundară nu poate exista fără piaţa primară şi, totodată, funcţionarea pieţei
primare este influenţată de capacitatea pieţei secundare de a realiza transferabilitatea
instrumentelor financiare şi transformarea lor în lichidităţi.

Piaţa secundară de capital este reprezentată în principal de bursa de valori, ca piaţă

organizată, reglementată şi publică, dar cuprinde şi piaţa extrabursieră (OTC),
informatizată şi neorganizată, nelocalizată, care prelucrează de fapt automat şi electronic
tranzacţiile încheiate (NASDAQ – S.U.A).

Piaţa extrabursieră este formată dintr-o reţea de dealeri/brokeri care negociază între ei şi
încheie tranzacţii prin telefon, telex, fax, şi prin reţele de calculatoare conectate între ele.

Ponderea capitalizării bursiere este diferită de la ţară la ţară în funcţie de natura pieţei şi
de gradul de dezvoltare economică a ţării respective.
 1.3. FUNCTIILE PIETEI DE CAPITAL
Modul în care au apărut şi au funcţionat pieţele de capital reflectă contribuţiile importante
pe care acestea pot să le aibă la dezvoltarea economică a unei ţări:

1. Asigură centralizarea tranzacţiilor, prin concentrarea ordinelor de vânzare şi

cumpărare şi permite accesul direct şi continuu la informaţiile de piaţă;
2. Facilitează obţinerea de fonduri pentru investiţii în active pe termen lung;
3. Evidenţiază starea conjuncturală a economiei (barometru al vieţii economico-
financiare). Cursul bursier al actiunilor şi indicii bursieri sunt consideraţi barometre
ale stării ec. şi politice a ţării respective;
4. Asigură eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sistemului financiar.
5. Garantează lichiditatea economiei, prin transformarea rapidă a valorilor mobiliare în
capital bănesc.
6. Motor al vieţii economice prin faptul că valorile ajung de la cei care au surplus la cei
care au nevoie de ele.
 Piaţa de capital implică totodată şi anumite costuri şi alte dezavantaje pentru
emitenţi şi investitori:
- inevitabilitatea crizelor economice;
- costurile de intermediere ale instituţiilor pieţei de capital,
- perioadele de rată înaltă a dobânzii după perioade lungi de rate real negative,
- instabilitatea preţurilor şi ratelor dobânzii etc.

 Pieţele de capital eficiente obligă companiile să concureze pentru fondurile

investitorilor, preţurile fiind privite ca o „etichetă” pentru valoarea pe care
investitorii o asociază investiţiei lor.
1.4. Istoricul şi evoluţia burselor

• Premisele apariţiei şi dezvoltării pieţei de capital:

- dezvoltarea şi concentrarea schimburilor comerciale;
- dezvoltarea societăţilor pe acţiuni;
- apariţia şi dezvoltarea creditului comercial;
- organizarea şi funcţionarea bursei;
- dematerializarea tranzacţiilor.

• Pieţele de capital îşi au originile cu mult înaintea erei creştine, în perioada greco-romană.
• „asirienii au realizat primele bănci, iar grecii au inventat moneda, romanii au imaginat
primele burse de valori”.

• Romanii au organizat primul sistem bursier.

• Publicanii au înfiinţat societăţi în comandită pe acţiuni ale căror acţiuni se negociau de
către argentari în bazilici construite special în acest scop.
• Prăbuşirea Imperiului Roman a însemnat şi destrămarea primului sistem bursier pentru o
perioadă de aproximativ 500 de ani.

• Bursele, ca pieţe secundare, au început să se dezvolte începând cu anul 1100 d. Ch.

• Târgurile care se organizau periodic în marile oraşe jucau rol de „burse”.

• Dar datorită realizării unui comerţ la nivel mondial si a progreselor înregistrate, importanţa
târgurilor regionale a început să scadă ele fiind înlocuite de centre comerciale specializate .

• Denumirea de „bursă” provine de la numele unei familii de hangii din Bruges (Belgia),Van
der Burse, care avea sculptat pe frontispiciul hanului trei pungi de bani (bourses).

• Între secolele al XIII-lea şi al XVI-lea hanul ar fi servit ca loc de întâlnire a comercianţilor

care încheiau aici afaceri, negociind metale preţioase şi mai târziu hârtii de valoare.
• Prima bursă s-a înfiinţat la Anvers, în 1531, unde se negociau mărfurile sau scrisorile de
schimb, ce urmau să fie livrate ulterior încheierii tranzacţiei.

• Apoi au apărut alte centre, pe lângă cel de la Anvers: Lyon, Paris, Londra, Amsterdam, New
York.

• În secolele XVI şi XVII s-au construit clădirile ce urmau să adăpostească bursele, tot de
atunci datând şi primele regulamente de funcţionare şi de încheiere a tranzacţiilor.

• Începând cu secolul XVII, evoluţiile bursei sunt uşor de urmărit, dar din păcate, nu există
înregistrări foarte clare şi nici reguli foarte stricte.

• Pana in secolul XVIII nu exista o separare a burselor de valori de bursele de marfuri.

• În secolele XVIII şi XIX s-au pus bazele unor regulamente mai stricte de tranzacţionare şi
organizare, precum şi de afişare a informaţiilor privind tranzacţiile încheiate şi preţul
acestora.
• Tot atunci, au apărut agenţii de schimb, persoane specializate în intermedierea tranzacţiilor
bursiere.

• S-au dezvoltat burse de valori în majoritatea ţărilor europene, S.U.A. şi Japonia.

• În Anglia, prima bursă a fost inaugurată de regina Elisabeta I la 23 ianuarie 1571 sub numele
de „Royal Exchange”.

• În Franţa, prima societate pe acţiuni a fost constituită în anul 1250 de către locuitorii din
Toullouse.

• Abia la 24 septembrie 1724 se înfiinţează bursa din Paris, ulterior înfiinţându-se burse şi în
Lyon, Toulouse, Rouen, Le Havre etc.

• Împărăteasa Maria Tereza a stabilit, în anul 1771, prin decret imperial, prima delimitare a
burselor de valori de bursele de mărfuri şi a înfiinţat în anul 1773 bursa de valori din Viena.
• După Anvers, bursa înfiinţată la Amsterdam în anul 1778 deţine mai bine de
un secol rolul de cea mai importantă piaţa financiară.
• În SUA, bursa de valori şi bursele de mărfuri au apărut aproximativ în
acelaşi timp, la mijlocul secolului al XVIII-lea.
• În data de 17 mai 1792, câţiva mici investitori americani care aveau obiceiul
să se întâlnească în partea de sud a New York-ului au înfiinţat instituţia care
avea să devină cea mai mare bursă a lumii „ NYSE”.
• Mult timp, până în secolul XX, piaţa de capital internaţională s-a confundat
cu pieţele de capital naţionale: Londra, Paris, New York.
• În prezent, nr. burselor de valori trece de 100, din care 18 sunt în SUA, 11 în
Anglia, opt în Germania, şapte în Franţa. Există azi peste 60 de burse futures
şi de opţiuni răspândite în 37 de ţări.
1.5. Apariția și evoluția pieței de capital românești
 Originea burselor- comertul practicat in marile asezari comerciale si târguri in sec. XII-XIV.

 În 1840 a fost promulgat şi aplicat „Codicele de Comerţ al Ţării Româneşti”, care dedica
un capitol special schimburilor comerciale, agenţilor de schimb şi intermediarilor.

 În 1860 exista o piaţă liberă a valorilor mobiliare, a efectelor de comerţ şi valutelor.

 Bursa de Valori din Bucureşti s-a deschis oficial în data de 1 decembrie 1882, pe baza
Înaltului Decret Regal ce promulga „Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi
mijlocitorilor de mărfuri”.

 Bursa de Valori din Bucureşti a fost creată îndeosebi pentru tranzacţionarea titlurilor cu venit
fix, dar şi a acţiunilor societăţilor agricole, industriale, comerciale, a înscrisurilor funciare
urbane şi rurale.
• Speculaţiile în afara bursei erau permise, afectand funcţionarea burselor nou înfiinţate: Bursa de Comerţ
de la Iaşi, Bursa din Bucureşti, Bursa din Galaţi şi Bursa din Brăila.

• In 1883 s-a produs prima criza bursiera, datorită imposibilităţii lichidării poziţiilor pe luna noiembrie a
anului respectiv.

• „Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri” a fost modificată în anul
1886: garantarea operaţiunilor la termen cu un depozit de 15% din valoarea operaţiunii, precum şi
posibilitatea renunţării la tranzacţie după şedinţă.

• Perioada 1882-1904 nu a înregistrat activitatea bursieră preconizată.

• In 1882, existau doar 6 societati pe actiuni.

• Noua lege a bursei din anul 1904 „Legea asupra burselor de comerţ” a instituit Corporaţia bursei, a
înfiinţat Camera de Arbitraj şi a reglementat accesul la bursă.

• Această lege prevedea funcţionarea în România a următoarelor burse: la Bucureşti, o bursă de schimb şi
efecte, de cereale şi mărfuri; la Brăila, Galaţi, Constanţa, Iaşi şi Craiova câte o bursă de cereale şi
mărfuri.
• În următorul deceniu, volumul tranzacţiilor bursiere a crescut suficient de mult pentru ca
BVB să fie considerată în 1913 cea mai importantă bursă din Europa de Sud-Est.

• Ca urmare a declanşării primului război mondial, în anul 1914, Bursa de Valori din Bucureşti
a fost închisă, tranzacţiile bursiere fiind reluate în toamna anului 1918.

• Perioada 1919-1925, caracteristică pentru o „piaţă a taurului”, a adus pentru Bursa de Valori
din Bucureşti o dezvoltare accentuată, tranzacţiile derulate fiind în cea mai mare parte
speculative.

• Începând cu anul 1926, cursurile acţiunilor la bursă încep să scadă, după cei şapte ani de piaţă
în creştere urmând şapte ani de scăderi dezastruoase.

• În anul 1929, ca urmare a crahului bursier global, a fost publicată „Legea asupra burselor”
care a avut ca şi consecinţă unificarea legislativă a regimului burselor din România şi
îmbunătăţirea cadrului de reglementare în domeniul bursier.

• Această nouă lege bursieră a determinat separarea burselor: de valori şi de mărfuri.

• La Bursa de Valori din Bucureşti se negociau acţiuni şi efecte în operaţiuni „pe bani gata”.

• În anul 1932, datorită agravării crizei financiare mondiale, volumul tranzacţiilor cu acţiuni s-a
redus iar cursurile acestora au atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată.

• În următorii ani, până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, bursa de valori a
înregistrat un regres.
• După impunerea regimului comunist şi instaurării proprietăţii de stat din 1948, bursa de
valori a fost închisă, produsele specifice bursei (acţiuni, obligaţiuni) dispărând.

• Perioada anilor 1952-1989 reprezintă o „gaură neagră” în istoria pieţei de capital din
România.

• După 1990, au fost iniţiate mai multe reforme pentru tranziţia de la economia planificată
centralizat la economia de piaţă.

• Primul pas- Promulgarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

• Un alt moment important a fost adoptarea Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale, care a
pus în evidenţă necesitatea unei pieţe secundare de capital.

• În anul 1993, parlamentul a respins proiectul de lege propus de Banca Mondială pentru înfiinţarea pieţei de
capital în România.

• Au apărut şi au funcţionat jocurile de tip piramidal, cel mai celebru fiind Caritas, iar tolerarea acestora de către
autorităţi a generat confuzie în rândul populaţiei.

• Sunt adoptate două acte normative de reglementare a pieţei: O.G. nr. 18/1993 care reglementa tranzacţiile
nebursiere cu valori mobiliare şi organizarea unor instituţii de intermediere şi O.G. nr.24/1993 care reglementa
constituirea şi funcţionarea fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii.

• Prima reglementare completă a pieţei de capital este adoptată în 1994: Legea nr. 52/1994 privind valorile
mobiliare şi bursele de valori, prin care se creează cadrul necesar al apariţiei instituţiilor pieţei de capital:
1.Autoritatea de supraveghere şi reglementare a pieţei de capital, CNVM;
2. BVB;
3. asociaţiile profesionale specifice - organism de autoreglementare: Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori
Mobiliare (ANSVM);
4. societăţi de depozitare şi societăţi de registru: Societatea Naţională de Compensare, Depozitare şi Decontare
(SNCDD), Registrul Român al Acţionarilor (RRA).
• După apariţia Legii nr. 52/1994, piaţa primară şi secundară au început să înregistreze o activitate tot mai mare.

• Prima bursă futures şi de opţiuni din România: BMFMS a fost înfiinţată în data de 14 decembrie 1994, oferind
instrumente financiare derivate specifice pentru managementul riscului.

• După o întrerupere de cinci decenii, BVB a fost reînfiinţată în anul 1995, tranzacţionarea începând în
noiembrie 1995 cu numai şase companii admise la cota bursei.

• Primul an de funcţionare a fost relativ modest d.p.d.v. al volumului tranzacţiilor (sub 15 miliarde lei ROL), însă
numărul societăţilor cotate a crescut de la 6 la 17 la sfârşitul anului 1996 şi 73 la sfârşitul lui 1997.

• Bursa de Valori Bucureşti a fost finanţată de la bugetul de stat, cu condiţia ca, în termeni de trei ani de la
înfiinţare, să ramburseze din comisioanele aplicate tranzacţiilor efectuate suma pe care a necesitat-o înfiinţarea
sa.

• În anul 1996 are loc înfiinţarea pieţei extrabursiere RASDAQ, pentru tranzacţionarea acţiunilor celor 5.700
societăţi privatizate prin Programul de Privatizare în Masă.

• RASDAQ este rezultatul direct al cooperării româno-americane pentru orientarea către sectorul privat al
instituţiilor pieţei de capital.
• Spre sfârşitul anului 1997, piaţa bursieră a intrat în declin, urmând, mersul
economiei.
• Pe lângă cauzele interne ale evoluţiei descendente, şi criza asiatică din 1997 a
determinat investitorii străini să retragă capitalurile de pe pieţele de capital
emergente.

• În a doua jumătate a anului 2000, conducerea B.V.B. a demarat un proces de

restructurare a pieţei de capital.

• În acelaşi an, intră în vigoare a un pachet legislativ ce cuprindea patru legi:

1)Legea privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele
reglementate,
2)Legea privind organismele de plasament colectiv,
3)Legea privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate,
4)Legea privind aprobarea Statutului CNVM
• În 2002 au fost lansate şi primele oferte publice de vânzare de obligaţiuni municipale, care au
fost ulterior listate la cota Bursei de Valori Bucureşti.

• Rasdaq s-a transformat în societate pe acţiuni în anul 2003, când şi-a schimbat şi denumirea,
devenind Bursa Electronică Rasdaq (BER).

• În anul 2003, la Bursa de Valori Bucureşti, s-a listat şi tranzacţionat prima emisiune de
obligaţiuni corporative.

• La jumătatea anului 2004 a intrat în vigoare o nouă lege, Legea nr.297/2004 privind piaţa de
capital având menirea să contribuie la creşterea performanţelor pieţei, la interconectarea
acesteia cu sistemele de tranzacţionare şi compensare-decontare europene şi la diversificarea
instrumentelor tranzacţionabile pe pieţele reglementate.

• Începând cu anul 2005, piaţa de capital din România a intrat într-un proces profund de
reconstrucţie, fiind implementate directivele europene privind piața de capital.

• Bursa de Valori Bucureşti şi-a schimbat forma juridică din instituţie de interes public în
societate pe acţiuni.
• Un moment semnificativ în evoluţia pieţei de capital a ţării noastre l-a reprezentat data de 30
noiembrie 2005 când s-a hotărât fuziunea prin absorbţie a BER de către BVB.

• Cu această ocazie s-a majorat şi capitalul social al BVB, iar numărul acţionarilor a crescut de
la 67 la 71, din care 68 sunt SSIF-urile ce operează la bursă.

• S-a procedat la reducerea numărului emitenţilor listaţi pe segmentul de piaţă Rasdaq, astfel
încât numărul societăţilor tranzacţionabile s-a redus de la peste 5000 în 1996, la aproximativ
1700 în anul 2007.

• Începând cu anul 2005, investitorii au avut posibilitatea să tranzacţioneze la BVB drepturile

de preferinţă, ataşate acţiunilor nou emise cu prilejul majorărilor de capital social.

• Dacă în anul 2000 capitalizarea bursieră reprezenta doar 1,37% din PIB, în anul 2004 aceasta
ajunsese la 13,86% pentru ca în anul 2006, capitalizarea bursieră să depăşească 24% din PIB.
• În anul 2006 s-a derulat cu succes emisiunea de obligaţiuni a Băncii Internaţionale pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în valoare de 525 mil. RON.
• Evoluţiile anului 2007 la Bursa de Valori Bucureşti denotă creşterea sensitivităţii pieţei la
procesele care au loc loc la nivel internaţional.

• Bursa de Valori Bucureşti a reuşit în anul 2007 să-şi diversifice gama de instrumente
financiare oferite.

• În luna septembrie 2007 a fost lansată la BVB piaţa la termen cu primele instrumente
derivate: contractele futures pe indicele BET si BET-FI.

• La finele anului 2007 au debutat trazacţiile cu drepturile de alocare care au însoţit acţiunile
emise de către Transgaz S.A. în cadrul ofertei publice primare iniţiale.

• Oferta Transgaz a depăşit toate recordurile stabilite anterior în România atrăgând subscrieri
totale de 1,8 miliarde euro ce au reprezentat o suprasubscriere de 28 ori a numărului de
1.177.384 acţiuni oferite.

• BMFMS a introdus o serie de inovaţii la nivelul gamei de instrumente tranzacţionate:

contractul futures pe aur (SIBGOLD) şi contractele futures pe acţiuni Rasdaq.
• Aplicarea directivelor Uniunii Europene de către toţi actorii pieţei de capital a reclamat din
partea acestora eforturi şi costuri însemnate.
• Astfel, emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată au trebuit să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară în baza
unei strategii graduale care s-a încheiat la finele anului 2009.

• Intermediarii pieţei de capital beneficiază de la data aderării de „paşaportul unic european”,

care oferă posibilitatea furnizorilor de servicii să opereze pe pieţele statelor membre ale
Uniunii Europene în baza autorizaţiei emise în ţara de origine, fără nici o altă autorizaţie
suplimentară

• În anul 2007 îl reprezintă au fost înregistraţi de către C.N.V.M pe baza „paşaportului unic”
358 de firme de investiţii şi instituţii de credit ale Uniunii Europene şi sucursale ale acestora
în calitate de intermediari.

• Anul 2008 a marcat tranzacţionarea titlurilor de stat la BVB şi debutul pe piaţă al fondurilor
obligatorii de pensii administrate privat, care încep procesul de administrare a resurselor
financiare mobilizate de la aderenţi.
• Indicele BET a pierdut 70,5% din valoare in 2008, cea mai mare scadere din istoria indicelui,
care a anulat cresterile indicelui din 2007, 2006 si 2005.
• Toate actiunile tranzactionate la BVB in 2008 au incheiat anul cu randamente negative, cea
mai mare scadere fiind inregistrata de singura societate de brokeraj listata la bursa: SSIF
Broker (95,25%).

• Pe fondul declansarii crizei fin. internationale, piaţa noastră de capital s-a caracterizat printr-o
volatilitate ridicată, reducerea lichidităţii şi scăderea accentuată a indicilor bursieri.

• In anul 2008, indicele BET a scazut cu 70% si capitalizarea bursiera a BVB a scazut cu 47%.

• In concordanta cu masurile anticriza de la nivel international, CNVM a initiat o serie de

masuri privind supravegherea prudentiala si dezvoltarea pietei:
1.Extinderea monitorizării entităţilor pieţei de capital ce au risc crescut.
2. Acordarea de consultanta gratuita pentru initierea ofertelor publice
3. sustinerea crearii in Romania a unei platforme de tranzacţionare pentru instrumentele
financiare foarte lichide ale emitenţilor străini.
4. Stimularea introducerii unor noi instrumente financiare
5. Implicarea CNVM in diversificarea serviciilor oferite investitorilor de către entităţile pieţei.

• Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat un an de scădere în 2011, după stagnarea din 2010 şi
revenirile parţiale din 2009.

• In anul 2013 piata de capital din Romania a iesit din tendinta de stagnare a anilor precedenti,
multe din actiunile listate inregistrand cresteri de pret.
•
• Anul 2013 a mai consemnat un eveniment major pe piata de capital: infiintarea Autoritatii de
Supraveghere Financiara (ASF), organism unic de reglementare si supraveghere a pietelor
de capital, asigurari si pensii, ce preia atributiile fostelor:
- Comisii Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM),
- Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si
- a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
• Începând din august 2014, ASF a lansat proiectul STEAM, cu scopul de deschidere a pieţei de
capital, de eficientizare şi de facilitare a accesului investitorilor în România, pentru a depăși
statutul de piață de frontieră și a deveni piață emergentă.
• La finalul anului 2014, s-a lansat în cadrul BVB piața alternativă AERO, destinată IMM-urilor și
companiilor nou înființate.
• Legea nr. 151/2014 a acordat o perioadă de un an pentru clarificarea situaţiei emitenţilor
tranzacționați în cadrul acestei pieţe şi pentru încetarea existenţei RASDAQ.
• Activitatea pieței RASDAQ și a pieței valorilor mobiliare necotate a încetat de drept la
data de 27 octombrie 2015.
•
• În urma finalizării restructurării pieței RASDAQ și pieței valorilor mobiliare necotate, un
număr de 311 societăți ale căror acțiuni se tranzacționau pe piața RASDAQ sau pe piața
valorilor mobiliare necotate s-au transferat pe piața reglementată/ATS (5 pe piața
reglementată BVB, 271 pe ATS- BVB și 35 pe ATS - SIBEX.
Fuziunea BVB cu SIBEX
• În ultimul trimestru al anului 2017, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fuzionat prin absorbție
cu Bursa de la Sibiu, Sibex.
• În 24 februarie 2017 proiectul de fuziune BVB- SIBEX a fost semnat de către reprezentanţii
desemnaţi de Consiliile de Administraţie ale celor două societăţi.
• Unificarea celor 2 burse ar fi trebuit să aibă loc de acum zece ani, când au avut loc mai multe
discuţii.
• Din păcate, orgoliile celor aflaţi la conducerea celor două companii au împiedicat de fiecare
dată fuziunea, chiar dacă pentru piaţa de capital a României nu era tocmai normal să aibă
două burse de valori.
• Raportul de schimb dintre cele două companii este de 1 la 83, mai exact o acţiune Sibex este
evaluată la 0,43 de lei, iar una a BVB la 35,87 lei.
• În schimbul acţiunilor deţinute la SIBEX, acţionarii companiei vor primi acţiuni la BVB. Rata
de schimb, al cărei rol constă în desemnarea parităţii acţiunilor societăţilor participante la
fuziune, reprezentând suportul contabil-matematic în vederea emisiunii de noi acţiuni pentru
acţionarii SIBEX, este de 0,012, fiind calculată prin raportarea valorii de piaţă a unei acţiuni
SIBEX la valoarea de piaţă a unei acţiuni BVB.
• Dacă fuziunea ar fi avut loc în 2009-2010 când au avut loc primele discuţii mai serioase,
raportul ar fi fost mult diferit.
• Din păcate, criza nu a ocolit Sibex, iar compania a pierdut foarte mult din valoare. Pe 19
august, Sibex s-a închis definitiv.
• Puţinii participanţi rămaşi şi-au închis poziţiile de pe piaţa futures, iar pe piaţa ATS nu s-au
mai înregistrat tranzacţii în ultimele şedinţe. Piața SIBEX și-a încetat activitatea de
tranzacționare în 09.10.17.
• ASF a avizat în 05.10.17 solicitările operatorilor de piaţă Bursa de Valori Bucureşti şi SIBEX
- Sibiu Stock Exchange privind procesul de fuziune prin absorbţie dintre cele două societăţi.
• ASF a retras ulterior și autorizaţia de operator de piaţă a SIBEX şi radierea din Registrul
ASF.
• Instrumentele financiare derivate sunt retrase de la tranzactionare de pe SIBEX incepand cu
data de 19 iunie 2017. Nu au fost transferate pe BVB.
• Companiile listate pe piața ATS (24 în total) din cadrul SIBEX au fost transferati de drept in
cadrul AeRO BVB incepand cu data de 10.10.2017.
• Pe piața reglementată a SIBEX era listată Sibiu Stock Exchange SA, care după finalizarea
fuziunii și-a încetat existența.
• Așadar, în prezent, Bursa de Valori Bucuresti ofera o alternativa de finantare atat
companiilor mature, care pot atrage capital pe Piata Principala, precum si start-up-
urilor si IMM-urilor pentru care a fost creata piata AeRO. Pe ambele piete pot fi
emise actiuni si obligatiuni.
• În prezent, piața de capital din România este inclusă în categoria piețelor la
frontieră. O piață de frontieră este una cu lichiditatea scăzută, piețele de capital slab
dezvoltate, și venituri mai mici pe cap de locuitor.
• În sept. 2016 piața de capital din România a fost inclusă de către FTSE Russell pe
lista țărilor care prezintă un potențial substanțial de a trece la statutul de piață
emergentă într-un orizont de timp scurt sau mediu. Iar în sept. 2019, Agenţia FTSE
Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, a decis că piaţa de capital
a României va fi reclasificată de la statutul de Piaţă de Frontieră la cel de Piaţă
Emergentă Secundară, începând din luna septembrie 2020.
• Începand cu 21.09.2020, piata de capital din Romania devine piata emergenta
secundară iar Banca Transilvania, Nuclearelectrica şi surprinzător Teraplast intră în
structura indicilor FTSE Global Equity Index.
• Pe termen mediu şi lung se asteapta la un acces mai facil şi o scădere a costurilor de
finanţare a companiilor listate care se pot finanţa prin emisiuni de noi acţiuni sau
obligaţiuni.
•
 CAPITOLUL II: INSTRUMENTELE FINANCIARE
2.1. Definirea şi clasificarea instrumentelor financiare
2.2. Acţiunile
O 2.2.1. Tipuri de acţiuni
O 2.2.2. Drepturi generate de acţiuni
O 2.2.3. Diferitele valori ale unei acţiuni
2.3. Drepturile de subscriere, drepturile de atribuire, warantele

2.4. Obligaţiunile
O 2.4.1. Elementele caracteristice ale obligaţiunilor
O 2.4.2. Tipuri de obligaţiuni

2.5. Derivatele financiare

2.6. Titlurile de participare la OPC

2.7. Produsele structurate
2.1. Definirea şi clasificarea instrumentelor financiare
O Titlurile financiare sunt instrumente materiale sau
evidenţiate prin înscrierile în cont care oferă deţinătorilor
drepturi patrimoniale asupra emitentului.

O Legislaţia românească definea pentru prima data valorile

mobiliare prin OUG nr. 28/2002:

- instrumente financiare negociate transmisibile prin

tradiţiune sau prin înscrierea în cont, care conferă drepturi
egale pe categorie, dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune
din capitalul social al emitentului sau un drept de creanţă
general asupra patrimoniului emitentului, şi fiind susceptibile
de tranzacţionare pe o piaţă reglementată.
O Valorile mobiliare includeau iniţial:
1. acţiuni;
2. titluri de stat, obligaţiuni;
3. drepturi de preferinţă la subscrierea de acţiuni şi
drepturi de conversie a unor creanţe în acţiuni.
4. alte instrumente financiare, cu excluderea
instrumentelor de plată.

O Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital extinde

conceptul de titlu financiar şi clasifică instrum. financiare în:
1. valori mobiliare;
2. titluri de participare la organismele de plasament
colectiv;
3. instrumente ale pieţei monetare cu scadenţă mai mică de
un an şi certificate de depozit;
4. contracte futures financiare;
5. contracte forward pe rata dobânzii, denumite FRA;
6. swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb şi pe acţiuni;
7. opţiuni pe valori mobiliare, pe titluri de participare, pe instrumente
ale pieţei monetare, pe contracte futures;
8. unităţi de fond;
9. instrumente financiare derivate pe mărfuri.

O Potrivit directivelor UE implementate in leg. Rom., sfera de

cuprindere a instrumentelor financiare este mult mai largă decât cea
a titlurilor financiare, cuprinzând atât instrumentele tranzacţionate
pe piaţa de capital cât şi instrumentele specifice pieţei monetare.

O Instrumentele financiare tranzacţionate pe piaţa de capital, pot fi

denumite generic”produse bursiere”, fără a înţelege prin aceasta că
tranzacţionarea se realizează strict pe o piaţă reglementată de tipul
bursei de valori
A. În funcţie de drepturile şi obligaţiile încorporate, instrumentele
financiare pot fi:

- titluri de creanţă, respectiv obligaţiunile;

- titluri participative, respectiv acţiunile;
- titluri ce conferă drepturi de tranzacţie: drepturi de subscriere,
drepturi de atribuire, warante financiare, contracte forward, futures,
options, swaps.
B. În funcţie de natura venitului pe care-l asigură, putem avea:
- instrumente financiare cu venit fix: obligaţiuni cu dobândă fixă,
titluri de stat, înscrisuri funciare, acţiuni preferenţiale;
- instrumente financiare cu venit variabil: acţiuni, obligaţiuni cu
dobândă variabilă, instrumentele financiare derivate;
C. În funcţie de scopul pe care îl urmăreşte investitorul prin folosirea
instrumentelor financiare, putem avea:
- instrumente speculative;
- instrumente investiţionale.
D. În funcţie de modul în care sunt create, instrumentele financiare
pot fi:
- instrumente financiare primare: acţiuni, obligaţiuni, titluri ale
organismelor de plasament colectiv, drepturi de subscriere,
drepturi de atribuire şi warante financiare;
O Instrumente financiare derivate: contracte forward, contracte
futures, contracte options, contracte swaps ;
O instrumente financiare sintetice: contracte futures pe indici
bursieri, strategii cu opţiuni, stelaje.
O instrumente financiare structurate: produse structurate create
pentru a răspunde obiectivelor investiţionale diverse şi având ca
scop acoperirea riscurilor; activul suport al acestor produse
complexe poate varia de la cursul de schimb, acţiuni, indice
bursier până la instrumente ale pieţei monetare şi sunt combinate
cu instrumente financiare derivate.
 2.2. Acţiunile
 Acţiunile = instrumente financiare cu venit variabil care
conferă deţinătorilor un drept de proprietate asupra
patrimoniului unei societăţi comerciale, dreptul la dividend
şi, de obicei, un drept de vot.

O Acţiunile sunt instrumente emise de către o companie fie

pentru constituirea, fie pentru majorarea capitalului social al
acesteia.

O Evidenţiem următoarele caracteristici ale acţiunilor:

1. acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o
anumită valoare nominală.
2. acţiunile conferă drepturi egale posesorilor lor.
3. acţiunile sunt indivizibile. Această prevedere are drept scop
evitarea divizării excesive a capitalului social.
4. acţiunile sunt instrumente negociabile
 Faţă de investiţia în proprietăţi imobiliare, metale preţioase şi tablouri rare, investiţia
în acţiuni oferă numeroase avantaje:
- Costurile relativ scazute ale comisionului;
- Usurinta cu care titlurile financiare cumparate pot fi pastrate in siguranta;
- Rapiditatea cu care acestea pot fi cumparate si vandute;
- Posibilitatea de determinare a valorii de piata exacte a investitiilor in cateva
minute.

2.2.1. Tipuri de acţiuni

I. În funcţie de înscrierea numelui posesorului, acţiunile pot fi:
- nominative - au înscris numele acestuia pe certificat sau în cont şi pot fi
transmise doar prin consemnarea tranzacţiei într-un registru special al
societăţii şi
- la purtător - nu au înscris numele posesorului, iar drepturile conferite de
aceste acţiuni aparţin celui care le deţine. Dacă prin contractul de
societate sau statut nu se precizează forma acestora, acţiunile respective
vor fi la purtător.
II. După forma de emisiune, acţiunile pot fi:
- materializate, pe suport hârtie şi
- dematerializate- nu au o existenţă materială, fiind înscrise într-un
cont care este ţinut fie de emitent, fie de un intermediar abilitat în acest
scop. Pot fi doar acţiuni nominative.

III. Din punctul de vedere al drepturilor conferite posesorului lor, acţiunile

se clasifică în:
-acţiuni obişnuite (ordinare sau comune) şi
-acţiuni preferenţiale.

Cele mai numeroase dintre acţiuni sunt acţiunile obişnuite, a căror denumire
nu este însoţită de nici o precizare.

Acţiunile comune conferă următoarele drepturi: dreptul la dividend, dreptul

de vot în adunările generale şi extraordinare ale societăţii emitente, dreptul de a
supraveghea gestiunea societăţii şi de a participa la lichidarea acesteia în caz de
vânzare sau dizolvare.
O Acţiunile obişnuite au o durată de viaţă nelimitată, rămânând pe piaţă până când
compania emitentă se dizolvă sau dispare în orice alt mod.

O Dividendele platite actionarilor obisnuiti sunt variabile, in functie de marimea

profitului obtinut de companie si in functie de politica de dividende practicata.

O Legea da posibilitatea societatilor comerciale sa-si stabileasca singure politica cu

conditia ca dividendele sa se distribuie numai daca se inregistreaza profit.

O Acţiunile preferenţiale dau dreptul la un dividend prioritar şi conferă posesorilor

aceleaşi drepturi ca şi acţiunile comune, cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota
în AGA.

O În cazul lichidării societăţii (dizolvare sau faliment), acţionarii preferenţiali trebuie să

primească valoarea nominală a acţiunilor deţinute, precum şi dividendele cumulate în
numerar, înainte de a se distribui ceva deţinătorilor de acţiuni comune.

O Acţiunile preferenţiale se emit pentru perioade limitate de timp şi se recurge la lansarea

lor pe piaţă mai ales atunci când se consideră că punerea în circulaţie a acţiunilor
obişnuite nu ar avea impact asupra investitorilor.
O În practica internaţională, întâlnim mai multe tipuri de acţiuni preferenţiale:
1. acţiuni privilegiate: dividend fix+dividend suplimentar şi dau dreptul la mai
mult de un vot/acţiune

2. acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot : presupun renunţarea la

dreptul de vot, în schimbul unei priorităţi la distribuirea dividendelor.

3. acţiuni cu drept de vot privilegiat:acţiuni ale fondatorilor, emise în scopul

de a proteja întreprinderea de amestecul abuziv al unor terţi.

4. În SUA, emit acțiuni preferențiale mai mult instituțiile financiare și cele de

utilități publice. Dividendul prioritar nu este deductibil la calculul impozitului
pe profit. Mărimea pieței acțiunilor preferențiale este estimată la 200 miliarde
USD, în comparație cu mărimea pieței acțiunilor de 16 trilioane și piața
obligațiunilor 5 trilioane.

5. În Cehia, piața acțiunilor preferențiale este jumătate din piața acțiunilor

O Prin prospectul de emisiune, acţiunilor preferenţiale le sunt ataşate, individual
sau combinat mai multe clauze:
a. clauza de cumulativitate-dividendele neplatite datorită reînregistrării de profit
se acumulueaza si vor fi platite in momentul in care societate va realiza profituri
suficiente. toate dividendele preferenţiale restante trebuie plătite înainte de
declararea oricăror dividende obişnuite.

b. clauza de necumulativitate-in cazul in care societatea nu poate plati

dividendele respective intr-un an, dividendele acelui an sunt pierdute.

c.clauza de participare la profit- actionarii preferentiali mai pot castiga un

dividend suplimentar, daca societatea inregistreaza profit mare. Acţionarii
preferenţiali vor încasa un dividend total egal cu dividendul cuvenit pentru
acţionarii comuni.

d.clauza de răscumpărare-societatea isi rezerva dreptul de a retrage actiunile

preferentiale de pe piata, la momentul ales de ea- când scade semnificativ rata
dobânzii. Această caracteristică este o măsură de protecţie a societăţii emitente
şi este indezirabilă în ceea ce îi priveşte pe acţionari şi ei nu au altă opţiune
decât să predea acţiunile la data anunţată prin prospectul de emisiune.

e. clauza de convertibilitate- permite deţinătorilor de acţiuni preferenţiale să şi le

convertească în acţiuni ordinare, rata de conversie fiind stabilită de AGA.
O Unele trasaturi ale actiunilor preferentiale sunt in favoarea societatii
emitente, iar altele in favoarea actionarilor.

O În România, Legea nr. 31/1990 actualizată distinge pe lângă acţiunile

ordinare şi acţiunile preferenţiale, ca acţiuni ce asigură un dividend
prioritar şi nu conferă drept de vot.

O Dividendul prioritar este un dividend minim garantat distribuit înaintea

oricărei alte prelevări.
O Poate fi exprimat fie in suma fixa, fie in marime procentuala.

O În ipoteza în care rata dividendului prioritar este exprimată procentual,

procentul se aplică la valoarea nominală a acţiunii şi nu la valoarea de
piaţă a acesteia.

O Legea 31/1990 specifică că nu pot deţine acţiuni preferenţiale directorii,

administratorii şi cenzorii societăţii şi că acţiunile preferenţiale pot fi
oricând transformate în acţiuni ordinare prin hotărârea AGA.
O Decizia de a emite acţiuni preferenţiale aparţine exclusiv acţionarilor
obişnuiţi, trebuind respectate prevederile Legii 31/1990, adică:
O acţiunile preferenţiale să aibă aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile
obişnuite;
O acţiunile preferenţiale să nu depăşească o pătrime din capitalul social.

IV. În funcţie de caracteristicile juridice ale acţiunilor, pe piaţa de

capital putem întâlni:
O acţiuni autorizate: reprezintă numărul maxim de acţiuni dintr-o
anumită clasă pe care o anumită societate îl poate emite legal.
O acţiuni neemise: sunt acea parte din numărul total de acţiuni autorizate
care nu a fost emisă în vederea comercializării.
O acţiuni puse în vânzare: sunt acţiuni emise şi aflate în procesul
vânzării iniţiale.
O acţiuni aflate în circulaţie: sunt acţiuni care au fost emise şi vândute şi
care sunt deţinute de public.
O acţiuni de trezorerie: reprezintă acţiuni proprii răscumpărate de
societate din diverse motive.
O acţiunile de trezorerie se caracterizează prin faptul că nu sunt
purtătoare de dividende, iar dreptul de vot este suspendat pe
perioada în care acestea se află în patrimoniul societăţii.

O O societate îşi tezaurizează acţiunile în scopul:

- contracarării unei tentative de preluare, ca rezultat al stabilizării
preţului de piaţă în timpul unei emisiuni noi şi
- oferirii unei alternative la plata dividendelor impozabile, deoarece
reducerea numărului acţiunilor aflate în circulaţie creşte valoarea
per acţiune şi adesea preţul de piaţă.

 Potrivit legii 31/1990, valoarea acţiunilor proprii dobândite de

societate, inclusiv a celor aflate în portofoliul său nu trebuie să
depăşească 10% din capitalul social subscris.

 Acţiunile proprii dobândite prin încălcarea celor de mai sus vor fi

înstrăinate în termen de cel mult un an de la data subscrierii lor.
 V. În funcţie de caracteristicile lor privind investiţia de grup, acţiunile pot fi:
O acţiuni concertate: apar atunci când doi sau mai mulţi investitori acţionează în
baza unei înţelegeri cu scopul atingerii unui obiectiv comun;

O acţiuni – pereche : sunt cunoscute în SUA ca acţiunile comune ale două

companii care au acelaşi management, vândute ca un întreg.

VI. În funcţie de evoluţia cursurilor bursiere ale acţiunilor, ele pot fi:
O acţiuni în cădere liberă: sunt cele al căror preţ scade drastic din cauza unor
informaţii sau zvonuri cu privire la situaţia economică dificilă a emitentului;

O acţiuni yo-yo: sunt foarte volatile, preţul lor crescând sau scăzând des într-
un interval îngust de timp;

O acţiuni blue-chip: sunt acţiuni comune ale unor companii mari, bine
cunoscute de-a lungul timpului pentru creşterea profitului şi plata
dividendelor, precum şi pentru calitatea managementului, a produselor şi
serviciilor.
• La finele anului 2019, pe primul loc în clasamentul celor mai lichide companii ale
căror acțiuni au fost tranzacționate la BVB pe piața principală se situează Banca
Transilvania (TLV) care deține o pondere de circa 30% din valoarea totală
tranzacționată.
• Pe următoarele poziții din acest top s-au clasat BRD - Groupe Société Générale
(BRD), Romgaz (SNG), Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP) și cele cinci
societăți de investiții financiare.
 2.2.2. Drepturi generate de acţiuni
1. Dreptul de vot. Fiecare acţiune ordinară îndreptăţeşte deţinătorul la un
singur vot.
O Există posibilitatea ca prin actul constitutiv să se stabilească un alt raport
între numărul acţiunilor deţinute de o persoană fizică sau juridică şi
numărul voturilor aferente.
2. Dreptul la dividend – principalul drept patrimonial al acţionarului ordinar.

O Potrivit normelor legale în vigoare în ţara noastră, dividendele se vor

plăti acţionarilor doar dacă se înregistrează profit şi proporţional cu
cota de participare la capitalul social, dacă prin actul constitutiv nu s-a
prevăzut altfel.
O AGA decide in functie de politica investionala si de actul constitutiv al
societatii daca se vor distribui sau nu dividende.
O În situaţia în care o societate distribuie dividende acţionarilor ordinari,
acestea pot fi distribuite sub forma:
- dividendului în numerar (cash)
- dividendului în acţiuni(stock dividend).
O Dividendele în numerar sunt distribuite după un anumit program. În România legea
permite distribuirea dividendelor doar după încheierea exerciţiului financiar, dar nu mai
târziu de 6 luni de la data aprobării situaţiilor financiare anului încheiat.

O Potrivit legii 31/1990, Consiliul de Administratie are obligatia sa convoace AGA si sa

stabileasca data desfasurarii adunarii generale.

O Consiliul de Administratie va solicita Depozitarului central lista actionariatului la data de

referinta, care desemneaza actionarii indreptatiti participe la AGA si sa primeasca
dividende.

O Libertatea Consiliului de Administratie de a stabili aceasta data este limitata doar de

prevederea potrivit careia perioada de timp dintre data de referinta si data la care va avea
loc adunarea generala nu trebuie sa depaseasca 60 zile.

O Practica dovedeşte că după data de referinta preţul acţiunilor tranzacţionate va înregistra o

scădere relativ proporţională cu valoarea dividendelor anunţate.
O Astfel, având în vedere că legea impune un interval de min. 15 zile între publicarea
convocării şi desfăşurarea adunării generale, este posibil ca data de referinţă stabilită
să fie anterioară publicării convocării, caz în care investitorii sunt lipsiţi de
posibilitatea de a lua decizia de vânzare/cumpărare bazată pe o informare eficientă.

O Este preferabil să se stabilească data de referinţă în intervalul cuprins între data

publicării convocării şi data desfăşurării adunării generale.

O Dividende în acţiuni vor fi distribuite ca procent la numărul acţiunilor deţinute de un

acţionar. Dividendele sub formă de acţiuni sunt plătite atunci când o societate
înregistrează profit dar doreşte să-şi conserve lichidităţile.

O Dividendele primite sub forma de actiuni prezinta urmatoarele avantaje:

a) pentru investitori:
- nu sunt supuse imediat impozitarii;
- creste numarul de actiuni detinute de respectivii investitori.

b) Pentru societate:
- cost extrem de redus;
- creste capitalul social, fara nici un cost suplimentar
- nu mai trebuie sa mobilizeze numerar.
3) Dreptul de preemţiune - Legea 31/1990 prevede că
acţiunile emise în scopul majorării capitalului social vor fi
oferite spre subscriere, în primul rând, acţionarilor
existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le
posedă şi cu obligaţia ca aceştia să îşi exercite dreptul lor
de preferinţă în termenul hotărât de A.G.A.

4) Dreptul de recuperare a capitalului investit. Se

manifestă în situaţia în care societatea dă faliment sau
recurge la o lichidare forţată.

O Acest drept se mai numeşte şi drept rezidual, deoarece

înainte de a rambursa capitalul investit de acţionarii săi,
orice societate trebuie să îşi onoreze, în următoarea ordine,
obligaţiile faţă de creditorii săi: salariaţi, stat, restul
creditorilor.
 2.2.3. Diferitele valori ale unei acţiuni
O Valoarea nominală (VN)= fractiunea din capitalul social.

O Valoarea de emisiune (PE) = poate fi mai mare sau egala decat

VN.

O Valoarea de piaţă (C)= pretul de tranzactionare pe piata

secundara- cursul bursier

O Valoarea contabilă (Vc)=raportul dintre capitalul propriu al

societatii si numarul de actiuni emise.

O Valoarea intrinseca = ANC corijat/N- activul net corectat cu

plusurile sau minusurile de active latente ce revin pe o acţiune.

O Valoarea financiară (Vf) = DPA/Rmd- reprezintă suma care ar

aduce un câştig egal cu cel din plasamentul în respectivele
acţiuni, în condiţiile în care ar fi plasată la o rată a dobânzii egală
cu media de pe piaţa bancară.
O Valoarea de lichidare (Vi )= ANC/N- este o valoare de piaţă, se
calculează tot ca raport între activul net şi totalul acţiunilor, însă
poate fi diferită de val. Cont.

O Valoarea teoretica sau actuala(V0) = Σ Cfi / ( 1+k)i - prin metoda

de actualizare a cash-flow-urilor disponibile
O Cursul bursier este rezultatul raportului cerere-ofertă şi este
influenţat de următorii factori:
- situaţia economico-financiară a emitentului;
- evoluţia pieţei de capital naţionale şi internaţionale;
- fenomene pur bursiere ce influenţează cererea sau oferta.

O Acţiunile nu pot fi puse în circulaţie la un preţ de emisiune mai

mic decât valoarea lor nominală.
2.3. Drepturile preferenţiale de subscriere, drepturile de atribuire
O Drepturile preferenţiale de subscriere reprezintă privilegiul
acordat de către societate acţionarilor săi, de a achiziţiona cu
prioritate noile acţiuni.
O Valoarea teoretică a unui drept de subscriere este în principiu
egală cu pierderea de valoare aferentă fiecărei acţiuni noi, ca
urmare a noii emisiuni.
DSt=(C0-PE)/(s+1)
O Drepturile preferenţiale de subscriere au o durată de viaţă
limitată la cea a derulării operaţiunii de creştere a capitalului.
O Drepturile de subscriere sunt negociabile la bursa pe toata
perioada subscrierii noilor actiuni.
O Actiunile unei societati care ofera drepturi de preferinta ce pot fi
tranzactionate pe piata sunt mai atractive pentru investitori pt ca
sunt mai bine protejati dpdv al pozitiei in societate
O Acţionarii vechi care nu vor cumpara actiunile nou emise de care
beneficiaza pe baza drepturilor de subscriere vor asista la diluarea
influentei lor in societate.
O Drepturile de atribuire constă în participarea tuturor posesorilor de
acţiuni ordinare la majorarea capitalului social prin încorporarea de
rezerve.
O Dreptul de atribuire ca si dreptul de subscriere poate fi calificat ca
valoare mobiliara si vandut pe piata de capital.
O La inceputul anului 2008, la BVB s-a introdus un nou instrument
financiar: drepturile de alocare, acestea fiind importate de pe piata
poloneză de capital
O Drepturile de alocare sunt valori mobiliare pe termen scurt care
certifica dreptul detinatorului de a primi o actiune care ii va fi atribuita
in momentul inregistrarii majorarii capitalului social la Depozitarul
central.
O Drepturile de alocare sunt în nr. egal cu acţiunile nou emise iar raportul
de alocare e o actiune la un drept de alocare. Valoarea nominala a
dreptului de alocare a 0, acesta avand doar valoare intrinseca data de
actiunea careia ii e atasat.
O Dupa inchiderea perioadei de derulare a ofertei publice
primare de vanzare, persoanele care au subscris şi plătit
integral actiuni noi vor primi drepturi de alocare.
O Drepturile de alocare sunt liber transferabile, emise în
formă dematerializată şi pot fi utilizate la majorările de
capital făcute prin oferta publică de vânzare primară,
fuziune prin absorbţie, etc.
O Au o durata de viata limitata pana la momentul inreg. noii
structuri a actionariatului.

O Prima emisiune de drepturi de alocare a avut loc la inc. lui

2008, cand Transgaz a realizat prin ofertă publică iniţială de
vânzare, majorarea capitalului social cu 1.384.956 actiuni.
O La actiunile nou emise au fost atasate drepturi de alocare.
Datorită suprasubscrierii ofertei de 28 ori, deţinătorii
acestor drepturi de alocare le-au putut vinde la un pret mult
mai mare decat cel de 191,92 lei din oferta publică.
 2.4. Obligațiunile

O Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi lung, emise de

societăţi comerciale sau organisme ale administraţiei de stat centrale şi locale.

O Obligaţiunile reprezintă titluri de creanţă negociabile pe piaţa de capital, ce

atestă acordarea unui împrumut pe termen lung şi dau dreptul posesorilor la un
venit anual fix sub formă de dobândă şi de a recupera suma investită dintr-o
dată la scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă.

O Deţinătorii de obligaţiuni nu au drept de vot privind activitatea societăţii, însă

au dreptul de a organiza AGO şi de a numi un reprezentant care să le apere
interesele.

O Obligațiunile comportă un grad de risc redus pentru investitori.

O Pe parcursul anului 2019, pe piața BVB, s-au derulat 1.085 de tranzacții cu
titluri de credit în valoare de circa 2 miliarde lei, în scădere cu cca. 8% față
de anul 2018. Numărul tranzacțiilor cu titluri de credit a fost în creștere cu
aprox. 31% în 2019 comparativ cu anul 2018.
O Cea mai ridicată valoare a tranzacțiilor cu titluri de credit din anul 2019 a
fost de 600 milioane lei, fiind înregistrată pe 12 decembrie (obligațiunilor
emise de Banca Comercială Română (BCR26)). Toate obligațiunile de tip
EUR-BOND tranzacționate în anul 2019 au avut ca emitenți Impact
Developer&Contractor, Patria Bank, BT Leasing Transilvania IFN și
Autonom Services.
 2.4.1. Tipuri de obligaţiuni
I) În funcţie de emitent, obligaţiunile sunt:
a) obligaţiuni ale statului (titluri de stat) - pot avea scadente de pana la 30
ani si imprumutul obtinut are o destinatie cunoscuta si concreta.
b) obligaţiuni ale municipalităţilor - au ca scop finantarea unor investitii de
interes local.
c) obligaţiuni emise de întreprinderi şi bănci- pentru mobilizarea de capital
suplimentar pe termen mijlociu si lung.
d) obligaţiuni ipotecare sau înscrisuri funciare-emise de banci pe baza
contractului de ipoteca asupra imobilelor si terenurilor.
La finele lui oct. 2019 sunt disponibile la tranzacţionare pe BVB, piata
principala, 37 de emisiuni de obligaţiuni municipale, 18 de obligațiuni de stat și
7 obligațiuni corporative.
O Obligaţiunile internaţionale pot fi euroobligaţiuni şi obligaţiuni străine.
O Euroobligaţiunile reprezintă titluri de creanţă pe termen mediu şi lung şi sunt
denominate într-o altă monedă decât cea a statului în care sunt emise.
O Cele mai renumite euroobligaţiuni sunt eurodollar bonds, euroyen bonds şi
eurosterling bonds. De exemplu, General Motors emite obligaţiuni denominate în
USD – eurodollar bonds - în Germania sau Bank of Scotland din Marea Britanie
emite obligaţiuni denominate în GBP în Japonia.
O Obligaţiunile străine sunt emise într-o ţară alta decât cea a emitentului şi
denominate în moneda statului în care sunt emise. Obligaţiunile denominate în yeni
şi vândute în Japonia, emise de către entităţi din afara Japoniei se mai numesc
Samurai bonds. Obligaţiunile denominate în lire sterline şi vândute în Marea
Britanie de către entităţi din afara UK se mai numesc Bulldog bonds.

II) După modul de identificare a proprietarului, obligaţiunile pot fi:

- nominative, se prezintă sub forma unui certificat nominativ pe care sunt menţionate
caracteristicile emitentului şi principalele clauze ale contractului de emisiune;

- la purtător care nu au înscris numele proprietarului şi obligaţiunea aparţine

posesorului; sunt formate dintr-un talon , care reprezintă dreptul deţinătorului la
suma subscrisă, şi din foi de cupoane detasabile, pe care se menţionează data
scadenţei pentru plata dobânzilor.
III) După forma de emisiune, pot fi:
- materializate pe suport hârtie sau
- dematerializate, emise prin înscriere în cont.

IV). După gradul de protecţie a investitorilor, putem avea:

- obligaţiuni garantate cu anumite active: deţinătorii acestora beneficiază de
un mare grad de protecţie;
- obligaţiuni negarantate: nu sunt garantate cu activele sau veniturile
emitentului; sunt împrumuturi pe termen lung emise de companii sau stat
fără o garanţie specifică şi emisiunea lor bazându-se pe încrederea de care
se bucură emitentul.

V) După tipul de venit pe care-l generează, obligaţiunile pot fi:

a) obligaţiuni cu dobândă fixă: sunt emise cu un randament cunoscut;
valoarea nominală înscrisă pe obligaţiune este valoarea care se returnează
la scadenţă, plus o dobândă care se plăteşte conform programului de
rambursare.
b) obligaţiuni cu dobândă variabilă: sunt emise în perioadele în care rata
dobânzii înregistrează fluctuaţii mari; rata dobânzii pentru aceste obligaţiuni
variază în funcţie de variaţia dobânzii pe piaţă. Annual are loc recalcularea
cuponului.

c) obligaţiuni indexate: emitentul acestor obligaţiuni îşi asumă

responsabilitatea de a reactualiza valoarea acestor titluri în funcţie de
un indice monetar sau economic convenit cu creditorul.
- Scopul indexării este de a asigura deţinătorului obligaţiunii
posibilitatea recuperării reale a capitalului financiar investit şi
realizarea unor venituri reale prin indexarea dobânzii şi/sau a sumei de
rambursat.

d) obligaţiuni cu cupon zero sau cu reducere: emitentul nu se obligă să

plătească dobândă până la scadenţă, însă sunt emise la preţuri deosebit
de avantajoase, iar castigul detinatorului obligatiunii consta in diferenta
dintre pretul de cumparare si pretul de rascumparare la scadenta al
obligatiunii
e) obligaţiuni cu participaţie: asigură posesorilor, pe lângă remuneraţia
sub formă de dobândă, sume majorate cu un indice în funcţie de cifra de
afaceri a emitentului sau de dividendele vărsate acţionarilor. Avantajul
principal al deţinătorilor acestor obligaţiuni este că sunt protejaţi
împotriva pierderii prin garantarea unui câştig minim.

V) În practica internaţională, piaţa obligaţiunilor s-a diversificat foarte

mult, utilizându-se, alături de obligaţiunile clasice, şi alte tipuri de
obligaţiuni:
a) obligaţiuni convertibile în acţiuni:permit ca la cererea
deţinătorului şi în cadrul unei perioade prestabilite (6 luni) prin
contractul de emisiune să fie convertite pe un anumit număr de
acţiuni ale societăţii emitente . De obicei, posesorul obligaţiunii îşi
exercită acest drept de convertire numai în cazurile în care
dividendele cu care sunt remuneraţi acţionarii depăşesc nivelul
dobânzii atribuite pentru obligaţiuni.
b) obligaţiuni ipotecare, emise de către bănci pe baza contractului de ipotecă
asupra imobilelor sau terenurilor reprezintă împrumuturi acordate debitorilor
care pentru a intra în posesia lichidităţilor vând aceste titluri pe piaţa de
capital. În vederea rambursării la scadenţă, debitorii cumpără titluri de o
valoare egală cu mărimea ratelor de rambursat, pe care le cedează băncii
ipotecare emitente.

c) obligaţiuni rambursabile în acţiuni: în locul lichidităţilor, deţinătorul

obligaţiunilor, la scadenţă, primeşte acţiuni, în condiţiile prevăzute la
emisiune .

d) obligaţiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit: permit deţinătorului

să aleagăîntre a primi cupon de deobândă în numerar şi a primi obligaţiuni
identice cu cele iniţiale.

O În ţara noastră, obligaţiunile se pot emite fie sub formă nominativă,

fie la purtător şi valoarea totală a unei emisiuni obligatare nu poate
depăşi ¾ din capitalul vărsat al societăţii pe acţiuni respective.
O Valoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5.
O Potrivit legii 31/1990, obligaţiunile din aceeaşi emisiune a unei
societăţi pe acţiuni sunt de valori egale şi generatoare de drepturi
egale. Totodată, obligaţiunile pot fi emise în formă materială, pe
suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.

O Valoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată iar

valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în acţiuni trebuie să
fie egală cu cea a acţiunilor.

O Elementele caracteristice unei obligaţiuni sunt următoarele:

a) Valoarea nominală ( VN) este cea care este înscrisă pe titlu sau,
dacă este dematerializat, pe toată documentaţia legată de împrumut.

Cuponul se determină sub două forme, pe baza relaţiilor:

- în procente anuale C%= ( rd * nz)/360.
- în sumă absolută C= VN* C%
b) Rata nominală a dobânzii (rd ) este fixată în momentul emisiunii şi
este fie fixă, fie variabilă, fie nulă în cazul obligaţiunilor cu cupon
zero.

c) Preţul de emisiune ( PE) este preţul pe care trebuie să îl achite

subscriitorul unei obligaţiuni, atunci când se lansează împrumutul.
PE<VN→obligatiuni emise sub paritate →pe
PE>VN→obligatiuni emise peste paritate
PE=VN→obligatiuni emise la paritate

d) Valoarea de rambursare (VR) este preţul pe care emitentul îl

plăteşte la scadenţă deţinătorului de obligaţiuni.

O În cazul in care rambursarea se face la un preţ superior valorii

nominale a obligaţiunii, iar preţul de emisiune este inferior valorii
nominale, deţinătorul obligaţiunii beneficiind si de primă de
rambursare si de prima de emisiune. pr= VR- VN si pe= VN- PE
e) Durata de viaţă a împrumutului obligatar (n) reprezintă intervalul
de timp de la data emisiunii şi până la data răscumpărării ultimei
obligaţiuni.
Durata medie de viaţă a unei obligaţiuni este mai dificil de evaluat şi
reflectă volatilitatea acesteia în raport cu variaţia ratelor dobânzii pe piaţă.
f) cursul bursier al obligaţiunii sau preţul său de piaţă evoluează într-o
manieră inversă faţă de rata dobânzii practicată pe piaţă: creşterea ratei
dobânzii pe piaţa bancara va provoca o scădere a cursului
obligaţiunilor şi invers.

O Sensibilitatea obligaţiunilor reflectă variaţia cursului bursier al

obligaţiunilor ca urmare a variaţiei cu un procent a ratei dobânzii de pe
piaţă.
O S = – D/ ( 1+k)
O Dacă se preconizează scăderea ratei dobânzii, se vor achiziţiona acele
obligaţiuni care au durata medie de viaţă a unei obligaţiuni cât mai
mare, precum şi sensibilitatea obligaţiunilor cât mai puternică.
g) Rata de rentabilitate actuarială măsoară rentabilitatea investiţiei în
obligaţiuni, egalizând valoarea plasamentului cu suma actualizată a
veniturilor pe care le va genera.

O Pentru cumparatorul obligatiunii rata actuariala reprezinta rata de

rentabilitate pe care ar obtine-o pastrand obligatiunea pana la rambursarea
sa si reinvestind dobanzile primite la aceeasi rata actuariala.

O Practicienii apelează la formule de calcul simplificate:

- randamentul cuponului (rd) este raportul dintre dobânda anuală şi valoarea
nominală a obligaţiunii:
Rd =Ct/VN*100
- randamentul curent (rc) este exprimat procentual şi ia în considerare
schimbările în valoarea de piaţă a obligaţiunii :
Rc =Ct/P0*100
- randamentul la maturitate (rm) se calculează ori de câte ori se cumpără o
obligaţiune, la un moment dat, pe durata ei de viaţă, la un preţ diferit de
valoarea nominală.
h) Modalitatea de rambursare a împrumutului obligatar:
1. rambursarea la scadenţa finală- adică se rambursează toate obligaţiunile o
singură dată în ultima zi a duratei de viaţă, iar pe toată perioada
împrumutului obligatar li se plăteşte deţinătorilor obligaţiunilor numai
dobânda aferentă fiecărui an.
2. rambursarea prin tragere la sorţi (ori prin transe anuale egale ori prin
anuitati constante) - adică ori se amortizează împrumutul obligatar prin
serii(tranşe) anuale egale ori prin anuităţi constante.
3. rambursarea sub forma cuponului unic- adică dobânzile nu se plătesc anual
deţinătorilor de titluri obligatare, ci se capitalizează şi se achită de către
emitent o dată cu rambursarea,la finele perioadei, a întregului împrumut
obligatar.
4. prin conversie în acţiuni, în cazul obligaţiunilor de acest tip.

O Emisiunea de valori mobiliare de către stat este o modalitate de finanţare a

cheltuielilor publice iar plasamentul în aceste valori este considerat fără
risc. Unele titluri de stat sunt plasate prin intermediul băncilor către
persoane fizice și juridice, altele direct.
O Principalele instrumente financiare emise de stat pot fi:
1) bonuri de tezaur emise de stat şi administraţiile locale, fie cu dobândă fixă
(BTF), fie cu dobândă anuală normalizată, actualizată (BTAN) pentru acoperirea
cheltuielilor generale ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale. Bonurile de
tezaur sunt valori mobiliare emise pe perioade de la 1 la 10 ani. Bonurile de
tezaur sunt purtătoare de dobânzi, asigurând o nivel al dobânzii diferenţiat în
funcţie de durata împrumutului.

2) bilete de trezorerie emise la intervale regulate de Trezoreria Statului, cu scadenţă

de la o zi la un an, în vederea acoperiririi necesităţilor de finanţare pe termen scurt.
Cumpărătorii biletelor sunt investitorii instituţionali care participă la licitaţiile
organizate de Trezoreria Statului, de obicei sub forma licitaţiei olandeze.

3) obligaţiunile municipale emise de autorităţi ale administraţiei publice locale în

scopul dezvoltării economice şi urbane.

4) obligaţiuni de stat cu scadenţe de până la 30 de ani, purtătoare de dobândă,

împrumutul din emisiunea acestora având o destinaţie cunoscută, concretă şi
singulară.
O În România, titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice se
asimilează valorilor mobiliare şi se pot tranzacţiona pe piaţa secundară de
capital.
O Titlurile de stat sunt emise în formă dematerializată şi evidenţiate prin
înscriere în cont.

O Titlurile de stat sunt distribuite în sistem de licitaţie la preţuri multiple prin

intermediul BNR-ului către bănci şi clienţii acestora.

O Putem avea două categorii de titluri de stat:

O titluri de stat pe termen scurt (sub 1 an) cu discount, nepurtătoare de
dobândă, care se vând la un preţ iniţial mult mai mic decât valoarea nominală.
Câştigul cumpărătorului este reprezentat de discount, adică diferenţa dintre
valoarea nominală şi preţul iniţial.
O titluri de stat, pe termen mediu și lung, de regulă purtătoare de dobândă,
care se vând la valoarea nominală şi pentru care statul plăteşte periodic
dobânzi.

O Titlurile de stat deja distribuite pot fi tranzacţionate din 2008 pe BVB (dacă
sunt emise pe termen>1 an) sau pe piaţa bancară (dacă sunt emise pe termen
scurt).
O Dobânda la titlurile de stat și la obligațiuni municipale este neimpozabilă.
 2.5. Derivatele financiare
2.5.1. Scurt istoric
O Derivatele financiare reprezintă contracte la termen ce au la bază ca
activ-suport active primare de genul acţiuni, obligaţiuni, valute, indici
bursieri, al căror curs de pe piaţa la vedere stă la la baza determinării
preţurilor derivatelor financiare.
O Contractele futures şi forward sunt considerate derivatele financiare
fundamentale.
O La baza apariţiei contractelor futures au stat contactele forward.
O Primii care s-au gândit la tranzacţiile la termen au fost japonezii, care
în anul 1697 tranzacţionau primul contract futures .
O Proprietarii de pământ japonezi au descoperit că pot utiliza certificatele
de depozitare a recoltelor de orez ca pe un fel de monedă.
O A luat naştere piaţa de orez Dojima, prima piaţă futures din lume,
unde speculatorii tranzacţionau certificate de depozitare.
O Tranzactionarea acestora semana cu un joc de noroc, deoarece nu se
tinea cont de livrarea fizica a orezului.
O In secolul al XII-lea, guvernul japonez a interzis o perioadă
tranzacţionarea certificatelor de depozit pe orez, ea reluându-se după
ce s-a reglementat modalitatea de lichidare a acestora prin livrare fizică
O În Europa, o formă rudimentară a contractelor futures o constituie
scrisoarea de târg, care stabilea o dată viitoare pentru plata
tranzacţiei.
O În Evul Mediu, majoritatea tranzacţiilor erau încheiate prin troc în
cadrul târgurilor regionale, care au devenit de-a lungul anilor tot mai
specializate şi mai organizate. Toţi comercianţii adunaţi în târg nu
puteau încheia tranzacţii în afara pieţei deschise, unde cererile şi
ofertele trebuiau să fie publice.
O Târgurile europene şi-au dezvoltat o structură şi regulamente care
anticipau caracteristicile unei pieţe futures: mărfurile erau
tranzacţionate la momente şi în locuri bine precizate, a.i. vânzătorii şi
cumpărătorii să se poată întâlni mai uşor.
O Scrisorile de târg sunt precursorul rudimentar al contractelor futures
moderne.
O Contractele forward erau utilizate în mod regulat în anul 1860 la Chicago în
comerţul cu cereale şi în 1880 la Londra în comerţul cu metale.
O Între anii 1830 şi 1840, fermierii din Midwest au întâmpinat probleme la
vânzarea cerealelor, datorită faptului că nu erau încă construite şi existau
puţine mijloace de depozitare.
O Câţiva fermieri mai întreprinzători, pentru a evita aglomeraţia de piaţă,
încheiau un contract cu un cumpărător pentru livrarea cerealelor pe piaţă la
un anumit preţ, cel mai adesea la două săptămâni de la semnarea
contractului.
O Problemele nu au dispărut, odată cu apariţia contractelor forward apărând
pe piaţă şi speculatorii, persoane care nu se ocupau cu comerţul cu cereale,
dar încheiau contracte anticipând că, până la data livrării, preţurile se vor
modifica.
O În absenţa unei pieţe reglementate, încheierea unor afaceri prin intermediul
unor contracte forward rămânea o acţiune dificilă şi riscantă.
O În SUA, remarcăm înfiinţarea în 1848 a bursei de mărfuri Chicago Board Of
Trade, care până în 1865 a stabilit standarde pentru cantitatea,calitatea şi
termenele de livrare, precum şi un set de reguli de tranzacţionare a
contractelor.

O Anul 1865 marchează începutul tranzacţionării contractului futures în SUA,

contractul forward transformându-se în contract futures pe mărfuri.

O În ultimii 40 de ani, pieţele futures tradiţionale de mărfuri au fost umbrite de

dezvoltarea rapidă a tranzacţiilor futures financiare.

O În SUA, Chicago Mercantile Exchange a înfiinţat secţiune Internaţional

Monetary Market şi a iniţiat tranzacţionarea de contracte futures pe 7 valute
în data de 16 mai 1972, apărând astfel prima bursă futures financiară din lume.

O Primul contract futures pe rata dobânzii a fost introdus la tranzacţionare în

1975 la Chicago Board Of Trade.
O În 1982, industria contractelor futures a răspuns la nevoia de acoperire la
riscul căderii cursului acţiunilor oferind primul contract pe indice bursier
la Kansas City Board of Trade.
O În 1983, Philadelphia Stock Exchange introduce opţiunile negociabile pe
valute.

O În România, pe cursurile valutare ROL/USD şi ROL/DEM au fost promovate

încă din anul 1997 de Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu.

O În prezent, la SIBEX se tranzacţionează 45 de contracte futures, din care 1

pe indici bursieri, 1 pe aur, 1 pe petrol, 7 pe valute şi 35 pe acţiuni.

O Derivatele financiare sunt tranzacţionate astăzi în peste 60 de burse futures şi

de opţiuni răspândite în întreaga lume.
O Cele mai importante pieţe pe care se tranzacţionează derivate
financiare sunt:
O în SUA: Chicago Board of Trade, Chicago Mercantile Exchange,
International Monetary Market;
O în Anglia: London International Financial Futures Exchange ŞI
London Traded Options Market;
O în Germania şi Elveţia: Eurex Frankfurt;
O în Elveţia: Swiss Options and Financial Future Exchange.
O în Franţa : Marché à Terme International de France şi Marché
d′Options Negociables de Paris;
O în Asia: Tokyo Stock Exchange, Singapore Mercantile Exchange,
Hong Kong Futures Exchange.
 2.5.2. Tipuri de derivate financiare
Derivatele financiare se pot grupa în patru mari categorii:
1.contracte futures
2.contractele forward;
2. opţiuni negociabile;
3. swap-uri.

Activele suport ale derivatelor financiare pot fi clasificate în cinci mari grupe:
O acţiuni;
O valute;
O rata dobânzii: activele financiare purtătoare de dobândă, cele mai frecvent utilizate ca
active suport sunt: obligaţiunile de stat pe termen mediu şi lung şi bonurile de tezaur;
O indicii bursieri: aceştia nu sunt prin ei înşişi active financiare;
O mărfurile: acestea nu sunt active financiare, însă trebuie menţionate, deoarece punctul
de pornire în crearea derivatelor l-a constituit marfa.

1. Contractele forwards – contracte la termen ferm, nestandardizate din punct de vedere al

cantităţii, calităţii şi preţului activului-suport.
O Data scadenţei este convenită între părţi iar mărimea contractului se stabileşte în
funcţie de natura tranzacţiei şi de necesităţile părţilor.
O În momentul încheierii unui contract forward, nu se solicită plata unei sume
de bani ca şi garanţie, profiturile şi pierderile sunt lichidate cash la
expirarea contractului.
2. Contractele futures - angajamente standardizate de a cumpăra sau vinde un
anumit activ financiar la o dată viitoare şi la un preţ stabilit în momentul încheierii
tranzacţiei.
O În cazul unui contract futures, cumpărătorul şi vânzătorul contractului nu se
cunosc între ei, ci doar ştiu piaţa pe care se desfăşoară tranzacţia.
O Bursa specializata stabileste precis calitatea sau caracteristicile activului suport,
scadenţa contractelor futures.
O La încheierea contractului se cere fiecărei părţi depunerea unei sume de bani
numită marjă sau garanţie.
O Siguranta tranzactiilor pe piata futures este asigurata prin reglementarea si
organizarea specifica a pietelor derivatelor financiare, cu instituţia centrală:
Casa de Compensaţie.
O Casa de Compensatie ia pozitie in contrapartida atat cu cumparatorul cat si cu
vanzatorul, rezultand pentru ea o pozitie neta, neutra si fara risc.
O Operatorii de pe piaţa futures se pot clasifica, în funcţie de scopul urmărit,
în:

 hedgeri, investitori în alte active care se protejează printr-un contract

futures împotriva pierderii generate de fluctuaţia preţului iniţial;
 arbitrajori, care speră să obţină câştig din diferenţele de preţ de pe pieţe
diferite sau din momente diferite;
 speculatori, care îşi asumă riscuri importante pentru a obţine profit din
fluctuaţia preţului contractelor futures.

O Investitorul va deschide o pozitie “long” atunci cand estimeaza o crestere a

preturilor la termen sau o pozitie short atunci cand prevede o scadere a
pretului in viitor.

O Executarea contractului futures este obligatorie atât pentru cumpărător cât

şi pentru vânzător, întotdeauna unul din ei înregistrând un câştig şi celălalt
o pierdere.
O Elementele standardizate ale contractelor futures sunt următoarele:
1. simbolul contractului: simbolizarea a fost impusă de necesitatea
exprimării scurte, concise şi sugestive a denumirii contractului;
DESIF5, USD/RON la SIBEX SI SIF511DEC la BVB

2. activul suport: este activul care stă la baza contractului futures şi care dă şi
denumirea acestuia; contractul futures EUR/RON are ca activ suport
cursul valutar de referinta dintre leul romanesc si moneda unica
europeana

3. unitatea de trazacţionare sau multiplicatorul: stabileşte cantitatea

standardizată în funcţie de care se determină valoarea contractului;

4. cotaţia: este elementul care ne arată preţul unei unităţi de tranzacţionare;

este identica cu cotatia activului suport pe piata spot.

5. mărimea pasului: stabileşte fluctuaţia minimă pe care o poate avea preţul

activului suport; Pentru toate contractele futures pe actiuni si pentru
contractele futures valutare pasul de tranzactionare este de 0,0001 RON
6. Variatia maxima zilnica: este stabilită de către bursă în scopul evitării unei
activităţi speculative deosebit de intense care ar conduce la denaturarea
cursului real al activului suport.

7. marja de ric :este suma cash pe care orice investitor trebuie să o depună în
momentul în care îşi deschide o poziţie pe piaţa futures la societatea de
brokeraj care intermediază tranzacţia.

O Ambii parteneri trebuie să constituie acest depozit deoarece în urma

încheierii contractului futures oricare dintre ei poate pierde.

O În situaţia în care suma din contul de marjă scade sub nivelul marjei
necesare pentru garantarea poziţiilor deschise, contul se află în situaţia de
apel în marjă. Până cel târziu la începerea următoarei şedinţe de
tranzacţionare, investitorul trebuie să alimenteze contul cu suma solicitată
de broker.
O În caz contrar, brokerul va lichida fortat o parte sau toate pozitiile deschise,
pana cand suma din cont va fi din nou cel putin egala cu marja necesara.
8. Scadenţa contractelor futures: este ziua în care expiră contractele futures.
Scadenţa variază de la un contract la altul şi e stabilită de către bursă, astfel
încât să corespundă nevoilor participanţilor la piaţă.
9. Lichidarea poziţiei futures : poate avea loc prin livrare efectivă,
compensare sau schimbare cu activul-suport.
O Doar o mică parte(1-5%) a tranzacţiilor futures se finalizează la scadenţă
prin livrarea fizică a activului-suport sau prin plata în numerar.

O Compensarea contractului futures consta in inchiderea pozitiei initiale printr-

o operatiune de sens contrar.
O Are loc atunci cand nu se doreste nici livrarea efectiva a activului suport si
nici stingerea cash a obligatiilor contractului futures.

10. Orarul de tranzacţionare: diferă de la o bursă la alta, de la un contract la

altul.
11. Marcarea la piaţă : este caracteristica contractelor futures care constă în
stabilirea preţului zilnic în funcţie de cotaţia activului-suport, calculându-se
pierderile sau câştigurile obţinute.
O
Exemplu: Presupunem că un investitor cumpără un contract futures USD/RON
echivalent a 1000 USD cu scadenţa în DEC 16, la cursul de 4,1007 RON/USD, în
data de 19.10.2016.
- Marja de risc este 205 RON (5%), el deschizându-şi o poziţie long futures. În
următoarele zile cursul contractului futures a avut următoarea evoluţie:
20.10.2016: 4,1085 RON/USD;
21.10.2016: 4,1343 RON/USD;
24.10.2016: 4,1396 RON/USD;
25.10.2016: 4,1260 RON/USD
26.10.2016: 4,1160 RON/USD
Suma depusăîn contul de marjă=205 RON
20.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 19.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1085-4,1007)=7,8 RON
21.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 20.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1343-4,1085)=25,8 RON
24.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 21.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1396-4,1343)=5,3 RON
25.10.16 avem o scădere a cursului valutar faţă de 24.10.16
Pierderea nerealizată= 1000 USD*(4,1260-4,1396)=-13,6 RON
26.10.16 avem o scădere a cursului valutar faţă de 25.10.16
Pierderea nerealizată= 1000 USD*(4,1160-4,1260)=-10 RON
Opţiunile negociabile – conferă deţinătorilor dreptul, dar nu şi obligaţia,
de a cumpăra sau a vinde un activ-suport.
O Contractele de opţiuni sunt standardizate şi sunt oferite de burse
specializate.
O Din punctul de vedere al drepturilor pe care le au deţinătorii lor,
opţiunile pot fi:
1. de cumpărare (CALL), ce dau dreptul, dar nu obligaţia,
cumpărătorilor lor să achiziţioneze un număr determinat de unităţi ale
activului-suport, la un preţ fixat numit preţ de exerciţiu, până la o dată
precizată numită data scadenţei.
2. de vânzare (PUT), care dau dreptul, dar nu obligaţia, cumpărătorilor
lor de a vinde un anumit număr de unităţi ale activului suport, la preţul de
exerciţiu şi la data precizată.

O Contractele futures şi contractele cu opţiuni sunt tranzacţionate pe

pieţele reglementate.

O Opţiunile CALL şi PUT sunt contracte complet separate, distincte,

care oferă drepturi diferite, în nici un caz ele neputând fi tratate ca
părţi opuse ale aceleiaşi tranzacţii.
O Decizia de a cumpăra sau vinde este luată de cumpărător, şi acesta va exercita
opţiunea dacă este interesat, iar vânzătorul se supune deciziei cumpărătorului.

O Pentru a obţine dreptul de alegere, la data încheierii contractului de opţiune

cumpărătorul plăteşte o primă vânzătorului.

O Această primă este de fapt obiectul negocierilor între cumpărător şi vânzător,

întrucât preţul de exercitare, durata opţiunii, tipul opţiunii şi numărul de active-
suport reprezintă elemente standardizate ale contractelor de opţiuni.

O Opţiunile se pot clasifica în funcţie de momentul în care se poate realiza

exercitarea opţiunii în:
- opţiuni de tip european: caz în care exercitarea opţiunii nu se poate realiza
decât la scadenţa acesteia;

- opţiuni de tip american: caz în care opţiunea poate fi exercitată în orice

moment până la scadenţă.

O Casa de Compensatie se interpune in toate tranzactiile incheiate in bursa

devenind vanzatorul pentru toti cumparatorii de “call” care exercita optiunea si
cumparatorul pentru toti vanzatorii de “put” care exercita optiunea.
O Operatorii pe piaţă trebuie să constituie depozite de garanţii pentru a asigura siguranţa
tranzacţiilor: la cumpărarea de opţiuni, investitorul trebuie să plătească integral preţul
opţiunii iar la vânzarea de opţiuni trebuie depusă marja contractului.

O Executarea contractelor de opţiuni se poate face prin: lichidarea opţiunii, exercitarea

opţiunii şi prin expirarea opţiunii.

O Elementele definitorii ale unui contract de opţiune sunt următoarele:

1. activul suport: stă la baza contractului de opţiune şi poate fi acţiuni, obligaţiuni,
valute, indici bursieri, contracte futures etc.

2. preţul de exercitare: este preţul fixat în momentul cumpărării sau vânzării

contractului de opţiune şi depinde de cursul de piaţă al activului suport care stă la
baza opţiunii.

3. durata de viaţă: reprezintă perioada de timp în care opţiunea poate fi

exercitată, opţiunile având o perioadă de existenţă limitată.

4. prima sau preţul opţiunii (P): cumpărătorul trebuie să o plătească, în

momentul încheierii contractului, vânzătorului opţiunii pentru dreptul de a
exercita opţiunea.
O Mărimea primei depinde de condiţiile pieţei, cum ar fi: intervalul de timp care a mai
rămas până la scadenţa sa, volatilitatea sa, cursul activului suport, preţul de exercitare
etc. Prima se calculează teoretic ca sumă a două elemente: valoarea intrinsecă şi
valoarea timp;

5. valoarea intrinsecă (VI): este diferenţa dintre cursul activului suport şi preţul de
exercitare al opţiunii „call” sau diferenţa dintre preţul de exercitare al opţiunii „put”
şi cursul activului suport.

O Când valoarea intrinsecă este pozitivă, opţiunea este „în bani”(„în the money”).

O Când valoarea intrinsecă este negativă, opţiunea este „fără bani” sau „în afara
banilor” („out of money”); dacă valoarea intrinsecă este egală cu 0, opţiunea este „la
bani” („at money”).
6. Valoarea timp (VT): reflectă suma de bani pe care cumpărătorul opţiunii este dispus
să o plătească, în speranţa că opţiunea îi va aduce profit la scadenţă sau înainte de
scadenţă.
Ea rezultă ca diferenţă pozitivă între mărimea primei şi valoarea intrinsecă: VT =P -
VI . Valoarea timp este cu atât mai mare cu cât scadenţa este mai îndepărtată.
O O opţiune CALL de cumpărare se va exercita dacă în viitor cursul activului-suport
va fi mai mare în raport cu preţul de exercitare, dar cumpărătorul va obţine profit
numai dacă creşterea cursului activului-suport în raport cu preţul de exercitare este
superioară primei: C > PE + pcall.

O Exemplu: Considerăm că un investitor cumpără o opţiune CALL cu scadenta in

dec. 2014 avand ca suport 1000 actiuni SIF5 la un preţ de exercitare de 1,883
lei/acţiune şi prima de 0,05 lei/acţiune. Presupunem evoluţia cursului de piaţă până
la scadenţă astfel: a) 1,95 lei/acţiune în 06.11.14; b) 1,85 lei/acţiune în 13.11.14; c)
1,92 lei/acţiune în 05.12.14; d) la scadenţă în 19.12.14 1,79 lei/acţiune.

A) C=1,95>1,883=PEopţiunea CALL este în bani

Rezultatul investitorului=1000*(C-PE-p)=1000(1,95-1,883-0,05)=17 lei

B) C=1,85<1,883=PEopţiunea CALL este în afara banilor

Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul
acţiunii SIF5 va creşte
C) C=1,92>1,883=PEopţiunea CALL este în bani
Rezultatul investitorului=1000*(C-PE-p)=1000(1,92-1,883-0,05)=-13 lei

O D) C=1,79<1,883=PEopţiunea CALL este în afara banilor,

investitorul abandonează opţiunea
Rezultatul investitorului este pierdere max.=p*1000
acţiuni=0,05*1000=50 lei

O O opţiune PUT de vânzare se va exercita dacă în viitor cursul

activului-suport va fi mai mic decât preţul de exercitare, dar
cumpărătorul opţiunii de vânzare va obţine profit numai dacă scăderea
în viitor a cursului activului-suport în raport cu preţul de exercitare este
mai mare decât prima plătită pentru cumpărarea sa: PE - C > pput
O Profitul cumpărătorului opţiunii de vânzare în această situaţie va fi:  =
PE – (C+ pput)
O Presupunem, spre exemplificare, un cumpărător pentru 5 opţiuni PUT în aceleaşi
condiţii ca ale exemplului precedent, adica cu scadenta in dec. 2014 avand ca
suport 1000 actiuni SIF5/optiune la un preţ de exercitare de 1,883 lei/acţiune şi
prima de 0,05 lei/acţiune. Presupunem evoluţia cursului de piaţă până la scadenţă
astfel: a) 1,95 lei/acţiune în 06.11.14; b) 1,85 lei/acţiune în 13.11.14; c) 1,92
lei/acţiune în 05.12.14; d) la scadenţă în 19.12.14 1,79 lei/acţiune.
A) C=1,95>1,883=PEopţiunea PUT este în afara banilor
Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul
acţiunii SIF5 va scădea

B) C=1,85<1,883=PEopţiunea PUT este în bani

Rezultatul investitorului=5*1000*(PE-C-p)=5*1000(1,883-1,85-0,05)=-85 lei

C) C=1,92>1,883=PEopţiunea PUT este în afara banilor

Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul
acţiunii SIF5 va scădea
O D) C=1,79<1,883=PEopţiunea PUT este în bani, investitorul
executa opţiunea
Rezultatul investitorului=5*1000*(PE-C-p)=5*1000(1,883-1,79-
0,05)= 215 lei

O Opţiunile CALL şi PUT sunt avantajoase pentru cumpărători

întrucât pierderile lor sunt limitate la mărimea primei plătite, în
timp ce câştigurile obţinute pot fi nelimitate.
O Un alt avantaj al tranzactiilor cu optiuni este puterea de
asteptare.
O Un alt avantaj e ca nu necesita plata de marje: în cazul
tranzactiilor cu optiuni numai vânzatorilor li se solicita sa
depuna marje.
O În schimb, un dezavantaj major al investiţiilor în opţiuni este că
pentru a realiza profit, preţurile trebuie să evolueze destul de
mult astfel încât să acopere mai întâi costul primei.
 CAPITOLUL III
PARTICIPANTI PE PIATA DE
CAPITAL
3.1. Emitenţi de valori mobiliare
3.1.1. Categorii de emitenţi
• Emitenţii – entităţi economice care se confruntă cu un deficit de
resurse pentru acoperirea căruia emit pe piaţa de capital
instrumente financiare.
• Principalele categorii de emitenţi sunt:
1. Instituţii internaţionale- emit obligaţiuni
2. Organe ale administraţiei publice de stat centrale şi locale-
emit titluri de stat, obligaţiuni
3. Societăţi comerciale, ce emit acţiuni, obligaţiuni şi alte valori
mobiliare; sunt cei mai activi emitenţi.
4. Bănci şi alte instituţii de credit, ce emit titluri atractive,
influenţând piaţa deoarece emit un volum important de valori
mobiliare.
3.1.2. Piaţa primară.
Societăţi deschise

Societăţile comerciale recurg la emisiuni de valori mobiliare în diverse situaţii:

• înfiinţarea prin subscripţie publică;

• majorarea capitalului social;

• plata dividendelor în acţiuni;

• obţinerea de capital suplimentar de împrumut prin emisiunea de obligaţiuni;

• obţinerea capitalului necesar preluării, fuziunii sau achiziţiilor de societăţi;

• conversia acţiunilor unei societăţi achiziţionate sau cu care s-a fuzionat

• Societatea deschisă este o S.A. constituită prin subscripţie publică sau o

S.A. emitentă de valori mobiliare din care cel puţin o categorie face sau a
făcut obiectul unei oferte publice regulat promovate.
• Modalităţile prin care o societate pe acţiuni poate deveni societate
deschisă sunt:
1. la înfiinţare, dacă aceasta se realizează prin subscripţie publică; fondatorii
S.A. care nu au resurse financiare initiaza o oferta de subscriere prin care
orice persoana care doreste sa investeasca poate cumpara actiuni

2. ulterior înfiinţării, prin ofertă publică de vânzare a acţiunilor ordinare,

reprezentând de fapt o majorare a capitalului social;
3. prin emiterea de obligaţiuni convertibile în acţiuni, devenind societate
deschisă la momentul conversiei respectivelor obligaţiuni în acţiuni;
4. prin programul de privatizare în masă, ca situaţie particulară specifică
României în procesul de tranziţie. Cca 5.700 de societăţi au intrat în acest
proces, prin care fiecare cetăţean cu vârsta peste 18 ani a devenit posesorul
unui număr de acţiuni la societatea la care a subscris cuponul primit de la
ANP.
• Există 4 proceduri de listare pe bursă:
1.Cel mai des utilizata modalitate pentru extinderea bazei de investori este printr-o
oferta publica initiala (IPO), adresata tuturor investitorilor, atat retail, cat si
institutionali.
• Aceasta este prima vanzare catre public a actiunilor unei companii, care va avea ca
rezultat final listarea acestor actiuni la o bursa, dupa indeplinirea criteriilor de
admitere.
• Actiunile vandute in oferta pot fi actiuni nou emise sau actiuni existente, scoase la
vanzare de catre unul sau mai multi actionari ai societatii. IPO-urile sunt utilizate de
companii in cautare de capital pentru a se extinde sau dezvolta.
• Intr-un IPO, emitentul are nevoie de asistenta unui intermediar sau a unui consortiu
de intermediari, care ajuta la intocmirea prospectului, la stabilirea structurii ofertei, a
pretului de oferta si la determinarea perioadei optime de derulare a ofertei.

2. Plasamentul privat, pe de alta parte, este o oferta de actiuni care nu este adresata
publicului larg si poate fi utilizata de companiile care vor sa se listeze la BVB.
• Pentru a derula un plasament privat trebuie indeplinite o serie de conditii, una dintre acestea
fiind numarul de investitori carora le este adresata oferta si care trebuie sa fie mai mic de
150.
• Pentru un plasament privat nu este necesar un prospect de oferta. Un prospect de admitere la
tranzactionare va fi insa necesar ulterior, atunci cand compania va solicita listarea pe Piata
Reglementata, daca toate celelalte cerinte sunt indeplinite.

3. Listarea duala este o modalitate de listare la Bursa de Valori Bucuresti pentru o companie
care este deja listata pe o alta bursa. Poate fi utilizata de companiile care au afaceri in Romania si
care vor sa castige mai multa vizibilitate sau sa obtina finantare de la o baza noua de investitori.

4. Listarea tehnică: O companie se poate lista si fara sa deruleze in prealabil o oferta publica,
daca sunt indeplinite cerintele privind marimea, free-float-ul si vechimea.

• Pentru ca o societate să obţină admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe o piaţă

reglementată, este nevoie de:
- publicarea unui prospect aprobat de C.N.V.M.
- durata de funcţionare a societăţii de min. 3 ani,
- o capitalizare bursieră anticipată de cel puţin 1.000.000 Euro, sau
valoarea capitalurilor proprii să fie cel puţin 1.000.000 euro.
 Condiţiile ce trebuie îndeplinite de acţiunile unei societăţi, pentru a fi admise la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată:
- acţiunile pentru care s-a solicitat admiterea la tranzacţionare sunt distribuite publicului într-o
proporţie de cel puţin 25% din capitalul subscris;

- este asigurată funcţionarea normală a pieţei, cu un procent mai mic de acţiuni 25% datorită
numărului mare de acţiuni existente în circulaţie şi a dispersiei acestora în rândul publicului.

 O societate este închisă dacă un nr. limitat de acţionari care sunt cunoscuţi deţin capitalul
acesteia.
 O societate este deschisă dacă există un număr mare de acţionari care sunt necunoscuţi şi
deţin capitalul ei.

Avantajele deschiderii unei societăţi constau în:

• suplimentarea capitalului;

• realizarea unei oferte publice ulterioare dacă oferta publică iniţială a fost reuşită;

• mobilitatea capitalului divizat pe acţiuni şi creşterea ratelor de rentabilitate ale capitalului;

• creşterea numărului de acţionari şi a capitalurilor proprii, care au un efect de pârghie
asupra valorii societăţii respective;
• achiziţionarea unor alte societăţi utilizând ca mijloc de plată noile acţiuni emise;

• motivarea personalului în munca depusă prin oferirea de stimulente în acţiuni;

• creşterea prestigiului societăţii;

• acţiunile societăţii capătă o valoare de piaţă.

Dezavantajele deschiderii unei societăţi sunt:

• limitarea libertăţii de acţiune a conducerii; acţiunile conducerii executive trebuie
precedate în majoritatea situaţiilor de hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor
• costurile deschiderii societăţii şi cele ulterioare deschiderii: comisionul plătit
intermediarului, onorarii pentru consultanţă juridică sau contabilă, traducerea, taxa de
listare şi comisionul de procesare care se plătesc bursei, taxa datorată Depozitarului
central
• necesitatea divulgării unor informaţii secrete: planuri şi strategii ale companiei,
informaţii care influenţează decisiv procesul decizional al investitorilor;

• schimbarea raportului de forţe între acţionari, în sensul pierderii controlului de

către acţionarii fondatori, iniţiali.

• Decizia de deschidere a unei societăţi, luată de AGA trebuie să stabilească volumul

de capital de care are nevoie societatea, scopul utilizării capitalului, precum şi
momentul cel mai potrivit pentru a face oferta publică.

• Momentul deschiderii societăţii trebuie să fie în acelaşi timp oportun pentru

societate, dar şi pentru piaţă, cu alte cuvinte piaţa să fie favorabilă, în creştere,
ţinând cont de conjunctura politică, rata dobânzii, rata inflaţiei etc.

• O societate comercială trebuie să fie suficient de pregătită pentru a avea la îndemână

mijloacele de prevenire a eventualelor surprize, inerente intrării pe piaţă.
• Pregătirea necesită o perioadă mare de timp şi vizează atât îmbunătăţirea
performanţelor sale economico-financiare, cât şi structurarea capitalului potrivit
reglementărilor bursiere.

• Astfel, unele societăţi emitente solicită mai întâi înscrierea la cerere pe piata ATS.

• Pentru ca o IPO a unei companii sa aiba succes trebuie indeplinite urm. conditii:
1.O companie solida financiar si cu perspective bune de crestere;
2.Dintr-un domeniu de activitate cu reprezentativitate redusa in prezent pe BVB, cum ar
fi: IT, Agribusiness, Retail, Food & Beverage, Materials, Real-Estate, Telecom, etc;
3.Cu o capitalizare estimata de minimum 15 mil. EUR;
4.Sa nu aiba pozitii de cash excesiv sau investitii semnificative in afara obiectului
principal de activitate;
5.O companie cu mult cash sau cu activitate prea diversificata va semnaliza un
management mai putin performant din perspectiva pietei de capital → pret de
vanzare scazut sau chiar esecul IPO.
 3.1.3. Oferta publică
• Oferta publică de valori mobiliare reprezintă comunicarea adresată
unor persoane care prezintă informaţii suficiente despre termenii
ofertei şi despre valorile mobilare oferite, permiţându-i investitorului
să adopte o decizie cu privire la vânzarea, cumpărarea sau subscrierea
respectivelor valori mobiliare.
• Oferta publică este de două tipuri: de vânzare şi de cumpărare.
• Orice persoană care iniţiază o ofertă publică elaborează şi supune
aprobării autorităţii pieţei de capital un prospect, în cazul ofertei
publice de vânzare, sau un document de ofertă, în cazul ofertei
publice de cumpărare.
• Prospectul sau documentul de ofertă este publicat în mai multe cotidiane cu difuzare
naţională, precum şi pe website-ul ofertantului, al intermediarului ofertei, al operatorului
pieţei.
• Oferta publică este intermediată de o S.S.I.F. sau de către un sindicat de intermediere.

• Dacă se apelează la un sindicat de intermediere se încheie un contract prin care se

stabilesc drepturile şi obligaţiile fiecăruia.

• Se recomandă metoda de intermediere: negocierea, în cazul emisiunilor de acţiuni şi

obligaţiuni făcute de societăţi comerciale, şi metoda de intermediere: licitaţia, în cazul
emisiunilor de valori mobiliare făcute de organe ale administraţiei centrale şi locale.

1. Oferta publică de vânzare

• Este precedată de publicarea unui prospect de emisiune aprobat de C.N.V.M, cu excepţia
situaţiei în care se adresează doar investitorilor calificaţi, sau valoarea totală a ofertei
este cel puţin egală cu 50.000 euro.
• Nu este obligatorie oferta publică de vânzare în cazul unei fuziuni şi în
cazul acţiunilor alocate în mod gratuit acţionarilor existenţi sau a
dividendelor plătite prin emisiunea de noi acţiuni sau acţiunilor emise
pentru substituirea altor acţiuni, de aceeaşi clasă.
• În funcţie de natura juridică a ofertei publice de vânzare, deosebim mai
multe tipuri:
1. oferta publică iniţială de vânzare – reprezintă prima vărsare a acţiunilor
unei societăţi închise, prin care aceasta devine societate deschisă;
2. oferta publică primară – reprezintă vânzarea de noi valori mobiliare de
către emitent şi este modalitatea de realizare a emisiunilor de valori
mobiliare primare;

3. oferta publică secundară – are ca obiect valori mobiliare emise în

prealabil şi este realizată de către proprietarii de valori mobiliare care există
deja pe piaţă;
• Etapele derulării unei oferte publice de vânzare, ce durează cca. 180 zile dar nu mai
mult de 12 luni, sunt:
1. Pregătirea emisiunii presupune întocmirea calculelor de eficienţă referitoare la
volumul şi costul capitalului obţinut prin oferta publică; Se organizează echipa
pentru întocmirea prospectului şi se fac studii de piaţă cu privire la capacitatea de
absorbţie a cantităţii oferite şi a preţului de emisiune.
2. Întocmirea prospectului de emisiune care trebuie să cuprindă informaţii despre
emitent, despre activitatea sa, precum şi informaţii despre oferta publică; Prospectul
de emisiune nu trebuie să omită nici un fapt material şi nu trebuie să conţină
informaţii care ar putea induce în eroare investitorii.

Prospectul de oferta trebuie sa includa obligatoriu fisa de prezentare a emitentului, o

nota privind trasaturile valorilor mobiliare oferite spre tranzactionare pe o piata
reglementata.
3. Încheierea contractului de plasament cu intermediarul, având în vedere
obligativitatea derulării ofertei publice printr-un intermediar autorizat.
• Intermedierea poate fi efectuată prin următoarele modalităţi:
a) metoda plasamentului garantat- presupune de intermediarul să cumpere de la emitent în
nume propriu întreaga ofertă, pe care o vinde ulterior către investitori. Intermediarul îşi
asumă întregul risc al plasării valorilor mobiliare.

Marja de intermediere este dif dintre pretul de vanzare (la care intermediarul le vinde catre
public) si pretul de emisiune (la care intermediarul cumpara valorile mobiliare de la emitent).

b) Metoda cea mai bune execuţie- intermediarul acţionează ca agent al ofertantului în regim de
comision; această metodă se recomandă atât în cazul în care se urmăreşte plasarea întregii
oferte pe piaţă, cât şi în cazul în care o parte a ofertei a fost deja distribuită şi ofertantul are
nevoie de asistenţă pentru plasarea părţii rămase nevândută.

Intermediarul se angajeaza sa distribuie catre public maximul din valorile mobiliare primite,
dar nu se obliga sa le preia in nume propriu. Ofertantul va plati intermediarului un comision
fix pentru plasarea ofertei incredintate.

c) Metoda totul sau nimic- contractul de plasament cu S.S.I.F. prevede vânzarea întregii
emisiuni; în cazul în care intermediarul plasează integral valorile mobiliare încredinţate,
încasează marja de intermediere, iar în caz contrar nu încasează nimic.
d) Metoda plasamentului asigurat – recomandată pentru emisiunea de obligaţiuni,
când emitentul vrea să obţină fonduri într-un interval de timp f. scurt;
SSIF ca intermediar face o ofertă de preţ ferm pentru cumpărarea valorilor mobiliare
de la emitent, acesta având la dispoziţie 24 de ore pentru a accepta sau refuza oferta.

Metoda se recomanda daca exista un numar suficient de mare de investitori

institutionali care si-au exprimat interesul de a cumpara valorile mobiliare din oferta.

e)Metoda licitaţiei olandeze- se realizează prin reducerea succesivă a preţului de

vânzare până când întreaga ofertă este subscrisă; executarea tuturor ordinelor se va
face la preţul de închidere a licitaţiei.

f) Metoda stand-by- se realizeaza pentru plasarea pe piata a actiunilor noi nesubscrise

de catre actionarii vechi.

Emitentul plateste intermediarului un comision iar in schimb intermediarul se

angajeaza sa cumpere toate actiunile ramase nesubscrise.
f) Metoda licitaţiei competitive- recomandată pentru emisiunile de obligaţiuni.
Se bazează pe tehnica licitaţiei publice în plic închis şi constă în specificarea
preţului şi condiţiilor oferite de S.S.I.F pentru cumpărarea întregii emisiuni.

• Metoda de intermediere, prin care se realizează oferta publică de vânzare se

precizează explicit în cadrul prospectului de ofertă.
4. Avizarea prospectului de către C.N.V.M., cu scopul de a proteja investitorii
contra practicilor neloiale, abuzive sau frauduloase.
5. Publicitatea reprezintă etapa prin care publicul este informat asupra ofertei
de vânzare, prospectul de emisiune este publicat şi pus la dispoziţia
publicului investitor.
6. Derularea ofertei publice de vânzare reprezintă etapa de subscriere, alocare
şi distribuire a valorilor mobiliare, conform procedurii prevăzute în prospect.
• Perioada de derulare nu poate fi mai mică de 5 zile lucrătoare.
7. Închiderea ofertei şi raportarea la CNVM a rezultatelor ofertei de vânzare, care
se realizează în termen de 5 zile lucrătoare de la data închiderii ofertei. Oferta
publică se consideră închisă la expirarea termenului pentru care a fost autorizată.

• În cazul ofertelor publice privind emisiunea de obligaţiuni se mai solicită

documentele care să ateste sarcinile care grevează activele societăţii şi documentele
care atestă modul de garantare a împrumutului obligatar, dacă este nevoie;

2. Oferta publică de cumpărare

• Oferta publică de cumpărare – intenţia unei persoane de a cumpăra valori
mobiliare, adresată tuturor deţinătorilor acestora şi difuzată prin mijloacele de
informare în masă.

• Obligativitatea lansării unei oferte publice de preluare, în maxim 2 luni de la

momentul atingerii respectivei deţineri, este instituită pentru orice persoană care
deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale.

• Până la derularea ofertei publice, drepturile aferente valorilor mobiliare depăşind

pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate.
• Preţul oferit va fi cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de ofertant în ultimele12
luni anterioare ofertei.

• Dacă o persoană care nu are obligaţia de a face ofertă publică de preluare, dar
lansează către toţi acţionarii o astfel de ofertă, vorbim de ofertă publică de preluare
voluntară.

• Orice persoană poate lansa o contra-ofertă, având ca obiect aceleaşi valori

mobiliare, dacă are ca obiect cel puţin aceeaşi cantitate de valori mobiliare sau
vizează atingerea cel puţin aceleiaşi participaţii la capitalul social şi dacă oferă un
preţ cu cel puţin 5% mai mare decât cel din prima ofertă.

• Procedura pentru oferta publică de cumpărare este mult mai simplificată decât cea
pentru vânzare, dar orice persoană fizică sau juridică ce face o astfel de ofertă
trebuie să obţină avizul C.N.V.M.

• Etapele derulării ofertei publice de cumpărare, care durează între 20 şi 60 de zile,

sunt în nr. de 4.
1. întocmirea şi aprobarea documentului de ofertă publică de cumpărare
de către C.N.V.M. şi distribuirea acestuia fie direct persoanelor cărora le
este adresată oferta, fie prin publicarea într-un ziar de circulaţie naţională;
2. desfăşurarea ofertei, adică cei care doresc să vândă acţiuni vor depune
acţiunile sau extrasul de cont; perioada de derulare nu poate fi mai mică de
15 zile lucrătoare;
3. plata acţiunilor depuse în termen de 3 zile lucrătoare de la data
decontării;
4. închiderea ofertei publice de cumpărare şi raportarea rezultatelor la
C.N.V.M. în termen de 7 zile lucrătoare de la închidere;
• Un caz particular al ofertei publice de cumpărare este oferta făcută de
societatea emitentă, care printr-o hotărâre a A.G.A. decide să devină
societate închisă şi să-şi retragă acţiunile care se tranzacţionează pe piaţa
secundară.
• Pe parcursul anului 2019 au fost aprobate următoarele demersuri privind alte
evenimente corporative:

- 13 documente aferente ofertelor publice de cumpărare a căror valoare se ridică la

329.394.628,44 lei;
- 1 document de ofertă publică de preluare obligatorie a cărei valoare a fost de
1.275.008 lei;
- 2 anunțuri aferente declanșării procedurii de retragere a acționarilor din societatea
METAV S.A. și BALNEOCLIMATERICA S.A.;
- 3 prospecte întocmite în vederea admiterii la tranzacționare a obligațiunilor;
- 9 prospecte aferente ofertei publice primare de vanzare de actiuni a caror valoare se
ridică la 73.543.851,19 lei
- 18 retrageri de la tranzacționare de pe BVB/sistemul alternativ administrat de BVB
având în vedere declanșarea procedurii falimentului/ finalizarea procedurii instituite
in baza dispozitiilor art.42 din Legea nr.24/2017
 CAPITOLUL III
PARTICIPANTI PE PIATA DE
CAPITAL
3.2. Intermediari pe piaţa de capital

• În România, intermediarii pe piaţa de capital sunt :

• 1. societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF), societăţi pe acţiuni
care pot să desfăşoare activităţi de broker, activităţi de dealer sau chiar
activităţi de garantare a plasamentului de valori mobiliare şi acordarea de
credite pentru finanţarea tranzacţiilor clienţilor.

• 2. instituţiile de credit autorizate de B.N.R şi entităţile de natura acestora

autorizate să presteze servicii de investiţii financiare în statele membre ale
UE.

• 3. firmele de investiţii şi instituţiile de credit din statele membre ale

U.E., pe baza paşaportului unic.

• Capitalul initial minim al unei SSIF este 50.000 euro, permitand servicii
limitate la preluarea si transmiterea ordinelor de la investitori si
administrarea portofoliilor individuale ale investit.
• Serviciile de investiţii financiare sunt:
• servicii principale: preluarea, transmiterea şi executarea ordinelor primite de la investitori;
tranzacţionarea instrumentelor financiare pe cont propriu; administrarea portofoliilor de
conturi individuale ale investitorilor; consultanta de investitii si plasamentul de instrumente
fin.

• servicii conexe: custodia si administrarea de instrumente financiare; închirierea de casete de

siguranţă; acordarea de credite sau împrumuturi, precum şi servicii de consultanţă privind
structura capitalului si servicii privind fuziunile.

• S.S.I.F. sunt societăţi pe acţiuni, emitente de acţiuni nominative, ce trebuie autorizate

de C.N.V.M., cu condiţia îndeplinirii criteriilor următoare:
- să aibă ca obiect de activitate exclusiv prestarea de servicii de investiţii financiare;

- să facă dovada existenţei unui minim de capital iniţial subscris şi integral vărsat
(min. 125.000 euro respectiv min 730.000 euro);
- valoarea totală de piaţă a instrumentelor financiare deţinute în cont propriu să
reprezinte maximum 15% din capitalul iniţial;
 - dovada dobândirii calităţii de membru al Fondului de Compensare a Investitorilor;
- cerinţe privind calificarea, experienţa profesională si integritatea administratorilor,
conducătorilor, auditorilor si persoanelor din cadrul compartimentului de control
intern.
• C.N.V.M autorizează ca agenţi pentru servicii de investiţii financiare persoanele
cu studii superioare, care au urmat cursuri de pregătire organizate de organismele
profesionale şi de bursă.

• Etapele derulării relaţiei de reprezentare pe piaţa secundară între o SSIF şi

clienţii săi sunt următoarele:
1. contactarea de către client a SSIF;
2. încheierea contractului de reprezentare între societate şi client;
3. completarea şi aprobarea cererii de deschidere de cont;
4. stabilirea ordinului de către client;
5. realizarea tranzacţiei de către SSIF şi transmiterea către client a confirmării;
6. eliberarea extrasului de cont de către SSIF la sfârşitul lunii.
• Din cei 29 de intermediari autorizați de ASF la sfarsitul lui 2019: 19
de SSIF-uri locale, 3 instituții de credit locale, 7 instituții financiare
străine.

• Asociaţia brokerilor reuneşte 19 de societăţi de servicii de investiţii

financiare având drept scop principal promovarea unui mediu
favorabil dezvoltării pieţei de capital, precum şi susţinerea intereselor
legitime ale membrilor săi.

• Pe piaţa de capital din România pot fi autorizaţi de C.N.V.M să

efectueze tranzacţii cu instrumente financiare derivate şi traderii,
persoane juridice care acţionează exclusiv în nume şi pe cont propriu.
• www.asociatiabrokerilor. ro
• Clasamentul primilor 10 intermediari în funcție de valoarea
tranzacțiilor realizate pe BVB în 2019

• Un număr de 4 societăți înregistrează o cotă de piață mai mare de 10 %, acestea deținând

61,28% din valoarea totală intermediată în anul 2019.
3.3. Investitori pe piaţa de capital

• Spre deosebire de emitenţi, care acţionează doar pe piaţa primară,

investitorii participă atât pe piaţa primară, în calitate de cumpărători
cât şi pe piaţa secundară, fie în calitate de vânzători ai titlurilor
cumpărate pe piaţa primară, fie în calitate de cumpărători ai altor
titluri.

A. În funcţie de importanţa lor:

• 1. Investitori instituţionali care prin mărimea fondurilor pe care le
colectează, respectiv le plasează, domină de cele mai multe ori pieţele
de capital:
• societăţile bancare, care apelează la piaţa de capital în vederea
dispersiei riscului, dar şi al asigurării unei lichidităţi mai ridicate a
activelor;
• băncile centrale, care participă atât în nume propriu, cât şi în calitate
de reprezentanţi ai guvernelor;
• societăţile de asigurare, casele de pensii şi alte instituţii de asigurare,
care investesc pe piaţa financiară pentru a obţine o fructificare
superioară a fondurilor colectate de la asiguraţi.
• societăţile de investiţii financiare care oferă clienţilor servicii de
gestiune a conturilor de valori mobiliare.
• organismele colective de plasament, prin care micii investitori se
asociază şi administrează în comun fondurile, obţinând profituri mai
mari comparativ cu gestionarea individuală a fondurilor.
• instituţii şi organisme multinaţionale, regăsite mai adesea ca
emitenţi pe piaţa de capital, dar care în situaţia în care înregistrează
surplus de fonduri pot să apară în calitate de investitori.
2. Investitori individuali care gestionează propriul portofoliu de titluri şi care pot fi:
societăţi comerciale şi persoanele fizice “micii investitori”, ce îşi investesc
economiile personale în cantităţi relativ reduse de acţiuni şi obligaţiuni.
B. Din punct de vedere al strategiei investitorilor, deosebim:
• 1. Investitori strategici, ce cumpără un pachet semnificativ de acţiuni ale unei
societăţi, cu scopul de a le păstra o perioadă îndelungată şi cu dorinţa de a se implica
în managementul societăţii; 51%

• 2. Investitori de portofoliu, ce cumpără acţiuni ale unei societăţi din considerente

de performanţă a companiei emitente şi compatibilitate a acestor acţiuni cu celelalte
active din portofoliul lor; 33%

• 3. Investitori speculativi, ce urmăresc obţinerea unui profit din vânzarea acţiunilor

mai scump decât preţul de cumpărare; nu sunt interesaţi de societate ci doar de
evoluţia cursului acţiunilor respective
4. Hedgerii, investitori care doresc să se protejeze împotriva evoluţiei nedorite a
cursului pe piaţă, a ratei dobânzii, a cursului de schimb, etc.; vor apela la piaţa
derivatelor financiare.

C. Din punct de vedere al naţionalităţii, avem:

• 1. Investitori autohtoni - persoane fizice sau juridice române şi persoane juridice
străine înregistrate în România, care acţionează pe piaţa de capital românească.

• 2. Investitori străini - persoane fizice străine rezidente sau nerezidente în România

şi persoane juridice străine neînregistrate în România care investesc pe piaţa de
capital românească.

D. Din punct de vedere al realizării, avem:

• 1. Investiţii directe - participări cu aport în numerar sau în natură la constituirea
capitalului social al unei societăţi comerciale persoană juridică română, participarea
la majorarea capitalului social, reinvestirea profiturilor obţinute.
 2. Investiţii de portofoliu, care constau în achiziţionarea de valori mobiliare, inclusiv
titluri de stat de pe pieţele organizate ale valorilor mobiliare sau cumpărări prin ofertă
publică.

E. După modul de organizare a investiţiilor, distingem:

• 1. Investiţii active sau directe, prin care investitorul are posibilitatea să se angajeze
într-un plasament de capital pe riscul şi răspunderea proprie sau prin instituţii
financiare acreditate, dar fără delegarea sau mandatarea acestora, investitorul
rezervându-şi dreptul de a hotărî asupra plasamentelor sale.

• 2. Investiţiile pasive sau administrate, prin care investitorii îşi unesc capitalul şi
încredinţează decizia de plasament unor persoane juridice, instituţii specializate,
acreditate, care vor utiliza sumele de bani cât mai eficient.

• În Romania funcţionează ca investitori instituţionali:

1. organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (O.P.C.V.M) care cuprind
fondurile deschise de investiţii;
• Investiţiile unui O.P.C.V.M. pot fi efectuate în următoarele active:
a) valori mobiliare si instrumente ale pieţei monetare inscrise sau tranzacţionate pe o
piaţă reglementată din România sau dintr-un al stat membru UE;

b) valori mobiliare nou emise, în condiţiile existenţei unui angajament ferm, conform
căruia se va cere şi obţine în maximum un an de la emisiune, admiterea la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată;

c) titluri de participare ale O.P.C.V.M. si/sau alte organisme de plasament colectiv,

autorizate în state membre sau nemembre;

d) depozite constituite la instituţii de credit, cu o scadenţă care nu depăşeşte 12 luni;

e) instrumente financiare derivate, tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau negociate

în afara pieţei reglementate;
• Fondurile deschise de investiţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele 2
condiţii:
- au ca unic scop efectuarea de investiţii colective, operând pe principiul diversificării
riscului şi administrării prudenţiale;
- titlurile de participare sunt, la cererea deţinătorilor, răscumpărabile continuu din
activele respectivelor organisme

• Fondurile deschise de investiţii, numite şi fonduri mutuale, sunt constituite ca

societăţi civile ce nu au personalitate juridică.
• Fondurile deschise de investiţii trebuie să încheie un contract de administrare a
fondului cu o societate autorizată de administrare a investiţiilor.
• Un fond deschis de investiţii îşi orientează investiţiile cu precădere spre depozite
bancare, certificate de trezorerie, certificate de depozit, obligaţiuni municipale,
limitând plasamentele în instrumente financiare cu risc crescut sau cu lichiditate.
• Titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii se numesc unităţi de
fond şi conferă deţinătorilor drepturi egale.
• Unităţile de fond se cumpără la preţul de emisiune stabilit pentru fiecare zi
pe baza valorii activului net şi pot fi răscumpărate la un preţ stabilit pe baza
valorii activului net.

• Performanţele fondurilor deschise de investiţii sunt determinate nu numai de

randamentul plasamentului în diferite tipuri de instrumente financiare, ci şi
de managementul investiţional al societăţii de administrare a fondului.
• Numărul fondurilor mutuale a ajuns la 82 la sfârşitul anului 2019, fata de 55
la sfârşitul lui 2010.
• Fondurile monetare, din cauza politicii de plasament foarte restrictivă și
prudentă se bucură de mai puțină popularitate în rândul investitorilor.
• În țările cu economie dezvoltată și matură, fondurile monetare sunt
utilizate cu predilecție de companii pentru gestionarea disponibilităților pe
termen scurt, fiind adesea considerate mai sigure și mai lichide decât
depozitele bancare.
• Industria fondurilor este dominată de plasamentele în instrumente
cu venit fix, astfel că 80% din totalul activelor administrate sunt
coordonate de fondurile de obligațiuni.
• În ceea ce priveşte structura portofoliilor FDI, aceasta este orientată cu precădere
spre instrumente financiare cu venit fix: obligațiunile de stat cotate (37,41%),
obligatiunile corporative (29,14%). Depozitele bancare cumulau, la 31 decembrie
2019, o pondere de 23,93% din activul total.
 2. alte organisme de plasament colectiv (A.O.P.C) şi care includ atât fondurile
închise de investiţii cât şi societăţile de investiţii de tip închis.
• Fondurile închise de investiţii sunt administrate de o societate de administrare a
investiţiilor pe baza unor reguli proprii şi pot emite numai unităţi de fond de un
singur tip, dematerializate, ce conferă deţinătorilor drepturi egale.

• Unităţile de fond sunt disponibile la tranzacţionare din 22 septembrie 2008 în

sectorul OPC al pieţei reglementate la vedere administrată de către B.V.B. (primele
unităţi de fond diponibile sunt cele ale fondului închis de investiţii STK Emergent).

• La 31 decembrie 2019, pe piața de capital din România desfăşurau activități

investiționale un număr de 27 fonduri închise de investiții.

• F.Î.I. Certinvest Arta Românească este singurul fond de pe piața locală cu investiții
în artă și dispune de active de 12,4 mil. lei.
• Totodată, reglementarea și supravegherea fondurilor deschise este mult mai strictă,
ceea ce conferă investitorilor mai multă încredere.
• Diferențe între fondurile închise de
investiții şi fondurile deschise există şi
dpdv al structurii portofoliilor. Structura
portofoliilor FÎI este orientată în special
spre acțiuni cotate (ce dețin o pondere
de aproximativ 75% din activul total al
FÎI).
• O pondere mai semnificativă în activul
total comparativ cu alte elemente de
portofoliu o dețin și obligațiunile(5%
din activul total).
• Instrumentele financiare cu venit fix,
respectiv obligațiuni emise de statul
român şi de state membre ale Uniunii
Europene, dețin o pondere semnificativ
mai scăzută în portofoliul F.Î.I.
comparativ cu FDI.
• Principala diferenţă între fondurile închise (AOPC) şi cele deschise (OPCVM) este
dată de caracterul discontinuu al emisiunilor de fond în cazul fondurilor închise.

• Astfel, dacă în fondurile deschise se poate investi oricând, în orice zi, şi se poate
răscumpăra oricând, fondurile închise definesc perioade limitate de timp în care sunt
posibile operaţiunile de adeziune şi de răscumpărare.
•
• In cazul fondurilor deschise de investitii , listarea la bursa este mai dificila, cu multe
conditii de indeplinit (1 la BVB), in timp ce in cazul fondurilor inchise listarea este
posibilă, fiind o variantă la care apelează mulţi administratori (3 la BVB).

• Diferențe între fondurile închise de investiții şi fondurile deschise există şi din punct
de vedere al structurii portofoliilor.
• Politica de investitii a fondurilor deschise de investitii este elaborata si aplicata de
societatile de administrare ale acestora.
•
• Fondurile de investiții se pot clasifica in:
1. Fonduri de actiuni – trebuie sa investeasca minimum 85% din portofoliul lor in
actiuni – in aceasta categorie se incadreaza fondul Certinvest XT Index;
• Constituie un instrument puternic pentru investitorii care doresc sa profite de
cresterea actiunilor listate dar nu au suficiente resurse si toleranta la risc pentru a
investi direct la bursa. Sunt fonduri pe termen lung si f. lung cu un grad de risc
ridicat.

2. Fonduri de obligatiuni – trebuie sa investeasca minimum 90% din portofoliul lor in

instrumente cu venit fix, iar restul portofoliului nu poate fi investit in actiuni – in
aceasta categorie se incadreaza fondul Certinvest Obligatiuni;
• Sunt investitii pe termen mediu caracterizate de un risc destul de redus.
• Se adreseaza investitorilor riscofobi, si au avantajul unei cresteri continue a valorii
unitare.
 3. Fonduri monetare: standard – modified duration* < 1 , de trezorerie scurta –
maturitatea medie a plasamentelor < 60 zile; Investesc peste 90% din activ in
instrumente monetare- titluri de stat, depozite bancare si certificate de depozit si
10% in obligatiuni.

• Sunt fonduri pe termen scurt care aduc beneficii comparabile cu cele ale
depozitelor bancare si permit accesul imediat la bani fara pierderea castigurilor
acumulate pana in acel moment.
4. Fonduri diversificate: fonduri care plaseaza sume atat in instrumente monetare si
obligatiuni cat si in actiuni. Sunt fonduri pe termen mediu si lung optime pentru
investitorii care doresc sa obtina rentabilitati mai mari decat dobanzile bancare la
un risc mediu
- Defensive – portofoliul lor este investit in mai multe tipuri de instrumente financiare,
insa maximum 35% in actiuni,
- Echilibrate – portofoliul lor este investit in mai multe tipuri de instrumente
financiare, cu o proportie intre 35% si 65% investit in actiuni.
• Dinamice – portofoliul lor este investit in mai multe
tipuri de instrumente financiare, cu o pondere a
investitiilor in actiuni de peste 65% – in aceasta
categorie se incadreaza fondul Certinvest Dinamic,
- Flexibile – portofoliul lor este investit in mai
multe tipuri de instrumente, cu ponderi si durata
variabile, investitiile in actiuni putand varia in
intervalul 0%-100%.
• Societăţile de investiţii de tip închis emit un număr limitat de acţiuni şi pot fi
administrate de o S.A.I sau de un consiliu de administraţie. Cele cinci societăţi
închise de investiţii financiare sunt: SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF
Transilvania, SIF Muntenia şi SIF Oltenia.

• Acţiunile SIF trebuie tranzacţionate pe o piaţă reglementată. Începând cu luna

noiembrie 1999, acţiunile celor 5 SIF-uri sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti
(BVB), fiind unele din cele mai tranzacţionate titluri.
• Cele 5 SIF-uri isi axeaza structura portofoliilor cu preponderenta pe actiunile
tranzactionate pe o piata reglementata si prea putin in obligatiuni.
• La finele anului 2019, investițiile în acțiuni cotate dețin cea mai ridicată
pondere în activul total cumulat al SIF‐urilor (74,15%).
• Activele nete cele mai ridicate ca valoare aparțin SIF1, urmat de SIF2 şi
SIF5. Celelalte două SIF‐uri dețin portofolii de valoare mai redusă.

• La sfârşitul anului 2000, BVB a introdus indicele BET-FI, care reflectă

tendinţa de ansamblu a preţurilor acţiunilor SIF-urilor; indicele a avut o
tendinţă crescătoare, chiar dacă în ritm diferit, ceea ce demonstrează
siguranţa investiţiei în aceste titluri.

• Indicele BET-FI a constituit o bază adecvată pentru tranzacţiile derivate pe

indici, cu opţiuni şi contracte futures. Investitorii au posibilitatea de a-şi
acoperi riscul prin angajarea de tranzacţii cu produse derivate în sensul
invers decât cel realizat la BVB.
• FP (societate de investiții închisă) a fost înfiinţat de Guvernul României în 2005, iar
persoanele eligibile ale căror proprietăţi au fost confiscate sub guvernele comuniste
au primit acţiuni în Fond ca formă de compensaţie.
• La finalul lunii decembrie 2019, Fondul Proprietatea administra active în valoare de
cca.11,87 miliarde lei. Activele FP erau concentrate preponderent în România.
• Din structura portofoliului FP pe tipuri de active, se remarcă o creştere a ponderii
acțiunilor nelistate în activul net (70,46%), ca urmare a vânzării unor participații la
companiile listate și reducerii valorii totale a activului.

• Dintre societățile listate, cea mai mare pondere din activul net al fondului o
deține societatea OMV Petrom (21,33%), iar din categoria societăților nelistate,
cea mai mare pondere este deținută de Hidroelectrica (41,16%), urmată de CN
Aeroporturi Bucuresti SA, E-Distribuție Banat și Engie România.
• În luna ianuarie 2015, Adunarea Generală a Acționarilor Fondului Proprietatea a
aprobat un mandat pentru listarea secundară la London Stock Exchange.
• Societăţile de administrare a investiţiilor sunt societăţi pe acţiuni ce prestează în
principal activităţi de administrare a portofoliului pentru O.P.C.V.M.
• Capitalul iniţial al unei S.A.I. este de cel puţin echivalentul în lei a 125.000 euro .
• S.A.I. are obligaţia de a transmite depozitarului toate informaţiile cu privire la
operaţiunile O.P.C.V.M., cel mai târziu până la ora 24:00 a zilei lucrătoare,
următoare celei în care acestea au fost încheiate.
• Desfăşoară si activităţi privind servicii juridice şi de contabilitate aferente
administrării de portofolii, cercetarea de piaţă,evaluarea portofoliului si
determinarea valorii titlurilor de participare , ţinerea unui registru al deţinătorilor de
titluri de participare, distribuţia veniturilor, emiterea şi răscumpărarea titlurilor de
participare.

• Depozitarul este avizat de C.N.V.M. pentru activitatea de depozitare, în condiţii de

siguranţă, a tuturor activelor unui O.P.C.V.M.
• Categoria dominantă din totalul societăților de administrare a investițiilor (SAI)
continuă să fie grupurile bancare, controlând cea mai mare parte din totalul cumulat
al activelor administrate de SAI.
• Conform obiectului de activitate, o societate de administrare a investițiilor poate
administra fonduri deschise și închise de investiții, precum și conturi individuale de
investiții. Pe ansamblul pieței fondurile deschise de investiții sunt mai numeroase
decât cele închise și cumulează active de valoare semnificativ mai ridicată.
PARTICIPANȚI PE PIAȚA DE
CAPITAL
 3.4. Auxiliari pe piaţa de capital

Consultanţii de investiţii
- Prestează servicii de consultanţă de investiţii (recomandare personala
data unui client), cu privire la instrumentele financiare;

 Exprimarea unei recomandari exclusiv prin intermediul canalelor de

distributie sau catre public nu reprezinta o recomandare personala data
unui client.
 Consultantul de investitii, persoana fizica, poate presta servicii de
consultanta in nume propriu sau in numele unei singure societati de
consultanta de investitii.
 Consultanta de investitii poate fi prestata de societatile de brokeraj, de
societatile de administrare a investitiilor (SAI). și de consultanți de
investiții, persoane fizice si juridice, autorizate de CNVM.
 Consultantul de investitii, persoana juridica, are un capital social
reprezentand echivalentul in lei a minimum 20.000 euro si cel putin un
angajat autorizat de C.N.V.M. in calitate de consultant de investitii.

 Persoana din cadrul unei societati de brokeraj care ofera consultanța de

investiții trebuie sa aiba calitatea de agent de servicii de investiții
financiare, sa aiba studii superioare absolvite și sa faca dovada ca a urmat un
curs de pregatire in acest domeniu.

 Prestarea de servicii de consultanta de investitii exclude preluarea sau

executarea ordinelor investitorilor pentru achizitionarea sau instrainarea de
instrumente financiare, administrarea portofoliilor investitorilor, precum şi
decontarea tranzactiilor, inclusiv detinerea de disponibilitati baneşti sau
instrumente financiare in contul investitorilor.
 Agenţiile de rating

- au drept scop evaluarea şi notarea emitenţii admişi la tranzacţionare şi a instrumentelor

financiare tranzacţionate pe pieţele reglementate.
- Piaţa mondială este dominată de 3 mari agenţii: Standard&poor, Moody şi Fitch.
- Principalele avantaje ale obţinerii unui rating sunt optimizarea finanţărilor, creşterea
vizibilităţii companiei, un acces mai larg la pieţele de capital internaţionale.
- Agentia de rating Fitch a confirmat în octombrie 2020 ratingul Romaniei pentru datoriile pe
termen lung în valută şi monedă locală la "BBB-", investment grade perspectiva negativa.
Perspectiva reflectă slăbirea metricelor finanţelor publice din cauza măsurilor pro-ciclice în
ultimii ani, precum şi a impactului pandemiei de coronavirus asupra performanţei economice
şi fiscale.
- Standard & Poor's (S&P) a confirmat în iunie 2020 ratingurile de credit ale României la
"BBB-" pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi moneda locală, cu perspectivă
negativă. Perspectiva ratingului României e negativă deoarece agenţia vede riscuri la
adresa balanţei de plăţi externe şi a echilibrului bugetar în următoarele 18 luni, dacă factorii de
decizie politică nu pot stabiliza şi consolida orientarea bugetară după această recesiune indusă
de pandemie.
-
 Agentiile de rating informeaza investitorii asupra riscului pe care si-l asuma daca
imprumuta o astfel de societate sau un stat.
 Fiecare are o scala de notare, care merge de la AAA la CCC.
 Pentru state sau pentru societati, degradarea ratingului se traduce imediat prin
cresterea dobanzilor la care se imprumuta.
 Administratorul unui portofoliu constituit din obligatiuni va trebui sa respecte un
anumit echilibru predefinit intre titlurile riscante si cele mai putin riscante.
 Daca o parte din titlurile sale, precum obligatiunile grecesti, sunt degradate, el va
trebui sa scape de ele pentru ca portofoliul sau sa nu devina prea riscant.

 Moody's este o societate americana cotata si independenta, detinuta in proportie de

13% de miliardarul Warren Buffett.
 Fitch apartine in majoritate societatii franceze Fimalac si in proportie de 20% de
grupul Hearst.
 Standard & Poor's este detinuta de editorul american McGraw-Hill Companies
 In general, o agentie de rating este platita de entitatile care doresc sa
primeasca o nota sau de cele care utilizeaza aceasta nota, sub forma de
abonament.
 Potrivit baremului din 2009 pentru Statele Unite, o mare intreprindere trebuie
sa plateasca minim 70.000 de dolari la inceputul procesului de notare, urmata
de un abonament de "supraveghere", care se ridica la aproximativ jumatate
din suma initiala.
 De fiecare data cand emite titluri pe piata, ea va achita in plus un comision de
0,045% din tranzactie. Sumele sunt aproximativ aceleasi in Europa.

 Criza 'subprime', creditele imobiliare riscante, a adus in lumina limitele

actualului sistem al agentiilor. Platite de societatile care doresc sa fie notate,
agentiile sunt uneori tentate sa atribuie o nota mai bun decat cea reala pentru
a nu pierde un contract in favoarea concurentilor.
 Depozitarul central

 Depozitarul Central a preluat, din 3 ianuarie 2007, serviciile de depozitare si registru şi,
respectiv, de efectuare a oricăror operaţiuni conexe, de la S.N.C.D.D. pentru Valori
Mobiliare, B.V.B si societatile de registru independente.

 Depozitarul central asigură compensarea şi decontarea tranzacţiilor bursiere, precum şi

evidenţa registrelor societăţilor emitente. Elibereaza extrase de cont pe baza de semnatura
electronica.
 Depozitarul central este direct răspunzător pentru asigurarea zilnică a concordanţei dintre
cantitatea de valori mobiliare înregistrată în conturi şi cantitatea de valori mobiliare
emise.
 În cursul anului 2017 Depozitarul Central a redus ciclul de decontare de la T+3 la T+2,
proces care reprezintă o măsură armonizată în plan european menită să reducă riscurile de
decontare.
 Reducerea ciclului de decontare nu a generat incidente în activitatea de
compensare‐decontare desfășurată de Depozitarul Central.
 http://www.depozitarulcentral.ro/home/index.aspx
 Casele de compensare gestionează riscul participanților, realizând zilnic
compensarea şi marcarea la piață a pozițiilor deschise, precum şi decontarea
tranzacțiilor încheiate pe piața reglementată de instrumente financiare
administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

Fondul de Compensare a Investitorilor

 are ca scop protecţia şi compensarea investitorilor, în limita unui plafon anual
stabilit de C.N.V.M., în situaţia incapacităţii membrilor săi de a returna
fondurile băneşti şi/sau instrumentele financiare datorate sau aparţinând
investitorilor.

 Acţionarii Fondului sunt intermediarii si societăţile de administrare a

investiţiilor, care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor
individuale de investiţii.
 La data de 30.06.2020 Fondul de Compensare a Investitorilor (F.C.I.) avea un
număr de 30 de membri, din care 18 SSIF‐uri, 9 instituții de credit şi 3
SAI‐uri.

 Resurse financiare ale fondului sunt formate din contribuţia iniţială şi anuală
a membrilor, venituri din investirea resurselor fondului, donaţii, sponsorizări.

 Contribuţia iniţială a fiecărui intermediar autorizat şi a fiecărei societăţi de

administrare a investiţiilor reprezintă 1% din valoarea capitalului iniţial
minim,dar nu mai puţin de echivalentul în lei a 1.000 euro.

 Fondul îi compensează pe investitori în mod egal şi nediscriminatoriu, în

limita unui plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000
EUR/investitor.
 www.fond-fci.ro
Capitolul IV
BURSELE DE VALORI DIN ROMÂNIA

4.1.1.Rolul BVB,caracteristici, clasificare

 Principalul rol al bursei de valori îl constituie facilitarea efectuării de
tranzacţii cu instrumente financiare emise de societăţi comerciale şi
autorităţi publice şi plasate de intermediari.
 Bursa pune în valoare jocul liber al forţelor pieţei şi exclude orice
intervenţie de manipulare a variabilelor pieţei.

1. În funcţie de valorile tranzacţionate la bursă:

- burse specializate
- burse generale.
2. După obiectul tranzacţiilor, putem întâlni:
- burse de mărfuri;
- burse complementare comerţului internaţional;
- bursele de valori mobiliare;
- bursele valutare sau bursele de devize;
- bursele de instrumente financiare derivate.

3. După posibilitatea de acces ca membru al bursei de valori, avem:

- burse de valori închise, numărul de locuri fiind limitat, obţinerea unui loc putându-se
face doar prin cumpărare, închiriere sau moştenire
- burse de valori deschise, care, potrivit statutului, acceptă membri noi în mod
nelimitat în condiţiile îndeplinirii unor criterii stabilite.

4. Din punct de vedere al naturii juridice a capitalului bursei, avem:

- Burse publice
- Burse private.
 B.V.B. s-a înfiinţat în 21 aprilie 1995 ca o instituţie publică non-profit, cu
personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea prin autofinanţare.

 În primul an de activitate finanţarea bursei s-a realizat din bugetul de stat.

 În 2005, bursa a fost transformată în societate pe acţiuni, iar acţiunile au fost

distribuite cu titlu gratuit societăţilor de servicii de investiţii financiare membre.

 În noiembrie 2005, s-a produs fuziunea prin absorbţie a Bursei Electronice Rasdaq de
către Bursa de Valori Bucureşti.

 Bursa de Valori Bucureşti, a avut până în anul 2005 ca organism de decizie generală
Asociaţia Bursei, iar odată cu transformarea în societate pe acţiuni, organul de
decizie a devenit AGA.
 Din noiembrie 2015, cf. Legii 151/2014, secțiunea RASDAQ a BVB a fost
desființată, un număr de 311 societăți ale căror acțiuni se tranzacționau pe piața
RASDAQ s-au transferat pe piața reglementată/ATS (5 pe piața reglementată BVB,
271 pe ATS- BVB și 35 pe ATS – SIBEX).
 În ultimul trimestru al anului 2017, Bursa de Valori
Bucureşti (BVB) a fuzionat prin absorbție cu Bursa de la
Sibiu, Sibex, o bursa a derivatelor financiare infiintata in
1994.
 Companiile listate pe piața ATS (24 în total) din cadrul
SIBEX au fost transferati de drept in cadrul AeRO BVB
incepand cu data de 10.10.2017.
 Pe piața reglementată a SIBEX era listată Sibiu Stock
Exchange SA, care după finalizarea fuziunii și-a încetat
existența.
4.1.2. Admiterea la cota BVB
 Admiterea emitenţilor şi titlurilor la cota bursei se realizează după reguli foarte
stricte.
 Valorile mobiliare sunt emise pe piaţa primară şi apoi transferate la bursă, însă se
pot emite şi direct prin bursă.

 Procedura de admitere cuprinde 3 etape:

1. Întocmirea dosarului de admitere- sit. fin. 3-5 ani;
2. Asumarea unor obligaţii de către societăţile ale căror titluri vor fi înscrise la cota
oficială (publicitatea, nr. Mare de titluri, transparenta inf., respectarea normelor
interne si internationale);
3. Examinarea şi aprobarea cererii de către Comisia de admitere la tranzactionare.

 Înscrierea la cota B.V.B a emitenţilor de valori mobiliare evidenţiate prin înscriere

în cont sau emise în formă fizică se realizează pe baza regulamentelor şi
procedurilor bursei.
 La Bursa NYSE condiţiile de admitere la cota bursei pentru societăţile
emitente sunt: venit anual minim 6,5 milioane dolari, un număr de
minim 1,1 milioane acţiuni distribuite, valoarea de piaţă a acestor
acţiuni să fie minim 9 milioane dolari, activele nete tangibile să fie cel
puţin 18 milioane dolari.

 În Japonia, laTokyo Stock Exchange, condiţiile de admitere la cotă

sunt: experienţă în afaceri de minim 5 ani, un minim de acţiuni variabil
în funcţie de loturile de negociere (20 milioane pentru cele care
negociază în loturi de 1000), profit brut în fiecare din ultimii trei ani
mai mare de 2 miliarde yeni (aproximativ 18 milioane dolari), activele
nete ale firmei să fie mai mari de 10 miliarde yeni (aproximativ 90
milioane dolari).
A. Secţiunea piaţa reglementată cuprinde:
 sectorul titlurilor de capital emise de persoane juridice
române(structurate pe categoria premium) şi de societăţi străine care
şi-au manifestate interesul pentru a fi cotate la B.V.B.(neîmpărţite pe
categorii);
 sectorul titluri de credit emise de persoane juridice române şi străine
(neîmpărţite pe categorii), de către autorităţi ale administraţiei publice
centrale şi locale;

 sectorul organismelor de plasament colectiv, pentru acţiuni şi unităţi

de fond emise de fonduri închise de investiţii şi fonduri deschise de
investiţii (neîmpărţite pe categorii);
 Sectoriul produselor structurate pentru certificate index, turbo, bonus
și cu capital protejat
B. Secţiunea piaţa AERO care cuprinde, în prezent, un singur sector, cel al
titlurilor de capital emise de persoane juridice române împărțite in 3 categorii:
Aero standard (252)
Aero Premium (18)
Aero de baza (3)
 Piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti este dedicata intreprinderilor mici si
mijlocii care indeplinesc urmatoarele criterii:
1. Sunt societati pe actiuni (SA)
2. Au o capitalizare anticipata/ capitaluri proprii de minimum 250.000 de euro
3. Vor avea un free-float de 10% (10% din actiuni trebuie sa fie in portofoliile
investitorilor, disponibile la tranzactionare), sau sa aiba minimum 30 de
actionari

C. Sectiunea Sistemul Multilateral de Tranzactionare care cuprinde in prezent

sectorul titlurilor de capital pentru companiile străine (15), sectorul obligațiunilor
corporative (24) și sectorul unităților de fond (1).
 Sistemul SMT pune in corespondenta mai multe parti care cumpara si vand
instrumente financiare si este administrat de SSIF-uri sau de operatorul unei
piete reglementate.
 Instrumentele financiare ale emitentilor ce nu indeplinesc cerintele pentru a fi admisi
la tranzactionare pe o piata reglementata fac obiectul tranzactiilor derulate in cadrul
SMT.

Pentru înscrierea unei societăţi la cota bursei, la secţiunea piaţa reglementată, aceasta
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii generale:
 au forma juridică de societate pe acțiuni (S.A.);
 au un istoric al activității pentru cel puțin ultimii 3 ani și a întocmit situații financiare
pentru această perioadă;
 se încadrează la capitaluri proprii/capitalizare anticipată de minim 1 milion EUR;
 au, sau vor avea în urma ofertei, un free-float al capitalului de minim 25%.
 - Pentru categoria Premium-acţiuni (25), emitentul trebuie să respecte şi o
cerință specifică:
- valoarea de piață a free-float-ului de cel puțin 40 milioane Euro.

 Pentru admiterea la categoria Standard acţiuni (55), emitentul trebuie

îndeplinească condițiile generale.

 Pentru înscrierea la Cota Bursei a obligaţiunilor corporative (12), emitenţii

trebuie să îndeplinească cerinţele generale impuse de BVB (prospect avizat
de CNVM, VAL. MIN. 200.000 EURO, să plătească tarifele BVB; să
numească două persoane care vor menţine legătura permanentă cu BVB; să
semneze un angajament de admitere şi menţinere la tranzacţionare a
obligaţiunilor).

 Obligaţiunile şi titlurile de stat emise de autorităţile centrale (15) şi locale

(35) sunt de drept admise la Cotă odată cu înaintarea prospectului de
emisiune către BVB şi plata comisioanelor aferente.
 Accesul la sectorul valorilor mobiliare străine este rezervat persoanelor juridice
străine care întrunesc condiţiile de acces la bursă stabilite pentru emitenţii autohtoni,
dar cotează pe o piaţă organizată în ţara în care au fost emise.

 Conducerea bursei poate lua decizia de suspendare sau retragere de la Cota Bursei
a emitenţilor în anumite situaţii:
- în cazul în care aceştia nu respectă condiţiile Angajamentului de înscriere şi
menţinere la Cotă;
- au loc fuziuni, reorganizări, divizări;
- acţionarii societăţii înşişi iau decizia retragerii de la Cotă;
- emitenţii nu plătesc comisioanele datorate Bursei pe o perioadă de cel mult două luni;
- emitenţii nu respectă cerinţele formulate de către Bursă în legătură cu furnizarea
informaţiilor;
- emitenţii nu întocmesc rapoartele financiare conform legislaţiei în vigoare;
- în cazul în care se înregistrează o fluctuaţie accentuată a preţului titlurilor şi nu poate
fi menţinută sau restabilită o piaţă ordonată a respectivelor valori mobiliare.
 Tranzacţionarea titlurilor înscrise la cota BVB se poate realiza
simultan pe trei pieţe:

 1. Piaţa Regular – piaţa principală, de tip “order-driven”, unde

instrumentele financiare se tranzacţionează pe blocuri de
tranzacţionare şi care determină preţul de referinţă al acestora;

 2. Piaţa Odd Lot - unde instrumentele financiare se tranzacţionează în

cantităţi mai mici decat un bloc de tranzacţionare; variaţia maximă a
preţului ordinelor de bursă pe piaţa Odd Lot este de ±25% la preţul de
referinţă de pe piaţa principală (piaţa Regular);

 3. Piata Deal – piaţa auxiliară a pieţei Regular, de încheiere a

tranzacţiilor cu pachete mari de instrumente financiare, pentru care
BVB stabileşte o valoare minimă a tranzacţiei şi care au fost negociate
în prealabil de către agenţii de bursă;
4.1.3. Ordinele şi negocierea la bursă
Există mai multe modalităţi de negociere:
1. Negocierea prin înscrierea pe tablă – presupune, fie înscrierea ordinelor
pe un tabel electronic, fie înscrierea ordinelor cu cretă pe o tabelă,
respectiv cele mai bune preţuri de cumpărare (BID) şi vânzare (ASK).
Contractarea are loc cand un agent de bursa accepta o cotatie ce figureaza
pe tabla.

2. Negocierea prin anunţarea publică a ordinelor(în groapă) –un

funcţionar al bursei anunţă titlul ce va fi negociat, după care agenţii de
bursă anunţă cu voce tare preţurile lor BID şi ASK, căutând parteneri
pentru încheierea tranzacţiilor. Contractarea are loc cand un agent de
bursa ce a strigat cotatiile sale primeste un raspuns afirmativ din partea
altui agent de bursa.

3. Negocierea pe bază de carnet de ordine – se realizează prin centralizarea

ordinelor primite de la clienţi de către agenţii de bursă într-un carnet de
ordine. Carnetul de ordine poate fi deschis spre consultare (TSE) sau
inchis (SUA).
3. Negocierea pe blocuri de titluri – se desfăşoară într-un spaţiu amenajat
separat faţă de sala principală de negociere a bursei şi este utilizată pentru
tranzacţionarea unui volum mare de titluri.

4. Negocierea electronică – se bazează pe utilizarea mecanismelor de

transmitere electronică pentru introducerea şi prezentarea ordinelor la
bursă sau chiar pentru executarea şi decontarea tranzacţiilor.
5. Sistemul de cotare al BVB este un sistem computerizat ce permite
transmiterea si exexcutia ordinelor pe piata continua

 Ordinele bursiere pot fi standardizate sau nestandardizate şi se transmit

prin trei modalităţi principale:
- prin prezenţa investitorului la sediul societăţii de intermediere
- prin transmiterea unui formular tipizat;
- prin mijloace electronice: email, telefon.
 Ordinele trebuie să cuprindă instrucţiuni precise, clare, asupra intenţiilor
clienţilor; în principal ele trebuie să conţină următoarele informaţii:
- sensul operaţiunii, respectiv vânzare sau cumpărare de valori mobiliare;
- piaţa pe care se va desfăşura tranzacţia, respectiv la vedere sau la termen;
-cantitatea, numărul de titluri pe care clientul vrea să le vândă sau să le
cumpere;
- denumirea şi categoria titlurilor ce fac obiectul operaţiunii; nu este suficient
să fie indicat emitentul, ci trebuie precizat tipul titlurilor;
- perioada de valabilitate a ordinului: “la zi” dacă sunt valabile în ziua
lansării, sau “până la revocare” dacă sunt valabile până la o dată indicată
ulterior de client;
- preţul la care clientul doreşte executarea ordinului.
- Daca contul este discretionar
- Momentul preluarii ordinului de bursa.
 În funcţie de precizarea preţului de execuţie, există mai multe tipuri de
ordine de bursă:
1. ordinul “la piaţă” – reprezintă un ordin prin care agentul de
intermediere trebuie să execute imediat tranzacţia la cel mai bun preţ
existent pe piaţă în acel moment. Un ordin de vanzare trebuie executat
la cel mai mare pret existent pe piata cand intermediarul introduce
ordinul.

2. ordinul “limită” – prin care clientul indică o limită de preţ ce trebuie

atinsă sau depăşită pentru ca ordinul să se execute; ii este asociata
intotdeauna mentiunea “la un pret mai bun”.

3. ordinul “stop” sau contingent – este un ordin care limitează pierderea

în cazul trantacţiilor bursiere; el poate deveni un ordin de vânzare “la
piaţă” atunci când valoarea titlului scade sub o anumită limită sau de
cumpărare „la piaţă” atunci când valoarea titlului creşte peste o
anumită limită;
 4. ordinul “hidden” – ordinul care afiseaza in piata numai o parte a
cantitatii totale; este folosit pe piaţa continuă în cazul unor tranzacţii
importante ca şi volum, deoarece investitorul nu doreşte să fie
cunoscută poziţia sa de vânzător sau cumpărător.
5. ordinul “legat” – este un ordin de cumpărare sau de vânzare condiţionat de
executarea altui ordin.
6. ordinul “în jur de” – un ordin dat pentru un anumit preţ, ce lasă
intermediarului o marjă de +/- câteva procente în vederea adaptării
preţului la condiţiile de piaţă.
7. ordinul „fără preţ”- reprezintă un ordin care nu are specificat un preţ în
momentul introducerii la tranzacţionare, dar care devine ordin limită prin
alocare de către sistem a celui mai bun preţ al pieţei.
Exista si ordine cu mentiuni speciale:
- Totul sau nimic- stocul de titluri va fi tranzactionat integral sau deloc
- Imediat sau anuleaza- cere ca tranzactia sa fie executata imediat, total
sau partial.
- Ordin la deschidere-se efectueaza in primele 30 de secunde ale zilei
- Ordin la inchidere-se efectueaza in ultimele 30 de secunde ale zilei
 Indiferent de tipul de ordin dat de client, acesta poate fi executat parţial
sau integral, iar clientul va fi informat asupra executării ordinului.
 Există mai multe criterii care stau la baza execuţiei ordinelor:
- criteriul preţ- vor fi executate cu prioritate ordinele de cumpărare la
un preţ mai mare şi ordinele de vânzare la un preţ mai mic. Dacă există
ordine la acelaşi preţ, se apelează la criterii suplimentare, cum sunt
criteriul timp, cel al volumului şi cel al proratei;
- criteriul precedenţei, în funcţie de timp- vor fi executate ordinele,
ţinându-se cont de momentul transmiterii acestora;
- criteriul volumului- vor fi executate ordinele care au volum mai
mare;
- criteriul proratei -urmăreşte executarea tuturor ordinelor,
proporţional cu valoarea lor (30% dintr-un ordin, 20% din altul etc).
 4.1.5. Segmentul RASDAQ AL BVB
 Inmatriculată ca o societate cu răspundere limitată a început să funcţioneze
oficial la 25 octombrie 1996.

 În anul 2002, RASDAQ s-a reorganizat sub forma unei societăţi pe acţiuni cu
denumirea Bursa Electronică RASDAQ, clasificandu-si emitenţii valorilor
mobiliare tranzacţionate în trei categorii: categoria I, categoria II si categoria
de baza.
 Rasdaq constituia de fapt un sistem electronic in cadrul caruia intermediarii
derulau tranzactii in numele clientilor sau in nume propriu.

 Regulamentul de Transparenţă şi Integritate al RASDAQ din anul 2002 a

însemnat pentru această piaţă introducerea anumitor standarde de acces.

 Odată cu introducerea categoriilor de excelenţă au fost introduşi şi indicii

RAQ-I şi RAQ-II ce reflectă evoluţia preţurilor pentru titlurile negociate la
cele două categorii.
 Anul 2005 a marcat fuziunea BER cu BVB, continuându-se procesul de
reducere a numărului emitenţilor listaţi pe piaţa Rasdaq administrată de
Bursa de Valori Bucureşti.
 Acţiunile societăţilor listate pe piaţa Rasdaq, administrată de BVB sunt
grupate în prezent în trei categorii: categorii I-R (4 societăţi , printre care
Braiconf SA), categoria II-R (5 societăţi, printre care INOX SA Măgurele) şi
categoria III- R (903 societăţi, printre care Nutrientul SA Palota).
 In Anul 2008 s-a incercat transformarea pieţei Rasdaq într-un sistem
alternativ de tranzacţionare, pentru alinierea la cerinţele directivelor UE
 Sistemul alternativ de tranzacţionare (A.T.S) trebuia constituit pentru a pune
la dispoziţia investitorilor un cadru organizat şi transparent pentru
tranzacţionarea acţiunilor aparţinând emitenţilor listaţi pe piaţa Rasdaq.
 Emitenţii tranzacţionati pe piata B.V.B care îndeplineau condiţiile de
tranzacţionare pe piata reglementată erau admişi de drept pe piaţa
reglementată, si toţi emitenţii de pe RASDAQ, împreună cu cei de pe piata
B.V.B care nu îndeplineau aceste condiţii, ar fi fost tranferaţi pe sistemul
alternativ de tranzacţionare odata cu autorizarea acestuia.
 În septembrie 2014, Parlamentul României a adoptat legea 151/2014 care
prevede desfiinţarea pieţei Rasdaq, urmând ca emitenţii listaţi pe acest
segment să decidă mutarea pe o piaţă reglementată sau pe un sistem
alternativ (ATS) ori, în caz contrar, să se delisteze.
 În septembrie 2014, pe piaţa Rasdaq erau listate 928 de companii, cu o
capitalizare de 7,55 miliarde de lei (1,71 miliarde de euro)
 Piața Rasdaq a fost desființată în octombrie 2015.
 CAPITOLUL V.
Tranzacţiile bursiere
 Tranzacţii bursiere
5.1. Definire, clasificare
• Tranzacţiile bursiere reprezintă contractele de vânzare/cumpăre de
instrumente financiare încheiate pe o piaţă secundară organizată.
• Specialiştii formulează mai multe concepte, şi anume:
1.concepţia prohibitivă- doar tranzacţiile încheiate în cadrul burselor de
valori
2.concepţia restrictivă- toate tranzacţiile încheiate pe piaţa secundară, şi
cele pe pieţele interdealeri.
3.concepţia liberală- toate tranzacţiile încheiate în incinta bursei şi în
afara acesteia de către persoane autorizate.
• Investitorii derulează tranzacţii ce se bazează pe 3 motivaţii diferite:
1. obţinerea de dividende sau dobânzi
2. obţinerea controlului asupra gestiunii unei societăţi
3. obţinerea unui câştig pe termen scurt.
• D.p.d.v. al obiectului tranzacţiei, vorbim de tranzacţii cu titluri primare sau
derivate.
• D.p.d.v al scopului urmărit , putem clasifica tranzacţiile bursiere:
speculaţia, arbitrajul şi hedging-ul.
• Speculaţia constă în cumpărarea/vânzarea unui bun în momentul t, urmată
de revânzarea sau recumpărarea în momentul t+1, motivaţia unei asemenea
operaţii fiind speranţa unei modificări favorabile a preţului acestuia în
intervalul cuprins între t şi t+1, în condiţiile asumării riscului ce rezultă din
imposibilitatea anticipării exacte a cursului.
• Speculanţii sunt de fapt investitorii care îşi creează o poziţie expusă riscului:
cumpără sperând în creşterea cursului „a la hausse” şi vând sperând în
reducerea cursului „a la baisse”.
• Exemplul nr. 1: o speculaţie long futures:
• Urmărind evoluţia cursului contractului futures RON/ USD cu
scadenţa la 19.12.2014, un speculator se hotăreşte la data de
04.11.2014 să cumpere 10 contracte(1000 USD) la cursul de 3,41
RON/USD, luând astfel o poziţie long pe această piaţă, deoarece
previzionează creşterea cursului; marja pe care trebuie să o depună
este 400 lei pe contract.
• La 28.11.2014 cursul futures este 3,63 RON/USD, investitorul
hotărând închiderea poziţiei şi vinde cele 10 contracte.
• Câştig: 10 contracte x 1000 USD x (3,63-3,41) = 2.200 lei –100 lei
(comisionul datorat intermediarului)
• Economiştii liberali consideră aceste operaţiuni ca un factor de stabilizare a pieţelor.

• Dar, acest lucru nu s-a regăsit întotdeauna în practică.

• Piaţa bursiera va fi caracterizată de explozia preţurilor, formând „bulele financiare”

sau speculative: investitorii vor dori să cumpere valorile cu orice preţ, acestea vor fi
supraevaluate.

• Devine inevitabilă la un moment dat spargerea bulei, momentul în care cursurile se

prăbuşesc, de obicei mult mai rapid decât ele au crescut.

• Speculaţia este criticată din punct de vedere economic, fiind considerată un factor de
dezechilibru pentru piaţa de capital, dar este criticată şi din punct de vedere moral,
fiind considerată o utilizare non-economică a resurselor societăţii şi asemănată cu un
veritabil joc de noroc.
• Strategia fundamentală după care se ghidează speculatorii este „Vinde scump şi
cumpără ieftin!”
• Arbitrajul este considerată operaţiune fără riscuri deoarece investitorul desfăşoară
operaţiunea concomitent pe două pieţe: cumpără un titlu pe o piaţă unde acesta are preţ
scăzut şi vinde titlul în acelaşi timp pe altă piaţă unde preţul este mai ridicat.

• Strategia fundamentală a acestui tip de operaţiune este „Vinde în piaţa mai scumpă şi
concomitent, cumpără în piaţa mai ieftină!”, indiferent de activul suport al
instrumentului pe care se acţionează, arbitrajorii fiind bineveniţi în orice piaţă a oricărui
operator deoarece activează ca vehicule de transport al „fair-price”-ului de pe o piaţă pe
alta
• Arbitrajul spot-futures presupune tranzacţionarea simultană pe 2 pieţe a unor active
financiare având aceleaşi caracteristici şi aceeaşi maturitate.
• Dacă una dintre tranzacţii este la vedere, iar cealaltă la termen, arbitrajul se numeşte cash
and carry.

• Dacă tranzacţia de vânzare, respectiv cumpărare este închisă printr-o tranzacţie de sens
contrar pe aceeaşi piaţă, având acelaşi activ suport, dar cu scadenţe diferite, arbitrajul se
numeste spread.
• Exemplul nr. 2 arbitraj cash-carry:
• De exemplu, un investitor ia poziţii diferite la data de 14.11. 2014 pe
două pieţe diferite:
• cumpără 1000 acţiuni SIF5 pe piaţa spot la BVB la preţul de 1,76 lei,
pentru care achită în total 1.760 lei;
• vinde un contract DESIF5 la SIBEX cu scadenţa în decembrie 2014 la
preţul futures de 1.930 lei, pentru care depune la brokerul său marja
de 275 lei.
• În total el imobilizează 2035 lei(1.760 lei pe piaţa spot şi marja pe
piaţa futures 275 lei).
• Cele două poziţii se închid, rezultând un profit brut de (1.93-
1,76)*1000= 170 lei.
• Arbitrajul clasic este considerat cel forward-futures, adică încheierea unui
contract nestandardizat şi un contract futures, respectiv un contract
standardizat încheiat pe o piaţă a derivatelor.
• Exemplul nr. 3, în 08.11.2014 un investitor cumpără 10 contracte futures
Euro/Ron tranzacţionate la Bursa din Sibiu cu scadenţa în 19.12 2014 la
cursul de 4,425 lei/euro şi vinde 10.000 euro la cursul de 4,48 lei/euro
încheind un contract forward cu banca. Investitorul îşi păstrează deschisă
poziţia iniţiată pe piaţa futures până la scadenţa contractelor respective iar
cursul în data de 19.12.2013 este 4,45 lei/euro.
• Rezultatul arbitrajului poate fi sintetizat astfel:
• din vânzarea forward a celor 10.000 euro obţine 4,48 lei/euro*10.000
euro=44.800 lei;
• din cumpărarea celor 10 contracte futures, contul său se debitează cu suma
de 10 contracte*1000 euro/contract*4.425 lei/euro=44.250 lei.
•
• Deci, rezultatul arbitrajului va fi un câştig de
44.800-44.250=550 lei, din care evident se vor deduce
comisioanele plătite agenţiei de brokeraj care a intermediat
derularea tranzacţiei respective.

• Arbitrajul este şi o operaţiune fara riscuri care se soldează

întotdeauna cu profit pentru investitor, deoarece ambele
tranzacţii, atât cea iniţială, cât şi cea de închidere a poziţiei
se încheie la cursuri cunoscute, nefiind nevoie de
anticiparea acestora, ca în cazul speculaţiei.
• Hedging-ul reprezintă operaţiuni de asigurare, de limitare a pierderii
potenţiale pe o piaţă instabilă, dar în acelaşi timp reprezintă şi o
pierdere a oportunităţilor.

• Investitorii nu vor pierde în cazul evoluţiei defavorabile a cursurilor,

dar nici nu vor câştiga în cazul evoluţiei favorabile a acestora.
• Hedgingul înseamnă deschiderea unei poziţii pe piaţa la termen, egală
ca mărime şi de sens opus poziţiei deţinute pe piaţa la vedere.

• Hedgingul are ca efect atât protecţia împotriva posibilelor pierderi

datorate fluctuaţiilor preţului cât şi anularea posibilităţii obţinerii de
profituri spectaculoase din mişcările favorabile ale preţului.
• Se desprind două variante de hedging:
- hedging de cumpărare (buying hedge), respectiv cumpărarea pe piaţa futures, deoarece
investitorul are de realizat o operaţiune de vânzare a titlurilor la vedere la o dată viitoare
şi doreşte să acopere riscul unei posibile creşteri a preţului titlurilor;
- hedging de vânzare (selling hedge), respectiv vânzarea pe piaţa futures a titlurilor,
deoarece are de realizat o operaţie de cumpărare la vedere.
• Hedgingul valutar urmăreşte protejarea împotriva fluctuaţiei cursului într-o direcţie
nefavorabilă
• Hedgingul de portofoliu urmăreşte protejarea împotriva scăderii valorii portofoliului.
• Hedgingul de portofoliu presupune acoperirea unui portofoliu prin luarea unei pozitii
egale si opuse intr-o piata diferita, dar paralela. Efectul pozitiei de compensare este
reducerea sau eliminarea efectelor schimbarilor valorice ale ambelor pozitii.
Exemplul nr. 3:
• La 04.11.2014 un exportator decide să protejeze suma de 100.000
euro pe care o va încasa la 14.12.2014, previzionând o scădere a
cursului de schimb. Cursul de schimb:
-spot la 04.11.2014 este 4,4635 lei/euro
- futures la 04.11.2014 este 4,4510 lei /euro
• Exportatorul vinde 100 contracte futures RON/EURO (un contract
este 1000 lei/euro) cu scadenţa la 19.12.2014 la preţul de 4,4510
lei/euro.
• Deoarece încasează suma de 100.000 euro la 15.12.2014, exportatorul
va închide poziţia in aceeasi zi la preţul futures la această dată: 4,4145
lei/euro.
3. După caracteristicile piețelor pe care sunt inițiate, distingem :
• Tranzacții de tip american:
- tranzacţii cu lichidare imediata - predarea/plata titlurilor are loc chiar în ziua încheierii contractului
- tranzacţii cu lichidare normala- din momentul încheierii contractului, finalizarea are loc într-un anumit
număr de zile bursiere (între 3 – 7 zile) potrivit reglementărilor fiecărei piețe bursiere (ex. 5 zile la NYSE, 3
zile la TSE, 3 zile la BVB etc.)
- tranzacții cu lichidare pe bază de aranjament special- finalizarea operațiunii are loc într-un interval mai
mare decât lichidarea normală, prin înțelegere între părți (ex. la NYSE lichidarea prelungită poate fi realizată
la opțiunea vânzătorului, dar nu mai târziu de 60 zile, la Tokyo Stock Exchange livrarea titlurilor poate fi
realizată în 19 zile de la contractare etc.)

• tranzacții de tip european:

- tranzacţii la vedere- se execută la cursul zilei, urmând ca livrarea titlurilor/plata prețului să aibă loc
imediat sau într-o perioadă de câteva zile (3, 5, 7 zile) stabilită de autoritatea fiecărei piețe bursiere
- tranzacţii la termen ferm- se prestabilesc elementele contractuale cu privire la cantitate, preț, momentul
decontării, finalizarea tranzacției având loc la o dată viitoare (contracte forward)
- tranzacții pe piața cu reglementare lunară- se inițiază la un moment dat, urmând a fi executate la o dată
fixă (zi de lichidare), în cursul aceleiași luni sau a unei luni calendaristice viitoare, dar nu mai târziu de
sfârșitul anului
• 5.2. Tranzacțiile la vedere
• După natura contului deschis la broker, avem:
1.Tranzacţiile cash se realizează pe baza contului cash deschis de către client la intermediarul de
bursă.
• Mecanismul tranzacțiilor la vedere este considerat cel mai simplu, având următoarele etape:
- adresarea și înregistrarea ordinelor
- formarea cursului
- executarea ordinelor
- transmiterea informațiilor către client privind executarea
- efectuarea reglementărilor în conturile clienților
- realizarea modificărilor cu privire la dreptul de proprietate
2. Tranzacţiile în marjă (long Margin) reprezintă tranzacţii pe datorie efectuate prin contul în
marjă al clientului deschis la societatea de intermediere.

• Prezintă următoarele caracteristici:

1. au la bază contul cash deținut de client la firma broker
2. este necesar angajamentul ferm al vânzătorului de a livra titlurile și obligația fermă a
cumpărătorului de a efectua plata
3. investitorul poate cumpăra titluri cu condiția să plătească integral contravaloarea acestora,
vărsând suma respectivă în contul său de la broker
4. clientul care vinde cash trebuie să predea titlurile care fac obiectul tranzacției în cadrul
aceluiași termen, primind contravaloarea integrală în contul său
5. derularea tranzacțiilor se face la cursul zilei (determinat potrivit ordinelor clienților și în raport
de posibilitățile de alocare în cadrul ședințelor de tranzacționare)
6. termenul de executare diferă în funcție de reglementările fiecărei piețe bursiere
7. scopul tranzacțiilor la vedere este în general reprezentat de interesul imediat privind formarea /
modificarea structurii unui portofoliu sau privind mobilitatea capitalurilor (nu este exclus însă
nici caracterul speculativ)
•
• În cazul neexecutării obligației asumată de către client, brokerul va proceda la lichidarea
poziției clientului astfel:
- vânzarea titlurilor respective la valoarea lor de piață din momentul în care obligația scadentă
de depunere a fondurilor nu a fost îndeplinită
- cumpărarea titlurilor de pe piață, la cursul curent, în vederea lichidării poziției unui client
care nu a predat integral titlurile vândute
• La Bursa de Valori București derularea unei tranzacții la vedere de vânzare/cumpărare se
bazează pe un mecanism prin care intermediarii au acces direct și continuu la informațiile
legate de preț și implică două fluxuri: transferul banilor și transferul titlurilor.
• Derularea tranzacțiilor implică un flux operațional (de trazacționare și post-tranzacționare),
finalizarea lor având loc în intervalul de 3 zile lucrătoare de la data tranzacționării

• Tranzacţiile la vedere prezintă o serie de avantaje, care au dus la dezvoltarea acestora:

- termenul de derulare este foarte scurt;
- riscul lor este redus, în comparaţie cu celelelte tranzacţii;
- permit cunoaşterea preţului de plătit sau a sumei de încasat de la începutul încheierii
tranzacţiei.

• Dar, ele prezintă şi o serie de dezavantaje:

- profitabilitatea lor este scăzută;
- nu pot fi folosite pentru acoperirea riscurilor.
• În România, tranzacţiile în marjă se derulează la Bursa de Valori Bucureşti, marja
iniţială necesară pentru iniţierea unei tranzacţii în marjă fiind 50% din valoarea
tranzacţiei iar marja permanentă este tot 50%.

• Principalele caracteristici ale tranzacției în marjă sunt:

• clientul beneficiază de avantajele ce decurg din deținerea unui cont în marjă în ceea
ce privește derularea tranzacțiilor bursiere.
• contul în marjă poate fi privit ca un mijloc de achiziționare de titluri cu plata în rate.

• în cazul cumpărării de titluri în marjă poziția clientului se prezintă astfel:

• - poziție long pe titluri deoarece din momentul executării operațiunii titlurile
aparțin clientului investitor, toate dividendele acțiunilor sau dobânzile obligațiunilor
respective vor fi colectate de broker și trecute în contul acestuia
• - poziție short pentru fondurile împrumutate de la broker pe care este obligat să
le ramburseze și să plătească dobânda aferentă
• Tranzacțiile în marjă sunt cunoscute în practica internațională și sub denumirea de tranzacții
în conturi de siguranță. Contul de siguranță se deschide atunci când un client cumpără mai
multe titluri cu aceeași sumă de bani sau același număr de titluri, cu o sumă de bani inițială
mai redusă, titlurile fiind folosite drept garanție pentru împrumut.

• Cerința esențială pentru funcționarea contului în marjă este ca pentru fiecare client valoarea
colateralului să fie tot timpul mai mare decât datoria pe care clientul o are la broker.

• Pe toată durata derulării tranzacțiilor în marjă, clientul trebuie să mențină în contul său o
anumită marjă de menținere. Trebuie avut în vedere faptul că valoarea colateralului fluctuează
zilnic în funcție de evoluția cursului de piață al titlurilor respective.

• Ca urmare, contul în marjă al clientului poate fi:

• nerestricționat  marjă curentă > marja inițială  diferență favorabilă pentru client (exces
de marjă) pe care clientul o poate retrage în numerar sau o poate utiliza pentru inițierea unei
tranzacții noi
• restricționat  marja curentă < marja inițială  diferență nefavorabilă pentru client și nu
mai poate efectua tranzacții în marjă.
• Vânzările scurte (în lipsă) sunt tranzacții de tip american, derulate după
caracteristicile operațiilor la vedere, în condițiile în care clientul nu deține
titlurile ce urmează a fi vândute și ca urmare apelează la un împrumut de
titluri de la broker.

• În urma unei vânzări scurte, poziția clientului se prezintă astfel:

• short pe titluri deoarece în urma executării ordinului clientul rămâne dator
față de broker cu titlurile respective, până în momentul în care se va acoperi
prin cumpărarea titlurilor
• long pe fondurile bănești reprezentând contravaloarea titlurilor vândute la
cursul din contract
•
• Vânzarea scurtă constă în două contracte de bursă, de sens opus, încheiate la
momente diferite.
• Împrumutul de titluri este acordat de regulă de către brokerul cu care lucrează
clientul, acesta preluând titlurile din conturile altor clienți.
 5.3. Tranzacţiile la termen
• Tranzacţiile la termen se caracterizează prin aceea că partenerii convin să-
şi îndeplinească obligaţiile contractuale peste o anumită perioadă de la data
încheierii tranzacţiei.
• Tranzacţiile la termen ferm se caracterizează prin îndeplinirea
obligaţiilor asumate prin contract de către vânzător şi cumpărător la un
curs stabilit prin contract şi la o dată ulterioară: 1, 3, 6 luni sau mai mult.
• Nu pot fi negociate pe piaţa tranzacţiilor la termen ferm decât cantităţi
minimale de titluri (5,10,25,50,100,200,500) sau cantităţi multiplicate care
sunt fixate de către Consiliul burselor de valori pentru fiecare titlu în parte.

• Pe piaţa la termen, cumpărătorul va câştiga dacă preţul titlurilor creşte.

Vânzătorul în cadrul unei tranzacţii la termen va câştiga dacă scade preţul
titlurilor.
• Cotează la termen cele mai lichide valori mobiliare tranzacţionate la
vedere pentru care există în orice moment o cotaţie la vedere ca punct
de referinţă.
• Intermediarii bursieri impun constituirea unui depozit de garanţie de
către clienţi, în funcţie de riscurile ce le implică tranzacţia.

• Tranzacțiile condiționate sunt derulate la termen, dar finalizarea lor nu

este obligatorie.

• Aceasta depinde de decizia operatorului care, suportând un cost, are

dreptul fie să renunțe la contract , fie să-și definească poziția de
cumpărător sau vânzător de titluri, în funcție de evoluția viitoare a
cursului valorilor mobiliare tranzacționate.
• Tranzacţiile la termen cu instrumente financiare derivate sunt cele
care au la bază contracte forwards, contracte futures, contracte swaps,
opţiuni negociabile.
• Tranzacţiile cu instrumentele financiare derivate sunt deosebit de
avantajoase pentru investitori deoarece:
1.necesită investiţii mici;
2.determină amplificarea efectului investiţiei;
3.permite reducerea sau eliminarea riscurilor;
4.prezintă oportunitatea realizării de profit în ambele direcţii de mişcare
a preţurilor;
5.există un grad ridicat de standardizare al derivatelor
6.permite accesul facil la piaţă şi procesarea rapidă a datelor.
7. presupun costuri de tranzacţionare reduse, comparativ cu tranzacţiile
de pe piaţa spot.
• Dar, tranzacţiile cu instrumente financiare derivate implică şi
anumite riscuri pentru investitori:
1.generează un efect de amplificare a câştigurilor şi pierderilor;
2.implică un grad ridicat de risc şi sumele pierdute sunt potenţial
nelimitate;
3.în anumite condiţii de piaţă, poate fi dificil sau chiar imposibil de
lichidat o poziţie.
• Tranzacţiile la termen de tip forward sunt primele tranzacţii la
termen.
• Ele sunt contracte private între vânzători şi cumpărători, irevocabile.
• Dacă la data scadenţei preţul activului-suport al contractului este mai
mare decât preţul specificat în contractul forward, cumpărătorul va
obţine un câştig, iar în caz contrar o pierdere.
• Contractele forwards nu permit cotarea lor la bursă sau schimbarea
părţilor implicate în contract.
• O tranzacţie future permite investitorilor sau să se acopere, sau să
speculeze pe eventualele variaţii ale preţului activului-suport.
• Orice contract futures tranzacţionat presupune deschiderea a 2 poziţii:
una de vânzare - „short”- în contul vânzătorului şi una de cumpărare-
„long”-pentru cumpărător.
• Datorită dezvoltării tranzacţiilor bursiere şi a instrumentelor financiare
derivate, tranzacţiile cu opţiuni au devenit o alternativă de plasament
tot mai utilizată.

• Printr-o tranzacţie cu opţiuni are loc o vânzare-cumpărare a riscului.

Astfel, cumpărătorul unei opţiuni este riscofob şi doreşte să-şi limiteze
riscul la valoarea primei plătite. Vânzătorul unei opţiuni este riscofil şi
este de acord să-şi limiteze câştigul maxim la valoarea primei încasate
şi să-şi asume o pierdere nelimitată.

• Opţiunile negociabile reprezintă contracte la termen care dau dreptul,

nu şi obligaţia, cumpărătorului opţiunii de a cumpăra (CALL) sau de a
vinde (PUT) o cantitate standard de active-suport, la un preţ prestabilit
şi o dată prestabilita prin contractul de opţiune.
• Dreptul de a decide executarea opţiunii aparţine cumpărătorului acesteia,
vânzătorul fiind subordonat deciziei cumpărătorului opţiunii.

• Spre deosebire de preţul de exercitare al opţiunii nu este negociabil, prima

este cotată şi poate fi negociată, fiind determinată de:
 valoarea intrinsecă: diferenţa dintre preţul de exercitare al opţiunii şi cursul cotat al
activului –suport în cazul opţiunii PUT şi diferenţa dintre cursul cotat al activului –
suport

 valoarea – timp: cu cât scadenţa opţiunii este mai îndepărtată, cu atât valoarea –
timp are un nivel mai ridicat deoarece probabilitatea fluctuaţiei cursului activului-
suport în sens crescător este mai ridicată.

 volatilitatea pieţei: cu cât piaţa este mai volatilă, cu atât este mai dispus
cumpărătorul opţiunii să plătească un preţ mai mare pentru a micşora riscul.
• De asemenea, vânzătorul unei opţiuni (emitentul opţiunii) trebuie să
perceapă o primă mai mare pentru a compensa riscul crescut pe care
şi-l asumă vânzând o opţiune pe o piaţă volatilă.

• Cumpărarea unei opţiuni înseamnă asumarea unei poziţii long iar

vânzarea unei opţiuni înseamnă asumarea unei poziţii short.

• Având în vedere că vânzătorii de opţiuni şi-au asumat prin contract o

obligaţie pe care trebuie să o îndeplinească, li se solicită să depună
marje la iniţierea tranzacţiilor cu opţiuni.

• Toate ordinele burisiere, după introducerea lor în piață ordonate

automat în piaţă, în funcţie de preţ şi momentul introducerii, în sens
descrescător pentru cumpărare şi crescător pentru vânzare.
Exemplu: Un investitor cumpără o opţiune europeană de tip CALL pe 100 de acţiuni X cu un preţ de
exerciţiu de 12 lei/acţiune şi prima de 0,8 lei/acţiune. La scadenţa opţiunilor, cursul este de:
a) 9 lei/acţiune;
b) 12,5 lei/acţiune;
c) 13,3 lei/acţiune;
Care va fi rezultatul investitorului în cele 3 situaţii?

• Rezolvare:
- în situaţia în care cursul la scadenţă ≤ preţul de exerciţiu → contractul se abandonează de către cumpărător
şi pierderea este egală cu prima achitată vânzătorului.
- în situaţia în care cursul la scadenţă > preţul de exerciţiu → contractul se exercită de către cumpărătorul
opţiunii care achiziţionează acţiunile la preţul de exerciţiu, le vinde la cursul din ziua scadenţei( C) şi mai
achită în plus şi prima.
a) C=9 lei/acţiune < PE → contractul se abandonează de către cumpărător care obţine pierdere maximă.
Pierderea cumpărătorului opţiunii= - pc * N = - 100*0,8= - 80 lei
b) C=12,5 lei/acţiune > PE → contractul se exercită de către cumpărătorul opţiunii
Rezultatul obţinut de cumpărător= N * ( C – PE - pc)=100* ( 12,5 – 12 – 0,8)= - 30 lei
c) C= 13,3 lei/acţiune >PE → contractul se exercită de către cumpărătorul opţiunii
Rezultatul obţinut de cumpărător= N* ( C – PE - pc) = 100* ( 13,3 – 12 – 0,8) = 50 lei
Exemplu: Un investitor cumpără 3 opţiuni PUT european, fiecare pe 100 de acţiuni X care cotează la 9,45
lei/acţiune. Preţul de exerciţiu este de 9 lei/acţiune, iar prima de 0,5 lei./acţiune. La scadenţă, cursul acţiunii
X este de:
a) 8,7 lei/acţiune;
b) 8,2 lei/acţiune;
c) 9,3 lei/acţiune;
Care va fi rezultatul investitorului în cele 3 situaţii?

• Rezolvare:
- în situaţia în care cursul la scadenţă ≥ preţul de exerciţiu → contractul se abandonează de către cumpărător
şi pierderea este egală cu prima plătită vânzătorului opţiunilor;
- în situaţia în care cursul la scadenţă < preţul de exerciţiu → contractul se exercită de către cumpărător;se
vând titlurile la preţ de exerciţiu, se cumpără la cursul din ziua scadenţei ( C) şi se plăteşte prima.
a) C=8,7 lei/acţiune < PE → contractul se exercită de către cumpărător
Rezultatul obţinut de cumpărător= (PE – C- pp )* N*Nc = 3*100* ( 9 – 8,7- 0,5)= - 60 lei

b) C=8,2 lei/acţiune < PE → contractul se exercită

Rezultatul obţinut de cumpărător= (PE – C- pp )* N*Nc = (9 –8,2 –0,5)*100*3= 90 lei

c) C= 9,3 lei/acţiune >PE → contractul se abandonează de către cumpărător care obţine pierdere maximă.
Pierderea obţinută de cumpărător = (- pp)* N*Nc = - 0,5* 100*3= - 150 lei
5.4. Tranzacțiile cu produse structurate
• Produsele structurate=instrumente financiare hibrid ce atestă
obligații financiare ale emitentului față de deținătorul instrumentului,
incluzând și o componentă derivată de natură să modifice profilul de
risc și randamentul instrumentului.
• Au La bază un activ suport ce poate fi: o acțiune, un indice bursier, un
curs valutar, o marfă sau combinații ale acestora.
• Seamănă cu instrumentele financiare derivate din 2 puncte de vedere:
1. Fluxurile de numerar depind de performanța activului suport;
2. Produsele structurate pot avea caracteristici suplimentare celor
aferente obligațiunilor obișnuite.
• Se tranzacționează în mod similar cu instrumentele financiare listate
pe piața spot.
• Sunt disponibile la tranzacționare din iulie 2011 pe BVB.
• La BVB se tranzacționează următoarele produse structurate:
1. Certificate Turbo (131 de serii emise de Raifeisen Bank, Erste Bank, SSIF Brk Financial
Group SA
2. Warrant-uri (9 serii emise de Raifeisen Bank)
3. Certificate Index (10 serii de certificate emise de Raifeisen Bank, Erste Bank, SSIF Brk
Financial Group SA)
4. Certificate cu capital protejat (3 serii emise de SSIF Brk Financial Group SA)

1. Certificate Turbo
• Sunt instrumente cu efect de levier caracterizate de un pret de exercitare si bariera. De regula,
au o maturitate prestabilita.
• Ofera posibilitatea investitorilor de a beneficia atat de cresterea (Turbo Long) cat si de
scaderea (Turbo Short) pretului activului suport
• In cazul certificatelor Turbo Long bariera este mai mica decat pretul curent al activului suport, pe
cand in cazul certificatelor Turbo Short este mai mare decat pretul curent al activului suport
• Sunt instrumente cu risc ridicat si nu sunt potrivite oricarui investitor. Datorita
efectului de levier, fiecare miscare a pretului duce la castiguri/pierderi semnificative.
• Totusi, in timp ce in cazul evolutiei pozitive a acestui certificat castigul potential
este nelimitat, riscul aferent este de a pierde intreg capitalul investit daca este atinsa
bariera.
• Efectul de levier rezulta din pretul de cumparare mic al certificatelor comparativ cu
investitia directa in instrument. Cu cat este mai mic pretul de cumparare al
certificatului Turbo, cu atat este mai mare efectul de levier. Efectul de levier
urmareste urmatoarea formula:
• Levier = (Pret activ suport*curs valutar*multiplicator) / Pret Turbo

Exemplu: Un investitor cumpără un certificat turbo long EBDAXTL56 la prețul de 80

RON în 20.11.17. În 20.11.17, EBDAXTL56 este caracterizat de următoarele:
a. Maturitatea: fără scadență;
b. Preț de exercitare=11.326 euro
c. Preț activ suport (indice DAX)=13.059
d. Barieră=11.576 euro
e. Preț certificat TL=80 RON
f. Rată de schimb=0,01, costul finanțării=0
În prezent , prețul activului suport e 13.150 euro și cursul valutar
euro/ron=4,63.
Prețul certificatului din 12.12.17 se calculează astfel:
(PA - PE) * r * FX rate=(13.150-11.326)*0,01*4,63=84,45 RON
Levierul= (13.150*0,01*4,63)/84,45=7,29

• Efectul de levier rezulta si din pretul scazut de cumparare a unui

certificat Turbo comparativ cu investitia directa in activul suport.
• Cu cat este mai mic pretul de cumparare a certificatului Turbo
cu atat mai mare este efectul de levier.
• Când bariera este atinsă, emitentul certificatelor înștiințează operatorul
de piață şi investitorii, iar certificatele turbo sunt suspendate de la
tranzacționare.
• Emisiunea respectivă se desființează, pozițiile se închid, iar deținătorii
pot primi o sumă rezultată din acoperirea de către emitent a pozițiilor
de hedging.
• Această sumă primită de investitori poate fi egală cu zero, în cazul în
care emitentul nu a înregistrat profit în urma acoperirii pozițiilor de
hedging.
• Astfel, investitorii pot pierde maxim suma investită în achiziționarea
certificatelor.
• În cazul în care valoarea reziduală este pozitivă, fiecare investitor va
primi o sumă comunicată de emitent în contul său de la intermediar.
2. Certificate index
• Sunt produse structurate care urmaresc evolutia unui activ suport “unu
la unu”. Cel mai adesea acestea se tranzactioneaza la o valoare de
1:100 sau 1:10 din valoarea indexului.
• Pot avea o maturitate prestabilita sau nedeterminata (open-end)
• Active suport: marfuri (aur si petrol), indici (DAX, S&P500, ROTX,
EUROSTOXX50)
• Ofera posibilitatea investitorilor de a beneficia atat de cresterea cat si
de scaderea pretului activului suport
• Pot fi usor adaptate la profilul de risc al investitorului
• În cazul piețelor in crestere: Pretul certificatului index creste
proportional cu cel al activului suport.
• În cazul pietelor in scadere: Scaderea certificatului index este
proportionala.
Exemplu: Un investitor cumpără un certificat index long
RCB Gold la prețul de 510 RON în 13.11.17. În 13.11.17,
RCB Gold este caracterizat de următoarele:
a. Maturitatea: fără scadență;
b. Preț activ suport (aur)=165
c. Preț certificat IL=510 RON
d. Multiplicator=0,1
În prezent , prețul activului suport e 157 RON. Prețul
certificatului din 12.12.17 scade cu:
(PA0 – PA1)*100/ PA0 =(165-157)*100/165*0,1=4,8%
3. Warrant-uri
• Warrant-urile sunt produse structurate, ce dau detinatorului dreptul, dar nu si
obligatia, de a cumpara sau vinde un anumit bun, activul suport, la un pret predefinit
(strike), la o anumita data (tip european) sau pana la o anumita data (tip american).
• Sunt emise si garantate de societati sau de catre banci. Au fost tranzacționate pe
BVB din iunie 2016.
• Pretul strike este pretul activului suport la care investitorul poate cumpara(CALL)
sau vinde (PUT) instrumentul dorit
• Valoarea unui warrant depinde in primul rand de performantele activului suport
(indici, marfuri, actiuni etc.)
• Sunt prevazute cu un multiplicator ce indica de cate warrant-uri este nevoie pentru a
cumpara sau vinde un instrument.
• Warrant-urile emise de Raiffeisen pe BVB au ca activ suport actiunile Banca
Transilvania, Fondul Proprietatea, BRD, OMV Petrom, Electrica, Romgaz și
indicele ROTX EUR.
• Instrumentele financiare de tip warrant permit investitorilor cu asteptari specifice
referitoare la performantele viitoare ale unei actiuni, indice sau marfa sa isi execute
strategiile de investitii cu efect de levier.
• Cu toate acestea, exista riscul pentru investitor ca warantul sa expire fara valoare.
• Cumparatorul unui warant call preconizeaza cresterea activului suport, in timp
ce warantele put permit investitorilor sa beneficieze de pietele in scadere.
• Ele sunt asemanatoare cu optiunile, diferenta principala fiind ca warrant-urile nu
sunt standardizate, ele fiind emise de institutii financiare in conditiile pe care acestea
le considera optime.
• Prin urmare, un warrant poate avea orice caracteristici, incluzand scadenta, pretul de
exercitare sau multiplicatorul.
• De asemenea, warrant-urile sunt emise intr-un numar limitat si vandute
investitorilor, in timp ce pe optiuni, la fel ca si pe contractele futures listate la Bursa,
se pot deschide oricate pozitii de vanzare/cumparare.
a. În cazul unui warrant de tip call exercitat (daca pretul/nivelul
activului suport este mai mare decat pretul de exercitare):
• Daca decontarea are loc in bani, investitorul primeste din partea
emitentului o suma de bani egala cu diferenta dintre pretul/nivelul
activului suport si pretul de exercitare stabilit de emitent.
• In cazul in care call warrant este decontat prin livrare, investitorul are
dreptul sa cumpere activul suport de la emitent la pretul de exercitare
b. In cazul unui warrant de tip put exercitat (pretul/nivelul activului
suport este sub pretul de exercitare):
• Daca decontarea are loc in bani, investitorul va primi o suma egala cu
diferenta dintre pretul de exercitare si pretul/nivelul activului suport.
• In cazul in care warrant-ul este decontat prin livrare, investitorul are
dreptul sa vanda activul suport emitentului la pretul de exercitare.
• Pretul de exercitare - reprezinta pretul/nivelul activului suport
la care detinatorul unui warrant are dreptul de a cumpara activul
suport (in cazul unui call warrant) sau de a vinde activul suport
(in cazul unui put warrant).
• Proportia este numarul de warrant-uri care determina
expunerea pe o unitate a activului suport. Cu cat proportia este
mai mare, cu atat pretul warrant-ului este mai mic.
• Prima - reprezinta suma platita de investitor pentru a detine
dreptul de a cumpara sau de a vinde activul suport la pretul de
exercitare
• Exercitarea dreptului pe care il confera warrant-ul.
Exemplu: Un investitor cumpără un Call Warant pe BT la
prețul de 3,9 RON în 20.11.17. În 20.11.17, Call Warant pe
BT este caracterizat de următoarele:
a. Maturitatea: 20.12.17;
b. Preț de exercitare(acțiunile BT)=1,92 RON
c. Preț warant=3,9 RON
d. Preț activ suport (acțiunile BT)=2,17 RON
e. Multiplicator=14

Dacă la scadență la 20.12.17 , prețul activului suport e 2,3

RON, atunci investitorul are un câștig:
(PA1 – PA0)*r =(2,3-1,92)*14=5,32 RON
Exemplu: Un investitor cumpără un PUT Warant pe FP la
prețul de 0,2 RON în 13.11.17. În 13.11.17, PUT Warant pe
FP este caracterizat de următoarele:
a. Maturitatea: 20.12.17;
b. Preț de exercitare(acțiunile FP)=0,72 RON
c. Preț warant=3,9 RON
d. Preț activ suport (acțiunile FP)=0,80 RON
e. Multiplicator=11,18

Dacă la scadență la 20.12.17 , prețul activului suport e 0,85

RON, atunci investitorul are pierdere egală cu investiția în
warant, adică cu 0,2 RON.
INDICII BURSIERI

1. Caracteristici şi
clasificare
 Necesitatea introducerii indicilor bursieri- existenta unui produs bursier prin
care sa se realizeze urmarirea de ansamblu a pietei respective.
 Primul indice bursier- indice de generatia I-DJIA – NYSE in 1896
Al doilea indice- FTSE 30- LSE, Al treilea – NIKKEI- TSE

 Initial, indicii bursieri au fost construiti doar pt actiuni, dar azi exista
indici ce urmaresc si evolutia altor instrumente financiare, ca
obligatiuni sau unitati de fond.

 Indicii bursieri = o expresie numerică, măsurată în puncte, a evoluţiei

cursurilor celor mai reprezentative titluri de pe o piaţă.

 Există două categorii de indici bursieri:

- - coeficienţi de randament, ce exprimă mai mult performanţele în timp
ale societăţilor cotate la bursă;
- - indici de curs, ce exprimă comportamentul pieţei bursiere.
 I. Dupa valorile mobiliare in raport cu care se construiesc, avem:
1. Indici bursieri pt actiuni -cei mai raspanditi: DJIA, Nasdaq 100,
FTSE, CAC 40, BET, BET-FI
2. Indici bursieri pentru obligatiuni;
3. Indici bursieri pentru titlurile emise de fondurile mutuale si alte
institutii de acest fel.

 II. În funcţie de modul de formare, distingem două categorii de

indici bursieri:
1. indici de prima generaţie, în structura cărora se cuprind valori
mobiliare ce au ca emitenţi societăţi din acelaşi domeniu de activitate:
Dow-Jones Industrials, Financial Times 100, Nikkei 225.

Se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata a cursului actiunilor

componente, ajustata cu un factor care exprima eventualele modificari ce
se petrec asupra actiunilor componente, cum ar fi modificarile de capital,
fuziuni
2. indici de generaţia a doua, numiţi şi indici compoziţi, cuprind un
număr mare de titluri din sectoare diverse de activitate.

 Metodologia de calcul a indicilor din generatia a II-a presupune

ponderarea actiunilor cu capitalizarea bursiera sau cu cursul bursier. :
NYSE pe piaţa New York-ului, FT-SE – 100 pe piaţa Londrei, TOPIX
pe piaţa japoneză, indicii calculaţi pe piaţa de capital din România.

 III) In functie de gradul de cuprindere, indicii bursieri sunt:

1. Indici generali ai pietei, care cuprind actiuni din mai multe sectoare
de activitate si cauta sa exprime cel mai bine structura pietei respective
si economia pietei in ansamblu; Nasdaq 100, CAC 40, BET.
2. Indici sectoriali, care se calculeaza pentru actiuni dintr-un anumit
sector de activitate a carui evolutie o caracterizeaza:industria
automobilelor, industria extractiva, transporturi, banci- BET FI, BET-
NG

 IV)Dupa intervalul la care sunt calculati, indicii bursieri sunt:

1. Indici bursieri calculati la intervale de timp cuprinse intre 15 secunde
si un minut (din aceasta categorie fac parte majoritatea indicilor existenti
la aceasta ora);

2. Indici bursieri calculati la sfarsitul zilei de tranzactionare.

V) Dupa apartenenta valorilor mobiliare care intra in calculul indicelui,
la una sau mai multe piete de capital, avem:
1.Indici bursieri care cuprind in portofoliu actiuni cotate pe o singura
piata, fie emise de firme autothtone, fie emise de firme straine cotate pe
piata respectiva;

2. Indici mondiali care sunt calculati pe baza a mai multor actiuni cotate
pe diferite piete internationale. Acest tip de indici are pe langa
criteriile obisnuite pentru fiecare actiune din portofoliu si criterii
suplimentare referitoare la tarile care participa la constituirea lui: sunt
MSCI, FT Actuarial World Stock Index, Dow Jones Euro STOXX.

 VI)In functie de institutia care calculeaza indicele, se cunosc:

1. Indici oficiali calculati de organisme abilitate (indicele BET);
2. Indici calculati de institutiile pietei de capital in colaborare cu
publicatii financiare („The wall street journal” pentru indicele Dow
Jones, „Financial Times”, pentru indicii FT-SE);
3. Indici neoficiali, calculati de societati de valori mobiliare, firme de
consultanta si alte institutii financiare.
 Indicii bursieri pot fi calculaţi pentru o valoare bursieră, pentru un
grup de valori sau pentru un ansamblu de valori care se negociază la
bursă.

 Principii care trebuiesc respectate în construirea unui indice:

- Metodele de calcul trebuie să reflecte realitatea
- Metodele de calcul nu trebuie să fie foarte complexe
- Informaţiile trebuie furnizate de surse autorizate
- Trebuie să se asigure continuitatea şi comparabilitatea datelor
 Calculul indicilor bursieri presupune parcurgerea următoarelor trei
etape:
1. selectarea eşantionului de titluri incluse în structura indicelui bursier,
pentru că acesta trebuie să exprime evoluţia generală a tuturor cursurilor
titlurilor de valoare pe piaţa respectivă;
Criterii de selectare a valorilor mobiliare ce compun indicele:
- Grad de capitalizare bursiera ridicat:FT-SE 100, Dow Jones,
Nikkei si DAX 100
 - Grad mare de dispersie
 - Cotarea valorilor mobiliare sa se faca prin bursa informatizata

 Un criteriu important de includere a actiunilor in componenta unui

indice bursier de generatia a II-a este ca actiunile respective sa fie
cotate la prima categorie a pietei bursiere respective.


 In cazul indicelui Nikkei 225, daca actiunile unei firme cotate pe

prima categorie a pietei japoneze retrogradeaza pe cea de-a doua
categorie, atunci actiunile respective sunt eliminate din structura
indicelui.
 Pentru a fi incluse in structura indicelui bursier sunt selectate acele
actiuni care sunt emise de catre firme puternice, stabile care prezinta o
crestere sustinuta a activitatii si indicatorii economici ai lor le
recomanda ca fiind o buna investitie.

 Un alt criteriu deosebit de important in selectarea valorilor mobiliare

este acela al lichiditatii care este definita ca volum al tranzactiilor
efectuate intr-un anumit moment cu valoarea mobiliara respectiva,
urmarindu-se ca aceasta sa fie cat mai mare posibil: indicele Nasdaq
100, in cadrul caruia o actiune este inclusa numai daca tranzactiile
zilnice cu respectiva actiune se cifreaza la suma de 100000 de actiuni.
 In cazul anumitor indici, ca de exemplu FT-SE 100, DAX si Nasdaq o
necesitate de includerea a valorilor mobiliare in portofoliul indicelui bursier
respectiv este aceea ca valorile mobiliare sa fie emise de catre societati
autohtone.

 Pentru indicii care cuprind in structura lor atat actiuni emise de societati din
tara respectiva, precum si actiuni emise de firme straine, pentru includerea
celor din urma sunt stabilite si alte criterii speciale in afara celor impuse
pentru actiunile autohtone.

 Un alt criteriu este acela al intervalului de timp scurs de la momentul primei

listari a actiunilor pe piata bursiera respectiva. In cazul indicelui Nasdaq 100
acest criteriu cuprinde doua parti, una pentru actiunile care se afla in primele
25% in ceea priveste capitalizarea bursiera si cealalta pentru restul
actiunilor.
 Pentru prima categorie criteriul impus este acela ca actiunile respective sa
fie cotate de cel putin un an pe piata, iar cele din cea de-a doua categorie
trebuie sa fie listate de cel putin doi ani.
2. atribuirea unei anumite importanţe fiecărui titlu şi stabilirea modului
de agregare a cursului titlurilor de valoare selecţionate.
 Se folosesc una dintre urmatoarele 3 metode de ponderare a
actiunilor:
- ponderi egale pentru toate actiunile componente; posibilitatea ca
evolutia uneia dintre actiuni sa influenteze indicele foarte mult este
total inlaturata.
- ponderea cu capitalizarea bursiera; modificarea cursului unei actiuni
cu capitalizare bursiera mai mare va avea o influenta mai mare decat
modificarea in aceeasi masura a cursului unei actiuni cu o
capitalizare bursiera mai mica.
- Fara pondere, prin luarea in considerare numai a cursului valorilor
mobiliare.
3. alegerea datei de referinţă, la care indicele bursier aferent are 100,
1.000 sau 10.000 de puncte. Deseori data de referinta este data la
care incepe calculul indicelui- BET-19 sept 1997
 Calculul valorii indicelui:
- Pentru indicii din prima generaţie
Suma _ cursurilor _ actiunilor _ componente
I
Divizor
- Pentru indicii din a doua generaţie
n

 pit  qi0  cit

i 1
I  Valoare _ baza _ indice  K t  n

 p i 0  qi 0
i 1
n

 pit  qi0
i 1
I  Valoare _ baza _ indice  f  n

 p i 0  qi 0
i 1
2. Indicii pieţei de capital în România
 Evoluţia pieţei secundare în România este analizată prin mai mulţi
indici ai pieţei de capital:
 I. Indicele BET (Bucharest Exchange Trading), primul indice oficial
al BVB; s-a determinat iniţial ca o medie aritmetică ponderată
calculată pe baza capitalizării bursiere, luând în considerare cele mai
lichide 10 acţiuni listate la BVB, la categoria I şi a II-a.

 Valoarea de start a acestui indice a fost de 1.000 puncte, data de start

22 septembrie 1997, data de referinţă 19 septembrie 1997.

 Începând cu data de 27.08.2007, comitetul Indicilor de la BVB a decis

ca selecţia celor 10 acţiuni incluse în portofoliul indicelui are la bază
criteriul lichidităţii, fiind alese companiile cu cel mai ridicat coeficient
de lichiditate, calculat trimestrial.
 Ponderea acţiunilor individuale in cosul indicelui BET este
determinata de capitalizarea de piaţă a fiecărei societăţi in parte,
ajustată cu factorul de free float si factorul de reprezentare.

 Capitalizare de piata societate i= preţ x nr. total de acţiuni x factor de

free float x factor de reprezentare x factor de corectie a pretului.

 Indicele BET a înregistrat o crestere de 12,3% în 2010, o scădere de 19,18%

în 2011 si o crestere de 18,57% in 2012, și una de 9% în 2014.
Evoluția indicelui BET
 De la introducerea indicelui BET pe BVB şi până la jumătatea anului
2008, indicele BET a avut un trend continuu ascendent, crescând de la
1000 lei (22.09.1997) la 8000 lei (01.06.2008).

 În perioada marii crize economice, asistăm la o scădere drastică a

indicelui BET de la 8000 lei (01.06.2008) la 3000 lei (01.05.2009), ce
anulează cea mai mare parte a creşterilor din ultimii 10 ani.

 Iar din 01.05.2009, indicele BET începe timid să crească pentru a

ajunge la 7015 puncte în data de 30.12.2014. Deci putem spune că
indicele BET este un barometru al economiei româneşti.
 In urma unui studiu privind interdependenta dintre preturile actiunilor listate
la BVB, piata reglementata, si 5 variabile macroeconomice: Cursul valutar
RON/USD, rata somajului, rata inflatiei, variatia PIB-ului, rata dobanzii de
referinta, s-a dovedit ca cea mai mare influenta o are PIB-ul.
II.Indicele compozit BET-C (Bucharest Exchange Trading –
Composite), a fost introdus în 16 apri1998, tot cu o valoare de
start de 1.000 puncte, data de start 17 aprilie 1998, calculându-se
ca medie aritmetică ponderată cu capitalizarea bursieră a
preţurilor tuturor titlurilor cotate la BVB, segmentul de piaţă
reglementată, categoria I şi a II-a.
 Ponderea maxim admisă a capitalizării unei societăţi în coşul
indicelui BET-C este 20%, doar că numărul societăţilor ce intră
în compoziţia indicelui este variabil. Indicele BET-C s-a apreciat
cu 14% în anul 2010, a scăzut cu 16,73% în 2011 si a crescut cu
6,28% in 2012. Din iunie 2013 indicele BETC nu se mai
calculeaza.
III. La sfârşitul anului 2000, BVB a lansat indicele BET-FI
(Bucharest Exchange Trading –Financial), indicele sectorial pentru
fondurile de investiţii. Valoarea de start a fost tot de 1.000 de
 Este primul indice sectorial lansat de BVB şi reflectă în prezent
tendinţa de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii listate la
B.V.B. A scăzut cu 8% în 2010, cu 13,52% în 2011 si a crescut cu
29,63% in 2012 și a scazut cu 0,02% în 2015.

IV. De asemenea, BVB a lansat în data de 15 martie 2005, împreună cu

Bursa de Valori din Viena indicele de schimb românesc ROTX
(Romanian Traded Index), calculat şi diseminat de WBAG (Wiener
Börse AG - Vienna Stock Exchange) şi BVB în timp real.

 Indicele ROTX face parte din grupa “CECE Index Family”, familia
internaţională a indicelui pentru Europa Centrală şi de Est.
 ROTX reflectă mişcarea în timp real a celor mai lichide acţiuni „blue
chip” listate la bursă, care pentru a fi eligibile trebuie comercializate
continuu.
 ROTX a crescut cu 7,09% în 2015.
V. În iulie 2008, B.V.B a mai introdus 2 indici bursieri: BET-XT şi
BET-NG.
 BET-XT este un indice blue-chip care reflectă evoluţia preţurilor
celor mai lichide 25 de societăţi tranzacţionate pe piaţa reglementată,
inclusiv SIF-urile, ponderea maximă a unei companii în coşul
indicelui fiind de 15%. A crescut cu 0,34% în 2015.
 Indicele BET-NG este un indice sectorial care urmăreşte modificarea
preţurilor acţiunilor companiilor din sectorul energetic care sunt
tranzacţionate pe piaţa reglementată a B.V.B. Ponderea maximă a unei
societăţi în coşul indicelui este de 30%.A scazut cu 14,02% în 2015,
datorită scăderii prețului petrolului.
VI: Indicele BET-BK a fost introdus in iulie 2012 si este un indice de
preturi ponderat cu capitalizarea free-float-ului celor mai lichide 25 de
societati listate pe piata reglementata a BVB.

 Poate fi folosit ca benchmark de catre administratorii de fonduri, dar

si de alti investitori institutionali, metodologia de calcul reflectand
cerintele legale si limitele de investitii ale fondurilor.
3. Indicii bursieri de pe pieţele internaţionale
1. Pe piaţa bursieră New-York:
 indicele Dow Jones (Industrials) – indică tendinţa bursei de pe Wall
Street, fiind calculat ca medie a cursurilor celor mai mari 30 de
titluri industriale americane;
 Titlurile ce intra in componenta indicelui sunt selectate de catre
editorii ziarului „Wall Street Journal” si sunt alese cele care nu sunt
emise de firme in crestere ce isi desfasoara activitatea in domeniul
transporturilor si utilitatilor publice deoarece pentru aceste doua
domenii exista indici speciali.
 Actiunile din cosul indicelui au o pondere (cea mai mare e la IBM
9,24) ceea ce face ca modificarea cursului unei actiuni cu pondere
mai mare sa aiba un efect mai puternic asupra indicelui, decat a
alteia cu pondere mai redusa.

 DJIA = (P1+P2+…..+P30) / DJIA Divizor

• Dow Jones Industrial Average (DJIA) este unul dintre cei mai cunoscuți indici
bursieri din lume. Indicele, calculat pentru prima oară pe 26 mai 1896, urmărește
evoluția celor mai importante 30 de blue chip-uri (companii stabile, de dimensiuni
mari, și profitabile) din SUA. Indicele a fost creat de Charles Dow, co-fondator
al Dow Jones & Company și editor al revistei The Wall Street Journal.
• Companiile cuprinse în DJIA http://money.cnn.com/data/dow30/

Sursa: https://www.bloomberg.com/quote/INDU:IND
 indicele Standard &Poor’s – indice considerat de către specialişti
drept cel mai reprezentativ pentru evoluţia de ansamblu a pieţei,
determinat prin capitalizarea bursieră a 500 de titluri cotate la NYSE
si Nasdaq.
 Valoarea de piata a actiunilor ce compun indicele reprezinta 75% din
valoarea actiunilor companiilor din SUA tranzactionate la bursa.
 Cele mai importante actiuni din indicele S&P: General Electric,
Microsoft, IBM, Apple, Johnson, Procter&Gamble.
 Pricipalele criterii de includere sunt: capitalizarea bursiera, volumul
tranzactiilor, valoarea indicatorilor financiari, dispersia actiunilor.

 indicele NYSE Composite – reflectă tendinţa de ansamblu pentru

titlurile financiare importante (circa 1500 de titluri), fiind un indice
compozit determinat de capitalizarea bursieră a celui mai important
segment al pieţei New York-eze: NYSE;
• Standard & Poor's 500 (S & P 500) este un indice al pieței bursiere americane bazat
pe capitalizarea pieței a 500 de companii mari cu acțiuni listate la NYSE sau
NASDAQ. Este unul dintre cei mai frecvent urmăriți indicii bursierși mulți
consideră că este una dintre cei mai reprezentativi pentru economia SUA.
• Companiile incluse în coșul indicelui S&P
50http://money.cnn.com/data/markets/sandp/

Sursa: https://www.bloomberg.com/quote/SPX:IND
• NYSE Composite (NYA) este un indice bursier care acoperă toate acțiunile obișnuite listate la
NYSE, incluzând încasări de depozit americane, trusturi de investiții imobiliare, acțiuni de
urmărire și listări străine.
• Peste 2.000 de acțiuni sunt cuprinse în indice, dintre care peste 1.600 sunt din companii
americane și peste 360 sunt acțiuni din afara SUA.
• Cu toate acestea, peste 55 de companii ale unor emitenți din afara SUA au cea mai mare
capitalizare bursieră.

Sursa: https://www.bloomberg.com/quote/NYA:IND
Indicele Frank Russel e calculat pe baza
cursului celor mai importante 3000 de actiuni
cotate in Statele Unite (din punct de vedere al
capitalizarii bursiere)
Reprezinta aproximativ 98% din piata valorilor
mobiliare din SUA. Aceste indice are doua
forme: Russel 1000 si Russel 2000. Acesti
indici sunt cotati la fiecare 15 secunde.
2. Pe piaţa bursieră Tokio:
 indicele NIKKEI 225 – reprezintă aproape jumătate din capitalizarea
bursieră a primei secţiuni la Tokio Stock Exchange (TSE), fiind
calculat ca medie aritmetica ponderata a cursurilor bursiere a 225 de
titluri cuprinse în prima secţiune la TSE.

 Compozitia indicelui este reanalizata annual, actiunile fiind inlocuite

pe criteriul lichiditatii.
 Pentru inlocuirea companiilor eliminate cerintele de includere a altor
companii sunt urmatoarele:
 - selectarea industriei din care sa faca parte societatea respectiva in
functie de ponderea pe care cele 36 de industrii principale din
Japonia o au in cadrul celor 225 de actiuni;
 - selectarea anumitor firme din industria selectata in prima faza
pentru a fi inclusa in componenta indicelui;
 indicele TOPIX – considerat reprezentativ pentru tendinţa de
ansamblu a pieţei bursiere, este determinat de capitalizarea bursieră a
primei secţiuni a TSE.
 Topix este de fapt denumirea unei familii de indici, lansati in 1 aprilie
1998.
 Criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca un titlu pt a fi inclus in
componenta indicilor Topix se refera la lichiditate, capitalizare
bursiera si perioada care a trecut din momentul listarii la bursa.

 indicele TSE 2– cuprinde actiunile cotate la TSE si neincluse in

TOPIX. Este construit din cca 750 de actiuni, fiind un indice ponderat
cu capitalizarea bursiera.
3. Pe piaţa bursieră Londra:
 indicele FT-30 (ordinary index) – indicator instantaneu aparut in
1935, calculat ca medie geometrică a cursurilor celor mai mari 30 de
acţiuni blue-chips ale societăţilor din sectorul industrial listate la
bursa londoneză.
 Datorita numarului mic de actiuni cuprinse in portofoliul indicelui,
acesta este sensibil la modificarile de pe piata in comparatie cu alti
indici care au in componenta un numar mai mare de actiuni.
 indicele FTSE-100 (sau Footsie) – indicator de tendinţă valabil
pentru urmărirea marilor corporaţii, determinat pe baza capitalizării
bursiere a titlurilor celor mai mari 100 de companii.
 Este cel mai utilizat indicator al evolutiei pietei de capital din Marea
Britanie.
 Indicii bursieri mondiali
 Indicii MSCI sunt indici globali de capital, structuraţi în funcţie de
capitalizarea de piaţă, industrie şi arie geografică.
 Aceştia au devenit instrumente integrate şi sunt folosiţi de către
investitorii internaţionali în procesul de investiţie.
 Dintre acestia, indicele mondial World Index se bazeaza pe cotatiile a
1477 de actiuni ce reprezinta 60% din valoarea agregata a pietelor din
20 de tari.
 Indicele mondial FT-Actuarial evidentiaza separat 32 de tari, grupate
geografic. Este un agregat al indicilor nationali si regionali fiind
reprezentat de 2400 de valori mobiliare individuale in care se poate
investi oriunde in lume.

 Indicele mondial S&P Global 1200 acopera 7 regiuni principale ale

lumii si 29 de tari, acoperind cca 70% din piata de capital a fiecarei
tari.
 Indici bursieri pe pietele internationale Indicii internationali ofera o
baza de analiza a pietei bursiere mondiale. Exista trei indici si
anume:"MSCI World Index" (Morgan Stanley Capital International),
"FT Actuariers World Index" si "Solomon-Russel Global Equity
Index". DETERMINAREA INDICILOR BURSIERI Indicii bursieri
sunt produse sintetice ale pietei de capital. Necesitatea introducerii
indicilor bursieri era determinata de inexistenta unui produs bursier
prin care sa se realizeze urmarirea în ansamblu a pietei respective si
care sa nu reflecte doar evolutia unui singur titlu cotat. Asadar,
principala functie a unui indice bursier e aceea de a reflecta evolutia
de ansamblu a pietei bursiere respective. Pe lânga aceasta functie
indicii se constituie ca un important suport pentru tranzactiile cu
contracte futures si optiuni, efectuate atât în scopul obtinerii unui
câstig, cât si în scopuri de acoperire împotriva unor posibile riscuri
(hedging
 Integrarea economica europeana si introducerea monedei unice a
constituit premisa cooperarii financiare in vederea realizarii si
utilizarii unor indici „paneuropeni”: STOXX.

 Acest grup de indici cuprinde:

- Indicele Dow Jones STOXX care acopera intreaga europa, avand in
structura peste 650 de societati;
- Indicele Dow Jones Euro Stoxx cuprinzand aproximativ 300 de
societati emitente din tarile care s-au asociat la Uniunea Monetara
Europeana;
- Doi indici „blue chip” , care deriva din indicii generali, compusi fiecare
din actiunile a 50 de societati selectate pe baza unor criterii
cumulative: capitalizare bursiera, lichiditate, sector de activitate
reprezentativ.
 Acesti doi indici sunt: Dow Jones STOXX 50 pentru Europa si Dow
Jones EURO STOXX 50 pentru tarile Uniunii Monetare Europene si
Dow Jones Nordic 30, pentru tarile nord-europene.
 În aprilie 2010 a fost lansat primul indice bursier care acopera actiuni
crestine, ca raspuns la cererea in crestere a investitorilor pentru asa-
numite actiuni etice.

 Indicele, numit Stoxx Europe Christian Index, este compus din 533
companii europene care isi obtin veniturile din surse acceptate si
aprobate "in conformitate cu valorile si principiile religiei crestine".

 BP, Nestle, Royal Dutch Shell si GlaxoSmithKline sunt printre

companiile ce fac parte din acest indice. Sunt permise la listarea in
indice doar companiile care nu fac bani din pornografie, arme, tutun si
jocuri de noroc.
CRIZELE FINANCIARE
1. Cauzele crizelor financiare
 Orice crah bursier este previzibil când sunt reuniţi următorii factori:

1. factorul economic: modificarea anticipărilor pieţei; economia

mondială, înregistrează un ansamblu de dezechilibre importante

2. factorul financiar: bulele speculative pe fondul ruperii legăturii

între sfera economică reală şi sfera financiară;

3. factorul tehnic: funcţionarea pieţei; recurgerea necontrolată la noi

tehnici financiare, de tipul program trading, junk bonds. Pot fi, de
asemenea, corecţii tehnice ale pieţei, ca arbitrajele investitorilor.

 Dintre cei trei factori, factorul financiar prezintă cel mai mare
interes din punct de vedere al efectelor de piaţă.
2. Bulele speculative
 Bulele speculative se caracterizează printr-o presiune masivă de
cumpărare, ce determină creşterea nefondată a nivelului preţurilor pe
piaţă către un punct de maxim, urmată de o prăbuşire bruscă a
preţurilor.
 De regulă aceste bule sunt urmate de vânzări şi mai rapide în
momentul în care preţurile încep să scadă.

 Bulele speculative se bazează pe creșterea valorii unor bunuri în urma

cumpărărilor și vânzărilor consecutive.
 Totul se termină, însă, prin spargerea bulei, urmată, în majoritatea
cazurilor, de recesiune economică severă pentru țara în cauză, dar și
de pierderea încrederii populației în instrumentele de economisire și
investiții, și în economie în general.
 Prima bulă speculativă din istorie a avut loc în secolul al XVII-lea,
în Olanda și a avut drept punct de plecare bulbii de lalele.
 Pe atunci, Olanda era cea mai bogată țară din Europa, având un
surplus de masă monetară. Pe acest fond, prețul bulbilor de lalele a
crescut de peste opt ori, din noiembrie 1636 și până în februarie 1637.
 În acea iarnă, un contract pentru viitoarea recoltă de bulbi se vindea
chiar și de câteva ori într-o zi. Din păcate, acele contracte n-au mai
ajuns niciodată să fie livrate, din cauza spargerii bulei în februarie
1637, după ce o licitație eșuată din Haarlem a declanșat panica în
piață.
 În luna mai, prețurile reveniseră la normal, la nivelul de dinainte de
bulă.
 A doua bulă a avut loc în Franța, în anul 1719, când compania Mississipi, a
realizat o emisiune de acțiuni.
 Înainte de acest moment, Banca Regală, în lipsă de lichidități, a emis bancnote
de hârtie, pentru a preschimba monedele aflate în circulație, însă generând în
același timp inflație.
 Tot în 1719, datoria Franței a fost preluată de Mississipi, urmând să fie plătită
din câștigurile supraestimate ale companiei. Acționarilor le erau promise
câștiguri de 120% pe an și nu este de mirare că pentru cele 50.000 de acțiuni
erau 300.000 de doritori.
 Din cauza ofertei reduse, prețul acțiunilor au crescut încontinuu, Banca Regală
alimentând scumpirea prin tipărirea de bancnote fără acoperire. În mai 1720
întreaga masă monetară (bancnote şi acţiuni deţinute de populaţie, deoarece
ultimele puteau fi transformate oricând în bani) era cam de patru ori mai mare în
livre decât monedele de aur şi de argint pe care le folosise înainte Franţa.
 Bula s-a spart în anul 1720, când Banca Regală a recunoscut faptul că
bancnotele depășeau cu mult valoarea monezilor aflate în circulație.
 Valoarea acțiunilor companiei Mississipi a fost redusă la nivelul
inițial, prin decrete succesive. Oricum, în urma acestei bule complexe,
au fost păgubiți în principal negustorii și micii nobili.

 Tot în acea perioadă, în 1720 mai exact, modelul francez era urmat și
în Anglia. Compania Mărilor de Sud, în fruntea căreia se afla Robert
Harley, a preluat datoria națională a țării.
 Compania a emis acțiuni care converteau o datorie guvernamentală în
valoare de 10 milioane de lire, pentru care investitorii primeau o
dobândă anuală din partea statului. A urmat convertirea altor datorii
de stat, prin care s-au atras sume foarte mari.
 În 1720, o emisiune de acțiuni cu valoare nominală de 300 de lire s-a
epuizat într-o oră. Deși prețul acțiunilor creștea cu fiecare emisiune,
rata de succes era la fel de mare.
 Astfel, prețul unei acțiuni a crescut de la 128 lire în ianuarie 1720 la
1.050 lire, în luna iunie a aceluiași an. Acestui trend s-au aliniat și
multe alte companii, care își vindeau acțiunile pentru a satisface pofta
de speculații a populației.
 Bula s-a spart atunci când avalanșa de vânzări a dus la prăbușirea
prețului acțiunilor. În luna septembrie, prețul acțiunii Companiei
Mărilor de Sud ajunsese la 150 lire.
 Crahul bursier din Statele Unite ale Americii din 1929 a fost precedat
de o perioadă de prosperitate din anii ’20. Pe fondul industrializării și
al tehnologizării masive, indicele bursier Dow Jones a crescut și tot
mai mulți investitori au început să cumpere masiv acțiuni la
companiile listate pe bursa din New York.
 Toți economiștii considerau acțiunile foarte sigure, datorită avântului
pe care îl luase economia americană.
 Din 1921 până în 1929, indicele Dow Jones crescuse de la 60 de
puncte până la 400 de puncte, iar investiția la bursă a devenit favorita
în SUA.
 Datorită faptului că mulți investitori nu aveau cunoștințe financiare,
bursa a fost manipulată de grupuri de investitori sofisticați care
realizau tranzacții complexe cu scopul de a crește prețurile și
profiturile.
 În octombrie 1929, piața a fost cuprinsă de panică și investitorii s-au
grăbit să scape de acțiuni. Piața s-a prăbușit, indicele Dow Jones
ajunsese la 145 de puncte la finele lunii noiembrie.
 Până la finalul anului, piața bursieră americană pierduse 16 miliarde
de dolari.
 Scăderea a continuat până în vara anului 1932, când indicele Dow
Jones a atins o valoare cu 90% mai mică față de valoarea sa maximă
din 1929.
 Bula japoneză, desfășurată în anii 1984-1989, a urmat unui deceniu
de creștere artificială, pe baza ingineriilor financiare, care anunțau
profiturile speculative neîncasate ca fiind reale.
 Acest lucru a dus la o cerere în creștere pentru acțiuni și proprietăți
imobiliare, generând o scumpire continuă a acestora.
 Bula s-a spart după ce Banca Centrală a Japoniei a anunțat creșterea
dobânzii de referință. Astfel, profiturile virtuale s-au transformat în
pierdere. Această lovitură pentru economia japoneză a însemnat un
deceniu de stagnare economică.

 Bula „dot-com” a avut loc aproximativ între 1997 și 2001, o perioadă

de speculații excesive, când au luat avânt companiile care derulau
afaceri pe internet.
 Toate numele mari ale internetului de astăzi au fost câștigătorii acelei
bule.
 Companiile înființate după 1994, când internetul a devenit accesibil
pentru publicul larg, creșteau foarte mult pe bursă, indiferent de
perspectivele lor de a genera profit.
 În perioada 1996-2000, au fost înființate multe companii bazate pe
internet, denumite în mod obișnuit dot-com, dintre care multe au
eșuat.
 Indicele Nasdaq a crescut de la 600 puncte la 5.000 puncte, din 1996
până în 2000.
 Bula a durat câțiva ani, până când investitorii s-au simțit păcăliți,
deoarece companiile în care aveau încredere că le vor aduce bogăția
întârziau să genereze profit.
 Bula s-a spart la începutul anului 2000, când indicele bursei Nasdaq
s-a prăbușit de la 5.000 puncte la 2.000 puncte, continuând scăderea
ulterior până la 800 puncte.
 Deși această bulă nu a avut un impact foarte mare asupra economiei,
FED a redus dobânda de referință pentru a evita o eventuală criză.
 În perioada 2000-2002, bula dot-com s-a prăbușit. Unele companii,
cum ar fi Pets.com și Webvan, au falimentat complet.
 Alții, cum ar fi Cisco, al căror stoc a scăzut cu 86%, și Qualcomm, au
pierdut o mare parte a capitalizării pe piață, dar au supraviețuit, iar
unele companii, cum ar fi eBay și Amazon.com, au recuperat mai
târziu și au depășit vârful prețurilor acțiunilor în timpul balonului.

 Bula imobiliară a putut fi observată chiar în anii premergători ultimei

crizei financiare globale în toate statele dezvoltate, din SUA și până în
Europa. Nici România nu a făcut excepție.
 În SUA, au crescut foarte mult prețurile pentru locuințe, care a mers în
paralel cu creditarea unor persoane care nu erau capabile să
ramburseze împrumutul.
 Aceasta a condus la decizia băncilor afectate de creșterea ratei
creditelor neperformante de a vinde pachete cu asemenea credite
printr-un un lanț de companii financiare pentru a se asigura împotriva
unui eventual dezastru.
 Totul s-a încheiat, însă, cu incapacitatea de a mai masca problema și
cu izbucnirea crizei financiare mondiale, în toamna anului 2007, odată
cu prăbușirea băncii Lehman Brothers.
 Impactul acestui faliment a fost major în întreaga lume, din cauza
legăturilor financiare puternice dintre băncile de pe toate continentele.

 Specialiştii consideră că bursa de valori se află într-o bulă în

momentul în care cursurile bursiere afectează economia mai mult
decât economia afectează cursurile bursiere.
 Trebuie să facem diferenţa dintre un crah şi o corecţie bursieră.
Nu orice corecţie bursieră, ce are rolul de a domoli investitorii prea
entuziaşti reprezintă crah bursier.
 Ca o regulă generală, o corecţie bursieră nu depăşeşte o pierdere mai
mare de 20% din valoarea pieţei.
 Un crah bursier reprezintă o cădere semnificativă a valorii totale a
pieţei bursiere atribuită „spargerii” unei bule speculative.
 Se creează astfel situaţia în care investitorii încearcă să părăsească
piaţa, suportând în acelaşi timp pierderi masive.
 Această panică ce cuprinde investitorii contribuie la căderea bursei
care în final se prăbuşeşte şi îi afectează pe toţi.
 Legătura dintre o bulă speculativă şi crahul bursier este similară cu
legătura dintre nori şi ploaie. La fel cum pot exista nori fără ploaie dar
nu poate exista ploaie fără nori, bulele sunt considerate a fi cauza, iar
crahurile bursiere efectul bulelor.
 Corecţia preţurilor reprezintă apropierea acestora de valoarea
fundamentală sau intrinsecă a titlurilor, respectiv valoarea prezentă a
cash-flow-urilor viitoare.
 În general, momentele de „spargere” propriu-zisă a acestor bule
intervin ca urmare a unei întâmplări, decizii sau informaţii importante
pe plan naţional sau chiar mondial.
 Căderea preţurilor la bursă poate avea cauze variate cum ar fi
instabilitatea politică sau economică, dezastre naturale, conflicte
militare, etc.
 Dar, cel adesea cauzele căderii preţurilor la bursă sunt legate de
psihologia investitorilor, care acţionează după „mentalitatea de grup”,
în două moduri:
- panic buying: investitorii observă creşterea preţului unei acţiuni şi
ghidându-şi strategia după ceilalţi cumpără
- panic selling:coincide ca moment cu spargerea bulei speculative care
a produs creşterea preţurilor
 În general, cu cât un investitor ştie mai puţin cu atât este mai uşor să
fie afectat de „mentalitatea în grup”.
 3.Criza financiară din 1929
 Este criza cea mai profundă, cu cea mai lungă durată şi cu cele mai
adânci repercusiuni asupra economiei mondiale.

 Dezvoltarea pieţelor financiare însoţind creşterea economică de după

primul război mondial a atind apogeul în 1927.

 Lichidităţile în exces au alimentat bursa de pe Wall Strett,

determinând creşterea cursului titlurilor, mai rapid decât creşterea
valorii lor reale.

 Din 1921 până în 1929, indicele Dow Jones a explodat de la 60 de

puncte la 400 de puncte.
 Mari cantităţi de cumpărări de acţiuni înainte de 1929 se efectuaseră
în marjă.
 În SUA, practicarea tranzacţiilor în marjă permitea specularea pe
acţiuni neplătind decât 10%, agenţii de schimb avansând 90% prin
împrumutarea fondurilor pentru o zi de la bănci.

 Preţurile majorităţii acţiunilor începuseră să scadă imediat după

19.10.1929, când la NYSE s-a înregistrat un maxim de activitate.

 Semnalul crizei bursiere l-a constituit intrarea în panică a vânzătorilor

în 24.10.1929, zi numită „joia neagră”, din cauza imposibilităţii
onorării obligaţiilor de către cumpărători.
 Acţiunile au pierdut brusc din valoare, ajungând la jumătate sau chiar
la mai puţin iar indicele Dow Jones a scăzut cu 13%.
 În data de 29 octombrie 1929, numită şi „marţea neagră”, pe
parcursul şedinţei bursiere s-au tranzacţionat 16 milioane de acţiuni,
pe fondul unei căderi continue a cursurilor.
 În acea zi, s-au anulat toate creşterile cursurilor înregistrate în
ultimul an, iar pierderile cumulate ca urmare a scăderii cursurilor s-au
ridicat la cca. 30 milioane de dolari.
 Investitorii care se împrumutaseră au fost ruinaţi, nemaiputând
rambursa datoriile iar băncile au reacţionat prin creşterea ratei
dobânzii.
 Principalele cauze ale crahului de la NYSE din 1929 sunt:
1. la NYSE erau cotate şi acţiuni care nu aveau nici o valoare ;
2. existau pe piaţă un număr foarte mare de acţiuni emise asupra cărora
nu se efectua nici un control, în special printr-o înregistrare
riguroasă a transferurilor ce aveau loc în urma tranzacţiilor;
3. admiterea la cota bursei era foarte simplă, fără a necesita controale
prealabile asupra societăţii emitente;
4. se utilizau foarte mult conturile în marjă pentru cumpărarea pe datorie
a acţiunilor de pe piaţă deoarece marja era foarte redusă (10%).
5. antrenarea unei mari părţi din capitalurile băncilor în credite acordate
brokerilor, pentru a menţine sistemul conturilor în marjă;

6. psihologia unui boom speculativ a avut şi ea un rol foarte important.

 Principala consecinţă a marii crize din 1929 a fost instituirea ordinii

necesare funcţionării corecte şi transparente a pieţelor bursiere americane şi
îmbunătăţirea standardelor cerute în activitatea bursieră.
 În urma crizei financiare din 1929 au supravieţuit numai acele companii
cotate care desfăşurau activităţi comerciale, răspundeau nevoilor clienţilor
lor şi au putut să-şi continue activitatea şi în condiţii de criză.
 Consecinţele directe ale acestei crize au constat în reglementările mai stricte
ale pieţelor bancare şi de capital, ce vizau:
 introducerea unui control supra acţiunilor puse în circulaţie de către
companii, asupra numărului de acţiuni ce se tranzacţionau;
 stabilirea unor proceduri de selecţie riguroase pentru companiile care solicită
ca acţiunile lor să fie cotate pe diverse pieţe de capital;
 obligaţia companiilor cotate de a furniza informaţii cu privire la activitatea
lor şi de a publica raportările financiare către publicul investitor;
 asigurarea transparenţei activităţii bursei în faţa investitorilor săi, prin
furnizarea tuturor informaţiilor cu privire la procedurile de încheiere a
tranzacţiilor.
 reducerea tranzacţiilor în marjă, prin ridicarea nivelului sumei minime
care trebuia depusă la 50% din valoarea cumpărărilor;
 creşterea rolului jucat de intermediari pe pieţele bursiere americane;
 protejarea investitorilor pieţei financiare şi a deponenţilor băncilor;
 practicarea unor rate ale dobânzii moderate în cazul stagnării
economiei.

 În 1929 nu a existat o veritabilă cooperare internaţională, ci mai

degrabă un fel de fiecare pentru sine. Prosperitatea economică iluzorie
s-a transformat într-o recesiune care s-a întins pe o perioadă lungă de
timp.
 4. Criza financiară din 1987
 Crahul bursier din 1987 a fost considerat al doilea, din secolul XX
după cel din 1929, dar cel mai mare înregistrat într-o singură zi:
indicele Dow Jones a pierdut 22,5% în 19 octombrie 1987 și Indicele
S&P 500 a scăzut cu 20% într-o zi.
 În 19 octombrie 1987 s-a produs cea mai spectaculoasă cădere a
burselor din istoria SUA.

 Motivele acestei prăbușiri au fost puse pe seama corupției de pe Wall

Street, a tensiunilor din Orientul Mijlociu și a perspectivelor
economice negative.
 Dispariţia limitelor între diferite pieţe, inovaţiile financiare,
informatizarea prea rapidă a pieţelor au condus la scăparea de sub
controlul autorităţilor a anumitor fenomene.
 Fenomenul „bulei speculative” a constituit principala cauză şi a crizei
din 1987.
 Tendinţa de creştere a ratelor dobânzii manifestată încă din 1986,
riscul unei instabilităţi monetare, deprecierea dolarului american în
1985 printr-un acord internaţional, noile modalităţi de funcţionare a
pieţei de capital reprezintă cauzele profunde ale crizei.
 Criza de la New York s-a generalizat pe toate celelalte pieţe, ordinele
de vânzare acumulându-se din oră în oră.
 În 1987, două tehnici financiare au fost considerate vinovate de către
specialiştii americani: „programul trading” şi pieţele la termen.
 Programul trading” presupune programarea prin calculator a
cumpărărilor şi vânzărilor de titluri şi contracte cu indici bursieri la
termen, execuţia operându-se automat imediat ce anumite tendinţe
apar pe piaţă.
 În ajunul crahului din octombrie 1987, astfel de programe gestionau
în Statele Unite ale Americii circa 90 miliarde USD.
 Imediat ce piaţa bursieră din NYSE a înregistrat primele scăderi,
calculatoarele au declanşat imediat ordine de vânzări pentru care nu
putea exista o contrapartidă suficientă, ceea ce avea să ducă la
limitarea utilizării program trading-ului până la sfârşitul anului 1987.
 Tot în 19 octombrie 1987 tehnica de acoperire a unui portofoliu prin
contracte la termen a generat o creştere accentuată a vânzărilor de
contracte la termen, care a influenţat puternic căderea cursurilor pieţei
la vedere.
 Dezechilibrele economice din 1987 nu sunt aşa de grave ca în 1929.
La nivel bursier, scăderea cursurilor a fost de scurtă durată iar
autorităţile s-au concentrat şi au luat măsuri coerente pentru a evita
prăbuşirea pieţei.
 Dacă creşterea preţurilor nu este foarte mare, nici căderea lor nu provoacă
crize puternice, ci mini-crize.
 Mini-criza din 13 octombrie 1989 când indicele Dow Jones a pierdut cca.
8% are ca şi cauze junk-bonds-urile şi inovaţiile financiare.
 Junk-bonds-urile- obligaţiuni cu ramdament ridicat emise de societăţi al
căror rating este mediu- au fost popularizate în anii '80 de către Michael
Milken care a demonstrat că, dacă aceste obligaţiuni oferă un randament
superior titlurilor cu rating bun, per global riscul devine marginal.
 Leveraged Buy Out s-a dezvoltat în SUA la începutul anilor '80, şi permite
realizarea de operaţiuni speculative de către cei care vor să cumpere ieftin o
societate pentru a împărţi şi apoi a vinde bucăţile separat mai scump decât
întregul.
 Mini-criza din octombrie 1989 a fost destul de repede depăşită.
 5. Criza mexicană din 1994-1995

 În anii '90, economia mexicană a crescut mult.

 Înainte de 1994, pe fondul unei perioade de înflorire și în condițiile
menținerii unui control strict asupra cursului valutar, economia
Mexicului a început să simtă o serie de dezechilibre, unele fiind
provocate, de rațiuni politice.
 Cauza crizei este contradicţia între un curs de schimb fix şi un deficit
al balanţei externe.

 În 1994 Presedinte Mexicului Ernesto Zedillo, a decis ca un control

strict al cursului valutar este o greseala si prin urmare, a lasat moneda
nationala sa fluctueze liber.
 Peso-ul s-a devalorizat cu 80% fata de dolar in doar o saptamana (de
la 4 la 7,2 peso pe $).
 În acel moment, iar investitorii străini şi-au retras capitalurile în ciuda
creşterii ratei dobânzii de la 16% la 70%.
 SUA a intervenit rapid prin cumpararea de peso direct din piata si prin
garantarea unui imprumut de $50 miliarde, situatia revenind la normal
peste trei saptamani cand moneda s-a stabilizat la un nivel de 6
peso/dolar.
 Criza monetară s-a extins, devenind financiară, bancară şi apoi
economică.
 Criza era reflectată în toate sectoarele economiei, provocând
reducerea investiţiilor, scăderea PIB-ului, falimente bancare.

 Această criză a fost urmată de crize în întreaga Americă Latină

(Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay) cunoscut şi sub numele de
“Efectul Tequilla”.
 6.Criza asiatică din 1997
 Criza asiatică, declanșată în Thailanda în 1997, se aseamănă cu criza
mexicană din 1994 d.p.d.v al cauzei principale: moneda.
 Ţările asiatice şi-au raportat monedele faţă de dolarul american din
raţiuni de ordin politic şi economic.
 Efectele acestui comportament – deficitele externe extrem de mari –
au fost tratate cu neglijenţă de autorităţile şi de instituţiile
internaţionale.
 În iulie 1997 Guvernul Thailandei a fost nevoit să decidă liberalizarea
cursul de schimb al monedei naționale, bath-ul.
 La scurt timp, moneda naționala s-a devalorizat semnificativ, iar
Thailanda, care avea o datorie externă uriașă, aproape a intrat în
faliment.Criza s-a răspândit în toată Asia de SE, inclusiv în Japonia.
 Aceasta a degenerat într-o criză monetară şi o creştere enorm de mare
a ratei dobânzii în țările asiatice.În Hong Kong, rata dobânzii a crescut
 Indonezia, Coreea de Sud şi Thailanda au fost ţările cele mai afectate
de criză. Acestea au fost ajutate de catre FMI prin intermediul unui
imprumut in valoare de $40 miliarde, alocat in special eforturilor de
stabilizare a cursurilor valutare. Doi ani mai tarziu, economiile din
zona au inceput sa isi revina.
 În 27.10.1997 s-a demonstrat că în ciuda şocurilor pieţele bursiere se
pot redresa rapid dacă investitorii au încredere în respectiva piaţă şi
dacă economia pe care se sprijină este sănătoasă şi cu reale
perspective de creştere.
 Chiar şi România a resimţit criza asiatică, dar nu atât de puternic; nu a
fost vorba de o criză, ci doar de o acalmie a pieţei financiare
româneşti, determinată de retragerea investitorilor străini de pe pieţele
emergente, în dezvoltare.
7. Criza financiara din Rusia (1998)
 Această criză a apărut în mare parte din cauza crizei asiatice, deoarece
criza asiatică a generat scăderea prețului la materiile prime de bază
(petrol, gaz metan etc.), pe care Rusia le desfacea pe piața tărilor
asiatice.
 Desfacerea respectivelor materii prime reprezenta aproximativ 80%
din exporturile Rusiei.
 Din cauza acestui aspect Rusia s-a confruntat cu diminuarea drastică a
veniturilor din export atât din cauza scăderii prețurilor, cât și din
cauză că pe timp de criză piața asiatică a redus consumul.
 Întrucât Rusia era dependentă de aceste exporturi, diminuarea
veniturilor a condus la situația în care aceasta nu a mai putut să achite
datoriile externe, intrand în incapacitate de plată.
 În 1998, rata cursului valutar era aproape fixă. Dar în conditiile
caderii prețurilor la petrol, investitorii se așteptau ca dolarul va
începe să crească. Aceste așteptări erau puse pe seama GKO
(obligatiuni de stat pe termen scurt)- un instrument
cheie pentru finanțarea deficitului bugetar.
 Guvernul nu a putut să se împrumute la dobanzi din ce in ce mai
ridicate (până la 150%/an la GKO) și s-a declarat in incapacitate de
plata.
 Mai mult, în data de 13 August 1998, bursa și cursul valutar s-au
prabușit, declanșând o criză financiară foarte severă.
8. Criza financiara din Argentina (1999-2002)
 Criza din Argentina a fost declanșată la finalul unei perioade în care țara
a fost guvernată de o dictatură militară și a trecut printr-un razboi cu
Anglia (pentru cucerirea Insulelor Falklands, pe care le-a pierdut).
 Economia Argentinei a fost afectată de o inflație galopantă, care ajunsese
la un nivel de 200% pe lună.
 In 1991, Guvernul argentinian a hotarat sa raporteze moneda nationala la
dolarul american pentru ca hiper-inflatia sa inceteze. Scopul este atins,
dar imposibilitatea de a duce o politica monetara autonoma si
supraevaluarea peso-ului ajung sa provoace o recesiune.
 Produsul national scade in 1999, 2000 si 2001. In acest context,
obligatiile rambursarii datoriei publice si externe nu pot fi onorate.
 In decembrie 2001, criza izbucneste, in momentul in care FMI pretinde o
reducere drastica a deficitului public, in caz contrar orice alt ajutor fiind
refuzat.
 În Decembrie 2001 s-a prabușit sistemul bancar, sistem care a fost
până atunci unul din cele mai dezvoltate din America de Sud.
 În perioada respectivă, în decursul unei singure săptămâni, au trecut
pe la putere nu mai puțin de 5 președinti.
 In toamna lui 2002, jumatate din populatia argentiniana trăia sub
pragul saraciei, pensiile si asigurarile de sanatate ale functionarilor nu
mai erau platite, iar nivelul somajului atingea 10%.
 Prin contagiune, criza se propaga si in tarile vecine: Uruguay si
Brazilia. De data aceasta, FMI ia decizia acordarii de urgenta a unor
ajutoare importante, de teama ca toata America Latina sa nu ajunga
intr-o criza acuta a indatorarii.
9. Criza financiară
internaţională din 2007-2008
 9.1. Cauzele principale ale crizei și propagării ei
 Criza financiară care a lovit economia globală, începând cu vara anului
2007, cand au fost suspendate de la tranzactionare titlurile a doua fonduri de
investitii ale bancii franceze BNP Paribas, din cauza acumularii de credite
neperformante.
 Creditele neperformante făceau parte din categoria asa numitelor produse
"subprime", prin care bancile acceptau sa dea credite in schimbul unor
garantii minime. Bancile americane imprumutasera masiv in astfel de
conditii, iar cu timpul, populatia nu a mai putut sa ramburseze creditele.
 Problema lipsei de lichiditati cu care au inceput sa se confrunte unele banci a
degenerat in criza de lichiditate in momentul in care tot mai multe banci au
inceput sa refuze sa mai imprumute alte banci, de teama ca nu isi vor mai
recupera banii.
 Astfel, criza financiară internaţională din 2007 a fost declanşată de căderea
pieţei creditelor ipotecare grad mare de risc din SUA.
 Criza a fost precedată de o lungă perioadă de creştere rapidă a creditelor,
primele de risc scăzut, lichidităţi din abundenţă, creşterea preţurilor în
sectorul imobiliar.
 Criza de lichiditate s-a extins din America in Europa si treptat pe toate
marile piete financiare, pentru ca imediat dupa ceea sa loveasca in plin
economia reala la nivel mondial.
 Cu toate că mărimea şi întinderea acesteia sunt excepţionale, criza are multe
caracteristici în comun cu alte crize din trecut.
 Una din cauzele fundamentale ale crizei din 2007 este globalizarea, adică
internaţionalizarea rapidă a producţiei, investiţiilor şi a conexiunilor
financiare, fără a fi însoțită de o dezvoltare corespunzătoare a supravegherii
şi a altor forme de reglementare la un nivel adecvat.
 Astfel am asistat la competiţia jurisdicţiilor de reglementare în domenii
precum impunerea fiscală, drept corporatist, reglementarea sectorului
financiar, ş.a. Lipsa unei guvernări globale efective a permis ca problema
dezechilibrelor de cont curent să „supureze”.
 Altă cauză este dereglementarea şi eliminarea restricţiilor din legea
GlassSteagll (ce interzicea implicarea băncilor comerciale în tranzacții cu
instrumente financiare).
 Prin dereglementarea financiară se ţinteau două obiective principale:
reducerea costurilor de tranzacţionare şi facilitarea accesului micilor
operatori pe piaţă.
 Unii specialiştii apreciază că ea a fost însă prea departe împinsă şi a
condus la producerea a două fenomene perverse:
• pentru a rezista unei concurenţe tot mai acerbe, băncile de investiţii s-
au implicat în operaţiuni tot mai complexe, multe asociate cu riscuri tot
mai mari (emisiunea şi distribuirea de titluri derivate complexe,
operaţiuni de tip „leverage”);
• intrarea pe piaţă a unor brokeri „low-cost”, care au acordat credite
pentru gospodării cu venituri scăzute.
 Dereglementarea financiară a condus totodată şi la unele efecte
neaşteptate, cu un impact negativ semnificativ:
• Unele instituţii financiare sau anumite activităţi ale acestora au ieşit din
reţelele de supraveghere prudenţială.
• Etica de afaceri a fost deseori ignorată, deoarece pentru justificarea
atribuirii unor remuneraţii foarte înalte, conducerile marilor instituţii
financiare s-au implicat în operaţiuni financiare cu randamente foarte
ridicate, dar şi cu riscuri pe măsură.
 O altă cauză fundamentală a crizei este existenţa unui volum mare
de fonduri disponibile în economia mondială.
 Astfel, ţările asiatice, cu niveluri ridicate ale economisirii interne şi cu
excedente ale balanţelor de cont curent, sunt investitori mondiali de
anvergură.
 Criza asiatică din anul 1997 a determinat reorientarea fondurilor
disponibile din zonă către alte regiuni geografice, în primul rând SUA.
 Restricţiile practicate de SUA pentru investiţiile directe chineze au
condus la plasarea fondurilor provenind din China în titluri financiare
ale diferitelor instituţii financiare.
 După B. Eichengeen (2008), cca. 1/5 din rezervele valutare ale Chinei
au fost plasate în cele 2 instituţii create de guvernul american pentru
garantarea creditelor ipotecare: Fannie Mae şi
 Fannie Mae - Federal National Mortgage Association (FNMA) era
este o întreprindere sponsorizată de guvernul SUA și, din 1968, o
societate cotată la bursă. Înființată în 1938 în timpul Marii Depresiuni,
scopul corporației era de a extinde piața secundară a creditelor
ipotecare prin securitizarea creditelor ipotecare sub formă de
obligațiuni garantate cu ipotecă, permițând creditorilor să
reinvestească active în vederea creșterea creditării.
 Freddie Mac- Federal Home Loan Mortgage Corporation (FHLMC)
a fost a fost creat în 1970 pentru a extinde piața secundară a creditelor
ipotecare din SUA. Împreună cu Fannie Mae, Freddie Mac cumpăra
credite ipotecare pe piața secundară, le cumula și le vindea
investitorilor ca obligațiuni ipotecare garantate , transferând riscul de
nerambursare către subscriitorii titlurilor respective..
 Această piață secundară a creditelor ipotecare mărește oferta de bani
disponibilă pentru creditarea ipotecară și mărește banii disponibili
pentru achizițiile de locuințe noi.
 De asemenea, estimează acelaşi specialist, cea mai mare parte a
rezervelor valutare ale Japoniei (de cca. 1000 mrd. Dolari) a fost
investită în SUA, tot în sectorul financiar (sub formă de achiziţii de
obligaţiuni guvernamentale).
 Altă cauză este legată de politicile economice neadecvate.
 În anul 2001 s-a procedat la o reducere a ratei de referință a dobânzii,
în condiţiile existenţei unei supralichidităţi în economie, fapt care a
condus la o încurajare a creditului imobiliar, dar şi a riscului creșterii
preţurilor.
 Măsura a fost justificată de autorităţile monetare prin existenţa riscului
de intrare a economiei în recesiune, ca urmare a prăbuşirii pieţei
firmelor cu tranzacţii pe Internet (pierderi cifrate la cca. 7000 mld. $).
 Politicile neadecvate (politica monetară expansivă sau politica fiscală
neadecvată) au creat un sistem de stimulente care au condus la o
alocare proastă a resurselor. Ele au alimentat un consum „excesiv”,
considerat de specialiști drept o adevărată „otravă” pentru economie.
 Politicile economice au favorizat o schimbare a „modelului de
afaceri” al băncilor, care a devenit tot mai mult un model mixt,
îmbinând elemente de cultură tradiţională de credit cu o „cultură
financiară”, specifică multă vreme doar băncilor de investiţii.
 Strategia băncilor a constat în creşterea volumului tranzacţiilor cu
titluri financiare derivate, deoarece astfel ele puteau să-şi majoreze
veniturile concomitent cu economisirea capitalului implicat,
sustrăgându-se totodată regulilor Basel I şi II.

 Altă cauză fundamentală ține de modalitățile de gestiune
corporativă specifică băncilor de investiţii.
 Anumiţi specialiști au observat că băncile cu o diversificare de
portofoliu rezonabilă (adică neimplicate în aşa mare măsură în
transformarea creditelor ipotecare în titluri financiare) au fost mai
puţin afectate de criză.
 Altă cauză fundamentală ține de modelul de creştere economică
bazat pe consum. Creditele pentru consum, şi mai ales cele
imobiliare în anii anteriori crizei, au devenit motoarele creşterii
economice în SUA și în multe țări europene.
 Politicile neoliberale de dereglementare au condus la o evoluţie
diferenţiată a veniturilor diferitelor categorii sociale. Potrivit
estimărilor acestuia, în perioada 2000-2007 venitul mediu a crescut în
SUA cu cca. 2,5% anual, în timp ce salariul mediu cu doar 0,1%
anual.
 Pentru a contracara această tendinţă şi a menţine consumul la un nivel
ridicat, inclusiv pentru persoanele cu venituri scăzute, administraţia
americană a stimulat creditarea imobiliară şi de consum.
 Nivelul de îndatorare a gospodăriilor a atins un prag record în 2007,
de cca. 93% din PIB (77% reprezentând doar creditul ipotecar), în
timp ce rata de economisire a tins să se reducă, potrivit FMI, de la
18% din PIB în anul 2000, la 13,6% în anul 2007.
 Una dintre cauzele principale ale crizei ține de complexitatea pieţelor
financiare şi a noilor inovaţii generate de explozia creditului
imobiliar, ce a condus la o evaluare eronată a preţurilor titlurilor.
 Timp de peste 70 de ani (deci de la Marea Depresiune încoace)
preţurile caselor au avut o tendinţă aproape constantă de creştere şi,
din acest motiv, refinanţarea creditelor imobiliare a fost relativ facilă.
 Astfel, obligațiunile ipotecare emise pe seama creditelor imobiliare au
avut, pe anumite componente ale lor, rating-urile cele mai ridicate, AAA.
 Aceste pieţe, ale produselor financiare derivate, sunt departe de a fi
pieţe cu concurenţă perfectă, asimetriile de informare fiind
substanţiale (şi datorită lanţurilor foarte lungi de intermediere create
pe drumul creării şi tranzacţionării lor).
 R. Boyer (2008) explică această situaţie prin particularităţile pieţelor
financiare, în cadrul căreia se tranzacţionează anticipări şi aşteptări ale
valorilor viitoare ale diferitelor titluri, marcate de numeroase
incertitudini derivate din evoluţia conjuncturii economice, a
comportamentelor strategice ale operatorilor, din gradul de cunoaştere
şi de înţelegere a acestor produse.
 Potrivit acestuia, când incertitudinile cresc, operatorii sunt tentaţi să
acorde mai multă încredere opiniei convenţionale împărtăşită de piaţă
(ansamblul operatorilor), decât propriilor evaluări (astfel producându-
se şi „efectul de turmă”).
 9.2. Consecințele crizei financiare din 2007-2008
 Prăbuşirea Lehman Brothers din septembrie 2008, cea mai mare
instituţie americană declarată vreodată falimentară, a însemnat un
început al dezordinii financiare globale.
 Încă din vara anului 2007, autorităţile monetare au început să
implementeze diferite măsuri cu scopul de a îmbunătăţi lichiditatea
instituţiilor financiare.
 Atunci când împrumuturile interbancare s-au blocat culminând cu
prăbuşirea băncii Lehman Brothers în septembrie 2008, băncile
centrale au procedat la injecţii masive de lichidităţi în sistemul bancar,
relaxând cerinţele privind garanţiile operaţiunilor de refinanţare.
 Criza financiară actuală reclamă soluţionarea a trei probleme centrale:
1. lipsa lichidităţii din pieţe,
2. incertitudinea cu privire la valoarea activelor „îndoielnice”
3. insuficienţa capitalului.
 Atât în Europa cât şi în alte state ale lumii s-au adoptat măsuri de urgenţă ca
răspuns la şocurile financiare.
 Plafoanele de garantare a depozitelor au fost ridicate preventiv în majoritatea
jurisdicţiilor, chiar dacă nu într-un mod consecvent.
 Au fost interzise/limitate vânzările în lipsă („short-selling”).
 S.U.A. a fost prima care a anunţat pachetul de salvare multilateral care, în
primă fază, s-a focalizat pe cumpărarea activelor problematice privind
ipoteci. Câteva săptămâni mai târziu, planul a fost completat cu injecţii de
capital.
 Marea Britanie a intervenit concentrându-se asupra injecţiilor de capital şi
asupra facilitării accesului băncilor la surse de lichiditate.
 În octombrie 2008, guvernul britanic s-a oferit să injecteze capital prin
intermediul acţiunilor preferenţiale într-o serie largă de instituţii eligibile.
 Aceste instituţii eligibile erau reprezentate de bănci din Marea Britanie
(incluzând subsidiarele băncilor străine) care susţineau o cotă importantă din
afacerile ţării. Volumul injecţiilor de capital se ridica la aprox. 50 miliarde
 În 17 februarie 2008 a fost nationalizata banca britanica Northern Rock,
dupa care, in 16 martie, banca JPMorgan Chase & Co a cumparat banca de
investitii Bear Stearns, la un pret foarte scazut, cu ajutorul FED.
 În 7 septembrie 2008, cele mai mari banci de credite ipotecare din Statele
Unite, Freddie Mac si Fannie Mae, au fost puse sub supraveghere federala.
Pe 15 septembrie, banca de investitii Lehman Brothers, a patra din lume, a
dat faliment, iar una dintre cele mai mari banci americane, Bank of America,
a anuntat ca preia Merrill Lynch, a treia banca mondiala de investitii.
 Zece banci internationale au creat un fond de lichiditati de 70 miliarde USD,
ca sa faca fata necesitatilor urgente, in timp ce bancile centrale au relaxat
creditarea. Masurile nu au putut impiedica, insa, caderi semnificative pe
pietele internationale de capital.
 Pe 16 septembrie, Federal Reserve (Fed) si guvernul american au
nationalizat cel mai mare grup de asigurari din lume, American International
Group (AIG), amenintat de faliment, si i-au acordat un ajutor de 85 miliarde
dolari, in schimbul a 79,9% din actiunile sale.
 Cu toate acestea, a doua zi pietele internationale de capital au continuat sa
scada, iar bancile centrale au inceput sa ia tot mai multe masuri ca sa
readuca lichiditate pe piata financiara.
 Guvernele au demarat, la randul lor, tot mai multe actiuni de salvare a
pietelor financiare.
 Astfel, pe 3 octombrie, Congresul american a adoptat un plan de 700
miliarde euro de salvare a sistemului bancar, iar a doua zi, la Paris, a avut
loc un mini-summit al celor mai importante patru state europene care au
incercat sa gasesasca noi solutii la criza in desfasurare.
 Pe 8 octombrie, guvernamental britanic a adoptat un plan de salvare a
sistemului bancar, iar marile banci centrale ale lumii au luat decizii
concertate de relaxare a politicii monetare. Cu toate acestea, pe 10
octombrie, marea majoritate a burselor mondiale se confruntau cu scaderi
semnificative.
 Pe 12 octombrie, reprezentantii Eurogroupului au ajuns la un acord de
actiune, care prevedea garantii ale imprumuturilor interbancare,
recapitalizari ale bancilor și altele.
 Astfel în ultimul trimestru al anului 2008, ţările din zona euro au stabilit
liniile de acţiune care au servit drept bază pentru conturarea politicilor
naţionale de soluţionare a crizei.
 Principalele aspecte au vizat garanţia de stat temporară pentru activităţile de
finanţare interbancară şi injecţiile de capital la cererea instituţiilor.
 Chiar dacă planurile de salvare anunţate consecutiv în alte ţări europene au
adresat probleme şi conjuncturi specifice economiilor naţionale, au
împărtăşit trăsături similare planului britanic.
 În majoritatea ţărilor europene, intervenţiile s-au bazat pe „ţintirea” unor
componente specifice de bilanţ ale băncilor prin intermediul instrumentelor
structurale.
 Garantarea depozitelor are efecte asupra pasivului băncilor, pe când
garantarea creditelor interbancare are impact atât asupra creditelor acordate
cât şi asupra celor primite.
 În general, ţările au anunţat că vor cumpăra părţi din capital, în schimbul
acţiunilor preferenţiale fără drept de vot. În unele ţări, guvernele au încurajat
 Unele ţări au optat pentru utilizarea instrumentelor structurale, cum ar fi
cumpărarea activelor toxice (SUA și Germania).
 Suplimentar, unele ţări şi-au orientat intervenţia în scopul prevenirii
colapsului pieţei imobiliare prin cumpărarea obligaţiunilor ipotecare (SUA,
Marea Britanie, Danemarca, Suedia și Spania).
 Totodata , au fost puse în aplicare politici de stabilizaremacroeconomică.
 Băncile centrale au redus masiv ratele de dobândă de politică monetară,
pentru ca în unele ţări să ajungă la nivele apropiate de zero.
 În acelaşi timp, unele bănci centrale au crescut lichiditatea disponibilă prin
licitaţii obişnuite şi/sau au lărgit gama de active acceptate drept colateral.
 De asemenea, s-a facilitat accesul la lichiditate şi s-au stabilit aranjamente
bilaterale privind facilităţi de tip swap între Sistemul Federal de Rezerve sau
BCE şi economiile mici.
 În Aprilie 2009 FMI în Global Financial Stability Report a estimat pierderile
cauzate de criză şi aferente sectorul financiar din Zona Euro şi Anglia la
1193 miliarde $, şi pe cele din SUA, la 2712 miliarde $ .
9.3. IMPACTUL CRIZEI FINANCIARE ASUPRA
SISTEMULUI FINANCIAR ROMÂNESC
 Criza financiară a influenţat evoluţia pieţei de capital din România începând
cu anul 2008 din cauza fenomenului de contagiune care s-a manifestat la
nivelul pieţei europene de capital şi nu numai.
 Anul 2008 a reprezentat pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru toţi
participanţii pe piaţa bursieră autohtonă una dintre cele mai dificile perioade
din istoria pieţei de capital din România.
 După aproape un deceniu în care principalii indici şi indicatori ai BVB au
cunoscut o evoluţie ascendentă, accentuată şi susţinută în ultimii ani de
efectele asociate procesului de aderare a României la Uniunea Europeană,
2008 a fost marcat de inversarea abruptă a trendului crescător al cotaţiilor şi
de diminuarea sensibilă a lichidităţii generale a pieţei bursiere.
 Datorită turbulenţelor care au marcat însă pieţele financiare internaţionale,
corelarea mişcărilor indicilor BET, BET-FI sau BET-XT cu cele ale
indicilor bursieri internaţionali a devenit elementul determinant în luarea
deciziilor investiţionale.
Figura nr. 1 Evolutiaindicilor de pe piața reglementata și de Rasdaq
 Fenomenul de contagiune în care s-au transformat la un moment dat
corelaţiile dintre indicii BVB şi cei ai pieţelor bursiere internaţionale a
cauzat un grad extrem de ridicat al volatilităţii generale a pieţei.
 Această situaţie a făcut posibil ca pentru unele dintre cele mai importante
titluri de la BVB, în câteva şedinţe de tranzacţionare din trimestrul III al
anului 2008, ordinele de cumpărare să nu mai respecte intervalul de preţ +/-
15% impus pentru o şedinţă de tranzacţionare.
 De aceea, în premieră în istoria BVB, în data de 8 octombrie 2008 a fost
necesară suspendarea şedinţei de tranzacţionare, ca urmare a volatilităţii
excesiv de ridicate.
 Astfel, la finalul anului 2008 indicele BET era calculat pentru 2.901 puncte,
cu 70% sub valoarea de start a lunii ianuarie (de altfel, valorile maxime din
2008 ale tuturor indicilor bursieri au fost atinse în primele şedinţe de
tranzacţionare ale anului 2008).
 Capitalizarea BVB la finele anului 2008 era la mai puțin de 50% din nivelul
înregistrat în 2007.
 Indirect, criza financiară internaţională şi mai ales consecinţa ei evidentă –
recesiunea din ţările dezvoltate s-a extins asupra economiei româneşti pe
mai multe canale.
 Pe canalul comercial, prin încetinirea creşterea exporturilor sau chiar
reducerea lor. Pe canalul financiar, prin limitarea accesului la finanţare
externă, şi astfel restrângerea volumul creditării, şi generarea de dificultăţi în
serviciul datoriei externe private.
 Pe canalul cursului de schimb, reducerea finanţărilor externe s-a reflectat în
deprecierea monedei naţionale. Pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a
investitorilor din ţările esteuropene.
 Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piaţa monetar-valutară a unor
momente de panică şi atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din
România, care a făcut necesară intervenţia BNR.
 Pe canalul efectelor de avuţie şi bilanţ, a avut loc deteriorarea activului net al
populaţiei şi al companiilor, ca urmare a ponderii ridicate a creditelor în
valută şi a scăderii preţurilor activelor mobiliare şi imobiliare de la valori
 Domeniile cele mai afectate au fost industria auto, industria prelucratoare si
cea textila, sectorul constructiilor si industria lemnului.
 Industria auto din Romania - ce reprezenta aproape 10% din PIB, cu o
cifra de afaceri de circa 11,5 miliarde euro, a fost unul dintre cele mai
afectate sectoare de criza economica globala, in conditiile in care
marile companii pentru care Romania produce piese si automobile și-
au restrâns activitatea.
 Au fost numeroase concedieri, renuntari la contractele de munca temporare,
trimiteri in somaj tehnic, numarul persoanelor afectate situându-se la cca.
200.000 .
 Tranzactiile din piata imobiliara au inceput sa se rareasca din vara lui 2008,
pe seama evolutiei incerte a preturilor pe plan international. In luna
octombrie 2008, insa, piata aproape ca a inghetat, in conditiile in care
blocarea financiara la nivel international a fost dublata de noile masuri de
limitare a creditarii impuse de BNR.
 România a ieșit efectiv din criza financiara în anul 2013, când a înregitrat o
creștere economică de 3,5%
CRIZELE FINANCIARE
1. Cauzele crizelor financiare
❖Orice crah bursier este previzibil când sunt reuniţi următorii factori:

1.factorul economic: modificarea anticipărilor pieţei; economia

mondială, înregistrează un ansamblu de dezechilibre importante

2.factorul financiar: bulele speculative pe fondul ruperii legăturii între

sfera economică reală şi sfera financiară;

3.factorul tehnic: funcţionarea pieţei; recurgerea necontrolată la noi

tehnici financiare, de tipul program trading, junk bonds. Pot fi, de
asemenea, corecţii tehnice ale pieţei, ca arbitrajele investitorilor.

➢Dintre cei trei factori, factorul financiar prezintă cel mai mare interes
din punct de vedere al efectelor de piaţă.
2. Bulele speculative
❖ Bulele speculative se caracterizează printr-o presiune masivă de
cumpărare, ce determină creşterea nefondată a nivelului preţurilor pe
piaţă către un punct de maxim, urmată de o prăbuşire bruscă a
preţurilor.
❖ De regulă aceste bule sunt urmate de vânzări şi mai rapide în
momentul în care preţurile încep să scadă.

❖ Bulele speculative se bazează pe creșterea valorii unor bunuri în urma

cumpărărilor și vânzărilor consecutive.
❖ Totul se termină, însă, prin spargerea bulei, urmată, în majoritatea
cazurilor, de recesiune economică severă pentru țara în cauză, dar și
de pierderea încrederii populației în instrumentele de economisire și
investiții, și în economie în general.
❖ Prima bulă speculativă din istorie a avut loc în secolul al XVII-lea,
în Olanda și a avut drept punct de plecare bulbii de lalele.
❖ Pe atunci, Olanda era cea mai bogată țară din Europa, având un
surplus de masă monetară. Pe acest fond, prețul bulbilor de lalele a
crescut de peste opt ori, din noiembrie 1636 și până în februarie 1637.
❖ În acea iarnă, un contract pentru viitoarea recoltă de bulbi se vindea
chiar și de câteva ori într-o zi. Din păcate, acele contracte n-au mai
ajuns niciodată să fie livrate, din cauza spargerii bulei în februarie
1637, după ce o licitație eșuată din Haarlem a declanșat panica în
piață.
❖ În luna mai, prețurile reveniseră la normal, la nivelul de dinainte de
bulă.
❖ A doua bulă a avut loc în Franța, în anul 1719, când compania Mississipi, a
realizat o emisiune de acțiuni.
❖ Înainte de acest moment, Banca Regală, în lipsă de lichidități, a emis bancnote
de hârtie, pentru a preschimba monedele aflate în circulație, însă generând în
același timp inflație.
❖ Tot în 1719, datoria Franței a fost preluată de Mississipi, urmând să fie plătită
din câștigurile supraestimate ale companiei. Acționarilor le erau promise
câștiguri de 120% pe an și nu este de mirare că pentru cele 50.000 de acțiuni
erau 300.000 de doritori.
❖ Din cauza ofertei reduse, prețul acțiunilor au crescut încontinuu, Banca Regală
alimentând scumpirea prin tipărirea de bancnote fără acoperire. În mai 1720
întreaga masă monetară (bancnote şi acţiuni deţinute de populaţie, deoarece
ultimele puteau fi transformate oricând în bani) era cam de patru ori mai mare în
livre decât monedele de aur şi de argint pe care le folosise înainte Franţa.
❖ Bula s-a spart în anul 1720, când Banca Regală a recunoscut faptul că
bancnotele depășeau cu mult valoarea monezilor aflate în circulație.
❖ Valoarea acțiunilor companiei Mississipi a fost redusă la nivelul
inițial, prin decrete succesive. Oricum, în urma acestei bule complexe,
au fost păgubiți în principal negustorii și micii nobili.

❖ Tot în acea perioadă, în 1720 mai exact, modelul francez era urmat și
în Anglia. Compania Mărilor de Sud, în fruntea căreia se afla Robert
Harley, a preluat datoria națională a țării.
❖ Compania a emis acțiuni care converteau o datorie guvernamentală în
valoare de 10 milioane de lire, pentru care investitorii primeau o
dobândă anuală din partea statului. A urmat convertirea altor datorii
de stat, prin care s-au atras sume foarte mari.
❖ În 1720, o emisiune de acțiuni cu valoare nominală de 300 de lire s-a
epuizat într-o oră. Deși prețul acțiunilor creștea cu fiecare emisiune,
rata de succes era la fel de mare.
❖ Astfel, prețul unei acțiuni a crescut de la 128 lire în ianuarie 1720 la
1.050 lire, în luna iunie a aceluiași an. Acestui trend s-au aliniat și
multe alte companii, care își vindeau acțiunile pentru a satisface pofta
de speculații a populației.
❖ Bula s-a spart atunci când avalanșa de vânzări a dus la prăbușirea
prețului acțiunilor. În luna septembrie, prețul acțiunii Companiei
Mărilor de Sud ajunsese la 150 lire.
❖ Crahul bursier din Statele Unite ale Americii din 1929 a fost precedat
de o perioadă de prosperitate din anii ’20. Pe fondul industrializării și
al tehnologizării masive, indicele bursier Dow Jones a crescut și tot
mai mulți investitori au început să cumpere masiv acțiuni la
companiile listate pe bursa din New York.
❖ Toți economiștii considerau acțiunile foarte sigure, datorită avântului
pe care îl luase economia americană.
❖ Din 1921 până în 1929, indicele Dow Jones crescuse de la 60 de
puncte până la 400 de puncte, iar investiția la bursă a devenit favorita
în SUA.
❖ Datorită faptului că mulți investitori nu aveau cunoștințe financiare,
bursa a fost manipulată de grupuri de investitori sofisticați care
realizau tranzacții complexe cu scopul de a crește prețurile și
profiturile.
❖ În octombrie 1929, piața a fost cuprinsă de panică și investitorii s-au
grăbit să scape de acțiuni. Piața s-a prăbușit, indicele Dow Jones
ajunsese la 145 de puncte la finele lunii noiembrie.
❖ Până la finalul anului, piața bursieră americană pierduse 16 miliarde
de dolari.
❖ Scăderea a continuat până în vara anului 1932, când indicele Dow
Jones a atins o valoare cu 90% mai mică față de valoarea sa maximă
din 1929.
❖ Bula japoneză, desfășurată în anii 1984-1989, a urmat unui deceniu
de creștere artificială, pe baza ingineriilor financiare, care anunțau
profiturile speculative neîncasate ca fiind reale.
❖ Acest lucru a dus la o cerere în creștere pentru acțiuni și proprietăți
imobiliare, generând o scumpire continuă a acestora.
❖ Bula s-a spart după ce Banca Centrală a Japoniei a anunțat creșterea
dobânzii de referință. Astfel, profiturile virtuale s-au transformat în
pierdere. Această lovitură pentru economia japoneză a însemnat un
deceniu de stagnare economică.

❖ Bula „dot-com” a avut loc aproximativ între 1997 și 2001, o perioadă

de speculații excesive, când au luat avânt companiile care derulau
afaceri pe internet.
❖ Toate numele mari ale internetului de astăzi au fost câștigătorii acelei
bule.
❖ Companiile înființate după 1994, când internetul a devenit accesibil
pentru publicul larg, creșteau foarte mult pe bursă, indiferent de
perspectivele lor de a genera profit.
❖ În perioada 1996-2000, au fost înființate multe companii bazate pe
internet, denumite în mod obișnuit dot-com, dintre care multe au
eșuat.
❖ Indicele Nasdaq a crescut de la 600 puncte la 5.000 puncte, din 1996
până în 2000.
❖ Bula a durat câțiva ani, până când investitorii s-au simțit păcăliți,
deoarece companiile în care aveau încredere că le vor aduce bogăția
întârziau să genereze profit.
❖ Bula s-a spart la începutul anului 2000, când indicele bursei Nasdaq
s-a prăbușit de la 5.000 puncte la 2.000 puncte, continuând scăderea
ulterior până la 800 puncte.
❖ Deși această bulă nu a avut un impact foarte mare asupra economiei,
FED a redus dobânda de referință pentru a evita o eventuală criză.
❖ În perioada 2000-2002, bula dot-com s-a prăbușit. Unele companii,
cum ar fi Pets.com și Webvan, au falimentat complet.
❖ Alții, cum ar fi Cisco, al căror stoc a scăzut cu 86%, și Qualcomm, au
pierdut o mare parte a capitalizării pe piață, dar au supraviețuit, iar
unele companii, cum ar fi eBay și Amazon.com, au recuperat mai
târziu și au depășit vârful prețurilor acțiunilor în timpul balonului.

❖ Bula imobiliară a putut fi observată chiar în anii premergători ultimei

crizei financiare globale în toate statele dezvoltate, din SUA și până în
Europa. Nici România nu a făcut excepție.
❖ În SUA, au crescut foarte mult prețurile pentru locuințe, care a mers în
paralel cu creditarea unor persoane care nu erau capabile să
ramburseze împrumutul.
❖ Aceasta a condus la decizia băncilor afectate de creșterea ratei
creditelor neperformante de a vinde pachete cu asemenea credite
printr-un un lanț de companii financiare pentru a se asigura împotriva
unui eventual dezastru.
❖ Totul s-a încheiat, însă, cu incapacitatea de a mai masca problema și
cu izbucnirea crizei financiare mondiale, în toamna anului 2007, odată
cu prăbușirea băncii Lehman Brothers.
❖ Impactul acestui faliment a fost major în întreaga lume, din cauza
legăturilor financiare puternice dintre băncile de pe toate continentele.

❖ Specialiştii consideră că bursa de valori se află într-o bulă în

momentul în care cursurile bursiere afectează economia mai mult
decât economia afectează cursurile bursiere.
❖ Trebuie să facem diferenţa dintre un crah şi o corecţie bursieră.
Nu orice corecţie bursieră, ce are rolul de a domoli investitorii prea
entuziaşti reprezintă crah bursier.
❖ Ca o regulă generală, o corecţie bursieră nu depăşeşte o pierdere mai
mare de 20% din valoarea pieţei.
❖ Un crah bursier reprezintă o cădere semnificativă a valorii totale a
pieţei bursiere atribuită „spargerii” unei bule speculative.
❖ Se creează astfel situaţia în care investitorii încearcă să părăsească
piaţa, suportând în acelaşi timp pierderi masive.
❖ Această panică ce cuprinde investitorii contribuie la căderea bursei
care în final se prăbuşeşte şi îi afectează pe toţi.
❖ Legătura dintre o bulă speculativă şi crahul bursier este similară cu
legătura dintre nori şi ploaie. La fel cum pot exista nori fără ploaie dar
nu poate exista ploaie fără nori, bulele sunt considerate a fi cauza, iar
crahurile bursiere efectul bulelor.
❖ Corecţia preţurilor reprezintă apropierea acestora de valoarea
fundamentală sau intrinsecă a titlurilor, respectiv valoarea prezentă a
cash-flow-urilor viitoare.
❖ În general, momentele de „spargere” propriu-zisă a acestor bule
intervin ca urmare a unei întâmplări, decizii sau informaţii importante
pe plan naţional sau chiar mondial.
❖ Căderea preţurilor la bursă poate avea cauze variate cum ar fi
instabilitatea politică sau economică, dezastre naturale, conflicte
militare, etc.
❖ Dar, cel adesea cauzele căderii preţurilor la bursă sunt legate de
psihologia investitorilor, care acţionează după „mentalitatea de grup”,
în două moduri:
- panic buying: investitorii observă creşterea preţului unei acţiuni şi
ghidându-şi strategia după ceilalţi cumpără
- panic selling:coincide ca moment cu spargerea bulei speculative care
a produs creşterea preţurilor
❖ În general, cu cât un investitor ştie mai puţin cu atât este mai uşor să
fie afectat de „mentalitatea în grup”.
 3.Criza financiară din 1929
❖ Este criza cea mai profundă, cu cea mai lungă durată şi cu cele mai
adânci repercusiuni asupra economiei mondiale.

❖ Dezvoltarea pieţelor financiare însoţind creşterea economică de după

primul război mondial a atind apogeul în 1927.

❖ Lichidităţile în exces au alimentat bursa de pe Wall Strett,

determinând creşterea cursului titlurilor, mai rapid decât creşterea
valorii lor reale.

❖ Din 1921 până în 1929, indicele Dow Jones a explodat de la 60 de

puncte la 400 de puncte.
❖ Mari cantităţi de cumpărări de acţiuni înainte de 1929 se efectuaseră
în marjă.
❖ În SUA, practicarea tranzacţiilor în marjă permitea specularea pe
acţiuni neplătind decât 10%, agenţii de schimb avansând 90% prin
împrumutarea fondurilor pentru o zi de la bănci.

❖ Preţurile majorităţii acţiunilor începuseră să scadă imediat după

19.10.1929, când la NYSE s-a înregistrat un maxim de activitate.

❖ Semnalul crizei bursiere l-a constituit intrarea în panică a vânzătorilor

în 24.10.1929, zi numită „joia neagră”, din cauza imposibilităţii
onorării obligaţiilor de către cumpărători.
❖ Acţiunile au pierdut brusc din valoare, ajungând la jumătate sau chiar
la mai puţin iar indicele Dow Jones a scăzut cu 13%.
❖ În data de 29 octombrie 1929, numită şi „marţea neagră”, pe
parcursul şedinţei bursiere s-au tranzacţionat 16 milioane de acţiuni,
pe fondul unei căderi continue a cursurilor.
❖ În acea zi, s-au anulat toate creşterile cursurilor înregistrate în
ultimul an, iar pierderile cumulate ca urmare a scăderii cursurilor s-au
ridicat la cca. 30 milioane de dolari.
❖ Investitorii care se împrumutaseră au fost ruinaţi, nemaiputând
rambursa datoriile iar băncile au reacţionat prin creşterea ratei
dobânzii.
❖ Principalele cauze ale crahului de la NYSE din 1929 sunt:
1. la NYSE erau cotate şi acţiuni care nu aveau nici o valoare ;
2. existau pe piaţă un număr foarte mare de acţiuni emise asupra cărora
nu se efectua nici un control, în special printr-o înregistrare
riguroasă a transferurilor ce aveau loc în urma tranzacţiilor;
3. admiterea la cota bursei era foarte simplă, fără a necesita controale
prealabile asupra societăţii emitente;
4. se utilizau foarte mult conturile în marjă pentru cumpărarea pe datorie
a acţiunilor de pe piaţă deoarece marja era foarte redusă (10%).
5. antrenarea unei mari părţi din capitalurile băncilor în credite acordate
brokerilor, pentru a menţine sistemul conturilor în marjă;

6. psihologia unui boom speculativ a avut şi ea un rol foarte important.

❖ Principala consecinţă a marii crize din 1929 a fost instituirea ordinii

necesare funcţionării corecte şi transparente a pieţelor bursiere americane şi
îmbunătăţirea standardelor cerute în activitatea bursieră.
❖ În urma crizei financiare din 1929 au supravieţuit numai acele companii
cotate care desfăşurau activităţi comerciale, răspundeau nevoilor clienţilor
lor şi au putut să-şi continue activitatea şi în condiţii de criză.
 Consecinţele directe ale acestei crize au constat în reglementările mai stricte
ale pieţelor bancare şi de capital, ce vizau:
❖ introducerea unui control supra acţiunilor puse în circulaţie de către
companii, asupra numărului de acţiuni ce se tranzacţionau;
❖ stabilirea unor proceduri de selecţie riguroase pentru companiile care solicită
ca acţiunile lor să fie cotate pe diverse pieţe de capital;
❖ obligaţia companiilor cotate de a furniza informaţii cu privire la activitatea
lor şi de a publica raportările financiare către publicul investitor;
❖ asigurarea transparenţei activităţii bursei în faţa investitorilor săi, prin
furnizarea tuturor informaţiilor cu privire la procedurile de încheiere a
tranzacţiilor.
❖ reducerea tranzacţiilor în marjă, prin ridicarea nivelului sumei minime
care trebuia depusă la 50% din valoarea cumpărărilor;
❖ creşterea rolului jucat de intermediari pe pieţele bursiere americane;
❖ protejarea investitorilor pieţei financiare şi a deponenţilor băncilor;
❖ practicarea unor rate ale dobânzii moderate în cazul stagnării
economiei.

❖ În 1929 nu a existat o veritabilă cooperare internaţională, ci mai

degrabă un fel de fiecare pentru sine. Prosperitatea economică iluzorie
s-a transformat într-o recesiune care s-a întins pe o perioadă lungă de
timp.
 4. Criza financiară din 1987
❖ Crahul bursier din 1987 a fost considerat al doilea, din secolul XX
după cel din 1929, dar cel mai mare înregistrat într-o singură zi:
indicele Dow Jones a pierdut 22,5% în 19 octombrie 1987 și Indicele
S&P 500 a scăzut cu 20% într-o zi.
❖ În 19 octombrie 1987 s-a produs cea mai spectaculoasă cădere a
burselor din istoria SUA.

❖ Motivele acestei prăbușiri au fost puse pe seama corupției de pe Wall

Street, a tensiunilor din Orientul Mijlociu și a perspectivelor
economice negative.
❖ Dispariţia limitelor între diferite pieţe, inovaţiile financiare,
informatizarea prea rapidă a pieţelor au condus la scăparea de sub
controlul autorităţilor a anumitor fenomene.
❖ Fenomenul „bulei speculative” a constituit principala cauză şi a crizei
din 1987.
❖ Tendinţa de creştere a ratelor dobânzii manifestată încă din 1986,
riscul unei instabilităţi monetare, deprecierea dolarului american în
1985 printr-un acord internaţional, noile modalităţi de funcţionare a
pieţei de capital reprezintă cauzele profunde ale crizei.
❖ Criza de la New York s-a generalizat pe toate celelalte pieţe, ordinele
de vânzare acumulându-se din oră în oră.
❖ În 1987, două tehnici financiare au fost considerate vinovate de către
specialiştii americani: „programul trading” şi pieţele la termen.
❖ Programul trading” presupune programarea prin calculator a
cumpărărilor şi vânzărilor de titluri şi contracte cu indici bursieri la
termen, execuţia operându-se automat imediat ce anumite tendinţe
apar pe piaţă.
❖ În ajunul crahului din octombrie 1987, astfel de programe gestionau
în Statele Unite ale Americii circa 90 miliarde USD.
❖ Imediat ce piaţa bursieră din NYSE a înregistrat primele scăderi,
calculatoarele au declanşat imediat ordine de vânzări pentru care nu
putea exista o contrapartidă suficientă, ceea ce avea să ducă la
limitarea utilizării program trading-ului până la sfârşitul anului 1987.
❖ Tot în 19 octombrie 1987 tehnica de acoperire a unui portofoliu prin
contracte la termen a generat o creştere accentuată a vânzărilor de
contracte la termen, care a influenţat puternic căderea cursurilor pieţei
la vedere.
❖ Dezechilibrele economice din 1987 nu sunt aşa de grave ca în 1929.
La nivel bursier, scăderea cursurilor a fost de scurtă durată iar
autorităţile s-au concentrat şi au luat măsuri coerente pentru a evita
prăbuşirea pieţei.
❖ Dacă creşterea preţurilor nu este foarte mare, nici căderea lor nu provoacă
crize puternice, ci mini-crize.
❖ Mini-criza din 13 octombrie 1989 când indicele Dow Jones a pierdut cca.
8% are ca şi cauze junk-bonds-urile şi inovaţiile financiare.
❖ Junk-bonds-urile- obligaţiuni cu ramdament ridicat emise de societăţi al
căror rating este mediu- au fost popularizate în anii '80 de către Michael
Milken care a demonstrat că, dacă aceste obligaţiuni oferă un randament
superior titlurilor cu rating bun, per global riscul devine marginal.
❖ Leveraged Buy Out s-a dezvoltat în SUA la începutul anilor '80, şi permite
realizarea de operaţiuni speculative de către cei care vor să cumpere ieftin o
societate pentru a împărţi şi apoi a vinde bucăţile separat mai scump decât
întregul.
❖ Mini-criza din octombrie 1989 a fost destul de repede depăşită.
 5. Criza mexicană din 1994-1995

❖ În anii '90, economia mexicană a crescut mult.

❖ Înainte de 1994, pe fondul unei perioade de înflorire și în condițiile
menținerii unui control strict asupra cursului valutar, economia
Mexicului a început să simtă o serie de dezechilibre, unele fiind
provocate, de rațiuni politice.
❖ Cauza crizei este contradicţia între un curs de schimb fix şi un deficit
al balanţei externe.

❖ În 1994 Presedinte Mexicului Ernesto Zedillo, a decis ca un control

strict al cursului valutar este o greseala si prin urmare, a lasat moneda
nationala sa fluctueze liber.
❖ Peso-ul s-a devalorizat cu 80% fata de dolar in doar o saptamana (de
la 4 la 7,2 peso pe $).
❖ În acel moment, iar investitorii străini şi-au retras capitalurile în ciuda
creşterii ratei dobânzii de la 16% la 70%.
❖ SUA a intervenit rapid prin cumpararea de peso direct din piata si prin
garantarea unui imprumut de $50 miliarde, situatia revenind la normal
peste trei saptamani cand moneda s-a stabilizat la un nivel de 6
peso/dolar.
❖ Criza monetară s-a extins, devenind financiară, bancară şi apoi
economică.
❖ Criza era reflectată în toate sectoarele economiei, provocând
reducerea investiţiilor, scăderea PIB-ului, falimente bancare.

❖ Această criză a fost urmată de crize în întreaga Americă Latină

(Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay) cunoscut şi sub numele de
“Efectul Tequilla”.
 6.Criza asiatică din 1997
❖ Criza asiatică, declanșată în Thailanda în 1997, se aseamănă cu criza
mexicană din 1994 d.p.d.v al cauzei principale: moneda.
❖ Ţările asiatice şi-au raportat monedele faţă de dolarul american din
raţiuni de ordin politic şi economic.
❖ Efectele acestui comportament – deficitele externe extrem de mari –
au fost tratate cu neglijenţă de autorităţile şi de instituţiile
internaţionale.
❖ În iulie 1997 Guvernul Thailandei a fost nevoit să decidă liberalizarea
cursul de schimb al monedei naționale, bath-ul.
❖ La scurt timp, moneda naționala s-a devalorizat semnificativ, iar
Thailanda, care avea o datorie externă uriașă, aproape a intrat în
faliment.Criza s-a răspândit în toată Asia de SE, inclusiv în Japonia.
❖ Aceasta a degenerat într-o criză monetară şi o creştere enorm de mare
a ratei dobânzii în țările asiatice.În Hong Kong, rata dobânzii a crescut
❖ Indonezia, Coreea de Sud şi Thailanda au fost ţările cele mai afectate
de criză. Acestea au fost ajutate de catre FMI prin intermediul unui
imprumut in valoare de $40 miliarde, alocat in special eforturilor de
stabilizare a cursurilor valutare. Doi ani mai tarziu, economiile din
zona au inceput sa isi revina.
❖ În 27.10.1997 s-a demonstrat că în ciuda şocurilor pieţele bursiere se
pot redresa rapid dacă investitorii au încredere în respectiva piaţă şi
dacă economia pe care se sprijină este sănătoasă şi cu reale
perspective de creştere.
❖ Chiar şi România a resimţit criza asiatică, dar nu atât de puternic; nu a
fost vorba de o criză, ci doar de o acalmie a pieţei financiare
româneşti, determinată de retragerea investitorilor străini de pe pieţele
emergente, în dezvoltare.
7. Criza financiara din Rusia (1998)
❖ Această criză a apărut în mare parte din cauza crizei asiatice, deoarece
criza asiatică a generat scăderea prețului la materiile prime de bază
(petrol, gaz metan etc.), pe care Rusia le desfacea pe piața tărilor
asiatice.
❖ Desfacerea respectivelor materii prime reprezenta aproximativ 80%
din exporturile Rusiei.
❖ Din cauza acestui aspect Rusia s-a confruntat cu diminuarea drastică a
veniturilor din export atât din cauza scăderii prețurilor, cât și din
cauză că pe timp de criză piața asiatică a redus consumul.
❖ Întrucât Rusia era dependentă de aceste exporturi, diminuarea
veniturilor a condus la situația în care aceasta nu a mai putut să achite
datoriile externe, intrand în incapacitate de plată.
❖ În 1998, rata cursului valutar era aproape fixă. Dar în conditiile
caderii prețurilor la petrol, investitorii se așteptau ca dolarul va
începe să crească. Aceste așteptări erau puse pe seama GKO
(obligatiuni de stat pe termen scurt)- un instrument
cheie pentru finanțarea deficitului bugetar.
❖ Guvernul nu a putut să se împrumute la dobanzi din ce in ce mai
ridicate (până la 150%/an la GKO) și s-a declarat in incapacitate de
plata.
❖ Mai mult, în data de 13 August 1998, bursa și cursul valutar s-au
prabușit, declanșând o criză financiară foarte severă.
8. Criza financiara din Argentina (1999-2002)
❖ Criza din Argentina a fost declanșată la finalul unei perioade în care țara
a fost guvernată de o dictatură militară și a trecut printr-un razboi cu
Anglia (pentru cucerirea Insulelor Falklands, pe care le-a pierdut).
❖ Economia Argentinei a fost afectată de o inflație galopantă, care ajunsese
la un nivel de 200% pe lună.
❖ In 1991, Guvernul argentinian a hotarat sa raporteze moneda nationala la
dolarul american pentru ca hiper-inflatia sa inceteze. Scopul este atins,
dar imposibilitatea de a duce o politica monetara autonoma si
supraevaluarea peso-ului ajung sa provoace o recesiune.
❖ Produsul national scade in 1999, 2000 si 2001. In acest context,
obligatiile rambursarii datoriei publice si externe nu pot fi onorate.
❖ In decembrie 2001, criza izbucneste, in momentul in care FMI pretinde o
reducere drastica a deficitului public, in caz contrar orice alt ajutor fiind
refuzat.
➢ În Decembrie 2001 s-a prabușit sistemul bancar, sistem care a fost
până atunci unul din cele mai dezvoltate din America de Sud.
➢ În perioada respectivă, în decursul unei singure săptămâni, au trecut
pe la putere nu mai puțin de 5 președinti.
➢ In toamna lui 2002, jumatate din populatia argentiniana trăia sub
pragul saraciei, pensiile si asigurarile de sanatate ale functionarilor nu
mai erau platite, iar nivelul somajului atingea 10%.
➢ Prin contagiune, criza se propaga si in tarile vecine: Uruguay si
Brazilia. De data aceasta, FMI ia decizia acordarii de urgenta a unor
ajutoare importante, de teama ca toata America Latina sa nu ajunga
intr-o criza acuta a indatorarii.
9. Criza financiară
internaţională din 2007-2008
 9.1. Cauzele principale ale crizei și propagării ei
 Criza financiară care a lovit economia globală, începând cu vara anului
2007, cand au fost suspendate de la tranzactionare titlurile a doua fonduri de
investitii ale bancii franceze BNP Paribas, din cauza acumularii de credite
neperformante.
 Creditele neperformante făceau parte din categoria asa numitelor produse
"subprime", prin care bancile acceptau sa dea credite in schimbul unor
garantii minime. Bancile americane imprumutasera masiv in astfel de
conditii, iar cu timpul, populatia nu a mai putut sa ramburseze creditele.
 Problema lipsei de lichiditati cu care au inceput sa se confrunte unele banci a
degenerat in criza de lichiditate in momentul in care tot mai multe banci au
inceput sa refuze sa mai imprumute alte banci, de teama ca nu isi vor mai
recupera banii.
 Astfel, criza financiară internaţională din 2007 a fost declanşată de căderea
pieţei creditelor ipotecare grad mare de risc din SUA.
 Criza a fost precedată de o lungă perioadă de creştere rapidă a creditelor,
primele de risc scăzut, lichidităţi din abundenţă, creşterea preţurilor în
sectorul imobiliar.
 Criza de lichiditate s-a extins din America in Europa si treptat pe toate
marile piete financiare, pentru ca imediat dupa ceea sa loveasca in plin
economia reala la nivel mondial.
 Cu toate că mărimea şi întinderea acesteia sunt excepţionale, criza are multe
caracteristici în comun cu alte crize din trecut.
 Una din cauzele fundamentale ale crizei din 2007 este globalizarea, adică
internaţionalizarea rapidă a producţiei, investiţiilor şi a conexiunilor
financiare, fără a fi însoțită de o dezvoltare corespunzătoare a supravegherii
şi a altor forme de reglementare la un nivel adecvat.
 Astfel am asistat la competiţia jurisdicţiilor de reglementare în domenii
precum impunerea fiscală, drept corporatist, reglementarea sectorului
financiar, ş.a. Lipsa unei guvernări globale efective a permis ca problema
dezechilibrelor de cont curent să „supureze”.
 Altă cauză este dereglementarea şi eliminarea restricţiilor din legea
GlassSteagll (ce interzicea implicarea băncilor comerciale în tranzacții cu
instrumente financiare).
 Prin dereglementarea financiară se ţinteau două obiective principale:
reducerea costurilor de tranzacţionare şi facilitarea accesului micilor
operatori pe piaţă.
 Unii specialiştii apreciază că ea a fost însă prea departe împinsă şi a
condus la producerea a două fenomene perverse:
• pentru a rezista unei concurenţe tot mai acerbe, băncile de investiţii s-
au implicat în operaţiuni tot mai complexe, multe asociate cu riscuri tot
mai mari (emisiunea şi distribuirea de titluri derivate complexe,
operaţiuni de tip „leverage”);
• intrarea pe piaţă a unor brokeri „low-cost”, care au acordat credite
pentru gospodării cu venituri scăzute.
 Dereglementarea financiară a condus totodată şi la unele efecte
neaşteptate, cu un impact negativ semnificativ:
• Unele instituţii financiare sau anumite activităţi ale acestora au ieşit din
reţelele de supraveghere prudenţială.
• Etica de afaceri a fost deseori ignorată, deoarece pentru justificarea
atribuirii unor remuneraţii foarte înalte, conducerile marilor instituţii
financiare s-au implicat în operaţiuni financiare cu randamente foarte
ridicate, dar şi cu riscuri pe măsură.
 O altă cauză fundamentală a crizei este existenţa unui volum mare
de fonduri disponibile în economia mondială.
 Astfel, ţările asiatice, cu niveluri ridicate ale economisirii interne şi cu
excedente ale balanţelor de cont curent, sunt investitori mondiali de
anvergură.
 Criza asiatică din anul 1997 a determinat reorientarea fondurilor
disponibile din zonă către alte regiuni geografice, în primul rând SUA.
 Restricţiile practicate de SUA pentru investiţiile directe chineze au
condus la plasarea fondurilor provenind din China în titluri financiare
ale diferitelor instituţii financiare.
 După B. Eichengeen (2008), cca. 1/5 din rezervele valutare ale Chinei
au fost plasate în cele 2 instituţii create de guvernul american pentru
garantarea creditelor ipotecare: Fannie Mae şi
 Fannie Mae - Federal National Mortgage Association (FNMA) era
este o întreprindere sponsorizată de guvernul SUA și, din 1968, o
societate cotată la bursă. Înființată în 1938 în timpul Marii Depresiuni,
scopul corporației era de a extinde piața secundară a creditelor
ipotecare prin securitizarea creditelor ipotecare sub formă de
obligațiuni garantate cu ipotecă, permițând creditorilor să
reinvestească active în vederea creșterea creditării.
 Freddie Mac- Federal Home Loan Mortgage Corporation (FHLMC)
a fost a fost creat în 1970 pentru a extinde piața secundară a creditelor
ipotecare din SUA. Împreună cu Fannie Mae, Freddie Mac cumpăra
credite ipotecare pe piața secundară, le cumula și le vindea
investitorilor ca obligațiuni ipotecare garantate , transferând riscul de
nerambursare către subscriitorii titlurilor respective..
 Această piață secundară a creditelor ipotecare mărește oferta de bani
disponibilă pentru creditarea ipotecară și mărește banii disponibili
pentru achizițiile de locuințe noi.
 De asemenea, estimează acelaşi specialist, cea mai mare parte a
rezervelor valutare ale Japoniei (de cca. 1000 mrd. Dolari) a fost
investită în SUA, tot în sectorul financiar (sub formă de achiziţii de
obligaţiuni guvernamentale).
 Altă cauză este legată de politicile economice neadecvate.
 În anul 2001 s-a procedat la o reducere a ratei de referință a dobânzii,
în condiţiile existenţei unei supralichidităţi în economie, fapt care a
condus la o încurajare a creditului imobiliar, dar şi a riscului creșterii
preţurilor.
 Măsura a fost justificată de autorităţile monetare prin existenţa riscului
de intrare a economiei în recesiune, ca urmare a prăbuşirii pieţei
firmelor cu tranzacţii pe Internet (pierderi cifrate la cca. 7000 mld. $).
 Politicile neadecvate (politica monetară expansivă sau politica fiscală
neadecvată) au creat un sistem de stimulente care au condus la o
alocare proastă a resurselor. Ele au alimentat un consum „excesiv”,
considerat de specialiști drept o adevărată „otravă” pentru economie.
 Politicile economice au favorizat o schimbare a „modelului de
afaceri” al băncilor, care a devenit tot mai mult un model mixt,
îmbinând elemente de cultură tradiţională de credit cu o „cultură
financiară”, specifică multă vreme doar băncilor de investiţii.
 Strategia băncilor a constat în creşterea volumului tranzacţiilor cu
titluri financiare derivate, deoarece astfel ele puteau să-şi majoreze
veniturile concomitent cu economisirea capitalului implicat,
sustrăgându-se totodată regulilor Basel I şi II.

 Altă cauză fundamentală ține de modalitățile de gestiune
corporativă specifică băncilor de investiţii.
 Anumiţi specialiști au observat că băncile cu o diversificare de
portofoliu rezonabilă (adică neimplicate în aşa mare măsură în
transformarea creditelor ipotecare în titluri financiare) au fost mai
puţin afectate de criză.
 Altă cauză fundamentală ține de modelul de creştere economică
bazat pe consum. Creditele pentru consum, şi mai ales cele
imobiliare în anii anteriori crizei, au devenit motoarele creşterii
economice în SUA și în multe țări europene.
 Politicile neoliberale de dereglementare au condus la o evoluţie
diferenţiată a veniturilor diferitelor categorii sociale. Potrivit
estimărilor acestuia, în perioada 2000-2007 venitul mediu a crescut în
SUA cu cca. 2,5% anual, în timp ce salariul mediu cu doar 0,1%
anual.
 Pentru a contracara această tendinţă şi a menţine consumul la un nivel
ridicat, inclusiv pentru persoanele cu venituri scăzute, administraţia
americană a stimulat creditarea imobiliară şi de consum.
 Nivelul de îndatorare a gospodăriilor a atins un prag record în 2007,
de cca. 93% din PIB (77% reprezentând doar creditul ipotecar), în
timp ce rata de economisire a tins să se reducă, potrivit FMI, de la
18% din PIB în anul 2000, la 13,6% în anul 2007.
 Una dintre cauzele principale ale crizei ține de complexitatea pieţelor
financiare şi a noilor inovaţii generate de explozia creditului
imobiliar, ce a condus la o evaluare eronată a preţurilor titlurilor.
 Timp de peste 70 de ani (deci de la Marea Depresiune încoace)
preţurile caselor au avut o tendinţă aproape constantă de creştere şi,
din acest motiv, refinanţarea creditelor imobiliare a fost relativ facilă.
 Astfel, obligațiunile ipotecare emise pe seama creditelor imobiliare au
avut, pe anumite componente ale lor, rating-urile cele mai ridicate, AAA.
 Aceste pieţe, ale produselor financiare derivate, sunt departe de a fi
pieţe cu concurenţă perfectă, asimetriile de informare fiind
substanţiale (şi datorită lanţurilor foarte lungi de intermediere create
pe drumul creării şi tranzacţionării lor).
 R. Boyer (2008) explică această situaţie prin particularităţile pieţelor
financiare, în cadrul căreia se tranzacţionează anticipări şi aşteptări ale
valorilor viitoare ale diferitelor titluri, marcate de numeroase
incertitudini derivate din evoluţia conjuncturii economice, a
comportamentelor strategice ale operatorilor, din gradul de cunoaştere
şi de înţelegere a acestor produse.
 Potrivit acestuia, când incertitudinile cresc, operatorii sunt tentaţi să
acorde mai multă încredere opiniei convenţionale împărtăşită de piaţă
(ansamblul operatorilor), decât propriilor evaluări (astfel producându-
se şi „efectul de turmă”).
 9.2. Consecințele crizei financiare din 2007-2008
 Prăbuşirea Lehman Brothers din septembrie 2008, cea mai mare
instituţie americană declarată vreodată falimentară, a însemnat un
început al dezordinii financiare globale.
 Încă din vara anului 2007, autorităţile monetare au început să
implementeze diferite măsuri cu scopul de a îmbunătăţi lichiditatea
instituţiilor financiare.
 Atunci când împrumuturile interbancare s-au blocat culminând cu
prăbuşirea băncii Lehman Brothers în septembrie 2008, băncile
centrale au procedat la injecţii masive de lichidităţi în sistemul bancar,
relaxând cerinţele privind garanţiile operaţiunilor de refinanţare.
 Criza financiară actuală reclamă soluţionarea a trei probleme centrale:
1. lipsa lichidităţii din pieţe,
2. incertitudinea cu privire la valoarea activelor „îndoielnice”
3. insuficienţa capitalului.
 Atât în Europa cât şi în alte state ale lumii s-au adoptat măsuri de urgenţă ca
răspuns la şocurile financiare.
 Plafoanele de garantare a depozitelor au fost ridicate preventiv în majoritatea
jurisdicţiilor, chiar dacă nu într-un mod consecvent.
 Au fost interzise/limitate vânzările în lipsă („short-selling”).
 S.U.A. a fost prima care a anunţat pachetul de salvare multilateral care, în
primă fază, s-a focalizat pe cumpărarea activelor problematice privind
ipoteci. Câteva săptămâni mai târziu, planul a fost completat cu injecţii de
capital.
 Marea Britanie a intervenit concentrându-se asupra injecţiilor de capital şi
asupra facilitării accesului băncilor la surse de lichiditate.
 În octombrie 2008, guvernul britanic s-a oferit să injecteze capital prin
intermediul acţiunilor preferenţiale într-o serie largă de instituţii eligibile.
 Aceste instituţii eligibile erau reprezentate de bănci din Marea Britanie
(incluzând subsidiarele băncilor străine) care susţineau o cotă importantă din
afacerile ţării. Volumul injecţiilor de capital se ridica la aprox. 50 miliarde
 În 17 februarie 2008 a fost nationalizata banca britanica Northern Rock,
dupa care, in 16 martie, banca JPMorgan Chase & Co a cumparat banca de
investitii Bear Stearns, la un pret foarte scazut, cu ajutorul FED.
 În 7 septembrie 2008, cele mai mari banci de credite ipotecare din Statele
Unite, Freddie Mac si Fannie Mae, au fost puse sub supraveghere federala.
Pe 15 septembrie, banca de investitii Lehman Brothers, a patra din lume, a
dat faliment, iar una dintre cele mai mari banci americane, Bank of America,
a anuntat ca preia Merrill Lynch, a treia banca mondiala de investitii.
 Zece banci internationale au creat un fond de lichiditati de 70 miliarde USD,
ca sa faca fata necesitatilor urgente, in timp ce bancile centrale au relaxat
creditarea. Masurile nu au putut impiedica, insa, caderi semnificative pe
pietele internationale de capital.
 Pe 16 septembrie, Federal Reserve (Fed) si guvernul american au
nationalizat cel mai mare grup de asigurari din lume, American International
Group (AIG), amenintat de faliment, si i-au acordat un ajutor de 85 miliarde
dolari, in schimbul a 79,9% din actiunile sale.
 Cu toate acestea, a doua zi pietele internationale de capital au continuat sa
scada, iar bancile centrale au inceput sa ia tot mai multe masuri ca sa
readuca lichiditate pe piata financiara.
 Guvernele au demarat, la randul lor, tot mai multe actiuni de salvare a
pietelor financiare.
 Astfel, pe 3 octombrie, Congresul american a adoptat un plan de 700
miliarde euro de salvare a sistemului bancar, iar a doua zi, la Paris, a avut
loc un mini-summit al celor mai importante patru state europene care au
incercat sa gasesasca noi solutii la criza in desfasurare.
 Pe 8 octombrie, guvernamental britanic a adoptat un plan de salvare a
sistemului bancar, iar marile banci centrale ale lumii au luat decizii
concertate de relaxare a politicii monetare. Cu toate acestea, pe 10
octombrie, marea majoritate a burselor mondiale se confruntau cu scaderi
semnificative.
 Pe 12 octombrie, reprezentantii Eurogroupului au ajuns la un acord de
actiune, care prevedea garantii ale imprumuturilor interbancare,
recapitalizari ale bancilor și altele.
 Astfel în ultimul trimestru al anului 2008, ţările din zona euro au stabilit
liniile de acţiune care au servit drept bază pentru conturarea politicilor
naţionale de soluţionare a crizei.
 Principalele aspecte au vizat garanţia de stat temporară pentru activităţile de
finanţare interbancară şi injecţiile de capital la cererea instituţiilor.
 Chiar dacă planurile de salvare anunţate consecutiv în alte ţări europene au
adresat probleme şi conjuncturi specifice economiilor naţionale, au
împărtăşit trăsături similare planului britanic.
 În majoritatea ţărilor europene, intervenţiile s-au bazat pe „ţintirea” unor
componente specifice de bilanţ ale băncilor prin intermediul instrumentelor
structurale.
 Garantarea depozitelor are efecte asupra pasivului băncilor, pe când
garantarea creditelor interbancare are impact atât asupra creditelor acordate
cât şi asupra celor primite.
 În general, ţările au anunţat că vor cumpăra părţi din capital, în schimbul
acţiunilor preferenţiale fără drept de vot. În unele ţări, guvernele au încurajat
 Unele ţări au optat pentru utilizarea instrumentelor structurale, cum ar fi
cumpărarea activelor toxice (SUA și Germania).
 Suplimentar, unele ţări şi-au orientat intervenţia în scopul prevenirii
colapsului pieţei imobiliare prin cumpărarea obligaţiunilor ipotecare (SUA,
Marea Britanie, Danemarca, Suedia și Spania).
 Totodata , au fost puse în aplicare politici de stabilizaremacroeconomică.
 Băncile centrale au redus masiv ratele de dobândă de politică monetară,
pentru ca în unele ţări să ajungă la nivele apropiate de zero.
 În acelaşi timp, unele bănci centrale au crescut lichiditatea disponibilă prin
licitaţii obişnuite şi/sau au lărgit gama de active acceptate drept colateral.
 De asemenea, s-a facilitat accesul la lichiditate şi s-au stabilit aranjamente
bilaterale privind facilităţi de tip swap între Sistemul Federal de Rezerve sau
BCE şi economiile mici.
 În Aprilie 2009 FMI în Global Financial Stability Report a estimat pierderile
cauzate de criză şi aferente sectorul financiar din Zona Euro şi Anglia la
1193 miliarde $, şi pe cele din SUA, la 2712 miliarde $ .
9.3. IMPACTUL CRIZEI FINANCIARE ASUPRA
SISTEMULUI FINANCIAR ROMÂNESC
 Criza financiară a influenţat evoluţia pieţei de capital din România începând
cu anul 2008 din cauza fenomenului de contagiune care s-a manifestat la
nivelul pieţei europene de capital şi nu numai.
 Anul 2008 a reprezentat pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru toţi
participanţii pe piaţa bursieră autohtonă una dintre cele mai dificile perioade
din istoria pieţei de capital din România.
 După aproape un deceniu în care principalii indici şi indicatori ai BVB au
cunoscut o evoluţie ascendentă, accentuată şi susţinută în ultimii ani de
efectele asociate procesului de aderare a României la Uniunea Europeană,
2008 a fost marcat de inversarea abruptă a trendului crescător al cotaţiilor şi
de diminuarea sensibilă a lichidităţii generale a pieţei bursiere.
 Datorită turbulenţelor care au marcat însă pieţele financiare internaţionale,
corelarea mişcărilor indicilor BET, BET-FI sau BET-XT cu cele ale
indicilor bursieri internaţionali a devenit elementul determinant în luarea
deciziilor investiţionale.
Figura nr. 1 Evolutiaindicilor de pe piața reglementata și de Rasdaq
 Fenomenul de contagiune în care s-au transformat la un moment dat
corelaţiile dintre indicii BVB şi cei ai pieţelor bursiere internaţionale a
cauzat un grad extrem de ridicat al volatilităţii generale a pieţei.
 Această situaţie a făcut posibil ca pentru unele dintre cele mai importante
titluri de la BVB, în câteva şedinţe de tranzacţionare din trimestrul III al
anului 2008, ordinele de cumpărare să nu mai respecte intervalul de preţ +/-
15% impus pentru o şedinţă de tranzacţionare.
 De aceea, în premieră în istoria BVB, în data de 8 octombrie 2008 a fost
necesară suspendarea şedinţei de tranzacţionare, ca urmare a volatilităţii
excesiv de ridicate.
 Astfel, la finalul anului 2008 indicele BET era calculat pentru 2.901 puncte,
cu 70% sub valoarea de start a lunii ianuarie (de altfel, valorile maxime din
2008 ale tuturor indicilor bursieri au fost atinse în primele şedinţe de
tranzacţionare ale anului 2008).
 Capitalizarea BVB la finele anului 2008 era la mai puțin de 50% din nivelul
înregistrat în 2007.
 Indirect, criza financiară internaţională şi mai ales consecinţa ei evidentă –
recesiunea din ţările dezvoltate s-a extins asupra economiei româneşti pe
mai multe canale.
 Pe canalul comercial, prin încetinirea creşterea exporturilor sau chiar
reducerea lor. Pe canalul financiar, prin limitarea accesului la finanţare
externă, şi astfel restrângerea volumul creditării, şi generarea de dificultăţi în
serviciul datoriei externe private.
 Pe canalul cursului de schimb, reducerea finanţărilor externe s-a reflectat în
deprecierea monedei naţionale. Pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a
investitorilor din ţările esteuropene.
 Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piaţa monetar-valutară a unor
momente de panică şi atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din
România, care a făcut necesară intervenţia BNR.
 Pe canalul efectelor de avuţie şi bilanţ, a avut loc deteriorarea activului net al
populaţiei şi al companiilor, ca urmare a ponderii ridicate a creditelor în
valută şi a scăderii preţurilor activelor mobiliare şi imobiliare de la valori
 Domeniile cele mai afectate au fost industria auto, industria prelucratoare si
cea textila, sectorul constructiilor si industria lemnului.
 Industria auto din Romania - ce reprezenta aproape 10% din PIB, cu o
cifra de afaceri de circa 11,5 miliarde euro, a fost unul dintre cele mai
afectate sectoare de criza economica globala, in conditiile in care
marile companii pentru care Romania produce piese si automobile și-
au restrâns activitatea.
 Au fost numeroase concedieri, renuntari la contractele de munca temporare,
trimiteri in somaj tehnic, numarul persoanelor afectate situându-se la cca.
200.000 .
 Tranzactiile din piata imobiliara au inceput sa se rareasca din vara lui 2008,
pe seama evolutiei incerte a preturilor pe plan international. In luna
octombrie 2008, insa, piata aproape ca a inghetat, in conditiile in care
blocarea financiara la nivel international a fost dublata de noile masuri de
limitare a creditarii impuse de BNR.
 România a ieșit efectiv din criza financiara în anul 2013, când a înregitrat o
creștere economică de 3,5%