CURS 1.

PIETE DE CAPITAL
CUPRINS
1. PIAŢA DE CAPITAL – CONCEPT, STRUCTURA, FUNCTII SI ISTORIC
2. PIATA DE CAPITAL A ROMANIEI
3. INSTRUMENTELE FINANCIARE
4. PARTICIPANŢII PE PIAŢA DE CAPITAL
5. OPERAŢIUNILE DE PIAŢĂ
6. COTAREA VALORILOR MOBILIARE
7. MECANISME DE TRANZACŢIONARE PE BURSA DE VALORI BUCUREȘTI
8. TRANZACTIILE BURSIERE
9. INDICII BURSIERI
10. CRIZELE BURSIERE

CAPITOLUL I : PIAŢA DE CAPITAL. CONCEPT,

STRUCTURA, ISTORIC SI FUNCTII
1.1. Definire.
1.2. Structură.
1.3. Funcţii.
1.4. Retrospectiva istorica.

1.1. DEFINIRE
Sursele de finanţare ale companiilor se împart, în esenţă, în două categorii: surse interne şi
surse externe.
Tradiţional, întreprinderile româneşti au apelat la bănci pentru a-şi acoperi nevoile de
finanţare.
Băncile sunt intermediari financiari care se interpun între agenţii economici cu capacitate de
finanţare de la care sunt colectate resursele şi agenţii economici cu nevoie de finanţare care
apelează la credite.
Piaţa de capital are ca misiune punerea faţă în faţă, într-o confruntare directă a celor care
economisesc cu cei care investesc.
Motivele celor care apelează la piaţa de capital pot fi extrem de variate.
Companiile apelează la piaţa de capital atât pentru a-şi forma şi majora capitalul social,
precum şi pentru a obţine capital sub formă de împrumuturi pentru diferite perioade de timp.
Societăţile care desfăşoară activităţi de interes public apelează la piaţa de capital mai ales în
scopul obţinerii de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung.
Pentru a-şi putea desfăşura activităţile generale, administraţiile de stat centrale şi locale
apelează la piaţa de capital în scopul contractării de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi
lung.
Piaţa de capital = ansamblul mecanismelor prin care capitalurile disponibile din economie
sunt dirijate către entităţile publice sau private care au nevoie de ele.
Piaţa de capital = emitenţii --->SSIF--->investitori
Piaţa de capital = întâlnirea ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri pe termen mediu şi
lung.
2 conceptii: concepţia anglosaxonă şi concepţia continental-europeană.
Conform concepţiei anglo-saxone piaţa financiară se clasifica în :
1. piaţa monetară
2. piaţa de capital
3. piaţa asigurărilor.
În concepţia clasică continental-europeană, piaţa de capital cuprinde:
1. piaţa monetară,
2. piaţa ipotecară
3. piaţa financiară.

Pe piaţa monetară au loc tranzacţii cu active monetare pe termen scurt sau foarte scurt,
având loc plasarea activelor monetare temporar disponibile de către deţinătorii de fonduri şi
distribuirea activelor financiare sub formă de credite către solicitanţii acestora.
Operatori pe piata monetara: băncile comerciale, banca centrală, guvernul, autorităţile locale,
societăţile de asigurare, alte instituţii financiare, întreprinderile, societăţile comerciale,
persoanele fizice
Instrumente principale: cambiile, certificatele de depozit, biletele de trezorerie, cecurile,
bonurile de tezaur, depozitele la vedere şi la termen.
Piaţa ipotecară are în vedere transferurile pe termen mediu şi lung de economii în schimbul
valorilor mobiliare (ipotecile) care atestă dreptul de creanţă asupra acestor economii.
Prin intermediul pieţei ipotecare se mobilizează fondurile necesare construcţiilor de locuinţe
Operatori: băncile specializate, societăţile comerciale, persoanele fizice.
Instrumente: obligaţiuni ipotecare tranzacţionabile pe pieţele reglementate în scopul
obţinerii de lichidităţi.
 Pe piaţa financiară, se vând şi se cumpără active financiare fără a fi schimbată natura
lor. Ea exprimă o legătură directă între deţinătorul de capitaluri şi cel care are nevoie de ele.
În anumite ţări europene nu se face o separaţie clară între piata monetara si piata de capital.
Piaţa financiară din România, construită după modelul anglo-saxon, a adoptat
principiul separaţiei obligatorii dintre piaţa monetară şi cea de capital.
Piaţa de capital facilitează legătura dintre emitenţi şi investitori a căror decizie
urmăreşte două ţinte: rentabilitatea cât mai mare şi lichiditatea cât mai ridicată.
Piaţa de capital = emisiunea şi tranzacţionarea instrumentelor financiare pe termen mediu şi
lung.
Piaţa de capital are următoarele caracteristici:
1. este o piaţă deschisă tuturor investitorilor.
2. instrumente financiare sunt tranzactionate pe termen mediu şi lung;
3. valorile mobiliare tranzacţionate aici sunt negociabile şi transferabile;
4. riscul investiţiei aparţine întotdeauna investitorilor şi nu emitenţilor.
Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital, fiind totodată condiţionată de
un proces real de economisire.
Cererea de capital --->societăţi comerciale, instituţii financiare, bancare şi de asigurări,
instituţii şi administraţii publice, organisme de pe piaţa internaţională
Cererea de capital:cerere structurală şi cerere conjuncturală.
Cererea structurală --->nevoia finanţării unor activităţi economice, finanţarea obiectivelor de
investiţii, constituirea şi majorarea fondurilor financiare ale organismelor naţionale şi
internaţionale.
Cererea conjuncturală --->restricţiilor intervenite în acordarea creditelor, absenţei
autofinanţării, deficitului bugetar şi a deficitului balanţei de plăţi externe.

1.2. STRUCTURA PIETEI DE CAPITAL

I. Din punct de vedere al momentului finalizării tranzacţiilor, piaţa de capital se structurează
în:
- piaţa la vedere - este cea în care instrumentele fin. sunt tranzacţionate cu livrare şi plată
imediată
- piaţa la termen-este cea în care finalizarea tranzacţiei se realizează la o dată ulterioară.
II. Dpdv al obiectului tranzacţiei, avem:
- piaţa acţiunilor
- piaţa obligaţiunilor
- piaţa contractelor la termen- unde valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrarea şi
plata ulterioară.
- piaţa opţiunilor- unde se tranzacţionează valori mobiliare cu livrare condiţionată.
III.Dpdv al modului de formare a preţului instrumentelor financiare, piaţa de capital se
împarte în:
- piaţă de licitaţie – este o piaţă impersonală, organizată cu reguli de tranzacţionare fixate
unde cel care tranzacţionează este obligatoriu agent pentru servicii de investiţii financiare.
- piaţă de negocieri-este o piaţă informatizată, localizată la sediile intermediarilor, în care
cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul instrumentelor financiare, fie
direct, fie indirect prin intermediari.
IV. Dpdv al producerii şi comercializării valorilor mobiliare: piaţa primară şi piaţa
secundară.
Pe piaţa primară noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima dată iar
pe piaţa secundară sunt tranzacţionate instrumente financiare deja aflate în circulaţie.
• Piaţa primară de capital reprezintă emisiunea petru prima dată a valorilor mobiliare pentru
atragerea capitalurilor disponibile, atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa internaţională.
Pe piaţa primară, emitentul original obţine bani cash, iar cumpărătorii intră în posesia
valorilor mobiliare care nu existau anterior.
Emitentul trebuie să stabilească natura juridică a instrumentului financiar emis si preţul de
vânzare asumându-şi riscul rezultat din lipsa de atractivitate a finanţării.
Pentru realizarea obiectivelor propuse, emitentul poate să se bazeze pe expertiza proprie sau
poate apela la serviciile unei organizaţii specializate în plasamentul valorilor mobiliare pe
piaţa primară.
Piaţa secundară de capital este piaţa pe care instrumentele financiare îşi schimbă deţinătorii,
prin vânzare-cumpărare, fără ca emitentul să mai încaseze vreo sumă de bani din această
operaţiune.
Cursul bursier al instrumentelor financiare listate la bursă se stabileşte prin confruntarea
cererii cu oferta de instrumente financiare.
Obiectivele pieţei secundare sunt: protecţia investitorilor, lichiditatea pieţei şi stabilitatea
cursului.
Între piaţa primară de capital şi piaţa secundară de capital există o strânsă
interdependenţă, deşi ele au funcţii specifice.
Piaţa secundară nu poate exista fără piaţa primară şi, totodată, funcţionarea pieţei primare este
influenţată de capacitatea pieţei secundare de a realiza transferabilitatea instrumentelor
financiare şi transformarea lor în lichidităţi.
Piaţa secundară de capital este reprezentată în principal de bursa de valori, ca piaţă organizată,
reglementată şi publică, dar cuprinde şi piaţa extrabursieră (OTC), informatizată şi
neorganizată, nelocalizată, care prelucrează de fapt automat şi electronic tranzacţiile încheiate
(NASDAQ – S.U.A).
Piaţa extrabursieră este formată dintr-o reţea de dealeri/brokeri care negociază între ei şi
încheie tranzacţii prin telefon, telex, fax, şi prin reţele de calculatoare conectate între ele.
Ponderea capitalizării bursiere este diferită de la ţară la ţară în funcţie de natura pieţei şi de
gradul de dezvoltare economică a ţării respective.

1.3. FUNCTIILE PIETEI DE CAPITAL

Modul în care au apărut şi au funcţionat pieţele de capital reflectă contribuţiile importante pe
care acestea pot să le aibă la dezvoltarea economică a unei ţări:
1. Asigură centralizarea tranzacţiilor, prin concentrarea ordinelor de vânzare şi cumpărare şi
permite accesul direct şi continuu la informaţiile de piaţă;
2. Facilitează obţinerea de fonduri pentru investiţii în active pe termen lung;
3. Evidenţiază starea conjuncturală a economiei (barometru al vieţii economicofinanciare).
Cursul bursier al actiunilor şi indicii bursieri sunt consideraţi barometre ale stării ec. şi
politice a ţării respective;
4. Asigură eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sistemului financiar.
5. Garantează lichiditatea economiei, prin transformarea rapidă a valorilor mobiliare în capital
bănesc.
6. Motor al vieţii economice prin faptul că valorile ajung de la cei care au surplus la cei care
au nevoie de ele.
 Piaţa de capital implică totodată şi anumite costuri şi alte dezavantaje pentru emitenţi şi
investitori:
- inevitabilitatea crizelor economice;
- costurile de intermediere ale instituţiilor pieţei de capital,
- perioadele de rată înaltă a dobânzii după perioade lungi de rate real negative,
- instabilitatea preţurilor şi ratelor dobânzii etc.
 Pieţele de capital eficiente obligă companiile să concureze pentru fondurile
investitorilor, preţurile fiind privite ca o „etichetă” pentru valoarea pe care
investitorii o asociază investiţiei lor.