Piata de capital 1.1.

Concepte, definire, trasaturi Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se ntlnesc cererea si oferta de active financiare necesare dezvoltarii, n cadrul firmelor, a productiei de bunuri si servicii. Aceasta piata specializata este piata de capital (n acceptiunea sistemului european) sau piata financiara (conform teoriilor specifice sistemului anglo-saxon). Fascinatiile pietei de capital sunt numeroase. Fiecare participant la aceasta piata urmareste realizarea unor aspecte importante pentru activitatea sa. Astfel, emitentii sunt interesati de tehnicile, dimensionarea si etapizarea procesului de finantare, iar investitorii de strategiile moderne de gestionar 959i87j e a portofoliilor. Societatile de servicii de investitii financiare sunt preocupate de diversificarea obiectului de activitate prin acoperirea unei game largi de activitati. Institutiile de supraveghere urmaresc respectarea principiilor si reglementarilor generale ale pietei. Creatorii si administratorii de piete sunt preocupati de aspecte mai putin vizibile publicului larg, printre care: tehnicile de tranzactionare, creditarea, garantarea, compensarea, decontarea operatiunilor. Sistemul financiar prin definitie, reprezinta ansamblul institutiilor si pietelor care interactioneaza ntre ele, pentru a ndeplini anumite functii, dintre care cea mai importanta este facilitarea transferului de fonduri de la cei care nregistreaza excedente, catre cei care se confrunta cu necesitati financiare. Piata financiara reprezinta mecanismul prin care activele financiare sunt emise si introduse n circuitul economic1[1]. Caracteristica principala a pietelor financiare este aceea ca faciliteaza ntlnirea cererii si ofertei de titluri provenind de la unitatile care nregistreaza deficite. In functie de durata de viata a titlurilor financiare se disting doua componente ale pietei financiare: Piata monetara - piata pe care se tranzactioneaza titlurile cu o perioada de viata mai mica de un an; Piata de capital - pe aceasta piata ntlnim titluri cu scadenta mai mare de un an. Aceasta clasificare este data de scoala anglo-saxona ce se bazeaza pe manifestarea libera a cererii si ofertei. Cealalta scoala, cea europeana, fixeaza ca punct central sistemul bancar n postura de jucator pe toata piata de capital ce se mparte n: piata monetara (capitalurile atrase pe termen scurt si mediu), piata ipotecara (capitalurile atrase pentru constructie de locuinte) si piata financiara, unde se emit, plaseaza si tranzactioneaza titlurile de capital pe termen lung.

Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin intermediul carora capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate catre orice entitati publice si private solicitatoare de fonduri2[2]. Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital -investitorii - catre cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise), si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de servicii de investitii financiare). Se poate afirma despre piata de capital ca este specializata n efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termene medii si lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate catre agentii economici nationali sau sunt atrase de pe pietele altor tari, unde resursele de capital depasesc necesitatile financiare interne de acoperit sau autoritatile monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne. Alte definitii date pietei de capital sunt3[3]: Totalitatea tranzactiilor cu titluri financiare pe termen lung; In literatura americana - totalitatea tranzactiilor cu active financiare nebancare; In literatura franceza - totalitatea operatiunilor cu active financiare; Aceste definitii nu acopera n ntregime activitatea de pe piata de capital, tinnd cont de locul si rolul pietei de capital n ansamblul mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare stricta ntre piata de capital si piata financiara, cele doua notiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciproca, n functie de reglementarile fiecarei tari n parte. Existenta pietei de capital este determinata de cererea de capital pentru necesitati curente de trezorerie si pentru investitii si, totodata, este conditionata de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital. Fluxurile de capital dintre emitenti si investitori sunt puse n evindenta de emisiunea si tranzactionarea unor instrumente specifice, de tipul valorilor mobiliare. Ca orice piata, piata de capital poate fi definita formal ca "loc de ntlnire" a vnzatorilor si cumparatorilor de instrumente financiare. Din punct de vedere al sferei sale de cuprindere, n literatura de specialitate s-au structurat doua conceptii referitoare la piata de capital: conceptia anglo-saxona si conceptia continental-europeana (de sorginte franceza). In conceptia anglo-saxona, piata de capital formeaza mpreuna cu piata monetara si cu piata asigurarilor ceea ce se numeste, cu un termen

atotcuprinzator, piata financiara. In acest context piata de capital este sinonima cu piata instrumentelor financiare care asigura investirea capitalurilor pe termen mediu si lung. In conceptia clasica, continental-europeana, piata de capital are o structura complexa, care cuprinde piata monetara, piata ipotecara si piata financiara. Piata monetara este piata capitalurilor pe termen scurt si mediu, fiind reprezentata de piata interbancara si de piata titlurilor de creanta negociabile. Pe piata interbancara opereaza banca de emisiune, bancile comerciale, bancile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au calitatea de creditori, dar si de debitori n cazul completarii fondurilor proprii. Piata ipotecara este o piata specifica finantarii constructiei de locuinte, pe care functioneaza organismele ce acorda mprumuturi sub forma creditului ipotecar, organismele speciale de refinantare care asigura rentregirea fondurilor bancilor creditoare, precum si bancile ipotecare. Piata financiara este piata capitalurilor pe termen lung, pe care se emit si se tranzactioneaza valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piata financiara este cea pe care se cumpara si se vnd active financiare fara a fi schimbata natura lor. Ea exprima relatia directa ntre detinatorul si utilizatorul de fonduri. Principalele beneficii ale pietelor de capital asupra dezvoltarii economice sunt: eficienta, competitivitatea si solvabilitatea sectorului financiar; accesul societatilor noi si n formare la finantarea prin actiuni si/sau obligatiuni; descentralizarea proprietatii si a distributiei averii; solvabiliatea societatilor comerciale. Aceste beneficii trebuie sa tina nsa cont si de costurile si dezavantajele pietei de capital: ciclurile economice si impactul asupra obtinerii capitalului, ncrederea investitorilor, puterea sectorului financiar, etc. Trasaturile pietei de capital sunt urmatoarele: Este o piata deschisa, n sensul ca plasamentul este efectuat de marea masa a investitorilor, iar tranzactiile cu instrumente financiare au caracter public; Produsele pietei sunt instrumente pe termen mediu si lung. Pe piata de capital, banii sunt investiti n general pe o perioada mai mare de un an, n timp ce pe piata monetara, resursele sunt utilizate pentru finantari pe termen scurt; Valorile mobiliare, ca produse ale pietei se caracterizeaza prin negociabilitate si transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricnd produsul respectiv la un pret specific conditiilor pietei sau care rezulta din negociere, la un moment dat; Tranzactionarea valorilor mobiliare nu este directa, ci intermediata. Intermediarii au un rol important n ceea ce priveste punerea n contact a emitentilor cu investitorii
3

sau a investitorilor, ce detin valori mobiliare n portofoliu, cu cei care doresc sa le cumpere. Piata de capital ofera modalitati de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. Ca o alternativa la construirea depozitelor bancare, investitorii pot achizitiona valori mobiliare, iar emitentii, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin emisiunea de actiuni si obligatiuni. In masura n care actiunile si obligatiunile reprezinta forme de investire fiabile si relativ sigure cu un venit atractiv pe termen lung, ele ndeplinesc doua functii: Actiunile genereaza un stimulent de a economisi si a investi, spre deosebire de consum, ori de a cumpara terenuri si proprietati imobiliare sau de a cauta alternative de investitii mult mai profitabile n strainatate; Obligatiunile concureaza cu depozitele bancare, ce pot fi subiect al controlului ratelor dobnzii. Acest lucru exercita o presiune de a mentine ratele "controlate" ale dobnzii mai aproape de ratele "de piata", ceea ce este posibil sa reflecte inflatia si penuria de fonduri. Pietele de capital eficiente obliga companiile sa concureze pe o baza egala pentru fondurile investitorilor. Preturile pot fi privite ca "eticheta" pentru valoarea pe care investitorii o asociaza investitiei lor. Deciziile necorespunzatoare ale conducerii companiilor genereaza, pe termen lung, nemultumiri n rndurile investitorilor. In timp ce companiile nchise pot ascunde performante slabe, cel putin pentru un timp, companiile ale caror actiuni sau obligatiuni sunt tranzactionate pe piete reglementate nu pot sa-si permita acest lucru.

1.2. Participantii pe piata de capital Participantii de pe aceasta piata sunt urmatorii: Investitorii si emitentii; Intermediarii; Participantii auxiliari; Infrastructura. a)Investitorii si emitentii Investitorii sunt detinatorii de capital monetar care investesc n produse specifice pietei de titluri financiare si si asuma riscurile investitiei. Investitorii se mpart n doua mari categorii: - Individuali - persoane fizice sau juridice care fac tranzactii de dimensiuni modeste pe piata titlurilor financiare; - Institutionali - sunt societati sau institutii care fac tranzactii de dimensiuni mari.
4

Emitentii sunt persoane juridice sau organe ale administratiei publice centrale sau locale, care fac emisiuni de titluri financiare. Alta definitie data emitentului este4[4]: Entitate desemnata ca parte obligata pe un instrument financiar (valoare mobiliara sau instrument de plata) care preia raspunderi directe sau indirecte pentru plata; Orice persoana care se obliga n mod legal sa onoreze drepturile pe care le confera activul financiar emis. b) Intermediarii Intermedierea financiara reprezinta distribuirea de fonduri disponibile din economie catre cele mai productive utilizari, astfel nct sa fie asigurat necesarul de fonduri al unitatilor deficitare. Intermediarii financiari se definesc prin faptul ca mobilizeaza fondurile (active financiare) de la detinatorii de bani (economisitorii), crendu-si datorii (active) fata de acestia, si emit propriile active catre utilizatorii de fonduri. Cum intermediarii actioneaza n esenta dupa principiul clasic al bancilor, ei se numesc, generic, institutii bancare. Cu alte cuvinte, intermediarii financiari nu revnd activele pe care le cumpara, ci creeza noi active, pe care le vnd pe piata; acestea sunt datorii ale clientilor fata de institutiile bancare si nu fata de economisitorii care au detinut initial activele cumparate de intermediar. Deci institutiile bancare schimba natura activelor financiare care sunt distribuite pe piata, emitnd propriile active. Intermediarul financiar este un agent al pietei financiare care asigura transferul fondurilor de la detinatori la utilizatori, achizitionnd active financiare de la primii si emitnd propriile active catre ultimii5[5].

c) Participantii auxiliari Acestia sunt de doua feluri: - Consultantii de plasament - consultant de plasament n valori mobiliare este, potrivit prevederilor regulamentelor Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), privind activitatea consultantilor de plasament n valori mobiliare, o activitate realizata de persoane autorizate de CNVM si consta n prestarea, cu titlu profesional, de servicii de analiza a

valorilor mobiliare, de selectare a portofoliului, de evaluare, precum si publicarea de opinii si recomandari n legatura cu vnzarea si cumpararea de valori mobiliare; - Cenzorii externi independenti - societatile si institutiile supuse autorizarii CNVM trebuie sa prezinte acesteia, la sfrsitul fiecarui an financiar un raport anual ntocmit de un cenzor extern independent. d) Infrastructura Reglementarea si supravegherea activitatii intermediarilor de valori mobiliare au ca scop asigurarea functionarii adecvate a acestor societati, astfel nct sa poata absorbi fluctuatiile financiare, ndeplinindu-si corect ndatoririle. Reglementarea pietelor de capital vizeaza cadrul de organizare a pietei, institutiile, mecanismele, produsele si controlul asupra activitatii celor care sunt implicati n tranzactionarea valorilor mobiliare. 1.3. Componenetele pietei de capital Piata de capital asigura legatura permanenta dintre emitenti si investitori, att n momentul acoperirii cererii de capital, ct si n procesul transformarii n lichiditati a valorilor mobiliare detinute. Piata de capital are doua componente, ntlnite si sub denumirea de functii, diferentiate dupa emiterea (producerea) si tranzactionarea (comercializarea) titlurilor financiare: Piata primara - vnzare initiala de titluri; Piata secundara - revnzare de titluri. 1.3.1. Piata primara Piata primara reprezinta acel segment de piata pe care se emit si se vnd sau se distribuie valorile mobiliare catre primii detinatori. Piata primara constituie un circuit de finantare specializat6[6]. Aceasta piata permite transformarea directa a economiilor n resurse pe termen lung. Pe piata primara se emit valori mobiliare ce confera anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pietei primare se pun n evindeta miscarile de capitaluri dintr-o economie, generate de catre emitenti, n calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Aceasta piata permite finantarea agentilor economici. Piata primara asigura ntlnirea cererii cu oferta de titluri, permitnd finantarea activitatii agentilor economici si a colectivitatii publice. Este un mijloc de distribuire si plasament de titluri. Piata primara are rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt n capitaluri disponibile pe termen lung. Pe piata primara se vnd valori mobiliare emise de acele entitati care au nevoie de resurse financiare si se cumpara de catre alte entitati sau persoane fizice posesoare de economii pe termen mediu si lung.

Aceasta piata cuprinde tranzactiile din prima etapa a subscrierii emisiunilor si distribuirii lor de catre emitent direct sau printr-un intermediar specializat. Piata primara are functia de a directiona capitalurile pe termen lung pentru finantarea economiei nationale prin colectarea resurselor sub diverse forme. Participantii pe piata primara, n cadrul careia se vnd si se cumpara valori mobiliare nou emise, sunt: Solicitatorii de capital: statul si colectivitatile locale, ntreprinderile publice si cele private; Ofertantii de capital: persoane particulare, agenti economici, banci, case de economii, societati de asigurare; Intermediarii: societati de investitii financiare, banci comerciale, societati de investitii care, prin reteaua proprie, asigura vnzarea valorilor mobiliare. 1.3.2. Piata secundara Piata secundara este o componenta a pietei de capital, pe care se vnd si se cumpara titluri financiare dupa de acestea au fost emise catre investitorii originari7[7]. Piata secundara asigura, prin intermediul bursei de valori mobiliare, att buna functionare a pietei primare, ct si lichiditatea si mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea n orice moment de a negocia actiunile si obligatiunile detinute n portofoliu sau pot cumpara noi valori mobiliare. Piata secundara are rolul de concentrare a cererii si ofertei derivate. Este deschisa, publica (plasamentul se efectueaza n marea masa a investitorilor si tranzactiile au caracter public). Exista n practica emisiuni si plasamente private, dar ele nu fac obiectul reglementarilor si nu beneficiaza de mecanisme specifice unei piete financiare publice. Pentru a functiona eficient, piata secundara trebuie sa respecte anumite cerinte: Lichiditate: abundenta de fonduri si titluri (asigura continuitatea derularii tranzactiilor); Eficienta: mecanisme operative la costuri ct mai reduse; Transparenta: informatia asigura o buna orientare investitionala si contracararea tendintelor de monopol; Corectitudine: prin reglementari se contracareaza tendintele de manipulare a pietei. Functiile pietei secundare sunt urmatoarele: - Asigurarea lichiditatii si mobilitatii economiilor investite;

- Raspunsul la necesitatea crearii unei piete oficiale si organizate pentru detinatorii care doresc recuperarea fondurilor investite n valori mobiliare nainte de scadenta (durata de viata a actiunii este egala cu durata de viata a emitentului); - Evaluarea permanenta a titlurilor listate. Clasificarea pietelor secundare: A) Dupa continuitate: 1. piete intermitente: aici formarea preturilor se bazeaza n general pe fixing. Tranzactionarea valorilor mobiliare este permisa doar n anumite momente specificate: cnd titlul este anuntat, acele persoane interesate sa vnda sau sa cumpere se reunesc pentru o licitatie explicita. 2. piete continue: tranzactionarea titlurilor poate avea loc n orice moment. Tranzactiile nu se ncheie la un pret unic pentru ntreaga zi de tranzactionare, ci la preturi care se modifica n cursul unei sedinte de bursa. Desi mecanismul teoretic implica doar existenta investitorilor, executia practica ar fi ineficienta fara actiunea intermediarilor; altfel s-ar cere sume mari pentru ca investitorii sa gaseasca o oferta buna sau sa-si asume riscul de a accepta una modesta. 3. piete mixte. B) Dupa localizarea ringului de negocieri, pietele se mpart n: 1. piete centralizate; 2. piete descentralizate. C) Dupa proprietatea asupra pietei si accesul operatorilor: 1. piete private: dupa acest principiu functioneaza majoritatea pietelor moderne de inspiratie anglo-saxona; 2. piete de stat: pietele sunt privite ca institutii publice, cu acces liber al operatorilor; D) Dupa tehnica tranzactionarii: 1. dubla licitatie; 2. formatori de piata. E) Dupa modul de formare a pretului valorilor mobiliare: 1. piete de licitatie: n cadrul acestora pretul se formeaza ca punct de echilibru ntre cererea si oferta concentrata la bursa; 2. piete de negocieri, de tip OTC, unde tranzactiile se deruleaza pe baza unui nivel negociat al pretului , astfel nct, n acelasi moment, aceeasi valoare mobiliara sa poata fi tranzactionata de mai multi intermediari la preturi diferite.
8

Piata secundara este o piata organizata, care asigura operatorilor urmatoarele avantaje: ofera informatiile referitoare la produsul ce urmeaza a fi tranzactionat; informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate n marea masa a investitorilor; ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului pe piata. 1.4. Structura pietei de capital Multitudinea tipurilor de titluri financiare tranzactionate pe piata de capital, organizarea diferita a acestor piete si diversitatea mecanismelor de emitere si comercializare a produselor specifice, a dus la structurarea pietei dupa mai multe criterii: A. Privita prin prisma producerii si comercializarii valorilor mobiliare, piata de capital cuprinde 2 segmente: piata primara - piata pe care noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima oara; piata secundara - piata pe care sunt tranzactionate instrumente financiare aflate deja n circulatie. B. Dupa obiectul tranzactiei, avem: piata actiunilor - piata pentru actiuni comune si preferentiale emise de societati comerciale. Spre deosebire de obligatiune, care promite plati periodice ale cuponului si rambursarea sumei mprumutate la o scadenta si care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o actiune comuna nu promite nici o plata periodica, ci confera doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului; piata obligatiunilor - piata pentru instrumente de datorie de orice fel; piata contractelor la termen - piata pe care valorile mobiliare se tranzactioneaza pentru livrarea si plata viitoare. Instrumentul tranzactionat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja n circulatie sau pot fi emise nainte de scadenta contractului; piata optiunilor - piata n care se tranzactioneaza valori mobiliare pentru livrare conditionata. Instrumentul tranzactionat este numit contract pe optiuni. C. Dupa modul de formare a pretului instrumentelor financiare: piata de licitatie - piata n care tranzactionarea este condusa de o parte terta, n functie de suprapunerea preturilor la ordinele primite de a cumpara sau de a vinde o anumita valoare mobiliara. Cererile si ofertele mentioneaza att pretul, ct si cantitatea. Tranzactiile se realizeaza la acele preturi pentru care exista att cerere, ct si oferta; piata de negocieri - piata n care cumparatorii si vnzatorii negociaza ntre ei pretul si volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediari. Aceasta piata este utila n cazul valorilor mobiliare inactive si pentru tranzactii foarte mari, care pot cauza pe o
9

piata de licitatii fluctuatii de scurta durata, pna n momentul n care vor exista suficiente ordine n cealalta parte a pietei. D. In functie de momentul finalizarii tranzactiilor: piata la vedere - cea pe care valorile mobiliare, sunt tranzactionate pentru livrare si plata imediata. "Imediat" este definit de respectiva piata si variza de la o zi la o saptamna, n functie de reglementarile n vigoare; piata la termen - n cadrul careia finalizarea tranzactiei, referitoare la livrarea titlurilor catre noul cumparator si efectuarea platii, se realizeaza la o data viitoare. 1.5. Cererea si oferta de capital Dezvoltarea afacerilor s-a bazat n secolul XX, n principal, pe creditare. Orice companie care vroia sa se dezvolte, sa faca noi investitii, avea nevoie de resurse financiare n timp scurt, mai mult dect permitea procesul de economisire. Acest fapt s-a datorat n special rapiditatii dezvoltarii unei idei de afaceri, n special n ultimele doua decenii ale secolului trecut. Aceasta a fost principala cauza a cererii masive de capital, ce a determinat companiile sa caute resurse financiare dintre cele mai diverse. Pe de alta parte, datorita puternicei dezvoltari economice, s-au creat si surplusuri masive de bani, att la persoanele juridice, ct si la persoanele fizice. In aceste premise, piata de capital reprezentata de bursele de valori , a fost intermediarul ideal ntre cerere si oferta de capital. Miscarea fondurilor n economie se poate realiza n doua modalitati: prin concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea de catre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri - finantare indirecta; prin emisiune de instrumente financiare de catre utilizatorii de fonduri pe piata financiara - finantare directa. In cazul finantarii directe se pun n circulatie instrumente financiare si o data cu ele, se stabileste o retea de relatii ntre emitentii respectivelor instrumente, care reprezinta cererea de fonduri si cumparatorii acestora, cei ce reprezinta oferta de fonduri. Cererea de capital apartine unor operatori cum sunt: societati comerciale publice si private, alte categorii de agenti economici, institutii financiar-bancare si de asigurari, institutii publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piata internationala. Cererea de capital se grupeaza n: a) cererea structurala - este determinata de nevoia finantarii unor actiuni economice n diverse ramuri de activitate, achizitionarea de bunuri de investitii si finantarea unor programe de dezvoltare, constituirea si majorarea fondurilor financiare ale institutiilor si organismelor financiar-bancare nationale si internationale;
10

b) cererea conjuncturala - este efectul insuficientei sau indisponibilitatii resurselor interne, restrictiilor excesive n acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar si de cel al balantei de plati externe. Cererea de capital este generata de urmatorii agenti economici: statul si colectivitatile locale (orase, regiuni), a caror motivatie pentru cererea de fonduri este legata de finantarea cheltuielilor, a deficitului bugetar, obtinerea fondurilor necesare realizndu-se prin emisiunea de obligatiuni ale statului sau obligatiuni municipale; societatile comerciale care apeleaza la piata de capital pentru acoperirea nevoilor din diferite sectoare si care utilizeaza fondurile disponibile de pe piata de capital att n momentul constituirii, ct si pe parcursul desfasurarii activitatii. Aceste societati mobilizeaza fondurile disponibile fie prin emisiunea de actiuni, fie prin emisiunea de obligatiuni; institutiile bancare si financiare, societati de asigurare care fac apel la capitalurile disponibile pentru finantarea activitatii proprii, nsa, rolul lor principal este de a facilita circulatia capitalului, asigurnd lichidarea pietei. Oferta de capital provine din economisire, adica din tot ceea ce ramne n posesia detinatorilor de venituri dupa ce-si satisfac nevoile de consum8[8]. Oferta de capital este direct legata de procesul de economisire. Economiile sunt venituri ce depasesc nevoile de consum care sunt plasate pe piata de capital prin cumpararea de titluri emise si care pot mbraca urmatoarele forme: capitaluri disponibile apartinnd societatilor comerciale; resurse de finantare disponibile la un moment dat la nivelul institutiilor financiare (societati bancare, societati de investitii, case de economii); disponibilitatile banesti ale populatiei. Oferta de capital este asigurata de investitori. Acestia sunt persoane fizice sau juridice care investesc ntr-o societate prin cumpararea de valori mobiliare/titluri de valoare, cu scopul de a obtine avantaje economice sub forma profiturilor sau a drepturilor de proprietate, tranzactie, etc. In functie de comportamentul fata de piata de capital, exista urmatoarele tipuri de investitori: a) Investitori individuali care realizeaza tranzactii relativ modeste si care din punct de vedere al influentei asupra cursului pot fi: investitori pasivi care achizitioneaza valori mobiliare n scopul obtinerii de profit din dobnzi si dividende viitoare fara a influenta cursul valorilor mobiliare;

11

 investitori activi al caror plasament n valori mobiliare urmareste o fructificare prin intermediul cursului bursier, ceea ce face acesti investitori sa initieze tranzactii de vnzare/cumparare n scopul obtinerii de cstiguri din diferentele de curs; b) Investitorii institutionali sunt societati sau institutii, care fac tranzactii de dimensiuni mari. Acestia cuprind: bancile, societatile de asigurare, socitetatile de investitii, organismele de plasament colectiv, insitutiile care gestioneaza fondurile de pensii. Investitorii institutionali sunt organisme financiare ce colecteaza resurse provenite din economisire si care, prin natura sau statutul lor, folosesc o parte nsemnata a acestora pentru plasamente, sub forma de valori mobiliare. Cererea si oferta sunt doua dimensiuni ale procesului de economisire - investire supuse influentei directe si indirecte a unor riscuri multiple, dintre care o importanta deosebita o au: riscul optional al investirii, care apare n momentul adoptarii deciziei de plasament prin orientarea catre piata monetara sau catre piata de capital; riscul afacerii, care vizeaza incertitudinea privind produsele pe care le poate oferi piata de capital la un moment dat, att detinatorilor de fonduri, ct si investitorilor ce gestioneaza portofolii de valori mobiliare; riscul pietei, care vizeaza evolutia preturilor instrumentelor financiare n viitor si posibilitatea nregistrarii unor pierderi, ca urmare a modificarii raportului cerere-oferta pentru un anume tip de instrument financiar; riscul lichiditatii, ce intervine n cazul n care se restrng posibilitatile de transformare rapida si fara pierderi n numerar a valorilor mobiliare detinute; riscul creditului, specific pietei obligatiunilor, care intervine atunci cnd debitorul nu-si poate respecta angajamentul de rascumparare a obligatiunii sau de plata a dobnzii; riscul schimbarii cadrului legislativ, care vizeaza att piata de capital, ct si modificarea legislatiei economice si financiare n general.
2. ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA PIETELOR BURSIERE Asa cum am vazut deja mai inainte, dupa ce titlurile financiare au fost emise pe piata primara de capital, acestea pot fi tranzactionate pe pietele bursiere. Pietele bursiere sunt organizate sub cele doua forme principale; sub forma de burse de valori (fr. bourse, engl. Stock-Exchange) numite si piete sau burse oficiale sau sub forma de piete interdealeri sau de negocieri (engl. Overthe-Counter markets, prescurtat OTC), numite si piete "la ghiseu" sau burse electronice (mai recent). De semnalat ca pe langa cele doua forme principale ale pietei bursiere mai exista si pietele bursiere de rang secund (in Franta asa numitele "second marche" sau in Marea Britanie - "Unlisted Securities Markets") care includ conditii foare lejere de admitere la cota, sau/si o terta piata (in Franta "Hors Cote") care nu este deloc reglementata si pe care se tranzactioneaza de regula actiunile cu rentabilitate foarte mare, dar care implica si riscuri pe masura. 2.1 Organizarea si functionarea burselor de valori Bursa de valori este o institutie cu personalitate juridica, unde se intalneste oferta de capital (investitorii) cu cererea de capital (intreprinderile) si care dispune de un spatiu bine delimitat unde cu ajutorul intermediarilor autorizati si a unor mecanisme si procedee specifice se realizeaza negocierile si tranzactiile cu valorile mobiliare admise la cota. Ceea ce defineste in mod special bursa de valori este existenta unui loc determinat, a unui spatiu bine delimitat de negocieri, unde au loc, in exclusiviate, tranzactii cu valori mobiliare. Tranzactiile se executa la bursa de catre agentii

12

de bursa si traditional se desfasurau in ringul bursier. Astazi, datorita mijloacelor electronice si a informaticii nu mai este necesara prezenta efectiva a agentilor in sala de negocieri. Unele burse continua sa pastreze si ringul bursier (cu fascinatia sa caracteristica) dar folosesc si tranzactiile electronice (vezi New York Stock Exchange sau bursa de valori de la Tokyo - Tokyo Stock Exchange) sau utilizeaza numai tranzactiile electronice (bursa de valori de la Londra - International Stock Exchange (ISE)) [8] . Esential ramane insa faptul ca toate informatiile de piata in legatura cu preturile si operatiunile sunt centralizate intr-un singur loc - sala de negocieri. Bursele pot fi organizate si administrate de catre stat sau ca societati private. Bursele de stat sunt institutii publice infiintate si administrate de stat. Asemenea burse functioneaza in Franta, Belgia sau Romania. Bursele private sunt infiintate prin asocierea unor persoane fizice si/sau juridice. Bursa trebuie sa elaboreze un Statut si un Regulament, care trebuie sa respecte prevederile legale in vigoare privind piata bursiera si valorile mobiliare din tara respectiva. Bursele pot fi organizate sub forma unor societati pe actiuni dar ele pot imbraca si alte forme, de exemplu societati non-profit. Astfel primele doua burse din lume NYSE si Tokyo Stock Exchange sunt organizate ca si corporatii non profit (not for profit corporation). O bursa privata, in sensul clasic, este cea din Germania. Pe piata bursiera regasim trei mari categorii de participanti. Pe de o parte sunt cei aflati in cautare de resurse financiare si pe de alta parte cei doritori de plasamente. Insa, pentru ca cele doua categorii sa poata avea acces pe piata bursiera si sa efectueze tranzactiile pe care le doresc, ei trebuie sa apeleze la serviicile unor intermediari. De regula, acesti intermediari sunt firme, asa numitele societati de bursa sau cum mai sunt cunoscute sub numele de firme de brokeraj (sau case de brokeraj). In Romania acestea se numesc Societati de Servicii de Investitii Financiara (SSIF) [9] . In aceasta categorie a societatilor de bursa pot intra doar societati financiare sau, de la tara la tara, si banci. Spre exemplu, in SUA, Japonia sau Romania numai societatile financiare sunt autorizate sa efectueze operatiuni de tranzactionare pe piata secundara de capital, delimitandu-se aici complet activitatile specifice pietei bursiere de cele bancare. Nu la fel stau lucrurile in Germania, unde bancile pot activa pe piata bursiera. Societatile de bursa indeplinesc doua operatiuni importante. Ele pot executa tranzactii cu valori mobiliare in numele, pe contul si riscul clientului si in acest caz avem de a face cu o firma broker. Pe de alta parte, o societate de bursa poate efectua operatiuni de comert cu titluri actionand ca si contraparte in tranzactii - vanzator cand clientul cumpara si cumparator cand el vinde - si in acest caz avem de a face cu o firma dealer. In primul caz, firma broker este remunerata cu un comision calculat asupra rulajului de tranzactii efectuate, iar in al doilea caz, veniturile firmei dealer sunt reprezentate de diferenta de pret (spread). Cel mai adesea insa, societatile de bursa indeplinesc amandoua operatiunile, actionand atat ca intermediar (broker) cat si ca si comerciant de valori mobiliare (dealer), beneficiind astfel de ambele forme de venit. In acest caz avem de a face cu o firma broker/dealer. Societatile de bursa desfasoara efectiv tranzactiile prin agenti de bursa (operatori de bursa). Acestia pot fi profesionisti independenti, dar, de regula, sunt angajati ai societatilor de bursa. In aceasta categorie a agentilor de bursa se include atat intermediarii de bursa (brokerii) cat si comerciantii de titluri (dealers sau traders). Subliniem insa, din nou, ca de obicei un trader efectueaza si activitatea de intermediere, astfel incat gasim aceasta denumire ca cea mai potrivita pentru cel ce efectueaza tranzactiile cu valori mobiliare. Astfel, intr-o societate de bursa regasim urmatoarea structura: cei care efectueaza efectiv tranzactiile executand ordinele de vanzare/cumparare atat ale clientilor cat si in contul societatii, apoi analistii financiari si, in fine, personalul tehnic (ceea ce numim personalul din "back-office"). Traderii efectueaza tranzactii urmarind in permanenta "Ask-ul" [10] si "Bid-ul" [11] afisat pe monitoarele lor pentru a efectua cele mai profitabile tranzactii bazandu-se pe informatii, intuitie si pe sfaturile analistilor. Rolul acestora din urma este de a studia intreprinderile cotate si de a cauta pe toate canalele informatii si de a incerca sa elaboreze modele probabile de evolutie pentru valorile mobiliare care intereseaza pe clienti sau pe firma. Pe scurt, tinand cont de anumite informatii si date mai precise sau mai putin (zvonuri) analistii incearca sa prevada viitoare evolutii ale valorilor mobiliare. Segmentul de "back-office" are un rol care nu este nici el de neglijat - in ciuda faptului ca lucreaza "in spate" - anume de a sutine logistic tranzactiile. In sfarsit, pentru ca bursa sa functioneze corect si "regulile jocului" sa fie respectate, peste tot in lume au fost create organisme de supraveghere a pietelor bursiere, total independente de cei implicati intr-un fel sau altul. Un exemplu este Security Exchange Commision (SEC) care supravegheaza strict principalele burse americane printre care: NYSE, American Exchange si Chicago Board Option Exchange.

13