Piete Financiare - Esential

PIETE FINANCIARE - ESENTIAL
1. Piata de capital, locul si rolul pieţei de capital in economie
Marele economist Keynes vorbind despre pieţele de capital avea sa spună “Nimic nu este mai
periculos decât o politica raţionala de investiţii, intr-o lume iraţionala”. El a arătat ca valoarea acţiunilor este
determinata de părerea oamenilor despre ele si de ce părere au anumiţi oameni despre părerea altor
personalitati.
Piaţa financiara, in ansamblu creează condiţiile fundamentale prin care economiile, prin intermediul
plasamentului, sunt dirijate in vederea susţinerii si stimulării creşterii economice. Pe piaţa financiara au loc
tranzacţii de capital si credite; include împrumuturi pe termen scurt, împrumuturi de capital si tranzacţii de
proprietate.
Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor si mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile
disponibile si dispersate din economie sunt dirijate către agenţi economici sau către orice entitati publice si
private solicitatoare de fonduri.
Conceptul de piaţa de capital are insa conotaţii mult mai pofunde ce decurg din relaţiile de alocare a
resurselor disponibile in scopul fructificării acestora si al satisfacerii cererii de capital dintr-o economie. Din
punct de vedere al sferei sale de cuprindere, in literatura de specialitate s-au structurat doua concepţii
referitoare la piaţa de capital: concepţia anglo-saxona si concepţia continentaleuropeana (de origine latina).
In concepţia anglo-saxona, piaţa de capital formează împreuna cu piaţa monetara ceea ce se numeşte,
cu un termen atotcuprinzător, piaţa financiara. In acest concept, piaţa de capital este sinonima cu piaţa
valorilor mobiliare (securities market) si asigura investirea capitalurilor pe termen mediu si lung. Piaţa
monetara realizează atragerea si plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, a
pieţei scontului, a pieţei efectelor de comerţ, pieţei certificatelor de depozit, a pieţei eurovalutelor, etc.
In concepţia continental-europeana, piaţa de capital are o structura complexa, care cuprinde: piaţa
monetara, piaţa ipotecara si piaţa financiara.
Piaţa monetara este piaţa capitalurilor pe termen scurt si mediu fiind reprezentata de piaţa
interbancara si de piaţa titlurilor de creanţa negociabile. Pe piaţa interbancara operează Banca de Emisiune,
băncile comerciale, băncile specializate, trezoreria publica, casele de economii, care au calitatea de creditori
dar si de debitori in cazul completării fondurilor proprii. Pe piaţa titlurilor de creanţa negociabile, operatorii
sunt toţi agenţii economici.
Instrumentele negociabile sunt:
 Certificatele de depozit (titluri negociabile ce atesta existenta unui depozit in cont).
 Biletele de trezorerie (emise de societati comerciale, cu excepţia instituţiilor de credit).
 Bonurile de tezaur (emise de trezoreria publica).
 Titlurile pe termen scurt (emise de instituţii si societati financiare).
Piaţa ipotecara este o piaţa specifica construcţiei de locuinţe, pe care acţionează organismele ce
acorda împrumuturi sub forma creditului imobiliar, casa de refinantare care asigura reîntregirea fondurilor
băncilor creditoare si băncile de ipotecare. Acestea emit bilete ipotecare a căror valoare nominala este egala
cu mărimea împrumutului acordat persoanelor particulare care solicita creditul necesar construcţiei de
locuinţe. Biletele ipotecare se transforma in lichiditati prin vânzarea lor pe piaţa de capital. Pentru
rambursarea creditului, la scadenta, beneficiarul împrumutului cumpăra de pe piaţa biletele ipotecare de o
valoare egala cu cea a creditului primit, plus dobânda aferenta acestuia.
Piaţa financiara este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit si se tranzacţionează valori
mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piaţa financiara este cea pe care se cumpara si
se vând active financiare, fara a fi schimbata natura lor. Ea exprima o relaţie directa intre detinatorul si
utilizatorul de fonduri.
Figura 1.1. Fluxurile de fonduri din cadrul sistemului financiar
Prin urmare, indiferent că modalitatea de finanţare este directă sau indirect se observă că tranzacţiile
pe piaţa monetară şi piaţa de capital sunt realizate cu ajutorul unor instrumente sau active financiare. În acest
context, se impune realizarea unei distincţii clare între activele reale şi activele financiare.
Bunăstarea unei societăţi depinde în mod direct de capacitatea de producţie a unei economii de a
realiza bunuri şi servicii. Pentru a se produce bunuri şi presta servicii sunt necesare o serie de active reale,
precum: clădiri, terenuri, maşini, cunoştinţe încorporate în capitalul uman, ş.a. În comparaţie cu activele
reale, activele financiare (acţiuni, obligaţiuni) nu contribuie în mod direct la capacitatea de producţie a unei
economii, ci acestea reprezintă mijloace prin care investitorii din diverse ţări deţin creanţe asupra activelor
reale.
Practica din România pune in evidenta opţiunea pentru concepţia anglosaxona, potrivit căreia piaţa
de capital este o componenta a pieţei financiare. Piaţa de capital se prezintă ca un mecanism de legatura intre
investitori si emitenţi, a căror decizie de investire vizează doua obiective complementare:
 Rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare al capitalurilor;
 Lichiditatea, adică recuperarea cat mai operativa a capitalului investit. Piaţa de capital prezintă următoarele
trasaturi:
 Este o piaţa deschisa in sensul ca plasamentul este efectuat in marea masa a investitorilor, iar tranzacţiile cu
valori mobiliare au caracter public;
 Produsele pieţei sunt instrumente pe termen mediu si lung. Pe piaţa de capital banii sunt investiţi pe o
perioada mai mare de un an, in timp ce pe piaţa monetara, resursele sunt utilizate pentru finanţări pe termen
scurt;
 Valorile mobiliare, ca produse ale pieţei se caracterizează prin negociabilitate si transferabilitate. Ele pot fi
transferate de la un posesor la altul oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv
la un pret specific condiţiilor pieţei, sau care rezulta din negociere la un moment dat;
 Tranzacţionarea valorilor mobiliare nu este directa, ci intermediara. Intermediarii au un rol important, chiar
determinant in ceea ce priveşte punerea in contact a emitenţilor cu investitorii, sau a investitorilor ce deţin
valori mobiliare in portofoliu cu cei care doresc sa le cumpere.
Structura pieţei financiare poate fi observata si in următoarea figura:
PIATA FINANCIARA
PIATA PIATA DE
MONETARA CAPITAL
Segmentul primar
Oferta de Cererea de
capitaluri capitaluri
Segmentul primar este indispensabil deoarece asigura emisiunea si prima plasare a tuturor titlurilor.
Societăţile antreprenoare, autorizate sa facă apel la economiile publice, se vor adresa segmentului primar
pentru plasarea noii emisiuni de titluri. Segmentul primar se organizează prin intermediul băncilor sau al
societatilor de valori mobiliare , care s-au specializat pentru acest gen de operaţiuni. Ele dispun de personal
calificat , reţea de subscriere si de capitaluri, prin care se realizează plasamente operative si garantate.
Segmentul secundar este un gen de piaţa “de ocazie”, de revanzare repetata a titlurilor după
emisiunea si prima lor vânzare. Instituţional, segmentul secundar, constituie obiectul de activitate al Bursei
de Valori si al OTC (piaţa extrabursiera).
Cererea de capital aparţine unor operatori cum sunt: societati industriale, comerciale, publice si
private, alte categorii de agenţi economici, instituţii financiar-bancare si de asigurări, instituţii publice,
guverne, organisme financiarbancare de pe piaţa internaţionala. Cererea de capital se poate grupa in:
 cerere structurala de capital;
 cerere legata de factori conjuncturali;
Cererea structurala este determinata de nevoia finanţării unor acţiuni economice in diverse ramuri de
activitate, achiziţionarea bunurilor de investiţii si finanţarea unor programe de dezvoltare, constituirea si
majorarea fondurilor financiare ale instituţiilor si organismelor financiar-bancare naţionale si internaţionale.
Cererea conjuncturala este efectul insuficientei sau indisponibilităţii resurselor interne, restricţiilor
excesive in acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar si de cel al balanţei de plaţi
externe. Cererea este perturbata de factori precum:
 fluctuaţia preturilor;
 creşterea ratei dobânzii;
 nerambursarea la termen a împrumuturilor.
Exponenţii cererii sunt debitori pe piaţa financiara. Ei se pot clasifica astfel:
a. după activitatea desfăşurata :
• guverne centrale si locale;
• întreprinderi publice si particulare fara profil financiar;
• bănci comerciale si alte instituţii bancare;
• instituţii monetare centrale etc.
b. după scopul urmărit
• finanţarea industriei si gospodăriei comunale;
• petrol si gaze naturale;
• transport si servicii publice;
• bănci si finanţe;
• organizaţii internaţionale;
• scopuri generale.
Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce ramane in posesia detinatorilor de
venituri, după ce isi satisfac necesitatile de consum.
Oferta de capital aparţine detinatorilor de capitaluri, precum:
 societati comerciale;
 bănci;
 case de economii;
 societati de asigurare;
 case de pensii;
 persoane particular
Oferta este reprezentata de disponibilitati băneşti, temporar libere pentru care se caută un plasament
cat mai avantajos. Nivelul ofertei este direct influenţat de procesul de economisire. Economiile devin oferta
pe piaţa de capital numai daca posesorii lor sunt satisfăcuţi de modalitatea de fructificare, adică daca piaţa
asigura rentabilitatea ceruta de investitori.
Investitorii se împart in doua mari categorii:
1. Investitori individuali.
Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice, care fac tranzacţii de dimensiuni modeste pe piaţa
titlurilor financiare. Aceştia pot fi:
 Investitorii pasivi pe termen lung, care cumpara si păstrează valori mobiliare cu scopul de a-si asigura
câştiguri de capital pe termen lung.
 Negociatori activi, care încearcă sa valorifice mişcarea cursului bursier in vederea obţinerii de profit.
2. Investitori instituţionali.
Investitorii instituţionali sunt societati sau instituţii, care fac tranzacţii de dimensiuni mari. Aceştia
cuprind : băncile, societăţile de asigurări, societati de investiţii, fonduri mutuale, organizaţiile care
gestionează fondurile de pensii.
Mecanismul prin care cererea de capital se intalneste cu oferta de capital este piaţa de capital sau
piaţa valorilor mobiliare.
Contribuţiile importante pe care pieţele de capital pot sa le aibă asupra dezvoltării economice sunt:
 Obţinerea de fonduri pentru investiţii in active pe termen lung;
 Eficienta, competitivitatea si solvabilitatea sectorului financiar;
 Mobilizarea economiilor financiare;
 Eficienta de alocare a investiţiilor;
 Solvabilitatea sectorului societatilor comerciale;
 Descentralizarea proprietatii si distribuirea avuţiei;
 Accesul societatilor noi si in formare la finanţarea prin acţiuni;
Prin urmare, putem conccluziona faptul că:
 activele reale generează un venit net, pe când activele financiare sunt rezultatul unei alocări a venitului /
bunăstării între investitori;
 activele financiare reprezintă o creanţă asupra profitului unei companii sau asupra venitului înregistrat de
către guvern (dacă au fost achiziţionate titluri emise de stat).
Decizia de investire reprezintă alegerea de a nu consuma în prezent venitul generat de activele reale în
detrimentul unor beneficii viitoare rezultate din activele financiare.
2. Piaţa primara
Piaţa primara de capital reprezintă acel segment de piaţa pe care se emit si se vând sau se distribuie
valori mobiliare către primii detinatori.
Piaţa primara constituie un circuit de finanţare specializat. Aceasta piaţa permite transformarea
directa a economiilor in resurse pe termen lung, de care vor beneficia colectivităţile publice sau private.
Pe piaţa primara se emit valori mobiliare, ce conferă anumite drepturi posesorilor săi, deci celor care
au calitatea de furnizori de fonduri.
Prin intermediul pieţei primare se pun in evidenta mişcările de capitaluri din economie, generate de
către emitenţi, in calitatea lor de solicitatori de capitaluri.
Aceasta piaţa permite finanţarea agenţilor economici.
Participanţii pe piaţa primara, in cadrul căreia se vând si se cumpăra valori nou emise, sunt:
Solicitatorii de capital:
- statul si colectivităţile locale; întreprinderile publice si cele private;
Ofertanţii de capital:
- persoane particulare; agenţi economici; bănci; case de economii; societati de asigurare.
Intermediarii:
- societati de valori mobiliare; bănci comerciale; societati de investiţii financiare, care prin reţeaua
proprie asigura vânzarea titlurilor.
Piaţa primara de capital are deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt in capitaluri
disponibile pe termen lung.
Pe piaţa primara se vând valori mobiliare emise de unele entitati economice care au nevoie de resurse
financiare si se cumpara de către alte entitati posesoare de economii pe termen mediu si lung.
Emitenţii de valori mobiliare pot opta, privitor la lansarea pe piaţa a titlurilor emise, intre a derula ei
insasi operaţiunea sau a apela la intermediari. Indiferent de modalitatea aleasa emitenţii atrag resurse
financiare pe piaţa primara in scopuri anunţate in mod public înainte de derularea ofertei.
Piaţa primara permite atragerea capitalurilor in scopul constituirii sau majorării capitalului social,
precum si apelarea la resurse împrumutate.
Totodată, piaţa primara oferă cadrul si posibilitatea practica ca o societate închisa sa devina societate
comerciala deschisa, prin oferta publica de vânzare de acţiuni, prin emiterea unor obligaţiuni convertibile in
acţiuni, etc.
3. Piata secundara
Piaţa secundara de capital asigura prin intermediul bursei de valori mobiliare si a pieţelor
extrabursiere, atât buna funcţionare a pieţei primare, cat si lichiditatea si mobilitatea economiilor. Investitorii
au posibilitatea de a negocia, in orice moment acţiunile si obligaţiunile deţinute in portofoliu sau pot
cumpara noi valori mobiliare.
Lichiditatea pieţei le permite sa realizeze rapid arbitraje de portofoliu, fara a aştepta scadenta titlurilor
deţinute.
Piaţa secundara concentrează cererea si oferta derivata, care se manifesta după ce piaţa valorilor
mobiliare s-a constituit.
Societăţile de intermediere se pot specializa in una sau mai multe activitati:
 Unele acţionează prioritar pe piaţa primara, asigurând distribuirea si plasamentul noilor emisiuni;
 Altele acţionează numai pe piaţa secundara, fiind considerate firme de “broker/dealer”.
Orice piaţa de capital poate concura la realizarea unor mutaţii in structura de producţie a unei
economii. In schema următoare sunt prezentate fluxurile nete de capital dintr-o economie la care participa si
piaţa de capital cu cele doua componente ale sale: piaţa primara si piaţa secundara.
Schema nr. 1.2. Fluxuri nete de capital:
Agenti economici
Institutii bancare si Piata de capital

financiare
Noţiunea de flux net semnifica soldul tuturor miscarilor de capital ce se derulează intre investitori si
emitenţi. Toate fluxurile nete pornesc de la agenţi ce dispun de capacitate de finanţare si se îndreaptă către
Administratie
agenţi publica
ce manifesta nevoie de finanţare. Menaje
Cele mai reprezentative fluxuri pornesc de la menaje, de la instituţiile bancare si financiare, ca si cele
iniţiate prin intermediul pieţei de capital.
Fluxul 1 reprezintă capitaluri plasate de menaje (gospodăriile populaţiei) la instituţiile bancare si
financiare: depozite la vedere, plasamente pe termen efectuate la bănci, depozitele efectuate la casele de
economii.
Fluxul 2 semnifica subscrieri de valori mobiliare efectuate de menaje pe piaţa financiara, ca de
exemplu: cumpărări de acţiuni de la bursa.
Fluxul 3 reprezintă, in principal, subscrieri ale menajelor la emisiunile de stat (obligaţiuni de stat si
municipale, bonuri de tezaur).
Fluxul 4 evidenţiază creditele acordate de instituţiile bancare întreprinderilor.
Fluxul 5 reflecta subscrierile de acţiuni si obligaţiuni efectuate de către instituţiile bancare si
financiare pe piaţa de capital.
Fluxul 6 reprezintă subscrierea de bonuri de tezaur, efectuata de bănci si alţi intermediari financiari,
precum si eventualele împrumuturi acordate colectivităţilor locale si organismelor publice.
Fluxul 7 reprezintă emisiunea de valori mobiliare destinate întreprinderilor din sectorul public si
privat.
Fluxul 8 reprezintă finanţarea administraţiei publice, prin emisiune de obigatiuni pe piaţa de capital:
împrumuturi de stat, împrumuturi contractate de colectivităţile locale si de organismele publice.
In schema prezentata, piaţa de capital nu este conceputa ca un agent economic, ci ca un complex de
relaţii prin care se asigura intersecţia dintre cererea si oferta de capitaluri pe termen lung.
Piaţa secundara este o piaţa organizata care asigura operatorilor următoarele avantaje:
 oferă informaţii referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacţionat;
 informaţiile despre produs si despre emitent sunt difuzate in marea masa a investitorilor;
 oferă informaţii privind nivelul si mişcarea preţului de piaţa;
Obiectivele pieţei secundare sunt:
 protecţia investitorilor, realizata prin transparenta, reglementarea si supravegherea pieţei;
 lichiditatea pieţei si stabilirea cursului – nu exista fluctuaţii mari de pret pe o piaţa matura, iar preţul este
întotdeauna corelat cu rentabilitatea societatii cotate.
Vom analiza caracteristicile pieţei secundare de capital pornind de la cele două componente ale sale:
piaţa de licitaţie şi piaţa de negociere.
În cadrul pieţei de licitaţie (en. auction market) sunt tranzacţionate firmele mari pentru care există un
interes sporit din partea investitorilor. În această categorie se includ bursele de valori, precum New York
Stock Exchange (NYSE), Tokyo Stock Exchange (TSE), London Stock Exchange (LSE), Bursa de Valori
Bucureşti (BVB) ş.a. Pe aceste pieţe se vând şi se cumpără cele mai lichide titluri ai căror emitenţi
îndeplinesc o serie de criterii legate de valoarea capitalului social, rezultatele financiare ale firmei, distribuţia
publică a titlurilor şi altele.
Piaţa de negociere (en. dealer market), cunoscută şi sub denumirea de piaţă OTC (over-the-counter),
se caracterizează prin faptul că în cadrul său se tranzacţionează titlurile firmelor care fie nu îndeplinesc
criteriile de admitere la o piaţă de licitaţie, fie nu doresc să fie tranzacţionate la bursă (spre exemplu
Microsoft, Intel, Apple Computer). Spre deosebire de tranzacţiile realizate pe piaţa de licitaţie unde brokerii
şi dealerii se întâlnesc în cadrul unei burse ce are o locaţie precisă, tranzacţiile pe piaţa OTC sunt realizate
prin intermediul unei reţele computerizate. Intermediarii acestei pieţe, autorizaţi de către instituţia ce
reglementează piaţa de capital, au acces la un terminal al reţelei (calculator conectat la reţea) prin care
transmit ofertele lor de cumpărare (cotaţie bid ), respectiv de vânzare (cotaţie ask). Pe piaţa de capital din
România, piaţa de tip OTC este reprezentată de piaţa RASDAQ.
Teoretic orice titlu de valoare pentru care un dealer are un anumit interes poate fi tranzacţionat pe
piaţa OTC, însă nu toate pot fi listate în cadrul sistemului electronic pus la dispoziţia dealerilor de către o
societate de suport tehnologic. Cu alte cuvinte, pentru ca o firmă să fie listată/tranzacţionată prin sistemul
electronic trebuie să respecte de asemenea o serie de criterii, dar mult mai puţin restrictive decât cele impuse
pe piaţa de licitaţie. Dacă o societate nu îndeplineşte nici aceste criterii, ea poate fi tranzacţionată de dealeri
pe piaţa OTC prin alte mijloace de comunicaţie.
Întrucât atât pe pieţele de negociere, cât şi pe cele de licitaţie acţionează dealeri şi brokeri se impune
să analizăm care sunt deosebirile între aceştia.
Dealerul acţionează ca un formator de piaţă (en. marke t-maker) care gestionează un portofoliu de
titluri în nume şi cont propriu şi care prin intervenţia sa asigură o mai mare lichiditate pieţei. Dacă un titlu
este mai puţin lichi d, înseamnă că un vânzător al unei acţiuni v-a găsi greu un cumpărător, adică va trebui să
aştepte până când un cumpărător va fi interesat de acţiunile sale. Dar cum „timpul înseamnă bani”,
vânzătorul nu doreşte să aştepte prea mult. În această situaţie intervine dealerul care va cumpăra acţiunile în
contul său, urmând să le vândă când va găsi o contrapartidă pentru ele. Pentru fiecare titlu din portofoliul
său, dealerul propune o cotaţie bid (de cumpărare) şi o cotaţie mai mare ask (de vânzare). Diferenţa dintre
cele două numită, spread sau marjă, reprezintă sursa de profit a acestui intermediar.
Brokerul este un simpl agent care acţionează pe pieţele lichide unde există un număr mare de
vânzători şi cumpărători de titluri şi deci rolul lui este să „împerecheze” ordinele de vânzare cu cele de
cumpărare fără să achiziţioneze în prealabil titlurile în cont şi nume propriu. Brokerul trebuie să găsească o
contrapartidă pentru un ordin de vânzare sau de cumpărare transmis de un client la un preţ cât mai bun. Spre
deosebire de dealer, care obţine un câştig din spread, brokerul câştigă dintr-un comision pe care-l percepe la
fiecare tranzacţie pe care o realizează.
La bursele de valori, fiind pieţe de licitaţie cu o lichiditate ridicată, majoritatea intermediarilor au
calitatea de brokeri. Prezenţa dealerilor este de asemenea necesară pentru a asigura lichiditatea pieţei în
momentele de dezechilibru dintre cererea şi oferta de titluri. Pe piaţa OTC, dealerii autorizaţi pentru această
piaţă, au calitatea de formatori de piaţă, adică sunt cei care propun un preţ pentru titlurile tranzacţionate pe
această piaţă (mai exact, o cotaţie bid şi o cotaţie ask). Deci, doar dealerii autorizaţi pot afişa şi actualiza
cotaţii în sistemul electronic creat şi întreţinut de o societate de suport tehnologic. Brokerii cât şi ceilalţi
dealeri, care nu au calitatea de formatori de piaţă în cadrul sistemului electronic, nu pot afişa cotaţii, dar pot
avea acces la cele afişate. Aceştia din urmă, dacă doresc să realizeze o tranzacţie, vor contacta un formator de
piaţă care propune cel mai avantajos preţ (cea mai mică cotaţie ask sau cea mai mare cotaţie bid).
În continuare, vom prez enta elementele specifice fiecărei componente a pietei secundare.
I. Piaţa de licitaţie reprezintă locul unde intermediarii financiari se întâlnesc pentru a cumpăra sau a vinde titluri
financiare, cum sunt bursele de vaori. Principalele trăsături ale unei burse de valori sunt următoarele:
 întrucât sunt pieţe reglementate trebuie îndeplinite o serie de cerinţe obligatorii de către firmele care vor să
fie listate;
 scopul unei pieţe reglementate este de a asigura transparenţă în derularea tranzacţiilor bursiere astfel încât să
nu fie folosite informaţii privilegiate de către un anumit grup de investitori. Deci toţi investitorii deţin
aceleaşi informaţii referitoare la emitenţii titlurilor.
 altă caracteristică se referă la lichiditatea pieţei ceea ce presupune ca titlurile financiare să fie tranzacţionate
cu o frecvenţă foarte ridicată.
Deci cu cât ordinele adresate de investitori îşi găsesc mai rapid o contrapartidă cu atât piaţa respectivă este
mai lichidă.
Bursele se mai numesc şi pieţe guvernate prin ordine (en. order driven) întrucât investitorii
tranzacţionează pe bază de ordine de cumpărare şi vânzare. De asemenea, în cadrul unei burse pot exista mai
mulţi formatori de piaţă. Formator de piaţă (en. market maker) este un participant care se angajează să
menţină lichiditatea pieţei pentru un instrument financiar tranzacţionat, utilizând propriul capital, prin
introducerea şi menţinerea de oferte ferme de cumpărare şi vânzare în nume propriu, precum şi să încheie
tranzacţii pe baza acestora în perioada de timp în care participantul respectiv deţine această calitate. În
Caseta 3.1 este prezentată cea mai cunoscută şi dezvoltată piaţă de tip order-driven, respectiv
NYSEEuronext.
Bursa de la New York (New York Stock Exchange - NYSE) a fost înfiinţată în 1792 şi a jucat un rol
foarte important pe pieţele de capital prin instrumentele tranzacţionate, numărul mare de tranzacţii ceea ce a
consacrat-o ca Big Board în rândul societăţii americane. Fiind una din cele mai renumite burse de valori din
lume, vom evidenţia câteva elemente specifice acestei pieţe:
 Tranzacţionarea fiecărui titlu este realizată de un specialist.
 În ring (en. trading floor) există mai puţin de zece firme de tip specialist, ce pot acţiona atât ca brokeri, cât şi
dealeri (formatori de piaţă).
 Brokerii ce tranzacţionează titluri în numele clienţilor săi transmit ordinele firmei specialist în ringul bursei.
 Rolul principal al firmelor-specialist îl reprezintă asigurarea unei pieţe continue şi o disciplină a pieţei, prin
cumpărarea şi vânzarea de titluri financiare.
II Piaţa de negociere se caracterizează prin faptul că nu există un loc de realizare a tranzacţiilor şi există
cerinţe mai puţin restrictive decât cele de pe pieţele reglementate. În SUA, cea mai renumită piaţă de
negociere este Nasdaq (National Association of Security Dealers Automated Quotations) care a apărut în
1971 (vezi Caseta1.1.). În România a fost înfiinţată piaţa RASDAQ (Romanian Association of Securities
Dealers Automated Quotations) după modelul pieţei americane, pentru a se implementa programul de
privatizare în masă a companiilor româneşti.
Pieţele de negociere se mai numesc pieţe guvernate prin preţ (en. quote driven), în care:
 există formatori de piaţă (market makeri), respectiv dealerii ce afişează preţurile la care sunt dispuşi să
cumpere sau să vândă un titlu;
 dealerii şi brokerii iau legătura prin intermediul unei reţele computerizate. De exemplu, un broker ce
reprezintă un client examinează preţurile prin intermediul unei reţele computerizate, alege dealerul cu cel
mai bun preţ şi astfel se realizează tranzacţia;
 deşi brokerul “caută” cotaţiile cele mai bune pentru clienţi, tranzacţia efectivă presupune negocierea directă
(la telefon) între acesta şi dealer.
NASDAQ este cea mai mare piaţă OTC din lume, formată din aproximativ 3200 de firme în care se
tranzacţionează acţiuni, obligaţiuni, opţiuni, fonduri mutuale ş.a. Piaţa NASDAQ este segmentată astfel:
1. National Market System, unde cerinţele de listare sunt mai restrictive decât pe celelalte segmente, deci, piaţa
este mai lichidă;
2. Nasdaq SmallCap Market, segment de piaţă ce se adresează firmelor mici;
3. Pink OTC Market, unde se tranzacţionează cele mai mici companii (vezi www.pinksheets.com).
Spre deosebire de NYSE, NASDAQ nu utilizează firme-specialist, deci nu există un ring de
tranzacţionare, tranzacţiile realizându-se electronic.
În cadrul Nasdaq sunt trei tipuri de participanţi: formatorii de piaţă; firmele de brokeraj, ce nu pot
acţiona pe cont propriu, ci doar în numele clienţilor şi investitorii care primesc informaţii despre cotaţii (en.
inside quotes), respectiv cel mai mare preţ la cumpărare şi cel mai mic preţ la vânzare.
Intre cele doua elemente de piaţa exista o strânsa legătura, si mai mult decât atât ele se influenţează
reciproc. Piaţa secundara nu poate exista fara piaţa primara, deoarece piaţa primara oferă pieţei secundare
produsele pe care urmează sa le tranzacţioneze. In sens invers piaţa secundara oferă pieţei primare informaţii
despre vandabilitatea produselor emise si preţul la care acestea pot fi atrase, precum si informaţii cu privire la
nivelul de absorbtie si de remisie al unei acţiuni.
4. Structura actuala a pietei de capital din Romania
Principalele institutii ale pietei de capital din Romania sunt:

a. Bursa de Valori Bucuresti
b. Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu
c. Autoritatea de supraveghere Financiara (A.S.F.).
d. Depozitarul central
e. Fondul de Compensare a Investitorilor
Bursa de Valori Bucuresti
Bursa de Valori Bucuresti a fost infiintata la 21 aprilie 1995 prin Decizia C.N.V.M., ca institutie publica
investita cu personalitate juridica ce isi desfasoara activitatea pe principiul autofinantarii. Inaugurarea
oficiala a BVB a avut loc la 23 iunie 1995, in incinta Bancii Nationale a Romaniei, unde isi are si in prezent
sediul. Prima sedinta de tranzactionare a avut loc la data de 20 noiembrie 1995, sedinta in care 25 societati de
valori mobiliare, membre ale Asociatiei Bursei, au putut licita actiunile a 6 societati comerciale inscrise la
cota bursei de valori.
a) Ca organisme consultative – comitete si comisii care au scopul de a sista si consulta conducerea bursei.
Acestea sunt:
 ▪ Comisia de Etica si Conduita, care are ca principale atributii constatarea savarsirii faptelor care contravin
regimului juridic bursier, investigarea imprejurarilor in care s-au savarsit acestea, precum si formularea
propunerilor de sanctionare a persoanelor vinovate;
 ▪ Comisia de Inscriere la Cota Bursei, care hotaraste asupra inscrierii, promovarii, suspendarii sau
retrogradarii valorilor mobiliare de la cota Bursei de Valori Bucuresti;
 ▪ Camera Arbitrala, solutioneaza diferendele dintre membrii Asociatiei Bursei, dintre acestia si agentii lor
de valori mobiliare, precum si dintre clienti si membrii Asociatiei Bursei.
Operatiunile curente sunt asigurate de personalul bursei care este organizat in urmatoarea structura:
 Directia Membri si Emitenti cu doua servicii:
 Serviciul Membri
 Serviciul Emitenti
 Directia Operatiuni Bursiere si Informatica cu patru servicii:
 Serviciul Tranzactionare si supraveghere a Pietei
 Serviciul de Registru
 Serviciul de Compensare si Control al Decontarii
 Serviciul informatica
 Directia Relatii cu Publicul si Cercetare-Dezvoltare
 Directia Juridica
 Directia Economica
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost reînfiinţată în anul 1995 şi este o piaţă de licitaţie. Principalele
secţiuni de piaţă ale BVB sunt:
 piaţa cash (la vedere) în care se realizează tranzacţii cu instrumentele primare de tip acţiuni, obligaţiuni,
drepturi de subscriere şi de alocare;
 piaţa la termen în care se realizează tranzacţii cu instrumente derivate de tip futures pe indicele BET, BET-FI,
cursul EUR/RON, acţiuni (SIF1, SIF2, SIF3, SIF4, SIF5, TGN, TEL, TLV etc.) ş.a.
În anul 2006, odată cu fuziunea BVB-RASDAQ, piaţa RASDAQ anunţa renunţarea la platforma de
tranzactionare PORTAL, toate societăţile tranzacţionabile fiind translatate pe sistemul de tranzactionare al
Bursei de Valori, ARENA. Secţiunile de piaţă pe RASDAQ sunt: piaţă de licitaţie şi piaţă de negociere. Spre
exemplu, la sfârşitul anului 2006, din cele k2420 societăţi listate, 132 se tranzacţionau pe piaţa de licitaţie,
1.487 pe piaţa de negociere, în timp ce restul de 801 societăţi listate nu erau translatate pe platforma
ARENA, având alte motive de suspendare.
Criza financiară internaţională din 2008 a afectat puternic pieţele de capital internaţionale, dar şi piaţa
de capital românească (vezi Figura 1.4), indicând o corelare puternică cu acestea. Un fragment din Raportul
anual pe 2008 al Bursei de Valori Bucureşti relevă următoarele:
„Pe fondul unei lichidităţi a pieţei bursiere locale incomparabil mai redus decât în cazul marilor
burse din SUA, Europa sau Asia, fenomenul de contagiune în care s-au transformat de la un moment dat
corelaţiile dintre indicii BVB şi cei ai pieţelor bursiere internaţionale a cauzat un grad extrem de ridicat al
volatilităţii generale a pieţei reglementate administrată de către BVB. Această situaţie a făcut posibilă ca
pentru unele dintre cele mai importante titluri de la BVB, în câteva şedinţe de tranzacţionare din ultimele
luni ale anului 2008, să nu mai fie afişate ordine de cumpărare, iar cotaţiile pentru marea majoritate a
titlurilor să arate scăderi de aproximativ 15% faţă de preţul de referinţă stabilit în ziua precedentă. De
aceea, în premieră pentru istoria de peste un deceniu a BVB, în data de 8 octombrie 2008 a fost necesară
suspendarea şedinţei de tranzacţionare, ca urmare a volatilităţii excesiv de ridicate. Existenţa unui tunel mai
îngust (+/ -15%) de evoluţie a preţurilor zilnice decât cel practicat de alte pieţe bursiere nu a putut evita ca
pierderile înregistrate în acest an la nivelul indicilor BVB, comparativ cu cele înregistrate de indicii
principalelor pieţe bursiere europene, să fie printre cele mai ridicate. Astfel, la finalul anului 2008, indicele
BET a fost calculat pentru 2.901 puncte, cu -70% sub valoarea de start a lunii ianuarie. De altfel, ilustrativ
pentru trendul general al cotaţiilor este şi faptul că valorile maxime din 2008 pentru toţi indicii bursieri au
fost atinse în primele şedinte de tranzacţionare ale anului.”
Trendul descendent al pieţei de capital din România în 2008 a fost confirmat şi de reducerea
capitalizării bursiere, respectiv a volumului de acţiuni tranzacţionate. În Figura 1.3. şi Figura 1.4. este
prezentată evoluţia acestor indicatori în ultimii trei ani disponibili (datele pentru 2009 încă nu au fost
raportate). Se remarcă faptul că atât volumul, cât şi valoarea capitalizării bursiere a scăzut comparativ cu anii
2007 şi 2006 pe piaţa reglementată BVB, şi doar faţă de 2007 pe piaţa Rasdaq.
De asemenea, viteza de rotaţia a acţiunilor ilustrată în Figura 3.3 a scăzut dramatic în anul 2008, la
sub 8%, un nivel foarte redus comparativ cu celelalte pieţe, o cauză care a dus la această situaţie fiind
reprezentată de nivelul foarte mic al „free float-ului” pe care îl au unii din cei mai importanţi emitenţi listaţi
la BVB.
În cadrul BVB există o piaţă principală şi mai multe pieţe auxiliare, după cum urmează:
 Regular este o piaţă principală de tip order-driven, în care tranzacţionarea se realizează pe blocuri de acţiuni,
formate în prezent din 500 de acţiuni. În cadrul pieţei regular variaţia maximă a preţului este +/-15% faţă de
preţul de referinţă a şedinţei anterioare.
 Odd-lot este o piaţă auxiliară de tip order-driven, în care se tranzacţionează acţiuni într-o cantitate mai mică
decât un bloc de tranzacţionare (cel puţin o acţiune). În cadrul acestei secţiuni de piaţă, variaţia maximă a
preţului poate fi +/- 25%.
 Deal este o piaţă auxiliară de negociere, unde se tranzacţionează titluri pe blocuri de 500 acţiuni, iar valoarea
minimă admisă a unui ordin este de 700.000 de RON. În cadrul acestei pieţei, variaţia maximă a preţului este
de +/- 15%, ca şi în cazul pieţei regular.
 Buy-in este o piaţă auxiliară, în care se realizează tranzacţii de cumpărare specială/impusă în scopul de a
corecta unele erori. Spre exemplu, în situaţia în care vânzătorul nu livrează la timp tilurile cumpărătorului,
bursa le va achiziţiona ea prin casa de compensare, urmând ca ulterior să le recupereze de la vânzător în
schimbul unor sume de penalizare.
 Sell-out este opiaţă auxiliară, în care se realizează tranzacţii de vânzare specială/impusă în scopul de a
corecta unele erori. Spre exemplu, dacă cumpărătorul nu a efectuat la timp plata tilurilor, acesta va fi obligat
să-şi lichideze poziţia prin vânzarea unei părţi din titluri.
În cadrul fiecăreia dintre cele cinci secţiuni de piaţă menţionate, există mai multe stări ale pieţei. În cazul
pieţei principale, potrivit codului bursier sunt următoarele stări:
 Pre-deschidere. Se introduc, modifică, retrag, suspendă sau se reiau ordine în sistem, fără a se încheia
tranzacţii;
 Deschidere. Se calculează pe baza algoritmului de deschidere preţul şi cantitatea (volumul) de deschidere;
 Deschisă. Este permisă introducerea, modificarea, retragerea, suspendarea sau reluarea la tranzacţionare a
ordinelor;
 Pre-închisă. Se introduc, se modifică, se retrag, se suspendă sau se reiau ordine în sistem, fără a se încheia
tranzacţii;
 Închidere. Se calculează pe baza algoritmului de fixing preţul şi cantitatea (volumul) de închidere;
 Închisă. Nu se mai introduc ordine, dar pot fi accesate rapoartele sistemului referitoare la ordine, cotaţii
informative, cotaţii ferme, deal-uri, tranzacţii şi statistici.
Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu
SIBEX a fost înfiinţată în anul 1994, având drept activitate tranzacţii cu mărfuri pe piaţa spot. Un rol
important în formarea bursei îl are traderul român Thomas Curtean, care devine preşedintele onoforic al
Bursei în 1996. Experienţa sa de trader la Chicago Board of Trade şi Chicago Mercantile Exchange
contribuie la elaborarea unei baze de date proprii a bursei române. Astfel, în 1997 SIBEX devine prima bursă
de instrumente financiare derivate din România. În prezent, în cadrul Bursei de la Sibiu sunt tranzacţionate
contracte futures pe acţiuni, pe valute, aur, pe certificate de emisii de gaze cu efecte de seră, pe indicele Dow
Jones Industrial Average, opţiuni pe contractele futures menţionate anterior, contracte financiare pentru
diferenţă ş.a.
Autoritatea de supraveghere Financiara (A.S.F.).
Obiectivele principale ale acestei autorităţi de regementare sunt:

 stabilirea şi menţinerea cadrului necesar dezvoltării pieţelor reglementate;
 promovarea încrederii în pieţele reglementate şi în investiţiile în instrumentele financiare;
 asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase;
 promovarea funcţionării corecte şi transparente a pieţelor reglementate;
 prevenirea manipulării pieţei şi a fraudei şi asigurarea integrităţii pieţelor reglementate;
 prevenirea riscului sistemic pe pieţele reglementate;
 prevenirea afectării egalităţii de informare şi tratament al investitorilor sau al intereselor acestora.
Depozitarul central
O altă instituţie importantă este depozitarul central ce are drept obiectiv buna desfăşurare a
tranzacţiilor pe piaţa la vedere. De aceea, principalele sale activităţi sunt:
- Finalizarea procesului de tranzacţionare (posttranzacţionare), ce presupune operaţiuni de
compensare, decontare, custodie, registru şi depozitare.
- Asigurarea suportului logistic pentru evidenţa, păstrarea şi transferul în siguranţă al instrumentelor
financiare, inclusiv a celor rezultate din Programul de Privatizare în Depozitarul Central este o institutie
fundamentala a pietei de capital din Romania, care asigura compensarea si decontarea tranzactiilor cu
instrumente financiare, precum si evidenta registrelor societatilor emitente.
Depozitarul Central este o societate pe actiuni, membra a grupului Bursa de Valori Bucuresti.
Strategia Depozitarului Central
Depozitarii centrali sunt fundamentul unei piete a instrumentelor financiare sigure, eficiente si
integrate, increderea investitorilor in piata de capital fiind determinata de increderea in depozitarul central.
Misiunea
Misiunea Depozitarului Central o reprezinta furnizarea de servicii sigure pentru toti utilizatorii,
armonizate cu practicile europene, la standarde ridicate, cu riscuri minime si costuri scazute, prin:
Stabilitate: servicii sigure si eficiente care sa faciliteze accesul la piata de capital din Romania atat
investitorilor autohtoni, cat si celor internationali;
Impartialitate: garantia unui tratament egal si a unei competitii corecte intre toti participantii;
Fondul de Compensare a Investitorilor
Fondul a fost infiintat in iunie 2005, avand ca scop compensarea investitorilor, in situatia incapacitatii
membrilor Fondului de a returna fondurile banesti si/sau instrumentele financiare datorate sau apartinand
investitorilor, care au fost detinute in numele acestora, cu ocazia prestarii de servicii de investitii financiare
sau de administrare a portofoliilor individuale de investitii.
Misiune: Administrarea unei scheme de compensare solide care sa contribuie la cresterea increderii si
a participarii investitorilor pe piata de capital din Romania
Valori: Responsabilitatea fata de investitori si protejarea intereselor acestora
Cooperarea stransa cu membrii Fondului, autoritatea de reglementare si institutiile financiare.
Confidentialitatea informatiilor primite de la membrii Fondului.
SOCIETATEA este autorizata in calitate de casa de compensare si contraparte centrala pentru
instrumente financiare derivate si asigura investitorilor, intermediarilor si tuturor participantilor de pe pietele
reglementate de instrumente financiare, sistemele alternative de tranzactionare si platformele de
tranzactionare conectate la aceasta prin sisteme informatice, mecanisme si reguli adecvate pentru realizarea
operatiunilor de cliring, compensare-decontare, si garantare a tranzactiilor cu instrumente financiare derivate.
Obiectul de activitate al SOCIETATII cuprinde: desfasurarea, in calitate de casa de compensare si contraparte
centrala pentru instrumente financiare derivate, a urmatoarelor activitati principale:
a) calcularea pozitiilor nete ale membrilor compensatori, ale unei posibile contraparti centrale si/sau ale unui
posibil agent de decontare, in conformitate cu prevederile legale;
b) asigurarea evidentei instrumentelor financiare derivate tranzactionate pe pietele reglementate si/sau in cadrul
sistemelor alternative de tranzactionare, conform contractelor incheiate cu operatorii acestora;
c) operatiuni de inregistrare, garantare, compensare si decontare a tranzactiilor cu instrumente financiare
derivate, precum si orice alte operatiuni in legatura cu acestea;
d) reevaluarea pozitiilor deschise si retinerea sumelor aferente acestora in contul in marja.
Fondul de compensare a investitorilor joacă un rol important pe piaţa de capital similar fondului de
garantare a depozitelor bancare. Astfel, în cazul falimentului unei societăţi de servicii de investiţii financiare,
plafonul maxim de garantare, începând cu 1 ianuarie 2010, este echivalentul în lei a 11.000 euro per
investitor individual. Acest plafon trebuie să atingă nivelul de 20.000 euro până în anul 2012.
5. Plasamentele economiilor pe pietele financiare
Plasamentele economiilor entitatilor economice si ale persoanelor fizice pe pietele financiare se

realizeaza in principal datorita unui plus de rentabilitate oferita acestora de catre piata . Astfel , investitorii
sunt cei care renunta la un plus de lichiditate pentru a realiza un plasament intr-un activ financiar , asteptand
in viitor un plus de rentabilitate .
In economie fondurile pot fi atrase de la agentii economici sau persoane fizice , de catre banci sau
alte institutii financiare , care apoi le vor utiliza pentru realizarea de investitii in nume propriu , imbracand
forma unei finantari indirecte , sau prin emisiunea de titluri pe pietele financiare interne sau din alte tari , ca
modalitate de finantare directa .
Investitorii care participa pe pietele financiare pot fi clasificati in doua categorii :
 investitori institutionali ;
 investitori individuali .
Investitorii institutionali sunt societatile sau institutiile financiare care realizeaza tranzactii importante
si care, prin activitatea lor investitionala , pot influenta evolutia cursului unor actiuni .
Investitorii individuali sunt persoane fizice care realizeaza plasamente mici , in mod individual
neavand influienta asupra cursurilor si doar in mod global putand influenta cererea si oferta de capital si care
sunt supusi influentei unor riscuri directe sau indirecte dupa cum urmeaza:
1. riscul optimal al investirii este un risc specific care apare in momentul realizarii efective a investitiei ;
2. riscul afacerii apare datorita produselor ce exista pe piata la un moment dat sub forma instrumentelor
financiare si a posibilei evolutii nefavorabile ale acestora pentru investitori ;
3. riscul lichiditatii apare in situatia in care nu mai este posibila transformarea rapida si fara pierderi a titlurilor
financiare in numerar la un curs avantajos ;
4. riscul creditului este un risc specific pietei obligatiunilor si rezida din imposibilitatea de a respecta
angajamentul de rascumparare sau cel de plata al dobanzii la termenele stabilite ;
5. riscul schimbarii cadrului legislativ este un risc caracteristic tarilor aflate in tranzitie care vizeaza
modificarea legislatiei in general si a celei financiare in special .
Plasamentele economiilor pe pietele de capital nu sunt operatiuni facile , in acest sens trebuind sa
existe o analiza financiara anterioara a posibilitatilor de investire si asumarea unor riscuri caracteristice .
Este elocventa in acest sens parerea lui J.M. Keynes care , vorbind despre pietele de capital , avea sa
spuna : “ Nimic nu este mai periculos decat o politica rationala de investitii , intr-o lume irationala “ .
Norman G. Forback mentiona in lucrarea Stock market logic ca pentru a obtine profit la Wall Street
trebuie :
- sa previzionezi evolutia pietei ;
- sa selectezi actiunile cele mai bune care determina mediul favorabil pietei ;
- sa construiesti un portofoliu eficient ;
- sa stabilesti masuri de evaluare a performantelor portofoliului creat .
Plasamentele economiilor pe pietele financiare au ca efect :
- obtinerea de fonduri pentru investitii in active pe termen lung ;
- eficienta, competitivitatea si solvabilitatea sectorului financiar ;
- mobilizarea economiilor financiare ;
- eficienta de alocare a investitiilor ;
- solvabilitatea sectorului societatilor comerciale ;
- accesul societatilor la finantarea prin actiuni .
Apare astfel ca fiind evident faptul ca piata financiara contribuie la eficientizarea plasamentelor
efectuate de firme si de asemenea le ofera acestora noi oportunitati de realizare a finantarii activitatii proprii ,
imbunatatindu-le eficienta financiara , ajutand la diminuarea costurilor finantarii si dispersia riscului .
6. ACTIUNILE
Acţiunea este o hârtie de valoare, valoare care înseamnă o parte din capitalul social al societatii pe
acţiuni emitente. Acţiunile intra in posesia unor persoane denumite acţionari si desemnează raportul juridic
dintre acţionar si societate, respectiv drepturile si obligaţiile acţionarului fata de societate.
Astfel, acţionarul are dreptul de a participa la A.G.A., dreptul de a fi informat asupra desfasurarii
activităţii societatii, dreptul de vot, dreptul la dividende si nu in ultimul rând dreptul asupra parţii cuvenite
din lichidarea societatii, iar principala sa obligaţie este aceea de a efectua plata vărsămintelor datorate.
Deci, avem următoarele tipuri de acţiuni:
a) acţiuni nominative, adică acele acţiuni care sunt personalizate prin menţionarea numelui posesorului lor;
ele au o circulaţie restrictiva in sensul ca nu pot fi înstrăinate decât prin transcrierea tranzacţiei in registrul
societatii emitente;
b) acţiuni la purtător, au circulaţie libera, posesorul lor beneficiind de toate drepturile si obligaţiile care
decurg din deţinerea lor;
c) acţiuni ordinare , acestea conferă dreptul proprietarului lor de incasa dividendele anuale, a căror mărime
este direct proporţionala cu raportul dintre valoarea acţiunilor si profitul pe anul expirat, care este repartizat
acţionarilor;
d) acţiuni privilegiate a căror posesie da dreptul acţionarilor la un dividend fix, indiferent de mărimea
profitului realizat de societate;
e) acţiuni preferenţiale , sunt acţiuni care nu dau acţionarului dreptul la vot in Adunarea Generala, dar care
au prioritate la încasarea unor dividende prestabile fie in valoare absoluta, fie in valoare relativa.
Acţiunile preferenţiale pot fi:
- cumulative – ale căror dividende neplătite din cauza ineficientei societatii se cumulează. Ele se plătesc
înaintea oricăror altor dividende destinate acţiunilor comune, in momentul distribuţiei profitului;
- noncumulative – ale căror dividende neplătite din cauza rezultatelor economice nu se pot acumula in
favoarea acţionarului;
- participante – pe langa dividendul prestabilit la emisiune, acestea mai primesc un anumit procent din
dividendul destinat acţiunilor comune. Acest tip de acţiuni cuprinde doua categorii de dividende: un dividend
prestabilit printr-o clauza si un dividend de participare a cărei mărime reala se stabileşte odată cu calcularea
dividendului acţiunilor comune;
- nonparticipante – care primesc un dividend fix prestabilit la emisiune;
- cu dividendul variabil – ale căror dividende exprimate sub forma procentuala se ajustează in funcţie de
variaţiile dobânzii la zi;
- prioritare – a căror plata se efectuează înaintea tuturor acţiunilor preferenţiale si se mai numesc acţiuni
senioare;
- convertibile – la cererea detinatorului se pot transforma in acţiuni comune;
- revocabile – pentru care emitentul isi rezerva dreptul de a le răscumpăra de pe piaţa la un preţ prestabilit.
Acţiunile de trezorerie reprezintă acţiuni proprii dobândite de către societate, caracterizate prin
aceea ca nu sunt purtătoare de dividende iar dreptul de vot este suspendat pe perioada in care acestea se afla
in patrimoniul societatii.
Dobândirea acţiunilor proprii de către societate se face prin îndeplinirea cumulativa a următoarelor
condiţii:
- dobândirea sa se facă in baza unei Hotărâri a Adunării Generale Extraordinare;
- valoarea acţiunilor proprii dobândite de societate inclusiv a celor aflate in portofoliul sau sa nu depaseasca
10% din capitalul social subscris;
- capitalul social subscris sa fie integral vărsat si acţiunile ce urmează sa fie dobândite de către societate sa
fie integral eliberate;
- plata acţiunilor sa se facă numai din beneficiile distribuibile si din resursele disponibile ale societatii, cu
excepţia rezervelor legale.
Circulaţia acţiunilor prin vânzare – cumpărare pe o piaţa specifica se face liber prin mecanismul
cererii si ofertei, formându-se un preţ numit curs, care poate fi diferit de preţul nominal înscris pe acţiuni.
Variaţiile cursului sunt determinate de rezultatele economico – financiare ale societatii emitente, de
climatul economic conjuctural, de raportul dintre cererea si oferta de acţiuni, etc.
7. OBLIGATIUNILE
Obligaţiunea e titlu de credit cu venit fix care îndeplineşte funcţia de mobilizare de capitaluri pe
termen lung pentru sprijinirea realizării unor obiective precizate ale statului sau ale unor particulari; el este
deci un împrumut, purtător al unor dobânzi plătibile periodic, realizat prin intermediul unor hârtii de valoare
in favoarea statului sau al unei societati care se obliga la o prestaţie oarecare, de obicei in bani, la un termen
specificat.
Împrumutul se poate realiza in moneda naţionala, caz in care este vorba despre un împrumut intern,
sau intr-o moneda străina, caz in care este vorba despre un împrumut extern.
Cel care cumpara obligaţiunile este tocmai beneficiarul prestaţiei si joaca rolul de creditor.
Obligaţiunile clasice sau ordinare sunt de doua feluri:
- obligaţiuni nominale, in cazul in care creditorul este menţionat in cuprinsul titlului;
- obligaţiuni la purtător, in cazul in care detinatorul lor este nespecificat, cu condiţia ca in textul
obligaţiunilor de acest fel sa se precizeze ca detinatorul lor are dreptul la prestaţia stabilita.
Emitenţii de obligaţiuni pot fi:
1. societatea comerciale pe acţiuni;
2. statul sau organele administraţiei publice centrale si locale.
Clasificarea obligaţiunilor:
- După modul de identificare a proprietarului, obligaţiunile pot fi:
a) la purtător, caz in care obligaţiunea aparţine posesorului;
b) nominative, deoarece au numele proprietarului înscris pe certificat sau in cont.
- După forma de emisiune:
a) materializate, sunt emise in forma materiala, pe suport de hârtie;
b) dematerializate, emise prin înscriere in cont, pe suport magnetic.
- După tipul de venit pe care îl sugerează, obligaţiunile emise de organele administraţiei publice centrale si
locale pot fi:
a) obligaţiuni cu dobânda – sunt emise la o valoare nominala, valoare care se returnează, de regula
la scadenta, plus o dobânda care se distribuie conform unui program de distribuire;
b) obligaţiuni cu cupon zero sau obligaţiuni cu reducere (discount) – sunt emise la un preţ de
emisiune mai mic decât valoarea nominala care este plătita la scadenta; nu se plăteşte dobânda iar câştigul
consta in diferenţa dintre preţul de cumpărare dat de investitor si preţul de răscumpărare la scadenta.
Caracteristicile esenţiale ale unei obligaţiuni clasice sunt:
- Valoarea nominala – reprezintă valoarea titlului obligatar, suma ce va fi rambursata de către societate, la
scadenta împrumutului detinatorului de obligaţiuni.
Pe baza valorii nominale si a ratei dobânzii din contractul de emisiune se calculează dobânda anuala
sau cuponul ce recompensează detinatorul obligaţiunii, care constituie venitul anual adus de titlu.
Venitul anual (Va) este :
Va = Vn x D , unde : Va = venitul anual (valoarea dobânzii anuale ) adus de cupon; Vn = valoarea
nominala; D = rata dobânzii din contractul de emisiune
- Preţul de emisiune (Pe) reprezintă preţul de vânzare al obligaţiunilor la momentul emisiunii. Aceasta
valoare poate fi egala cu valoarea nominala sau mai mica decât valoarea nominala (obligaţiuni cu cupon zero
sau cu discount).
- Valoarea de piaţa reprezintă valoarea la care obligaţiunea este tranzacţionata curent pe o piaţa organizata.
Valoarea de piaţa e reglata automat prin preturile oferite atât la vânzare cat si la cumpărare de profesioniştii
pieţei.
In condiţiile unei valori mobiliare cu venit fix, aceştia folosesc diverse modele de evaluare pentru a
calcula randamentul, astfel ca preţul pieţei se ajustează corespunzător acestor calcule care iau in considerare
dobânda acumulata, perioada de timp rămasa pana la scadenta sau pana la următoarea data de plata a
dobânzii.
Emitentul va oferi spre vânzare obligaţiunile la un preţ uniform (acelaşi preţ pentru toate
obligaţiunile). Odată epuizata emisiunea, respectiv când toate obligaţiunile au fost achiziţionate (închiderea
ofertei), investitorii pot păstra obligaţiunile pana la scadenta sau le pot vinde altor persoane.
Daca societatea este deschisa, ea va trebui sa-si înscrie emisiunea pe o piaţa de tranzacţionare (in
cazul nostru BVB sau RASDAQ). Tranzacţiile pe piaţa secundara au loc la un preţ care se situează deasupra
sau sub preţul de emisiune. Cu alte cuvinte, primul investitor poate vinde obligaţiunea cu profit sau cu
pierdere.
Sunt trei factori principali care determina revanzarea obligaţiunilor pe piaţa secundara:
- modificările ratei dobânzii pe piaţa bancara;
- modificările legate de calitatea creditului obligatar ( rata dobânzii, deprecierea sau aprecierea garanţiilor
care stau in spatele obligaţiunilor, performantele societatii, etc.);
- cererea si oferta respectivelor obligaţiuni.
Investitorii trebuie sa fie foarte atenţi când cumpara sau vând obligaţiuni de pe piaţa secundara
deoarece obligaţiunile cunosc mai multe tipuri de randament. Cele mai utilizate sunt următoarele trei : a)
randamentul cuponului – exprimat in procente, este randamentul sau dobânda plătita de emitentul
obligaţiunii de la emisiune pana la scadenta; acest randament nu se schimba niciodată si este anunţat de
emitent la momentul emisiunii;
b) randamentul curent – este exprimat procentual si ia in considerare schimbările in valoarea de piaţa a
obligaţiunii;este egal cu valoarea cuponului de dobânda raportat la valoarea de piaţa a obligaţiunii;
c) randamentul pana la scadenta – daca obligaţiunea este cumpărata la un moment dat de pe piaţa
secundara la un preţ care este mai mic sau mai mare decât valoarea nominala si daca investitorul tine
obligaţiunea pana la scadenta, atunci el va înregistra un profit / pierdere in plus fata de dobânda obţinuta,
calculat ca diferenţa dintre preţul de achiziţie si valoarea nominala.
Astfel , randamentul la scadenta se va calcula după următoarea formula: Valoarea cuponului de
dobânda plus / minus câştigul / pierderea din valoarea de cumpărare fata de valoarea nominala pe care o va
incasa la scadenta raportata la perioada de timp rămasa pana la scadenta, toate acestea raportate la media
aritmetica dintre preţul de cumpărare si valoarea nominala.
Obligaţiunile au o durata de viata limitata. Astfel, drepturile si obligaţiile aferente unei obligaţiuni
iau naştere in momentul emisiunii si se sting la scadenta.
Societăţile comerciale emit obligaţiuni dintr-o multitudine de motive:
- emisiunea de obligaţiuni aduce societatii fonduri fara sa crească numărul de acţionari, respectiv gradul de
dispersare a acţiunilor.
- prin emisiunea de obligaţiuni societăţile pot adesea împrumuta bani la o rata a dobânzii mai mica decât rata
creditului bancar. Printr-o emisiunea directa (adresata direct publicului investitor) societatea elimina o veriga
intermediara, creditul fiind mai eficient si mai ieftin;
- prin emisiunea de obligaţiuni societatea poate împrumuta la o rata a dobânzii fixa pentru un termen mai
lung decât cel oferit de băncile comerciale. Adesea, băncile nu acorda împrumuturi cu o rata a dobânzii fixa
pe o perioada mai lunga de 5 ani, deoarece se tem ca vor înregistra pierderi daca costurile se ridica la o suma
mai mare decât împrumuturile pe termen lung. Multe societati doresc sa împrumute bani pe o perioada mai
mare de timp, de aceea optează pentru emisiunea de obligaţiuni.
- piaţa obligaţiunilor oferă o alternativa eficienta de a împrumuta bani si din considerentul ca nu trebuie
negociat fiecare contract de împrumut.
- detinatorii de obligaţiuni nu se implica in activitatea de conducere a societatii.
Dezavantajele pe care o societate comerciala le poate avea când emite obligaţiuni sunt acelea ca
trebuie sa plătească periodic dobânda (este aşadar nevoie de o planificare a cash flow-ului) si sa ramburseze
împrumutul la scadenta – trebuie foarte bine calculat randamentul investiţiei care trebuie sa acopere toate
platile viitoare.
Daca rata dobânzii de piaţa este ridicata atunci trebuie sa ofere o dobânda competitiva ceea ce
conduce la un cost al resurselor atrase destul de mare.
Raţiunile pentru care investitorii investesc in obligaţiuni sunt cele legate de risc ( investiţia in
obligaţiuni este mai puţin riscanta decât cea in acţiuni ) si de asigurare a unui venit regulat ( prin încasarea
cuponului de dobânda).
Si obligaţiunile au un preţ numit curs, care depinde de rata dobânzii.
Titlurile de credit (en. debt instruments) includ titluri emise de stat, obligaţiuni municipale,
obligaţiuni corporative, obligaţiuni internaţionale. În general, obligaţiunile conferă un drept de creanţă
deţinătorului său, permiţând finanţarea emitentului, ce se angajează să efectueze plăţi periodice sub forma
unor cupoane şi să le răscumpere la maturitatea lor.
Titlurile de stat pot fi: bilete de trezorerie (en. Treasury-bills sau T-bills) emise pe perioade de până la
un an (necesităţi curente), bonuri de tezaur (en. Treasury notes ) emise între 1-10 ani şi obligaţiuni pe termen
lung (en. Treasurybonds) emise între 10-30 ani (necesităţi pe termen mediu şi lung). Remarcăm faptul că
biletele de trezorerie sunt emise pe un termen mai mic de un an, de aceea acestea sunt asimilate
instrumentelor de piaţă monetară. Caracteristica esenţială a titlurilor de stat este riscul scăzut datorită
garanţiei guvernului ce le însoţeşte.
Obligaţiunile municipale (en. Municipal bonds/munis ) sunt emise de administraţiile publice locale
care necesită resurse suplimentare celor alocate prin bugetul local. Acestea la rândul lor pot fi:
 obligaţiuni a căror sursă de rambursare o constituie impozitele generale percepute de municipalitatea
emitentă (en. general obligation bonds);
 obligaţiuni ce au ca obiect finanţarea unor proiecte speciale (en. revenue bonds), cum ar fi: construirea unui
spital, drumuri, poduri etc. Sursa de rambursare provine din veniturile generate de aceste proiecte (taxă de
“trecere” a unui pod).
Obligaţiunile corporative sunt instrumente prin care firmele se împrumută direct de la investitori pe
maturităţi medii şi lungi. Riscul de credit asociat unui emitent de obligaţiuni este cuantificat prin intermediul
unui rating determinat de agenţii specializate. Standard & Poor’s, Moody’s şi FitchRatings sunt agenţiile de
rating cele mai renumite, iar ratingul reprezintă o notă pe care agenţia o acordă după analiza unor criterii
financiare şi nefinanciare a emitentului evaluat. De exemplu, un emitent clasificat AA are un risc de credit
asociat redus, de aceea, randamentul oferit de obligaţiunile AA emise este mic. În prezent, pe piaţa de capital
românească nu există nicio obligaţiune corporativă emisă.
Obligaţiunile străine sunt emise în moneda ţării în care se realizează emisiunea de către o entitate
dintr-o ţară străină. De exemplu, o firmă din Germania emite obligaţiuni denominate în USD pe teritoriul
SUA. Acestea se mai numesc şi Yankee bonds. Obligaţiunile denominate în yeni şi vândute în Japonia, emise
de către entităţi din afara Japoniei, se mai numesc Samurai bonds.
Dacă o companie emite obligaţiuni în moneda naţională pe teritoriul unei alte ţări, atunci acestea se
mai numesc euroobligaţiuni, cum ar fi, de pildă, Microsoft (companie americană) ce emitee obligaţiuni
denominate în USD (en. eurodollar bonds) în China. Aceste instrumente sunt purtătoare atât de riscul de
credit sau contrapartidă, cât şi de riscul de curs de schimb pentru potenţialii investtitori.
8. Investitorii si emitentii
Investitorii sunt acele persoane fizice sa juridice care cumpara, pe cont propriu, detin si vand valori
mobiliare fara a practica intermedierea ca fapt de comert.
Nivelul de risc si de castig pe care il au investitorii este in mare masura determinat de felul in care
actioneaza pe piaţa, de identitatea lor si de strategia lor investitionala.
Clasificarea investitorilor este urmatoarea:
1.Dupa importanta lor pe piaţa se deosebesc:
• institutii financiare si investitori institutionali – care tind sa domine cel mai mult pietele financiare: bancile
comerciale, societatile de investitii si fondurile deschise de investitii, societatile de asigurare, bancile
centrale, institutiile multinationale;
• societatile comerciale – care investesc surplusul de fonduri ce pot aparea in procesul desfasurarii activitatii.
Orice tip de societate comerciala poate efectua investitii pe piaţa de capital ca activitate financiara adiacenta
celei de baza. Astfel societatile cu raspundere limitata (SRL) au cerinte reduse de investitii pe piaţa de capital
iar societatile pe actiuni (SA) prezinta din punct de vedere investitional doua feluri de surplus: lichiditati
zilnice variabile din punct de vedere cantitativ si, din cauza naturii reduse a duratei de viata a acestui tip de
’’cash’’, cele mai multe societati isi plaseaza fondurile in conturi la vedere sau depozite pe termen scurt prin
intermediul pietei bancare. Daca totusi in strategia de dezvoltare a societatii exista o cerinta de constituire a
unor balante de lichiditati pe un termen mai lung in acest caz investitiile pe termen lung vor putea fi
concentrate catre piaţa de capital si achizitia de actiuni sau obligatiuni. Cat priveste celelalte forme de
organizare a societatilor comerciale, ele nu prea investesc pe pietele de capital sau o fac sporadic, lucru
motivat atat de lichiditatile mici cat si de lipsa de experienta in ceea ce priveste piaţa de capital;
• persoane fizice (sau’’ mici investitori’’) – care isi investesc economiile personale in cantitati reduse de
valori mobiliare pentru ca in principiu detin sume mici si au tendinta sa investeasca in sistemul bancar pentru
ca li se pare mai putin sofisticat si cu un grad mai mic de risc. Sunt situatii cand „micii investitori” se
orienteaza catre fonduri mutuale unde este mai mare riscul dar si profitul. Dupa strategia investitionala a
investitorilor, se deosebesc:
• investitori strategici – care cumpara un pachet cel putin semnificativ de actiuni ale unei societatea cu
scopul de a-l pastra o perioada mai mare de timp si cu dorinta de a se implica activ in managementul
societatii. H.G. nr. 55/1998, pentru aprobarea normelor metodologice privind privatizarea societatilor
comerciale si vanzarea de active, defineste investitorul strategic ca fiind acel cumparator ce achizitioneaza un
procent de 51% din actiunile cu drept de vot emise de societatea comerciala;
• investitorii de portofoliu sau investitorii institutionali – care cumpara actiuni ale unei societati comerciale
din considerente de performante ale companiei si compatibilitate a acestor actiuni cu celelalte active din
portofoliu. Ei pot pastra o perioada mai mare de timp acele actiuni in functie de cresterea pe care o aduc in
portofoliu sau le pot vinde atunci cand exista nevoie de lichiditati si vanzarea acelor actiuni aduce profit. In
H.G. nr. 55/1998 se defineste investitorul de portofoliu ca fiind acel cumparator ce achizitioneaza cel mult
33% din actiunile cu drept de vot emise de societatea comerciala la care statul este actionar;
• investitori speculativi- care urmaresc numai obtinerea unui profit prin vanzarea actiunilor „scump” si
cumpararea lor „ieftin” nefiind interesati de societatea in sine ci doar de evolutia cursului actiunilor
respective.
2.Dupa nationalitate, investitorii sunt:
• investitori autohtoni – sunt acei investitori, persoane fizice romane sau persoane juridice romane sau straine
inregistrate in Romania, care investesc in produse ale pieteide capital din Romania;
• investitori straini – sunt acei investitori persoane fizice straine rezidente sau persoane nerezidente in
Romania sau persoane juridice straine neinregistrate in Romania care investesc in Romania.
Cadrul legislativ se recomanda a fi diferentiat pentru cele doua categorii de investitori: protectionist
pentru autohtoni si stimulativ pentru straini.
Cei mai importanti investitori pe piaţa secundara de capital sunt institutiile financiare si investitorii
institutionali.
Bancile comerciale
Cea mai mare partea fondurilor bancare este reinvestita in procesul bancar. Reinvestirea face parte
din managementul de cative al fiecarei banci prin care se cauta asigurarea unui raport optim intre tendinta de
obtinere a unui randament ridicat de plasament si mentinerea unui anumit nivel de lichiditate necesar
lichidarii depozitelor clientilor si celorlalte solicitari de numerar. Una din caile de optimizare a acestui raport
o reprezinta investitiile pe o piaţa alternativa a pietei bancare cea mai importanta fiind piaţa valorilor
mobiliare. In functie de politica proprie de investitii, bancile isi creeaza un fond propriu care reprezinta
portofoliul da valori mobiliare. Acest fond este utilizat pe piaţa valorilor mobiliare, cu ajutorul lui obtinindu-
se profituri considerabile si prezinta avantajul dispersiei riscului investitional.
Bancile centrale
Organismele din sectorul public sunt cunoscute mai ales ca fiind solicitanti de imprumuturi prin
emisiunea de obligatiuni, deci ele sunt mai mult emitente decat cumparatoare pe pietele locale sau
multinationale. Cu toate acestea, unele banci centrale la ordinul Guvernului, fac investitii substantiale de
valori mobiliare atunci cand exista fluxuri de trezorerie pozitive.
Societatile de asigurare
Societatile de asigurare sunt societati in general cu un grad ridicat de risc si ca atare necesita o
investire eficienta, pe perioade ce presupun un timp indelungat, a sumelor ce reprezinta prime de asigurare.
Specificitatea acestui domeniu consta in faptul ca contractele de asigurare se incheie pe perioade mari de
timp 10-15 ani. Primele de asigurare sunt incasate in rate, iar nevoia de lichiditati are caracter spontan.
Aceste particularitati impun administratorilor societatilor de asigurare sa constituie un portofoliu de investitii
diversificat.
Piata de capital reprezinta o alternativa de investire foarte buna pentru aceste societati pentru ca ofera
posibilitatea obtinerii de lichiditati insemnate intr-un timp scurt si permite efectuarea de investitii pe orice
perioade si cu sume relativ mici.
Institutiile multinationale
Acestea sunt cunoscute pe piaţa de capital mai mult ca emitenţi de valori mobiliare (solicitanti de
imprumuturi), dar ele pot inregistra in anumite perioade de timp surplus de fonduri ceea ce le readuce in
pozitia de investitori ( ex.: Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare, Banca Europeana pentru
Reconstructie si Dezvoltare etc.).
Societatile de investitii si fondurile deschise de investitii
Sunt intrinsec legate de piaţa de capital aparitia lor fiind determinata de dezvoltarea pietelor de
capital. Aceasta legatura intrinseca trebuie privita sub doua aspecte: atat societatile de investitii cat si
fondurile deschise de investitii (numite si fonduri mutuale) investesc fonduri banesti, pe care le au la
dispozitie, in produse ale pietei de capital. Si fondurile mutuale concentreaza disponibilitatile banesti ale
micilor investitori, fapt ce le asigura acestora o participare activa la piaţa de capital.
Principalele reguli care asigura succesul unui program de investitii sunt: „nu puneti niciodata toate
ouale intr-un singur cos”, „nu investiti niciodata in ceva decat daca intelegeti bine cum functioneaza acest
ceva” si „nu investiti niciodata in ceva pe care nu il puteti urmari periodic”.
Investind prin intermediul fondurilor mutuale, investitorii beneficiaza de doua avantaje foarte
importante: diversificarea ( cu o suma unica de bani ei pot investi intr-un portofoliu diversificat) si
managementul profesional (asigurat de o societate de administrare).
In Romania se intalnesc doua tipuri de organisme colective de plasament: fondurile deschise de
investitii (fondurile mutuale) si societatile de investitii.
Emitentii de valori mobiliare
Dupa cum stim, piaţa secundara de capital este piaţa investitorului, fluxurile financiare fiind
directionate de la un investitor la altul, iar piaţa primara de capital este piaţa emitentilor. Emitentii nu atrag
de pe piaţa secundara resurse financiare ci castiga numai prestigiu si publicitate. Deci, emitentii de valori
mobiliare actioneaza in mod indirect pe piaţa secundara de capital.
Emitentii de valori mobiliare sunt acele persoane juridice sau organe ale administratiei publice
centrale sau locale ce fac emisiuni de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni). Emitentii de valori mobiliare pot
fi clasificati astfel:
• institutiile sau organizatiile multinationale – care sunt emitenţi activi de valori mobiliare prin lansarea de
imprumuturi pe pietele internationale de capital si pe cele locale in care reglementarile nationale permit
accesul solicitantilor de imprumuturi straini;
• Guvernul si organele administratiei publice centrale si locale – Guvernul, in cele mai multe cazuri, este
principalul generator de imprumuturi obligatare. Existenta unei piete secundare pentru imprumutul contractat
de Guvern este de o importanta majora pentru ca piaţa secundara ii ofera posibilitatea de a strange aceste
fonduri intr-un cadru organizat, in cele mai bune conditii din punct de vedere al costurilor. Conditiile de
obtinere a imprumutului guvernamental sunt de o importanta cruciala pentru bunastarea economica a tarii;
• Societatile comerciale – sunt cei mai activi emitenţi de valori mobiliare. Societatile pot emite atat actiuni
cat si obligatiuni. Cat priveste societatile comerciale mici, acestea emit foarte rar valori mobiliare deoarece
capitalul solicitat este prea mic pentru a constitui o oferta atractiva pentru investitori;
• Bancile comerciale – emit atat actiuni cat si obligatiuni pentru propriile lor necesitati ca orice societate
comerciala. Caracteristica valorilor mobiliare emise de bancile comerciale este volumul mare al valorilor
mobiliare emise si gradul de atractivitate ridicat, cunoscut fiind faptul ca actiunile bancare au un grad de risc
scazut si un grad de profitabilitate ridicat.
9. Fonduri mutuale
Fondurile mutuale sunt societati civile constituite in scop de investire a resurselor banesti ale
membrilor lor intr-un portofoliu diversificat de valori mobiliare.
Fondurile mutuale isi desfasoara activitatea prin intermediul unei societati de administrare a fondului
pentru ca fondul nu are personalitate juridica, el fiind o asociere de persoane ce pun impreuna fonduri banesti
in scopul investirii lor in active ale pietei de valori mobiliare.
Fondurile mutuale au ca obiect mobilizarea resurselor financiare atrase, prin emisiunea de titluri
( certificate de investitor, titluri de participare sau unitati de fond) de la populatie sau persoane juridice si
plasarea lor in valori mobiliare.
Profitul obtinut de pe urma investitiei este reflectat de cresterea valorica pe care o inregistreaza
titlurile de participare fata de momentul emiterii lor sau de momentul achizitionarii.
Posesorii de titluri de participare isi recupereaza banii investiti plus cresterea sau suporta scaderea
valorii titlurilor respective. Rascumpararea se face la valoarea la zi pe care o anunta societatea de
administrare, valoare determinata de rentabilitatea investitiei efectuata in valori mobiliare.
Structura de functionare a fondurilor mutuale este urmatoarea :
INVESTITORI
Titluri de participare
FOND MUTUAL
ADUNAREA GENERALA A INVESTITORILOR FONDULUI
CONSILIUL DE INCREDERE AL FONDULUI

-conducere suprema
-conducere executiva
- contract de administrare
SOCIETATE DE ADMINISTRARE
- -
administreaza
fondul
SOCIETATE DE DISTRIBUTIE SOCIETATE DE DEPOZITARE
- contract de distributie - contract de depozitare

Un fond deschis de investitii poate fi constituit de un grup de persoane fizice sau juridice sub conditia
acumularii unui minimum de capital ( in sensul de fonduri banesti si nu de capital social) initial. Astfel,
conform reglementarilor in vigoare, exista urmatoarele plafoane minime de capital initial raportat la numarul
de membrii initiali:
- pentru 2 – 5 membri un capital initial de 10.000 lei;
- peste 25 de membri un capital initial de 50.000 lei.
Caracteristica oricarui fond mutual e aceea ca pe parcursul functionarii prezinta un capital variabil
determinat de diferenta dintre numarul intrarilor de membri (cei care cumpara titluri de participare) si
numarul iesirilor de membri (acei membri care solicita societatii de depozitare ca fondul sa-si rascumpere
titlurile de participare). Acest capital se modifica practic zilnic, in functie de numarul intrarilor si retragerilor
din fond. Cea de-a doua caracteristica a unui fond mutual este oferta publica continua de titluri, care este, de
fapt, cea care permite cumpararile si rascumpararile zilnice.
Toate persoanele care decid constituirea unui astfel de fond se vor numi membri initiali. Acesti
membri initiali vor alege primul Consiliu de Incredere al Fondului astfel constituit. Toti membri ulteriori ai
Consiliului trebuie sa fie propusi de catre si din randul detinatorilor de titluri si alesi de Adunarea Generala a
Investitorilor care este formata din totalitatea detinatorilor de titluri de participare la un moment dat.
Fondul mutual prin Consiliul de Incredere si Adunarea Generala a Investitorilor are trei atributii:
intocmirea contractului de societate civila (actul constitutiv), realizarea reglementarilor interne ale fondului,
realizarea prospectului de emisiune al titlurilor de participare.
Consiliul de Incredere este cel care incheie contractul de administrare cu o societate de administrare
autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. In acest contract sunt prevazute toate conditiile de
lucru dintre cele doua organizatii (comisioanele percepute de societatea de administrare, limita maxima a
comisioanelor ce pot fi negociate cu societatea de depozitare si cea de distributie, periodicitatea raportarilor
societatii de administrare catre Consiliul de Incredere etc.).
Consiliul de Incredere propune spre aprobarea Adunarii Generale a Investitorilor „reglementarile
interne ale fondului” (cheltuieli suportate din fond, obiective de investitii, proceduri de desfasurare a
activitatii).
Prospectul de emisiune este alt document important emis la propunerea Consiliului de Incredere in
urma aprobarii Adunarii Generale a Investitorilor. Acest document reglementeaza raporturile juridice dintre
cei care doresc sa achizitioneze titluri ale fondului si fond si cuprinde informatii despre societatea de
administrare, societatea de depozitare, obiectivele financiare ale fondului, politica de investitii, riscul
fondului, procedura de emitere si rascumparare a titlurilor fondului, caracteristicile unui titlu de participare
(valoarea initiala), metoda de determinare a valorii activelor nete, comisioane si alte cheltuieli aferente
functionarii fondului etc.
Societatea de administrare este o societate comerciala pe actiuni autorizata de Comisia Nationala de
Valori Mobiliare sa desfasoare aceasta activitate de sine statatoare si independenta de orice alta activitate.
Aceasta societate administreaza activele fondului mutual si este imputernicita sa incheie contracte in numele
fondului cu societatea de depozitare si societatea de distributie.
Societatea de depozitare este o societate comerciala pe actiuni autorizata de Comisia Nationala de Valori
Mobiliare sa indeplineasca aceasta activitate. Aceasta societate primeste si pastreaza activele fondului,
prelucreaza si evidentiaza titlurile, inregistreaza si monitorizeaza activele fondului mutual.
In practica romaneasca societatile ce indeplinesc functia de depozitare pentru fondurile deschise de
investitii sunt bancile comerciale.
Contractul de depozitare este documentul care reglementeaza relatiile dintre societatea de depozitare
si societatea de administrare, modul in care se desfasoara activitatea si comisioanele percepute.
Societatile de distributie sunt societatile care distribuie unitatile de fond. Pot fi, conform
regulamentului Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, societati de depozitare, numai societatile de valori
mobiliare si bancile comerciale (altele decat cele ce presteaza servicii de depozitare) care au autorizatie de
distributie acordata de Comisia Nationala de Valori Mobiliare.
Toti cei care investesc intr-un fond mutual contribuie la fond cu o suma de bani. In schimbul acestei
sume investitorul va primi un anumit numar de titluri de participare care pot fi diferentiate pe grad de risc
proportional cu valoarea de rascumparare.
Pretul de emisiune al unui titlu de participare difera de la un fond mutual la altul dupa cum si
denumirea titlurilor de fond poate sa difere.
Acest schimb bani – unitate de fond se realizeaza la sediile societatilor de distributie. Tot la aceste
sedii se pot consulta prospectul de emisiune al fondului si evidentele privind evolutia valorii fondului deschis
de investitii.
10. Societatile de Investitii
Notiuni generale
Societatile de investitii sunt societatile comerciale organizate sb forma societatilor pe

actiuni, ce au ca obiectiv exclusiv de activitate plasarea in valori mobiliare a sumelor de bani
reprezentand aportul actionarilor societatii, in scopul obtinerii unor profituri. In schimbul
aportului actionarii vor primi un numar proportional cu capitalul varsat de actiuni nominative.
Structura organizatorica are ca organ suprem Adunarea Generala a Actionarilor care hotareste
modul de administrare al societatii: stabilirea unui Consiliu de Administrare din interior sau
incheierea unui contract de administrare cu o societate de administrare autorizata. In cazul in
care se opteaza pentru prima varianta, societatea trebuie sa faca dovada capacitatii de
administrare la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, iar daca se opteaza pentru a doua
varianta, societatea de administrare trebuie sa fie autorizata de Comisia Nationala a Valorilor
Mobiliare si sa aiba un aviz special pentru respectivul contract de administrare.
Societatea de investitii va incheia un contract de depozitare cu o societate de depozitare iar
daca societatea de investitii este administrata de o societate de administrare, contractul de
depozitare va fi incheiat de catre aceasta.
Structura societatilor de investitii este asemanatoare cu cea a fondurilor mutuale dar
lipseste veriga distribuitorilor.
Caracteristica societatilor de investitii este aceea ca ele trebuie sa faca o majorare de
capital prin oferta publica. In acest scop societatea trebuie sa intocmeasca un prospect de
emisiune iar dupa incheierea ofertei trebuie sa se inscrie la cota unei burse de valori. Incepand cu
momentul inscrierii la bursa, actiunile societatii de investitii vor avea o valoare de piaţa putand
fi achizitionate de orice persoane.
Facand o paralela cu fondurile mutuale putem spune ca, daca in cazul fondurilor mutuale
investitorii aveau posibilitatea sa se retraga oricand din fond, valoarea de rascumparare fiind
valoarea la zi, in cazul societatilor de investitii actionarii vor avea posibilitatea instrainarii
actiunilor in orice moment prin oferirea lor spre vanzare la bursa.
Din punct de vedere al avantajelor si al dezavantajelor obtinute de actionari se poate
spune ca, in cazul societatilor de investitii actionarii vor primi dividende daca exista beneficii
reale, iar daca societatea de investitii nu a inregistrat profit, nu vor primi nimic. Daca doresc sa
vanda actiunile, actionarii vor primi pretul de piaţa al actiunilor si vor obtine un profit sau
pierdere in functie de pretul de achizitie.
Societatile de investitii din Romania (numite si Societati de Investitii Financiare) au fost
create prin transformarea Fondurilor Proprietatii Private conform Legii nr. 133/1996 in
Societatea de Investitii Financiare.
Societatile de Investitii Financiare reprezinta un caz particular al societatilor de investitii
prin faptul ca Fondurile Proprietatii de Stat au desfasurat o activitate diferita decat cea care se
refera la piaţa de cappital, iar in momentul transformarii au avut un obiect de activitate mai
extins decat cel specific societatilor de investitii. Drept urmare, anul 1997, a marcat
transformarea efectiva a Fondurilor Proprietatii de Stat in societati de investitii financiare,
transformare urmata de reconsiderarea activitatii si functionalitatii acestor entitati. In primul
rand, Fondurile Proprietatii Private s-au inregistrat ca societatea de investitii la Registrul
Comertului, schimbandu-si de altfel si denumirea dupa cum urmeaza: S.I.F. Muntenia, S.I.F.
Moldova, S.I.F. Banat – Crisana, S.I.F. Transilvania, S.I.F. Oltenia. In al doilea rand, au
tinut primele adunari generale ale actionarilor in primavara anului 1997, pe a caror ordine de
zi a figurat problematica modalitatii de administrare a societatilor de investitii financiare,
respectiv daca acestea se autoadministreaza sau vor fi administrate de o societate de
administrare. Toate societatile de investitii financiare au hotarat sa se autoadministreze cu
exceptia S.I.F. Muntenia care a decis sa fie administrata de Muntenia Invest, societate de
administrare a fondurilor de investitii si a societatilor de investitii. De asemenea, cele care se
autoadministreaza si-au desemnat, in cadrul adunarilor generale ale actionarilor, membrii
consiliilor de administratie. Dupa aceste evenimente, societatile de investitii financiare au depus
la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare documentatia necesara pentru obtinerea autorizatiei
ca societati de investitii. Urmare a cererilor depuse, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a
procedat la acordarea autorizatiei prealabila ca societatea de investitii financiare, urmand ca
autorizatia definitiva sa fie acordata in momentul in care se indeplinesc toate conditiile prevazute
in Regulamentul nr. 9/1996, in speta cele referitoare la structura portofoliului si la cotarea lor la
bursa, lucruri care s-au si intamplat.
Portofoliile lor sunt la aceasta data constituite in cea mai mare parte din actiuni ale
societatilor comerciale la care posesorii cupoanelor si certificatelor de proprietate nu au subscris
direct, procentele detinute de societatile de investitii financiare la aceste societati diferind foarte
mult si neancadrandu-se in prevederile Regulamentului nr. 9/1996 cu privire la structura de
portofoliu ce trebuie respectata de orice societate de investitii.
11. Rolul si funcţiile Societatilor de Servicii de Investiţii Financiare in

cadrul pietei de capital.
In tara noastra, S.S.I.F.- urile sunt societati comerciale pe actiuni care au ca obiectiv
exclusiv de activitate intermedierea de valori mobiliare. S.S.I.F.-urile vor avea la infiintare un
nivel minim de capital social si vor mentine pe tot parcursul desfasurarii activitatii un anumit
nivel de capital net a carui formula de calcul si esenta o voi explica mai tarziu, in cuprinsul
acestui capitol.
Plafoanele minime ale capitalului social si ale capitalului net se mentin pe parcursul
desfasurarii activitatii si sunt corelate cu activitatile pe care o S.S.I.F. poate sa le desfasoare dupa
cum urmeaza:
Nr. Activitatea desfasurata Capital social Cerinta

Crt (lei) minima
capital ne
(lei)
01  Brokeraj 30.000 7.500
(vanzarea/cumpararea de
valori mobiliare pe contul
clientilor)
 Transmiterea ordinelor
clientilor in scopul executarii
lor prin alte S.S.I.F.
 Detinerea de fonduri si/sau
valori mobiliare ale clientilor,
in scopul executarii ordinelor
privind respectivele valori
mobiliare
 Activitati conexe intermedierii
(asistenta si evaluare
economica a societatilor
comerciale in vederea
stabilirii politicii de investitii
si elaborarea documentatiei in
vederea majorarii capitalului
social si/sau finantarii prin
plasament privat si/sau oferta
publica de vanzare a valorilor
mobiliare)
 Distribuirea titlurilor de
participare ale fondurilor
deschise de investitii
02 Toate activitatile prevazute mai 60.000 15.000
sus si in plus urmatoarele :
 Dealer (vanzarea/cumpararea
de valori mobiliare pe cont
propriu)
 Administrarea conturilor de
portofolii individuale de
valori mobiliare ale clientilor
 Pastrarea de fonduri si/sau de
valori mobiliare ale clientilor
in scopul si in cursul
administrarii portofoliilor
acestora
 Agent de compensare si
depozitare, cu exceptia
eliberarii si primirii de fonduri
banesti pe baza instructiunilor
primite de la o societate de
compensare si decontare in
scopul decontarii tranzactiilor
03 Toate activitatile prevazute mai 90.000 22.500
sus si in plus: 42.500
 Desfasurarea activitatii de
formator de piata
04 Toate activitatile prevazute mai 1.800.000 45.000
sus si in plus urmatoarele:
 Garantarea plasamentului
valorilor mobiliare cu ocazia
ofertelor primare sau
secundare
 Acordarea de credite pentru
finantarea tranzactiilor
clientilor
(1) Esenta si formula de calcul a capitalului net mentinut de S.S.I.F.-uri.

S.S.I.F.-urile se deosebesc fata de celelalte societati comerciale prin aceea ca ruleaza
sume mari de bani apartinand publicului investitor, comparabile ca marime cu cele rulate de
banci, motiv pentru care pot fi catalogate din acest punct de vedere drept niste veritabile mini-
banci. Iata de ce C.N.V.M. a instituit masuri sporite de protectie a clientilor S.S.I.F.-urilor,
generic vorbind a investitorilor, toate acestea dublate de o riguroasa si stricta supraveghere a
activitatii acestor societati.
In aceasta ordine de idei S.S.I.F.-urile mentin la anumiti parametri doi indicatori:
capitalul net si gradul de indatorare al societatii.
Ratiunea acestor restrictii este aceea de a asigura investitorii ca S.S.I.F.-urile au
suficiente active lichide pentru a satisface in orice moment cererile lor precum si pentru a onora
celelalte obligatii ale societatii (fata de creditori diversi, bugetul de stat, salariati etc.).
Este vorba, asadar, de conceptul de lichiditate care, in sensul in care este utilizat in
calculul capitalului net difera de conceptul de lichiditate asa cum este utilizat, in general, in
contabilitate. Strict in aceasta acceptiune, lichiditatea poate fi transformata in cel mai scurt timp
in numerar menita sa acopere toate datoriile societatii si in primul rand fata de clientii sai.
Formula de calcul a celor doi indicatori este urmatoarea:
1) Capitalul net = Valoarea actualizata si ponderata a activelor pietei de valori mobiliare - Valoarea
datoriilor
Nivelul minim al capitalului net ce trebuie mentinut a fost prezentat in tabelul de

mai sus, ultima coloana.
Activele pietei de valori mobiliare sunt acele active in care S.S.I.F.-urile pot sa investeasca
in virtutea obiectului lor de activitate.
Acestea sunt:
a) sume in cont curent la bancile comerciale;
b) certificate de depozit;
c) depozite la termen si alte instrumente care evidentiaza depuneri la banci comerciale
;
d) titluri de stat; titluri emise de autoritati ale administratiei publice;
e) valori mobiliare care au facut obiectul unei oferte publice, tranzactionate pe piete
recunoscute de C.N.V.M., pentru care exista o piata lichida;
f) titluri de participare la fondurile mutuale;
g) sume datorate de clienti pentru valorile mobiliare cumparate in numele lor;
h) depozite la o societate depozitara la C.N.V.M.;
i) depozite la un alt S.S.I.F., in baza unui contract de compensare aprobat de C.N.V.M.;
j) obligatiuni municipale;
In vederea calcularii capitalului net fiecare tip de activ din cele mentionate mai sus pe
care societatea il are in portofoliu va fi supus:
 unui proces de actualizare (reevaluarea) – care se realizeaza pentru fiecare tip de activ in
parte:
1) In cazul actiunilor si obligatiunilor cotate la BVB sau pe RASDAQ – in calcul se va lua
valoare (pretul) de piata al acestora. Conform reglementarilor fiecarei piete de tranzactionare
pretul de piata reprezinta:
 Pentru actiunile si obligatiunile tranzactionate la Bursa = Pretul de inchidere al
valorii mobiliare respective din ultima sedinta de tranzactionare (relativ la momentul
incheierii acestei situatii) – daca in ultimile doua saptamani a avut loc o tranzactie.
 Pentru actiunile si obligatiunile tranzactionate pe piata RASDAQ = Valoarea celui
mai mare pret de cumpararea ferm afisat de formatorii de piata, iar daca nu exista
formatori de piata pentru acea valoare mobiliara, se va considera pretul la care a fost
executata ultima tranzactie (daca in ultimile doua saptamani a avut loc o tranzactie),
iar nu cotatia indicativa.
Observati ca daca o actiune, chiar daca este tranzactionata pe o piata organizata, nu are o
anumita frecventa si continuitate a tranzactiilor nu intra in aceasta categorie. Intervine aici
conceptul de piata lichida pentru o valoare mobiliara . Piata lichida se refera la o piata
recunoscuta de C.N.V.M. (BVB si RASDAQ, pana acum) in care valoarea actualizata a unei
valori mobiliare poate fi determinata, iar plata pentru valoarea mobiliara vanduta poate fi
incasata prompt si in conditii de siguranta.
2) In cazul activelor inscrise la punctele a), b), c), h), I) de mai sus valoarea de piata
este egala cu valoarea contabila;
3) In cazul titlurilor de stat si a titlurilor emise de autoritati ale administratiei publice
locale se ia in calcul valoarea de piata – daca exista piata de tranzactionare – iar daca nu,
valoarea contabila;
4) In cazul titlurilor de participare la fondurile mutuale valoarea actualizata o reprezinta
valoarea unitara a activelor nete anuntata de fond.
 Unui proces de ponderare (protectie impotriva riscului de neplata sau scadere a
valorii). Fiecarui activ i se va aplica un coeficient de risc diferentiat, in functie de gradul de risc
atribuit fiecarui activ (de exemplu: actiuni, obligatiuni
= 30%; titluri de participare la fondurile mutuale = 25%; titluri emise de autoritati ale
administratiei publice locale = 10%; titluri de stat – 2%; depozite la termen = 5%; certificate de
depozit = 20%; numerar si disponibil la banci = 0%)
Astfel ca, valoarea actualizata si ponderata a activelor pietei de valori mobiliare =
valoarea actualizata – valoarea actualizata X coeficientul de risc corespunzator.
2) Gradul de indatorare = Datorii = 15 = 15

Capital net 1
Gradul de indatorare reflecta nivelul pana la care o S.S.I.F. se poate indatora comparativ cu
nivelul de capital net pe care il are. Astfel, societatea poate angaja datorii intr-un volum care sa
nu depaseasca de 15 ori nivelul de capital net.
(2) Functiile S.S.I.F. –urilor
S.S.I.F.-urile indeplinesc patru mari functii pe piata de capital:

1. genereaza un mecanism de atragere a capitalului prin punerea in legatura a celor care au
bani (investitori) cu cei care au nevoie de bani (emitenti- societati, guverne);
2. genereaza un mecanism al preturilor pentru evaluarea investitiilor;
3. genereaza un mecanism pentru investitori de transformare a investitiilor in lichiditati;
4. proliferare a produselor pietei.
In vederea indeplinirii tuturor acestor functii, S.S.I.F.-urile presteaza servicii, actionand
fie ca intermediari, fie in nume propriu pentru cumpararea / vanzarea valorilor mobiliare si
acorda consultanta persoanelor fizice, persoanelor juridice sau guvernelor.
1) Rolul de atragere a capitalului
In opinia noastra, termenul de “intermediar financiar”, reprezinta o institutie publica sau

privata care actioneaza in nume propriu sau ca intermediar intre un posesor de fonduri si o
persoana care are nevoie de aceste fonduri. S.S.I.F.-urile alaturi de banci si societati de asigurare
sunt principalii intermediari financiari in virtutea rolului lor de atragere a capitalurilor. Ele pur si
simplu, servesc drept canale pentru fluxul fondurilor din anumite sectoare ale economiei care au
bani de investit catre alte sectoare care au nevoie de bani. S.S.I.F.-urile indeplinesc aceasta
functie prin activitatea de brokeraj.
2) Rolul de mecanism al preturilor

Piata valorilor mobiliare, prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti si al pietei
RASDAQ, furnizeaza un mecanism al preturilor care sa ofere investitorului o imagine reala a
valorii investitiei sale.
Cele mai familiare dintre aceste mecanisme sunt, in general, bursele de valori. Bursele de
valori publica preturile actiunilor, obligatiunilor societatilor listate (cotatia), zilnic, in presa
financiara. De asemenea, sunt publicate in presa financiara si valorile mobiliare ale celor mai
tranzactionate societati care nu sunt listate la bursa de valori, ci pe RASDAQ. Abilitatea
domeniului valorilor mobiliare de a furniza investitorilor aceste informatii, pe o baza zilnica, este
una din cerintele esentiale ale unei piete de capital puternice.
3) Mecanismul de transformare a investitiilor in lichiditati

Investitorii doresc sa-si transforme disponibilitatile banesti in investitii, investitiile in
lichiditati in cadrul unui mediu stabil. S.S.I.F.-urile doresc sa realizeze acele investitii pentru
clientii lor care sa nu implice o pierdere majora in ce priveste valoarea investitiilor. Societatile
care actioneaza pe aceste piete, numite S.S.I.F.-uri creaza un mecanism important pentru
investitori. In cazul valorilor mobiliare cotate pe o piata investitorii pot actiona in sensul
efectuarii de noi investitii sau al obtinerii de lichiditati, zilnic, fara sa sufere o pierdere majora la
valoarea investitiei (fapt ce se datoreaza mecanismului de tranzactionare). Cu alte cuvinte, pot
exista factori externi care sa afecteze valoarea investitiei, precum zvonurile din lumea
economica, dar in general valoarea nu scade, pur si simplu din cauza mecanismului de piata.
4) Proliferarea produselor pietei
S.S.I.F.-urile sunt, de asemenea, generatori de produse financiare prin aceea ca studiaza
necesitatile clientilor, furnizandu-le acestora numeroase posibilitati de a-si investi banii. S.S.I.F.-
urile dezvolta si imbunatatesc permanent instrumente financiare care sa fie “croite” in functie de
nevoile specifice fiecarui client.
Structura organizatorica a Societatilor de Servicii de Investitii Financiare
Pentru a intelege mai bine organizarea si modul de functionare al unei firme de

intermediere (S.S.I.F.), consider utila comparatia cu o firma de productie. Asemanator unui
concern de productie, o firma de brokeraj mentine un departament de marketing/atragere clienti.
Personalul de la “marketing” determina care sunt valorile mobiliare de care publicul este
interesat.
Ei isi bazeaza selectia de valori mobiliare pe :
- conditiile economice;
- cresterea economica proiectata;
- conditiile curente ale pietei;
- interesul publicului investitor (clientii firmei).
In cazul in care personalul din acest sector greseste in deciziile sale, firma isi poate pierde
clientii datorita faptului ca oferta nu raspunde cerintelor investitionale ale clientilor.
Intr-o S.S.I.F., personalul care lucreaza in relatia cu clientii trebuie sa fie agenti de valori
mobiliare autorizati de C.N.V.M. Acestia lucreaza impreuna cu personalul din departamentele de
cercetare (daca exista) ale firmei pentru a oferi valorile mobiliare cele mai potrivite dorintelor si
solicitarilor clientilor; ei lucreaza in birouri cunoscute si sub numele de “front office”, la sediul
central al firmei, la punctele de lucru sau filialele acesteia. In aceste birouri ei intra in contact cu
clientii si discuta diferite posibilitati de achizitionare sau vanzare de valori mobiliare.
In momentul in care un agent de valori mobiliare (agent de bursa sau trader) efectueaza tranzactia,
intra in actiune zona de “productie”.
Angajatii din “zona de productie” se ocupa de:
- efectuarea tranzactiei;
- intocmirea de inregistrari referitoare la efectuarea tranzactiei;
- expedierea banilor ;
- miscarea valorilor mobiliare in conturi ;
- alte operatiuni auxiliare necesare definitivarii actului de vanzare/cumparare.
Serviciul pus la dispozitie prin intermediul sectorului de “productie” este, prin urmare, o
parte foarte importanta din “produsul” firmei.
Asadar, efortul principal al tuturor angajatilor societatii trebuie sa se concentreze asupra
clientilor, respectiv asupra satisfacerii cerintelor lor in cele mai bune conditii.
Structura organizatorica a unei S.S.I.F.
In functie de gama activitatilor pe care le desfasoara si de serviciile pe care le ofera

clientilor lor S.S.I.F.-urile se pot clasifica in:
a) firme ce asigura servicii complete
b) firme ce asigura servicii specializate sau restranse
a) Firmele ce asigura servicii complete sunt cele care au structura organizatorica
prezentata in anexa si pe care o voi analiza in cuprinsul acestui subcapitol atat sub aspectul
fluxului informational cat si al mecanismelor din interiorul societatii. Aceste firme trebuie, de
asemenea, sa dispuna de autorizatie pentru efectuarea tuturor activitatilor pe care o S.S.I.F. le
poate desfasura. De regula, firmele ce asigura servicii complete dispun si de servicii dezvoltate
de cercetare si analiza a pietei si produselor ei, precum si operatiuni de asitenta a societatilor
emitente in vederea finantarii.
b) Firmele ce asigura servicii specializate, spre deosebire de cele cu servicii
complete, chiar daca au in obiect cuprinse toate activitatile prevazute de lege, sunt specializate in
a desfasura numai una sau mai multe activitati (dar nu toate). In tarile dezvoltate specializarea
merge pana la a oferi clientilor un singur vehicul investitional, de exemplu: obligatiuni de stat
sau numai obligatiuni emise de societati comerciale sau numai actiuni ale societatilor ce fac
parte dintr-o ramura industriala, etc. Exista firme care executa tranzactii numai in baza ordinelor
primite de la alte S.S.I.F.-uri (nu lucreaza direct cu investitorii) sau sunt firme care lucreaza
numai cu clientii de un anumit tip, de exemplu cu investitorii institutionali sau numai cu micii
investitori, caz in care au o bogata retea de filiale si sucursale. Si in Romania exista S.S.I.F.-uri
care au inceput sa-si concentreze activitatea numai in oferirea anumitor servicii.
De exemplu:
- S.S.I.F.-uri orientate catre satisfacerea nevoilor micilor investitori (Romfin, Gelsor,
Unicapital, Broker, etc.) care au retele de filiale si sucursale bine dezvoltate;
- S.S.I.F.-uri orientate catre investitorii institutionali (BIG, Active International,
Unicapital, BSP Brokers, C.A.I.B., Global Valori Mobiliare, Danubius, Capital Securities, etc);
- S.S.I.F.-uri orientate catre piata primara in sensul efectuarii de plasamente
intermediate (SIVM Broker, Actionarul, Capital Securities, Romaxa, Sansa, Sita Finance, etc.).
In cele ce urmeaza voi face o prezentare detaliata a structurii organizatorice si a functiunilor
fiecarui departament a unei societati de valori mobiliare cu o structura completa, care desfasoara
toate activitatile permise de legea romana si chiar voi extrapola, atunci cand va fi cazul, cu exemple
de departamente si functiuni din SUA, pentru a oferi un model de inspiratie.
12. Ssif-uri – Departamentul Clienti-Marketing

In acest departament lucreaza, asadar, agenti de valori mobiliare care au rolul de a
atrage clientii prin prezentarea unor oferte de cumparare adecvate fiecaruia dintre investitori.
Fiecare client cooptat va lucra numai cu un agent si nu cu mai multi agenti din cadrul firmei. De
asemenea, fiecare agent va avea un anumit numar de clienti, cati poate sa consulte si sa le preia
ordinele.
Dupa ce au stabilit strategia de investitii, clientii dau ordine de vanzare/cumparare de valori
mobiliare agentilor lor. Agentii vor transmite aceste ordine spre inregistrare si apoi executie
departamentului de “Tranzactii”. Acesta transmite apoi ordinul spre punctul de executie (Bursa de
Valori Bucuresti sau piata RASDAQ).
In situatia in care tranzactia se executa, departamentul “Tranzactii” raporteaza conditiile de
executie (cantitate, prêt, moment al executiei) departamentului “Clienti” dar si in cazul neexecutarii
ordinelor se raporteaza acest lucru, astfel incat agentul resposabil sa-si poata informa clientii.
Scopul oricarei intreprinderi este obtinerea de profit, asadar orice societate trebuie sa obtina
venituri. Pentru a prospera si a se dezvolta, firma trebuie sa produca cu mult mai mult decat
cheltuieste. De unde provin veniturile unei societati? De la clienti. Cine sunt acesti clienti? Unde
locuiesc acestia? Unde lucreaza? Toate aceste informatii precum si altele sunt inregistrate si
actualizate de sectiunea conturi noi. De fapt numele acestui sector difera de la o societate la alta.
Aceasta poate fi “Conturi noi”, “Nume si adrese”, “Informatii despre clienti”, “Serviciul de date ale
clientilor” sau denumiri similare.
Firmele mari, cu multe filiale in teritoriu, creaza un nou departament (la nivelul sediului
central) sau un serviciu in cadrul departamentului Clienti denumit “Conturi noi”.
13.SSIF-URI – Departamentul “Conturi noi”
Personalul care lucreaza in acest departament are urmatoarele responsabilitati:

 Sa intocmeasca pentru fiecare client cate un dosar care include urmatoarele:
 Formularul de cont – formular completat de client la momentul
deschiderii contului;
 Copiile confirmarilor trimise clientului;
 Autorizarea telefonica (daca este cazul)
 Formularul de transferare a valorilor mobiliare (daca este cazul) etc.
 Sa atribuie un numar de cont fiecarui client si sa-l transmita agentului autorizat sa
mentina relatia cu clientul;
 Sa opereze modificarile transmise de client pe parcursul colaborarii (modificari de
domiciliu, numar de telefon, conturi bancare, stare civila, copii etc.)
Asadar, colaborarea unei persoane fizice sau juridice cu o societate de valori mobiliare
incepe prin efectuarea unei operatii de deschidere de cont. Aceasta operatiune consta in completarea
unor formulare in care trebuie inscrise date despre persoana care deschide contul, precizarea tipului
de cont, precum si stabilirea, daca este cazul, prin anexe, a modului in care cei doi parteneri, clientul
si societatea de valori mobiliare, isi vor desfasura colaborarea.
De orice tip ar fi el, un cont deschis la o societate de valori mobiliare are o dubla natura:
contine atat bani (cash) cat si valori mobiliare.
Tipurile de conturi pe care un client le poate deschide determina si formularele care trebuie
completate si depuse. Aceasta clasificare a conturilor este determinata in buna masura de tipul de
relatie ce se doreste a fi stabilita intre client si societatea de valori mobiliare.
In cele ce urmeaza sunt prezentate tipurile de conturi ce pot fi deschise de un client si
principalele lor caracteristici:
a) Cont la vedere individual (cash account). Acesta este cel mai simplu cont care se poate
deschide la o societate de valori mobiliare si este un cont in care se pot executa numai
tranzactii cu bani “cash” care in cazul cumpararii trebuie avansati in conturile societatii la
momentul transmiterii de catre client a ordinului. Contul este nominal iar la deschiderea lui,
clientul sau agentul de valori mobiliare responsabil de cont completeaza un formular de cont,
care cuprinde cel putin urmatoarele informatii: numele complet al clientului, adresa si
telefonul clientului, ocupatia, locul de munca si telefonul la serviciu, varsta, data nasterii,
locul nasterii, referinte despre existenta unor conturi bancare, venitul lunar, starea civila,
numarul de copii si varsta lor, conturi la alte societati de valori mobiliare, etc. Unele firme
pot cere informatii mai detaliate.
b) Cont administrat. Exista numeroase situatii in care conturile nu sunt administrate de

catre titular ci de societatea de valori mobiliare. Este cazul acelor investitori putin sofisticati
care lasa in sarcina personalului autorizat din cadrul unei societati de valori mobiliare
administrarea contului lor, administrare care consta in operatiuni de vanzare/cumparare de
valori mobiliare in scopul obtinerii unor profituri pentru clientul societatii. Foarte adesea,
formularul contului administrat este insotit de anexe in care clientul precizeaza conditiile si
limitele in care agentul de valori mobiliare poate actiona.
Tot cont administrat se numeste si contul deschis de catre parintele sau tutorele unui
minor pe numele minorului, cont care este administrat pana la data majoratului de parinte/tutore.
Un alt caz particular de cont administrat este acela in care o persoana, titulara a unui astfel de
cont, desemneaza o terta persoana, alta decat societatea de valori mobiliare, sa administreze contul.
Pentru ca aceasta persoana sa efectueze operatiuni, titularul contului trebuie sa depuna la societatea
de valori mobiliare o imputernicire speciala.
Exista in acest sens doua tipuri de imputernicire:
- imputernicire limitata – permite persoanei sa introduca ordine de cumparare/vanzare;
- imputernicire deplina – permite mandatarului, in plus fata de cumpararea/vanzarea de
valori mobiliare, sa depuna/retraga valori mobiliare/numerar in numele proprietarului
contului.
c) Cont comun (joint account).

Un cont comun este un cont in care doua persoane, in baza intelegerii dintre ele, pot efectua
tranzactii. De regula, acest tip de cont este folosit de catre membrii unei familii. Exista doua tipuri
de raporturi ce leaga titularii contului comun:
 Titularii au vocatie succesorala reciproca. Acest tip de cont reuneste de obicei sotii.
Drept urmare, la moartea unuia dintre cei doi, intregul cont revine supravietuitorului.
 Titularii sunt concomitent beneficiari ai contului. Prin aceasta intelegere, moartea
unuia dintre cei doi nu are nici un efect asupra procentajului in cont al celui care a
ramas in viata. Partea celui decedat revine mostenitorilor legali sau testamentari ai
defunctului. Acest tip de cont nu este inca folosit la noi, insa introducerea lui nu
presupune proceduri complicate.
d) Formularul de vanzare unica a actiunilor rezultate din programul de privatizare in

masa (F.V.A.D.) si Formularul pentru vanzare integrala
Un caz particular intalnit in peisajul pietei de capital romanesti l-a constituit vanzarea unica a
actiunilor rezultate din programul de privatizare in masa. Acest fenomen a fost determinat de
punerea in practica a uneia dintre metodele de privatizare aplicate de guvern in anul 1996 si anume
Programul de privatizare in masa. Aceasta metoda a avut drept rezultat faptul ca toata populatia
Romaniei in varsta de peste 18 ani (cca. 16 milioane de cetateni) a intrat in posesia unui anumit
numar de actiuni (diferit, in functie de nivelul de subscriere inregistrat pentru fiecare societate) la
una dintre cele aproximativ 3000 de societati comerciale care au devenit in acest fel deschise
(publice). Recunoasterea importantei acestui proces consta tocmai in faptul ca a fost special creata o
piata de tranzactionare a acestor actiuni, piata RASDAQ, care asigura un climat organizat, onest,
facil de tranzactionare. In vederea simplificarii procedurii de vanzare a acestor actiuni de catre cei
care nu doreau sau nu aveau posibilitatea de a deveni participanti activi in piata de capital,
C.N.V.M. a emis Regulamentul nr. 4/12 iunie 1996 privind autorizarea temporara a agentilor de
valori mobiliare. Regulamentul prevede efectuarea acestei operatii numai intr-o perioada
determinata de timp, care a expirat la data de 30.06.1997. Aceasta procedura a presupus existenta
unei relatii unice intre acest tip de clienti si societatile de valori mobiliare. Ei intrau in contact o
singura data, si pentru ca numarul clientilor a fost foarte mare ei nu au fost clasificati drept clienti
obisnuiti ai sociatatii de valori mobiliare si deci procedura de deschidere de cont nu li s-a aplicat. In
momentul in care posesorul acestor actiuni dorea sa le vanda nu trebuia decat sa completeze un
“Formular de vanzare unica a actiunilor rezultate din programul de privatizare in masa (pentru
actiunile tranzactionate pe RASDAQ) sau un “Formular pentru vanzare integrala (pentru actiunile
tranzactionate pe BVB), sa depuna certificatul de actionar, in original, si o copie a buletinului de
identitate la sediul unei societati de valori mobiliare. Acest fenomen a creat si statutul de agent de
valori mobiliare autorizat temporar de C.N.V.M., care avea indatorirea de a prelua ordinele de
vanzare unica a actiunilor (impreuna cu documentele sus- mentionate) si de a le transmite spre
executie agentilor de valori mobiliare autorizati sa tranzactioneze.
Acest regulament, cu actiune limitata in timp, a avut menirea de a facilita vanzarea actiunilor
rezultate din procesul de privatizare in masa, prin simplificarea formularisticii si a modului de
colectare a ordinelor, de a usura activitatea societatilor de valori mobiliare in tranzactionarea
acestor actiuni si de a favoriza concentrarea capitalului acestor societati comerciale. Desi procedura
nu mai este valabila (nu mai exista agenti de valori mobiliare autorizati temporar), formularele sus-
mentionate se folosesc in continuare pentru vanzarea actiunilor rezultate din programul de
privatizare in masa.
e) Cont in marja (margin account)

Acest tip de cont nu este, inca, folosit pe piata de capital ramaneasca. Introducerea lui este un
process mai dificil care presupune modificarea sistemului de tranzactionare si decontare al valorilor
mobiliare si introducerea unui nou tip de operatiuni, respectiv operatiile in marja.
Intr-un cont de marja, clientul imprumuta, practic, bani de la societatea de valori mobiliare
in vederea achizitionarii de valori mobiliare.
In vederea deschiderii unui cont in marja, in strainatate, se completeaza un formular de
cont special. In plus clientul semneaza si alte doua contracte respective:
 Contractul de marja care stabileste conditiile in care firma va imprumuta bani clientului,
regulile dupa care contul opereaza, momentul in care firma poate sa actioneze fara
permisiunea clientului si momentul in care firma are dreptul de a percepe dobanda conturilor
care prezinta solduri debitoare, cuantumul imprumutului etc;
 Contractul de imprumut care ofera firmei dreptul de a imprumuta valorile mobiliare
cumparate in marja, altor societati de valori mobiliare sau societati depozitare.
14. SSIF-URI – Departamentul tranzactii
Departamentul Tranzactii-Procesare Ordine strange toate ordinile de vanzare/cumparare

de la punctele de lucru ale departamentului de clienti/marketing. In functie de strategia
organizationala si gradul de automatizare (informatizare) al firmei acest departament poate fi
structurat sub forma unor camere de ordine, fiecare dintre acestea preluand ordinile pentru o
anumita categorie de valori mobiliare. Acest lucru este stabilit de firma in functie de marimea
acesteia si de gradul de autorizare.
Atributiile departamentului de tranzactii (procesare-ordine) constau in:
 Primirea ordinelor de la agentul de valori mobiliare responsabil de cont;
 Transmiterea ordinelor spre piata de tranzactionare corespunzatoare;
 Executarea ordinelor de tranzactionare (fie intr-o camera special organizata in interiorul firmei
– pentru tranzactiile pe RASDAQ sau BVB – conectare la distanta, fie in ringul BVB);
 Primirea rapoartelor referitoare la executarea tranzactiilor, de la piata;
 Transmiterea acestor rapoarte agentilor responsabili de cont.
Ordinele trebuie sa contina obligatoriu urmatoarele informatii: sensul ordinului (de
vanzare/cumparare), denumirea valorii mobiliare supusa tranzactionarii, cantitatea, pretul,
comisionul perceput, etc.
Fiecare piata de tranzactionare isi stabileste propriul “format” de ordin, tinand cont insa de
informatiile obligatorii prezentate mai sus. Exista mai multe tipuri de ordine, in functie de modul
in care este indicat pretul. Pietele dezvoltate cunosc o multitudine de tipuri de ordine carora le
sunt asociate anumite instructiuni (ordin la piata, ordin limita, ordin stop sau de limitare a
pierderii, instructiunea la “zi”, instructiunea “bun pana la anulare”, instructiunea “ordin deschis”,
instructiunea “totul sau nimic”, instructiunea “executa sau anuleaza”, instructiunea “la
deschidere”, instructiunea “la inchidere”). In tara noastra, ambele piete de tranzactionare permit
folosirea a doua tipuri de ordine:
a) Ordin “la piata”
b) Ordin limita
Ordinul “la piata” este cel mai utilizat tip de ordin si presupune executarea lui la
momentul receptionarii in piata de catre agentul care il executa. Indiferent de nivelul preturilor,
ordinele la piata sunt executate inaintea ordinelor limita. De asemenea, daca la deschiderea
sedintei de tranzactionare sau in timpul sedintei exista mai multe ordine de acest tip ordinea
executarii lor se face conform principiului “primul venit, primul servit”, in functie de ora primirii
ordinului de catre Departamentul “Tranzactii”. Cat priveste pretul la care se executa tranzactia
este vorba de pretul de piata existent la momentul primirii ordinului.
Ordinul limita presupune o restrictie asupra pretului pe care clientul este gata sa-l
plateasca/primeasca si consta in indicarea unei sume de bani. De exemplu, daca indicatia de prêt
limita este de 10.000 lei, aceasta inseamna ca vanzatorul nu accepta un prêt mai mic de 10.000
lei, iar cumparatorul nu plateste un prêt mai mare de 10.000 lei. Dar, daca pretul pietei este mai
bun decat cel indicat in ordinul limita, pretul de executie va fi cel mai bun. In exemplul de mai
sus, agentul va executa ordinul de vanzare la 11.000 lei daca acesta este cel mai bun pret de
vanzare din piata, respectiv ordinul de cumparare la 9.000 lei daca acesta este cel mai bun pret de
cumparare din piata. Acest procedeu are loc in virtutea principiului general valabil pentru orice
piata de capital “Clientul beneficiaza de cea mai buna executie (best execution price). Deoarece,
in mod normal, ordinele limita nu sunt executate imediat, clientul poate stipula perioada pentru
care este valabil ordinul, spre exemplu: “valabil pentru azi (ordin de o zi) sau “valabil pana la
anulare”.
Personalul care lucreaza in camera de procesare ordine:
 compara rapoartele de tranzactionare care sosesc din sectorul de tranzactionare cu ordinele
de vanzare/cumparare transmise acestuia si asigura informarea departamentului de clienti
despre detaliile tranzactiilor incheiate; este de retinut faptul ca departamentul de procesare –
ordine nu va contacta niciodata clientii – numai agentii responsabili de cont sunt cei care
directioneaza informatia catre ei; acest proces de comparare a raportului de tranzactionare cu
ordinele clientilor poarta numele de reconciliere si are menirea de a veghea ca tranzactiile sa
fie executate in mod corect si sa fie confirmate de piata.
 Retine ordinele limita neexecutate care sunt valabile pana in momentul in care sunt
executate sau pana cand clientul le anuleaza. Tot acest departament confrunta cu clientii toate
ordinele de tipul sus-mentionat, prin intermediul agentilor de valori mobiliare. In cazul in care
clientul isi schimba ordinul, departamentul de procesare ordine comunica clientului faptul ca s-a
notat schimbarea respectiva. Departamentul trebuie sa tina evidenta acestor ordine pana in
momentul in care sunt executate. De regula, acest departament trebuie sa aiba pus la punct un
sistem pentru monitorizarea ordinelor in asteptare. Ordinele care asteapta sa fie executate trebuie
sa fie organizate intr-un sistem logic. In mod obisnuit, intr-o societate mare ordinele sunt grupate
mai intai in functie de grupa de valori mobiliare. In cadrul fiecarui grup ordinele de cumpararea
sunt separate de ordinele de vanzare. In cadrul pachetului cu ordine de cumparare, ordinul cu cel
mai mare pret de cumparare este pus deasupra celorlalte ordine, asadar ordinele vor fi aranjate in
ordinea descendenta a pretului. In cadrul pachetului cu ordine de vanzare, ordinul cu cel mai mic
pret de vanzare este pus deasupra, drept urmare ordinele sunt aranjate in ordinea crescatoare a
pretului. Cu un astfel de sistem, persoanele din cadrul acestui departament pot localiza cu
usurinta ordinul corespunzator, in cazul executarii.
Asadar, ordinele ar trebui executate de catre agenti de bursa sau traderi, in aceeasi ordine in care
au fost aranjate in acest departament. In cazul in care sunt executate in alta ordine, personalul din
departamentul procesare ordine trebuie sa sesizeze imediat inadvertenta. Cele mai bune preturi,
atat in cazul vanzarilor, cat si in cazul cumpararilor sunt cele de deasupra pachetelor. In cazul in
care alte ordine din cadrul pachetului sunt executate inaintea celor de deasupra, atunci ceva este
in neregula. Poate ordinul s-a ratacit in drumul lui, poate ordinul a fost executat dar raportul nu a
ajuns in mana agentului care l-a executat, toate acestea sunt semne de intrebare pe care si le pun
cei care lucreaza in acest departament si la care trebuie sa ofere un raspuns. Intervine aici
procedura de corectare a tranzactiilor eronate. Daca, la momentul reconcilierii, se depisteaza
o eroare de tranzactionare efectuata in sistem – tranzactia trebuie anulata si reexecutata. Insa,
aceasta poate fi anulata numai prin acordul tuturor celor implicati in tranzactie (societati de
valori mobiliare). In lipsa acestui acord, tranzactia originala se va deconta in conturile societatii
de valori mobiliare, cu consecintele corespunzatoare (posibile pierderi). Daca se constata o
greseala intr-o tranzactie efectuata intre firma si un client al sau sau intre doi clienti ai firmei,
firma trebuie sa corecteze tranzactia pe propriul risc. Datorita erorilor, firma va trebui atunci sa
vanda actiunile in plus sau sa achizitioneze actiunile in minus.Orice pierderi sau castiguri
aferente acestor tranzactii corectoare se inregistreaza in contul firmei. De asemenea, se impune
intocmirea unui ordin de tranzactionare corector care va fi completat facandu-se referire la
tranzactia originala si indicand corectiile de efectuat.
CONCLUZIE
Departamentul de procesare a ordinelor este responsabil cu controlul, revizuirea,
mentinerea, inregistrarea si executia tuturor ordinelor care sosesc.
Din descrierea activitatii acestui departament rezulta ca exista doua activitati distincte:
aceea de procesare a ordinelor si aceea de executare propriu – zisa in ringul bursei sau in
sistemul de tranzactinare RASDAQ. De regula, cele doua activitati sunt efectuate in
departamente distincte, insa, in tara noastra, organizarea majoritatii firmelor de brokeraj existente
arata ca exista un singur departament “tranzactii” in care lucreaza cei care efectueaza tranzactiile
propriu-zise (agentii de bursa si traderii) care indeplinesc concomitent si responsabilitatile
descrise mai sus corespunzatoare procesarii ordinelor. Am insistat mai mult pe activitatea de
procesare a ordinelor pentru ca o consider deosebit de importanta si pledez pentru promovarea ei
de catre societatile de valori mobiliare. In ceea ce priveste mecanismul propriu-zis de
tranzactionare (operatiile executate de agentii de bursa si traderi precum si responsabilitatile lor)
le voi descrie pe larg in capitolul de piete secundare pentru ca activitatile sunt specifice bursei,
respectiv RASDAQ-ului.
15. Bursa de valori Bucuresti, cerinte de listare la obligatiuni, actiuni
Actiuni
Pentru a fi admise la tranzactionare pe Piata Reglementata, toate instrumentele financiare trebuie
sa fie inregistrate la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), transferabile, emise in forma
dematerializata, platite integral si evidentiate prin inscriere de cont. Actiunile trebuie sa fie din
aceeasi clasa.
Cerinte pentru admiterea la tranzactionare pe Piata Reglementata Premium

Free float ≥ 40 mil. EUR* ≥ 25%**
Capitalurile proprii din ultimul exercitiu financiar sau capitalizarea anticipata n/a ≥ 1 mil.
EUR
* Daca nu este intrunita conditia de free-float, un emitent poate solicita admiterea in Categoria
Premium actiuni daca a incheiat un contract cu un market maker pentru sustinerea lichiditatii
pietei actiunilor emise de acel emitent sau daca exista cel putin un market maker inregistrat
pentru acele actiuni.
** Conditia nu se impune daca BVB considera ca este asigurata functionarea normala a pietei, cu
un procent mai mic al free float-ului, sau daca actiunile sunt distribuite publicului prin
intermediul tranzactiilor realizate prin BVB.
Obligatiuni
Pentru a fi admise la tranzactionare pe Piata Reglementata, toate instrumentele financiare trebuie

sa fie inregistrate la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), transferabile, emise in forma
dematerializata, platite integral si evidentiate prin inscriere de cont. Cerinte pentru admiterea la
tranzactionare pe Piata Reglementata
Obligatiuni corporative
Valoare minima a obligatiunilor emise 200.000 EUR
Obligatiunile unui Emitent pot fi admise in Categoria Obligatiuni Corporative daca:
-a fost incheiata o oferta publica de vanzare de obligatiuni, efectuata in baza unui prospect de
oferta aprobat de ASF, in vederea admiterii la tranzactionare la BVB.
- valoarea imprumutului obligatar este de minim, echivalentul in lei a 200.000 EUR, sau cand este
mai mica de 200.000 EUR sa existe o aprobare a ASF de admitere la tranzactionare, in
conformitate cu prevederile Art. 222 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.
16. Oferta publica initiala
Cel mai des utilizata modalitate pentru extinderea bazei de investori este printr-o oferta publica
initiala (IPO, prescurtat de la “Initial Public Offering”), adresata tuturor investitorilor, atat retail, cat
si institutionali. Aceasta este prima vanzare catre public a actiunilor unei companii, care va
avea ca rezultat final listarea acestor actiuni la o bursa, dupa indeplinirea criteriilor prezentate
mai sus. Actiunile vandute in oferta pot fi actiuni nou emise sau actiuni existente, scoase la vanzare
de catre unul sau mai multi actionari ai societatii. IPO-urile sunt utilizate de companii in cautare de
capital pentru a se extinde sau dezvolta.
Intr-un IPO, emitentul are nevoie de asistenta unui intermediar sau a unui consortiu de
intermediari, care ajuta la intocmirea prospectului, la stabilirea structurii ofertei, a pretului de oferta
si la determinarea perioadei optime de derulare a ofertei.
Piata de capital din Romania este capabila sa absoarba usor noi oferte publice de dimensiuni
mari, avand in vedere succesul IPO-urilor recente. Investitorii institutionali locali, precum
administratorii de fonduri de investitii si fondurile de pensii, sunt in permanenta in cautare de noi
oportunitati pentru investitii.
Conform unui studiu recent al BVB, o companie atractiva pentru Piata Reglementata:
are o pozitie financiara solida si cu perspective bune de crestere isi desfasoara
activitatea intr-un domeniu cu reprezentativitate redusa la BVB, precum IT,
Agribusiness, Retail, Food & Beverage, Materials, Real - Estate, Telecom, etc.
- are o capitalizare estimata a free-float-ului de minim 15 mil. EUR nu are pozitii de
cash excesiv sau investitii semnificative in afara obiectului principal de activitate.
Cu cat companiile se apropie mai mult de profilul descris mai sus, cu atat acestea vor avea sanse
mai mari de succes in cazul derularii unei oferte publice de actiuni la Bursa de Valori Bucuresti.
Plasamentul privat, pe de alta parte, este o oferta de actiuni care nu este adresata publicului larg
si poate fi utilizata de companiile care vor sa se listeze la BVB. Pentru a derula un plasament privat
trebuie indeplinite o serie de conditii, una dintre acestea fiind numarul de investitori carora le este
adresata oferta si care trebuie sa fie mai mic de 150. Pentru un plasament privat nu este necesar un
prospect de oferta. Un prospect de admitere la tranzactionare va fi insa necesar ulterior, atunci cand
compania va solicita listarea pe Piata Reglementata, daca toate celelalte cerinte sunt indeplinite.
17. Procesul de listare pe piata reglementata
Procesul de listare pentru Piata Reglementata este urmatorul:
• Transformarea in societate comerciala pe actiuni (daca este cazul);conform Actului

Constitutiv, nu ar trebui sa existe nicio restrictie privind transferabilitatea
actiunilor Hotararea AGA privind oferta publica si/sau de admiterea la
tranzactionare pe piata reglementata administrata de BVB
• Alegerea unui intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere

Financiara (ASF), participant la sistemul de tranzactionare al BVB
• Intocmirea Prospectului de oferta publica sau admitere la tranzactionare si
obtinerea autorizatiei ASF
• Contactarea BVB pentru avizare preliminara in vederea admiterii la
tranzactionare, pe baza unei versiuni intermediare a Prospectului
• Derularea si inchiderea ofertei publice (daca este
cazul) Inregistrarea instrumentelor financiare la ASF
• Admitere la tranzactionare pe Piata Reglementata administrata de BVB, pe
baza hotararii Consiliului Bursei
• Inregistrarea valorilor mobiliare la Depozitarul Central
• Inceperea tranzactionarii
18. Piata AeRO
Piata AeRO a fost creata din nevoia de a furniza antreprenorilor o alternativa

de finantare pentru dezvoltare si este segmentul dedicat titlurilor de capital
(actiunilor) din cadrul sistemului alternativ de tranzactionare administrat de Bursa
de Valori Bucuresti (BVB).
Acesta este un segment de piata dedicat listarii companiilor la inceput de

drum, ca sa isi finanteze proiectele, povestile lor de crestere, sa isi sporeasca
vizibilitatea si sa contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri. Bazandu-se pe
sistemul alternativ de tranzactionare al BVB, existent din 2010, piata AeRO, sub
un concept reproiectat si reconstruit, a fost lansata pe 25 februarie 2015.
Sistemul alternativ de tranzactionare nu este o piata reglementata in sensul

Directivelor Europene si a legislatiei romanesti privind piata de capital, insa este
reglementata prin regulile si cerintele stabilite de BVB. Sistemul alternativ a fost
infiintat de BVB cu scopul de a oferi o piata cu mai putine cerinte de raportare
din partea emitentilor, dar in acelasi timp cu un nivel suficient de transparenta
pentru investitori, pentru a-i motiva sa tranzactioneze.
Piata AeRO este dedicata finantarii companiilor care nu indeplinesc criteriile

de marime sau vechime pentru listarea pe Piata Reglementata.
Modalitati de listare
Pentru listarea pe AeRO o companie are urmatoarele alternative:
• Plasamentul privat – oferta adresata catre un numar limitat, de pana la 150

de potentiali investitori. Plasamentul privat nu necesita realizarea unui
prospect si aprobarea acestuia de catre Autoritatea de Supraveghere
Financiara
• Oferta publica initiala de actiuni (IPO) – necesita realizarea unui prospect si
prin urmare parcurgerea procedurilor legale si regulamentare
• Listarea tehnica – listarea are loc fara derularea in prealabil a unei oferte publice.
Criteriile de admitere
Pentru admiterea la tranzactionare, candidatii emitenti trebuie sa aiba o capitalizare anticipata
de minim 250.000 EUR, estimata fie pe baza unui plasament privat anterior sau a unei
oferte publice initiale (IPO), sau pe baza unui istoric de tranzactionare pe o alta platforma de
tranzactionare. In lipsa acestora, capitalizarea anticipata va fi estimata pe baza unei evaluari
realizate de catre Consultantul Autorizat (Authorized Advisor). Alte criterii care vor fi luate in
calcul:un free- float, actiuni disponibile pentru tranzactionare, de 10% sau cel putin 30 de
actionari.
BVB poate lua in considerare admiterea la tranzactionare pe AeRO a
emitentilor si in situatia in care unul sau mai multe criterii mentionate mai sus nu
sunt indeplinite.
19. Sistemul de tranzactionare Arena

Arena este marca inregistrata a Bursei de Valori Bucuresti, reprezentand
platforma tehnologica proiectata si dezvoltata de BVB, fiind utilizata de toate
societatile din Grupul Financiar BVB implicate in activitatile de tranzactionare si
post tranzactionare, precum si de catre toti participantii la sistemele administrate
de societatile din grup.
Un sistem electronic versatil pentru tranzactionare, compensare-decontare si

operatiuni de registru ce ofera un flux complet de operatiuni bursiere pentru piete
spot si futures.
Utilizat de Bursa de Valori Bucuresti, Depozitarul Central si Casa de
Compensare Bucuresti.
Platforma ofera suport pentru :
Actiuni
- instrumente cu venit fix cu dobanda (tranzactionare pe «clean price»)
- instrumente cu venit fix cu discount (tranzactionare pe «randament»)
- futures
Tranzactionare
- piata de licitatie pe baza de ordine
- piata de negociere prin dealuri
- piata de cotatii
- piata hibrida (ordine si cotatii) cu «specialist»
- piata specializata pentru derularea de oferte publice
- tranzactionare in valute diferite
Registru si compensare-decontare
- operatii complexe de gestiune a conturilor

- operatii cu conturi grup cu alocari
FIFO/PRORATA evidentiere decontare
net/brut
operatii specifice de
custodie compensare-
decontare in valute diferite
Contraparte centrala
Separarea sistemelor de tranzactionare/post
tranzactionare Segregare reala a sistemelor
Noi mecanisme post tranzactionare
Give-up/take-over
Trade split
Program de implementare graduala
pasul 1: separarea sistemelor de trading / post trading system separation for

trading and post-trading
pasul 2: implementarea de mecanisme noi
post trading Beneficii pentru participanti:
scaderea timpului total (round trip) pentru executarea

unui ordin o capacitate mai ridicata de procesare a
oriinelor
o noua si flexibila alocarecombinata cu facilitatea de splitare a tranzactiilor
pentru custozi
un management al riscurilor mai bun
grade sporite de libertate in gestionarea
operatiunilor latenta mai mica in
executarea ordinelor
instrumente suplimentare cu regim de
cotare intensiv Cresterea capacitatii
sistemului Arena
Capacitatea de procesare crescuta cu 100%

Dublarea numarului cotatiilor alocate Market Makerilor si
Furnizorilor de lichiditate
Scaderea timpului total (round-trip) de procesare al unui ordin
cu 50% Un nou proces de alocare, mai flexibil, in post
tranzactionare
Cresterea eficientei tranzactionarii (comasarea executarii tranzactiilor,
schimbarea comportamentului utilizatorului – focalizare pe cea mai buna
executie a ordinelor , nu pe detaliile operationale)
O mai buna gestionare a riscurilor prin utilizarea conturilor segregate de
tranzactionare / post tranzactionare, precum si o mai clara separare a
activitatilor participantilor la nivel de front / back office
Introducerea tranzactionarii la inchidere, noi tipuri de ordine
Datorita implementarii mecanismului „Tranzactționare la inchidere”,

investitorii (inclusiv investitorii institutionali/straini) pot beneficia de o
perioada distincta de introducere a ordinelor de bursa la pretul de inchidere al
licitatiilor stabilit, in vederea executarii adecvate a ordinelor la pretul relevant
inregistrat.
Executarea tranzactiilor Cross
Doua variante de termene de executare pentru ordinele FoK, noi termene de
valabilitate pentru ordine, in legatura cu starile pietei (Valid For Opening,
Valid For Closing, Valid For Auction)
Trecerea la ciclul de decontare T+2 incepand cu 6 octombrie
2010
ARENA eXTended –platforma broker-side pentru participanțti la sistemul de
tranzactionare al BVB
2009
ARENA FIX Engine – implementarea sistemului bazat pe FIX Protocol
(Financial Exchange Protocol)
2008
ARENA GateWay – interfata de tranzactionare API - solutie pentru
integrarea platformelor de tranzactionare ale intermediarilor
2007
ARENA CHS (Clearing House System) – devine platforma S.C. CASA DE
COMPENSARE BUCURESTI S.A. pentru compensarea tranzactiilor cu
instrumente financiare derivate
2006
ARENA CDS (Clearing & Depository System) – devine platforma pentru
operatiuni CDS la S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A.
2005
ARENA 2.0 preia toata activitatea operationala pentru piata bursiera spot din
Romania
2004
ARENA 2.0 pentru tranzactionare actiuni si instrumente financiare cu venit
fix 2003
ARENA 1.0 pentru operatiuni de
compensare/decontare/inregistrare 2001
ARENA 1.0 pentru tranzactionarea instrumentelor financiare cu
venit fix 2000
a inceput dezvoltarea platformei de
tranzactionare, Arena Arena Trading -
Conectivitate
Sistemul central ofera solutii diversificate de conectare la platforma, de la
terminale de tranzactionare conectate direct, la interfete (Gateway API, FIX)
pentru integrarea platformelor de tranzactionare ale participantilor.
Arena Gateway este o aplicatie care actioneaza ca un intermediar de mesaje

intre sistemele participantului la piata si sistemul central al bursei. Furnizeaza
servicii de cerere / raspuns, servicii bazate pe evenimente dar si conectivitate.
Utilizand un sistem de mesaje TCP/IP XML, primeste comenzi de la sistemele
participantului la piata (client gateway), le transmite la sistemul central al
bursei si furnizeaza evenimente de raspuns si date de piata inapoi la client.
Arena FIX Protocol (Financial Information eXchange) este un standard de

mesaje dezvoltat special pentru schimbul de informatii in timp real referitoare la
tranzactii. Bursa de Valori Bucuresti furnizeaza conectivitate FIX pentru
versiunile 4.4 si 5.0 ale protocolului FIX (pentru mai multe informatii vizitati
www.fixprotocol.org).
Aplicatie / Interfata
Arena Terminal pentru Tranzactionare 3.0.1 Aplicatie de
tranzactionare Arena Gateway 3.0.0 Specifications
Arena FIX Protocol 1.8.3
Specifications Arena Trading– cel
mai recent upgrade
19 mai 2015
Versiunea Arena 3.0.1.2 aduce modificati la formula de calcul a
pretului brut pentru instrumente pentru care cotarea se face pe
randament.
Ca organisme consultative – comitete si comisii care au scopul de a sista si

consulta conducerea bursei.
Acestea sunt:
 Comisia de Etica si Conduita, care are ca principale atributii
constatarea savarsirii faptelor care contravin regimului juridic bursier,
investigarea imprejurarilor in care s-au savarsit acestea, precum si
formularea propunerilor de sanctionare a persoanelor vinovate;
 Comisia de Inscriere la Cota Bursei, care hotaraste asupra inscrierii,
promovarii, suspendarii sau retrogradarii valorilor mobiliare de la cota
Bursei de Valori Bucuresti;
 Camera Arbitrala, solutioneaza diferendele dintre membrii Asociatiei
Bursei, dintre acestia si agentii lor de valori mobiliare, precum si dintre
clienti si membrii Asociatiei Bursei.
Operatiunile curente sunt asigurate de personalul bursei care este organizat
in urmatoarea structura:
 Directia Membri si Emitenti cu doua servicii:
 Serviciul Membri
 Serviciul Emitenti
 Directia Operatiuni Bursiere si Informatica cu patru servicii:
 Serviciul Tranzactionare si supraveghere a Pietei
 Serviciul de Registru
 Serviciul de Compensare si Control al Decontarii
 Serviciul informatica
 Directia Relatii cu Publicul si Cercetare-Dezvoltare
 Directia Juridica
 Directia Economica
20. Sectoarele si categoriile de cotare ale bvb
In functie de tipul de valoare mobiliara, cota bursei este structurata pe 3

sectoare dupa cum urmeaza:
1. Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice romane:
In acest sector sunt inscrise actiunile societatilor comerciale deschise
(societati emitente). Inscrierea unei societati emitente la cota bursei trebuie sa fie
facuta de catre o societate de valori mobiliare numita initiatoare, care are
indatorirea de a reprezenta si sustine societatea emitenta in procedura de inscriere,
de a inainta documentele emitentului la bursa, de a familiariza respectivul emitent
cu activitatile specifice pietei de capital.
2. Sectorul obligatiunilor si altor valori mobiliare emise de catre
autoritatile administratiei publice centrale si locale si de catre alte autoritati
Procedura de inscriere la cota a acestui tip de valori mobiliare este cu
mult mai simpla deoarece aceste tipuri de valori mobiliare au conditii de emisiune
aparte (ele nu trebuie decat sa fie inregistrate la OEVM). Obligatiunile si alte
valori mobiliare emise de catre autoritati ale administratiei publice centrale si
locale si de catre alte autoritati sunt de drept admise la cota din momentul primirii
de catre BVB a respectivului document de emisiune si a platii comisionului
prevazut de procedurile bursei.
3. Sectorul international
Inscrierea la cota bursei in sectorul international a valorii mobiliare emise de o
persoana juridica straina trebuie sa fie facuta prin intermediul unei societati de
valori mobiliare membra a asociatiei bursei; acestea vor fi afisate distinct de
valorile mobiliare autohtone. Pentru a avea inscrise valorile mobiliare in cadrul
sectorului international, emitentii vor trebui sa intruneasca conditiile pe care
trebuie sa le indeplineasca si emitentii autohtoni, cu mentiunea de a avea
respectivele valori mobiliare depozitate la o societate comerciala de depozitare
colectiva a valorilor mobiliare desemnate de bursa.
Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice romane este structurat

pe doua categorii de cotare diferentiate din punct de vedere al criteriilor de
performanta al persoanelor juridice (societati comerciale emitente) care se
inscriu la cota astfel:
1. Categoria II (de baza )
Principalele cerinte pentru inscrierea in categoria a-II-a sunt urmatoarele:
 Efectuarea unei oferte publice primare in scopul de a plasa pe piata valori
mobiliare emise in conditiile prevazute de Legea nr. 52/1994 si
regulamentele C.N.V.M.
 Inregistrarea la Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare (OEVM);
 Libera transferabilitate a valorilor mobiliare;
 Furnizarea de servicii adecvate catre detinatorii de valori mobiliare;
 Furnizarea de informatii;
 Plata comisioanelor;
 Numirea unei persoane de legatura cu Bursa;
 Certificarea datelor furnizate de catre emitent de catre un cenzor extern
independent;
 Incheierea angajamentului de inscriere si mentinere la cota bursei etc.
2. Categoria I
Principalele cerinte pentru inscrierea in categoria I, care se adauga celor
prevazute pentru inscrierea in categoria de baza sunt urmatoarele:
 Perioada de activitate de minimum 3 ani;
 Realizarea de profit net in ultimii 2 ani de activitate;
 Personal de conducere recunoscut pentru competenta profesionala si
integritate morala etc.
21. Tranzactionarea pe piata intermitenta si continua
1. Tranzactiile in piata continua si intermitenta

Valorile mobiliare inscrise la cota bursei pot fi tranzactionate prin
mecanismele pietei continue sau intermitente (fixing) in functie de situatia
pietei pentru fiecare valoare mobiliara. De regula, mecanismele pietei continue
se aplica acelor valori mobiliare care au o piata activa (volum si frecventa
ridicata a tranzactiilor) in timp ce valorile mobiliare ce au o piata lenta (volum
mic, frecventa a tranzactiilor mica) sunt tranzactionate in piata intermitenta.
a) Tranzactionarea in piata intermitenta – este alcatuita din una sau mai
multe (maximum cinci) sesiuni de tranzactionare. Prima sesiune se numeste
sesiune principala toate celelalte fiind sesiuni suplimentare. Este necesara
aceasta distinctie deoarece o sesiune de tranzactionare este formata din mai
multe etape, etape ce difera dupa cum este vorba de sesiunea principala sau
sesiunile suplimentare, astfel:
Sesiunea principala presupune:
 Introducerea ordinelor;
 Fixingul (licitatia) care presupune:
 Identificarea tranzactiilor posibile
 Calcularea si afisarea preturilor de piata
 Alocarea
Sesiunea suplimentara presupune:
 Introducerea ordinelor;
 Negocierea surplusului de oferte sau cereri netranzactionate
 Alocarea
Inchiderea
 Tiparirea rapoartelor de tranzactionare,compensare,

decontare si comision
 Afisarea preturilor valorilor mobiliare tranzactionate
 Introducerea ordinelor in sistem
Ordinele de vanzare/cumparare de valori mobiliare sunt introduse in
sistem de catre agentii de bursa. Pana in momentul stabilirii pretului de
piata un ordin introdus este revocabil sau modificabil.
 Identificarea tranzactiilor posibile
Pretul valorilor mobiliare se calculeaza prin algoritmul de fixing
(licitatie), care identifica pretul la care cea mai mare cantitate de valori
mobiliare va putea fi tranzactionata.
 Calcularea si anuntarea preturilor de piata
In cazul in care volumul maxim de tranzactii s-ar putea efectua la mai
multe preturi, pretul la care se va face tranzactionarea va fi cel mai apropiat de
pretul de referinta.
Pretul de referinta este media ponderata cu volumul a preturilor
tranzactiilor efectuate in cursul sedintei. Toate tranzactiile pentru o valoare
mobiliara se efectueaza la acelasi pret.
Pretul de piata este pretul la care se incheie o tranzactie bursiera intr-o
sesiune de tranzactionare.
 Alocarea . Alocarea ordinelor se face dupa urmatoarele reguli si in
ordinea descrisa mai jos:
 Toate ordinele de cumparare ale clientilor, cu pretul mai mare (bun)
decat pretul de piata si toate ordinele de vanzare ale clientilor cu
pretul mai mic (mai bun) decat pretul de piata se vor executa
integral, in masura in care cantitatea de valori mobiliare este
suficienta;
 Ordinele care au avut pretul specificat egal cu pretul de piata se vor
executa integral, partial sau deloc;
 Dupa alocarea pretului de piata si alocarea ordinelor cu preturi mai
bune, ordinele cu pretul egal cu pretul de piata sunt alocate astfel:
 Toate ordinele clientilor care au avut pretul egal cu pretul
de piata au prioritate de alocare fata de ordinele proprii ale
societatii;
 Ordinele clientilor sunt executate in ordinea crescatoare a
cantitatilor; daca este necesara o alocare in cazul a doua sau
mai multe ordine cu cantitati egale, se utilizeaza principiul
precedentei (primul venit – primul servit);
 Daca toate ordinele de bursa ale clientilor au fost executate
integral, atunci ordinele proprii ale societatilor membre vor
fi alocate, prioritatea fiind data de timpul la care a fost
introdus ordinul in sistem, conform principiului precedentei
(primul venit – primul servit).
 Negocierea surplusului de oferte sau cereri netranzactionate

In cazul in care dupa alocare au mai ramas ordine neexecutate, avand pretul egal cu
pretul stabilit in sesiunea principala, va avea loc o sesiune suplimentara pentru acoperirea
cantitatii netranzactionate aflata in surplus. Pentru cantitatea de valori mobiliare in surplus,
vor putea fi introduse ordine de sens contrar numai la pretul de piata. Dupa expirarea timpului
alocat sesiunii principale, in baza ordinelor introduse si a principiilor de alocare, tranzactiile se
vor executa la pretul stabilit in sesiunea principala. Deoarece pro-ordinele sunt alocate de
sistem dupa ce toate ordinele clientilor au fost integral executate, exista posibilitatea ca in
aceasta sesiune sa existe ordine care conduc la formarea unui nou pret, caz in care sesiunea
suplimentara va fi anulata automat si se va activa o noua sesiune principala.
22. Ordinele de bursa
Orice tranzactie pe piata bursiera este initiata printr-un ordin de vanzare sau de
cumparare a valorilor mobiliare.
Dupa determinarea procedurii de deschidere de cont, clientul va completa si
semna un ordin de vanzare sau cumparare pentru fiecare tip de valoare
mobiliara, in parte, pe care doreste sa o tranzactioneze (sa o achizitioneze sau sa
o instraineze).
Transmiterea unui ordin se poate realiza :
 fie prin prezentarea de fiecare data la agentul de valori
mobiliare care se ocupa de contul clientului respectiv;
 fie prin alte mijloace, cum ar fi : telefon, fax, E-mail in functie
de conditiile stabilite intre client si agentul de valori mobiliare
in momentul deschiderii contului.
Ordinul dat de client este de fapt o oferta (in cazul vanzarii), respectiv o
comanda (in cazul cumpararii) avand ca obiect tranzactionarea unui anumit
volum de valori mobiliare, in anumite conditii. Astfel, ordinul trebuie sa cuprinda
informatii cu privire la :
 sensul operatiunii (vanzare sau cumparare) ;
 produsul bursier ce face obiectul ordinului;
 cantitatea oferita / comandata ;
 tipul tranzactiei ( la vedere / la termen, cu specificarea
scadentei in cazul tranzactiilor la termen).
Cea mai importanta indicatie este cea legata de pret, respectiv cursul la care se
ofera sau se comanda produsul bursier. Din acest punct de vedere, in practica s-
au consacrat tipurile de ordine prezentate in cele ce urmeaza :
Ordinul la piata (market order) este un ordin de vanzare-cumparare la cel mai
bun pret oferit de piata. Practic, un ordin de cumparare la piata impune obtinerea
celui mai scazut pret existent in bursa, in momentul in care brokerul de incinta
primeste instructiune de executare a ordinului. Un ordin de vanzare la piata
trebuie executat la cel mai mare pret existent, cand brokerul de incinta primeste
ordinul. Daca brokerul nu reuseste sa execute ordinul in conditiile respective, se
spune ca a pierdut piata, iar firma de brokeraj este obligata sa despagubeasca pe
client pentru pierderile suferite de acesta din eroarea profesionala (sau eventual
frauda) a brokerului sau. Astfel de situatii sunt rare la bursele consacrate.
Ordinul limita (limit order) este cel in care clientul precizeaza pretul maxim
pe care intelege sa-l plateasca in calitate de cumparator, respectiv pretul minim pe
care il accepta in calitate de vanzator. Acest ordin nu poate executat decat daca
piata ofera conditiile impuse prin ordin. Unui ordin cu limita de pret ii este
asociata intotdeauna clauza ’’ la un pret mai bun’’, aceasta inseamna ca daca
brokerul poate cumpara titlurile la un pret mai mic sau le poate vinde la un pret
mai mare, el este obligat sa o faca imediat. In caz contrar, brokerii sunt
raspunzatori pentru a fi pierdut piata.
Ordinul stop ( stop loss order) are drept scop limitarea pierderii si actio-
neaza oarecum in sens contrar ordinului cu limita de pret. El devine un ordin de
vanzare – cumparare ’’la piata’’, atunci cand pretul titlului evolueaza in sens
contrar asteptarii clientului. Astfel, un ordin stop de vanzare este plasat la un
nivel inferior pretului curent al pietei, pentru prezervarea profitului obtinut la un
titlu cumparat anterior cu un pret mai mic sau pentru a limita reducerea pretului
pietei la anumite titluri detinute de client.
Sa presupunem ca un investitor a cumparat actiuni ’’X’’la un curs de 3.5lei,
iar cursul acestora pe piata a ajuns la 4.5lei. Pentru a se proteja impotriva unei
scaderi ulterioare a cursului, investitorul adreseaza ordinul ’’vinde stop la 4.3lei’’,
ceea ce inseamna ca atunci cand pretul pietei, in scadere, ajunge la 4.3lei ordinul
se executa, ca si cand ar fi un ordin ’’la piaţa’’. Cursul, daca ar fi crescut in
continuare, ordinul ar fi ramas inactiv.
Un ordin stop de cumparare este plasat la un nivel superior cursului curent al
pietei, urmarindu-se reducerea pierderii la o pozitie de vanzare luata anterior.
Spre exemplu, un investitor care a vandut actiuni ’’x’’ la 4 lei isi poate limita
pierderea in cazul cresterii cursului actiunii ’’x’’, prin adresarea unui ordin
’’cumpara stop la 4.2lei’’, ceea ce va asigura o limitare a pierderii investitorului
daca cursul creste peste 4.2lei.
Ordinele stop limita sunt acele ordine de tranzactie stop care la declansare
devin ordine limita. Astfel, ordinul ’’vinde stop 2.5, limita 2.3’’ se declanseaza
cand cursul, in scadere, ajunge la 2.5 si se poate executa pana canda ajunge la 2.3.
Ordinul ’’cumpara stop 2.5, limita 2.75’’ se declanseaza atunci cand cursul, in
crestere, ajunge la 2.5 si se executa pana la cel mult 2.75.
Ordine cu mentiuni speciale, ca de exemplu:
 totul sau nimic (all or none), stocul de titluri va fi tranzactionat

integral sau deloc;
 imediat sau anuleaza (immediate or cancel) cere ca
tranzactia sa fie executata imediat total sau partial. Partea
neexecutata se anuleaza;
 dintr-o data sau deloc (fill or kill), tranzactia fie se executa
imediat la pretul stabilit, fie se anuleaza;
 ordin la deschidere (at the opening), tranzactia se efectueaza la
cursul de deschidere sau se anuleaza;
 ordin la inchidere (at the end), tranzactia trebuie efectuata in
ultimele 30 de secunde ale zilei de tranzactionare.
Pot exista si alte situatii care impun mentiuni speciale, cum ar fi : ’’in
jurul’’,’’cu atentie’’,’’cu grija’’. Ordinul ’’in jurul’’comporta o limita de curs, dar
lasa intermediarului o oarecare latitudine de a efectua operatiunea cand se
ajunge in jurul cursului indicat de client. Ordinul ’’cu atentie’’ sau ’’cu grija’’
permite intermediarului sa execute ordinul in una sau mai multe sedinte de bursa,
in functie de posibilitatile pietei.
Clientul are posibilitatea sa anuleze sau sa modifice ordinul sau, oricand,
inainte de executarea acestuia.
In executarea ordinelor de bursa, o problema esentiala o reprezinta respectarea
regulilor de prioritate. Prin prioritate de pret se intelege faptul ca agentii de bursa
trebuie sa execute ordinele de cumparare la preturi mai mari, inaintea celor date
la preturi mai mici: similar, ordinele de vanzare la preturi mai mici vor fi
executate inaintea celor la preturi mai mari. In cazul ordinelor date la acelasi pret,
se procedeaza conform urmatoarelor reguli:
- prioritatea de timp sau precedenta, inseamna ca primul ordin
plasat va fi primul executat;
- prioritatea de volum arata ca primul ordin executt va fi cel cu
volumul cel mai mare;
- executarea pro-rata inseamna ca toate ordinele la acelasi pret
vor fi executate in raport cu volumul lor. Aceasta regula se
aplica atunci cand piaţa nu permite executarea integrala a
ordinelor, alocandu-se pentru fiecare o rata din volumul
disponibil al pietei.
Daca se considera criteriul valabilitatii, ordinele bursiere pot fi:
- ordine valabile o zi, care pot fi executate numai in ziua cand au

fost lansate;
- ordine cu valabilitate prestabilita, (maximum sase luni), care
pot fi anulate de investitor in orice moment inainte de executie;
- ordine fara valabilitate precizata, care se executa, de regula,
pana la finele lunii in curs (pentru tranzactii cash) sau pana la
finele angajamentului asumat de investitor (pentru tranzactiile
la termen).
Initial, la Bursa de Valori Bucuresti s-au acceptat doar doua tipuri de ordine:
’’la piaţa’’ si ’’la limita’’, cu conditia existentei in contul clientului a
disponibilului necesar acoperirii tranzactiei, specificate in ordinul de cumparare si
daca contul de valori mobiliare al clientului acopera in intregime cantitatea
specificata in ordinul de vanzare.
Incepand cu anul 1999, prin adoptarea sistemului de tranzactionare
HORIZON TM bursa are la dispozitie noi tipuri de ordine caracterizate de
modalitati specifice de executie in functie de piaţa, utilizand o gama larga de
optiuni.
23. Tranzactii incricisate (Cross)
Tranzacţia încrucişata este tranzacţia la care participa ca intermediar, atât

pentru cumparator cat si pentru vânzător, aceeaşi S.S.I.F..
Tranzacţiile încrucişate se pot efectua intre:

 doi clienţi ai aceleiaşi Societati de Servicii de Investiţii Financiare;
 S.S.I.F. pe cont propriu si un client al sau;
 Un angajat al S.S.I.F. si un client al societatii;
 Un angajat al S.S.I.F. si societatea pe cont propriu.
Acest tip de tranzacţie trebuie raportat la bursa pentru a putea fi efectuat
transferul de proprietate si pentru a putea fi efectuata supravegherea tranzacţiei (
in vederea protejării investitorilor si respectării regulilor bursei). Bursa va verifica
sa nu existe situaţii de conflict de interese – situaţii prin care societatea de
intermediere va aranja tranzacţii încrucişate pentru a putea obţine un avantaj in
nume propriu fata de client sau va putea conferi un avantaj unui client in
detrimentul celuilalt, sau fata de ceilalţi participanţi pe piaţa.
In funcţie de modul in care se introduc ordinele de bursa, se disting doua
tipuri de tranzacţii încrucişate :
a) tranzacţia încrucişata neintenţionata are loc ca rezultat al
introducerii de către agentul de bursa de ordine distincte de cumpărare si de
vânzare, care pot conduce la efectuarea tranzacţiei pe parcursul şedinţei in
mod automat;
b) tranzacţia încrucişata intenţionata are loc atunci când agentul de
bursa decide sa coreleze un ordin de vânzare si un ordin de cumpărare,
astfel incat acestea sa fie introduse direct ca tranzacţie, printr-o singura
comanda care include ambele ordine, fara a fi afectata de celelalte ordine
din piaţa.
Reguli de efectuare a tranzacţiilor încrucişate:

1. Ordinele de bursa de vânzare si de cumpărare sunt completate cu
data si ora la care au fost semnate si transmise de către clienţi agentului
pentru valori mobiliare. Corelarea ordinelor de vânzare si de cumpărare va
fi efectuata de către agentul pentru valori mobiliare care va completa
ordinul cross.
2. Ordinele cross se introduc in sistem in ordinea in care au fost
primite si înregistrate, respectându-se prevederile regulamentelor B.V.B.
3. Ordinele cross sunt supuse executării la cel mai bun preţ din
piaţa si numai daca piaţa nu permite execuţia unuia dintre ordine la cel mai
bun preţ, atunci aceste ordine se vor putea executa prin efectuarea unei
tranzacţii încrucişate intenţionate.
4. Executarea a doua ordine de bursa, de cumpărare si de vânzare,
prin efectuarea unei tranzacţii încrucişate intenţionata este condiţionata de
avantajul prezentat de aceasta atât pentru cumparator cat si pentru vânzător.
De aceea tranzacţia încrucişata intenţionata va fi efectuata de către agentul
de bursa numai atunci când situaţia din piaţa este in avantajul ambelor parti.
Tranzacţia încrucişata se va baza pe ordinul cross întocmit de către agentul
pentru valori mobiliare.
5. Sistemul de tranzacţionare si execuţie automata (S.T.E.A.) al
bursei permite introducerea tranzacţiei încrucişate numai in timpul
perioadei de tranzacţionare pe piaţa continua.
6. Daca intr-o şedinţa de tranzacţionare se intenţionează efectuarea
pe acelaşi cont a unui volum de tranzacţii încrucişate ce depaseste 5% din
totalul valorilor mobiliare emise de o societate, acest lucru trebuie anunţat
preşedintelui şedinţei de tranzacţionare, înainte de atingerea acestui
procent. Neanunţarea intenţiei efectuării unor astfel de tranzacţii conduce
automat la anularea lor de către B.V.B. si perceperea unui comision de
anulare egal cu cel de tranzacţionare.
7. Tranzacţia încrucişata poate fi introdusa in următoarele condiţii:
a) Daca in momentul introducerii tranzacţiei încrucişate, in piaţa
exista si ordine de cumpărare, preţul tranzacţiei poate fi egal cu cel mai bun
preţ de cumpărare, cu cel mai bun preţ de vânzare sau cu orice alt preţ in
intervalul dintre cel mai bun preţ de cumpărare si cel mai bun preţ de
vânzare.
b) Daca in momentul introducerii tranzacţiei încrucişate in piaţa
exista numai ordine de vânzare, preţul acesteia trebuie sa fie situat in
intervalul acceptat de sistem pentru ziua respectiva, dar nu poate fi mai
mare decât cel mai bun preţ de vânzare.
c) Daca in momentul introducerii tranzacţiei încrucişate in piaţa
exista numai ordine de cumpărare, preţul acesteia trebuie sa fie situat in
intervalul acceptat de sistem pentru ziua respectiva, dar nu poate fi mai mic
decât cel mai bun preţ de cumpărare.
d) Daca in momentul introducerii tranzacţiei încrucişate in piaţa nu
exista nici ordine de cumpărare, nici ordine de vânzare, preţul acesteia
trebuie sa fie cat mai apropiat de preţul de referinţa, de deschidere sau al
tranzacţiei precedente.

Piete Financiare - Esential

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Piete Financiare - Esential

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PIETE FINANCIARE - ESENTIAL

1. Piata de capital, locul si rolul pieţei de capital in economie

Institutii bancare si Piata de capital

4. Structura actuala a pietei de capital din Romania

Principalele institutii ale pietei de capital din Romania sunt:

Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu

Obiectivele principale ale acestei autorităţi de regementare sunt:

Fondul de Compensare a Investitorilor

5. Plasamentele economiilor pe pietele financiare

Plasamentele economiilor entitatilor economice si ale persoanelor fizice pe pietele financiare se

Structura de functionare a fondurilor mutuale este urmatoarea :

CONSILIUL DE INCREDERE AL FONDULUI

- contract de distributie - contract de depozitare

Societatile de investitii sunt societatile comerciale organizate sb forma societatilor pe

11. Rolul si funcţiile Societatilor de Servicii de Investiţii Financiare in

Nr. Activitatea desfasurata Capital social Cerinta

(1) Esenta si formula de calcul a capitalului net mentinut de S.S.I.F.-uri.

Nivelul minim al capitalului net ce trebuie mentinut a fost prezentat in tabelul de

2) Gradul de indatorare = Datorii = 15 = 15

S.S.I.F.-urile indeplinesc patru mari functii pe piata de capital:

1) Rolul de atragere a capitalului

In opinia noastra, termenul de “intermediar financiar”, reprezinta o institutie publica sau

2) Rolul de mecanism al preturilor

3) Mecanismul de transformare a investitiilor in lichiditati

Pentru a intelege mai bine organizarea si modul de functionare al unei firme de

Structura organizatorica a unei S.S.I.F.

In functie de gama activitatilor pe care le desfasoara si de serviciile pe care le ofera

12. Ssif-uri – Departamentul Clienti-Marketing

13.SSIF-URI – Departamentul “Conturi noi”

Personalul care lucreaza in acest departament are urmatoarele responsabilitati:

b) Cont administrat. Exista numeroase situatii in care conturile nu sunt administrate de

c) Cont comun (joint account).

d) Formularul de vanzare unica a actiunilor rezultate din programul de privatizare in

e) Cont in marja (margin account)

14. SSIF-URI – Departamentul tranzactii

Departamentul Tranzactii-Procesare Ordine strange toate ordinile de vanzare/cumparare

15. Bursa de valori Bucuresti, cerinte de listare la obligatiuni, actiuni

Cerinte pentru admiterea la tranzactionare pe Piata Reglementata Premium

Pentru a fi admise la tranzactionare pe Piata Reglementata, toate instrumentele financiare trebuie

16. Oferta publica initiala

17. Procesul de listare pe piata reglementata

Procesul de listare pentru Piata Reglementata este urmatorul:

• Transformarea in societate comerciala pe actiuni (daca este cazul);conform Actului

• Alegerea unui intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere

18. Piata AeRO

Piata AeRO a fost creata din nevoia de a furniza antreprenorilor o alternativa

Acesta este un segment de piata dedicat listarii companiilor la inceput de

Sistemul alternativ de tranzactionare nu este o piata reglementata in sensul

Piata AeRO este dedicata finantarii companiilor care nu indeplinesc criteriile

• Plasamentul privat – oferta adresata catre un numar limitat, de pana la 150

19. Sistemul de tranzactionare Arena

Un sistem electronic versatil pentru tranzactionare, compensare-decontare si

- operatii complexe de gestiune a conturilor

tranzactionare Segregare reala a sistemelor

Noi mecanisme post tranzactionare

pasul 1: separarea sistemelor de trading / post trading system separation for

scaderea timpului total (round trip) pentru executarea

Capacitatea de procesare crescuta cu 100%

Datorita implementarii mecanismului „Tranzactționare la inchidere”,

Arena Gateway este o aplicatie care actioneaza ca un intermediar de mesaje

Arena FIX Protocol (Financial Information eXchange) este un standard de

Ca organisme consultative – comitete si comisii care au scopul de a sista si

20. Sectoarele si categoriile de cotare ale bvb