Sunteți pe pagina 1din 4

Piata de capial 1

Piaţa de Capital

Voi începe acest capitol prin a face o distincţie clară între conceptul de piaţă financiară şi piaţă
de capital prezentând în acest sens cele două abordări: continental europeană şi anglosaxonă pentru a putea
sesiza diferenţele, asemănarile, relaţiile de interdependenţă şi incluziune dintre cele două pieţe. Făcând această
delimitare voi prezenta apoi conceptul de cerere şi ofertă de capital, urmând ca la sfârşitul capitolului să
prezint componentele pieţei de capital şi structuta acesteia în funcţie de mai multe criterii.

1.1 Piaţa financiară şi Piaţa de capital

În economia financiară, circuitul activelor financiare are loc între mulţimea ofertanţilor de fonduri
(investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora, în vederea realizării unicului scop: satisfacerea nevoii
economice, a cărei finalitate este profitul.
Investitorii sunt cei care efectuează investiţii, prin plasarea fondurilor în scopul valorificării lor, iar
utilizarorii sunt cei care mobilizează fondurile, pentru a-şi finanţa propria activitate economică. Se transferă,
astfel, o parte din resursele financiare existente într-o economie, între cei care le deţin, prin disponibilizare,
către agenţii economici care le folosesc, fie pentru iniţierea unei activităţi, fie pentru întreţinerea şi dezvoltarea
unei afaceri existente. În acelaşi timp, se naşte o relaţie feed-back, de la utilizatorii de fonduri la investitorii
iniţiali, prin distribuirea profitului, obţinut în urma valorificării resurselor financiare. Într-o economie de piaţă,
distribuirea profitului poate fi, însă, oricând substituită cu distribuirea riscului, în cazul unei utilizări
neprofitabile a fondurilor care au făcut obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin, prin propria voinţă,
noduri ale unui circuit financiar, a cărui finalizare poate fi profitul sau eşecul. Tranzacţiile între cele două
categorii de participanţi la fluxul financiar se realizează prin intermediul pieţelor financiare. O schemă simplă
cu privire la circuitul activelor financiare şi asumarea profitului sau riscului între cele doua grupuri de actori
este prezentată în figura 1.1

Mobilizarea activelor financiare

Piaţa financiară
Investitori Utilizatori
Ofertanţii de Utilizatorii de
capital capital

Fig 1.1.Distribuţia ratei de profit sau de risc


Piata de capial 2

Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat două
concepţii referitoare la piaţa de capital:
- concepţia continental -europeană ( de sorginte franceză)
- concepţia anglo -saxonă
În concepţia clasică continental –europeană, piaţa de capital are o structură complexă, care cuprinde
piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară.
Piaţa monetară este piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu, fiind reprezentată de piaţa
interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile. Pe piaţa interbancară operează banca de emisiune,
băncile comerciale, băncile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au calitatea de creditori,
dar şi de debitori în cazul completării fondurilor proprii. Tranzacţiile pe această piaţă îmbracă forma acordării-
rambursării creditelor. Pe piaţa titlurilor de creanţă negociabile, operatorii pot fi toţi agenţi economici.
Instrumentele negociate sunt: certificatele de depozit (titluri negociabile ce atestă existenţa unui depozit în
cont), biletele de trezorerie (emise de societăţi comerciale, cu excepţia instituţiilor de credit), bonurile de
tezaur (emise de trezoreria statutului), titlurile pe termen scurt (emise de instituţii financiare).
Piaţa ipotecară este o piaţă specifică finanţării construcţiei de locuinţe, pe care acţionează
organismele ce acordă împrumuturi sub forma creditului ipotecar, organismele specifice de refinanţare care
asigură reântregirea fondurilor creditoare, precum şi băncile ipotecare. Acestea emit obligaţiuni ipotecare
tranzacţionabile pe pieţele reglementate în scopul obţinerii de lichidităţi.
Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează valori
mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piaţa financiară este cea pe care se cumpără şi se
vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor. Ea exprimă o relaţie directă între deţinătorul şi
utilizatorul de fonduri.

Piaţa de capital

Piaţa Paţa
monetară ipotecară

Piaţa
financiară

Fig 1.2. Structura pieţei de capital în concepţie continental-europeană

În concepţia anglo-saxonă, piaţa de capital formeză împreună cu piaţa monetară şi cu piaţa


asigurărilor ceea ce se numeşte, cu un termen atotcuprinzător, piaţa financiară. În acest context piaţa de
capital este sinonimă cu piaţa instrumentelor financiare care asigură investirea capitalurilor pe termen mediu şi
lung. Spre deosebire de aceasta, piaţa monetară realizeză atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt
Piata de capial 3

prin intermediul pieţei interbancare, al pieţei scontului, al pieţei efectelor de comerţ, al pieţei certificatelor de
depozit, al pieţelor eurovalutelor.

Piaţa financiară

Piata Piaţa
Investitori monetară asigurărilor Utilizatori

Piaţa
de capital

Fig 1.3. Structura pieţei financiare în concepţie anglo-saxonă

Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă potrivit căreia piaţa
de capital este o componentă a pieţei financiare.
O dată făcută această delimitare strictă între cele două concepte de piaţă financiară şi piaţă de capital
voi încerca în continuare o mai bună definire a pieţii de capital şi a elementelor definitorii ale acesteia.
Piaţa de capital este specializată pe tranzacţii cu active financiare pe termen mediu şi lung, prin
intermediul lor asigurându-se transferurile de capitaluri disponibile către utilizatorii ale căror nevoi depăşesc
posibilităţile interne de acoperire. Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în economia şi plasarea
valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital, către posibilii investitori, deţinătorii
excedentelor de capital. Valorile mobiliare emise în vederea atragerii de capital sunt negociabile şi
transferabile. Adică pot fi transferate de la un un posesor la altul, oferind investitorului posibilitatea de a vinde
oricând produsul respectiv la un prerţ specific pieţei sau care rezultă din negociere la un moment dat.
Piaţa de capital oferă modalităţi de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele
specifice sistemului bancar. Ca o alternativă la constituirea depozitelor bancare, investitorii pot achiziţiona
valori mobiliare, iar emitenţii, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin emisiunea de
acţiuni şi obligaţiuni. Cele două alternative de investire sunt prezentate şi în diagrama 1.4.
Piata de capial 4

Depozite Piaţa bancară Împrumut

Oferta de fonduri Emisiune de titluri Cererea de fonduri

Piaţa de
Plasament capital Investiţii financiare

Fig 1.4. Cererea şi oferta de fonduri

Aşadar într-o economie mişcarea fondurilor disponibile se pot realiza prin două modalităţi:
- finanţare indirectă care presupune concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi utilizarea de
către acestea a resurselor pentru creditare
- finanţare directă ce se realizează prin emisiune de instrumente financiare de către utilizatorii de
fonduri pe piaţa finanaciară
Din punctul de vedere al necesităţii de capital cererea poate fi:
- structurală, concretizată în finanţarea de investiţii productive, de bunuri şi servicii, de creare de
noi societăţi, de dezvoltare a celor existente, de achiziţionare de bunuri sau servicii de către persoane fizice sau
juridice
- conjuncturală, datorită unor necesităţi tranzitorii, depinzând de factori legaţi de limitări la
plafonul de credite pe piaţa monetară, deficite bugetare şi ale balenţelor de plăţi.
Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ce rămâne din posesia deţinătorilor de venituri
după ce-şi satisfac nevoile de consum. Deţinătorii de capital sunt reprezentaţi, pe de o parte, de instituţii –
organizaţii economice, bănci, case de economii – şi pe de altă parte, din persoane particulare. Importanţa
acestora din urmă, ca pondere în totalul investitorilor, a condus la internaţionalizarea pieţelor de capital, adică
la posibilitatea investirii fondurilor băneşti disponibile în titluri emise de agenţi economici aparţinând altei ţări.

S-ar putea să vă placă și