Piaa internaional de capital - concept i funcionare Organizarea burselor pe plan internaional

CUPRINS
Capitolul I ......................................................................................................................... 3 1.1. Programul Operaional Regional 2007-2013................................................................ 3 1.2. Axa prioritar 3 mbuntirea infrastructurii sociale.............................................. 4 Capitolul II......................................................................................................................... 6 2.1 Criterii de eligibilitate.................................................................................................... 6 2.2. Eligibilitatea solicitantului............................................................................................ 6 2.3 Eligibilitatea proiectelor................................................................................................ 6 Capitolul III........................................................................................................................ 7 3.1. Completarea cererii de finanare ....... 7 3.2 Depunerea cererii de finanare 9 Capitolul IV........................................................................................................................ 9 4.1 Drepturile i obligaiile beneficiarului................................................................. 9 4.2 Eligibilitatea cheltuielilor.10 Concluzii.................................................................................................................................. Bibliografie............................................................................................................................... 14 16

PIEELE FINANCIARE
Relaiile de natur financiar, de crediti monetare s-au amplificat pe plan internaional, consolidndu-se prin formarea economiei mondiale n cadrul creia are loc micarea valorii ntre naiuni sub forma fondurilor financiare, de crediti al creanelor mijlocite de semnele monetare. n relaiile economice dintre naiuni, legturile econo- mice de export cunosc trei procese: 1) procesul de evaluare prin care, cu ajutorul unui etalon monetar internaional sau cu statut internaional, se creeaz informaia de pre internaional pentru bunurile exportate; 2) procesul de repartiie prin care se finaneaz sau se crediteaz importatorul pentru a nlesni micarea bunurilor de la exportator la importa- tor; 3) procesul de plat prin care, folosindu-se mijloacele de plat internaionale, se sting obligaiile determinate de export prin ncasarea contravalorii bunurilor exportate de ctre exportator. Prin urmare, activitatea financiar-monetar internaional cuprinde aciuni de evaluare, de repartiiei de crediti aciuni de plat ce au loc ntreri. Cercetrile recente mbin teoriile ce stau la baza relaiilor financiar-monetare internaionale cu politicile monetarei tehnicile financiare naionale. ntr-o nou concepiei analiz, Henri Bourguinat1 rstoarn vechea ordine: de la naional la inter- naional, introducnd-o pe aceea de la internaio- nal la naional. Aceast abordare pare valabil deoarece, nainte, sfera de cuprindere a relaiilor financiar-monetare internaionale se limita la nivelul fluxului de pli, uneori anexndi proble- matica micrilor de capitaluri, n vreme ce instru- mentele de analiz utilizate (multiplicatorul extern, elasticitatea etc.) erau simple extensii ale celor uti- lizate pe plan naional, modelele de echilibru intern fiind aplicatei la relaiile financiare internaionale. Finanele internaionale reprezint astzi o reea din ce n ce mai dens de operaiuni de vnzarecumprare sau de credit-mprumut, cu caracter speculativi de acoperire, care transcende frontierele naionalei deasupra crora se organizeaz, n consecin, o adev- rat megapia financiar mondial2. Astzi, aadar, finanele internaionale cuprind: a) pieele financiare internaionale; b) bncile internaionale; c) finanele ntreprinderilor internaionale; d) investiiile internaionale de portofoliu. Transformarea finanelor internaionale n epoca modern s-a datorat creterii interdependenei spaiilor financiare naionale, interconexiunii burselor de valori, politicii solidare a dobnzilor, proliferrii instrumentelor financiare noi care permit trecerea de la o moned la alta, dup cum anticipeaz operatorii, precumi altor fenomene care au dus, n final, la naterea unei piee financiare globale, guvernat de propriile sale legii dispunnd de o structur ierarhizati tot mai integrat. Aspectul integrrii nsui a cunoscut o component vertical, prin interconectareai comunicarea nentrerupt ntre pieele monetare, financiarei de schimb, devenite simple compartimente ale pieei globale, precumi o component orizontal ca urmare a deschiderii spaiilor financiare naionale. Rolul i tendinele pieei financiare http://www.scribd.com/doc/11653576/Piete-de-Capital-Si-Burse-de-Valori

Seciunea I. Seciunea II.

Piata de capital 1.1. Concepte, definire, trasaturi Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se ntlnesc cererea si oferta de active financiare necesare dezvoltarii, n cadrul firmelor, a productiei de bunuri si servicii. Aceasta piata specializata este piata de capital (n acceptiunea sistemului european) sau piata financiara (conform teoriilor specifice sistemului anglo-saxon). Fascinatiile pietei de capital sunt numeroase. Fiecare participant la aceasta piata urmareste realizarea unor aspecte importante pentru activitatea sa. Astfel, emitentii sunt interesati de tehnicile, dimensionarea si etapizarea procesului de finantare, iar investitorii de strategiile moderne de gestionare a portofoliilor. Societatile de servicii de investitii financiare sunt preocupate de diversificarea obiectului de activitate prin acoperirea unei game largi de activitati. Institutiile de supraveghere urmaresc respectarea principiilor si reglementarilor generale ale pietei. Creatorii si administratorii de piete sunt preocupati de aspecte mai putin vizibile publicului larg, printre care: tehnicile de tranzactionare, creditarea, garantarea, compensarea, decontarea operatiunilor. Sistemul financiar prin definitie, reprezinta ansamblul institutiilor si pietelor care interactioneaza ntre ele, pentru a ndeplini anumite functii, dintre care cea mai importanta este facilitarea transferului de fonduri de la cei care nregistreaza excedente, catre cei care se confrunta cu necesitati financiare. Piata financiara reprezinta mecanismul prin care activele financiare sunt emise si introduse n circuitul economic[1]. Caracteristica principala a pietelor financiare este aceea ca faciliteaza ntlnirea cererii si ofertei de titluri provenind de la unitatile care nregistreaza deficite. In functie de durata de viata a titlurilor financiare se disting doua componente ale pietei financiare: Piata monetara piata pe care se tranzactioneaza titlurile cu o perioada de viata mai mica de un an; Piata de capital pe aceasta piata ntlnim titluri cu scadenta mai mare de un an 747d33h . Aceasta clasificare este data de scoala anglosaxona ce se bazeaza pe manifestarea libera a cererii si ofertei. Cealalta scoala, cea europeana, fixeaza ca punct central sistemul bancar n postura de jucator pe toata piata de capital ce se mparte n: piata monetara (capitalurile atrase pe termen scurt si mediu), piata ipotecara (capitalurile atrase pentru constructie de locuinte) si piata financiara, unde se emit, plaseaza si tranzactioneaza titlurile de capital pe termen lung. Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin intermediul carora capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate catre orice entitati publice si private solicitatoare de fonduri[2]. Piata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital -investitorii - catre cei care au nevoie de capital, cu ajutorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise), si prin intermediul unor operatori specifici (societatile de servicii de investitii financiare). Se poate afirma despre piata de capital ca este specializata n efectuarea de tranzactii cu active financiare cu scadente pe termene medii si lungi. Prin intermediul ei, capitalurile disponibile sunt dirijate catre agentii economici nationali sau sunt atrase de pe pietele altor tari, unde resursele de capital depasesc necesitatile financiare interne de acoperit sau autoritatile monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne. Alte definitii date pietei de capital sunt[3]: Totalitatea tranzactiilor cu titluri financiare pe termen lung; In literatura americana totalitatea tranzactiilor cu active financiare nebancare; In literatura franceza totalitatea operatiunilor cu active financiare; 4

Aceste definitii nu acopera n ntregime activitatea de pe piata de capital, tinnd cont de locul si rolul pietei de capital n ansamblul mecanismelor economice, deoarece nu se poate face o delimitare stricta ntre piata de capital si piata financiara, cele doua notiuni fiind interdependente, prin includerea sau completarea reciproca, n functie de reglementarile fiecarei tari n parte. Existenta pietei de capital este determinata de cererea de capital pentru necesitati curente de trezorerie si pentru investitii si, totodata, este conditionata de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital. Fluxurile de capital dintre emitenti si investitori sunt puse n evindenta de emisiunea si tranzactionarea unor instrumente specifice, de tipul valorilor mobiliare. Ca orice piata, piata de capital poate fi definita formal ca loc de ntlnire a vnzatorilor si cumparatorilor de instrumente financiare. Din punct de vedere al sferei sale de cuprindere, n literatura de specialitate s-au structurat doua conceptii referitoare la piata de capital: conceptia anglo-saxona si conceptia continental-europeana (de sorginte franceza). In conceptia anglo-saxona, piata de capital formeaza mpreuna cu piata monetara si cu piata asigurarilor ceea ce se numeste, cu un termen atotcuprinzator, piata financiara. In acest context piata de capital este sinonima cu piata instrumentelor financiare care asigura investirea capitalurilor pe termen mediu si lung. In conceptia clasica, continental-europeana, piata de capital are o structura complexa, care cuprinde piata monetara, piata ipotecara si piata financiara. Piata monetara este piata capitalurilor pe termen scurt si mediu, fiind reprezentata de piata interbancara si de piata titlurilor de creanta negociabile. Pe piata interbancara opereaza banca de emisiune, bancile comerciale, bancile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au calitatea de creditori, dar si de debitori n cazul completarii fondurilor proprii. Piata ipotecara este o piata specifica finantarii constructiei de locuinte, pe care functioneaza organismele ce acorda mprumuturi sub forma creditului ipotecar, organismele speciale de refinantare care asigura rentregirea fondurilor bancilor creditoare, precum si bancile ipotecare. Piata financiara este piata capitalurilor pe termen lung, pe care se emit si se tranzactioneaza valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piata financiara este cea pe care se cumpara si se vnd active financiare fara a fi schimbata natura lor. Ea exprima relatia directa ntre detinatorul si utilizatorul de fonduri. Principalele beneficii ale pietelor de capital asupra dezvoltarii economice sunt: eficienta, competitivitatea si solvabilitatea sectorului financiar; accesul societatilor noi si n formare la finantarea prin actiuni si/sau obligatiuni; descentralizarea proprietatii si a distributiei averii; solvabiliatea societatilor comerciale. Aceste beneficii trebuie sa tina nsa cont si de costurile si dezavantajele pietei de capital: ciclurile economice si impactul asupra obtinerii capitalului, ncrederea investitorilor, puterea sectorului financiar, etc. Trasaturile pietei de capital sunt urmatoarele: Este o piata deschisa, n sensul ca plasamentul este efectuat de marea masa a investitorilor, iar tranzactiile cu instrumente financiare au caracter public; Produsele pietei sunt instrumente pe termen mediu si lung. Pe piata de capital, banii sunt investiti n general pe o perioada mai mare de un an 747d33h , n timp ce pe piata monetara, resursele sunt utilizate pentru finantari pe termen scurt; Valorile mobiliare, ca produse ale pietei se caracterizeaza prin negociabilitate si transferabilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricnd produsul respectiv la un pret specific conditiilor pietei sau care rezulta din negociere, la un moment dat;

 Tranzactionarea valorilor mobiliare nu este directa, ci intermediata. Intermediarii au un rol important n ceea ce priveste punerea n contact a emitentilor cu investitorii sau a investitorilor, ce detin valori mobiliare n portofoliu, cu cei care doresc sa le cumpere. Piata de capital ofera modalitati de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. Ca o alternativa la construirea depozitelor bancare, investitorii pot achizitiona valori mobiliare, iar emitentii, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin emisiunea de actiuni si obligatiuni. In masura n care actiunile si obligatiunile reprezinta forme de investire fiabile si relativ sigure cu un venit atractiv pe termen lung, ele ndeplinesc doua functii: Actiunile genereaza un stimulent de a economisi si a investi, spre deosebire de consum, ori de a cumpara terenuri si proprietati imobiliare sau de a cauta alternative de investitii mult mai profitabile n strainatate; Obligatiunile concureaza cu depozitele bancare, ce pot fi subiect al controlului ratelor dobnzii. Acest lucru exercita o presiune de a mentine ratele controlate ale dobnzii mai aproape de ratele de piata, ceea ce este posibil sa reflecte inflatia si penuria de fonduri. Pietele de capital eficiente obliga companiile sa concureze pe o baza egala pentru fondurile investitorilor. Preturile pot fi privite ca eticheta pentru valoarea pe care investitorii o asociaza investitiei lor. Deciziile necorespunzatoare ale conducerii companiilor genereaza, pe termen lung, nemultumiri n rndurile investitorilor. In timp ce companiile nchise pot ascunde performante slabe, cel putin pentru un timp, companiile ale caror actiuni sau obligatiuni sunt tranzactionate pe piete reglementate nu pot sa-si permita acest lucru.

Seciunea III.

1.2. Participantii pe piata de capital Participantii de pe aceasta piata sunt urmatorii: Investitorii si emitentii; Intermediarii; Participantii auxiliari; Infrastructura. a)Investitorii si emitentii Investitorii sunt detinatorii de capital monetar care investesc n produse specifice pietei de titluri financiare si si asuma riscurile investitiei. Investitorii se mpart n doua mari categorii: - Individuali persoane fizice sau juridice care fac tranzactii de dimensiuni modeste pe piata titlurilor financiare; - Institutionali sunt societati sau institutii care fac tranzactii de dimensiuni mari. Emitentii sunt persoane juridice sau organe ale administratiei publice centrale sau locale, care fac emisiuni de titluri financiare. Alta definitie data emitentului este[4]: Entitate desemnata ca parte obligata pe un instrument financiar (valoare mobiliara sau instrument de plata) care preia raspunderi directe sau indirecte pentru plata; Orice persoana care se obliga n mod legal sa onoreze drepturile pe care le confera activul financiar emis. b) Intermediarii Intermedierea financiara reprezinta distribuirea de fonduri disponibile din economie catre cele mai productive utilizari, astfel nct sa fie asigurat necesarul de fonduri al unitatilor deficitare. Intermediarii financiari se definesc prin faptul ca mobilizeaza fondurile (active financiare) de la detinatorii de bani (economisitorii), crendu-si datorii (active) fata de acestia, si emit propriile active catre utilizatorii de fonduri. Cum intermediarii actioneaza n esenta dupa principiul clasic al bancilor, ei se numesc, generic, institutii bancare. Cu alte cuvinte, intermediarii financiari nu revnd activele pe care le cumpara, ci creeza noi active, pe care le vnd pe piata; acestea sunt datorii ale clientilor fata de institutiile bancare si nu fata 6

de economisitorii care au detinut initial activele cumparate de intermediar. Deci institutiile bancare schimba natura activelor financiare care sunt distribuite pe piata, emitnd propriile active. Intermediarul financiar este un agent al pietei financiare care asigura transferul fondurilor de la detinatori la utilizatori, achizitionnd active financiare de la primii si emitnd propriile active catre ultimii[5]. c) Participantii auxiliari Acestia sunt de doua feluri: - Consultantii de plasament consultant de plasament n valori mobiliare este, potrivit prevederilor regulamentelor Comisiei Nationale de Valori Mobiliare (CNVM), privind activitatea consultantilor de plasament n valori mobiliare, o activitate realizata de persoane autorizate de CNVM si consta n prestarea, cu titlu profesional, de servicii de analiza a valorilor mobiliare, de selectare a portofoliului, de evaluare, precum si publicarea de opinii si recomandari n legatura cu vnzarea si cumpararea de valori mobiliare; - Cenzorii externi independenti societatile si institutiile supuse autorizarii CNVM trebuie sa prezinte acesteia, la sfrsitul fiecarui an financiar un raport anual ntocmit de un cenzor extern independent. d) Infrastructura Reglementarea si supravegherea activitatii intermediarilor de valori mobiliare au ca scop asigurarea functionarii adecvate a acestor societati, astfel nct sa poata absorbi fluctuatiile financiare, ndeplinindu-si corect ndatoririle. Reglementarea pietelor de capital vizeaza cadrul de organizare a pietei, institutiile, mecanismele, produsele si controlul asupra activitatii celor care sunt implicati n tranzactionarea valorilor mobiliare. Seciunea IV. 1.3. Componenetele pietei de capital Piata de capital asigura legatura permanenta dintre emitenti si investitori, att n momentul acoperirii cererii de capital, ct si n procesul transformarii n lichiditati a valorilor mobiliare detinute. Piata de capital are doua componente, ntlnite si sub denumirea de functii, diferentiate dupa emiterea (producerea) si tranzactionarea (comercializarea) titlurilor financiare: Piata primara vnzare initiala de titluri; Piata secundara revnzare de titluri. Seciunea V. 1.3.1. Piata primara Piata primara reprezinta acel segment de piata pe care se emit si se vnd sau se distribuie valorile mobiliare catre primii detinatori. Piata primara constituie un circuit de finantare specializat[6]. Aceasta piata permite transformarea directa a economiilor n resurse pe termen lung. Pe piata primara se emit valori mobiliare ce confera anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pietei primare se pun n evindeta miscarile de capitaluri dintr-o economie, generate de catre emitenti, n calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Aceasta piata permite finantarea agentilor economici. Piata primara asigura ntlnirea cererii cu oferta de titluri, permitnd finantarea activitatii agentilor economici si a colectivitatii publice. Este un mijloc de distribuire si plasament de titluri. Piata primara are rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt n capitaluri disponibile pe termen lung. Pe piata primara se vnd valori mobiliare emise de acele entitati care au nevoie de resurse financiare si se cumpara de catre alte entitati sau persoane fizice posesoare de economii pe termen mediu si lung. Aceasta piata cuprinde tranzactiile din prima etapa a subscrierii emisiunilor si distribuirii lor de catre emitent direct sau printr-un intermediar specializat. Piata primara are functia de a directiona capitalurile pe termen lung pentru finantarea economiei nationale prin colectarea resurselor sub diverse forme. 7

Participantii pe piata primara, n cadrul careia se vnd si se cumpara valori mobiliare nou emise, sunt: Solicitatorii de capital: statul si colectivitatile locale, ntreprinderile publice si cele private; Ofertantii de capital: persoane particulare, agenti economici, banci, case de economii, societati de asigurare; Intermediarii: societati de investitii financiare, banci comerciale, societati de investitii care, prin reteaua proprie, asigura vnzarea valorilor mobiliare. Seciunea VI. 1.3.2. Piata secundara Piata secundara este o componenta a pietei de capital, pe care se vnd si se cumpara titluri financiare dupa de acestea au fost emise catre investitorii originari[7]. Piata secundara asigura, prin intermediul bursei de valori mobiliare, att buna functionare a pietei primare, ct si lichiditatea si mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea n orice moment de a negocia actiunile si obligatiunile detinute n portofoliu sau pot cumpara noi valori mobiliare. Piata secundara are rolul de concentrare a cererii si ofertei derivate. Este deschisa, publica (plasamentul se efectueaza n marea masa a investitorilor si tranzactiile au caracter public). Exista n practica emisiuni si plasamente private, dar ele nu fac obiectul reglementarilor si nu beneficiaza de mecanisme specifice unei piete financiare publice. Pentru a functiona eficient, piata secundara trebuie sa respecte anumite cerinte: Lichiditate: abundenta de fonduri si titluri (asigura continuitatea derularii tranzactiilor); Eficienta: mecanisme operative la costuri ct mai reduse; Transparenta: informatia asigura o buna orientare investitionala si contracararea tendintelor de monopol; Corectitudine: prin reglementari se contracareaza tendintele de manipulare a pietei. Functiile pietei secundare sunt urmatoarele: - Asigurarea lichiditatii si mobilitatii economiilor investite; - Raspunsul la necesitatea crearii unei piete oficiale si organizate pentru detinatorii care doresc recuperarea fondurilor investite n valori mobiliare nainte de scadenta (durata de viata a actiunii este egala cu durata de viata a emitentului); - Evaluarea permanenta a titlurilor listate. Clasificarea pietelor secundare: A) Dupa continuitate: 1. piete intermitente: aici formarea preturilor se bazeaza n general pe fixing. Tranzactionarea valorilor mobiliare este permisa doar n anumite momente specificate: cnd titlul este anuntat, acele persoane interesate sa vnda sau sa cumpere se reunesc pentru o licitatie explicita. 2. piete continue: tranzactionarea titlurilor poate avea loc n orice moment. Tranzactiile nu se ncheie la un pret unic pentru ntreaga zi de tranzactionare, ci la preturi care se modifica n cursul unei sedinte de bursa. Desi mecanismul teoretic implica doar existenta investitorilor, executia practica ar fi ineficienta fara actiunea intermediarilor; altfel s-ar cere sume mari pentru ca investitorii sa gaseasca o oferta buna sau sa-si asume riscul de a accepta una modesta. 3. piete mixte. B) Dupa localizarea ringului de negocieri, pietele se mpart n: 1. piete centralizate; 2. piete descentralizate. C) Dupa proprietatea asupra pietei si accesul operatorilor: 1. piete private: dupa acest principiu functioneaza majoritatea pietelor moderne de inspiratie anglo-saxona; 2. piete de stat: pietele sunt privite ca institutii publice, cu acces liber al operatorilor; 8

D) Dupa tehnica tranzactionarii: 1. dubla licitatie; 2. formatori de piata. E) Dupa modul de formare a pretului valorilor mobiliare: 1. piete de licitatie: n cadrul acestora pretul se formeaza ca punct de echilibru ntre cererea si oferta concentrata la bursa; 2. piete de negocieri, de tip OTC, unde tranzactiile se deruleaza pe baza unui nivel negociat al pretului , astfel nct, n acelasi moment, aceeasi valoare mobiliara sa poata fi tranzactionata de mai multi intermediari la preturi diferite. Piata secundara este o piata organizata, care asigura operatorilor urmatoarele avantaje: ofera informatiile referitoare la produsul ce urmeaza a fi tranzactionat; informatiile despre produs si despre emitent sunt difuzate n marea masa a investitorilor; ofera informatii privind nivelul si miscarea pretului pe piata. Seciunea VII. 1.4. Structura pietei de capital Multitudinea tipurilor de titluri financiare tranzactionate pe piata de capital, organizarea diferita a acestor piete si diversitatea mecanismelor de emitere si comercializare a produselor specifice, a dus la structurarea pietei dupa mai multe criterii: A. Privita prin prisma producerii si comercializarii valorilor mobiliare, piata de capital cuprinde 2 segmente: piata primara piata pe care noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima oara; piata secundara piata pe care sunt tranzactionate instrumente financiare aflate deja n circulatie. B. Dupa obiectul tranzactiei, avem: piata actiunilor piata pentru actiuni comune si preferentiale emise de societati comerciale. Spre deosebire de obligatiune, care promite plati periodice ale cuponului si rambursarea sumei mprumutate la o scadenta si care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o actiune comuna nu promite nici o plata periodica, ci confera doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului; piata obligatiunilor piata pentru instrumente de datorie de orice fel; piata contractelor la termen piata pe care valorile mobiliare se tranzactioneaza pentru livrarea si plata viitoare. Instrumentul tranzactionat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja n circulatie sau pot fi emise nainte de scadenta contractului; piata optiunilor piata n care se tranzactioneaza valori mobiliare pentru livrare conditionata. Instrumentul tranzactionat este numit contract pe optiuni. C. Dupa modul de formare a pretului instrumentelor financiare: piata de licitatie piata n care tranzactionarea este condusa de o parte terta, n functie de suprapunerea preturilor la ordinele primite de a cumpara sau de a vinde o anumita valoare mobiliara. Cererile si ofertele mentioneaza att pretul, ct si cantitatea. Tranzactiile se realizeaza la acele preturi pentru care exista att cerere, ct si oferta; piata de negocieri piata n care cumparatorii si vnzatorii negociaza ntre ei pretul si volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediari. Aceasta piata este utila n cazul valorilor mobiliare inactive si pentru tranzactii foarte mari, care pot cauza pe o piata de licitatii fluctuatii de scurta durata, pna n momentul n care vor exista suficiente ordine n cealalta parte a pietei. D. In functie de momentul finalizarii tranzactiilor: piata la vedere cea pe care valorile mobiliare, sunt tranzactionate pentru livrare si plata imediata. Imediat este definit de respectiva piata si variza de la o zi la o saptamna, n functie de reglementarile n vigoare; piata la termen n cadrul careia finalizarea tranzactiei, referitoare la livrarea titlurilor catre noul cumparator si efectuarea platii, se realizeaza la o data viitoare. 9

Seciunea VIII. 1.5. Cererea si oferta de capital

Dezvoltarea afacerilor s-a bazat n secolul XX, n principal, pe creditare. Orice companie care vroia sa se dezvolte, sa faca noi investitii, avea nevoie de resurse financiare n timp scurt, mai mult dect permitea procesul de economisire. Acest fapt s-a datorat n special rapiditatii dezvoltarii unei idei de afaceri, n special n ultimele doua decenii ale secolului trecut. Aceasta a fost principala cauza a cererii masive de capital, ce a determinat companiile sa caute resurse financiare dintre cele mai diverse. Pe de alta parte, datorita puternicei dezvoltari economice, s-au creat si surplusuri masive de bani, att la persoanele juridice, ct si la persoanele fizice. In aceste premise, piata de capital reprezentata de bursele de valori , a fost intermediarul ideal ntre cerere si oferta de capital. Miscarea fondurilor n economie se poate realiza n doua modalitati: prin concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea de catre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri finantare indirecta; prin emisiune de instrumente financiare de catre utilizatorii de fonduri pe piata financiara finantare directa. In cazul finantarii directe se pun n circulatie instrumente financiare si o data cu ele, se stabileste o retea de relatii ntre emitentii respectivelor instrumente, care reprezinta cererea de fonduri si cumparatorii acestora, cei ce reprezinta oferta de fonduri. Cererea de capital apartine unor operatori cum sunt: societati comerciale publice si private, alte categorii de agenti economici, institutii financiar-bancare si de asigurari, institutii publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piata internationala. Cererea de capital se grupeaza n: a) cererea structurala este determinata de nevoia finantarii unor actiuni economice n diverse ramuri de activitate, achizitionarea de bunuri de investitii si finantarea unor programe de dezvoltare, constituirea si majorarea fondurilor financiare ale institutiilor si organismelor financiar-bancare nationale si internationale; b) cererea conjuncturala este efectul insuficientei sau indisponibilitatii resurselor interne, restrictiilor excesive n acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar si de cel al balantei de plati externe. Cererea de capital este generata de urmatorii agenti economici: statul si colectivitatile locale (orase, regiuni), a caror motivatie pentru cererea de fonduri este legata de finantarea cheltuielilor, a deficitului bugetar, obtinerea fondurilor necesare realizndu-se prin emisiunea de obligatiuni ale statului sau obligatiuni municipale; societatile comerciale care apeleaza la piata de capital pentru acoperirea nevoilor din diferite sectoare si care utilizeaza fondurile disponibile de pe piata de capital att n momentul constituirii, ct si pe parcursul desfasurarii activitatii. Aceste societati mobilizeaza fondurile disponibile fie prin emisiunea de actiuni, fie prin emisiunea de obligatiuni; institutiile bancare si financiare, societati de asigurare care fac apel la capitalurile disponibile pentru finantarea activitatii proprii, nsa, rolul lor principal este de a facilita circulatia capitalului, asigurnd lichidarea pietei. Oferta de capital provine din economisire, adica din tot ceea ce ramne n posesia detinatorilor de venituri dupa ce-si satisfac nevoile de consum[8]. Oferta de capital este direct legata de procesul de economisire. Economiile sunt venituri ce depasesc nevoile de consum care sunt plasate pe piata de capital prin cumpararea de titluri emise si care pot mbraca urmatoarele forme: capitaluri disponibile apartinnd societatilor comerciale; resurse de finantare disponibile la un moment dat la nivelul institutiilor financiare (societati bancare, societati de investitii, case de economii); disponibilitatile banesti ale populatiei. 10

Oferta de capital este asigurata de investitori. Acestia sunt persoane fizice sau juridice care investesc ntr-o societate prin cumpararea de valori mobiliare/titluri de valoare, cu scopul de a obtine avantaje economice sub forma profiturilor sau a drepturilor de proprietate, tranzactie, etc. In functie de comportamentul fata de piata de capital, exista urmatoarele tipuri de investitori: a) Investitori individuali care realizeaza tranzactii relativ modeste si care din punct de vedere al influentei asupra cursului pot fi: investitori pasivi care achizitioneaza valori mobiliare n scopul obtinerii de profit din dobnzi si dividende viitoare fara a influenta cursul valorilor mobiliare; investitori activi al caror plasament n valori mobiliare urmareste o fructificare prin intermediul cursului bursier, ceea ce face acesti investitori sa initieze tranzactii de vnzare/cumparare n scopul obtinerii de cstiguri din diferentele de curs; b) Investitorii institutionali sunt societati sau institutii, care fac tranzactii de dimensiuni mari. Acestia cuprind: bancile, societatile de asigurare, socitetatile de investitii, organismele de plasament colectiv, insitutiile care gestioneaza fondurile de pensii. Investitorii institutionali sunt organisme financiare ce colecteaza resurse provenite din economisire si care, prin natura sau statutul lor, folosesc o parte nsemnata a acestora pentru plasamente, sub forma de valori mobiliare. Cererea si oferta sunt doua dimensiuni ale procesului de economisire investire supuse influentei directe si indirecte a unor riscuri multiple, dintre care o importanta deosebita o au: riscul optional al investirii, care apare n momentul adoptarii deciziei de plasament prin orientarea catre piata monetara sau catre piata de capital; riscul afacerii, care vizeaza incertitudinea privind produsele pe care le poate oferi piata de capital la un moment dat, att detinatorilor de fonduri, ct si investitorilor ce gestioneaza portofolii de valori mobiliare; riscul pietei, care vizeaza evolutia preturilor instrumentelor financiare n viitor si posibilitatea nregistrarii unor pierderi, ca urmare a modificarii raportului cerere-oferta pentru un anume tip de instrument financiar; riscul lichiditatii, ce intervine n cazul n care se restrng posibilitatile de transformare rapida si fara pierderi n numerar a valorilor mobiliare detinute; riscul creditului, specific pietei obligatiunilor, care intervine atunci cnd debitorul nu-si poate respecta angajamentul de rascumparare a obligatiunii sau de plata a dobnzii; riscul schimbarii cadrului legislativ, care vizeaza att piata de capital, ct si modificarea legislatiei economice si financiare n general. Seciunea IX. 1.6. Piata de capital n Romnia Organizarea pietei de capital n tara noastra a plecat de la o anumita mostenire din perioada comunista. Pe de o parte de la o stabilitate a monedei nationale si de la o balanta de plata externa cu un important excedent, iar pe de alta parte de la un sistem financiar supercentralizat, n cadrul caruia bancile si asigurarile de bunuri si persoane erau monopolul statului. Evenimentele din 1989 au creat premisele necesare pentru constituirea si dezvoltarea pietei de capital. Un moment important l-a constituit adoptarea Legii nr. 58/1991 a privatizarii societatilor comerciale, care a relevat o data n plus nevoia existentei unei piete secundare. Acestea deoarece a introdus pe piata financiara, ntr-o cantitate masiva, hrtii de valoare la purtator (certificate de proprietate), care, desi nu au fost considerate valori mobiliare, au avut rolul de a familiariza publicul cu titlurile de valoare, si nu n ultimul rnd, de a demonstra necesitatea crearii unui cadru organizat pentru vnzarea-cumpararea acestora. Mai mult dect att, a instituit primii investitori institutionali cele cinci fonduri ale proprietatii private care, desi hibrizi, au avut rolul de a familiariza populatia cu institutia investitorului de portofoliu. 11

In anul 1994 a fost adoptata Legea nr.52/1994 privind valorile mobiliare si bursa de valori prin care se creeau institutiile si instrumentele care puteau asigura existenta unei piete de capital eficiente, respectiv autoritatea administrativa autonoma, subordonata direct Parlamentului, Comisia Nationala de Valori Mobiliare (CNVM), chemata sa supravegheze, sa aplice si sa controleze aplicarea legii. In prezent piata de capital se conduce dupa O.U.G. nr.28/2002 aprobata si modificata prin Legea nr. 525/17 iulie 2002. Faptul ca Romnia nu a beneficiat de o piata de capital timp de 50 de ani a facut ca procesul de dezvoltare sa nceapa de la zero, fara a beneficia de nici o experienta n domeniu, dar si fara ca aceasta sa fie afectata de mosteniri negative, ca si n cazul sistemului bancar si de asigurari. De ce a aparut piata de capital? Pentru ca s-a dorit crearea unei piete care sa raspunda necesitatilor investitorilor romni si straini n ceea ce priveste plasamentele, dar si pentru ca, n general, piata de capital joaca un rol n procesul de restructurare si privatizare. Pentru crearea pietei de capital, Romnia a pornit de la experienta si practica din statele dezvoltate, dar a beneficiat si de ajutorul unor organisme internationale, ca de exemplu: S.U.A, care prin intermediul United States Agency for International Development (USAID) au acordat puternica asistenta n dezvolatarea pietei RASDAQ, au acordat de asemenea asistenta Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv, precum si Comisiei Nationale de Valori Mobiliare; Canada a acordat asistenta pentru Bursa de Valori Bucuresti si CNVM; Marea Britanie, asistenta pentru Bursa de Valori Bucuresti si CNVM; Uniunea Europeana, asistenta prin programul Phare pentru CNVM n elaborarea de proiecte legislative n concordanta cu Directivele Europene n domeniul pietei de capital. Proiectele au vizat domeniul valorilor mobiliare si al pietelor reglementate, dar si organismele de plasament colectiv n valori mobiliare. Dupa aparitia Legii nr.52/1994, att piata primara, ct si cea secundara au devenit din ce n ce mai active, iar numarul participantilor pe piata a crescut considerabil. Bursa de Valori, ca o componenta de baza a pietei secundare din Romnia, a fost renfiintata n anul 1995 si a fost finantata de la bugetul de stat, cu conditia ca, n termen de trei ani de la nfiintare, sa ramburseze din comisioanele aplicate tranzactiilor efectuate suma necesitata de nfiintarea sa. Bursa de valori functioneaza ca o institutie de interes public cu personalitate juridica, nfiintata n baza Deciziei Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare la solicitarea a 24 de societati de investitii financiare fondatoare ale Asociatiei Bursei. Bursa de valori functioneaza ca o entitate automatizata conceputa pentru listarea valorilor mobiliare emise de cele mai performante societati comerciale din Romnia, care ndeplinesc criterii de transparenta si lichiditate. Principalele servicii pe care le ofera Bursa de Valori Bucuresti vizeaza nscrierea si tranzactionarea la Cota Bursei, care este structurata pe trei sectoare, respectiv, sectorul valorilor mobiliare emise de persoanele juridice romne, sectorul obligatiunilor si a altor valori mobiliare emise de autoritatile administratiei publice centrale si locale si de catre alte autoritati, si sectorul international. Anul 1996 a marcat ncheierea procesului de privatizare n masa, cnd s-a constituit piata extrabursiera din nevoia de a oferi cadrul institutional organizat pentru tranzactionarea unui numar foarte mare de actiuni, avnd o larga difuzare n rndul publicului (peste 16 milioane de actionari). In acest scop a fost creata o piata de tip NASDAQ, intitulata Romanian Association of Securities Dealers Automated Quotations (RASDAQ), al carei sistem electronic de tranzactionare utilizeaza o varianta adaptata a programului NASDAQ PORTAL. Piata a fost deschisa oficial pentru operare la 27 septembrie 1996, a nceput sa functioneze la 25 octombrie 1996. 12

Dupa reluarea activitatii de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti la sfrsitul anului 1995, piata de capital a cunoscut un adevarat boom n cursul anului 1997, principalul motor al cresterilor realizate n acea perioada fiind investitorii straini. Scaderea timp de trei ani consecutivi ai produsului intern brut PIB, la care s-au adaugat n anul 1998 efectele crizei financiare asiatice, a facut ca piata bursiera din Romnia sa functioneze n regim de avarie, cu niveluri scazute ale capitalizarii bursiere si ale valorii tranzactiilor. In aceasta perioada rolul pietei de capital de a mobiliza capital pe termen lung de la investitori prin facilitarea realizarii de catre agentii economici de emisiuni de actiuni si obligatiuni a fost foarte rar utilizat, fiind substituit aproape n totalitate de orientarea economiilor catre instrumente financiare pe termen scurt n special catre titlurile de stat. Dintr-o perspectiva mai larga, nu trebuie uitat faptul ca piata de capital are si rolul de a contribui indirect la restructurarea economiei reale. Prin selectarea si finantarea doar a acelor proiecte care, sunt de natura sa aduca cstiguri superioare celor din ramurile traditionale de productie, investitorii vor favoriza dezvoltarea acelor sectoare economice capabile sa creeze valoare adaugata mare. O piata de capital care functioneaza, realizeaza n mod continuu acest proces de selectie, ceea ce ofera suplete unei economii nationale n adaptarea la modificarile care apar n structura cererii de bunuri si servicii, n plan intern si international.

Seciunea I.

Bursa ca institutie a pietei

I.1.

2.1. Istoricul burselor

Bursele de marfuri, desi constituie piete specifice tarilor cu economie de piata, elementele caracteristice acestora au existat cu mult nainte de era noastra, n cadrul comertului din Egipt, Arabia, India si China. In Europa, bursele au aparut mult mai trziu, cam cu zece secole n urma, n principal n porturile italiene, n perioada de nceput a dezvoltarii capitalismului. Infiintarea lor a fost determinata de operatiunile bancare, precum si de circulatia marfurilor. Intr-o prima opinie, notiunea de bursa ar proveni de la localurile din porturile italiene, n care, n secolele X-XI se desfasurau negocierile ntre comercianti. Localurile aveau ca firma o punga cu bani, Borse, de unde si numele institutiei. Dupa o alta opinie, denumirea de bursa provine de la numele bancherului Van den Bursen din Bruges, n locuinta caruia se adunau bancherii si negustorii pentru a discuta si ncheia diverse afaceri[9]. Bursele sunt de fapt institutii care reunesc pe comercianti, industriasi, bancheri, armatori, asiguratori, n vederea negocierii valorilor publice si private, devizelor, marfurilor, etc. In 1531 este inaugurata impozanta bursa din Anvers, considerata n literatura de specialitate, prima bursa n acceptiunea moderna.
13

In primii ani ai secolului al XVI-lea se nfiinteaza o bursa la Lyon. In acelasi timp ia nastere o bursa la Toulouse, port si centru comercial, urmnd apoi sa se deschida burse n mai multe orase ale Frantei. La Londra, Thomas Gresham nfiinteaza n City, n 1554, o bursa denumita Royal Exchange, care ncepnd cu 1773 se va profila numai pe schimbul de efecte financiare si si va lua numele de Stock Exchange (Bursa de valori). In Germania iau nastere pe la jumatatea secolului al XVIlea primele burse la Augsburg, Nurnberg si Hamburg. Urmeaza apoi, cea din Lubeck, Frankfurt, Leipzig. Bursa de la Berlin a fost creata n anul 1685, cnd Marele Principe elector a ordonat, ca pentru ncurajarea comertului, antrepozitele si magazinele de marfuri sa fie transformate ntr-o bursa. In 1784 ia fiinta Banca din New York, organizata sub conducerea lui Hamilton Wall Street si care devine sediul operatiunilor financiare. In 1792, un anume Leonard Blecker, mpreuna cu mai multi remizieri si-au luat un angajament solemn de a nu cumpara sau vinde nici o valoare, fara a primi un minimum de comision. Acesta a fost debutul Bursei din New York. La inceputul secolului nostru, n majoritatea tarilor lumii existau una sau mai multe burse. Institutia bursiera a devenit omniprezenta odata cu generalizarea relatiilor de productie capitaliste. Desigur, nu toate bursele au avut si au aceeasi importanta. Unele au functiuni locale, dedicate comertului dintr-o anumita zona, iar altele au importanta nationala. Astfel, exista burse de rezonanta internationala, n rndul acestora din urma numarndu-se cele din New York, Chicago, Londra, Paris, Tokyo, Frankfurt. Pe masura dezvoltarii burselor se produce si un proces de diferentiere a acestora, n burse de marfuri si burse de valori, ca institutii deosebite. Bursa de valori apare naintea celei de marfuri: patentul din 1 septembrie 1771 al imparatesei Maria Tereza creeaza prima bursa de valori n adevaratul nteles al cuvntului, adica o piata organizata, avnd un statut si un regulament propriu de functionare. Unul dintre principalele obiective ale organizarii schimburilor n cadrul bursei l reprezinta asigurarea operativitatii tranzactiilor comerciale si financiare, realizarea acestora pe o baza standardizata. Necesitatea extinderii si intensificarii circuitului comercial a generat de timpuriu o tendinta de dematerializare a marfurilor, de la bunuri corporale s-a trecut la mostre, esantioane reprezentative pentru utilitatea marfii. Ca atare, bursa nu mai era o piata originara, pe care se vindeau si se cumparau marfuri fizice, ci o piata derivata pe care se vnd si se cumpara titluri asupra marfurilor.

14

Un alt proces care vine sa sporeasca importanta bursei este aparitia societatilor pe actiuni. Constituirea societatilor pe actiuni a reprezentat baza corporationala a expansiunii comerciale si, totodata, o principala sursa de creare de hrtii de valoare: extinderea afacerilor a generat nevoia de surse financiare, n speta de atragere a capitalului prin emisiunea publica de actiuni. Ca atare, a aparut cu necesitate si o piata pe care aceste titluri puteau fi cumparate de catre cei care doreau sa investeasca n societatile emitente sau puteau fi vndute si retransformate n bani, este vorba de bursa de valori. Inca din secolul al XVIIIlea a nceput procesul de specializare a burselor, n burse de marfuri si burse de valori. In cadrul primelor se tranzactioneaza anumite marfuri fungibile, precum cereale, metale neferoase,etc, iar n cadrul celei de-a doua categorii efectele financiare, ca actiunile si obligatiunile. Din punct de vedere al formei de constituire se disting burse private (nfiintate si organizate de particulari, sub forma de societati pe actiuni, asociatii comerciale sau camere de comert) si bursele de stat (nfiintate si organizate sub egida guvernamentala). Dincolo de aceste diferentieri, organizarea generala a burselor si modul de desfasurare a tranzactiilor sunt asemanatoare n aproape toate tarile cu economie de piata. Bursa, ca institutie specifica economiei de piata, odata aparuta, functioneaza ntr-o asemenea maniera, nct ofera participantilor, prin activitatea sa, informatiile necesare cu privire la nivelurile de pret nregistrate la bursa, ca si la tendinta preturilor cel putin pentru o perioada relativ scurta. Acest aspect face ca activitatea bursei sa fie considerata ca un indicator al situatiei economice si un mijloc de influentare a preturilor mondiale.
I.2. 2.2. Conceptul de bursa

In opinia domnului Ioan Popa, autorul lucrarii Bursa.Vol. I, termenul de bursa este utilizat n doua sensuri diferite. Primul sens, precis delimitat, se refera la alocatia baneasca oferita gratuit de catre stat, institutii sau firme pentru elevi, studenti, cercetatori etc. (bursa de studii) si trimite etimologic la saculetul folosit n Evul Mediu pentru pastrarea banilor. Al doilea sens include o serie de variante semantice, prin termenul de bursa indicndu-se n mod curent:

- piata n genere, adica locul unde se efectueaza schimburi comerciale, adica ansamblul tranzactiilor cu marfuri si valori. Aceasta acceptiune este reflectata de
15

corespondentul englezesc al notiunii exchange si semneaza orice fel de piata, indiferent de obiectul tranzactiilor sau modul de functionare; - tranzactii cu anumite categorii de bunuri, servicii sau valori si/sau nivelul preturilor n operatiunile respective de schimb. - piata, avnd un mod de existenta si functionare aparte. Sintagma bursa neagra, de exemplu, se refera la o forma clandestina si salbatica a pietei, reprezentnd relatii de schimb care se sustrag normelor legale privind actele si faptele de comert. Bursa sau piata la termen constituie o prelungire a comertului fizic a carei aparitie a avut ca obiect central protejarea cumparatorilor si vnzatorilor mpotriva fluctuatiilor excesive ale preturilor ntre perioada dintre ncheierea tranzactiei si data livrarii efective, perioada n care evolutia preturilor nu poate fi prevazuta cu exactitate datorita factorilor care influenteaza raportul dintre cerere si oferta[10]. Bursele actuale sunt rezultatul unei evolutii istorice ndelungate si reflecta, cu particularitati zonale sau nationale modelul general al pietei libere. Bursele sunt locuri de concentrare a cererii si ofertei pentru marfuri, precum si pentru diferite tipuri de hrtii de valoare. Daca la nceputurile lor pietele bursiere erau organizate pentru tranzactionarea n egala masura a marfurilor si valorilor, ulterior s-a produs o separare ntre cele doua mari categorii. Desi mecanismul de functionare se bazeaza pe un model comun, propriu oricarui tip de tranzactie bursiera, bursele de marfuri si respectiv cele de valori au functii radical diferite ntr-o economie[11]. Bursa prezinta o serie de caracteristici specifice: - are un caracter colectiv, n sensul ca este o asociatie care ofera celor interesati facilitati de negociere;

- activitatea se desfasoara conform regulamentului bursei si sub supravegherea autoritatilor competente; - comercializarea la bursa se face n mod practic n cadrul unor sedinte (sesiuni) fixate potrivit programului bursei; - piata bursiera este o piata de titluri, aceasta consemnnd fie proprietatea asupra marfii (conosament, warant, etc.), fie participatii sau creante ale detinatorului lor (actiuni si obligatiuni), fie drepturile asupra unor active monetare sau financiare; - preturile stabilite la bursa (cotatiile) sunt operativ difuzate prin mijloacele de informare n masa, fiind accesibile tuturor celor interesati, publicului larg;

16

- este o piata concurentiala care concentreaza un mare numar de ofertanti si cumparatori, ncheierea contractelor realizndu-se printr-un procedeu bine stabilit de tipul licitatiei, respectiv prin confruntarea directa a cererii cu oferta. Bursele de marfuri sunt centre ale vietii comerciale, piete unde se tranzactioneaza bunuri care au anumite caracteristici: sunt bunuri generice, care se individualizeaza prin masurare, numarare sau cntarire; sunt fungibile, adica pot fi nlocuite unele prin altele; au caracter standardizabil, n sens ca marfa poate fi mpartita pe loturi omogene, apte de a fi livrate la executarea contractului ncheiat n bursa. In cazul burselor de marfuri nu se negociaza asupra unor bunuri fizice, individualizate si prezente ca atare la locul contractarii, ci pe baza unor documente reprezentative care consacra dreptul de proprietate asupra marfii si constituie imaginea comerciala a acesteia. Bursa, este prin urmare, o piata dematerializata, unde se ncheie contractul dintre parti, identificarea si circulatia marfurilor realizndu-se n afara acestei piete. Bursa de marfuri este o piata caracteristica economiei de piata unde se tranzactioneaza marfuri fungibile nrudite calitativ, substituibile si perfect conservabile, dupa o procedura speciala care se desfasoara, potrivit unui program prestabilit, ntr-un loc cunoscut, n prezenta vnzatorilor si a cumparatorilor sau a reprezentantilor acestora, sub supravegherea unei autoritati[12]. Bursele de valori sunt centre ale vietii financiare, unde se fac vnzari/cumparari de hrtii de valoare, totodata, aici se pot realiza operatiuni cu valute, metale pretioase sau efecte de comert. In ultimul timp n sistemul de tranzactii al acestor institutii au fost incluse produse bursiere noi (optiuni, contracte futures pe indici de bursa, etc.). Bursele de valori ndeplinesc functii majore n circuitul capitalurilor n economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spatiul economic, national si international, n care si exercita influenta. Bursele de valori sunt prin esenta lor piete simbolice, deoarece aici se tranzactioneaza n principal titluri rezultate din operatiuni financiare. Acest caracter este si mai bine pus n evidenta de noile tipuri de tranzactii bursiere, un exemplu ar fi, la contractele futures pe indici de bursa, obiectul tranzactiei este suma de bani determinata prin calcul, iar executarea acesteia presupune exclusiv plata/ncasarea unei diferente banesti. Bursele sunt piete libere, n sensul ca asigura confruntarea directa si deschisa a cererii si ofertei care se manifesta n mod real n economie. Prin urmare, nu pot fi tranzactionate la bursa dect acele marfuri si valori pentru care exista concurenta libera, adica un numar suficient de mare de ofertanti si cumparatori, astfel nct sa nu apara posibilitatea unor concertari n scopul manipularii pretului, cu alte cuvinte notiunea de bursa este opus, prin esenta sa, ideii de monopol.
17

In acest sens, pentru ca o marfa sau o hrtie de valoare sa poata face obiectul tranzactiilor de bursa, trebuie sa ndeplineasca o serie de conditii: oferta trebuie sa fie ampla si sa provina de la un numar suficient de mare de ofertanti; cererea sa fie relativ solvabila si relativ constanta; preturile nu trebuie sa faca obiectul unor masuri administrative de control; trebuie sa fie asigurata transparenta informatiilor privind piata. Bursa reprezinta o tehnica manageriala de afaceri economice, specifica economiei de piata, avnd un caracter concurential si care concentreaza n timp si n spatiu cererea si oferta de marfuri, servicii, valori (efecte de comert) si devize si se desfasoara dupa o procedura determinata, potrivit unui program, ntr-un loc cunoscut (si recunoscut), n prezenta vnzatorilor si a cumparatorilor (sau a mputernicitilor acestora). Bursa este o piata organizata, n sensul ca tranzactiile se realizeaza conform unor principii, reguli si norme cunoscute si acceptate de participanti. Organizarea pietei bursiere se realizeaza att prin cadrul legal stabilit n fiecare tara pentru activitatea bursiera, ct si prin regulamente bursiere expresie concentrata a normelor si uzantelor consacrate n lumea afacerilor. Importanta organizarii pietei bursiere deriva din posibilitatea aparitiei unor factori de deformare a raportului dintre cerere si oferta, a unor tendinte de manipulare a acestora n scopuri frauduloase. Bursa este o piata reprezentativa, servind drept reper pentru toate tranzactiile care se efectueaza cu acele masuri sau valori pentru care ea constituie piata organizata. Functia centrala a bursei este tocmai de a stabili zilnic nivelul pretului, adica punctul de echilibru al pietei, acel pret care asigura volumul maxim de tranzactii. Prin aceasta functie, bursa devine un reper al ntregii activitati economice, sursa a informatiei de baza pentru agentii economici. Mai mult prin functionarea permanenta, spre deosebire de licitatii, care au un caracter periodic, bursa exprima chiar continuitatea proceselor economice, caracterul nentrerupt al tranzactiilor comerciale si financiare. Bursa se deosebeste deci de tranzactiile particulare efectuate ntmplator, prin negocieri ntre parteneri determinati; ea reprezinta tranzactia n genere, dincolo de modul particular n care aceasta se realizeaza[13]. In concluzie, bursele sunt piete specifice, mecanisme de concentrare a cererii si ofertei pentru anumite categorii de marfuri ori pentru valori, n scopul realizarii de tranzactii ntr-un cadru organizat si n mod operativ, n conditii de libera concurenta.
I.3. 2.3. Clasificarea burselor

Bursa reprezinta o piata, dar care se particularizeaza prin obiectul tranzactiilor si modul de organizare si functionare, astfel avem urmatoarele criterii de clasificare a burselor:
18

In functie de gama si varietatea tranzactiilor ncheiate, bursele se clasifica n doua mari categorii: - Bursele generale, care tranzactioneaza cele mai variate marfuri, precum si titluri de proprietate. Un exemplu de astfel de burse sunt cele din Amsterdam, Lima, Rio de Janeiro, ele purtnd denumirea simpla de bursa. - Bursele specializate, care, spre deosebire de cele generale, se ocupa cu o gama determinata de marfuri, uneori, chiar o singura marfa. Aceasta categorie de marfuri au mentionate n denumirea lor specificul activitatii pe care o desfasoara, de exemplu London Metal Exchange, New York Cotton Exchange, etc. Ca urmare a ponderii ridicate a tranzactiilor ncheiate la unele burse de marfuri n cadrul comertului international cu unele produse, acestea purtnd numele de burse caracteristice. Ele dau nota dominanta att n ce priveste cantitatile de marfuri oferite, ct si n stabilirea preturilor. Activitatea acestor burse se desfasoara n zonele producatoare sau n zonele de mare consum, unde au si rolul de distributie a acestor marfuri. Un alt criteriu de clasificare l reprezinta forma de organizare. Astfel avem:

- Burse private, nfiintate si organizate de particulari, de multe ori sub forma de societati pe actiuni, de asociatii comerciale sau de camere de comert constituite pe baza unor statute de functionare adoptate de catre fondatori. Constituirea bursei si functionarea ei se face cu aprobarea statului pe teritoriului caruia si desfasoara activitatea. - Bursele nfiintate si administrate de stat.

In functie de criteriul de admitere a participantilor exista:

- Bursele la care participarea este nelimitata, cu conditia de a se respecta dispozitiile interne specifice. De la aceasta regula, legea prevede exceptii n sensul interzicerii si participarii la bursa a persoanelor care au comis delictul de nselaciune. Accesul este gratuit sau contra unei taxe de frecventare. - Burse la care accesul este limitat numai membrilor acestora sau acelora care au obtinut autorizatii speciale din partea conducerii burselor.

19

Bursele de marfuri pot functiona n conditii bune si cu eficacitate normala daca sunt ndeplinite cel putin urmatoarele conditii: - produsele trebuie sa fie omogene pentru a permite standardizarea, uniformizarea si divizibilitatea contractului de bursa si intersanjabilitatea loturilor de marfa (n general conditie ndeplinita de marfurile fungibile); - produsele trebuie sa poata fi depozitate pe o perioada mai ndelungata, fara ca prin aceasta sa li se modifice calitatile (ca urmare a perisabilitatii); - oferta de bunuri cotate trebuie sa fie ampla pentru continuitatea afacerilor si desfasurarea transportului n conditii normale; - cererea pentru bunurile cotate trebuie sa fie ampla, solvabila si relativ constanta. Solvabilitatea creeaza fluiditatea pietei, usurinta de a intra si iesi din contracte fara a afecta preturile, iar constanta cererii permite ncheierea unui volum suficient de afaceri necesar unei activitati permanente. Marfurile trebuie sa fie produse, comercializate si consumate de un numar mare de participanti, iar preturile si conditiile de tranzactionare sa nu fie decisiv influentate de un grup restrns, pentru a stopa tendintele monopoliste. In prezent exista aproximativ 40 de burse de marfuri principale, la care se negociaza contracte reprezentnd peste 80 - 100 de produse, numarul de contracte negociate prin burse crescnd permanent. Printre cele mai cunoscute burse, care au rolul de piete caracteristice, mentionam: pentru lna Sydney, New York, pentru bumbac New York, Sao Paolo, New Orleans, pentru cereale Chicago, Liverpool, pentru zahar Londra, Paris, New York, pentru ulei de floarea soarelui Rotterdam, pentru metale neferoase Londra, New York, pentru cauciuc Singapore, New York, pentru cafea, cacao, ceai Londra, New York, Paris, etc. Bursele de valori, denumite si burse de fonduri, negociaza hrtii de valoare sau efecte comerciale (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur, alte titluri de proprietate industriala), precum si metale pretioase. Hrtiile de valoare sunt instrumente care confera posesorului lor ,fie un drept de proprietate asupra unei parti a patrimoniului unei ntreprinderi (actiunea), fie un drept de creanta asupra unei astfel de ntreprinderi (obligatiunea). Actiunea reprezinta dovada ca detinatorul este proprietar al unei fractiuni din patrimoniul societatii, calitate ce i confera dreptul de a participa la conducerea acesteia si la profitul sau pierderea care rezulta din activitatea societatii. Obligatiunea este un instrument de credit care contine promisiunea de a plati o anumita suma de bani la o data fixa, de obicei la mai mult de 10 ani de la data emiterii, si a unor dobnzi, la anumite date specificate n oferta de vnzare a acestora.

20

I.4.

2.4. Functiile burselor n economie

Pietele secundare pentru titluri financiare, adica pietele bursiere pot fi organizate n doua modalitati principale: sub forma de burse de valori sau sub forma de piete interdealeri sau la ghiseu, numite si piete de negocieri. Bursa de valori se defineste prin existenta unei institutii care dispune de spatii de tranzactii, unde se concentreaza cererea si oferta de titluri financiare si se realizeaza negocierea, contractarea si executarea contractelor n mod deschis, n conformitate cu un regulament cunoscut[14]. O caracteristica a ultimelor decenii este faptul ca piata bursiera tinde sa se extinda. Deoarece pentru a fi tranzactionate la cota bursei, firmele trebuie sa raspunda unor conditii mai restrictive, s-au creat pietele bursiere noi (piata titlurilor necotate), unde accesul este permis n conditii mai putin limitative, aici putnd fi tranzactionate actiunile firmelor tinere, constituite de regula n domenii cu mari promisiuni de profit, dar si cu riscuri investitionale mari. O alta expansiune deosebita au cunoscut pietele interdealeri sau OTC, care permit accesul la tranzactii pentru un numar mare de titluri, ce nu ndeplinesc conditiile pentru a fi cotate la bursele propriu-zise. Piata OTC este construita din relatiile stabilite ntre comerciantii de titluri (dealeri), precum si ntre acestia si clientii lor, nct piata are aici semnificatia abstracta de ansamblu de tranzactii. In acest tabel sunt prezentate caracteristicile burselor propriu-zise si cele ale pietelor interdealeri (OTC):

BURSE
1. Localizarea tranzactiilor, adica existenta unui spatiu delimitat, a unei cladiri cu sala de negocieri, unde se desfasoara tranzactiile cu titluri financiare 2. Accesul direct la piata este, n principiu, limitat la membrii bursei si la titlurile acceptate n bursa 3. Negocierea si executarea contractelor se realizeaza de un personal specializat prin diferite sisteme de tranzactii bazate pe licitatie publica

PIETE OTC
1. Lipsa unei localizari, a unei cladiri; tranzactiile sunt executate n oficiile societatilor financiare, care actioneaza ca dealeri 2. Accesul este mai larg, att pentru clienti, ct si pentru titluri; exista numerosi creatori de piata 3. Tranzactiile se realizeaza prin negocieri directe ntre vnzator si cumparator, rolul de contraparte n tranzactie fiind jucat de dealer

21

4. Realizarea tranzactiilor este supusa 4. Reglementarea tranzactiilor este mai unor reguli ferme instituite prin lege si putin ferma si cuprinzatoare; de regula ea regulamentul bursei; agentii de bursa sunt este facuta de asociatiile dealeri-lor tinuti sa respecte anumite obligatii 5. Datorita concentrarii ordinelor si a 5. Deoarece preturile sunt stabilite prin mecanismului tranzactional se formeaza negocieri izolate, acestea pot sa varieze de un curs unic pentru titluri negociate la o firma(dealer) la alta

Tabel nr.1 Comparatia dintre burse si pietele OTC

Mai mult, odata cu progresele tehnologice se vorbeste despre un nou tip de piata bursiera, piata electronica, respectiv acea piata n care informatia se transmite si se prelucreaza prin utilizarea unor sisteme de computere. Aceasta nu este foarte diferita de cele doua tipuri de piete prezentate mai sus, ci este de fapt o piata modernizata, care a progresat odata cu evolutia n timp a erei electronice. Chiar daca viitorul bursei traditionale pare sa fie pusa sub semnul ntrebari, bursa traditionala, cu tranzactii publice, vacarm si emotii, nu si-a pierdut fascinatia pe care o exercita asupra publicului larg si nici suportul din partea specialistilor. Bursa, n sens larg, dupa parerea domnului Ioan Popa, are rolul de releu ntre surplusul de fonduri neutilizate si necesitatile economice, transformnd economiile n capital. Prin aceasta functie, bursa este implicata n piata primara, aceea pe care se emit actiunile firmelor, se lanseaza mprumuturi obligatare, furnizndu-se astfel, pe aceasta cale, fondurile necesare agentilor economici. Insa rolul definitoriu al bursei este acela de piata secundara, dnd acces publicului larg la titlurile care au fost deja emise, asigurnd astfel suport pentru piata primara si pentru functionarea mecanismului de finantare a economiei. Bursa asigura deci lichiditatea activelor financiare, oferind posibilitatea vnzarii titlurilor anterior cumparate, deci a transformarii lor n bani lichizi. Faptul ca investitorul dispune de o piata unde poate sa-si transforme n lichiditati titlurile cumparate, este o garantie pentru el ca banii avansati vor fi recuperati, la valoarea de piata. Bursa este si un motor al vietii economice, dinamiznd activitatea de afaceri si permitnd realizarea unor proiecte investitionale de anvergura, care n-ar putea fi nfaptuite fondurile unui grup restrns de ntreprinzatori. Astfel, firmele care doresc sa mobilizeze capitalurile nsemnate, vor plasa o parte din actiunile lor publicului, prin distributie primara sau distributie secundara. Ca atare, firmele respective se transforma din firme cu caracter privat n societati cu caracter public, n sensul ca actiunile lor se negociaza pe piata bursiera, o parte din titluri aflndu-se n mna unor investitori anonimi si circulnd de la un detinator la altul.
22

In cazul societatilor cu caracter public, bursa ofera continuu att o evaluare a actiunilor, ct si a firmei ca atare: valoarea unei firme este produsul dintre numarul actiunilor si cursul bursier curent al acestora. Piata bursiera are un rol nsemnat n reorientarea si restructurarea activitatilor economice. Prin functionarea acestei piete distribuirea fondurilor pe ramuri ale economiei si firme se realizeaza n raport cu gradul de atractivitate a titlurilor, iar aceasta este o reflectare a performantelor firmelor respective, a gradului de rentabilitate. Activitatea bursiera duce la dezvoltarea concurentei dintre firme, la stimularea tranzactiilor intercorporatii. Dincolo de excesele sale, bursa s-a dovedit o institutie esentiala pentru functionarea economiei de piata. Economia moderna, caracterizata prin extinderea si cresterea complexitatii mecanismelor financiare, nu poate fi conceputa fara bursa de valori: economia reala este reflectata de trendul bursei, iar la rndul ei, bursa poate influenta n bine sau n rau viata economica. Problema cruciala a pietei secundare este credibilitatea acesteia, gradul n care investitorii, lumea de afaceri n general valideaza miscarea bursei. Aici ne aflam n domeniul valorilor simbolice, care au nevoie de o baza reala de afaceri pentru a fi viabile din punct de vedere economic. Pe de o parte, daca piata actioneaza, titlurile se vnd si se cumpara, capatnd astfel un suport economic. Pentru ca piata secundara sa si poata ndeplini rolul ce-i revine n economia moderna, ea trebuie sa ndeplineasca o serie de cerinte: - lichiditatea, respectiv abundenta de fonduri disponibile, pe de o parte, si de active financiare pe de alta parte. Lichiditatea garanteaza functionarea continua a pietei si aceasta este o conditie pentru realizarea fara ntreruperi sau distorsiuni a circuitului economic de ansamblu;

- eficienta, respectiv existenta unor mecanisme de realizare operative, la costuri ct mai reduse, a tranzactiilor;

- transparenta, respectiv accesul direct si rapid la informatiile relevante pentru detinatorul de active financiare. Transparenta este o conditie a eficientei, pentru ca ea conditioneaza libera concurenta, contracararea tendintelor de monopol si, prin acestea, reducerea costului tranzactiilor;

23

- corectitudinea, este strns legata de transparenta. In principiu, o totala informare este suficienta pentru ca mecanismele de reglare specifice pietei, mna invizibila sa poata actiona.

- adaptabilitatea, care implica raspunsul prompt al pietei la noile conditii economice si extraeconomice, la noile oportunitati.
I.5. 2.5. Mecanismul de functionare si organizare al burselor

Bursa, centru al activitatii comerciale, concentreaza mai multi participanti, implicati direct sau indirect n tranzactiile bursiere, precum si o serie de organisme care concura la ncheierea si executarea contractelor de bursa. Principalele categorii de participanti sunt utilizatorii si operatorii, iar organismele functionale sunt sistemul de tranzactii (bursa propriu-zisa) si casa de compensatie. Utilizatorii bursei sau clientii sunt cei care realizeaza n cont propriu operatiuni n cadrul bursei; de regula ei apeleaza n acest sens la firmele membre ale bursei, respectiv la societati specializate n tranzactiile bursiere. In categoria utilizatorilor de bursa se includ: - societati cu caracter de productie sau comercializare, respectiv firme care actioneaza pe piata de marfa fizica. In aceasta categorie intra comerciantii care cumpara si vnd produse cu caracter bursier pentru diferite termene; producatorii agricoli care actioneaza la bursa n paralel cu activitatea lor economica reala; ntreprinderi care efectueaza operatiuni de prelucrare asupra unor produse primare sau semiprelucrate si care se tranzactioneaza n bursa. In principal, acestia participa la tranzactii n scopul acoperirii riscurilor legate de activitatea lor de baza, n speta a riscurilor rezultate din fluctuatiile preturilor. - investitorii, respectiv institutii cu caracter financiar - bancar, cum sunt bancile de investitii, fondurile mutuale, fondurile de pensii, precum si alte institutii care gestioneaza fonduri. Caracteristica lor comuna este faptul ca utilizeaza bursa att n scopuri de plasament pentru maximizarea profiturilor la fondurile investite, ct si, uneori, pentru scopuri de acoperire a riscurilor. Operatorii de bursa sunt persoanele prin intermediul carora se realizeaza efectiv tranzactiile n bursa. De regula, este vorba de firme de tranzactii bursiere, numite si firme broker/dealer sau, simplu, brokeri. Pe pietele americane aceste firme se numesc Futures Commodities Merchands.

24

Principalele functii pe care le ndeplineste o firma de broker / dealer sunt urmatoarele:

primeste si executa ordinele de bursa ale clientilor sai; n acest sens ea actioneaza ca un broker, ncheind contracte de bursa n contul celor care au dat ordine, utilizatorii bursei. Pentru tranzactiile astfel ncheiate, firma ncaseaza un comision de la clientii sai, ea avnd rolul de intermediar (broker); efectuarea de tranzactii n cont propriu; n acest caz, firma actioneaza ca un dealer ncasnd diferenta dintre preturile de vnzare si cele de cumparare, respectiv un spread (firma dealer); acordarea de consultanta pentru clientii bursei si pentru toti cei interesati de piata respectiva.

Firma broker / dealer este constituita ca o societate comerciala, particularizndu-se prin obiectul specific al activitatii sale: realizarea tranzactiilor bursiere. Principalele categorii de specialisti care lucreaza n cadrul acestora sunt: agentii de vnzari, adica cei care, lucrnd n departamentul de vnzari al firmei, ntretin relatii cu clientii, primesc ordine si le transmit spre executare n bursa; consultantii, cei care elaboreaza studii, analizeaza piata, dau sfaturi si consultanta pentru firma si pentru clientii acestora; agentii de bursa, adica angajatii firmei, care, n incinta bursei, au rolul de a ncheia tranzactiile pe baza ofertelor care sunt strigate n bursa; ei primesc de la firma spre executare ordinele si, conform regulamentului bursei, procedeaza la executarea lor.

Bursa are drept organism de baza sistemul de tranzactii, respectiv mecanismul prin care ordinele de vnzare si cumparare date de clienti se concentreaza, prin intermediul brokerilor, n sala de negocieri, unde are loc ncheierea de contracte prin activitatea agentilor de bursa. Din punct de vedere institutional, bursa este constituita, de regula, ca o asociatie a membrilor bursei, n principal, firmele broker-dealer. Calitatea de membru al bursei permite firmelor respective sa ncheie tranzactii n sala de negocieri, fie pe cont propriu, fie pe contul unor terti din afara bursei.

25

Un rol major n tranzactiile bursiere l are casa de compensatie sau clearing, care asigura, de facto, functionarea bursei. Aceasta este o asociatie de persoane fizice si / sau juridice - membri sau nemembri ai bursei - care garanteaza ca orice tranzactie ncheiata n bursa va fi onorata ntocmai si la timp. La sfrsitul fiecarei zile de activitate, casa de clearing se substituie, n toate tranzactiile, indiferent de natura acestora, n "cealalta parte", devenind, n acest mod, partener pentru toate operatiunile efectuate. Cumparatorii si vnzatorii de contracte nu-si creeaza obligatii financiare ntre ei, ci fiecare si creeaza obligatii n raport cu casa de clearing, care apare n calitate de cumparator sau de vnzator pentru marfa tranzactionata. Capacitatea financiara a casei de clearing de a garanta neconditionat executarea obligatiilor decurgnd din fiecare tranzactie are la baza: garantiile initiale depuse pentru fiecare contract; fondurile de garantie depuse de membrii casei de clearing; veniturile realizate de casa de clearing din taxele percepute pentru serviciile prestate; raspunderea solidara a tuturor membrilor. Fiecare membru al casei de clearing este obligat ca pentru soldul net al contractelor sale la termen sa depuna un depozit, o garantie (marja). Unele institutii bursiere au propria lor casa de compensatie, n timp ce altele lucreaza cu un organism de clearing din afara bursei. Mecanismul tranzactiilor la bursa implica pe clienti, care, n functie de natura ordinului pe care l dau, se situeaza pe pozitia de vnzator sau cumparator, operatorii de bursa, n speta firmele broker/dealer, sistemul de tranzactii si casa de compensatie. Derularea tranzactiilor bursiere presupune parcurgerea a trei etape principale: (1) transmiterea ordinelor de bursa; (2) ncheierea contractului, n urma executarii ordinelor n bursa; (3) executarea contractului, prin interventia casei de compensatie. Transmiterea ordinului de bursa se face de catre client, n baza unui contract de intermediere pe care l-au perfectat n prealabil cu brokerul. Ordinele de vnzare si cumparare sunt transmise prin completarea unui formular sau printr-un mijloc de telecomunicare (ex. telefon) firmei de tranzactii bursiere, care le trimite la rndul ei, agentilor de bursa aflati n sala de negocieri. Ordinele de bursa trebuie sa cuprinda mai multe mentiuni: natura operatiunii: vnzare sau cumparare; cantitatea oferita/ceruta, respectiv numarul de contracte;

indicatii privind pretul: ordine la piata; ordine cu limita de pret; ordine de stopare a pierderii; ordine combinate;

26

indicatii privind valabilitatea ordinelor: ordine la deschidere sau la nchidere; ordine pe o zi; ordine valabile pna la anulare. In momentul transmiterii ordinului si pentru ca acesta sa poata fi executat, clientii trebuie sa dispuna de un anumit fond de garantie, impus prin regulamentul bursei si urmarit de brokeri. De exemplu, n contractele futures garantia reprezinta n jur de 10% din valoarea tranzactiei. La rndul lor, brokerii trebuie sa depuna o anumita garantie, solicitata de casa de compensatie, pentru toate operatiunile pe care le realizeaza. Fondurile respective sunt imobilizate temporar pentru garantarea executarii n conditii corespunzatoare a obligatiilor asumate. Incheierea contractului se realizeaza de catre agentii de bursa, care actioneaza pe baza mandatului primit de la client, fie prin strigare, n sistemele clasice, fie printrun mecanism computerizat, n cazul sistemelor electronice de tranzactionare. Negocierea si ncheierea contractului sunt mult simplificate si se realizeaza operativ datorita uniformizarii att a mecanismului tranzactional, si a standardizarii elementelor contractului. Principalele elemente standardizate n operatiunile de bursa sunt: obiectul tranzactiei, conditiile de calitate; unitatea de masura; modul de cotare a pretului; scadenta contractului. Obiectul tranzactiei este constituit dintr-o singura marfa (zahar brut, cacao boabe, soia etc.), valuta sau alt activ. Daca la aceeasi bursa se comercializeaza mai multe marfuri sau active, pentru fiecare dintre ele se foloseste un contract standardizat de sine statator, iar operatiunile se desfasoara independent. Conditiile de calitate reprezinta un element esential n ncheierea tranzactiilor de bursa, iar definirea exacta a calitatii si a metodelor de verificare se face prin aplicarea unor conditii-tip, formarea definitiva a pretului de livrare la aceste marfuri avnd loc prin luarea n considerare a acestor diferente. Unitatea de masura n tranzactiile de bursa are rolul de a uniformiza cantitatea marfurilor sau a activelor ce se comercializeaza prin bursa, aceasta unitate purtnd denumirea de contract sau lot. Tranzactiile se ncheie numai pentru unitatea de masura sau un multiplu al acesteia. Prin urmare, clientii dau ordin nu pentru o anumita cantitate de marfa, ci pentru un anumit numar de contracte. Fiecare contract are caracterul unei tranzactii separate cu decontare distincta. Modul de cotare a pretului precizeaza moneda n care se exprima pretul de tranzactie (de obicei cea a tarii pe teritoriul careia se gaseste bursa) pe unitatea de masura. Modul de exprimare al pretului difera de la bursa la bursa, n functie de unitatile de masura folosite.
27

n cazul tranzactiilor futures sunt standardizate si scadentele contractelor, n sensul ca se precizeaza care sunt lunile de livrare. O formula similara se aplica la tranzactiile cu optiuni. Activitatea de contractare este concentrata , n mod traditional, n sala de negocieri a bursei si se realizeaza cu participarea agentilor de bursa, reprezentanti ai firmelor membre. In esenta, ncheierea contractului se realizeaza prin ntlnirea dintre un ordin de vnzare si un ordin corespunzator de cumparare, n contextul unei licitatii continue a agentilor de bursa, care anunta cele mai bune oferte de vnzare, respectiv de cumparare pe care le au n orice moment. Acest proces se poate realiza n mai multe modalitati: tranzactionarea n ring, care presupune dispunerea agentilor de bursa n jurul unui spatiu circular (ringul), astfel nct fiecare sa poata observa anunturile celor prezenti, si strigarea ofertelor; tranzactionarea n groapa, utilizata ndeosebi la tranzactiile futures si cu optiuni, utilizeaza un spatiu n forma de amfiteatru, unde sunt dispusi brokerii, care striga ofertele lor; tranzactionarea n sala, presupune ntlnirea dintre agentii de bursa n sala de negocieri si perfectarea, n urma strigarilor de oferte sau cereri.

Dupa ce contractul a fost ncheiat, el este nregistrat la bursa si trimis apoi la casa de compensatii. Din momentul n care aceasta din urma a nregistrat contractul, ea si asuma obligatia de garantare a executarii acestuia. Agentii de bursa sunt obligati sa raporteze ncheierea contractului la firma proprie, care, prin agentii de vnzari, comunica clientului faptul ca ordinul a fost executat. n urma executarii ordinului, clientul dobndeste, pe contractul respectiv, o pozitie n bursa. Aceasta poate fi o pozitie de vnzator, numita si scurta- short (clientul datoreaza marfa), sau o pozitie de cumparator, lunga long (clientul are dreptul sa primeasca marfa). Executarea contractului se realizeaza ntre client, pe de o parte, si casa de compensatie, pe de alta parte, firma broker servind n calitate de intermediar. n principiu, vnzatorul este obligat sa livreze marfa pentru casa de compensatie, iar cumparatorul sa plateasca pretul marfii pentru acelasi organism. In schimb, casa de compensatie trebuie sa asigure livrarea marfii catre cumparator, precum si plata pretului catre vnzator.
28

In practica acest mecanism este nsa mai complex. In primul rnd, n cazul celor mai multe burse activitatea de decontare este preluata de catre banci, casei de compensatie revenindu-i numai rolul de a ntocmi documentele necesare pentru realizarea efectiva a platii. Totodata, casa de compensatie nu joaca rolul unui comerciant contraparte pentru fiecare contract. Ea procedeaza, la fiecare scadenta, la compensarea pozitiilor pe care le detine fiecare firma broker/dealer, (de aici denumirea acesteia de casa de clearing) rezultnd soldurile care trebuie balansate; la rndul lor, firmele broker stabilesc soldurile pozitiilor pentru clientii lor. Rezulta astfel, pentru fiecare scadenta si fiecare client pozitiile ramase deschise si care trebuie lichidate prin livrare, n cazul pozitiilor short si primirea marfii, n cazul pozitiilor long. In al doilea rnd, lichidarea pozitiilor n bursa se poate face n doua moduri: prin livrare/primire efectiva de marfa; sau nchiderea pozitiilor printr-o operatiune n bursa. Lichidarea pozitiei prin livrare efectiva de marfa (executarea n natura) este tipica pentru tranzactiile cash, fie ele spot (executare imediata) sau forward (executare la termen). Acesta formula se practica la bursele de marfa fizica, precum si pe piata monetara; n operatiunile futures sau cu optiuni, ea reprezinta mai degraba o exceptie. Lichidarea pozitiei prin operatiuni n bursa este formula tipica pentru operatiunile futures si cu optiuni. In acest caz, clientul prin brokerul sau, procedeaza la nchiderea pozitiei, stingndu-se astfel obligatiile pe care si le-a asumat la ncheierea contractului. Practic, cel care are o pozitie short, si nchide pozitia prin cumpararea unui numar corespunzator de contracte; cel care are o pozitie long, vinde numarul necesar de contracte. In contractele cu optiuni, lichidarea pozitiei se poate face prin abandonarea optiunii, precum si prin vnzarea / cumpararea unui numar corespunzator de optiuni. Seciunea II. Bursa n Romnia

II.1.

3.1. Bursa de Valori Bucuresti (BVB)

Dupa anul 1831, odata cu desfiintarea monopolului turcesc si proclamarea libertatii comerciale externe, are loc o dezvoltare economica rapida a tarilor romne. Ia amploare agricultura, mica mestesugarie, comertul intern, comertul extern. Spatiile comerciale deveneau nencapatoare, afacerile se ncheiau n strada, n cafenele si n restaurante, dupa multe din regulile care mai trziu au devenit articole din legea burselor de marfuri si valori din Romnia.
29

Dezvoltarea economica a Principatelor, a comertului, ideea de mai trziu a nfiintari unei burse n tara noastra au fost o consecinta fireasca a personalitatii poporului romn, pastrata si pazita cu sfintenie de-a lungul vremurilor, chiar si atunci cnd istoria vitrega l-a obligat sa plateasca tribut asupritorilor, fara nsa a nchina tara acestora. Inceputurile pietelor bursiere de marfuri si valori n tara noastra pot fi situate pe la mijlocul secolului trecut. Primele ncercari s-au facut nca din anul 1839, fara nsa a se solda cu rezultate. Un an mai trziu, n 1840, a fost promulgat si pus n aplicare Codicele de Comert al arii Romnesti, extins, din 1864, si n Moldova. Acest cod de comert, tradus dupa codul francez din 1807, consacra un titlu special pentru bursele de comert, mijlocitorii de schimb si samsarii. O piata libera pentru valori, efecte si valuta exista prin 1860, bancherii si negustorii facnd tranzactii la Hanul cu Tei, la cursuri orientate dupa informatiile venite din Constantinopol si marile centre occidentale. Odata cu Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri, din 1 iunie 1881, se poate nsa vorbi despre o organizare mai temeinica a burselor din vechiul regat. Aceasta lege, modificata in 1886, a fost aplicata pna n 1904, cnd a fost nlocuita cu Legea asupra burselor de comert. Deschiderea Bursei din Bucuresti a avut loc la 1 decembrie 1882, iar peste o saptamna a aparut si cota bursei, publicata n Monitorul Oficial. Volumul tranzactiilor era nsa redus, iar cota oficiala dispare n cteva zile, deoarece samsarii, intermediarii si unele banci preferau sa lucreze n afara cotei, direct cu clientii. La Bucuresti operatiunile mergeau greu, iar n noiembrie 1883 se constata imposibilitatea lichidarilor. Desi cota oficiala apare n 1883, bursa va ramne pna n 1904 mai mult o fictiune dect o piata autentica. Legea asupra burselor de comert din 9 mai 1904 aduce o noua organizare a burselor de comert n vechiul regat, organizare a carei necesitate a fost determinata de rezultate putin satisfacatoare ale legii din 1881. La baza reformei burselor de comert din 1904 a fost pus principiul libertatii tranzactiilor n materie de bursa. Pentru aplicarea lui a fost creat n cadrul bursei un nou organ, pe lnga cel al mijlocitorilor oficiali, si anume corporatiunea bursei. Daca n baza legii din 1881 operatiunile la bursa nu puteau fi facute direct, ci numai prin intermediul mijlocitorilor oficiali, prin legea din 1904 se acorda dreptul de a efectua asemenea operatiuni direct ntre ei, membrilor corporatiunii bursei, nsa doar pentru operatiuni pe cont propriu, nu si pentru cele intermediare. Aceasta noua lege marcheaza un moment crucial n activitatea bursei, deverul acesteia crescnd spectaculos, inclusiv prin transferarea n incinta bursei a mai multor afaceri ncheiate anterior n afara bursei.

30

Activitatea bursei este afectata de evenimentele social-politice ale vremii: n timpul rascoalei din 1907 cursul unor valori marcheaza o scadere; razboiul balcanic din 1912-1913 duce la pierderi masive de curs, recuperate nsa ulterior, iar n timpul primului razboi mondial bursa ramne nchisa. Dupa ncheierea primului razboi mondial, n 1918, bursa se redeschide si cunoaste o activitate extrem de intensa: cursuri n continua crestere, localul devine nencapator. Perioada 1919 1925 a fost caracteristica pentru o piata a taurului, cresterea fiind impulsionata, de diferitele categorii de valori: la nceput actiunile societatilor de transport, apoi cele bancare si ale societatilor de asigurare. In 1926 se voteaza o noua lege bursiera, aceasta fiind necesara pentru a asigura adaptarea cadrului legislativ la noile realitati rezultate n urma Marii Uniri.. Aceasta lege a unificat legislatia bursiera, a adus o serie de modificari de conceptie si solutii juridice, impuse de cerintele dezvoltarii activitatii bursiere n tara noastra si concordante cu practica internationala. La Bursa de la Bucuresti se negociau actiuni si efecte n operatiuni pe bani gata. Aceasta ultima lege din 1929 defineste operatiunile pe bani gata ca fiind toate negocierile care se lichideaza n ziua n care au fost ncheiate sau cel mai trziu a doua zi de bursa, si pentru care partile au depus odata cu ordinul de negociere bani sau efecte. Anul 1931 a consemnat n istoria economiei agravarea crizei mondiale, fapt ce impune n Romnia, ca si n alte tari, o puternica interventie a statului, precum si o tendinta de centralizare a economiei. Activitatea bursei a fost marcata de o noua nota de pesimism n momentul n care marile banci din Bucuresti si din provincie au intrat n colaps. Criza financiara sa agravat, afectnd de data aceasta si statul, nu doar populatia. In aceasta perioada volumul tranzactiilor cu actiuni a scazut, cursurile acestora atingnd n anul 1932 cel mai scazut nivel nregistrat vreodata. Bursa de valori poate fi considerata fara ndoiala inima organismului economic si financiar al unei tari. Lipsita de un sediu al ei si de sprijinul att de necesar al statului, bursa a nregistrat un regres pe o perioada de 10 ani pna la sfrsitul celui deal doilea razboi mondial, n ciuda faptului ca volumul tranzactiilor a nregistrat niveluri foarte mari n cteva sedinte bursiere. Sfrsitul celui de-al doilea razboi mondial a nsemnat totodata si sfrsitul pietei de capital romnesti si al bursei de valori. Lovitura de gratie data acestui sector att de dinamic a venit prin intermediul nationalizarii, care s-a produs n luna iunie 1948. Dupa o ntrerupere de 50 de ani, bursa de valori a fost renfiintata pe piata de capital a Romniei n anul 1995, prin decizia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Aceasta decizie a fost data n urma solicitarii a 24 de societati de
31

valori mobiliare, membre ale Asociatiei Bursei, de a negocia actiuni emise de sase societati comerciale. Bursa de Valori Bucuresti, de la nfiintare si pna n prezent, a avut statut de institutie de interes public si functioneaza sub forma unei piete de licitatie, care respecta principiul unicitatii pretului, ca punct de echilibru ntre cererea si oferta cumulate, la un moment dat, pe baza ordinelor nregistrate de aceeasi valoare mobiliara nscrisa la cota bursei.
II.2. 3.2. Bursa electronica RASDAQ

Componenta principala a pietei create n anul 1996 pentru a asigura tranzactionarea actiunilor emise de peste 5.000 de societati comerciale rezultate din Programul de Privatizare n Masa este societatea de suport tehnologic RASDAQ, care constituie n fapt un sistem electronic ce leaga intermediarii ntre ei pentru derularea tranzactiilor n numele clientilor sau n nume propriu. Intermediarii sunt societatile de valori mobiliare (SVM), actualele societati de servicii de investitii financiare (SSIF). Intermediarii de valori mobiliare s-au constituit n anul 1995 ntr-o asociatie profesionala nonprofit, respectiv Asociatia Nationala a Societatilor de Valori Mobiliare (ANSVM). Aceasta asociatie reprezinta interesele comunitatii brokerilor si are misiunea de a contribui la dezvoltarea unei piete eficace, oneste si inovatoare n beneficiul si pentru protectia investitorilor. Constituita initial ca o structura tehnica, afiliata ANSVM, societatea de suport tehnologic RASDAQ este astazi o societate comerciala pe actiuni a carei activitate consta n operarea si mentinerea sistemului de tranzactionare al Bursei Electronice RASDAQ. Acesta asigura colectarea informatiei cu privire la oportunitatile de vnzare-cumparare de valori mobiliare de pe ntreg teritoriul tarii, mijlocirea negocierii electronice, tinerea evidentei contractelor ncheiate, raportarea situatiei fiecarei societati de servicii de investitii financiare si difuzarea informatiei cu privire la preturile si volumul valorilor mobiliare tranzactionate zilnic pe piata. Caracteristica sistemului de tranzactionare este difuzia, respectiv lipsa de localizare, sistemul putnd fi accesat de catre participanti prin intermediul unei interfete personale computerizate, prin modulul retea sau cu ajutorul unor linii dedicate conectarii prin firme de cablu specializate. Sistemul electronic de tranzactionare asigura functionarea unei piete distribuite geografic, ai carei participanti sunt interconectati printr-o retea de date. Prin functionarea sa, sistemul asigura tuturor cetatenilor posibilitatea de a vinde si a cumpara actiuni sau alte valori mobiliare admise n sistem, la un pret corect, indiferent de locul unde se afla, de capacitatea de asimilare a informatiilor sau de puterea lor economica.
32

Principalele caracteristici ale sistemului RASDAQ sunt urmatoarele: Capacitatea de listare. Sistemul RASDAQ are capacitatea de a stoca informatii cu privire la tranzactionarea actiunilor, inclusiv istoricul tranzactiilor, informatii cu privire la emitenti si codul sursa al programului. Sistemul permite listarea a mai mult de 5.000 de societati.

Capacitatea de procesare a tranzactiilor. Sistemul RASDAQ are capacitatea de a procesa nivelurile specifice ale tranzactiilor executate si raportate. Aceste niveluri sunt: 3.000 de tranzactii n primele 30 de minute de activitate (deschiderea pietei); 2.000 de tranzactii n ultimele 30 de minute (nchiderea pietei); 3.000 de tranzactii pe ora pe durata unei zile normale de tranzactionare. Obtinerea pretului. Acest sistem permite brokerilor si dealerilor sa actioneze n calitate de formatori de piata, anuntndu-si electronic ofertele de cumparare si vnzare de actiuni la anumite preturi, stabilind astfel cel mai bun pret la care se poate tranzactiona o anumita valoare mobiliara. Alte caracteristici ale sistemului sunt: - transparenta o mare capacitate de diseminare a informatiei referitoare la tranzactii n timp real (pret, marime, data ultimei tranzactii, etc.); - supraveghere sistemul mentine un registru cu tranzactiile efectuate si astfel poate depista pe acei participanti care nu respecta regulile de tranzactionare; - drepturi de licenta accesul la codul sursa permite modificari care sa ntmpine cerintele aparute pe piata noastra de capital; - acces la distanta sistemul permite conectarea la retelele de telecomunicatii prin linii telefonice si prin satelit, oferind posibilitatea accesului intermediarilor de valori mobiliare indiferent de amplasarea lor geografica; - flexibilitate sistemul este capabil sa tina pasul cu modificarile din domeniul financiar. Denumita si piata OTC (over the counter), respectiv piata la ghiseu, aceasta piata permite realizarea de tranzactii cu valori mobiliare n orice loc (sediul unui participant pe piata), unde se ntlneste cererea cu oferta pentru titlurile respective. Practic, piata RASDAQ nu constituie o piata n adevaratul sens al cuvntului, ci este o piata reprezentata de o retea de telecomunicatii, ceea ce permite ncheierea tranzactiilor prin intermediul telefonului. Participantii pe piata RASDAQ sunt reprezentati de intermediarii de valori mobiliare, respectiv SVM-urile (Societatile de Valori Mobiliare), care pot sa apara n una din urmatoarele ipostaze:
33

- brokeri, situatie n care SVM-urile actioneaza numai pe contul clientilor. Ordinele clientilor sunt introduse n sistemul de tranzactionare, iar dupa efectuarea tranzactiilor se ndeplinesc operatiile de compensare si decontare. - dealeri, caz n care SVM-urile actioneaza pe cont propriu. In aceasta calitate se vnd si se cumpara titluri pentru portofoliul propriu, n scopul obtinerii unei diferente favorabile din evolutia pretului titlurilor. - formatori de piata, situatie n care SVM-urile actioneaza n nume propriu si formeaza piata pentru valorile mobiliare. In acest scop, sunt afisate n orice moment, preturile de vnzare si de cumparare, care reprezinta astfel cotatii ferme.
II.3. 3.3. Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS)

In Romnia primele initiative de organizare a unei burse de marfuri au aparut n anul 1840, cnd, n ziarul Mercurul Brailei era prezentat Codul de Comert care cuprindea prima reglementare generala a bursei de comert n Muntenia. Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu SA a fost nfiintata n data de 14 decembrie 1994, sub denumirea de Bursa de Marfuri Sibiu SA si este un organism cu putere de autoreglementare. In decembrie 1996 a fost finalizat si amenajat spatiul de peste 1.000 mp, aflati n proprietatea bursei din februarie 1995. Astfel, Bursa din Sibiu a devenit prima bursa si pna n prezent si singura din Romnia proprietara a sediului n care si desfasoara activitatea. In februarie 1997, cele 4.000 de actiuni emise de bursa au fost compactate n pachete alcatuind carti de membru n forma dematerializata, fiecare carte reprezentnd 50 de actiuni. In luna iulie a aceluiasi an, bursa sibiana a devenit prima bursa de instrumente derivate din Romnia prin implementarea primelor contracte futures valutare si pe indici bursieri. Introducerea contractelor futures a constituit o etapa de maxima importanta n transformarea bursei de marfuri ntr-un centru national n care participantii la piata bursiera au posibilitatea de a-si acoperi riscurile sau de a specula modificarea preturilor folosind titluri financiare derivate. Din iulie 1997 si pna n prezent, numarul membrilor bursei a crescut cu 24, cele 90 de carti de membru fiind detinute n prezent de 51 de actionari, din care 27 desfasoara activitate de brokeraj. Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu are n prezent agentii bursiere n 17 resedinte de judet ale tarii (Sibiu, Bucuresti, Constanta, Iasi, Cluj Napoca, Timisoara, Braila, etc.), majoritatea optnd pentru activitatea de intermediere fizica a marfurilor. Doar bursele din Sibiu, Bucuresti, Constanta si Timisoara au abordat segmentul tranzactiilor cu instrumente derivate, iar n prezent singura piata din Romnia unde se tranzactioneaza derivate este cea a BMFMS.
34

Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu este autorizata de catre CNVM n calitate de operator pe piata, iar obiectul principal de activitate l constituie organizarea si administrarea pietelor reglementate de instrumente financiare derivate. In prezent pe piata reglementata de instrumente financiare derivate administrata de BMFMS sunt disponibile pentru tranzactionare contracte futures si optiuni pe contracte futures pe urmatoarele active suport:

- cursuri valutare: RON/USD, RON/EUR, EUR/USD - rata dobnzii: BUBOR3 - actiuni: SIF1 Banat Crisana, SIF2 Moldova, SIF3 Transilvania, SIF4 Muntenia, SIF5 Oltenia, Banca Transilvania Cluj Napoca, BRD Societe Generale, Banca Comerciala Carpatica, etc. Tranzactionarea contractelor futures si a optiunilor pe aceste contracte futures se realizeaza prin intermediul unei platforme electronice proprii numite ELTRANS, comunicatia ntre serverul central al BMFMS si terminalele brokerilor facndu-se prin linii Internet. Platforma de tranzactionare ndeplineste cerintele tehnice si de securitate impuse de reglementarile CNVM privind organizarea si functionarea operatorului de piata. De asemenea, clientii intermediarilor au acces direct la piata prin intermediul modulului client al platformei Eltrans, ei putnd nu doar sa vizualizeze n timp real activitatea de tranzactionare, ci si sa-si introduca sau sa anuleze ordine de tranzactionare n cont propriu. Seciunea III.

CONCLUZII

Piata bursiera romneasca s-a raportat permanent la evolutia mediului economic romnesc, gradul n care si-a ndeplinit obiectivele si performantele atinse de indicatorii sai fiind strns corelate cu evolutia acestuia. Desi considerata un vehicul de realizare a privatizarii din Romnia, bursa de valori si ntreaga piata de capital romneasca s-a dovedit a avea o implicare limitata n acest proces, comparativ cu alte metode si mecanisme de privatizare folosite n realitate. Ca urmare, piata bursiera romneasca nu a reprezentat sau nu a fost folosita ca un mecanism declansator si catalizator al procesului de privatizare, si desi si l-a asumat, n Romnia nu si-a ndeplinit dect sporadic acest rol specific pietei de capital n perioada de emergenta a economiei de piata.

35

Evolutia recenta a pietei de capital romnesti pare sa confirme asteptarile privind rolul sau n finantarea activitatii economice. Bursa de Valori Bucuresti a reprezentat n ultimii trei ani scena unor oferte publice primare, att de obligatiuni, ct si de actiuni, emise att de catre municipalitati, ct si de corporatii. Insa aceasta evolutie este bazata n principal pe modul de pregatire si de informare a traderilor care actioneaza pe bursa din Romnia, acestia urmarind modul de desfasurare a tranzactiilor de pe principalele burse internationale, dar si modul n care analiza tehnica este cea care joaca rolul primordial n succesul tranzactiilor pe bursa. Analiza tehnica a patruns peste tot n lumea financiara, din pacate foarte superficial n Romnia. Cei care deja s-au familiarizat cu analiza tehnica de calitate nu se mai ntorc n lumea zvonurilor. Piata romneasca este ntr-un stadiu ncepator, n ciuda unor statistici care o ncadreaza n categoria burselor mature. Cu toate acestea analiza tehnica se aplica cu mult succes si la Bursa de Valori Bucuresti, dar si la bursa de produse derivate de la Sibiu. Analiza tehnica este o stiinta si o arta n acelasi timp. Daca aceste doua lucruri sunt separate cu siguranta investitorul va pierde la bursa. Analiza tehnica se foloseste mpreuna cu psihologia maselor si a individului, cu o strategie de control a riscului si a capitalului. De exemplu, formatiunile grafice care au fost identificate si categorisite de-a lungul a peste 100 de ani, reflecta anumite modele care apar pe graficele de pret. Aceste modele ne dezvaluie psihologia bullish sau bearish a pietei. Daca acestea au functionat bine n trecut, se presupune ca vor continua sa lucreze bine si n viitor. Ele se bazeaza pe studiul psihologiei umane, care tinde sa ramna neschimbata. Desi viziunea care sta la baza strategiei de dezvoltare a pietei bursiere romnesti este ambitioasa, si anume construirea celei mai performante piete de capital din regiune, odata cu aderarea Romniei la Uniunea Europeana, pozitia ocupata de piata bursiera romneasca n clasamentul burselor central est-europene reprezinta si o confirmare a faptului ca indiferent de strategia folosita nu se poate ajunge la stadiul de cea mai performanta bursa fara a se obtine si statutul de cea mai performanta economie. Este de apreciat realismul strategiei pietei noastre bursiere n ceea ce priveste orientarea spre asigurarea compatibilitatii cu orientarile, directivele, standardele si tendintele de dezvoltare a pietei europene, ca o baza a participari la concentrari sau aliante strategice si competitivitati viitoare.

36

Bibliografie 1. Anghelache, Gabriela Piata de capital. Caracteristici, evolutii, tranzactii, Editura Economica, Bucuresti, 2004; 2. Anghelache, Gabriela Bursa si piata extrabursiera, Editura Economica, Bucuresti, 2000; 3. Anghelache, Gabriela Piete de capital si tranzactii bursiere, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997; 4. Ciobanu, Gheorghe Bursele de valori si tranzactiile la bursa, Editura Economica, Bucuresti, 1997; 5. Dardac, Nicolae; Basna, Cezar Bursele de Valori Dimensiuni si rezonante social economice, Editura Economica, Bucuresti, 1998; 6. Fota, Constantin; Rosu-Hamzescu, Ion; Ilinca, Gheorghe; Marginean, Marilena Bursa la dispozitia ntreprinzatorului, Editura Mondo-ec, Craiova, 1992; 7. Grigorut, Cornel Piata de capital. Mica enciclopedie, Editura Expert, Bucuresti, 2001; 8. Murgu, Nicolae; Lazar, Constantin; Isarescu, Mugur In zgomotul bursei, Editura Albatros, Bucuresti, 1982; 9. Popa, Ioan Bursa. Vol. I, Colectia Bursa, Bucuresti, 1993; 10. ***Bursa de Valori Bucuresti (BVB) Regulamente si proceduri; 11. ***Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu Regulament de functionare si tranzactionare; 12. ***http://www.bvb.ro; 13. ***http://www.bursanoastra.ro; 14. ***http://www.bmfms.ro; 15. ***http://www.infobursier.ro; 16. ***http://www.zf.ro. 17. ***http://www.forex-trading.ro

37