MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea „Ştiinţe Economice”

Departamentul „ Finanţe şi Bănci”

CAIET DE SARCINI

DISCIPLINA

BAZELE FUNCŢIONĂRII PIEŢEI DE CAPITAL

Conducător științific: Filip A., dr., conf. univ.

Elaborat de: Khatipov Cristina FB201

Chișinău 2022
 CUPRINS
Capitolul I. Piaţa de capital – componentă a pieţei financiare……………3
Capitolul II. Conceptul şi tipologia instrumentelor financiare……………7
Capitolul III. Infrastructura pieţei de capital……………………………..11
Capitolul IV. Bursa de valori………………………………………………..14
Capitolul V. Tranzacţii bursiere cu titluri financiare primare……………19
Capitolul VI. Tranzacţii bursiere cu titluri financiare derivate…………..22
Capitolul VII. Evaluarea plasamentelor bursiere………………………….28

2
 Capitolul I. Piaţa de capital – componentă a pieţei financiare
Scopul: studierea conceptului şi funcţiilor pieţei de capital.
Sarcina: Spicuiţi din literatura propusă spre studiere(sau alte surse) 5 definiţii pentru
termenul „Piaţă de capital”, funcţiile acesteia şi indicaţi sursa.

Definiții:
1) Piața de capital este un ansamblu de relații economice și mecanisme asociate prin care
investitorii - entități care au surplus de capital și doresc să îl fructifice intră în contact
cu emitenții de titluri (instrumente financiare), adică cei care au nevoie de investiții.
Aceștia fac schimb de fonduri bănești prin intermediul valorilor
mobiliare/instrumentelor financiare. Astfel capitalurile disponibile din economie
ajung la cei care au nevoie de ele pentru a dezvolta activități economice. ( sursa:
admiralmarkets.com, articolul “Tot ce trebuie să știți despre piața de capital”, 2021);
2) Piața de capital este specializată în efectuarea tranzacțiilor cu active avînd scadențe pe
termene medii și lungi. Prin intermediul lor, capitalurile disponibile sunt dirijate către
agenții economici naționali sau pe piețele altor țări, unde nevoile de capital depășesc
posibilitățile financiare interne de acoperire sau autoritățile monetare impun anumite
restricții privind accesul la resursele financiare interne. ( sursa: Curs universitar Piețe
de capital , Editura ASEM, Chișinău, 2005);
3) Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin intermediul
cărora capitalurile disponibile și dispersate din economie sunt dirijate către orice
entități publice și private solicitătoare de fonduri.( sursa: scritub.com, articolul “Piața
de capital”);
4) Piața de capital este specializată în tranzacții cu active financiare pe termen mediu și
lung. Motivația principală a unei piețe de capital constă în economia și plasarea
valorilor mobiliare ale agenților economici în căutare de capital, către posibilii
investitori, deținători de excedente bănești. ( sursa: Manual Economie politică, pag.
119-120);
5) Piaţa de capital este componentă a pieţei financiare, care asigură întâlnirea ofertei de
capitaluri cu cererea de capitaluri pe termen mediu şi lung ( sursa: note de curs).

Funcţiile pieţei de capital sunt grupate în: funcțiile principale și funcţii auxiliare.
1. funcţii principale:
- atragerea economiilor populaţiei, care se realizeaza datorita randamentelor
superioare oferite de piața de capital în comparație cu piața monetară. Piaţa de capital,
prin instituţiile specializate, oferă posibilitatea comparării, publicând rezultatele
financiare ale emitenţilor de titluri financiare şi evoluţia preţurilor acestuia;
- participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul social al societăţilor pe acţiuni,
prin investirea capitalurilor disponibile în acţiuni;
- facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital, care este o funcţie specifică noţiunii de
piaţă prin faptul că pe de-o parte sunt investitorii - acele persoane care dispun
de fonduri bănești peste nevoile proprii, iar pe de alta parte emitenții de valori - acele

3
 entități care au nevoie de fonduri. Piața de capital creaza legătură
permanentă între investitori și emitenții de valori;
- reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale - fluxurile bănești vor
fi dirijate de către investitori către acele sectoare care oferă randamente
superioare, care permit dezvoltări viitoare;
- barometrul economiilor naţionale şi economiei mondiale, care este consecinţa analizei
evoluţiei preţurilor titlurilor financiare.
2. funcţii auxiliare:
- facilitarea investiţiilor – transformarea fondurilor deţinute de persoanele fizice şi
juridice în titluri financiare emise de societăţi productive, care pot realiza programul
investiţional;
- reducerea riscului investiţiilor financiare – această funcţie se concretizează prin
reglementarea şi efectuarea tranzacţiilor cu titluri derivate;
- obţinerea de câştiguri la capitalul investit din evoluţia preţurilor titlurilor financiare,
care este o funcţie ce se manifestă pe diferite perioade de timp şi are ca scop obţinerea
de câştiguri cât mai mari, de obicei, fiind consecinţa tranzacţiilor speculative.

Întrebări de evaluare:
1) Definiţi piaţa financiară şi componentele acesteia.
Piaţa financiară este piaţa capitalurilor pe termen lung, pe care se emit şi se tranzacţionează
valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Pe piaţa financiară se
cumpără şi se vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor. Piața financiară este
structurată în: piața monetară și piața de capital. Ambele componente ale pieţei financiare
efectuează transferul capitalurilor disponibile în cadrul economiei de la investitori la
utilizatori.
2) Caracterizaţi, prin comparaţie, piaţa monetară şi piaţa de capital.
Piața monetară este specializată în efectuarea tranzacțiilor cu active monetare cu scadența
relativ scurtă( pînă la 1 an), incluzînd depozitele bancare la vedere și la termen, bilete de
ordin, cecuri, certificate de depozit și alte valori mobiliare pe termen scurt. Piața de capital,
spre deosebire de cea monetară, este specializată în efectuarea tranzacțiilor cu active, avînd
scadență pe termen mediu și lung. Activele pieței monetare au un grad ridicat de lichiditate și
sunt negociabile, în timp ce activele pieței de capital au un risc mai mare și sunt negociabile.
3) Care este structura pieţei de capital şi principalele componente ale acesteia?
Structura pieței de capital:
După obiectul tranzacţiei (după natura titlului tranzacţionat):
● Piaţa acţiunilor este piaţa pe care se tranzacţionează acţiunile comune şi preferenţiale
ale societăţilor pe acţiuni.
● Piaţa obligaţiunilor – denumită şi piaţa titlurilor de datorii, este locul de tranzacţionare
a instrumentelor de datorie de orice tip.
● Piaţa contractelor la termen ferm – pe această piaţă, titlurile se tranzacţionează pentru
livrarea şi plata viitoare.
● Piaţa opţiunilor – piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrarea
viitoare condiţionată.
După modul de formare a preţurilor titlurilor financiare:

4
 ● Piaţa de licitaţie – tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de
suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau vinde o anumită valoare
mobiliară.
● Piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi
volumul valorilor mobiliare, direct sau prin intermediul unui broker/dealer.
După momentul finalizării tranzacţiilor:
● Piaţa la vedere – valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată
imediată.
● Piaţa la termen – finalizarea tranzacţiei, adică livrarea titlurilor şi efectuarea plăţii se
realizează la o dată viitoare, fixată iniţial.
După modul de organizare a pieţei:
● Piaţa organizată – piaţă cu reguli de tranzacţionare fixate. Funcţionează într-un sediu
cu o localizare fizică centrală, unde tranzacţionarea se realizează, în general, prin
licitaţie.
● Piaţa “la ghişeu” – este o piaţă localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi
emitenţilor de valori mobiliare. Deoarece tranzacţiile au loc în mai multe locuri, este o
piaţă prin telefon, fax, telex sau computer.
După forma de proprietate asupra pieţei şi accesul operatorilor:
● Pieţe private – majoritatea pieţelor.
● Pieţe de stat – aceste pieţe sunt considerate instituţii publice, cu acces liber al
operatorilor.
La fel, piața de capital este formată din două segmente distincte și interdependente:
● Piața primară
● Piața secundară.
4) Faceţi analiza comparativă a pieţei primare şi secundare de capital.
Piața primară este piața pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate pentru
prima dată în scopul atragerii de capitaluri financiare disponibile pe termen mediu şi lung .
Odată puse în circulație valorile mobiliare pe piața primară, acestea fac obiectul tranzacțiilor
pe piața secundară. Piaţa secundară reprezintă segmentul cel mai mobil şi, în acelaşi timp, cel
mai reprezentativ pentru manifestarea cererii şi ofertei de capital financiar. Odată ajunse la
investitori, titlurile financiare sunt negociate şi redistribuite în cadrul pieţei secundare.
5) Care sunt particularităţile pieţelor bursieră şi extrabursieră?
Piața bursieră este o piață de licitație, unde negocierea valorilor mobiliare este condusă de o
terță parte fără ca vânzătorul sau cumpărătorul să între în contact, iar prețul de tranzacționare
se formează prin concentrarea cererii și ofertei într-un loc anume pentru aceeași valoare
mobiliară și în același moment.
Piața extrabursieră este o piață nelocalizată la nivelul căreia tranzacțiile se derulează atît pe
baza ordinelor de la clienți, cît și în raport cu propriile ordine ale participanților, negocierile
realizîndu-se prin intermediul unui sistem de tranzacționare computerizat sau folosind
negocierea directă.
6) Cum se formează cererea şi oferta pe piaţa de capital?
Cererea de capital aparține unor operatori cum sunt: societățile comerciale și industriale
publice și private, alte categorii de agenți economici, instituțiile financiar-bancare și de

5
asigurări, instituțiile publice, guvernele, organismele financiar-bancare de pe piața
internațională. Cererea de capital se poate grupa în:
1. cerere structurală, derivată din nevoia de finanţare a unor investiţii de anvergură, de
susţinerea dezvoltării companiei sau de crearea de noi societăţi, de pătrunderea pe noi
pieţe sau în domenii conexe ori noi tipuri de activitate, care presupun atragerea de
fonduri fie rambursabile, cu precădere, pe termen mediu şi lung, fie rambursabile sub
forma participării la câștigurile viitoare;
2. cerere conjuncturală, depinzând de factori legaţi de limitări la plafonul de credite pe
piaţa monetară, deficite bugetare şi ale balanţelor de plăţi etc., datorată, în general,
unor necesităţi tranzitorii care implică atragerea de resurse financiare suplimentare pe
termen scurt şi mediu.
Oferta de capital provine din economiile celor cu venituri mai mari, după ce aceştia îşi
satisfac nevoile de consum. Ofertanţii de capital sunt investitorii.
Întâlnirea dintre cererea şi oferta de capital conduce la formarea unui curs sau unei cotaţii,
care este una din formele esenţiale de distribuire atât a profiturilor obţinute, cât şi de
distribuire a riscului aferent investiţiilor pe piaţa bursieră. Ceea ce este specific pieţei
bursiere, constă în faptul că cererea şi oferta de capital se întâlnesc în cadrul acestei pieţe în
mod mijlocit - prin intermediul participanţilor profesionişti.

Indicaţi variantele corecte de răspuns:

1. Piaţa de capital este segmentată în:
b)piaţa primară; d)piaţa secundară.
2. La funcţiile principale ale pieţei de capital se referă:
a)barometrul economiilor naţionale şi economiei mondiale; c)facilitarea întâlnirii cererii şi
ofertei de capital.
3. După natura titlului tranzacţionat. piaţa de capital este segmentată în:
a) piaţa acţiunilor; c)piaţa obligaţiunilor; d)piaţa contractelor la termen ferm; e)piaţa
opţiunilor.
4. Cererea condiţionată de factorii conjuncturali (cererea aleatorie) se referă la:
b)restricţiile excesive în acordarea creditelor; d)nevoile financiare generate de deficitul
bugetar.
5. Caracteristicile specifice OTC sunt:
a) lipsa unei localizări; d)stabilirea preţurilor prin negocieri izolate, care pot varia de la o
firmă la alta.
6. Caracteristicile specifice Bursei sunt:
a) limitarea accesului direct la piaţă limitat la membrii bursei şi titlurile acceptate la bursă;
d)spaţiul unde se desfăşoară tranzacţii cu titluri financiare.
7. Printre ofertanţii de capital deosebim:
a) investitori instituţionali; c)investitori individuali;
8. Pe piaţa monetară se efectuează tranzacţii cu active monetare cu scadenţe:
c)până la 1 an.

6
Capitolul II. Conceptul şi tipologia instrumentelor financiare
Scopul: familiarizarea cu modalitatea de evaluare a valorilor mobiliare primare (acţiuni,
obligaţiuni).
Sarcina: Argumentaţi decizia investitorului prin determinarea rentabilităţii pentru acţiunile
ordinare şi privilegiate precum şi pentru obligațiunile emise de S.A.”Corfin”. Comparaţi
rentabilitatea acestora, dacă dobânda bancară constituie 15%.
Numărul total de acțiuni emise pe piaţă la data 01.06. 2022 constituie 4400 acţiuni, dintre
care 25% constituie acţiunile privilegiate. Pentru o acţiuni privilegiată se achită un divident
fix în mărime de 400 u.m. La bursă, acţiunile ordinare cotează la 2900 u.m., cele privilegiate
– la 4400 u.m. Venitul societăţii repartizat pentru achitarea dividendelor constituie 1799800
u.m.
Societatea emite şi 10 obligaţiuni cu valoare nominală de 19800 u.m., scadenţă 5 ani.
Plăţile sub formă de cupon anual constituie 90 u.m. Cursul curent a obligațiunilor pe piaţă
este 88,5.
N = 20, reprezintă numărul de ordine din registru

Rezolvare:
1) Numărul de acțiuni privilegiate
4400*25% = 1100 buc.
2) Numărul de acțiuni ordinare
4400-1100 = 3300 buc.
3) Suma dividendelor pe acțiuni privilegiate
1100*400 = 440000 u.m.
4) Suma dividendelor pe acțiuni ordinare
1799800-440000 = 1359800 u.m.
5) Dividende pe o acțiune ordinară
1359800/3300 = 412,06 u.m.
Dividende pe o acțiune privilegiată = 400 u.m.
6) Randamentul acțiunilor ordinare
412,06/2900*100% = 14,21%
7) Randamentul acțiunilor privilegiate
400/4400*100% = 9,09%
Deoarece randamentul plasamentului în acțiunile date este mai jos decît rata dobînzii bancare
de 15%, investițiile de capital în ele nu sunt rentabile.
8) Profitul sub formă de discount pe 10 obligațiuni
10*19800*88,5 = 17523000 u.m.
9) Profitul sub formă de cupon
19800*90*5 = 8910000 u.m.
10) Randamentul obligațiunii la scadență
(19800-88,5)/88,5*⅕*100% = 4454,4%

Întrebări de evaluare:

7
1. Ce tipuri de acţiuni cunoaşteţi?
Acţiunile se pot grupa după mai multe criterii:
● După forma de prezentare:
- acțiuni nominative
- acțiuni la purtător
● După drepturile generate titularului:
- acțiuni ordinare
- acțiuni privilegiate
- acțiuni gratuite
- acțiuni noi
- acțiuni certificate de investiție
● După natura capitalului:
- acțiuni în numerar
- acțiuni de aport
● În funcție de treapta atinsă în îndeplinirea rolului de mijloc de autofinanțare, tipul
acțiunilor grupate pe serii și clase cunosc următoarea clasificare:
- acțiuni autorizate
- acțiuni neemise
- acțiuni emise
- acțiuni puse în vînzare
- acțiuni aflate pe piață
- acțiuni tezaurizate
● Din punct de vedere a modului de plată a dividendelor:
- acțiuni comune sau ordinare
- acțiuni preferențiale
2. Ce sunt dividendele şi din ce provin ele?
O plată de dividende reprezintă suma pe care un acţionar o primeşte din profiturile realizate
de o companie la care acesta deţine acţiuni. Suma este calculată în funcţie de numărul şi tipul
specific de acţiuni deţinute.
Repartizarea profitului distribuit acţionarilor are loc în două etape. În prima etapă, se
determină plata dividendelor care revin acţionarilor preferenţiale. În ceea de-a doua etapă, se
determină plata dividendelor la acţiunile ordinare.
Suma rămasă după deducerea mărimii dividendelor destinate acţiunilor preferenţiale se
împarte la numărul de acţiuni ordinare deţinute de acţionari, după care se anunţă public plata
dividendelor.
3. Ce drepturi generează acţiunile deţinătorilor lor?
Drepturile, delimitat în timp, sunt valori mobiliare recunoscute de unii specialişti drept
echivalente pentru acţiuni, deoarece ele oferă deţinătorilor lor posibilitatea de a achiziţiona
acţiuni ale societăţii emitente, alţii consideră aceste titluri ca fiind titluri derivate, întrucât
preţul acestora depinde de relaţia dintre preţul fixat pentru activul suport, adică de preţul
acţiunilor societăţii emitente, iar deţinătorul acestora nu beneficiază de nici unul dintre
drepturile conferite de deţinerea acţiunilor.
4. Ce reprezintă obligaţiunea ?

8
Obligațiunile sunt titluri financiare reprezentînd creanța deținătorului acesteia asupra
emitentului ei, rezultată în urma unui împrumut pentru care acesta din urmă - o companie,
agenție publică sau statul - plătește periodic o dobândă, de obicei fixă, urmînd să răscumpere
obligațiunea peste un anumit termen.
5. Cine poate emite obligaţiuni?
Obligaţiunile sunt emise de societăţile pe acţiuni, pot fi emise de stat, de trezoreria statului,
de diverse organisme administrative centrale abilitate în acest sens, precum şi de organismele
administrativ-teritoriale care gestionează activităţi în teritoriu.
6. Cine şi prin ce modalităţi achită dobânzile la obligaţiuni?
Mărimea dobânzii este legată direct de rata dobânzii şi este plătibilă în fiecare an la o dată
stabilită contra remiterii unui cupon detaşabil din corpul obligaţiunii. Se determină aplicând
rata dobânzii la valoarea nominală a titlului emis.
7. Ce tipuri de valori mobiliare de stat cunoaşteţi ?
Valori mobiliare de stat:
● Valorile mobiliare de stat emise pe termen scurt - sunt utilizate pe larg în multe ţări şi
servesc pentru finanţarea necesităţilor de scurtă durată ale statului. Aceste valori
mobiliare pot fi divizate în:
- bonuri de trezorerie;
- bonuri de administrare a decalajului de casă
● Obligaţiunile de trezorerie
8. Contractul futures şi particularităţile acestuia.
Contractul futures este un angajament standardizat între doi parteneri, un vânzător şi un
cumpărător, de a vinde, respectiv de a cumpăra un anumit activ (devize, acţiuni, alte titluri
financiare sau mărfuri şi titluri pe mărfuri), la un preţ stabilit în momentul încheierii
tranzacţiei şi cu executarea contractului la o dată viitoare numită scadentă.
Elementele de bază ale unui contract futures sunt:
- maturitatea contractului este limită maximă în timp de scadenţă sau data de livrare; de
obicei, nu depăşeşte 12 luni.
- activul suport sau activul de bază poate fi marfă sau active financiare, care sunt
standardizate din punctul de vedere al caracteristicilor sale valorice sau cantitative
- modul de livrare a activului suport sau modul de lichidare a poziţiei deţinute de
vânzătorul şi/ sau cumpărătorul contractului, acest element se referă la lichidarea
obligaţiilor ce revin părţilor contractante.
- preţul futures este preţul stabilit în prezent, adică, în momentul intrării într-o poziţie
de cumpărător/ vânzător, pentru activul suport al contractului. Acest preţ urmează să
fie plătit la scadenţă.
- marja sau garanţia reprezintă suma de bani pe care intermediarul o cere atât celui care
cumpără un contract futures, cât şi celui care vinde un contract futures. Această sumă
trebuie depusă în contul pe care intermediarul
- părţile contractante, ca în orice contract, acestea sunt două: cumpărătorul contractului
futures şi vânzătorul contractului futures;
Executarea contractului futures este obligatorie atât pentru cumpărător, cât şi pentru vânzător,
întotdeauna, ca rezultat, unul dintre ei va înregistra un câştig, iar celălalt o pierdere.
9. Tipuri de contracte futures.

9
Ca și tranzacțiile efectuate pe baza contractelor forward, tranzacțiile cu contracte futures sunt
de două feluri:
1) tranzacții ferme, care includ tranzacțiile cu contracte futures de instrumente
financiare;
2) tranzacții condiționale cu prima, care cuprind operațiunile cu opțiuni negociabile.
10. Esenţa şi tipologia contractelor options.
Contractul options este un contract care dă dreptul cumpărătorului contractului să cumpere
sau să vândă, la un preţ stabilit dinainte, la o dată viitoare determinată, contra unei sume de
bani, plătită în momentul încheierii contractului. Contractele de opţiune sunt oferite de burse
specializate şi sunt standardizate.
Opţiunile pot fi grupate în funcţie de mai multe criterii:
● Din punct de vedere al standardizării şi al pieţei de tranzacţionare, opţiunile pot fi
clasificate în opţiuni negociate:
- Pe pieţe bursiere. Opţiunile negociate pe pieţele bursiere sunt standardizate, omogene
– deci, nu pot fi adaptate perfect la nevoile specifice fiecărui investitor, dar dispun de
o lichiditate mai mare;
- Pe piaţa interdealeri – numite şi opţiuni „over de counter” (OTC) sau nestandardizate.
Opţiunile negociate pe aceste pieţe, tocmai datorită adaptării la necesităţile particulare
ale investitorului, au o lichiditate mai mică.
● În funcţie de activul financiar suport asupra căruia se realizează contractele cu
opţiuni, distingem:
- Opţiuni asupra titlurilor cu venituri variabile (acţiuni);
- Opţiuni asupra titlurilor cu venituri fixe (obligaţiuni), denumite şi opţiuni asupra ratei
dobânzii;
- Opţiuni asupra valutelor, numite şi opţiuni valutare;
- Opţiuni asupra indicilor bursieri;
- Opţiuni asupra contractelor futures pe acţiuni;
- Opţiuni asupra contractelor futures pe indici bursieri;
● În funcţie de momentul executării, există:
- Opţiuni de tip american – la care contractul poate fi executat de către cumpărători în
orice zi în intervalul de până la scadenţă;
- Opţiuni de tip european - având ca trăsătură specifică faptul că dreptul de exercitare,
conferit de contract cumpărătorului, poate fi folosit doar în ziua scadenţei contractului
cu opţiuni.
● În funcţie de dreptul cumpărătorului opţiunii, identificăm:
- Opţiunile „call” sau de cumpărare, care sunt un contract în formă standardizată, care
atribuie cumpărătorului dreptul ca, într-o perioadă determinată, să cumpere de la
vânzătorul opţiunii activul de bază la un preţ prestabilit. Vânzătorul opţiunii „call” îşi
asumă obligaţia de a onora solicitarea cumpărătorului prin vânzarea activului - suport;
- Opţiunile „put” sau de vânzare care constituie un contract ce conferă dreptul
compărătorului opţiunii ca, într-o anumită perioadă, să vândă activul –suport
partenerului său din contractul de opţiuni la un preţ stabilit prealabil şi în schimbul
unei prime plătite iniţial. Totodată, vânzătorul unui „put” îşi asumă obligaţia de a

10
 cumpăra activul de bază de la cumpărătorul opţiunii la preţul anterior stabilit, dacă
opţiunea este exercitată într-un anumit interval de timp.

Indicaţi variantele corecte de răspuns:

1. Valorile mobiliare sunt: b)titluri de proprietate sau de creanţă care confirmă faptul că cel
care le posedă este titularul anumitor drepturi;
2. Valorile mobiliare emise asupra capitalului social al unei companii poartă denumirea
de: d) acţiuni.
3. Acţiunile ordinare: a) reflectă o cotă - parte din capitalului social al societăţii emitente; c)
dau dreptul la obţinerea unui venit ce depinde de rezultatele financiare ale societăţii.
4. Diluţiile cauzate de majorarea capitalului se înregistrează la: a) valoarea intrinsecă; c)
profitul pe acţiune; d) dreptul de vot.
6. Dividendele sunt distribuite sub următoarele forme: a) dividend anual; b) dividend fix;
d) dividend provizoriu; e) dividend repartizat sub formă de noi acţiuni.
7. Valorile mobiliare, emise de societăţile pe acţiuni, de stat, de diverse organisme
administrative centrale şi teritoriale, care conferă deţinătorului calitatea de creditor,
poartă denumirea de: a) obligaţiuni.
8. Obligaţiunile sunt titluri financiare negociabile, care conferă deţinătorului calitatea
de: c) creditor.
10. După modul în care se calculează dobânda, care urmează să fie plătită deţinătorilor
de obligaţiuni, deosebim: a) obligaţiuni cu dobândă fixă; b) obligaţiuni cu dobândă
indexată; c) obligaţiuni participative; d) obligaţiuni cu cupon zero.
11. Valorile mobiliare de stat îndeplinesc următoarele funcţii:a) finanţarea deficitului
bugetului de stat; c) finanţarea programelor şi proiectelor speciale ale statului; d) amortizarea
împrumuturilor de stat ajunse la scadenţă.
12. Prin emisiunea de obligaţiuni: a) societatea emitentă obţine resurse financiare
suplimentare; d) se impune o negociere a contractului de împrumut.
13. Cumpărătorul contractului futures se poziţionează pe poziţia: a) lungă.
14. În funcţie de activul financiar suport, asupra căruia se realizează, regăsim
următoarele contracte cu opţiuni: a) opţiuni asupra acţiunilor; b) opţiuni asupra
obligaţiunilor; d) opţiuni asupra indicilor bursieri.

Capitolul III. Infrastructura pieţei de capital

Scopul: familiarizarea cu tipologia participanţilor pe piaţa de capital autohtonă în
conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
Sarcina: Identificaţi şi definiţi, conform actelor normative şi legislative în vigoare,
participanţii la piaţa de capital. Indicaţi sursa.

Conform LEGII Nr. 171 din 11-07-2012 privind piaţa de capital:

(1) Calitatea de investitor calificat o au persoanele şi instituţiile specificate la art. 137 alin. (2)
pct. 1) şi 2) şi alin. (3) şi persoanele care obţin această calitate la cerere, conform alin. (2) din
prezentul articol.
(2) Calitatea de investitor calificat poate fi obţinută de:

11
 1) persoanele juridice care întrunesc cel puţin două din următoarele criterii:
a) au un număr mediu de angajaţi de cel puţin 250 de persoane;
b) valoarea activelor totale constituie echivalentul în lei a cel puţin 43 milioane de
euro, calculat la cursul oficial al Băncii Naţionale a Moldovei;
c) profitul brut constituie echivalentul în lei a cel puţin 50 milioane de euro, calculat
la cursul oficial al Băncii Naţionale a Moldovei;
2) persoanele fizice care corespund la cel puţin 2 criterii stabilite la art. 137 alin. (3).

Întrebări de evaluare :
1. Care sunt funcţiile CNPF?
Funcțiile CNPF:
● asigurarea stabilităţii financiare a pieţei bancare, de capital şi asigurărilor şi
organizaţiilor financiare, precum şi menţinerea încrederii în sistemul financiar;
● asigurarea protecţiei corespunzătoare a intereselor consumatorilor serviciilor
financiare;
● crearea condiţiilor de aceeaşi valoare pentru activitatea organizaţiilor financiare
orientate spre menţinerea concurenţei pe piaţa financiară.
2. Caracteristica generală şi specificul activităţii emitenţilor pe piaţa valorilor
mobiliare.
Emitenţii sunt persoane juridice sau organe ale administraţiei publice centrale sau locale, care
fac emisiuni de titluri financiare. Emitenţii sunt beneficiari ai investiţiei, legal autorizaţi să
emită certificate de valoare cu caracter de investiţii, în scopul obţinerii de fonduri băneşti.
Investitorii sunt deţinătorii de capital monetar care investesc în produse specifice pieţei de
titluri financiare şi îşi asumă riscurile acestei investiţii.
Fondurile de investiţii se pot clasifica după mai multe criterii, astfel deosebim următoarele
tipuri de fonduri de investiţii:
- fonduri mutuale deschise;
- fonduri mutuale închise, cunoscute şi sub denumirea de societăţi de investiţii
financiare;
- fonduri private de pensii.
Companiile de asigurare sunt intermediari financiari, care, în schimbul unei prime plătite de
cel care doreşte să se asigure, vor lua asupra lor riscurile la care este expus asiguratul, urmând
să-l despăgubească pe acesta, prin plata a diferite sume asupra cărora s-a convenit în
prealabil, în cazul survenirii evenimentului nedorit.
Cluburile de investitori reprezintă o asociaţie de persoane particulare care îşi pun împreună
capitalurile disponibile şi cunoştinţele în domeniu, cu scopul efectuării de investiţii
financiare, în special pe piaţa bursieră. Aceste cluburi de investitori sunt, practic, o structură
de economisire şi investiţii. Băncile comerciale. În literatura ştiinţifică, activitatea
investiţională a băncii pe piaţa valorilor mobiliare este definită ca activitatea de plasare a
mijloacelor în valori mobiliare din numele său şi din propria iniţiativă în scopul obţinerii unor
venituri directe şi indirecte.
3. Care sunt principalele tipuri de investitori pe piaţa valorilor mobiliare?
Investitorii se împart în două categorii mari:
1) Investitori individuali. Aceştia pot fi:

12
 - Investitori pasivi pe termen lung, care cumpără şi păstrează titlurile de valoare, cu
scopul de a-şi asigura câştigul de capital pe termen lung;
- Investitori activi, care urmăresc să capitalizeze zilnic sau să obţină profit din tranzacţii
cu acţiuni pe termen scurt.
2) Investitori instituţionali. Aceştia pot fi: fondurile de investiţii, băncile, companiile de
investiţii, companiile de asigurare.
4. Specificul activităţii investitorilor instituţionali pe piaţa valorilor mobiliare.
Investitorii instituţionali sunt companiile sau instituţiile ce efectuează tranzacţii de importanţă
majoră pe piaţa de titluri de valoare. O astfel de categorie de investitori exercită o influenţă
importantă asupra volumului tranzacţiilor şi asupra preţurilor pe piaţa bursieră.
5. Particularităţile activităţii brokerilor şi dealerilor.
Activitatea de brokeraj - activitate de vânzare-cumpărare a valorilor mobiliare, desfăşurată de
broker în calitate de mandatar sau de comisionar ce activează în baza contractului de mandat
sau de comision, precum şi în baza procurii pentru efectuarea tranzacţiilor menţionate, în
cazul în care contractul nu stipulează împuternicirile mandatarului sau ale comisionarului.
Activitatea de dealer - activitate de cumpărare a valorilor mobiliare, în numele şi din cont
propriu, pentru vânzarea lor ulterioară în scopul obţinerii de profit.
6. Activitatea underwriterilor pe piaţa valorilor mobiliare.
Activitatea de underwriting - activitate de mediere la emisiuni, desfăşurată în numele
emitentului, în vederea promovării ofertei publice primare şi plasamentului valorilor
mobiliare ale emitentului.
7. Principalele aspecte ale reglementării activităţii participanţilor profesionişti pe piaţa
valorilor mobiliare a Republicii Moldova.
Reglementarea activităţii participanţilor profesionişti se efectuează prin intermediul:
Legii „Cu privire la piaţa valorilor mobiliare” nr.199-XIV din 18.11.98
Legii „Privind societăţile pe acţiuni” nr. 1134-XIII din 02.04.97
precum şi de un şir de regulamente şi hotărâri:
Regulamentul privind modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare
nominative de către registratori şi deţinătorul nominal Hotărârea CNVM nr.15/1 din 16.03.07,
MO 13.04.07 nr.51- 53
Hotărârea CNVM „Privind modul de acordare şi retragere a licenţelor pentru activitatea pe
piaţa valorilor mobiliare”, nr.12/1 din 28.10.99
Regulamentul „Cu privire la atestarea specialiştilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare şi
eliberarea certificatelor de calificare cu dreptul de a activa pe piaţa valorilor mobiliare“,
aprobat prin Hotărîrea CNVM nr.10/12 din 28.09.1999.
Hotărârea cu privire la aprobarea actelor normative privind activitatea de brokeraj şi dealer
Nr.48/7 din 17.12.2002 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.20-22/31 din 14.02.2003
etc.
Indicaţi variantele corecte de răspuns:
1. Organul de supraveghere a pieţei financiare nebancare în Republica Moldova este: b)
Comisia Naţională a Pieţei Financiare.
2. Emitenţii ai valorilor mobiliare pot fi: b) organele administraţiei publice centrale sau
locale.

13
3. Sistemul de vînzare a certificatelor nou - emise se negociază între emitent şi sindicatul
bancar şi pot fi de următoarele tipuri: a) Sistemul promisiunii ferme; b) Sistemul efortului
maxim; c) Sistemul prioritar; d) Sistemul totul sau nimic.
4. Pe piaţa de capital, regăsim următorii participanţi profesionişti: c) companiile de
brokeri; d) companiile de dealer; e) Societăţile de administrare a investiţiilor.

Capitolul IV. Bursa de valori

Scopul: familiarizarea cu modalitatea de stabilire a cursului bursier
Sarcina: Să se calculeze cursul de echilibru; volumul maxim de acţiuni tranzacţionate;
volumul ordinelor de cumpărare nesatisfăcute; volumul ordinelor de vânzare nesatisfăcute,
dacă la bursa de valori au fost primite următoarele ordine pentru tranzacţionarea acţiunilor
S.A. „Transport”:

Ordine de cumpărare Ordine de vânzări

Numărul de acţiuni Preţ u.m./acţiune Preţ u.m./acţiune Numărul de acţiuni

780 „la piaţă” „la piaţă” 780

1080 30 22 1980

1380 29 23 2980

3580 28 24 2180

1980 27 25 3580

3980 25 26 1980

2980 24 27 1180

1380 23 28 1080

980 22 29 1580

1780 21
N = 20, reprezintă numărul de ordine din registru

Centralizarea ordinelor

CERERE Nivel curs OFERTĂ Minimul

dintre cerere
Parțial Cumulat Cumulat Parțial şi ofertă

780 780 “la piață” 17320 - 780

1080 1860 30 17320 - 1860

1380 3240 29 17320 1580 3240

3580 6820 28 15740 1080 6820

14
 1980 8800 27 14660 1180 8800

- 8800 26 13480 1980 8800

3980 12780 25 11500 3580 11500

2980 15760 24 7920 2180 7920

1380 17140 23 5740 2980 5740

980 18120 22 2760 1980 2760

1780 19900 21 780 - 780

- 19900 “la piață” 780 780 780

Numărul maxim de acțiuni pentru care există atît cerere, cît și ofertă comparabilă este de
11500. Prețul de echilibru dintre cerere și ofertă este de 25. Volumul ordinelor de cumpărare
nesatisfăcute este 8400 (1280 rămase în piață la cursul de 25, 2980 la 24, 1380 la 23, 980 la
22, 1780 la 21). Volumul ordinelor de vânzare nesatisfăcute este 5820 (1980 la 26, 1180 la
27, 1080 la 28, 1580 la 29).

Întrebări de evaluare :
1. Care sunt condiţiile necesare activităţii Bursei de Valori?
În Republica Moldova, conform Regulilor Bursei de Valori a Moldovei, membri ai Bursei pot
fi persoanele juridice care satisfac următoarele cerinţe:
- posedă licenţă corespunzătoare valabilă, eliberată de CNPF;
- se conformează cerinţelor privind capitalul propriu minim şi fondul de garanţie,
corespunzător normelor impuse de către CNPF şi Bursă;
- dispun de active financiare disponibile pentru a achita taxele şi cotizaţiile curente
stabilite de Bursă;
- dispun de un birou, dotat cu mijloace de operare tehnică şi comunicaţie, în vederea
primirii documentelor necesare desfăşurării activităţii în relaţiile cu Bursa şi care vor
pune la dispoziţia Bursei informaţiile solicitate de către aceasta;
- membrii conducerii şi colaboratorii autorizaţi vor avea studii superioare şi/sau
practică profesională în domeniile: economic, financiar, bancar, afaceri sau juridic şi
vor avea o bună reputaţie civică şi integritate morală;
- cel puţin doi angajaţi ai solicitantului vor fi autorizaţi de către CNPF şi/sau Bursă;
- dispun de un cont deschis la banca de decontare indicată de către Bursă;
- să nu includă în componenţa colaboratorilor lor persoane condamnate pentru
falsificarea documentelor sau titlurilor financiare, furturi, luare de mită şi alte
infracţiuni săvărşite cu scopul de a obţine beneficii personale;
- să corespundă altor cerinţe, considerate necesare, stabilite de către Bursă şi/sau CNPF.
2. Numiţi şi caracterizaţi tipurile de burse.
Clasificarea burselor de valori se face după mai multe criterii şi anume:
● În funcţie de organizarea lor teritorială:
- Burse da valori locale, pe care se tranzacţionează valori emise de entităţi locale;

15
 - Burse de valori naţionale, care admit la tranzacţionare valori emise de entităţi locale şi
naţionale;
- Burse de valori regionale, care-şi au sediu într-o anumită ţară şi fac parte dintr-o
comunitate internaţională, uniune economică, comercială, financiară sau monetară
regională;
- Burse de valori internaţionale, care-şi au sediul într-o anumită ţară şi în care sunt
tranzaţionate valori naţionale şi străine;
- Burse da valori globale, rezultate din conexiunea burselor de valori naţionale şi
regionale şi în care se tranzacţionează valori emise de entităţi aparţinând unei
comunităţi sau unui stat.
● După forma de constituire:
- Burse private, înfiinţate şi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni, în special
ţările francofone; ele mai sunt numite şi burse napoleoniene;
- Burse de stat, înfiinţate sub egidă guvernamentală.
● În funcţie de sfera de cuprindere:
- Burse generale, unde se tranzacţionează o gamă largă şi variată de mărfuri;
- Burse specializate, (burse de mărfuri, burse de valori).
● Din punctul de vedere al accesului la calitatea de membru al unei burse:
- Burse închise, care presupun un număr fix de membri, locul deţinut de fiecare dintre
aceştia putând fi vândut, închiriat sau cedat prin moştenire
- Bursele deschise – sunt instituţii care nu presupun un număr limitat de membri,
aceştia plătind o taxă de admitere şi o cotizaţie anuală.
● Modul de executare a tranzacţiilor:
- Burse spot sau cash;
- Burse la termen sau cu tranzacţii în marjă.
● Tehnica tranzacţionării:
- Burse cu strigare liberă;
- Burse electronice.
3. Care sunt funcţiile unei Burse de Valori?
Funcţii macroeconomice:
- Bursa asigură un circuit mai scurt şi mai eficient între economiile pe termen lung(ale
persoanelor private) şi nevoile de finanţare ale întreprinzătorilor şi colectivităţile
publice
- Bursa reprezintă un instrument pentru asigurarea lichidităţilor într-o economie.
- Informaţiile oferite de bursa de valori sub forma cotaţiilor reprezintă baza practică
pentru evaluarea valorii de piaţă a capitalului.
- Bursele de valori reprezintă suportul şi instrumentul necesar pentru importante
reorganizări sectoriale.
Funcţii microeconomice:
- Bursa facilitează creşterea sau micşorarea notorietăţii companiilor listate şi astfel
influenţează motivarea întreprinzătorilor de a vinde sau a cumpăra
- Bursa permite creşterea fondurilor proprii ale companiilor
- Bursa stimulează un management mai bun al întreprinderilor, cu scopul creşterii
valorilor activelor, ceea ce va genera o creştere a profiturilor acţionarilor.

16
Funcţii individuale:
- Bursa facilitează obţinerea de lichidităţi de către acţionari şi mijloceşte, de asemenea,
o evaluare a averii personale.
- Deţinătorii titlurilor trebuie să aibă posibilitatea, în orice moment, să cunoască nivelul
la care sunt cotate oficial titlurile în care au investit.
4. Care este structura organizatorică a Bursei de Valori a Moldovei?
Conform practicii internaţionale, organizarea şi conducerea burselor de valori sunt efectuate
de managementul burselor, care se realizează în mod diferit de la o ţară la alta. Indiferent de
acesta, se poate defini un model general, care include patru mari categorii de organisme: de
decizie, de execuţie, de consultanţă şi de control.
● Organismele de decizie
Asociaţia bursei este formată din totalitatea membrilor acesteia, care este condusă de un
organ suprem numit Adunarea Generală. Deciziile Adunării Generale se adoptă cu
majoritatea absolută a membrilor prezenţi la şedinţă.
● Organismele de execuţie
Un element decisiv în activitatea burselor de valori este organismul executiv. Acesta asigură
desfăşurarea normală a activităţii curente a bursei de valori şi este format din angajaţi cu
funcţii de răspundere, precum şi din funcţionari cu rol operativ.
● Organismele consultative
În practica internaţională, regăsim o vastă tipologie de organisme consultative, acestea avînd
drept scop asistarea şi consultarea managementului bursei
● Organismele de control
În vederea desfăşurării benefice a oricărei activităţi aceasta necesită un control riguros, în
special, în ceea ce ţine de resurse băneşti sau valori mobiliare. În cadrul burselor de valori,
poate fi efectuat de sinestătător sau prin intermediul organismelor specializate, formate din
personal calificat, experţi, cenzori etc., La finele activităţii sale, aceştia prezintă raport
Adunării Generale. Tot acest aparat de conducere, execuţie şi administrare este invizibil
pentru majoritatea investitorilor. Dar fără acesta, nu ar exista posibilitatea funcţionării
spectaculoase a ringurilor deschise şi nici a sistemelor electronice de tranzacţionare pentru
bursele care şi-au închis ringurile.
5. Ce tipuri de indicatori bursieri cunoaşteţi?
Fiecare bursă de valori are sistemul său propriu de indicatori, însă, indiferent de tipul bursei,
el include indicatori de ordin cantitativ şi calitativ.
Indicatorii cantitativi se referă la preţul cu care se vinde şi se cumpără un anumit titlu de
valoare, la un moment dat, rentabilitatea şi dobânda, ce o poate primi posesorul, cantitatea de
titluri tranzacţionate, precum şi alţi indicatori legaţi de operaţiunile complexe pe pieţele de
valori moderne.
Indicatorii calitativi oferă posibililor investitori o imagine a situaţiei prezente pe piaţa de
valori mobiliare, precum şi tendinţele posibile în ceea ce priveşte atractivitatea unui anumit
titlu, a unui portofoliu de titluri sau a bursei în general.
6. Ce reprezintă un indice bursier?
Indicii bursieri reprezintă instrumentul prin intermediul căruia este evidenţiată tendinţa de
ansamblu a bursei, respectiv mişcarea generală a cursurilor acţiunilor pe aceeaşi piaţă. Indicii
bursieri constituie medii aritmetice sau geometrice ale preţurilor unui grup de valori

17
mobiliare sau ale pieţei bursiere, în ansamblu, calculate pentru a informa asupra evoluţiei în
timp a tendinţelor preţurilor bursiere, pe o anumită piaţă, comparând valoarea de bază cu cea
curentă.
7. Caracteristica generală a tranzacţiilor bursiere.
Prin tranzacţii bursiere înţelegem contractele de vânzare-cumpărare de titluri şi alte active
financiare, care se încheie pe piaţa secundară de capital cu mijlocirea agenţilor de bursă,
respectiv a societăţilor de intermediere financiară autorizate. Aceste tranzacţii se vor efectua
în conformitate cu legislaţia privind valorile mobiliare din ţara respectivă, şi cu regulamentele
instituţiilor implicate.
8. Caracteristica generală a tranzacţiilor bursiere în contextul motivaţiei investitorului.
Plasamentele simple presupun o simplă investire pe piaţa de capital a resurselor financiare
disponibile în scopul fructificării acestora. Scopul acestor plasamente constă în obţinerea
veniturilor sub formă de dobânzi şi dividende sau sub forma creşterii de capitaluri.
Speculaţiile bursiere prezumă operaţiuni de vânzări-cumpărări succesive de titluri financiare,
prin care se urmăreşte obţinerea de profituri din diferenţele de curs.
9. Care sunt etapele derulării unei tranzacţii bursiere?
1) iniţierea tranzacţiei, prin stabilirea legăturii dintre client şi societatea de bursă şi
transmiterea, de către primul, a ordinului de vânzare/cumpărare;
2) perfectarea tranzacţiei, respectiv negocierea şi încheierea contractului de către agenţii
de bursă;
3) executarea contractului, adică îndeplinirea obligaţiilor şi obţinerea drepturilor
rezultate din tranzacţie.
10. Cum se formează cursul bursier?
Cursul bursier se formează prin confruntarea directă a cererii cu oferta, pe baza ordinelor
înregistrate la bursă, la un moment dat, pentru fiecare valoare mobiliară înscrisă la cota
bursei. Tehnica clasică de formare a cursului se bazează pe concentrarea şi centralizarea
cererii şi a ofertei şi, ca urmare, cumularea ordinelor de cumpărare se realizează de la cel mai
ridicat nivel de curs către cel mai scăzut nivel de curs, în timp ce cumularea ordinelor de
vânzare se face pe limite de curs, în sens crescător.

Indicaţi variantele corecte de răspuns:

1. Distribuţia secundară a valorilor mobiliare are loc prin intermediul: a) bursei de
valori.
3. Tranzacţia bursieră poate fi generată de interesele: a) deţinătorilor de valori mobiliare.
4. Ordinul bursier cu menţiunea „stop”: c) este dat de client când preţul evoluează contrar
aşteptărilor.
5. Ordinul „limită” obligă operatorul să indice: a) preţul maxim la cumpărare; d) preţul
minim la vânzare.
6. După scopul efectuării tranzacţiilor bursiere, ele se clasifică în: a) operaţiuni simple de
investire; b) operaţiuni de arbitraj; e) operaţiuni de acoperire; h) operaţiuni cu caracter tehnic.
7. Operaţiunile de arbitraj: d) constau în cumpărarea mai ieftină a unui titlu şi revânzarea
sa concomitentă pe o piaţă unde titlul cotează mai scump.
8. Scopul tranzacţiei hedging (de acoperire) constă în: b) încasarea unui profit minim din
derularea operaţiunii, fără asumarea unui risc suplimentar.

18
9. Operaţiunile cu caracter tehnic: d) se efectuează pentru menţinerea echilibrului şi
stabilităţii pieţei.
10. Tranzacţiile bursiere cuprind: d) oricare afaceri încheiate fie în bursă, fie în afara ei de
persoanele afiliate şi înregistrate la bursă.
11. Preţul cu care valorile mobiliare se vând şi se cumpără la bursa de valori şi se
formează din confruntarea cererii şi ofertei pe piaţă se numeşte: c) cursul bursier.
12. La Bursă, după formarea cursului bursier, se consideră executate ordinele: a) de
cumpărare aflate deasupra cursului de echilibru; d) de vânzare aflate sub cursul de echilibru;
e) la cursul de echilibru, ordinele de cumpărare - vînzare.
13. Derularea unui tranzacţii bursiere implică, la modul general, următoarele etape: a)
iniţierea tranzacţiei; b) perfectarea tranzacţiei; e) executarea contractului.

Capitolul V. Tranzacţii bursiere cu titluri financiare primare

Scopul: determinarea rezultatelor financiare în urma tranzacţiilor bursiere cu titluri financiare
primare.
Sarcina: Să se determine care din posibilităţile de investire va fi preferată de investitor şi
care va fi rezultatul:
a) realizarea unui depozit bancar;
b) realizarea unei tranzacţii pe piaţă la vedere;
c) realizarea unei tranzacţii în marj;.
dacă acesta deţine un capital de 3999800 u.m., iar cursul acţiunilor X este de 4000
u.m./acţiune şi investitorul preconizează o creştere a acestuia. La sfârşitul lunii cursul devine
4200 u.m./acţiune. Marja de acoperire pe piaţa respectivă este de 20%, rata dobânzii
practicată de broker pentru creditul acordat este 8% anual, comisionul brokerului pe piaţa la
vedere 0,5%, iar rata medie bancară -13% anual.
N = 20, reprezintă numărul de ordine din registru

Rezolvare:
a)realizarea unui depozit bancar
1) Dobănda
D = 3999800*0,13*1 = 519974 u.m.
b) realizarea unei tranzacții pe piață la vedere
1) Numărul de acțiuni cumpărate
N = S/Cc = 3999800/4000 = 999,95 acț.
2) Valoarea tranzacției de cumpărare
VTc = N*Cc = 999,95*4000 = 3999800 u.m.
3) Valoarea tranzacției de vânzare
VTv = N*Cv = 999,95*4200 = 4199790 u.m

Debit Credit

Cumpărare Vînzare
3999800 4199790

19
 Total Debit 3999800 Total Credit 4199790
Rezultatul = 4199790 - 3999800 = 199990 u.m. Sold creditor 199990 u.m.

c) realizarea unei tranzacții în marj

1) Valoarea tranzacției de cumpărare
VTc = N*Cc = 999,95*4000 = 3999800 u.m.
2) Marja
M = VTc*M% = 3999800*20% = 799960 u.m.
3) Datoria la broker
DB = 3999800 - 799960 = 3199840 u.m.
4) Dobînda brokerului
D = (3199840*8%)/12 = 21332,27 u.m.
5) Valoarea tranzacției de vînzare
VTv = N*Cv = 999,95*4200 = 4199790 u.m.

Debit Credit

Cumpărare 3999800 Marja 799960

Dobînda brokerului 21332,27 Vînzare 4199790

Total Debit 4021132,27 Total Credit 4999750

Rezultatul net = 978617,73 - 799960 = 178657,73 Sold creditor 978617,73

Întrebări de evaluare:
1. Caracteristica generală şi tipologia tranzacţiilor Forward.
Tranzacţiile la termen (forward) reprezintă toate tranzacţiile cu valori mobiliare încheiate pe
pieţele bursiere care urmează a fi lichidate la o anumită scadenţă (1,3,6 luni, dar nu mai mult)
la un preţ fixat (curs la termen). Cursul, scadenţa şi celelalte prevederi sunt stipulate în
contractul la termen încheiat la momentul iniţierii tranzacţiei. Tranzacţiile la termen cu titluri
primare prin prisma modelului european, pot îmbrăca forma:
- tranzacţiilor ferme;
- tranzacţiilor condiţionale.
2. Care sunt tipurile tranzacţiilor la termen? Redaţi esenţa acestora.
Tranzacţiile ferme se caracterizează prin faptul că presupun obligaţii definitive pentru cele
două părţi (vânzător şi cumpărător), începând cu momentul încheierii contractului, ceea ce
poate fi amânat este numai momentul îndeplinirii acestor obligaţii. Îndeplinirea obligaţiunilor
se poate face prin:
1. executarea propriu-zisă a tranzacţiei;
2. eglarea diferenţelor de curs;
3. efectuarea unei operaţiuni de report.
Tranzacţiile la termen condiţionate reprezintă tranzacţii la termen care oferă posibilitate
cumpărătorului să opteze între două posibilităţi. Literatura de specialitate delimitează două
mari categorii de tranzacţii condiţionate:

20
1. tranzacţiile cu primă;
2. tranzacţiile stelaje.
Tranzacţiile cu primă sunt operaţiunile bursiere care oferă cumpărătorului posibilitatea, în
schimbul unei prime achitate vânzătorului, de reziliere a contractului, dacă realizarea acestuia
îi aduce pierderi. Valoarea primei este stabilită de bursă, dar nu poate depăşi un anumit
procent faţă de cursul titlului din momentul la care s-a încheiat contractul.
Stelajele sunt operaţiuni la termen, care combină caracteristicile tranzacţiilor ferme cu cele
ale operaţiunilor condiţionate. Stelajul este folosit şi ca modalitate de acoperire împotriva
riscului de pierdere din fluctuaţia cursului pentru valorile mobiliare deţinute în portofoliu.
3. Specificul realizării tranzacţiilor în marjă.
Tranzacţiile în marjă reprezintă cumpărarea titlurilor primare pe datorie, caz, în care brokerul
acordă clientului său un credit pentru realizarea plasamentului bursier. Aceste operaţiuni
bursiere sunt cunoscute sub denumirea de tranzacţii în conturi de siguranţă de tip „M”.
Contul de siguranţă este deschis de broker, atunci, când clientul doreşte procurarea unui
anumit număr de titluri, dar pentru care nu are suficiente resurse financiare disponibile. Suma
depusă în cont de client este una de acoperire şi se numeşte „marjă”. Diferenţa dintre valoarea
tranzacţiei de cumpărare şi marjă este acordată de către compania de brokeraj, pentru care
clientul achită o dobândă. Titlurile procurate astfel sunt utilizate drept gaj până la stingerea
obligaţiunilor clientului faţă de compania de brokeraj, iar valoarea acestora se actualizează
zilnic prin prisma evoluţiei cursului de piaţă.
4. Mecanismul de formare a preţurilor pe piaţa la termen.
Prețul la termen se stabileşte în ziua încheierii tranzacţiei ca un preţ preconizat să se
realizeze. Fiind un preţ trecut în contract, el se respectă, indiferent de nivelul cursului zilei de
lichidare. Determinarea cursului la termen este privit prin prisma a două concepte:
Ca efect al aşteptărilor viitoare ale participanţilor pieţei Forward, privitor la cursul SPOT
viitor, prin analizele efectuate;
Ca preţ Forward bazat pe elemente de arbitraj – în baza legăturii tehnice dintre cursul
Forward şi SPOT şi rata dobânzii la depozite.

Indicaţi variantele corecte de răspuns:

1. Operaţiunile prin care vânzătorul – cumpărătorul îşi asumă obligaţia de a lichida
tranzacţia în cel mult 48 ore reprezintă: b) tranzacţiile la vedere (SPOT).
2. În creditul unui cont în marjă, nu se înregistrează: b) dobânda la creditul acordat de
către broker; e) dobânzile încasate pentru deţinere de obligaţiuni.
3. În cazul tranzacţiilor în marjă, garanţia pe care trebuie să o depună clientul este
reprezentată de: d) titlurile împrumutate de la broker.
4. Vânzările scurte: b) se realizează printr-un cont de tip „V” deschis de client la broker.
5. Îndeplinirea obligaţiunilor în cadrul tranzacţiilor ferme se poate face prin: a)
executarea propriu-zisă a tranzacţiei; c) eglarea diferenţelor de curs; d) efectuarea unei
operaţiuni de report.
6. Tranzacţiile condiţionale au următoarele caracteristici: b) sunt derulate la termen; c)
pot fi operaţiuni cu primă şi stelaje.
7. Pentru vânzătorul contractului cu primă, venitul maxim este: b) cînd cursul este
inferior preţului de exerciţiu.

21
8. Dacă, la scadenţă, cursul de piaţă depăşeşte borna superioară a stelajului,
cumpărătorul de stelaj va avea poziţia de: a) vânzător cu pierdere; d) cumpărător cu profit.
9. În cazul derulării unei tranzacţii de tip „stelaj” e) cumpărătorul stelajului poate opta să
cumpere titlurile la borna superioară sau să le vândă la borna inferioară.
10. Valoarea tranzacţiilor la termen are la bază: d) cursul prestabilit în momentul
încheierii contractului.

Capitolul VI. Tranzacţii bursiere cu titluri financiare derivate

Scopul: determinarea rezultatelor financiare în urma tranzacţiilor bursiere cu produse
derivate
Sarcina 1. Un investitor cumpără 3 contracte futures pentru 10000 de titluri fiecare, la un
preţ de 2,40 u.m./tit. Se cere să se determine:
● care va fi suma iniţială depusă de către investitor în condiţiile unei marje iniţiale
stabilite de 5% şi unui nivel minim al marjei de 55% din marja iniţială;
● în caz că preţul titlurilor va creşte în următoarea zi până la 2,70 u.m./tit., de ce sumă
va dispune în cont investitorul?
● în caz că preţul titlurilor va scădea la 2,34 u.m./tit., faţă de prima zi, ce sumă va fi pe
contul investitorului şi dacă acesta va primi apel în marjă?
Rezolvare:
1) Determinăm suma marjei inițiale a investitorului
3*10000*2,40*0,05 = 3600 u.m.
2) În cont va fi marja inițială plus beneficial de la creșterea cursului:
3600+(2,70-2,40)*10000*3 = 12600 u.m.
3) În cont va fi marja inițială minus pierderile din scăderea cursului:
3600 - (2,40-2,34)*10000*3 = 1800 u.m.
Investitorul va primi apel în marjă, deoarece nivelul minim admisibil este de 1980 u.m. (55%
din marja inițială).

Sarcina 2. Un investitor cumpără o opţiune call cu preţ de exerciţiu 1800 u.m./tit. şi primă
totală de 3000 u.m. Care va fi rezultatul strategiei aplicate de operator, dacă, la scadenţă, se
înregistrează următoarele cursuri:
Situaţia I. 1780 u.m./tit.
Situaţia II. 1820 u.m./tit.
Situaţia III. 1842 u.m./tit.
Rezolvare:
1) prima = 3000/100 = 30 u.m./tit.
2) PMc = PE+p = 1800+30 = 1830 u.m./tit.

22
Situaţia I.
1780<PE: contractul se abandonează, pierderea este egală cu prima plătită.
Rezultatul = (-pc)*N = -30*100 = -3000 u.m.
Situaţia II
1820>PE: contractul se exercită
Rezultatul = (C-PE-pc)*N = (1820-1800-30)*100 = -1000 u.m.
Situaţia III.
1842>PE: contractul se exercită
Rezultatul = (C-PE-pc)*N = (1842-1800-30)*100 = 1200 u.m.

Sarcina 3. Un investitor cumpără trei opţiuni put cu preţ de exerciţiu 2100 u.m./tit. şi primă
de 50 u.m./tit. Care va fi rezultatul strategiei aplicate de operator, dacă, la scadenţă, se
înregistrează următoarele cursuri:
Situaţia I. 2114 u.m./tit.
Situaţia II. 2048 u.m./tit.
Situaţia III. 2032 u.m./tit
Rezolvare:
PMp = PE-pp
PMp = 2100-50 = 2050 u.m./tit.

Situaţia I.
2114>PE: contractul se abandonează.
Rezultatul = (-p)*N*Nc = -50*100*3 = -15000 u.m.
Situaţia II.
2048<PE: contractul se exercită.
Rezultatul = (PE-C-p)*N*Nc = (2100-2048-50)*100*3 = 600 u.m.
Situaţia III.
2032<PE: contractul se exercită.
Rezultatul = (PE-C-p)*N*Nc = (2100-2032-50)*100*3 = 5400 u.m.

Sarcina 4. Două opţiuni call pe titlul „X”sunt vândute cu preţ de exerciţiu 1500 u.m./tit. şi
primă de 20 u.m./tit. Care va fi rezultatul strategiei aplicate de operator, dacă, la scadenţă,
se înregistrează următoarele cursuri:
Situaţia I. 1410 u.m./tit.
Situaţia II. 1560 u.m./tit.
Situaţia III. 1580 u.m./tit.

23
Rezolvare:
PMc = PE+pc
PMc = 1500+20 = 1520u.m./tit.

Situaţia I.
1410<PE: contractul se abandonează de către cumpărător.
Rezultatul = p*N*Nc = 20*100*2 = 4000 u.m.
Situaţia II.
1560>PE: contractul se exercită de către cumpărător.
Rezultatul = Nc*N*(PE-C+p) = 2*100*(1500-1560+20) = -8000 u.m.
Situaţia III.
1580>PE: contractul se exercită de către cumpărător.
Rezultatul = Nc*N*(PE-C+p) = 2*100*(1500-1580+20) = -12000 u.m.

Sarcina 5. Un investitor vinde două opţiuni put cu preţ de exerciţiu 2100 u.m./tit. şi primă de
50 u.m./tit. Care va fi rezultatul strategiei aplicate de operator, dacă, la scadenţă, se
înregistrează următoarele cursuri:
Situaţia I. 2114 u.m./tit.
Situaţia II. 2048 u.m./tit.
Situaţia III. 2032 u.m./tit.
Rezolvare:
PMp = PE-p
PMp = 2100-50 = 2050 u.m./tit.

Situaţia I.
2114>PE: contractul se abandonează de către cumpărător.
Rezultatul = p*N*Nc = 50*100*2 = 10000 u.m.
Situaţia II.
2048<PE: contractul se exercită de către cumpărător.
Rezultatul = N*Nc*(C-PE+p) = 100*2*(2048 - 2100+50) = -400 u.m.
Situaţia III.
2032<PE: contractul se exercită de către cumpărător.

24
Rezultatul = N*Nc*(C-PE+p) = 100*2*(2032 - 2100+50) = -3600 u.m.

Întrebări de evaluare:
1. Caracteristica generală a organizării tranzacţiilor cu contractele futures.
Contractele futures sunt angajamente ferme între două părţi de a vinde, respectiv a cumpăra
anumite valori, la un preţ prestabilit la o data viitoare. Contractele futures sunt caracterizate
de forma lor standardizată. Contractele futures se încheie numai la bursă.Oricare dintre părţile
care participă la contractul futures poate refuza executarea lui doar în cazul acordului
celeilalte părţi. Cumpărătorul sau deţinătorul contractului futures are dreptul să vândă
contractul pe parcursul perioadei lui de valabilitate, fără a anunţa vânzătorul contractului
futures.
Toate contractele futures se efectuează prin intermediul casei de compensaţii, care
înregistrează fiecare contract şi execută clearingul. Executarea contractului este garantată de
casa de compensaţii, fapt pentru care la încheierea contractului, nu este nevoie de verificarea
stării financiare a contragentului.
2. Aspectele principale privind formarea preţurilor pe piaţa contractelor futures.
Unul şi acelaşi activ, de regulă, are preţ diferit pe piaţa cash şi pe piaţa futures. Preţul
contractului futures, ca şi orice alt preţ, are o bază obiectivă a costului. Preţul poate să
devieze de la cost sub influenţa cererii şi ofertei.
Pe de altă parte, preţul contractelor futures are la bază preţul titlurilor monetar-financiare ca
suport şi, de aceea, orice factor, care influenţează preţurile de pe piaţa cash va influenţa şi
preţurile de pe piaţa futures.
Preţurile de pe cele două pieţe nu se situează la acelaşi nivel. Diferenţa dintre preţul de pe
piaţa cash/spot şi cel de pe piaţa futures, cunoscută sub denumirea de basis, este unul din cele
mai importante concepte ale pieţei futures. Basis-ul se schimbă în timpul duratei de
valabilitate a unui contract futures. El tinde să se îngusteze cu cât contractul se apropie de
maturitate.
Preţul teoretic al contractului futures poate fi determinat ca unul pentru care investitorului îi
va fi tot atât de convenabilă cumpărarea activului suport pe piaţa spot cu următoarea lui
păstrare până la momentul utilizării sau obţinerii de la acesta a venitului, pe cât cumpărarea
contractului futures pe acest activ.
3. Decontările financiare pe pieţele contractelor futures - marcarea la piaţă.
Procesul prin care se determină profiturile/pierderile aferente pozițiilor deschise pe piaţa
futures se numeşte „marcare la piaţă”. Marcarea la piaţă se realizează în două etape:
1. Casa de compensaţii stabileşte, la sfârşitul zilei de tranzacţionare, un preţ de
regularizare, în baza mediilor preţurilor la care s-au înregistrat ultimele tranzacţii din
ziua respectivă, astfel efectuându-se marcarea la piaţă de către casa de compensaţii cu
membrii compensatori;
2. În a doua etapă, membrii compensatori fac marcarea la piaţă în raport cu clienţii lor.
4. Strategii futures şi modalităţi de evitare a riscului.
Cele mai frecvent întâlnite strategii pe piaţa contractelor futures pe valori mobiliare sunt:
1. Cumpărarea (vânzarea) contractului futures cu o dată de livrare şi concomitent vânzarea
(cumpărarea) aceluiaşi contract, dar cu altă dată de livrare. Esenţa acestei strategii constă în

25
faptul că preţurile contractelor futures cu diferite date de lichidare nu se vor schimba cu
acelaşi tempou.
2. Procurarea (vânzarea) contractului futures la o bursă şi vinderea (procurarea) unui contract
analogic (cu acelaşi activ şi cu aceeaşi dată de lichidare) la altă bursă. Strategia dată se
bazează pe diferenţa de preţuri la diferite burse.
3. Cumpărarea (vânzarea) contractului futures pentru activul suport A şi concomitent
vânzarea (cumpărarea ) contractului futures cu activul suport B în condiţiile unei strânse
legături de preţ între activul A şi B. De obicei, acestea se referă la contractele futures cu
diferite tipuri de obligaţiuni (ex: obligaţiuni de stat şi municipale, obligaţiuni pe termen lung
şi scurt etc.).
5. Particularităţile organizării tranzacţiilor cu opţiuni.
Tranzacţiile cu opţiuni se realizează pe pieţe specializate, având structuri organizatorice
distincte de bursele care realizează tranzacţii cu alte tipuri de valori mobiliare.
6. Formarea şi determinarea preţurilor la contractele cu opţiuni.
Piaţa stabileşte cert preţul opţiunii, dar, există unele reguli de bază utilizate de operatori
pentru determinarea primei. Pe toată durata de viaţă a opţiunii, adică până la scadenţă,
valoarea sa depinde de următoarele variabile :
- preţul curent al activului de bază al opţiunii;
- preţul de exercitare al opţiunii;
- volatilitatea estimată a preţului activului de bază al opţiunii;
- timpul rămas pâna la expirarea opţiunii;
- nivelul curent al ratei dobânzii pentru creditele lipsite de risc
7. Conţinutul şi particularităţile strategiilor cu opţiuni simple.
Strategiile simple presupun deschiderea unei singure poziţii, adică simpla cumpărare sau
vânzare a opţiunii call sau put.
Strategia „cumpărarea call” este, practic, cea mai populară strategie. De obicei, se apelează la
această strategie când se anticipează o creştere a preţului activului suport, iar operatorul
ocupă o poziţie acoperită.
Caracteristicile de bază, specifice Strategiei „cumpărarea call”, sunt:
1 Riscul maximal – limitat la mărimea primei plătite;
2 Venitul maximal – este nelimitat;
3 Venitului nul (Punctul critic) - preţul de exerciţiu plus prima;
4 Domeniul de aplicare – când preţurile pe piaţă cresc.
Deţinătorul call are un potenţial nelimitat de obţinere a venitului în situaţia riscului limitat.
Strategia „cumpărarea put” angajează luarea unei poziţii acoperite . Cumpărătorul anticipează
o scădere a preţului activului suport şi aşteaptă să câştige peste prima plătită.
Caracteristicile de bază specifice Strategiei „cumpărarea put” sunt:
1 Riscul maximal – mărimea primei plătite;
2 Venitul maximal – limitat la preţul de exercitare când preţul activului suport se apropie de
zero;
3 Venitului nul (Punctul critic) - preţul de exerciţiu – prima;
4 Sfera de aplicare – scăderea preţului activului suport.
Cumpărătorul poate procura put-ul pentru a obţine venit din căderea preţurilor cu riscul în
mărimea primei.

26
Strategia „vânzarea call” Vânzarea call este iniţiată când preţul activului suport scade, trendul
este descendent şi vânzătorul ia poziţie în scădere . Vânzarea de call se produce în condiţiile
unui risc foarte mare pentru un câştig potenţial relativ redus.
Caracteristicile de bază specifice Strategiei „vânzare put” sunt:
1 Riscul maximal – nelimitat;
2 Venitul maximal – prima primită;
3 Venitului nul (Punctul critic) - preţul de exercitare majorat cu prima;
4 Sfera de aplicare – cînd preţurile pe piaţă scad.
Strategia „vânzarea put”
Vânzarea put-ului este iniţiată când preţul activului suport creşte, trendul este ascendent şi
vânzătorul adoptă o poziţie în creştere . Vânzarea de put se produce în condiţiile unui risc
calculat (limitat) pentru un câştig foarte mic.
Caracteristicile de bază specifice Strategiei „vânzare call” sunt:
1 Riscul maximal – mărimea primei plătite;
2 Venitul maximal – preţul de execuţie – prima;
3 Venitului nul (Punctul critic) - preţul de exercitare din care se deduce prima;
4 Sfera de aplicare – când preţurile pe piaţă au tendinţă de creştere.
Strategia speculativă de vânzare put se bazează pe presupunerea că cursul valorilor mobiliare
care sunt activ suport ai opţiunii nu va scădea, dar va rămâne constant.
8. Conţinutul şi particularităţile strategiilor cu opţiuni combinative.
Stelajul presupune combinarea a opţiunii CALL şi PUT pentru acelaşi activ suport, cu aceeaşi
dată şi preţ de exercitare. Investitorul ocupă o singură poziţie - lungă sau scurtă. Investitorul
alege această strategie aşteptând variaţii semnificative ale cursului valorilor mobiliare, dar nu
poate determina cu certitudine, în ce direcţie va varia cursul. Dacă presupunerile lui se vor
adeveri, el va înregistra câştig. La rândul său, vânzătorul de stelaj mizează pe stagnarea
preţului la valorile mobiliare.
Strangle este o combinaţie dintr-o opţiune CALL la preţ de exercitare mai mare şi o opţiune
PUT la preţ de exercitare mai mic pentru acelaşi activ suport şi aceeaşi dată de scadenţă.
Strangle este analogic cu stelajul, dar diferă prin faptul că este mult mai atractiv pentru
vânzătorul de Strangle, oferindu-i un diapazon mai mare de încasare a venitului.
Strap este o combinaţie între două opţiuni CALL şi o opţiune PUT cu aceeaşi dată de
scadenţă, iar preţurile pot fi aceleaşi sau diferite. Pentru toate contractele, investitorul ocupă
aceeaşi poziţie lungă sau scurtă. Investitorul mizează mai mult pe o creştere a cursului, decât
pe o scădere.
Strip este o combinaţie între două opţiuni PUT şi o opţiune CALL cu aceeaşi dată de
lichidare şi pot fi la acelaşi preţ sau la preţuri diferite. Pentru toate contractele, investitorul se
plasează pe aceeaşi poziţie lungă sau scurtă. Investitorul mizează mai mult pe o scădere,
decât pe o creştere a cursului.

Indicaţi variantele corecte de răspuns:

1. Contractelor futures le sunt specifice următoarele caracteristici: a) sunt standardizate;
d) contractele futures nu sunt cotate zilnic pe piaţă.
2. Activele suport care stau la baza contractelor futures pot fi: a) valori mobiliare de stat;
b) valute; d) indicii bursieri.

27
3. O poziţie lungă ocupată pe contractul futures este: a) poziţie futures de cumpărare.
5. Costul contractului futures este determinat de următorii factori: b) termenul de
valabilitate al contractului futures; d) rata dobânzii la depozitele bancare; e) cheltuielile
determinate de deţinerea activului.
6. Dacă preţul de regularizare pentru contractele futures este mai mic în ziua curentă
decât în cel din ziua precedentă: a) se debitează conturile clienţilor cu poziţie long; b) se
creditează conturile celor cu poziţie short;
7. Despre contractele de opţiune se afirmă:b) sunt standardizate şi cotează pe piaţa
secundară; c) se regăsesc numai sub forma opţiunilor de tip Call şi Put.
8. Opţiunile sunt contracte standardizate care au drept suport: a) titluri ale pieţei primare
(acţiuni, obligaţiuni).
9. Prima unei opţiuni reprezintă: a) suma de bani achitată de către cumpărătorul unei
opţiuni vânzătorului acesteia;
10. Opţiunea tip „put”: a) oferă deţinătorului dreptul de a cumpăra şi a vinde un activ la un
preţ determinat.
11. Lichidarea poziţiei (contractului pe opţiuni) poate fi efectuată prin: a) închiderea
poziţiei; b) executarea opţiunii; d) expirarea opţiunii.

Capitolul VII. Evaluarea plasamentelor bursiere

Scopul: studierea conceptului şi analizei fundamentale şi tehnice; identificarea
instrumentelor analizei tehnice în vederea prognozării cursului titlurilor.
Sarcina: Realizaţi un eseu cu tema “Analiza fundamentală versus analiza tehnică”, în care
să specificaţi avantajele şi dezavantajele utilizării analizei tehnice şi analizei fundamentale
pentru evaluarea plasamentelor bursiere

Investitorii folosesc tehnici de analiză fundamentală sau de analiză tehnică (sau adesea
ambele) pentru a lua decizii de tranzacționare a acțiunilor. Analiza fundamentală încearcă să
calculeze valoarea intrinsecă a unui stoc folosind date precum veniturile, cheltuielile,
perspectivele de creștere și peisajul competitiv, în timp ce analiza tehnică folosește activitatea
trecută a pieței și tendințele prețurilor stocurilor pentru a prezice activitatea în viitor.
Analiza fundamentală necesită o abordare pe termen lung a analizei pieței, luând în
considerare datele de mai mulți ani. Deci, analiza fundamentală este mai frecvent utilizată de
investitorii pe termen lung, deoarece îi ajută să selecteze active care vor crește în valoare în
timp.
Analiza tehnică are o abordare relativ scurtă a analizei pieței și este utilizată într-un interval
de timp de săptămâni, zile sau chiar minute. Prin urmare, este mai frecvent utilizat de
comercianții de zi, deoarece își propune să selecteze active care pot fi vândute altcuiva pentru
un preț mai mare pe termen scurt.
Analiza fundamentală calculează mișcările viitoare ale prețurilor, analizând factorii
economici ai unei afaceri, cunoscuți sub denumirea de elemente fundamentale.
Include analiza economică, analiza industriei și analiza companiei. Acest tip de
investiții presupune că piața pe termen scurt este greșită, dar acest preț al acțiunilor se
va corecta pe termen lung. Profiturile pot fi obținute achiziționând o garanție

28
neprecizată și apoi așteptând ca piața să-și recunoască greșeala. Este utilizat de către
investitorii care cumpără și dețin și investitorii de valoare, printre altele.
Analiza fundamentală analizează situațiile financiare, inclusiv bilanțurile, rapoartele
de trezorerie și situațiile de venit, pentru a determina valoarea intrinsecă a unei
companii. Dacă prețul acțiunilor scade sub această valoare intrinsecă, achiziția sa este
considerată o investiție bună.
Analizele tehnice privesc doar graficele, deoarece consideră că toate elementele
fundamentale ale unei companii se reflectă în prețul acțiunilor. Analizează modelele și
regulile de tranzacționare bazate pe transformările de preț și volum, cum ar fi indicele
de forță relativă, mediile mobile, regresiile, corelațiile de prețuri inter-piață și
intra-piață, ciclurile de afaceri, ciclurile bursiere și tiparele graficului. Modelele de
diagramă sunt cele mai frecvent studiate, deoarece prezintă o variație a mișcării
prețurilor.
Întrebări de evaluare :
1. Care sunt sursele de informare a investitorului în cadrul realizării analizei
fundamentale?
Toată informaţia necesară pentru evaluarea valorilor mobiliare este colectată din rapoartele
financiare ale companiei. Datele selectate permit prognozarea fluxurilor de venituri viitoare,
dividendelor şi ale preţului de pe piaţă. Rezultatele obţinute se corelează cu efectele mediului
exercitate asupra companiei la nivel naţional şi internaţional în diferite perioade ale ciclului
de afaceri.
Informaţia necesară pentru realizarea analizei fundamentale la micronivel poate fi selectată
din principalele documente financiar - contabile:
Bilanţul şi anexa la bilanţ;
Contul de profit şi pierdere;
Situaţia patrimoniului;
Rezultatele financiare;
Raportul financiar;
Declaraţia privind impozitul pe venit.
2. Concepția metodelor analizei fundamentale.
Studiu economic al sectorului:
A. Importanţa sectorului în economia ţării şi în lume
● efectivul de angajaţi, comparativ cu populaţia activă a ţării;
● cifra de afaceri;
● valoarea adăugată, comparativ cu produsul intern brut;
● investiţiile în acest sector, comparativ cu totalul investiţiilor ţării;
● cota sectorului în exporturi;
● cota din producţia mondială de aceleaşi produse.
B. Produsele şi activităţile sectorului
● natura produselor, subproduselor şi activităţilor;
● statistici referitoare la producţie: evoluţia şi situaţia actuală;
● rata de creştere a sectorului, comparaţia acesteia cu alte sectoare şi cu PIBul;

29
 ● sensibilitatea sectorului la fluctuaţiile conjuncturale.
C. Tehnologia
● principalele procese de fabricaţie folosite;
● evoluţia tehnicii.
D. Instalaţii, echipamente şi investiţii
● localizarea activităţilor;
● caracteristicile şi capacităţile existente;
● programul de investiţii.
E. Materii prime, energie
● materii prime: importanţă, cantitate, valoare, surse;
● energia folosită: forme, volum.
F. Forţa de muncă
● efective;
● specializări, formare profesională;
● probleme de recrutare;
● nivelul şi evoluţia salariilor.
G. Transportul
H. Structura sectorului
● legătura cu alte sectoare;
● gradul de integrare (verticală şi orizontală);
● gradul de concentrare;
● principalele grupe şi principalele întreprinderi.
I. Piaţa
● principalii clienţi;
● organizarea pieţei;
● preţul (nivel şi evoluţie);
● evoluţia cererii (interne şi externe);
● concurenţa: produse substituibile, produse străine;
● previziuni pentru cererea pe termen mediu şi lung.
J. Perspective
3. Descrieţi şi explicaţi modul de utilizare a trendurilor şi tunelurilor drept instrumente
ale analizei tehnice.
Trendul poate avea două direcţii principale şi o poziţie de statornicire în cazul trendului
lateral.
● trendul ascendent indică situaţie favorabilă de procurare; trendul descendent este
oportun pentru a vinde valorile mobiliare;
● trendul lateral apare în cazul când pe piaţă există o egalitate relativă între cerere şi
ofertă, iar modificarea nesemnificativă a preţului conduce la formarea unui coridor al
acestuia.
Linia trendului reprezintă acea linie ce uneşte datele consecutive cu scopul determinării
direcţiei mişcării pieţei.
● Liniile trendului se utilizează pentru determinarea următoarelor caracteristici ale
trendului:
● Direcţia trendului;

30
 ● Virajul trendului;
● Continuarea trendului;
● Suportul şi rezistenţa.
Linia trendului ascendent reprezintă acea linie ce uneşte minimurile locale. Ea trece sub
valorile minime şi uneşte cel puţin 3 valori minimale consecutive crescătoare.
Linia trendului descendent reprezintă acea linie care uneşte cel puţin 3 valori maxime
consecutive descrescătoare şi este situată deasupra lor.
4. Tipologia şi esenţa formaţiunilor grafice.
Formaţiunile grafice se formează pe durata etapelor de stagnare când, urma oscilării
preţurilor, acestea formează un trend lateral. Aceste formaţiuni iau forme standard de tip:
● triunghi;
● dreptunghi;
● steag şi fanion
Triunghiurile apar în urma modificării preţurilor şi pot lua una din formele ascendent,
descendent sau simetric.
Steagurile şi fanioanele apar pe pieţe dinamice, după o mişcare puternică a preţului şi
reprezintă o pauză înainte de continuarea mişcării în aceeaşi direcţie, sunt nişte modele de
scurtă durată, nu durează mai mult de câteva zile.
5. Ce tipuri de grafice sunt utilizate în analiza tehnică: asemănări şi deosebiri
În cadrul analizei tehnice, sunt utilizate o mare varietate de grafice, cele mai relevante fiind:
● graficele liniare;
● graficele sub formă de bare;
● graficele cu lumânări;
● graficele cu puncte şi figuri.
Graficele liniare sunt cele mai elementare grafice care se formează prin unirea punctelor de
pe coordonatele abscisei şi ordonatei. De obicei, pe abscisă sunt amplasate preţurile, iar pe
ordonată perioade de timp care pot varia de la minute până la luni sau chiar ani.
Graficele de tip bara sunt construite astfel, încât să ofere mai multe detalii privind evoluţia în
cadrul unei perioade. Pe grafic, se pot determina valorile minime şi maxime înregistrate
într-un interval, preţul de deschidere, reprezentat printr-o linie orizontală trasată în stânga
barei şi preţul de închidere reprezentat printr-o linie orizontală trasată în dreapta barei.
În graficul cu lumînări fiecare unitate de timp este prezentată sub forma de lumânare,
alcătuită din corp şi umbre, cunoscute şi sub denumire de fitiluri. Corpul lumânării reprezintă
preţul de deschidere şi de închidere sau preţul de deschidere şi ultimul preţ, iar umbrele
reprezintă preţul maxim şi minim, dacă se află în afara diapazonului preţurilor de deschidere
şi închidere.
Graficul cu puncte și figuri constă din bare verticale, unde axa verticală este împărţită pe
celule, iar scara se numeşte mărimea celulei. Mişcarea preţului se notează prin puncte,
reprezentate de zerouri (0), şi figuri, reprezentate prin X.
6. Explicaţi modul de determinare a mediei mobile simple şi exponenţiale.
Media mobilă simplă (SMA) este calculată ca media preţurilor de închidere aferente unui
număr de perioade.
Media mobilă exponenţială (EMA) pune accentul pe dinamica recentă a preţului, în
defavoarea perioadelor mai vechi.O perioadă mai scurtă de timp invocă o importanţă mai

31
mare a preţurilor recente(curente). Calcularea mediei mobile exponenţiale este una mai
sofisticată decât în cazul mediei mobile simple, dar şi mai sensibilă la dinamica recentă a
preţului.
Pentru a calcula o medie mobilă exponenţială trebuie mai întâi calculat exponentul, care este
elementul care determină perioada pe care se calculează media. Acesta se obţine împărţind
numărul 2 la numărul de zile din care este format intervalul pe care se calculează media.
După determinarea exponentului, se va calcula media mobilă simplă pentru intervalul ales
înainte de a trece la media exponenţială. Media simplă se calculează o singură dată, după care
se vor utiliza valorile exponenţiale obţinute anterior.
Odată determinate aceste valori, se poate trece la calcularea mediei mobile exponenţiale.
EMA = [(P −SMA)×Exp]+ SMA
unde:
EMA exprimă media mobilă exponenţială; P – preţul zilei curente; SMA – media mobilă
simplă a zilei anterioare; Exp – exponentul.

Indicaţi variantele corecte de răspuns:

1. Realizarea analizei fundamentale pote fi: a) de sus în jos; c) de jos în sus;
2. Studiul raportărilor financiare, al managementului şi poziţiei pe piaţă a unei
companii constituie: c) Analiza fundamentală;
3. Printre instrumentele utilizate în cadrul analizei tehnice în vederea previzionarii
evoluţiei viitoare a cursului acţiunilor regasim: a) trenduri şi tunele; c) grafice.

32