ELEMENTE DEFINITORII ALE PIEŢEI DE CAPITAL

1.1. CONCEPTUL ŞI TRĂSĂTURILE PIEŢEI DE CAPITAL 

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile
disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri. 
Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital pentru necesităţi curente de trezorerie şi
 pentru investiţii şi totodată, este condiţionată de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital.
Piaţa de capital leagă emitenţii valorilor mobiliare şi altor instrumente financiare de investitorii individuali şi
instituţionali prin intermediul societăţiilor de servicii de investiţii financiare.
Piaţa de capital funcţionează aşadar ca un mecanism de legătura între cei la nivelul cărora se manifestă un
surplus de capital (investitorii) şi cei care au nevoie de capital (emitenţii). 
Conceptul de piaţă de capital are însă conotaţii mult mai profunde, ce decurg din relaţiile de alocare a
resurselor disponibile în scopul fructificării acestora şi al satisfacerii cererii de capital dintr -o economie.
În concepţia anglo-saxonă, piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară şi cu piaţa asigurărilor 
ceea ce se numeşte, cu un termen atotcuprinzător, piaţa financiară.
Piaţa de capital este sinonimă cu piaţa instrumentelor financiare care asigură investirea capitalurilor pe
termen mediu şi lung. (Spre deosebire de aceasta, piaţa monetară realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe
termen scurt prin intermediul pieţei interbancare, al pieţei scontului, al pieţei efectelor de comerţ, al pieţei
certificatelor de depozit, al pieţei eurovalutelor.) 
Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa de
capital este o componentă a pieţei financiare. Piaţa de capital se reprezintă ca un mecanism de legătură între
investitori şi emitenţi, a căror decizie de investire vizează două obiective complementare: 
  rentabilitate, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor;

  lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit. 

1.2. CEREREA ŞI OFERTA DE CAPITAL 

Mişcarea fondurilor în economie se poate aşadar realiza în două modalităţi:  

  prin concentrarea disponibilităţilor băneşti la bănci şi utilizarea de către acestea a resurselor astfel
atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri – finanţare indirectă; 
  prin emisiune de instrumente financiare de către utilizatorii de fonduri pe piaţa financiară –  
finanţare directă. 

Cererea de capital aparţine unor operatori cum sunt: societăţi comerciale publice şi private, alte categorii de
agenţi economici, instituţii financiar - bancare şi de asigurări, instituţii publice, guverne, organisme financiar -bancare
de pe piaţa internaţională. 
Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce rămâne în posesia deţinătorilor de venituri
după ce-şi satisfac nevoile de consum.
Investitorii se împart în două mari categorii: 
  a) Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzacţii de dimensiuni modeste
pe piaţa titlurilor financiare.
  b) Investitorii instituţionali  sunt societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari. Aceştia
cuprind: băncile, societăţile de asigurare, societăţile de investiţii, organismele de plasament colectiv, instituţiile
1
 

care gestionează fondurile de pensii. O astfel de categorie de investitori exercită o influenţă semnificativă asupra
volumului tranzacţiilor şi preţului instrumentelor financiare. 

1.3.  STRUCTURA PIEŢEI DE CAPITAL

Dupa prisma producerii şi comercializării  valorilor mobiliare, piaţa de capital cuprinde două segmente: 

  piaţa primară – piaţa pe care noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima oară;  
  piaţa secundară – piaţa pe care sunt tranzacţionate instrumente financiare aflate deja în circulaţie. Piaţa
secundară furnizează lichiditate pentru investitorii care doresc să -şi schimbe portofoliile înainte de data scadenţei. 

După obiectul tranzacţiei , se deosebesc:

  piaţa acţiunilor – piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale emise de societăţi comerciale. Spre
deosebire de obligaţiune, care promite plăţi periodice ale cuponului şi rambursarea sumei împrumutate la
scadenţa şi care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o acţiune comună nu promite nici o plată periodică,
ci conferă doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului;  
  piaţa obligaţiunilor – piaţa pentru instrumente de datorie; 
  piaţa contractelor la termen  – piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrarea şi plata
viitoare;
  piaţa opţiunilor (options) – piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare condiţionată.
Instrumentul tranzacţionat este numit contract de opţiuni.

După modul de formare a preţului instrumentelore financiare, piaţa de capital se structureaza în: 

  piaţa de licitaţie – piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de suprapunerea
preţurilor la ordine primite de a cumpăra sau de a vinde o anumită valoare mobiliară. Cumpărătorii şi vânzătorii
nu tranzacţionează unul cu celălalt şi, în general, nu cunosc identitatea celeilalte părţi. Piaţa este impersonală şi
organizată, având reguli de tranzacţionare fixate;  
  piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul valorilor
mobiliare, fie direct, fie prin intermediari. Negocierea furnizează timp pentru identificarea cumpărătorilor şi
vânzătorilor şi pentru revizuirea preţului sau volumului. Piaţa de negocieri este o piaţă ,,la ghişeu’’ (over -the-
counter OTC). Deoarece tranzacţiile se derulează în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, telex sau
computer.

În funcţie de momentul finalizării tranzacţiilor , se deosebesc:

  piaţa la vedere – cea pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plata imediată.
,,Imediat’’ este definit de respectiva piaţă şi variază de la o zi la o săptămână, în funcţie de reglementările în
vigoare. Această piaţă mai este denumită piaţă cu plata cash;
  piaţa la termen, în cadrul căreia finalizarea tranzacţiei, referitoare la livrarea titlurilor către noul
cumpărător şi efectuarea plăţii, se realizează la o dată viitoare. Pe această piaţă tranzacţiile se derulează la termen
ferm, când există certitudinea finalizării la o anumită scadenţă, şi la termen condiţionat, când finalizarea depinde
de evoluţia viitoare a cursului şi este lăsată la latitudinea cumpărătorului, care suportă un cost pentru dreptul de a
renunţa la contract. 

2
 

1.4. PIAŢA PRIMARĂ SI PIAŢA SECUNDARĂ 

Piaţa primară reprezintă acel segment de piaţa pe care se emit şi se vând sau se distribuie valori mobiliare
către primii deţinători. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci
celor care au calitatea de furnizori de fonduri.
Participanţi pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou-emise, sunt:
 solicitatorii de capital : statul si colectivităţiile locale, întreprinderile publice şi cele private; 
 ofertanţii de capital : persoane particulare, agenţi economici, bănci, case de economii, societăţi de asigurare; 
 intermediarii: societăţi de servicii de investiţii financiare, bănci comerciale, societăţi de investiţii care, prin
reţeaua proprie, asigură vânzarea valorilor mobiliare.  

Piaţa secundară asigură, prin intermediul bursei de valori mobiliare, atât buna funcţionare a pieţei primare,
cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia în orice moment acţiunile şi
obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare.
Avantajele pietei secundare:
  oferă informaţiile referitoare la produsul ce urmează a fii tranzacţionat; 
  informaţiile despre produs şi despre emitent sunt difuzate în marea masă a investitorilor;  
  oferă informaţii privind nivelul şi mişcarea preţului de piaţă. 

Obiectivele pieţei secundare sunt:

o  protecţia investitorilor, realizată prin transparenţa, reglementarea şi supravegherea pieţei;  
o  lichidarea pieţei şi stabilirea cursului .

Pieţe financiare 

Noţiuni generale 

Piaţa financiară cuprinde instituţiile şi procedurile prin care se facilitează transferurile de resurse financiare
între agenţii care prezintă excedente de resurse şi cei care se confruntă cu deficite de resurse. Pieţele financiare se
constituie drept cadrul necesar pentru tranzacţionarea instrumentelor financiare.

În viziunea anglo-saxonă, piaţa financiară are trei componente, respectiv pieţele monetară, de capital şi a
asigurărilor:

  Piaţa monetară reprezintă atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul unor
pieţe precum cele interbancară, a scontului, a certificatelor de depozit, a eurovalutelor.
  Piaţa de capital este piaţa valorilor mobiliare ce asigură investirea de termen mediu şi lung, unde se
tranzacţionează acţiuni, obligaţiuni şi contracte la termen ferme şi condiţionale.
  Piaţa asigurărilor prezintă anumite trăsături specifice, care o individualizează: produsele tip asigurare
pot fi privite în calitatea lor atât de mijloc de economisire, cât şi de mijloc de compensare a pierderilor
survenite în urma apariţiei unui eveniment nefast asigurat.

3
 

Piaţa de capital este considerată ca fiind cea mai importantă componentă a pieţei financiare din următoarele
puncte de vedere:

  al dimensiunii pieţei de capital 

  al faptului că PDC oferă şi asigură satisfacerea nevoilor de finanţare, pe termen mediu şi lung al
companiilor.

La nivelul anului 2005, ponderea capitalizării PDC în PIB la nivel mondial era de 84%; pentru statele din
zona euro ponderea era de 60%, pentru zona nord- americană (SUA + Canada), acest procent era de 136%, iar în
cazul economiilor emergente din Europa, ponderea era de doar 13%. Aceste estimări s-au făcut ca raport
 procentual între capitalizarea bursieră şi PIB pe baza datelor raportate pentru zonele respective.

Piaţa monetară (PM) este o componentă a pieţei financiare la nivelul căreia se concentrază resursele financiare
disponibile pe TS, cel mult un an. Produsele oferite pe PM sunt tranzacţionate pe scară largă, ceea ce determină
un grad de lichiditate ridicat şi prin urmare un risc mai scăzut, comparativ cu PDC. Preţul care se formează pe
PM şi anume rata dobânzii, poate exercita o influenţă semnificativă asupra cursului bursier al acţiunilor şi
obligaţiunilor tranzacţionate pe PDC. De exemplu, o creştere a ratei dobânzii pe piaţa monetară sugerează că că
finanţarea resurselor pe TS se poate dovedi costisitoare.

Piaţa asigurărilor (PA) a căpătat o importanţă din ce în ce mai mare în ultimii ani. Aceasta deoarece, alături de
obiectul principal al asigurărilor, de protejare a patrimoniului sau a integrităţii corporale a asiguraţilor, PA oferă
şi numeroase forme de economisire şi chiar de valorificare a resurselor băneşti, temporar disponibile. Fondurile
 private de pensii vor constitui o alternativă viabilă la sistemul asigurărilor sociale de stat.

Crearea unor fonduri private de pensii va impulsiona şi activitatea pe piaţa de capital, aceasta fiind nevoită să
răspundă unei cereri crescânde de active financiare, ceea ce va duce atât la creşterea lichidităţii, cât şi la
diversificarea ofertei de instrumente financiare.

Soluţiile de protejare împotriva efectelor riscurilor la care este expusă o persoană fizică sau juridică pot fi
urmptoarele:

•   prevenirea riscului de distrugere a bunurilor deţinute, 

•  limitarea pagubelor provocare de producerea evenimentului cu consecinţe nefavorabile,
•  crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama propriilor economii a eventualelor pagube,
•  încheierea unei poliţe de asigurare.

Participanţi 

Pe PF acţionează mai mulţi agenţi, respectiv firme, persoane fizice, intermediari, organisme de control.

Firmele, ca operatori pe PF, sunt în primul rând utilizatori ai resurselor financiare disponibile pe această
 piaţă. Astfel, dacă o întreprindere funcţionează în mod corespunzător, investitorii de pe piaţă vor fi interesaţi să
 plătească mai mult pentru a intra în posesia titlurilor financiare emise de către aceasta. În al doilea rând, firmele
 pot acţiona pe PF în cadrul segmentului achiziţiilor, pentru a prelua controlul asupra altora, conform propriilor
planuri strategice. În al treilea rând, în anumite momente, întreprinderile pot dispune de resurse financiare
excedentare, achiziţia de titluri de pe piaţă constituind o investiţie atractivă dpdv al lichidităţii, rentabilităţii şi
riscurilor.

4
 

Persoanele fizice acţionează pe PF pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari, în condiţiile asumării unor 
riscuri acceptabile. În funcţie de atitudinea faţă de risc există trei situaţii:

  agenţi cu aversiune faţă de risc sau riscofobi,

  agenţi neutri faţă de risc,
  agenţi cu înclinaţie faţă de risc sau riscofoli.
!!! Pe PF există o relaţie directă între rentabilitate şi risc: cu cât solicită o rentabilitate mai mare, investitorul
trebuie să accepte şi un risc mai ridicat.

Intermediarii (SSIF, băncile, societăţile de asigurări, fondurile mutuale, SIF): 

  Prin intermediul SSIF se derulează, în schimbul unui comision, ordinele de vânzare sau cumpărare primite
de la clienţi pe PDC.
  Băncile îi recompensează pe deponenţi pt disponibilitatea acestora de a renunţa la un consum prezent, prin
plata dobânzii la depozite şi este recompensată prin încasarea dobânzii pentru creditele acordate.
  Societăţile de asigurări încasează de la asiguraţi prime de asigurare, despăgubindu-i pe aceia care suferă un
prejudiciu de natură materială sau nematerială.
  Fondurile mutuale reprezintă companii create în scopul de a investi, de regulă în portofolii diversificate,
resursele financiare provenind de la acţionarii acestora.
  SIF-urile reprezintă companii care investesc în diferite titluri resursele provenind de la vânzarea pe piaţă a
propriilor acţiuni.

Organele de supraveghere reprezintă instituţii necesare desfăşurării normale a tranzacţiilor pe PF. De exmplu, 

 pentru PDC din România, CNVM reprezintă o autoritate administrativă autonomă având ca obiective printre altele:

  stabilirea şi menţinerea cadrului necesar dezvoltării pieţelor reglementate; 

  promovarea încrederii în pieţele reglementate şi în investiţiile în instrumente financiare;
  asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase.

De multe ori, guvernele şi alte instituţii implicate în procesul guvernării se constituie ca operatori pe piaţa
financiară. Rolul acestora este legat nu numai de procesul legislativ, ci şi de calitatea de emitent al unor titluri de
valoare tranzacţionate pe această piaţă (bonuri de tezaur, obligaţiuni municipale).

Pieţele organizate ca instituţii influenţează ele însele piaţa prin reglementări menite a asigura funcţionalitatea
acesteia. În România, astfel de pieţe sunt BVB şi BMFMS. De exemplu, la nivelul BVB, titlurile financiare pot fi
tranzacţionate pe trei segmente ale pieţei:

  piaţa principală (regular), 

  piaţa ,,Odd Lot’’ 
  piaţa ,,Deal’’.

Prezentarea tipurilor de valori mobiliare

Acţiunile sunt titluri de valoare care îi certifică posesorului acesteia calitatea de proprietar al unei părţi din
 patrimoniul emitentului, dată de ponderea numărului de acţiuni deţinute în totalul acţiunilor emise de aceasta.
Obligaţiunea reprezintă o cotă parte dintr -un împrumut. În categoria produselor monetare se pot include creditele
şi depozitele bancare.

5
 

Titlurile hibride reprezintă o combinaţie între diferite titluri de bază. De exemplu, obligaţiunile convertibile în
acţiuni au luat naştere pentru a îmbina avantajele asociate acţiunilor şi respectiv obligaţiunilor. Obligaţiunea
convertibilă dă dreptul deţinătorului ei ca, la scadenţa împrumutului obligatar, să opteze între a-i fi rambursat
împrumutul şi a i se preschimba obligaţiunea într -un număr de acţiuni.

Contractele ferme la termen obligă cele două părţi –  vânzătorul şi cumpărătorul- să vândă, respectiv să
cumpere un anumit număr de active suport (mărfuri, valute, acţiuni) la un preţ fixat în prezent.

•  În funcţie de gradul de standardizare, contractele la termen sunt de tip forward şi futures. Un contract
forward reprezintă un acord între vânzător şi cumpărător de a cumpăra, respectiv de a vinde, un anumit număr de
active suport, la un preţ stabilit în momentul contractării. Acest contract se menţine până la expirarea acestuia, fără a
 putea fi tranzacţionat prin intermediul bursei.

Contractele condiţionale la termen (opţiunile) dau dreptul, dar nu şi obligaţia, uneia dintre părţi
(cumpărătorul) să cumpere un anumit număr de active suport, la un preţ de exerciţiu şi cu o scadenţă definită a
 priori. Vânzătorul este obligat să satisfacă cererea clientului. Pentru ca ambele părţi să fie interesate în derularea
contractului, avantajul cumpărătorului de a-şi exercita opţiunea este compensat prin plata obligatorie a unui preţ,
denumit primă. Opţiunile se pot tranzacţiona la bursă, preţul lor fiind exact prima.

Instrumente financiare pe TS

Titlurile de stat sunt împrumuturi ale statului, denominate în moneda naţională sau internaţională, pe termen
scurt, mediu şi lung, fiind garantate în mod expres şi necondiţionat de către stat. Sunt creanţe asupra statului,
asociate cu un nivel zero de risc. Astfel, prezenţa lor în structura portofoliilor  financiare este justificată de nivelul
redus al riscului, ca de altfel de valoarea redusă a raportului risc-rentabilitate. Investiţia în titluri de stat
reprezintă cel mai sigur plasament financiar, deoarece are la bază garanţia statului.

Bonurile de tezaur sunt printre cele mai răspândite instrumente financiare din categoria titlurilor de stat, au
o lichiditate ridicată şi se caracterizează prin cel mai mare volum de tranzacţionare pe pieţele financiare
internaţionale.

În SUA de exemplu, sunt lansate săptâmânal emisiuni de bonuri de tezaur în scopul finanţării datoriei
naţionale. Bonurile de tezaur sunt emise la o valoare mai mică decât valoarea nominală şi ulterior sunt
răscumpărate din piaţă la valoarea nominală.

Efectele comerciale sunt instrumente specifice managementului capitalului de lucru şi sunt utilizate în

finanţarea pe TS a marilor companii şi bănci. Se caracterizează printr -un raport risc-rentabilitate scăzut şi sunt
achiziţionate mai ales de către fondurile mutuale.

Certificatele de depozit sunt emise în special de băncile comerciale, de tipul depozitelor la termen şi au o

valoare nominală de minim 100000 USD şi maxim 10000000 USD. Un certificat de depozit este un titlu emis de
o bancă, titlu care certifică existenţa unui depozit, precum şi condiţiile contractuale în termen de rată a dobânzii
şi scadenţă. Scadenţa este între 1 şi 4 luni.

Eurodolarii reprezintă depozite denominate în dolari americani, deţinute la bănci străine sau la filiate străine
ale băncilor americane. (Nu neapărat în bănci europene). Fiind localizate în afara SUA, aceste depozite nu cad
sub incidenţa reglementărilor Sistemului Federal de Rezerve. Apariţia eurodolarilor este legată de faptul că o
mare parte din plăţile internaţionale se realizează în USD şi ca urmare o mare parte a deţinerilor de monedă a
guvernelor şi companiilor sunt exprimate în USD. Marea majoritate a depozitelor de eurodolari sunt constituite
 pentru sume foarte mari şi pentru scadenţe mai mici de 6 luni. (Cea mai întâlnită formă este cea a depozitelor de
o zi).
6
 

C2. Cotarea valorilor mobiliare

2.1. Înscrierea valorilor mobiliare la cota bursei
Tranzacţiile bursiere se pot derula cu condiţia înscrierii valorilor mobiliare la cota bursei. Admiterea în cotaţia
oficială nu reprezintă un drept, ci se realizează numai dacă valorile mobiliare şi emitentul acestora răspund unor 
cerinţe stabilite prin reglementări.
Introducerea valorilor mobiliare în cotaţia oficială presupune şi o publicitate prealabilă, referitoare la: sediul,
obiectul de activitate, durata, capitalul, ultimul bilanţ, pasivul obligatoriu, avantajele stipulate prin statut pentru
investitori şi administratori. 
Înscrierea valorilor mobiliare la cota Bursei de Valori Bucureşti (BVB) se realizează la solicitarea
emitentului, după examinarea dosarului de admitere, în conformitate cu reglementările în vigoare privind
îndeplinirea unor cerinţe specifice fiecărui tip de valoare mobiliară. 
Cota BVB este structurată pe 3 sectoare:
A.  sectorul valorilor mobiliare emise de către persoane juridice române;
B.  sectorul obligaţiunilor şi al altor valori mobiliare emise de către stat, judeţe, oraşe, comune, de către alte
autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi de către alte autorităţi; 
C.  sectorul internaţional, rezervat valorilor mobiliare emise de către persoane juridice din străinătate.
A.  Inscrierea valorilor mobiliare emise de către persoane juridice române

Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române este organizat pe 2 categorii: categoria a II-a (de
bază) şi categoria I 

 Principalele cerinţe pentru înscrierea la categoria a II-a (de bază) sunt următoarele: 

▪ libera transferabilitate a valorilor mobiliare;
▪  înregistrarea la Oficiul de Evidenţă a Valorilor Mobiliare; 
▪ înregistrarea valorilor mobiliare î n registrul bursei sau la o societate de registru independent, conectată la sistemul
bursei;
▪ furnizarea de servicii adecvate către deţinătorii de valori mobiliare; 
▪ furnizarea de informaţii; 
▪ plata comisioanelor de înscriere la cota bursei;
▪ păstrarea legăturii permanente cu bursa, prin intermed. emitentului
▪ certificarea datelor furnizate de emitent de către un auditor financiar; 
▪ aderarea la angajamentul de înscriere şi menţinere la cota bursei. 
 În cazul înscrierii în categoria I, emitentul va trebui să îndeplinească pe lângă cerinţele categoriei de bază şi alte cerinţe
cum sunt:
▪ emitentul trebuie să-şi fi desfăşurat activitatea în ultimii trei ani, cu excepţia fuziunilor şi divizărilor;
▪ emitentul trebuie să fi obţinut profit net în ultimii doi ani de activitate;
▪ capitalul social trebuie să fie de cel puţin echivalentul în lei a 8 milioane de euro la cursul BNR; 
▪ bursa poate aprecia competenţa profesională şi integritatea morală a personalului de conducere a emitentului; 
▪ emitentul trebuie să prezinte cash-flow-ul pentru ultimul an calendaristic de activitate şi un plan de afaceri pentru
următorii doi ani calendaristici; 

7
 

▪  înscrierea la cota bursei a acţiunilor: cel puţin 15% din numărul acţiunilor emise şi aflate în circulaţie trebuie să fie
deţinute de cel puţin 1.800 de acţionari, excluzând persoanele implicate şi angajaţii emitentului. Fiecare dintre aceşti 1.800
de acţionari trebuie să deţină un număr de acţiuni a căror valoare totală minimă să fie de 10 de lei. Procentul de minim 15%
menţionat mai sus trebuie să reprezinte minim 75.000 de acţiuni; 
▪  înscrierea la cota bursei a obligaţiunilor: cel puţin 30% din numărul obligaţiunilor emise şi aflate în circulaţie trebuie
să fie deţinute de cel puţin 1000 de deţinători, excluzând persoanele implicate şi angajaţii emitentului. Fiecare dintre aceşti
1000 de deţinători trebuie să deţină un număr de obligaţiuni a căror valoare totală minimă să fie de 30 de lei. Procentul de
minim 30% menţionat mai sus trebuie să reprezinte minim 50.000 de obligaţiuni. 

B.  Inscrierea la bursa a obligatiunilor si altor titluri emise de catre stat si alte autoritati publice

Obligaţiunile şi alte valori mobiliare emise de către stat, judeţe, oraşe, comune, de către autorităţi ale administraţiei
publice centrale şi locale şi de către alte autorităţi sunt de drept admise la cotă de primirea de către Bursa de Valori
Bucureşti a respectivului document de emisiune şi a plăţii comisionului prevăzut în procedurile bursei. 

Decizia privind înscrierea la cotă a acestor valori mobiliare este luată de comisia de înscriere la cotă, în urma analizei
cererii de înscriere la cota BVB a valorilor mobiliare şi a documentului de emisiune care o însoţeşte. 

C.  Inscrierea la cota bursei in cadrul sectorului international

   În cadrul sectorului internaţional se înscriu valorile mobiliare emise de persoane juridice străine. 
  Condiţiile necesare înscrierii la cotă a acestor valori mobiliare sunt aceleaşi ca şi pentru emitenţii autohtoni,
cu menţiunea că respectivele valori mobiliare trebuie să fie depozitate la o societate comercială de depozitare colectivă a
valorilor mobiliare, societate desemnată de bursă. 
  Pentru a fi înscrise la cota BVB, valorile mobiliare străine vor trebui să fie înscrise pe o piaţă reglementată din
ţară î n care au fost emise.
  Valorile mobiliare de acest fel acceptate la cotă vor fi afişate distinct de cele autohtone. 
  Menţinerea la cota bursei a valorilor mobiliare începe o dată cu intrarea în vigoare a deciziei de înscriere a
acestora.

Cerinte alternative – capital minim

Pentru menţinerea valorilor mobiliare în cadrul sectorului valorilor mobiliare emise de persoane juridice
române, emitentul trebuie să îndeplinească una din următoarele cerinţe alternative: 
  pentru categoria I: capitalul social al emitentului reprezintă cel puţin echivalentul în lei a 8 milioane de euro sau
media capitalizării bursiere pe ultimele şase luni este cel puţin 8 milioane de euro; 
  pentru categoria a II-a: capitalul social al emitentului reprezintă cel puţin echivalentul î n lei a 2 milioane de euro sau
media capitalizării bursiere pe ultimele şase luni este de cel puţin 2 milioane de euro. 

Alte cerinte alternative

  Emitentul valorilor mobiliare înscrise la cota bursei în cadrul categoriei a II-a a sectorului valorilor mobiliare emise de
persoane juridice române trebuie să îndeplinească una dintre următoarele cerinţe alternative: 
▪ înregistrează profit pentru ultimul exerciţiu financiar; 
▪ înregistrează profit pentru cel puţin două exerciţii financiare din ultimele trei exerciţii financiare. 

8
 

  Bursa poate retrogada valorile mobiliare ale oricărui emitent de la categoria I la categoria a II-a în cazul în care:
▪ cerinţele referitoare la profitul net nu mai sunt îndeplinite; 
▪ procentul minim privind acţiunile emise în circulaţie este mai mic de 10%, iar în privinţa obligaţiunilor este
mai mic de 20%; 
▪ numărul acţionarilor sau al deţinătorilor de obligaţiuni scade sub anumite limite, cu efecte nefavorabile
asupra gradului de lichiditate.

2.2. Ordinele de bursă 

ORDINE DE CUMPARARE SI VANZARE
Ordinul dat de client este de fapt o ofertă fermă (în cazul vânzării) sau o comandă (în cazul cumpărării), având ca
obiect tranzacţionarea unui anumit volum de valori mobiliare, în anumite condiţii. Astfel ordinul trebuie să cuprindă
informaţii cu privire la: 
▪ sensul operaţiunii (vânzare sau cumpărare); 
▪ produsul bursier ce face obiectul ordinului; 
▪ cantitatea oferită sau comandată; 
▪ tipul tranzacţiei (la vedere sau la termen, cu specificarea scadenţei în cazul tranzacţiilor la termen). 
TIPOLOGIE
  Ordinul la piaţă (,,market order’’) este un ordin de vânzare-cumpărare la cel mai bun preţ oferit de piaţă.
  Ordinul limită (,,limit order’’) este cel în care clientul precizează preţul maxim pe care înţelege să-l plătească în
calitate de cumpărător sau preţul minim pe care îl acceptă în calitate de vânzător.
  Ordinul stop (stop loss order) are drept scop limitarea pierderii şi acţionează oarecum în sens contrar ordinului cu
limită de preţ. 
  Ordinele stop limită sunt acele ordine de tranzacţie stop care la declanşare devin ordine limită. 

Ordine cu menţiuni speciale:totul sau nimic (,,all or none’’), imediat sau anulează (,,immediate or
cancel’’), dintr-o dată sau deloc (,,fill or kill’’) ordin de deschidere (,,at the opening’’) ordin la închidere (,,at
the end’’)
REGULI DE PRIORITATE  –  in executarea ordinelor la bursa: 
Prin prioritate de preţ se înţelege faptul că agenţii de bursă trebuie să execute ordinele de cumpărare la
 preţuri mai mari, înaintea celor date la preţuri mai mici. Similar, ordinele de vânzare la preţuri mai mici vor fi
executate înaintea celor la preţuri mai mari. În cazul ordinelor date la acelaşi preţ se procedează conform
următoarelor reguli:
  prioritatea de timp sau precedenţă- înseamnă că primul ordin plasat va fi primul executat;

  prioritatea de volum –  arată că primul ordin executat va fi cel cu volumul cel mai mare; 

  executarea prorata- înseamnă că toate ordinele la acelaşi preţ vor fi executate în raport cu volumul lor.
Această regulă se aplică atunci când piaţa nu permite executarea integrală a ordinelor, alocându-se pentru fiecare o
rată din volumul disponibil al pieţei.

C5. Speculatia
SPECULATOR :
 persoană care cumpără şi vinde contracte în scopul obţinerii unui profit  
 operator de pe piaţă care nu are intenţia de a -şi acoperi un risc definit de preţ, ci, dimpotrivă, el acceptă riscul de

preţ în speranţa obţinerii unui profit prin anticiparea corectă a mişcării preţului.  
9
 

Speculatorul furnizează lichiditate pieţei. Obiectivul unui speculator este o corectă previzionare a evoluţiei
 preţului mărfii pe care speculează, aducându-şi un aport semnificativ la una din principalele funcţii ale pieţelor 
futures, aceea de “descoperire a preţului viitor”.
Tipologia speculatorilor

A. Din punct de vedere al statului lor, se pot identifica 

 membri ai burselor de mărfuri, care sunt proprietari ai unor “locuri în bursă”, ce le conferă dreptul de a tranzacţiona orice

tip de contract din respectiva bursă( engl. “full seat”) 

 asociaţii licenţiaţi să tranzacţioneze doar anumite contracte, de regulă, închiriază dreptul de a tranzacţiona de la membrii

plini ai burselor 
 traderii independenţi (engl. “proprietary traders”) 

 speculatorii din marele public.

B. Din punct de vedere al mecanismului de tranzacţionare speculatorii se împart în 

  scalperi ( în traducere liberă “bişniţari”)- speculator care acţionează pe cel mai scurt orizont de timp. El încearcă să
previzioneze mişcarea preţurilor pe o perioadă scurtă de timp (de la secunde până la câteva minute), intrând şi ieşind pe / 
de pe piaţă de foarte multe ori în timpul unei zile.
  traderi de o zi (engl. “day trader”) - tranzacţionează un volum mai redus de contracte, având poziţii deschise pe durata

câtorva ore, pe seama unor strategii bazate pe ştiri proaspete şi a evolutiilor pe termen scurt
  traderi de poziţie (engl. “position trader”) - îşi menţin poziţiiile deschise pe perioade ce variază de la zile, săptămâni până la

luni. Ei se concentrează pe trendurile pe termen lung ale pieţei, fiind mai puţin interesaţi de fluctuaţiile mici de preţ.

Strategii de baza ale speculatiei

A.  CELE 10 REGULI DE AUR ALE SPECULATIEI
1.  “Cumpara ieftin si vinde scump” & “Vinde scump si rascumpara ieftin” 
2.  “Stabileste parametri concreti de risc” 
3.  “Determina marimea corecta a contului de tranzactionare” 
4.  “Alege contractul potrivit” 
5.  “Diversifica” 
6.  “Stabileste un plan de tranzactionare” 
7.  “Mentine disciplina pietei” 
8.  “Nu exagera cu intrarile si iesirile de pe piata” 
9.  “Incepe cu simulari inainte de operarea efectiva in bursa” 
10. “Alege un broker profesionist” 

B.  STRATEGIA PIRAMIDEI

Această strategie se aplică în cazul unor poziţii ce implică mai multe contracte ce urmează a fi
tranzacţionate. Prin această strategie, speculatorul adaugă la poziţia lui un anumit număr de contracte, o dată ce  
preţul se mişcă într-o direcţie favorabilă. 

C.  Operaţiunile speculative 

Speculatorii utilizează frecvent ordinele STOP pentru a intra pe piaţă, datorită unui semnal favorabil dat de
către analiza grafică. Totodată, ei plasează adesea un astfel de ordin pentru a-şi limita pierderile în cazul în care
piaţa nu evoluează aşa cum se aşteptau.  
10
 

OPERAŢIUNILE SPECULATIVE sunt realizate în scopul obţinerii unui profit din diferenţa de preţ între
momentul incheierii contractului şi momentul lichidării poziţiei luate în bursă. În acest sens sunt posibile două
situaţii 
  speculaţia la scădere  
  speculaţia la creştere. 

SPECULATIA LA SCADERE
Speculatorul la scădere mizează pe o scădere a pieţei şi deci pe o reducere a valorii contractelor  futures. El
va da ordin de vânzare futures luând deci o poziţie short pentru ca în cazul în care până la scadenţă piaţa scade să-şi
acopere poziţia printr -o cumpărare cu aceeaşi scadenţă, aşteptând diferenţa dintre cele 2 preţuri. 
Presupunem că un speculator vinde în martie un contract futures pe grâu iulie la 400 cenţi / bushel. În aprilie, grâul
iulie cotează însă la 380 cenţi / bushel ca atare speculatorul care deţine o poziţie short poate să-şi acopere poziţia
deschisă în martie, cumpărând un contract iulie la 380 cenţi / bushel. Cum cele 2 contracte se compensează reciproc
(sensuri diferite şi aceeaşi scadenţă) el obţine un câştig brut de 20 cenţi / bushel, adică vinde la 400 ceea ce cumpără
la 380.
SPECULATIA LA CRESTERE
Presupunem că un speculator cumpără în martie un contract futures pe grâu iulie la 400 cenţi / bushel. Dacă
 piaţa creşte la 420 cenţi / bushel el câştigă 20 cenţi / bushel, deoarece a cumpărat în martie pentru iulie la 400 cenţi şi
vinde în aprilie pentru iulie la 420 cenţi / bushel.
Observaţii : 
  Speculaţia futures este un joc de sumă nulă la scăderea pieţei ceea ce câştigă cel cu poziţie short (vânzătorul
futures) pierde cel cu poziţie long (cumpărătorul futures) şi invers. 
  Speculatorul trebuie să aleagă momentul cel mai potrivit pentru închiderea poziţiei lui în bursă, respectiv acel
moment în care diferenţa favorabilă de curs este cea mai mare. 

C4. Tranzactiile FUTURES

Contractele la termen

Tranzacţiile cu lichidare la termen au apărut, pentru prima dată, pe pieţele de mărfuri. Prin perfecţionarea
acestora şi extinderea lor la operaţiunile cu valute şi active financiare s-au consacrat două categorii de contracte la
termen 
Contractul forward este un acord între două părţi, vânzătorul şi cumpărătorul, de a livra sau plăti la o anumită
dată viitoare o marfă, valută sau un activ financiar la un preţ stabilit în momentul contractării. Prin urmare,
vânzătorul poate înregistra diferenţe favorabile sau nefavorabile în funcţie de mărimea preţului la lichidar e (mai
mare sau mai mic).
Contractul futures reprezintă acordul de voinţă dintre un vânzător şi un cumpărător prin care vânzătorul,
numit “short”, se angajează să livreze cumpărătorului, numit “long”, o anumită marfă, cu calitatea şi cantitatea
specificate, la o dată fixată în viitor şi la un preţ stabilit la data semnării contractului. 

11
 

Forward vs Futures PARTICULARITATI SI DIFERENTE

12
 

MECANISMUL DE TRANZACTIONARE AL CONTRACTELOR FUTURES

  Cumpărătorii şi vânzătorii iniţiază tranzacţiile futures prin contactarea firmelor de brokeraj

  Cumpărătorii sau vânzătorii dau ordine firmelor de brokeraj cu care lucrează iar acestea vor transmite ordinul
 brokerului de bursă care urmează să-l execute în sala bursei, în “groapă”(pit). 
  Casa de clearing (de compensaţie) asigură marcarea zilnică la piaţa a poziţiilor  futures, precum şi
compensaţia globală a tranzacţiilor care se efectuează la bursă. Ansamblul operaţiunilor de compensaţie
 poartă numele de regularizare. Prin acest proces are loc actualizarea sau, după caz, lichidarea contractelor. În
acest sens, membrii clearing depun la casa de compensaţie garanţii, numite marje de regularizare, pentru
asigurarea executării contractelor. 
Contul în marjă (commodity accounts) reprezintă o depunere făcută de către vânzători sau cumpărători la
firmele broker cu care lucrează. Firmele broker solicită din partea clienţilor lor garanţii pentru îndeplinirea
obligaţiilor asumate, care diferă de la o bursă la alta în general marja iniţială este de 10 % din valoarea contractului.
Dacă disponibilul din cont scade clientul este obligat să-şi suplimenteze contul prin noi depuneri, astfel încât tot
timpul să existe o marjă de menţinere de 2/3-3/4 din marja iniţială. Dacă aceasta nu poate să suplimenteze contul,
 brokerul poate să anuleze una sau mai multe poziţii până când disponibilul din cont atinge limitele marjei de
menţinere.
Astfel, este posibil, ca prin contractele futures, să se cumpere sau vândă mărfuri cu valori ridicate, prin
vărsarea unei cote reduse sub formă de bani lichizi, decontarea urmând a se face la lichidarea contractului. 
Marcarea la piaţă (marking to market ) reprezintă adaptarea zilnică a contractelor  futures în raport cu
evoluţia preţurilor pe piaţă. Dacă valoarea contractului scade cumpărătorul va deduce din contul său în marjă o sumă
obţinută din multiplicarea numărului de contracte pe care le deţine cu diferenţa nefavorabilă dintre preţul curent şi
cel al zilei anterioare. Dacă valoarea contractului creşte, cumpărătorul primeşte în contul său în marjă o sumă cash
echivalentă cu diferenţa favorabilă dintre preţul de regularizare al zilei curente şi cel al zilei precendente, înmulţită
cu numărul de contracte. 
FUNCTIILE PIETELOR FUTURES
Pieţele futures îndeplinesc două funcţii prioritare 
  transferul riscului de preţ, 
  identificarea preţului activului respectiv. 

Transferul riscului de preţ se realizează de la cei ce nu doresc să şi-l asume (hedgerii) la cei ce urmăresc
obţinerea de profituri din fluctuaţiile de preţ (speculatorii). Participanţii la pieţele futures pot fi astfel grupaţi în două
categorii speculatorii şi hedgerii. 
Pieţele futures au capacitatea de a identifica preţul de echilibru al activului de bază. Toate preţurile
 înregistrate reflectă nivelul cererii şi al ofertei pentru marfa respectivă atât în prezent cât şi în viitor. 
Cunoaşterea preţurilor  futures are importanţă în primul rând în luarea deciziilor firmelor cu privire la
mărimea stocurilor dar şi în cele legate de producţie şi consum preţuri futures ridicate vor determina creşterea
stocurilor şi a producţiei, iar dacă acestea sunt scăzute vor determina o scădere a lor. 

13
 

C6. Operaţiuni de acoperire hedging

Operaţiunile de acoperire constau în luarea la bursă a unei poziţii futures aproximativ egale dar opuse în
raport cu o poziţie cash pe marfa fizică, existentă sau anticipată în momentul încheierii contractului bursier. 
În acest fel riscul evoluţiei nefavorabile a preţului pentru hedger este transferat către un terţ în principiu
speculatorul.

6.1. Hedgingul de vânzare

Este realizat de către un operator care la un moment dat deţine în stoc, cumpără sau preconizează să producă
o cantitate de marfă fizică şi în acelaşi timp sau ulterior vinde un număr echivalent de contracte futures.
Obiectivul lui este de a-şi proteja valoarea mărfii din stoc sau a producţiei viitoare împotriva unei scăderi a
 preţului pe piaţă.
Dacă preţul pe piaţă se reduce acesta câştigă din contractul futures deoarece are deschisă o poziţie de vânzare
şi piaţa a scăzut. Pierderea de la marfa cash se compensează astfel parţial sau total cu câştigul înregistrat în bursă.
Aplicaţie:  presupunem că un agricultor estimează în mai că recolta sa de grâu din iulie va fi de 10000
busheli. Potrivit calculelor sale, pentru a-şi acoperi costurile şi a obţine un profit rezonabil el ar trebui să vândă după
recoltare la un preţ de 380 cenţi/ bushel (costul) + 20 cenţi/bushel (profitul) = 400 cenţi/ bushel.
PIAŢA DE MARFĂ FIZICĂ 
•  mai: agricultorul estimează că recolta sa va fi de 10000 de busheli. Preţul său de vânzare la recoltare
trebuie să fie 400 cenţi/bushel.
•  iulie: preţul cash a ajuns la 380 cenţi/ bushel. Agricultorul vinde recolta pe bază de contract spot
rămânând cu o pierdere de (400 –  380) cenţi/bu * 10000bu = 2000 $
PIAŢA FUTURES:
•  MAI: Agricultorul vinde 2 contracte de grâu iulie la 400 cenţi/ bu (2*5000bu=10000bu 
•  IULIE: cumpăra la 380cenţi/bu câştigând
(400-380) cenţi/bu*2 contracte*5000bu= 2000 $.
În perioada mai-iulie piaţa grâului scăzând, agricultorul îşi compensează pierderea de la marfa fizică din
câştigul obţinut pe piaţa futures.
Rezultatul final al operaţiunii este fixarea preţului de vânzare a grâului după recoltare încă din momentul
efectuării hedgingului.

6.2. Hedgingul de cumpărare 

Presupune cumpărarea la un moment dat de contracte futures în scopul acoperirii riscului de creştere a
 preţului la o marfă fizică pe care operatorul intenţionează să o achiziţioneze la o dată ulterioară.
PIAŢA CASH (de marfă fizică) 
•  1IUNIE: Fermierul vinde la 400cenţi/bu pentru a lucra cu profit în activitatea sa de bază.
•  1 SEPTEMBRIE: preţul cash ajunge la 430 cenţi/bu. Fermierul cumpără grâu la acest preţ
 înregistrând o pierdere de (430-400) cenţi/buc. 
PIAŢA FUTURES 
•  1IUNIE: cumpără un contract grâu septembrie la 400 cenţi/bu.
•  1SEPTEMBRIE: vinde la 430 cenţi/bu câştigând 30 cenţi/bu.

14
 

În exemplul de mai sus, compensarea dintre cele 2 pieţe se realizează integral, deoarece s-a presupus că
 preţurile cash şi futures evoluează identic, ceea ce înseamnă că operatorul nu pierde nimic faţă de profitul său
comercial normal. Acesta este cazul ideal al hedgingului  pur . În realitate, prin hedging se pot înregistra totuşi
 profituri sau pierderi limitate datorită evoluţiei diferenţiate, deşi asemănătoare a preţurilor cash şi futures.

6.3.Basis
În acest sens, este importantă noţiunea de bază a preţurilor (basis), deoarece în funcţie de aceasta se iau
deciziile de efectuare a acestor tranzacţii. În general, un operator care are atât poziţii long cât şi poziţii short
urmăreşte, de fapt, nu preţul fiecărei poziţii, ci diferenţa de preţ la aceste poziţii.
În general, hedgerii sunt interesaţi cel mai mult de diferenţa dintre preţul futures curent şi preţul spot curent.
Această diferenţă este denumită basis şi reprezintă principalul punct de interes pentru hedger.
•  b=f-S unde b=basis,
•  f=preţul futures curent
•  S=preţul spot curent 
Dacă preţul spot creşte mai mult decât preţul futures, aceasta va duce la scăderea basisului, invers basisul
creşte. Tendinţa normală a basisului este să scadă, datorită reducerii cheltuielilor de stocare. Pe măsură ce se apropie
luna de livrare, basisul devine mai mic, astfel încât în momentul şi locul livrării preţul spot şi cel futures sunt în mod
normal identice. Deci la scadenţă basisul este nul.
Câştigul operatorului care pe piaţa futures are o poziţie de cumpărare şi o poziţie de vânzare la marfă, apare
atunci când baza se măreşte şi pierderea când baza se micşorează.Prin urmare, un hedger transformă riscul de preţ
 într-un risc privind basisul.
Conform studiilor efectuate, preţurile la marfa fizică oscilează mai mult decât oscilează basisul. De aceea o
 poziţie protejată prin hedge este mai puţin riscantă decât o poziţie neacoperită.

C8. Indicii bursieri –definiţie şi clasificare 

8.1 Definitia indicilor

Indicii bursieri exprimă evoluţia cursului valorilor mobiliare pentru o anumită piaţă. Indicele bursier este 
cel mai sintetic indice al unei economii şi presupune raportul între cerere şi ofertă la un moment dat pe piaţa
respectivă. Din acest punct de vedere, indicele caracterizează starea economică în general, dacă structura indicelui e
reprezentativă pentru ansamblul ramurilor şi sectoarelor de activitate.

8.2 Clasificare
1. După valorile mobiliare în raport de care se construieşte indicele, se deosebesc următoarele categorii de indici: 
•  indici bursieri pentru acţiuni; 
•  indici bursieri pentru obligaţiuni;
•  indici pentru titluri emise de fondurile mutuale.
Cei mai răspândiţi indici sunt indicii pentru acţiuni cum ar fi: Dow Jones Industrial Average în SUA, FT-SE
 în Marea Britanie, Nikkei în Japonia, CAC-40 în Franţa. 
15
 

2. În funcţie de tipul pieţei de capital pe care sunt calculaţi indicii, există:

•  indici specifici pieţei bursiere (BET); 
•  indici ai pieţei extrabursiere (RASDAQ-C).
3. În funcţie de gradul de cuprindere, indicii bursieri se clasifică în:
•  indici generali ai pieţei, care cuprind acţiuni aparţinând mai multor domenii de activitate (CAC-40, DAX, BET);
•  indici sectoriali, care reflectă evoluţia unui singur sector al economiei (BET-FI, BET-NG).
4. În funcţie de intervalul la care sunt calculaţi, indicii se împart în:
•  indici calculaţi în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde şi un minut ( majoritatea indicilor
existenţi la ora aceasta în lume);
•  indici calculaţi doar la sfârşitul zilei de tranzacţionare.
5. În raport de instituţia care calculează indicele se întâlnesc:
• indici oficiali, calculaţi de către organismele abilitate prin reglementările pieţei de capital respective (BET);
• indici neoficiali, calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu publicaţii financiare, cum ar fi ,,The Wall
Street Journal’’ pentru indicele Dow Jones; diverse publicaţii economico-financiare.
6. În funcţie de posibilitatea de a construi produse bursiere derivate plecând de la indici bursieri există:
• indici negociabili, care sunt utilizaţi pe pieţele derivate ca active suport (BET);
• indici nenegociabili care prin modul de construcţie nu pot fi utilizaţi în acest scop.
7. După modul de ponderare a preţului, sub raportul formulei de calcul:
• medie aritmetică simplă (DJIA);
• medie aritmetică ponderată (Nikkei);
• medie geometrică. 
8. După arealul cuprins în evaluare, există: 
•  indici naţionali- sunt acei indici care caracterizează o piaţă bursieră reprezentativă pentru o ţară (BET, DAX,
BUX);
•  indici regionali, cuprind titluri dintr-o anumită zonă geografică ( CESI- Central European Stock Index).
9. În funcţie de algoritmul de calcul, indicii se împart în:
• indici din prima generaţie, în structura cărora se cuprind acţiuni ale căror emitenţi aparţin aceluiaşi domeniu de
activitate ( Dow Jones Industrials, Financial Times, Nikkei ) -au o capacitate de informare limitată;
•  indici din generaţia a doua denumiţi şi indici compoziţi (NYSE pe piaţa New-York-ului, FT-SE-100 pe piaţa
Londrei sau TOPIX pe piaţa japoneză), au un grad de relevanţă mai ridicat, datorită cuprinderii unui număr mai
mare de firme, aparţinând unor domenii diferite de activitate, inclusiv instituţii bancare, de asigurări, firme din
ramura transportului, telecomunicaţiilor . 

16
 

Alcătuirea indicilor din generaţia a doua s-a realizat pe baza unor cerinţe cum sunt:
•  selecţia eşantionului de firme, 
•  dispersia valorilor mobiliare,
•  gradul de capitalizare bursieră, 
•  gradul de lichiditate,
•  ponderea valorilor mobiliare,
•  alegerea datei de ref erinţă pentru care indicele se echivalează cu 100, 1000 sau 10000 puncte.

C9. Indicii bursieri nationali

9.1. Indici bursieri pe piaţa americană  

Indicele Dow-Jones (Dow-Jones 30 Share Industrials Average), este cel mai cunoscut şi cotat indice
american, fiind standardul general folosit de presă şi alte mijloace de informare pentru a măsura progresul pieţei
 bursiere americane. Indicele se aseamănă, în linii generale, cu FT –  30, prin aceea că el conţine cele mai importante
30 de acţiuni din ramura industriei. 
Indicele Standard and Poor’s 500 este un indice format pe baza a 500 acţiuni selectate de Corporaţia
Standard and Poor, fiind cotat în fiecare minut al zilei de tranzacţionare. Acţiunile din structura indicelui sunt
selectate cu scopul de a reprezenta gruparea pe ramuri industriale la Bursa din New York. Valoarea de piaţă totală
acţiunilor ce compun indicele, reprezintă 80 % din valoarea acţiunilor tranzacţionate la NYSE. Pe acest indice sunt
cotate atât contracte “futures”, cât şi options. Contractele “futures” sunt tranzacţionate la Bursa din Chicago
(Chicago Mercantile Exchange), iar contractele de opţiuni la NYSE. 
Indicele Frank Russell, este calculat pe baza cursului celor mai importante 3.000 acţiuni cotate în Statele
Unite (din punct de vedere al capitalizării bursiere) şi reprezintă aproximativ 98 % din piaţa valorilor mobiliare din
SUA. Acest indice este împărţit în indicii Russell 1.000 şi Russell 2.000.Regulile pentru introducerea unei acţiuni în 
calculul indicelui, acoperă o arie largă de criterii (unul fiind acela al sediului emitentului). Aceşti indici sunt cotaţi la 
fiecare 15 secunde.
Indicele NYSE Compozite urmăreşte mişcările preţurilor tuturor acţiunilor listate la New York Stock 
Exchange. Este un indice cu capitalizare bursieră creat în 1966. Pe lângă indicele general compozit, mai sunt
calculaţi şi patru indici sectoriali în domeniile: industrial, transporturi, utilităţi şi finanţe. 

9.2.Indici bursieri pe pia ţa britanică 

Indicele FT – 30, cunoscut şi sub denumirea FT Ordinary Share Index, este cel mai vechi indice din Marea
Britanie. El se bazează pe cursul a 30 acţiuni tranzacţionate intens (“blue chip”), fiind recalculat ori de câte ori se
 produc modificări în cursul uneia sau alteia din acţiunile ce compun indicele.

17
 

Indicele FT Stock Exchange 100 (FT – SE 100), supranumit şi “foot-sie” a fost introdus pentru a satisface
nevoia unui indice al acţiunilor, calculat în timp real (în fiecare moment al zilei). Indicele reprezintă suportul în
contractele “futures” încheiate pe piaţa Regatului Unit. Acest indice are ca dată de referinţă 31 decembrie 1983, dată
la care valoarea indicelui a fost de 1.000 puncte. El este calculat printr-un sistem computerizat în fiecare moment al
zilei bursiere. Intenţia construirii acestui indice a fost iniţial de a reflecta cursul acţiunilor celor mai semnificative
companii, din punct de vedere al capitalizării bursiere şi de a asigura, astfel, o bună aproximare pentru întreaga piaţă
 bursieră britanică. O recapitalizare a acţiunilor ce intră în calculul acestui indice este făcută, de obicei, trimestrial sau 
ori de câte ori au loc evenimente care să le justifice (fuziuni, suspendări sau emisiuni majore de acţiuni). 

9.3. Indici bursieri pe piaţa japoneză

Indicele Nikkei (Nikkei Stock Average), numit uneori şi Nikkei Dow, este compus din 225 acţiuni din
 prima secţiune a Bursei din Tokyo, fiind calculat ca o medie aritmetică ponderată. Indicele se modifică în mod egal
 pentru aceeaşi variaţie a cursului acţiunilor, indiferent de capitalizarea bursieră. 
Indicele TOPIX este indicele primei secţiuni a bursei din Tokyo. Indicele TOPIX cuprinde în structura sa
toate acţiunile companiilor  ce cotează în prima secţiune a bursei, fiind asemănător indicelui FT – Actuaries All din
Marea Britanie. Sunt incluse în indice aproximativ 1.200 acţiuni. Este indicele cu cea mai largă bază de calcul, fiind
structurat astfel încât să dea cea mai bună imagine a pieţei japoneze. Indicele TOPIX este calculat la fiecare 60
secunde.
Indicele TSE 2 (Tokyo Stock Exchange Second Section Index) cuprinde acţiunile cotate la Bursa din
Tokyo, neincluse în TOPIX. Nu se includ în indice, companiile cotate pe pieţele locale şi pe piaţa OTC. Este
construit din aproximativ 750 acţiuni, fiind un indice ponderat cu capitalizarea bursei. 

9.4. Indici bursieri pe piaţa franceză

Indicele CAC-40 este cel mai important indice calculat pe piaţa de capital a Franţei. Principiul de construcţie
a indicelui este ponderarea cu capitalizarea bursieră. CAC-40 este calculat la fiecare 30 de secunde, începând cu data
de 30 decembrie 1987. Valoarea de bază a indicelui a fost stabilită la 1000 de puncte. Cele 40 de acţiuni componente
trebuie să fie tranzacţionate pe piaţa cu reglementare lunară. Criteriile de selecţie au fost: capitalizarea bursieră,
lichiditatea şi volatilitatea.
Indicele SBF-120 este compus din cele mai tranzacţionate 120 de valori mobiliare şi anume: cele 40 care
compun indicele CAC-40 şi alte 80 de valori mobiliare cotate continuu la PREMIER şi SECOND MARCHÉ.
Indicele SBF-250 include în structură cele 120 de valori mobiliare ale indicelui SBF-120 şi alte 130 de valori
mobiliare cotate atât continuu, cât şi la date fixe. La baza acestui indice stă o nomenclatură economică sectorială,
regrupând 12 sectoare economice. Valorile mobiliare ce compun indicele sunt cotate pe cele trei segmente de bursă:
PREMIER, SECOND şi NOUVEAU MARCHÉ.
18
 

9.5. Indici bursieri pe piaţa germană 

Indicele FAZ ia în considerare 100 de titluri din 15 sectoare de bază ale economiei germane, fiind calculat de
ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Indicele DAX este considerat cel mai reprezentativ indice calculat la Bursa din Frankfurt. DAX cuprinde un
număr de 30 de acţiuni ale celor mai importante companii germane, incluzând BMW, Allianz, Deutsche Telekom,
Metro, BASF, Mannesmann. DAX este calculat la fiecare 15 secunde pe baza cursurilor acţiunilor componente şi
este publicat în ziarul Bursei din Frankfurt şi în alte publicaţii de specialitate. Criteriile de selecţie a celor 30 de
acţiuni sunt lichiditatea, dată de volumul tranzacţiilor cu titlurile respective într -o anumită perioadă şi capitalizarea
 bursieră a acţiunilor în cauză. Data de referinţă a indicelui este 30 decembrie 1987, când indicele a avut valoarea de
1000 de puncte. DAX este revizuit periodic sub aspectul componenţei.

C10. Indicii bursieri internationali

Indicii MSCI (Morgan Stanley Capital International), reprezintă un grup de indici concepuţi pentru a
măsura performanţele pieţelor din SUA, Europa, Canada, Mexic, Australia şi Orientul Îndepărtat (Asia de Sud-Est)
şi pe cea a grupurilor industriale internaţionale. Indicele Mondial (World Index), se bazează pe cotaţiile a 1.477
acţiuni, reprezentând aproximativ 60 % din valoarea agregată a pieţelor din 20 de ţări. 
Indicii internaţionali sunt denumiţi: 
  indicele nord-american; 
  indicele Europei, Australiei, Noii Zeelande şi Orientului Îndepărtat (EAFE); 
  indicele Europa 13; 
  indicele ţărilor nordice; 
  indicele Pacificului şi Orientului îndepărtat. 

Indicele Mondial FT – Actuarial (FT – Actuaries World Index) reprezintă, de fapt, un grup de indici care
au aceeaşi dată de referinţă şi evidenţiază separat fiecare din cele 23 ţări, 9 regiuni grupate geografic, 36 grupuri
clasificate în funcţie de ramurile industriale şi şapte sectoare economice luate în considerare. Indicele Mondial este
un agregat al indicilor naţionali şi regionali, fiind reprezentat de 2.400 valori mobiliare individuale în care se poate
investi oriunde în lume (globaly investable). Indicele se calculează zilnic şi separat în monedă locală, în dolari
americani şi în lire sterline, pentru a permite o evaluare a impactului componenţei valutare pentru investitorii din ţări
diferite.

19
 

Indicele Global Salomon-Russell (Salomon Brothers - Frank Russell Global Equity Index) cuprinde în
structura sa aproximativ 45.000 acţiuni ale unor companii din 23 ţări fiind asemănător cu FT Actuaries World Index.
Sunt excluse din componenţa indicelui, companiile care nu sunt disponibile pentru investitorii străini sau care sunt
foarte puţin lichide. 
Indicele mondial Standard & Poor’s. Denumirea exactă a indicelui este S&P Global 1200 şi acoperă şapte
regiuni principale ale lumii şi 29 de ţări. Acest indice este calculat ca o reuniune a unor indici calculaţi de firma
Standard & Poor’s în întreaga lume:
-  S&P 500 în SUA (500 de acţiuni); 
-  S&P TOPIX 150 în Japonia (150 de acţiuni); 
-  S&P TSE în Canada (60 de acţiuni);
-  Euro şi Euro Plus în Europa continentală (200 de acţiuni); 
-  Asia/Pacific S&P Index (100 de titluri);
-  S&P Latin America (40 de titluri);
-  S&P UK (150 de acţiuni); 
-  S&P/ASX 50, cel mai cuprinzător indice din Australia.
Indicii STOXX. 
Integrarea economică europeană şi introducerea monedei unice au constituit premisa cooperării financiare în
vederea realizării şi utilizării unui ansamblu de indici paneuropeni. Bursa din Paris, bursa germană, bursa elveţiană,
împreună cu Dow Jones & Company au creat un joint venture care a promovat noii indici STOXX. Acest grup de
indici cuprinde:
  indicele Dow Jones STOXX, care acoperă Europa ca un întreg, având în structură peste 650 de societăţi.
Valorile mobiliare sunt alese din 16 ţări structurate pe 19 sectoare. În afara zonei euro, Dow Jones Stoxx include
şi valori mobiliare din Suedia, Norvegia, Elveţia.
  indicele Dow Jones Euro STOXX, cuprinzând 320 de societăţi emitente cu cea mai mare rentabilitate şi
lichiditate din ţările care s-au asociat la Uniunea Monetară Europeană. Acest indice a fost introdus după
generalizarea monedei euro.
  doi indici ,,blue chips’’, subsidiari indicilor generali, compuşi fiecare din acţiunile a 50 de societăţi selectate pe
baza unor criterii cumulative: capitalizare bursieră, lichiditate, sector de activitate reprezentativ.
Familia de indici STOXX clasifică acţiunile pe 19 sectoare ale industriei, clasificare ce se bazează pe cea a
indicilor sectoriali Dow Jones Global, dar este adaptată pieţei europene, în condiţiile f olosirii monedei euro. Indicii
sunt astfel construiţi încât să ofere informaţii investitorilor cu privire la orientarea capitalurilor pe sectoare ale
industriei şi să permită compararea performanţelor la nivelul Europei ca un intreg. 

20
 

Indicii Euronext, Euronext 100 şi Next 150, lansaţi la 2 octombrie 2000, evidenţiază evoluţia blue-chips-
urilor de pe piaţa Euronext. Indicele Euronext 100 este compus din valori cu cea mai mare capitalizare şi lichiditate
de pe piaţa Euronext. Eşantionul indicelui este revăzut trimestrial pentru a se asigura îndeplinirea obiectivului pentru
care a fost construit şi anume reprezentativitatea pieţei Euronext. Fiecare valoare ce compune structura indicelui are
o clasificare sectorială. Sistemul de clasificare este stabilit de Euronext. Începând cu 1 ianuarie 2002, cota Euronext
este clasificată după un nomenclator unic care permite investitorilor să poată alege mai mult de 1500 de societăţi
cotate repartizate în 10 grupe economice, care se divizează în 39 de sectoare de activitate şi 101 subsectoare şi să
negocieze apelând la un sistem unic.
Indicele NEXT 150 este calculat pe baza capitalizării bursiere a următoarelor 150 de valori cotate pe piaţa
Euronext, care înregistrează valorile mari şi medii, din punct de vedere al capitalizării bursiere. Data de start a
indicelui a fost 31 decembrie 1999, valoarea fiind 1000 de puncte.
Indicii FTSEurofirst, calculaţi în timp real sunt FTSEurofirst 80 şi FTSEurofirst 100. FTSEurofirst 80 este
conceput pentru a reflecta performanţa societăţilor din ţările membre ale Uniunii Europene, din punct de vedere al
capitalizării bursiere. FTSEurofirst 100 conţine în componenţă atât societăţi din ţări membre ale Uniunii Europene,
dar şi importante societăţi britanice.

C11. Indicii bursieri romanesti

1.  Indicele BET. 

 Numele oficial al indicelui este în limba română indicele Bursei de Valori Bucureşti, iar în limba engleză
 Bucharest Exchange Trading (abreviat BET).
Data de referinţă a indicelui este 19 septembrie 1997, data de start, 22 septembrie 1997, iar valoarea de start,
1000 de puncte de indice. BET se calculează şi se publică atât în lei (BET ROL), cât şi în dolari şi în euro.
Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursieră şi este creat pentru a reflecta tendinţa de
ansamblu a celor mai lichide zece acţiuni tranzacţionate la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti. Una dintre
cele mai importante funcţii ale indicelui BET este aceea că se constituie drept suport pentru tranzacţii derivate.
Selecţia celor zece acţiuni care formează portofoliul indicelui se realizează în conformitate cu
următoarele criterii:
  acţiunile să fie cotate la categoria I a BVB;
  societăţile emitente să aibă cea mai mare capitalizare bursieră. Suma capitalizării societăţilor ale căror acţiuni
compun portofoliul indicelui trebuie să reprezinte cel puţin 60% din capitalizarea bursieră totală;
  acţiunile societăţilor incluse în indice să fie astfel alese încât să asigure diversificarea portofoliului indicelui;
  acţiunile să fie cele mai lichide, urmărindu-se ca suma valorii totale a tranzacţiilor din portofoliul indicelui să fie
cel puţin 70% din valoarea totală tranzacţionată la BVB.

21
 

Ajustarea intervine în cazul unor evenimente, cum sunt:

  divizări sau consolidări ale valorii nominale a acţiunilor incluse în portofoliul indicelui;
  modificarea componenţei indicelui (înlocuirea unui simbol în coşul indicelui);
  modificări survenite în capitalizarea unei societăţi ale cărei acţiuni sunt incluse în portofoliul indicelui, care ar 
duce la depăşirea limitei admise în capitalizarea totală a simbolurilor incluse în indice; 
  modificări ale capitalui social pentru o societate ale cărei acţiuni sunt incluse în indice.
2.  Indicele BET-C 
Indicele compozit BET-C este al doilea indice al Bursei de Valori Bucureşti. Construirea acestui indice s-a
impus din necesitatea unei reprezentări complete a evoluţiei preţurilor acţiunilor tranzacţionate la BVB. Data de
referinţă a indicelui a fost 16 aprilie 1998, iar valoarea de referinţă, tot 1000 de puncte ca şi în cazul indicelui BET.
Indicele BET-C a fost calculat pe baza aceleiaşi formule ca şi indicele BET, dar cu o bază de reprezentare
mult mai largă, care acoperă ansamblul acţiunilor tranzacţionate. Calculul indicelui se bazează pe media ponderată
cu capitalizarea bursieră a preţurilor acţiunilor aflate în portofoliul indicelui.
3. Indicele BET-FI este primul indice sectorial al BVB pentru fonduri de investiţii, revizuit pe baze zilnice
şi actualizat oricând este necesar. Indicele a fost lansat la 1 noiembrie 2000, cu o valoare iniţială de 1000 de puncte
de indice. Scopul urmărit este acela de a reflecta tendinţa de ansamblu a preţurilor fondurilor de investiţii (actualele
SIF-uri) cotate la bursă. Singura regulă privind includerea unui fond de investiţii în portofoliul indicelui BET-FI este
ca fondul respectiv să fie cotat la bursă. Metoda de calcul este identică cu cea aplicată în cazul indicilor BET şi BET-
C. Factorul de ponderare pentru un simbol inclus în indicele BET-FI este numărul de acţiuni aferent simbolului
respectiv. Motivaţia introducerii indicelui BET-FI rezidă în faptul că acţiunile emise de SIF-uri nu erau incluse în
coşul nici unuia dintre cei doi indici, BET şi BET-C.
4. Indicele BET-XT a fost lansat la data de 1 iulie 2008 cu o valoare de start de 1000 puncte, calculată
retroactiv la 2 ianuarie 2007. Metodologia indicelui BET-XT permite acestuia să constituie drept activ suport pentru
instrumente financiare derivate. BET-XT este un indice de preţuri ponderat cu capitalizarea free-floatului a celor mai
lichide societăţi listate la BVB. Numărul societăţilor incluse în coşul indicelui este de 25.
Ca regulă generală, criteriile de selecţie a societăţilor pentru a fi incluse în coşul indicelui sunt: lichiditatea,
situaţia financiară şi transparenţa societăţii.
Comitetul indicilor BVB poate decide ca o societate să fie inclusă în indicele BET-XT chiar dacă nu sunt
întrunite o parte din cerinţe. Comitetul se întruneşte trimestrial pentru revizuirea compoziţiei indicelui BET-XT şi
 pentru efectuarea actualizărilor şi ajustărilor periodice.
5. Indicele BET- NG (Bucharest Exchange Trading Energy and Related Utilities Index) a fost lansat la
data de 1 iulie 2008 cu o valoare de start de 1000 de puncte, calculată retroactiv la 2 ianuarie 2007. Metodologia
indicelui permite acestuia să se constituie drept activ suport pentru instrumente financiare derivate.

22
 

Indicele BET- NG este un indice sectorial şi reflectă evoluţia de ansamblu a tuturor societăţilor listate la
BVB, segmentul de piaţă reglementată, care au domeniul principal de activitate energia şi utilităţile aferente.
 Numărul companiilor din componenţa sa este variabil.
Indicele BET- NG este un indice de preţuri ponderat cu capitalizarea freee-floatului a tuturor societăţilor din
componenţa sa.
6.Indicele ROTX (Romanian Traded Index) reflectă în mod real modificările de preţ pentru cele mai
reprezentative societăţi tranzacţionate la BVB. Numai acţiunile emise de societăţile listate şi tranzacţionate în mod
continuu la BVB sunt eligibile pentru a fi incluse în componenţa indicelui ROTX.
Indicele ROTX este creat în conformitate cu aceleaşi principii care stau la baza familiei de indici CECE.
Indicele ROTX este un indice de preţuri ponderat cu capitalizarea de piaţă a societăţilor incluse în coşul indicelui.
Valorile din perioada de bază exprimate în moneda naţională (RON), dolari SUA (USD) şi moneda unică europeană
(EUR) au fost stabilite la 1000 de puncte indice la data de 1 ianuarie 2002.
 Numai societăţile cele mai reprezentative sunt eligibile să fie incluse în indicele ROTX. Criteriile de selecţie
a societăţilor pentru includerea în coşul indicelui sunt următoarele: capitalizarea de piaţă, lichiditatea,
disponibilitatea preţurilor de piaţă, reprezentativitatea sectorială şi interesul participanţilor la piaţă.
În componenţa coşului indicelui ROTX sunt eligibile a fi incluse numai acţiunile comune emise de societăţi
comerciale pe acţiuni înregistrate în România, care sunt listate şi tranzacţionate în România.
Ponderea acţiunilor individuale în coşul indicelui ROTX este determinată de capitalizarea de piaţă a fiecărei
societăţi în parte, ajustată cu factorii de ponderare. Capitalizarea de piaţă societate = număr acţiuni emise x preţul 
curent din piaţă x factor de free float x factorul de reprezentare. Numărul acţiunilor utilizat pentru determinarea
 ponderii fiecărei componente a indicelui ROTX este egal cu numărul total al acţiunilor listate la BVB.
 Factorul de free float. Free float-ul exprimat procentual al unei societăţi din componenţa indicelui ROTX
este definit ca fiind raportul dintre numărul de acţiuni emise şi în circulaţie disponibile pentru tranzacţionare de către
 public şi total acţiuni emise. Free float-ul exprimat în valoare absolută al unei societăţi din componenţa indicelui
ROTX este estimat ca fiind numărul total de acţiuni emise de o societate din care se elimină acţiunile la dispoziţia
societăţii, acţiunile deţinute de către Stat şi alte agenţii guvernamentale, investitori strategici, acţionari majoritari
 precum şi deţinerile de cel puţin 5% ale altor categorii de investirori, cu excepţia societăţilor de asigurări, fondurilor 
de pensii, fondurilor mutuale şi de investiţii.
Următorii 4 factori de ponderare sunt aplicaţi fiecărei componente din cadrul coşului indicelui ROTX, în
funcţie de mărimea free float-ului determinat conform definiţiei de mai sus, astfel: 0,25; 0,50; 0,75 şi 1,00.
 Factorul de reprezentare.Scopul aplicării factorilor de reprezentare este acela de a asigura faptul că
 ponderea capitalizării de piaţă individuale a fiecărei societăţi nu depăşeşte 25% din capitalizarea coşului indicelui
ROTX. Factorii de reprezentare pot lua valori între 0,01 şi 1,00.

23
 

Formula indicilor în lanţ Laspeyres este utilizată în calculul indicelui ROTX. Acesta este denominat în
RON, USD şi euro. Indicele este calculat şi diseminat în timp real în cursul fiecărei zile de tranzacţionare la BVB.
Valoarea de deschidere a indicelui este calculată zilnic începând cu ora 9.00 CET (10.00 ora oficială a României) în
 baza preţurilor de închidere din şedinţa de tranzacţionare anterioară conform datelor transmise de Reuters, precum şi
a cursului de schimb valutar al monedei naţionale în dolari SUA şi euro, conform datelor transmise de Reuters către
WBAG (Wiener Borse) la 9.00 CET din ziua curentă.
Valorile indicelui ROTX în moneda naţională sunt calculate în timpul tranzacţionării în piaţa continuă
pentru fiecare şedinţă de tranzacţionare la BVB. Valoarea de închidere a indicelui este calculată zilnic la ora 17.00
CET (18.00 ora oficială a României ) în baza ultimelor preţuri disponibile şi a cursului de schimb valutar al monedei
naţionale şi în USD şi euro conform datelor transmise de Reuters către WBAG la ora 17.00 CET.

C12. Emisiunea si evaluarea actiunilor

12.1. Valoarea unei acţiuni

Acţiunea este valoarea mobiliară care reprezintă o cotă- parte din capitalul social al unei societăţi
comerciale şi care încorporează drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale. 
Acţiunea conferă posesorului:
●  drept de coproprietate asupra activelor emitentului,
● drept de lichidităţi  în caz de cesiune a activelor,
●  drept la distribuirea profitului,
●  drept de vot, ceea ce reprezintă un control asupra gestiunii emitentului. 

Acţiunea comportă şi un risc major, acela de pierdere a capitalului investit.

a)  Valoarea nominală (,,face value’’), egală cu suma capitalului social (CS) divizată la numărul de
acţiuni emise (N); 
Valoarea nominală este o valoare convenţională, pe baza
căreia este împărţit capitalul între acţionari. Acţiunile nu pot fi emise pentru
o sumă mai mică decât valoarea nominală. Valoarea nominală a unei acţiuni
nu poate fi mai mică de 0,1 de lei . În funcţie de această valoare, este
 prevăzută prin statut o remunerare de bază a acţionarilor. 

24
 

b)  Valoarea patrimonială, exprimată prin valoarea contabilă şi valoarea intrinsecă. 

Valoarea contabilă reflectă partea din activul net ce revine pe o acţiune Activul net este reprezentat de
 partea din activele societăţii neafectate de datoriile contractate de aceasta. 
Valoarea intrinsecă exprimă activul net corectat cu plusurile sau minusurile de active latente ce revin pe o
acţiune. Activele latente sunt provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli care nu au apărut în exerciţiul încheiat şi care
nu s-au soldat prin conturile de venituri.

c)  Valoarea de rentabilitate, interpretată ca valoare financiară şi valoare de randament. 

Valoarea financiară exprimă capitalul financiar care s-ar fructifica printr-un dividend comparabil cu rata
medie a dobânzii pe piaţă. 
Valoarea de randament este considerată o formă de exprimare a valorii financiare, fiind calculată ca raport
 între profitul net repartizat ce revine pe o acţiune şi rata medie a dobânzii de piaţă. 

Vânzarea acţiunilor în momentul emisiunii sau în orice moment pe piaţa de capital se realizează la preţul de
emisiune sau la preţul pieţei.

25
 

Astfel se deosebesc:
Valoarea negociată sau preţul de emisiune, care este determinat prin adăugarea la valoarea nominală a
primei de emisiune:
Valoarea de piaţă, respectiv preţul la care se efectuează tranzacţiile cu acţiuni.

12.2. EVALUAREA FUNDAMENTALĂ A ACŢIUNILOR

Evaluarea fundamentală se realizează pe baza unor indicatori financiari, dintre care cei mai utilizaţi sunt
 prezentaţi în cele ce urmează: 
a)  PROFITUL PE ACTIUNE 
b)  RATA DE DISTRIBUIRE A DIVIDENDULUI 
c)  DIVIDENDUL PE ACTIUNE 
d)  RANDAMENTUL UNEI ACTIUNI 
e)  COEFICIENTUL PER 
Profitul pe acţiune, care exprimă capacitatea emitentului de a obţine profit
Rata de distribuire a dividendului, care reflectă partea din profitul exerciţiului financiar distribuită acţionarilor. 

Dividendul pe acţiune, calculat atât ca dividend brut repartizat, cât şi ca dividend net. Dividendul pe acţiune
reprezintă, pentru posesorul acţiunii, venitul produs de investiţia sa, deci este un flux financiar.
Randamentul unei acţiuni, care este produs atât de dividende, cât şi de creşterea valorii de piaţă a acţiunii. 

26
 

Coeficientul ,,PER’’ (,,price-earning ratio’’), reprezintă indicatorul cel mai utilizat pentru a caracteriza
eficienţa plasamentului în acţiuni. 
PER arată cât trebuie să plătească un investitor pe o acţiune pentru a obţine o unitate monetară din profiturile
firmei emitente. Când PER este relativ mare, acţiunea este scumpă, ea poate fi supraevaluată şi deci deţinerea sa nu
s-ar mai justifica; invers, când PER este relativ mic, acţiunea este ieftină şi se recomandă cumpărarea acesteia. 

C13. Pietele de marfuri

Termenii şi condiţiile pe o piaţă OTC, pentru tranzacţiile cu mărfuri la vedere şi la termen sunt negociate
individual, dar acoperă în general următoarele puncte:
  calitate, cantitate,
  locul şi termenii livrării,
   preţul şi detaliile privind decontarea.

Exemple de burse de mărfuri: 

  Bursa de Metale din Londra (LME)
  Bursa Internaţională de Contracte Futures şi Options din Londra (LIFFE) 

27
 

  Bursa de Zahăr, Cafea şi Cacao din New York (NYCSCE) 

  Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT)
  Bursa de Mărfuri din New York (COMEX) 
  Bursa de Mărfuri din Tokio. 
Bursele satisfac nevoile următoarelor categorii: 
  traderii propriu-zişi, care trebuie să livreze efectiv un produs, 
  fermierii, producătorii, consumatorii şi comercianţii, care trebuie să facă o anumită livrare la un
anumit moment în viitor şi care au nevoie să se protejeze împotriva fluctuaţiilor de preţ, 
  speculatorii, care urmăresc să obţină un avantaj pe seama volatilităţii mari şi a efectului de levier la
tranzacţiile în marjă.

Piaţa la termen a fost creată pentru cei care au nevoie de şi folosesc mărfuri. Preţurile mărfurilor sunt
imprevizibile şi depind de: condiţiile meteorologice, infestarea recoltelor, evenimentele politice, greve ale
muncitorilor.
Majoritatea activităţilor  comerciale ce produc sau utilizează mărfuri interacţionează pe piaţă şi folosesc
 pieţele de tip futures ca un mijloc de protecţie împotriva volatilităţii preţurilor.
Un contract futures este o înţelegere contractuală fermă între un vânzător şi un cumpărător pentru un bun
anume, la o anumită dată fixată în viitor. Preţul stabilit în contract va varia în funcţie de locul tranzacţiei, dar este
fixat în momentul în care se finalizează tranzacţia. Contractul conţine de asemenea specificaţii standard, astfel încât
ambele părţi să cunoască condiţiile tranzacţiei.
Contractul de tip futures este o tranzacţie încheiată în prezent pentru a avea loc în viitor. Când se foloseţte ca
acoperire împotriva unei poziţii concrete, reprezintă de fapt o poliţă de asigurare ce determină preţurile să rămână
constante. Aproximativ 98% din contractele futures sunt anulate înainte de termen.

Există doi termeni care se folosesc în asociaţie cu vânzarea şi cumpărarea de contracte futures:

  go long –  se referă la cazul când cumpărătorul unui anumit contract mizează pe faptul că preţul va
creşte înainte de scadenţa contractului. Astfel el înregistrează profit în momentul în care vinde la un preţ mai ridicat
decât cel de achiziţie. 
  go short –  vânzătorul unui anumit contract se aşteaptă să aibă profit în momentul în care recumpără
contractul înainte de termen, la un preţ mai scăzut decât cel de vânzare.
Există trei categorii de produse:
  metalele includ metalele de bază, preţioase şi strategice, 
  mărfurle de scurtă folosinţă  –  cafeaua, cacaua, zahărul, cauciucul, piperul, ceaiul şi citricele,
  grânele şi plantele uleioase- cerealele, carnea, animalele, soia şi floarea soarelui.

Metalele de bază nu conţin fier, dar au în compoziţia lor grupele importante de metale neferoase – cupru,
aluminiu, zinc, plumb, cositor, nichel. Locul cel mai important de tranzacţionare este London Metal Exchange.
Metalele strategice sunt produse secundare obţinute din minereuri de metale de bază şi includ antimoniul,
 bismutul, galiul, vanadiul, siliconul şi seleniul. Multe dintre aceste produse sunt folosite în industria de
semiconductori. 
Metalele preţioase sunt aurul şi argintul, împreună cu platina şi paladiul care sunt utilizate pentru
catalizatorii din industria automobilelor, împotriva poluării.

28
 

AURUL
Preţul aurului aste afectat de factori politici şi economici şi mai puţin de nivelul de consum. Majoritatea
comerţului cu aur şi argint pe plan internaţional este realizat de membrii Asociaţiei Lingourilor de Aur şi Argint din
Londra (London Bullion Market Association –  LBMA). Londra fixează preţul la vedere al aurului de două ori pe zi
şi pe cel al argintului, doar o dată. Cum se realizează aceste niveluri ale preţului?
Cotaţia spot a preţului aurului are loc la orele 12.00 şi 15.00 GMT, preţul spot fiind folosit pentru stabilirea
contractelor fizice OTC şi al contractelor la termen. Preţul spot al aurului este utilizat de bănci pentru stabilirea
ratelor dobânzii la împrumuturile acordate.
Formatorii de piaţă se întâlnesc într -o cameră la banca comercială şi la casa de lingouri NM Rothchilds.
Reprezentantul Casei (preşedintele) începe procesul de fixare prin sugerarea unui preţ pentru aur în dolari americani/
uncie pe baza celei mai recente cotaţii de pe piaţă. Fiecare dintre ceilalţi reprezentanţi al casei de lingouri
contactează camera de comerţ şi apoi îşi arată interesul sau dezintererul faţă de cumpărarea sau vânzarea unei
cantităţi de 400 de uncii troy de lingouri de aur la preţul sugerat. O uncie troy este 31, 1035 grame. Dar cum îşi arată
reprezentanţii interesul?
Fiecare reprezentant are un mic steguleţ american ataşat de o bucată de lemn. Pentru a-şi arăta interesul, un
reprezentant ridică steguleţul şi strigă, de exemplu ,, Rothchilds are un cumpărător pentru 10 lingouri’’. Dacă preţul
 propus este de 291 $/ uncie troy, atunci aceasta reprezintă valoarea a 400 de uncii/ lingou înmulţit cu 10 lingouri
înmulţit cu 291 $/ lingou, adică 1164000 $. Reprezentantul coboară apoi steguleţul şi fiecare dintre ceilalţi
reprezentanţi îşi arată interesul printr -un strigăt şi prin folosirea steguleţului.
O dată ce toţi reprezentanţii şi-au arătat interesul, preşedintele numără lingourile atât pentru vânzare, cât şi
 pentru cumpărare. Dacă numerele sunt egale în ambele părţi ( vânzare şi cumpărare), atunci preşedintele strigă ,,preţ
fix’’. Preşedintele anunţă de asemenea cursul de schimb existent în momentul fixării preţului.
Dacă numărul de lingouri nu este acelaşi atât pentru vânzare, cât şi pentru cumpărare, atunci preşedintele
sugerează un alt nivel al preţului şi procesul de fixare reâncepe. Agenţii îşi pot modifica poziţia dar trebuie să ridice
steguleţul şi să strige ,,flag’’ (steag) înainte de a le fi permisă această schimbare. Deşi majoritatea preţurilor de fixing
se calculaeză la interval de 20 de minute, preşedintele poate stabili el însuşi preţul dacă a trecut un număr de ore, iar 
numărul lingourilor cerute la cumpărare nu depăşeşte plus/minus 15 faţă de numărul celor oferite la vânzare.
Aurul reprezintă un bun de rezervă în afacerile financiare internaţionale şi joacă un rol esenţial în schimbul
valutar internaţional şi în domeniul investiţiilor. Joacă un rol important in momente de criză financiară.
Producţia primară este de 2400 tone. Pieţe de schimb London Bullion Market şi COMEX.
Există pieţe de tranzacţii la vedere în Londra, New York şi Zurich şi pieţe de tranzacţii la termen în New
York şi Zurich. Ţări de origine – Africa de Sud (60%), SUA, Australia, Canada, Rusia.
Principalele influenţe asupra preţului –  tezaurizare, guvern, probleme de producţie, factori economici,
stabilitatea monedei.
Mărfurile de scurtă folosinţă Preţurile acestor mărfuri depind de: 
fluctuaţiile cererii şi ofertei, condiţiile meteo nefavorabile, stocuri, previziunile privind recolta, costurile de
transport,  programele şi subvenţiile guvernamentale. Aceste mărfuri sunt: cafeaua, -cacaua, -zahărul,, -cauciucul,
-ceaiul, -piperul, citricele şi fructele exotice.
Există două mari tipuri de cafea: arabica şi robusta, fiecare dintre ele necesitând condiţii de creştere diferite.
Arabica se dezvoltă cel mai bine la 600-2000 m şi este cel mai mult cultivată în Brazilia şi Columbia. Robusta creşte
în condiţii tropicale, la o altitudice de pînâ la 800 m şi este cultivată în principal în Africa şi Indonezia. Arabica
deţine apox 70% din piaţa mondială, iar robusta, 30%.

29
 

Cea mai mare parte din tranzacţiile fizice au loc la New York, Londra, Hamburg şi Rotterdam. Contractele
futures şi opţiunile având drept suport cafeaua arabică sunt tranzacţionate la Bursa de Cafea, Cacao şi Zahăr din
 New York, în timp ce contractele futures şi opţiunile robusta sunt tranzacţionate la LIFFE.
Organizaţia Internaţională a Cafelei emite zilnic publicaţii şi preţuri medii pe 15 zile pentru arabica şi robista.
Ţări de origine: Brazilia, Columbia, Coasta de Fildeş, Tanzania, Kenya şi Angola.
Consumatori: Europa, SUA. Dimensiunea pieţei: 100 miliarde saci de 60 kg.
Influenţe majore asupra preţului: vremea, cum ar fi îngheţul, previziuni de recoltă, îmbolnăvirea plantei 
, nivelul stocurilor, relaţiile industriale.
Grânele şi plantele uleioase 
Cele mai importante mărfuri agricole care fac parte din această categorie sunt:
•  -grânele: grâu, orz, porumb, orez, ovăz, 
•  -plantele uleioase: soia, rapiţa, palmierul, inul, făina integrală, ingrăşăminte, 
•  -animalele: bovine vii, carne de vită, porcine vii, burţi de porc congelate, produse lactate, creveţi 
•  -textile: lînă, bumbac, mătase. 
Cotaţiile grânelor sunt realizate şi ca preţuri unice sau directe sau drept cotaţii de bază. Baza este diferenţa
dintre preţul cotat pentru o anumită cotaţie şi preţul de pe piaţa centrală sau preţul la termen. 
Alţi factori ce pot influenţa preţurile grânelor sunt: vremea, costurile de transport, subvenţii ale programelor
guvernamentale.
Grâul este clasificat în funcţie de sezonul de creştere şi de conţinutul proteic, ce reprezintă factorul
 predominant în determinarea valorii grâului. Conţinutul proteic se măsoară în funcţie de conţinutul de gluten, cu cât
acesta e mai mare, cu atât este mai bună calitativ şi mai rezistentă făina obţinută prin măcinarea grâului. Astfel
avem: grâu de primăvară, iarnă, roşu, alb, durum, moale, dur. (ultimele două categorii sunt în funcţie de conţinutul
de gluten).
Varietăţile de grâu dur sunt cultivate în zone uscate, în timp ce soiurile de grâu moale se dezvoltă cel mai
 bine în zone umede. Soiurile de făină obţinute din grâul moale şi cel dur sunt folosite pentru produsele de patiserie şi
 panificaţie, în timp de făina obţinută din durum este folosită pentru paste făinoase. În procesul de măcinare,
aproximativ 72% din grâu este recuperat sub formă de făină. Restul este cunoscut ca tărâţe sau produse intermediare.
Majoritatea tranzacţiilor cu aceste mărfuri se desfăşoară pe pieţele la vedere şi este dificilă obţinerea unui
 preţ concret deoarece contractele se încheie direct între vânzător şi cumpărător. Tranzacţiile la vedere (spot) sunt
cele care se desfăşoară imediat. Sunt tranzacţii OTC frecvent folosite pe pieţele de mărfuri, deşi, în unele cazuri
tranzacţiile au loc la o licitaţie. O tranzacţie imediată are loc într -un timp foarte scurt. Ambele părţi cad de acord în
ceea ce priveşte cantitatea, preţul, locul livrării, data, iar achitarea are loc între o zi şi o lună de la data
tranzacţionării. În momentul achitării vânzătorul primeşte plata, iar cumpărătorul devine proprietarul bunurilor.
Aceste mărfuri sunt tranzacţionate la bursele de tip futures, cum ar fi:
•  -Bursa Financiară Internaţională de Futures şi Options fin Londra (LIFFE)
•  -Bursa Comercială din Chicago (CME) 
•  -Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT) 
•  -Bursa de Cereale din Tokio (TGE)
•  -Bursa Futures din Sidney (SFE).

30
 

C14. Pietele de energie. Petrol.Gaze naturale.Electricitate.

Introducere
Produsele energetice sunt esenţiale atât pentru nevoile umane de bază, cât şi pentru furnizarea curentului
electric.De la începutul secolului al XX-lea importanţa petrolului a crescut, ajungând să fie cea mai mare sursă de
energie. De curând, gazele naturale au afectat semnificativ furnizarea şi folosirea energiei electrice.
Pieţele de produse energetice sunt:
  Petrolul
  gazele naturale
  electricitatea
  altele.

Cuvântul din limba engleză petroleum derivă de la cuvintele latine pentru piatră şi ulei –  petra şi oleum. Din
scoarţa Pământului se extrage petrolul neprelucrat, care este un lichid maroniu sau negru. 
Petrolul s-a format prin comprimarea plantelor acvatice moarte şi a animalelor în combinaţie cu noroi şi
nisip în straturi ce s-au depozitat pe o perioadă de milioane de ani. Treptat, noroiul şi nisipul au format roci
sedimentare, iar materia organică a format petrolul în structurile de piatră.
Petrolul brut variază mult în compoziţie, vâscozitate (grosime), greutate specifică (densitate) şi culoare. În 
general, petrolul brut poartă denumirea după terenul unde afost produs, de exemplu Brent şi West Texas
Intermediate (WTI). Există şapte regiuni majore producătoare de petrol:Rusia şi China, Orientul Mijlociu,
 Nordul Americii (SUA şi Canada), Africa, Marea Nordului, Orientul Îndepărtat.
Tipuri de petrol brut (ţiţei) 
Principala întrebuinţare a ţiţeiului este aceea că poate fi distilat parţial sau rafinat pentru obţinerea unor 
 produse cum sunt benzina şi petrolul. Petrolul brut este împărţit în mai multe categorii pe baza densităţii. Densitatea
lichidului este o măsură a greutăţii volumului unui lichid în comparaţie cu acelaşi volum de apă. Apa este notată cu
10 şi petrolul brut uşor arab este notat 34, ceea ce înseamnă că acest tip de petrol este mai uşor decât apa.
Conţinutul de sulf al ţiţeiului este de asemenea important: 
-  Petrolul brut dulce are un conţinut de sulf relativ scăzut, o greutate specifică ridicată şi poate fi rafinat în
 produse mai uşoare, cum este benzina. 
-  Petrolul brut acru are un conţinut de sulf relativ ridicat, o greutate specifică scăzută şi produce o mare parte
din păcura grea şi din smoală prin rafinare. Există două tipuri de petrol neprelucrat care sunt importante
pentru contractele futures.
Brent . Petrolul neprelucrat Brent acţionează ca o cotă de nivel faţă de care se stabileşte preţul altor tipuri de petrol
neprelucrat, cum sunt cele din Marea Nordului, Africa de Vest şi terenurile mediteraneene. Acest tip de petrol este
un amestec de petrol ne prelucrat din sistemele Brent şi Ninian, care este transportat prin intermediul conductelor la
terminalul de petrol Sullom Voe. Petrolul Brent este un tip de petrol uşor dulce, care a depăşit cotele de producţie de
 până acum. Petrolul brut reprezintă materia primă pentru produsele ce pot fi folosite de consumatori, de exemplu
 benzina şi kerosenul. Procesul de conversie se numeşte rafinare.
West Texas Intermediate WTI- descrie o varietate de tipuri de petrol neprelucrat. Punctul de livrare principal al
WTI este Cushing, Oklahoma, unde este livrat prin intermediul conductelor. Legea SUA interzice exportul de WTI.
Contractele la termen cu petrol neprelucrat uşor şi dulce NYMEX cunoscut sub denumirea de WTI reprezintă cel
mai mare contract la termen cu produse energetice. WTI este folosit ca o cotă de nivel pentru alte tipuri de petrol din
America de Nord.
Petrolul este în prezent cea mai mare sursă de energie pe plan mondial. Preţul petrolului este influenţat de:
-  evenimentele din Golf (60% din rezervele mondiale),
-  dezastre
31
 

-  disputele relaţiilor industriale între ţările producătoare/ de rafinare a petrolului 

-  concluziile OPEC-ului rezultate din întâlnirile regulate
-  nivelurile absolute ale preţului 
-  factorii sezonieri datorită cărora rafinăriile produc mai multă benzină la sfârşitul iernii. 
Pieţele tranzacţiilor la vedere 
Deşi petrolul neprelucrat este o marfă internaţională cu pieţe spot bine dezvoltate, o mare cantitate de
 petrolul neprelucrat este distribuită de la producători la rafinori prin intermediul ofertelor de livrare bazate pe preţuri
oficiale sau afişate. Acestea tind să fie scrise de la o lună la un an, cu reînnoirea prevederilor. Companiile
 producătoare de petrol nu pot prezice întotdeauna cerinţele exacte legate de convenţiile de livrare. Pieţele
tranzacţiilor la vedere se întâlnesc atunci când capacitatea de producţie a companiilor de petrol echilibrază cerinţele.
Preţul oficial de vânzare (Official Selling Price)
În multe ţări producătoare de petrol, o companie petrolieră naţională este responsabilă pentru vânzarea
 petrolului neprelucrat. Cumpărătorii încheie contracte pentru a achiziţiona o anumită cantitate de petrol neprelucrat
 pe o perioadă bine stabilită, la un preţ determinat prin intermediul unei formule standard. Această formulă stabileşte 
 preţul oficial de vânzare. Formula poate avea la bază o normare tipică, cum ar fi Dated Brend, sau o medie a
normărilor, căreia i se aplică un diferenţial.
Partea din contract pe care cumpărătorii trebuie să o aibă în vedere este aceea referitoare la data de stabilire a
 preţului încărcăturii. Această dată poate fi data de încărcare, un anumit număr de zile după încărcare sau chiar data
descărcării. Deoarece modificarea preţului între aceste zile poate fi semnificativă, este atât în interesul vânzătorului, 
cât şi al cumpărătorului ca data în care se stabileşte preţul încărcăturii să fie cunoscută şi convenită.
Pieţele la termen 
Majoritatea producţiei lunare de petrol a companiei Brent Blend este alocată acţionarilor. Se folosesc
încărcături sau loturi de 500000 de barili pe zi pe o perioadă de trei zile de încărcare. Contractele standard folosite
 pentru tranzacţiile Brent la termen precizează că vânzătorul trebuie să dea cumpărătorului un preaviz de 15 zile
 pentru o încărcare de 3 zile. Încărcăturile ce sunt făcute în aceste 15 zile sunt numite Dated Brent, iar încărcăturile la
termen, Brent în 15 zile.
Piaţa la termen este o piaţă fizică OTC, în care contractele sunt negociate individual între două părţi ce
stabilesc preţul unei furnizări de petrol la ter men.
Bursa de Mărfuri din New York  (NYMEX) a fost prima bursă unde au început tranzacţionările la termen în anul
1978. Astăzi este cea mai mare bursă a contractelor futures şi options pe contracte futures.
Bursa Internaţională a Petrolului (IPE) este a doua mare bursă ce oferă contracte la termen pentru petrolul
neprelucrat şi benzina brent- ea este echivalentul petrolului folosit pentr încălzire în NYMEX.
Gazele naturale
Gazul natural este un amestec de gaze hidrocarbonate- gaze ce conţin doar elementele carbon şi hidrogen- şi
cantităţi minore de alte gaze, cum ar fi dioxidul de carbon, azotul, etan, propan, butan. Pricipalul component al
gazului natural este metanul (CH4), dar ponderea sa vaziază între 70 şi 90% în funcţie de locul de unde a fost extras.
Gazul natural extras are denumirea de gaz umed deoarece pentru a putea fi transportat trebuie rafinat
pentru a produce gazul natural uscat. În procesul de rafinare, hidrocarburile mai puţin volatile (propanul şi butanul)
sunt îndepărtate. Gazul uscat ce rămâne este metanul aproape pur, iar acesta este transportat cu ajutorul unor 
conducte sau este lichefiat la temperaturi joase şi apoi transportat sub formă de gaz natural lichefiat.
În ultimele decenii, importanţa gazului natural ca sursă de energie a crescut ca urmare a următoarelor
motive:
-  este o sursă de energie mai curată decât petrolul, 
-  disponibilitatea fluctuantă a ofertei de petrol neprelucrat, 
-  liberalizarea industriei generatoare de energie (SUA, Marea Britanie),
-  introducerea Directivei gazelor în UE.

32
 

Electricitatea
Începând cu anii ’80 au avut loc schimbări majore ce au afectat industriile de aprovizionare cu electricitate
din multe ţări. Astfel au fost înfiinţate pieţele de electricitate angrosiste, care s-au dezvoltat în funcţie de următorii
factori:
-  Liberalizarea. În prezent există multe regiuni din Europa şi SUA în care consumatorii industriali şi cei casnici îşi
pot alege distribuitorul de energie.
-  Competiţia preţului. Preţul acestui produs depinde de combustibilul sau de sursa de energie necesară gererării de
electricitate (petrol, gaze naturale, cărbune, surse nucleare, panouri solare, surse geotermate şi eoliene). Preţul
este influenţat de asemenea de caracterul sezonier al cererilor de aprovizionare.
-  Progresul tehnologic legat de generarea şi distribuţia de energie.

Contractele de tip futures şi opţiuni sunt acum tranzacţionate la mai multe burse internaţionale, printre care:
-  Bursa de Mărfuri din New York (NYMEX), 
-  Bursa de Mărfuri din Chicago (CBOT), 
-  Bursa de Futures şi Opţiuni din Noua Zeelandă (NZFOE), 
-  Bursa de Futures din Sydney (SFE),
-  Scandinavian NordPool.

Diferite burse folosesc contracte de mărimi diferite. De exemplu, contractele NYMEX sunt pentru 736
megawaţioră (Mwh) de energie distribuită pe o perioadă de o lună, iar CBOT sunt pentru 1680 Mwh.
Contractele originare futures la NYMEX se bazau pe activitatea pieţei cash US West Coast, de 2 Mwh putere
 pentru o oră de vârf. Pentru furnizorii de energie o zi de lucru are 16 ore de vârf, iar numărul maxim de zile
lucrătoare într -o lună este de 23. De aceea contractele futures la NYMEX stabileau să livreze pănă la: 2*16*23 =
736Mwh.
Electricitatea este cunoscută ca un produs sub formă de flux, deoarece nu poate fi oprită, în sensul
convenţional. Datorită acestui fapt, electricităţii nu i se poate stabili uşor preţul, deoarece variabilele care sunt
implicate sunt numeroase şi pot fi cu totul neprevăzute.
Unele dintre cele mai importante variabile (la care este supus preţul electricităţii) sunt:
-  cererea, care este determinată de timpul de folosire, 
-  localizarea geografică a producerii energiei,
-  sursa de energie –  petrol, cărbune, nucleară, hidroelectrică..., 
-  creşterile şi scăderile neprevăzute ale preţurilor, 
-  cererile sezoniere de energie,
-  dependenţa de facilităţile disponibile de transport al energiei, 
-  condiţiile vremii.

Alte surse
Cărbunele a fost sursa de energie în secolul al XIX-lea.
O schimbare importantă pe pieţele energie este Programul de tranzacţii pentru emisiuni de dioxid de
carbon, propus pentru tranzacţionarea contractelor la termen. Rezultatul nivelului ridicat de dioxid de carbon şi alte
gaze poluante din atmosferă constă în încălzirea climei (efectul de seră). Programul este o modalitate de a preveni
accentuarea acestui efect.
Astfel, producătorii de dioxid de carbon vor avea nevoie de permise privind cantitatea de dioxid de carbon
eliminată. Dacă un producător de dioxid de carbon poate reduce în vreun fel emisiunile de carbon prin
implementarea unor tehnologii de prelucrare mai avansate, atuci partea neutilizată a permisului său poate fi vândută
sau închiriată altor producători ce au depăşit nivelul permis. Programul propune o piaţă de schimb secundară în
tranzacţionarea contractelor la termen valabile pentru o lună, ce va ajuta la controlarea emisiunilor de dioxid de
carbon.

33