PIETE DE CAPITAL TEORIE

CAPITOLUL I : PIAŢA DE CAPITAL. CONCEPT, STRUCTURA, ISTORIC SI FUNCTII

1.1. Definire.
1.2. Structură.
1.3. Funcţii.
1.4. Retrospectiva istorica.

1.1. DEFINIRE
Sursele de finanţare ale companiilor se împart, în esenţă, în două categorii: surse interne
şi surse externe.
Tradiţional, întreprinderile româneşti au apelat la bănci pentru a-şi acoperi nevoile de
finanţare.
Băncile sunt intermediari financiari care se interpun între agenţii economici cu capacitate
de finanţare de la care sunt colectate resursele şi agenţii economici cu nevoie de finanţare care
apelează la credite.
Piaţa de capital are ca misiune punerea faţă în faţă, într-o confruntare directă a celor care
economisesc cu cei care investesc.

Motivele celor care apelează la piaţa de capital pot fi extrem de variate.

Companiile apelează la piaţa de capital atât pentru a-şi forma şi majora capitalul social,
precum şi pentru a obţine capital sub formă de împrumuturi pentru diferite perioade de timp.
Societăţile care desfăşoară activităţi de interes public apelează la piaţa de capital mai ales
în scopul obţinerii de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung.
Pentru a-şi putea desfăşura activităţile generale, administraţiile de stat centrale şi locale
apelează la piaţa de capital în scopul contractării de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung.

Piaţa de capital = ansamblul mecanismelor prin care capitalurile disponibile din

economie sunt dirijate către entităţile publice sau private care au nevoie de ele.
Piaţa de capital = emitenţii --->SSIF--->investitori
Piaţa de capital = întâlnirea ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri pe termen mediu
şi lung.
2 conceptii: concepţia anglosaxonă şi concepţia continental-europeană.
Conform concepţiei anglo-saxone piaţa financiară se clasifica în :
1.piaţa monetară
2.piaţa de capital
3.piaţa asigurărilor.

În concepţia clasică continental-europeană, piaţa de capital cuprinde:

1.piaţa monetară,
2.piaţa ipotecară
3.piaţa financiară.

Pe piaţa monetară au loc tranzacţii cu active monetare pe termen scurt sau foarte scurt,
având loc plasarea activelor monetare temporar disponibile de către deţinătorii de fonduri şi
distribuirea activelor financiare sub formă de credite către solicitanţii acestora.
 Operatori pe piata monetara: băncile comerciale, banca centrală, guvernul, autorităţile
locale, societăţile de asigurare, alte instituţii financiare, întreprinderile, societăţile comerciale,
persoanele fizice
Instrumente principale: cambiile, certificatele de depozit, biletele de trezorerie, cecurile,
bonurile de tezaur, depozitele la vedere şi la termen.
Piaţa ipotecară are în vedere transferurile pe termen mediu şi lung de economii în
schimbul valorilor mobiliare (ipotecile) care atestă dreptul de creanţă asupra acestor economii.
Prin intermediul pieţei ipotecare se mobilizează fondurile necesare construcţiilor de
locuinţe
Operatori: băncile specializate, societăţile comerciale, persoanele fizice.
Instrumente: obligaţiuni ipotecare tranzacţionabile pe pieţele reglementate în scopul
obţinerii de lichidităţi.

Pe piaţa financiară, se vând şi se cumpără active financiare fără a fi schimbată natura lor.
Ea exprimă o legătură directă între deţinătorul de capitaluri şi cel care are nevoie de ele.
În anumite ţări europene nu se face o separaţie clară între piata monetara si piata de
capital.
Piaţa financiară din România, construită după modelul anglo-saxon, a adoptat principiul
separaţiei obligatorii dintre piaţa monetară şi cea de capital.
Piaţa de capital facilitează legătura dintre emitenţi şi investitori a căror decizie urmăreşte
două ţinte: rentabilitatea cât mai mare şi lichiditatea cât mai ridicată.
Piaţa de capital = emisiunea şi tranzacţionarea instrumentelor financiare pe termen
mediu şi lung.

Piaţa de capital are următoarele caracteristici:

1.este o piaţă deschisă tuturor investitorilor.
2.instrumente financiare sunt tranzactionate pe termen mediu şi lung;
3.valorile mobiliare tranzacţionate aici sunt negociabile şi transferabile;
4.riscul investiţiei aparţine întotdeauna investitorilor şi nu emitenţilor.

Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital, fiind totodată

condiţionată de un proces real de economisire.
Cererea de capital --->societăţi comerciale, instituţii financiare, bancare şi de asigurări,
instituţii şi administraţii publice, organisme de pe piaţa internaţională
Cererea de capital:cerere structurală şi cerere conjuncturală.
Cererea structurală --->nevoia finanţării unor activităţi economice, finanţarea obiectivelor
de investiţii, constituirea şi majorarea fondurilor financiare ale organismelor naţionale şi
internaţionale.
Cererea conjuncturală --->restricţiilor intervenite în acordarea creditelor, absenţei
autofinanţării, deficitului bugetar şi a deficitului balanţei de plăţi externe.
1.2. STRUCTURA PIETEI DE CAPITAL
I. Din punct de vedere al momentului finalizării tranzacţiilor, piaţa de capital se structurează
în:
-piaţa la vedere - este cea în care instrumentele fin. sunt tranzacţionate cu livrare şi plată
imediată
-piaţa la termen-este cea în care finalizarea tranzacţiei se realizează la o dată ulterioară.

II. Dpdv al obiectului tranzacţiei, avem:

-piaţa acţiunilor
-piaţa obligaţiunilor
-piaţa contractelor la termen- unde valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrarea şi plata
ulterioară.
-piaţa opţiunilor- unde se tranzacţionează valori mobiliare cu livrare condiţionată.

III.Dpdv al modului de formare a preţului instrumentelor financiare, piaţa de capital se

împarte în:
-piaţă de licitaţie – este o piaţă impersonală, organizată cu reguli de tranzacţionare fixate unde
cel care tranzacţionează este obligatoriu agent pentru servicii de investiţii financiare.

-piaţă de negocieri-este o piaţă informatizată, localizată la sediile intermediarilor, în care

cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul instrumentelor financiare, fie
direct, fie indirect prin intermediari.

IV. Dpdv al producerii şi comercializării valorilor mobiliare: piaţa primară şi piaţa secundară.
Pe piaţa primară noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima dată iar pe
piaţa secundară sunt tranzacţionate instrumente financiare deja aflate în circulaţie.
•Piaţa primară de capital reprezintă emisiunea petru prima dată a valorilor mobiliare pentru
atragerea capitalurilor disponibile, atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa internaţională.

Pe piaţa primară, emitentul original obţine bani cash, iar cumpărătorii intră în posesia
valorilor mobiliare care nu existau anterior.
Emitentul trebuie să stabilească natura juridică a instrumentului financiar emis si preţul
de vânzare asumându-şi riscul rezultat din lipsa de atractivitate a finanţării.
Pentru realizarea obiectivelor propuse, emitentul poate să se bazeze pe expertiza proprie
sau poate apela la serviciile unei organizaţii specializate în plasamentul valorilor mobiliare pe
piaţa primară.
Piaţa secundară de capital este piaţa pe care instrumentele financiare îşi schimbă
deţinătorii, prin vânzare-cumpărare, fără ca emitentul să mai încaseze vreo sumă de bani din
această operaţiune.
Cursul bursier al instrumentelor financiare listate la bursă se stabileşte prin confruntarea
cererii cu oferta de instrumente financiare.
Obiectivele pieţei secundare sunt: protecţia investitorilor, lichiditatea pieţei şi stabilitatea
cursului.
 Între piaţa primară de capital şi piaţa secundară de capital există o strânsă
interdependenţă, deşi ele au funcţii specifice.
Piaţa secundară nu poate exista fără piaţa primară şi, totodată, funcţionarea pieţei primare
este influenţată de capacitatea pieţei secundare de a realiza transferabilitatea instrumentelor
financiare şi transformarea lor în lichidităţi.
Piaţa secundară de capital este reprezentată în principal de bursa de valori, ca piaţă
organizată, reglementată şi publică, dar cuprinde şi piaţa extrabursieră (OTC), informatizată şi
neorganizată, nelocalizată, care prelucrează de fapt automat şi electronic tranzacţiile încheiate
(NASDAQ – S.U.A).
Piaţa extrabursieră este formată dintr-o reţea de dealeri/brokeri care negociază între ei şi
încheie tranzacţii prin telefon, telex, fax, şi prin reţele de calculatoare conectate între ele.
Ponderea capitalizării bursiere este diferită de la ţară la ţară în funcţie de natura pieţei şi
de gradul de dezvoltare economică a ţării respective.

1.3. FUNCTIILE PIETEI DE CAPITAL

Modul în care au apărut şi au funcţionat pieţele de capital reflectă contribuţiile importante pe

care acestea pot să le aibă la dezvoltarea economică a unei ţări:
1.Asigură centralizarea tranzacţiilor, prin concentrarea ordinelor de vânzare şi cumpărare şi
permite accesul direct şi continuu la informaţiile de piaţă;
2.Facilitează obţinerea de fonduri pentru investiţii în active pe termen lung;
3.Evidenţiază starea conjuncturală a economiei (barometru al vieţii economico-financiare).
Cursul bursier al actiunilor şi indicii bursieri sunt consideraţi barometre ale stării ec. şi politice a
ţării respective;
4. Asigură eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sistemului financiar.
5. Garantează lichiditatea economiei, prin transformarea rapidă a valorilor mobiliare în capital
bănesc.
6. Motor al vieţii economice prin faptul că valorile ajung de la cei care au surplus la cei care au
nevoie de ele.

Piaţa de capital implică totodată şi anumite costuri şi alte dezavantaje pentru emitenţi şi
investitori:
-inevitabilitatea crizelor economice;
-costurile de intermediere ale instituţiilor pieţei de capital,
-perioadele de rată înaltă a dobânzii după perioade lungi de rate real negative,
-instabilitatea preţurilor şi ratelor dobânzii etc.
Pieţele de capital eficiente obligă companiile să concureze pentru fondurile investitorilor,
preţurile fiind privite ca o „etichetă” pentru valoarea pe care investitorii o asociază investiţiei lor.

1.4. Istoricul şi evoluţia burselor

•Premisele apariţiei şi dezvoltării pieţei de capital:

-dezvoltarea şi concentrarea schimburilor comerciale;

-dezvoltarea societăţilor pe acţiuni;
-apariţia şi dezvoltarea creditului comercial;
-organizarea şi funcţionarea bursei;
-dematerializarea tranzacţiilor.

•Pieţele de capital îşi au originile cu mult înaintea erei creştine, în perioada greco-romană.

•„asirienii au realizat primele bănci, iar grecii au inventat moneda, romanii au imaginat primele
burse de valori”.

•Romanii au organizat primul sistem bursier.

•Publicanii au înfiinţat societăţi în comandită pe acţiuni ale căror acţiuni se negociau de către
argentari în bazilici construite special în acest scop.

•Prăbuşirea Imperiului Roman a însemnat şi destrămarea primului sistem bursier pentru o

perioadă de aproximativ 500 de ani.

•Bursele, ca pieţe secundare, au început să se dezvolte începând cu anul 1100 d. Ch.

•Târgurile care se organizau periodic în marile oraşe jucau rol de „burse”.

•Dar datorită realizării unui comerţ la nivel mondial si a progreselor înregistrate, importanţa
târgurilor regionale a început să scadă ele fiind înlocuite de centre comerciale specializate .

•Denumirea de „bursă” provine de la numele unei familii de hangii din Bruges (Belgia),Van der
Burse, care avea sculptat pe frontispiciul hanului trei pungi de bani (bourses).

•Între secolele al XIII-lea şi al XVI-lea hanul ar fi servit ca loc de întâlnire a comercianţilor care
încheiau aici afaceri, negociind metale preţioase şi mai târziu hârtii de valoare.

•Tot atunci, au apărut agenţii de schimb, persoane specializate în intermedierea tranzacţiilor

bursiere.
•S-au dezvoltat burse de valori în majoritatea ţărilor europene, S.U.A. şi Japonia.

•În Anglia, prima bursă a fost inaugurată de regina Elisabeta I la 23 ianuarie 1571 sub numele de
„Royal Exchange”.

•În Franţa, prima societate pe acţiuni a fost constituită în anul 1250 de către locuitorii din
Toullouse.

•Abia la 24 septembrie 1724 se înfiinţează bursa din Paris, ulterior înfiinţându-se burse şi în
Lyon, Toulouse, Rouen, Le Havre etc.

•Împărăteasa Maria Tereza a stabilit, în anul 1771, prin decret imperial, prima delimitare a
burselor de valori de bursele de mărfuri şi a înfiinţat în anul 1773 bursa de valori din Viena.

•După Anvers, bursa înfiinţată la Amsterdam în anul 1778 deţine mai bine de un secol rolul de
cea mai importantă piaţa financiară.

•În SUA, bursa de valori şi bursele de mărfuri au apărut aproximativ în acelaşi timp, la mijlocul
secolului al XVIII-lea.

•În data de 17 mai 1792, câţiva mici investitori americani care aveau obiceiul să se întâlnească în
partea de sud a New York-ului au înfiinţat instituţia care avea să devină cea mai mare bursă a
lumii „ NYSE”.

•Mult timp, până în secolul XX, piaţa de capital internaţională s-a confundat cu pieţele de capital
naţionale: Londra, Paris, New York.

•În prezent, nr. burselor de valori trece de 100, din care 18 sunt în SUA, 11 în Anglia, opt în
Germania, şapte în Franţa. Există azi peste 60 de burse futures şi de opţiuni răspândite în 37 de
ţări.

1.5. Apariția și evoluția pieței de capital românești

 Originea burselor- comertul practicat in marile asezari comerciale si târguri in sec. XII-
XIV.
 În 1840 a fost promulgat şi aplicat „Codicele de Comerţ al Ţării Româneşti”, care dedica
un capitol special schimburilor comerciale, agenţilor de schimb şi intermediarilor.
 În 1860 exista o piaţă liberă a valorilor mobiliare, a efectelor de comerţ şi valutelor.
 Bursa de Valori din Bucureşti s-a deschis oficial în data de 1 decembrie 1882, pe baza
Înaltului Decret Regal ce promulga „Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi
mijlocitorilor de mărfuri”.
 Bursa de Valori din Bucureşti a fost creată îndeosebi pentru tranzacţionarea titlurilor cu
venit fix, dar şi a acţiunilor societăţilor agricole, industriale, comerciale, a înscrisurilor
funciare urbane şi rurale.

 •Speculaţiile în afara bursei erau permise, afectand funcţionarea burselor nou înfiinţate:
Bursa de Comerţ de la Iaşi, Bursa din Bucureşti, Bursa din Galaţi şi Bursa din Brăila.
 •In 1883 s-a produs prima criza bursiera, datorită imposibilităţii lichidării poziţiilor pe luna
noiembrie a anului respectiv.
 •„Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri” a fost
modificată în anul 1886: garantarea operaţiunilor la termen cu un depozit de 15% din
valoarea operaţiunii, precum şi posibilitatea renunţării la tranzacţie după şedinţă.
 •Perioada 1882-1904 nu a înregistrat activitatea bursieră preconizată.

 •In 1882, existau doar 6 societati pe actiuni.

•Noua lege a bursei din anul 1904 „Legea asupra burselor de comerţ” a instituit Corporaţia
bursei, a înfiinţat Camera de Arbitraj şi a reglementat accesul la bursă.
•Această lege prevedea funcţionarea în România a următoarelor burse: la Bucureşti, o bursă de
schimb şi efecte, de cereale şi mărfuri; la Brăila, Galaţi, Constanţa, Iaşi şi Craiova câte o bursă
de cereale şi mărfuri.

•În următorul deceniu, volumul tranzacţiilor bursiere a crescut suficient de mult pentru ca BVB
să fie considerată în 1913 cea mai importantă bursă din Europa de Sud-Est.
•Ca urmare a declanşării primului război mondial, în anul 1914, Bursa de Valori din Bucureşti a
fost închisă, tranzacţiile bursiere fiind reluate în toamna anului 1918.
•Perioada 1919-1925, caracteristică pentru o „piaţă a taurului”, a adus pentru Bursa de Valori din
Bucureşti o dezvoltare accentuată, tranzacţiile derulate fiind în cea mai mare parte speculative.
•Începând cu anul 1926, cursurile acţiunilor la bursă încep să scadă, după cei şapte ani de piaţă în
creştere urmând şapte ani de scăderi dezastruoase.
•În anul 1929, ca urmare a crahului bursier global, a fost publicată „Legea asupra burselor” care
a avut ca şi consecinţă unificarea legislativă a regimului burselor din România şi îmbunătăţirea
cadrului de reglementare în domeniul bursier.
•Această nouă lege bursieră a determinat separarea burselor: de valori şi de mărfuri.

•La Bursa de Valori din Bucureşti se negociau acţiuni şi efecte în operaţiuni „pe bani gata”.
•În anul 1932, datorită agravării crizei financiare mondiale, volumul tranzacţiilor cu acţiuni s-a
redus iar cursurile acestora au atins cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată.
•În următorii ani, până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, bursa de valori a înregistrat
un regres.

•După impunerea regimului comunist şi instaurării proprietăţii de stat din 1948, bursa de valori a
fost închisă, produsele specifice bursei (acţiuni, obligaţiuni) dispărând.

•Perioada anilor 1952-1989 reprezintă o „gaură neagră” în istoria pieţei de capital din România.
•După 1990, au fost iniţiate mai multe reforme pentru tranziţia de la economia planificată
centralizat la economia de piaţă.

•Primul pas- Promulgarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

•Un alt moment important a fost adoptarea Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor
comerciale, care a pus în evidenţă necesitatea unei pieţe secundare de capital.

•În anul 1993, parlamentul a respins proiectul de lege propus de Banca Mondială pentru
înfiinţarea pieţei de capital în România.
•Au apărut şi au funcţionat jocurile de tip piramidal, cel mai celebru fiind Caritas, iar tolerarea
acestora de către autorităţi a generat confuzie în rândul populaţiei.
•Sunt adoptate două acte normative de reglementare a pieţei: O.G. nr. 18/1993 care reglementa
tranzacţiile nebursiere cu valori mobiliare şi organizarea unor instituţii de intermediere şi O.G.
nr.24/1993 care reglementa constituirea şi funcţionarea fondurilor deschise de investiţii şi a
societăţilor de investiţii.

•Prima reglementare completă a pieţei de capital este adoptată în 1994: Legea nr.
52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, prin care se creează cadrul necesar al
apariţiei instituţiilor pieţei de capital:
1.Autoritatea de supraveghere şi reglementare a pieţei de capital, CNVM;
2. BVB;
3. asociaţiile profesionale specifice - organism de autoreglementare: Asociaţia Naţională a
Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM);
4. societăţi de depozitare şi societăţi de registru: Societatea Naţională de Compensare,
Depozitare şi Decontare (SNCDD), Registrul Român al Acţionarilor (RRA).

După apariţia Legii nr. 52/1994, piaţa primară şi secundară au început să înregistreze o
activitate tot mai mare.
•Prima bursă futures şi de opţiuni din România: BMFMS a fost înfiinţată în data de 14
decembrie 1994, oferind instrumente financiare derivate specifice pentru managementul
riscului.
•După o întrerupere de cinci decenii, BVB a fost reînfiinţată în anul 1995, tranzacţionarea
începând în noiembrie 1995 cu numai şase companii admise la cota bursei.
•Primul an de funcţionare a fost relativ modest d.p.d.v. al volumului tranzacţiilor (sub 15
miliarde lei ROL), însă numărul societăţilor cotate a crescut de la 6 la 17 la sfârşitul anului 1996
şi 73 la sfârşitul lui 1997.
•Bursa de Valori Bucureşti a fost finanţată de la bugetul de stat, cu condiţia ca, în termeni de trei
ani de la înfiinţare, să ramburseze din comisioanele aplicate tranzacţiilor efectuate suma pe care
a necesitat-o înfiinţarea sa.
•În anul 1996 are loc înfiinţarea pieţei extrabursiere RASDAQ, pentru tranzacţionarea acţiunilor
celor 5.700 societăţi privatizate prin Programul de Privatizare în Masă.
•RASDAQ este rezultatul direct al cooperării româno-americane pentru orientarea către sectorul
privat al instituţiilor pieţei de capital.
•Spre sfârşitul anului 1997, piaţa bursieră a intrat în declin, urmând, mersul economiei.
•Pe lângă cauzele interne ale evoluţiei descendente, şi criza asiatică din 1997 a determinat
investitorii străini să retragă capitalurile de pe pieţele de capital emergente.
•În a doua jumătate a anului 2000, conducerea B.V.B. a demarat un proces de restructurare a
pieţei de capital.
•În acelaşi an, intră în vigoare a un pachet legislativ ce cuprindea patru legi:
1)Legea privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate,
2)Legea privind organismele de plasament colectiv,
3)Legea privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate,
4)Legea privind aprobarea Statutului CNVM

•În 2002 au fost lansate şi primele oferte publice de vânzare de obligaţiuni municipale, care au
fost ulterior listate la cota Bursei de Valori Bucureşti.
•Rasdaq s-a transformat în societate pe acţiuni în anul 2003, când şi-a schimbat şi denumirea,
devenind Bursa Electronică Rasdaq (BER).

•În anul 2003, la Bursa de Valori Bucureşti, s-a listat şi tranzacţionat prima emisiune de
obligaţiuni corporative.

•La jumătatea anului 2004 a intrat în vigoare o nouă lege, Legea nr.297/2004 privind piaţa de
capital având menirea să contribuie la creşterea performanţelor pieţei, la interconectarea acesteia
cu sistemele de tranzacţionare şi compensare-decontare europene şi la diversificarea
instrumentelor tranzacţionabile pe pieţele reglementate.
•Începând cu anul 2005, piaţa de capital din România a intrat într-un proces profund de
reconstrucţie, fiind implementate directivele europene privind piața de capital.
•Bursa de Valori Bucureşti şi-a schimbat forma juridică din instituţie de interes public în
societate pe acţiuni.

•Un moment semnificativ în evoluţia pieţei de capital a ţării noastre l-a reprezentat data de 30
noiembrie 2005 când s-a hotărât fuziunea prin absorbţie a BER de către BVB.
•Cu această ocazie s-a majorat şi capitalul social al BVB, iar numărul acţionarilor a crescut de la
67 la 71, din care 68 sunt SSIF-urile ce operează la bursă.
•S-a procedat la reducerea numărului emitenţilor listaţi pe segmentul de piaţă Rasdaq, astfel încât
numărul societăţilor tranzacţionabile s-a redus de la peste 5000 în 1996, la aproximativ 1700 în
anul 2007.
•Începând cu anul 2005, investitorii au avut posibilitatea să tranzacţioneze la BVB drepturile de
preferinţă, ataşate acţiunilor nou emise cu prilejul majorărilor de capital social.
•Dacă în anul 2000 capitalizarea bursieră reprezenta doar 1,37% din PIB, în anul 2004 aceasta
ajunsese la 13,86% pentru ca în anul 2006, capitalizarea bursieră să depăşească 24% din PIB.
•În anul 2006 s-a derulat cu succes emisiunea de obligaţiuni a Băncii Internaţionale pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în valoare de 525 mil. RON.
•Evoluţiile anului 2007 la Bursa de Valori Bucureşti denotă creşterea sensitivităţii pieţei la
procesele care au loc loc la nivel internaţional.
•Bursa de Valori Bucureşti a reuşit în anul 2007 să-şi diversifice gama de instrumente financiare
oferite.
•În luna septembrie 2007 a fost lansată la BVB piaţa la termen cu primele instrumente derivate:
contractele futures pe indicele BET si BET-FI.
•La finele anului 2007 au debutat trazacţiile cu drepturile de alocare care au însoţit acţiunile
emise de către Transgaz S.A. în cadrul ofertei publice primare iniţiale.
•Oferta Transgaz a depăşit toate recordurile stabilite anterior în România atrăgând subscrieri
totale de 1,8 miliarde euro ce au reprezentat o suprasubscriere de 28 ori a numărului de
1.177.384 acţiuni oferite.
•BMFMS a introdus o serie de inovaţii la nivelul gamei de instrumente tranzacţionate: contractul
futures pe aur (SIBGOLD) şi contractele futures pe acţiuni Rasdaq.

•Aplicarea directivelor Uniunii Europene de către toţi actorii pieţei de capital a reclamat din
partea acestora eforturi şi costuri însemnate.
•Astfel, emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată
au trebuit să aplice Standardele Internaţionale de Raportare Financiară în baza unei strategii
graduale care s-a încheiat la finele anului 2009.
•Intermediarii pieţei de capital beneficiază de la data aderării de „paşaportul unic european”,
care oferă posibilitatea furnizorilor de servicii să opereze pe pieţele statelor membre ale Uniunii
Europene în baza autorizaţiei emise în ţara de origine, fără nici o altă autorizaţie suplimentară
•În anul 2007 îl reprezintă au fost înregistraţi de către C.N.V.M pe baza „paşaportului unic” 358
de firme de investiţii şi instituţii de credit ale Uniunii Europene şi sucursale ale acestora în
calitate de intermediari.
•Anul 2008 a marcat tranzacţionarea titlurilor de stat la BVB şi debutul pe piaţă al fondurilor
obligatorii de pensii administrate privat, care încep procesul de administrare a resurselor
financiare mobilizate de la aderenţi.

•Indicele BET a pierdut 70,5% din valoare in 2008, cea mai mare scadere din istoria indicelui,
care a anulat cresterile indicelui din 2007, 2006 si 2005.
•Toate actiunile tranzactionate la BVB in 2008 au incheiat anul cu randamente negative, cea mai
mare scadere fiind inregistrata de singura societate de brokeraj listata la bursa: SSIF Broker
(95,25%).
•Pe fondul declansarii crizei fin. internationale, piaţa noastră de capital s-a caracterizat printr-o
volatilitate ridicată, reducerea lichidităţii şi scăderea accentuată a indicilor bursieri.
•In anul 2008, indicele BET a scazut cu 70% si capitalizarea bursiera a BVB a scazut cu 47%.
•In concordanta cu masurile anticriza de la nivel international, CNVM a initiat o serie de masuri
privind supravegherea prudentiala si dezvoltarea pietei:

1.Extinderea monitorizării entităţilor pieţei de capital ce au risc crescut.

2. Acordarea de consultanta gratuita pentru initierea ofertelor publice
3. sustinerea crearii in Romania a unei platforme de tranzacţionare pentru instrumentele
financiare foarte lichide ale emitenţilor străini.
4. Stimularea introducerii unor noi instrumente financiare
5. Implicarea CNVM in diversificarea serviciilor oferite investitorilor de către entităţile pieţei.

•Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat un an de scădere în 2011, după stagnarea din 2010 şi
revenirile parţiale din 2009.
•In anul 2013 piata de capital din Romania a iesit din tendinta de stagnare a anilor precedenti,
multe din actiunile listate inregistrand cresteri de pret.
•Anul 2013 a mai consemnat un eveniment major pe piata de capital: infiintarea Autoritatii de
Supraveghere Financiara (ASF), organism unic de reglementare si supraveghere a pietelor de
capital, asigurari si pensii, ce preia atributiile fostelor:

- Comisii Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM),

- Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) si
- a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

•Începând din august 2014, ASF a lansat proiectul STEAM, cu scopul de deschidere a pieţei de
capital, de eficientizare şi de facilitare a accesului investitorilor în România, pentru a depăși
statutul de piață de frontieră și a deveni piață emergentă.
•La finalul anului 2014, s-a lansat în cadrul BVB piața alternativă AERO, destinată IMM-urilor
și companiilor nou înființate.
•Legea nr. 151/2014 a acordat o perioadă de un an pentru clarificarea situaţiei emitenţilor
tranzacționați în cadrul acestei pieţe şi pentru încetarea existenţei RASDAQ.
•Activitatea pieței RASDAQ și a pieței valorilor mobiliare necotate a încetat de drept la data
de 27 octombrie 2015.

•În urma finalizării restructurării pieței RASDAQ și pieței valorilor mobiliare necotate, un număr
de 311 societăți ale căror acțiuni se tranzacționau pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor
mobiliare necotate s-au transferat pe piața reglementată/ATS (5 pe piața reglementată BVB, 271
pe ATS- BVB și 35 pe ATS - SIBEX.

Fuziunea BVB cu SIBEX

•În ultimul trimestru al anului 2017, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fuzionat prin absorbție
cu Bursa de la Sibiu, Sibex.
•În 24 februarie 2017 proiectul de fuziune BVB- SIBEX a fost semnat de către reprezentanţii
desemnaţi de Consiliile de Administraţie ale celor două societăţi.
•Unificarea celor 2 burse ar fi trebuit să aibă loc de acum zece ani, când au avut loc mai multe
discuţii.
•Din păcate, orgoliile celor aflaţi la conducerea celor două companii au împiedicat de fiecare
dată fuziunea, chiar dacă pentru piaţa de capital a României nu era tocmai normal să aibă două
burse de valori.
•Raportul de schimb dintre cele două companii este de 1 la 83, mai exact o acţiune Sibex este
evaluată la 0,43 de lei, iar una a BVB la 35,87 lei.
•În schimbul acţiunilor deţinute la SIBEX, acţionarii companiei vor primi acţiuni la BVB. Rata
de schimb, al cărei rol constă în desemnarea parităţii acţiunilor societăţilor participante la
fuziune, reprezentând suportul contabil-matematic în vederea emisiunii de noi acţiuni pentru
acţionarii SIBEX, este de 0,012, fiind calculată prin raportarea valorii de piaţă a unei acţiuni
SIBEX la valoarea de piaţă a unei acţiuni BVB.

•Dacă fuziunea ar fi avut loc în 2009-2010 când au avut loc primele discuţii mai serioase,
raportul ar fi fost mult diferit.
•Din păcate, criza nu a ocolit Sibex, iar compania a pierdut foarte mult din valoare. Pe 19 august,
Sibex s-a închis definitiv.
•Puţinii participanţi rămaşi şi-au închis poziţiile de pe piaţa futures, iar pe piaţa ATS nu s-au mai
înregistrat tranzacţii în ultimele şedinţe. Piața SIBEX și-a încetat activitatea de tranzacționare în
09.10.17.
•ASF a avizat în 05.10.17 solicitările operatorilor de piaţă Bursa de Valori Bucureşti şi SIBEX -
Sibiu Stock Exchange privind procesul de fuziune prin absorbţie dintre cele două societăţi.
• ASF a retras ulterior și autorizaţia de operator de piaţă a SIBEX şi radierea din Registrul ASF.
•Instrumentele financiare derivate sunt retrase de la tranzactionare de pe SIBEX incepand cu data
de 19 iunie 2017. Nu au fost transferate pe BVB.
•Companiile listate pe piața ATS (24 în total) din cadrul SIBEX au fost transferati de drept in
cadrul AeRO BVB incepand cu data de 10.10.2017.
•Pe piața reglementată a SIBEX era listată Sibiu Stock Exchange SA, care după finalizarea
fuziunii și-a încetat existența.

•Așadar, în prezent, Bursa de Valori Bucuresti ofera o alternativa de finantare atat companiilor
mature, care pot atrage capital pe Piata Principala, precum si start-up-urilor si IMM-urilor pentru
care a fost creata piata AeRO. Pe ambele piete pot fi emise actiuni si obligatiuni.
•În prezent, piața de capital din România este inclusă în categoria piețelor la frontieră. O piață de
frontieră este una cu lichiditatea scăzută, piețele de capital slab dezvoltate, și venituri mai mici
pe cap de locuitor.
•În sept. 2016 piața de capital din România a fost inclusă de către FTSE Russell pe lista țărilor
care prezintă un potențial substanțial de a trece la statutul de piață emergentă într-un orizont de
timp scurt sau mediu. Iar în sept. 2019, Agenţia FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a
indicilor bursieri, a decis că piaţa de capital a României va fi reclasificată de la statutul de Piaţă
de Frontieră la cel de Piaţă Emergentă Secundară, începând din luna septembrie 2020.
•Începand cu 21.09.2020, piata de capital din Romania devine piata emergenta secundară iar
Banca Transilvania, Nuclearelectrica şi surprinzător Teraplast intră în structura indicilor FTSE
Global Equity Index.

CAPITOLUL II: INSTRUMENTELE FINANCIARE

2.1. Definirea şi clasificarea instrumentelor financiare

2.2. Acţiunile
O2.2.1. Tipuri de acţiuni
O2.2.2. Drepturi generate de acţiuni
O2.2.3. Diferitele valori ale unei acţiuni

2.3. Drepturile de subscriere, drepturile de atribuire, warantele

2.4. Obligaţiunile
O2.4.1. Elementele caracteristice ale obligaţiunilor
O2.4.2. Tipuri de obligaţiuni

2.5. Derivatele financiare

2.6. Titlurile de participare la OPC
2.7. Produsele structurate

2.1. Definirea şi clasificarea instrumentelor financiare

OTitlurile financiare sunt instrumente materiale sau evidenţiate prin înscrierile în cont care oferă
deţinătorilor drepturi patrimoniale asupra emitentului.

OLegislaţia românească definea pentru prima data valorile mobiliare prin OUG nr. 28/2002:

- instrumente financiare negociate transmisibile prin tradiţiune sau prin înscrierea în cont, care
conferă drepturi egale pe categorie, dând deţinătorilor dreptul la o fracţiune din capitalul social al
emitentului sau un drept de creanţă general asupra patrimoniului emitentului, şi fiind susceptibile
de tra

OValorile mobiliare includeau iniţial:

1.acţiuni;
2.titluri de stat, obligaţiuni;
3.drepturi de preferinţă la subscrierea de acţiuni şi drepturi de conversie a unor creanţe în acţiuni.
4.alte instrumente financiare, cu excluderea instrumentelor de plată.

OLegea nr. 297/2004 privind piaţa de capital extinde conceptul de titlu financiar şi clasifică
instrum. financiare în:
1.valori mobiliare;
2.titluri de participare la organismele de plasament colectiv;
3.instrumente ale pieţei monetare cu scadenţă mai mică de un an şi certificate de depozit;

4.contracte futures financiare;

5.contracte forward pe rata dobânzii, denumite FRA;
6.swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb şi pe acţiuni;
7.opţiuni pe valori mobiliare, pe titluri de participare, pe instrumente ale pieţei monetare, pe
contracte futures;
8.unităţi de fond;
9.instrumente financiare derivate pe mărfuri.
OPotrivit directivelor UE implementate in leg. Rom., sfera de cuprindere a instrumentelor
financiare este mult mai largă decât cea a titlurilor financiare, cuprinzând atât instrumentele
tranzacţionate pe piaţa de capital cât şi instrumentele specifice pieţei monetare.

O Instrumentele financiare tranzacţionate pe piaţa de capital, pot fi denumite generic”produse

bursiere”, fără a înţelege prin aceasta că tranzacţionarea se realizează strict pe o piaţă
reglementată de tipul bursei de valori

A. În funcţie de drepturile şi obligaţiile încorporate, instrumentele financiare pot fi:

-titluri de creanţă, respectiv obligaţiunile;
-titluri participative, respectiv acţiunile;
-titluri ce conferă drepturi de tranzacţie: drepturi de subscriere, drepturi de atribuire, warante
financiare, contracte forward, futures, options, swaps.

B. În funcţie de natura venitului pe care-l asigură, putem avea:

-instrumente financiare cu venit fix: obligaţiuni cu dobândă fixă, titluri de stat, înscrisuri
funciare, acţiuni preferenţiale;
-instrumente financiare cu venit variabil: acţiuni, obligaţiuni cu dobândă variabilă,
instrumentele financiare derivate;

C. În funcţie de scopul pe care îl urmăreşte investitorul prin folosirea instrumentelor

financiare, putem avea:
- instrumente speculative;
- instrumente investiţionale.

D. În funcţie de modul în care sunt create, instrumentele financiare pot fi:

-instrumente financiare primare: acţiuni, obligaţiuni, titluri ale organismelor de plasament
colectiv, drepturi de subscriere, drepturi de atribuire şi warante financiare;

OInstrumente financiare derivate: contracte forward, contracte futures, contracte options,

contracte swaps ;

Oinstrumente financiare sintetice: contracte futures pe indici bursieri, strategii cu opţiuni,

stelaje.
Oinstrumente financiare structurate: produse structurate create pentru a răspunde obiectivelor
investiţionale diverse şi având ca scop acoperirea riscurilor; activul suport al acestor produse
complexe poate varia de la cursul de schimb, acţiuni, indice bursier până la instrumente ale pieţei
monetare şi sunt combinate cu instrumente financiare derivate.

2.2. Acţiunile
Acţiunile = instrumente financiare cu venit variabil care conferă deţinătorilor un drept de
proprietate asupra patrimoniului unei societăţi comerciale, dreptul la dividend şi, de obicei, un
drept de vot.

OAcţiunile sunt instrumente emise de către o companie fie pentru constituirea, fie pentru
majorarea capitalului social al acesteia.

OEvidenţiem următoarele caracteristici ale acţiunilor:

1.acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală.

2.acţiunile conferă drepturi egale posesorilor lor.

3.acţiunile sunt indivizibile. Această prevedere are drept scop evitarea divizării excesive a
capitalului social.

4.acţiunile sunt instrumente negociabile

Faţă de investiţia în proprietăţi imobiliare, metale preţioase şi tablouri rare, investiţia în acţiuni
oferă numeroase avantaje:
-Costurile relativ scazute ale comisionului;
-Usurinta cu care titlurile financiare cumparate pot fi pastrate in siguranta;
-Rapiditatea cu care acestea pot fi cumparate si vandute;
-Posibilitatea de determinare a valorii de piata exacte a investitiilor in cateva minute.
2.2.1. Tipuri de acţiuni
I. În funcţie de înscrierea numelui posesorului, acţiunile pot fi:
-nominative - au înscris numele acestuia pe certificat sau în cont şi pot fi transmise doar prin
consemnarea tranzacţiei într-un registru special al societăţii şi

-la purtător - nu au înscris numele posesorului, iar drepturile conferite de aceste acţiuni aparţin
celui care le deţine. Dacă prin contractul de societate sau statut nu se precizează forma acestora,
acţiunile respective vor fi la purtător.
II. După forma de emisiune, acţiunile pot fi:
- materializate, pe suport hârtie şi
-dematerializate- nu au o existenţă materială, fiind înscrise într-un cont care este ţinut fie de
emitent, fie de un intermediar abilitat în acest scop. Pot fi doar acţiuni nominative.

III. Din punctul de vedere al drepturilor conferite posesorului lor, acţiunile se clasifică în:
-acţiuni obişnuite (ordinare sau comune) şi
-acţiuni preferenţiale.

Cele mai numeroase dintre acţiuni sunt acţiunile obişnuite, a căror denumire nu este însoţită de
nici o precizare.

Acţiunile comune conferă următoarele drepturi: dreptul la dividend, dreptul de vot în adunările
generale şi extraordinare ale societăţii emitente, dreptul de a supraveghea gestiunea societăţii şi
de a participa la lichidarea acesteia în caz de vânzare sau dizolvare.

OAcţiunile obişnuite au o durată de viaţă nelimitată, rămânând pe piaţă până când compania
emitentă se dizolvă sau dispare în orice alt mod.

ODividendele platite actionarilor obisnuiti sunt variabile, in functie de marimea profitului

obtinut de companie si in functie de politica de dividende practicata.

OLegea da posibilitatea societatilor comerciale sa-si stabileasca singure politica cu conditia ca

dividendele sa se distribuie numai daca se inregistreaza profit.

OAcţiunile preferenţiale dau dreptul la un dividend prioritar şi conferă posesorilor aceleaşi

drepturi ca şi acţiunile comune, cu excepţia dreptului de a participa şi de a vota în AGA.

OÎn cazul lichidării societăţii (dizolvare sau faliment), acţionarii preferenţiali trebuie să
primească valoarea nominală a acţiunilor deţinute, precum şi dividendele cumulate în numerar,
înainte de a se distribui ceva deţinătorilor de acţiuni comune.

OAcţiunile preferenţiale se emit pentru perioade limitate de timp şi se recurge la lansarea lor pe
piaţă mai ales atunci când se consideră că punerea în circulaţie a acţiunilor obişnuite nu ar avea
impact asupra investitorilor.

OÎn practica internaţională, întâlnim mai multe tipuri de acţiuni preferenţiale:

1.acţiuni privilegiate: dividend fix+dividend suplimentar şi dau dreptul la mai mult de un
vot/acţiune
2.acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot : presupun renunţarea la dreptul de vot, în
schimbul unei priorităţi la distribuirea dividendelor.
3.acţiuni cu drept de vot privilegiat:acţiuni ale fondatorilor, emise în scopul de a proteja
întreprinderea de amestecul abuziv al unor terţi.
4.În SUA, emit acțiuni preferențiale mai mult instituțiile financiare și cele de utilități publice.
Dividendul prioritar nu este deductibil la calculul impozitului pe profit. Mărimea pieței acțiunilor
preferențiale este estimată la 200 miliarde USD, în comparație cu mărimea pieței acțiunilor de 16
trilioane și piața obligațiunilor 5 trilioane.
5.În Cehia, piața acțiunilor preferențiale este jumătate din piața acțiunilor
OPrin prospectul de emisiune, acţiunilor preferenţiale le sunt ataşate, individual sau combinat
mai multe clauze:

a. clauza de cumulativitate-dividendele neplatite datorită reînregistrării de profit se

acumulueaza si vor fi platite in momentul in care societate va realiza profituri suficiente. toate
dividendele preferenţiale restante trebuie plătite înainte de declararea oricăror dividende
obişnuite.
b. clauza de necumulativitate-in cazul in care societatea nu poate plati dividendele respective
intr-un an, dividendele acelui an sunt pierdute.
c.clauza de participare la profit- actionarii preferentiali mai pot castiga un dividend
suplimentar, daca societatea inregistreaza profit mare. Acţionarii preferenţiali vor încasa un
dividend total egal cu dividendul cuvenit pentru acţionarii comuni.
d.clauza de răscumpărare-societatea isi rezerva dreptul de a retrage actiunile preferentiale de
pe piata, la momentul ales de ea- când scade semnificativ rata dobânzii. Această caracteristică
este o măsură de protecţie a societăţii emitente şi este indezirabilă în ceea ce îi priveşte pe
acţionari şi ei nu au altă opţiune decât să predea acţiunile la data anunţată prin prospectul de
emisiune.
e. clauza de convertibilitate- permite deţinătorilor de acţiuni preferenţiale să şi le convertească
în acţiuni ordinare, rata de conversie fiind stabilită de AGA.

OUnele trasaturi ale actiunilor preferentiale sunt in favoarea societatii emitente, iar altele in
favoarea actionarilor.

OÎn România, Legea nr. 31/1990 actualizată distinge pe lângă acţiunile ordinare şi acţiunile
preferenţiale, ca acţiuni ce asigură un dividend prioritar şi nu conferă drept de vot.

ODividendul prioritar este un dividend minim garantat distribuit înaintea oricărei alte
prelevări.
OPoate fi exprimat fie in suma fixa, fie in marime procentuala.
OÎn ipoteza în care rata dividendului prioritar este exprimată procentual, procentul se aplică la
valoarea nominală a acţiunii şi nu la valoarea de piaţă a acesteia.
OLegea 31/1990 specifică că nu pot deţine acţiuni preferenţiale directorii, administratorii şi
cenzorii societăţii şi că acţiunile preferenţiale pot fi oricând transformate în acţiuni ordinare prin
hotărârea AGA.

ODecizia de a emite acţiuni preferenţiale aparţine exclusiv acţionarilor obişnuiţi, trebuind

respectate prevederile Legii 31/1990, adică:
Oacţiunile preferenţiale să aibă aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile obişnuite;
Oacţiunile preferenţiale să nu depăşească o pătrime din capitalul social.

IV. În funcţie de caracteristicile juridice ale acţiunilor, pe piaţa de capital putem întâlni:
Oacţiuni autorizate: reprezintă numărul maxim de acţiuni dintr-o anumită clasă pe care o
anumită societate îl poate emite legal.

Oacţiuni neemise: sunt acea parte din numărul total de acţiuni autorizate care nu a fost emisă în
vederea comercializării.
Oacţiuni puse în vânzare: sunt acţiuni emise şi aflate în procesul vânzării iniţiale.
Oacţiuni aflate în circulaţie: sunt acţiuni care au fost emise şi vândute şi care sunt deţinute de
public.
Oacţiuni de trezorerie: reprezintă acţiuni proprii răscumpărate de societate din diverse motive.
Oacţiunile de trezorerie se caracterizează prin faptul că nu sunt purtătoare de dividende, iar
dreptul de vot este suspendat pe perioada în care acestea se află în patrimoniul societăţii.

OO societate îşi tezaurizează acţiunile în scopul:

-contracarării unei tentative de preluare, ca rezultat al stabilizării preţului de piaţă în timpul unei
emisiuni noi şi
-oferirii unei alternative la plata dividendelor impozabile, deoarece reducerea numărului
acţiunilor aflate în circulaţie creşte valoarea per acţiune şi adesea preţul de piaţă.

Potrivit legii 31/1990, valoarea acţiunilor proprii dobândite de societate, inclusiv a celor aflate
în portofoliul său nu trebuie să depăşească 10% din capitalul social subscris.
Acţiunile proprii dobândite prin încălcarea celor de mai sus vor fi înstrăinate în termen de cel
mult un an de la data subscrierii lor.

V. În funcţie de caracteristicile lor privind investiţia de grup, acţiunile pot fi:

Oacţiuni concertate: apar atunci când doi sau mai mulţi investitori acţionează în baza unei
înţelegeri cu scopul atingerii unui obiectiv comun;

Oacţiuni – pereche : sunt cunoscute în SUA ca acţiunile comune ale două companii care au
acelaşi management, vândute ca un întreg.
VI. În funcţie de evoluţia cursurilor bursiere ale acţiunilor, ele pot fi:
Oacţiuni în cădere liberă: sunt cele al căror preţ scade drastic din cauza unor informaţii sau
zvonuri cu privire la situaţia economică dificilă a emitentului;

Oacţiuni yo-yo: sunt foarte volatile, preţul lor crescând sau scăzând des într-un interval îngust
de timp;

Oacţiuni blue-chip: sunt acţiuni comune ale unor companii mari, bine cunoscute de-a lungul
timpului pentru creşterea profitului şi plata dividendelor, precum şi pentru calitatea
managementului, a produselor şi serviciilor.

•La finele anului 2019, pe primul loc în clasamentul celor mai lichide companii ale căror acțiuni
au fost tranzacționate la BVB pe piața principală se situează Banca Transilvania (TLV) care
deține o pondere de circa 30% din valoarea totală tranzacționată.
•Pe următoarele poziții din acest top s-au clasat BRD - Groupe Société Générale (BRD), Romgaz
(SNG), Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP) și cele cinci societăți de investiții
financiare.

2.2.2. Drepturi generate de acţiuni

1. Dreptul de vot. Fiecare acţiune ordinară îndreptăţeşte deţinătorul la un singur vot.
OExistă posibilitatea ca prin actul constitutiv să se stabilească un alt raport între numărul
acţiunilor deţinute de o persoană fizică sau juridică şi numărul voturilor aferente.

2. Dreptul la dividend – principalul drept patrimonial al acţionarului ordinar.

OPotrivit normelor legale în vigoare în ţara noastră, dividendele se vor plăti acţionarilor doar
dacă se înregistrează profit şi proporţional cu cota de participare la capitalul social, dacă
prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.

OAGA decide in functie de politica investionala si de actul constitutiv al societatii daca se vor
distribui sau nu dividende.

O În situaţia în care o societate distribuie dividende acţionarilor ordinari, acestea pot fi distribuite
sub forma:

- dividendului în numerar (cash)

-dividendului în acţiuni(stock dividend).

ODividendele în numerar sunt distribuite după un anumit program. În România legea permite
distribuirea dividendelor doar după încheierea exerciţiului financiar, dar nu mai târziu de 6 luni
de la data aprobării situaţiilor financiare anului încheiat.
OPotrivit legii 31/1990, Consiliul de Administratie are obligatia sa convoace AGA si sa
stabileasca data desfasurarii adunarii generale.

OConsiliul de Administratie va solicita Depozitarului central lista actionariatului la data de

referinta, care desemneaza actionarii indreptatiti participe la AGA si sa primeasca dividende.

OLibertatea Consiliului de Administratie de a stabili aceasta data este limitata doar de

prevederea potrivit careia perioada de timp dintre data de referinta si data la care va avea loc
adunarea generala nu trebuie sa depaseasca 60 zile.

OPractica dovedeşte că după data de referinta preţul acţiunilor tranzacţionate va înregistra o

scădere relativ proporţională cu valoarea dividendelor anunţate.

OAstfel, având în vedere că legea impune un interval de min. 15 zile între publicarea convocării
şi desfăşurarea adunării generale, este posibil ca data de referinţă stabilită să fie anterioară
publicării convocării, caz în care investitorii sunt lipsiţi de posibilitatea de a lua decizia de
vânzare/cumpărare bazată pe o informare eficientă.

OEste preferabil să se stabilească data de referinţă în intervalul cuprins între data publicării
convocării şi data desfăşurării adunării generale.

ODividende în acţiuni vor fi distribuite ca procent la numărul acţiunilor deţinute de un acţionar.

Dividendele sub formă de acţiuni sunt plătite atunci când o societate înregistrează profit dar
doreşte să-şi conserve lichidităţile.

ODividendele primite sub forma de actiuni prezinta urmatoarele avantaje:

a) pentru investitori:
- nu sunt supuse imediat impozitarii;
- creste numarul de actiuni detinute de respectivii investitori.
b) Pentru societate:
- cost extrem de redus;
- creste capitalul social, fara nici un cost suplimentar
-nu mai trebuie sa mobilizeze numerar.

3) Dreptul de preemţiune - Legea 31/1990 prevede că acţiunile emise în scopul majorării

capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în primul rând, acţionarilor existenţi, proporţional
cu numărul acţiunilor pe care le posedă şi cu obligaţia ca aceştia să îşi exercite dreptul lor de
preferinţă în termenul hotărât de A.G.A.
4) Dreptul de recuperare a capitalului investit. Se manifestă în situaţia în care societatea dă
faliment sau recurge la o lichidare forţată.
OAcest drept se mai numeşte şi drept rezidual, deoarece înainte de a rambursa capitalul investit
de acţionarii săi, orice societate trebuie să îşi onoreze, în următoarea ordine, obligaţiile faţă de
creditorii săi: salariaţi, stat, restul creditorilor.

2.2.3. Diferitele valori ale unei acţiuni

OValoarea nominală (VN)= fractiunea din capitalul social.

OValoarea de emisiune (PE) = poate fi mai mare sau egala decat VN.

OValoarea de piaţă (C)= pretul de tranzactionare pe piata secundara- cursul bursier

OValoarea contabilă (Vc)=raportul dintre capitalul propriu al societatii si numarul de actiuni

emise.

OValoarea intrinseca = ANC corijat/N- activul net corectat cu plusurile sau minusurile de active
latente ce revin pe o acţiune.

OValoarea financiară (Vf) = DPA/Rmd- reprezintă suma care ar aduce un câştig egal cu cel din
plasamentul în respectivele acţiuni, în condiţiile în care ar fi plasată la o rată a dobânzii egală cu
media de pe piaţa bancară.

OValoarea de lichidare (Vi )= ANC/N- este o valoare de piaţă, se calculează tot ca raport între
activul net şi totalul acţiunilor, însă poate fi diferită de val. Cont.

OValoarea teoretica sau actuala(V0) = Σ Cfi / ( 1+k)i - prin metoda de actualizare a cash-flow-
urilor disponibile

OCursul bursier este rezultatul raportului cerere-ofertă şi este influenţat de următorii factori:
- situaţia economico-financiară a emitentului;
- evoluţia pieţei de capital naţionale şi internaţionale;
-fenomene pur bursiere ce influenţează cererea sau oferta.

OAcţiunile nu pot fi puse în circulaţie la un preţ de emisiune mai mic decât valoarea lor
nominală.

2.3. Drepturile preferenţiale de subscriere, drepturile de atribuire

ODrepturile preferenţiale de subscriere reprezintă privilegiul acordat de către societate
acţionarilor săi, de a achiziţiona cu prioritate noile acţiuni.
OValoarea teoretică a unui drept de subscriere este în principiu egală cu pierderea de valoare
aferentă fiecărei acţiuni noi, ca urmare a noii emisiuni.
DSt=(C0-PE)/(s+1)
ODrepturile preferenţiale de subscriere au o durată de viaţă limitată la cea a derulării
operaţiunii de creştere a capitalului.

ODrepturile de subscriere sunt negociabile la bursa pe toata perioada subscrierii noilor actiuni.

OActiunile unei societati care ofera drepturi de preferinta ce pot fi tranzactionate pe piata sunt
mai atractive pentru investitori pt ca sunt mai bine protejati dpdv al pozitiei in societate

OAcţionarii vechi care nu vor cumpara actiunile nou emise de care beneficiaza pe baza
drepturilor de subscriere vor asista la diluarea influentei lor in societate.

ODrepturile de atribuire constă în participarea tuturor posesorilor de acţiuni ordinare la

majorarea capitalului social prin încorporarea de rezerve.

ODreptul de atribuire ca si dreptul de subscriere poate fi calificat ca valoare mobiliara si vandut

pe piata de capital.

OLa inceputul anului 2008, la BVB s-a introdus un nou instrument financiar: drepturile de
alocare, acestea fiind importate de pe piata poloneză de capital

ODrepturile de alocare sunt valori mobiliare pe termen scurt care certifica dreptul detinatorului
de a primi o actiune care ii va fi atribuita in momentul inregistrarii majorarii capitalului social la
Depozitarul central.

ODrepturile de alocare sunt în nr. egal cu acţiunile nou emise iar raportul de alocare e o actiune
la un drept de alocare. Valoarea nominala a dreptului de alocare a 0, acesta avand doar valoare
intrinseca data de actiunea careia ii e atasat.

ODupa inchiderea perioadei de derulare a ofertei publice primare de vanzare, persoanele care au
subscris şi plătit integral actiuni noi vor primi drepturi de alocare.

ODrepturile de alocare sunt liber transferabile, emise în formă dematerializată şi pot fi utilizate
la majorările de capital făcute prin oferta publică de vânzare primară, fuziune prin absorbţie, etc.

OAu o durata de viata limitata pana la momentul inreg. noii structuri a actionariatului.

OPrima emisiune de drepturi de alocare a avut loc la inc. lui 2008, cand Transgaz a realizat prin
ofertă publică iniţială de vânzare, majorarea capitalului social cu 1.384.956 actiuni.
OLa actiunile nou emise au fost atasate drepturi de alocare. Datorită suprasubscrierii ofertei de
28 ori, deţinătorii acestor drepturi de alocare le-au putut vinde la un pret mult mai mare decat cel
de 191,92 lei din oferta publică.

2.4. Obligațiunile
O Obligaţiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi lung, emise de societăţi
comerciale sau organisme ale administraţiei de stat centrale şi locale.
O Obligaţiunile reprezintă titluri de creanţă negociabile pe piaţa de capital, ce atestă acordarea
unui împrumut pe termen lung şi dau dreptul posesorilor la un venit anual fix sub formă de
dobândă şi de a recupera suma investită dintr-o dată la scadenţă sau în tranşe pe durata de
viaţă.
O Deţinătorii de obligaţiuni nu au drept de vot privind activitatea societăţii, însă au dreptul de a
organiza AGO şi de a numi un reprezentant care să le apere interesele.
O Obligațiunile comportă un grad de risc redus pentru investitori.
O Pe parcursul anului 2019, pe piața BVB, s-au derulat 1.085 de tranzacții cu titluri de credit în
valoare de circa 2 miliarde lei, în scădere cu cca. 8% față de anul 2018. Numărul tranzacțiilor cu
titluri de credit a fost în creștere cu aprox. 31% în 2019 comparativ cu anul 2018.
O Cea mai ridicată valoare a tranzacțiilor cu titluri de credit din anul 2019 a fost de 600
milioane lei, fiind înregistrată pe 12 decembrie (obligațiunilor emise de Banca Comercială
Română (BCR26)). Toate obligațiunile de tip EUR-BOND tranzacționate în anul 2019 au avut ca
emitenți Impact Developer&Contractor, Patria Bank, BT Leasing Transilvania IFN și Autonom
Services.

2.4.1. Tipuri de obligaţiuni

I) În funcţie de emitent, obligaţiunile sunt:

a)obligaţiuni ale statului (titluri de stat) - pot avea scadente de pana la 30 ani si imprumutul
obtinut are o destinatie cunoscuta si concreta.
b)obligaţiuni ale municipalităţilor - au ca scop finantarea unor investitii de interes local.
c)obligaţiuni emise de întreprinderi şi bănci- pentru mobilizarea de capital suplimentar pe
termen mijlociu si lung.
d)obligaţiuni ipotecare sau înscrisuri funciare-emise de banci pe baza contractului de ipoteca
asupra imobilelor si terenurilor.

La finele lui oct. 2019 sunt disponibile la tranzacţionare pe BVB, piata principala, 37 de emisiuni
de obligaţiuni municipale, 18 de obligațiuni de stat și 7 obligațiuni corporative.
OObligaţiunile internaţionale pot fi euroobligaţiuni şi obligaţiuni străine.
OEuroobligaţiunile reprezintă titluri de creanţă pe termen mediu şi lung şi sunt denominate într-
o altă monedă decât cea a statului în care sunt emise.

OCele mai renumite euroobligaţiuni sunt eurodollar bonds, euroyen bonds şi eurosterling
bonds. De exemplu, General Motors emite obligaţiuni denominate în USD – eurodollar bonds -
în Germania sau Bank of Scotland din Marea Britanie emite obligaţiuni denominate în GBP în
Japonia.

OObligaţiunile străine sunt emise într-o ţară alta decât cea a emitentului şi denominate în
moneda statului în care sunt emise. Obligaţiunile denominate în yeni şi vândute în Japonia, emise
de către entităţi din afara Japoniei se mai numesc Samurai bonds. Obligaţiunile denominate în
lire sterline şi vândute în Marea Britanie de către entităţi din afara UK se mai numesc Bulldog
bonds.

II) După modul de identificare a proprietarului, obligaţiunile pot fi:

-nominative, se prezintă sub forma unui certificat nominativ pe care sunt menţionate
caracteristicile emitentului şi principalele clauze ale contractului de emisiune;
-la purtător care nu au înscris numele proprietarului şi obligaţiunea aparţine posesorului; sunt
formate dintr-un talon , care reprezintă dreptul deţinătorului la suma subscrisă, şi din foi de
cupoane detasabile, pe care se menţionează data scadenţei pentru plata dobânzilor.

III) După forma de emisiune, pot fi:

-materializate pe suport hârtie sau
-dematerializate, emise prin înscriere în cont.

IV). După gradul de protecţie a investitorilor, putem avea:

-obligaţiuni garantate cu anumite active: deţinătorii acestora beneficiază de un mare grad de
protecţie;
-obligaţiuni negarantate: nu sunt garantate cu activele sau veniturile emitentului; sunt
împrumuturi pe termen lung emise de companii sau stat fără o garanţie specifică şi emisiunea lor
bazându-se pe încrederea de care se bucură emitentul.

V) După tipul de venit pe care-l generează, obligaţiunile pot fi:

a)obligaţiuni cu dobândă fixă: sunt emise cu un randament cunoscut; valoarea nominală înscrisă
pe obligaţiune este valoarea care se returnează la scadenţă, plus o dobândă care se plăteşte
conform programului de rambursare.

b) obligaţiuni cu dobândă variabilă: sunt emise în perioadele în care rata dobânzii înregistrează
fluctuaţii mari; rata dobânzii pentru aceste obligaţiuni variază în funcţie de variaţia dobânzii pe
piaţă. Annual are loc recalcularea cuponului.
c) obligaţiuni indexate: emitentul acestor obligaţiuni îşi asumă responsabilitatea de a reactualiza
valoarea acestor titluri în funcţie de un indice monetar sau economic convenit cu creditorul.
-Scopul indexării este de a asigura deţinătorului obligaţiunii posibilitatea recuperării reale a
capitalului financiar investit şi realizarea unor venituri reale prin indexarea dobânzii şi/sau a
sumei de rambursat.

d) obligaţiuni cu cupon zero sau cu reducere: emitentul nu se obligă să plătească dobândă până
la scadenţă, însă sunt emise la preţuri deosebit de avantajoase, iar castigul detinatorului
obligatiunii consta in diferenta dintre pretul de cumparare si pretul de rascumparare la scadenta
al obligatiunii
e) obligaţiuni cu participaţie: asigură posesorilor, pe lângă remuneraţia sub formă de dobândă,
sume majorate cu un indice în funcţie de cifra de afaceri a emitentului sau de dividendele vărsate
acţionarilor. Avantajul principal al deţinătorilor acestor obligaţiuni este că sunt protejaţi
împotriva pierderii prin garantarea unui câştig minim.
V) În practica internaţională, piaţa obligaţiunilor s-a diversificat foarte mult, utilizându-se,
alături de obligaţiunile clasice, şi alte tipuri de obligaţiuni:
a)obligaţiuni convertibile în acţiuni:permit ca la cererea deţinătorului şi în cadrul unei perioade
prestabilite (6 luni) prin contractul de emisiune să fie convertite pe un anumit număr de acţiuni
ale societăţii emitente . De obicei, posesorul obligaţiunii îşi exercită acest drept de convertire
numai în cazurile în care dividendele cu care sunt remuneraţi acţionarii depăşesc nivelul dobânzii
atribuite pentru obligaţiuni.

b) obligaţiuni ipotecare, emise de către bănci pe baza contractului de ipotecă asupra imobilelor
sau terenurilor reprezintă împrumuturi acordate debitorilor care pentru a intra în posesia
lichidităţilor vând aceste titluri pe piaţa de capital. În vederea rambursării la scadenţă, debitorii
cumpără titluri de o valoare egală cu mărimea ratelor de rambursat, pe care le cedează băncii
ipotecare emitente.
c) obligaţiuni rambursabile în acţiuni: în locul lichidităţilor, deţinătorul obligaţiunilor, la
scadenţă, primeşte acţiuni, în condiţiile prevăzute la emisiune .
d) obligaţiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit: permit deţinătorului să aleagăîntre a
primi cupon de deobândă în numerar şi a primi obligaţiuni identice cu cele iniţiale.
OÎn ţara noastră, obligaţiunile se pot emite fie sub formă nominativă, fie la purtător şi valoarea
totală a unei emisiuni obligatare nu poate depăşi ¾ din capitalul vărsat al societăţii pe acţiuni
respective.
OValoarea nominală a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de 2,5.
OPotrivit legii 31/1990, obligaţiunile din aceeaşi emisiune a unei societăţi pe acţiuni sunt de
valori egale şi generatoare de drepturi egale. Totodată, obligaţiunile pot fi emise în formă
materială, pe suport hârtie, sau în formă dematerializată, prin înscriere în cont.
OValoarea obligaţiunilor subscrise trebuie să fie integral vărsată iar valoarea nominală a
obligaţiunilor convertibile în acţiuni trebuie să fie egală cu cea a acţiunilor.

OElementele caracteristice unei obligaţiuni sunt următoarele:

a)Valoarea nominală ( VN) este cea care este înscrisă pe titlu sau, dacă este dematerializat, pe
toată documentaţia legată de împrumut.
Cuponul se determină sub două forme, pe baza relaţiilor:
-în procente anuale C%= ( rd * nz)/360.
-în sumă absolută C= VN* C%
b)Rata nominală a dobânzii (rd ) este fixată în momentul emisiunii şi este fie fixă, fie variabilă,
fie nulă în cazul obligaţiunilor cu cupon zero.

c)Preţul de emisiune ( PE) este preţul pe care trebuie să îl achite subscriitorul unei obligaţiuni,
atunci când se lansează împrumutul.
PE<VN→obligatiuni emise sub paritate →pe
PE>VN→obligatiuni emise peste paritate
PE=VN→obligatiuni emise la paritate

d)Valoarea de rambursare (VR) este preţul pe care emitentul îl plăteşte la scadenţă deţinătorului
de obligaţiuni.
OÎn cazul in care rambursarea se face la un preţ superior valorii nominale a obligaţiunii, iar
preţul de emisiune este inferior valorii nominale, deţinătorul obligaţiunii beneficiind si de primă
de rambursare si de prima de emisiune. pr= VR- VN si pe= VN- PE

e)Durata de viaţă a împrumutului obligatar (n) reprezintă intervalul de timp de la data

emisiunii şi până la data răscumpărării ultimei obligaţiuni.
Durata medie de viaţă a unei obligaţiuni este mai dificil de evaluat şi reflectă volatilitatea
acesteia în raport cu variaţia ratelor dobânzii pe piaţă.

f)cursul bursier al obligaţiunii sau preţul său de piaţă evoluează într-o manieră inversă faţă de
rata dobânzii practicată pe piaţă: creşterea ratei dobânzii pe piaţa bancara va provoca o scădere a
cursului obligaţiunilor şi invers.

O Sensibilitatea obligaţiunilor reflectă variaţia cursului bursier al obligaţiunilor ca urmare a

variaţiei cu un procent a ratei dobânzii de pe piaţă.
O S = – D/ ( 1+k)
O Dacă se preconizează scăderea ratei dobânzii, se vor achiziţiona acele obligaţiuni care au
durata medie de viaţă a unei obligaţiuni cât mai mare, precum şi sensibilitatea obligaţiunilor cât
mai puternică.

g)Rata de rentabilitate actuarială măsoară rentabilitatea investiţiei în obligaţiuni, egalizând

valoarea plasamentului cu suma actualizată a veniturilor pe care le va genera.

OPentru cumparatorul obligatiunii rata actuariala reprezinta rata de rentabilitate pe care ar

obtine-o pastrand obligatiunea pana la rambursarea sa si reinvestind dobanzile primite la aceeasi
rata actuariala.
OPracticienii apelează la formule de calcul simplificate:
- randamentul cuponului (rd) este raportul dintre dobânda anuală şi valoarea nominală a
obligaţiunii:
Rd =Ct/VN*100
- randamentul curent (rc) este exprimat procentual şi ia în considerare schimbările în valoarea de
piaţă a obligaţiunii :
Rc =Ct/P0*100
- randamentul la maturitate (rm) se calculează ori de câte ori se cumpără o obligaţiune, la un
moment dat, pe durata ei de viaţă, la un preţ diferit de valoarea nominală.

h)Modalitatea de rambursare a împrumutului obligatar:

1. rambursarea la scadenţa finală- adică se rambursează toate obligaţiunile o singură dată în
ultima zi a duratei de viaţă, iar pe toată perioada împrumutului obligatar li se plăteşte
deţinătorilor obligaţiunilor numai dobânda aferentă fiecărui an.
2. rambursarea prin tragere la sorţi (ori prin transe anuale egale ori prin anuitati constante) -
adică ori se amortizează împrumutul obligatar prin serii(tranşe) anuale egale ori prin anuităţi
constante.
3. rambursarea sub forma cuponului unic- adică dobânzile nu se plătesc anual deţinătorilor de
titluri obligatare, ci se capitalizează şi se achită de către emitent o dată cu rambursarea,la finele
perioadei, a întregului împrumut obligatar.
4. prin conversie în acţiuni, în cazul obligaţiunilor de acest tip.
OEmisiunea de valori mobiliare de către stat este o modalitate de finanţare a cheltuielilor publice
iar plasamentul în aceste valori este considerat fără risc. Unele titluri de stat sunt plasate prin
intermediul băncilor către persoane fizice și juridice, altele direct.

OPrincipalele instrumente financiare emise de stat pot fi:

1)bonuri de tezaur emise de stat şi administraţiile locale, fie cu dobândă fixă (BTF), fie cu
dobândă anuală normalizată, actualizată (BTAN) pentru acoperirea cheltuielilor generale ale
bugetului de stat sau ale bugetelor locale. Bonurile de tezaur sunt valori mobiliare emise pe
perioade de la 1 la 10 ani. Bonurile de tezaur sunt purtătoare de dobânzi, asigurând o nivel al
dobânzii diferenţiat în funcţie de durata împrumutului.
2) bilete de trezorerie emise la intervale regulate de Trezoreria Statului, cu scadenţă de la o zi la
un an, în vederea acoperiririi necesităţilor de finanţare pe termen scurt. Cumpărătorii biletelor
sunt investitorii instituţionali care participă la licitaţiile organizate de Trezoreria Statului, de
obicei sub forma licitaţiei olandeze.
3) obligaţiunile municipale emise de autorităţi ale administraţiei publice locale în scopul
dezvoltării economice şi urbane.
4) obligaţiuni de stat cu scadenţe de până la 30 de ani, purtătoare de dobândă, împrumutul din
emisiunea acestora având o destinaţie cunoscută, concretă şi singulară.
OÎn România, titlurile de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice se asimilează valorilor
mobiliare şi se pot tranzacţiona pe piaţa secundară de capital.

O Titlurile de stat sunt emise în formă dematerializată şi evidenţiate prin înscriere în cont.

O Titlurile de stat sunt distribuite în sistem de licitaţie la preţuri multiple prin intermediul BNR-
ului către bănci şi clienţii acestora.
O Putem avea două categorii de titluri de stat:

O titluri de stat pe termen scurt (sub 1 an) cu discount, nepurtătoare de dobândă, care se
vând la un preţ iniţial mult mai mic decât valoarea nominală. Câştigul cumpărătorului este
reprezentat de discount, adică diferenţa dintre valoarea nominală şi preţul iniţial.

O titluri de stat, pe termen mediu și lung, de regulă purtătoare de dobândă, care se vând la
valoarea nominală şi pentru care statul plăteşte periodic dobânzi.

O Titlurile de stat deja distribuite pot fi tranzacţionate din 2008 pe BVB (dacă sunt emise pe
termen>1 an) sau pe piaţa bancară (dacă sunt emise pe termen scurt).

O Dobânda la titlurile de stat și la obligațiuni municipale este neimpozabilă.

2.5. Derivatele financiare 2.5.1. Scurt istoric

ODerivatele financiare reprezintă contracte la termen ce au la bază ca activ-suport active
primare de genul acţiuni, obligaţiuni, valute, indici bursieri, al căror curs de pe piaţa la vedere stă
la la baza determinării preţurilor derivatelor financiare.

OContractele futures şi forward sunt considerate derivatele financiare fundamentale.

OLa baza apariţiei contractelor futures au stat contactele forward.

OPrimii care s-au gândit la tranzacţiile la termen au fost japonezii, care în anul 1697
tranzacţionau primul contract futures .

OProprietarii de pământ japonezi au descoperit că pot utiliza certificatele de depozitare a

recoltelor de orez ca pe un fel de monedă.

OA luat naştere piaţa de orez Dojima, prima piaţă futures din lume, unde speculatorii
tranzacţionau certificate de depozitare.

OTranzactionarea acestora semana cu un joc de noroc, deoarece nu se tinea cont de livrarea

fizica a orezului.

OIn secolul al XII-lea, guvernul japonez a interzis o perioadă tranzacţionarea certificatelor de

depozit pe orez, ea reluându-se după ce s-a reglementat modalitatea de lichidare a acestora prin
livrare fizică

OÎn Europa, o formă rudimentară a contractelor futures o constituie scrisoarea de târg, care
stabilea o dată viitoare pentru plata tranzacţiei.

OÎn Evul Mediu, majoritatea tranzacţiilor erau încheiate prin troc în cadrul târgurilor regionale,
care au devenit de-a lungul anilor tot mai specializate şi mai organizate. Toţi comercianţii
adunaţi în târg nu puteau încheia tranzacţii în afara pieţei deschise, unde cererile şi ofertele
trebuiau să fie publice.

OTârgurile europene şi-au dezvoltat o structură şi regulamente care anticipau caracteristicile unei
pieţe futures: mărfurile erau tranzacţionate la momente şi în locuri bine precizate, a.i. vânzătorii
şi cumpărătorii să se poată întâlni mai uşor.

OScrisorile de târg sunt precursorul rudimentar al contractelor futures moderne.

OContractele forward erau utilizate în mod regulat în anul 1860 la Chicago în comerţul cu
cereale şi în 1880 la Londra în comerţul cu metale.
OÎntre anii 1830 şi 1840, fermierii din Midwest au întâmpinat probleme la vânzarea cerealelor,
datorită faptului că nu erau încă construite şi existau puţine mijloace de depozitare.
OCâţiva fermieri mai întreprinzători, pentru a evita aglomeraţia de piaţă, încheiau un contract cu
un cumpărător pentru livrarea cerealelor pe piaţă la un anumit preţ, cel mai adesea la două
săptămâni de la semnarea contractului.
OProblemele nu au dispărut, odată cu apariţia contractelor forward apărând pe piaţă şi
speculatorii, persoane care nu se ocupau cu comerţul cu cereale, dar încheiau contracte
anticipând că, până la data livrării, preţurile se vor modifica.
OÎn absenţa unei pieţe reglementate, încheierea unor afaceri prin intermediul unor contracte
forward rămânea o acţiune dificilă şi riscantă.

OÎn SUA, remarcăm înfiinţarea în 1848 a bursei de mărfuri Chicago Board Of Trade, care până
în 1865 a stabilit standarde pentru cantitatea,calitatea şi termenele de livrare, precum şi un set de
reguli de tranzacţionare a contractelor.

OAnul 1865 marchează începutul tranzacţionării contractului futures în SUA, contractul forward
transformându-se în contract futures pe mărfuri.

OÎn ultimii 40 de ani, pieţele futures tradiţionale de mărfuri au fost umbrite de dezvoltarea rapidă
a tranzacţiilor futures financiare.

OÎn SUA, Chicago Mercantile Exchange a înfiinţat secţiune Internaţional Monetary Market şi a
iniţiat tranzacţionarea de contracte futures pe 7 valute în data de 16 mai 1972, apărând astfel
prima bursă futures financiară din lume.

OPrimul contract futures pe rata dobânzii a fost introdus la tranzacţionare în 1975 la Chicago
Board Of Trade.
OÎn 1982, industria contractelor futures a răspuns la nevoia de acoperire la riscul căderii cursului
acţiunilor oferind primul contract pe indice bursier la Kansas City Board of Trade.

OÎn 1983, Philadelphia Stock Exchange introduce opţiunile negociabile pe valute.

OÎn România, pe cursurile valutare ROL/USD şi ROL/DEM au fost promovate încă din anul
1997 de Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri din Sibiu.

OÎn prezent, la SIBEX se tranzacţionează 45 de contracte futures, din care 1 pe indici bursieri, 1
pe aur, 1 pe petrol, 7 pe valute şi 35 pe acţiuni.

ODerivatele financiare sunt tranzacţionate astăzi în peste 60 de burse futures şi de opţiuni

răspândite în întreaga lume.

OCele mai importante pieţe pe care se tranzacţionează derivate financiare sunt:

Oîn SUA: Chicago Board of Trade, Chicago Mercantile Exchange, International Monetary
Market;
Oîn Anglia: London International Financial Futures Exchange ŞI London Traded Options
Market;
Oîn Germania şi Elveţia: Eurex Frankfurt;
Oîn Elveţia: Swiss Options and Financial Future Exchange.
Oîn Franţa : Marché à Terme International de France şi Marché d′Options Negociables de Paris;
Oîn Asia: Tokyo Stock Exchange, Singapore Mercantile Exchange, Hong Kong Futures
Exchange.

2.5.2. Tipuri de derivate financiare

Derivatele financiare se pot grupa în patru mari categorii:

1.contracte futures
2.contractele forward;

2. opţiuni negociabile;
3. swap-uri.
Activele suport ale derivatelor financiare pot fi clasificate în cinci mari grupe:
Oacţiuni;
Ovalute;
Orata dobânzii: activele financiare purtătoare de dobândă, cele mai frecvent utilizate ca active
suport sunt: obligaţiunile de stat pe termen mediu şi lung şi bonurile de tezaur;
Oindicii bursieri: aceştia nu sunt prin ei înşişi active financiare;
Omărfurile: acestea nu sunt active financiare, însă trebuie menţionate, deoarece punctul de
pornire în crearea derivatelor l-a constituit marfa.
1. Contractele forwards – contracte la termen ferm, nestandardizate din punct de vedere al
cantităţii, calităţii şi preţului activului-suport.
OData scadenţei este convenită între părţi iar mărimea contractului se stabileşte în funcţie de
natura tranzacţiei şi de necesităţile părţilor.

OÎn momentul încheierii unui contract forward, nu se solicită plata unei sume de bani ca şi
garanţie, profiturile şi pierderile sunt lichidate cash la expirarea contractului.
2. Contractele futures - angajamente standardizate de a cumpăra sau vinde un anumit activ
financiar la o dată viitoare şi la un preţ stabilit în momentul încheierii tranzacţiei.

OÎn cazul unui contract futures, cumpărătorul şi vânzătorul contractului nu se cunosc între ei, ci
doar ştiu piaţa pe care se desfăşoară tranzacţia.
OBursa specializata stabileste precis calitatea sau caracteristicile activului suport, scadenţa
contractelor futures.
OLa încheierea contractului se cere fiecărei părţi depunerea unei sume de bani numită marjă sau
garanţie.
OSiguranta tranzactiilor pe piata futures este asigurata prin reglementarea si organizarea
specifica a pietelor derivatelor financiare, cu instituţia centrală: Casa de Compensaţie.
OCasa de Compensatie ia pozitie in contrapartida atat cu cumparatorul cat si cu vanzatorul,
rezultand pentru ea o pozitie neta, neutra si fara risc.
OOperatorii de pe piaţa futures se pot clasifica, în funcţie de scopul urmărit, în:

hedgeri, investitori în alte active care se protejează printr-un contract futures împotriva
pierderii generate de fluctuaţia preţului iniţial;
arbitrajori, care speră să obţină câştig din diferenţele de preţ de pe pieţe diferite sau din
momente diferite;
speculatori, care îşi asumă riscuri importante pentru a obţine profit din fluctuaţia preţului
contractelor futures.

OInvestitorul va deschide o pozitie “long” atunci cand estimeaza o crestere a preturilor la

termen sau o pozitie short atunci cand prevede o scadere a pretului in viitor.
OExecutarea contractului futures este obligatorie atât pentru cumpărător cât şi pentru vânzător,
întotdeauna unul din ei înregistrând un câştig şi celălalt o pierdere.

OElementele standardizate ale contractelor futures sunt următoarele:

1.simbolul contractului: simbolizarea a fost impusă de necesitatea exprimării scurte, concise şi
sugestive a denumirii contractului; DESIF5, USD/RON la SIBEX SI SIF511DEC la BVB
2. activul suport: este activul care stă la baza contractului futures şi care dă şi denumirea
acestuia; contractul futures EUR/RON are ca activ suport cursul valutar de referinta dintre leul
romanesc si moneda unica europeana
3. unitatea de trazacţionare sau multiplicatorul: stabileşte cantitatea standardizată în funcţie
de care se determină valoarea contractului;
4. cotaţia: este elementul care ne arată preţul unei unităţi de tranzacţionare; este identica cu
cotatia activului suport pe piata spot.
5. mărimea pasului: stabileşte fluctuaţia minimă pe care o poate avea preţul activului suport;
Pentru toate contractele futures pe actiuni si pentru contractele futures valutare pasul de
tranzactionare este de 0,0001 RON

6. Variatia maxima zilnica: este stabilită de către bursă în scopul evitării unei activităţi
speculative deosebit de intense care ar conduce la denaturarea cursului real al activului suport.
7. marja de ric :este suma cash pe care orice investitor trebuie să o depună în momentul în care
îşi deschide o poziţie pe piaţa futures la societatea de brokeraj care intermediază tranzacţia.
OAmbii parteneri trebuie să constituie acest depozit deoarece în urma încheierii contractului
futures oricare dintre ei poate pierde.

OÎn situaţia în care suma din contul de marjă scade sub nivelul marjei necesare pentru garantarea
poziţiilor deschise, contul se află în situaţia de apel în marjă. Până cel târziu la începerea
următoarei şedinţe de tranzacţionare, investitorul trebuie să alimenteze contul cu suma solicitată
de broker.
OÎn caz contrar, brokerul va lichida fortat o parte sau toate pozitiile deschise, pana cand suma
din cont va fi din nou cel putin egala cu marja necesara.

8. Scadenţa contractelor futures: este ziua în care expiră contractele futures. Scadenţa variază
de la un contract la altul şi e stabilită de către bursă, astfel încât să corespundă nevoilor
participanţilor la piaţă.

9.Lichidarea poziţiei futures : poate avea loc prin livrare efectivă, compensare sau schimbare
cu activul-suport.
ODoar o mică parte(1-5%) a tranzacţiilor futures se finalizează la scadenţă prin livrarea fizică a
activului-suport sau prin plata în numerar.
OCompensarea contractului futures consta in inchiderea pozitiei initiale printr-o operatiune de
sens contrar.
OAre loc atunci cand nu se doreste nici livrarea efectiva a activului suport si nici stingerea cash a
obligatiilor contractului futures.

10. Orarul de tranzacţionare: diferă de la o bursă la alta, de la un contract la altul.

11. Marcarea la piaţă : este caracteristica contractelor futures care constă în stabilirea preţului
zilnic în funcţie de cotaţia activului-suport, calculându-se pierderile sau câştigurile obţinute.

Exemplu: Presupunem că un investitor cumpără un contract futures USD/RON echivalent a

1000 USD cu scadenţa în DEC 16, la cursul de 4,1007 RON/USD, în data de 19.10.2016.
- Marja de risc este 205 RON (5%), el deschizându-şi o poziţie long futures. În următoarele zile
cursul contractului futures a avut următoarea evoluţie:
20.10.2016: 4,1085 RON/USD;
21.10.2016: 4,1343 RON/USD;
24.10.2016: 4,1396 RON/USD;
25.10.2016: 4,1260 RON/USD
26.10.2016: 4,1160 RON/USD
Suma depusăîn contul de marjă=205 RON
20.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 19.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1085-4,1007)=7,8 RON
21.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 20.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1343-4,1085)=25,8 RON
24.10.16 avem o creştere a cursului valutar faţă de 21.10.16
Câştigul nerealizat= 1000 USD*(4,1396-4,1343)=5,3 RON
25.10.16 avem o scădere a cursului valutar faţă de 24.10.16
Pierderea nerealizată= 1000 USD*(4,1260-4,1396)=-13,6 RON
26.10.16 avem o scădere a cursului valutar faţă de 25.10.16
Pierderea nerealizată= 1000 USD*(4,1160-4,1260)=-10 RON

Opţiunile negociabile – conferă deţinătorilor dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra sau a

vinde un activ-suport.
OContractele de opţiuni sunt standardizate şi sunt oferite de burse specializate.

ODin punctul de vedere al drepturilor pe care le au deţinătorii lor, opţiunile pot fi:

1. de cumpărare (CALL), ce dau dreptul, dar nu obligaţia, cumpărătorilor lor să achiziţioneze

un număr determinat de unităţi ale activului-suport, la un preţ fixat numit preţ de exerciţiu, până
la o dată precizată numită data scadenţei.
2. de vânzare (PUT), care dau dreptul, dar nu obligaţia, cumpărătorilor lor de a vinde un anumit
număr de unităţi ale activului suport, la preţul de exerciţiu şi la data precizată.
OContractele futures şi contractele cu opţiuni sunt tranzacţionate pe pieţele reglementate.

OOpţiunile CALL şi PUT sunt contracte complet separate, distincte, care oferă drepturi diferite,
în nici un caz ele neputând fi tratate ca părţi opuse ale aceleiaşi tranzacţii.

ODecizia de a cumpăra sau vinde este luată de cumpărător, şi acesta va exercita opţiunea dacă
este interesat, iar vânzătorul se supune deciziei cumpărătorului.

OPentru a obţine dreptul de alegere, la data încheierii contractului de opţiune cumpărătorul

plăteşte o primă vânzătorului.

OAceastă primă este de fapt obiectul negocierilor între cumpărător şi vânzător, întrucât preţul de
exercitare, durata opţiunii, tipul opţiunii şi numărul de active-suport reprezintă elemente
standardizate ale contractelor de opţiuni.

OOpţiunile se pot clasifica în funcţie de momentul în care se poate realiza exercitarea opţiunii în:
-opţiuni de tip european: caz în care exercitarea opţiunii nu se poate realiza decât la scadenţa
acesteia;
-opţiuni de tip american: caz în care opţiunea poate fi exercitată în orice moment până la
scadenţă.
OCasa de Compensatie se interpune in toate tranzactiile incheiate in bursa devenind vanzatorul
pentru toti cumparatorii de “call” care exercita optiunea si cumparatorul pentru toti vanzatorii de
“put” care exercita optiunea.

OOperatorii pe piaţă trebuie să constituie depozite de garanţii pentru a asigura siguranţa

tranzacţiilor: la cumpărarea de opţiuni, investitorul trebuie să plătească integral preţul opţiunii iar
la vânzarea de opţiuni trebuie depusă marja contractului.
OExecutarea contractelor de opţiuni se poate face prin: lichidarea opţiunii, exercitarea opţiunii
şi prin expirarea opţiunii.

OElementele definitorii ale unui contract de opţiune sunt următoarele:

1.activul suport: stă la baza contractului de opţiune şi poate fi acţiuni, obligaţiuni, valute, indici
bursieri, contracte futures etc.
2.preţul de exercitare: este preţul fixat în momentul cumpărării sau vânzării contractului de
opţiune şi depinde de cursul de piaţă al activului suport care stă la baza opţiunii.
3.durata de viaţă: reprezintă perioada de timp în care opţiunea poate fi exercitată, opţiunile
având o perioadă de existenţă limitată.
4.prima sau preţul opţiunii (P): cumpărătorul trebuie să o plătească, în momentul încheierii
contractului, vânzătorului opţiunii pentru dreptul de a exercita opţiunea.

OMărimea primei depinde de condiţiile pieţei, cum ar fi: intervalul de timp care a mai rămas
până la scadenţa sa, volatilitatea sa, cursul activului suport, preţul de exercitare etc. Prima se
calculează teoretic ca sumă a două elemente: valoarea intrinsecă şi valoarea timp;

5.valoarea intrinsecă (VI): este diferenţa dintre cursul activului suport şi preţul de exercitare al
opţiunii „call” sau diferenţa dintre preţul de exercitare al opţiunii „put” şi cursul activului suport.

OCând valoarea intrinsecă este pozitivă, opţiunea este „în bani”(„în the money”).
OCând valoarea intrinsecă este negativă, opţiunea este „fără bani” sau „în afara banilor” („out of
money”); dacă valoarea intrinsecă este egală cu 0, opţiunea este „la bani” („at money”).

6.Valoarea timp (VT): reflectă suma de bani pe care cumpărătorul opţiunii este dispus să o
plătească, în speranţa că opţiunea îi va aduce profit la scadenţă sau înainte de scadenţă.
Ea rezultă ca diferenţă pozitivă între mărimea primei şi valoarea intrinsecă: VT =P - VI .
Valoarea timp este cu atât mai mare cu cât scadenţa este mai îndepărtată.
OO opţiune CALL de cumpărare se va exercita dacă în viitor cursul activului-suport va fi mai
mare în raport cu preţul de exercitare, dar cumpărătorul va obţine profit numai dacă creşterea
cursului activului-suport în raport cu preţul de exercitare este superioară primei: C > PE + pcall.

O Exemplu: Considerăm că un investitor cumpără o opţiune CALL cu scadenta in dec. 2014

avand ca suport 1000 actiuni SIF5 la un preţ de exercitare de 1,883 lei/acţiune şi prima de 0,05
lei/acţiune. Presupunem evoluţia cursului de piaţă până la scadenţă astfel: a) 1,95 lei/acţiune în
06.11.14; b) 1,85 lei/acţiune în 13.11.14; c) 1,92 lei/acţiune în 05.12.14; d) la scadenţă în
19.12.14 1,79 lei/acţiune.
A) C=1,95>1,883=PEopţiunea CALL este în bani
Rezultatul investitorului=1000*(C-PE-p)=1000(1,95-1,883-0,05)=17 lei
B) C=1,85<1,883=PEopţiunea CALL este în afara banilor
Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul acţiunii SIF5
va creşte

C) C=1,92>1,883=PEopţiunea CALL este în bani

Rezultatul investitorului=1000*(C-PE-p)=1000(1,92-1,883-0,05)=-13 lei
OD) C=1,79<1,883=PEopţiunea CALL este în afara banilor, investitorul abandonează opţiunea

Rezultatul investitorului este pierdere max.=p*1000 acţiuni=0,05*1000=50 lei

OO opţiune PUT de vânzare se va exercita dacă în viitor cursul activului-suport va fi mai mic
decât preţul de exercitare, dar cumpărătorul opţiunii de vânzare va obţine profit numai dacă
scăderea în viitor a cursului activului-suport în raport cu preţul de exercitare este mai mare decât
prima plătită pentru cumpărarea sa: PE - C > pput
OProfitul cumpărătorului opţiunii de vânzare în această situaţie va fi:  = PE – (C+ pput)

OPresupunem, spre exemplificare, un cumpărător pentru 5 opţiuni PUT în aceleaşi condiţii ca ale
exemplului precedent, adica cu scadenta in dec. 2014 avand ca suport 1000 actiuni SIF5/optiune
la un preţ de exercitare de 1,883 lei/acţiune şi prima de 0,05 lei/acţiune. Presupunem evoluţia
cursului de piaţă până la scadenţă astfel: a) 1,95 lei/acţiune în 06.11.14; b) 1,85 lei/acţiune în
13.11.14; c) 1,92 lei/acţiune în 05.12.14; d) la scadenţă în 19.12.14 1,79 lei/acţiune.
A) C=1,95>1,883=PEopţiunea PUT este în afara banilor
Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul acţiunii SIF5
va scădea
B) C=1,85<1,883=PEopţiunea PUT este în bani
Rezultatul investitorului=5*1000*(PE-C-p)=5*1000(1,883-1,85-0,05)=-85 lei
C) C=1,92>1,883=PEopţiunea PUT este în afara banilor
Investitorul are 2 posibilitaţi :ori sa o vândă ori sa stea în aşteptare că poate preţul acţiunii SIF5
va scădea

OD) C=1,79<1,883=PEopţiunea PUT este în bani, investitorul executa opţiunea

Rezultatul investitorului=5*1000*(PE-C-p)=5*1000(1,883-1,79-0,05)= 215 lei
OOpţiunile CALL şi PUT sunt avantajoase pentru cumpărători întrucât pierderile lor sunt
limitate la mărimea primei plătite, în timp ce câştigurile obţinute pot fi nelimitate.

OUn alt avantaj al tranzactiilor cu optiuni este puterea de asteptare.

OUn alt avantaj e ca nu necesita plata de marje: în cazul tranzactiilor cu optiuni numai
vânzatorilor li se solicita sa depuna marje.

OÎn schimb, un dezavantaj major al investiţiilor în opţiuni este că pentru a realiza profit, preţurile
trebuie să evolueze destul de mult astfel încât să acopere mai întâi costul primei.

CAPITOLUL III
PARTICIPANTI PE PIATA DE CAPITAL

3.1. Emitenţi de valori mobiliare 3.1.1. Categorii de emitenţi

•Emitenţii – entităţi economice care se confruntă cu un deficit de resurse pentru acoperirea
căruia emit pe piaţa de capital instrumente financiare.

•Principalele categorii de emitenţi sunt:

1.Instituţii internaţionale- emit obligaţiuni
2.Organe ale administraţiei publice de stat centrale şi locale- emit titluri de stat, obligaţiuni
3.Societăţi comerciale, ce emit acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare; sunt cei mai activi
emitenţi.
4.Bănci şi alte instituţii de credit, ce emit titluri atractive, influenţând piaţa deoarece emit un
volum important de valori mobiliare.

3.1.2. Piaţa primară. Societăţi deschise

Societăţile comerciale recurg la emisiuni de valori mobiliare în diverse situaţii:
•înfiinţarea prin subscripţie publică;
•majorarea capitalului social;
•plata dividendelor în acţiuni;
•obţinerea de capital suplimentar de împrumut prin emisiunea de obligaţiuni;
•obţinerea capitalului necesar preluării, fuziunii sau achiziţiilor de societăţi;
•conversia acţiunilor unei societăţi achiziţionate sau cu care s-a fuzionat
•Societatea deschisă este o S.A. constituită prin subscripţie publică sau o S.A. emitentă de valori
mobiliare din care cel puţin o categorie face sau a făcut obiectul unei oferte publice regulat
promovate.

• Modalităţile prin care o societate pe acţiuni poate deveni societate deschisă sunt:
1.la înfiinţare, dacă aceasta se realizează prin subscripţie publică; fondatorii S.A. care nu au
resurse financiare initiaza o oferta de subscriere prin care orice persoana care doreste sa
investeasca poate cumpara actiuni
2.ulterior înfiinţării, prin ofertă publică de vânzare a acţiunilor ordinare, reprezentând de fapt o
majorare a capitalului social;
3.prin emiterea de obligaţiuni convertibile în acţiuni, devenind societate deschisă la
momentul conversiei respectivelor obligaţiuni în acţiuni;
4.prin programul de privatizare în masă, ca situaţie particulară specifică României în procesul
de tranziţie. Cca 5.700 de societăţi au intrat în acest proces, prin care fiecare cetăţean cu vârsta
peste 18 ani a devenit posesorul unui număr de acţiuni la societatea la care a subscris cuponul
primit de la ANP.

•Există 4 proceduri de listare pe bursă:

1.Cel mai des utilizata modalitate pentru extinderea bazei de investori este printr-o oferta
publica initiala (IPO), adresata tuturor investitorilor, atat retail, cat si institutionali.
•Aceasta este prima vanzare catre public a actiunilor unei companii, care va avea ca rezultat final
listarea acestor actiuni la o bursa, dupa indeplinirea criteriilor de admitere.
•Actiunile vandute in oferta pot fi actiuni nou emise sau actiuni existente, scoase la vanzare de
catre unul sau mai multi actionari ai societatii. IPO-urile sunt utilizate de companii in cautare de
capital pentru a se extinde sau dezvolta.
•Intr-un IPO, emitentul are nevoie de asistenta unui intermediar sau a unui consortiu de
intermediari, care ajuta la intocmirea prospectului, la stabilirea structurii ofertei, a pretului de
oferta si la determinarea perioadei optime de derulare a ofertei.

2. Plasamentul privat, pe de alta parte, este o oferta de actiuni care nu este adresata publicului
larg si poate fi utilizata de companiile care vor sa se listeze la BVB.

•Pentru a derula un plasament privat trebuie indeplinite o serie de conditii, una dintre acestea
fiind numarul de investitori carora le este adresata oferta si care trebuie sa fie mai mic de 150.
•Pentru un plasament privat nu este necesar un prospect de oferta. Un prospect de admitere la
tranzactionare va fi insa necesar ulterior, atunci cand compania va solicita listarea pe Piata
Reglementata, daca toate celelalte cerinte sunt indeplinite.
3. Listarea duala este o modalitate de listare la Bursa de Valori Bucuresti pentru o companie
care este deja listata pe o alta bursa. Poate fi utilizata de companiile care au afaceri in Romania si
care vor sa castige mai multa vizibilitate sau sa obtina finantare de la o baza noua de investitori.
4. Listarea tehnică: O companie se poate lista si fara sa deruleze in prealabil o oferta publica,
daca sunt indeplinite cerintele privind marimea, free-float-ul si vechimea.
•Pentru ca o societate să obţină admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe o piaţă
reglementată, este nevoie de:

- publicarea unui prospect aprobat de C.N.V.M.

- durata de funcţionare a societăţii de min. 3 ani,
- o capitalizare bursieră anticipată de cel puţin 1.000.000 Euro, sau
valoarea capitalurilor proprii să fie cel puţin 1.000.000 euro.
 Condiţiile ce trebuie îndeplinite de acţiunile unei societăţi, pentru a fi admise la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată:
-acţiunile pentru care s-a solicitat admiterea la tranzacţionare sunt distribuite publicului într-o
proporţie de cel puţin 25% din capitalul subscris;
-este asigurată funcţionarea normală a pieţei, cu un procent mai mic de acţiuni 25% datorită
numărului mare de acţiuni existente în circulaţie şi a dispersiei acestora în rândul publicului.
O societate este închisă dacă un nr. limitat de acţionari care sunt cunoscuţi deţin capitalul
acesteia.
O societate este deschisă dacă există un număr mare de acţionari care sunt necunoscuţi şi deţin
capitalul ei.
Avantajele deschiderii unei societăţi constau în:
•suplimentarea capitalului;

•realizarea unei oferte publice ulterioare dacă oferta publică iniţială a fost reuşită;

•mobilitatea capitalului divizat pe acţiuni şi creşterea ratelor de rentabilitate ale capitalului;

•creşterea numărului de acţionari şi a capitalurilor proprii, care au un efect de pârghie asupra

valorii societăţii respective;
•achiziţionarea unor alte societăţi utilizând ca mijloc de plată noile acţiuni emise;
•motivarea personalului în munca depusă prin oferirea de stimulente în acţiuni;
•creşterea prestigiului societăţii;
•acţiunile societăţii capătă o valoare de piaţă.
Dezavantajele deschiderii unei societăţi sunt:
•limitarea libertăţii de acţiune a conducerii; acţiunile conducerii executive trebuie precedate în
majoritatea situaţiilor de hotărârile Adunării Generale a Acţionarilor

•costurile deschiderii societăţii şi cele ulterioare deschiderii: comisionul plătit intermediarului,

onorarii pentru consultanţă juridică sau contabilă, traducerea, taxa de listare şi comisionul de
procesare care se plătesc bursei, taxa datorată Depozitarului central

•necesitatea divulgării unor informaţii secrete: planuri şi strategii ale companiei, informaţii
care influenţează decisiv procesul decizional al investitorilor;
•schimbarea raportului de forţe între acţionari, în sensul pierderii controlului de către
acţionarii fondatori, iniţiali.

•Decizia de deschidere a unei societăţi, luată de AGA trebuie să stabilească volumul de capital de
care are nevoie societatea, scopul utilizării capitalului, precum şi momentul cel mai potrivit
pentru a face oferta publică.

•Momentul deschiderii societăţii trebuie să fie în acelaşi timp oportun pentru societate, dar şi
pentru piaţă, cu alte cuvinte piaţa să fie favorabilă, în creştere, ţinând cont de conjunctura
politică, rata dobânzii, rata inflaţiei etc.

•O societate comercială trebuie să fie suficient de pregătită pentru a avea la îndemână mijloacele
de prevenire a eventualelor surprize, inerente intrării pe piaţă.

•Pregătirea necesită o perioadă mare de timp şi vizează atât îmbunătăţirea performanţelor sale
economico-financiare, cât şi structurarea capitalului potrivit reglementărilor bursiere.

•Astfel, unele societăţi emitente solicită mai întâi înscrierea la cerere pe piata ATS.

•Pentru ca o IPO a unei companii sa aiba succes trebuie indeplinite urm. conditii:
1.O companie solida financiar si cu perspective bune de crestere;
2.Dintr-un domeniu de activitate cu reprezentativitate redusa in prezent pe BVB, cum ar fi: IT,
Agribusiness, Retail, Food & Beverage, Materials, Real-Estate, Telecom, etc;
3.Cu o capitalizare estimata de minimum 15 mil. EUR;
4.Sa nu aiba pozitii de cash excesiv sau investitii semnificative in afara obiectului principal de
activitate;
5.O companie cu mult cash sau cu activitate prea diversificata va semnaliza un management mai
putin performant din perspectiva pietei de capital → pret de vanzare scazut sau chiar esecul IPO.

3.1.3. Oferta publică

•Oferta publică de valori mobiliare reprezintă comunicarea adresată unor persoane care
prezintă informaţii suficiente despre termenii ofertei şi despre valorile mobilare oferite,
permiţându-i investitorului să adopte o decizie cu privire la vânzarea, cumpărarea sau subscrierea
respectivelor valori mobiliare.

•Oferta publică este de două tipuri: de vânzare şi de cumpărare.

•Orice persoană care iniţiază o ofertă publică elaborează şi supune aprobării autorităţii pieţei de
capital un prospect, în cazul ofertei publice de vânzare, sau un document de ofertă, în cazul
ofertei publice de cumpărare.

•Prospectul sau documentul de ofertă este publicat în mai multe cotidiane cu difuzare naţională,
precum şi pe website-ul ofertantului, al intermediarului ofertei, al operatorului pieţei.

•Oferta publică este intermediată de o S.S.I.F. sau de către un sindicat de intermediere.

•Dacă se apelează la un sindicat de intermediere se încheie un contract prin care se stabilesc

drepturile şi obligaţiile fiecăruia.

•Se recomandă metoda de intermediere: negocierea, în cazul emisiunilor de acţiuni şi obligaţiuni

făcute de societăţi comerciale, şi metoda de intermediere: licitaţia, în cazul emisiunilor de valori
mobiliare făcute de organe ale administraţiei centrale şi locale.
1. Oferta publică de vânzare
•Este precedată de publicarea unui prospect de emisiune aprobat de C.N.V.M, cu excepţia
situaţiei în care se adresează doar investitorilor calificaţi, sau valoarea totală a ofertei este cel
puţin egală cu 50.000 euro.

•Nu este obligatorie oferta publică de vânzare în cazul unei fuziuni şi în cazul acţiunilor alocate
în mod gratuit acţionarilor existenţi sau a dividendelor plătite prin emisiunea de noi acţiuni sau
acţiunilor emise pentru substituirea altor acţiuni, de aceeaşi clasă.

•În funcţie de natura juridică a ofertei publice de vânzare, deosebim mai multe tipuri:

1.oferta publică iniţială de vânzare – reprezintă prima vărsare a acţiunilor unei societăţi
închise, prin care aceasta devine societate deschisă;

2.oferta publică primară – reprezintă vânzarea de noi valori mobiliare de către emitent şi este
modalitatea de realizare a emisiunilor de valori mobiliare primare;

3.oferta publică secundară – are ca obiect valori mobiliare emise în prealabil şi este realizată de
către proprietarii de valori mobiliare care există deja pe piaţă;

•Etapele derulării unei oferte publice de vânzare, ce durează cca. 180 zile dar nu mai mult de 12
luni, sunt:
1.Pregătirea emisiunii presupune întocmirea calculelor de eficienţă referitoare la volumul şi
costul capitalului obţinut prin oferta publică; Se organizează echipa pentru întocmirea
prospectului şi se fac studii de piaţă cu privire la capacitatea de absorbţie a cantităţii oferite şi a
preţului de emisiune.
2. Întocmirea prospectului de emisiune care trebuie să cuprindă informaţii despre emitent,
despre activitatea sa, precum şi informaţii despre oferta publică; Prospectul de emisiune nu
trebuie să omită nici un fapt material şi nu trebuie să conţină informaţii care ar putea induce în
eroare investitorii.
Prospectul de oferta trebuie sa includa obligatoriu fisa de prezentare a emitentului, o nota privind
trasaturile valorilor mobiliare oferite spre tranzactionare pe o piata reglementata.
3. Încheierea contractului de plasament cu intermediarul, având în vedere obligativitatea
derulării ofertei publice printr-un intermediar autorizat.
•Intermedierea poate fi efectuată prin următoarele modalităţi:

a)metoda plasamentului garantat- presupune de intermediarul să cumpere de la emitent în

nume propriu întreaga ofertă, pe care o vinde ulterior către investitori. Intermediarul îşi asumă
întregul risc al plasării valorilor mobiliare.
Marja de intermediere este dif dintre pretul de vanzare (la care intermediarul le vinde catre
public) si pretul de emisiune (la care intermediarul cumpara valorile mobiliare de la emitent).
b) Metoda cea mai bune execuţie- intermediarul acţionează ca agent al ofertantului în regim de
comision; această metodă se recomandă atât în cazul în care se urmăreşte plasarea întregii oferte
pe piaţă, cât şi în cazul în care o parte a ofertei a fost deja distribuită şi ofertantul are nevoie de
asistenţă pentru plasarea părţii rămase nevândută.
Intermediarul se angajeaza sa distribuie catre public maximul din valorile mobiliare primite, dar
nu se obliga sa le preia in nume propriu. Ofertantul va plati intermediarului un comision fix
pentru plasarea ofertei incredintate.
c) Metoda totul sau nimic- contractul de plasament cu S.S.I.F. prevede vânzarea întregii
emisiuni; în cazul în care intermediarul plasează integral valorile mobiliare încredinţate,
încasează marja de intermediere, iar în caz contrar nu încasează nimic.

d) Metoda plasamentului asigurat – recomandată pentru emisiunea de obligaţiuni, când

emitentul vrea să obţină fonduri într-un interval de timp f. scurt;
SSIF ca intermediar face o ofertă de preţ ferm pentru cumpărarea valorilor mobiliare de la
emitent, acesta având la dispoziţie 24 de ore pentru a accepta sau refuza oferta.
Metoda se recomanda daca exista un numar suficient de mare de investitori institutionali care si-
au exprimat interesul de a cumpara valorile mobiliare din oferta.
e)Metoda licitaţiei olandeze- se realizează prin reducerea succesivă a preţului de vânzare până
când întreaga ofertă este subscrisă; executarea tuturor ordinelor se va face la preţul de închidere a
licitaţiei.
f) Metoda stand-by- se realizeaza pentru plasarea pe piata a actiunilor noi nesubscrise de catre
actionarii vechi.
Emitentul plateste intermediarului un comision iar in schimb intermediarul se angajeaza sa
cumpere toate actiunile ramase nesubscrise.
f) Metoda licitaţiei competitive- recomandată pentru emisiunile de obligaţiuni. Se bazează pe
tehnica licitaţiei publice în plic închis şi constă în specificarea preţului şi condiţiilor oferite de
S.S.I.F pentru cumpărarea întregii emisiuni.
•Metoda de intermediere, prin care se realizează oferta publică de vânzare se precizează explicit
în cadrul prospectului de ofertă.

4. Avizarea prospectului de către C.N.V.M., cu scopul de a proteja investitorii contra

practicilor neloiale, abuzive sau frauduloase.
5. Publicitatea reprezintă etapa prin care publicul este informat asupra ofertei de vânzare,
prospectul de emisiune este publicat şi pus la dispoziţia publicului investitor.
6. Derularea ofertei publice de vânzare reprezintă etapa de subscriere, alocare şi distribuire a
valorilor mobiliare, conform procedurii prevăzute în prospect.
•Perioada de derulare nu poate fi mai mică de 5 zile lucrătoare.

7. Închiderea ofertei şi raportarea la CNVM a rezultatelor ofertei de vânzare, care se

realizează în termen de 5 zile lucrătoare de la data închiderii ofertei. Oferta publică se consideră
închisă la expirarea termenului pentru care a fost autorizată.
•În cazul ofertelor publice privind emisiunea de obligaţiuni se mai solicită documentele care să
ateste sarcinile care grevează activele societăţii şi documentele care atestă modul de garantare a
împrumutului obligatar, dacă este nevoie;

2. Oferta publică de cumpărare

•Oferta publică de cumpărare – intenţia unei persoane de a cumpăra valori mobiliare, adresată
tuturor deţinătorilor acestora şi difuzată prin mijloacele de informare în masă.

•Obligativitatea lansării unei oferte publice de preluare, în maxim 2 luni de la momentul

atingerii respectivei deţineri, este instituită pentru orice persoană care deţine mai mult de 33%
din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale.

•Până la derularea ofertei publice, drepturile aferente valorilor mobiliare depăşind pragul de 33%
din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate.

•Preţul oferit va fi cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de ofertant în ultimele12 luni
anterioare ofertei.

•Dacă o persoană care nu are obligaţia de a face ofertă publică de preluare, dar lansează către toţi
acţionarii o astfel de ofertă, vorbim de ofertă publică de preluare voluntară.

•Orice persoană poate lansa o contra-ofertă, având ca obiect aceleaşi valori mobiliare, dacă are
ca obiect cel puţin aceeaşi cantitate de valori mobiliare sau vizează atingerea cel puţin aceleiaşi
participaţii la capitalul social şi dacă oferă un preţ cu cel puţin 5% mai mare decât cel din prima
ofertă.
•Procedura pentru oferta publică de cumpărare este mult mai simplificată decât cea pentru
vânzare, dar orice persoană fizică sau juridică ce face o astfel de ofertă trebuie să obţină avizul
C.N.V.M.

•Etapele derulării ofertei publice de cumpărare, care durează între 20 şi 60 de zile, sunt în nr. de
4.

1.întocmirea şi aprobarea documentului de ofertă publică de cumpărare de către C.N.V.M.

şi distribuirea acestuia fie direct persoanelor cărora le este adresată oferta, fie prin publicarea
într-un ziar de circulaţie naţională;
2. desfăşurarea ofertei, adică cei care doresc să vândă acţiuni vor depune acţiunile sau extrasul
de cont; perioada de derulare nu poate fi mai mică de 15 zile lucrătoare;
3. plata acţiunilor depuse în termen de 3 zile lucrătoare de la data decontării;
4. închiderea ofertei publice de cumpărare şi raportarea rezultatelor la C.N.V.M. în termen de
7 zile lucrătoare de la închidere;
•Un caz particular al ofertei publice de cumpărare este oferta făcută de societatea emitentă, care
printr-o hotărâre a A.G.A. decide să devină societate închisă şi să-şi retragă acţiunile care se
tranzacţionează pe piaţa secundară.

•Pe parcursul anului 2019 au fost aprobate următoarele demersuri privind alte evenimente
corporative:

-13 documente aferente ofertelor publice de cumpărare a căror valoare se ridică la

329.394.628,44 lei;

-1 document de ofertă publică de preluare obligatorie a cărei valoare a fost de 1.275.008 lei;

-2 anunțuri aferente declanșării procedurii de retragere a acționarilor din societatea METAV S.A.
și BALNEOCLIMATERICA S.A.;

-3 prospecte întocmite în vederea admiterii la tranzacționare a obligațiunilor;

-9 prospecte aferente ofertei publice primare de vanzare de actiuni a caror valoare se ridică la
73.543.851,19 lei
-18 retrageri de la tranzacționare de pe BVB/sistemul alternativ administrat de BVB având în
vedere declanșarea procedurii falimentului/ finalizarea procedurii instituite in baza dispozitiilor
art.42 din Legea nr.24/2017

3.2. Intermediari pe piaţa de capital

•În România, intermediarii pe piaţa de capital sunt :

•1. societăţile de servicii de investiţii financiare (SSIF),societăţi pe acţiuni care pot să

desfăşoare activităţi de broker, activităţi de dealer sau chiar activităţi de garantare a
plasamentului de valori mobiliare şi acordarea de credite pentru finanţarea tranzacţiilor clienţilor.
•2. instituţiile de credit autorizate de B.N.Rşi entităţile de natura acestora autorizate să
presteze servicii de investiţii financiare în statele membre ale UE.

•3. firmelede investiţii şi instituţiilede credit din statele membre ale U.E., pe baza
paşaportului unic.
•Capitalulinitial minim al uneiSSIF este50.000 euro, permitandserviciilimitatela
preluareasitransmitereaordinelorde la investitorisiadministrareaportofoliilorindividualeale
investit.

•Serviciile de investiţii financiare sunt:

•servicii principale: preluarea, transmiterea şi executarea ordinelor primite de la investitori;
tranzacţionarea instrumentelor financiare pe cont propriu; administrarea portofoliilor de conturi
individuale ale investitorilor; consultantade investitiisiplasamentulde instrumentefin.

•servicii conexe: custodia si administrarea de instrumente financiare; închirierea de casete de

siguranţă; acordarea de credite sau împrumuturi, precum şi serviciide
consultanţăprivindstructuracapitaluluisiserviciiprivindfuziunile.

•S.S.I.F. sunt societăţi pe acţiuni, emitente de acţiuni nominative, ce trebuie autorizate de

C.N.V.M., cu condiţia îndeplinirii criteriilorurmătoare:

-să aibă ca obiect de activitate exclusiv prestarea de servicii de investiţii financiare;

-să facă dovada existenţei unui minim de capital iniţial subscris şi integral vărsat (min. 125.000
euro respectiv min 730.000 euro);

-valoarea totală de piaţă a instrumentelor financiare deţinute în cont propriu să reprezinte

maximum 15% din capitalul iniţial;
-dovada dobândirii calităţii de membru al Fondului de Compensare a Investitorilor;
-cerinţe privind calificarea, experienţa profesională si integritatea administratorilor,
conducătorilor, auditorilor si persoanelor din cadrul compartimentului de control intern.
•C.N.V.M autorizează ca agenţi pentru servicii de investiţii financiarepersoanele cu studii
superioare, care au urmat cursuri de pregătire organizate de organismele profesionale şi de
bursă.
•Etapele derulării relaţiei de reprezentare pe piaţa secundară între o SSIF şi clienţii săisunt
următoarele:
1.contactarea de către client a SSIF;
2.încheierea contractului de reprezentare între societate şi client;
3.completarea şi aprobarea cererii de deschidere de cont;
4.stabilirea ordinului de către client;
5.realizarea tranzacţiei de către SSIF şi transmiterea către client a confirmării;
6.eliberarea extrasului de cont de către SSIF la sfârşitul lunii.

•Din cei29 de intermediariautorizațide ASFla sfarsitullui2019: 19 de SSIF-uri locale, 3 instituții

de credit locale, 7 instituții financiare străine.
•Asociaţia brokerilorreuneşte 19de societăţi de servicii de investiţii financiare având drept scop
principal promovarea unui mediu favorabil dezvoltării pieţei de capital, precum şi susţinerea
intereselor legitime ale membrilor săi.
•Pe piaţa de capital din România pot fi autorizaţi de C.N.V.M să efectueze tranzacţii cu
instrumente financiare derivate şi traderii, persoane juridice care acţionează exclusiv în nume şi
pe cont propriu.
•www.asociatiabrokerilor. ro

•Un număr de 4societăți înregistrează o cotă de piață mai mare de 10 %, acestea deținând
61,28% din valoarea totalăintermediată în anul 2019.
3.3. Investitori pe piaţa de capital

•Spre deosebire de emitenţi, care acţionează doar pe piaţa primară, investitoriiparticipă atât pe
piaţa primară, în calitate de cumpărătoricât şi pe piaţa secundară, fieîn calitatede vânzători ai
titlurilor cumpărate pe piaţa primară, fie în calitate de cumpărători ai altor titluri.
A. În funcţie de importanţalor:
•1. Investitori instituţionalicare prin mărimea fondurilor pe care le colectează, respectiv le
plasează, domină de cele mai multe ori pieţele de capital:
•societăţile bancare, care apelează la piaţa de capital în vederea dispersiei riscului, dar şi al
asigurării unei lichidităţi mai ridicate a activelor;
•băncile centrale, care participă atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentanţi ai
guvernelor;
•societăţile de asigurare, casele de pensii şi alte instituţii de asigurare, care investesc pe piaţa
financiară pentru a obţine o fructificare superioară a fondurilor colectate de la asiguraţi.
•societăţile de investiţii financiarecare oferă clienţilor servicii de gestiune a conturilor de valori
mobiliare.
•organismele colective de plasament, prin care micii investitori se asociază şi administrează în
comun fondurile, obţinând profituri mai mari comparativ cu gestionarea individuală a fondurilor.
•instituţii şi organisme multinaţionale, regăsite mai adesea ca emitenţi pe piaţa de capital,dar
care în situaţia în care înregistrează surplus de fonduri pot să apară în calitate de investitori.
2. Investitori individualicare gestionează propriul portofoliu de titluri şi care pot fi: societăţi
comerciale şi persoanele fizice “micii investitori”, ce îşi investesc economiile personale în
cantităţi relativ reduse de acţiuni şi obligaţiuni.
B.Din punct de vedere al strategiei investitorilor, deosebim:

•1. Investitori strategici, ce cumpără un pachet semnificativ de acţiuni ale unei societăţi, cu
scopul de a le păstra o perioadă îndelungată şi cu dorinţa de a se implica în managementul
societăţii; 51%
•2. Investitori de portofoliu, ce cumpără acţiuni ale unei societăţi din considerente de
performanţă a companiei emitente şi compatibilitate a acestor acţiuni cu celelalte active din
portofoliul lor; 33%
•3. Investitori speculativi,ce urmăresc obţinerea unui profit din vânzarea acţiunilor mai scump
decât preţul de cumpărare; nu sunt interesaţi de societate ci doar de evoluţia cursului acţiunilor
respective
4. Hedgerii, investitori caredoresc să se protejeze împotriva evoluţiei nedorite a cursului pe
piaţă, a ratei dobânzii, a cursului de schimb, etc.; vor apela la piaţa derivatelor financiare.
C.Din punct de vedere al naţionalităţii,avem:
•1. Investitori autohtoni -persoane fizice sau juridice române şi persoane juridice străine
înregistrate în România, care acţionează pe piaţa de capital românească.
•2. Investitori străini -persoane fizice străine rezidente sau nerezidente în România şi persoane
juridice străine neînregistrate în România care investesc pe piaţa de capital românească.

D.Din punct de vedere al realizării, avem:

•1. Investiţii directe -participări cu aport în numerar sau în natură la constituirea capitalului
social al unei societăţi comerciale persoană juridică română, participarea la majorarea capitalului
social, reinvestirea profiturilor obţinute.
2. Investiţii de portofoliu, care constau în achiziţionarea de valori mobiliare, inclusiv titluri de
stat de pe pieţele organizate ale valorilor mobiliare sau cumpărări prin ofertă publică.
E.După modul de organizare a investiţiilor, distingem:
•1. Investiţii active sau directe, prin care investitorul are posibilitatea să se angajeze într-un
plasament de capital pe riscul şi răspunderea proprie sau prin instituţii financiare acreditate, dar
fără delegarea sau mandatarea acestora, investitorul rezervându-şi dreptul de a hotărî asupra
plasamentelor sale.

•2. Investiţiile pasive sau administrate, prin care investitorii îşi unesc capitalul şi încredinţează
decizia de plasament unor persoane juridice, instituţii specializate, acreditate, care vor utiliza
sumele de bani cât mai eficient.

•În Romania funcţionează ca investitori instituţionali:

1.organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (O.P.C.V.M)care cuprind fondurile
deschise de investiţii;
•Investiţiile unui O.P.C.V.M. pot fi efectuate în următoarele active:
a)valori mobiliare si instrumente ale pieţei monetare inscrise sau tranzacţionate pe o piaţă
reglementată din România sau dintr-un al stat membru UE;
b) valori mobiliare nou emise, în condiţiile existenţei unui angajament ferm, conform căruia se
va cere şi obţine în maximum un an de la emisiune, admiterea la tranzacţionare pe o piaţă
reglementată;
c) titluri de participare ale O.P.C.V.M. si/sau alte organisme de plasament colectiv, autorizate în
state membre sau nemembre;
d) depozite constituite la instituţii de credit, cu o scadenţă care nu depăşeşte 12 luni;
e) instrumente financiare derivate, tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau negociate în afara
pieţei reglementate;

•Fondurile deschise de investiţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele 2 condiţii:

-au ca unic scop efectuarea de investiţii colective, operând pe principiul diversificării riscului şi
administrării prudenţiale;
-titlurile de participare sunt, la cererea deţinătorilor, răscumpărabile continuu din activele
respectivelor organisme

•Fondurile deschise de investiţii, numite şi fonduri mutuale, sunt constituite ca societăţi civile
ce nu au personalitate juridică.

•Fondurile deschise de investiţii trebuie să încheie un contract de administrare a fondului cu o

societate autorizată de administrarea investiţiilor.
•Un fond deschis de investiţii îşi orientează investiţiile cu precădere spre depozite bancare,
certificate de trezorerie, certificate de depozit, obligaţiuni municipale, limitând plasamentele în
instrumente financiare cu risc crescut sau cu lichiditate.

•Titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii se numesc unităţi de fond şi conferă

deţinătorilor drepturi egale.
•Unităţile de fond se cumpără la preţul de emisiune stabilit pentru fiecare zi pe baza valorii
activului net şi pot fi răscumpărate la un preţ stabilit pe baza valorii activului net.

•Performanţele fondurilor deschise de investiţii sunt determinate nu numai de randamentul

plasamentului în diferite tipuri de instrumente financiare, ci şi de managementul investiţional al
societăţii de administrare a fondului.
•Numărul fondurilor mutuale a ajuns la 82la sfârşitul anului 2019, fata de 55la sfârşitul lui 2010.
•Fondurile monetare, din cauza politicii de plasament foarte restrictivă șiprudentă se bucură de
mai puțină popularitate în rândul investitorilor.

•În țările cu economiedezvoltată și matură, fondurile monetare sunt utilizate cu predilecție de

companii pentrugestionarea disponibilităților pe termen scurt, fiind adesea considerate mai sigure
și mai lichidedecât depozitele bancare.
•Industria fondurilor este dominată deplasamentele în instrumente cu venit fix, astfel că 80% din
totalul activeloradministrate sunt coordonate de fondurile de obligațiuni.
•În ceea ce priveşte structura portofoliilor FDI, aceasta este orientată cu precădere spre
instrumente financiare cu venit fix: obligațiunile de stat cotate (37,41%), obligatiunile
corporative (29,14%). Depozitele bancare cumulau, la 31 decembrie 2019, o pondere de 23,93%
din activul total.

2. alte organisme de plasament colectiv (A.O.P.C) şi care includ atât fondurile închise de
investiţii cât şi societăţile de investiţii de tip închis.
•Fondurile închise de investiţii sunt administrate de o societate de administrare a investiţiilor pe
baza unor reguli proprii şi pot emite numai unităţi de fond de un singur tip, dematerializate, ce
conferă deţinătorilor drepturi egale.

•Unităţile de fond sunt disponibile la tranzacţionare din 22 septembrie 2008 în sectorul OPC al
pieţei reglementate la vedere administrată de către B.V.B. (primele unităţi de fond diponibile
sunt cele ale fondului închis de investiţii STK Emergent).
•La 31 decembrie 2019, pe piața de capital din România desfăşurau activitățiinvestiționale un
număr de 27fonduriînchise de investiții.
•F.Î.I. Certinvest Arta Românească estesingurul fond de pe piața locală cu investițiiîn artă și
dispune de active de 12,4 mil. lei.
•Totodată, reglementareași supravegherea fondurilor deschise este mult mai strictă, ceea ce
conferă investitorilor mai multă încredere.

•Diferențe între fondurile închise de investiții şi fondurile deschise există şi dpdvalstructurii

portofoliilor. Structura portofoliilor FÎI este orientată în special spre acțiuni cotate (ce dețino
pondere de aproximativ 75% din activul total al FÎI).
•O pondere mai semnificativă în activul totalcomparativ cu alte elemente de portofoliu o dețin și
obligațiunile(5% din activul total).
•Instrumentele financiare cu venit fix, respectiv obligațiuni emise de statul român şi de state
membre ale Uniunii Europene, dețin o pondere semnificativ mai scăzută înportofoliul F.Î.I.
comparativ cu FDI.

•Principaladiferenţăîntrefondurileînchise(AOPC) şiceledeschise(OPCVM) estedatăde

caracteruldiscontinuual emisiunilorde fond încazulfondurilorînchise.
•Astfel, dacăînfonduriledeschisese poateinvestioricând, înoricezi, şise poaterăscumpăraoricând,
fondurileînchisedefinescperioadelimitatede timpîncare suntposibileoperaţiunilede adeziuneşide
răscumpărare.
•In cazulfondurilordeschisede investitii, listareala bursa estemaidificila, cu multeconditiide
indeplinit(1 la BVB), in timpcein cazulfondurilorinchiselistareaesteposibilă, fiindo variantăla
care apeleazămulţiadministratori(3la BVB).
•Diferențe între fondurile închise de investiții şi fondurile deschise există şi din punct de vedere
alstructurii portofoliilor.
 •Politicade investitiia fondurilordeschisede investitiiesteelaboratasiaplicatade
societatilede administrareale acestora.

•Fondurilede investițiise pot clasificain:

1.Fonduride actiuni–trebuiesainvesteascaminimum 85% din portofoliullorin actiuni–in

aceastacategoriese incadreazafondulCertinvestXT Index;

•Constituieun instrument puternicpentruinvestitoriicare dorescsaprofitede

crestereaactiunilorlistatedarnu au suficienteresursesitolerantala riscpentrua investidirect la bursa.
Suntfonduripetermenlung sif. lung cu un grad de riscridicat.

2. Fonduride obligatiuni–trebuiesainvesteascaminimum 90% din portofoliullorin

instrumentecu venitfix, iarrestulportofoliuluinu poatefi investitin actiuni–in aceastacategoriese
incadreazafondulCertinvestObligatiuni;
•Suntinvestitiipetermenmediucaracterizatede un riscdestulde redus.
•Se adreseazainvestitorilorriscofobi, siau avantajuluneicrestericontinue a valoriiunitare.

3. Fonduri monetare: standard–modified duration* < 1, de trezoreriescurta–

maturitateamediea plasamentelor< 60 zile; Investescpeste90% din activin instrumentemonetare-
titluride stat, depozitebancaresicertificate de depozitsi10% in obligatiuni.
•Suntfonduripetermenscurtcare aducbeneficiicomparabilecu celeale depozitelorbancaresipermit
accesulimediatla banifarapierdereacastiguriloracumulatepanain acelmoment.

4. Fonduri diversificate: fonduricare plaseazasumeatatin

instrumentemonetaresiobligatiunicat siin actiuni. Suntfonduripetermenmediusilung
optimepentruinvestitoriicare dorescsaobtinarentabilitatimaimaridecatdobanzilebancarela un
riscmediu
-Defensive –portofoliulloresteinvestitin maimultetipuride instrumentefinanciare, insamaximum
35% in actiuni,

-Echilibrate–portofoliulloresteinvestitin maimultetipuride instrumentefinanciare, cu o

proportieintre35% si65%investitin actiuni.

•Dinamice–portofoliulloresteinvestitin maimultetipuride instrumentefinanciare, cu o ponderea

investitiilorin actiunide peste65% –in aceastacategoriese incadreazafondulCertinvestDinamic,
-Flexibile–portofoliulloresteinvestitin maimultetipuride instrumente, cu ponderisiduratavariabile,
investitiilein actiuniputandvariain intervalul0%-100%.

•Societăţile de investiţii de tip închis emit un număr limitat de acţiuni şi pot fi administrate de o
S.A.I sau de un consiliu de administraţie. Cele cinci societăţi închise de investiţii financiare sunt:
SIF Banat-Crişana, SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Muntenia şi SIF Oltenia.
•Acţiunile SIF trebuie tranzacţionate pe o piaţă reglementată. Începând cu luna noiembrie 1999,
acţiunile celor 5 SIF-uri sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), fiind unele din cele mai
tranzacţionate titluri.
•Cele5 SIF-uriisiaxeazastructuraportofoliilorcu preponderentapeactiuniletranzactionatepeo
piatareglementatasipreaputinin obligatiuni.

•La finele anului 2019, investițiile în acțiuni cotate dețin cea mai ridicată pondere în activul
totalcumulat al SIF‐urilor (74,15%).
•Activele nete cele mai ridicate ca valoare aparțin SIF1,urmat de SIF2şi SIF5. Celelalte două
SIF‐uri dețin portofolii de valoare mai redusă.
•La sfârşitul anului 2000, BVB a introdus indicele BET-FI, care reflectă tendinţa de ansamblu a
preţurilor acţiunilor SIF-urilor; indicele a avut o tendinţă crescătoare, chiar dacă în ritm diferit,
ceea ce demonstrează siguranţa investiţiei în aceste titluri.
•Indicele BET-FI a constituit o bază adecvată pentru tranzacţiile derivate pe indici, cu opţiuni şi
contracte futures. Investitorii au posibilitatea de a-şi acoperi riscul prin angajarea de tranzacţii cu
produse derivate în sensul invers decât cel realizat la BVB.

•FP (societate de investiții închisă)a fost înfiinţat deGuvernul României în 2005, iar persoanele
eligibileale căror proprietăţi au fost confiscate sub guvernelecomuniste au primit acţiuni în Fond
ca formă decompensaţie.
•La finalul lunii decembrie 2019, Fondul Proprietatea administra active în valoare de
cca.11,87miliarde lei. Activele FPerau concentrate preponderent în România.
•Din structura portofoliului FP pe tipuri de active, se remarcă o creştere a ponderii acțiunilor
nelistateîn activul net(70,46%), ca urmare a vânzării unor participații la companiile listate și
reducerii valorii totale aactivului.
•Dintresocietățilelistate, ceamaimare ponderedin activulnet al fonduluio deținesocietateaOMV
Petrom(21,33%), iardin categoriasocietățilornelistate, ceamaimare pondereestedeținutăde
Hidroelectrica(41,16%), urmatăde CN AeroporturiBucurestiSA, E-DistribuțieBanat șiEngie
România.
•În luna ianuarie 2015, Adunarea Generală a Acționarilor Fondului Proprietatea a aprobatun
mandat pentru listarea secundară la London Stock Exchange.

•Societăţile de administrare a investiţiilor sunt societăţi pe acţiunice prestează în principal

activităţi de administrare a portofoliului pentru O.P.C.V.M.

•Capitalul iniţial al unei S.A.I. este de cel puţin echivalentul în lei a 125.000 euro.

•S.A.I. are obligaţia de a transmite depozitarului toate informaţiile cu privire la operaţiunile

O.P.C.V.M., cel mai târziu până la ora 24:00 a zilei lucrătoare, următoare celei în care acestea au
fost încheiate.

•Desfăşoară siactivităţi privind servicii juridice şi de contabilitate aferente administrării de

portofolii, cercetarea de piaţă,evaluarea portofoliului si determinarea valorii titlurilor de
participare , ţinerea unui registru al deţinătorilor de titluri de participare, distribuţia veniturilor,
emiterea şi răscumpărarea titlurilor de participare.
•Depozitarul este avizat de C.N.V.M. pentru activitatea de depozitare, în condiţii de siguranţă, a
tuturor activelor unui O.P.C.V.M.

•Categoriadominantădin totalulsocietățilorde administrarea investițiilor(SAI) continuăsăfie

grupurilebancare, controlândceamaimare partedin totalulcumulatal activeloradministrate de SAI.
•Conform obiectuluide activitate, o societatede administrarea
investițiilorpoateadministrafondurideschiseșiînchisede investiții, precum șiconturiindividualede
investiții. Pe ansamblulpiețeifonduriledeschisede investițiisunt
mainumeroasedecâtceleînchiseșicumuleazăactive de valoaresemnificativmairidicată.

3.4. Auxiliari pe piaţa de capital

Consultanţii de investiţii
-Prestează servicii de consultanţă de investiţii (recomandare personala data unui client), cu
privire la instrumentele financiare;
Exprimarea unei recomandari exclusiv prin intermediul canalelor de distributie sau catre public
nu reprezinta o recomandare personala data unui client.
Consultantul de investitii, persoana fizica, poate presta servicii de consultanta in nume propriu
sau in numele unei singure societati de consultanta de investitii.
Consultanta de investitii poate fi prestata de societatile de brokeraj, de societatile de
administrare a investitiilor (SAI). și de consultanți de investiții, persoane fizice si juridice,
autorizate de CNVM.

Consultantul de investitii, persoana juridica, are un capital social reprezentand echivalentul in

lei a minimum 20.000 euro si cel putin un angajat autorizat de C.N.V.M. in calitate de consultant
de investitii.
Persoana din cadrul unei societati de brokeraj care ofera consultanța de investiții trebuie sa aiba
calitatea de agent de servicii de investiții financiare, sa aiba studii superioare absolvite și sa
faca dovada ca a urmat un curs de pregatire in acest domeniu.
Prestarea de servicii de consultanta de investitii exclude preluarea sau executarea ordinelor
investitorilor pentru achizitionarea sau instrainarea de instrumente financiare, administrarea
portofoliilor investitorilor, precum şi decontarea tranzactiilor, inclusiv detinerea de disponibilitati
baneşti sau instrumente financiare in contul investitorilor.

Agenţiile de rating

au drept scop evaluarea şi notarea emitenţii admişi la tranzacţionare şi a instrumentelor

financiare tranzacţionate pe pieţele reglementate.
-Piaţa mondială este dominată de 3 mari agenţii: Standard&poor, Moody şi Fitch.
-Principalele avantaje ale obţinerii unui rating sunt optimizarea finanţărilor, creşterea vizibilităţii
companiei, un acces mai larg la pieţele de capital internaţionale.
-Agentia de rating Fitch a confirmat în octombrie 2020 ratingul Romaniei pentru datoriile pe
termen lung în valută şi monedă locală la "BBB-", investment grade perspectiva negativa.
Perspectiva reflectă slăbirea metricelor finanţelor publice din cauza măsurilor pro-ciclice în
ultimii ani, precum şi a impactului pandemiei de coronavirus asupra performanţei economice şi
fiscale.
-Standard & Poor's (S&P) a confirmat în iunie 2020 ratingurile de credit ale României la "BBB-"
pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi moneda locală, cu perspectivă negativă.
Perspectiva ratingului României e negativă deoarece agenţia vede riscuri la adresa balanţei de
plăţi externe şi a echilibrului bugetar în următoarele 18 luni, dacă factorii de decizie politică nu
pot stabiliza şi consolida orientarea bugetară după această recesiune indusă de pandemie.

Agentiile de rating informeaza investitorii asupra riscului pe care si-l asuma daca imprumuta o
astfel de societate sau un stat.
Fiecare are o scala de notare, care merge de la AAA la CCC.
Pentru state sau pentru societati, degradarea ratingului se traduce imediat prin cresterea
dobanzilor la care se imprumuta.
Administratorul unui portofoliu constituit din obligatiuni va trebui sa respecte un anumit
echilibru predefinit intre titlurile riscante si cele mai putin riscante.
Daca o parte din titlurile sale, precum obligatiunile grecesti, sunt degradate, el va trebui sa
scape de ele pentru ca portofoliul sau sa nu devina prea riscant.
Moody's este o societate americana cotata si independenta, detinuta in proportie de 13% de
miliardarul Warren Buffett.
Fitch apartine in majoritate societatii franceze Fimalac si in proportie de 20% de grupul Hearst.
Standard & Poor's este detinuta de editorul american McGraw-Hill Companies

In general, o agentie de rating este platita de entitatile care doresc sa primeasca o nota sau de
cele care utilizeaza aceasta nota, sub forma de abonament.
Potrivit baremului din 2009 pentru Statele Unite, o mare intreprindere trebuie sa plateasca
minim 70.000 de dolari la inceputul procesului de notare, urmata de un abonament de
"supraveghere", care se ridica la aproximativ jumatate din suma initiala.
De fiecare data cand emite titluri pe piata, ea va achita in plus un comision de 0,045% din
tranzactie. Sumele sunt aproximativ aceleasi in Europa.
Criza 'subprime', creditele imobiliare riscante, a adus in lumina limitele actualului sistem al
agentiilor. Platite de societatile care doresc sa fie notate, agentiile sunt uneori tentate sa atribuie o
nota mai bun decat cea reala pentru a nu pierde un contract in favoarea concurentilor.

Depozitarul central
Depozitarul Central a preluat, din 3 ianuarie 2007, serviciile de depozitare si registru şi,
respectiv, de efectuare a oricăror operaţiuni conexe, de la S.N.C.D.D. pentru Valori Mobiliare,
B.V.B si societatile de registru independente.
Depozitarul central asigură compensarea şi decontarea tranzacţiilor bursiere, precum şi
evidenţa registrelor societăţilor emitente. Elibereaza extrase de cont pe baza de semnatura
electronica.
Depozitarul central este direct răspunzător pentru asigurarea zilnică a concordanţei dintre
cantitatea de valori mobiliare înregistrată în conturi şi cantitatea de valori mobiliare emise.
În cursul anului 2017 Depozitarul Central a redus ciclul de decontare de la T+3 la T+2, proces
care reprezintă o măsură armonizată în plan european menită să reducă riscurile de decontare.
Reducerea ciclului de decontare nu a generat incidente în activitatea de compensare‐decontare
desfășurată de Depozitarul Central.
http://www.depozitarulcentral.ro/home/index.aspx

Casele de compensare gestionează riscul participanților, realizând zilnic compensarea şi

marcarea la piață a pozițiilor deschise, precum şi decontarea tranzacțiilor încheiate pe piața
reglementată de instrumente financiare administrată de Bursa de Valori Bucureşti.
Fondul de Compensare a Investitorilor
are ca scop protecţia şi compensarea investitorilor, în limita unui plafon anual stabilit de
C.N.V.M., în situaţia incapacităţii membrilor săi de a returna fondurile băneşti şi/sau
instrumentele financiare datorate sau aparţinând investitorilor.
Acţionarii Fondului sunt intermediarii si societăţile de administrare a investiţiilor, care au în
obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii.

La data de 30.06.2020 Fondul de Compensare a Investitorilor (F.C.I.) avea un număr de 30 de

membri, din care 18 SSIF‐uri, 9 instituții de credit şi 3 SAI‐uri.
Resurse financiare ale fondului sunt formate din contribuţia iniţială şi anuală a membrilor,
venituri din investirea resurselor fondului, donaţii, sponsorizări.
Contribuţia iniţială a fiecărui intermediar autorizat şi a fiecărei societăţi de administrare a
investiţiilor reprezintă 1% din valoarea capitalului iniţial minim,dar nu mai puţin de echivalentul
în lei a 1.000 euro.

Fondul îi compensează pe investitori în mod egal şi nediscriminatoriu, în limita unui plafon

maxim reprezentând echivalentul în lei a 20.000 EUR/investitor.
www.fond-fci.ro

Capitolul IV BURSELE DE VALORI DIN ROMÂNIA

4.1.1.Rolul BVB,caracteristici, clasificare

Principalul rol al bursei de valori îl constituie facilitarea efectuării de tranzacţii cu instrumente
financiare emise de societăţi comerciale şi autorităţi publice şi plasate de intermediari.
Bursa pune în valoare jocul liber al forţelor pieţei şi exclude orice intervenţie de manipulare a
variabilelor pieţei.

1. În funcţie de valorile tranzacţionate la bursă:

-burse specializate
- burse generale.

2. După obiectul tranzacţiilor, putem întâlni:

- burse de mărfuri;
- burse complementare comerţului internaţional;
- bursele de valori mobiliare;
- bursele valutare sau bursele de devize;
- bursele de instrumente financiare derivate.
3. După posibilitatea de acces ca membru al bursei de valori, avem:
-burse de valori închise, numărul de locuri fiind limitat, obţinerea unui loc putându-se face doar
prin cumpărare, închiriere sau moştenire
-burse de valori deschise, care, potrivit statutului, acceptă membri noi în mod nelimitat în
condiţiile îndeplinirii unor criterii stabilite.

4. Din punct de vedere al naturii juridice a capitalului bursei, avem:

-Burse publice
-Burse private.

B.V.B. s-a înfiinţat în 21 aprilie 1995 ca o instituţie publică non-profit, cu personalitate juridică,
care îşi desfăşoară activitatea prin autofinanţare.
În primul an de activitate finanţarea bursei s-a realizat din bugetul de stat.
 În 2005, bursa a fost transformată în societate pe acţiuni, iar acţiunile au fost distribuite cu
titlu gratuit societăţilor de servicii de investiţii financiare membre.
În noiembrie 2005, s-a produs fuziunea prin absorbţie a Bursei Electronice Rasdaq de către
Bursa de Valori Bucureşti.
Bursa de Valori Bucureşti, a avut până în anul 2005 ca organism de decizie generală Asociaţia
Bursei, iar odată cu transformarea în societate pe acţiuni, organul de decizie a devenit AGA.
Din noiembrie 2015, cf. Legii 151/2014, secțiunea RASDAQ a BVB a fost desființată, un
număr de 311 societăți ale căror acțiuni se tranzacționau pe piața RASDAQ s-au transferat pe
piața reglementată/ATS (5 pe piața reglementată BVB, 271 pe ATS- BVB și 35 pe ATS –
SIBEX).

În ultimul trimestru al anului 2017, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fuzionat prin absorbție
cu Bursa de la Sibiu, Sibex, o bursa a derivatelor financiare infiintata in 1994.
Companiile listate pe piața ATS (24 în total) din cadrul SIBEX au fost transferati de drept in
cadrul AeRO BVB incepand cu data de 10.10.2017.
Pe piața reglementată a SIBEX era listată Sibiu Stock Exchange SA, care după finalizarea
fuziunii și-a încetat existența.

4.1.2. Admiterea la cota BVB

Admiterea emitenţilor şi titlurilor la cota bursei se realizează după reguli foarte stricte.
Valorile mobiliare sunt emise pe piaţa primară şi apoi transferate la bursă, însă se pot emite şi
direct prin bursă.
Procedura de admitere cuprinde 3 etape:
1.Întocmirea dosarului de admitere- sit. fin. 3-5 ani;
2.Asumarea unor obligaţii de către societăţile ale căror titluri vor fi înscrise la cota oficială
(publicitatea, nr. Mare de titluri, transparenta inf., respectarea normelor interne si internationale);
3.Examinarea şi aprobarea cererii de către Comisia de admitere la tranzactionare.
Înscrierea la cota B.V.B a emitenţilor de valori mobiliare evidenţiate prin înscriere în cont sau
emise în formă fizică se realizează pe baza regulamentelor şi procedurilor bursei.

La Bursa NYSE condiţiile de admitere la cota bursei pentru societăţile emitente sunt: venit
anual minim 6,5 milioane dolari, un număr de minim 1,1 milioane acţiuni distribuite, valoarea de
piaţă a acestor acţiuni să fie minim 9 milioane dolari, activele nete tangibile să fie cel puţin 18
milioane dolari.
În Japonia, laTokyo Stock Exchange, condiţiile de admitere la cotă sunt: experienţă în afaceri
de minim 5 ani, un minim de acţiuni variabil în funcţie de loturile de negociere (20 milioane
pentru cele care negociază în loturi de 1000), profit brut în fiecare din ultimii trei ani mai mare
de 2 miliarde yeni (aproximativ 18 milioane dolari), activele nete ale firmei să fie mai mari de 10
miliarde yeni (aproximativ 90 milioane dolari).

A. Secţiunea piaţa reglementată cuprinde:

sectorul titlurilor de capital emise de persoane juridice române(structurate pe categoria
premium) şi de societăţi străine care şi-au manifestate interesul pentru a fi cotate la B.V.B.
(neîmpărţite pe categorii);
sectorul titluri de credit emise de persoane juridice române şi străine (neîmpărţite pe
categorii), de către autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale;
sectorul organismelor de plasament colectiv, pentru acţiuni şi unităţi de fond emise de fonduri
închise de investiţii şi fonduri deschise de investiţii (neîmpărţite pe categorii);
Sectoriul produselor structurate pentru certificate index, turbo, bonus și cu capital protejat

B. Secţiunea piaţa AERO care cuprinde, în prezent, un singur sector, cel al titlurilor de
capital emise de persoane juridice române împărțite in 3 categorii:
Aero standard (252)
Aero Premium (18)
Aero de baza (3)
Piata AeRO a Bursei de Valori Bucuresti este dedicata intreprinderilor mici si mijlocii care
indeplinesc urmatoarele criterii:
1.Sunt societati pe actiuni (SA)
2.Au o capitalizare anticipata/ capitaluri proprii de minimum 250.000 de euro
3.Vor avea un free-float de 10% (10% din actiuni trebuie sa fie in portofoliile investitorilor,
disponibile la tranzactionare), sau sa aiba minimum 30 de actionari

C. Sectiunea Sistemul Multilateral de Tranzactionare care cuprinde in prezent sectorul

titlurilor de capital pentru companiile străine (15), sectorul obligațiunilor corporative (24) și
sectorul unităților de fond (1).
Sistemul SMT pune in corespondenta mai multe parti care cumpara si vand instrumente
financiare si este administrat de SSIF-uri sau de operatorul unei piete reglementate.

Instrumentele financiare ale emitentilor ce nu indeplinesc cerintele pentru a fi admisi la

tranzactionare pe o piata reglementata fac obiectul tranzactiilor derulate in cadrul SMT.
Pentru înscrierea unei societăţi la cota bursei, la secţiunea piaţa reglementată, aceasta trebuie
să îndeplinească o serie de condiţii generale:
au forma juridică de societate pe acțiuni (S.A.);
au un istoric al activității pentru cel puțin ultimii 3 ani și a întocmit situații financiare pentru
această perioadă;
se încadrează la capitaluri proprii/capitalizare anticipată de minim 1 milion EUR;
au, sau vor avea în urma ofertei, un free-float al capitalului de minim 25%.

- Pentru categoria Premium-acţiuni (25), emitentul trebuie să respecte şi o cerință specifică:

- valoarea de piață a free-float-ului de cel puțin 40 milioane Euro.
Pentru admiterea la categoria Standard acţiuni (55), emitentul trebuie îndeplinească
condițiile generale.
Pentru înscrierea la Cota Bursei a obligaţiunilor corporative (12), emitenţii trebuie să
îndeplinească cerinţele generale impuse de BVB (prospect avizat de CNVM, VAL. MIN.
200.000 EURO, să plătească tarifele BVB; să numească două persoane care vor menţine legătura
permanentă cu BVB; să semneze un angajament de admitere şi menţinere la tranzacţionare a
obligaţiunilor).
Obligaţiunile şi titlurile de stat emise de autorităţile centrale (15) şi locale (35) sunt de drept
admise la Cotă odată cu înaintarea prospectului de emisiune către BVB şi plata comisioanelor
aferente.

Accesul la sectorul valorilor mobiliare străine este rezervat persoanelor juridice străine
care întrunesc condiţiile de acces la bursă stabilite pentru emitenţii autohtoni, dar cotează pe o
piaţă organizată în ţara în care au fost emise.
Conducerea bursei poate lua decizia de suspendare sau retragere de la Cota Bursei a
emitenţilor în anumite situaţii:
- în cazul în care aceştia nu respectă condiţiile Angajamentului de înscriere şi menţinere la Cotă;
- au loc fuziuni, reorganizări, divizări;
- acţionarii societăţii înşişi iau decizia retragerii de la Cotă;
- emitenţii nu plătesc comisioanele datorate Bursei pe o perioadă de cel mult două luni;
-emitenţii nu respectă cerinţele formulate de către Bursă în legătură cu furnizarea informaţiilor;

- emitenţii nu întocmesc rapoartele financiare conform legislaţiei în vigoare;

- în cazul în care se înregistrează o fluctuaţie accentuată a preţului titlurilor şi nu poate fi
menţinută sau restabilită o piaţă ordonată a respectivelor valori mobiliare.

Tranzacţionarea titlurilor înscrise la cota BVB se poate realiza simultan pe trei pieţe:
1. Piaţa Regular – piaţa principală, de tip “order-driven”, unde instrumentele financiare se
tranzacţionează pe blocuri de tranzacţionare şi care determină preţul de referinţă al acestora;
2. Piaţa Odd Lot - unde instrumentele financiare se tranzacţionează în cantităţi mai mici decat
un bloc de tranzacţionare; variaţia maximă a preţului ordinelor de bursă pe piaţa Odd Lot este de
±25% la preţul de referinţă de pe piaţa principală (piaţa Regular);
3. Piata Deal – piaţa auxiliară a pieţei Regular, de încheiere a tranzacţiilor cu pachete mari de
instrumente financiare, pentru care BVB stabileşte o valoare minimă a tranzacţiei şi care au fost
negociate în prealabil de către agenţii de bursă;

4.1.3. Ordinele şi negocierea la bursă Există mai multe modalităţi de negociere:

1.Negocierea prin înscrierea pe tablă – presupune, fie înscrierea ordinelor pe un tabel
electronic, fie înscrierea ordinelor cu cretă pe o tabelă, respectiv cele mai bune preţuri de
cumpărare (BID) şi vânzare (ASK). Contractarea are loc cand un agent de bursa accepta o cotatie
ce figureaza pe tabla.
2.Negocierea prin anunţarea publică a ordinelor(în groapă) –un funcţionar al bursei anunţă
titlul ce va fi negociat, după care agenţii de bursă anunţă cu voce tare preţurile lor BID şi ASK,
căutând parteneri pentru încheierea tranzacţiilor. Contractarea are loc cand un agent de bursa ce a
strigat cotatiile sale primeste un raspuns afirmativ din partea altui agent de bursa.
3.Negocierea pe bază de carnet de ordine – se realizează prin centralizarea ordinelor primite de
la clienţi de către agenţii de bursă într-un carnet de ordine. Carnetul de ordine poate fi deschis
spre consultare (TSE) sau inchis (SUA).
3.Negocierea pe blocuri de titluri – se desfăşoară într-un spaţiu amenajat separat faţă de sala
principală de negociere a bursei şi este utilizată pentru tranzacţionarea unui volum mare de
titluri.
4.Negocierea electronică – se bazează pe utilizarea mecanismelor de transmitere electronică
pentru introducerea şi prezentarea ordinelor la bursă sau chiar pentru executarea şi decontarea
tranzacţiilor.
5.Sistemul de cotare al BVB este un sistem computerizat ce permite transmiterea si exexcutia
ordinelor pe piata continua
Ordinele bursiere pot fi standardizate sau nestandardizate şi se transmit prin trei modalităţi
principale:
-prin prezenţa investitorului la sediul societăţii de intermediere
-prin transmiterea unui formular tipizat;
-prin mijloace electronice: email, telefon.

Ordinele trebuie să cuprindă instrucţiuni precise, clare, asupra intenţiilor clienţilor; în principal
ele trebuie să conţină următoarele informaţii:
- sensul operaţiunii, respectiv vânzare sau cumpărare de valori mobiliare;
- piaţa pe care se va desfăşura tranzacţia, respectiv la vedere sau la termen;
-cantitatea, numărul de titluri pe care clientul vrea să le vândă sau să le cumpere;
- denumirea şi categoria titlurilor ce fac obiectul operaţiunii; nu este suficient să fie indicat
emitentul, ci trebuie precizat tipul titlurilor;
- perioada de valabilitate a ordinului: “la zi” dacă sunt valabile în ziua lansării, sau “până la
revocare” dacă sunt valabile până la o dată indicată ulterior de client;
-preţul la care clientul doreşte executarea ordinului.
-Daca contul este discretionar
-Momentul preluarii ordinului de bursa.

În funcţie de precizarea preţului de execuţie, există mai multe tipuri de ordine de bursă:
1. ordinul “la piaţă” – reprezintă un ordin prin care agentul de intermediere trebuie să execute
imediat tranzacţia la cel mai bun preţ existent pe piaţă în acel moment. Un ordin de vanzare
trebuie executat la cel mai mare pret existent pe piata cand intermediarul introduce ordinul.
2. ordinul “limită” – prin care clientul indică o limită de preţ ce trebuie atinsă sau depăşită pentru
ca ordinul să se execute; ii este asociata intotdeauna mentiunea “la un pret mai bun”.
3. ordinul “stop” sau contingent – este un ordin care limitează pierderea în cazul trantacţiilor
bursiere; el poate deveni un ordin de vânzare “la piaţă” atunci când valoarea titlului scade sub o
anumită limită sau de cumpărare „la piaţă” atunci când valoarea titlului creşte peste o anumită
limită;
4. ordinul “hidden” – ordinul care afiseaza in piata numai o parte a cantitatii totale; este folosit
pe piaţa continuă în cazul unor tranzacţii importante ca şi volum, deoarece investitorul nu doreşte
să fie cunoscută poziţia sa de vânzător sau cumpărător.
5. ordinul “legat” – este un ordin de cumpărare sau de vânzare condiţionat de executarea altui
ordin.
6. ordinul “în jur de” – un ordin dat pentru un anumit preţ, ce lasă intermediarului o marjă de +/-
câteva procente în vederea adaptării preţului la condiţiile de piaţă.
7. ordinul „fără preţ”- reprezintă un ordin care nu are specificat un preţ în momentul introducerii
la tranzacţionare, dar care devine ordin limită prin alocare de către sistem a celui mai bun preţ al
pieţei.
Exista si ordine cu mentiuni speciale:
- Totul sau nimic- stocul de titluri va fi tranzactionat integral sau deloc
-Imediat sau anuleaza- cere ca tranzactia sa fie executata imediat, total sau partial.
-Ordin la deschidere-se efectueaza in primele 30 de secunde ale zilei
-Ordin la inchidere-se efectueaza in ultimele 30 de secunde ale zilei

Indiferent de tipul de ordin dat de client, acesta poate fi executat parţial sau integral, iar clientul
va fi informat asupra executării ordinului.
Există mai multe criterii care stau la baza execuţiei ordinelor:
-criteriul preţ- vor fi executate cu prioritate ordinele de cumpărare la un preţ mai mare şi
ordinele de vânzare la un preţ mai mic. Dacă există ordine la acelaşi preţ, se apelează la criterii
suplimentare, cum sunt criteriul timp, cel al volumului şi cel al proratei;
-criteriul precedenţei, în funcţie de timp- vor fi executate ordinele, ţinându-se cont de
momentul transmiterii acestora;
-criteriul volumului- vor fi executate ordinele care au volum mai mare;
-criteriul proratei -urmăreşte executarea tuturor ordinelor, proporţional cu valoarea lor (30%
dintr-un ordin, 20% din altul etc).

4.1.5. Segmentul RASDAQ AL BVB

Inmatriculată ca o societate cu răspundere limitată a început să funcţioneze oficial la 25
octombrie 1996.
În anul 2002, RASDAQ s-a reorganizat sub forma unei societăţi pe acţiuni cu denumirea Bursa
Electronică RASDAQ, clasificandu-si emitenţii valorilor mobiliare tranzacţionate în trei
categorii: categoria I, categoria II si categoria de baza.
Rasdaq constituia de fapt un sistem electronic in cadrul caruia intermediarii derulau tranzactii
in numele clientilor sau in nume propriu.
Regulamentul de Transparenţă şi Integritate al RASDAQ din anul 2002 a însemnat pentru
această piaţă introducerea anumitor standarde de acces.
Odată cu introducerea categoriilor de excelenţă au fost introduşi şi indicii RAQ-I şi RAQ-II ce
reflectă evoluţia preţurilor pentru titlurile negociate la cele două categorii.

Anul 2005 a marcat fuziunea BER cu BVB, continuându-se procesul de reducere a numărului
emitenţilor listaţi pe piaţa Rasdaq administrată de Bursa de Valori Bucureşti.

Acţiunile societăţilor listate pe piaţa Rasdaq, administrată de BVB sunt grupate în prezent în
trei categorii: categorii I-R (4 societăţi , printre care Braiconf SA), categoria II-R (5 societăţi,
printre care INOX SA Măgurele) şi categoria III- R (903 societăţi, printre care Nutrientul SA
Palota).
In Anul 2008 s-a incercat transformarea pieţei Rasdaq într-un sistem alternativ de
tranzacţionare, pentru alinierea la cerinţele directivelor UE
Sistemul alternativ de tranzacţionare (A.T.S) trebuia constituit pentru a pune la dispoziţia
investitorilor un cadru organizat şi transparent pentru tranzacţionarea acţiunilor aparţinând
emitenţilor listaţi pe piaţa Rasdaq.
Emitenţii tranzacţionati pe piata B.V.B care îndeplineau condiţiile de tranzacţionare pe piata
reglementată erau admişi de drept pe piaţa reglementată, si toţi emitenţii de pe RASDAQ,
împreună cu cei de pe piata B.V.B care nu îndeplineau aceste condiţii, ar fi fost tranferaţi pe
sistemul alternativ de tranzacţionare odata cu autorizarea acestuia.

În septembrie 2014, Parlamentul României a adoptat legea 151/2014 care prevede desfiinţarea
pieţei Rasdaq, urmând ca emitenţii listaţi pe acest segment să decidă mutarea pe o piaţă
reglementată sau pe un sistem alternativ (ATS) ori, în caz contrar, să se delisteze.
În septembrie 2014, pe piaţa Rasdaq erau listate 928 de companii, cu o capitalizare de 7,55
miliarde de lei (1,71 miliarde de euro)
Piața Rasdaq a fost desființată în octombrie 2015.

CAPITOLUL V. Tranzacţiile bursiere

Tranzacţii bursiere 5.1. Definire, clasificare
• Tranzacţiile bursiere reprezintă contractele de vânzare/cumpăre de
instrumente financiare încheiate pe o piaţă secundară organizată.
• Specialiştii formulează mai multe concepte, şi anume:

1.concepţia prohibitivă- doar tranzacţiile încheiate în cadrul burselor de valori

2.concepţia restrictivă- toate tranzacţiile încheiate pe piaţa secundară, şi cele pe pieţele interdealeri.
3.concepţia liberală- toate tranzacţiile încheiate în incinta bursei şi în afara acesteia de către persoane
autorizate.

• Investitorii derulează tranzacţii ce se bazează pe 3 motivaţii diferite:

1. obţinerea de dividende sau dobânzi
2. obţinerea controlului asupra gestiunii unei societăţi
3. obţinerea unui câştig pe termen scurt.

• D.p.d.v. al obiectului tranzacţiei, vorbim de tranzacţii cu titluri primare sau

derivate.

• D.p.d.v al scopului urmărit , putem clasifica tranzacţiile bursiere: speculaţia, arbitrajul şi hedging-ul.
• Speculaţia constă în cumpărarea/vânzarea unui bun în momentul t, urmată de revânzarea sau
recumpărarea în momentul t+1, motivaţia unei asemenea operaţii fiind speranţa unei modificări favorabile
a preţului acestuia în intervalul cuprins între t şi t+1, în condiţiile asumării riscului ce rezultă din
imposibilitatea anticipării exacte a cursului.
• Speculanţii sunt de fapt investitorii care îşi creează o poziţie expusă riscului: cumpără sperând în
creşterea cursului „a la hausse” şi vând sperând în reducerea cursului „a la baisse”.
• Exemplul nr. 1: o speculaţie long futures:
• Urmărind evoluţia cursului contractului futures RON/ USD cu scadenţa la 19.12.2014, un
speculator se hotăreşte la data de 04.11.2014 să cumpere 10 contracte(1000 USD) la cursul de 3,41
RON/USD, luând astfel o poziţie long pe această piaţă, deoarece previzionează creşterea cursului; marja
pe care trebuie să o depună este 400 lei pe contract.
• La 28.11.2014 cursul futures este 3,63 RON/USD, investitorul hotărând închiderea poziţiei şi
vinde cele 10 contracte.
• Câştig: 10 contracte x 1000 USD x (3,63-3,41) = 2.200 lei –100 lei (comisionul datorat
intermediarului)

• Economiştii liberali consideră aceste operaţiuni ca un factor de stabilizare a pieţelor.

• Dar, acest lucru nu s-a regăsit întotdeauna în practică.
• Piaţa bursiera va fi caracterizată de explozia preţurilor, formând „bulele financiare”
sau speculative: investitorii vor dori să cumpere valorile cu orice preţ, acestea vor fi
supraevaluate.
• Devine inevitabilă la un moment dat spargerea bulei, momentul în care cursurile se prăbuşesc, de obicei
mult mai rapid decât ele au crescut.
• Speculaţia este criticată din punct de vedere economic, fiind considerată un factor de dezechilibru pentru
piaţa de capital, dar este criticată şi din punct de vedere moral, fiind considerată o utilizare noneconomică
a resurselor societăţii şi asemănată cu un veritabil joc de noroc.
• Strategia fundamentală după care se ghidează speculatorii este „Vinde scump şi cumpără ieftin!”
• Arbitrajul este considerată operaţiune fără riscuri deoarece investitorul desfăşoară operaţiunea
concomitent pe două pieţe: cumpără un titlu pe o piaţă unde acesta are preţ scăzut şi vinde titlul în acelaşi
timp pe altă piaţă unde preţul este mai ridicat.
• Strategia fundamentală a acestui tip de operaţiune este „Vinde în piaţa mai scumpă şi concomitent,
cumpără în piaţa mai ieftină!”, indiferent de activul suport al instrumentului pe care se acţionează,
arbitrajorii fiind bineveniţi în orice piaţă a oricărui operator deoarece activează ca vehicule de transport al
„fair-price”-ului de pe o piaţă pe alta
• Arbitrajul spot-futures presupune tranzacţionarea simultană pe 2 pieţe a unor active financiare având
aceleaşi caracteristici şi aceeaşi maturitate.
• Dacă una dintre tranzacţii este la vedere, iar cealaltă la termen, arbitrajul se numeşte cash and carry.
• Dacă tranzacţia de vânzare, respectiv cumpărare este închisă printr-o tranzacţie de sens contrar pe
aceeaşi piaţă, având acelaşi activ suport, dar cu scadenţe diferite, arbitrajul se numeste spread.
• Exemplul nr. 2 arbitraj cash-carry:
• De exemplu, un investitor ia poziţii diferite la data de 14.11. 2014 pe două pieţe diferite:
• cumpără 1000 acţiuni SIF5 pe piaţa spot la BVB la preţul de 1,76 lei, pentru care achită în total 1.760
lei;
• vinde un contract DESIF5 la SIBEX cu scadenţa în decembrie 2014 la preţul futures de 1.930 lei, pentru
care depune la brokerul său marja de 275 lei.
• În total el imobilizează 2035 lei(1.760 lei pe piaţa spot şi marja pe piaţa futures 275 lei).
• Cele două poziţii se închid, rezultând un profit brut de (1.93- 1,76)*1000= 170 lei.
• Arbitrajul clasic este considerat cel forward-futures, adică încheierea unui contract nestandardizat şi un
contract futures, respectiv un contract standardizat încheiat pe o piaţă a derivatelor.

• Exemplul nr. 3,
In 08.11.2014 un investitor cumpără 10 contracte futures Euro/Ron tranzacţionate la Bursa din
Sibiu cu scadenţa în 19.12 2014 la cursul de 4,425 lei/euro şi vinde 10.000 euro la cursul de 4,48 lei/euro
încheind un contract forward cu banca. Investitorul îşi păstrează deschisă poziţia iniţiată pe piaţa futures
până la scadenţa contractelor respective iar cursul în data de 19.12.2013 este 4,45 lei/euro.
• Rezultatul arbitrajului poate fi sintetizat astfel:
• din vânzarea forward a celor 10.000 euro obţine 4,48 lei/euro*10.000 euro=44.800 lei;
• din cumpărarea celor 10 contracte futures, contul său se debitează cu suma de 10 contracte*1000
euro/contract*4.425 lei/euro=44.250 lei.
• Deci, rezultatul arbitrajului va fi un câştig de 44.800-44.250=550 lei, din care evident se vor deduce
comisioanele plătite agenţiei de brokeraj care a intermediate derularea tranzacţiei respective.
• Arbitrajul este şi o operaţiune fara riscuri care se soldează întotdeauna cu profit pentru investitor,
deoarece ambele tranzacţii, atât cea iniţială, cât şi cea de închidere a poziţiei se încheie la cursuri
cunoscute, nefiind nevoie de anticiparea acestora, ca în cazul speculaţiei.
• Hedging-ul reprezintă operaţiuni de asigurare, de limitare a pierderii potenţiale pe o piaţă instabilă, dar
în acelaşi timp reprezintă şi o pierdere a oportunităţilor.
• Investitorii nu vor pierde în cazul evoluţiei defavorabile a cursurilor, dar nici nu vor câştiga în cazul
evoluţiei favorabile a acestora.
• Hedgingul înseamnă deschiderea unei poziţii pe piaţa la termen, egală ca mărime şi de sens opus poziţiei
deţinute pe piaţa la vedere.
• Hedgingul are ca efect atât protecţia împotriva posibilelor pierderi datorate fluctuaţiilor preţului cât şi
anularea posibilităţii obţinerii de profituri spectaculoase din mişcările favorabile ale preţului.
• Se desprind două variante de hedging:
- hedging de cumpărare (buying hedge), respectiv cumpărarea pe piaţa futures, deoarece investitorul are
de realizat o operaţiune de vânzare a titlurilor la vedere la o dată viitoare şi doreşte să acopere riscul unei
posibile creşteri a preţului titlurilor;
- hedging de vânzare (selling hedge), respectiv vânzarea pe piaţa futures a titlurilor, deoarece are de
realizat o operaţie de cumpărare la vedere.
• Hedgingul valutar urmăreşte protejarea împotriva fluctuaţiei cursului într-o direcţie
nefavorabilă
• Hedgingul de portofoliu urmăreşte protejarea împotriva scăderii valorii portofoliului.
• Hedgingul de portofoliu presupune acoperirea unui portofoliu prin luarea unei pozitii egale si opuse intr-
o piata diferita, dar paralela. Efectul pozitiei de compensare este reducerea sau eliminarea efectelor
schimbarilor valorice ale ambelor pozitii.
Exemplul nr. 3:
• La 04.11.2014 un exportator decide să protejeze suma de 100.000 euro pe care o va încasa la
14.12.2014, previzionând o scădere a cursului de schimb. Cursul de schimb:
-spot la 04.11.2014 este 4,4635 lei/euro
- futures la 04.11.2014 este 4,4510 lei /euro
• Exportatorul vinde 100 contracte futures RON/EURO (un contract este 1000 lei/euro) cu scadenţa la
19.12.2014 la preţul de 4,4510 lei/euro.
• Deoarece încasează suma de 100.000 euro la 15.12.2014, exportatorul va închide poziţia in aceeasi zi la
preţul futures la această dată: 4,4145 lei/euro.
3. După caracteristicile piețelor pe care sunt inițiate, distingem :
• Tranzacții de tip american:
- tranzacţii cu lichidare imediata - predarea/plata titlurilor are loc chiar în ziua încheierii contractului
- tranzacţii cu lichidare normala- din momentul încheierii contractului, finalizarea are loc într-un anumit
număr de zile bursiere (între 3 – 7 zile) potrivit reglementărilor fiecărei piețe bursiere (ex. 5 zile la NYSE,
3 zile la TSE, 3 zile la BVB etc.)
- tranzacții cu lichidare pe bază de aranjament special- finalizarea operațiunii are loc într-un interval mai
mare decât lichidarea normală, prin înțelegere între părți (ex. la NYSE lichidarea prelungită poate fi
realizată la opțiunea vânzătorului, dar nu mai târziu de 60 zile, la Tokyo Stock Exchange livrarea titlurilor
poate fi realizată în 19 zile de la contractare etc.)
• tranzacții de tip european:
- tranzacţii la vedere- se execută la cursul zilei, urmând ca livrarea titlurilor/plata prețului să aibă loc
imediat sau într-o perioadă de câteva zile (3, 5, 7 zile) stabilită de autoritatea fiecărei piețe bursiere
- tranzacţii la termen ferm- se prestabilesc elementele contractuale cu privire la cantitate, preț, momentul
decontării, finalizarea tranzacției având loc la o dată viitoare (contracte forward)
- tranzacții pe piața cu reglementare lunară- se inițiază la un moment dat, urmând a fi executate la o dată
fixă (zi de lichidare), în cursul aceleiași luni sau a unei luni calendaristice viitoare, dar nu mai târziu de
sfârșitul anului
 5.2. Tranzacțiile la vedere
• După natura contului deschis la broker, avem:
1.Tranzacţiile cash se realizează pe baza contului cash deschis de către client la intermediarul de
bursă.
• Mecanismul tranzacțiilor la vedere este considerat cel mai simplu, având următoarele etape:
- adresarea și înregistrarea ordinelor
- formarea cursului
- executarea ordinelor
- transmiterea informațiilor către client privind executarea
- efectuarea reglementărilor în conturile clienților
- realizarea modificărilor cu privire la dreptul de proprietate
2. Tranzacţiile în marjă (long Margin) reprezintă tranzacţii pe datorie efectuate prin contul în
marjă al clientului deschis la societatea de intermediere.
• Prezintă următoarele caracteristici:
1. au la bază contul cash deținut de client la firma broker
2. este necesar angajamentul ferm al vânzătorului de a livra titlurile și obligația fermă a
cumpărătorului de a efectua plata
3. investitorul poate cumpăra titluri cu condiția să plătească integral contravaloarea acestora,
vărsând suma respectivă în contul său de la broker
4. clientul care vinde cash trebuie să predea titlurile care fac obiectul tranzacției în cadrul
aceluiași termen, primind contravaloarea integrală în contul său
5. derularea tranzacțiilor se face la cursul zilei (determinat potrivit ordinelor clienților și în raport
de posibilitățile de alocare în cadrul ședințelor de tranzacționare)
6. termenul de executare diferă în funcție de reglementările fiecărei piețe bursiere
7. scopul tranzacțiilor la vedere este în general reprezentat de interesul imediat privind formarea /
modificarea structurii unui portofoliu sau privind mobilitatea capitalurilor (nu este exclus însă
nici caracterul speculativ)

• În cazul neexecutării obligației asumată de către client, brokerul va proceda la lichidarea poziției
clientului astfel:
- vânzarea titlurilor respective la valoarea lor de piață din momentul în care obligația scadentă
de depunere a fondurilor nu a fost îndeplinită
- cumpărarea titlurilor de pe piață, la cursul curent, în vederea lichidării poziției unui client care nu a
predat integral titlurile vândute
• La Bursa de Valori București derularea unei tranzacții la vedere de vânzare/cumpărare se bazează pe un
mecanism prin care intermediarii au acces direct și continuu la informațiile legate de preț și implică două
fluxuri: transferul banilor și transferul titlurilor.
• Derularea tranzacțiilor implică un flux operațional (de trazacționare și post-tranzacționare), finalizarea
lor având loc în intervalul de 3 zile lucrătoare de la data tranzacționării
• Tranzacţiile la vedere prezintă o serie de avantaje, care au dus la dezvoltarea acestora:
- termenul de derulare este foarte scurt;
- riscul lor este redus, în comparaţie cu celelelte tranzacţii;
- permit cunoaşterea preţului de plătit sau a sumei de încasat de la începutul încheierii tranzacţiei.
• Dar, ele prezintă şi o serie de dezavantaje:
- profitabilitatea lor este scăzută;
- nu pot fi folosite pentru acoperirea riscurilor.
• În România, tranzacţiile în marjă se derulează la Bursa de Valori Bucureşti, marja iniţială necesară
pentru iniţierea unei tranzacţii în marjă fiind 50% din valoarea tranzacţiei iar marja permanentă este tot
50%.
 • Principalele caracteristici ale tranzacției în marjă sunt:
• clientul beneficiază de avantajele ce decurg din deținerea unui cont în marjă în ceea
ce privește derularea tranzacțiilor bursiere.
• contul în marjă poate fi privit ca un mijloc de achiziționare de titluri cu plata în rate.
• în cazul cumpărării de titluri în marjă poziția clientului se prezintă astfel:
• - poziție long pe titluri deoarece din momentul executării operațiunii titlurile aparțin clientului investitor,
toate dividendele acțiunilor sau dobânzile obligațiunilor respective vor fi colectate de broker și trecute în
contul acestuia
• - poziție short pentru fondurile împrumutate de la broker pe care este obligat să le ramburseze și să
plătească dobânda aferentă

• Tranzacțiile în marjă sunt cunoscute în practica internațională și sub denumirea de tranzacții în conturi
de siguranță. Contul de siguranță se deschide atunci când un client cumpără mai multe titluri cu aceeași
sumă de bani sau același număr de titluri, cu o sumă de bani initial mai redusă, titlurile fiind folosite drept
garanție pentru împrumut.
• Cerința esențială pentru funcționarea contului în marjă este ca pentru fiecare client valoarea colateralului
să fie tot timpul mai mare decât datoria pe care clientul o are la broker.
• Pe toată durata derulării tranzacțiilor în marjă, clientul trebuie să mențină în contul său o anumită marjă
de menținere. Trebuie avut în vedere faptul că valoarea colateralului fluctuează zilnic în funcție de
evoluția cursului de piață al titlurilor respective.

• Ca urmare, contul în marjă al clientului poate fi:

• nerestricționat  marjă curentă > marja inițială  diferență favorabilă pentru client (exces
de marjă) pe care clientul o poate retrage în numerar sau o poate utiliza pentru inițierea unei
tranzacții noi
• restricționat  marja curentă < marja inițială  diferență nefavorabilă pentru client și nu
mai poate efectua tranzacții în marjă.
• Vânzările scurte (în lipsă) sunt tranzacții de tip american, derulate după caracteristicile operațiilor la
vedere, în condițiile în care clientul nu deține titlurile ce urmează a fi vândute și ca urmare apelează la un
împrumut de titluri de la broker.
• În urma unei vânzări scurte, poziția clientului se prezintă astfel:
• short pe titluri deoarece în urma executării ordinului clientul rămâne dator față de broker cu titlurile
respective, până în momentul în care se va acoperi prin cumpărarea titlurilor
• long pe fondurile bănești reprezentând contravaloarea titlurilor vândute la cursul din contract

• Vânzarea scurtă constă în două contracte de bursă, de sens opus, încheiate la momente diferite.
• Împrumutul de titluri este acordat de regulă de către brokerul cu care lucrează clientul, acesta preluând
titlurile din conturile altor clienți.

5.3. Tranzacţiile la termen

• Tranzacţiile la termen se caracterizează prin aceea că partenerii convin săşi îndeplinească obligaţiile
contractuale peste o anumită perioadă de la data încheierii tranzacţiei.
• Tranzacţiile la termen ferm se caracterizează prin îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract de către
vânzător şi cumpărător la un curs stabilit prin contract şi la o dată ulterioară: 1, 3, 6 luni sau mai mult.
• Nu pot fi negociate pe piaţa tranzacţiilor la termen ferm decât cantităţi minimale de titluri
(5,10,25,50,100,200,500) sau cantităţi multiplicate care sunt fixate de către Consiliul burselor de valori
pentru fiecare titlu în parte.
• Pe piaţa la termen, cumpărătorul va câştiga dacă preţul titlurilor creşte. Vânzătorul în cadrul unei
tranzacţii la termen va câştiga dacă scade preţul titlurilor.
• Cotează la termen cele mai lichide valori mobiliare tranzacţionate la vedere pentru care există în orice
moment o cotaţie la vedere ca punct de referinţă.
• Intermediarii bursieri impun constituirea unui depozit de garanţie de către clienţi, în funcţie de riscurile
ce le implică tranzacţia.
• Tranzacțiile condiționate sunt derulate la termen, dar finalizarea lor nu este obligatorie.
• Aceasta depinde de decizia operatorului care, suportând un cost, are dreptul fie să renunțe la contract ,
fie să-și definească poziția de cumpărător sau vânzător de titluri, în funcție de evoluția viitoare a cursului
valorilor mobiliare tranzacționate.
• Tranzacţiile la termen cu instrumente financiare derivate sunt cele care au la bază contracte forwards,
contracte futures, contracte swaps, opţiuni negociabile.
• Tranzacţiile cu instrumentele financiare derivate sunt deosebit de avantajoase pentru investitori
deoarece:
1.necesită investiţii mici;
2.determină amplificarea efectului investiţiei;
3.permite reducerea sau eliminarea riscurilor;
4.prezintă oportunitatea realizării de profit în ambele direcţii de mişcare
a preţurilor;
5.există un grad ridicat de standardizare al derivatelor
6.permite accesul facil la piaţă şi procesarea rapidă a datelor.
7. presupun costuri de tranzacţionare reduse, comparativ cu tranzacţiile
de pe piaţa spot.
• Dar, tranzacţiile cu instrumente financiare derivate implică şi anumite riscuri pentru investitori:
1.generează un efect de amplificare a câştigurilor şi pierderilor;
2.implică un grad ridicat de risc şi sumele pierdute sunt potential nelimitate;
3.în anumite condiţii de piaţă, poate fi dificil sau chiar imposibil de lichidat o poziţie.

• Tranzacţiile la termen de tip forward sunt primele tranzacţii la termen.

• Ele sunt contracte private între vânzători şi cumpărători, irevocabile.
• Dacă la data scadenţei preţul activului-suport al contractului este mai mare decât preţul specificat în
contractul forward, cumpărătorul va obţine un câştig, iar în caz contrar o pierdere.
• Contractele forwards nu permit cotarea lor la bursă sau schimbarea părţilor implicate în contract.
• O tranzacţie future permite investitorilor sau să se acopere, sau să speculeze pe eventualele variaţii ale
preţului activului-suport.
• Orice contract futures tranzacţionat presupune deschiderea a 2 poziţii: una de vânzare - „short”- în
contul vânzătorului şi una de cumpărare- „long”-pentru cumpărător.
• Datorită dezvoltării tranzacţiilor bursiere şi a instrumentelor financiare derivate, tranzacţiile cu opţiuni
au devenit o alternativă de plasament tot mai utilizată.
• Printr-o tranzacţie cu opţiuni are loc o vânzare-cumpărare a riscului. Astfel, cumpărătorul unei opţiuni
este riscofob şi doreşte să-şi limiteze riscul la valoarea primei plătite. Vânzătorul unei opţiuni este riscofil
şi este de acord să-şi limiteze câştigul maxim la valoarea primei încasate şi să-şi asume o pierdere
nelimitată.
• Opţiunile negociabile reprezintă contracte la termen care dau dreptul, nu şi obligaţia, cumpărătorului
opţiunii de a cumpăra (CALL) sau de a vinde (PUT) o cantitate standard de active-suport, la un preţ
prestabilit şi o dată prestabilita prin contractul de opţiune.
• Dreptul de a decide executarea opţiunii aparţine cumpărătorului acesteia, vânzătorul fiind subordonat
deciziei cumpărătorului opţiunii.
• Spre deosebire de preţul de exercitare al opţiunii nu este negociabil, prima este cotată şi poate fi
negociată, fiind determinată de:
 valoarea intrinsecă: diferenţa dintre preţul de exercitare al opţiunii şi cursul cotat al
activului –suport în cazul opţiunii PUT şi diferenţa dintre cursul cotat al activului –
  valoarea – timp: cu cât scadenţa opţiunii este mai îndepărtată, cu atât valoarea – timp are un nivel mai
ridicat deoarece probabilitatea fluctuaţiei cursului activuluisuport în sens crescător este mai ridicată.
 volatilitatea pieţei: cu cât piaţa este mai volatilă, cu atât este mai dispus cumpărătorul opţiunii să
plătească un preţ mai mare pentru a micşora riscul.
• De asemenea, vânzătorul unei opţiuni (emitentul opţiunii) trebuie să perceapă o primă mai mare pentru a
compensa riscul crescut pe care şi-l asumă vânzând o opţiune pe o piaţă volatilă.
• Cumpărarea unei opţiuni înseamnă asumarea unei poziţii long iar vânzarea unei opţiuni înseamnă
asumarea unei poziţii short.
• Având în vedere că vânzătorii de opţiuni şi-au asumat prin contract o obligaţie pe care trebuie să o
îndeplinească, li se solicită să depună marje la iniţierea tranzacţiilor cu opţiuni.
• Toate ordinele burisiere, după introducerea lor în piață ordonate automat în piaţă, în funcţie de preţ şi
momentul introducerii, în sens descrescător pentru cumpărare şi crescător pentru vânzare.
Exemplu: Un investitor cumpără o opţiune europeană de tip CALL pe 100 de acţiuni X cu un preţ
de exerciţiu de 12 lei/acţiune şi prima de 0,8 lei/acţiune. La scadenţa opţiunilor, cursul este de:
a) 9 lei/acţiune;
b) 12,5 lei/acţiune;
c) 13,3 lei/acţiune;
Care va fi rezultatul investitorului în cele 3 situaţii?
• Rezolvare:
- în situaţia în care cursul la scadenţă ≤ preţul de exerciţiu → contractul se abandonează de către
comparator şi pierderea este egală cu prima achitată vânzătorului.
- în situaţia în care cursul la scadenţă > preţul de exerciţiu → contractul se exercită de către cumpărătorul
opţiunii care achiziţionează acţiunile la preţul de exerciţiu, le vinde la cursul din ziua scadenţei( C) şi mai
achită în plus şi prima.
a) C=9 lei/acţiune < PE → contractul se abandonează de către cumpărător care obţine pierdere maximă.
Pierderea cumpărătorului opţiunii= - pc * N = - 100*0,8= - 80 lei
b) C=12,5 lei/acţiune > PE → contractul se exercită de către cumpărătorul opţiunii
Rezultatul obţinut de cumpărător= N * ( C – PE - pc)=100* ( 12,5 – 12 – 0,8)= - 30 lei
c) C= 13,3 lei/acţiune >PE → contractul se exercită de către cumpărătorul opţiunii
Rezultatul obţinut de cumpărător= N* ( C – PE - pc ) = 100* ( 13,3 – 12 – 0,8) = 50 lei

Exemplu: Un investitor cumpără 3 opţiuni PUT european, fiecare pe 100 de acţiuni X care
cotează la 9,45 lei/acţiune. Preţul de exerciţiu este de 9 lei/acţiune, iar prima de 0,5 lei./acţiune. La
scadenţă, cursul acţiunii X este de:
a) 8,7 lei/acţiune;
b) 8,2 lei/acţiune;
c) 9,3 lei/acţiune;
Care va fi rezultatul investitorului în cele 3 situaţii?
• Rezolvare:
- în situaţia în care cursul la scadenţă ≥ preţul de exerciţiu → contractul se abandonează de către
comparator şi pierderea este egală cu prima plătită vânzătorului opţiunilor;
- în situaţia în care cursul la scadenţă < preţul de exerciţiu → contractul se exercită de către cumpărător;se
vând titlurile la preţ de exerciţiu, se cumpără la cursul din ziua scadenţei ( C) şi se plăteşte prima.
a) C=8,7 lei/acţiune < PE → contractul se exercită de către cumpărător
Rezultatul obţinut de cumpărător= (PE – C- pp )* N*Nc = 3*100* ( 9 – 8,7- 0,5)= - 60 lei
b) C=8,2 lei/acţiune < PE → contractul se exercită
Rezultatul obţinut de cumpărător= (PE – C- pp )* N*Nc = (9 –8,2 –0,5)*100*3= 90 lei
c) C= 9,3 lei/acţiune >PE → contractul se abandonează de către cumpărător care obţine pierdere maximă.
Pierderea obţinută de cumpărător = (- pp )* N*Nc = - 0,5* 100*3= - 150 lei
 5.4. Tranzacțiile cu produse structurate

• Produsele structurate=instrumente financiare hibrid ce atestă obligații financiare ale emitentului față de
deținătorul instrumentului, incluzând și o componentă derivată de natură să modifice profilul de risc și
randamentul instrumentului.
• Au la bază un activ suport ce poate fi: o acțiune, un indice bursier, un curs valutar, o marfă sau
combinații ale acestora.
• Seamănă cu instrumentele financiare derivate din 2 puncte de vedere:
1. Fluxurile de numerar depind de performanța activului suport;
2. Produsele structurate pot avea caracteristici suplimentare celor aferente obligațiunilor obișnuite.
• Se tranzacționează în mod similar cu instrumentele financiare listate pe piața spot.
• Sunt disponibile la tranzacționare din iulie 2011 pe BVB.
• La BVB se tranzacționează următoarele produse structurate:
1. Certificate Turbo (131 de serii emise de Raifeisen Bank, Erste Bank, SSIF Brk Financial Group SA
2. Warrant-uri (9 serii emise de Raifeisen Bank)
3. Certificate Index (10 serii de certificate emise de Raifeisen Bank, Erste Bank, SSIF Brk Financial
Group SA)
4. Certificate cu capital protejat (3 serii emise de SSIF Brk Financial Group SA)

1. Certificate Turbo
• Sunt instrumente cu efect de levier caracterizate de un pret de exercitare si bariera. De regula,
au o maturitate prestabilita.
• Ofera posibilitatea investitorilor de a beneficia atat de cresterea (Turbo Long) cat si de scaderea (Turbo
Short) pretului activului suport
• In cazul certificatelor Turbo Long bariera este mai mica decat pretul curent al activului suport, pe cand
in cazul certificatelor Turbo Short este mai mare decat pretul curent al activului suport
• Sunt instrumente cu risc ridicat si nu sunt potrivite oricarui investitor. Datorita efectului de levier,
fiecare miscare a pretului duce la castiguri/pierderi semnificative.
• Totusi, in timp ce in cazul evolutiei pozitive a acestui certificat castigul potential este nelimitat, riscul
aferent este de a pierde intreg capitalul investit daca este atinsa bariera.
• Efectul de levier rezulta din pretul de cumparare mic al certificatelor comparativ cu investitia directa in
instrument. Cu cat este mai mic pretul de cumparare al certificatului Turbo, cu atat este mai mare efectul
de levier. Efectul de levier urmareste urmatoarea formula:
• Levier = (Pret activ suport*curs valutar*multiplicator) / Pret Turbo
Exemplu: Un investitor cumpără un certificat turbo long EBDAXTL56 la prețul de 80 RON în 20.11.17.
În 20.11.17, EBDAXTL56 este caracterizat de următoarele:
a. Maturitatea: fără scadență;
b. Preț de exercitare=11.326 euro
c. Preț activ suport (indice DAX)=13.059
d. Barieră=11.576 euro
e. Preț certificat TL=80 RON
f. Rată de schimb=0,01, costul finanțării=0
În prezent , prețul activului suport e 13.150 euro și cursul valutar euro/ron=4,63.
Prețul certificatului din 12.12.17 se calculează astfel:
(PA - PE) * r * FX rate=(13.150-11.326)*0,01*4,63=84,45 RON
Levierul= (13.150*0,01*4,63)/84,45=7,29
• Efectul de levier rezulta si din pretul scazut de cumparare a unui certificat Turbo comparativ cu
investitia directa in activul suport.
• Cu cat este mai mic pretul de cumparare a certificatului Turbo cu atat mai mare este efectul de levier.
• Când bariera este atinsă, emitentul certificatelor înștiințează operatorul de piață şi investitorii, iar
certificatele turbo sunt suspendate de la tranzacționare.
• Emisiunea respectivă se desființează, pozițiile se închid, iar deținătorii pot primi o sumă rezultată din
acoperirea de către emitent a pozițiilorde hedging.
• Această sumă primită de investitori poate fi egală cu zero, în cazul în care emitentul nu a înregistrat
profit în urma acoperirii pozițiilor de hedging.
• Astfel, investitorii pot pierde maxim suma investită în achiziționareacertificatelor.
• În cazul în care valoarea reziduală este pozitivă, fiecare investitor va primi o sumă comunicată de
emitent în contul său de la intermediar.

2. Certificate index
• Sunt produse structurate care urmaresc evolutia unui activ suport “unu la unu”. Cel mai adesea acestea
se tranzactioneaza la o valoare de 1:100 sau 1:10 din valoarea indexului.
• Pot avea o maturitate prestabilita sau nedeterminata (open-end)
• Active suport: marfuri (aur si petrol), indici (DAX, S&P500, ROTX, EUROSTOXX50)
• Ofera posibilitatea investitorilor de a beneficia atat de cresterea cat si de scaderea pretului activului
suport
• Pot fi usor adaptate la profilul de risc al investitorului
• În cazul piețelor in crestere: Pretul certificatului index creste proportional cu cel al activului suport.
• În cazul pietelor in scadere: Scaderea certificatului index este proportionala.
Exemplu: Un investitor cumpără un certificat index long RCB Gold la prețul de 510 RON în 13.11.17. În
13.11.17, RCB Gold este caracterizat de următoarele:
a. Maturitatea: fără scadență;
b. Preț activ suport (aur)=165
c. Preț certificat IL=510 RON
d. Multiplicator=0,1
În prezent , prețul activului suport e 157 RON. Prețul certificatului din 12.12.17 scade cu:
(PA0 – PA1 )*100/ PA0 =(165-157)*100/165*0,1=4,8%

3. Warrant-uri
• Warrant-urile sunt produse structurate, ce dau detinatorului dreptul, dar nu si obligatia, de a cumpara sau
vinde un anumit bun, activul suport, la un pret predefinit (strike), la o anumita data (tip european) sau
pana la o anumita data (tip american).
• Sunt emise si garantate de societati sau de catre banci. Au fost tranzacționate pe BVB din iunie 2016.
• Pretul strike este pretul activului suport la care investitorul poate cumpara(CALL) sau vinde (PUT)
instrumentul dorit
• Valoarea unui warrant depinde in primul rand de performantele activului support (indici, marfuri,
actiuni etc.)
• Sunt prevazute cu un multiplicator ce indica de cate warrant-uri este nevoie pentru a cumpara sau vinde
un instrument.
• Warrant-urile emise de Raiffeisen pe BVB au ca activ suport actiunile Banca Transilvania, Fondul
Proprietatea, BRD, OMV Petrom, Electrica, Romgaz și indicele ROTX EUR.
• Instrumentele financiare de tip warrant permit investitorilor cu asteptari specifice referitoare la
performantele viitoare ale unei actiuni, indice sau marfa sa isi execute strategiile de investitii cu efect de
levier.
• Cu toate acestea, exista riscul pentru investitor ca warantul sa expire fara valoare.
• Cumparatorul unui warant call preconizeaza cresterea activului suport, in timp ce warantele put permit
investitorilor sa beneficieze de pietele in scadere.
• Ele sunt asemanatoare cu optiunile, diferenta principala fiind ca warrant-urile nu sunt standardizate, ele
fiind emise de institutii financiare in conditiile pe care acestea le considera optime.
• Prin urmare, un warrant poate avea orice caracteristici, incluzand scadenta, pretul de exercitare sau
multiplicatorul.
• De asemenea, warrant-urile sunt emise intr-un numar limitat si vandute investitorilor, in timp ce pe
optiuni, la fel ca si pe contractele futures listate la Bursa, se pot deschide oricate pozitii de
vanzare/cumparare.
a. În cazul unui warrant de tip call exercitat (daca pretul/nivelul activului suport este mai mare
decat pretul de exercitare):
• Daca decontarea are loc in bani, investitorul primeste din partea emitentului o suma de bani egala cu
diferenta dintre pretul/nivelul activului suport si pretul de exercitare stabilit de emitent.
• In cazul in care call warrant este decontat prin livrare, investitorul are dreptul sa cumpere activul suport
de la emitent la pretul de exercitare
b. In cazul unui warrant de tip put exercitat (pretul/nivelul activului suport este sub pretul de
exercitare):
• Daca decontarea are loc in bani, investitorul va primi o suma egala cu diferenta dintre pretul de
exercitare si pretul/nivelul activului suport.
• In cazul in care warrant-ul este decontat prin livrare, investitorul are dreptul sa vanda activul suport
emitentului la pretul de exercitare.
• Pretul de exercitare - reprezinta pretul/nivelul activului support la care detinatorul unui warrant are
dreptul de a cumpara activul suport (in cazul unui call warrant) sau de a vinde activul suport
(in cazul unui put warrant).
• Proportia este numarul de warrant-uri care determina expunerea pe o unitate a activului suport. Cu cat
proportia este mai mare, cu atat pretul warrant-ului este mai mic.
• Prima - reprezinta suma platita de investitor pentru a detine dreptul de a cumpara sau de a vinde activul
suport la pretul de exercitare
• Exercitarea dreptului pe care il confera warrant-ul.
Exemplu: Un investitor cumpără un Call Warant pe BT la prețul de 3,9 RON în 20.11.17. În 20.11.17,
Call Warant pe BT este caracterizat de următoarele:
a. Maturitatea: 20.12.17;
b. Preț de exercitare(acțiunile BT)=1,92 RON
c. Preț warant=3,9 RON
d. Preț activ suport (acțiunile BT)=2,17 RON
e. Multiplicator=14
Dacă la scadență la 20.12.17 , prețul activului suport e 2,3 RON, atunci investitorul are un câștig:
(PA1 – PA0 )*r =(2,3-1,92)*14=5,32 RON

Exemplu: Un investitor cumpără un PUT Warant pe FP la prețul de 0,2 RON în 13.11.17. În

13.11.17, PUT Warant pe FP este caracterizat de următoarele:
a. Maturitatea: 20.12.17;
b. Preț de exercitare(acțiunile FP)=0,72 RON
c. Preț warant=3,9 RON
d. Preț activ suport (acțiunile FP)=0,80 RON
e. Multiplicator=11,18
Dacă la scadență la 20.12.17 , prețul activului suport e 0,85 RON, atunci investitorul are pierdere egală cu
investiția în warant, adică cu 0,2 RON.
 6.INDICII BURSIERI
1. Caracteristici şi clasificare
 Necesitatea introducerii indicilor bursieri- existenta unui produs bursier prin care sa se realizeze
urmarirea de ansamblu a pietei respective.
 Primul indice bursier- indice de generatia I-DJIA – NYSE in 1896 Al doilea indice- FTSE 30- LSE, Al
treilea – NIKKEI- TSE
 Initial, indicii bursieri au fost construiti doar pt actiuni, dar azi exista indici ce urmaresc si evolutia
altor instrumente financiare, ca obligatiuni sau unitati de fond.
 Indicii bursieri = o expresie numerică, măsurată în puncte, a evoluţiei cursurilor celor mai
reprezentative titluri de pe o piaţă.
 Există două categorii de indici bursieri:
- - coeficienţi de randament, ce exprimă mai mult performanţele în timp ale societăţilor cotate la bursă;
- - indici de curs, ce exprimă comportamentul pieţei bursiere.
 I. Dupa valorile mobiliare in raport cu care se construiesc, avem:
1. Indici bursieri pt actiuni -cei mai raspanditi: DJIA, Nasdaq 100, FTSE, CAC 40, BET, BET-FI
2. Indici bursieri pentru obligatiuni;
3. Indici bursieri pentru titlurile emise de fondurile mutuale si alte institutii de acest fel.
 II. În funcţie de modul de formare, distingem două categorii de
indici bursieri:
1. indici de prima generaţie, în structura cărora se cuprind valori mobiliare ce au ca emitenţi societăţi din
acelaşi domeniu de activitate:
Dow-Jones Industrials, Financial Times 100, Nikkei 225.

Se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata a cursului actiunilor componente, ajustata cu un factor care
exprima eventualele modificari ce se petrec asupra actiunilor componente, cum ar fi modificarile de
capital, fuziuni

2. indici de generaţia a doua, numiţi şi indici compoziţi, cuprind unnumăr mare de titluri din sectoare
diverse de activitate.

 Metodologia de calcul a indicilor din generatia a II-a presupune ponderarea actiunilor cu capitalizarea
bursiera sau cu cursul bursier. :
NYSE pe piaţa New York-ului, FT-SE – 100 pe piaţa Londrei, TOPIX pe piaţa japoneză, indicii calculaţi
pe piaţa de capital din România.

 III) In functie de gradul de cuprindere, indicii bursieri sunt:

1. Indici generali ai pietei, care cuprind actiuni din mai multe sectoare de activitate si cauta sa exprime cel
mai bine structura pietei respective si economia pietei in ansamblu; Nasdaq 100, CAC 40, BET.
2. Indici sectoriali, care se calculeaza pentru actiuni dintr-un anumit sector de activitate a carui evolutie o
caracterizeaza:industria automobilelor, industria extractiva, transporturi, banci- BET FI, BETNG

 IV)Dupa intervalul la care sunt calculati, indicii bursieri sunt:

1. Indici bursieri calculati la intervale de timp cuprinse intre 15 secunde si un minut (din aceasta categorie
fac parte majoritatea indicilor existenti la aceasta ora);
2. Indici bursieri calculati la sfarsitul zilei de tranzactionare.

V) Dupa apartenenta valorilor mobiliare care intra in calculul indicelui, la una sau mai multe piete
de capital, avem:
1.Indici bursieri care cuprind in portofoliu actiuni cotate pe o singur piata, fie emise de firme autothtone,
fie emise de firme straine cotate pe piata respectiva;
2. Indici mondiali care sunt calculati pe baza a mai multor actiuni cotate pe diferite piete internationale.
Acest tip de indici are pe langa criteriile obisnuite pentru fiecare actiune din portofoliu si criteria
suplimentare referitoare la tarile care participa la constituirea lui: sunt MSCI, FT Actuarial World Stock
Index, Dow Jones Euro STOXX.

 VI)In functie de institutia care calculeaza indicele, se cunosc:

1. Indici oficiali calculati de organisme abilitate (indicele BET);
2. Indici calculati de institutiile pietei de capital in colaborare cu publicatii financiare („The wall street
journal” pentru indicele Dow Jones, „Financial Times”, pentru indicii FT-SE);
3. Indici neoficiali, calculati de societati de valori mobiliare, firme de consultanta si alte institutii
financiare.
 Indicii bursieri pot fi calculaţi pentru o valoare bursieră, pentru un grup de valori sau pentru un
ansamblu de valori care se negociază la bursă.
 Principii care trebuiesc respectate în construirea unui indice:
- Metodele de calcul trebuie să reflecte realitatea
- Metodele de calcul nu trebuie să fie foarte complexe
- Informaţiile trebuie furnizate de surse autorizate
- Trebuie să se asigure continuitatea şi comparabilitatea datelor
- Trebuie să satisfacă nevoia de informare
 Calculul indicilor bursieri presupune parcurgerea următoarelor trei etape:
1. selectarea eşantionului de titluri incluse în structura indicelui bursier, pentru că acesta trebuie să
exprime evoluţia generală a tuturor cursurilor titlurilor de valoare pe piaţa respectivă;
Criterii de selectare a valorilor mobiliare ce compun indicele:
- Grad de capitalizare bursiera ridicat:FT-SE 100, Dow Jones, Nikkei si DAX 100
 - Grad mare de dispersie
 - Cotarea valorilor mobiliare sa se faca prin bursa informatizata
 Un criteriu important de includere a actiunilor in componenta unui indice bursier de generatia a II-a
este ca actiunile respective sa fie cotate la prima categorie a pietei bursiere respective.

 In cazul indicelui Nikkei 225, daca actiunile unei firme cotate pe prima categorie a pietei japoneze
retrogradeaza pe cea de-a doua categorie, atunci actiunile respective sunt eliminate din structura indicelui.
 Pentru a fi incluse in structura indicelui bursier sunt selectate acele actiuni care sunt emise de catre
firme puternice, stabile care prezinta o crestere sustinuta a activitatii si indicatorii economici ai lor le
recomanda ca fiind o buna investitie.
 Un alt criteriu deosebit de important in selectarea valorilor mobiliare este acela al lichiditatii care este
definita ca volum al tranzactiilor efectuate intr-un anumit moment cu valoarea mobiliara respectiva,
urmarindu-se ca aceasta sa fie cat mai mare posibil: indicele Nasdaq 100, in cadrul caruia o actiune este
inclusa numai daca tranzactiile zilnice cu respectiva actiune se cifreaza la suma de 100000 de actiuni.
 In cazul anumitor indici, ca de exemplu FT-SE 100, DAX si Nasdaq o necesitate de includerea a
valorilor mobiliare in portofoliul indicelui bursier respectiv este aceea ca valorile mobiliare sa fie emise
de catre societati autohtone.
 Pentru indicii care cuprind in structura lor atat actiuni emise de societati din tara respectiva, precum si
actiuni emise de firme straine, pentru includerea celor din urma sunt stabilite si alte criterii speciale in
afara celor impuse pentru actiunile autohtone.
 Un alt criteriu este acela al intervalului de timp scurs de la momentul primei listari a actiunilor pe piata
bursiera respectiva. In cazul indicelui Nasdaq 100 acest criteriu cuprinde doua parti, una pentru actiunile
care se afla in primele 25% in ceea priveste capitalizarea bursiera si cealalta pentru restul actiunilor.
 Pentru prima categorie criteriul impus este acela ca actiunile respective sa fie cotate de cel putin un an
pe piata, iar cele din cea de-a doua categorie trebuie sa fie listate de cel putin doi ani.
 2. atribuirea unei anumite importanţe fiecărui titlu şi stabilirea modului de agregare a cursului
titlurilor de valoare selecţionate.
 Se folosesc una dintre urmatoarele 3 metode de ponderare a actiunilor:
- ponderi egale pentru toate actiunile componente; posibilitatea ca evolutia uneia dintre actiuni sa
influenteze indicele foarte mult este total inlaturata.
- ponderea cu capitalizarea bursiera; modificarea cursului unei actiuni cu capitalizare bursiera mai mare
va avea o influenta mai mare decat modificarea in aceeasi masura a cursului unei actiuni cu o capitalizare
bursiera mai mica.
- Fara pondere, prin luarea in considerare numai a cursului valorilor mobiliare.

3. alegerea datei de referinţă, la care indicele bursier aferent are 100, 1.000 sau 10.000 de puncte.
Deseori data de referinta este data la care incepe calculul indicelui- BET-19 sept 1997
 Calculul valorii indicelui:
- Pentru indicii din prima generaţie

Suma cursurilor asctiunilor componente

I=
Diviz∨¿ ¿

Pentru indicia din a doua generatie

∑ Pit x qi 0 x Cit
i=1
I =Valoare baza indice xKtx n

∑ Pi 0 xqi0
i=1

∑ Pit x qi0
i=1
I =Valoare baza indice xfx n

∑ Pi 0 xqi0
i=1

2.Indicii pietei de capital in Romania

 Evoluţia pieţei secundare în România este analizată prin mai mulţi indici ai pieţei de capital:

 I. Indicele BET (Bucharest Exchange Trading), primul indice oficial al BVB; s-a determinat
iniţial ca o medie aritmetică ponderată calculată pe baza capitalizării bursiere, luând în
considerare cele mai lichide 10 acţiuni listate la BVB, la categoria I şi a II-a.

 Valoarea de start a acestui indice a fost de 1.000 puncte, data de start 22 septembrie 1997, data
de referinţă 19 septembrie 1997.
 Începând cu data de 27.08.2007, comitetul Indicilor de la BVB a decis ca selecţia celor 10
acţiuni incluse în portofoliul indicelui are la bază criteriul lichidităţii, fiind alese companiile cu
cel mai ridicat coeficient de lichiditate, calculat trimestrial.

 Ponderea acţiunilor individuale in cosul indicelui BET este determinata de capitalizarea de

piaţă a fiecărei societăţi in parte, ajustată cu factorul de free float si factorul de reprezentare.
 Capitalizare de piata societate i= preţ x nr. total de acţiuni x factor de free float x factor de
reprezentare x factor de corectie a pretului.

 Indicele BET a înregistrat o crestere de 12,3% în 2010, o scădere de 19,18% în 2011 si o

crestere de 18,57% in 2012, și una de 9% în 2014.

 De la introducerea indicelui BET pe BVB şi până la jumătatea anului 2008, indicele BET a
avut un trend continuu ascendent, crescând de la 1000 lei (22.09.1997) la 8000 lei (01.06.2008).

 În perioada marii crize economice, asistăm la o scădere drastică a indicelui BET de la 8000 lei
(01.06.2008) la 3000 lei (01.05.2009), ce anulează cea mai mare parte a creşterilor din ultimii 10
ani.

 Iar din 01.05.2009, indicele BET începe timid să crească pentru a ajunge la 7015 puncte în
data de 30.12.2014. Deci putem spune că indicele BET este un barometru al economiei
româneşti.

 In urma unui studiu privind interdependenta dintre preturile actiunilor listate la BVB, piata
reglementata, si 5 variabile macroeconomice: Cursul valutar RON/USD, rata somajului, rata
inflatiei, variatia PIB-ului, rata dobanzii de referinta, s-a dovedit ca cea mai mare influenta o are
PIB-ul.

II. Indicele compozit BET-C (Bucharest Exchange Trading – Composite), a fost introdus în 16
apri1998, tot cu o valoare de start de 1.000 puncte, data de start 17 aprilie 1998, calculându-se ca
medie aritmetică ponderată cu capitalizarea bursieră a preţurilor tuturor titlurilor cotate la BVB,
segmentul de piaţă reglementată, categoria I şi a II-a.

 Ponderea maxim admisă a capitalizării unei societăţi în coşul indicelui BET-C este 20%, doar
că numărul societăţilor ce intră în compoziţia indicelui este variabil. Indicele BET-C s-a apreciat
cu 14% în anul 2010, a scăzut cu 16,73% în 2011 si a crescut cu 6,28% in 2012. Din iunie 2013
indicele BETC nu se mai calculeaza.

III. La sfârşitul anului 2000, BVB a lansat indicele BET-FI (Bucharest Exchange Trading –
Financial), indicele sectorial pentru fondurile de investiţii. Valoarea de start a fost tot de 1.000 de
puncte, data de start 1 noiembrie 2000.

 Este primul indice sectorial lansat de BVB şi reflectă în prezent tendinţa de ansamblu a
preţurilor fondurilor de investiţii listate la B.V.B. A scăzut cu 8% în 2010, cu 13,52% în 2011 si
a crescut cu 29,63% in 2012 și a scazut cu 0,02% în 2015.
IV. De asemenea, BVB a lansat în data de 15 martie 2005, împreună cu Bursa de Valori din
Viena indicele de schimb românesc ROTX (Romanian Traded Index), calculat şi diseminat de
WBAG (Wiener Börse AG - Vienna Stock Exchange) şi BVB în timp real.

 Indicele ROTX face parte din grupa “CECE Index Family”, familia internaţională a indicelui
pentru Europa Centrală şi de Est.

 ROTX reflectă mişcarea în timp real a celor mai lichide acţiuni „blue chip” listate la bursă,
care pentru a fi eligibile trebuie comercializate continuu.

 ROTX a crescut cu 7,09% în 2015.

V. În iulie 2008, B.V.B a mai introdus 2 indici bursieri: BET-XT şi BET-NG.

 BET-XT este un indice blue-chip care reflectă evoluţia preţurilor celor mai lichide 25 de
societăţi tranzacţionate pe piaţa reglementată, inclusiv SIF-urile, ponderea maximă a unei
companii în coşul indicelui fiind de 15%. A crescut cu 0,34% în 2015.

 Indicele BET-NG este un indice sectorial care urmăreşte modificarea preţurilor acţiunilor
companiilor din sectorul energetic care sunt tranzacţionate pe piaţa reglementată a B.V.B.
Ponderea maximă a unei societăţi în coşul indicelui este de 30%.A scazut cu 14,02% în 2015,
datorită scăderii prețului petrolului.

VI: Indicele BET-BK a fost introdus in iulie 2012 si este un indice de preturi ponderat cu
capitalizarea free-float-ului celor mai lichide 25 de societati listate pe piata reglementata a BVB.

 Poate fi folosit ca benchmark de catre administratorii de fonduri, dar si de alti investitori

institutionali, metodologia de calcul reflectand cerintele legale si limitele de investitii ale
fondurilor.

3. Indicii bursieri de pe pieţele international

1. Pe piaţa bursieră New-York:  indicele Dow Jones (Industrials) – indică tendinţa bursei de pe
Wall Street, fiind calculat ca medie a cursurilor celor mai mari 30 de titluri industriale
americane;

 Titlurile ce intra in componenta indicelui sunt selectate de catre editorii ziarului „Wall Street
Journal” si sunt alese cele care nu sunt emise de firme in crestere ce isi desfasoara activitatea in
domeniul transporturilor si utilitatilor publice deoarece pentru aceste doua domenii exista indici
speciali.

 Actiunile din cosul indicelui au o pondere (cea mai mare e la IBM 9,24) ceea ce face ca
modificarea cursului unei actiuni cu pondere mai mare sa aiba un efect mai puternic asupra
indicelui, decat a alteia cu pondere mai redusa.
 DJIA = (P1+P2+…..+P30) / DJIA Divizor

 indicele Standard &Poor’s – indice considerat de către specialişti drept cel mai reprezentativ
pentru evoluţia de ansamblu a pieţei, determinat prin capitalizarea bursieră a 500 de titluri cotate
la NYSE si Nasdaq.

 Valoarea de piata a actiunilor ce compun indicele reprezinta 75% din valoarea actiunilor
companiilor din SUA tranzactionate la bursa.

 Cele mai importante actiuni din indicele S&P: General Electric, Microsoft, IBM, Apple,
Johnson, Procter&Gamble.

 Pricipalele criterii de includere sunt: capitalizarea bursiera, volumul tranzactiilor, valoarea

indicatorilor financiari, dispersia actiunilor.

 indicele NYSE Composite – reflectă tendinţa de ansamblu pentru titlurile financiare

importante (circa 1500 de titluri), fiind un indice compozit determinat de capitalizarea bursieră a
celui mai important segment al pieţei New York-eze: NYSE;

Indicele Frank Russel e calculat pe baza cursului celor mai importante 3000 de actiuni cotate in
Statele Unite (din punct de vedere al capitalizarii bursiere)

Reprezinta aproximativ 98% din piata valorilor mobiliare din SUA. Aceste indice are doua
forme: Russel 1000 si Russel 2000. Acesti indici sunt cotati la fiecare 15 secunde.

2. Pe piaţa bursieră Tokio:

 indicele NIKKEI 225 – reprezintă aproape jumătate din capitalizarea bursieră a primei
secţiuni la Tokio Stock Exchange (TSE), fiind calculat ca medie aritmetica ponderata a cursurilor
bursiere a 225 de titluri cuprinse în prima secţiune la TSE.

 Compozitia indicelui este reanalizata annual, actiunile fiind inlocuite pe criteriul lichiditatii.

 Pentru inlocuirea companiilor eliminate cerintele de includere a altor companii sunt

urmatoarele:

 - selectarea industriei din care sa faca parte societatea respectiva in functie de ponderea pe care
cele 36 de industrii principale din Japonia o au in cadrul celor 225 de actiuni;

 - selectarea anumitor firme din industria selectata in prima faza pentru a fi inclusa in
componenta indicelui;

 indicele TOPIX – considerat reprezentativ pentru tendinţa de ansamblu a pieţei bursiere, este
determinat de capitalizarea bursieră a primei secţiuni a TSE.

 Topix este de fapt denumirea unei familii de indici, lansati in 1 aprilie 1998.
 Criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca un titlu pt a fi inclus in componenta indicilor
Topix se refera la lichiditate, capitalizare bursiera si perioada care a trecut din momentul listarii
la bursa.

 indicele TSE 2– cuprinde actiunile cotate la TSE si neincluse in TOPIX. Este construit din cca
750 de actiuni, fiind un indice ponderat cu capitalizarea bursiera.

3. Pe piaţa bursieră Londra:

 indicele FT-30 (ordinary index) – indicator instantaneu aparut in 1935, calculat ca medie
geometrică a cursurilor celor mai mari 30 de acţiuni blue-chips ale societăţilor din sectorul
industrial listate la bursa londoneză.

 Datorita numarului mic de actiuni cuprinse in portofoliul indicelui, acesta este sensibil la
modificarile de pe piata in comparatie cu alti indici care au in componenta un numar mai mare de
actiuni.

 indicele FTSE-100 (sau Footsie) – indicator de tendinţă valabil pentru urmărirea marilor
corporaţii, determinat pe baza capitalizării bursiere a titlurilor celor mai mari 100 de companii.

 Este cel mai utilizat indicator al evolutiei pietei de capital din Marea Britanie.

Indicii bursieri mondiali

 Indicii MSCI sunt indici globali de capital, structuraţi în funcţie de capitalizarea de piaţă,
industrie şi arie geografică.

 Aceştia au devenit instrumente integrate şi sunt folosiţi de către investitorii internaţionali în

procesul de investiţie.

 Dintre acestia, indicele mondial World Index se bazeaza pe cotatiile a 1477 de actiuni ce
reprezinta 60% din valoarea agregata a pietelor din 20 de tari.

 Indicele mondial FT-Actuarial evidentiaza separat 32 de tari, grupate geografic. Este un

agregat al indicilor nationali si regionali fiind reprezentat de 2400 de valori mobiliare individuale
in care se poate investi oriunde in lume.

 Indicele mondial S&P Global 1200 acopera 7 regiuni principale ale lumii si 29 de tari,
acoperind cca 70% din piata de capital a fiecarei tari.

 Indici bursieri pe pietele internationale Indicii internationali ofera o baza de analiza a pietei
bursiere mondiale. Exista trei indici si anume:"MSCI World Index" (Morgan Stanley Capital
International), "FT Actuariers World Index" si "Solomon-Russel Global Equity Index".
DETERMINAREA INDICILOR BURSIERI Indicii bursieri sunt produse sintetice ale pietei de
capital. Necesitatea introducerii indicilor bursieri era determinata de inexistenta unui produs
bursier prin care sa se realizeze urmarirea în ansamblu a pietei respective si care sa nu reflecte
doar evolutia unui singur titlu cotat. Asadar, principala functie a unui indice bursier e aceea de a
reflecta evolutia de ansamblu a pietei bursiere respective. Pe lânga aceasta functie indicii se
constituie ca un important suport pentru tranzactiile cu contracte futures si optiuni, efectuate atât
în scopul obtinerii unui câstig, cât si în scopuri de acoperire împotriva unor posibile riscuri
(hedging

Integrarea economica europeana si introducerea monedei unice a constituit premisa

cooperarii financiare in vederea realizarii si utilizarii unor indici „paneuropeni”: STOXX. 
Acest grup de indici cuprinde:

- Indicele Dow Jones STOXX care acopera intreaga europa, avand in structura peste 650 de
societati;
- Indicele Dow Jones Euro Stoxx cuprinzand aproximativ 300 de societati emitente din tarile care
s-au asociat la Uniunea Monetara Europeana;
- Doi indici „blue chip” , care deriva din indicii generali, compusi fiecare din actiunile a 50 de
societati selectate pe baza unor criterii cumulative: capitalizare bursiera, lichiditate, sector de
activitate reprezentativ.

 Acesti doi indici sunt: Dow Jones STOXX 50 pentru Europa si Dow Jones EURO STOXX 50
pentru tarile Uniunii Monetare Europene si Dow Jones Nordic 30, pentru tarile nord-europene. 
În aprilie 2010 a fost lansat primul indice bursier care acopera actiuni crestine, ca raspuns la
cererea in crestere a investitorilor pentru asanumite actiuni etice.

 Indicele, numit Stoxx Europe Christian Index, este compus din 533 companii europene care isi
obtin veniturile din surse acceptate si aprobate "in conformitate cu valorile si principiile religiei
crestine".

 BP, Nestle, Royal Dutch Shell si GlaxoSmithKline sunt printre companiile ce fac parte din
acest indice. Sunt permise la listarea in indice doar companiile care nu fac bani din pornografie,
arme, tutun si jocuri de noroc.

7.CRIZELE FINANCIARE
1. Cauzele crizelor financiare
 Orice crah bursier este previzibil când sunt reuniţi următorii factori:

1. factorul economic: modificarea anticipărilor pieţei; economia mondială, înregistrează un

ansamblu de dezechilibre importante

2. factorul financiar: bulele speculative pe fondul ruperii legăturii între sfera economică reală şi
sfera financiară;
3. factorul tehnic: funcţionarea pieţei; recurgerea necontrolată la noi tehnici financiare, de tipul
program trading, junk bonds. Pot fi, de asemenea, corecţii tehnice ale pieţei, ca arbitrajele
investitorilor.

 Dintre cei trei factori, factorul financiar prezintă cel mai mare interes din punct de vedere al
efectelor de piaţă.
2. Bulele speculative

 Bulele speculative se caracterizează printr-o presiune masivă de cumpărare, ce determină

creşterea nefondată a nivelului preţurilor pe piaţă către un punct de maxim, urmată de o prăbuşire
bruscă a preţurilor.

 De regulă aceste bule sunt urmate de vânzări şi mai rapide în momentul în care preţurile încep
să scadă.

 Bulele speculative se bazează pe creșterea valorii unor bunuri în urma cumpărărilor și

vânzărilor consecutive.

 Totul se termină, însă, prin spargerea bulei, urmată, în majoritatea cazurilor, de recesiune
economică severă pentru țara în cauză, dar și de pierderea încrederii populației în instrumentele
de economisire și investiții, și în economie în general.

 Prima bulă speculativă din istorie a avut loc în secolul al XVII-lea, în Olanda și a avut drept
punct de plecare bulbii de lalele.

 Pe atunci, Olanda era cea mai bogată țară din Europa, având un surplus de masă monetară. Pe
acest fond, prețul bulbilor de lalele a crescut de peste opt ori, din noiembrie 1636 și până în
februarie 1637.

 În acea iarnă, un contract pentru viitoarea recoltă de bulbi se vindea chiar și de câteva ori într-
o zi. Din păcate, acele contracte n-au mai ajuns niciodată să fie livrate, din cauza spargerii bulei
în februarie 1637, după ce o licitație eșuată din Haarlem a declanșat panica în piață.

 În luna mai, prețurile reveniseră la normal, la nivelul de dinainte de bulă.

 A doua bulă a avut loc în Franța, în anul 1719, când compania Mississipi, a realizat o emisiune
de acțiuni.

 Înainte de acest moment, Banca Regală, în lipsă de lichidități, a emis bancnote de hârtie,
pentru a preschimba monedele aflate în circulație, însă generând în același timp inflație.

 Tot în 1719, datoria Franței a fost preluată de Mississipi, urmând să fie plătită din câștigurile
supraestimate ale companiei. Acționarilor le erau promise câștiguri de 120% pe an și nu este de
mirare că pentru cele 50.000 de acțiuni erau 300.000 de doritori.
 Din cauza ofertei reduse, prețul acțiunilor au crescut încontinuu, Banca Regală alimentând
scumpirea prin tipărirea de bancnote fără acoperire. În mai 1720 întreaga masă monetară
(bancnote şi acţiuni deţinute de populaţie, deoarece ultimele puteau fi transformate oricând în
bani) era cam de patru ori mai mare în livre decât monedele de aur şi de argint pe care le folosise
înainte Franţa.

 Bula s-a spart în anul 1720, când Banca Regală a recunoscut faptul că bancnotele depășeau cu
mult valoarea monezilor aflate în circulație.

 Valoarea acțiunilor companiei Mississipi a fost redusă la nivelul inițial, prin decrete
succesive. Oricum, în urma acestei bule complexe, au fost păgubiți în principal negustorii și
micii nobili.

 Tot în acea perioadă, în 1720 mai exact, modelul francez era urmat și în Anglia. Compania
Mărilor de Sud, în fruntea căreia se afla Robert Harley, a preluat datoria națională a țării.

 Compania a emis acțiuni care converteau o datorie guvernamentală în valoare de 10 milioane

de lire, pentru care investitorii primeau o dobândă anuală din partea statului. A urmat convertirea
altor datorii de stat, prin care s-au atras sume foarte mari.

 În 1720, o emisiune de acțiuni cu valoare nominală de 300 de lire s-a epuizat într-o oră. Deși
prețul acțiunilor creștea cu fiecare emisiune, rata de succes era la fel de mare.

 Astfel, prețul unei acțiuni a crescut de la 128 lire în ianuarie 1720 la 1.050 lire, în luna iunie a
aceluiași an. Acestui trend s-au aliniat și multe alte companii, care își vindeau acțiunile pentru a
satisface pofta de speculații a populației.

 Bula s-a spart atunci când avalanșa de vânzări a dus la prăbușirea prețului acțiunilor. În luna
septembrie, prețul acțiunii Companiei Mărilor de Sud ajunsese la 150 lire.

 Crahul bursier din Statele Unite ale Americii din 1929 a fost precedat de o perioadă de
prosperitate din anii ’20. Pe fondul industrializării și al tehnologizării masive, indicele bursier
Dow Jones a crescut și tot mai mulți investitori au început să cumpere masiv acțiuni la
companiile listate pe bursa din New York.

 Toți economiștii considerau acțiunile foarte sigure, datorită avântului pe care îl luase
economia americană.

 Din 1921 până în 1929, indicele Dow Jones crescuse de la 60 de puncte până la 400 de puncte,
iar investiția la bursă a devenit favorita în SUA.

 Datorită faptului că mulți investitori nu aveau cunoștințe financiare, bursa a fost manipulată
de grupuri de investitori sofisticați care realizau tranzacții complexe cu scopul de a crește
prețurile și profiturile.
 În octombrie 1929, piața a fost cuprinsă de panică și investitorii s-au grăbit să scape de acțiuni.
Piața s-a prăbușit, indicele Dow Jones ajunsese la 145 de puncte la finele lunii noiembrie.

 Până la finalul anului, piața bursieră americană pierduse 16 miliarde de dolari.

 Scăderea a continuat până în vara anului 1932, când indicele Dow Jones a atins o valoare cu
90% mai mică față de valoarea sa maximă din 1929.
 Bula japoneză, desfășurată în anii 1984-1989, a urmat unui deceniu de creștere artificială, pe
baza ingineriilor financiare, care anunțau profiturile speculative neîncasate ca fiind reale.

 Acest lucru a dus la o cerere în creștere pentru acțiuni și proprietăți imobiliare, generând o
scumpire continuă a acestora.

 Bula s-a spart după ce Banca Centrală a Japoniei a anunțat creșterea dobânzii de referință.
Astfel, profiturile virtuale s-au transformat în pierdere. Această lovitură pentru economia
japoneză a însemnat un deceniu de stagnare economică.

 Bula „dot-com” a avut loc aproximativ între 1997 și 2001, o perioadă de speculații excesive,
când au luat avânt companiile care derulau afaceri pe internet.  Toate numele mari ale
internetului de astăzi au fost câștigătorii acelei bule.

 Companiile înființate după 1994, când internetul a devenit accesibil pentru publicul larg,
creșteau foarte mult pe bursă, indiferent de perspectivele lor de a genera profit.

 În perioada 1996-2000, au fost înființate multe companii bazate pe internet, denumite în mod
obișnuit dot-com, dintre care multe au eșuat.

 Indicele Nasdaq a crescut de la 600 puncte la 5.000 puncte, din 1996 până în 2000.

 Bula a durat câțiva ani, până când investitorii s-au simțit păcăliți, deoarece companiile în care
aveau încredere că le vor aduce bogăția întârziau să genereze profit.

 Bula s-a spart la începutul anului 2000, când indicele bursei Nasdaq s-a prăbușit de la 5.000
puncte la 2.000 puncte, continuând scăderea ulterior până la 800 puncte.

 Deși această bulă nu a avut un impact foarte mare asupra economiei, FED a redus dobânda de
referință pentru a evita o eventuală criză.

 În perioada 2000-2002, bula dot-com s-a prăbușit. Unele companii, cum ar fi Pets.com și
Webvan, au falimentat complet.

 Alții, cum ar fi Cisco, al căror stoc a scăzut cu 86%, și Qualcomm, au pierdut o mare parte a
capitalizării pe piață, dar au supraviețuit, iar unele companii, cum ar fi eBay și Amazon.com, au
recuperat mai târziu și au depășit vârful prețurilor acțiunilor în timpul balonului.
  Bula imobiliară a putut fi observată chiar în anii premergători ultimei crizei financiare globale
în toate statele dezvoltate, din SUA și până în Europa. Nici România nu a făcut excepție.

 În SUA, au crescut foarte mult prețurile pentru locuințe, care a mers în paralel cu creditarea
unor persoane care nu erau capabile să ramburseze împrumutul.

 Aceasta a condus la decizia băncilor afectate de creșterea ratei creditelor neperformante de a

vinde pachete cu asemenea credite printr-un un lanț de companii financiare pentru a se asigura
împotriva unui eventual dezastru.

 Totul s-a încheiat, însă, cu incapacitatea de a mai masca problema și cu izbucnirea crizei
financiare mondiale, în toamna anului 2007, odată cu prăbușirea băncii Lehman Brothers.

 Impactul acestui faliment a fost major în întreaga lume, din cauza legăturilor financiare
puternice dintre băncile de pe toate continentele.

 Specialiştii consideră că bursa de valori se află într-o bulă în momentul în care cursurile
bursiere afectează economia mai mult decât economia afectează cursurile bursiere.

 Trebuie să facem diferenţa dintre un crah şi o corecţie bursieră. Nu orice corecţie bursieră, ce
are rolul de a domoli investitorii prea entuziaşti reprezintă crah bursier.

 Ca o regulă generală, o corecţie bursieră nu depăşeşte o pierdere mai mare de 20% din
valoarea pieţei.

 Un crah bursier reprezintă o cădere semnificativă a valorii totale a pieţei bursiere atribuită
„spargerii” unei bule speculative.

 Se creează astfel situaţia în care investitorii încearcă să părăsească piaţa, suportând în acelaşi
timp pierderi masive.

 Această panică ce cuprinde investitorii contribuie la căderea bursei care în final se prăbuşeşte
şi îi afectează pe toţi.

 Legătura dintre o bulă speculativă şi crahul bursier este similară cu legătura dintre nori şi
ploaie. La fel cum pot exista nori fără ploaie dar nu poate exista ploaie fără nori, bulele sunt
considerate a fi cauza, iar crahurile bursiere efectul bulelor.

 Corecţia preţurilor reprezintă apropierea acestora de valoarea fundamentală sau intrinsecă a

titlurilor, respectiv valoarea prezentă a cash-flow-urilor viitoare.

 În general, momentele de „spargere” propriu-zisă a acestor bule intervin ca urmare a unei

întâmplări, decizii sau informaţii importante pe plan naţional sau chiar mondial.
 Căderea preţurilor la bursă poate avea cauze variate cum ar fi instabilitatea politică sau
economică, dezastre naturale, conflicte militare, etc.

 Dar, cel adesea cauzele căderii preţurilor la bursă sunt legate de psihologia investitorilor, care
acţionează după „mentalitatea de grup”, în două moduri:
- panic buying: investitorii observă creşterea preţului unei acţiuni şi ghidându-şi strategia după
ceilalţi cumpără
- panic selling:coincide ca moment cu spargerea bulei speculative care a produs creşterea
preţurilor

 În general, cu cât un investitor ştie mai puţin cu atât este mai uşor să fie afectat de
„mentalitatea în grup”.

3.Criza financiară din 1929

 Este criza cea mai profundă, cu cea mai lungă durată şi cu cele mai adânci repercusiuni asupra
economiei mondiale.

 Dezvoltarea pieţelor financiare însoţind creşterea economică de după primul război mondial a
atind apogeul în 1927.

 Lichidităţile în exces au alimentat bursa de pe Wall Strett, determinând creşterea cursului

titlurilor, mai rapid decât creşterea valorii lor reale.

 Din 1921 până în 1929, indicele Dow Jones a explodat de la 60 de puncte la 400 de puncte.

 Mari cantităţi de cumpărări de acţiuni înainte de 1929 se efectuaseră în marjă.

 În SUA, practicarea tranzacţiilor în marjă permitea specularea pe acţiuni neplătind decât 10%,
agenţii de schimb avansând 90% prin împrumutarea fondurilor pentru o zi de la bănci.

 Preţurile majorităţii acţiunilor începuseră să scadă imediat după 19.10.1929, când la NYSE s-a
înregistrat un maxim de activitate.

 Semnalul crizei bursiere l-a constituit intrarea în panică a vânzătorilor în 24.10.1929, zi numită
„joia neagră”, din cauza imposibilităţii onorării obligaţiilor de către cumpărători.

 Acţiunile au pierdut brusc din valoare, ajungând la jumătate sau chiar la mai puţin iar indicele
Dow Jones a scăzut cu 13%.

 În data de 29 octombrie 1929, numită şi „marţea neagră”, pe parcursul şedinţei bursiere s-au
tranzacţionat 16 milioane de acţiuni, pe fondul unei căderi continue a cursurilor.

 În acea zi, s-au anulat toate creşterile cursurilor înregistrate în ultimul an, iar pierderile
cumulate ca urmare a scăderii cursurilor s-au ridicat la cca. 30 milioane de dolari.
 Investitorii care se împrumutaseră au fost ruinaţi, nemaiputând rambursa datoriile iar băncile
au reacţionat prin creşterea ratei dobânzii.

 Principalele cauze ale crahului de la NYSE din 1929 sunt:

1. la NYSE erau cotate şi acţiuni care nu aveau nici o valoare ;

2. existau pe piaţă un număr foarte mare de acţiuni emise asupra cărora nu se efectua nici un
control, în special printr-o înregistrare riguroasă a transferurilor ce aveau loc în urma
tranzacţiilor;

3. admiterea la cota bursei era foarte simplă, fără a necesita controale prealabile asupra societăţii
emitente;

4. se utilizau foarte mult conturile în marjă pentru cumpărarea pe datorie a acţiunilor de pe piaţă
deoarece marja era foarte redusă (10%).

5. antrenarea unei mari părţi din capitalurile băncilor în credite acordate brokerilor, pentru a
menţine sistemul conturilor în marjă;

6. psihologia unui boom speculativ a avut şi ea un rol foarte important.

 Principala consecinţă a marii crize din 1929 a fost instituirea ordinii necesare funcţionării
corecte şi transparente a pieţelor bursiere americane şi îmbunătăţirea standardelor cerute în
activitatea bursieră.

 În urma crizei financiare din 1929 au supravieţuit numai acele companii cotate care
desfăşurau activităţi comerciale, răspundeau nevoilor clienţilor lor şi au putut să-şi continue
activitatea şi în condiţii de criză. Consecinţele directe ale acestei crize au constat în
reglementările mai stricte ale pieţelor bancare şi de capital, ce vizau:

 introducerea unui control supra acţiunilor puse în circulaţie de către companii, asupra
numărului de acţiuni ce se tranzacţionau;

 stabilirea unor proceduri de selecţie riguroase pentru companiile care solicită ca acţiunile lor
să fie cotate pe diverse pieţe de capital;

 obligaţia companiilor cotate de a furniza informaţii cu privire la activitatea lor şi de a publica

raportările financiare către publicul investitor;

 asigurarea transparenţei activităţii bursei în faţa investitorilor săi, prin furnizarea tuturor
informaţiilor cu privire la procedurile de încheiere a tranzacţiilor.

 reducerea tranzacţiilor în marjă, prin ridicarea nivelului sumei minime care trebuia depusă la
50% din valoarea cumpărărilor;
 creşterea rolului jucat de intermediari pe pieţele bursiere americane;

 protejarea investitorilor pieţei financiare şi a deponenţilor băncilor;

 practicarea unor rate ale dobânzii moderate în cazul stagnării economiei.

 În 1929 nu a existat o veritabilă cooperare internaţională, ci mai degrabă un fel de fiecare

pentru sine. Prosperitatea economică iluzorie s-a transformat într-o recesiune care s-a întins pe o
perioadă lungă de timp.

4. Criza financiară din 1987

 Crahul bursier din 1987 a fost considerat al doilea, din secolul XX după cel din 1929, dar cel
mai mare înregistrat într-o singură zi: indicele Dow Jones a pierdut 22,5% în 19 octombrie 1987
și Indicele S&P 500 a scăzut cu 20% într-o zi.

 În 19 octombrie 1987 s-a produs cea mai spectaculoasă cădere a burselor din istoria SUA.

 Motivele acestei prăbușiri au fost puse pe seama corupției de pe Wall Street, a tensiunilor din
Orientul Mijlociu și a perspectivelor economice negative.

 Dispariţia limitelor între diferite pieţe, inovaţiile financiare, informatizarea prea rapidă a
pieţelor au condus la scăparea de sub controlul autorităţilor a anumitor fenomene.

 Fenomenul „bulei speculative” a constituit principala cauză şi a crizei din 1987.

 Tendinţa de creştere a ratelor dobânzii manifestată încă din 1986, riscul unei instabilităţi
monetare, deprecierea dolarului american în 1985 printr-un acord internaţional, noile modalităţi
de funcţionare a pieţei de capital reprezintă cauzele profunde ale crizei.

 Criza de la New York s-a generalizat pe toate celelalte pieţe, ordinele de vânzare acumulându-
se din oră în oră.

 În 1987, două tehnici financiare au fost considerate vinovate de către specialiştii americani:
„programul trading” şi pieţele la termen.

 Programul trading” presupune programarea prin calculator a cumpărărilor şi vânzărilor de

titluri şi contracte cu indici bursieri la termen, execuţia operându-se automat imediat ce anumite
tendinţe apar pe piaţă.

 În ajunul crahului din octombrie 1987, astfel de programe gestionau în Statele Unite ale
Americii circa 90 miliarde USD.
  Imediat ce piaţa bursieră din NYSE a înregistrat primele scăderi, calculatoarele au declanşat
imediat ordine de vânzări pentru care nu putea exista o contrapartidă suficientă, ceea ce avea să
ducă la limitarea utilizării program trading-ului până la sfârşitul anului 1987.

 Tot în 19 octombrie 1987 tehnica de acoperire a unui portofoliu prin contracte la termen a
generat o creştere accentuată a vânzărilor de contracte la termen, care a influenţat puternic
căderea cursurilor pieţei la vedere.

 Dezechilibrele economice din 1987 nu sunt aşa de grave ca în 1929. La nivel bursier, scăderea
cursurilor a fost de scurtă durată iar autorităţile s-au concentrat şi au luat măsuri coerente pentru
a evita prăbuşirea pieţei.

 Dacă creşterea preţurilor nu este foarte mare, nici căderea lor nu provoacă crize puternice, ci
mini-crize.

 Mini-criza din 13 octombrie 1989 când indicele Dow Jones a pierdut cca. 8% are ca şi cauze
junk-bonds-urile şi inovaţiile financiare.

 Junk-bonds-urile- obligaţiuni cu ramdament ridicat emise de societăţi al căror rating este

mediu- au fost popularizate în anii '80 de către Michael Milken care a demonstrat că, dacă aceste
obligaţiuni oferă un randament superior titlurilor cu rating bun, per global riscul devine marginal.

 Leveraged Buy Out s-a dezvoltat în SUA la începutul anilor '80, şi permite realizarea de
operaţiuni speculative de către cei care vor să cumpere ieftin o societate pentru a împărţi şi apoi a
vinde bucăţile separat mai scump decât întregul.

 Mini-criza din octombrie 1989 a fost destul de repede depăşită.

5. Criza mexicană din 1994-1995

 În anii '90, economia mexicană a crescut mult.

 Înainte de 1994, pe fondul unei perioade de înflorire și în condițiile menținerii unui control
strict asupra cursului valutar, economia Mexicului a început să simtă o serie de dezechilibre,
unele fiind provocate, de rațiuni politice.

 Cauza crizei este contradicţia între un curs de schimb fix şi un deficit al balanţei externe.

 În 1994 Presedinte Mexicului Ernesto Zedillo, a decis ca un control strict al cursului valutar
este o greseala si prin urmare, a lasat moneda nationala sa fluctueze liber.

 Peso-ul s-a devalorizat cu 80% fata de dolar in doar o saptamana (de la 4 la 7,2 peso pe $).

 În acel moment, iar investitorii străini şi-au retras capitalurile în ciuda creşterii ratei dobânzii
de la 16% la 70%.
 SUA a intervenit rapid prin cumpararea de peso direct din piata si prin garantarea unui
imprumut de $50 miliarde, situatia revenind la normal peste trei saptamani cand moneda s-a
stabilizat la un nivel de 6 peso/dolar.

 Criza monetară s-a extins, devenind financiară, bancară şi apoi economică.

 Criza era reflectată în toate sectoarele economiei, provocând reducerea investiţiilor, scăderea
PIB-ului, falimente bancare.  Această criză a fost urmată de crize în întreaga Americă Latină
(Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay) cunoscut şi sub numele de “Efectul Tequilla”.

6.Criza asiatică din 1997

 Criza asiatică, declanșată în Thailanda în 1997, se aseamănă cu criza mexicană din 1994
d.p.d.v al cauzei principale: moneda.

 Ţările asiatice şi-au raportat monedele faţă de dolarul american din raţiuni de ordin politic şi
economic.

 Efectele acestui comportament – deficitele externe extrem de mari – au fost tratate cu

neglijenţă de autorităţile şi de instituţiile internaţionale.  În iulie 1997 Guvernul Thailandei a
fost nevoit să decidă liberalizarea cursul de schimb al monedei naționale, bath-ul.

 La scurt timp, moneda naționala s-a devalorizat semnificativ, iar Thailanda, care avea o
datorie externă uriașă, aproape a intrat în faliment.Criza s-a răspândit în toată Asia de SE,
inclusiv în Japonia.

 Aceasta a degenerat într-o criză monetară şi o creştere enorm de mare a ratei dobânzii în țările
asiatice.În Hong Kong, rata dobânzii a crescut de la o zi la alta de la 7% la 300%.

 Indonezia, Coreea de Sud şi Thailanda au fost ţările cele mai afectate de criză. Acestea au fost
ajutate de catre FMI prin intermediul unui imprumut in valoare de $40 miliarde, alocat in special
eforturilor de stabilizare a cursurilor valutare. Doi ani mai tarziu, economiile din zona au inceput
sa isi revina.

 În 27.10.1997 s-a demonstrat că în ciuda şocurilor pieţele bursiere se pot redresa rapid dacă
investitorii au încredere în respectiva piaţă şi dacă economia pe care se sprijină este sănătoasă şi
cu reale perspective de creştere.

 Chiar şi România a resimţit criza asiatică, dar nu atât de puternic; nu a fost vorba de o criză, ci
doar de o acalmie a pieţei financiare româneşti, determinată de retragerea investitorilor străini de
pe pieţele emergente, în dezvoltare.

7. Criza financiara din Rusia (1998)

 Această criză a apărut în mare parte din cauza crizei asiatice, deoarece criza asiatică a generat
scăderea prețului la materiile prime de bază (petrol, gaz metan etc.), pe care Rusia le desfacea pe
piața tărilor asiatice.
 Desfacerea respectivelor materii prime reprezenta aproximativ 80% din exporturile Rusiei.

 Din cauza acestui aspect Rusia s-a confruntat cu diminuarea drastică a veniturilor din export
atât din cauza scăderii prețurilor, cât și din cauză că pe timp de criză piața asiatică a redus
consumul.

 Întrucât Rusia era dependentă de aceste exporturi, diminuarea veniturilor a condus la situația
în care aceasta nu a mai putut să achite datoriile externe, intrand în incapacitate de plată.

 În 1998, rata cursului valutar era aproape fixă. Dar în conditiile caderii prețurilor la petrol,
investitorii se așteptau ca dolarul va începe să crească. Aceste așteptări erau puse pe seama GKO
(obligatiuni de stat pe termen scurt)- un instrument cheie pentru finanțarea deficitului bugetar.

 Guvernul nu a putut să se împrumute la dobanzi din ce in ce mai ridicate (până la 150%/an la

GKO) și s-a declarat in incapacitate de plata.

 Mai mult, în data de 13 August 1998, bursa și cursul valutar s-au prabușit, declanșând o criză
financiară foarte severă.

8. Criza financiara din Argentina (1999-2002)

 Criza din Argentina a fost declanșată la finalul unei perioade în care țara a fost guvernată de o
dictatură militară și a trecut printr-un razboi cu Anglia (pentru cucerirea Insulelor Falklands, pe
care le-a pierdut).

 Economia Argentinei a fost afectată de o inflație galopantă, care ajunsese la un nivel de 200%
pe lună.

 In 1991, Guvernul argentinian a hotarat sa raporteze moneda nationala la dolarul american

pentru ca hiper-inflatia sa inceteze. Scopul este atins, dar imposibilitatea de a duce o politica
monetara autonoma si supraevaluarea peso-ului ajung sa provoace o recesiune.

 Produsul national scade in 1999, 2000 si 2001. In acest context, obligatiile rambursarii datoriei
publice si externe nu pot fi onorate.

 In decembrie 2001, criza izbucneste, in momentul in care FMI pretinde o reducere drastica a
deficitului public, in caz contrar orice alt ajutor fiind refuzat.

 În Decembrie 2001 s-a prabușit sistemul bancar, sistem care a fost până atunci unul din cele
mai dezvoltate din America de Sud.

 În perioada respectivă, în decursul unei singure săptămâni, au trecut pe la putere nu mai puțin
de 5 președinti.

 In toamna lui 2002, jumatate din populatia argentiniana trăia sub pragul saraciei, pensiile si
asigurarile de sanatate ale functionarilor nu mai erau platite, iar nivelul somajului atingea 10%.
 Prin contagiune, criza se propaga si in tarile vecine: Uruguay si Brazilia. De data aceasta, FMI
ia decizia acordarii de urgenta a unor ajutoare importante, de teama ca toata America Latina sa
nu ajunga intr-o criza acuta a indatorarii.

9. Criza financiară internaţională din 2007-2008

9.1. Cauzele principale ale crizei și propagării ei

 Criza financiară care a lovit economia globală, începând cu vara anului 2007, cand au fost
suspendate de la tranzactionare titlurile a doua fonduri de investitii ale bancii franceze BNP
Paribas, din cauza acumularii de credite neperformante.

 Creditele neperformante făceau parte din categoria asa numitelor produse "subprime", prin
care bancile acceptau sa dea credite in schimbul unor garantii minime. Bancile americane
imprumutasera masiv in astfel de conditii, iar cu timpul, populatia nu a mai putut sa ramburseze
creditele.

 Problema lipsei de lichiditati cu care au inceput sa se confrunte unele banci a degenerat in

criza de lichiditate in momentul in care tot mai multe banci au inceput sa refuze sa mai
imprumute alte banci, de teama ca nu isi vor mai recupera banii.

 Astfel, criza financiară internaţională din 2007 a fost declanşată de căderea pieţei creditelor
ipotecare grad mare de risc din SUA.

 Criza a fost precedată de o lungă perioadă de creştere rapidă a creditelor, primele de risc
scăzut, lichidităţi din abundenţă, creşterea preţurilor în sectorul imobiliar.

 Criza de lichiditate s-a extins din America in Europa si treptat pe toate marile piete financiare,
pentru ca imediat dupa ceea sa loveasca in plin economia reala la nivel mondial.

 Cu toate că mărimea şi întinderea acesteia sunt excepţionale, criza are multe caracteristici în
comun cu alte crize din trecut.

 Una din cauzele fundamentale ale crizei din 2007 este globalizarea, adică internaţionalizarea
rapidă a producţiei, investiţiilor şi a conexiunilor financiare, fără a fi însoțită de o dezvoltare
corespunzătoare a supravegherii şi a altor forme de reglementare la un nivel adecvat.

 Astfel am asistat la competiţia jurisdicţiilor de reglementare în domenii precum impunerea

fiscală, drept corporatist, reglementarea sectorului financiar, ş.a. Lipsa unei guvernări globale
efective a permis ca problema dezechilibrelor de cont curent să „supureze”.

 Altă cauză este dereglementarea şi eliminarea restricţiilor din legea GlassSteagll (ce interzicea
implicarea băncilor comerciale în tranzacții cu instrumente financiare).
 Prin dereglementarea financiară se ţinteau două obiective principale: reducerea costurilor de
tranzacţionare şi facilitarea accesului micilor operatori pe piaţă.

 Unii specialiştii apreciază că ea a fost însă prea departe împinsă şi a condus la producerea a
două fenomene perverse:
• pentru a rezista unei concurenţe tot mai acerbe, băncile de investiţii sau implicat în operaţiuni
tot mai complexe, multe asociate cu riscuri tot mai mari (emisiunea şi distribuirea de titluri
derivate complexe, operaţiuni de tip „leverage”);
• intrarea pe piaţă a unor brokeri „low-cost”, care au acordat credite pentru gospodării cu
venituri scăzute.

 Dereglementarea financiară a condus totodată şi la unele efecte neaşteptate, cu un impact

negativ semnificativ:
• Unele instituţii financiare sau anumite activităţi ale acestora au ieşit din reţelele de
supraveghere prudenţială.
• Etica de afaceri a fost deseori ignorată, deoarece pentru justificarea atribuirii unor remuneraţii
foarte înalte, conducerile marilor instituţii financiare s-au implicat în operaţiuni financiare cu
randamente foarte ridicate, dar şi cu riscuri pe măsură.

 O altă cauză fundamentală a crizei este existenţa unui volum mare de fonduri disponibile în
economia mondială.

 Astfel, ţările asiatice, cu niveluri ridicate ale economisirii interne şi cu excedente ale balanţelor
de cont curent, sunt investitori mondiali de anvergură.

 Criza asiatică din anul 1997 a determinat reorientarea fondurilor disponibile din zonă către alte
regiuni geografice, în primul rând SUA.

 Restricţiile practicate de SUA pentru investiţiile directe chineze au condus la plasarea

fondurilor provenind din China în titluri financiare ale diferitelor instituţii financiare.

 După B. Eichengeen (2008), cca. 1/5 din rezervele valutare ale Chinei au fost plasate în cele 2
instituţii create de guvernul american pentru garantarea creditelor ipotecare: Fannie Mae şi

 Fannie Mae - Federal National Mortgage Association (FNMA) era este o întreprindere
sponsorizată de guvernul SUA și, din 1968, o societate cotată la bursă. Înființată în 1938 în
timpul Marii Depresiuni, scopul corporației era de a extinde piața secundară a creditelor
ipotecare prin securitizarea creditelor ipotecare sub formă de obligațiuni garantate cu ipotecă,
permițând creditorilor să reinvestească active în vederea creșterea creditării.

 Freddie Mac- Federal Home Loan Mortgage Corporation (FHLMC) a fost a fost creat în 1970
pentru a extinde piața secundară a creditelor ipotecare din SUA. Împreună cu Fannie Mae,
Freddie Mac cumpăra credite ipotecare pe piața secundară, le cumula și le vindea investitorilor
ca obligațiuni ipotecare garantate , transferând riscul de nerambursare către subscriitorii titlurilor
respective.
 Această piață secundară a creditelor ipotecare mărește oferta de bani disponibilă pentru
creditarea ipotecară și mărește banii disponibili pentru achizițiile de locuințe noi.

 De asemenea, estimează acelaşi specialist, cea mai mare parte a rezervelor valutare ale
Japoniei (de cca. 1000 mrd. Dolari) a fost investită în SUA, tot în sectorul financiar (sub formă
de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale).

 Altă cauză este legată de politicile economice neadecvate.

 În anul 2001 s-a procedat la o reducere a ratei de referință a dobânzii, în condiţiile existenţei
unei supralichidităţi în economie, fapt care a condus la o încurajare a creditului imobiliar, dar şi a
riscului creșterii preţurilor.

 Măsura a fost justificată de autorităţile monetare prin existenţa riscului de intrare a economiei
în recesiune, ca urmare a prăbuşirii pieţei firmelor cu tranzacţii pe Internet (pierderi cifrate la
cca. 7000 mld. $).

 Politicile neadecvate (politica monetară expansivă sau politica fiscală neadecvată) au creat un
sistem de stimulente care au condus la o alocare proastă a resurselor. Ele au alimentat un consum
„excesiv”, considerat de specialiști drept o adevărată „otravă” pentru economie.

 Politicile economice au favorizat o schimbare a „modelului de afaceri” al băncilor, care a

devenit tot mai mult un model mixt, îmbinând elemente de cultură tradiţională de credit cu o
„cultură financiară”, specifică multă vreme doar băncilor de investiţii.

 Strategia băncilor a constat în creşterea volumului tranzacţiilor cu titluri financiare derivate,

deoarece astfel ele puteau să-şi majoreze veniturile concomitent cu economisirea capitalului
implicat, sustrăgându-se totodată regulilor Basel I şi II.

 Altă cauză fundamentală ține de modalitățile de gestiune corporativă specifică băncilor de

investiţii.

 Anumiţi specialiști au observat că băncile cu o diversificare de portofoliu rezonabilă (adică

neimplicate în aşa mare măsură în transformarea creditelor ipotecare în titluri financiare) au fost
mai puţin afectate de criză.

 Altă cauză fundamentală ține de modelul de creştere economică bazat pe consum. Creditele
pentru consum, şi mai ales cele imobiliare în anii anteriori crizei, au devenit motoarele creşterii
economice în SUA și în multe țări europene.

 Politicile neoliberale de dereglementare au condus la o evoluţie diferenţiată a veniturilor

diferitelor categorii sociale. Potrivit estimărilor acestuia, în perioada 2000-2007 venitul mediu a
crescut în SUA cu cca. 2,5% anual, în timp ce salariul mediu cu doar 0,1% anual.
 Pentru a contracara această tendinţă şi a menţine consumul la un nivel ridicat, inclusiv pentru
persoanele cu venituri scăzute, administraţia americană a stimulat creditarea imobiliară şi de
consum.

 Nivelul de îndatorare a gospodăriilor a atins un prag record în 2007, de cca. 93% din PIB
(77% reprezentând doar creditul ipotecar), în timp ce rata de economisire a tins să se reducă,
potrivit FMI, de la 18% din PIB în anul 2000, la 13,6% în anul 2007.

 Una dintre cauzele principale ale crizei ține de complexitatea pieţelor financiare şi a noilor
inovaţii generate de explozia creditului imobiliar, ce a condus la o evaluare eronată a preţurilor
titlurilor.

 Timp de peste 70 de ani (deci de la Marea Depresiune încoace) preţurile caselor au avut o
tendinţă aproape constantă de creştere şi, din acest motiv, refinanţarea creditelor imobiliare a fost
relativ facilă.

 Astfel, obligațiunile ipotecare emise pe seama creditelor imobiliare au avut, pe anumite

componente ale lor, rating-urile cele mai ridicate, AAA.

 Aceste pieţe, ale produselor financiare derivate, sunt departe de a fi pieţe cu concurenţă
perfectă, asimetriile de informare fiind substanţiale (şi datorită lanţurilor foarte lungi de
intermediere create pe drumul creării şi tranzacţionării lor).

 R. Boyer (2008) explică această situaţie prin particularităţile pieţelor financiare, în cadrul
căreia se tranzacţionează anticipări şi aşteptări ale valorilor viitoare ale diferitelor titluri, marcate
de numeroase incertitudini derivate din evoluţia conjuncturii economice, a comportamentelor
strategice ale operatorilor, din gradul de cunoaştere şi de înţelegere a acestor produse.

 Potrivit acestuia, când incertitudinile cresc, operatorii sunt tentaţi să acorde mai multă
încredere opiniei convenţionale împărtăşită de piaţă (ansamblul operatorilor), decât propriilor
evaluări (astfel producânduse şi „efectul de turmă”).

9.2. Consecințele crizei financiare din 2007-2008

 Prăbuşirea Lehman Brothers din septembrie 2008, cea mai mare instituţie americană declarată
vreodată falimentară, a însemnat un început al dezordinii financiare globale.

 Încă din vara anului 2007, autorităţile monetare au început să implementeze diferite măsuri cu
scopul de a îmbunătăţi lichiditatea instituţiilor financiare.

 Atunci când împrumuturile interbancare s-au blocat culminând cu prăbuşirea băncii Lehman
Brothers în septembrie 2008, băncile centrale au procedat la injecţii masive de lichidităţi în
sistemul bancar, relaxând cerinţele privind garanţiile operaţiunilor de refinanţare.

 Criza financiară actuală reclamă soluţionarea a trei probleme centrale:

1. lipsa lichidităţii din pieţe,
2. incertitudinea cu privire la valoarea activelor „îndoielnice”
3. insuficienţa capitalului.

 Atât în Europa cât şi în alte state ale lumii s-au adoptat măsuri de urgenţă ca răspuns la
şocurile financiare.

 Plafoanele de garantare a depozitelor au fost ridicate preventiv în majoritatea jurisdicţiilor,

chiar dacă nu într-un mod consecvent.

 Au fost interzise/limitate vânzările în lipsă („short-selling”).

 S.U.A. a fost prima care a anunţat pachetul de salvare multilateral care, în primă fază, s-a
focalizat pe cumpărarea activelor problematice privind ipoteci. Câteva săptămâni mai târziu,
planul a fost completat cu injecţii de capital.

 Marea Britanie a intervenit concentrându-se asupra injecţiilor de capital şi asupra facilitării

accesului băncilor la surse de lichiditate.

 În octombrie 2008, guvernul britanic s-a oferit să injecteze capital prin intermediul acţiunilor
preferenţiale într-o serie largă de instituţii eligibile.

 Aceste instituţii eligibile erau reprezentate de bănci din Marea Britanie (incluzând subsidiarele
băncilor străine) care susţineau o cotă importantă din afacerile ţării. Volumul injecţiilor de
capital se ridica la aprox. 50 miliarde de lire sterline.

 În 17 februarie 2008 a fost nationalizata banca britanica Northern Rock, dupa care, in 16
martie, banca JPMorgan Chase & Co a cumparat banca de investitii Bear Stearns, la un pret
foarte scazut, cu ajutorul FED.

 În 7 septembrie 2008, cele mai mari banci de credite ipotecare din Statele Unite, Freddie Mac
si Fannie Mae, au fost puse sub supraveghere federala. Pe 15 septembrie, banca de investitii
Lehman Brothers, a patra din lume, a dat faliment, iar una dintre cele mai mari banci americane,
Bank of America, a anuntat ca preia Merrill Lynch, a treia banca mondiala de investitii.

 Zece banci internationale au creat un fond de lichiditati de 70 miliarde USD, ca sa faca fata
necesitatilor urgente, in timp ce bancile centrale au relaxat creditarea. Masurile nu au putut
impiedica, insa, caderi semnificative pe pietele internationale de capital.

 Pe 16 septembrie, Federal Reserve (Fed) si guvernul american au nationalizat cel mai mare
grup de asigurari din lume, American International Group (AIG), amenintat de faliment, si i-au
acordat un ajutor de 85 miliarde dolari, in schimbul a 79,9% din actiunile sale.

 Cu toate acestea, a doua zi pietele internationale de capital au continuat sa scada, iar bancile
centrale au inceput sa ia tot mai multe masuri ca sa readuca lichiditate pe piata financiara.

 Guvernele au demarat, la randul lor, tot mai multe actiuni de salvare a pietelor financiare.
 Astfel, pe 3 octombrie, Congresul american a adoptat un plan de 700 miliarde euro de salvare
a sistemului bancar, iar a doua zi, la Paris, a avut loc un mini-summit al celor mai importante
patru state europene care au incercat sa gasesasca noi solutii la criza in desfasurare.

 Pe 8 octombrie, guvernamental britanic a adoptat un plan de salvare a sistemului bancar, iar

marile banci centrale ale lumii au luat decizii concertate de relaxare a politicii monetare. Cu toate
acestea, pe 10 octombrie, marea majoritate a burselor mondiale se confruntau cu scaderi
semnificative.

 Pe 12 octombrie, reprezentantii Eurogroupului au ajuns la un acord de actiune, care prevedea

garantii ale imprumuturilor interbancare, recapitalizari ale bancilor și altele.

 Astfel în ultimul trimestru al anului 2008, ţările din zona euro au stabilit liniile de acţiune care
au servit drept bază pentru conturarea politicilor naţionale de soluţionare a crizei.

 Principalele aspecte au vizat garanţia de stat temporară pentru activităţile de finanţare

interbancară şi injecţiile de capital la cererea instituţiilor.

 Chiar dacă planurile de salvare anunţate consecutiv în alte ţări europene au adresat probleme
şi conjuncturi specifice economiilor naţionale, au împărtăşit trăsături similare planului britanic.

 În majoritatea ţărilor europene, intervenţiile s-au bazat pe „ţintirea” unor componente specifice
de bilanţ ale băncilor prin intermediul instrumentelor structurale.

 Garantarea depozitelor are efecte asupra pasivului băncilor, pe când garantarea creditelor
interbancare are impact atât asupra creditelor acordate cât şi asupra celor primite.

 În general, ţările au anunţat că vor cumpăra părţi din capital, în schimbul acţiunilor
preferenţiale fără drept de vot. În unele ţări, guvernele au încurajat fuziunile şi achiziţiile
instituţiilor financiare „slăbite”.

 Unele ţări au optat pentru utilizarea instrumentelor structurale, cum ar fi cumpărarea activelor
toxice (SUA și Germania).

 Suplimentar, unele ţări şi-au orientat intervenţia în scopul prevenirii colapsului pieţei
imobiliare prin cumpărarea obligaţiunilor ipotecare (SUA, Marea Britanie, Danemarca, Suedia și
Spania).

 Totodata , au fost puse în aplicare politici de stabilizaremacroeconomică.

 Băncile centrale au redus masiv ratele de dobândă de politică monetară, pentru ca în unele ţări
să ajungă la nivele apropiate de zero.

 În acelaşi timp, unele bănci centrale au crescut lichiditatea disponibilă prin licitaţii obişnuite
şi/sau au lărgit gama de active acceptate drept colateral.
 De asemenea, s-a facilitat accesul la lichiditate şi s-au stabilit aranjamente bilaterale privind
facilităţi de tip swap între Sistemul Federal de Rezerve sau BCE şi economiile mici.

 În Aprilie 2009 FMI în Global Financial Stability Report a estimat pierderile cauzate de criză
şi aferente sectorul financiar din Zona Euro şi Anglia la 1193 miliarde $, şi pe cele din SUA, la
2712 miliarde $ .

9.3. IMPACTUL CRIZEI FINANCIARE ASUPRA SISTEMULUI FINANCIAR

ROMÂNESC

 Criza financiară a influenţat evoluţia pieţei de capital din România începând cu anul 2008 din
cauza fenomenului de contagiune care s-a manifestat la nivelul pieţei europene de capital şi nu
numai.

 Anul 2008 a reprezentat pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru toţi participanţii pe piaţa
bursieră autohtonă una dintre cele mai dificile perioade din istoria pieţei de capital din România.

 După aproape un deceniu în care principalii indici şi indicatori ai BVB au cunoscut o evoluţie
ascendentă, accentuată şi susţinută în ultimii ani de efectele asociate procesului de aderare a
României la Uniunea Europeană, 2008 a fost marcat de inversarea abruptă a trendului crescător
al cotaţiilor şi de diminuarea sensibilă a lichidităţii generale a pieţei bursiere.

 Datorită turbulenţelor care au marcat însă pieţele financiare internaţionale, corelarea

mişcărilor indicilor BET, BET-FI sau BET-XT cu cele ale indicilor bursieri internaţionali a
devenit elementul determinant în luarea deciziilor investiţionale.

 Fenomenul de contagiune în care s-au transformat la un moment dat corelaţiile dintre indicii
BVB şi cei ai pieţelor bursiere internaţionale a cauzat un grad extrem de ridicat al volatilităţii
generale a pieţei.

 Această situaţie a făcut posibil ca pentru unele dintre cele mai importante titluri de la BVB, în
câteva şedinţe de tranzacţionare din trimestrul III al anului 2008, ordinele de cumpărare să nu
mai respecte intervalul de preţ +/- 15% impus pentru o şedinţă de tranzacţionare.

 De aceea, în premieră în istoria BVB, în data de 8 octombrie 2008 a fost necesară suspendarea
şedinţei de tranzacţionare, ca urmare a volatilităţii excesiv de ridicate.

 Astfel, la finalul anului 2008 indicele BET era calculat pentru 2.901 puncte, cu 70% sub
valoarea de start a lunii ianuarie (de altfel, valorile maxime din 2008 ale tuturor indicilor bursieri
au fost atinse în primele şedinţe de tranzacţionare ale anului 2008).

 Capitalizarea BVB la finele anului 2008 era la mai puțin de 50% din nivelul înregistrat în
2007.
 Indirect, criza financiară internaţională şi mai ales consecinţa ei evidentă – recesiunea din
ţările dezvoltate s-a extins asupra economiei româneşti pe mai multe canale.

 Pe canalul comercial, prin încetinirea creşterea exporturilor sau chiar reducerea lor. Pe canalul
financiar, prin limitarea accesului la finanţare externă, şi astfel restrângerea volumul creditării, şi
generarea de dificultăţi în serviciul datoriei externe private.

 Pe canalul cursului de schimb, reducerea finanţărilor externe s-a reflectat în deprecierea

monedei naţionale. Pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a investitorilor din ţările
esteuropene.

 Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piaţa monetar-valutară a unor momente de panică
şi atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din România, care a făcut necesară
intervenţia BNR.

 Pe canalul efectelor de avuţie şi bilanţ, a avut loc deteriorarea activului net al populaţiei şi al
companiilor, ca urmare a ponderii ridicate a creditelor în valută şi a scăderii preţurilor activelor
mobiliare şi imobiliare de la valori speculative, nesustenabile.

 Domeniile cele mai afectate au fost industria auto, industria prelucratoare si cea textila,
sectorul constructiilor si industria lemnului.

 Industria auto din Romania - ce reprezenta aproape 10% din PIB, cu o cifra de afaceri de circa
11,5 miliarde euro, a fost unul dintre cele mai afectate sectoare de criza economica globala, in
conditiile in care marile companii pentru care Romania produce piese si automobile și au restrâns
activitatea.

 Au fost numeroase concedieri, renuntari la contractele de munca temporare, trimiteri in somaj

tehnic, numarul persoanelor afectate situându-se la cca. 200.000 .

 Tranzactiile din piata imobiliara au inceput sa se rareasca din vara lui 2008, pe seama evolutiei
incerte a preturilor pe plan international. In luna octombrie 2008, insa, piata aproape ca a
inghetat, in conditiile in care blocarea financiara la nivel international a fost dublata de noile
masuri de limitare a creditarii impuse de BNR.

 România a ieșit efectiv din criza financiara în anul 2013, când a înregitrat o creștere
economică de 3,5%