Tema 10.

Rapoartele financiare

1. Noţiuni privind rapoartele financiare

2. Caracteristica rapoartelor financiare şi modul de întocmire a rapoartelor financiare
3. Utilizarea informaţiei rapoartelor financiare

1. Noţiuni privind rapoartele financiare

Întocmirea rapoartelor financiare constituie principala etapă de finalizare a procesului contabil.

Rapoartele financiare reprezintă o informaţie financiară sistematizată despre evenimentele care influenţează
activitatea întreprinderii şi operaţiile economice. Indicatorii din rapoarte se reflectă ca un ansamblu de date comparabile şi
veridice cu privire la situaţia patrimonială şi financiară a întreprinderii, veniturile, cheltuielile şi rezultatele activităţii acesteia.
Scopul rapoartelor financiare îl constituie prezentarea unei informaţii accesibile unui cerc larg de utilizatori, fiecare
din ei având interesul de un anumit gen de informaţie.
Rapoartele trebuie să cuprindă informaţii cu privire la :
- activele şi pasivele întreprinderii;
- profitul net al întreprinderii;
- fluxul mijloacelor băneşti în perioada de gestiune .
Această informaţie este utilă pentru utilizatorii rapoartelor financiare în aprecierea capacităţii întreprinderii
de a plăti dividende şi dobânzi şi a achita datoriile în termenele stabilite.

2. Caracteristica rapoartelor financiare şi modul de întocmire a rapoartelor financiare

Rapoartele financiare se întocmesc conform formularelor-tip aprobate de către Ministerul Finanţelor şi cuprind:
- bilanţul contabil (formularul nr. l)
- raportul privind rezultatele financiare (formularul nr.2)
- raportul privind circulaţia capitalului propriu (formularul nr.3)
- raportul privind fluxul mijloacelor băneşti (formularul nr.4)
- nota explicativă şi anexele la rapoartele financiare.
Pentru prezentarea obiectivă a informaţiei, rapoartele financiare trebuie să corespundă unor cerinţe de contabilitate
bazate pe principiile:
- continuitatea activităţii;
- prudenţa;
- neadmiterea casării reciproce a activelor şi datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor;
- prioritatea conţinutului asupra formei;
- esenţialitatea.
Informaţia conţinută în rapoartele financiare se obţine în urma prelucrării datelor furnizate de contabilitatea
sintetică şi analitică şi trebuie să corespundă integral cu aceasta.
Conform Legii contabilităţii, obligaţia de a prezenta rapoartele financiare o au toţi agenţii economici, avocaţii şi
notarii care utilizează, pentru ţinerea contabilităţii sistemul simplificat sau complet al partidei duble.
Rapoartele financiare se prezintă:
- organelor statistice, conform locului de înregistrare a întreprinderii,
- proprietarilor (întreprinderile de stat prezintă raportul financiar organelor autorizate să administreze proprietatea de
stat la solicitarea lor),
- altor organe în baza acordului cu agentul economic (băncilor, care acordă credite, investitorilor potenţiali,
cumpărătorilor în proporţii mari ş.a.),
Rapoartele financiare trebuie să fie semnate de către conducătorul întreprinderii şi contabilul-şef, care poartă
răspundere deplină pentru veridicitatea, neutralitatea şi obiectivitatea informaţiei prezentate în rapoarte.
Termenele de prezentare a rapoartelor financiare sînt următoarele:
- pentru rapoartele trimestriale – de la 15 pînă la 25 a lunii următoare după trimestrul de gestiune,
- pentru rapoartele financiare anuale – de la 25 ianuarie pînă la 31 martie ale anului următor după anul de
gestiune.
Rapoartele financiare trimestriale conţin doar bilanţul contabil, raportul privind rezultatele financiare, raportul
privind fluxul mijloacelor băneşti, pe cînd cele anuale mai conţin şi raportul privind fluxul capitalului propriu, anexele şi
nota explicativă la rapoartele financiare.
Termenele de prezentare a rapoartelor financiare pentru fiecare întreprindere se concretizează de către organele
teritoriale statistice în funcţie de tipurile de activitate, dimensiunile întreprinderii.
Valoarea rapoartelor financiare scade, dacă utilizatorii nu pot să beneficieze de informaţiile prezentate în cursul unei
perioade optime de timp din ziua întocmirii lui.
Complexitatea activităţii operaţionale a întreprinderii şi alţi factori nu trebuie să constituie motivul prezentării
întârziate a raportului.
De menţionat faptul că bilanţul contabil şi raportul privind fluxul capitalului propriu au un caracter static deoarece

1
prezintă situaţia patrimonială la un moment dat, de obicei la sfîrşitul trimestrului sau anului, pe cînd raportul privind
rezultatele financiare şi raportul privind fluxul mijloacelor băneşti au un caracter dinamic, deoarece prezintă fluxurile
cumulate pe parcursul perioadei de gestiune. De exemplu, rîndul 190 „Materiale” al Bilanţului contabil caracterizează soldul
materialelor la sfîrşitul perioadei de gestiune, pe cînd rîndul 611 „Venituri din vînzări” reflectă rulajul creditor acumulat pe
parcursul întregii perioade de gestiune.
Bilanţul contabil - este un raport privind situaţia patrimonială şi financiară a întreprinderii la un moment dat.
Regulile de întocmire ale bilanţului sunt foarte precise, din aceste considerente, pentru finalizarea lui este
obligatorie parcurgerea unor lucrări premergătoare a căror executare se desfăşoară într-o ordine logică:
- verificarea înregistrărilor din conturi a tuturor operaţiilor efectuate în cursul anului;
- întocmirea balanţei de verificare;
- inventarierea totală a patrimoniului, stabilirea diferenţelor dintre datele înregistrate în conturi şi realitatea
constatată la inventariere şi reflectarea acestora în conturi;
- închiderea conturilor contabilităţii de gestiune;
- stabilirea rezultatelor financiare ale exerciţiului;
- întocmirea bilanţului contabil şi a anexelor la bilanţ.
Conform Standardelor naţionale de contabilitate, bilanţul contabil cuprinde trei elemente principale şi anume: active,
capital propriu, datorii.
Bilanţul contabil trebuie să asigure un echilibru global al acestor elemente.
Lucrările de completare a bilanţului reprezintă, operaţii de prelucrare şi transpunere a datelor din bilanţul
precedent şi din balanţa de verificare. Prin structura lor, operaţiile de prelucrare a datelor privind exerciţiul curent
constau din selectarea, gruparea şi însumarea soldurilor din balanţa de verificare. Fiecare rînd al bilanţului contabil se
completează în baza soldurilor conturilor respective sau se determină prin calcul. De exemplu, în rîndul 060 „Mijloace
fixe” se indică soldul iniţial şi final pe contul 123 „Mijloace fixe”. Pe de altă parte, rîndul 090 „Valoarea de bilanţ a
activelor materiale pe termen lung” se determină ca diferenţa dintre valoarea de intrare a activelor materiale pe termen
lung (rd.040+rd.050+rd.060+rd.070-rd.080) şi uzura şi epuizarea acetivelor pe termen lung (rd.080).
Bilanţul contabil se divizează în trei capitole:
1. Active pe termen lung
2. Active curente
3. Capital propriu
4. Datorii pe termen lung
5. Datorii pe termen scurt.
Acestea, la rîndul lor se grupează în subcapitole. De exemplu: capitolul active curente conţine următoarele subcapitole:
2.1 stocuri de mărfuri şi materiale
2.2 creanţe pe termen scurt
2.3 investiţii pe termen scurt
2.4 mijloace băneşti
2.5 alte active curente
La rîndul său, fiecare subcapitol conţine cîteva posturi. De exemplu, subcapitolul 2.4 „Mijloace băneşti” conţine
următoarele posturi:
- Casa (241)
- Cont de decontare (242)
- Cont valutar (243)
- Alte mijloace băneşti (244, 245, 246).
Mărimea fiecărei posturi se determină prin relaţia:
Sold final = Sold iniţial + Creşterea elementului - Micşorarea elementului
Totodată, la întocmirea bilanţului contabil trebuie de atras atenţie asupra unor precizări:
-în bilanţ se compară datele perioadei de gestiune precedente şi curente;
-posturile bilanţiere sunt grupate după destinaţie;
-nu se admit compensări reciproce între posturile de activ şi de pasiv;
-posturile din bilanţ trebuie să corespundă datelor înregistrate în contabilitate ;
- evaluarea în bilanţ a elementelor patrimoniale se efectuează în conformitate cu standardele naţionale de contabilitate.
Elementele activului sînt grupate în ordinea creşterii lichidităţii lor, ceea ce înseamnă că la început sînt
plasate elementele mai puţin lichide, iar la sfîrşit elmentele – cu un grad în alt de lichiditate. Lichiditatea
reprezintă capacitatea unui activ de a se transforma în bani. De exemplu, mărfurile au o lichiditate mai mare decît
mijloacele fixe deoarece circulă mai repede fiind în stare să efectueze cîteva rotaţii pe parcursul unui an, pe cînd
mijloacele fixe au o durată de funcţionare mai mare de un an şi îşi răscumpără valoarea pe parcursul mai multor
ani, de aceea au un grad de lichiditate redus.
Elementele pasivului se grupează în ordinea creşterii gradului de exigibilitate. Astfel, mai întîi se situează
sursele de finanţare cu exigibilitate scăzută cum este capitalul statutar, iar la sfîrşit sînt plasate elementele cu
exigibilitate înaltă cum sînt datoriile pe termen scurt.
O astfel de amplasare a elementelor bilanţului contabil contribuie claritatea informaţiei prezentate.
Întreprinderea trebuie să asigure specificarea ulterioară a fiecărui post al bilanţului conform caracterului

2
acestuia, în acest caz vor fi dezvăluite sumele esenţiale.
Raportul privind rezultatele financiare - unul din cele mai importante şi esenţiale părţi a rapoartelor
financiare care prezintă un deosebit interes pentru conducerea întreprinderii, cât şi alţi utilizatori.
Acest raport contribuie la realizarea obiectivelor rapoartelor financiare prin dezvăluirea articolului privind profitul
net şi pierderile.
Indicatorii prezenţi în raportul privind rezultatele financiare pot fi grupaţi în trei grupe:
- venituri;
- cheltuieli;
- rezultate financiare.
Ca bază de întocmire a raportului sunt rezultatele obţinute din activitatea operaţională, de investiţii, financiară,
precum şi articolele excepţionale, profitul net în perioada de gestiune.
Activitatea operaţională - activitatea de bază în vederea obţinerii venitului din vânzarea mărfurilor sau prestarea
serviciilor.
Activitatea de investiţii - procurarea şi vânzarea activelor pe termen lung.
Activitatea financiară - activitatea din urma căreia apar modificări în mărimea şi structura capitalului propriu şi
împrumuturilor întreprinderii.
Articolele excepţionale - rezultatul evenimentelor şi operaţiunilor excepţionale neprevăzute.
Tehnica de întocmire a raportului constă în completarea fiecărui rând în baza rulajelor conturilor de venituri şi
cheltuieli.
Totodată, la întocmirea raportului cu privire la rezultatele financiare trebuie de luat în consideraţie prevederile
Standardelor naţionale de contabilitate, care stipulează modalitatea de constatare a veniturilor, consumurilor şi cheltuielilor.
Profitul până la impozitarea nu trebuie să fie confundat cu venitul impozabil .Venitul impozabil se determină în
baza Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit.
Ca rezultat al întocmirii raportului financiar, indicatorul principal care trezeşte un deosebit interes este profitul net.
În anexa la raportul privind rezultatele financiare sunt dezvăluite informaţii suplimentare privind profiturile şi
pierderile, dividendele achitate sau cele planificate.
Raportul privind fluxul capitalului propriu - cuprinde date privind modificările capitalului propriu al
întreprinderii grupat în:
- capital;
- -rezerve;
- profit nerepartizat;
- capital auxiliar.
Raportul în cauză caracterizează acea parte a activelor, care constituie proprietatea întreprinderii.
Pentru întocmirea raportului privind fluxul capitalului propriu o mare însemnătate o are delimitarea
corectă a surselor de finanţare a activelor în surse proprii şi atrase.
Tehnica întocmirii raportului constă în completarea fiecărui rând în baza soldurilor şi rulajelor din conturile
clasei trei.
Raportul privind fluxul capitalului propriu constă din 4 capitole.
- în primul capitol se reflectă informaţia cu privire la mărimea capitalului statutar, capitalul suplimentar, capital ne
vărsat şi capital retras.
- în capitolului II se prezintă date cu privire la existenţa şi mişcarea capitalului de rezervă.
- capitolul III prezintă informaţie privind existenţa profitului nerepartizat.
Structura capitalului secundar se reflectă în ultimul capitol.
Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti permite diverselor categorii de utilizatori să aprecieze modificările
în patrimoniul net al întreprinderii, situaţia financiară a acestea. Raportul poate fi utilizat şi la estimarea capacităţii
întreprinderii de a câştiga mijloace băneşti.
Obiectivul prezentului raport este asigurarea utilizatorilor cu informaţie privind fluxul mijloacelor băneşti ale
întreprinderii.
Întreprinderea prezintă raportul privind fluxul mijloacelor băneşti după tipuri de activităţi.
Această grupare permite utilizatorilor să aprecieze influenţa tipurilor de activităţi asupra situaţiei financiare a
întreprinderii.
Raportul se întocmeşte prin două metode:
- metoda directă - în baza datelor conturilor contabile
- metoda indirectă - în baza analizei posturilor bilanţului contabil şi raportului privind rezultatele financiare.
Fluxul mijloacelor băneşti provenit din operaţiile în valută străină se reflectă în raport în valută naţională la cursul de
schimb al zilei de încasare sau efectuare a plăţilor.
Raportul mai cuprinde informaţie cu privire la dobânzile şi dividendele încasate şi plătite; impozitul pe
venit achitat; finanţări şi încasări cu destinaţie specială; investiţii în întreprinderile fiice; fluxuri ale mijloacelor
rezultate din cumpărări ale întreprinderilor fiice şi alte întreprinderi.
Întreprinderea trebuie să dezvăluie componentele mijloacelor băneşti, precum şi să confirme coordonarea sumelor
înregistrate în raport cu cele din bilanţul contabil.
Pentru o evaluare mai exactă a situaţiei financiare, utilizatorii rapoartelor financiare mai cer informaţie cu privire

3
la :
- suma împrumuturilor neutilizate care ca re poate fi utilizată în continuare în activitatea operaţională;
- suma totală a fluxului mijloacelor băneşti care reflectă mărirea capacităţii de producţie.
Anexele la rapoartele financiare sînt destinate dezvăluirii informaţiei din rapoartele financiare. Astfel, în anexa la
bilanţul contabil se prezintă numai soldurile pe conturi şi subconturi, ci şi rulajele conturilor şi subconturilor repective pe
parcursul perioadei de gestiune. Pe de altă parte, soldul creanţelor şi datoriilor pe termen scurt se desfăşoară în felul
următor: creanţe la care n-a sosit termenul de achitare, creanţe cu termenul de achitare expirat pînă la trei luni, creanţe cu
termenul expirat de la trei luni pînă la un an, creanţe cu termenul de achitare expirat mai mult de un an. Anexele la
rapoartele financiare detaliază indicatorii rapoartelor financiare, îi grupează în funcţie de diferite criterii, ceea ce permite
înţelegerea mai bună a acestor indicatori.
Nota explicativă la raportul financiar anual trebuie să conţină politica de contabilitate a întreprinderii, în care se
dezvăluie metodele şi principiile adoptate şi utilizate de întreprindere în evidenţa contabilă, date privind corespunderea
metodelor de calculare a rapoartelor financiare cu cele prevăzute de Standartele naţionale de contabilitate, iar în cazul
abaterii de la SNC calculul acestor abateri expresie bănească, precum şi o serie de indicatori economico-financiari ce
caracterizează situaţia patrimonială a întreprinderii. Volumul Notei explicative se stabileşte de fiecare întreprindere
desinestătător, în funcţie de volumul afacerii şi de necesităţile informaţionale ale utilizatorilor informaţiei financiare.

3. Utilizarea informaţiei rapoartelor financiare

Rapoartele financiare conţin o serie de indicatori care caracterizează situaţia economico-financiară a

întreprinderii. Această informaţie prezintă un interes deosebit pentru utilizatorii informaţiei financiare, care, î n funcţie de
gradul şi caracterul interesului financiar, se clasifică în utilizatori interni şi utilizatori externi.
Utilizatorii interni cuprind persoanele care participă la gestionarea întreprinderii la toate nivelele şi poartă
răspundere pentru realizarea obiectivelor propuse. Acest grup cuprinde: managerii, contabilii, specialişti în domeniul
planificării şi analizei economico-financiare, şefii subdiviziunilor, membrii organelor de conducere (Consiliul de directori
sau alt organ), proprietarii întreprinderii. Informaţia financiară are un impact direct asupra deciziilor pe care le adoptă
utilizatorii interni.
Grupa utilizatorilor externi se divizează în două categorii:
- utilizatori cu interes financiar direct;
- utilizatori cu interes financiar indirect.
În categoria utilizatorilor externi cu interes financiar direct intră:
a) investitorii - care în baza informaţiei financiare iau decizia de a investi sau nu mijloace în această
întreprindere;
b) creditorii (instituţii financiar-bancare, furnizorii) - pe care îi interesează capacitatea de plată a întreprinderii,
probabilitatea rambursării la timp şi integral creditele şi datoriile pentru mărfurile livrate, serviciile prestate,
c) cumpărătorii - care îşi doresc relaţii de durată cu furnizori stabili care sînt în stare să le satisfacă necesităţile
din punct de vedere cantitativ cît şi calitativ.
Categoria utilizatorilor cu interes financiar indirect se compune din:
a) organele fiscale şi de control – care urmăresc corectitudinea calculării şi achitarea în termen la buget a
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale şi medicale.
b) organele statistice – care generalizează dările de seamă statistice prezentate de întreprinderi şi calculează
indicatori macroeconomici la nivel de ramură şi ţară;
c) organele de reglementare cum sînt Comisia Naţională pentru Valori Mobiliare, Agenţia Naţională de
Reglementare în Energetică şi altele care reglementează anumite domenii de activitate economică;
d) salariaţii întreprinderii şi organele sindicale - care nu au acces direct la informaţia financiară, dar bunăstarea
cărora depinde de situaţia economică a întreprinderii.
În baza informaţiei rapoartelor financiare se calculează o serie de indicatori de apreciere a structurii patrimoniului
şi surselor de finanţare, rentabilităţii economice şi financiare, productivităţii muncii, vitezei de rotaţie a activelor şi
datoriilor, lichidităţii etc., care servesc pentru analiza economico-financiară a întreprinderii. Prin compararea acestor
indicatori în dinamică se poate de apreciat cum au evoluat aceştia pe parcursul a cîtorva ani, precum şi de efectuat
previziuni cu privire la evoluţia lor în viitor.