Piața de capital

Piața de capital – Definiție

Piața de capital reprezintă o piață specializată unde se întâlnesc și se
reglează în mod liber cererea și oferta de active financiare pe termen mediu
și lung.

Concret, este vorba despre o piață pe care se tranzacționează în mod liber

valori mobiliare (acțiuni, obligațiuni), piața ce are drept rol principal
mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc
(cumpărătorii de acțiuni și obligațiuni) și care urmaresc plasarea profitabilă a
acestor capitaluri; aceste fonduri sunt atrase de către emitenții de
acțiuni/obligațiuni, ce sunt în căutare de capital în vederea finanțării unor
proiecte de investiții.
În funcție de momentul în care se face tranzacția, piața de capital se divide în
două segmente dependente tempral și anume: primară și secundară.

Piața primară (Primary market) – Piața pe care emisiunile noi de valori

mobiliare sunt negociate pentru prima oară, asigurând întâlnirea cererii cu
oferta de titluri, permițând finanțarea agenților economici și a colectivităților
publice. Este un mijloc de distribuire și plasament de titluri.

Piața secundară (Secondary market) – Piața pe care sunt tranzacționate

valori mobiliare aflate deja în circulație, având rolul de concentrare a cererii
și ofertei derivate, asigurând lichiditatea și mobilitatea economiilor investite
pentru investitorii care doresc să-și recupereze fondurile investite în valori
mobiliare sau să-și schimbe portofoliile înainte de data scadenței. Este vorba
despre bursa de valori și de piața extrabursieră.
Diferența dintre cele două forme organizate ale pieței de capital (bursa și
piața OTC: Over-the-Counter) constă în existența unor condiții și criterii de
eficiență economico-financiară, de informare a investitorilor, referitoare la
numărul de acțiuni puse în circulație, pentru accesul la bursă, conferind
societății cotate pe această piață garanții superioare pentru investitori.

De asemenea, există diferențe între modul de funcționare și organizare a

celor două piețe - bursa de valori este o piață de licitație în timp ce piața
Rasdaq este o piață de negociere.
Momente istorice a pieței de capital
• 1111 – Primele înscrisuri comerciale transmisibile
• 1309 – Prima bursă din afara spațiului italic – Bruges
• Secolul XIV – Împrumuturile de stat și titlurile aferente acestora
• 1602 – Prima societate are acțiunile listate la bursă
• 17 mai 1792 – Întelegerea Buttonwood (Buttonwood Agreement)
- 24 de brokeri s-au reunit pe str. Wall Street, nr. 86, semnând această
înțelegere, a Bursei din New York. Acest agreement însemna agregarea
efectuării tranzacțiilor cu titluri conform unui program stabilit de comun
acord. -
8 martie 1817 – apariția Bursei din New York (New Your Stock Exchange,
prescurtat în 1836).
Piața de capital în România
• 1 Dec. 1882 – deschiderea oficială a Bursei de Valori București
• 1948 – se întrerupe activitatea BVB (naționalizarea economiei României)
• 1990 – se constituie piața primară de capital
• 1991 – se înființează piața secundară de capital
• 1992 – se înființează Agenția Națională pentru Titluri de Valoare (în cadrul
Ministerului de Finanțe) și Centrul de Proiectare și Implementare a Piețelor
de Capital (în cadrul BNR)
1994 – se înființează Bursa Monetară Financiară și de Mărfuri Sibiu (BMFMS)
1995 – BVB este reînființată ca instituție de interes public, iar pe 20
noiembrie are loc prima ședință de tranzacționare
1996 – este înființată piața extrabursieră Rasdaq, pentru tranzacționarea
tuturor acțiunilor distribuite cu titlu gratuit
Sistemul financiar
Sistemul financiar reprezintă multitudinea piețelor, indivizilor sau instituțiilor,
legilor, regelmentărilor și tehnicilor prin care se tranzacționează acțiunile și
alte valori mobiliare.

Este una dintre cele mai importante invenții ale societății moderne iar sarcina
sa este de a aloca fondurile bănești, limitate de la cei care fac economii spre
cei care vor să folosească aceste fonduri în scopul consumului sau al
investiției.
 Rolul pieței de capital
Rolul pieței decapital este de a intermedia transferul eficient, sigur și
operativ al capitalurilor disponibile de la conomisitori, potențiali investitori și
până la agenții economici.

Selecția proiectelor de investiții reale, care se dovedesc rentabile din punct

de vedere al transferului de capital (funcția de evaluare), transferul eficient și
operativ al capitalurilor în economie (funcția de transfer) și siguranța unui
transfer organizat, care să asigure lichiditatea și rentabilitatea conform
riscului asumat (funcția de protecție) reprezintă principalele obiective ale
politicii financiare la realizarea echilibrului economic general.
Atât piața financiară cât și piața de capital, operează doua categorii de
participanți: investitori de capital și întreprinderile publice sau private.

Investitorii de capital sunt cei care au realizat gestiunea financiară a propriilor

venituri în excedent de capital sau cei care își propun să disponibilizeze
capitaluri, pentru a le investi în vederea obținerii unor câștiguri viitoare. Din
această categorie pot face parte atât investitori individuali (persoane fizice)
cât și investitori instituționali (persoane juridice).

Întreprinderile publice sau private rentabile, ce au excedente permanente de

trezorerie, urmăresc un plasament strategic, rentabil și sigur sau vor să
speculeze pe piața secundară, variația de curs a valorilor mobiliare
achiziționate.
 Emitenții de titluri financiare
Emitenții de titluri financiare, valori mobiliare în cazul pieței de capital, privați
sau de stat (publici), fomrează cererea de capital național.

În țările cu economie de piață dezvoltată, principalii emitenți sunt instituțiile

publice locale (munincipale) care atrag economiile populației și nu numai,
pentru finanțarea deficitului lor bugetar pe calea împrumutului public.

Titlurile emise de trezorerie sunt bonurile de tezaur pe termen scurt

(netranzacționale la bursa de valori) sau pe termen mediu și lung, cu
caracteristici asemănătoare obligațiunilor emise de societățile comerciale
private.
 Segmentele pieței de capital
Piața primară – este piața care emite noi valori mobiliare și care sunt negociate
pentru prima dată.

Piața secundară – noile valori mobiliare emise de piața primară, fac obiectul
tranzacțiilor pe piața secundară.
Ele se deosebesc prin:

a) Cadrul instituțional prin care se realizează tranzacțiile de valori mobiliare:

Piața bursieră – este o piață de licitație, unde negocierea valorilor mobiliare este
condusă de o terță parte, fără ca vânzătorul sau cumpărătorul să intre în contact, iar
prețul de tranzacționare se fomrează prin concentrarea cererii și ofertei într-un loc
anume pentru aceeași valoare mobiliară și în același moment
Piața extrabursieră (OTC) – este o piață nelocalizată la nivelul căreia tranzacțiile se
derulează atât pe baza ordinelor de la clienți, cât și în raport cu propriile ordine ale
participanților, negocierile realizându-se prin intermediul unui sistem de
tranzacționare computerizat sau folosindu-se negocierea directă
b) După obiectul tranzacției:

Piața actiunilor – pentru acțiuni comune și preferențiale ale corporațiilor private

Piața oblicațiunilor – piața pentru instrumente de datorie de orice fel
Piața contractelor la termen (futures) – piața pe care valorile mobiliare se
tranzacționează pentru livrarea și plata viitoare
Piața opțiunilor (options) – piața în care se tranzacționează valori mobiliare pentru
livrare condiționată
c) După modul de formare a prețurilor valorilor mobiliare:

Piața de licitație – piața în care tranzacționarea este condusă de o parte terță, în

funcție de suprapunerea prețurilor la ordinele primite de a cumpăra sau de a vinde
o anumită valoare mobiliară.

Piața de negocierei – piața în care cumpărătorii și vânzătorii negociază între ei prețul

și volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer.

d) În funcție de momentul finalizării tranzacțiilor:

Piața la vedere – cea pe care valorile mobiliare sunt tranzacționate pentru livrare și
plată imediată („Imediat” definit de respectiva piață și variază de la o zi la o
saptămână. Această piață mai este denumită piața cu plata cash.
Piața la termen – în cadrul căreia, finalizarea tranzacției refertioare la livrarea
titlurilor către noul cumpărător și efectuarea plății se realizează la o dată viitoare. Pe
această piață tranzacțiile se derulează la termen ferm, când există certitudinea
finalizării la o anumită scadență și la termen condiționat, când finalizarea depinde
de evoluția viitoare a cursului și este lăsată la latitudinea cumpărătorului care
suportă un cost pentru dreputl de a renunța la contract.
 Fluxurile nete de capital
Fluxurile nete de capital constituie o viziune sintentică a mișcărilor complexe
de capital. Acestea, fiind solduri dintre intrări și ieșiri, nu furnizează nici o
indicație asupra improtanței fluxurilor burte pe care le-au generat.
Piața secundară este o piață organizată care asigură următoarele avantaje:
- oferă informațiile referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacționat;
- informațiile despre produs și emitent sunt difuzate în marea masă a
investitorilor;
- oferă informații privind nivelul și mișcarea prețului de piață.
Piața secundară se constituie din Bursele de Valori și piața extarbursieră,
precum și din instituțiile financiare specializate, precum bănci de investiții
sau de plasament.
 Riscul pe piețele de capital
Prin definiție, riscul financiar este un context de împrejurări în care un
eveniment nedorit are o anumită probabilitate de a se produce sau în care
mărimea evenimentului are o anumită probabilitate de ase produce ori în
care mărimea evenimentului are o anumită posibilitate de distribuție.

Nu contează cât de mare este riscul, ci cum este el tratat și în ce climat de

cunoaștere a sistemului operează întreprinderea respectivă. Orice firmă
trebuie să-și cunoască riscul și să ia măsuri de protejare împotriva lui.

Prin urmare, avem de aface cu un inventar al riscurilor posibile cu care se

confruntă.
Riscurile investiționale financiare sunt:

1. Riscul inflaționsit – este riscul ca moneda să-și piardă puterea de

cumpărare în timp ce prețurile cresc
2. Riscul unei afaceri – se referă la incertitudinea privind cererea pentru
serviciile sau produsele pe care le poate oferi o societate și abilitatea
managerială a acestora de a aduce profit
3. Riscul operațional – apare în momentul necesității alegerii unui titlu de
valoare dintre mai multe existente, toate aparent potrivite, dar existând
posibilitatea ca clientul să aleagă una cu performanțe foarte scăzute
4. Riscul momentului – este riscul de a suferi pierderi sau scăderi posbilie ale
câștigului prin cumpărări sau vânzări sau titluri de valoare, într-un moment
prost ales în desfășurarea activităților societății
5. Riscul pieței – este legat de incertitudinea asupra nivelului viitoarelor
prețuri, datorită schimbării atitudinii investitorilor. Optimismul sau
pesimismul investitorilor poate duce la mari modificări în prețul valorilor
mobiliare, chiar și în cazul unor societăți foarte bine cotate
6. Riscul creditului – măsură a valorii creditului societății emitente. Riscul se
referă la posibilitatea ca societatea să nu poată plăti dobânda sau capitalul în
momentul în care a ajuns la scadență
7. Riscul solvabilității – se referă la modificările nefavorabile în calitatea
titlurilor de valoare cumpărate inițial, acestea permițând convertirea lor în
bani lichizi, fără a suferi penalizaări sau pierderi importante.
8. Riscul vandabilității – se referă la viteza și ușurința cu care un titlu de
valoare poate fi cumpărat sau vândut, fără o schimbare majoră a prețului
9. Riscul schimbării cadrului legislativ – provine din posibilitatea apariției
schimbărilor cadrului legislativ sau la nivel guvernamental, care pot afecta
valoarea titlurilor cumpărate
 Tranzacțiile la bursă
Tranzacția bursieră reprezintă totalitatea acțiunilor de vânzare-cumpărare
realizate pe bursă, dar și în afara acesteia, sub forma unor operațiuni
speciale care, ulterior, sunt consemnate prin ringul bursei.
Tranzacțiile bursiere reprezintă esența funcționării pieței bursiere, de al cărei
volum și valoare depinde eficiența pieței financiare în cauză.
Participanții la tranzacțiile bursiere sunt:
- ofertanții;
- investitorii;
- societățile comerciale;
- societăți care gestionează portofolii de valori imobiliare;
Elementul fundamental al tranzacției bursiere este ordinul dat de client către
societatea de brokeraj sau de intermediere.
 Categoriile de tranzacții bursiere
Tranzacții la vedere - tranzacții valutare în cazul cărora schimbul efectiv de
valute și devize se consumă în maximum 48 ore de la perfectarea acordului
de voința al părților contractante.
Tranzacții în marjă - se pot efectua operațiuni de vânzare/cumpărare a unui
lot chiar dacă nu se dispune de toți banii necesari. Toți brokerii de FOREX fac
tranzacții în marjă, deoarece riscul este minimizat, iar profitul este mărit
semnificativ.
Vânzări scurte (short-sell) - se realizează printr-un cont în marjă deschis de
client la broker, fiind necesară, respectarea normelor privind nivelul marjei,
motiv pentru care și în această situație contul în marjă este tot un cont de
siguranță.
 Tranzacții cu lichidare imediată - acestea presupun executarea lor în aceeași
zi în care este și contractul încheiat;
Tranzacțiile la termen ferm - partenerii convin să își îndeplinească obligațiile
peste o anumită perioadă de timp de la data încheierii tranzacției (1,3,6 luni
sau mai mult).

Tranzacțiile se pot face fie pe valută (EUR/USD), acțiuni și obligațiuni, Aur,

petrol, electricitate și chiar și florile (Bursa de Flori din Amsterdam). Riscurile
sunt mai scăzute atunci când se tranzacționează valută, dar și acțiunile pe
termen lung sunt foarte apreciate.
 Procesul de execuție a unei tranzacții
Etapele procesului de execuție a unei tranzacții bursiere sunt următoarele:

1. Inițierea ordinului dat de client;

2. Negocierea contractului;
3. Introducerea ordinului în sistemul de negociere;
4. Deschiderea sedinței;
5. Întocmirea raportului de tranzacționare;
6. Lichidarea contractului.
 Piața FOREX
Pentru a avea o reprezentație mai clară a pieței FOREX, trebuie să știm care
sunt marii jucatori și ce impact au aceștia asupra pieței în continuă
schimbare.
Pe lângă investitorii privați din piața FOREX, se mai află și:

- băncile centrale
- bănci, formatorii de piață
- companiile de import/export
- companiile de asigurări
- investitorii corporativi
- fonduri de investiții
- companiile intermediare - ce oferă acces pe piață pentru persoanele
individuale și companii
 Tranzacții pe piața FOREX
Există mari dezbateri despre bursă. Celebrul Robert Kiyosaki spune că
oamenii care tranzacționează, care cumpără acțiuni, sunt niște „proști”.
Totuși, de cealaltă parte, îl avem pe Warren Buffet, cel mai bun investitori din
lume.
Se știe că cele mai bune și sigure investiții sunt cele pe termen lung. Averea
impresionantă a lui Buffet se datorează tocmai acestui fapt. Un citat foarte
impresionant din partea lui sună așa:
„Unless you can watch your stock holding decline by 50% without becoming
panic-stricken, you should not be in the stock market.”
Opțiunile de tranzacționare pe piața FOREX sunt diversificate. În general, aici
se tranzacționează monede, cu o siguranță prestabilită de trader: Take-Profit
sau Stop-Loss.
Tranzacționarea pentru câștiguri de capital pe piața FOREX se pot face prin:
- de exemplu, EUR/USD
Fie prin cumpărarea la un preț mic și vânzarea la un preț mai mare a unei
perechi valutare, anticipând că moneda de bază (EUR) se va aprecia în raport
cu moneda cotată (USD);

Fie prin vânzarea la un preț ridicat și cumpărarea la un preț mai scăzut a unei
perechi valutare, anticipând că moneda de bază se va deprecia în raport cu
moneda cotată.
Tranzacționarea pentru venit stabil pe piața FOREX se poate face prin Carry
trade sau exploatarea diferențialului de dobândă dintre două valute:
- de exemplu, EUR/USD
Fie prin cumpărarea unei perechi valutare cu o rată a dobânzii mai mare
pentru moneda de bază (EUR) și o rată a dobânzii mai mică a monedei
cotate (USD);

Fie prin vânzarea unei perechi forex cu o rată a dobânzii mai mare pentru
moneda cotată și o rată a dobânzii mai mică pentru moneda de bază.
 Ce înseamnă Take-Profit și Stop-Loss
Aceste două forme sunt elementele cele mai semnificative ale siguranței
atunci când vorbim de tranzacționări.

Stop-Loss este determinată ca o comandă pe care o trimți brokerului,

instruindu-l să limiteze pierderile la o anumită poziție deschisă, când prețul
scade și ajunge la un punct specific.

În ceea ce privește Take-Profit sau prețul țintă, este o comandă pe care

brokerul o execută, și trebuie vă închidă poziția sau să tranzacționeze atunci
când un anumit preț atinge un nivel de preț specificat în profit.
 Concluzii
În concluzie, piața de capital este un factor important în economie. Ajută la
dezvoltarea populației iar companiile, cât și persoanele fizice pot avea câștiguri
mari. Fie prin firme de intermediere sau singuri (prin FOREX, Metatrader etc.), atât
fondurile de investiții mutuale sau acțiunile, trebuie sa fie cercetate cu atenție de
către investitori/traderi.
Să nu uităm totuși și de „lupta” dintre Robert Kyiosaki și Warren Buffet. În opinia
mea, între cei doi este o mare diferență, atât la valoarea fiecăruia cât și la
notorietate. Kyiosaki a tranzacționat la un moment dat printr-un prieten broker,
acum fiind investitor imobiliar și meditator pentru succesul în afaceri. În schimb,
Warren este cel mai cunoscut și cel mai bun investitor din lume. Compania lui
valorând peste 490 de miliarde de dolari, iar o singură acțiune costă 307.260$
(09.09.2019 – 12:00), fiind cea mai bine cotată companie din lume.
Ca o recomandare, mare atenție la brokeri. Ei te pot face bogat dar te și pot
falimenta foarte ușor, având în vedere că ei sunt interesați de comisioane. De aici și
termenul de broke – falit.