UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANȚA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CLAUDE – HENRY de ROUVROY

COMTE de
SAINT – SIMON

“Paraziții din vârful societății ar trebui să cedeze loc celor care

creează bine pentru alții.”

Student: MĂRCULESCU Mădălin - Marcel

Specialitatea : Contabilitate și Informatică de Gestiune
Anul I / I.D. / Grupa 2

- 2021 –
 1. Saint-Simon – părintele socialismului creștin
Henri Saint-Simon, pe numele său întreg Claude-Henri de Rouvroy, Comte de Saint-
Simon, (17.10.1760 — 19.05.1825) s-a născut dintr-o familie aristocratică săracă. După o
educație neregulată de către tutori privați, a intrat în serviciul militar la 17 ani. A fost în
regimentele trimise de Franța pentru a ajuta coloniile americane în războiul lor de independență
împotriva Angliei și a servit ca și căpitan de artilerie la York Town în 1781.
A fost unul dintre părinții fondatori ai socialismului creștin și este probabil primul
gânditor care a încercat să reunească fizica, fiziologia, psihologia, istoria, politica și
economia în studiul umanității și societății. El a venit cu diverse versiuni ale istoriei progresului
în cursul vieții sale, care erau rareori clare sau consecvente. Cu toate acestea, faptul că a tot
încercat să se lupte cu o astfel de relatare, deoarece diferite elemente au ajuns să-l influențeze și
să-i domine gândurile, este o dovadă a naturii sale intelectuale active și elastice.
Prima sa lucrare, Scrisori de la un locuitor din Geneva către contemporanii săi,
publicată în 1803, apără idealurile iluministe și exprimă ideea că certitudinea în morală și
politică va apărea din aplicarea metodei științifice la ordinea socială.
Încă din această lucrare timpurie, semințele ideilor ulterioare ale lui Saint-Simon pot fi
văzute clar. El a susținut că cei mai iluminați oameni, cei „calificați prin talentele lor
superioare”, ar trebui să formeze o nouă elită conducătoare. Astfel, el ar pune „puterea spirituală
în mâinile oamenilor de știință” (în locul clerului), „puterea temporară (de moment) în cele ale
proprietarilor” (în locul nobilimii) și „puterea de a numi pe cei chemați să ducă funcțiile de mari
conducători ai omenirii, în mâinile tuturor.” Această împărțire a puterii ar valorifica abilitățile și
perspectivele diferite ale acestor grupuri diferite, asigurându-se că lucrurile se desfășoară fără
probleme. El a argumentat, de asemenea, ca clasele deținătorilor de proprietăți să subvenționeze
progresul științific, argumentând că doar făcând acest lucru noua elită ar putea spera să evite
repetarea vărsării de sânge văzute în Revoluția Franceză.
Concepția lui Saint-Simon despre guvern, așa cum este prezentată în Scrisori, este o
viziune asupra guvernului ca administrație. Aceasta este o societate controlată de o mică elită.
Nu este un argument pentru democrație, ci mai degrabă pentru o nouă ierarhie bazată pe
meritocrație (meritele indivizilor care ar deține puterea). Saint-Simon nu a preluat idealul
iluminist de egalitate din cauza neîncrederii profunde față de judecata maselor, prejudecată care
l-a urmărit pe tot parcursul activității sale.
In aceeași lucrare și-a exprimat pentru prima dată dorința sa de a întemeia o nouă
religie, o temă la care urma să revină de multe ori. Această nouă religie ar fi dedicată lui Newton
și, datorită bazei sale în raționalitate, ar asigura stabilitatea socială în viitor. A mers chiar atât de
departe încât a susținut că Dumnezeu i-a poruncit să facă acest lucru! Un principiu central al
acestei noi religii ar fi cerința ca toată lumea să lucreze. La fel ca D’Alambert, despre care a
pretins (probabil în mod fals) că a fost mentorul său unic, Saint-Simon a crezut că cei care nu au
ajutat omenirea sunt „inutili” și că fiecare individ ar putea și ar trebui să joace un rol productiv în
societate.
Următoarea sa lucrare, Introducere în studiile științifice ale secolului al XIX-lea
(1807), conține o altă încercare de a aborda istoria progresului minții umane. Este o lucrare in
care Saint-Simon își enunță opiniile legate de progresele în domeniul cunoașterii științifice a
lumii și a universului. Aici sunt relevate conceptele sale în domeniul fizicii.
Spre deosebire de enciclopediști, Saint-Simon a avut un respect profund (și într-o
oarecare măsură romanțat) pentru Evul Mediu, crezând că această perioada nu era pur și simplu
barbară, așa cum pretindea Condorcet, ci pusese de fapt bazele revoluției științifice. Astfel, el i-a
criticat pe enciclopediști pentru că au încercat să renunțe la gândirea medievală și pentru că au
pus accent pe critică. El a cerut o abordare mai constructivă și a îndemnat oamenii de știință să
scrie o nouă enciclopedie. Lăudându-l pe Descartes pentru că recunoaște împărțirea științei în
fizica materiei organice și anorganice, el a făcut referire la filosofia mecanică a acestuia-
„modelul de ceas”- asemănând ființa umană cu un ceas de mănă și Universul cu un ceas de
perete. El era convins că legea gravitației guvernează legile Universului și că, în cele din urmă, îl
va înlocui pe Dumnezeu ca „unica cauză a tuturor fenomenelor fizice și morale”, descriind
abordarea sa materialistă drept „fizicism”.
Saint-Simon nu a fost singurul gânditor care a exagerat importanța gravitației – până în
secolul al XVIII-lea mulți oameni credeau că aceasta este cauza unică a tuturor fenomenelor.
Abia mai târziu au fost descoperite celelalte forțe fundamentale din natură și, prin urmare, nu
este surprinzător că s-a considerat că acesta este principiul unificator care ar trece prin toate
științele. Cu toate acestea, Saint-Simon a mers mult mai departe decât mulți alți gânditori,
crezând că va oferi în cele din urmă și baza absolutelor morale derivate științific ale viitorului.
Cu toate acestea, această viziune s-a schimbat de-a lungul timpului, pe măsură ce Saint-Simon s-
a familiarizat cu alte domenii ale gândirii, promovând în diferite momente fiziologia, economia
și politica drept cei mai importanți factori din științele sociale.
Dezvăluind din nou tendințele sale antidemocratice și în contrast puternic cu filosofii și
ideologii, Saint-Simon a susținut în Introducerea în studiile științifice ale secolului al XIX-lea
că religia ar trebui folosită ca instrument politic și că, mai degrabă decât educarea științifică a
maselor, ar trebui încurajate să continue să creadă în Dumnezeu. Aceasta, a considerat el, era
singura modalitate de a asigura stabilitatea socială. La fel ca mulți alți scriitori și gânditori ai
acestei perioade, Saint-Simon se temea de repetarea ororilor Revoluției franceze. Astfel, elita
educată (care ar conduce societatea rațională a viitorului) ar păstra secretă abordarea științifică,
pretinzând în public că crede în vechea religie.
În următorii câțiva ani, Saint-Simon a produs o serie de lucrări care au reiterat multe
dintre temele din Introducere. În Scrisori către Bureau des Longitudes (1808), el a încercat să
facă apel la naționalismul francez, vorbind despre superioritatea filosofilor francezi față de
omologii lor britanici. S-a concentrat asupra lui Descartes, pe care l-a proclamat drept fondatorul
gândirii pozitiviste moderne și a susținut că sistemul său pozitivist ar fi echivalentul secolului al
XIX-lea al Enciclopediei.
În următoarele trei lucrări, Proiect Enciclopedia (1809), Noua Enciclopedia și Schița
unei noi Enciclopedia (1810), el a afirmat din nou necesitatea unei noi enciclopedii. El i-a lăudat
pe enciclopediști pentru că au distrus „doctrina superstițioasă”. Instituțiile sociale, politice și
religioase din epoca precedentă nu aveau nicio bază în raționalitate, iar critica enciclopediștilor a
fost necesară pentru a merge înainte, pregătind calea pentru inevitabila revoluție care a urmat. Cu
toate acestea, venise acum momentul să se producă o nouă enciclopedie bazată pe sistemul
pozitivist, încorporând cele mai recente cunoștințe și moduri de gândire. Preocuparea lui
continuă pentru stabilitatea socială, religia și moralitatea (în special datoria de a munci) reapar în
aceste lucrări. De exemplu, în Proiect Enciclopedia, el afirmă că doctrina pozitivistă ar fi o
religie, deoarece ar lega toate cunoștințele prin metoda științifică, idee care a fost reluată mai
târziu de Auguste Comte în lucrările sale.
În Istoria Omului, publicată tot în 1810, el a avut o altă încercare în a urmări istoria
progresului, dezvăluind multe despre propriul său ego în acest proces, deoarece era destul de
sigur că propriul său rol în dezvoltarea gândirii umane era de o importanță centrală.
Următoarea sa publicație, Eseu despre știința omului, este una dintre cele mai
cunoscute lucrări ale sale. Publicat în 1813, arată o schimbare distinctă a focalizării de la
științele fizice la cele sociale. În această lucrare, Saint-Simon arată mai mult un interes pentru
ideile morale și politice și își mută accentul de la fizică la „fiziologie” (biologie). Cu toate
acestea, în ciuda acestei recunoașteri a importanței biologiei în a face știința omului „pozitivă”,
el era încă dornic să reducă biologia la fizică datorită convingerii sale exagerate despre aplicarea
universală a legii gravitației. De asemenea, a inclus pentru prima dată psihologia, istoria și
predicția viitorului ca părți esențiale ale științelor umaniste.
În Eseul despre știința omului, Saint-Simon a prezentat pentru prima dată „legea celor
trei etape”, o relatare descriptivă a evoluției științelor. În prima etapă există doar un număr
limitat de fenomene observate pe care să se construiască teoria. În a doua etapă, „jumătate
pozitivă”, sunt cunoscute și înțelese mai multe fapte. În cele din urmă, știința devine complet
pozitivă, ca și fizica. Astfel, când psihologia și biologia ajungeau la stadiul pozitiv, știința
omului avea să devină „obiectul principal al educației”. În acest moment, o înțelegere științifică,
rațională a politicii ar fi norma. Acest lucru ar asigura că toată lumea va urmări reorganizarea
societății pentru binele tuturor, fără a fi nevoie de vărsarea de sânge și distrugerea care au
caracterizat Revoluția Franceză. Într-un pasaj grăitor, Saint-Simon arată clar că rolul filosofului
este de a fi mult mai mult decât un gânditor:
„Filosoful... nu este doar un observator, el este un actor; el este un actor de cea mai
mare importanță într-o lume morală, deoarece opinia lui despre ceea ce trebuie să devină lumea
este cea care reglementează societatea.”
Saint-Simon a fost oarecum dezamăgit de lipsa de interes manifestată pentru lucrarea sa
de către fiziologi și s-a apucat rapid să-i convingă de importanța sa, producând lucrarea Cum
funcționează Legea universală a gravitației. În această lucrare destul de confuză, el a revenit la
afirmația sa anterioară că știința omului trebuie să fie construită pe bazele principiului gravitației,
nu numai biologiei. Adresându-i lucrarea lui Napoleon, el a pledat pentru restabilirea separării
medievale dintre biserică și stat, cerând împăratului să permită științelor să preia multe dintre
funcțiile religiei și să încheie atacurile sale asupra bisericii. Cu toate acestea, Saint-Simon nu
putea să-și aleagă mai rău momentul, deoarece în acea perioada Napoleon era în conflict cu
filosofii, în special cu ideologii, dând vina pe aceștia pentru problemele sale politice.
Eseul despre știința omului poate că nu i-a impresionat pe fiziologi și nici nu a câștigat
sprijinul lui Napoleon, dar a fost un succes mai general, ajungând la un public larg și, în
consecință, rezolvându-i problemele financiare. Astfel s-a apucat să caute un colaborator. La
începutul anului 1814, el a angajat ca secretar pe un tânăr student strălucit numit Augustin
Thierry. Acesta a fost un pas foarte pozitiv pentru Saint-Simon, deoarece Thierry era un
gânditor clar și organizat, care a reușit să îmbunătățească foarte mult claritatea și precizia
gândirii oarecum fragmentare a lui Saint-Simon.
Saint-Simon a devenit din ce în ce mai influențat de Jean-Baptiste Say, unul dintre
ideologi. Scrierea lui Say a evidențiat importanța tot mai mare a industriei, reflectând deplasarea
de la centralitatea agriculturii care avea loc în Europa de Vest. Say a folosit termenul „industrie”
într-un mod mult mai general decât avem tendința de a face astăzi, referindu-se la multe tipuri de
muncă productivă, inclusiv efort științific, munca academică și afaceri. El a subliniat valoarea
muncii, subliniind, la fel ca marele economist politic Adam Smith, că munca a fost cea care a
generat bogăție. Astfel, el a susținut că nu guvernul, ci economia a fost forța dominantă în
societatea modernă. Say credea că stabilitatea socială va fi restabilită prin industrializare.
Deoarece din ce în ce mai mulți oameni ar juca un rol productiv în economie, ar exista o mai
mare cooperare și un consens social îmbunătățit. Astfel, economia politică ar fi adevărata știință
a societății.
În lucrarea Saint-Simon către toți englezii și francezii care sunt pasionați de binele
public (1815) arată clar influența lui Say, făcând ecou multe dintre ideile sale. În ea a sugerat
crearea unei Societăți Baconiene care să joace un rol cheie în unificarea Europei. Această
societate ar fi întemeiată pe metoda științifică, folosind observația ca instrument principal pentru
a decide cum ar trebui să avanseze societatea. Ar oferi o înțelegere istorică a marșului
progresului din ultimii 400 de ani. Subliniind importanța industriei, Saint-Simon a preluat
definiția lui Say a industrialului ca incluzând afaceri, știință și efort intelectual, definind
societatea ca „masa și uniunea oamenilor devotați lucrărilor utile”.
În maniera sa obișnuită, Saint-Simon a decis să-și valorifice noul său entuziasm pentru
afaceri și industrie, producând un nou jurnal numit Industria (care a început a fi publicat în
1816), care va fi susținut de industriași, bancheri și alții asemenea. În mai 1817, Saint-Simon a
prezentat în acest jurnal o declarație de principii care sublinia nevoia pentru producători și
consumatori de a se elibera de amestecul guvernului în noua societate industrială. Rolul
principal al guvernului, a susținut el, ar trebui să fie acela de a facilita libertatea de a produce.
Aceasta a însemnat limitarea influenței nobilimii, a bisericii și a altor membri neproductivi ai
societății. Gânditorii politici și-ar asumat conducerea politică în cadrul acestui nou sistem de
organizare, deoarece ei erau cei mai potriviți pentru a administra bunul comun. S-a făcut o
legătură clară între industria literară și științifică și cea a comerțului și a producției. În Scrisori
de la Henri Saint-Simon către un american, în același volum din Industria, Saint-Simon a făcut
explicită noua sa certitudine că economia politică va oferi fundația unei științe pozitiviste a
politicii. Pe baza noțiunii de industrie expusă în declarația de principii, „știința producției” ar
genera cunoștințele necesare reorganizării raționale a societății, asigurând un sistem social mai
bun pentru viitor.
Thierry a contribuit în mod clar la ajutarea lui Saint-Simon să conceapă și să exprime
această nouă direcție către industrialism. Cu toate acestea, Thierry a fost un democrat, spre
deosebire de mentorul său, și se pare că înclinațiile autoritare și ideile obscure ale lui Saint-
Simon l-au determinat să renunțe la funcția de secretar în 1817. Thierry a devenit un mare
istoric, lucrând ocazional cu Saint-Simon, dar niciodată atât de aproape ca în zilele de
colaboratorul al său cu normă întreagă. Imediat după despărțirea de Thierry, Saint-Simon a
cunoscut un tânăr remarcabil de nouăsprezece ani, Auguste Comte, care a început să lucreze ca
secretar. Au urmat opt ani de colaborare fructuoasă. Este clar că influența acestor doi bărbați
unul asupra celuilalt a mers în ambele sensuri, căci, deși Comte era un bărbat mult mai tânăr și
mai puțin experimentat decât Saint-Simon, avea o mulțime de idei proprii și un caracter
încăpățânat, care nu se temea să se certe cu mentorul său.
Viziunea asupra lumii a acestor doi gânditori rula deja în paralel înainte de a se întâlni,
făcându-l pe Comte un colaborator ideal pentru Saint-Simon. Ambii bărbați au considerat
creștinismul redundant și că științele dețin cheia progresului. Ei împărtășeau o credință în
importanța educației și a scrierii politice în formarea opiniei publice și erau pasionați de
idealurile libertății individuale și de nevoia unui guvern reprezentativ. În cele din urmă,
amândoi credeau în necesitatea de a înțelege istoria pentru a informa prezentul și viitorul și că
filosofia, economia politică și o nouă morală seculară vor juca un rol important în progresul
societății. Saint-Simon i-a demonstrat lui Comte legătura intimă dintre sistemul intelectual
existent depășit și sistemul politic învechit, demodat și decadent. Ceea ce Comte a adus în
această echipă a fost claritatea scrisului și a gândirii care a lipsit în lucrarea lui Saint-Simon până
atunci (cu excepția muncii făcute cu Thierry).
La scurt timp după întâlnirea cu Saint-Simon și Comte au început să lucreze la cel de-al
treilea volum al Industria, dintre care cea mai mare parte a fost scris de Comte, deși a fost
publicat în numele lui Saint-Simon. Acest volum a arătat o revenire la preocuparea față de
puterea bisericii, evidentă în lucrarea anterioară a lui Saint-Simon, lăudând Enciclopedia pentru
atacul său asupra credinței religioase și reiterând apelul pentru o nouă enciclopedie bazată pe idei
„pozitiviste”. Comte a luat în considerare scrierea anterioară a lui Saint-Simon și a generat o
nouă sinteză a ideilor sale marcată de o claritate și o precizie absente din lucrarea anterioară. În
articolul de deschidere, ei au spus cu îndrăzneală:
„Astăzi, pentru prima dată de la existența societăților este vorba de organizarea unui
sistem cu totul nou; a înlocuirii celestului cu terestru, vagului cu pozitivul și poeticului cu
realul.”
Susținând că teoria trebuie să vină înaintea practicii, ei au susținut că un „plan detaliat
al unui nou sistem social”, ar fi necesar înainte ca o reorganizare socială radicală să fie posibilă.
Acest lucru a fost temperat de recunoașterea faptului că raționalismul pur și empirismul erau
insuficiente – experiența și-ar juca, de asemenea, rolul ei în conceperea unui nou tip de societate.
Volumele 3 și 4 din Industria au fost extrem de critice la adresa specializării oamenilor
de știință. Susținând că o filosofie generală ar avea mai multe șanse să îmbunătățească societatea,
Comte și Saint-Simon au denunțat comunitatea științifică pentru că și-a limitat domeniul de
interes. Doar prin colaborarea oamenilor de știință și a industriașilor care să lucreze pentru
același scop – „producția de lucruri utile” – s-ar face progrese reale, care să servească nevoile
tuturor. Ei au evidențiat, de asemenea, ceea ce ei considerau o problemă serioasă cu economiștii
politici, susținând că aceștia nu au în vedere inegalitatea bogăției, concentrându-se doar pe
modul în care creșterea producției ar putea crește bogăția proprietarilor industriei. Ceea ce
doreau să vadă era o economie politică reformulată bazată pe „viziuni mai vaste, mai îndrăznețe
și mai generale”. Asemenea lui Jean-Baptiste Say, ei au susținut că industriașii ar trebui să se
concentreze pe producerea de produse de necesitate ieftine pentru a îmbunătăți soarta oamenilor
de rând.
Saint-Simon și Comte au crezut ambii în progres și au susținut trecerea de la vechiul
sistem ierarhic la libertatea unui sistem pozitivist caracterizat de un guvern reprezentativ. Cu
toate acestea, amândoi nu aveau încredere în oamenii obișnuiți și, prin urmare, urmăreau să
modeleze mințile maselor înainte de a le oferi un cuvânt de spus real. Ceea ce pare să lipsească
din unele dintre argumentele lor este eșecul de a înțelege natura conflictuală a unei societăți
liberale sau democratice – o bătălie de idei este esențială pentru structura acesteia. Mai degrabă,
ei căutau un singur sistem filosofic, susținând că o revoluție filosofică trebuia să vină pe primul
loc – opiniile oamenilor trebuiau modelate, după părerea lui Saint-Simon și Comte, înainte ca
transformarea societății să poată începe.
Noile volume ale Industria au generat o reacție negativă în mulți dintre cititorii săi, iar
lui Saint-Simon i s-a retras sprijinul financiar. Nu-și mai putea permite să-l țină pe Comte ca
secretar. Cu toate acestea, cei doi bărbați dezvoltaseră o afecțiune reciprocă și găsiseră unul în
celălalt prea multe lucruri în comun pentru a permite finanțelor să le împiedice să continue să
lucreze împreună. Acestea fiind spuse, unele tensiuni erau evidente în relația lor până în acel
moment, în special în privința tacticii. Ei au fost în general de acord asupra direcției, dar Saint-
Simon era preocupat în mod caracteristic să obțină susținerea celor bogați și puternici, în timp ce
tânărul Comte era mult mai idealist și intransigent. Întrebarea dacă să se concentreze pe teorie
sau practică a bântuit și relația lor de lucru. Comte a simțit cu tărie că teoria trebuie să fie pe
primul loc, în timp ce Saint-Simon dorea să acorde prioritate problemelor practice.
La sfârșitul anului 1818, Saint-Simon și Comte au început să lucreze la un nou jurnal,
Le Politique (Politica), care se concentra pe probleme de actualitate și era în special mai puțin
filosofic decât Industria, vizând un public mai larg. Saint-Simon dorea în special să recâștige
sprijinul industriașilor. Dintotdeauna pragmatic, i-a flatat pe industriași, descriindu-i drept
membrii cei mai morali ai societății, deoarece au urmat învățăturile lui Isus Hristos. Aceasta a
fost o retractare notabilă față de criticile sale grele anterioare la adresa religiei și reprezintă un
preambul clar al revenirii sale ulterioare la creștinism – ceva care avea, de asemenea, să
provoace tensiuni între el și tânărul său colaborator. Din nefericire pentru Saint-Simon și
colaboratorii săi, Le Politique avea să aibă o viață scurtă datorită unei noi legi introduse în 1819,
care impunea „bani de precauție” să fie plătiți la Trezorerie ca depozit pentru eventualele amenzi
suportate. Saint-Simon nu a putut strânge banii necesari și a fost nevoit să închidă noul său
jurnal.
În 1819, Saint-Simon a lansat un alt jurnal, l’Organisateur, la care au lucrat el, Thierry
și Comte. Scopul său măreț, în stilul tipic Saint-Simon, a fost să răstoarne complet societatea
printr-o critică a administrației actuale, o înțelegere a trecutului și un plan pentru viitor bazat pe
această nouă înțelegere. Publicat între noiembrie 1819 și februarie 1820, l’Organisateur a fost o
colecție de paisprezece scrisori către poporul Franței, toate atribuite lui Saint-Simon (deși este
clar că nu le-a scris pe toate).
Scrisoarea de deschidere din l'Organisateur a fost o acuzare usturătoare a actualilor
deținători ai puterii – clerul, proprietarii bogați ai industriei, aristocrației, guvernului și
serviciului public - pe care Saint-Simon i-a caracterizat drept niște leneși inutili. Dacă toți ar
muri, nu ar dăuna deloc Franței, în timp ce dacă oamenii de știință de frunte, artiștii și muncitorii
calificați – adevărații producători de bogăție – ar muri, atunci țara ar suferi cu adevărat. El a
propus un guvern în care să existe o Cameră de Invenție - formată în primul rând din practicieni,
dar și câțiva artiști, o Cameră de Revista - care să fie formată din oameni de știință teoreticieni și
o Cameră de Execuție - care să fie formată din reprezentanți ai diverselor industrii. Primele două
camere ar fi responsabile de chestiunile morale și spirituale, în timp ce Camera de Execuție ar
deține puterea temporală (politică și guvernamentală). Această guvernare propusă, formată din
trei elite separate, urma să devină mai târziu șablonul modelelor societății viitoare ale lui Comte.
 Anul 1820 avea să fie unul tumultuos pentru Saint-Simon. În februarie, Charles
Ferdinand, duc de Berry, fiul cel mai mic al fratelui regelui, Charles (care urma să devină Carol
al X-lea), a fost ucis când ieșea de la opera din Paris. Saint-Simon a fost acuzat de complicitate
morală la acest asasinat, datorită primului său articol din L’Organisateur , în care, ducele Charles
Ferdinand a fost catalogat ca fiind unul dintre aristocrații pentru care Franța nu i-ar fi ratat dacă
ar fi murit. A urmat o judecată în urma căreia Saint-Simon a ieșit învingător dar, a fost sfârșitul
jurnalului l’Organisateur și experiența prin care a trecut l-a marcat.
În această perioadă, Comte devenea din ce în ce mai frustrat de lipsa de credit pe care o
primea pentru munca sa și, în consecință, s-au dezvoltat fricțiuni în relația sa cu Saint-Simon. Cu
toate acestea, ei au continuat să lucreze împreună, producând trei volume ale unui nou jurnal, Du
Système Industriel (Despre sistemul industrial), între 1820 și 1822. Cu toate acestea, a existat o
divergență clară între gândirea lui Saint-Simon și cea a tânărului său protejat. Comte își
consolida ideea unei legi în trei etape: teologică, metafizică și pozitivă, în care științele, politica
și istoria sunt date trecutului. Pe de altă parte, Saint-Simon, care și-a descris propria lege în trei
etape în Eseul despre știința omului, părea să fi renunțat la acea idee, sugerând la un moment dat
în Du Système Industriel faptul că astronomia și chimia au sărit direct de la etapa ipotetică la
etapa certitudine, susținând faptul că politica trecuse direct de la etapa teologică la cea pozitivă.
Părerile celor doi erau contradictorii și cu privire la locul pe care îl aveau avocații în
societate. Comte, dezvolta o variație a uneia dintre relatările anterioare ale Revoluției lui Saint-
Simon (deși într-o formă previzibil mai coerentă), în care avocații și filozofii (metafizicienii în
noua sa descriere) erau caracterizați ca reprezentanți ai tranziției (metafizic în stadiul temporal și
spiritual) societății. De asemenea, el a dat vina finală pentru eșecul Revoluției asupra clasei
industriale, care ar fi trebuit să formeze ea însăși noul sistem politic, mai degrabă decât să cheme
avocații și filozofii să facă acest lucru. Saint-Simon, în schimb, susținea că Revoluția a fost
îndreptată atât împotriva avocaților, cât și a nobilimii și a bisericii, considerându-i ca făcând
parte din vechea ordine. De asemenea, era nerăbdător să pună industriașii în cea mai bună lumină
posibilă, astfel încât să-i țină deoparte.
În cele din urmă, și poate cel mai important, Saint-Simon începea să înglobeze
creștinismul înapoi în descrierea sa despre viitoarea societate, revenind la poziția pe care o
ocupase înainte de a începe să lucreze cu Comte. Avea sentimentul că, menținerea sau chiar
restabilirea respectului față de biserică ar ajuta la stabilizarea societății. Luarea acestei poziții a
fost, fără îndoială, cel puțin parțial datorită presiunilor vremii – o intensă renaștere catolică avea
loc în Franța și Saint-Simon fusese întotdeauna un pragmatist. Chiar și Comte recunoscuse că
atacurile fără dreptate asupra religiei din secolul precedent nu erau necesare. Cu toate acestea,
Comte pur și simplu nu credea în Dumnezeu - nu a crezut din vremea școlii. Astfel, deși avea un
mare respect față de fondatorii creștinismului, nu avea simpatie pentru ideile și dogmele Bisericii
Catolice și în mod clar nu se simțea confortabil cu noua poziție a lui Saint-Simon.
Problemele financiare au continuat să-l tulbure pe Saint-Simon, atât de mult încât, în
martie 1823, complet deprimat și la capătul puterilor, a făcut o încercare stângace de a se
sinucide, împușcându-se în cap, reușind doar să-și scoată un ochi. Comte a fost imediat lângă
patul mentorului său, urmărindu-l toată noaptea - așa că este clar că cei doi bărbați erau încă
destul de apropiați în acest moment. Saint-Simon, crezând că ajunsese la capătul drumului și cât
mai aveau timp, s-a oferit chiar să vorbească despre problemele pe care Comte le avea cu scrisul.
În acel an, Saint-Simon a lansat un alt nou jurnal, Le Catéchisme des Industriels
(Catehismul industriașilor). Primele două numere ale Le Catéchisme s-au concentrat pe chestiuni
practice relevante pentru industriași - pe care Saint-Simon era încă dornic să-i curteze. El a făcut
chiar o întoarcere asupra propriilor gânduri cu privire la separarea puterilor spirituale și
temporale, sugerând că oamenii de știință ar trebui să lucreze pentru producători. Saint-Simon a
vrut să înlocuiască “liberalismul” cu „industrialismul” și a făcut apel la producători și companii
să se descrie drept „industrialiști”, pentru a se distinge de „liberali”. Această concentrare pe
practică, spre deosebire de teorie, a fost o sursă de tensiune continuă între Saint-Simon și Comte.
Cu toate acestea, Prospectus des travaux scientifiques nécessaires pour réorganiser la société al
lui Comte (Prospectul despre munca științifică necesară reorganizării societății), a fost picătura
care a umplut paharul și care a rupt relația dintre Saint-Simon și Comte. Prospectul a fost inițial
destinat publicării în Du Système Industriel, dar, deși Comte a început să lucreze la el încă din
aprilie 1821, nu a fost încă gata de publicare decât un an mai târziu și, prin urmare, nu a fost
niciodată introdus în jurnal. De fapt, despre această lucrare au discutat cei doi, când Saint-Simon
se afla pe patul de moarte în urma tentativei de sinucidere din 1823.
Saint-Simon s-a decis însă ,să publice Prospectul lui Comte , în cel de-al treilea număr
al revistei Le Catéchisme, în ciuda faptului că secțiunile, promise de Comte, despre educație și
istorie încă lipseau. Comte nu a fost fericit, deoarece lucrarea era neterminată, dar a cedat sub
presiune. Cu toate acestea, a fost ferm ca el să fie numit ca autor (spre deosebire de toate
lucrările sale anterioare) și nu a vrut ca acesta să poarte titlul „Catéchisme”, deoarece a simțit că
este prea strâns asociat cu Saint-Simon. De asemenea, nu a vrut ca Saint-Simon să scrie o
introducere la articol. Comte a simțit că Prospectul a fost prima sa lucrare majoră și a dorit ca
acesta să-și lanseze cariera publică, ajutând la stabilirea unei anumite independențe față de Saint-
Simon. Comte l-a acuzat pe Saint-Simon într-un mod prostesc și nedrept de gelozie și că nu
dorea ca acesta să devină cunoscut publicului. În urma argumentărilor, Saint-Simon a fost de
acord să imprime lucrarea ca Système de Politique Positive, volumul 1, partea 1, purtând numele
lui Comte ca autor principal și cu o introducere scrisă de Comte însuși. Cu toate acestea, a fost
zdrobit de comportamentul și atitudinea tânărului său prieten și, în consecință, a refuzat să mai
aibă de-a face cu el și s-au despărțit definitiv.
După ruptura cu Comte, Saint-Simon s-a implicat din ce în ce mai mult în renașterea
creștină a perioadei și pare să fi început să se considere un fel de salvator. Se pare că atât el, cât
și Comte au fost afectați de iluzii de grandoare, care mai degrabă le colorează lucrările ulterioare.
În ultima sa carte, Le Nouveau Christianisme (Noul creștinism), publicată în aprilie 1825, Saint-
Simon a susținut că iubirea frățească, care se afla în centrul gândirii creștine, ar trebui să fie baza
reorganizării societății. Pretinzând că are o „misiune divină” de a restabili spiritul original al
creștinismului, el a propus un cod moral bazat pe religia tradițională.
Există două lucruri care sunt cele mai interesante despre ultima lucrare a lui Saint-
Simon. Prima este că, ideile extrem de tradiționale adoptate în ea sunt atât de departe de locul în
care se afla Saint-Simon în lucrările sale timpurii: admirația lui pentru Iluminism și respingerea
vechiului în favoarea noului deveniseră atât de diluate până în punctul încât este de
nerecunoscut. Al doilea este că, în zilele noastre, Le Nouveau Christianisme este considerat una
dintre cele mai importante lucrări ale lui Saint-Simon, în timp ce la vremea aceea a fost în mare
măsură ignorată, în special de către adepții săi, care au preluat abia mai târziu elementele
religioase neovitaliste ale gândirii lui Saint-Simon. La doar câteva săptămâni după publicarea Le
Nouveau Christianisme, Saint-Simon a murit, la 19 mai 1825. A fost înmormântat în celebrul
cimitir Père Lachaise din Paris.
Ideile economice
Ideea economică nr. 1 - Pilda Saint-Simon: reformarea organizării sociale prin
crearea unei societăți “industriale”.
“Guvernul, oficial, este o simplă fațadă. Acțiunile lui sunt complet superficiale.
Societatea ar putea exista fără el și viața ar fi, totuși fericită. Dar dispariția muncitorilor, a
liderilor industriali, a bancherilor și a comercianților ar lăsa comunitatea estropiată. Însăși
sursele de bogăție s-ar seca, pentru că activitățile lor sunt cu adevărat fructuoase și necesare.
Ei sunt adevărații guvernanți care dețin puterea reală.”
Ideea economică nr. 2 - Ordine industrială: proprietatea privată nu ar trebui să fie
abolită, și nu ar trebui să existe distincții de clasă.
Pentru a oferi egalitate și oportunități societatea urma să fie organizată. Principala
caracteristică a industrialismului era că resursele materiale ale țării vor fi utilizate pe deplin.
Principalii cetățeni ai țării ar fi industriași – producători, oameni de știință, ingineri, muncitori,
agricultori, artiști, bancheri etc. Nobilii nu aveau loc în societatea industrială deoarece nu
produceau, dar care depind de alții. Fiecare trebuia să câștige în funcție de capacitatea lui
productivă. El a considerat că egalitatea industrială constă în fiecare atragere din beneficii
societății, care sunt proporționale cu cota sa în stat. El a împărțit societatea în două clase –
partidul național cuprinzând industriași și partidul antinațional format din leneși. Voia ca acesta
din urmă să dispară.
Ideea economică nr. 3 - Guvernul industrial: funcția guvernului s-ar limita la
„apărarea muncitorilor de leneșul neproductiv și menținerea securității și libertății
producătorului”.
Sarcina principală încredințată guvernului a fost să organizeze forțele de muncă mai
degrabă decât să guverneze oamenii. El dorea ca politica să fie transformată într-o știință
pozitivă a organizării productive. Pentru Simon, în vechiul sistem, tendința era de a crește
puterea guvernării prin stabilirea ascendenței claselor superioare asupra celor inferioare. În
cadrul noului sistem, scopul trebuie să fie de a combina toate forțele societății în așa fel încât să
asigure executarea cu succes a tuturor lucrărilor care tind să îmbunătățească soarta membrilor
săi, fie moral, fie fizic. Puterea executivă ar fi în mâinile unei camere a deputaților, recrutate
dintre reprezentanții comerțului, industriei, producției și agriculturii. Acest concept nou de
guvernare a distins industrialismul lui Saint-Simon de liberalismul economic. Pentru el, funcția
principală a guvernului nu era asigurarea justiției și apărării, așa cum o fac guvernele moderne, ci
pregătirea lucrărilor publice, asigurarea apărării industriilor și cea a angajării pentru a putea
îndeplini întreprinderi de dezvoltare industrială și prosperitate națională.
Saint-Simon nu a fost socialist, ci colectivist. El nu a propus niciodată abolirea
proprietății private. El a vrut ca “cunoștințele” și industria să guverneze ordinea socială, bazată
pe asociere universală. Pe de o parte, el a vrut colectivismul și, pe de altă parte, a apărat
proprietatea privată. Industrialismul și colectivismul lui i-au influențat foarte mult pe scriitori
francezi precum G. Sorrel, Louis Blanc și Anton Menger. Societatea sa industrială era menită să
asigure cel mai mare avantaj celor mai mari. număr.
Ideile politice
Saint-Simon a fost primul om care ne-a atras atenția asupra faptului că problemele
economice controlează treburile politice și administrația generală a statului. Această viziune a lui
Saint-Simon a construit mai târziu o concepție faimoasă cunoscută sub numele de relație bază-
superstructură.
1. Schimbarea socială: a descoperit că dezvoltarea științei și a minții științifice a
oamenilor au schimbat societatea.
Ca urmare a dezvoltării științei, a fost creată o nouă putere industrială. Societatea a
asistat la fluxul de bogăție fără precedent. A existat un conflict între spiritul și ideea vechiului
regim și
filozofia precum și materialismul societății industriale. Acest conflict era destul de inevitabil.
Saint-Simon a fost primul om care ne-a atras atenția asupra acestei contradicții dintre vechi și
nou.
Expansiunea industriei și progresul științei au schimbat însăși structura și funcționarea societății,
precum și autoritatea acesteia.
2. Planul societății viitoare: o societate viitoare trebuie să fie discernută în lumina
schimbărilor și tendințelor istorice din trecut.
Saint-Simon a interpretat dezvoltarea societății în lumina materialismului istoric. Marx
a recunoscut această abordare a lui Saint-Simon și și-a exprimat îndatorarea față de el în acest
sens.
În trecut societatea a suferit schimbări și toate acestea legate de sistemul de producție. Saint-
Simon a afirmat că schimbările politice s-au datorat evoluției instrumentelor de producție. El
raportează condițiile economice la sistemul de producție. Concurența liberă și anarhia sunt toate
cauzele sărăciei și crizelor economice.
3. Clasele și lupta de clasă:
Saint-Simon și adepții săi au interpretat istoria ca un progres continuu în care se alternează două
faze. Fazele sunt organice și critice. Faza organică a istoriei este caracterizată de unitatea și
integritatea credinței și a principiilor. Faza critică este caracterizată de disensiuni și conflicte
între diferitele secțiuni ale comunității - din punct de vedere al unității se pierde natura
comunității.
Saint-Simon a diagnosticat corect caracterul și funcționarea capitalismului. Chiar și Marx și
Engels au susținut analiza lui Saint-Simon. El observă că competiția dintre capitaliști este cauza
principală a anarhiei economice. Privatizarea mijloacelor de producție este sursa tuturor
necazurilor. Muncitorii sunt exploatați. Degradarea morală este rezultatul acestei exploatări.
Clasa muncitoare este victima acestei crize și anarhii. Muncitorul este exploatat material,
intelectual și moral așa cum a fost sclavul.
4. Utopismul lui Saint-Simon: ideea lui Saint-Simon despre transformarea societății
se bazează pe iluzii.
Impresia generală despre gândirea socialistă a lui Saint-Simon este că are un caracter
utopic. Saint-Simon avea cunoștințe suficiente despre dezvoltarea socială, natura și funcționarea
capitaliștilor - știa destul de bine că, ca urmare a revoluției industriale, societatea a fost împărțită
în două clase opuse și un apel inofensiv nu avea puterea de a schimba inimile nemiloase ale
capitaliștilor. Marx și Engels l-au numit utopic din două motive : a pus prea multă încredere în
caracterul binevoitor al capitaliștilor și, credea că socialismul poate fi realizat fără revoluție.
Mulți oameni din zilele sale erau convinși că liderilor industriei nu li se poate încredința
conducerea economiei, deoarece nu le era posibil să se mențină deasupra intereselor personale.
Adam Smith, Ricardo și Sismondi, economiștii clasici ai timpului său și-au dat seama de
interesele de clasă.

Bibliografie:
1. https://www.encyclopedia.com/humanities/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-
maps/saint-simon-claude-henri-de-rouvroy-comte-de-1760-1825
2. https://www.larousse.fr/encyclopedie/personnage/
Claude_Henri_de_Rouvroy_comte_de_Saint-Simon/142704
3. https://wp-fr.wikideck.com/Claude-Henri_de_Rouvroy_de_Saint-Simon
4. https://www.histoire-en-citations.fr/citations/claude-henri-de-rouvroy-de-saint-simon
5. https://en.wikipedia.org/wiki/Henri_de_Saint-Simon
6. https://www.britannica.com/biography/Henri-de-Saint-Simon
7. Caspar J. M. Hewett - Progress of the Human Mind: From Enlightenment to
Postmodernism, 2008