Europa în Secolul Luminilor

Rolul iluminismului în pregătirea revoluţiilor europene

Caracterizat prin profunde schimbări în structura societății, determinate de ascensiunea

burgheziei (care se afirmă în numele unei noi concepții despre lume, natura și societate, ca și prin
efervescența de idei produsă de cercetările din domeniul matematicii și fizicii), secolul al XVIII-lea
pune în cele mai multe țări europene năzuința puternică de înnoire, existentă pe toate planurile
culturii.
În multe țări europene, secolul al XVIII-lea a fost numit “Secolul Luminilor”, pentru a se
defini specificul unei epoci în care s-a pus accentul deosebit pe dezvoltare și răspândirea
cunoștiințelor culturale.
Iluminismul este o reacţie faţă de baroc, dogmă şi contrareformă. Curentele care
supravieţuiau încă în epocă şi care au favorizat trezirea gândirii critice sunt: Umanismul de factură
erasmică, curentul vorbirii şi scrierii deschise, critica influenţată de Antichitate .Societatea blama
luxul, risipa şi mai ales trândăvia paraziţilor de la curţile regale. Aceștia duceau o viaţă foarte
plăcută, fără a presta vreo muncă propriu-zisă. Se întrețineau din dările unui principat.
Lumea secolului al XVIII-lea aspira realmente la o situaţie mai bună din punct de vedere
economic, social şi politic. Era nevoie de o nouă reformă în adevăratul sens al cuvântului. Ceea ce
s-a înţeles până atunci despre reformă a fost reducerea de cadre militare, schimbarea ordinelor
disciplinare bisericeşti etc. Programele reformatice de atunci au dus la schimbarea mentalităţii
populaţiei cu privire la ideea veche de reformă.
În etapele de evoluţie luministă un rol covârşitor îl are filosofia. Se pot remarca curentele
filosofice care reprezintă perioada luministă într-un mod cu totul deosebit. Vor marca noul sistem
de raţiune în etapele evoluţiei luminismului valori ca: Descartes, Pascal, Newton, Locke etc.
Dezbaterea unor probleme ca reforma religioasă în “Secolul Luminilor” a dus la distanţarea
luminismului de reforma bisericească. Cauzele sunt arhicunoscute dacă ne gândim câte probleme
şi nenorociri a adus reforma de-a lungul secolelor în instituţia bisericească. Iluminismul a cerut o
transformare interioară a organizaţiilor bisericeşti şi o întoarcere spre adevăratele izvoare ale
creştinismului. Odată cu schimbările survenite în teologie apar şi schimbări în ceea ce priveşte
concepţia despre drept, filozofie şi etică. În secolul al XVIII-lea s-a emis ipoteza unui drept
universal, care să treacă în subordinea sa toate sferele societăţii. Situaţia politică la sfârşitul
secolului al XVII-lea, respectiv la începutul secolului următor, era de o natură improprie oricărui
tip de guvernări libere. O serie de vechi privilegii împiedicau monarhii să reformeze societatea şi
să o înnoiască. Dar în acelaşi timp Montesquieu şi Rousseau critică sistemul monarhic,
considerându-I despotic. Constituţia S.U.A şi Constituţia Revoluţionară Franceză sunt elementele
care duc spre o democraţie în adevăratul ei sens.
Situaţia economică era precară, asemănătoare cu cea de la începutul feudalismului, astfel
că ea nu putea oferi mari perspective păturilor sărace. Cu toate acestea, marile monarhii au
beneficiat de minţi luminate în organizarea unor programe economice de durată.
 Iluminismul este un curent de gândire, cu multiple consecințe pe plan politic, istoric și
artistic, care tinde să emancipeze omul din poziția rigidă în care îl fixase filozofia tradițională.
Înlocuind concepția statică despre om cu una dinamică, iluminismul este susținut de ideologiile
claselor dinamice ale societății ( în primul rând, de burghezie). În consecință, iluminismul a apărut
mai repede în Anglia și Franța și s-a configurat mai târziu acolo unde forțele feudale erau mai
puternice, iar cele burgheze încă foarte reduse ( S-E-ul Europei). A existat și în America de Nord și
Sud. Lupta de emancipare a acestei clase revoluționare s-a sprijinit pe un număr de idei orientate
în întregime pe o direcție antifeudala. Încă din 1688, în cadrul Revoluției burgheze din Anglia, când
parlamentul a votat “Declarația Drepturilor”, proclamând suveranitatea poporului, începe să fie
pus sub semnul întrebării tot ceea ce era specific epocii feudale. Treptat se cristalizează o ideologie
iluministă care va pregăti Marea Revoluție Franceză din 1789.
Trăsăturile fundamentale ale iluminismului european care se pot modifica de la o țară la alta
în funcție de situația creată sunt: atitudinea antifeudală, antimonarhică (lupta împotriva monarhiei
absolute); toleranța religioasă; pledoarea pentru egalitatea dintre popoare; emanciparea
individului prin cultură; năzuința de a avea o literatură capabilă să instruiască și să educe omul;
conceptul de drept național etc.
Cei mai cunoscuți reprezentanți ai iluminismului European sunt Voltaire, Jean-Jacques
Rousseau, Montesquieu, Immanuel Kant, Denis Diderot.

Iluminismul românesc

Cel dintâi nucleu iluminist din cultura română l-a constituit Școala Ardeleană, mișcarea
intelectualității din Transilvania de la sfârșitul secolului XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea,
apărută ca urmare a excluderii românilor de la viața social-politică conform actului cunoscut sub
numele de “Unio trium nationum” (1437). Programul politic al mișcării este sintetizat în memoriul
din 1791, “Supplex libellus valachorum Transsilvaniae” trimis împăratului Leopold II, prin care se
cerea recunoașterea românilor din Transilvania ca națiune egală în drepturi cu celelalte ce intrau
în componența Imperiului Habsburgic.
Acțiunea politică și culturală a Școlii Ardelene este îndrumată de operele istorice și
filologice ale lui Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ion Budai-Deleanu. Toți patru au
făcut studii teologice, filozofice și de drept canonic la Roma și Viena. Au fost minți strălucite,
erudiți, savanți de talie europeană, poligloți.
În ansamblu, activitatea Școlii Ardelene cunoaște două direcții fundamentale. Direcția
socio-culturală este în strânsă legătură cu esența mișcării iluministe, și urmărea emanciparea
oamenilor prin educație și cultură. În acest scop, se dezvoltă și se organizează învățământul în
limba română. Gheorghe Șincai, ca director al școlilor române, înființeaza 300 de școli; se tipăresc
manuale școlare, cărți științifice, calendare și cărți populare. Cealaltă direcție este erudită și
cuprinde numeroasele tratate de istorie si filologie. Cele mai importante dintre acestea sunt:
“Istoria și lucrurile și întâmplările românilor” de Samuil Micu, "Hronica românilor și a mai multor
neamuri" de Gheorghe Șincai, “Istoria pentru începutul românilor in Dachia” de Petru Maior,
“Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” de Samuil Micu si Gheorghe Șincai, “Disertație
pentru începutul limbii române” de Petru Maior si “Lexiconul de la Buda”, primul dicționar
etimologic al limbii române.
 Iluminismul Școlii Ardelene reprezintă prima etapă de modernizare a culturii noastre,
înscriindu-se în felul acesta, prin aspectele lui specifice, în iluminismul european.

Transformarea monarhiei . Secolul XVII și XVIII

Monarhul se dedica tot mai mult amuzamentelor vieţii de curte şi vânătorii, neglijând
treburile statului. O mare parte dintre monarhi aveau doar funcţia de reprezentare. Trăiau însă
departe de treburile guvernării şi de poporul care trebuia condus. Se realizase și o înrudire de
tronuri, având caracter intereuropean.
Reşedinţa monarhilor se schimbă și vechiul castel din capitală este părăsit. Principii vor să
se poată mişca mai liber și preferă natura de la ţară în schimbul orașului sufocant. Astfel, regele
francez părăseşte Palatul Luvru şi se mută la Versailles. Curţile acestor somptuoase reşedinţe erau
locuri de cultură rafinată, dar şi cadrul unor afaceri extrem de penibile şi ale unor intrigi
dezgustătoare.
Europa era dominată de coroane regale. Dinastia de Bourbon se extinsese şi în Spania şi în
Regatul celor două Sicilii. Parisul şi Viena rămăseseră incontestabil marile curţi ale unor state
puternice. Cei mai mulți dintre monarhi cedaseră puterea Primului lor Ministru, sau chiar
metreselor lor, sau, după caz, favoriţilor acestora. Situația este prezentă și în Franţa, în timpul lui
Ludovic al XV-lea, unde se putea vorbi despre domnia marchizei de Pompadour.
Este surprinzător că în acest secol, prin hazardul succesiunilor la tron, în multe monarhii au
ajuns pe tron femei, precum: Maria Tereza în Austria, Ecaterina a II-a în Rusia, Regina Ana în Marea
Britanie sau Regina Maria în Portugalia. Femeile au jucat dintotdeauna un rol important în
monarhii, ca soţii de regi, ca metrese ale acestora sau ca regine văduve .Distracţia a devenit mai
rafinată. Se bea mai puțin decât în secolul anterior. Plăcerea este mai subtilă, nu doar se joacă, ci
se şi citeşte. Existau principi culți şi mai ales principese culte. Este de bonton pentru orice principe
din acest secol să întemeieze o academie.

Apariția Deismului

Filosofii iluminişti încep să conteste dogmele Bisericii Catolice, care considera viaţa
pământească o simplă trecere spre viaţa veşnică. Erau contestate: învăţătura clerului, revelaţia
divină şi tradiţiile Bisericii. Se admitea existenţa unui Dumnezeu creator al Universului, dar se nega
intervenţia Sa în istoria umanităţii.
Creaţia se supune doar legilor naturii, este concepţia ce va fi cunoscută sub numele de
“deism”. Deismul dorea să minimalizeze rolul Bisericii, care era considerată sursă de fanatism şi
ignoranţă. Pentru deişti, Dumnezeu s-a implicat doar în crearea lumii, lăsând-o apoi să funcţioneze
după propriile reguli. Nu se mai acceptă interpretarea ad litteram a Bibliei. Se respingea tot ceea
ce nu putea fi explicat de raţiune. Miracolele, de exemplu, erau considerate superstiţii. Iluminiştii
condamnau Biserica Catolică pentru că era bogată, coruptă şi intolerantă. Au preluat exclamaţia
lui Voltaire: “Zdrobiţi-o pe infamă!”, cu referire la Biserică. Religia era privită ca un garant al ordinii
sociale. Era necesară oamenilor de rând, în lipsa unei educaţii raţionaliste, care să ilumineze
mintea şi sufletul omului.
 Noile valori politice si economice în societate

Diderot afirma că "nu există decât o singură datorie a omului, aceea de a fi fericit". Ţelul
iluminist era acela de a aplica analiza raţională în toate domeniile. Deşi filosofii criticau unele
instituţii ale Vechiului Regim, ei nu se opuneau regimului în sine şi nu se considerau revoluţionari.
Iluminiştii acceptau două forme de guvernare: monarhia şi republica. Ei vor ataca
despotismul monarhic. Acţiunea a fost declanşată în principal de Montesquieu în cartea Spiritul
Legilor. Statul monarhic nu mai era un stat la dispoziţia regelui, ci trebuia condus după principii şi
reguli de guvernare. Principiile cele mai importante care modificau în mod fundamental concepţia
despre exercitarea puterii într-un stat erau: regimul constituţional, separarea puterilor în stat,
respectarea drepturilor naturale ale oamenilor, proprietatea privată şi egalitatea în faţa legilor şi
a justiţiei.
Rousseau a considerat proprietatea privată ca fiind sursa unei părţi importante a
problemelor societăţii. Pentru el, vremurile preistorice, viața „omului sălbatic” au însemnat epoca
fericită a omenirii, deoarece în viziunea sa, în epoca respectivă nu ar fi existat deosebiri privind
averea oamenilor şi deci nici deosebiri sociale.
Revoluţia franceză, un eveniment hotărâtor pentru istoria poporului francez şi chiar pentru
istoria Europei, a marcat ruptura de vechiul regim, de monarhie, de influenţa Bisericii, şi apariţia
democraţiei, respectiv celebrele “libertate, egalitate, fraternitate” (“Liberté, égalité, fraternité”).

Francmasoneria

Prima grupare francmasonică, lojă, cum o numeau ei, a luat ființă în Anglia la începutul
secolului al XVIII-lea (1717), iar până la sfârşitul secolului aceştia au împânzit întreaga Europă cu
organizațiile lor. Dintre nenumăratele cauze ale succesului lor putem aminti două: misterul oferit
de societatea secretă şi farmecul ideilor iluministe. Membrii acestei societăți au fost numiți masoni
după denumirea breslelor de pietrari ai catedralelor în Evul Mediu (şi simbolurile lor precum
lingura, ciocanul, etc. provin de aici). Însă şi-au spus unii altora frați abia sub influența devizei ce
ținea de gândirea de bază a Iluminismului (egalitate, fraternitate, libertate). Astfel, scopul lor a fost
ridicarea morală şi spirituală a întregii omeniri precum şi sprijinirea celor nevoiaşi. Francmasoneria
a atras de partea sa şi cercurile conducătoare ale Europei culte de la aristocrație la burghezie, deşi
cu toate acestea, membrii ei puteau fi numai bărbați. Răspândirea lojelor a contribuit şi la
acceptarea ideilor iluministe. Datorită multor membri cu influență, impactul lor a fost important.

Iluminismul descoperă poporul şi îl integrează în lumea burgheziei, deschizând punţi de la

o clasă la alta, dorea să formeze un om nou cu un activ simţ patriotic. Omul iluminist se dezvoltă
pe marginea considerentelor naţionale, încercând să-şi redescopere valorile europene.
Iluminismul a însemnat mult pentru omenire, evoluţia spre societatea modernă de azi nu s-ar fi
putut realiza fără epoca luminilor. Cu toate acestea, manifestările critice la adresa luminismului au
continuat şi spre sfârşitul “Secolului Luminilor” şi la începutul celui următor. Pe lângă seria de injurii
pe care le-au avut de înfruntat, iluminiştii au trebuit să înfrunte şi acuzaţiile conservatorilor
francezi care spuneau că ar fi provocat revoluţia.
 “Secolului Luminilor” a opus două curente: iluminism, care aducea umanităţii lumina
cunoaşterii şi barocul, care era caracterizat prin întunecime şi închidere în sine. A marcat trecerea
spre o nouă fază a societăţii moderne, reliefând caracterul şi mentalităţile societăţii de atunci. În
final, iluminismul rămâne un element dinamic al lumii moderne şi o provocare la umanitate în
epocile întunecate

Bibliografie:

 Pierre Chaunu, Civilizaţia Europei în Secolul Luminilor, vol. I, Bucureşti, Editura Meridiane, 1986
 Ulrich Im Hof, Europa Luminilor. Traducere de Vasile Panaitescu, Iaşi, Editura "Polirom", 2003
 https://www.tankonyvkatalogus.hu/pdf/NT-33363__betekinto.pdf
 www.wikipedia.ro
 www.scribd.ro
 https://ro.historylapse.org/revolutia-franceza-influenta-iluminismului

Studentă: Obadă Diana Grupă și serie: 412E