Sculptura

Sculptura în arta medievală românească pune accent pe decorațiuni. După mijlocul secolului al XIX-lea,
se dezvoltă în România sculptura ronde-bosse. Karl Storck, german la origine se stabilește în București și
având un stil neoclasic, realizează o operă variată, remarcându-se în portretistică („portretul lui Theodor
Aman”) dar realizând și numeroase monumente, cum ar fi: „Domnița Bălașa”, „Spătarul Mihail
Cantacuzino” (București). Acest sculptor are o contribuție deosebită în ceea ce privește începuturile
învățământului academic, predând la catedra de sculptură din București. Fiul său, Carol Storck fiind
elevul acestuia, își va continua studiile în Italia și Statele Unite ajungând astfel la un nivel profesional de
invidiat. Carol Storck creează portrete („B. P. Hasdeu”), alegorii („Progresul”, „Electricitatea”),
și sculptură monumentală („Carol Davilla”).Ion Georgescu, fiind și el elev al Școlii de Arte Frumoase din
București, realizează portrete într-un mod realist datorită unor vaste cunoștințe anatomice(„Actorul
Mihail Pascaly”), dar are și înclinații spre romantism („Copiliță rugându-se”). Acesta are realizări și în
domeniul sculpturii monumentale, creând statuia lui „Gheorghe Lazăr” din Piața Universității din
București și statuia lui „Gheorghe Asachi” de la Iași, dar și figuri alegorice precum „Justiția” și
„Agricultura” de la Banca Națională din București. Un oponent al neoclasicismului lui Georgescu
este Ștefan Ionescu-Valbudea, ce pune accent pe anatomia umană, caracterizată prin forță și dramatism.
Dintre lucrările sale se remarcă „Mihai Nebunul” și „Speriatul” fiind tratate cu un modelaj nervos,
anticipând opera îndrăzneață a lui Paciurea.Un alt sculptor, Wladimir Hegel de origine poloneză, stabilit
în București realizează câteva lucrări importante printre care se numără și „Monumentul pompierilor din
Dealul Spirii” din București. Acesta, în calitate de profesor îi va avea ca elevi pe Dimitrie
Paciurea și Constantin Brâncuși.

Pictura
La începutul secolului al XIX-lea, își face simțită prezența tradiția occidentală și pe meleagurile
românești. În pictură această tradiție este confirmată prin numărul mare de portrete. La sfârșitul
secolului al XVIII-lea pictorii se diferențiază de vopsitorii de tot felul, astfel ei sunt numiți „zugravii de
subțire” iar ceilalți „zugravii de gros”. Pictorii de pe meleagurile României provin din rândul iconarilor, al
foștilor pictori de biserici sau din pictorii străini experimentați în țările de unde provin. Portretele
realizate de „zugravii de subțire” sunt hieratice, prezentând naivități de desen și în general
convenționalism. Spre deosebire de pictură, arta grafică este mai detailată insistând pe realizarea
detaliului în vestimentație, fie orientală sau occidentală. Lucrările realizate în această perioadă erau în
mare parte anonime deoarece, autorii nu își puneau semnătura neavând conștiința paternității artistice.
Se fac remarcați la începutul secolului al XIX-lea pictori ca Nicolae Polcovnicul(„Autoportret”), Ion
Baromir, Eustatie Altini îmbrățișând neoclasicismul vienez și având calități de colorist, Giovanni
Schiavoni stabilit o perioadă la Iași realizează chipul unui personaj, cum este „Vornicul Burada”,
stăpânind foarte bine știința clarobscurului. Un merit deosebit îl are un alt reprezentant al școlii italiene
pe nume Niccolò Livaditti ce introduce și la noi portretul de grup („Familia Vornicului Alecsandri”). Cehul
Anton Chladek lucrează portrete folosind o tehnică miniaturală, dar este cunoscut și prin faptul că va
avea printre ucenicii săi și pe Nicolae Grigorescu.În prima jumătate a secolului XIX, în domeniul
învățământului artistic, apar și în România, primele inițiative. Astfel, Gheorghe Asachi inaugurează
„clasul de zugrăvie” de la Academia Mihăileană din Iași recomandându-le pictorilor, realizarea
„tabloanelor istorice”. La Colegiul „Sfântul Sava” din București, la catedra de desen se află Carol Valstain
ce a realizat „Portret în albastru” stabilind o armonie de tonuri reci. În anul 1848 în momentele de
entuziasm ale revoluției, pictura românească fiind influențată de romantism, trece printr-o schimbare la
nivelul transmiterii mesajului artistic.