Barocul în arhitectură și artă

In arta, Barocul reprezintă o epoca culturala ce si-a făcut simțită prezenta in Italia, la Roma la
începutul secolului 17. Popularitatea stilului a fost încurajat de Biserica Catolica, in timp ce 
aristocrația a apreciat aspectul dramatic al barocului si l-a folosit in arta si arhitectura pentru a-si
exprima puterea si controlul si a impresiona prin grandoare.

Plina de culoare si dramatism, arta baroca a fost creata mai ales pentru a servi religiei. Ea trebuia
sa incante si sa copleșească, dar mai presus de orice sa implice spectatorul in miracole, extaz si
momente ale triumfului creștinătății.

Părinții arhitecturii baroce au fost doi arhitecți din Roma, Gianlorenzo Bernini si Francesco
Borromini. Barocul arhitectural este forma cea mai clara si „vizibila” a stilului. Accentul cade pe
folosirea elementelor arhitectonice ce conferă măreție si grandoare – coloane masive, bolti înalte,
arcade largi, domuri copleșitoare, culori de intensități puternic contrastante (metoda clar-
obscurului), volume si spatii goale impresionante. La interior, una dintre inovațiile esențiale o
reprezintă folosirea unui imens spațiu la intrare, urmat de scări monumentale care leagă parterul
cu celelalte nivele ale clădirii.

1
Barocul in arhitectura a inclus toate elementele clasicismului, dar s-a distins de acesta prin
dramatism si iluzia mișcării realizata prin curbe dominante si prin influențarea reciproca a
spatiilor. Formele din natura apar in sculpturi tridimensionale pe pereții si tavanele interiorului.
Acestea sunt picate in culori vii si creează impresia de mișcare prin iluzia optica a spațiului
redefinit.

Biserica Saint-Bruno Des Chartreux În Lyon, Franța.

Tehnicile decorative ale designul baroc folosesc forme mai complexe de geometrie in spațiu.
Formele ovale si eliptice sunt preferate celor pătrate sau rotunde. Curbele si aranjamentele
complicate oferă percepția mișcării si a misterului. Caracteristicile barocului sunt coloanele
deformate, liniile curbate, mari si neregulate, formele cu răsuciri elaborate, ornamentele si
finisajele supradimensionate, materialele scumpe. Auriul este culoarea predominata si este
accentuata de nuanțe puternice precum purpuriul, verdele închis si rosul intens.

2
Baldachinul baroc de Bernini din Bazilica Sf. Petru, Vatican.

Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt:

– înlocuirea navelor lungi si înguste cu formele largi si ocazional circulare, eliptice sau curbilinii;

folosirea intr-un mod impresionant a luminii, fie printr-un contrast puternic dintre lumina si
umbra sau efecte de clar-obscur, fie prin utilizarea uniforma a luminii cu ajutorul a multiple
deschideri si numeroase ferestre;

– folosirea opulenta a ornamentelor, realizata in special din tencuiala de stuc, marmura sau
imitație de marmura;

– decorarea cu fresce uriașe a tavanelor, dar si a pereților sau a locurilor „tradițional” lăsate
neornamentate;

– punerea in evidenta a fațadelor printr-o una sau mai multe proeminente aranjate simetric sau
relativ simetric fata de o axa verticala centrala a clădirii;

3
utilizarea interiorului in scopul prezentării picturii si sculpturii, in special in barocul târziu, așa
numitul “interior carcasa”;

– utilizarea pe scara larga a diferite efecte iluzorii, respectiv folosirea frecventa a amestecului
dintre pictura si arhitectura;

– prezenta coifurilor de biserici in forma de bulb de ceapa in varietățile barocului bavarez, ceh,
polonez si ucrainean.

In concepția comuna, barocul este asimilat cu ornamentele foarte elaborate sau supra-
elaborate. Ornamentele sunt într-adevăr caracteristica stilului baroc, dar nu si cea mai
importanta. Barocul nu trebuie confundat cu Rococo, termen folosit pentru o extensie mai
delicata a barocului, folosita mai mult in Franța, sudul Germaniei si Austria secolului 18.
Barocul apare in clădirile religioase, pe când Rococo in cele seculare. Exista puncte comune intre
cele doua si putem întâlni chiar si clădiri construite in stil baroc si cu interioare Rococo.