Monografia comunei

Smeeni

Credinţa creştină a plămădit sufletul localnicilor comunei Smeeni din aluatul bunătăţii,
ospitalităţii, dreptăţii şi al respectului faţă de ceilalţi şi de avutul lor.
Fără îndoiala că oamenii care s-au aşezat aici pe malurile Călmăţuiului, de la începutul
existentei lor pe care Dumnezeu a orânduit-o între multe alte neamuri ori naţii de altă origine
si cu altă mentalitate, la încrucişarea de drumuri mari, au petrecut timpuri de grea cumpănă şi
foarte aspre.
Mereu au trebuit să ţină mâna pe sabie sau coasă, gata sa-şi apere credinţa şi pământul
strămoşesc. Au avut puţine clipe de răgaz.
Acum in mileniul III avem speranţa că am dat prilejul încă o data fiilor comunei
Smeeni să se mândrească aşa cum trebuie cu trecutul lor de pe care noi am şters şi am scuturat
praful si negura vremii.

Nicoleta
Galmeanu

Descriere. Asezare. Clima.

Fauna si vegetatie.

’’ Campia e goala, luminoasa si fara umbra, doar movilele si cumpenile puturilor

imprastiate pe tot intinsul ei, ii intrerup uniformitatea. ... Cand vin ploile, pamantul, uscat si
prafuit, se schimba intr-un noroi gros si lipicios. Noroiul e peste tot. pe camp, in curte, in
casa.
… Stepa e monotona si trista. Numai lumina o mai inveseleste.Cand umbra se asterne
pe camp, singuratatea e, uneori, atat de mare, incat privelistea pe care o ai inaintea ochilor
pare ca vine din trecutul departat al pamantului, de atunci cand viata nu aparuse inca.
... Stepa e insa si atragatoare. Vara, cand apune soarele si muntii in departare se vad
vineti in lumina aurie a cerului, privelistea e incantatoare. Ii ierti atunci toate relele. Dupa
asfintit o racoare placuta inlocuieste caldura inabusitoare a zilei. E inc alumina. Oamenii si
vitele se intorc acasa, cu treaba ispravita. Cand se lasa seara ... zgomotele curtii se regasesc
si in curand linistea se intinde peste tot.
Nu auzi decat taraitul greierilor, un latrat de caine, un tipat de bufnita, iar in
departare talanca oilor care pasc pe miristi. Odihna si multumirea sufleteasca pe care le
simti atunci nu ti le pot da nici o alta priveliste a naturii.

Asezare.

Comuna Smeeni este aşezata in partea central-sudică a judeţului Buzău la o distanţă de

18 kilometri de municipiul de reşedinţa, în câmpia Bărăganului, subunitate a câmpiei Române
şi are ca vecini comunele: Maxenu la nord, Galbinaşi şi Cilibia la est, Pogoanele şi Brădeanu
la sud şi Florica Gherăseni, Mihaileşti la vest.
 Cinci dintre satele sale – Balaia, Smeeni, Moisica, Albeşti si Călţuna – sunt situate în
dreapta Călmaţuiului de o parte şi de alta a drumului naţional DN 2C Costeşti-Smeeni-
Slobozia. Celelalte sate – Udaţi şi Lucieni – sunt aşezate la câţiva kilometri de şoseaua
principală. Pana în secolul XX hotarele comunei erau artificiale, însemnate cu pietre si
muşuroaie sau prin drumuri vicinale si de proprietate.
Din punct de vedere geologic, comuna este aşezată pe o unitate de platformă –
platforma Moesia, care ocupa fundamentul actualei câmpii Romane.

Solul si Subsolul.

Pământ dintotdeauna binecuvântat cu roade, cu belşug, comuna Smeeni poate fi

considerată drept unde mâinile dibace si sudoarea frunţii se împletesc cu bogăţia naturală.
Astfel, condiţiile geografice prielnice, au determinat de-a lungul timpului, o dezvoltare
constantă. Aşezata la mai puţin de 20 de kilometri de municipiul Buzău, comuna Smeeni se
întinde in special in Câmpia Buzău-Călmatui, ce cuprinde suprafaţa dintre cele două râuri cu
acelaşi nume, cu terenuri între 40 si 100 m altitudine.
Pe un fundament dur ce se găseşte mai ales in zonele înalte, s-au depus de-a lungul
timpului, sedimente aduse în apă, argile, nisip, precum si loess transportat de vânt cu
cernoziomul provenit din putrezirea plantelor si animalelor în amestec cu loess-ul.

Geomorfologic comuna Smeeni face parte din unitatea geomorfologica majora Câmpia
Romana, caracterizata printr-o suprafaţa relative plana, cu zone largi, ridicate sau coborâte
datorate depunerilor eoliene, specifice zonelor de câmpie.
Litologic, terenul este constituit din depozite eoliene cu grosimi mici, de 3,50 – 4 metri
care stau peste depozite aluvionare, nisipuri prăfoase, prafuri argiloase.

Clima.

Ca întreg judeţul Buzău, si comuna Smeeni se încadrează în zona de climat temperat

continentala, caracteristica pentru întreaga ţară. La Smeeni, temperatura medie anuală a
aerului este de 10,5 grade Celsius, iar a solului de 12,5 grade Celsius. In timpul verii
maximele atingând si 40 grade in luna iulie, iar in timpul iernii de -18, - 20 grade Celsius.

Flora si fauna.

Pe teritoriul comunei exista 13,12 hectare de pădure. Cea mai mare parte a comunei
este ocupata de silvostepă cu pâlcuri de arbori. Aici cresc stejarul pufos, brumăriu, pedunculat
şi ulmul, părul, mărul, iar dintre arbuşti amintim păducelul, părul ciutei, măceşul, lemnul
câinesc, porumbarul, sângeriul, drobiţa, socul, murul. Intre plantele ierboase predomina
gramineele. Pe nisipurile Călmaţuiului vegetează obsiga, trifoiul şi guşa porumbelului. De
asemenea mai întâlnim macul roşu, rapiţa, traista ciobanului, măselariţa, păpădia cimbrişorul,
coada şoricelului, pir târâtor, pălămida, muşeţel, pelin etc.

Infrastructura
Dotari edilitare. Economie locala.
 Asa cum si statiscienii au concluzionat, comuna Smeeni este una din cele mai mari si
mai importante din zona de campie a judetului Buzau. Nici astazi lucrurile nu s-au schimbat
prea mult, chiar daca din punct de vedere economic putem vorbi de o alta structura.

Unitatea administrativ-teritoriala Smeeni este asezata in zona central-sudica a

teritoriului judetului Buzau, la o distanta de numai 18 kilometri de municipiul de resedinta si
la intersectia principalelor drumuri modernizate DN 2 C cu DJ 203 D.
Intr-o prima ordine de idei, comuna Smeeni are in componenta un numar de 7
sate

ALBESTI, BALAIA, CALTUNA, UDATI, LUCIENI, MOISICA, SMEENI SI UDATI MANZU.

Ea se invecineaza cu comunele MAXENU, TINTESTI si GALBINASI – la nord, cu comuna
LUCIU – la est, cu comunele BREDEANU si POGOANELE – la sud si cu comunele
GHERASENI si FLORICA – la vest.
Dupa cum arata si evidentele cadastrale comuna are o suprafata de 10.457,52 hectare
din care 95,23℅ reprezinta teren agricol, iar 4,77℅ - teren neagricol. Pe categorii de
folosinta, terenul arabil ocupa 76,53℅ din suprafata agricola, iar pasunile – 13,7℅. Pe raza
comunei, padurile ocupa o suprafata de 13,12 ha, apele – 11594 ha, drumurile – 125,55 ha,
iar constructiile inclusive curtile – 234,61 ha.

In present in Smeeni exista o serie de obiective de interes public si economic‫׃‬

primaria, sediul Biroului de Politie, caminul cultural in care pana prin 1995 a functionat o
buna bucata de vreme si muzeul satului, trei scoli, un grup scolar agricol, o gradinita, spital,
biblioteca, oificiu postal, oficiu Romtelecom, sucursala CEC, farmacie, dispensar uman,
dispensar veterinar, doua biserici, trei cimitire, brutarie, sediul RAIF, mai multe
magazine alimentare, trei mori, ateliere mestesugaresti si mici spatii de prestari servicii,
prese de ulei,distilari si service auto. De asemenea localitatea mai dispune si de o sala de
sport si de un teren de fotbal unde se desfasoara annual numeroase meciuri ale
campionatului interjudetean la care participa si echipa comunei Smeeni

Aspecte edilitare.
Caile de comunicatie.

In ceea ce priveste caile de comunicatie aceasta ofera posibilitatea deplasarii in

conditii aproximativ normale. Principalele drumuri modernizate cu imbracaminte definitive
sunt

drumul national DN 2C si drumul judetean DJ 203 D.

Drumul national DN 2 C face jonctiunea cu DN 2 in dreptul comunei Costesti si
legatura cu Slobozia, traversand comuna prin satele BALAIA, SMEENI, MOISICA, ALBESTI
si CALTUNA.
Majoritatea drumurilor locale din intravilanul satelor sunt nemodernizate, iar multe
din strazile locale ce dau in drumul principal sunt cu
imbracaminti provizorii din pamant.
Transportul de calatori din si catre localitati este asigurat de cursele de calatori ale
societatilor de profil.
 Alimentarea cu apa.

Comuna Smeeni dispune de un sistem centralizat de alimentare cu apa numai in satul

de resedinta Smeeni. Acesta este compus din doua puturi forate la 60 metri adancime, doua
hidrosfere si retele de distributie in lungime de peste 10 kilometri. De asemenea exista si mai
multe sisteme locale de alimentare cu apa. Astfel, la CESAROM exista un sistem compus din
put

forat, rezervor de inmagazinare si statie de pompe. La societatea ROMWOOL sunt alte doua
puturi forate, rezervor de inmagazinare si statie de hidrofor. La spitalul comunei Smeeni este
un put forat cu cele aferente. Celelalte sate componente ale comunei BALAIA, MOISICA,
ALBESTI, UDATI MANZU, UDATI LUCIENI, CALTUNA sunt alimentate cu apa din fantani.

Economie locala.

Daca vine vorba despre economie locala, totul ar trebuii tratat inca de la inceputuri.
Primele schimburi economice facute de oamenii locurilor, asa cum ne arata si registrele
vamale din Brasov, reflecta cat se poate de clar faptul ca aici, dintotdeauna a existat dorinta
de dezvoltare care este foarte cert, nu se poate face decat printr-o economie locala
infloritoare. Se vorbeste chiar de priceperea oamenilor de aici care erau trimisi la Brasov sa
faca negot pentru domnie.
Mai apoi documentele vremii arata sporadicin ce consta economia Smeeniului. Cu
siguranta cea care a facut ca in timp comuna sa fie apreciata

este agricultura si cresterea animalelor.

Primele date sigure ne parvin de la Basil Iorgulescu, cel care in lucrarea sa ″
Dictionarul geographic, statistic si economic al judetului Buzau″ arata cat de dezvoltate erau
localitatile comunei.
Dar toate acestea fac parte deja din istoria comunei.
Evenimentele produse in decembrie 1989 au avut, cum era de asteptat, urmari si
asupra vietii sociale, politice dar mai ales economice a
oamenilor locurilor.
Pana atunci cooperativele agricole de productie care functionau in mai toate
localitatile comunei reuseau sa absoarba o mare parte a fortei de munca.

Populatia.
Natalitate. Mortalitate.
Statistici

Undeva, in secolul al XV-lea si in cel de-al XVI-lea, in documentele vremii, se

vorbeste despre cativa dintre oamenii din zona care faceau schimburi comerciale cu ardelenii,
la Brasov. Produsele pe care acestia le transportau erau, in mod cert, rezultatul muncii multora
de aici din zona, oameni harnici si darji. Se vorbeste chiar si de un anume Radu din Balisoara,
sat care astazi nu mai exista dar despre care se stie ca a disparut la inceputul secolului al XIX-
lea, dar care se situa undeva, la numai cativa kilometri distanta de actuala vatra a satului
Smeeni.
 De asemenea, satul Albesti a fost poate cea mai populate localitate din campia
Buzaului in decursul timpului, cunoscand o dezvoltare gradate, amintita chiar si in hrisoavele
domnitorilor ori dregatorilor vremii.
Mai apoi viata a evoluat iar existenta unor asezari stabile, cu populatie stabile este
probate si de faptul ca la inceputul secolului al XIX-lea se vorbeste foarte mult de biserici si
de scoli, asa cum este cea de la Moisica unde dascalul Nita avea numerosi elevi, copii ai
oamenilor locului care mai si plateau ca odraslele lor sa invete carte.
Posibilitatea obtinerii hranei mult mai usor decat in alte locuri a facut ca in regiunea
Smeeni sa se stabileasca numerosi locuitori veniti de prin partile Ardealului. Ei si-au adus nu
numai brumal or de avut pe care o aveau ci si propria lor

biserica, datinile si obiceiurile lor.

Primele date statistice clare referitoare la numarul de locuitori pe care satele
Smeeniului le aveau apar in documentele inceputului de secol XIX. In 1848 satul Smeeni avea
98 de familii, Albesti 129 familii, Moisica 100 de familii, Salcioara 38 de familii iar Cacaletii
Vechi ‹Smeeniul vechi› avea 45 de familii.
La 1855 numarul familiilor din Smeeni crescuse la 100, tot aici trei ani mai tarziu, la
1858, in documente fiind trecute 101 familii.
Numarul locuitorilorapare mult mai bine precizat intr-ostatistica realizata la nivelul
judetului Buzau, in anul 1871. Astfel, comuna Albesti avea la momentul respectiv (impreuna
cu satele Lucieni si Udati) un numar total de 745 locuitori, iar comuna Smeeni (si cu satele
Moisica si Salcioara) numara 1205 de suflete. Statistica este realizata la scurt timp dupa ce
Smeeniul isi definitivase vatra satului, de pe partea stanga a Calmatuiului pe partea dreapta,
pe un teren mai inalt.
Doua decenii mai tarziu, Basil Iorgulescu reusestesa intocmeasca un tablou mult mai
clar in ceea ce priveste numarul de locuitori care populau

fiecare sat ori catun al celor doua commune existente la acea vreme‫ ׃‬Albesti si Smeeni. Fata
de anii precedenti, in comuna Albesti numarul locuitorilor aproape ca s-a dublat, ajungand la
1580, printre care se numarau si doi greci si un israelit. In cele 5 sate- Albesti, Caltunasu,
Cotuna, Udati si Luciene- erau ″344 de barbate insurati, 37 barbati neinsurti, 6 barbati vaduvi
si 379 de baieti″. Numarul femeilor din comuna era ceva mai mic344 ‫ ׃‬femei maritate, 32
vaduve si 438 de fete.
Asa dupa cum constau cei care au realizat statistica, un lucru inbucurator era faptul ca
natalitatea era in crestere fata de rata mortalitatii. ″ Media nasterilor e de 57, a deceselor de
29, a casatoriilor de 9. Populatia creste cu o medie anuala de 28 suflete″. Numarul locuintelor
inregistrate in comuna era de 310.
Si in comuna Smeeni numarul populatiei a crescut. Compusa din satele Moisica,
Salcioara, si Smeeni, comuna numara 1850 locuitori din care barbate insurati 406, barbate
neinsurati 11, barbate vaduvi 14, unul divortat si 520 baieti. Si atunci femeile erau in numar
ceva mai mic‫ ׃‬femei maritate 406, femei vaduve 42, si 450 de fete.

Pe raza comunei mai locuiau si doi greci. Si atunci ″ media nasterilor era de 63, a
deceselor de 28, iar a casatoriilor de 16. Populatia crestea cu o medie anuala de 35 suflete″.
Locuintele smeenilor erau in numar de 456.
La inceputul secolului al XX-lea se constata o crestere generala a numarului de
locuitori in fiecare localitate. Izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial in care si-au pierdut
viata foarte multi fii ai tarii a avut urmari si la Smeeni in ceea ce priveste rata natalitatii si
mortalitatii.
Totusi, in perioada interbelica se va inregistra un numar tot mai mare de locuitori. La
acest fapt a contribuit si asezarea definitiva a satelor pe vetre stabile. In plus, invatamantul
care a patruns foarte puternic si obligatoriu la sate si-a pus amprenta asupra modului de trai al
oamenilor , influentandu-l pozitiv.
Intr-o statistica intocmita la nivelul judetului Buzau de Prefectura judetului in anul
1935 situatia se prezenta astfel‫׃‬
- la Albesti erau 284 de familii, numarul locuitorilor ajungand la 1.395 din care 711
barbati si 684 femei
- la Smeeni erau 457 de familii si 2.285 de

locuitori din care 1122 barbati si 1163 femei

- la Udati erau inregistrate 327 de familii, respectiv 1786 locuitori905 ‫ ׃‬barbati si
881 femei
- in comuna Voievodul Mihai ( cu satul Baiala – azi de Smeeni si satul Suditi – azi
de Gheraseni)avea 202 familii si 802 locuitori 417 barbati si 391 femei.
La scurt timp dupa terminarea si celui de-al doilea razboi mondial o alta statistica a
Prefecturii judetului Buzau evidentiaza situatia populatiei din satele amintite. De data
aceasta, in unele localitati repercusiunile razboiului se vad destul de clar populatia a
scazut dramatic. In altele lucrurile raman neschimbate.
Astfel, la Albesti erau numai 1.202 locuitori, fata de 1395 cati numara cu 13 ani in
urma.
Nu acelasi lucru se poate spune si despre Smeeni unde erau 3.375 locuitori, fata de
2.285 in anul 1935, si la Udati care numara 2.048 locuitori.
Despre evolutia numarului populatiei comunei Smeeni se poate spune ca a crescut
intr-un ritm lent, dar se estimeaza o usoara crestere in urmatoarea perioada. Acest
lucru

se datoreaza faptului ca o mare parte a celor plecati cu ani in urma in alte localitati, in
special in mediul urban se reantorc acasa, la locurile natale. O realitate grea de ignorat
este faptul ca populatia comunei este in mare parte imbatranita.
Asa cum spuneam, desi destul de incet, populatia a crescut totusi de la an la an,
dupa cum arata si situatia statistica din perioada 1993-1998

Astfel, cresterea biologica din anul 1998 a fost de 89 de nou nascuti. In schimb rata
mortalitatii a ajuns la 127 persoane, fapt care a determinat un spor natural negative de
-38 persoane. In schimb acest spor natural a fost intr-un fel sau altul compensate de
sporul migrator pozitiv de 89 persoane.
 Istorie locala
Viata oamenilor de la început
Si pana in prezent

Descoperiri arheologice

Dovada stau numeroasele mărturii arheologice descoperite in zona câmpiei Călmăţuului,

mai ales pe raza comunei de astăzi Smeeni. Movilele existente pe raza comunei au atras
dintotdeauna atenţia nu numai a arheologilor ci si căutărilor de comori care sperau sa găsească
aici importante averi.
In regiune si cu deosebire pe malul înalt al Călmăţuului sunt înşirate movili mari,
ridicate de triburile care au locuit prin aceste părţi la începutul istoriei. Ţăranii cred ca
aceste movili sunt ascunse comori, căci, zic ei se vad de multe ori noaptea flăcări jucând pe
ele ceea ce, după cum se ştie, e semnul sigur al prezenţei comorii. Cu aceasta credinţă ei au
găurit movilele, dar nu ştiu sa fi găsit comori”, spunea la începutul secolului XX, marele
moşier Constantin Garoflid.
Alţii spun ca aceste movile trasau traiectoria unui anume drum, ele fiind întâlnite şi pe raza
comunelor învecinate. Cert este ca toate căutările au scos la iveală vestigii arheologice
importante.
Cele mai vechi piese descoperite provin din satul Smeeni.
In 1959, arheologii au cercetat un tumul de dimensiuni foarte mari, 4 metri înălţime şi un
diametru de maxim 55 metri, căruia localnicii ii spun “ MOVILA MARE” sau “ MOVILA
DINTRE SATE” situat între localităţile Smeeni şi Sălcioara, în marginea terasei înalte din
dreapta pârâului Călmăţui. Aici s-au descoperit 24 de morminte. S-a constatat ca amenajarea
monumentului funerar în epoca bronzului a deranjat urme de locuire mai vechi, din neolitic si
eneolitic. Mai precis este vorba despre aspecte ale culturii Boian, ale culturii Aldeni II, ilustrat
prin descoperiri de fragmente ceramice si material litic si aspecte ale culturii Horodiştea-
Folteşti căreia îi sunt atribuite un bordei şi mai multe fragmente ceramice. Deosebit de
important pentru datare a fost un fragment decorat cu scoica, aflat in groapa mormântului 19,
precum şi alte fragmente ce reprezintă crestături pe buza si pe umăr, descoperite sub mantaua
moviliţei ridicate deasupra mormântului 17. Observaţiile stratigrafice din tumul au permis
împărţirea celor 24 de morminte din epoca bronzului in orizonturi cronologice, cele mai
timpurii morminte din tumul, respective cele numerotate cu 5, 12, 14, 17 si 29 aveau iniţiale
fiecare câte o manta individuală, toate acoperite la un moment dat cu o movila de pământ de
dimensiuni mari.
Înmormântările mai târzii, mai precis mormintele 1, 7, 8, 9, 11, 13, 15, 16, 18 si 20 – 28
fie perforează mantaua tumului, fie au dispunere periferica si circulara in raport cu aceasta.
Toate mormintele descoperite sunt de inhumaţie. Un singur, mormânt 19 dublu se
individualizează printr-o cameră mortuara, constând intr-o carcasa împletită din nuiele şi
acoperita cu rogojini. Celelalte morminte sunt amenajate in gropi de formă rectangulară,
având acoperişuri din bârne aşezate în lungul gropii. Toate acestea conţineau ocru, fie depus
sub formă de bulgare in stânga craniului, fie presărat pe oasele scheletului ori in jurul lui, iar
sub scheletele găsite in poziţie întins pe spate cu picioarele îndoite s-au găsit resturi de
rogojini. Orientarea predominanta a scheletelor era cu capul spre V – S – V, unul singur fiind
orientat spre V- N-V, iar altul E – N-E.
In interiorul mormântului 12 s-a găsit un borcan decorat cu impresiuni făcute cu unghia,
depus la picioarele defunctului, in mormântul 29 – un vas aflat la picioarele scheletului, iar in
mormântul 19 – un colier din dinţi de animal găsit pe oasele toracelui celui mort, toate fiind
morminte de copii. Alte obiecte de inventar găsite sunt borcane, o cana-askos, un castron si un
inel de bucla de bronz. Este mai mare in schimb frecventa ofrandei alimentare sub forma de
oase de animale.
Descoperirea din tumul de la Smeeni alături de altele similare aparţine unui fenomen larg
răspândit in epoca bronzului din regiunea Balcanilor pana in stepele din sudul Ucrainei si
Rusiei.

Trecerea la feudalism. Secolele XIX - XIV

In mod firesc, interesul specialiştilor pentru aceste meleaguri a fost constant. De pe plaiuri
buzoiene au ieşit la iveala câteva descoperiri fundamentale pentru cunoaşterea trecutului
nostru istoric.
Sute de ani pe locurile comunei de astăzi s-a aflat o pădure deasă de stejar şi frasin dar si
terenuri întinse unde se putea desfăşura agricultura. Codrii Vlăsiei se întindeau si aici, locuri
unde oamenii găsiseră cele necesare traiului. Cert este ca la Smeeni a existat dintotdeauna
civilizaţie. Înainte de a parcurge toate etapele istoriei medievale şi contemporane trebuie spus
ca pe teritoriul actualei comune, Smeeni au existat mai multe moşii. Asta deoarece suprafaţa
de pământ a comunei care a fost împărţită in câteva părţi sau parcele cum s-ar spune, nu a fost
niciodată una si aceeaşi, ea suferind diverse transformări mai mici sau mai mari de la un
deceniu la altul, de la un secol la altul.

Secolul XIX
Începutul secolului al XIX-lea este marcat de lipsa de pământ, de învoielile agricole
apăsătoare, de abuzurile proprietarilor, arendaşilor si autorităţilor, de sarcinile fiscale, de
bolile si de sistemul arenzilor care îngreunau situaţia ţărănimii care, la randu-i, nemulţumită,
trimitea autorităţilor plângeri ori refuzau să-si îndeplinească obligaţiile, ori se răzvrăteau,
distrugând chiar si recoltele.
La acea vreme, satul Smeeni de azi era situat pe malul stâng al Călmăţuului undeva acolo
unde acum este Fântâna Făcătoare de Minuni.
Razboaiele ruso-austro-turce au avut urmări si asupra locuitorilor din regiune. In 1806, in
pădurea de la Albeşti a avut loc o luptă intre ruşi si turci. Fortificaţiile ridicate aici de cei care
s-au luptat se mai puteau vedea chiar si la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Trecerea străinilor pe aici a generat numeroase jafuri si distrugeri. Mai apoi a venit ciuma
lui Caragea, epidemie in timpul căreia au murit mulţi locuitori. Satul in mare parte a fost ars
ca să se stingă ciuma, iar unii dintre oamenii rămaşi s-au mutat mai sus, pe malul drept al
Călmăţuului, acolo unde se găseşte si astăzi, si unde treptat li s-au alăturat si alţii.
Anul 1834 este unul secetos, conform documentelor Prefecturii care primea semnale din
tot judeţul. Oamenii se confrunta cu o lipsa acuta de alimente si de nutreţuri pentru animale.
Din porunca Divanului, proprietarii si arendaşii sunt obligaţi sa împrumute pe clăcaşi cu
nutreţuri si cereale. Este insa un nou prilej ca sa se comită si de aceasta data noi abuzuri la
stabilirea datoriilor clăcaşilor. Si anul următor, 1835, este unul secetos, iar sătenii, adânciţi şi
mai mult in sărăcie nu pot face faţă noilor obligaţii fiind semnalate si împotriviri. La 3
decembrie este consemnată o învoiala a ţăranilor cu slugerul Dimitrie Săraţeanu.
Un alt fenomen este înregistrat tot la început de secol XIX, condiţiile grele de trai îi
determină pe unii din locuitorii satelor să se strămute. Astfel, la 1836, Vornicia din Launtru dă
o poruncă cârmuitorilor judeţului să cerceteze cauzele pentru care sate întregi au cerut
strămutarea, printre localităţile menţionate fiind şi satul Moisica.
 Rascoala taranilor din Smeeni
Septembrie – Octombrie
( 1873)

Reforma agrară din 1864 iniţiată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza prin care claca era
abolită, iar majoritatea ţăranilor trebuiau sa fie împroprietăriţi a constituit un eveniment de o
importanţă majoră pentru oamenii locului, influenţând în acelaşi timp dezvoltarea societăţii
lor.
Decretată la 14 august 1864, legea rurală a avut un profund ecou in lumea satului, umplând de
nădejde inimile năpăstuiţilor clăcaşi. In rândul majorităţii moşierilor şi arendaşilor acest lucru
a fost primit cu ostilitate şi nu puţine au fost cazurile când aceştia s-au opus aplicării
prevederilor ei.
In judeţul Buzău aplicarea reformei a produs mari nemulţumiri, documentele vremii
vorbind despre starea de agitaţie care domnea în multe din sate, moşierii şi arendaşii căutând
prin numeroase mijloace să inşele, sa eludeze legea, uneori chiar cu forţa, mulţi clacaşi au fost
excluşi de la împroprietărire, au fost ticluite declaraţii false din partea clăcaşilor de renunţare
la pământ, au fost însuşite de la clăcaşi, în mod fraudulos, terenuri in timpul delimitărilor sau
au fost atribuite spre împroprietărire terenuri improprii agriculturii.
Toate aceste nedreptăţi şi abuzuri au determinat proteste vehemente din partea
sătenilor, manifestate prin jalbe, contestaţii şi uneori chiar revolte.

Sfârşitul secolului al XIX- lea

Începutul secolului al XX- lea

Războiul de independenţă din 1877 – 1878 a făcut victime şi printre locuitorii regiunii
Smeeni. Atunci in luptele crâncene de la Smârdan si Plevna au căzut sute de osteni romani.
Printre ei s-au numărat şi fii ai satelor comunelor Smeeni si Albeşti. Numele acestor eroi au
rămas în memoria oamenilor, fiind declaraţi eroi ai neamului romanesc, care au luptat pentru
păstrarea independenţei, libertăţii, pentru neatârnare.
Ei sunt soldat Radu D Stoian din Smeeni căzut la 12 octombrie 1877 la Sâardan, ranit
si apoi mort, soldat Burca Stan, soldat Ştefan Alexandru, si soldat Stroie Nicolae - toţi din
Albeşti.
Cei care s-au întors de pe front acasă, cu sănătatea şubredă, n-au putut uita uşor prin ce-au
trecut. Veteranii de război au povestit urmaşilor lor clipe grele prin care au trecut. Ei sunt sg
Ghita Niţă, sg Grigore Stanciu, sg Dobre Gheorghe si soldatii Avram Badea, Nicolae D.
Buzoianu, Nastase Moldoveanu, Costache Popa, Petre Radu si Ion Tudor.

Biserica de la Fantana tamaduitoare

O alta biserică, celebra nu numai în judeţul Buzău s-a ridicat la scurt timp după evenimentele din
decembrie 1989. Este vorba despre biserica ce se afla lânga fântâna cu apă tămăduitoare situată pe
şoseaua Buzau-Slobozia, undeva la circa 1,5 km până in satul Smeeni. Aici, pe acest loc era un simplu
izvor care într-un timp foarte scurt a reuşit sa-si dovedească din plin calităţile.
Se spune ca oamenii locului au descoperit apa binecuvântată de Dumnezeu încă de la începutul
secolului al XX-lea. In acest sens, bătrânii satelor păstrează încă marturii şocante.
 Ei cunosc foarte bine povestea fântânii. Stere Gagiu, Vasile Dumitrascu, Vasile Popa, Hornet
Manolache, Vasile Simion, Mihai Rusciug, Neagu Oprea, Constantin Popa si Radu Dragomir au
vorbit si vorbesc despre minuni, fapte nemaiauzite.
Se spune ca prin anii 30 Stan Stoica din Albeşti împlinise deja vârsta de 5 ani însa nu avea grai.
Părinţii erau disperaţi, si orice încercare de a-l convinge să rostească măcar o silabă era sortita
eşecului. A fost luat de o bătrână a satului şi adus la fântâna de leac de pe câmpie. La scurta vreme s-a
întors acasă vindecat. Primele cuvinte învăţate a fost baba si popa. Părinţii au rămas fără replică,
complet uimiţi, iar cel care mai apoi a devenit ofiţer îşi aminteşte cu nostalgie acele vremuri.
Un alt caz este cel al unei bătrâne din Gherăseni care rămăsese oarbă de câţiva ani buni. A venit la
fântâna însoţită de un vecin pentru că fiul său nu avea prea mult timp pentru aşa ceva, iar mai târziu a
intrat pe poarta propriei gospodării uimită de ceea ce vedea “ Doamne vad!”, a spus şi “ Ioane
frumoasă casă ţi-ai mai luat! Şi surul tău nu şteam ca este aşa de mândru!” Copiii au rămas uimiţi
fiindcă bătrâna nu vedea de aproape 10 ani. A murit când mergea pe 90 de ani, dar a murit cu văz.
Apa făcătoare de minuni a atras mult timp oamenii sărmani veniţi aici din toate colţurile ţării. Din
donaţiile făcute de aceştia aici, în câmpie, s-a ridicat o biserică impunătoare înconjurată de o clădire cu
un etaj ce va fi amenajată pentru cei ce vor veni să locuiască o vreme.
Întâmplările din perioada interbelică se succed în mintea multora dintre bătrânii care mai trăiesc si
astăzi.
Teodor C. Radu este unul dintre cei care, in 1924 s-a îmbolnăvit de vărsat. A fost luat pe braţe si
dus de mama sa la fântâna. De acolo a luat apă acasă, a încălzit-o şi l-a spălat de câteva ori, după care
l-a înfăşurat într-un cearceaf. La scurt timp s-a vindecat fără a-i rămâne vreun semn. El îşi mai
aminteşte că aici au venit chiar si străini cum este cazul, ungurului care a venit la Smeeni de la
Budapesta în anul 1944 ca sa-şi vindece tatăl paralizat de o mana şi de un picior. O vară întreaga a stat
aici şi s-a tratat cu apă, iar in toamna a plecat sănătos acasă.
De-a lungul timpului fântâna a fost supusă la mai multe încercări. Bătrânii povestesc cum a fost
închisa, iar oamenii se duceau noaptea şi o curăţau. Pe vremea când satul aparţinea de Sălcioara,
primarul de atunci Tudor C. Radu a aruncat gunoi in fântână, a pus crucile de piatră peste el şi a plecat,
dar n-a ajuns prea departe când apa a aruncat in aer toata povara. Când s-a întors a văzut izvorul
limpede ca la început.
După 1989, in luna martie, se spune ca intr-o casa nu prea bogata de la marginea satului Smeeni, o
femeie sărmană a avut un vis: Maica Domnului înconjurata de toţi sfinţii împărţea daruri mulţimii
adunate in jurul sau. Fiecăruia după viaţa şi credinţa sa. Anisoarei Tudose i-a spus arătându-i cu mâna
spre nord : Iţi găseşti vindecarea in a treia săptămâna. Să iei apă din fântâna Domnului, sa bei şi sa
te speli cu ea”. De cum s-a sculat, bătrâna marcată de vis şi-a amintit de izvorul tămăduitor de care in
anii comunismului toţi uitaseră. Femeia îşi pierduse graiul, după cum iniţial vorbise cum trebuie, iar
apoi totul se transformase intr-o gâlgâiala. A mers la izvor, iar bătrânii nu s-au mirat de întâmplare,
pentru ca lucruri mult mai grozave văzuseră si auziseră ei.
S-au dus apoi la părintele Constantin Isbăşoiu, cel care le vorbiseră în biserică despre renaşterea
credinţei străbune. Oamenii buni si bătrâni, noua la număr s-au legat într-un comitet cu o sarcina
destul de grea: curăţirea fântânii, întreţinerea şi amenajarea ei. Deja se auzise in toata ţara si lumea o
luase cu asalt.