DOINA MUŞAT ANGELA STOICA ANA OPROIU

DICŢIONAR SELECTIV DE
TERMENI MEDICALI
VETERINARI

EDITURA OMEGA
BUZĂU 2009
 Colectivul de autori:

Prof. Doina Muşat - Grup Şcolar Agricol Smeeni, judeţul Buzău

Prof. Univ. Dr. Angela Stoica - Facultatea de Zootehnie din cadrul
Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, din
Bucureşti
Prof. Ana Oproiu - Grup Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu” Curtea
de Argeş, judeţul Argeş
Prof. Tanţa Bratu - Grup Şcolar Agricol Smeeni, judeţul Buzău
Prof. Alexandra Baciu - Şcoala Postliceală Sanitară de Stat Buzău,
judeţul Buzău
Prof. Erfulescu Dana - Grup Şcolar Agricol „Constantin Dobrescu”
Curtea de Argeş, judeţul Argeş.
............................

...........................

Copertă: Prof. Daniela Muşat

Revizie text: Prof. Daniela Muşat, Prof. Albu Mirela
Tehnoredactare computerizată: Prof. Marius Ursache

Cartea se poate procura prin comenzi telefonice la secretariatul Grupului Şcolar Agricol Smeeni, jud. Buzău
0238.532.507

Editura OMEGA Buzău

Tel. / fax 0238717 259

2
 Doina Muşat Angela Stoica Ana Oproiu

DICŢIONAR SELECTIV DE
TERMENI MEDICALI
VETERINARI

Editura OMEGA Buzău

2008

DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI

3
 
 PREFAŢĂ

“Rostul şi chiar raţiunea de a fi a medicului, a medicinei în

general, este acela de a recunoaşte boala pe pacientul în viaţă, de a-l
vindeca, sau cel puţin de a-i alina suferinţa.”
Îndeplinirea funcţiei, de medic veterinar, în bune condiţii pentru
asigurarea sănătăţii animalelor, se bazează pe bagajul profesional al
acestui specialist pe care şi l-a format în perioada şcolarizării, pe
experienţa proprie şi pe documentaţia ce şi-o face pe măsură ce
cunoştinţele profesionale se înmulţesc zi de zi.
Renunţarea la informarea de specialitate duce uşor la rutinare şi
chiar la empirism, care devine dăunător producţiei. Lipsa de cunoaştere a
fenomenelor slăbeşte densitatea cognitivă care rămâne limitată la unele
faţade ale problemelor.
Acest “DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI
VETERINARI”, mijloc practic şi eficient de informare rapidă a elevilor şi
profesorilor, dar şi a specialiştilor, îşi propune să definească şi să explice
într-o formă concisă, dar cuprinzătoare, principalele noţiuni, concepte,
fenomene şi metode cu care operează specialistul care doreşte să
stăpânescă noul, să-şi formeze o cultură generală şi de specialitate
temeinică şi fundamentală.
Lucrarea va contribui la folosirea unilaterală a terminologiei
veterinare şi zootehnice, la evitarea unor confuzii şi la realizarea unui
limbaj comun elevilor şi specialiştilor, lucrătorilor în creşterea animalelor
şi iubitorilor necuvântătoarelor, dar şi unui număr mare de specialişti care
acţionează în domeniul apărării sănătăţii animalelor şi oamenilor.
Având la bază multe lucrări de specialitate (unele dintre ele sunt
trecute în bibliografie), colectivul de autori s-a rezumat la strângerea şi
ordonarea materialului fără a avea pretenţia de originalitate, ignorând
volumul mare de muncă depus, dar sperând să fie de ajutor celor ce se vor
documenta şi informa.
Menţionăm faptul că autorii, prin elaborarea acestei lucrări, aduc
un pios omagiu celui care, în urmă cu două decenii, a realizat un
îndrumar etimologic de termeni medicali veterinari. Este vorba de fostul
profesor VASILE TALOŞ, căruia îi datorăm principalele informaţii de
care am beneficiat.
S-a dorit astfel, aducerea la cunoştinţa celor interesaţi, a existenţei
unui material atât de valoros şi util pentru domeniul medicinii veterinare.
Dedicăm această lucrare, cu adâncă recunoştinţă, celui care s-a strădiut,
4
 dar care din păcate, nu mai este printre noi.
Colectivul de autori mulţumeşte călduros colectivului Editurii
OMEGA Buzău pentru condiţiile deosebite de realizare a prezentei
lucrări, prima de acest gen din ţara noastră.
Conştienţi de complexitatea problematicii puse de un astfel de
dicţionar, autorii speră că vor găsi înţelegerea cititorilor şi vor fi
recunoscători pentru eventualele sugestii şi observaţii, de care să se ţină
seama într-o viitoare ediţie.
Autorii

DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI

5
 

A ABOLIRE suprimare.
A înaintea cuvântului - lipsit
de, fără, care nu este.
ABATAJ sacrificarea animalelor.
ABATOR clădire specială, în care
se sacrifică animalele în condiţii
sanitar veterinare.
ABAZIE imposibilitate de a merge,
fără să existe o paralizie
musculară; este însoţită de
multe ori şi de astazie.
ABCES colecţie de puroi.
ABDOMEN cavitatea corpului
care conţine stomacul,
intestinele, ficatul, pancreasul şi
splina, situată între torace şi
bazin.
ABDUCTOR muşchi ce în-
depărtează un membru faţă de
planul median al corpului.
ABERAŢIE situatie nenormală.
ABIOGENEZA apariţia
vieţuitoarelor din materia
lipsită de viaţă; generaţie
spontanee.
ABIOZA stare lipsită de viaţă.
ABIOTROFIE viaţa scurtă a
unor celule şi ţesuturi, lipsă
de vitalitate, încetarea
precoce a unor funcţii.
ABLACTIE înţărcare.
ABLAŢIE amputare.
ABLEFARIE lipsa parţială sau
totală, congenitală sau
câştigată a pleoapei.
ABLEPSIE orbire.
ABNORM, ABNORMAL,
ABNORMITATE ce nu este
6
normal.
ABORDARE apropierea de
animal urmată sau nu de
contenţia lui în vederea
examinării.
ABORTIV substanţe sau
intervenţii care întrerup
sarcina.
ABRACHIE născut fără braţ.
ABSORBŢIE act fiziologic
prin care anumite substanţe
pot trece printr-o mucoasă
sau piele în organism.
ABSTINENTĂ înfrânare.
ABULIE lipsă de hotărâre, de
voinţă,
ACANTOM tumoare cutanată
dezvoltată în stratul
Malpighi, epiteliom.
ACARDIAC făt născut fără
cord.
ACARIOZĂ afecţiune la om
şi animale produsă de
acarieni.
ACARUS gândac mic din
familiile Demodicidae,
Sarcoptidae, Ixodidae,
Gainasidae.
ACCES apariţia bruscă a unor
fenomene morbide şi care au
o durată scurtă.
ACEFAL făt născut fără cap.
ACEFALOCIST (băşică) chist,
echinococic fără cap
(scolecşi).
ACHELIE absenţa congenitală
(totală sau parţială) a
buzelor.
ACHINEZIE sau AKINEZIE
suprimarea unor mişcări
obţinută prin administrarea
unor medicamente.
ACHIRIE făt născut fără mână.
ACHORION ciupercă care
produce cruste; favus.
ACIANOBLEPSIE lipsa
sesizării culorii albastre.
ACID substanţă chimică care
conţine hidrogen care poate
fi înlocuit parţial sau total
cu un metal pentru a forma
săruri; înroşeşte hârtia de
turnesol.
ACIDITATEA mărime care
indică conţinutul în acid al
unei soluţii.
ACIDOFIL ceea ce se colorează
cu substanţe acide.
ACIDOZĂ devierea spre
aciditate a sângelui prin
modificarea mecanismelor
organismului de a împiedica
creşterea acidităţii lichidelor
organice prin sistemul de
tampon şi scăderea valorii
pH sub limita normală.
ACIN unitate histologică a
glandelor.
ACINEZIE lipsa puterii de a
face mişcări; paralizie.
ACIPENSERIDE familie de
peşti cu scheletul cartilaginos
având pe corp şiruri
longitudinale de plăci
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
osoase: cega, păstruga,
nisetrul, morunul.
ACLORHIDRIE lipsa acidului
clorhidric din sucul gastric.
ACLOROPSIE lipsa sesizării
culorii verde.
ACME perioada în care
simptomele sunt de intensitate
maximă, stadiul cel mai înalt al
unei febre; fastigium.
ACNEE leziune inflamatorie
foliculară.
ACOLIE lipsa bilei.
ACONDROPLAZIE lipsa
dezvoltării cartilajelor;
ACORIE lipsa congenitală a
pupilei.
ACORIE senzaţia de foame
prezentă şi după consumul de
alimente.
ACRINIE lipsa de secreţie a unei
glande.
ACROCIANOZA sindrom
caracterizat prin cianoza per-
manentă a extremităţilor
(membre, cap).
ACRODINIE dureri ale
extremităţilor.
ACROERITROZA hiperemia
extremităţilor producând
înroşirea lor.
ACROFOBIE frică de locurile
înalte.
ACROMATIC fără culoare; sis-
tem optic care transmite
lumina albă fără a o
7
 descompune în culorile
componente.
ACROMATOPSIE incapacitatea
de a distinge culorile.
ACROMATOZA, ACROMIE
lipsa de pigment în piele, iris.
ACROMEGALIE dezvoltarea
exagerată a extremităţilor în
raport cu dimensiunile corporale
însoţită şi de creşterea organelor
interne.
ACTINOMICOZA maladie cronică
frecvent întâlnită la taurine şi
suine produsă de
microorganisme unicelulare.
ACUPUNCTURA metodă de tra-
tament cu ajutorul unor ace.
ACUT manifestarea unei boli ce
are evoluţie rapidă şi cu
intensitate mare.
ADACTILIE lipsa congenitală a
unuia sau a mai multor
degete.
ADAMANTINOM tumori dure
dentare.
ADDUCTIE ce apropie de corp.
ADENOCARCINOM cancer al
ganglionilor limfatici.
ADENOID cu referire la ţesutul
ganglionar (vegetaţii adenoide).
ADENOM tumoare formată din
ţesut ganglionar sau glandular.
ADENOPATIE afecţiune a
ganglionilor limfatici.
ADENOSARCOM sarcom al
ganglionilor limfatici.
ADIAFOREZA lipsa transpiraţiei.
ADINAMIE lipsă de putere; slăbire
musculară.
8
ADIONOTOMIE secţionarea unui
ganglion limfatic.
ADIPOS ţesut care conţine în
celulele sale picături de
grăsimi.
ADIPOZA formarea de ţesut
adipos în organism în mod
excesiv.
ADIPOZITATE acumulare în
ţesutul subcutanat de grăsime în
exces.
ADIPSIE lipsa poftei de a bea apă.
ADN acidul dezoxiribonucleie,
compus macromolecular alcătuit
din nucleotide rare, la rândul lor
se compun dintr-o baza azotată
(formată din adenină, citozină,
guanină şi timină), un zahăr
(dezoxiriboză) şi acid fosforic.
ADRENALINA hormon secretat
de porţiunea medulară a glandei
suprarenale cu acţiune
constrictoare asupra vaselor,
creşte tensiunea arterială,
măreşte consumul de oxigen în
organism, mobilizează glicogenul
hepatic mărind glicemia.
ADSORBŢIE fixarea unei
substanţe (adsorbat) care se
găseşte într-un mediu fluid pe
suprafaţa altei substanţe
(adsorbant).
ADVENTICE tunica externă a
arterelor formată din ţesut
conjunctiv şi elemente fibroase;
conţine capilare prin care se
hrăneşte artera.
AEROB microorganism care are
nevoie de oxigenul din aer pentru
 a trăi.
AEROBIOZA dezvoltarea procese-
lor vitale în prezenţa oxigenului
din aer.
AEROCOLIE dezvoltarea excesivă
de gaze în intestinul gros.
AEROFAGIE deglutiţie de aer care
se acumulează în stomac.
AEROFOBIE frică de aer, de vânt.
AEROPLANCTON totalitatea
organismelor foarte mici care
plutesc în aer (microbi, alge mi-
croscopice, ciuperci, ouă de
paraziţi, de insecte etc.).
AEROTERAPIE tratamentul plăgi-
lor cu aer rece sau cald.
AFAGIE imposibilitatea de a mânca.
AFAZIE imposibilitatea de a vorbi
datorită pierderii memoriei.
AFECŢIUNE proces morbid
(maladie, boală).
AFONIE imposibilitatea de a
produce zgomote, imposibilitatea
de a lătra, mugi, necheza etc.,
AFRODIZIAC substanţe care
măresc excitaţia genezică.
AFTA veziculă cu lichid opalescent
ce apare pe mucoase sau pe
piele.
AGALACTIE absenţa secreţiei de
lapte după parturiţie.
AGAR extras din unele alge marine
utilizat pentru medii de cultură a
microorganismelor.
AGENEZIE lipsa de formare în
viaţa intrauterină a unor organe
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
sau părţi din corp.
AGENT ce are o acţiune asupra
organismului şi produce o
schimbare, agentul patogen este
un micro sau macroorganism
care ajuns în corpul animal
produce un proces patologic.
AGLOBULIE diminuarea
exagerată a numărului de globule
roşii din sânge.
AGLOSIE absenţa congenitală a
limbii.
AGLUTINARE fenomen ce se
produce într-un mediu de cultură
constând în adunarea în grămezi
a microbilor ce se depun pe
fundul recipientului cu un mediu
lichid sau apare într-o picătură
de mediu depusă pe o lamă;
adunarea şi aderarea împreună
a eritrocitelor din sânge sub
influenţa unor substanţe chimice.
AGLUTININE substanţe -
anticorpi care se găsesc în
anumite seruri, în unele boli
infecţioase şi care au
proprietatea de a aglutina fie
microbi, fie globule roşii
(hemoaglutinare).
AGNATIE lipsa congenitală a
mandibulei.
AGNOZIE lipsa de recunoaştere a
fiinţelor şi a mediului
înconjurător.
AGONADA lipsa glandelor
genitale.
9
AGONIE perioada de trecere
dintre viaţă şi moarte
caracterizată prin slăbirea si
diminuarea circulaţiei şi
pierderea cunoştinţei.
AGORAFOBIE frica de mulţime
sau de spaţii întinse.
AGRANULOCITOZA lipsa sau
diminuarea excesivă a numărului
de leucocite care au granulaţii.
AGRESINE substanţe produse de
unele bacterii, care au proprieta-
tea de a diminua posibilităţile de
apărare ale organismului
favorizând multiplicarea
bacteriilor.
ALANTIAZA termen utilizat une-
ori pentru botulism.
ALANTOIDA una dintre
învelitorile embrionare, situată
între corion şi amnios.
ALANTOTOXINA substanţă
toxică ce se poate găsi în
cârnatul alterat.
ALARIS cu referire la aripă,
înaripat.
ALBINISM anomalie congenitală
caracterizată prin absenţa
parţială sau totală a pigmentului
din păr, piele, iris, unghii; ce
denotă o slabă rezistenţă a
organismului faţă de agenţii
nocivi.
ALBUGINEE tunică albă.
ALBUGO pete albe pe cornee sau
unghii.
ALBUMINE substanţe din
proteine, solubile în apă,
coagulează prin căldură
10
ALBUMINURIE albumine în
urină ( în nefrite, nefroze,
insuficienţă renală şi cardiacă,
boli infecţioase).
ALCALI hidroxizii metalelor
alcaline.
ALCALIN substanţă cu particula-
rităţile specifice bazelor.
ALCALOID substanţă azotată
bazică de origine vegetală.
ALCALOZA devierea spre
alcalinitate a sângelui prin
creşterea raportului bicarbonat
de sodiu / acid carbonic.
ALCHIMIE ştiinţă ocultă care
avea ca scop prepararea
metalelor nobile (aur şi argint)
din metale nepreţioase.
ALCOOL derivat al
hidrocarburilor cu 1 – 2 grupări
oxidril; ex: alcool etilic sau spirt
rafinat.
ALDEHIDE compuşi organici cu
utilizări în industria
farmaceutică.
ALELE genele care ocupă acelaşi
loc în cromozomi omologi.
ALELOMORFISM relaţiile dintre
alelele aceluiaşi caracter.
ALERGIE alt fel de reacţie decât
cel de apărare imunologică a
organismului, manifestată prin
sensibilitate crescută faţă de
unele substanţe străine numite
alergieni.
ALEUCEMIE modificările
anatomopatologice, se aseamănă
cu leucemia
ALEXIFARMACON antidot.
ALGEZIC ce produce durere.
ALGIO, ALGOR termen utilizat
pentru a denumi o stare de ră-
ceală a corpului.
ALGIE durere localizată la un
organ.
ALGOSPASM spasme dureroase.
ALIENAŢIE MINTALA tulburări
psihice.
ALIENIE lipsa splinei.
ALIURA succesiunea mişcărilor
membrelor în deplasarea
corpului; mersul la un animal
patruped apreciindu-se pe câte
membre se sprijină animalul şi
câte sunt ridicate în diferitele
faze care se succed; mersul la cal
poate fi: la pas, trap, buestru,
galop.
ALODROMIE tulburări în ritmul
cardiac.
ALOPATIE metodă terapeutică în
care se utilizează medicamente
care combat cauzele
fenomenelor patogenice sau
simptomele de boală; metodă
opusă homeopatiei.
ALOPECIE căderea părului.
ALOPOLIPLOIDIE fenomen de
dublare a numărului de
cromozomi somatici cumulaţi
într-un organism hibrid prin
încrucişare a două specii diferite.
ALORITMIE aritmii periodice ale
cordului şi pulsului.
ALOTRIOFAGIE înclinare de a
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
mânca lucruri străine, mult
diferite faţă de alimentele obiş-
nuite (pica).
ALOTROPISM însuşire a unor
substanţe de a se prezenta sub
diferite forme fără să fie
schimbată compoziţia chimică.
ALVEOLĂ cavitate mică în care
sunt fixaţi dinţii (alveolă dentară)
sau în care intră aer (alveolă
pulmonară).
ALVEOLITA inflamaţia
alveolelor.
ALVIN ce provine din partea
terminală a tubului digestiv
(dejecţii alvine - excremente).
AMASTIE lipsa congenitală a
glandei mamare.
AMAUROZA tulburări de vedere.
AMAXAFOBIE frica de a călători
cu un mijloc de transport.
AMAZIE lipsa glandei mamare.
AMBLIOPIE scăderea acuităţii
vederii.
AMBULANŢA mijloc de
transport pentru bolnavi;
formaţie sanitară mobilă care
poate acorda asistenţă medicală.
AMBULATOR serviciu medical
care face tratamente la bolnavi
care nu sunt spitalizaţi.
AMBUSTIE ardere parţială.
AMELIE lipsa congenitală a mem-
brelor.
AMELIORARE ramură a
geneticii care se ocupă cu îmbu-
11
 nătăţirea raselor de animale şi
crearea de noi rase.
AMENOREE lipsa menstruaţiei.
AMFIARTROZA articulaţie cu
mişcări foarte limitate
(intervertebrale).
AMFIBIE animale care pot trăi şi în
apă şi pe uscat.
AMFIGONIE înmulţire sexuată
AMFISTOMA parazit intestinal
din ordinul Trematoda; se
găseşte la om, porc etc.
AMFOFIL celule sau ţesuturi care
se colorează atât cu coloranţi
acizi cât şi cu coloranţi bazici.
AMFOTERIC cu acţiune dublă.
AMIBA protozoar care se mişcă
prin modificarea formei.
AMIBOTENIA parazit intestinal
scurt, din ordinul Cestoda; se
găseşte la găină.
AMIELIE lipsă c o n genitală a
măduvei spinării.
AMIGDALA formaţie pereche
limfoidă cu aspect de migdală la
om.
AMILACEU ce conţine amidon.
AMILAZA enzimă care
catalizează reacţia de hidroliză a
amidonului.
AMILOID asemănător amidonului
AMILOLITIC dizolvă amidonul.
AMILOLIZA proces enzimatic în
care amidonul este hidrolizat
rezultând maltoză şi glucoză.
AMINOACIZI substanţe care au
în molecula lor o funcţie acidă
(carboxil- COOH) şi o funcţie
bazică (aminică- NH2); intră în
12
structura proteinelor tisulare, a
hormonilor, enzimelor, etc..
AMIOSTENIE scăderea forţei de
contracţie a unor muşchi.
AMIOTAXIE tulburări în
contracţia muşchilor.
AMIOTROFIE lipsa de hrănire a
muşchilor (mioatrofie sau
atrofia muşchilor).
AMITOZA diviziune celulară în
care lipseşte mitoza; procedeu
rapid de diviziune în care caz
nucleul se scindează în două sau
mai multe părţi prin strangulare
sau fragmentare, caracterizată
prin lipsa apariţiei cromozomilor.
AMNEZIE uitare, pierderea
memoriei.
AMNIOS sau AMNION cea mai
internă membrană care înveleşte
fetusul de care este despărţită
doar de lichidul amniotic
secretat de această membrană.
AMONIAC gaz cu miros înţepător,
solubil în apa.
AMORF fără structură, stare
intermediară între cea lichidă
şi cea solidă.
AMPULA extremitate dilatată a
unui conduct tubular (ampula
rectală).
AMPUTAŢIE operaţie prin care se
face ablaţia unui membru, a
unui segment sau a unei părţi
bine conturate şi reliefate (penis,
mamelă, limbă, sau membru).
ANABOLISM prima fază a
metabolismului constând în
transformarea substanţelor
 nutritive în ţesuturi vii;
asimilaţie.
ANABIOZA dispariţia evidentă a
semnelor vieţii pentru un anumit
interval de timp datorită
reducerii proceselor vitale;
formă de adaptare la unele
condiţii neprielnice pentru
viaţă, iar o dată cu dispariţia
acestor condiţii viaţa revine la
normal.
ANACIDITATE lipsa de aciditate
a sucului gastric.
ANACLORHIDRIE lipsa acidului
clorhidric din sucul gastric.
ANACRIN secreţie în afară ,
glandele anacrine varsă secreţia
lor în torentul circulator.
ANACUSIE surditate parţială sau
totală.
ANADENIE lipsa parţială sau
totală a unor glande .
ANAEROB microbi care trăiesc
fără oxigenul din aer.
ANAFAZA faza a mitozei care
urmează după metafază şi în
care cele două loturi de
cromozomi migrează la polii
fusului.
ANAFILAXIE reacţia de
intoleranţă a organismului la
repetarea administrării
parenterale a unei proteine
străine.
ANAFRODIZIAC substanţe care
diminuează excitaţia genezică.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
ANALEPTIC excitant (ân special
asupra centrilor nervoşi
bulbari).
ANALGEZIE diminuarea
sensibilităţii dureroase.
ANAMNEZĂ descrierea de către
bolnov (la animale de către
îngrijilor) a modului cum a
apărut boala.
ANAPLASMA parazit globulos în
eritrocite, din ordinul Sporozoa;
se găseşte la taurine, se
transmite prin căpuşă.
ANAPLAZIE procesul prin care
unele celule pierd o parte din
caracterele lor proprii;
pierderea capacitaţii de
dezvoltare şi de diferenţiere
normală a celulelor; fenomen ce
se poate observa uneori la
celulele sexuale sau celulele
tumorale,
ANASARCA hidropia ţesuturilor;
edemele foarte mari
subabdominale, ale membrelor
pelvine şi acumulare de lichid în
cavităţi.
ANASPADIAS malformaţie care
constă în deschiderea uretrei pe
faţa dorsală a penisului.
ANASTOMOZA comunicare între
două vase sau conducte.
ANATOMIE studiul corpului cu
ajutorul disecţiei; ştiinţă care
se ocupă cu studiul structurii
organismului animal şi vegetal.
13
ANATOXINA exotoxină
microbiană care supusă
formolului şi căldurii îşi pierde
toxicitatea păstrându-şi însă
capacitatea de imunizare având
proprietăţile unui vaccin.
ANCHILODACTILIE
malformaţia constând în sudura
degetelor.
ANCHILOGLOSA aderenţa
limbii la planşeul gurii.
ANCHILOPOEZA ce duce la
anchiloză.
ANCHILOSTOMA parazit din
clasa Nematoda care se fixează
cu gura de peretele
intestinului subţire la câine,
porc, maimuţă, om.
ANCHILOZA diminuarea sau im-
posibilitatea de mişcare a unei
articulaţii mobile.
ANCONEU ce este în legătură cu
cotul.
ANDROGEN care se referă la
caracterele sexuale masculine;
hormoni produşi de testicule.
ANDROGIN cu caractere sexuale
duble, atât masculine cât şi
feminine; hermafrodit.
ANDROSTERON hormon
masculin cu structură sterolică.
ANEMIE lipsa de sânge;
diminuarea cantităţii de sânge
din organism caracterizată prin
scăderea numărului de
eritrocite şi a cantităţii de
hemoglobină.
ANENCEFAL făt născut fără cre-
ier.
14
ANERGIE lipsă de energie;
dispariţia temporară a facultăţii
de a reacţiona faţă de o
substanţă pentru care
organismul era în stare de aler-
gie.
ANERITROPSIE lipsa facultăţii
de a distinge culoarea roşie;
daltonism.
ANESTEZIE lipsa de sensibilitate
provocată de o substanţă
medicamentoasă; dispariţia
sensibilităţii care poate să
apară într-un proces morbid.
ANEUPLOIDIE fenomen în care
numărul de cromozomi din
celulele somatice este diferit de
numărul de bază.
ANEVRISM dilatare circumscrisă a
unei artere care apare ca un sac
sau ca un fus.
ANEXE formaţii sau organe a căror
activitate şi rol se adaugă cu a
altor organe pentru realizarea
unei funcţii comune (unghiile,
coarnele, părul sânt anexe ale
pielii; trompele uterine sânt
anexe ale uterului etc).
ANEXITA inflamaţia oviductului.
ANFRACTUOZITATE
neregularitate.
ANGIECTAZIE dilataţia generală
a vaselor.
ANGINA îngustarea unor căi sau
canale recunoscând diferite
cauze (inflamaţii, edeme,
pseudo-membrane etc.);
îngustarea lumenului căilor
digestive la nivelul trecerii din
 cavitatea bucală în faringe
datorită inflamaţiei amigdalelor.
ANGIOCOLITA inflamaţia căilor
biliare.
ANGIOGRAF înscrie curba
pulsului; metodă de examinare
prin radioscopie sau radiografie
a vaselor sanguine după
introducerea unei substanţe
radioopace.
ANGIOM malformaţie
congenitală constând dintr-o
aglomerare de vase sangvine
(hemangiom) sau limfatice
(limfangiom).
ANGIOPATIE bolile vaselor.
ANGIORAFIE suturarea vaselor.
ANGIOREXIE ruperea unor vase.
ANGIOSPASM spasm arterial.
ANGOR frică.
ANHIDROZA lipsa sau diminuarea
transpiraţiei.
ANHIDRIC fără apă.
ANION ion cu sarcină negativă.
ANIZOCITOZA prezenţa de
eritrocite care au dimensiuni
inegale.
ANIZOCROMIE inegalitatea
colorării eritrocitelor datorită
inegalităţii conţinutului de
hemoglobină.
ANIZOMETROPIE inegalitatea
refracţiei celor doi ochi; un ochi
poate fi miop iar celalalt
hipermetrop sau unul este
normal iar celălalt este, f i e
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
miop, fie hipermetrop.
ANIZOSTENIE inegalitate de
tonus în grupe de muşchi
înainte de a acţiona sinergic;
astenie într-un grup muscular şi
hiperstenie în grupul antagonist.
ANOD polul pozitiv, electrodul prin
care curentul continuu de
conducţie pătrunde într-un
mediu.
ANODIN substanţă cu acţiune
sedativă prin calmarea durerii;
substanţe indiferente sau fără
acţiune evidenţiabilă.
ANODONTIE lipsa parţială sau
totală a dinţilor.
ANOFTALMIE absenţa
congenitală a ochilor.
ANOMALIE deviaţie de la forma
normala a unui organ, sau a
unei părţi din organism prin
exces, lipsă, dedublare etc.
ANOPLOCEFAL vierme lat din
clasa Cestoda, parazitează în
intestinul subţire la cal şi
măgar.
ANOPLURA insecte aptere din fa-
milia Pediculidae cuprinzând
păduchii la om şi animale.
ANOPSIE lipsa vederii.
ANORCHIE, ANORCHIDIE
absenţa congenitală a
testiculelor.
ANOREXIE lipsa apetitului.
ANORGANIC ce nu este organic;
substanţe chimice de origine
15
 minerală; ce nu este produs de
o leziune organică.
ANOSMIE lipsa mirosului.
ANOVARIE lipsa congenitală a
ovarelor.
ANOVULAŢIE lipsa ovulaţiei.
ANOXIBIOZA viaţă fară procese
oxidative.
ANOXIEMIE diminuarea cantităţii
de oxigen din sânge ca urmare a
scăderii lui din atmosferă
(altitudine mare, încăperi
insuficient ventilate).
ANSA porţiune din intestin care
este îndoită având aspect de
buclă.
ANTAGONISM acţiune contrară;
acţiunea organelor cu funcţii
opuse (muşchi antagonişti, care
se pot opune unei mişcări; sis-
temul simpatic şi parasimpatic),
substanţe antagoniste (cu efect
contrar faţă de ....).
ANTALGIC ce poate calma sau
micşora durerea (poziţie
antalgică, medicamente
antalgice).
ANTEBRAŢ regiune anatomică ce
are ca bază oasele radius si ulna.
ANTECEDENTE simptome care
au precedat boala pentru care
este examinat animalul şi care
au importanţă în aprecierea
gravităţii bolii.
ANTET inscripţie obligatorie pe
unele acte având trecute numele
şi adresa emitentului.
ANTETORACAL înaintea torace-
lui.
16
ANTI prefix cu semnificaţia de
opus sau împotrivă.
ANTIAFRODIZIAC substanţe
care produc diminuarea sau
chiar abolirea instinctului
genezic.
ANTIALERGIC ce poate suprima
o reacţie alergică.
ANTIANAFILAXIE ce poate
suprima o stare de anafilaxie.
ANTIANEMIC ce combate o stare
de anemie.
ANTIBIOTIC substanţă produsă
de anumite microorganisme sau
substanţe de sinteză care au
proprietatea de a opri
dezvoltarea microbilor.
ANTIBIOZA antagonism
microbian care există în natură;
fenomen utilizat de om în fa-
voarea sa şi pe care se bazează
utilizarea substanţelor
antibiotice.
ANTICOAGULANT substanţă
care are proprietatea de a
împiedica coagularea sângelui
scos din organism sau în unele
cazuri chiar în interiorul vaselor
sanguine.
ANTICORP substanţă proteică
apărută în serul sanguin ca
urmare a introducerii pe cale
parenterală a unui antigen,
având rol de apărare şi care
conferă imunitate organismului
(de ex. antitoxine, lizine,
aglutinine, precipitine).
ANTIDOT substanţă care are
proprietatea de a anihila efectele
 nocive ale unui toxic.
ANTIFAG substanţe care se pot
găsi în serul unor bolnavi şi care
măresc rezistenţa microbilor
opunându-se acţiunii litice a
bacteriofagilor.
ANTIFAGINE substanţe care iau
naştere în culturi de microbi
virulenţi şi care se opun
fagocitozei.
ANTIFLOGISTIC substanţe
antiinflamatoare.
ANTIGEN substanţă străină de
organism, care introdusă
parenteral produce formarea de
anticorpi (de ex. microbi,
proteine străine).
ANTIGENOTERAPIE tratament
în care se utilizează substanţe
care pot produce anticorpi (de
ex. vaccinoterapia,
proteinoterapia).
ANTIHELMINTIC medicament
care acţionează contra viermilor
din organism, vermicid şi (sau)
vermifug.
ANTIMITOTIC substanţe medica-
mentoase care inhibă
multiplicarea celulelor tumorale.
ANTIMONIU element chimic cu
utilizări în terapeutică în
anumite combinaţii; stibiu.
ANTINEVRALGIC substanţă
medicamentoasă care calmează
durerea.
ANTIPERISTALTISM contracţii
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
intestinale care se propagă
având direcţia dinspre anus
înspre stomac.
ANTlPIRETIC medicament care
combate febra.
ANTIPRURIGINOS substanţe
care calmează mâncărimea.
ANTISEPTIC substanţă
medicamentoasă care distruge
microbii în organismul animal.
ANTISPASMOTIC substanţa
medicamentoasă care poate opri
contracţiile musculare.
ANTITERMIC substanţă care
scade temperatura corpului când
aceasta depăşeşte limitele
normale.
ANTITOXINA substanţă care ia
naştere în organism în timpul
imunităţii şi care acţionează
contra toxinelor microbiene
prin neutralizarea lor.
ANTIZIMOTIC substanţă care
împiedică acţiunea unei enzime.
ANTRACOID asemănător
antraxului; furuncule antracoide
cutanate de culoare neagră de-
numite uneori antrax.
ANTRACOZA boală pulmonară
datorită inhalării, timp
îndelungat, de praf de
cărbune.
ANTRAX boala
infectocontagioasă produsă de
bacilul antraxului, caracterizată
printr-o culoare neagră a
17
 sângelui.
ANTRU cavitate în ţesutul osos.
ANTROPOFOBIE frică de
oameni.
ANTROPOID ce se aseamănă cu
omul.
ANTROPOLOGIE studiul
grupurilor umane în ansamblul
lor .
ANTROPOMETRIE parte a
antropologiei care se ocupă cu
măsurarea diferitelor părţi ale
corpului uman.
ANTROPOZOONOZA boală
comună omului şi animalelor şi
care se poate transmite de la om
la animal şi invers.
ANULAR în formă inelară,
ANURIE lipsa secreţiei de urină.
ANUS partea terminală a tubului
digestiv având forma de inel
prevăzut cu un sfincter.
ANXIETATE îngrijorare, frică.
ANXIOLITIC mijloc
medicamentos ce face să dispară
neliniştea; (calmant,
tranchilizant.)
AORTA trunchi comun pentru
toate arterele care pleacă din
ventriculul stâng.
APATIE indiferenţă, neafectare.
APERTURA deschidere largă,
APEX vârf, culme, coif conic.
APICAL ce aparţine de vârf,
situat în vârf.
APICULTURA creşterea
albinelor; albinărit.
APIREXIE fază în care nu există
febră într-o boală.
18
APLAZIE oprirea în dezvoltare a
unui ţesut sau organ.
APLOMB (după firul cu plumb)
direcţia membrelor unui animal
ce se găseşte în staţiune cu
sprijin pe toate membrele în
raport cu o linie verticală
imaginară şi paralelă cu mem-
brele; repartizarea regulată a
greutăţii corpului pe membre şi
direcţia cea mai favorabilă a
acestora considerate ca suport
pentru susţinerea corpului şi
executarea mişcărilor de mers.
APNEE oprirea respiraţiei.
APOCRIN glandă care secretă
prin eliminarea polului celular,
o parte din celulă, o dată cu
produsul de secreţie acumulată în
partea apicală.
APOFIZA vârf osos proeminent.
APONEVROZA foiţă care se
găseşte la capătul
tendoanelor; membrană care
înveleşte un muşchi; partea
terminală fibroasă şi lată a
unui muşchi la nivelul inserţiei.
APOPLEXIE pierderea bruscă a
cunoştinţei, a motilităţii, dar cu
păstrarea circulaţiei si a
respiraţiei.
APOSTEMA abces, colecţie de
puroi.
APRAXIE imposibilitatea de a face
mişcări în vederea unui scop bine
determinat.
APROCTIE lipsa congenitală a
anusului.
APROSOPIE absenţa congenitală
 a obrajilor.
APTER fără aripi.
APTIALISM lipsa salivei, (gură
uscată).
ARACHNOIDA membrană
subţire, ca o pânzâ de păianjen,
care înveleşte măduva spinării
şi encefalul.
ARC REFLEX ansamblul
elementelor nervoase care
asigură transmiterea excitaţiei
de la receptor la centrii nervoşi şi
transmiterea de la aceştia la
organul efector producându-se
reacţia adecvată drept răspuns
la excitaţia iniţială; este compus
dintr-un receptor, fibre nervoase
aferente, centrii nervoşi
respectivi şi fibre nervoase
eferente.
AREFLEXIE lipsa reacţiei
organismului animal la o
modificare a mediului intern
sau extern, datorită
imposibilităţii transmiterii im-
pulsurilor nervoase de-a lungul
arcului reflex.
AREOLA zonă circulară a pielii
care are altă culoare decât
tegumentul din jur.
AREOMETRIE determinarea den-
sităţii unui lichid cu ajutorul
unor instrumente, care plutesc
într-un lichid de examinat,
prevăzute cu o gradaţie specială.
ARGAS parazit extern din clasa
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
Arachnida; se găseşte în
adăposturi şi atacă păsările în
timpul nopţii: poate transmite
Spirocheta gallinarum.
ARGIRIE intoxicaţie lentă cu
săruri de argint manifestată prin
apariţia de plăci cutanate de
culoare negricioasă-metalică şi
degenerări ale unor organe.
ARGON element chimic lipsit de
afinitate faţă de alte corpuri;
din grupa argonului fac parte
heliu, krypton, neon, xenon.
ARITENOID cartilaj laringian în
formă asemănătoare cu o cană.
ARITMIE lipsa de ritmicitate a
bătăilor cardiace; pauze inegale
între revoluţiile cardiace.
ARN acidul ribonucleic; compus
macromolecular alcătuit din
nucleotide care la rândul lor se
compun dintr-o bază azotată
(formată din adenină, guanină,
citozina şi uracil), un zahăr
(riboză) şi acid fosforic; după
funcţia pe care o îndeplineşte în
celulă, exista patru tipuri: ARN
mesager, ARN ribozomal, ARN
de transfer şi ARN viral.
ARSENIC element chimic utilizat
în medicină în diferite scopuri
(ingerat de om în doze mici
produce creşterea vioiciunii).
ARTERA vas sangvin care duce
sângele de la cord spre periferia
organismului.
19
ARTERIOSCLEROZA
diminuarea elasticităţii
pereţilor arterelor mici datorită
îngroşării tunicii interne cu
tendinţă de obliterare.
ARTERIOTOMIE deschiderea
prin secţiune longitudinală a unei
artere în scopuri diferite.
ARTERITA inflamaţia arterei.
ARTICULAŢIE legătură între două
sau mai multe oase care poate fi
mobilă, semimobilă sau fixă.
ARTRALGIE dureri articulare.
ARTRITA inflamaţia articulaţiei.
ARTRITISM stare constituţională
caracterizată printr-o
predispoziţie la unele boli
articulare şi de nutriţie (gută,
eczemă, diabet, urolitiază).
ARTRODEZĂ intervenţie
chirurgicală prin care se
urmăreşte anchilozarea unei
articulaţii.
ARTRODNIE dureri articulare.
ARTROGRIPOZĂ dureri
localizate în articulaţii ceea ce
duce la imobilizarea razelor
osoase.
ARTROLIT formaţiuni
cartilaginoase sau calcaroase
libere în cavitatea articulară.
ARTROLIZIE intervenţie
chirurgicală prin care se
urmăreşte secţionarea capsulei
şi a unor ligamente pentru a
mări mobilitatea articulaţiei.
ARTROLOGIE studiul
articulaţiilor.
ARTROPATIE boală articulară.
20
ARTROPLASTIE intervenţie
chirurgicală prin care se
urmăreşte restabilirea
mobilităţii articulaţiei.
ARTROPODE animale
nevertebrate cu simetrie
bilaterală, corpul acoperit de un
schelet chitinos, membre
articulare; dintre acestea au
importanţă în medicină ordinele
Acarina şi Insecta.
ARTROSPOR fragment din talul
unor levuri provenit din
desarticulaţia filamentelor
vegetative şi prin care se poate
face înmulţirea ciupercilor.
ARTROTOMIE deschiderea
chirurgicală a articulaţiei.
ARTROZA nume sub care se
înţeleg afecţiuni cronice,
neinflamatorii, degenerative ale
articulaţiilor caracterizate prin
leziuni cartilaginoase,
deformări şi dureri.
ASANARE acţiune care urmăreşte
a favoriza condiţiile de sănătate
luptând contra factorilor nocivi.
ASCARID gen de paraziţi din
clasa Nematoda; se găsesc în
tubul digestiv la porc, oaie,
maimuţă, om.
ASCITA acumulare mare de lichid
în cavitatea abdominală ca
urmare a unei ciroze hepatice, a
compresiilor pe vena portă
(tumori, paraziţi), nefropatii.
ASCULTAŢIE metodă generală de
examinare care utilizează simţul
auzului.
. .ASE sau AZE sufix după un ra-
dical pentru a designa enzima
care produce degradare.
ASEPSIE metodă prin care se
previn bolile infecţioase
împiedicând introducerea
microbilor în organism prin
procedee adecvate (sterilizare
prin factori fizici: căldură, r.
ultraviolete, ultrasunete).
ASEXUAT ce n-are caractere nici
de sex masculin, nici de sex
feminin.
ASFIGMIE dispariţia temporară a
pulsului, fie la o singură arteră,
fie la mai multe artere care se
pretează pentru examenul
pulsului.
ASFIXIE lipsa pulsului;
dificultatea de a respira până la
oprirea respiraţiei.
ASIALIE lipsa salivei.
ASITIE post, neconsum voluntar
de hrană.
ASIMILAŢIE fenomenele
metabolice prin care fiinţele vii
pot transforma alimentele în
materie proprie.
ASINCLITISM lipsa tendinţei
capului fetusului de a se angaja
în timpul expulzării prin bazin
păstrând distanţa egală între
sacrum şi pubis; lipsa de
paralelism între axul capului
fătului şi axul longitudinal al
bazinului matern.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
ASINERGIE lipsa de coordonare
în vederea unei acţiuni.
ASISTENŢA ajutor calificat
acordut unei persoane sau unui
animal bolnav.
ASISTOLIE lipsa contracţiei
normale a cordului,
incapacitatea cordului de a se
contracta pentru a produce o
sistolă completă.
ASOMARE manoperă practicată în
abator asupra unui animal
inaintea sacrificarii făcută cu
scopul de ameţire; se execută fie
prin lovire puternică a capului
cu un ciocan, fie prin curent
electric sau prin alte mijloace
(pistol special).
ASPERGIL ciuperci dintre care
unele patogene; la mamifere şi
păsări.
ASPERMATOGENEZA
producerea de spermă
necorespunzătoare cantitativ şi
calitativ.
ASPOROGEN lipsa posibilităţii
de a produce spori.
ASTAZIE pierderea facultăţii de a
menţine corpul în poziţie
verticală (patrupedă la animale).
ASTEATOZA lipsa de secreţie
grăsoasa a pielii normale
( xeroză).
ASTENIE lipsă de putere, termen
care semnifică insuficienţe
funcţionale multiple (a unui
21
 organ, a unui sistem, a orga-
nismului întreg).
ASTIGMATISM imposibilitatea
convergenţei într-un singur
punct a razelor homocentrice.
ASTM dispnee; respiraţie îngreunată
cu etiologie diferită: laringiană,
bronhială, cardiacă, renală,
alergică etc.
ASTMOGEN agenţi care pot
provoca accese de astm.
ASTRAFOBIE f r i c ă de furtună,
fulgere si tunete.
ASTRAGAL os tarsian numit şi
talus; os cu formă cubică din
care cauză în antichitate
astragalul de miel era utilizat ca
zar în jocurile de noroc.
ASTRINGENT medicament care
produce asupra ţesuturilor vii o
micşorare prin strângere
datorită coagulării reversibile a
proteinelor.
ASTROCITOM multiplicarea
exagerată a celulelor nevrogleice
denumite astrocite, formând o
tumoare.
ATACTIC ce nu este regulat sau
obişnuit.
ATARACTIC ce produce
dispariţia agitaţiei; calmant.
ATAVISM ereditate ancestrală prin
care se menţin caracterele
fundamentale.
ATAXIE tulburări în coordonarea
mişcărilor, lipsa de echilibru.
ATELA piesă din lemn,
aluminiu sau material plastic cu
ajutorul căreia se poate face
22
imobilizarea unui os fracturat.
ATELAJ legarea unui animal de un
vehicul pe care trebuie să-l tragă,
înhămarea sau înjugarea
animalelor la un vehicul.
ATELECTAZIE stare rezultând
din lipsa de aer în alveolele
pulmonare.
ATELIE lipsa congenitală a
mamelonului.
ATELOCARDIE dezvoltarea
incompletă a cordului.
ATELOCHEILIE dezvoltarea
incompletă a buzelor.
ATELOGLOSIE dezvoltarea
incompletă a limbii.
ATELOGNATIE dezvoltarea
incompletă a mandibulei.
ATELORAHIDIE dezvoltarea
incompletă şi defectuoasă a co-
loanei vertebrale.
ATEROM chişti dermici; chişti
sebaceici.
ATEROMATOZA afecţiune
cronică a arterelor produsă prin
depozitarea lipidelor (lipoidoze
sau colesteroloze) şi a sărurilor
de calciu în straturile profunde
ale intimei sub formă de plăci
ateromatoase cu conţinut
gălbui şi păstos.
ATEROSCLEROZA afecţiune
caracterizată prin prezenţa de
ateroame şi indurarea pereţilor
arteriali.
ATETOZA mişcări involuntare la
extremitatea membrelor
toracice sau la faţă, mai rar în
alte regiuni, aparente în timpul
 somnului datorita unor tulburări
nervoase.
ATIPIC ce nu este cu aspect
normal, obişnuit.
ATIROIDIE lipsa secreţiei glandei
tiroide.
ATLAS prima vertebră a coloanei
situată între occipital şi axis.
ATOCHIE sau ATOKIE
sterilitate feminină.
ATOM cea mai mică particulă a
unui element chimic compus
dintr-un nucleu atomic format
din neutroni şi protoni iar la
exterior, în jurul nucleului, se
găsesc electronii.
ATONIE diminuarea tonicităţii
normale a unui organ
contractil.
ATREPSIE tulburari cronice de
nutriţie întâlnite la sugari în
urma unor boli (diaree de lungă
durată).
ATREZIE imperforaţia
congenitală, completă sau
parţială a unor orificii naturale.
ATRICHIE absenţa congenitală a
părului.
ATRIU prima cameră a inimii
denumită şi auricul în care
intră sângele.
ATROFIE diminuarea volumului
şi greutăţii organului afectat din
lipsa nutriţiei.
AURA simptom prodromal la un
atac de epilepsie, histerie, astm
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
manifestat prin senzaţii diferite:
de adiere, de sunet, de lumină
etc.
AURICUL prima cameră a inimii
în care întră sângele,
asemănătoare cu o ureche.
AURICULAR ce aparţine de
ureche.
AUTO prefix utilizat pentru a
desemna provenienţa din
organismul propriu sau un
fenomen care se produce de la
sine.
AUTOAGLUTINARE adunarea
spontană şi aderarea între ele a
eritrocitelor în momentul
recoltării sângelui.
AUTOCLAV aparat în formă de
cazan cu capac care poate fi
închis ermetic şi în care se
introduc vapori de apă
supraâncălziţi cu scopul de a
steriliza obiectele puse în cazan.
AUTOCLAZIE liza unor porţuni
din corp prin fermenţi proprii.
AUTOFAGIE consum din
propriile rezerve când
organismul este supus inaniţiei.
AUTOGEN produs în propriul
organism.
AUTOGREFA implantarea într-un
organism a unei porţiuni dintr-
un ţesut preluat din acelaşi
organism.
AUTOHEMOLIZA liza propriilor
eritrocite de către serul sangvin
23
 propriu.
AUTOHEMOTERAPIE metoda
de tratament în care se
utilizează sângele propriu prin
recoltare dintr-o venă şi
introducerea lui imediat pe cale
subcutanată sau intramusculară.
AUTOHTON produs născut într-un
anumit loc sau regiune şi care
rămâne în aceeaşi regiune; care
n-a fost adus d i n altă parte.
AUTOINFECŢIE îmbolnavire prin
microbi care s-au găsit în
organism de mai mult timp şi
care în anumite împrejurări, fie
prin slăbirea rezistenţei
organismului, fie prin creşterea
virulenţei microbilor,
declanşează îmbolnavirea
organismului.
AUTOINFESTARE infestare cu un
parazit care se găseşte deja în
organism indiferent în ce stadiu
de dezvoltare ar fi.
AUTOINTOXICAŢIE intoxicaţie
prin produşi care iau naştere
chiar în organismul îmbolnăvit;
se poate produce fie în caz de
metabolism viciat al unor
substanţe nutritive, fie în caz
de creştere a unor substanţe
de excreţie, fie în caz de creştere
exagerată a unor secreţii
glandulare etc.
AUTOLIZA fenomen în care
proteinele organismului se
desfac datorita unor enzime care
iau naştere în celulele proprii.
AUTOLIZINE lizine care produc
24
distrugerea eritrocitelor proprii.
AUTOMATISM executarea unor
acte fără ca voinţa să poata
interveni; automatismul
ambulator este impulsul
manifestat prin mers până la
epuizare, simptom observat în
turbare la câine.
AUTOMUTILARE rănirea
propriului corp, fie în caz de
îmbolnăviri ale encefalului, fie
în caz de prurit intens etc.
AUTOPLASTIE implantare de
grefon propriu.
AUTOPOLIPLOIDIE fenomen
prin care se face o multiplicare
a numărului de cromozomi
somatici proprii; mărirea
garniturii de cromozomi.
AUTOPSIE examinarea unui
cadavru după deschiderea
cavităţilor şi disecarea corpului
în vederea stabilirii cauzei
morţii; examenul unui cadavru
de către o persoană calificată
pentru acest examen.
AUTOVACCIN vaccin preparat
din produsele recoltate de la
organismul căruia se va
administra.
AUXOCIT denumirea primelor
stadii ale celulelor sexuale.
AUXOLOGIE discipline care
se ocupă cu creşterea
organismelor.
AUXOPATIE tulburări de creştere.
AVITAMINOZA tulburări cauzate
de lipsa uneia sau a mai multor
vitamine.
AVORT expulzarea spontană sau
provocată a fătului înainte de
a fi viabil.
AVULSIE pierderea unui membru
sau a unei porţiuni din organism
prin smulgere.
AXOLEMA membrana care
acoperă axoplasma.
AXON prelungire a celulei
nervoase care conduce influxul
nervos de la corpul celulei în
sens centrifug.
AXONEMA partea axială a
cromozomului.
AXOPLASMA protoplasma
axonului.
AXUNGIA grăsime de porc.
AZIGOS fără pereche.
AZIL clădire destinată adăpostirii
oamenilor; adăposturi pentru
animale mici fără stăpân.
AZOOSPERMIE lipsa
spermatozoizilor în ejaculat.
AZOT element chimic răspândit în
atmosfera, nu întreţine arderea;
(nitrogen).
AZOTEMIE creşterea în sânge a
produşilor de excreţie azotaţi:
uree, uraţi etc.
AZOTURIE eliminare exagerată
de produşi azotaţi în urină.
B BACTERIOLIZA liza microbilor
BABEUR lapte degresat şi acidulat
prin fermentaţie lactică.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
BABESIA parazit din clasa
Sporozoa, agent al babeziozelor
(piroplasmozelor) la cal, bou,
oaie, câine, porc.
BACIL nume dat microbilor care
au formă de mici bastonaşe.
BACILEMIE trecerea bacililor în
sânge.
BACILOSCOPIE examinarea
unor organe, dejecţii, produse
patologice pentru a pune în
evidenţă prezenţa bacililor.
BACILURIE trecerea bacililor în
urină.
BACTERIE fiinţă unicelulară
vegetală, lipsită de clorofilă,
vizibilă numai cu ajutorul
microscopului; microb.
BACTERICID ce omoară
bacteriile.
BACTERIEMIE invadarea
organismului de către microbi
care trec în sânge şi sunt
vehiculaţi de el, fără să se
producă reacţii locale.
BACTBRIOTROP substanţă
chimică ce se fixează în mod
electiv pe bacterii.
BACTERIOFAG virus ce trece
filtrul pentru bacterii, invizibil
cu microscopul obişnuit, care are
proprietatea de a liza unii
microbi având specificitate.
sub acţiunea unor substanţe din
organism.
25
BACTERIOLOGIE studiul
bacteriilor privind proprietatea
şi actiunea lor asupra
organismului.
BACTERIOPEXIE fixarea
bacteriilor în corpul animal în
diferite organe.
BACTERIOSTATIC agenţi care
opresc multiplicarea microbilor
fără ai ucide.
BACTERIOTOXINE toxine de
origine bacteriană.
BACTERIURIE trecerea
bacteriilor în urină.
BADIJONARE aplicarea unei
soluţii medicamentoase cu
ajutorul unei pensule sau a
unui tampon pe tegument sau
pe o mucoasă aparentă.
BALANITA inflamaţia mucoasei
glandului.
BALANOPOSTITA inflamaţia
glandului şi a prepuţului.
BALANTIDIUM infuzor din clasa
Ciliata; parazitează în inetestin
la om, porc, bou.
BALNEOTERAPIE utilizarea
băilor generale sau parţiale în
scop curativ.
BALONARE dezvoltare de gaze
într-un organ cavitar cu pereţi
moi dând aspectul unui balon
umflat (stomac, rumen, intestin).
BALOTARE miscare imprimată
prin mâna examinatorului unui
corp solid care se găseşte liber
într-un lichid în interiorul
organismului.
BANDAJ aparat de imobilizare a
26
unei porţiuni din organism făcut
dintr-o bandă şi o substanţă
care asigură duritatea (ghips,
silicat de potasiu etc.).
BARIU element chimic utilizat sub
formă de săruri în radiologie.
BARONARCOZA procedeu de
narcoza în care se utilizează o
presiune superioară presiunii
atmosferice în momentul
administrării prin inhalare a unui
amestec anesteziant.
BASEDOW boală în care se
constată o mărire în volum şi o
hipersecreţie a glandei tiroide
producând o tahicardie,
exoftalmie, tremurături
musculare.
BATAL berbec castrat.
BATIPNEE respiraţie adâncă.
BAZA compus chimic rezultând
din combinarea unor elemente
cu oxigen şi hidrogen formând
gruparea hidroxil şi care prin
dizolvare în apă dă naştere la
ioni de hidroxili; acţiunea
cardinală a unui medicament;
totalitatea furajelor şi cantitatea
lor la o unitate zootehnică
formează baza furajeră.
BAZOFIL celule sau granule
celulare care fixează coloranţi
bazici.
B.C.G. bacilul tuberculozei de tip
bovin.
BECHIC mijloc utilizat contra
tusei; termen incorect utilizat
în loc de antibechic.
BENIGN termen utilizat pentru
 a caracteriza o boală sau un
proces patologic care are o
evoluţie favorabilă şi uşoară.
BERI-BERI hipovitaminoza B,
manifestată prin paralizii,
cardiopatii, edeme, astenie.
BEZOAR conglomerări
calcaroase care se pot forma
în tubul digestiv al unor
animale şi care după credinţa
unor populaţii primitive ar fi
talismane putând preveni
îmbolnăvirea celor ce le
poartă.
BICEPS muşchi al braţului.
BICUSPIDA valvula atrio-
ventriculară care are două
vârfuri.
BIFIDUS ce este desfăcut în
două părţi de la mijloc înspre
partea terminală.
BIFURCAT desfăcut în două.
BIGEMINAT termen utilizat
pentru a caracteriza contrac-
ţii duble ale cordului care se
succed la interval scurt;
după fiecare sistolă se
produce o extrasistolă mult
mai slabă, urmând apoi o
pauză mai lungă; sistola
este urmată de un puls cu
amplitudine normală iar
extrasistola de un puls cu
amplitudine mai mică dând
puls bigeminat; repetarea
pulsului bigeminat se face
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
la intervale variabile.
BILA produsul de secreţie al
ficatului.
BILHARZIELLA parazit din
clasa Trematoda; se găseşte
în vasele sangvine
mezenterice şi vezicale la om
şi mai rar la mamifere şi
păsări; Schistosoma.
BILOCULAR cavitate naturală
divizată în două părţi.
BILIRUBINA pigment biliar
de culoare roşie.
BILIVERDINA pigment biliar
de culoare verde.
BINOCULAR aparat optic prin
care se priveşte utilizând
ambii ochi.
BIOCATALIZATOR compuşi ce
facilitează, grăbesc şi
ordonează reacţiile
metabolismului cum sunt
enzimele, hormonii,
vitaminele.
BIOCENOZA totalitatea
animalelor şi vegetalelor
care trăiesc într-un anumit
loc, numit biotop, în condiţii
de mediu asemănătoare
existând o interdependenţă
între toate organismele din
acel mediu (de ex. bioce-
noză ruminală, biocenoză
intestinală).
BIOFOR ce poartă viaţă; cea
mai elementară unitate eredi-
27
 tară alcătuită din mai multe
molecule materiale cu sediul
în nucleu.
BIOGENEZA termen utilizat cu
semnificaţia că fiecare
fiinţă vie provine din altă
fiinţă c a r e a născut-o.
BIOLOGIE studiul vieţii;
ştiinţa care se ocupă cu
studiul originii, organizării şi
evoluţiei materiei vii.
BIOMASA totalitatea fiinţelor
vii, animale şi plante,
dintr-un anumit loc, pe o
anumită suprafaţă (metru
pătrat, hectar, kmp etc,).
BIOMETRIE metodă utilizată
pentru selecţia animalelor şi
care constă în măsurarea
diferiţilor parametri animali
şi prelucrarea statistică a
datelor.
BIONOZA termen utilizat
pentru bolile cauzate de
agenţi animaţi.
BIOPSIE luarea (printr-un act
chirurgical) de la un animal
viu a unei porţiuni dintr-un
organ, ţesut, neoplasm pentru
a se face apoi un examen mi-
croscopic sau chimic din
porţiunea scoasă.
BIOSFERA totalitatea
vieţuitoarelor de pe pământ
compusă din speciile de
fiinţe vegetale şi animale.
BIOSINTEZA apariţia unui
compus biologic produs de o
celulă vie în cursul proce-
28
selor vitale.
BIOSTIMULINE termen
utilizat pentru a denumi sub-
stanţe produse de un grefon
şi care au proprietatea de
stimulare în organismul la
care s-a efectuat grefa.
BIOTERAPIE utilizarea în
scop curativ de produşi
organici ca bilă, suc gastric,
lichid ruminal, lapte etc.
BIOTIP grup de indivizi cu o
constituţie ereditară identică;
subdiviziune a unei populaţii.
BIOTOP spaţiu limitat şi
ocupat de o biocenoză.
BIPED fiinţă care are două
picioare; două dintre cele
patru picioare la patrupede
(lateral, anterior, posterior).
BISTURIU cuţit utilizat în
chirurgie; uneori sub acest
nume se înţelege un cuţit
chirurgical care are lama
la fel de lungă ca mânerul,
alteori un cuţit care are lama
mobilă pe mâner.
BISTURNAJ manoperă
executată pentru castrarea
tăuraşilor şi berbecilor mici
prin răsucirea testiculelor
în bursele intacte cu scopul
de a se produce şi răsucirea
arterelor din cordon
realizându-se obliterarea lor.
BIVOLTIN viermi de mătase
care au două cicluri vitale
într-un an.
BLAST cuvânt ce intră in
 compunere având
semnificaţia de celulă
primară, imatură din care se
dezvoltă, în stadii succesive,
alte celule; celulă mamă.
BLASTOCIST stadiu în
dezvoltarea embrionului
caracterizat prin prezenţa
unei cavităţi; blastulă,
veziculă blastodermică,
morulă veziculară.
BLASTOCIT celulă primară,
imatură şi nediferenţiată din
care se dezvoltă, în stadii
succesive, celulele sangvine.
BLASDODERM membrană a
embrionului formată dintr-un
singur strat de celule în
stadiul de blastulă.
BLASTOM tumoare formată
din celule nediferenţiate.
BLASTOMERE celule
asemănătoare între ele ce
rezultă în urma diviziunii
zigotului în 2, 4, 8 etc.
celule.
BLASTOMICETE gen de
ciuperci care se găsesc în
drojdia de bere; ciuperci
levuriforme care pot deveni
patogene pentru om şi
animale.
BLASTOSPOR fragment din
talul unor ciuperci care se
îngroaşă la vârf în chip de
măciucă prin care se
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
diseminează şi reproduce
ciuperca.
BLASTULA stadiu evolutiv în
multiplicarea celulelor oului
ce urmează după morulă şi
caracterizată prin apariţia unei
cavităţi în centru, asemănător cu
o sferă goală, înconjurată de
celule epiteliale.
BLEFARITA inflamaţia părţii
libere a pleoapelor.
BLEFARODIASTAZA închiderea
incompletă a pleoapelor.
BLEFAROFIMOZA deschiderea
insuficientă a pleoapelor.
BLEFAROFTALMIE inflamaţia
concomitentă a pleoapelor şi a
globului ocular.
BLEFAROPTOZA căderea
pleoapei superioare ca urmare a
unei paralizii.
BLEFARORAFIE suturarea
pleoapelor când fanta
palpebrală este foarte mare.
BLEFAROSPASM spasmul
pleoapelor.
BLEFAROSTAT instrument care
poate să ţină pleoapele
îndepărtate.
BLEIMA afecţiune circumscrisă a
pododermului de natură
traumatică întâlnită la solipede
şi rumegătoare.
BLENOREE inflamaţia uretrei
însoţită de o secreţie care se
scurge în afară.
29
BLOC bloc cardiac caracterizat
prin modificări de ritm cardiac.
BOALA proces patologic ce
afectează întreg organismul sau
numai o parte din el.
BOL cantitatea din alimente ce
poate fi deglutită odată;
preparat medicamentos ce
poate fi deglutit fără să fie
supus masticaţiei.
BONITARE aprecierea unor
calităţi ale produselor anima-
liere sau ale animalelor pentru
determinarea valorii
economice.
BOOFILUS parazit extern din
familia Ixodidae care poate
transmite babesioza.
BORBORIGME sau
BORBORISME zgomotele
percepute la nivelul cavităţii
abdominale produse datorită
contracţiilor pereţilor intestinali,
a conţinutului său format dintr-
un amestec de părţi solide,
lichide şi gazoase.
BOTANICA ştiinţa care se ocupă
de studiul plantelor.
BOTRIOCEFAL parazit intestinal
din clasa Cestoda, care are
două gazde intermediare
(crustacee inferioare şi peşti);
forma adultă se găseşte la om şi
animale ihtiofage.
BOTRIOMICOZA boală
(ântâlnită la cal şi porc) cu aspect
tumoral caracterizată prin
formarea de abcese multiple,
produsă de asociaţie de
30
microbi.
BOTULISM boală produsă de
toxina bacilului botulinic
răspândită prin preparatele
alimentare, mai ales prin unele
mezeluri, care sunt contaminate.
BOVIDEE familie de rumegătoare
din care fac parte boul, bivolul,
capra, oaia.
BOVINE subfamilie de
rumegătoare din care fac parte
mai multe genuri: bos (taurine),
bubalus (bubaline).
BOXA spaţiu delimitat într-un adă-
post pentru a putea separa
unele animale.
BRADICARDIE scăderea
numărul u i de contracţii ale
cordului în unitatea de timp
(minut).
BRADICHINEZIE sau
BRADIKINEZIE mişcări
lente.
BRADIDIASTOLA prelungirea
apreciabilă a pauzei diastolice.
BRADIFAGIE masticaţie lentă.
BRADIPEPSIE digestie lentă
datorită, fie secreţiilor
insuficiente, fie contracţiilor
lente din tubul digestiv.
BRADIPNEE micşorarea
numărului de respiraţii în
unitatea de timp (minut).
BRADISFIGMIE scăderea
numărului de pulsaţii pe
unitatea de timp (minut).
BRAHIALGIE durere în regiunea
braţului.
BRAHIAL ce aparţine de braţ.
BRAHICEFALIE cap scurt.
BRAHICERA animale
nevertebrate care au antene
scurte; animale mamifere cu
coarne scurte,
BRAHIDACTILIE malformaţie
congenitală sau câştigată în care
unul sau mai multe degete sunt
mai scurte decât degetele
normale.
BRAHIGNATIE deformare
congenitală în care mandibula
este mai scurtă decât în mod
normal.
BRAHIPNEE respiraţie scurtă şi
lentă.
BRAŢ regiunea cuprinsă între
articulaţiile scapulohumerală şi
humeroradioulnară.
BREVILIN conformaţia animalelor
brevimorfe caracterizată prin
corp şi membre mai scurte în
timp ce dimensiunile în lărgime
sunt mai dezvoltate.
BREVIMORF animale cu o
conformaţie în care dimensiunile
trunchiului, ale gâtului şi ale
membrelor sunt mai scurte.
BRIDA bandă care fixează un
organ sau un muşchi în
organism.
BROM element chimic, lichid
fumegător, cu miros iritant
înăbuşitor; compuşii săi au
utilizări în terapeutică
BROMHIDRAZA transpiraţie cu
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
miros respingător.
BRONHOALVEOLITA
inflamaţia concomitentă a
bronhiilor şi alveolelor
pulmonare.
BRONHOGRAFIE radiografie a
arborelui bronhic după
introducerea unei substanţe
opace pentru contrast.
BRONHOMICOZA bronşită
micotică.
BRONHOPATIE nume generic
utilizat pentru toate afecţiunile
bronhiilor.
BRONHOPLEGIE paralizia
bronhiilor.
BRONHOPNEUMONIE
pneumonia lobulară.
BRONHORAGIE sau
BRONHOHEMORAGIE
hemoragie din mucoasa
bronhială.
BRONHOREE hipersecreţie de
mucus bronhial.
BRONHOSCOPIE examen vizual
cu ajutorul bronhoscopului
introdus în trahee.
BRONHOSTENOZA micşorarea
lumenului bronhial.
BRONHOECTAZIE sau
BRONŞIECTAZIE dilatare a
lumenului bronhial.
BRONHOLITE sau
BRONŞIOLITE calculi în
lumenul bronhial.
BRONŞITA inflamaţia bronhiilor.
31
BRUCELOZA boală comună
omului şi unor animale; epi-
zootie manifestată prin avort la
vaci şi scroafe cauzată de
Brucella abortus bovin.
BUBALINE specie cuprinzând
bivolii care fac parte din
subfamilia Bovinae.
BUCAL cu referire la gură (cale
bucală, mucoasă bucală).
BUCALAIE o varietate de oi din
rasa ţigaie care are jarul de
culoare roşie iar lâna de culoare
albă.
BUIESTRU mers legănat la cai,
în care animalul duce înainte
două membre laterale
concomitent în timp ce se
sprijină pe bipedul lateral
opus.
BUJIE formă medicamentoasă
având forma de bastonaş, cu
consistenţă elastică pentru a
putea fi introdus în gâtul uterin
la animalele mari sau în orificiul
unor fistule.
BULA leziune elementară a pielii
sau mucoaselor aparente sub
formă de veziculă mai mare.
BULB ce are forma rotunjită şi uşor
umflată.
BULEMIE foame exagerată.
BULET regiunea articulaţiei
metacarpo şi
metatarsofalangiană la
animale.
BULION supă de carne utilizată ca
mediu de cultură în
microbiologie.
32
BUNOSTOMUM vierme din clasa
Nematoda; parazitează la
rumegătoare în intestin.
BURELET cută dură,
semicirculară a pielii la
extremitatea inferioară a
membrelor la animale având rol
în formarea copitei şi a
ongloanelor.
BURSITA inflamaţia burselor
seroase.
BURSA formaţii anatomice cu
aspect de sac (ânvelitorile care
acoperă testiculele); bursa
Fabricius organ aşezat între
cloacă şi coloana vertebrală.
BUTIROMETRU aparat utilizat
pentru determinarea grăsimii din
lapte.
C
CABRARE poziţie bipedală de
scurtă durată cu sprijin pe
membrele pelvine la animale
patrupede având corpul ridicat
aproape de verticală cu
membrele toracice scoase din
sprijin şi ridicate, observată mai
ales la caii bine hrăniţi şi
odihniţi.
CACOSTOMIE exhalarea unui
miros dezagreabil din cavitatea
bucală.
CADAVRU corpul unui om sau
animal mort.
CALAMUS termen anatomic
pentru a denumi formaţiuni cu
aspect de trestie, pană sau toc.
CALCANEU os tarsian ; osul
călcâiului.
CALCEMIE prezenţa normală de
calciu în sânge.
CALCIFICARE depunere de
săruri de calciu (carbonaţi,
fosfaţi) în ţesuturi.
CALCIFILIE însuşirea unor
ţesuturi de a fixa săruri de
calciu.
CALCINOZA afecţiune
caracterizată prin producţia de
depozite de săruri de calciu în
ţesuturi sau organe.
CALCIPENIE lipsa de calciu în
organism.
CALCIUPEXIE fixarea de calciu
în organism.
CALCIPRIV ce are concentraţie
scăzută de calciu faţă de
normal.
CALCITERAPIE tratament făcut
cu săruri de calciu.
CALCIURIE prezenţa calciului în
urină.
CALCUL formaţiuni cu aspect de
piatră alcătuite din săruri
organice sau anorganice care
se formează în unele glande
sau în canale excretoare.
CALCULOZĂ afecţiune produsă
prin prezenţa de calculi într-un
organ.
CALICE formaţie anatomică cu
aspect de cupă.
CALICUL formaţie anatomică cu
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
aspect de cupă mică.
CALORIE căldură necesară pentru
a ridica temperatura unui gram
de apă distilată de la 14,5° la
15,5° (calorie de 15°) sau de la
19,5° la 20,5° (calorie de 20°)
numită calorie mică.
CALOZITATE termen
dermatologic pentru a denumi
îngroşări epidermice, cornoase,
circumscrise, cu contur
neregulat.
CALVIŢIE absenţa sau numai
rărirea părului de pe cap la om.
CAMPAT termen utilizat pentru
a descrie la cal (mai rar la alte
patrupede) direcţia mai înainte a
membrelor toracice şi mai înapoi
a membrelor pelvine faţă de
aplomb.
CANCER tumoare cu caracter
malign; epiteliom.
CANCERIGEN tot ceea ce poate
provoca apariţia unui cancer în
organism.
CANCERIZARE transformarea
celulelor sănătoase în celule
neoplazice.
CANCROID epiteliom al pielii cu
evoluţie mai lentă decât a
cancerului.
CANDIDA gen de levuri de obicei
saprofite care în anumite condiţii
unele specii pot deveni
patogene; coloniile au o culoare
albă.
33
CANIŢIE albirea sau
depigmentarea, mai mult sau mai
puţin evidentă a părului.
CANULA tub, din material divers,
utilizat pentru a drena
scurgerea unui lichid sau
pentru a face spălaturi în
anumite cavităţi naturale sau
accidentale.
CAPILAR termen utilizat pentru a
compara dimensiunea unui vas
cu cea a unui fir de păr (vas
capilar, tub capilar).
CAPILLARIA viermi din clasa
Nematoda, foarte subţiri;
parazitează la mamifere şi
păsări, în intestin şi alte organe.
CAPSULA teacă fibroasă care
înconjoară un organ, o
neoformaţie, un proces morbid.
CARACTER particularitate
distinctivă care constituie
specificul unui individ; în
zootehnie prin caracter se înţe-
lege modul cum un animal
reacţionează în prezenţa
omului sau a animalelor, el
putând fi blând sau agresiv; în
genetică denotă un amănunt de
structură, formă, sau funcţie a
unui individ; caractere sexuale
sunt modificări
morfofuncţionale care se
transmit o dată cu sexul.
CARANTINA perioada de 40 de
zile de izolare şi observaţie
pentru animale suspecte de
molipsire de o boală
transmisibilă; izolarea pe un
34
anumit timp a unor animale
suspecte de a fi contaminate de
o boală contagioasă egală cu
cea mai lungă perioadă de
incubaţie.
CARBUNCUL abces ce se
formează în antrax; abcese
subcutanate cauzate de
stafilococi cu producere de
necroză.
CARCINOLOGIE studiul
cancerului; cancerologie.
CARCINOM tumoare epitelială
formată dintr-o stromă fibroasă
alveolară şi celule nediferenţiate;
tumoare epitelială malignă.
CARCINOZA boală carcinoasă;
boală generală cu formaţii
multiple de tumori carcinoase.
CARDIA deschiderea esofagului în
stomac.
CARDIAC ce este în legătură cu
inima.
CARDINAL parte importantă sau
principală (simptom cardinal,
acţiune cardinală).
CARDIOGRAF aparat cu ajutorul
căruia se pot înregistra
contracţiile inimii.
CARDIOGRAMA curba
înregistrată de un aparat
cardiograf.
CARDIOLOGIE studiul inimii şi
al bolilor sale.
CARDIOPATIE bolile cordului.
CARDIOPLEGIE paralizia inimii.
CARDIOPUNCTURA implantare
de ace în cordul unor animale
de experienţe pentru a urmări
 mişcările cordului.
CARDIORAFIE sutura plăgilor
inimii.
CARDIOREXIE ruptura cordului.
CARDIOSCLEROZA induraţia
miocardului ca urmare a
hipertrofiei ţesutului conjunctiv.
CARDIOSPASM contracţie
spasmotică a porţiunii terminale
a esofagului.
CARDITA inflamaţia celor trei
straturi ale cordului; pancardită.
CARENA sternală sau creasta
osoasă aşezată pe faţa externă a
sternului la cele mai multe
păsări.
CARENŢA lipsa sau cantitatea
insuficientă a unor principii din
alimentaţie (vitamine, săruri
minerale, acizi aminaţi etc).
CARIE osteită cronică cu
distrugere şi pierdere de
substanţă.
CARIOCIT celulă nucleată din
care ia naştere eritrocitul.
CARIOCHINEZA diviziunea
celulei cu transformări în
structura nucleului caracterizată
prin succesiunea a patru stadii:
profaza, metafaza, anafaza şi
telofaza, mitoza.
CARIOCLAZIE fragmentarea
nucleului.
CARIOGAMIE fuziunea nucleilor
celor doi gameţi.
CARIOGENEZA procesul de
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
formare şi apariţie a nucleului.
CARIOLIMFA mediu de
dispersie reprezentat de sucul
nuclear în care se găsesc
dispersate particule constituite
din nucleoproteide ce
alcătuiesc cromatina.
CARIOLIZA dispariţia nucleului
în urma necrobiozei.
CARIOLOGIE studiul nucleului.
CARIOPICNOZA condensarea
cromatinei nucleare
prezentându-se puternic co-
lorată.
CARIOPLASMA substanţă alcătu-
ind un sistem bicoloidal format
dintr-un mediu de dispersie şi un
mediu dispersat (cromatina),
nucleoplasma.
CARIOTIP reprezintă totalitatea
cromozomilor unui individ
sau a unei specii dispuşi într-un
sistem standard în ordinea
mărimii descrescânde, perechea
I având dimensiunile cele mai
mari; cariotipul este
caracterizat prin numărul, forma
şi mărimea cromozomilor din
genomul unui set diploid.
CARMINATIV substanţă
medicamentoasă având
proprietatea de a elimina
gazele intestinale şi de
a mări peristaltismul
intestinal.
CARNASIERA măsea cu
35
 funcţia de tăiere (al
patrulea dintre premolarii
superiori şi primul dintre
molarii inferiori), la câine,
pisică, tigru, leu.
CARNIFICARE parenchirn
pulmonar cu aspect de
carne rezultând dintr-un
proces de sclerozare şi
condensare a ţesutului;
induraţie pulmonară.
CARNIVOR animal care se
hrăneşte cu carne.
CAROTIDA arteră ce duce
sânge la cap.
CAROTINEMIE prezenţa
carotenului în sânge.
CARP regiunea carpienă
formată din oase carpiene,
ligamente, tendoane, ce se
găseşte între regiunea
antebraţului şi fluierului
la animale sau mână la
om.
CARTILAJ ţesut animal
flexibil elastic şi relativ
solid care poate să rămână
toată viaţa în această stare
sau reprezintă forma
iniţială a ţesutului osos.
CARUNCUL formaţii mici
cu aspect cărnos, sau de
sfârc, aparente pe piele
sau mucoase; formaţii care
se găsesc în uterul
rumegătoarelor.
CAŞEXIE o tulburare pro-
fundă a tuturor funcţiilor
organismului care se
36
caracterizează prin
scăderea accentuată a
greutăţii corporale,
diminuarea masei
musculare.
CASTRAT animal la care
prin operaţie i s-au
îndepărtat gonadele
(testiculele sau ovarele)
pierzând instinctul genezic
şi posibilitatea de a se
reproduce.
CATABOLISM fază a
metabolismului în care
materiile asimilate de
organism se transformă în
energie.
CATAFOREZA deplasarea
particulelor dintr-o soluţie
coloidală înspre catod
sub acţiunea curentului
electric.
CATALEPSIE
imposibilitatea de a face
contracţii voluntare,
corpul rămâne într-o anu-
mită poziţie datorită unei
rigidităţi musculare.
CATALIZA acţiune fizico-
chimică prin care un
anumit corp, catalizator,
modifică viteza de des-
făşurare a unei reacţii
chimice fără ca acesta să
sufere modificări chimice.
CATAPLASMA
medicament de consistenţă
păstoasă, care se aplică
extern, făcut dintr-o
 pulbere amestecată cu
apă.
CATAPLAZIE proces prin
care unele celule pierd o
parte din caracterele
proprii fără a se întoarce
la starea de celulă
primitivă.
CATAR termen utilizat pentru
a desemna o inflamaţie a
unei mucoase însoţită de
o secreţie seroasă sau
seromucoasă abundentă.
CATARACTA afecţiune
oculară caracterizată prin
opacifierea cristalinului
sau a capsulei sale.
CATARTIC substanţă cu
acţiune purgativă.
CATER sau CATAIRE ce
seamănă cu torsul pisicii.
CATETER instrument
utilizat pentru a explora
fie un canal normal sau
accidental, fi e un organ
cavitar; instrument tubular
utilizat pentru a scoate un
lichid dintr-o cavitate.
CATGUT fir utilizat la
suturare, făcut din intestin
de oaie (se resoarbe în
organism).
CATION nume dat ionilor
pozitivi care migrează şi
se fixează în jurul
catodului, polul negativ.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
CATÂR hibrid rezultat din
împerecherea unei iepe, cu
un măgar.
CATOD electrodul prin
care iese curentul
electric de conducţie
dintr-un mediu; electrodul
negativ.
CAUDAL în legătură cu
coada.
CAUSTIC substanţă ce
modifică ţesuturile printr-
un proces chimic.
CAUTER instrument utilizat
pentru arderea
ţesuturilor.
CAUTERIZARE arderea
unor ţesuturi cu mijloace
fizice (căldura sau gheaţă)
sau chimice.
CAVA vena prin care se
întoarce sângele din corp
în inimă.
CAVERNA cavitate ce se
formează într-un
parenchim.
CAVERNOS este în
legătură cu o cavernă
(ral cavernos, suflu
cavernos, respiraţie
cavernoasă); structură
cavernoasă, structura
unui organ erectil.
CAZEINA proteină ce se
găseşte în lapte.
CAZEIOS cu aspect de
37
 brânză.
CAZUISTICA termen sub
care se înţelege totalitatea
bolnavilor consultaţi de
un medic sau prezentaţi la
un dispensar sau la un
serviciu de consultaţii.
CECITATE lipsa vederii;
orb.
CEC sau CECUM porţiune
din intestinul gros,
dezvoltat la animalele
ierbivore, mai mic la
animale carnivore şi,
puţin dezvoltat la om.
CEFALEE dureri de cap,
cefalalgie.
CEFALGIE dureri de cap
având diferite cauze.
CEFALOCEL hernia unei
părţi din sistemul nervos
ce are sediul în cutia
craniană, printr-o
deschidere a acestei cutii.
CEFALOHIDROCEL
deformare la nivelul
capului datorită acumu-
lării de lichid
cefalorahidian.
CEFALOMEL monstru
prezentând un membru
fixat pe cap, având un
singur cap.
CEFALOTORACOPAGIE
monstru rezultând d i n unirea a
doi indivizi înspre extremitatea
cefalică, de la nivelul
toracelui, având un cap, un
torace, două abdomene, două
38
bazine şi patru membre
pelvine.
. . . CEL sufix care denotă o
deformare cu aspect tumoral
rezultând dintr-o hernie a unui
organ.
CELIA sau COELIAC cu
referire la abdomen sau
intestine.
CELOM cavitatea care apare în
timpul dezvoltării embrionului.
CELOSOM monstru care are
fisurat peretele abdominal
prin care se produce o
eventraţie.
CELULA forma fundamentală de
organizare a materiei vii.
CELULITA inflamaţia celulelor.
CENESTEZIE perceperea
reflectând propriul orga-
nism; senzaţie vagă a propriei
existenţe datorită sensibilităţii
organice care derivă din
toate organele de simţ.
CENTEZA puncţia unei cavităţi în
scop de diagnostic sau de a
introduce un medicament.
CENTRIOL organit citoplasmatic
care se găseşte în apropierea
nucleului.
CENTRODESMOZA filament
care leagă doi centrozomi şi
participă la fusul de diviziune
celulară.
CENTROMER locul unde, în
timpul mitozei şi al meiozei,
cromozomul se îndoaie sub
formă de cot putând fi aşezat,
f i e la mijlocul cromozomului,
 fie mai apropiat d e o
e x t r e m i t a t e a sa.
CENTROZOM corp granular
aşezat lângă membrana celulară.
CENUROZA boală produsă la oi
prin localizarea în encefal de
larve Coenurus cerebralis a l e
teniei Multiceps d i n clasa
Cestoda care parazitează la
câine.
CERATA cu referire la ţesutul
cornos sau la animale care au
coarne.
CERCAR stad i u larvar , prevăzut
cu coadă, al viermilor
trematozi c a r e se dezvoltă
d i n sporocişti sau redii şi se
transformă în metacercari.
CERCOMONAS parazit din clasa
Flagelata; se găseşte la cal şi
măgar.
CEREBEL creerul mic.
CEREBELOS cu referire la
cerebel.
CEREBRAL se refera la creer ,
judecată, minte.
CEREBROM tumoare localizată
în creier.
CEREBROMALACIE
mortificarea şi ramolirea
unor porţiuni d i n creer.
CEREBROSCLEROZA
modificări morfofuncţionale
produse de arterioscleroza
cerebrală.
CERVICAL în legătură cu gâtul.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
CERVICITA inflamaţia gâtului
uterin.
CERVIX gâtul uterin.
CESTOIDEA clasă de viermi
paraziţi cu corpul în formă de
panglică segmentată
(platelminţi).
CETOACIDOZA stare
patologică datorită
acumulării în sânge de corpi
cetonici.
CETOGEN ce poate produce
corpi cetonici.
CETONURIE trecerea în urină a
corpilor cetonici.
CEZARIANA operaţie care
constă în deschiderea cavităţii
abdominale şi a uterului
g r a v i d pentru a extrage fătul
în caz de distocie.
CHABERTIA parazit intestinal
d i n ordinul Nematoda; se
găseşte la rumegătoare.
CHALAZION i n f l a m a ţ i a
purulentă a pleoapei, cu aspect
de tumorete.
CHEAG masă rezultată d i n
coagularea proteinelor din lapte
sau d i n plasma sangvină, cel
de-al patrulea compartiment
la stomacul rumegătoarelor;
ferment preparat d i n
mucoasa stomacului propriu-
zis (cheagul) al
rumegătoarelor tinere în
perioada când acestea mai
39
 sug; se utilizează pentru
închegarea laptelui în
producerea de brânzeturi.
CHEFIR produs alimentar rezultat
prin fermentarea alcoolică a
laptelui.
CHELICERE extremitatea unor
membre la acarieni având
formă de foarfece.
CHEILITA inflamaţia buzei.
CHEILOPLASTIE operaţie prin
care se urmăreşte refacerea
unei buze.
CHEILOSPIRURA parazit d i n
clasa Nematoda: se găseşte în
stomac la curci şi fazani.
CHELOID sau KELOID tumoare
cutanată având formă
lunguiaţă cu prelungiri
radiculare; apare ca urmare a
unei cicatrice hipertrofice.
CHEMOSIS infiltraţie
edematoasă, inflamatorie a
conjunctivei care formează un
burelet circular.
CHERATINA substanţă proteică ce
se găseşte în special în unghii,
coarne, păr, piele.
CHERATITA inflamaţia corneei.
CHERATODERMATOZA
îmbolnăvirea stratului cornos al
pielii.
CHERATOM îngroşarea stratului
cornos al pielii.
CHERATOMICOZA
îmbolnăvirea stratului cornos al
pielii cauzată de o ciupercă.
CHERATOSCOP examinarea
corneei în scop de a aprecia
40
convexitatea ei cu ajutorul unui
disc pe care sunt desenate
cercuri albe alternând cu
cercuri negre.
CHERATOZA afecţiune cronică
constând din îngroşarea
stratului cornos.
CHIASMA încrucişare a două
formaţiuni anatomice (nervi,
tendoane); puncte de contact
între cromozomii omologi,
fiecare cromozom are două
cromatide, iar perechea
cuprinde patru cromatide,
tetrada cromozomală, în
diviziunea meiotică.
CHICKEN-POX variola găinilor.
CHIL suc rezultând din procesele
digestiei intestinale care se
absoarbe prin vasele
limfatice.
CHILIFER vase limfatice care
pleacă din intestine şi duc
chilul.
CHIM lichid gastric format din
alimentele care au suferit
acţiunea salivei şi a sucului
gastric.
CHIMIE ştiinţa care se ocupă cu
studierea substanţelor şi a
transformării lor.
CHIMIOTERAPIE tratamente
făcute prin administrarea de
substanţe chimice.
CHIMOGRAFIE metodă de înre-
gistrare a mişcărilor unor
organe care au aspect de unde
(stomac, intestin, vezica biliară
etc.) utilizând în acest scop
 aparatul Rontgen.
CHINESTEZIE totalitatea
senzaţiilor care reflectă mişcările
corpu l u i .
CHINOFOBIE frică exagerată de
câini.
CHIRURGIE ramură a terapiei
care utilizează intervenţia
manuală directă sau înarmată
cu anumite instrumente.
CHIŞIŢA regiune corporală la
animale, cuprinsă între
articulaţia buletului şi coroana
copitei sau a ongloanelor, având
ca bază anatomică prima şi a
doua falangă.
CHIST formaţiune patologică
alcătuită dintr-o membrană care
conţine un lichid sau o masă
semilichidă.
CHOANE deschiderea posterioară
a cavităţilor nazale.
CHOANOTENIA parazit din
clasa Cestoda cu proglotele în
formă de pâlnie; se găseşte
în i n testin la găini, fazani.
CIANOZA colorarea în albastru-
violet a tegumentelor sau a
mucoaselor datorită
insuficienţei oxigenări a
sângelui.
CIATOMASTIX parazit din c l a s a
Zoomastigophora; se găseşte în
intestin la om.
CICATRICE ţesut fibros care se
formează în timpul vindecării
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
rănilor.
CICLIC repetarea unor
fenomene fiziologice la i n -
tervale egale sau anumite
intervale (ciclul sexual);
compuşi chimici ale căror
formule au catene închise sub
forma de cerc.
CICLOPIE monstruozităti
constând în prezenţa unui
singur ochi prin unirea
celor două globuri într-o
orbită.
CIFOZA devierea coloanei
vertebrale cu formarea unei
convexităţi în partea
superioară la animale şi
posterioară la om.
CILI prelungiri ale citoplasmei sub
forma unor fire de păr la
unele organisme microscopice.
CIMEX parazit extern din clasa
Hexapoda; trăieşte în
adăposturi de păsări, po-
rumbei, cuiburi de păsări.
CINEREU formaţiuni de culoare
gri-cenuşie.
CINEZIE mişcare voluntară în
organism.
CINEZITERAPIE tratament în
care se practică diferite
mişcări, fie active, fie pasive a
unor segmente din corp.
CIOC aparatul de prehensiune şi
de masticaţie la păsări format
dintr-un înveliş cornos care
41
 îmbracă maxilarul şi
mandibula.
CIRCINAT formaţiuni sau leziuni
elementare ale pielii cu aspect
de cerc.
CIRCUMCIZIE operaţie prin
care se practică o incizie
circulară.
CIRCUMVOLUŢIE cute
sinuoase la suprafaţa
emisferelor cerebrale.
CIROZA proces distructiv al
parenchimului hepatic, asociat
cu regenerări nodulare şi cu
hiperplazia difuză şi extensivă
a ţesutului conjunctiv.
CIRSOTOMIE operaţie prin care
se extirpă un varice.
CISTALGIE dureri localizate în
vezică.
CISTECTOMIE operaţie
executată în scop de a
îndepărta vezica.
CISTICERC formelor larvare ale
unor specii din familia
Taenidae având aspect de
veziculă plină cu un lichid
limpede şi cu un punct alb
sidefiu unde se inseră
scolexul; larvă monochistică şi
monocefalică.
CISTICERCOZA afecţiune
cauzată de dezvoltarea de
cisticerci în musculatura sau
seroasele unor animale gazde
intermediare.
CISTITA inflamaţia vezicii
urinare.
CISTOCAULUS parazit cu bursă
42
caudală din clasa Nematoda;
se găseşte în pulmon la
oaie şi capră.
CISTOCEL hernia vezicii urinare.
CISTOPEXIE fixarea vezicii
urinare la peretele abdominal.
CISTOPLASTIE operaţie prin
care se urmăreşte închiderea
unei fistule vezicale.
CISTOPLEGIE paralizia vezicii
urinare.
CISTORAFIE sutura vezicii
urinare.
CISTOSCOP instrument optic cu
ajutorul căruia se poate
examina mucoasa vezicii
urinare.
CISTOTOMIE operaţie prin care
se secţionează pereţii vezicii
urinare.
CIT în cuvinte compuse are
semnificaţie de celulă.
CITOCHINEZA divizarea
celulei care se produce prin
apariţia celor doi nuclei
rezultând din strangularea ce-
lulei la mijlocul ei.
CITODI AGNOSTIC diagnostic
făcut în baza examenului unor
celule.
CITOGENETICA partea de
genetică care se ocupă cu rolul
cromozomilor şi al altor
constituenţi celulari în
ereditate.
CITOHEMOLIZA distrugerea
eritrocitelor.
CITOHORMON hormon secretat
de celule endocrine izolate ne-
 constituite în glande.
CITOLIZA acţiune de distrugere
celulară.
CITOLIZINE substanţe care apar
în sânge după introducerea
parenterală de celule de origine
animală şi care substanţe,
denumite lizine, pot distruge
aceste celule.
CITOLOGIE studiul celulelor.
CITOMORFOZA totalitatea trans-
formărilor pe care le suferă o
celulă de la naşterea ei şi până
la moartea ei.
CITOPEXIE posibilitatea pe care
o au unele organe (ficatul) de a
fixa celule normale sau
patologice.
CITOPLASMĂ corpul întreg al
celulei; masa vie a celulei în
care se află nucleul şi
incluziunile citoplasmatice;
hialoplasma.
CITOSCOPIE examenul unor
celule ce se găsesc într-un li-
chid din organism.
CITOSTATIC mijloc prin care se
împiedica înmulţirea celulelor.
CITOTOXIC substanţe numite
anticorpi ce se dezvoltă în serul
unui animal ca urmare a unor
injecţii repetate de celule sau
ţesuturi şi care pot distruge
celulele sau ţesuturile
respective; substanţă chimică
care distruge celula vie.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
CLACAJ tendinită de efort.
CLACMENT zgomot cardiac anor-
mal cu nuanţă de frecare.
CLAMIDOZOARE organisme
intermediare între bacterii şi
virusuri cu parazitism obligator,
trăind în celule.
CLANGUROS cel de al doilea
zgomot cardiac când are un
caracter metalic.
CLAPOTAJ zgomot obţinut prin
sucusiune efectuată asupra
peretelui abdominal sau a unei
colecţii subcutanate rezultând din
mişcarea unui lichid închis într-o
cavitate unde se găseşte şi un
gaz.
CLAUSTROFILIE tendinţa de a se
ascunde, de a se izola în spaţii
închise
CLAUSTROFOBIE frică de spaţii
închise.
CLAVICULA os având forma ase-
mănătoare cu o cheie.
CLEARANCE capacitatea unor
organe de a debarasa, în unitate
de timp, sângele de o anumită
substanţă introdusă în organism.
CLEIDOTOMIE secţionarea
claviculei.
CLINICA spital în care se face
instrucţia studenţilor la patul
bolnavilor.
CLINOSTATIC poziţia culcată a
unui bolnav şi fenomenele ce se
produc prin această poziţie.
43
CLISMA introducerea unui lichid
în rect.
CLITORIS organ erectil prezent la
femelele mamifere situat la
intrarea în vagin.
CLOACA organ la păsări unde se
adună fecalele şi urina şi unde
se deschid conductele genitale.
CLOASMA pete pigmentate ale
pielii de culoare maro-verzui.
CLODICATIB şchiopătură.
CLONIC contracţii sub forma de
convulsii puternice, regulate,
ritmice.
CLONORCHIS parazit cu testicul
ramificat din clasa Trematoda; se
găseşte în căile biliare la porc,
pisică, om.
CLOR element chimic sub formă
gazoasă de culoare verde-
gălbuie; combinaţiile sale au
utilizăii în medicină şi în
alimentaţie.
CLOROCIT globulă roşie care a
pierdut culoarea roşie normală
având un aspect verzui.
CLOROFILA substanţă colorata în
verde şi care se găseşte în frunze.
CLOROM noduli limfatici de
culoare verzui cu aspec de
tumori, răspândiţi în organism
reprezentând o formă de
leucemie.
CLOROPENIE scăderea cantităţii
de cloruri în organism.
CLOROPEXIE fixarea de cloruri în
lichidele din organism.
CLOROPLASTE constituenţi vii
ai celulelor vegetale sub forme
44
de bastonaşe de culoare verde
datorită clorofilei pe care o
elaborează şi o conţin; au rol
în fotosinteză.
CLOROZA anemie caracterizată
prin diminuarea numărului de
eritrocite şi a cantităţii de hemo-
globină; tegumentele şi
mucoasele aparente au o culoare
galben-verzui.
CLORUREMIE prezenţa clorurilor
în sânge.
CLOSTRIDIUM bacterii gram-
pozitive, anaerobe, care au
formă asemănătoare unui fus;
gen care cuprinde cl. tetani, cl.
botulinum, cl. perfringens etc.
CNEMIDOCOPTES parazit
extern cu localizări la picioare şi
cap din clasa Arachnida; se
găseşte la găină, curcă,
porumbel, fazan, păsări
cântătoare.
COAFAT crotine acoperite cu false
membrane.
COAGULARE transformarea unei
substanţe organice, lichidă ce
conţine proteine, într-o masă
semisolidă cu o consistenţă
moale, gelatinoasă.
COALESCENŢA fenomen
coloidal care constă în unirea
unor picături mici în picături
mai mari dintr-o emulsie.
COAPTARE reducerea unei
fracturi sau a unei luxaţii prin
îndreptarea reformării regiunii
respective.
COARCTARE îngustarea unui
 conduct natural.
COASTA os alungit, arcuit care
intră în constituirea cutiei
toracice.
COC bacterii cu formă rotundă.
COCCIDIE protozoar parazit al
celulelor epiteliale din intestin;
se întâlneşte la păsări, bovine,
suine, iepuri, carnivore, om.
COCCIS osul cozii asemănător cu
ciocul cucului.
COCHLEAR aparţine de labirintul
auricular.
COCON stratul extern de protecţie
al oului la viermii de mătase.
COD culegere de reguli cu privire
la un domeniu de activitate;
codul genetic este gruparea de
simboluri ale alfabetului genetic
care specifică un element din
diversitatea de 20 elemente în
mesajul genetic;
corespondenţa care există între
grupele de nucleotizi din ADN
sau ARN şi aminoacizii incluşi
în lanţul polipeptidic sintetizat.
CODON o grupă de baze azotate
care codifică un anumit
aminoacid într-o secvenţă
proteică în mesajul genetic.
COFOZA surzenie.
COHABITARE a convieţui.
COL gât uterin.
COLABARE închiderea unei
cavităţi prin turtire; turtirea
pereţilor alveolari datorită unei
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
presiuni externe.
COLAGEN substanţă proteică ce
se găseşte în celulele şi
fibrilele din anumite organe şi
care prin fierbere dă gelatina.
COLAGENOZA afecţiune
datorita degenerescenţei
fibrinoide a colagenului.
COLAGOG substanţe
medicamentoase care uşurează
evacuarerea bilei din canalele
extrahepatice şi mai ales din
vezicula biliară.
COLAPS prăbuşirea activităţii
cerebrale însoţită de
hipotensiune arterială, puls
imperceptibil, stare de
prostraţie,
COLECISTATONIE lipsa de
tonus normal al pereţilor
veziculei biliare d i n care
cauză se produce stagnarea
bilei.
COLECISTECTAZI E dilatarea
veziculei biliare.
COLECISTECTOMIE operaţie
prin care se realizează
îndepărtarea vezicii b i l i a r e
d i n organism.
COLECISTITA inflamaţia
vezicii biliare.
COLECISTOENTEROSTOMIE
operaţie prin care se realizează
deschiderea vezicii biliare în
intestinul subţire.
COLECISTOGRAFIE examen
45
 radiologic al vezicii după ad-
ministrarea de substanţe de
contrast şi înregistrare pe film.
COLECISTOLITIAZA calculoză
biliară.
COLECISTOPATIE termen
general pentru afecţiunile
vezicii biliare.
COLECISTOTOMIE secţionarea
peretelui vezicii biliare pentru a
se face evacuarea conţinutului
ei.
COLECTAZIE dilatarea
colonului.
COLEDOC canal care conduce bila
rezultând din unirea canalelor
hepatice şi cel al vezicii biliare.
COLEDOCOTOMIE deschiderea
chirurgicală a canalului
coledoc.
COLEMIE trecerea de bilă în
sânge.
COLEMIMETRIE dozarea
pigmenţilor biliari din sânge.
COLERETIC substanţe care
stimulează şi măresc secreţia de
bilă.
COLEREZA secreţia şi excreţia de
bilă.
COLESTAZA oprirea scurgerii bi-
lei în intestin.
COLICA dureri localizate în
abdomen având o etiologie
variată.
COLICVAŢIE lichefierea unor
ţesuturi necrozate; necroza şi li-
chefierea ţesutului nervos.
COLIR medicament lichid utilizat
pentru instilaţii în sacul
46
conjunctival.
COLITA inflamaţia colonului.
COLODIU soluţie de nitroceluloză
în alcool şi eter, care aplicată pe
tegument, prin evaporare, lasă
o peliculă aderentă la locul de
aplicare.
COLOID substanţe care nu trec
printr-o membrană dializantă;
secreţia gelatinoasă a unor
glande endocrine (tiroida).
COLOIDOCLAZIE tulburări în
starea coloidală a sângelui
evidenţiate prin modificări ale
vitezei de sedimentare, ale
indexului refractometric şi
modificări de coagulabilitate;
apare mai ales când în circuitul
sanguin se introduce o substanţă
coloidală urmând fenomene care
preced o stare anafilactică:
urticare, frison, febră.
COLOIDOTERAPIE tratament
făcut cu substanţe coloidale
pentru a produce un şoc.
COLOLIZA desfacerea unor
aderenţe ale colonului.
COLONIE colonie de tip „S"
colonie de microbi cu aspect
neted pe medii solide; colonie
de t i p ,,R" colonie de microbi
cu aspect rugos pe medii de
cultură solide.
COLOPATIE, COLONOPATIE
termen generic pentru afecţiuni
ale colonului.
COLOPEXIE fixarea la peretele
abdominal a unor anse ale
colonului.
COLORIMETRIE metodă
chimică de analiză cantitativă
bazată pe principiul absorbţiei
diferite a soluţiilor de
concentraţie diferită ale
aceleiaşi substanţe când sunt
străbătute de un fasicul
luminos.
COLOSTAZA oprirea tranzitului
prin colon ducând la o stază a
conţinutului intestinal sau chiar
ocluzie intestinală.
COLOSTOMIE deschiderea la
exterior prin peretele abdominal
a intestinului gros.
COLOSTRU laptele secretat de
după parturiţie; la vacă are o
culoare uşor gălbuie datorită
unor celule epiteliale din glanda
mamară; conţine mai multă
albumină şi mai puţină cazeină
şi de asemenea mai multa
vitamina A şi caroten decât
laptele normal.
COLOTOMIE deschiderea
chirurgicală a colonului.
COLOTIFLITA inflamaţia
concomitentă a colonului şi a
cecului.
COLPECTOMIE ablaţia parţială
a vaginului.
COLPITA vaginită.
COLPOHISTEROSTOMIE
operaţie în care se face
secţionarea pereţilor vaginali şi
uterini când fătul este angajat
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
parţial în bazin.
COLPOHISTEROECTOMIE
operaţie prin care se extirpă
uterul şi o parte din vagin.
COLPORAFIE suturarea pereţilor
vaginali în caz de plăgi
vaginale.
COLPOPTOZA prolaps vnginal.
COLURIE prezenţa de bilă în
urină.
COMA stadiu morbid caracterizat
prin pierderea cunoştinţei şi a
sensibilităţii.
COMEDON afecţiune a glandelor
sebacee caracterizată printr-o
mică ridicătură având la
mijloc un punct negru.
COMENSALISM faptul de a
mânca la aceeaşi masă;
consumarea în comun a hranei
de către două specii diferite de
animale fără a-şi produce
daune, fără a se ajunge la
parazitism.
COMINUTIV spart în fragmente
mici; o fractură cominutivă este
caracterizată prin ruperea osului
cu formarea de aşchii.
COMISURA loc de unire, de
îmbinare.
COMIŢIAL ce aparţine de
epilepsie.
COMOTIE zguduire puternică a
unui organ urmată de întreruperea
temporală a funcţiei sale,
însoţită de starea de şoc.
47
COMPAS instrument compus din
două braţe unite într-o
articulaţie având un arc pe
care sunt înscrise cifre de
diviziuni folosit în biometrie
pentru măsurătorile efectuate la
animale.
COMPLICAŢIE înrăutăţirea
evoluţiei unei maladii prin apa-
riţia de noi procese patologice.
COMPRESA bucată de pânză sau
vată umezită şi aplicată pe o por-
ţiune a corpului; bucăţi de tifon
sterilizate utilizale în
chirurgie.
CONCAV organe sau lentile care
au suprafaţa scobită faţă de
margini.
CONCHIE conchia auriculară sau
pavilionul urechii.
CONCREMENT format prin
întărire şi solidificare (ân
cavităţi, conducte sau ţesuturi,
organe) care ia naştere din
modificarea solubilităţi apoi prin
precipitare sau impregnare cu
săruri a unor celule descuamate.
CONCRETIO CORDIS
modificare anatomopatologică
constând din unirea celor două
foiţe ale pericardului în caz de
pericardită.
CONDIL cap articular.
CONDILOID asemănător unui
condil, unei sfere.
CON DI LOM tumoare având
formă de sferă, de dop.
CONDRAL cu referire la ţesutul
cartilaginos.
48
CONDRIECTOMIE îndepărtarea
chirurgicală a unui cartilaj din
organism.
CONDRIOZOM formaţiuni
intracelulare cu aspect de
granulaţii sau bastonaşe;
mitocondrii.
CONDRITA inflamaţia unui
cartilaj.
CONDROBLAST celulă primară
formatoare de ţesut
cartilaginos.
CONDROBLASTOM tumoare a
ţesutului cartilnginos formată
din celule tinere.
CONDROCIT celulă
cartilaginoasă.
CONDROCLAZIE resorbţia
ţesutului cartilaginos de către
celulele condrioclaste.
CONDRODISPLAZIE tulburări în
osificările encondrale având ca
rezultat oprirea creşterii oaselor
lungi; discondroplazie.
CONDRODISTROPIE tulburări
de nutriţie ale cartilajelor
caracterizate prin modificări ale
osteogenezei normale.
CONDROGENEZA formarea de
ţesut cartilaginos.
CONDROID cartilaj.
CONDROLIZA fenomen
patologic având ca rezultat
distrugerea ţesutului
cartilaginos.
CONDROM tumoare formată din
ţesut cartilaginos.
CONDROMALACIE o
condrodistrofie caracterizată
 prin diminuarea consistenţei
cartilajelor.
CONDROZA afecţiunea
degenerativă a ţesutului
cartilaginos.
CONFORMAŢIE gradul de
dezvoltare şi aspectul exterior al
corpului animalului ca rezultat al
dezvoltării oaselor, a maselor
musculare, a raporturilor
diferitelor regiuni şi a îmbinării
lor.
CONGENITAL ce se moşteneşte,
ce este ereditar; modificări
funcţionale sau morfologice faţă
de normal cu care se naşte un
individ.
CONGESTIE acumulare excesivă
de sânge într-o anumită parte a
organismului.
CONGLUTINARI formarea de
grămezi din eritrocite datorită
sensibilizării acestora faţă de
unele substanţe existente în
anumite seruri.
CONIDIE spori de ciuperci.
CONIMETRIE procedeu de a pune
în evidenţă şi de a determina
cantitatea de praf din atmosfera
unei încăperi prin examen
microscopic sau cu un aparat
special.
CONIOZA afecţiune respiratorie
sau cutanată cauzată de praf.
CONJUNCTIVA mucoasa care
acoperă parţial sclerotica si
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
căptuşeşte pleoapele.
CONJUNCTIVITA inflamaţia
conjunctivei.
CONSANGVINITATE raportul
dintre indivizii născuţi din
aceiaşi părinţi, indivizi cu sânge
comun care poate fi de mai
multe grade.
CONSUMPŢIE slăbirea şi
pierderea din greutate a
organismului datorită unor
afecţiuni grave.
CONSUMPTIV proces de slăbire
exagerată în unele afecţiuni.
CONSTIPAŢIE acumulare
exagerată de fecale în partea
terminală a tubului digestiv
datorită unei evacuări dificile.
CONSTITUŢIE reacţia
organismului faţă de variaţiile
mediului ambiant condiţionată
de însuşirile morfofuncţionale
ale organismului; ea se referă
mai mult la regularitatea cu
care se desfăşoară funcţiile
organice precum şi la
sensibilitatea organismului
faţă de agenţii nocivi.
CONTAGIOS transmisibil prin
contact; răspândirea unei boli
produsă prin agenţi animaţi
de la un individ bolnav la
alţii sănătoşi prin contact
direct sau indirect.
CONTAMINARE existenţa unor
germeni patogeni pe pielea
49
 animalelor sau pe unele obiecte,
alimente, sol etc, care se pot
transmite mai departe şi
provoacă infecţia animalului
purtător sau altor indivizi.
CONTENŢIE imobilizarea unui
animal în vederea executării
examinării sau de operaţii astfel
încât să nu poată accidenta, în
opunerea sa, persoanele din jur.
CONTIGUITATE propagarea unei
boli contagioase de la un
animal la a l tul care se găsesc
în contact direct de vecinătate;
transmiterea influxului nervos
prin sinapse.
CONTONDENT obiect solid care
aplicat cu putere pe suprafaţa
corpului produce contuzi:
fracturi sau ruperi de ţesut.
CONTORSIUNE încovoiere sau
răsucire exagerată a unui
segment corporal produsă prin
contracţii musculare puternice.
CONTORT răsucire, intortochiat.
CONTRACŢIE însuşirea unor
ţesuturi sau organe de a-şi
schimba forma realizându-se o
întărire şi o micşorare a organului
respectiv; micşorarea reversibilă
în volum a unui organ faţă de
starea de relaxare când volumul
său este mai mare.
CONTRACTURĂ contracţie
involuntară, de durată mai lungă
a unui muşchi sau a unui grup
muscular; poate fi ischemică,
miogenă, neurogenă, antalgică.
CONTUZIE modificări produse
50
într-un ţesut sau organ în urma
aplicării cu forţa pe suprafaţa
corpului a unui corp dur bont
fără ruperea tegumentului.
CONVALESCENŢA restabilirea
progresivă a forţelor
organismului după boli şi
dispariţia completă a tuturor
simptomelor.
CONVECŢIE transmiterea căldurii
cu ajutorul curenţilor de la
un corp solid la unul lichid sau
gazos.
CONVEX organ sau regiune
corporală care are suprafaţa
bombată şi rotunjită în afară faţă
de margini.
CONVULSIE contracţii musculare
involuntare temporare urmate de
relaxări, alternând fazele de
contracţii cu cele de relaxare un
timp mai mult sau mai puţin
îndelungat.
COOPERIA parazit din clasa
Nematoda, care se găseşte pe şi
în mucoasa duodenală la oaie şi
capră.
COPITA unghia formată dintr-o
cutie cornoasă care acoperă
extremitatea membrelor la unele
vertebrate (ungulate, copitate)
putând fi despicată sau
nedespicată.
COPREMEZA vomitare de
fecale.
COPREMIE absorbţia în sânge a
unor substanţe din fecale care
produc accidente toxice.
COPROFAGIE ingerare de fecale.
COPROLITE concreţii
intestinale formate din materii
fecale având o consistenţă dură.
COPROLOGIE studiul şi
examenul fecalelor.
COPROSTAZA acumulare exage-
rată de fecale în partea terminală
a tubului digestiv caracterizată
f i e prin oprirea defecaţiei, fie
printr-o defecaţie rară
eliminându-se numai câteva
crotine.
COPULAŢIE unirea sexuală
între mascul şi femelă.
COR îngroşare delimitată a
stratului cornos epidermic
interesând şi o anumită adâncime
a pielii.
CORACOID formaţie osoasă care
se asemănă cu ciocul corbului.
CORD inima.
CORDAT cu aspect de inimă.
CORECPTOPIE anomalie
congenitală caracterizată prin
deschiderea laterală a pupilei şi
nu în centrul irisului.
COREE contracţii clinice
in voluntare, dezordonate, care
dispar în timpul somnului.
COREIFORM manifestări
asemănătoare cu coreea.
CORINEBACTERIE bacterii în
formă de măciucă.
CORINOSOMA parazit din clasa
Acantocephala; se găseşte în
tubul digestiv la nurci, păsări
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
acvatice.
CORION una dintre membranele
care acoperă fătul în viaţa
intrauterină; strat profund al
pielii şi al mucoaselor.
CORIOPTES parazit extern din
clasa Arachnida; se găseşte la
cal, bou, oaie, capră, iepure
producând r â i a extremităţilor.
CORIZA inflamaţia mucoasei
nazale.
CORNAJ zgomot de stenoză care
se aude de la distanţă când
respiraţia este dificilă luând
naştere în diferite părţi ale
aparatului respirator: cavităţile
nazale, vălul palatin, laringe,
trahee, bronhii.
CORNEE membrană de natură
epitelială cu formă de calotă
situată în partea anterioară a
ochiului.
COROIDA membrană situată între
sclerotică şi retină.
CORTEX, CORTICALA partea
externă a unui organ.
COTILEDON formaţiune ce se
găseşte în placenta unor
mamifere.
COTUGNIA parazit din ordinul
Cestoda; se găseşte la găină şi
raţă.
COWPERITA inflamaţia glandelor
lui Cowper (glandele vestibulare
majore sau bulbouretrale).
COWPOX variola taurinelor;
51
 vaccină (cu virusul variolic
taurin se poate face imunizarea
omului contra variolei de unde
numele de vaccină).
COXALGIE dureri localizate în
articulaţia coxofemurală.
COXARTROZA artrită cronică
degenerativă coxofemurală.
COXITA artrită acută
coxofemurală.
CRACMENT perceperea prin
ascultaţie sau palpaţie a unei
senzaţii de crepitaţie.
CRAMPA contracţia intermitentă,
involuntară, dureroasă a unui
muşchi sau a unei grupe de
muşchi.
CRANIOLOGIE studiul
conformaţiei craniului.
CRANIOMETRIE studiul
craniului prin măsurători
executate fie pe s c h elet, fie
pe animalul viu.
CRANIOPAG monstruozitate
rezultând din unirea a doi fetuşi
la nivelul capului.
CRANIOSCHISIS lipsa de
osificaţie pe linia mediană a
oaselor capului.
CRAPOD inflamaţie hipertrofică, cu
evoluţie cronică a
pododermului şi a corionului
caracterizată prin
proliferarea papilelor velutoase
şi încetarea cheratogenei ce
apare la cal şi măgar; papilele
care apar se aseamănă, în unele
stadii de evoluţii cu pielea
broaştei.
52
CRAPODINA deformarea de corn
ca urmare a tulburării
cheratogenezei la nivelul
bureletului cutidural şi
periodic.
CRATERIFORM în formă de cupă.
CRAZIS constituţia şi
temperamentul animalului
sănătos; starea de sănătate.
CREATINA substanţă proteică ce
se găseşte în muşchi.
CREMASTER muşchi susţinător al
testiculului.
CRENOSOMA parazit di n
clasa Nematoda; se găseşte în
aparatul respirator la câine,
pisică, lup, vulupe.
CRENOTERAPIE tratament făcut
cu ajutorul apelor minerale.
CREPITAŢIE zgomot care se
produce: când cele două capete
ale unui os fracturat se freacă
între ele; când bule mici de gaz
se găsesc în ţesutul subcutanat şi
acestea sunt sparte sau puse în
mişcare prin palpaţie; când aerul
pătrunde în inspiraţie în
alveolele pulmonare şi se
deslipesc pereţii alveolari uniţi
printr-o secreţie în timpul
expiraţiei.
CRINANESTEZIE anestezie
obţinută prin frig.
CRIBRIFORM formaţiuni
anatomice perforate ca un ciur
(lamina cribrosa, fascia cribrosa).
CRICOID formaţiuni anatomice cu
aspect de inel.
CRINIS părul din coamă, coadă
 sau de la fluier la cal.
CRIOSCOPIE metodă care
utilizează frigul pentru
determinarea greutăţii
moleculare a unei substanţe
dizolvată bazată pe faptul că
punctul de congelare
(temperatură la care se produce
îngheţul) diferă după cantitatea
de substanţă dizolvată;
determinarea punctului de
îngheţare a unor produse
biologice în comparaţie cu
punctul de îngheţare a apei
distilate.
CRIOTERAPIE tratament efectuat
pr i n aplicarea de frig sub
diferite forme.
CRIPOCENETIC afecţiuni a
căror etiologie nu este clară;
etiologie ascunsă.
CRIPTORCHIDIE absenţa unui
testicul sau a ambelor testicule
d i n bursă f ii nd reţinute fie în
cavitatea abdominală, fie în
canalul inguinal.
CRISOPS parazit hemalofag din
clasa Hexapoda; prin
înţepăturile sale poate transmite
la animalele mari antraxul,
tularemia, tripanosome.
CRIZA momentul culminant al
unei boli când simptomele au
intensitate maximă; apariţia si
declanşarea bruscă a unei boli;
revenirea sub forma de acces a
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
unei boli cronice; fenomen care
se produce în organismul bolnav
semnificând un prognostic
favorabil şi constă în scăderea
bruscă a temperaturii,
accentuarea diurezei şi apariţia
transpiraţiei.
CRIZOTERAPIE tratament făcut
cu săruri de aur.
CROMAFIN cu tendinţa de a se
colora cu săruri de crom.
CROMAFINOM tumoare a
ţesutului cromafin din
medulosuprarenală.
CROMATIDA o jumătate dintr-un
cromozom ce rezultă prin
diviziunea longitudinală a aces-
tuia şi care apoi devine
cromozom.
CROMATINĂ substanţă
principală colorată a nucleul u i
formând o reţea care conţine
acizi dezoxiribonucleic si
ribonucleic; cromatina Barr este
un corpuscul mic de culoare
închisă existent în celulele
indivizilor femeli şi care lipseşte
la masculi.
CROMATOBLAST celulă
primară di n care se dezvoltă
succesiv o celulă care conţine
pigment.
CROMATOFAG celulă
reticulohistiocitară având
proprietatea de a îngloba
elemente ce conţin pigment.
53
CROMATOFOR celule ce poartă
pigment.
CROMATOGRAFIE metodă
fizico-chimică de separare şi
analiză a unor compuşi chimici
constând în separarea
componentelor unui amestec
de substanţe dizolvate prin
trecerea printr-o coloană
constituită dintr-o substanţă
solidă care este absorbantă,
schimbătoare de ioni sau
suport; separarea se face
din cauza diferenţelor de
intensitate cu care compo-
nentele se adsorb pe
adsorbant, punerea în
evidenţă se face după
developare.
CROMATOLIZA dispariţia
prin degenerescenţă a
cromatinei nucleare.
CROMATURIE eliminarea de
urină anormal colorată.
CROMODIAGNOSTIC
diagnostic făcut prin
utilizarea de coloranţi
introduşi în organism şi apre-
cierea vitezei de eliminare
din corp.
CROMOFIL avid de culoare, ce
se colorează uşor.
CROMOFOB ce nu are
tendinţa de a se colora, ce nu
fixează coloranţi; lipsă de
afinitate pentru coloranţi.
CROMOGEN substanţă care
deşi incoloră poate, din
anumite cauze, (oxidaţie) să
54
dea naştere unor produşi
coloraţi.
CROMOHIDROZA colorarea
lichidului transpirat (galben-
verzui, roşu etc).
CROMOMERE îngroşări ce se
găsesc pe cromoneme şi
care se colorează intens.
CROMONEME filamente ce se
găsesc în nucleu, aşezate
paralel sau în spirală având
pe traiectul lor îngroşări nu-
mite cromomere şi sunt
înglobate într-o substanţă
fundamentală numită matrice.
CROMOMETRIE determinarea
cantităţii de hemoglobina
luând în considerare culoarea
sa în comparaţie cu o scară
etalon colorată.
CROMOPLASTE plastide ce
se găsesc în celule vegetale şi
s u n t colorate cu diferiţi
pigmenţi (carotina - portocaliu,
xantofila - galben); se găsesc în
celulele petalelor, ale unor
frunze care nu sunt verzi, ale
unor rădăcini etc,
CROMOSCOPIE examenul
unor lichide din organism prin
aprecierea culorii lor.
CROMOZOM face parte d i n
formaţiunile structurale ale
nucleului având importanţă în
genetică; se găseşte la
organismele eucariote în
număr variabil după specie
având forme diferite:
granulară, sferică, de baston,
 de filament; este format din
ADN şi ARN; ia naştere din
condensarea cromonemelor şi
este alcătuit din două sau mai
multe filamente; se deosebesc
între ei ca formă şi mărime
putându-se grupa în perechi
(cromozomi omologi); există
cromozomi somatici numiţi
autozomi şi cromozomi ai
sexului numiţi
heterocromozomi (X şi Y).
CRONAXIE durata minimă în
care un nerv răspunde la o
excitaţie electrică.
CRONOTROP ritmicitatea
funcţională a unui organ;
funcţia cronotropă a cordului
este proprietatea de
autoiniţiere, de automatism al
excitaţiei ritmice a
miocardului.
CROSSINGOVER formarea de
noi cromozomi în urma
fragmentării la chiasme a
cromatidelor din unii
cromozomi omologi între
genele înlănţuite şi regruparea
în ordine schimbată a
segmentelor cromatidice rupte
(porţiunea de cromatidă ruptă
de la un cromozom se uneşte cu
p o r ţiunea ruptă de la
celălalt cromo zom);
încrucişare reciprocă.
CROŞET instrument în formă
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
de cârlig; undă care are un
vârf în formă de cârlig la
înregistrarea grafică.
CROTAFIT cu referire la
tâmplă.
CROTALIE marcă metalică ce
se fixează de pavilionul
urechii utilizată pentru
identificarea animalelor,
CRUOR partea colorată a
sângelui (eritrocite).
CRUORIC ce conţine eritrocite
(chiaguri cruorice).
CRUP laringită
pseudomembranoasă; proces
patologic caracterizat prin
formarea de
pseudomembrane fibrinoase
la suprafaţa unei mucoase
fără a se produce pierdere de
substanţă sub membrane;
deosebirea între
pseudomembranele
fibrinonse şi membranele
difterice este faptul că acestea
din urmă sunt însoţite de
modificări în mucoasa pe care
apar şi sunt aderente la
mucoasă.
CRUPA regiunea corporală
cuprinsă între regiunea
lombară şi regiunea cozii la
animale.
CRUPAL ce se referă la false
membrane.
CRUSTA coajă formată din
55
 proteine coagulate şi care
conţine elemente figurate
sangvine, praf, puroi, luând
naştere la suprafaţa plăgilor;
înveliş de chitină care este
impregnată cu săruri
minerale ce înveleşte
corpul unor nevertebrate.
CTENOCEFALUS parazit ex-
tern din ordinul Aphaniptera;
se găseşte la câine şi pisică,
poate transmite parazitul
Dipylidium.
CUBITUS os lung al
antebraţului; osul ulna.
CULEX parazit extern din clasa
Hexapoda, poate fi purtător de
filarii, ricketsii etc.
CUMIS produs lactat alimentar
preparat din lapte de iapă.
CUNEIFORM os având forma
de cui.
CURA tratament de obicei de
durată mai lungă utilizând
acelaşi mijloc terapeutic.
CUSPID formaţiune anatomică
cu aspect de vârf ascuţit.
CUTICULA strat subţire la
suprafaţă; strat superficial de
celule epiteliale impregnate
cu calciu, chitină ce acoperă
corpul unor nevertebrate.
CUTIS pielea corpului la
animale.
CUTIREACŢIE metodă
utilizată pentru a pune în
evidenţă existenţa unei
sensibilităţi alergice a
organismului executată prin
56
introducerea în piele, prin
scarificare, a unui antigen.
CUZINET piesă de sprijin cu
scop de amortizare formată
din ţesut adipos sau
fibroadipos (cuzinet ocular,
cuzinet plantar).
CVADRICEPS quadriceps.
CVADRIGEMEN quadrigemen
CVADRIPLEGIE quadriplegie.
CVARŢ quarz.
CVATERNAR quaternar.
D
DACRIOADENITA inflamaţia
glandei lacrimale.
DACRIOCISTECTOMIE
eliminarea prin act
chirurgical a sacului lacrimal.
DACRIOCISTITA
inflamaţia sacului
lacrimal.
DACRIOLITE calculi
formaţi în conductele
lacrimale.
DACTILOMEGALIE
osteopatie hipertrofică a
degetelor.
DACTILOSIMFIZA unirea
congenitală a două sau a
mai multor degete;
sindactilie.
DALAC termen popular
utilizat pentru antrax.
DALTONISM tulburări de
vedere constâd în im-
posibilitatea de a percepe
unele culori (roşu şi
verde).
DANGA semn făcut pe
suprafaţa corpului ani-
malelor cu ajutorul unui
fier înroşit având diferite
forme pentru a putea fi
identificate; metodă
utilizată mai ales în
creşterea cailor pentru a se
marca anumite rase sau
linii.
DARSONVALIZARE
utilizarea în scop
terapeutic de curenţi elec-
trici de înaltă frecvenţă (ân
algii localizate la suprafaţa
corpului); arsonvalizare.
DARTOS tunica musculară
de sub scrot.
DAVAINEA parazit din
familia Davaineidae, clasa
Cestoda; se găseşte în
tubul digestiv la găini.
DECALCIFICARE
demineralizare datorită
pierderii calciului.
DECANTARE separarea
unor corpuri solide, care
se găsesc într-un lichid în
suspensie, prin
sedimentare rezultând un
strat inferior format din
sediment solid şi un
lichid, care se găseşte în
partea superioară;
scurgerea unui lichid ce se
găseşte deasupra unui
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
sediment.
DECOCŢIE lichidul re-
zultat din fierberea în
apă a unor plante
medicinale în scop de a
se extrage principiul
activ.
DECOLARE operaţie care
constă în secţionarea
gâtului la făt în caz de
distocie pentru a se putea
face extragerea lui;
dezlipirea a două
formaţiuni anatomice
(dezlipirea placentei,
dezlipirea retinei,
dezlipirea epifizei).
DECOMPENSAT tulburări
ale unui echilibru
fiziologic.
DECUBIT atitudinea sau
poziţia corpului care stă
culcat pe un plan orizontal
şi care poate fi
sternoabdominală sau
costoabdominală la
animale şi dorsală, ventra-
lă sau laterală la om;
plăgi şi escare care se
formează la nivelul
proeminenţelor osoase la
animalele care rămân
mult timp culcate.
DEFECARE expulzarea
fecalelor din rect; de-
punerea de sedimente pe
57
 fundul unui recipient care
conţine un lichid colorat
după adaosul de
cărbune animal; tratarea
urinii cu un reactiv
chimic pentru a îndepărta
substanţe reductoare (cu
excepţia glucozei), cum ar
fi uraţii, creatinina şi
proteinele.
DEFERENT canal deferent
sau un canal care duce
mai departe, înafară.
DEFERVESCENŢA
diminuarea sau dispariţia
febrei la un bolnav ur-
mată de ameliorarea stării
generale.
DEGENERARE proces de
regresiune a unor organe
sau funcţiuni din corpul
animal având mai multe
cauze; în zootehnie
termenul indică
descreşterea din generaţie
în generaţie a unor
calităţi superioare, fie
morfologice fie fiziologice.
DEGENERESCENŢĂ
proces patologic
caracterizat printr-o
schimbare a unor organe
sau celule prin liza
materiei vii şi prin
apariţia unei alte
substanţe (grăsoasă,
amiloidă, chistică, ceroasă
etc).
DEGLUTIŢIE act
58
fiziologic prin care
alimentele solide,
transformate în bol în
gură, sau alimentele lichide
sunt trecute din gură prin
faringe în esofag.
DEHISCENŢA deschiderea
foliculului de Graaf şi
eliberarea ovulei.
DEJECŢIE eliminare din
organism a fecalelor şi a
urinii.
DELEŢIUNE mutaţie
cromozomală ce constă în
pierderea unui segment de
cromozom.
DELIR CARDIAC aritmie
cardiacă.
DELIVRENŢA eliminarea
placentei şi a anexelor sale
după expulzarea fătului.
DELTOID aspect de
triunghi.
DEMODEX parazit extern
d i n familia Demodecidae
cu aspect de vierme; se
găseşte la câine, bou, porc,
cal, oaie, capră.
DENDRITE prelungiri ale
celulei nervoase cu aspect
de ramuri de pom, care
duc impulsul nervos înspre
celulă.
DENTINA ţesut osos
modificat, lipsit de celule
d i n care este format
dintele; ivoriu.
DEONTOLOGIE totalitatea
obligaţiilor ce le au
 medicii în exercitarea
profesiunii lor atunci când
acordă consultaţii şi
tratează bolnavii precum
şi obligaţiile faţă de
colegi şi colectivitate
(diceologie).
DEPILAŢIE căderea
părului sau a lânii.
DEPILATOR agent fizic
sau chimic care poate
produce căderea părului.
DEPLETIV medicament
care produce eliminarea şi
ca urmare diminuarea
cantităţii de lichide şi
electroliţi din organism.
DEPLUMAŢIE căderea
penelor la păsări.
DEPRESOR ce produce
scăderea activităţii
nervoase sau a activităţii
cardiace; ce provoacă
scăderea tensiunii
arteriale; ce scade în
intensitate anumite funcţii
în organism.
DEPURATIV medicament
(purgativ, diuretic,
sudorific) care favorizează
eliminarea toxinelor sau a
produşilor de dezasimilaţie
din organism.
DERATIZARE acţiune
care are drept scop
distrugerea şobolanilor şi
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
şoarecilor dintr-o clădire,
vapor, loc închis.
DERBI cursă a cailor de pur sânge
englez în vârsta de trei ani.
DERM stratul conjunctiv profund
al pielii, situat între epiderm şi
ţesutul conjunctiv, la animalele
vertebrate şi în care se găsesc
vase, terminaţii nervoase,
corpusculi tactili, fibre
musculare etc.
DERMACENTOR parazit extern
din clasa Arachnida; se găseşte
la câine, cal, oaie.
DERMANISUS parazit extern din
familia Dermanysiidae; se
găseşte la păsări.
DERMATITA inflamaţia învelişu-
lui cutanat.
DERMATOBIA parazit extern din
clasa Hexapoda; se găseşte la
om, bou, cal, oaie, câine, pisică.
DERMATOCOPTES paraziţi ex-
terni; psoroptes.
DERMATODECTES parazit
extern din clasa Arachnida;
psoroptes.
DERMATOFIŢIE afecţiune
cutanată cauzată de ciuperci;
dermatomicoză.
DERMATOLOGIE studiul pielii şi
al bolilor ei.
DERM ATOM neoplasmele pielii;
zona delimitată a pielii cores-
punzătoare ramificaţiilor
senzitive ale unui nerv
59
 rahidian.
DERMATOMICOZA afecţiune
cutanată cauzată de ciuperci;
dermatofiţie.
DERMATOZA termen general
utilizat pentru afecţiunile pielii.
DERMATOZOONOZE afecţiuni
cutanate cauzate de paraziţi
animali.
DERMITA inflamaţia învelişului
cutanat; dermatită.
DERMOFILAXIE funcţia
protectoare a învelişului cutanat
contra agenţilor infecţioşi.
DERMOGLIFUS parazit extern din
familia Dermoglyphidae; se
găseşte la găini şi păsările de
colivie.
DERMOGRAFIE sau
DERMATOGRAFIE fenomen
datorit răspunsului vascular din
piele la o excitaţie mecanică şi
care constă într-un edem local
care apare imediat după apăsarea
pielii cu un corp puţin ascuţit,
putând astfel scrie pe corpul
unor animale cu pielea sensibilă;
la animalele acoperite cu păr
scurt apare o horipilaţie, iar la
animalele fără păr urma apare
sub forma de linie albă
înconjurată de o zonă roşie la
locul unde se presează pielea,
fenomen care durează un
anumit timp.
DERMOID formaţiune care are
structura pielii.
DERMOTROP fixarea cu
predilecţie de către piele a unor
60
agenţi animaţi sau a unor
substanţe chimice.
DESCUAMARE sau
DESCUAMAŢIE exfolierea
pieli; desprindere şi eliminare
de celule din stratul cornos al
epidermului sub forma de
scuame mai mari sau mai mici.
DESENSIBILIZARE procedeu
prin care se urmăreşte dispariţia
sensibilităţii exagerate a
organismului faţă de anumiţi
produşi biologici sau substanţe
chimice.
DESHIDRATARE eliminare în
cantitate mare a apei din
organism prin transpiraţii,
diaree, vărsături.
DESICARE procedeu prin care se
urmăreşte eliminarea apei prin
evaporare.
DESMOPATIE afecţiunile li-
gamentelor.
DESMOREXIE ruperea
ligamentelor.
DETERGENT substanţă chimică,
tensioactivă, utilizată pentru a
îndepărta, mai uşor, prin spălare
murdăria de pe corp sau rufe,
acţionând prin emulsionare,
solubilizare, spumare.
DETRITUS celule uzate ce sunt
eliminate din organism.
DEUTERIU hidrogenul greu.
DEUTEROPLASMA partea din
plasmă ce are rol nutritiv.
DEUTONEURON cel de-al doilea
neuron într-o sinapsă.
DEUTOMERIT al doilea segment
 al corpului unor paraziţi din
clasa Sporozoa.
DEUTONIMFA stadiu al doilea în
dezvoltarea unei nimfe la unele
animale nevertebrate.
DEXTRINA substanţă glucidă care
deviază lumina polarizată
înspre dreapta.
DEXTROCARDIE deplasarea
cordului şi situarea lui în
hemitoracele drept.
DEXTROGIR ce roteşte sau
deviază înspre dreapta.
DEZASIMILARE proces vital în
care anumiţi principii antrenaţi
în compoziţia materiei vii sunt
eliberaţi şi eliminaţi din
organism.
DEZINFECŢIE procedeu mecanic,
fizic, chimic prin care se
urmăreşte îndepărtarea şi
distrugerea agenţilor patogeni
din exteriorul organismului.
DEZINSECŢIE distrugerea
insectelor din anumite încăperi
sau locuri limitate.
DEZINTOXICARE distrugerea şi
îndepărtarea sau numai debara-
sarea organismului de anumite
toxine sau otrăvuri.
DEZINVAGINAŢIE operaţie prin
care se efectuează eliberarea
unei anse intestinale invaginată.
DEZODORANT mijloc utilizat
pentru a îndepărta un miros
neplăcut produs prin putrezire,
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
fermentaţie sau a unor secreţii,
cu ajutorul unor substanţe cu
acţiune dezinfectantă,
adsorbantă, astringentă şi cu
proprietatea de a emana un
miros plăcut.
DIABET boală metabolică caracte-
rizată prin polifagie, polidipsie şi
poliurie, prin modificări în
compoziţia chimică a sângelui
şi urinii şi apoi prin ceşexie; el
poate fi zaharat sau insipid.
DIACHINEZA a cincea etapă a
profazei în care cromozomii
omologi se depărtează unul de
altul rămânând asociaţi numai
la extremităţi după ce au
schimbat între ei segmente
cromatidice în etapele ante-
rioare devenind mai
condensaţi şi mai scurţi.
DIACRITIC prin ce se deosebeşte
o boală de altele; ce este
particular unei boli;
patognomonic.
DIADOCOCINEZIE facultatea de
a se produce mişcări rapide care
se succed schimbându-şi sensul.
DIAFIZA partea mijlocie a
oaselor lungi.
DIAFOREZA transpiraţie abun-
dentă.
DIAFRAGM peretele
musculomembranos care des-
parte cavitatea abdominală de
cea toracică; piesă ce se găseşte
61
 la unele aparate optice şi
iradiere utilizată pentru a
dimensiona, mai mare sau mai
mic, un fascicul de raze.
DIAGNOSTIC act medical prin
care, pe baza anamnezei, a
examenului clinic şi paraclinic
se poate identifica o boală în
cadrul nosologic; procesul de
identificare a unor agenţi
etiologici; determinarea cauzei
morţii.
DIAGNOZĂ diagnostic.
DIALIZĂ separarea unor substanţe
coloidale sau cristaloide prin
osmoză.
DIAPEDEZA facultatea prin care
leucocitele pot traversa pereţii
intacţi ai capilarelor.
DIAREE evacuare frecventă a
fecalelor cu consistenţă lichidă,
apoasă.
DIARTROZA articulaţie care
permite mişcări în toate
direcţiile, capetele osoase fiind
despărţite printr-o cavitate
puţin evidentă.
DIASCOP aparat optic de
proiecţie printr-un obiectiv
format dintr-o lentilă, a unor
filme fotografice pozitive.
DIASTAZA enzima care desface
amidonul în dextrină şi maltoză;
separarea fără a se produce o
luxaţie a unei epifize; separarea
unor oase unite printr-o simfiză.
DIASTOLA dilatarea cordului,
pentru a se umple cu sânge,
care se produce în timpul celui
62
de al doilea zgomot cardiac şi
la începutul primei pauze;
dilatarea ritmică a unor organe
sau vase.
DIATERMIE metodă de
tratament cu ajutorul căldurii
electrice aplicată asupra
organismului şi care pătrunde în
adâncime; termopenetraţie.
DIATEZA reacţii speciale ale orga-
nismului la anumite boli de
natură metabolică sau reacţii
imunologice anormale;
predispoziţie la anumite boli:
diatezele exsudative sunt unele
afecţiuni hematovasculare.
DICEFALIE monstruozitate
caracterizată prin existenţa a
două capete.
DICEOLOGIE studiul drepturilor
medicilor în exercitarea
profesiunii; deontologie.
DICORIE existenţa a două pupile
la un ochi.
DICOTOM o ramificaţie în două
părţi egale care eventual, la
rândul lor, se ramifică iarăşi în
două şi aşa mai departe.
DICROCELIUM parazit al căilor
biliare din familia Dicrocoelidae;
se găseşte la oaie, capră, bou,
cerb, cămilă etc.
DICROTISM bătăi duble ale
cordului sesizabile la înregistrări
grafice ale pulsului (puls dicrot)
dintre care prima bătaie este
mai mare decât bătaia a doua.
DICTIOCAULUS parazit al
bronhiilor din clasa Nematoda;
 se găseşte la rumegătoarele mari şi
mici şi la solipede.
DIETĂ regim alimentar alcătuit
pentru prevenirea şi tratarea unor
boli prin utilizarea raţională a
alimentelor şi alcătuirea de raţii
speciale pentru scopul urmărit.
DIFIODONT mamifer la care
dinţii se schimbă având dinţi de
lapte, caduci, iar în locul lor
apar dinţii permanenţi.
DIFTERIE boală
infectocontagioasă caracterizată
prin producţia la nivelul unor
mucoase, seroase, plăgi, de
pseudomembrane; ţesutul
subiacent se necrozează, iar
pseodomembranele sunt
aderente la baza lor încât
detaşarea acestora se face cu
greutate lăsând în urmă o
suprafaţă sângerândă.
DIGENEA endoparaziţi din clasa
Trematoda; prezintă o
generaţie alternantă (digeneză).
DIGENEZA reproducere
alternantă: a) prin ouă şi b) prin
sciziune; reproducere dublă
alternând una sexuată cu alta
asexuată.
DIGESTIE proces fiziologic la
care sunt supuse alimentele
introduse în tubul digestiv
pentru transformarea lor în
produşi asimilabili de către
celulele din organism.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
DIGLOSIE anomalie constând în
existenţa unei limbi cu două
vârfuri; limbă bifidă.
DIHETEROXEN un parazit care
are ca gazdă definitivă un animal
iar ca gazdă intermediară un alt
animal diferit de primul ca
specie, gen sau ordin; parazit
care are două gazde.
DIHIBRIDARE împerechere de
părinţi ce au însuşiri puternic
diferite; încrucişare în care
formele parenterale se
deosebesc prin două însuşiri (de
ex. la mazăre un părinte posedă
însuşirea galben şi neted iar celă-
lalt părinte posedă însuşirea
verde şi zbârcit).
DILACERARE deşirarea,
desfacerea unor ţesuturi fie în
mod accidental, fie provocat în
scop terapeutic.
DINAMOGRAFIE aparat destinat
de a înregistra şi măsura forţa
musculară.
DINAMOMETRU aparat destinat
pentru măsurarea forţei
musculare.
DIOECOCESTUS parazit din
ordinul Cestoda care are
sexele separate; se găseşte la
păsări.
DIOPTRIE unitate de măsura a
refracţiei unei lentile; puterea
unei lentile cu o lungime focală
de un metru este egala cu o
63
 dioptrie, a unei lentile cu o
lungime focală de doi metri
este egală cu o jumatate de
dioptrie, a unei lentile cu o
lungime focală de o jumătate de
metru este egală cu doua
dioptrii etc.
DIPIGIE monstruozitate în care
exista un cap, un torace iar de
la ombilic corpul este dublu
existând patru membre pelvine.
DIPILIDIUM parazit intestinal din
familia Dipilididae, clasa
Cestoda; se găseşte la câine,
pisica, vulpe; fiecare proglota
are doi pori genitali.
DIPLEGIE paralizie dublă, care
atinge două membre.
DIPLOCEFALIE monstruozitate
caracterizată prin existenţa a
două capete şi un singur corp.
DIPLOCOC microbi formaţi din doi
coci asociaţi.
DIPLOGENEZA monstruozitate în
care doi fetuşi sunt uniţi, mai
mult sau mai puţin.
DIPLOIDIE faza în dezvoltarea
animalelor caracterizată prin
prezenţa în nucleul celular a unui
număr dublu de cromozomi (2n)
faţă de numărul de cromozomi
(n) din celulele sexuale; ea
rezultă din unirea gameţilor
mascul şi femel care se găsesc în
faza de haploidie; diploidia
reprezintă numărul normal de
cromozomi din zigot sau din
nucleu înainte de reducerea
cromozomială când celulele se
64
pregătesc de înmulţire prin
înjumătăţirea numărului de
cromozomi.
DIPLONEM a patra etapă a
profazei meiotice în care
cromozomii sunt dubli, fiecare
omolog fiind format din două
cromatide; fiecare pereche
cuprinde patru cromatide (tetradă
cromozomală) apoi se separă
formând chiasme; diploten.
DIPLOTEN diplonem.
DIPROSOPIE monstruozitate în
care un singur corp are două
capete fuzionate prezentând
două feţe.
DIPTERE insecte prevăzute, în
general, cu două aripi vizibile,
cele posterioare fiind mai mici
sau chiar atrofiate.
DIROFILARIA endoparazit din
clasa Nematoda; se găseşte în
cavităţile cordului, artere,
cavitatea toracică, bronhii,
intramuscular la câine, pisică şi
alte carnivore.
DISARAXIS afrontare neregulată a
dinţilor antagonişti.
DISARTROZA articulaţie ce
prezintă o mobilitate anormală.
DISBAZIE tulburări în mers.
DISCHERATOZA tulburare în
cheratinizarea tegumentului.
DISCHEZIE dificultate în
eliminarea fecalelor.
DISCHINEZIE dificulăţi în
activitatea contractilă a unor
organe (intestin, vezică biliară,
uter).
DISCONDROPLAZIE tulburări
care apar în osificaţia
cartilajelor de conjugaţie urmate
de modificări în formele oaselor.
DISCOPATIE diferite afecţiuni ale
discurilor intervertebrale.
DISCRAZIE indică tulburari
observate în constituţia şi
temperamentul unui individ.
DISCRINIE tulburări în funcţia
unei glande,
DISCROMIE tulburări de
pigmentaţie.
DISDIPSIE tulburări în deglutiţia
lichidelor.
DISECTAZIE dificultate în
dilatarea unor sfinctere.
DISECŢIE studiul corpului
vieţuitoarelor făcut pe baza
secţionării diferitelor părţi ce-1
alcătuiesc.
DISEMINARE împrăştierea unui
agent infecţios în mediul
exterior sau în organism.
DISENDOCRINIE tulburări în
funcţia glandelor cu secreţie
internă.
DISESTEZIE tulburări ale
sensibilităţii fie prin diminuarea,
fie prin exagerarea ei.
DISFAGIE tulburări observate în
prehensiune, masticaţie sau
deglutiţie.
DISFONIE tulburări ale
manifestărilor vocale la animale;
tulburări în fonaţie traduse prin
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
răsucire.
DISHEPATIE tulburări ce apar în
funcţiile hepatice.
DISHIDROZA inflamaţia
glandelor sudoripare însoţită de
tulburări de secreţie.
DISISTOLIE tulburări în
contracţia cardiacă.
DISMETRIE tulburări observate
în mişcările corpului, fie prin
aprecierea nejustă a distanţei, fie
printr-o execuţie prea lentă sau
prea rapidă.
DISMICROBISM ruperea
echilibrului dintre diferiţii mi-
crobi dintr-un mediu organic cu
predominarea unui fel de
microbi.
DISMNEZIE tulburarea memoriei.
DISOMIE monstruozitate în care
există două corpuri unite, fie
complet, fie parţial.
DISOSMIE tulburări ale mirosului.
DISOVARIE insuficienţă ovariană.
DISPEPSIE tulburări în digestia
gastrointestinală.
DISPLAZIE tulburări în dezvol-
tarea unor organe sau părţi ale
organismului.
DISPNEE dificultate în respiraţie.
DISTAL ce este departe de centrul
corpului.
DISTAZIE dificultate de a se
menţine pe picioare în poziţie
ortostatică.
DISTICHIAZĂ existenţa a două
65
 rânduri de gene la o pleoapă
dintre care un rând are perii
îndreptaţi înspre globul ocular
provocând o iritaţie permanentă.
DISTILARE procedeu de a obţine
un lichid dintr-un alt lichid
format dintr-un amestec prin
fierbere şi evaporare; vaporii
rezultaţi sunt răciţi într-un
refrigerent transformându-se în
lichid care curge sub formă de
picături; separarea se produce
datorită faptului că lichidele au
puncte de fierbere diferite.
DISTOCIE tulburări în actul
expulzării fătului.
DISTOMA parazit trematod
prevăzut, în aparenţă, cu două
guri care în realitate sunt două
ventuze.
DISTONIE tulburări în tonicitatea
muşchilor (ân sindromul pirami-
dal) sau în tonicitatea unor
ţesuturi sau organe.
DISTOPIE anomalie în situaţia
unor organe.
DISTROFIE tulburări în nutriţia
unor organe sau părţi ale
organismului ce duc la
modificări anatomopatologice.
DISURIE tulburări în producerea şi
eliminarea urinii.
DIUREZA eliminarea urinii din
organism.
DIVERTICUL cavitate terminată
în fund de sac comunicând cu
cavitatea sau tubul din care s-a
format.
DIZENTERIE tulburări grave ob-
66
servate în enterite caracterizate
prin diaree pronunţată însoţită
de evacuări dureroase de fecale
mucosangvinolente.
DOCIMAZIE termen utilizat
pentru probele la care se
supun unele organe dintr-un
cadavru pentru a putea preciza
cauzele morţii.
DOLICOCEFALIE craniu cu
aspect lunguieţ; cap alungit.
DOLICOMORF corp cu aspect
lunguieţ.
DOPING administrarea la caii de
curse de substanţe chimice
care produc o creştere a
rezistenţei faţă de efortul fizic
cum sunt: cafeina, stricnina,
amfetamina etc.; procedeu
interzis de regulamentele
curselor de cai.
DORSAL ce aparţine de spinare.
DOZA cantitatea dintr-un
medicament care se
administrează în scop
terapeutic în curs de 24 ore
unui bolnav.
DRACUNCULUS filarie lungă de
30—100 cm femela, iar masculul
lung de 4 cm, cu aspect de şarpe
din familia Dracunculidae; se
găseşte în ţesutul subcutanat la
om, cal, bou, câine.
DRASTIC nume dat unui purgativ
energic.
DREN tub de cauciuc, material
plastic, sticlă utilizat în chirurgie
prin care se asigură scurgerea
lichidelor din plăgi, cavităţi etc.
DREPANIDOTAENIA parazit
intestinal din clasa Cestoda; se
găseşte la raţă, gâscă, om.
DRIFT GENETIC modificare
întâmplătoare a frecvenţei ge-
nelor în populaţiile mici:
pierderea genelor valoroase
datorită numărului mic cu care
s-a lucrat.
DROMOMANIE impulsie
nestăpânită de a merge.
DROSOFILA insectă din ordinul
Diptera cu care s-au făcut nume-
roase cercetări de genetică.
DUODEN prima parte a
intestinului subţire lungă cât
douăsprezece degete la om.
DURAMATER membrană fi-
broasă externă care înconjoară
creierul şi măduva spinării;
termenul de mamă având sensul
că îmbrăţişează si nutreşte ca o
mamă.
DURINA boală produsă de
Trypanosoma equiperdum la
cabalinele de reproducţie
transmisibilă prin montă.
E tubul digestiv la unele animale
EBULOSCOPIE partea din fizică
care se ocupă cu determinarea
temperaturii la care corpurile
încep să fiarbă.
EBURNARE creşterea densităţii
unui os până devine compact
ca fildeşul; osteita osificantă.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
ECARISAJ întreprindere care se
ocupă cu prelucrarea cadavrelor
animalelor şi a subproduselor de
abatoare (consficate).
ECBOLIC ce determină
expulzarea fătului.
ECFILAXIE suspendarea puterii
de apărare într-o anumită
regiune a organismului.
ECHIDIN substanţă toxică produsă
de viperă.
ECHIMOZE pete de culoare
violacee-maro care apar la
nivelul pielii, mucoaselor sau
seroaselor datorită infiltrării
de sânge.
ECHINOCASMUS parazit
prevăzut cu un guler cu 24
ghimpi din familia
Echinostomatidae, se găseşte în
intestin la câine, pisică, vulpe,
porc, om.
ECHINOCOC parazit din clasa
Taeniidae, tenia este formată din
3—4 proglote, are embrionul
hexacant, parazitează la câine
şi pisică eliminând oncosfere
prin fecale care, apoi, ajung în
şi la om transformându-se în
chişti hidatici diseminaţi în
diferite organe.
ECHINOCOCOZA boală
parazitară produsă de
Echinococcus granulosus,
comună omului şi unor animale;
67
 hidatidoza.
ECHINOPARIFIUM parazit din
familia Echinostomidae, clasa
Trematoda; se întâlneşte în
intestin la păsări.
ECHINORHINCHUS parazit
acantocefal din clasa
Nematoda având trompa
prevăzută cu cârlige ca un rât
cu care perforează mucoasa
intestinală; se găseşte la nurcă,
om.
ECHINOSTOMA parazit intestinal
din clasa Trematoda; se găseşte
la gâscă şi raţă; în jurul gurii
are un guler format din 37
ghimpi.
ECHITAŢIE pregătirea călăreţului
şi a calului prin antrenament
susţinut în vederea obţinerii
unor rezultate sportive
deosebite.
ECHONDROM mărirea în volum
prin proliferarea ţesutului
cartilaginos la nivelul unor
articulaţii (costosternală).
ECLAMPSIE afecţiune
caracterizată prin convulsii
tonice, apoi cronice ce apar în
legătură cu actul parturiţiei la
unele femele; convulsii ce apar
în caz de uremie.
ECLOZIUNE ieşirea puilor din
ouă la sfârşitul perioadei de
incubaţie sau ieşirea larvelor
din ouă.
ECOLOGIE ramură a biologiei
care se ocupă cu studiul
interrelaţiilor dintre organisme
68
şi mediul lor de viaţă
ECOSISTEM unitate structurală şi
funcţională a biosferei formată
dintr-o componentă vie şi una
nevie ce reprezintă relaţiile de
interdependenţă dintre
totalitatea vieţuitoarelor şi
condiţiile abiotice din mediul
ambiant respectiv.
ECRASOR instrument prin care
se poate face strivirea
ţesuturilor.
ECTAZIE dilatarea unor organe
cavitare sau a unor vase.
ECTIMA afecţiune cutanată
caracterizată prin pustule
rotunde cu tendinţă de a se
întinde şi uni, iar după
spargerea pustulelor şi uscarea
conţinutului, prin apariţia
unor cruste.
ECTOBLAST partea externă a
unui germen; ectoderm.
ECTOCARDIE anomalie în
aşezarea cordului, el putând fi
situat sub diafragmă (hernie
subdiafragmatică sau ectocardie
subdiafragmatică) sau în afara
cutiei toracice când osul stern
lipseşte (ectokardie subcutanată).
ECTODERM pătura externă a
embrionului din care se
formează epidermul cu fanerele
şi tubul neural.
... ECTOMIE sufix utilizat la
sfârşitul denumirii unui organ
având semnificaţia de ablaţie a
acestui organ.
ECTOPAG monstruozitate dublă
 în care cele două corpuri de
fetuşi sunt unite numai la
nivelul costosternal.
ECTOPARAZIT parazit care
trăieşte pe suprafaţa organis-
mului animal.
ECTOPIE anomalie congenitală
care constă în aşezarea şi
fixarea unui organ în alt loc în
corp decât cel normal; apariţia
şi plecarea stimulilor
contracţiei cardiace în alt loc
decât cel normal, adică din no-
dului sinoatrial.
ECTOPLASMA zona periferică,
hialină a citoplasmei,
hialoplasma.
ECTOZOAR parazit animal care
trăieşte pe suprafaţa
organismului.
ECTRODACTILIE absenţa
congenitală a unui sau a mai
multor degete.
ECTROGEN ce produce anomalii
congenitale.
ECTROMELIE malformaţie
caracterizată prin absenţa sau
slaba dezvoltare a unui sau a
mai multor membre.
ECTROPION răsfrângerea în
afară a pleoapei.
ECVIDEE familie de animale
ierbivore, unicopitate, fără
vezică biliară, cuprinzând calul,
măgarul, zebra.
ECVIN ce este asemănător calului;
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
cu referire la cal.
ECZEMA afecţiune cutanată
caracterizată prin prurit şi
apariţia leziunilor elementare
ale pielii (rozeolă, papulă,
veziculă, pustulă, crustă).
EDEM infiltraţie seroasă în
diferitele ţesuturi cu acumulare
de lichid în spaţiile intercelulare
cauzată de tulburarea
mecanismului normal de reglare
a schimburilor umorale dintre
patul vascular şi ţesuturi.
EDENTAT animal fără dinţi, fie
parţial, fie total.
EDULCORARE procedeu prin care
anumite medicamente sunt
îndulcite pentru a fi luate mai
uşor per os.
EFELIDE pete ele culoare închisă
(pistrui) care apar pe piele
după iradiaţii solare
îndelungate.
EFEMER fenomen ce durează
foarte puţin timp.
EFERENT ce conduce în afară;
centrifug.
EFERVESCENŢĂ producere de
gaz în cursul unei reacţii
chimice în care cel puţin unul
dintre componenţi este în fază
lichidă.
EFIDROZA tulburări de transpiraţie
caracterizată prin creşterea
acesteia în anumite zone ale
organismului.
69
EGAGROPILE conglomerat for-
mat din păr sau lână şi puţine ali-
mente care se găsesc în rumenul
sau stomacul unor animale.
EGESTA actul de evacuare a
tubului digestiv; uneori se
înţelege sub acest termen şi
fecalele eliminate.
EGOFONIE voce (la om) sau ma-
nifestările vocale (la animale)
asemănătoare cu behăitul
caprei.
EGIPTIANELA parazit din clasa
Sporozoa: se găseşte în
globulele roşii la găină şi este
transmisă de Argas persicus.
EIMERIA parazit intestinal clasa
Sporozoa, cu numeroase specii;
se găseşte la păsările domestice,
la bou, oaie, capră, porc în
celulele intestinale, canale
biliare, tubii contorţi.
ELECTROCARDIOGRAFIE
înregistrarea contracţiilor inimii
cu ajutorul unui aparat care
înscrie curenţii electrici ce iau
naştere în timpul contracţiei
muşchiului cardiac datorită
polarizării şi depolarizării ce-
lulei; se notează prescurtat cu
Ecg sau Ekg.
ELECTROD conductor electric
într-o pilă prin care iese sau
intră curentul electric; polul
pozitiv se numeşte anod, polul
negativ se numeşte catod.
ELECTROENCEFALOGRAFIE
înregistrarea intensităţii
curentului bioelectric (ca ur-
70
mare a modificării
potenţialului electric) cu
ajutorul unor electrozi fixaţi pe
pielea capului; se pot constata
trei frecvenţe de undă: ritm
alfa, beta, gama.
ELECTROFOREZA metodă
utilizată în analiza chimică a
unor substanţe proteice bazată
pe migrarea particulelor încăr-
cate electric dintr-o soluţie
coloidală înspre polul pozitiv
sau negativ la trecerea unui
curent electric: se pot distinge
trei timpi: 1. migrarea şi
separarea fracţiunilor pro-
teice; 2. fixarea şi colorarea
spotului obţinut; 3. evaluarea
cantitativă a fracţiunilor.
ELECTROLIT substanţe acizi,
baze, săruri dizolvate într-un
lichid care pot fi descompuse
sub influenţa curentului
electric.
ELECTROLIZA acţiunea de
descompunere chimică a unui
curent electric asupra
electroliţilor dintr-o soluţie; uti-
lizarea curentului electric în
medicină în diferite scopuri
(epilaţii, coagulare, dilatarea
unor structuri etc).
ELECTROTERAPIE utilizarea în
scop curativ a curentului
electric.
ELECTUAR preparat
farmaceutic de consistenţă
moale format din pudră
medicamentoasă şi un sirop,
 miere sau marmeladă pentru a
putea fi mai uşor administrat
bolnavilor.
ELEFANTIAZIS limfangită
proliferativă, cronică, însoţită de
edem, localizată la membrele
pelvine, mai frecventă la cal şi
mai rar la alte animale; membrul
este mult îngroşat având
aspectul de membru de
elefant.
ELITROPTOZA prolaps vaginal.
ELIXIR preparat farmaceutic
format dintr-un amestec de si-
ropuri cu alcoolaţi.
ELUŢIE proces de dizolvare şi
separare a substanţelor dintr-o
coloană cromatografică prin
spălare cu solvent.
EMACIERE slăbire exagerată,
patologică.
EMASCULARE ablaţia testicule-
lor; castrare.
EMBOLIE obliterarea unui vas
sanguin sau limfatic de un corp
străin format dintr-un cheag,
fragment neoplazic etc. antrenat
în torentul circulator.
EMBOLUS dop, de origine diferită,
care astupă un vas sanguin.
EMBRIOCARDIE modificări în
ritmul bătăilor cardiace
asemănătoare bătăilor cardiace
ale embrionului: cele două
pauze au durată egală cum şi
cele două zgomote; ritm
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
accelerat.
EMBRIOGENIE dezvoltarea
embrionului.
EMBRIOLOGIE studiul dez-
voltării ontogenetice; cuprinde
procesele şi legile dezvoltării
individuale a organismelor
animale.
EMBRION produs de concepţie în
prima perioadă de gestaţie
înainte de a se diferenţia părţile
corpului; vârsta, din viaţa
intrauterină, cuprinsă de la
segmentarea oului până la for-
marea principalelor organe.
EMBRIOTOMIE secţionarea
fătului în uter (pentru a
înlătura o distocie), iar nu a
embrionului.
EMENAGOG ce provoacă
apariţia menstruaţiei.
EMESIS vomitare; act reflex prin
care conţinutul stomacului este
expulzat afară prin gură la
mamifere monogastrice şi din
guşă la păsări.
EMETIC ce produce vomitare.
EMETIZANT substanţe, care
introduse în tubul digestiv,
produc vomitare.
EMETROPIE vedere normală în
care razele, indiferent de la ce
distanţă pornesc, cad pe retină.
EMEZĂ emesis.
EMFIZEM infiltraţie difuză de
gaze în ţesutul celular;
71
 emfizem pulmonar alveolar -
afecţiune caracterizată prin
dilatarea permanentă a alveo-
lelor şi pierderea elasticităţii
pereţilor alveolari; emfizemul
pulmonar interstiţial este
caracterizat prin ruperea
pereţilor alveolari şi pătrunderea
aerului în ţesutul interstiţial.
EMINENŢA ridicătură osoasa.
EMISIUNE scoatere de lichide
din organism (sânge, urină).
EMOLIENT substanţă
medicamentoasă care are
proprietatea de a înmuia pielea
după aplicarea ei pe suprafaţa
cutanată.
EMONCTUAR termen utilizat
pentru organele care au des-
tinaţia de a elimina din organism
deşeurile nutriţiei.
EMPIEM colecţie purulentă
formată într-o cavitate
naturală.
EMPIREUMATIC termen utilizat
pentru mirosul ce rezultă când
se supun distilării materii de
origine animală sau vegetală.
EMPIRIC activitate bazată numai
pe experienţă.
EMPLASTRU bandă din pânză
prelucrată chimic încât devine
impermeabilă şi adezivă la
epiderm utilizată pentru
acoperirea pielii sau pentru
fixarea unor pansamente mici.
EMPROSTOTONUS contracţia
tonică a flexorilor capului
încât acesta este aplecat
72
înainte şi în jos.
EMULSIE ce n-a fost obţinut prin
mulgere; lichid lăptos obţinut
prin amestecul apei cu un corp
gras fin divizat rezultând o
suspensie; dispersarea unui
lichid insolubil într-un alt lichid
(de obicei apă).
ENANTEN pete roşii ce se pot
observa pe mucoase.
ENARTROZA articulaţie în care
cavitatea înconjoară mai mult
de jumătate capul articular
(articulaţia coxo-femurală).
ENCANTIS hipertrofia sau
tumefierea carunculului
lacrimal.
ENCEFALITA inflamaţia
creierului.
ENCEFALOCEL hernia
encefalului sau hernia
meningelor encefalului printr-o
deschidere a craniului prin
lipsa de sudură a oaselor.
ENCEFALOMALACIE ramolis-
ment cerebral.
ENCEFALOMIELITA inflamaţia
concomitentă a creierului şi a
măduvei spinării.
ENCEFALOPATIE termen
generic pentru bolile creierului.
ENCEFALOZA afecţiune
degenerativă a creierului de-
natura neinfecţioasă.
ENCONDROM condrom ce apare
în substanţa medulară a unor
oase.
ENDARTERITA inflamaţia tunicii
interne a unei artere.
ENDEMIE boală ce apare la
oameni într-o regiune fiind
localizată ca răspândire la
regiunea respectivă.
ENDOCARD tunica internă a
inimii.
ENDOCARDITA inflamaţia
endocardului localizată mai
ales la valvule şi mai rar la
endocardul parietal.
ENDOCONDRAL partea internă a
unui cartilaj.
ENDOCRINIE secreţie internă.
ENDOCRINOLOGIE studiul
glandelor cu secreţie internă.
ENDOCRINOZA afecţiune a unei
glande cu secreţie internă
caracterizată printr-un
dezechilibru în activitatea
secretorie.
ENDOENZIMA enzimă care îşi
exercită acţiunea chiar în celula
care o produce.
ENDOFLEBITA inflamaţia tunicii
interne a venei.
ENDOGEN ce este produs în
organism.
ENDOLIZINA bacteriolizine ce
iau naştere în leucocite.
ENDOMETRU tunica internă a
uterului sau mucoasa uterină.
ENDOMETRITA inflamaţia
mucoasei uterine.
ENDOMITOZA fenomen de
multiplicare a numărului de
cromozomi fără să aibă loc o
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
diviziune a nucleului şi celulei
dând naştere poliploidului;
endopoliploidie.
ENDOPARAZIT parazit care tră-
ieşte în interiorul organismului.
ENDOPLASMA zonă internă
granulară şi mai puţin
transparentă a citoplasmei;
granuloplasma.
ENDOPOLIPLOIDIE fenomen
de multiplicare a numărului de
cromozomi din celulele unui
ţesut oarecare fără ca
diviziunea celulară să aibă loc;
endomitoză.
ENDOSCOPIE metodă de
examinare prin care pot fi
inspectate cavităţi din interiorul
organismului cu ajutorul unor
instrumente optice care
luminează locul şi reflectă
imaginea interioară vizibilă prin
ocular.
ENDOSMOZA trecerea unei
substanţe prin membrana
osmotică din afară înspre
înăuntru.
ENDOTELIU strat celular,
pavimentos, fin, care căptuşeşte
cavităţile articulare, pungi
sinoviale, tendinoase, inima,
vasele sanguine etc.
ENDOTOXINE substanţe toxice
produse de microorganisme şi
care rămân în microbii ce le
produc; trec în mediul ambiant
73
 numai după distrugerea
microbilor.
ENOFTALMIE retragerea ochiului
în fundul orbitei; simptom
întâlnit în deshidratări ale
organismului stare preagonică,
caşexie etc.
ENOSTOZA producţie osoasă
formată din ţesut compact care
umple canalul medular al osului.
ENTAMIBA parazit intestinal din
clasa Rhizopoda; se găseşte la
porc, carnivore, om producând
dizenteria amibiană.
ENTERAL cu referire la intestin.
ENTERALGIE durere intestinală.
ENTERECTOMIE operaţie
chirurgicală prin care se face
resecţia unei porţiuni din
intestin.
ENTERITA inflamaţia mucoasei
intestinului.
ENTEROANASTOMOZA
operaţie chirurgicală prin care
se realizează o comunicaţie
laterală între două anse
intestinale.
ENTEROCATAR inflamaţia
intestinului având ca rezultat
producerea unui lichid seros ce
este eliminat la exterior.
ENTEROCEL hernia unei anse
intestinale.
ENTEROCENTEZA puncţia
intestinului în caz de dilatare
exagerată cu scopul de a evacua
lichidele sau gazele.
ENTEROCHIINAZA enzimă ce
se găseşte în intestin având
74
rolul de a transforma
tripsinogenul în tripsină.
ENTEROCOLITA inflamnţia
intestinului subţire şi a colonului.
ENTERODINIE durere
intestinală.
ENTEROEPIPLOCEL hernia
unei anse intestinale şi a
epiploonului.
ENTEROGEN ce este produs de
intestin; ce se naşte în intestin.
ENTEROLITE calculi intestinali.
ENTEROMIXOREE evacuarea
prin rect a unor cantităţi mari
de mucus.
ENTEROPEXIE operaţie prin care
se fixează o ansă intestinală de
peretele abdominal.
ENTEROPLASTIE operaţie prin
care se realizează o mărire a
diametrului unei anse stenozate.
ENETROPTOZA căderea masei
intestinale; simptom observat
în caz de ascită, slăbire
exagerată, rahitism.
ENTERORAFIE sutura unei plăgi
intestinale.
ENTERORAGIE hemoragie
intestinală.
ENTEROSTENOZA micşorarea
lumenului intestinal datorită
strâmtării pereţilor săi.
ENTEROSTOMIE operaţie prin
care se stabileşte o deschidere a
unei anse intestinale în afară
prin deschiderea peretelui
abdominal; fistulă intestinală.
ENTEROTOM instrument în
formă de foarfecă având o
 ramură mai lungă şi cu capătul
bont cu care se poate deschide
intestinul în lungul său; pensă
specială utilizată pentru crearea
unui anus artificial.
ENTOMOLOGIE ramură a
zoologiei care studiază biologia
insectelor cu privire la
clasificare, morfologie, fizio-
logie şi răspândirea lor pe
glob.
ENTORSA afecţiune articulară
rezultând dintr-o distensiune
bruscă, cu deşirarea
l i gamentelor dar fără o
deplasare permanentă a
suprafeţelor articulare.
ENTOZOAR parazit care trăieşte
în interiorul organismului
animalului gazdă.
ENTROPION răsucirea pleoapelor
înspre globul ocular.
ENUCLEARE operaţie prin care
se elimină o tumoare încapsulată
prin secţionarea capsulei;
operaţie prin care se scoate
globul ocular din orbită.
ENUREZA incontinenţă urinară
mai ales nocturnă.
ENZIMĂ fermenţi solubili.
ENZOOTIE boală infecţioasă la
animale, extinsă pe o suprafaţă
delimitată unde agentul patogen
se găseşte în permanenţă.
EOZINOFILE leucocite a căror
granule se colorează cu eozină.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
EOZINOFILIE înmulţirea
leucocitelor eozinofile peste
procentul normal (apare în
helmintoze, astm bronşial etc.).
EPARVEN exostoză situată la faţa
inferioară şi internă a jaretului la
cal şi bou; spavan.
EPENDIM epiteliu care căptuşeşte
canalul central al măduvei spi-
nării, trunchiul cerebral,
ventriculii cerebrali.
EPICANT, EPICANTHUS cută a
pielii uşor curbată la nivelul
unghiului intern al pleoapelor
putând acoperi fanta
palpebrală.
EPICARD foiţa externă a cordului;
pericard visceral.
EPICONDIL ce este situat pe
condil.
EPICRIZA ansamblul de fe-
nomene care survin după criză;
concluziile medicale asupra unui
bolnav la sfârşitul
tratamentului.
EPIDEMIE boală contagioasă care
afectează în mod rapid populaţia
umană pe o suprafaţă teritorială
mai mult sau mai puţin întinsă,
răspândită la mai multe
persoane.
EPIDERM înveliş epitelial aşezat
peste derm acoperind corpul
animal.
EPIDERMOFITIE afecţiune cuta-
nată produsă de ciuperci.
75
EPIDERMOLIZĂ afecţiune
cutanată caracterizată prin
formarea de vezicule;
acantoliza.
EPIDIASCOP aparat optic utilizat
pentru a proiecta pe un ecran o
imagine reflectată şi obţinută
prin aşezarea unei oglinzi dea-
supra figurii.
EPIDIDIM canal ce continuă
canaliculele eferente ale
testiculului şi se găseşte în afara
lui.
EPIDIDIMITA inflamaţia
epididimului.
EPIDURAL ce se găseşte deasupra
de duramater; spaţiul
extradural unde se pot
introduce medicamente prin in-
jectare.
EPIFENOMEN simptome
accesorii accidentale în cursul
unei afecţiuni fără a fi în
legătură cu această afecţiune.
EPIFITE plante care trăiesc pe alte
plante; criptogame parazitare
pe pielea animalelor;
epidermofite.
EPIFIZA glandă endocrină;
extremitatea unui os lung
separat printr-un cartilaj de
diafiză.
EPIFORA scurgere de lacrimi
datorită, fie unei obstrucţii a
canalului lacrimal, fie secreţiei
exagerate a glandei lacrimale.
EPIGASTRU regiunea de deasupra
stomacului la om şi anterioară la
animale, situată între apendicele
76
xifoid, ombilic şi rebordul costal.
EPIGENEZA teorie care susţine că
dezvoltarea unei fiinţe se face
prin succesiunea de diviziune
celulară care duce la
diferenţierea în ţesuturi şi
organe; oul fertilizat şi
nediferenţiat va da naştere unui
organism producandu-se o
diferenţiere pe măsura
diviziunii progresive.
EPIGLOTA fibrocartilaj mobil
aşezat anterior şi deasupra
laringelui.
EPILEPSIE afecţiune caracterizată
prin apariţia de accese, în care se
produce pierderea cunoştinţei,
contracţii tonice, clonice, stare
stertoroasă.
EPILEPTOGEN ce poate deter-
mina un acces de epilepsie.
EPIMERIT aparat de fixare al
unor paraziţi din ordinul
Gregarinida, clasa Sporozoa, la
peretele intestinal al gazdei
care este de obicei o insectă.
EPINEFROM neoplasm al
glandelor suprarenale.
EPIPLOCEL hernia epiploonului.
EPIPLOITA inflamaţia epiplo-
onului.
EPIPLOON ligamente ale
stomacului; sinonim cu
omentum.
EPIPLOPEXIE operaţie prin
care se fixează epiploonul la
peretele abdoninal.
EPISCLERITA inflamaţia
scleroticii.
EPISPADIE, EPISPADIAS
anomalie care constă în
deschiderea uretrei pe faţa
dorsală a penisului.
EPISTAXIS hemoragie nazală
lentă.
EPISTAZIE termen utilizat în
genetică prin care se înţelege
fenomenul de interacţiune între
gene nealele în sensul că un fac-
tor ereditar A (gena A)
împiedică manifestarea
factorului B (gena B); gena A
este epistatică, i a r gena B este
hipostatică.
EPITELIOM tumoare epitelială.
EPITELIU ţesut format din celule
cubice unite între ele printr-un
ciment intercelular alcătuit din
unul sau mai multe straturi;
straturi celulare care acoperă
suprafaţa corpului şi căptuşesc
unele organe cavitare.
EPIZIOCEL hernie în regiunea
perineovulvară.
EPIZIORAFIE sutura vulvei
utilizată în prevenirea sau
tratamentul prolapsului vaginal
sau uterin.
EPIZOOTIE boală contagioasă ce
se răspândeşte rapid peste tot
efectivul de animale dintr-o
specie, sau mai multe specii, ce
se găsesc într-un teritoriu mai
mult sau mai puţin întins.
EPRUBETA tub de sticlă transpa-
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
rentă, închis la un capăt în care se
recoltează diferite lichide din
organism care apoi se supun
unui examen sau se execută
diferite probe în vederea
stabilirii diagnosticului;
recipient utilizat şi în
laboratoarele de chimie.
EPULIS, EPULIDE tumoare care
apare la gingie cuprinzând şi
baza osoasă
ERADICARE acţiunea de a
combate o boală ducând la
dispariţia ei.
ERATIC caracterul neregulat sau
rătăcitor al unui simptom
(durere, tumefacţie etc).
ERBIVORE mamifere care se
hrănesc cu vegetale.
ERECŢIE creşterea în volum a
unui organ erectil în urma
acumulării de sânge.
EREDITATE însuşire biologică
prin care organismele vii pot
transmite descendenţilor
însuşirile lor morfofuncţionale,
păstrându-se astfel stabilitatea
speciilor.
EREDOPATIE afecţiune moştenită
şi care se transmite
descendenţilor.
ERETISM stare de excitaţie a
unui organ; eretism cardiac -
stare de hiperexcitabilitate a
miocardului manifestată printr-o
accelerare a frecvenţei bătăilor
77
 inimii.
ERGOGRAF aparat de înscris
travaliul unui muşchi sau grupă
de muşchi.
ERGOMETRU instrument pentru a
măsura travaliul executat de
un muşchi sau grupă de
muşchi.
ERGONE substanţe biologice care
au rol de a stimula funcţiile
organismului.
ERITEM modificări de culoare a
pielii caracterizată prin înroşire
ca urmare a unei hiperemii
active care dispare prin apăsare
cu degetul.
ERITREMIE creşterea numărului
de globule roşii în sânge.
ERITROBLAST celulă iniţială din
care ia naştere eritrocitul.
ERITROBLASTOPENIE dimi-
nuarea numărului de eritroblaste
din măduva osoasă.
ERITROBLASTOZA creşterea
numărului de eritroblaste şi
prezenţa lor în număr mare în
circulaţia periferică.
ERITROCIT globulă roşie; celulă
fără nucleu la mamifere, cu
nucleu la păsări, cu un conţinut
mare de hemoglobina; normocit,
hematie, normoplast.
ERITROCLAZIE fragmentarea
eritrocitclor.
ERITRODERMIE afecţiune
manifestată prin roşeaţă a pielii,
apariţie de edeme, vezicule,
descuamare.
ERITROFOBIE frică faţă de
78
culoarea roşie manifestată la
animale prin agresivitate.
ERITROLIZA distrugerea şi
dizolvarea eritrocitelor evidentă
prin hemoglobinurie.
ERITROPENIE diminuarea
numărului de eritrocite;
eritrocitopenie.
ERITROPOEZA formarea
eritrocitelor.
ERITROPSINA pigment roşu care
există în celulele cu bastonaş
d i n retină având rol în vedere;
purpura retiniană sau rodopsina.
ERIZIPEL boală
infectocontagioasă caracterizată
prin apariţia de pete roşii pe
piele.
EROZIUNE leziune superficială a
straturilor epiteliale
caracterizată prin pierdere de
substanţă pe o suprafaţă
circumscrisă.
ERUCTAŢIE evacuarea prin gură
de gaze d i n stomac sau d i n
rumen.
ERUPŢIE fenomen caracterizat
prin apariţia la suprafaţa
tegumentului de leziuni
elementare (eritem, macule,
papule, vezicule, pustule etc).
ESCARA leziune elementară a
pielii sau mucoaselor sub formă
de crustă care apare în urma
necrozării ţesuturilor
superficiale.
ESCHERICHIA gen de bacterii
din familia Enterobacteriaceae
care pot produce infecţii la om
 şi animale.
ESCHILA mic fragment din os în
caz de fractură cominutivă.
ESOFAG tub muscular care face
legătura între faringe şi stomac
(sau rumen).
ESOFAG ISM spasm al esofagului.
ESOFAGITA inflamaţia esofagului.
ESOFAGORAGIE hemoragie din
peretele esofagului.
ESOFAGOSCOPIE examenul
esofagului cu ajutorul
endoscopulul.
ESOFAGOTOMIE deschiderea
esofagului prin secţionarea
peretelui său.
ESTEZIE sensibilitate.
ESTEZIOGEN ce provoacă o sen-
sibilitate exagerată; zone
hipersensibile.
ESTEZIOMETRIE determinarea
sensibilităţii tactile cu ajutorul
unui aparat, esteziometru, în
formă de compas.
ESTROGEN hormon feminin care
determină apariţia căldurilor la
animale.
ESTRU fază a ciclului sexual la
mamifere în care se produce
expulzarea ovulului din ovar;
oestru.
ETIMOLOGIE stabilirea originii
unui cuvânt prin explicarea
originii şi a evoluţiei sale; are
rol deosebit în medicină pentru
a înţelege termenii utilizaţi.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
ETIOLOGIE studiul cauzelor
bolilor.
ETMOID os cranian având mai
multe orificii.
ETOLOGIE ramură a biologiei
care studiază felul de viaţă a
animalelor în legătură cu
reproducerea, hrănirea,
construirea culcuşului etc.
ETUFARE metodă utilizată pentru
a distruge, cu ajutorul căldurii,
nimfa din interiorul gogoşilor de
viermi de mătase care sunt
destinate filării.
ETUVA aparat format dintr-o
cutie care se închide ermetic şi
în care se poate ridica
temperatura peste 100 °C destinat
dezinfectării şi sterilizării unor
materiale care sunt închise în
el.
EUCARIOTE organisme care au
nucleul bine conturat şi
delimitat faţă de citoplasmă.
EUCRAZIE termen utilizat de
medicii antichităţii şi care
însemna un amestec corect între
diferitele umori ale or-
ganismului din care rezultă
starea de bună sănătate.
EUFORIE stare de satisfacţie a
individului.
EUGENIE ştiinţa care se ocupă cu
studiul condiţiilor favorabile
prin care se pot obţine
descendenţi cu calităţi biologice
79
 superioare.
EUPARIFIUM parazit din clasa
Trematoda; se întâlneşte în
intestin la carnasierele domestice
şi sălbatice.
EUPEPTIC substanţe care pot
favoriza digestia.
EUPLOID număr de cromozomi ce
reprezintă multiplul exact al
numărului haploid.
EUPNEE respiraţie uşoară.
EUPRAXIE facultatea de a
coordona şi grada mişcările cu
scopul urmărit.
EURIHELMINS vierme trematod
care se întâlneşte în intestin la
carnasiere.
EURITMIE puls cu ritm regulat.
EURITREMA parazit trematod
întâlnit în canalele pancreatice
sau biliare şi în duoden la
rumegătoare şi om, având o
ventuză mare.
EURITROF ectoparaziţi
hematofagi adaptaţi pentru mai
multe feluri de gazde
aparţinând la mai multe specii;
polifagi.
EURIXEN parazit care are ca
gazdă un grup zoologic vast,
mai multe specii de animale.
EUSISTOLIE activitate cardiacă
normală.
EUSTRONGILUS parazit din
clasa Nematoda; se găseşte în
tubul digestiv la gâscă şi raţă.
EUTANASIE procedeu de a
produce moartea fără suferinţe.
EUTOCIE naştere normală şi
80
uşoară.
EUTROFIE individ bine şi corect
alimentat şi al cărui organism se
dezvoltă armonios.
EVENTRAŢIE ieşirea organelor
din cavitatea abdominală printr-o
plagă accidentală sau operatorie
a pereţilor cavităţii.
EVISCERAŢIE scoaterea
organelor din cavitatea
abdominală şi toracică după
moartea animalului; scoaterea
globului ocular din orbită.
EVULSIE operaţie prin care se
scoate o porţiune din organism
prin smulgere.
EXACERBAŢIE exagerarea tem-
porară a simptomelor unei boli;
creşterea virulenţei unor
microorganisme.
EXANTEM pete roşii ce apar pe
piele.
EXCIPIENT substanţă medica-
mentoasă cu rol de a încorpora un
medicament activant.
EXCITAŢIE acţiune prin care se
stimulează fenomenele vitale.
EXCIZIE ablaţia unei porţiuni
mici dintr-un ţesut sau organ.
EXCORIAŢIE jupuire uşoară a
pielii.
EXCRESCENŢA formaţiune
delimitată, situată la o anumită
suprafaţă şi rezultată din
proliferarea accentuată de ţesut.
EXCREŢIE fenomen prin care
sunt eliminate anumite
produse, fie din unele glande,
fie din organism.
EXEREZA ablaţia unei părţi
inutile sau vătămătoare din
organism.
EXFOLIATE eliminarea sub formă
de lamele a struţurilor
superficiale ale pielii.
EXITUS sfârşitul unei boli (mai rar
utilizat); exitus letal -
desnodământ mortal, moartea
individului (mai frecvent
utilizat).
EXOCARDIE ectopie cardiacă în
afara cutiei toracice.
EXOCRIN ce are o secreţie ex-
ternă care trece printr-un canal
excretor.
EXOFTALMIE ieşirea sau numai
proeminarea globului ocular din
orbită.
EXOGEN ce este produs de cauze
din afara organismului; factori
care acţionează din afară asupra
organismului.
EXOMFALOCEL hernie
ombilicală.
EXOSEKOZĂ afecţiune cutanată
caracterizată printr-o mulţime
de vezicule care se sparg şi
lasă să curgă o mare cantitate
de serozitate.
EXOSMOZA trecerea unei
substanţe prin membrana osmo-
tică dinăuntru înspre în afară.
EXOSTOZA tumoare osoasă care
apare la suprafaţa unui os; os
mort la animale.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
EXOTOXINE substanţe proteice
cu acţiune dăunătoare eliminate în
mediul ambiant de unii
microbi.
EXPECTAŢIE atitudinea de
aşteptare a medicului pentru a
observa evoluţia unei maladii
pentru stabilirea diagnosticului
sau a tratamentului.
EXPECTORAŢIE eliminarea
produşilor de secreţie din
aparatul respirator.
EXPERTIZA examen făcut de
persoane competente, bine
documentate şi cu experienţă
privind o anumită problemă.
EXPLORARE examen atent al
unei funcţii, al unui organ.
EXSUDAT lichid inflamator ce
poate fi seros, mucos, fibrinos şi
care apare la suprafaţa unei
seroase.
EXTRACT preparat me-
dicamentos obţinut prin
menţinerea de produşi vegetali
sau animali (un anumit timp)
într-un lichid care apoi este
supus evaporării obţinându-se
astfel concentraţia dorită.
EXTRASISTOLA contracţie
suplimentară de origine ectopică
a cordului înaintea sistolei
producând modificarea ritmului
şi având, o amplitudine mai mică
decât contracţia normală.
EXTRAVAZARE ieşirea de
81
 plasmă din vase în spaţiile
interstiţiale producând edem.
F inferioară a gâtului, la taurine.
FACIES aspectul feţei care poate
exterioriza: durere, frică,
agitaţie,indiferenţă, tristeţe,
datorită contracţiei musculaturii
capului; suprafaţă.
FACOHIMENITA inflamaţia
capsulei cristalinului.
FACTOR cauză a unui proces sau
care contribuie la realizarea unui
efect (factori de coagulare,
factori ereditari, factori de
mediu).
FAGEDENIC termen utilizat în
dermatologie pentru a defini
ulcere ce au tendinţa de a se
adânci şi extinde pe suprafaţa
cutanată.
... FAGIE sufix ce are înţeles de:
mâncător, ce mănâncă.
FAGOCIT celula a organismului
animal capabilă de a îngloba
particule străine (bacterii, celule
etc.) pătrunse în organism şi
eventual a le ingera.
FAGOCITOZA activitatea
fagocitelor.
FAGOMANIE foame exagerată şi
tendinţa permanentă de a ingera
alimente.
FALANGE oasele terminale ale
membrelor.
FALCIFORM încovoiat în formă
de seceră.
FALUS penis.
FANERE producţiile epidermice
82
aparente ca părul, unghiile,
coarnele.
FANON pliu al pielii în partea
FANTA deschidere longitudinală
într-un organ.
FARCIN denumire pentru morva
cutanată.
FARINGE organ musculo-
cartilaginos situat la încrucişarea
căilor respiratorii cu cele
digestive.
FARINGITA inflamaţia faringelui.
FARINGOSCOPIE examenul
intern al faringelui cu ajutorul
unui endoscop.
FARINGOTOMIE operaţie
chirurgicală care consta în
deschiderea chirurgicală a
faringelui.
FARMACIE serviciu sanitar care
păstrează, manipulează şi
eliberează medicamente.
FARMACOCINETICA
studiul drumului parcurs în
organism de un medicament de
la absorbţie, răspândire,
transformari fizico-chimice şi
până la eliminare.
FARMACODINAMIE parte a
farmacologiei care studiază
acţiunea exercitată de agenţii
medicamentoşi asupra
organismului.
FARMACOGNOZIE studiul şi
cunoaşterea medicamentelor
(origine, proprietăţi fizico-
chimice, prepararea, pastrarea).
FARMACOLOGIE studiul
 medicamentelor.
FARMACOPEE arta de a pregăti
medicamente; formular oficial
normativ care conţine descrierea
medicamentelor, a formulelor
farmaceutice, prepararea,
controlut şi conservarea
medicamentelor; codex
medicamentarius.
FARMACOTERAPIE utilizarea
terapeutică a medicamentelor;
studiul acţiunii medicamentelor
în organismul bolnav.
FASCICULAT denumirea
structurii unui organ ce are
aspectul de fibre adunate în
mănunchi.
FASCIE foiţa formată din ţesut
conjunctiv care acoperă
suprafaţa unui muşchi sau un
organ.
FASCIOLA parazit al c ă il or
hepatice din familia Fasciolidae;
se găseşte la rumegătoare
mari şi mici, cal, porc, având
gazdă intermediară un melc
(Galba truncatulata).
FASCIOLOPSIS parazit din
familia Fasciolidae; se găseşte în
intestinul subţire la om.
FASTIDIC aversiune faţă de..., ce
provoacă aversiune.
FASTIGIUM punctul cel mai
ridicat în cursul unei febre;
intensitatea maximă a unui
simptom.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
FATIGAŢIE stare de obosoală
accentuată.
FAUNA totalitat ea animalelor
dintr-o regiune.
FAVUS leziune cutanată
caracterizată prin cruste galbene,
produsă de o ciupercă.
FEBRA sindrom caracterizat prin
ridicarea temperaturii corpului,
accelerarea pulsului şi a
respiraţiei; afecţiuni, nosologic
diferenţiate, purtâd de n u m i r i
diverse: febra aftoasă, febră de
lapte, febra tifoidă etc.
FECALOID ce este asemănător cu
mirosul sau aspectul fecalelor.
FFCALOM acumulare exagerată
de fecale în intestin, care, prin
deshidratare, iau o formă bine
delimitată, rotundă, cu o
consistenţă dură şi care la
palplaţie prin peretele abdominal
dă senzaţia de tumoare.
FEED-BACK principiu al unui
sistem ce se autoreglează; în
biologie autoreglarea se
realizează prin retroinhibiţie
când răspunsul la un stimul se
intoarce şi influenţează stimulul
însuşi pentru menţinerea
integrităţii şi echilibrului
sistemului.
FEMUR osul coapsei.
FENOL acid carbolic.
FENOTIP ansamblu de proprietăţi
şi de caractere acumulate în
83
 procesul dezvoltării individuale
şi manifestate de un organism;
rezultatul interacţiunii dintre
genotip şi condiţiile concrete ale
mediului în care se dezvoltă
organismul.
FEOCITOCROM celule colorate
în brun.
FERMENT substanţe capabile de
a determina procese chimice de
descompunere fără ca ele sa fie
modificate, având rol asemănător
catalizatorilor.
FETID miros respingător.
FETUS produsul de concepţie în
viaţa intrauterină când încep să
fie diferenţiate părţile corpului
trecând astfel din starea de
embrion în stare de fetus.
FIBRILATIE mişcări rapide
produse de contracţii fine ale
unor fibre musculare; fibrilaţie
atrială - contracţii rapide ale
atriilor producând tulburări de
ritm caracterizate printr-o alura
rapidă, neregulată şi variabilă;
fibrilaţie ventriculară - contracţii
rapide ale ventriculelor
caracterizată prin tahicardie ce
duce la exitus.
FIBROBLAST celula conjunctivă
initială cu prelungiri.
FIBROCIT celula conjunctivă
derivată din fibroblast având
multe prelungiri.
FIBROM tumoare formată din
ţesut conjunctiv fibros.
FIBROMATOZA afecţiune
caracterizată prin fibroame
84
multiple.
FIBRORABDOMIOM tumoare
formată din ţesut muscular striat.
FIBROSARCOM tumoare
sarcomatoasă mai puţin malignă
caracterizată prin prezenţa de
fibre în masa ei.
FIBROZA afecţiune cauzată de
dezvoltarea exagerată de ţesut
conjunctiv cu multe fibre
colagene.
FIBULA osul peroneu având forma
lungă asemănătoare unui piron;
osul pulpei.
FICAT glandă a tubului digestiv
formând un organ situat în
cavitatea abdominală.
FILARIA parazit din familia
Filariidae; se găseşte în ţesutul
subcutanat la dihor, nurcă având
gazdă intermediară un artropod
hematofag.
FILAXIE proprietatea
organismului de a lupta contra
infecţiilor prin anticorpi şi
fagocitoza.
FILIFORM formaţiuni din
organism cu aspect de fir lung şi
subţire; termen utilizat pentru a
caracteriza un puls abia
perceptibil.
FILOGENIE procesul dezvoltării
istorice a organismelor vii;
evoluţia formelor organice ale
unui grup de animale sau plante
din momentul apariţiei pe
pământ, descoperind stramoşul
comun şi înrudirea cu alte
grupe şi fiinţe.
FIMBRIARIA parazit intestinal din
clasa Cestoda; se găseşte la raţă
şi gâscă.
FIMOZA îngustare congenitală sau
accidentală a inelului prepuţial
impiedicând descoperirea
glandului.
FIOLA recipient din sticlă pentru
substanţe medicamentoase
închis, la flacară, prin topirea
sticlei.
FISIPARITE reproducţie prin
segmentarea unor fiinţe
monocelulare.
FISTULA canal anormal,
congenital sau accidental, făcând
legătura cu un organ sau o
cavitate naturală sau patologică
prin care se scurge un produs
lichid natural sau patologic.
FISURA leziune caracterizată prin
despicarea sau ruperea liniară a
unui organ fără ca aceasta să-şi
modifice forma (fisură anală
etc.).
FITINA sare de calciu şi magneziu
a acidului fitic sau
inozotolhexafosforic; se găseşte
în cereale; sub influenţa fitazei
este descompusă, iar calciul şi
magneziul pot fi absorbite în
organism; lipsa fitazei duce la
rahitism.
FITOTERAPIE tratament făcut cu
plante.
FIZICA ştiinţa care studiază
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
structura şi proprietăţile materiei
şi legile de mişcare ale materiei.
FIZIOLOGIE disciplina care
studiază funcţiile şi proprietăţile
organelor şi ţesuturilor din
organismele vii.
FIZIOPATOLOGIE studiul
funcţiilor organismelor în caz de
boală şi studiul mecanismelor
producerii diferitelor boli.
FIZIOTERAPIE utilizarea în scop
terapeutic a unor agenţi fizici
naturali ca apă, aer, lamină,
electricitate.
FLAGEL formaţiune sub aspect de
filament a unor organisme
unicelulare care serveste la
locomoţie; calamitate, dezastru,
boala cu evoluţie gravă ce apare
la mai multe animale.
FLANC regiune anatomică laterală
la animale având ca bază
anatomică partea carnoasă a
muşchiului ilioabdominal (micul
obilic) cuprinsă între coaste,
coapsă, lombe şi abdomen.
FLATULENTA eliminare prin rect
de gaze care se formează în tubul
digestiv în urma fermentaţiilor
alimentelor ingerate.
FLEBECTAZIE dilatarea
venelor.
FLEBECTOMIE rezecţia unei
porţiuni dintr-o venă.
FLEBITA inflamaţia unei vene
producându-se, de obicei, şi
85
 obliterarea ei.
FLEBOSCLEROZA afecţiune
caracterizată prin intărirea şi
diminuarea elasticităţii pereţilor
venelor.
FLEBOTOMIE deschiderea
peretelui venos pentru a provoca
scurgere de sânge în scop
terapeutic.
FLEBOTOMUS insecta
hematofagă nocturnă; poate
transmite unele boli la om, ataca
mamiferele.
FLEGMAZIE inflamaţie.
FLEGMON inflamaţia cu tendinţă
de invazie în ţesutul conjunctiv
ducând uneori la necroză.
FLEXIUNE apropierea celor două
segmente ale unei ar ti c ul aţ ii .
FLEXOR care încovoaie, care
curbează.
FLICTENA acumulare de
serozitate în grosimea
epidermului.
FLOCULARE acumularea sub
fomă de flocoane a unei
substanţe aflată într-o soluţie
coloidală.
FLOGISTIC agent medicamentos
care poate produce acţiuni asupra
organismului asemanător unei
i n f l a m a ţ i i ; ce este în legătură
cu o i n f l a m a ţ i e .
FLOGOGEN ce poate provoca o
inflamaţie.
FLORA tolalitatea plantelor dintr-
un anumit loc sau regiune.
FLUCTUAŢIE în statistică abateri
faţă de o anumita medie rezultată
86
şi luată în considerare la
măsurătorile unor valori
biologice; dispersie; senzaţie de
val care se percepe cu mâna în
contact cu o pungă în care există
un lichid când cu cealaltă mână
se apasă pe pereţii pungii la o
distanţă oarecare, punând astfel
lichidul în mişcare; senzaţie
numită şi fluctuenţă (ân colecţii
purulente subcutanate, în
hematoame subcutanate etc.).
FLUTER ATRIAL contracţii
rapide ale pereţilor atriali
(asemănătoare bătăilor din a r i p i
ale fluturilor) producându-se
tul bu r ă r i de ritm caracterizate
pr i ntr - o alură rapidă, regulată
şi fixă.
FOBIE aversiune sau frică
exagerată faţă de ceva.
FOCAR locul unde apare sau locul
unde rămâne cantonată o boala
infectocontagioasă; proces
infecţios localizat într-o anumită
parte a organismului.
FOCOMELIE monstruozitate
caracterizată prin lipsa razelor
superioare ale membrelor încât
falangele sau părţile excentrice
se inseră direct pe corp.
FOIOS cel de al treilea
compartiment dintre
prestomacurile rumegatoarelor
având partea internă sub formă
de numeroase foi; omasum.
FOLICULI formaţiuni anatomice
cu aspect de săculeţ (folicul
pilos, sebaceu, ovarian).
FOLICULITA inflamaţia
foliculilor piloşi; sicozis.
FONENDOSCOP aparat pentru
ascultaţie indirectă, confecţionat
dintr-o pâlnie, doua tuburi din
material plastic şi două olive de
aplicat la urechile
examinatorului; serveşte pentru a
putea sesiza mai uşor zgomotele
produse în organism.
FONOCARDIOGRAF aparat
pentru a înregistra zgomotele
cardiace.
FONOFOBIE aversiune sau frică
exagerată faţă de zgomote în
general şi în special faţă de
vocea înaltă.
FONTANELE spaţii care se găsesc
între oasele craniului la nou-
născut.
FORAMEN orificiu.
FORCEPS pense de diferite
mărimi utilizate pentru a prinde
fătul în timpul expulzării şi a-l
extrage în caz de distocie.
FORCIPRESURA strângerea cu
ajutorul unei pense, a pereţilor
unui vas care sângerează cu
scopul de a produce o
hemostază.
FORENZIC ce este legal, oficial;
prevăzut în legile statului.
FORMULA cuvânt ulilizat cu mai
multu semnificaţii: f. leucocitară
reprezintă raportul dintre
diferitele leucocite, socotit
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
procentual, după colorarea unui
frotiu făcut din sânge, măduvă,
amprentă ganglionară etc; f.
dentară este reprezentarea grafică
a felurilor de dinţi la diferite
specii; f.. chimică reprezintă
simbolurile elementelor şi
numărul de atomi d i n t r - o
s ubs t a nţ ă .
FO SĂ a dâ nc it ur ă tură largă
situată pe o suprafaţă anatomică.
FOSFENE senzaţie subiectivă
când apar scântei în faţa
ochilor produsă de lovituri,
căzături etc.
FOSFOR metaloid cu mai multe
forme (alb, roşu, negru);
utilizal în, terapie sub formă de
săruri ale acidului fosforic.
FOTODERMATOZA afecţiune
cutanată care apare la animale
depigmentate, expuse la soare,
după ce au consumat plante
fotosensibilizante (trifoi, lucernă,
hrişcă, s ulfină).
FOTOFOBIE jena, aversiune, frică
faţă de lumină.
FOTOTAXIE reacţia protoplasmei
la lumină, fie de atracţie, fie de
respingere.
FOTOTERAPIE tratament făcut
prin expunerea bolnavului la
lumină puternică.
FOTOTROPISM a se intoarce
spre, a di ri j a spre; reacţia
protoplasmei la lumina.
87
FRACTURA leziune osoasă.
FREMISMENT, FREMITUS
denumire dată unor mişcări
vi br a t i l e sesizabile prin
palpaţia mai ales asupra pereţilor
toracici.
FRENITA inflamaţia diafragmei.
FRENOLOGIE studiul raportului
dintre forma craniului şi
dezvoltarea intelectuală.
FRENULUM cută la nivelul pielii
sau a unei mucoase prin care se
limitează mişcările unui organ
(frâu labial, frâu lingual etc.).
FRISON tremurături musculare
involuntare care însoţesc de
obicei febra sau apar când
animalul este menţinut la o
temperatură joasă.
FROTIU preparat obţinut prin
aplicarea pe o lamă sau lamelă
de sticlă a unui strat subţire de
sânge supus colorării în vederea
unui examen microscopic; uneori
se face examen fără a colora
preparatul.
FTIRIAZA parazitoză externă
produsă de păduchi; pediculoza.
FTIZIE slăbire progresivă;
tuberculoză.
FULGURANT foarte repede.
FULIGINOZITATE strat
negricios ce se formează prin
depunere de praf pe mucoasa
bucală, dinţi, limbă în caz că
exfolierea epiteliului bucal nu se
îndepărtează normal.
FUMIGAŢIE procedeu de
administrare de medicamente
88
care se pun pe un corp încins de
căldura sau direct pe jăratec
formându-se un fum ce este
inspirat de bolnav; dezinfecţia
unor încăperi prin ardere de
substanţe chimice.
FUNGI tolofite cu morfologie
foarte variată,; ciuperci.
FUNGICIDE substanţe chimice cu
proprietatea de a distruge
ciuperci.
FUNGOZITATE tumori care se
pot forma pe piele sau mucoase
având aspect de ciupercă;
tumefacţie cu aspect de
ciupercă; fungus.
FUNICULITA inflamaţia
cordonului testicular.
FURBURA congestie
neinflamatorie a ţesutului
cheratogen la cal şi bou.
FURCOCERCAR cercar care are
coada în formă, de furcă.
FURFURA folierea celulelor
epiteliale sub formă de pelicule
mici asemănătoare tărâţelor.
FURUNCUL afecţiune foliculară
produsă de stafilococi.
FUSCINA pigment de culoare brun
închis ce se găseşte în retină şi
coroidă.
FUXINA colorant bazic utilizat în
laboratoare de hematologie şi
microbiologie format dintr-un
derivat al anilinei.
FUZIFORM în formă de fus.
G
GALACTOFOR canale excretoare
 prin care trece laptele.
GALACTOFORITA inflamaţia
canalelor excretoare ale glandei
mamare.
GALACTOFOROMASTITA
inflamaţia concomitentă a
canalelor galactofore şi a glandei
mamare.
GALACTOGEN ce produce sau
măreşte secreţia de lapte.
GALACTOGOG substanţă
medicamentoasă sau alimentară
care măreşte secreţia de lapte.
GALACTOPOIEZA formarea şi
secreţia laptelui.
GALACTOREE scurgere
spontană de lapte din glanda
mamară.
GALACTOURIE eliminare de
urină cu aspect lăptos.
GALENIC cu referire la doctrina
lui Galen; preparate galenice:
extracte, distilate, tincturi,
siropuri etc.
GALOP alura cea mai rapidă a
animalelor patrupede; în galopul
obişnuit se aud trei bătăi iar în
galopul de manej sau descusut se
aud patru bătăi; ritm de galop
este un ritm cardiac în care se
aud trei zgomote rezultând din
dedublarea primului zgomot.
GALVANOTERAPIE aplicarea
de curent electric continuu în
scop terapeutic.
GAMET celulă sexuală numită
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
spermatozoid sau gametul
mascul şi ovula sau gametul
femel; din unirea celor doi
gameţi rezultă zigotul.
GAMETOGONIE înmulţire prin
unirea unui gamet mascul cu
unul femel numită şi înmulţire
sexuată.
. . . GAMIE în unire cu alte cuvinte
are înţeles de reproducere,
perpetuare.
GAMOGENEZA reproducere
prin gameţi; reproducere sexuată.
GANGLIECTOMIE operaţie
chirurgicală prin care se extirpă
un ganglion în scop de
diagnostic sau în scop curativ.
GANGLION formaţiune
anatomică alcătuită din celule
nervoase situate pe traiectul unui
nerv (ganglion rahidian simpatic,
parasimpatic); formaţiune ana-
tomică alcătuită din celule
limfoide situată pe un vas
limfati c.
GANGLIOPLEGIE acţiunea unor
medicamente care produc o
depresiune asupra centrilor
nervoşi vegetativi superiori şi o
blocare asupra ganglionilor
vegetativi periferici (simpatici si
parasimpatici).
GANGRENA proces morbid
caracterizat prin mortificare şi
putrefacţie a ţesuturilor.
GARGARISM medicamente
89
 lichide utilizate pentru spălături
bucale şi faringiene.
GASTRALGIE suferinţă a
stomacului manifestată prin
dureri în regiunea epi şi
mezogastrică; gastrodinie.
GASTRECTAZIE dilatarea
stomacului.
GASTRECTOMIE rezecţia
parţială a stomacului.
GASTRITA inflamaţia mucoasei
stomacului.
GASTROCEL hernia stomacului.
GASTRODINIE suferinţă a
stomacului manifestată prin
dureri în regiunea epi şi
mezogastrică; gastralgie.
GASTRODISCOIDES parazit
platelmint din familia
Paramphistomidae, se găseşte în
intestin la om şi porc.
GASTROENTERITA inflamaţia
mucoasei gastrice şi intestinale.
GASTROENTEROLOGIE
studiul fiziologiei şi a patologiei
stomacului şi a intestinului.
GASTROFIL parazit al tubului
digestiv reprezentat de forma
larvară a unei insecte din familia
Gasterophilidae, se găseşte la
cal.
GASTROMEGALIE mărirea
stomacului faţă de normal.
GASTROPATIE nume generic
sub care se înteleg diferite
afecţiuni ale stomacului.
GASTROPEXIE operaţie prin care
stomacul este fixat la pereţii
abdominali.
90
GASTROPLEGIE paralizia
pereţilor stomacului ducând la
ectazie accentuată.
GASTRORAFIE sutura
stomacului.
GASTROPTOZA deplasarea
stomacului şi căderea lui prin
relaxarea ligamentelor de fixare.
GASTRORAGIE hemoragie cu
sediul în mucoasa stomacului.
GASTROREE hipersecreţie de suc
gastric care provoacă vomizări.
GASTROSCOPIE examen prin
inspecţie a mucoasei stomacului
cu ajutorul unui endoscop
introdus prin gură până în
stomac.
GASTROSPASM contracţie
puternică a tunicii musculare a
stomacului.
GASTROTOMIE deschiderea
chirurgicală a stomacului.
GASTRULA stadiu de evoluţie a
embrionului în care apare tubul
digestiv primitiv sub forma unui
sac.
GEL corp cu structură
asemănătoare cu piftia fiind un
sistem coloidal uniform
dispersat.
GELATINA holoproteidă obţinută
prin hidroliza la cald a
colagenului din cartilaje, oase,
ligamente, tendoane.
GELOZA gel obţinut prin
dizolvare de agar-agar în apă
utilizat pentru culturi în
microbiologie.
GEMELAR relativ la gemeni.
GEMINAT cu referire la
formaţiuni duble sau aşezate
două câte două.
GENA este o porţiune de acid
dezoxiribonucleic, formată din
codoni (grupe de baze azotate),
care induce sinteza unui lanţ
polipeptidic; citologic gena
reprezintă mică porţiune dintr-
un cromozom; genele sunt
aşezate liniar în lungul
cromozomului având fiecare o
anumită poziţie precisă (locus);
în cromozomii omologi ocupă
acelaşi locus; dacă cele două
gene omoloage sunt identice,
organismul este homozigot
pentru gena (caracterul)
respectivă; dacă cele două gene
nu sunt identice ele se numesc
gene alele iar organismul este
heterozigot pentru gena
respectivă; genele au trei funcţii
biologice: de mutaţie, de
recombinare şi fiziologică.
GENERAŢIE funcţia de
reproducere a fiinţelor vii;
succesiunea ereditară dintre
generaţii: o generaţie parenterală
dă naştere unei noi generaţii care
la rândul său va da naştere la alta
şi aşa mai departe; generaţia este
formată de indivizi care pot fi
organisme unicelulare,
pluricelulare sau celule dintr-un
organism; totalitatea unor
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
produşi de aceeaşi vârstă
rezultând din părinţi
asemănători.
GENETICA ramură a biologiei
care studiază ereditatea şi
variabilitatea organismelor;
genetica moleculară studiază
mecanismele eredităţii la nivel
molecular prin caracteristicile
chimice (rolul ADN) şi
metabolice ale organismului.
GENEZA facere, producere.
GENIOGLOS denumire dată unui
muşchi ce se găseşte între bărbie
şi limbă.
GENIOHIOID muşchi ce se
găseşte între bărbie şi osul
limbii
GENITAL cu referire la
reproducerea fiinţelor vii (organe
genitale).
GENOTIP totalitatea însuşirilor
ereditare ale organismelor vii.
GENOM totalitatea materialului
genetic moştenit de la unul dintre
părinţi prin cromozomi.
GENUIN propriu, natural, nascut,
adevărat, idiopatic.
GEOFAGIE pervertirea gustului
ducând la consumul de pământ.
GERIATRIE partea medicinii care
se ocupă cu patologia şi
tratamentul bătrâneţii.
GERODERMIE senilism
caracterizat prin piele cu riduri,
uscată, flască.
91
GERONTOLOGIE parte a
m e di c i ni i care se ocupă cu
fiziologia şi patologia indivizilor
bătrâni.
GESTAŢIE sarcina la animale;
starea organismului la femelele
vivipare în perioada de la
concepţie până la naşterea
fătului.
GESTOZA modificări patologice
care se pot produce în cursul
gestaţiei interesând evoluţia
sarcinii, toxicoza de gestaţie.
GHIBOZITATE curbura coloanei
vertebrale în regiunea dorsală
formând o convexitate aparentă;
cifoză.
GIGANTISM creştere exagerată a
corpului însoţită de o slabă
dezvoltare a organelor genitale,
cauzată de o hiperanterohipofizie
ce produce o secreţie exagerată
de hormon somatotrop;
macrosomia hipofizară.
GIGANTOCOTIL parazit din
familia Diplostomatidae; se
găseşte în rumen şi căile biliare
la bou.
GIGANTORINCHUS parazit
nemathelmi nt; are trompa
prevăzută cu mai multe rânduri
de cârlige recurbate înapoi,
retractilă într-un gât mai subţire
decât restul corpului; se
întâlneşte în intestinul subţire la
porc.
GINATREZIE dezvoltare
incompletă a tractusului genital
femel.
92
GINECOLOGIE studiul bolilor
genitale ale femelelor.
GINECOMASTIE hipertrofia
glandelor mamare şi secreţia de
lichid lăptos la mascul.
GINGIVITA inflamaţia gingiilor.
GINGIVORAGIE hemoragie
gingivală.
GINGLIMĂ articulaţie în formă de
balama; şarnieră.
GIRUS denumire anatomică dată
formaţiunilor rotunde
(circumvoluţiunile cerebrale).
GLAND extremitatea liberă a
penisului sau o clitorisului.
GLANDA organ care produce o
secreţie.
GLAUCOM afecţiune oculară
caracterizată prin creşterea
tensiunii intraoculare, atrofia
membranelor oculare şi atrofia
nervului optic; la lumina
artificială bolnavul vede cercuri
colorate albastru-verzui.
GLENOID nume dat unei cavităţi
articulare puţin adâncă.
GLEROS lichid transparent, filant
asemănător albuşului de ou.
GLEZNA articulaţia
metacarpofalangiană şi
metatarsofalangiană la animale
patrupede; articulaţia
tibiotarsometatarsiana la om.
GLICEMIE prezenţa glucozei în
sânge.
GLICIFAGUS inscete din clasa
Arachnida; trăiesc pe grăunţe de
cereale, făină, tărâţe, fân, în
cuiburi de păsări.
GLICOGEN substanţă polihexoză,
se găseşte în ficat, muşchi şi care
prezintă o rezervă după nevoile
organismului.
GLICOGENOLIZA
descompunerea glicogenului.
GLICOLIZA diminuarea prin
degradare a cantităţii de glucoză
din organism.
GLICONEOGENEZA producerea
de glucoză din substanţe grase
sau din proteine.
GLICOPEXIE fixarea glucozei
în ţesut.
GLICOZURIE trecerea şi prezenţa
glucozei în urină.
GLIOM tumoare de consistenţă
moale cu structura asemănătoare
nevrogliei, formată din ţesut
nervos embrionar.
GLOBOCEFAL parazit intestinal
din clasa Nematoda; se găseşte la
porc.
GLOBULINE fracţie proteică
insolubilă în apă, solubilă în
soluţie de săruri, baze, acizi; a
fost numită astfel deoarece a fost
izolată prima oară din cristalin.
GLOMERULONEFRITA
inflamaţia glomerulilor şi a
tubilor contort din rinichi.
GLOMERULONEFROZA
afecţiune degenerativă amiloidă
sau lipoidă a ţesutului renal.
GLOSINE insecte din clasa
Hexapoda; pot transmite boala
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
somnului, tripanosome.
GLOSALGIE durere localizată în
limbă.
GLOSITA inflamaţia limbii.
GLOSOPLEGIE paralizia limbii.
GLOSOPTOZA căderea limbii în
afara cavităţii bucale ca urmare a
unei paralizii a organului.
GLOSOSCHIZIS despicare
longitudinală congenitală sau
accidentală a limbii.
GLOTA nume dat deschiderii
superioare a laringelui.
GLU-GLU zgomot obţinut prin
scuturarea corpului sau prin
sucusiuni pe corpul animalului
când în cavitatea toracică există
un lichid.
GLUTEUS ce aparţine de regiunea
crupei şi a fesei.
GNATOSTOMA parazit din clasa
Nematoda; are gura cu buze
aparente formate din mărirea
cutieulei; se găseşte în mucoasa
gastrică la porc, mai rar la
rumegătoare şi om.
GODEU amprentă sub formă de
cupă mică (concavă) care apare
când se presează cu degetul pe o
regiune edemaţiată.
GOMA modificare
anatomopatologică cu aspect
nodular de natură infecţioasă sau
parazitară.
GONADE nume dat glandelor
sexuale.
93
GONADOTROP hormon hipofizar
cu acţiune asupra glandelor
sexuale.
GONARTRITA inflamaţia
articulaţiei genunchiului.
GONGILONEMA parazit din
clasa Nematoda cu aspect de fir
rotund; se găseşte în mucoasa
esofagiană la porc, oaie, capra,
bou, bivol.
GONIOMETRU instrument
destinat a măsura deschiderea
unghiurilor.
GONOREE scurgere uretrală.
. . . GRAFIE în cuvinte compuse
dă semnificaţie de înscriere,
înregistrare.
GRAM metoda de colorare
succesivă a unui frotiu cu
microbi; se utilizează violet de
genţiana şi fucsina.
GRANULOCITE leucocite în care
după o anumită colorare se pun
în evidenţă granule care pot fi
bazofile, eozinofile sau
neutrofile după afinitatea faţa de
colorantii utilizati.
GRANULOCITOZA afecţiune în
care se constată o creştere peste
valorile normale de granulocite
în sânge.
GRANULOM neoformaţie
alcatuită din ţesut conjunctiv gra-
nulos.
GRANULOCITOPENIE
diminuarea granulocitelor din
sânge.
GRANULOTERAPIE metoda de
tratament în care se utilizează o
94
pulbere foarte fină într-o
suspensie, administrată
intravenos pentru a stimula
leucocitoza.
GRASET regiunea anatomică a
articulaţiei femurotibiorotuliană.
GRAVELA termen mai rar
utiliz at pentru litiaza renală.
GRAVIDITATE termen utilizat
pentru a denumi starea
organismului la femeie în
perioada de la concepţie până la
naşterea fătului.
GREBĂN, GREABĂN regiune
anatomică a v â n d ca bază
apofizele spinoase ale primelor
vertebre dorsale si cartilajele
spetelor.
GREFA operaţie prin care se intro-
duce în corpul unui animal
bolnav porţiuni de ţesut, de
organe de la un alt animal din
aceeaşi specie (eventual chiar de
la animalul bolnav) sau porţiuni
din materiale diferite în scop de a
reface părţi din organism (grefa
cutanată, osoasă) sau de a sti-
mula organismul.
GREFON partea de ţesut, organ
sau material străin care se
introduce în operaţia de grefă.
GRIPA boala contagioasă cauzată
de un virus, cu localizări pe
aparatul respirator, caracterizată
prin febră şi alterarea stării
generale.
GUBERNACULUM TESTIS
cordon fibromuscular care se
întinde de la testicul până în scrot
 la fetus, în perioada în care
testiculele sunt reţinute în
cavitatea abdominală.
GURMA boală infectocontagioasă
existentă la caii tineri, produsă
de un streptococ cararterizată
printr-un jetaj abundent.
GUSA creştere în volum a glandei
tiroide.
GUTA afecţiune cauzată de o
tulburare în metabolismul
proteinelor cu formare de acid
uric în urma excesului de
proteine în alimentaţie, a unei
hipovitaminoze A şi a lipsei de
mişcare care apare la om şi
păsările domestice.
GUTIERA piesă confecţionată din
diferite materiale în formă de
jgheab având o anumită
consistenţă, utilizată la repunerea
fracturilor pentru a
i m o b i l i z a capetele osoase
H HALUCINAŢIE stare
HABENULA aspect de panglică,
tijă.
HABITUS felul de a fi: normal
(sănătos) sau morbid (suferind).
HABRONEMA parazit din clasa
Nematoda; forma adultă trăieşte
în stomacul şi intestinul calului
unde produce ouă din care ies
larve ce sunt eliminate în
mediul exterior unde sunt
ingerate de larvele unor muşte
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
şi ajung astfel în corpul
muştelor; larvele de
habronema sunt depuse de
muşte pe pielea calului în
diferite locuri (buze, nări, păr),
prin lins ele ajung în tubul
digestiv al calului, iar unele larve
sunt depuse pe plăgile externe
producând „plăgile de vară";
alte larve pot ajunge în diferite
organe (pulmon, ochi) producând
tulburări locale.
HALENA aerul expirat din
pulmon.
HALISTEREZA spolierea oaselor
de săruri; decalcifierea oaselor.
HALO zonă circulară pigmentată
în jurul mamelonului; zonă
circulară roşie în jurul
leziunilor variolice.
HALOGEN element electronegativ
care combinându-se cu metalele
formează săruri (clorul, bromul,
iodul, fluorul).
caracterizată printr-o senzaţie
specială care nu corespunde
realităţii înconjurătoare; la
animale se pot observa mişcări
făcute de a prinde cu gura
lucruri ireale, atitudini de a
ataca duşmani inexistenţi etc.
(simptom aparent în turbare,
encefalite).
HAPLOIDIE faza în care în
nucleul celulei se găsesc numai
95
 jumătate din numărul de cro-
mozomi (n) faţă de numărul de
cromozomi (2 n) dintr-o
garnitură completă; celulele
sexuate, gameţii, se află în faza
de haploidie iar din unirea lor
rezultă un organism în faza de
diploidie (2 n).
HAPTENA substanţă care intră în
compunerea antigenului şi care
are proprietatea de a se uni cu
anticorpii.
HAPTOFOR grupare atomică care
permite unei molecule de toxină
să se fixeze pe ţesuturi.
HECTIC ce persistă, ce rămâne în
acelaşi stadiu mai mult timp
(febră hectică - febră
persistentă).
HELIOTERAPIE tratament care
constă în expunerea bolnavului
la acţiunea razelor solare.
HELIOTROPISM tendinţa de a se
orienta înspre soare.
HELIU element identificat pentru
prima oară, prin analiză
spectrală, în jurul soarelui; în
atmosfera terestră se găseşte în
cantitate mică.
HELMINTIAZA afecţiune
cauzată de prezenţa unor viermi
în organele interne ale gazdei.
HELMINTOLOGIE ştiinţa care se
ocupă cu studiul biologiei
viermilor.
HEMANGIOM tumoare alcătuită
din vase sangvine nou formate.
HEMARTROZA revărsare de
sânge într-o articulaţie în urma
96
unor accidente sau în urma unor
intoxicaţii, afecţiuni
hemoragipare.
HEMATEMEZA vomizări de
sânge.
HEMATIE celulă sanguină care
conţine hemoglobina; eritrocit,
globul roşu, hemocit.
HEMATOBIA parazit din clasa
Hexapoda; forma adultă a
insectei atacă animalele în
timpul păşunatului.
HEMATOCRIT aparat în care se
pot separa globulele roşii de
plasmă prin centrifugare; rapor-
tul procentual dintre volumul
eritrocitelor faţă de volumul
plasmei; sângele recoltat pe o
pulbere anticoagulantă într-un
tub gradat cu 100 diviziuni este
supus centrifugării având ca
rezultat depunerea la fund a
masei ertrocitare, iar după
gradaţiile de pe tub se poate
aprecia volumul eritrocitar faţă
de cel al plasmei.
HEMATOFAGIE fagocitoza
eritrocitelor; însuşirea unor
paraziţi de a se hrăni cu sânge.
HEMATOGEN ce este produs de
sânge, ce rezultă din sânge;
substanţe medicamentoase ce
pot mări cantitatea de sânge.
HEMATOGONIE formarea
eritrocitelor şi a leucocitelor în
organism.
HEMATOIDINA substanţă
derivată din hemoglobina cu
aspect de cristale microscopice
 de culoare roşie.
HEMATOLI ZA punerea în
libertate a hemoglobinei din
eritrocite în urma alterării
pereţilor globulari, fenomen
fiziologic, uneori poate fi
patologic; hemoliză,
hemocitoliză, eritrocitoliză.
HEMATOLOGIE studiul
sângelui.
HEMATOM acumulare de sânge
în diferite ţesuturi ca urmare a
ruperii unor vase sangvine;
umflătură sub aspect de
tumoare formată d i n sânge
extravazat.
HEMATOMIELIE hemoragie în
măduva spinării.
HEMATONEFROZA hemoragie
în interiorul rinichiului ducând la
eliminarea unei urini de
culoare roşie.
HEMATOPELVIS colecţie de
sânge în bazin datorată ruperii
unui vas din regiune.
HEMATOPINUS parazit din clasa
Hexapoda; unele specii trăiesc
pe măgar, altele pe bou, iar
cele de pe porc pot transmite
variola.
HEMATOPOIEZA formarea
elementelor figurate ale
sângelui.
HEMATOPORFIRINA substanţă
de culoare roşie rezultată d i n
modificarea hematinei prin
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
eliberare de fier; tulburări de
metabolism ale nucleului pirolic
antrenând si tulburări în
formarea hemoglobinei având
ca rezultat apariţia unei
substanţe care este cauza unei
afecţiuni denumită generic ca
porfirie sau hematoporfirie.
HEMATOZA procesul fiziologic
de oxigenare a sângelui din
pulmon şi de eliminare a
bioxidului de carbon.
HEMATOZOAR parazit animal ce
trăieşte în sânge.
HEMATURIE eliminare de urină
amestecată cu sânge care are
eritrocitele intacte.
HEMERALOPIE diminuarea
capacităţii de a vedea în timpul
zilei; diminuarea capacităţii
de a vedea în amurg faţă de
normal; sindrom ce poate să
apară fie idiopatic fie în unele
afecţiuni oculare (retinita
pigmentoasă etc).
HEMIALGIE durere ce cuprinde o
jumătate a corpului.
HEMIANOSMIE incapacitatea
de a sesiza miros printr-o
nară; slăbirea la jumătate a
capacităţii de a sesiza un
miros.
HEMIATROFIE atrofie unilate-
rală.
HEMICLONIE mişcări
mioclonice observate la o
97
 jumătate a corpului.
HEMICOREE mişcări coreiforme
observate într-o jumătate a
corpului.
HEMIHIDROZĂ hipersecreţie a
transpiraţiei pe o jumătate a
corpului.
HEMIPAREZA paralizie
incompletă, unilaterală.
HEMIPLEGIE paralizie care
afectează o jumătate a
corpului.
HEMITERMIE ridicarea
temperaturii ce se observă în
partea paralizată la bolnavi
atinşi de hemiplegie.
HEMOBLAST element celular
premergător eritrocitului.
HEMOBLASTOZA afecţiune
proliferativă a sistemului de
formare a sângelui caracterizată
prin tumefierea organelor
hematoformatoare ca în leucoze,
pneumoleucoze,
limfogranulomatoză,
eritroblastoze, mielom,
limfosarcom, clorom etc.
HEMOCITOMETRU aparat
utilizat pentru a număra ele-
mentele figurate din sânge.
HEMOCLAZIE dezechilibru ce
apare în compoziţia sângelui
caracterizat printr-o micşorare a
presiunii sanguine, leucopenie,
creşterea coagulabilităţii sângelui;
apare uneori înaintea unui atac
de astm, urticare, frisoane sau
după consum de alimente.
HEMOCROMOMETRU
98
instrument destinat pentru a
măsura intensitatea culorii
sângelui, variabilă după
cantitatea de hemoglobina.
HEMOCULTURA însămânţarea
unui mediu de cultură pentru
microbi cu o anumită cantitate
desânge în scop de a se pro-
duce înmulţirea eventualilor
microbi care s-ar găsi în sânge,
pentru identificarea lor.
HEMOFILIE sindrom ca-
racterizat prin slaba tendinţă de
coagulare a sângelui, scos
din vase, producindu-se
hemoragii grave la cele mai
uşoare traumatisme ale
bolnavului, datorit unor
deficienţe ale factorilor ce
intervin în coagularea sângelui
sau unei trombopenii.
HEM0FTALMIE hemoragie în in-
teriorul globului ocular.
HEMOGENIE afecţiuni ale
sângelui.
HEMOGLOBINA substanţă
proteică formată dintr-un
complex de fier şi porfirină şi o
globină conţinută de eritrocite
având rol de a face fixarea,
transportul şi cedarea
oxigenului; în anumite
împrejurări poate fixa şi alte
gaze ca oxid de carbon, azot
etc.; se notează prescurtat cu
simbolul Hb.
HEMOGLOBINEMIE prezenţa de
hemoglobina liberă în sânge
peste valorile normale ca rezultat
 al distrugerii eritrocitelor.
HEMOGLOBINOMETRU aparat
utilizat pentru a determina
cantitatea de hemoglobina
conţinută de eritrocite.
HEMOGLOBINURIE prezenţa de
hemoglobina în sânge ca
rezultat al distrugerii
eritrocitelor, trecerii şi eliminării
ei prin urină.
HEMOGRAMA examenul
microscopic, chimic şi fizic al
sângelui; examenul
microscopic al sângelui în
vederea stabilirii diagnosticului;
în mod curent se referă la
numărătoarea eritrocitelor,
leucocitelor, trombocitelor,
dozarea hemoglobinei şi
formula leucocitară.
HEMOLITIC ce produce
hemoliză.
HEMOLIZĂ punerea în libertate a
hemoglobinei din eritrocite
datorită modificării pereţilor
acestor celule, care poate fi
fiziologică şi patologică.
HEMOLIZINE substanţe cu
acţiune distrugătoare a
eritrocitelor putând fi
nespecifice (unii acizi, baze,
toxine animale etc.) şi specifice
sau imunohemolizine produse în
organism prin sensibilizare la
eritrocite străine introduse
parenteral.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
HEMONCUS parazit hematofag
din clasa Nematoda; posedă două
papile cervicale laterale în formă
de dinţi dirijaţi înapoi; se
găseşte la oaie, capră, bou în
stomacul propriu-zis.
HEMOPATIE termen generic
pentru toate afecţiunile sângelui
şi ale sistemului hematopoietic.
HEMOPERICARD lichid
pericardic amestecat cu sânge.
HEMOPIS lipitoare, subclasa
Hirudinea; introdusă o dată cu
apa în tubul digestiv la cal
sau bou se poate fixa pe
mucoasa faringiana sau
esofagiană dând naştere unor
tulburări grave.
HEMOPOIETINA substanţă pro-
dusă de organism după
hemoragii mari şi care are
proprietatea de a stimula
producerea de eritrocite.
HEMOPROFILAXIE metodă de
profilaxie în care se utilizează
sânge recoltat de la indivizi, care
au trecut printr-o anumită boală
infecţioasă, administrat pa-
renteral la indivizi expuşi
îmbolnăvirii de boala
respectivă.
HEMOPROTEUS parazit din clasa
Sporozoa; se găseşte la păsări în
sânge şi celulele epiteliale.
HEMOPTIZIE eliminare de sânge
prin gură, mai rar prin nări, în
99
 urma unui acces de tuse,
provenit din căile respiratorii.
HEMORAGIE ieşirea sângelui din
vasele sanguine în urma ruperii
pereţilor vasculari.
HEMOROIZI varice la nivelul
rectului care se pot sparge în
timpul defecării producându-se
hemoragii.
HEMOSIDERINA substanţă care
conţine fier provenind din
hemoglobină.
HEMOSIDEROZA depunere de
hemosiderina în organism şi în
special în ficat.
HEMOSPORID protozoar
coccidiomorf parazit al
globulelor roşii; se întâlneşte la
vertebrate.
HEMOSTATIC termen utilizat
pentru toate mijloacele prin care
se poate opri o hemoragie.
HEMOSTAZA oprirea unei
hemoragii care apare fie spontan,
fie în timpul unui act operator.
HEMOTERAPIE utilizarea
sângelui în scop terapeutic.
HEMOTORAX acumulare de
sânge în cavitatea pleurală.
HEMOTOXINA substanţă cu
acţiune hemolitică şi efect nociv
asupra eritrocitelor,
HEPATALGIE durere localizată în
ficat.
HEPATARGIE insuficienţă hepa-
tică.
HEPATECTOMIE excizia unei
părţi din ficat.
HEPATIC ce este în legătură cu
100
ficatul.
HEPATITA inflamaţia ficatului.
HEPATIZAŢIE modificare
patologică a ţesutului pulmonar
în cursul evoluţiei unei pneumo-
nii, luând aspectul şi
consistenţa ficatului.
HEPATOCEL hernia ficatului.
HEPATOGEN ce este produs de
ficat.
HEPATOM tumoare în ţesutul
hepatic.
HEPATOMEGALIE creşterea în
volum a ficatului.
HEPATOPATIE afecţiuni diferite
ale ficatului.
HEPATOPEXIE fixarea
chirurgicală a ficatului la pereţii
abdominali.
HEPATOPTOZA căderea
ficatului datorită relaxării
ligamentelor de fixare.
HEPATORAFIE sutura unei
plăgi hepatice.
HEPATOTOMIE secţionarea
ficatului.
HEPATOTOXINA toxină care
acţionează asupra ficatului.
HERGHELIE instituţie zoo-
tehnică care se ocupă cu prăsirea
şi creşterea cailor; grup de cai
scoşi la păşune.
HERITABLITATE cota cu care
contribuie genotipul la
exprimarea unui fenotip,
(contribuţia bazei genetice) şi
cât aparţine mediului când se
apreciază un caracter; se numeşte
şi coeficient de ereditate sau
 coeficient de transmitere.
HERMAFRODIT existenţa
organelor genitale a celor două
sexe pe un singur individ.
HERNIE ieşirea printr-un orificiu
natural sau accidental a unui
organ sau parte de organ din
cavitatea în care este situat în
mod natural.
HERPES leziune cutanată
caracterizată prin apariţia de
vezicule în numar variabil,
adunate într-o regiune şi
înconjurată de o zonă roşie.
HESPERANOPIE diminuarea
capacităţii de a vedea în amurg,
în semiântuneric.
HETERACHIS parazit din clasa
Nomatoda; se găseşte în
intestin la găină; poate
transmite histomonoza.
HETEROAGLUTINARE
capacitatea unui ser de a
aglutina celule aparţinând unui
animal din altă specie.
HETEROCROMIE colorarea
diferită a celor două irisuri.
HETEROCROMOZOM termen
utilizat pentru cromozomii
sexului X şi Y care nu sunt
omologi.
HETERODONTE mamifere care
au dinţi diferenţiaţi în incisivi,
canini, premolari si molari.
HETERODROM propagarea
excitaţiei cardiace altfel decât în
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
mod natural, fiziologic.
HETEROFIES parazit din clasa
Trematoda; unul dintre cei mai
mici trematozi; se găseşte în
intestin la câine, pisică, om.
HETEROGAMIE termen utilizat
pentru a evidenţia faptul că cei
doi gameţi nu sunt egali; se
deosebesc între ei din punct de
vedere morfologic şi fiziologic,
gametul femel (ovulul) este mai
mare şi imobil, iar gametul
mascul (spermatozoidul) este
mai mic şi mobil.
HETEROGEN ce nu este de
aceeaşi natură, ce are diferite
faze.
HETEROGREFA operaţie
executată cu grefon de la un
donator străin de specia
primitorului.
HETEROHEMOTERAPIE
tratament cu sânge recoltat de la
un individ din altă specie faţă
de primitor.
HETEROLOG termen utilizat
pentru a evidenţia că donatorul
de la care se recoltează material
este de specie diferită faţă de
primitor, căruia i se
administrează parenteral acest
material (serul antirujetic
preparat pe cal donator, este
heterolog faţade porc, primitor ).
HETEROMORF producerea de ţe-
sut sau numai de celule izolate
101
 cu însuşiri diferite de ţesutul
din care fac parte; cu forme
diferite.
HETERONIM leziune sau o
tulburare fiziologică care
afectează două organe sau două
părţi ale organismului situate
unul la dreapta altul la stânga
planului median.
HETEROPLAZIE elemente
neoformate care diferă de ţesutul
care le-a generat (elemente
patologice produse de un ţesut
sănătos).
HETEROTERME animale care în
mod normal îşi schimbă
temperatura corpului după
temperatura mediului ambiant.
HETEROTOPIE apariţia unui
ţesut sau organ în altă parte a
corpului decât cea normală;
ectopie.
HETEROTRICH infuzor care
are cili repartizaţi pe tot copul.
HETEROTROFE animale care se
hrănesc cu substanţe organice
nefiind capabile de a sintetiza
substanţe organice din substanţe
anorganice.
HETEROXEN parazit care în
stadiu adult se găseşte la un
animal (gazdă definitivă), iar
forma larvară la alt animal
diferit ca specie, gen sau ordin
de primul (gazdă intermediară);
gazda intermediară poate fi
unică sau poate fi
reprezentată de trecere
succesivă într-o altă gazdă
102
intermediară.
HETEROZIGOT organism care
provine din părinţi cu caractere
diferite din punct de vedere
genetic un acelaşi locus din
cromozomii omologi există
alele opuse: A, a).
HETEROZIS termen prin care se
înţelege superioritatea hibrizilor
din prima generaţie în
comparaţie cu formele
parenterale.
HEXAPODA clasă de insecte cu
şase picioare.
HIALIN substanţă transparentă fără
structură; substanţă organică
transparentă fără structură
devenită astfel în urma unui
proces patologic.
HIALOIDA ce se aseamănă cu
sticla având transparenţă şi
fără structură; membrana care
înconjoară corpul vitros.
HIALOMA căpuşe din familia
Ixodidae; parazitează la câine;
poate transmite babezioza la cal
şi teilerioza la câine.
HIALOPLASMA zona periferică,
fără granule a citoplasmei;
ectoplasma.
HIATUS deschizătură, crăpătură;
loc unde se deschid mai multe
orificii sau canale.
HIBRID produs rezultat din
încrucişarea a două specii
diferite având părinţi ce au
însuşiri puternic diferite.
HIDARTROZA afecţiune arti-
culară cronică caracterizată
 printr-o revărsare de lichid într-o
cavitate sinovială.
HIDATIC stadiu larvar al teniei
echinococus, având forma de
veziculă (chist hidatic).
HIDRADENOM tumoare chistică
care se dezvoltă în glandele
sudoripare.
HIDRAGOG agenţi me-
dicamentoşi care produc
eliminare mare de apă din
organism fie prin rinichi fie
prin intestin sau piele.
HIDRAMNIOS cantitate mare de
lichid amniotic.
HIDRARGIRISM intoxicaţie cu
mercur.
HIDREMIE creştere anormală a
cantităţii de apă din sânge;
hemodiluţie.
HIDRIATRIE tratament în care
se utilizează apa.
HIDROCEFALIE acumulare
excesivă de lichid cefalorahidian
în cutia craniană producându-se
o presiune mare asupra
encefalului şi o creştere în
volum a craniului.
HIDROCEL revărsare de lichid în
vaginala testiculară; chist seros
unilocular situat la exteriorul
corpului.
HIDROFIL ce are afinitate pentru
apă, ce absoarbe apa.
HIDROFOBIE frică, repulsie faţă
de apa de băut ce apare mai ales
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
în paralizia faringelui sau
spasmul faringelui.
HIDROFOR dispozitiv format
dintr-o spirală prin care circulă
apă rece sau caldă şi care poate
fi aplicat pe suprafaţa corpului
în vederea efectuării unui
tratament.
HIDROGEN element chimic ce
intră în compoziţia apei.
HIDROLIZA desfacerea unui
compus organic complex în
termeni mai simpli cu fixare de
apă.
HIDROMFALIE colecţie de lichid
peritoneal care apare sub forma
de veziculă, variabilă ca
mărime, în regiunea
ombilicului (cicatrizare
defectuosă).
HIDRONEFROS dilatarea
rinichiului şi a bazinetului prin
urina secretată când eliminarea
ei este stânjenită.
HIDROPERICARD acumulare în
cantitate mare a lichidului
pericardic.
HIDROPIGEN ce produce
hidropizie.
HIDROPIZIE serozitate într-o ca-
vitate naturală sau în ţesutul
conjuctiv subcutanat.
HIDROPNEUMOPERICARD
acumulare de lichid amestecat cu
un gaz în cavitatea pericardului.
HIDROPNEUMOTORAX
103
 acumulare de lichid amestecat cu
un gaz în cavitatea pleurală.
HIDROSADENITA inflamaţia
glandelor sudoripare.
HIDROSALPINX colecţie
seroasă adunată în trompele
uterine.
HIDROTERAPIE tratament exe-
cutat, sub diferite forme, cu apă.
HIDROTERMOTERAPIE tra-
tament executat cu apă caldă.
HIDROTIMETRIE aprecierea
apei din punct de vedere igienic
după determinarea cantităţii de
săruri teroase pe care le
conţine.
HIDROTORAX revărsare seroasă
în cavitatea pleurală.
HIDROTROPIE capacitatea unor
substanţe de a favoriza
dizolvarea în apă a altor
substanţe greu solvabile.
HIDROZA tulburări funcţionale
ale secreţiei sudorale.
HIDRURIE eliminare de urină cu
aspect de apă având densitatea
foarte mică.
HIGIENA sau IGIENA disciplină
care se ocupă cu studiul păstrării
sănătăţii.
HIGROMA acumulare de lichid în
bursele seroase cu aspect de
tumoare; bursită.
HIGROSCOP aparat destinat
aprecierii gradului de umiditate
din atmosferă.
HIGROSCOPIC proprietatea unor
substanţe sau materiale de a
absorbi apa.
104
HILL locul unde vasele sanguine şi
nervii intră şi ies dintr-un
organ.
HIMENOLEPIS parazit din clasa
Cestoda; se găseşte la găină,
fazan.
HIOID os având forma literei „Y".
HIOSTRONGIL parazit din clasa
Nematoda; se găseşte în
stomacul porcului şi mistreţului.
HIPERALGIE durere excesivă.
HIPERAZOTEMIE creşterea în
sânge a cantităţii de produşi
azotaţi (uree, azotaţi etc).
HIPERAZOTURIE creşterea
peste limitele normale a cantităţii
de uree ce se elimină prin urină.
HIPERCAPNIE creşterea peste
limitele normale a acidului
carbonic în sânge.
HIPERCALCEMIE creşterea
peste valorile normale a
cantităţii de calciu din sânge.
HIPERCHERATOZA creşterea
exagerată a stratului cornos
din epiderm (transcris şi
hiperkeratoză).
HIPERCHINEZIE creşterea
contracţiilor musculare
evidenţiată prin motilitate
exagerată (transcris şi
hiperkinezie).
HIPERCLOREMIE creşterea
peste limitele normale a
clorului din sânge.
HIPERCLORHIDRIE creşterea
peste limitele normale a
cantităţii de acid clorhidric
din sucul gastric.
HIPERCLORURIE creşterea
peste limitele normale a cantităţii
de cloruri eliminate prin
urină.
HIPERCOLIE creşterea secreţiei
biliare.
HIPERCONDROPLAZIE
creşterea excesivă a cartilajelor
de conjugaţie având ca
rezultat o alungire mai mare
a oaselor.
HIPERCROMIE creşterea
cantităţii de pigmenţi din piele.
HIPEREMEZA vomitări
repetate.
HIPEREMIE acumulare în exces
de sânge într-un organ sau într-
o parte a corpului; congestie.
HIPERNEFRIE secreţie exage-
rată a glandelor suprarenale.
HIPERERGIE reacţie exagerată
faţă de o substanţă sau un
excitant.
HIPERESTEZIE sensibilitate
crescută faţă de orice
excitant.
HIPERFAGIE consum exagerat de
alimente.
HIPERGENEZA multiplicare
excesivă a celulelor dintr-un
ţesut, organ sau neoplasm.
HIPERGLICEMIE creşterea
peste limitele normale a canti-
tăţii de glucoza di n sânge.
HIPERGLICORACHIE creşterea
peste limitele normale a cantităţii
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
de glucoza în lichidul
cefalorahidian.
HIPERGONADISM creşterea
secreţiei interne a glandelor
sexuale.
HIPERHEPATIE exagerarea
funcţiilor hepatice.
HIPERHIDROZĂ transpiraţii
abundente.
HIPERIMUNIZARE stare ce
apare la indivizii care au trecut
printr-o boală infectioasă, sau
care au fost vaccinaţi de mai
multe ori faţă de o boala
(caracterizată printr-o
rezistenţă crescută faţă de
boala respectivă); procedeu
utilizat pentru producerea de
seruri imunizante.
HIPERINSULINEMIE creşterea
cantităţii de insulina în sânge.
HIPERINSULINISM secreţie
exagerată de i n sulina.
HIPERLEUCOCITOZA
creşterea peste limitele normale a
leucocitelor din sânge.
HIPERLIPIDEMIE creşterea
peste valorile normale a can-
tităţii de lipide din sânge.
HIPERMETRIE neconcordanţa
dintre mişcare şi scopul
urmărit caracterizată printr-o
exagerare a mişcării,
HIPERMNEZIE exaltarea
memoriei.
HIPERORCHIDIE creşterea
105
 activităţii secretorii a
testiculelor.
HIPEROREXIE creşterea peste
limitele normale a apetitului.
HIPEROSMIE creşterea
exagerată a simţul u i mirosului.
HIPEROSTOZE îngroşarea
neobişnuită a unor oase, fie
parţial, fie în totalitate.
HIPEROVARIE exagerarea
secreţiei interne a ovarului.
HIPERPERISTALTISM
exagerarea contracţiilor pereţilor
stomacului sau a intestinelor.
HIPERPIREXIS creşterea
excesivă a temperaturii
corpului; febră mare;
hipertermie.
HIPERPLAZIE dezvoltarea unui
ţesut sau organ peste limitele
normale; creşterea numărului
de elemente celulare dintr-
un ţesut având aspect de
neoformaţie.
HIPERPNEE creşterea
amplitudinii mişcărilor
respiratorii.
HIPERSECREŢIE exagerarea
funcţiei secretorii a unui
organ sau glande.
HIPERSPLENIE creşterea
volumului splinei si exagerarea
funcţiilor sale.
HIPERTENIE creşterea
motilităţii, creşterea tonusului.
HIPERTENSIUNE creşterea
peste limitele normale a
presiunii sângelui în artere.
HIPERTERMIE creşterea peste
106
limitele normale a
temperaturii corpului.
HIPERTONIE tensiune
osmotică mai mare a unui
lichid cu un conţinut mai
mare de săruri despărţit
printr-o membrană de un alt
lichid cu o tensiune mai
mică cu conţinut mai mic de
săruri; creşterea excitabilităţii
nervoase sau a tonusului
muscular; creşterea tensiunii
arteriale.
HIPERTRICOZA mărirea
producţiei piloase de pe corp.
HIPERTROFIE creşterea în
volum a unui ţesut sau organ
care poate fi datorită, fie
măririi în volum a celulelor,
fie creşterii numărului de celule
(ân acest din urmă caz se nu-
meşte şi hipertrofie
hiperplazică).
HIPIATRIE studiul bolilor cailor
HIPOLOGIE studiul creşterii şi
exploatării cailor.
HIPNOANESTEZIE anestezie
generală obţinută prin somn.
HIPNOTIC ce produce somn.
HIPOACUZIE diminuarea
acuităţii auditive.
HIPOALGEZIE diminuarea
sensibilităţii faţă de durere.
HIPOBOSCA insectă din clasa
Hexapoda. care atacă calul,
boul, porcul în regiunile
lipsite de păr (anus, organe
genitale).
HIPOCALCEMIE scăderea sub
 valoarea normală a calciului din
sânge.
HIPOCHILIE diminuarea
producerii de suc gastric.
HIPOCINETIC ce provoacă o
depresiune în mişcările
organismului.
HIPOCLOREMIE scăderea
cantitativă, sub valorile normale,
a clorului din sânge.
HIPOCLORHIDRIE scăderea sub
valorile normale a acidului clor-
hidric din sucul gastric.
HIPOCLORURIE diminuarea
cantităţii de cloruri din urină.
HIPOCOLIE diminuarea secreţiei
biliare.
HIPOCONDRU regiune anatomică
(dreaptă şi stângă) având bază
anatomică articulaţiile
costocondrale.
HIPOCRINIE scăderea secreţiei
unei glande.
HIPOCROMIE decolorarea
tegumentului sau a unor organe.
HIPODERM stratul care se găseşte
sub piele.
HIPODERMA parazit din clasa
Hexapoda; se găseşte la bovine;
insecta depune ouăle pe corpul
bovinelor, iar de aici larvele
ajung în organism, în ţesutul
subcutanat din regiunea
dorsolombară şi prin perforarea
pielii ies în mediul exterior.
HIPODROM teren destinat
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
curselor de cai.
HIPOEPINEFRIE insuficienţă a
glandelor suprarenale.
HIPOESTEZIE diminuarea
sensibilităţii organismului.
HIPOFIZA glandă cu secreţie
internă, coordonatoare a
sistemului endocrin.
HIPOGALACTIE scăderea
secreţiei de lapte.
HIPOGASTRU regiune situată în
partea inferioară a cavităţii
abdominale la om şi posterior la
animale, mărginită anterior de
regiunea mezogastrică şi lateral
de regiunile ingvinale dreaptă şi
stângă.
HIPOGLICEMIE scăderea
cantităţii de sânge faţă de valo-
rile normale din sânge.
HIPOGLICORAHIE scăderea
cantităţii de glucoza faţă de
normal din lichidul rahidian.
HIPOGLOBULIE scăderea sub
valorile normale a numărului de
globule din sânge.
HIPOHEMA revărsare de sânge în
camera anterioară a ochiului.
HIPOHEPATIE insuficienţă
hepatică.
HIPOMICRON particule care nu
pot fi observate cu microscopul
şi aparente numai la
ultramicroscop.
HIPOORHIDIE insuficienţa
secreţiei interne a testiculului.
107
HIPOOSMIE diminuarea acuităţii
olfactive
HIPOOVARIE insuficienţa
secreţiei interne a ovarului.
HIPOPEPSIE diminuarea
activităţii stomacului datorită
scăderii secreţiei sucului gastric.
HIPOPION prezenţa de puroi în
partea inferioară a camerei
anterioare a ochiului.
HIPOPLAZIE lipsa dezvoltării
normale a unui ţesut sau organ.
HIPOPNEE diminuarea
amplitudinilor şi a numărului de
respiraţii în unitatea de timp.
HIPOPROSEXIE diminuarea
atenţiei.
HIPOREFLEXIE diminuarea
activităţii reflexe.
HIPOSISTOLIE scăderea puterii
de contracţie.
HIPOSPADIAS conformaţie
defectuoasă congenitală a uretrei
la mascul caracterizată prin
deschidere în partea inferioară a
penisului, orificiul fiind mai
lung având aspect de divizare.
HIPOSTAZA acumulare de sânge
în partea declivă, mai evidentă
în pulmonul din partea pe care
corpul rămâne culcat timp mai
îndelungat.
HIPOSTENIE diminuarea puterilor
corpului; scăderea forţei
musculare a întregului organism.
HIPOSTENURIE eliminarea de
urină cu o presiune osmotică
diminuată faţă de normal.
HIPOTALAMUS regiune situată
108
sub talamus în partea inferioară
a diencefalului şi deasupra lojei
hipofizare.
HIPOTENSIUNE scăderea
presiunii sângelui în artere.
HIPOTERMIE scăderea
temperaturii corpului, locală sau
generală.
HIPOTONIE tensiune osmotică
mai mică a unui lichid faţă de
un alt lichid ce are mai multe
săruri dizolvate de care
este despăr ţit printr-o
membrană; scăderea
excitabilităţii nervoase sau a
tonusului muscular; scăderea
tensiunii arteriale.
HIPOTREPSIE stare de slăbire a
tineretului animal datorită
denutriţiei.
HIPOTRICH infuzor lipsit de cili
pe faţa dorsală a corpului.
HIPOTROFIE slabă dezvoltare a
nou născuţilor caracterizată prin
talie şi greutate mai mică faţă de
valorile normale; slabă
dezvoltare a unui organ datorită
nutriţiei insuficiente.
HIPOVITAMINOZA tulburări de
metabolism ce apar în organism
în urma unui aport insuficient
de vitamine.
HIPOVOLEMIE diminuarea
cantităţii totale a sângelui din
organism.
HIPOXEMIE diminuarea cantităţii
de oxigen din sânge.
HIPOXIE diminuarea cantităţii de
oxigen din ţesuturile
 organismului sau din mediile de
cultură utilizate în bacteriologie.
HIRSUTISM sindrom caracterizat
prin producţii piloase mari
însoţite de o virilizare, la
femele, cu tulburări endocrine.
HIRUDO animal acvatic care atacă
omul şi animalele, a fost
utilizată în terapeutică, fie
extrăgându-se din glandele sale
salivare hirudina cu proprietăţi
anticoagulante, fie puse pe
suprafaţa corpului la mamifere
pentru a extrage sânge şi a
introduce hirudina.
HISTERALGIE dureri localizate
în uter.
HISTERECTOMIE operaţie prin
care se îndepărtează uterul din
corp.
HISTEROCEL hernia uterului.
HISTEROM neoformaţie uterină.
HISTEROPEXIE operaţie prin
care se fixează uterul de pereţii
abdominali.
HISTEROTOMIE deschiderea
chirurgicală a uterului.
HISTIOCIT celule cu rol fagocitar
ce se găsesc în ţesutul
conjunctiv de unde sunt
mobilizate; macrofag.
HISTOGENEZA dezvoltarea
ţesuturilor normale şi
ţesuturilor morbide (neoplasme).
HISTOLOGIE studiul ţesuturilor;
ştiinţa care se ocupă cu studiul
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
microscopic al celulelor,
ţesuturilor şi structura
organelor.
HISTOLIZA distrugerea
ţesuturilor.
HISTOPATOLOGIE studiul
microscopic al modificărilor
apărute în ţesuturi în cursul
diferitelor îmbolnăviri.
HISTOMONAS parazit din clasa
Mastigofora; se găseşte la curcă
în intestin şi ficat, produce boala
capului negru (black head).
HISTOPOIEZA totalitatea
fenomenelor biochimice ce au
loc şi datorită cărora se
modifică structura celulelor în
cursul dezvoltării lor
diferenţiindu-se în vederea unor
aptitudini speciale.
HISTOTERAPIE tratamente în
care se utilizează sub diferite
forme ţesuturi recoltate de la alţi
indivizi.
HISTRICHIS parazit din clasa
Nematoda; se găseşte în
stomacul muscular şi glandular
la raţă.
HOG-COLERA salmoneloză.
HOLERA afecţiune infecţioasă
caracterizată prin gastroenterită
pronunţată, produsă la om de
vibrionul holeric, la păsări de o
pasteurelă.
HOLOCRIN glande la care celula
secretorie împreună cu produsul
109
 elaborat de ea formează
elementele componente ale
secreţiei glandulare.
HOLODIASTOLA modificări
sesizabile pe întreaga durată a
diastolei.
HOLOSISTOLIC ce ţine în toată
durata sistolei (suflu sistolic).
HOLOTRICH care are cilii egali
şi distribuiţi uniform pe toată
suprafaţa corpului.
HOMEOPATIE doctrină depăşită
care se baza pe principiul
„similia similibus curantur"
adică un sindrom se trata cu
mijloace care produc, la omul sau
animalul sănătos, simptome
asemănătoare cu boala ce trebuie
tratată.
HOMEOSTAZIE proprietatea
organismului de a menţine în
limite foarte strânse diferitele
constante ale mediului intern
fără a fi influenţat de
modificările mediului ambiant.
HOMEOTERME categorie de ani-
male care îşi păstrează
temperatura internă aproape
neschimbată şi care nu variază
după temperatura mediului
ambiant; animale cu sânge cald.
HOMOCROMIE capacitatea unor
animale inferioare de a-şi colora
învelişul corporal cât mai
asemănător cu mediul ambiant.
HOMOLOG cu referire la organe
sau produse provenind de la
aceeaşi specie (ser, sânge, piele,
os etc.) aceleaşi regiuni sau
110
părţi ale corpului la animale din
specii diferite în studiul
anatomiei comparative.
HOMONIM leziune sau o tulburare
care afectează două organe sau
două părţi dintr-un organ de
aceeaşi parte a planului
median.
HOMOSEXUALITATE
perversiune manifestată prin
atracţie sexuală faţă de indivizi
de acelaşi sex.
HOMOZIGOT organism care
provine din părinţi cu caractere
asemănătoare din punct de
vedere genetic; în acelaşi locus
din cromozomi omologi există
alele identice (A, A).
HORIPILAŢIE zbârlirea părului.
HORMON produs al glandelor
cu secreţie internă având rol de
excitare a funcţiilor altor organe
decât cele care produc
hormonul.
HORMONOGENEZA producerea
hormonilor în organism;
hormonopoieză.
HORMONOPEXIE fixarea
hormonilor în diferitele ţesuturi.
HORMONOPOIEZA formarea
hormonilor în organism;
hormonogeneză.
HORMONOTERAPIE tratament
făcut cu hormoni.
HORSE-POX variola cailor.
HOSPITAL instituţie sanitară în
care sunt internaţi bolnavii
pentru tratament; spital.
HUMERUS os al membrului
 toracic articulat la un capăt cu
spata, iar la altul cu radius şi
ulna.
I excitant (care poate fi uneori
IATROCHIMIE teorie depăşită
prin care se căuta a se explica
toate fenomenele fiziologice prin
reacţii chimice.
IATRU sufix sau prefix care în
cuvinte compuse are înţeles de
medic sau medicină.
IAVAŞA instrument cu care se
poate strânge buza superioară
(mai rar cea inferioară) sau
urechea la cal, confecţionat fie
sub formă de cleşte, fie de
frânghiuţă fixată la un baston
care se poate răsuci, în scop de
a imobiliza animalul.
ICTER colorarea în galben-verzui a
tegumentelor şi mucoaselor
datorită impregnării ţesuturilor
cu pigmenţi biliari.
ICTUS instalarea bruscă a unor
tulburări morbide (mai frecvent
utilizat pentru stări morbide ale
encefalului).
IDIOPATIE caracterizarea unei
boli care are propriile ei
cauze (acestea nefiind
cunoscute) independent de alte
boli care ar putea exista
concomitent la bolnavul
respectiv.
IDIOSINCRAZIE însuşirea
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
fiecărui individ de a reacţiona în
mod propriu faţă de diferiţii
excitanţi; reacţie exagerată sau
chiar anormală faţă de un
un medicament, un aliment
etc).
IGNIPUNCTURA cauterizare în
puncte distanţate între ele în
scop terapeutic.
IHOROS miros dezagreabil de
puroi fetid.
IHTIOZA afecţiune a pielii
caracterizată printr-o
descuamaţie continuă (scuamele
având uneori aspectul de solzi)
şi însoţită de o diminuare a
funcţiei secretorii a pielii.
ILEUM porţiunea terminală a
intestinului subţire.
ILEUS tulburare a tranzitului
intestinal caracterizată prin
suprimarea completă a
eliminării materiilor fecale şi a
gazelor.
ILION, ILIU os care împreună cu
pubisul şi ischiul formează
coxalul.
IMAGO termen utilizat în zoologie
pentru a denumi aspectul adult
al unui animal inferior în
opoziţie cu starea larvară sau de
pupă; animal inferior adult ce a
trecut prin toate fazele de
metamorfoză.
IMPERFORAŢIE malformaţie
111
 congenitală care constă în lipsa
unui orificiu natural.
IMPETIGO erupţie caracterizată
prin apariţia pe suprafaţa pielii
de pustule care se sparg, iar
conţinutul lor se coagulează
formând cruste; are origine
infecţioasă.
IMPLANT porţiune de ţesut care
se introduce într-o parte a
organismului în scop terapeutic;
el poate fi format din os, ţesut al
unor glande cu secreţie internă
etc.
IMPOTENŢA neputinţă, lipsă de
eficacitate; imposibilitatea de a
se face împreunarea sexuală
datorită lipsei de erecţie;
impotenţa de a procrea din lipsă
de spermatozoizi normali.
IMPULS tendinţă irezistibilă de a
merge; excitant, stimulent.
IMUNITATE facultatea
organismului de a fi refractar
faţă de o anumită boală, care
poate fi înnăscută sau câştigată;
imunitatea activă este rezistenţa
câştigată în urma unei vaccinări
sau prin trecerea prin boală;
imunitatea pasivă este rezistenţa
primită prin administrarea de
anticorpi preparaţi pe un alt
organism, ca în caz de ser imun
introdus parenteral, colostru dat
per os etc.
IMUNOSUPRESIE inhibarea
proceselor de imunizare prin
oprirea formării celulelor
imunogenice active, obţinută
112
prin anumite substanţe cu
acţiune citotoxică.
IN SITU termen utilizat pentru a
designa starea unui organ care
se găseşte la locul său normal în
organism.
IN VITRO experienţă sau reacţie
ce se produce în eprubetă, în
afara organismului.
IN VIVO experienţă, o reacţie sau
un fenomen ce se produce într-un
organism viu.
INANIŢIE starea organismului
datorită lipsei de hrană.
INCARCERATIE denumire dată
unei hernii strangulate.
INCEST împerecherea la animale
care sunt rude apropiate în
vederea consolidării unor
caractere la produşi (tată-fiică,
mamă-fiu, frate-soră).
INCISIVI termen anatomic pentru
dinţii anteriori cu ajutorul
cărora animalele apucă şi taie
alimentele.
INCIZIE secţionarea ţesuturilor
moi; termen utilizat, de
preferinţă, pentru secţionarea
pielii.
INCLUZIE introducerea într-un
anumit lichid, pentru prelucrare,
de piese anatomice sau
histologice; formaţii ce apar în
celule în urma unor aglutinări
de inframicrobi sau de altă
natură.
INCOERCIBIL ce nu poate fi
reţinut.
INCOMPATIBILITATE fenomen
 de excludere reciprocă între
două medicamente care poate fi
fizică, chimică sau fiziologică.
INCONTINENŢĂ lipsa sau
incapacitatea de a reţine
fecalele sau urina din care cauză
ele sunt eliminate în mod
permanent.
INCUBAŢIE timpul care se scurge
din momentul când se produce
infectarea organismului până la
apariţia primelor simptome
numit şi perioadă de incubaţie;
clocirea ouălor pentru a se
realiza procesul de dezvoltare a
embrionului.
INDEMN starea de sănătate şi lipsa
unei boli infectocontagioase la
un individ sau la mai mulţi dintr-o
colectivitate.
INDIGESTIE tulburări în procesul
de digestie.
INDURAŢIE modificare care
constă în creşterea consistenţei
unui ţesut sau organ faţă de
normal în urma unor procese
patologice (inflamaţii cronice,
proliferări de celule, congestie
pasivă de lungă durată etc).
INFARCT teritoriu vascular unde
încetează circulaţia datorită
obstruării arterei de irigare a
zonei respective, producându-se
tumefiere, infiltrare şi necroză.
INFECŢIE pătrunderea în
organism de agenţi animaţi de
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
natură virotică sau microbiană
care produc alterarea stării de
sănătate prin multiplicarea
acestor agenţi.
INFESTARE pătrunderea în
organism de paraziţi animali
care produc alterarea stării de
sănătate.
INFILTRAT modificare caracteri-
zată prin pătrunderea şi
aglomerarea în ţesuturi sau în
organe de diferite substanţe ca
grăsimi, calciu, puroi, celule
neoplazice etc.
INFILTRAŢIE procedeu de a
introduce în organism într-un
anumit teritoriu medicamente
care se resorb încet având o
acţiune de lungă durată.
INFLAMAŢIE totalitatea fe-
nomenelor locale care se produc
în organism ca răspuns contra
acţiuni; unui agent patogen
având ca simptome cardinale:
roşeată (rubor), umflare (tubor),
căldură mai ridicată (calor),
durere (dolor), tulburări func-
ţionale (functio laesa); că poate fi
alterativă, exsudativă,
productivă, catarală, interstiţială,
parenchimatoasă.
INFRAMICR0BI germeni invi-
zibili cu instrumente optice
obişnuite, puşi în evidenţă prin
mai multe manifestări biologice;
fac parte dintre inframicrobi:
113
 virusurile, pararickettsiile şi
rickettsiile.
INFUNDIBUL termen anatomic
pentru un organ sau parte din
organism cu aspect de pâlnie,
aspect conic.
INFUZIE ceai medicamentos
preparat prin opărirea cu apă a
unor plante; administrare
parenterală de medicamente în
stare lichidă şi, relativ, în
cantitate mare.
INFUZORI animale protozoare
care se deplasează în apă cu
ajutorul cililor; apar în număr
mare în infuzie (la rece) de fân,
se găsesc de asemenea în lichidul
ruminal.
INGESTA actul fiziologic prin care
se introduc alimentele în
organism; totalitatea
alimentelor, lichide şi solide,
administrate.
INGVINAL regiune anatomică
cuprinsă între abdomen, flanc şi
coapsă.
INHALAŢIE inspirare de gaze, va-
pori, pulbere, aerosoli urmată
de absorbţia lor, totală sau
parţială.
INHIBIŢIE oprirea pe cale
nervoasă a funcţionării unui
organ.
INIMA organul principal motor al
circulaţiei sângelui în
organism; cord.
INJECTAT stare de plenitudine
aparentă a vaselor mici şi
capilare cu sânge.
114
INJECŢIE introducere în
organism (ân vase, ţesuturi,
organe) a unor soluţii cu
ajutorul unor instrumente
(seringă, aparat de suflerie,
pâlnie ctc.) prevăzute cu un ac
sub forma de canulă.
INOCULARE introducerea în
organism, prin diferite căi, de
germeni patogeni.
INOTROP cu privire la
proprietatea de contractibilitate
a fibrei musculare.
INOTROPISM proprietatea de
contracţie a miocardului în
urma unui stimul care
acţionează asupra sa.
INSECTA animale din
încrengătura Artropoda având
corpul divizat în trei regiuni: cap,
torace, abdomen; multe specii
sunt parazite, unele
hematofage, altele pot
transmite diferite boli la om şi
animale.
INSECTICID substanţe chimice
având proprietatea de a ucide
insectele.
INSERŢIE locul unde un muşchi
se fixează de un os.
INSIDIOS evoluţia lentă a unui
proces patologic fără tulburări
sesizabile.
INSOLAŢIE tulburări care apar în
organism în urma expunerii timp
îndelungat la acţiunea razelor
solare.
INSOMNIE neputinţa de a dormi,
lipsa tendinţei normale de a
 dormi.
INSTILAŢIE administrarea unui
medicament lichid sub formă
de picături pe o mucoasă.
INSUFICIENŢA incapacitate
funcţională a unui organ,
glandă sau o stare deficitară a
unei funcţiuni complexe.
INTENŢIO felul cum se vindecă
o plagă:
INTERCURENT ce apare în
timpul cât evoluează o boală
având o cauză diferită.
INTERFAZA una dintre fazele
mitozei caracterizată prin co-
lorarea intensă a nucleolului,
cromozomii nefiind încă vizibili,
şi pregătirea intensă pentru
diviziune.
INTERMITENŢA oprirea pentru
un timp a bătăilor cardiace
întrerupându-se, astfel, ritmul
regulat (intermitenţă cardiacă);
intervale care separă accesele de
febră la intervale regulate (febră
intermitentă).
INTERSTIŢIU spaţiu liber între
formaţ i u n i anatomice; ţesut
conjunctiv de susţinere a unui
organ parenchimatos.
INTERTRIGO inflamaţia pielii la
nivelul unor cute sau pliuri.
INTESTIN segment al tubului
digestiv care se găseşte în
cavitatea abdominală cuprins
între pilor şi anus fiind împărţit
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
în două: intestinul subţire şi
intestinul gros.
INTOXICAŢIE acţiunea
dăunătoare a unor substanţe
asupra organismul u i evidenţiată
prin modificări morfofuncţionale.
INTRADERMIC introducerea
unui produs biologic în
grosimea pielii cu scop
revelator sau de vaccinare.
INTRADERMOREACŢIE reacţie
alergică ce apare după
introducerea intradermică a
unui antigen.
INTRAPERITONEAL ce se
găseşte în cavitatea peritoneală;
procedeu de a administra
unele medicamente lichide
direct în cavitatea peritoneală
prin traversarea peretelui
abdominal cu ajutorul unei
canule.
INTUMESCENŢA distrofie a
coloizilor celulari şi o
îmbibare cu multă apă,
protoplasma devenind
granuloasă iar celula mărită în
volum; degenerescenţă protidică
(intumescenţă turbure şi
intumescenţă fibrinoidă).
INVAGINAŢIE angajarea unei
anse intestinale în porţiunea
următoare de intestin care fiind
exterioară se contractă unind
strâns ansa angajată d i n care
cauză aceasta nu poate reveni la
115
 normal ducând la tulburări de
circulaţie şi apoi la necroză.
INVAZIE perioada care se întinde
de la apariţia primelor simptome
într-o boală până la apariţia
perioadei de stat; pătrunderea în
cantitate mare de agenţi
animaţi (mai ales paraziţi) în
organism.
INVOLUŢIE diminuarea şi
regresia morfofuncţională a unui
ţesut sau organ.
ION atom sau moleculă ce are o
sarcină electrică în exces.
IONIZARE fenomen fizic care
duce la formarea de ioni prin
disociere cum se pot produce în
soluţii de compuşi polari (săruri,
baze, acizi).
IONOFOREZA tratament aplicat
prin introducerea de ioni în
organism; ionoforeză,
ionoterapie, cataforeză.
IONOTERAPIE tratament cu ioni
medicamentoşi introduşi în
organism cu ajutorul curentului
electric continuu.
IRADIERE expunerea or-
ganismului sau a unor
materiale acţiunii unor raze ca r.
Rontgen, r. ultraviolete, r.
infraroşii.
IRIDECTOMIE rezecţia parţială a
irisului pentru a mări pupila.
IRIDOCEL hernia irisului prin
cornee.
IRIDOCICLITA inflamaţia
irisului şi a corpului ciliar.
IRIDOCOLOBOMA deşirare
116
congenitală a irisului.
IRIDODIAUZA ruperea
accidentală sau chirurgicală a
irisului.
IRIDOPLEGIE paralizia irisului.
IRIDOTOMIE secţiunea irisului.
IRIS parte a ochiului având formă
de disc colorat diferit şi plasat
între camera anterioară şi cea
posterioară.
IRITA inflamaţia irisului.
ISCHEMIE oprirea sau numai
diminuarea circulaţiei sanguine
într-un teritoriu.
ISCHIALGIE, ISCHIAS
nevralgia sciaticului.
ISCHIU, ISCHION os care
împreună cu ilionul şi pubisul
formează coxalul.
ISCURIE oprirea excreţiei de
urină.
ISOSPORA gen din ordinul
Coccidia; parazitează în intestin
la carnasiere. ISOTRICHA
infuzor din clasa Ciliata; se
găseşte în rumen la bou şi oaie.
ISTM porţiune dintr-un organ sau
ţesut cu forma îngustă.
IZABEL galben murdar, culoarea
cafea cu lapte a părului inclusiv
coama, coada şi extremităţile
membrelor, observată la cal şi
măgar.
IZOCITOZA eritrocite cu diametru
egal, având aceeaşi dimensiune.
IZOCORIE egalitatea celor două
pupile.
IZOCRON ce se produce în timp
egal; durată egală.
IZOMERI substanţe cu aceleaşi
formule şi greutate moleculară
având însă o aşezare diferită a
atomilor şi proprietăţi chimice şi
fizice diferite.
IZOTONIE presiune osmotică
egală.
IZOTOPI elementele chimice care
ocupă acelaşi loc în tabelul
Mendeleev, având greutatea
atomică diferită datorită numă-
rului diferit de neutroni din
nucleu dar cu aceleaşi
proprietăţi chimice.
IXODES căpuşă din clasa
Arachnida; trăiesc pe mamifere
şi păsări fiind hematofage.
J KALIUM potasiu.
JANICEPS monstru dublu
rezultând din sudarea a două
corpuri în partea superioară, iar
capul are două feţe.
JARET regiunea articulaţiei
tibiotarsometatarsiană la
animale.
JAVART gangrena unui ţesut
fibros, cutanat, tendinos,
cartilaginos sau cornos.
JEJUN porţiunea mijlocie a
intestinului subţire situat între
duoden şi ileon
JETAJ scurgeri prin nări.
JUG piesă făcută din lemn aşezată
pe partea superioară a gâtului
cu ajutorul căreia se fixează
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
boii la car.
JUGULARA regiunea inferioară şi
laterală a gâtului; venele situate
în jgheabul jugular şi care duc
sângele de reântoarcere de la
cap.
JUXTAARTICULAR ce se
găseşte lângă o articulaţie.
JUXTAGLOMERULAR ţesutul
ce se găseşte în vecinătatea
glomerulilor renali.
JUXTAPOZIŢIE poziţie
învecinata (aşezat lângă).
K
KALA-AZAR boală produsă de o
tripanozomă, la om şi câine.
KAMALA medicament
anitihelmintic (cestodicid).
KELOID cheloid.
KERATITA cheratită.
KERATOM cheratom.
KERATOMICOZA
cheratomicoză.
KERATOSCOP cheratoscop.
KERATOZA cheratoză.
KILOCALORIE unitate egală cu o
mie de calorii.
KILOGRAM unitate de măsură
egală cu o mie de grame şi
corespunde masei unui litru de
apă distilată, având tempera-
tura de 4°C (densitate
maximă) şi la presiunea de 760
mm Hg (kg).
117
KIMOGRAF chimograf.
KINESTEZIE chinestezie.
KINEZIE chinezie.
KINEZITERAPIE chineziterapie.
L de a acoperi globul ocular fie
LABA extremitatea membrelor la
unele animale care au mai multe
degete (carnasiere, păsări).
LABIA buză.
LABIAL cu referire la buze.
LABILITATE viteza excitaţiei
unor ţesuturi sau organe, ea
fiind mai mare la animalele
superioare; un echilibru instabil,
oscilator.
LABIRINT ansamblu de cavităţi
flexuoase din urechea internă.
LABIU buza inferioară la insecte.
LABORATOR instituţie în care se
fac analize şi cercetări într-o
anumită ramură ştiinţifică;
săli de lucrări.
LABRUM formaţiune fibroasă cu
aspect de buză.
LACRIMOGEN ce determină
secreţia glandei lacrimale;
dacriogen.
LACTOGOG substanţă care poate
produce mărirea secreţiei de
lapte.
LACTOFUG substanţă care poate
produce o diminuare a secreţiei
de lapte.
LACTOSCOP instrument cu
ajutorul căruia se poate aprecia
laptele după opacitatea sa.
LACUNA cavitate care apare în
urma distrugerii de ţesut într-un
118
organ; termen anatomic utilizat
pentru a defini diferite spaţii care
se găsesc în organism.
LAGOFTALMIE anomalie care
constă în imposibilitatea pleoapei
prin scurtarea ei, fie prin
paralizia muşchiului orbicular.
LAMBLIA flagelat cu forma de
pară cu doi nuclei şi patru cili;
trăieşte în epiteliul
intestinului subţire la om,
câine, rumegătoare, cal;
Giardia.
LAMINOECTOMIE rezecţia
unei lame vertebrale cu scop de
a împiedica o presiune pe mă-
duva spinării.
LAMINOSIOPTES acarian din fa-
milia Laminosioptidae; se
găseşte în ţesutul conjunctiv
subcutanat la găină producând
o parazitoză cutanată (râia
laminosioptică).
LANCEOLAT în formă de lance.
LANUGO fire de păr foarte subţiri
care se găsesc uneori pe făt
imediat după naştere în loc de
fire normale la purcei din rase
de carne, la căţei din rase fără
păr.
LAPAROSCOPIE examinarea
cavităţii abdominale cu ajutorul
unui endoscop introdus în
cavitatea peritoneală prin
traversul pereţilor abdominali.
LAPARATOMIE operaţie
chirurgicală, făcută în diferite
scopuri, care constă în incizia
 pereţilor abdominali.
LAPINIZARE metodă de adaptare,
pe iepure, a unui virus, care în
condiţii normale nu este
patogen pentru această specie,
cu scopul de a obţine variante
vaccinale cu patogenitate
modificată.
LARINGITA inflamaţia laringelui.
LARINGOPATIE termen generic
pentru bolile laringelui.
LARINGOPLEGIE paralizia la-
ringelui.
LARINGOSCOPIE examenul
laringelui cu ajutorul unui
endoscop introdus în faringe, fie
prin gură, fie prin nări.
LARINGOSPASM contracţie
involuntară a muşchilor
laringelui producând accese de
sufocaţie.
LARINGOSTENOZA strâmtarea
diametrului laringelui.
LARINGOTOMIE secţiunea
laringelui.
LARVA stadiu în evoluţia unor
nevertebrate, care se dezvoltă
prin metamorfoză, urmând după
stadi ul de ou.
LASER sursă de lumină bazată pe
amplificarea cuantică a radiaţiei
electromagnetice şi care lumină
poate fi transmisă la distanţe
mari unde dezvoltă o energie
puternică.
LATEROPULSIUNE tendinţă
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
irezistibilă de a se deplasa într-o
parte faţă de axa
anteroposterioară a
organismului.
LAX termen utilizat pentru ţesuturi
care au multe spaţii şi mobilitate
(ţesutul conjunctiv lax).
LAXATIV substanţă me-
dicamentoasă care produce o
accelerare a tranzitului intestinal
uşurând evacuarea conţinutului
său.
LAZARET stabiliment situat la
frontiere cu scop de supra-
veghere a sănătăţii oamenilor, un
anumit timp, pentru a împiedica
introducerea unor boli
infecţioase într-o ţară; termen
utilizat în timpul războaielor din
trecut pentru aglomerări de cai
în anumite adăposturi sub
supraveghere sanitară veterinară
si cu o alimentaţie abundentă
pentru refacerea forţelor fizice.
LECITINA substanţă lipidică
fosforată răspândită în
gălbenuşul de ou, creier,
miocard.
LEIOMIOM neoplasm benign
format din ţesut muscular neted.
LEIOMIOSARCOM neoplasm
malign format din ţesut muscular
neted prezentând mitoză accen-
tuată.
LEISMANIA gen din clasa
Mastigophora; parazitează la
119
 copil şi câine.
LENTIGO pete pigmentate ce apar
pe piele, mai pronunţate vara,
sub forma unor mici boabe de
linte.
LENTILA piesă confecţionată din
sticlă având suprafaţa curbată
putând refracta razele de
lumină.
LENTOPTOZA căderea
cristalinului înapoi sau hernia
lui în camera anterioară.
LEPOTRIX afecţiune a firelor de
păr care prezintă la bază mici
concreţiuni; tricorexia nodoasă.
LEPRĂ boală infecţioasă generală
la om produsă de un bacil,
caracterizată prin erupţii
cutanate, gangrena membrelor,
simptome nervoase, evoluţie
lentă.
LEPTOMENINGITA inflamaţia
membranei piamater.
LEPTOMONAS patogen din
clasa Mastigophora, se găseşte la
nevertebrate.
LEPTONEM prima etapă a
profazei meiotice în care
cromozomii se individualizează
sub forma unor filamente lungi
şi subţiri; leptoten.
LEPTOSOMATIC individ cu
corpul mai subţire faţă de
normal.
LEPTOSPIRA bacterii în formă
de spirală dintre care unele sunt
patogene pentru om şi animale.
LEPTOSPIROZA boală comună
omului şi unor animale ca-
120
racterizată prin icter,
hemoglobinurie, anemie,
simptome nervoase, renale etc.
LETAL în legătură cu moartea
(factor letal, leziune letală etc).
LETARGIE somn profund,
continuu şi de lungă durată.
LEUCEMIE creşterea peste
limitele normale ale globulelor
albe din sânge.
LEUCOBLAST celulă iniţială din
care se formează globulele albe;
stadiu intermediar între
mieloblast şi promielocit.
LEUCOCIT celulă sangvină albă
cu nucleu; globulă albă.
LEUCOCITOLIZA distrugerea
globulelor albe din sânge,
numărul lor fiind mult scăzut
faţă de normal.
LEUCOCITOPENIE diminuarea
numărului de globule albe faţă
de normal; leucopenie.
LEUCOCITOTERAPIE
tratament în care se utilizează
globule albe (injecţii de puroi
aseptic, abcese de fixaţie).
LEUCOCITOZA stare patologică
caracterizată prin creşterea
numărului de leucocite în
sânge.
LEUCOCITOZOON gen de
hemosporide, lipsit de
pigmentul melanic, ce cuprinde
specii parazite la păsări în
organe şi sânge.
LEUCODERMIE piele decolorată
prin lipsa pigmentului.
LEUCOGENEZA ce provoacă
 formarea globulelor albe;
producere de leucocite.
LEUCOGRAMA metodă de
examen microscopic care pune în
evidenţă numărul de leucocite şi
formele diferitelor leucocite
după colorare, reprezentate
procentual, utilizată în fixarea
diagnosticului.
LEUCOM pată albă pe cornee.
LEUCOMIELITA inflamaţia
substanţei albe a măduvei
spinării.
LEUCONICHIE decolorarea
parţială sau totală a unghiilor.
LEUCOPEDEZA capacitatea de
migrare a leucocitelor prin
spaţiile intercelulare ale
endoteliului capilar.
LEUCOPENIE scăderea sub
valorile normale a leucocitelor
din sânge; leucocitopenie.
LEUCOPOEZA proces de formare
şi maturare a leucocitelor.
LEUCOREE secreţii ale aparatului
genital femel ce dau o scurgere
mucoasă sau mucopurulentă din
vagin.
LEUCOTERAPIE tratament în
care se provoacă o leucocitoză
intensă cu ajutorul unor
substanţe medicamentoase.
LEUCOTRICHIE decolorarea
congenitală a părului.
LEUCOZA proces morbid care
evoluează în ţesutul leucopoetic;
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
se diferenţiază o leucoză
leucemică, una aleucemică şi
alta eritroidă.
LEVATOR muşchi care au acţiunea
de a ridica.
LEVOGIR ce deviază spre stânga
lumina polarizată; devierea spre
stânga a globului ocular prin
contracţia muşchiului
oculomotor comun.
LEVURE organisme monocelulare,
ciuperci microscopice, unele
având proprietatea de a
produce fermentaţii (zahărul,
făina din cocă etc.) utilizate în
alimentaţia omului şi a
animalelor, altele în fabricarea
medicamentelor.
LEZIUNE modificare
histoanatomopatologică a unui
ţesut sau organ.
LIBIDO dorinţele ce se nasc din
instinctul genezic.
LICHENIFICARE modificare
potologică a pielii cu aspect
cadrilat datorită îngrăşării
epidermului însoţită de cutări
adânci în sensuri diferite.
LICOREXIE foame de lup; apetit
exagerat,
LIENAL în legătură cu splina.
LIGAMENT formaţia fibroasă
care face legătura între oase la
nivelul articulaţiilor.
LIGATURA închiderea prin
legare, provizorie sau
121
 definitivă, a unui lumen (vas
sanguin, intestin etc).
LIMAX gen de melci din familia
Limacidae; tumoretă in spaţiul
dintre unghii la bou.
LIMB margine ce are aspectul unei
panglici.
LIMFADENIE creşterea în volum
a ganglionilor limfatici.
LIMFADENOM neoplasm al
ganglionilor limfatici.
LIMFADENOZA afecţiune a
ganglionilor limfatici ca-
racterizată prin creşterea în
volum a tuturor ganglionilor.
LIMFAGOG substanţe care
măresc cantitatea de limfă.
LIMFANGIECTAZIE dilatarea
vaselor limfatice.
LIMFANGIOM angiom al vaselor
limfatice caractezat prin
îngroşarea şi dilatarea pereţilor
vaselor limfatice.
LIMFANGITA inflamaţia vaselor
limfatice.
LIMFOBLAST celulă precursoare
din care se dezvoltă limfocitele.
LIMFOCIT celulă având orginea
în ganglionii limfatici, splină etc.
LIMFOCITEMIE creşterea pro-
porţională a numărului de
limfocite în sânge peste valorile
normale faţă de celelalte globule
albe fără ca numărul acestora să
fie modificat.
LIMFOCITOZA creşterea
numărului de limfocite din sânge
faţă de numărul celorlalte feluri
de leucocite; trecerea în număr
122
mare de limfocite în diferitele
lichide din organism (lichid
cefalorahidian etc).
LIMFOGENEZA producere de
limfă.
LIMFOID ce aparţine sistemului
limfatic; cu privire la sistemul
limfatic (ţesut limfoid, măduvă
limfoidă).
LIMFOM tumoare a ganglionilor
limfatici; limfadenom, cu
limfocitom.
LIMFOMATOZA afecţiune
caracterizată prin creşterea în
volum a ganglionilor limfatici.
LIMFOPOIEZA formarea de lim-
focite.
LIMFORAGIE scurgere de limfă în
urma deschiderii accidentale a
vaselor limfatice.
LIMFOSARCOM tumoare
malignă a ganglionilor limfatici.
LIMNEE melci acvatici din familia
Lymnaeidae; unele specii sunt
gazde intermediare pentru
diverşi paraziţi.
LINGUATULA parazit din
ordinul Pentastomida; se
găseşte în cavităţile şi sinusurile
nazale şi frontale la câine.
LINIMENT formă
medicamentoasă semilichidă sau
lichidă, onctuoasă care se aplică
extern prin ungere.
LINITA inflamaţia peretelui
stomacului.
LINKAGE transmiterea înlănţuită
a genelor din acelaşi cromozom;
este o abatere de la legile
 mendeliene producându-se o
segregare neregulată.
LINKERI legături care unesc mai
multe molecule de ADN aşezate
cap la cap în cromozom.
LIOFIL termen utilizat pentru a
denumi comportarea, în solu-
ţiile coloidale, a moleculelor sau
particulelor dispersate (faza
dispersă) de a absorbi la
suprafaţa lor molecule ale
mediului de dispersie.
LIOFILIZARE procedeu utilizat
pentru conservare a unor produse
biologice prin uscare realizată
prin îngheţare şi apoi evapora-
rea în vid a apei; criodesicare.
LIOFOB comportarea moleculelor
sau particulelor dispersate
(faza dispersă) de a nu absorbi
la suprafaţa lor molecule ale
mediului de dispersie în
soluţiile coloidale.
LIPEMIE prezenţa de grăsimi în
sânge.
LIPIDOZA infiltraţie de grăsimi
în celulele organismului;
lipoidoză.
LIPOCAIC hormon sau substanţe
cu rol în metabolismul grăsimilor
prevenind depozitarea lor în
ficat.
LIPOCEL hernie formată din ţesut
grăsos.
LIPOGENEZA producerea de
grăsimi în organism, fie di n
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
aport extern, fie din glucidele
sau proteinele din organism.
LIPOLIZA transformarea
grăsimilor în cursul digestiei.
LIPOM tumoare b e ni gn ă formata
din ţesut adipos; steatom.
LIPOMATOZA proces morbid
caracterizat prin existenţa de
mai multe tumori grăsoase în
organism.
LIPONECROZA proces de moarte
locală atingând ţesutul adipos
dintr-o parte a organismului.
LIPOPEXIE fixarea de grăsimi în
organism.
LIPOSOLUBIL proprietatea unor
substanţe de a se dizolva în
grăsimi.
LIPOTIMIE pierderea cunoştinţei
cu păstrarea marilor funcţii
(circulaţia şi respiraţia).
LIPOTROP proprietatea unor
substanţe chimice de a se fixa, în
mod electiv, pe ţesutul adipos;
proprietatea unor substanţe de
a preveni depozitarea de
grăsimi în ficat.
LIPURIE prezenţa de grăsimi în
urină.
LITECTOMIE scoaterea printr-un
act chirurgical a unui calcul.
LITIAZA formarea de calculi în
organism.
LITOLITIC substanţe
medicamentoase capabile de a
dizolva calculi din organism.
123
LlTONTRIPTIC metodă fizică
sau chimică de a mărunţi prin
sfărâmare un calcul din orga-
nism.
LITOPEXIE fixarea de calculi
într-un organ sau ţesut; termen
utilizat mai ales pentru
concreţiuni tofice, cu consistenţă
mare, ce se formează în ţesutul
adipos la gutoşi.
LIZA turbare.
LIZA dizolvarea unor celule sau
bacterii de către lizine; diminua-
rea treptată a temperaturii
corpului în febră sau atenuarea
gradată a unor simptome.
LIZEREU linie evidentă ce
mărgineşte o suprafaţă ; dungă
colorată diferit ce apare în jurul
dinţilor, pe gingie, în
intoxicaţii cu anumite metale.
LIZOGENIE capacitatea unor
bacterii de a produce
bacteriofagi în generaţii
succesive.
LIZOZIM substanţă bacteriolitică
ce se găseşte în unele umori şi
secreţii din organism precum şi
în albuşul de ou.
LIZOZOM enzime conţinute într-
un organit celular, reprezentat de
un grup heterogen, vizibil cu
microscopul electronic.
LOB diviziune anatomică într-un
organ.
LOBECTOMIE operaţie prin care
se scoate un lob pulmonar sau
hepatic.
LOBITA inflamaţia unui lob.
124
LOCUS localizarea fizică a genei
pe cromozomi şi reprezintă
distanţa ocupată de genă în
grupul ligatural; în acelaşi
locus gena are în mod normal
două sau mai multe alele; pe
cromozomii omologi genele
omoloage ocupă acelaşi locus.
LOHII scurgeri din uter în timpul şi
imediat după parturiţie.
LOMBAR regiunea din coloana
vertebrală situată între regiunea
spinării şi regiunea sacrală.
LONGILIN dezvoltare
preponderent în lungime a
diferitelor segmente corporale.
LORDOZA devierea coloanei
vertebrale cu convexitatea
înspre cavitatea abdominală.
LOŢIUNE spălarea unei porţiuni
sau a corpului întreg; lichidul cu
care se face spălarea corpului.
LUCILIA gen de diptere colorate,
cu reflexe metalice (verzui,
auriu, albăstrui) din familia
Calliphoridae; muştele, de
diferite specii, depun ouă pe
plăgi sau pe piele producând
miaze.
LUES sifilis; termen folosit, în
trecut, pentru toate bolile
venerice la om.
LUMBAGO dureri din regiunea
şalelor.
LUPUS afecţiune a pielii de natură
tuberculoasă având tendinţă de
întindere şi de distrugere a
ţesuturilor.
LUTEINA hormon secretat de
 corpul galben; progesteron.
LUX unitate de măsură a
iluminării unei suprafeţe; un lux
este iluminarea uniformă a unei
suprafeţe de 1 mp care primeşte
un lumen (unitate de flux
luminos cu intensitate de o
luminare internaţională).
LUXAŢIE deplasarea a două
capete articulare care nu-şi mai
păstrează raportul normal
dintre ele.
M nule diferite.
MACERAŢIE extragerea unor
principii cu acţiune
medicamentoasă din plante
prin înmuiere într-un lichid, la
rece; distrugerea lentă a unui
ţesut prin necroză şi lichefiere.
MACIAT slăbit; emaciat.
MACRACANTHORHYNCHUS
parazit din clasa
Acanthocephala; se găseşte la
porc, câine, maimuţă, în
intestinul subţire unde se
fixează pe mucoasă cu ajutorul
formaţiei bucale.
MACROBLAST celulă mare,
intermediară, în seria
eritropoiezei.
MACROCEFALIE volum
exagerat al capului în raport cu
restul corpului.
MACROCHEILIE hipertrofia
buzelor.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
MACROCIT eritrocit care are
diametrul mai mare decât
normal.
MACROCITOZA prezenţa
numeroasă de eritrocite mari în
sânge.
MACRODACTILIE dezvoltarea
exagerată a degetelor faţă de
restul corpului.
MACROFAG leucocit
mononuclear, de dimensiuni
mari, cu acţiune fagocitară
putând încorpora microbi, gra-
MACROGAMET celulă sexuală
femelă, mare, care se uneşte cu
celula sexuală masculă
(microgametul).
MACROGAMETOCIT celulă se-
xuală femelă, mare, care ia naş-
tere din merozoid şi care
devine apoi macrogamet sau
gametul femel.
MACROGLOSIE dezvoltarea
exagerata a limbii în raport cu
restul corpului.
MACROMASTIE dezvoltarea
exagerată a glandei mamare
faţă de normal la femelele din
specia şi rasa respectivă.
MACROMELIE dezvoltarea
exagerată în lungime a
membrelor în raport cu restul
corpului.
MACRONUCLEU nucleu mare,
prezent la infuzorii având rol
125
 în metabolismul celular.
MACROPODIE dezvoltare
exagerata a picioarelor în raport
cu restul corpului.
MACROSCOPIE examen al unor
organe sau produse ce poate fi
făcut cu ochiul liber.
MACROSOMIE dezvoltarea
exagerata în volum şi greutate a
corpului la un individ în raport
cu dezvoltarea indivizilor
normali di n aceeaşi specie şi
rasă crescuţi în aceleaşi condiţii.
MACROSTOMIE dezvoltarea
exagerată a gurii faţă de restul
corpului.
MACULA leziune elementară a
pielii având aspectul de pată
roşie de diferite dimensiuni care
dispare prin apăsare cu degetul.
MĂGAR Equus asinus; asin.
MAGISTRAL medicament făcut
după prescripţia medicului, în
opoziţie cu medicamentul
„oficinal" care este preparat
după indicaţiile prescrise de
oficialitate (de către stat).
MAGMA rezidii obţinute după
exprimarea părţii lichide dintr-
o anumită substanţă; material
păstos, vâscos rezultat din
necroza unor ţesuturi sau după
un proces purulent local.
MAGNEZIU metal bivalent, intră
în alimentaţia omului, utilizat
sub formă de săruri ca agent
medicamentos; face parte
dintre oligoelementele necesare
corpului animal.
126
MALABSORBŢIE insuficientă fo-
losire a alimentelor ingerate
datorită unor deficienţe
morfofuncţionale (insuficienţă
secretorie de enzime, alterarea
mucoasei tubului digestiv etc).
MALACIE înmuierea unui organ,
sau ţesut; (osteomalacie).
MALARIE boală produsă de un
hematozoar transmisă omului
prin înţepături de ţânţari anofeli;
paludism.
MALEINA extract obţinut din
culturi de bacilul morvei şi
utilizat pentru diagnostic.
MALEOLA proeminenţă osoasă cu
aspect de ciocan.
MALFORMAŢIE anomalie con-
genitală a unui organ.
MALIGN caracter primejdios
pentru organism al unor tumori
sau evoluţia nefavorabilă a unor
procese patologice ducând la un
sfârşit letal.
MALOFAGE insecte care trăiesc
pe corpul păsărilor şi al mami-
ferelor şi care se hrănesc cu
celule epiteliale descuamate, cu
fire de păr rupte sau pene şi mai
rar cu sânge.
MAMECTOMIE operaţie
chirurgicală prin care se
îndepărtează parţial sau integral
glanda mamară.
MAMELON proeminenţă în formă
de tubercul aşezată în centrul
glandei mamare, variabil ca
număr la speciile de animale
domestice, prin care se deschid
 orificiile canalelor galactofore;
sfârc; termen anatomic utilizat
pentru a denumi formaţiuni cu
aspect de sfârc, de tubercul mic.
MAMITA inflamaţii glandei
mamare; mastită.
MANDIBULA osul situat în
partea inferioară a gurii,
articulat cu osul temporal numit
şi maxilarul inferior.
MANDREN piesă din sârmă,
cauciuc, material plastic etc. cu
care se curăţă lumenul unui ac
de seringă sau se asigură
scurgere de lichid printr-un tub.
MANGAN metal dur, alb-cenuşiu;
face parte dintre oligoelemente;
carenţa în magan produce
afecţiuni diverse mai ales la
păsări.
MANIAMENT eminenţe osoase
externe care pot fi palpate
pentru a aprecia stratul de
grăsime subcutanată şi
implicit starea de îngrăşare a
animalului (taurine, oi, capre,
păsări).
MANIE sindrom la om
caracterizat printr-o surescitare
generală a facultăţilor
intelectuale; stare de agitaţie ce
apare la unele femele în
perioada puerperală; stare de
agitaţie în unele intoxicaţii
(saturnism); în cuvinte compuse
are semnificaţia de obsedat,
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
dominat, cu tendinţă nestăpânită.
MANOMETRU instrument utilizat
pentru a măsura presiunea unui
lichid sau a unui gaz.
MARASM slăbirea excesivă a
corpului în urma unui proces
patologic cronic.
MARŢIAL medicament pe bază de
fier cu acţiune în anemii.
MASETER muşchi cu rol în
mişcările mandibulei în timpul
masticaţiei.
MASTITA inflamaţi a glandei
mamare; mamită.
MASTOCIT celulă mare cu nucleu
rotund sau ovoid, cu granulaţii;
se găseşte în ţesutul conjunctiv
şi excepţional în torentul
circulator.
MASTODINIE durere localizată
în glanda mamară.
MASTOID proeminenţă osoasă
asemănătoare unui mamelon.
MASTOPATIE termen generic
pentru bolile glandei mamare.
MASTURBAŢIE autoexcitaţie
genezică provocată de mascul
până la ejaculare; onanie.
MASTZELEN celule mari cu
nucleul rotund sau ovoid, cu
granulaţii; se găsesc în ţesutul
conjunctiv şi excepţional în
torentul circulator; mastocit.
MAT, MATITATE sunet perceput
la percuţia unui organ sau
regiune, lipsit de aer sau gaze;
127
 sunet surd, înalt, scurt.
MAXILAR os al capului care
participă în partea superioară la
formarea cavităţii bucale
M.D.S. iniţiale cu care se termină
redactarea unei reţete M = misce
= amestecă; D = da=dă; S =
signa = însemnează.
MEAT canal, trecere, deschidere.
MECANOTERAPIE tratament în
care se fac mişcări active sau
pasive ale unor articulaţii.
MECONIU nume dat materiei
vâscoase, brun-verzui, ase-
mănătoare sucului de mac, ce
este eliminată din anus la nou-
născuţi; primele fecale ale
nou-născutului.
MEDIAL ce tinde spre centru,
orientat spre mijloc.
MEDIAN ce este situat în centru,
în mijloc,
MEDIASTIN spaţiul care există
între cele două cavităţi pleurale
şi în care se găsesc aşezate
timusul, cordul, marile vase,
traheea, esofagul, nervi,
ganglioni limfatici.
MEDICAŢIE totalitatea
medicamentelor prescrise şi
modul lor de utilizare în
tratamentul unei boli.
MEDULAR ce aparţine măduvei
spinării sau măduvei osoase.
MEDULOGRAMA examenul
celulelor din măduva osoasă
după efectuarea unei puncţii
osoase, executarea unui frotiu
din materialul recoltat şi
128
colorarea lui în scop de
diagnostic.
MEDULOSUPRARENALA partea
internă a glandei endocrine
suprarenala care secretă
adrenalina şi noradrenalina.
MEFITIC rău mirositor, cu miros
de putrefacţie.
MEGA ... particulă care pri unire cu
alt cuvânt denotă o dimensiune
mare; particulă care în unire cu
unităţile de măsură indică o
multiplicare cu un milion şi se
notează cu M.
MEGACARIOCIT celulă mare ce
se găseşte în măduva osoasă,
având un nucleu mare veziculos,
polilobat, din care se formează
trombocitele.
MEGACEFALIE dezvoltarea
excesivă în volum a capului în
raport cu restul corpului.
MEGACOLON dilatarea excesivă
a unei porţiuni din intestinul
gros însoţită de stază a
tranzitului intestinal.
MEGAESOFAG dilatarea
excesivă congenitală sau
câştigată a esofagului.
MEGALOBLAST nume dat
eritrocitului patologic de
dimensiune mare şi prevăzut cu
nucleu.
MEGALOFTALMIE anomalie
congenitală caracterizată prin
volum mare al globului ocular.
MEGALOSPANHNIE dezvoltarea
exagerată a viscerelor.
MEIOPRAGIE producţie scăzută,
 activitate slabă, rezistenţă
scăzută.
MEIOSFIGMIE puls slab, puls
abia perceptibil faţă de
contracţiile cordului.
MEIOZĂ diviziune celulară
mitotică în care se formează
gameţii sau celule ce au jumătate
din numărul de cromozomi
caracteristici speciei respective;
gameţii se găsesc în stare de
haploidie.
MELANCOLIE psihoză carac-
terizată prin tristeţă la om;
termen păstrat din timpul
teoriei umorale când se credea
că boala era produsă de
creşterea cantităţii de bilă neagră
MELANHIDROZA transpiraţie de
culoare închisă.
MELANINĂ pigment negru.
MELANIC cu referire la
pigmentul negru.
MELANODERMIE afecţiune
cutanata însoţită de apariţia de
plăci de culoare închisă sau de
hiperpigmentări difuze.
MELANOFOR purtător de
pigment negru.
MELANOM tumoare pigmentată.
MELANOSARCOM neoformaţie
malignă ce are loc de plecare
celule care conţin melanină.
MELANOZA acumulări de
pigment în diferite ţesuturi şi
mai ales în piele şi mucoasa
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
colonului.
MELANURIE eliminare de
pigment negru prin urină.
MELENA eliminare de fecale
negre datorită prezenţei de sânge
în cantitate mare.
MELITOCOCIE boală infecţioasă
transmisibilă la om prin lapte
sau direct de la capră, oaie,
vacă; produsă de Brucella
melitensis, Brucella abortus;
febra ondulată.
MELITURIE eliminare de glucoza
în urină.
MELOFAG parazit hematofag din
clasa Hexapoda; se găseşte la
oaie mai ales în regiunea
submandibulară, torace,
abdomen.
MEMBRANA pieliţă care acoperă
sau căptuşeşte unele organe.
MENAGOG ce produce sau
favorizează apariţia
menstruaţiei; emenagog.
MENINGITA inflamaţia
meningelor.
MENINGOCOC microb
(diplococ) care produce
meningita cerebro-spinală.
MENINGOENCEFALITA
inflamaţia concomitentă a
encefalului şi a învelitorilor sale.
MENINGOMIELITA inflamaţia
concomitentă a măduvei spinării
şi a învelitorilor sale.
MENINGORAGIE hemoragie
129
 meningiană.
MENISC cartilaj intraarticular în
formă de semilună având o parte
convexă iar altă parte concavă.
MENOPAUZA încetarea apariţiei
periodice a menstruaţiei.
MENTONIER cu referire la
bărbie (punct mentonier).
MERICIC cu referire la rumegare.
MEROCRIN glande care în timpul
secreţiei elimină numai o parte
din celulele lor.
MEROGAMIE unirea a doi
gameţi rezultaţi după reducerea
celulelor sexuale.
MEROGONIE naşterea unui
organism dintr-un ou fecundat
rezultat din unirea a două
celule sexuale (gamneţi).
MEROMER o parte sau un
segment din corpul animal.
MEROSISTOLIC suflu cardiac
care se aude numai într-o parte
a sistolei.
MEROZOM segment al corpului;
metamer.
MEROZOIT individ rezultat din
reproducţie asexuată,
schizogonie, şi care poate da
naştere la gameţi masculi şi
femeii urmând apoi o
reproducţie sexuată cum se
observă la sporozoare.
MEŞA fitil făcut din tifon care se
introduce în plăgi cu scop
hemostatic sau de a împiedica
cicatrizarea un anumit timp
asigurând şi drenajul plăgilor
penetrante.
130
MESAGER fracţiune de acid
ribonucleic care transmite
informaţia genetică de la acidul
dezoxiribonucleic la o proteină
care este pe cale de sintetizare.
MESARAIC repliu peritoneal care
menţine intestinele la peretele
abdominal; mezenter.
METABOLISM totalitatea
transformărilor chimice şi
biologice care se produc în actul
de nutriţie a organismului.
METACARIOCIT normoblast
eozinofil; celulă ce reprezintă un
stadiu din transformările pe care
le parcurge eritrocitul de la
stadiul de macroblast, prin
normoblast la eritrocit.
METACARP oasele care se găsesc
centrifug faţă de oasele carpiene;
la animale este fluerul anterior.
METACERCAR forma evolutivă a
paraziţilor trematozi; rezultă
dintr-un cercar care iese din
corpul melcului în mediul
exterior, pierde coada, iar prin
glandele cistogene se produce
închistarea; cercar închistat.
METACRITIC în legătură cu ce se
produce după perioada critică a
unei boli.
METACROMATISM modificarea
culorii pielii sau a părului
datorită unor boli sau vârstei.
METACROMAZIE proprietatea
unor materii colorante de a-şi
schimba culoarea datorită
prezenţei unei grupe aldehidice
(albastru de toluidină);
 proprietatea unor coloranţi de a
da o altă culoare celulelor decât
cea pe care o are colorantul.
METAFAZA o fază a mitozei
urmând după profază, în care
membrana nucleară se resoarbe,
cromozomii se grupează la
centrul celulei formând placa
ecuatorială şi se aşează pe
fibrele periferice ale fusului
centrozomal de diviziune.
METAFIZA porţiune osoasă ce
conţine cartilajul de creştere şi
se găseşte situată între epifiză
şi diafiză.
METAGENEZA înmulţire în care
se produce o alternare între o
generaţie sexuată cu alta
nesexuată.
METAGONIMUS parazit din
clasa Trematoda; se găseşte în
intestin la porc, câine, pisică,
păsări, om.
METALOID element chimic lipsit
de luciul metalic şi
ductibilitate, rău conducător
de căldură şi electricitate, la
electroliză migrează spre anod.
METALOTERAPIE tratament
făcut cu metale.
METAMERIE diviziune primitivă
a corzii dorsale la embrion în
segmente denumite metamere; la
adult se păstrează numai
structura coloanei vertebrale şi
dispoziţia nervilor rahidieni.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
METAMIELOCIT ultimul stadiu
al mielocitului înainte de a
trece din măduvă în sânge şi
care se transformă în leucocit
tânăr.
METAMORFOZA modificările
celulelor sau a ţesuturilor în
organism în cursul dezvoltării
individuale de la starea de ou
până la starea adultă; schimbare
în aspect sau în structură.
METAPLAZIE proces în care
anumite elemente aparţinând
unui ţesut se schimbă
constituind celule şi ţesut cu
caractere diferite faţă de ţesutul
care le-a dat naştere.
METAPNEUMONIC sfârşitul unei
pneumonii.
METARTERIOLA vas arterial
care se găseşte după arteriola
terminală şi din care iau naştere
capilarele.
METASTAZA apariţia în organism
a unui proces sau fenomen în
alt loc decât locul în care a
apărut iniţial, fie că primul
proces dispare fie că evoluează
concomitent; termen utilizat mai
ales pentru a denumi diseminarea
unui proces neoplazic.
METASTRONGIL parazit din
clasa Nematoda; se găseşte în
pulmon la porc.
METATALAMUS partea din
encefal cuprinsă în părţile
131
 constitutive ale talamusului şi
corpii geniculaţi mediali şi
laterali.
METATARS oasele care se găsesc
centrifug oaselor tarsiene; la
animale formează fluerul
posterior.
METAZOARE animale care au
corpul format din mai multe
celule diferenţiate între ele; în
perioada embrionară celulele
se grupează formând un strat
extern sau ectodermul, un strat
intern sau endodermul şi un
strat aşezat între acestea numit
mezoderm.
METEORISM dilatarea abdome-
nului datorită dezvoltării de gaze
în tubul digestiv; balonare.
METHEMOGLOBINA hem oxi-
dat combinat cu globina
naturală; este o hemoglobina
schimbată care apare după
intoxicaţii şi prezenţa ei în
sânge produce simptome de as-
fixie.
METOPIC cu referire la frunte.
METOPOPAGUS monstru în care
doi feţi sunt uniţi la nivelul
frunţii.
METORCMIS gen de trematozi ce
cuprinde specii parazite în ficat
la câine şi pisică, mai rar la raţă.
METRALGIE dureri localizate în
uter.
METRECTOMIE extirparea
uterului.
METRITA inflamaţia uterului.
METROPATIE afecţiuni ale
132
uterului
METRORAGIE hemoragie
uterină.
METROREE scurgeri de lichide cu
aspect diferit, din uter.
MEZENCEFAL partea mijlocie
din encefal ce cuprinde tectum
mesencefal, pedunculii
cerebrali.
MEZENCHIM ţesut conjunctiv
embrionar din mezoderm şi din
care se formează ţesutul
conjunctiv, vasele sangvine şi
limfatice etc).
MEZENTER repliul peritoneal
care menţine intestinul la
peretele abdominal; mesaraic.
MEZOARTERITA inflamaţia
tunicii medii a arterei.
MEZOCESTOID parazit cu porul
genital la mijlocul proglotei,
clasa Cestoda; trăieşte în
intestinul subţire la câine,
pisică, vulpe.
MEZODERM foiţa mijlocie a
embrionului din care se
diferenţiază ţesutul conjunctiv,
cartilaginos, osos, aparatul
circulator, muşchii, organele
sexuale; mezoblast.
MEZOGASTRIC regiunea
abdominală cuprinsă la animale,
între cele două flancuri,
mărginită înainte de regiunea
xifoidiană şi înapoi de regiunea
hipogastrică; repliul peritoneal
care cuprinde stomacul
(ligamentul gastric).
MEZOMETRU ligamentul
 uterului.
MEZOMORF aspect u l unui corp
animal la care liniile lon-
gitudinale sunt proporţionale cu
cele de lărgime fără a predomina
o dimensiune.
MEZOOVAR ligamentul ovarului.
MEZORECT ligamentul rectului.
MEZOSISTOLIC cu referire la
mijlocul sistolei (suflu
mezosistolic).
MEZOTELIU epiteliu simplu
care se găseşte pe pleură,
pericard, peritoneu.
MIALGIE durere musculară.
MIASTENIE oboseală mare ce
apare în muşchi datorită unui
efort, fără a se produce leziuni
musculare sau nervoase.
MIATONIE absenţa tonusului
muscular.
MIATROFIE atrofie musculară.
MIAZA afecţiune cutanată produsă
de dezvoltarea larvelor unor
diptere pe suprafaţa corpului.
MICELIU talul ciupercilor cu
aspect diferit (fie celule lipsite
de membrană, fie celule
ramificate etc).
MICETOM tumoare produsă de
ciuperci.
MICOLOGIE studiul ciupercilor
MICOTORULA ciupercă cu
filamente cilindrice sau
ramificate, formate din celule;
la vârful unor ramuri sau pe
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
axul lor se găsesc celule
ovoide, sferice, lucitoare;
produce o stomatită la animale.
MICOTOXICOZA intoxicaţie cu
furaje atacate şi alterate de
ciuperci.
MICOZA afecţiune produsă de
ciuperci; micetoză.
MICROANGIOPATIE
îmbolnăviri ale vaselor capilare.
MICROB agenţi animaţi care pot fi
văzuţi numai cu ajutorul
microscopului; unii consideră
sub acest termen numai
bacteriile, alţii înglobează şi
levurele, infuzorii etc.
MICROBIOLOGIE studiul
microbilor.
MICROBISM ansamblul florei
bacteriene dintr-un mediu
organic.
MICROCEFALIE dezvoltare
redusă a volumului capului în
raport cu corpul; nanocefalie.
MICBOCIT nume dat eritrocitelor
care au un diametru mai mic
decât normal.
MICROCITOZĂ nume dat unei
afecţiuni în care predomină
microcitele în sânge.
MICROCLIMA înclinare, reazim,
poziţie cu referire la pământ faţă
de poli care condiţionează
căldura sau frigul dintr-un loc;
ansamblul condiţiilor
meteorologice şi termice dintr-
133
 un loc) variaţia climei în
porţiuni de teren restrâns
(vale, pădure) luând în
considerare şi variaţia din
aer până la o înălţime de 2 m
(vapori de apă, gaze etc).
MICROCORIE micşorarea
congenitală a pupilei; pupilă
mică.
MICRODONTISM oprirea în dez-
voltare a dinţilor; dinţi mici faţă
de normal.
MICROELEMENT elemente
chimice care se găsesc, în
organism, în cantitate mică (sub
0,01%) Co, Cu, Fe, I, Mg, Mn.
MICROFAG fagocite de
dimensiune mică cum sunt
leucocitele neutrofile şi
eozinofile.
MICROFTALMIE dezvoltare
congenitală redusă a globului
ocular în raport cu restul
corpului.
MICROGAMET celulă sexuală
masculă mică, care se uneşte
cu celula sexuală femelă
(macrogametul).
MICROGAMETOCIT celulă
sexuală masculă, mică, care ia
naştere din merozoid şi care
devine apoi microgamet sau
gamnetul mascul.
MICROGIRIE dezvoltare redusă a
circumvoluţiilor (girusurilor)
cerebrale.
MICROGLOSIE dezvoltare redusă
a limbii în raport cu corpul.
MICROGNATIE dezvoltare
134
redusă a mandibulei faţă de
normal.
MICROGRAFIE fotografierea
unei imagini microscopice.
MICROMELIE dezvoltarea
redusă a membrelor în raport cu
corpul.
MICROMETRIE măsurarea unor
elemente din câmpul
microscopic cu ajutorul unui
ocular ce are gravate
dimensiuni pe lentilă.
MICROMICETE ciuperci mici
vizibile numai cu ajutorul
unor aparate optice.
MICROMILIMETRU unitate de
măsură ce reprezintă a mia parte
dintr-un milimetru; uni tate egală
cu un micron.
MICRON unitate de măsură ce
reprezintă a mia parte dintr-un
milimetru sau a milioana parte
dintr-un metru.
MICRONUCLEU nucleu mic;
nucleul sexual prezent la infuzorii
având rol în reproducere.
MICROPIL deschiderea mică, la
un pol al oochistului de
coccidie.
MICRORCHIDIE dezvoltare
redusă a testiculelor în raport
cu corpul.
MICROORGANISM organisme
invizibile cu ochiul liber, de
obicei unicelulare (microbi,
actinomiceţi, levuri etc).
MICROSCOP aparat optic de
mărit cu ajutorul căruia pot fi
privite lucruri care nu pot fi
 vizibile cu ochiul liber.
MICROSOMIE dezvoltare redusă
a corpului în raport cu alţi
indivizi din aceeaşi specie, rasă,
vârstă şi condiţii de viaţă.
MICROSPORIE afecţiune
cutanată cauzată de ciuperci
patogene.
MICROTOM aparat cu ajutorul
căruia se taie bucăţi mici şi
subţiri dintr-un ţesut organic
pentru a fi examinate la
microscop după colorare.
MICROZOMI formaţiuni
citoplasmice de mărimi variabile
(50—300 milimicroni)
reprezentate de ribozomi
împreună cu fragmente
membranoase ale reticulului
endoplasmatic şi care dau aspect
granular celulei.
MICŢIUNE actul evacuării urinii
din organism.
MIDRIAZA dilatarea exagerată a
pupilei.
MIELINĂ strat de lipoizi care
acoperă axonul sau dendritele
când se găsesc în substanţa albă,
formând o teacă; substanţă
lipoidă care se găseşte în creier,
timus, suprarenale.
MIELITA inflamaţia măduvii spi-
nării.
MIELOBLAST celulă ce se gă-
seşte în măduva osoasă şi din
care prin transformare în
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
promielocit, mielocit,
metamielocit se formează
leucocitele granulocite din
sânge.
MIELOCIT leucocit mononuclear
cu granulaţii ce se găseşte în
număr mare în măduva oaselor.
MIELOCITEMIE prezenţa de
mielocite în sânge.
MIELODISPLAZIE dezvoltarea
defectuoasă a măduvei spinării.
MIELOGEN de origine medulară,
produs de măduvă.
MIELOGRAMA examen
microscopic al măduvei osoase
pentru aprecieri calitative şi
cantitative ale componentelor
celulare; examenul se face pe
un frotiu executat prin întinderea
măduvei obţinută după o
puncţie osoasă.
MIELOID cu referire la măduva
oaselor; medular.
MIEL0M tumori care apar în
oasele fără canal medular
datorită multiplicării ţesutului
mieloid.
MIELOMENINGOCEL hernia
măduvei şi a meningelor.
MIELOMERE teritoriu proiectat
la suprafaţa corpului
corespunzător unui segment
medular primitiv de o parte şi de
alta a coloanei vertebrale.
MIELOSCLEROZA scleroza
măduvei spinării sau a
135
 măduvei osoase.
MIELOZA nume dat afecţiunilor
măduvei osoase însoţite de
leucemii.
MIGRENA dureri de cap mai
accentuate într-o parte.
MILIAR asemănător boabelor de
mei (mici şi numeroase);
erupţii miliare, abcese miliare,
granulaţii miliare etc.
MIMETISM capacitatea unor
animale de a-şi lua aspectul
(culoare, formă, comportare)
altor animale mai bine apărate
pentru a scăpa mai uşor de
duşmani; fenomen observat la
unele diptere, animale parazite,
şerpi etc.
MIMICA mişcări şi contracţii ale
muşchilor feţii ce exprimă stări
sufleteşti la om, iar la animale
o suferinţă sau stări de
reactivitate faţă de mediul
ambiant (frică, excitaţie,
agresivitate).
MÂNZ denumire data cabalinelor
până la vârsta de un an.
MÂNZAT viţel înţărcat până la
vârsta de un an.
MIOATROFIE diminuarea în
volum a unui muşchi sau grupă
de muşchi în urma unei
inactivităţi.
MIOBLAST celulă primară din
care se dezvoltă o fibră
musculară.
MIOCARD muşchiul inimii.
MIOCARDITA inflamaţia
muşchiului cardiac.
136
MIOCLONIE contracţii
musculare, involuntare sub
forma de secuse.
MIODINIE dureri musculare.
MIOFIBROM tumoare benignă a
ţesutului muscular.
MIOGRAFIE înregistrarea
contracţiilor musculare.
MIOLOGIE studiul musculaturii
din organism.
MIOM tumoare benignă formată
din fibre musculare.
MIOPATIE termen generic pentru
afecţiuni musculare.
MIOPIE anomalie de acomodare
când razele cad într-un punct
înaintea retinei astfel că
obiectele aşezate la distanţă nu
sunt văzute clar.
MIOSARCOM tumoare malignă a
ţesutului muscular.
MIOTIC ce poate produce mioză,
micşorarea pupilei.
MIOTONIE contracţie musculară
de durată.
MIOZA micşorarea pupilei
MIOZITA inflamaţii ţesutului
muscular.
MIRIAPOD cu picioare
numeroase.
MITOCONDRII corpusculi
celulari înconjuraţi de un strat
hidrofil şi o membrană dublă,
posedă un echipament enzimatic
şi au rol în catabolismul celular
punând în libertate energie;
condriom.
MITOZA diviziune celulară
caracterizată prin apariţia
 cromozomilor, apoi a fusului de
diviziune format din filamente şi
în f i nal a celor doi nuclei; are
mai multe faze: profaza,
metafaza, anafaza, telofaza;
cariochineză.
MITRAL în legătură cu valvula
biscuspidă.
MITRIDATISM rezistenţă
câştigată la doze mari faţă de
anumite otrăvuri datorită
obişnuirii organismului în mod
treptat, faţă de o substanţă
toxică.
MIXEDEM infiltrarea
tegumentului şi a mucoaselor,
prin diminuarea metabolismului
bazal datorită unei insuficienţe
tiroidiane.
MIXOCONDROM tumoare
formată din cartilaj şi din
mucus.
MIXOM tumoare formata din ţesut
mucos ce rezultă din
transformarea mucoidă a unui
fibrom; (mixomatoza iepurilor).
MIXOSARCOM tumoare malignă
formată din ţesut mucos în care
se observă numeroase stadii de
multiplicare cariochinetică.
MIZANTROP aversiune faţă de
oameni, faţă de societatea
oamenilor.
MNEZIC cu referire la memorie.
MOARTE încetarea proceselor
biologice într-un organism cu
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
apariţia de leziuni ireversibile
ale sistemului nervos central.
MOFETA emanaţii de gaze, cu
predominare de bioxid de
carbon, ce apar în locuri
subterane, în special în mine.
MOL Ă masă formată dintr-un făt
degenerat în cavitatea uterină;
se pot diferenţia o molă
cărnoasă, una sangvinolentă şi
una hidatică sau veziculară.
MOLAR măsea, dinţi cu care se
triturează alimentele.
MOLECULĂ cea mai mică parte
dintr-o substanţă care are toate
proprietăţile fizice şi chimice
cum şi compoziţia procentuală a
substanţei respective; este
formată din doi sau mai mulţi
atomi.
MOLUSCĂ grup zoologic din care
fac parte animale cu corpul
moale (scoici, melci, sepia);
afecţiune cutanată caracterizată
prin apariţia de umflături cu
consistenţă moale sau tare.
MONIEZIA parazit din Clasa
Cestoda; se găseşte în intestinul
subţire la oaie şi bou.
MONILIFORM în formă de colier;
cordon prezentând o serie de
strangulaţii cu aspect de
mătănii.
MONOARTRITA inflamaţia unei
singure articulaţii.
MONOBLAST celula de origine
137
 pentru monocit, după teoria
polifiletică, care se transformă
în promonocit.
MONOCIT leucocit mononuclear
de dimensiune, relativ, mai
mare, cu protoplasma după
colorare albastră-cenuşie iar
nucleul are cromatina cu aspect
de valuri.
MONOCULAR referitor la un
singur ochi, ce necesită privirea
cu un singur ochi (aparat optic).
MONONUCLEOZA modificarea
tabloului sanguin
caracterizată prin prezenţa unui
număr mai mare decât normal de
leucocite cu un s i n gur nucleu.
MONOPLEGIE paralizie localizată
la un singur membru.
MON0PL0IDIE fenomen
caracterizat prin egalitatea între
numărul de cromozomi din
celulele somatice cu cel din
celulele sexuale (gameţi); orga-
nisme cu un singur set de
cromozomi.
MONOPSIE monstru cu un singur
ochi, ciclop.
MONOSOMIE monstru dublu în
care corpul este complet unit
prezentând numai două capete;
termen utilizat în genetică pentru
fenomenul prin care dispare din
cromozomii somatici un singur
cromozom (2n-l).
MONOTERMIE egalitate între
temperatura corporală matinală
şi cea viscerală datorită lipsei de
termoreglare normală la unii
138
indivizi.
MONOTRIH cu un singur cil.
MONOVALENT ser imun preparat
pe o singură varietate de
microbi; vaccin preparat dintr-o
singură varietate de microbi;
element chimic care se uneşte
cu un singur atom de hidrogen
sau cu un atom de un halogen.
MONSTRU individ născut având
un aspect nenormal, neobişnuit.
MONTA actul sexual dintre un
mascul şi o femelă.
MORBIDITATE numărul pro-
centual al cazurilor de îmbolnă-
vire într-un interval de timp
dintr-o anumită colectivitate de
indivizi unde a apărut o boală.
MORFOLOGIE ştiinţa care se
ocupă cu descrierea formei şi a
structurii corpului la animale
şi plante.
MORFOPATOLOGIE studiul
formei şi al structurii
organelor atinse de boală.
MORTALITATE raportul dintre
cazurile de moarte, exprimat
procentual, şi numărul
indivizilor îmbolnăviţi dintr-un
efectiv într-un anumit timp;
MUMIFIERE gangrena uscată;
deshidratarea unui cadavru care
devine uscat conservându-se
astfel.
MURMUR VEZICULAR zgomot
care se produce în pulmon şi
care poate fi ascultat la exterior
la nivelul cutiei toracice.
MUTAŢIE modificare ereditară
 bruscă ce apare în constituţia
genetică a unui individ datorită
unor schimbări ce se produc în
structura şi chimismul genelor;
schimbarea mesajului genetic.
N sodiu.
NAGANA boală produsă de
Trypanosoma crucei şi
transmisă de musca ţeţe.
NANISM anomalie caracterizată
prin nedezvoltarea corpului
(talie şi greutate) în raport cu
indivizii dezvoltaţi normal.
NANOCEFALIE nedezvoltarea
capului în raport cu restul
corpului; microcefalie.
NANOMELI E nedezvoltarea în
lungime a membrelor în raport
cu restul corpului.
NARCOLEPSIE stare caracterizată
prin nevoia imperioasă de a
dormi; apare în afecţiuni
cerebrale (tumori encefalice,
traumatisme craniene etc.).
NARCOTIC substanţă ce poate
induce starea de somnolenţă cu
anestezie.
NARCOZA somn indus prin
mijloace medicamentoase.
NATALITATE numărul de naşteri
raportat la un număr de
indivizi, socotit în procente şi
la un anumit interval de timp.
NATIV nealterat, natural; ce se
naşte, ce are un început.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
NATRIU element chimic alcalin,
metal moale, formând diferite
combinaţii; indispensabil pentru
organism unde este introdus
sub formă de clorură; utilizat în
terapie sub forme diferite;
NAUPATIE afecţiuni ce apar în
timpul şi din cauza călătoriilor
pe mare.
NAUZIE rău de mare, greaţă.
NAVICULAR os cu forma de
luntre.
NEANDERTAL (localitatea
Neandertal - Germania) om
primitiv (homo primigenius).
NEBULA, NEBULUM pată albă,
subţire pe cornee; capsulă
amilacee, subţire.
NECROBIOZA modificări ce apar
într-un organ datorită încetării
irigării cu sânge şi care se
produc fără intervenţia
microbilor; mortificarea unui
ţesut sau organ datorită unei
distrofii.
NECROFOBIE frică faţă de
cadavre.
NECROPSIE examinarea
cadavrelor; autopsie.
NECROSPERMIE ejaculat care
conţine spermatozoizi morţi.
NECROZA mortificarea ţesuturilor
sau organelor datorită lipsei de
alimentare şi oxigenare; poate
fi uscată (de coagulare), umedă
139
 (colicvaţie).
NEFELION pată, uşor opacă, pe
cornee.
NEFRALGIE dureri renale sau lo-
calizate în regiunea perirenală.
NEFRECTOMIE operaţie prin
care se îndepărtează din
organism un rinichi.
NEFRITA inflamaţia rinichiului.
NEFROCALCINOZA depunere
de calciu în ţesutul renal.
NEFROCEL hernia unui rinichi.
NEFRODISTROFIE dege-
nerescentă renală; nefroză.
NEFROLIT calcul renal.
NEFROLITOTOMIE operaţie
chirurgicală prin care se
urmăreşte îndepărtarea
calculilor renali.
NEFROM neoplasm format din
ţesut renal.
NEFRON unitate morfofuncţională
a rinichiului formată din capsula,
glomerulul şi tubul urinifer.
NEFROPATIE afecţiune a
rinichiului.
NEFROPEXIE operaţie prin care
se urmăreşte fixarea rinichiului
în loja renală.
NEFROPIELITA inflamaţia
rinichiului şi a bazinetului renal.
NEFROPTOZA deplasarea
rinichiului în afara lojii datorită
relaxării mijloacelor sale de
fixare; rinichi flotant.
NEFRORAGIE hemoragie renală.
NEFROTOMIE secţionarea
rinichiului pentru a evacua, fie
un lichid colectat, fie un calcul
140
renal.
NEFROTOXINA substanţă cu
acţiune asupra nefronului,
producând tulburări
morfofuncţionale asupra lui.
NEFROZĂ denumire dată
afecţiunilor renale care nu sunt
de natură inflamatorie;
degenerescenţa renală (necrotică,
granulară, grăsoasă, amiloidă,
gutoasă).
NEMATELMINT viermi paraziţi
cu corpul cilindric (anchilostome,
ascarizi, oxiuri).
NEMATOD clasă de viermi
cilindrici, subţiri, având tub
digestiv complet, cele două sexe
sunt separate; unii liberi, alţii
paraziţi.
NEMATODIRUS parazit intestinal
din clasa Nematoda; se găseşte la
oaie, bou, capră.
NEOARTROZA articulaţie nou
formată în urma unei fracturi.
NEOASCARIS parazit intestinal
din familia Ascarididae, trăieşte
la viţel, malac şi miel.
NEOCITEMIE prezenţa de celule
neoplazice în sânge.
NEOFORMAŢIE formarea de
ţesut nou cu caracter morbid, ce
se substituie unui ţesut anterior
sau se dezvoltă alături;
neoplazie.
NEOMEMBRANA membrană nou
formată şi alcătuită dintr-o reţea
vasculară într-un exsudat
fibrinos; pseudomembrană.
NEOPLASM tumoare malignă
 rezultând dintr-un proces
neoplazic.
NEOPLAZIE formarea de tumori
maligne având tendinţă de
invadare a ţesuturilor şi de
răspândire prin metastaze în
organism.
NEOSTRONGILUS parazit mic,
cilindric, din clasa Nematoda;
se găseşte în pulmon la oaie,
capră.
NEURAL cu referire la nervi.
NEURASTENIE nevroză la om
ce apare la surmenaţi, manifes-
tată prin hipotonie musculară,
cefalee, dispepsii, oboseală,
tristeţe etc.
NEURILEMA teaca unor nervi ;
teaca Schwann ce înconjoară
teaca de mielină a unei fibre
mielinice sau cilindrul unei fibre
amielinice.
NEUROBLAST celulă iniţială
nervoasă din care se naşte
neuronul.
NEUROBLASTOM tumoare
alcătuită din neuroblaşti.
NEUROCRINIE activitate
secretorie a celulelor de origine
neurală.
NEURODERMATOZA
dermatoză în care simptomul
principal este pruritul.
NEUROGEN ce are origine
nervoasă.
NEUROLEPTIC medicament
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
care are acţiune sedativă,
antivomitivă şi hipotensoare;
potenţiază acţiunea anestezicelor
generale.
NEUROLIMFOMATOZA boală
virotică ce apare la găini şi se
caracterizează prin infiltraţii
limfoide în sistemul nervos şi
paralizii; boala Marek.
NEUROLIZA operaţie prin care
se urmăreşte eliberarea unui
nerv prins într-o cicatrice, calus,
exostoză etc.; distrugerea
ţesutului nervos.
NEUROLOGIE studiul bolilor
sistemului nervos.
NEUROM tumoare formată din
celule nervoase.
NEURON unitate nervoasă; celula
nervoasă alcătuită din celula
propriu-zisă şi prelungirile
sale cu rol de conducere a
stimulului nervos cu sens
centripet si centrifug.
NEURONOLIZA distrugerea
celulei nervoase.
NEUROPATIE termen generic
pentru afecţiunile nervoase.
NEUROPATOLOGIE partea din
patologie care tratează bolile
nervoase.
NEUROPLEGIC medicamente
care au acţiune sedativă,
antivomitivă şi hipotensoare;
potenţează acţiunea anestezicelor
generale; neuroleptic.
141
NEUROPROBAZIE proprietatea
unor agenţi virali de a se
propaga în lungul filetelor
nervoase cu direcţie centripetă.
NEUROTOM segment al
sistemului nervos central la
embrion, corespunzător
metamerelor; instrument utilizat
pentru secţionarea nervilor.
NEUROTOMIE secţionarea unui
nerv în scop terapeutic.
NEUROTONIE emotivitate mare
tradusă prin exagerarea
reflexelor.
NEUROTOXICOZA afecţiune
produsă prin acţiunea unor
substanţe vătămătoare asupra
sistemului nervos.
NEUROTOXINA substanţă cu
acţiune toxică ce se fixează cu
preponderenţă pe sistemul
nervos central şi periferic.
NEUROTROPISM afinitatea unor
agenţi animaţi sau substanţe
faţă de sistemul nervos.
NEUTROFILIE nume dat
leucocitelor ale căror granulaţii
se colorează numai printr-un
amestec de coloranţi acizi şi
bazici de anilină.
NEUTROPENIE scăderea
procentuală a leucocitelor
neutrofile din sânge.
NEV angiom stelar cutanat de cu-
loare albastră, violet, roşie sau
neagră.
NEVRALGIE dureri localizate pe
traiectul nervilor.
NEVRAX axul nervos format din
142
creier şi măduva spinării;
sistemul nervos cerebro-
spinal.
NEVRECTOMIE rezecţia unei
părţi dintr-un nerv.
NEVRITA afecţiune inflamatorie
sau degenerativă a unui nerv.
NEVROGLEE ţesut conjunctiv cu
rol de susţinere, de nutriţie şi
de apărare a celulelor ner-
voase.
NEVROM tumoare localizată pe
traiectul unui nerv şi formată
din ţesut nervos.
NEVROSTENIC substanţă ce
poate mări excitaţia şi reacţia
nervoasă.
NEVROTOMIE operaţie prin care
se secţionează un nerv.
NEVROZA simptome nervoase
pentru care nu se pot găsi
alterări anatomice în sistemul
nervos.
NICTALGIE dureri nocturne,
dureri ce se accentuează în
timpul nopţii.
NICTALOPIE neputinţa de a
distinge obiectele noaptea.
NICTEMER intervalul de 24 ore
cuprinzând o zi şi o noapte în
care se succed anumite funcţii
biologice legate de variaţia
duratei şi intensităţii luminii.
NICTOFOB frică manifestată într-
un spaţiu în care este întuneric,
frică faţă de întunericul nopţii.
NICTURIE excreţie urinară cu
predominare în timpul nopţii.
NIDATIE fixarea oului de mucoasa
 uterină.
NIDIFUG denumire utilizată pentru
puii care, imediat după ce ies din
ou părăsesc cuibul (bobocii de
raţă).
NIMFOMANIE exagerarea
instinctului genezic la femele;
afrodiziac.
NISTAGMUS mişcări involuntare
şi sacadate, oscilatorii sau
rotatorii ale globului ocular
asemănătoare cu cele executate
la inducerea somnului.
NOCARDIOZA boală produsă de
un actinomicet (Nocardia
asteroides); se întâlneşte la
animale şi om.
NODOZITATE induraţie
circumscrisă situată în derm sau
hipoderm de diferite mărimi.
NODUL leziune granulomatoasă
circumscrisă, indurată,
localizată în diferite organe
(piele, viscere, ţesut subcuta-
nat).
NOMA stomatită gangrenoasă ce
are tendinţa de a cuprinde
ţesuturile în profunzime.
NOMOGRAFIE modul de
întocmire si utilizare a
nomogramelor.
NOMOGRAMA reprezentare
grafică ce utilizează puncte sau
linii care, unite câte două sau
mai multe, indică anumite
valori, în funcţie de alte valori
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
cunoscute ce intră în relaţia
considerată; tabelul care
conţine astfel de grafice.
NORMOBLAST eritrocit imatur,
prevăzut la mamifere cu nucleu
şi care se găseşte încă în
măduva osoasă.
NORMOCIT eritrocit adult normal
care pe un frotiu de sânge nu
prezintă devieri patologice de la
parametrii normali de
dimensiune, formă şi
colorabilitate.
NOSOFOBIE teamă exagerată a
unor oameni faţă de boli.
NOSOGENIE studiul cauzelor şi
dezvoltării bolilor.
NOSOGRAFIE clasificare sis-
tematică a bolilor.
NOSOLOGIE studiul caracterelor
distinctive prin care se pot
defini bolile.
NOTALGIE durere localizată în
regiunea dorsală.
NOTOEDRES parazit din familia
Sarcoptidae, cu aspect de bilă;
se găseşte în piele la pisică,
iepure.
NOTOMELIE monstru prezentând
unul sau două membre accesorii
inserate pe linia spinării.
NOXA agenţi sau influenţă
vătămătoare ce cauzează
modificări ale stării de
sănătate.
NOSEMA microsporid din familia
143
 Nosematidae, ce produce
îmbolnăvirea viermilor de
mătase (boala pătată) şi a
albinelor (nosemoza).
NUBECULA opacifierea, în grad
uşor, a corneei urmată în
intensitate crescândă de maculă
şi în cele din urmă de leucomă.
NUCLEU centru în jurul căruia
apar elemente noi sau este
înconjurat de anumite ţesuturi
(nucleu tuberculos, canceros
etc.); termen anatomic utilizat
pentru unele formaţiuni ale
sistemului nervos.
NULIPARA femelă care încă nu a
fost gestantă.
NULISOMIE fenomenul prin care
dispare din cromozomii somatici
o pereche de cromozomi omologi
(2n-2).
NUTALIA protozoar din clasa
Sporozoa, produce babezioza
(nutalioza) la cal.
O OCRONOZA afecţiune
OBEZITATE sindrom metabolic
caracterizat prin creşterea
ţesutului adipos în organism.
OBLITERARE obstrucţia unui
conduct sau a unui vas din or-
ganism.
OBNUBILATIE stadiu vertiginos
la om în care obiectele sunt
văzute ca printr-un nor.
OBSTETRICA disciplină medicală
care se ocupă cu studiul
femelelor din momentul
fecundării şi până la naşterea
144
produsului de concepţie
precum şi arta de a interveni în
timpul naşterii.
OBSTIPAŢIE oprirea unui tranzit
ca urmare a unei acumulări de
materii; oprirea tranzitului
digestiv.
OBSTRUCŢIE oprirea unui tranzit
de materii solide, lichide,
gazoase într-un conduct printr-
un obstacol.
OBTURAŢIE umplerea unei ca-
vităţi sau a unui conduct.
OCCIPITAL partea din spate a
capului; osul cefei şi regiunea
cefei.
OCITOCIC substanţă ce grăbeşte
expulzarea fătului din uter prin
stimularea contracţiilor uteru-
lui; substanţă ce produce
contracţii uterine.
OCLUZIE închiderea unui orificiu,
canal, tub sau vas produsă prin
tulburări de motilitate sau
mecanic.
caracterizată printr-o colorare a
cartilajelor, tendoanelor, pielii,
scheletului în galben-gri variind
înspre brun sau negru, însoţită
de alcaptonurie.
OCULAR cu referire la ochi; piesa
microscopului, prin care
priveşte examinatorul.
ODONTALGIE dureri de dinţi.
ODONTOBLAST celulele primare
d i n care se va forma dintele.
ODONTOCLAST celulă cu rol în
resorbţia rădăcinii dinţilor.
ODONTOLOGIE studiul dinţilor
şi a bolilor lor.
ODONTOM tumoare formată din
proliferarea ţesutului dentar.
ODONTOTEHNIE tehnică den-
tară.
.. ODINIE sufix care designează o
durere.
OESOPHAGSTOMUM paraziţi
din clasa Nematoda; se găseşte
în intestin la oaie, capră, bou,
porc.
OESTRUS ansamblul fenomene-
lor care se produc în timpul
ciclului sexual la femele, urmat
de maturarea folicului de Graaf
şi acceptarea masculului pentru
împerechere.
OESTRUS parazit din familia
Oestridae, se găseşte în stare
larvară în cavităţile nazale şi în
sinusuri la oaie, mai rar la capră,
producând neliniştea
animalului.
OESTROZA parazitoză la oi
produsă de larvele insectei
Oestrus ovis.
OFTALMALGIE dureri oculare.
OFTALMIE afecţiune inflamatorie
a globului ocular.
OFTALMOLOGIE studiul ochilor
şi al bolilor lor.
OFTAMOMALACIE ramolisment
al ochiului însoţit de atrofia
organului; hipotonie oculară.
OFTALMOPLEGIE paralizia
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
muşchilor oculari.
OFTALMOREACŢIE reacţie ce
apare la animale sensibilizate
când se introduce un alergen
sub pleoapă în sacul con-
junctival; metodă utilizată în
trecut pentru diagnosticul
tuberculozei şi a morvei.
OFTALMOSCOP instrument
utilizat pentru examenul
mediilor interne ale ochiului
confecţionat dintr-o oglindă
concavă străbătută de un orificiu.
OFTALMOSTAT instrument cu
ajutorul căruia se pot îndepărta
şi fixa pleoapele în vederea
unui examen oftalmic.
OIDIUM ciupercă cu aspect
granulat.
OLECRAN osul cotului; extre-
mitatea proximală a osului
ulna.
OLFACTIV mirositor; cu referire
la miros.
OLIGACHISURIE urinare rară.
OLIGHEMIE sânge puţin;
micşorarea cantităţii totale de
sânge; anemie.
OLIGOCITEMIE diminuarea nu-
mărului de eritrocite.
OLIGODIPSIE diminuarea până la
dispariţia senzaţiei de sete.
OLIGOELEMENTE o serie de
elemente chimice ce există
constant în organism dar în
cantităţi mici (Fe, Cu, Mn, Zn,
145
 Se, I, etc).
OLIGOFRENIE o slabă dezvoltare
a inteligenţei; debilitate mintală,
imbecilitate, idioţie.
OLIGOSIDEREMIE scăderea
cantităţii de fier din sânge;
anemie feriprivă.
OLIGOTRICHIE slaba dezvoltare
a producţiei piloase.
OLIGOSPERMIE producerea de
ejaculat puţin sau de ejaculat
normal dar cu număr mic de
spermatozoizi faţă de normal.
OLIGURIE diminuarea cantităţii
de urină eliminată.
..OM sufix care denotă o umflă-
tură, o creştere în volum, o
tumoare, un proces proliferativ.
OMALGIE dureri în regiunea
scapulară.
OMARTRITA inflamaţia
articulaţiei scapulo-umerală.
OMASUS foiosul rumegătoarelor;
cel de al treilea prestomac.
OMENTAL cu referire la
epiploon.
OMFALITĂ inflamaţia
ombilicului; omfaloflebită.
OMFALO ... ombilic; cu
referire la ombilic.
OMFALOCEL hernie ombilicală.
OMFALOECTOMIE rezecţia
ombilicului.
OMFALOFLEBITA flebita
ombilicului; inflamaţia venelor
ombilicale.
OMFALORAGIE hemoragie
ombilicală.
OMFALOTOMIE secţionarea
146
cordonului ombilical.
OMOFAGIE preferinţa unor oa-
meni de a consuma carne
crudă.
OMOPLAT osul umărului cu for-
ma plată; scapula.
ONANISM utilizarea unor
mijloace de către unii indivizi ai
ambelor sexe pentru a-şi
produce orgasm venerian în
afara condiţiilor coitului
normal.
ONCOCERCA gen de paraziţi
din clasa Nematoda, având
extremitatea caudală
recurbată ca un cârlig; se
găseşte în ligamentul
cervical sau alte ligamente la
cal.
ONCOGRAFIE înregistrarea cu
un aparat special a modi-
ficărilor de volum ale unui organ.
ONCOLOGIE studiul tumorilor.
ONCOSFERA ou de cestod
eliminat la exterior, are trei
membrane şi trei perechi de
cârlige.
ONICATROFIE atrofia
congenitală sau câştigată a
unghiilor.
ONICOGENEZĂ formarea
unghiilor din celule din stratul
Malpighi.
ONICOMICOZA îmbolnăvirea
unghiilor de micoze.
ONICOPATIE termen generic
pentru afecţiunile unghiilor.
ONICOREXIE starea de
fragilitate a unghiilor.
ONICOZA afecţiuni ale un-
ghiilor.
ONIRIC cu referire la vise, la
închipuiri, la halucinaţii.
ONTOGENIE dezvoltarea
individului din faza de zigot
până la faza de adult.
OOCHIST stadiu din ciclul
evolutiv al plasmodiului
malariei care ia naştere din
ookinet după ce a trecut prin
peretele stomacului la ţintar;
stadiul evolutiv al coccidiilor;
se formează în corpul gazdei şi
este eliminat cu fecalele în
exterior.
OOCIT celulă germinativă;
ovocit.
OOFORALGIE dureri localizate
în ovare.
OOFORECTOMIE extirparea
ovarelor; castrarea femelelor.
OOFORITA inflamaţia ovarelor;
ovarită.
OOGENEZA dezvoltarea ovulului
de la primul stadiu şi până la
faza de maturare, când poate
fi fecundat.
OOGONIUM celulă premergă-
toare oocitului.
OOKINET stadiu din ciclul
evolutiv al plasmodiului
malariei care trece, sub forma
de ou, în peretele stomacului
la ţânţar.
OPERCUL capac mic ce se
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
găseşte la un pol al ouălor la
unii paraziţi; formaţiuni ale
creierului.
OPISTION punctul median al
marginii posterioare a găurii
occipitale.
OPISTORCHIS parazit, din fa-
milia Opistorchiidae; se
găseşte în căile biliare la pi-
sică, câine, porc, maimuţă,
om.
OPISTOSOMA segment din
corpul unui acarian ce se
găseşte situat înapoia
segmentului numit
podosoma.
OPISTOTONUS contracţie
musculară permanentă în urma
cărui fapt, capul este dus
înapoi; simptom caracteristic în
tetanos la animale.
OPODERMIE afecţiune cutanată
cauzată de o insuficienţă
endocrină.
OPOTERAPIE tratament în
care sunt utilizate fie glande
cu secreţie internă, fie
anumite organe, fie anumite
ţesuturi sau preparate (extracte)
din aceste organe.
.. OPSIE în cuvinte compuse
înseamnă vedere.
OPSONINE anticorpi ce se
găsesc în serul sanguin
normal şi care se fixează pe
microbi favorizând astfel
147
 fagocitoza; se găsesc în
cantitate mai mare în serurile
indivizilor imunizaţi artificial.
OPTICA ramură a fizicii care se
ocupă cu legile luminii.
ORAL cu referire la gură.
ORBICULAR în formă rotundă,
circular.
ORBITA cavitate rotundă în care
este situat ochiul.
ORBITAL cu referire la ochi.
OREXIE poftă de mâncare.
ORGANITE elemente
citoplasmatice cum sunt:
plastidele, microzomii,
reticulul endoplasmatic,
condriozomii, ribozomii,
centrozomii, aparatul Golgi etc.
ORGANOGENEZA studiul
formării şi al dezvoltării
diferitelor organe.
ORGANOLEPTIC impresia pe
care o face un corp sau un
material asupra organelor de
simţ ale unui examinator;
metodă de apreciere a
alimentelor de origine animală
cu ajutorul simţurilor (văz,
miros, palpaţie); substanţă care
are o anumită afinitate
pentru un organ.
ORGANOPATIE afecţiune a
unor organe.
ORGANOTERAPIE tratament în
care se utilizează ţesuturi,
glande, organe în stare
naturală sau produşii acestora.
ORGANOTROP ce se fixează
pe un organ.
148
ORGASM excitaţia genezică în
momentul culminant.
ORHIALGIE dureri localizate în
testicul.
ORHIECTOMIE extirparea
testiculele; castrare.
ORHIEPIDIDIMITA inflamaţia
concomitentă a testiculului şi
a epididimului.
ORHITA inflamaţia testiculului.
ORNITODORUS parazit ce are
prima pereche de picioare în
formă de suliţe, din familia
Argasidae; se găseşte la păsări şi
mamifere.
ORTOCROMATIC proprietatea
celulelor sau ţesuturilor de a
se colora în mod identic cu
nuanţa colorantului utilizat.
ORTODONŢIE terapie
preventivă şi curativă a
deformărilor congenitale şi
câştigate ale dinţilor.
ORTOPEDIE totalitatea
măsurilor prin care se urmăresc
prevenirea şi corectarea
deformărilor osoase şi în general
ale aparatului locomotor, în
timpul copilăriei; studiul
patologiei şi terapia
deformărilor corporale.
ORTOPNEE dispnee din care
cauză animalul ţine capul întins
înainte, drept, pentru a-şi uşura
respiraţia; dispnee în care omul
şi unele animale (câinele,
pisica, porcul) preferă poziţia
şezând pentru a-şi uşura
respiraţia.
ORTOSTATIC poziţia corpului pe
picioare; această poziţie poate
intensifica unele modificări din
organism (albuminurie
ortostatică) sau poate ameliora
unele funcţii (circulaţia
sangvină în pulmon etc).
ORTOTONUS poziţia bolnavului
în care atât flexorii cât şi
extensorii sunt contractaţi
menţinând drept corpul; la
animale datorită contracţiei
muşchilor cervicali, capul este
ţinut drept prelungind poziţia
gâtului cum se observă, la unele
animale, în tetanos.
OSIFICARE osificarea unor ţesu-
turi în mod patologic.
OSMHIDROZA transpiraţie abun-
dentă şi cu un miros
respingător.
OSMOZA trecerea de către un
lichid a unei membrane
permeabile care desparte două
soluţii cu concentraţii diferite.
OSTEALGIE dureri osoase.
OSTEITA inflamaţia oaselor.
OSTEOARTRITA inflamaţia de
natură infecţioasă a articulaţiilor
şi oaselor.
OSTEOARTROPATIE îm-
bolnăvirea concomitentă a
articulaţiilor şi a oaselor;
afecţiuni neinflamatorii ale
articulaţiilor şi oaselor.
OSTEOBLAST celulă osoasă
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
tânără din care se diferenţiază
celula osoasă matură.
OSTEOCIT celula osoasa matură.
OSTEOCLAST celulă mare din
măduva osoasă care este capabilă
de a distruge substanţa osoasă în
vederea resorbţiei.
OSTEOCONDRITĂ inflamaţia
concomitentă a oaselor şi a
cartilajelor respective.
OSTEOCONDRODISTROFIE
nutriţia insuficientă sau
defectuoasă a oaselor şi
cartilajelor ducând la lipsa de
rezistenţă şi necroză.
OSTEOCONDROSARCOM
tumoare malignă care afectează
iniţial un os şi cartilajul
respectiv.
OSTEOCONDROZA afecţiuni
concomitente ale oaselor şi car-
tilajelor; osteocondropatie.
OSTEODESMOZA depunerea de
săruri minerale în tendoane.
OSTEODISTROFIE tulburări de
nutriţie ale oaselor.
OSTEOFIBROZA proces
distructiv osos concomitent cu
transformarea fibroasă a măduvei;
osteodistrofia osoasă, boala
capului mare, boala de tărâţe.
OSTEOFITE formaţiuni osoase ce
apar pe socoteala periostului,
lângă o suprafaţă articulară,
având la început o consistenţă
moale care apoi devine dură.
149
OSTEOGENEZA dezvoltarea
osului din faza iniţială
cartilaginoasă şi până la faza de
formare completă.
OSTEOHALISTEREZA proces
de scoatere a sărurilor minerale
di n oase; demineralizare osoasă.
OSTEOID asemănător ţesutului
osos; ţesut osos încă
necalcificat.
OSTEOLIZA distrugerea
progresivă a ţesutului osos prin
resorbţie minerală.
OSTEOLOGIE studiul oaselor.
OSTEOM tumoare de natura
benignă formată din ţesut osos.
OSTEOMALACIE pierderea
calciului din oase prin resorbţie
şi scăderea consistenţei
ţesutului osos.
OSTEOMIELITA inflamaţia
concomitentă a ţesutului osos şi
a măduvei osoase.
OSTEONECROZĂ ţesut osos care
şi-a pierdut viabilitatea; carie.
OSTEOPATIE afecţiuni osoase.
OSTEOPERIOSTITA
inflamaţ ia concomitentă a
periostul u i şi a osului
subiacent.
OSTEOPETROZA malformaţie
osoasă cararterizată prin
creşterea substanţei compacte în
detrimentul ţesutului spongios şi
a canalului medular.
OSTEOPLASTIE operaţie făcută
în scop de a restaura un os cu
ajutorul unor fragmente de os
care pot fi de la bolnav
150
(autoplastie), de la aceeaşi specie
(homoplastie), sau altă specie
(heteroplastie).
OSTEOPLAZIE neoformaţie
osoasa atipică.
OSTEOPOROZA proces
caracterizat prin rarefacţia
ţesutului osos, producându-se o
mărire a cavităţii medulare şi a
canalelor Hawers.
OSTEOSARCOM tumoare
malignă, sarcomatoasă, care se
dezvoltă în ţesutul osos
spongios.
OSTEOSCLEROZĂ induraţia
ţesutului osos spongios,
producându-se o micşorare a
spaţiilor medulare.
OSTEOSTEATOM tumoare
osoasă care suferă o
degenerescentă grăsoasă.
OSTEOSINTEZA operaţie chi-
rurgicală prin care se urmăreşte
fie unirea celor două capete
osoase sau fragmente osoase
într-o fractură cu ajutorul unor
fire, plăci metalice etc, fie
unirea a două capete osoase care
formează o articulaţie cu scop
de a produce o anchiloză.
OSTEOTOMIE secţionarea unui
os.
OSTERTAGIA gen de paraziţi d i n
clasa Nematoda; se găseşte în
tubul digestiv la bou, oaie, capră,
căprioară.
OSTIU deschidere a unui organ
tubular sau o cavitate.
OTALGIE dureri localizate în
 ureche.
OTITA inflamaţia urechii.
OTODECTES parazit extern din
familia Sarcoptidae; se găseşte în
conductul auricular extern la
câine, pisică.
OTOMICOZA afecţiuni ale
urechii externe cauzate de
ciuperci.
OTOPATIE termen generic pentru
afecţiuni ale urechii.
OTORAGIE hemoragie produsă în
ureche.
OTOREE scurgeri diferite din
conductul extern al urechii.
OTOSCOPIE examinarea urechii
cu ajutorul unui instrument
(otoscop, specul).
OVARIECTOMIE operaţie prin
care se elimină ovarele din
organism.
OVARIOCENTEZA perforarea
unui chist ovarian cu ajutorul
unui trocar sau ac de seringă.
OVARIOTOMIE operaţie prin
care se secţionează ovarul.
OVARITA inflamaţia ovarului.
OVICID, OVOCID produs chimic
ce are proprietatea de a distruge
ouăle de paraziţi, de insecte
etc.
OVIDUCT tub prin care trece
ovula de la ovar spre uter.
OVIPAR animal care se reproduce
prin ouă eliminate în mediul
înconjurător.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
OVOCIT celulă germinativă
produsă de oogoniu; oocit.
OVOSCOP aparat cu are se
examinează ouăle destinate
incubaţiei sau alimentaţiei
publice.
OVOVIVIPAR animal ce se
reproduce prin ouă care conţin
deja un embrion format.
OVULAŢIE eliberarea ovulei din
ovisac.
OXIFILIE afinitate pentru co-
loranţi acizi.
OXIGEN element bivalent ce intră
în combinaţie cu hemoglobina prin
care este răspândit în tot
organismul.
OXIMEL amestec medicamentos
de oţet şi miere.
OXIOSMIE exagerarea simţului
mirosului faţă de normal.
OXITOCIC ce grăbeşte expulzarea
fătului din uter; ocitocic.
0XIUR parazit d i n familia
Oxyurdae, găseşte în intestinul
gros la ecvidee.
.. . OZA sufix cu diferite semnifi-
caţii: în cuvinte compuse denotă
o afecţiune ce nu este de natură
inflamatorie (gestoză, calculoză,
fibroză); în cuvinte compuse
denotă o afecţiune cronică,
uneori denotă un proces
degenerativ (nefroză, condroză);
sufix ce are semnificaţia de
stare normală (normocitoză,
151
 fagocitoză).
OZENA afecţiune nazală
caracterizată prin exhalarea de
aer cu miros respingător, fetid.
OZON oxigen modificat, molecula
este formată din trei atomi de
oxigen, cu miros pronunţat, are
proprietatea de a reacţiona
puternic chimic.
P scoarţei cerebrale.
PACE MAKER excitatorul inimii
localizat în sinus numit şi
centrul primar de unde porneşte
excitaţia care produce
contra cţia miocardului.
...PAGUS în cuvinte compuse
înseamnă monstru f o r m a t din
doi indivizi uniţi.
PAHIACRIE îngroşarea
extremităţilor; acromegalie.
PAHIBLEFAR0ZIS inflamaţia
cronică a pleoapei caracterizată
printr-o îngroşare.
PAHIBRONŞITA bronşita cronică
caracterizată prin îngroşarea şi
rigiditatea pereţilor bronhiilor.
PAHICHEILIE îngroşarea
congenitală sau accidentală a
buzelor.
PAHIDERMIE îngroşarea peste
limitele normale a pielii produsă
prin hiperplazie fibroasă
interstiţială.
PAHIMENINGITA inflamaţia
membranei duramater.
PAHIONIXIE îngroşarea
unghiilor.
PAHIPLEURITĂ îngroşarea
152
pleurei în inflamaţii cronice.
PALATITĂ inflamaţia mucoasei
palatului; stomatită palatină.
PALATOSCHIZIE închiderea
incompletă a jumătăţilor laterale
ale palatului.
PALEOCORTEX termen
anatomic pentru a denumi
porţiunea cea mai veche din
punct de vedere filogenetic a
PALEOPATOLOGIE studiul
bolilor care ar fi putut afecta în
trecut oamenii şi animalele.
PALIATIV manevră sau tratament
care nu vindecă boala, dar o
poate ameliora, pentru moment,
starea bolnavului micşorând
durerea şi intensitatea
simptomelor.
PALISADA mod de aşezare a unor
celule alungite, cilindrice sau
prismatice, care sunt aşezate una
lângă alta, perpendiculare pe
suprafaţa organului sau a unei
membrane.
PALMIPEDE păsări acvatice care
au picioare palmate, degetele
fiind unite printr-o membrană.
PALPAŢIE metodă generală de
examinare a corpului bolnavului
cu ajutorul mâinii.
PALPEBRAL cu referire la
pleoape.
PALPITAŢIE contracţii ale
cordului mai rapide sau mai
puternice decât în mod normal.
PAMPINIFORM ce se poate
asemăna cu un cârcel.
PANACEU termen utilizat pentru
unele remedii care ar vindeca
orice boală; remediu universal.
PANARITIU inflamaţie
flegmonoasă a degetelor cu
localizări în apropierea unghiei.
PANARTRITA inflamaţia
concomitentă a mai multor
articulaţii.
PANCARDITA inflamaţia
concomitentă a celor trei straturi
cardiace.
PANCREATECTOMIE
extirparea pancreasului.
PANCREATITA inflamaţia
pancreasului.
PANCREATOSTOMIE operaţie
chirurgicală prin care se
stabileşte o comunicare la
exterior a canalului pancreatic
formându-se o fistulă.
PANCREATOTOMIE secţiunea
pancreasului.
PANDEMIE boala care afectează
aproape toţi locuitorii unei vaste
regiuni.
PANENCEFALIE inflamaţia
creierului cuprinzând atât
substanţa cenuşie cât şi cea albă.
PANICUL ţesut grăsos subcutanat
care îmbracă corpul.
PANMASTITA inflamaţie
flegmonoasă care cuprinde
întreaga glandă mamară.
PANMIELOFTIZIE afecţiune a
măduvei osoase caracterizată
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
prin diminuarea numărului sau
chiar dispariţia celulelor
hematopoetice.
PANOFTALMIE inflamaţia
supurativă gravă care cuprinde
ochiul şi pleoapele ajungând la
perforarea corneei şi atrofia
ochiului.
PANOPTIC aparat optic construit
astfel încât printr-o singură
privire să se cuprindă toate
amănuntele ce se urmărese.
PANOSTEITA inflamaţie ce
cuprinde atât substanţa osoasă
cât şi maduva osoasă.
PANPLEGIE paralizie care
cuprinde întreg corpul.
PANSAMENT acoperirea unei răni
sau a unei r e gi u n i afectate cu
o legătură pentru protecţie
confecţionată din material moale
(tifon, vată, faşă).
PANTROP un virus, o toxină sau o
substanţă toxică care are afinitate
egală faţă de toate organele din
corp.
PANUS afecţiune a corneei
caracterizată printr-o reţea
vasculară având aspect, de pată
mai mult sau mai puţin
transparentă.
PANZOOTIE boală contagioasă
care afectează aproape toate
animalele unei regiuni vaste.
PAPILA ridicătură având diferite
forme situate pe mucoase sau
153
 piele.
PAPILITA inflamaţ ia papilei
nervului optic.
PAPILOM tumori mici cu aspect
de sfârcuri mici.
PAPILOMATOZA boală
caracterizată prin apariţia de
papiloame multiple.
PAPULA leziune elementară a
pielii caracterizată printr-o
ridicătură dură, cu formă conică
sau semisferică, de culoare roşie,
formată prin infiltrarea unor
celule.
PARA prefix utilizat în formarea
unor cuvinte având
s e m ni fi c aţia de: vecinătate,
opoziţie, defectuozitate,
schimbare.
PARAALERGIE tulburări
observate în reacţia unor ţesuturi
şi faţă de alţi alergeni nu numai
faţă de cel cu care au fost
sensibilizate.
PARABIOZA asociere de două sau
mai multe organisme care se
dezvoltă simultan dintre care
unul are o viaţă proprie iar
celelalte depind de acesta;
pierderea capacităţii de
conducere a unui nerv în urma
unei excitaţii excesive.
PARACEN'TEZA intervenţie
chirurgicală prin care se
urmăreşte deschiderea unei
cavităţi naturale cu ajutorul unui
trocar, pentru a evacua o colecţie
lichidă.
PARACHERATOZA tulburări
154
observate la nivelul stratului
cornos al pielii constând într-o
cheratinizare incompletă şi
formarea de plăci cornoase
însoţită uneori de descuamări.
PARACHINEZIE tulburări ob-
servate în timpul mersului care
se traduc prin imposibilitatea
coordonării mişcărilor în scopul
propus.
PARACISTITA inflamaţia
ţesuturilor din jurul vezicii
urinare.
PARACOLIE tulburare în secreţia
şi excreţia hepatică, bila trecând
în spaţiile limfatice dând naştere
unui icter.
PARACOLPITA inflamaţia
ţesuturilor din jurul vaginului.
PARACUZIE anomalie în
perceperea sunetelor, zgomote
care se aud permanent
(fluierături, pocnituri etc.).
PARADOX reacţie neobişnuită a
organismului faţă de unele
excitaţii (reflex paradoxal,
simptom paradoxal, puls
paradoxal etc.).
PARAFAZIE tulburări de vorbire
constând în utilizarea unor
cuvinte asemănătoare dar nu cu
sensul lor adevarat.
PARAFILARIE parazit din familia
Filariidae; se găseşte în ţesutul
subcutanat la cal; femelele ies
prin piele şi depun ouăle la locul
perforării după care se trans-
formă în larve cauzând plăgile de
vară.
PARAFIMOZA ştrangularea
glandului prin prepuţul inflamat.
PARAFONIE tulburări ale
manifestărilor vocale.
PARAFRENITA inflamaţia
pleurei sau a peritoneului care
acoperă diafragma.
PARAGONIMUS parazit din
familia Troglotrematidae; se
găseşte în pulmon la câine,
pisică, porc, bou, om.
PARAHIDROZA transpiraţie
anormală; transpiraţie amestecată
cu sânge, uree, brom etc.
PARAKERATOZA
paracheratoza.
PARAKINEZIE parachinezie
PARALIZIE diminuarea sau
abolirea motricităţii.
PARAMASTITĂ inflamaţia
ganglionilor şi a ţesuturilor din
jurul glandei mamare.
PARAMETRITA inflamaţia
ţesuturilor care înconjoară uterul.
PARAMFISTOMUM gen de
trematode parazite în rumen şi
reţea la vacă, oaie şi capră; are
două ventuze.
PARAMIOTONIE afecţiune
nervoasă caracterizată printr-o
contracţie spasmotică care
apare la grupe de muşchi si-
metrici (la aceiaşi muşchi din
cele două părţi laterale).
PARANEFRITA inflamaţia
capsulei renale şi a ţesutului din
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
jurul rinichilor.
PARANESTEZIE diminuarea
sensibilităţii sau uşoară paralizie
de ambele părţi ale corpului.
PARANEURAL ce se găseşte în
jurul nervului.
PARANOIA psihoze progresive
prin delir (de grandoare, de
gelozie, de persecuţie etc.)
ajungând la obsesii.
PARANOPLOCEFALA parazit
din clasa Nematoda; se găseşte
în intestinul subţire al calului.
PARAPAREZA paralizie uşoară
de ambele părţi a trenului
posterior la animale; pareza
trenului posterior.
PARAPEDEZA trecerea bilei în to-
rentul circulator producând icter
fără să existe o piedică în
canalele biliare.
PARAPLEGIE paralizie care
apare fie la ambele membre
pelvine (mai frecvent), fie la
ambele membre toracice, fie la
toate membrele.
PARAPNEUMONIC ce apare
concomitent cu o pneumonie.
PARASACRAL alături de osul
sacral.
PARASCARIS parazit din clasa
Nematoda; se găseşte în
intestinul subţire la cal, măgar.
PARASIMPATIC sistem neuro-
vegetativ având acţiune contrara
sistemului simpatic sau
155
 ortosimpatic.
PARASIMPATICOLITIC
substanţe medicamentoase care
domină tonusul
parasimpaticului.
PARASIMPATICOMIMETIC
substanţe medicamentoase care
produc fenomene asemănătoare
parasimpaticului în organism.
PARASIMPATICOTONIE pre-
dominarea tonusului
parasimpatic.
PARASPADIE conformaţie defec-
tuoasă congenitală a uretrei la
mascul caracterizată prin
descindere laterală.
PARATHORMON hormon se-
cretat de paratiroidă.
PARATIFLITA inflamaţia
ţesuturilor din jurul cecului.
PARATIROIDĂ glandă cu se-
creţie internă situată lângă
tiroidă.
PARATIROIDOPRIV lipsit de
glandele paratiroide sau de
acţiunea lor.
PARAURETRAL cu privire la ce
este aşezat alături de uretră.
PARAVERTEBRAL cu privire la
ce este aşezat alături de
vertebre.
PARAZIT fiinţa ce-şi procură
hrana de la alta; ce trăieşte
depinzând de altă fiinţă; ce
mănâncă alături de altul.
PARAZITISM condiţia unei fiinţe
care trăieşte pe seama altei fiinţe
de la care îşi procură hrana.
PARAZITOLOGIE studiul pa-
156
raziţilor şi al acţiunii lor asupra
gazdelor.
PARAZITOZA boală cauzată de
un parazit.
PARAZITOTROP substanţe
medicamentoase care introduse
în organism au tendinţa de a se
fixa pe parazit.
PARA sufix prin care se specifică
câte gestaţii a avut o femelă
(primipară = gestaţia primă,
multipară = femelă ce a avut
mai multe gestaţii; particula pusă
după o cifră indică a câta ges-
taţie este: 2 - pară = gestaţia a
doua, 4 -pară = gestaţia a patra).
PARENCHIM celulele specifice,
fundamentale, izodiametrice ale
unui organ diferenţiate de
celulele ţesutul ui interstiţial de
susţinere sau stroma organului.
PARENTERAL o altă cale de
administrare a unui medicament
decât cea digestivă (injecţiile
administratate subcutanat,
intramuscular, intravenos,
aplicaţiile cutanate, inhalaţiile
etc).
PARESTEZIE perceperea de
senzaţii anormale (furnicături,
prurit etc).
PAREZA o slăbire a puterii de
contracţie; paralizie uşoară.
PARHEDONIE perversiunea
plăcerilor legate de actul sexual.
PARIETAL ce este situat pe un
perete (pleură, pericard,
peritoneu) în opoziţie cu visceral
ce este situat pe organe; os al
 craniului.
PARODONTIS inflamaţia ţe-
suturilor din jurul dintelui.
PAROMFALOCEL hernie
abdominală situată în vecinătatea
ombilicului.
PAROESOFAGOSTOMUM
parazit din clasa Nematoda; se
găseşte la maimuţe.
PAROFTALMIE inflamaţia
ţesuturilor din jurul ochiului.
PAROPSIE vedere defectuoasă;
tulburări de vedere.
PAROREXIE tulburări de apetit
caracterizate prin consum de
substanţe necomestibile şi
neobişnuite ca fecale, pământ,
lemne; pica.
PAROTIDA glandă salivară situată
în apropierea urechii.
PAROXISM perioadă în care o
boală prezintă intensitatea ei
maximă, simptomele fiind mai
accentuate.
PARTENOGENEZA naştere
dintr-o femelă care n-a fost
fecundată, fenomen întâlnit
uneori la artropode.
PARTURIŢIE naştere, fătare.
PARTUS nou-născutul, fătul.
PARULIS, PARULIC abces situat
în gingie.
PASTEURIZARE metodă de a
distruge agenţii animaţi prin
încălzire la 70 -75° C timp de 20
minute dintr-un lichid care apoi
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
este răcit brusc; prin
pasteurizare sunt distruse numai
formele vegetative, dar nu şi
sporii.
PATELAR cu referire la osul
rotula sau patela care are formă
de disc.
PATELITĂ osteita rotulei.
PATIE sufix care legat de
denumirea unui organ denotă o
afecţiune, o suferinţă a
organului respectiv.
PATO... prefix indicând o stare de
boală.
PATOGEN ce poate produce o
boală.
PATOGENIE procesul dintre
acţiunea unui agent asupra
organismului şi acţiunea de
apărare (reacţiunea) a acestui
organism; felul cum se produce,
dezvoltă şi evoluează o boală.
PATOGNOMONIC simptom ce
este caracteristic într-o boală.
PATOLOGIE studiul bolilor.
PATOFOBIE frică exagerată de
boli.
PAVOR frică.
PEBRINA nosemoza viermilor de
mătase; agentul etiologic
seamănă cu boabele de piper.
PECTORAL în legătură cu
toracele.
PEDIATRIE specialitate medicală
care se ocupă cu bolile de copii.
PEDICUL partea subţire prin care
157
 se leagă o formaţiune.
PEDICULOIDES artropod din
clasa Arachnida; trăieşte în făină,
pâine, haine şi care poate
produce, accidental, la om şi
unele animale modificări
cutanate.
PEDICULOZA tulburări produse
de prezenţa de păduchi pe
suprafaţa corpului.
PEDICULUS parazit extern din
clasa Hexapoda; se găseşte la
om.
PEDIGREU act scris care cuprinde
ascendenţii paterni şi materni
pentru mai multe generaţii ai
unui animal de rasă.
PEDIPALPEN piciorul unor
acarieni.
PEDOLOGIE studiul solurilor din
punct de vedere al clasificării
după constituţie fizică, chimică,
biologică şi fertilitate; studiul
solului având în vedere influenţa
lui asupra sănătăţii animalelor şi
omului.
PEDUNCUL termen anatomic
pentru formaţiuni ale sistemului
nervos cu aspect de mănunchi.
PELADA afecţiune cutanată
caracterizată prin căderea părului
pe suprafeţe cu aspect rotund.
PELAGRĂ afecţiune care apare
la om în urma consumului
excesiv şi exclusiv de porumb
datorită lipsei de vitamină PP şi
proteinelor de origine animală;
boala se manifestă prin leziuni
ale pielii care devine aspră pe
158
lângă simptome digestive şi
nervoase.
PELICOTOMIE operaţie
efectuată în scop de a l ă r g i
bazinul în timpul travaliului
şi care constă în secţionarea
ligamentelor sau a oaselor
pubis şi ischiu; pelvitomie.
PELICULA pieliţă subţire.
PELIOM pete albăstrui, livide pe
piele.
PELOTA aparat având formă
rotundă din pâslă, piele,
material plastic şi un
dispozitiv de fixare utilizat pen-
tru a obstrua orificiul unei
hernii prin traversul pielii;
amestec de furaje concentrate
livrate sub forma de mingi cu
anumită greutate pentru a putea
fi mai uşor de transportat şi
de alcătuit raţiile zilnice la
animale.
PELVIMETRIE măsurători
efectuate asupra bazinului la
femele în scop obstetrical.
PELVIOTOMIE operaţie execu-
tată în scop de a lărgi bazinul
în timpul travaliului şi care
constă în secţionarea
ligamentelor sau a oaselor pubis
şi ischiu; pelicotomie.
PEMFIGUS leziune elementară a
pielii ce constă în apariţia de
băşici mai mari pline cu un
lichid seros.
PENTADACTIL membru toracic
sau pelvin prevăzut cu cinci de-
gete.
PENTASTOMIDA ordin de
paraziţi cu gura în formă de „U"
cu cinci deschizături, din clasa
Hexapoda, reprezentat de
Linguatula serrata ce
parazitează la câine şi mai rar la
cal, rumegătoare, vulpe şi lup.
PEPINIERA instituţie zootehnică
în care se produc şi cresc
animale de reproducţie.
PEPSIE totalitatea fenomenelor ce
au loc în stomac în timpul
digestiei.
PEPSINOGEN substanţă proteică
ce este secretată de mucoasa
stomacală şi care se transformă
în pepsină.
PER... în cuvinte compuse are
înţeles de a întări semnificaţia
cuvântului.
PERACUT foarte acut, supraacut.
PERCUTANAT traversând
pielea.
PERCUŢIE metodă generală de
examinare în care se urmăreşte
producerea unui zgomot prin
lovirea corpului bolnavului ai
cărui pereţi vibrează împreună cu
organele din locul respectiv;
calităţile zgomotului produs
(numit sunet de percuţie) sunt
luate în considerare pentru
fixarea diagnosticului.
PERFUZIE metodă de a introduce
în organism, prin injectare, pi-
cătură cu picătură,
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
medicamente lichide în
cantitate mai mare şi într-un
timp mai îndelungat.
PERI. . . prefix utilizat în formarea
unor cuvinte având înţeles de
împrejur.
PERIADENITA inflamaţia
ţesutului conjunctiv din jurul
unui ganglion limfatic.
PERIARTRITA inflamaţia
ţesutului şi a burselor seroase
din jurul unei articulaţii.
PERIBRONŞITA inflamaţia
ţesutului din jurul bronhiilor.
PERICARD tunica exterioară a
cordului.
PERICARDIOTOMIE operaţie ce
constă în secţionarea
pericardului.
PERICARDITA inflamaţia
pericardului.
PERICISTITA inflamaţia
ţesutului din jurul vezicii.
PERICOLANGITA inflamaţia
căilor biliare.
PERICOLECISTITA inflamaţia
ţesuturilor din jurul vezicii
biliare.
PERICONDRITA inflamaţia
pericondrului.
PERICONDROM tumoare care se
formează în stratul superficial al
osului.
PERIDUODENITA inflamaţia
ţesutului din jurul duodenului.
PERIESOFAGITA inflamaţia
159
 ţesutului din jurul esofagului.
PERIFLEBITA inflamaţia ţesu-
tului din jurul venelor.
PERIGASTRITA inflamaţia
peritoneului care vine în contact
cu stomacul.
PERI HEPATICA inflamaţia
capsulei hepatice.
PERIMETRITA inflamaţia
ţesutului din jurul uterului.
PERIMISIUM ţesutul conjunctiv
din jurul fibrelor musculare.
PERINEFRITA inflamaţia
ţesutului din jurul rinichilor.
PERINEORAFIE sutura buzelor
unei plăgi a perineului în urma
unei rupturi.
PERINEOTOMIE incizia
perineului.
PERINEU regiunea care închide
posterior bazinul la animale, de
la baza cozii până la organele
genitale la mascul, sau până la
uger la femele.
PERIOADA PATENTA timpul
în care starea de parazitism se
manifestă prin semne clinice
sau prin eliminarea de forme
invazionale.
PERIOADA PREPATENTA tim-
pul scurs de la pătrunderea
parazitului şi până la
evidenţierea prezenţei sale
în / pe gazdă, fie prin semne
clinice, fie numai prin
eliminarea ouălor sau larvelor.
PERIODONTITA inflamaţia
ţesutului din jurul dintelui.
PERIORHITA inflamaţia
160
vaginalei testiculare.
PERIOST membrană fibroasă ce
înconjoară oasele cu excepţia
suprafeţelor articulare.
PERIOSTITĂ inflamaţia
periostului.
PERIOSTOZA osificarea
periostului şi a ţesutului con-
junctiv subperiostal în urma unei
inflamaţii şi caracterizată prin
tumefierea suprafeţei osului.
PERIPLEURITA inflamaţia
stratului celular dintre foiţa
parietală a pleurei şi peretele
toracic.
PERIRECTITA inflamaţia
ţesutului din jurul rectului .
PERIRENAL cu referire la ce se
găseşte în jurul rinichiului.
PERISPLENITA inflamaţia
capsulei splinei.
PERISTALTIC contracţiile
stomacului şi a intestinului
având aspect de val, care se
deplasează dinspre cardia
înspre anus.
PERISTOM ce este în jurul gurii;
peribucal.
PERITIFLITĂ inflamaţia
peritoneului din jurul cecului.
PERITONEU foiţa seroasă care
acoperă organele din cavitatea
abdominală şi căptuşeşte
această cavitate.
PERITONISM sindrom complex
în care există simptome de
peritonită fără a exista in-
flamaţia peritoneului; simptome
asemănătoare cu cele din
 peritonită.
PERITONITĂ inflamaţia peri-
toneului.
PERITRIH răspândirea perilor
sau c i l i l o r pe suprafaţa în-
treagă a corpului (atribut dat
unor bacili).
PERIVISCERITA inflamaţ i a
seroasei şi a ţesuturilor din ju-
rul organelor interne.
PERLATA (BOALA ...) boala
perlată a porcului sau
cisticercoza; boala perlată a
taurinelor sau tuberculoza
pleurală sau peritoneală.
PERNICIOS nume dat unor boli
care au evoluţie gravă şi dis-
trug forţele organismului.
PERO ... prefix care indică o
mutilare a organului respectiv.
PERONEU osul peroneu sau
fibula.
PERORAL cale orală; substanţe
medicamentoase introduse în
organism prin gură.
PER PRIMAM INTENTIONEM
termen prin care se înţelege
vindecarea unei plăgi fără să
apară puroi sau formarea de
granulaţii.
PER SECUNDAM
INTENTIONEM termen prin
care se înţelege vindecarea unei
plăgi după ce s-a produs
infectarea ei formând puroi sau
granulaţii.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
PERSPIRATIO traversarea unei
membrane de către un gaz;
perspiraţia cutanată reprezintă
schimburile respiratorii care
se fac prin piele (absorbţie de
oxigen şi eliminare de bioxid
de carbon şi vapori de apă).
PERTUSIS tuse puternică; tuse
convulsivă.
PERVERTIRE o transformare în
sens defavorabil, alterare faţă de
normal (gust pervertit).
PES cuvânt utilizat în formarea
unor termeni cu referire la
picior.
PESAR piesă confecţionată din
materiale diferite care se
introduce în vagin pentru a
împiedica producerea unui
prolaps.
PESTA termen utilizat, altădată,
pentru a numi mari epidemii
sau epizootii; termen, utilizat
azi, pentru anumite boli
infecţioase virotice la animale
având un caracter grav şi cu
mare puterede răspândire.
PESTICID termen utilizat pentru
substanţe chimice care distrug
dăunătorii în agricultură.
PETEŞII leziune cutanată cu
aspect de pete, roşii - violacee,
de dimensiuni de la o gămălie
de ac până la o boabă de
mazăre; nume dat prin faptul că
161
 pesta la om se manifestă cu
astfel de leziuni.
PETRISAJ metodă de masaj
asemănătoare cu mişcările de
frământare.
... PEXIE sufix dând semnificaţia
de fixare a unui organ deplasat
din locul său.
pH (potenţial de Hidrogen) simbol
utilizat în chimie ce reprezintă
logaritmul zecimal, cu semn
schimbat, al concentraţiei ionilor
de hidrogen dintr-o soluţie;
soluţiile care au pH = 7 sunt
soluţii neutre, cele care au pH
mai mic de 7 sunt acide, cele
care au pH mai mare de 7 sunt
soluţii bazice; pH reprezintă
gradul de aciditate sau
alcalinilate al unei soluţii: cu
cât pH-ul este mai mic cu atât
soluţia este mai acidă şi cu cât
pH-ul este mai mare cu atât
soluţia este mai alcalină;
exponent de hidrogen.
PHLEBOTOMUS parazit din clasa
Hexapoda; femela suge sânge şi
poate transmite anumite boli la
om şi animale.
PHTIRIUS parazit din clasa
Hexapoda; se găseşte în părul
pubian la om.
PHYSOCEPHALUS parazit din
clasa Nematoda; se găseşte în
stomac şi intestinul subţire la
porc.
PIAMATER membrană vasculară
care înconjoară creierul şi
măduva spinării.
162
PICA tulburări de apetit cu
tendinţa de a mânca lucruri
neobişnuite; pervertirea
gustului.
PICROGEUSIE gust amar.
PICNOTIC ce este întărit, dur.
PICNOZA modificare patologică a
celulei caracterizată printr-un
nucleu condensat, fără
structură.
PIELITA inflamaţia bazinetului
renal.
PIELOCISTITA inflamaţia
concomitentă a bazinetului renal
şi a vezicii urinare.
PIELOGRAFIE radiografia
bazinetului renal după
administrarea de substanţe de
contrast.
PIELOLITOTOMIE operaţie prin
care se urmăreşte extragerea de
calculi din bazinetul renal.
PIELONEFRITA inflamaţia
concomitentă a bazinetului şi a
rinichiului cu propagare fie
ascendentă, fie descendentă;
nefrită interstiţială supurată
care cuprinde şi bazinetul.
PIEMIE trecerea de puroi în
sângele circulant şi prezenţa
microbilor piogeni în sânge.
PIGMENT substanţă colorată în
organism.
PIGOPAG monstru dublu în care
cele două corpuri sunt unite în
regiunea feselor.
PILAR păros, cu referire la păr.
PILORECTOMIE rezecţia
pilorului.
PILORITĂ inflamaţia mucoasei
pilorului.
PILULA formă sub care se admi-
nistrează intern unele
medicamente asociate cu un
excipient având aspect de mici
sfere.
PINEAL cu referire la glanda
pineală sau epifiza, care are
forma de con de pin.
PINEALOCIT celula epitelială din
glanda epifizară.
PIO... element de compunere cu
referire la puroi.
PIOCEFALIE prezenţa de lichid
purulent în ventriculii encefalici.
PIOCIANIC microb ce produce
un puroi albăstrui.
PIOCIT celulă fagocit ce se
găseşte în puroi după ce a suferit
un proces de degenerescenţă.
PIOCOLPOS vaginită purulentă.
PIODERMITA afecţiuni
purulente ale pielii sau mu-
coaselor.
PIOFILA insectă din clasa
Hexapoda a cărei larvă trăieşte în
brânză, grăsimi, carne; ingerată
de om produce tulburări
digestive.
PIOGEN ce poate produce puroi.
PIOHEMIE trecerea de puroi în
sânge; trecerea în sânge de
microbi ce pot produce puroi
cauzând supuraţii multiple în
organism.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
PIOMETRU colecţie de puroi în
uter.
PIONEFROZA colecţie de puroi
în rinichi.
PIOPNEUMOPERICARD
colecţie de puroi amestecat cu
gaze în cavitatea pericardică.
PIOPNEUM0TORAX colecţie de
puroi amestecat cu gaze în
cavitatea pleurală.
PIOREE scurgere de puroi.
PIOSALPINGE salpingită
purulentă.
PIOTERAPE tratament făcut cu
puroi sub diferite forme după
ce a fost supus unor preparări
speciale.
PIOTORAX pleurezie purulentă.
PIRETIC cu referire la febră.
PIRETOGEN ce produce febră.
PIRETOTERAPIE utilizarea,
hipertermiei provocate în scop
terapeutic.
PIREXIE febră.
PIRO element de compunere
referitor la foc, la temperaturi
înalte.
PIROFOBIE frică de foc.
PIROGEN ce produce febră.
PIROPLASMA parazit eritrocitar
din clasa Sporozoa; se găseşte
la bou, oaie, cal, porc, câine;
Babesia
PIROZIS senzaţie de ardere în
epigastru ce se propagă în esofag
dinspre cardia înspre faringe.
163
PISIFORM os carpian cu forma de
mazăre.
PITECANTROPUS ERECTUS
strămoşul omului cu
caracteristici de maimuţă şi om.
PITECOID asemănător maimuţei.
PITIRIAZIS dermatoză cu
descuamarea fină a pielii.
PITUITARA glanda pituitară sau
hipofiza; mucoasa pituitară - o
parte din mucoasa nazală.
PIURIE prezenţa de puroi in urină.
PLACENTA organ la mamifere
care face legătura dintre mamă
şi făt în timpul vieţii
intrauterine a acestuia şi rezultă
din transformarea invelitorilor
fetale şi a peretelui uterin; la
femeie are o formă rotundă
asemănătoare unei plăcinte.
PLAGA întreruperea continuităţii
tegumentului pe adâncimi
diferite; rană.
PLAGIORCHIS gen de paraziţi
din clasa Trematoda; se găseşte
în oviduct la pescăruş şi bursa
lui Fabricius la păsările tinere.
PLANCTON totalitatea animalelor
şi plantelor cu slabă autonomie
de deplasare care sunt purtate de
curenţii din marile acumulări de
apă (lacuri, fluvii, mări, oceane)
în straturile lor superioare (până
la 200 m).
PLANTAR cu referire la talpa
piciorului.
PLASMA parte lichidă ce intră în
compoziţia unor ţesuturi; parte
de lichid ce se obţine după
164
centrifugarea sângelui la care s-
a adăugat un anticoagulant şi s-
a îndepărtat masa globulară.
PLASMADESME firişoare de
protoplasma care trec prin
membrana celulară dintr-o
celulă în alta.
PLASMAZELEN celulă mare,
conjunctivă cu nucleu
excentric care apare în
anumite stări patologice.
PLASMOCIT celulă bazofilă,
nucleu excentric, având funcţii
în apărarea organismului,
existentă în sângele circulant.
PLASMODIU unitate histologică
formată din mai multe celule
care au plasma unită, mai mulţi
nuclei şi un înveliş comun
format dintr-o membrană
albuminoidă; gen de protozoar
din clasa Sporozoa, agentul
etiologic al malariei la om.
PLAST în cuvinte compuse are
semnificaţia de: alcătuit, format
din uneori are aceeaşi
semnificaţie cu blast - germen.
PLATELMINT viermi laţi, în
general hermafrodiţi.
PLEGIE în cuvinte compuse
denotă o paralizie.
PLEOCITOZA creşterea
numărului de celule limfocite în
lichidul cefalorahidian.
PLEOCROMIE exces de materie
colorantă într-un lichid (bilă,
urină).
PLEOCROMOCITOM umoare
care are culori diferite.
PLEOMORFISM proprietatea
unor microbi de a-şi schimba
forma; cu mai multe forme;
polifonii.
PLEONURIE eliminare de urină în
cantitate mare.
PLEOTROPIE o singură genă
poate să determine în acelaşi
organism două sau mai multe
caractere diferite între ele.
PLEROCERCOID larve de
cestode parazite, în stadiul al
treilea, la care coada pare o pre-
lungire a capului fără a exista o
delimitare între cap şi coadă; au
corpul plin spre deosebire de
cisticerc care apare sub forma
de veziculă.
PLESESTEZIE manifestarea unei
sensibilităţi dureroase la percuţie.
PLESIMETRU instrument utilizat
pentru percuţie; plăcuţa care se
fixează pe corpul bolnavului şi
pe care se aplică lovituri cu
ciocănelul sau cu degetul.
PLETORA cantitate mai mare de
sânge faţă de normal, fie în tot
corpul, fie numai într-un
segment.
PLEURA membrană seroasă care
căptuşeşte cavitatea toracică şi
acoperă pulmonul.
PLEURALGIE dureri localizate în
pleură; pleurodinie.
PLEURECTOMIE rezecţia unei
porţiuni din pleură,
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
PLEURETIC cu referire la pleură.
PLEUREZIE inflamaţi a pleurei
însoţită de cele mai multe ori
de creşterea lichidului
pleural care poate avea
aspecte diferite (serofibrinos,
hemoragic, purulent).
PLEURITA inflamaţia uscată a
pleurei.
PLEURODINIE dureri localizate
în pleură; pleuralgie.
PLEUROPERICARDITA
inflamaţia concomitentă a
pleurei şi a pericardului.
PLEUROPNEUMONIE
inflamaţia concomitentă a
pleurei şi a pulmonului.
PLEUROSCOPIE metodă de a
examina spaţiul pleural cu
ajutorul unui endoscop după
efectuarea toracocentezei şi
insuflarea de aer.
PLEUROTOMIE operaţie
chirurgicală prin care se
practică deschiderea cavităţii
pleurale.
PLEUROTOTONUS poziţia cor-
pului în tetanos datorită
contracţiei unor muşchi laterali
care fac ca gâtul şi capul să fie
orientat într-o parte.
PLEX formaţie alcătuită dintr-o
reţea de vase sau nervi care
apare ca o împletitură.
PLICĂ pliu format din mucoase
sau piele.
165
PNEUMARTROZA pătrunderea
de aer sau dezvoltarea de gaze
într-o articulaţie.
PNEUMATIC ce conţine aer sau
gaz; ce funcţionează prin
comprimare şi evacuare de aer
sau un gaz.
PNEUMATOCEL cavitate
anormală care conţine aer sau un
a l t gaz; colecţie de aer sau un
alt gaz.
PNEUMATOZA acumulare de
gaze în mod excesiv în organism
(stomac, intestin, pericard etc).
PNEUMATURIE eliminare de
urină care conţine gaze.
PNEUMECTOMIE excizarea
unei porţiuni din pulmon.
PNEUMOCOC coc care poate
produce o pneumonie.
PNEUMOCONIOZA afecţiuni
pulmonare cauzate de inhalarea
de particule solide din
atmosferă de diferite origini
(siliciu, cărbune, praf etc).
PNEUMOGRAFIE înregistrarea
mişcărilor respiratorii.
PNEUMOLIT formarea de
concreţiuni solide în ţesutul
pulmonar.
PNEUMOLIZA operaţie
chirurgicală prin care se
urmăreşte desfacerea
aderenţelor pleurale.
PNEUMONIE inflamaţia
pulmonului.
PNEUMOPATIE afecţiune
pulmonară.
PNEUMOPERICARD prezenţa
166
de gaz în cavitatea pericardului.
PNEUMOPERITONEU in-
troducerea de aer în cavitatea
peritoneală în vederea unui
examen radiologie; prezenţa de
gaze în cavitatea peritoneală.
PNEUMORAGIE infiltrare masivă
de sânge în ţesutul pulmonar.
PNEUMORAHIE introducere de
aer în canalul rahidian în
vederea unui examen
radiologic.
PNEUMOSCLEROZA indurarea
ţesutul pulmonar prin fibrozare.
PNEUMOTORAX introducere, în
scop terapeutic, de aer în
cavitatea pleurală producând
colabarea pulmonului pentru
închiderea unei caverne;
prezenţa de gaz în cavitatea
pleurală ce apare în unele afec-
ţiuni.
PNEUMOTROP agent animat care
se localizează în pulmon.
. . . PNOE, PNEE în cuvinte
compuse are semnificaţia de
respiraţie.
... PODA ... cu referire la picior.
PODAGRĂ gută localizată la
picioare.
PODOCITE celule renale care au o
prelungire protoplasmatică având
aspect de picior prin care se
fixează de membrana bazală.
POIKILOCITOZA aspect variat
al eritrocitelor în anemii
grave.
POIKILOTERME animale care au
temperatura corpului variabilă după
 temperatura mediului ambiant.
POLAKIURIE nevoia de urinare
frecventă fără a se elimina o
cantitate mai mare decât în
mod normal.
POLI... mult, numeros, abundent.
POLIADENITA inflamaţia
simultană a mai multor ganglioni
limfatici.
POLI ARTRITA inflamaţia si-
multană constatată la mai multe
articulaţii.
POLICARIOCIT celulă cu mai
mulţi nuclei; celulă gigantică
cu mai mulţi nuclei d i n măduva
osoasă.
POLICITEMIE creşterea
numărului de eritrocite în sângele
circulant; poliglobulie.
POLlCLINICA serviciu medical
care face tratamente la bolnavi
ce nu sunt spitalizaţi.
POLICULIE secreţie exagerată de
bilă.
POLICORIE anomalie congenitală
sau câştigată a irisului
caracterizată prin existenţa de
două sau mai multe pupile, la un
ochi.
POLICROMATIE,
POLICROMATOFILIE
aspect diferit a intensităţii de
colorare sau chiar colorare
diferită a eritrocitelor, modificare
ce se observă când se produce o
distrugere şi o refacere rapidă a
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
lor.
POLIDACTILIE existenţa mai
multor degete decât normal la
un membru.
POLIDIPSIE sete excesivă.
POLIFAGIE consum exagerat de
a l i mente.
POLIGLOBULIE creşterea numă-
rului de eritrocite; policitemie.
POLIHETEROXEN parazit care
are ca gazdă definitivă un
animal, i a r ca gazdă
intermediară mai mult de
două animale ce pot fi diferite
ca specie, gen sau ordin.
POLIMASTIE prezenţa mai
multor mamele decât în mod
normal.
POLIMELIE monstruozitate
caracterizată prin mai multe
membre decât în mod normal.
POLIMERIE determinarea
ereditară a unui caracter
cantitativ sau a unei însuşiri
calitative prin acţiunea simul-
tană a mai multor gene nealele
reciproc echivalente; după
numărul de gene care
colaborează la determinarea
unui caracter pot fi: dimere,
trimere etc.; poligenie.
POLIMORFISM aspect al unei
fiinţe sau al unor celule
curacterizat prin putinţa de a lua
forme diferite fără a-şi schimba
natura; ce se poate prezenta
167
 sub aspect diferit.
POLIMORFUS paraziţi în
intestin la păsări.
POLINEVRITA afecţiune ce
apare concomitent în mai mulţi
nervi.
POLINEZIE mărirea numărului
de insule Langerhans di n
pancreas.
POLINUCLER celulă cu mai mulţi
nuclei.
POLIOENCEFALITĂ inflamaţia
substanţei cenuşii a encefalului.
POLIMIELITA inflamaţia
substanţei cenuşii di n măduva
spinării.
POLIORHIDIE anomalie ce
constă în prezenţa de mai mult
de două testicule.
POLIP tumori rotunde ce apar pe
mucoase şi sunt legate de corp
printr-unul sau mai multe
picioare sau pediculi.
POLITELIE existenţa de mai
multe mameloane decât în mod
normal.
POLITRICHIE abundenţă de păr.
POLIURIE secreţie exagerată de
urină.
POLIVALENŢA vaccin preparat
pe mai multe tipuri a unui
microb sau virus; ser imun
preparat pe mai multe
varietăţi a unui microb sau
chiar pe mai multe specii de
microbi; element chimic care se
poate prezenta în compuşi cu
diferite valenţe.
POLUARE degradarea mediului
168
ambiant din punctul de vedere al
condiţiilor de igienă.
PORENCEFALIE encefalopatie
caracterizată prin prezenţa de
cavităţi în creier.
PORFIRIE boală produsă de
modificarea hemoglobinei
rezultând substanţe colorate
numite porfirine.
PORTA locul de intrare a vaselor
şi nervilor într-un organ sau
hilul organului.
POSOLOGIE studiul dozelor
terapeutice pentru diferitele
medicamente.
POSTHITA inflamaţia prepuţului.
POST cuvânt utilizat pentru a se
arăta ce s-a produs după un
fenomen; post mortem - după
moarte, post partum - după
naştere.
POŢIUNE formă magistrală de
preparare a medicamentelor
destinate a fi utilizate intern în
stare lichidă conţinând un
medicament activ, un adjuvant,
un corectiv şi un vehiculant, care
de obicei este apa.
PRAGMATOGNOZIE lipsa
recunoaşterii obiectelor.
PRAXIE coordonarea normală a
mişcărilor voluntare pentru
atingerea unui scop.
PRE în alcătuirea unor cuvinte dă
semnificaţia de: înainte de,
precedent, în faţă.
PRECIROTIC ce precede ciroza.
PREDIASTOLIC ce precede
diastola cardiacă.
PREDISPOZIŢIE stare a
organismului care este apt sau
receptiv pentru ceva .
PREHENSIUNE actul prin care
animalul apucă hrana pe care o
introduce în gură, modul fiind
diferit după specie cu buzele,
dinţii, limba, unele specii,
ajutându-se cu membrele
toracice.
PREMONITOR semn care precede
izbucnirea unei epidemii sau
epizootii, care recunoscut din
timp permite luarea de măsuri
adecvate de profilaxie,
PRESBIACUZIE modificarea
auzului la bătrâni constând în
diminuarea acuităţii faţă de
anumite sunete (zgomotele
îndepărtate sunt mai bine
recepţionate decât cele din
apropiere etc).
PRESBIŢIE diminuarea vederii la
bătrâni datorită micşorării
amplitudinii de acomodăre.
PRESISTOLIE ce precede sistola.
PRESURA ferment recoltat din
stomacul glandular de la viţel
sau miel; cheag.
PREVENTIV acţiunea de a
preîntâmpina o boală; măsuri
luate ca boala să nu apară sau
de a-i diminua intensitatea.
PREZERVARE acţiunea de
conservare printr-un procedeu
oarecare (chimic, fizic) a unor
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
produse alimentare (afumare,
uscare, congelare, sărare, etc.).
PRIMIPARA femelă care naşte
prima oară.
PROCAROTE organisme cu un
nucleu necircumscris.
PROCERCOID stadiul al doilea
larvar în ciclul evolutiv la
viermii cestozi.
PROCES evoluţia unor fenomene
sau leziuni anatomice care apar
într-o boală; confruntarea dintre
o cauză care acţionează şi reacţia
ce se naşte în organism faţă de
aceasta noxă; formaţiune
anatomică ce iese înainte.
PROCRITIC perioada ce precede
imediat criza într-o boală.
PROCTALGIE dureri în regiunea
anală.
PROCTITA inflamaţia anusului.
PROCTOPEXIE operaţie de
fixare a părţii posterioare a
rectului, în caz de prolaps rectal.
PROCTOSCOPIE examenul
anusului şi a rectului cu ajutorul
unui specul şi a unui
endoscop.
PRODROM semne care preced
apariţia unei boli.
PROFAZA stadiul prim al divizării
celulei prin cariochineză; este
perioada de pregătire a mitozei
caracterizată prin apariţia
evidentă a cromozomilor care
se scurtează, cele două
169
 cromatide încep să se răsucească
între ele, apare fusul
centrozomal de diviziune; are
mai multe etape: leptonem,
zigonem, pachinem, diplonem,
diachineză.
PROFILAXIE prevenirea bolilor.
PROFUS în cantitate mare (diaree
profusă).
PROGLOTE segmente din corpul
viermilor cestozi; un vierme are
corpul, strobila, formată din
mai multe proglote.
PROGNATISM conformaţie defec-
tuoasă în care incisivii superiori
nu cad pe cei inferiori la
închiderea gurii datorită faptului
că maxilarul nu este la fel de
lung ca mandibula; poate fi
superior când maxilarul este mai
lung sau inferior când mandi-
bula este mai lungă.
PROGNOSTIC act prin care
medicul poate, pe baza datelor
ştiinţifice şi a experienţei sale,
să prevadă evoluţia unei boli.
PROLABAT organ sau parte dintr-
un organ, care este deplasat în
jos din locul său.
PROLAPS ieşirea unui organ sau a
unei părţi dintr-un organ din
bazin datorită slăbirii
mijloacelor de fixare.
PROMEGACARIOCIT celulă
mare medulară, bazofilă,
precursoare a trombocitului;
megacariocitul bazofil.
PROMIELOCIT celulă medulară
precursoare a leucocitelor
170
polinucleare granulare urmând
după mieloblast şi precursoare
mielocitului.
PROMONOCIT celulă precursoare
a monocitului, care derivă din
monoblast.
PROMONTOR crustă în partea
ventrală a coloanei vertebrale
la nivelul bazinului; creastă
d i n cavitatea timpanului;
formaţiune anatomică în formă
de pinten.
PROPEDEUTICA învăţământ ele-
mentar în studiul medicinii;
primele elemente de clinică;
introducere în studiul unei
ramuri ştiinţifice.
PROPULSIE contracţiile mus-
culare care au ca scop deplasarea
corpului înainte; tendinţa unor
bolnavi de a-şi accelera mersul
până la alergare.
PROPRIOCEPTIV termen utilizat
cu referire la sensibilitatea
profundă.
PROSECTURA disciplină care se
ocupă cu studiul modificărilor
anatomopatologice în vederea
fixării diagnosticului,
postmortem; sala de autopsiere.
PROSOMA treimea anterioară a
corpului la paraziţi din clasa
Arachnida.
PROSOPALGIE dureri ale feţei
datorită nevralgiei trigemenului.
PROSTATA glandă existentă la
mascul situată în jurul gâtului
vezicii urinare.
PROSTATECTOMIE operaţie
 prin care se execută extirparea
prostatei.
PROSTATITA inflamaţia prostatei.
PROSTATOREE eliminarea prin
uretră a unui mucus lichid în
inflamaţia prostatei.
PROSTOGONIMUS gen de para-
ziţi din clasa Trematoda; are polul
genital lângă ventuza bucală; se
găseşte în oviduct, bursa lui
Fabricius, în partea terminală a
tubului digestiv la găină, raţă
şi diferite păsări sălbatice.
PROSTRAŢIE stare de abatere
extremă când bolnavul este
indiferent faţă de mediul
înconjurător în anumite boli
grave.
PROTEOLIZĂ distrugerea şi
degradarea substanţelor proteice.
PROTEZA piesa confecţionată din
materiale diferite care se
ataşează corpului cu scopul de
a înlocui o parte sau un organ
eliminat din organism.
PROTOBLAST forma primară a
celulei.
PROTODIASTOLIC fenomen ce
se produce în prima parte a
diastolei.
PROTOMERIT corpului unor
paraziţi d i n clasa Sporozoa.
PROTOPATIE afecţiune primară.
PROTOPLASMA prima plasmă;
substanţă complexă a celulei vii
care cuprinde citoplasmă cu
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
organitele ei şi nucleul.
PROTOSISTOLIC fenomen ce se
produce în prima parte a sistolei.
PROTOSTRONGIL gen de
paraziţi din clasa Nematoda;
cuprinde mai multe specii care
parazitează în bronhii şi
bronhiole la ovine şi caprine.
PROTOZOAR animale
microscopice dintre care unele
sunt parazite.
PROTRUZIE proeminenţă mai
accentuată.
PROTUBERANŢĂ formaţiune
anatomică având aspect de
ridicătură rotundă pe suprafaţa
unui os sau organ.
PRURIGO leziune cutanată sub
formă de papule sau vezicule care
se datorită scărpinatului.
PRURIT tulburări funcţionale ale
terminaţiilor nervoase producând
mâncărime exagerată fără să
existe leziuni cutanate
însemnate sau chiar fără leziuni
aparente.
PSEUDO ... cuvânt care în
formarea termenilor dă
semnificaţia de: neveritabil,
fals.
PSEUDAMFISTOMUM parazit
din clasa Trematoda; se găseşte
în canalele biliare la pisică,
câine, vulpe, om.
PSEUDARTROZA apariţia unei
articulaţii false prin lipsa de
171
 consolidare osoasă după o
fractură, putându-se produce
mişcări a celor două capete
osoase.
PSEUDOPHILIDAE ordin ce cu-
prinde cestode cu organe genitale
şi por genital plasate central,
cu scolex neînarmat prevăzut
cu două botridii, elimină ouă
operculate.
PSEUDOLEUCEMIE grup de
boli care
clinic şi prin modificări anatomopa-
tologice se aseamănă cu
leucemia dar fără ca numărul
de leucocite din sânge să fie
crescut; din acest grup fac
parte: limfomatoza aleucemică
caracterizată prin creşterea în
volum a ganglionilor limfatici
fără ca numărul de limfocite în
sânge să fie mărit; mieloza
aleucemică caracterizată prin
hiperplazia măduvei osoase fără
ca celulele mieloide să treacă
în sânge; limfogranulomatoza;
limfosarcomatoza;
splenomegalia.
PSEUDOMEMBRANA for-
maţiune cu aspect de
membrană, alcătuită dintr-un
exsudat patologic de natură
fibrinoasă, la suprafaţa unor
mucoase, mai rar seroase.
PSEUDOPOD prelungiri formate
din masa celulei la fiinţele
unicelulare cu ajutorul cărora se
pot mişca; după efectuarea
prelungirii, masa celulară este
172
trasă în această direcţie, pseudo-
podul dispărând; leucocitele
pot efectua deplasări prin
pseudopode.
PSEUDOPOLIPLOIDIE
fenomen prin care multiplicarea
cromozomilor se realizează prin
fragmentarea cromozomilor
proprii fără ca să se producă
sporirea masei lor ca în cazul
poliploidiei propriu-zise.
PSIHIATRIE ramură a medicinii
care se ocupă de bolile mintale
la om.
PSIHOPATIE afecţiune mintală.
PSIHOZA boalilă mintală.
PSITACOZA boală infecţioasă
produsă de o pararickettsie,
transmisibilă de la papagal la
om.
PSORIAZIS boala de râie, de
mâncărime, afecţiune cutanată,
însoţită de prurit, cu etiologie
necunoscută, cu aspect de
plăci acoperite de scvame.
PSOROPTES gen de parazit
din familia Sarcoptidae, se
găseşte la bou, oaie, capră,
cal, iepure.
... PTERA în cuvinte compuse
are semnificaţia de aripă.
PTERIGION îngroşarea
conjunctivei sub formă de
triunghi ce apare la
unghiul intern al ochiului.
PTERIGOID în formă de
aripă.
PTIALISM secreţie exagerată
de salivă.
PTOMAINE substanţe azotate
care iau naştere în cadavrele
intrate în putrefacţie.
PTOZA deplasare în jos a unui
organ datorită relaxării
ligamentelor sau a mijloace-
lor de fixare.
PUBIS os în vecinătatea
organelor genitale.
PUERPERAL în legătură cu
actul naşterii.
PULEX parazit extern din
clasa Hexapoda; se găseşte la
om, câine, pisică.
PULMON plămân, organul
central al respiraţiei.
PULPA ţesutul moale cuprins
în cavitatea internă a
dintelui; parenchimul
splinei.
PULS dilatarea ritmică a
pereţilor arteriali produsă de
trecerea undei sanguine
sincronă cu sistola
ventriculară.
PULSAŢIE bătăile cordului şi
dilatarea arterelor.
PULTACEU exsudat cu o
consistenţă asemănătoare
unui terci gros.
PULVINAR parte din talamus.
PUPILA deschidere circulară în
partea centrală a irisului.
PURGATIV medicament ce
produce evacuarea mai
rapidă a tubului digestiv.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
PUROI produs patologic format
din celule moarte, leucocite,
microbi, sânge, de consistenţă
lichidă, opac, de culoare alb-
gălbui sau gălbui-roşietic,
cu miros respingător.
PURPURA leziune elementară
a pielii produsă prin ieşirea
globulelor roşii din vase
producând o hemoragie
cutanată.
PUSTULA leziune elementară a
pielii care se prezintă sub
formă de băşicuţe pline cu
puroi; vezicule al căror
conţinut se infectează şi se
transformă în puroi.
PUTREFACŢIE
descompunerea substanţelor
proteice şi putrezirea
corpului după moarte datorită
acţiunii microbilor.
PUTRID ce răspândeşte un
miros respingător
asemănător cu cel ce apare
în caz de putrefacţie.
Q
QUADRICEPS cu patru capete,
cu patru vârfuri.
QUADRIGEMEN format din
patru părţi asemănătoare; puls
quadrigeminat = puls în care
un grup de patru pulsaţii
este despărţit printr-o pauză
mai lungă de un alt grup de
173
 câte patru pulsaţii urmând
o pauză şi apoi din nou un
alt grup de pulsaţii.
QUADRIPLEGIE paralizie
concomitentă la cele patru
membre ale corpului.
QUART dioxid de siliciu din
care se fabrică o sticlă sub
forma de tuburi, umplute cu
mercur, utilizate la lămpile
producătoare de raze
ultraviolete.
QUANTUM SATIS în reţete se
trece prescurtat q.s. având
semnificaţia de cantitatea
necesară pentru prepararea
unui medicament sub o anu-
mită formă magistrală,
neindicând cantitatea de
vehiculant.
QUATERNAR alcătuit din
patru părţi.
R vederea fixării
RABDITIS parazit din clasa
Nematoda; se găseşte la om
şi animale.
RABDOMIOM tumoare
benignă a musculaturii
striate.
RABDOMIOSARCOM
tumoare malignă a
musculaturii striate.
RABIC cu referire la turbare.
RABOTAJ operaţie de nivelare
a tablei dentare, mai ales la
cal, în scop de a îndepărta
partea ascuţită a unor colţi
sau de a netezi margini
174
ascuţite care pot jena
masticaţia.
RACEMIC în formă de
strugure.
RACLA J operaţie prin care se
îndepărtează din organism un
strat, un produs cu ajutorul
unui instrument în formă
de lingură.
RADICULAR cu referire la
rădăcina nervilor cranieni,
rahidieni sau la rădăcina
dinţilor.
RADICULITA inflamaţia
rădăcinii nervilor.
RADIOACTIV corp emiţător
de raze, în mod spontan şi
permanent, care pot străbate
anumite ţesuturi şi
impresionează placa
fotografică.
RADIODIAGNOSTIC
utilizarea razelor Rontgen în
diagnosticului.
RADIOGRAFIE fotografierea
pe film cu ajutorul razelor
Rontgen şi obţinerea de
imagine negativă a unui
organ sau regiuni din corp.
RADIOLOGIE disciplină care
se ocupă cu studiul şi
utilizarea razelor Rontgen în
medicină.
RADIOSCOPIE examen
executat prin aprecierea
imaginii care apare pe ecranul
unui aparat Rontgen când este
expus un organism.
RADIOTERAPIE tratament în
care se utilizează acţiunea
razelor Rontgen.
RAFEU regiune cu aspect de
cusătură între două părţi ale
corpului; linie de separare.
...RAFIE în cuvinte compuse
înseamnă cusătură, unire prin
cusătură.
RAGADA fisuri cutanate
RAHIALGIE dureri localizate
la coloana vertebrală.
RAHIANALGESIE
dimiminuarea sensibilităţii
dureroase la nivelul coloanei
vertebrale.
RAHIANESTEZIE anestezie
rahidiană făcută cu un anestezic
local introdus în canalul
rahidian.
RAHICENTEZA puncţie efectuată
între două vertebre pentru a
aspira lichid cefalorahidian.
RAHISCHISIS lipsa de sudură
congenitală a coloanei încât
canalul vertebral este deschis pe
o anumită întindere.
RAHITISM boală metabolică
caracterizată prin lipsa parţială,
a mineralizării în zona de
creştere a oaselor în perioada de
dezvoltare a animalului;
termenul se datoreşte faptului
că în rahitism este frecvent
afectată şi coloana vertebrală.
RAL zgomot anormal care se
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
percepe prin ascultaţia cutiei
toracice produs de trecerea
aerului, fie printr-un conduct
care conţine un lichid, fie că
acesta este îngustat faţă de
normal.
RAMOLISMENT alterarea
necrotică a creierului care
constă într-o diminuare a
consistenţei organului în
urma unui infarct, spasm sau
rupere vasculară.
RANULĂ acumulare de secreţie
salivară în canalul obstruat al
glandei sublinguale.
RAPEL injectare la un anumit
interval de timp după o primă
vaccinare, a unei noi cantităţi
din acelaşi vaccin pentru a
consolida imunitatea.
RATICID substanţe chimice
utilizate pentru distrugerea ro-
zătoarelor
RATINAT stare de încreţire dând
aspect de zbârcire a conturului
eritrocitelor în caz că nu se
găsesec într-un mediu izotonic, ci
în unul hipertonic.
REANIMARE măsuri folosite în
scop de a restabili funcţiile
vitale (respiraţia şi circulaţia)
când ele s-au oprit pentru un
scurt timp sau sunt iminent
ameninţate de a se opri.
RECEPTACUL dispozitiv ce
poale fixa, ce poate primi.
175
RECEPTIV sensibil la o infecţie;
organism în care agenţii animaţi
se pot dezvolta uşor, producând
alterarea stării de sănătate
datorită lipsei de rezistenţa faţa
de o boala infectocontagioasă.
RECESIV factor ereditar, care deşi
este prezent rămâne ascuns,
inaparent, fiind dominat de factor
ce este exteriorizat; factorul
ereditar recesiv devine aparent
numai în stare homozigotă.
RECIDIVA reîmbolnăvirea, cu o
nouă infecţie, de care individul a
mai suferit cu mai mult sau mai
puţin timp înainte, datorită lipsei
de imunitate faţă de boala
respectivă.
RECRUDESCENŢA agravarea
evoluţiei unei boli după o
remisiune temporară.
RECTITA inflamaţia rectului.
RECTOPEXIE operaţie prin care
se face fixarea rectului de
ţesutul fibros din apropierea
coloanei vertebrale.
RECTOSCOPIE examenul
rectului cu ajutorul unui
endoscop.
RECTOSIGMOIDITA inflamaţia
rectului şi a porţiunii sigma din
colon.
RECTOTOMIE secţionarea
peretelui rectului în caz de
îngustare excesivă.
RECURENT ce revine la locul de
plecare, ce revine de la
început.
REDIE stadiu intermediar în ciclul
176
evolutiv al viermilor trematozi;
din sporocit ia naştere redia, iar
din aceasta pot l u a naştere, fie
redii fice, fie cercări.
REDOARE rigiditate, limitarea
mişcărilor.
REDUCERE operaţii prin care se
restabileşte o situaţie care era
mai înainte: repunerea la loc a
unui organ deplasat, repunerea
în poziţie normală a oaselor
deplasate de o luxaţie etc.;
micşorarea unui proces morbid ;
în chimie denotă fenomenul
opus oxidării.
REFLECTIVITATE proprietatea
unor părţi din organism de a fi
punctul de plecare a unui act
reflex când ele sunt excitate.
REFRACTAR rezistenţa faţă de o
boală transmisibilă, legată de spe-
cie (când toată specia este
refractară; sau legată numai de
anumiţi indivizi care sunt
rezistenţi.
REFRACŢIE modificarea direcţiei
de propagare a unei raze de
lumină când străbate suprafaţa
de separare a două medii;
aspectul de frânt al unui obiect
cufundat pe jumătate într-un
lichid.
REGENERARE proprietatea unui
ţesut distrus de a se reface şi
reproduce structura sa iniţială.
REGIM totalitatea măsurilor luate
din punct de vedere alimentar
care să conducă la scopul urmărit;
modul de viaţă impus unor bolnavi
 pentru a ajunge scopul urmărit.
REGURGITARE reîntoarcerea
unor cantităţi din conţinutul
stomacal prin esofag în gură fără
efort de vomitare.
RELAXARE lipsa de contracţie a
unui muşchi; starea de odihnă a
organismului.
REMANENTA proprietatea unor
substanţe de a se fixa puternic
pe corpul animal sau pe
obiecte şi a căror îndepărtare se
face cu multă greutate.
REMISIUNE diminuarea
intensităţii simptomelor într-o
afecţiune.
REMITENT revenire la normal;
febră remitentă - febră ce scade
până la normal, alternând apoi
urcări şi coborâri apropiat între
ele.
RENAL cu referire la rinichi.
REOSTAT aparat cu ajutorul
căruia se poate modifica
intensitatea curentului într-un
circuit electric.
RESORBŢIE fenomen prin care
organismul preia, încetul cu
încetul, dintr-un anumit loc un
produs patologic sau element
străin de corp (lichide, gaze sau
particule solide mici).
RESTlFORM în formă de frânghie.
RESTITUTIO AD INTEGRUM
expresie pentru a defini o
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
vindecare până la starea de
sănătate iniţială.
REŞUTA o nouă evoluţie morbidă
care urmează după o primă
afecţiune de aceeaşi natură; o
revenire a stării grave în
evoluţia unei boli.
RETARD acţiunea întârziată şi de
lungă durată a unui
medicament produsă prin
adăugarea unor substanţe
chimice ce se resorb lent în
organism.
RETENŢIE reţinerea unei
substanţe în organism şi datorită
acestui fenomen apar tulburări
prin acumulare.
RETICULOCIT eritrocit care
prezintă o reţea de granulaţii şi
fibrile caracteristice
elementelor tinere şi care este
aruncat în circulaţie când se
produce o regenerare sanguină
exagerată.
RETICULOCITOZA anemie
caracterizată prin prezenţa în
circulaţia periferică de eritrocite
tinere cu aspect reticulat.
RETICULOZA proliferarea
celulelor sistemului
reticulohistiocitar dând o serie
de afecţiuni cu aspect tumoral.
RETINA membrana internă a
ochiului cu aspect de reţea.
RETINITA inflamaţia retinei.
RETINOPATIE nume generic
177
 pentru bolile retinei.
RETRACTIL proprietatea unor
ţesuturi de a-şi micşora
volumul.
RETROPULSIE tendinţa unor
bolnavi de a merge înapoi.
RETROVERSIUNE îndreptat
înspre înapoi.
REUMATISM tenrmen pentru mai
multe afecţiuni caracterizate
prin dureri şi tumefieri la ni-
velul articulaţiilor sau al
muşchilor.
REVERSIBIL ce revine la starea
iniţială de sănătate.
REVOLUŢIE CARDIACA
contracţia cordului formată dintr-
o sistolă si o diastolă a atriilor şi
ventriculelor despărţite printr-o
pauză mică şi una mare;
activitatea cordului cuprinsă
între două pauze mari.
REVULSIE fenomen care consta în
producerea, pe cale me-
dicamentoasă, a unui aflux
sanguin într-un punct mai mult
sau mai puţin îndepărtat de un
organ bolnav, în scop de a
degaja acest organ şi de a reduce
inflamaţia.
REZECŢIE operaţie prin care se
urmăreşte îndepărtarea din corp,
prin secţionare, a unor organe
sau părţi de organe.
REZOLUŢIE reîntoarcerea la
starea fiziologică a unei părţi
care a fost bolnavă; dispariţia
unei contracţii musculare
involuntare.
178
RHUSIOPATHIA SUIS rujet.
RICKETTSIE microorganisme
intermediare între bacterii şi
virusuri având însuşiri comune
atât cu bacteriile cât şi cu
virusurile.
RICTUS contracţia spasmotică
a muşchilor feţei din care cauză
apare un aspect de râs forţat.
RINENCEFAL centru olfactiv
situat în partea ventrală a
encefalului numit şi creierul
olfactiv; monstruozitate în care
nasul, cu aspect de trompă,
este fixat pe osul frontal.
RINICHI organul depurator din
corpul animal.
RINITA inflamaţia mucoasei
nazale.
RINOFIMA hipertrofia ţesutului
subcutanat şi a pielii dând aspect
de tumoare polilobată a nasului.
RINOLOGIE disciplină medicală
care se ocupă cu bolile nasului şi
ale sinusurilor paranazale.
RINORAGIE hemoragie nazală,
epistaxis.
RINOREE scurgere lichidă, în
cantitate exagerată, din
cavităţile nazale.
RINOSCLEROM tumoare nazală
ce cuprinde narinele, septul
nazal şi buza superioară
datorită formării unui ţesut de
granulaţie.
RINOSCOPIE examenul
cavităţilor nazale cu ajutorul
unui endoscop.
RIPICEFAL parazit hematofag;
 căpuşă cu rol de vector în
transmiterea unor boli
(rickettsioze, babezioze) având
capul în formă de evantai.
RÂS SARDONIC contracţie
spasmotică a muşchilor feţei
care dă un aspect de râs
batjocoritor.
RIZOMELIC cu referire la rădă-
cina membrelor sau părţile
proximale ale membrelor.
RIZOPOD protozoar format dintr-
o celulă capabilă de a forma
prelungiri protoplasmatice
numite pseudopode.
RIZOTOMIE operaţie prin care se
secţionează rădăcinile nervilor
rahidieni.
ROBORANT ce măreşte puterile;
medicamente roborante =
medicamente tonice.
RODOPSINA pigment roşiatic
sau purpura vizuală conţinută în
retină.
RONCUS zgomot anormal ce se
percepe prin ascultaţia cutiei
toracice produs de trecerea
aerului printr-un conduct care
conţine un lichid sau este în-
gustat faţă de normal; ral.
RONFLANT ral cu un timbru
asemănător sforăitului.
ROSTRU aparat de prehensiune şi
masticaţie la unii acarieni;
termen anatomic pentru unele
formaţiuni în formă de cioc.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
ROTULA os scurt al membrului
pelvin.
ROZEOLA erupţie de pete roşii,
aparentă la animalele cu piele
lipsită de pigment, în anumite
stări morbide.
Rp. indicaţie care precede înşirarea
unor medicamente pe care
medicul le trece într-o reţetă.
RUBEFIANT substanţă medica-
mentoasă care aplicată pe piele
produce o congestie şi o
uşoară tumefiere de scurtă
durată.
RUBEOLA boală infec-
tocontagioasă, produsă de un
virus, specifică copiilor,
caracterizată printr-o erupţie
cutanată sub forma de pete
mari, cu evoluţie benignă.
RUCTUS eliminare prin esofag-
gură de gaze sau conţinut din
rumen.
RUJEOLA boală produsa de un
virus, infectocontagioasă,
febrilă, eruptivă, specifică
omului, caracterizată prin
apariţia de pete roşii (exantem şi
enantem); pojar.
RUJET boală infectocontagioasă a
porcului, produsă de un bacil,
transmisibilă omului,
caracterizată prin apariţia de
pete roşii pe piele (eritem şi
rozeolă).
RUMEN primul rezervor al
179
 prestomacurilor la rumegătoare.
RUM.INATORIU medicament ce
poate provoca actul rumegării.
RUMINITA inflamaţia mucoasei
ruminale.
RUT perioada care corespunde cu
estrul la femelele mamifere;
căldurile la mamifere.
S SANATORIU stabiliment sanitar în
SABURAL depozit pe mucoasa
linguală (limbă saburală) format
din celule epiteliale descuamate
şi din resturi alimentare.
SACCHAROMYCES ciuperci care
produc fermentaţia glucidelor.
SACRAL ce se referă la osul
sacrum.
SACROCOXALGIE durere locali-
zată în articulaţia sacroiliacă.
SACRU osul sacrul - os alcătuit
din vertebre unite, participând
la formarea bazinului.
SAFENA venă situată la membrul
pelvin.
SAGITAL orice plan paralel cu
planul median anteroposterior al
corpului.
SALIVA scuipat: lichidul care
umezeşte în mod fiziologic
mucoasa bucală, produs de
secreţia glandelor ce se deschid
în cavitatea bucală.
SALMONELOZA grup de boli la
om şi animale produse de
bacterii genul Salmonella.
SALPINGECTOMIE operaţie
prin care se îndepărtează
trompele uterine.
180
SALPINGITA inflamaţia
trompelor uterine.
SALPINGORAFIE suturarea
trompelor uterine.
SALPINX, SALPINGE conduct cu
forma de trompă care face
legătura între ovar şi uter.
SALURETIC medicament care mă-
reşte excreţia renală de sodiu.
care se fac tratamente de lungă
durată, bolnavii beneficiind pe
lângă asistenta medicală şi de
condiţii climaterice favorabile şi
de măsuri igienodietetice
adecvate.
SANCRU ulcer localizat pe piele
sau pe mucoase.
SANOGENEZA totalitatea
măsurilor oficiale care se iau
pentru a menţine şi îmbunătăţi
starea de sănătate a
populaţiei.
SAPONIFICARE proces de
descompunere a grăsimilor sub
acţiunea apei şi a hidroxizilor
alcalini având ca rezultat
eliberarea de glicerina şi
formarea de săpun.
SAPREMIE intoxicaţie putridă;
afecţiune generală, febrilă
cauzată de microbi de
putrefacţie, care trec în sânge,
având loc de plecare o plagă
infectată, flegmon, abces etc.
SAPROFIT organisme vegetale
care îşi procură hrana din
substanţe organice în
descompunere (animale sau
 vegetale moarte); termen utilizat
pentru unii microbi care trăiesc
pe un organism viu fără a cauza
vreo modificare în starea de
sănătate a gazdei, dar care în
anumite împrejurări, din
saprofiţi (indiferenţi) se pot
transforma în microbi patogeni
producând îmbolnăvirea gazdei.
SAPROGEN ce poate produce o
putrefacţie.
SAPROPEL nămol bogat în
substanţe organice aflate în
diferite grade de descompunere.
SĂPUN sare metalică a acizilor
graşi superiori; săpunul de
sodiu este cel mai folosit;
săpunul de potasiu, mai rar
utilizat în mod curent, dar mai
folosit în stabilimente sanitare-
veterinare; săpunul medicinal
are la bază uleiuri vegetale şi
are utilizări în dermatologie, de
asemenea, pentru supozitoare
sau pilule.
SARCINA starea femeii gravide
din momentul fecundării
ovulului de către spermatozoid
şi până la expulzarea produsului
de concepţie; mod de aşezare a
unor coci formând grămezi
cubice.
SARCOCEL termen generic
pentru tumefacţiile testiculului
şi ale epididimului.
SARCOCIST protozoar din clasa
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
Sporozoa, se găseşte sub forma
de chist, care conţine spori, în
musculatura esofagului şi
ţesutul conjunctiv la animale ca
bivol, bou, oaie, porc, iepure şi
om.
SARCOFAGA dipter din clasa
Hexapoda; musca care se aşează
pe cadavre; larvele pot provoca
miaze cutanate, intestinale şi
urinare la om şi animale.
SARCOID nume dat unor
formaţiuni ale pielii.
SARCOLEMA ţesut conjunctiv
care înconjoară fibra musculară.
SARCOLIZA dezintegrare a
musculaturii striate.
SARCOM tumoare malignă
dezvoltată pe ţesut mezenchimal
cu tendinţă de a produce
metastaze.
SARCOMATOZA afecţiune
caracterizată prin apariţia de
sarcoame multiple.
SARCOPLASMA partea
necontractilă din citoplasmă
fibrei musculare cu aspect
granular, cu rol trofic.
SARCOPLAST celulă formatoare
de fibrile musculare striate.
SARCOPTES parazit din clasa
Arachnida, agentul etitologic al
scabiei la cal, bou, oaie, capră,
porc, câine; femela depune
ouăle în nişte galerii săpate în
grosimea pielii.
181
SARCOSPORIDIOZA boală
produsă de un sporozoar
monocelular, Sarcocystis, cu
localizări în muşchii striaţi la
animale.
SATURNISM după numele zeului
Saturn care îşi înghiţea fii.
SCABIE dermatoză produsă de
Sarcoptes, Psoroptes,
Chorioptes; râie.
SCAFOID os carpian având forma
de luntre; osul navicular.
SCALENOTOMIE operaţie prin
care se secţionează muşchiul
scalen.
SCALPEL cuţit utilizat la disecţii.
SCAPULA osul umărului;
omoplat, spată.
SCARIFICAŢIE executarea de
incizii superficiale până la
producerea unei hemoragii, fie în
scop de a aplica un vaccin, fie de
a face o emisie sangvină locală.
SCARLATINA boală infecţioasă la
copii produsă de streptococi,
caracterizată prin apariţia de
pete roşii pe piele.
SCATOFAGIE consumare de
excremente prin pervertirea
gustului; coprofagie.
SCATOM acumulare de fecale în
tubul digestiv dând aspectul de
tumoare; scibale sau fecalom.
SCHELET suportul osos al
corpului.
SCHIASCOPIE, SKIASCOPIE
examenul umbrei pupilare
pentru a putea aprecia gradul
de refracţie.
182
SCHISTOCEFALUS monstru
care are capul despicat.
SCHISTOCIT fragment de
eritrocit observabil în unele
anemii; schizocit.
SCHISTOGLOSIE limbă
despicată (congenital sau
accidental).
SCHISTOSOMA parazit din clasa
Trematoda; femela are corpul
cu două falduri încât pare
despicat; se găseşte în venele
unor organe din cavitatea
abdominală la bou, oaie, cal,
câine, om.
... SCHIZIS în cuvinte compuse
are semnificaţia de despicat,
separat.
SCHIZOBLEFARIE pleoapă
despicată (accidental sau
congenital).
SCHIZOCIT fragment de eritrocit
observabil în unele anemii;
schistocit.
SCHIZOFRENIE sindrom la om
în care bolnavul rupe contactul
cu realitatea, el trăind în lumea
sa interioara.
SCHIZOGONIE înmulţire
asexuată a unor fiinţe
monocelulare, care rezultă dintr-
o divizare multiplă.
SCHIZOMICET ciupercă care se
înmulţeşte prin despicare.
SCHIZONT formaţiune ce apare
în cursul multiplicării asexuate
la speciile de sporozoare
(malarie, coccidii).
SCHIZOTORAX monstru
 caracterizat prin despicarea
cutiei toracice.
SCIATICA dureri în regiunea
nervului sciatic.
SCIBALE acumulare mare de fe-
cale în intestin simulând o
tumoare intestinală; scatorn sau
fecalom.
SCINTIGRAMA înregistrarea
radioactivităţii unui ţesut după
administrarea de substanţe cu
un izotop radioactiv.
SCINTILAŢIE impuls luminos de
scurtă durată prin emisiune de
particule a unui element
radioactiv datorită dezintegrării
sale.
SCIZIPARITATE mod de
reproducere la unele
monocelulare prin scindarea
organismului în două părţi.
SCIZURA termen anatomic pentru
o despicătură, un şanţ, o fisură.
SCLERA tunica externă, albă, dură
a ochiului; sclerotica.
SCLEROCHERATITA inflamaţia
scleroticei şi a corneei.
SCLERODERMIE afecţiune
cutanată caracterizată prin
îngroşarea şi indurarea
epidermului şi a demnului.
SCLEROGEN ce produce ţesut
fibros.
SCLEROLIZA acţiunea unor
substanţe chimice care pot
produce o rezoluţie a unor
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
induraţii din organism.
SCLEROTICA tunica externă,
albă, dură a ochiului; sclera.
SCLEROZA proces patologic
caracterizat prin hiperplazia ţe-
sutului conjunctiv într-un organ
ducând la indurarea acestuia.
SCODISM sunet hipersonor
obţinut la percuţia cutiei toracice.
SCOLEX partea anterioară, sferică
prevăzută cu ventuze şi cârlige a
cestodelor parazite.
SCOLIOZA deviere laterală a
coloanei vertebrale.
... SCOPIE în cuvinte compuse are
semnificaţia de examen cu
ajutorul văzului.
SCORBUT vitaminoza C prin
carenţă, caracterizat prin
gingivită, anemie, diateză
hemoragică.
SCOTOFOBIE frică exagerat de
întuneric.
SCOTOM defect ce constă în
pierderea vederii pe o porţiune
limitată a câmpului vizual; ea
poate fi localizată, fie pe medii
transparente, fie pe retină.
SCROFULOZA complex de
manifestări ale infecţiei
tuberculoase caracterizată prin
adenopatii cervicale.
SCROT tunică externă formată d i n
epiderm care acoperă bursele în
care se găsesc testiculele.
SCVAMA leziune elementară a
183
 pielii caracterizată prin detaşarea
de lamele epidermice.
SEBOREE creşterea secreţiei
glandelor sebacee.
SEBUM produsul de secreţie a
glandelor sebacee.
SECHELA tulburare funcţională
sau organică care se produce în
urma unei boli sau intervenţii.
SECHESTRU fragment de os
mortificat, detaşat din ţesutul
osos sănătos care rămâne pe loc
producând o supuraţie osoasă.
SECRETA totalitatea produşilor
de secreţie.
SECREŢIE produs al activităţii
unor celule eliminat, fie printr-
un tub (secreţie externă), fie
direct în sânge (secreţie internă)
necesar diferitelor funcţii din
organism.
SECUSA contracţia musculară pro-
dusă de un singur stimul
electric.
SEDATIV substanţă
medicamentoasă care produce o
calmare sau moderarea
activităţii unui organ sau aparat
prin acţiune asupra cortexului.
SEDIMENT depozit format prin
precipitarea unor substanţe
aflate în suspensie sau
dizolvate într-un lichid;
depozit format din globulele
roşii şi albe ale sângelui căruia i
s-a adăugat o substanţă
anticoagulantă; depozit format,
după un timp, în urina pusă în
recipiente cilidrice sau conice.
184
SEGREGARE izolarea unui grup
de indivizi de restul speciei şi
menţinuţi în alte condiţii de
mediu; separarea caracterelor
paterne şi materne în a doua
generaţie de hibrizi, formând
cea de a doua lege a lui
Mendel.
SEIMA fisură a cutiei de corn la
copită la cal sau ongloane la
rumegătoare.
SELECŢIE izolarea dirijată a unor
genitori cu însuşiri valoroase în
vederea obţinerii unei populaţii
cu astfel de însuşiri;
supravieţuirea indivizilor dintr-
o populaţie care s-au adaptat
mai bine mediului.
SEMINOM tumoare ce se
dezvoltă pe ţesutul glandelor
seminale (testicul, ovar).
SEMIOLOGIE, SEMEIOLOGIE
disciplină medicală care se ocupă
cu studiul simptomelor şi al
semnelor bolilor; semiotică.
SEMIOTICA semiologie.
SEMN în semiologie poate avea
două semnificaţii: a) semnul
trebuie căutat nefiind aparent
(matitatea), în timp ce
simptomul este aparent
(dispneea), b) semnul reprezintă
o modificare anatomică în timp
ce simptomul repreintă o
modificare fiziologică; sub
termenul de semne particulare
se înţeleg modificări observate la
suprafaţa corpului ca dangale,
cicatrice etc. la animale.
SENILITATE slăbirea progresivă
ce apare la indivizii bătrâni;
modificările morfofuncţionale ce
se produc o dată cu apariţia
bătrâneţii.
SENSIBILITATE calitatea
sistemului nervos de a
recepţiona şi transmite excitaţia;
sensibilitatea poate fi su-
perficială, profundă sau
viscerală.
SENSIBILIZARE stare de
sensibilitate crescută a
organismului faţă de un agent,
putând fi locală sau generală;
acţiunea de a mări sensibilitatea
unui ţesut, organ sau individ faţă
de un agent oarecare.
SEPT perete despărţitor între
diferite părţi anatomice.
SEPTIC cu referire la producerea
de infecţie; ce conţine agenţi
infecţioşi.
SEPTICEMIE boală cauzată de
trecerea dintr-un focar de
infecţie a unor germeni în
circulaţia sanguină.
SER partea lichidă de culoare
gălbui care este exprimată de
sângele scos din organism după
procesul de coagulare;
componenta apoasă a unor
lichide din organism ca lapte,
limfă; lichid izotonic faţă de
densitatea sângelui şi care nu
produce alterări ale
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
componentelor celulare ale
acestuia (ser fiziologic sau ser
artificial).
SERINGA, SIRINGA instrument
medical confecţionat dintr-un
tub de sticlă sau material plastic
şi un piston din metal sau
material plastic la care se
poate adapta un ac tubular
pentru a se putea aplica
medicamente parenteral sub
forma de injecţii.
SEROASĂ membrană care
căptuşeşte pereţii din cavităţile
toracică, pericardică şi
peritoneală învelind organele din
cavităţile respective.
SERODIAGNOSTIC metodă de
identificare a unor boli
infectocontagioase prin punerea
în evidenţă a anticorpilor
specifici din ser care pot
aglutina microbii respectivi din-
tr-o cultură adăugată în
picături peste serul examinat.
SEROLOGIE studiul serurilor
terapeutice specifice sau
nespecifice; studiul modificărilor
serice în cursul unor boli; studiul
reacţiilor antigen-anticorp în
vitro; secţie specializata în
laboratoarele veterinare care
execută aceste reacţii.
SEROPREVENŢIE aplicarea de
ser specific hiperimun la un
individ expus infecţiei la boala
185
 respectivă; seroprofilaxie.
SEROPROFILAXIE aplicarea de
ser specific hiperimun unor
indivizi expuşi unei infecţii la
boala respectivă; seroprevenţie.
SEROTERAPIE aplicarea în scop
terapeutic de ser hiperimun la
bolnavi de boala respectivă.
SEROVACCINARE aplicarea
concomitentă de ser hiperimun
şi de vaccin specific pentru a
preveni o anumită boală
infecţioasă.
SEROZITATE nume dat unor
lichide transparente din
organism ce apar în cantitate
mai mare în cavităţi seroase şi
care conţin proteine ce pot fi
puse în evidenţă.
SERPIGINOS caracterul unor
leziuni cutanate care se întind
având aspect că se
târăsc datorită faptului că în timp
ce unele se vindecă altele noi
apai ceva mai departe; aspect
policiclic.
SESAMOID os având forma unui
grăunte de susan.
SETARIA parazit din clasa
Nematoda; se găseşti la cal,
măgar, bou, bivol, în cavitatea
peritoneală mai rar în cea
pleurală
SFACEL proces morbid caracte-
rizat prin mortificarea ţesuturilor
superficiale.
SFENOID os cu forma de pană
situat la baza craniului.
SFEROCIT eritrocit cu diametru
186
mai mic decât normal, având
centrul colorat intens; apare în
anemii hemolitice.
SFIGMIC ce se referă la puls.
SFIGMOGRAFIE înscrierea
pulsului cu ajutorul unui aparat.
SFINCTER formaţiune anatomică
cu rol de a închide si deschide
un conduct musculos.
SFINCTERALGIE durere
localizată în sfincterul anal sau
în alt sfincter.
SIALOADENITA inflamaţia unei
glande salivare.
SIALOGOG substanţă
medicamentoasă care produce o
hipersecreţie salivară.
SIALOREE scurgere de salivă din
gură rezultând, după unii, dintr-o
hipersecreţie salivară, după alţii
dintr-o imposibilitate de a
înghiţi saliva secretată în
cantitate normală.
SIBILANT ral care are un caracter
şuierător.
SICOZIS afecţiune foliculară
caracterizată prin nodozităţi,
pustule sau mici abcese la ră-
dăcina unor fire de păr.
SIDEROZA afecţiune
pulmonară cauzată de
inhalarea de particule mici
de fier, timp îndelungat, o
dată cu aerul inspirat.
SIGMOID asemănător literei
„S" având o curbă dublă.
SILICOZA afecţiune pulmonară
cauzată de inhalarea prafului
de siliciu.
SILON termen anatomic pentru
un şanţ, o brazdă pe suprafaţa
unui os; sulcus.
SIMBIOZĂ convieţuirea a
două (sau mai multe),
organisme din specii diferite
în aceleaşi condiţii de mediu
înfluenţându-se şi
condiţionându-se reciproc;
unirea celor două pleoape, fie
congenital, fie datorită unei
cicatrice; aderarea unei
pleoape la globul ocular.
SIMBOL semn convenţional
pentru identificare: literă
sau litere prin care se
identifică un element
chimic sau o unitate de
măsură; simbolul „mascul"
este coiful lui Marte zeul
războiului notat cu 6,
simbolul „femei" este oglinda
Venerei sau Venus zeiţa
frumuseţii notat cu semnul 9
. excitării simpaticului.
SIMELIE monstru caracterizat
prin unirea celor două
membre pelvine.
SIMFIZA alipirea a două su-
prafeţe, fie în urma unui
proces patologic (suprafeţe
seroase), fie în mod normal
(suprafeţe osoase alcătuind
o articulaţie).
SIMPATIC o parte a sistemului
nervos autonom sau vegetativ
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
numit şi sistemul ortosimpatic;
tulburări morbide ale unui
organ cu răsunet în alte
organe (oftalmie simpatică).
SIMPATECTOMIE rezecţia
unei porţiuni din nervul
simpatic.
SIMPATICOTONIE sensibili-
tate specială a sistemului
nervos simpatic manifestată
prin tahicardie, midriază,
uscarea pielii etc.
SIMPATOLITIC,
SIMPATICOLITIC
substanţă chimică care pro-
duce o paralizie a sistemului
simpatic realizându-se o
vasodilataţie prin blocarea
receptorilor adrenergici.
SIMPATOMIMETIC,
SIMPATICOMIMETIC
acţiunea unor substanţe
(adrenalina, noradrenalină)
care reproduc efectele
SIMPTOM semn de manifestare
a bolii după care se poate pune
diagnosticul.
SINALGIE durere asociată cu
localizare în organe diferite.
SINAPIZARE aplicarea de esenţă
de muştar pe suprafaţa
cutanată pentru a produce o
rubefiere.
SINAPSA loc de legătură prin
contiguitate între nervi
187
 pentru transmiterea unui
impuls nervos într-o singura
direcţie.
SINARTROZA articulaţie fixă
în care unirea între oase se
face fără cavitate sinovială.
SINCEFALIE monstru dublu
având unite capetele.
SINCINEZIE producerea de
mişcări involuntare în unele
segmente paralizate când se
execută mişcări voluntare în
zone sănătoase ale corpului.
SINCIŢIU ţesut format din mai
multe celule care şi-au pierdut
membrana având aspectul de
celulă mare cu mai mulţi nu
clei.
SINCLITISM poziţia pe care o
ia fetusul înainte de a fi
expulzat încât capul să se
angajeze păstrând în acelaşi
timp distanţe egale între
pubis şi sacru.
SINCONDROZA articulaţie fixă
în care unirea între oase se
face printr-o lamă de ţesut
cartilaginos.
SINCOPĂ oprirea bruscă a
bătăilor cardiace şi
suspendarea respiraţiei pentru
un scurt interval de timp.
SINDACTILIE malformaţie
congenitală caracterizată prin
unirea degetelor între ele.
SINDESMOFITE osificaţii ale
ligamentelor articulare.
SINDESMOTOMIE secţionarea
ligamentelor articulare.
188
SINDESMOZA articulaţie între
două oase ce este făcută la
distanţă prin ligamente.
SINDROM grup de simptome
care apar împreună dar care pot
fi întâlnite în mai multe boli.
SINECHIE aderenţă între două
seroase, între două organe,
între un organ şi ţesutul din
jur.
SINECOTOMIE operaţie prin
care se secţionează bridele
care formează o sinechie;
desfacerea mecanică a unor
sinechii.
SINERGIE, SINERGISM
asocierea mai multor muşchi
pentru a colabora la o
mişcare; acţiunea a două sau
mai multe medicamente la
realizarea aceluiaşi efect.
SINGAMIE conjugarea unui
gamet mascul cu unul femei
din care rezultă zigotul.
SINGAMUS parazit din clasa
Nematoda la care masculul
este unit cu femela şi par un
singur corp în formă de litera
„Y" având două capete; se
găseşte în trahee şi bronhiile
mari la fazan, potârniche, gă-
ină, curcă etc.
SINISTROCARDIE deplasarea
inimii în cutia toracică înspre
stânga mai mult decât
normal.
SINOSTOZA sudarea unor oase
prin ţesut osos.
SINOVECTOMIE operaţie
 chirurgicală prin care se
excizează o capsulă
sinovială.
SINOVIE lichid asemănător
albuşului de ou ce se găseşte
în cavităţile articulare sau
tecile tendinoase.
SINOVITA inflamaţia unor teci
sau unor membrane sinoviale.
SINUS cavităţi având diferite
forme.
SINUZAL cu referire la
nodulul sinoauricular Keit şi
Flack locul de origine al
contracţiei cardiace normale.
SINUZITĂ inflamaţia mucoasei
unui sinus.
SIRINGOMIELIE afecţiune a
măduvei spinării caracterizată
morfologic prin formarea
de cavităţi în apropierea
canalului ependimar.
SISTEM grupare morfofuncţională
de organe care sunt formate din
acelaşi ţesut spre deosebire de
aparat care are organe formate
din mai multe ţesuturi.
SISTOLA contracţia unui organ
muscular cavitar pentru a
expulza conţinutul său.
SITIOLOGIE studiul alimentaţiei.
SITIOMANIE nevoia nestăpânită
de a mânca.
SITIOFOBIE repulsie faţă de
alimente.
SITUS aşezarea sau locul normal al
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
unui organ în corp.
SMEGMA denumirea materiei
alburie ce se găseşte la mascul în
silonul balanoprepuţial iar la
femele în jurul clitorisului
rezultând din descuamarea
epiteliului.
SMOOTH colonie de specii
bacteriene, lucioase, netede,
caracterizate prin creştere
omogenă în bulion, suspensii
stabile în ser fiziologic, virulenţă
la speciile patogene; antigenul
somatic este de tip sălbatic.
ŞOC reacţie nespecifică a
organismului în faţa alterării
extrem de puternice a
echilibrului dintre organism şi
mediu; reacţia postagresivă
depăşind limitele reacţiilor
fiziopatologice.
SODOMIE coit anal; raporturi se-
xuale între om şi animale.
SOLUŢIE lichid în care este
dizolvată o substanţă; soluţie de
continuitate, întreruperea
continuităţii unui organ.
SOMA întreg corpul fără
celulele germinative, a l teori
corpul fără membre.
SOMATIC în sens general: cu
referire la corp; în sens restrâns:
ce aparţine de corp fără
viscere.
SOMNIFER ce produce somn.
SOPORIFIC tulburare gravă
189
 caracterizată prin somn adânc.
SPASM contracţie bruscă, invo-
luntară.
SPASMOFILIE predispoziţie ere-
ditară de a face contracţii
involuntare, convulsii.
SPASMOLITIC ce suprimă un
spasm: antispastic.
SPASMOTIC ce este însoţit de
contracţii.
SPAVAN exostoz situat la faţa
internă, în partea inferioară a
jaretului la cal şi bou;
eparven.
SPECUL instrument utilizat
pentru a menţine larg deschisă o
cavitate normală care comunică
cu exteriorul în timpul
examinării sau a aplicării unor
medicamente.
SPERMATOCIT celulă rezultată
din spermatogonii şi care prin
reducerea numărului de
cromozomi prin diviziune se
transformă în spermatide.
SPERMATOGENEZA procesul de
formare a spermatozoidului
cuprinzând mai multe faze ce se
desfăşoară în tubii seminiferi
de la faza germinativă prin
spermatogonii se ajunge la
spermatocite primare apoi la
spermatide şi în final la sper-
matozoid.
SPERMATOGONIE celulă situată
lângă membrana bazală în tubii
seminiferi care prin
diferenţiere, după mai multe
înmulţiri, se transformă în
190
spermatide.
SPERMATOREE emisiune
spontană de spermă.
SPERMATOZOID gametul
mascul la animale.
SPERMOGRAMA examenul
spermei cantitativ, calitativ,
macro- şi microscopie.
SPINA partea ascuţită a unui organ;
spina bifida - malformaţiune a
canalului vertebral în regiunea
lombo-sacrală caracterizată prin
lipsa de sudura a arcurilor
vertebrale.
SPINALGIE durere localizată la
coloana vertebrală.
SPIRIL bacterii care au forma de
filament încovoiat ca o spirală.
SPIRILOZA boală produsă de
spirili.
SPIROCERCA parazit din clasa
Nematoda, are partea terminală
răsucită; se găseşte la carnasiere
în esofag, stomac, pulmon şi alte
organe.
SPIROCHET microorganism
mobil cu corp subţire şi
încovoiat; unele genuri sunt
agenţi etiologici ai mai multor
boli la om.
SPIROMETRIE măsurarea
cantităţii de aer care poate fi
introdusă şi eliminată în / din
pulmon printr-o respiraţie.
SPLANHNIC ce se referă la
viscere.
SPLANHNOLOGIE partea din
anatomie care se ocupă cu
viscerele.
SPLENALGIE dureri localizate la
splină.
SPLENECTOMIE îndepărtarea
chirurgicală a splinei din
organism.
SPLENITA inflamaţia splinei.
SPLENIZAŢIE inducţie
pulmonară care se aseamănă cu
ţesutul splenic privind culoarea
si consistenţa.
SPLENOM tumoare formală în
splină.
SPLENOMEGALIE creşterea în
volum a splinei.
SPLENOPATIE termen generic
pentru diferite boli ale splinei.
SPLENOPEXIE fixarea
chirurgicală a spline; la peretele
abdominal.
SPLENOTOMIE operaţie prin
care se face secţionarea splinei.
SPONDILARTRITA inflamaţia
articulaţiilor intervertebrale.
SPONDILITA inflamaţia
vertebrelor.
SPONDILOZA proces degenerativ
la nivelul vertebrelor şi a
discurilor intervertebrale cu produ-
cere de osteofite.
SPONGIOCIT celulă nevroglică;
celulă din corticosuprarenală.
SPOR corpusculi prin care se re-
produc unele ciuperci sau
animale inferioare (sporozoare);
formă de rezistenţă care apare
în anumite condiţii de viaţă şi
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
stadii evolutive la unele
bacterii.
SPOR creşterea în greutate a unui
animal într-un anumit interval
de timp.
SPORADIC aspectul apariţiei unei
boli, când ea afectează numai
câţiva i n d i vizi dintr-o
colectivitate.
SPOROBLAST stadiu în evoluţia
coccidiilor care se formează
în oochist şi în care se găsesc
sporozoizii.
SPOROCIST stadiu larvar din
evoluţia unor viermi trematozi
caracterizat prin existenţa de
mulţi sporoblaşti sau multe
celule germinative înconjurate
de o membrană formând un
chist.
SPOROGONIE înmulţire pe cale
sexuată ca urmare a unirii
gameţilor la sporozoare.
SPOROTRIHOZA boală provocată
de ciuperci din genul
Sporotrichum cu localizări
multiple.
SPOROZOARE clasă de
protozoare parazite din care fac
parte coccidiile, unele
hematozoare având cicluri
evolutive sexuate şi asexuate.
SPRAY dispersarea unei substanţe
sub forma de pulverizare în
scop terapeutic sau pentru
realizarea unei dezinfecţii.
191
SPRUE diaree rebelă datorită unei
malabsorbţii; boală endemică la
om în zona tropicală.
SPUTA expectorat eliminat prin
gură sub forma de scuipat la
om.
STAFILITA inflamaţia vălului
palatului (denumire dată după
lueta omului care are forma de
boabă de strugure).
STAFILOCOC bacterii având
forma de coci dispuse în grămezi
asemănătoare boabelor de
strugure.
STALAGMOMETRIE
determinarea numărului de
picături dintr-un centimetru cub
de lichid; metodă utilizată
pentru determinarea tensiunii
superficiale a unui lichid.
STAUROPLEGIE hemiplegie în
care sunt afectate simultan
două membre situate în cruce:
un membru toracic şi un
membru pelvin din partea opusă.
STAZA oprirea sau încetinirea
circulaţiei unui lichid în
organism sau a conţinutului
gastrointestinal.
STEATOLITIC substanţa ce poate
emulsiona şi degrada grăsimile
în organism în timpul
metabolizării lor.
STEATOM tumoare formată din
ţesut adipos; liponi.
STEATONECROZA necroza
ţesutului adipos.
STEATOREE evacuarea de materii
fecale bogate în grăsimi ca
192
urmare a unei insuficienţe
pancreatice şi hepatice.
STEATOZA leziune constând din
invadarea elementelor celulare
de granulaţii grăsoase având
două forme: a) infiltraţie grasă
când protoplasma este refulată
de granulaţii grăsoase, fără să
dispară; b) degenerescentă grasă
când protoplasma este
transformata în granulaţii
grăsoase.
STEFANURUS parazit din clasa
Nematodae, având în jurul
gurii o coroană de cârlige,
ouăle se elimină în mediul extern
prin urina gazdei; se găseşte la
porc, mai rar la bou şi măgar.
STENOTORAX torace îngust.
STENOCARDIE strâmtarea
vaselor coronariene; angină
pectorală.
STENOCORIE pupilă îngustă.
STENOTROF ectoparaziţi
homatofagi adaptaţi pentru un
singur fel de gazdă.
STENOXEN parazit care are ca
gazdă animalele dintr-un mic
grup zoologie.
STENOZA strâmtare, îngustare a
unui conduct, canal sau vas.
STERCOREMIE eliminare de
fecale amestecate cu mult
sânge sau eliminare de sânge
prin anus.
STEREOFONIE procedeu de
înregistrare şi redare a sunetelor
având în vedere auzul
biauricular, încât sunetele să
 poată fi localizate în spaţiu.
STERILITATE imposibilitatea
unor indivizi de a se reproduce;
imposibilitatea de procreere.
STERILIZARE distrugerea
microbilor dintr-un anumit
mediu prin metode diferite -
fizice, chimice - de pe instrumente,
ţesuturi utilizate în chirurgie, apă,
medii de cultură etc,
STERN os care intră în formarea
cutiei toracice.
STERNOPAGIE monstru dublu
având două corpuri unite la
nivelul sternului.
STERTOR respiraţie zgomotoasă
asemănătoare sforăitului;
respiraţie stertoroasă.
STETOACUSTIC semne
furnizate prin ascultaţia
pieptului.
STETOSCOP instrument utilizat
pentru ascultaţie, interpus între
examinator şi bolnav cu scopul
de a amplifica zgomotele din
cutia toracică; se compune
dintr-o pâlnie şi două conducte
ce merg la urechile
examinatorului.
STILOID ce are forma de stâlp.
STIPTIC substanţă astringentă.
STOICHIOLOGIE studiul
raporturilor dintre volumul şi
greutatea corpurilor.
STOICHIOMETRIE stabilirea
raportului de greutate şi volum în
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
care se combină elementele
putând deduce astfel cantităţile
necesare pentru obţinerea
reacţiilor chimice.
STOMAC organ din aparatul
digestiv aşezat în cavitatea
abdominală.
STOMATITA inflamaţia mucoasei
bucale.
STOMATOLOGIE studiul bolilor
gurii.
STOMOXIS insectă din clasa
Hexapoda, având gura prevăzută
cu o piesă ascuţită: atacă boul,
calul, putând transmite anumite
boli.
STOP oprirea bruscă a unei funcţii
(stop cardiac respirator).
STRABISM lipsa convergenţei a
axelor vizuale către un punct
fixat (strabism divergent când
este o deviere în afară şi
strabism convergent când
devierea e înăuntru).
STRANGURIE eliminare
dureoasă a urinii sub forma de
picături însoţită de tenesme
vezicale.
STREPTOCOC bacterii care au
forma de coci aşezaţi în lanţuri
îndoite, mai lungi sau mai
scurte.
STREPTOTRICOZA afecţiune
cauzată de ciuperci (streptotrix).
STRESS stare complexă ce apare
în organism sub acţiunea
193
 defavorabilă a factorilor de
mediu care vatămă structura,
funcţia, hemostazia şi faţă de
care organismul se apără prin
reacţii adaptive de
suprasolicitare a axului hipo-
talamo-hipofizo-suprarenalian;
reacţia poate fi specifică sau
nespecifică.
STRIDOR respiraţie şuierătoare.
STROBILA corpul cestozilor
format dintr-un lanţ de
segmente, numite proglote,
despărţite printr-un şanţ, având
aspect de scară şi care îşi mo-
difică forma şi dimensiunile pe
măsură ce se îndepărtează de
scolex.
STROMA dispoziţie a ţesutului
conjunctiv sub forma de urzeală
în care sunt cuprinse celule
sau formaţiuni celulare; ţesutul
de bază al unui organ.
STRONGILUS gen de viermi
paraziţi cilindrici din clasa
Nematoda, cuprinzând diferite
specii ce trăiesc în intestinul
gros la cabaline şi rumegătoare.
STRONGILOID gen de viermi
mici cilindrici din clasa
Nematoda; femelele parazitează
la mai multe specii de animale
(mamifere şi păsări) în diferite
organe.
STRUMECTOMIE operaţie prin
care se îndepărtează glanda
tiroidă afectată.
STRUMITA inflamaţia glandei
tiroide.
194
STUPEFIANT substanţă chimica
care introdusă în organism
produce o stare de somnolenţă.
STUPOARE stare de somnolenţă
însoţită de indiferenţă şi
adinamie,
SUB... prefix ce dă diferite
înţelesuri: loc inferior, sub, în
josul (submandibular,
sublingual); în timpul
(subnarcoză, subanestezie);
imediat după, aproape simultan
(subintrând); mai puţin decât
valoarea normală (submat,
subicteric).
SUBINTRANT, SUBINTRIND
apariţia unor accese care se
succed în interval foarte scurt
încât un nou acces începe
înainte ca precedentul să se
termine.
SUBMATITATE sunet obţinut
prin percuţie caracterizat prin
scăderea sonorităţii şi
apropiindu-se de caracterul su-
netului mat.
SUCCEDANEU medicament ce
are aceleaşi proprietăţi ca altul
pe care poate să-1 înlocuiască,
medicament derivat d i n altă
substanţă medicamentoasă
(morfina este un succedaneu al
opiului).
SUCUSIUNE metoda de
examinare constând în mişcări
bruşte imprimate corpului
bolnavului şi ascultând con-
comitent cutia toracică pentru a
sesiza mişcarea unor lichide
 (hidropneumotorax); metodă
aplicabilă numai la animalele
mici; succusiunea hipocratică.
SUDAŢIE transpiraţie produsă în
scop terapeutic prin mijloace
fizice sau medicamentoase.
SUDORIFIC ce provoacă
transpiraţia.
SUFLU zgomot perceptibil prin
ascultaţia aparatului respirator
sau circulator asemănător
zgomotului făcut de o coloană de
aer sau lichid când trece printr-
un tub) care se strâmtează
brusc pe traiect; suflu cardiac -
zgomot perceptibil la ascultaţia
cordului, produs, fie printr-o
închidere insuficientă a
valvulelor atrioventriculare sau
sigmoide, fie printr-o strâmtare
a acestora; suflu tubar -
perceperea prin ascultarea
pulmonului, a unui suflu care
de fapt este transmiterea
suflului laringo-traheal prin
masa pulmonului densificată ca
în caz de hepatizaţie sau
tumoare pulmonară.
SUFOCARE acţiunea de
împiedicare a intrării aerului
în pulmon datorită unui
obstacol situat pe căile
respiratorii superioare, oprind
astfel respiraţia.
SUFUZIUNE revărsare de sânge
din vase lezate în seroase,
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
mucoase, ţesut subcutanat.
SUGILAŢIE echimoze cutanate
uşoare, produse în urma unor
traumatisme sau stază sanguină.
SULCIFORM ce are forma de
brazdă, de şanţ.
ŞUNT ocolirea unei părţi din
organism de către sânge, care
parcurge un drum în derivă.
SUPERNATANT partea ce stă
deasupra într-o soluţie.
SUPINAŢIE rotarea antebraţului
astfel încât falangele să se
rotească dinăuntru în afară.
SUPRARENALA glandă endo-
crină situată la om deasupra
rinichilor şi anterior faţă de
rinichi la animale.
SUPURAŢIE producere de puroi.
SURMENAJ stare patologică
produsă de un efort excesiv.
SUSPENSIE sistem format din
particule solide foarte fine
(formând faza dispersată) care se
găsesc în echilibru într-un
lichid sau gaz (faza de
dispersie).
SUŞA tulpină de microbi sau
virusuri.
SUTURA reunirea prin fir sau
agrafe a buzelor rezultate din
producerea unei plăgi; unirea
între două oase dând sinartroza.
T
TABANUS insectă din clasa
195
 Hexapoda, hematofagă; atacă
animalele domestice putând
transmite unele boli (antrax,
piroplasmoză).
TABES ataxie locomotorie
progresivă de origine sifilitică la
om caracterizată prin scleroza
cordoanelor posterioare ale
măduvei spinării.
TACTIL cu referire la simţul
pipăitului.
TAHIARITMIE lipsa de
ritmicitate a contracţiilor
cardiace şi frecvenţa lor mărită
faţă de normal.
TAHICARDIE creşterea
numărului bătăilor cardiace faţă
de normal.
TAHIFAGIE consumarea în mod
rapid a alimentelor.
TAHIMETRU instrument pentru
măsurarea frecvenţei unor
mişcări.
TAHIPNEE creşterea numărului
de respiraţii în unitatea de timp
faţă de normal; polipnee
TAHISISTOLIE creşterea
numărului de sistole cardiace
faţă de normal, fie atriale, fie
ventriculare.
TALAMUS parte din creier situată
la baza sa formată din mai
mulţi nuclei.
TALASOFOBIE frică de apa
mării.
TALASOTERAPIE utilizarea în
scop terapeutic, a băilor în apa
mării şi a climatului maritim.
TALOSPOR ramuri sau bucăţi din
196
talul unor levuri prin care se face
diseminarea şi înmulţirea aces-
tora.
TAMPON ghemotoc de vată sau
tifon utilizat în chirurgie pentru
a opri o hemoragie, pentru a
absorbi un lichid dintr-o plagă
etc.
TANATOGENEZA studiul
cauzelor care produc moartea.
TANATOGNOSTIC cunoaşterea
cauzelor morţii.
TANATOLOGIE studiul cauzelor,
mecanismelor şi fenomenelor le-
gate de producerea morţii.
TARS oasele membrului pelvin ce
se găsesc între tibia şi falange;
strat în grosimea pleoape;
penele terminale la aripa
păsărilor; partea terminală a
piciorului la unele insecte
prevăzute cu gheare.
TĂUN insectă hematofagă, din
familia Tabanidae, care atacă
animalele şi omul.
TAXIE cuvânt utilizat în
compunere arătând influenţa de
atracţie sau respingere a unor
substanţe sau fenomene faţă de
protoplasma; tropism.
TAXIS manoperă prin care se
urmăreşte reintroducerea şi
repunerea unui organ la locul său
într-o cavitate; reducerea unei
hernii.
TAXON unitate definită,
indiferent de mărime, în clasifi-
carea plantelor şi a animalelor:
încrengătură, ordin, familie,
 gen, specie.
TEGUMENT membrana are
acoperă corpul; piele.
TEHNOPATIE nume generic dat
bolilor care apar în urma
dezvoltării şi progresării
mijloacelor tehnice precum şi
a exploatării intensive a
animalelor.
TELALGIE dureri localizate la
mameloane; dureri ce apar la
distanţă faţă de locul
procesului patologic.
TELAZIA parazit din familia
Thelaziidae, clasa Nematoda; se
găseşte în sacul lacrimal la bou.
TELEANGIECTAZIE dilatarea
vaselor situate la periferia
corpului.
TELEDIASTOLIC fenomene ce se
petrec în ultima fază a
diastolei.
TELENCEFAL partea anterioară,
terminală, a creierului.
TELERECEPTORI organe care
recepţionează stimuli senzoriali
de la distanţă: ochii, urechile,
nasul,
TELESISTOLIC fenomen care
se petrece în ultima fază a
sistolei.
TELEFAZA faza finală a
diviziunii celulare când
cromozomii suferă aceleaşi
schimbări ca în profază dar în
direcţie opusă; faza finală a unui
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
fenomen, a unui proces.
TELITA inflamaţia mamelonului.
TELOTISM proiectarea
mamelonului datorită contracţiei
elementelor musculare din
mamelon.
TEMPERAMENT modul de re-
acţie a fiecărui individ
condiţionat de excitabilitatea
sistemului nervos, care se
evidenţiază în special prin
particularităţile de rapiditate
si intensitate.
TEMPORAL os al craniului;
regiunea tâmplei.
TENALGIE durere situată într-un
tendon.
TENDINITA inflamaţia unui
tendon; tenosită.
TENDON porţiune formată di n
ţesut fibros cu aspect de bandă,
plată sau rotundă, care prelun-
geşte un muşchi şi prin care se
insera pe oase.
TENESME senzaţie de tensiune
dureroasă localizată în sfincterul
anal sau al vezicii urinare.
TENIE vierme parazit cu aspect de
panglică d i n familia Taeniidae,
clasa Cestoda; se găseşte la om şi
la unele animale domestice.
TENIFUG medicament care are
proprietatea de a produce
eliminarea teniei din organism.
TENOPEXIE fixarea unui tendon
al unui muşchi al globului
197
 ocular în operaţia de strabism.
TENOPLASTIE operaţie prin care
se execută o grefă de tendon.
TENORAFIE operaţie prin care se
execută suturarea unui tendon.
TENOSINOVITĂ inflamaţii
concomitentă a unui tendon şi a
unei teci sinoviale.
TENOSITA inflamaţia unui
tendon; tendinită.
TENOTOMIE secţionarea unui
tendon.
TENSIUNE presiunea exercitată de
un gaz sau un lichid asupra
pereţilor care conţin gazul sau
lichidul respectiv.
TERAPIE, TERAPEUTICĂ parte
a medicinii care se ocupă cu
tratamentul bolilor şi acţiunea
medicamentelor în diferitele
boli.
TERATOGEN poate produce
monstruozităţi acţionând asupra
produsului de concepţie.
TERATOLOGIE disciplină
medicală care se ocupă cu studiul
anomaliilor şi a monstruozităţilor
produşilor de concepţie în viaţa
intrauterină.
TEREBRANT tendinţa de
pătrundere în profunzime.
TERMOCAUTER instrument
utilizat pentru a arde anumite
ţesuturi din organism cu ajutorul
căldurii.
TERMOGENEZA producerea şi
menţinerea căldurii
organismului; mijloace de
producere a căldurii prin
198
reacţii chimice.
TERMOGRAF aparat utilizat pen-
tru a înregistra temperatura
aerului.
TERMOLABIL schimbarea şi
distrugerea, prin căldură, a unor
proprietăţi din anumite
substanţe.
TERMOMETRU instrument
utilizat pentru măsurarea
temperaturii.
TERMOPRECIPITARE pre-
cipitare realizată cu ajutorul
căldurii.
TERMOTROPISM proprietatea
protoplasmei de a reacţiona
faţă de modificările de
temperatură.
TERMOSTABIL proprietatea unor
substanţe care nu-şi modifică
proprietăţile prin schimbările de
temperatură.
TERMOTERAPIE utilizarea căl-
durii în scop terapeutic.
TEST probe fizice, chimice,
biologice care pun în evidenţă
anumite modificări în organism.
TESTICUL glandă genitală
masculă cu secreţie externă
(spermatozoid) şi internă
(androsteron şi testosteron) la
animale.
TETANIE excitabilitate
neuromusculară manifestată prin
contracţii ale musculaturii striate
producându-se contracturi,
mioclonii, spasme, convulsii ce
apar sub forma de accese.
TETANOS boală infecţioasă
 cauzată de toxina produsă de
Clostridium tetani caracterizată
prin contracţii permanente ale
muşchilor striaţi ai corpului cu
apariţii de contracturi spastice
paroxistice.
TETRADA grupare de patru
entităţi înrudite între ele:
tetracoc, coci care se divid după
două planuri perpendiculare
rezultând grămezi de patru coci;
grupare de patru elemente
cromozomale care apar în
timpul meiozei.
TETRAMERES parazit din clasa
Nematoda, masculul are patru
rânduri longitudinale de spini; se
găseşte la raţă şi alte păsări de
apă.
TETRAPLEGIE paralizie ce
afectează concomitent atât
membrele toracice cât şi cele
pelvine; cvadriplegie.
TETRAPLOID set care conţine de
patru ori numărul haploid de
cromozomi al speciei.
TETRASOMIE termen utilizat în
genetică pentru a denumi apariţia
unei perechi de cromozomi
omologi în plus (2 n + 2).
THEILERIA parazit din clasa
Sporozoa; se găseşte la bou în
Africa.
TIBIA os, aşezat între femur şi
oasele tarsiene.
TIC mişcări involuntare, repetate
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
datorite unor contracţii clonice
ale unui grup de muşchi.
TIFIC stare gravă de boală
caracterizată prin stupoare
profundă de natură infecţioasă.
TIFLITA inflamaţia cecului.
TIFOID ce seamănă cu tifosul;
boală însoţită de o stare de
apatie şi stupoare profundă.
TIGROID ce are pete negre sau
cafenii.
TIMPANIC ce seamănă cu sunetul
produs la percuţia unei tobe.
TIMPANISM afecţiune cauzată de
acumularea exagerată de gaze
într-o cavitate din tubul digestiv
(guşă, rumen, stomac, intestin).
TINCTORIAL cu privire la
culoare.
TINCTURA soluţii alcoolice ale
unui produs chimic;
medicamente formate din alcool
în care s-a extras principiul
activ dintr-o plantă sau organe
animale.
TINDALIZARE procedeu de ste-
rilizare intermitentă prin
căldură la o temperatură de 58
—60 grade timp de o oră,
repetată trei zile, cu scopul de a
distruge microbii fără a altera
proprietăţile unor produse
degradabile prin temperaturi
înalte.
TIO... prefix ce intră în denumirea
unei substanţe în care atomii de
199
 oxigen sunt înlocuiţi cu atomi
de sulf, total sau parţial.
TIP grup de indivizi care se
diferenţiază prin anumite
caractere în cadrul constituţiei
ca: tip respirator, digestiv,
muscular; în zootehnie cuvântul
se utilizează pentru a defini
scopul exploatării ca: t i p de
lapte, de carne etc.
TIRAJ înfudarea pereţilor
intercostali în timpul inspiraţiei la
indivizii cu emfizem pulmonar
din cauza diminuării elasticităţii
pereţilor alveolari.
TIREOTROP produs de secreţie al
hipofizei care acţionează asupra
tiroidei.
TIROGLIFUS gen din clasa
Arachnida; trăieşte în uruieli,
atacă grăunţele de cereale
consumând endospermul, fără a
distruge învelişul.
TIROIDA glandă cu secreţie
internă având forma de scut.
TIROIDECTOMIE operaţie prin care
se execută ablaţia totală sau
parţială a glandei tiroide.
TIROIDITA inflamaţia glandei
tiroide.
TISANOSOMA parazit cestod, fa-
milia Anoplocephalidae, ce
trăieşte în căile biliare şi
intestinul subţire la oaie şi bou.
TITRARE metodă utilizată pentru
determinarea cantităţ i i unei
substanţe chimice existente într-
un volum dat de lichid; se ba-
zează pe măsurarea volumului de
200
reactiv adăugat care
reacţionează cu toată substanţa
chimică utilizând un indicator de
culoare.
TITRIMETRIE metodă utilizată
pentru determinarea cantităţii
unei substanţe chimice prin titrare.
TITRU cantitatea dintr-o substanţă
chimică exprimată în grame
conţinută într-un milimetru de so-
luţie.
TOCOLOGlE studiul fenomenului
expulzării fătului de către
mamă.
TOF nodul alcătuit din acid uric
şi uraţi care se formează în
organism în gută.
...TOMIE sufix adăugat la
denumirea unui organ sau a unei
părţi din corp dând semnificaţia
de secţionarea acestui organ sau
parte.
TOMOGRAFIE metodă utilizată
în radiografie pentru a lua
imagini de straturi subţiri
dintr-un organ prin rotaţia
tubului în jurul corpului,
obţinându-se astfel mai multe
radiografii.
TONIC medicament cu acţiune de
f o r t i f i care asupra organismului,
mărind asimilarea şi rezistenţa
vitală, contracţii de durată mai
lungă a unui grup de muşchi
scheletici (contracţii tonice).
TONOMETRIE măsurarea
diferitelor tensiuni existente în
organism ca: tensiunea
oculară, arterială etc.
TONSILECTOMIE operaţie prin
care se urmăreşte eliminarea
amigdalelor din organism.
TONUS proprietatea musculaturii
scheletice sub influenţa excitaţiei
nervoase de a se menţine într-o
stare de semicontracţie datorită
căreia se păstrează poziţia
corpului; gradul de
excitabilitate a sistemului
nervos cu influenţă asupra
ţesutului muscular.
TOPIC medicament ce se aplică pe
suprafaţa corpului într-un anumit
loc; medicament cu acţiune
locală externă.
TORACECTOMIE rezecţia parţială
sau totală a unei coaste sau a mai
multor coaste.
TORACENTEZA perforarea pere-
telui toracal printr-un spaţiu
intercostal cu ajutorul unui
trocar în scop de a evacua o
colecţie sau de a aplica un
tratament intrapleural
TORACOPAG monstru dublu în
care indivizii sunt uniţi la
nivelul pieptului.
TORACOSCOPIE examinarea
spaţiului pleural cu ajutorul
unui endoscop.
TORACOTOMIE deschiderea pe
cale chirurgicală a cutiei
toracice.
TORADELF monstru care are
partea superioară (la om) sau
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
anterioară (la animale) unită
având un singur cap, un piept
şi două membre toracice, iar
de la ombilic există doi indivizi
cu două coloane vertebrale şi
patru membre pelvine.
TORPID stare care se menţine la
unele plăgi sau ulcere în care
nu se observă nici o tendinţă
spre vindecare si nici o
agravare; staţionar.
TORPOARE stare de indiferenţă, de
apatie faţă de ce se petrece în
mediul înconjurător.
TORSIUNE răsucirea unui organ
în jurul axului abdominal
(torsiunea uterului, a
intestinului).
TORTICOLIS diformare în menţi-
nerea şi poziţia gâtului constând
într-o răsucire având ca rezultat
aplecarea capului într-o parte.
TOXASCARIS parazit având două
expansiuni cuticulare la cap, ca
o săgeată, din clasa Nematoda; se
găseşte la carnasiere,
TOXEMIE prezenţa de otrăvuri în
cantitate mare în sânge, fie de
origine internă, fie externă.
TOXIC substanţă care, pătrunsă în
organism în anumită cantitate,
produce tulburări de diferite
grade.
TOXICOLOGIE disciplina me-
dicală care se ocupă cu
intoxicaţiile la om şi animale.
201
TOXICOMANIE utilizarea în mod
excesiv şi repetat de unele
medicamente toxice (opiu,
heroină, cocaină, somnifere etc).
TOXICOZA stare gravă a sugarilor
datorită unor tulburări de nutriţie
şi digestie caracterizate prin
diaree, exicoză, acidoză, colaps şi
deshidratare pronunţată.
TOXINFECŢIE tulburări grave
produse în organism de toxinele
unor microbi.
TOXINA produsul unor animale,
plante, ciuperci, bacterii care
acţionând asupra corpului
cauzează diferite tulburări.
TOXOCARA parazit cu capul în
formă de săgeată, din familia
Ascaridae, clasa Nematoda; se
găseşte la carnasiere.
TOXOFOR grupare chimică a
moleculei de toxină ce
acţionează nociv asupra
ţesuturilor.
TOXOID toxine microbiene mo-
dificate, anatoxină.
TOXOPLASMA protozoar din clasa
Sporozoae, se găseşte la om,
porc, câine, pisică, iepuri
producând simptome variate.
TRABECULA bandă fibroasă de
legătură între diferite părţi
anatomice.
TRACT calea unui aparat (digestiv,
respirator), diferite căi
nervoase.
TRAHEE, TRACHEA tub format
din inele cartilaginoase ce face
legătura între laringe şi bronhii.
202
TRAHEITĂ inflamaţia mucoasei
traheii.
TRAHEOMALACIE
ramolismentul traheii prin
degenerescentă grăsoasă a
cartilajelor.
TRAHEOSCOPIE examenul intern
al traheii cu ajutorul unui en-
doscop.
TRAHEOTOMIE secţionarea
chirurgicală a traheii.
TRANCHILIZANT proprietatea
unor medicamente de a produce
o liniştire a animalului având
reacţiile de apărare mult
diminuate.
TRANSCRIPŢIE procesul de
transfer al informaţiei genetice
de la ADN la ARN care are loc
în nucleu şi în care ADN
serveşte drept matriţă pentru
sinteza moleculelor de ARN şi
apoi transmiterea informaţiei
ereditare la ribozomi, locul unde
are loc biosinteza proteinelor
fiind prima etapă a procesului de
biosinteza a proteinelor.
TRANSDUCŢIE transferul unei
porţiuni din cromozomul (ADN)
bacterian de la o celulă
bacteriană la alta, din aceeaşi
tulpină şi din tulpină diferită
prin intermediul bacteriofagului.
TRANSFUZIE introducerea în scop
terapeutic de sânge sau
componenţi ai sângelui în
torentul circulator al unui
bolnav.
TRANSLAŢIE etapă ce se
 desfăşoară după transcripţie şi
constă în asigurarea succesiunii
corespunzătoare a aminoacizilor
în proteina nou sintetizată la
nivelul ribozomilor.
TRANSLOCAŢIE este o restruc-
turare cromozomală si
fenomenul prin care în urma
fragmentării unui cromozom se
realizează transferul de
fragmente pe cromozomi
neomologi; schimbări de
segmente între doi cromozomi
neomologi care poate fi
reciprocă sau simplă.
TRANSPERITONEAL abordarea
organelor din cavitatea
abdominală prin secţionarea sau
perforarea peritoneului; ce
traversează peritoneul.
TRANSPIRAŢIE eliminarea de apă
şi a unor substanţe dizolvate la
suprafaţa pielii prin glandele
sudoripare.
TRANSPLEURAL abordarea
organelor din cavitatea toracică
prin perforarea pleurei; ce
traversează pleura.
TRANSPLANT fragment de origine
diferită care se grefează cu
scop de a înlocui sau substitui
un organ sau o parte dintr-un
organ.
TRANSUDAT lichid neinflamator
care apare în urma unei staze
sanguine sau în caz de tulburări
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
de presiune oncotică, la nivelul
unei seroase sau mucoase.
TRATAMENT toate mijloacele
utilizate pentru a vindeca un
bolnav.
TRAUMA, TRAUMATISM plagă
produsă în urma unei
violenţe asupra corpului.
TRAVALIU activitatea unui organ
sau aparat (travaliul cardiac,
respirator sau ventilator);
contracţia uterului în momentul
expulzării fătului; aparat confec-
ţionat din mai multe bare de
lemn sau fier utilizat pentru a
imobiliza animalele mari.
TREMATODA clasă de viermi
platelminţi, au corpul ne-
segmentat, au ventuze cu aspect
de orificii.
TREPANAŢIE operaţie prin care
se execută o perforare într-un os
sau în sclerotică.
TREPONEMA gen de bacterii din
familia Treponemataceae, cu
forma de spirală, cu specii
patogene la om şi animale.
TRICHIASI creşterea defectuoasă
a genelor având direcţia
înăuntru şi producerea de iritaţii
la nivelul globului ocular
datorită unui entropion.
TRICHINELA parazit cu aspect
de fir îndoit din clasa
Nematoda; se găseşte la om,
porc, câine, pisică, mistreţ;
203
 forma adultă trăieşte în
intestin iar forma larvară în
musculatură la aceeaşi gazdă
sau la alt animal.
TRICHINELOZA boală produsă
la om de un vierme nematod
Trichinella spiralis, infestarea
producându-se prin consumul
de carne de porc în care
parazitul se găseşte sub forma
larvară.
TRICHINOSCOPIE examenul
unor probe luate din musculatura
porcilor sacrificaţi în abatoare
cu ajutorul unui aparat optic
(trichinoscop sau microscop).
TRICHOBEZOAR concrement în
tubul digestiv format din fire
de păr având aspect de minge;
păstorii din anumite regiuni cred
că aceste concremente pot feri
oamenii de intoxicaţii.
TRICOBILHARZIA parazit cu
aspect de fire mici, subţiri din
familia Schistosornalidae, clasa
Trematoda; se găseşte la raţă
sălbatică în intestin.
TRICOCEFAL nematod având
extremitatea anterioară subţire
cu aspect de fir; Trichuris.
TRICOCLAZIE ruperea firelor de
păr.
TRICODECTES parazit extern,
malofag, clasa Hexapoda; se
găseşte la câine.
TRICOFITIE afecţiune cutanată
cauzat de Trichophyton.
TRlCOMlCOZA afecţiune a
firelor de păr produsă de
204
ciuperci.
TRICOMONAS parazit flagelat
din clasa Mastigofora; se găseşte
la taurine în organele genitale:
vagin, uter, sac prepuţial, iar la
păsări în tubul digestiv.
TRĂCONEMA gen de paraziţi
subţiri din clasa Nematoda
(face parte din strongilii mici); se
găsesc la cal.
TRICOBEXIE afecţiune a firelor
de păr caracterizată prin apariţia
unei îngrăşări limitate şi apoi
ruperea firului.
TRICOSTRONGIL parazit intern
din clasa Nematoda, corpul mic
şi subţire; se găsesc la bou, oaie,
capră, cal, iepure, păsări în
stomac şi intestinul subţire.
TRICHURIS parazit nematelmint
din familia Trichuridae, are
corpul împărţit în două dintre
care cea anterioară este
filiformă, subţire urmată brusc
de partea posterioară mult mai
groasă; se găseşte în intestin la
mamifere; Tricocefal.
TRICUSPIDA valvula tricuspidă =
valvula dintre atriul şi
ventriculul drept, formată din
trei clape.
TRIGEMEN nerv format din trei
ramuri: nervul oftalmic, nervul
maxil a r si nervul mandibular; a
cincea pereche de nervi
cranieni.
TRIGEMINAT anomalie de ritm
cardiac în care se observă trei
pulsaţii după care urmează o
 pauză apoi iar trei pulsaţii etc.
dând pulsul trigeminat.
TRIGON termen anatomic pentru
suprafeţe triunghiulare.
TRIORHIE anomalie constând în
prezenţa de trei testicule.
TRIPANOZOMA protozoar
flagelat cu forma corpului
asemănătoare unui burghiu
clasa Mastigophora; se găseşte în
sânge la solipede, câine, pisică,
bou.
TRIPSINA enzimă pancreatică cu
rol în desfacerea proteinelor.
TRISMUS contractură a muşchilor
maseteri încât nu poate fi
deschisă decât cu dificultate sau
deloc.
TRISOMIE termen utilizat în
genetică pentru fenomenul prin
care un cromozom apare în plus
(2n + l).
TRITURARE spargerea unor
substanţe medicamentoase
solide; amestec prin frecare de
mai multe medicamente sub
forma de pulbere; mărunţirea
prin frecare a unui aliment solid.
TROCHLEA parte osoasă care are
forma de scripete.
TROFIC ce priveşte nutriţia
corpului.
TROFICITATE totalitatea
funcţiilor necesare nutriţiei şi
dezvoltării corpului.
TROPHINE substanţele preluate
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
de organismele vii din mediul
extern şi utilizate în funcţia de
troficitate.
TROFOCIT celule cu rol trofic.
TROFONEVROZA tulburări de
nutriţie datorită unor tulburări
nervoase.
TROFOPLASM protoplasma cu
rol trofic.
TROMANTER tuberozitate osoasă
la osul femur.
TROMB masă de sânge coagulat
într-un vas sangvin; trombus.
TROMBOCIT element figurat al
sângelui care joacă rol în
coagularea sângelui.
TROBOCITEMIE creşterea nu-
mărului de trombocite în
sânge.
TROMOCITOPENIE diminuarea
numărului de trombocite din
sângele periferic; trombopenie.
TROMBOFLEBITA inflamaţia
peretelui unei vene care se
însoţeşte şi de coagularea
sângelui.
TROMBOGEN ferment capabil
de a transforma fibrinogenul în
fibrină.
TROMBOPENIE tendinţă slabă
de coagulare a sângelui
caracterizată prin hemoragii
multiple; trombocitopenie.
TROMBOPLASTIE substanţe
care favorizează coagularea
sângelui.
205
TROMBOZA afecţiunea peretelui
unei vene urmată de coagularea
de sânge; cheagul fixându-se de
perete produce tulburări circula-
torii.
TROPISM influenţa de atragere,
pozitiv, sau de respingere,
negativ, a unor substanţe sau
fenomene faţă de celulă; taxie.
TUBERCULOZA boală
infectocontagioasă caracterizată
prin formarea de noduli în
organism produsă de
Mycobacterium (tuberculosis,
bovis, avium).
TULAREMIE boală infectoconta-
gioasă comună iepurelui şi
omului produsă de bacteria
Tularensei.
TUMOARE creştere anormală de
un ţesut nou care se dezvoltă
anarhic având forma de
umflătură; neoplasm.
TURBARE boală infecţioasă
produsă de virusul rabic.
TURGESCENŢA creştere în
volum datorită reţinerii de
sânge într-un anumit teritoriu
al organismului.
TUSE act reflex determinat de o
excitaţie care are ca scop de a
expulza, fie corpuri străine
pătrunse în căile respiratorii, fie
secreţii sau alte materiale
(exsudat, puroi, sânge) ce apar în
cazuri patologice şi constă într-o
expiraţie cu aspect sacadat şi
exploziv producând un zgomot
specific.
206
TUŞEU palpaţie internă executată
cu un deget cu sau două degete
(tuşeu rectal, vaginai etc).
TYLOMA, TYLOSIS îngroşare
epidermică, cornoasă,
circumscrise cu contur neregulat;
calozitate.
U
ULCER pierdere de substanţă la
suprafaţa cutanată sau a unei
mucoase, cu tendinţă slabă de
vindecare.
ULNA os al antebraţului; cubit.
ULTRACENTRIFUGA centrifugă
cu o mare viteză de rotaţie;
utilizată pentru sedimentarea de
particule coloidale.
ULTRAFILTRARE operaţie de
separare prin traversarea unui
filtru foarte fin de către lichide
care conţin particule vizibile
numai cu ultramicroscopul,
obţinând fracţiuni
monodisperse.
ULTRAMICROSCOP microscop
cu iluminare laterală prin
condensator paraboloid
permiţând observarea unor
particule ce nu pot fi evidenţiate
cu microscopul obişnuit.
ULTRASUNET vibraţii cu o
frecvenţă mai înaltă decât
vibraţiile sonore, nereceptibile
de urechea umană, utilizate în
medicină pentru sterilizare,
terapie.
UNCIFORM os carpian cu forma
de cârlig.
UNCINARIA parazit din clasa
Nematoda; se găseşte la câine,
vulpe, lup, pisică, porc.
UNIVITELIN gemeni provenind
dintr-un singur ou.
URACU calea urinară la embrion.
URANOPLASTIE operaţie
chirurgicală de plastie prin
care se execută închiderea
perforaţiei congenitale sau
accidentale a palatului.
UREMIE acumulare de uree în
sânge peste limitele normale în
caz de insuficienţă renală.
UREOMETRU aparat cu ajutorul
căruia se dozează cantitatea de
uree dintr-un lichid.
URETERITA inflamaţia
ureterului.
URETEROGRAFIE radiografia
ureterului după introducerea
unui lichid opac pentru razele
rontgen.
URETRITA inflamaţia mucoasei
uretrei.
URETROCISTITA inflamaţia
uretrei şi a vezicii urinare.
URETROSCOPIE examenul
uretrei cu ajutorul unui endoscop.
URETROSTENIE îngustarea
canalului uretrei.
URETROSTOMIE operaţie prin
care se execută un nou meat
urinar prin perineu.
URETROTOMIE operaţie prin
care se deschide canalul uretrei.
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
URHIDROZA eliminarea o dată
cu transpiraţia şi de uree în caz
de uremie.
UROCISTITA inflamaţia vezicii
urinare.
UROGRAFIE radiografia
aparatului urinar după
administrarea unei substanţe
opace ce se elimină la nivelul
rinichiului.
UROLOGIE disciplină care se
ocupă cu bolile chirurgicale ale
aparatului urinar.
UROMETRU densimetru cu care
se măsoară greutatea specifică
a urinii.
UROPOEZA producerea ureei în
organism.
UROLITIAZA calculoză urinară.
URTICARE erupţie cutanată
asemănătoare cu urzicarea
caracterizată prin producerea de
papule roşii, dureroase, însoţite
uneori de prurit şi febră.
UTER organ muscular în care se
fixează zigotul, se dezvoltă
embrionul iar când fătul a ajuns
la termen este expulzat prin
contracţiile uterului.
UVEA membrană vasculară a
ochiului numită şi choroida.
UVEITA inflamaţia choroidei.
V
VACCIN produs biologic care
administrat unui individ îi
207
 conferă o imunitate activă;
produsul conţine, fie germenii
vii atenuaţi sau modificaţi, fie
toxine (numele derivă de la
prima administrare făcută la
om cu virus variolic recoltat de
la vacă).
VACCINOPROFILAXIE
administrarea unui vaccin în
scop preventiv.
VACUOLA cavitate cu un conţinut
lichid clar; cavitate în
protoplasma unor celule ce
conţin un lichid cu o densitate
mai mică decât mediul din jur.
VAG a zecea pereche de nervi
cranieni denumit vag deoarece
are un traiect foarte lung
inervând, parasimpatic, mai
multe organe; nervul
pneumogastric.
VAGINITA inflamaţia mucoasei
vaginale.
VAGOMIMETIC substanţe
medicamentoase ce au acţiune
asemănătoare cu cele produse
prin excitaţia nervului vag.
VAGOTOMIE secţionarea
nervului vag.
VAGOTONIE predominarea
excitaţiei pneumogastricului (sau
vagului) manifestată prin
transpiraţii, salivaţie,
peristaltism accentuat, evacuări
de fecale, bradicardie.
VALENŢA capacitatea unui
element chimic de a se uni cu
alţi atomi sau radicali socotindu-
se hidrogenul ca monovalent, iar
208
alte elemente având atâtea
valenţe cu câţi atomi de
hidrogen se pot combina.
VALVULA formaţiune anatomică
de natură membranoasă aşezată
într-un organ cavitar sau un
conduct care ajută la dirijarea
circulaţiei unui lichid într-un
singur sens având şi rol de
obturator.
VARICE dilatarea permanentă
patologică a unui segment
delimitat a unei vene.
VARICELA boală infecţioasă,
contagioasă produsă de un
virus, specifică copiilor, cu
evoluţie benignă, caracterizată
prin erupţii cutanate.
VARIOLA boală in-
fectocontagioasă produsă de un
virus, întâlnită la om şi animale,
caracterizată prin erupţii
cutanate şi pe mucoase.
VASECTOMIE rezecţia canalului
deferent.
VASOCONSTRICŢIE strâmtarea
unor vase arteriale prin
contractarea pereţilor.
VASODILATARE dilatarea
pereţilor vaselor sanguine.
VASOPLEGIE paralizia vaselor
mici ce duce la dilatarea lor
producându-se încetinirea
circulaţiei în teritoriul respectiv
şi reţinerea unei cantităţi mari
de sânge.
VASOTOMIE secţionarea
canalului deferent.
VASOTRIPSIE strivirea vaselor
 sanguine executată prin
compresiune mecanică în
vederea opririi unei hemoragii.
VECTOR nume dat unor insecte,
mai rar alte animale, care pot
transporta şi transmite agenţi
animaţi patogeni.
VEGETAŢII proliferări
papilomatoase pe mucoase sau
piele.
VEGETATIV cu referire la viaţă;
referitor la corpul animal sau al
plantelor în viaţă fără organele
de reproducţie; procese
fiziologice desfăşurate în afara
controlului voluntar; forme de
viaţă a unor bacterii, în opoziţie
cu forma spurulată.
VENA vas sangv i n prin care
sângele circulă de la vasele
capilare înspre cord.
VENECTAZIE dilatare venoasă.
VENESECŢIE deschiderea în mod
chirugical a unei vene.
VENTRICUL nume dat uneori
stomacului; cavităţi mici
situate în diferite organe: inimă,
creier, laringe.
VERGETURI modificări ale
pielii cu aspect de striuri
paralele, la început roşii-
violacee apoi violacee şi la
urmă albe sidefii, pe abdomen
şi coapse ce apar în urma unei
distensii exagerate când se
produce ruperea fibrelor
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
elastice din derm.
VERMICID medicament care
ucide viermii.
VERMIFUG medicament rare
produce expulzarea viermilor
intestinali.
VERSIUNE intervenţie
obstetricală prin care se întoarce,
în uter, fătul în prezentare
anterioară sau posterioară dintr-
o prezentaţie transversală;
deplasarea uterului înainte
(anteroversiune) sau înapoi
(retroversiune).
VERTEBRE oasele care formează
coloana vertebrală.
VERTIJ stare patologică în care
bolnavul are impresia că totul se
invârte în jurul său, tradusă la
animale prin clătinarea capului
şi pierderea echilibrului în
staţiune.
VERUCA leziune a pielii ce
constă într-o ridicătură papilară
hipercheratozică.
VEZICA cavitate cu pereţii moi ce
conţine un lichid.
VEZICATOARE substanţă
medicamentoasă care aplicată pe
piele produce vasodilataţie,
iritaţie şi apariţia unei serozităţi
cu formare de băşicuţe mici.
VEZICULA leziune elementară a
pielii caracterizată printr-o
acumulare de serozitate sub
forma de băsicuţă în stratul
209
 malpighian.
VIBICII hemoragie cutanată cu
aspect de linii.
VIBRIO gen de bacterii din fami-
lia Spirillaceae, mobile, în formă
de virgulă, bastonaş încurbat,
prevăzute cu cili.
VICARIANT denumirea unui
organ sau parte de organ care
suplineşte un organ cu
funcţionare insuficientă; ce
serveşte în compensaţie.
VICIAT aerul cuprins într-o
încăpere în care există o
suprapopulare cu indivizi şi
din care cauză nu există raportul
normal dintre oxigen, bioxid de
carbon şi azot ca în aerul
atmosferic, sau aerul conţine
gaze în exces ce dăunează
organismului ca amoniac,
hidrogen sulfurat etc.
VICIU ASCUNS anumite
afecţiuni cronice care sunt
inaparente când animalul este
în repaus, dar care îl fac inapt
pentru exploatarea la care este
destinat (emfizem pulmonar,
insuficienţă cardiacă, ticurile
etc).
VILOZITATE formaţiuni
anatomice ale placentei şi
intestinului cu aspect de
ridicături faţă de suprafaţa
plană.
VIROZA boală cauzată de un
virus.
VIRUS agent animat de
dimensiuni foarte mici,
210
inframicrobian cu organizare şi
structură subcelulară ce poate
produce diferite boli la om şi
animale.
VISCERE organele cuprinse în
cavitatea toracică şi
abdominală.
VISCEROPTOZA căderea sau
deplasarea organelor de la locul
lor în corp; căderea masei
gastrointestinale la animalele
care au musculatura abdominală
mult relaxată (rahitism la
purcel, căţel).
VITAMINA amină necesară vieţii
cum a fost denumită prima
vitamină descoperită; compuşi
organici complecşi
necesari creşterii şi dezvoltării
organismului, având compoziţii
chimice diferite.
VITILIGO discromie cutanată
caracterizată prin absenţa
pigmentului şi apariţia de pete
albe de forme şi mărimi dife-
rite.
VIVIPARITATE naştere de pui
vii.
VIVISECŢIE operaţie
experimentală executată pe
animale vii fără anestezie.
VOLVULUS torsiunea unei anse
intestinale în jurul
mezenterului.
VOMER os situat în fosele nazale,
cu aspect de fier de plug.
VOMITARE act reflex în care
conţinutul stomacului este
expulzat prin gură la animalele
 monogastrice; la cal conţinutul
stomacul este expulzat prin
nări.
VOMITIV medicament ce
produce vomitarea.
VULVITA inflamaţia vulvei.
X mucoasei, opacifierea corneei şi
XANTELASMA afecţiune cutanată
caracterizată prin apariţia de pete
sau nodozităţi de culoare
galbenă.
XANTOCROMIE culoarea galben-
verzui, galben-auriu a pielii
fără a fi în legătură cu un
icter.
XANTOM noduli cutanaţi de
culoare galbenă constituiţi din
celule cu lipozi.
XANTOMATOZA afecţiune
caracterizată prin acumulare de
substanţe lipoidice datorită
vicierii metabolismului
colesterolului, cu aspect de
umflături galbenoe.
XANTOSARCOM tumoare
sarcomatoasă, galbenă, ce apare
la nivelul tendoanelor şi al
aponevrozelor.
XANTOZA afecţiune cutanată
cauzată de o acumulare excesivă
de caroten dând culoare galbenă
pielii.
XENODIAGNOSTIC diagnostic
utilizat în parazitologie când se
recurge la anumite gazde pentru
DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI
a pune în evidenţă un parazit
greu de identificat.
XERODERMIE afecţiune cuta-
nată caracterizată printr-o stare
de descuamaţie şi de uscăciune.
XEROFTALMIE conjunctivită
caracterizată printr-o uscare a
atrofia globului ocular cauzată de
hipovitaminoza A.
XEROSTOMIE hiposecreţie
salivară.
XEROZA afecţiune cutanată
caracterizată prin uscarea pielii.
XIFOID cartilaj în prelungirea
sternului, cu aspect de sabie.
XIFOPAG monstru dublu unit la
nivelul cartilajului xifoid.
Z
ZIGOT celu l a formulă din unirea
a doi gameţi.
ZIGOMATIC os al feţei cu
aspect de arc.
ZIGONEM a doua etapă a profazei
meiotice în care cromozomii omo-
logi egali ca formă şi mărime,
unul patern altul matern se
apropie, se împerechează
formând sinapsă rezultând unităţi
cromozomice bivalente.
ZIMOGEN ce poate deveni un
ferment; precursor al unei
enzime.
... ZOA în cuvinte compuse are
semnificaţie de animal; cu
211
 referire la animal.
ZONA afecţiune caracterizată
printr-o erupţie de vezicule
aşezate pe traiectul unui nerv;
regiune delimitată a
organismului.
ZOONOZA boli comune omului şi
animalelor.
ZOOSPERMIE ejaculat care are
spermatozoizi.
ZOSTER un herpes care apare ca
un cordon, bandă.

212
 BIBLIOGRAFIE:

1. DINU, I. DICŢIONAR ENCICLOPEDIC DE ZOOTEHNIE,

Ed. Ceres, Bucureşti, 1982.
2. MINCU, A. DICŢIONAR MEDICAL, 2 VOL. Ed. Medicală,
Bucureşti, 1969.
3. PAŞTEA, E. şi col. DICŢIONAR DE ZOOTEHNIE ŞI
MEDICINĂ VETERINARĂ, Ed. Agro-silvică, Bucureşti, 1969.
4. PÂRVU, C. DICŢIONAR ENCICLOPEDIC DE MEDIU, Ed.
REGIA AUTONOMĂ – MONITORUL OFICIAL, Bucureşti, 2005.
5. PÂRVU, C. ENCICLOPEDIA PLANTELOR, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 2005.
6. SIMICI, P. şi col. DICŢIONAR MEDICAL, 2 VOL. Ed.
Medicală, Bucureşti, 1969.
7. TALOŞ, V. ÎNDREPTAR ETIMOLOGIC DE TERMENI
MEDICALI VETERINARI, Ed. B.A.S.P.Z.V., Timişoara, 1988.

DICŢIONAR SELECTIV DE TERMENI MEDICALI VETERINARI

213
 
 Educaţia presupune să înveţi permanent, iar experienţa
profesională să munceşti, aceasta muncă se face în mulţi ani,
sarcină câteodată anevoioasă şi dificilă, însă profitul vine
învăţând.
Nu câştigă nimeni din întâmplare, cred că principiul de bază, de la
care trebuie pornit, este cel conform căruia educaţia şi experienţa
profesională, bine direcţionate, măresc şansele de succes ale
elevilor de azi, profesioniştii de mâine.
Voi, cei care deschideţi aceasta carte, voi care cu siguranţă v-aţi
întrebat de ce unii câştigă profituri generoase iar alţii pierd, vouă
vă dedică autorii aceste pagini.
Din experienţa lor puteţi şi voi învăţa, în lipsa manualelor de
specialitate puteţi utiliza acest auxiliar, scris / elaborat în scopul
cunoaşterii termenilor de specialitate în zootehnie şi medicină
veterinară.
Prezenta lucrarea vine în sprijinul celor care doresc să
stăpânească noul, să-şi formeze o cultură generală şi de
specialitate temeinică şi bine fundamentată.
Important este că, această lucrare, se adresează nu
numai specialiştilor din domeniul zootehniei şi medicinii
veterinare care doresc să-şi lărgească orizontul cunoaşterii ci şi
specialiştilor din alte domenii, chiar publicului larg, aducând un
valoros aport la explicarea atâtor termini folosiţi uzual.

Prof. Margareta Peneoaşu,

Inspector de specialitate I.S.J. Buzău

JURĂMÂNTUL MEDICILOR VETERINARI

“Jur să-mi exercit meseria cu competenţă şi

responsabilitate, în mod demn, cu probitate şi devotement,
acţionând în toate împrejurările printr-o conduită exemplară, în
spiritul normelor Codului de Etică şi Deontologie Medical-
Veterinară şi al respectării legilor ţării.
Voi folosi toate cunoştinţele mele profesionale şi
ştiinţifice pentru promovarea şi apărarea sănătăţii animalelor,
protecţia sănătăţii omului şi a condiţiilor ecologice.
Jur să apăr, cu toate puterile mele, onoarea, prestgiul şi
nobilele tradiţii ale profesiei de medic veterinar!”

Art.17, cap. III, Legea nr. 160/30 IUNIE 1998

214