Contabilitate Si Gestiune Fiscala

Gestiunea fiscală în deciziile manageriale ale
Unitate de învăţare Nr. 1
GESTIUNEA FISCALĂ ÎN DECIZIILE MANAGERIALE

ALE ÎNTREPRINDERILOR
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 09

.............................................................................
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1............................................................... 11
Răspunsuri și comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 11
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1............................................................................. 11
Contabilitate și gestiune
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:
• Gestiunea fiscală în deciziile manageriale ale întreprinderilor
Gestiunea Obiectul de studiu al gestiunii fiscale îl constituie analiza distorsiunilor

fiscală sau abaterilor prin incompatibilitatea între regula fiscală și contabilă,
convergentele dintre ele, precum și stabilirea, pe baza analizei lor, a
strategiei, a riscului fiscal şi eficienței fiscale a întreprinderii. A gestiona
eficient resursele economice și financiare ale întreprinderii înseamnă a
lua în calcul şi dimensiunea fiscală a afacerilor. Pe baza analizei
financiare, din documentele de sinteză, se pot stabili performanțele
trecute și estimarea viitorului probabil, riscului și eficacităţii fiscale.
Gestiunea fiscală se adresează tuturor întreprinderilor care au în obiectul
de activitate acte de comerţ, operaţii economice și financiare destinate
obţinerii de profit. Pentru acest motiv trebuie respectate principalele
mecanisme ale fiscalităţii, fără ca profesionistul contabil să se abată de
la obiectivul fundamental al contabilităţii, obţinerea unei imagini
clare, complete și reale a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a
rezultatelor.
Termenul de fiscalitate este definit ca un sistem de percepere a
impozitelor, ansamblul de legi care se referă la acesta și mijloacele care
conduc la el.
Fiscalitatea rămâne în atenția întreprinderii indiferent de sistemul
contabil
pe care țara noastră îl aplică.
Întreprinderile trebuie să se îndrepte în primul rând pentru a menține
gradul de sănătate financiară, de a le rentabiliza și păstra echilibrul
financiar al activității de bază, de a analiza durata medie în zile a
creditului client acordată și durata medie în zile a creditului furnizor
primită. În aceste condiții și fiscalitatea își va îndeplini rolul său: venituri
suficiente din impozite, doar dacă întreprinderile vor fi rentabile, se vor
dezvolta și se va realiza un mediu sănătos economiei de piață
concurențială.
A gestiona eficient resursele economice și financiare ale întreprinderii,
înseamnă a lua în calcul şi dimensiunea fiscală a afacerilor. Pe baza
analizei financiare, din documentele de sinteză, se pot stabili
performanţele trecute prezente și viitoare, limitarea riscurilor și
determinarea eficacităţii fiscale.
Apropierea întreprinderii de parametrul fiscal poate fi justificată din cel
puţin două puncte de vedere. O primă justificare rezidă din importanţa
punerii faţă în faţă a fiscalităţii în viaţa întreprinderii cu partea practică.
A doua just Gestiunea fiscală în deciziile manageriale ale
ifica re îşi g
ăseşte r aţi unea
în faptul că înt
r eprinderile ș i
9
partenerii lor de afaceri sunt din ce în ce mai receptivi la ideea că în
multe domenii fiscalitatea nu este imperativă, dar lasă întreprinderii
posibilitatea de a alege ceea ce poate utiliza mai bine în interesul său.
Mai mult, fiscalitatea a fost adesea utilizată de legiuitor ca un factor de
incitare al întreprinderii.
Fiscalitatea are la bază dreptul contabil pentru a determina regimul de
impozitare privind beneficiile, TVA, impozitele și taxele locale,
contribuţiile pentru asigurările sociale, etc.
Contabilitatea în cadrul obiectivelor de imagine fidelă, are un rol esenţial
în economie pentru a furniza situaţii financiare. Aceste situaţii prezintă
credibilitate dacă nu conţin erori semnificative, ele trebuie sa fie:
- inteligibile (înţelese de diverşi utilizatori);
- pertinente (în raport cu necesitatea luării de decizii);
- corecte (să inspire încredere în fidelitatea informaţiilor);
- să fie comparabile în timp și spaţiu.
Obiectivele fiscalităţii constau în calculul, perceperea, aşezarea,
urmărirea plaţii impozitelor, taxelor și contribuţiilor datorate de unităţile
economice, statului.
Obiectivele gestiunii fiscale ale întreprinderii au în vedere asigurarea
securităţii și eficacităţii fiscale, prin intermediul cercetării prescripţiilor
de forma şi fond, amânări, eşalonări, scutiri, impuse de dreptul fiscal. Se
evită astfel sancţiunile și penalităţile fiscale și se procedează la o mai
bună alocare a resurselor sale financiare.
Eficacitatea Eficacitatea fiscală constituie un element esenţial al gestiunii fiscale.
fiscală Întreprinderea trebuie să-şi conceapă o politică fiscală autonomă,
detaşată de restul întreprinderii, cu un obiectiv unic şi independent,
cercetarea căilor legale cele mai puţin impozabile. Eficacitatea fiscală a
întreprinderii poate fi atinsă direct sau indirect. Cea directă poate fi
realizată prin intermediul dreptului fiscal ce cuprinde măsuri de ajutor
sau incitare fiscală. Eficacitatea fiscală indirecta este posibilă în
condiţiile în care sistemul de impozitare, taxe și contribuţii oferă o serie
de limite pentru contribuabil. Dintre mijloacele eficacităţii fiscale pot fi
menţionate:
- utilizarea de o manieră optimă a măsurilor de ajutor şi incitare
fiscală;
- aportul de capital social în natură și dezvoltarea firmei prin
reutilizarea profitului pentru investiţii productive cu consecinţe
favorabile asupra diminuării impozitelor;
- sau scutirii totale de a fi achitate.
10
Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Mijloacele eficacităţii fiscale
Răspunsul la test se găseşte la pagina 11
Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.
În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate și să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 1 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1
Eficacitatea fiscală
Răspunsurile și comentariile la testele de autoevaluare
Răspuns 1.1
Dintre mijloacele eficacităţii fiscale pot fi menţionate:
- utilizarea de o manieră optimă a măsurilor de ajutor şi incitare
fiscală;
- aportul de capital social în natură și dezvoltarea firmei prin
reutilizarea profitului pentru investiţii productive cu consecinţe
favorabile asupra diminuării impozitelor;
- sau scutirii totale de a fi achitate.
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1
1. Morariu,A., Contabilitate și fiscalitate în dezvoltarea firmei, Ed.

ExPonto, Constanţa, 2005
2. Răileanu, V., Răileanu, A.S., Abordări contabile și fiscale privind
impozitele și taxele, Ed. Economică, Bucureşti, 2009
3. Vintilă, G., Fiscalitate, Ed. Economică, Bucureşti, 2006
4. Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată cu toate modificările și
completările ulterioare
5. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014, pentru
aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate
6. Legea 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și
completările
ulterioare
Gestiunea fiscală în deciziile manageriale ale 11
Abordarea fiscalităţii prin prisma normelor contabile internaţionale IAS-
Unitate de învăţare Nr. 2
ABORDAREA FISCALITĂŢII PRIN PRISMA NORMELOR

CONTABILE INTERNAŢIONALE IAS-IFRS
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2............................................................................. 13

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 2............................................................... 15
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 2............................................................................. 16
12
OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 2

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 2 sunt:
• Abordarea fiscalităţii prin prisma normelor contabile internaţionale

IAS-IFRS
Standardele Internaționale de Contabilitate și ulterior, Standardele

Internaționale de Raportare Financiară sunt orientate către funcția
contabilă a întreprinderii. Pentru că în activitatea acesteia apar
probleme fiscale au fost elaborate o serie de standarde care sunt
aplicabile la nivel de firmă.
Centrul atenției în elaborarea standardelor respective a fost informarea
corectă a patronatului, administrației și celorlalți utilizatori legitimi.
Numai în subsidiar informația din situațiile financiare ale firmei este
destinată a fi folosită de către organele de control fiscal. În plus,
legislația fiscală are, aşa cum vom vedea în continuare, un pronunțat
caracter național, în timp ce normele contabile au o perspectivă
internațională.
Standardul IAS Din acest punct de vedere trebuie privite normele contabile
12 „impozitul internaționale. Ne vom ocupa de standardul IAS 12 „impozitul pe
pe profit” profit” având în vedere faptul că celelalte sunt aprofundate la disciplina
contabilitate financiară.
Acest standard urmăreşte să prescrie tratamentul contabil pentru
impozitul pe profit. În acest sens, standardul îşi propune să rezolve
modul de contabilizare a consecințelor fiscale curente și viitoare ale:
− recuperării (decontării) viitoare a valorii contabile a activelor
(datoriilor), constatate prin bilanțul întreprinderii;
− tranzacțiilor şi a altor evenimente ale exercițiului în curs reflectate în
situațiile financiare ale întreprinderii.
Referitor la contabilizarea datoriilor şi a creanțelor privind impozitul
curent se poate spune că impozitul curent al exercițiului în curs și
anterior este constatat ca datorie în limita sumei neplătite.
În cazul în care suma deja achitată referitoare la exercițiul curent şi la
cel precedent depăşeşte suma datorată, surplusul trebuie reflectat în
bilanț drept activ. Beneficiul aferent unei pierderi fiscale transferabilă
în perioada anterioară pentru a recupera impozitul curent al unei
perioade anterioare urmează a fi contabilizat ca activ. În cazul în care se
utilizează o pierdere fiscală pentru recuperarea impozitului curent al
exercițiului anterior, întreprinderea contabilizează beneficiul ca activ
corespunzător
exerciț iul ui în c are apa r e pierd ere a fisc ală, înt r ucât este
probabil ca
13
beneficiul sa fie generat către întreprindere şi deci, evaluat de o

manieră fiabilă.
Contabilizarea activelor şi datoriilor privind impozitul amânat. O
datorie de impozit amânat se contabilizează pentru toate diferențele
temporare impozabile, cu excepția cazului în care datoria provine din:
a) fondul comercial pentru care amortizarea nu este deductibilă în
scopuri fiscale;
b) contabilizarea inițială a unui activ sau a unei datorii într-o tranzacție
care − nu este o regrupare de întreprinderi; − nu afectează nici
rezultatul contabil, nici beneficiul impozabil la data tranzacției.
Datorită particularităților care caracterizează formarea datoriilor şi a
creanțelor din impozite, în acest domeniu apare problema specifică a
evaluării, care implică cunoaşterea unor reguli în materie. În acest scop
datoriile (respectiv creanțele) aferente impozitului curent referitoare la
exercițiul în curs și la cele anterioare, urmează a fi evaluate cu suma ce
se aşteaptă a fi plătită către (sau recuperată de la) autoritățile fiscale,
folosind ratele de impozitare (cu respectarea legislației de impozitare)
reglementate până la data bilanâului.
Activele și datoriile privind impozitul amânat urmează a fi evaluate cu
ratele de impozitare aferente exercițiului în care activul va fi obținut
sau datoria decontată, în conformitate cu ratele de impozitare și cu
legile financiare în vigoare până la data bilanțului.
Evaluarea activelor şi datoriilor impozitului amânat trebuie să aibă în
vedere consecințele fiscale care vor decurge din modul în care
întreprinderea anticipează, la data închiderii bilanțului, să recupereze
sau să stingă valoarea contabilă a activelor sau a datoriilor sale.
A. Contabilizarea în contul de rezultat.
Contabilizarea impozitului curent şi a impozitului amânat ale unei
tranzacții sau a altor evenimente este consecventă cu contabilizarea
tranzacției sau a evenimentului în sine. Impozitul curent și cel amânat
trebuie să se reflecte în contul de rezultat ca venit sau ca şi cheltuială în
profitul net sau în pierderea aferentă exercițiului, cu excepția cazului în
care acel impozit provine din:
a) o tranzacție sau un eveniment care este imputat în acelaşi exercițiu
sau într-un exercițiu diferit, direct în capitalurile proprii,
b) o regrupare de întreprinderi contabilizată drept achiziție.
B. Contabilizarea în bilanț a activelor şi datoriilor cu impozitul
Activele și datoriile din impozit urmează a fi prezentate în bilanț în
mod distinct de alte active și datorii. De asemenea, activele și datoriile
privind impozitul amânat trebuie să fie reflectate în mod distinct de
activele și datoriile cu impozitul curent. În cazul în care o întreprindere
face distincție, în situațiile financiare, între activele și datoriile mai
mici de
un an, p e d e o p arte, şi a c ti vele și datoriile m ai m a ri de un
an, pe de alt ă
14 Abordarea fiscalităţii prin prisma normelor contabile internaţionale IAS-
parte, aceasta nu trebuie să clasifice activele (datoriile) cu impozitul
amânat în categoria celor curente (respectiv mai mici de un an).
C. Admiterea compensării
O întreprindere trebuie să compenseze activele și datoriile cu impozitul
curent dacă şi numai dacă întreprinderea:
a) are un drept juridic necunoscut de a compensa valorile contabilizate;
b) intenționează să deconteze pe o bază netă sau să încaseze activul şi
în acelaşi timp să deconteze datoria.
Observație. Deşi activele și datoriile privind impozitul curent sunt
contabilizate și evaluate în mod distinct, acestea sunt compensate prin
bilanț, prin aplicarea unor criterii similare cu cele stabilite pentru
instrumentele financiare în IAS 32 „Instrumente financiare – descriere
şi prezentare”.
În spiritul acestui standard, o întreprindere dispune în mod normal de
dreptul juridiceşte recunoscut de a compensa un activ şi o datorie cu
impozitul curent dacă şi numai dacă acestea privesc impozitul pe profit
perceput de aceeaşi administrație fiscală și dacă aceasta permite
întreprinderii să efectueze sau să încaseze o singură plată netă.
Test de autoevaluare 2.1 – Scrieți răspunsul în spațiul liber din chenar.
Ce își propune IAS 12
Am ajuns la sfârşitul Unității de învățare Nr. 2.

Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte
În loc de
prezentate
rezumat
în această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de
Lucrare de verif învățare
Nr. 2 pe care urmează să o transmiteți cadrului didactic.
Contabilizarea în contul de rezultat.
Răspuns 2.1
Acest standard urmăreşte să prescrie tratamentul contabil pentru
impozitul pe profit. În acest sens, standardul îşi propune să rezolve
modul de contabilizare a consecințelor fiscale curente și viitoare
ale:
− recuperării (decontării) viitoare a valorii contabile a activelor
(datoriilor), constatate prin bilanțul întreprinderii;
15
− tranzacțiilor şi a altor evenimente ale exercițiului în curs reflectate în

situațiile financiare ale întreprinderii.
Bibliografie Unitate de învățare Nr. 2

aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare
anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate
6. Legea 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările
ulterioare
7.Standardele Internaţionale de Raportare Financiara (IFRS)
16
Sistemul fiscal, structura sistemului
Unitate de învățare Nr. 3
SISTEMUL FISCAL. STRUCTURA SISTEMULUI FISCAL
Cuprins Pagina
Obiectivele Unității de învățare Nr. 3............................................................................. 18

Lucrare de verificare Unitate de învățare Nr. 3............................................................... 23
Bibliografie Unitate de învățare Nr. 3............................................................................. 23
17
OBIECTIVELE Unității de învățare Nr. 3

Principalele obiective ale Unității de învățare Nr. 3 sunt:
• Sistemul fiscal
• Componentele Sistemului fiscal
Sistemul fiscal reprezintă un ansamblu de cerințe şi principii referitoare

Sistemul fiscal
la dimensionarea, aşezarea și perceperea impozitelor precum și la
obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală.
Obligația persoanelor fizice și juridice de a contribui sub forma de
impozite și taxe la constituirea fondurilor bugetare da naştere la
“creanța fiscală” pentru buget şi “obligație fiscală” pentru agentul
economic.
Creanța fiscală reprezintă dreptul statului de a percepe prin organele
Creanța fiscală fiscale impozite, taxe și alte venituri în contul bugetului. Creanța fiscală
încetează atunci când obligația fiscală a contribuabilului este achitată,
compensată sau prescrisă.
Sistemul fiscal- Sistemul fiscal cuprinde trei componente independente:
componente 1. Legislația fiscală care reglementează şi instituie impozite și taxe
independente considerate componente de bază ale veniturilor statului și care
consfințesc dreptul de creanță al statului asupra contribuabilului
2. Mecanismul fiscal cuprinde totalitatea procedeelor tehnice și
metodelor prin care se realizează acțiunea de urmărire și percepere a
impozitelor şi taxelor.
3 Aparatele fiscale cuprind organele specializate care pun în mişcare
mecanismul fiscal în scopul realizării obiectivului final, adică urmărirea
şi perceperea veniturilor bugetare.
Impozitele reprezintă forma de prelevare a unei părți din veniturile sau
Impozitele
averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziția statului în vederea
acoperii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu
cu titlu nerambursabil şi fără contraprestație din partea statului .
Este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât
de organele fiscale cât și de plătitor. În legea prin care se instituie un
impozit se precizează persoanele în sarcina cărora cade plata
impozitului materia supusă impunerii, mărirea relativă a impozitelor,
termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice sau
juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale.
Pe lângă obiectivul principal al activității fiscale, acela de a constituii
resursele băneşti necesare activității puterii de stat centrale și locale, din
18
legile de impozite și taxe se pot desprinde şi alte obiective, care pot fi
grupate astfel:
a) încurajarea anumitor activități necesare pe plan social printr-un
regim fiscal mai atrăgător și descurajarea activităților dăunătoare
climatului social sau stării de sănătate, educație etc. Impozitele, taxele
și alte venituri ale statului împreună cu resursele şi normativele de
cheltuieli pentru instituțiile publice se aprobă prin lege. Ministerul
Finanțelor Publice având ca atribuție principala asigurarea echilibrului
bugetar și aplicarea politicii financiare.
b) protecția socială a unor categorii defavorizate ale populației prin
scutiri de impozite:
1. scutiri de impozitul pe salarii privind:
• sumele primite de salariați pentru munca prestată în perioada
preavizului de concediere.
• ajutoarele ce se acordă din fondul de asigurare socială şi asistență
socială, în condițiile legii.
• pensiile de orice fel.
• sumele cuvenite urmaşilor eroilor martiri ai revoluției și altor
categorii încadrate în Legea nr. 42/1990
2. scutiri la impozitul agricol pentru:
• invalizi și văduve de război
3. reduceri de 50 % a impozitului agricol pentru :
• persoane handicapate asimilabile cu gradele I și II de invaliditate.
• persoane fizice în vârstă de peste 65 de ani, care îşi lucrează singure
pământul.
4. scutirea de taxe asupra mijloacelor de transport a autoturismelor,
motocicletelor și tricicletelor și tricicluri cu motor care aparțin
invalizilor şi sunt adaptate invalidității acestora.
5. reducerea cu 50 % a taxelor pentru vizitarea muzeelor, caselor
memoriale şi monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologie de
către elevi, studenți și militari în termen.
Elementele Câteva elemente ale impozitelor

impozitelor Subiectul impozitului, este reprezentat de persoana fizică sau juridică
obligată, prin lege la plată.
Obiectul impunerii, îl reprezintă materia care se supune impunerii
Sursa impozitului, indică dacă acesta se plăteşte din venit sau din avere;
Unitatea de impunere, serveşte ca bază pentru determinarea impozitului
care se calculează în cazul impozitului pe venit la unitatea monetară,
metrul pătrat la impozitul pe clădiri, hectarul la impozitul funciar.
19
Cota impozitului reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere,
cota poate fii stabilită într-o sumă fixă pe unitatea de impunere sau
procentual
Asieta, reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de organele fiscale
privind fiecare subiect impozabil pentru identificarea obiectului
impozabil şi determinarea impozitului datorat.
Termenul de plată este data până la care trebuie achitat
Majorarea este suma care se achită de contribuabil pentru depăşirea
termenului de plată.
Principala grupare a impozitelor după trăsăturile de fond și formă
cuprinde: impozitele directe şi impozitele indirecte ( ex. TVA, accize,
taxe vamale).
Impozitele Impozitele directe se stabilesc în sarcina unor persoane fizice sau
directe juridice în baza cotelor de impozit prevăzute de lege, aplicate la
obiectul impunerii și se încasează direct de la plătitor, care este înscris
nominal în evidența fiscală (ex. Impozitul pe profit, impozitul pe salarii,
impozitul pe dividende. ).
După obiectul impunerii, impozitele se grupează în: impozite pe venit,
impozite pe avere, impozite pe cheltuieli. În funcție de frecvența cu
care se realizează impozitele, acestea se categorisesc în: impozite
permanente (ordinare) şi impozite incidentale (extraordinare).
Taxele Taxele reprezintă plăți care se fac de persoane fizice sau juridice pentru
serviciile efectuate de instituțiile publice. După natura lor taxele se pot
grupa în:
• Taxe judecătoreşti, care se achită la instanțele de judecată pentru
acțiunile introduse pentru judecare de către persoanele fizice sau
juridice
• Taxele notariale care se plătesc pentru eliberarea, legalizarea sau
autentificarea de acte sau copii.
• Taxe consulare care se încasează de către consulate pentru
eliberarea
certificatelor de origine, acordarea de vize etc.
• Alte taxe ce se încasează de către organe ale administrației de stat
privind eliberări de autorizații, rezolvări de contestații, cereri, etc.
După modul cum se realizează, impozitele și taxele se împart în:
A. Impozite și taxe care se determină și se varsă la buget de către
unitățile plătitoare, organele fiscale având obligații de supraveghere şi
control. În această categorie se includ: impozitul pe profit, impozitul pe
salarii, T.V.A., impozitul pe veniturile din lucrările de litere, artă și
ştiință, impozitul pe spectacole, vărsăminte din profitul net al regiilor
autonome etc.
B. Impozite și taxe care se determină de către organele fiscale, luându-
se ca bază de calcul, declarațiile plătitorilor. Aici se includ:
20 Sistemul fiscal, structura sistemului
• Impozitul pe veniturile liber profesioniştilor, meseriaşilor şi ale altor

persoane fizice independente şi asociații familiale
• Impozitul pe veniturile realizate din închirieri și subînchirieri de
clădiri și camere mobilate
• Taxe asupra mijloacelor de transport
• Impozitul pe clădiri și terenuri
• Taxe pentru folosirea terenurilor proprietate de stat.
C. Impuneri care se fac periodic prin inventarierea materiei
impozabile
pe baza prevederilor legii. În această categorie se includ:
• Impozitul pe veniturile agricole ale populației
• Impozitul pe clădirile situate în mediul rural
D. Venituri ale bugetului care se stabilesc şi se încasează de la caz la
caz
şi atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Aici se includ:
• Amenzi, imputații și despăgubiri trimise organelor financiare pentru
urmărire.
• Taxe pe timbru care se achită atunci când se solicită servicii la
instanțe
judecătoreşti, notariate, primării etc.
• Taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj şi reclamă
• Taxe pentru examinarea conducătorilor de autovehicule etc.
Privite după modul cum se stabilesc şi se urmăresc, impozitele și taxele
se împart în :
A. Impozite și taxe cu debit care se stabilesc anticipat realizării
veniturilor. Aici intră de regulă impozitele ordinare care se încasează
anual, precum și unele venituri care se încasează accidental (cum sunt
amenzile, taxe de timbru pentru succesiuni). Debitele se înregistrează în
rolul fiscal al contribuabilului.
B. Impozite și taxe fără debit, care se determină în momentul încasării.
Aici se include de regulă taxele de timbru care se achită anterior
prestării serviciului.
Elementele comune ale impozitelor şi taxelor
Obiectul impozitului - este elementul care sta la baza aşezării
impozitului: venitul, profitul, prețul, tariful.
Subiectul impozitului - se identifica cu persoana fizica sau juridica care
deține sau realizează venitul sau profitul.
Baza de calcul - de cele mai multe ori, obiectul impozitului reprezintă şi
baza de calcul.
Plătitorul de impozit - de regula coincide cu subiectul impozitului.
21
Cota - serveşte bazei de calcul a impozitului prin care se determina
suma de plata. Termenul de plata este intervalul de timp de la
înregistrarea creanței fiscale a bugetului de stat pana la data achitării.
Înlesnirile acordate la plata - sunt precizate în textele legilor şi pot fi
sub forma de scutiri, reduceri, bonificații, amânări la plata, eşalonări.
Drepturile plătitorului de impozite - se refera la compensări, atunci
când
la scadenta s-a plătit o suma mai mare decât cea normala.
Obligațiile plătitorului stabilite prin legi - precizează calcularea și
vărsarea la termen a impozitelor.
Sancțiunile - sunt consecința nerespectării termenelor legale de
plata a impozitelor sau a neachitării obligațiilor fiscale
Deosebiri între Deosebiri între impozite și taxe ca noțiuni fiscale
impozite și taxe
ca noțiuni Ca formă a impozitelor indirecte, taxele reprezintă plățile pe care le fac
fiscale diferite persoane fizice sau juridice pentru serviciile efectuate în
favoarea lor de anumite institutii de drept public .
Taxele întrunesc majoritatea trasaturilor specifice impozitelor directe și
anume:
- caracter obligatoriu;
- titlu nerambursabil;
- urmărire în caz de neplată;
Intre impozite și taxe exită unele deosebiri. Astfel în cazul impozitului
lipseste cu totul obligația prestarii unui serviciu direct și imediat din
partea societății, situația fiind inversă în ceea ce priveste taxele.
Deosebiri între impozite și taxe există și în ce priveste modul de
determinare a cuantumului acestora. Astfel, cuantumul impozitului se
stabileste, în principal, în funcție de venitul impozabil, în timp ce
mărimea taxei este influențată, în general de natura servicilui prestat.
Termenele de plată sunt stabilite la date fixe - pentru impozite - și în
momentul solicitării sau după efectuarea prestației serviciilor - la taxe.
În ce priveste deosebirile din punct de vedere al echivalentului; în unele
cazuri aceasta are un caracter relativ deoarece sunt reglementate și taxe
care se percep fara un echivalent direct și imediat, precum și taxe care
numai în parte reprezintaechivalentul serviciului prestat (de exemplu,
taxele locale care se datoreaza anual de catre persoanele fizice care
poseda mijloace de transport ) .

Sistemul fiscal
22

Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate
În loc de
rezumat
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învățare
Lucrare de verificare Unitate de învățare Nr. 3
Clasificarea taxelor și impozitelor
Răspuns 3.1
Sistemul fiscal reprezintă un ansamblu de cerințe şi principii referitoare
la dimensionarea, aşezarea și perceperea impozitelor precum și la
obiectivele social-economice urmărite de politica fiscală.

aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale
individuale şi situațiile financiare anuale consolidate
ulterioare
23
Concilierea raportului contabilitate-
CONCILIEREA RAPORTULUI CONTABILITATE-

FISCALITATE
Cuprins Pagina

24

• Concilierea raportului contabilitate-fiscalitate
Contabilitatea și fiscalitatea constituie două discipline adesea

Contabilitatea și independente una de alta, dar societățile comerciale, regiile autonome și
fiscalitatea alte instituții de stat prezintă un ansamblu de documente contabile și
fiscale care trebuie analizate în ansamblu și nu independent unul de
altul.
Contabilitatea răspunde în plan informațional și decizional la
problematica gestiunii valorilor economice separate patrimonial.
Entitățile patrimoniale au constituit spațiul de reprezentare și acțiune al
contabilității.
Unul din interesele informaționale onorate de contabilitate, considerat
de unii autori principal, este cel fiscal. Din totdeauna pentru
contabilitate a existat problema concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza
unei asemenea situații a fost generată de faptul că nu în toate
cazurile principiile contabile privind evaluarea și calculul economic
sunt convergente cu cele fiscale, care nu se subordonează prezentării
unei imagini fidele a operațiilor ce au loc în întreprindere. Principiile
fiscale urmăresc, fie stimularea, fie inhibarea unei activități.
Fiscalitatea are la baza dreptul contabil pentru a determina regimul de
impozitare privind beneficiile, TVA, impozitele și taxele locale,
contribuțiile pentru asigurări sociale etc.
Contabilitatea, în cadrul obiectivelor de imagine fidela, are un rol
esențial în economie pentru a furniza situațiile financiare. Aceste
situații prezintă credibilitate daca sunt: inteligibile, relevante, corecte,
comparabile în timp și spațiu.
Odată cu dezvoltarea afacerilor, fiecare operație este generatoare de un
element fiscal. Impozitul penetrează tot ce este tranzacție, intersecție
între întreprindere și mediul economico-social, acumulare și distribuire
de resurse.
Dezvoltarea fiscalității generează necesitatea creării unui sistem
informațional pentru a ține cont de mulțimea regulilor fiscale, cu
complementul penalităților aplicabile în momentul punerii în evidență a
neregulilor.
Spre deosebire de regulile contabile, regulile fiscale nu se subordonează
prezentării unei imagini fidele a situației patrimoniale, ele urmăresc mai
degrabă stimularea sau inhibarea unor activități. Un exemplu în acest
sens, îl const it uie sti mul area inv esti ți il or care se r eali ze ază
prin dif erite
25 Concilierea raportului contabilitate-
pârghii fiscale, precum amortizarea accelerată, scutirea sau reducerea
impozitului pe profit pentru achiziții de imobilizări corporale
amortizabile sau pentru profitul reinvestit. Impozitele, taxele,
contribuțiile plătite de întreprindere pe de o parte, subvențiile, alocațiile
bugetare, împrumuturile de stat și cheltuielile guvernamentale pe de
alta parte, reprezintă componente cu o importanță deosebită în viața
economico-socială. Prin intermediul lor, are loc acumularea și
repartizarea resurselor financiare la dispoziția statului. Ele se
delimitează și ca un instrument de gestiune macroeconomica și de
asigurare a echilibrului general economic.
Fiscalitatea se prezintă ca un sistem de percepere a impozitelor, taxelor
și contribuțiilor printr-un aparat specializat și ca un ansamblu coerent
de legi care reglementează impunerea contribuabililor și fundamentează
juridic impozitele, taxele și contribuțiile.
Raportul contabilitate –fiscalitate trebuie să fie discutat și analizat prin
poziția contabilității în cadrul gestiunii fiscale și prin măsura în care
contabilitatea este sau nu deconectată de fiscalitate. Analiza poziției
contabilității în cadrul gestiunii fiscale scoate în evidenta faptul ca
reprezintă sistemul informațional necesar pentru funcționarea
sistemului fiscal. Structurile informaționale oferite de contabilitate și
funcționalitatea lor sunt orientate spre onorarea de către întreprindere a
interesului fiscal.
Conectarea contabilității la fiscalitate ridică problema concilierii
raporturilor dintre principiile contabile și cele fiscale. Organizarea și
conducerea contabilității financiare în cadrul întreprinderii are ca
obiective reflectarea corectă a patrimoniului, a situației financiare și a
rezultatului, pe baza unor reguli referitoare la terminologie,
evaluare,omogenitate, prudenta, comparabilitate în timp și spațiu a
elementelor patrimoniale. Spre deosebire de contabilitatea financiară,
fiscalitatea corespunde unei alte logici, are principiile și regulile sale ce
nu corespund întotdeauna cu cele contabile.
Legăturile fiscalității cu finanțele publice
Legăturile Fiind o componentă a finanțelor publice, activitatea fiscală se
fiscalității cu integrează în relațiile sociale de natură economică care privesc
finanțele repartiția produsului intern brut ce formează cadrul relațiilor financiare.
publice
Finanțele cuprind relațiile economice care apar în procesul constituirii
și repartizării fondurilor de resurse băneşti publice. Este evident că
activitatea fiscală îşi înscrie preocupările în sfera de constituire a
resurselor financiare publice și nu rămâne neinfluențată de procesul
repartizării fondurilor bugetare pe sectoare şi activități.
Legăturile fiscalității cu contabilitatea
Sistemul contabil al agenților economici și planul de conturi general
care a fost adoptat cu data de 1 ianuarie 1994 a creat posibilitatea de a
se urmării stabilirea şi achitarea obligațiilor fiscale pe fiecare categorie
de
im pozit sau taxă. P rin urmare în prez ent, nu sunt necesar e
eviden ț e
26
paralele cu contabilitatea pentru stabilirea relațiilor cu bugetul de stat

sau bugetele locale, fiind necesare doar suporturile de informații și
documentele justificative care se înregistrează în conturile sintetice și
analitice. Alte discipline care vin în ajutorul fiscalității:
• Tehnologia
• Dreptul comercial
• Dreptul civil
• Dreptul penal
Bugetul public național în România este structurat pe următoarele
componente:
• Bugetul de stat
• Bugetul asigurărilor sociale de stat
• Bugetele locale compuse din bugetul Consiliului Județean, bugetele
municipiilor, bugetele oraşelor și bugetele comunelor
• Bugetele fondurilor speciale.
Din punct de vedere fiscal exista următoarele principii:
- principiul neutralității și eficacității impozitului;
- principiul transparentei impozitului;
- principiul impozitului impersonal;
- principiul impozitului individual;
- principiul nediscriminatoriu.
Raporturile contabilității cu exteriorul, implicit cu fiscalitatea, pot fi
rezumate în următoarele reguli și principii:
- delimitarea cheltuielilor și veniturilor la exercițiul curent, în
condițiile în care continuitatea activității de exploatare este valida;
- evaluarea activelor la intrare, în funcție de costul istoric;
- evaluarea anuala a elementelor patrimoniale prin inventarierea
patrimoniului;
- contabilizarea pierderilor latente, a datoriilor probabile și a
deprecierilor de valoare datorate uzurii morale şi fizice, degradării etc.
- distincția dintre costurile perioadei și costul produsului.
Concluzie. Contabilitatea are drept obiectiv fundamental asigurarea
unei imagini fidele, clare, complete, în timp ce fiscalitatea determină
regimul de impozitare.
27

Contabilitatea și fiscalitatea
În loc de Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte

rezumat prezentate
învățare
Legăturile fiscalității cu finanțele publice
Răspuns
4.1
Contabilitatea și fiscalitatea constituie două discipline adesea
independente una de alta, dar societățile comerciale, regiile autonome
și alte instituții de stat prezintă un ansamblu de documente contabile
și fiscale care trebuie analizate în ansamblu și nu independent unul de
Bibliografie Uni ate de învățare Nr. 4
ulterioare
28
Contabilitatea şi fiscalitatea privind veniturile factorului uman angajat în
CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA PRIVIND

VENITURILE FACTORULUI UMAN ANGAJAT ÎN
ÎNTREPRINDERI
Cuprins Pagina

29

• Contabilitatea şi fiscalitatea remunerării personalului
Contabilitatea Contabilitatea şi fiscalitatea remunerării personalului

şi fiscalitatea
Impozite, taxe și contribuții privind remunerarea salariaților
remunerării
personalului Sistemul de salarizare este un ansamblu de reguli și norme prin care se
asigură legătura între munca prestată și salariul primit. În orice societate
comercială, elementul de bază al sistemului de salarizare îl constituie
salariul de bază (brut) sau salariul de încadrare.
Din punct de vedere fiscal sunt considerate venituri din salarii toate
veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică (salariat) ce
desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui
statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se refer ă, de
denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv
indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Salariul brut realizat (efectiv) este format din salariul tarifar, sporul de
vechime, alte sporuri, primele acordate, avantaje în natură, orele
suplimentare etc.
Remunerarea factorului forță de muncă generează o paletă largă de
obligații fiscale: asigurări sociale, asigurări de sănătate, impozite pe
veniturile din salarii și fonduri speciale etc. Toate impozitele, contribuțiile
și fondurile speciale cu privire la forța de muncă au ca bază de calcul
salariul brut realizat sau salariul tarifar.
Salariile brute și contribuțiile plătite pentru protecția şi asigurările sociale
ale salariaților reprezintă cheltuielile firmei cu forța de muncă și sunt
deductibile la calculul profitului.
Obligația de a înregistra contractele individuale de muncă la direcțiile de
muncă şi protecție socială a persoanelor fizice revine, societăților
comerciale şi celorlalte categorii de agenți economici cu capital privat sau
mixt, asociații cu caracter obştesc care funcționează potrivit legislației
române.
În contabilitate, impozitele, taxele și contribuțiile sunt prezentate în Planul
de Conturi General, după destinația datoriei fiscale astfel: asigurări sociale,
protecție socială, și conturi asimilate, bugetul de stat, fonduri speciale şi
conturi asimilate, alte impozite și taxe locale.
Datorii sociale privind remunerarea factorului forță de muncă.
Anul 2018 a adus o reorganizare a contribuțiilor sociale obligatorii pe care
angajatorii trebuie să le achite pentru propriii salariați.
30
1. Contribuții la asigurările sociale (CAS). Cotele de contribuții la
Contribuții la asigurările sociale de stat datorate de angajat și angajator sunt stabilite pe
asigurările trei niveluri în funcție de condițiile de munca ale personalului. Se utilizează
sociale următoarele categorii privind condițiile de muncă:
- condiții normale de muncă – cel mai redus nivel de nocivitate al
condițiilor de muncă și cel mai mic nivel al contribuției;
- condiții deosebite de muncă – nivelul următor de nocivitate al condițiilor
de muncă;
- condiții speciale de muncă – cel mai ridicat nivel de nocivitate al
condițiilor de munca;
În cazul condițiilor deosebite sau speciale de muncă firma va plăti o
contribuție mai mare la asigurările sociale de stat, iar angajatul va beneficia
de avantaje la pensionare. Un element al asigurărilor sociale este ajutorul
de deces. În fiecare an prin dispozițiile din Legea bugetului asigurărilor
sociale de stat se stabilește cuantumul acestuia. Ajutorul de deces este
diferențiat pentru:
- asigurat sau pensionar;
- un membru al familiei asiguratului sau pensionarului.
Cotele de CAS valabile din anul 2018 sunt următoarele:
Cotele de CAS  25% - cotă datorată exclusiv de salariat;
 4% - cotă suplimentară datorată exclusiv de angajator, dacă este vorba
de condiții deosebite de muncă;
 8% - cotă suplimentară datorată exclusiv de angajator, dacă este vorba
de condiții speciale de muncă.
Codul fiscal: ”Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în
cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate
salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri
asimilate salariilor, în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor
legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a
acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este
parte”
„Pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau
sunt asimilate acestora, baza lunară de calcul pentru contribuția de
asigurări sociale o reprezintă suma câștigurilor brute (...), realizate de
persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor
asupra cărora se datorează contribuția, pentru activitatea desfășurată în
condiții deosebite, speciale sau în alte condiții de muncă”.
Declararea și plata CAS. Chiar dacă salariații datorează în exclusivitate
Declararea și CAS, obligația de a declara, a calcula, a reține și a achita la stat contribuția
plata la pensii rămâne în continuare la angajatori.
În acest sens, prevederile Codului fiscal sunt cât se poate de
clare: „persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt
asimilate acestora au obligația de a calcula și de a reține la sursă
31
contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care
obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor”.
Declararea CAS se face lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei
pentru care se plătesc veniturile, prin intermediul „Declarației privind
obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența
nominală a persoanelor asigurate”, termenul fiind și cel de plată efectivă a
contribuției.
Toate persoanele juridice sau alte persoane, după caz, sunt obligate să
depună declarația în format electronic.
În cazul salariaților part time sau cu plata în acord, CAS datorată se achită
în continuare la nivelul salariului minim brut în vigoare. Regula nu se
aplică dacă persoanele în cauză au mai multe contracte part time și câștigă
lunar, în total, cel puțin salariul minim brut.
Aceste cote se stabilesc în fiecare an prin legea bugetului asigurărilor
sociale de stat. Contribuția la asigurările sociale datorată de angajatori
reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal la calculul profitului impozabil.
Baza de calcul este formată din salariul brut efectiv realizat.
Aceste contribuții se plătesc la Trezorerie, plata făcându-se prin ordine de
plată speciale. Termenul de plată pentru asigurări sociale îl reprezintă data
lichidării din luna precedentă dar, nu mai târziu de data de 25 inclusiv a
lunii următoare. Neplata la termen a contribuției atrage după sine
penalizări.
Din punct de vedere contabil contribuția angajatorului la asigurările sociale
reprezintă o cheltuială deductibilă fiscal la calculul profitului impozabil şi
se suportă pe rentabilitatea societății comerciale care are personal angajat
cu contract individual de muncă.
2. Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS). Unul din riscurile
Contribuția la inerente existentei umane este cel de îmbolnăvire. Împotriva acestui risc se
asigurările acționează prin instrumente publice, parte a sistemului fiscal. Conform
sociale de legislației fiscale în vigoare “Fondul național unic de asigurări sociale de
sănătate sănătate” se formează din:
- contribuții ale persoanelor fizice și juridice;
- subvenții de la bugetul de stat;
- dobânzi, donații, sponsorizări, venituri obținute din exploatarea
patrimoniului CNAS și caselor de asigurări, precum și alte venituri, în
condițiile legii.
Aceasta este datorată lunar de către angajații cu contract individual de
muncă, venituri din activități desfăşurate de persoane fizice care exercită
profesii libere sau activități independente, persoane fizice care obțin
venituri din agricultură şi silvicultură, persoane juridice sau fizice la care
își desfăşoară activitatea asigurații, cetățeni nerezidenți care se asigură
facultativ.
Cota de contribuție pentru CASS este, începând din ianuarie 2018, una
unică:10%.
32
Astfel, contribuția la sănătate este datorată, în prezent, exclusiv de salariat.
Totuși, plata efectivă a CASS către stat rămâne în continuare o obligație a
angajatorului.
Codul fiscal : „Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale
de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii
sau asimilate salariilor, în țară și în străinătate, cu respectarea
prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale,
precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care
România este parte, o reprezintă câștigul brut”.
Câștigul brut include în principal veniturile din salarii, în bani și/sau în
natură, sumele reprezentând participarea salariaților la profit,
indemnizațiile lunare de neconcurență plătite de angajatori sau
indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură (în afară de cele pentru
acoperirea transportului și a cazării) acordate salariaților în perioada
delegării sau a detașării.
Angajatorii sunt cei obligați legal să declare lunar contribuția la sănătate
pentru salariații proprii. Mai precis, acest lucru se face cu ajutorul
„Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului
Declararea și pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”
plata Referitor la calcularea și reținerea CASS, obligația revine tot
angajatorilor. Atât declararea, cât și plata lunară sau trimestrială a CASS se
fac până la data de 25 a lunii următoare plății veniturilor, respectiv până la
data de 25 a lunii următoare trimestrului.
În cazul salariaților part time sau cu plata în acord, CASS se achită la
nivelul salariului minim brut. Excepție fac persoanele care au mai multe
contracte cu normă parțială, însă numai dacă obțin lunar cel puțin salariul
minim brut în total.
3. Contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM)
Contribuția asiguratorie pentru muncă se datorează pentru veniturile din
salarii și asimilate salariilor.
Contribuția Contribuabilii obligați la plata contribuției asiguratorii pentru muncă sunt,
asiguratorie după caz:
pentru muncă
a) persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt
asimilate acestora, pentru cetățenii români, cetățeni ai altor state sau
apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reședința în
România, cu respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în
domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de
securitate socială la care România este parte;
b) persoanele fizice cetățeni români, cetățenii altor state sau apatrizii, pe
perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reședința în România, și
care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la
angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene
aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind
sistemele de securitate socială la care România este parte.
33
Cota contribuției asiguratorie pentru muncă este de 2,25%, plătită de
angajator.
Baza lunară de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă o reprezintă
suma câștigurilor brute realizate din salarii și venituri asimilate salariilor, în
țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor legislației europene
aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind
sistemele de securitate socială la care România este parte.
Persoanele fizice și juridice care angajează forță de muncă, au obligația de
a calcula contribuția asiguratorie pentru muncă și de a o plăti la bugetul de
stat, într-un cont distinct, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei
pentru care se plătesc veniturile.
4. Impozitul pe venitul din salarii
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care
se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri. Impozitul
lunar pe venitul din salarii se determină astfel:
a) la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 10% asupra
bazei de calcul determinate ca diferență între venitul net din salarii, calculat
Impozitul pe
prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii aferente unei
venitul din
luni, şi următoarele:
salarii
- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
- cotizația sindicală plătită în luna respectivă;
- contribuțiile la schemele facultative de pensii ocupaționale, astfel
încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro.
Deducerile personale sunt degresive, în funcție de starea socială a fiecărui
salariat și de veniturile sale brute.
b) pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de
10% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și
contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;
Plătitorul este obligat să determine valoarea total ă a impozitului anual pe
veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.
Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a
calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data
efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc
aceste venituri.
Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se
cuprind în fişele fiscale. Plătitorul de venituri are obligația să completeze
fişele fiscale, pe întreaga durată de efectuare a plății salariilor. Plătitorul
este obligat să păstreze fişele fiscale pe întreaga durată a angajării și să
transmită organului fiscal competent o copie, pentru fiecare an, până în
ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat.
Modelul și conținutul formularelor se aprobă prin ordin al ministrului
finanțelor publice.
34
Concluzie.
Sistemul de salarizare presupune un ansamblu de reguli și norme, ceea ce
implică cunoaşterea cadrului juridic al bazei de calcul, a reflectării în
contabilitate. Baza determinării contribuțiilor, a fondurilor speciale cu
privire la forța de muncă o reprezintă salariul brut realizat.
Salariul brut realizat

În loc de Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate
rezumat în
această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
Lucrare de veri Nr.
5 pe care urmează să o transmiteți cadrului didactic.
Impozitul pe venitul din salarii
Salariul brut realizat (efectiv) este format din salariul tarifar, sporul de
vechime, alte sporuri, primele acordate, avantaje în natură, orele
suplimentare etc.

5. Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014, pentru aprobarea
Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi
situațiile financiare anuale consolidate
ulterioare
35
Contabilitatea şi fiscalitatea privind impozitul pe profit; venit al
CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA PRIVIND

IMPOZITUL PE PROFIT; VENIT AL
MICROÎNTREPRINDERILOR
Cuprins Pagina

36

• Contabilitatea şi fiscalitatea privind impozitul pe profit;

• venit al microîntreprinderilor
Contabilitatea Contabilitatea impozitului pe profit

impozitului pe
1.Impozitul pe profit
profit
Impozitul pe profit, indiferent că se numeşte aşa sau este cunoscut sub
numele de impozit pe societăți, este una dintre sursele importante de
venituri pentru bugetele țărilor europene.
Impozitul pe profit este un impozit personal iar în cadrul reformei fiscale
din România, impozitul pe profit ocupă un rol important atât în prisma
contribuției sale la formarea veniturilor bugetare cât și prin influențarea
activităților generatoare de profit.
Baza legală pentru determinarea impozitului pe profit o constituie Legea
nr.227/2015 privind Codul Fiscal, precum şi normele metodologice de
aplicare a acesteia.
Întreprinderile mari îşi conduc contabilitatea în conformitate cu OMFP
nr.
1802/2014 și aplică, implicit, reglementări contabile europene şi
internaționale.
Norma contabilă internațională IAS 12 Impozitul pe profit are ca obiectiv
tratamentul contabil al consecințelor fiscale curente și viitoare privind
impozitul pe profit, precum și prezentarea impozitului pe profit în
situațiile financiare și prezentarea informațiilor legate de impozitul pe
profit.
Plătitorii de impozit pe profit
În categoria plǎtitorilor de impozit pe profit sunt cuprinse persoanele
juridice române şi strǎine care desfǎşoarǎ activitǎți lucrative permanente
în România, cât și persoane juridice române şi strǎine asociate cu
parteneri români pentru toate veniturile realizate de aceştia. Tot în
aceastǎ categorie intrǎ și activitǎțile economice ale instituțiilor bugetare -
organizate pentru realizarea de venituri extrabugetare - în condițiile legii.
Facilități fiscale în domeniu
Entitățile economice exceptate de la plata impozitului pe profit, sunt:
trezoreria statului, instituțiile publice, persoane juridice române care
plǎtesc impozit pe veniturile microîntreprinderilor, fundațiile române
constituite conform actelor normative în vigoare, activitatea cultelor
religioase, instituțiile de învǎțǎmânt particular acreditate și cele
autorizate, asociațiile de proprietari constituite pentru administrarea
locuințelor din
blocuri, fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar, fondul de
Contabilitatea
37 şi fiscalitatea privind impozitul pe profit; venit al
compensare a investitorilor înființat potrivit legii, organizații non profit,

sindicale și patronale pentru anumite venituri.
Cotele de impozitare
Prin modificǎrile aduse Codului Fiscal, cota de impozit pe profit care se
aplicǎ profitului impozabil este de 16 %.
Obligațiile contribuabililor privind impozitul pe profit
Plata acestei obligații este trimestrială, prin vărsământ făcut până în ziua
de 25 ale lunii următoare trimestrului expirat.
Fac excepție, Banca Națională şi societățile bancare care efectuează
plățile lunar, până la 25 ale lunii următoare.
În urma întocmirii declarației fiscale anuale privind impozitul pe profit,
se poate obține fie impozit pe profit de plată, fie impozit pe profit
de recuperat.
Declarația de impunere privind calculul impozitului pe profit datorat, se
depune de contribuabili la organul fiscal până la termenul de plată a
acestei contribuții.
Consecințele nerespectării termenului de plată a impozitului pe profit
Pentru neplata la termen a impozitului pe profit se datoreazǎ dobânzi și
penalitǎți specificate în Hotǎrâri de Guvern. Cuantumul dobânzilor şi
penalitǎților poate depǎşi cuantumul sumelor datorate.
Majorǎrile se determinǎ pentru suma neplǎtitǎ pe perioada cuprinsǎ între
data la care trebuia sǎ se realizeze plata și data la care se plǎteşte efectiv.
Dacǎ se plătesc sume în plus, agentul economic poate solicita (prin
cerere de restituire) organului fiscal fie compensarea sumei cu alte
obligații fiscale, fie restituirea sumei.
Controlul privind veniturile bugetare din impozitul pe profit
Constatarea, controlul, urmǎrirea şi încasarea impozitelor, precum şi a
majorǎrilor de întârziere aferente, se efectueazǎ de organele fiscale din
subordinea direcțiilor generale a finanțelor publice.
Cu ocazia controlului se va urmǎri respectarea de cǎtre plǎtitori a
realitǎții și legalitǎții, atât a veniturilor cât şi a cheltuielilor, determinarea
profitului impozabil, aplicarea cotelor legale pentru stabilirea
impozitului, vǎrsarea integralǎ și la termen a acestuia, reflectarea corectǎ
și la zi, în evidența contabilǎ, a tuturor operațiilor efectuate etc.
Rolul impozitului pe profit
Rolul ce revine impozitului, ca resursǎ de finanțare a cheltuielilor
publice, dar şi ca variabilǎ cu impact direct asupra venitului disponibil şi
implicit a consumului personal, investițiilor private, producției, ofertei și
ocupǎrii forței de muncǎ, este avut în vedere şi în modelele de creştere
economicǎ echilibratǎ.
38
Calculul impozitului pe profit

Rezultatul unei activitǎți economice este tratat din douǎ puncte de
vedere:
rezultat contabil şi rezultat fiscal.
Astfel un deficit contabil este o contraperformanțǎ pe care întreprinderea
trebuie sǎ o corecteze cât mai repede posibil pentru a nu influența în mod
negativ activitatea viitoare a firmei, fiind pus ǎ în joc însǎşi existența sa.
Nu la fel stau lucrurile în cazul unui deficit fiscal. Posibilitatea de
reportare, constituie un avantaj care va fi de folos de firmǎ în funcție de
posibilitǎțile oferite de legislație.
Legislația fiscală un recunoaște toate cheltuielile efectuate de firma ca
fiind deductibile la calculul impozitului pe profit. Din acest motiv
întreprinderile plătitoare de impozit pe profit trebuie să separe
cheltuielile pe trei categorii relevante din punct de vedere al impozitului
pe profit:
cheltuieli total deductibile;
cheltuieli cu deductibilitate limitata;
cheltuieli nedeductibile fiscal.
Organizarea unei gestiuni fiscale adecvate pentru calculul impozitului pe
profit poate consta din:
- deschiderea analitica în cadrul conturilor sintetice pentru fiecare
categorie de cheltuieli din cele menționate ca fiind relevante din punct de
vedere al calculului impozitului pe profit; definire tranzacții specifice cu
fiecare categorie de cheltuiala din cele mențioante ca fiind relevante din
punct de vedere al calculului impozitului pe profit; pregătire rapoarte
speciale care sa separe cele trei categorii de cheltuieli relevante pentru
calculul impozitului pe profit; identificarea unor centre de cost separate
pentru cheltuielile cu regimul fiscal special.
Contabilitatea româneascǎ, ca și în multe alte țǎri, este conectatǎ la
fiscalitate. Bilanțul contabil este destinat nevoilor proprii de informare și
altor terți (în afarǎ de stat), neținând cont de constrângerile fiscale. În
lipsa unui bilanț fiscal, care sǎ fie destinat fiscului, pentru obținerea
rezultatului impozabil (fiscal) sunt necesare câteva prelucrǎri
extracontabile.
Rezultatul exercițiului înainte de impozitare se calculeazǎ având în
vedere cerințele unei contabilitǎți de angajamente şi respectând
principiul independenței exercițiului.
Rezultatul brut al exercițiului corectat cu veniturile neimpozabile și
cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal permite obținerea
rezultatului fiscal (profit impozabil sau pierdere fiscalǎ)
Rezultatul contabil = Venituri totale - Cheltuieli totale
Rezultat impozabil (profit sau pierdere) =
Vtotale – Chtotale - Vneimpozabile + Chnedeductibile – Rezultat
reportat
Contabilitatea
subşiforma
fiscalitatea privind
de pierdere dinimpozitul pe profit; venit al
anii precedenți)
39
Din această formulare rezultǎ cǎ impozitarea profitului este de fapt un
calcul extracontabil, în care veniturile, cât şi cheltuielile evidențiate în
contabilitate primesc anumite corecții legale obținându-se în final
profitul impozabil.
Pierderea anualǎ, declaratǎ de contribuabil prin declarația de impozit pe
profit se recupereazǎ din profiturile impozabile obținute în urmǎtorii 5
ani.
Contribuabilii care pe o perioadǎ de 3 ani consecutivi au realizat numai
pierderi intrǎ automat în obiectivul de control al organului fiscal pentru
constatarea cauzelor care au condus la realizarea de pierdere.
Nu se recupereazǎ pierderea fiscalǎ înregistratǎ de persoana juridicǎ în
cazul în care are loc divizarea sau fuziunea. Recuperarea pierderilor se va
efectua în ordinea înregistrǎrii acestora, la fiecare termen de platǎ a
impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare. În acest
scop, pierderea se reporteazǎ lunǎ de lunǎ pânǎ la închiderea exercițiului,
când se determinǎ pierderea anualǎ.
Reportul și deductibilitatea pierderii fiscale (deficitului fiscal) se
realizeazǎ independent de imputarea pierderii contabile, cele douǎ
categorii de rezultate având mişcǎri distincte în timp cu ocazia reportǎrii.
Dacǎ societatea decide acoperirea pierderii contabile din capitalul social,
pierderea fiscal ǎ își continuǎ reportul pe perioada celor 5 ani. O
observație în acest sens trebuie menționatǎ chiar dacǎ prevederile
regulilor fiscale în materie de impozitare a profitului nu este relevant ǎ:
în cazul în care pierderea contabilǎ se acoperǎ din rezerva legalǎ, fiind
eliberatǎ de impozite, societatea poate pierde dreptul de report privind
pierderea fiscalǎ.
Venituri neimpozabile
Veniturile neimpozabile cuprind veniturile care nu sunt impozabile nici
în
perioada curentǎ, nici în perioadele urmǎtoare:
Venituri > dividendele primite de la o persoană juridică română;
neimpozabile
> diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare,
înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor
de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare,
precum și diferențele de evaluare a investițiilor financiare pe termen
lung. Acestea vor fi impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a
cesionării, a retragerii titlurilor de participare, precum și la data retragerii
capitalului social la persoana juridică la care se dețin titlurile de
participare
> veniturile din anularea obligațiilor unei persoane juridice, dacă
obligațiile se anulează în schimbul titlurilor de participare la respectiva
persoană juridică
> veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat
deducere, veniturile din reducerea sau anularea ajustărilor şi/sau
provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile
din recuperarea cheltuielilor nedeductibile
40
Cheltuieli deductibile, cu deductibilitate limitată și Nedeductibile
I. Cheltuieli deductibile
Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli
deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizǎrii de venituri
impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizǎrii de venituri:
 cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viațǎ stabilitǎ
Cheltuieli de cǎtre contribuabil;
deductibile, cu
 cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și
deductibilitate
cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncǎ şi a
limitată și
bolilor profesionale;
Nedeductibile
 cheltuielile reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente
de muncǎ și boli profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele
de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;
 cheltuielile de reclamǎ şi publicitate efectuate în scopul popularizǎrii
firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum
și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea
mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamǎ
și publicitate și bunurile care se acordǎ în cadrul unor campanii
publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor și demonstrații la
punctele de vânzare, precum şi alte bunuri și servicii acordate cu
scopul stimulǎrii vânzǎrilor;
 cheltuielile de transport și cazare în țarǎ și în strǎinǎtate efectuate de
cǎtre salariați şi administratori, în cazul în care contribuabilul
realizeazǎ profit în exercițiul curent și/sau din anii precedenți;
 contribuția la rezerva mutualǎ de garantare a casei centrale a
cooperativelor de credit;
 taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate
de actele normative în vigoare, precum şi contribuțiile pentru fondul
destinat negocierii contractului colectiv de muncǎ;
 cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesionalǎ a
personalului angajat;
 cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele
existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de
afaceri, editarea de materiale informative proprii;
 cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu
îndeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizãri necorporale
din punct de vedere contabil;
 cheltuielile pentru perfecționarea managementului, a sistemelor
informatice, introducerea, întreținerea şi perfecționarea sistemelor de
management al calitǎții, obținerea atestǎrii conform cu standardele de
calitate;
41
 cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor;

 taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate cǎtre camerele
de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile
patronale;
 pierderile înregistrate la scoaterea din evidențǎ a creanțelor
neîncasate, în urmǎtoarele cazuri:
1. procedura de faliment a debitorilor a fost închis ǎ pe baza
hotǎrârii
judecǎtoreşti;
2. debitorul a decedat şi creanța nu poate fi recuperatǎ de la
moştenitori;
3. debitorul este dizolvat, în cazul societǎții cu rǎspundere limitatǎ
cu asociat unic, sau lichidat, fǎrǎ succesor;
4. debitorul înregistreazǎ dificultǎți financiare majore care îi
afecteazǎ
întreg patrimoniul.
II. Cheltuieli cu deductibilitate limitată
. cheltuielile de protocol, în limita a 2% din baza de calcul, determinată
ca diferență între totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor
aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și
cheltuielile cu impozitul pe profit
. cheltuieli cu indemnizația primită pe perioada delegării și detaşării în
altă localitate, în țară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a
de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice, în cazul în care
contribuabilul realizează profit în exercițiul curent şi/sau din anii
precedenți. Cheltuielile de transport, cazare și indemnizația acordată
salariaților, în cazul contribuabililor care realizează pierdere în exercițiul
curent şi/sau din anii precedenți, sunt limitate la nivelul legal stabilit
pentru instituțiile publice
. cheltuielile sociale, în limita sumei obținute prin aplica rea unei cote de
până la 2% la fondul de salarii realizat anual (ajutoare pentru deces,
ajutoare pentru boli grave și incurabile etc.)
. pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de actele
normative în materie
. cheltuielile privind tichetele de masă acordate de angajator, conform
legii
. cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale
sau asociațiile profesionale, în limita echivalentului a 2000 euro anual
. cheltuielile cu rezervele şi provizioanele, conform legii, astfel: rezerva
legală este deductibilă în limita a 5% aplicată asupra profitului
contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad
veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri
neimpozabile, până ce rezerva va atinge a cincea parte din capitalul
social
Contabilitatea şi fiscalitatea
subscris privind
vărsat. În cazulimpozitul peerv
în care rez profit;
a este venit al pentru acoperirea
utilizată
42
pierderilor sau este distribuită sub orice formă, reconstituirea ulterioară a

rezervei nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil.
. cheltuielile cu dobânda şi diferențele de curs valutar. Cheltuielile cu
dobânzile aferente creditelor bancare pe termen lung vor fi integral
deductibile în exercițiul curent în cazul în care gradul de îndatorare a
capitalului este mai mic decât unu.
Gradul de îndatorarea a capitalului se determină ca raport între capitalul
împrumutat cu termen de rambursare peste un an și capitalul propriu, ca
medie a valorilor existente la începutul şi sfârşitul anului pentru care se
determină impozitul pe profit.
În cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este peste unu, inclusiv,
cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile până la nivelul sumei
veniturilor din dobânzi plus 10% din celelalte venituri impozabile.
Cheltuielile cu dobânzile nedeductibile se vor reporta în exercițiile
următoare, până la deductibilitatea lor totală.
Cheltuielile din diferențele de curs valutar sunt deductibile când nu
depăşesc veniturile de acelaşi tip; când aceste cheltuieli depăşesc
veniturile din diferențe de curs valutar, ele sunt deductibile în aceleaşi
condiții ca şi cheltuielile cu dobânzile.
Cheltuielile din diferențe de curs valutar sunt cele aferente
împrumuturilor
luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare a capitalului.
• cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de
pensii ocupaționale, în limita stabilită potrivit legii;
. cheltuielile cu primele de asigurare private de sănătate, în limita
stabilită
potrivit legii;
. cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea şi repararea locuințelor de
serviciu, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite
prevăzute de legea locuinței, care se majorează din punct de vedere fiscal
cu 10%. Diferența nedeductibilă trebuie recuperată de la beneficiari,
respectiv chiriaşi;
. cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu
aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită în
scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la
dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest
scop;
. cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații aferente
autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere şi de
administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un
singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții;
. cheltuielile efectuate de utilizator reprezentând rata de leasing, în cazul
contractelor de leasing operațional, respectiv cheltuielile cu amortizarea
şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar.
43
III. Cheltuieli nedeductibile

Cheltuielile nedeductibile cuprind cheltuielile care nu sunt deductibile
nici
în perioada curentǎ, nici în perioadele urmǎtoare:
• cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit
datorat, inclusive cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din
anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în
străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la
sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru
veniturile realizate în România;
. amenzile, confiscările, majorările de întârziere datorate către
autoritățile române;
• cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor
corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile,
pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și TVA
aferentă;
. cheltuielile cu TVA aferentă bunurilor acordate salariaților sub forma
unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin
reținere la sursă;
. cheltuielile făcute în favoarea acționarilor/asociaților, altele decât
cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate
contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;
. cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un
document justificativ;
. cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza
legii, pentru dreptul de folosință al terenului agricol adus de membrii
asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința
acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;
• cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile;
. cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite s au care nu
sunt reglementate prin acte normative;
. cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele
angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului;
. cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau
alte prestări de servicii, pentru care angajatorii nu pot justifica
necesitatea prestării acestora și pentru care nu sunt încheiate contracte;
. cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele
contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de
activitate, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție
bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activității, sau utilizate
în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing;
. pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau
în litigiu neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion. În această
situație, contribuabilii care scot din evidență clienții neîncasați sunt
obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor
44 Contabilitatea şi fiscalitatea privind impozitul pe profit; venit al
respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana

debitoare. Impozitul pe profit se calculează prin aplicarea unei cote
procentuale asupra profitului impozabil:
Impozit pe profit = Profit impozabil x Cota de impozitare
Potrivit prevederilor Codului Fiscal, înregistrarea în contabilitate a
impozitului pe profit trebuie să se facă trimestrial. Impozitul se
calculează mai întâi pe baza datelor cumulate de la începutul anului până
la sfârşitul trimestrului pentru care s e face calculul. Astfel, rezultatul
fiscal se determină și el punând față în față venituri cumulate cu
cheltuieli cumulate de la începutul anului. Impozitul de înregistrat în
trimestrul de referință este egal cu diferența dintre impozitul cumulat
până la s fârşitul acestui trimestru, pe de o parte, şi impozitul cumulat
până la sfârşitul trimestrului anterior.
Mecanismul de înregistrare în contabilitate a impozitului pe profit este
simplu, utilizându-se în acest scop conturile 691 Cheltuieli cu impozitul
pe profit şi 4411 Impozitul pe profit.
691 = 4411
Concluzie.
Contabilitatea din țara noastră este conectată la fiscalitate. Rezultatul
impozabil are drept elemente: rezultatul contabil, deducerile, cheltuielile
nedeterminate și pierderea fiscală din anii precedenți.
Rezultat impozabil (fiscal)

În loc de în această unitate și să revizuiți obiectivele precizate la început.
rezumat
Cheltuieli deductibile, cu deductibilitate limitată și Nedeductibile
45
Rezultat impozabil (profit sau pierdere) =

Vtotale – Chtotale - Vneimpozabile + Chnedeductibile – Rezultat
reportat
sub forma de pierdere din anii precedenți)

Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale
şi situațiile financiare anuale consolidate
ulterioare
46 Contabilitatea şi fiscalitatea privind impozitul pe profit; venit al
Contabilitatea şi fiscalitatea privind
CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA PRIVIND TVA
Cuprins Pagina
Obiectivele Unității de învățare Nr. 7.............................................................................. 48

47

• Contabilitatea şi fiscalitatea taxei pe valoarea adăugată
Contabilitatea şi fiscalitatea taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată şi circuitele economice
Contabilitatea şi
Taxa pe valoarea adaugată este un impozit indirect care se datorează
fiscalitatea taxei
bugetului de stat şi care se bazează pe criteriul deductibilității.
pe valoarea
adăugată În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile
care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) Constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu
plată;
b) Locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este
considerat a fi în România;
c) Livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o
persoană
impozabilă;
d) Livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre
activitățile economice prevăzute de lege;
Conform legii operațiunile care se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe
valoare adăugată sunt denumite operațiuni impozabile.
Din punct de vedere economic valoarea adăugată este un indicator care
permite măsurarea valorii nou create de întreprindere în urma activității
sale.
Din punct de vedere contabil valoarea adăugată reprezintă diferența
dintre producția exercițiului împreună cu marja comercială şi
consumurile provenite de la terți(consumurile intermediare).
Valoarea adăugată = Marja comercială +Producția exercițiului -
Consumuri de la terți
Marja comercială se calculează ca diferență între vânzările de mărfuri și
costul de cumpărare al mărfurilor vândute.
Producția exercițiului reprezintă suma dintre valoarea producției
vândute, valoarea producției stocate și valoarea producției imobilizate.
Consumurile provenite de la terți exprimă ansamblul cheltuielilor cu
materiile prime și materialele consumabile provenite de la terți, cu
serviciile prestate de terți și cu plata personalului angajat provenit din
afara întreprinderii.
Valoarea adăugată, ca plus de valoare realizat în urma desfăşurării unei
48 activități, permite remunerarea următorilor factori: forța de muncă (prin
salarii), stat (prin sistemul de impozite de taxe), creditori (prin dobânzile

aferente) și proprietarii întreprinderilor (prin dividende).
Din punct de vedere fiscal, TVA, este un impozit pe consum, suportat de
consumatorul final şi care elimină inegalitățile fiscale între circuitele de
desfacere a produselor.
Pornind de la aceste definiții, calculăm valoarea adăugată, pentru a
determina baza de Spre deosebire de impozitul pe circulația mărfurilor,
care presupunea impunerea în cascadă, TVA se stabileşte numai asupra
contribuției nete a întreprinderilor la formarea produsului social final.
TVA este în acelaşi timp un impozit care stimulează modernizarea
întreprinderilor, prin reduceri de taxe pentru achiziții de echipamente
industriale, scutiri de TVA sau prin reduceri de cote în funcție de cifra de
afaceri, de numărul de salariați sau activitatea de export.
Taxa pe valoarea adăugată în practica întreprinderilor Formele
reducerilor de preț
Reducerile primite în cazul cumpărărilor de stocuri pot avea caracter
comercial și caracter financiar.
Reducerile comerciale pot fi primite sub formă de: rabaturi, remize și
risturnuri.
a) Rabaturile se primesc pentru defecte de calitate și se aplică asupra
prețului de vânzare;
b) Remizele se acordă asupra prețului, pentru vânzări superioare
volumul
ui convenit;
c) Risturnurile sunt reduceri de preț, calculate asupra ansamblului unei
operații, în decursul unei perioade determinate
Rabatul şi remiza se acordă în momentul facturării și livrării bunurilor,
iar risturnul se acordă ulterior, fiind întocmite facturi distincte.
Reducerile financiare sunt sub formă de sconturi de decontare pentru
achitarea datoriilor înainte de termenul de exigibilitate (plată).
Toate aceste reduceri se calculează în cascadă, adică procentul de
reducere se aplică de fiecare dată asupra netului anterior, iar T.V.A. se
calculează asupra ultimului net. Diferența dintre valoarea la prețul de
vânzare și reducerile comerciale poartă denumirea de net comercial, iar
diferența dintre netul comercial și sconturile de decontare poartă
denumirea de net financiar.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri și servicii
Importul de bunuri și servicii din tarile nemembre UE este supus T.V.A..
La intrarea bunurilor în țară, importatorul este obligat să întocmească
declarația vamală de import, să plătească taxa pe valoarea adăugată și să-
şi exercite dreptul de deducere potrivit reglementărilor în vigoare.
Bunurile introduse în țară direct sau prin intermediari autorizați, de orice
persoană fizică sau juridică potrivit legii, ca și serviciile contractate de
Contabilitatea şi fiscalitatea privind 49
persoane juridice care au sediul în România, sunt supuse taxei pe
valoarea
adăugată.
Concluzie. TVA-ul este impozit indirect, datorat bugetului de stat. În
sfera de aplicare a TVA intră o serie de operațiuni care întrunesc
criteriile cerute de lege.
TVA

În loc de
rezumat
în
Lucrare de verif Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de
învățare
Contabilitatea TVA
Răspunsurile și
omentariile la testele de autoevaluare
Răspuns 7.1
Taxa pe valoarea adaugată este un impozit indirect care se
datorează bugetului de stat şi care se bazează pe criteriul deductibilității

ulterioare
50
Contabilitatea şi fiscalitatea altor impozite și
CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA ALTOR IMPOZITE

ȘI TAXE
Cuprins Pagina

51

• Accizele
Accizele
Accizele
Distinct de TVA în toate statele există taxe speciale de consumație care
"lovesc" numai anumite produse.
Accizele sunt aceste taxe speciale de consumație şi se aşeaza, de regula,
pe vânzarea acestor grupe aparte de produse. În prezent, aceste grupe
speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate, în
principal, de bunurile care dăunează sănătății și de produsele considerate
de lux.
Spre exemplu, în țara noastră se plătesc accize pentru următoarele grupe
de produse:
. alcoolul etilic alimentar, derivatele sale şi orice alte băuturi alcoolice;
. produsele petroliere (excepție face păcura);
• produsele din tutun;
. alte produse şi grupe de produse: cafea, bijuterii (cu excepția
verighetelor), autoturisme, parfumuri, blănuri naturale, articole din
cristal, ape minerale, armele de vânătoare și de uz individual.
Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, și anume formarea de resurse
la dispoziția statului. Cel putin la fel de importantă este însă şi motivația
de ordin social a accizelor, prin faptul că acestea pot fi folosite ca şi
parghii fi scale pentru controlarea consumurilor, în sensul descurajării
acelora care, spre exemplu, dăunează sănătații. Plătitorii accizelor sunt
agenții economici care importa produsul respectiv pentru vânzare,
producătorii sau vânzătorii acestuia.
Ca și în cazul TVA, suportatorul este însă, cel care cumpără produsul
respectiv, adică consumatorul final.
Acciza se calculează de regula în două moduri, în funcție de cum este
exprimată cota de impunere pentru fiecare produs accizat în parte .
Astfel, cota de impunere poate fi:
. fie o cotă fixă în lei sau în Euro pe unitatea de măsura specifică (de
exemplu pe
litru, pe gradul de concentrație, pe cifra octanică etc);
. fie o cotă procentuală care se aplică asupra bazei de impozitare.
52

Accizele

Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte
În loc de
prezentate
rezumat
Lucrare de veri învățare
ficare Unitate de învățare Nr. 8
Contabilitatea accizelor
Accizele sunt aceste taxe speciale de consumație şi se aşeaza, de

regula, pe vânzarea acestor grupe aparte de produse. În prezent, aceste
grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate,
în principal, de bunurile care dăunează sănătății și de produsele
considerate de lux.
Bibliografie Uni ate de învățare Nr. 8

ulterioare
53
Contabilitatea şi fiscalitatea privind taxele
CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA PRIVIND TAXELE

LOCALE
Cuprins Pagina

54

• Impozitele și taxele locale
Impozitele și Impozitele și taxele locale

taxele locale
Conform Codului fiscal, impozitele și taxele locale sunt clasificate după
cum urmează:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizațiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră
h) taxe speciale;
i) alte taxa locale;
Impozitul pe clădiri este anual și se datorează de către contribuabili
pentru clădirile aflate în proprietatea lor, pentru clădirile aflate în
administrare sau în folosință, pentru clădirile concesionate sau închiriate,
indiferent de locul unde sunt situate şi de destinația acestora.
Prin clădire, se înțelege orice construcție care serveşte la adăpostirea de
oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și
de altele asemenea.
Impozitul pe clădiri se stabileşte pe baza declarației de impunere depuse
de contribuabili în baza Legii nr.227/2015 și se plăteşte trimestrial, în
patru rate egale.
Impozitul pe clădiri se calculează începând cu data de întâi a lunii
următoare celei în care acestea au fost dobândite, indiferent sub ce formă
(data declarării poate fi: data menționată în actul respectiv în cazul
actelor notariale; data pronunțării hotărârii judecătoreşti ramase
definitivă și irevocabilă în cazul hotarârilor judecătoreşti; data întocmirii
procesului verbal de recepție întocmit de către structurile specializate din
domeniul amenajării teritoriului
55
Scăderea impozitului pe clădiri se face în cazul în care clădirea a fost

dezafectată, demolată, dezmembrată, distrusă sau vândută începând cu
data de întâi a lunii următoare când s-a produs una din aceste situații.
Impozitul pe teren
Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează
pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care se prevede
altfel.
Impozitul pe teren se plăteşte la bugetul local al unității administrativ-
teritoriale în raza căreia este situat terenul.
În cazul unui teren, aflat în administrarea sau în folosința, după caz, a
altei persoane, şi pentru care se datorează chirie/arendă în baza unui
contract de închiriere/arendare, impozitul pe teren se datorează de către
proprietar.
În cazul terenului care este deținut în comun de d ouă sau mai multe
persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren
aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile
individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun
datorează o parte egală din impozitul pentru teren.
Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața în care terenul este
acoperit de o clădire;
b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unități
locale a acestuia, cu personalitate juridică;
c) orice teren al unui cimitir, crematoriu;
d) orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar şi
universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;
e) orice teren al unei unități sanitare de interes național car e nu a trecut
în patrimoniul autorităților locale;
f) orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție
publică,
cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;
g) orice teren aferent unei clădiri a unei instituții publice sau unei clădiri
care face parte din domeniul public sau privat al unei unități
administrativ
- teritoriale, exceptând suprafețele acestuia folosite pentru activități
economice;
h) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare,
pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia;
i) orice teren ocupat de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau cai
navigabile, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva
inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie
l a exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție,
precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate
Contabilitatea
astfel printr-o hotărâre a Consiliului localşi în
fiscalitatea
măsura înprivind
care nutaxele
afectează
folosirea suprafeței solului;
56
j) orice teren legat de sistemele hidrotehnice sau de navigație;
k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale,
drumuri principale administrate de Autoritatea Națională a Drumurilor,
drumuri județene şi drumuri comunale, zonele de siguranța ale acestora,
precum și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;
l) terenurile parcurilor industriale;
m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ
- teritoriale în lipsă de moştenitori legali sau testamentari.
Concluzie. Impozitele și taxele locale au drept bază de determinare
prevederile cadrului fiscal republicat, reprezentând surse ale bugetelor
locale.

Impozitele și taxele locale
În loc de Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în
învățare
Contabilitatea taxelor locale
Răspuns 9.1
Conform Codului fiscal, impozitele și taxele locale sunt clasificate
după cum urmează:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizațiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră
h) taxe speciale;
i) alte taxa locale;
57

ulterioare
58
Contabilitatea şi fiscalitatea imobilizărilor corporale şi
CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA IMOBILIZĂRILOR

CORPORALE ŞI NECORPORALE
Cuprins Pagina
Obiectivele Unității de învățare Nr. 10........................................................................... 60

Lucrare de verificare Unitate de învățare Nr. 10............................................................. 65
Bibliografie Unitate de învățare Nr. 10........................................................................... 66
59

• Amortizarea fiscală
Amortizarea Amortizarea fiscală

fiscală
Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii mijloacelor
fixe amortizabile, precum şi investiţiile efectuate la acestea se
recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării
potrivit prevederilor prezentului articol.
Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în prestarea
de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative;
b) are o valoare fiscală egală sau mai mare decât limita stabilită prin
hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului;
c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:
a) investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor
contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în
participaţiune şi altele asemenea;
b) mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit
formele de înregistrare ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în
grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin
însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;
c) investiţiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de
substanţe minerale utile, precum şi pentru lucrările de deschidere şi
pregătire a extracţiei în subteran şi la suprafaţă;
d) investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma
cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor
tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea de beneficii economice
viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
e) investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de
natura celor aparţinând domeniului public, precum şi în dezvoltări şi
modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică;
f) amenajările de terenuri;
60
g) activele biologice, înregistrate de către contribuabili potrivit

reglementărilor contabile aplicabile.
Nu reprezintă active amortizabile:
a) terenurile, inclusiv cele împădurite;
b) tablourile şi operele de artă;
c) fondul comercial;
d) lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;
e) bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare;
f) orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii,
potrivit normelor;
g) casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeronavele,
vasele de croazieră, altele decât cele utilizate pentru desfăşurarea
activităţii economice;
h) imobilizările necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată,
încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină
conform următoarelor reguli:
a) în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;
b) în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor
şi instalaţiilor de lucru, precum şi pentru computere şi echipamente
periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de
amortizare liniară, degresivă sau accelerată;
c) în cazul oricărui altui mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate
opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.
În cazul metodei de amortizare liniară, amortizarea se stabileşte prin
aplicarea cotei de amortizare liniară la valoarea fiscală de la data intrării
în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix amortizabil.
În cazul metodei de amortizare degresivă, amortizarea se calculează
prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre
coeficienţii următori:
a) 1,5 - dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil
este între 2 şi 5 ani;
b) 2,0 - dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil
este între 6 şi 10 ani;
c) 2,5 - dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil
este
mai mare de 10 ani.
În cazul metodei de amortizare accelerată, amortizarea se calculează
după cum urmează:
Contabilitatea şi fiscalitatea imobilizărilor corporale şi 61
a) pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăşi 50% din

valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a
mijlocului fix;
b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin
raportarea valorii rămase de amortizare a mijlocului fix la durata
normală de utilizare rămasă a acestuia.
Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, drepturi de autor, licenţe,
mărci de comerţ sau fabrică, drepturi de explorare a resurselor naturale
şi alte imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere contabil,
cu excepţia cheltuielilor de constituire, a fondului comercial, a
imobilizărilor necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată,
încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile aplicabile, precum şi
cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă
imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de
amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare,
după caz. Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii programelor
informatice se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare
liniară sau degresivă pe o perioadă de 3 ani. Pentru brevetele de
invenţie se poate utiliza şi metoda de amortizare degresivă sau
accelerată. Cheltuielile aferente achiziţionării contractelor de clienţi,
recunoscute ca imobilizări necorporale potrivit reglementărilor
contabile aplicabile, se amortizează pe durata acestor contracte.
Cheltuielile ulterioare recunoscute în valoarea contabilă a unei
imobilizări necorporale, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se
recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe
perioada din contract/durata de utilizare rămasă. În cazul în care
cheltuielile ulterioare sunt recunoscute în valoarea contabilă a unei
imobilizări necorporale după expirarea duratei de utilizare, amortizarea
fiscală se determină pe baza duratei normale de utilizare stabilite de
către o comisie tehnică internă sau un expert tehnic independent.
În cazul în care cheltuielile de constituire sunt înregistrate ca
imobilizări necorporale, potrivit reglementărilor contabile aplicabile,
acestea se recuperează prin intermediul cheltuielilor cu amortizarea pe
o perioadă de maximum 5 ani.
Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se
pune în funcţiune, prin aplicarea regimului de amortizare prevăzut la
alin. (5);
b) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la
mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe
durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de
concesionare sau închiriere, după caz;
c) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe
concesionate, închiriate sau luate în locaţi e de g esti une, de cel
ca re a
62 Contabilitatea şi fiscalitatea imobilizărilor corporale şi
efectuat investiţia, pe perioada contractului sau pe durata normală de

utilizare, după caz; în cazul investiţiilor efectuate la mijloace fixe
utilizate în asocieri fără personalitate juridică de cel care a efectuat
investiţia, pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare,
după caz, urmând să se aplice prevederile art. 34;
d) pentru investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma
cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor
tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea de beneficii economice
viitoare, amortizarea fiscală se calculează pe baza valorii rămase
majorate cu investiţiile efectuate, a metodei de amortizare utilizată
pentru mijlocul fix îmbunătăţit, pe durata normală de utilizare rămasă.
În cazul în care investiţiile se efectuează la mijloace fixe amortizabile
pentru care durata normală de utilizare este expirată, amortizarea fiscală
se determină pe baza metodei de amortizare corespunzătoare mijlocului
fix îmbunătăţit, pe durata normală de utilizare stabilită de către o
comisie tehnică internă sau un expert tehnic independent;
e) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea
terenurilor, liniar, pe o perioadă de 10 ani;
f) amortizarea clădirilor şi a construcţiilor minelor, salinelor cu
extracţie în soluţie prin sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru
substanţe minerale solide şi cele din industria extractivă de petrol, a
căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor şi care nu pot
primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, se calculează pe unitate
de produs, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă minerală
utilă. Amortizarea pe unitatea de produs se recalculează la un interval
maxim de:
1. 5 ani la mine, cariere, extracţii petroliere, precum şi la cheltuielile de
investiţii pentru descopertă;
2. 10 ani la saline;
g) în cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile
conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară şi care
stabilesc pentru amortizarea mijloacelor fixe specifice activităţii de
explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe
minerale politici contabile specifice domeniului de activitate, în
concordanţă cu cele mai recente norme ale altor organisme de
normalizare care utilizează un cadru general conceptual similar pentru a
elabora standarde de contabilitate, alte documente contabile şi practicile
acceptate ale domeniului de activitate, valoarea fiscală rămasă
neamortizată a mijloacelor fixe casate se deduce prin utilizarea metodei
de amortizare fiscală utilizate înainte de casarea acestora, pe perioada
rămasă. Aceste prevederi se aplică şi pentru valoarea fiscală rămasă
neamortizată la momentul retratării mijloacelor fixe specifice activităţii
de explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe
minerale;
h) mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de numărul de
kilometri sau numărul de ore de funcţionare prevăzut în cărţile tehnice;
63
i) pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până

la nivelul corespunzător suprafeţei construite prevăzute de Legea nr.
114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
j) numai pentru autoturismele folosite în condiţiile prevăzute la art. 25
alin. (3) lit. m);
k) în cazul în care mijloacele fixe amortizabile sunt trecute în regim de
conservare, în funcţie de politica contabilă adoptată, valoarea fiscală
rămasă neamortizată la momentul trecerii în conservare se recuperează
pe durata normală de utilizare rămasă, începând cu luna următoare
ieşirii din conservare a acestora, prin recalcularea cotei de amortizare
fiscală;
l) prin excepţie de la prevederile lit. a), mijloacele fixe amortizabile
transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare, prevăzute la art. 32
şi
33, se amortizează prin continuarea regimului de amortizare aplicat
anterior momentului transferului, începând cu luna efectuării
transferului, respectiv prin continuarea regimului de conservare potrivit
lit. k), după caz;
m) pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau
care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se
are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set;
n) pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a
căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat,
amortizarea se poate determina pentru fiecare componentă în parte.
Cheltuielile aferente localizării, explorării, dezvoltării sau oricărei
activităţi pregătitoare pentru exploatarea resurselor naturale, inclusiv
cele reprezentând investiţiile prevăzute la alin. (3) lit. c) care, potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, se înregistrează direct în contul de
profit şi pierdere, se recuperează în rate egale pe o perioadă de 5 ani,
începând cu luna în care sunt efectuate cheltuielile. În cazul în care
aceste cheltuieli se capitalizează potrivit reglementărilor contabile
aplicabile, recuperarea se efectuează astfel:
a) pe măsură ce resursele naturale sunt exploatate, proporţional cu
valoarea recuperată raportată la valoarea totală estimată a resurselor, în
cazul în care resursele naturale sunt exploatate;
b) în rate egale pe o perioadă de 5 ani, în cazul în care nu se găsesc
resurse naturale.
Intră sub incidenţa acestor prevederi şi sondele de explorare
abandonate,
potrivit regulilor din domeniul petrolier.
Cheltuielile aferente achiziţionării oricărui drept de exploatare a
resurselor naturale se recuperează pe măsură ce resursele naturale sunt
exploatate, proporţional cu valoarea recuperată raportată la valoarea
totală estimată a resurselor.
Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se
Contabilitatea
determi nă fă ră a şilua
fiscalitatea
în calculimobilizărilor
amorti za reacorporale şi C âşti
contabilă.
gurile sau
64
pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcţiune a
acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora,
diminuată cu amortizarea fiscală.
Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi înfiinţării şi
funcţionării cabinetelor medicale pot deduce integral valoarea acestora
la calculul profitului impozabil la data punerii în funcţiune sau pot
recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit
prevederilor prezentului articol.
În cazul unei imobilizări corporale care la data intrării în patrimoniu are
o valoare fiscală mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a
Guvernului, contribuabilul poate recupera aceste cheltuieli prin
deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.

Mijlocul fix amortizabil
În loc de Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte

rezumat prezentate
învățare
Contabilitatea amortizării mijloacelor fixe
Răspuns 10.1
Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală
care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau în
prestarea
de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative;
b) are o valoare fiscală egală sau mai mare decât limita stabilită
prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul
contribuabilului;
c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
65

ulterioare
66
Contabilitatea şi fiscalitatea tranzacţiilor în moneda străină: european şi internaţional
privind
CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA TRANZACŢIILOR

ÎN MONEDA STRĂINĂ: EUROPEAN ŞI INTERNAŢIONAL
PRIVIND TRANZACŢIILE ÎN MONEDĂ STRĂINĂ
Cuprins Pagina
Obiectivele Unității de învățare Nr. 11........................................................................... 68

Lucrare de verificare Unitate de învățare Nr. 11............................................................. 71
Bibliografie Unitate de învățare Nr. 11........................................................................... 71
67
privind
• Contabilitatea şi fiscalitatea tranzacţiilor în moneda străina:

european şi internaţional privind tranzacţiile în monedă străină
Contabilitatea Un prim moment important care generează tranzacții în valută pentru o

şi fiscalitatea firmă din România cu relevanță în fiscalitate este deplasarea personalului
tranzacţiilor propriu în interes de servici în străinătate. La astfel de deplasări se
în moneda datorează diurnă pentru fiecare zi de deplasare de la ieşirea din țară,
străina decontarea cheltuielilor de transport extern şi a celor de cazare pe bază de
documente justificative, acoperirea altor cheltuieli pe care deplasarea sau
îndeplinirea misiunii le presupune. Pentru majoritatea cheltuielilor apar în
contabilitate documente emise de un terți ceea ce le conferă un grad de
credibilitate mare. Diurna în schimb va avea la bază documente interne
ale firmei sau personalului propriu. Se are în vedere Ordinul de deplasare
internă, copia paşaportului sau a altui document care atestă ziua ieşirii şi a
intrării în țară. Strict contabil trebuie întocmit un centralizator
În acest tabel diurna pe zi va fi cea aprobată de conducerea sau
administratorul firmei. Pentru nevoi fiscale trebuie separate câteva tranşe
de diurnă.
Practic firmele pot plăti câtă diurnă doresc (libertatea contractuală) numai
că se ia în calculul impozitului pe profit numai diurna deductibilă conform
normelor fiscale.
Acest plafon depinde de realizarea de profit la sfârşitul exercițiului
financiar. În cursul exercițiului contabilul sau managerul nu au de unde să
ştie rezultatul financiar viitor. Din acest motiv trebuie să întocmească un
tabel.
Centralizatorul este un instrument de gestiune şi calcul. El va avea la bază
documentele justificative necesare. Astfel, la plecarea în delegație în
străinătate se va întocmi un decont estimativ pentru acordarea avansului.
Pe baza sistemului propriu de gestiune fiscală firmele vor înregistra în
contabilitate tranzacțiile privind plățile în valută. Cheltuielile cu diurna în
valută se recomandă să fie înregistrate în analitice distincte de cheltuielile
cu diurna în moneda națională. În plus, este recomandat să fie înregistrate
separat încă din cursul anului, la sfârşitul fiecărui trimestru sau al fiecărei
luni cheltuielile deductibile cu diurna în valută şi cele nedeductibile
conform plafonului cel mai avantajos pentru firmă. Odată cu depunerea
decontului privind impozitul pe profit se fac şi regularizările cerute de
legislația fiscală.
Notele contabile propuse pentru înregistrarea cheltuielilor cu diurna în

valută sunt:
privind
68
privind
a) pentru acordarea avansului în valută la plecarea în delegație

542.NP = 5314.xyz
în cazul decontării în numerar,sau
542.NP = 5124.xyz
în situația decontării prin bancă (încărcare card al titularului)
b) pentru decontarea avansului primit la înapoierea din delegație - partea
reprezentând diurna
625.2.D.xyz = 542.NP
cu suma considerată cheltuială deductibilă, şi respectiv
625.2.N.xyz = 542.NP
cu suma considerată nedeductibilă la calculul impozitului pe profit.
c) pentru înregistrarea celorlalte cheltuieli efectuate în cursul deplasării
externe
6x = 542.NP.
Notațiile au următoarea semnificație:
542.NP = analiticul pe bază de nume şi prenume din contul avansuri de
trezorerie
5314.xyz/5124.xyz = analiticul contului casa/banca în valută care indică
valuta
de plată, conform codificare internă
625.2.D.xyz = cheltuieli cu deplasările în străinătate (cifra 2 din simbolul
contului) considerate deductibile la calculul impozitului pe profit (litera D
din simbolul contului) în valuta xyz
625.2.N.xyz = cheltuieli cu deplasările în străinătate (cifra 2 din simbolul
contului) considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit (litera
N din simbolul contului) în valuta xyz.
În contabilitatea de gestiune cheltuielile în valută ocazionate de deplasări
externe sunt înregistrate în funcție de tipul delegației, profilul (activitatea)
de bază al firmei şi de posibilitatea identificării cheltuielilor cu deplasarea
externă pe obiectele de calculație specifice întreprinderii. De exemplu,
cheltuielile cu deplasările pentru încheiere contracte de vânzare la firme cu
profil de export vor fi imputate activității de bază în măsura în care
deplasarea este pentru derularea unui anumit contract care face obiectul
calculației de costuri.
Avansul în valută este acordat având în vedere documentul justificativ
“Dispoziție de încasare/plată către casierie”. Pe baza sumei înscrise în
devizul estimativ se ridică banii din bancă şi se predau delegatului. Acesta
69
privind
semnează pe dispoziția de încasare/plată către casierie confirmând valuta,

suma şi data primirii numerarului necesar deplasării. În cazul în care nu se
întocmeşte deviz estimativ sau suma acordată ca avans depăşeşte cu mult şi
nejustificat totalul din deviz există suspiciunea că se practică evaziune
fiscală sau se încalcă dispozițiile legislației comerciale privind interzicerea
utilizării patrimoniului în scop personal de către persoane cu funcții de
răspundere în firmă. La sosirea din delegație se prezintă documentele
justificative privind cheltuielile şi copia documentului de identificare
personală care atestă ieşirea şi intrarea în țară. Delegatul completează un
decont privind cheltuielile efectuate, avansul primit, scopul deplasării şi
modul în care a fost îndeplinit mandatul. Acest document probează că
deplasarea s-a făcut în interesul afacerilor firmei. În caz contrar,
cheltuielile nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit. Persoana
împuternicită verifică documentele justificative, confruntă sumele
înscrise pe documentele justificative cu cele din decont şi reface calculele.
Dacă nu apar erori sau aspecte privind lipsa de validitate a documentelor
justificative se întocmesc formele şi se obțin aprobările pentru încasarea
sau plata diferenței aferentă deplasării, după caz. Diferența se plăteşte pe
baza semnării în aceeaşi dispoziție de încasare/plată către casierie.
Un alt moment care generează tranzacții în valută este încheierea de
contracte cu parteneri de afaceri în monedă străină, indiferent dacă
decontarea este în moneda străină sau în cea națională. Într-o astfel de
situație factura se emite în moneda contractului. Plata se face în moneda
contractului sau în moneda națională, după caz, în funcție de dispozițiile
legislației valutare. Înregistrarea în contabilitate se face însă obligatoriu în
RON sau şi într-o monedă străină. Înregistrarea în moneda națională are la
bază cursul de schimb din ziua plății. Poate fi vorba de cursul oficial al
Băncii Naționale sau alt curs de referință. Din punct de vedere fiscal se
pune problema regimului pe care îl au diferențele de curs valutar dintre
data emiterii facturii şi data plății efective.

Acordarea avansului în valută la plecarea în delegație
Răspunsul la test se găseşte la pagina

Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
În loc de
rezumat
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învățare Nr.
11 pe care urmează să o transmiteți cadrului didactic.
70
privind
Exemple. Contabilitatea şi fiscalitatea tranzacţiilor în moneda străina:

Răspuns 11.1
542.NP = 5314.xyz

Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi
situațiile financiare anuale consolidate
ulterioare
71

Contabilitate Si Gestiune Fiscala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate Si Gestiune Fiscala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Gestiunea fiscală în deciziile manageriale ale

Unitate de învăţare Nr. 1

GESTIUNEA FISCALĂ ÎN DECIZIILE MANAGERIALE

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 09

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 1

• Gestiunea fiscală în deciziile manageriale ale întreprinderilor

Gestiunea Obiectul de studiu al gestiunii fiscale îl constituie analiza distorsiunilor

Test de autoevaluare 1.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 11

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 1.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1

1. Morariu,A., Contabilitate și fiscalitate în dezvoltarea firmei, Ed.

Unitate de învăţare Nr. 2

ABORDAREA FISCALITĂŢII PRIN PRISMA NORMELOR

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 2............................................................................. 13

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 2

• Abordarea fiscalităţii prin prisma normelor contabile internaţionale

Standardele Internaționale de Contabilitate și ulterior, Standardele

beneficiul sa fie generat către întreprindere şi deci, evaluat de o

Am ajuns la sfârşitul Unității de învățare Nr. 2.

Contabilizarea în contul de rezultat.

Răspunsurile și comentariile la testele de autoevaluare

− tranzacțiilor şi a altor evenimente ale exercițiului în curs reflectate în

Bibliografie Unitate de învățare Nr. 2

Unitate de învățare Nr. 3

SISTEMUL FISCAL. STRUCTURA SISTEMULUI FISCAL

Obiectivele Unității de învățare Nr. 3............................................................................. 18

OBIECTIVELE Unității de învățare Nr. 3

Sistemul fiscal reprezintă un ansamblu de cerințe şi principii referitoare

Elementele Câteva elemente ale impozitelor

• Impozitul pe veniturile liber profesioniştilor, meseriaşilor şi ale altor

Test de autoevaluare 3.1 – Scrieți răspunsul în spațiul liber din chenar.

Am ajuns la sfârşitul Unității de învățare Nr. 3.

Clasificarea taxelor și impozitelor

Răspunsurile și comentariile la testele de autoevaluare

Bibliografie Unitate de învățare Nr. 3

1. Morariu,A., Contabilitate și fiscalitate în dezvoltarea firmei, Ed.

Unitate de învățare Nr. 4

CONCILIEREA RAPORTULUI CONTABILITATE-

Obiectivele Unității de învățare Nr. 4............................................................................. 25

OBIECTIVELE Unității de învățare Nr. 4

• Concilierea raportului contabilitate-fiscalitate

Contabilitatea și fiscalitatea constituie două discipline adesea

paralele cu contabilitatea pentru stabilirea relațiilor cu bugetul de stat

Test de autoevaluare 4.1 – Scrieți răspunsul în spațiul liber din chenar.

Răspunsul la test se găseşte la pagina 28

Am ajuns la sfârşitul Unității de învățare Nr. 4.

În loc de Vă recomand să faceți o recapitulare a principalelor subiecte

Legăturile fiscalității cu finanțele publice

Răspunsurile și comentariile la testele de autoevaluare

Unitate de învățare Nr. 5

CONTABILITATEA ŞI FISCALITATEA PRIVIND

Obiectivele Unității de învățare Nr. 5............................................................................. 30

OBIECTIVELE Unității de învățare Nr. 5

• Contabilitatea şi fiscalitatea remunerării personalului

Contabilitatea Contabilitatea şi fiscalitatea remunerării personalului

Răspunsul la test se găseşte la pagina 35

Am ajuns la sfârşitul Unității de învățare Nr. 5.

Impozitul pe venitul din salarii

Răspunsurile și comentariile la testele de autoevaluare

Bibliografie Unitate de învățare Nr. 5