ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA FINANŢE, ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DE VALORI

PROGRAMUL DE MASTERAT PROFESIONAL

FINANŢE CORPORATIVE

Prof. univ. dr. Georgeta VINTILĂ

MANAGEMENTUL FISCAL
AL ÎNTREPRINDERII

Bucureşti
2018– 2019

1
 CUPRINS
Pagina

1. Managementul fiscal al întreprinderii – aspecte generale

1.1. Abordări generale privind managementul fiscal al întreprinderii .................3

1.2. Abordări privind relația fiscalitate- elemente patrimoniale- fluxuri
financiare..............................................................................................................5

2. Presiunea fiscală – gestiunea obligațiilor fiscale la nivelul întreprinderii

2.1. Impactul fiscalităţii asupra costurilor întreprinderii …..…….........................8

2.2. Gestiunea obligaţiilor fiscale.........................................………….....................11

3. Impozitarea profitului şi influența acesteia asupra deciziilor

manageriale

3.1. Impozitarea profitului........................................................................................40

3.2. Impactul impozitării profitului asupra deciziilor manageriale......................64
3.3. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor versus impozitul pe profit 70

4. Impactul fiscal al politicii de repartizare a profitului asupra structurii de

finanțare a întreprinderii

4.1. Politica de repartizare a profitului net ……………………............................79

4.2. Influența politicii de repartizare a profitului asupra deciziei de
finanțare a întreprinderii ..............................................................…...............84

5. Influenţa fiscalității asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii

5.1. Delimitări conceptuale…………………………………….............................87

5.2. Influența impozitului pe profit asupra indicatorilor de performanță
financiară ………………………………..........................................................90

6. Gestiunea trezoreriei întreprinderii sub influența obligațiilor fiscale

6.1. Influența fiscalității asupra trezoreriei întreprinderii...................................97

6.2. Gestiunea taxei pe valoarea adăugată în context intern
şi intracomunitar.............................................................................................101

Bibliografie ……………………………………………...................…………..............140

2
 1. MANAGEMENTUL FISCAL AL ÎNTREPRINDERII
- ASPECTE GENERALE -

1.1. Abordări generale privind managementul fiscal al întreprinderii

În cadrul relaţiilor întreprinderii cu mediul în care îşi desfăşoară

activitatea, reprezentate de: universul economic (piaţa factorilor de producţie,
piaţa bunurilor şi serviciilor); universul financiar (piaţa financiară); universul
social (furnizori, clienţi, creditori, acţionari, salariaţi, manageri), se evidenţiază ca
o componentă specifică, raporturilor întreprinderii cu bugetele publice
materializate în sfera relaţiilor financiare pe care întreprinderea le derulează cu
statul. În acest context, iau naştere, pe de o parte, relaţiile de mobilizare la
dispoziţia statului a unor resurse financiare semnificative de la întreprinderi, iar
pe de altă parte, relaţiile de utilizare a acestor resurse în beneficiul direct sau
indirect al întreprinderilor.
Aceste conexiuni specifice între bugetul general consolidat (bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale)
şi finanţele întreprinderilor au incidenţă directă asupra managementului financiar
al întreprinderilor și implicit asupra managementului fiscal , prin efectele generate
de plata obligaţiilor fiscale datorate.
Amploarea relaţiilor fiscale şi impactul acestora asupra deciziilor
financiare, încă de la constituirea capitalurilor întreprinderii şi până la
remunerarea acestora, impune existenţa unor acţiuni şi tehnici de gestiune fiscală
menite să asigure fundamentarea principalelor decizii finanaciare (de investiţii,
de finanţare, de gestiune a activităţii curente a întreprinderii), cu luarea în
considerare a tuturor variabilelor de tip fiscal.

3
 Ansamblul acţiunilor şi deciziilor întreprinderii îndreptate în „direcţia
gestionării optime a sarcinii fiscale” constituie conţinutul noţiunii de
„management fiscal al întreprinderii”.

 Incidenţa fiscalităţii asupra managementului financiar al

întreprinderii se manifestă direct sau indirect, prin intermediul:

- veniturilor şi cheltuielilor monetare generate de activitatea curentă;

- elementelor nemonetare (venituri şi cheltuieli calculate) cu impact

indirect asupra rezultatelor financiare (profit net, CAF, etc);

- fluxurilor financiare generate de activitatea de investiţii şi de finanţare,

derulate prin trezoreria întreprinderii;

- costurilor de administrare a obligaţiilor fiscale privind personalul şi

acţionarii, reţinute prin stopaj la sursă şi vărsate la bugetul de stat;

 Optimizarea fiscală este corelată cu respectarea principiilor fiscalității,

care vizează, în principal:

- neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de

investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii
egale investitorilor, capitalului român şi străin;

- certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să

nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele
de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor;

4
 - eficienţa impunerii asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare
de la un exerciţiu bugetar la altul prin menţinerea randamentului
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor în toate fazele ciclului economic,
atât în perioadele de avânt economic, cât şi în cele de criză ;

- predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor şi

contribuţiilor obligatorii, pentru o perioada de timp de cel putin un an,
în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii
de noi impozite, taxe şi contribuţii obligatorii .

1.2 Abordări privind relația fiscalitate- elemente patrimoniale-

fluxuri financiare

Majoritatea deciziilor financiare şi a operaţiilor derulate de întreprinderi poartă

amprenta fiscalităţii.

 În planul gestiunii activelor imobilizate, fiscalitatea influențează prin

politica de amortizare precum şi prin existenţa unor facilităţi fiscale vizând
stimularea politicii de investiţii;

 În planul gestiunii activității curente, incidenţa fiscalităţii se manifestă,

direct sau indirect, prin intermediul activelor curente alocate în activitatea de
exploatare, îndeosebi a stocurilor, prin prisma creanțelor și respectiv a pasivelor
curente (obligații fiscale curente datorate Bugetului Public Consolidat) generate
în cadrul activității de exploatare;

 Gestiunea fiscalităţii pe linia trezoreriei întreprinderii, vizează

multitudinea operaţiilor de încasări şi plăţi ale obligaţiilor fiscale principale şi

5
accesorii, precum şi operaţiile de administrare fiscală a taxei pe valoarea
adăugată;

 În planul surselor de finanţare pe termen lung, întreprinderea poate opta

pentru finanţarea din surse proprii/imprumutate sau leasing, din perspectiva
impactului asupra economiilor fiscale de impozit pe profit:

 în privinţa finanţării din surse proprii, întreprinderea poate opta pentru

constituirea şi /sau majorarea rezervei legale, reinvestirea profitului și/sau
alte facilități fiscale, beneficiind de deduceri fiscale la calculul profitului
impozabil;

 în cazul finanțării din surse împrumutate, întreprinderea poate beneficia de

economii fiscale generate de caracterul deductibil al costurilor totale ale
îndatorării, după cum contribuabilul este o entitate independentă sau o
întreprindere asociată.

 finanțarea prin leasing generează efecte fiscale diferențiate , în funcție de

categoria de leasing, respectiv leasing financiar sau leasing opreațional.

 Alte elemente specifice cadrului fiscal cu influenţe asupra rezultatelor

financiare:

- recuperarea pierderilor fiscale într-o perioadă viitoare, cu efect de

diminuare a profiturilor impozabile viitoare şi de generare a economiilor
fiscale;

- influenţa TVA asupra rezultatelor întreprinderii prin costurile specifice

de exploatare generate, în principal, de anumite activităţi scutite fără drept
de deducere, în cazul operaraţiunilor realizate de persoanele impozabile cu
regim mixt,etc. ;

6
 - economiile de impozit pe profit determinate de caracterul deductibil al
costurilor totale ale îndatorării aferente împrumuturilor contractate, după
cum contribuabilul este o entitate independentă sau o întreprindere
asociată.

- raporturile dintre angajatori şi angajaţii săi pe linia remunerării şi

cointeresării acestora.

 Incidenţa aspectelor fiscale asupra întreprinderii poate fi extinsă şi asupra

altor aspecte precum forma de organizare juridică.

- în întreprinderile cu capital majoritar sau integral de stat, constituite

sub diverse forme de organizare juridică, statul poate apărea nu doar în
calitate de autoritate publică, ci şi de proprietar îndreptăţit să perceapă
dividende, sau vărsăminte din profitul net, în cazul regiilor autonome;

- microîntreprinderile, spre deosebire de întreprinderile mici şi mijlocii,

sau de întreprinderile mari, pot aplica, în anumite condiţii impuse de
legea fiscală, fie impozitul pe venitul microîntreprinderilor, fie
impozitul pe profit, cu efecte diferite asupra rezultatelor financiare şi a
trezoreriei acestora (în anul 2010 acest impozit a fost suspendat,
revenindu-se la aplicarea sa începând cu 1 ianuarie 2011).

În principiu, statutul juridic este determinat de dimensiunea întreprinderii

reflectată, de regulă, prin cifra de afaceri, cuantumul anual al veniturilor, natura
capitalului social, alături de alte criterii de definire a microîntreprinderilor,
precizate expres în Codul fiscal .

7
 2.PRESIUNEA FISCALĂ - GESTIUNEA OBLIGAȚIILOR
FISCALE LA NIVELUL ÎNTREPRINDERII

Un inventar al obligaţiilor bugetare ale întreprinderilor pune în evidenţă o

multitudine de impozite, taxe şi contribuţii sociale datorate bugetului general
consolidat, care afectează rezultatele financiare ale acestora, altele fiind suportate
direct de către angajaţi, fără a avea incidenţă asupra costului fiscal suportat de
întreprindere.

2.1. Impactul fiscalităţii asupra costurilor întreprinderii

Referitor la obligaţiile bugetare datorate de agenţii economici, esenţial este

faptul că acestea sunt suportate în mod diferit de contribuabilii participanţi la
viaţa economică a întreprinderii, respectiv:

 angajaţii: impozit pe veniturile din salarii şi contribuţiile individuale de

asigurări şi protecţie socială calculate, de regulă, în funcţie de venitul brut
realizat lunar;

 acţionarii: impozitul pe dividende stabilit prin aplicarea unei cote

procentuale proporţionale asupra cuantumului brut al dividendelor datorate
persoanelor fizice sau juridice;

 întreprinderea: impozite şi taxe, contribuţiile de asigurări şi protecţie

socială şi prelevările la fondurile speciale.

8
 Obligaţiile bugetare (fiscale şi sociale) cu influenţă relevantă asupra
costului fiscal suportat de întreprindere sunt:

 impozitul pe profit, o cheltuială ce afectează atât rezultatul exerciţiului cât

şi trezoreria întreprinderii;

 taxa pe valoarea adăugată, ca principal impozit indirect, nu are

incidenţă directă asupra cheltuielilor, decât prin taxa pe valoarea adăugată
nedeductibilă fiscal, cât şi prin costurile de gestionare (costurile
administrative) determinate de volumul semnificativ al activităţilor privind
înregistrarea, evidenţa, declararea şi plata taxei pe valoarea adăugată. În
aceste condiții, incidenţa deosebită a taxei pe valoarea adăugată se
manifestă asupra trezoreriei întreprinderii;

 taxele vamale şi comisionul vamal, în cazul importului de mărfuri în

regim definitiv, afectează atât costurile persoanei juridice , fiind incluse în
costul mărfurilor importate, cât şi trezoreria acesteia;

 accizele constituie o cheltuială inclusă în preţul de achiziţie a bunurilor

respective, indiferent de sursa de proveninţă a acestora (import, achiziție
intracomunitară sau producţie internă). De altfel, obligaţiile fiscale datorate
de importatori în vamă, respectiv drepturile vamale necesită din partea
acestora angajarea şi imobilizarea unor importante resurse financiare pentru
stingerea lor. Drepturile vamale - drepturi de import şi drepturi de export,
astfel cum sunt definite de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al
României, cu modificările şi completările ulterioare;

 impozitele şi taxele locale, cu incidenţă directă asupra costurilor de

exploatare ale agentului economic, afectându-i atât rezultatele financiare
cât şi trezoreria întreprinderii;

9
  contribuțiile de asigurări și protecție socială suportate şi prelevate de
angajator, constituie cheltuieli de personal, care afectează în mod
considerabil indicatorii de performanţă financiară cât şi trezoreria.

Potrivit obiectivului de maximizare a profitului, întreprinderea supusă

impozitării va urmări optimizarea presiunii fiscale, acţionând în conformitate cu
legislaţia în vigoare.

Conceptul de presiune fiscală poate fi abordat într-o acceptiune in sens

larg, general (obligaţiile fiscale includ toate obligaţiile bugetare) sau una restrânsă
(obligaţiile fiscale includ doar impozitele si taxele )

 Impactul economic al fiscalităţii poate fi evidenţiat prin indicatorul

presiune fiscală exprimată procentual sau ca durată medie anuală (în sens larg:
impozite, taxe, contribuții), astfel:

- presiunea fiscală calculată ca pondere în cifra de afaceri (valoarea adăugată):

Presiunea fiscală = _____Obligaţii fiscale___________  100

Cifra de afaceri (Valoarea adăugată)

- durata medie anuală de achitare a obligaţiilor fiscale totale pe seama cifrei

de afaceri anuale = _____Obligaţii fiscale___________  365

Cifra de afaceri (Valoarea adăugată)

Obligaţiile fiscale includ: impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale.

Ratele de rotație, din perspectiva duratei de achitare a diferitelor categorii

de obligaţii bugetare, reflectă numărul mediu de zile în care se efectuează plata
obligaţiilor fiscale prin intermediul încasărilor din vânzări.

10
 2.2. Gestiunea obligaţiilor fiscale

Din perspectiva creşterii performanţelor financiare, contribuabilul

urmărește să-şi optimizeze sarcina bugetară, iar pentru aceasta este necesar ca
managerii să cunoască şi să aplice corect metodele şi tehnicile fiscale accesibile
pentru o bună administrare a obligațiilor fiscale (obligaţii procedurale si
bugetare), în conformitate cu legislaţia în vigoare, și pentru asigurarea
transparenței raportărilor fiscale periodice și anuale. În acest sens, problematica
vizează aspecte precum: metodele și tehnicile de impunere, percepere și stingere a
obligațiilor fiscale; cunoașterea obligațiilor fiscale principale și accesorii, cât și a
instrumentelor operaționale de lucru
.
2.2.1 Metodele și tehnicile de impunere, percepere și stingere
obligațiilor fiscale

 Impunerea, presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane juridice,

care deţin sau realizează un anumit obiect impozabil,evaluarea bazei de calcul a

impozitului și în final determinarea corectă a cuantumului obligaţiei fiscale.

Formele impunerii contribuabililor persoane juridice, sunt:

 autoimpunerea - contribuabilii identifică singuri obiectul

impozabil, evaluează baza de impunere şi determină obligaţia de plată
la buget;

 impunerea provizorie în timpul anului şi definitivă la sfârşitul

anului fiscal - atunci când evaluarea obiectului impozabil se face în
funcţie de realizările anuale;

11
  impunerea individuală sau colectivă - dacă avem în vedere
modul de desfăşurare a activităţii generatoare a venitului impozabil;

 impunerea directă, indirectă sau forfetară - în funcţie de

modul în care se realizează evaluarea obiectului impozabil;

 Perceperea, presupune: încasarea efectivă a sumelor datorate de

plătitori;înregistrarea lor, în final, în conturile bugetare deschise la trezoreria
publică , la bănci sau alte instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plăți.

Metodele de percepere sunt:

 calcularea şi vărsarea directă - determinarea impozitelor şi

taxelor precum şi vărsarea sumelor datorate bugetului la termenele legale
de plată de către contribuabilii înşişi;

 stopaj la sursă (reţinere şi vărsare) - obligaţia calculării,

reţinerii şi virării la termen a impozitului către bugetul statului, revine
plătitorului de venit;

 impunerea şi debitarea – impunerea se face de către organul

fiscal competent, care înscrie în registrul de rol sau în evidenţa
informatizată debitele respective, asigurând şi perceperea acestora prin
înştiinţări de plată;

 aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile – se aplică în

cazul taxelor de timbru pentru actele şi faptele cu caracter jurisdicţional
şi pentru actele şi serviciile notariale.

12
 Stingerea obligațiilor fiscale/colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul
unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.

 Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează

creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite,
potrivit legii.

Titluri de creanță fiscală, pot fi:

• decizia de impunere;
• declaraţia fiscală;
• decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii ;
• declaraţia vamală;
• decizia prin care se stabilesc şi se individualizează datoria vamală,
impozitele, taxele şi alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii,
inclusiv accesoriile;
• procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de
organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor
contravenţionale;
• decizia de atragere a răspunderii solidare;
• ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei
judecătoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în
cazul creanţelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de
instanţa judecătorească

 Modalitățile de stingere ordinare și extraordinare reglementate de Codul

de procedură fiscală sunt: plata (în numerar, prin mandat poştal, prin decontare
bancară, prin intermediul cardurilor bancare sau aplicarea şi anularea de timbre
fiscale mobile), compensarea (reducerea sumelor exigibile la o scadenţă
ulterioară cu sumele plătite în plus la buget la scadenţele anterioare), restituirea,
scutirea, prescripţia, executare silită (poprire, executare silită a bunurilor

13
 mobile, executare silită a bunurilor imobile), precum şi alte modalităţi prevăzute
de lege - dare în plată, scăderea creanţelor fiscale din evidenţa analitică pe
plătitor, anularea creanțelor fiscale.

 Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor,

trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată .
În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central debitorii
efectuează plata acestora într-uncont unic, prin utilizarea unui ordin de plată
pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui
ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte obligaţii de plată.
o Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal
competent, distinct pe fiecare buget sau fond, după caz, proporţional cu
obligaţiile datorate.
o În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate
unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în
următoarea ordine:
a) pentru toate impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă;
b) pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c) pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor de la pct. a) şi b).
În cazul în care suma achitată nu acoperă toate obligaţiile fiscale aferente
uneia dintre categoriile precizate la lit a-c, distribuirea se face, în cadrul categoriei
respective, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.

o Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele pentru care plata se realizează
într-un cont unic, se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare tip de creanţă
fiscală, iar în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local,
debitorii efectuează plata acestora distinct pe fiecare tip de creanţă fiscală.
o În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este:

14
 a) în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat
de organul fiscal, unităţile Trezoreriei Statului sau organele ori
persoanele abilitate de acestea;
b) în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe
mandatul poştal;
c) în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile
debitează contul persoanei care efectuează plata pe baza instrumentelor
de decontare specifice, astfel cum această informaţie este transmisă prin
mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, data
putând fi dovedită prin extrasul de cont;
d) în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la
care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura
de autorizare a acesteia.

 Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale - dacă un debitor datorează

mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a
stinge toate obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică
debitorul, potrivit legii, sau care este distribuităde organul fiscal,după caz,
stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi

obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii.
b) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.

În scopul stingerii obligaţiilor fiscale, vechimea acestora se stabileşte astfel:

a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b) în funcţie de termenul de plată , pentru diferenţele de obligaţii fiscale
principale stabilite de organul fiscal competent, precum şi pentru
obligaţiile fiscale accesorii, stabilite prin decizie a organului fiscal

15
 competent.In acest caz, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data
comunicării deciziei, astfel:

 dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună,

termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare, inclusiv;

 dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună,

termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare,
inclusiv.

c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale

rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de
contribuabil/plătitor, în cazul în care legea prevede obligaţia acestuia de a
calcula cuantumul obligaţiei fiscale;

d) în funcţie de data primirii , în condiţiile legii, a titlurilor executorii

transmise de alte instituţii.

Prin excepţie de la această regulă, în cazul creanţelor fiscale administrate

de organul fiscal local cu suma plătită se sting cu prioritate amenzile
contravenţionale individualizate în titluri executorii, în ordinea vechimii, chiar
dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală.

 Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-

teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi
alte sume datorate bugetului general consolidat, cu creanţele debitorului
reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la
concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât
calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe

16
să fie administrate de aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate
acesteia.
o Creanţele fiscale ale debitorului se compensează cu obligaţii datorate
aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile
datorate altor bugete, în mod proporţional, cu respectarea condiţiilor generale
privind compensarea.
o Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se
compensează cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi
natură. Eventualele diferenţe rămase se compensează cu alte obligaţii fiscale ale
debitorului, în ordinea prevăzută pentru stingerea datoriilor prin plată.

 Restituirile de sume se pot face la cererea debitorului sau din oficiu de

organele fiscale. Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă
plătită sau încasată fără a fi datorată şi se restituie din oficiu de organele fiscale
competente, în principal,sumele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele
fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea ( se restituie în termen de cel mult 5 zile
lucrătoare de la data încasării).
o În cazul în care debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante,
restituirile de sume se pot face la cererea debitorului sau din oficiu de organul
fiscal, numai după efectuarea compensării.
o În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică
decât obligaţiile restante ale contribuabilului/plătitorului, se efectuează
compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
o În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare
decât obligaţiile restante ale contribuabilului/plătitorului, compensarea se
efectuează până la concurenţa obligaţiilor restante, diferenţa rezultată
restituindu-se contribuabilului/plătitorului.

 TVA solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă

pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului

17
legal de depunere, se rambursează de organul fiscal central, în baza unei analize
de risc prin care se decide momentul efectuării inspecţiei fiscale, respectiv -
anterior sau ulterior aprobării rambursării. Prin excepţie de la această regulă
generală, în cazul decontului cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu
opţiune de rambursare pentru care suma solicitată la rambursare este de până la
45.000 lei, organul fiscal central rambursează taxa cu efectuarea, ulterior, a
inspecţiei fiscale.

 Scutirile se acordă contribuabililor debitori de către organul fiscal

competent, fiind expres precizate in lege.

 Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscalese prescrie în termen

de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.Termenul de prescripţie
al acestui drept începe să curgă de la data de 1iulie a anului următor celui în care
s-a născut creanţa fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
În cazul în care obligaţiile fiscale rezultă din săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, dreptul de a stabili obligaţiile fiscale se prescrie în
termen de 10 ani. Acest termen curge de la data săvârşirii faptei ce constituie
infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

 În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale

datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la
acţiuni de executare silită, potrivit Codului de procedură fiscală, cu excepţia
cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar
cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală
datorată de debitor.
o Formele executarii silite sunt: poprirea, executare silită a bunurilor
mobile, executare silită a bunurilor imobile.

18
2.2.2.Obligaţiile fiscale ale întreprinderii

2.2.2.1 Obligaţii administrative, procedurale

Conceptul de obligaţie fiscală, în sens larg, include următoarele obligaţii

ale contribuabilului persoană juridică :

a) obligaţia de a se înregistra fiscal, la începerea activităţii, primind un

cod de identificare fiscală-CIF- care este :
 pentru persoanele juridice, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi
fără personalitate juridică, cu excepţia celor de la pct.2), codul de
înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;
 pentru comercianţi, precum şi pentru alte entităţi care se
înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerţului, codul
unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale ( CUI);

b) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după

caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului
general consolidat;

c) obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi

fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului
general consolidat;

d) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele,

contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat;

e) obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări

de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor
sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată
accesorii;

19
 f) obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele
contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se
realizează prin stopaj la sursă;

g) orice alte obligaţii care revin contribuabililor persoane juridice, în

aplicarea legilor fiscale.

2.2.2.2 Obligațiile bugetare ale întreprinderii

În principiu, obligaţiile bugetare ale persoanelor juridice, sunt obligaţii

principale şi obligaţii accesorii.

A) Obligaţiile principale constau în:

 impozite şi taxe datorate bugetului de stat respectiv :

 impozite directe datorate de persoana juridică, dar suportate, după

caz, de angajat/acționar (impozitul pe veniturile din salarii și
asimilate acestora, impozitul pe dividende , etc.) sau de angajator
(impozitul pe profit, impozitul venitul microîntreprinderii, etc.);

 impozite indirecte suportate, în general, de consumatorul final prin

intermediul preţurilor produselor şi tarifelor lucrărilor şi serviciilor.
Pot fi enumerate ca fiind mai importante: taxa pe valoarea adăugată,
accizele pentru bunurile accizabile provenind din producţia internă,
din Comunitate şi din import, precum și taxele vamale pentru
importul bunurilor în regim definitiv;

20
  impozite şi taxe datorate bugetelor locale, cum sunt, de exemplu:

 impozitul pe profitul regiilor autonome şi societăţile comerciale de

sub autoritatea consiliilor locale;
 impozitele şi taxele locale, precum și amenzile și penalitățile aferente
acestora, constituie integral venituri la bugetele locale ale unităților
administrativ- teritoriale. În principal, cuprind:
 impozitul şi taxa pe clădirile persoanelor juridice;
 impozitul şi taxa pe teren;
 impozitul pe mijloacele de transport deţinute de persoanele juridice;
 taxele de timbru;
 majorările și penalitățile de întârziere, amenzile şi alte sancţiuni
aplicate potrivit dispoziţiilor legale.

 obligaţii sociale de natură salarială datorate bugetului asigurărilor

sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale – în perioada ianuarie
2015 –decembrie 2018, constând în:

I. Contribuţii datorate de angajat, reţinute prin stopaj la sursă şi

vărsate la buget de către angajator, cuprinzând:
 contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj
calculată prin aplicarea cotei de 0,5% asupra unei baze de
calcul.Baza lunară de calcul al contribuției individuale de
asigurări pentru șomaj, reprezintă câștigul brut realizat din salarii
și venituri asimilate salariilor în țară și în alte state, cu respectarea
prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul securității
sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de securitate
socială la care România este parte.
Modul de calcul are la bază prevederile Legii nr. 76/2002 privind

21
 sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, precum şi ale Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal;

 contribuţia individuală la bugetul asigurărilor sociale de stat

(CAS) calculată prin aplicarea cotei de 10,5%, indiferent de
condiţiile de muncă, la o bază de calcul reprezentată de câștigul
brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor, în țară și în
alte state, cu respectarea prevederilor legislației europene
aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor
privind sistemele de securitate socială la care România este parte.
În cota de 10,5% este inclusă şi cota de 3,5% aferentă fondurilor
de pensii administrate privat, pentru anul 2012, respectiv 4%
pentru 2013 , 4,5% pentru 2014, 5% pentru 2015 şi 5,1% pentru
2016,și 2017 ,conform Legii nr. 411/2004 privind fondurile de
pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Ponderea contribuției participanților la pensia administrată
privat (pilonII) crește de la an la an, astfel încît să reprezinte 6
puncte procentuale din CAS-ul platit de persoanele eligibile.
Modul de calcul are la bază prevederile Legii nr.263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice , precum şi ale Legii
nr.227/2015 privind Codul fiscal şi ale Legii anuale a bugetului
asigurărilor sociale de stat.

Baza lunară de calcul al contribuției individuale de asigurări sociale,

nu poate depăşi în cursul unei luni calendaristice valoarea a de 5 ori câştigul
salarial mediu brut utilizat la fundamentarea Bugetului asigurărilor sociale de
stat şi aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

22
 În situaţia în care baza lunară de calcul este mai mare decât valoarea a de
5 ori câştigul salarial mediu brut, contribuţia individuală de asigurări sociale se
calculează în limita acestui plafon pe fiecare loc de realizare a venitului.
Acest plafon s-a abrogat începând cu data de 1 ianuarie 2017, dar se va
reveni asupra acestei limitări, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

 contribuţia individuală pentru asigurări sociale de sănătate

datorată bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale
de sănătate (CASS) calculată prin aplicarea cotei de 5,5% asupra
unei baze de calcul reprezentată de câștigul brut realizat din
salarii sau venituri asimilate salariilor, în țară și în străinătate, cu
respectarea prevederilor legislației europene aplicabile în
domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind
sistemele de securitate socială la care România este parte.
Modul de calcul are la bază prevederile Legii nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii şi ale Legii nr. 227/2015 privind
Codul fiscal.

II. Contribuţii datorate de angajator stabilite, în principiu, prin

aplicarea unor cote procentuale la o bază de calcul reprezentată de suma
câștigurilor brute lunare realizate de angajați :

 contribuţia de asigurări sociale (CAS) a cărei cotă reprezintă

diferenţa dintre nivelul cotelor totale de contribuţii de asigurări
sociale stabilite diferenţiat , în funcţie de condiţiile de muncă,
prin Legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat şi
nivelul cotei de contribuţie individuală de asigurări sociale. Baza
lunară de calcul o reprezintă suma câștigurilor brute realizate de
persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate
salariilor.

23
 Modul de calcul are la bază prevederile Legii nr.263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice, precum şi ale Legii
nr.227/2015 privind Codul fiscal şi ale Legii anuale a bugetului
asigurărilor sociale de stat.

Baza de calcul nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul

asiguraţilor pentru care angajatorul datorează contribuţie diferenţiată în funcţie
de condiţiile de muncă, din luna pentru care se calculează această contribuţie
datorată bugetului asigurărilor sociale de stat şi valoarea corespunzătoare a de
5 ori câştigul salarial mediu brut. Acest plafon a fost abrogat în perioada
1 ianuarie-31 decembrie 2017.

Contribuţiile de asigurări sociale, aplicabile în perioada 1 ianuarie 2008-

1 octombrie 2014, sunt redate sintetic în tabelul de mai jos:

Condiții 1 ian-30 nov 2008 dec 2008 ian 2009 febr 2009 - 1oct.2014
muncă
Total Angajator Total Angajator Total Angajator Total Angajator
normale 29% 19,5% 27,5% 18% 28% 18,5% 31,3% 20,8%
deosebite 34% 24,5% 32,5% 23% 33% 23,5% 36,3% 25,8%
speciale 39% 29,5% 37,5% 28% 38% 28,5% 41,3% 30,8%

Începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2014, s-a redus cu 5 puncte

procentuale contribuţia datorată de angajator pentru asigurările sociale, noile
cote valabile până la 31 decembrie 2017, fiind următoarele:
a) 26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru
contribuţia individuală şi 15,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
b) 31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru
contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator;
c) 36,3% pentru condiţii speciale de muncă, din care 10,5% pentru
contribuţia individuală şi 25,8% pentru contribuţia datorată de angajator

24
 contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, este
stabilită în funcţie de clasa de risc pe sectoare economice, în cotă
cuprinsă între 0,15%-0,85%, aplicată asupra unei baze de calcul.
Baza de calcul o reprezintă suma câștigurilor brute realizate de
angajați, în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor
legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale,
precum și a acordurilor privind sistemele de securitate socială la
care România este parte.
Modul de calcul are la bază prevederile Legii nr.346/2002
privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
şi ale Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.

 contribuţia pentru şomaj datorată de angajatori bugetului

asigurărilor pentru şomaj calculată cu ajutorul cotei de 0,5%
aplicată asupra unei baze de calcul. Baza lunară de calcul pentru
contribuția de asigurări pentru șomaj reprezintă suma câștigurilor
brute acordate persoanelor fizice care realizează venituri din
salarii sau asimilate salariilor, asupra cărora există, potrivit legii,
obligația de plată a contribuției individuale la bugetul asigurărilor
pentru șomaj.
Modul de calcul are la bază prevederile Legii nr. 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, precum şi ale Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal;

 contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor

salariale, datorată de angajator bugetului asigurărilor pentru
şomaj, în cotă de 0,25% aplicată asupra unei baze de calcul .
Baza lunară de calcul al contribuției o reprezintă suma
câștigurilor brute realizate de angajații care au la bază un contract

25
 individual de muncă, din salarii sau venituri asimilate salariilor,
în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor legislației
europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a
acordurilor privind sistemele de securitate socială la care
România este parte, cu unele excepții prevazute expres în Codul
fiscal.
Modul de calcul are la bază prevederile Legii nr.200 din mai
2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare
pentru plata creanţelor salariale şi ale Legii nr.227/2015 privind
Codul fiscal;

 contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate (CASS) în

cotă de 5,2%, aplicată asupra unei baze de calcul reprezentând
suma câştigurilor brute asupra cărora se datorează contribuția
individuală, cu unele excepții prevăzute expres în Codul fiscal.
Contribuţia este datorată de angajator pentru asigurarea sănătăţii
personalului din unitatea respectivă.
Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi Legea
nr.227/2015 privind Codul fiscal;

 contribuția pentru concedii și îndemnizații de asigurări sociale

de sănătate ( datorat FNUASS) reprezentând 0,85%, aplicată
asupra unei baze de calcul. Baza lunară de calcul al contribuției
pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate o
reprezintă suma câștigurilor brute realizate din salarii și venituri
asimilate salariilor, în țară și în străinătate, cu respectarea
prevederilor legislației europene aplicabile în domeniul
securității sociale, precum și a acordurilor privind sistemele de
securitate socială la care România este parte, cu unele excepții
prevăzute expres în Codul fiscal. Baza lunară de calcul al

26
 contribuției pentru concedii și îndemnizații de asigurări sociale
de sănătate nu poate fi mai mare decât produsul dintre numărul
asiguraților din luna pentru care se calculează contribuția și
valoarea corespunzătoare a 12 salarii minime brute pe țară
garantate în plată.
Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare;

 comisionul pentru păstrarea şi completarea carnetelor de

muncă, în cotă de 0,75% sau 0,25%, după caz, perceput de
direcţiile generale de muncă şi de protecţie socială (inspectoratele
teritoriale de muncă). Comisionul este diferenţiat astfel:
a) 0,75% din fondul lunar de salarii, pentru angajatorii cărora le
păstrează şi le completează carnetele de muncă;
b) 0,25% din fondul lunar de salarii, pentru angajatorii cărora le
prestează servicii constând în verificarea şi certificarea
legalităţii înregistrărilor efectuate de către aceştia. Această
cotă se aplică numai angajatorilor care au posibilitatea de a-şi
păstra şi completa singuri carnetele de muncă ale salariaţilor.

Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea Bugetului

Asigurărilor Sociale de Stat în anul în anul 2015 a fost de - 2415 lei , în anul
2016 de 2681lei și începând din data de 20 februarie 2017 a fost de 3131 lei, iar
din luna iulie 2017 de 3329 lei

Salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost de 975 lei in perioada
ianuarie-30 iunie 2015 şi de 1050 lei in perioada iulie –decembrie 2015, pentru
anul 2016, perioada ianuarie-mai :1050 lei şi respectiv 1250 începând cu luna
mai 2016, iar de la 1 februarie 2017,a fost de -1450 lei

27
  Pentru anul 2018, s-au produs modificări semnificative în structura
contribuţiilor sociale obligatorii. În acest sens,evidenţiem contribuţiile sociale
obligatorii suportate de către angajați și angajatori, reglementate prin Codul
fiscal:
a) contribuția de asigurări sociale, datorată Bugetului Asigurărilor Sociale de
Stat, suportată de către angajați ;
b) contribuția de asigurări sociale de sănătate, datorată bugetului Fondului
Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, suportată de către angajați ;
c) contribuția asiguratorie pentru muncă, datorată Bugetului General
Consolidat, suportată de către angajatori ;

 Contribuția de asigurări sociale

o Cota de contribuție de asigurări sociale este de 25% și se datorează de

către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau pentru care
există obligația plății contribuției de asigurări sociale, potrivit legii;

o Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, în cazul

persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate
salariilor, o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri
asimilate salariilor, în țară și în alte state, cu respectarea prevederilor
legislației europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a
acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este
parte.
În situația în care totalul veniturilor incluse în baza lunară de calcul este
mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut, contribuția de
asigurări sociale se calculează în limita acestui plafon. În anul 2018, câștigul
salarial mediu brut a fost de 4162 lei

28
  Contribuția de asigurări sociale de sănătate

o Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10% și se

datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajați sau
pentru care există obligația plății contribuției de asigurări sociale de
sănătate, potrivit legii.

o Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate, în

cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate
salariilor, în țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor legislației
europene aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor
privind sistemele de securitate socială la care România este parte, o
reprezintă câștigul brut.

 Contribuția asiguratorie pentru muncă

o Cota contribuției asiguratorie pentru muncă este de 2,25% și se

datorează de către angajator.

o Baza de calcul al contribuției asiguratorii pentru muncă o reprezintă

suma câștigurilor brute realizate din salarii și venituri asimilate salariilor, în
țară și în străinătate, cu respectarea prevederilor legislației europene
aplicabile în domeniul securității sociale, precum și a acordurilor privind
sistemele de securitate socială la care România este parte

B) Obligaţiile fiscale accesorii

Alături de obligaţiile fiscale principale, agenţii economici datorează

bugetului general consolidat diverse obligaţii fiscale accesorii (celor principale,
de la punctul A de mai sus) constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru

29
neplata integrală și la termen a obligațiilor fiscale principale, iar pentru săvârşirea
unor fapte considerate contravenţii, datorează amenzi şi alte sancţiuni aplicate
potrivit dispoziţiilor legale.
Dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscǎrile şi penalitǎtile de
întârziere datorate cǎtre autoritǎţile române/străine, potrivit prevederilor legale,
fiind cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil, influenţează
rezultatul exerciţiului curent şi implicit toţi indicatorii de performanţǎ financiarǎ
ai întreprinderii (autorităţile române/străine sunt reprezentate de totalitatea
instituţiilor, organismelor şi autorităţilor din România şi din străinătate care
urmăresc şi încasează amenzi, dobânzi/majorări şi penalităţi de întârziere, execută
confiscări, potrivit prevederilor legale).

I. Dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi de nedeclarare

De la 1 ianuarie 2006, noţiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere s-

au înlocuit cu noţiunea de majorări de întârziere, iar de la 1 iulie 2010 s-a revenit
la conceptele de dobânzi şi penalităţi de întârziere – prezentate în continuare.
Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor
fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de
întârziere. Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi
aparţine creanţa principală

Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate

cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii,
cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi
sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu
sunt găsite la locul faptei.

Pentru diferenţele de obligaţii fiscale stabilite prin declaraţii de impunere

rectificative sau decizii de impunere, nu se datorează obligaţii fiscale accesorii
pentru suma plătită în contul obligaţiei fiscale principale, dacă, anterior stabilirii

30
obligaţiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma plătită nu a stins alte
obligaţii. Aceste reguli sunt aplicabile şi în situaţia în care debitorul a efectuat
plata obligaţiei fiscale, iar declaraţia de impunere a fost depusă ulterior efectuării
plăţii.

 Dobânzile

Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei

fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligaţiilor de plată la
scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat
următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate
inclusiv.
Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei
datorate inclusiv. Nivelul dobânzii de întârziere a fost de 0,03% pentru fiecare zi
de întârziere începând cu data de 1 martie 2014, ajungând in anul 2015 până la
0.04%, putând fi modificat prin legile bugetare anuale.
De la 1 ianuarie 2016, nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de
întârziere.
Prin excepţie de la modul de calcul (prezentat mai sus), se datorează
dobânzi după cum urmează:

a) pentru creanţele fiscale stinse prin executare silită, până la data

întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate,
dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a
avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către
cumpărător;

b) pentru obligaţiile fiscale datorate de către debitorul declarat insolvabil

care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată.

31
 Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea
declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează
începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a
stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor de
impunere sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu
sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare
ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data
stingerii acesteia inclusiv.

 Penalităţile de întârziere

Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de

întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.
Nivelul penalităţii de întârziere pentru anul 2013:
Până la 1 iulie 2013 nivelul penalităţii de întârziere a fost reglementat
astfel:
a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se
datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale
principale stinse;
b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii
de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse;
c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de
întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.
Începând cu data de 1 iulie 2013 , nivelul penalităților de întârziere devine
0,02% pe fiecare zi de întârziere și se aplică din ziua imediat următoare
termenului de scadență și până, inclusiv, în ziua în care se efectuează plata.

32
  De la 1 ianuarie 2016, nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01%
pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de
scadență și până în ziua plății, inclusiv.
Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.

Se datorează dobanzi şi penalităţi de întârziere şi în cazul plăţilor

efectuate prin decontare bancară. Astfel, nedecontarea de către unităţile
bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile
lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de
obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi
de întârziere la nivelul celor prevăzute pentru neachitarea la termenul de scadenţă
de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, după termenul de 3 zile. Pentru
recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare,
precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, plătitorul se poate îndrepta
împotriva unităţii bancare respective.

 Penalitatea de nedeclarare în cazul creanţelor fiscale administrate de

organul fiscal central

De la data de 1 ianuarie 2016, pentru obligaţiile fiscale principale

nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul
de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, contribuabilul / plătitorul datorează
o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat
următoare scadenţei şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, din
obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de
contribuabil/plătitor şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizii de
impunere.
 Penalitatea de nedeclarare se reduce, la cererea
contribuabilului/plătitorului, cu 75%, dacă obligaţiile fiscale principale stabilite
prin decizie:

33
 a) se sting prin plată sau compensare până la termenul legal;
b) sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă
la finalizarea eşalonării la plată.
 Penalitatea de nedeclarare se majorează cu 100% în cazul în care obligaţiile
fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală,
constatate de organele judiciare, potrivit legii.
Aplicarea penalităţii de nedeclarare nu înlătură obligaţia de plată a
dobânzilor.
Organul fiscal nu stabileşte penalitatea de nedeclarare dacă aceasta este mai
mică de 50 lei. Penalitatea de nedeclarare constituie venit al bugetului de stat.
 Penalitatea de nedeclarare nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale
nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul
de inspecţie fiscală prin decizii de impunere rezultă din aplicarea unor prevederi
ale legislaţiei fiscale de către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării organului
fiscal sau opinii comunicate contribuabilului/plătitorului de către organul fiscal
central.
În situaţia în care obligaţiile fiscale principale sunt stabilite de organul de
inspecţie fiscală ca urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere, se aplică numai
penalitatea de nedeclarare, fără a se aplica sancţiunea contravenţională pentru
nedepunerea declaraţiei.
 Cu excepţia situaţiei în care penalitatea de nedeclarare se majorează cu
100% în cazul în care obligaţiile fiscale principale au rezultat ca urmare a
săvârşirii unor fapte de evaziune fiscala, penalitatea de nedeclarare nu poate fi
mai mare decât nivelul creanţei fiscale principale la care se aplică, ori de câte ori
prin aplicarea metodei legale de calcul penalitatea de nedeclarare depăşeşte
acest nivel.

 Dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează şi în următoarele

situaţii , potrivit Codului de procedură fiscală :
 în cazul compensării ;

34
  în cazul deschiderii procedurii insolvenţei ;
 în cazul contribuabililor pentru care s-a pronunţat o hotărâre de dizolvare
 în cazul înlesnirilor la plată.

Dobânzile şi penalităţile de întârziere în cazul deschiderii procedurii

insolvenţei - pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii
procedurii insolvenţei se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere după data
deschiderii procedurii insolvenţei.

Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul contribuabililor pentru care s-a

pronunţat o hotărâre de dizolvare- pentru creanţele fiscale născute anterior sau
ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a contribuabilului la registrul
comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează
dobânzi şi penalităţi de întârziere. În cazul în care prin hotărâre judecătorească
irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se
calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării la registrul
comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii irevocabile a hotărârii de
desfiinţare.

Dobânzile şi penalităţile de întârziere în cazul înlesnirilor la plată – pe

perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante
se datorează dobânzi pentru obligaţiile fiscale ce fac obiectul înlesnirii la plată.

 Majorări de întârziere în cazul creanţelor datorate bugetelor locale

Prin excepţie de la principiul de bază privind dobânzile (prezentat mai sus),

pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată
datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Nivelul majorării de întârziere este de 1% de la data de 1 ianuarie 2016 (a
fost 2% in 2015) din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în

35
termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate
inclusiv.Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează dobândă.
Nivelul şi modul de calcul al dobânzii sunt similare majorărilor de întârziere .

II. Amenzile contravenţionale

Se aplică pentru săvârşirea unor fapte considerate contravenţii.

 Contravenţiile sunt acele fapte şi omisiuni cu grad de periculozitate

socială mai redus decât infracţiunile. Ele se constată şi se aplică de către organele
în drept în baza reglementărilor speciale privind impozitele şi taxele sau a unor
reglementări cu caracter general privind contravenţiile.
În domeniul fiscal constituie contravenţii anumite fapte legate de
îndeplinirea obligaţiilor fiscale care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât
potrivit legii penale şi a legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale să
constituie infracţiuni.
În general, în domeniul fiscal, contravenţiile se sancţionează frecvent cu
amenzi contravenţionale, variabile în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite,
actele normative stabilind limitele minime şi maxime ale acestora. Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către organele de inspecţie
fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor
teritoriale subordonate (organul din care face parte agentul constatator, ori de câte
ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei), cât şi de alte organe împuternicite de lege, în
celelalte cazuri (instanţa judecătorească).
În realizarea atribuţiilor inspecţia fiscală aplică diferite proceduri de
control (control prin sondaj, control inopinat, control încrucişat) în scopul
constatării faptelor care constituie contravenţie şi al aplicării sancţiunilor
corespunzătoare.

36
 Conform Codului de Procedură fiscală, contravenţiile sunt sancţionate cu
amenzi contravenţionale diferenţiate în funcţie de gravitatea faptelor.
De asemenea, trebuie arătat că, în cazul impozitelor şi taxelor locale,
constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către primari şi
persoane împuternicite din cadrul compartimentelor de specialitate ale autorităţii
administraţiei publice locale.
Contravenţiilor prevăzute pentru impozitele si taxele locale li se aplică
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării, pe loc sau
în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după
caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din minimul amenzii.
Limitele amenzilor contravenţionale se actualizează anual, în funcţie de
evoluţia ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului
Finanţelor Publice.
Sumele încasate din amenzi contravenţionale se fac venit la bugetul de
stat sau bugetele locale, după caz.

 Infracţiunile de evaziune fiscală şi alte infracţiuni aflate în legătură

cu aceasta sunt reglementate de Legea pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale. Conform Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, constituie infracţiuni de evaziune fiscală, pedepsite cu închisoare de la 2
ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, anumite fapte expres precizate in lege,
săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

2.2.3. Raportările fiscale

Instrumentele de raportare fiscală sunt, în principal, instrumente

operaționale de lucru întocmite în scopul raportării obligațiilor fiscale la organul
fiscal competent ( deconturi și declarațíi fiscale) având caracter explicit, dar

37
există și documente financiar-contabile generatoare de informații fiscale având
caracterul unor instrumente fiscale implicite.

Declararea obligațiilor fiscale cu regim de stabilire prin autoimpunere

sau prin reținere la sursă se realizează prin:. Declarații electronice care se
transmit prin portalul e-guvernare.ro În principiu, procedura declarării
electronice a obligațiilor fiscale cu regim de stabilire prin autoimpunere sau prin
reținere la sursă, vizează urmatoarele aspecte:

 se completează cu ajutorul programului de asistenă și se depune prin

mijloace electronice de transmitere la distanță, conform legii.

 se depune în format electronic, prin folosirea programelor puse la

dispoziţie gratuit de Ministerul Finanţelor Publice, accesând adresa de
Internet a ANAF Declaraţii electronice;

 descărcare declaraţii și completare

http://www.anaf.ro/public/wps/portal/ANAF/Depuneredecl/Descdecl

 contribuabilii mari şi contribuabilii mijlocii, au obligaţia depunerii prin

mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin accesarea site-ului
www.e-guvernare.ro

 semnarea declaraţiilor se realizează prin utilizarea certificatului de

semnătură electronică -certificat digital calificat emis de un furnizor de
servicii de certificare, acreditat în condiţiile Legii nr. 455/2001

38
  Declarații electronice care se transmit prin portalul e-guvernare.ro

 100 -Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat ;

 101-Declaraţie privind impozitul pe profit;

 106 - Declarație informativă privind dividendele cuvenite acționarilor

 112 -Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale,

impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate ;

 120 -Decont privind accizele;

 300 -Decont de taxa pe valoarea adăugată;

 301 -Decont special de taxa pe valoarea adăugată

 390-VIES Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările

intracomunitare de bunuri;

 394 - Declarație informativă privind livrările/prestările și achizițiile

efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de
TVA ;

 710 –Declaraţie rectificativă

Procedura întocmirii și depunerii declarațiilor fiscale este pusă la dispoziție de

Ministerul Finanțelor Publice şi poate fi consultată pe site-ul ANAF.

39
3. IMPOZITAREA PROFITULUI ŞI INFLUENȚA ACESTEIA
ASUPRA DECIZIILOR MANAGERIALE

3.1. Impozitarea profitului

În cadrul reformei fiscale din România, armonizarea legislaţiei privind

impozitul pe profit cu cea comunitară a impus profunde modificări vizând,
îndeosebi: sfera de cuprindere (impozitarea persoanelor juridice străine şi a
veniturilor din surse externe), cheltuielile nedeductibile şi sumele deductibile
fiscal, facilităţile acordate contribuabililor, modul de acoperire a pierderilor
fiscale, etc. În principal, armonizarea a urmărit evitarea dublei impuneri a
veniturilor realizate din activităţi desfăşurate de către agenţii economici în mai
multe state din spaţiul Uniunii Europene. Aceasta presupune găsirea unor soluţii
de încurajare a activităţilor transfrontaliere prin renunţarea la regulile fiscale
discriminatorii prin care veniturile sunt dublu impozitate (atât în statul de
reşedinţă cât şi în statul sursă a venitului), cu restituirea ulterioară a impozitelor
într-unul din state.
În prezent, în România, cota de impozit pe profit cu aplicabilitate generală
este de 16%, faţă de cotele standard mai mari din alte state (cuprinse între 30% -
40%) așa cum sunt evidențiate anual în Taxation trends in the European Union,
Eurostat – Eurostat,Statistical books.
În ţara noastră, prin aplicarea prevederilor legii Codului fiscal se asigură
neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi
capitaluri, cu forme de proprietate, asigurându-se condiţii egale investitorilor,
capitalului român şi străin.
Începând cu anul fiscal 2004 modul de aşezare, urmărire şi percepere a
impozitului pe profit este reglementată de Legea privind Codul Fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare. În continuare , se prezintă aspectele
fundamentale privind determinarea și plata impozitului pe profit , pentru anul
2018, potrivit Legii 227 din 2015 privind Codul Fiscal.

40
 3.1.1. Contribuabilii impozitului pe profit

 Categoriile de contribuabili ai impozitului pe profit sunt:

a) Persoanele juridice române, cu excepţia celorscutite;
b) Persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii
efective în România;
c) Persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit
legislaţiei europene
În cazul persoanelor juridice (de la pct a, pct b și pct.c) impozitul pe
profit se aplică asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât
dinRomânia, cât şi din străinătate;
d) Persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul
unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România. În acest
caz,impozitul pe profit se aplică asupra profitului impozabil atribuibil sediului
permanent, respectiv asupra profitului impozabil la nivelul sediului permanent
desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale;
e) Persoanele juridice străine care realizează venituri din :
 transferul proprietăţilor imobiliare situate în România sau al
oricăror drepturi legate de aceste proprietăţi, inclusiv închirierea
sau cedarea folosinţei bunurilor proprietăţii imobiliare situate în
România,
 veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România,
precum şi veniturile din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare
deţinute la o persoană juridică română;
În acest caz,impozitul pe profit se aplică asupra profitului impozabil afferent
acestora

 Nu intră sub incidenţa impozitului pe profit persoane juridice române,

precum: Trezoreria Statului; Banca Naţională a României; Instituţia publică,
înfiinţată potrivit legii, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de aceasta;

41
Academia Română, precum şi fundaţiile înfiinţate de Academia Română în calitate
de fondator unic, cu excepţia activităţilor economice desfăşurate de acestea;
Persoana juridică română care plăteşte impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
Fundaţia constituită ca urmare a unui legat; Fondul de garantare a depozitelor în
sistemul bancar, constituit potrivit legii; Fondul de compensare a investitorilor,
înfiinţat potrivit legii; Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit
legii; Entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.
 Anul fiscal
Anul fiscal este anul calendaristic, cu exceptia cazurilor în care un
contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal -
perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul
a existat.
Prin excepţie de la regula generală, contribuabilii care au optat, în
conformitate cu legislaţia contabilă în vigoare, pentru un exerciţiu financiar
diferit de anul calendaristic pot opta ca anul fiscal să corespundă exerciţiului
financiar.
Contribuabilii comunică organelor fiscale competente opţiunea pentru anul
fiscal modificat, în termen de 15 zile de la data începerii anului fiscal modificat sau
de la data înregistrării acestora, după caz. În acest caz, dreptul organului fiscal de
a stabili impozitul pe profit se prescrie în termen de 5 ani începând cu data de întâi
a lunii următoare celei în care se împlinesc 6 luni de la încheierea anului fiscal
pentru care se datorează obligaţia fiscală.

3.1.2. Baza de calcul a impozitului pe profit

 Baza de calcul o reprezintă rezultatul fiscal care se calculează ca

diferenţă între veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor
contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile şi deducerile fiscale
şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

42
 Rezultatul fiscal se calculează trimestrial/anual, cumulat de la începutul
anului fiscal. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul şi elemente similare
veniturilor şi cheltuielilor, precum şi pierderile fiscale care se recuperează din
profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi.
Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ
este pierdere fiscală.
În scopul determinării rezultatului fiscal, contribuabilii sunt obligaţi să
evidenţieze în Registrul de evidenţă fiscală veniturile impozabile înregistrate
într-un an fiscal, precum şi cheltuielile deductibile efectuate în scopul
desfăşurării activităţii economice, în acelaşi an fiscal.

 Veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate ori de încasat şi includ

venituri din exploatare, venituri financiare şi venituri extraordinare.

Veniturile neimpozabile cuprind, în principal:

a. Dividendele primite de la o persoană juridică română;

b. Dividende primite de la o persoană juridică străină plătitoare de impozit pe
profit sau a unui impozit similar impozitului pe profit, situată într-un stat terţ,
cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri,
dacă persoana juridică română care primeşte dividendele deţine la persoana
juridică străină din statul terţ, la data înregistrării acestora potrivit
reglementărilor contabile aplicabile, pe o perioadă neîntreruptă de un an,
minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice care distribuie
dividende;
c. Dividendele distribuite unei persoane juridice române, societate-mamă, de o
filială a sa situată într-un stat membru, inclusiv cele distribuite sediului său
permanent situat într-un alt stat membru decât cel al filialei, dacă persoana
juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

43
  are una dintre următoarele forme de organizare: societate în nume
colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în
comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată;
 plăteşte impozit pe profit, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;
 deţine minimum 10% din capitalul social al filialei situate într-un alt stat
membru, care distribuie dividendele;
 la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minimă de
10% pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin un an;
d. Valoarea titlurilor de participare noi sau sumele reprezentând majorarea
valorii nominale a titlurilor de participare existente, înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele
juridice la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data
cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau
lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare, cu
excepţia celor aferente titlurilor de participare pentru care sunt îndeplinite
condiţiile precizate la lit. j) şi k);
e. Veniturile din anularea, recuperarea, inclusiv refacturarea cheltuielilor
pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea
provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din restituirea
ori anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi pentru care nu s-a acordat
deducere, precum şi veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate
ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice sau ca
urmare a majorării capitalului social la persoana juridică la care se deţin
titlurile de participare;
f. Veniturile din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaţionale de raportare financiară;
g. Veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor
imobiliare/activelor biologice, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând
modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică

44
 reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare
financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea
amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor
investiţii imobiliare/active biologice, după caz;
h. Veniturile reprezentând creşteri de valoare rezultate din reevaluarea
mijloacelor fixe, terenurilor, imobilizărilor necorporale, după caz, care
compensează cheltuielile cu descreşterile anterioare aferente aceleiaşi
imobilizări;
i. Veniturile prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri ca fiind
neimpozabile aprobate prin acte normative;
j. Veniturile din evaluarea/reevaluarea/vânzarea/cesionarea titlurilor de
participare deţinute la o persoană juridică română sau la o persoană
juridică străină situată într-un stat cu care România are încheiată o convenţie
de evitare a dublei impuneri, dacă la data luării/reevaluării/vânzării/cesionării
inclusiv contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de un an minimum
10% din capitalul social al persoanei juridice la care are titlurile de
participare. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi veniturile din
vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică
română de o persoană juridică rezidentă într-un stat cu care România nu are
încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri;
k. Veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei
persoane juridice străine situate într-un stat cu care România are încheiată o
convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă la data începerii operaţiunii de
lichidare, potrivit legii, contribuabilul deţine pe o perioadă neîntreruptă de un
an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice supuse operaţiunii
de lichidare;
l. Despăgubirile primite în baza hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor
Omului;

45
  Cheltuielile reprezintă sumele sau valorile plătite ori de plătit, după natura
lor, care sunt aferente realizării veniturilor, aşa cum sunt înregistrate în
contabilitatea contribuabilului pe cele trei domenii de activitate, respectiv
exploatare, financiară, extraordinară.

Pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli

deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice,
inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum şi taxele de
înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi
industrie, organizaţiile patronale şi organizaţiile sindicale.

Există categorii de cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil

în anumite condiţii şi limite, dintre care reţinem:

1. Cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra profitului

contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit şi cheltuielile de
protocol. În cadrul cheltuielilor de protocol se includ şi cheltuielile înregistrate cu
taxa pe valoarea adăugată colectată, pentru cadourile oferite de contribuabil, cu
valoare mai mare de 100 lei;
2. Cheltuielile reprezentând tichetele de masă şi vouchere de vacanţă acordate
de angajatori, potrivit legii;
3. Scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din
manipulare/depozitare, potrivit legii;
4. Pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie
necesară pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu;
5. Cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra
valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii. Intră sub
incidenţa acestei limite următoarele:
a. ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave şi
incurabile, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele

46
 pentru pierderi produse în gospodăriile proprii, ajutorarea copiilor din şcoli
şi centre de plasament;
b. cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor unităţi aflate
în administrarea contribuabililor, precum: creşe, grădiniţe, şcoli, muzee,
biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti şi altele
asemenea;
c. cheltuielile reprezentând: cadouri în bani sau în natură, inclusiv
tichete cadou oferite salariaţilor şi copiilor minori ai acestora, servicii de
sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă
până la internarea într-o unitate sanitară, tichete de creşă acordate de
angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare, contravaloarea serviciilor
turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator
pentru salariaţii proprii şi membrii lor de familie, precum şi contribuţia la
fondurile de intervenţie ale asociaţiilor profesionale ale minerilor;
d. alte cheltuieli cu caracter social efectuate în baza contractului
colectiv de muncă sau a unui regulament intern;

6. Limitarea deductibilităţii dobânzii şi a altor costuri echivalente dobânzii

din punct de vedere economic, incepănd cu anul 2018

 Costurile îndatorării reprezintă cheltuiala cu dobânda aferentă tuturor

formelor de datorii, alte costuri echivalente din punct de vedere economic cu
dobânzile, inclusiv alte cheltuieli suportate în legătură cu obţinerea de finanţare
potrivit reglementărilor legale în vigoare.
 Costurile excedentare ale îndatorării - suma cu care costurile îndatorării
unui contribuabil depăşesc veniturile din dobânzi şi alte venituri echivalente
din punct de vedere economic pe care le primeşte contribuabilul;
o Costurile excedentare ale îndatorării care depăşesc un anumit plafon
deductibil , sunt deduse limitat în perioada fiscală în care sunt suportate,
până la nivelul a 10% dintr-o baza de calcul.

47
 o Contribuabilul are dreptul de a deduce, într-o perioadă fiscală,
costurile excedentare ale îndatorării până la plafonul deductibil reprezentat
de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro calculat la cursul de schimb
comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ultima zi a
trimestrului/anului fiscal, după caz.
Baza de calcul utilizată pentru stabilirea costurilor excedentare ale
îndatorării, deductibile la calculul rezultatului fiscal, o reprezintă: diferenţa dintre
veniturile şi cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile,
în perioada fiscală de referinţă, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care
se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, costurile excedentare ale îndatorării,
precum şi sumele deductibile reprezentând amortizarea fiscal.
În condiţiile în care baza de calcul are o valoare negativă sau egală cu zero,
costurile excedentare ale îndatorării sunt nedeductibile în perioada fiscală de
referinţă şi se reportează fără limită de timp, în anii fiscali următori în aceleaşi
condiţii de deducere
 Costurile excedentare ale îndatorării care nu pot fi deduse în perioada fiscală
de calcul, se reportează, fără limită de timp, în anii fiscali următori în
aceleaşi condiţii de deducere.
 Prin excepţie de la regulile privind limitarea deductibilităţii, în cazul în care
contribuabilul este o entitate independentă, în sensul că nu face parte dintr-un
grup consolidat în scopuri de contabilitate financiară, şi nu are nicio
întreprindere asociată şi niciun sediu permanent, acesta deduce integral
costurile excedentare ale îndatorării, în perioada fiscală în care acestea sunt
suportate.

 Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar, în

anul 2017.
Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de
îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei.

48
  În condiţiile în care gradul de îndatorare este peste trei, cheltuielile
cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar,aferente
împrumuturilorluate în calcul la determinarea gradului de îndatorare, sunt
nedeductibile. Acestea se reportează în perioada următoare până la
deductibilitatea lor integrală (sunt tratate din punct de vedere fiscal ca fiind
cheltuieli ale perioadei respective urmând să devină subiect al deductibilităţii în
acea perioadă).
 În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale
contribuabilului depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi
tratată ca o cheltuială cu dobânda, deductibilitatea acestei diferenţe fiind supusă
limitei privind gradul de îndatorare. Cheltuielile din diferenţele de curs valutar,
care se limitează astfel, sunt cele aferente împrumuturilor luate în calcul la
determinarea gradului de îndatorare a capitalului.
 Dobânzile şi pierderile din diferenţe de curs valutar, în legătură cu
împrumuturile obţinute direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare
şi organizaţii similare, menţionate în lege, şi cele care sunt garantate de stat, cele
aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile de credit române sau străine,
instituţiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acordă credite
potrivit legii, precum şi cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată, nu intră sub incidenţa acestei limitări.
 Totodată, trebuie menționat că regimul fiscal privind cheltuielile cu
dobânzile și diferențele de curs valutar, nu se aplică societăților comerciale
bancare, persoane juridice române, sucursalelor băncilor străine care își
desfășoară activitate în România, societăților de leasing pentru operațiunile de
leasing, societăților de credit ipotecar, instituțiilor de credit, precum și instituțiilor
financiare nebancare.

 În cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi, cu excepţia celor

menționate mai sus, dobânzile deductibile sunt limitate la:
- nivelul ratei dobânzilor de referinţă a BNR, corespunzătoare

49
 ultimei luni din trimestrul pentru care se calculează impozitul pe
profit, pentru împrumuturile în lei;
- nivelul ratei dobânzii anuale, pentru împrumuturile în valută.
Aceste limite (a, b) se aplică separat pentru fiecare împrumut, înainte de aplicarea
limitelor privind gradul de îndatorare a capitalului. Gradul de îndatorare a
capitalului se determină ca raport între media capitalului împrumutat, cu termen
de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale şi media capitalului
propriu, media reprezentând o medie aritmetică simplă între valorile existente la
începutul anului fiscal şi cele de la sfârşitul perioadei pentru care se determină
impozitul pe profit.

7. Provizioane/ajustări pentru depreciere şi rezerve, sunt deductibile astfel:

a. Rezerva legală este deductibilă, în limita a 5% aplicată asupra profitului

contabil, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, până ce aceasta
va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din
patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare.
În cazul în care aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este
distribuită sub orice formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este
deductibilă la calculul profitului impozabil. Prin excepţie, rezerva constituită
de persoanele juridice care furnizează utilităţi societăţilor comerciale care se
restructurează, se reorganizează sau se privatizează poate fi folosită pentru
acoperirea pierderilor de valoare a pachetului de acţiuni obţinut în urma
procedurii de conversie a creanţelor, iar sumele destinate reconstituirii
ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul profitului impozabil;

b. Provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor- se deduc

trimestrial/anual numai pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile
prestate în cursul trimestrului/anului respectiv pentru care se acordă garanţie în
perioadele următoare, la nivelul cotelor prevăzute în convenţiile încheiate sau

50
 la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori
serviciilor prestate.Înregistrarea la venituri a provizioanelor se face pe măsura
efectuării cheltuielilor cu remedierile sau la expirarea perioadei de garanţie .

c. Ajustările pentru deprecierea creanţelor constituite în limita unor procente din

valoarea creanţelor asupra clienţilor în situaţia în care creanţele sau, după
caz, contribuabilii îndeplinesc anumite condiţii :

c.1) ajustările pentru deprecierea creanţelor,înregistrate potrivit reglementărilor

contabile aplicabile, în limita unui procent de 30% din valoarea acestora, dacă
creanţele îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1.sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei;
2. nu sunt garantate de altă persoană;
3.sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

c.2) ajustările pentru deprecierea creanţelor înregistrate potrivit reglementărilor

contabile aplicabile, în limita unui procent de 100% din valoarea creanţelor, dacă
creanţele îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt deţinute la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura
de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătoreşti sau la o persoană
fizică asupra căreia este deschisă procedura de insolvenţă pe bază de:
- plan de rambursare a datoriilor;
- lichidare de active;
- procedură simplificată;
2. nu sunt garantate de altă persoană;
3. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;

c.3) ajustările pentru deprecierea mijloacelor fixe amortizabile constituite pentru

situaţiile în care:

51
 1. sunt distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă
majoră;
2. au fost încheiate contracte de asigurare

Reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior
dedusă, inclusiv rezerva legală, se include în rezultatul fiscal, ca venituri
impozabile sau elemente similare veniturilor, indiferent dacă reducerea sau
anularea este datorată modificării destinaţiei provizionului sau a rezervei,
distribuirii provizionului sau rezervei către participanţi sub orice formă,
lichidării, divizării sub orice formă, fuziunii contribuabilului sau oricărui altui
motiv.

Exista următoarele excepții de la această regulă:

 Rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, efectuată

după data de 1 ianuarie 2004, care sunt deduse la calculul profitului impozabil
prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor privind activele cedate
şi/sau casate, se impozitează concomitent cu deducerea amortizării fiscale,
respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor mijloace fixe, după caz.
 Rezervele din reevaluarea imobilizărilor necorporale, efectuată de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaţionale de raportare financiară, care sunt deduse la calculul profitului
impozabil prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor cu cedarea
imobilizărilor necorporale, se impozitează concomitent cu deducerea
amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor
imobilizări necorporale, după caz.
 În cazul în care nivelul capitalului social subscris şi vărsat sau al
patrimoniului a fost diminuat, partea din rezerva legală corespunzătoare
diminuării, care a fost anterior dedusă, reprezintă elemente similare
veniturilor. Acest principiu, nu se aplică în situaţia în care, ca urmare a
efectuării unor operaţiuni de reorganizare, prevăzute de lege, rezerva legală a

52
 persoanei juridice beneficiare depăşeşte a cincea parte din capitalul social sau
din patrimoniul social, după caz, sau în situaţia în care rezerva constituită de
persoanele juridice care furnizează utilităţi societăţilor care se restructurează,
se reorganizează sau se privatizează este folosită pentru acoperirea pierderilor
de valoare a pachetului de acţiuni obţinut în urma procedurii de conversie a
creanţelor.
 Rezervele reprezentând facilităţi fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea
capitalului social, pentru distribuire sau pentru acoperirea pierderilor. În cazul
în care nu sunt respectate aceste destinații, aceste sume se impozitează ca
elemente similare veniturilor în perioada fiscală în care sunt utilizate. În
situaţia în care sunt menţinute până la lichidare, acestea nu sunt luate în calcul
la rezultatul fiscal al lichidării.
8. Cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor
folosite de persoanele, cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei
juridice, sunt deductibile limitat (50% sau pot fi integral deductibile pentru
anumite situații expres precizate în Legea privind Codul Fiscal, art.25, alin.3, litera
m) la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de
atribuţii. Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcursul de autoturisme
trebuie justificate cu documente legale;
9. Cheltuieli de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în
locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal,
sunt deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii
în baza contractelor încheiate între părţi, în acest scop;
10. Cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de
serviciu, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de
Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%;
11. Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării,
instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează, din punct
de vedere fiscal, prin deducerea amortizării în anumite condiţii şi limite, în funcţie

53
de felul mijloacelor fixe şi de regimul de amortizare utilizat.
Regimul de amortizare (metoda de amortizare linară, degresivă sau accelerată,
art.28 Codul fiscal ) se determină diferit, în funcţie de categoriile mijloacelor fixe
amortizabile, astfel:
a) în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;
b) în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi
instalaţiilor de lucru, precum şi pentru computere şi echipamente
periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de
amortizare liniară, degresivă sau accelerată;
c) în cazul oricărui altui mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta
pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.
În cazul metodei de amortizare liniară, amortizarea se stabileşte prin
aplicarea cotei de amortizare liniară la valoarea fiscală de la data intrării în
patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix amortizabil.
În cazul metodei de amortizare degresivă, amortizarea se calculează prin
multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre coeficienţii următori:
a) 1,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este
între 2 şi 5 ani;
b) 2,0, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este
între 6 şi 10 ani;
c) 2,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este
mai mare de 10 ani.
În cazul metodei de amortizare accelerată, amortizarea se calculează după
cum urmează:
a) pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăşi 50% din
valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a
mijlocului fix;
b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin
raportarea valorii rămase de amortizare a mijlocului fix la durata
normală de utilizare rămasă a acestuia.

54
 Contribuabilul poate să-şi exprime opţiunea în legătură cu modul de
recuperare a valorii fiscale de intrare a mijloacelor fixe amortizabile, în anumite
cazuri, cum sunt, de exemplu:
 Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi înfiinţării şi funcţionării
cabinetelor medicale, pot opta pentru:
- deducerea integrală a valorii acestora la calculul profitului impozabil la
data punerii în funcţiune;
- recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare.
 În cazul unei imobilizări corporale care la data intrării în patrimoniu are o
valoare fiscală mai mică decât limita stabilită prin Hotărâre a Guvernului,
contribuabilul poate recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare.
o Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină
fără a lua în calcul amortizarea contabilă.
Câştigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din
funcţiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora,
diminuată cu amortizarea fiscală, cu anumite excepții prevăzute expres în lege.

12. Potrivit Codului Fiscal, 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere
motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, cu o
masă totală maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă
mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în
proprietatea sau în folosința contribuabilului. Aceste cheltuieli sunt integral
deductibile pentru situațiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare
dintre următoarele categorii:
- vehiculele utilizate exclusiv pentru: servicii de urgență, servicii de pază și
protecție și servicii de curierat;
- vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții;
- vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru
serviciile de taximetrie;

55
 - vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru
închirierea către alte persoane, sau pentru instruire de către școlile de
șoferi.
- vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Cheltuielile care intră sub incidența acestui regim fiscal nu includ cheltuielile
privind amortizarea.

Cheltuielile nedeductibile la calculul profitului impozabil, în principal, sunt:

1) Cheltuielile proprii contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv

diferenţele de impozit din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi
impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și
cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și
juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum și
cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat de către contribuabilii
care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale
de raportare financiară;
2) Dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările, şi penalităţile de
întârziere datorate către autorităţile române/străine (organele administraţiei
publice centrale şi locale care urmăresc şi încasează amenzi, dobânzi şi
penalităţi şi execută confiscări), cu excepţia celor aferente contractelor
încheiate cu aceste autorităţi;
3) Cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale
constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu s-au
încheiat contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Aceste cheltuieli sunt deductibile pentru cazul în care stocurile/mijloacele fixe
amortizabile se înscriu în oricare dintre următoarele situaţii/condiţii:
1. au fost distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de
forţă majoră;
2. au fost încheiate contracte de asigurare;

56
 3. au fost degradate calitativ şi se face dovada distrugerii;
4. au termen de valabilitate/expirare depăşit, potrivit legii;
4) Cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile. În situaţia în care evidenţa
contabilă nu asigură informaţia necesară identificării acestor cheltuieli, la
determinarea rezultatului fiscal se iau în calcul cheltuielile de conducere şi
administrare, precum şi alte cheltuieli comune ale contribuabilului, prin
utilizarea unor chei corespunzătoare de repartizare a acestora sau proporţional
cu ponderea veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor înregistrate de
contribuabil;
5) Cheltuieli cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate
salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost
impozitată prin reţinere la sursă;
6) Cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte
servicii, prestate de o persoană situată într-un stat cu care România nu are
încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de
informaţii, numai în situaţia în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor
tranzacţii calificate ca fiind artificiale conform Codului fiscal;
7) Cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, indiferent de natura lor,
dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupţie, potrivit legii ;
8) Cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenatul, şi cheltuielile privind bursele
private, acordate potrivit legii (acestea din urmă începând cu profitul
impozabil al anului 2006).Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau
acte de mecenat, potrivit legii privind sponsorizarea şi legii bibliotecilor
precum şi cei care acordă burse private scad sumele aferente din impozitul pe
profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:
1. 3‰ din cifra de afaceri ( pentru 2015), respectiv valoarea calculată
prin aplicarea a 0,5% la cifra de afaceri (începând cu 2016);
2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat
Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe profit în anul fiscal curent, se
reportează în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea acestor sume se va

57
 efectua în ordinea înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen
de plată a impozitului pe profit.
9) Cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele
generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate
contribuabilului, la preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;
10) Cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele
contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate
pentru care este autorizat. Fac excepţie cheltuielile cu primele de asigurare
care privesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele utilizate
în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul, sau
utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit
clauzelor contractuale;
11) Pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor, pentru partea
neacoperită de provizion precum şi cele înregistrate în alte cazuri decât
următoarele:
1. punerea în aplicare a unui plan de reorganizare confirmat printr-o
sentinţă judecătorească, în conformitate cu prevederile Legii nr.
85/2014;
2. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii
judecătoreşti;
3. debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;
4. debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu
asociat unic, sau lichidat, fără succesor;
5. debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează
întreg patrimoniul;
6. au fost încheiate contracte de asigurare;
În această situaţie, contribuabilii sunt obligaţi să comunice în scris, clienţilor
neîncasaţi, scoaterea din evidenţă a creanţelor respective, în vederea
recalculării profitului impozabil la persoana debitoare.

58
12) Cheltuieli înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document
emis de un contribuabil declarat inactiv conform prevederilor Codului de
procedură fiscală, cu excepţia celor reprezentând achiziţii de bunuri efectuate
în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii
de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr.
85/2014
13) Cheltuieli cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau
asociaţiile profesionale care au legătură cu activitatea desfăşurată de
contribuabil şi care depăşesc echivalentul în lei a 4000 euro anual, altele
decât taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate
de actele normative în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat
negocierii contractului colectiv de muncă, cât şi altele decât taxele de
înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi
industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale ;
14) Cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale/ mijloacelor fixe, în
cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări unei reevaluări efectuate
potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se înregistrează o descreştere a
valorii acestora;
15) Cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare,
în cazul în care, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe
valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile
conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se
înregistrează o descreștere a valorii acestora;
16) Cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe,
înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile
conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, la momentul
transferului din categoria activelor imobilizate deținute în vederea vânzării în
categoria activelor imobilizate deținute pentru activitatea proprie;
17) Cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri
cu decontare în acțiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la

59
 momentul acordării efective a beneficiilor dacă acestea sunt impozitate la
salariat.
18) Cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu
decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă
acestea nu sunt impozitate la salaria

3.1.3 Cota de impunere, determinarea şi plata impozitului pe profit

Cota de impunere procentuală proporţională cu aplicabilitate

generală este de 16 %.

În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi de natura barurilor şi

cluburilor de noapte, a discotecilor sau cazinourilor, impozitul pe profit datorat,
aferent acestor activităţi, nu poate fi mai mic de
5 % din veniturile realizate din aceste activităţi. În cazul în care impozitul pe
profit datorat pentru aceste activități este mai mic de 5 % din veniturile respective
contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5 % aplicat asupra acestor
venituri înregistrate.. Începând cu data de 1 ianuarie 2005 acest regim fiscal se
aplică şi persoanelor juridice care realizează venituri de această natură în baza
unui contract de asociere.

Ca regulă generală, impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de

impunere la baza de calcul (profitul impozabil * 16 %).

Profitul impozabil şi impozitul pe profit se calculează şi se înregistrează

trimestrial, cumulat de la începutul anului fiscal pentru contribuabilii, alţii decât
societăţile comerciale bancare, persoane juridice române şi sucursalelor din
România ale băncilor, persoanelor juridice străine. Aceştia din urmă au obligaţia
de a declara şi efectua trimestrial plăţi anticipate în contul impozitului anual.

60
 3.1.4 Plata impozitului pe profit

 Calculul, declararea şi plata impozitului pe profit, cu excepţiile

prevăzute de Codul fiscal, se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a
primei luni următoare încheierii trimestrelor I – III. Definitivarea şi plata
impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul
de depunere a declaraţiei anuale privind impozitul pe profit.
Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit
până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, cu anumite excepţii
prevăzute expres în lege.
 Contribuabilii, pot opta pentru calculul, declararea şi plata
impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial. Termenul
până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a
declaraţiei privind impozitul pe profit.
Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe
profit se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită aceasta si este
obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi. Ieşirea din sistemul anual de
declarare şi plată a impozitului se efectuează la începutul anului fiscal pentru care
se solicită aplicarea sistemului trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe
profit.
 Anumite categorii de contribuabili au obligaţia de a declara şi plăti
impozitul pe profit, astfel:

 Instituţiile de credit - persoane juridice române şi sucursalele din România

ale instituţiilor de credit - persoane juridice străine - au obligaţia de a
declara şi plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate
trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual
este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit.
 Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a
plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a

61
 declara şi de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie
inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
 Contribuabilii care au optat pentru anul fiscal modificat, au obligaţia să
depună declaraţia şi să plătească impozitul pe profit aferent anului fiscal
respectiv până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv de la închiderea
anului fiscal modificat;

In principiu, contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a

impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, determină
plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat
pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum estimat cu
ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile
anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se
efectuează plata, cu excepţia plăţii anticipate aferente trimestrului IV care se
declară şi se plăteşte până la data de 25 decembrie şi respectiv până la data de 25
a ultimei luni din anul fiscal modificat.
Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină
plăţile anticipate trimestriale, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei
privind impozitul pe profit, fără a lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel
an.
Prin excepţie, de la principiul de bază, contribuabilii instituţii de credit nou-
înfiinţaţi, înfiinţaţi în cursul anului precedent sau care la sfârşitul anului fiscal
precedent înregistrează pierdere fiscală, respectiv nu au datorat impozit pe profit
anual, efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei
rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei
pentru care se efectuează plata anticipată, până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare trimestrului pentru care se efectuează plata anticipată, pentru
trimestrele I - III.

62
 Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se
efectuează până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit.
În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a
impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, şi care, în
anul precedent, au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform
legii, iar în anul pentru care se calculează şi se efectuează plăţile anticipate nu mai
beneficiază de facilităţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul
precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit
determinat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent,
luându-se în calcul şi impozitul pe profit scutit.

 Obligatiile fiscale reprezentând impozit pe profit sunt venituri ale

bugetului de stat, cu unele excepţii expres prevăyute în lege.

 În situaţia în care din declaraţia de impunere întocmită de contribuabil

rezultă pierdere anuală, aceasta se recuperează din profiturile impozabile
obţinute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se efectuează în
ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit,
potrivit reglementărilor legale în vigoare din anul
înregistrării acestora.

 În cazul contribuabililor care îşi încetează existenţa ca efect al unei

operațiuni de fuziune sau divizare totală, pierderea fiscală înregistrată de aceştia
se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi ori de către cei care preiau
patrimoniul societăţii absorbite, sau divizate, după caz proporțional cu activele și
pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de
fuziune/divizare.

 Contribuabilii care au fost plătitori de impozit pe veniturile

microîntreprinderilor şi care anterior au realizat pierdere fiscală aplică acest

63
sistem de recuperare a pierderilor de la data la care au revenit la sistemul de
impozitare a profitului. Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă între
anul înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 7 ani.

3.2. Impactul impozitării profitului asupra deciziilor manageriale

Din perspectiva deciziilor manageriale, efectele impozitării profitului , sunt

relevante în cadrul politicii de investiții, de finanțare și de remunerare a
salariaților și managerilor întreprinderii.
 Studiul de oportunitate a investițiilor vizează atuurile și inconvenientele
deciziei de achiziționare de active fixe/închiriere, leasing, respectiv ale deciziei
de investire în capital de lucru sau în personal.

Efectele fiscalității asupra deciziei întreprinderii privind modul de

procurare a imobilizărilor corporale , sunt generate, în principal, de regimului
fiscal privind cheltuielile cu amortizarea și costul surselor de finanțare.

- decizia de cumpărare din surse împrumutate- influenţează prin

cheltuielile cu amortizarea fiscală, deductibile în funcție de opțiunea
privind regimul de amortizare, precum și de costurilor totale ale îndatorării,
după cum contribuabilul este o entitate independentă sau o întreprindere
asociată ;

- decizia de închiriere-contract de leasing, conferă locatarului dreptul să

deducă dobanda și amortizarea bunului, în cazul leasingului financiar,
respectiv, dreptul să deducă chiria, în cazul leasingului operațional.

Impozitul pe profit are incidență asupra rezultatelor financiare ale

proiectelor de investiții, respectiv asupra profitului net și implicit asupra cash-
flow-urilor degajate de respectivele proiecte cu impact direct asupra indicatorilor
de evaluare financiară a acestora.

64
 Decizia de investire în capitalul curent versus personal, nu este una
exclusivă, de regulă managerul optând pentru o decizie mixtă. Din această
perspectivă,sunt abordate costurile fiscale aferente capitalului curent versus
costurile fiscale specifice salariilor personalului.

 Din perspectiva politicii de finanțare, efectele fiscalității (economiile de

impozit pe profit din deductibilitatea costurilor specifice surselor de finanţare)
sunt diferite, după cum finanțarea se realizează din surse proprii, împrumutate sau
prin leasing

- finanţare din surse proprii: interne - autofinanţare și/sau vânzări de

active imobilizate; externe - majorarea capitalului propriu prin aport în
numerar și/sau subvenţii pentru investiţii;

- finanţare din surse împrumutate: împrumuturi bancare pe termen lung şi

mediu; împrumuturi obligatare; împrumuturi de la alte entităţi;

- finanţare prin leasing: leasing financiar, leasing operaţional.

Din punct de vedere fiscal, costurile surselor de finanţare (împrumutate şi

proprii ) sunt abordate diferit, astfel dobânzile aferente împrumuturilor reprezintă
cheltuieli deductibile fiscal, după cum contribuabilul este o entitate independentă
sau o întreprindere asociată,în timp ce dividendele reprezintă o destinaţie de
repartizare a profitului net.
Având în vedere că dividendele, ca parte din profitul net distribuit
acţionarilor, sunt venituri impozabile ale acţionarilor, se poate constata o
repercursiune a impozitului pe profit şi asupra acţionarilor în sensul că acestora
li se vor diminua considerabil sumele cuvenite drept dividende. În fapt
acţionarii suporta din sarcina fiscală a impozitului pe profit doar acea parte
concretizată în dubla impunere a dividendelor.

65
 Caracterul deductibil fiscal al cheltuielilor cu dobânzile generează o
economie de impozit pe profit. În acest sens, în cazul întreprinderilor îndatorate,
costul specific al datoriilor generat de politica fiscală nu este egal cu rata
dobânzii ci cu o rată a dobânzii diminuată cu cota de impozitare a profitului,
atunci când profitul contabil este egal cu profitul fiscal, adică nu există elemente
de ajustare fiscală a profitului contabil în scopul determinării profitului
impozabill.
Economia de impozit este compensată, însă, de diminuarea profitului
contabil, ceea ce afectează fie gradul de distribuire al dividendelor, fie pe cel de
reinvestire. Aceasta înseamnă că, gradul de îndatorare şi nivelul minim al
profitului net pentru remunerarea acţionarilor, se află într-o relaţie de forma unei
funcţii liniare descrescătoare.
Pentru a evidenţia efectul îndatorării asupra obligaţiei fiscale reprezentând
impozit pe profit şi, în cele din urmă, asupra mărimii veniturilor cuvenite
acţionarilor, analizăm comparativ întreprinderea în două ipostaze respectiv, ca
întreprindere neîndatorată (finanţată integral din capitaluri proprii) şi ca
întreprindere îndatorată (finanţată în proporţie de 46,205% din capitaluri proprii
şi 53,795% din credite bancare). Presupunem că datele sunt preluate din situaţiile
financiare anuale depuse la organul fiscal competent de către contribuabilul
persoană juridică iar cota de impozit pe profit a fost de 16%.
Impactul îndatorării întreprinderii asupra impozitului pe profit
Întreprinderea “PRODACTA” Neîndatorată Îndatorată
Activ economic 1515 1515
Grad de îndatorare 0 53,795%
EBIT 520 520
Cheltuieli cu dobânzile(Rd=0,2) - 163
Profit impozabil = EBIT – Cheltuieli dobânzi 520 357
Impozit (cota de impozit t=0,16) 83,2 57,12
Diferenţa de impozit pe profit datorată (economie fiscală) 0 -26,08
Profit net 436,8 299,88
Veniturile investitorilor: EBIT – Impozit = Cheltuieli 436,8 462,88*
dobânzi + Profit net = EBIT (1-t) + Cheltuieli dobânzi  t
Variaţia veniturilor investitorilor (creştere) 0 26,08
Dobânda efectiv suportata de întreprindere : Dob (1-t) 0 136,92
Economia fiscală: Dob  t 0 26,08
* Venituri investitori = 520 – 57,12 = 163+299,88 = 520 (1-0,16) + 163x0,16 = 462,88 mil lei

66
Dobânda efectiv suportată de întreprindere = Cheltuieli cu dobânda (1- t) = 163
 (1- 0,16) = 136,92 sau 163 – 26,08 = 136,92 mil lei

Se observă că întreprinderea analizată fiind îndatorată (gradul de îndatorare

mai mic decât 3) beneficiază de economii fiscale în sumă de 26,08 mil lei
determinate de deductibilitatea integrală a cheltuielilor cu dobânzile la calculul
profitului impozabil.
Impozit pe profit = 357 x 16% = 57,12 mil lei
 Analizând comparativ rezultatele din tabel se constată următoarele:
- Întreprinderea neîndatorată calculează şi plăteşte impozit la întregul profit
impozabil, în sumă de 83,2 mil lei;
- Întreprinderea îndatorată plăteşte un impozit mai mic , realizând o economie
fiscală de 26,08 mil lei din diferenţa de impozit. Aceasta înseamnă că pentru
întreprinderea îndatorată statul preia o parte din dobânda datorată creditorilor
(reprezentând tocmai economia fiscală pe care o realizează întreprinderea prin
îndatorare);
- Creşterea veniturilor investitorilor (cu 26,08 mil lei) de capitaluri proprii
(acţionarilor) este determinată de caracterul deductibil al cheltuielilor cu
dobânzile şi nu de structura capitalurilor întreprinderii (proprii şi împrumutate).
În fapt, veniturile investitorilor (acţionari şi creditori), la întreprinderea îndatorată
sunt formate din veniturile acţionarilor la întreprinderea neîndatorată adică EBIT
(1-t), plus economia de impozit, adică Cheltuieli cu dobânzi  t (462,88 =
436,8+26,08). Economia de impozit este în favoarea acţionarilor întrucât aceştia
plătesc un impozit pe profit diminuat(57,12 mii lei) la acelaşi EBIT ca şi
întreprinderea neîndatorată (520 mii lei).
- Plata dobânzii către împrumutători în sumă de 163 mii lei este suportată
astfel:
 de către întreprindere la nivelul dobânzii nete de impozit adică:
chelt. dobânzi (1-t)=163(1-0,16) = 136,92 mii lei;

67
  de către stat, ca un sacrificiu, întrucât acesta încasează de la întreprinderea
îndatorată un impozit pe profit mai mic: cheltuieli dobânzi  t =163  0,16
= 26,08 mii lei reprezentând economia fiscală.
Creditorii vor încasa întotdeauna cuantumul integral al dobânzilor (dat fiind
Rd =815 x 0,2 =163), sacrificiul pentru diminuarea impozitului fiind preluat de
bugetul statului.

 Din perspectiva regimului fiscal al leasing-ului, ca alternativă la sursele

de finanțare pe termen lung, managerul poate opta pentru leasing financiar/leasing
operațional.
În cazul leasing-ului, amortizarea bunului care face obiectul contractului
de leasing se înregistrează şi se deduce diferit, în funcţie de categoria de leasing,
respectiv financiar sau operaţional.

Reprezintă contract de leasing financiar, orice contract de leasing care

îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:

a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face

obiectul leasing-ului sunt transferate utilizatorului la momentul la care
contractul de leasing produce efecte;
b) prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce
face obiectul leasing-ului către utilizator la momentul expirării con-
tractului;
c) utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării
contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai
mică sau egală cu procentul calculat ca raport între diferenţa dintre
durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de
leasing (la numărător) şi durata normală de funcţionare maximă (la
numitor);
d) perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare
maximă a bunului ce face obiectul leasing-ului (perioada de leasing

68
 include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi
prelungit);
e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii,
este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului.

Contractul de leasing operaţional este orice contract de leasing încheiat

între locator şi locatar, care transferă locatarului riscurile şi beneficiile dreptului
de proprietate, mai puţin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală, şi
care nu îndeplineşte nici una din condiţiile precizate la punctele b÷e (de la
leasing-ul financiar).
Riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală există atunci când
opţiunea de cumpărare nu este exercitată la începutul contractului, sau când
contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirării
contractului.

 Din punct de vedere fiscal, contractele de leasing sunt tratate diferit, astfel:
 în cazul leasing-ului financiar, utilizatorul este tratat ca proprietar,
acesta deducând amortizarea bunului care face obiectul contractului
şi dobânda;
 în cazul leasing-ului operaţional, locatorul are calitatea de proprietar,
acesta deducând amortizarea bunului care face obiectul contractului,
iar locatarul deducând chiria (rata de leasing).

În cazul impozitelor şi taxelor locale precum şi în cazul impozitului pe

construţii al carui obiect îl reprezintă construcţiile prevăzute în grupa 1 din
“Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor
fixe”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările
ulterioare, calitatea de contribuabil o are: utilizatorul, în cazul operaţiunilor de
leasing financiar, respectiv locatorul, în cadrul operaţiunilor de leasing
operaţional.

69
  Politica de remunerare a salariaților și a managerilor: prin
acordarea de salarii/dividende managerilor acționari; prin acordarea de salarii și
alte stimulente în bani și în natură salariaților.În cadrul politicii de remunerare a
salariaților și a managerilor acționari sau neacționari se va urmări optimizarea
raportului dintre sarcina fiscală aferentă cheltuielilor salariale suportată de
întreprindere și profitul net al exercițiului destinat distribuirii de dividende.

3.3. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor versus

impozitul pe profit

O abordare paralelă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

versus impozitul pe profit , evidenţiază cote de impozitare diferite, baze de calcul
diferite şi posibilităţi de aplicare a impozitului pe profit de către
microîntreprinderi, în anumite conditii strict precizate in lege.

În sinteză , calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

presupune urmatoarele aspecte, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal pentru
anul 2018.

Delimitări conceptuale

 Microîntreprinderea este o persoană juridică română care îndeplineşte

cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal
precedent:

a) a realizat venituri, altele decât cele prevăzute distinct în lege;

b) a realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în

proporţie de peste 80% din veniturile totale

c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro-

pentru 2016, iar pentru anul 2017acest plafon a fost de de 500.000 euro.

70
 Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel
valabil la închiderea exerciţiului financiar în care s-au înregistrat
veniturile;

d) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi

autorităţile locale;

e) nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau

la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.

De la data de 1 ianuarie 2018, condiţiile de la punctele a) şi b )au fost

eliminate iar limita veniturilor prezentată la punctul c) reprezentă echivalentul
în lei a 1.000.000 euro.

 Anul fiscal

 Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic.

 În cazul unei persoane juridice care se înfiinţează sau îşi încetează

existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana
juridică a existat.

 Persoanele juridice române aplică impozitul pe veniturile

microîntreprinderilor începând cu anul fiscal următor celui în care
îndeplinesc condiţiile de microîntreprindere .

 Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile

microîntreprinderii

 O persoană juridică română care este nou-înfiinţată este obligată să

plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an
fiscal, dacă condiţia de existenta ca microîntreprindere (de la lit. b)-
referitoare la capitalul social, este îndeplinită la data înregistrării la
registrul comerţului.

71
  Prin excepţie de la definiţia microîntreprinderii-
microîntreprinderile, care au subscris un capital social de cel puţin 45.000
lei şi au cel puţin 2 salariaţi pot opta, o singură dată, să aplice impozit pe
profit începând cu trimestrul în care aceste condiţii sunt îndeplinite
cumulativ, opţiunea fiind definitivă.
 În cazul în care aceste condiţii nu sunt respectate, persoana juridică
aplică impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu anul fiscal
următor celui în care capitalul social este redus sub valoarea de 45.000 lei
şi/sau numărul salariaţilor scade sub 2, dacă sunt îndeplinite condiţiile de
microintreprindere .
Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în lei pentru
suma de 25.000 euro (pentru anul 2016) este cursul leu/euro comunicat de BNR
la data înregistrării persoanei juridice.

 Reguli de ieşire din sistemul de impunere pe veniturile

microîntreprinderii în cursul anului

 Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri

mai mari de 1.000.000 euro, aceasta datoreaza impozit pe profit începând
cu trimestrul în care s-a depăşit aceasta limita. Limita fiscala privind
depăşirea, se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la
începutul anului fiscal.

Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel

valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent.

 Calculul şi plata impozitului pe profit de către microîntreprinderi se

efectuează luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate începând
cu trimestrul respectiv.

72
  În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile impuse
pentru definirea microîntreprinderii de la punctele b) și c) nu mai este
îndeplinită, microîntreprinderea comunică organelor fiscale competente
ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la
data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor.

 Aria de cuprindere a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

Impozitul se aplică asupra veniturilor obţinute de microîntreprinderi din

orice sursă, cu unele excepţii.

 Nu intră sub incidenţa impozitului pe veniturile microîntreprinderilor,

urmatoarele persoanele juridice române :

a) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit

legii;
b) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
c) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;
d) Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;
e) Entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

 Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

 Baza impozabilă – veniturile obţinute de microîntreprindere din orice

sursă, din care se scad, de exemplu:

a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;

b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;

c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;

73
 d) veniturile din subvenţii ;

e) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării;

f) veniturile din diferenţe de curs valutar;

g) veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pentru pierderea

de valoare , care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului
impozabil, sau au fost constituite în perioada în care persoana juridică română
era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;

h) veniturile obținute dintr-un stat străin cu care România are încheiată

convenție de evitare a dublei impuneri, dacă acestea au fost impozitate în statul
străin;

i) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi
de întârziere,care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului
impozabil;

j) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de

asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor
sau a activelor corporale proprii;

k) veniturile financiare aferente creanţelor şi datoriilor cu decontare în funcţie

de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora;

l) despăgubirile primite în baza hotărârilor CEDO

 Sume deductibile – în cazul în care o microîntreprindere achiziţionează

case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilă, în
conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în
funcţiune, potrivit legii.

 Pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, la

baza impozabilă se adaugă şi anumite elemente precizate expres in lege, ca de
exemplu:

74
  valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării;
 rezervele, cu exceptia celor reprezentând facilităţi fiscale, reduse sau
anulate, reprezentând rezerva legală, rezerve din reevaluarea
mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul
profitului impozabil şi nu au fost impozitate în perioada în care
microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe profit,
indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării
destinației rezervei, distribuirii acesteia către participanți sub orice
formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui altui
motiv;
 rezervele reprezentând facilităţi fiscale, constituite în perioada în
care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe
profit,care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru
distribuire către participanţi sub orice formă, pentru acoperirea
pierderilor sau pentru oricare alt motiv etc.

 Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

 Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor (2011-2016) : 3%

 Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor (2016) :

a) 1% pentru microîntreprinderile care au peste 2 salariaţi, inclusiv;

b) 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat;

c) 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.

 Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor (2017 si 2018)

a) 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulţi salariaţi;

b) 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariaţi.

75
 În cazul în care, în cursul anului fiscal, numărul de salariați se modifică,
cotele de impozitare se aplică în mod corespunzător, începând cu trimestrul în
care s-a efectuat modificarea, potrivit legii.

Pentru microîntreprinderile care nu au niciun salariat, în situaţia în care

angajează un salariat, în scopul modificării cotelor de impozitare, noul salariat
trebuie angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau
pe durată determinată pe o perioadă de cel puţin 12 luni.

 Calculul şi plata impozitului pe venit :

 calculul şi plata impozitului pe venit se efectuează trimestrial, până la

data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează
impozitul;

 microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a

impozitului, declaraţia de impozit pe veniturile microintreprinderilor;

 persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică

organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile
microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se
plăteşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

 Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări, pentru susţinerea

entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale
acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, potrivit legii, scad sumele
aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii
reprezentând 20% din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat pentru
trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.
Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor datorat se reportează în trimestrele următoare, pe o perioadă
de 28 de trimestre consecutive.

76
 Scăderea acestor sume din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
datorat, în următoarele 28 de trimestre consecutive, se efectuează în ordinea
înregistrării acestora, în aceleaşi condiţii, la fiecare termen de plată a impozitului
pe veniturile microîntreprinderilor.

Microîntreprinderile care efectuează sponsorizări au obligaţia de a depune

declaraţia informativă privind beneficiarii sponsorizărilor, aferentă anului în care
au înregistrat cheltuielile .

Concluzie-optimizarea sarcinii fiscale privind impozitul pe venitul

microîntreprinderilor versus impozitul pe profit se fundamentează pe aspecte
vizând, în principal:

 atuurile impozitului pe venitul microîntreprinderilor , din perspectiva

cotelor de impozitare și al raportului dintre cheltuielilor deductibile și
veniturile impozabile;

 alte atuuri ale impozitării venitului , din perspectiva modului de

administrare fiscală (așezarea, urmărirea și stingerea obligației fiscale)

Evoluția cotelor de impozit pe venitul microîntreprinderilor vs cotele de impozit pe profit

Cotele de impunere 2001-2004 2005-2006 2007 2008 2009 2010 2011-2015 2016 2017-2018

Cota imp.pe venit-cv (%) 1,5 3 2 2,5 3 - 3 1 /2 / 3 1/3

Cota imp.pe profit-cp (%) 25 16 16 16 16 16 16 16 16

Raport=cp / cv 16,67 5,33 8 6,4 5,33 - 5,33 16 /8/5,33 16 / 5,33

Care este perioada de atractivitate maximă fața de impozitul pe venitul

microîntreprinderilor, din perspectiva optimizării sarcinii fiscale?

77
 4. IMPACTUL FISCAL AL POLITICII DE REPARTIZARE
A PROFITULUI ASUPRA STRUCTURII DE
FINANȚARE A ÎNTREPRINDERII

Profitul contabil anual de repartizat se determină ca diferenţă între

veniturile totale şi cheltuielile totale, din care se deduc cheltuielile cu impozitul
pe profit.

 Decizia de distribuire a profitului net/ de acoperire a pierderii

contabile

Pierderile contabile din anii precedenţi se recuperează din profitul contabil

al exerciţiului financiar. Acoperirea pierderii contabile din anii precedenţi se face
numai anual, când are loc repartizarea anuală a profitului net.

Repartizarea profitului se realizează potrivit reglementărilor în vigoare și

se înregistrează în contabilitate după aprobarea situaţiilor financiare anuale.

Situaţiile financiare anuale de raportare sunt însoţite de:

1. Declaraţia scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice

pentru întocmirea situatiilor financiare;

2. Raportul de audit;

3. Raportul administratorilor;

4.Propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii

contabile.

Declaraţia scrisă de asumare a răspunderii conducerii - este întocmită de

persoanele care au obligaţia gestionării entităţii respective prin care îşi asumă
răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că:

78
 – politicile contabile utilizate la întocmirea sit.fin. anuale sunt în
conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
– situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei
financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii
referitoare la activitatea desfăşurată;
– persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de
continuitate.

Raportul de audit este întocmit asupra situaţiilor financiare anuale şi este

adresat exclusiv informării acţionarilor (asociaţilor societăţii). Auditorii financiari
îşi exprimă opinia referitoare la gradul de conformitate a raportului
administratorilor cu situaţiile financiare anuale;

Raportul administratorilor cuprinde cel puţin o prezentare fidelă a

dezvoltării şi performanţei activităţilor entităţii şi a poziţiei sale financiare,
împreună cu o descriere a principalelor riscuri şi incertitudini cu care se
confruntă;

Distribuirea profitului sau acoperirea pierderii contabile se realizează

potrivit reglementărilor contabile şi fiscale în vigoare

4.1 Politica de repartizare a profitului şi influenţa asupra

structurii capitalurilor

Repartiţia profitului se aprobă odată cu situaţiile financiare anuale.

Repartizarea profitului net potrivit reglementărilor legale coroborate cu

prevederile din actul constitutiv al societăţii comerciale si cu hotărârii Adunării
Generale a Acţionarilor sau Asociaţilor, poate avea un impact semnificativ asupra
structurii capitalurilor proprii

Repartizarea profitului net se realizează diferit la societăţile cu capital

majoritar sau integral de stat, faţă de cele cu capital privat.

79
  La societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale
cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome,
repartizarea profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se
realizează pe următoarele destinaţii, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel:
a) rezerve legale;
b) alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege;
c) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi , cu excepţia pierderii
contabile reportate provenite din ajustările cerute de aplicarea IAS 29
«Raportarea financiară în economiile hiperinflaţioniste», potrivit Reglementărilor
contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară şi
Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice
Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate
aplicabile instituţiilor de credit;
d) constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din
împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării
ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente
acestor împrumuturi externe;
e) alte repartizări prevăzute de lege;
f) participarea salariaţilor la profit; societăţile naţionale, companiile naţionale
şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile
autonome care s-au angajat şi au stabilit prin bugetele de venituri şi cheltuieli
obligaţia de participare la profit, ca urmare a serviciilor angajaţilor lor în relaţie
cu acestea, pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, dar nu mai
mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului
economic, în exerciţiul financiar de referinţă;
g) minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor
autonome, ori dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi
societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;
h) profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la lit. a) - g) se repartizează la
alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare.

80
 Profitul se repartizează pentru destinaţiile şi în cuantumurile precizate la lit.
f), g) şi h), după deducerea sumelor aferente destinaţiilor stabilite prin acte
normative speciale prevăzute la lit. a), b), c), d) şi e).
Sumele înregistrate în conturi de rezerve legale și rezerve reprezentând
facilități fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru
acoperirea pierderilor. În caz contrar, asupra acestor sume se recalculează
impozitul pe profit și se stabilesc dobânzi și penalități de întârziere, de la data
aplicării facilității respective, potrivit legii.
Sunt exceptate de la obligaţia repartizării profitului pentru destinaţia şi în
cuantumul precizat la litera g) instituţiile de credit cu capital integral sau
majoritar de stat. Instituţiile de credit cu capital integral de stat îşi pot majora
capitalul social prin utilizarea (capitalizarea) profitului net al societăţii, cu
respectarea prevederilor legale.
Începând cu anul 2012, prin derogare de la prevederile art. 67 alin. (2) din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la
care statul ori o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la
care deţine controlul, au obligaţia să vireze dividendele cuvenite acţionarilor în
termen de 60 de zile de la termenul prevăzut de lege pentru depunerea situaţiilor
financiare anuale, iar regiile autonome să vireze vărsămintele din profitul contabil
rămas după deducerea impozitului pe profit, după caz, la bugetul de stat sau local.
În termen de 3 zile de la data aprobării repartiţiei profitului, conducerea
operatorilor economici (menţionaţi mai sus) are obligaţia înştiinţării acţionarilor,
respectiv a autorităţilor publice centrale şi locale sub autoritatea cărora
funcţionează asupra cuantumului dividendelor de virat la bugetul de stat sau local,
în vederea înregistrării acestor creanţe în contabilitatea autorităţilor respective, iar
conducerea regiilor autonome are obligaţia înştiinţării autorităţilor publice
centrale şi locale sub autoritatea cărora funcţionează asupra cuantumului
vărsămintelor la bugetul de stat sau local, după caz, în vederea înregistrării
acestor creanţe în contabilitatea autorităţilor respective.

81
 Societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care statul ori o
unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau deţine controlul
au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 25 a lunii
următoare aprobării repartiţiei profitului, o declaraţie informativă privind
dividendele cuvenite acţionarilor, în vederea urmăririi modului de îndeplinire a
obligaţiilor privind virarea dividendelor în termenul legal.
Începând cu exerciţiul financiar al anului 2001 regiile autonome constituie
anual fond de rezervă prin aplicarea unei cote de 5% asupra profitului contabil
neinfluenţat de cheltuiala cu impozitul pe profit. Rezervele astfel calculate sunt
deductibile fiscal până la a cincea parte din patrimoniul regiei autonome, exclusiv
patrimoniul public.
În caz de nerespectare a termenului prevăzut pentru virarea dividendelor,
societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale la care statul
sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care
deţine controlul şi regiile autonome datorează dobândă penalizatoare conform art.
67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Controlul, constatarea şi urmărirea modului de constituire şi virare a
dividendelor (cuvenite altor societăţi, cuvenite APAPS, cuvenite SIF, cuvenite
acţionarilor, cuvenite societăţilor cooperatiste) sau vărsămintelor la bugetul de
stat sau local, după caz, se efectuează de către organele de control ale
Ministerului Finanţelor Publice, pentru agenţii economici de interes central şi
respectiv de organele de control ale administraţiei publice locale, pentru agenţii
economici de interes local.

Pentru societăţile comerciale cu capital privat, repartizarea profitului net se

face pe următoarele destinaţii:
- Conform reglementărilor legale în vigoare;
- Conform celor stabilite prin actul constitutiv al societăţii comerciale;
- Conform hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor sau Asociaţilor.

82
  Declararea,reţinerea şi plata impozitului pe dividende

 Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de

impozit procentuală proporţională de 16% asupra dividendului brut plătit unei
persoane juridice române, iar de la 1 ianuarie 2016 cota este de 5%.

 O persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către

o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească,
impozitul pe dividende reţinut, către bugetul de stat. Impozitul pe dividende se
declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul.

În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul

anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende
aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor (începând cu anul
2010), respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat, următor
anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale.
Acest regim fiscal nu se aplică, pentru dividendele distribuite şi neplătite
până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, dacă în
ultima zi a anului calendaristic sau în ultima zi a anului fiscal modificat, după caz,
persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la data plăţii
dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane
juridice, pe o perioadă de un an împlinit până la data plăţii acestora inclusiv.
Acest regim fiscal nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană
juridică română:
a) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii
administrate privat;

83
 b) organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi
obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice
române.
 Scutirea impozitului pe dividendele reinvestite
Dividendele reinvestite începând cu 2009, în scopul păstrării şi creşterii de
noi locuri de muncă pentru dezvoltarea activităţii persoanelor juridice române
distribuitoare de dividende, conform obiectului de activitate al acestora înscris la
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, sunt scutite de la plata impozitului pe
dividende.
Sunt scutite de la plata impozitului pe dividende şi dividendele investite în
capitalul social al altei persoane juridice române, în scopul creării de noi locuri de
muncă, pentru dezvoltarea activităţii acesteia, conform obiectului de activitate
înscris la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

4.2. Influenţa politicii de repartizare a profitului asupra deciziei

de finanţare a întreprinderii

Pentru a surprinde impactul politicii de repartizare a profitului asupra deciziei

de finanţare a întreprinderii presupunem următoarea ipoteză simplificatoare:

 elementele patrimoniale variază proporţional cu cifra de afaceri;

 profitul net se repartizează pentru acoperirea destinaţiilor legale care
vizează de fapt acumulări de profit net ce conduc la creşterea capitalurilor
proprii şi restul pentru distribuirea de dividende.

Pornind de la aceste considerente, se pot realiza calcule de previziune

financiară pentru stabilirea necesarului suplimentar de finanţare ( NSF) generat
de creşterea cifrei de afaceri, urmărindu-se finanţarea necesarului suplimentar de

84
fonduri pe seama repartizării unei părţi din profitul anual previzionat pentru
finanţarea creşterii estimate a vânzărilor.

Cea mai simplă abordare în satisfacerea cerinţelor de previziune

financiară, este metoda bazată pe ponderile elementelor de activ şi de pasiv în
cifra de afaceri, denumită succint “metoda procent din vânzări”, care permite
determinarea NSF generat de creşterea cifrei vânzărilor în exerciţiul viitor.

Modalitatea de fundamentare a necesarului de capital are la bază o relaţie

sintetică stabilită între creşterea estimată a cifrei vânzărilor şi necesarul
suplimentar de finanţare :

Ac Af Pts
NSF  CA  CA  CA  M  r  CA1
CA0 CA0 CA0

Ac( Ats)
= active pe termen scurt (active circulante, curente) care cresc
CA0
spontan odată cu creşterea cifrei vânzărilor, exprimate ca
procent din CA;
Af
= active fixe , se presupune că firma operează la capacitatea
CA0
maximă şi deci activele fixe trebuie să crească odată cu
creşterea CA.
Dacă activele fixe, au fost utilizate în proporţie mai mică de de 100%, se
determină mai întâi cifra de afaceri la maximum de capacitatea şi apoi se
stabileşte ponderea Af în această cifră de afaceri recalculată.
r = (1 – rata de distribuire a dividendelor);
CA0 = cifra de afaceri pentru perioada curentă (baza);
CA1 = cifra de afaceri previzionată pentru anul viitor;
M = marja de profit (rata profitului = Pnet1/CA1);
M . r . CA1 = suma din profitul anual previzionat utilizată pentru a finanţa
creşterea vânzărilor (CA1).

85
Necesarul suplimentar de fonduri (NSF) poate fi pozitiv sau negativ:

NSF - pozitiv presupune angajarea de noi resurse externe care să

finanţeze creşterea vânzărilor;
NSF – negativ presupune exces de fonduri care ar putea fi utilizate
pentru plata dividendelor, rambursarea datoriilor sau pentru
finanţarea unor investiţii în exerciţiul viitor.

Ecuaţia necesarului suplimentar de fonduri, permite managerului financiar

să identifice rata de creştere a CA care poate fi finanţată numai din resurse
interne, fără a se recurge la finanţare din exterior. Această rată de creştere se
numeşte rata de creştere sustenabilă sau rata de creştere autonomă.
Valoarea ei se determină rezolvând ecuaţia NSF = 0.
 Atunci când creşterea estimată a vânzărilor este mai mică decât rata de
creştere sustenabilă → firma generează fonduri în exces;
 În sens invers (creşterea CA > rata de creştere sustenabilă) → firma trebuie
să atragă capital din resurse externe.

În concluzie, necesarul de capital de finanţare va fi cu atât mai mare cu cât

rata de creştere a vânzărilor este mai rapidă. De asemenea, cu cât firma are o rată
mai mare de distribuire a profiturilor sub formă de dividende,respectiv o rată de
reinvestire mai mică, cu atât mai mare va fi nevoia de fonduri externe pentru
finanţare.
Din această perspectivă, apreciem că politica de repartizare a profitului are
impact semnificativ asupra deciziei de finanţare a întreprinderii.

86
5. INFLUENŢA FISCALITĂŢII ASUPRA REZULTATELOR
FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII

Multitudinea modificărilor legislative de natură financiar-fiscală produse în

ultimii ani, în vederea armonizării legislaţiei din ţara noastră cu cea a ţărilor din
Uniunea Europeană, şi-au pus amprenta asupra gestiunii rezultatelor financiare
ale companiilor.

5.1. Delimitări conceptuale

Obligaţiile fiscale (în sens restrâns obligaţii principale de plată şi

accesorii) manifestă o influenţă marcantă asupra rezultatului exerciţiului şi
implicit asupra indicatorilor de performanţă financiară.

Rezultatul exerciţiului (profit net sau pierdere) înscris în „Contul de profit

şi pierderi” rezultă din profitul contabil brut după deducerea impozitului pe profit:

Profit net/pierdere = Profit contabil – Impozit pe profit

Impozit pe profit = Profit impozabil  Cota de impozit

În vederea determinării impozitului pe profit de plată se porneşte de la

impozitul pe profit datorat pentru anul fiscal de raportare care se diminuează cu
impozitul pe profit achitat şi declarat în cursul anului de raportare prin
„Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

Tehnica fiscală de determinare a profitului impozabil fiind complexă,

aceasta generează diferenţe permanente sau temporare între profitul contabil şi cel
fiscal care, alături de cota de imp. pe profit,influenţează asupra profitului net.

87
Profit contabil brut/pierdere = Venituri totale (Vt) – Cheltuieli totale (Ct)

Profit impozabil/pierdere = Vt – Ct – Deduceri – Venituri + Cheltuieli

fiscală înainte de acoperirea fiscale neimpozabile nedeductibile
pierderilor fiscale

Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ
este pierdere fiscală.

Profit impozabil = Venituri – Cheltuieli – Deduceri – Pierdere

impozabile deductibile fiscale fiscală

 La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul şi elemente similare

veniturilor şi cheltuielilor, precum şi pierderile fiscale care se recuperează din
profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi.
 Orice pierdere fiscală netă care apare în perioada în care contribuabilul a
fost scutit de impozitul pe profit poate fi recuperată din profiturile impozabile
obţinute în următorii 7 ani consecutivi.Pierderea fiscală netă este diferenţa dintre
pierderile fiscale totale pe perioada de scutire şi profitul impozabil total în aceeaşi
perioadă.

Elementele de ajustare a profitului contabil influenteaza asupra elasticitatii

profitului impozabil, care, alaturi de cota de impozit pe profit, influenteaza
asupra profitului net.
Veniturile totale cuprind sumele sau valorile încasate ori de încasat
rezultate din activitatea de exploatare, financiară şi extraordinară.
Cheltuielile totale reprezintă sumele sau valorile plătite ori de plătit, după
natura lor, care sunt aferente realizării veniturilor, aşa cum sunt înregistrate în
contabilitatea contribuabilului pe cele trei domenii de activitate, respectiv
exploatare, financiară, extraordinară.

88
 La determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli
deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri
impozabile, inclusiv cele reglementate expres prin actele normative în vigoare.
Anumite categorii de cheltuieli sunt deductibile la calculul profitului
impozabil în anumite condiţii şi limite, iar altele sunt integral nedeductibile,
fiind prevăzute în mod expres în Legea privind Codul fiscal.

 La calculul rezultatului fiscal, pentru activităţile de cercetare-dezvoltare,

definite potrivit legii, se acordă următoarele stimulente fiscale:
a) deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporţie de 50%,
a cheltuielilor eligibile pentru aceste activităţi.Deducerea suplimentară se
calculează trimestrial/anual, iar în cazul în care se realizează pierdere
fiscală, aceasta se recuperează se recuperează din profiturile impozabile
obţinute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se
efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a
impozitului pe profit, potrivit reglementărilor legale în vigoare din anul
înregistrării acestora.
b) aplicarea metodei de amortizare accelerată şi în cazul aparaturii şi
echipamentelor destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare.
Stimulentele fiscale se acordă separat pentru activităţile de cercetare-
dezvoltare din fiecare proiect desfăşurat.Stimulentele fiscale se acordă, cu
respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat, pentru activităţile de cercetare-
dezvoltare desfăşurate în scopul obţinerii de rezultate ale cercetării, valorificabile
de către contribuabil, activităţi efectuate atât pe teritoriul naţional, cât şi în statele
membre ale Uniunii Europene sau în statele care aparţin Spaţiului Economic
European.
Activităţile de cercetare-dezvoltare eligibile pentru acordarea deducerii
suplimentare la determinarea rezultatului fiscal trebuie să fie din categoriile
activităţilor de cercetare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică, relevante
pentru activitatea desfăşurată de către contribuabili.

89
 5.2. Influenţa impozitului pe profit asupra indicatorilor de
performanţă financiară

Profitul net rămas la dispoziţia întreprinderii după deducerea impozitului pe

profit din profitul brut, constituie sursa de autofinanţare a întreprinderii în
exerciţiile viitoare cât şi de remunerare a acţionarilor prin dividende.

Sunt edificatoare, în acest sens, relaţiile de determinare a unor indicatori de

performanţa financiară, cum sunt: marjele de profit, cash-flow-urile şi
lichiditatea întreprinderii, capacitatea de autofinanţare , ratele de rentabilitate

 Marjele de acumulare bănească, de profit

Contul de profit şi pierdere sintetizează veniturile şi cheltuielile perioadei

de gestiune, rezultate din activitatea ordinară (exploatare, financiară) cât şi din
activitatea extraordinară .
Fiecare tip de activitate degajă un anumit rezultat financiar calculat potrivit
relaţiilor:
Rezultatul exploatării = Venituri din exploatere – Cheltuieli pentru exploatare
Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare
Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare
Rezultatul exerciţiului financiar = Rezultatul exploatării+ Rezultatul financiar
+ Rezultatul extraordinar – Impozit pe profit

Structura contului de profit şi pierdere pe cele două domenii de activitate

(ordinară, extraordinară) oferă posibilitatea determinării unor marje de acumulări
băneşti potenţiale, destinate să îndeplinească o anumită funcţie de remunerare a
factorilor de producţie şi de finanţare a activităţii viitoare. Aceste marje de profit
reprezintă de fapt palierele succesive în formarea rezultatului final al exerciţiului.
Construcţia indicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai

90
cuprinzător (producţia exerciţiului + marja comercială) şi încheindu-se cu cel mai
sintetic (profitul net al exerciţiului).

Principalele marje de acumulare bănească relevante în analiza financiară

sunt: valoarea adăugată (VA) – reprezentând baza de calcul pentru taxa pe
valoarea adăugată de plată, excedentul brut de exploatare (adică EBE în
abordarea franceză) EBITDA (în abordarea anglo-saxonă, în condiţiile în care nu
există elemente de ajustare fiscală a profitului contabil în vederea determinării
profitului impozabil EBITDA se identifică cu EBE); rezultatul exploatării;
rezultatul curent înainte de impozitul pe profit (similar EBT în abordarea anglo-
saxonă); rezultatul exerciţiului (profit net sau pierdere); excedentul brut înainte de
dobânzi şi de impozitul pe profit (EBIT).
Diferenţa dintre EBIT şi impozitul pe profit este semnificativă deoarece
reflectă profitul net al exploatării capitalurilor investite în întreprindere, care în
fapt reprezintă sursa potenţială (contabilă) de remunerare a “furnizorilor” de
fonduri puse la dispoziţia întreprinderii (acţionari şi bănci) prin dividende şi
respectiv dobânzi.
EBIT – Impozit pe profit = Profit net + Cheltuieli cu dobânzile
Această relaţie este valabilă numai dacă EBIT este determinat ca diferenţă
între veniturile totale şi cheltuielile totale exclusiv cheltuielile cu dobânzile şi
impozitul pe profit.

 Sursa reală (şi nu potenţială) de remunerare a acţionarilor (CFDacţionari) şi a

creditorilor (CFDcreditori)afectată de fiscalitate o reprezintă cash-flow-ul
disponibil (CFD) după acoperirea creşterii economice a întreprinderii (creşterea
imobilizărilor şi creşterea activelor curente nete).
CFD = CFgestiune – Creşterea economică
CFD = CFgestiune – (Δ Imobilizări + Δ Active curente nete)
CFgestiune= Profitnet + Cheltcu dobânzile + Ajustări
CFD = CFDacţionari + CFDcreditori

91
 Lichiditatea este afectată direct de obligaţiile fiscale datorate de
întreprindere.
Lichiditatea generală=Active curente/Datorii curente
Lichiditatea redusă=Active curente-Stocuri/Datorii curente
Lichiditatea imediată=Active de trezorerie/Datorii curente

 Capacitatea de autofinanţare (CAF)

Capacitatea de autofinanţare reflectă potenţialul financiar degajat de
activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârşitul exerciţiului contabil, destinat să
remunereze capitalurile proprii şi să autofinanţeze politica de investitii din
exerciţiile viitoare. Altfel spus, CAF este o resursă internă aflată în permanenţă la
dispoziţia întreprinderii, fiind constituită din profitul net şi acumulările din
amortizări şi provizioane calculate pentru activitatea curentă.
CAF se poate determina prin două metode (fig. nr. 1):
1) Metoda deductivă:
CAF = EBE + Alte venituri din exploatare încasabile + Venituri financiare şi
extraordinare încasabile – Alte cheltuieli pentru exploatare plătibile – Cheltuieli
financiare şi extraordinare plătibile – Impozit pe profit – Alte cheltuieli cu
impozitele care nu apar în elementele de mai sus.
Relaţia devine:
Excedentul brut de exploatare
+ Alte venituri din exploatare (a)
– Alte cheltuieli pentru exploatare (b)
+ Venituri financiare
– Cheltuieli financiare (c)
+ Venituri extraordinare încasabile
– Cheltuieli extraordinare plătibile
– Impozit pe profit
– Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus
= Capacitatea de autofinanţare a exerciţiului
a) fără: – subvenţii de exploatare primite;
– venituri din vânzarea activelor şi alte operaţiuni de capital (cesiuni)

92
b) fără: – ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale
– ajustarea valorii activelor circulante
– ajustări privind provizioanele
– cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital
(valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate – VNCEAC)

c) fără ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare

deţinute ca active circulante.

CAF = (Venituri încasabile - Venituri din cesiuni) - Cheltuieli plătibile

CAF =(EBE + Alte venituri încasabile fără venituri din cesiuni) - Alte cheltuieli
plătibile

Figura nr. 1 Determinarea capacităţii de autofinanţare

93
2) Metoda adiţională:
CAF = Rezultatul + Cheltuieli calculate  Venituri  Venituri din cesiuni
exerciţiului (cu amortizările şi calculate
provizioanele) (reluări)
adică:
Rezultatul exerciţiului
+ Ajustări, Amortizări (de exploatare, financiare) calculate
 Reluări asupra amortizărilor şi provizioanelor (de exploatare, financiare)
 Venituri din cesiunea elementelor de activ (vânzarea activelor şi alte operaţiuni
de capital)
+ Valoarea net contabilă a elementelor de activ cedate (VNCEAC)
= Capacitatea de autofinanţare a exerciţiului
CAF = Rezultatul ex. fin.+ Ajustări ale valorii imob. şi ale activelor circ.
+ Ajustări privind provizioanele  Venituri din cesiuni
• Autofinanţarea = CAF  Dividende distribuite

Capacitatea de autofinanţare este puternic afectată de impozitul pe profit.

Veniturile şi cheltuielile calculate nu au impact imediat asupra
trezoreriei întreprinderii decât sub incidenţa unor aspecte fiscale, respectiv al
impozitului pe profit ca o cheltuială monetară (plătibilă) care afectează
disponibilităţile din conturile bancare(şi din casa) ale întreprinderii.

 Influenţa impozitului pe profit se poate evidenţia şi prin intermediul ratelor

de rentabilitate economică (Re) şi financiară (Rf).

1. Rata rentabilităţii economice (ROA) reflectă capacitatea activului

economic (capitalului efectiv investit) de a degaja un profit brut neafectat
de cheltuielile cu dobânzile (adică EBIT - Impozit pe profit):
EBIT  Impozit
a) Re 
Activ economic

94
 Acest mod de determinare a rentabilităţii economice se utilizează îndeosebi
la întreprinderile îndatorate, al căror activ economic este finanţat din capitaluri
proprii şi împrumutate, deoarece pentru întreprinderile neîndatorate (finanţate
integral din capitaluri proprii) EBIT – Impozit = EBIT (1 cota de impozit). În
aceste condiţii relaţia (a ) devine ( b):
EBIT(1 - t)
b) Re 
Activ economic
Se constată că rata rentabilităţii economice fiind dependentă de structura
capitalurilor întreprinderii, rentabilitatea economică a unei întreprinderi
îndatorate, finanţată din capitaluri proprii şi împrumutate, este mai mare decât
aceea a unei întreprinderi similare (cu activ economic similar) dar neîndatorată
(finanţată 100% din capitaluri proprii), întreprinderea îndatorată beneficiind de
economii fiscale determinate de caracterul deductibil al cheltuielilor cu dobânzile
la calculul profitului impozabil.

2. Rentabilitatea financiară (ROE) sau rentabilitatea capitalurilor proprii

reflectă potenţialul capitalurilor proprii ale întreprinderii de a degaja profit net.
Forma generală de exprimare a rentabilităţii financiare (Rf) sau, în engleză
ROE (return on equity), adică rentabilitatea capitalurilor proprii este:
Rf = Profit net/Capitaluri proprii
Rentabilitatea financiară măsoară randamentul investiţiei făcute de
acţionari prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii.
Pentru a face mai atractive acţiunile întreprinderii şi pentru a creşte cursul
lor bursier, ar trebui ca rata rentabilităţii financiare să fie superioară ratei de
dobândă (rata dobânzii la titlurile de stat, fără risc, plus prima de risc pentru riscul
asumat de acţionari).
Rentabilitatea financiară are la origine rentabilitatea economică şi este
influenţată de structura financiară a capitalurilor aşa după cum rezultă din relaţia
următoare:

95
  Datorii 
R f  R e  R e  R d  
 Capitaluri proprii 

În acest caz, rentabilitatea economică (Re) este calculată după deducerea

impozitului pe profit, astfel:
Re = (EBIT – Impozit pe profit)/Activ economic

Efectul îndatorării asupra rentabilităţii capitalurilor proprii, adică efectul

de levier este dat de expresia:
 Datorii 
R e  Rd   Capitaluri proprii 
 

 când Re > Rd, îndatorarea are influenţă benefică asupra rentabilităţii financiare.
Apare, în acest caz, efectul de levier pozitiv, iar Rf >Re;

 când Re = Rd, îndatorarea nu are influenţă asupra rentabilităţii financiare şi Rf

= Re (Re calculată după deducerea impozitului pe profit);

 când Re < Rd, efectul îndatorării este nefavorabil (efect de măciucă) diminuând
rentabilitatea financiară astfel încât Rf < Re.

Efectul nefavorabil al îndatorării asupra rentabilităţii financiare adăugă

riscului economic o dimensiune specifică şi anume riscul financiar, evaluat prin
efectul de levier negativ.

96
 6. GESTIUNEA TREZORERIEI ÎNTREPRINDERII
SUB INFLUENȚA OBLIGAȚIILOR FISCALE

Trezoreria întreprinderii este afectată permanent de multitudinea

operațiilor de încasări și plăți ale obligațiilor fiscale principale (impozitul pe
profit / pe venitul microîntreprinderilor, accizele, contribuţiile de asigurări şi
protecţie socială,impozitele şi taxele locale, impozitul pe construcţii, obligaţiile
vamale, etc) și ale obligaţiilor accesorii datorate bugetului general consolidat,
cât și de operațiile de administrare fiscală a taxei pe valoarea adăugată.

Fluxurile de trezorerie sunt afectate şi de plata obligaţiilor fiscale suportate de

angajaţi, dar reţinute prin stopaj la sursă de către întreprindere şi vărsate la
bugetele publice;

6.1. Influența fiscalității asupra trezoreriei intreprinderii

Frecvența plăților (lunară, trimestrială, semestrială, anuală) este dată de

termenul de exigibilitate al obligațiilor fiscale principale stabilit prin Legea
privind Codul Fiscal.

6.1.1. Influența impozitului pe profit asupra trezoreriei intreprinderii

Plățile trimestriale reprezentate de impozitul pe profit sunt determinate, în

principal, de cuantumul veniturilor impozabile și al cheltuielilor deductibile.
În plus, intensitatea efectelor produse de impozitul pe profit asupra fluxurilor
de trezorerie este determinată de economiile temporare de impozit generate, în
principal, de facilităţile fiscale acordate de legea impozitului pe profit, de regimul
deducerilor fiscale şi de reportarea pierderilor fiscale, precum și a costurilor totale
ale îndatorării, din perioadele fiscale anterioare. În plus, dacă se are în vedere
obligaţia plăţii anticipate (trimestriale în ţara noastră) a unor avansuri din

97
impozitul pe profit anual, în funcţie de rezultatele perioadelor respective, sau ale
perioadelor precedente, după caz, atunci trezoreria va fi afectată la sfârşitul
exerciţiului financiar doar cu diferenţa impozitului pe profit rezultată în urma
definitivării impozitului anual pe baza datelor din bilanţul contabil anual (
detaliile privind plata impozitului pe profit sunt prezentate in secțiunea 3).

6.1.2. Impactul taxei pe valoarea adăugată asupra trezoreriei

întreprinderii

Amploarea operațiilor impuse de tehnica așezării taxei pe valoarea

adăugată exercită o influență marcantă asupra trezoreriei întreprinderii.

 Taxa pe valoarea adăugată, deşi nu influenţează direct costurile

întreprinderii, prin natura operaţiilor asupra cărora se aşează, respectiv,
cumpărări şi plăţi, vânzări şi încasări, taxa pe valoarea adăugată acţionează,
însă, într-o mai mare măsură asupra trezoreriei întreprinderii.

 Alături de costul administrativ, generat de multitudinea activităţilor de

administrare fiscală a taxei pe valoarea adăugată (întocmirea documentelor de
evidenţă fiscală precum, jurnale de vînzări şi respectiv de cumpărări; întocmirea
şi depunerea la organul fiscal competent a deconturilor de TVA şi a
declaraţiilor recapitulative privind livrările intracomunitare/achizitiile
intracomunitare de bunuri şi servicii; întocmirea declaraţiilor recapitulative
privind livrările interne, raportările operaţiilor intracomunitare în aplicaţia
Intrastat şi monitorizarea acestora prin sistemul informatic VIES,etc) pe care
întreprinderea îl suportă în calitate de gestionară şi plătitoare de TVA, aceasta
suportă un cost de trezorerie considerabil.

 În cazul importurilor, plata taxei pe valoarea adăugată este cu mult mai

drastică decât în cazul unei aprovizionări de pe piaţa internă, întrucât vărsarea

98
taxei la bugetul statului este condiţie obligatorie în vederea definitivării
formalităţilor vamale şi acordării liberului de vamă, în timp ce în cazul unei
achiziţii de pe piaţa internă, plata taxei către furnizor se face împreună cu plata
mărfurilor aprovizionate.
În plus, în cazul importurilor, baza impozabilă pentru taxa pe valoarea
adăugată include alături de valoarea în vamă şi taxele vamale, accizele şi alte taxe
datorate potrivit legii. Există, însă, o serie de operaţiuni de import şi operaţiuni
intracomunitare scutite de taxă pe valoarea adăugată cu impact favorabil
asupra trezoreriei, respectiv asupra cash-flow-urilor întreprinderii.

 Conform teoriei echilibrului financiar, variaţia trezoreriei nete (TN) sau

cash-flow-ul perioadei (CF) este influenţată de diferenţa dintre decalajele de
încasări nefavorabile(stocuri, clienţi, taxă pe valoarea adăugată de rambursat, etc.)
şi decalajele de plăţi favorabile(datorii de exploatare către salariaţi, către furnizori
pentru materii prime, materiale şi alte servicii, către stat pentru obligaţiile fiscale
şi sociale constând în: impozit pe profit, accize, taxă pe valoarea adăugată de
plată, contribuţiile pentru asigurări şi protecţie socială, etc.). Aceste decalaje sunt
sintetizate de indicatorul denumit nevoie de fond de rulment(NFR), care are
influenţă directă asupra trezoreriei nete(TN, CF), aşa cum rezultă din relaţia:
TN(CF) = FR  NFR
TN(CF) = AC nete  NFR
în care:
FR (ACnete) = variaţia fondului de rulment (sau variaţia activelor
circulante nete).
O relaţie sintetică a indicatorului NFR, care evidenţiază incidenţa taxei pe
valoarea adăugată de plată la buget, poate fi redată astfel:
NFR=(Stocuri+Clienţi)(Dat furnizori+TVA plată+Datsalariaţi+Alte obligaţii bugetare)

99
 Trezoreria întreprinderii este afectată lunar sau, după caz, trimestrial, de
cuantumul taxei pe valoarea adăugată de plată sau, după caz, de rambursat de la
buget, adică suma negativă a TVA.

Totodată, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget,

contribuabilii au dreptul la o dobândă din ziua următoare expirării termenului
de soluţionare a cererilor contribuabililor privind exercitarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală. Termenul de
soluţionare, de către organul fiscal, a cererilor depuse de către contribuabil, este
de 45 de zile de la înregistrare. În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii,
sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest
termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii
informaţiilor solicitate. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor,
dobânda datorată fiind la nivelul dobânzilor de întârziere prevăzută de Codul de
procedură fiscală.

 Incidenţa financiară a taxei pe valoarea adăugată generată de

multitudinea operaţiilor desfăşurate de agenţii economici în cursul unei perioade
poate fi evidenţiată şi prin analiza distinctă a operaţiilor privind vânzările şi
cumpărările. În acest scop, se procedează la determinarea unor indicatori
exprimaţi sub forma ratelor de rotaţie prin cifra de afaceri, indicatori ce
reflectă, în fapt, durata medie de încasare a clienţilor (Dcl) şi respectiv de
achitare a furnizorilor (Dfz), adică durata creditelor comerciale(credit clienţi şi
credit furnizori).

Relaţia generală pentru exprimarea duratei creditelor comerciale (Dzile) este

următoarea:

Sold mediu Clienti ( Furnizori )

D zile   Nr.zile
Componenta valorica din cifra de afaceri

100
 În analiza financiară aceste decalaje dintre duratele creditelor clienţi şi cele
ale creditelor furnizori sunt evidenţiate de indicatorul nevoie de fond de rulment
exprimată în zile cifră de afaceri (NFRzile), conform relaţiei (în ipoteza
simplificatoare în care sunt reţinute doar elementele strict generate de fluxurile
financiare privind TVA):
NFRzile = Dcl  Dfz
Având în vedere că mecanismul instituţional al taxei pe valoarea adăugată
impune anumite constrângeri contribuabililor plătitori, în vederea optimizării
fluxurilor de trezorerie antrenate de taxa pe valoarea adăugată, întreprinderea ar
putea acţiona asupra creditelor comerciale.

6.2. Gestiunea taxei pe valoarea adăugată în context intern

şi intracomunitar

În domeniul taxei pe valoarea adăugată, armonizarea a vizat îndeosebi,

baza de impozitare şi cota de impunere. Dacă în privinţa bazei de impozitare s-a
realizat o anumită omogenitate în statele membre (determinată de obligaţia
statelor membre de a contribui la bugetul Uniunii Europene cu o parte din taxa pe
valoarea adăugată încasată), în sensul generalizării tranzacţiilor care fac obiectul
impunerii, la nivelul cotelor de impunere există diferenţe importante (cea mai
mică cotă de taxă pe valoarea adăugată de 15% se aplică în Luxemburg, iar cea
mai mare de 25%, în Danemarca şi Suedia). Cota de taxă pe valoarea adăugată
aplicată în România se înscrie în tendinţele care se manifestă în toate celelalte
ţări, în prezent existând o cotă standard de 24% (în vigoare de la data de 1 iulie
2010) aplicabilă operaţiunilor impozabile, devenita 20% din anul 2016, cu
excepţia celor scutite de taxă pe valoarea adăugată, şi două cote reduse, respectiv
9% şi 5% (până la 30 iunie 2010 cota standard de TVA a fost de 19% , ulterior a
devenit 24%, apoi 20% şi s-a revenit la cota de 19% în anul 2017).

101
 Deşi s-au făcut progrese în armonizarea taxei pe valoarea adăugată,
administrarea taxei pe valoarea adăugată continuă să fie complicată, solicitând
multe informaţii, care necesită timp şi costuri pentru a fi îndeplinite, în timp ce
fraudele fiscale au luat amploare.

În continuare , prezentăm succint modul de aşezare a TVA aşa cum este

reglementată de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

6.2.1. Operaţiuni interne şi intracomunitare

 Operaţiuni impozabile şi operaţiuni scutite

După aderarea României la Uniunea Europeană, respectiv după data de 1

ianuarie 2007, se instituie o bază unitară de stabilire a taxei pe valoarea adăugată
prin Directiva a 6-a care este Directiva 77/388CE a Consiliului din 17 mai 1977,
privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra
de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată.

Operaţiunile impozabile în România, sunt acele operaţiuni care îndeplinesc

cumulativ următoarele condiţii:
a) constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de
servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi
in Romania;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană
impozabilă, acţionând ca atare.
 Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfasoară, de o
maniera independentă si indiferent de loc, activitati economice, oricare ar fi
scopul sau rezultatul acestei activitati. Nu actioneaza de o maniera
independenta angajatii sau orice alte persoane legate de angajator printr-un
contract individual de munca sau prin orice alte instrumente juridice care

102
 creează un raport angajator/angajat, în ceea ce priveşte condiţiile de muncă,
remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului ;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte dintr-o activitate
economică.
 Activitatile economice cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor sau
prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile
profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate
economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii
de venituri cu caracter de continuitate.
În situaţia în care cel puţin una dintre condiţiile respective nu este
îndeplinită, operaţiunile nu sunt impozabile.

 Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat

în România de orice persoană, dacă locul importului este în România. Locul
importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care se află
bunurile când intră pe teritoriu comunitar.

 De asemenea, sunt operaţiuni impozabile şi următoarele operaţiuni

efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România.
a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi
sau produse accizabile (alcoolul şi băuturile alcoolice, tutunul prelucrat, uleiurile
minerale), efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o
persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de derogarea prezentată mai
jos, care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către
o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată
întreprindere mică în statul său membru ;
Prin derogare de la această categorie de operaţiuni impozabile, nu sunt
considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de
bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii :

103
  sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări
de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă
sau de o persoană juridică neimpozabilă ;
 valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe
parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul
anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 de Euro (echivalentul
în lei al plafonului este stabilit prin norme ale Ministerului Finanţelor
Publice). Plafonul pentru aceste achiziţii intracomunitare este constituit
din valoarea totală, exclusiv TVA a achiziţiilor intracomunitare de
bunuri, altele decât mijloacele de transport noi sau bunurile supuse
accizelor, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază
sau se transportă bunurile. Persoanele impozabile şi persoanele juridice
neimpozabile, eligibile pentru această derogare au dreptul să opteze
pentru regimul general de impozitare, opţiunea aplicându-se pentru cel
puţin doi ani calendaristici.
b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice
persoană.
c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile efectuată de o persoană
impozabilă, care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

Conceptele de persoană impozabilă sau de persoană juridică

neimpozabilă, după caz, au următoarele accepţiuni :
 persoana impozabilă este reprezentată de persoana fizică, grupul de
persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate
capabilă să desfăşoare o activitate economică ;
 persoana juridică neimpozabilă reprezintă persoana, alta decât persoana
fizică, care nu este persoană impozabilă, adică nu desfăşoară, de o
manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice, oricare
ar fi scopul sau rezultatul acestor activităţi.

104
 Pentru a constitui operaţiuni impozabile, livrările de bunuri şi/sau prestările
de servicii trebuie să fie efectuate cu plată. Pentru a se stabili dacă o operaţiune
poate fi impozabilă din punct de vedere al taxei trebuie ca aceasta să aducă un
avantaj clientului şi preţul să fie în legătură cu avantajul primit.

 Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România, anumite

operaţiuni cum sunt:

a) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită.

Reţinem, în acest sens, următoarele scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni
similare, pentru livrări intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi
intracomunitar:
 în cazul navelor destinate navigaţiei maritime, utilizate pentru
transportul internaţional de persoane şi/sau de bunuri, pentru pescuit ori altă
activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, anumite operaţiuni
privind : livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, livrarea de carburanţi şi
provizii destinate a fi utilizate pe nave, alte prestări de servicii efectuate pentru
nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora.
 în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene, în principal pentru
transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri, efectuat cu plată, anumite
operaţiuni: livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, livrarea de carburanţi şi
provizii destinate utilizării pe aeronave, alte prestări de servicii, efectuate pentru
nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
 livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea misiunilor
diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a cetăţenilor
străini cu statut diplomatic sau consular în România ori într-un alt stat membru, în
condiţii de reciprocitate;
 livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea reprezentanţelor
organizaţiilor internaţionale şi interguvernamentale acreditate în România sau
într-un alt stat membru, precum şi a membrilor acestora, în limitele şi în

105
conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor
organizaţii;
 livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de
servicii efectuate în România, destinate uzului oficial al forţelor armate ale
statelor străine membre NATO sau al personalului civil care însoţeşte forţele
armate ori aprovizionării popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul
de apărare comun; scutirea se acordă prin restituirea taxei, potrivit unei proceduri
stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice;
 livrările de bunuri transportate sau expediate către alt stat membru
NATO, destinate uzului oficial al forţelor armate ale unui stat, altul decât
România, sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru
aprovizionarea popotelor sau cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de
apărare comun;

b) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni

triunghiulare de o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care
este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru, dar nu este stabilită în
România, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
 achiziţia să fie efectuată în vederea realizării unei livrări ulterioare a acestor
bunuri pe teritoriul României, de către cumpărătorul revânzător, persoană
impozabilă, care nu este stabilită în România;
 bunurile achiziţionate de cumpărătorul revânzător să fie transportate de
furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul unuia
din aceştia, direct dintr-un stat membru, altul decât cel în care cumpărătorul
revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către beneficiarul livrării
ulterioare efectuate în România;
 beneficiarul livrării ulterioare să fie o persoană impozabilă sau o persoană
juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România;
 beneficiarul livrării ulterioare să fie obligat la plata taxei pentru livrarea
efectuată de persoana impozabilă care nu este stabilită în România;

106
 d) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri
aflate în regim vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă
pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau această procedură
pentru respectivele bunuri.

 Din punct de vedere al regimului de impozitare, operaţiunile impozabile

cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se clasifică astfel:

1. Operaţiuni taxabile la care se aplică cota standard de taxă pe valoarea

adăugată (de 24%, respectiv 20% în perioada 2015-2017) de 19%, sau,
după caz, cota redusă de 9% sau de 5%. Pentru aceste operaţiuni taxa se
calculează asupra sumelor obţinute din livrări de bunuri sau din prestări de
servicii la fiecare stadiu al circuitului economic până la consumatorul final
inclusiv. Din taxa facturată corespunzător sumelor reprezentând
contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate se scade taxa
aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării
operaţiunilor impozabile.

2. Operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere pentru care nu se

datorează TVA dar este permisă deducerea TVA datorate sau achitate
pentru achiziţii. În această categorie se includ: scutirile pentru exporturi
sau alte operaţiuni similare, pentru livrări intracomunitare şi pentru
transportul internaţional şi intracomunitar (art.294); scutirile speciale legate
de traficul internaţional de bunuri (art. 295 Codul fiscal); scutirile pentru
intermedieri (art. 296) – servicii prestate de intermediari care acţionează în
numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt
prestate în legătură cu operaţiile scutite precizate la articolul 294 şi 295);

107
3. Operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se
datorează TVA şi nu este permisă deducerea TVA datorate sau achitate
pentru achiziţii (art. 292).

4. Importul şi achiziţii intracomunitare scutite de taxa pe valoarea adăugată

(art. 293) pentru care nu se datorează TVA.

5. Operaţiuni pentru care se aplică regimul special pentru agricultori (art.

3151).

6. Operaţiunile precizate mai sus la punctele 1, 2, 3, care sunt scutite fără

drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici care aplică
regimul special de scutire (art 310)- pentru care nu se datorează taxă şi nu
este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.
Întreprinderea mică reprezintă o persoană impozabilă stabilită în România,
a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară
plafonului de 88.500 euro, începând cu anul 2018, (65.000 euro, a fost
pâna în 2017) al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb
comunicat de BNRla data aderării, respectiv 300.000 lei (220.000 lei, a
fost pâna în 2017) poate aplica scutirea de taxă.
 Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile privind plafonul cifrei de
afaceri pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând
pentru aplicarea regimului normal de taxă.
 O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea
regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activităţii
economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, sub plafonul de
scutire şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare.
 Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră
de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire trebuie să

108
 solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10 zile de la data
atingerii ori depăşirii plafonului.

 Operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a TVA şi operaţiuni scutite

În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind următoarele

operaţiuni :
I. Livrarea de bunuri
II. Prestarea de servicii
III. Achiziţiile intracomunitare de bunuri
IV. Importul de bunuri

I. Prin livrare de bunuri se înţelege transferul dreptului de a dispune de

bunuri ca şi un proprietar. Transferul se realizează de la proprietar către o altă
persoană, direct sau prin intermediari. Se consideră că o persoană impozabilă,
care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de
intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea
însăşi.
Prin bunuri se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor
sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul
frigorific şi altele de aceeaşi natură sunt considerate bunuri corporale mobile.

 De asemenea, sunt considerate livrări de bunuri următoarele

operaţiuni :
a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui
contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip
de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai tarziu în
momentul plăţii ultimei scadenţe, cu excepţia contractelor de leasing.
b) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor
impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la

109
 proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei
despăgubiri;
c) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării
silite;

 Se asimilează livrărilor de bunuri efectuate cu plată, în principal,

următoarele operaţiuni:
a. preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile
achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri
care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată dacă taxa pe
valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părţilor componente
ale acestora a fost dedusă total sau parţial.
b. preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile
achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţia
altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective
sau părţilor componente ale acestora a fost dedusă total sau parţial.
Excepţie de la punctele a şi b fac bunurile acordate în mod gratuit, în
limitele şi potrivit destinaţiilor prevăzute de lege, cum sunt acţiunile de
sponsorizare, mecenat, protocol şi alte acţiuni stabilite prin lege.
c. preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale
achiziţionate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de
capital, pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept
integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost
dedusă total sau parţial la data achiziţiei. Precizăm că, în sensul taxei pe
valoarea adăugată :
 bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, precum şi
operaţiunile de construcţie, transformare sau modernizare a activelor
corporale fixe, exclusiv reparaţiile sau lucrările de întreţinere a
acestor active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt
realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau orice

110
 alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei
alte persoane ;
 activele corporale fixe reprezintă orice activ deţinut pentru a fi
utilizat în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii,
pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative, dacă
acest activ are durata normală de utilizare mai mare de un an şi
valoarea mai mare decât limita prevăzută prin Hotărârea Guvernului.
d. bunurile constatate lipsă din gestiune, cu următoarele două excepţii :
 bunuri distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze
de forţă majoră ;
 perisabilităţile în limitele prevăzute prin lege.
e. orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către
asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri, legată de
lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile,
constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă
bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau
parţial. Face excepţie, în sensul că nu constituie livrare de bunuri,
operaţiunea de transfer a tuturor activelor sau al unei părţi a acestora,
efectuat cu ocazia transferului total sau parţial de active şi pasive ca
urmare a fuziunii şi divizării, indiferent dacă transferul e făcut cu plată
sau nu ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, atunci când
primitorul activelor este o persoană impozabilă.

 Nu se consideră livrări de bunuri următoarele:

1) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi

valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, dacă sunt

îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) nu sunt imputabile;
b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective
dovedite cu documente;

111
 c) se face dovadă că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul
economic.
2) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi sau a altor cauze de forţă

majoră;
3) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare

externe sau interne;

4) preluarea de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă

pe valoarea adăugată a unor bunuri din activitatea proprie pentru a fi

utilizate în scopul desfăşurării activităţii economice a acestora. Acelaşi
regim îl au şi prestările de servicii;
5) perisabilităţile în limitele prevăzute de lege;

6) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor

promoţionale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la

punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vanzărilor;
7) acordarea de bunuri, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare,

de mecenat, de protocol, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege.

Toate aceste acţiuni, nu sunt asimilate cu livrările de bunuri şi/sau
prestările de servicii dacă valoarea lor se încadrează în limite legale. Nu
se iau în calcul pentru încadrarea în aceste limite sponsorizările,
acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în
numerar.
Bunurile acordate în cadrul acţiunilor de sponsorizare şi mecenat nu
sunt considerate livrări de bunuri în limita a legala din cifra de afaceri
anuală care este constituită din suma fără TVA a livrărilor de bunuri şi
prestărilor de servicii taxabile, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept
de deducere (pentru exporturi sau alte operaţiuni similare şi pentru
transportul internaţional precum şi scutirile de traficul internaţional de
bunuri) ;

112
  Operaţiunile privind schimbul de bunuri au efectul a două livrări separate.
În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate
asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, fiind
impozitată distinct, chiar dacă bunul respectiv este transferat direct beneficiarului
final. Acelaşi regim îl au şi schimburile de bunuri cu servicii.

 Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în sensul taxei pe

valoarea adăugată, care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru într-
un alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează
livrarea ori de altă persoană în contul acestora.
 Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată, transferul de către o
persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din
România într-un alt stat membru. Prin transfer se înţelege expedierea sau
transportul oricăror bunuri mobile corporale din România către alt stat membru,
de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizate în
scopul desfăşurării activităţii sale economice.

Locul livrării de bunuri se consideră a fi:

a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau

transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor,
de cumpărător sau de un terţ.
Dacă locul livrării, astfel stabilit, se situează în afara teritoriului comunitar,
locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se
consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi
transportate sau expediate din statul membru de import;
Prin derogare de la regula generală (punctul a), în cazul unei vânzări la
distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării se
consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană

113
impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, sau către orice altă persoană
neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
1) valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în
România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o
anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau
în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă de
35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte prin norme; sau
2) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru
considerarea vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din
acel stat membru în România, ca având loc în România.
Această excepţie nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din alt stat
membru în România:
 de mijloace de transport noi;
 de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia;
 de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special
prevăzut la art. 26 (a) din Directiva a 6-a privind bunurile second-hand,
operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile;
 de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de
electricitate;
 de produse accizabile, livrate către persoane impozabile şi persoane juridice
neimpozabile.
Prin derogare de la regula generală (punctul a), locul livrării pentru
vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în
acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care
nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de
statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă, efectuate de furnizor şi care presupun
transportul sau expedierea bunurilor din România către un anumit stat membru, în
anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea

114
respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte
plafonul pentru vânzări la distanţă, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe
valoarea adăugată din statul membru respectiv, astfel de vânzări având locul
livrării în statul respectiv; sau
b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzărilor sale la
distanţă, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat
membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercită în
condiţiile stabilite prin norme şi se aplică tuturor vânzărilor la distanţă, efectuate
către respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercită opţiunea şi
în următorii doi ani calendaristici.
Această derogare (precizată mai sus) nu se aplică vânzărilor la distanţă
efectuate din România către un alt stat membru:
 de mijloace de transport noi;
 de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele
acestuia;
 de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-
hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi;
 de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;
 de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane
impozabile.
Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă
de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane
neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fără să
se aplice plafonul de 35.000 euro.
În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România
către persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice
neimpozabile, locul livrării este întotdeauna în celălalt stat membru.
În consecinţă, în aplicarea precizărilor de mai sus, atunci când o vânzare la
distanţă presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu
terţ şi importul de către furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în

115
care se expediază sau se transportă în vederea livrării acestora către client, se va
considera că bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care
se efectuează importul.

b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de

către altă persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul
unei instalări sau unui montaj;

c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia

cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;

d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de

bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din
transportul de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii, dacă:
1. partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii reprezintă
partea transportului, efectuată fără nici o oprire în afara Comunităţii, între locul
de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;
2. locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de
îmbarcare a pasagerilor în interiorul Comunităţii, eventual după o oprire în afara
Comunităţii;
3. locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de
debarcare prevăzut în interiorul Comunităţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în
interiorul Comunităţii, eventual înainte de o oprire în afara Comunităţii;

e) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale

sau al livrării de energie electrică, către un comerciant persoană impozabilă,
locul livrării se consideră locul unde comerciantul persoană impozabilă este
stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile sau, în absenţa unui
astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuită.
Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei

116
activitate principală în ceea ce priveşte cumpărările de gaz şi energie electrică o
reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de
produse este neglijabil;

f) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale

sau de energie electrică, în situaţia în care o astfel de livrare nu se regăseşte
la lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă
efectiv gazul natural sau energia electrică. În situaţia în care bunurile nu sunt
consumate de cumpărător, ci sunt livrate unei alte persoane, partea neutilizată de
gaz sau energie electrică se consideră ca fiind utilizată şi consumată la locul în
care noul cumpărător este stabilit sau are un sediu fix pentru care se livrează
bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a
consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

II. Constituie prestări de servicii supuse taxei pe valoarea adăugată următoarele

operaţiuni:
a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor, în cadrul unui
contract de leasing;
b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor,
licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu
altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
d) prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/sau în numele
unei autorităţi publice sau potrivit legii;
e) servicii de intermediere efectuate de persoane, care acţionează în numele
şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau
o prestare de servicii.

117
  Sunt asimilate prestărilor de servicii efectuate cu plată (prestarea către sine)
următoarele :
a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane
impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau
pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor
persoane fizice sau juridice, dacă taxa aferentă acestor bunuri a fost
dedusă total sau parţial;
b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile,
prestate în mod gratuit pentru uzul personal al angajaţilor săi sau pentru
uzul altor persoane, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor
prestaţii a fost dedusă total sau parţial.

 Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată următoarele :

a) utilizarea bunurilor rezultate din activitatea economică a persoanei
impozabile, ca parte a unei prestări de servicii efectuată în mod gratuit, în
cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, precum şi pentru
alte destinaţii prevăzute de lege ;
b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile,
prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării
vânzărilor ;
c) servicii prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către
persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii

 Operaţiunile privind schimbul de servicii au efectul a două sau mai multe

prestări separate, fiecare dintre ele fiind supusă impozitării. Astfel, în cazul în
care mai multe persoane impozabile, care acţionează în nume propriu, intervin
prin tranzacţii succesive în cadrul unei prestări de servicii, se consideră că fiecare
persoană a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare
tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă
serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

118
 În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de
servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare
persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o
prestare de servicii cu plată.

II. Achiziţiile intracomunitare de bunuri

În sensul taxei pe valoarea adăugată, se consideră achiziţie intracomunitară

de bunuri (art 273) obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri
mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător,
de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul
furnizorului sau al cumpărătorului către un stat membru, altul decât cel de plecare
a transportului sau de expediere a bunurilor. De asemenea, se consideră, că este
efectuată cu plată achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi
fost realizată în România, ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu
plată.
 Este asimilată unei achiziţii intracomunitare cu plată - utilizarea în
România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii
economice proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta sau de altă
persoană, în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri
au fost produse, extrase, achiziţionate, dobândite ori importate de către aceasta, în
scopul desfăşurării activităţii economice proprii, dacă transportul sau expedierea
acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat din România în alt stat membru,
ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru;
De asemena, este asimilată unei achiziţii intracomunitare şi achiziţionarea
de către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea
persoană în Comunitate şi transportate sau expediate într-un alt stat membru decât
cel în care s-a efectuat importul. Persoana juridică neimpozabilă va beneficia de
rambursarea taxei plătite în România pentru importul bunurilor, dacă dovedeşte

119
că achiziţia sa intracomunitară a fost supusă taxei în statul membru de destinaţie a
bunurilor expediate sau transportate.

 În legătură cu locul achiziţiei intracomunitare de bunuri, precizăm

următoarele :
1. Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se
găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul
bunurilor.
2. În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, dacă cumpărătorul îi comunică
furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de
autorităţile unui stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia
intracomunitară, locul respectivei achiziţii intracomunitare se consideră în
statul membru care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA.
Această regulă nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia
intracomunitară a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul
membru în care are loc achiziţia intracomunitară, conform punct 1.
3. Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru,
conform punct 1, şi în România, conform punct 2, baza de impozitare se
reduce în mod corespunzător în România.
4. Achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată conform punct 1, în cadrul unei
operaţiuni triunghiulare în alt stat membru decât România, de către
cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, se va
considera că a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în acel alt stat
membru, dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:
a) cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România, face
dovada că a efectuat achiziţia intracomunitară în vederea efectuării unei livrări
ulterioare în acel alt stat membru, livrare pentru care beneficiarul, care este
înregistrat în scopuri de TVA în statul membru unde este stabilit, a fost desemnat
ca persoană obligată la plata taxei aferente;

120
 b) obligaţiile privind declararea acestor operaţiuni, stabilite prin norme, au
fost îndeplinite de către cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în
România.

IV. Importul de bunuri reprezintă :

1. intrarea pe teritoriul Comunităţii a bunurilor care se află în liberă circulaţie
conform prevederilor din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene;
2. intrarea în Comunitate a bunurilor care se află în liberă circulaţie, provenite
dintr-un teritoriu terţ, care fac parte din teritoriul vamal al comunităţii.

 Locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în

care se află bunurile când intră pe teritoriul comunitar.
Prin excepţie de la definiţia importului, atunci când bunurile sunt plasate, la
intrarea lor în Comunitate, în unul dintre regimurile vamale suspensive, aceste
bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA. Locul importului pentru aceste
bunuri plasate în regimuri vamale suspensive se consideră a fi pe teritoriul
statului membru în care bunurile încetează să mai fie plasate într-un astfel de
regim.
Nu se cuprinde în sfera de aplicare a TVA livrarea bunurilor aflate în
regimuri vamale suspensive.
Din cele prezentate mai sus, rezultă că operaţiunile cuprinse în sfera de
aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt livrările de bunuri şi prestările de
servicii precum şi importul de bunuri pentru care locul operaţiunii se consideră a
fi în România.

 Operaţiunile scutite de taxa pe valoarea adăugată sunt reglementate

expres prin legea instituitoare a taxei pe valoarea adăugată, nefiind admisă
extinderea lor prin analogie. Toate celelalte operaţiuni scutite de la plata taxei pe
valoarea adăugată prin alte acte normative se consideră operaţiuni scutite fără

121
drept de deducere în situaţia în care actele normative respective nu prevăd în mod
expres posibilitatea furnizorilor/prestatorilor de a exercita dreptul de deducere.

Operaţiunile scutite de taxa pe valoarea adăugată sunt de mai multe

categorii:
I. Livrări de bunuri şi prestările de servicii efectuate în interiorul ţării de
anumite categorii de unităţi în cadrul activităţii lor specifice autorizate (art.
292).
II. Importuri de bunuri şi achiziţii intracomunitare (Art. 293).
III. Exporturi sau alte operaţiuni similare, livrări intracomunitare şi
transportul internaţional şi intracomunitar (Art. 294).
IV. Operaţiuni speciale legate de traficul internaţional de bunuri (Art.295)
V. Scutiri pentru intermedieri (Art.296).
VI. Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici (Art.310). După
aderarea la Uniunea Europeană s-a instituit regimul special de scutire
pentru întreprinderile mici – plafonul de scutire fiind de 35.000 Euro, al
cărui echivalent în lei s-a stabilit la cursul de schimb comunicat de BNR la
data aderării, pentru operaţiunile impozabile în România, cu excepţia
livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite (livrărilor
intracomunitare către un cumpărător care nu îi comunică furnizorului un
cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA).
Acest plafon s-a modificat, începând cu data de 1 iulie 2012, la 65.000
euro, reprezentând echivalentul în lei, la cursul de schimb comunicat de
BNR la data aderării, de 220000 lei (Ordonanța de Urgență Nr. 24 din 6
iunie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar‐fiscale, publicată în
Monitorul Oficial nr. 384 din 7 iunie 2012). Aceste modificări sunt
prezentate în Ordonanța de Urgență. 24 din 6 iunie 201, la punctele 16-21.

122
 Începând cu anul 2018, plafonul de scutire este de 88.500 euro, respectiv
echivalentul a 300.000 lei.
Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea regimului
special este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a
prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică
întreprindere, efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an
calendaristic, incluzând şi operaţiunile scutite cu drept de deducere şi pe
cele scutite fără drept de deducere, dacă acestea nu sunt accesorii activităţii
principale, cu excepţia următoarelor:
a) livrările de active fixe corporale sau necorporale, efectuate de persoana
impozabilă;
b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite.

Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea

regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal
de taxă.
O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea
regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activităţii economice
declară o cifră de afaceri anuală estimată, sub plafonul de scutire şi nu optează
pentru aplicarea regimului normal de taxare. Pentru persoana impozabilă care
începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de
scutire se determină proporţional cu perioada rămasă de la înfiinţare şi până la
sfârşitul anului, fracţiunea de lună considerându-se o lună calendaristică întreagă.
Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră
de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an
calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10
zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii
plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care
plafonul a fost atins sau depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data
înregistrării în scopuri de TVA . Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită

123
sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să
stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care
ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă. După atingerea sau depăşirea
plafonului de scutire sau după exercitarea opţiunii, persoana impozabilă nu mai
poate aplica din nou regimul special de scutire, chiar dacă ulterior realizează o
cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de scutire .

Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:

a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor;
b) nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document;
c) este obligată să menţioneze pe orice factură o referire la regimul special de
scutire pentru întreprinderile mici.

6.2.2. Determinarea taxei pe valoarea adăugată

 Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii

efectuate în interiorul ţării este reprezentată, de regulă, de valoarea bunurilor
sau serviciilor, care nu cuprinde taxa pe valoarea adăugată, dar include accizele
pentru bunurile şi serviciile prevăzute cu astfel de taxe precum si alte impozite si
taxe, daca prin lege nu se prevede altfel. Sunt cuprinse în baza de impozitare şi
cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioane, cheltuieli de ambalare, transport şi
asigurare decontate cumpărătorului sau clientului.

Baza de impozitare este diferită în funcţie de felul operaţiunilor care au
loc, fiind determinată astfel:
a) pentru livrările de bunuri şi prestarile de servicii – din tot ceea ce constituie
contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori
prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv
subvenţiile direct legate de preţul bunurilor livrate si/sau serviciile prestate.
b) pentru bunurile achiziţionate sau fabricate de către persoane impozabile si
preluate de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură

124
 cu activitatea economică desfăşurată sau pentru a fi puse la dispoziţie altor
persoane fizice sau juridice în mod gratuit (daca TVA aferenta bunurilor
respective sau partilor lor componente a fost dedusa total sau partial) şi
pentru achiziţiile intracomunitare considerate ca fiind cu plată - din preţul
de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în
lipsa acestora, costul de producţie (preţul de cost) stabilit la data livrării ;
c) pentru operaţiunea de trecere în domeniul public a unor bunuri din
patrimoniul persoanelor impozabile în schimbul unei despăgubiri –
compensaţia aferentă ;
d) pentru operaţiunile asimilate prestării de servicii efectuate cu plată – suma
cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de
servicii ;
e) pentru importul de bunuri, baza de impozitare este constituită din valoarea
în vamă a bunurilor determinată potrivit legislatiei vamale, la care se
adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara
României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în
România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi
percepută.
Sunt cuprinse în baza de impozitare, în măsura în care nu au fost incluse în
aceasta, cheltuielile accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de
ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de
destinaţie a bunurilor in România (indicat în documentul de transport).
Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de
bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform
prevederilor comunitare care reglementează calculul valorii în vamă.
Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei
operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb
care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a
României sau cursul de schimb utilizat de bancă prin care se efectuează

125
decontările, din data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în
cauză.

În legătură cu modul de determinare a bazei de impozitare pentru livrările

de bunuri şi prestările de servicii efectuate în interiorul ţării sunt necesare şi
următoarele precizări:

 Baza de impozitare cuprinde următoarele :

 impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei
pe valoarea adăugată ;
 cheltuielile accesorii, cum sunt : comisioanele, cheltuielile de ambalare,
transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului
sau beneficiarului. Se consideră cheltuieli accesorii, cheltuielile facturate
de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care
fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de bunuri
sau de prestările de servicii în cauză ;

 Baza de impozitare nu cuprinde, în principal, următoarele :

 rabaturile, remizele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori
direct clienţilor (în vederea stimulării vânzărilor, în condiţiile prevăzute în
contractele încheiate), la data exigibilităţii taxei.
 sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească
definitivă şi irevocabilă, precum şi penalităţile şi orice alte sume solicitate
pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale se
exclud din baza de impozitare numai dacă sunt percepute peste preţurile
şi/sau tarifele negociate.
 dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu
întârziere ;
 valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin
schimb, fără facturare. Ambalajele de circulaţie, cum sunt, de exemplu

126
 navetele, buteliile, sticlele, borcanele, la schimb între furnizorii de marfă şi
beneficiari, nu se facturează şi nu intră în baza de impozitare a taxei pe
valoarea adăugată la livrare. Regimul circulaţiei ambalajelor pe bază de
schimb se aplică în mod obligatoriu în relaţiile cu neplătitorii de taxă pe
valoarea adăugată, la livrare.
 Sumele achitate de furnizor sau prestator, în numele şi în contul clientului,
şi care apoi se decontează acestuia, precum şi sumele încasate în numele şi
în contul altei persoane.

 Baza de impozitare a taxei pe valoare adaugata se ajustează în sensul

reducerii în anumite situaţii, cum sunt:
a) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat
marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori
preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, în condiţiile anulării
totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză,
declarată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, ori în
cazul în care există un acord scris între părţi ;
c) în situaţia în care reducerile de preţ (rabaturile, remizele, sconturile şi alte
reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii
taxei) sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.
d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu
se poate incasa din cauza falimentului beneficiarului. In aceasta situatie,
ajustarea este permisa incepand cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti
de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006, privind procedura
insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă.
e) daca a fost emisă o factură fiscală şi, ulterior, operatiunea este anulata total
sau partial, inainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.

127
  Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare

Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri, baza de impozitare se

stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate pentru determinarea bazei de
impozitare în cazul livrări aceloraşi bunuri în interiorul ţării (din tot ceea ce
constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori
prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv
subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni).
Baza de impozitare cuprinde şi accizele plătite sau datorate în alt stat
membru decât România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară,
pentru bunurile achiziţionate. Prin excepţie, în cazul în care accizele sunt
rambursate persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară, în statul membru
în care a început expedierea sau transportul bunurilor, baza de impozitare a
achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.

 Cotele de impunere utilizate în România sunt:

A. Cota standard de : 20% - pentru 2016; 24% în vigoare de la 1 iulie 2010-

31 dec 2015, cu aplicabilitate generală pentru orice operaţiune impozabilă, care
nu este scutită de TVA sau care nu este supusă cotei reduse de TVA.
Cota de19 % - a fost aplicabilă până la 30 iunie 2010, fiind reluată de la 1
ianuarie 2017.

B. Cota redusă de 9% aplicabilă asupra bazei de impozitare pentru

următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:
a. livrările de proteze şi accesoriile acestora, cu excepţia protezelor dentare;
b. livrările de produse ortopedice;
c. medicamente de uz uman şi veterinar;
d. cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară,
inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

128
 e. livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepţia
băuturilor alcoolice, destinate consumului uman şi animal, animale şi
păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în
prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui
alimentele. ;
f. serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice,
altele decât berea care se încadrează la codul NC 22 03 00 10;
g. livrarea apei potabile şi a apei pentru irigaţii în agricultură, etc.
Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul
României pentru livrarea aceluiaşi bun.
Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota
aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în
vigoare la data care intervine exigibilitatea.
Taxa pe valoarea adăugată colectată se calculează prin aplicarea cotei
standard asupra bazei de impozitare (care nu include TVA).

C. Cota de TVA redusă de 5%

Se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrările de bunuri şi prestările
de servicii reprezentând, în principal:
a) manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv
sau în principal publicităţii;
b) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case
memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini
zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, evenimente
sportive, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. m);
c) livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care
sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol
a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii
sociale se înţelege:

129
 1. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a
fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;
2. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a
fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori
cu handicap;
3. livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2 ,
exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt
construite, nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată,
achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafaţa utilă a locuinţei
este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul
locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care
este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 m2 , inclusiv amprenta la
sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au
mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu
poate depăşi suprafaţa de 250 m2 , inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei
locuinţe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură
locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:
- în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în
proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%;
- în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau
împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;
4. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către
primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor
persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă
în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

130
 D. Cota de TVA recalculată: pentru 19% (este 19/119 sau 19,355% pentru
cota de 24%, 16,666% pentru cota de 20% sau 8,257% pentru cota de 9%),
utilizată pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată colectată pentru livrările
de bunuri sau prestările de servicii a căror bază de impozitare include taxa pe
valoarea adăugată.

 Regimul deducerilor taxei pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se determină, în

principiu, ca diferenţă între valoarea taxei facturate pentru bunurile livrate şi
serviciile prestate (taxa pe valoarea adăugată colectată) şi a taxei aferente
intrărilor (taxa pe valoarea adăugată de dedus). Diferenţa de taxă în plus (TVA
de plată) sau în minus (suma negativa a TVA) se regularizează pe bază de
deconturi ale plătitorilor.
Au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată numai persoanele
impozabile înregistrate la organele fiscale teritoriale ca plătitori de taxă pe
valoarea adăugată.
Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată
aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate (prestate) sau urmează să fie
livrate (prestate) dacă acestea sunt destinate utilizarii în folosul următoarelor
operatiuni :
a) operaţiuni taxabile
b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul
livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi
deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în
România ;
c) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere reprezentând:
1. scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare, pentru livrări
intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi intracomunitar ;
2. scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri (plasare în
regimuri suspensive) ;

131
 3. scutiri pentru serviciile prestate de intermediari care acţionează în
numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt
prestate în legătură cu operaţiunile scutite (de la punctele 1 şi 2).
d) operaţiuni scutite de taxă reprezentând prestări de servicii financiare şi
bancare precum şi operaţiuni de asigurare şi/sau de reasigurare, în cazul în
care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul
în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi
exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul
operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în
contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel
de operaţiuni .

Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât

operaţiuni care dau drept de deducere cât şi operaţiuni care nu dau drept de
deducere este denumită persoană impozabilă cu regim mixt.
Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de
către o persoană impozabilă cu regim mixt, se determină în raport cu gradul de
utilizare a bunurilor şi/sau serviciilor respective la realizarea operaţiunilor care
dau drept de deducere. Acest grad de utilizare denumit pro-rata se aplică la taxa
pe valoarea adăugată deductibilă, pentru a se obţine taxa pe valoarea adăugată
de dedus.
Toate informaţiile privind achiziţiile de bunuri şi/sau de servicii precum şi
taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă acestor operaţiuni sunt înscrise în
jurnalul pentru cumpărări.

În cazul persoanelor impozabile cu regim mixt care realizează sau

urmează să realizeze atât operatiuni care dau drept deducere, cât şi operaţiuni
care nu dau drept de deducere, taxa pe valoarea adăugată de dedus se determină
diferit în funcţie de felul operaţiunilor, contribuabilul având şi obligaţia de a ţine
evidenţa separată a gestiunilor de bunuri potrivit destinaţiei lor, astfel:

132
 achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit
exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării
de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul
pentru cumpărări, iar taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora se
deduce integral. Adică, în situaţia în care se efectuează investiţii destinate
exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de
deducere, intrările aferente acestora se înscriu în acelaşi jurnal, iar taxa pe
valoarea adăugată aferentă se deduce integral.
 taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor destinate exclusiv realizării
de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care
sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni, nu se deduce. Aceste
achiziţii sunt evidenţiate într-o coloană distinctă din jurnalul pentru
cumpărări pentru aceste operaţiuni.
 achiziţiile pentru care nu se cunoaste destinatia in momentul achizitiei,
respectiv daca vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau
drept de deducere, sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere
ori pentru care nu se poate determina proportia in care sunt sau vor fi
utilizate pentru operatiuni care dau drept de deducere si operatiuni care
nu dau drept de deducere, se evidenţiază într-o coloană distinctă din
jurnalul pentru cumpărări, iar taxa pe valoarea adăugată se deduce pe bază
de pro-rata.

 Pro-rata se determină ca raport între:

 la numărător: suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subventiile legate
direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de
servicii care permit exercitarea dreptului de deducere;
 la numitor: suma totală, fără taxă, a operaţiunilor care dau drept de
deducere (de la numărător), şi a veniturile obţinute din operaţiuni care
nu dau drept de deducere. Se includ sumele primite de la bugetul

133
 statului sau bugetele locale, acordate în scopul finantării operaţiunilor
scutite fara drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află in sfera
de aplicare a TVA.

Se exclud din calculul pro-rata următoarele :

a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de
persoana impozabilă în activitatea sa economică ;
b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine
efectuate de persoana impozabilă precum şi a transferului de către o
persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din
România într-un alt stat membru (cu excepţia nontransferurilor) ;
c) valoarea operaţiunilor constând în prestări de servicii financiare şi bancare
cât şi a operaţiunilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi a
operaţiunilor imobiliare, altele decât cele precizate la punctul a), în măsura
în care acestea sunt accesorii activităţii principale.
Pro-rata se determină anual, situaţie în care elementele prevăzute la
numitor şi numărător sunt cumulate pentru întregul an fiscal.
Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este ori pro-rata definitivă
determinată pentru anul precedent ori pro rata estimata in funcţie de operaţiunile
prevăzute a fi realizate în anul curent.
Taxa pe valoarea adăugată de dedus se determină prin aplicarea pro-ratei
provizorii utilizate asupra taxei pe valoarea adăugată deductibile, aferente
achiziţiilor destinate atât realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi
celor care nu dau drept de deducere.
Persoanele impozabile care utilizează pro-rata anuală provizoriu au
obligaţia să comunice în scris organului fiscal teritorial la începutul anului fiscal,
dar nu mai târziu de data de 25 ianuarie, nivelul acesteia precum şi modul de
determinare.

134
 Pro-rata definitivă se determină în luna decembrie în funcţie de realizările
efective din cursul anului şi se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată
întocmit pentru luna decembrie.
Regularizarea deducerilor operate după pro rata provizorie se realizează
prin aplicarea pe bază de pro-rată definitivă asupra sumei TVA deductibile
aferente achiziţiilor înregistrate in jurnalul de cumpărări întocmit separat pentru
bunurile si serviciile pentru care nu se cunoştea destinaţia in momentul achiziţiei.
Diferenţa dintre suma rezultată şi suma dedusă pe baza pro-ratei provizorii se
înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată întocmit pentru ultima perioada
fiscala.
În situaţia în care pro-rata calculată pe baza raportului prezentat nu asigură
determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin
direcţia de specialitate, poate, la solicitarea justificată a persoanelor impozabile să
aprobe aplicarea de pro-rate speciale. Pro-rata specială poate să fie determinată
pe baza altor elemente (decât cele reţinute în calculul pro-ratei prezentate mai
sus), astfel încât să permită exercitarea dreptului de deducere cât mai corect
posibil. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au
obligaţia să recalculeze taxa pe valoarea adăugată dedusă de la început anului pe
baza pro-ratei speciale, aprobată. Persoana impozabilă cu regim mixt poate
renunţa la aplicarea pro-ratei specială numai la începutul unui an calendaristic cu
înştiinţarea prealabilă a organlui fiscal competent până la data de 25 ianuarie
inclusiv a anului respectiv.

 Dreptul de deducere se exercită, prin decontul de taxă pentru ansamblul

operaţiunilor realizate în cursul unei perioade fiscale (şi nu pentru fiecare
operaţiune), prin scăderea din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă
fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi
poate fi exercitat dreptul de deducere.
În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare
a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-

135
au primit documentele de justificare a taxei, persoana impozabilă îşi poate
exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt
îndeplinite aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar nu
pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care
urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere.
 Perioada fiscală
Perioada fiscală este luna calendaristică. Prin derogare de la aceasta,
perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în
cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni
taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere care nu a depăşit plafonul de 100.000
euro al cărui echivalent în lei se calculează pe baza cursului de schimb comunicat
de Banca Naţională a României, valabil pentru 31 decembrie al anului precedent,
sau cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru
data solicitării înregistrării prin opţiune.
Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să
declare, cu ocazia înregistrării în scopul de TVA, cifra de afaceri pe care
preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului
calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul de 100.000
euro, recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului
calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul
înregistrării.
Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA, în cursul
anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării cifra de afaceri obţinută,
recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Dacă
această cifră depăşeşte plafonul de 100.000 euro, în anul respectiv, perioada
fiscală va fi luna calendaristică. Dacă această cifră de afaceri recalculată nu
depăşeşte plafonul de 100.000 euro, persoana impozabilă va utiliza trimestrul
calendaristic ca perioadă fiscală.
Dacă cifra de afaceri efectiv obţinută în anul înregistrării, recalculată în
baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depăşeşte plafonul

136
respectiv, în anul următor, perioada fiscală va fi luna calendaristică, iar dacă
această cifră de afaceri efectivă nu depăşeşte plafonul, persoana impozabilă va
utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală.
Persoana impozabilă care are obligaţia depunerii deconturilor trimestriale
trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie
inclusiv, o notificare în care să menţioneze cifra de afaceri din anul precedent,
obţinută sau, după caz, recalculată.
Dreptul de deducere se exercită chiar dacă nu există o taxă colectată sau
taxa de dedus este mai mare decât cea colectată pentru perioada fiscală.
Pe bază de deconturi ale plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată se
stabileşte taxa pe valoarea adăugată de plată sau suma negativă a taxei ca
diferenţă între taxa colectată şi taxa dedusă.
În situaţia în care taxa dedusă este mai mare decât taxa colectată, rezultă un
excedent în perioada de raportare denumit sumă negativă a TVA, iar atunci când
taxa colectată este mai mare decât taxa dedusă rezultă taxă de plată la bugetul de
stat.
După determinarea TVA de plată sau a sumei negative a TVA pentru
operaţiunile din perioada fiscală de raportare, se efectuează regularizările, prin
decontul de TVA.
Plătitorii de TVA pot solicita rambursarea soldului sumei negative a TVA
din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din
decontul de TVA din perioada fiscală de raportare, caz în care decontul
îndeplineşte implicit şi rolul de cerere de rambursare sau pot reporta soldul sumei
negative în decontul perioadei fiscale următoare. Odată solicitată, rambursarea
soldului, acesta nu se mai reportează în perioada fiscală următoare. Solicitările de
rambursare se soluţionează în termen de 45 de zile de la data depunerii decontului
de TVA cu sume negative, cu opţiune de rambursare.
Suma minimă limită de la care se poate solicita rambursarea, fiind de 50
milioane lei inclusiv, aceasta se va reporta obligatoriu în decontul perioadei
fiscale următoare.

137
  Obligaţiile declarative ale plătitorilor de TVA, în principal, sunt:
Persoanele înregistrate în scop normal de TVA (conform art. 316), trebuie să
depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont
de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie
perioada fiscală respectivă.
Decontul de taxă va cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naştere
dreptul de deducere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei
pentru care se exercită dreptul de deducere, suma taxei colectate a cărei
exigibilitate ia naştere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei
colectate care nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a luat naştere
exigibilitatea taxei, precum şi alte informaţii prevăzute în modelul stabilit de
Ministerul Finanţelor Publice.
Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul
unei perioade fiscale ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.

- Decontul special de taxă se depune la organele fiscale competente de către

persoanele care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze (conform
art. 316).

- Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA trebuie să

întocmească şi să depună la organele fiscale competente, până la data de 15
inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, o declaraţie recapitulativă în
care menţionează:
a) livrările intracomunitare scutite de taxă, pentru care exigibilitatea taxei a luat
naştere în luna calendaristică respectivă;
b) livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare efectuate
în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări
intracomunitare cu cod T, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna
calendaristică respectivă;

138
 c) prestările de servicii efectuate în beneficiul unor persoane impozabile
nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de
TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, pentru care exigibilitatea
de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
d) achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile, pentru care exigibilitatea de
taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
d) achiziţiile de servicii, efectuate de persoane impozabile din România care
au obligaţia plăţii taxei, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în
luna calendaristică respectivă, de la persoane impozabile nestabilite în
România, dar stabilite în Comunitate.

Referitor la termenul de plată, trebuie precizat, ca o trăsătură generală, că

taxa de plată trebuie achitată organelor fiscale până la data la care persoana
impozabilă are obligaţia depunerii deconturilor sau declaraţiilor speciale conform
legii. În cazul taxei pe valoare adăugată aferentă operaţiunilor interne, termenul se
fixează sub forma unui interval de timp (până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare celei în care se încheie perioada fiscală) în cadrul căruia sumele
datorate trebuie vărsate la buget, scadenţa plăţii fiind ultima zi a perioadei
respective. În cazul importurilor, termenul de plată este stabilit ca o zi fixă a
plăţii, situaţie în care atât scadenţa cât şi termenul de plată se suprapun.

139
 BIBLIOGRAFIE

 Brealy, R., Myers, St., Principles of Corporate Finance, Seventh

Edition,The MacGraw-Hill , Companies, 2003

 Damodaran, A., Corporate finance. Theory and practice, Second Edition,

De Boeck, 2004

 Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar,
Ed. Economică, Bucureşti, 2012

 Disle E., Saraf J., Rascol E., Gestion fiscale, Ed. Dunod, 2006

 Halpern P.,Weston E., Brigham E., Finanţe manageriale, Ed. Economică,

Bucureşti,1998

 Henry B. Reiling, Tax Factors in Business Decision, MBA, Harvard

Business Scool, 2005

 Lazăr Sebastian, Incidenţa bugetelor publice asupra gestiunii financiare a

întreprinderii, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2009

 Stancu I., Brașoveanu L.,Stancu T., Finanţe Corporative, Editura

Economică, Bucureşti, 2015

 Ţăţu L., Şerbănescu C., Ştefan D., Cataramă D., Nica, A. Miricescu E.,
Fiscalitate – de la lege la practică, Editia a-VII-a, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2013

 Vintilă Georgeta, Fiscalitate – Metode şi tehnici fiscale, Ediţia a II-a Editura

Economică, Bucureşti, 2006

 Vintilă Georgeta, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2010

 Vintilă N., Filipescu M. O., Lazăr P., Fiscalitate aplicata şi elemente de

management fiscal, Editura Beck, Bucureşti , 2013

 Ordonanţa nr. 64 din 30 august 2001, privind repartizarea profitului la

societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital
integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, cu modificările
şi completările ulterioare

140
 Legea nr. 76 din 16 ianuarie 2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj
şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103
din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare

 Legea nr. 346 din 5 iunie 2002, privind asigurarea pentru accidente de
muncă şi boli profesionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 454 din 27
iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare

 Legea nr. 241 din 15 iulie 2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, republicată în Monitorul Oficial nr. 672 din 27 iulie 2005, cu
modificările şi completările ulterioare

 Legea nr.31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale republicată

în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi
completările ulterioare

 Legea nr. 227 din 8 septembrie 2015, privind Codul fiscal, publicată în
Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015

 Legea 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în
Monitorul Oficial nr. 183 din 23 iulie 2015

 Legea nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,

publicată în Monitorul Oficial nr.372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi
completările ulterioare

 Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii
publice, cu modificările şi completările ulterioare

 Legile bugetare anuale- Bugetul Asigurărilor Sociale de stat pe anul 2016,

2017

 Alte reglementări legale cu caracter financiar-fiscal, articole ştiinţifice şi

studii de caz . Publicaţii ISI şi B.D.I.

141