Sunteți pe pagina 1din 16

Studiul privind

impozitul pe profit în
România și în context
european

Realizator: Lupascu Paul-Cosmin

Clasa: a XII –a Economic

Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu


Cuprins

1. Introducere ........................................................................................ 3
2. Impozitul- caracteristici generale .................................................... 3
2.1 Impozitul pe profit ....................................................................... 5

3. Impozitul pe profit conform Codului Fiscal....................................................... 7


3.1 Contribuabili ................................................................................................... 7
3.2 Calculul profitului impozabil si plata impozitului...................................... 7
4. Sisteme de impozitare în Uniunea Europeană...................................................... 8
4.1 Nivelul taxării şi trenduri pe termen lung....................................................... 8
4.2 Impozitul pe profit in state membre UE ..............................................................11
4.2.1 Ungaria
4.2.2 Danemarca
4.2.3 Marea Britanie
4.2.4 Franta
4.2.5 Germania
4.2.6 Grecia
4.2.7 Olanda
5. Probleme actuale privind fiscalitatea la nivel european.......................................... 13
6. Concluzii....................................................................................................................... 14
1.Introducere

Politica impozitelor directe reflecta un domeniu important pentru orice stat, avand un
impact mare asupra suveranitatii acestuia. Taxarea determina capacitatea unui stat de a-si
finanta politicile si de a redistribui resursele. Evolutiile privind politicile de bunastare ale
statului precum si programul de redistribuire pot fi privite prin prisma sistemului de
impozitare. Lucrarea de faţă prezintă o comparaţie succinta a impozitului pe profit din
România comparativ cu un eşantion de ţări din cadrul U.E., ţinând cont de caracteristicile
principale ale acestuia in vederea realizarii veniturilor bugetare. In aces sens, am realizat un
amplu studiu bibliografic pentru determinarea aspectelor legate de impozitul pe profit care
afecteaza atat fiecare stat in parte dar si aspectele legate de conditiile generale de la nivelul
Uniunii Europene precum si abordarea problemei stabilirii unei baze de impozitare
consolidate comune pentru toate tarile membre.

2. Impozitul - caracteristici generale

Impozitul reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea
persoanelor fizice si juridice, la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu definitive si fara contraprestatie directa
din partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre
stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice
si/sau juridice, care realizeaza venit dintr-o anumita
sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru
care, conform legii, datoreaza impozit. Dreptul de a
introduce impozite il are statul si el se exercita de
cele mai multe ori, prin intermediul puterii
legislative (Parlamentul), iar uneori si, in anumite
conditii, prin organelle de stat locale. Parlamentul se
pronunta in legatura cu introducerea impozitelor de
stat de importanta nationala, iar organele de stat
locale pot introduce unele impozite in favoarea
unitatilor administrative-teritoriale. In Romania,
conform Constitutiei, consiliile locale sau judetene
stabilesc impozitele si taxele in limitele si conditiile legii.
Impozitele sunt plati care se fac catre stat, cu titlu definitive si nerambursabil. In
schimbul acestora, platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare
egala, apropiata sau mai mica.
Astfel, rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar deoarece
acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru
acoperirea cheltuielilor publice.
Printre elementele impozitului se numara subiectul (platitorul), suportatorul, obiectul
impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenul
de plata s.a.
Subiectul impozitului este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata
acestuia. Astfel, de exemplu la impozitul pe profit subiectul fiind agentul economic.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. In
mod normal, subiectul impozitului ar trebui sa fie suportatorul real al acestuia. In realitate
suportatorul impozitului este o alta persoana decat subiectul.
Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii. Astfel in cazul impozitului
pe profit obiectul impunerii il constituie profitul.
Sursa impozitului arata din ce anume sa plateste impozitul: din venit sau din avere.2

Potrivit lui Adam Smith, reprezentant de seama al economiei politice clasice din sec.
XVIII-XIX , la baza politicii fiscale a statului ar trebui sa stea mai multe principii si anume:
a) principii de echitate fiscala, presupun impunerea diferentiata a veniturilor si scutirea
de plata impozitelor persoanelor cu venituri mici, adica stabilirea unui minim
impozabil.
Un rol deosebit in respectarea echitatii fiscale il are felul impunerii utilizate: impunere
in suma fixa sau impunere in cota procentuala (care poate fi in cote proportionale, progresive
si regresive).
Cea mai des intalnita forma de impunere este cea in cote procentuale, aceasta
utilizandu-se atat in cazul impozitelor directe, cat si in cazul impozitelor indirecte;
b) principiile certitudinii impunerii, presupun ca marimea impozitelor datorate de
fiecare persoana fizica sau juridica sa fie certa si nu arbitrara, iar termenele si
modalitatea de plata sa fie clare pentru toti contribuabilii;
c) principii de politica fiscala, presupun realizarea incasarii impozitelor cu minimum
de cheltuieli.

.
Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat, trebuie indeplinite anumite
conditii si anume:
- impozitul sa aiba caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele fizice si
juridice, care obtin venituri;
- sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere a unei parti din baza impozabila;
- volumul cheltuielilor privind stabilirea bazei impozabile, calcularea si perceperea
impozitelor sa fie cat mai redus.
Un impozit este considerat stabil atunci cand randamentul ramane constant de-a lungul
ciclului economic, adica atunci cand nu este influentat de volumul productiei si al veniturilor
atat in perioadele de crestere economica, cat si in cele de criza.
Elasticitatea impozitului se refera la adaptarea acestuia la necesitatile de venituri ale
statului.
d) principii de politica economica
Prin introducerea unui impozit statul nu urmareste numai procurarea de venituri
necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci si folosirea acestuia ca mijloc de stimulare sau de
reducere a productiei sau consumului unor marfuri, precum si de restrangere sau extindere a
relatiilor comerciale cu alte tari.
e) principii social-politice
Prin politica fiscala promovata de unele state se urmareste realizarea unor obiective de
ordin social-politic, ca de exemplu mentinerea influentei partidului de guvernamant in
mijlocul unor categorii sociale.

Din punct de vedere economic , impozitul imbraca diferite forme: direct,indirect; pe


consum si pe venit; pe capital, pe dobanda etc. Nu este posibil si nici echitabil sa se practice
un impozit unic. Aceasta deoarece elementele impozabile – venitul, averea, produsele ce fac
obiectul schimbului, serviciile etc. – pot fi mai bine diferentiate si impuse prin aplicarea mai
multor forme de impozite.

2.1. Impozitul pe profit - evolutie și caracteristici


Impozitul pe profit este un impozit direct care se aplica beneficiului obtinut din
desfasurarea unei activitati economice. El reprezinta una din principalele surse de venituri ale
bugetului de stat
Profitul este o forma de venit obtinut prin intermediul unei activitati economice, ca
urmare a investirii unui capital. Pentru ca venitul realizat sa poata fi calificat profit, este
necesar ca activitatea economica sa fie desfasurata cu scopul obtinerii de beneficiu.
Aceasta subliniere este foarte importanta, intrucat, in practica, exista situatia in care o
entitate desfasoara o activitate producatoare de venit ce nu este calificata drept profit, pentru
ca nu exista intentia obtinerii unui beneficiu, ci veniturile sunt destinate sustinerii unei alte
activitatii proprie entitatii respective. Este cazul persoanelor juridice fara scop lucrativ.
Dupa aparitia Legii 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii
autonome si societati comerciale si a Legii 31/1990 privind societatile comerciale, prelevarile
pentru societate din valoarea productiei nete si varsamintele din beneficii au fost inlocuite prin
introducerea incepand cu anul 1991 a impozitului pe profit.
Tehnica de impunere s-a caracterizat prin instabilitate. Aceasta a fost generata de
modificarile stabilite in mod succesiv printr-un ansamblu de acte normative : Legea 12/1991,
Legea 55/1991, Legea 35/1991, HG 804/1991, HG 127/1991, OG 70/1994 modificata prin
OG 34/1995 si OG 23/1996.
Studierea ajustarilor aduse tehnicii de impunere a profitului permite evidentierea mai
multor etape:
Prima etapa (anul 1991) s-a caracterizat prin impunerea pe cote progresive pe transe
de profit, transa pana la 25000 lei fiind exonerata. Pentru restul de 66 transe cotele au fost
cuprinse intre 2,5% si 77%. Concomitent s-au acordat o seama de facilitati fiscale. Numarul
mare de cote si transe nu a asigurat o previzionare optima a cuantului monetar al fluxurilor
fiscale si a incidentei acestora asupra gestiunii financiare a intreprinderilor
In a doua etapa (1991-1994 inclusiv) s-a aplicat impunerea prin cote proportionale pe
2 transe de profit:
- Pana la 1000000 lei 30%
- Peste 1000000 lei 45%
Aceasta decizie desi a contribuit la simplificarea administrarii impozitului, si a
prognozarii dimensiunii prelevarii, nu a fost corelata cu dimensiunea si potentialul financiar
real al agentilor economici . Practic s-a urmarit cresterea neutralitatii impozitului. Totusi
principiul neutralitatii a fost denaturat de ansamblul facilitatilor fiscale stabilite, prin care nu
s-a reusit atingerea finalitatilor dorite. Acestea au ramas simple costuri fiscale, care in loc sa
genereze crestera capitalului productiv si a materiei impozabile, au facilitat evaziunea fiscala.
Prin acordarea unor facilitati fiscale, s-a dorit
stimularea aparitiei unui sector privat viabil si atragerea
capitalului strain. In practica aceasta finalitate a fost
distorsionata. Exonerarile, deducerile, reducerile de
natura fiscala au urmarit obtinerea unor finalitati fie
sociale,fie ecologice, fie economice.
Decizia de reducere cu 50% a impozitului aferent
profitului utilizat pentru tehnologii si investitii destinate
protejarii mediului a urmarit obtinerea unei finalitati
ecologice. Totusi aceasta a fost insuficienta pentru
eliminarea efectelor fluidelor si produselor poluante, sau pentru a induce comportamente
responsabile.
Principala cauza a cresterii numarului de agentii economici inmatriculati la sfarsitul
anului 1994 a constituit-o modificarea regimului de impozitare a profitului incepand cu 1
ianuarie 1995, prin care exonerarile temporare erau eliminate. Acestea au fost utlizate in
scopul sustragerii de la plata impozitului, prin infiintarea de noi societati comerciale
principalul scop fiind de a beneficia de scutirile legale. Toate aceastea au contribuit la
cresterea costurilor de gestiune a impozitelor la nivel administratiei fiscale, care s-au adaugat
la costurile determinate de acordarea facilitatilor.
Facilitatile acordate investitorilor straini au dus la distorsionarea relatiilor
concurentiale intre capitalul autohton si cel strain. Evaziunea fiscala si acordarea de facilitati
suplimentare investitorilor au influentat asupra incasarilor cuvenite la bugetul de stat avand ca
rezultat stricarea relatiilor de piata intre agentii economici pe cale legistlativa.
In a treia etapa (1995-1996) s-a urmarit cresterea neutralitatii impozitului pe profit,
prin stabilirea unei cote normale de 38% si eliminarea exonerarilor temporare acordate
agentilor economici nou infiintati. In acelasi timp, prin intermediul cotei, amortizarii
deductibile fiscal, creditului fiscal, tehnicii de actualizare la inflatie si de plata s-a urmarit
obtinerea unor facilitati de natura economica.
Dearece profitul brut al persoanelor juridice romane era lovit de impozitarea dubla,
intai cu 38%, iar apoi 10% pentru cel distribuit actionarilor sau asociatilor, iar persoanele
juridice straine erau impozitate doar cu 38%, s-a aplicat o cota suplimentara de 6,2% pentru
impunerea profitului acestora diu urma .In acest mod s-a influentat decizia investitorilor de
capital, alegerea de catre acestia a persoanelor juridice romane sau straine pornind de la baze
realtiv egale din punctul de vedere fiscal legat de impozitarea profitului.
In a patra etapa (inceputa in 1997) tehnica de impozitare a profitului s-a simplificat. A
disparut distinctia dintre contribuabilii mici si mari. Cu unele exceptii tehnica impunerii
profitului, a devenit aproape identica cu cea aplicata anterior contribuabililor mici.
Cota normala de impunere de 38%, diminuarile si
majorarile de cota, precum si tehnica de aplicare a acestora s-au
mentinut cu o singura exceptie: cota aditionala de 22% aplicata
societatilor care obtineau peste 50% din venituri din organizarea
de jocuri de noroc, sau care dispuneau de baruri si cluburi de
noapte, se aplica, in prezent, numai acelei parti din profitul
impozabil aferente ponderii veniturilor provenite din activitatile
mentionate mai sus in totalul ventiturilor obtinute de firme.
Exonerarile de la plata impozitului au fost extinse, in
scopul obtinerii unor facilitati sociale. Astfel s-au acordat
exonerari pentru asociatiile de binefacere, cooperativele care functioneaza ca unit protejate,
organizatiile de nevazatori si invalizi, asociatiile persoanelor cu handicap fizic si intelectual si
unitatile economice ale acestora, unitatile apartinand diferitelor culte religioase.
Prin reducerile de impozit s-au urmarit finalitati de natura sociala, economica si
ecologica.
In prezent, in Romania, conform Codului Fiscal, cota de impunere pentru impozitul pe
profit este de 16%, cu exceptiile prevazute in cadrul art. 38.

3. Impozitul pe profit conform Codului Fiscal


3.1 Contribuabili

Sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarele persoane:


a) persoanele juridice române;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent
în România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în
România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o
persoană juridică română;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate
atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz,
impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana
juridică română.
f) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.3

3.2 Calculul profitului impozabil si plata impozitului


Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad
veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului
impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor
de aplicare.
Declararea şi plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, până la data de 25
inclusiv a primei luni următoare încheierii
trimestrelor I - III. Definitivarea şi plata impozitului
pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează
până la termenul de depunere a declaraţiei privind
impozitul pe profit.
Începând cu data de 1 ianuarie 2013, anumiti
contribuabilii pot opta pentru declararea şi plata
impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate,
efectuate trimestrial. Termenul până la care se
efectuează plata impozitului anual este termenul de
depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit.
Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi
plată a impozitului pe profit se efectuează la
începutul anului fiscal si este obligatorie pentru cel
puţin 2 ani fiscali consecutivi. Contribuabilii
comunică organelor fiscale teritoriale modificarea
sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor
Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.
Contribuabilii societăţi comerciale bancare - persoane juridice române şi sucursalele
din România ale băncilor - persoane juridice străine au obligaţia de a declara şi plăti impozit
pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează
plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit.
Următorii contribuabili au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, astfel:
a) organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, anual,
până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se
calculează impozitul;
b) contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor
tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi de a
plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului
următor celui pentru care se calculează impozitul;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate
în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridica si persoanele fizice
rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în
România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică au obligaţia de a
declara şi plăti impozit pe profit trimestrial.4

4. Sisteme de impozitare în Uniunea Europeană


4.1 Nivelul taxării şi trenduri pe termen lung

Uniunea Europeană, privita in ansamblu, este un domeniul fiscal mare. În 2010,


raportul fiscal general, adică suma impozitelor și a contribuțiilor de asigurări sociale în cele 27
de state membre (UE-27) s-au ridicat la 38,4% în PIB-ul mediu ponderat, mai mult de 40%
peste nivelurile înregistrate în Statele Unite și Japonia. Nivelul de impozitare în UE este mare
nu numai în comparatie cu cele două țări, dar și în comparație cu alte economii avansate;
printre cele mai importante tari membre OCDE, non-europene, numai pentru Canada și Noua
Zeelandă raporturile fiscale depășesc 30% din PIB . În ceea ce privește țările mai puțin
dezvoltate, ele sunt de obicei caracterizate prin rate de taxare relativ scazute. Acest trend nu
este nou pentru UE. Rolul sectorului public a căpătat importanţă tot mai mare, atingând un
nivel maxim al impozitării în 1970. La sfârşitul anilor ‘90, Tratatul de la Maastricht şi mai
apoi Pactul de Stabilitate şi Creştere au determinat SM să adopte o serie de măsuri de
consolidare fiscală.

Figura 1. Ponderea taxelor si contributiilor sociale in PIB in UE, SUA si Japonia, 2010

Deşi au fost tentative de reducere a poverii fiscale, acestea s-au dovedit temporare sub
necesitatea reducerii deficitului guvernamental. Astfel un nou vârf al impozitării a fost atins în
anul 2007. Primele efecte ale crizei globale pe latura veniturilor s-au simţit în 2008, chiar dacă
rata de creştere economică a UE a devenit negativă abia în anul următor. Acele ţări care au
recurs la reduceri ale cotelor de impozitare, au vizat reduceri ale impozitării forţei de muncă şi
capitalului.5
Cel mai scăzut nivel al impozitării a fost înregistrat în anul 2009, măsurile de
consolidare şi o recuperare modestă a creşterii economice ajutând la stabilizarea veniturilor
bugetare la nivelul anului 2010. Cotele impozitului pe consum (TVA şi accizele), precum şi
cotele impozitului pe venit au crescut semnificativ începând cu anul 2009. În ceea ce priveşte
impozitul pe profit, cotele au continuat să scadă şi după anul 2009, dar într-un ritm mai scăzut
faţă de începutul decadei, iar în 2012 media UE a început chiar să crească marginal. În
ansamblu, ponderea impozitării în PIB a scăzut în anul 2010 cu 1,4% faţă de anul 2000 şi cu
0,2% faţă de anul 2009.
Din analiza sistemelor de impozitare în rândul statelor membre ale U.E., reiese că dacă
la nivelul UE15, ponderile taxelor directe, indirecte şi a contribuţiilor sunt relativ egale, în
noile state membre impozitarea directă ocupă o pondere mai mică în total venituri.
Cea mai mică pondere a impozitelor directe în total impozite la nivelul anului 2010 o
are Lituania (numai 17,4%), urmată de Bulgaria (18,8%) şi Slovacia (19,1%)1. Toate aceste
ţări au adoptat sisteme de impozitare cu cote fixe care conduc la o reducere puternică a
impozitelor directe faţă de cele indirecte. România ocupă la nivelul anului 2010, locul 3 în
ceea ce priveşte ponderea impozitelor indirecte (45,2%) în total impozite, primele poziţii fiind
ocupate de Ungaria (45,5%) şi Bulgaria (55,4%). Sistemele de taxare din Germania şi Franţa,
care pun accent pe contribuţiile de asigurări sociale sunt la polul opus cu cele din Danemarca,
Suedia şi Marea Britanie, unde ponderea contribuţiilor sociale în totalul veniturilor este
redusă.
Tabel 1 Ponderea impozitelor directe in PIB 2010

Criza a încetinit tendinţa de reducere a cotelor impozitului pe profit, prin introducerea


unor suprataxe în mai multe ţări care au dus la o stabilizarea a mediei UE27 în 2012 şi chiar la
o uşoară creştere în zona euro. Cotele impozitului pe profit variază între 10% (în Bulgaria şi
Cipru) şi 36,1% în Franţa, deşi diferenţa dintre minim şi maxim a scăzut începând cu anul
1995. Regatul Unit a redus cota mică de impozitare corporativă la 20%, iar rata cea mai mare
a fost redusă de 2 ori până la nivelul de 24%. Finlanda a redus cota impozitului pe profit de la
26 la 24,5%. În Grecia, rata legală este redusă de la 25% în 2009, la 24% în 2010 şi respectiv
20% în 2011. Franţa şi Portugalia sunt singurele ţări care au mărit cota de impozit pe profit în
2012. Se poate spune că în medie, cota maximă a impozitului pe profit a scăzut în statele
membre ale UE în perioada 2010-2012 cu 2 puncte procentuale de la 23,7% în 2010 la 23,5%
în 2012. Totodată, au fost implementate şi modificări în baza de impozitare.
Figura 2. Cote maxime ale impozitului pe profit 2012

4.2 Impozitul pe profit in state membre UE


4.2.1 Ungaria

În ultimii ani a existat o tendinta puternica de reducere a cotelor impozitului pe profit,


în special în noile state membre. În acest context, Ungaria a introdus o cota a impozitului pe
profit de 18% în 1995, diminuata pâna la 16% în 2004. Desi începând cu 1 ianuarie 2010, a
fost largita baza de impozitare, iar cota a fost majorata pâna la 19% (cu exceptia cotei de 10%
înca aplicabila pentru baza de impozitare mai mica de 500 mil HUF6), aplicarea taxei de
solidaritate de 4% a fost întrerupta, conducând la scaderea poverii fiscale cu 1 pp.
Întreprinderile mici7 pot alege regimul simplificat de impozitare al profitului cu o cota totala
de 37% din cifra de afaceri. Municipalitaile mai pot percepe o taxa pe afacerile locale de pâna
la 2% pentru anumite activitati. Începând cu anul 2010 o fost introdusa o suprataxa pe
activitatea institutiilor financiare.

4.2.2 Danemarca

Cota impozitului pe profit a fost redusă de la 30% în 2005 la 25% în 2007. Deşi nu
există nicio taxă pe profit la nivel local, municipalităţile primesc o parte din veniturile
încasate din impozitul pe profit. Începând cu 2004 s-au introdus norme de consolidare fiscală
naţionale obligatorii pentru unităţile permanente şi filialele rezidente, în timp ce grupurile
rezidente legate de filiale ale societăţilor nerezidente pot aplica pentru consolidarea
internaţională. Amortizarea se realizează în line dreaptă pentru o perioadă de peste 20 de ani
pentru clădirile folosite pentru afaceri (nu birouri) şi descrescător pentru maşini şi
echipamente (până la 25%). Rata de amortizare pentru clădiri a fost redusă de la 5% la 4% în
2008 ca parte a reformei impozitului pe profit, prin extinderea perioadei până la 25 de ani.
Rata de amortizare a infrastructurii a fost de asemenea redusă de la 25% la 7% în 2008. Rata
de amortizare pentru bărci, sonde de foraj, aeronave şi trenuri este redusă treptat de la 25% în
2007 la 15% în 2016.
4.2.3 Marea Britanie

Există două cote: o cotă standard de 24% începând cu aprilie 2012 şi o cotă pentru
profituri reduse de 20% începând cu aprilie 2011. Creditul fiscal este disponibil pe baza a
două scheme în funcţie de mărimea companiei/ organizaţiei.

4.2.4 Franta

Acest tip de impozit se aplică tuturor profiturile realizate în Franţa de către companii şi
alte entităţi juridice. Cota standard este de 33,33%. IMM-urile sunt impozitate cu o cotă
redusă de 15% pentru primii 38.120 € din profit. Companiile mari sunt supuse la o cotă
suplimentară de 3,3%. Rata efectivă de impozitare este de 34.43%. Pentru 2012 şi 2013, se
aplică o cotă suplimentară de 5% la societăţile cu venitul brut de peste 250 mil. de euro
(înainte de a folosi creditele fiscale).

4.2.5 Germania

În ianuarie 2008 s-au luat două măsuri legate de baza de impozitare a impozitului pe
profit: (i) o aşa-numită regulă a pragului de dobândă (Zinsschranke), care introduce o limită a
bazei impozabile prin deducerea cheltuielilor cu dobânzile în cazul în care cheltuielile nete cu
dobânzile depăşesc 3 milioane € şi (ii) o regulă modificată a bazei de impozitare, prin care se
adaugă în vederea impozitării cheltuielile cu dobânzile, cu chiriile, cheltuielile de leasing şi
drepturi de licenţă. Impozitul comercial, cum ar fi impozitul pe tranzacţii imobiliare, face
parte din categoria impozitelor non-personale. Orice afacere comercială care se efectuează pe
teritoriul Germaniei8 intră în categoria impozitului comercial. Începând din ianuarie 2008,
cota impozitului pe profit a crescut de la 15% la 15,83%, cu o suprataxă de solidaritate de
5,5%. Împreună cu impozitul local comercial, cota de impozitare generală este de aproximativ
30%. Două alte aspecte ale reformei, aplicate de la 1 ianuarie 2009, sunt: noul tratament
preferenţial al rezultatului reportat în întreprinderile individuale şi asociaţiile (non-juridice
încorporate) şi introducerea unui impozit reţinut la sursă final de 25% care se aplică la plăţile
de dobânzi, dividende şi la cele mai multe forme de câştiguri de capital.

4.2.6 Grecia

In anul 2010 a avut loc reducerea cotei standard de impozit pe profit de la 25% la 24%
iar in 2011 la 20%. De asemenea a avut loc introducerea in 2011 a unei taxe aplicabile tuturor
companiilor care in anul anterior au realizat un profit net mai mare de 100.000 de euro
(aplicabila pana in 2014) precum si majorarea cotei de impozit pentru asocieri de la 20% la
25%.

4.2.7 Olanda

In 2010 a avut loc diminuarea cotei de impozit pentru veniturile din cercetare si
dezvoltare de la 10% la 5% si introducerea posibilitatii de reportare in perioadele fiscale
anterioare (“carry-back”) a pierderilor aferente anilor 2009 si 2010 pe o perioada de 3 ani. In
2011 s-a diminuat cota de impozit pe profit de la 25,5% la 25% pentru profiturile ce depasesc
200.000 euro, iar cotele de deducere prin amortizare pentru investitiile ce privesc protectia
mediului au fost reduse de la 30% la 27% si de la 40% la 36%, in functie de tipul investitiei.
5. Probleme actuale privind fiscalitatea la nivel european-introducerea unei cote unice
de impozitare

Comisia Europeană consideră că singura modalitate de a aborda sistematic obstacolele


fiscale care există pentru companiile care operează în cel putin un stat membru, pe piața
internă este de a stabili companiilor o bază de impozitare consolidată la nivelul intregii lor
activitati in UE. Soluțiile propuse au multe avantaje și promit sa conduca intr-un fel spre a
remedia problemele fiscale. Cu toate acestea, chiar dacă multe dintre ele au fost deja puse în
aplicare, nu au condus la rezolvarea problemei fundamentale si anume existenta a 27 de
sisteme fiscale diferite.
Baza impozabila consolidată comună pentru corporatii(CCCTB) este un set unic de
reguli pe care companiile care operează în cadrul UE ar putea sa-l foloseasca pentru a calcula
profiturile impozabile. Cu alte cuvinte, o companies au grup de companii ar trebui să respecte
doar un sistem al UE pentru calcularea venitului impozabil, decât reguli diferite în fiecare stat
membru în care își desfășoară activitatea.
În plus, în cadrul CCCTB, grupurile ar putea să depună o declarație unica de
impozitare pentru întreaga lor activitate în UE. Profiturile impozabile consolidate ale
grupului vor fi împărțite pentru fiecare companie printr-o formulă simplă, astfel încât fiecare
stat membru să poată impozita apoi profiturile companiilor realizate in cadrul tarii respective,
la rata de impozitare pe care fiecare stat membru o alege.
In 2012, Franţa şi Germania au emis un Green Paper privind compatibilitatea
sistemelor fiscale ale celor două ţări în privinţa impozitului pe profit. Exerciţiul vine ca
urmare a declaraţiei comune a Angelei Merkel şi a lui Nicolas Sarkozy din 16 august 2011,
conform căreia cele două ţări îşi doresc să aibă legislaţii de impozit pe profit compatibile până
în 2013. Decizia Franţei şi Germaniei pare a fi un pas hotărât în direcţia implementării bazei
impozabile comune şi consolidate a impozitului pe profit la nivelul Uniunii Europene
(Common Consolidated Corporate Tax Base - CCCTB).
In 2001, Comisia Europeană a prezentat studiul privind impozitul pe profit în ţările
membre (Company Taxation Study), propunând o serie de măsuri ce ar trebui luate pentru a
îndepărta obstacolele ridicate pieţei comune de către legislaţia naţională privind taxele directe.
Una din concluziile acestui studiu era că, pe termen lung, statele membre ar trebui să permită
companiilor din Uniunea Europeană să folosească o singură bază (consolidată) de taxare
pentru întreg profitul creat pe teritoriul Uniunii.
Rezultatul a fost crearea unui grup de lucru care a dus, după zece ani , la emiterea unui
draft de directivă europeană privind baza impozabilă comună şi consolidată a impozitului pe
profit. Intenţia Comisiei este ca draftul respectiv să fie aprobat de Consiliul Uniunii Europene
în 2013, iar doi-trei ani mai târziu fiecare stat membru să transpună directiva în legislaţia
domestică. În următoarele opt săptămâni de la publicarea draftului, parlamentele statelor
membre au putut emite comentarii cu privire la relaţionarea dintre draftul respectiv şi
principiul subsidiarităţii din Tratatul Uniunii Europene (principiu ce stabileşte împărţirea
competenţei între Uniune şi statele membre). Un număr minim de 18 voturi din 54 disponibile
ar fi obligat Comisia să reconsidere propunerea. Numărul total de voturi a fost de 13, aferente
a nouă state membre (printre care şi România).
Pe scurt, draftul de directivă CCCTB propune ca în cazul unei companii dintr-un stat
membru cu filiale în celelalte state membre, baza impozabilă să se consolideze la nivelul
firmei mamă, urmând a se împărţi între firmele din grup în baza unei formule ce ia în
considerare următoarele criterii: volumul de vânzări, cheltuielile salariale, numărul de angajaţi
şi valoarea activelor.
Baza impozabilă va fi stabilită conform prevederilor directivei, legea naţională a
fiecărui stat membru nefiind aplicabilă în acest caz. Consolidarea bazei impozabile va include
eliminarea tranzacţiilor între membrii grupului (nu va mai fi deci nevoie de reguli privind
preţurile de transfer) şi posibilitatea compensării profiturilor dintr-o jurisdicţie cu pierderile
din alta. Rata de impozit pe profit a fiecărui stat se va decide la nivel naţional. Aplicarea
CCCTB este opţională, alegerea fiind a contribuabililor.
Mecanismul propus este în mod evident revoluţionar şi presupune, printre altele, o
potenţială redistribuire a veniturilor bugetare din impozit pe profit la nivelul Uniunii
Europene. Implică de asemenea şi pierderea suveranităţii statelor membre unde sunt localizate
filialele respective în ce priveşte legiferarea impozitului pe profit şi exercitarea controlului
fiscal în acest sens. În acelaşi timp, contribuabilii se pot aştepta la scăderea cheltuielilor
privind formalităţile cerute de legea fiscală (de ex. depunere de declaraţii fiscale şi rapoarte de
preţuri de transfer), precum şi la diminuarea impozitului de plătit - fie datorită posibilităţii de
a compensa pierderile cu profiturile din ţări diferite, fie ca rezultat al eliminării dublei
impozitări din practică, când într-un stat se primesc venituri şi în celălalt stat se înregistrează
cheltuieli ce sunt refuzate la deducere, fie poate ca urmare a deplasării bazei impozabile către
state cu impozit mai mic, în urma aplicării criteriilor descrise în locul regulilor de preţuri de
transfer aplicabile acum.
Studiul de impact prezentat de Comisie odată cu draftul directivei (ce ia în calcul cazul
concret a 13 companii europene multinaţionale) estimează scăderea bazei impozabile la
nivelul Uniunii Europene cu 2.7%. La nivel de state membre, primii trei câştigători ar fi
Germania (cu o creştere de 2.8% din baza totală la nivelul Uniunii), Italia şi Franţa (cu un plus
de 1.8%, respectiv 1.7%). Primii trei pierzători ar număra Finlanda, Olanda şi Danemarca.
Conform aceluiaşi studiu, România şi-ar tripla baza impozabilă aferentă operaţiunilor
companiilor europene multinaţionale.
Asadar, daca aceasta decizie ar fi implementata, ar exista câteva argumente în favoarea
României: la momentul actual multinaţionalele au puncte de producţie în România, folosind
în principal costul mic al forţei de muncă, combinat cu nivelul bun de educaţie şi inventivitate
al acesteia. Folosind regulile tradiţionale de preţuri de transfer, ce ataşează profituri mai mari
funcţiilor mai importante (să le spunem funcţii soft, cum ar fi R&D, marketing, vânzări,
management la nivelul grupului etc.), ponderea din profit aferentă punctelor de producţie este
evident mică. Este posibil ca împărţind baza taxabilă a unui grup european în funcţie de
parametrii vânzări, salarii, număr de personal şi active, filialelor româneşti să le revină o parte
mai mare din profit. În luarea unei decizii la nivel de stat, acest lucru va fi evident ponderat cu
pierderea suveranităţii României în ceea ce priveşte legiferarea şi controlul impozitului pe
profit.9

6. Concluzii

Concluzionand, masurile fiscale adoptate de


Romania in aceste „vremuri” dificile, in ceea ce priveste
impozitul pe profit se incadreaza in tendintele generale
observate la nivelul UE, observandu-se astfel mentinerea
cotei unice de impozit pe profit concomitent cu majorarea
bazei impozabile.
In acest sens, se poate observa la nivel european o
tendinta generala de mentinere sau usoara diminuare a
cotelor de impozitare insotita de multe ori de largirea bazei
de impozitare. Astfel de masuri, orientate spre crearea unui mediu investitional atractiv,
vizeaza in mod special procesul investitional intr-un anumit teritoriu intrucat, de cele mai
multe ori, s-a constatat ca acesta este influentat in cea mai mare masura de cota de impozitare
si mai putin de modul de determinare a bazei impozabile.
Romania are un impozit pe profit relativ scazut, ceea ce prezinta interes pentru
investitori. Totusi, una dintre dificultatile constante este reprezentata de schimbarile
legislative dese atat in sfera impozitelor directe, cat si a celor indirecte. Desi provocarile
guvernului de a mentine veniturile la buget in aceasta perioada dificila sunt evidente, o
stabilitate crescuta a legislatiei fiscale ar aduce multe beneficii mediului de afaceri si
economiei per ansamblu. Oamenii de afaceri trebuie sa isi planifice activitatile pe termen
mediu si lung si au nevoie ca taxele ce trebuie platite sa fie clare.

Bibliografie

http://www.incont.ro/investitiile-tale/firma-de-audit-impozitul-pe-profit-relativ-scazut-in-romania-este-atractiv-
pentru-investitori.html
http://www.financiarul.ro/2013/01/12/plati-anticipate-privind-impozitul-pe-profit-incepand-cu-1-ianuarie-2013/
http://www.mfinante.ro/
http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2013.htm
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/
http://ec.europa.eu/index_ro.htm