Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr.

Gabriel RADU Curs 1_2_3

Cuprins:
CAPITOLUL 1 Contabilitatea si gestiunea fiscala- curs introductiv
1.1 Abordari conceptuale privind Contabilitatea si Gestiunea fiscala
1.2 Rolul fiscalitatii in cadrul unei întreprinderi
1.3 Gestiunea fiscală, managent fiscal şi riscul fiscal
1.4. Sursele de drept fiscal si sistemul fiscal
1.4.1 Sistemul fiscal – structura şi elemente definitorii de recunoaştere şi aplicare a
elementelor fiscale în practica afacerilor.
1.4.2 Structura sistemului fiscal
1.4.2.1 Impozitele, taxele si contributiile
1.4.2.2. Obiectivele fiscalităţii, politica fiscala, funcţiile sistemului fiscal

1.5. Contabilitatea si relatia acesteia cu fiscalitatea .

1.5.1. Principii contabile
1.5.2 . Evaluarea si recunoasterea în contabilitate

Bibliografie:
• Legea 82/1991, Legea Contabilitatii, cu modificări și completări ulterioare;
• OMFP 1802 /2014, Reglementari contabile conforme cu directivele Europene;
• Legea 227 / 2015 privind Codul fiscal cu modificări și completări ulterioare;
• Legea 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscala, cu completarile ulterioare.
• www.anaf.ro
• www.mfinante.ro

1
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

1 Notiuni introductive
1.1 Abordari conceptuale privind Contabilitatea si Gestiunea fiscala

Contabilitatea şi fiscalitatea constituie două discipline adesea independente una de alta, ori
societăţile comerciale, regiile autonome şi alte instituţii de stat prezintă un ansamblu de documente
contabile şi fiscale care trebuie analizate în ansamblu şi nu independent una de alta.
Contabilitatea răspunde în plan informaţional şi decizional la problematica gestiunii
valorilor economice separate patrimonial. Entităţile patrimoniale au reprezentat spaţiul de
reprezentare şi acţiune al contabilităţii. Unul din interesele informaţionale onorate de contabilitate,
considerat de unii autori principal este cel fiscal. Din totdeauna pentru contabilitate a existat problema
concilierii sale cu fiscalitatea. Cauza perpetuă a unei asemenea situaţii a fost generată de faptul că nu
în toate cazurile principiile contabile privind evaluarea şi calculul economic sunt convergente cu cele
fiscale , care nu se subordonează prezentării unei imagini fidele a operaţiilor ce au loc în întreprindere.
Principiile fiscale urmăresc fie stimularea fie restrangerea unor activităţi.
Prin Directiva a IV-a a C.E. s-a stabilit interactivitatea între dreptul contabil şi dreptul fiscal.
Aceasta este realizată prin Gestiunea fiscală a întreprinderii.
Obiectul de studiu al Gestiunii fiscale îl constituie analiza distorsiunilor sau abaterilor
prin incompatibilitatea între regula fiscala şi contabilă, convergenţele dintre ele, precum şi
stabilirea, pe baza analizei lor, a strategiei, a riscului fiscal şi eficienţei fiscale a întreprinderii.
Gestiunea fiscală se adresează tuturor întreprinderilor care au în obiectul de activitate acte/fapte de
comerţ, operaţii economice şi financiare destinate obţinerii de profit. Pentru acest motiv trebuie
respectate principalele mecanisme ale fiscalităţii, fără ca profesionistul contabil să se abată de la
obiectivul fundamental al contabilităţii, obţinerea unei imagini clare, complete şi reale (o imagine
fidelă) a situaţiei financiare şi a rezultatelor.
Fiscalitatea are la bază dreptul fiscal pentru a determina regimul de impozitare privind
beneficiile, TVA, impozitele şi taxele locale, contribuţiile pentru asigurări sociale, etc.
Contabilitatea, în cadrul obiectivelor de imagine fidelă, are un rol esenţial în economie pentru
a furniza situaţii financiare. Credibilitatea informatiei financiare se bazeaza pe:
- inteligibilitate ( înţelese de diverşi utilizatori ),
- pertinenta ( în raport cu necesitatea luării de decizii ),
- corectitudine ( să inspire încredere în fidelitatea informaţiilor ),
- comparabilitate în timp şi spaţiu.
Imaginea tradiţională a fiscalităţii ca instrument de constrângere este înlocuită cu cea de
gestiune fiscală a întreprinderii.
Comportamentul fiscal al întreprinderii s-a modificat permanent. Astfel entitatea s-a adaptat
regulile fiscale care s-au modificat permanent si a cautat solutii de eficienta financiara in vederea
aplicarii regulilor fiscale.
Odată cu dezvoltarea afacerilor, fiecare operaţie este generatoare de un element fiscal.
Impozitul vizeaza tot ce este tranzacţie, relatia dintre societate şi mediul economico-social, acumulare
şi distribuire de resurse.
2
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

1.2. Rolul fiscalitatii in cadrul unei întreprinderi

Dezvoltarea fiscalităţii generează necesitatea creării unui sistem informaţional pentru a ţine
cont mulţimii regulilor fiscale.
Apropierea societatii de un parametru fiscal poate fi justificată din cel puţin două puncte de
vedere.
 primă justificare rezulta din importanţa punerii faţă în faţă a fiscalităţii în viaţa entitatii
cu partea practică.
 a doua justificare îşi găseşte raţiunea în faptul că societatile şi partenerii lor de afaceri
sunt din ce în ce mai receptivi la ideea că în multe domenii fiscalitatea nu este
imperativă, dar lasă entitatii posibilitatea de a alege ceea ce poate utiliza mai bine în
interesul său.
Societatea poate să adopte un comportament mai dinamic faţă de parametrul fiscal exercitând
drepturile fiscale şi analizând consecinţele pentru a modela obligaţia fiscală pe care o suportă în
interesul său. Progresul tehnic, dezvoltarea societăţii în general şi apropierea de parametrul fiscal a
făcut posibilă ca fiscalitatea să facă parte din previziunea întreprinderii.
Un obiectiv fiscal nu trebuie atins numai prin opţiuni fiscale. Orizontul trebuie lărgit şi prin
intermedierea variantelor juridice, ale căror efecte fiscale pot răspunde mai bine doleanţelor
întreprinderii.
Modelul de contabilitate continental, este bazat pe macroeconomie unde predomină intervenţia
guvernamentală şi influenţa regulilor fiscale în materie de normalizare contabilă. Informaţia contabilă
trebuie utilizată în deciziile de perspectivă ale firmei. Ori documentele de sinteză în concepţia de
astăzi răspunde în mare măsură utilizatorilor principali de informaţii şi nu în ultimul rând statului.
Concepţia se vrea schimbată pe acelaşi model în care informaţia contabilă să devină credibilă.

Reglementările de natură fiscală vin să influenţeze direct sau indirect activitatea unei unităţi
economice ce are calitatea de contribuabil. În domeniul fiscal se operează cu noţiuni de fisc , fiscal.
Specialiştii definesc fiscul ca administratorul ce are în atribuţiile sale calculul, perceperea, urmărirea
plăţii impozitelor , taxelor şi contribuţiilor datorate de contribuabil statului. Fiscal este termenul ce
priveşte fiscul şi competenţele ce îi revin. Obiectivele fiscalităţii constau în calculul, perceperea,
aşezarea, urmărirea plăţii impozitelor , taxelor şi contribuţiilor datorate de unităţile economice ,
statului. Ele sunt îndeplinite de componentele sistemului fiscal - mecanismul fiscal şi aparatul fiscal.
Obiectivele gestiunii fiscale ale întreprinderii au în vedere asigurarea securităţii şi eficacităţii
fiscale, prin intermediul cercetării prescripţiilor de formă şi fond ;amânări, eşalonări, scutiri, impuse de
dreptul fiscal. Se evită astfel sancţiunile şi penalităţile fiscale şi se procedează la o mai bună alocare a
resurselor sale financiare. Unităţile economice trebuie să optimizeze în plan financiar şi economic
raporturile sale cu fiscalitatea. Acest comportament poate fi posibil în condiţiile în care sistemul de
impozite , taxe şi contribuţii oferă modalităţi de antrenare a impozitelor pe linia creşterii profitabilităţii
sale. Cercetarea securităţii fiscale trebuie să rămână în atenţia conducerii economice a întreprinderii.
Aceasta reprezintă unul dintre aspectele clasice în relaţiile întreprinderii cu fiscalitatea. Întreprinderea
trebuie să respecte regulile de bază şi de termen care îi sunt impuse prin dreptul fiscal. Ea este într-
adevăr expusă riscului controlului fiscal, control susceptibil de a pune în evidenţă neregulile comise.
Miza financiara a controlului fiscal sunt este rareori neglijată în măsura în care redresările
făcute sunt însoţite de sancţiuni şi penalităţi de o importanţă variabilă, dar deseori determinantă.
Literatura de specialitate a controlului fiscal este abundentă şi descrie adesea cu exces puterile
reprezentanţilor aparatului fiscal. Consecinţele financiare ale unei proceduri de verificare pot fi extrem
de dificile pentru o întreprindere ce pot conduce la o imagine nefavorabilă a sa , sau de a compromite
echilibrul financiar. Pentru acest motiv întreprinderile sunt tentate a se îndrepta spre un comportament
3
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3
mai puţin curativ faţă de fiscalitate, mai mult orientate spre depistarea şi mai ales prevenirea riscului
fiscal.
Eficacitatea fiscală constituie un element esenţial al gestiunii fiscale .Întreprinderea trebuie să-
şi conceapă o politica fiscală autonomă detaşată de restul întreprinderii şi dotată cu un obiectiv unic şi
independent: cercetarea căilor legale, cele mai puţin impozabile. Gestiunea fiscală ca şi gestiunea
comercială sau cea de producţie , se integrează în gestiunea întreprinderii şi trebuie deci definită în
funcţie de obiectivele politicii generale ale întreprinderii sau în raport de strategia adoptată.
Eficacitatea fiscală a întreprinderii poate fi atinsa direct sau indirect. Cea directa poate fi realizata prin
intermediul dreptului fiscal ce cuprinde măsuri de ajutor sau incitare fiscală. Este cert că întreprinderea
care utilizează optim măsurile de incitare sau favorurile de care ea poate beneficia, atrage un avantaj
financiar imediat. Acesta este cel mai important în cercetarea eficacităţii fiscale.

1.3 Gestiunea fiscală, managent fiscal şi riscul fiscal.

Un alt factor cheie al succesului în materie de gestiune fiscală constă în aptitudinea

întreprinderii de a îmbina strategia fiscală cu riscul fiscal. Dacă administraţia financiara admite o
anumită abilitate fiscală a întreprinderii în nici un caz nu va permite în schimb să o facă cu exces. O
ingeniozitate prea mare poate fi acuzată de administraţie care va invoca abuzul de drept. Chiar dacă
există argumente, această perspectivă constituie una din limitele gestiunii fiscale, limită care nu este
mereu blocată, separând abilitatea fiscală admisă de cea excesivă şi deci interzisă, fiind departe de a fi
stabilită. Această delimitare a gestiunii fiscale nu antrenează abuzul de drept fiscal. Astfel unităţile
economice care operează pe pieţele Internaţionale cunosc , că utilizarea judicioasă a convenţiilor
internaţionale se intersectează cu clauzele de contractare(cumpărări, vânzări), fapt ce conduce la
evitarea utilizării abuzive a acestor convenţii.
Decizia fiscală trebuie să se încadreze organic în deciziile întreprinderii şi să prezinte o
diminuare de risc şi în unele situaţii de incertitudine. Cel care decide trebuie să ţină seama de o
dimensiune riscanta şi nesigură în deciziile sale , chiar dacă în cazurile în care nu ne interesează
incertitudinea fiscală poate dezvălui câteva aspecte specifice. Global , aceste condiţii şi limite nu
trebuie să acopere interesul care poate opri întreprinderea de la o bună gestiune a parametrului fiscal în
dubla perspectivă de securitate şi eficacitate. Aceasta presupune de la început ca responsabilii
întreprinderii , ajutaţi în aceasta de consilierii lor, acceptă să trateze fiscalitatea ca o variabilă a
gestiunii în toate etapele de viaţă ale firmei.
Rezolvarea acestor aspecte deloc de neglijat privind Gestiunea fiscală, marchează trecerea
de la o fiscalitate subiectivă la una obiectivă. Fiscalitatea acceptă şi recunoaşte o anumită abilitate în
raport cu reglementările fiscale, denumită abilitate fiscală admisă de cea excesivă. Aceasta abilitate
impune asumarea unui risc fiscal ce poate conduce întreprinderea în starea de evaziune fiscală.
Din acest punct de vedere, gestiunea fiscală este considerată ca o frontieră ce separă facilităţile
fiscale admise de cele exagerate. Ea nu antrenează abuzul de drept fiscal. Decizia fiscală trebuie să se
încadreze organic în deciziile întreprinderii şi trebuie să prezinte o diminuare de risc şi incertitudine.
Aceasta presupune gestionarea parametrului fiscal în dubla perspectivă de securitate şi
eficacitate fiscala. Responsabilii de întreprinderi au obligaţia de a trata fiscalitatea ca o variabila a
gestiunii în toate etapele de viaţa ale firmei. Astfel, gestiunea fiscală marchează trecerea de la un cost
fiscal excesiv la unul optimizat, prin includerea în decizia de perspectivă a firmei, riscul şi eficacitatea
fiscală, optimizarea tuturor cheltuielilor cu impozite taxe, contribuţii şi fonduri speciale. În fiscalitate
este utilizat termenul de “decizie de gestiune” care desemnează totalitatea variantelor alese de o
întreprindere. Decizia de gestiune este atât asumarea responsabilităţii cât şi o atenţie asupra securităţii
afacerilor unei firme. Gestiunea fiscală a firmei trebuie să fie corectă, alegerile făcute trebuie să
4
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3
corespundă regulilor de drept fiscal. Încălcarea acestora conduce la o gestiune fiscală incorectă, sau la
evaziune fiscală.
Dreptul fiscal defineşte evaziunea fiscală ca o sustragere de la impunere a materiei impozabile.
Această sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor bugetare se poate realiza fie prin aplicarea corectă a
legilor fiscale în favoarea contribuabilului – situaţie în care evaziunea fiscală este legală, fie prin
săvârşirea voluntară şi în cunoştinţă de cauză a unor contravenţii care constituie evaziunea fiscală
frauduloasă. Considerăm necesare câteva exemple din ţările Uniunii Europene cu privire la faptele
care au în vedere interpretarea favorabilă a legislaţiei fiscale sau fapte de evaziune fiscală legală :
- constituirea fondurilor de amortizare sau de rezervă într-un cuantum mai mare decât cel ce se
justifică din punct de vedere economic diminuându-se profitul impozabil;
- investirea unei părţi din profitul contabil realizat în utilaje şi echipamente menite să modernizeze
întreprinderea sau pentru protecţia mediului înconjurător, investiţii pentru care statul acordă reduceri a
impozitului pe venit, măsură menită să stimuleze acumularea;
- facilităţi cu privire la deductibilitatea cheltuielilor legate de pregătirea profesională şi practica în
producţie a salariaţilor, sumele achitate pentru contractele de cercetare care au ca obiect programele
prioritare de interes naţional etc.
Evaziunea fiscală frauduloasă face obiectul întocmirii de declaraţii false, documente de plăti
fictive şi de registre contabile neconforme cu realitatea, nedeclararea materiei impozabile ,
declararea veniturilor impozabile inferioare celor reale, ţinerea registrelor duble, înregistrarea de
cheltuieli neefectuate în realitate, falsificarea bilanţului, vânzările fără documente, precum şi
emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund operaţiunile reale supuse impozitării etc.

1.4 Sursele de drept fiscal si sitemul fiscal

Dreptul fiscal s-a creat şi corespunde textelor de origine variată. Din raţiuni de legitimitate şi
de consimţământ la impozit, legea a fost mult timp privilegiată de crearea dreptului fiscal, consolidând
supremaţia legii în sursele reglementare.
Principalele surse ale dreptului fiscal sunt :
a) Sursele legislative.
b) Sursele convenţionale.
c) Sursele reglementare.
d) Sursele jurisprudenţiale.

a). Sursele legislative, constituie sursa principală a dreptului fiscal. şi Constituţia României
precizează că impozitele şi taxele sunt instituite prin lege. Deci legea reprezintă actul legislativ care
deţine autoritatea principală în materie fiscală, exemplu : Legea nr. 571 privind Codul fiscal
Anumite dispoziţii fiscale pot fi date prin ordonanţe guvernamentale, dacă Parlamentul
abilitează guvernul să le emită.
b). Sursele convenţionale sunt stabilite prin acorduri, tratate şi convenţii internaţionale. Se
disting :
1. convenţii internaţionale. Stabilite între două state în scopul de a regla situaţia fiscală a
persoanelor fizice sau juridice aflate în situaţia de a le fi impozitat venitul într-unul din cele două state.
Aceste convenţii conduc cel mai adesea la impozitarea într-unul din cele două state şi exonerarea în
celălalt stat, în condiţiile în care afacerile sunt extinse în afara graniţelor ţării de origine.
2. dispoziţii comunitare Sunt rezultatul tratatului de la Roma şi care funcţionează în cadrul
Uniunii Europene. Aceste dispoziţii au consecinţe în dreptul fiscal intern al fiecărui stat membru.
Consiliul Uniunii Europene fixează directive destinate să permită armonizarea legislaţiilor naţionale şi
5
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3
de a compara dispoziţii legislative reglementare şi administrative în perspectiva unei pieţe unice
europene.
c). Sursele reglementare, constituie doctrina administrativă prin care legile sunt completate în
vederea punerii lor în aplicare prin decrete sau ordine ministeriale la nivel ierarhic inferior legilor.
Aceasta putere reglementară în executarea legilor fiscale este autonomă.
Normele, instrucţiunile şi circularele privind aplicarea legilor, revine Ministerului Finanţelor.
d). Sursele jurisprudenţiale reprezintă raţionamente de natură fiscală prin jurisdicţii litigioase şi
care se referă cel mai adesea la contestaţiile contribuabililor cu privire la interpretarea legilor de câtre
administraţie ( norme de aplicare, instrucţiuni sau circulare ale Ministerului Finanţelor).
Jurisprudenţa vine să interpreteze corect legea şi implicit normele sale de aplicare şi să
completeze noţiunile pe care legea nu le-a definit cu precizie. Atunci când administraţia constată că
judecătorul adoptă o orientare care se opune propriei sale doctrine poate interveni pentru a obţine prin
Parlament votul unei legi confirmând propriile analize. În practică, tribunalele administrative intervin
în materie de impozite directe şi indirecte, atunci când competenţa tribunalelor judiciare se referă la
venituri ale statului, precum dreptul de înregistrare.

1.4.1 Sistemul fiscal – structura şi elemente definitorii de recunoaştere şi aplicare a

elementelor fiscale în practica afacerilor.

Impozitele, taxele, contribuţiile, reprezintă fundamentul şi motivaţia pe care este construită

fiscalitatea.
Sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, realizate prin intermediul unui
mecanism bazat pe tehnici, metode şi instrumente specifice desfăşurării activităţii de urmărire şi
control cu ajutorul aparatului fiscal. Legea fundamentală a statului de drept consfinţeşte obligaţia
tuturor cetăţenilor ţării de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice.
Obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a contribui sub forma de impozite şi taxe la
constituirea fondurilor bugetare dă naştere la “ Creanţă fiscală “ pentru buget şi ”obligaţie fiscală”
pentru agentul economic. Creanţa fiscală reprezintă dreptul statului de a percepe prin organele fiscale
impozite, taxe şi alte venituri în contul bugetului. Titlul de creanţă fiscală este actul prin care se
constată şi se individualizează obligaţia fiscală a unei persoane fizice sau juridice. Întocmirea titlurilor
de creanţă fiscală este realizată fie de organele fiscale în cadrul dreptului de control privind
organizarea şi desfăşurarea activităţilor economice producătoare de venituri impozabile, instanţele de
judecată, notariatele de stat, organele vamale, regiile autonome, societăţile comerciale ale persoanelor
juridice pentru impozitul pe profit, taxa pe valoare adăugată, impozitul pentru folosirea terenurilor
proprietate de stat, impozite şi taxe reţinute de persoane cărora le plătesc venituri sau prestează
servicii.
Creanţa fiscală încetează atunci când obligaţia fiscală a contribuabilului este achitată,
compensată sau prescrisă. Obligaţia fiscală de a vira impozite şi taxe revine persoanelor fizice şi
juridice, române şi străine, asocierile dintre acestea si alte categorii,numite contribuabili.

1.4.2. Structura sistemului fiscal

La baza sistemului fiscal s-au conturat trei componente : impozite, taxe, contribuţii şi fonduri speciale,
mecanismul fiscal şi aparatul fiscal.
6
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

1. Impozitele, taxele şi contribuţiile ;

2. Mecanismul fiscal ;
3. Aparatul fiscal.

1.4.2.1 Impozitele, taxele si contributiile

Impozitul reprezintă prelevarea obligatorie şi fără contraprestaţie din partea statului cu scopul de
a acoperi cheltuielile publice.

Taxele reprezintă contravaloarea serviciilor executate de stat, la cererea persoanelor fizice şi

juridice ( acte notariale, menţiuni la contractul şi statutul societăţilor comerciale, acte testamentare,
etc. ), valoarea taxelor în raport cu serviciul prestat de stat este mult mai mare.
Contribuţiile reprezintă obligaţii ale agentului economic la asigurări sociale de stat, sănătate,
pensii, şomaj, fiind achitate de persoanele fizice şi juridice care utilizează forţă de muncă pe durată
nedeterminată sau determinată.

A. Clasificarea impozitelor după Legea bugetului de stat : ( fig.nr.1)

Discutate ca venituri ale bugetului de stat, impozitele şi taxele se împart în doua categorii :

1. Venituri curente;
2. Venituri din capital

Veniturile curente sunt clasificate în două grupe :

1.a) venituri fiscale ,

1.b) venituri nefiscale.

1.a) Veniturile fiscale sunt formate din sumele provenite din impozitele directe şi
indirecte.
Impozitele directe sunt suportate de persoane fizice sau juridice care le plătesc în
cunoştinţă de cauză ( impozitul pe profit, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe
dividende, impozitul pe clădiri, etc. ).
Impozitele indirecte sunt cele pe care nu le suportă cel care le plăteşte. Ele sunt
suportate în general de consumatorul final ( accize, taxa pe valoare adăugată , taxele vamale,
taxele de consumaţie etc. ).
1.b) Veniturile nefiscale provin din vărsăminte efectuate de Banca Naţională a României
din profitul net, al regiilor autonome, veniturile de la instituţiile publice, taxele consulare, etc.
Ponderea lor în totalul veniturilor curente este foarte mică.

2. Veniturile din capital provin din valorificarea unor bunuri ale societăţilor comerciale cu
capital de stat sau a rezervei de stat.

Fig.1 Clasificarea veniturilor statului

7
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

- impozitul pe veniturile din salarii

- impozitul pe profit
- impozitul pe veniturile microintreprinderilor
1.veniturifiscale venituri din impozite directe - impozitul pe terenuri
-impozitul pe dividende
- impozitul pe clădiri

A.Venituri curente - accize

venituri din impozite indirecte - TVA
- taxe vamale

- vărsăminte efectuate de BNR din profitul net

2. venituri nefiscale - vărsăminte efectuate de regii autonome din profitul net

- - venituri de la instituţii public

- taxe consulare

- valorificarea unor bunuri ale societăţilor comerciale cu capital de stat

B.Venituri din capital

- valorificarea unor bunuri de la rezerva de stat.

B. Elemente comune ale impozitelor şi taxelor

Toate actele normative prezintă elementele impozitelor şi taxelor. Aceste elemente cuprind :
obiectul impozitului, subiectul impozitului, baza de calcul, plătitorul de impozite, cota, termenul de
plată, înlesniri acordate la plată, drepturile plătitorului de impozit, obligaţiile şi sancţiunile.

a) obiectul impozitului este elementul care stă la baza aşezării impozitului : venitul, profitul,
preţul sau tariful.

b) subiectul impozitului se identifică cu persoana fizică sau juridică care deţine sau realizează
venitul sau profitul.

c) baza de calcul. De cele mai multe ori, obiectul impozitului reprezintă şi baza de calcul, dar
există şi excepţii, de exemplu : la impozitul pe clădiri, obiectul îl reprezintă clădirea, iar baza de calcul
valoarea sau taxele de succesiune.

d) plătitorul de impozite de regulă coincide cu subiectul impozitului. Există şi excepţii : la

impozitul pe veniturile din salarii, subiectul este salariatul, plătitorul este unitatea la care salariatul
realizează venitul.

e) cota ( cuantumul impozitului ) serveşte bazei de calcul a impozitului prin care se determină
suma de plată. Cota poate fi fixă sau procentuală.

8
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3
Cota fixă este exprimată sub forma unui cuantum aplicată la baza de calcul sau la o parte din
aceasta ; de exemplu pentru taxa privind folosirea terenurilor în alte scopuri decât producţia agricolă
sau silvică.
Cota procentuală poate fi proporţionala sau progresivă. Cotele procentuale proporţionale rămân
neschimbate în raport cu baza de calcul ( cota de TVA de 24%, 19 %, 5% sau 0 % după caz, se aplică
indiferent de baza de calcul ), iar cotele procentuale progresive se caracterizează prin aceea că se
modifică în funcţie de mărimea bazei de calcul.

f) termenul de plată este intervalul de timp de la înregistrarea creanţei fiscale a bugetului de

stat până când se achită. Este prevăzut de legislaţie.

g) înlesnirile/facilitti acordate la plată sunt precizate în textele legale şi pot fi sub formă de
scutiri, reduceri, bonificaţii, amânări la plată, eşalonări.

h) drepturile plătitorului de impozite se referă la compensări atunci când la o scadenţă s-a

plătit o sumă mai mare decât cea normală; plătitorul are dreptul să compenseze suma plătită în plus cu
o parte sau integral din suma ce trebuie achitată la scadenţa următoare. Atunci când nu este posibilă
compensarea, plătitorul are dreptul să solicite de la buget restituirea sumelor achitate ( TVA de
recuperat). Plătitorul are dreptul la contestaţii în cazul în care se consideră nedreptăţit în urma
controlului efectuat de organele fiscale.

i ) obligaţiile plătitorului stabilite prin legi, precizează calcularea şi vărsarea la termen a

impozitelor, organizarea evidenţei contabile a lor, din care să rezulte cu exactitate baza de calcul,
sumele de plată, modul de virare la buget, prin ţinerea contabilităţii a tuturor intrărilor şi ieşirilor de
bunuri economice din patrimoniu.

j) sancţiunile sunt consecinţa nerespectării termenelor legale de plată a impozitelor sau a

neachitării obligaţiilor fiscale. Sancţiunile sunt date prin majorări de întârziere, amenzi
contravenţionale sau penale.

k)prescrirea reprezinta depasirea termenului prin care se pierdere dreptul de cere o creanta
fiscala sau de a solicita o obligatie fiscala.

1.4.2.2. Obiectivele fiscalităţii, politica fiscala, funcţiile sistemului fiscal

Obiectivele fiscalitatii

Obiectivele fundamentale ale fiscalităţii sunt realizate prin promovarea politicii financiare,
economice şi sociale. Prin politica financiară statul trebuie să-şi procure resursele financiare necesare
realizării funcţiilor statului. Acest obiectiv principal este realizat prin promovarea şi respectarea
principiilor fiscale. Volumul impozitelor poate spori printr-un număr mai mare de plătitori, fie prin
introducerea de noi impozite sau extinderea bazei de impozitare.
Impozitul are un randament ridicat dacă prezintă un caracter universal cu cote mici de
impozitare astfel încât acesta să nu reprezinte o povară pentru contribuabil. Politica fiscală în domeniul
economic urmăreşte dezvoltarea unor ramuri din economie prin pârghii de influenţare a creşterii
producţiei, dezvoltării serviciilor şi a agriculturii.
9
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3
Încurajarea agenţilor economici pentru a dezvolta anumite activităţi se realizează prin scutiri de
la plata impozitului pe profit sau reducerea anumitor sectoare pentru unele bunuri autohtone cu costuri
ridicate, facilitaţi prin utilizarea unor amortizări accelerate în primul an de dobândire a capitalului fix
ca active imobilizate.
Prin politica fiscală pe care statul o promovează, se urmăresc obiectivele de ordin social şi
chiar politic. Mecanismul fiscal urmăreşte acordarea de facilităţi contribuabililor cu venituri relativ
mici, fiind scutiţi de impozite până la un anumit cuantum. Fiscalitatea intervine cu cote de impozitare
foarte mari pentru limitarea consumului unor produse dăunătoare sănătăţii cum este alcoolul, tutunul şi
produsele din tutun. Realizarea eficientă a activităţii fiscale corelată cu un control financiar intern şi
extern contribuie la îndeplinirea celui mai important obiectiv al politicii fiscale: un buget de venituri
suficient de mare care să elimine deficitul bugetar.
In acest context politica fiscală trebuie să realizeze folosirea conştientă a întregului ansamblu
de instrumente şi procedee cu caracter fiscal pentru stabilirea nivelului şi structurii prelevărilor
obligatorii, operaţiile impozabile, regimul exonerărilor şi al creditelor fiscale astfel încât procesul
repartiţiei produsului social să asigure rezervele necesare acoperirii cheltuielilor publice şi a celor
pentru protecţie socială. Întreg sistemul fiscal trebuie să se caracterizeze prin aşezarea sarcinilor
fiscale potrivit principiului justeţei sociale, fără nici un fel de discriminare între contribuabili. Volumul
diferit al impozitului perceput , ţinând seama de mărimea venitului sau a averii, răspunde unor criterii
de echitate şi satisface funcţia socială , ca trăsătură a sistemului fiscal, prin care sunt favorizate
categoriile de contribuabili cu greutăţi materiale mari, ca şi agenţii economici care utilizează forţă de
munca cu capacitate redusă sau proaspeţi absolvenţi ai învăţământului superior.
Din cele prezentate mai sus rezultă că obiectivele fundamentale ale fiscalităţii sunt:
 promovarea politicii financiare, prin încasarea veniturilor fiscale, prin plăţi obligatorii
şi fără contraprestaţii de către contribuabili; taxe, contribuţii şi fonduri speciale. Scopul
încasării acestor venituri este , acoperirea cheltuielilor publice, necesare oricărei societăţi
pentru a funcţiona în limite normale.
 promovarea politicii economice, prin dezvoltarea activităţilor productive, care asigură
perenitatea firmei, reduceri de impozite pentru activităţile de export, dezvoltarea unor sectoare
de activitate şi inhibarea altora; taxe vamale mari, accize pentru acele bunuri din import care se
produc şi în ţara noastră cu scopul de a proteja producţia indigenă, etc.
 promovarea politicii sociale pentru persoanele dezavantajate, datorită veniturilor mici sau cu
capacitate redusă de muncă, veterani de război, handicapaţi, etc. Fiscalitatea intervine cu cote
de impozitare foarte mari pentru limitarea consumului unor produse dăunătoare sănătăţii şi la
plata unor fonduri speciale a tuturor agenţilor economici care fac reclamă şi publicitate la astfel
de produse.

Principii fiscale

Impozitele şi taxele reglementate de Codul Fiscal se bazează pe următoarele principii:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri,
cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la
interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare
plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată
determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în
funcţie de mărimea acestora;
10
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3
d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal,
astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi
juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii
investiţionale majore.

Ministerul de Finante Publice -Modul de organizare si functionare

Conform HG 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului de Finante Publice, principalele
atributii ale MFP sunt. (Conform informatiilor publicate pe site-ul: www.mfinante.ro

Ministerul Finanțelor Publice se organizează şi funcționează ca organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul
de guvernare în domeniul finanțelor publice.

Ministerul Finanțelor Publice este minister cu rol de sinteză şi îndeplineşte următoarele funcții:

a) de strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica financiară a Guvernului şi cu normele

Uniunii Europene, elaborarea strategiei în domeniile de activitate specifice ministerului: fiscal,
bugetar, contabilitate publică, reglementări contabile, datorie publică, audit public intern,
managementul investiţiilor publice, domenii reglementate specific;
b) de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar
pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul finanţelor publice;
c) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al Guvernului României,
reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate şi în limitele stabilite prin actele
normative în vigoare;
d) de prognoză, prin care se asigură elaborarea de studii şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung
privind evoluţia economiei româneşti în ansamblu, pe sectoare şi în profil teritorial, precum şi
fundamentarea principalelor măsuri de politică economică, exercitată prin Comisia Naţională de
Prognoză;
e) de concepţie bugetară şi fiscală;
f) de administrare a veniturilor statului;
g) de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului;
h) de administrare a datoriei publice;
i) de implementare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană pentru
domeniul financiar şi fiscal;
j) de administrare financiară a fondurilor PHARE, ISPA şi SAPARD, Facilitatea de tranziţie, a
instrumentelor structurale şi a instrumentului de asistenţă pentru preaderare, acordate de Uniunea
Europeană, inclusiv a asistenţei financiare acordate de statele membre ale Asociaţiei Europene a
Liberului Schimb prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şi Mecanismul
11
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

Financiar Norvegian;
k) de monitorizare împreună cu celelalte ministere/autorităţi competente potrivit legii a asistenţei
tehnice oferite acestora de instituţiile financiare internaţionale şi băncile guvernamentale de
dezvoltare/cooperare internaţională;
l) de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, precum şi a contactelor cu structurile
comunitare, din punct de vedere administrativ, în acest domeniu;
m) de coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv cu privire la utilizarea fondurilor
publice şi administrarea patrimoniului public;
n) de organizare şi exercitare a auditului intern în entităţile publice, inclusiv în Ministerul Finanţelor
Publice;
o) de evidenţă a bunurilor ce constituie domeniul public al statului;
p) de combatere a evaziunii fiscale, exercitată prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi
unităţile subordonate;
q) de control al aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate,
precum şi al funcţionării instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea
sa;
r) de autoritate cu competenţe în domeniul politicii şi legislaţiei vamale, coordonare, îndrumare şi
control în acest domeniu;
s) de suport, respectiv de management al resurselor umane, financiare şi materiale, de susţinere a
activităţilor specifice prin intermediul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, de consultanţă
juridică, precum şi de promovare a unui cadru de lucru comunicaţional;
t) de elaborare, de promovare şi de implementare a politicii în domeniul achiziţiilor publice, de
stabilire şi implementare a sistemului de verificare şi control al aplicării unitare a dispoziţiilor legale şi
procedurale în domeniul achiziţiilor publice, precum şi de monitorizare a funcţionării eficiente a
sistemului de achiziţii publice, exercitate prin Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice;
u) de autoritate cu atribuţii în evaluarea încadrării măsurilor susceptibile de a constitui ajutor de stat în
politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român;
v) de administrare a schemelor de ajutor de stat al căror furnizor este desemnat conform prevederilor
legale în vigoare;
aa) de implementare a politicilor de eficientizare a managementului investiţiilor publice;
bb) de evaluare a oportunităţii implementării proiectelor de investiţii publice ca parteneriate între
sectorul public şi unul sau mai mulţi parteneri privaţi, în vederea transmiterii spre aprobare
Guvernului.

12
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

Principiile care stau la baza activității Ministerului Finanțelor Publice sunt următoarele:
a) coerența, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniul finanțelor publice pe termen mediu;
b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;
c) întărirea autorității instituției;
d) perfecționarea managementului fondurilor publice;
e) transparența activității în toate domeniile sale de activitate;
f) colaborarea cu partenerii sociali;
g) asigurarea unui mediu de afaceri concurențial şi predictibil.

Unitățile aflate în subordinea, administrarea sau sub autoritatea Ministerului Finanțelor Publice şi
societățile la care Ministerul Finanțelor Publice exercită calitatea de reprezentant al statului ca acționar

A. Unități care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice

-Agenția Națională de Administrare Fiscală,
-Comisia Națională de Prognoză.
-Agenția Națională pentru Achiziții Publice

B. Instituții şi activități care funcționează pe lângă Ministerul Finanțelor Publice

-Tipărirea şi difuzarea publicației "Revista Finanțe Publice şi Contabilitate"
-Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile

C. Companii naționale, societăți naționale şi societăți comerciale aflate sub autoritate sau în
administrarea Ministerului Finanțelor Publice, la care acesta exercită calitatea de reprezentant
al statului ca acționar
-Compania Națională Imprimeria Națională - S.A.,
-CEC Bank- S.A.,
-Societatea Comercială Banca de Export-Import a României EXIMBANK- S.A.,
-Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, - F.N.G.C.I.M.M. S.A
IFN și filialele
-Fondul Român de Contragarantare - S.A..

1.5 Contabilitatea si relatia acesteia cu fiscalitatea .

Situaţiile financiare prezentate de întreprinderi care aplica IFRS, situaţiile financiare

simplificate pentru întreprinderi mici şi mijlocii care aplica OMFP nr.3055/2009, trebuie să răspundă
în primul rând investitorilor de capital. Aceasta presupune ca impozitul să devină neutru asupra

13
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3
contabilităţii, principiile, regulile de evaluare, ipotezele, politicile contabile ale întreprinderii să se
aplice ca şi drept contabil autonom.
Pe de alta parte, fiscalitatea îşi are propriile reguli, principii, care nu întotdeauna converg cu
cele contabile. În acest sens Codul fiscal se apropie în mare măsura de regulile generale europene.
Politica fiscala are dezideratele ei, urmărind cu prioritate o aşezare cat mai buna a veniturilor fiscale
ale statului, cu instrumente fiscale eficiente şi un aparat fiscal în care specialiştii din domeniu să fie
mai întâi consilieri şi apoi să aplice sancţiunile când se constata abateri.
O stabilitate a regulii fiscale fără a polua conturile anuale, face posibilă reorientarea conducerii
economice a firmei de a estima atât parametrii fiscali dar, mai ales asupra dezvoltării afacerilor,
rentabilizării lor, creşterea profitului, analiza valorii adăugate, a capacităţii de autofinanţare.

Evaluarea structurilor situaţiilor financiare trebuie să fie efectuate în acord cu respectarea celor
noua principii contabile:

1.5.1. Principii contabile

Conform OMFP 1802 din 2014, Sectiune 2, Principii generale de raportare financira

SECŢIUNEA 2.4 Principii generale de raportare financiară

47. - Evaluarea reprezintă procesul prin care se determină valoarea la care elementele situaţiilor
financiare sunt recunoscute în contabilitate şi prezentate în bilanţ, respectiv bilanţul prescurtat, şi în
contul de profit şi pierdere.
48. - Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale
consolidate sunt recunoscute şi evaluate în conformitate cu principiile generale prevăzute de
prezentele reglementări.
49. -
(1) Principiul continuităţii activităţii. Trebuie să se prezume că entitatea îşi desfăşoară activitatea pe
baza principiului continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că entitatea îşi continuă în mod
normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
(2) O entitate nu va întocmi situaţiile financiare anuale pe baza principiului continuităţii activităţii
dacă organele de conducere stabilesc după data bilanţului fie că intenţionează să lichideze entitatea sau
să înceteze activitatea acesteia, fie că nu există nicio altă variantă realistă în afara acestora. Aceste
prevederi nu se aplică situaţiilor financiare anuale întocmite de entităţile absorbite în cadrul unui
proces de fuziune sau de divizare, potrivit legii.
Deteriorarea rezultatelor din exploatare şi a poziţiei financiare, ulterior datei bilanţului, indică nevoia
de a analiza dacă presupunerea privind continuitatea activităţii este încă adecvată.
(3) Dacă administratorii unei entităţi au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de
anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste
elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt
14
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună cu

motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu îşi mai poate continua activitatea.
Evenimentele sau condiţiile ce necesită prezentări de informaţii pot apărea şi ulterior datei bilanţului.
(4) Entităţile aflate în lichidare, conform legii, prezintă acest fapt în declaraţia care însoţeşte situaţiile
financiare anuale. În scopul prezentării bilanţului, acestea procedează la reclasificarea creanţelor pe
termen lung în creanţe pe termen scurt, respectiv a datoriilor pe termen lung în datorii pe termen scurt.
50. - Principiul permanenţei metodelor. Politicile contabile şi metodele de evaluare trebuie aplicate
în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
51. -
(1) Principiul prudenţei. La întocmirea situaţiilor financiare anuale, recunoaşterea şi evaluarea
trebuie realizate pe o bază prudentă şi, în special:
a) în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) sunt recunoscute datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu
precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
c) sunt recunoscute deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este pierdere sau
profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe seama
conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit şi pierdere.
(2) Activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile, subevaluate.
Totuşi, exercitarea prudenţei nu permite, de exemplu, constituirea de provizioane excesive,
subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau
cheltuielilor, deoarece situaţiile financiare nu ar mai fi neutre şi nu ar mai avea calitatea de a fi
credibile.
52. - În afara sumelor recunoscute în conformitate cu pct. 51 alin. (1) lit. b), trebuie recunoscute toate
datoriile previzibile şi pierderile potenţiale care au apărut în cursul exerciţiului financiar respectiv sau
în cursul unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data
întocmirii acestuia.
53. -
(1) Principiul contabilităţii de angajamente. Efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt
recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce numerarul sau
echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile
financiare ale perioadelor aferente.
(2) Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data
încasării veniturilor sau data plăţii cheltuielilor. Astfel, se vor evidenţia în conturile de venituri şi
creanţele pentru care nu a fost întocmită încă factura (contul 418 "Clienţi - facturi de întocmit"),
respectiv în conturile de cheltuieli sau bunuri, datoriile pentru care nu s-a primit încă factura (contul
408 "Furnizori - facturi nesosite"). În toate cazurile, înregistrarea în aceste conturi se efectuează pe
baza documentelor care atestă livrarea bunurilor, respectiv prestarea serviciilor (de exemplu, avize de
însoţire a mărfii, situaţii de lucrări etc.).
(3) Veniturile şi cheltuielile care rezultă direct şi concomitent din aceeaşi tranzacţie sunt recunoscute
simultan în contabilitate, prin asocierea directă între cheltuielile şi veniturile aferente, cu evidenţierea
distinctă a acestor venituri şi cheltuieli.
(4) Principiul contabilităţii de angajamente se aplică inclusiv la recunoaşterea dobânzii aferente
perioadei, indiferent de scadenţa acesteia.
54. -
15
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

(1) Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să
corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
(2) În cazul modificării politicilor contabile şi al corectării unor erori aferente perioadelor precedente,
nu se modifică bilanţul perioadei anterioare celei de raportare.
(3) Înregistrarea pe seama rezultatului reportat a corectării erorilor semnificative aferente exerciţiilor
financiare precedente, precum şi a modificării politicilor contabile nu se consideră încălcare a
principiului intangibilităţii.
55. - Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. Componentele elementelor
de active şi de datorii trebuie evaluate separat.
56. -
(1) Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de active şi datorii sau între
elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă.
(2) Toate creanţele şi datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de documente
justificative.
(3) Eventualele compensări între creanţe şi datorii faţă de aceeaşi entitate efectuate cu respectarea
prevederilor legale pot fi înregistrate numai după contabilizarea creanţelor şi veniturilor, respectiv a
datoriilor şi cheltuielilor corespunzătoare.
În situaţia de la alin. (3), în notele explicative se prezintă valoarea brută a creanţelor şi datoriilor care
au făcut obiectul compensării.
(4) În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidenţiază distinct operaţiunea de
vânzare/scoatere din evidenţă şi cea de cumpărare/intrare în evidenţă, pe baza documentelor
justificative, cu înregistrarea tuturor veniturilor si cheltuielilor aferente operaţiunilor. Tratamentul
contabil este similar şi în cazul prestărilor reciproce de servicii.
57. -
(1) Contabilizarea şi prezentarea elementelor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere ţinând seama
de fondul economic al tranzacţiei sau al angajamentului în cauză. Respectarea acestui principiu are
drept scop înregistrarea în contabilitate şi prezentarea fidelă a operaţiunilor economico- financiare, în
conformitate cu realitatea economică, punând în evidenţă drepturile şi obligaţiile, precum şi riscurile
asociate acestor operaţiuni.
(2) Evenimentele şi operaţiunile economico-financiare trebuie evidenţiate în contabilitate aşa cum
acestea se produc, în baza documentelor justificative. Documentele justificative care stau la baza
înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare trebuie să reflecte întocmai modul
cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanţă cu realitatea. De asemenea, contractele
încheiate între părţi trebuie să prevadă modul de derulare a operaţiunilor şi să respecte cadrul legal
existent.
(3) Forma juridică a unui document trebuie să fie în concordanţă cu realitatea economică. Atunci când
există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni sau tranzacţii şi forma sa juridică,
entitatea va înregistra în contabilitate aceste operaţiuni, cu respectarea fondului economic al acestora.
(4) Exemple de situaţii când se aplică acest principiu pot fi considerate: încadrarea de către utilizatori a
contractelor de leasing în leasing operaţional sau financiar; recunoaşterea veniturilor din chirii,
respectiv a cheltuielilor din chirii în funcţie de fondul economic al contractului şi de eventualele
gratuităţi (stimulente) aferente; încadrarea operaţiunilor la vânzare în nume propriu sau comision,
respectiv consignaţie; recunoaşterea veniturilor, respectiv a cheltuielilor în contul de profit şi pierdere
sau ca venituri în avans, respectiv cheltuieli în avans; recunoaşterea participaţiilor deţinute ca fiind de
16
Suport curs contabilitate si gestiune fiscala – Conf. univ dr. Gabriel RADU Curs 1_2_3

natura acţiunilor deţinute la entităţi afiliate sau sub forma altor imobilizări financiare; încadrarea
reducerilor acordate, respectiv primite, la reduceri comerciale sau financiare.
(5) Entităţile au obligaţia ca la întocmirea documentelor justificative şi la contabilizarea operaţiunilor
economico- financiare să ţină seama de toate informaţiile disponibile, astfel încât să fie extrem de rare
situaţiile în care natura economică a operaţiunii să fie diferită de forma juridică a documentelor care
stau la baza acestora.
58. -
(1) Principiul evaluării la cost de achiziţie sau cost de producţie. Elementele prezentate în situaţiile
financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de achiziţie sau al costului de
producţie. Cazurile în care nu se foloseşte costul de achiziţie sau costul de producţie sunt cele
prevăzute de prezentele reglementări.
(2) În situaţia în care s-a optat pentru reevaluarea imobilizărilor corporale sau evaluarea instrumentelor
financiare la valoarea justă, se aplică prevederile secţiunii 3.4 "Evaluarea alternativă la valoarea justă".
59. - Principiul pragului de semnificaţie. Entitatea se poate abate de la cerinţele cuprinse în
prezentele reglementări referitoare la prezentările de informaţii şi publicare, atunci când efectele
respectării lor sunt nesemnificative.

1.5.2. Evaluarea si recunoasterea în contabilitate

Societatile care aplica OMFP 1802/2014 sau tratamentul IFRS trebuie sa respecte cerintele si
reglementarile cu privire la identificarea, recunoastrea, inregistrarea si prezentarea activelor, datoriilor
capitalurilor, veniturilor si cheltuielilor in contabilitate.
Regulile contabile care sunt aplicate nu de multe ori sunt altele decat regulile fiscale cu privire
la evaluarea si recunoastrea acelorasi categorii de elemente.
In cadrul cursului de Contabilitate si Gestiune Fiscala, pe parcurs se vor prezenta care sunt
principalele elemente comune ale CONTABILITATII si FISCALITATII, dar mai ales se vor prezenta
elementele necomune.

17