Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului

Catedra de ştiinţe economice

TITLUL REFERATULUI
INSTRUMENTE FINANCIARE PRIMARE ȘI DERIVATE
Specialitatea: 361.1 Contabilitate

Autor:
Studenta grupei CT41R
Alexandrina GRIMAILO/NEAGU
_________________
(semnătura)

Profesor:
Carolina TCACI, Dr. conf. univ.
_________________
(semnătura)

BĂLŢI, 2021
 Cuprins

CAPITOLUL I...............................................................................................................................................3
1.1. Noțiuni generale a instrumentelor financiare...............................................................................4
CAPITOLUL II.............................................................................................................................................4
2.1. Derivate financiare.............................................................................................................................4
2.2. Instrumente financiare primare..........................................................................................................5
2.3. Tipuri de derivate financiare...........................................................................................................10
Concluzie.......................................................................................................................................................11

2
Introducere

Actualitatea temei și importanța ei: Instrumentele financiare primare și derivate este un subiect
foarte actual în rîndul persoanelor ce dețin o parte într-o activitate (SA sau SRL) sau inițiază să
întemeieze o astfel de afacere. Este subiectul ce privește persoanele implicate în afaceri fie
implicare lor fizică fie doar documentară. Este un subiect actual dintodeauna, odată ce cu
dezvoltarea pieței, s-a reallizat și un concept de instrumente financiare care realizează o clasificare
clară între obligațiuni și acțiuni, între viitor și prezent.

Scopul cercetării: Analiza și cercetarea instrumentelor primare și derivate.

Sarcinile cercetării: În cadrul referatului voi urmări următoarele sarcini:

- Să definesc conceptele generale a instrumentelor financiare;
- Să structurez compartimentele instrumentele financiare primare și derivate;
- Să analizez clasificarea instrumentelor primare și derivatelor financiare;
- Să relatez acțiunile și obligațiunile care prevăd instrumentele primare;
- Să cercetez instrumentele financiare la general.

3
CAPITOLUL I

1.1. Noțiuni generale a instrumentelor financiare

Instrumentele financiare sunt contracte care genereaza în același timp, un activ financiar
pentru o companie și o datorie financiară pentru alta. Ele pot fi create, tranzacționate, modificate și
decontate în funcție de emitent sau de contrapartida acestuia. În funcție de complexitatea lor,
instrumentele financiare se pot clasifica în: instrumente financiare primare, derivate și alte tipuri de
instrumente sintetice. 
- Instrumentele financiare primare sunt emise de solicitanții de capital sau fonduri de
investiții, printre acestea fiind acțiunile, obligațiunile, sau alte titluri de valoare cum ar
fi unitățile fond.
- În categoria  instrumentelor derivate se încadrează contractele futures și opțiunile, ce se
tranzacționează în marjă (adică la multipli față de suma pe care a investit-o efectiv) și a căror
randament depinde de un activ suport (de cele mai multe ori o acțiune sau un indice
financiar). În schimb, instrumentele financiare sintetice sunt acele instrumente care urmăresc
folosirea atât a instrumentelor primare cât şi a instrumentelor derivate pentru realizarea
obiectivelor investiţionale și obţinerea unui câştig maxim prin diminuarea riscului.
Totodata, din punct de vedere contabil, instrumentele financiare se împart în active și datorii
financiare, cele din urma fiind considerate contrapartida activelor financiare și constau în
îndeplinirea obligațiilor aferente activului emis.

In funcție de modul în care sunt create, instrumentele financiare pot fi:

 instrumente financiare primare (de baza) emise de solicitanții de capital și de fondurile de
investitii: actiuni, obligatiuni, titluri ale organismelor de plasament colectiv;
 instrumente speciale: drepturi de subscriere, drepturi de atribuire, garante financiare;
 instrumente derivate: contracte forward (anticipate), contracte futures (viitoare), contracte
options (optionale), contracte swaps (de schimb);
 instrumente sintetice: contracte futures pe indici bursieri, strategii cu optiuni, stelaje;

4
CAPITOLUL II

2.1. Derivate financiare

Derivatele financiare reprezinta contracte la termen ce au la bază ca activ-suport active
primare de genul acțiuni, obligațiuni, valute, indici bursieri sau mărfuri, al căror curs de pe piața la
vedere sta la baza determinării prețurilor derivatelor financiare.
- Contractele futures si forward sunt considerate derivatele financiare fundamentale.
La baza apariției contractelor futures au stat contactele forward.
Primii care s-au gîndit la tranzacțiile la termen au fost japonezii, care în anul 1697
tranzacționau primul contract futures. Proprietarii de pamînt japonezi au descoperit că pot utiliza
certificatele de depozitare a recoltelor de orez ca pe un fel de monedă.
A luat naștere piața de orez ”Dojima”, prima piață futures din lume, unde speculatorii
tranzacționau certificate de depozitare care erau în realitate contracte încheiate pentru livrarea la
termen a orezului. Tranzacționarea acestora semăna cu un joc de noroc, deoarece nu se ținea cont de
livrarea fizică a orezului. În Europa, o formă rudimentară a contractelor futures o
constituie scrisoarea de târg, care stabilea o data viitoare pentru plata tranzacției.
În Evul Mediu majoritatea tranzacțiilor erau încheiate prin troc în cadrul tîrgurilor
regionale care au devenit tot mai specializate și mai organizate. Tîrgurile medievale și-au dezvoltat
o structură și regulamente care anticipau caracteristicile unei piețe futures: mărfurile erau
tranzacționate la momente și în locuri bine precizate, astfel încât vînzătorii și cumpărătorii să se
poată întîlni mai ușor.
Contractele forward erau utilizate în mod regulat în anul 1860 la Chicago în comerțul cu
cereale și în 1880 la Londra în comertul cu metale.
In SUA, remarcăm înființarea în 1848 a bursei de mărfuri Chicago Board Of Trade, care
pînă în 1865 a stabilit standarde pentru cantitatea, calitatea și termenele de livrare, precum și un set
de reguli de tranzacționare a contractelor. Anul 1865 marchează începutul tranzacționării
contractului futures în SUA, contractul forward transformăndu-se în contract futures pe mărfuri. În
ultimii 40 de ani, piețele futures tradiționale de mărfuri au fost umbrite de dezvoltarea rapida a
tranzacțiilor futures financiare.
În SUA, Chicago Mercantile Exchange a înființat secțiune International Monetary Market
și a inițiat tranzacționarea de contracte futures pe 7 valute în data de 16 mai 1972, apărînd astfel
prima bursa futures financiară din lume. Primul contract futures pe rata dobînzii a fost introdus la
tranzacționare în 1975 la Chicago Board Of Trade.

5
 In 1982, industria contractelor futures a răspuns la nevoia de acoperire la riscul căderii
cursului acțiunilor oferind primul contract pe indice bursier la Kansas City Board of Trade.
In 1983, Philadelphia Stock Exchange introduce opțiunile negociabile pe valute.

2.2. Instrumente financiare primare

Instrumeste financiare primare de genul acțiunilor și obligațiunilor care conferă

posesorului fie dreptul de coproprietate, fie dreptul de creanță și generează acestuia venituri
viitoare.
Acțiunile
Acțiunea reprezintă un titlu financiar negociabil ce conferă detinătorului poziția de proprietar
colectiv asupra proprietății indivizibile a societății emitente.
Caracteristicile acțiunilor.
 Acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social care au o anumită valoare nominală.
În diferite țări valoare nominală a acțiunilor e diferită, ea se stabilește în fiecare țară individual de
către statul acesteia.
 Acțiunile sunt indivizibile.
Caracterul indivizibil al acțiunilor asigură evitarea fracționării excesive a capitalului social și,
implicit, creșterea numărului de acționari. Dacă o acțiune a devenit proprietatea mai multor
persoane acestea sunt obligate să-și desemneze un reprezentant care va exercita drepturile și
obligațiile aferente acțiunilor.
 Acțiunile sunt titluri negociabile.
Doctrina dreptului comercial stabilește natura juridica a acțiunilor. Astfel, deși nu îndeplinesc pe
deplin condițiile titlurilor de credit și anume condițiile referitoare la autonomie și literalitate,
acțiunile fac parte din categoria titlurilor de credit.
 Acțiunile nu sunt titluri autonome independente față de actul juridic din care decurg;
ele iși au izvorul în contractul de societate. Totodata, în cazul transmisiunii acțiunilor, dobînditorul
devine titularul unui drept derivat și nu al unui drept nou, originar.
 Acțiunile sunt lipsite de literalitate.
Ceea ce înseamnă că întinderea drepturilor conferite este incomplet determinată prin titlu, motiv
pentru care trebuie cercetate actele constitutive.

Acțiunea conferă deținătorului sau, persoana fizică sau juridică, următoarele drepturi:

6
 - dreptul de a primi titlul de valoare care-i conferă deținătorului statutul de proprietar în
societatea emitentă;
- dreptul de a solicita emitentului onorarea angajamentelor asumate la emiterea acțiunilor;
- dreptul de a dispune după cum dorește de acțiunile deținute;
- dreptul la vot - adică dreptul de a alege și de a fi ales în consiliul de administratie al
societatii.
- dreptul la dividend dar și obligația de a participa la pierderi;
- dreptul de control asupra documentelor societății;
- dreptul de informare asupra activității societății;
- dreptul de preemțiune care da acționarilor existenți prima opțiune de cumpărare a
emisiunilor suplimentare de acțiuni proporțional cu numărul de acțiuni deținut. Scopul
pentru care s-a constituit acest drept vizează pe de o parte protejarea poziției de control, iar
pe de alta parte protejarea acționarilor împotriva diluării valorii deținute din capitalul
societății.

Exista o mare varietate de acțiuni în funcție de drepturile pe care conferă posesorului și alte
caracteristici însa, cele mai importante și care ne interesează în mod deosebit sunt acțiunile ordinare
și cele preferențiale.
Acestea din urmă dau dreptul la un dividend fix, prestabilit, indiferent de mărimea
profitului care va fi realizat de societate, dar nu dau drept de vot posesorului. Acțiunile preferențiale
se emit pentru perioade limitate de timp și sunt adresate mai ales investitorilor care nu sunt dispuși
să riște prea mult și preferă un venit stabil, chiar dacă acesta este mai mic.
Pe piețele dezvoltate există mai multe tipuri de acțiuni preferențiale:
- acțiuni cu o rată fixă și prestabilită a dividendului;
- acțiuni ce conferă titularului mai multe drepturi de vot;
- acțiuni ce dau dreptul posesorilor ca în caz de lichidare să încaseze părțile cuvenite înaintea
acționarilor obișnuiți;
- acțiuni ce combină drepturile de mai sus.
Indiferent însa dacă este vorba de acțiuni obișnuite sau preferențiale acestea îmbracă una
din cele doua forme:
- acțiuni la purtător, care nu poartă nici un nume înscris și se pot transmite fără nici o
formalitate;
- acțiuni nominative, care au înscris numele posesorului și se pot transfera numai prin
transcrierea tranzacțiilor într-un registru.

7
Obligațiuni
Obligațiunile: concept, tipuri, caracteristici fundamentale, aspecte în legislația autohtonă
Obligaţiunile reprezintă un instrument de credit. Acestea certifică deţinătorului dreptul de a
încasa o dobândă şi de a recupera suma investită în întregime la scadenţă sau în tranşe pe durata de
viaţă a obligaţiunii
Obligaţiunile ”reprezintă titluri de creanţă care materializează angajamentul debitorului
faţă de creditorul care îi pune al dispoziţie fondurile disponibile”.
Obligațiunile sunt titluri de valoare care certifică deținătorilor calitatea de creditori asupra
emitenților: statul, organismele publice, societățile comerciale etc.
Obligațiunile sunt titluri de valoare sau înscrieri în cont (înregistrări electronice) prin care
se materializează dreptul de creanță al investitorului față de emitentul împrumutat.
Fiecare obligațiune are înscrisă o valoare nominală, pe baza căreia se calculează dobânda.

Pentru emitentul obligațiunii, respectiv debitorul, obligațiunea comportă un dublu

angajament:
 să plătească creditorului o remunerație anuală sub formă de dobândă, a cărei mărime este
fixată încă de la emisiune;
 să ramburseze capitalul atras în conformitate cu condițiile emisiunii.

Obligațiunile pot fi emise de:

 societățile comerciale (SA, SRL): obligațiuni corporative,
 de stat (emise direct sau prin diverse organisme subordonate, centrale sau locale):
obligațiuni de stat, obligațiuni municipale.

Elementele constitutive ale obligațiunii sunt:

 denumirea de obligațiune;
 seria şi numărul de emisie;
 locul şi data emiterii;
 numele și adresa emitentului;
 valoarea nominală;
 numele şi adresa investitorului (beneficiarului titular), în cazul obligațiunii nominative;
 valoarea totală a împrumutului;
 numărul total al obligațiunilor emise;

8
  nivelul dobânzii; scadența rambursării sau data maturizării; numele și sediul băncii
depozitare;
 imprimării speciale pentru a îngreuna falsificarea; semnătura emitentului.
La fiecare obligațiune, sub formă de înscris, se atașează cupoane detașabile, pe care se
înscrie dobânda de plătit periodic. Numărul cupoanelor este egal cu numărul perioadelor de plată. În
practica internațională dobânda se plătește o dată sau de două ori pe an.
La obligațiunile înregistrate în cont, dobânda se înregistrează de asemenea periodic în cont
și se plătește sau se capitalizează, conform condițiilor emisiunii.

Clasificarea obligaţiunilor se realizează după mai multe criterii:

 din punct de vedere al identificării:
• obligațiuni nominative: obligațiunile care conțin pe lângă numele emitentului și numele
investitorului (beneficiarului titular). Transmiterea lor se face pe bază de cesiune.
• obligațiuni la purtător: obligațiunile care nu conțin numele titularului, iar transmiterea lor
se face prin simplă tradițiune (înmânare). Se pot identifica numai pe baza seriei și numărului de
emisiune;
 din punct de vedere al modului în care creanțele sunt materializate:
• obligațiuni sub formă de hârtie-document;
• obligațiuni înregistrate sau contabile: obligațiunile, care nu există ca document imprimat,
ci figurează numai în documentele contabile ale emitentului, iar investitorul primește doar
confirmarea scrisă;
 din punct de vedere al gestiunii creanței:
 obligațiuni garantate de un bun material, denumit colateral, conținând și numele
colateralului, care trebuie să fie un bun material negrevat de alte datorii. Se disting:
 obligațiuni garantate de capitalul fix;
 obligațiuni ipotecare (debenture bonds): obligațiuni pentru care împrumutul este garantat cu
ipoteca generală pe toate activele imobiliare ale emitentului fără a se specifica un activ
imobiliar determinat;
 obligațiuni asigurate (collateral trust bonds): obligațiuni, pentru care împrumutul este
garantat cu valori mobiliare asupra terților, deținute de emitent și depuse garantului,
specificat în conținutul obligațiunii;
 obligațiuni cu fond de răscumpărare (sinking fonds bonds): în cazul unei asemenea
obligațiuni, emitentul se obligă să alimenteze la anumite date un fond din care se vor
rambursa la maturizare obligațiunile respective;

9
  obligațiuni indexate (index linked bonds): obligațiuni ale căror dobândă şi capital
împrumutat variază în acelaşi timp urmând un indice determinat (de exemplu, RPI: Retail
Price Index-indicele prețurilor cu amănuntul). Indicele este ales de comun acord cu
investitorul (creditorul);
 obligațiuni negarantate: obligațiuni de bonitate, emise pe bază de onoare, singura garanție
constituind-o semnătura emitentului;
 obligațiuni revocabile sau retractabile (callable bonds):
 obligațiuni, ce pot fi răscumpărate de emitent înainte de data maturizării. Acestea conțin
clauze pentru protejarea intereselor emitentului, dar și clauze pentru protejarea intereselor
titularului:
- clauza de revocare/răscumpărare, care permite emitentului să răscumpere obligațiunile
înainte de scadență, când dobânda zilei scade sub nivelul dobânzii nominale şi i se oferă
posibilitatea să contracteze noi împrumuturi mai ieftine. Prețul de răscumpărare este format din
valoarea nominală plus dobânda, plus prima de răscumpărare când valoarea reală pe piață este mai
mare decât valoarea nominală;
- clauza de protejare a investitorului, prin care se stabilește perioada în care emitentul nu
poate recurge la răscumpărare;
- clauza returnării împrumutului la o dată premergătoare maturității-instituită în favoarea
investitorului, care poate cere returnarea când dobânda pieței este mai mare. Ea este urmată de o
clauză de protejare a intereselor emitentului prin care se precizează data până la care investitorul nu
poate cere returnarea împrumutului. Prețul de returnare este format din valoarea nominală plus
dobânda şi minus prima de returnare.

2.3. Tipuri de derivate financiare

Derivatele financiare se pot grupa în trei mari categorii:
 contracte futures si forward;
 contracte financiare pentru diferenta
 optiuni negociabile;
 swap-uri.
Activele suport ale derivatelor financiare pot fi clasificate în cinci mari grupe:
- acțiuni;
- valute;
- rata dobînzii activele financiare purtătoare de dobîndă, cele mai frecvent utilizate ca
active suport sunt: obligațiunile de stat pe termen mediu și lung și bonurile de tezaur

10
 - indicii bursieri: aceștia nu sunt prin ei înșiși active financiare
- mărfurile: acestea nu sunt active financiare, însa trebuie menționate, deoarece punctul de
pornire în crearea derivatelor l-a constituit marfa.

Contractele forwards – sunt contracte la termen ferm, nestandardizate din punct de vedere
al cantității, calității și prețului activului-suport. De asemenea data scadenței este convenită între
parți iar mărimea contractului se stabileste în funcție de natura tranzacției și de necesitățile părților.
În cazul contractului forward cei doi parteneri se cunosc, obiectul contractului putînd fi orice marfă
sau activ financiar pentru care cei doi iși manifestă interesul.
Contractele  futures se pot defini ca un angajament standardizat de a cumpăra sau vinde un
anumit activ financiar la o dată viitoare și la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției. În
cazul unui contract futures, cumpărătorul și vînzătorul contractului nu se cunosc între ei, ci doar știu
piața pe care se desfășoara tranzacția. Nu ei hotărăsc activul suport care face obiectul contractului ci
bursa care ofera contractul în mod standardizat.
Bursa specializată stabilește precis calitatea sau caracteristicile activului suport, precum și
diferențele de preț ce urmeaza a fi calculate în cazul în care nu se livreaza activul suport standard ci
un activ suport de o calitate inferioară. De obicei scadența contractelor futures nu depășește 12 luni.
Siguranța tranzacțiilor pe piața futures este asigurată prin reglementarea și organizarea
specifică a piețelor derivatelor financiare. Instituția centrală este Casa de Compensație (clearing
house) care îndeplinește două funcții principale :
- asigură integritatea financiară a tranzacțiilor prin garantarea respectării obligațiilor
contractuale de către membrii Casei de Compensație;
- oferă posibilitatea lichidării anticipate a pozițiilor deținute de participanții la
tranzacțiile de pe această piață.

11
 Concluzie
Acest referat este destinat analizei și cercetării instrumentelor financiare primare și derivate.
În cadrul analizei au fost definite conceptele generale a instrumentelor financiare deasemenea au
fost analizate aspectele primare și derivatele financiare.
Au fost structurate și evidențiate clasificarea instrumentelor financiare primare cît și a derivatelor
financiare, fiind date definiții clare fiecărei din acestea.
A fost relatată clasificarea instrucțiunilor financiare primare acestea fiind: Acțiuni și Obligațiuni.
Definirea și clasificarea explicită a acestora.

12