UNIVЕRSITАTЕA CRESTINA ,,DIMITRIE CANTEMIR"

FАCULTАTЕА DЕ ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL

BUCURЕȘTI

REFERAT

ORGANIZATII FINANCIARE INTERNATIONALE

Fondul Monetar International

PROF. UNIV. DR. FLORIN CIURLĂU

Masterand: an II

Roșca Gabriela-Liliana
 FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

Fondul Monetar Internaţional este o instituţie internaţională care facilitează cooperarea

interguvenamentală în domeniul monetar şi financiar. Acesta îşi are originea în recesiunea
economică din perioada anilor 1930, proiectat astfel încât să acorde suport financiar ţărilor ce
prezintă un deficit al balanţei de plăţi şi este însărcinat să supravegheze sistemul monetar
internaţional prin eliminarea restricţiilor de schimb aplicabicate comerţului de bunuri şi
servicii.
Bazele Fondului Monetar Internaţional au fost puse în cadrul Conferinţei Monetare şi
Financiare din anul 1944 de la Bretton Woods, în vederea unei colaborari mai strânse între
ţările membre în domeniul financiar şi monetar. Înfiinţarea oficială a F.M.I. a fost la 27
decembrie 1945 când 29 de state au semnat şi ratificat statutul său, deţinând un rol major în
lumea contemporană prin sprijinirea ţărilor care se confruntă cu dificultăţi economice.
Activităţile financiare oficiale ale Fondului Monetar Internaţional au început la 1
martie 1947 având în acel moment 39 de ţări membre şi sediul general stabilit în capitala
SUA. Tot în anul 1947 obţine statutul de instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor
Unite, însă aceasta nu poate interveni în mod direct în activitatea desfăşurată de Fondul
Monetar Internaţional.
În prezent, la Fondul Monetar Internaţional au aderat 185 de state, iar România este
membră din anul 1972 şi face parte din grupa de ţări care include: Olanda, Ucraina, Israel,
Cipru, Moldova, Georgia, Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Croaţia, Macedonia şi
Muntenegru. Acestă grupă de ţări este reprezentată în Consiliul executiv al F.M.I. de
directorul executiv olandez, Age Bakker. În calitate de ţară membră, România a beneficiat de-
a lungul timpului, de asistenţă tehnică în câteva domenii incluzând politica monetară şi
organizarea băncii centrale, supravegherea bancară şi statistică, iar Guvernatorul ţării la
Fondul Monetar Internaţional este Constantin Mugur Isărescu, Guvernatorul B.N.R.
Crearea Fondului Monetar Internaţional a însemnat pentru ţările membre lărgirea
considerabilă a posibilităţilor de acoperire a unui deficit temporar al balanţei de plăţi. Ţara
membră care are deficit poate apela la un credit pe termen scurt pentru a-şi acoperi această
nevoie, credit acordat de Fondul Monetar, dînd în schimb monedă proprie pentru a cumpăra
D.S.T. La expirarea termenului, ţara respectivă răscumpară moneda sa de la Fondul Monetar
Internaţional, restituind moneda străină primită.
Ţările din exteriorul Fondului Monetar Internaţional şi care nu beneficiază de ajutorul
acestuia sunt reprezentate de: Andora, Nauru, Sahara de Vest, Cuba, Coreea de Nord,
Liechtenstein, Vatican, Kosovo şi Taiwan.
Prin rolul său, Fondul Monetar Internaţional are în vedere controlul utilizării
resurselor atribuite, pentru a le asigura eficacitatea şi întărirea sancţiunilor contra nerespectării
de către statele membre a condiţiilor privind publicarea datelor, lupta contra corupţiei şi
obligativitatea luptei contra fraudei financiare. O altă răspundere ţine de identificarea
dificultăţilor din sistemele bancare care pot provoca grave dezechilibre macroeconomice.
 Fondul Monetar Internaţional are în vedere şi inegalitatea de distribuire a veniturilor şi
discută despre aceasta cu membrii săi politici în domeniul sănătăţii, locuinţelor, şomajului,
pieţelor de muncă, cheltuielilor militare sau managementului sectorului pulic. Pe lângă toate
acestea, Fondul Monetar Internaţional are şi un rol de investitor particular, prin crearea şi
garantarea unui climat de afaceri profitabil. Astfel, acordul dat politicii economice a unui
membru îmbunătăţeşte valoarea riscului pentru creditori şi investitori particulari. În cele mai
multe cazuri investitorii particulari nu îşi investesc resursele într-o ţară până când Fondul
Monetar Intenaţional nu încheie acorduri cu ţara respectivă.

Obiectivele Fondului Monetar Internaţional

Politica şi practica Fondului Monetar Internţional sunt într-o evoluţie continuă ca

răspuns la noile provocări, ca de exemplu globalizarea pieţelor de capital şi riscul crescut de
apariţie a crizelor financiare şi a efectelor sale extinse la nivelul economiei mondiale.
Activităţile Fondului Monetar Internaţional sunt concentrate spre promovarea politicilor şi
strategiilor prin care ţările membre pot colabora pentru asigurarea unui sistem financiar
mondial stabil şi a unei creşteri economice susţinute. Astfel, Fondul Monetar Internaţional se
preocupă nu numai de problemele individuale ale ţărilor membre, ci, şi de sistemul monetar
internaţional.
Statutul Fondului Monetar Internaţional a fost modificat de trei ori după Conferinţa de
la Bretton Woods (prima modificare în anul 1969, apoi în anul 1976, iar ultima modificare a
fost în anul 1992) şi conţine 31 de articole ce definesc obiectivele funcţionării sale.
Fondul Monetar Internaţional este o instituţie creată să sprijine menţinerea unei
funcţionări armonioase a sistemului monetar internaţional. Pentru realizarea acestui scop, el
trebuie sa îmbunătăţescă schimbul de informaţii între statele membre, să încurajeze acordurile
dintre responsabilii monetari şi să pună în funcţiune mecanisme de cooperare intenaţională
pentru a evita acţiunile unilaterale. Aşadar F.M.I. trebuie să contribuie la expansiunea
comerţului internaţional, la aplicarea unui sistem de parităţi fixe şi la restabilirea liberei
convertibilităţi a monedelor pentru operaţiuni curente.
Obiectivele principale ale F.M.I. sunt:
a) să promoveze cooperarea monetară internaţională prin intermediul unei instituţii
permanente, care să constituie un mecanisc de consultare şi colaborare cu ţările membre în
probleme monetare internaţionale;
b) să faciliteze expansiune şi creşterea echilibrată a comerţului internaţional,
aducându-şi astfel contribuţia la promovarea şi menţinerea unui nivel ridicat de folosire a
capacităţilor de producţie în toate ţările membre, la sporirea resulselor productive şi la
creşterea venitului lor naţional;
c) să promoveze stabilirea cursurilor valutare şi evitarea devalorizărilor monetare ca
mijloc de concurenţă internaţională;
d) să contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de plăţi în ceea ce priveşte
tranzacţiile curente dintre ţările membre şi la eliminarea restricţiilor valutare, care stânjenesc
dezvoltarea comerţului internaţional;
 e) să pună la dispoziţia ţărilor membre fonduri valutare sub formă de credite pe termen
scurt şi mijlociu, în vederea reducerii dezechilibrelor temporare din balanţele de plăţi externe
ale ţărilor membre.
Statutul Fondului Monetar Internaţional prevede pentru statele membre posibilitatea
de a face apel la resursele sale financiare. Acordarea de credite urmăreşte să uşureze
adoptarea de politici de deschidere şi de liberalizare, asigură autorităţile că o finanţare va fi
disponibilă pentru a compensa un eventual impact al politicilor financiare asupra balanţei de
plăţi. Astfel, F.M.I. prin acordarea acestor credite sprijină politicile ce vizează liberalizarea
schimburilor externe şi facilitarea mişcărilor de capital internaţional.
Atunci când acordă credite pe termen scurt, Fondul Monetar Internaţional trebuie să se
asigure că statele membre vor duce o politică în scopul atenuării şi dispariţiei deficitelor
bugetare. Aşadar, condiţiile vizează reechilibrarea balanţei şi stabilitatea preţutilor. Susţinerea
financiară din partea F.M.I. presupune angajamentul ferm al statelor membre de a adopta
măsuri care să constituie şi garanţia rambursării la timp a creditului acordat, astfel încât şi alte
ţări membre ce au dificultăţi să poate avea acces la resursele limitate ale instituţiei.
Practic Fondul Monetar Internaţional prin creditele acordate ţărilor membre contribuie
la reducerea duratei şi a gradului dezechilibrelor balanţelor de plăţi externe ale ţărilor
membre. Fondul Monetar Internaţional a avut în vedere realizarea unor planuri de stabilizare
pe care ţările cu deficit de balanţă care solicită sprijin financiar de la FMI trebuiau să le
îndeplinească. Altfel, echilibrarea balanţelor de plăţi trebuia realizată printr-o stabilizare
economică internă, cu dezvoltarea producţiei care să permită creşterea exporturilor, reducerea
importurilor, satisfacerea cererii interne şi controlul inflaţiei.
Prin susţinerea de către Fondul Monetar Internaţional a expansiunii, a cresterii
echilibrare a comerţului internaţional şi promovarea dezvoltării economice, fiecare stat
membru trebuie să implementeze politici economice şi financiare care să vizeze creşterea
economică, să susţină stabilitatea preţurilor şi să înlăture factorii care împiedică asigurarea
echilibrului financiar şi valutar.
Aşadar obiectivele Fondului Monetar Internaţional sunt orientate spre susţinerea
politicilor şi strategiilor ţărilor memebre, de reducere şi eliminare a dezechilibrelor externe şi
de promovare a cooperării în vederea stimulrii creşterii economice şi asigurarea stabilităţii
sistemului financiar internaţional.
Funcţiile Fonduluonetar Internațional
Conform statutului F.M.I., ţările membre por utiliza resulsele sale numai pentru
acoperirea unui deficit al balanţei conturilor curente, speficicându-se expres, în articolul VI,
că nici un membru nu va putea utiliza resulsele Fondului pentru ieşirile importante sau
prelungite de capitaluri.
Corespunzător acestor principii şi precizări, principalele funcţii ale F.M.I. sunt:
1) supravegherea politicilor financiar valutare – funcţia iniţială a F.M.I., care
presupune consultări periodice între ţările membre şi specialiştii Fondului cu privire la situaţia
balanţei de plăţi, a sistemului monetar, preţuri, şomaj, strategii de dezvoltare, reformă, curs de
schimb, etc. Fondul este obligat să supravegheze atât sistemult monetar internaţional în
vederea asigurării funcţionării efective şi operativităţii acestuia, cât şi respectarea de către
fiecare membru a obligaţiilor ce îi revin din trei din principiile adoptate de către F.M.I.,
respectiv: obligaţia membrilor de a se abţine de la manipularea ratelor de schimb, intervenţia
pe propriile pieţe de schimb pentru a contracara dezordinea monetară şi respectarea
interesului celorlalte ţări, ale căror monede pot fi afectate.
2) asistenţă financiară – constă în acordarea dreptului unei ţări de a cumpăra moneda
proprie a altei ţări, cu obligaţia de a-şi răscumpăra moneda naţională într-un anumit interval
de timp. Dacă iniţial au beneficiat de asitenţă financiară ţările vest europene distruse de cel
de-al doile război mondial, în prezent, cererile de asistenţă financiară vin în mare majoritate
de la ţările în dezvoltate. Creditele acordate de către F.M.I. sunt pe termen mediu (2-5 ani) sau
lung (4-10 ani) şi se solicită garanţii specifice pentru rambursare. Garanţiile constau în
obligaţia guvernului ţării receptoare de a respecta anumiţi indicatori de stabilitate
macroeconomică, definiţi în cadrul strategiei proprii de relansare economică sau în cooperare
cu specialiştii Fondului. Indicatorii respectivi vizează politica monetară, fiscală, bugetară,
politicile structurale prin prisma dezechilibrelor care afectează balanţa de plăţi. Accesul la
resursele financiare ale F.M.I. depinde atât de condiţiile impuse de funcţionarea Fondului, cât
şi de adoptarea unor măsuri de ajustare care să asigure soluţionarea dezechilibrelor existente.
3) asistenţa tehnică – se realizează prin trimiterea gratuită de specialişti în domeniile
specifice de expertiză ale F.M.I., prin pregătirea şi formarea funcţionarilor publici prin
oferirea gratuită a unor cursuri de specializare la Washington şi la Viena, prin consultanţă pe
probleme monetare şi financiare.

Organizarea F.M.I. şi resursele acestuia

F.M.I. este condus de următoarele 3 organisme:
1) Consiliul Guvernatorilor este format din reprezentanţii ţărilor membre şi se
reuneşte o dată pe an, având rolul unei adunări generale a acţionarilor. Fiecare stat are câte un
reprezentant, însă acesta are un drept de vot a cărui importanţă diferă în funcţie de cota-parte
subscrisă. În acest fel, numărul cel mai mare de voturi revine ţărilor cu cea mai mare cotă-
parte de capital subscris (S.U.A., Anglia, Germania, Franţa, Japonia).
2) Consiliul de administraţie este format din 21 de membri: 6 reprezentând ţările ale
căror cote-părţi sunt cele mai mari, sau care, fără să aibă o cotă-parte foarte mare, sunt
creditori foarte importanţi ai F.M.I. (Arabia Saudită) şi 15 desemnaţi de celelalte ţări membre.
3) Directorul general este, prin consens, un european şi conduce Fondul sub controlul
administratorilor.
Sediul F.M.I. este la Washington, D.C.

Mecanismele de finanţare ale F.M.I.

Resursele F.M.I. sunt constituite, în principal din contribuţii pe care trebuie să le verse
statele pentru a deveni membre ale organizaţiei. Aceste contribuţii se numesc „cote-părţi”.
Cotele-părţi au fost exprimate iniţial în dolari, iar în prezent sunt exprimate în D.S.T.
Cota-parte a fiecărei ţări este determinată de poziţia sa economică, PIB, tranzacţiile de cont
curent, rezerve oficiale. Aceste cote au fost în mai multe rânduri revizuite. Ultima creştere de
cote a avut loc în ianuarie 1999, creşterea generală fiind cu 45% reflectând schimbările în
mărimea economiei mondiale, riscul ridicat de crize financiare şi rapida liberalizare a
comerţului şi fluxurilor de capital. Cu prilejul de cote părţi se urmăreşte şi menţinerea unui
echilibru între diferite grupe de ţări. Aşa se explică majorarea cotei Chinei în 2001, ca urmare
a dobândirii suveranităţii asupra Hong Kong-ului, care a ajuns la acelaşi nivel ca şi Canada.
Solicitare unui împrumut de către un stat poate îmbrăca forma unei cumpărări directe
sau a unei asigurări de trageri, prin care se înţelege o decizie prin care Fondul dă unui
membru asigurarea că acesta va putea să efectueze cumpărări din contul de resurse generale,
în cursul unei perioade de timp specificate si până la un nivel determinat.
Conform celei de-a doua modificări a statutului F.M.I., ţările membre pot utiliza, prin
trageri, tranşa rezervei, tranşe curente de credit şi pot dispune de o serie de facilităţi de
finanţare.
În cadrul acestor facilităţi puse la dispoziţie de Fond un membru poate împrumuta
cumulativ până la de patru ori cota subscrisă numai pe baza unor programe de reformă ale
ţării în cauză, care să demonstreze capacitatea acesteia de a depăşi dezechilibrele temporare în
care se află.
Politica tranşelor de credit cuprinde, în principal, următoarele facilităţi:
a) aranjamente de tip stand-by (credit confirmat), care constau în deschiderea unor linii
de credit pe termen mediu în favoarea ţărilor aflate în dificultate pe baza unor programe de
reformă economică
b) facilităţi de transformare sistemică, introduse în 1993, în scopul de a asigur a
sporire a posibilităţilor de asistenţă financiară în favoarea ţărilor membre care se confruntă cu
dificultăţi severe datorită tranziţiei la sistemul economiei de piaţă.
c) facilităţi de ajustare structurală extinsă (1987) oferită, de regulă, celor mai sărace
ţări, în condiţii de extindere pe 3 ani, cu returnare după 5-10 ani şi dobândă de 0,5%.
d) finanţarea stocurilor tampon (1964) care permite ţărilor în curs de dezvoltare care
stochează produse primare să angajeze o tranşă suplimentară de credite, cu condiţia ca aceste
stocuri „tampon” să fie constituite conform principiilor stabilite de O.N.U.
e) finanţarea extinsă (1974), creată în scopul ajutorării ţărilor care se confruntă cu
grave dezechilibre ale balanţei de plăţi ca urmare a unei structuri defectuoase a producţiei,
comerţului sau preţurilor.
În ceea ce priveşte rolul F.M.I., el a jucat un rol fundamental în soluţionare
problemelor ajustării balanţelor de plăţi ale ţărilor membre, în special ale celor în dezvoltare.
Această instituţie este principalul for pentru coordonarea şi supravegherea politicilor
monetare şi fiscale naţionale. Rolul Fondului este de a pune în aplicare programe credibile, de
a asigura creşterea economică, o creştere economică reală, durabilă, respectiv o combatere a
şomajului, inflaţiei, a îndatorării excesive.
Contextul actual în care Fondul acţionează este dominat de o continuă schimbare, în
special sub impulsul procesului de globalizare.
Relaţiile Fondului Monetar Internaţional cu ţările membre
Ţările membre F.M.I. se angajează să respecte un cod de conduită privind politicile
parităţilor monetare, plăţile aferente tranzacţiilor curente şi convertibilităţii monedelor
naţionale. De asemenea, ţările membre se angajează să susţină o rată de schimb ordonată, să
consulte şi să colaboreze cu F.M.I. şi cu celelalte ţări membre în domeniul restricţiilor la
tranzacţiile internaţionale, al politicii activelor de rezervă şi al lichidităţii internaţionale
Statele membre F.M.I .au dreptul de a efectua tranzacţii şi operaţii cu instituţia,
respectiv de a cumpăra sume în valute liber utilizabile sau în DST în schimbul unor sume
echivalente în monedă naţională în vederea echilibrării balanţei de plăţi. De asemenea, o ţară
membră are dreptul de a participa la adoptarea deciziilor în cadrul FMI, de a primi alocaţii în
DST precum şi dreptul de aderare la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Din articolul VIII, al statutului Fondului Monetar Internaţional, statele membre au
următoarele obligaţii:

 se angajează să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor curente;

 să colaboreze cu F.M.I. în vederea aplicării şi menţinerii unor rglementări de
schimb ordonate şi a stabilităţii cursului de schimb;
 să furnizeze informaţii privind deţinerile oficiale şi particulare de aur, mijloace
de plată internaţionale, evoluţia exporturilor şi a importurilor, balanţa de plăţi, investiţiile
străine, produsul intern brut, indicile preţurilor şi cursul de schimb;
 se angajează să consulte si să colaboreze cu celelalte ţări membre, în cazul în
care menţin sau aplică restricţii la tranzacţiile internaţionale,
 să colaboreze cu F.M.I. si cu alţi membri, în domeniul politicii activelor de
rezervă, al lichidităţii internaţionale şi în promovarea DST în caliatate de activ- rezervă al
sistemului valutar.

Relațiile Fondului Monetar Internațional cu România

România a devenit membru cu drepturi depline al Fondului Monetar Internațional prin

vărsarea cotei sale de participare, la 15 decembrie 1972, România devenind în acel moment al
125-lea stat membru al FMI.

Cota-parte de participare a României la Fond a fost de 1.030,2 milioane DST, care a

reprezentat 0,48% din total. Vărsarea acestei cote i-a conferit țării noastre un numar de 10.552
voturi, reprezentând 0,49% din total. România dispune în prezent de disponibilități la FMI
care pot fi trase în urma unor acorduri stand-by, tragerile fiind posibile în limitele
implementării programelor de reformă convenite cu Fondul. Aceste acorduri erau necesare
pentru rezolvarea problemelor balanţei de plăţi şi procurării de capitaluri de pe pieţele
internaţionale.

Fondul Monetar Internaţional a oferit României asistenţă tehnică în numeroase

domenii, cum ar fi administrare fiscală şi vamală, politici fiscale, managementul cheltuielilor
bugetare, politici monetare şi organizarea băncii centrale, supraveghere bancară, ţintirea
inflaţiei, statistică şi practici procedurale şi institutionale pentru prevenirea spălării banilor.

Drepturile și obligațiile României ca tară membră a Fondului Monetar Internațional

În urma aderării la FMI, România a obținut următoarele drepturi:

  dreptul de a obține credite în regim normal sau că facilități. Începând cu anul 1990,
România a beneficiat de facilităţi sub forma tragerilor curente, acordurilor stand-by,
finanţărilor compensatorii şi a facilităţilor de transformare sistematică;
 dreptul de a obţine credite în monedele altor ţări membre sau în DST din resursele
generale ale Fondului, în schimbul unei sume în moneda naţională, în condiţii mult
mai avantajoase decât cele ale pieţei, fiind obligată să respecte în schimb o serie de
condiţii impuse de FMI tuturor ţărilor membre aflate în postura de debitor faţă de
Fond;
 dreptul de alocări de DST în cazul unor noi emisiuni de DST. Datorită faptului că FMI
a întrerupt emisiunile de DST începând din 1972, România nu a putut beneficia de
astfel de alocări decât începând cu anul 1979;
 dreptul de participare la luarea deciziilor în cadrul FMI. România deţine un număr de
voturi corespunzător cotei sale de participare, iar acest drept de vot se exercită prin
intermediul unui grup format din 12 ţări (Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria,
Croaţia, Cipru, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Olanda şi Ucraina), grup condus
de reprezentantul Olandei, care reprezintă şi interesele ţării noastre în Consiliul
Executiv al FMI;
 dreptul de aderare la BIRD şi la filialele sale;

În urma aderării la FMI, ţara noastră şi-a asumat şi o serie de obligaţii, şi anume:
 subscrierea şi vărsarea cotei-parti de capital;
 convenirea cu FMI a unui curs reprezentativ al leului faţă de dolarul american;
 să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor curente în relaţiile economice
internaţionale;
 să se consulte cu FMI şi să colaboreze cu celelalte ţări membre;
 să furnizeze informaţii cu caracter economic şi financiar privitoare la deţinerile
oficiale de aur şi de mijloace de plată internaţionale, evoluţia importurilor şi a
exporturilor, balanţă de plăţi, investiţiile străine, cursul de schimb şi altele.

Din 1972 şi până în prezent asistenţa financiară acordată României de către FMI s-a
concretizat în douăsprezece programe de împrumut de tipul Acord Stand-by, resursele
financiare ale FMI fiind folosite de ţara noastră ca suport financiar pentru programele
economice ale guvernului.

Primul Acord Stand-By între România şi FMI a fost aprobat la 3 octombrie 1975 şi
finalizat cu succes la 2 octombrie 1976. România a primit 95 milioane DST (Drepturi
Speciale de Tragere).

Al doilea Acord Stand-By a fost aprobat la 9 septembrie 1977 şi încheiat la 8 septembrie

1978, ţara noastră primind 64,1 milioane DST.

Un alt acord, cel de-al treilea, a fost aprobat la 15 iunie 1981. Acest acord, prin care România
trebuia să primească 1 102,5 milioane DST, a fost reziliat la 14 ianuarie 1984. Astfel,
România a primit doar 817,5 milioane DST.

La 11 aprilie 1991, României i-a fost aprobat primul Acord Stand-By post revoluţionar cu
FMI, pentru o sumă de 380,5 milioane DST, din care au fost trase doar 318,1 milioane DST.

Un an mai târziu, la 29 mai 1992, Board-ul FMI a aprobat un nou acord cu România, pentru o
sumă de 314,0 milioane DST, din care s-au primit doar 261,7 milioane DST.

La 11 mai 1994 a fost aprobat al treilea Acord Stand-By (de după 1989), în valoare de 320,5
milioane DST, din care s-au primit doar 94,3 milioane DST.
În 1997, la 22 aprilie, FMI a aprobat un alt acord prin care România era creditată cu 301,5
DST; suma trasă a fost de 120,6 milioane DST.

Consiliul Director al FMI a aprobat un nou împrumut Stand-by pentru România în valoare de
400 milioane DST, la 5 august 1999. România a primit doar 139,75 milioane DST.

La 31 octombrie 2001, Board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat un acord de

împrumut Stand-By pentru România, în valoare de 300 milioane DST. Acordul a fost finalizat
la 15 octombrie 2003. Este pentru prima oară în ultimii 25 de ani când România închide un
acord cu FMI, eveniment de natură să consolideze credibilitatea României pe pieţele externe
de capital.

Următorul acord, de data aceasta unul de tip Stand-by de supraveghere preventivă, cu o durată
de 24 de luni, a fost aprobat la 7 iulie 2004, suma de 250 milioane DST urmând să fie
eliberată doar în caz de urgenţă.

La 4 mai 2009, Consiliul Director al FMI a aprobat, în unanimitate, Acordul Stand-By cu Din
împrumutul contractat în 2009, România a primit 10,569 miliarde DST. Ultima tranşă, cea de-
a opta, în valoare de 874 milioane DST, a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române,
ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost
trasă.

În şedinţa din 25 martie 2011, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat încetarea mai
devreme a acordului precedent şi încheierea unui nou Acord stand-by cu România, de tip
preventiv, pentru o perioadă de 24 luni.

Noul acordul Stand-By de tip preventiv, încheiat de România şi Fondul Monetar Internaţional,
conform aprobării date de Board-ul FMI la 25 martie 2011, a intrat în vigoare la 31 martie
2011. Scopul acestui acord a fost de a continua procesul de consolidare fiscală şi reformele
structurale începute sub anteriorul program, pentru stimularea creşterii economice şi a
participării sectorului privat în economie. Fondul Monetar Internaţional a acordat României o
linie de credit de 3 090,6 milioane DST.

În data de 20 martie 2013, Fondul Monetar Internaţional a anunţat prelungirea până la 30

iunie 2013, a împrumutului acordat României.

În noaptea de 26/27 iunie 2013, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat, la
Bruxelles, că Board-ul Fondului Monetar Internaţional (din 26 iunie 2013) a aprobat
încheierea cu succes a acordului României cu FMI, cel de-al doilea acord de tip stand-by,
constatând îndeplinirea tuturor ţintelor importante, a acţiunilor prealabile şi remarcând
progresele stabilităţii macroeconomice şi pe calea reformelor structurale.

Concluzii

Colaborarea României cu FMI a avut un rol important în implementarea unor

programe de reformă economică menite să asigure liberalizarea economiei, reducerea
inflației, scăderea somajului prin creșterea investițiilor, creșterea producției, atragerea
investițiilor străine prin liberalizarea pieței de capital și a fluxurilor monetare, restructurarea
întreprinderilor nerentabile etc.
FMI a jucat un rol activ în procesul de tranziție din România, condiționând acordarea
de împrumuturi financiare de efectuarea unor reforme radicale în economia româneasca. FMI
poate fi considerat responsabil de realizarea tranziției în România și în celelalte țări foste
comuniste în măsura în care acestea au implementat programele de reformă în legătură directă
cu respectarea condiționarilor impuse de această instituție și cu dezideratele proprii fiecărei
țări privind reforma economică.

Bibliografie

Constantin Floricel - Relatii valutar –financiare internaţionale- Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1997
Paul Bran – Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1990
George Marin – Economia mondială, Editura Independenţa economică, 1996
Patrick Lenain -FMI-ul- Editura C.N.I Coresi S.A, Paris, 1996;
www.capital.ro
www.fmi.ro;