UNIVЕRSITАTЕA CRESTINA ,,DIMITRIE CANTEMIR"

FАCULTАTЕА DЕ ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR

MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL
BUCURЕȘTI

REFERAT
ORGANIZATII FINANCIARE INTERNATIONALE
Globalizarea financiara. Criza economica si financiara actuala

PROF. UNIV. DR. FLORIN CIURLĂU

Masterand: an II

Roșca Gabriela-Liliana
 GLOBALIAZAREA FINANCIARA

Globalizare financiară desemnează interconexiunile între sistemele bancare şi pieţele

financiare naţionale, apărute în urma liberalizării şi dereglementării financiare şi care au
condus la emergenţa unui spaţiu financiar mondial.
„Globalizarea financiara poate fi definita ca un proces de interconectare a pietelor de
capitaluri la nivel national si international care conduce la formarea unei piete unificate a
banilor la scara planetara.”(Dominique Plihon).
Epicentrul globalizarii financiare il reprezinta piata unica planetara a banilor, dar aceasta
este intotdeauna considerata in contextul general proprie globalizarii economiei care implica
deopotriva mondializarea schimburilor de bunuri si servicii de care este legata.
Procesul de globalizare financiara presupune pe langa mobilitatea capitalurilor (posibilitatea
deplasarii acestora de pe o piata financiara pe alta sau dintr-o tara in alta) si posibilitatea de
substituire a activelor, ceea ce largeste campul de actiune al investitorilor, respectiv locul
investitiei si moneda de suport.
Regula celor trei “D” şi piaţa financiară
 “Dezintermedierea este recursul direct al operatorilor internaţionali la pieţele
financiare (finanţe directe) fără a trece prin intermediarii financiari şi bancari (finanţe
indirecte) pentru efectuarea operaţiilor de plasament şi împrumut”.
 “Defragmentarea pieţelor corespunde abolirii frontierelor dintre pieţe până în acel
moment separate: deschidere către exterior a pieţelor naţionale în primul rând, dar şi,
în interiorul acestor pieţe, dispariţie a compartimentelor existente – piaţă monetară
(bani pe termen scurt), piaţă financiară (capitaluri pe termen mai lung), piaţă de
schimb (schimburi de monede), pieţe la termen etc. De acum înainte, cel care
investeşte (sau împrumută) caută cel mai bun randament trecând de la un titlu la altul
sau de la o monedă la alta sau de la un procedeu de acoperire la altul: de la obligaţiile
în euro la cele în dolari, de la acţiuni la opţiuni, de la opţiuni la futures (bunuri
cumpărate şi vândute pentru a fi livrate mai târziu –n.t.)”. Ex. – swap. Sistemul
financiar internaţional a devenit o mega-piaţă a banilor cu “dublă unitate – de loc:
pieţele sunt tot mai interconectate graţie reţelelor moderne de comunicaţii; şi de timp:
funcţionează continuu, 24 de ore din 24, în Extremul Orient, Europa şi America de
Nord”.
 “Dereglementarea a fost un element-motor al globalizării financiare. Autorităţile
monetare din principalele ţări industrializate au abolit reglementările privitoare la
schimburi pentru a facilita circulaţia internaţională a capitalului. S-au produs astfel, în
1983-1984, deschiderea sistemului financiar japonez, în bună măsură sub presiunea
autorităţilor americane, apoi desfiinţarea sistemelor naţionale de control al
schimburilor în Europa, odată cu constituirea pieţei unice de capital în 1990”. Plihon
D. (2001): Mizele globalizării financiare, în Cordellier S. (coord.) (2001):
“Mondializarea dincolo de mituri”, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea Europeană
Globalizarea financiară are următoarele caracteristici::
 creşterea fluxurilor private de capital înspre ţările în curs de dezvoltare, pe parcursul
anilor ’90. Această evoluţie a fost urmarea unei reduse mişcări a capitalului în aceste
direcţii pe parcursul anilor ’80;
 creşterea competiţiei pe pieţele financiare internaţionale forţează marile instituţii
financiare să se lanseze în operaţiuni de mare anvergură în jurul lumii, sfidând
graniţele naţionale şi fusurile orare şi înglobând în ofertele lor o varietate tot mai mare
de servicii financiare;
 amploarea şi intensitatea ridicată a tranzacţiilor, reţelelor şi fluxurilor financiare
globale contemporane, dezvoltarea explozivă a activităţilor financiare globale
începând cu anii ’80. Începând din anii ’70, tranzacţiile pe piaţa internaţională de
capital au cunoscut un ritm de creştere mai mare decât cel al creşterii PIB mondial.
Unul dintre factorii majori ai acestei evoluţii constă în reducerea treptată a barierelor
în calea fluxurilor financiare private, promotorii acesteia fiind ţările industrializate.
Studiul amplorii fluxurilor financiare globale (atât brute, cât şi nete) are ca rezultat
cunoaşterea modelelor istorice ale intensităţii globalizării financiare;
 complexitatea şi viteza tranzacţiilor şi fluxurilor financiare. Sistemul financiar
global include fluxuri de credite (împrumuturi şi obligaţiuni), investiţii (investiţii
externe directe, acţiuni) şi bani. Mai multe valute, mai multe active financiare variate
şi mai complexe sunt tranzacţionate tot mai frecvent, cu o viteză mai mare şi în
cantităţi substanţial mai mari decât în orice altă epocă istorică anterioară;
 extinderea geografică a pieţelor financiare mondiale şi extensiunea sistemului
internaţional al finanţelor. În prezent, are loc un proces de adâncire financiară,
astfel încât puţine economii se pot izola de funcţionarea de zi cu zi a pieţelor
financiare mondiale. Din acest punct de vedere, volatilitatea pieţelor financiare globale
poate avea consecinţe economice interne majore, în timp ce condiţiile financiare dintr-
o regiune au un impact aproape instantaneu asupra pieţelor financiare naţionale de pe
tot cuprinsul globului;
 expansiunea conglomeratelor financiare, ce reprezintă grupuri de entităţi ce includ
instituţii de credit, firme de investiţii şi societăţi de asigurări. În UE, pe măsură ce
procesul de integrare avansează, apar noi actori financiari de talie importantă ce
acţionează, atât în cadrul celor trei sectoare reglementate clasice (sector bancar, piaţa
de capital, sectorul asigurărilor) cât şi transfrontalier.
 volatilitatea relativ mare a cursurilor valutare, a ratelor dobânzii şi a preţurilor
altor active financiare.
Premisele istorice ale globalizării financiare s-au constituit în cadrul unui important
proces evolutiv, asupra căruia au acţionat mai mulţi factori, cei mai importanţi fiind:
 apariţia pieţei eurodolarului în anii ’60;
 evoluţia sistemului monetar internaţional în anii ’70;
 creşterea economică remarcabilă înregistrată în Asia de Sud-Est;
  creşterea interdependenţelor prin comerţ şi investiţii;
 progresul tehnic;
 concurenţa;
 dereglementarea;
 creşterea datoriei publice;
 crearea pieţei unice europene;
 liberalizarea pieţelor financiare din ţările în curs de dezvoltare;
 negocierile multilaterale privind schimbul de servicii financiare.
Globalizarea financiară a cunoscut mai multe etape, printre cele mai importante fiind
următoarele:
 PRIMĂ ETAPĂ a constituit-o renunţarea la convertibilitatea în aur a dolarului (1971)
şi prăbuşirea sistemului monetar internaţional de la Bretton Woods între 1971 –
1973, ceea ce a condus în 1976 la al doilea amendament al statutului FMI, în cadrul
acordurilor de la Jamaica care au intrat în vigoare în 1978. Cursurile de schimb fixe au
fost abandonate, adoptându-se un sistem de schimburi flotante. Acceptarea flotării
schimburilor a deschis calea desfiinţării barierelor reglementare, într-un moment în care
numeroşi economişti recomandau flotarea ratelor de schimb şi libertatea de mişcare a
capitalurilor.
 A DOUA ETAPĂ care a contribuit la formarea premiselor globalizării financiare a fost
dezvoltarea inovaţiilor financiare şi progresul tehnologic; deoarece progresul
tehnologiilor informaţiei şi comunicării facilitează din ce în ce mai mult transferurile
financiare internaţionale (în continuarea celor începute).
 A TREIA ETAPĂ o constituie dereglementarea, care permite accesul la pieţele
internaţionale. Evoluţia reglementării corespunde liberalizării pieţelor. Dialectica
reglementare/inovaţie apare ca o constantă în evoluţia istorică a pieţelor financiare.
Finanţele nu se mai împacă deloc cu cadrul naţional devenit mult prea strâmt şi cu totul
insuficient. “Lumea –scria Maurice ALLAIS, laureat al Premiului Nobel – s-a transformat
într-un imens cazinou, ale cărui mese de joc sunt repartizate pe toate paralele şi pe toate
meridianele”
 A PATRA ETAPĂ, care explică liberalizarea pieţelor financiare în unele ţări nou
industrializate (din Asia de Sud-Est, în special), a fost stimulată de mai mulţi factori,
între care:
 dorinţa acelor ţări de a atrage capital pentru dezvoltare economică;
 interesul instituţiilor financiare occidentale private de a valorifica oportunităţi noi de
investiţii.
Unele ţări ca SUA, Marea Britanie, Germania, etc. au cerut ţărilor nou industrializate să-şi
deschidă pieţele financiare, în cadrul unor negocieri bilaterale sau multilaterale.Este
cunoscută presiunea exercitată asupra Coreii de Sud şi a altor ţări din Asia şi America Latină
pentru deschiderea pieţelor lor financiare. Coreea de Sud nu a avut, practic, de ales atunci
când a solicitat intrarea în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE),
care este un club al ţărilor bogate.
Care este politica faţă de globalizarea financiară?
În principal există 2 curente de opinii şi anume:
 adepţii liberalismului susţin că beneficiile mondializării sunt superioare costurilor ei,
ca urmare, nu ar fi mare lucru de făcut;
 cei de inspiraţie keynesistă (John Maynard Keynes) sunt de părere că pieţele
financiare sunt instabile prin natura lor şi, lăsate liber favorizează speculaţia în
detrimentul activităţilor productive. În aceste condiţii ar fi necesară o puternică acţiune
de reglementare sub 2 forme. “O re-taxare şi o re-reglementare a operaţiunilor
financiare ar fi de natură să stabilizeze sistemul financiar internaţional. Obiectivul este
de a frâna mobilitatea internaţională a capitalului şi de a limita operaţiunile de natură
pur speculativă. Aceste mijloace nu ar fi însă eficace decât dacă ar fi aplicate de toate
ţările”.

CRIZA ECONOMICA SI FINANCIARA ACTUALA

Etimologic cuvântul „criză” provine din cuvântul grecesc „krisis” care înseamnă o situaţie ce
necesită luarea unei decizii.
Definitii:
Criza economica, (1) stare de dificultate a activitatilor economice, ruptura, schimbare brusca
in activitatea economica, concretizata in incetinirea, stagnarea sau scaderea activitatilor
economice. (2) Prin extensie, reprezinta o conjunctura deprimanta pentru economie in
ansamblul ei, pentru unele ramuri, regiuni etc., boala a organismului economic ce marcheaza
ruperea grava a echilibrului economic, mai ales dintre productie si consum, dintre cerere si
oferta, cu efecte directe asupra preturilor, gradului de ocupare si de folosire a factorilor de
productie. (3) In sens strict, criza economica este momentul de cotitura a ciclului economic,
cand faza de expansiune (ascendenta) cedeaza locul celei de depresiune (descendenta).
Declasarea crizelor economice impune agentilor economici sa actioneze pentru a determina
schimbari calitative in conditiile si factorii cresterii economice, in structurile economice,
menite sa duca la eliminarea unor dezechilibre, comportamente, institutii si mecanisme
caduce, premise ale trecerii la o noua faza ascendenta. Desi sunt un moment dificil in evolutia
economica, cu efecte negative asupra unei parti importante a agentilor economici, c.e. sunt si
semnalul declansarii in masa a fenomenelor tip "distrugere creatoare". Crizele economice pot
fi ciclice si neciclice. Crizele economice ciclice sunt cele care se repeta cu o anumita
regularitate, in functie de tipul ciclului economic. Crizele economice neciclice nu au o
anumita repetabilitate.
Unele dintre acestea sunt partiale, altele intermediare. Crizele economice neciclice partiale
cuprind una sau cateva ramuri (domenii) de activitate (industria siderurgica, carbonifera,
constructiile navale, chimia de mare tonaj, de baza etc.) Ele se manifesta prin reducerea
volumului productiei si ocuparii; sunt urmarea modificarilor in volumul si structura
consumului, in sistemul de combinare a factorilor de productie sub incidenta progresului
tehnic, sistemului de nevoi, starea piejei factorilor de producfie s.a. O categorie importanta
sunt crizele agrare si crizele ramurilor care produc bunuri intermediare, crizele energetice, de
materii prime, valutar-financiare etc.Ele se manifesta prin insuficienta unor asemenea resurse
in raport cu posibilitajile de acces spre procurarea si consumul lor de catre anumite tari si
categorii de agenti economici. Crizele economice neciclice intermediare cuprind mai multe
ramuri conexe, intrerup temporar faza de expansiune sau cea de reluare a cresterii economice.
In sens larg, crizele economice includ si pe cele de credit, crize structurale si crize mondiale.
Unele crizele economice sunt violente (criza din 1929-1933), altele lente, trenante, ca anemia
unui organism biologic; unele c.e. se pot localiza doar intr-o economie sau in cateva economii
nationale, altele cuprind ansamblul acestora, avand caracteristici de c.e. mondiale.
Criza financiara, (in sens larg), dereglare grava a sistemului financiar al unei tari (finantele
statului, sistemul de credit, circulatia baneasca); (in sens restrans), dereglare a finantelor
statului, concretizata in deficite de proportii ale bugetului de stat. Ea apare datorita unor
situatii accidentale, cum sunt reducerea substantial a incasarilor bugetare, ca urmare a unor
socuri neprevazute la care este supusa economia reala, conjunctura nefavorabila – interna
si/sau externa in anumite ramuri, subramuri, situatii sociale explozive etc. Criza financiara
poate sa apara si ca urmare a unor decizii hazardate ale forurilor legislative care angajeaza
cheltuieli exagerate, ignorand posibilitatile reale ale economiei. Uneori c.f. este acceptata ca
fiind raul eel mai mic, pentru a asigura impulsionarea cererii globale, pe seama unor cheltuieli
de la buget acoperite doar partial prin venituri curente. Se sconteaza ca prin multiplicatorul
cheltuielilor publice sa se creeze o unda suplimentara de cerere agregata care sa ofere
intreprinzatorilor imaginea unor anticipari favorabile pentru impulsionarea afacerilor.
Deficitul bugetar se acopera prin apelarea la imprumuturi publice (interne si/sau externe) sau
prin emisiunea de masa monetara suplimentara, fara suport intr-o cantitate mai mare de bunuri
marfare (viteza de rotatie a monedei este presupusa constanta). Este preferabila apelarea la
imprumuturi pe termen mediu/ lung, desi aceasta impovareaza fiscal generatiile viitoare.
Dincolo de un anumit prag - diferit de la o tara la alta - deficitul bugetar genereaza anomalii in
economie: inflatie, deprecierea cursului monedei, cresterea exagerata a ratei dobanzii etc.
Solutia de fond pentru prevenirea si depasirea c.f. este revederea politicii fiscale si a politicii
cheltuielilor publice, actionandu-se impotriva birocratiei, risipei administrative,
redistribuirilor bugetare nejustificate, nivelului unor categorii de cheltuieli- militare, pentru
administratie.
Inflatie, dezechilibru de ansamblu al economiei care consta in aparitia sau cresterea
discrepantei dintre masa monetara si oferta de bunuri fata de situatia existenta anterior.
Procesul poate fi sesizat prin doua tendinte majore, strans legate intre ele: cresterea
generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor. Discrepanta dintre masa
monetara si oferta de bunuri este considerata un exces de mijloace de plata sau de putere de
cumparare nominala fata de cantitatea de bunuri oferite, sensibil mai mica. Asupra naturii si
cauzelor inflatia nu exista un punct de vedere unitar, dar se subliniaza, intotdeauna, caracterul
lor complex, multifactorial. Masurarea inflatie ridica numeroase probleme. Adesea, marimea
inflatiei este relevata prin indicele cresterii preturilor si indicele scaderii puterii de cumparare
a banilor. Daca se tine seama insa de natura inflatiei, marimea sa poate fi cel mai bine redata
prin decalajul, diferenta sau ecartul dintre cererea agregata absoluta nominala si oferta
agregata reala de bunuri care poate fi realizata in conditiile date. Acest decalaj se determina
absolut, ca diferenta intre cele doua marimi, si relativ, ca raport. Daca decalajul creste, inflatia
se accelereaza si invers. Dupa amplitudinea, marimea sau intensitatea sa, inflatia este: a)
taratoare sau latenta - caracterizata printr-o crestere a preturilor cu 3-5% anual; b) deschisa
sau declarata - caracterizata prin cresterea preturilor cu 6-10% anual; c) galopanta sau
hiperinflatie -caracterizata prin cresterea preturilor cu peste 15% anual. Inflatia contemporana
are trei caracteristici fundamentale: este generala, afecteaza toate tarile, insa in proportii
diferite; este determinata atat de cauze interne, cat si externe fiecarei tari; este durabila,
crescatoare sau descrescatoare. Efectele inflatiei sunt si ele complexe, remarcandu-se ca
intensitatea, formele si evolutia lor sunt diferite pe tari si perioade. Se remarca, mai intai,
cresterea preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor.
In proportii moderate si in anumite conditii ele pot contribui la cresterea economica, la
eliminarea unitatilor economice neperformante si la transformarea lor, pun de acord
capacitatile de productie cu nevoile de consum, reorienteaza resursele spre activitatile cele
mai valorizatoare. Inflatia, care se caracterizeaza prin efecte predominante de acest gen, este
denumita, adesea, inflatie de crestere sau de prosperitate, dar aceasta nu inseamna ca nu are si
efecte negative. Inflatia de crestere este opusa, de regula, inflatiei de penurie, ale carei efecte
sunt predominant negative, desi nu pentru toti membrii societatii si nu in aceeasi masura.
Inflatia de penurie este de mare intensitate, imposibil de controlat, determina dezorganizarea
economiei, descurajeaza investitive, diminueaza substantial consumul celor cu venituri mici si
fixe, mareste riscul in activitatea economica si face sa decada societatea civila in ansamblul
ei. Ca dezechilibru macroeconomic, inflatia a fost si ramane un proces cu efecte preponderent
negative pe termen lung in economia reala, indiferent de intensitatea sa la un moment dat.
Slumpflatie, termen ce evidentiaza o inflatie rapida sau chiar galopanta, pe de o parte, si un
regres economic, o scadere a productiei nationale, pe de alta parte. Slumpflatie este o
modalitate de apreciere a intensitatii si a sensului inflatiei prin corelarea acesteia cu dinamica
indicatorilor macroeconomici de rezultate. De pilda, daca intr-un an economic se inregistreaza
intr-o tara o inflatie de peste 150% si o scadere a P.I.B. cu peste 6%, se poate spune ca in acea
tara s-a manifestat slumpflatie.
Stagflatie, termen compus care semnifica acea situatie din economiile tarilor care se
caracterizeaza prin inflatie rapida si prin lipsa de crestere notabila a economiei; adesea,
stagflatie pune in evidenta o crestere economica "zero" insotita de o inflatie puternica. In
conditiile stagflatie, productia stagneaza fara ca masa monetara sa se reduca, ceea ce duce la
adancirea dezechilibrului dintre economia monetara (simbolica) si cea reala.
Clasificarea crizelor financiare:
• Crize de mică amploare, conjuncturale: sunt cele mai puţin periculoase dar şi cele mai des
întâlnite. Sunt generate şocuri externe (creşterea preţului petrolului pe pieţele internaţionale,
conflicte la frontieră, calamităţi naturale în regiune) care generează o scădere a PIB şi o
creştere a şomajului. Guvernele pot contracara efectele negative ale acestor crize prin măsuri
fiscale. Chiar şi în absenţa unor măsuri explicite economia găseşte rapid calea de redresare şi
de răspuns la efectele negative generate de o anumită conjunctură externă.
• Crizele structurale: generate pe fondul unei lipse de ajustare / adaptare a structurii producţiei
interne la conjunctura internaţională. Aceste crize structurale conduc cel mai adesea la
probleme de balanţă de plăţi externe pe fondul pierderii competitivităţii externe, a
insuficientei adaptări a ofertei la noile cerinţe de pe pieţele internaţionale. Aceste crize au un
impact prelungit şi mult mai destabilizator asupra unei economii.
• Crizele sistemice: sunt crize care nu mai îşi pot găsi soluţia în interiorul economiei în
condiţiile unei structuri de producţie date. Sunt crize care necesită o reformare a întregului
sistem în care este angrenată o economie (de exemplu reformarea Sistemului Financiar
Internaţional).

Criza la nivel mondial in 2020

Estimările OECD prezintă o imagine mai sumbră pentru următorii ani decât prognozele
pieţelor financiare internaţionale, care şi-au revenit după scăderile din martie în contextul în
care investitorii au perspective mai încurajatoare despre situaţia mondială, notează FT.

Laurence Boone, economist-şef la OECD, a declarat că impactul economic al crizei

coronavirusului asupra ratei şomajului, falimentului corporativ şi modificărilor vieţii normale
din cauza măsurilor de distanţare socială va fi amplu şi va împiedica relansarea economică
normală după recesiune.

"Cei mai mulţi oameni văd o redresare într-un grafic în formă V, dar noi credem că se va opri
la jumătatea parcursului. Până la sfârşitul anului 2021, pierderile de venit le vor depăşi pe cele
ale oricărei recesiuni anterioare din ultimii peste 100 de ani, cu excepţia perioadelor de război,
cu efecte grave şi îndelungate asupra oamenilor, firmelor şi guvernelor", subliniază Laurence
Boone.

Dacă va fi evitat al doilea val al epidemiei Covid-19, economia mondială probabil se va

contracta cu 12% în prima jumătate a anului 2020, iar până la sfârşitul anului 2021 va fi încă
sub nivelul atins la începutul anului 2020, precizează OECD. Daunele economice cumulative
care se vor produce până la sfârşitul anului viitor vor fi mai mari cu 6% comparativ cu
precedentul raport de prognoză al OECD din noiembrie 2019.

"Când sunt redeschise sectoare care pot funcţiona aproape normal, în mod evident apare o
intensificare a activităţilor, dar dat fiind că virusul este prevalent în altă parte ori nu este
eradicat în ţările noastre, unele frontiere rămân închise, o parte a mobilităţii va fi
obstrucţionată, iar unele sectoare nu pot funcţiona, precum industria divertismentului sau
adunările mari de persoane", a explicat Laurence Boone.

Într-un scenariu mai pesimist, OECD avertizează că al doilea val epidemic, în iarnă, ar genera
pierderi economice de 10% până la sfârşitul anului viitor comparativ cu prognozele
precedente.

Potrivit estimărilor OECD, în 2020 economia mondială se va contracta cu 6%, după care ar
urma să aibă o creştere de 5,2% în 2021 - o criză globală mai gravă decât prognoza Fondului
Monetar Internaţional (FMI) anunţată în aprilie. FMI estima că economia globală va scădea
cu 3% anul acesta şi va avea o creştere de 5,8% în 2021, astfel că pierderile ar fi în mare parte
recuperate.

Potrivit OECD, deşi toate economiile avansate au fost afectate de pandemie, probabil vor fi
diferenţe substanţiale la nivelul performanţelor în funcţie de cât de bine naţiunile gestionează
coronavirusul.

Coreea de Sud, care a aplicat măsuri eficiente în materie de testare, localizare şi izolare a
cazurilor de coronavirus, ar urma să înregistreze o scădere economică de doar 1,2% în 2020,
urmată de o creştere de 3,1% anul viitor.

În schimb, Marea Britanie va înregistra cea mai amplă scădere economică anul acesta, de
11,5%, urmată de o creştere de 9% în 2021, potrivit OECD.

Scăderea economică a SUA ar urma să fie mai redusă decât cea a zonei euro, nivelul PIB-ului
în cele mai puternice zone economice avansate urmând să se diminueze cu 7,3%, respectiv
9,1% anul acesta. Creşterea economică ar urma să fie anul viitor de 4,1% în SUA şi de 6,5%
în zona euro.

Laurence Boone a lăudat naţiunile pentru susţinerea generală furnizată prin măsuri fiscale şi
monetare în contextul apariţiei pandemiei, dar a subliniat că a venit momentul pentru o
abordare "punctuală" şi "flexibilă", prin care oamenii să fie încurajaţi să caute locuri de
muncă în noi sectoare, în locul celor care vor dispărea.

"Nu trebuie să repetăm greşeala crizei financiare şi să retragem măsurile fiscale prea
devreme", a continuat economistul-şef al OECD. Dar imediat ce perspectivele economice vor
mai clare în următorii ani, "va trebui să analizăm datoria (guvernamentală acumulată) şi, mai
mult decât orice, progresivitatea sistemelor fiscal şi de asistenţă socială, deoarece criza
amplifică diferenţele dintre oameni", a insistat Laurence Boone.

OECD a criticat întreruperea legăturilor comerciale în timpul crizei şi a îndemnat ţările să nu

întoarcă spatele globalizării dacă vor să crească prosperitatea cetăţenilor. "Cooperarea
mondială pentru găsirea unui tratament şi a unui vaccin împotriva virusului şi reluarea mai
amplă a dialogului multilateral vor fi elemente-cheie pentru reducerea dubiilor şi deblocarea
impulsului economic", a subliniat Laurence Boone.