Cuprins

1. Aspect generale privind Fondul Monetra Internaţional…………………………………3

2. Globalizarea financiară…………………………………………………………………… 6

2.1. Factori ai globalizării financiare……………………………………………………..6

2.2. Aspecte negative ale globalizării financiare………………………………………….8

3. Fondul Monetar Internaţional in contextul globalizării financiare……………………..9

Concluzii …………………………………………………………………………………...12

Bibliografie ………………………………………………………………………………...13

2
 Mutaţii în activitatea Fondului Monetar Internaţional în contextul
globalizării financiare

1. Aspecte generale privind Fondul Monetar International

Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.) este cel mai important organism de cooperare în
domeniul valutar-financiar. Este un organism interstatal ce joacă rolul major în lumea
contemporană în sprijinul ţărilor care se confruntă cu dificultăţile economice şi de asigurare a
echilibrului balanţei de plăţi.

Statutul F.M.I. a fost aprobat de conferinţa de la Bretton-Woods în 1944; această

conferinţă a urmărit instalarea unui regim de cursuri valutare fixe, analog celui din cadrul
monetar al etalonului aur, dar cu mai multă libertate pentru toate ţările.

F.M.I. s-a constituit printr-un acord intervenit între ţările membre; acestea îşi respectă
obligaţiile prin intermediul ministerului finanţelor, respectiv al treyoreiei sau al băncii centrale.
Obligaţiile ţărilor menbre sunt:

Renunţarea la restricţii asupra efectuării de plăţi valutare sau asupra tranzacţiilor

internaţionale curente;

Renunţarea la practicile monetare discriminatorii sau la practicile monetare neloiale;

Asigurarea convertibilităţii la cerere a sumelor în monedă proprie, deţinute de alte state,

în operaţiunile curente;

Furnizarea de date economice şi financiare proprii, necesare fondului.

3
 F.M.I. are 180 de ţări member care sunt în acelaşi timp şi member ONU. România a
devenit membră la 7 decembrie 1972. Obiectivele1 practice urmarite de F.M.I. sunt următoarele:

Promovarea cooperării monetare internaţionale prin intermediul unei instituţii spcializate

care să facă posibilă consultări permanente între ţările member;

Facilitarea desfăşurării echilibrate a schimburilor internaţionale, care să contribuie la

folosirea eficientă a resurselor ţărilor member;

Evitarea manipulării cursurilor valutare în scopuri incorecte;

Eliminarea restricţiilor valutare care frănează dezvoltarea comerţului internaţional.

F.M.I. este condus de următoarele organism:

Consiliul guvernatorilor, format din reprezentanţii ţărilor member, se reuneşte o dată pe

an, avănd rolul adunării generale a acţionarilo într-o societate pe acţiuni;

Consiliul administratorilor, format din 21 membri din care 6 sunt reprezentanţii ţărilor cu
cele mai mari cote-părţi, iar restul sunt desemnaţi de ţările member;

Directorul, ales prin consens, conduce efectiv activitatea fondului.

Deciziile F.M.I. sunt luate prin vot proportional. Fiecare ţară membră are un număr mic
de voturi de bază, care se multiplică proportional cu marimea cotei de participare . Astfel, puterea
de votare este semnificativ determinata de contributia financiara in cadrul F.M.I., care la rândul ei
este stabilită în funcţie de indicatorii economici şi financiari ai fiecărei ţări.

Principala funcţie a F.M.I. este aceea de a supraveghea sistemul monetar internaţional.

Din această funcţie principală derivă alte câteva funcţii, cum ar fi: supravegherea politicii
monetare şi a ratei de schimb din ţările membre; elaborarea de recomandări privind politica
financiarăpentru membri şi acordarea de credite pentru ţările cu dificultăţi în balanţa de plăţi.

Deşi F.M.I. este cuniscut mai ales prin faptul că acordă credite, aceasta nu este principala
sa funcţie. Rolul cel mai important pe care îl deţine Fondul este acela de manager al unui sistem

1
Gheorghe Stâneanu, Instituţii financiare internaţionale contemporane, Ed. Risoprint Cluj-Napoca 2006, pg. 161

4
monetar internaţional ordonat, previzibil şi stabil, cu granişe deschise şi care să ofere cadrul
necesar unei creşteri echilibrate în comerţul mondial şi în economiile ţărilor membre. În acest
sens, F.M.I. funcţionează ca un organism permanent de consultanţă, în care membrii cooperează
şi participă activ în sfera monetară internaţională.

Elemental de bază al F.M.I. îl constituie cotele-părţi, ce reprezintă fondurile pe care

statele member se obligă să le pună la dispoziţia sa. Aceste cote determină totodată şi numărul de
voturi de care dispun ţările member ăn organelle de conducere ale F.M.I., precum si nivelul
împrumuturilor de care pot beneficia.

În mod obişnuit când o ţară înregistrează un deficit la balanţele de plăţi se recurge la

propriile reyerve monetare international. În cazul cănd acestea nu sunt suficiente, ţara apelează la
împrumuturi sau la credite bancare pe termen scurt (în acceptia F.M.I.,3-5 ani).

Crearea F.M.I. a însemnat pentru tările member lărgirea considerabilă a posibilităţilor de

acoperire a unui deficit poate apela la F.M.I., dând în schimb mondă proprie. La expirarea
termenului, ţara respectivă răscumpără moneda sa de la fond, restituind moneda străină.

Pentru obţinerea unei sume de la F.M.I., o ţară membră trebuie să îndeplinească unele
condiţii, printer care dovada că valuta cerută îi este neaparăt necesară pentru plăţi compatibile cu
principiile FMI, precum si faptul că ţara solicitatoare nu a fost declarată anterior ca neadmisă la
resursele fondului, pentru diferite motive.

Creditele solicitate trebuie să fie strict în funcţie de cota subscrisă de ţara respectivă.
Fondul trebuie să se asigure că politica membrului solicitant este indreptata efectiv spre
redresarea balanţelor de plăţi sau altui obiectiv declarat si totodată că acest membru va putea
răscumpăra moneda sa la termenul stabilit.

Conform unor ultime modificări al statutului, F.M.I. capătă sarcina de a exercita o fermă
supraveghere a politicilor valutare ale membrilor săi şi de a elabora indicaţii specific pentru a-i
ghida pe membri în privinţa acestor politic. Consiliul administratorilor a întocmit un document
intitulat “supravegherea politicilor valutare”, care conţin principiile ce trebuie să orienteye
politicile valutare ale statelor member si modul de supraveghere exercitată de fond asupra acestor

5
politici. În legătură cu acestea se pune problema în ce măsură F.M.I. poate determina autorităţile
naţionale să aplice recomandările sale. Se admite că supravegherea trebuie exercitată de fond
asupra acesot politici. În legătură cu acestea se pune problema în ce măsură F.M.I. poate
determina autoritătile naţionale să aplice recomandările sale. Se admite că supravegherea trebuie
exercitată cu precauţie şi că este necesară aplicarea unor metode diferite de la caz la caz, ţinând
seama de situaţiile în care există o contraindicaţie evidenţiată cu principiile convenite în materie
de cursuri valutare.

2. Globalizarea financiară

2.1. Factori ai globalizării financiare

O importanţă major in desfaşurarea procesului de globalizare financiara au avuto

inovaţiile2, cele în domeniul tehnologic, mai ales în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor şi
cele financiare. Computerizarea şi telecomunicaţiile au contopit pieţele financiare ale lumii într-
un singur sistem mondial în care o persoana individuală, un terminal poate fi tot timpul la curent
cu fluctuaţiile de preţuri pe pieţele majore şi poate executa schimburi aproape instantaneu în
oricare dintre ele sau chiar în toate.

2
www.finint.ase.ro

6
 In anii '70-'80 un proces de modernizare are loc în cadrul marilor pieţe financiare ale
lumii. Apariţia de noi pieţe, noi produse este rezultatul unei nevoi financiare ale economiei, cât şi
necesităţii şi dorinţei de a aduce o soluţie riscurilor legate de instabilitatea ratelor de schimb,
ratelor dobânzii, inflaţie. Inovaţiile financiare au fost numeroase în ultimii 20 de ani pentru a
satisface nevoile celor care se împrumută şi ale investitorilor internaţionali. Astfel, încă de la
începutul anilor '70, euro - băncile au propus împrumuturi în devize cu rate ale dobânzii variabile.
In această formulă, ratele împrumuturilor urmăresc evoluţia pieţei. In caz de creştere a ratelor,
împrumutătorul nu este penalizat; simetric, împrumutatul beneficiază de reducerea ratelor de
piaţă.

Produsele derivate reprezintă inovaţiile majore ale perioadei recente. Apărute la începutul
anilor '80, aceste instrumente s-au dezvoltat mai întâi în SUA, în special la Chicago. Ele permit
acoperirea împotriva riscurilor de dobândă şi valutar, dar sunt utilizate şi pentru speculaţii şi
arbitraj. Aceste produse derivate sunt: contractele futures, opţiunile şi contractele se swap. Ca şi
pe celelalte compartimente ale pieţei de capital, trei actori principali efectuează tranzacţii cu
produse derivate. In primul rând, utilizatorii finali - marile întreprinderi, case de pensii, fonduri
de investiţii, companii de asigurări - care vor sa se protejeze împotriva riscurilor ratei dobânzii şi
de schimb. In al doilea rând, intermediarii (curtieri, marile bănci) al căror scop este sa găsească
contrapartidă pentru clienţii menţionaţi anterior şi sa încaseze comisioane. In al treilea rând sunt
speculatorii -cei mai cunoscuţi fiind gestionarii aşa-numitelor "hedge-funds" 3 -care îşi asumă
conştient riscuri pentru a încasa plus-valori. Funcţia esenţiala a produselor derivate este
permiterea transferului riscului între părţi.

Alte importante inovaţii financiare sunt valorile mobiliare utilizate pe piaţa internaţională
de capital: euroobligaţiunile (eurobonds), euroacţiunile (euroequities), certificatele de depozit
emise de bănci (ADR, EDR şi GDR). Sfera financiară se extinde astfel dincolo de frontiere, în
afara statelor. Aceasta este logica mondializării, care poartă în ea ideea unei pieţe fără
constrângere, fără limite geografice sau de altă natură. Dilatarea sferei financiare se explică astfel
uşor: dacă o investiţie productivă cere construirea de uzine şi recrutarea de personal, un

3
www.globalizarea.com

7
plasament financiar la celalalt capăt al lumii se realizează într-o secunda, graţie reţelelor
informatice.

Pe lângă aceste premise ale globalizării financiare, pot fi enumeraţi şi alţi factori sau
împrejurări care au favorizat fenomenul de globalizare în general. Un factor îl constituie fără
îndoială eşecul şi dispariţia singurului mare sistem care concurează capitalismul liberal:
comunismul. Un singur model de dezvoltare pare astfel sa prevaleze: cel fondat pe liberul schimb
şi concurenţa universală şi care nu recunoaşte decât un singur criteriu, binomul cost-eficienţă. In
aceiaşi ordine de idei pot fi încadrate şi alte evenimente: descoperirea de către China a
capitalismului a determinat intrarea în economia de piaţă a 1,2 miliarde de indivizi (azi, acest
ultim imperiu roşu atrage multe din investiţiile internaţionale); abandonarea autarhiei de către
India a împins alte milioane de consumatori în această economie globală.

Un alt important factor al globalizării îl reprezintă faptul că la începutul anilor '90 noile
ţări industriale din Asia şi America latină au devenit importanţi actori ai finanţelor
internaţionale. Partea pieţelor acestor ţări în capitalizarea bursieră mondială a trecut de la 2,5%
la 9% între anii 1983 şi 1993. Succesul lor se explică prin randamentele ridicate (anumite pieţe
din Asia au oferit randamente cuprinse între 50% şi 100% în 1993), faptul că sunt puţin corelate
cu pieţele ţărilor dezvoltate, ceea ce favorizează diversificarea riscurilor investitorilor
internaţionali.

2.2 Aspecte negative ale globalizării financiare

“Globalizarea financiară a generat un <risc sistemic> de criză financiară la scară

internaţională. Procesul de criză sistemică se desfăşoară în doi timpi. Mai întâi, speculaţia

8
declanşează turbulenţa, amplificată de noile instrumente financiare. Apoi intervine propagarea
undei de şoc în ansamblul sistemului financiar planetar, prin <efecte de contagiune>”4.

Pe de altă parte, globalizarea financiară determină o instabilitate crescânda a pieţelor ce

pare să devină cronică şi accentuarea speculaţiei. Se creează astfel premisele ca viteza de
propagare şi aria geografică se cuprindere a crizelor să crească semnificativ. Unul din exemplele
adecvate în acest sens este criza financiară asiatică din 1997 care a afectat nu numai continentul
asiatic, ci şi o mare parte a ţărilor dezvoltate, ţări din Europa Centrală şi de Est şi se poate spune
că stat la baza declanşării unei serii de crize financiare pe pieţele latino-americane.

Procesul de globalizare financiara s-a produs în acelaşi timp cu creşterea instabilităţii

ratelor dobânzii, ratelor de schimb şi cursurilor titlurilor financiare. Se poate spune chiar că există
o relaţie dialectică între instabilitatea financiară şi globalizare. Aceasta deoarece, pe de o parte,
cea mai mare parte a inovaţiilor financiare au ca obiect protejarea agenţilor economici împotriva
instabilităţii ratelor de schimb, ratelor dobânzii, a volatilităţii cursurilor titlurilor, iar pe de altă
parte, noile instrumente sunt ele însele factori de instabilitate. Această constatare se verifică mai
ales pe pieţele produselor derivate unde, pentru a acoperi riscurile fluctuaţiei, marile întreprinderi,
companii de asigurări, case de pensii etc. schimbă contracte având ca obiect rate ale dobânzii,
devize sau active financiare. Pieţele la termen ating azi o amploare şi o complexitate ce par
incontrolabile. Produsele derivate5 constituie un instrument eficient de gestiune a riscurilor, dar în
acelaşi timp un factor de instabilitate, fiind unul din instrumentele favorite ale speculatorilor.

Speculaţia s-a dovedit facilitată pe pieţele produselor derivate datorită efectului de levier.
Astfel, pe pieţele organizate, contractele la termen cu instrumente financiare permit luarea de
poziţii speculative imobilizând decât o mică parte de lichidităţi sub formă de depozite de garanţie
(3% pe MATIF, Franţa). Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul opţiunilor asupra devizelor, când
prima plătită de cumpărătorul opţiunii poate fi intr-un raport de 1 la 100 cu câştigul sperat.

Problema majoră pusă de produsele derivate este următoarea: de fiecare dată când este
încheiat un contract, riscul inerent al activului acoperit nu dispare, ci este numai transferat unui

4
Plihon D., Mizele globalizării financiare, Ed. Trei, Bucureşti, colecţia Ideea European, 2001, pg.70-71

5
www.primet.ro

9
alt participant la sistemul financiar. Un alt motiv de îngrijorare al autorităţilor este acela că
produsele derivate pot atenua eficienta politicii monetare. Astfel, întreprinderile care constata
înăsprirea politicii monetare sunt de acum în măsură să limiteze impactul acesteia planurilor de
finanţare: operaţiunile de swap le permit modificarea caracteristicilor împrumutului,
transformarea lui în angajament cu rată fixă.

Globalizarea financiară a presupus de asemenea o uriaşă dilatare a sferei financiare: pe

piaţa valutară se schimbă zilnic 1500 mld. dolari, de 7 ori mai mult decât în 1986. In ceea ce
priveşte acţiunile, numai la New York capitalizarea (8700 mld. $ la sfârşitul lui noiembrie 1997)
s-a multiplicat de 4 ori în 10 ani. Aceasta explozie a tranzacţiilor pe pieţele financiare nu mai este
în raport direct cu finanţarea producţiei şi a schimburilor internaţionale. După estimările BRI,
valoarea tranzacţiilor financiare internaţionale este de 50 de ori mai mare decât valoarea
comerţului internaţional cu bunuri şi servicii. Rezultă deci acest decuplaj - în creştere - între
activitatea financiară şi cea reală.

Prin urmare dereglementarea şi internaţionalizarea pieţelor financiare au avut drept

consecinţă plasarea sub o strictă supraveghere a politicilor economice ale statelor. Acum, pieţele
sunt cele care decid dacă politicile economice naţionale sunt eficiente.

3. Fondul Monetar Internaţional în contextul globalizarii financiare

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a făcut posibilă aşezarea ordinii mondiale pe
noi baze. În domeniul economic noia arhitectură global urma să se sprijine pe trei piloni6: Fondul
Monetra Internaţional (F.M.I.), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(B.I.R.D.) şi Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.). Astfel, în 1944 prin acordul de la
Bretton Woods au fost puse bazele F.M.I. şi B.I.R.D., aceste instituţii urmând să-şi înceapă
curând activitatea.

6
Florian Vlaicu, Globalizarea: viziuni, context, tendinţe, Ed. Economică Bucureşti, 2005, pg. 151-152

10
 Statutul revizuit al F.M.I. prevede o supraveghere fermă a politicilor de schimb monetar
în ţările member şi adoptarea principiilor specific după care spă se ghideze statele în acest sens.
Acest mandate este îndeplinit prin studierea problemelor monetare internaţionale şi analiza atentă
a tuturor aspectelor sistemului de schimb. Supravegherea Monetar Mondială are drept obiectiv
favorizarea unei creşteri echilibrate a comerţului internaţional şi instaurarea unui system de
cursuri de schimb stabil şi ordonat. În plan naţional, supravegherea încurajează adoptarea de
politici economice compatibile cu obligaţiile statutare ale membrilor , din care să rezulte o
creştere neinflaţionistă durabilă. Supravegherea va conduce la identificarea prompt a problemelor
de soluţionat şi luarea de măsuri corrective, în consecinţă.

Pentru a-şi îndeplini misiunea de supraveghere, F.M.I. procedează la:

Consultări ce reprezintă examinarea sistematică a evoluţiei şi politicii economice

aparţinînd ţării în cauză, precum şi efectele acesteia asupra cursurilor de schimb şi
balanţei de plăţi;

Analize asupra perspectiveloreconomice mondiale, care constituie modelul pe baza

căruia Consiliul de Administraţie poate examina, din punct de vedere multilateral şi
poate urmări evoluţia economiei mondiale în ansamblu, porninsu-se de la ipostazele de
bază ale modelului.

F.M.I. promovează cooperarea monetară internaţională7, realizând, totodată, o

supraveghere fermă a politicilor valutare ale ţărilor member. Tot în domeniul reglarii activităţii
monetare, F.M.I. elaboreză documente care conţin principiile de orientare a politicilor valutare,
principia care sunt recomandate ţărilor member.

Modelul de asistenţă mutual8, fiind fundamentat in contextul tratatului de la Bretton

Woods, presupune ca Fondul Monetar Internaţional să permit ţărilor member să-ţi remedieze
dezechilibrele temporare ale balanţelor de plăţi, fără să recurgă la măsuri susceptibile să
compromită situaţia lor internă sau dezvoltarea schimburilor internaţionale. Statele dispun de o

7
Paul Bran, Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990, pg. 259
8
Gheorghe M. Voinea, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Iaşi 2008, pg.36

11
“tranşă de rezervă”9, în măsura în care activele deţinute în monedă proprie în cadrul “contului de
resurse generale” sunt inferioare plafonului cotei-părţi, care poate fi utilizată, în totalitate, în orice
moment, cu condiţia ca situaţia balanţei de plăţi să necesite aceasta.

Pe linia reglării produselor de ordin financiar şi de credit, F.M.I. ca model de agent de

emisiune a unui active monetar international 10 realizează o ajustare a lichidităţii internaţionale
prin punerea la dispoziţia ţărilor member fonduri sub formă de credite, pe baza unor resurse
acumulate prin participarea cu cote-părţi a membrilor, sau emisiunea de DST. Scopul acesor
fonduri era precizat în statut ca fiind de scurtă durată şi de a micşora dezechilibrul balanţelor de
plăţi externe ale ţărilor member, precum şi de a contribui la expansiunea şi creşterea echilibrată a
comerţului internaţional.

F.M.I. s-a angajat să contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de plăţi dintre ţările
member, eliminând, pe cât posibil, restricţiile monetar-valutare care stânjenesc dezvoltarea
comerţului.

Deoarece F.M.I. are responsabilitatea pentru gestiunea ordinii monetare, în contextual

globalizării apare un alt mod de creditare de ultimă instanţă la nivel internaţional. Acesta forma a
creditului are misiunea de a susţine lichiditatea internaţională în condiţiile unor factori care ar
putea produce dezechilibre ale balanţei de plăţi. Deoarece resursele Fondului Monetar
Internaţional sunt limitate, acesta nu poate asigura anumite cerinţe ale lichidităţii internaţionale în
situaţii de criză, dar pe de altă parte creditorul de ultimă instanţă necesită aceste fonduri, deci va
restructura misiunea lui fundamental intr-o misiune asemănătoare unei bănci central.

Astăzi, F.M.I. se preocupă şi de inegalitatea de ditribuire a veniturilor şi discută regulat

cu membrii săi politici în domeniul sănătăţii, locuinţelor, şomajului, pieţelor de muncă,
cheltuielilor militare sau managementului sectorului public.

F.M.I mai joacă şi rolul unui investitor particular ,prin crearea şi implicit, prin
garantarea unui climat de afaceri profitabil. Mai mult, acordul dat politicii economice a unui

9
Petre Brezeanu, Ilie Simon, Laura Ellz Novac, Instituţii financiare internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 2005,
pg. 22-23
10
Gheorghe M. Voinea, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Iaşi 2008, pg.36

12
membru îmbunătăţeşte valoarea riscului pentru creditori şi investitori particulari. De obicei
investitorii particulari nu îşi investesc banii într-o ţară până când F.M.I. nu încheie acorduri.

F.M.I. asigură instruire profesională prin intermediul cursurilor şi seminariilor organizate

la sediul său central şi prin sponsorizarea Join Vienna Institute 11. Aceste programe sunt astfel
concepute încât să fie la nivelul cerinţelor în creştere ale ţărilor membre. În acest scop,
programul de bză include cursuri elementare, medii şi avansate despre programare şi politici
financiare şi management macroeconomic, statistica balanţei de plăţi, operaţiuni monetare şi
valutare, conturi naţionale şi statistici guvernamentale etc. Obiectivul d ebază aş acestot
programe este instituirea profesională a oficialilor din ţările membre ale Fondului.

11
Ion Viorel Matei, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Ed. Universitară, Craiova, 2005, pg. 111-112

13
Concluzii

Ratiunea obiectivă a apariţiei F.M.I. îşi are originea în necesitatea existenţei unei instituţii
cu putere de acţiune la nivel mondial, care, prin competenţele cu care este abilitată, să acorde
sprijin financiar ţărilor care se confruntă cu deficite ale balanţelor de plăţi. Se crea, astfel, cadrul
instituţional pentru prevenirea extinderii la dimensiuni globale dezechilibrelor financiare locale
şi regionale, evitându-se dezordinea economic-monetară internaţională, care în anii ’30 a
provocat imensele costuri şi tensiuni sociale ce au prcedat ce de-al doilea război mondial.

În anii care au trecut de la creatrea sa F.M.I. s-a schimbat foarte mult. Fondat pe
convingerea că pieţele funcţionau adeseori prost, el apără acum supremaţia acestora cu fevoare
ideologică. Fondat pe convingerea că trebuie să se exercite presiuni internaţionale asupra ţărilor
pentru ca acestea să adopte politici economice mai expansionist, în present F.M.I furnizează de
regulă fonduri numai dacă statele adoptă politici constând de exemplu în reducerea deficitelor,
creşterea impozitelor sau marirea ratelor dobânzilor.

14
 F.M.I reprezintă “centrul bogăţiei si puterii”12misiunile acestuia fiind eradicarea sărăciei ,
cealaltă, menţinerea stabilităţii globale.

Bibliografie

Petre Brezeanu Ilie Simin Laura Elly Novac, Instituţii financiare internaţionale, Ed.
Economică, Bucureşti, 2005;

Patrik Lenain, FMI-ul, Ed. C.N.I. “CORESI”, Bucureşti, 2000;

Ion Viorel Matei, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Ed. Universitară, Craiova,

2005;

12
Joseph E. Stigletz, Globalizarea Speranţe şi Deziluzii , Ed. Economică, Bucureşti, 2003, pg. 55

15
Gheorghe Stâneanu, Instituţii financiare internaţionale contemporane, Ed. Risoprint Cluj-
Napoca 2006;

Joseph E. Stigletz, Globalizarea Speranţe şi Deziluzii , Ed. Economică, Bucureşti, 2003;

Gheorghe M. Voinea, Instituţii financiar-bancare internaţionale, Iaşi 2008;

Florian Vlaicu, Globalizarea: viziuni, context, tendinţe, Ed. Economică Bucureşti, 2005;

www.finint.ase.ro

www.fmi.ro

www.globalizarea.com

www.primet.ro

16