Sunteți pe pagina 1din 7

I.

Precizări prealabile

Odată cu adâncirea relaţiilor economice şi politice între ţări, au apărut şi s-au


dezvoltat o serie de instituţii financiare internaţionale care au un rol din ce în ce
mai important în supravegherea şi stabilizarea sistemului financiar-monetar
internaţional. După al doilea război mondial, situaţia dificilă cu care se confruntau
toate statele lumii a impus organizarea de reuniuni internaţionale care să găsească
soluţii în vederea relansării economiei mondiale. Desfăşurată între 1 şi 22 iulie
1944, Conferinţa de la Bretton Woods a rămas în amintirea participanţilor ca una
dintre cele mai strălucite reuniuni internaţionale consacrate vreodată unor scopuri
specifice.

Lucrările conferinţei aveau drept scop căutarea şi prezentarea remediilor


pentru combaterea dezordinii şi instabilităţii monetare cronice, soluţii de înlăturare
a barierelor vamale excesive şi a restricţiilor netarifare din calea comerţului
internaţional şi alte probleme acute cu care se confruntau statele lumii.
Soluţionarea acestor probleme viza un nou stil de viaţă economică internaţională,
care să aibă la bază dezvoltarea schimburilor, a tranzacţiilor şi mişcarea capitalului
internaţional în context multilateral.

„Planul White” preconiza înfiinţarea unui „Fond Monetar-Internaţional”,


constituit din aur şi monede naţionale, care să furnizeze ţărilor membre, în
schimbul monedei lor naţionale, valuta străină necesară pentru realizarea
tranzacţiilor comerciale externe şi pentru stabilirea echilibrului balanţelor de plăţi.
Poziţia americană a avut câştig de cauză, Conferinţa adoptând în liniile sale
principale „Planul White”. Astfel, prin acordurile încheiate Conferinţa monetară
din iulie 1944 a prevăzut înfiinţarea a două instituţii: Fondul Monetar Internaţional
(FMI) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).

În conformitate cu acordurile de la Bretton Woods, Fondul Monetar


Internaţional urma să deţină rolul principal în cadrul noului sistem monetar
internaţional. In acelaşi timp, s-a făcut precizarea că o „ţară nu poate deveni
membră a BIRD, atâta timp cât nu este membră a FMI”.

1
La 15 noiembrie 1947, Fondul Monetar Internaţional a obţinut statutul de
instituţie specializată a ONU, după ce Adunarea Generală a ONU a aprobat acordul
încheiat de ECOSOC cu Fondul Monetar, în conformitate cu Articolele 57 şi 63 din
Carta Naţiunilor Unite. Astfel a fost înfiinţat Fondul Monetar Internaţional, care
are 188 de ţări membre, rolul ei fiind a promova cooperarea monetară
internaţională, stabilitatea valutară şi acorduri valutare sistematice, pentru a stimula
creşterea economică şi niveluri înalte de folosire a forţei de muncă şi pentru a
acorda asistenţă financiară temporară ţărilor membre, în condiţii adecvate, pentru a
contribui la ajustarea balanţei de plăţi.

În momentul aderării la FMI, fiecare ţară contribuie cu o anumită sumă de


bani numită "cotă de subscriere". La sfârşitul lunii octombrie 2009, totalul cotelor
se cifra la 346 mld. USD. Resursele Fondului sunt folosite pentru acordarea de
sprijin financiar ţărilor membre în scopul echilibrării balanţelor de plăţi. Acordarea
sumelor se face la cererea ţărilor membre, în anumite condiţii convenite şi se
realizează, ca tehnică, sub forma unui schimb de valute - moneda naţională a ţării
solicitatoare contra o altă valută.

II. Responsabilităţi şi funcţii

Scopul Fondului Monetar Internaţional este de a preveni crizele sistemului,


încurajând ţările să adopte politici economice solide; este, de asemenea - aşa cum
şi numele sugerează -, un fond ce poate veni în ajutorul membrilor ce au nevoie de
finanţare temporară pentru a redresa probleme de balanţă a plăţilor.

Potrivit Articolului 1 din statutul său, Fondul Monetar Internaţional are


următoarele obiective majore:

- să promoveze cooperarea monetară;


- să faciliteze expansiunea comerţului internaţional;
- să înlăture restricţiile valutare din calea comerţului internaţional şi a
fluxurilor financiare internaţionale;
- să acorde ţărilor membre credite pe termen scurt şi mijlociu, în vederea
reducerii dezechilibrelor temporare din balanţa de plăţi externă provocate de

2
cauze imprevizibile, fără ca aceste ţări să recurgă la măsuri care ar putea
impieta asupra prosperităţii naţionale şi internaţionale;
- să promoveze stabilitatea cursurilor valutare şi evitarea devalorizărilor
monetare ca mijloc de concurenţă internaţională;
- să scurteze durata şi să micşoreze dezechilibrul balanţelor de plăţi externe
ale ţărilor membre.

În funcţie de obiectivele sale şi de mijloacele de care dispune Fondul Monetar


Internaţional pentru realizarea lor, se pot distinge următoarele segmente mai
importante ale activităţii sale:

a. acordarea de credite membrilor săi pe bază de garanţii (în monedă


naţională), astfel încât, pe de o parte, aceştia să fie sprijiniţi la nevoie în
eforturile proprii de echilibrare a balanţelor de plăţi, iar, pe de altă parte, să
contribuie la stabilirea unui sistem multilateral de decontări, care să
faciliteze tranzacţiile comerciale şi financiare internaţionale. In principiu,
ţara membră a FMI care a primit un credit de la Fond este obligată să-l
folosească numai pentru echilibrarea balanţei sale de plăţi;

b. limitarea cât mai mult posibil a restricţiilor valutare care frânează


dezvoltarea comerţului internaţional. în acest sens, membrii FMI sunt
obligaţi să evite restricţiile valutare asupra plăţilor curente;

c. . menţinerea parităţii monedelor naţionale ale ţărilor membre şi urmărirea


stabilităţii cursului de schimb.

Fondul Monetar Internaţional are următoarele funcţii:

1. Funcţia de supraveghere- Coordonarea politicilor economice poate fi


urmărită din două puncte de vedere. Primul se bazează pe fixarea regulilor în
areale foarte precise, astfel încât coordonarea FMI se realizează în mod
aproape mecanic, urmărind eventuala tentativă a ţărilor de a eluda regulile
fixate dinainte. În laceastă logică au intrat sistemul monetar al aurului,
precum şi în sistemul multilateral de cursuri de schimb fixe, dar ajustabile.
Cea de-a doua abordare constă în a se asigura, printr-o acţiune de
supraveghere, că obiectivele şi acţiunile de politică economică adoptate de
3
ţări în mod separat să nu fie în contradicţie cu interesele colective. Aceasta
este abordarea urmată actualmente de FMI după abordarea sistemului
cursurilor de schimb fixat la Bretton Woods. Supravegherea este, fară
îndoială, principala funcţie a FMI.

2. Funcţia financiară.-Fondul Monetar Internaţional pune la dispoziţia ţărilor


membre propriile resurse financiare, pentru ca acestea să-şi poată elimina
dezechilibrele externe care se pot manifesta, fie în deficitul balanţei de plăţi,
fie într-o poziţiei precară a rezervelor valutare. Funcţia financiară are scopul
de a evita ca ţările membre să recurgă la măsuri extreme, uneori cu efect
distructiv al prosperităţii naţionale sau internaţionale. Cu alte cuvinte, se
doreşte, pe de o parte, restrângerea acţiunilor care produc daune altor ţări
membre, cum ar fi măsurile protecţioniste şi devalorizările concurenţiale, pe
de altă parte, să se evite ajustări excesiv de costisitoare pentru ţările în
dificultate, în ceea ce priveşte eficienţa economică şi ocuparea forţei de
muncă.

III. Structură
Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul
Financiar şi Monetar Internaţional şi Consiliul Director.

În vârful structurii organizatorice se află Consiliul Guvernatorilor, ce


constituie organul suprem şi stabileşte liniile directoare ale activităţii, fiind format
din guvernatorii băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din fiecare dintre cele
186 de state membre. Toţi guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii
Anuale a FMI şi a Băncii Mondiale.

Consiliul Director este format din 24 de membri şi conduce activităţile


curente.

Directorul general al FMI este Christine Lagarde din Franţa (mandat de 5


ani începând din iulie 2011).

4
FMI are două categorii de membri: membri originari sunt considerate acele
ţări care au ratificat acordul de creare a FMI până la intrarea lui în vigoare (27
decembrie 1945); alţi membri sunt socotite toate celelalte ţări care au aderat la FMI
după intrare în vigoare a acordului. Această delimitare a membrilor FMI în membri
originari şi alţi membri are, în principal, caracter onorific, dar uneori se ţine cont
de acest lucru în desfăşurarea activităţii FMI. Conform statutului FMI, orice ţară
membră se poate retrage oricând de la Fond, pe baza unui aviz scris. Totodată,
orice ţară membră poate să fie privată de drepturile sale de a folosi resursele FMI,
dacă nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin semnarea acordului

IV. Relaţiile României cu Fondul Monetar Internaţional

România a devenit membră a Fondului Monetar Internaţional la 15


decembrie 1972 şi face parte din constituenta condusă de Olanda. Dl. Menno Snel
(Olanda) este Director Executiv pentru România în cadrul FMI; constituenta sa
include Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Georgia, Israel,
Serbia, Muntenegru, Republica Macedonia, Moldova, Olanda, România şi Ucraina.
Guvernatorul României la FMI este domnul Constantin Mugur Isărescu,
Guvernator al Băncii Naţionale a României.Fondul a avut un reprezentant rezident
la Bucureşti începând cu anul 1991. Dl. Tonny Lybek este Reprezentant Regional
Principal pentru România si Bulgaria, începând cu luna martie 2009.

Cota iniţială a României a fost de 200 milioane de dolari, iar în prezent se


ridică la 1.030,2 milioane DST sau 0,43% din cota totală. Puterea de vot a
României este de 11.039 voturi reprezentând 0,44% din total.

În urma aderării Ia FMI, România a obţinut următoarei drepturi:

• dreptul de a obţine credite în regim normal sau ca facilităţi începând


cu anul 1990, România a beneficiat de facilităţi sub forma tragerilor curente,
acordurilor stand-by, finanţăriloi compensatorii şi a facilităţilor de transformare
sistematică;

5
• dreptul de a obţine credite în monedele altor ţări membra sau în DST
din resursele generale ale Fondului, în schimbul unea sume în moneda naţională, în
condiţii mult mai avantajoase decât! cele ale pieţei, fiind obligată să respecte, în
schimb, o serie del condiţii impuse de FMI tuturor ţărilor membre aflate în postura
dej debitor faţă de Fond;

• dreptul de alocări de DST în cazul unor noi emisiuni de DST. Datorită


faptului că FMI a întrerupt emisiunile de DST ] începând cu 1972, România nu a
putut beneficia de astfel de alocări decât începând cu anul 1979;

• dreptul de aderare la BIRD şi la filialele sale.

În urma aderării la FMI, ţara noastră şi-a asumat şi o serie de obligaţii,


precum:

• subscrierea şi vărsarea cotei - părţi de capital;

• convenirea cu FMI a unui curs reprezentativ al leului fată de dolarul


american;

• să nu aplice restricţii asupra efectuării plăţilor curente în relaţiile economice


internaţionale;

• să se consulte cu FMI şi să colaboreze cu celelalte tări membre;

• să furnizeze informaţii cu caracter economic şi financiar privitoare la


deţinerile oficiale de aur şi de mijloace de plată. În mai 2009 Consiliul Director al
FMI a aprobat Acordul stand-by pe 24 de luni, în valoare de 11,44 miliarde DST
(12,95 miliarde EUR), ca parte a unui pachet financiar internaţional care include
alte 5 miliarde EUR provenite de la facilitatea Uniunii Europene de sprijinire a
balanţei de plăţi, 1 miliard EUR din programele DPL ale Băncii Mondiale şi 1
miliard EUR de la alte instituţii internaţionale. La finalizarea acestui acord, în
martie 2011, România a încheiat şi demarat un nou program de asistenţă financiară
din partea FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei europene, de tip preventiv (care nu
implică trageri efective de fonduri, ci doar linii de creditare disponibile pentru
situaţii de urgenţă), cu o durată de 2 ani. Valoarea totală a acestuia este de 5,4 mld.

6
euro (1,4 mld. din partea COM şi 3,6 mld. FMI, plus finanţări de 0,4 mld. euro din
partea Băncii Mondiale).

La sfarsitul lunii octombrie 2012 totalul creditelor nerambursate ale României se


ridica la 10022 milioane DST, respectiv 972,8% din cotă.

Oferind o mare varietate de facilităţi de finanţare, Fondul Monetar


Internaţional rămâne pilonul de bază al Sistemului Monetar Internaţional actual.
Nu sunt puţine cazurile în care însă recomandările sau politicile ,,impuse" de FMI
ca o condiţie prealabilă acordării fondurilor solicitate s-au dovedit a avea efecte
contrare asupra economiilor vizate, adâncind şi mai mult criza acestora

Bibliografie:
Tratate, monografii, cursuri

Gheorghe Carmen Adriana, Drept bancar comunitar, Editura C.H. Beck,


Bucureşti, 2008
Negruş Mariana, Toma Ramona, Instituţii Bancare Internaţionale, Editura Alma
Mater, Sibiu, 2002
Tileagă Cosmin, Organizaţii economice internaţionale, Editura Universităţii
,,Lucian Blaga’’, Sibiu, 2005

I. Internet