Sunteți pe pagina 1din 7

Acordul de la Bretton Woods

Acordul de la Bretton Woods sau Conferinta de la Bretton Woods a fost o conferinta


internationala cu tema monetara si financiara tinuta la Hotelul Mount Washington din Bretton
Woods, New Hampshire, SUA in perioada 1-22 iulie 1944.
La conferinta au participat 730 de delegati din 44 tari, excluzand tarile care faceau parte
din Axa. Scopul conferintei era reglementarea problemelor monetare si financiare dupa
incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
La conferinta au fost infiintate BIRD (Banca Internationala pentru Reconstructie si
Dezvoltare), GATT (Acordul General pentru Tarife si Comert) si FMI (Fondul Monetar
International).
Scopurile conferintei
Conferinta de la Bretton Woods a avut loc in luna iulie 1944, dar nu a devenit operativa
pana la sfarsitul lunii decembrie 1958, cand toate monedele europene au devenit convertibile. In
cadrul acestui sistem, au fost infiintate FMI si BIRD. FMI a fost dezvoltat ca un organism
international permanent.
Protagonistii conferintei au fost Harry Dexter White, asistentul secretarului Trezoreriei
SUA si britanicul John Maynard Keynes
Rezumatul acordurilor stipula: Natiunile trebuie sa se consulte si sa convina asupra
modificarilor monetare internationale care le afecteaza. Ele trebuie sa scoata in afara legii
practicile care sunt daunatoare pentru prosperitatea lumii si ei trebuie sa se sprijine reciproc
pentru a depasi dificultatile pe termen scurt.
BIRD a fost creat pentru a accelera reconstructia postbelica, pentru a ajuta stabilitatea
politica, precum si pentru a promova pacea. Acest lucru a fost indeplinit prin crearea unui
program pentru reconstructie si dezvoltare.
Punctele principale ale acordului erau:
1. Formarea FMI si BIRD (in prezent ambele parte a Bancii Mondiale)
2. Fixarea ratei de schimb
3. Se impunea convertibilitatea valutelor pentru tranzactiile comerciale
4. In cazul in care rata de schimb nu era favorabila balantei de plati, guvernele au dreptul sa
intervina si sa revizuiasca rata de schimb cu pana la 10%.
5. Toate tarile membre erau obligate sa se afilieze la FMI.
Sistemul Bretton Woods
Sistemul Bretton Woods de management monetar stabileste normele relatiilor
comerciale si financiare intre statele lumii industriale majore din mijlocul secolului al XX-lea.
Sistemul Bretton Woods a fost primul exemplu de ordine monetara cu negocieri complete menit
sa reglementeze relatiile monetare dintre statele nationale independente. Acordul semnat la
Bretton Woods a totalizat 20 de articole care constituie statutul FMI. Se prevede ca FMI este
persoana juridica, fiind un sistem de organe de conducere, cu buget propriu si cu un mecanism
procedural de decizie si de interpretare a propriului statut. Statele care adera la Fondul Monetar
International isi asuma o serie de obligatiuni cu titlu general:
furnizarea de date financiare si economice necesare functionarii normale a operatiunilor
Fondului Monetar International;
eliminarea restrictiilor asupra efectuarii platilor si transferurilor pentru tranzactiile
curente internationale;
eliminarea practicilor monetare discriminatorii si a practicilor monetare multiple;

convertibilitatea, la cerere, a sumelor in moneda proprie detinute de alte tari.


Institutiile monetare si credit internationale, expresie a Acordului de la Bretton Woods

1. Fondul Monetar International (FMI) reprezinta una din creatiile cele mai importante
ale acordului, care joaca un rol major in lumea contemporana in sprijinul tarilor care se confrunta
cu dificultati in lupta lor de supravietuire economica si de asigurare a echilibrului balantelor de
plati.
FMI a fost creata pentru a asigura premise pentru o larga dezvoltare a relatiilor
economice internationale, pentru facilitarea schimburilor valutare, echilibrarea si armonizarea de
plati si in esenta, stabilitatea cursurilor valutare.
FMI are ca principala functiune creditarea temporara a deficitelor balantelor de plati
pentru tarile care se obliga sa aplice o politica de redresare economica si valutara, pe termen
scurt, prin mijloace de restrangere a cererii interne (consumul populatiei, investitiile agentilor
economici, cheltuielile statului) sau, ceea ce in vorbirea curenta se exprima ca politica de
austeritate.
In vederea realizarii scopurilor sale, FMI dispune de instrumente si mijloace specifice.
FMI este organismul care reprezinta, pentru majoritatea tarilor, si in special pentru tarile in curs
de dezvoltare, o importanta sursa de creditare si sprijin economic. Pentru a juca acest rol, FMI
mobilizeaza si constituie resurse corespunzatoare.
Aportul tarilor membre constituie o sursa de baza.
Contributia tarilor membre se stabileste in cote parti procentuale a caror marime depinde
de potentialul fiecarei tari (cota-parte are rolul unor detineri de actiuni in ceea ce priveste
administrarea FMI, respectiv exprimarea voturilor privind decizile semnificative).
Aceste cote se pun la dispozitia fondului de catre fiecare tara, in proportie de 25% in
devize si 75% in moneda nationala.
2. Banca Mondiala (BM). Sub denumirea de BM se reunesc 2 institutii de inalta
utilitate: Banca Internatioala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si Asociatia
Internationala pentru Dezvoltare (AID). O a doua afiliata a BIRD este Corporatia Financiara
Internationala (CFI). De fapt, actioneaza 3 entitati cu obiective distincte bine precizate, dar cu un
scop comun: cresterea standardului de viata in tarile in curs de dezvoltare prin canalizarea
resurselor financiare ale tarilor dezvoltate.
3. Banca Internatioala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), infiintata in 1945,
are un capital important rezultat din subscrierile membrilor (peste 150 de tari), dar principalele
resurse le mobilizeaza prin imprumuturi pe pietele internationale de capital, astfel ca nivelul
dobanzilor practicate depinde de conditiile de obtinere a acestor resurse.
Creditele acordate, guvernelor sau institutiilor desemnate si garantate de guverne,
presupun o preioada de gratie de 5 ani si sunt rambursabile in termene de pana la 20 ani.
Deciziile de acordare a creditelor trebuie sa fie bazate pe considerente economice,
urmarind scopul productiv si actionand stimulativ in sensul cresterii economice a tarilor
beneficiare. Uilizarea creditelor implica o competitie si nu avantajarea unor furnizori; de aici,
utilizarea pe scara larga a licitatiilor in adjudecarea comenzilor de furnituri si a antreprizelor de
executie.

4. Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (AID) urmareste aceleasi obiective ca si


BIRD, dar avand in sfera de activitate cele mai sarace tari in curs de dezvoltare, conditiile
de imprumut fiind deosebit de avantajoase: 10 ani de gratie si 15 ani de rambursare, fara
dobanzi. Acest regim devine realizabil in conditiile in care resursele utilizate provin din
subscriptii ale membrilor (in special ale tarilor celor mai industrializate) si din
redistribuirea BIRD.
5. Corporatia Financiara Internationala (CFI) are drept atributii de a asista cele mai
slab dezvoltate tari in promovarea sectorului privat in economie si in a le sprijini, prin
mobilizarea capitalului national si strain in acest scop.
Obiectivele principale finantate de BM fiind dezvoltarea infrastructurii, aceasta banca a
avut si are o deosebita contributie in a deschide si consolida premisele cresterii economice in
tarile in curs de dezvoltare, cresterea calitatii vietii si implicit, in devenirea lor ca un activ
partener in dezvoltarea schimburilor internationale.
Evolutii ale functionarii sistemului
In perioada in care sistemul a functionat normal, comertul international a cunoscut o
puternica dezvoltare in cadrul unei relative stabilitati a economiei mondiale.
Prin stabilirea cursurilor de schimb si asigurarea unei lichiditati corespunzatoare au fost
stimulate schimburile economice internationale, iar prin creditele puse la dispozitie de
catre FMI, tarile membre au putut face fata unor nevoi temporare ale balantelor lor de
plati.
De asemenea, anumite tari au realizat convertibilitatea monedelor lor nationale.
Toate aceste rezultate au fost insuficiente pentru a asigura viabilitatea sistemului si a
anihila efectele unor fenomene negative, care au determinat o aplicare necorespunzatoare a
principiilor sale fundamentale, soldate, in final, cu abandonarea acestora si implicit, a
sistemului conceput sa functioneze pe baza lor.
SUA a fost singura tara care si-a finantat deficitul de balanta de plati prin emisiunea
propriei monede, dolar ($) avand calitatea de etalon si moneda de rezerva a sistemului.
Prin aceasta finantare, SUA a contribuit la formarea lichiditatii internationale si,
implicit, la cresterea rolului dolarului in structura rezervelor monetare ale tarilor membre.
In primii ani de functionare a sistemului, deficitul balantei de plati americane a fost
apreciat ca un rau necesar, pe seama lui alimentandu-se economia mondiala cu mijloace de plata,
el raspunzand cererii foarte mari de dolari manifestata pe plan national.
Treptat, acest deficit inregistreaza valori din ce in ce mai mari, bancile centrale si cele
comerciale din diferite tari acumuland importante sume de dolari.
Este momentul in care se amplifica solicitarile bancilor centrale adresate Sistemelor
Federale ale SUA de convertire in dolari a sumelor detinute.
S-a produs astfel o diminuare a rezervelor oficiale de aur de la 24,6 mld.$ existente in
1944, la 16,6 mld.$ in 1968.

Scaderea rezervelor de aur ale SUA, paralel cu existenta unor sume importante de
dolari aflate in circuit international, au slabit increderea detinatorilor in dolar.
Acest fenomen, asociat cu rezerva manifestata de autoritatile monetare americane privind
convertirea dolarului in aur, i-a determinat pe detinatorii de dolari sa-i converteasca in
alte monede, a caror evolutie era mai stabila, ori sa-i plaseze in operatiuni speculative sau
in cumparari de aur.
In aceste conditii, s-au produs in lant o serie de fenomene care au dereglat decisiv
functionarea sistemului si anume:
1. A avut loc scindarea pietei aurului intr-o piata oficiala, in cadrul careia operau numai
bancile centrale la pretul oficial de 35 $ uncia si una libera, unde aveau loc vanzaricumparari de aur de catre particulari, pretul formandu-se pe baza cererii si ofertei.
Dedublarea pietei aurului a insemnat, de fapt, instituirea nonconvertibilitatii dolarului si a
constituit prima bresa serioasa in functionarea sistemului bazat pe etalonul aur-devize.
Rezervele oficiale de aur ale SUA ajung in curand la cca. 10 mld $, fiind egale si chiar
depasite de cele ale Germaniei si Japoniei.
In aceste conditii, la 15 august 1971 are loc suspendarea oficiala a convertibilitatii in
aur a dolarului, fenomen care a consemnat o scadere seminificativa a capacitatii
dolarului de a indeplini functia de etalon monetar in cadrul sistemului.
Se produce ruptura dintre aur si dolar si prin aceasta se elimina de la baza sistemului
etalonul aur-devize, respectiv primul din principiile sale de functionare.
2. In 1971 se inregistreaza prima devalorizare oficiala a dolarului pentru a opri scurgerea
aurului monetar in afara SUA (pretul unciei de aur devine 38$), iar in 1973, dupa cea dea doua devalorizare, pretul unciei de aur devine 42,22$.
Aceste devalorizari nu erau altceva decat convulsiile finale ale sistemului Bretton Woods,
ele creand mari dificultati mentinerii cursurilor de schimb in limitele convenite.
Inevitabilul se produce odata cu renuntarea la mecanismul cursurilor stabile si trecerea la
cursurile flotante, evenimente care s-au precipitat in cursul anului 1974.
Practic se prabuseste si cel de-al doilea principiu instituit in 1944 si anume acela al
stabilitatii cursurilor de schimb.
3. Nici principiul functionarii convertibilitatii nu a fost respectat in totalitate.
Convertibilitatea monedelor a avut un caracter limitat, tarile continuand sa mentina unele
restrictii in domeniul platilor externe.
Mai mult, ea a devenit in ultima perioada a functionarii sistemului una de piata, in sensul
ca autoritatile monetare nu au mai fost obligate sa preschimbe o moneda cu alta la un curs
fix sau stabil, ci la cursul pietei, a carui evolutie era imprevizibila.
In acelasi timp, convertibilitatea in aur a dolarului nu a rezistat decat pana in 1971.
4. Realizarea unui volum adecvat de rezerve monetare, unul din principiile elementare ale
echilibrului monetar global, nu a fost posibila.

Daca la inceput a existat o lipsa acuta de rezerve in principalele state partenere ale SUA,
ulterior s-a inregistrat un exces inflationist de rezerve si o distributie internationala
defectuoasa a acestora, majoritatea tarilor confruntandu-se cu o lipsa acuta de lichiditati.
Dupa devalorizarile succesive ale dolarului, autoritatile monetare din multe tari au
inceput sa-si diversifice structura rezervelor lor, achizitionand active exprimate si in alte
monede.

5. Deficitul cronic la balantei de plati a SUA si excedentele de balanta inregistrate in alte


tari.
Aceste evenimente asociate cu criza energetica si de materii prime din anii 1973-1974 au
condus la imposibilitatea supravegherii echilibrului balantelor lor de plati.
Prin aceasta s-a prabusit si ultimul principiu important, cel al functionarii echilibrate a
sistemului creat in 1944.