Referat:

Sistemul Monetar
Internațional
Disciplina: Finanțe
Profesor: Cernit R.
Student: Amarfii M.
Grupa:MKL182
Noţiunea de „sistem” evocă ideea de organizare. Termenul de „sistem monetar” s-a referit iniţial
la organizarea relaţiilor monetare din interiorul unei ţări. În acest context, prin „sistem monetar
sau bănesc” (naţional - n. n.) se înţelege „ansamblul normelor legale şi instituţiilor ce
reglementează, organizează, respectiv supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat”.
Principalele elemente ale unui „sistem monetar” naţional sunt reglementările referitoare la
formele de monedă aflate la dispoziţia agenţilor economici, căile prin care acestea sunt create,
modul de folosire a formelor monetare respective de către participanţii la viaţa economică etc. În
esenţă, aceste elemente privesc modul de exercitare a funcţiilor tradiţionale ale monedei.

După cum se ştie, principalele funcţii ale monedei sunt:

 mijloc de măsură a valorii mărfurilor şi serviciilor susceptibile de a fi schimbate;

 mijloc de schimb şi de plată, adică mijloc de stingere a datoriilor născute din schimbul de
bunuri şi servicii, precum şi a altor genuri de datorii (fiscale, născute din relaţiile de
credit etc.) deoarece permite achiziţionarea bunurilor şi serviciilor, moneda este putere de
cumpărare;
 mijloc de rezervă, căci schimbul monetar, spre deosebire de troc, este separat în timp;
moneda permite agenţilor economici să-şi amâne exercitarea puterii de cumpărare, fiind, deci,
rezervă de valoare.

Primele sisteme monetare au fost creaţii naţionale, la fel ca şi statele care le-au instituit. Deşi, în
cursul timpului, au existat numeroase propuneri de creare a unui system monetar internaţional,
bazat pe o moneda unică, emisă de un organism internaţional, aceste proiecte nu au fost
finalizate. Motivul principal este că, pană in anul 1914, circulaţia monetară internă din
principalele ţări ale lumii s-a bazat pe etalonul aur. Sistemele monetare naţionale de tip etalon
aur erau în mod natural interconectate şi anume prin însăşi substanţa monetară comună pe care o
foloseau (aurul). În aceste condiţii, situaţia respectivă s-a asemănat, ân foarte multe privinţe, cu
un „sistem monetar internaţional”, iar aceasta fără a exista vreun tratat sau acord expres între
state, care să stabilească în mod explicit reguli internaţionale de conduit monetară. Lucrurile s-au
schimbat însă radical în ajunul şi în timpul celui de-al doilea război mondial. Spre sfarşitul
acestuia, s-a văzut limpede că crearea unui veritabil „sistem monetar internaţional” este o
condiţie esenţială pentru reconstrucţia economică a lumii postbelice. Ca urmare, la conferinţa
monetară internaţională care a avut loc în luna iulie 1944, la Bretton Woods (SUA), la care au
participat reprezentanţii statelor din coaliţia antihitleristă, s-a decis crearea unui sistem monetar
internaţional, cunoscut sub denumirea de „sistemul de la Bretton Woods”- sistem ce subzistă, cu
unele ameliorări, până în zilele noastre, constituind esenţa cadrului organizatoric şi juridic
mondial în care se realizează actualmente plăţile internaţionale.
Prin „sistem monetar internaţional” se înţelege: „reglementarea convenită,coerentă, a raporturilor
de plăti şi de lichidare a angajamentelor existente între ţări, determinate de schimburile
comerciale, de mişcările de capital şi de creşterea economică”. Această reglementare, împreună
cu instituţiile corespunzătoare, trebuie să asigure îndeplinirea aceloraşi funcţii cunoscute ale
monedei, care, însă, la nivelul relaţiilor dintre ţări, dobândesc unele particularităţi.
Aceste particularităţii privesc mai ales funcţia de „mijloc de schimb şi de plată” şi funcţia de
„mijloc de rezervă”:
a) funcţia de mijloc de schimb şi de plată se realizează la nivel internaţional într-o manieră
specifică, deoarece condiţiile comerţului internaţional se deosebesc în anumite privinţe de cele
ale comerţului interior.
b) funcţia de mijloc de rezervă este esenţială în plan internaţional, deoarece tranzacţiile
dintre ţări sunt şi mai puţin regulate decât cele dintre agenţii economici autohtoni.
Date fiind particularităţile pe care funcţiile monedei le au în plan internaţional, reglementările şi
instituţiile care formează conţinutul conceptului de „sistem monetar internaţional” trebuie să facă
faţă următoarelor cerinţe:
 să asigure stabilitatea relativă a raporturilor valorice dintre monede, pentru a diminua
incertitudinea, a promova echitatea in tranzacţii şi a descuraja mişcările speculative de
capitaluri;
 să furnizeze lichiditatea internaţională necesară pentru finanţarea deficitelor temporare
ale balanţelor de plăţi;
 să conţină mecanisme de ajustare în cazul unor deficite durabile ale balanţelor de plăţi.
Problemele menţionate provin în cea mai mare parte din contradicţia dintre caracterul
internaţional al schimburilor economice şi caracterul naţional al mijloacelor de plată.

Regulile stabilite in legătură cu problemele de mai sus au fost formulate în cursul timpului,
în mai multe moduri, ceea ce a dat naştere mai multor sisteme monetare:

a) sistemul etalon-aur, caracterizat prin faptul ca toate monedele naţionale sunt definite prin
raportare la aur şi sunt convertibile în metalul galben. În acest sistem, convertibilitatea este
totală, ceea ce asigură o stabilitate perfectă a cursurilor de schimb, mecanismele acestei stabilităţi
sunt automatice;
b) sistemul etalon aur-devize, care este un sistem în care convertibilitatea este limitată, iar,
ca urmare, stabilitatea cursurilor nu este totală; din cauza acestei reduceri a sferei de
acţiune a mecanismelor automate de ajustare, a fost necesară formularea unor reguli
pentru a preciza modul de rezolvare a amintitelor probleme cu care se confruntă orice
sistem monetar internaţional;
 c) sistemul etalon-devize (etalon-dolar) caracterizat prin absenţa convertibilităţii in aur a
monedelor; în acest caz, stabilitatea este posibilă exclusiv prin adoptarea anumitor reguli
de conduită monetară a statelor.
Analizând sistemul etalon-aur, mulţi economişti au fost de părere că acest sistem monetar
impune economiei o disciplină financiară foarte rigidă, ceea ce face ca creşterea economică şi
ocuparea mâinii de lucru să fie adesea sacrificate pentru realizarea echilibrului extern. Astfel
sarcina gestionării sistemului a fost încredinţată unei instituţii nou infiinţate - Fondul Monetar
Internaţional (FMI)- care trebuia să realizeze ajustarea ordonată a parităţilor metalice ale
monedelor ţărilor participante şi să acorde credite statelor membre.
Sistemul de la Bretton Woods a evoluat într-un mod neprevăzut de artizanii săi. Astfel, aceştia au
considerat că prevederile statutare care permit gestionarea discreţionară a sistemului nu se vor
aplica decât în mod excepţional, că parităţile metalice (cursurile oficiale) se vor modifica foarte
rar şi că cererea de mijloace de rezervă internaţionale va fi satisfăcută nu prin credite acordate de
FMI sau, eventual, prin aurul nou extras, ci prin deţinerea pe scară largă de dolari americani.
Contrar acestor previziuni, în anii '70, economia mondială a fost inundată cu dolari - care nu mai
puteau fi convertiţi în aur, deoarece rezervele de aur ale SUA au devenit insuficiente -, ceea ce a
dus la neîncrederea în moneda americană şi la o serie de crize care au subminat sistemul.
Încercarea de a depăşi aceste turbulenţe a dat naştere actualului sistem monetar internaţional,
caracterizat prin cursuri flexibile, demonetizarea completă a aurului şi utilizarea dolarului ca
monedă cheie.
Excluderea aurului din sistemul monetar internaţional a slăbit disciplina monetară, ceea ce adus
la inflaţia mondială fără precedent din anii '70 şi '80. Pe de altă parte, nici experienţa cursurilor
flexibile nu este complet satisfăcătoare. Cursurile de schimb nominale au fluctuat uneori atât de
mult încât au distorsionat cursurile de schimb reale şi activitatea economic. Evoluţiile lor viitoare
au fost adesea complet neprevăzute, proprietatea cursurilor de schimb flexibile de a proteja
economia de şocurile internaţionale s-a dovedit a fi iluzorie. Lipsa de disciplină în relaţiile
monetare internaţionale a avut o contribuţie majoră la criza datoriei externe, etc.
Astfel principalele caracteristici ale sistemului monetar internațional, postbelic sunt:
a) definirea monedelor naţionale prin raportarea la aur sau la dolarul american, definit el
însuşi în aur;
b) fixitatea, dar ajustabilitatea cursurilor de schimb, ceea ce presupune:
 calcularea cursurilor de schimb oficiale pe baza parităţilor metalice
 menţinerea cursurilor de schimb formate pe piaţă în limite de variaţie stranse în jurul
cursurilor oficiale 1%
  revizuirea cursurilor oficiale (parităţilor metalice) prin devalorizări sau revalorizări
efectuate prin proceduri prestabilite
c) unicitatea cursurilor de schimb
d) libera convertibilitate a monedelor
În aceste condiţii, se poate spune că sistemul monetar internaţional, creat în anul 1944 la Bretton
Woods, s-a caracterizat, în esenţă, prin cursuri fixe, dar ajustabile.
La inceput, sistemul monetar internaţional rezultat din acordurile de la Bretton Woods, din
interpretarea dată acestor acorduri de către autorităţile monetare naţionale şi internaţionale,
precum şi din modificările aduse prevederilor respective pe parcursul aplicării lor, a funcţionat,în
linii mari, satisfăcător: în cadrul acestui sistem, comerţul şi celelalte tranzacţii internaţionale au
cunoscut creşteri importante. Desigur, această dezvoltare a economiei mondiale din perioada
postbelică nu a fost determinată exclusiv de cadrul monetar internaţional, însă, alături de alţi
factori, stabilitatea monetară asigurată de sistemul de la Bretton Woods a contribuit în mare
măsură la amplificarea relaţiilor economice internaţionale.
În forma sa iniţială, sistemul a funcţionat pană in jurul anului 1960, adică o perioadă de cca. 15
ani. În anii ‘60 – ‘70, sistemul de la Bretton Woods a suferit însă o dezorganizare progresivă,
care a dus la o criză majoră şi la înlocuirea sa cu actualul sistem monetar internaţional (1974 –
1976).
În aceste condiții, statele lumii au încercat, acţionând pe plan mondial sau regional (european), să
creeze un nou sistem monetar internaţional, bazat, la fel ca cel anterior, pe existenţa Fondului
Monetar Internaţional, dar care să conţină şi unele reglementări noi, menite să corecteze
deficienţele care au provocat criza sistemului de la Bretton Woods. Eforturile respective s-au
concretizat printr-o serie de studii şi proiecte de reformă şi, în cele din urmă, au dus la crearea
unui nou sistem monetar internaţional. Acest nou sistem- continuă să se bazeze pe anumite
principii şi instituţii ale sistemului de la Bretton Woods, însă, în anumite privinţe, este complet
diferit de primul sistem monetar internaţional postbelic.
Sistemult Monetar Internațional Actual
Sistemul internaţional actual a fost creat prin deciziile adoptate la conferinţa monetară
internaţională de la Kingston (Jamaica) din anul 1976. Acest sistem nu marchează o ruptură
totală cu sistemul monetar internaţional anterior (Bretton Woods), deşi principiul fixităţii
cursurilor valutare a fost abandonat şi înlocuit cu principiul flotării cursurilor valutare, mai precis
cu principiul posibilităţii ţărilor membre de a opta pentru cursuri flotante. Intr-adevăr, sistemul
monetar internaţional actual funcţionează în cadrul instituţional-organizatoric existent anterior,
creat prin acordurile de la Bretton Woods, care nu au fost abolite, ci doar ameliorate. Astfel,
Fondul Monetar Internaţional – ca principală autoritate însărcinată cu gestionarea sistemului – nu
a dispărut, ci i-au fost aduse unele modificări statutare, de natură să-i sporească rolul în
supravegherea tendinţelor financiar-monetare din economia mondială şi a politicilor economice
şi monetare ale statelor membre.
De altfel, nici chiar în ceea ce priveşte regimul cursurilor valutare, sistemul actual nu exclude
complet unele practici existente în cadrul sistemului de la Bretton Woods. Deşi, statele
participante au posibilitatea să lase cursurile monedelor lor să se formeze liber pe piaţă, în
funcţie de cerere şi ofertă, de facto băncile centrale continuă să intervină pe piaţă, influenţând,
astfel, nivelul cursurilor monedelor lor. De asemenea, există numeroase tipuri de aranjamente -bi
sau multilaterale - prin care moneda unui anumit stat este legată mai mult sau mai puţin rigid de
moneda sau monedele altor state.
În aceste condiţii, principalele trăsături specifice sistemului monetar internaţional actual, care îl
deosebesc mai mult sau mai puţin de sistemul de la Bretton Woods, se referă la următoarele
elemente:
a) regimul cursurilor valutare
b) rolul de supraveghere al FMI
c) demonetizarea aurului
d) rolul Drepturilor Special de Tragere (DST- sunt moneda virtuală a Fondului Monetar
Internațional, conceput ca înlocuitor al standardului aurului. Tranzacțiile în interiorul
Fondului Monetar Internațional sunt calculate în DST. O serie de valute naționale sunt
fixate la un anumit raport în relație cu DST.)
Flotarea Cursurilor de Schimb
Actualul statut al FMI legalizează, pe de o parte, practica flotării cursurilor de schimb, apărut în
perioada de criză a sistemului de la Bretton Woods, iar pe de altă parte, creează statelor membre
largi posibilităţi de a opta pentru un regim sau altul de cursuri valutare considerat convenabil. De
asemenea, statutul actual permite revenirea în viitor la un regim general de cursuri fixe, dar
ajustabile, însă, în contextul condiţiilor economice internaţionale actuale, acest fapt pare extrem
de imposibil.
Astfel, conform statutului actual, fiecare stat este obligat să colaboreze cu FMI şi cu celelalte
state membre pentru a asigura menţinerea unor regimuri valutare ordonate şi a promova un
sistem stabil de cursuri de schimb.
Rolul de supraveghere al FMI
Una din prerogativele esenţiale ale FMI este menţinerea unui dialog permanent cu ţările membre
referitor la consecinţele pe care politicile lor economice şi financiare le pot avea la nivel naţional
şi internaţional. Acest proces de urmărire şi consultare reprezintă ceea ce se numeşte
„supravegherea” exercitată de FMI, termen care implică o transparenţă totală a deciziilor de
politică economică ale statelor membre. Şi, de fapt, în ultimii ani, activităţile de supraveghere ale
FMI au dobândit un caracter public din ce în ce mai accentuat. Importanţa supravegherii rezidă
în caracterul integrat al lumii contemporane. Intr-adevăr, în condiţiile actuale, politicile
economice şi financiare ale unei ţări pot afecta numeroase alte ţări, iar, ca urmare, este esenţial să
existe o instanţă care să poată supraveghea evoluţia conjuncturii economice la scară planetară.
Demonetizarea aurului
În perioada crizei sistemului de la Bretton Woods, guvernul american a exercitat o puternică
presiune pentru reducerea rolului monetar internaţional al aurului şi, în final, demonetizarea
completă a metalului galben. Administraţia americană s-a confruntat cu rezistenţa guvernelor
europene, rezistenţă foarte vizibilă din partea unor state, ca Franţa şi Elveţia, ori mai puţin
afirmată, dar la fel de reală, din partea altor ţări.
La ora actuală, în sistemul monetar instituit prin acordurile de la Kingston, obiectivul SUA a fost
în mare parte atins, în sensul că rolul monetar al aurului a fost desfiinţat. Astfel, statutul FMI în
vigoare nu mai conţine nici o referire la aur ca etalon de măsură a valorii sau ca mijloc efectiv de
plată internaţional. Ca urmare, cursurile valutare nu se mai exprimă în aur.
La ora actuală, nu mai există nici un fel de motive obiective pentru care o bancă centrală ar
trebui să deţină rezerve de aur. Acesta este mai puţin lichid decat alte active, randamentul său
potenţial este scăzut, iar expunerea la riscul volatilităţii preţului este mare.
Concluzia este că deşi nu toate problemele legate de alocarea şi utilizarea DST sunt rezolvate,
modul de definire şi rolul acestuia s-au modificat în cursul timpului, tendinţa fiind de a
transforma acest activ într-un element central al sistemului monetar internaţional. Măsura în care
acest obiectiv va fi atins depinde însă de modul în care sistemul monetar internaţional însuşi va
evolua.
Deci, crearea unui sistem monetar internaţional trebuie privită ca expresie a interdependenţei
economice dintre statele suverane, şi nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare
naţionale.