Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GLOBALIZAREA FINANCIARA
1.1. De la internationalizare la globalizare
. explicatia "Join the club" (a face parte din grup). Acest punct de vedere are ca argument
principal faptul ca "marginalizatii" globalizarii nu au reusit sa-si valorifice avantajul comparativ
in munca, datorita politicilor economice neperformante;
. explicatia "Missed the Boat" (a pierde ocazia). Acest punct de vedere este sustinut de faptul ca
aceste state, chiar si in conditiile promovarii unor politici economice viabile, au pierdut
momentul oportun.
- bancile internationale;
- investitiile internationale.
Ads by
Decizia cea mai cunoscuta care a dat tonul dereglementarii in domeniul bancar si
financiar a fost abolirea reglementarii 'Q' care din 1933 fixa un plafon al ratelor dobanzii
creditoare pentru bancile americane. Aceasta limitare deturnase un mare numar de operatori la
banci pe masura ce perioada de rate ridicate ale dobanzii persista. Astfel, dereglementarea frana
un alt fenomen: dezintermedierea. Aceasta ultima remarca arata caracterul paradoxal al
procesului care consta in stabilirea unor reguli mai deschise de concurenta: suprimand o parte
sau toate constrangerile, se permite agentilor economici sa opereze fara ajutorul bancilor, dar se
permite si bancilor sa actioneze mai liber si sa aiba acces la toate produsele si serviciile. Deci
dereglementarea stimuleaza si franeaza in acelasi timp dezintermedierea. In conditiile in care
globalizarea este inteleasa prin liberalizare iar liberalizarea nu este posibila fara o transparenta a
informatiei deci o eficienta mai mare a pietelor, rolul intermediarilor pe pietele financiare in noul
context poate fi pus sub semnul indoielii (in foarte multe sectoare ale intermedierii financiare,
globalizarea a impus un ritm alert al schimbarii activitatii de intermediere orientata spre
diversificarea serviciilor financiare si spre integrarea acestora).
Deschiderea pietelor corespunde abolirii frontierelor intre piete, care erau separate; este
vorba de deschiderea spre exterior a pietelor nationale dar, in acelasi timp, in interiorul acestora,
suprimarea granitelor intre compartimentele existente: piata monetara (pe termen scurt), piata de
capital (pe termen lung), piata de schimb (schimbul monedelor intre ele), piete la termen etc.
In scurt timp a avut loc o crestere exploziva a operatiunilor financiare, astfel ca, daca
in 1970 tranzactiile transfrontaliere de pe pietele de capital cu obligatiuni si actiuni ca pondere
in PIB reprezentau sub 5% in unele tari dezvoltate (SUA, Germania, Japonia), in anul
1996 aceste ponderi crescusera la 152%, 197%, respectiv 83%. In noile conditii ale economiei
financiare, firmele au inceput sa recurga din ce in ce mai putin la sursele de finantare
traditionala: bancile, indreptandu-se spre pietele financiare internationale care le ofera o
multitudine de posibilitati: cotarea actiunilor la burse internationale, emisiuni de obligatiuni,
apelul la investitori institutionali si privati externi etc. Decuplarea finantarii firmelor de sistemul
bancar national, unde riscul de criza era limitat de stat (intrucat banca centrala poate garanta sau
chiar imprumuta bani in cazuri urgente, exercitand un control asupra bancilor) a sporit riscurile
pe care acestea si le asuma in cautarea celor mai bune canale de finantare. Impactul destabilizator
al globalizarii financiare este generat de faptul ca in conditiile transmiterii rapide a informatiilor,
evenimentele care se produc pe orice piata financiara pot avea un impact enorm oriunde in lume.
O parte importanta din tranzactiile specifice pietele financiare sunt efectuate de un numar
restrans de conglomerate financiare, care asigura servicii bancare, de asigurari, investitii,
comertul cu produse financiare derivate etc. Consolidarea unor actori de prim rang ai globalizarii
(ING, Allianz, Fortis, Credit Suisse, Citigroup), s-a facut prin achizitii si fuziuni internationale
atat in Europa cat si in America si Asia. Achizitiile si fuziunile internationale, ca forma
particulara a investitiilor internationale, par a fi simptomul cel mai evident al globalizarii
financiare. Astfel, in ultimii zece ani, rata medie de crestere achizitiilor si fuziunilor
internationale a fost de 42%, depasind orice alta rata de crestere din orice sector al pietei
financiare sau al economiei reale. Valoarea acestor tranzactii atinsese, in 1999, valoarea record
de 2300 mld. USD, ceea ce reprezinta ceva mai mult de 1/3 din valoarea comertului international
cu marfuri si servicii. Achizitiile si fuziunile cu caracter tranfrontalier au detinut peste 25% din
aceasta piata in perioada 1980-1999, iar rata anuala de crestere a fost de 20% intre 1987-1999,
acest fapt putand fi interpretat ca un semnal clar ca aceasta componenta a pietei financiare este
una dintre cele mai dinamice si in acelasi timp, cu un grad si capacitate ridicata de globalizare.
Un aspect din cele mai importante ale globalizarii financiare il constituie volatilitatea
capitalului, sau mai precis deplasarea lui intr-o miscare de flux-reflux inspre si dinspre spatiile
statelor nationale, in functie de facilitatile sau ingradirile pe care acesta i le ofera, de situatia
economica locala, regionala.
- cea mai mare parte a finantarilor internationale se concentreaza in tarile dezvoltate (la
inceputul anilor '90, tarile in curs de dezvoltare 'varsau' tarilor dezvoltate cu titlu de
rambursare a datoriei lor mai mult decat primeau de la acestea);
- deprecierea monedei nationale a Thailandei care intr-o luna, a pierdut 25% din
valoarea sa fata de dolar; la randul lor celelalte monede asiatice au inceput sa se
deprecieze;
Dupa grava criza produsa in tarile Asiei de Sud - Est, se pune problema unei reforme a
pietelor financiare. Problema care se pune consta in masurile ce trebuie luate in ceea ce priveste
liberalizarea miscarilor de capitaluri, pe care Fondul Monetar International o promoveaza in
toate programele sale. Se impune o reglementare prudentiala permanenta a imprumuturilor
externe, in special a imprumuturilor pe termen scurt ale bancilor comerciale.