Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Falultatea de Știinte Reale, Economice și ale Mediului
Catedra de științe economice

Referat la

„ Teoria economică II ”
cu tema:

„FMI CA COMPONENTĂ
FUNDAMENTALĂ A
ECONOMIEI MONDIALE”

A elaborat:
St. grupei BA
A verificat: dr., conf. univ. Trusevici Alla

Bălți, 2018
 CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................................................................3
Capitolul I. ANALIZA TEORETICĂ A FONDULUI MONETAR INTERNAȚIONAL................................4
1.1.Descrierea generală a Fondului Monetar international............................................................................4
1.2.Principile și scopurile FMI......................................................................................................................7
1.3.Structură şi funcţionare............................................................................................................................9
1.4.Structura de conducere a FMI................................................................................................................10
Capitolul II. APLICAREA METODELOR CONCRETE DE ANALIZĂ A FMI...........................................12
2.1. Fondul Monetar Internațional este o instituție bazată pe cooperare......................................................12
2.2. Finanțarea Fondului Monetar Internațional...........................................................................................14
CONCLUZII...................................................................................................................................................16
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................................17

2
 INTRODUCERE

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o organizație internațională cu 188 de state

membre. A fost constituită prin Tratatul de la Bretton Woods din iulie 1944, având ca scop principal
promovarea unei economii mondiale sănătoase.
Pe 22 iulie 1944 a avut loc Conferința de la Bretton Woods pentru restructurarea relațiilor
internaționale monetare și financiare. Peste 40 de țări au participat la semnarea Acordului de la
Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială. Acest acord
a condus la înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD, cunoscută și
sub numele de Banca Mondială) și Fondului Monetar Internațional.Aceste instituții sunt cunoscute
drept gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rată de schimb valutar stabilă,
având ca referință standard aurul, dolarul fiind singura monedă convertibilă în aur.
FMI are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaționale, garantarea
stabilității financiare, facilitarea comerțului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a
forței de muncă, la stabilitate economică și combaterea sărăciei.
Obiectivele principale
 promovarea cooperării monetare internaționale și a stabilității valutare
 stimularea creșterii economice
 asigurarea unui nivel înalt de ocupare a forței de muncă
 acordare de asistență financiară temporară pentru țările care se confruntă cu
dezechilibre ale balanțelor de plăți
Funcțiile FMI:
 monitorizează acțiunile și politicile economice și financiare din țările membre,
precum și la nivel global
 acordă asistență tehnică
 creditarea țărilor membre cu dezechilibre în balanța de plăți
Scopul lucrării date este de a analiza aceste obiective și funcții ale FMI la nivelul economiei
mondiale.

3
 Capitolul I. ANALIZA TEORETICĂ A FONDULUI MONETAR INTERNAȚIONAL
1.1. Descrierea generală a Fondului Monetar international
Fondul Monetar Internaţional a fost fondat ca parte integrantă a sistemului Bretton-Woods,
fiind instituţia responsabilă cu asigurarea condiţiilor monetare şi financiare propice unui sistem
stabil de schimburi comerciale.
El reprezintă primul sistem monetar internaţional din istoria relaţiilor internaţionale şi
vizează un ansamblu de principii şi reglementări coerente, asumat de statele semnatare, privind
politicile ratei de schimb şi al cooperării monetare multilaterale.1
Întemeiat oficial în 1944 prin Articolele Acordului de la Bretton-Woods, sistemul a avut
drept iniţiatori Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, cărora li s-au alăturat majoritatea
aliaţilor din cel de-al Doilea Război Mondial.
În timp ce Acordurile reprezintă punctul de plecare oficial al instituţiilor Bretton-Woods,
planificarea lor a început, de fapt, la începutul anilor ‘40.
În acest proces de durată au fost implicate două personalităţi marcante, John Maynard
Keynes, de partea britanică, şi Harry Dexter White, de partea americană. Idealul lor călăuzitor a fost
construirea unui sistem care să împiedice reapariţia unor recesiuni economice de proporţii, precum
şi izbucnirea unui nou război mondial.
Un spirit comun de liberalism a animat procesul de planificare, iar multilateralismul a
devenit soluţia comună pentru fondarea unei noi ordini postbelice.
Din punct de vedere politic, planurile prevedeau asigurarea păcii mondiale printr-o instituţie
globală care să fie o versiune îmbunătăţită a Ligii Naţiunilor. Din punct de vedere economic, pacea
şi prosperitatea urmau să fie sprijinite de comerţul liber între naţiuni. Astfel, pilonul economic
principal al noii ordini ar fi fost reprezentat de Organizaţia Internaţională a Comerţului (ITO).
 Plecând de la lecţiile perioadei interbelice, politicile monetare şi ale ratei de schimb au fost
considerate instrumente necesare comerţului liber; ele nu puteau fi niciodată considerate ca scop
economic în sine (Helleiner, 1993).
Pentru consacrarea acestei lecţii în modul de funcţionare al economiei internaţionale s-a avut
în vedere fondarea unei instituţii financiare internaţionale care să monitorizeze politicile monetare şi
de schimb ale statelor membre.

DRĂGOESCU, G. Economia Moldială. București 2000, p. 21

1

4
 Datorită diferenţei semnificative dintre poziţia internaţională (politică şi economică) a Marii
Britanii şi a SUA, la acea oră, cele două planuri iniţiale au evidenţiat câteva puncte de dezacord.
 Keynes era preocupat în principal de asigurarea izolării economiilor naţionale în cazul
importului de tendinţe deflaţioniste şi de furnizarea de lichidităţi internaţionale pentru ţările cu
deficit, pe când White era interesat de convertibilitatea şi stabilitatea cursurilor şi de eliminarea
acordurilor bilaterale restrictive în privinţa comerţului liber. Totuşi, similitudinile au fost mult mai
importante. Ambii economişti au crezut ferm în importanţa unei ordini mondiale organizate conform
principiului “comerţului liber”, pentru asigurarea păcii şi prosperităţii internaţionale.
Pe plan naţional, ocuparea totală a forţei de muncă şi un puternic stat al bunăstării urma sa
sprijine astfel de ţeluri. Controlul capitalului, control direcţionat împotriva mişcărilor speculative şi
ratele stabile de schimb au fost percepute drept mijloacele necesare comerţului şi prin urmare,
supuse cerinţelor acestuia.2
Acordurile fondatoare au păstrat spiritul acestei viziuni, deşi în negocierile politice dintre
cele două părţi s-au pierdut mai multe elemente importante. Propunerile americane au avut câştig de
cauză ţinând cont de circumstanţele economice şi politice care făceau din SUA, la acea oră, cea mai
importantă putere şi cel mai important creditor al lumii, deţinând 75% din rezervele monetare
mondiale.
Resursele FMI, esenţiale pentru îndeplinirea sarcinilor enumerate, erau formate pe baza
contribuţiilor (cotelor) membrilor săi.
Fiecare ţară plătea o cotă în aur şi valută naţională, proporţională cu mărimea economiei sale.
Pe lângă furnizarea de fonduri, cotele au fost esenţiale în determinarea puterii de vot a membrilor.
Fiecărui membru i s-a alocat un număr de bază de 250 voturi, plus câte un vot pentru fiecare
echivalent a 100.000 dolari SUA din cota sa.
Cota şi numărul de voturi au asigurat de la început o poziţie superioară a Statelor Unite, în
interiorul instituţiei. Aceasta poate fi percepută ca o primă breşă în spiritul idealist şi multilateralist
al planurilor fondatoare, dar a fost o evoluţie menită să asigure Congresul că SUA şi-au păstrat un
cuvânt greu în legătură cu fondurile pe care le-au alocat noii instituţii, fără de care nu şi-ar fi dat
acordul pentru participarea la fondarea ei.
Spiritul planurilor iniţiale a fost subminat încă de la bun început sub mai multe aspecte.
Reticenţa Congresului, care se temea că resursele americane vor fi canalizate, prin intermediul FMI,
pentru a contribui la reconstrucţia întregii Europe (ceea ce includea statele comuniste), laolaltă cu

2
https://bogdanmandru.wordpress.com/fondul-monetar-international-istoric-structura-si-functii/
5
dificultăţile tranziţiei postbelice, mult mai mari decât cele prevăzute în 1944, au împiedicat lansarea
imediată a Fondului. Evoluţiile ulterioare ostile dintre SUA şi URSS au avut un impact negativ
decisiv.
În acest context, SUA au decis că multilateralismul avut în vedere la sfârşitul războiului nu
mai era adecvat. Reconstrucţia Europei de Vest, devenită de interes strategic+militar, trebuia
asigurată unilateral, prin Planul Marshall. Fondurile oferite prin acest plan şi condiţiile lor au adus
FMI în situaţia de a fi, la sfârşitul anilor ’40, o instituţie prea puţin prezentă pe scena internaţională.
La momentul terminării reconstrucţiei Europei, când toate ţările au declarat totala
convertibilitate (1958), a apărut un sistem comun de rate de schimb fixe, cu valute a căror valoare
era fixată în raport cu dolarul, la rândul lui raportat la etalonul aur.
Mai rigid decât fusese plănuit, sistemul monetar postbelic a avut o viaţă scurtă. Mecanismul
prin care monedele statelor membre ale FMI primeau o echivalare fixă în dolari, iar dolarul era
raportat la o cantitate fixă de aur a fost, o perioadă, în avantajul SUA.
Dolarul reprezentând principala valută forte, SUA nu mai trebuiau să fie preocupate, în
politica lor economică, de echilibrarea balanţei de plăţi externe, întrucât însuşi sistemul monetar
presupunea existenţa unei cantităţi mari de dolari în afara SUA, cu alte cuvinte, o balanţă de plăţi
deficitară.
Problemele au apărut atunci când SUA au supra-utilizat acest mecanism, astfel că s-a ajuns
la situaţia în care exista o ofertă foarte mare de dolari pe pieţele internaţionale, provenită din
exporturi de capital, dar şi din numeroase cheltuieli militare. Dolarii s-au acumulat treptat în conturi
din străinătate, generând credite în lanţ, astfel că, în anii‘60 deja, cantitatea de dolari existentă în
lume, în circulaţie, depăşise stocurile de aur ale SUA.
Odată atinse limitele încrederii în paritatea oficială dolar – aur, unele bănci centrale au cerut
SUA schimbarea dolarilor deţinuţi în rezervele lor, cu aur.
Spirala creată a generat o criză monetară, cu repercusiuni asupra sistemului monetar
internaţional. Incertitudinea şi temerile băncilor centrale, referitoare la sustenabilitatea
convertibilităţii dolarului, exporturile de capital ale SUA, resursele importante pe care le-a absorbit
războiul din Vietnam, toate aceste fenomene au contribuit la evoluţia Statelor Unite dintr-un creditor
mondial, în poziţia de debitor mondial. La această situaţie s-a adăugat reticenţa ţărilor europene în
ceea ce priveşte ajustarea şi reaprecierea valutelor, astfel că sistemul a acumulat tot mai multă
presiune asupra dolarului, a cărui convertibilitate în aur a devenit incertă, ceea ce a alimentat în
spirală alte presiuni. Fiind cvasi-inutil pentru o perioadă atât de lungă, FMI nu a avut prea multe de

6
spus în rezolvarea crizei. În final, preşedintele Nixon a decis să soluţioneze problema printr-un act
unilateral, anunţând la 15 august 1971 suspendarea convertibilităţii dolarului.
Prin Acordurile de la Kingston, din 1976, FMI lua act de noile realităţi internaţionale şi
punea capăt în mod oficial tensiunilor apărute în sistemul financiar internaţional ca urmare a
denunţării convertibilităţii în aur a dolarului. „Acordurile de la Kingston au consemnat:
majorarea cotelor de participare ale ţărilor membre la capitalul soial al FMI cu 33,5%;
utilizarea pe scară mai largă a resurselor FMI în monedele naţionale ale ţărilor membre
pentru operaţiunile şi tranzacţiile Fondului;
restrângerea rolului aurului în Sistemul Monetar Internaţional (demonetizarea lui), inclusiv
prin vânzarea unei părţi a aurului deţinut de FMI ;
sporirea capacităţii FMI de a acorda asistenţă financiară ţărilor membre pentru echilibrarea
balanţelor de plăţi externe;
lichidarea divergeneţelor dintre SUA şi Franţa în problema cursurilor valutare, permiţându-
se mai întâi ţărilor membre să-şi aleagă regimul valutar care le convine, inclusiv prin folosirea
cursurilor sub supravegherea FMI, iar mai apoi, când condiţiile economice şi financiare permit, să se
trecă la un sistem de parităţi şi cursuri stabile, dar ajustabile, controlat de FMI.”.
Principiile noi convenite la Kingston s-au reflectat într-un nou statut al FMI, în vigoare de la
data de 1 aprilie 1978.
Fiind singura organizaţie interguvernamentală cuprinzătoare, specializată pe chestiuni
monetare şi financiare, FMI a decis să intervină şi a început să ofere împrumuturi ţărilor aflate în
curs de dezvoltare, pentru a le asista în transformarea economiilor lor în economii viabile, care să
poată susţine plata la zi a datoriei externe şi a penalităţilor adăugate, fără a rezulta probleme
macroeconomice deosebite. Din responsabilitatea iniţială de supraveghere a economiilor statelor
membre, Fondul a recuperat ideea de consultanţă pentru ţările datornice, consultanţă referitoare la
modul de ajustare a politicilor şi de eliminare a problemelor structurale. Pornind de la această
practică, împrumuturile au dobândit prevederi şi condiţionări, care au luat forma unor politici
economice, monetare şi financiare recomandate de Fond, negociate cu guvernele ţărilor în cauză,
asumate în final de acestea pentru perfectarea acordurilor de împrumut.
1.2. Principile și scopurile FMI
Scopurile declarate ale noii organizaţii, Fondul Monetar Internaţional, aşa cum au rezultat la
finalul negocierilor, erau:3

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Monetar_Interna%C8%9Bional
3

7
 1. promovarea cooperării monetare internaţionale;
2. facilitarea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional şi
contribuirea, prin acestea, lapromovarea şi menţinerea unor nivele înalte de ocupare şi de
venituri reale şi la dezvoltarea resurselor productive ale tuturor membrilor ca obiective
primordiale ale politicii economice”;
3. promovarea stabilităţii ratei de schimb, a unor mecanisme disciplinate de schimb şi
evitarea deprecierii schimbului prin competiţie;
4. contribuirea la stabilirea unui sistem multilateral de plăţi şi la eliminarea restricţiilor
de schimb extern care împiedică dezvoltarea comerţului mondial;
5. punerea la dispoziţie de resurse, pe termen scurt, pentru a asista membrii în
corectarea balanţelor de plăţi, “fără a recurge la măsuri destructive pentru prosperitatea
naţională şi internaţională”.
6. diminuarea duratei şi nivelului dezechilibrului din balanţa de plăţi externă a
membrilor săi.
Câteva principii fundamentale stăteau astfel la baza sistemului monetar internaţional
inaugurat la Bretton Woods:
- cooperarea monetară internaţională,
- universalitatea sistemului – orice stat care recunoaşte prevederile statutului FMI poate
adera la
- această organizaţie şi, implicit, poate deveni membru al sistemului monetar internaţional,
- fixitatea parităţii şi cursurilor valutare,
- convertibilitatea reciprocă a monedelor prin desfiinţarea restricţiilor asupra plăţilor curente,
- în vederea multilateralizării plăţilor,
- convertibilitatea în aur a dolarului, la care se raportează celelalte monede şi asigurarea unor
rezerve de mijloace de plată internaţionale în concordanţă cu nevoile de echilibrare a balanţei de
plăţi externe ale ţărilor membre (pentru evitarea unor dezechilibre pe termen scurt).
Resursele fondului sunt asigurate din contribuția statelor membre, prin plata unor cote în
funcție de puterea economică a fiecărei țări. Fiecare stat achita cota sa la Fond în proporție de 25%
într-una dintre valutele acceptate pe plan internațional (dolarul american, euro, yenul japonez sau
lira sterlină) sau în DST, iar restul de 75% în moneda națională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5
ani.În urma unei majorări cu 45% a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul acestor

8
cote se ridică în prezent la aproximativ 311 miliarde de dolari americani. Puterea de vot a fiecărei
țări este proporțională cu cota subscrisă.
FMI răspunde în fața guvernelor din țările membre. Organismele de conducere sunt:
Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar și Monetar Internațional și Consiliul Director. În
vârful structurii organizaționale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor
centrale sau miniștrii de finanțe din fiecare dintre cele 188 de state membre.Toți guvernatorii se
întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI și a Băncii Mondiale. Consiliul Director este
format din 24 de membri și conduce activitățile curente.
1.3. Structură şi funcţionare
Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie hibrid, reunind caracteristici ale unei
organizaţii internaţionale interguvernamentale dar şi ale unei societăţi anonime pe acţiuni, de drept
american.  Fondul este situat pe teritoriul SUA, în Washington D.C. „Acţionarii” săi sunt ţările
participante la Conferinţa de la Bretton Woods şi cele care au semnat Acordul de înfiinţare până la
data de 27 decembrie 1945, plus ţările care au aderat între timp la acest acord şi la organizaţie.
 Guvernele statelor (viitoare) membre au decis aşadar înfiinţarea sa, pentru a rezolva într-un
cadru multilateral probleme financiare importante, ceea ce îl face să fie, în egală măsură, o
organizaţie internaţională, afiliată de altfel sistemului specializat al agenţiilor ONU. 4
Spre deosebire de alte organizaţii, statele membre sunt reprezentate în structurile sale de
conducere potrivit unui principiu de proporţionalitate cu puterea economiei naţionale.
Ţările membre ale FMI au următoarele drepturi:
- dreptul la vot şi la participare în adoptarea deciziilor
- dreptul de a efectua tranzacţii şi operaţii cu FMI
- dreptul de a cumpăra valută convertibilă sau Drepturi Speciale de Tragere (DST) din
resursele Fondului, în schimbul monedei naţionale, pe termen scurt sau mediu, în caz de nevoie
pentru echilibrarea balanţei de plăţi;
- dreptul de a primi alocaţii de DST
- dreptul de a deveni membu al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Dreptul la vot este proporţional cu participarea ţării la resursele de ansamblu ale Fondului,
similar cu acţionarii, în cazul unei societăţi pe acţiuni. Ţările membre subscriu şi participă la
capitalul Fondului prin cote-părţi; o cotă parte are valoarea nominală egală cu 100.000 de Drepturi
Speciale de Tragere (DST), unitatea de calcul proprie FMI.

4
http://www.referatele.com/economie/Fondul-Monetar-International628.php
9
 Numărul de cote-părţi care poate fi subscris de către o ţară anume este decis de conducerea
FMI, în funcţie de situaţia economică şi financiară a ţării membre. Tendinţa generală a fost însă ca,
pe măsură ce numărul membrilor FMI a crescut, cotele-părţi să fie diminuate, pentru ca principalii
membri (statele cu cele mai puternice economii) să aibă o pondere de vot constantă, raportată la
numărul total. Deciziile FMI se iau cu majoritate de voturi, pentru deciziile importante fiind nevoie
de reunirea unei majorităţi calificate (70% din voturi), iar pentru deciziile majore, care vizează
viitorul FMI (schimbări de cote-părţi, alocarea DST, vânzarea unor părţi din rezervele de aur) este
nevoie de o majoritate calificată de 85% din voturi. Practica însă face recursul la votarea propriu-
zisă destul de rar, deciziile luându-se cel mai adesea pe baza unui consens al
1.4. Structura de conducere a FMI
Structura de conducere a FMI cuprinde organisme care oglindesc similitudinile cu o societate pe
acţiuni: există un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu executiv (de administraţie), un director
executiv şi două comitete ale Consiliului guvernatorilor.5
Consiliul guvernatorilor reuneşte reprezentanţii fiecărei ţări membre, mai exact
guvernatorii cu drept de vot şi câte un membru supleant pentru fiecare guvernator, cu drept de vot
doar în cazul absenţei guvernatorului.Consiliul guvernatorilor este organul suprem de conducere al
FMI şi se reuneşte în şedinţe plenare, cel puţin o dată pe an. Reuniunea sa plenară reprezintă de fapt
Adunarea Generală a FMI, care are loc de obicei în luna octombrie sau noiembrie a fiecărui an. Între
prerogativele Consiliului se numără primirea de noi membri, retragerea calităţii de membru,
schimbarea Statutului, cooperarea cu alte organizaţii internaţionale, tranformări ale cotelor de
participare ale ţărilor membre.
Următorul organ, în ordine ierarhică descrescătoare, este Consiliul executiv (Consiliul de
administraţie), alcătuit din 24 de administratori (directori executivi). Cinci dintre ei sunt
reprezentanţi direcţi ai unor state membre ale FMI (SUA, Japonia, Franţa, Germania şi Marea
Britanie). Federaţia Rusă, China şi Arabia Saudită au obţinut şi ele, ulterior membrilor citaţi anterior
dreptul de a avea propriul reprezentant.Restul de 16 administratori reprezintă ţări grupate în
„circumscripţii”, care îşi aleg un singur reprezentant.
 Deciziile Consiliului executiv se iau cu majoritate calificată, fiecare director executiv
dispunând de un număr de voturi egal cu suma voturilor de care dispune fiecare ţară membră a
grupului care l-a ales. Consiliul este răspunzător de administrarea activităţilor curente ale FMI. El
asigură coordonarea operaţiunilor şi respectarea principiilor în relaţiile financiare, valutare şi de

https://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Monetar_Interna%C8%9Bional
5

10
creditare internaţională. Consiliul decide aprobarea acordurilor negociate de reprezentanţii statelor şi
experţii FMI şi, prin aceasta, acordarea de credite.
Următoarea poziţie de autoritate în cadrul Fondului este reprezentată de funcţia directorului
general (managing director). Directorul general este ales de Consiliul de administraţie. El nu poate
fi ales dintre guvernatori sau dintre directorii executivi (membri ai Consiliului de
administraţie).Printre atribuţiile sale se numără prezidarea întâlnirilor Consiliului de admnistraţie,
exprimarea votului în caz de balotaj, participarea la reuniunile Consiliului guvernatorilor. Directorul
FMI reprezintă organizaţia în mod curent, în relaţiile cu terţi şi asigură gestionarea permanentă a
Fondului, sub supravegherea Consiliului executiv. Decizia statelor, devenită cutumă, a stabilit că
directorul executiv al FMI va fi întotdeauna un european, iar preşedintele Băncii Mondiale (Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare) va fi întotdeauna un american.
Consiliul guvernatorilor şi Consiliul de administraţie beneficiază, în activitatea lor, de
sprijinul a două organe suplimentare: Comitetul Interimar şi Comitetul Dezvoltării.
În figura următoare este prezentată evoluția Directorilor la Fondul Monetar internațional

Figura 1. Directorii generali ai FMI

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Monetar_Interna%C8%9Bional
Comitetul Interimar a fost înfiinţat în 1974 şi are un rol consultativ. El este alcătuit din 24
de membri, miniştri de finanţe sau guvernatori ai băncilor centrale ale statelor membre, desemnaţi
de o manieră similară cu membrii Consiliului de administraţie. Cea mai importantă menire a sa este
formularea de opinii şi rapoarte referitoare la problemele gestionării şi transformării sistemului
monetar internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte posibilele schimbări de profunzime în cadrul FMI
sau în modalităţile sale de interacţiune cu mediul extern.

11
 Comitetul Interimar se reuneşte de două ori pe an, în aprilie sau mai, respectiv odată cu
Adunarea generală. Scopul său constă în avansarea unor propuneri referitoare la orientările generale
ale FMI în perioada următoare, în contextul analizei sistemului financiar internaţional şi a evoluţiilor
mediului internaţional în general. Dimensiunea sa redusă, comparativ cu membrii Consiliului
guvernatorilor (24, prin contrast cu 184 de membri, în 2005) îl consacră ca un forum mult mai
propice discuţiilor despre starea şi perspectivele sistemului financiar internaţional şi rolul FMI.
Între organele de conducere ale FMI se numără şi Comitetul dezvoltării, înfiinţat în 1972,
ca urmare a încredinţării unui mandat de către G77 preşedintelui grupului, pentru înfiinţarea unui
comitet care să reprezinte ţările membre, având ca arie de specializare chestiunile monetare.
Comitetul dezvoltării este un organism de nivel ministerial care are ca scop promovarea intereselor
ţărilor în curs de dezvoltare şi a participării lor la dezbaterea chestiunilor monetare, financiare şi
referitoare la dezvoltare, în cadrul instituţiilor Bretton Woods.
Comitetul asistă Consiliul guvernatorilor, prin activităţi de analiză şi consultanţă în domeniul
sprijinirii dezvoltării şi al transferului real de resurse către ţările în curs de dezvoltare. Comitetul are
24 de membri, nouă de pe continentul african, opt de pe continentul latino-american şi şapte ţări
asiatice, care se întâlnesc de două ori pe an, de obicei simultan cu reuniunile Comitetului interimar.
În ceea ce priveşte personalul FMI, acesta număra, în aprilie 2005, 1633 de cadre, dintre care
aproximativ 1008 economişti (un procent de cca 62%, Raportul anual, 2005, p. 89). Din anii 1960,
personalul FMI creşte în medie cu 5,1% pe an (conform calculelor lui Vaubel, în Bandow şi
Vasquez, 1994).6
Capitolul II. APLICAREA METODELOR CONCRETE DE ANALIZĂ A FMI
2.1. Fondul Monetar Internațional este o instituție bazată pe cooperare
Fondul Monetar International este o institutie bazata pe cooperare asemanatoare sub unele
aspecte cu o societate de credit mutual, in cadrul careia guvernele tarilor membre acorda un ajutor
financiar temporar oricarui stat membru care intampina greutati in a-si plati bunurile si serviciile pe
care le importa si in a asigura serviciul datoriei sale; in schimb, statul membru este de acord sa-si
reformuleze politicile pentru a-si corecta problemele ce au stat la baza dificultatilor sale privind
balanta de plati. In baza celui de al saselea alineat al Articolului I din Statut, ajutorul financiar
temporar acorda statelor membre „posibilitatea de a corecta dezechilibrele balantelor lor de plati
fara a recurge la masuri care sa prejudicieze prosperitatea nationala sau internationala.”
Ajutorul financiar ia forma de credite si imprumuturi pe care F.M.I. le acorda tarilor cu dificultati in
echilibrarea balantei de plati, pentru a le sustine programele de ajustare si reformele. Astfel, la 31

6
http://www.badpolitics.ro/fondul-monetar-international-istoric-structura-si-functii/
12
decembrie 1999, F.M.I. avea de remis credite si imprumuturi fata de 93 de tari, pentru o valoare de
57,5 miliarde DST, adica circa 75 miliarde USD repartizate cum urmeaza:
Tabelul 1

Prezentarea totalității creditelor și împrumuturilor

(în miliarde unitati)
Valoare
Zona geografica
(DST)
Africa 6,6
Asia 17,9
Europa 17,4
Orientul Apropiat 0,7
Emisfera occidentala 17,9
Intreaga lume 57,5
                 Sursa: Fondul Monetar International
În 1964, ca raspuns la cererile a mai multe state africane si asiatice care tocmai isi
dobandisera independenta si aveau nevoie de ajutor pentru a-si pune in functie bancile centrale si
ministerele de finante, F.M.I. a inceput sa ofere asistenta tehnica tarilor membre. Pe la mijlocul
anilor ’80, efectivele alocate asistentei tehnice se dublasera practic si, la finele deceniului al noualea,
F.M.I. a facut mai mult loc misiunilor de experti, consultarilor si seminarelor de instruire, mai
degraba de scurta durata decat de lunga durata.
În 1990, numeroasele tari ce treceau de la o economie planificata la o economie de piata au
apelat si ele la asistenta tehnica a F.M.I.. Acesta a depus, mai ales in ultimii ani, mari eforturi
coordonate, pentru a furniza rapid sfaturi recomandari economice si operationale tarilor care au
trebuit sa puna in functie institutiile publice dupa grave tulburari civile. In prezent, F.M.I. furnizeaza
tarilor membre circa 300 ani-persoane de asistenta tehnica pe an.
O declaratie de principiu, difuzata in martie 2000, inventaria obiectivele, efectele si natura
asistentei tehnice asigurata de Fondul Monetar International, modul de stabilire a prioritatilor, rolul
autoritatilor care primesc asistenta, difuzarea externa a informatiilor, gestiunea interna a asistentei si
rolul finantarii externe.
Asistenta tehnica este bazata pe sprijinul pe care F.M.I. il pune la dispozitia membrilor sai in
mai multe domenii:
Conceperea si aplicarea politicii monetare si bugetare;
Intarirea rolului institutiilor publice, cum ar fi Banca Centrala sau Trezoreria Statului;

13
 Executarea si contabilizarea tranzactiilor cu F.M.I.;
 Strangerea si imbunatatirea datelor statistice:
Formarea de functionari la Institutul F.M.I. si, prin cooperare cu alte organisme financiare
internationale, la Institutul Multilateral de la Viena, la Institutul Regional de Instruire de la
Singapore, in cadrul Programului Regional de Instruire al Orientului Mijlociu si la Institutul
Multilateral al Africii.
În perioada 1999-2000, actiunile de asistenta tehnica au reprezentat aproape 14% din
cheltuielile administrative ale Fondului. Repartizarea pe zone geografice este aproape aceeasi ca in
perioada 1998-1999, inregistrandu-se totusi o scadere a ponderii tarilor din Asia si din zona
Pacificului, ca urmare a iesirii acestora din criza financiara asiatica.
2.2. Finanțarea Fondului Monetar Internațional
Majoritatea resurselor F.M.I. provin din subscriptii, din «cotele-părti» ale țărilor membre, ce
reflecta ponderea relativa a fiecarui membru in economia mondiala. Acestea constituie, intr-un
anumit fel, «fondurile proprii» ale institutiei.7 Cota-parte a unui membru determina totalul maxim al
resurselor financiare pe care acel membru trebuie sa-l verse la F.M.I., numarul de voturi de care
dispune in cadrul procesului decizional al institutiei, transa din alocarile de drepturi speciale de
tragere (DTS) ce i se atribuie si, in final, ajutorul financiar la care se poate astepta sa-l primeasca din
partea institutiei. Ansamblul acestor venituri este inscris in contul general al F.M.I.
Tabelul 2
Resursele contului general al F.M.I.
(în miliarde DST)
Resurse 2013 20014 Apr. 2015
Resurse totale 165,1 214,2 214,4
Minus: resurse neutilizabile 111,5 119,3 106,2
Balanta: resurse utilizabile 53,6 94,9 108,2
A. resurse utilizabile neangajate nete 19,5 63,0 74,8
B. angajamente lichide 60,6 54,8 48,8
Rata lichiditatilor, A/B (in %) 32,2 115,0 153,1
Sursa: Fondul Monetar International. Raportul anual 2015
Resursele totale sunt constituite in principal de avutia in moneda a tarilor membre. Aici sunt
incluse de asemenea si avutia F.M.I. in DST si in aur, precum si «alte avutii», adica active diverse,
de exemplu imobile.
Resursele neutilizabile corespund avutiei in aursi in monede slabe.

http://www.referatele.com/economie/Fondul-Monetar-International628.php
7

14
 Resursele utilizabile reprezinta avutia in moneda tarilor membre care au balante de plati si
rezerve puternice precum si avutia in DST.
Resursele utilizabile neangajate sunt disponibile pentru finantarea programelor, in vreme
ce angajamentele lichide sunt constituite in principal din pozitiile tarilor membre in transa de
rezerva, ce pot fi trase imediat si fara conditii de tarile membre, si din suma eventualelor
imprumuturi pe care F.M.I. trebuie sa le returneze, de exemplu, ca acorduri de imprumut, fie ca este
vorba de acorduri generale sau de noi acorduri.
Rata lichiditatilor este raportul dintre resursele utilizabile neangajate nete si din
angajamentele lichide.
Pe langa contul general, exista mai multe conturi fiduciare a caror finantare este asigurata
atat de contributiile Fondului, cat si de contributiile bilaterale. Este cazul in special al finantarilor
noilor mecanisme pentru reducerea saraciei si pentru cresterea economica.
Fiecaruia dintre statele membre ale Fondului Monetar International i se atribuie o cota-parte
sau o cota, element esential al participarii la viata institutiei, caci serveste la determinarea valorii
subscriptiei ce trebuie varsata, a importantei drepturilor de vot si a drepturilor de tragere din res
ursele financiare ale Fondului. Cota-parte este deci determinata de pozitia fiecarui stat in cadrul
institutiei: ea determina influenta statului respectiv asupra deciziilor si totodata stabileste valoarea
creditelor pe care acesta le poate obține.

15
 CONCLUZII
Trei etape în istoria FMI:
Perioada de 25 de ani a regimului dela Bretton Woods, în timpul căreia Fondul a (încercat,
n.n.) să ajute ţările occidentale pentru a-şi stabiliza eocnomiile
Perioada în care s-a axat pe programe de ajustare structurală, în ţările în curs de dezvoltare.
Perioada de dupa 1989, când a contribuit la programele de reformă ale ţărilor est-europene şi
la tranziţia lor la economia de piaţă.
Se adaugă, perioada de după mijlocul anilor 1990, când devine lender of last resort. N.n.
Faptul că FMI a început să funcţioneze propriu-zis abia la începutul anilor 50 şi că în anii 60
era deja în criză, ca de altfel modul în care a survenit şi a fost soluţionată criza sistemului monetar
intrernaţional, la finele anilor 60 şi în ani 70, arată că FMI nu a fost folosit niciodată ca o expresie
autentică a cooperării monetare internaţionale. Din contră, pus în faţa faptului împlinit prin deciziile
unilaterale ale statelor membre, mai ales ale celor cu economii puternice, însuşi Fondul a trebuit să
se adapteze şi să îşi caute noi „nişe” de acţiune.
Dacă în primele decenii de funcţionare a FMI, accentul politicilor de condiţionare cădea pe
politici de controlare şi limitare a cererii, pentru a încuraja stabilitatea financiară şi economiile
interne, în ultimii zece ani accentul s-a deplasat treptat înspre politici de consolidare a
fundamentelor economice ale producţiei şi spre utilizarea cât mai eficientă a resurselor.
Tensiuni semnificative din cauza contradicţiior societate pe acţiuni – organizaţie
interguvernamentală.
Pe parcursul anilor de asistenţă acordată ţărilor în curs de dezvoltare, FMI şi-a schimbat
doctrina de mai multe ori, ca urmare a criticilor care i-au fost adresate de către guverne şi de către
observatori exterior, dar mai ales ca urmare a experienţei practice acumulate. Doctrina Fondului a
trecut prin mai multe stadii: programe de ajustare economică şi financiară, programe orientate către
creşterea economică, programe de ajustare structurală şi programe menite să combată sărăcia.
Nu întotdeauna ţările vizate au adoptat cu adevărat măsurile cerute de FMI, care lovesc în
anumite grupuri de interes. Experienţa arată că sunt respectate mai degrabă criteriile macro-
economice, decât reformele structurale, care întârzie adesea să fie implementate.

16
 BIBLIOGRAFIE
1.DRĂGOESCU, G. Economia Moldială. București 2000, p. 21
2.https://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Monetar_Interna%C8%9Bional
3. https://bogdanmandru.wordpress.com/fondul-monetar-international-istoric-structura-si-functii/
4.http://www.referatele.com/economie/Fondul-Monetar-International628.php
5. http://www.studentie.ro/referate/economie/fondul-monetar-international_i46_c974_117191.html
6.https://monitorul.fisc.md/catalog/institutions/imf/
7.http://www.badpolitics.ro/fondul-monetar-international-istoric-structura-si-functii/

17