Lucru individual

Disciplina POLITOLOGIE

TEMA: Conflictul geopolitic și subtilitățile

în Republica Moldova

Cuprins:
1.Conflict politic- ESENȚĂ;
2.CONFLICT GEOPOLITIC-,,CONFLICT MATERIAL’’;
3.Conflicte GEOpolitice în Republica Moldova;
4.CONCLUZIE.

1.Conflict politic- ESENȚĂ

Activitatea politică reprezintă domeniul în care are loc ciocnirea intereselor între indivizi şi
grupuri sociale care tind spre acapararea, menţinerea şi perpetuarea puterii politice. Conflictul
politic este o manifestare firească a relaţiilor ce se stabilesc între agenţii colectivi sau individuali
în procesul de luptă pentru controlul puterii politice. Este o modalitate de interacţiune prin
ciocnirea opiniilor contradictorii, poziţiilor şi intereselor. Conflictul este o luptă între două sau
mai multe părţi, strâns corelate, dar care urmăresc scopuri proprii.
Etimologic, cuvântul „conflict” provine din latină – „conflictus” şi semnifică ciocnire, dezacord.
După conţinut, acestui termen îi sunt apropiate mai multe cuvinte care caracterizează, sub o
formă sau alta, situaţiile de ostilitate şi confruntare a unor forţe, fenomene, laturi contrar opuse.
Conflictul este caracterizat drept opoziţie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale,
partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente
sau incompatibile, cu efecte destructive asupra interacţiunii sociale
Conflictul politic se prezintă ca o varietate a conflictului social. Un conflict politic rezultă atunci
când purtătorii relaţiilor politice intră în competiţie, atunci când doresc să posede mai multe
resurse politice care nu pot fi posedate în acelaşi timp de către toţi. Resursele politice sunt acele
mijloace cu ajutorul cărora un individ sau un grup ar reuşi să câştige accesul sau să influenţeze
decizia politică în favoarea satisfacerii dorinţelor sau intereselor lor. Mobilul conflictului politic
este căutarea şi lupta pentru obţinerea resurselor rare. Grupurile aflate în conflict rivalizează
pentru cucerirea puterii
Contradicţiile dintre societatea politică ca un sistem integru şi inegalitatea indivizilor şi
grupurilor din cadrul acestei societăţi, ce se reflectă în ierarhia statutelor politice, apar ca sursă şi
bază a conflictelor politice.
Etapele conflictului politic, modelul de dezvoltare şi stingere a conflictului politic, presupune
cinci etape relativ distincte:
1) dezacordul- este neînțelegerea care apare ca urmare a diferențelor asupra unor valori
sintetizate în cultură precum și ca urmare a lipsei de informații corecte asupra partenerilor de
interacțiune, dar și din interese economice, politice, sociale diferite ale celor care intră în
contact.;

2) confruntarea- apare pe fondul unei ideologii care motivează actorii din confruntare în a susține
o anumită idee contrară cu a celorlalți.
Caracteristica principală acestei etape este tensiunea crescută a interacțiunilor. Efectul
degenerării opiniilor contrare permite apariția violenței ca mijloc de rezolvare a diferendelor.
Sociologii insistă pe această etapă deoarece în acest moment apare nevoia unei soluții raționale.
Modul de gestionare a acestei etape își pune amprenta în evoluția interacțiunii. Escaladarea
conflictului sau rezolvarea conflictului, se hotărăște în această etapă.
3) escaladarea- in acest moment tensiunea dintre părțile care se confruntă este maximă.
Posibilitatea apariției conflictului violent este mare. Un motiv principal al escaladării conflictului
este agresivitatea argumentelor, indivizii tind să-și suspende discursul și acțiunea rațională
înlocuindu-le cu acțiuni iraționale chiar violente.;
4) de-escaladarea;
5) rezolvarea.
De-escaladarea conflictului și rezolvarea conflictului sunt două etape convergente, ambele au ca
scop obținerea unei situații de calm și cooperare intermediate de soluțiile raționale imaginate.
 Prima etapă are un caracter latent şi se caracterizează prin conceperea de către părţi a existenţei
contradicţiilor în scopurile lor. Părţile aflate în conflict percep în mod diferit esenţa conflictului
şi, corespunzător, în mod diferit percep şi valorifică acelaşi fenomen. Deseori, reprezentările par
a fi atât de diferite pentru subiecţii conflictului, încât el capătă caracter diametral opus cu
conotaţii absolut negative. Momentul în care poziţiile subiecţilor implicaţi în conflict sunt bine
determinate şi în care încep acţiunile lor practice indică la începutul celei de a doua etape a
conflictului, care posedă un caracter deschis şi se caracterizează prin următoarele aspecte:
existenţa conflictului devine clară pentru toţi participanţii; acţiunile devin practice, capătă formă
exteriorizată, cum ar fi protestele, învinuirile, preîntmpinările, ameninţările etc. Conflictul
evoluează până atunci, când încep să apară primele rezultate ale confruntării. Etapa escaladării
prezintă atingerea punctului critic în relaţiile dintre părţi, în care acţiunile conflictuale ale
subiecţilor implicaţi ating intensitate şi efecte maxime. După depăşirea punctului critic
intensitatea acţiunilor slăbeşte, acestea nu mai sunt atât de acute şi, în continuare, conflictul
poate trece în etapa de-escaladării sau se poate aşteapta o nouă izbucnire a conflictului. Etapa
rezolvării începe odată cu epuizarea incidentului. Aceasta înseamnă că subiecţii conflictului
încetează acţiunile conflictuale. Soluţionarea conflictului e posibilă numai în condiţiile
schimbării situaţiei conflictuale, prin eliminarea cauzelor ce au provocat conflictul. Deşi este
incontestabil faptul că e imposibil a evita toate conflictele, aceasta nicidecum nu înseamnă că
unele din ele nu pot fi prevenite. Un factor de prevenire a conflictelor în viaţa politică ar fi
nivelul înalt de dezvoltare social-economică a statului; un nivel ridicat al culturii politice în
societate şi un grad înalt de legitimitate a puterii politice.
În cazul în care conflictul devine deja o realitate şi se cere a fi soluţionat, iniţial este binevenită
analiza parametrilor principali ai procesului conflictual, dintre care fac parte: obiectul
conflictului, caracteristica participanţilor, cauzele şi dimensiunile conflictului, motivul
declanşării conflictului şi nivelul acuităţii lui.
Factorii de soluţionare a unui coflict politic:
1)factorul instituţional;
2)factorul consensual – acorduri, hotărâri de comun acord;
3)factorul cumulării – numărul de participanţi mici în soluţionare;
4)factorul experienţei istorice;
5)factorul echilibrului de forţe;
6)factorul psihologic – depinde de particularităţile personale ale celor implicaţi.
Daca e sa vorbim de metodele de soluţionare a unui conflict, atunci cea mai eficientă ar fi
metoda negocierilor.

2.CONFLICT GEOPOLITIC-,,CONFLICT MATERIAL’’

Conflict pentru interese materiale tangibile: dispute teritoriale, tentative de succesiune, tentativă
de asigurare a controlului asupra altor guverne sau conflicte economice privind banii, resursele
naturale, comerț, traficul de droguri.
Conflictul material izbucnește datorită unor dispute teritoriale prin care un stat aspiră la teritoriul
altui stat și ambele refuză să ajungă la consens privind cedarea teritoriilor, ori din cauza
iredentismului prin care un stat încearcă să-și recapete teritoriul pierdut în favoarea altui stat. Cu
toate că se poate ajunge la grave conflicte interstatale, acestea pot fi soluționate pe cale pașnică.
O altă cauza a conflictului material reprezintă succesiunea, un conflict de granița prin care o
regiune se separă de stat în urmă unor mișcări de succesiune. Statele multinaționale se destramă,
iar granițele interne devin noi granițe internaționale care pot deveni vulnerabile.

3.ConflicteLE GEOpolitice în Republica Moldova

Sistemul politic din Republica Moldova este unul relativ tânăr, însă pe toată durata devenirii sale
a cunoscut numeroase ciocniri şi contradicţii. Această multitudine de conflicte trebuie analizată
ca un fenomen firesc pentru un sistem constituit în perioada de tranziţie de la un regim totalitar
spre unul democratic.
Conflictele politice de identitate din sistemul politic moldovenesc se manifestă în următoarele
ipostaze: identitate geopolitică, identitate etnică, identitate lingvistică, identitate confesională. La
capitolul conflicte politice legate de identificarea geopolitică a populaţiei şi, implicit, a puterii
politice, se are în vedere dilema iscată referitor la orientarea geopolitică a societăţii moldoveneşti
– spre Est, identificată cu Federaţia Rusă şi Comunitatea Statelor Independente (CSI) sau spre
Vest, identificată cu Uniunea Europeană (UE) şi România. Aceste contradicţii au apărut din
momentul obţinerii independenţei de către tânărul stat moldovenesc şi persistă până la moment
pe ordinea de zi a politicii externe autohtone. Conflictul politic respectiv rămâne a fi încă unul
nesoluţionat. De o intensitate şi mai mare (îndeosebi în prima jumătate a anilor '90 ai secolului al
XX-lea) au fost conflictele politice legate de problema identificării etnice. Se au în vedere
ciocnirile dintre forţele politice ce susţineau, pe de o parte, că populaţia majoritară din Republica
Moldova trebuie să se autoidentifice drept români şi, pe de altă parte – forţele politice ce
insistau asupra ideii de concepere a moldovenilor drept o naţiune distinctă de cea română.
Conflictele politice ce au avut la bază problema lingvistică (limba română & limba
moldovenească) la fel au lăsat o amintire vie în viaţa politică autohtonă. În fine, o ultimă dilemă
ce a determinat conflicte între putere şi unele formaţiuni de opoziţie (Partidul Popular Creştin-
Democrat, Partidul Forţelor Democratice etc.) pe parcursul anilor '90 a fost cea cu referinţă la
ciocnirile dintre Mitropolia Basarabiei (supusă Patriarhului de la Bucureşti) şi Mitropolia
Moldovei (aflată sub jurisdicţia Patriarhiei de la Moscova).
Unul dintre conflictele dureroase pentru Republica Moldova, este Conflictul din Transnistria
care decurge ani la rind cu urmari mai putin placute pentru teritoriul nostru.
Conflictul din Transnistria sau Războiul din Transnistria (denumit uneori și Războiul
moldo-rus) a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între Republica
Moldova  și autoproclamata „Republica Moldoveneasca Nistreana” cu privire la exercitarea
controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Rîbnița, Slobozia și
orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat pe malul drept al
aceluiași râu.
Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-zisei
„Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până în prezent.
Conflictul transnistrean este diferit de celelalte conflicte care au apărut după colapsul sovietic,
pentru că la baza lui nu se află un conflict etnic sau religios. Circa douăzeci de ani în urmă,
principalele cauze al apariţiei conflictului între forţele separatiste ale regiunii transnistrene şi
autorităţile legale ale Republicii Moldova erau tendinţa Centrului Unional de a păstra URSS-ul,
iar după destrămarea acestuia - a Federaţiei Ruse de a influenţa noile autorităţi moldoveneşti.
Motivul formal al conflictului era acela, că Moldova a adoptat legislația privind limba de stat,
ceea ce a condus la o polarizare politică accentuată a societăţii şi la creşterea rezistenţei faţă de
inovaţii a unei părţi a nomenclaturii locale de subordonare unională, în primul rînd, de către
directorii întreprinderilor complexului militar-industrial din partea stîngă a Nistrului.
Anume în încercarea de a opune rezistenţă luptei pentru autodeterminare naţională a poporului
moldovenesc, această parte a aparatului administrativ, în cîrdăşie cu o parte a nomenclaturii de
partid, pe care schimbările au luat-o prin surprindere, a început mobilizarea forţelor şi resurselor
pentru dezmembrarea teritorială a fostei RSSM şi crearea în raionale estice ale republicii a unui
cap de pod pentru a influenţa din exterior Republica Moldova, care era pe cale să devină stat
independent. În scopul de a-i atribui acestui conflict socio-politic un caracter etnic, liderii
conspiraţiei separatiste anti-moldoveneşti au inventat conceptul de „popor transnistrean”, urmat
de speculaţii destul de primitive cu privire la „dreptul naţiunilor la autodeterminare”. E necesar
să subliniez, că din punct de vedere al componenţei etnice populaţia din Transnistria nu diferă
mult de cea de pe malul drept al Republicii Moldova - în ambele cazuri, majoritatea o constituie
etnicii moldoveni.

Cauzele principalele, care au determinat liderii mişcării separatiste din regiunea de est a
Republicii Moldova să opună rezistenţă, inclusiv militară, autorităţilor legale ale Republicii
Moldova sînt următoarele:
1)Teritorial-statutare: declanşarea conflictului cu autorităţile constituţionale ale ţării a avut ca
obiectiv principal acapararea unei părţi a teritoriului Republicii Moldova, în scopul creării
condiţiilor prealabile de desemnare a statutului formaţiunii separatiste ca stat cvasi-independent;

2)Geopolitice: crearea platformei de presiune politică în scopul menţinerii Moldovei în sfera de

influenţă a Rusiei, pentru a preveni presupusa unire cu România, crearea în acest scop a enclavei
ruse la frontiera moldo-ucraineană;

3)Cultural-lingvistice: nemulţumirea minorităţii - vorbitorilor de limbă rusă de introducerea

limbii moldoveneşti în calitate de limbă de stat şi necesitatea de a se adapta situaţiei noi,
percepută subiectiv ca o pierdere a statutului social cu care au fost obişnuiţi;

4)Socio-economice: ameninţarea de redistribuire a puterii şi a resurselor economice în regiunea

transnistreană;
5)Socio-ideologice: opunerea de rezistenţă a nomenclaturii de tip sovietic proceselor de
democratizare şi încercările lor de a-şi menţine statutul în cadrul vechiului sistem pe teritoriul
regiunii;

6)Etno-demografice: tendinţa de a mobiliza şi a angaja în lupta cu autorităţile legale ale

Republicii Moldova colectivele de muncă ale întreprinderilor industriale mari, de pe malul sting
al Nistrului, formate, în general, ca urmare a migraţiei forţei de muncă din republicile slave ale
URSS;

cONCLUZIE
În primul rînd, confruntarea de mulţi ani dintre statul Republica Moldova şi regiunea
separatistă este în esenţă un conflict politico-teritorial şi este rezultatul acţiunilor
neconstituţionale de uzurpare a puterii pe teritoriul de pe malul stîng al Nistrului de către grupul
radical anti-moldovenesc condus de I. Smirnov, care are un specific al său, fiind pro-rus în ce
priveşte orientarea geopolitică.

În al doilea rînd, în ceea ce priveşte natura conflictului - acesta nu este numai unul politic şi
teritorial, dar și unul internaţional, în virtutea implicării active de la bun început a Federaţiei
Ruse şi a intereselor geopolitice ale altor state, care participă acum la procesul de soluţionare a
lui.

Bibliografie:
1)POLITOLOGIE: Manual pentru specialităţile nonprofil. - Chişinău: CEP USM, 2007. – 358 p.

2)Politologie:Manual, Editura didactica si pedagogica, R.A.- Bucuresti, 1992

4)NOTE DE CURS POLITOLOGIE (Ciclul I) --CHIŞINĂU – 2013

5) https://m.moldovenii.md/md/section/565