Sunteți pe pagina 1din 13

1.1 Abordri Teoretico conceptuale ale noiunii de conflict regional.

Un loc deosebit n studiul relaiilor internaionale l ocup cercetarea conflictelor internaionale i a modalitilor de soluionare a acestora. Ce este totui un conflict i cum se definesc noiunile de conflict" i stare conflictual"? Statele, ca formaiuni de sine stttoare, au intrat n raporturi reciproce, la nceput sporadic i incidental, ca apoi relaile s se extind treptat asupra tuturor domeniilor vieii sociale. La nceput, aceste relaii au mbrcat dou forme principale: de colaborare i de confruntare, ultima provocnd deseori adevrate cataclisme mondiale, distrugnd culturi i civilizaii. Fenomenul de confruntare poart i denumirea de diferend internaional, acesta fiind definit ca o nenelegere, o opoziie ntre dou sau mai multe state, care au atins stadiul n care prile au formulat pretenii sau contrapretenii i care constituie un element de tulburare a relaiilor dintre ele."1 Preciznd noiunea dat, vom aduga c diferendul este de facto o contestaie, litigiu, divergen sau conflict dintre actorii internaionali." 2 Conform Dicionarului Enciclopedic, diferendul este o nenelegere, ciocnire de interese, dezacord, antagonism, ceart."3 Diferendele internaionale apar nu numai ntre state, ci i n raporturile dintre state i organizaiile
internaionale sau ntre organizaiile internaionale 4.

Diferendele nu sunt fenomene noi, att la nivel teoretico-conceptual, ct i la nivel practic. Omenirea se confrunt cu problematica apariiei i dezvoltrii diferendelor nc din cele mai strvechi timpuri, pmntul fiind bntuit de rzboaie, iar popoarele terorizate de cruzimea lor. Conflictele reprezint un tip de relaii reciproce ntre oameni, comuniti sau instituii, n timpul crora aciunile unei pri implicate se ciocnesc de mpotrivirea alteia n realizarea scopurilor i intereselor ei. Starea conflictual este esena geopoliticii i orizontul su de nedepit. Oricare ar fi forma i intensitatea conflictului, acolo unde acesta se produce exist substan pentru o analiz geopolitic. Reciproc, acolo unde este analiz geopolitic exist un conflict, cci imaginile geopolitice privind popoarele, ca i guvernele, sunt ele nsele surse conflictuale. Conflictele pot fi latente, pot lua formele unei tensiuni diplomatice, ale unei crize internaionale, regionale sau locale. Ele pot lua i forma unei confruntri armate generale sau punctuale. De altfel, starea

Dictionnaire de la terminologie de relation internationales. Paris, 2000, p. 212. I., Drept Internaional Public, VII. Iai, 1993, p. 185. 3 Dicionar Enciclopedic. Chiinu, 2003, p. 54 4 Beniuc V., Rusnac Gh., Conceptele i noiunile de baz ale diplomaiei. Chiinu, 1998, p. 57.
22

conflictual a unei crize nu depinde de suprafaa rilor sau de importana forelor care se nfrunt, dup cum ne demonstreaz conflictul israeliano-palestinian i rzboiul din Liban.5 Conceptul de conflict scoate n eviden contradiciile dintre integrare i ruptur, consens i disensiune, stabilitate i schimbare, deoarece opoziia dintre conflict i ordine se nscrie chiar la baza sistemului social. n demersul studierii conflictelor trebuie avut n vedere caracterul puterii n contextul confruntrii cu un potenial adversar extern sau din interior; natura i nivelul angajrii oponenilor; ideile i concepiile care l legitimeaz sau tipul de ruptur aprut. Caracterul i evoluia conflictului sunt dependente de: gradul de contientizare de ctre participani a litigiului survenit; intensitatea participrii actorilor ntr-o disput, care poate suferi variaii puternice; natura relaiilor care poate fi de ordinul cooperrii i al conflictului, n timp ce altele in exclusiv de confruntare; sursele de finanare; posibilitatea intrebuinrii structurilor de constrngere; mobilizarea simpatiilor i, nu n ultimul rnd, eficiena strategiilor adoptate. Din categoria conflictelor internaionale fac parte rzboaiele interstatale, conflictele armate dintre dou sau mai multe state, chiar dac starea de rzboi nu este recunoscut de nici unul dintre state, lupte ale majoritii societii mpotriva unui regim rasist. Catergoria de conflicte armate include: rzboaie civile, rzboaie religioase, rzboaie de secesiune i lupte pentru schimbarea regimului unei ri.6 Conflictele violente, rzboaiele ntresc de obicei unitatea intern a statelor
implicate. Conform Dicionarului de Gndire Politic Larousse", rzboiul este o nfruntare violent ntre dou grupuri narmate. Nu exist nici un concept unitar despre rzboi. Exist ns forme de rzboi care corespund unor tipuri de societi specifice i care ar avea nevoie de definiii diferite. 7

Conceptul de conflict armat, care apare

pentru prima oar n Convenia de la Geneva, adoptat n 1945, este definit ca un gen de lupt armat ntre doi subieci ai relaiilor internaionale, care nu implic recunoaterea formal a strii de rzboi de ctre beligerani. Rzboaiele sunt un rezultat al soluiilor politice pentru atingerea scopurilor cu ajutorul forei armate. Anterior rzboiul era privit ca un mijloc raional de atingere a scopurilor politice. Rzboaiele ntre popoare i state izbucnesc, de regul, n virtutea motivelor social-politice i, n acest context, reprezint un act politic. Mai mult, dup cum scria Clausewitz, rzboiul este nu numai un act politic, dar i o arm autentic a politicii, o continuare a relaiilor politice, promovarea lor cu alte mijloace".8 Dar adeseori rzboiul este nu att o problem de tehnic i politic, ct una socio-cultural i sociopsihologic.
5 6
7

Chauprade A., Thual F., Dicionar de geopolitic. Bucureti, 2003, p. 476. Armed Conflicts // www.geocities.com/Athens/8945/conf.html, 20.10.2004 Dicionar de Gndire Politic Larousse. Bucureti, 2003, p. 251 Burian A. Geopolitica lumii contemporane. Chiinu, 2003, p. 221.

Rzboiul izbucnete atunci cnd una dintre pri este gata s mearg la anumite jertfe pentru a-i atinge scopul. De aici rezult c rzboaiele ncep atunci cnd exist anumite probleme, care variaz de la o perioad istoric la alta. Dac exist o modalitate de soluionare a problemei, atunci conflictele nu izbucnesc. Atunci cnd vorbim despre rzboi, este important s inem cont de urmtoarele afirmaii teoretice: - rzboiul este o situaie la care omenirea s-a adaptat deja; - rzboiul este un proces, el are cauze, care nu conduc dintr-o dat la ciocniri n faz final; - rzboiul, de regul, este rezultatul unui antagonism ndelungat; - rzboiul este o modalitate de soluionare a problemei; - rzboiul poate s aib mai multe cauze; - exist mai multe tipuri de rzboaie. Ca fenomen complex cu rdcini adnci n istoria relaiilor internaionale, diferendele au fcut dintotdeauna obiectul de cercetare al diverilor analiti. Ideea analizei diferendelor i a modalitilor de reglementare a acestora a fost promovat de muli gnditori, precum Niccolo Machiavelli, Thomas Hobbes, Hans Morgenthau, John Berton, Kenneth Waltz.9 Niccolo Machiavelli, un remarcabil cugettor din epoca Renaterii, fondatorul teoriei politice moderne, i-a format concepia politic sub influena conflictelor i a luptei politice. n centrul ateniei lui s-a aflat teoria despre stat i conflictele sociale. Problema central a vederilor politice ale lui Machiavelli o constituie concepia cu privire la procesul istoric, la temelia creia se afl ideea despre conflictele sociale acute ca for motrice a mutaiilor sociale i politice. La baza conflictelor din societate se afl contradiciile dintre interesele diferitelor pturi sociale, care sunt exprimate plenar n lupta pentru obinerea n proprietate a bunurilor materiale i n aprarea lor. Conflictele dintre individ i societate, stat trebuie rezolvate pe contul individului, care trebuie s supun interese proprii intereselor statului.10 Thomas Hobbes, unul dintre fondatorii teoriei politi ce moderne, consider c patimile naturale
provoac rivalitatea, nenrederea, setea de glorie i, n consecin, invidia, ura, discordia, rzbunarea, iar n ultim instan - rzboiul tuturor contra tuturor", ceea ce genereaz conflicte sociale continue. Oamenii, consider el, au creat statul pentru a pune capt, prin intermediul lui, acestui rzboi. 11

Trgndu-i rdcinile din ndelungata tradiie a filosofiei politice, precum i din antropologia de nuan pesimist, realismul politic face legatura dintre teoriile normative asupra relaiilor internaionale i praxisul politic, care, cu precdere n SUA, cultivat fiind ca model predominant, fundamenteaz o politic extern de succes. Realismul politic i formuleaz aseriunile n
9

., . Moscova, 1996, p. 406. Zavtur A., Moneaga V., Rusnac Gh., Puterea politic i conflictul social. Chiinu, 1999, p. 28. Ibidem, p. 41

10
11

ncercarea de a atrage atenia asupra potenialului conflictual existent n cadrul relaiilor internaionale. Premisele antropologice, care denot permanena eforturilor de autoconservare fcute de individ prin acumularea de putere n detrimentul altora, au certe filiaii din concepiile filosofice dezvoltate de Hobbes i Nietzsche. nsi situaia sa existenial, marcat de numeroase incertitudini i incapaciti, explic tendina omului de a acumula putere ca aspiraie constant spre siguran. Garantarea siguranei i a libertii existeniale poate fi realizat doar prin procesul de acumulare permanent a puterii. Impulsul oamenilor de a acumula putere vine din contiina slbiciunilor lor naturale. Pentru exponenii realismului politic aceast predispoziie antropologic se identific ntru totul cu scopul politicii, n definiiile lui Max Weber i Nietzsche politica fiind o expresie evident a luptei pentru putere. Hans J. Morgenthau (1904-1980), cel mai important reprezentant al realismului politic, susinea c prin putere se nelege dominaia unor oameni asupra gndirii i comportamentului altor oameni" 121
Pornind de aici, el identific caracteristicile eseniale ale accepiunii realiste a puterii i, implicit, a conflictului. Omniprezena puterii i, prin urmare, a conflictului, este prima. Cea de-a doua pune n eviden degenerarea puterii n abuz de putere, adesea cu urmri tragice. A treia caracteristic a puterii are ca expresie tendina sa necondiionat expansionist, care contribuie la nelegerea i explicarea escaladrii conflictelor internaionale. A patra caracteristic relev faptul c puterea i, totodat, scopurile imediate ale prilor angajate n cucerirea ei, n cazul sistemului internaional al actorilor implicai n conflict, sunt orientate spre garantarea prestigiului, a suveranitii i a securitii naionale. Cea de-a cincea caracteristic reliefeaz tendina constant a prilor angajate n lupta pentru putere de a-i disimula scopurile proprii n formule ideologice. Din aceast cauz conflictele pentru putere pot fi percepute, uneori, ca fiind conflicte de alt natur sau pseudoconflicte, dei simpla identificare a cauzei lor reale nu ar trebui s mai lase loc interpretarilor duble. Hans Morgenthau analizeaz conflictele la nivel interstatal. Fiind un reprezentant al abordrii realiste a teoriei relaiilor internaionale, el consider c principalii actori ai relaiilor internaionale sunt statele, ns nu este vorba de toate statele, ci doar de cele mai mari, ale cror relaii de conflict sau cooperare reprezint esena politicii internaionale. Acionnd n sfera anarhic pe baza propriilor interese, statul este pus involuntar fa n fa cu faptul c interesele sale sunt contradictorii intereselor altor state -participani la relaiile internaionale. De aici rezult c principalul proces internaional, care merit atenia teoriei realismului politic, este rzboizul. Specificul relaiilor internaionale, dup prerea realitilor, const n aceea c ele se dezvolt n umbra rzboiului. 13

Schema argumentativ central a realismului politic se construiete pe baza definiiei lui Hegel, conform creia statul este o totalitate de indivizi, i se refer la raporturile dintre indivizi i stat, att individul, ct i statul fiind entiti percepute n mod analog. Prin urmare, promotorii realismului consider c suma calitilor i defectelor omeneti se transmite statului, ca actor n sistemul relaiilor internaionale; acesta se compune, la rndul su, din aciunile statelor naionale i consecinele acestor aciuni, cum ar fi, de exemplu, crearea organizaiilor internaionale. Ca i
12 13

Bonackter T., Konflikttheorien. Opladen, 1996, p. 78 ., op. cit., p. 109

individul, statul ncearc s i asigure securitatea i protecia acumulnd putere n detrimentul altor state. Alturi de conceptul de putere, conceptul de interes naional are o importan deosebit pentru realismul politic. Interesele naionale se compun din funcia de protecie, din suveranitatea naional i din monopolul folosirii forei fizice n interior. n timp ce la nivel statal conflictul de putere se desfaoar relativ linitit, la nivel internaional, ntruct nu exist instane regularizatoare atotputernice, universal i unanim recunoscute, conflictul pentru putere se manifest ca o constant, oscilnd ntre ncercrile de slbire a sistemului internaional prin anarhizarea acestuia, prin rzboi, i perioadele de detensionare. Evident, spectrul relaiilor internaionale este reconfigurat permanent de politica extern a statelor, determinat de interesele naionale ale acestora, de cultura lor politic i chiar de poziiile succesive pe care le ocup n structura sistemului relaiilor internaionale. Conflictul apare ca un efort pro i contra unui anumit status-quo, ca un joc la sum nul, ctigul de putere al unei pri fiind echivalent cu pierderile de putere
ale altei pri. Pornind de la aceti termeni, o rezolvare sau o transformare a conflictului sunt aproape imposibile. n ultimii ani ns, datorit, n principal, declinului importanei statelor naionale, teoria realist asupra conflictelor se modific sub impactul teoriilor empiric-analitice despre natura conflictelor internaionale. Complexitatea crescnd a raporturilor internaionale, fr a limita interaciunea statelor naionale, conduce la dezvoltri neorealiste, care i propun s integreze sistemul i teoria jocurilor ntr-o teorie empirico-analitic, ns pragmatic orientat, despre natura conflictelor internaionale. Conform abordrilor neorealiste, propuse de aa-numita coal de Politic Internaional de la Munchen, este vorba de modificarea premiselor principale ale realismului i, n acelai timp, de continuarea tradiiei cercetrii realiste. Astfel, n opoziie cu conceptul de putere, acela de politic dobndete importan, ntruct relaiile internaionale nu sunt cercetate doar ca relaii ntre state, ci i ca legturi ntre instituii, ceteni ai diferitelor state i uniuni de state, organizaii, asociaii, trusturi internaionale etc. n mod corespunzator, politica este definit prin comportamentul decizional fa de putere, care este acceptat ca fiind capacitatea de impunere, de realizare a obiectivelor formulate de politic. Autorii neorealiti renun la definirea intereselor naionale prin tendina lor expansionist. Acetia consider interesele n politica internaional ca fiind situaii, percepii i scopuri condiionate de valoarea lor intens, de orientarea spre finaliti concrete a voinei decidenilor, a centrelor de decizie, pentru reglementarea relaiilor externe ale statelor, ale altor sisteme cu alte state sau cu alte sisteme din mediul lor internaional14

Aceast nou accepiune a intereselor naionale pune n eviden legturile dintre teoria analitic a sistemului relaiilor internaionale i neorealism. Pentru a se ajunge la o imagine complet a unui decupaj" internaional, neorealismul supune analizei constelaii concrete ale unor situaii politice internaionale din perspectiva teoriilor sistemelor, conducerii i deciziei. n ciuda cuprinztoarei reforme teoretice a realismului, neorealismul pstreaz formulrile cauzale necesare nelegerii tiinifice; acesta leag cercetarea de practica politic la nivelul
14

Bonackter T., Konflikttheorien. Opladen, 1996, p. 80

decizional al statului. Conceptul de conflict rmne acelai, realismul politic abordndu-l unitar ca form dominant a relaiilor interstatale, ns nu neaparat faptic i exclusiv. Prin urmare, conflictele cauzate de anumite decizii politice sunt ntotdeauna conflicte de putere ntre state, vzute ca actori individuali, ceea ce l-a determinat pe Morgenthau s sublinieze rolul oamenilor de stat" i al artei de stat", ca art de a conduce statul. Din aceast perspectiv, conflictul nu poate fi nchis, rezolvat, anulat sau transformat, nici mcar atunci cnd factorii morali i culturali conduc la compromisuri i ntreruperi. Practica politic apare aici, nainte de toate, ca o form de motivare a unui comportament orientat spre raionalitatea scopurilor, ceea ce nseamn o cutare i o utilizare optim a mijloacelor n scopul creterii necondiionate a puterii, exploatndu-se potenialul cunotinelor strategice i istorice. Teoria neorealist asupra conflictelor proiecteaz un model al politicii (i al politicienilor) care nu seamn cu
modelele lui Machiavelli i Clausewitz, dar care se conecteaz att la realism, ct i la alte curente valorizatoare. i pentru realiti, i pentru neorealiti pacea i stabilitatea sunt valori supreme, chiar dac, uneori, pentru prezervarea lor, este necesar folosirea mijloacelor de putere. Niciodat ns mpotriva acestora! Autorii care s-au ocupat de definirea puterii, n totalitatea manifestrilor ei, au considerat-o ca fiind un fenomen major n sfera relaiilor internaionale. n cazuri extreme, puterea se identific cu utilizarea mijloacelor ei, cu ameninarea sau numai cu etalarea psihologic eficien a violenei fizice. Totui, n situaiile n care nu primeaz fora fizic, conform lui Max Weber, puterea poate fi neleas ca fiind capacitatea de a-i putea impune voina proprie mpotriva rezistenei altora, indiferent pe ce anume se bazeaz aceast rezisten 15

.Drept manifestri

ale fenomenului de putere n relaiile internaionale sunt considerate conflictul i utilizarea direct a mijloacelor de putere, dar i situaiile n care puterea este introdus n ecuaie numai ntr-o form latent, pentru a amenina interese legitime, distrugnd, selectiv sau aleatoriu, bunuri i viei. Karl W. Deutsch, precaut, difereniaz puterea ca fenomen al relaiilor internaionale, o definete ca fiind
capacitatea de a nvinge n conflict i de a depi rezistenele. Aceast nelegere a puterii l situeaz nu departe de Johan Galtung, care aeaz, din punct de vedere conceptual, puterea i fora la acelai nivel. Teoreticienii principali ai colii realiste, Hans J. Morgenthau, Georg Schwarzenberger, Edward Hallet Carr, Raymond Aron, i numeroii lor adepi, ndeosebi din SUA, acord o atenie deosebit elementului economic al puterii. Din perspectiva lor, societatea internaional este structurat asimetric din punct de vedere eco nomic, ceea ce determin apariia unor conflicte majore ntre centru i periferie. n concepia lor, conflictele actuale sunt fundamentate economic i apar ntre polii antagonici de putere ai sistemului internaional. Eliminarea lor este posibil fie prin schimbarea structurii economiei mondiale, fie prin decuplarea periferiei de la piaa capitalist dezvoltat. n centrul interesului lor se afl relaiile putere -conflict, ca o permanent provocare pentru politica de securitate i de asigurare a pcii. n condiiile n care competiia internaional se manifest panic n diferite domenii, este dificil aprecierea puterii statelor n mod absolut. n plus, potenialul de putere al statelor poate fi pus n valoare, poate fi multiplicat printr-o participare activ la reconfigurarea sistemului de relaii internaionale, acionnd din interiorul unor aliane,
15

Weber M., Cercetare asupra pcii i rzboiului. Opladen, 1996, p. 352

grupri regionale, comuniti economice etc. Sistemul de coordonate corespunztor nu rmne fr influene asupra raporturilor de putere, astfel nct interdependenele asimetrice" (Keohane/Nye) apar ntotdeauna ca un caz-regul.

Analitii interdependenelor (Robert Keohane, Joseph Nye, James N. Rosenau, Karl Kaiser, ErnstOtto Czempiel) au tendina de a nu mai studia n mod predominat puterea n cmpul politicii de securitate, ci de a aborda, integral, spectrul n care statele i exercit influena sau sunt supuse influenei i constrngerilor exercitate de alte state. Interdependenele naturale, pluriforme, tot mai accentuate, dintre statele care compun sistemul internaional contemporan au ca urmare creterea susceptibilitilor i vulnerabilitailor individuale, ns, n acelai timp, mresc ansele actorilor respectivi de a-i promova propriile interese prin influenarea i manipularea comportamentului altor state. coala neorealist distinge cazuri n care influena unor state asupra altora nu este planificat, deliberat. n
consecin, aceasta nu se concretizeaz prin exprimarea clar a unor obiective a cror realizare este solicitat n mod imperativ. n primul rnd, marile state, acionnd n interiorul structurilor de putere mondiale, exercit influene asupra celorlali actori, chiar dac aceste influene nu sunt premeditate i nu au la baz strategii de politic extern formulate explicit. Sunt cunoscute i modalitile de folosire a puterii, ca i a mijloacelor acesteia. Adesea este suficient etalarea instrumentelor de for, asa-numita diplomaie coercitiv". Alteori sunt implicate n aciune micri subterane sau guerile sponsorizate discret, dup cum pot fi susinute politic, material i financiar anumite pri angajate, de exemplu, ntr-un razboi civil. La fel de bine poate fi declarat propria disponibilitate pentru aciuni militare cu caracter limitat sau nelimitat, desfurate pn la atingerea obiectivelor urmrite. n secolul al XXI-lea, forele armate, puterea economic, subversiunea i propaganda, alturi de diplomaia alianelor, n combinaii nuanate, vor ramne principalele instrumente de putere n sfera relaiilor internaionale, folosite, cu detaare, de statele care dein superioritatea i temute de statele aflate n inferioritate. Kenneth Waltz este cel care a studiat contribuia pe care o aduce teoria politic clasic la nelegerea cauzelor rzboiului i la definirea condiiilor n care rzboiul poate fi inut sub control sau eliminat, ca arbitru final n conflictele dintre grupurile de oameni, n absena unei autoriti centrale. Waltz consider c rdcina tuturor relelor este omul, deci el nsui este rdcina rului numit rzboi. 16

Conform primei imagini a relaiilor internaionale, cauzele majore ale rzboiului se regsesc n natura i comportamentul omului. Rzboaiele pornesc din egoism, din direcionarea greit a unor impulsuri agresive, din stupiditate. Celelalte cauze sunt secundare i trebuie interpretate n lumina acestor factori. Dac acestea sunt cauzele fundamentale ale rzboiului, atunci rzboiul trebuie eliminat prin iluminarea i nnobilarea oamenilor sau prin asigurarea readaptrii lor psihosociale. Aceast viziune asupra cauzelor i remediilor a predominat n scriile marilor gnditori importani, de la Confucius pn la pacifitii de azi.17 n ultimii ani, n literatura occidental i cea autohton se poart discuii referitor la caracterul conflictelor i rzboaielor din lumea multipolar. Samuel Huntington, n lucrarea sa Ciocnirea civilizaiilor", are drept laitmotiv urmtoarea tez: dac secolul al XX-lea a fost un secol al
16

17

Waltz K., Omul, Statul i Rzboiul. Institutul European, 2004, p 11 Ibidem, p. 24.

coliziunii ideologiilor, atunci secolul al XXI-lea va deveni un secol al coliziunii civilizaiilor sau religiilor. n acest context, sfritul rzboiului rece" este privit ca un hotar istoric ntre lumea veche, dominat de contradicii naionale, i lumea nou, caracterizat prin coliziunea civilizaiilor. Dup sfritul acestuia, cele mai importante deosebiri dintre popoare nu sunt cele de ordin ideologic, politic sau economic, ci cele culturale. Oamenii ncep s se identifice nu cu statul sau cu naiunea, ci cu o formaiune cultural mai larg - cu civilizaia, fiindc deosebirile la nivelul civilizaiilor care s-au format de-a lungul secolelor sunt mai eseniale dect deosebirile dintre ideologiile politice i regimurile politice... Religia i desparte pe oameni mai mult dect apartenena etnic. Poi fi semifrancez i semiarab, sau chiar cetean al acestor dou ri (Frana i oricare ar arab). Mult mai complicat este s fii semicatolic i semimusulman. Analiznd evenimentele care se petrec astzi n lume, i anume scandalul caricaturilor, ne dm seama c Huntington a fost un clarvztor, concepiile lui descriind aproape n amnunt mersul istoriei.18 Lund n considerare cele enuate mai sus, observm c conflictul a reprezentat un subiect de interes nc din cele mai vechi timpuri, fiind analizat din mai multe perspective: social, politic, cultural i economic. Pornind de la aceasta, putem afirma cu certitudine c, o dat aprut, conflictul poate evolua, devenind un conflict internaional, care s afecteze interesele mai multor state sau poate chiar interese de ordin global. Conflictele au avut ntotdeauna la baz anumite scopuri egoiste, fie c este vorba de dorina de obinere de noi teritorii sau de autoritate, fie c este vorba de realizarea unui capriciu sau de demonstrarea vanitii personale. Principalul lucru pe care trebuie s-l reinem este c, ntotdeauna, conflictele au avut urmri dezastruoase, cu pierderi att materiale, ct i umane, care sunt mult mai grave i conduc la stagnarea dezvoltrii societii umane. Hans J. Morgenthau (1904-1980), cel mai important reprezentant al realismului politic, sustinea ca prin putere se intelege dominatia unor oameni asupra gandirii si comportamentului altor oameni19. Pornind de aici, el identifica unele caracteristici esentiale pentru acceptiunea realista a puterii si, implicit, a conflictului. Omniprezenta puterii si, prin urmare, a conflictului, este prima. Cea de-a doua pune in evidenta degenerarea puterii in abuz de putere, adesea cu urmari tragice. A treia caracteristica a puterii are ca expresie tendinta sa neconditionat expansionista, care contribuie la intelegerea si explicarea escaladarii conflictelor internationale. A patra caracteristica releva faptul ca puterea si, totodata, scopurile imediate ale partilor angajate in cucerirea ei, in cazul sistemului international ale actorilor implicati in conflict, sunt orientate spre garantarea prestigiului, a suveranitatii si a securitatii nationale. Cea de-a cincea
18 19

Burian A., op. cit., p. 235

Hans J. Morgenthau, citat de Thorsten Bonacker in lucrarea Konflikttheorien (Teoriile conflictului), Opladen, 1996, p. 78

caracteristica reliefeaza tendinta constanta a partilor angajate in lupta pentru putere de a-si disimula scopurile proprii in formule ideologice. Din aceasta cauza, conflictele pentru putere pot fi percepute, uneori, ca fiind conflicte de alta natura sau pseudo-conflicte, desi simpla identificare a cauzei lor reale nu ar trebui sa mai lase loc interpretarilor dubitative. Schema argumentativa centrala a realismului politic se construieste in baza definitiei lui Hegel, conform careia statul este o totalitate de indivizi si se refera la raporturile dintre indivizi si stat, atat individul, cat si statul fiind entitati percepute in mod analog. Prin urmare, promotorii realismului considera ca suma calitatilor si defectelor omenesti se transmite statului, ca actor in sistemul relatiilor internationale; acesta se compune, la randul sau, din actiunile statelor nationale si consecintele acestor actiuni, cum ar fi, de exemplu, crearea organizatiilor internationale. Ca si individul, statul incearca sa isi asigure securitatea si protectia acumuland putere in detrimentul altor state. Alaturi de conceptul de putere, conceptul de interes national are o importanta deosebita pentru realismul politic. Interesele nationale se compun din functia de protectie, din suveranitatea nationala si din monopolul folosirii fortei fizice in interior. In timp ce la nivel statal conflictul de putere se desfasoara relativ linistit, la nivel international, intrucat lipsesc instante regularizatoare atotputernice, universal si unanim recunoscute, conflictul pentru putere se manifesta ca o constanta. Oscileaza intre incercarile de slabire a sistemului international prin anarhizarea acestuia, prin razboi, si perioade de detensionare. Evident, spectrul relatiilor internationale este reconfigurat permanent de politica externa a statelor, determinata de interesele nationale ale acestora, de cultura lor politica si chiar de pozitiile succesive pe care le ocupa in structura sistemului relatiilor internationale. Conflictul apare ca un efort pro si contra unui anumit statusquo, ca un joc la suma nula, castigul de putere al unei parti fiind echivalent cu pierderile de putere ale altei parti. Pornind de la acesti termeni, o rezolvare sau o transformare a conflictului este aproape imposibila. In ultimii ani insa, datorita, in principal, declinului importantei statelor nationale, teoria realista asupra conflictelor se modifica sub impactul teoriilor empiric-analitice despre natura conflictelor internationale. Complexitatea crescanda a raporturilor internationale, fara a limita interactiunea statelor nationale, conduce la dezvoltari neorealiste, care isi propun sa integreze sistemul si teoria jocurilor intr-o teorie empiric-analitica, insa pragmatic orientata, despre natura conflictelor internationale. Conform abordarilor neorealiste, propuse de asa-numita Scoala de Politica Internationala de la Mnchen, este vorba de modificarea premiselor principale ale realismului si, in acelasi timp, de continuarea traditiei cercetarii realiste. Astfel, in opozitie cu conceptul de putere, acela de politica dobandeste importanta, intrucat relatiile internationale nu mai sunt cercetate doar ca 9

relatii intre state, ci si ca legaturi intre institutii, cetateni ai diferitelor state si uniuni de state, organizatii, asociatii, trusturi internationale etc. In mod corespunzator, politica este definita prin comportamentul decizional fata de putere, care este acceptat ca fiind capacitatea de impunere, de realizare a obiectivelor formulate de politica. Autorii neorealisti renunta la definirea intereselor nationale prin tendinta lor expansionista. Acestia considera interesele in politica internationala ca fiind situatii, perceptii si scopuri conditionate de valoarea lor intrinseca, de orientarea spre finalitati concrete a vointei decidentilor, a centrelor de decizie, pentru reglementarea relatiilor externe ale statelor, ale altor sisteme cu alte state sau cu alte sisteme din mediul lor international20. Aceasta noua acceptiune a intereselor nationale pune in evidenta legaturile dintre teoria analitica a sistemului relatiilor internationale si neorealism. Pentru a se ajunge la o imagine completa a unui decupaj international, neorealismul supune analizei constelatii concrete ale unor situatii politice internationale, din perspectiva teoriilor sistemelor, conducerii si deciziei. In ciuda cuprinzatoarei reforme teoretice a realismului, neorealismul pastreaza formularile cauzale necesare intelegerii stiintifice; acesta leaga cercetarea de practica politica la nivelul decizional al statului. Conceptul de conflict ramane pe mai departe acelasi, realismul politic abordandu-l unitar ca forma dominanta a relatiilor interstatale, insa nu neaparat faptica si exclusiva. Prin urmare, conflictele datorate unor decizii politice sunt intotdeauna conflicte de putere intre state, vazute ca actori individuali, ceea ce l-a determinat pe Morgenthau sa sublinieze rolul oamenilor de stat si al artei de stat, ca arta de a conduce statul. Din aceasta perspectiva, conflictul nu poate fi inchis, rezolvat, anulat sau transformat, nici macar atunci cand factorii morali si culturali conduc la compromisuri si intreruperi. Practica politica apare aici, mai inainte de toate, ca o forma de motivare a unui comportament orientat spre rationalitatea scopurilor, ceea ce inseamna o cautare si o utilizare a mijloacelor optime in scopul cresterii neconditionate a puterii, exploatandu-se potentialul cunostintelor strategice si istorice. Teoria neorealista asupra conflictelor proiecteaza un model al politicii (si al politicienilor), care nu seamana cu modelele lui Machiavelli si Clausewitz, dar care se conecteaza atat la realism, cat si la alte curente valorizatoare. Si pentru realisti, si pentru neorealisti pacea si stabilitatea sunt valori supreme, chiar daca, uneori, pentru prezervarea lor, este necesara folosirea mijloacelor de putere. Niciodata, insa, impotriva acestora! Autorii care s-au preocupat de definirea puterii, in totalitatea manifestarilor ei, au considerat-o ca fiind un fenomen major in sfera relatiilor internationale. In cazuri extreme, puterea se identifica cu utilizarea mijloacelor ei, cu amenintarea sau numai cu etalarea psihologic eficienta a violentei fizice. Totusi, in situatiile in care nu primeaza forta fizica, conform lui Max Weber,
20

Thorsten Bonacker, Konflikttheorien op. Cit p. 80

10

puterea poate fi inteleasa ca fiind capacitatea de a-si putea impune vointa proprie impotriva rezistentei altora, indiferent pe ce anume se bazeaza aceasta rezistenta21. Ca manifestari ale fenomenului putere in relatiile internationale sunt luate in considerare conflictul si utilizarea directa a mijloacelor de putere, dar si situatiile in care puterea este introdusa in ecuatie numai intr-o forma latenta, pentru a ameninta interese legitime distrugand, selectiv sau aleatoriu, bunuri si vieti. Karl. W. Deutsch, precaut, diferentiaza puterea ca fenomen al relatiilor internationale, o defineste ca fiind capacitatea de a invinge in conflict si de a depasi rezistentele 22. Cu aceasta intelegere a puterii, el nu este departe de Johan Galtung, care aseaza, din punct de vedere conceptual, puterea si forta la acelasi nivel. Teoreticienii principali ai scolii realiste, Hans J. Morgenthau, Georg Schwarzenberger, Edward Hallet Carr, Raymond Aron si, indeosebi in SUA, numerosii lor adepti acorda o atentie deosebita elementului economic al puterii. Din perspectiva lor, din punct de vedere economic, societatea internationala este structurata asimetric, ceea ce determina aparitia unor conflicte majore intre centru si periferie. In conceptia lor, conflictele actuale sunt fundamentate economic si apar intre polii antagonici de putere ai sistemului international. Eliminarea lor este posibila fie prin schimbarea structurii economiei mondiale, fie prin decuplarea periferiei de la piata capitalista dezvoltata. In centrul interesului lor se afla relatiile putere conflict, ca permanenta provocare pentru politica de securitate si de asigurare a pacii. In conditiile in care competitia internationala se manifesta pasnic in diferite domenii, este dificil de apreciat puterea statelor in mod absolut. In plus, potentialul de putere al statelor poate fi pus in valoare, poate fi multiplicat printr-o participare activa la reconfigurarea sistemului de relatii internationale actionand din interiorul unor aliante, grupari regionale, comunitati economice etc. Sistemul de coordonate corespunzator nu ramane fara influente asupra raporturilor de putere, astfel incat interdependentele asimetrice (Keohane/Nye) apar intotdeauna ca un caz-regula. Analistii interdependentelor (Robert Keohane, Joseph Nye, James N. Rosenau, Karl Kaiser, Ernst-Otto Czempiel) au tendinta de a nu mai trata puterea in mod predominat in campul politicii de securitate, ci de a aborda, integral, spectrul in care statele isi exercita influenta sau sunt supuse influentei si constrangerilor exercitate de alte state. Interdependentele naturale, pluriforme, tot mai accentuate, dintre statele care compun sistemul international contemporan au ca urmare cresterea susceptibilitatilor si vulnerabilitatilor individuale, insa, in acelasi timp, maresc sansele
21

Max Weber, citat de Hans-Peter Schwarz, in lucrarea Friedens und Konfliktforschung (Cercetare asupra pacii si razboiului), Opladen, 1996, p. 352. 22 Karl W. Deutsch, Die Analyse internationaler Beziehungen. Konzeption und Probleme der Friedensforschung (Analiza relatiilor internationale. Conceptia si problemele cercetarii pacii), Frankfurt 1968, p. 35.

11

actorilor respectivi de a-si promova propriile interese prin influentarea si manipularea comportamentului altor state. Scoala neorealista distinge cazuri in care influenta unor state asupra altora nu este planificata, deliberata. In consecinta, aceasta nu se concretizeaza prin exprimarea clara a unor obiective a caror realizare este solicitata in mod imperativ. In primul rand, marile state, actionand in interiorul structurilor de putere mondiale, exercita influente asupra celorlalti actori, chiar daca aceste influente nu sunt premeditate si nu au la baza strategii de politica externa formulate explicit. Sunt cunoscute si modalitatile de folosire a puterii, ca si a mijloacelor acesteia. Adesea este suficienta etalarea instrumentelor de forta, asa-numita diplomatie coercitiva. Alteori, sunt implicate in actiune miscari subterane sau guerile sponsorizate discret, dupa cum pot fi sustinute politic, material si financiar anumite parti angajate, de exemplu, intr-un razboi civil. La fel de bine poate fi declarata propria disponibilitate pentru actiuni militare cu caracter limitat sau nelimitat, desfasurate pana la atingerea obiectivelor urmarite. In loc de concluzie, iata o estimare a exponentilor scolii neorealiste, care n-ar putea decat sa alimenteze optimismul militarilor ingrijorati de substantialele reduceri ale armatelor moderne! In secolul al XXI-lea, fortele armate, puterea economica, subversiunea si propaganda, alaturi de diplomatia aliantelor, in combinatii nuantate, vor ramane principalele instrumente de putere in sfera relatiilor internationale, folosite, cu detasare, de statele care detin superioritatea si temute de statele aflate in inferioritate.

12

Referine bibliografice: 1. Dictionnaire de la terminologie de relation internationales. Paris, 2000, p. 212. 2.Nicu I., Drept Internaional Public, VII. Iai, 1993, p. 185. 3. Dicionar Enciclopedic. Chiinu, 2003, p. 54. 4.Beniuc V., Rusnac Gh., Conceptele i noiunile de baz ale diplomaiei. Chiinu, 1998, p. 57. 5.Chauprade A., Thual F., Dicionar de geopolitic. Bucureti, 2003, p. 476. 6. Armed Conflicts // www.geocities.com/Athens/8945/conf.html, 20.10.2004 7. Dicionar de Gndire Politic Larousse. Bucureti, 2003, p. 251. 8.Burian A. Geopolitica lumii contemporane. Chiinu, 2003, p. 221. 9. ., . Moscova, 1996, p. 406. 10.Zavtur A., Moneaga V., Rusnac Gh., Puterea politic i conflictul social. Chiinu, 1999, p. 28. 11.Ibidem, p. 41. 12.Bonackter T., Konflikttheorien. Opladen, 1996, p. 78. 13. ., op. cit., p. 109. 14.Bonackter T., Konflikttheorien. Opladen, 1996, p. 80. 15.Weber M., Cercetare asupra pcii i rzboiului. Opladen, 1996, p. 352. 16.Waltz K., Omul, Statul i Rzboiul. Institutul European, 2004, p 11. 17.Ibidem, p. 24. 18.Burian A., op. cit., p. 235. 19.Hans J. Morgenthau, citat de Thorsten Bonacker in lucrarea Konflikttheorien (Teoriile conflictului), Opladen, 1996, p. 78 20.Thorsten Bonacker, Konflikttheorien, p. 80. 21.Max Weber, citat de Hans-Peter Schwarz, in lucrarea Friedens und Konfliktforschung (Cercetare asupra pacii si razboiului), Opladen, 1996, p. 352 22.Karl W. Deutsch, Die Analyse internationaler Beziehungen. Konzeption und Probleme der Friedensforschung (Analiza relatiilor internationale. Conceptia si problemele cercetarii pacii), Frankfurt 1968, p. 35.

13