Terorismul – o amenințare la adresa securității mondiale

Noțiuni generale

Terorismul, ca fenomen, și grupările teroriste, alcătuite la nivel de rețea sau acționând ca

entități independente, constituie una dintre cele mai grave amenințări ale acestui început de secol
1
la adresa multor națiuni ale planetei, în raport cu atât de fragila securitate pe plan internațional.

Începutul terorismului contemporan – dacă putem încerca să-l găsim – l-a constituit al
doilea război mondial, o dată cu revigorarea diferitelor naționalisme europene datorită
propagandei naziste, acuzele adresate imperiilor coloniale, războaiele succesive din sud-estul
Asiei și înfruntarea americano-sovietică aproape permanentă. De atunci, lupta nu a făcut decât să
2
se intensifice, să se întindă în lumea întreagă, dar rămânând fidelă aceluiași tip de scenariu.

Terorismul – chiar şi în starea de haos în care se află planeta – nu este o expresie a

confruntării între civilizaţii, aşa cum se sugerează adesea. Starea de haos este haos şi în sistemul
şi aşa destul de eterogen al acţiunilor de tip terorist. În această lipsă de ordine care caracterizează
haosul, există totuşi o anumită corespondenţă între „mişcarea browniană” a politicilor,
economiilor, strategiilor, culturilor, etniilor, intereselor şi acţiunile de subminare a statelor,
naţiunilor, superputerii americane şi diferitelor entităţi care încearcă cât de cât să pună o anumită
ordine în sistemele relaţiilor internaţionale. Aceste acţiuni, precum şi cele care se înscriu pe alte
coordonate ale vieţii planetare (cele din lumea interlopă, din zona traficului de droguri şi de
carne vie, a asasinatelor psihopate şi reacţiilor la orice fel de ordine etc.) alcătuiesc ceea ce
numim terorism contemporan. Organizaţiile teroriste par a nu avea nici o logică. Şi totuşi, există
o logică în toate. Aceste corespondenţe sunt însă relative, uneori chiar aleatorii, dar cu un tonus
cauzal destul de pronunţat, dovadă că şi în haos există o anumită ordine, o anumită cauzalitate.
Haosul este, pentru terorism, un mediu foarte prielnic, aşa cum este şi pentru lumea interlopă,

1 A. Andreescu, M. Antipa, F.G Moisescu, Terorismul – Amenințare majoră asupra democrației secolului
XXI, Ed.
Universității Naționale de Apărare, București, 2004, pag. 5;
2 J. Servier, Terorismul, Institutul European, Iași, 2002, pag. 63.
pentru criminalitate şi traficul de droguri, pentru prosperarea centrilor distructivi, negativi de
putere, care încurajează fărădelegea, lipsa de ordine, suspiciunea, neîncrederea şi, mai ales starea
de nesiguranţă, de teamă. De aceea, ieşirea din haos şi trecerea la o nouă ordine este totdeauna
3
extrem de dificilă, anevoioasă şi nu se poate realiza decât prin mari sacrificii.

Analiștii prevăd o dezvoltare din ce în ce mai amplă a grupărilor teroriste care

funcționează drept mișcare de eliberare națională sau se grefează pe acțiunea acesteia (Cecenia,
Filipine, Slvador, Kosovo, Macedonia sau Somalia). Orice strategie de luptă împotriva
terorismului trebuie să reflecte însă nu numai înțelegerea motivelor și obiectivelor terorismului,
4
ci și o înțelegere a avantajelor care se implică în activități teroriste.

Terorismul practică într-o primă etapă, patru tipuri de atentate:

- Răpirea de personlități pentru obținerea unei răscumpărări și adesea contra schimbului cu

teroriști deținuți;
- Deturnarea de avioane, urmată în general de aceleași cerințe;
- Jefuirea băncilor și a depozitelor de arme, pentru ,,a susține” grupurile armate;
- Distrugerea de clădiri sau de instalații de diferite tipuri, în funcție de o simbolică foarte
subiectivă a teroristului.

La toate aceste atentate se adaugă măsuri destinate să șocheze opinia internațională, cum
5
ar fi ,,comunicatele” date publicității și difuzarea acestora pe posturile de radio și de televiziune.

Constituind amenințarea majoră la adresa societății umane și statelor lumii, asupra

democrației secolulului XXI, terorismul internațional continuă să reprezinte, la acest început de
mileniu, un pericol deosebit de grav, atât pentru structura și coeziunea socială, cât și pentru
securitatea statelor. Din perspectiva manifestărilor în etape succesive a terorismului, anul 2001 a
reprezentat escaladarea, fără precedent a acestui flagel dus la extremis. Astfel, la 11 septembrie,
evenimentele tragice din Statele Unite ale Americii au evidențiat reorientarea terorismului spre
ținte din aviația civilă, cu consecințe devastatoare asupra securității aeronautice. Totodată, se
vorbește despre sfârșitul terorismului, nu ca fenomen, ci ca formă de manifestare. Terorismul nu

3 General de brigadă Gh. Văduva, cercetător științific principal, Terorismul, Centrul de Studii
Strategice de Securitate, București, 2002, pag. 7;
4 Ibidem;
5 J. Servier, op. cit., pag. 64:
are numai scop politic, ci devine un vector al violenței îndreptat împotriva unui presupus
6
adversar cu scopul final de a-l distruge.

Terorismul internațional se distinge prin violența națională care generează terorare prin
prezența unui element de jurisdicție internațională. Terorismul transnațional este un termen
folosit adesea în mod eronat ca sinonim al terorismului internațional, deosebirea constând în
aceea că autorii nu sunt nici state și nici forțe politice.

Motivațiile acțiunilor teroriste

Motivațiile acțiunilor teroriste acoperă o sferă largă de interese, mergând de la cele

politice și religioase până la cele de tip mafiot sau anarhist. Evoluția evenimentelor consumate
sau în curs de desfășurare în diferite părți ale lumii, inclusiv în zona euro-atlantică, oferă puține
speranțe într-un eventual regres al acțiunilor teroriste.

În ceea ce-i privește pe teroriști, aceștia sunt inspirați în acțiunile lor de motive diverse.
Cercetările în domeniul fenomenului terorist internațional au clasificat aceste motivații în trei
categorii: raționale, psihologice și culturale. Totodată, trebuie ținut seama de faptul că o
organizație/grupare extremist-teroristă poate fi călăuzită și de o combinație a acestora.

Încadrare juridică

O definiție juridică universal acceptabilă a terorismului nu s-a realizat până în prezent,

întrucât terorismul nu s-a putut defini ca fenomen, încercările făcute de a înlocui cuvântul
,,teroare” prin cuvinte ca spaimă, intimidare, teamă, groază, care deși sinonime, nu exprimă
întotdeauna același lucru, nu au dus la rezultate. Terorismul este de fapt o metodă de acțiune, o
modalitate de punere în execuție a unei activități infracționale prin teroare, violență, intimidare,
7
metodă confundată cu însăși infracțiunea.

6 A. Andreescu, M. Antipa, F.G Moisescu, op. cit., pag. 6;

7 I. Bondunescu, Terorismul fenomen global, Ed. Odeon, București, pag. 26-27;
Cauzele fenomenului terorist

Tendința actuală a terorismului internațional este în mod neîndoielnic determinată de

evoluția sa la scară mondială, fapt atestat tot mai elocvent, atât de sporirea acestuia din punct de
vedere al ariei geografice, cât și de frecvența și gravitatea actelor teroriste comise în multe dintre
8
statele lumii.

Pentru a pătrunde în profunzimea subiectului, este necesar să studiem structura grupărilor

teroriste, modalitățile de selecție și recrutare, felul în care sunt programați teroriștii să ucidă
cu ,,sânge rece”, sursa finanțărilor și dinamica grupului la nivel internațional. Specialiștii în
terorism de la Rand Corporation au definit terorismul internațional ca un fenomen de observare a
unei mulțimi de persoane care privesc, nu o multime de persoane care mor, deși s-a mai
exemplificat, cu mai mult de 10 ani înainte, o creștere pe o scară largă a violenței. Înercările de a
învinge terorismul prin forță militară pot fi mult mai periculoase pentru guvern decât pentru
9
teroriști, deoarece legalitatea sa se deteriorează.

Grupările teroriste se întind pe toate continentele. Cele mai mari grupări teroriste sunt în
Orientul Mijlociu, America de Sud și Africa.

Concluziile analiștilor internaționali legate de fenomenul terorist care este denumit

,,virusul care se dezvoltă într-un organism bolnav” sunt unanime, aceștia reținând faptul că
problema eșecului prevenirii și suprimării terorismului decurge din faptul că nu se pot înțelege
clar cauzele care conduc la actele de terorism. Atât guvernele, cât și comunitatea internațională
nu sunt în măsură să ajungă la un punct de vedere comun asupra acestui fenomen și, tocmai din
această cauză, nu au izbutit până în acest moment, în demersul lor, să îl controleze.

Până în prezent acțiunile teroriste s-au desfășurat cu predilecție în trei zone:

- Zona statelor puternic industrializate, unde terorismul este generat de gravele contradicții
sociale și economice, de un puternic sentiment de frustrare și alienare, manifestat mai
ales în rândul tinerilor;

8 A. Andreescu, M. Antipa, F.G Moisescu, op. cit., pag. 30;

9 A. Bădulescu, C. Delcea, Terorismul. Studii și cercetări asupra fenomenului terorist, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, pag. 45;
 - Zona țărilor unde trecutul istoric a generat contradicții internaționale sau religioase
puternice, determinând, de exemplu, pe basci, pe irlandezi sau pe musulmani să treacă de
la rezitența organizată la violența teroristă, în scopul recunoașterii drepturilor lor de către
metropolă;
- Zona țărilor din lumea a treia, unde terorii dictatoriale îi răspunde violența grupurilor
extremiste.

Reacția potrivit căreia orice flagel social trebuie eradicat înainte de toate prin eliminarea
cauzelor sale pe deplin justificată, având în vedere că analiza factorilor generatori nu a dat
rezultatele scontate. Problema cauzelor care generează fenomenul terorist frapează, în literatura
de specialitate, prin poziția modestă pe care o ocupă în ierarhia datelor prezentate de către
analiștii în domeniu. De cele mai multe ori, atunci când este abordată problematica cauzelor,
„concluziile la care se ajunge sunt de cele mai multe ori impregnate cu o puternică notă de
subiectivism, transparent și nesemnificativ, conducând în mod ușor detectabil spre constatarea că
10
sunt elaborate pentru a servi unui anumit scop.”

Dintre toate studiile care au abordat această problematică, cel mai elocvent este cel al
profesorului american, H. H. A. Cooper, care sublinia că ,,răspunsul la întrebarea de ce o
persoana devine terorist este de găsit prin referire la individ si nu la cauze politice, condiții
11
sociale sau altceva.” Dar, autorul care a reușit să exprime cel mai bine acest mode de gândire și
tratare, a fost Edward Hyams, care evidenția că ,,a căuta cauzele acestui fenomen echivalează cu
12
încercarea de a-i asigurare legitimitatea”.

Terorismul reprezintă pentru societatea modernă semnalul unei deficiențe, a unei anomalii.
Pentru a suprima terorismul, nu este suficient să-i urmărești pe autorii săi, ci este necesar să identifici
și să rezolvi problemele și contradicțiile care generează acest fenomen. Terorismul ,,este prin urmare
un termometru, un indicator al nivelului la care o anumită maladie afectează

10 Dr. Ioan V. Maim, Terorismul – Cauze, efecte și măsuri de combatere, Ed. Politică, 1989, pag. 64;
11 Pollitical Terrorism, 1977-1978, pag. 6;
12 Edward Hyams, Terrorists and Terorism, Londra, 1975, pg. 23;
societatea, este expresia nemulțumirii și frustrării la care au ajuns anumiți indivizi sau grupuri
13
sociale.”

Analiza fenomenului terorist internațional scoate în evidență și alte cauze, proprii acestui
14
început de mileniu :

- Conflictele politico-militare din diferite state si zone ale lumii, dominate de interese
contradictorii, dintre care un loc important îl ocupă lupta pentru putere, dusă deschis sau
în secret, de către cercuri și forțe interne sau externe, inclusiv de către organizații de tip
criminal ori terorist;
- Expansiunea continuă si tot mai accentuată a fundamentalismului islamic și intensificarea
luptei, inclusiv prin mijloace teroriste, pentru înlăturarea de la putere a unor regimuri
politice si instaurarea unor conduceri de esență islamică;
- Continuarea folosirii, pe plan intern și internațional, a terorismului de stat ori
,,sponsorizarea” în interes propriu, de către servicii secrete sau cercuri interesate, a unor
organizații sau grupări teroriste;
- Conflictele sociale din diverse state ale lumii, determinate de situații interne de diverse
nuanțe (religioase, politice, economice, xenofobe, rasiste, extremiste, naționaliste,
separatiste etc.);
- Posibilități nelimitate de cooperare și conlucrare între organizațiile și grupările teroriste,
chiar de nuanțe și ideologii diferite, cu structuri ale crimei organizate internaționale;
- Virulența tot mai crescută a unor fenomene infracționale (violența, crimă organizată,
narcoterorism, trafic de droguri și de armament, migrație ilegală etc) și interferarea tot
mai acută a acestora cu activitatea teroristă;
- Vidul de putere sau insuficienta structurare a instituțiilor ce au atribuții în combaterea
fenomenelor infracționale grave, situație întâlnită mai ales în fostele țări socialiste;
- Lipsa de coordonare la nivel global, zonal și regional a măsurilor antiteroriste necesare
combaterii acestui fenomen;

13 E. David, Le terrorisme en droit international, Comunicare în cadrul seminarului de la Bruxelles,

consacrat problemelor prevenirii și reprimării terorismului, pag. 166-169;
14 A. Andreescu, M. Antipa, F.G Moisescu, op. cit., pag. 37;
 - Propagarea tot mai instensă și în detaliu a actelor teroriste prin mass-media, ceea ce oferă
publicitatea dorită organizațiilor și grupărilor teroriste autoare, putând determina și alte
elemente să acționeze în mod similar;
- Slăbirea controlului si chiar pierderea acestuia, de către organele abilitate ale statelor,
asupra asigurării cu măsuri specifice a armamentului, muniției, tehnicii militare, precum
și chiar asupra materialelor radioactive, chimice și bacteriologice;
- Dezintegrarea unor foste armate convenționale sau speciale, aparținând în principal
fostelor state socialiste, ceea ce a făcut ca unii specialiști din cadrul acestora să se pună în
serviciul unor organizații sau grupări teroriste.

Concluzii

Terorismul internațional a apărut ca problemă la sfârșitul anilor 60 și, în ciuda eforturilor

sporite depuse de guvernele țărilor lumii, a rămas o problemă serioasă.
De la începutul secolului și până în prezent, terorismul s-a transformat în mod radical.
Teoriștii de stânga ai anilor 70 nu mai există, au murit, se află în închisoare sau sunt prea bătrâni
pentru a teroriza. Teroriștii de astăzi, ca și motivațiile lor, s-au schimbat. Diferența cea mai
importantă față de trecut, afirmă Walter Lacquer, președintele Comitetului international de
investigații de la Washinton, constă în faptul că teroriștii cu motivații entice și religioase sunt
mai mai puternici decât înaintașii lor, mai ales că suportul lor finaciar provine de la un cerc larg
15
de persoane.
Terorismul a devenit un nou pol al ordinii mondiale, având legături stânse cu crima
organizată, drogurile, comerțul cu arme, spălarea de bani etc.
Terorismul internațional va continua să se manifeste ca fenomen, în forma sa actuală,
reprezentând nu doar o amenințare severă la adresa securității naționale a statelor, ci și o
provocare majoră în planul stabilității internațional, cu efecte negative asupra întegului sistem
16
mondial.
Aşadar, terorismul internaţional reprezintă o ameninţare la adresa umanităţii, iar pentru
prevenirea şi combaterea acestui fenomen trebuie constituită, la nivel internaţional, o coaliţie

15 A. Andreescu, M. Antipa, F.G Moisescu, op. cit., pag. 72;

16 Idem, pag. 65;
împotriva terorismului mondial. Terorismul internaţional a început să existe prin forţe proprii,
devenind cea mai mare ameninţare la adresa securităţii statelor şi la adresa drepturilor
fundamentale ale omului. Terorismul pune azi o serie de probleme de interes national şi
internaţional care scapă de controlul statelor individuale. Simileanu (2006) face referire la
răspunsul depus la Secretariatul ONU la 16 august1973, de România, privitor la problema
terorismului, unde era subliniatfaptul că „...Pentru existenţa unui act de terorism internaţional
trebuie să existe în primul rând un act de violenţă –actuală sau potenţială– care la rândul lui,
trebuie în mod necesar să comporte elemente cu caracter internaţional în ce priveşte autorul,
victima, locul comiterii acţiunii şi consecinţele sale. Fără ca aspectul internaţional să existe în
privinţa unuia din aceste elemente, ne-am găsi în faţa unor fapte ce sunt calificate numai după
regulile de drept intern al fiecărui stat”. În concluzie, terorismul internaţional este mult mai
17
puternic, greu de prevenit şi un pericol pentru fiecare stat.

17 A. Bădulescu, C. Delcea, Terorismul. Studii și cercetări asupra fenomenului terorist, Ed. Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, pag. 60;
 Etape în evoluţia fenomenului terorist

Terorismul nu este nici pe departe un fenomen recent în istoria umanităţii. Primul Imperiu
Mesopotamian, Imperiului Akkadian, este cunoscut pentru teroarea folosită în preluarea puterii şi a
rămas în istorie pentru metodele brutale de reducere a oricărei forme de contestare şi pentru uciderea
cu brutalitate a inamicilor. Imperiul Akkadian şi Imperiul Asirian sunt două exemple ale existenţei
terorii din cele mai vechi timpuri, chiar în contextual geographic reprezentativ pentru lucrarea de
faţă – Orientul Mijlociu (în special Siria şi Irak).

Istoricii care au cercetat şi redat istoria terorismului, au pornit de la conceptul de „teroare” pe

care l-au atribuit iniţial terorii create de stat în cadrul Revoluţiei Franceze (Chailand&Blin, 2016).
Prin această abordare, ei au lăsat în urmă formele anterioare ale acestui fenomen ce s-a dezvoltat, în
fapt, alături de rasa umană (Altuğ, 1995). Încercând o sinteză a evoluţiei terorismului modern, David
C. Rapoport (2002) a identificat patru valuri ale terorismului, fiecare cu propriile sale componente,
motivaţii, simpatizanţi şi modus operandi. Fiecare val a durat între treizeci şi patruzece de ani,
ulterior luând forma succesorului, o „reîncarnare” mai mult sau mai puţin diferită. În jurul anului
1880, s-a declanşat primul val denumit „Valul anarhiştilor” şi a continuat timp de aproximativ 40 de
ani. Succesorul său – „Valul Anti-Colonial” – a început în anul 1920, iar în anii de după 1960 a
dispărut în mare parte. Sfârşitul anilor 1960 a asistat la naşterea „Noului Val de stânga”, care s-a
disipat în anii '90, lăsând loc „Valului religios” să ia amploare (Rapoport, 2002). Spre deosebire de
valurile anterioare, „Valul religios” a avut parte de o renaştere în interiorul său, tocmai prin apariţia
şi evoluţia Daesh.

Modelul propus de Rapoport se aseamănă ciclului de viaţă uman, fiecare generaţie cultivând
propriile valori şi aspiraţii. Totodată, ciclul de viaţă al valurilor nu corespunde cu cea a
organizaţiilor teroriste. Acestea pot dispărea înaintea valului în care s-au format şi au activat sau, în
unele cazuri, pot supravieţui pentru mai mult timp decât valul asociat. Un exemplu concret îl
reprezentă IRA (Provisional Irish Republican Army / Irish Republican Army / Armata Republicană
Irlandeză) – cea mai veche organizaţie teroristă a lumii moderne. Apărută în perioada valului anti-
colonial, IRA şi-a prelungit existenţa până în prezent. Pe de altă parte, organizaţiilor teroriste active
în valul al treilea au avut o durata medie de viaţă de doi ani (Rapoport, 2002). În cazul fiecărui val,
scopul principal l-a reprezentat schimbarea radicală sau revoluţia, prin aceasta multe dintre
organizaţii teroriste înţelegând autodeterminare naţională – un principiu lăsat moştenire de
revoluţiile americană şi franceză (Rapoport, 2002).

Ultimul val al terorismului identificat de Rapoport (2002), „Valul religios”, a început în

acelaşi deceniu ca şi cel de-al treilea val. Identitatea religioasă a jucat un rol atât în cadrul valurilor
anterioare, dar şi înaintea lor. Identităţile entice şi religioase adesea se suprapun, aşa cum se poate
observa în cazul luptelor din Armenia, Macedonia şi Irlanda. Obiectivul organizaţiilor din al patrulea
val este însă diferit de cel al organizaţiilor din valurile anterioare care urmăreau crearea de state
suverane seculare, în principiu.

Religia are o semnificaţie mult diferită în al patrulea val. Islamul a fost considerat epicentrul
acestui val, dar trebuie să ne amintim că şi alte religii au fost folosite pentru a argumenta formarea
unor grupări teroriste. Prin urmare, grupul Sikh a urmărit formarea unui stat religios în Punjab,
teroriştii evrei au încercat să arunce în aer cel mai mare altar sacru al Islamului din Ierusalim, şi au
dus o campanie de asasinare a primarilor palestinieni. Un extremist israelian a ucis 29 de credincioşi
în mormântul lui Avraam (Hebron, 1994) şi un altul l-a asasinat prim ministrul israelian Iţhak Rabin
in 1995. În acelaşi an, Aum Shinrikyo, un grup care a combinate elemente preluate din religiile
budistă, creştină şi hindusă, a lansat un gaz paralizant în metroul din Tokyo, omorând 12 persoane şi
rănind alte 3.000).

Asasinările şi luarea de ostateci, trăsături comune ale celui de-al treilea val, au persistat, dar
„atentatul sinucigaş cu bombă” a fost inovaţia tactică cea mai izbitoare şi mortală. Această practică a
reafirmat conceptul de „martir” identificat încă de la primele acte teroriste din istorie. Grupările din
cel de-al patrulea val au condus atacuri masive împotriva organizaţiilor militare şi guvernamentale.
America a devenit ţintă predilectă. O ambuscadă în Somalia, a forţat trupele americane să
abandoneze o misiune în regiune. Atacurile sinucigaşe cu bombă asupra posturilor militare din
Yemen şi Arabia Saudită au rămas fără răspuns. În 1993, primul atac de succes săvârşit de către
teroriştii străini pe teritoriul american a avut loc sub forma primului bombardament asupra World
Trade Center (Wright, 2006). Acesta a fost urmat de eforturi nereuşite de a coordona noi atacuri în
America, în ajunul noului mileniu. În cele din urmă, atacurile masive din 11 septembrie 2001 au avut
loc, iar „războiul” împotriva terorii a fost lansat.

Al patrulea val a produs o organizaţie cu un scop şi model de recrutare unic în istoria

terorismului, şi anume, al-Qaeda, condusă şi finanţată de Osama Bin Laden. Organizaţia urmăreşte
crearea unui stat islamic, pentru toţi musulmanii, un stat ce a existat odată, sub guvernarea Şaria –
legea islamică. Aspiraţia rezonează în cadrul populaţiilor sunnite din Orientul Mijlociu, Africa şi
Asia. În trecut, fiecare organizaţie teroristă a recrutat dintr-o singură bază naţională. Spre deosebire
de acestea, ca un element de noutate, al-Qaeda a atras membri din toate părţile lumii, inclusiv în
cadrul emigranţilor care au plecat să trăiască în Occident. Comunităţile imigranţilor de origine arabă,
mai ales din Egipt şi Arabia Saudită, furnizau cei mai mulţi recruţi (Wright, 2006). Unitatea
organizaţiei era consolidată prin experienţa comună în Afganistan, unde, practic, toţi recruţii erau
formaţi şi antrenaţi. Primul pas în atingerea obiectivului său era de a consolida grupurile islamice
rebele din diferite state ale lumii unde SUA a sprijinit regimurile naţionale existente. În perspectiva
elaborată de al-Qaeda, eliminarea influenţei americane în aceste state este o condiţie prealabilă de
reunificare a comunităţii musulmane. Primul pas este retragerea trupelor străine de pe tărâmurile
celor mai sfinte altare ale Islamului. Al-Qaeda nu şi-a atins nici unul dintre obiectivele propuse, iar
atacurile din 11 septembrie ar putea fi înţelese ca o încercare disperată de a se revitaliza, prin
declanşarea reacţiilor americane.

Daesh şi al cincilea val al terorismului

Rapoport defineşte fiecare val ca o metaforă pentru a simboliza conexiunea dintre grupurile
teroriste la nivel internaţional pe durata unei anumite perioade de timp, având în vedere trei
caracteristici: un ciclu de activitate care prezintă fazele de expansiune şi contracţie, caracterul
internaţional şi o energie predominantă care conduce şi modelează caracteristicile şi relaţiile
grupului. Pornind de la teoria celor patru valuri ale terorismului abordată de Rapoport, o analiză
atentă asupra evoluţiei Daesh reflectă formarea unui al cincilea val ce vine sub forma resurgenţei
terorismului de origine jihadist-salafistă.
 Teoria dezvoltată de Rapoport aplicată evoluţiei Daesh ne confirmă faptul că, desi strategia şi
tacticile terorismului nu s-au schimbat în mod fundamental faţă de cele din valurile anterioare,
nivelul atins de organizaţie în realizarea obiectivului şi statutul pe care l-a câştigat la nivel global
prin crearea unui proto-stat sunt suficiente pentru identificarea unui nou val de terorism, printr-o
formă evoluată a celui anterior. În cea mai recentă publicaţie a sa, Marc Sageman (2016) denumeşte
acest tip de terrorism drept un neo-jihad global. Denumirea dată de Sageman se potriveşte cu

obiectivele declarate şi strategia determinată de aspiraţiile globale ale Daesh. Organizaţia se

consideră a fi o entitate internaţională ce uneşte musulmanii din toată lumea într-o comunitate
comună, numită „ummah”. Acesta este şi motivul pentru care organizaţia acordă o importanţă
deosebită membrilor săi din Occident care aleg să vină în Siria, Irak şi, mai nou, în state din Africa.
Aceştia reflectă realizarea ambiţiilor globale ale grupului şi, alături de atacurile „lupilor singuratici”
revendicate de Daesh, demonstrează fapul că gruparea a câştigat adepţi chiar şi pe teritoriul declarat
inamic. Atenţia acordată internaţionalizării organizaţiei, cu orice preţ, diferenţiază strategia Daesh de
cea a renegatului său părinte si, ulterior, adversarului său, al-Qaeda. Oricât de acerbă ar fi competiţia
dintre cele două organizaţii, este de necontestat faptul că rădăcinile Daesh duc către al-Qaeda, printr-
o tranziţie de la o generaţie la alta în contextul „neo-jihadului global”, adoptând denumirea propusă
de Sageman.

Al cincilea val terorist, reprezentat de Daesh şi de organizaţiile jihadiste care i s-au alăturat
sau şi-au declarat suportul (în special Boko Haram în Nigeria şi Al-Shabbab în Somalia), prezintă
următoarele caracteristici: beneficiază de localizare teritorială, dar, în acelaşi timp, „neu-jihadul
global” este foarte puternic la nivel virtual şi prin reţele internaţionale, prin grupările afiliate în
diverse colţuri ale lumii; atingerea obiectivului principal de creare a unui „Califat Islamic”, chiar şi
pentru scurt timp - acest fapt reprezintă un precedent creat şi motivează viitoarele generaţii de
jihadişti; fenomenul homegrown terrorism / terorismul crescut acasă, simpatizanţii şi teroriştii
afiliaţi Daesh sunt, în mare parte, generaţii care s-au născut şi au trait în ţările occidentale;
„terorismul crescut acasă” implică violenţa împotriva populaţiei civile sau a infrastructurii unei
naţiuni - adesea, dar nu întotdeauna, de către cetăţenii acesteia, cu intenţia de a intimida, constrânge
sau influenţa politica naţională şi internaţională; fenomenul lone-wolf / lupilor singuratici, prin
atacuri succesive planificate şi înfăptuite de autori care au acţionat independent, dar în numele
organizaţiei a cărei ideologie i-a radicalizat; comunicarea în mediul virtual şi beneficiile sale s-au
dovedit esenţiale în acest val, atât pentru radicalizare, dar şi pentru motivarea continuă a
simpatizanţilor şi coordonarea activităţii teroriste; îmbinarea ideologiei jihadist-salafiste cu structura
de guvernământ Baas şi strategia militară pentru crearea unui proto-stat; obţinerea de resurse
financiare proprii prin teritoriile controlate; crearea unui brand propriu prin mijloacele de
propagandă care se folosesc de avantajul tehnologic. Indiferent dacă marcahează sau nu un al
cincilea val de terorism, Daesh este un fenomen complex, de lungă durată pe care trebuie să îl
analizăm şi să îl înţelegem în profunzime.
 Bibiografie

1. A. Andreescu, M. Antipa, F.G Moisescu, Terorismul – Amenințare majoră asupra

democrației secolului XXI, Ed. Universității Naționale de Apărare, București, 2004
2. A. Bădulescu, C. Delcea, Terorismul. Studii și cercetări asupra fenomenului terorist, Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;
3. E. David, Le terrorisme en droit international, Comunicare în cadrul seminarului de la
Bruxelles, consacrat problemelor prevenirii și reprimării terorismului;
4. Dr. Ioan V. Maim, Terorismul – Cauze, efecte și măsuri de combatere, Ed. Politică, 1989;
5. Pollitical Terrorism, 1977-1978;
6. Edward Hyams, Terrorists and Terorism, Londra, 1975;
7. I. Bondunescu, Terorismul fenomen global, Ed. Odeon, București;
8. General de brigadă Gh. Văduva, cercetător științific principal, Terorismul, Centrul de
Studii Strategice de Securitate, București, 2002;
9. J. Servier, Terorismul, Institutul European, Iași, 2002.

10. Interventions and Ethno-religious Violence: Self Determination and Space, David C.
Rapoport, 2002.