TERORISMUL - SURSĂ DE INSTABILITATE ÎN PLAN GLOBAL

GLOBALIZAREA O SINGURĂ PLANETĂ

Ι. Terorismul - sursǎ de instabilitate ȋn plan global

Capitolul 1: Introducere

În lumea contemporană, majoritatea statelor lumii manifestă preocupare pentru

redefinirea strategiei lor de securitate în condiţiile în care ameninţările cărora trebuie să
le facă faţă îşi au rădăcini în locuri dintre cele mai surprinzătoare, iar terorismul este din
ce în ce mai prezent, mai specific şi mai ancorat în capabilităţi materiale.

Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul terorist a devenit o
realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi de gestionat. El nu se mai prezintă doar
ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluţie a
sistemului social.
Acum, el s-a consacrat ca o acţiune îndreptată împotriva ordinii de drept, deosebit
de violentă, desfăşurată în afara şi împotriva normelor internaţionale. Terorismul este
perceput şi poate fi văzut ca o acţiune deliberată, menită a cunoaşte o audienţă largă,
pentru a scoate în evidenţă un mesaj sau a atrage atenţia asupra sa.
Scopul şi intenţia unei asemenea acţiuni poate avea un impact sinistru asupra
populaţiei unei naţiuni sau la nivel regional şi global. În definirea terorismului există
păreri diferite, ONU prezentându-l ca ,,o stare de anxietate inspirând acţiuni violente
repetate, angajate de actori statali, grupări sau indivizi ce acţionează clandestin, pentru
motive foarte diverse, criminale sau politice în care, în deplin contrast cu asasinatele,
ţinta directă a violenţei nu reprezintă şi ţinta principală”1.
Problema terorismului nu a fost abordată corespunzător, cauză ce a dus la
globalizarea sa, transformându-se într-un fenomen social de neimaginat ca amploare,
provocând seisme social-politice, dezbinări şi menţinând o permanentă stare de
confruntare. Studiul modului de operare al teroriştilor relevă că aceştia acţionează prin
încălcarea tuturor normelor juridice, politice, morale, umanitare, speculând nu doar
breşele existente în sistemele de securitate, ci şi scrupulele morale şi încorsetările

1
Enciclopedia internaționalǎ a terorismului, Ed.1998

1
 normativ-doctrinare ale unor instituţii şi agenţii specializate în lupta împotriva
terorismului.
De asemenea, evenimentele din ultimii ani demonstrează că fenomenul terorist s-a
extins la toate dimensiunile societăţii umane îmbrăcând diferite forme:
• Terorism politic;
• Terorism economic;
• Terorism informaţional;
• Terorism etnic;
• Terorism religios;
• Terorism cultural etc.

„Acest flagel al lumii contemporane”2constituie sursa majoră de instabilitate în plan

subregional, regional şi mondial, deoarece toată lumea este afectată de el, în mod direct
şi (sau) indirect, datorită capabilităţii dovedite a teroriştilor de a ataca pe oricine,
oriunde.

Terorismul nu este un fenomen recent. El este foarte vechi, ș i de-a lungul timpului
s-a manifestat sub toate formele posibil, de la terorismul pe șterii la ciberteroris, ȋn
funcție de treapta de civiliza ție pe care a ajuns omenirea, deci de mijloacele puse la
dispozi ție ș i aproape peste tot ȋn lume. Mijloacele au fost mereu altele, ȋnsǎ esența a
rǎmas aceeaș i: ȋnfricoș are, distrugere, ucidere.
Din pǎcate ș i terorismul, ca și rǎzboiul face parte, ȋntr-un fel, din arsenalul prin care
lumea se neagǎ pe sine, se urǎște ș i se autodistruge, crezȃnd cǎ se purificǎ.
Terorismul nu este doar rǎul care se abate asupra planetei, ci este chiar rǎul din
lume, adicǎ rǎul nostru, partea fanaticǎ dintre noi ș i adesea din noi, fanatismul obsesiv
al puterii, al rǎzbunǎrii, al pedepsirii cu orice pre ț, al purificǎrii prin ucidere ș i
distrugere.
De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman( doar fiin ța umanǎ are
plǎcerea sadicǎ de a teroriza) trebuie investigat ș i analizat așa cum este, de pe poziții
cȃt se poate de obiective, pentru a-i decela sensurile și mecanismel, pentru a-i afla
izvoarele ș i ȋn consecin țǎ, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita
efectele și a-i tǎia rǎdacinele.

2
Prof.univ.dr. Anghel Andreescu( coord.) ,, Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane”, Ed. M.AI.,
Buc. 2003. pag. 28

2
 Terorismul este o amenin țare asimetricǎ, din umbrǎ. Evoluția lui, de la o seamǎ sau
o sumǎ de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii ș i violen ței,
adicǎ la un rǎzboi terorist, ș i el asimetric ș i pervers, este de naturǎ sǎ genereze reac ția
corespunzǎtoare a omenirii, sǎ declan ș eze aș a numitul rǎzboi terorist.3
Amenin țǎrile ș i riscurile de naturǎ teroristǎ nu au limite. ,, Arma principalǎ a
teorismului este omul, ȋn spețǎ omul disperat sau omul manipulat, adicǎ ȋn stare de
disperare sau de rǎzbunare”, dar ș i omul ,, demiurg’’, omul pedepsitor, omul cǎlǎu care
se considerǎ predestinat pentru a ȋndeoplini o misiune supremǎ, a se sacrifica sau a
sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfȃrșit o sarcinǎ ce vine dint-un spațiu sacru,
dintr-o lume care-l dominǎ ș i care are menirea de a o distruge cȃt mai repede ș i cȃt
mai violent, evident de a o ȋnlocui.
Omul este o fiin țǎ creativǎ, imaginativǎ, indiferent ȋn ce posturǎ s-ar afla.Terorismul
ȋl folosește ca armǎ, pentru cǎ el, omul, poate pǎtrunde oriunde, poate distruge orice.
Iatǎ de ce terorismul se considerǎ superior oricǎrei riposte, oricǎrei ac țiuni ș i oricǎrei
reac ții. 4
Riscul terorist este la ordinea zilei, amplificat de mass media șȋ deja universalizat.
Terorismul n-are țarǎ ș i nu cunoaș te granițe. El s-a modializat ȋnaintea informației ș i
economiei, sau concomitent cu acestea, ș i-a creat celule pretutindeni.

Capitolul 2: terorismul , neoterorismul și globalizarea

Pe fondul unor situaţii reale de nemulţumire a unor categorii sociale sau grupuri de
oameni, al incapacităţii autorităţilor de a rezolva problemele economice şi sociale cu
care se confruntă, au apărut lideri care cheamă la acţiune împotriva puterii, pe care o
declară represivă şi nelegitimă, sau a ţărilor occidentale, pe care le acuză de imixtiuni în
politica internă a statelor respective.
Terorismul are la origini cauze şi motivaţii complexe. Unele sunt moşteniri ale
trecutului care au fost aplanate pentru un timp, datorită imposibilităţii de manifestare în
timpul războiului rece. Din această categorie, cele mai importante sunt: atitudinile
ireconciliabile ale unor state sau comunităţi în domeniul etnicităţii, al autonomiei pe
criterii etnice şi al intoleranţei religioase.

3
Centrul de Studii Strategice și de Securitate ,, Terorismul .Dimensiune geopoliticǎ și geostrategicǎ. Rǎzboiul
terorist ‘’, Buc.2002, p.4
4
Centrul de Studii Strategice și de Securitate, op.cit. p.14

3
 Altele sunt determinate de performanţele economice modeste ale unor state, care au
dus la sărăcie, şomaj, corupţie, trafic de arme, persoane, droguri şi bunuri. Dacă în
secolele anterioare se putea face o distincţie relativă între formele de manifestare a
terorismului, în prezent se observă o tendinţă de coordonare a acţiunilor grupurilor, de
utilizare a religiei ca suport pentru justificarea acţiunilor şi implicarea în activităţi
teroriste a crimei organizate, pentru acumularea de resurse financiare şi materiale,
necesare suportului logistic al tuturor acţiunilor teroriste.
Indiferent de orientare, cauza reală a tuturor liderilor terorişti o constituie lupta
pentru putere şi influenţă, la care aceştia îşi asociază, în funcţie de situaţie, cauze care
prind la susţinătorii potenţiali – oamenii nemulţumiţi de nivelul de viaţă şi de
perspectivele care li se oferă de societatea în care trăiesc; oameni cu un nivel de cultură
modest sau chiar analfabeţi, care trăiesc în comunităţi tribale sau rurale.
Terorismul, văzut ca formă de conflict asimetric între un grup de indivizi plasaţi la
un palier sub-statal şi un stat ţintă (prin stat înţelegând instituţiile sale fundamentale şi
conducătorii acestora) a cunoscut, ca şi războiul, mutaţii importante pe întreg parcursul
istoriei omeneşti, dar transformările de esenţă înregistrate în ultimii ani ai secolului al
XX-lea şi, mai ales, la începutul secolului al XXI-lea sunt aşa de complexe şi de radicale
încât credem că astăzi ne confruntăm cu un fenomen de o particularitate cu totul aparte,
astfel că putem vorbi de un sfârşit al terorismului clasic, aşa cum a fost perceput timp de
peste 2 000 de ani.
Actul de terorism, în forma sa tradiţională, are ca scop descurajarea generală.
Victima primară a atentatului terorist de tip clasic era mai puţin importantă în
comparaţie cu efectul general scontat asupra unei colectivităţi sau grup ţintă, căruia îi
era, de fapt, adresat.
1. Terorismul clasic, în sens tradiţional, produce victime individuale adresându-se
unei colectivităţi ţintă. Teroarea este un fenomen natural, însă terorismul tradiţional a
reprezentat, întotdeauna, exploatarea conştientă şi sistematică a acesteia.
2. Terorismul tradiţional are un caracter coercitiv, menit să influenţeze prin
manipulare voinţa victimelor sale secundare, astfel că şocul provocat colectivităţii să fie
maxim. Pentru a-şi păstra credibilitatea nealterată, actorii terorismului tradiţional îşi
materializează sistemic ameninţările potenţiale în violenţe episodice. Din acest punct de
vedere, terorismul tradiţional poate fi perceput ca o formă de strategie violentă, de
constrângere utilizată pentru a limita libertatea de opțiune a celorlalți.

4
 Obiectivul tactic al promotorilor terorismului tradiţional îl constituie diseminarea
fricii, angoasei şi terorii, în sprijinul realizării obiectivului strategic şi anume, atingerea
scopurilor politice ce motivează acţiunea.

Prin urmare, obiectivul imediat al teroriştilor tradiţionali îl constituie crearea panicii

şi nu distrugerea ţintei vizate. Din această perspectivă, violenţa nu reprezintă altceva
decât o formă de propagandă, cu rolul de a intimida grupul-ţintă. Astăzi, noul terorism
vizează „suprauciderea” şi nu coerciţia. Acest proces de transformare a durat peste 10
ani, o perioadă infimă dacă ne raportăm la istoria terorismului.
Terorismul de tip tradiţional, ca instrument de rezolvare a unor conflicte de
intensitate medie, care urmăreşte intimidarea psihică şi inducerea forţei în scopul
eludării legilor, are rădăcini adânci în istoria omenirii. În prezent, terorismul tradiţional
a evoluat, atât cantitativ cât şi calitativ, spre „neoterorism”, cu formele sale cele mai
periculoase de manifestare, „superterorismul” şi „megaterorismul”.
3. Neoterorismul specific începutului de secol XXI se caracterizează în principal
prin următoarea concepţie: dacă actorii terorismului tradiţional îşi considerau victimele
atentatelor ca fiind responsabilitatea guvernelor care le-au ignorat avertismentele şi
ameninţările, neoterorismul apreciază fiecare victimă a unui atentat „în orb” ca duşman
declarat al promotorilor violenţelor motivate politic.
Astfel, în 1988, aproape de oraşul Khost (situat în estul Afganistanului), Osama bin-
Laden a fondat „Frontul internaţional de luptă împotriva evreilor şi cruciaţilor”. Un
prim edict al acestui front, afirma că este o datorie religioasă a fiecărui musulman să
ucidă americani, oriunde este posibil, inclusiv civili. Dacă în trecut grupările teroriste
erau sponsorizate din diverse surse, organizaţiile neoteroriste nu mai au nevoie acută de
sponsori, deoarece şi-au creat sisteme organizaţionale cu autoreglare. 5
Suportul logistic al neoterorismului, constă într-un complex de măsuri şi activităţi
desfăşurate într-o concepţie unitară, conspirat sau legendat, extrem de descentralizat şi
independent de statele terţe sponsor. Acest lucru face posibilă maximalizarea pierderilor
în vieţi omeneşti şi pagube materiale în tabără, deoarece inhibiţia statelor sponsor în a
patrona hecatombe megateroriste nu mai are nici o relevanţă pentru planificatorii
acţiunilor superteroriste, deveniţi autonomi din punct de vedere logistic.6

5
TERORISMUL, istoric, forme, combatere, Ed. OMEGA, Bucureşti, 2001
6
Ibidem

5
 Pentru realizarea surprinderii neoterorişti nu respectă nici una dintre regulile de
angajare tradiţionale a unui atentat terorist. În mod tradiţional, orice atentat terorist se
compune din câteva faze distincte.

În faza premergătoare incidentului, teroriştii îşi aleg ţinta, planifică amănuntele

atentatului, stabilesc gradul de risc al acţiunii, retorsiunile şi contraloviturile la care se
expun din partea autorităţilor, modul de retragere după atentat etc. După producerea
atentatului (în cazul luării de ostateci) sau înainte de materializarea acestuia (în cazul
lovirii unui simbol-ţintă), teroriştii îşi formulează cererile, au loc negocieri, care se
prelungesc uneori pe un timp îndelungat de ordinul lunilor, acest interval de timp fiind
folosit de terorişti pentru a-şi mediatiza cauza şi de către autorităţile statului ţintă pentru
pregătirea ripostei contrateroriste. Acestea erau regulile de angajare cunoscute şi o
covârşitoare majoritate a atentatelor teroriste tradiţionale s-au desfăşurat după acelaşi
scenariu.
Neoterorismul nu mai presupune existenţa unei faze a negocierilor, nici înainte de
atentat, nici pe timpul desfăşurării acestuia. De asemenea, nu mai este necesară
asumarea responsabilităţii, deoarece noii terorişti nu mai urmăresc obţinerea de
compromisuri cu statul sau regimul politic ţintă, nu mai încearcă să realizeze o coerciţie
asupra populaţiei prin inducerea de teroare şi nesiguranţă.7
Actorii superterorismului îşi propun să elimine fizic pe toţi cei bănuiţi a nu se
conforma idealurilor, viziunii sau programului lor politic. Neoteroriştii, odată cu
evoluţia ştiinţei şi tehnologiei, au devenit parte integrantă a epocii postindustriale, a
mediilor electronice şi a informaţiei, ale cărei mecanisme le înţeleg şi le utilizează fără
scrupule. Neoterorismul îşi difuzează informaţia rapid, prin mediile electronice, astfel
încât atentatele devin mesaje de ameninţare în sine.
Actorii neoterorismului nu mai ameninţă şi nu mai avertizează, considerând că este
suficient să-şi facă simţită prezenţa prin producerea de hecatombe. Atacurile sunt greu
de prevăzut iar riposta poate lovi „în orb”, deoarece neoteroriştii nu mai sunt afiliaţi la o
organizaţie, facţiune sau grup distinct.
Lumea mileniului trei se confruntă cu o masă amorfă de profesionişti fanatizaţi, care
operează în celule mici, ieşind la suprafaţă brusc, după o existenţă „normală” sau chiar
anodină, după care se scufundă iar în existenţa cotidiană, la adăpostul metropolelor pe
care visează să le distrugă. Organizaţia de tip „reţea” (network) nu presupune ierarhii,
7
TERORISMUL, istoric, forme, combatere, Ed. OMEGA, Bucureşti, 2001

6
 centre de comandă sau infrastructuri convenţionale. Sutele de „fedayni” fanatizaţi sunt
înlocuiţi cu celule de 3-4 activişti, reţele de computere, logistică performantă şi arme de
înaltă precizie sau de distrugere în masă. Neoterorismul ne demonstrează cât de
vulnerabili suntem, cât de nepregătiţi am fost în faţa ameninţărilor nontradiţionale cu
care ne confruntăm astăzi şi, probabil, încă mult timp de aici încolo. Între formele de
manifestare a terorismului tradiţional şi neoterorism există unele diferenţe de ordin
calitative, acestea sunt:
a) terorismul tradiţional: - victime colaterale limitate; - clamarea
responsabilităţii; - terorismul ca scenă de exprimare; - structuri
organizaţionale bine definite; - structura ierarhică globală; - motivaţii
ideologice şi naţionaliste; - acte de violentă tradiţională.
b) neoterorism: - letalitatea crescută a atacurilor; - planificarea atacurilor este
lungă şi meticuloasă pentru că rezultatele trebuie să fie spectaculoase; -
experţi internaţionali sprijină operatori locali; - apariţia reţelei de reţele; -
scăderea ponderii sponsorilor; - victime colaterale în masă; - autori
necunoscuţi;
Terorismul nu mai reprezintă o ameninţare de nişă, ci este o certitudine,
asemănătoare războiului rece, care funcţionează pe acelaşi principiu al distrugerii totale,
reciproc asigurată.
Procesul de globalizare, care se manifestă din ce în ce mai mult în lumea de astăzi,
amplifică mobilitatea şi posibilităţile de manifestare a terorismului şi creează o
motivaţie nouă pentru solidarizarea la scară mondială a statelor democratice în procesul
de combatere a acestui flagel. 8
Teroristul actual are un cu totul alt profil decât cel tradiţional: ignorantul fanatic a
fost înlocuit de individul care reuşeşte o sinteză între îndoctrinare, fanatism pregătire
ştiinţifică şi tehnică de vârf. Terorismul, în condiţiile mondializării, este examinat ca un
fenomen socialpolitic complex, ce afectează interesele întregii comunităţi internaţionale.
Manifestându-se în contextul intensificării proceselor de globalizare, acest fenomen
are legătură directă cu acutizarea crizei economice mondiale, avansarea secolului
informaţional, cuplarea cooperării/integrării economice cu apariţia corporaţiilor
transnaţionale, aflate într-un proces de concurenţă cu ţările de frunte pentru supremaţia
economică în lume, cu procesele de transformare a sistemului financiar internaţional
într-o sursă a adâncirii crizei economice în lume.
8
Zygmunt, BAUMAN ,,Globalizarea şi efectele ei sociale” Editura ANTET, Bucureşti, 2003, p.214

7
 Terorismul internaţional este considerat de specialişti drept o formă de protest
împotriva expansiunii mondiale a ţărilor dezvoltate. De regulă, activitatea organizaţiilor
teroriste nu este îndreptată doar spre tensionarea şi destabilizarea situaţiei într-o anumită
regiune a lumii, în numele „soluţionării” unor probleme locale, ci vizează scopuri mai
serioase – cucerirea sau redistribuirea puterii, reîmpărţirea teritorială, schimbarea forţată
a formei constituţionale de guvernământ şi structurii de stat, în conformitate cu viziunile
proprii. De aceea, evaluarea terorismului nu rareori are nuanţe politice.
În plan socio-politic, acesta se pronunţa împotriva structurilor sociale şi
instituţiilor politice existente, încercând să le atenueze, să submineze stabilitatea lor
pentru a-şi realiza scopurile, de regulă, prin metode violente.
Examinând terorismul, ca o infracţiune internaţională ce ameninţă convieţuirea
paşnică a popoarelor şi statelor şi subminează bazele relaţiilor internaţionale, prin
organizarea actelor de violenţă împotriva cetăţenilor şi bunurilor materiale ale unor ţări,
este necesar a califica corect actul de terorism, ţinându-se con de trăsăturile ce dovedesc
caracterul său internaţional, respectiv: ameninţarea cu violenţa asupra cetăţenilor altor
state ori a persoanelor beneficiare ale protecţiei internaţionale, pregătirea actului terorist
într-o ţară şi realizarea lui pe teritoriul altui stat, găzduirea teroristului în altă ţară, după
efectuarea activităţii criminale. În definirea acestor trăsături apar dificultăţi, îndeosebi
atunci când actele de violenţă se etichetează în mod politic, sau când apar standarde
duble de încadrare juridică.
Caracteristicile terorismului internaţional contemporan în contextul globalizării
sunt: numărul în creştere al acţiunilor executate cu cinism şi cruzime; expansiunea
terorismului politic, naţionalist şi religios; perfecţionarea dotării tehnice a grupărilor
teroriste, prin aplicarea realizărilor ştiinţei şi tehnicii; apariţia de noi metode a activităţii
teroriste, în particular, utilizarea mijloacelor netradiţionale de acţiune violentă prin
orientarea către locuri aglomerate; încercări permanente de a pune stăpânire pe arma
biologică, chimică sau nucleară; pregătirea teroriştilor conform experienţei de
participare la diferite conflicte; utilizarea mercenarilor; nivelul înalt de finanţare a
activităţii teroriste.
Globalizarea este un proces obiectiv, firesc, de integrare a oamenilor într-un
întreg. În pofida manifestărilor sale pozitive (în planul comunicării, economiei, politicii,
culturii şi ştiinţelor), globalizarea are unele consecinţe grave asupra securităţii

8
 comunităţii internaţionale, precum aprofundarea prăpastiei dintre ţările bogate şi sărace,
ceea ce creează condiţiile activizării terorismului internaţional. 9

Capitolul 3: Combaterea terorismului

Cu toate eforturile comunităţii internaţionale, fenomenul terorist nu a fost

diminuat, ci, dimpotrivă s-a amplificat din punct de vedere al ariei geografice de acţiune
şi al reorientării scopului. Dacă la început terorismul părea că are o dimensiune
regională, având centre mai puternice de manifestare în Asia, Orientul Mijlociu şi
America Latină, în prezent el este cu adevărat global, tinde să devină polimorf şi îşi
îmbunătăţeşte capacitatea de supravieţuire, prin adaptarea rapidă la mediul de securitate
actual, utilizând şantajul, corupţia, ameninţarea, forţa şi exploatând în propriul avantaj:
valorile democraţiei, „breşele” în sistemele de securitate şi cele mai recente descoperiri
ale ştiinţei şi tehnicii.
Deoarece terorismul este un fenomen global, el trebuie tratat ca atare. Acest scop
este posibil, prin participarea tuturor statelor la acţiuni împotriva terorismului, într-o
concepţie unitară şi abordând întreaga paletă dimensională a cauzelor de manifestare, în
plan naţional, subregional, regional şi mondial.
Principiul ce s-ar putea afla la baza orientării strategice a luptei antiteroriste este
intensificarea colaborării între state, organizaţii nonguvernamentale şi comunităţi
ştiinţifice referitor la cercetarea problemelor actuale şi a cauzelor terorismului. Astăzi,
odată cu intensificarea proceselor de globalizare, lupta împotriva terorismului
internaţional se limitează, în general, la măsuri de forţă sau de drept cu caracter de
preîntâmpinare. Această luptă este orientată spre lichidarea sau neutralizarea
organizaţiilor deja existente şi nu are un caracter de prevenire, nu este axată pe acele
condiţii sociale care generează terorismul internaţional. La baza activităţii antiteroriste
internaţionale trebuie să se afle măsuri concrete ale organizaţiilor internaţionale de
preîntâmpinare, inclusiv elaborarea unor metode eficiente de profilaxie pentru depistarea
şi înlăturarea factorilor şi condiţiilor ce contribuie la dezvoltarea mişcărilor teroriste şi
extremiste.
Totodată, în combaterea fenomenului terorist este oportun a se ţine cont de
tipurile terorismului contemporan şi formele de pregătire şi efectuare a acţiunilor
acestuia, de monitorizarea stării curente, pronosticul dezvoltării terorismului,

9
Zygmunt, BAUMAN, op.cit. p. 216

9
 identificarea izvoarelor şi cauzelor lui sociale. Combaterea terorismului trebuie abordată
atât în plan conceptual, cât şi în cel operaţional. În plan conceptual, se pune accentul pe
prevenire, deoarece răul, odată instalat, nu poate fi extirpat cu uşurinţă. De asemenea,
capacitatea deosebită de adaptare a teroriştilor la medii geografice, sociale şi politice
diferite determină regândirea procedurilor de operare, care să permită o mai mare
flexibilitate decizională şi acţională structurilor internaţionale şi naţionale de securitate.
Un alt punct important în modificarea strategiei de combatere a terorismului
constă în renunţarea la atitudinea reactivă şi adoptarea unor măsuri şi acţiuni proactive,
care să permită exploatarea în timp real a informaţiilor pe care le culeg şi procesează
serviciile de informaţii. Îndeplinirea acestui scop implică o acţiune concertată de
adaptare corespunzătoare a legislaţiei internaţionale, iar, ulterior, armonizarea celei
naţionale cu legislaţia internaţională.10
De mare importanţă în obţinerea succesului în lupta antiteroristă este utilizarea, cu
preponderenţă, a mijloacelor nemilitare, care nu produc pierderi colaterale şi ale căror
efecte sunt mai importante şi mai durabile. În abordarea strategiei antiteroriste s-a plecat
de la premisa că unele cauze ale existentei terorismului sunt reale, iar altele nu sunt
suficient de bine cunoscute şi, pentru a alege căile de acţiune, trebuie să existe o bună
informare şi colaborare instituţională şi structurală. Având în vedere dinamica
proliferării fenomenului terorist în zona de proximitate a României, este posibil ca în
perioada următoare organizaţiile teroriste din diferite zone să-şi amplificarea legăturilor
directe, să crească sprijinul motivaţional (ideologic, moral, religios etc.) pe care
categorii largi de populaţie (în special etnicii de origine musulmană) ar fi dispuşi să-l
acorde acestora şi să aibă loc o activare a mişcărilor radicale, îndeosebi în statele
autonome din zonă (în special Caucazul şi Peninsula Balcanică), în care reţelele
fundamentalist-islamice şi-au creat deja infrastructura necesară organizării şi producerii,
fără eforturi suplimentare, a unor acţiuni de natură teroristă.
România participă nemijlocit la acţiunile de gestionare a crizelor şi de combatere a
terorismului cu forţe ale armatei, jandarmeriei şi de poliţie, în teatrele de operaţii active,
dar şi cu servicii şi structuri specializate. România are propria strategie naţională de
combatere a terorismului, aşa cum au majoritatea statelor membre ale Alianţei Nord-
Atlantice. Principalele pericole şi chiar ameninţări la adresa României se înscriu în
sistemul general de pericole şi ameninţări la adresa NATO şi Uniunii Europene.
Specificul acestora, pentru România, constă în modalităţile concrete de concepere şi
10
Vasile Simileanu,, Radiografia terorismului” Colecţia GEOPOLITICA, Editura TOP FORM, Bucureşti, 2004

10
 desfăşurare a unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în sprijinul unor reţele, organizaţii şi
grupuri teroriste.

În acest sens, printre cele mai probabile activităţi şi acţiuni de acest gen ar putea fi
următoarele:

a) în sprijinul acţiunilor teroriste: - realizarea unor surse şi reţele de finanţare

a terorismului; - constituirea unor baze sau a unor elemente de infrastructură
(depozite, ascunzători, locuri conspirative etc.); - realizarea unor centre de
instruire limitată (specifică) a unor terorişti sau echipe (grupuri) teroriste,
îndeosebi în domeniul folosirii mijloacelor chimice şi biologice; - constituirea
unor noduri de reţea, sisteme de tranzit sau puncte de plecare în pregătirea
unor acţiuni teroriste în zonă sau în unele ţări din Occident; - pregătirea unor
locuri de regrupare a teroriştilor după desfăşurarea unor acţiuni în zonă; -
realizarea unor centre sau locuri de recrutare a unor terorişti din rândul
arabilor şi musulmanilor aflaţi la studii sau la alte activităţi în România, dar şi
din rândul românilor; - folosirea în aceste scopuri a personalului român
calificat şi, dintr-un motiv sau altul, disponibilizat; - activităţi de spionaj în
favoarea reţelelor şi organizaţiilor teroriste.11

b) b) împotriva unor personalităţi din afara teritoriului României: - atacuri

împotriva unor personalităţi îndeosebi americane şi britanice aflate pe
teritoriul României; - atacuri asupra ambasadelor străine; - atacuri asupra
turiştilor americani, britanici, evrei, ruşi şi a altor grupuri de turişti aflaţi în
România sau în tranzit pe teritoriul românesc; - atacuri asupra unor obiective
economice străine construite pe teritoriul românesc.
c) c) împotriva românilor. În virtutea unor bune relaţii cu lumea arabă, este
posibil ca, în perioada următoare, să nu avem de-a face cu atacuri special
îndreptate împotriva românilor. Sunt totuşi posibile şi astfel de atacuri,
datorită participării României la coaliţia antiteroristă, parteneriatului strategic
cu americanii şi relaţiilor foarte bune cu ţări pe care fundamentaliştii le
consideră inamice.

11
Jan van Helsing ,,Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” Ed. Alma, Oradea, 1997, p.54

11
 Dintre acţiunile teroriste împotriva românilor cele mai probabile ar putea fi: -
atacurile împotriva militarilor români din Irak şi Afghanistan; - atacurile asupra unor
obiective româneşti (economice, culturale, diplomatice etc.) din străinătate; - atacurile
asupra comunităţilor româneşti aflate la muncă în străinătate; - atacurile asupra unor
obiective economice, politice, culturale de pe teritoriul naţional; - atacurile cu bombă
sau cu alte mijloace asupra unor locuri publice etc.

Întrucât este direct angajată în combaterea fenomenului terorist, România trebuie să

aibă în vedere, probabil, şi o intensificare a unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în
sprijinul terorismului care o pot afecta direct sau indirect. Noua strategie de combatere a
terorismului adoptată de NA TO şi cea a Uniunii Europene implică, şi pentru România,
responsabilităţi deosebite. Acestea vizează atât protecţia ţării şi a intereselor în România
ale NATO şi Uniunii Europene, cât şi acţiunea efectivă a ţării noastre în cadrul coaliţiei
antiteroriste.

Ţara noastră poate participa la acţiunile pentru combaterea terorismului pe toate

palierele strategice, operative şi tactice şi prin toate mijloacele adecvate. Combaterea
criminalităţii economice şi sociale, lichidarea corupţiei, reducerea infracţionalităţii,
crearea unui mediu de afaceri sigur şi bine protejat (prin lege, dar şi prin acţiuni
specifice), distrugerea reţelelor de traficanţi şi securizarea frontierelor sunt doar câteva
dintre măsurile absolut necesare pentru dezactivarea unui mediu favorabil terorismului.
La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat Sistemul naţional de
alertă teroristă, propus de Serviciul Român de Informaţii, ca mijloc adecvat de
prevenire, descurajare şi combatere a acţiunilor de pregătire şi desfăşurare a unor
eventuale atentate pe teritoriul României.12 El cuprinde, în ordinea crescătoare, 5 grade
de alertă, astfel:

a) SCĂZUT (verde) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente estimează că

un atentat este puţin probabil;

b) PRECAUT (albastru) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente

estimează existenţa unui risc scăzut de producere a unui atentat terorist;

c) MODERAT (galben) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente

evidenţiază că există un risc general de producere a unor atentate teroriste şi se
estimează că un atentat este posibil;
12
. http://www.iss-eu.org

12
 d) RIDICAT (portocaliu) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente
evidenţiază că există un risc semnificativ de producere a unor atentate teroriste şi se
estimează că un atentat este probabil;

e) CRITIC (roşu) – informaţiile disponibile şi evenimentele recente evidenţiază că

există un risc iminent de producere a unor atentate.13

Pentru combaterea terorismului, SRI, care reprezintă autoritatea naţională în materie

antiteroristă, dispune de un Departament pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului,
care răspunde de planificarea, organizarea şi executarea, într-o concepţie unitară, a
activităţilor de prevenire, descoperire, neutralizare şi anihilare a acţiunilor teroriste pe
teritoriul României.
Strategia acestui departament urmăreşte completarea şi reaşezarea direcţiilor tactice,
necesare protejării eficiente a teritoriului naţional faţă de noile manifestări ale
fenomenului terorist prin promovarea, potrivit competenţelor asumate, a unei concepţii
integrate la nivel naţional, pe de o parte, şi pe linia cooperării externe, pe de altă parte,
pentru combaterea oricărei forme de terorism, cu precădere a terorismului
fundamentalist islamic, a celui religios şi separatist, a bioterorismului, urmărind
prevenirea producerii pe teritoriul său de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice şi
a filialelor unor organizaţii extremistteroriste cu reprezentare internaţională.
De asemenea, angrenarea ţării noastre pe linia descurajării statelor care sprijină sau
sponsorizează terorismul implică demersuri susţinute de valorizare a prevenţiei în lupta
antiteroristă, precum şi a redimensionării performante a activităţii specifice în domeniu,
pe linia contracarării surselor de alimentare şi întreţinere a fenomenului terorist.

Capitolul 4: Studiu de caz 1

Atentatele teroriste din Statele Unite, 11 septembrie 2001
Primul an al noului secol și al noului mileniu a fost marcat de evenimente cu un
impact deosebit asupra ȋntregii omeniri.

13
http://www.sri.ro/.

13
 În acea zi ȋnsoritǎ de septembrie, a doua zi dupǎ ce americanii sǎrbǎtoriserǎ ,,
Labour Day ‘’, terorismul a ȋntunecat America. 14
Ziua de 11 septembrie 2001 a marcat ȋn inimile ȋntregii omeniri una dintre cele mai
negre ș i nefaste clipe. Oamenii au fost ȋngroziți, nesiguran ța a pus stǎpȃnire pe ȋntreaga
popula ție .
11 septembrie 2001 s-a transformat ȋn ziua care a schimbat percepția oamenilor
despre lumea ȋn care trǎiesc. Ziua ȋn care Turnurile Gemene ( simbolul unui New York
prosper, trufaș și lipsit de griji ) s-au prǎbușit ca un castel din cǎr ți de joc.
A devenit momentul ȋn care America și-a pierdut inocența, momentul ȋn care
Dumnezeu a ȋntors spatele ȋntregii omeniri, clipa ȋn care a pierit pacea lǎsȃnd loc unor
sentimente contrarii, precum: stupoare, lacrimi și fricǎ.
O zi ȋn care avioanele de pasageri au devenit arme ȋn mȃna unor fanatici, ziua ȋn
care trei mii de oameni au pierit ȋntr-o clipǎ.
Atrocitatea care s-a petrecut ȋn urmǎ cu opt ani, a schimbat lumea ȋntr-un cerc
vicios. Lumea liberalǎ dovede ște cǎ din pǎcate nu mai are sistem imunitar. Lumea
civilizatǎ a fost ȋngrozitǎ, revoltatǎ, oripilatǎ. Regimurile totalitare au jubilat.15
Evenimentele dramatice de la 11 septembrie 2001 au adus ȋn atenția lumii unul din
cele mai cumplite fenomene: terorismul, cu fața sa vǎzutǎ și nevǎzutǎ, cu efectele sale
terifiante ȋn viața cotidianǎ a oamenilor, cu distrugerile fǎrǎ precedent pe care le
provoacǎ .16
Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite ale Americii, prin
imaginea terifiantǎ transmisǎ ȋn direct ( ca și cea a revoluției romȃne din decembrie
1989), n-a fǎcut altceva decȃt sǎ schimbe ( așa cum am precizat mai sus) percepția
omenirii ș i a fiecǎruia ȋn parte, sǎ-i aducǎ aminte cǎ undeva, nu departe de el, de omul
planetei, poate chiar lȃngǎ el, se aflǎ un monstru , un dușman care a ȋnceput sǎ prindǎ
contur, un chip ȋnconjurat de umbre, care-l poate ucide oricȃnd și oricum.
Acesta a fost, probabil, ș i obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea
unui co șmar universal, lumea sǎ afle ș i sǎ nu uite cǎ poate fi lovitǎ și ucisǎ oricȃnd,
oriunde ș i prin orice mijloace.
Dupǎ atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, capetele de
acuzare pentru terorism s-au ȋnmulțit : uciderea copiilorla Beslan, decapitarea ostaticilor

14
Dumitru Mazilu ,, Dreptul internațional public”, Ed.Lumina Lex, Buc. 2008, p.5
15
http://www.adevarul.ro/articole/2002/11-septembrie.html
16
Ibidem 1

14
 ȋn Irak, atentate cu mașini capcanǎ ȋn Indonezia și ȋn Turcia, atentatele de la Madrid din
martie 2004, terorismul sinucigaș de peste tot.
Toate acestea au creat ȋngrijorare ȋn rȃndul intelectualilor musulmani, liderilor
religio și și altor oameni importan ți ai lumii islamice.
Aceștia s-au hotǎrȃt sǎ denunțe terorismul, ȋn numele Islamului. Ziaristul Aziz Al
Haj este foarte ȋngrijorat de faptul cǎ majoritatea teroriștilor sunt musulmani. El scria
ȋntr-un cotidian care apare la Bagdad cǎ teroriștii, ȋn afara sȃngelui vǎrsat oamenilor
decapita ți ș i cadavrelor calcinat, nu au altceva de oferit civilizației.
Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, au rǎmas impregnate ȋn memoria
oamenilor, ziua cȃnd a izbucnit așa numitul rǎzboi al ,, ciocnirii civilizațiilor’’.17
Departe de a fi ȋnsǎ un ,, rǎzboi al civilizațiilor’’, actualul ,, rǎzboi ȋmpotriva
terorismului’’ este mai curȃnd ȋncǎ un nou ,, rǎzboi civil’’ al civilizației moderne, la fel
ca ș i cel ȋmpotriva fascismului sau a comunismului.

Capitolul 5: Cauze care au generat dezastrul, plǎnuirea atacurilor

Lovitura barbarǎ , dar calculatǎ de mințile diabolice, a urmǎrit atingerea mai multor
ținte:
• Batjocorirea simbolului libertǎ ții universale;
• Îngenuncherea economicǎ a lumii libere ; 18
• Punerea sub semnul ȋntrebǎrii Statelor Unite ( prin demonstrarea
vulnerabilitǎ ții celui mai puternic sistem de apǎrare, precum ș i a
democra ției ȋnsǎ și, ȋmpreunǎ cu statul de drept);
Nu era nici pe departe, așa cum am afirmat mai sus, cȃnd terorismul islamic lovea.
Dimpotrivǎ , atentatele din 11 septembrie au urmat unor serii de acte sinistre, ȋndreptate
mai ales asupra Statelor Unit, ca simbol al lumii libere, printre care sechestrarea
personalului ambasadei Statelor Unite ȋn Iran ( 1789).19
Acel act terorist a demonstrat cǎ totalitarismul Islamic este paralel cu lumea
civilizatǎ pentru cǎ , spre deosebire de celelalte regimuri totalitare, nu pǎstreazǎ nici
mǎcar aparen ța cǎ respectǎ normele diplomatice elementarede drept internațional.

17
http://www.antena3.ro/stiri/cultura/11-septembrie-2001-cel-mai-notoriu-moment- accesat
16.10.2009
18
bursa din New York s-a ȋnchis;
19
http://www.revista22.ro/dupa-un-an-190.html

15
 Ideea atacurilor de la 11 septembrie i-a venit lui Khalid Sheikh Mohammed, care i-a
prezentat ideea lui Osama Bin Laden ȋn 1996. La acel moment, Bin Laden și Al- Qaeda
erau ȋntr-o perioadǎ de tranziție, mutȃndu-se ȋnapoi din Sudan ȋn Afganistan.
La sfȃrșitul lui 1998 sau ȋnceputul lui 1999, Bin Laden i-a dat lui Mohammed
aprobarea de a ȋncepe organizarea atacului.
În primǎvara lui 1999 au avut loc o serie de ȋntȃlniri ȋntre Khalid Sheikh
Mohammed, Osama Bin Laden ș i secundul sǎu Mohammed Atef.
Mohammed a furnizat suportul opera țional al ataculu, inclusiv la selecția ț intelor ș i
cu aranjamentele de cǎlǎtorie ale teroriștilor.
Bin Laden a fost liderul opera țiunii, aducȃnd și ajutor financiar, și a fost implicat ȋn
alegerea participan ților la atacuri. Bin Laden ȋl alesese inițial pe Nawaf al- Hazmi ș i pe
Khalid al – Mihdhar, ambii jihadi ști cu experien țǎ, care luptaserǎ ȋn Bosnia.
Spre sfȃrșitul lui 1999, un grup de oameni din Hamburg, Germania, printre care și
dupǎ capacitǎ ți speciale, ceeea ce a permis liderilor Al – Qaeda sǎ- l identifice ș i pe
Mohamed Atta, Marwan al Shehhi, Ziad Jarrah și Ramzi Binalshibh au sosit ȋn
Afganistan.
Bin Laden a ales aceș ti oameni pentru atacuri deoarece erau educați, vorbeau
englezǎ și aveau eperien țǎ cu traiul ȋn Occident. Noii recru ți au fost cǎuta ți dupǎ
capacitǎ ți speciale, ceea ce a permis liderilor Al- Qaeda sǎ- l identifice ș i pe Hani
Hanjour, care avea deja licen țǎ de pilot comercial.
Hanjour a sosit la San Diego ȋn ziua de 8 decembrie 2000, și i s-a alǎturat lui Hazmi.
Curȃnd dupǎ aceea, ei au plecat ȋn Arizona, unde Hanjour s-a mai reantrenat. Marwan al
– Shehhi a sosit la sfȃrșitul lui mai 2000, Atta a sosit la 3 iunie 2000, iar Jarrah la 27
iunie 2000. Binalshibh a rǎmas pe motiv ca ar fi putut depǎși perioada de ș edere și ar fi
rǎmas ca imigrant ilegal.
Cei trei membri ai celulei de la Hamburg au ȋnvǎțat sǎ piloteze ȋn Florida de sud.În
primǎvara lui 2001, au ȋnceput sǎ soseascǎ ȋn Statele Unite și teroriștii de forțǎ.
În iulie 2001, Atta s-a ȋntȃlnit cu Binalshibh ȋn Spania, unde și-au coordonat
detaliile atacurilor, inclusiv alegerea finalǎ a țintelor. Binalshibh a transmis ș i dorința
lui Bin Laden ca atacurile sǎ aibǎ loc cȃt mai curȃnd cu putințǎ.20
Bin Laden a negat inițial, dar a recunoscut ulterior implicarea ȋn accident. La 16
septembrie 2001, Bin Laden a negat orice implicare ȋn atacuri, citind o declarație care a
fost difuzatǎ pe postul de televiziune Al Jazeera din Qatar:
20
http://www.istoria.md/articol/155/Atentatele_din_SUA_de_la_11_septemb

16
 ‚, Repet cǎ nu am efectuat acest act, care pare sǎ fi fost comis de indivizi cu
propriile motivații ”.21
La 27 decembrie 2001, a fost publicatǎ o a doua casetǎ cu Bin Laden. Acesta
declara: „Terorismul împotriva Americii merită laude deoarece este un răspuns la
nedreptate, cu scopul de a forţa America să nu mai susţină Israelul, care ne omoară
oamenii”.22
În octombrie 2002 Bin Laden emite o scrisoare contradictorie cu cea din 16
septembrie ȋn care le transmite americanilor urmǎtoarele:
‚, Sunteți cea mai rea civilizație vǎzutǎ vreodatǎ ȋn istoria lumii : sunteți națiunea care ,
ȋn loc sǎ conducǎ dupǎ Sharia lui A llah si ȋn Legile sale, a ales sǎ-și inventeze
propriile legi dupǎ cum dorește Separați religia de politici, ȋn contradicție cu pura
naturǎ care afrmǎ Absoluta Autoritate a Domnului și a Creatorului vostru’’ 23
Capitolul 6: Cum s-a schimbat lumea dupǎ 11 septembrie 2001?
Celulele aparent independente, inspirate de modelul Al- Qaeda, apar pretutindeni ȋn
lume . Valul de simpatie proamericanǎ de dupǎ 11 septembrie 2001 s-a domolit, iar
multe dintre statele care nu au ezitat sǎ urmeze Statele Unite ȋn Afganistan s-au distanțat
de urmarea rǎzboiului antiteroris, condus de pre ședintele american George W. Bush.
Iatǎ cȃteva schimbǎri care au apǎrut dupa 11 septembrie 2001:
- eșecul impunerii unei securitǎ ți durabile ȋn Afganistan ș i ȋn Irak;
- imaginea Statelor Unite, erodatǎ de scandalurile Guatanamo ș i Abu Ghraib;
-,,…numitul razboi ȋmpotriva terorismului a devenit din ce ȋn ce mai neclar ȋn ceea
ce privește direcția și scopul”, scrie jurnalismul de la ,, Newsweek ”Michael Hirsh;
- ,, Foreign Policy” ajunge la concluzia cea mai neașteptatǎ: 11 septembrie este ,,
ziua ȋn care nu s-a schimbat mare lucru”;
William J.Dobson considera cǎ lumea s-a schimbat cu adevǎrat la 31 decembrie
1991, cȃnd a cǎzut URSS și s-a terminat Rǎzboiul Rece. Dupa aceea, trendul a fost ȋn
mare , acela și: Statele Unite au ramas hegemonul noii lumi, iar globalizarea continuǎ,
chiar și dupǎ 2001.
Ȋ nceea ce privește cooperarea interna ționalǎ ȋ ndomeniul informa țiilor antiteroriste,
aceasta rǎmȃne bilateralǎ.

21
http://english.aljazeera.net/
22
http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver
23
http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver

17
Fig.1 Zborul 11 lovește turnul nordic

18
 Fig.2 Zborul 175 ȋnainte de impact

_______________________________

Fig.1, 2. http://cnparm.home.texas.net/911/After/Sep122001.htm

ΙΙ. Globalizarea, aspecte generale ale globalizǎrii

Globalizarea este un termen foarte uzitat căruia îi putem atribui numeroase

semnificaţii. Prin acest termen putem înţelege dezvoltarea pieţelor financiare globale,
creşterea corporaţiilor transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor
naţionale.
Majoritatea problemelor pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând
pătrunderea valorilor de piaţă în acele domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional,
pot fi atribuite acestor fenomene. S-ar putea discuta totodată despre globalizarea
informaţiei şi a culturii, despre răspândirea televiziunii, a Internetului şi a celorlalte
forme de comunicare şi despre mobilitatea crescută a comercializării ideilor.24
Globalizarea mai poate fi definită ca un set de structuri şi procese economice,
sociale, tehnologice, politice şi culturale care reies din caracterul schimbător al
producţiei, consumului si comerţului de bunuri. S-au petrecut multe schimbări m

24
George Soros,, Despre globalizare”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 23

19
 economia mondiala, de altfel putem considera globalizarea ca un rezultat a creării pieţei
mondiale.
Dar globalizarea nu poate fi sinonimă cu internaţionalismul şi cu
transnaţionalismul. Cele doua procese îşi au ,,rădăcinile" în modul mercantilist de a
regiza comerţul, în special după Primul Război Mondial, într-un model multinaţional de
dezvoltare.
Există patru caracteristici principale care pot explica originile globalizării sunt:
integrarea în pieţele mondiale ale economiilor naţionale, tranziţia de la economia ,,high
volume" la cea „high value" care rezulta din cunoaşterea tot mai buna a produselor şi
serviciilor folosite pe piaţa, sfârşitul bipolarităţii între capitalism şi socialism în privinţa
costurilor de producţie, şi, nu în ultimul rând configurarea noilor blocuri economice.
Aşa cum am definit-o , globalizarea este un fenomen relativ recent care deosebeşte
prezentul de ceea ce se petrecea acum 50 sau chiar 25 de ani.
La sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial, tranzacţiile Internaţionale de capital
erau strict controlate de majoritatea statelor. Instituţiile rezultate la Bretton Woods,
Fondul Monetar Internaţional (FMI) si Banca Mondială, au fost concepute tocmai pentru
a facilita comerţul internaţional şi investiţiile într-un mediu caracterizat prin
restricţionarea fluxurilor de capital privat. Controalele asupra mişcărilor de capital au
fost treptat înlăturate, iar pieţele financiare off- shore, stimulate şi de criza petrolului din
anul 1973, s-au dezvoltat rapid. Mişcările internaţionale de capital s-au accelerat la
începutul anilor `80, în timpul lui Ronald Reagan şi Margaret Thacher, pieţele financiare
devenind cu adevărat globale la începutul anilor '90, după colapsul imperiului sovietic.25
Globalizarea este de dorit din mai multe puncte de vedere. Întreprinderea privata
este aptă să producă bogăţie decât statul. Mai mult, statele au tendinţa de a abuza de
propria putere. Globalizarea oferă un grad de libertate individual pe care nici un stat nu-i
poate asigura. Concurenţa liberă la scară globală a eliberat talentele antreprenoriale şi
creative şi a accelerat inovaţiile tehnologice.
Însă globalizarea are şi latura ei negativă. În ţările mai puţin dezvoltate, mulţi au
suferit din cauza globalizării fără a primi un sprijin în ceea ce priveşte sistemul de
securitate socială.
Globalizarea a produs o alocare defectuoasă a resurselor între bunuri private şi cele
publice. Pieţele sunt capabile să răspundă şi altor necesitaţi sociale.

25
George Soros, op. cit, p. 23

20
 Pieţele financiare globale pot naşte crize. Este posibil ca locuitorii din ţările
dezvoltate să nu fie pe deplin conştienţi de urmările devastatoare ale crizelor financiare
deoarece acestea au tendinţa de a lovi mai crunt în ţările în curs de dezvoltare.

Capitolul 1: Globalizare și regionalizare

La început de mileniu, lumea şi relaţiile internaţionale sunt mult mai complexe decât
erau înainte. Este un paradox ca astăzi, când perioada războiului rece s-a încheiat şi
continental european are o şansă reală să se integreze pe baza valorilor democraţiei şi
economiei de piaţă, a respectului drepturilor fundamentale ale omului, securitatea a
început să fie din nou o chestiune foarte controversată, poate chiar mai mult ca înainte.
Pe de altă parte asistam la o mondializare inevitabil, care reprezintă fundamental
seismului geopolitic pe care 1-a prevestit căderea ,,zidului Berlinului".
Creşterea exponenţială a liberalizării schimburilor şi revoluţia tehnologică a reţelelor
informatice sunt factori cu acţiune conjugata care, în timp, ar trebui sa pună in cauza
viziunea clasica asupra suveranităţii statelor.
Tot mai mult în ultima vreme, în lume se manifestă o tendinţă care nu mai poate fi
limitata : mondializarea.
In asemenea condiţii par fireşti interogări cum sunt : care este viitorul Romanei pe o
planeta mondializata? Cum ne vom gestiona interesele de securitate? Vom mai avea
vocaţia de actor reprezentativ pentru sud-estul european şi vom reuşi sa îndeplinim rolul
statului printr-un nou tip de guvernare politică, socială şi economică capabilă să
identifice sau sa creeze vectorii unei existenţe transnaţionale?
Un răspuns la aceste întrebări este condiţionat de maniera în care ne percep fără,
dacă noi înşine îi mai acordam şansa de a o considera ca unorganism viu, articulat într-o
formă instituţional-statală stabilă.
Unii consideră mondializarea ca fiind un proces aflat în curs de desfăşurare, cu
impact global; alţii îi reduc conţinutul la cel al unei ideologii care legitimează
supremaţia Occidentului şi consacră occidentalizarea sau americanizarea lumii.
În acest context vom face referire la un alt termen, respectiv cel de regionalizare.
Acesta defineşte o consecinţă, fie un mod de protecţie împotriva globalizării, în ultima
instanţă un instrument prin care se caută surmontarea dificultăţilor generate de
dimensiunile prea reduse ale statelor naţionale create în perioada post westfalică.
Astfel, se profilează două tipuri de regionalizare : una de esenţă ,,dură", care caută
să transforme microregiunile în spaţii de state naţionale între care competiţia să

21
 prevaleze asupra cooperării. Cea de-a doua este deschisă şi funcţională modernizării sau
chiar americanizării lumii bazate pe ,,soft-power". Trebuie să facem însă precizarea ca
singura regiune din lume unde este vizibil un proces de ,,regionalizare" este, în acest
moment, Europa.26
Ambele tipuri de regionalizare, dincolo de diferenţe au şi elemente comune,
relevante pentru înţelegerea procesului. Poate cel mat şocant dintre ele este cel referitor
la permeabilizarea frontierelor.
Frontiera nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devine
inevitabil parte a unui întreg : lumea globalizată, iar spaţiul sau teritorial se înţelege de
acum după o logica a fluxurilor în toate domeniile : capitaluri, bunuri, informaţii,
cultura, persoane. Toate aceste fluxuri sunt atât vectori de putere pentru cei care ştiu să
le producă, să le stăpâneasca şi să le dea un sens, cat si factori de destabilizare, daca sunt
văzute ca o fatalitate.

Capitolul 2: Dimensiuni ale globalizǎrii

Peter Wosley afirmă ca „ pana in zilele noastre societatea umana nu a existat",

însemnând ca doar astăzi putem vorbi de forme ale asocierii care se răspândesc în
întreaga lume, in sensul in care pana acum niciodată nu s-au aflat pe scena toţi actorii
posibili. intr-un fel, posibilitatea unei singure societăţi umane mondiale a existat
dintotdeauna, din timpul lui homo sapiens, însă ocazia nu a apărut decât acum.
Lumea a devenit in aspectele importante un singur sistem social, ca rezultat al
dezvoltării legăturilor de interdependenta care afectează acum pe fiecare dintre noi.
Sistemul global nu este doar un mediu in interiorul caruia se dezvolta si evaluează
societăţile particulare.
Legăturile sociale, economice si politice care traversează graniţele dintre state
condiţionează in mod decisiv soarta celor care trăiesc in fiecare din ele.
Termenul general folosit pentru a caracteriza aceasta interdependent crescândă a
societăţii umane este acela de globalizare.

26
Revista „Psihosociologia”, Anul V, nr. 2 (18), Ed. Institutului Naţional de Informaţii Bucureşti, iunie 1999,
p.19

22
 AR fi o greşeală să ne gândim la globalizare ca la un simplu proces de creştere a imiti
lumii noastre. Globalizarea relaţiilor sociale ar trebui sa fie înţeleasă în primul rând ca o
reordonare a timpului si distanţei în viaţa socială. Viaţa noastră este influenţată din ce in
ce mai mult de evenimente ce se petrec departe de contextul social in care ne
desfăşurăm activităţile cotidiene.
Chiar dacă astăzi cunoaşte o dezvoltare rapida, globalizarea nu este in nici un caz o
noutate, ea datând din perioada in care influenţa vestului a început sa se extindă în lume
în urma cu doua-trei secole.
Globalizarea relaţiilor sociale a fost de la început asociata cu inegalităţile dintre
diferite regiuni ale lumii, in acest sens de o importanţa deosebita fiind procesul prin care
au fost create societăţile Lumii a treia.
În zilele noastre, în competiţia pentru stăpânirea de teritorii si pentru posedarea si
exploatarea materiilor prime si a for|ei de lucru ieftine, se poarta o noua lupta si anume
aceea pentru stăpânirea informaţiilor. Se deschide astfel un nou câmp pentru strategiile
industriale şi comerciale dar si pentru cele militare si politice. Astfel, se rises apariţia
problemei raporturilor dintre instanţele economice si cele statale.
În ultimele decenii aceste instanţe economice au fost în stare şi pune în pericol
stabilitatea celor statale, datorita formelor noi de circulaţie a capitalurilor cărora li s-a
dat numele generic de corporaţii multinaţionale. Aceste forme fac ca deciziile referitoare
la investiţii să scape, cel puţin in parte, controlului statelor-naţiuni. Redeschiderea pieţei
mondiale, reluarea unei competiţii economice susţinute, dispariţia hegemoniei exclusive
a capitalismului american, declinul alternativei socialiste ca şi mulţi alţi factori au adus
statele în situaţia de a-si revizui serios rolul pe care se obişnuiseră să-l joace după anii
'30 si care constă protejarea, ghidarea şi chiar planificarea investiţiilor.

În acest context, apare paradigma dezvoltării socio-spaţiale cu cei doi termeni

opuşi: individualizarea si globalizarea. Aceasta din urma a atras un interes mare in
ultimii ani, majoritatea discursurilor nefiind centrate asupra definiţiilor conceptului, ci
mai degrabă asupra abordărilor foarte diferite ale acestui fenomen.
Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinante ale schimbării sociale
la nivelul lumii ca întreg.
Astfel, în timp ce schimbarea sociala a fost iniţial abordată în cadre locale, regionale
si naţionale, acum centrarea este asupra internaţionalizării si globalizării. A crescut
interesul în explicarea relaţiilor dintre unităţile teritoriale şi lumea ca întreg, discuţiile

23
 purtându-se asupra problemelor cu privire la „legătura micro-macro", „raportul local-
global" şi la analize multi-nivel.
Problema care rămâne deschisă este cea referitoare la modul in care s-ar putea merge
dincolo de enumerarea simpla a diferiţilor indicatori ai globalizării precum operaţiunile
corporaţiilor multinaţionale si transnaţionale, comunicaţiile prin satelit, existenţa unei
limbi universal acceptata, problemele ecologice ale lumii actuale sau abordarea globala
a problemelor de securitate si pace.

Capitolul 3: Studiu de caz 2

Romȃnia ȋn contextul globalizǎrii
Lumea se schimbă şi, o dată cu ea, şi România. Lucrurile pe care altădată le-am fi
considerat veşnice le vedem dispărând cu rapiditate din peisajul cotidian.
Putem observa cu ochiul liber vestigiile societăţii industriale în curs de dispariţie :
macarale, uzine, combinate, oraşe industriale moarte. O lume care apune, o alta ce răsare
în loc. Chinurile naşterii nu lipsesc nici acum : şomaj, suferinţe, sărăcie. Ce rezervă însă
globalizarea?
În decurs de un secol, România şi-a refăcut unitatea naţională, a trecut de o
economie predominant agrară la una industrială ( în 1945, avea încă cel mai mare
procent de populaţie rurală din Europa – 80% - pe locul următor situându-se Ungaria –
70%), a luptat, cu un rol important, în cele două conflagraţii mondiale, a pierdut teritorii
tradiţionale, a trecut prin experimentul bolşevic şi şi-a regăsit vocaţia europeană prin
singura revoluţie anti-comunistă sângeroasă din fostul lagăr bolşevic.
Dar, în acelaşi timp, ţara despre care în perioada interbelică se scria cu invidie
că are „petrol şi grâu” este astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctul
de vedere al PIB pe cap de locuitor, iar nivelul producţiei sale industriale ( în medie pe
ultimii zece ani) se situează undeva la nivelul a 60% din producţia anului 1989 – cel mai
prost an al regimului planificat. Iar politicienii săi caută încă cu disperare soluţii pentru
redresarea economiei.27
Iar o ţară săracă şi lipsită de un proiect economico-social valabil este cu atât
mai expusă astăzi crizelor „de import” de tot felul şi mai vulnerabilă în faţa provocărilor
presupuse de globalizare.
Una din problemele cu care se confruntă acum România este generată de
întârzierea startului în cursa globalizării. Trăind în spaţiul comunist, al economiei
27
Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Editura Polirom, Iaşi, 2001 p. 115

24
 dirijate şi controlate de stat de sub semnul mitului muncitorului şi al industriei, România
s-a aflat printre ultimele ţări care beneficiază de revoluţia transporturilor, a
comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în final, a informaţiei. Abia după 1990,
timid, societatea informaţională şi-a început pătrunderea în zona noastră şi efectele ei au
fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam.
Produse scumpe, economie ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă
occidentală, toate au pus rapid la colţ economia românească.
Întâlnirea cu Occidentul s-a petrecut rapid şi dramatic, luând aspectul unui val
distrugător care a lăsat România cu 2 milioane de şomeri, 1 milion de locuitori mai
puţin, cu 85% din populaţie trăind în sărăcie şi cu 5,5 milioane de pensionari. Adică o
ţară epuizată.
Ciudat este faptul că atât clasa politică, cât şi observatorii nepolitici – factori de
decizie în domeniul economic privat, reprezentanţi ai familiei „societăţii civile”
înfiripate după căderea comunismului, comentatori mass-media, etc – au fost, în primii
ani „romantici”28 ai edificării economiei de piaţă şi ai sistemului parlamentar, total
inconştienţi în faţa fenomenului globalizării şi deci asupra modului în care factorii
naţionali responsabili trebuie deja să digere acest fenomen, să-l gestioneze
corespunzător pe teritoriul lor naţional şi să găsească răspunsuri potrivite.
Acest fapt este cu atât mai surprinzător cu cât fosta economie planificată suferise
serios tocmai de pe urma unor lovituri globaliste.
De exemplu, fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu, profitând de
experienţa cadrelor româneşti în industria petrolului – România fiind un pionier în
domeniu pe plan internaţional – experienţa menţinută şi după prigoana împotriva
cadrelor tehnice „burgheze” din anii „obsedantului deceniu”29 (anii ’50), a construit o
imensă capacitate de rafinare, de peste 25 de milioane de tone pe an, în condiţiile în care
producţia de ţiţei a României nu depăşea 11 milioane de tone pe an.
Unul dintre principalii furnizori de ţiţei brut pentru România urma să fie Iranul aflat,
încă, sub conducerea dinastiei Pahlavi. Clauzele foarte favorabile ale contractului au fost
obţinute şi cu sprijinul discret al administraţiei nord-americane, interesate (în acel
moment) să sprijine disidenţa (inclusiv economică) a Bucureştiului faţă de regimul de la
Kremlin. Dar revoluţia islamică ce a urmat la Teheran a pus practic pe butuci planul lui

28
idem. P. 116
29
ibidem

25
 Ceauşescu, demonstrând că măcar din punctul de vedere al afacerilor, nimănui nu poate
să-i fie indiferent ceea ce se întâmplă la mii de kilometri.
Un alt exemplu elocvent : Bucureştiul a semnat Acordul de Asociere la
Uniunea Europeană ( pe atunci denumită încă Comunitatea Europeană) în 1993, după
doi ani de negocieri cu nomenclatura de la Bruxelles.
Au trecut de atunci 11 ani, clauzele Acordului remodelează de mult economia
românească, dar prevederile concrete ale acestui document extrem de important
continuă să fie complet necunoscute sau doar vag cunoscute de actorii importanţi ai
economiei reale româneşti. O simplă hotărâre de guvern este întoarsă pe toate părţile de
mass-media – deşi efectele ei sunt uneori modeste – în schimb acest document de bază
pentru viitorul economiei româneşti este tratat cu o indiferenţă ce frizează inconştienţa –
doar pentru că nu este elaborat de unul dintre actorii tradiţionali ai puterii ( parlament,
guvern, ministere, etc)
Cu alte cuvinte, România pare mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât
pregătită să îi facă faţă în mod lucid. Iar ea nu mai este „ ţara cu petrol şi grâu” de la
începutul secolului XX, ci un stat aflat într-o dureroasă tranziţie de la economia de
comandă la cea de piaţă liberă, cu o clasă politică abia în formare şi una managerială
aşijderea.30
Cu excepţia scurtului răgaz care a urmat finalului celui de-al Doilea Război
Mondial, România a trecut prin trei dictaturi diferite : dictatura instaurată de regele
Carol al II-lea, dictatura militară a mareşalului Antonescu şi dictatura comunistă,
instaurată cu ajutorul Moscovei.
Aceste decenii de totalitarism – în nuanţe diferite – au modelat mentalitatea
publicului larg în sensul unei autarhii destul de evidente şi la mai bine de un deceniu
după ce România s-a deschis lumii.
Deschiderea faţă de capitalul străin s-a făcut în România cu mai multă
dificultate decât statele Vişegrad – Ungaria, Cehia şi Polonia – sau în alte state desprinse
din fosta Iugoslavie – Croaţia sau Slovenia. Urmările sunt clare : lipsă de resurse interne
de capital, cu acces inerent limitat la pieţele externe de capital privat ( împrumuturi),
economia românească suferă de foame cronică de investiţii consistente. Mulţi investitori
străini sunt încă „dubioşi” în ochii unei populaţii obişnuite în deceniile de propagandă
comunistă să-i identifice pe occidentalii cu potenţial inamic.

30
Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală Eseu despre globalizare , Ed. Polirom, Iaşi, 2001, p. 119

26
 Globalizarea poate avea două tipuri de consecinţe pentru România. Primele
dintre ele sunt cele pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru
dezvoltare, fiind incapabilă să-şi producă acest capital doar din surse interne. Fiind o
ţară cu oportunităţi economice multiple – de la turism şi agricultură la industria
petrolieră şi metalurgică – România poate deveni atractivă pentru capitalul străin , dacă
îi asigură acestuia condiţii interne (legislative, fiscale) propice. Mişcarea rapidă de
capital presupusă de globalizare – în care companiile îşi pierd clasica identitate
„naţională” – poate deveni avantajoasă pentru Bucureşti în condiţiile unei forţe de
muncă înalt calificate, dar comparativ ieftine.
Pe de altă parte, treptat, unele forţe economice româneşti – companii – pot
începe să joace în viitor un rol regional sau internaţional.
Micuţa Finlandă nu s-a temut să intre în concurenţă cu giganţii clasici prin propriul
produs Nokia.
Dezbrăcate de complexul de stat „fost socialist”, depăşind stadiul de „tranziţie la
economia de piaţă”, ţările est- şi central-europene care s-au desprins din fostul lagăr
comunist vor ajunge să joace un rol tot mai important în economia europeană, pe măsură
ce interesele lor se vor împleti tot mai strâns cu cele ale Uniunii. Totul depinde de
rapiditatea cu care vor fi depăşite actualele dificultăţi economice, dezvoltându-se
capacitatea unor parteneriate reale.
În acelaşi timp, consecinţele negative – sau mai corect spus, riscurile –
presupuse de globalizare nu sunt deloc de neglijat.
În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice. Fenomenul de
globalizării este însoţit mai mult decât oricare altul de o „filozofie a învingătorilor” şi 31
păşim într-o lume în care există prea puţină milă pentru învinşi.
În cazul în care nu depăşim marasmul economic actual şi va rămâne departe de
structurile economice şi de securitate ( NATO şi UE), Bucureştiul poate rămâne
suspendat nu într-o „zonă gri”, ci într-o „margine a Imperiului”32 sinonimă cu
subdezvoltarea în accepţiunea clasică a termenului, cu un rol economic, politic şi militar
derizoriu în plan continental şi internaţional, ba chiar şi regional. Spre fericirea noastră
putem spune ă suntem la jumătatea drumului, pentru că integrarea în structurile NATO
s-a produs, cu sacrificii ce-i drept.

31
Eugen Ovidiu Chirovici, op. cit. , p. 121
32
idem

27
 Deschiderea economică nu implică doar avantaje, ci şi considerabile riscuri. O
economie deschisă este o economie care va absorbi mai rapid şi mai dramatic şocurile
externe.
Cât despre riscurile legate de securitate, Bucureştiul rămâne vulnerabil în faţa
crimei organizate, aşa cum o demonstrează faptul că în doar zece ani România a trecut
de la stadiul de ţară de tranzit pentru droguri la cel de ţară consumatoare, apoi la cel de
ţară producătoare.
Organizaţii ca Mafia siciliană sau Camorra napolitană ş-au făcut deja puternic
simţită prezenţa pe teritoriul României, iar în ultimii şapte ani „Acoperişul” – cum este
denumită cea mai puternică organizaţie a sindicatului crimei din Federaţia Rusă – a
penetrat tot mai des teritoriul României. Totodată, pe teritoriul României se fac simţite
şi nuclee ale organizaţiilor teroriste internaţionale, mai ales cele arabe şi PKK33.
Cu bugete derizorii, slab dotate şi slab pregătite, structurile de securitate
interne fac faţă cu tot mai multă dificultate acestor sfidări moderne, mai ales de tip mai
sofisticat – spălări de bani, infiltrări bancare etc.
Bucureştiul adăposteşte chiar un centru regional de luptă împotriva criminalităţii
tranfrontaliere în Europa Centrală şi de Est (SECI), dar corupţia din rândul
administraţiei, uriaşul procent de proprietate de stat – ţinta predilectă a mafiilor de tot
felul – absenţa unor investiţii mai consistente în structurile de securitate sporesc
considerabil riscul ca România să se confrunte în viitor cu un adevărat război cu crima
organizată.
Pe lângă toate aceste riscuri, trebuie să vorbim şi de cele sociale mai ales dacă
luăm în seamă uriaşa circulaţie subterană a banilor în România – unde foarte multe plăţi
se operează cu bani gheaţă, deci sunt dificil de urmărit şi monitorizat de instituţii – şi
sălbatica redistribuire a veniturilor presupuse de corupţia greu de imaginat ce domneşte
în rândul „gulerelor albe”, atunci realizăm că avem de-a face cu o dispersie a veniturilor
mai degrabă de tip latino-american decât de tip european.34
Împărţirea severă între cei foarte bogaţi (prea puţini) şi cei foarte săraci ( prea mulţi)
creează tensiuni sociale deloc propice pentru dezvoltarea unei democraţii consolidate. O
asemenea evoluţie nu este în mod necesar un rezultat al globalizării – dar globalizarea
are darul de a accelera anumite fenomene cu rădăcini locale şi de a le croniciza evoluţia.

33
Revista Profil, România între globalizare şi regionalizare, Editura Academiei Naţionale de Informaţii,
Bucureşti, nr. 1-2/2003, p. 17
34
idem

28
În aceste condiţii, riscurile de apariţie a unor fenomene de tip anarhist/antiglobalizare
sunt foarte mari.
Cifrele ultimului recensământ arată că o serie de parametri încep să se îndrepte
spre normalitate. Scăderea numărului de persoane implicate în industrie, creşterea celor
din sfera serviciilor, un transfer de la oraş la spaţiul rural, ceea ce este iar un semn bun.
A crescut numărul persoanelor ce urmează studii universitare şi al celor care se
perfecţionează ( studii de Masterat, Doctorat), s-a mărit numărul specialiştilor în
informatică, cercetare şi în comunicare, ramuri de vârf ale economiei moderne.
Apar însă şi acţiuni haotice, ceea ce ilustrează că încă nu ne-am aliniat societăţii
informaţionale, astfel, aproximativ 40% din populaţie trăieşte din agricultură sau din
domenii conexe, în timp ce cifra normală trebuie să oscileze între 5 şi 10%. Vor urma,
deci, falimente în agricultură şi o înrăutăţire a condiţiilor de muncă din această zonă
pentru a echilibra situaţia.
Dacă industria şi agricultura sunt în continuă reducere şi redimensionare, avem
baze favorabile pentru viitor : un sistem de învăţământ încă apt să creeze oameni cu
cunoştinţe multiple şi diverse, un grad ridicat de cunoştinţe lingvistice, de informatică şi,
bineînţeles adaptabilitatea ca trăsătură de bază a poporului român.
Ne lipseşte însă o specializare, atât de necesară în societatea globală. Trebuie să ne
rupem de tradiţionala dragoste faţă de uzină şi să înţelegem că timpul a trecut.
Societatea globală răsplăteşte doar ideea, informaţia, invenţia, nu mastodonţii giganţi
care produc cuie sau ciment. Viitorul aparţine ţărilor care produc idei.
În fine, nu putem ocoli nici riscurile etnice. România are pe teritoriul său
naţional cea mai importantă comunitate maghiară ce trăieşte în afara frontierelor
Ungariei de astăzi. Deşi aici statisticile sunt controversate, se pare că şi comunitatea
rromilor este cea mai mare din Europa.
Globalizarea presupune o politică extrem de tolerantă a statului – naţiune faţă de
minorităţile de orice tip ( etnic, confesional, sexual, etc.) . Gheaţa pe care evoluează
noţiuni ca „cetăţean al unui stat”, „cetăţean al lumii” sau „cetăţean european” devine tot
mai subţire şi va deveni încă şi mai subţire în anii care vor veni.
Economiştii au ajuns la concluzia că reacţia că reacţia statelor-naţiune în faţa
Marii Crize a secolului trecut – aceea a izolaţionismului, a închiderii în sine mai ales
din punct de vedere economic – a fost una greşită şi reacţia potrivită ar fi fost mai
degrabă deschiderea. Făcând o paralelă, în mod cert România nu se poate apăra de valul
globalizării închizându-se în sine, încercând să conserve structuri anacronice, jucând

29
 „piese ale secolului trecut atunci când pe marile scene ale lumii se montează cu totul alt
tip de spectacole.35
Cu alte cuvinte, aşa cum sună deviza Clubului de la Roma, trebuie să gândeşti global
şi să acţionezi local. Să nu îţi pierzi identitatea într-o mare anonimă, dar nici să practici
un naţionalism îngust şi anacronic. Să îţi deschizi treptat economia faţă de structurile
continentale şi internaţionale, dar să îţi dezvolţi şi instituţiile, şi reflexele pentru a fi
pregătit să faci faţă la o adică unui alt tip de criză faţă de cea clasică, cu care ai fost
obişnuit.
Să consacri treptat drepturile minorităţilor – aşa cum este firesc, de vreme ce orice
formă de tiranie este contraproductivă – dar să te fereşti să cazi în dictatura minorităţii
împotriva majorităţii, la fel de periculoasă.
O altă schimbare este desfiinţarea graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor
europene, rolul instituţiilor financiare mondiale ( FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea
monedelor naţionale şi trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea
NATO.
Toate acestea arată că treptat statul naţiune, cu care secolele IX şi XX se obişnuiseră,
ajunge la capătul emisiunii istorice, adică „La revedere, România!”, „Bun Venit,
Europa!”. Libera circulaţie a oamenilor, a valorilor şi capitalurilor, crearea de regiuni
economice, restrângerea autorităţii statale, toate acestea ne vor schimba radical viaţa.
Dacă, practic, statul naţional România se va transforma masiv, asta nu
înseamnă că va dispărea naţiunea română. Din contră, ca şi celelalte popoare europene,
şi românii vor trebui să înveţe să îşi iubească şi să-şi impună mai mult limba, tradiţiile şi
istoria. Conceptul francez al rezistenţei prin cultură, nu ca o antiglobalizare, dar ca o
evitare a deznaţionalizării, este necesar să fie aplicat în România. Tot mai mult spaţiu va
trebui dedicat în mass-media culturii, istoriei şi limbii naţionale, iar impunerea lor în
Europa trebuie să reprezinte nu numai un deziderat, dar şi o realitate.
Cea mai rapidă schimbare în perioada următoare o va avea viaţa în mediul
rural. Tot mai multe persoane îşi vor stabili reşedinţa principală, rămânând în legătură
cu oraşul prin comunicarea modernă ( fax, telefon, Internet) .
Toate acestea vor duce la îmbunătăţirea comunicaţiilor : aeriene, feroviare, drumuri
şi şosele, la introducerea canalizării, electrificare, apariţia telefoanelor şi a faxurilor şi la
transformarea însăşi a locuinţelor în case mari, spaţioase, cu garaj, piscină şi toate
atributele vieţii moderne.
35
Eugen Ovidiu Chirovici, op. cit. p. 124

30
 Încet-încet, modernizarea învinge. Deja tabloul României faţă de acum zece ani
este mult îmbunătăţit, noile etape ale dezvoltării societăţii globale nu ne mai prind nici
rupţi de lume, izolaţi şi nici fără experienţă. Cu alte cuvinte suntem pe drumul cel bun.
Din păcate sunt însă destule voci care clasează România printre perdanţii
globalizării, pentru că nu aceasta nu este în stare să intre în clasa învingătorilor.
Globalizarea în face mai puternici pe cei puternici şi mai slabi pe cei slabi. Dacă
România nu va reuşi să evolueze rapid, va fi în mod sigur lăsată la bară. Integrarea în
Uniunea Europeană ar putea însemna o trecere la un nivel acceptabil. Mai avem însă de
aşteptat şi de muncit pentru asta.
Comparăm globalizarea cu gravitaţia – trebuie acceptată ca un fenomen „fizic”
pe care nu are rost să îl conteşti sau să încerci să îl ocoleşti : trebuie însă în mod necesar
să îl înţelegi., din punctul de vedere al cauzelor şi efectelor, în egală măsură. Şi să îl
foloseşti, fără a-l lăsa să te distrugă.
Mai ales pentru naţiuni mici, aşa cum este şi cazul României, înţelegerea acestui
fenomen şi acţiunea în sensul „aikido” - foloseşte-te de forţa lui şi nu-l lăsa să te
zdrobească – va face diferenţa dintre învinşi şi învingători.36

Capitolul 4: Concluzii

Ȋn ceea ce privește teorismul, putem spune cǎ acesta se prezintǎ caun fenomen

complex, cu manifestǎri extrem de violentem desfǎ șurate de cele mai multe ori prin
surprindere, ȋmpotriva unor ținte precise, care ȋn general nu se pot apǎra.
Se spune cǎ terirismul este arma saracului. Aceasta aserțiune este ȋnsǎ adevǎratǎ
numai ȋn parte, deoarece terorismul este arma estremistului, a celui care dorește sǎ
ucidǎ, sǎ ȋnspǎimȃnte, sǎ domine prin teroare.
Din vremea navalirilor barbare ș i pȃnǎ astǎzi, au exiatat, existǎ ș i vor exista oameni
care cred ȋn terorism, care practica terorismul și, ȋn numele unor principii pe care ei le
slujesc, vor cǎuta sǎ impunǎ ș i altora un astfel de comportament.
Terorismul nu va putea fi eradicat. Sub o formǎ sau alta, el va exista mereu.
Omenirea poate sǎ- l punǎ ȋnsǎ sub supraveghere, sǎ- i limiteze efectele, sa se protejeze
ȋmpotriva lui.
Prima măsură de protecţie antiteroristă este cunoaşterea profundă a acestui fenomen,
depistarea cauzelor care-l generează şi acţiunea asupra lor.

36
Eugen Ovidiu Chirovici, op. cit., p. 125

31
 Cunoaşterea este însă foarte dificilă, iar acţiunile asupra cauzelor presupun, de fapt,
armonizarea lumii, rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă. Astăzi, aceste
probleme ţin de accesul la resurse, de regimurile politice şi de drepturile omului. Mâine,
poate, ele se vor muta în efortul supravieţuirii, în lupta pentru spaţiu şi pentru
informaţie.
Până atunci, trebuie să facem faţă provocărilor de azi, să distrugem focarele de
geneză şi de proliferare a acţiunilor teroriste şi să prevenim cauzele care duc la
manifestarea acestui fenomen.
11 septembrie 2001 simbolizeazǎ apariția unui nou conflict ȋntre Vest și Est( Islam)
și face America bastion pentru apǎrarea lumii civilizate ȋmpotriva lumii haotice.
Momentul 11 septembrie 2001 a deschis o nouǎ erǎ ȋn ceea ce se numește rǎzboiul
modern, luptele desfǎșurȃndu-se pe cele mai neaș teptate fronturi, America preferȃnd
atacul ȋn țǎri ȋndepǎrtate ȋmpreunǎ cu o sporire a vigilenței pe plan intern.
Din acest punt de vedere , Statele Unite se confruntǎ cu o situa ție delicatǎ, datoritǎ
echilibrului pe care trebuie sǎ-l pǎstreze ȋntre libertatea atȃt de prețuitǎ și mǎsurile de
securitate pe care for țele speciale sunt nevoite sa le adopte.
Cataclismul din acea zi fatidicǎ nu mai lasǎ loc comentariilor. Omenirea are nevoie
de o adevǎratǎ nouǎ ordine, ȋn numele libertǎții absolute ale individului ȋn raport cu
societatea.37
Istoria se va rǎzbuna pe cei care n-au ȋnțeles sau n-au vrut sǎ-i ia ȋn seamǎ
avertismentul:
NU PROVOCAȚI AMERICA!

Ȋn ceea ce privește globalizarea, aceasta este un sistem sau un fenomen complex,

uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit si analizat in mod diferit de
catre cei ce si-au asumat acest risc sau aceasta raspundere.
Dar dincolo de aceste analize globalizarea ramane un fapt real, viu, cu care trebuie
sa ne confruntam, independent de vointa sau optiunea noastra, asa cum am postulat inca
la inceputul acestei prezentari. Consider ca cel mai mare pericol (semnalat si de catre
unii teoreticieni ai globalizarii) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea
unora dintre cei pe care valul ei ii inghite pur si simplu.
Cucerita de piata, dopata de televiziune, sport sau internet, lumea globalizata traieste
in acelasi timp, pe fondul unei crize generale a sensurilor vietii, un dezastru cultural si
37
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&

32
educational global, simptom ingrijorator, dar sigur, al barbarizarii societatii viitorului.
Cultura traditionala a societatilor dispare sau se preface in spectacol si marfa
(mcdonaldizarea), cultura umanista e eliminata tot mai mult de tehno-stiinta invadatoare
si transformata intr-o pseudo-stiinta.
Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economicrisca sa devina omul
atomizat care traieste numai pentru productie si consum, golit de cultura, politica, sens,
constiinta, religie si orice transcendenta. Probabil acesta este ultimul stadiu in evolutia
umanitatii sau “ultimul om” anuntat de A. Kojeve in 1947 si F. Fukuyama in 1992. In
ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea. Sunt de
parere ca singura sansa care ne ramane este sa incercam sa dobandim o viziune
echilibrata asupra globalizarii, care sa ne ajute in plan concret sa-i fructificam din plin
avantajele si oportunitatile, iar de cealalta parte sa-i sesizam pericolele pentru a le putea
atenua din timp efectele.
Globalizarea, ca toate fenomenele umane, nu este nici ceva bun in sine, nici ceva rau
in sine. Putem spune ca prezinta chiar mai multe aspecte positive decat negative. Insa
idolatrizandu-i excesiv principiile si uitand de ceea ce inseamna la nivel personal
factorul uman, globalizarea poate deveni un agent al sfarsitului civilizatiei umane in
forma in care aceasta a evoluat de-a lungul timpului.

33
Bibliografie :

Ι. Cǎrți și reviste:
1. Eugen Ovidiu Chirovici, Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare, Editura
Polirom, Iaşi, 2001;
2. Dumitru Mazilu ,, Dreptul internațional public”, Ed.Lumina Lex, Buc. 2008
3. George Soros,, Despre globalizare”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
4. Jan van Helsing ,,Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX” Ed. Alma,
Oradea, 1997;
5. Vasile Simileanu,, Radiografia terorismului” Colecţia GEOPOLITICA, Editura
TOP FORM, Bucureşti, 2004;
6. Zygmunt, BAUMAN ,,Globalizarea şi efectele ei sociale” Editura ANTET,
Bucureşti, 2003
7. Prof.univ.dr. Anghel Andreescu( coord.) ,, Terorismul internațional, flagel al
lumii contemporane”, Ed. M.AI., Buc. 2003;

8.Centrul de Studii Strategice ș i de Securitate ,, Terorismul .Dimensiune

geopoliticǎ și geostrategicǎ. Rǎzboiul terorist ‘’, Buc.2002;
9. Enciclopedia interna ționalǎ a terorismului, Ed.1998;
10.Revista „Psihosociologia”, Anul V, nr. 2 (18), Ed. Institutului Naţional de
Informaţii Bucureşti, iunie 1999;
11. Revista Profil, România între globalizare şi reg

34
ΙΙ. Surse on- line
http://www.iss-eu.org
http://www.sri.ro/
http://www.adevarul.ro/articole/2002/11-septembrie.html
http://www.revista22.ro/dupa-un-an-190.html
http://www.istoria.md/articol/155/Atentatele_din_SUA_de_la_11_septemb
http://english.aljazeera.net/
http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&
http://cnparm.home.texas.net/911/After/Sep122001.htm

35