ELEVA: NEAGU LIVIA FLORENTINA

BFK II

REZUMAT

1. Artroza genunchiului. Gonartroza...............................................................pag.3

2. Anatomia patologicã. Genezã.Generalitãţi..................................................pag.5
1
3. Criterii de susţinere a diagnosticului...........................................................pag.6
4. Diagnosticul diferenţiat al gonartrozei în faza inflamatorie........................pag.7
5. Investigaţii paraclinice.................................................................................pag.10
6. Evoluţie şi prognostic..................................................................................pag.11
7. Tratament.....................................................................................................pag.11
Tratament profilactic
Tratament igieno – dietetic
Tratament medicamentos
Tratament ortopedico-chirurgical
Tratament, principii şi obiective BFT
Tratament prin hidro-termoterapie
Tratament prin termoterapie
Tratament prin electroterapie
Tratament prin ultrasunete
Curentul galvanic
Ionizarea
Razele infraroşii
Tratament prin masaj
8. Tehnica masajului în gonartrozã..................................................................pag.18
9. Bibliografie..................................................................................................pag.19

ARTROZA GENUNCHIULUI

( GONARTROZA )

2
 Reumatismul,boalã cu o largã raspândire, cu predilecţie în ţarile în care predominã frigul si
umezeala reprezintã un termen umbrelã, folosit pentru a descrie afecţiunile care provoacã durere
cronicã, adesea durere intermitentã care afecteazã articulaţiile sau ţesuturile conjunctive.

Termenul de “reumatism”, deşi este folosit deseori în vorbirea curentã, nu este atribuit unei
afecţiuni specifice, ci el acoperã cel puţin 200 de boli diferite.

Denumirea de “reumatism”, vine de la cuvântul grecesc “RHEUMA” care înseamnã “ a

curge”. Acest termen aratã caracterul “curgãtor”, flexional sau migrator al îmbolnãvirii
articulaţiei. În timp, boala evolueazã cãtre o anulare parţialã sau totalã a mişcãrilor articulare,
producând imobilizarea sau anchiloza.

Multe boli reumatice, sunt de fapt afecţiuni autoimune. Acestea sunt bolile care se dezvoltã
când sistemul imunitar atacã ţesuturile sãnatoase din corp, în loc sa atace microbii, bacteriile,
virusurile.

Alte boli reumatice sunt cauzate de cristalele solide de acid uric, cum se întâmplã în cazul
gutei.

Ideea pe care trebuie sã o reţinem este cã multe din aceste afecţiuni reumatice, au loc când
sistemul imunitar nu mai funcţioneazã aşa cum ar trebui şi atacã propriile ţesuturi.

Medicii nu sunt siguri ce anume cauzeazã aceastã disfuncţionlitate a sistemului imunitar.

Uneori, problema este în genele fiecãruia dintre noi (factori genetici).

Alteori, bolile reumatice sunt un rezultat al unui lucru care existã în mediul înconjurãtor,
precum: fumatul, poluarea sau orice alt factor care poate provoca o infecţie.

Experţii, crec cã bolile reumatice sunt cauzate de o combinaţie de factori genetici şi factori din
mediul înconjurãtor. În general, faptul cã o persoanã are anumite variante ale unui gen în AND,
înseamnã cã îi creşte posibilitatea de a suferi de boli reumatice, iar factorii din mediul în care
trãieşte îi pot declanşa debutul unei boli reumatice.

Diverşi factori, te supun unui risc mai mare de a dezvolta una sau mai multe afecţiuni
reumatice. De exemplu:

- OSTEOARTRITA este mai des întâlnitã la adulţi vârstnici, în comparaţie cu adulţii tineri;

3
 - - Femeile sunt de departe mai
predispuse decât bãrbaţii sã dezvolte artritã
reumatoidã, sclerodermie, fibromialgie şi lupus;
guta şi spondiloartropatiile ( atunci când o
afecţiune reumatologicã afecteazã coloana
vertebralã ), sunt mult mai comune în cazul
bãrbaţilor;
- LUPUSUL afecteazã deseori persoane afro
– americane şi hispanice;
- Obezitatea şi fumatul, cresc riscul în privinţa
unui numãr mare de boli reumatice;
- Factorii legaţi de alimentaţie îţi pot creşte
sau reduce riscul de a avea anumite boli reumatice
(guta este asociatã cu dietele bogate în proteine
care se gãsesc în diferite tipuri de carne).

Fig.1. https://www.suntmamica.ro/copilul/lupus- simptome-si-tratament-6668

Afecţiunile reumatismale afecteazã persoane de toate vârstele şi de ambele sexe, deşi femeile
sunt mai frecvent afectate de aceste boli în comparaţie cu bãrbaţii.

GONARTROZA

Gonartroza constituie localizarea reumatismului degenerativ la articulaţia genunchiului.

4
 Artrozele sunt artropatii ( afecţiuni ale articulaţiilor ) care afecteazã articulaţiile periferice sau
vertebrale, caracterizate morfopatologic prin leziuni regresive degenerative ale cartilajului hialin
articular cu interesarea osului subcondral, sinovialei şi ţesuturilor moi periarticulare,
caracterizate clinic prin: dureri, deformãri şi limitarea mişcãrilor articulaţiilor respective. Ea este
una din cele mai frecvente forme de reumatism degenerativ. Deşi, mai puţin severã decât
coxartroza, rãmâne totuşi o afecţiune supãrãtoare, uneori chiar invalidantã.
La nivelul genunchiului existã douã articulaţii : articulaţia femurorotulianã şi articulaţia femuro
– tibialã. Procesul de uzurã le poate afecta separat sau de obicei împreunã.
Artroza este una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice şi totodatã cea mai frecventã
afecţiune a aparatului locomotor.
Dupã vârsta de 35 de ani, circa 50% din populaţie prezintã leziuni artrozice, iar dupã vârsta de
55 de ani, peste 80% din populaţie.
O evaluare realã o dau studiile epidemiologice, care aratã cã actualmente mai mult de 80% din
pesoanele în vârstã de peste 60 de ani au modificãri artrozice în una sau mai multe articulaţii şi
cã 60% din bolnavii reumatici sunt artrozici, care suferã şi au o capacitate de muncã limitatã, fapt
care subliniazã importanţa social – economicã.
Un exemplu concludent este cel al evaluãrii epidemiologice a celei mai frecvente artroze,
GONARTROZA.

ANATOMIA PATOLOGICẶ
GENEZA GONATROZEI

Leziunile cartilaginoase sunt gãsite constant, eroziunile şi ulceraţiile fiind caracteristice.

Meninscurile prezintã fisuri, pierderea cunoştinţei obişnuitã şi rupturi, leziunile osoase fiind
tipice, osteofitozã prin proliferarea sclerozatã cu mãrirea lichidului sinovial.
Geneza gonartrozei poate fi conceputã: hiperpresiunile nocive datoritã factorilor etiologici
alterneazã condrocitele şi fibrele de colagen din matricea cartilajului în care, mişcãrile articulare
cu suprasolicitãri, se produc eroziuni. Când acesta, cu timpul, sub acţiunea factorilor etiologici
este total distrus, în zonele respective, osul subcondral suferã în continuare acţiunea factorilor
etiologici, este şi el erodat treptat şi apar astfel deformaţii artrozice prin pierderea de substanţã.

Fig.2 https://litherapy.ro/tratament-gonartroza-nechirurgical/

5
 Se pot distinge în patogenia gonartrozei o serie de etape care încep sub acţiunea factorilor
etiologici ( devieri auxiliare, instabilitate, incongruenţa suprafeţelor articulare ):
1. ETAPA BIOMECANICẶ - ce constã în perturbarea transmiterii corecte a greutãţii;
2. ETAPA CARTILAGINOASẶ - fricţiune, erodare, distrucţie în zonele de hipersensibilitate
anormalã cu dispariţia cartilajului;
3. ETAPA SINOVIALẶ - iritaţie, inflamaţie;
4. ETAPA OSOASẶ - eroziunea osului descoperit cu pierdere de substanţã;
5. DEFORMAREA ARTROZICẶ - deviere axilarã, instabiliate, staticã vicioasã ( închid un veritabil
cerc vicios care continuã progresiunea procesului artrozic).
La acestea se adaugã şi modificãrile de tensiune şi structurã ale elementelor extraarticulare
(ligamente, tendoane, muşchi), care genereazã şi alte tulburãri ( tendomioze dureroase, mialgii,
contracţii musculare ).
Durerile din artrozã sunt de douã feluri, cu provenienţã diferitã:
a) Dureri intraarticulare, de tip inflamator – produse de mediatori cu inflamaţii sinoviale;
b) Dureri extraarticulare, neinflamatorii – datorate stimulãrii receptorilor din ligamente,
tendoane şi muşchi.

CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI

Examenul clinic: semne subiective şi obiective

Artroza genunchiului se poate prezenta clinic sub trei stadii în recuperare:

1. STADIUL INIŢIAL – durere în ortostatism prelungit şi mers pe teren accidentat ( mai
ales la coborârea unei pante ) intermitent incapacitatea de „înzãvorâre” a genunchiului
la mers, uşoarã hipotrofie şi hipotonie a cvadricepsului, crepitaţii moderate;
2. STADIUL EVOLUTIV – dureri interne care apar repede în ortostatism şi mers, limitarea
mobilitãţii la maximum 900, creşterea în volum a genunchiului, crepitaţii interne, uşor
flexum, hipotrofie şi hipotonie importantã a cvadricepsului, instabilitate activã, de
obicei existã şi deviaţii laterale, radiografia arãtând reducerea spaţiului articular în zona
devierii;
3. STADIUL FINAL – dureri şi în repaus, reîncãlziri inflamatorii, mobilitate sub 900,
deformarea articulaţiei, severã insuficienţã muscularã, deficit motor important, mersul
cu bastonul, deviaţii în plan sagital sau frontal, examenul radiologic evidenţiind spaţiul
articular mult îngustat.
Examenului clinic trebuie sã i se asocieze si examenul radiologic. Durerea este sindromul
principal al gonartrozei şi nu poate fi localizatã precis. Ea poate apãrea în regiunea medialã, în
spaţiul popliteu sau regiunea subrotulianã. Durerea radiazã adesea la coapsã sau gambã. Ea este
suprimatã în repaus.
Provocatã de mers, mai ales în mersul prelungit, şederea în picioare o exagereazã, mersul pe
teren accidentat, schimbarea de la poziţia verticalã la poziţia şezând, la cea în genunchi sau
poziţia pe vine, la coborârea sau urcarea scãrilor, provoacã cel mai adesea dureri interne.

6
 Palparea genunchiului pune în evidenţã puncte dureroase, platoul tibial medial şi spaţiul
popliteu, cu presiuni asupra trohleei femurale prin îndepArtarea rotulei, produce dureri,
crepitaţii si unele neregularitãţi asupra feţelor femurorotuliene.

SEMNE SUBIECTIVE:
Mersul se face cu pas scurtat, ca lungime şi duratã de sprijin şi legãnat în afarã pentru a nu
încãiera piciorul bolnav.
Uneori se merge cu piciorul întins din genunchi prin contracţia cvadricepsului, pentru a evita
durerea.

SEMNE OBIECTIVE:
În cazul artrozei genunchiului, sunt crepitaţiile la mobilizarea articulaţiei, aceleaşi semne sunt
şi la mobilizarea rotulei, în cazul artrozei femuro – rotuliene.
În gonartrozele avansate genunchiul deformat este evident.
Artroza genunchiului este însoţitã de o
atrofiere muscularã la care se adaugã
microtraumatismele, obezitatea şi starea
venoasã, suferinţa articulaţiei fiind şi mai
mare, apare durerea şi aceasta la rândul ei
contribuie la accentuarea hipotoniei
musculare.

DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAT AL
GONARTROZEI ÎN FAZA INFLAMATORIE

a. MONOARTRITA REUMATOIDẶ
Circa 6 – 10% din poliartritele reumatoide pot
prezenta un debut ca o manoartritã la nivelul
genunchiului. Abia dupã 12 – 18 luni de
evoluţie, radiografia prezintã modificãri mai
caracteristice, iar factorii reumatoizi serici se
pozitiveazã dupã 6 luni pânã la 2 ani de la
debut, deci diagnosticul este dificil. Viteza de
sedimentare poate fi crescutã de la debut.
( Fig.3 )

7
Fig.3 https://www.sciencephoto.com/media/520691/view/rheumatoid-arthritis-of-the-fingers

b. MONOARTRITA DE DEBUT A SPONDILOARTRITEI PERIFERICE

La un bãrbat tânãr, prezintã în plus dureri de tip inflamator, care va fi confirmatã pein
evidenţierea radiograficã a artritelor sacro – iliace şi pozitivitatea antigenului HLA – B27.

c.O monoartritã a genunchiului poate face parte din tabloul clinic al gutei cronice. ( Fig.4)

d. GONARTROZA ACTIVATẶ - trebuie diferenţiatã de o monoartropatie determinatã de o

condrocalcinozã diagnosticatã prin evidenţierea radiograficã de încrustaţie calcicã în cartilajul
hilian, în fibrocartilajul meninscal şi prezenţa în lichidul articular a microcristalelor de
pirofosfat de calciu.

e.Forma cronicãare un aspect clinic < pseudoartrozic > în timp ce în forma acutã are un aspect
< pseudogustos >, iar în cea subacutã un aspect < pseudo – reumatoid >.

f. Leziunile artrozice ale genunchiului pot fi secundare unei OSTEOCONDRO – ARTROZE,

diagnostic confirmat prin evidenţierea radiograficã de corpi strãini intraarticulari.

g. OSTEONECROZA – poate prezenta un tablou clinic asemãnãtor gonartrozei, uneori cu

hidrartroze repetate.

h. O GONARTROZẶ SECUNDARẶ PE GENU VARUM (Fig.4) – trebuie diferenţiatã de o

artropatie patologicã. Este vorba de un fals gen varum, simulat de încurbarea femurotibialã
“în lamã de sabie”.

8
 Fig.4 GONARTROZẶ SECUNDARẶ PE GENU VARUM

https://www.kinetoterapierecuperaremedicala.ro/genu-varum/

i. Dacã la tabloul clinic de gonartrozã (Fig.5) se adaugã un lichid articular sangviolent şi

uneori o formaţiune tumoralã, care se dezvoltã lent în zona paraarticularã, diagnosticul
probabil este de SINOVIALOM MALIGN, examenul lioptic confirmã diagnosticul.

j. Gonartroza cu hemartroze repetate în anamnezã la un bãrbat tãnãr, cu leziuni distructive

progresive, sugereazã o ARTROPATIE HEMOFILICẶ, stadiul hemostazei şi dozajul
factorilor antifemofilici confirmã diagnosticul.

9
Fig.6 Gonartroza cu hemartroze
https://hr.ellemedica.com/6523-hemarthrosis-knee-hemorrhage.html

INVESTIGAŢII PARACLINICE

10
 EXAMEN RADILOGIC

Radiografia de profil a articulaţiei femuropatelare evidenţiazã îngustarea interliniei (în zonele

de presiune maximã) şi osteofitoza (în afara zonelor de presiune, la nivelul condililor femurali şi
la marginea rotulei).
Prin acest “defileu standard” se pun în evidenţã modificãrile interliniei osoase, în timp ce în
“defileul opac”( obţinut dupã injectarea laterorotulianã de 6-8 ml de substanţã de contrast, dupã
care se efectueazã radiografia femuro-patelarã din incidenţa axialã ), se vizualizeazã în plus şi
interlinia cartilaginoasã, ceea ce permite un diagnostic precoce al leziunilor artrozice.
Radiografia descoperã în plus o luxaţie sau subluxaţie rotulianã sau o dispalzie, ( Fig.5 ) pe
defileul standar femuropatelar, axul sagital al rotulei este pe aceeaşi linie verticalã cu axul
trohleei femurale, cele douã suprafeţe rotuliene formeazã formeazã între ele un unghi de 1200-
1400, încadrându-se între cele douã versante ale trohleei femurale.
Uneori se constatã displazii rotuliene sau displazii la nivelul trohleei.
Examenul radiologoc al altor regiuni, pot avea un impact maxim la nivelul genunchiului
( şold, articulaţiile sacroiliace, coloana
vertebralã lombosacratã, gleznã ).
Fig.7 https://dr.codorean.ro/afectiuni/afectiuni-
genunchi/luxatia-de-rotula/

PROBE DE LABORATOR: SEMNE

RADIOLOGICE
- îngustarea spaţiului articular;
- osteofite rotuliene sau pe platourile tibiei;
- modificãri de formã ale spinelor tibiale;

EVOLUŢIE ṢI PROGNOSTIC

Gonartroza este lentã, dar progresivã cu degradarea tot mai accentuatã a articulţiei,
pemanetizarea durerilor, agravarea instabilitãţii, deformarea genunchiului şi reducerea
perimetrului de mers. În general, ameliorarea radiograficã este rarã.

11
 Evoluţia simptomelor este foarte variabilã, ele putându-se ameliora tranzitoriu, într-un procent
important de cazuri:
1. Dureri în spaţiul articular pensat în compartimentul afectat, condensarea osoasã,
subcondralã;
2. Dureri, limitarea subiectivã a mişcãrilor, atitudini vicioase, antalgice ( genu flexum ),
tumefacţie, cãldurã localã, impotenţã funcţionalã.
3. Dureri mari la orice mişcare, atitudini vicioase, tumefiere cu dezaxarea genunchiului
urmatã de laxitatea ligamentarã anormalã şi instabilitate.

Prognosticul poate fi influenţat de anumiţi factori – bilateralitatea creşte progresia bolii,

afectarea artrozicã multiplã ( poliartroza ) creşte rata de deteriorare a articulaţiei, coexistenţa de
noduli Heberden creşte de 6 ori riscul de deteriorare a articulaţiei.
Vârsta se dovedeşte a fi şi ea un factor de risc pentru progresia bolii, la fel ca şi obezitatea,
chiar gonartrozele cu evoluţia cea mai gravãşi rapidã ( genu varum , pot evolua favorabil dacã
sunt “interceptate” la vreme şi tratate corespunzãtor.
Prognosticul gonartrozei netratate este prost, deşi mai bun decât al coxartrozei.

TRATAMENT

TRATAMENT PROFILACTIC
Prevenirea artrozei are la bazã cunoaşterea factorilor de risc şi favorizanţi. Este necesarã
instituirea cât mai devreme a mãsurilor de educaţie, de modificarea stilului de viaţã.
Exerciţiile fizice amelioreazã mobilitatea articularã şi previne atrofia prin inactivitate a
musculaturii periarticulare.

TRATAMENT IGIENO – DIETETIC

Se impune de la început repausul articular pentru a preveni o suprasolicitare a articulaţiei ce
prezintã deja modificãri degenerative. Regimul alimentar trebuie sã fie hiposodat când bolnavul
utilizeazã medicaţie antiinflamatoare nesteroidã ( pntru a evita retenţia hodro – sodatã ce se
manifestã clinic prin hipertensiune arterialã şi edeme ).

TRATAMENT MEDICAMENTOS
Acesta are urmãtoarele obiective:
- îndepãrtarea durerii;
- creşterea mobilitãţii în articulaţia suferindã;
- împiedicarea progresiei bolii ( atrofii musculare, deformãri articulare );
- combaterea durerii se face cu analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene administrate pe
cale generalã sau aplicaţii locale ( cele mai utilizate astfel de medicamente sunt: aspirina,

12
 indometacinul, diclofenac, fenilbutazonã – acestea trebuie administrate cu precauţie datoritã
efectelor secundare defavorabile pe care le au ( iritabilitate gastricã, retenţe hiposodatã )).
-corticosteroizii se folosesc rar, mai mult aplicaţi local, rareori pe cale sistemicã ( datoritã
reacţiilor adverse ) / administãrile repetate de corticosteroizi pot produce deteriorãri ale
cartilajului;
- în scopul protecţiei şi refacerii cartilajului se administreazã condroprotectoare obţinute din
extracte de cartilaj şi mãduvã osoasã. Ele au scopul de a normaliza şi stimula metabolismul
perturbat al cartilajului.

TRATAMENT ORTOPEDICO – CHIRURGICAL

Se aplicã în artrozele deformate, cu invaliditãţi. Se pot folosi diverse tehnici, de la artrodeze
şi osteotomii, pânã la proteze articulare. Se poate face rezecţia marilor osteofite atunci când este
cazul.

TRATAMENTUL, PRINCIPIILE ṢI OBIECTIVELE BFT

Obiectivele tratamentul balneofiziokinetoterapeutic sunt:
1. Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperãrii
2. Obţinerea stabilitãţii, care este de fapt principala funcţie a genunchiului;
3. Obţinerea mobilitãţii;
4. Coordonarea mişcãrilor membrului inferior.

Remobilizarea articularã reprezintã obiectivul principal al recuperãrii sechelelor articulare

posttraumatice şi postoperatorii.

Mobilizarea articularã se realizeazã prin mişcãri active şi pasive. Rolul principal al

mobilizãrii articulare este de a dezvolta abilitatea mişcãrilor. Stabilitatea se obţine prin tonifierea
musculaturii. Pentru tonifierea musculaturii se executã exerciţii izometrice, mişcãri de rezistenţã
şi se aplicã diverse metode ortopedice.

TRATAMENTUL PRIN HIDRO – TERMOTERAPIE

Hidroterapia – prin hidroterapie se înţelege aplicarea în profilactic şi curativ a unui numãr

variar de proceduri, care au la bazã apã la diferite temperaturi şi sub diferite stãri de agregare, ca
şi unele tehnici strâns legate de acesta.

 DUṢUL CU ABURI – proiectarea vaporilor supraîncãlziţi asupra unor regiuni limitate.

Durata este de 3 -6 minute. Poate fi o procedurã de sine stãtãtoare, poate sã preceadã o
baie generalã sau se poate asocia cu -un masaj. La sfârşit, se aplicã o procedurã de
rãcire, spãlare sau un duş la temperatura de 18-200˚C.
Mod de acţiune: acţiune puternicã asupra circulaţiei cu hiperemie şi resorbţie localã.

13
 DUṢUL MASAJ – reprezintã aplicarea mai multor duşuri rozetA cu apã la temperatura
de 38-400˚C, concomitent, aplicându-se masaj, conform tehnici obişnuite. Pentru
aplicarea lui, existã instalaţii speciale cu duşuri verticale, în rozetã, situate unul lângã
altul, care se pun simultan sau separat. Durata masajului este de 8-15 minute. Bolnavul
este culcat, dezbrãcat complet, pe un pat special din lemn. Se deschid duşurile, în timp
ce apa curge pe corp, tehnicianul executã masajul, conform unor tehnici cunoscute.
Mod de acţiune: duşul masaj provoacã o hiperemie importantã, mai ales în regiunea
tratatã; are un important efect resorbtiv şi tonifiant.

 BAIA KINETOTERAPEUTICẶ (Fig.8 ) - este o baie caldã la care se asociazã mişcãri în

toate articulaţiile bolnavului.
Se efectueazã într-o cadã mai mareca cele cbişnuite, care se umple trei sferturi cu apã
la temperatura de 36-370˚C, mai rar 380˚C.Bolnavul este invitat sã intre în cadã şi este
lãsat 5 minute linişnit, dupã care tehnicianul executã sub apã toate mişcãrile posibile la
fiecare articulaţie, dupã care pacientul este invitat sã execute singur mişcãrile indicate de
tehnician. Durata bãii este de 20-30 minute, dupã care bolnavul este şters şi lãsat sã se
odihneascã.
Mobilizarea în apã este mai puţin dureroasã, datoritã relaxãrii musculare ce se produce
sub influenţa apei calde şi a reducerii greutãţii corpului, conform legii lui Arhimede.

Fig.8 BAIA KINETOTERAPEUTICẶ

http://creaciondelblogtutorial.blogspot.com/2013/01/fisioterapia-y-sus-
diferentes.html

TRATAMENTUL PRIN TERMOTERAPIE

 COMPRESELE CU ABURI – aceastã formã de tratament are o importantã acţiune

vasodilatatoare şi resorbtivã pe lângã efectul analgezic şi antispasmotic.

14
 ÎMPACHETAREA CU PARAFINẶ - are o acţiune localã şi provoacã o încãlzire
profundã şi uniformã a ţesuturilor. În timpul procedurii, suprafaţa bolii se încãlzeşte
pânã la 38-400˚C. La locul de aplicare se produce o hiperemie puternicã şi o transpiraţie
localã abundentã. Fig.9

Fig.9 ÎMPACHETAREA CU PARAFINẶ

https://www.balneoterapiasaturn.ro/servicii/serviciu/aplica%C8%9Bii%20cu%20parafin
%C4%83

15
 UNGERILE CU NẶMOL – aceastã formã de tratament îşi bazeazã acţiunea pe elementul
termic alternant, rece la început, apoi cald, datoritã baii din lac şi a reacţiei vasculare la
soare; al doilea element este reprezentat de acţiunea specificã a substanţelor resorbite în
organism.

Fig.10 UNGERILE CU NẶMOL

https://www.csid.ro/health/medicina-alternativa/tipurile-de-tratamente-cu-namol-si-beneficiile-
pentru-sanatate-16258929

TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE

- Electroterapia eate acea parte care studiazã utilizarea diverselor forme de energie
electricã asupra organismului uman, cu scop profilactic sau curativ.( Fig.11 )

Fig.11 TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE

https://impilocare.ro/services/electroterapie/

TRATAMENTUL PRIN ULTRASUNETE

- Ultrasunetele terapeutice au o frecvenţã cuprinsã între 800-1000 KHz.
- Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi sã fie continuã, este nevoie de un
contact perfect între suprafaţa emiţãtoare şi tegument care se realizeazã folosindu-se un
strat de gel, ulei sau apã.
- Ṣedinţele au o duratã variabilã cuprinsã între 15 – 30 minute şi se recomandã
zilnic sau la 2 zile. ( Fig.12 )

16
Fig.12 TRATAMENTUL PRIN ULTRASUNETE
http://hipocrat2000.ro/articole/terapia-cu-ultrasunete/

CURENTUL GALVANIC
- este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor şi provoacã vasodilataţia;
- electrodul pozitiv are o acţiune sedativã localã ca şi curenţii descendenţi şi
ascendenţi aplicaţi contralateral, duc la o creştere a pragului de sensibilitate;
- intensitatea curentului este strâns legatã de sensibilitatea şi toleranţa pacientului (
30-50 mA );
- durata este de 30-40 minute , numãrul şi rotmul şedinţelor este de 18-20 de
şedinţe în ritm zilnic.

IONIZAREA
- ionizarea cu novocainã sau calciu, are un efect analgezic datoritã scãderii
excitabilitãţii polului pozitiv, la care se adaugã efectl substanţei introduse;
- durata procedurii este de aproximativ 15 minute;
- la efectul farmaco –dinamic al soluţiei medicamentoase, se adaugã şi efectul
analgezic al curentului continuu; efectul de depozit – realizat de acumularea substanţelor
farmacologice introduse la nivelul electrozilor;

RAZELE INFRAROṢII

- se pot aplica prin douã metode: lãmpile de tip SOLUX şi bãile de luminã, în afarã de
lumina solarã, care este deosebit de bogatã în radiaţii infraroşii şi care este utilizatã în
terapeuticã sub forma aşa numitei helioterapii;
- efectul principal al acestor raze, se bazeazã pe cãldura pe care o produc; ele strãbat pânã
la cãţiva centrimetri în profunzime, acţionând atât asupra ţesutului conjunctiv, cât şi asupra
glandelor şi metabolismului general;

17
- ele provoacã, totodatã şi o vasodilataţie la nivelul plexului venos. (Fig.13)

Fig.13 RAZE INFRAROṢII

TRATAMENTUL PRIN MASAJ
- Acţiunile masajului sunt împãrţite în douã grupuri: locale şi generale
 Acţiuni locale :
- masajul are acţiune sedativã asupra durerilor de tip nevralgic, muscular sau
articular;
- acţiunea hiperemiantã a regiunii masate, se produce o vasoldilataţie a vaselor
capilare din tegument cu acţiunea circulaţiei sângelui; odatã cu hiperemia apare şi
încãlzirea tegumentului;
- acţiunea înlãturãrii lichidelor interstiţiale cu accelerarea proceselor de resorbţie în
regiunea masatã

 Acţiuni generale:
- odatã cu activarea circulaţiei locale prin masaj se activeazã şi circulaţia generalã a
sângelui şi odatã cu ea se stimuleazã şi funcţiile aparatului respirator;
- are acţiune favorabilã asupra stãrii generale a pacientului, îmbunãtãţirea somnului
şi îndepãrtarea oboselii musculare;
- are acţiune reflexogenã asupra organelor intrne în suferinţã, care este explicatã
prin mecanismul reflex;
- masajul are acţiune mecanicã care rezultã din execuţia manevrelor de frãmântat,
în special ciupitulşi contratimpul, care duc la formarea în centrul metabolismului a
unor substanţe metabolice ce trec în circulaţia generalã a sângelui care stimuleazã
peristantismul vaselor şi duce la resorbţia substanţei nociven ( lichidele interstiţiale

18
 care sunt în exces în fibrele ţesutului conjunctiv), de unde se duce la organele
excretoare.
- masajul se face şi în scop igienic, de iniţiere, se foloseşte şi la sportivi ( are un
avantaj al antrenamentului zilnic).

TEHNICA MASAJULUI ÎN GONARTROZẶ

Bolnavul, este aşezat cu faţa în sus, fiind descoperite membrele inferioare, se începe
masajul mai întãi pe partea opusã maseorului cu netezirea sau efelurajul, pornind de la
treimea superioarã a gambei, pânã la treimea inferioarã a coapsei, cu ambele mâini fãcând o
acomodare a mâinii noastre cu tegumentul bolnavului, dar în acelaşi timp face I încãlzire a
musculaturii, care acţioneazã asupra articulaţiei genunchiului ( aceştia fiind muşchii gambei
şi ai coapsei ).
Dupã netezire, urmeazã uşoare frãmântãri cu o mânã, cu douã şi contratimp pe aceleaşi
direcţii. Cea mai importantã manevreã este fricţiunea cu care insistãm mai mult. Pentru acest
lucru flectãm uşor gamba pe coapsã, dupã care facem netezirea aşezãnd cele patru degete ale
mâinilor în spaţiul polpliteu, iar policele pornind de la partea superioarã a rotulei cu netezirea
cu partea lor cubitalã alunecând pânã la partea inferioarã a rotulei, dupã care ne întoarcem
ocolind condilii externi femurali cãtre spaţiul polpliteu. Urmeazã fricţiunea pe aceleaşi
direcţii ca la netezire, dupã care lucrãm cu cealaltã parte a rotulei.Se fac fricţiuni cu vibraţii.
Apoi facem vibraţia pe toatã suprafaţa şi netezirea de încheiere. Lucrãm articulaţia şi
celuilalt picior pe aceaşi direcţii, dupã care spunem bolnavului sã se aşeze cu faţa in jos şi
lucrãm pãrţire posterioare ale genunchiului.
Începem mai întâi cu genunchiul opus nouã, cu netezirea şi frãmântatul, deci încãlzirea
regiunii de la treimea superioarã a gambei pânã la treimea superioarã a coapsei cu toate
formele de frãmântare, dupã care facem fricţiunea la spaţiul popliteu, care se va face mai
uşor decât la partea anterioarã, datoritã faptului cã aici existã un pachet vasculo-nervos.
Pentru acest lucru, flectãm uşoar gamba pe coapsã, sprijinind cu mâna noastrã şi facem
netezirile de final.

19
 BIBLIOGRAFIE

 Dinculescu Traian – Balneofiziokinetoterapie, Ed.Medicalã, 1963

 Popescu Eugen – Compediu de reumatologie, Ed.Medicalã
 Dumitru Dumitru – Ghid de reeducare funcţionalã, Ed.Sport – Turism, 1981
 Stroiescu Ion – Recuperare funcţionalã în practica reumatologicã, Ed.Medicalã,
1979
 https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/gonartroza-cauze-
simptome-tratament
 https://www.csid.ro/boli-afectiuni/ortopedie/gonartroza-artroza-genunchiului-
cauze-simptome-si-tratamente-16032909
 https://doc.ro/comunitatile-doc/gonartroza

20