Tema : ARTICULATIILE

 Diartoze (articulatii sinoviale)

 Sinartroze (sinostoza, sindesmoza, sincondroza)
 Amfiartrozele

Diartrozele sunt articulaţiile mobile cele mai răspândite în

organism. Caracteristica lor generală o constituie prezenţa unei cavităţi
articulare, în care se găseşte o mică cantitate de lichid sinovial, o capsulă
articulară, căptuşita în interior de membrana sinovială şi cartilajul hialin
articular.

Articulaţii fixe sau sinartroze, în care oasele nu pot executa nici o mişcare
sau fac mişcări foarte reduse. Aceste tipuri de articulaţii le întalnim la oasele cutiei
craniene şi la articulaţiile cutiei toracice.

Amfiartrozele sunt articulaţii cu mişcări ceva mai ample, deci

semimobile. Ele se găsesc în organism la coloana vertebrală, unde legătura
dintre corpul vertebrelor se face printr-un disc fibrocartilaginos.

Articulatie fixa
Articulatie semimobila

Articulatie mobile
 Poliartrita reumatoida este o boala inflamatorie care afecteaza
articulatiile mainilor si picioarelor, de unde rezulta tumefactii, dureri si
distructie articulara.
Cauza aparitiei poliartritei reumatoide nu se cunoaste, insa boala este
considerata a fi autoimuna. Sistemul imunitar ataca tesuturile articulare moi
si pe cele conjunctive din componenta altor structuri ale corpului, cum ar fi
vasele sanguine si plamanii. In final, se produc eroziuni ale cartilajelor,
oaselor si ligamentelor articulare, cu aparitia in articulatiile afectate a
deformarilor, instabilitatii si fibrozei.
In general, boala se instaleaza fara simptome vizibile, articulatiile
fiind treptat afectate. Alteori, debutul bolii este brusc, cu inflamatia
simultana a mai multor articulatii diferite. Inflamatia apare in mod simetric
in cele doua jumatati ale corpului, primele afectate fiind articulatile.
Pentru a stabili daca o persoana sufera sau nu de poliartrita
reumatoida sunt necesare teste de laborator, examinarea lichidului articular,
biopsia nodulilor reumatoizi, radiografii. Pacientii care au dureri
insuportabile si articulatii deosebit de inflamate sunt nevoiti sa urmeze un
tratament, altii insa suporta durerile caci acestea pot fi blandeTratamentul
poliartritei reumatoide poate fi pe baza de antiinflamatoare, corticosteroizi,
imunosupresoare sau alte medicamente care incetinesc progresia bolii.
 Artroza este cea mai frecventă boală cronică articulară, fiind o cauză
importantă de dizabilitate fizică ce ocupă locul al doilea în cadrul bolilor
cronice după afecţiunile ischemice cardiovasculare. Incidenţa artrozei creşte
cu vârsta şi prezintă o frecvenţă mai mare la femei decât la bărbaţi.
Cei mai importanţi factori de risc studiaţi în dezvoltarea artrozei (cu
diferite localizări: genunchi, şold, mână, coloana vertebrală şi piciorul) sunt:
înaintarea în vârstă, sexul, rasa, predispoziţia genetică, obezitatea,
traumatisme, tulburări de aliniament articular. Alţi factori de risc: densitatea
osoasă, boli metabolice.

Artroza afectează cel mai frecvent genunchii, şoldurile, coloana vertebrală,

picioarele şi mâinile putând fi simptomatică sau doar cu expresie radiologică. În
artroză pot să apară următoarele simptome şi semne clinice:

Durerea este primul simptom şi cel predominant; pacienţii descriu durere ce

apare în timpul activităţilor zilnice şi se ameliorează în repaus, având caracter
mecanic şi fiind meteo-dependentă. În perioadele de acutizare pacienţii pot acuza şi
durere nocturnă.
Kinetoterapia reprezintă elementul de bază în managementul artrozei,
indiferent de vârstă, comorbidităţile asociate, severitatea durerii sau dizabilitatea
pacientului .
Exerciţiile fizice trebuie adaptate fiecărui pacient în parte putând fi efectuate
la domiciliu, terapie la sală sau hidrokinetoterapie. Sunt recomandate două
categorii:
• exerciţii specifice articulaţiei afectate:
- menţinerea şi creşterea mobilităţii articulare;
- tonifiere musculară.
• exerciţiu aerobic sistemic

Mijloacele terapeutice utilizate au ca scop principal ameliorarea

durerii şi îmbunătăţirea funcţiei articulare. În ceea ce priveşte influenţarea
procesului patogenic nu sunt evidenţe clare pentru susţinerea unei anumite
clase terapeutice ca fiind eficace.