INGRIJIREA PACIENTILOR

CU AFECTIUNI REUMATISMALE

Bolile reumatice sunt vechi ca si omul, ele afectand oasele si articulatiile. Aceste boli
constituie una din cauzele de suferinte fizice si pierderi economice pe motiv de boala prin
incapacitatea temporara de munca pe care o creeaza. Ele implica probleme ale individului,
familiei si comunitatii.
Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu aceste suferinte prezinta
particularitati in raport cu cauza si evolujia acestor imbolnaviri:
• Boli reumatismale inflamatorii:
 cu evolutie acuta RAA (reumatism articular acut);
 cu evolu|ie cronica PR, SA (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta).
• Boli reumatismale degenerative: artroze - gonartroza, coxartroza, spondiloza.
• Boli reumatismale abarticulare: periartrita scapulohumerala, nevralgie
sciatica, nevralgie cervico-brahiala, mialgii - miozite, tendinite, bursite.
• Boli reumatismale metabolice: guta.

EDUCATIA PENTRU SANATATE IN VEDEREA PREVENIRII BOLILOR

REUMATISMALE

Asistenta medicala din cabinetele medicilor de familie si specialisti, prin activitatea

sa, contribuie la prevenirea formelor inflamatorii si a formelor cronice degenerative de
reumatism, cat si la aparitia unor complicatiie grave, cu modificari scheletice invalidante.
Masuri de profilaxie primara
Pentru profilaxia reumatismului articular acut:
- efectuarea de controale in unitajile de ingrijire a copiilor (crese, gradinije),
pentru depistarea purtatorilor sanatosi de streptococ beta hemolitic prin examenul
bacteriologic al exsudatului faringian;
- depistarea purtatorilor de infectii streptococice acute si tratarea lor corecta.
Pentru prevenirea artrozelor:
- educarea populatiei pentru o alimentatje echilibrata, care sa determine
pastrarea greutajii corporale ideale si sa previna tulburarile metabolice;

1
 - evitarea factorilor traumatici si a celor mecanici - posturi vicioase,
suprasolicitari fizice.
Acordarea unei atentii deosebite tuturor persoanelor cu dureri lombare.
Masuri de profilaxie secundara
Educarea persoanelor cu diferite forme de reumatism pentru:
- prezentarea la controale periodice clinice si de laborator (de exemplu, in RAA
examenul ASLO);
- evitarea factorilor climatici (frig, umezeala) care favorizeaza aparitia puseelor
acute ale bolilor degenerative reumatismale;
- tratarea corecta a bolilor metabolice si endocrine;
- evitarea ortostatismului prelungit si a eforturilor fizice mari;
- continuarea tratamentului prescris, medicamentos si fizioterapic de
recuperare.
Masuri de profilaxie terțiara se adreseaza persoanelor care prezinta infirmitati,
sechele invalidante:
- invatarea pacientului cu coxartroza sa foloseasca bastonu! pentru sprijin;
- pregatirea pacientului pentru intervenfie chirurgicala ortopedica corectiva
(protezare de sold, genunchi);
- recomandarea de noi profesiuni pacientjlor cu poliartrita reumatoida, spondilita
anchilozanta, pentru integrarea lor sociala.

EVALUAREA MORFO-FUNCTIONALA A APARATULUI LOCOMOTOR

Examene de laborator
Examenul sangelui:
- VSH - in toate bolile reumatice;
- ASLO - in reumatismul articular acut;
- proteinemie;
- proteina C reactiva;
- fibrinogen;
- analiza factorului reumatoid (reactia latex si reactia Waller-Rose).
In artritele reumatoide:
- celule lupice
2
 Examenul exsudatului faringian - pentru evidențierea streptococului beta hemolitic.
Examenul lichidului sinovial: macroscopic, morfologic si bacteriologic.
Examenul radiologic osteoarticular
- poate evidentia procesul de osteoporoza (rarefierea osului), de osteoscleroza
(condensare osoasa), osteofitoza (prezența osteofitelor) si pensarea discului intervertebral.
Examenul endoscopic (artroscopie)
- vizualizeaza suprafejele articulare, cartilagiul hialin, membranele si vasele
sinoviale, cu scopul decelarii sinovitelor reumatismale sau de alta natura (mecanice,
hipertrofice).
Examenul mobilitatii articulare
- evidentiaza mobilitatea activa articulara si, separat, pe cea pasiva; examinarea se
fac cu goniometrul, lucrandu-se cu blandete, pentru a evita rezistenja musculara.

Fig.57 -
Goniometru

Alte examinari
- explorari functionate ale inimii: electrocardiograma si fonocardiograma;
- examene stomatologice;
- examene otorinolaringologice.

Osteodensitometria
Este investigatia paraclinica de masurare a densitatii osoase prin care se poate
pune diagnosticul de osteoporoza. Osteodensitometria DEXA este cea mai moderna si
foloseste raze X de densitati diferite ce strabat osul, permitind aprecierea gradului de

3
reducere a densitatii osoase; nu este dureroasa si se poate efectua la mai multe nivele, cel
mai frecvent la nivelul soldului (col femural - cel mai expus fracturarii osteoporotice),
coloanei vertebrale lombare si antebratului.
Scorurile obtinute permit diagnosticarea osteopeniei sau osteoporozei, ce
beneficiaza de abordare terapeutica diferita. Osteodensitometria se recomanda tuturor
femeilor dupa instalarea menopauzei, iar frecventa controlului ulterior o stabileste medicul
specialist. Si barbatii pot suferi de osteoporoza, in special fumatorii si cei cu boli cronice ce
primesc tratament cortizonic, iar indicatia de osteodensitometrie o stabileste medicul
curant.
Nu este necesara nici o pregatire speciala inaintea efectuarii unei
osteodensitometrii.
Osteodensitometria este o investigatie importanta din perspectiva diagnosticarii cât
mai precoce a osteoporozei, deoarece exista metode de stopare a pierderii masei osoase,
deci de fragilizare a osului, si scadere consecutiva a riscului de fracturi. Un os osteoporotic
(rarefiat) se fractureaza mult mai usor, iar recuperarea dupa fracturi este intarziata, cu
pretul unor dureri mari si a imobilizarii prelungite ce poate antrena alte complicatii (atrofii
musculare, complicatii tromboembolice, escare de decubit etc.). Asadar putem preveni o
mare suferinta printr-o investigatie simpla si accesibila, care semnalizeaza momentul
inceperii tratamentului de consolidare a masei osoase.

4
 ARTROSCOPIA

Artroscopia este o procedura chirurgicala folosita pentru a cerceta si a trata

problemele care apar in interiorul articulatilor. Aceasta investigatie ii permite chirurgului sa
analizeze detaliat interiorul articulatiei pentru a pune diagnosticul corect.
Artroscopul este un tub ingust cu o sursa de lumina unde este atasata o camera
video care transmite fotografii pe un monitor. Artroscopul este introdus in organism printe-o
mica incizie in piele, iar cu ajutorul luminii, articulatie este marita pentru ca chirurgul sa
observe detaliat afectiunea.
Mici instrumente pot fi atasate artroscopului pentru a lua o mostra pentru biopsie,
pentru curatarea sau inlaturarea oricaror fragmente de tesuturi, oase sau cartilaje
desfacute.
Artroscopia poate fi folosita pentru a investiga afectiuni precum: artrita, simptome de
durere sau slabiciune in articulatii si leziunile cartilagelor sau ligamentelor.
Initial, artroscopul era folosit pentru a examina articulatiile genunchiului, dar tehnica
a evoluat si acum este folosita si pentru alte zone: sold, umar, glezna, incheietura mainii si
micile articulatii ale degetelor. Cand se face artroscopia? Artroscopia este folosita atunci
cand medicul doreste sa afle cu exactitate ce se intampla in interiorul articulatiei si ce
anume trebuie facut pentru tratarea acesteia.
In majoritatea cazurilor, afectiunile articulatiilor pot fi diagnosticate folosid o metoda
nechirurgicala, cum ar fi Imagistica prin Rezonanta Magnetica (IRM sau RMM), sau tratata
prin fizioterapie. Totusi, razele-x si IRM nu sunt intotdeauna suficiente pentru
diagnosticarea corecta, mai ales atunci cand problema implica tesuturi fine din jurul
oaselor.
Medicul recomanda aceasta procedura daca:
- trebuie analizat interiorul articulatiei pentru a determina cu exactitate cauzele
afectiunii: durerea, umflatura sau inflamatia;
- este o ruptura in cartilajul articulatiei (cartilajul acopera partea finala a osului si
face legatura cu articulatia);
- este o ruptura la unul din ligamentele articulatiei (un ligament este o legatura
formata din fibrele tesuturilor care conecteaza oasele sau cartilajele intre ele);
- este o piesa desfacuta din os sau articulatie;
5
 - articulatia a devenit instabila;
- articulatia a fost afectata de artrita.
Artita poate cauza o afectiune a membranei din interiorul articulatiei, numita membrana
sinoviala, care poate fi usor inlaturata prin antroscopie.
Artroscopia permite chirurgului sa se uite in interiorul articulatiilor, care mai pot fi
observate numai prin deschiderea articulatiei cu ajutorul chirurgiei traditionale.
Chirurgii nu doresc deschiderea articulatiilor deoarece sunt extrem de sensibile la
infectii, in concesinta orice procedeu care reduce acest risc este considerat un avantaj.
Intreaga tehnica a ateroscopiei prezinta mai putine riscuri decat chirurgia
traditionala, iar dupa procedura durerea nu este exagerata iar recuperarea presupune
numai cateva zile de internare.
Pentru ca procedura sa fie mai usoara, se foloseste un anestezic local, iar in functie
de cantitatea de anestezit folosita efectul acestuia dispare in 30 minute, maxim o ora.
Primul pas al procedurii presupune curatarea pielii, care acopera articulatia afectata,
cu un lichid antibacterian, dupa care sunt facute 2 mici incizii - una pentru artroscop si alta
pentru ustensitele necesare la procedura. Articulatia poate fi umpluta cu un lichid steril
pentru ca interiorul sa fie mult mai vizibil.
Astfel, chirurgul observa interiorul articulatiei si daca este posibil, va repara
afectiunea sau va inlatura orice fel de tesut nedorit, in timpul procedurii. Lichidul, uneori,
este folosit pentru a spala articulatia, mai ales daca aceasta este afectata de artrita.
Spalatura poate inlatura simptomele pentru cateva luni.
La sfarsitul procedurii artroscopul si ustensile atasate sunt inlaturate, orice lichid
este aspirat din articulatiei, si incizia este inchisa, acoperita cu un panasament steril si apoi
bandajata. Recuperare Recuperarea dupa artroscopie este normala dar mult mai rapida
decat dupa o interventie traditionala si vei fi pregatit/a sa mergi acasa in cateva zile.
Inciziile presupun dureri normale dar dupa cateva saptamani de la interventie se
poate ca zona sa se umfle si sa ai un disconfort. Aceste simptome pot diparea dupa mai
mult timp daca tratamentul este pentru artrita.
In functie de articulatie care a fost examinata, dupa o scurta perioada trebuie sa
folosesti atela, esarfa sau carja pentru a proteja articulatia sau pentru un plus de confort.
Majoritatea persoanelor se pot intoarce la serviciu la putin timp dupa artroscopie, de
regula in mai putin de o saptamana, dar bineinteles acest fapt depinde de serviciul pe care

6
il ai. De exemplu, timpul va fi mai indelungat daca meseria ta implica: aplecare, ridicare, sa
duci greutati, sau daca acestea declanseaza o presiune asupra articulatiei examinate.
Evaluare
In general, artroscopia este o procedura sigura iar riscurile sunt mai scazute decat
in cazul chirurgiei traditionale. Putina durere si anghilozare in jurul articulatiei sunt
simptome comune dupa interventie.
Cu toata ca riscul aparitiei complicatiilor este scazut, prezentam cateva dintre
acestea:
-afectiuni accidentale ale articulatiei;
-afectarea structurii interioare sau apropiate articulatiei;
-infectii ale articulatiei;
-sangerarea in interiorul articulatiei;
-reactii neasteptate ale anestezicului;
-pierderea simturilor pielii in jurul articulatiei.

7
 MANIFESTARI DE DEPENDENTA (SEMNE ȘI SIMPTOME POSIBILE)

1. Durerea • localizare:
articulara - osoasa sau articulara
- la articulatii mici sau mari, persistand la o singura
articulate
sau migrand de la o articulatie la alta
• condiții de apariție:
- la inceputul miscarii, dimineata la sculare
- permanent
- poate fi precedata de un episod inflamator
amigdalian
- poate aparea dupa o masa abundenta, consum
excesiv de alcool in accesul de guta, diferentiind-o de
durerea din puseul reumatismal.
• condifii de accentuare: miscarea, frigul
• condifii de ameliorare: repausul, caldura.
2. Redoarea articulara - reprezinta intepenirea, reducerea mobilitații articulare
• instalare - dimineata
• localizare
- in poliartrita reumatoida, la nivelul articulatiilor mici
de la maini si picioare;
- in spondilita anchilozanta, in regiunea lombara si
apoi, dorsala.
3. Impotenta functionala • conditii de aparitie - inflamatie articulara sau
articulara sau musculara musculara, anchiloza articulara.
• localizare
- centurile membrelor, coloana vertebrala
(spondilita anchilozanta);
- segmentele distale (poliatrtira reumatoida);
- afecteaza activitatea profesionala si autoservirea.

8
4. Tumefacția articulara
5. Deformare articulara
6. Atrofia musculara
7. Modificarea mobilitatii
articulare
- este un semn obiectiv
• caracteristici
- articulatie rosie, calda, marita de volum (RAA);
- tumefactiie fluctuenta (hidrartroza).
- cauzata de prezența osteofitelor, exostozelor osoase
(excrescență osoasă traumatică sau inflamatorie care
provoacă șchiopătarea și anchilozarea articulațiilor);
- apare in poliartrita reumatoida la maini si picioare.
- se intalneste in poliartrita reumatoida, este dureroasa,
incepe la muschii interososi ai mainilor.
- limitarea mobilitatii;
- mobilitate excesiva.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU REUMATISM ARTICULAR ACUT (RAA)

Reumatismul articular acut se manifesta prin inflamatia succesiva a mai multor

articulatiilor mari. Atingerea articulara se vindeca fara sechele. Atinge frecvent cordul,
lasand urme grave. Criterii majore de diagnostic: poliartrita, cardita, coreea, eritem
marginat, noduli subcutanati.
Boala afecteaza copiii si adolescent, infectia urmand unei angine streptococice.
Culegerea datelor
Circumstante de aparitie:
- varsta pacientului - copilul si adultul tanar prezinta receptivitate pentru infectia
streptococica;
- conditjile insalubre de locuit, frigul, umezeala favorizeaza aparitia anginelor
streptococice
- prezenta anginelor streptococice in antecedentele personale ale pacientului
recente (2-4 saptamani) precede instalarea durerilor articulare.
Explorarile paraclinice care sustin acest sindrom poststreptococic urmaresc
urmatoarele aspecte:

9
 - izolarea streptococului de grup A se poate realiza la debutul reumatismul articular
acut, daca nu s-au administrat antibiotice in perioada anginei eritematoase.
- anticorpii antistreptococici atesta infectia cu streptococ in antecedente,
indiferent daca aceasta a fost cu manifestari clinice sau asimptomatica.
- antistreptolizinele „O” (ASLO) constituie testul uzual, fiind cel mai bine
standardizat. Nivelul ASLO de la care se iau in considerare sunt 250 unitati Todd la adult si
333 unitati la copiii.
- testul cu antistreptozim este o reactie de hemaglutinare cu antigene
streptococice extracelulare concentrate adsorbite pe hematii, fiind un indicator foarte
sensibil al infectiei recente daca depaseste 200 u/ml.
- reactantii fazei acute sunt nespecifici, confirmand existenta unui proces
inflamator.
Probele uzuale sunt:
- cresterea importanta a VSH-ului;
- aparitia proteinei C reactive;
- leucocitoza moderata;
- cresterea complementului seric;
- cresterea alfa 2 si gamaglobulinelor;
- hiperfibrinemie.
Manifestari de dependenta (semne si simptome posibile)
Debutul artritei este brusc, cu febra, afectand articulatiile mari ale extremitatilor care
sunt tumefiate, calde, dureroase spontan si la mobilizare si uneori tegumentul de acoperire
este rosu. Artrita are durata scurta (cateva zile), este fugace, migratorie de la o articulatie
la alta, spontan rezolutiva si nu lasa sechele.
Fiecare noua prindere articulara este insotita de cresterea temperaturii. Sunt
afectate una sau mai multe, fara simetrie, cel mai frecvent sunt afectate articulatiile
urmatoare: genunchiul, pumnul, glezna, cotul, mai rar umarul si soldul.
In cadrul unui atac reumatismal o articulatie poate fi afectata mai multe ori, de-a
lungul anilor putand apare recidive, dar nici o modificare reziduala articulara nu se
constituie. In timpul atacului reumatic starea generala a bolnavului se altereaza, febra mare
se insoteste de transpiratii si uneori de dureri abdominale.
Cardita conditioneaza totdeauna prognosticul, fiind absent paralelismul intre
gravitatea atingerii cardiace, semnele articulare si perturbarile inflamatorii. Cele 3 tunici ale
10
cordului (endocard, miocard si pericard) pot fi afectate in grade diferite, leziunile valvulare
putand evolua tardiv, silentios si chiar in absenta manifestarilor articulare. Prinderea
simultana a celor 3 straturi cardiace este numita pancardita reumatica.
Modificari cardiace: palpitatii cu ritm rapid discordant fata de febra; se constata
accentuarea zgomotului 1, cu sau fara zgomot de galop si aparitia unui suflu de
insuficienta mitrala functionala; cardiomegalia (cardiologic si ecografic); formele de
insuficienta cardiaca fiind rar descrise la cazurile cu pancardita.
Cele mai specifice leziuni inflamatorii sunt nodulii Aschoff miocardici si
degenerescenta fibrinoida a colagenului.
Reumatismul articular afecteaza cel mai frecvent valvele mitrala si aortica si mai rar
valva tricuspida si niciodata valva pulmonara..
Coree minora Sydenham reprezinta o tulburare a sistemului nervos central
caracterizata prin aparitia unor miscari bruste neregulate si ilogice. Debutul acesteia este
progresiv dupa o lunga perioada de latenta dupa atacul reumatismal. Pacientii devin
neobisnuit de nervosi, agitati, au dificultati la scris, la vorbit, la indeletniciri normale sau
apucarea unor obiecte, se impiedica si cad, fac grimase necontrolate. Treptat apar miscari
spasmodice in orice parte a corpului, fara nici o simetrie sau sincronism care se
exagereaza la eforturi fizice si la oboseala. La examenul obiectiv, medicul va constata
hipotonie musculara.
Eritemul marginat, roz cu centru pal, fugace, mobil, localizat pe trunchi si la
radacina membrelor si nodulii subcutanati palpabili pe fetele de extensie ale membrelor,
fermi, indolori se observa destul de rar mai ales in cazurile cu cardita reumatismala.
Problemele pacientului:
- hipertermie,
- durere articulara cu caracter migrator,
- intoleranta la activitatea fizica,
- dificultate de mers si mobilizare,
- necoordonarea mişcărilor,
- postură inadecvată,
- deficit in a-si acorda ingrijiri igienice,
- risc de complicate cardita reumatismala, coree, valvulopatii, deshidratare.
Obiective:
- pacientul sa prezinte temperatura corpului in limite fiziologice;
11
 - sa se obtina o stare de bine, prin dispari|ia durerilor articulare;
- să aibă tonusul muscular şi forţa musculară păstrată
- sa fie ferit de pericole interne si externe,
- să-şi menţină integritatea tegumentelor şi a activităţii articulare
- sa se previna complicatiile
- sa fie satisfacule nevoile fundamentale
- sa fie echilibrat psihic.
Interventii:
- asigura repausul la pat, pana la disparitia durerilor articulare si, in continuare,
2-3 saptamani, cu reluarea treptata a mersului
- foloseste perne pentru suportul articulatiilor dureroase
- asigura igiena corporala si a lenjeriei pacientului
- participa la investigatiile clinice si de laborator prin:
- recoltarea sangelui pentru determinarea VSH-ului, fibrinogenului, ASLO,
proteinogramei, proteinei C reactive
- recoitarea exsudatului faringian
- efectuarea EKG, FKG
- administreaza tratamentul:
- antistreptococic (penicilina G, macrolide), efectuand testarea sensibilitatii
organismului la antibiotic), respectand doza si ritmul de administrare
- antiinflamator cu antiinflamatoare nesteroidiene si cortizon in doze
descrescatoare pana la normalizarea VSH-ului (va sesiza efectele secundare ale
corticoterapiei - dureri epigastrice, edeme, hipertensiune arteriala, insomnie)
- asigura alimentatia pacientului:
- dieta de crutare in perioada febrila (regim hidrozaharat, apoi, lacto-fainos,
care se va imbogati treptat)
- dieta va asigura necesarul de lichide pentru a preveni deshidratarea
- dieta desodata pe toata perioada tratamentului cu cortizon
- supravegheaza zilnic semnele vitale: puis, tensiune arteriala, temperatura,
notarea greutatii corporale
- educa pacientul si antreneaza familia privind:
- prevenirea reinfectarilor streptococice - continuarea tratamentului prescris cu
moldamin, in dozele si la intervalele stabilite de medic
12
 - prezentarea la controale periodice, clinice si biologice, prin policlinica
teritoriala
- asanarea focarelor de infecjie amigdaliana si dentara (sub protectie de
antibiotice)
- internarea dupa caz a copiilor fosti bolnavi, in sanatorii cu personal calificat
pentru dispensarizarea lor.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU POLIARTRITA REUMATOIDA

PR este o afectiune autoimuna, caracterizata prin inflamatia cronica a articulatiilor si

tesuturilor adiacente acestora. Boala este progresiva, in ultimele stadii aparand deformarea
articulatiilor si anchiloza.
Culegerea datelor
Circumstance de aparitie
Desi se fac cercetari ample in acest domeniu, nu s-au descoperit cauzele exacte care pot
duce la instalarea artritei. Pot fi amintiti insa factori asociati afectiunii, si anume:
 infectii frecvente (streptococ, stafilococ, bacilul Koch);
 factori de mediu (expuneri indelungate la frig, umezeala, alimentatie irationala);
 predispozitie genetica;
 stres, fumat, disfunctii hormonale;
 aparitia unui raspuns autoimun.
 persoanele de sex feminin in perioada de menopauza
 factori favorizanti: climatil rece si umed
Astazi poliartrita reumatoida este privita ca o boala imunologica. La aceasta a
contribuit descoperirea factorului reumatoid, care este un anticorp anti-gammaglobulinic.
Stimulul antigenic este inca necunoscut. Se discuta despre rolul unui streptobacil hemofil,
al unei micoplasme, despre virusurile persistente, latente.

Manifestari de dependenta (semne si simptome posibile):

-tumefactie articulara - limitarea progresiva la inceput, metacarpofalangiana,
interfalangiana, metatarsofalangiana si apoi la nivelul genunchilor, umerilor, coatelor si

13
articulatiilor coxofemurale) - slabiciuna si atrofie musculara - astenie generalizata - scadere
ponderala - capacitate functionala redusa si infirmitate importanta (stadiul 4)
- manifestarile articulare: dureri, tumefactii, devieri, deformari si anchiloze.
- limitarea miscarilor este accentuata datorita atat durerilor, cat si contracturilor musculare,
care contribuie in mare masura si la aparitia devierilor si deformarilor. In primul rand sunt
interesate articulatiile metacarpo-falangiene si mai tarziu celelalte.
- atrofii musculare dureroase,
- modificari ale tegumentelor (subtiate, netede, pigmentate, cu unghii uscate si friabile),
- nodozitati subcutanate,
- manifestari oculare (irite, iridociclite);
- in perioadele evolutive starea generala este alterata; se consemneaza subfebrilitatea;
- semnelor biologice in faza acuta: V.S.H. depaseste la ora 30 - 80 mm; leucocitoza
discreta; ragocite in lichidul sinovial; factori antinucleari in ser, dar mai ales pozitivitatea
probelor Waaler-Rose si Latex, care evidentiaza prezenta factorului reumatoid.
-ex. radiologie pune in evidenta osteoporoza, la inceput limitata, la nivelul oaselor
carpului, mai tarziu difuza si insotita de microgeode, iar in formele avansate - disparitia
spatiilor articulare, subluxatii, anchiloze osoase.
- in faza terminala, bolnavul a devenit un invalid total, casectic, cu infirmitati grave.Iin acest
stadiu procesul inflamator de obicei se stinge, desi pot aparea noi puseuri.

Distribuţia artritei reumatoide

Probleme de dependenta:
- durere articulara
- limitare progresiva a mobilitatii
- intoleranta la efort fizic
- alimentatie inadecvata prin deficit
- rise de pierdere treptata a capacitatii
de munca, de autoservire si
autoingrijire
- rise de pierdere a stimei de sine
- alterarea dinamicii familiale

14
Obiective:
- sa fie diminuate durerilor articulare
- sa se previna deformariler articulare si osoase
- sa fie ehilibrat nutritional
- sa fie mentinut un maxim de independenta in autoservirea pacientului
- sa fie echilibrat psihic pentru a se adapta la reducerea capacitatii sale funcfionale
- sa fie reintegrat socio-profesional.

Interventii:
În faza de repaus:
- asigură repausul total sau relativ la pat, în functie de afectarea articulaţiilor portante;
pentru aceasta:
- patul trebuie să fie dotat cu materiale auxiliare necesare confortului fizic (asternuturi
usoare, cort pentru asezarea cearceafului si a păturii);
- poziţia pacientului (în stadiul 4 al bolii, se schimbă de către două-trei persoane,
pentru a preveni escarele de decubit, la 2 ore);
- ajută pacientul dependent pentru satisfacerea nevoii de a elimina, a fi curat, a se îmbrăca
si dezbrăca
asigură alimentaţia, adaptând-o problemelor pe care le prezintă pacientul:
- regim hipercaloric, dacă a scăzut în greutate;
- regim hipocaloric, dacă pacientul este obez;
- regim hiposodat în perioada tratamentului cu antiinflamatoare;
- pacientul este ajutat să mănânce la pat, pe masuţă specială si cu veselă adaptată, dacă
este imobilizat la pat;
- susţine pacientul din punct de vedere psihic, pentru a preveni stările depresive si
anxietatea, cauzate de constientizarea invalidităţii sale;
- recolteaza sânge pentru determinarea VSH-ului, proteinei C reactive, reacţiei Waller-
Rose;
- administreaza tratamentul prescris:
- antialgic - monitorizând efectul analgeticelor;
- antiinflamator - AINS (indometacin, fenilbutazona), luând măsuri de protecţie gastrică;
- corticoterapie;

15
- tratament cu săruri de aur, sesizând efectele secundare (alergii, tulburări
gastrointestinale)
- supraveghează, zilnic, temperatura, pulsul, tensiunea arterială
În faza de mobilizare
- kinetoterapeutul stabileste programul de recuperare:
- la început, exerciţii generale pentru restabilirea tonusului muscular general;
- treptat, se introduc exerciţii specifice pentru anumite grupe musculare si pentru
recuperarea mobilităţii articulare;
În faza de reabilitare
- încurajează pacientul să facă miscări care să-i asigure independenţa:
- să se îmbrace, să manance singur, să se deplaseze la sala de mese;
- îi recomanda activitatj precum cusutul, împletitul, care antreneaza articulaţiile mici
ale mâinii;
- recomandă noi profesii, cum ar fi cartonar, legător de cărţi;
- ţine legatura cu familia, pentru a fi suportul psihic al pacientului si a-l ajuta în cazul
apariţiei infirmităţii;
- în legătură cu serviciile de asistenţă socială, atunci cand evoluţia bolii determină
stare de dependenţă totală, în vederea internării pacientului într-o instituţie de ocrotire
socială, pregăteste psihic si fizic pacientul pentru intervenţia chirurgicală ortopedică
recomandată pentru corectarea deformărilor si a contracturilor în cazul poziţiilor vicioase,
sau înlocuirea elementelor articulare distruse (proteze articulare).
- mediul ambiant trebuie sa fie cald si uscat;
- tratament BFT si terapie ocupationala

INGRIJIREA PACIENTULUI CU REUMATISME DEGENERATIVE

(ARTROZE)

Artroza este o artropatie degenerativă, multifactorială şi heretogenă, caracterizată

prin degradarea progresivă a cartilajului articular, însoţită de o reacţie hipertrofică a osului
subcondral (ce are drept consecinţă neoformare de os şi cartilaj) şi variate reacţii ale
celorlalte structuri articulare (sinovială, capsulă, menisc) exprimate prin modificări clinice şi
radiologice caracteristice.
16
 Prin prisma acestei definiţii se înţelege de ce localizarea predilectă a procesului
artrozic este la nivelul articulaţiilor diartrodiale, articulaţii cu o mare mobilitate, în
funcţionarea cărora cartilajul joacă un rol important, aşa cum sunt: genunchiul, şoldul,
mâna, articulaţiile coloanei vertebrale.
Culegerea datelor
Circumstance de aparitie
Factori favorizanţi:
A. Factori care determină o predispoziţie generală pentru boală
1. Ereditatea- există o agregare familială a bolii, dovedită de studii familiale şi pe
gemeni monozigoţi.
2. Vârsta- incidenţa bolii creşte cu vârsta. Unii consideră acest lucru un proces
fiziologic de îmbătrânire al cartilajului, aşa cum se întâmplă cu orice ţesut al organismului,
lansând chiar termenul de "insuficienţă cartilaginoasă". Totuşi, artroza este mai mult decât
atât, lucru susţinut şi de observaţia că modificările articulare datorate exclusiv vârstei diferă
de cele din artroză.
3. Sexul- după menopouză, femeile fac de 2 ori mai frecvent boala; prevalenţa fiind
mai mare la femeile histerectomizate.
4. Obezitatea- s-a pus problema dacă artroza, prin hipomobilitatea şi sedentarismul
pe care le induce, favorizează obezitatea, sau dacă lucrurile stau invers: obezitatea
favorizează apariţia artrozei. Studiile par a înclina balanţa în favoarea celei din urmă
ipoteze, arătând că reducerea greutăţii corporale încetineşte procesul artrozic.. Prima
explicaţie şi cea mai facilă ar fi cea a suprasolicitării mecanice, dar numai aceasta nu
explică diferenţele dintre gonartroză (asociată strâns cu obezitatea) şi coxartroză (pt. care
nu există o asociere evidentă). În ultima vreme, se discută tot mai mult de implicarea
preponderentă a unor factori metabolici şi nu a unora mecanici.
5. Densitatea osoasă- există o asociere negativă între osteoporoză şi artroză.
S-a emis ipoteza că o densitate osoasă scăzută la nivelul osului subcondral suportă
mai bine suprasolicitările decât osul normal. De asemenea, boli asociate cu o densitate
osoasă crescută, ca boala Paget sau osteopetroza, sunt asociate cu o frecvenţă sporită a
artrozei, cu afectare poliarticulară şi precoce.
6. Hipermobilitatea- articulaţiile foarte mobile sunt cele mai afectate de procesul
artrozic.

17
 7. Alte boli- asociate cu o frecvenţă crescută a artrozei sunt: DZ, hiperuricemia,
HTA.
B. B. Factori care determină anomalii biomecanice locale
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de factori favorizanţi, cei locali, există
două situaţii care predispun la artroză: solicitatea anormală a unor ţesuturi normale şi
solicitarea normală a unor ţesuturi anormale.
a) solicitarea anormală a unor ţesuturi normale e produsă de:
1. Stressul mecanic repetat, anormal exercitat pe unitatea de suprafaţă articulară, datorat
unor forţe mecanice excesive: eforturi fizice repetate, mişcări legate de activitatea
profesională (artropatia ocupaţională), activitatea sportivă, obezitatea, anomaliile de
statică.
2. Traumatisme. Cele de la nivelul genunchilor pot duce la ruptura ligamentelor
încrucişate, meniscului, alterează cartilajul şi predispun la artroză chiar la vârste tinere.
Fracturile, subluxaţiile, luxaţiile, sau chiar meniscectomia, prin schimbarea raporturilor
normale din articulaţii, afectează de asemenea funcţia mecanică şi favorizează artroză.
b) solicitarea normală a unor ţesuturi anormale e produsă de:
1. Alterări primitive ale cartilajului şi articulaţiilor: displazii de şold, b. osteocondrita epifixei
capului femural, luxaţia congenitală de şold, displazia de acetabul, displazia de condili
femurali, b. Blount (necroza aseptică a condilului tibial medial sau hemiatrofia congenitală
a epifizei tibiale superioare), etc.
2. Alterări secundare ale cartilajului articular, după boli infecţioase, inflamatorii, metabolice,
endocrine, neurologice.

Manifestari de dependenta (Semne si simptome posibile)

- durere articulara
- caracteristici - se accentueaza dimineata, la sculare, articulatia nu anchilozeaza
- localizare
- articulafia cotului
- articulara umarului
- articulafia genunchiului, accentuata la urcarea scarilor
- articuiafia coxofemurala, accentuata la mers
- articulatiile coloanei vertebrale la diferite niveluri:

18
 - in regiunea cervicala, durerea iradiaza la nivelul gatului; in regiunea
occipitala,
vertex sau in membrul superior uni- sau bilateral
- in regiunea dorsala, durerea iradiaza anterior, imitand suferinte cardiace
- in regiunea lombara, durerea iradiaza in membrul inferior
- limitarea mişcărilor active şi pasive,
- deformări articulare (luxaţii, subluxaţii),
- anchiloze.
-crepitaţii articulare determinate de frecarea unor suprafeţe rugoase
- marirea volumului articulatiei prin modificări proliferative ale osului subcondral
- cefalee, amefeli, tulburari de vedere si auz (in spondiloza cervicala)
- durere cauzata de solicitarea articulara, care dispare in repaus
- tumefacţia discretă a părţilor moi.
- redoarea articulară.
Investigatii:
Teste pentru evidenţierea etiologiei artrozelor secundare urmăresc stabilirea unui
diagnostic precoce în aceste cazuri şi constau în dozări hormonale, antigene
neoplazice, explorări metabolice, etc.
În ultimii ani s-au făcut numeroase încercări de a găsi markeri biologici pentru
artroze, Astfel de markeri există, concentraţia lor creşte în lichidul sinovial de unde prin
circulaţia limfatică ajung în ser şi pot fi identificaţi. Cei mai importanţi sunt: -pentru colagen
- piridinolina, peptide de colagen II, pentru proteoglicani - keratan-sulfatul, pentru proteaze
– stromelizina. Lor li se adaugă creşterea concentraţia unor citokine ca: IL-1, TNF- . Există
de asemenea şi unii indicatori ai activităţii anabolice a osului subcondral: osteocalcina,
fosfataza alcalină. Din păcate, nici unul dintre aceşti markeri nu este specific pentru
artroză, concentraţia lor putând creşte în numeroase alte boli.
Examenul lichidului sinovial în artroză arată un lichid clar sau uşor opalescent,
neinflamator, cu un număr de celule ce nu depăşeşte 2000 de elemente/mm 3 şi în care
domină mononuclearele, PMN fiind <25%, cu vâscozitate crescută şi cheag de mucină
ferm, glucoză normală şi culturi sterile. În acest lichid mai pot fi identificaţi: fragmente de
cartilaj, cristale de hidroxiapatită şi pirofosfat de calciu şi o concentraţie crescută a
markerilor amintiţi mai sus. Analiza lichidului articular ajută la diagnosticul diferenţial cu alte
suferinţe ca: PR, artritele septice, guta, pseudoguta, sinovita pigmentară vilonodulară.
19
 Examenul radiologic este de departe cea mai importantă explorare imagistică.
Modificările radiologice sunt mai frecvente decât manifestările clinice, 40% dintre cei care
prezintă astfel de modificări neavând simptome clinice.
Scintigrafia efectuată cu Technetiu 99-pirofosfat poate arătă la început o captare
crescută, "hot spots", ca urmare a vascularizaţiei bogate a osului şi ţesuturilor moi. În
momentul în care se formează osteofitele astfel de modificări nu mai apar.
Alte explorări imagistice (ultrasonografia, TC, RMN) ajută la elucidarea
diagnosticului diferenţial sau a unor modificări ce pot complica artroza. Astfel, TC
detectează precoce suferinţa de menisc, prezenţa corpilor intraarticulari, a chistelor osoase
sau sinoviale, osteonecroza aseptică, incongruenţa suprafeţelor articulare, afectarea
precoce a osului subcondral. RMN aduce în plus date despre părţile moi.
Alte explorări: artroscopia, biopsia, mielografia, termografia servesc exclusiv
pentru diagnosticul diferenţial.
Problemele pacientului:
- disconfrort
- imobilitate
- deficit de autoingrijire
- impotenţa funcţională de diferite grade
- postura inadecvata
- inabilitatea de a se îmbrăca si a se dezbrăca.
- atingerea integrităţii fizice
- neputinta
- nemultumire
- devalorizare
- risc de limitare a capacităţii de muncă si chiar de autoservire (în coxartroză)
- risc de pareze, paralizii în artrozele cotului, umărului.
Obiective
- sa se diminueze durerile articulare;
- sa se păstreze mobilitatea articulaţiilor, pacientul putându-si satisface
autonom nevoile de deplasare, de igienă, de îmbrăcare;
- să se pastreze greutatea corporală în limitele normalului, în funcţie de vârstă;
- pacientul să poată exprima o stare de contort fizic si psihic;
- să se prevină apariţia complicaţiilor invalidante;
20
 - pacientukui sa-i fie satisfacute nevoile fundamentale.
Intervenţii
Asistenta aplică intervenţiile specifice în funcţie de localizarea procesului de artroză:
- asigură repausul la pat cel puţin câte o jumătate de ora în timpul zilei pentru
pacientul cu suferinţe ale coloanei vertebrale si membrelor inferioare
- învaţă pacientul ca, în timpul repausului, să evite poziţia de flexie a articulaţiei
(aceasta favorizează redoarea articulară)
- ajută pacientul imobilizat la pat pentru a-si satisface nevoia de a se alimenta,
de igienă corporală
- asigură alimentaţia în funcţie de restricţiile impuse (desodată în tratamentul
cu antiinflamatoare) si de bolile asociate (hipocalorică, când pacientul prezintă obezitate;
hipoproteică, la pacienţii cu gută; hipoglucidică, pentru pacienţii cu diabet zaharat)
- recoltează produsele pentru examene de laborator
- pregateste pacientul pentru examene radiologice
- administrează tratamentul medicamentos antialgic, prescris de medic
- participă la efectuarea injecţiei intra- si periarticulară
- educă pacientul privind modul de viaţă, pentru a limita apariţia dependenţelor:
- evitarea mersului si ortostatismului prelungit, a poziţiilor profesionale vicioase,
ridicarea de greutăţi mari
- alternarea ortostatismului cu clinostatismul (clinostatismul prelungit
accentuează osteoporoza si redoarea articulară)
- învaţă pacientul cu coxartroză să folosească bastonul în mers (bastonul se
ţine în mâna opusă, pentru a reduce greutatea corporală pe membrul inferior afectat)
- de asemenea, îl învaţă să continue si la domiciliu programul de gimnastică
medicală recomandat de kinetoterapeut
- să urmeze curele de tratament balneofizical recomandat (termoterapie,
electroterapie, băi clorurosodice)
- pregăteste preoperator pacientul pentru intervenţie ortopedică corectivă
(artrodeze, artroplastii, proteză totală de sold sau genunchi.

21
 INGRIJIREA PACIENTULUI CU SPONDILITA ANCHILOZANTA
(ANCHILOPOIETICA)

Spondilita anchilozantă este o boală cronică progresivă care afectează în principal

articulaţiile sacroiliace şi articulaţiile coloanei vertebrale, cu evoluţie spre anchiloză
vertebrală. Face parte din categoria bolilor reumatice autoimmune. Afectează bărbaţii
tineri (20 - 40 de ani)..

Culegerea datelor

Cicumstante de aparitie:
- s-au incriminat infectiile streptococice, tuberculoase, gonococice, enterice;unii
cercetători cred că microorganisme în mod normal inofensive, care se regăsesc în
intestinele tuturor persoanelor, provoacă această reacţie autoimună a sistemului imunitar.
- este posibila si predispozitia genetica;se presupune implicarea mai multor gene,
dintre care cea mai cunoscută este HLA-B27 (Human Leucocyte Antigen B27). 90% dintre
bolnavii de spondilită anchilozantă au gena HLA-B27, dar nu toţi care au această genă se
şi îmbolnăvesc. La sfârşitul anului 2007, cercetătorii britanici de la Wellcome Trust au
reuşit să identifice două gene noi, care au un rol semnificativ în apariţia bolii. Aceste gene
sunt: ARTS1 şi IL23R.
- recent se discuta rolul fosfatazelor acide prostatice cu rol in mobilizarea calciului
osos;
- exista relatii cu traumatismele, psoriazisul, enterita regionala.
Se fac urmatoarele investigatii pentru spondilita anchilozanta:
-radiografia coloanei vertebrale si a pelvisului, pentru a se observa modificarile osoase
care apar (eroziuni osoase, fuziuni ale vertebrelor, calcificari ale coloanei vertebrale si ale
articulatiilor sacroiliace. Radiografia coloanei lombo-dorsale releva prezenta
sindesmofitelor -punti osoase longitudinale care contureaza discurile intervertebrale,
realizand in stadiile avansate aspectul de „coloana de bambus". Osificarea ligamentelor
inter-vertebrale face sa apara radiologie o linie mediana si doua laterale, constituind
„semnul troleibuzului". Cand sunt prezente numai osificarile laterale, imaginea sugereaza
„liniile de tramvai".
22
- ecografia si RMN-ul sunt luate in considerare ca mijloace de diagnostic in stadii initiale
ale bolii
-teste genetice (prin recoltare de sange) se pot face pentru a determina daca este prezenta
o gene specifica HLA-B27, asociata de cele mai multe ori cu spondilita anchilozanta;.

Manifestări de dependenţă (semne si simptome posibile):

- durere lombară inferioară si redoare, datând de peste luni, necalmată de repaus
- dureri coxofemurale sau scapulohumerale (în 20-40% din cazuri)
- postură caracteristică „de schior" (bolnavul flectează genunchii, pentru a-si mentine
ortostatismul)
- pozitie în scandură (coloană vertebrală rectilinie) daca boala a fost corect tratata;
- reducerea capacitătii functionale prin anchiloză
- durere şi redoare toracică
- limitarea mişcărilor coloanei vertebrale
- limitarea expansiunii toracice
- irită
- rigiditate
- subfebrilitatea, astenia, cresterea V.S.H., usoara anemie normocroma, leucocitoza
moderata pot aparea in puseurile evolutive
- in stadiul avansat, durerea scade in intensitate. Daca boala nu a fost corect tratata,
deformarile sunt mari, realizand aspectul „in Z" sau „in pozitia de bun schior" (cifoza, capul
proiectat anterior, stergerea lordozei lombare, flexiunea in solduri si genunchi).
- in toate stadiile descrise pot aparea manifestari oculare (irita, iridociclita), cardiace
(insuficienta aortica, insuficienta cardiaca), neurologice (prin compresiune), amiloidoza,
colita ulceroasa.

23
Distribţia spondilartropatiilor - dureri:
- lombare, care se accentuează
nocturn
- coxofemurale sau scapulohumerale
- mobilitate redusă, mergand pană la
posturi caracteristice
- reducerea capacităţii ventilatorii
pulmonare, cauzată de anchiloza
articulatiilor costo-vertebrale
- risc de pierdere treptată a capacitaţii
functionale
- risc de complicaţii: oculare, cardiace,
neurologice si infecţii intercurente
- incapacitate de autoîngrijire (în
Probleme de dependenta:
stadiile avansate)

Obiective :
- sa fie diminuatea durerile lombare si articulare
- sa se mentina mobilitatea coloanei vertebrale
- sa fie prevenite deformările si anchilozele coloanei vertebrale
- sa fie menţinut unui maxim de independentă în capacitatea funcţională a pacientului
- pacientul sa se reintegreze intr-o activitate utila
- pacientul sa-si recapete increderea in sine.

Intervenţii
Asistenta asigură îngrijirea pacientului în spital si prin activitatea de cabinet
medicina de familie, la domiciliu.
- asigură repausul pacientului pe un pat tare si neted (scândură sub saltea) in poziţie
decubit dorsal sau ventral, fără pernă sub cap; repausul este necesar în perioadele acute,
dureroase, fără exagerare; repausul la pat se alternează cu repaus în poziţie sezând pe un
scaun dur cu spatarul înalt;
- recamanda mentinerea unei posturi cat mai bune a corpului si o cat mai buna
expansiune a cutiei toracice;
24
- supraveghează pulsul, tensiunea arterială, temperatura, sesizând apariţia unor
modificări ale acestora, determinate de complicaţii cardiace sau infecţii intercurente
- administrează tratamentul antialgic si antiinflamator (AINS) prescris sau corticoizi,
- asigură alimentaţia pacientului în funcţie de nevoile cantitative si calitative ale
organismului
- învaţă pacientul să execute exerciţii posturale si respiratorii:
- 3-4 cure pe zi de repaus de 5-10 minute, în decubit dorsal
- de câteva ori pe zi, ortostatism cu spatele la perete (ceafa, umerii si călcâiele în
contact cu peretele)
- mers cu capul ridicat si retropulsia umerilor
- exerciţii respiratorii, dimineaţa si seara
- kinetoterapeutul învaţă pacientul să efectueze exerciţii de gimnastică pentru întărirea
centurilor si cresterea amplitudinii articulare
- asistenta educă pacientul să continue singur la domiciliu aceste exerciţii
- recomandă pacientului să practice sporturi ca: înot, baschet, volei, tenis, sporturi care
presupun miscări si poziţii convenabile coloanei vertebrale
- recomandă reîncadrarea pacientului care depune eforturi fizice mari în activităţi cu efort
redus
pregăteste preoperator si îngrijeste postoperator pacientul care necesită intervenţie
chirurgicală pentru corectarea poziţiei vicioase a coloanei vertebrale si corectarea
anchilozei coxofemurale (corset gipsat, ortoplastie totală de sold).
- educa pacientul
- pentru a cunoaste care sunt manifestarile bolii sau complicatiile care pot sa apara;
acest lucru poate ajuta la controlarea simptomelor si mentinerea unei activitati fizice cat
mai bune ;
- pentru a-si schimba stilul de viata,
- a efectua control medical periodic,
- a respecta indicatiile terapeutice:
- tratament medicamentos;
- fizioterapie pentru mentinerea unei posturi cat mai corecte a corpului si
exercitii de respiratie profunda, pentru a se mentine la normal capacitatea pulmonara; un
fizioterapeut poate sa informeze pacientul cum sa foloseasca caldura si frigul pentru un
control al durerii si rigiditatii; caldura poate sa ajute la relaxare si indepartarea durerii si
25
frigul poate sa scada inflamatia,
- folosirea dispozitivelor adjuvante: folosirea de tije speciale in timpul mersului, care
pot mentine o activitate fizica, reducand stresul in articulatie,
- terapii alternative , care ajuta la reducerea durerii si imbunatatirea stilului de viata.
Roentgenterapia este folosita pentru efectul sau antiinflamator. Este utila chiar in
formele incipiente de boala (suspecte), in doze antiinflamatorii de 450 - 600 r, doza totala,
in sedinte la 2 zile interval, reluate dupa 3-6 luni. Se va tine seama de varsta bolnavului si
se vor lua precautiile necesare.
Tratamentul de reeducare si recuperare (kineziterapia) vizeaza corijarea cifozei,
diminuarea redoarei, ameliorarea functiei respiratorii, prevenirea si corectarea deformarilor
articulare.
Exercitiile de postura sunt obligatorii, inca din faza de debut. Somnul de noapte
trebuie sa fie de minimum 10 ore, in decubit dorsal strict, fara perna, pe pat tare. Ziua se
fac 3 - 4 cure de repaus de 5 -10 minute de decubit dorsal. Dimineata si seara, cateva
minute de exercitii de respiratie, de gimnastica medicala si exercitii de postura cu capul
perfect drept, calcaiele, sacrul si occiputul in contact cu peretele.
Exercitiile de gimnastica medicala se fac in pozitiile de ortostatism, decubit dorsal si
ventral, de cel putin doua ori pe zi la domiciliu (dupa insusirea acestora intr-un serviciu de
specialitate) pentru intarirea musculaturii paravertebrale, a centurilor si cresterea
amplitudinii articulare. Se utilizeaza extensia dorsala in procubit sau in pozitie sezanda,
gimnastica la spalier, mobilizarea dorso-lombara dupa metoda cvadrupedica Klapp, cea
mai relaxanta pentru coloana, cu mers incrucisat sau liniar („in buiestru"), asa cum merg
camila, ursul, si uneori, calul.
Ca gimnastica respiratorie, se recomanda exercitii in semilordoza, pentru tonifierea
peretelui abdominal, exercitii de mobilizare a partii superioare a custii toracice si exercitii
de ridicare fortata a bratului in decubit lateral, in inspiratie fortata, bine ritmata, asociate de
compresiunea custii toracice in expiratie. Reeducarea functionala a articulatiilor periferice
se face prin exercitii de mobilizare activa si pasiva, pana la exercitii de postura cu greutati
si scripeti sau scoici de gips amovibile (sub controlul evolutiei clinice si biologice a
procesului inflamator).
In unele cazuri se recomanda hidro-kineziterapia (miscari in apa), practicarea inotului (pe o
parte, apoi pe spate si la urma bras) masajul cu toate tehnicile sale (efleuraj, framantare,
vibratii), electroterapie, hidroterapie, termoterapie, balneoterapie.
26
 In periaodele de acalmie indicatia este de cura de mare (Eforie, Mangalia) sau la
Felix, Govora, Herculane. Ultima etapa a tratamentului de recuperare este recomandarea
unei munci usoare, adaptata posibilitatilor bolnavului (cartonaj, impletit, artizanat etc), sub
control medical.
Tratamentul ortopedic-chirugical (osteotomie, artroplastii etc.) este rezervat formelor
severe.

EXAMENE RADIOLOGICE. ASPECTE GENERALE

DEFINIŢIE
- Examenele radiologice sunt investigaţii imagistice realizate cu ajutorul radiaţiilor X, care
sunt vibraţii electromagnetice cu lungime de undă foarte scurtă care au capacitatea de a
penetra substanţele foarte dense şi de a produce imagini sau umbre ce pot fi înregistrate
pe film fotografic
PRINCIPII GENERALE
- Examenele radiologice se realizează în servicii speciale de către personal instruit
- Echipamentele folosite utilizează tehnici de înaltă rezoluţie - ecrane TV, înregistrări
digitale, imprimante laser, pentru a obţine imagini cât mai amănunţite
- Ţesuturile moi şi osoase au densitate diferită astfel încât cantitatea de radiaţii care le
străbate variază iar imaginile pot fi clare sau mai puţin clare.
- Oasele fiind dense nu sunt străbătute de radiaţii şi sunt radioopace în timp ce ţesuturile
moi sunt străbătute de radiaţii şi dau imagini ca nişte umbre mai mult sau mai puţin
conturate.
Datorită diferenţei de densitate în timpul examinării se realizează un contrast
natural prin aer, lichid, ţesut gras, ţesut osos:
• Plămânii şi o parte din tubul digestiv conţin aer - determină imagini transparente
• Unele organe au o capsulă de grăsime care creează o umbră mai mult sau mai
puţin densă
• Oasele conţin săruri minerale şi sunt radioopace

27
 Pentru vizualizarea unor detalii se pot administra substanţe de contrast care se
introduc pe cale orală, rectală, injectabilă în funcţie de organul, segmentul, sistemul care
urmează să fie examinat. Substanţele de contrast sunt: radioopace sau radio transparente.
Nu există o substanţă de contrast sigură, inofensivă. Toate pot determina reacţii
adverse care sunt studiate şi pot fi prevenite sau combătute.
SUBSTANŢE DE CONTRAST
SULFAT DE BARIU- radioopac
- Se foloseşte pentru examinarea radiologică a tractului gastro-intestinal (esofag, stomac,
intestin, colon)
- Se prepară sub forma unei suspensii coloidale (este insolubil)
Forme medicamentoase farmaceutice:
- Polibar - ACB - pulbere pentru suspensie, o pungă unidoză cu 397 gr pentru suspensie
rectală
- E-Z- CAT - suspensie orală care conţine sulfat de bariu 4,9% (flacoane cu 225 ml).
- E-Z - HD - pulbere pentru suspensie orală conţinând sulfat de bariu 98%, flacoane cu
340gr
- Sulfat de bariu Pro Rontgen - pulbere pentru suspensie orală, pungă transparentă cu 90
gr (Ba SO4 - 80gr)
SUBSTANŢE CU IOD
- Gastrografin - soluţie apoasă gastro enterică folosită când sulfatul de bariu nu se poate
administra - flacon cu 100ml, conţine 37 gr iod
- Odiston75 % - fiole de 10 ml, soluţie injectabilă 75%, se păstrează la temperatura
camerei, ferit de lumină
• Se face testarea sensibilităţii înainte de injectarea soluţiei (1ml lent i.v., se
aşteaptă 1- 2', apoi se injectează restul strict intravenos).
• Modifică rezultatul scintigrafiei tiroidiene timp de 2 -6 săptămâni
- Urografin 76% - soluţie injectabilă, fiole de 20 ml (1 ml conţine 370 mg iod)
• Folosit mai ales pentru urografii
- Iodidum (Lipiodol) - 190 mg, capsule moi, Blistere cu 3 capsule pentru bronhografie,
histerosalpingografie, uretrografie, colangiografie intraoperatorie.
- Iodixanolum - soluţie hidrosolubilă produsă sub denumirea de Visipaque 150mg/ml
(flacoane de 50, 200ml) 270mg/ml (flacoane de 20, 50, 100, 200ml) şi 370mg/ml(flacoane
de 20, 50, 100ml, 200ml).
28
 • Se foloseşte pentru examinarea radiologică la adulţi: angiografie, urografie,
flebografie, CT.
- Iohexolum - soluţie apoasă injectabilă intravenos, intraarterial, intratecal, intracavitar.
Produs farmaceutic sub denumirea de Oranipaque, fiole sau flacoane cu concentraţii de
140, 180, 240, 300, 350mg iod/ml.
• Se foloseşte pentru: cardioangiografie, arteriografie, urografie, flebografie, CT,
mielografic, colangiopancreatografie endoscopică, histerosalpingografie.
- Iopamidolum (Iopamiro 300,370) - soluţie injectabilă 30% sau 37%, flacoane cu 30, 50,
100, 200 ml, fiole 20 ml, folosit mai ales pentru studierea vaselor
- Iopromidum (Ultravist - 300) - soluţie injectabilă -flacoane cu 50, 10 ml şi Ultravist 370 -
flacoane cu 50, 100, 200, 500ml.
SUBSTANŢE GAZOASE RADIOTRANSPARENTE (O2, H2, aer, CO2, NO, N2 ) -
folosite pentru examinarea creierului, articulaţiilor, spaţiului subarahnoidian, spaţiului
pleural, caviatatea peritoneală, spaţiului pericardic
REACŢII ADVERSE POSIBILE LA SUBSTANŢELE DE CONTRAST
- pot apare din partea unor sisteme şi aparate, reacţiile având intensitate diferită: uşoară,
medie, gravă.
- reacţiile din partea aparatului cardiovascular: paloare, diaforeză, tahicardie,
bradicardie, palpitaţii, aritmie, edem pulmonar acut, soc, insuficienţă cardiacă congestivă,
stop cardiac
- reacţii din partea aparatului respirator: strănut, tuse, rinoree, wheezing, criză de
astm bronşic, laringospasm, edeme laringiene, cianoză, apnee, stop respirator,
- manifestări cutanate: eritem, senzaţie de căldură, urticarie, prurit, dureri la locul
injectării
edem angioneurotic
- manifestări gastrointestinale: greaţă, vomă, gust metalic, crampe abdominale,
diaree, ileus paralitic
- manifestări neurologice: anxietate, cefalee, ameţeli, vertij, agitaţie , dezorientare,
convulsii, comă
- manifestări urinare: durere în flancuri, hematurie, oligurie, albuminurie, insuficienţă
renală acută
PRECAUŢII SPECIALE PENTRU SUBSTANŢE IODATE
- Reacţiile adverse sunt mai frecvente între 20 şi 50 de ani şi scad după 70 de ani.
29
- Se acordă un plus de atenţie persoanelor predispuse
- Dacă un pacient a avut o reacţie alergică trebuie informat, riscul de a face din nou fiind de
3-4 ori mai mare
- Istoricul privind alergia trebuie consemnat în dosarul nursing/planul de îngrijire
- Substanţele de contrast iodate se administrează pe nemâncate sau după cel puţin 90 de
minute de la servirea mesei. Fac excepţie urgenţele.
- Pentru prevenirea accidentelor grave (stopul cardio-respirator) este necesar să fie
pregătite materiale pentru resuscitare
- În cazul reacţiilor moderate se administrează prompt antihistaminice orale la
recomandarea medicului
- Nu se asociază administrarea sulfatului de bariu cu substanţe de contrast iodate
- Injectarea substanţei de contrast iodate poate să determine modificări ale funcţiilor vitale
- Înainte şi după examen se măsoară TA, P, R, pentru a sesiza eventualele modificări
(tahicardie, bradicardie, aritmie, creşterea sau scăderea TA, tulburări respiratorii).
- Pacientul este instruit să consume o cantitate mare de lichide pentru a favoriza eliminarea
iodului din organism.
- Pregătirea pacientului pentru examen trebuie făcută corect pentru a evita necesitatea
repetării şi riscul de iradiere sau de apariţie a reacţiilor adverse la substanţele de contrast.
- Se respectă protocolul de pregătire în funcţie de examenul cerut
- Obţinerea consimţământului informat evită o serie de neajunsuri
PRECAUŢII PRIVIND FOLOSIREA BaSO4
- Examinarea cu bariu trebuie făcută după alte examene (radiologice cu iod, echografii, cu
izotopi radioactivi, tomografii, scintigrafii, etc.) pentru a nu modifica rezultatele
- Pentru a favoriza eliminarea bariului după procedură se administrează un laxativ
- Se observă şi se notează aspectul, culoarea, consistenţa scaunului. Pacientul care a
făcut examenul ambulator este instruit să se autoobserve. Scaunul are culoare albă
aproximativ 2 zile.
- Se supraveghează atent persoanele în vârstă şi inactive la care riscul de constipaţie este
crescut
- Se evită pe cât posibil administrarea narcoticelor, a medicamentelor care încetinesc
tranzitul.
- Sulfatul de bariu poate agrava colita ulceroasă, şi poate fi cauza de ocluzie intestinală.

30
- Nu se administrează bariu bolnavilor cu suspiciune de perforaţie. Sunt ţinuţi sub
supraveghere şi se anunţă medicul dacă apar modificări în starea acestora.
- Pregătirea pentru examinare se face conform recomandării medicale şi în funcţie de
segmentul sau organul care va fi explorat
- Pacientul cu stomă necesită pregătire specială. Rezultatul examenului depinde de
pregătirea pacientului.
TIPURI DE EXAMENE
Radiografia - înregistrare a imaginilor pe un film special.
Xeroradiografia - înregistrarea imaginii pe o suprafaţă de seleniu.
Avantaje:
• Imagine clară datorită contrastului ridicat putând fi interpretate zone mai mici.
• Este utilă pentru extremităţi şi mai ales pentru ţesuturi moi
• Expunerea este de scurtă durată
Tomografia computerizată (CI)
• Utilizează radiaţii x şi un sistem de scanare, elimină suprapunerile.
• Metodă computerizată care prezintă imagini anatomice arteriale eliminând oasele şi
ţesuturile
Avantaje.
o Risc de toxicitate redus prin scăderea cantităţii de substanţă de contrast
o Risc de complicaţii scăzut, se poate face ambulator.
o Imagini îmbunătăţite pe CD şi reproduse pe un monitor TV.
o Face posibilă examinarea vaselor mici
Limite
o Se foloseşte între 40 - 65 ani
o Nu se foloseşte la bolnavii cu stare gravă sau cu angină pectorală
o În cazul examinării membrelor inferioare sau a zonei abdominale mărimea câmpului
observat necesită mai multe injecţii cu substanţă de contrast
o Există risc asemănător cu cel al urografiei
- Rezonanţa magnetică nucleară (RMN)
• Tehnică non invazivă prin care se obţin imagini transversale ale anatomiei corpului prin
expunerea într-un câmp magnetic, fără radiaţii
• Obţinerea imaginilor se bazează pe conţinutul diferit în apă al ţesuturilor
RISCURILE IRADIERII
31
- Modificări genetice
• Expunerea organelor genitale la radiaţii poate determina modificări ale ADN-lui din
cromozomi, urmate de mutaţii
- Modificări somatice:
• Pot apare în cazul iradierii excesive sau repetate; pericolul există şi atunci când iradierea
se face în timp urmările manifestându-se mai târziu
• Riscul este crescut în cancer şi la gravide în primul trimestru de sarcină
- Măsuri de securitate:
• Purtarea echipamentului de protecţie de către personalul care participă la examen.
• Evitarea expunerii repetate la radiaţii.
• Se obţin informaţii despre o eventuală sarcină
• În caz de dubiu sau sarcină confirmată examenul nu se efetuează
ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMENELOR RADIOLOGICE

OBIECTIVELE
- Examinarea cu ajutorul radiaţiilor X ® a unor organe/aparate cu sau fără substanţă de
contrast în funcţie de capacitatea de absorbţie a ţesuturilor.
- Înregistrarea imaginilor pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei bolii.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Substanţa de contrast dacă este cazul
- Materialele pentru administrarea substanţei de contrast
- Medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor, instrumente pentru
administrare
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
- Explicaţi pacientului necesitatea efectuării examenului recomandat de medic
- Informaţi pacientul asupra riscului şi beneficiilor pe care le implică procedura
- Obţineţi consimţământul sau verificaţi dacă a fost obţinut de către medic
- Informaţi asupra duratei examenului
- Verificaţi încă o dată data ultimei menstruaţii la femeile tinere.
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
- Se atrage atenţia, dacă este necesar postul alimentar şi durata acestuia sau
obligativitatea de a urma un anumit regim
32
- Se efetuează pregătirea specifică organului sau aparatului examinat, combaterea
gazelor, efectuarea clismei sau a spălăturii
- Se administrează antihistaminice la recomandarea medicului
- Se apreciază starea pacientului pentru a stabili modul de transport la serviciul radiologic.
- Pacientul este rugat să-şi îndepărteze obiectele metalice dacă acestea sunt plasate în
câmpul de examinare.
PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII
- Identificaţi pacientul; verificaţi recomandarea în F.O. sau pe biletul de trimitere.
- Verificaţi dacă pacientul a respectat recomandările
- Pregătiţi materialele care vor fi transportate la radiologie pentru administrarea
substanţelor de contrast
- Însoţiţi pacientul şi ajutaţi-l să se dezbrace (dacă este cazul); predaţi pacientul colegei de
la radiologie pentru administrarea substanţei de contrast
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Se ajută pacientul să se aşeze pe pat
- Se monitorizează: T°, P, TA, R.,eliminările.
- Se observă aspectul tegumentelor pentru a depista manifestări alergice(eventual)
- Se asigură repausul, se administrează lichide pentru a elimina mai repede substanţa de
contrast
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Se curăţă materialele refolosibile
- Se colectează materialele folosite conform P.U.
- Se aşează materialele curate în dulapuri
- Spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi:
- Data efectuării examenului şi comportamentul pacientului
- Dacă pacientul trebuie să revină la radiologie

EVALUAREA PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul prezintă stare generală bună, exprimă confort
- Nu sunt semne de alergie/sensibilitate la substanţa de contrast
33
Rezultate nedorite/ce faceţi
- Pacientul prezintă fenomene de hipersensibilitate (prurit intens, roşeaţă şi edem al feţei,
cefalee, dispnee cu greţuri şi vărsături) care pot apare mai târziu, după efectuarea
examenului.
- Se anunţă medicul (dacă nu este prezent), se administrează medicaţia recomandată
- Se monitorizează pacientul:
• Pacientul acuză dureri de-a lungul venei şi gust metalic
- Explicaţi pacientului că manifestările sunt trecătoare

EXAMENE CU IZOTOPI RADIOACTIVI

ASPECTE GENERALE

DEFINIŢIE
- Examinarea cu izotopi radioactivi (radionuclizi) care emit radiaţii a, ß, µ puse în evidenţă
cantitativ şi calitativ cu ajutorul detectoarelor
OBIECTIVE
- Detectarea modificărilor structurale ale unor organe faţă de care izotopii prezintă tropism
(afinitate) şi se fixează în organul respectiv.
- Identificarea defectelor de perfuzie sanguină.
TIPURI DE EXAMENE
- Scintigrafia cardiacă - se realizează prin injectarea unui radiotrasor (Technetium 99m,
Thaliu 201) şi studiază perfuzia miocardică.
- Scintigrafia hepatobiliară- se studiază funcţiile ficatului şi vezicii biliare, permeabilitatea
duetului biliar. Se realizează cu Technetium 99m.
- Scintigrafia hepatosplenică - dă relaţii despre poziţia, forma şi dimensiunile ficatului şi
splinei. Substanţa radioactivă este albumina coloidală marcată cu sulfura de Technetinum.
- Scintigrafia osoasă - permite diagnosticarea unei leziuni osoase (traumatică, neoplazică,
etc). Substanţa de contrast - Technetium 99m administrată i.v.
- Scintigrafia paratiroidiană - evaluează paratiroidele la pacienţii cu hipercalcemie severă,
localizează adenoamele paratiroidiene. Se realizează cu Technetium 99m sau iod 123.

34
- Scintigrafia pulmonară de perfuzie şi ventilaţie - evaluează funcţia pulmonară şi
evidenţiază afecţiuni pulmonare (tromboembolism, TBC, pneumonia, emfizem pulmonar,
tumori pulmonare, astm bronşic, atelectazie pulmonară). Pentru scintigrafia de perfuzie
substanţa radioactivă se administrează i.v. iar pentru cea de ventilaţie pacientul inhalează
radiotrasorul. Izotopi folosiţi: Technetiu 99m, iod 131, Xenon 133, Krypton 81m.
- Scintigrafia renală - evaluează structura şi funcţia renală, detectează malformaţii
congenitale, tulburări de circulaţie renală, tumori renale.
- Scintigrafia tiroidiană-evidenţiază adenomul, cancerul, tiroidita, boala Graves, hiper şi
hipotiroidia. Foloseşte Technetiu 99m administrat oral sau iod 123 administrat i.v. în funcţie
de caz.
- Scintigrafia mamară - diferenţiază cancerul mamar de hiperplazia mamară şi foloseşte ca
substanţă de contrast Tc - 99m, administrată intravenos.
PROCEDURI GENERALE DE SCANARE
- Radionuclidele se concentrează în anumite organe sau sisteme mai mult decât în altele,
distribuţia în ţesuturile sănătoase fiind diferită de cele bolnave.
- Se evidenţiază două tipuri de leziuni:
• zone calde în care captarea este crescută comparativ cu distribuţia într-o zonă normală
• zone reci în care captarea este scăzută în raport cu imaginea normală.
- Administrarea radionuclidului se face intravenos sau oral. Înaintea administrării
radionuclidului se administrează un agent pentru a preveni concentrarea izotopului în alt
organ decât cel ţintit
Ex.:
a) Lugol administrat oral când se folosesc izotopi cu iod exceptând studierea tiroidei
b) Perclorat de K administrat oral pacienţilor alergici la iod, blochează plexurile din creier.
- Radionuclidul trebuie administrat cu suficient timp înainte pentru a se putea concentra în
ţesutul specific care urmează să fie studiat
- Un aparat înregistrează poziţia şi concentraţia radiaţiilor penetrante care pornesc din
organul studiat.
- Durata examenului depinde de: izotopii utilizaţi şi timpul necesar pentru a ajunge în
ţesuturi, tipul de echipament folosit, poziţia pacientului.
PRINCIPII GENERALE
- Examenele cu izotopi se fac numai în departamentul de medicină nucleară

35
- Se bazează pe existenţa unor diferenţe de concentraţie a materialului radioactiv în
ţesuturile normale şi anormale din ariile corpului studiate
- Permite vizualizarea organelor şi a unor regiuni care nu pot fi văzute prin examenele
radiologice
- În zonele afectate apar aşa numitele leziuni înlocuitoare de spaţiu în special tumorale
care sunt bine evidenţiate. Zonele cu activitate crescută sunt considerate patologice
- Radiaţii electromagnetice gamma, sunt folosite în terapie şi pentru proceduri diagnostice.
- Echipamentele computerizate de detectare a radiaţiilor (contor de scintilaţie) evidenţiază
şi fotografiază organele studiate şi furnizează informaţii asupra mărimii, formei, poziţiei şi
activităţii funcţionale.
- Substanţele radioactive se distribuie în ţesuturi, organe sau sisteme în funcţie de
afinitatea sau specificitatea lor şi de modul cum sunt administrate.
RADIONUCLIZI UTILIZATI
- Albumină coloidală marcată cu sulfura de Technetium 99 - folosită pentru scintigrafia
hepatosplenică şi scintigrafia pulmonară de perfuzie.
- Analog de acid iminodiacetic marcat cu Tc 99 - folosit pentru scintigrafia hepatobiliară. Se
excretă prin bilă.
- Tc pirofosfat - folosit pentru scintigrafia cardiacă
- Thaliu 201 idem
- Acid pentaacetic dietilen triamină marcat cu Tc 99 ( Tc DTPA) folosit pentru scintigrafia
renală. Se mai foloseşte ¹³¹I sau hipurat ¹³³I
- Krypton 81, Xenon 433 pentru scintigrafia pulmonară de ventilaţie
- Octreotid (analog de somatostatină marcat cu iod 123 sau Iudin 111 - pentru identificarea
tumorilor endocrine.
- Technetium (Tc) 99 sestamibi pentru glandele paratiroide.
- I¹²³, Tc 99 pentru glanda tiroidă

ROLUL NURSEI ÎN EFECTUAREA EXAMINĂRII CU IZOTOPI RADIOACTIVI

OBIECTIVE
- Detectarea modificărilor structurale şi funcţionale ale unor organe
- Depistarea tulburărilor perfuziei tisulare la nivelul organelor şi ţesuturilor
- Diferenţierea tumorilor maligne de cele benigne
- Monitorizarea evoluţiei tumorilor şi a răspunsului la tratamente (iradiere, chimioterapie)
36
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Se face de către personalul de la serviciul de medicină nucleară
- Sunt necesare:
• Substanţe marcate cu izotopi radioactivi indicate pentru examenul cerut
• Substanţe pentru limitarea fixării izotopilor (radiotrasorilor) în alte organe (dacă este
cazul)
• Materiale necesare administrării radiotrasorilor
• Materiale de protecţie
PREGĂTIREA PACIENTULUI
CULEGEREA DATELOR
- Se face de către medic, se completează de nursă
- Se obţin informaţii privind existenţa sarcinii la femeile tinere, examenul fiind contraindicat,
deoarece radiaţiile sunt nocive pentru copil
- Femeile la vârsta fertilă sunt sfătuite să ia contraceptive, se face examen ginecologic
- Alăptarea contraindică administrarea radiotrasorilor dacă beneficiile nu depăşesc
riscurile. Când examenul se impune, este sfătuită să nu alăpteze 2-3 zile
- Se consemnează informaţii despre antecedentele de alergie ale pacientului dacă
radionuclidul conţine iod
- Se verifică încărcătura radioactivă dacă pacientul a făcut în ultimele 24-48 de ore
examene radiologice cu sulfat de bariu sau alţi radionuclizi deoarece pot influenţa
rezultatele
- Examenele cu Ba înaintea scintigrafiei hepatosplenice sau cu octreotid modifică
rezultatele şi determină defecte scintigrafice
- Se notează prezenţa eventualelor proteze în organism care pot împiedica traseul
radiaţiilor gamma
- Se notează vârsta şi greutatea actuală pentru calcularea dozei de radionuclizi
- Se evaluează starea pacientului pentru a stabili dacă:
• Se poate deplasa singur sau are nevoie de un fotoliu rulant
• Necesită administrare de O²
• Prezintă sondă şi pungă de colectare a urmii
• Prezintă canulă intravenoasă sau sondă nazogastrică
• Este diabetic
• Trebuie să ia medicamente
37
• Necesită alte examene scintigrafice. Scintigrafia tiroidiană se face înaintea examenelor
radiologice cu substanţe care conţin iod
- Dacă are mai puţin de 18 ani se anunţă serviciul de medicină nucleară pentru stabilirea
tehnologiei adecvate procedurii de examinare.
PARTICIPAREA LA EFECTUAREA PROCEDURII
a) PREGĂTIREA PSIHICĂ
- Se explică riscurile şi beneficiile examenului înainte de testare
Beneficii:
• Radioactivitatea se înmagazinează pentru puţin timp, eliminarea substanţelor făcându-se
prin urină şi fecale
• Technetiu - cel mai utilizat trasor se reduce după 6 ore şi dispare în 24 ore. După
eliminare, pacientul nu mai este purtător de radioactivitate
• Metastazele sunt depistate cu 6-12 luni înainte faţă de examenele radiologice obişnuite
• Iradierea este mai mică decât în cazul examinărilor radiologice
Riscuri:
• Un pericol radioactiv există totdeauna, dar este limitat deoarece se folosesc doze foarte
mici
• Examenul prezintă limite, localizarea tumorilor poate fi dificilă când ţesutul normal din
jurul leziunii absoarbe radionuclidul şi contururile sunt neclare
• Se obţine consimţământul informat
• Se comunică durata examenului
• Se informează pacientul dacă în timpul examenului trebuie să stea nemişcat pentru a nu
modifica rezultatele
• Se informează pacientul dacă se impun restricţii alimentare sau de fumat
• Se anunţă pacientul că injectarea radiotrasorului poate produce uşor discomfort
b) PREGĂTIREA FIZICĂ
- Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările
- Se face testarea sensibilităţii dacă se folosesc radioizotopi cu iod
- Se îndepărtează obiectele metalice, bijuteriile din câmpul de examinare
- Se întrerupe medicaţia (cu acordul medicului) până la încheierea studiilor - la femeile de
vârstă fertilă pentru siguranţă se face examenul ginecologic
- Se administrează medicaţia preprocedurală pentru reducerea fixării radiotrasorilor în
ţesuturile din jur
38
PARTICIPAREA LA EXAMEN
- Se identifică pacientul
- Se însoţeşte pacientul la serviciul de medicină nucleară în vederea administrării
radiotrasorului şi efectuării examenului
- Este ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masă
- Admininistrarea izotopilor (radiotrasorului) se face de către personalul de la serviciul de
medicină nucleară
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Examenul nu este traumatizant .
- Pacientul este sfătuit să consume mai multe lichide pentru a favoriza eliminarea
substanţelor radioactive
- Dacă este necesar, pacientul va fi readus la serviciul de medicină nucleară pentru noi
înregistrări
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Foaia de observaţie a pacientului se aşează în dosar
NOTAREA PROCEDURII
- Medicul notează în foaia de observaţie rezultatul examenului sau completează buletinul
de analiză.
- Nursa îşi notează în planul de îngrijire
EVALUAREA
Rezultate aşteptate/dorite
- Pacientul este liniştit, colaborant
- Nu se produc incidente în timpul injectării
- Imaginile obţinute arată formă, dimensiuni, poziţie şi funcţii normale, captare uniformă
Rezultate nedorite
- Zone de hipo sau hiper captare care corespund aşa numitelor zone calde şi reci (noduli,
chisturi, tumori, ischemie, tromboze).

39