Sunteți pe pagina 1din 20

ELEVA: NEAGU LIVIA FLORENTINA

BFK II

CUPRINS

1
I. Scolioza. Motivaţia alegerii temei, definiţie, clasificare……...………………….pag.3
II. Etiopatogenie…………………………………………………...………………….pag.5
III. Factori de risc…………………………………………………..……………….….pag.6
IV. Evoluţie şi prognostic……………………………………………........................…pag.6
V. Tipuri de scolioză în funcţe de gravitatea curburilor...........................................pag.7
VI. Examenul clinic..........................................................................................................pag.7
VII. Tratament – generalităţi...........................................................................................pag.8
VIII. Tratament.................................................................................................................pag.9
 Tratament profilactic
 Tratament igieno – dietetic
 Tratament medicamentos
 Tratament ortopedico – chirurgical
 Tratament balneologic
 Tratament prin electroterapie
IX. Obiectivele tratamentului........................................................................................pag.12
 Mijloace şi metode folosite
 Gimnastică medicală
 Terapia ocupaţională

X. Studiu de caz
SCOLIOZẶ DORSALẶ STẬNGẶ………………………………………….…..pag.19

XI. Bibliografie...............................................................................................................pag.20

I.SCOLIOZA

2
Am ales această temă deoarece multe persoane,în special copii suferă de această deformare
cauzata de malformaţii congenitale, anumite boli degenerative,traumatisme ale coloanei
vertebrale dar mai ales cauzată de postura incorectă adoptată în copilărie.
Deoarece, nu toată lumea este familiară cu aceste deformatii, cum ar fi scolioza,cifoza sau
cifoscolioza, mulţi părinţi nu dau importanţă copiilor cu aceste deviatii, neştiind că în timp pot fi
afectate şi celelalte organe interne,determinând durere şi alte complicaţii medicale.
Coloana vertebrală reprezintă componenta cea mai importantă a aparatului locomotor cât şi a
scheletului osos.Ea este punctul de ancorare pentru celelalte componente ale corpului uman,
reprezintând elementul esenţial de menţinere, ce dispune de un mare grad de mobilitate ce
interesează articulaţiile intervertebrale. Din această cauză trebuie să prevenim şi sa tratăm orice
deformare a acesteia.
Deşi, nu pare a fi o boală foarte gravă ea afecteaza viata individului destul de mult,iar
alegându-mi această temă am încercat să găsesc cele mai bune metode de recuperare ale coloanei
vertebrale,prin care să stopăm evoluţia deficienţelor acesteia.

Definiţie:

Scolioza-este o deviatie laterală, incomplet reductibilă a rahisului, cu evoluţie progresivă şi cu


consecinţe asupra morfologiei si funcţionalităţii acestuia.

Clasificare:
Scoliozele sunt împărţite în două grupe principale:
1. Scoliozele funcţionale (nestructurale)
2. Scoliozele structurale

1. Scoliozele funcţionale – atitudine scoliotică


- Scolioza profesională şi din tulburări de auz şi vedere
- Scolioza statică – prin asimetrie de bazin (redoare a şouldului)
-prin ascensionarea congenitală a omoplatului
-prin inegalitatea membrelor inferioare

- scolioza antalgică (sindromul vertebral din discopatia vertebrală )

3
2. Scoliozele structurale sau osoase:
Scolioza congenitală: a) cu malformaţii vertebrale asimetrice (hemivertebre,
blocuri vertebrale, sacralizare, condrodistrofii (nanism)), b).fără malformaţii
vertebrale – scolioza idiopatică a nou – născutului.
Scolioza apărută în cursul creşterii:
a. Afecţiuni genetice:sindromul Marfan, boala Ehlers – Danlos, boala
Recklinghausen, boala Lobstein, Boala Marquio
b. Afecţiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame miotonice,
miopatii congenitale, miopatii metabolice
c. Afecţiuni neurologice: boala Friedreich, poliomelita, paralizia cerebrală
infantilă
d. Rahitismul.
Scoliozele secundare unor afecţiuni dobândite:
1. Osoase: traumatisme (fracturi – lixaţii), cistectormii, toracoplastie
2. Neurologice:neurofibromatoză, siringomielită, tumori vertebro –
medulare, poliomelită, scolioze tetanice

4
3. Empiem toracic cu retracţie fibroasă

1. Fig.1 Empiem toracic cu retracţie fibroasă

Scolioze idiopatice (esenţiale): cele mai frecvente (75%)


1. Scolioza infantilă (0-3 ani)
2. Scolioza juvenilă (3-14 ani)
3. Scolioza adolescenţilor ( cea mai frecventă după pubertate)
4. Scolioza idiopatică a adultului (posibil debut în adolescenţă)

II. Etiopatogenie

Scoliozele nestructurale (funcţionale)

Ele pot fi provocate de inegalităţi ale membrelor inferioare, de anchiloze ale şoldului în poziţii
vicioase, de contracturi musculare paravertebrale antalgice ca în hernia de disc etc.
Aceste atitudini scoliotice nu sunt evolutive si dispar odată cu dispariţia sau corectarea cauzei
care le-a produs.
Scoliozele nestructurale, funcţionale sau atitudinile scoliotice se caracterizează prin faptul că
deviatia laterală a coloanei este complet reductibilă clinic si radiologic în poziţia culcat. Acest tip
de scolioze nu se însoţesc de modificări de structură vertebrală sau gibozitate si se reduc spontan
sau prin intervenţie minimă.

5
Atitudinea scoliotică nu se insoţeşte de o rotaţie a vertebrelor, dar se combină frecvent cu
atitudinea cifolordotică. Această situaţie se întalneşte în cazul unei creşteri rapide, insuficientă
musculoligamentară, igienă vertebrală deficitară sau, uneori, inegalitate de membre inferioare cu
dezechilibru al bazinului (dezechilibru mecanic redresat prin aplicarea unui talonet).

Scoliozele structurale

Cauzele care duc la apariţia scoliozelor structurale pot fi neurologice, musculare, genetice,
congenitale, metabolice, dar marea majoritate a scoliozelor au cauză necunoscută (ex. scoliozele
idiopatice: aproximativ 75%).
Scoliozele structurale constau într-o inflexiune laterală a rahisului cu rază mare de curbura ce
antrenează un aspect discret asimetric al ansamblului spatelui: un umar mai ascensionat,
omoplatul mai proeminent, asimetria discretă a triunghiului taliei, un şold uşor ascensionat si
chiar un uşor dezechilibru lateral al trunchiului.

În scoliozele structurale coloana vertebrală prezintă modificari ce se accentuează în perioada


de crestere sau de-a lungul evoluţiei bolii de bază care duc la deformări ale corpilor vertebrali,
sunt însoţite de gibozitate laterală prin rotaţia vertebrelor în jurul axului lor vertical şi sunt rigide.
Gibozitatea este situată de partea convexitătii curburii.

III. Factori de risc

Factorii care cresc riscul unei persoane de a dezvolta scolioza, includ:


-istoria familiala. Se cunoaste faptul ca scolioza este o afectiune cu caracter familial. Copii, in
special fetele ale caror mame au avut scolioza, prezinta un risc crescut de a dezvolta scolioza;
-sexul feminin. Fetele cu varsta cuprinsa intre 10 si 16 ani sunt de 7 ori mai predispuse decat
baietii sa faca scolioza cu curbura severa care sa necesite tratament.

Scolioza este mai frecventa la persoanele care au:


-vertebre impinse spre inainte (deplasare anterioara), mai obisnuita in partea inferioara a
coloanei vertebrale (spondilolistezis);
-lipsa sau scurtarea membrelor superioare sau inferioare;
-alte tulburari legate de dezvoltarea tisulara in viata intrauterina.

IV. Evoluţie şi prognostic

Scoliozele nestructurale (atitudinile scoliotice) nu sunt evolutive şi dispar odată cu disparitia


sau corectarea cauzei care le-a produs.
Scoliozele structurale evoluează în perioada creşterii, indiferent de etiologie (unele scolioze
infantile se pot corecta spontan), fiind cu atât mai grave cu cât vârsta de debut este mai mica.
Odată încheiată osificarea scheletului încetează şi evolutia scoliozei. La femeie, scoliozele

6
structurale se pot accentua în perioada de sarcină, alăptare şi menopauză, în urma unor eforturi
profesionale (insuficienţa musculoligamentară) sau în urma degenerescenţei discale.

V. Tipuri de scolioză în funcţe de gravitatea curburilor

Dupa gravitatea curburilor, conform clasificarii lui Grusa, se disting urmatoarele grade ale
scoliozelor:

- Gradul I: curbura principala


prezinta un unghi sub 30°, rotatia
vertebrala este mica, iar curburile
compensatorii foarte suple;
- Gradul II: curbura principala
este cuprinsa intre 30 si 60°, torsiunea
vertebrala se afla intre 10 si
20°,curburile secundare se prezinta inca suple;
- Gradul III: curbura principala este peste 60°, rotatia corpilor vertebrali mai mare
de 30°, curburile secundare sunt fixe.

VI. Examenul clinic

Examenul clinic trebuie să conţină examenul trunchiului şi al coloanei vertebrale, precum


şiexamenul neurologic si al celorlalte aparate şi sisteme.

Examenul trunchiului va avea în vedere echilibrul global al acestuia, poziţia bazinului, pozitia
umerilor în raport cu bazinul şi în raport cu solul, asimetria triunghiurilor formate de membrul
toracic cu trunchiul.
În cazul scoliozelor cu curburi importante, rotaţia vertebrală poate fi responsabilă de
înfundarea asimetrică a peretelui toracic anterior.
La pacientul în ortostatism, examinat din spate, se identifică curbura prin palparea apofizelor
spinoase. Firul cu plumb coborât de la nivelul apofizei spinoase a vertebrei C7 ar trebui să
întalnească pliul interfesier în cazul coloanei normale. Când firul este deviat la stânga sau la
dreapta faţă de pliul interfesier, scolioza este dezechilibrată la stânga sau la dreapta. Se notează
de asemenea distanţa de la apexul curburii la linia verticală descrisă de firul cu plumb.
La examinarea din profil, în ortostatism, firul cu plumb coborât de la nivelul conductului
auditiv extern ar trebui să întâlnească relieful marelui trohanter în cazul coloanei vertebrale
normale. Când nu se întamplă acest lucru, coloana vertebrală este dezechilibrată anterior sau
posterior.

Pentru studierea gibozităţii, pacientul este pus să se aplece spre înainte din poziţia în
ortostatis. Privind tangenţial spatele, pe direcţia anteroposterioară, se poate observa proeminenţa
regiunii paravertebrale de partea convexa a curburii. Proeminenţa este cu atât mai pronunţată cu
cât curbura este mai accentuată. Această parte proeminentă se numeşte gibus şi este dată de

7
rotaţia în plan orizontal a vertebrelor. Sub masa musculara proeminenţa se află partea posterioară
a coastelor, în cazul scoliozelor toracale sau apofizelor transverse, în cazul scoliozelor lombare.
La pacientul aflat în poziţia aşezat se examinează rotaţia umerilor în raport cu bazinul, iar în
decubit ventral se poate constata stergerea scoliozelor care nu sunt structurale. Bilanţul
neurologic este obligatoriu şi poate decela unele anomalii în cazurile de scolioză idiopatică gravă
sau în cazul asocierii unor malformaţii osteoarticulare sau ale sistemului nervos. Tot examenul
clinic ar trebui să deceleze o eventuală inegalitate de membre pelvine, care poate induce o
atitudine scoliotică.

VII. Tratament - Generalitati


Scopul tratamentului pentru scolioză este de a preveni accentuarea curburii coloanei
vertebrale, de a corecta şi stabiliza curbura severă. Din fericire mai putin de 10% din persoanele
care au deformare a coloanei mai mare de 10 grade necesită tratament.
Tipul de tratament este în funcţie de cauza scoliozei.
Scolioza de cauză subiacentă (scolioza nestructurată) în mod obişnuit se îmbunătăţeşte când
condiţiile care au cauzat deformarea, cum ar fi contractura musculară sau inegalitatea membrelor
sunt tratate.
Scoliozele cauzate de catre boli sau factori necunoscuti (scolioze structurate) în mod normal
necesită tratament:
-tratament nechirurgical - acesta include, fie observaţie periodică la fiecare 4-6 luni pentru a
verifica orice progresie a curburii fie utilizarea de corsete pentru a stopa accentuarea curburii
-tratamentul chirurgical - chirurgia poate fi folosită la insertia de implante care vor menţine
deformarea pe loc sau la fuzionarea corpilor vertebrali aşa încat curbura să nu se agraveze.
Tratamentul este în funcţie de vârsta persoanei, de mărimea curburii coloanei vertebrale şi de
riscul accentuării acesteia. Riscul progresiei este în funcţie de vârsta la care este stabilit
diagnosticul, de mărimea curburii (măsurat pe imaginea radiografica a coloanei), de vârsta
scheletului (determinat prin testul Risser).
Tratamentul la un copil la care scheletul nu este pe deplin dezvoltat poate sa includă:
-când curbura este mai mică de 25 de grade se va efectua o evaluare periodică de ăatre medic
pentru a urmari progresia curburii. Adesea nu mai este necesar alt tratament
-când curbura este între 25 si 40 de grade, corsetul poate fi utilizat rentru a preveni
accentuarea curburii pe perioada creşterii. Unii medici folosesc corsetul la curburi de pana la 45
de grade. În mod normal tratamentul cu corset se va utiliza pâna la stoparea creşterii scheletale
-când curbura este mai mare de 40 de grade corsetele nu mai sunt eficiente
-intervenţia chirurgicală poate fi luată în considerare la curburile mai mari de 50 de grade.
Făra intervenţie chirurgicală, aceste curburi se vor agrava
La persoanele adulte, la care creşterea scheletului a fost terminată, tratamentul poate include
urmatoarele:
-ameliorarea durerii, folosind aspirina sau droguri similare şi exercitii fizice. Acestea pot fi
suficiente pentru ameliorarea durerii de spate

8
-când curbura este mai mica de 50 de grade se va efectua o urmărire periodică pentru a
observa orice progresie a curburii
-când curbura este mai mare de 50 de grade şi tinde să se agraveze se va apela la intervenţia
chirurgicală.

VIII. Tratament
1. Profilactic:
Trebuie combătute anumite deprinderi care pot favoriza sau accentua deviaţia vertebrală, ca
de exemplu, ,,atitudinea soldie‖, de sprijin pe un singur picior, pe care o iau adeseori copiii şi
adolescenţii (mai ales fetele). Purtarea ghiozdanului cu cărţi este recomandabil să se facă pe
spate, iar dacă se face în mână, să se alterneze dintr-una în cealalta.
De o importanţă deosebită este menţinerea poziţiei corecte la masa de lucru de la şcoală şi de
la domiciliu. Pentru a se asigura o poziţie corectă în cazul existenţei unei deviaţii vertebrale este
recomandabilă înaltarea mesei de lucru prin aplicarea pe ea a unui pupitru cu suprafaţa înclinată,
care să-l oblige pe şcolar să menţină poziţia corectă.
Este recomandabil ca pacientul să nu stea timp îndelungat la masa de lucru, până când
oboseala l-ar face să ia o poziţie incorectă, ci să facă pauze în care să execute câteva exerciţii
fizice sau să se întindă pe pat.
Este necesar să se încerce combaterea poziţiilor vicioase pe care unii copii şi le însuşesc în
timpul somnului, ca de exemplu în flexie accentuată, sau în decubit lateral mereu pe aceeaşi
parte.
Adeseori este utilă montarea unei plăci dure sub saltea. În cazul utilizării corsetului
Milwaukee, de exemplu, autoredresarea activă a coloanei în timpul somnului este favorizată de
planul ferm al patului.

2. Tratament igieno-dietetic:
Se recomandă pacienţilor cu scolioză o dietă adecvată, astfel încât greutatea lor corporală să
fie optimă în raport cu înaltimea si vârsta. Acest lucru este necesar mai ales la pacienţii
supraponderali, deoarece greutatea poate accentua deviaţiile coloanei vertebrale.

3. Tratament medicamentos
Se administrează antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazonă , aminofenazina, aspirina), antalgice
si decontracturante, acestea din urmă având rol de relaxare a musculaturii ale cărei contracţii pot genera
deformări ale coloanei. Administrarea de cortizon joacă un rol foarte important dar trebuie avut în
vedere dozajul şi stadiul evolutiv. Se mai administrează calciu şi clorocalcin.
Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B si vitamina C.

4. Tratament ortopedico – chirurgical

Tratamentul ortopedic îşi propune corectarea şi menţinerea deviaţiei vertebrale pentru a


neutraliză riscul de agravare reprezentat de puseul pubertar de creştere.

9
Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient dacă la sfârşitul creşterii el reuşeşte să
menţină deviaţia vertebrală la o valoare cel mult egală cu aceea de la începutul tratamentului
Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare active şi pasive.
Aparatele ortopedice pasive realizează corecţia deviaţiei folosind forţa de presiune, de obicei
la nivelul parţii convexe a curburii şi forţa de tracţiune care tinde sa elongheze coloana şi astfel
să reducă curbura.

Fig.3 Corset ortopedic

5. Tratamentul balneologic
Bolnavul cu scolioză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe
tratamentul afectiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.),
unde asocierea factorilor naturali (apă minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională.

Tratamentul balnear vizează urmatoarele obiective:


* Încetinirea procesului degenerativ
* Îmbunătăţirea circulatiei locale şi generale
* Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare

Tipuri de ape:
* Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
* Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
* Ape sărate iodurate (Bazna)
* Ape sulfuroase sărate (Călimanesti, Govora)
* Ape sulfuroase termale (Herculane)

10
Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic.
Staţiunile indicate sunt:
* Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
* Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slanic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
* Vatra Dornei, Borsec, Felix (turba);
* Govora (nămol silicos şi iodat);
* Geoagiu (nămoluri feruginoase).

6. Tratamentul prin electropterapie:

Electroterapia are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce retracţiile
şi contracţiile prin încalzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a asupliza
musculatura şi ligamentele retractate şi sclerozate (ionizările cu iodură de potasiu 4-5%,
ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazonă), de a limita efectele dureroase sau
anchilozele şi artrozele secundare.
Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de intindere, mai pot
beneficia de băi de lumină infraroşii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenţi
aperiodici de joasã frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizari.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică
simptomatică), cât şi contracturii musculare şi ea sursa generatoare de durere (electroterapie
antalgicã patogenică).
Dintre procedeele mai importante de electroterapie amintim: galvanizările, ionoterapia
electrica, faradizarea, cureţii diadinamici, fototerapia şi ultrasunetele. Ultrasunetele se folosesc în
special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, creşterea temperaturii locale prin frecarea
indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce dezorganizează procesele
incipiente de fibrozare.
Galvanizarea transversală este decontracturantă şi antalgică, efectul antalgic fiind potenţat de
alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic de suprafaţă (xilina, novocaina).
Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului să
fie la prag şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Curenţii diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acţionează şi prin
contracţiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Ṣi aici, dozarea
intensităţii şi durata şedinţei condiţionează efectul terapeutic. Curentul interferenţial în aplicaţie
statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvenţe excitomotorii în formă SPECTRU, aduce o
contribuţie substanţială în pregătirea musculaturii pentru programele de kinetoterapie.

11
IX. Obiectivele tratamentului:

1. Corectarea posturilor vicioase prin: posturări corective (coordonare şi autocoordonare) şi


posturari hipercorective cu caracter antalgic.

2. Combaterea dezechilibrelor musculo – ligamentare.

3. Dezvoltarea grupelor musculare necesare menţinerii corecţiei obţinute prin exerciţiile


specifice de recuperare şi a gimnasticii medicale.

4. Conştientizarea poziţiilor corecte a coloanei vertebrale, a umerilor şi a bazinului, prin


adoptarea unor posturi corective (corecte).

5. Menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului pe tot parcursul recuperării.

6. Creşterea şi refacerea mobilităţii articulare şi musculare, treptat.

7. Tonifierea musculaturii afectate în regim de scurtare şi de alungire, acolo unde este suferind
(nivel c.v).

8. Corectarea şi menţinerea tonusului muscular, prin exerciţii şi gimnastică medicală.

9. Creşterea forţei şi rezistenţei la nivel lombosacrat.

10. Educarea şi reeducarea conştientizată prin percepţie a pacientului, a senzaţiilor de


echilibru, a orientării mişcărilor în spaţiu, a senzaţiei de verticalizare şi de înclinare a corpului;
senzaţia de mişcare rectilinie; senzaţia de rotaţie; senzaţia de vizualizare; senzaţia de lateralitate.

11. Reantrenarea pacientului la efort prin creşterea treptată a forţei şi rezistenţei la nivelul
grupelor musculare, se vor introduce o serie de aparate ajutătoare în recuperare şi reantrenare,
cum ar fi:

 bicicleta ergometrică;

 stepperul;

 placa de echilibru şi spalierul;

 aparatul multifuncţional helcometru;

 covorul rulant;

 gim-ball.

12
Mijloace şi metode folosite

Complexul de exerciţii se adresează scoliozei în “C” stânga, iar pentru scolioza în


“C”dreapta se vor executa aceleaşi exerciţii, cu segmentele de partea partea cealaltă:

1. Mers cu braţul drept sus, stângul pe şold se execută arcuirea braţului drept spre stanga în
ritmul paşilor;

2. Mers cu braţul drept pe creştet, stângul pe şold, din 3 in 3 paşi se execută arcuirea
trunchiului spre stânga;

3. Mers cu piciorul stâng pe banca de gimnastică şi cel drept pe sol; mâna dreaptă pe creştet,
stânga pe şold (poziţionare corectivă);

4. Mers cu un baston aşezat diagonal la spate, apucat cu mâna dreapta de sus şi cu stânga de
jos;

5. Din poziţia stând execută îndoirea trunchiului spre stânga, cu arcuire, iar mâna dreaptă sus,
stânga pe şold (de 10 ori)

6. Din poziţia stând, piciorul stâng sprijinit lateral pe un suport, piciorul drept pe sol, mâna
dreapta sus, stânga pe şold; execută îndoirea trunchiului spre stânga, cu expiraţie, revenire cu
inspiratie (de 10 ori);

13
7. Din poziţia stând, aşezat cu un baston aşezat diagonal la spate, apucat cu mâna dreapta de
sus si cu stânga de jos, execută întinderea braţelor înapoi cu extensia trunchiului – inspiraţie,
revenire cu expiratie (de 10 ori)

8. Din poziţia stând cu bastonul apucat de ambele capete, execută ducerea bastonului lateral
stânga (braţul drept sus, stangul lateral), concomitent cu răsucirea trunchiului şi usoară aplecare
spre stânga (de 10 ori);

14
9. Din poziţia pe genunchi, cu mâna dreaptă pe creştet şi stânga pe şold, va executa îndoirea
trunchiului spre stânga, cu inspiraţie, revenire, cu expiraţie (de 10 ori);

10. Din poziţia pe genunchi, cu mâna stânga pe creştet şi dreapta pe şold şi sprijin pe
genunchiul stâng, cu dreptul întins lateral, îndoirea trunchiului spre dreapta, cu inspiraţie,
revenire, cu expiraţie (de 10 ori);

11. Din poziţia pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută ducerea piciorului drept întins
înapoi, inspiraţie, revenire cu expiraţie (de 10 ori);

15
12. Din poziţia pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută ducerea braţului drept oblic sus, cu
inspiraţie, revenire cu expiraţie (de 10 ori);

13. Din pozitia pe genunchi, cu sprijin pe palme, executa deplasare mainilor spre stanga, cu
revenire in pozitia initiala (de 10 ori);

14. Din poziţia pe genunchi, cu sprijin pe palme, execută simultan ridicarea braţului drept
întins sus si piciorul stâng întins înapoi (de 10 ori);

16
GIMNASTICẶ MEDICALẶ:

Stând în faţa oglinzii: corectarea poziţiei globale şi segmentare a corpului; întinderi active
ale coloanei vertebrale (autoelongare) alternate cu relaxari.
Stând cu mâinile încleştate înainte, ducerea braţelor prin înainte sus cu ridicarea pe
vârfuri şi întindere maximă pe verticală, inspiraţie; revenire cu braţele întinse prin lateral în
pozitie relaxată, cu expiraţie.
Depărtat stând, cu faţa la oglindă: aplecarea lentă a trunchiului înainte cu spatele în
extensie, braţele lateral, revenire: aceeaşi mişcare cu ducerea bratelor prin înainte sus, revenire
cu braţele prin lateral. Se execută cu inspiraţii profunde.
Mers pe vârfuri cu mâinile pe cap înclestate şi intoarse cu palma în sus, coatele trase
înapoi.
Mers pe varfuri inapoi, mâinile libere pe lânga corp, trunchiul drept.
Atârnare relaxată cu faţa la spalier, trecere în atârnare activă (autoînalţare cu ridicarea
gâtului dintre umeri, bărbia la orizontală, braţele întinse) cu depărtarea si apropierea ritmică a
picioarelor.
Ṣezând călare pe bancă, îndoirea trunchiului înainte cu braţele întinse încercând să atingă
banca cât mai departe posibil, revenire în poziţia aşezat cu genunchii îndoiti, tãlpile pe bancă,
mâinile la ceafă, spatele în uşoara extensie, coatele trase înapoi.
Înainte culcat cu braţele în prelungirea trunchiului, mâinile încleştate, picioarele
depărtate: extensia trunchiului cu ridicarea braţelor înainte sus şi întindere voluntară: revenire.
Pe spate culcat, mâinile sub ceafă, picioarele ridicate la 45-90˚ depărtarea amplă şi
apropierea picioarelor întinse cu respiraţie ritmică.
Pe genunchi sprijinit pe palme, deplasare înainte cu o mâna şi genunchi opus, apoi cu
mâna şi genunchiul de aceeaşi parte.
Atârnat activ cu spatele la spalier, cu picioarele întinse înainte spre 90˚ ; depărtarea şi
apropierea picioarelor, cu respiraţie ritmică.

TERAPIA OCUPAŢIONALẶ

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi
adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând
bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi îndemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de
boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evita pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai
lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea
funcţională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt:

- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii mişcărilor;


- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.

17
Asistenţa în terapia ocupaţionalã se desfăşoară în două etape:
1. primirea pacientului şi evaluarea lui: este cel mai important moment, pentru că de
calitatea evaluarii depinde alegerea mijloacelor şi aplicarea tratamentului.
2. etapa de tratament (asistenţa propriu-zisă).

În cazul pacienţilor cu scolioză putem aplica din activităţile esenţiale tehnicile sportive cu
caracter recreativ, cu practicarea integrală. Vom alege acele sporturi sau jocuri ce pot avea o
contribuţie la atingerea obiectivelor terapeutice propuse. De exemplu: înotul, voleiul, baschetul,
bedmintonul sunt foarte indicate în cazul pacienţilor cu scolioză.
Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rînd (bras, spate, fluture). Este un excelent
mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a
dezvoltarii simetrice a toracelui.

Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub formă de înot sau programe specializate.
Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat până la bărbie, membrele
inferioare întinse şi atingând fundul bazinului cu vârful degetelor de la picioare. Această
gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi favorizează
dezvoltarea simetrică a toracelui şi creşterea capacităţii vitale. Rezultatele depind de gradul de
stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare
si readaptare funcţională.

18
XI. STUDIU DE CAZ - SCOLIOZẶ DORSALẶ STẬNGẶ

Nume/Prenume : Lupaşcu Roxana


Vârsta : 11 ani
Data : 10.05.2020
Diagnostic : Scolioză dorsală stânga 9 Cobb

Proceduri :

1. FES(electrostimulare musculara functionala) 10’


2 .Masaj 10’
3. Kinetoterapie

Exercitii:
1.Mers cu spatele drept,cu ridicarea braţului drept sus şi stângul ţinut jos,înapoi.Se executa 1
minut.

2.Mers pe vârfuri,cu mingea medicinală(pernuţă) pe cap,ţinută cu mâna dreaptă prin


lateral,iar Ocu mâna stângă jos ţinând o ganteră mică sau o carte.Se execută 1 minut.

3.Stând cu bastonul la spate,aşezat în lungul coloanei vertebrale ţinut de sus cu mâna dreaptă
şi de jos cu mâna stânga: îndoirea trunchiului spre stânga.Se repetă de 10-15 ori.

4.Aceeaşi poziţie : răsucirea trunchiului spre dreapta şi revenire în poziţia iniţială.Se repetă
lent de 10-15 ori.

5.Stând cu piciorul drept sprijint pe un scăunel: ducerea braţului drept sus cu o pernuţă în
mână şi braţul stâng îndoit la spate în acelaşi timp cu îndoirea trunchiului spre stânga; revenire
în poziţia iniţială, se repetă de 10-15 ori.

6.Mers pe vârfuri cu mâna dreaptă pe cap şi mâna stăngă pe omoplat.Se execută 1 minut.

7.Ṣezând cu coapsa stângă pe masă, piciorul drept atârnat în jos, mâna dreaptă pe şold şi
stânga sus,ţinând prin lateral o minge pe cap; îndoirea amplă a trunchiului spre stângă şi
revenire la poziţia iniţială.Se execută de 10-15 ori.

8.Aceeaşi poziţie : răsucirea trunchiului spre dreapta păstrând spatele în extensie şi revenire
în poziţia iniţială. Se repetă de 10-20 de ori

Concluzii:
Pacienta a executat 30 de şedinţe, a câte 3 şedinţe pe săptămână, a avut o evoluţie
pozitivă , s-a recuperat funcţional complet.

19
XII. BIBLIOGRAFIE

1. Dumitru Dumitru -Ghid de reeducare funcţională, Ed. Sport-Turism, 1981


2. Dinculescu Traian -Balneokinetoterapie, Ed. Medicală, 1963
3. Esenţialul în Reumatologie, sub coordonarea Ruxandra Ionescu, Ed. Amaltea, 2006
4. Manual de tehnică a masajului terapeutic, Anghel Diaconu, Ed. Medicală , 2008
5. Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, T. Sbenghe, Editura Medicală, 1987
6. Electroterapie, Editura Medicală, A. Radulescu, 2004
7. Bilanţul articular şi muscular, Luminita Sidenco, Editura APP, 1999
8. Termoterapie, Cinteză D, Editura Libra Vox, 2003
9. Kiss Iaroslav -Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală, Ed. Medicală, 2002
10. Marcu Vasile -Masaj si kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, 1983

20