Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Master: Kinetoterapia în afecțiunile locomotorii

RECUPERAREA KINETICĂ ÎN DEVIAȚIILE COLOANEI

VERTEBRALE LA COPIL - SCOLIOZE

Masterand:
Andra Diana Mustăţea
 ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al corpului. Este

împărţită în 5 regiuni: cervicală, toracală, lombară, sacrată şi coccigiană.
Prezintă curburi fiziologice în plan sagital şi frontal, care îi conferă
elasticitate şi rezistenţă.

Se formează prin suprapunerea a 33-34 de vertebre, unite prin

discuri intervertebrale, care au rolul de a amortiza şocurile.
Fiecare articulaţie intervertebrală permite uşoare mişcări de
alunecare ale vertebrelor între ele, însă, prin însumarea lor, rahisul ajunge să
realizeze o gamă variată de mişcări ample şi complexe.

Pe lângă rolul static ( de sprijin al organismului) şi cel dinamic

(mobilitate), coloana vertebrală are funcţia de a găzdui şi de a proteja
măduva spinării.
 CE SUNT SCOLIOZELE?

Definiție. Scolioza reprezintă o deviaţie complexă a coloanei vertebrale,

cu evoluţie progresivă, care antrenează multiple tulburări morfologice şi
funcţionale.
În plan sagital (anteroposterior) deformarea strică echilibrul curburilor
fizioterapice: lordoza cervicală şi lombară, cifoza dorsală în sensul exagerării
acestora, aplatizării lor sau inversarea uneia sau a fiecăreia dintre ele.
În plan frontal (de faţă) deformarea produce deformări denumite după
regiune şi orientarea convexităţii (dorsal dreaptă, lombar stângă de exemplu).
În plan orizontal devierea coloanei vertebrale evidenţiază rotaţia
vertebrală, care defineşte organizarea acestei devieri. Începe să apară deformarea
costală care generează gibozitate posterioară de partea convexităţii şi în cazurile
foarte accentuate gibozitate anterioară de partea concavităţii.
Evoluţia scoliozei depinde de vârsta depistării, de cauza ei, ca şi de
precocitatea instituirii terapiei.
 CLASIFICARE

Se cunosc o mare varietate de forme clinice și radiologice în rândul scoliozelor și pentru a realiza o
ghidare terapeutică, ele au fost categorisite în scolioze nestructurale (funcționale) și structurale.

În funcție de modificările morfofuncționale avem:

• scolioze funcționale - deviații moderate ale coloanei vertebrale, care nu prezintă modificări de structură și
sunt reductibile spontan prin decubit ventral, prin suspendări, prin aplecarea trunchiului în faţă şi prin redresări
active sau pasive. Acestea au o evoluție lentă, cu păstrarea mobilității coloanei vertebrale și, de cele mai multe
ori, dispar odată cu cauza care le-a provocat.
• scolioze structurale - prezintă modificări de ax şi structură care se evoluează indiferent de etiologie, în
perioada creşterii. Acestea se însoţesc totdeauna de rotaţii vertebrale care vor cauza formarea gibozităţii
costale.
 În funcție de etiologie deosebim:
• scolioze congenitale - determinate de o dificienţă de cicatricile retractile)
dezvoltare neurovertebrală, sau a unor formaţiuni • scolioze din perturbările mezenchimale - genetice
extravertebrale. Au un prognostic destul de sever. (boala Marcuiro, boala Marfan) sau căpătate (poliartrita
• scolioze neuro-musculare - determinate de un dezechilibru al reumatoidă, boala Still, boala Scheuermann, osteogeneza
musculaturii paravertebrale prin diferite afecţiuni neurologice imperfectă)
ca: poliomielita, paralizia cerebrală și siringomielia • scolioze prin tumori vertebrale
• scolioze miopatice - în care scolioza este secundară unei boli • scolioze idiopatice reprezintă majoritatea scoliozelor
musculare care afectează şi musculatura coloanei vertebrale: structurale (aproximativ 75%). Interesează cu precădere
distrofia musculară progresivă, amiotonia congenitală sexul feminin ridică probleme terapeutice deosebit de
heredoataxia Friedreich grele (având cauză şi mecanism patologic necunoscute).
• scolioze din cadrul neurofibromatozei Recklinghauzen - o Evoluţia lor neputând fi stăpânită, aceasta se poate
boală ereditară care interesează dezvoltarea ţesutului nervos şi agrava în orice moment al perioadei de creştere a
a celui de susţinere copilului, dar mai ales în perioadele de accelerare a
• scolioze posttraumatice - survenite după fracturi, operaţii creşterii, putându-se continua chiar şi la vârsta adultă.
(laminectomii), arsuri (în care deviaţie este cauzată de
 În funcție de valoarea unghiului curburii avem:

• Scolioza uşoară - sub 30º;

• Scolioza medie – între 30 - 50º;
• Scolioza gravă – peste 50º;
• Scolioza foarte gravă - peste 90º (gravitate ce rezidă din tulburările cardio-musculare şi respiratorii
secundare)

În funcție de suplețea curburilor deosebim:

• gradul I: curbură mică, suplă, corectibilă în flexie anterioară a trunchiului;
• gradul II: rotaţia vertebrelor curburii, care devine incomplet reductibilă în flexie şi la care se adaugă
curburile compensatorii;
• gradul III: curbura principală este ireductibilă, apar rotaţia şi ireductibilitatea parţială a curburilor
compensatorii;
• gradul IV: scolioză fixă, sudată

În funcție de localizarea curburilor pot fi:

• Cervico-dorsale
• Dorsale sau toracale (gibozitate mare și
afectare cardio-vasculară)
• Toraco-lombare
• Lombare
• Dublă curbura, în “S”
 EXAMEN CLINIC
Se efectuează la copilul aflat în ortostatism şi stabileşte sediul devierii scoliotice. Denumirea scoliozei se face după
orientarea convexităţii şi a regiunii în care depistăm convexitatea.

1) Examenul clinic din spate:

- nivelul umerilor, scapulelor
- gibozitate generată de rotaţia corpilor vertebrali (evidenţiată radiologic
prin rotaţia pediculilor vertebrali) prin aplecarea trunchiului în faţă, cu
capul flectat, membrele superioare extinse, relaxate căzând spre
picioare. Se monitorizează prin măsurarea distanţei creată între
orizontala tangentă la vârful gibozităţii (ce trece peste apofizele
spinoase) şi planul ce trece prin celălalt hemicorp. Scolioza se consideră
echilibrată când verticala coborâtă prin vertebra proeminentă C7 cade la
nivelul pliului interfesier.
- plici subfesiere asimetrice
 La copilul mic cercetăm în şezând reducerea scoliozei ceea ce demonstrează
supleţea coloanei:
a) în plan vertical prin tracţiunea capului copilului.
b) în plan transversal prin înclinarea laterală a trunchiului la dreapta sau la stânga.
c) în plan sagital ( antero-posterior) prin flexia anterioară şi extensia trunchiului.

2) Examenul clinic din faţă:

• uneori o ridicare a umărului de partea convexă
• asimetrie mamelonară
• pliul taliei mai şters de partea scoliozei
• gibozitate anterioară sau proeminarea hemitoracelui opusă gibozităţii dorsale

3) Examenul clinic din profil:

• accentuarea curburilor fiziologice sau ştergerea lor
• aplatizarea anteroposterioară a toracelui în devierile scoliotice de la nivelul dorsal
 EXAMEN RADIOLOGIC

La un copil se face în picioare și este foarte important pentru că:

 lămureşte adesea cauza unei scolioze (malformativă, de pildă)
 permite o monitorizare de-a lungul tratamentului sau pur şi simplu în timp

1) Radiografia de faţă arată:

 sediul curburii unice sau curburilor multiple
 înclinarea coloanei măsurată prin unghiul Cobbs
 modificarea coastelor ( orizontalizarea celor de partea concavă, verticalizarea celor de partea convexă)
 măsurarea unghiului costovertebral sau indicele Minn Metha
 rotaţia corpilor vertebrali prin vizualizarea contorsionării pediculilor vertebrali
 gradul de maturaţie osoasă al coloanei – testul Risser (afişarea crestei iliace)

2) Radiografia de profil evidenţiază accentuarea/agravarea, ştergerea/inversarea curburilor în plan anteroposterior, şi

zona defectă a coloanei.
TRATAMENTUL RECUPERATOR AL SCOLIOZELOR
LA COPII
 Diagnosticul unei deviații vertebrale trebuie să precizeze: felul deviației, etiologia,
gravitatea și potențialul ei evolutiv. În funcție de toate aceste elemente se stabilește conduita
terapeutică.
Astfel, după gradul curburii se descriu urmatoarele indicații terapeutice:
 Sub 30º unghi Cobb sunt puțin evolutive, dat trebuie supravegheate în perioada de creștere la
maxim 6 luni. Kinetoterapia este singura opțiune terapeutică și în funcție de vârstă chiar și un
corset.
 Între 30º si 50º unghi Cobb toate sunt evolutive. Necesită tratament ortotic, asociat cu
kinetoterapie
 Peste 50º unghi Cobb se impune tratament chirurgical, care de cele mai multe ori ține cont și de
vârstă.
 Tratamentul ortotic presupune corsete ortopedice care sunt alese în funcție de mărimea unghiului Cobb,
localizarea convexității, mobilitatea coloanei, profilul psihologic al copilului.
Echipa recuperatorie este obligată să înfățișeze copilului rolul și necesitatea corsetului, orarul de purtare,
modalitatea de control și autocontroal acestuia. Alegerea corsetului se face și în funcție de complianța copilului care trebuie
să accepte conștient rigoarea ăurtării corsetului.
Cele mai cunoscute corsete sunt:

- corsetul MILWAUKEE – orteză folosită pentru reducerea - corsetul CHENEAU – orteză de susținere a coloanei
înalte situate chiar în zona cervico-toracică cu unghi Cobb cifoscoliotice lombare, dorsale medii, dorsolombare. Este
de peste 20º. Materialul utilizat permite reducerea folosit în general pentru unghiuri mai mici, începând de la
gibozității 10-15º pentru perioadele de evoluție rapidă a deformațiilor.
 Tratamentul ortopedic presupune:
• aparate gipsate ortopedice ce se aplică timp de 1-2 luni, după care se schimbă. Se folosesc numai în
cazuri foarte grare de cifoscolioze grave pentru pregătirea preoperatorie.
• corsete ortopedice

Tratamentul chirurgical - uneori corsetul nu este suficient pentru a opri progresia scoliozei.
Scopul intervenției chirurgicale este să oprească progresia scoliozei și să restabilească un echilibru și o
estetică mai aproape de normal a coloanei. De asemenea, chirurgia ar trebui să trateze durerile și
problemele respiratorii sau cardiace secundare scoliozei. Este indicată copiii care au curburi scoliotice mai
mari de 40 grade.
 STABILIREA OBIECTIVELOR TRATAMENTULUI KINETIC

• asuplizarea coloanei vertebrale

• creșterea flexibilității coloanei vertebrale
• tonifierea în regim de scurtare a grupelor musculare din partea convexităţilor
• tonifierea în condiţii de alungire a grupelor musculare din partea concavităţilor
• tonifierea musculaturii abdominale, fesiere și paravertebrale generală
• dezvoltarea normală a toracelui
• elementelor centurii scapulare (omoplaţi, umeri, clavicule) şi ale celei pelviene (bazinul şi şoldurile)
• conștientizarea și formarea reflexului stabil de postură corectă a coloanei vertebrale şi a corpului în
întregime
• ameliorarea funcţiei respiratorii
 Kinetoterapia este variată și adesea derutantă pentru copil, adolescent daca nu i se explică
amănunțit rostul exercițiilor și ținta lor. Fiecare pacient va avea parte de un program individualizat, cu
exerciții adaptate din mijloacele și metodele specifice deviațiilor coloanei vertebrale.

Poziții de lucru:
Tipuri de exerciții indicate:
• ortostatism şi derivate
• redresări posturale
• pe genunchi şi derivate
• exerciții de trunchi
• şezând şi derivate
• exerciții ale membrelor superioare
• decubit (ventral, dorsal, lateral) şi derivate
• exerciții ale membrelor inferioare
• atârnat şi derivate
• exerciții pentru redresarea umerilor,
omoplaților, bazinului
Metode:
• exerciții de respirație
• Metoda Klapp
• exerciții aplicative
• Tehnica Cotrel (extensie-derotație-elongare)
• exerciții la diverse aparate de gimnastică
• Terapia Schroth
• exerciții cu diferite obiecte: bastoane, mingi
• Metoda FED
medicinale, gantere
• Metoda Madame von Niederhoffer-Egidy
 Intervenția kinetoterapeutică în scolioza în „S” dorsală dreaptă lombară stângă

Întrucât există mai multe forme ale acestor deviații, voi exemplifica în continuare câteva exerciții specifice unei scolioze
complexe - scolioza în „S” dorsală dreaptă lombară stângă.

a) Exerciţii din ortostatism şi derivate:

 Redresări posturale cu control şi autocontrol în faţa oglinzii, la perete sau pe sol;
 Mers pe vârfuri, cu braţul stâng sus, mâna dreaptă pe şold, cu autoelongare;
 Mers pe vârfuri cu braţele în diagonală - cel stâng sus, iar cel drept jos, cu arcuire spre spate a braţului stâng şi a MI drept la 4
paşi, menţinând bazinul în plan frontal;
 Mers fandat pe piciorul stâng, cu extensia coloanei vertebrale, mâna stângă sus, iar cea dreaptă pe şold;
 Mers cu o minge medicinală pe cap, susţinută prin lateral cu mâna stângă;
 Stând cu piciorul stâng sprijinit lateral pe o bancă, mâinile prind un baston la spate, ţinându-l cu mâna stângă sus, iar dreapta jos:
T1 = flexia trunchiului cu inspiraţie;
T2 = revenire la PI cu expiraţie;
T3 = aplecarea trunchiului spre dreapta cu expiraţie;
T4 = revenire la PI cu inspiraţie;
T5 = rotaţia trunchiului spre stânga cu expiraţie;
T6 = revenire la PI cu inspiraţie;
 Ortostatism, cu latura dreaptă lângă un spalier, mâna stângă pe cap, cu palma în sus, mâna dreaptă apucă o
şipcă sub nivelul umărului: abducţie maximă a MI stâng;

 Ortostatism, cu latura dreaptă lângă spalier, mâna stângă apucă şipca de deasupra capului, cea dreaptă (cu
cotul flectat) apucă şipcă în dreptul umărului, MI stâng abdus: împingeri puternice cu mâna dreaptă în
spalier;
 Ortostatism, cu piciorul stâng sprijinit pe o bancă de gimnastică (scăriță), mâna stângă sus, dreapta pe
torace cât mai sub axilă: înclinarea trunchiului spre dreapta cu arcuire, mâna dreaptă împingând în torace;

 Ortostatism: cumpănă pe piciorul stâng, MS stâng întins în continuarea trunchiului şi MS drept pe lângă
corp;
 b) Exerciţii din poziţia şezând şi derivate:

 Şezând pe un taburet cu spatele lipit de un perete, braţele în diagonală, stângul sus-dreptul jos, în mâini ţinând un baston:
autoînălţare, cu întinderea coloanei, menţinând tot timpul spatele în contact cu peretele;
 Şezând călare pe banca de gimnastică, cu latura dreaptă spre spalier, fesa stângă înalţată, mâna stângă apucă şipca deasupra
capului, MS drept, flectat din cot, în faţa abdomenului: răsucirea trunchiului spre stânga, împingând umărul drept spre
înainte;
 Şezând călare pe banca de gimnastică, sub fesa stângă un săculeţ cu nisip, mâna stângă sus, dreapta pe torace:
T1 = înclinare spre dreapta a coloanei cu inspiraţie;

T2 = revenire cu expiraţie la PI;

T3 = rotaţia trunchiului şi capului spre stânga cu inspiraţie;

T4 = revenire cu expiraţie la PI;

 Şezând călare pe banca de gimnastică, fesa stângă înalţată, ţinând la spate un baston în diagonală, cu
mâna stângă sus, dreapta jos:
T1 = flexia trunchiului cu inspiraţie;

T2 = revenire la PI cu expiraţie;

T3 = rotaţia trunchiului spre stânga cu inspiraţie;

T4 = revenire la PI cu expiraţie;

T5 = înclinarea trunchiului spre dreapta concomitent cu rotaţia lui spre stânga; T6 =

revenire la PI;
 Şezând călare pe banca de gimnastică, fesa stângă înălţată, braţul stâng sus cu o ganteră mică în mână,
cel drept întins în faţă: braţul stâng împinge în sus iar cel drept împinge umărul drept înapoi;
c) Exerciţii din poziţia pe genunchi şi derivate:
 Pe genunchi, cu un baston ţinut în diagonală la spate, mâna stângă sus, dreapta jos:
T1 = flexia şoldului și genunchiul stâng cu sprijin pe talpă, rotaţia trunchiului spre stânga şi inspiraţie;
T2 = revenire cu expiraţie;
 Pe genunchi, cu un baston ţinut în diagonală la spate, mâna stângă sus, dreapta jos:
T1 = ducerea MI stâng întins lateral în sprijin pe vârf, cu rotaţia trunchiului spre stânga şi inspiraţie;
T2 = revenire cu expiraţie;
T3 = ducerea MI stâng întins lateral în sprijin pe vârf, înclinarea trunchiului spre dreapta cu inspiraţie;
T4 = revenire cu expiraţie;
 Patrupedie, trunchi în extensie:
T1 = ducerea simultană a MS stâng şi a MI drept întinse în sus, cu inspiraţie; T2 = revenire la PI;
 Patrupedie, trunchi în extensie: pășire prin deplasarea mâinii stângi şi a genunchiului stâng;
 Pe genunchi, cu braţul stâng sus, mâna dreaptă pe şold:
T1 = trecerea lentă în şezând pe coapsa dreaptă cu menţinerea trunchiului în extensie;
T2 = autoînălţarea coloanei şi împingerea cotului înapoi;
T3 = revenire la PI (pe genunchi);
d) Exerciţii din poziţia decubit şi derivate:
d.1) Exerciţii din poziţia decubit ventral:
 DV, braţul stâng întins înainte, mâna apucând prima şipcă a spalierului, brațul drept pe lângă trunchi:
deplasarea MI spre stânga prin paşi mărunţi şi revenire la PI;
 DV, MS întinse pe lângă cap, genunchiul stâng flectat lateral: deplasarea MS spre dreapta prin păşire cu
degetele din aproape în aproape până la un unghi de 25º faţă de axa corpului;
 DV, pe banca de gimnastică, MS stâng întins pe lângă cap, mâna apucând marginea băncii, MS drept pe
lângă corp, cu cotul flectat şi mâna apucând marginea băncii la nivelul umărului: extensie minimă a MI şi
ducerea lor lateral spre stânga cu menţinerea poziţiei;
 DV, cu MI stâng în abducţie maximă sau cu genunchiul flexat lateral, MS întinse pe lângă cap cu un baston
apucat de capete: desprinderea minimă a braţelor, capului şi pieptului de pe sol, cu înclinarea MS şi a
trunchiului superior spre dreapta;
 DV, cu MI stâng în abducţie maximă sau cu genunchiul îndoit lateral, MS întinse pe lângă cap cu un
baston apucat de capete: uşoară extensie a trunchiului şi răsucirea lui spre stânga cu inspiraţie, ridicând
doar braţul stâng (şi capătul respectiv al bastonului) de pe sol - braţul drept şi capătul drept al bastonului
rămân pe sol;
d.2) Exerciţii din decubit dorsal:
 DD, MS stâng întins pe lângă cap, cel drept lateral:
T1 = ducerea genunchilor la abdomen şi răsucirea bazinului spre stânga până când genunchii ating
solul;
T2 = revenire la PI parcurgând traseul în sens invers;
 DD, MS stâng întins pe lângă cap, cel drept lateral:
T1 = ducerea MI întinse la verticală şi răsucirea bazinului spre stânga până când picioarele ating
solul;
T2 = revenire la PI parcurgând traseul în sens invers;
 DD, MS stâng întins pe lângă cap, MS drept pe lângă corp: tragerea şoldului stâng spre axilă, cu
înclinarea bazinului spre dreapta contra rezistenţei opuse de kinetoterapeut prin apucarea gleznei
stângi a pacientului:
d.3) Exerciţii din decubit lateral:

d.3.1) Exerciţii din decubit lateral drept:

 DL drept cu un sul sub scolioza dorsală, MS stâng întins deasupra capului, cel drept înainte, în faţa
pieptului: abducţia maximă a MI stâng;
 DL drept, cu un sul sub scolioza dorsală, MS stâng întins pe lângă cap, cel drept înainte, în faţa
pieptului: ridicarea de pe sol a ambelor MI;
 DL drept, în sprijin pe mâna dreaptă şi piciorul drept, MS stâng întins pe lângă cap:
abducţia MI stâng cu menţinerea poziţiei;

d.3.2) Exerciţii din decubit lateral stâng:

 DL stâng, cu un sul sub coloana lombară, MS stâng întins pe sub cap în prelungirea trunchiului,
MS drept cu cotul flectat, mâna în sprijin pe sol: ridicarea trunchiului, prin îndoirea sa spre dreapta;
e ) Exerciţii din poziţia atârnat şi derivate:
 Atârnat, cu spatele la spalier, mâna stângă apucă o şipcă mai sus decât cea dreaptă: abducţia MI
stâng cât mai mult posibil şi menţinerea poziţiei;
 Atârnat, cu spatele la spalier, mâna stângă apucă o şipcă mai sus decât cea dreaptă: ducerea ambelor
MI simultan spre stânga, cât mai mult posibil şi menţinerea poziţiei;
 Atârnat, cu spatele la spalier, mâna stângă apucă o şipcă mai sus decât cea dreaptă, călcâiul stâng
lipit de genunchiul drept: balansarea MI spre stânga cu arcuire, menţinându-le contactul cu
spalierul;
 Atârnat, cu spatele la spalier, mâna stângă apucă o şipcă mai sus decât cea dreaptă: ridicarea
genunchilor spre abdomen cu răsucirea simultană a bazinului spre stânga până când genunchii ating
spalierele;
 Atârnat cu faţa la spalier, mâna stângă apucă o şipcă mai sus decât cea dreaptă: extensia trunchiului
simultan cu abducţia MI stâng.
• Spatele de pisică din metoda Klapp

• Șerpuirea din metoda Klapp

 Exerciții de corecție posturală globală specifice metodei Schroth cu scopul de a crea percepția și
conștientizarea unei noi posturi prin poziție, repetiție și respirație. Mâna stângă se așează mai sus
decât mâna dreaptă și se realizează un inspir forțat concomitent cu expansiunea hemitoracelui concav
în lateral, posterior si cranial, iar a hemitoracelui convex înauntru, anterior şi caudal, urmat de
expiraţia efectuată cu “gura deschisă”, prelung, dar exploziv. Aceste exerciții se pot realiza cu spirjinul
mâinilor și brațelor pe mingi Bobath de dimensiuni diferite sau pe șipci consecutive ale spalierului.
• Exerciții de corecție posturală specifice metodei Schroth, cu accent pe consțientizarea
și menținerea unei posturi corecte cu ajutorul oglinzii: din așezat, în fața oglinzii, cu
brațele sprijinindu-se de două bastoane, brațul stâng mai sus decât brațul drept,
pacientul își corectează vizual postura, realizând repetări de inspir-expir profunde cu
expansiunea hemitoracelui concav în lateral, posterior și cranial și retragerea
hemitoracelui convex înauntru, anterior şi caudal.
 CONCLUZII

• Cu cât tratamentul este început mai devreme, cu atât cresc șansele de recuperare.
• Rezultatea foarte bune se pot obține printr-o bună adaptarea exercițiilor și a efortului fizic la
fiecare caz în parte, apreciind corect și monitorizând atât gravitatea deviației coloanei, cât și
repercursiunile funcționale care pot apărea.
• Conștientizarea și menținerea posturii corecte pe tot parcursul zilei este esențială și
accelerează semnificativ procesul de recuperare.
• Recuperarea optimă se obţine atunci când pacientul beneficiază de un tratament care include
toate posibilitățile de recuperare necesare statusului său şi, implicit, o bună coordonare a
acestora de către specialiştii în domeniu.
• În mod evident, posibilităţile de recuperare depind în mare măsură de gravitatea scoliozei şi
de momentul începerii tratamentului, însă o înfluenţă considerabilă o au şi atitudinea, gradul
de determinare şi de efort propriu-zis al pacientului.
 BIBLIOGRAFIE

• Constantin Florin Drăgan – Metodologie și tehnici de kinetoterapie, Editura Naţiunea, 2015

•Dr. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală, București, 1987
• Dr. V. Ranga, Dr. N. Abagiu - Anatomia omului, Pereţii trunchiului, Editura Cerma 1974
•Frank H. Netter, M.D. – Atlas de Anatomie a Omului, ediția a IV-a
• Liliana Pădure – Ghid de diagnostic, tratament și reabilitare în tulburările de statică vertebrală la copil, Ed.
Universitară Carol Davila București, 2011
•http://www.lectiadeortopedie.ro/coloana-vertebrala/scolioza/
•https://vdocuments.site/scolioze-558bff072c484.html