Semiologia motilităţii şi a

reflexelor
Căile motilităţii (Neuroanatomie)
Căile descendente motorii
Calea piramidală (bineuronală)
•cuprinde totalitatea fibrelor cu origine corticală care coordonează motilitatea voluntară şi
mişcările fine
•tractul cortico-spinal - destinat motoneuronilor din coarnele anterioare
•tractul cortico-bulbar - destinat nucleilor nervilor cranieni VII şi XII, care coordonează
motilitatea voluntară facială şi a limbii
•tractul cortico-nuclear - destinat nucleilor motori ai nervilor cranieni III, IV şi VI care
coordonează motilitatea musculaturii extrinseci a globilor oculari

Calea extrapiramidală (multineuronală)

•reprezintă totalitatea fibrelor cu origine corticală şi subcorticală, care nu aparţin căii
piramidale
•coordonează - motilitatea involuntară, automată, tonusul muscular, echilibru,
reflectivitatea medulară, actele motorii globale, mişcările posturale, reflexele integrate
Funcţii motorii voluntare
staţiune, mers
mişcări segmentare
forţa musculară

Tonus muscular (prin tehnica motilităţii pasive)

Mişcări automate

Mişcări patologice asociate (sincinezii)

Motilitate involuntară (diskinezii)

Funcţiile motilităţii voluntare
Mişcări segmentare
•se face rugând bolnavul să execute sistematic toate mişcările fiziologice, din
toate articulaţiile.
•se va acorda atenţie amplitudinii, vitezei de execuţie şi simetriei mişcărilor.
•de partea cu deficit se va observa o lentoare a mişcării, rugând pacientul sa
ridice ambele brate, braţul de pe partea cu deficit va ramane în urmă.

Forţa musculară segmentară

•mişcările segmentare se vor evalua invitând bolnavul să efectueze toate
mişcările fiziologice, din toate articulaţiile
•se va urmari amplitudinea, viteza de execuţie şi simetria mişcărilor.
• forţa musculară se examinează opunându-ne unor mişcări pe care bolnavul le
execută la comandă şi se va realiza comparativ şi simetric,
•se vor evalua simetric toate grupele musculare.
intensitatea deficitului motor se va cuantifica astfel:

0 : deficitul motor total, nu este posibilă nici o contracţie

musculară;
1: contracţie musculară fără mişcare;
2: contracţie musculară în plan orizontal;
3: contracţie musculară contra gravitaţiei;
4: contracţie musculară împotriva mişcărilor impuse de
examinator;
5: forţă musculară normală.
Deficitul motor se claficică în :

paralizie/plegie-pacientul nu poate executa nici o mişcare

voluntară cu grupul muscular/segmentul de corp respectiv.

pareză: motilitatea este doar diminuata.

Probe de pareza

Proba Barré

pacient în decubit ventral; se poziţionează gambele flectate pe coapse

şi se va observa ulterior, dupa câteva secunde căderea unei gambe spre
planul patului .

leziunlie de neuron motor periferic:gamba cade continuu

(sensibilitatea proprioceptivă este diminuată sau abolită)

leziunie de neuron motor central (leziune piramidală): gamba oscilează

şi cade treptat, (pacientul are sensibilitatea proprioceptivă păstrata).
Probe de pareza

Proba Mingazzini

pacient în decubit dorsal, cu coapsele flectate în unghi drept pe bazin

şi gambele flectate tot în unghi drept pe coapse; membrele inferioare se
ţin depărtate la 5-10 cm, pentru a se evita astfel alipirea genunchilor
sau a călcâielor.

gamba va cădea de partea în care se va semnala un deficit motor

Probe de pareza

Proba Grasset
pacient în decubit dorsal, se poziţionează cu coapsele flectate pe bazin
cu gambele în extensie iar membrele se vor mentin la 5-10 cm
depărtate.
de partea în care se înregistrează un deficit motor, gamba va cădea.

Proba Vasilescu
pacientul în decubit dorsal, este rugat să-şi flecteze repede gambele pe
coapse şi coapsele pe bazin, fără să alipească picioarele şi fără să ridice
călcâiele de pe planul patului.
membrul paretic rămâne în urmă.
Probe de pareza

Proba braţelor întinse (Barré-Rohmer)

pacientul este rugat să ridice braţele la nivelul planului umerilor, cu
palmele în sus.
de partea în care se înregistrează deficit motor, membrul superior
începe să cadă, iar antebraţul va lua o atitudine de pronaţie.

Alte probe care se pot utiliza în evidenţierea unor deficite motorii de

intensitate mai mică sunt:
urmărirea posibilităţii de ortostaţiune pe vârfuri şi călcâie
urmărirea posibilităţii de salt uniped
urmărirea posibilităţii de a efectua genoflexiuni.
 
Paralizia şi pareza poate fi determinată de leziunile căilor
motorii în orice punct al traiectului lor, la orice nivel,
începând de la pericarionul neuronului motor central până la
axonul neuronului motor periferic.

În funcţie de teritoriul afectat deficitul motor se poate clasifica in :

•Hemipareză/hemiplegie: deficitul motor cuprinde o jumătate a corpului;
•Monopareză/monoplegie: deficitul motor este brahial sau crural şi cuptinde
doar un membru
•Parapareză/paraplegie: deficitul motor cuprinde două membre simetrice
(parapareză crurală / brahială, paraplegie crurală / brahială);
•Tetrapareză/ tetraplegie: deficitul motor cuprinde toate membrele;
•Hemipareză/hemiplegie cruciată: deficitul motor cuprinde membrul superior
de aceeaşi parte cu leziunea şi cel inferior din partea opusă (leziunea interesează
partea laterală a decusaţiei piramidelor bulbare).
Examinarea motilităţii
reflexe
Examinarea motilităţii reflexe
Date anatomo-funţionale
•reflexul (actul reflex): răspuns motor, vasomotor sau secretor, produs prin
intermediul sistemului nervos, la un stimul adecvat.
•substratul morfologic al oricărui act reflex îl constituie arcul reflex
•arcul reflex este format din: receptor, cale centripetă, centru al reflexului, cale
centrifugă, efector (muşchi neted/ striat, glande)

Reflexele se clasifica in
• necondiţionate: reflexe cu care omul se naşte.
• condiţionate: reflexe pe care omul le dobândeşte în timpul vieţii
Clasificarea reflexelor

În funcţie de localizarea aferenţelor şi eferenţelor reflexele pot fi :

somato-somatice (aferenţe şi eferenţe somatice);
somato-viscerale (aferenţe somatice şi eferenţe vegetative);
viscero-somatice (aferenţe vegetative şi eferenţe somatice);
viscero-viscerale (aferenţe şi eferenţe vegetative);

În funcţie de substratul anatomo-funcţional reflexele sunt:

reflexe osteotendinoase;
reflexe osteo-periostale;
reflexe cutanate şi mucoase;
reflexe articulare;
reflexe de postură;
reflexe idiomusculare.
Reflexele osteotendinoase (ROT)
sunt reflexe miotatice (reflexe profunde)
arcul reflex, miotatic porneşte de la fusurile neuromusculare, cuprinde
fibrele groase proprioceptive, colateralele, reflexele Köllike, neuronii alfa
mari somatomotori şi axoni acestora, cu terminare prin sinapse
neuromusculare
pragul de stimulare al fusurilor neuromusculare este foarte coborât
percutarea tendonului unui muşchi determină o întindere mult mai mare a
fibrelor musculare, ceea ce produce apariţia ROT.
lezarea arcului reflex miotatic în oricare punct al traiectului său determină
modificarea ROT specifica;
fiecare dintre ROT îşi au centrul într-un anumit segment medular sau în
trunchiul cerebral, astfel, modificarea reflexului poate indica localizarea
procesului patologic.
ROT suferă influenţe spinale şi supraspinale iar cele mai importante sunt
cele piramidale şi cele cerebeloase;
sistemul piramidal are asupra motoneuronilor periferici o influenţă
inhibitoare,motiv pentru care leziunile piramidale se însoţesc de exagerarea
ROT;
cerebelul are asupra motoneuronilor periferici alfa mici şi asupra arcului
reflex tonigen o influenţă facilitatoare, activatoare; ca urmare, leziunile
cerebeloase determină hipotonia musculară, motiv pentru care ROT devin
pendulare.
 temperatura camerei va fi corespunzătoare
 pacient linistit, cooperant.
 segmentul examinat să fie relaxat;
 zona percutată să prezinte o integritate anatomică a
ţesuturilor;
 examinarea se face întotdeauna simetric;
 se pot utiliza manevre de facilitare, prin care se urmăreşte
distragerea atenţiei bolnavului( manevra Jendrassik- se
cere bolnavului să-şi încleşteze mâinile, şi să tragă cu
putere de ele în momentul percuţiei, sau să strângă un
pumn, să tuşească, etc.)
Reflexul bicipital (C5 - C6)
percuţia tendonului bicepsului determină întinderea muşchiului şi
flexia antebraţului însoţită de o uşoară suspinaţie
braţele pacientului sunt sprijinite de coapse sau pe antebraţul medicului

Reflexul tricipital (C6 – C8)

percuţia tendonului tricepsului deasupra inserţiei sale pe olecran
determină contracţia muşchiului triceps şi extensia antebraţului pe braţ.

Poziţii de examinare:
pacientul are antebraţul parţial flectat şi relaxat, sau susţinut de către
examinator
pacientul are braţului abdus susţinut, antebraţul atârnând liber;
pacientul este în poziţie şezândă cu mâinile în şolduri şi coatele îndepărtate de
trunchi.
Reflexul patelar-rotulian (L2 – L4)
•percuţia tendonului cvadriceps (imediat sub rotulă) determină contracţia
cvadricepsului şi extensia gambei pe coapsă.

Poziţii de examinare:
pacientul fie aşezat fie pe scaun, cu picioarele atârnând în gol, sau
picior peste picior,
fie în decubit dorsal, cu gambele relaxate şi sprijinite pe călcâie.
Reflexul ahilian (L5 – S2)
percuţia tendonului achilian determină contracţia tricepsului sural şi
flexia plantară a piciorului.

Poziţii de examinare:
pacientul în decubit dorsal, se aşează gamba relaxată a unui picior pe gamba
opusă, coapsa fiind în abducţie şi rotaţie externă, iar piciorul flectat dorsal
pacientul în decubit ventral, cu gamba flectată pe coapsă şi flexie dorsală a
piciorului;
pacientul în genunchi

Reflexul medioplantar (L5 – S2)

percuţia punctului de mijloc al plantei, (pe unde trec tendoanele
muşchilor flexori comun al degetelor şi flexor propriu al halucelui)
determină flexia plantară a piciorului.
poziţiile de examinare sunt similare reflexului achilean.
Reflexul mandibular (maseterin)
pacientul este invitat să-şi ţină gura întredeschisă şi muşchii ridicători ai
mandibulei relaxaţi; examinatorul îşi aşează un deget pe bărbia pacientului
şi îşi percută degetul
percuţia determină o mişcare rapidă de ridicare a mandibulei.
reflex trigemino-trigeminal atât pe calea aferentă cât şi pe cea eferentă.

Reflexul deltoid (C5 – C6)

percuţia tendonului deltoidului în partea laterală a braţului produce
abducţia braţului.

Reflexul pectoralului mare (C5 – T1)

percuţia tendonului marelui pectoral determină adducţia şi rotaţia internă
a braţului
Alte reflexe osteotendinoase:
reflexul sterno-cleido-mastoidian (C3 – C4)
reflexele flexorilor mâinii (C8 – D1)
reflexul radial al extensorilor (C5 – C8)
reflexul lungului supinator (C5 – C6)
 reflexul gambierului anterior (L4 – L5)
reflexele peronierilor (L5)
reflexul gambierului posterior (L5 – S1)
Reflexe osteo-periostale
descrise frecvent în cadrul ROT, ele nu sunt reflexe miotatice.
declanşarea lor se face prin excitarea directă a proprioceptorilor periostali
şi osoşi.

Reflexul stilo-radial (C5 – C6)

percuţia apofizei stiloide a radiusului determină contracţia muşchiului lung
supinator, biceps şi radial anterior cu flexia antebraţului pe brat
examinarea se efectuează cu pacientul în decubit dorsal, cu antebraţele
aşezate pe abdomen şi cu palmele în pronaţie.

Reflexul cubito-pronator (C6 – D1)

percuţia apofizei stiloide a cubitusului determină contracţia muşchilor
rotund şi pătrat pronator şi pronaţia antebraţului.
examinarea se efectuează cu pacientul în decubit dorsal: se prinde mâna
pacientului cu antebraţul semiflectat pe braţ şi în supinaţie.

Reflexul scapular (C7 – D1)

percuţia marginii spinale a omoplatului determină contracţia muşchilor
pectoral mare, supraspinos şi subspinos cu adducţia braţului,adesea cu
rotaţia sa internă.
Reflexul medio-pubian (D9 – L2)
percuţia simfizei pubiene prin degetul examinatorului, determină contracţia bilaterală
a musculaturii abdominale şi adducţia ambelor coapse.
are valoare clinică atunci când efectul motor apare unilateral sau când apare numai pe
muşchii abdominali, lipsind abducţia coapselor.
se examineaza cu pacientul în decubit dorsal cu gambele flectate pe coapse, plantele
pe pat, la distanţă una de cealaltă, coapsele în abducţie şi uşoară rotaţie extern.

Reflexul olecranian
percuţia feţei posterioare a olecranului, dedesubtul inserţiei tendonului muşchiului
triceps, determină flexia antebraţului pe braţ.

Reflexul adductorilor
percuţia condilului intern al femurului determină adducţia omolaterală a coapsei.

Reflexul de flexie a gambei

percuţia capului peroneului sau a tuberozităţii externe a tibiei determină o uşoară
flexie a gambei pe coapsă

Reflexul cuboidian: percuţia regiunii cuboidiene determină flexia dorsală a

degetelor 2-3-4-5.
Modificarea reflexelor osteotendinoase şi a
reflexelor osteo-periostale
Diminuarea/abolirea
leziuni care întrerup arcul reflex osteotendios: afecţiunile nervilor periferici,
leziuni radiculare, leziunea cordoanelor posterioare, leziunea centrilor reflecşi
leziuni acute piramidale (faza flască) datorită inhibiţiei supraliminare în care
cad motoneuronii periferici,datorită stimulilor declanşaţi pe căile piramidale

Exagerarea (hiperreflexia)
leziuni piramidale datorită eliberării motoneuronilor periferici de sub acţiunea
inhibitorie a neuronului motor central.
Modificarea în caracter
 reflexe inversate:efectul motor care apare la stimularea unui arc
reflex oeteo-tendinos nu aparţine muşchiului al cărui tendon a fost
percutat ci muşchiului sau grupului muscular antagonist si apare când
calea efectorie a refluxului examinat este lezată la nivel medular;
aferenţa senzitivă rămânând intactă, stimulul reflex senzitiv se
orientează spre neuronii motori învecinaţi,cei mai apropiaţi fiind cei
din nucleul antagonist.

 reflexe controlaterale: la stimularea unui arc reflex osteo-tendinos, pe

lângă efectul motor determinat de muşchiul al cărui tendon a fost
percutat, apare şi contracţia unui muşchi sau a unui grup muscular
aparţinător membrului de partea opusă.

 reflexe pendulare: oscilaţii cu caracter de balansare ce scad în

amplitudine; apar în afectarea formaţiunilor superioare cu rol
facilitator asupra tonusului muscular, in special în leziunile
cerebeloase
Reflexe cutanate şi mucosae
contracţii musculare produse prin stimularea receptorilor senzitivi din tegumente şi
mucoase.
arcul reflex este polisinaptic si include pe traiectul sau un număr mare de neuroni
intermediari situaţi în diferite nivele encefalice(căi aferente segmentare, fascicule
ascendente, instanţe senzitive cerebrale, căi descendente, neuron motor periferic, cale
eferentă motorie)

Reflexele abdominale (semnul Rosenbach)

excitarea tegumentelor abdomenului determină contracţia musculaturii
subiacente, evidenţiată prin deplasarea ombilicului.
reflexul epigastric (D5 – D7):stimularea marginii inferioare a sternului spre
ombilic, sau a marginii rebordului costal spre ombilic determină tracţiunea
musculaturii superioare a abdomenului spre stimul.
reflexul abdominal superior (D6 – D7): stimularea din afară spre înaintare, şi de
sus în jos, paralel cu rebordul costal determină contracţia părţii superioare a
muşchiului drept abdominal cu deplasarea în sus şi în afară a ombilicului.
 reflexul abdominal mijlociu (D8 – D9): stimularea din afară spre înainte, pe o
linie orizontală la nivelul ombilicului determină contracţia zonei supraombilicale
a muşchilor peretelui abdominal, cu deplasarea în afară a ombilicului.
 reflexul abdominal inferior: stimularea din afară spre înăuntru şi de sus în jos,
paralel cu arcada crurală determină contracţia zonei subombilicale a musculaturii
abdominale cu deplasarea în jos şi în afară a ombilicului.
Reflexul cremasterian (L1 – L2)
stimularea feţei interne a coapsei, cu poziţie optimă a membrului inferior în
abducţie şi rotaţie exterioară determină contracţia muşchiului cremasterian şi
ridicarea testiculului homolateral.
la femei stimularea feţei interne a coapsei determină o mişcare de retracţie a
buzei mari vaginale şi o uşoară contracţie a fibrelor inferioare ale muşchilor
abdominali
abolirea apare în leziuni ale arcurilor reflexe segmentare (procese neuropatice,
radiculare sau medulare) şi în leziuni piramidale; in stările comtoase, reflexul
abdominal dispare primul.
exagerarea reflexelor abdominale şi a celui cremasterian se întâlneşte în nevroze
anxioase, intoxicaţii cu stricnină, hipertiroidie, etc.
Reflexul cutanat plantar (L5 – S2)
stimularea marginii externe a plantei determină contracţia muşchilor plantari şi flexia plantară a
degetelor.
reflexul este abolit în leziunile tronculare, radiculare sau medulare ale arcului reflex segmentar.

“Indiferentismul plantar”: dacă stimularea nu determină efect flexor, are valoare semiologică dacă se
înregistrează unilateral.

Reflexul anal extern (S5)

stimularea zonei de mucoasă tegumentară de la marginea orificiului anal, cu bolnavul în poziţie
genupectorală determină contracţia sfincterului anal extern.
 este abolit în leziunile conului terminal şi în afecţiunile inflamatorii, traumatice sau tumorale ale cozii
de cal.

Reflexul anal intern (S5)

stimularea anusului în interior determină contracţia sfincterului anal intern.
este diminuat/abolit în leziuni ale măduvei sacrate sau ale cozii de cal.

Reflexul fesier-reflexul gluteal- (S1)

stimularea pielii din regiunea fesieră şi subfesieră determină contracţia muşchiului fesier mare.

Reflexul palmar (C8 – D1)

stimularea regiunii mijlocii a articulaţiei carpo-metacarpiene spre spaţiul dintre degetele 2-3 sau 3-4
determină flexia degetelor.

Reflexul diafragmatic (C3 – C4)

frecarea mamelonului sau percutarea regiunii mamare determină contracţia fibrelor retrosternale ale
diafragmului cu retracţia apendicelui xifoid.
Reflexul cornean
stimularea marginii laterale a corneei provoacă clipirea bilateral şi
eventual mişcarea de retracţie a capului.
calea aferentă a reflexului cornean este ramura oftalmică a nervului
trigemen, centrul în regiunea punţii, iar calea eferentă realizată de nervul
facial.

Reflexul conjuctival: stimularea conjunctivei provoacă clipire bilaterală.

Reflexul velopalatin şi faringian

•atingerea palatului determină contracţia lui, însoţită uneori de mişcarea
de deglutiţie şi senzaţia de greaţă
•calea aferentă este realizată de nervul pneumogastric, iar cea eferentă de
nervul glosofaringian şi nervul pneumogastric.
Reflexe articulare
Reflexul Mayer: aplicarea unui apăsări pe prima falangă a degetului
4 (inelar) determină aducţia şi opoziţia policelui prin contracţia
muşchilor omonimi

Reflexul Leri: flexia energică a mâinii pe antebraţ (cu prinderea mâinii

în zona articulaţiei cotului) determină flexia antebraţului pe braţ.

diminuarea/abolirea lor apare în leziuni segmentare ale arcurilor

reflexe (C5-C6-C7-C8) şi în leziuni piramidale
Reflexe de postură

Reflexe de postură locale

Reflexul de postură al gambierului anterior

la pacientul în decubit dorsal, flexia dorsală, pasivă, fermă şi persistentă a
piciorului, determină la eliberarea bruscă, în mod normal, revenirea imediată a
labei piciorului
in afecţiunile paleostriate poziţia imprimată de examinator se menţine şi se poate
vedea tendonul muşchiului gambier anterior.

Reflexul de postură al halucelui

la pacientul în decubit dorsal, flexia dorsală pasivă, fermă şi persistentă a
halucelui urmată de eliberare bruscă determină, în mod normal, revenirea
imediată.
 la parkinsonieni poziţia se menţine şi se poate observa tendonul flexorului
dorsal propriu al halucelui.

Reflexul de postură al semitendinosului

la pacientul în decubit ventral se va realiza flexia bruscă a gambei pe coapsă
la parkinsonieni, se poate observa tendonul muşchiului semitendinos.

Reflexul de postură al bicepsului

•flexia rapidă a antebraţului pe brat
• la parkinsonieni se evidenţiază expansiunea bicipitală sub tegument.
Reflexe de postură generale
pacientul în ortostatism, cu ochii închişi, este împins uşurel dinainte-
înapoi, apoi dinapoi-înainte.
la parkinsonieni- reflexe de postura generale diminuate/ abolite;
pacientul nu se poate redresa şi cade pe spate daca nu este ţinut.

Reflexe idiomusculare
stimularea mecanică a muşchiului determină contracţia lui
sunt precoce abolite în distrofiile musculare progresive, iar
exagerate în distrofiile miotonice.
Reflexe patologice
Reflexul (semnul) Babinski
excitarea feţei externe a plantei determină extensia halucelui şi desfacerea
degetelor în evantai (semnul evantaiului) eventual rotirea internă a piciorului cu
contracţia tensorului fasciei late.
indică o leziune piramidală.

Echivalenţele Babinski
apar ca expresie a extinderii zonei reflexogene cutanate a semnului Babinski.
constau în producerea extensiei halucelui si a desfacerii degetelor în evantai,
prin următorele manevre:
stimularea marginii laterale a piciorului sub maleolă “semnul Chaddock”;
presiunea musculaturii gambei “semnul Gordon”;
apăsarea feţei anterioare a tibiei cu stimulare de sus în jos, de la genunchi la
gleznă “semnul Oppenheim”;
ciupirea tendonului ahilian “semnul Schäffer”;
 flexia pasivă fermă şi persistentă a degetului 4 de la picior, apăsând
pe prima falangă “semnul Gonda”;
 flexia pasivă fermă şi persistentă a degetului 5 de la picior, apăsând
pe prima falangă“semnul Chiliman”;
 flexia plantară bruscă şi persistentă a degetelor 2, 3, 4, 5 “semnul
Grigorescu”;
 înţeparea zonei dorsale externe a piciorului “semnul Bing”;
Reflexul de flexiune plantară a degetelor
constă dintr-o mişcare discretă, clonică, de flectare plantară a primei
falange de la degetele 2-3-4-5, produsă prin:
percuţia la baza degetelor 2-3-4-5, sau percuţia cu degetele
examinatorului a ultimelor falange a degetelor bolnavului “semnul
Rosolimo”;
percuţia regiunii cuboidiene “semnul Mendel-Bechterew”(cuboidian
inversat);
percuţia călcâiului “semnul Weingrow”;

Reflexul de flexiune a policelui

 constă din producerea mişcării de flexie a ultimei falange a policelui
prin:
ciupirea ultimei falange a degetului 3 “semnul Hoffman”;
percuţia cu degetele examinatorului a ultimei falange a degetelor
pacientului “semnul Rosner”;
percuţia bazei degetelor 3 şi 4 determină pe lângă flexia ultimei falange
a policelui şi flexia degetelor 2-3-4-5 pe palmă “semnul Troemmer”
Reflexul orbicular al buzelor“Toulouse”
percuţia interliniei labiale în porţiunea ei mijlocie determină contracţia
orbicularului buzelor cu strângerea buzelor şi proiectarea lor înainte
arcul reflex este trigemino-facial.

Reflexul palmo-mentonier”Marinescu Radovici”

stimularea liniei de la zona mijlocie a feţei anterioare a gâtului mâinii
până la baza policelui, de-a lungul eminenţei tenare determină contracţia
muşchilor mentonieri omo sau bilateral.
 arcul reflex are o aferenţă cu punctul de plecare din teritoriul radicular
C6-C7, eferenţa împrumutând calea nervului facial.
Reflexe de automatism medular: se evidenţiază în leziunile medulare grave cu
interesare bilaterală a căilor piramidale.

Reflexul de triplă flexiune (descris de P. Marie şi Foix)

înţeparea plantei determină flexia dorsală a piciorului pe gambă, a gambei pe
coapsă şi a coapsei pe bazin.
 examinarea se execută în condiţia în care pacientul nu poate efectua mişcarea în
mod voluntar.
reflexul are valoare în stabilirea limitei inferioare a leziunilor medualre, aceasta
fiind precizată de teritoriul radicular până la care stimularea cu acul declanşează
reflexul.

Reflexul de extensie încrucişată: la declanşarea unui reflex de triplă flexie, de

partea opusă, se produce extensia coapsei şi a genunchiului, cu flexia plantară a
piciorului şi a halucelui.

Reflexul de masă: ciupirea tarsului sau înţeparea plantei determină un complex

de simptome care conţin reflexul de triplă flexiune omolaterală, reflexul de
extensie încrucişată, micţiune, defecaţie, transpiraţie.
Clonusul rotulian
împingerea energică distală a marginii patelare superioare şi menţinerea ei în
această poziţie determină contracţii şi decontracţii succesive şi rapide ale
muşchiului cvadripces, cu deplasarea în sus şi în jos a rotulei.
reprezintă manifestarea clinică a exagerării reflexului miotatic ca urmare a
leziunii piramidale şi a emancipării motoneuronilor periferici de sub acţiunea
inhibitoare a celulelor Betz.
prezenta sa arată că leziunea medulară se găseşte deasupra segmentului L2.

Clonusul plantar: prin imprimarea piciorului unei mişcări energice de flexie

dorsală se determină întinderea tendonului Achile şi declanşarea reflexului
miotatic de contracţie şi decontracţie a muşchilor triceps sural.
Reflexe ce apar în leziunea lobului frontal
sunt reflexe de eliberare, ele există în mod fiziologic la nou născut şi la sugar,
dispărând în urma dezvoltării ariei 6a alfa şi a funcţiei sale inhibitorii.
sunt produse de leziuni ale câmpului 6a alfa.

reflexul de apucare a mâinii („grasping reflex” descris de Janisevski):

stimularea proprioceptivă a degetelor de la mâna bolnavului cu mâna
examinatorului sau cu ciocanul
determină apucarea fermă a mâinii examinatorului sau a ciocanului,
desprinderea acesteia se face cu dificultate şi effort;
reflexul de apucare forţată: reflexul anterior descris este realizat prin
stimularea tactilă a tegumentului dintre police şi indice;
reflexul de apucare a piciorului (Russel şi Curran): stimularea proprioceptivă
a degetelor piciorului determină mişcarea de flexiune plantară a lor.
reflexul tonic al piciorului: stimularea tactilă a tegumentelor de la baza
degetelor piciorului determină mişcarea de flexie plantară a lor;
 reflexul tonic al palmei (Botez) excitarea tactilă a tegumentelor
dinspre zona proximală a palmei înspre spaţiul dintre degetele 1 şi 2
sau 2 şi 3, determină adducţia şi flexia degetelor cu modelarea palmei
în formă de căuş;
 reflexul de urmărire al mâinii(“groping reflex”sau “reflex de
magnetizare”) pacientul îşi mişcă mâna, antebraţul şi chiar membrul
superior în întregime înspre şi după obiectul care apare în câmpul său
vizual;
 reflexul de urmărire al piciorului: similar;
 reflexul de apucare orală (Lhermitte şi Gautier): excitarea tactilă a
tegumentelor, buzelor şi din jurul orificiului bucal determină
deschiderea gurii şi încercarea de a prinde obiectele precum şi rotirea
omolaterală a capului;
 reflexul de urmărire al capului, gurii, buzelor şi limbii (Popoviciu
şi Aşgian): orientarea capului, gurii, buzelor şi limbii înspre şi după
obiectul care apare în câmpul vizual al bolnavului.