Subiecte Recuperarea Afectiunilor Ortopedico-Traumatice

1. Obiectivele de baz n kinetoterapie

Sunt in numar de noua:
Relaxarea ~ sar putea defini ca procesul prin care un sistem, care a fost scos din starea
de echilibru, revine la echilibrul sau initial sau la alta stare de echilibru. In kinetoterapie
este un proces pshihosomatic cu valoare terapeutica deosebita, pentru ca ea se adreseaza
atat starii de tensiune musculara crescuta, cat si starii psihice tensionate.
Corectarea posturii si aliniamentului corpului ~ pleaca de la urmatoarele 3 realitati:
a. defectele posturale ale copilariei si adolescentei se consolideaza la adult
devenind factori determinanti pentru degradarea ulterioara degenerativa a
aparatului locomotor;
b. diversele afectiuni determina deposturari si dezalinieri ale corpului, care, daca
dureaza mai multa vreme, raman fixate functional sau chiar organic
c. recupararea unui deficit functional nu poate fi conceputa decat in cadrul
restabilirii raporturilor fiziologice ale corpului. Dintre subobiective sunt:
alinierea coloanei cervicale, coloanei toracice si centurii scapulare, coloanei
lombare si a pelvisul, extremitatile inferioare.
Cresterea mobilitatii ~ in primul rand se urmareste obtinerea unghiurilor functionale, in
al 2lea rand, daca este posibil, redobandirea intregii amplitudini a unei miscari. Se
trateaza 3 tipuri de redori:
a. care necesita intinderea tesuturilor retractate
b. care necesita scaderea hipertoniei musculare
c. care necesita realizarea ambelor obiective.
Cresterea fortei muscular ~ forta musculara depinde de mai multi factori: diametrul de
sectiune al muschiului, numarul unitatilor motorii in actiune, frecventa impulsurilor
nervoase, sincronizarea activitatii unitatilor motorii active, marimea unitatilor motorii,
raportul forta-velocitate, raportul forta-lungime.
Contractile musculare sunt:
- izometrice= tensiunea interna creste fara modificarea lungimii fibrei musculare
- izotonice= tensiunea de contractie ramane aceeasi pe tot parcursul miscarii; se
produce modificarea lungimii muschiului, determinand miscarea articulara;
- izokinetice= contractii dinamice cu o viteza de miscare reglata astfel incat
rezistenta sa fie in raport cu forta aplicata si fiecare moment al amplitudinii unei
miscari. Rezistenta trebuie sa varieze usor in functie de lungimea muschiului
pentru a se mentine aceeasi forta.
Ca tehnici de crestere a fortei: exercitii izomertice si exercitii dinamice cu rezistenta si
altele.
Cresterea rezistentei musculate ~ rezistenta= capacitatea de a sustine un efort.
Rezistenta musculara depinde de: forta musculara, valoarea circulatiei locale, integriatea
metabolismului muscular, factorii complecsi ce tin de sistemul nervos central si de starea
generala. Rezistenta musculara este importanta in timpul muncii; este starea contrara
oboselii musculare.
Cresterea coordonarii, controlului si echilibrului ~ se adreseaza ultimelor 2 etape din
cele 4 care realizeaza controlul motor:

a. reeducarea mobilitatii
b. reeducarea satbilitatii
c. reeducarea mobilitatii controlate
d. dezvoltarea abilitatii
Corectarea deficitului respirator ~ se face printro gama larga de obiective, metode si
metodologii: relaxarea, posturarea, gimnastica corectoare, reeducarea respiratorie,
antrenamentul la efort dozat, educarea tusei, a vorbitului si terapia ocupationala.
Antrenamentul la efort ~ toleranta la efort este principala masura pt aprecierea
capacitatii de munca a unui bolnav. Ca metode se folosesc: mersul, activitati de
autoingrijire si casnice, urcatul scarilor si pantelor, bicicleta ergometrica si covorul rulant,
alergarea, inotul, terapia ocupationala, sportul terapeutic, munca.
Reeducarea sensibilitatii ~ revine tot in sarcina kinetoterapeutului, este strans legata de
recuperarea motorie, facand parte din aceasta.

2. Tehnici si metode utilizate n kinetoterapie

Tehnici:
Akinetice> imobilizarea si posturarile (pozitionarile)
Kinetice> dinamice si statice
Exercitiul fizic terapeutic aprofundeaza studiile de pozitionare si miscare, tipurile de
contractii musculare si elemante facilitatorii si inhibitorii ale miscarii.
Metode:
Kabat
Bobath
Speciale: mecanoterapia, scripetoterapia, sistemul Guthrie-Smith,
suspensoterapie, terapia ocupationala, manipularile, tractiunile (elongatiile)
vertebrale, hidrokinetoterapie, gimnastica aerobica, sportul terapeutic.
3. Contuzii= leziuni ale tesuturilor moi (piele, tesut adipos, muschi, organe interne) care nu
intrerup continuitatea tegumentului, produse prin lovire sau presare.
Generalitati: Articulatia cotului este alcatuita din trei articulatii:
-> humero-cubitala ~ asigura flexia-extensia cotului, blocand orice posibilitate de lateralitate.
-> humero-radiala ~ are un rol minor
-> radio-cubitala ~ asigura miscarea de prono-supinatie.
Articulatia cotului este o trohleo-artroza extrem de stransa, ceea ce se recupereaza in dificultatea
recastigarii mobolitatii articulare dupa orice afectare a cotului.
Leziuni traumatice care apar la nivelul cotului sunt:
- contuzii, plagi, arsuri
- entorse
- luxatii
- fracturi
- leziuni de nervi si vase
Leziuni de parti moi:
Contuziile nu lasa sechele si se vindeca fara tratament special. Sunt utile compresele cu gheata,
curentii diadinamici, ultrasunete, etc. Exista posibilitatea aparitiei unei pareze de nerv radial sau

cubital fie prin traumatism direct, fie prin compresia unui hematom. Contusiile se pot afla si la
baza unei epicondilite, epitrohleite, bursite olecaniene.
Tratamentul acestora consta in antiinflamatori, antialgice, infiltratii cu hidrocortizon si xilina,
gheata local, apoi aplicatii de parafina sau alta aplicatie calda, utrasunete in asociere cu
hidrocortizon, curenti diadinamici si de medie frecventa, masaj, repaus partial; se evita eforturile
mari.
4. Plagi= leziuni care intrerup continuitatea tegumentara, fiind todeauna prezenta sangerare
locala. Ele pot lasa sechele ca artritele septice sau leziuni tendinoase, nervoase, vasculare.
Tratamentul este chirurgical.
5. Arsuri= leziuni la nivelul tegumentului si al tesuturilor subiacente, instalate in urma actiunii
unor agenti traumatici, cu efecte locale si generale, cu potential evolutiv grav.
Ele pot lasa cicatrici:
- cele din plica cotului pot afecta extensia
- cele care acopera olecranul si zone supra si subiacente pot determina o dificultate a felxiei.
Tratamentul este indelungat: chirurgical, kinetoterapeutic, electroterapeutic.
6. Leziuni traumatice musculare
Sunt produse, fie prin, mecanism direct de un traumatism prin lovire, fie de o contractie
brusca a unui muschi in situatii favorizante/ predispozante (spasmofilia, circulatia locala
deficitara, deficiente biologice umorale).
Cauze favorizante:
efort brusc si violent;
clima umeda si rece;
prezenta unor produsi de cataboplism;
antrenarea grupelor musculare inegal in efort;
lispa de sincronizare intre muschii agonisti si antagonisti.
Leziunile pot fi:
fibrilare;
fasciculare;
asociate sau totale atunci cand intereseaza corpul muscular.
Simptome:
durere vie cu caracter de arsura aparuta brusc;
atitudine antalgica;
se palpeaza un punct dureros cu o anumita denivelare la nivelul rupturii,
tumefiere, echimoza locala, hematom.
Localozarile cele mai frecvente sunt la musculatura membrelor inferioare, in special la
cvadriceps, ischiogambieri, triceps sural, dar si la nivelul bicepsului brahial.
Atitudinea terapeutica in functie de gradul leziunii:
in primele 24h: crioterapie dupa ce se asigura protectia tegumentelor, calmante si
medicatie miorelaxanta;
dupa 24h: echomiografie si in functie de gravitatea leziunilor se recomanda
repaus segmentar asociat sau nu cu imibilizare gipsanta sau orteze;

folosirea unguentelor ce contin enzime proteolitice ca si introducerea medicatiei

trofostimulente
folosirea laserului in primele zile
in ziua a 8a se pot folos curenti diadinamici
masajul are recomandari variate, dar cel mai frecvent e indicat dupa 15-21 de zile
la rupturi muscuare totale este necesara interventia chirurgicala, urmata de
imobilizari cu aparate gipsate sau orteze si ulterior de kinetoterapie.

7. Miozite, mioentezite,entezite
Miozitele:
afectiuni provocate de suprasolicitare ce afecteaza rar un singur muschi ci mai multe
grupe musculare
au un debut lent
sediul lor este reprezentat de grupe musculare supuse marilor solicitari, ele persistand si
dupa incetarea efortului
la palpare durerea este difuza si se percepe o crestere a temperaturii locale, insotita de
contractii musculare hipotonice cu influente negative asupra capacitatii functionale
in cazurile cronice, corpul musculat se transforma intrun cordon fibros si devine dureros
evoluand spre o cicatrice musculara ce reduce contractilitatea muschiului
ca tratament se indica repausul segmentar, tratament recuperator si medicamentos.

Mioentezitele:
sunt leziuni la nivelul insertiei pe os sau la nivelul jonctiunii musculo-aponevrotice;
cele mai frecvente sunt cele la nivelul muschiului drept abdominal, care sunt caracterizate
prin dureri persistente la nivelul regiunii simfizare;
moduri de producere: alergarea, sutarea balonului, exercitii ce produc flexia membrului
inferior pe trunchi, etc.;
durerea e la 1-2 cm deasupra simfizei pubiene si la 1-2 cm pe linia mediana;
se recomanda medicatie antiinflamatoare, antialgica, miorelaxanta, laser terapie, ionizari
cu novocaina asociate ulterior cu diapuls, menajarea musculaturii abdominale.
Entezitele:
suferinte ale zonei terminale musculo-tendinoase;
suprasulocitarile pot produce microleziuni in portiunea miotendinoasa sau tendinoperiostala;
se instaleaza durere uneori discret edem sau fenomene inflamatoare;
tratament: in primele 48h se indica masaj cu gheata, antiinflamatori, moirelaxante,
sedative, laser terapie, ionizari cu novocaina, repaus segmentar si in functie de posibilitati
recupere balneo-fizio-kinetoterapica.

8. Tendinite, tenosinovite
Tendinite:
acuze subiective dureroase si obiective prin modificarea de forma si consistenta;

poate surveni brusc in urma unui traumatism initial sau lent prin suprasolicitare repetata a
muschiului respectiv;
conditiile favorizante sunt reprezentate de: tulburari de circulatie locala, gresili de dozare
a efortului in pregatire, oboseala, supraantrenament, afectiuni metabolice si endocrine,
tulburari de nutritie, deprinderi gresite;
se evidentiaza deformarea zonei printro tumefactie de marime variata. Palparea
evidentiaza o zona impastata, dureroasa si este insotita de usoare crepitatii care reprezinta
locul leziunii;
intinderea produce dureri localizate atat cea activa cat si cea pasiva. Mobilizarea activa de
sens contrar e de asemenea dureroasa;
tratamentul indicat e unul complex: crioterapie, repaus segmentar, imobilizari 10-15 zile
in aparate gipsate sau cu orteze, avand rol de relaxare, medicatie antiinflamatorie si
miorelaxanta, curenti diadinamici, solux, medicamente trofice musculare;
dintre cazurile mai frecvente sunt: tendinita ahileana si a labei de gasca la atleti, fotbalisti,
baschetbalisti, tendinita rotuliana si a tendonului cvadricipital la luptatori, saritori in
lungime si triplu salt, schiori, alteti si baschetbalisti, tendinita muschiului deltoid si a
supraspinosului la inotatori si aruncatori.
Tensionovite:
reprezentate de modificari aparute la nivelu tendonului si memranei sinoviale care il
inconjoara, afectiune determinata de o reactie inflamatoare si de o alterare metabolica;
cuzele sunt aceleasi ca la tendinita;
tensionovita acuta (exudativa), in care zona tendinoasa afectata e tumefiata la palpare,
simtinduse fluctuenta din cauza lichidului sinovial, dureroasa la toate tipurile de miscari;
in functie de tratament si evolutie, lichidul se reabsoarbe ramanand numai straturile
gelatinoase de fibrina ce fac trecerea la forma cronica (uscata) unde tumefactia e mai
mica si mai dura si se palpeaza crepitatii;
ca tratament se indica crioterapie si radioterapie, medicatia antiinflamatorie, miorelaxanta
si trofica musculara, iar de la caz la caz imobilizare timp de 15 zile;
in cazurile netratate- principalele complicatii sunt reprezentate de aderentele intre tendon
si sinoviala;
cel mai frecvent apare la alergatorii de fond, ciclisti, fotbalisti, tenosinovita gabierului
anterior si a peronierilor cu dureri tumefactie si crepitatii localizate la nivelul treimii
medii spre inferioare a gambei si la nivelul gleznei;
la lucratorii manuali, gimnasti, aruncatori, canotori si motociclisti sunt frecvent afectati
extensorii si flexorii mainii dand simptome specifice la niv fetei anterioare a antebratului
in cazul flexorilor si pe fata posterioara in cazul extensorilor;
in cazul marsaluitorilor e intalinita tenosinovita flexorilor piciorului;
in cazul jucatorilor de tenis de camp apare tenosinovita muschilor ce se insera pe
epicondilul humeral- asa numitul tenis elbow care beneficiaza de acelasi tratament ca mai
sus;

9. Aponevrozita plantara, rupturile de tendon

Aponevroza plantara:

e determinata de solicitarea aponevrozei plantare care, suferind tensionari mari, se poate

dezinsera sau rupe;
tratament: masaj cu gheata, laser terapie, medicatie antiinflamatorie si miorelaxanta,
repaus segmentar, imobilizare gipsata 7-10 zile;
rupturile de aponevroze se intalnesc la alergatorii de garduri, saritorii in lungime si triplu
salt;
la alergatorii de viteza, baschebalisti, voleibalisti si handbalisti este afectata aponevroza
soleara la locul de insertie a gemenilor gambieri, conducand la impotenta functionala;
halterofilii, gimnastii si forbalistii sufera rupturi ale fasciei lata la nivelul coapsei si acuza
impotenta functionala;
fizioterapia cu caracter cicatrizant este de obicei indicata;
in cazurile de rupturi mari, cu impotenta functionala marcata este indicat tratamentul
chirurgical cu sutura, reinsertie sau plastie in functie de caz;
Ruptura de tendon:
in activitatea sportiva de performanta, dar si in cea post sportiva ca si in cadrul muncii
fizice de mare efort, ruptura de tendon este, de cele mai multe ori un episod terminal al
unui proces degenerativ ce evolueaza simptomatic;
cele mai frecvente rupturi apar la nivelul tend ahilian, ale tend bicipital brahial, ale
tendonului rotulian, cvadricipital;
simptomatologia este reprezentata de durere, tumefactie, edem, impotenta functionala
partiala sau totala in functie de gradul rupturii;
rupturile pot fi partiale sau totale; diagnosticul se pune echografic;
tratamentul este, in cazul rupturilor partiale, reprezentat de imobilizare in aparat gipsant
antialgice, antiinflamatorii, decontracturante, urmat de tratament fiziokinetoterapic, iar in
cazul rupturilor totale se indica tratament chirurgical de sutura si refacere a continuitatii
tendinoase, urmat de imobiizari gipsate succesive sau aplicate de orteze, apoi
fiziokinetoterapie recuperatorie;
rupturile vechi si neglijate necesita procedee diverse de plastie tendinoasa, cu rezultate
postoperatorii mai slabe dpdv al recuperarii integrale a functionalitatii.

10. Entorse: definitie, etiopatogenie

Entorsele= leziuni traumatice al nivelul articulatiilor, in care este afectat sistemul
capsulo-ligamentar si nu se provoaca modificarea raportului anatomic normal dintre suprafetele
osoase articulare.
11. Entorse: diagnostic si tratament
Diagnosticul:
a. semne clinice- durere. tumefactie moderata local, usoara instabilitate laterala
b. radiografia- este fara semne evidente.
Ele se clasifica in 4 grade:
- gradele 1 si 2, necesita tratament conservator local, evitarea eforturilor fizice, uneori
imobilizare in esarfa, comprese cu gheata sau masaj cu gheata (uneori aplicatii de kelen),
medicatie antiinflamatorie si antalgica, curenti diadinamici, ultrasunte, masaj (netezire, geluire).
Ulterior, se reiau miscarile, cu rezistenta, pentru tonifierea muscuara.

- gradele 3 si 4, necesita imobilizare gipsata 2-4 saptamani, urmata de kinetoterapie pentru

indepartarea redorii articulare instalate. Daca ligamentele sunt rupte este necesara interventia
chirurgicala pentru a asigura cea mai buna stabilitate ulterioara a articulatiei.
12. Luxatii: definitie, etiopatogenie
Luxatiile= leziuni traumatice la nivelul articulatiilor, care presupun exitenta dislocarii
suprafetelor articulare (deci pierderea raportului anatomic normal dintre suprafetele osoase
articulare).
Se intalnesc la adolescenti si adulti destul de frecvent. Pierderea contactului intre suprafetele
articulare ale oaselor cotului poate fi partiala sau totala si poate fi insotita de rupturi ale
sinovialelor, ligamentelor colaterale, ligamentului inelar, ligamentului patrat si ale capsulei.
Luxatiile de cot pot fi:
- luxatii propriu-zise, cu deplasarea antebratului si a ambelor oase in raport cu humerusul
- luxatii ale radiusului sau cubitusului, izolate fata de humerus sau luxatii divergente intre ele ale
capetelor proximale ale celor 2 oase ale antebratului.
Luxatiile propriu-zise
A. Recente:
a. anterioara, incompleta / completa, cu sau fara fractura olecranului, cu cotul tumefiat, in flexie
de 100o fosa olecraniana pare goaa la palpare.
b. posterioara, cea mai frecventa, ambele oase ale antebratului se deplaseaza inapoia paletei
humerale si in sus cu sau fara pastrarea contactului cu paleta humerala a oaselor antebratului.
Variante:
- postero-laterala
- postero-mediala
In ambele cazuri, cotul este deformat, cu antebratul in usoara pronatie, semiflexie la 120o,
olecranul si tendonul tricepsului se realiefeaza posterior, iar paleta humerala se palpeaza in plica.
B. Recidivante
C. Vechi
Luxatiile pot fi: simple si fracturi- luxatii.
Luxatiile izolate luxatia radiocubitala (superioara)
Se luxeaza capul radial:
- in cazul in care se asociaza fractura diafizei cubitale (fractura Monteggia Stanciulescu), capul
radial fuge anterior sau posterior
- luxatia izolata a capului radial- mai frecventa la copiii ridicati sau sustinuti de mana.
- in luxatia anterioara se rup: ligamentul inelar, ligamentul patrat, partea proximala a membranei
interosoase, in timp ce in luxatia posterioara se rupe doar ligamentul inelar.
Luxatiile divergente: capul radiusului se deplaseaza inainte sau in afara paletei humerale, se rupe
si ligamnetul inelar impreuna cu cel patrat si membrana interosoasa; se separa astfel radial de
olecran care, la randul sau, se deplaseaza inapoi sau inauntru.
Mecanismele de producere: direct (traumatisme) si indirect (cadere pe maini cu antebratul
fectat).
13. Luxatii: diagnostic, tratament
Diagnosticul:
- clinic

- radiologic: 2 incidente (fata/ profil).

Tratamentul:
-> ortopedic: reducere rapida cu sau fara anestezie urmata de imobilizarea in aparat gipsat
brahio-antebrahio-pamar 14-21 de zile
-> chirugical: in luxatiile ireductibile sau asociate cu fracturi cu deplasare
-> recuperator: kinetoterapie asociata cu diapulse.
14. Fracturi: definitie, clasificare, etiopatogenie
Fracturile= leziuni osoase care presupun existenta intreruperii totale sau partiale a continuitatii
unui os.
Fracturile trebuie considerate ca boala, nu doar ca traumatism simplu, datorita procesului
complex de dereglari posttraumatice declansat de sistemul nervos central la nivelul intregului
organism.
Fracturile se pot produce prin mecanism:
- direct, prin lovire
- indirect
~ prin torsiune: are loc o rascucire a unui os, in acest caz producanduse o
fractura spiroida;
~ prin tractiune: in timpul unei contractii musculare puternice se produce
smulgerea unor fragmente osoase in zona de insertie tendinoasa;
~ prin infundare: se produce o compresiune in lungul axului osului
respectiv, producanduse fractura epifizei;
~ prin indoire: forta traumtica actioneaza pe un os lung la un capat ala acestiua
celalalt capat fiind fixat, astfel instalanduse tedinta de exagerare a curburii osoase, care
depaseste elasticitatea osului, fractua producanduse la punctul maxim al curburii.
Clasificare
A. In functie de comunicarea focarului de fractura cu exteriorul
- fracturi inchise, in care fragmentele osoase sunt acoperite integral de tegument
- fracturi deschise, in care focarul de fractura comunica cu exteriorul.
ele se pot produce in 2 maduri: ~ dinspre exterior spre interior, in care caz pielea si tesutul
subcutanat au fost lezate de agentul traumatic
~ dinspre interior spre exterior, in care caz pielea si tesutul
subcutanat au fost lezate de fragmentele osoase.
B. In functie de numarul de fragmente osoase exista:
- fracturi simple, in care sunt prezente 2 fragmente osoase, deoarece exista 1 singur traiect de
fractura
- fracturi cominutive, in care sunt prezente cel putin 3 fragmente osoase, deoarece exista minim 2
traiecte de fractura.
C. In functie de traiectul de fractura:
- fracturi complete, in care osul in intregime este lezat (ambele corticale osoase)
- fracturi incomplete, in care este lezata doar o corticala osoasa. sunt caracteristice pentru cpoii
exemplu: fractura in lemn verde, in care este lezata doar o parte convexa a osului indoit, partea
concava ramanand intacta.
D. In functie de deplasarea fragmentelor osoase exista:
- fracturi cu deplasare, in care capetele osoase fracturate se deplaseaza in axul logitudinal al
osului.
- fracturi fara deplasare, in care capetele osoase fracturate raman in axul logitudinal al osului.

15. Fracturi: diagnostic si tratament

Diagnosticul de certitudine se pune pe radiografii in 2 incidente (fata/ profil).
Tratamentul:
- ortopedic: imobilizare in aparat gipsat (21-20 zile, uneori chiar 40) in cazul fracturilor fara
deplasare.
- reducerea fracturior si imobilizare in aparat gipsat pentru fracturile cu depasare
- chirurgical, in fracturile cu deplasare, se continua cu imobilizare gipsata.
- kinetoterapie.
16. Cervicalgiile: etiologia
Cauze de durere cervicala in forma acuta:
1. uncodiscartroza;
2. poliartrita reumatoida;
3. spondilartritele seronegative, spondilita anchilopoetica, artrita psoriazica;
4. traumatismele vertebrale;
5. hernia discului intervertebral;
6. osteomielita;
7. tumorile primitive sau metastazele vertebrale;
8. abcesul epidural.
Alte cauze de gravitate mai mica:
contractura musculara paravertebrala cervicala acuta;
fibrozitele localizate;
tenosinovita sternocleidomastoidianului;
nevralgia occipitala Arnold.
Cervicalgiile acute au, de cele mai multe ori, cauze degenerative ale discului
intervertebral si apofpofizelor articulare posterioare, hipertrofia apofizelor unciforme, localizate
la nivelul ultimelor vertebre cervicale (C5, C6, C7).
Durerea este localizata sau iradiaza in vecinatate sau la distanta determinand contractura
musculaturii scheletice; se declanseaza astfel un cerc vicios care amplifica durerea.
Daca la un bolnav cu poliartrita reumatoida apare brusc durerea cervicala violenta, se
suspicioneaza fie fractura apofizei odontoide, fie o subluxatie atlantoaxoidiana.
17. Examenul obiectiv i radiologic n cervicalgii
Examenul obiectiv in cervicalgii este foarte important:
Inspectia: arata o eventuala pozitia antalgica a capului cu inclinare laterala, rotatie sau
anteflexie;
Palparea: arata modificari ale tonusului musculaturii paravertabrale ce variaza de la o
crestere usoara pana la contractura puternica si extrem de duraroasa.
Se depisteaza punctele de maxima sensibilitate dureroasa- asa numitele puncte trigger.
Stimularea acestora declanseaza o durere violenta localizata dar si iradiata, de obicei, spre
occiput. Aceste puncte au o importanta deosebita si de aceea presiunile pe aceste puncte
trebuie evitate in special in timpul masajului. Invers, prin presiuni pe insertiile musculare
occipitale, se obtine o relaxare musculata si o usurare a suferintei bolnavului.

La niv capului se evidentiaza:

aderentele aponevrozei epicraniene;
punctele dureroase din vertex, retroauriculare, dea lungul liniei occipitale.
La nivelul fetei: punctele duraroase in regiunea temporala sau preauriculara, supraorbitar.
La nivel cervical posterior: la nivelul spatiilor interspinoase, pe ligamentul nucal, la
emergenta nervului Arnold.
La nivelul centurii scapulare: in fosa supraspinoasa, subspinoasa si subacromial, punctele
de insertie ale muschiului unghiular, insertiile de pe marginea mediala a omoplatului si cele ce
formeaza coafa rotatorilor.
Mobilizarea coloanei cervicale se evalueaza global:
activ: miscari executate de bolnav, de tip flexie-extensie, inclinatie laterala, rotatie,
circumductie;
pasiv: nedepasind arcul dureros;
Cracmentele nu au semnificatie desi bolnavul este mai speriat de ele decat de durere.

Examenul radiografic, este obligatoriu si se indica mai multe incidente:

de fata (antero-posterioara);
de profil;
in rotatie .
Semne de spondilodiscartroza radiografice sunt:
a. reducerea lordozei cervicale;
b. osteoscleroza suprafetelor articulare ale apofizelor posterioare;
c. pensarea spatiului intrvertebral;
d. hipertrofia apofizelor unciforme.
Datele de laborator sunt utile pentru diagnosticul diferential.

18. Tratamentul cervicalgiei acute

~ primul gest- blocarea mobilitatii segmentare cu ajutorul unui aparat tip minerva, 24 din 24h,
scoasa numai pentru nevoile de igiena personala si pt efectuarea tratamentului fizio-kinetic local;
~ masaj cu gheata pentru relaxarea musculara si blocarea conductibilitatii nervoase, timp de 5-10
minute, de mai multe ori pe zi. Pozitia antalgica trebuie pastrata pe timpul procedeului.
Electroterapia antalgica e indicata, poate fi de tipul:
curenti de joasa frecventa: CDD, curent galvanic, curenti Taebert, curenti Leduc, TENS
(stimulare electrica neurala transcutanata). Pentru limitarea fenomenului de acomodare se
variaza intensitatea si fracventa curentului pe timpul aplicatiei;
electroterapie de inalta frecventa;
ultrasunete in asociere cu hidrocortizon.
19. Tratamentul cervicalgiei cronice
Se instaleaza pe masura ce durerea scade in intensitate.
Obiectivele tratamentului sunt:
a. reducerea intensitatii durarii;
b. reducerea pana la eliminare a contracturilor musculare;
c. redobandirea mobilitatii coloanei vertebrale cervicale, cel putin pana la valori
functionale;

d. reechilibrarea tonusului muscular si refacerea echilibrului fiziologic dintre

forta de contractie a flexorilor si cea a extensorilor.
Reducerea intensitatii dureriise face prin:
crioterapie;
incalzire locala- unde scurte, microunde pentru incalzire profunda
- lampa solux, cataplasma cu parafina, musta, sare calda pentru
structurile superficiale;
aplicatii de curenti interferentiali:
a. in aplicatia clasica se folosesc 2 circuite de frecventa medie incrucisate care
genereaza un curent de frecventa joasa ce actioneaza in profunzime;
b. electrokinezia cu un electrod special in forma de manusa- ultrasunete.
Aplicatii manuale indicate sunt:
masajul din DD, DV, DL, asezat. Se folosesc ca tehnici:
~ presiuni statice localozate;
~ presiuni dinamice profunde;
~ presiuni combinate cu intinderi ale tesuturilor;
~ mobilizarea pliului cutanat;
~ masaj transversal de tip frictiune sau frictiune-presiune;
~ presiuni exercitate cu toata palma;
~ intinderea maselor musculare;
~ intinderea planului cutanat in raport cu planurile subiacente;
~ masajul fetei;
~ masajul pulpar;
~ masajul pielii paroase a capului;
tractiunile continue si discontinue, manual si combinate cu mobilizari pasive in
toate sensurile fiziologice de miscare la nivel cervical.
Se pot realiza si mecanic cu montaje cu stripeti sau aparate de tractiune vertebrale TRUTRAC sau ELTRAC.
Pentru obtinerea unei bune detente musculare o decomprimare articulara si o eliberare a
gaurilor de conjugare trebiue respectate:
a. pozitia bolnavului de dd, sau sezand;
b. un unghi de flexie de 10-15 al coloanei vertebrale cervicale;
c. durata: aproximativ 40 min-> 2h;
d. inainte de oprire se executa contractii izometrice scurte ale musculaturii
mainii pt reechilibrarea tonusului muscular;
e. forta de tractiune: 3-15 kg;
f. in total trebuie un numar de 6-10 sedinte.
Cand durerea devine minima si mobilitatea e aproape in limite normale, se incepe
rearmonizarea echilibrului de forta intre musculatura flexoare si extensoare a gatului.
Tratamentul kinetoterapic vizeaza recuperarea fortei musculare, a rezistentei la efort si a
rapiditatii adaptarii structurale .
Piatra de incercare o constituie refacerea tonicitatii si a fortei de contractie normale in
grupele musculare extensoare ale cefei refacanduse concomitant lordoza fiziologica a coloanei
cervicale .
Concomitant se vor lucra si centurile sapulo-humerale si coloana vertebrala dorsala
superioara.

Repausul nocturn se face evitand pernele inalte, eventual folosind perna ortopedica sau
un simplu rulou in santul intre occiput si coloana dorsala.
In timpul zilei se va intrerupe activitatea la 2-3h si se fac miscari libere ale coloanei
vertebrale.
20. Algiile coloanei dorsale: etiologia, mecanismul durerii, examenul obiectiv
Cauzele dorsalgiilor benigne:
distonii musculare posturale;
tulburari minore de statica vetebrala;
artroza interapofizara banala;
traumatisme vertebrale minore, fara fracturi si fara interesare medulara.
Durerea se produce printr un mecanism:
1. primar - direct- prin stimulare directa mecanica a receptorilor nociceptivi;
- reflex- prin contractura reflexa a musculaturii paravertebrale spinale.
2. secundar in care sunt implicate toate fibrele nervoase libere ce declanseaza
durerea in teritoriul de distributie prin congestia de vecinatate a gaurii de
conjugare corespunzatoare radacinii nervoase iritate mecanic.
Caracteristicile durerii pot fi foarte importante: vechimea durerii, modul de debut,
localizarea, iradierea, caracterul, intensitatea, orarul (diurna de obicei de cauza mecanica, iar cea
nocturna de obicei are cauza inflamatorie), conditiile agravante, conditiile favorizante pentru
reducerea ei.
Examenul obiectiv este:
static, evidentiind deviatii in plan frontal sau sagital;
dinamic activ sau pasiv;
palparea;
testarea fortei musculare.
21. Algiile coloanei dorsale: tratament
Obiectivele tratamentulului:
combaterea durerii;
asuplizarea coloanei vertebrale;
tonifierea musculaturii paravertebrale si reeducarea posturii corecte;
readaptarea la efort.
Cheia de bolta a tratamentului o constituie triada: masaj-kinetoterapie-manipulare vertebrala.
Masajul: de la asuplizarea planului cutanat, rulare, tractiuni perpendiculare, efleuraj cu efect
antalgic demonstrat- se poate renunta la el, apoi presiuni statice si dinamice, frictiuni,
framantare, masaj transversal, masaj reflex, activitati sportive deconectante.
Termoterapie locala: pentru relaxare musculara , cresterea metabolismului tisular local prin
vasodilatatie cutanata si musculara.
Ultrasunete: pentru efectul mecanic, micromasajul celular si cresterea temperaturii locale si
efortul fibrinolitic.
Electroterapia locala:
galvanizarea transversala-decontracturanta si analgetica;
curenti diadinamici;

 curentul interferential in aplicarea statica, dar mai ales dinamica.

Pentru asuplizarea coloanei vertebrale este necesara eliberarea miscarii in articulatiile
interapofizare posterioare, contracararea tendintei la cifozare si impiedicarea agravarii unei
scolioze preexistente, imbunatatirea mobilitatii costovertebrale. Tonifierea musculaturii
paravertebrale se obtine prin tehnici clasice.
22. Lombosacralgiile: etiologia
Cauze:
A) care contraindica tratamentul fizio-kinetoterapic:
tumori vertebrale , de obicei maligne/ metastaze (cancer de rinichi, pulmonar, san,
prostata);
tumori intrarahidiene: neurinom, hemangiom, ependimom;
neuropatiile maligne ;
cauze pelviene : ginecologice, vasculare, viscerale.
B) care pot beneficia de tratament fizical simptomatic:
lombalgii endocrino-metabolice, osteoporoza, osteoporomalacia, hipertiroidia, b. Paget,
guta ;
lombalgii posttraumatice;
lombalgii secundare iradierii locale ( radioterapie, cobaltoterapie );
lombalgii psihogene.
C) din cadrul unor suferinte reumatismale inflamatorii cronice:
spondilita anchilopoetica ;
spodilartrite seronegative;
pelvispondilite secundare ( psoriazis, sindromul Reiter ).
23. Discopatiile coloanei vertebrale: stadii evolutive
1) protruzie simpla ce iradiaza ligamentul intervertebral comun posterior ; suferinta e
ligamentara, durerea fiind vie, deoarece acest ligament este foarte bine inervat , la fel ca si
straturile externe ale inelului fibros ;
2) hernie subligamentara a discului ce poate irita sacul dural, determina edemul radacinii
corespondente si o suferinta epidurala (radacina nu culiseaza in mansonul dural), determinand
clinic lombosciatica.
3) hernie transligamentara posterioara, libera ce gliseaza dea lungul radacinii si o blocheaza
comprimando in gaura de conjugare. Hernia poate fi migratorie cranio-caudal; poate fi posterolaterala, mediala sau bilaterala (sciatica in bascula).
24. Lombalgia ntr-o protruzie discal simpl
Cauze
efort fizic supradimensionat, deobicei in anteflexie asociata cu rotatia trunchiului sau o
simpla dezechilibrare redresata rapid sau un banal stranut
durerea se instaleaza brusc cu blocarea instantanee sau tardiva a mobilitatii coloanei
vertebrale
De obicei, exista o pozitie antalgica, care calmeaza durerea, aceasta fiind amplificata de tuse,
stranut, defecatie, etc.
Examenul obiectiv deceleaza:

 sindromul vertebral lombar static si dinamic :

1) scolioza
2) contractura musculara paravertebrala antalgica uni/bilaterala
3) limitarea mobilitatii coloanei vertebrale in toate sensurile mai putin in cel al pozitiei antalgice;
4) dezaxarea miscarii de anteversie a trunchiului
mobilitatea reala este si ea afectata (semnul Schober)
Tratamentul :
Repaus : asezarea bolnavului, cat mai mult timp, in pozitia antalgica (DD pe pat tare cu
genunchii flectati, DL cu genunchii flectati, sau postura cea mai convenabila pe care o descopera
bolnavul )
Tratament medical kinetic :
termoterapie locala . Daca durerea se accentueaza exista fie o componenta
inflamatorie importanta fie o staza in plexurile venoase si se renunta la termoterapie,
iar daca durerea se atenueaza, sursa principala de durere este contrctura musculara si
la termoterapie se vor adauga procedeele de mai jos;
electroterapie cu curenti de frecventa joasa si medie, curent galvanic, curent
diadinamic sau curenti interferentiali, bolnavul fiind mentinut, bineinteles, in pozitia
antalgica
ultrasonografia.
Instruirea bolnavului asupra factorilor de risc este foarte importanta :
obezitatea, figul, umezeala, miscariele bruste, necontrolate
caratul de greutati in mod obisnuit (intr-o mana, pe cap, pe umar etc)
invatarea bolnavului in privinta modului corect de efectuare o unor gesturi uzuale ce
reclama efort fizic.
Exista programe educationale adecvate kineto-educationale cu urmatoarele obiective
1) constientizarea pozitiei corecte a coloanei vertebrale lombare si a bazinului si mentinerea
permanenta a posturii corijate neutre a coloanei vertebrale lombare, indiferent de pozitia
capului sau de activitatile desfasurate
2) zavorarea coloanei lombare, avad ca scop blocarea in timpul efortului a segmentului
afectat
3) mentinerea fortei musculare pentru musculatura paravertebrala inferioara si cea a
muschilor fesieri.
25. Lombosciatica
Cand discul intervertebral herniaza subligamentar, anamneza se face mai atent :
circumstantele, daca este primul episod, vechimea suferintei, rezultatele tratamentelor anterioare.
Examenul obiectiv este de finete : inspectie, palpare, percutia apofizelor spinoase ;
cuprinde si : ~ examenul static si dinamic al coloanei
~examenul articulatiilor sacroiliace (obigatoriu)
~ testingul muscular.
La aceste examinari pot aparea sinromul dural evidentiat prin manevra Lasegue.
Sindromul radicular : - tulburari de sensibilitate : furnicaturi, amorteli, arsuri, hipo/
hiperestezii.
- tulburari ale reflexelor : ahilean ( in afectari L5-S1 ), medioplantar
( L2-L3 ), rotulian ( L3-L4 ).

- tulburari motorii : pareze, paralizii, hipotonii si atrofii musculara

- tulburari sfincteriene si sexuale .
Tratament:
- repaus;
- tratament medicamentos cu AINS, decontracturante si fizioterapie
- tratament fizical si kinetic este individualizat in functie de faza:
1) perioada acuta- durerile sunt intense, nu se calmeaza nici in decubit; exista contractura
musculara paravertebrala cu sau fara blocada. Tratamentul este acelasi prezentat anterior.
2) perioada subacuta- durerile din decubit dispar, bolnavul se poate misca in pat fara mari
dureri, poate sa stea pe scaun timp limitat, se poate deplasa prin camera cu conditia de a
nusi mobiliza coloana vertebrala lombo-sacrala.
Tratamentul fizical kinetic se imbogateste in proceduri, e bine sa fie efecutat in spital, sub o
atenta supraveghere a evolutiei si a raspunsului la tratament. Se incepe si tratamentul
kinetoterapic.
Pentru parezele periferice sunt necesare programe de electrostimulare musulara cu curenti de
jaosa frecventa.
Pentru relaxarea muculaturii lombare se recomanda exercitii de tip hold-relax. Se utilizeaza
pozitiile finale ale diagonalelor Kabat.
Pentru asuplizarea trunchiului inferior, cel mai utilizat este programul Williams.
26. Lombalgia n perioada cronic i n cea de remisiune complet
3) perioada de cronicizare- bolnavului ii este permisa mobilizarea coloanei vertebrale, dar
aceste mobilizari coloanei vertebrale, dar aceste mobilizari declanseaza durere moderata. In
ortostatism durerile apar dupa un interval mai mare de timp, persistand contractura
muculaturii paravertebrale.
Se continua kinetoterapia prin consolidarea asuplizarii coloanei vertebrale lombare, dar se
pune accent pe tonifierea musculaturii trunchiuui. Scopul tonifierii musculaturii abdominale
a a celei extensoare lombare e ca, in ortostatism, tunchiul inferior se realizeaza o pozitie
neutra a pelvisului si sa creeze o presiune abdominala care sa fie capabila sa preia o parte din
presiunea la care sunt supuse discurile intervertebrale lombare inferioare. Trebuie lucrati
muschii paravertebrali si psoasul iliac, abdominalii si fesierii mari.
4) perioada de remisiune completa- dintre episoadele algice in care bolnavul este
asimptomatic si predispus la repetarea acelorasi greseli, are ca indicatii tratamentul balneofizioterapeutic in statiuni de profil: Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol.
Kinetoprofilaxia are 3 obiective:
a. constientizarea pozitiei corecte a coloanei vertebrale lombare si a bazinului
b. inzavorarea coloanei vertebrale in timpul efortului fizic
c. mentinerea fortei musculare.
27. Traumatismele coloanei vertebrale: cauze, mecanisme de producere
Traumatismele coloanei vertebrale produc frecvent leziuni grave prin complexitatea lor si prin
complicatiile nerologice asociate (40% din fracturile coloanei vertebrale si 15-20% din fracturile
coloanei vertebrale toraco-lombare se insotesc de astfel de complicatii).
Cauzele cele mai frecvente la persoanele active sunt:
- accidente de trafic 45%

- accidente de munca 20% (caderi sau contact cu corpuri care cad)

- accidente sportive 15,9%
- traumatisme directe prin arme de foc 15%
La batrani in 60% din cazuri se produc prin cadere de la acelasi nivel.
Mecanismele de producere sunt:
- hiperflexia
- hiperextensia
-compresiunea pura (verticala)
- hiperflexia laterala
- forfecarea
- tensiunea
28. Traumatismele coloanei vertebrale: examenul clinic, sindroame lezionale
Examenul clinic cuprinde anamneza, ce aduce date importante: locul, momentul, circumstantele
accidentului, sensibilitatea si simptomele generale.
Sindromul de leziune medulara completa este definit prin absenta functiilor motorii voluntare si
cele senzitive, distal de nivelul injuriei si prezenta reflexului bulbo-cavernos. In timp se
instaleaza faza a 2a de automatism medular, in care centrii nervosi medulari sublezionali incep
sa functioneze autonom: reapar reflexe vezicale si rectale cu mictiune si defecatie automata, si
reflexe patologice. Aceasta faza necesita profilaxia escarelor, a retentei urinare, a complicatiilor
digestive, a contracturilor, a ulcerului de stres, profilaxia trombozelor etc.
Sindromul de leziune medulara incompleta: 90% sunt sindroame specifice:
- sindromul de supresie centromedulara
- sindromul de compresie medulara anterioara
- sindromul de compresie medulara posterioara
- sindromul Brow- Seguard (hemisectiunea dreapta/ stanga a maduvei)
- sindromul de con medular
- sindromul radicular
29. Traumatismele coloanei vertebrale: investigaii paraclinice, complicaii
Investigatia radiologica:
a. Pentru coloana cervicala: - incidente radiografice lateral, anteroposterioara, transbucala (C1C2).
oblice si dinamice
- CT, medulografie, RMN
b. Pentru coloana toracolombara: - radiografie in incidenta antero-posterioara, laterala
- CT, mielografie, CT postmielografica cu reconstructie sagitala,
RMN.
Complicatii:
A. Imediate:
- neurologice
- leziuni viscerale- faringiene, esofagiene, laringiene
- leziuni vasculare- ale vaselor paravertebrale
- leziuni ale musculaturii paravertebrale
- hematomul retroperitoneal cu ileus paralitic
- fracturi deschise
B. Tardive:
- pseudartroze, fractura dintelui

- cifoscolioza posttraumatica, calus vicios.

30. Fracturile atlasului, ruptura ligamentului transvers, subluxaia rotatorie C1-C2
Fracturile atlasului:
- diagnosticul se pune pe radiografiile in incidente antero-posterioara, laterala si transbucala sau,
cel mai eficient, pe CT.
- clasificarea:
-> fracturi ale arcului anterior
-> fracturi ale masei laterale
-> fracturi cominutive prin explozie (Jefferson) cu 4 fragmente
- tratamentul
a. fracturile stabile- orteza rigida occipito-cervico-toracica pentru 8-12 saptamani; vindecarea
completa se obtine in 4-6 luni.
b. fracturile instabile cu translatie externa a masei laterale fata de suprafetele articulare ale
axisului mai mare de 7mm- reducere prin tractiune craniana timp de 6 saptamani, apoi
imobilizare in halou-vesta. Daca nu se obtine vindecarea osoasa se recurge la artrodeza (fuziune)
posterioara C1-C2.
Ruptura izolata a ligamentului transvers:
- diagnosticul se pune clinic si radiologic (dimensiunea spatiului articular dintre dintele axisului
si suprafata articulara a atlasului este mai mare de 5mm).
- tratamentul este chirurgical, dupa o imobilizare prin tractiune craniana ce se poate prelungi pe
halou pana la 8-12 saptamani, urmeaza o artrodeza posterioara C1-C2).
Subluxatia rotatorie C1-C2 produsa prin translatia anterioara a masei laterale C1 dreapta/ stanga.
- tratamentul: tractiune transcraniana pentru reducere, apoi imobilizare in halou-vesta sau orteza
tip minerva pentru 10-12 saptamani.
31. Fracturile axisului (procesului odontoid):
- diagnosticul: clinic si paraclinic
- clasificare: - tip 1, fractura oblica a varfului dintelui
- tip 2, fractura la jonctiunea dintelui cu corpul axisului
- tip 3, fractura a bazei dintelui cu un fragment spongios din corpul axisului.
- tratament:
-> tipurile 1 si 3, fara deplasare- orteza cervicala 8-12 saptamani
-> tipul 3, cu deplasare mai mare de 5mm- reducere si imobilizare in halou-vesta
-> tipul 2- reducerea se mentine greu si se recurge la fuziunea cervicala
posterioara sau osteosinteza anterioara cu suruburi canulate.
DIN CARTE DE LA PAG. 34-57
32. Traumatismele coloanei vertebrale cervicale inferioare C3-C7
33. Tratamentul kinetoterapeutic n traumatismele coloanei vertebrale cervicale
34. Traumatismele coloanei vertebrale toraco-lombare: mecanism de producere, mijloace de
stabilitate, tipurile lezionale
35. Tratamentul ortopedic i chirurgical n traumatismele coloanei vertebrale toraco-lombare
36. Tratamentul kinetoterapeutic n traumatismele coloanei vertebrale toraco-lombare?
37. Tulburrile de static vertebral: generaliti
38. Modificarea curburilor n plan sagital: generaliti, clasificare

39. Modificarea curburilor n plan frontal: generaliti, clasificare

40. Tulburrile de static vertebral: examenul clinic, paraclinic, etiologie, evoluie n timp
41. Tulburrile de static vertebral: indicaii de tratament in modificarea curburilor n plan
sagital
42. Tulburrile de static vertebral: indicaii de tratament in modificarea curburilor n plan
frontal
43. Tratamentul kinetoterapeutic n tulburrile de static vertebral in modificarea curburilor n
plan sagital
44. Tratamentul kinetoterapeutic n tulburrile de static vertebral in modificarea curburilor n
plan frontal
45. Tratamentul ortopedic n tulburrile de static vertebral in modificarea curburilor n plan
sagital
46. Tratamentul ortopedic n tulburrile de static vertebral in modificarea curburilor n plan
frontal
47. Tratamentul chirurgical n tulburrile de static vertebral in modificarea curburilor n plan
sagital
48. Tratamentul chirurgical n tulburrile de static vertebral in modificarea curburilor n plan
frontal