Munteanu Vasilica

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „VICTOR BABES” TIMIȘOARA
FACULTATEA DE MEDICINĂ
SPECIALIZAREA BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE
LUCRARE DE LICENȚĂ
MODALITĂȚI DE ABORDARE COMPLEXĂ A

SCOLIOZELOR LA ELEVI
Coordonator:
S.L. Dr. DANIEL POPA
Candidat:
MUNTEANU VASILICA
Modalități de Abordare Complexă a Scoliozelor la Elevi
2016
CUPRINS
Partea Generală ................................................................................................. 3
I.Introducere ....................................................................................................... 4
II.Definiţie ............................................................................................................ 5
III.Clasificarea Scoliozelor .................................................................................. 6
IV.Etiopatogenie ................................................................................................. 11
V.Date de Morfologie Normală și Patologică .................................................... 13
VI.Biomecanica Coloanei Vertebrale .................................................................. 16
VII.Diagnosticul Scoliozelor ................................................................................ 17
VIII. Scolioza Idiopatică ..................................................................................... 25
IX.Tratamentul General ...................................................................................... 31
Partea Specială .................................................................................................. 40
X.Scopul Lucrarii ................................................................................................ 41
XI.Material și Metodă .......................................................................................... 42
XII.Rezultate și Discutii ....................................................................................... 59
XIII.Concluzii ....................................................................................................... 65
XIV.Bibliografie ................................................................................................... 66
2
PARTEA GENERALĂ
3
I.INTRODUCERE
În evoluţia speciilor noţiunea de ortostatism şi reglarea sa aduce multe informaţii.

Reglarea posturală este esenţialmente automată, susţinută de creierul nostru sau sistemul
limbic. Ea rămâne una dintre ultimele achiziţii funcţionale ale speciei umane, mai puţin
maturizată ca funcţiile vitale – respiraţie, circulaţie- şi mai ales fără suportul specific al unui
organ ci cu o organizare relaţională complexă între diverse structuri. Astfel funcţia de
verticalitate la om este totuşi fragilă, explicându-se astfel frecvenţa disfuncţiilor. Omul
modern se naşte cu un sistem postural imatur! De aceea este important ca să se lucreze încă
de la început pe reglarea posturală în cazul în care apar dereglări ale sistemului în orice
etapă a vieţii.
Posturologia este studiul organizării geometrice şi biomecanice a diferitelor segmente
ale organismului şi a procesului de reglare a acestora sau ca ansamblul mecanismelor cu
substrat neurologic care permit stabilizarea acestor elemente în spaţiu în cursul
ortostatismului şi mersului.
Plecând de la premisa că una din manifestările scoliozei sunt date de tulburările de
postură, existând o interrelaţie între cele doua, am considerat că este necesar să acţionăm din
punct de vedere al corectării posturii şi aliniamentului corpului în scolioză, în timp observând
dacă vom avea efecte pozitive atât asupra bolii de bază, cât şi a evoluţiei acesteia.
4
II.DEFINIŢIE
Scolioza este o boală evolutivă, caracterizata printr-una sau mai multe curburi laterale
ale coloanei vertebrale,vizibile in plan frontal, însoţite sau nu de rotaţii vertebrale,cu tendinţa
la compensare superioară si inferioară a curburilor. Scolioza se dezvoltă pe întreaga lungime
sau pe o porţiune a coloanei vertebrale, mai ales în perioada de creştere.
Înclinarea spre concavitate este maximă la extremităţile curburii scoliotice, delimitată
de aşa numitele vertebre „limită” , adică vertebrele cele mai înclinate pe orizontală.
Hiperextensia şi rotaţia se dezvoltă maxim şi simultan în zona apicală a curburii, mai
ales la nivelul vertebrei numită „vîrf” , fiindcă este cea mai îndepărtată de axul median al
trunchiului.
Hiperextensia antrenează o deformare „în colţ” a vertebrelor regiunii apicale deoarece
presiunea greutăţii corpului se repartizează inegal pe ansamblul vertebră-disc: ea este mai
mare pe partea concavă şi mai mică pe partea convexă. Din acest motiv creşterea vertebrală va
fi limitată în concavitate şi mărită în convexitatea curburii.
Rotaţia este responsabilă de formarea gibozităţii toracice fiindcă vertebra , învârtindu-
se in axul său, antrenează în această mişcare şi coastele, deplasându-le anterior pe partea
concavă şi posterior pe partea convexă.
Gravitatea unei scolioze depinde în egală măsură de magnitudinea curburii şi de gradul
de rotaţie vertebrală.
Scolioza idiopatică se poate insă defini ca o suferinţa a intregului organism ce se
instalează in epoca de creştere, suferintă care incepe să se facă cunoscută destul de repede
prin deviatia laterală a coloanei vertebrale, care devine de fapt, in mod obligatoriu, semnul
clinic cel mai pregnant al afecţiunii.
5
III.CLASIFICAREA SCOLIOZELOR
III.1. Scoliozele structurale:ele pot avea multiple cauze: posturale, de compensare,

inflamatorii, lombosciatice, isterico -.psihogene
III.2. Scoliozele nestructurale: (adevăratele scolioze care ridica probleme de tratament)
ce pot fi grupate astfel:
a)scolioza idiopatică – cea mai frecventă
b)scolioza osteopatică – cu etiologii variate:
- fragilitate osoasă
- osteoporoză
- anomalii vertebrale congenitale
- boala Scheuermann
c) scolioza neuropatică – determinată de:
- poliomielită
- neurofibromatoză
- siringomielie
- mielomeningocelul
- boala Friedreich
- boala Charcot – Marie
d)scolioza miopatică – apare mai frecvent în:
- distrofiile musculare
- artrogripoza congenitală
- amiotonia congenitală
6
- miopatii
e)scolioza dismetabolică - boala Marfan
- scolioza rahitică
f)scolioza toracogenă – apare ca urmare a unei deformări
toracice congenitale sau castigate
g) scolioza de cauză extrinsecă - scolioza radioterapică
- scolioza secundară inegalităţii membrelor
inferioare sau dezechilibrării pelvisului osos
- scolioza „de aparat” ce se instalează în urma
purtării unor aparate ortopedice necorespunzătoare
h) cifoscolioza
Formele secundare reprezintă numai 20% din scoliozele structurale, în timp ce 80% sunt
reprezentate de scoliozele idiopatice.
Scolioza idiopatică reprezintă o deformare care evoluează mai ales în perioada de
creştere până la maturitatea osoasă, cu o posibilă evoluţie ulterioară la vârsta adultă, având o
etiologie necunoscută.
III.3 SCOLIOZA IDIOPATICĂ –CLASIFICARE
III.3.1.Clasificarea anatomo-radiologică în funcţie de localizarea topografică vertebrală

a curburii.
III.3.1.1.Scolioze care prezintă curburi majore
Curbura majoră – curbura structurală cea mai puţin reductibilă care prezintă valoarea
unghiulară cea mai ridicată şi rotaţia cea mai evidentă.
Curbura minoră – curbura structurală cu unghi de rotaţie mai mic şi mai reductibilă
decât curbura majoră.
Curburi de compensare – curburile sau semicurburile care permit coloanei vertebrale
găsirea aliniamentului deasupra şi sub curbura structurală. În general aceste curburi nu sunt
structurale, chiar dacă pot deveni rigide odată cu creşterea până la maturitatea osoasă.
a). Scolioza dorsală:
 curbura este cuprinsă între T4, T5 sau T6 şi T11, T12 sau L1
 vârful curburii este situat la nivel dorsal (T8-T9).
7
Scolioza toracică prezintă în 90% din cazuri o convexitate spre dreapta şi, de obicei, o
curbură minoră de compensare lombară.
În plan estetic, deviaţia toracică determină o gibozitate importantă cu posibile tulburări
ale funcţiei respiratorii în cazul în care curbura este foarte severă.
b).Scolioza dorso-lombară :
 se întinde de la T8-T9 până la L2-L3
 vârful curburii în joncţiunea dorso-lombară.
În general, prezintă o convexitate spre dreapta, cu un procent ridicat de reducere, cu
două semicurburi de compensare. Scolioza dorso-lombară determină o gibozitate evidentă şi
un dezechilibru morfologic şi ponderal.
c). Scolioza lombară:
 vertebra limită superioară poate fi T11, T12 sau L1, cea inferioară L4 sau L5
 vârful curburii se situează la nivel lombar, de obicei L2.
De regulă prezintă convexitatea spre stânga şi este adesea însoţită de o curbură dorsală
de compensare care devine în mod frecvent structurală. Apare târziu, în majoritatea cazurilor
în adolescenţa, depăşind rar 60 grade; în schimb, există adesea o orientare oblică a bazinului
care este mai înclinat pe partea convexă.
d).Scolioza cervico-dorsală sau dorsală înaltă
Este rar întâlnită şi prezintă de obicei o convexitate spre stânga; vertebrele limită sunt
T1 şi T7. Curbura de compensare dorsală sau dorso-lombară dreaptă devine rapid structurală.
Acest tip de scolioza determină un prejudiciu estetic grav datorat dezechilibrului umerilor.
III.3.1.2. Scoliozele dublu majore sau cu două curburi majore.
Scolioza se numeşte dublu majoră în cazul în care diferenţa unghiulară între cele două
curburi majore nu depăşeşte 10 grade.
a). Scolioza dublă dorsală şi lombară – prezintă în general o convexitate dorsală dreaptă
şi o convexitate lombară stângă, adesea echilibrate. Vertebrele limită ale curburii dorsale sunt
de obicei T5-T6 şi T11-T12; cele ale curburii lombare sunt T11-T12 şi L4-L5. Între cele două
curburi există întotdeauna o vertebră cu rotaţie neutră, numită vertebră intermediară sau de
trecere.
Scoliozele dorsale şi lombare sunt cele mai des întâlnite dintre scoliozele dublu majore.
Această formă păstrează mult timp un dezechilibru acceptabil cu un minim prejudiciu estetic.
8
b). Scolioza dublă dorsală –prezintă două curburi dorsale principale; curbura dorsală
superioară este întotdeauna situată cu convexitatea în stânga, cu vârful T3-T4 şi vertebrele
limită în T1-T2 în sus şi T5-T6 în jos. Curbura dorsală inferioară prezintă convexitatea în dreapta
şi se întinde de la T5-T6 până la T12-L1. Aceste două curburi sunt structurale, însoţite de o
curbură de compensare lombară stângă, care rămâne mult timp reductibilă.
c). Scolioza dublă dorsală şi dorso-lombară. Componenta dorsală este o curbură scurtă,
structurală, cu convexitatea în dreapta. Vertebrele limită superioare sunt T1-T2 şi inferioare T8-
T9 ; vârful se găseşte în T5-T6. Curbura dorso-lombară prezintă o convexitate stângă. Ea se
întinde de la T8-T9 până la L2-L3 cu vârful în joncţiunea dorso-lombară. Curbura inferioară este
mai mobilă decât curbura dorsală superioară, dar rămâne totuşi mai deformantă din punct de
vedere estetic.
Figura 1 - Cele mai frecvente

tipuri anatomo-radiologice de scolioze
III.3.2 .Clasificarea evolutiva în funcţie de vârsta de apariţie a curburii scoliotice.

III.3.2.1. Scoliozele sugarului (0-1 an)
La naştere sau în timpul dobândirii poziţiei „şezând” se constată curburi scoliotice reale,
parţial ireductibile. Cu excepţia unei malformaţii congenitale sau unei boli cerebrale, se disting
două tipuri de curburi:
-o curbură cu rază lungă,cu rotaţie moderată, structurală, non-reductibilă. Ea este totuşi rapid
progresivă, cel mai adesea în câteva luni în timpul trecerii la poziţia „culcat”. Se datorează
probabil unei poziţii intrauterine neadecvate sau unei întârzieri de dobândire a echilibrului
postural;
-o curbură scurtă şi rigidă, de obicei dorsală stângă, cu rotaţie marcată de o gibozitate mai
stabilă şi mai ireductibilă. Prognosticul în cazul acestor forme este în general foarte sever.
9
III.3.2.2. Scoliozele infantile (1-3 ani)

Aceste scolioze sunt redutabile, în special cele dorsale dextroconcave, prezentând o
evoluţie variabilă, dar adesea rapidă şi importantă. Ele se prezintă după două tipuri distincte:
-o mare curbură regulată, parţial reductibilă, cu rotaţie moderată;
-o curbură scurtă cvasi-ireductibilă, cu gibozitate proeminentă şi mai localizată.
III.3.2.3. Scolioze juvenile
Apar între perioada cuprinsă între vârsta de 4 ani şi începutul pubertăţii; pot fi
clasificate în trei grupe:
 juvenilă 1: de la 4 la 7 ani;
 juvenilă 2: de la 8 la10 ani;
 juvenilă 3: de la 11 ani până la apariţia menstruaţiei (în medie 12 ani la fată) sau până la
pubertatea masculină (în medie:14 ani la băiat).
III.3.2.4. Scoliozele adolescentului
Aceste curburi se dezvoltă între pubertate şi vârsta osoasă; sunt adesea lombare, şi de
regulă puţin evolutive, fiindcă perioada este scurtă.
Din punct de vedere al stadiilor în care se găseşte, scolioza obişnuită a adoleşcenţilor,

cunoaşte trei grade :
-gradul 1 : -care este denumit scolioza benignă, poate să se confunde, în forma cea
mai usoară cu deviaţiile de atitudine
-diferenţa estetică : bolnavul poate în mod normal să-şi devieze coloana în sens
contrar. La aplecarea înainte a bolnavului, apofizele spinoase sunt pe aceeasi linie, făra nici o
abatere.
-gradul 2 : -în aceasta fază a scoliozei faptul esenţial este acela că prin mişcările de
indoire sau răsucire cu faţa sau apasare laterala, se mai poate obtine o oarecare îndreptare a
curburii coloanei vertebrale spre linia mediană.
-gradul 3 : -se deosebeşte de precedentul prin aceea că deviaţiile coloanei si

deformaţiile toracice nu se mai pot îndrepta prin simple mişcari de indoire si răsucire. În
aceste cazuri scolioza este gravă şi evoluează spre mari deformaţii toracice şi prabuşiri ale
10
coloanei vertebrale. Cu toate neajunsurile estetice, dar mai ales funcţionale în aceste cazuri,
mişcările toracice şi chiar cele abdominale suferă deplasari uneori destul de importante care
pot să influenţeze asupra funcţiilor unor organe cum sunt: inima sau plămânii. Diformitatea
este mai gravă în formele de scolioză dezechilibrate în care firul cu plumb din faţa
suboccipitalului nu cade în dreptul interfesier. La unii bolnavi evoluţia scoliozei nu se opreste
odată cu începerea perioadei de creştere si deviaţiile coloanei vertebrale şi deformaţiile
toracice continua chiar la vârsta adultă.
IV.ETIOPATOGENIE
Etiopatogenia scoliozelor este un capitol controversat deoarece nu există date precise

asupra cauzelor si mecanismelor care pot duce la diformităţile cu caracter invalidant, uneori
adevărate monstruozităţi caracteristice acestei boli.
Cele mai frecvente dintre scolioze sunt cele idiopatice (între 70-90%). Ele interesează cu
precădere sexul feminin şi sunt observate în jurul vârstei de 10-15 ani.
S-au încercat diferite explicaţii în legătură cu patogenia scoliozelor idiopatice: dezordini
tisulare, dezechilibre hormonale, anormalităţi neurologice, factori genetici, etc.
Cele mai vechi ipoteze pot fi grupate în două teorii: teoriamusculoligamentară şi
teoria osteopatică.
Teoria musculoligamentară considera drept cauze principale ale dezechilibrării
coloanei vertebrale distonia nervoasă de origine vegetativ-endocrină, precum şi bascularea
sacrului cauzată de hipotonia musculaturii vertebrale şi hiperlaxitatea aparatului capsulo-
ligamentar, cauzate de modificările endocrine apărute în jurul pubertăţii (hiperfoliculinic).
~Teoria osteopatică discută implicarea mai multor factori legaţi de arhitectura coloanei
vertebrale:
o tulburări de creştere ale vertebrelor;
o microtraumatisme vertebrale;
o exagerarea, din diferite cauze, a curburilor fiziologice;
11
o afecţiuni inflamatorii generale (tuberculoză, boli eruptive).

Ipotezele mai recente sugerează rolul extrem de important al geneticii în etiopatogenia
acestei boli. S-a observat existenţa în unele familii a mai multor cazuri de scolioză pe perioada
a două sau trei generaţii. Studiile efectuate demonstrează că, dacă unul sau ambii părinţi au
scolioză , probabilitatea ca şi copilul lor să prezinte, la o anumită vârstă, o deformare scoliotică
este mai mare.
Majoritatea pacienţilor nu ştiu că boala a fost transmisă din generaţie în generaţie de
către predecesorii lor şi că ei la rândul lor o pot transmite copiilor şi nepoţilor.
Nu există încă o dovadă ştiinţifică clară că scolioza este o boală genetică, dar studiile
arată existenţa unei legături în acest sens.
Cercetările au demonstratexistenţa unei legături , în unele familii de scoliotici, cu artrita
reumatoidă, o boală autoimună de cauză necunoscută, cu posibil substrat genetic. Această
legătură i-a făcut pe cercetători să se gândească la posibilitatea ca reacţia inadecvată a
organismului la o infecţie (datorată unei predispoziţii genetice) să fie cauza ambelor afecţiuni.
Unele forme de artrită reumatoidă au , de asemenea, o componentă colagenică, care este un
alt element cu valori crescute în vertebrele pacienţilor cu scolioză.
Desigur, şi mutaţiile genetice datorate expunerilor la substanţe toxice, cu potenţial
teratogen, a femeilor gravide pot determina modificări în dezvoltarea vertebrelor conducând
la apariţia modificărilor de coloană vertebrală.
Stagnaraa propus o ipoteză sintetică multifactorială care cuprinde 6 factori:
1. factori genetici – pentru frecvenţa scoliozelor familiale şi caracterul predominant al
acestei afecţiuni la fete;
2. factori tisulari şi metabolici – pentru tulburările diferitelor componente ale fibrelor de
colagen;
3. factori neurologici– pentru modificarea controlului proprioceptiv al echilibrului postural;
4. factori biomecanici – pentru alterarea tridimensională a deformării scoliotice;
5. factori de asimetrie corporală – pentru predispoziţia tipului de scolioză în raport cu
asimetria anatomică şi funcţională;
6. factori de creştere rapidă – pentru mărirea deviaţiei scoliotice în timpul perioadei
pubertare şi pentru nivelul ridicat al hormonului de creştere în perioada prepubertară.
Totusi rolul cel mai important in etiopatogenia scoliozelor este dat de:.
12
Teoria tinutei vicioase : Deoarece copii stau ore intregi aplecaţi peste o masa prea
joasă cu spatele sprijinit de speteaza scaunului, asa in cât mentin timp indelungat coloana
vertebrală încovoiată şi deviată lateral s-a dedus că aceasta imprejurare sta la originea
scoliozei. Atitudinea amintită ar putea explica producerea scoliozei totale, dar aceasta se
observă destul de rar, ţinuta scolară gresită ar putea fi mai curând cauza atitudinilor scoliotice
care permanentizează.
V.DATE DE MORFOLOGIE NORMALĂ ŞI PATOLOGICĂ
Coloana vertebrală reprezintă un organ axial complex, destinat inserţiei tuturor părţilor
componente ale corpului, precum şi protejării măduvei spinării. Coloana vertebrală conţine
344 de suprafeţe articulare, 24 de discuri intervertebrale, 363 de ligamente, 750 de muşchi cu
730 de puncte de inserţie.
Coloana vertebrală este alcătuită din suprapunerea vertebrelor, care searticulează între ele
deosebit de compex. Se pot descrie trei coloane articulare „adevărate” (între corpii vertebrali şi
procesele articulare), alternând cu trei coloane sindesmotice puternice (ligamentele vertebrale
anterioare şi posterioare, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase).
În afara acestor elemente pasive, coloana vertebrală e menţinută in timpul repausului şi
mişcarilor intr-un echilibru activ de structuri musculare intrinseci (muşchii sutohtoni) sau
extrinseci (muşchi migraţi) ale gâtului, toracelui, abdomenului.
Rolul muşchilor in menţinerea posturii la nivelul diverselor articulaţii (iliopsoaşi,
cvadricepşi, plantari etc). Principalul scop al activităţii lor „în repaus” este acela de a menţine
poziţia dreapta a corpului cu forţa gravitaţiei. Printre elementele pasive se mai poate menţiona
scheletul cutiei toracice, cu rol deosebit în contracararea rotaţiei şi deviaţiei laterale
vertebrale. Importanţa elementelor pasive este demonstrată de modificările suferite de
acestea in cursul evoluţiei unei scolioze. Deci, gibozitatea costală este reacţia coastelor la
tendinţa de rotaţie a vertebrelor. De asemenea, coloana, in cursul deviaţiei îşi ia măsuri de
apărare, de fixare a poziţiei: coastele se lăţesc şi se sprijină una pe alta în dreptul arcurilor
13
posterioare, micile articulaţii formează adevărate artrodeze între ele, în dreptul concavităţii
curburii.
Toate elementele scheletului, articulaţiilor şi aparatului musculotendinos iau parte la
statica şi mecanica normale sau patologice ale coloanei vertebrale: vertebrele, discurile
intervertebrale, ligamentele, muşchii. Nu trebuie neglijat rolul altor factori, cum este starea
morfofuncţională a toracelui, a membrelor. De asemenea, morfologia unei scolioze nu trebuie
judecată independent de curburile normale ale coloanei vertebrale (cifoze, lordoze, curburi
laterale fiziologice) sau de regiunile de maximă solicitare în timpul anumitor mişcări.
Principalele modificări morfologice ale componentelor coloanei vertebrale în cursul scoliozelor
sunt:
1.Deformarea scoliotica a coloanei este reprezentată de încurbarea laterală a acesteia.
Ea cuprinde un număr variabil de vertebre (în medie , pentru o curbură primară toracală 6-7
vertebre; pentru una lombară 5 vertebre; pentru curbura toraco-lombară 6-9 vertebre).
Numărul vertebrelor interesate în curburile primare creşte în scoliozele paralitice. În cazul
curburilor compensatorii , numărul vertebrelor cuprinse în acestea este mult mai variat.
2. Rotaţia apare deosebit de evidentă la scoliozele cu înclinaţie laterală de peste 45º ,
dar nu evoluează întotdeauna paralel cu aceasta. La angulaţii de 100-110º, vertebrele apicale
se văd chiar în profil pe imaginea radiografică. De regulă, rotaţia apare mai precoce şi
evoluează mai rapid în regiunea lombară decât în cea toracală, deoarece la aceasta din urmă
axul rotaţiei se găseşte aproape de ligamentul vertebral posterior, pe când în regiunea lombară
este mult mai excentric, în dreptul vârfurilor proceselor spinoase.
3. Deformările toracice sunt caracterizate prin apariţia gibusului costal. Acesta este
determinat de angularea puternică a arcurilor posterioare ale coastelor din convexitatea
curburii scoliotice, datorită tracţiunii exercitate de procesele transverse ale vertebrelor
scoliotice rotate spre posterior. Coastele din partea convexă a scoliozei, angulate , se
depărtează şi se verticalizează, se îngroaşă şi devin mai solide, căutând să se opună rotaţiei
vertebrale. Coastele din partea concavă se turtesc , se apropie unele de altele, se lăţesc şi se
orizontalizează. Deseori, de partea concavităţii, apare o gibozitate costală anterioară
(condrocostală), însoţită de oblicizarea sternului.
4. Vertebrele suferă numeroase modificări , în funcţie de locul lor în cadrul curburii.
Vertebra de vârf este turtită lateral (corpul) , devenind trapezoidală sau cuneiformă, platourile
corpului făcând un unghi deschis spre convexitatea curburii. Lamele , pediculii, apofizele sunt
14
rotate spre concavitate şi devin inegale (pediculii şi lamele dinspre convexitate sunt mai lungi).
Canalul neural se oblicizează, găurile intervertebrale dinspre concavitate se strâmtează, nucleul
pulpos al discului intervertebral se deplasează spre convexitate, platoul superior al corpului
vertebral suferă leziuni, iar uneori apar sinostoze între corpii vertebrali de partea concavă.
Cartilajele de creştere ale vertebrelor evoluează diferit: cel al platoului superior
prezintă o deranjare a serierii ; cel al pediculului de partea convexă se închide mai devreme.
Procesele transverse de partea convexă tind să se sagitalizeze, trăgând după ele arcurile
posterioare ale coastelor care vor forma gibusul.
Figura 2 – Modificarile vertebrelor si coastelor in scolioza
5. Ligamentele îşi modifică structura (osificări, artroze , sinostoze ).

6.Conţinutul canalului neuralpoate suferi şi el (aderenţe meningene, compresiuni, jenă
la nivelul găurilor intervertebrale).
7.Tulburările viscerale sunt secundare compresiunilor exercitate de toracele deformat,
care împiedecă dezvoltarea normală din punct de vedere morfo-funcţional a viscerelor
conţinute sau de vecinătate. Pot apărea astfel: leziuni cardiace, insuficienţe cardio-respiratorii,
colapsuri pulmonare, malformaţii viscerale (cardio-tuberozitare gastrice, hernii
transdiafragmatice, malpoziţii duodenale).
15
VI.BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE
Prin studiul biomecanicii coloanei vertebrale se poate explica o mare parte din
modificările observate la nivelul coloanei vertebrale scoliotice. În ceea ce priveşte rotaţia
vertebrală, aceasta se desfăşoară, în mod fiziologic, diferit la nivelul coloanei toracale faţă de
cea lombară. Faţetele articulare ale coloanei toracale sunt orientate anterior , în jos şi medial,
in timp ce la nivelul coloanei lombare sunt orientate dorsal şi medial. Din aceste motive, rotaţia
în regiunea lombara se face cu mare deplasare laterală a vertebrelor (în raport cu coloana
dorsală); în schimb în regiunea toracală, rotaţia este mult ajutată de contracţia muşchilor
transverso-spinoşi, care sunt inseraţi orizontal, între procesele transverse şi procesul spinos al
vertebrei superioare, care coboară la acelaşi nivel; în regiunea lombară aceste inserţii sunt
oblice , având o mai mică eficienţă.
Echilibrul dintre mişcările de înclinare laterală şi rotaţie vertebrală este menţinut de
funcţionalitatea normală a tuturor elementelor osteoarticulare şi musculare. Un mare rol în
acest sens îl joacă discul intervertebral. Acesta, în mod normal , suportă o presiune egală cu
greutatea segmentului de trunchi suprajacent, plus presiunea dată de forţa muşchilor care
asigură echilibrul trunchiului. Orice modificare a acestor presiuni duce la modificări ale discului
, iar orice modificare a structurii discului duce la solicitări anormale ale acestuia ; în ambele
cazuri rupându-se echilibrul osteo-musculo-ligamentar al coloanei vertebrale şi apărând ,
astfel, curburi sau agravându-se curburile fiziologice. Creşterea complică şi mai mult situaţia
anormală: muşchii din concavitate trag mai tare având pârghie mai bună, vertebrele se turtesc
de partea concavă, discul intervertebral îşi deplasează nucleul pulpos spre convexitate ,
16
osificarea vertebrală este mai puternică de partea concavă a vertebrelor, iar cartilajul de
creştere se sudează de partea convexă, fiind solicitat de forţe de tracţiune divergente.
VII.DIAGNOSTICUL SCOLIOZELOR
Diagnosticul pozitiv şi diferenţial al scoliozelor nu este întotdeauna uşor de stabilit. În

ciuda metodelor moderne de diagnostic, întâmpinăm deseori dificultăţii în stabilirea formei
clinice şi a liniei terapeutice de urmat.
VII.1.ANAMNEZA
Simptomatologia subiectivă a scoliozelor este foarte redusă. În perioadele evolutive

bolnavii pot acuza : astenie, durere şi, mai rar, dispnee. Astenia este relativ constantă: copilul
nu mai este capabil de eforturi fizice şi intelectuale ca mai înainte. Durerea este localizată
interscapular sau lombar şi are caracterul unei oboseli dureroase, survenind în perioadele de
creştere. Dispneea poate fi acuzată de bolnav la efort şi în ortostatism, în stadiile mai avansate,
când toracele se turteşte, dezaxând şi jenând funcţiile viscerale toracice.
Istoricul bolii ne poate furniza date preţioase pentru diagnostic:
-data apariţiei scoliozei:*congenitală- apariţie precoce;
*paralitică- apare imediat după o poliomielită,
encefalită, stare febrilă prelungită;
*idiopatică- apare în jurul pubertăţii.
-perioadele de agravare a curburilor, observate în special la fete în jurul pubertăţii;
-perioadele dureroase, coincid de regulă , atunci când există, cu perioadele de agravare
a curburilor;
17
-tratamentele efectuate până la data prezentării la medic ne dau indicii preţioase

asupra eficienţei unor proceduri, de care vom ţine seama în viitorul tratament;
-date asupra comportamentului copilului ne informează despre tipul constituţional şi
conformaţia psihică a copilului. Sunt mai predispuşi la scolioze evolutive copii hipodinamici,
timizi, excesivi de silitori, schizotimi, timicolimfatici
Antecedente heredocolateraleşipersonale. Se pot evidenţia, uneori, alte cazuri de
scolioză în familie (scolioze idiopatice) sau alte malformaţii la membrii familiei (scolioze
congenitale). Bolile infecţioase mai des întâlnite în antecedentele scolioticilor sunt:
*boli eruptive virotice: rujeola, parotidita epidemică, varicela etc;
*diverse meningoencefalite, meningite;
*tuberculoză.
Alte afecţiuni de reţinut:*pleurezii, pericardite, pneumotorax;
*peritonite, apendicite retrocecale care pot determina
celulite retroperitoneale, cu miozite consecutive ale
muşchilor pătrat al lombelor, iliopsoas etc.
*traumatismele regiunii rahidiene.
Un loc cu totul aparte în cercetarea antecedentelor patologice trebuie să-l ocupe
poliomielita, cu eventualele sale forme atenuate sau larvate.
-antecedentele fiziologice vor fi legate de coincidenţa principalelor momente fiziologice
cu eventuala evoluţie agravantă a curburilor.
-factori favorizanţi: distrofiile, diferitele carenţe trofice, eventualele toxiinfecţii
alimentare mai severe şi intoxicaţiile de orice tip.
VII.2.EXAMEN CLINIC
Examenul clinic al scoliozelor este bine să fie cât mai complet. Înaintea examinării
curburilor este necesară o examinare atentă a unor aparate:
- aparatul cardiovascular: malformaţii , leziuni valvulare;
-aparatul respirator: plămân, pleură, diafragmă, pereţi toracici;
-sistem nervos: tumorete subcutanate, pete cutanate de aspectul „cafelei cu lapte” în
neurofibromatoză;
18
-aparatul locomotor: inegalităţi ale membrelor, asimetrii ale pelvisului osos, boală
Sprengel, torticolis, diverse paralizii;
-aparat acusticovestibular;
-acuitatea vizuală.
Prima examinare a unui pacient care prezintă o derformare vertebrală trebuie să
cuprindă mai multe etape: - recunoaşterea deviaţiei coloanei;
-aprecierea caracterului său structural;
-atribuirea unei etiologii;
-prognostic de evoluţie;
-alegerea conduitei terapeutice.
La inspecţie, avem în general de-a face cu un copil slăbuţ, palid, emotiv, hipodinamic.
Antropometria bolnavului este importantă pentru a aprecia posibilităţile sale de
evoluţie în funcţie de tratamentul pe care îl va urma. Se vor măsura înălţimea în ortostatism şi
în poziţie şezândă, greutatea, perimetrul toracic, diametrul biacromial, bicret, bitrohanterian,
lungimea membrelor inferioare.
Examenul local trebuie să fie făcut atât în ortostatism cât şi în clinostatism pentru a
putea aprecia rigiditatea curburilor.
La examenul local pot fi consemnate o serie de semne speciale:
1.Bureletul lombar, proeminent de partea convexităţii unei curburi lombare. Acest burelet este
dat de proeminarea proceselor costiforme lombare prin masa musculară a jgheaburilor
vertebrale.
2. Gibozitatea costală, determinată de proeminenţa arcurilor costale de partea convexităţii
unei curburi.
3. Asimetria umerilor şi denivelarea lor.
4.Denivelarea şi bascularea vârfurilor scapulelor. Vârful scapulei de partea convexă este mai
ascensionat şi mai proeminent.
5. Inegalitatea „triunghiurilor taliei” (cuprinse între marginile laterale ale trunchiului şi
bazinului şi membrul superior de partea respectivă). De partea concavă unghiul este mai
ascuţit şi mai coborât decât cel de partea opusă.
6. Pliul interfesier este dirijat cu extremitatea cranială spre convexitatea curburii lombare.
7. Pliurile subfesiere sunt denivelate, cel situat în partea concavităţii coloanei fiind mai coborat
19
. Figura 3 – Coloana scoliotică

La examinarea „din faţă” se poate aprecia: gradul de asimetrie al claviculelor, umerilor
şi sânilor, eventualele gibozităţi condro-costale anterioare. Examenul „din profil” ne atrage
atenţia asupra gibozităţilor şi distorsiunilor centurilor membrelor.
Proba firului cu plumb se face fixând firul în dreptul vârfului procesului spinos al
vertebrei C7 şi urmărindu-i poziţia la nivelul vertebrei S1. Dacă trece peste procesul spinos S1,
scolioza este echilibrată. Dacă trece lateral, scolioza este dezechilibrată de partea respectivă.
Dezechilibrarea trunchiului are răsunet nu numai estetic ci şi asupra poziţiei bazinului,
oblicitatea acestuia fiind sursă de artroză la vârsta adultă.
Examenul dinamic al coloanei vertebrale este de mare valoare diagnostică şi
prognostică.
De la început trebuie să precizăm dacă este vorba de o scolioză propiu-zisă sau de un
viciu de poziţie, o aşa-zisă „atitudine scoliotică” (reprezentată de o curbură mai lungă,
reductibilă la flexia anterioară , fără rotaţie vertebrală)
Persistenţa curburii la flexia anterioară a coloanei vertebrale, persistenţă întreţinută de
rotaţia vertebrală este caracteristică scoliozelor structurale.
Al doilea element care trebuie precizat în timpul examenului clinic dinamic este studiul
curburii principale. Curbura principală este cea care nu se reduce la flexia anterioară de 90º a
trunchiului. Reductibilitatea curburii poate fi apreciată şi prin examinarea bolnavului în decubit
ventral sau suspendat de cap. Curburile primitive se reduc foarte puţin sau chiar deloc, în timp
ce cele de compensaţie se reduc total sau în mare măsură. Curbura primară este cea mai
întinsă şi cu răsunetul cel mai mare asupra trunchiului (diformităţi, distorsiuni).
În evoluţia clinică a curburilor scoliotice se pot distinge trei etape mai importante:
20
1. Curbură mică, o simplă inflexiune laterală, dar la care începe să se instaleze rotaţia.
2. Apariţia curburilor de compensaţie. Odată instalate, îşi încep rotaţia progresivă şi
vertebrele. În această etapă, mai ales dacă scolioza a debutat la un copil mic (9-11ani),
vertebrele situate la vârful curburii încep să se cuneiformizeze.
3. Instalarea celor trei curburi, cu reductibilitate din ce în ce mai redusă şi apariţia
diformităţilor secundare.
VII.3.EXPLORĂRILE FUNCŢIONALE
Evaluarea funcţiei respiratorii

La bolnavul cu scolioză, din cauza deformării cutiei toracice, funcţia respiratorie poate fi
perturbată, punând în joc, pe termen mai lung sau mai scurt, prognosticul vital, cel puţin în
cazurile cele mai grave.
Din acest motiv , mai ales în cazul scoliozelor mai mari de 50 de grade, este foarte
importantă realizarea unui studiu respirator funcţional prin intermediul unei spirometrii, al
unui bilanţ al gazelor din sânge şi, câteodată, chiar al unei scintigrafii pulmonare. Capacitatea
pulmonară totală şi capacitatea vitală scad de regulă în mod proporţional cu gravitatea curburii
cu o reducere consecutivă a hematozei şi a ventilaţiei alveolare.
Evaluarea funcţiei cardio-circulatorii
Decompensarea cardiacă apare pe fondul unei hipertrofii a cordului drept suprasolicitat
(cord pulmonar cronic) datorită insuficienţei respiratorii. Hipertensiunea pulmonară apare în
primele faze la eforturi mari, apoi la eforturi mici, iar în ultimele faze este prezentă şi în repaus.
Cordul drept suferă şi datorită unor modificări anatomice ale vaselor pulmonare (cudări ale
vaselor mari, hipertrofia mediei, vasoconstricţia consecutivă hipoxiei). Diagnosticul cordului
pulmonar cronic se bazează pe criterii clinice, radiologice şi funcţionale (ECG, cateterism) .
Când cordul pulmonar cronic al scolioticilor ajunge la decompensare prognosticul este
întunecat.
21
VII.4.EXAMENUL RADIOLOGIC
Radiologia completează deosebit de eficient datele clinice legate de diagnosticul pozitiv şi

diferenţial şi contribuie, în mare măsură, la stabilirea liniei terapeutice de urmat.
Examenul radiologic se face, clasic, în două incidenţe: faţă şi profil. Acestor incidenţe li
se pot adăuga incidenţe oblice pentru decelarea anumitor amănunte din vârful curburilor sau
din zonele de tranziţie.
Radioscopia generală a toracelui si abdomenului ne precizează un cadru general al
diformităţii. De asemenea în timpul examenului radioscopic se pot imprima diferite incidenţe
zonelor de cercetat, ceea ce conduce la precizarea modificărilor observate. Tot prin
intermediul radioscopiei se poate examina şi dinamica coloanei vertebrale, atât din faţă, cât şi
din profil, punând bolnavul să execute diferite mişcări în faţa ecranului radiologic.
Pentru aprecierea reductibilităţii curburilor şi a rotaţiei vertebrale se mai foloseşte
radiocinematografia care ne redă comportarea tuturor elementelor vertebrale în timpul flexiei
coloanei (deflexie, derotare, posibilităţi de corectare a curburilor).
Radiografia rămâne însă examenul de bază şi reprezintă singura posibilitate de păstrare
a unei documentaţii obiective asupra evoluţiei unei scolioze. Radiografia coloanei scoliotice
este bine să fie cât mai mare şi să fie executată în ortostatism.
Pe lângă radiografiile coloanei vertebrale, în diferite incidenţe, se mai execută
radiografii ale pelvisului, care ne pot atrage atenţia asupra unor dismorfii regionale, anomalii
de creştere ale apofizelor iliace sau asupra unui dezechilibru de cauză extrapelvină, şi
radiografii ale pumnului stâng în vederea aprecierii vârstei osoase.
Pe clişeul de faţă se identifică tipul de curbură în raport cu vertebra vârf şi se măsoară
unghiul Cobb în modul următor: se trasează tangentele la platoul superior al vertebrei limită
superioară şi respectiv la platoul inferior al vertebrei limită inferioară, apoi perpendicularele lor
convergente care formează un unghi în concavitate.
22
Figura 4 – Masurarea unghiului Cobb
Rotaţia este măsurată după tehnica propusă de Nash şi Moe care clasează în 5 grade
simetria şi echidistanţa pediculilor vertebrali de marginile laterale ale corpilor vertebrelor vârf,
adică vertebrele cele mai rotate. Măsurarea în grade a rotaţiei vertebrale poate fi determinată
într-un mod exact cu ajutorul torsiometrului lui Pedriolle care, gradat din 5 în 5 unităţi, permite
o evaluare a rotării vertebrei vârf (unghi de rotaţie) sau a vertebrelor intermediare (unghi de
rotaţie specifică).
Pe clişeul de profil se măsoară curburile sagitale tot prin metoda Cobb: cifoza dorsală şi
lordoza lombară.
Pentru aprecierea reductibilităţii şi, deci, posibila corecţie a curburilor scoliotice, se
realizează clişee complementare, în flexie laterală maximă şi în suspensie; vertebrele limită
rămân întotdeauna aceleaşi pentru orice măsurătoare.
Radiografia de faţă , în poziţie culcat cu coloana relaxată, este utilă pentru evaluarea
tuturor deformărilor scoliotice minore. Ea permite o distincţie între atitudinile scoliotice, care
dispar în descărcare, şi scoliozele structurale, care persistă în poziţia culcat.
23
Figura 5, 6 – Scolioza –Examen radiologic

Evaluarea vârstei osoase
Fiindcă scolioza reprezintă o deformare care se agravează permanent, numai
aprecierea vârstei osoase permite evaluarea evoluţiei curburii, pentru că adesea vârsta osoasă
nu corespunde vârstei reale.
Vârsta osoasă este determinată cu ajutorul atlasului lui Greulich şi Pyle. Evoluţia sa este
stabilită conform decalajului de osificare a oaselor încheieturii mâinii, carpului,
metacarpienelor şi falangelor. În general, apariţia sesamoidului degetului mare corespunde
vârstei osoase de 11 ani la fată şi 13 ani la băiat. Osificarea cartilajelor de conjugare ale
falangelor corespunde vârstei osoase de 13-14 ani la fată. La băiat exista o întârziere de
maturare osoasă de 2 ani. Osificarea extremităţii distale a radiusului şi cubitusului, dovadă a
maturităţii osoase complete, corespunde vârstei osoase de 16 ani la fată şi 18 ani la băiat.
Evaluarea pe clişeul de faţă a osificării crestelor iliace după metoda lui Risser este testul cel mai
folosit în determinarea stadiilor de maturare osoasă (de la 0 la 5 ), dar nu întotdeauna există o
corespondenţă între test şi vârsta osoasă. În general, stadiul 1 apare la vârsta osoasă de
aproximativ 13,6 ani la fete şi 15,6 ani la băieţi. În principiu, Risser 1,2,3 şi 4 se derulează între
13 şi 15 ani, vârstă osoasă cu o marjă în plus sau în minus de 6 luni. Pentru băiat există un
decalaj de 2 ani.
Figura 7 – Evolutia osificarii
VII.5. ALTE INVESTIGAŢII IMAGISTICE
Fotografia Moire este o metodă de investigaţii ce se bazează pe fenomenul Moire.

Dacă o suprafaţă este privită de la distanţă, printr-un cadru cu gratii paralele, fiind iluminată
cu o lumină convergentă care cade perpendicular pe suprafaţă, se poate observa un desen
asemănător dermatoamelor sau liniilor de înălţime de pe o hartă geografică, datorate
proiectării pe suprafaţa respectivă a umbrelor produse de gratii. Această imagine poate fi
24
fotografiată obţinându-se astfel o fotografie Moire. Prin fotografierea spatelui unui pacient în
acest mod se poate stabili rapid dacă există sau nu o asimetrie la acest nivel. În acest fel se
poate preciza doar rotaţia vertebrală dar nu se poate spune nimic despre unghiul Cobb,
neexistând o corelaţie între aceşti doi parametri ai unei scolioze.
Această metodă este foarte rapidă, ieftină şi fără riscuri dar nu este foarte precisă
deoarece este dependentă de poziţionarea pacientului putând fi utilizată mai mult ca o metodă
screening. Pentru a stabili diagnosticul de scolioză este necesar să fie urmată de o radiografie
care să confirme sau să infirme acest diagnostic.
Computer tomografia - poate fi utilizată pentru precizarea rotaţiei vertebrale dar nu
este mai exactă decât radiografia convenţională deoarece lipsesc „imaginile standard”.
Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) – este o investigaţie foarte scumpă, însă de o
sensibilitate şi o specificitate foarte mare. Este indicată în cazul prezenţei unor simptome
neurologice, în cazul unei scolioze atipice sau dacă pe radiografii există anomalii vertebrale.
VIII. SCOLIOZA IDIOPATICĂ
VIII.1.DIAGNOSTIC POZITIV
Semnele caracteristice pentru o scolioza idiopatică sunt:

1-prezenţa la copii aparent sănătoşi, de obicei fetiţe de 10-11 ani;
2-sediul curburii primare este toracal, toracal inferior sau toraco-lombar;
3-curbura primară este de obicei dextroconvexă, cu rotaţie vertebrală destul de precoce şi
relativ rapid progresivă, ceea ce duce la apariţia timpurie a gibozităţii costale;
4-puseurile evolutive sunt caracteristice perioadelor de creştere şi de modificări biologice mai
intense (5-6 ani; 10-12 ani; 16-17 ani).
VIII.2.EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC
25
Momentul apariţiei curburii primare, precum şi nivelul său au o deosebită valoare

prognostică, ajutându-ne în stabilirea indicaţiilor terapeutice. Stabilirea evoluţiei unei curburi
scoliotice reprezintă un procedeu complex care are la bază evaluarea unor criterii diverse:
 vârsta apariţiei;
 tipul de curbură;
 valoarea unghiulară;
 creşterea.
Cu cât debutul bolii are loc la o vârstă mai mică şi sediul curburii este mai înalt cu atât
prognosticul este mai sever.
În general:
-scolioza infantilă, dorsală este mai gravă;
-scolioza juvenilă, dorsală, este cel mai des întâlnită şi mai
variabilă;
-scolioza adolescenţei, lombară, este cea mai benignă.
În funcţie de tipul de curbură evoluţia scoliozelor este următoarea:

-scoliozele dorsale şi dorso-lombare, adesea timpurii, foarte deformante, mai
ales cele dorso-lombare, evoluează în general şi se agravează progresiv şi în timpul vieţii
adulte.
- scoliozele lombare, târzii, mult timp suple, bine suportate, au prognostic
evolutiv relativ favorabil, chiar dacă devin adesea dureroase la vârsta adultă.
-scoliozele duble majore dorsale şi lombare, de obicei bine tolerate şi bine
echilibrate în ciuda existenţei unui unghi mai pronunţat, prezintă în general o evoluţie mai
importantă decât curburile lombare, dar mai puţin severă decât cele dorsale şi dorso-lombare.
Mai mult ele tind să se agraveze foarte lent la maturitate.
-scoliozele duble dorsale şi dorso-lombare sunt cele mai severe dintre toate
curburile duble majore. Aceste curburi prezintă un caracter evolutiv extrem de sever, ţinând
cont de forma lor anatomică complexă.
Evoluţia în funcţie de valoarea unghiulară:
26
-peste 30 grade, toate scoliozele evoluează până la maturitatea osoasă. Totuşi 1-

2% din aceste curburi se pot ameliora spontan sau stabiliza.
-sub 30 grade, scoliozele evoluează de regulă lent până la maturitatea osoasă, dar
evoluţia lor este complet imprevizibilă.
VIII.3.FORME CLINICE
VIII.3.1. Scolioza idiopatică lombară

Este o formă anatomo-clinică destul de frecvent întâlnită. Poate fi localizată strict
lombar sau poate să cuprindă şi 2-3 vertebre toracale.
Vârful curburii primare se găseşte, de regulă, în dreptul vertebrei L2 sau L1.
Curburile de compensaţie sunt inegale; cea caudală este scurtă şi apare târziu, iar cea
cranială apare mai devreme şi este mai lungă.
Diformităţile exterioare pe care le produce sunt destul de reduse, dar poate determina
apariţia lombalgiilor datorită artrozei micilor articulaţii posterioare ale curburii lombare sau a
micilor articulaţii aparţinând curburii compensatorii inferioare care, din cauza lungimii sale mici
, este deosebit de solicitată de flexiunea laterală şi de rotaţia vertebrală.
Evoluţia acestui tip de scolioza este benignă, curburile se stabilizează rapid.
VIII.3.2. Scolioza idiopatică toraco-lombară

Această formă se întâlneşte mai rar decât precedenta.
Întinderea curburii este mai mare decât a scoliozei idiopatice lombare, înglobând în ea
5-6 vertebre. Apexul curburii primare îl găsim în dreptul vertebrei T11 sau T12. rotaţia corpilor
vertebrali este mare şi evoluează rapid determinând apariţia precoce a gibozităţii costale.
Creasta iliacă de partea convexităţii pare mai proeminentă.
Această categorie de scolioze poate rămâne benignă, stabilizându-se spontan sau se
poate agrava , ducând la diformităţi secundare importante, mai ales în perioadele de creştere,
de aceea trebuie urmărite regulat şi cu mare atenţie.
VIII.3.3. Scolioza idiopatică toracală

Are sediul primar în regiunea coloanei toracale şi este forma clinică cel mai frecvent
întâlnită la adolescentul tânăr.
27
Întinderea curburii primare este apreciabilă: 7-11 vertebre iar curburile compensatorii
apar destul de precoce.
La examenul clinic se observă: -curbura cu convexitatea spre dreapta;
-scapula dreaptă ridicată şi basculată
posterior;
-gibozitatea costală posterioară;
-umărul din partea concavă a curburii este
căzut;
-gibozitatea costală anterioară.
Evoluţia acestor scolioze poate fi gravă de aceea se impune un ritm mai frecvent al
controalelor şi o intervenţie hotărâtă ortopedico-chirurgicală.
VIII.3.4. Scolioza idiopatică combinată (scoliozadublă primitivă)

Se caracterizează prin existenţa a două curburi primare angulate în sens invers, cu
unghiurile curburilor sensibil egale.
Fiecare curbură primară (toracală şi toraco-lombară sau lombară) determina o
gibiozitate posterioară, dintre care, cea superioară este mai accentuată şi mai ireductibilă.
Momentul apariţiei acestei forme de scolioză nu este legat de o anumită vârstă putând
apărea oricând între 3 şi 15 ani.
Curburile compensatorii nu apar întotdeauna precoce , dar, când apar, sunt simultane.
În acest fel coloana va prezenta 4 curburi dar , în ciuda tuturor acestor sinuozităţi, îşi păstrează
echilibrul. Nu se observă la exterior diformităţi mari, singurul inconvenient din punct de vedere
estetic fiind scurtimea trunchiului.
Imaginea radiologică a acestor scolioze este impresionantă, coloana vertebrală având
aspect de „acordeon”. Clinic, însă, nu se pun în evidenţă disfuncţii viscerale.
Tratamentul în aceste cazuri diferă în funcţie de vârsta la care au apărut curburile
compensatorii. Dacă au apărut la o vârstă mică (11-14 ani) se poate intenta o redresare
ortopedică activă până la oprirea creşterii. La vârstele mai mari (15-17ani), dacă scolioza este
echilibrată şi bolnava nu are tulburări subiective, este mai bine să nu o „deranjăm” cu diverse
intervenţii, care o pot dezechilibra.
VIII.3.5. Scolioza idiopatică intermediară ( Ponseti-Friedmann)
28
Acest tip de scolioză este mai rar întâlnit. De fapt este tot o scolioză dublă , dar curbura
primară lombară este mai mică şi prezintă o rotaţie vertebrală mai redusă decât cea toracală.
Unii autori o consideră mai mult o etapă evolutivă a unei scolioze idiopatice combinate,
pe care o surprindem într-o fază de dezechilibrare.
VIII.3.6. Scolioza cu trei curburi primare

Este o scolioza extrem de rară.
VIII.3.7. Scolioza idiopatică infantilă reprezintă o curbură structurală apărută fără un motiv
aparent, înaintea vârstei de 3 ani.
Caracteristice pentru scolioza idiopatică infantilă sunt următoarele constatări:
-curbura primitivă este toracală şi are convexitatea orientată, în majoritatea cazurilor,
spre stânga, deci invers decât celelalte scolioze idiopatice toracale.
-apare mult mai frecvent la băieţi decât la fete;
-dacă apare la fete se iveşte la o vârstă mai înaintată (3-4 ani) şi are convexitatea
curburii orientată spre dreapta;
-cel mai adesea cedează spontan. Unii autori consideră această remisiune spontană ca
semn patognomonic pentru scolioza idiopatică infantilă.
VIII.3.8. Scolioza idiopatică infantilă evolutivă

Această formă de scolioză apare cel mai frecvent la băieţi şi se asociază cu deformări
cranio-cervicale şi plagiocefalie. La fete apare mai târziu decât la băieţi şi are curbura orientată
spre dreapta.
Cele mai frecvente localizări ale acestei forme sunt:
-regiunea toracală, cu convexitatea curburii orientată spre stânga şi asociată cu o cifoză;
-regiunile lombară sau toraco-lombară;
-scolioza combinată, caracterizată printr-o evoluţie lentă şi care, treptat, poate îmbrăca
aspectul şi mersul unei scolioze idiopatice combinate.
VIII.3.9. Scolioza adultului
29
O scolioză care a trecut neobservată sau a cărei simptomatologie este mai ştearsă la
anii adolescenţei poate prezenta agravări urmate de tulburări obiective şi subiective diverse.
Această formă a scoliozei devine manifestă atunci când alterările degenerative ale
structurilor osteoarticulare cauzate de tulburările statice şi dinamice caracteristice scoliozelor
duc la acuze subiective şi obiective supărătoare.
Scoliozele idiopatice ale adultului evoluează în trei stadii:
-în primul stadiu, sunt caracteristice tulburările statice care duc la discopatii, entorse
vertebrale etc., din cauza solicitărilor anormale de la nivelul articulaţiilor intervertebrale
-stadiul al doilea este reprezentat de modificările apărute ca urmare a degenerărilor
artrozice de la nivelul curburilor scoliotice (scleroze osoase, osteofiţi, osteoporoze)
-în stadiul al treilea, leziunile devin majore:
*se produc blocări vertebrale, prin punţi osoase în
concavitatea curburilor;
*se ivesc dislocări şi translaţii laterale ale vertebrelor;
*apar tasări sau alte deformări ale vertebrelor;
*pot apărea tracţiuni pe rădăcinile nervoase, compresiuni
radiculare sau medulare;
*disfuncţii cardio-vasculo-pulmonare.
Simptomul subiectiv cel mai supărător este durerea. Cauzele durerii în scolioza
idiopatică a adultului sunt: discopatiile, tasările vertebrale, entorsele vertebrale de postură sau
de efort, dorsalgiile de efort de natura musculară, compresiuni şi tracţiuni radiculare, artroze
ale micilor articulaţii, rahialgii difuze.
Tratamentul acestor scolioze este complex şi de lungă durată.
30
IX.TRATAMENTUL GENERAL
Scopul general al tratamentului este oprirea procesului de torsiune vertebrală care este
primum movens în apariţia scoliozei şi în continuare este factorul esenţial în progresia sa.
Tratamentul scoliozei idiopatice se bazează pe criteriile lui Stagnara:
-supraveghere în cazul curburilor mai mici de 30 grade;
-tratament ortopedic pentru curburile cuprinse între 30 şi 50 grade;
-tratament chirurgical pentru curburile mai mari de 50 grade (între 13-15 ani la fete şi
între 15-17 ani la băieţi)
31
Pe lângă tratamentul clasic se mai pot indica şi tratamente neconvenţionale, ca de

exemplu, acupunctura coroborate cu şedinţe de înot pentru dezvoltarea musculaturii
paravertebrale şi elongarea coloanei vertebrale.
IX.1.FIZIOKINETOTERAPIA
IX.1.1. Kinetoterapia este o metodă de gimnastică analitică, care are la bază

cunoaşterea amănunţită a anatomiei şi biomecanicii şi care, individualizată, vizează corectarea
diformităţilor şi insuficienţelor funcţionale şi recuperarea bolnavului.
Recuperarea este prescrisă de regulă în tratarea tinerilor pacienţi care prezintă
deviaţii ale coloanei vertebrale.
Tratamentul este variabil şi depinde de importanţa deviaţiilor, de localizarea ,
reductibilitatea, evoluţia şi de etiologia lor.
Coloana vertebrală reprezintă o succesiune de segmente organizate în aşa fel încât să
asigure o mai bună mobilitate şi o stabilitate optimă, suportând solicitări importante, graţie
succesiunii diferitelor curburi şi permiţând o adaptare mecanică la staţiunea bipedă.
Orice alterare a unuia dintre segmente sau curburi fiziologice afectează ansamblul
coloanei vertebrale şi mai ales segmentele supra şi subjacente.
Tratamentul kinetic trebuie deci să se intereseze nu numai de regiunea „patologică”
ci şi de ansamblul corpului într-o manieră globală.
Ca regulă generală, kinetoterapia este considerată ca singur tratament pentru
curburile moderate, suple, mai mici de 30 grade.
În celelalte cazuri (accentuare pronunţată a curburii, deviaţii ireductibile sau puţin
reductibile, terenuri neurologice sau genetice), se impune un tratament ortopedic (corset) sau
chirurgical. Kinetoterapia are în aceste cazuri un rol de însoţire, de urmărire a evoluţiei, de
susţinere psihologică, de prevenire a decompensărilor.
Obiectivele tratamentului recuperativ sunt:
 micşorarea durerilor;
 conştientizarea deformării;
 realizarea unei structuri maleabile la nivel rahidian;
 maleabilitate la nivelul centurilor;
 educarea nivelului postural;
32
întreţinerea funcţiei respiratorii.

Bilanţul diformităţilor determinate de o scolioză se face amănunţit şi cuprinde toate
datele examenelor:
 clinic (inspecţie, palpare, goniometrie);
 radiologic (coloana vertebrală, vârsta osoasă);
 antropometric;
 genetic;
 fotografic şi cineradiografic.
Pentru evaluarea eficacităţii tratamentului kinetoterapic se efectuează, în mod
repetat următoarele bilanţuri:
a). Bilanţul morfo-static: evaluează echilibrul coloanei, răsucirea umerilor, forma toracelui,
orientarea omoplaţilor, triunghiurile toraco-brahiale, echilibrul orizontal al bazinului,
anteversia bazinului şi defineşte morfotipul pacientului.
b). Bilanţul morfo-dinamic: pune în evidenţă zonele cu înclinaţii mari şi existenţa gibozităţilor.
c). Bilanţul reductibilităţilor : realizat în mod pasiv şi activ acest bilanţ are valoare de
prognostic.
d). Bilanţul muscular: pune în evidenţă existenţa hipoextensibilităţilor şi a hipotoniilor
musculare.
e). Bilanţul respirator: măsurarea perimetrului toracic permite evaluarea mobilităţii toracice,
precizarea formei toracelui şi urmărirea evoluţiei sale.
f). Bilanţul radiologic: permite identificarea precisă a vertebrelor vârf sau neutră, ca şi a
importanţei deviaţiei.
g). Bilanţul dureros: durerea de evaluează în +/+ -/- +/-.
h). Bilanţul psihologic: practicianul evaluează repercursiunile psihologice ale deformării la
pacient şi anturaj.
Dacă kinetoterapia nu poate împiedica evoluţia unei scolioze , ea poate totuşi permite
încetinirea evoluţiei acesteia şi obţinerea unor progrese deosebite ale tehnicilor care vor fi
folosite, mai ales în cazul celor ortopedice. Kinetoterapia va trebui aplicată cât mai repede
după depistarea curburii. În funcţie de forma evolutivă a scoliozei există diferite protocoale
terapeutice.
Scoliozele sugarului – kinetoterapia urmăreşte redobândirea unui echilibru rahidian şi
dezvoltarea musculaturii paravertebrale, abdominale şi respiratorii.
33
Scoliozele infantile – tratamentul trebuie început cât mai repede cu putinţă şi să fie
regulat. Scopul tratamentului îl reprezintă redresarea curburii şi menţinerea acesteia la un
unghi scăzut pe timpul întregii perioade de creştere a trunchiului.
Scolioze juvenile – kinetoterapia se adresează tuturor scoliozelor cu excepţia celor
operate, după artrodeză, şi urmăreşte o reechilibrare a ţesuturilor miofasciale care fac parte
din spirala deformată, printr-o reeducare a trunchiului şi o educare respiratorie.
În kinetoterapia asociată tratamentului ortopedic se încearcă echilibrarea coloanei

vertebrale prin consolidarea mobilităţii si întărirea musculaturii paravertebrale.
Postoperator kinetoterapia are un rol foarte important instituindu-se a doua zi după
operaţie. Reeducarea pacientului constă în: reeducarea respiratorie postoperatorie, exerciţii
pentru muşchii abdominali, contracţii statice musculare, poziţionare şi supraveghere.
În cazul în care este depistată precoce, scolioza poate deveni în viitor o afecţiune cu
rezolvare kinetoterapică , dar până atunci , colaborarea dintre ortoped, kinetoterapeut şi
ortezist este indispensabilă pentru o bună desfăşurare a tratamentului.(7)
IX.1.2. Ergoterapia şi terapia ocupaţională completează kinetoterapia, fiind o metodă
complexă psihosomatica, de reeducare activă. Adaptată la specificul scoliozei, se pot stabili
activităţi cu rol terapeutic, în care o foarte mare importanţă o are:
-poziţia de lucru a pacientului
-tipul de mişcare ce trebuie facut de acesta
-membrul şi segmentul de corp ce trebuie cel mai mult solicitat izometric sau izotonic
IX.1.3. Fizioterapia are unele aplicaţii in scolioză. Rolul sau este de a reduce contracţiile
şi retracţiile, prin încălzirea profundă a regiunii.
-unde scurte, curenţi diadinamici pentru asuplizarea musculara şi ligamentară ce sunt
retractate şi sclerozate(8)
-ionizari cu iodură de potasiu, ultrasunete cu hidrocortizon 1 sau fenilbutazonă pentru a
limita efectele dureroase sau calcifierile ankilozante
-bai de lumină, infraroşii, termoterapie pentu contracturi musculare dureroase(9)
IX.1.4. Masoterapia are efect decontarcturant, cât şi rol în combaterea deyechilibrului
muscular paravertebral.(10)
34
IX.1.5. Sportul în general solicită organismul în mod armonios şi simetric (gimnastică,

volei, atletismul, inotul) au un efect bun asupra scoliozei, mai ales în faza de debut, ca să nu
vorbim de valoarea profilactică.
Se recomandă in mod special inotul care intruneşte o serie de calităţi deosebit de
valoroase din punct de vedere al tratamentului scoliozei: se face in condiţii de descarcare
maximă a coloanei vertebrale, constituie o excelentă gimnactică respiratorie, dezvolta prin
solicitare egală simetria centurilor şi trunchiului, are efect tonic general.
Întotdeauna va fi recomandat un stil de inot simetric: bras, fluture, spate, delfin.
IX.2. TRATAMENTUL ORTOPEDIC
Are scopul de a se opune pe „cale exogenă” agravării curburii scoliotice, asimetriei

toracelui şi dezechilibrului trunchiului şi, dacă este posibil, să se realizeze un regres al
deformărilor, condiţionând în acest fel creşterea vertebrelor.
Tratamentul ortopedic este considerat eficient dacă , la maturitatea osoasă, unghiul
final al curburii scoliotice este stabil cu o variaţie de plus sau minus 5 grade în raport cu
valoarea unghiulară iniţială.
Pentru a stopa deformarea coloanei vertebrale se utilizează numeroase tipuri de aparate:
 Corsete de tip E.D.F. (elongaţie, derotare, flexiune);
 Corsetul lui Maguelonne;
 Corsete ortopedice de contenţie pasivă tip Lionez, Body Jacket, Saint-Etienne;
 Orteze cu corectare activă tip Milwaukee, Boston,TLSO.
Aceste corsete sunt purtate în permanenţă în timpul întregii perioade de creştere
vertebrală până la maturitatea osoasă. Întreruperea prematură a purtării corsetului provoacă o
nouă agravare a scoliozei.
35
Figura 8 – Corset ortopedic
Aceste tratamente ortopedice sunt întotdeauna intercalate cu programul

kinetoterapic, care constă în exerciţii zilnice de gimnastică respiratorie, de tonifiere musculară,
de elongaţie rahidiană şi de echilibru postural.
Tratamentul ortopedic bine condus este singurul care poate viza şi realiza o corecţie
maximă a curburilor, cu minimum de riscuri.
Corecţia ortopedică este ajutată de kinetoterapie, iar rezultatele sale sunt completate şi
definitivate cu ajutorul tratamentului chirurgical.
Tratamentul ortopedic, aplicat singur, se poate întinde pe o perioadă lungă de timp, cu
rezultate deseori spectaculoase, dar uneori chiar cu tratament ortopedic susţinut unele curburi
pot evolua.
Modul de acţiune a redresării ortopedice caută să reproducă în sens invers
mecanismele de instalare a curburilor şi se bazează pe trei principii esenţiale:
1. Redresarea pasivă, care are la bază principiul celor trei puncte de sprijin: două la
extremităţile curburii şi unul pe vârful acesteia. Aceste puncte pot fi solicitate prin presiune sau
tracţiune. Presiunea pe gibozitate trebuie să se exercite cât mai aproape de coloana vertebrală
şi de procesele transverse, pentru că apăsarea pe coaste agravează împingerea lor în jos,
diminuând capacitatea toracică.
36
2. Redresarea dinamică este menită să o completeze pe precedenta. Se face în aparate

ortopedice (Milwaukee sau „halo-traction”), principalul scop urmărit fiind autocorecţia
realizată de bolnav, care caută să se depărteze de punctele de sprijin pelviene şi craniene, să
„iasă” din aparat, redresându-şi coloana vertebrală.
3. Reducerea rotaţiei vertebrale, care se face cu ajutorul unor dispozitive, aparate sau corsete
de tracţiune, rotaţie, compresiune laterală, la care se asociază reorientarea planurilor pelvisului
şi umerilor ( corsetul Milwaukee, localizer-ul şi turnbuckle-ul Risser, corsetul distractor
Stagnara şi EDF-ul Cotrel).
Principii generale în administrarea tratamentului ortopedic, pentru a obţine maximum
de eficacitate:
 să fie aplicat cât mai precoce;
 să fie susţinut, în special în perioadele de creştere;
 să facă o corecţie maximă, continuu supravegheată;
 să fie aplicat suficient de mult timp, pentru a putea aprecia eficacitatea sa;
 să dirijeze crearea unor curburi de compensaţie echilibrate;
 să fie completat corespunzător şi la momentul oportun cu celelalte tratamente;
 să menajeze psihicul bolnavului şi al familiei.
Contraindicaţiile tratamentului ortopedic sunt constituite de:
 apropierea sau instalarea maturităţii osoase;
 existenţa lordozei toracice;
 curbură mai mare de 50 grade;
 pacient necooperant.
Complicaţiile tratamentului ortopedic sunt rare şi , cel mai adesea, reversibile:

 deteriorarea sau deformarea aparatului;
 escare, flictene pe punctele de sprijin;
 dermatite sau parazitoze sub aparatele gipsate;
 intoleranţa aparatului, cel mai adesea de ordin subiectiv;
 complicaţii neurologice, extrem de rare, în cazul scoliozelor grave când vizăm reduceri
spectaculoase;
 tasări de corpi vertebrali, fracturi de procese articulare;
37
 tulburări vasculare de tip ischemic la nivelul măduvei spinării.
IX.3. TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Scopul tratamentului chirurgical este de a fixa coloana vertebrală redresată, oprind

astfel evoluţia curburilor patologice şi, dacă este posibil, completând reducerea acestor
curburi. În final, indiferent dacă a reuşit să reducă total, în mare măsură sau în mai mică
măsură curburile, tratamentul complex kineto-ortopedico-chirurgical trebuie să asigure:
 coloană vertebrală echilibrată;
 un aspect estetic cât mai apropiat de normal;
 condiţii ameliorate de funcţionare a viscerelor toraco-abdominale.
Diferitele procedee chirurgicale au urmărit de la începutul epocii de chirurgicalizare a
scoliozei (prima jumătate a secolului XIX), atacarea punctelor „vulnerabile” ale acestei boli:
 mecanismul patogenic;
 punctul forte al evoluţiei, şi anume curbura primară;
 cauzele apariţiei curburilor, atunci când acestea sunt cunoscute;
 punctele rezistente care se opun eforturilor de redresare a diformităţilor.
De-a lungul anilor s-au intentat diferite operaţii care atacă mecanismul patogenic şi
care, deşi s-au adresat tuturor componentelor aparatului osteo-musculo-ligamento-capsular al
coloanei vertebrale, nu au dat rezultatele aşteptate. S-au făcut următoarele intervenţii
chirurgicale:
1. operaţii pe muşchi şi tendoane: tenotomii, tenomiotonii, ligamento-osteotomie,
substituire musculară;
2. operaţii pe schelet: agrafaje şi epifiziodeze vertebrale;
3. operaţii pe ligamentele costo-transversare posterioare;
4. fixarea coloanei vertebrale prin artrodeză care reprezintă cea mai valoroasă cucerire
a chirurgiei scoliozelor. La început se făcea fuziune osoasă între procesele articulare şi între
lamele vertebrale prin crearea unor lambouri osoase şi periostice decorticate de-a lungul
întregii curburi. Mai apoi, această tehnica s-a perfecţionat prin introducerea transplantului
osos în anul 1920. Postoperator se păstrează un corset gipsat 30 de zile, apoi se instalează EDF-
38
uri succesive. Cu toate acestea, pseudoartrozele nu sunt rare, iar după un timp, chiar sub
tratament ortopedic cu corset Milwaukee, se pierde corecţia obţinută la nivelul curburii
principale.
5. fuziunea vertebrală după redresarea edoprotetică este metoda cea mai recentă şi cu
rezultatele cele mai bune în aproape toate formele de scolioză. Avantajele metodei constau
într-o menţinere solidă a reducerii curburii, scurtarea perioadei de imobilizare gipsată
postoperatorie şi mobilizarea mai precoce din pat a bolnavului.
6. alte intervenţii chirurgicale adresate coloanei vertebrale vizează tratamentul cauzei
devierii când aceasta este evidentă:
 extirparea hemivertebrei;
 epifiziodeza, în cazul vertebrelor cuneiforme;
 fuziunea proceselor transverse sau lombosacrată;
 decorticare pleurală;
 tratamentul torticolisului;
 vertebrectomia hemivertebrei, urmată de fuziune vertebrală, după obţinerea
corecţiei curburii;
 tratamentul inegalităţii membrelor inferioare cauzate de afecţiuni ale pelvisului:
fracturi şi luxaţii de hemibazin, fracturi acetabulare cu protruzie sau ascensiune
secundară a capului femural, luxaţii sau subluxaţii coxo-femurale, displazii pelviene,
malformaţii lombo-sacro-iliace, anchiloze coxo-femurale în poziţii vicioase.
In ultimii ani tratamentul cel mai utilizat, în general, în scolioze este
artrodezavertebrală sau rahisinteza. Aceasta rămâne metoda terapeutică fundamentală, care
se asociază sau urmează corecţiei ortopedice sau endoprotetice. Artrodeza trebuie să fixeze tot
ceea ce s-a obţinut prin metode ortopedice sau kinetoterapice în materie de corecţie a
curburilor.
39
Figura 9, 10, 11, 12 – Scolioza – Tratament Chirurgical
Indicaţii generale ale tratamentului chirurgical

1. Indiferent de tipul scolioze, momentul chirurgical, dacă este indicat, trebuie ales cât
mai precoce, pentru a putea preveni curburile mari, care dau diformităţi secundare grave şi
tulburări funcţionale respiratorii şi cardiace.
2. Scolioza trebuie tratată cât mai precoce, dacă vrem să realizăm corecţia totală a unei
curburi primare. Altfel, chiar dacă reuşim această reducere, evoluţia ulterioară postoperatorie,
va duce din nou la apariţia unei curburi.
3. Tratamentele fiziokinetoterapic şi ortopedic de pregătire sunt indispensabile şi foarte
importante.
40
4. Metoda suverană de pregătire preoperatorie rămâne cea ortopedică, cu corsete

articulate care acţionează direct pe curbura primară. Ea este completată în mod fericit de
instrumentaţia Harrington care se asociază rahisintezei.
PARTEA SPECIALĂ
41
X.SCOPUL LUCRĂRII
Lucrarea are ca scop determinarea eficientei terapiei complexe a scoliozei

(kinetoterapie, masaj, electrostimulare neuromusculara pe baza EMG cu biofeed-back)
comparativ cu metoda clasica de tratament (kinetoterapie si masaj) la pacientii la copiii cu
varsta cuprinsa intre 12-14 ani si evaluarea sensibilitatii diferitelor metode de apreciere a
unghiului curburii majore, obtinut prin masurarea pe radiografia clasica (unghiul Cobb )si cel
obtinut prin scannarea cu ultrasunete a geometriei coloanei vertebrale cu ajutorul aparatului
Zebris.
42
XI.MATERIAL și METODĂ
In primă fază, s-a întocmit un studiu preliminar, referitor la frecvenţa afecţiunilor de

coloană vertebrală la populaţia de vârstă şcolară, învăţământ gimnazial, sistematizat pe
criterii relevante precum: categorie de vârstă, sex, prezenţa unei atitudini vicioase a
coloanei vertebrale, a unei scolioze/cifoscolioze, confirmarea radiologică, atitudinea
terapeutică urmată sau absenţa acesteia.
S-au ales 382 de copii (217 sex feminin si 165sex masculin) cu vârstă cuprinsă între
12-14 ani, elevi ai instituţiilor de învăţământ gimnazial din Timişoara, deoarece, conform
datelor prelevate din literatura internaţională de specialitate, aceste categorii de vârstă au
cea mai crescută frecvenţă a deviaţiilor axiale.
250
200
150
Feminin
100
Masculin
50
0
Clasificare in functie de sex a
elevilor evaluati
Figura 13 – Clasificare in functie de sex a elevilor evaluati
S-a utilizat un chestionar de autoevaluare care cuantifică gradul de activitate fizică şi

intelectuală al copilului, prezenţa vreunor simptome caracteristice afectării coloanei
43
vertebrale, coexistenţa unor boli oftalmologice sau neuromusculare care-l pot limita în plan
funcţional, posibilele atitudini vicioase adoptate în clasă, în timpul orelor sau la domiciliul
elevilor, în timpul orelor de studiu individual, tipul de regim alimentar pe care îl urmează şi
eventualele carenţe nutriţionale. Chestionarul este completat de elev împreună cu
aparţinătorii, iar din momentul predării acestuia în cazul decelării unor factori de risc, într-un
interval de 7-10 zile este examinat clinic şi/sau este trimis spre efectuarea unei examinări
radiologice a coloanei vertebrale, util pentru confirmarea diagnosticului şi cuantificarea
deviaţiei.
Fişă de evaluare-coloană 8.Când înveţi la birou:

vertebrală a)stai cu amândouă coatele sprijinite pe masă
b) Stai cu un cot pe masă şi cu celălalt în afară pe un
Nume............................................. picior
Prenume........................................ c) Picioarele sunt amândouă jos pe podea
Vârsta............... Clasa................... d) Un picior pe podea celălalt sub tine
Înălţime............Greutate............... e) Amândouă picioarele sunt sub tine
f)stai cu spatele lipit de spătarul scaunului
1. Descrie poziţia în care stai în bancă: g) Capul la ce distanţă este de caiet/carte:
a) stai cu ambele coate sprijinite pe masă - 30cm
b) stai cu un cot pe masă şi cu celălalt în afară - mai puţin
c) stai cu ambele picioare jos pe podea - mai mult
d) stai cu spatele lipit de spătarul scaunului 9. Ţi s-a spus că ai crescut mai mult în înălţime în
e) la ce distanţă ţii capul de caiet/carte: ultimul an: DA/NU.
- 30cm 10. Consumi regulat:
- mai mult a) legume
- mai puţin b) fructe
f) vezi bine la tablă? DA/NU c) lactate
2. În pauză preferi să: d) carne
a) stai în bancă/clasă 11. Ce alimente preferi să consumi, enumeră:
b) ieşi afară cu colegii. ........................................................................
3.Cum ţi se pare ghiozdanul: ........................................................................
a) uşor 12. În timpul liber preferi:
b) greu a) să citeşti
c) aşa şi aşa b) să te uiţi la televizor
4. Cum porţi ghiozdanul: c) să faci sport
a) pe un umăr d) să te joci pe calculator
b) pe amândoi umeri e) să te joci cu copiii
c) în mână 13. Faci sport de performanţă: DA/NU
5. Mergi acasă : 14. Ai fost diagnosticat cu una din afecţiunile
a) pe jos următoare? Dacă da încercuieşte pe care:
b) cu mijloacele de transport în comun a) displazie de şold
c) vine să te ia cineva cu maşina b) tulburări de vedere, ce fel:
6. Acasă câte ore studiezi. Precizează ........................................................................
44
.................................................................. ........................................................................
.................................................................. c) afecţiuni neuro-musculare........................
7. Unde înveţi de obicei: ........................................................................
a) la masă ........................................................................
b) la birou d) rahitism
c) în pat e) fracturi, luxaţii, entorse, precizaţi.............
d) în fotoliu ........................................................................
e) pe jos 15. Ai avut dureri în zona coloanei vertebrale
DA/NU
16. Dacă ştii că ai o problemă de coloană vertebrală
precizează care şi ce tratament de recuperare ai
făcut............................................
Tabel 1 - Fişă de evaluare-coloană vertebrală
In urma analizei chestionarelor am obtinut urmatoarele date: 216 copii au prezentat

postura normala, 109 copii prezinta atitudine scoliotica si 57 copii prezinta scolioza de
diferite grade.
250
200 Normal
150
Atitudine
scoliotica
100
Scolioza
50
Figura 14 – Rezultate evaluare preliminară
Din cele 57 cazuri de copii depistati cu scolioza 35 au fost de gradul I, 17 de gradul II

si 5 de gradul III.
45
35
30
25
Grad I
20
Grad II
15
Grad III
10
5
0
Distributia in functie de severitate
Figura 15 – Distributia in funcție de severitate
20
18
16
14
12 Grad I
10
8 Grad II
6
Grad III
4
2
0
Masculin Feminin
Figura 16 - Distributia scoliozei in functie de sex si severitate
54 dintre copiii depistati cu scolioza au fost repartizati in 2 loturi echilibrate din

punct de vedere al numarului si gradului scoliozei. Fiecare lot de pacienti a fost imaprtit in 3
grupe in functie de gravitatea scoliozei..
Copiii din lotul I au urmat tratament de recuperare clasic (kinetoterapie si masaj).
La cei din lotul II s-a aplicat si electrostimulare neuromusculara pe zona
paravertebrala pe baza EMG cu biofeed-back. Stimularea a fost efectuate cu ajutorului
modulului combinat de electroterapie INTELECT ADVANCED.
46
Figura 17, 18, 19 - Modul combinat electroterapie INTELECT ADVANCED
Figura 29, 21, 22 - Electrostimulare neuromusculara pe baza EMG cu biofeed-back
Pentruelectrostimulare am folosit forma de curent VMS, o forma de unda simetrica

bifazica cu un interval interfazic de 100 microsecunde, restul parametrilor fiind reglati de
catre aparat, dintre caracteristicile acestui tip de curent, pe baza EMG cu biofeed-back
1. Mod de ieşire.........................................................electrozi
2. Intensitate ieşire.................................................0-255 mA
3. Mod canal.....................................unic, reciproc, co-contact
4. Durată fază...................................................20-1000 msec
5. Selectare mod..................................................CC sau CV
6. Anti-oboseală...................................................OFF sau ON
47
7. Ciclu de timp..............5/5. 4/12, 10/10, 10/20, 10/30, 10/50

8. Frecvenţă...........................................................1-200 pps
9. Pantă........................................0.5 sec, 1 sec, 2 sec, 5 sec
10. Durată tratament..................................................1-60 min
Figura 23 - Electrostimulare neuromusculara a pacientului pe baza

EMG cu biofeed-back
Fiecare copil a urmat saptamanal 2 sedinte de terapie recuperatorie, timp de 12 luni.
Evaluarile pacientilor s-au realizat initial, la 6 luni si la 12 luni.
Eficienta terapiei a fost urmarita prin determinarea unghiului Cobb. In paralel cu
examenul radiologic s-a efectuat scannarea geometriei coloanei vertebrale cu ajutorul
sistemului Zebris, bazat pe ultrasunete si determinarea unghiului curburii majore.
Pentru evaluarea deviațiilor axiale am utilizat sistemul Zebris CMS-HS, care permite
evaluarea geometriei coloanei vertebrale cu ajutorul ultrasunetelor aparţinand Platformei de
Implantologie, Protezare Inteligentă şi Recuperare Biomecanică din cadrul Facultăţii de
Mecanică a Universităţii Tehnice Timişoara.
Pentru evaluarea parametrilor geometrici caracteristici coloanei vertebrale,
echipamentul Zebris este utilizat în scopul reconstrucţiei 3D coloanei vertebrale.
Sistemul Zebris CMS-HS este alcătuit din următoarele componente: unitate de
procesare CMS-HS, computer, unitate de emitere a ultrasunetului si pointer de calibrare.
48
Figura 24, 25 – Unitate Emitere ULS, Unitate de procesare, Pointer de calibrare

Următorul pas este marcarea punctelor anatomice cu pointerul, la nivelul pielii.
Fixarea marcherelor individuale pe apofizele vertebrelor permit identificarea
acestora în procesarea datelor şi prelevarea corectă a coordonatelor 3D ale apofizelor.
Determinarea parametrilor posturali, a deformaţiilor, unghiurilor şi lungimilor
caracteristice coloanei vertebrale necesită cunoaşterea coordonatelor vertebrelor pe o zonă
cât mai extinsă.
Simbolurile utilizate pentru vertebre conţin majuscula aferentă zonei (C pentru
cervicală, T pentru toracică, L pentru lombară şi S pentru sacrală) şi numărul de ordine al
vertebrei în zonă (1…12 pentru zona toracică, 1…5 pentru zona lombară şi 1…3 pentru zona
sacrală). În figura 127 sunt prezentate trei vederi ale coloanei (în plan frontal anterior, în
plan sagital şi în plan frontal posterior), cu figurarea simbolică a vertebrelor de la limitele
zonelor cervicală, toracică, lombară şi sacrală
Pentru caracterizarea mai detaliată a posturii şi deformaţiilor sistemului osos, s-au
prelevat date pentru şase puncte suplimentare: două pentru umeri (U1 şi U2), două pentru
omoplaţi (O1 şi O2) şi două pentru zona pelviană, respectiv apofizele superioare ale oaselor
iliace (P1 şi P2),
Toţi parametrii definiţi sunt mărimi referitoare la unul dintre cele trei plane de
proiecţie, a căror corespondenţă cu planele anatomice a fost stabilită după cum urmează:
 xy – planul frontal
 zy – planul sagital
 xz – planul transversal.
În figurile 30, 31 sunt prezentate cele trei plane anatomice şi sistemul
ortogonal drept xyz ataşat structurii anatomice.
49
Figurile 26, 27 - Poziţia planelor anatomice (frontal – xy, sagital – zy şi

transversal – xz)
Cu ajutorul a 27 de triplete de coordonate (x,y,z) corespunzătoare celor 24 de

vertebre nominalizate mai sus, punctelor caracteristice pelviene şi ale umerilor, respectiv
omoplaţilor, se pot defini o serie largă de parametri posturali şi indicatori de deformaţie
50
Figura 28 - Raport Zebris
51
Masajul terapeutic
Programul de recuperare a cuprins și elemente din terapia manuală cu efect
decontracturant şi de creştere a circulaţiei locale: masaj manual clasic. Masajul medical are
acţiune sedativă, hiperemiantă locală, stimulează troficitatea neuromusculară, determină
excitaţia extero- şi proprioceptorilor.
Masajul coloanei vertebrale trebuie considerat ca un tratament de fond prin care se
acţionează atât împotriva dezordinii posturale, cât şi împotriva consecinţelor induse de
uzura morfologică a structurilor musculo-ligamentare.
Masajul regiunii dorsolombare începe de la nivelul crestei iliace în sus.
Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în decubit ventral, cu mîinile pe
lîngă corp, iar în cazul cifozelor cu un grad ridicat de curbură i se așează pacientului o pernă
sub abdomen sau torace, în funcție de regiunea în care se găsește cifoza. Bolnavul este
acoperit cu un cearceaf, lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Se începe prin neteziri (efleuraj), cu ambele palme întinse, pornind de la partea
inferioară a trunchiului, pe muşchii paravertebrali şi cei dorsali, pe marginea superioară a
trapezilor, înconjurând umerii.
Figura 29 - Netezirea
O altă formă de netezire se execută tot cu palmele întinse, pe părţile laterale ale
toracelui, în același sens (de jos în sus), pe partea superioară a trapezilor și terminând la C7.
Urmează netezirea pe coloană, cu două degete depărtate, prinzând apofizele
spinoase vertebrale între degetele depărtate de la mâna stângă. Aceeași manevră se execută
și intercostal, atât pe partea opusă, cât şi pe partea noastră.
52
Se continuă cu netezirea pieptene. Ea se execută pe muşchii bine dezvoltaţi, marii

dorsali, derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor, de 5-6 ori.
Urmatoarea manevră de masaj aplicată o constituie frământarea sau petrisajul, sub
toate formele sale (frământarea cu o mână, începând cu partea opusă nouă, pe 2-3 direcții
de muşchi, realizată prin compresiuni şi relaxări ritmice între police şi celelalte patru degete,
ridicând muşchiul de pe planul osos. Pe aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două
mâini şi cea contratimp.
Figura 30 – Frământarea
După fiecare manevră de frământat în parte se execută neteziri de întrerupere.

Urmează geluirea, care este tot o frământare, ce se face pe coloană, cu 2 degete
depărtate, prinzând spina vertebrală între ele. O altă direcţie a geluirii, cu degetele
apropiate, se execută pe muşchii paravertebrali dorsali, iar cu degetele depărtate,
intercostal. Toate formele de geluire se fac de 2-3 ori pe fiecare direcţie. Se aplică din nou
neteziri de întrerupere.
După acestea urmează fricţiunile, care se execută pe coloana, cu două degete
depărtate, prin mişcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. O altă
direcţie de fricţiune – intercostal, cu degetele depărtate și cu mişcări circulare; precum şi pe
muşchii paravertebrali dorsali, cu degetele apropiate. Se insistă pe contracturile musculare,
fricțiunea având un efect puternic decontracturant, mai ales în asociere cu vibrația.
53
Figura 31 - Fricțiunea
Se execută din nou neteziri de întrerupere, după care urmează tapotamentul. Acesta
se aplică doar pe muşchii bine dezvoltaţi ca marii dorsali şi trapezii inferiori, evitând zona
rinichilor. Formele de tapotament folosite sunt: căuş, cu partea cubitală a mâinii şi cu pumnii
ușor deschiși. Manevrele de tapotament nu se execută totdeauna ci numai în cazurile cu
relaxare sau atrofie musculară.
Urmează vibraţia, executată cu palma întreagă, întinsă, pe toată suprafaţa musculară,
prin trenuri vibratorii profunde şi rapide a căror intensitate va fi descrescatoare, în vederea
relaxării musculare.
Figura 32 - Vibrația
In funcție de localizarea deviației și gradul curburii, s-au folosit ,pe lângă masajul
dorsal, și un masaj decontracturant cervical și/sau lombar.
Kinetoterapia in scolioza
Am avut în vedere următoarele obiective:
 combaterea poziţiilor vicioase;
 îmbunătăţirea mobilităţii articulare;
54
 menţinerea unui bun tonus muscular al erectorilor;

 posturarea unei verticalităţi toracice cât mai ample pentru asigurarea volumelor
pulmonare în limite cât mai normale.
 combaterea eventualelor algii asociate;
Programul de kinetoterapie a cuprins un set sistematizat de exercitii și în timpul
aplicării acestuia s-a urmărit și evitarea creșterea durerii, a contracturii reflexe.
Intensitatea exercițiilor a fost stabilită pentru fiecare pacient în parte în funcție de
starea functională.
Menţinerea şi corectarea posturilor şi aliniamentului corpului s-a obținut prin

adoptarea unor posturi corecte şi corective în activităţile zilnice ce sunt executate de câteva
ori pe zi, menţinându-se cât mai multe minute în funcţie de tipul posturii, de apariţia durerii,
de timpul disponibil al pacientului.
Kinetoterapia activă
Exerciţiile fizice sistematizate într-un program vor fi introduse cât mai precoce având
următoarele scopuri:
 asigurarea mobilităţii coloanei vertebrale şi a articulaţiilor centurilor;
 menţinerea poziţiei corecte şi prevenirea atitudinilor vicioase;
 tonifierea musculaturii antigravitaţionale şi posturale;
 prevenirea contracturilor;
 mentinerea mobilităţii şi elasticităţii cutiei toracice;
 stimularea activităţii aparatului respirator şi circulator;
 îmbunătăţirea troficităţii generale,
asigurarea tonusului psihic pozitiv.
Exerciții efectuate în timpul programului de kinetoterapie în unitatea medicală
Exercițiul 1.Poziția inițială-pe genunchiul drept, piciorul stâng întins lateral cu

bastonul apucat cu mana dreaptă de sus, stânga de jos.
Timpii 1-2-îndoirea trunchiului spre stinga cu arcuire.
55
Timpii 3-4-rasucirea trunchiului spre dreapta cu inspiratie, revenire cu expiratie.

Se executa de 4-8 ori.
Exercițiul 2. Poziția inițială-cu genunchiul stâng sprijinit pe un suport peste nivelul
bazinului (lada de gimnastică), piciorul drept sprijinit pe genunchi, cu un baston diagonal la
spate, ținut cu mâna dreaptă de sus, stânga de jos.
Timpii 1-2-extensia amplă a trunchiului simultan cu răsucirea lui spre dreapta cu
arcuire.
Timpii 3-4-îndoirea laterală a trunchiului spre stânga cu arcuire.
Se execută de 6-8 ori.
Exercițiul 3. Poziția inițială-pe genunchi cu sprijin pe palme.

Timpii 1-2-extensia brațului drept și piciorului drept cu arcuire.
Timpii 3-4-ducerea mâinii drepte pe creștet simultan cu ducerea genunchiului stâng
înainte.
Exercitiul 4. Poziția inițială-pe genunchi în sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală

Timpii 1-2- târâre în cerc spre stânga cu capul și gâtul în extensie.
Timpii 3 – 4-arcuirea trunchiului în jos cu ajutorul kinetoterapeutului care presează
pe centura scapulară.
Se execută de 4-8 ori cu pauze de relaxare.
Exercițiul 5. Poziția inițială-pe genunchiul drept, piciorul stâng sprijinit lateral pe șipca
3-4 a scării fixe cu un baston apucat la spate cu mâna dreaptă de sus, stânga de jos.
Timpii 1-2-îndoirea trunchiului spre stânga cu arcuire.
Timpii 3-4-răsucirea trunchiului spre dreapta în extensie.
Exercițiul 6. Poziția inițială-culcat lateral.

Timpii 1-2-ridicarea trunchiului cu arcuire.
Timpii 3 – 4- ridicarea picioarelor cu arcuire.
Timpii 5-6-simultan trunchi și picioare.
56
Se execută de la 1-8 ori.
Exercițiul 7. Poziția inițială-culcat lateral pe partea dreaptă, brațul drept în

prelungirea trunchiului, stânga pe șold.
Timp 1-ridicarea trunchiului și piciorului stâng cu desprindere de pe sol.
Timp2-revenire.
Se execută de 4-6 ori cu ritm vioi.
Exercițiul 8. Poziția inițială-stând cu piciorul stâng sprijinit înainte pe un suport cu un

baston așezat diagonal la spate ținut cu mâna dreaptă de sus, stânga de jos.
Timp 1-extensia amplă a trunchiului cu inspirație.
Timp2-revenire cu expirație.
Timpii 3-4-îndoirea trunchiului spre stânga cu arcuire.
Timpii 5 – 6-răsucirea amplă a trunchiului spre dreapta cu arcuire.
Timpii 7 – 8-ridicare în stând pe piciorul stâng și ducerea piciorului drept înapoi în
extensie.
Exercițiul 9. Poziția inițială-stând pe piciorul stâng pe bancă sau treaptă, mâna

dreaptă la ceafă, stânga la șold.
Timpii 1-2-fandare pe piciorul drept simultan cu îndoirea trunchiului spre stânga cu
arcuire.
Timpii 3-4-răsucirea trunchiului spre dreapta cu arcuire.
Exercițiul 10. Poziția inițială-șezând pe coapsa dreaptă cu picioarele îndoite.

Timpii 1-2-îndoirea trunchiului spre stânga cu arcuire simultan cu apucarea gleznei
stângi cu mâna stânga, dreapta la spate.
Exercițiul 11 Poziția inițială șezând pe coapsa dreaptă și pe gamba stângă pe

marginea unei bănci cu piciorul drept înainte.
57
Timpii 1-2-extensie amplă a trunchiului și răsucire spre stânga cu ducerea brațului

drept prin înainte în sus și a celui stâng prin lateral cu inspirație, revenire cu expirație.
Timpii 3-4-trunchiul în extensie îndoire cu arcuire spre stânga.
Exercițiul 12. Poziția inițială culcat ventral cu trunchiul în afara suprafeței de sprijin,
mână dreapta pe ceafă, stânga pe șold.
Timpii 1-2-extensia amplă a trunchiului cu arcuire.
Timpii 3-4-răsucirea trunchiului spre dreapta cu arcuire.
Exercițiul 13. Poziția inițială-răsturnat agățat la genunchi.

Timp 1-îndoirea trunchiului spre stânga
Timp 2-răsucirea trunchiului spre stânga.
Exercițiul 14. Poziția inițială-stând ghemuit cu latura stânga spre scara fixă, mâna
dreaptă prinde șipca deasupra capului, iar stânga la nivelul umerilor.
Timp 1-întinderea genunchilor și împingerea bazinului spre dreapta.
Timp 2-revenire.
Exercițiul 15. Poziția inițială-cu spatele la scara fixă apucat cu mâna dreaptă mai sus.
Timpii 1-2-ducerea piciorului stâng întins, înainte, sus.
Timpii 3-4-revenire lentă.
Kinetoterapia în scolioza la domiciliu
Program de exerciții recomandate pacieților:
Exercițiul 1: Mers cu brațul drept sus, stângul pe șold se execută arcuirea brațului
drept spre stânga în ritmul pașilor;
58
Exercițiul 2: Mers cu brațul drept pe creștet, stângul pe șold, din 3 în 3 pași se

execută arcuirea trunchiului spre stânga;
Exercițiul 3: Mers cu piciorul stâng pe banca de gimnastică și cel drept pe sol; mâna
dreaptă pe creștet, stânga pe șold (poziționare corectivă);
Exercițiul 4: Mers cu un baston așezat diagonal la spate, apucat cu mâna dreaptă de
sus și cu stânga de jos;
Exercițiul 5: Din poziția stând execută îndoirea trunchiului spre stânga, cu arcuire, iar
mana dreaptă sus, stânga pe șold (de 10 ori);
Exercițiul 6: Din poziția stând piciorul stâng sprijinit lateral pe un suport, piciorul
drept pe sol, mâna dreaptă sus, stânga pe șold; execută îndoirea trunchiului spre stânga, cu
expirație, revenire cu inspirație (de 10 ori);
Exercițiul 7: Din poziția stând așezat cu un baston așezat diagonal la spate, apucat cu
mâna dreaptă de sus și cu stânga de jos, execută întinderea brațelor înapoi cu extensia
trunchiului – inspirație, revenire cu expirație (de 10 ori);
Exercițiul 8: Din poziția stând cu bastonul apucat de ambele capete, execută ducerea
bastonului lateral stânga (brațul drept sus, stângul lateral), concomitent cu răsucirea
trunchiului și ușoara aplecare spre stânga (de 10 ori);
Exercițiul 9: Din poziția pe genunchi, cu mâna dreaptă pe creștet și stânga pe șold, va
executa îndoirea trunchiului spre stânga, cu inspirație, revenire, cu expirație (de 10 ori);
Exercițiul 10: Din poziția pe genunchi, cu mâna stângă pe creștet și dreapta pe șold și
sprijin pe genunchiul stâng, cu dreptul întins lateral, îndoirea trunchiului spre dreapta, cu
inspirație, revenire, cu expirație (de 10 ori);
Lot 1 – 25 pacienti - au urmat tratament de recuperare clasic (masaj + kinetoterapie).
Grad scolioza Nr. pacienti Grupa

I (usoara) 8 AI
II (medie) 13 A II
III (severa) 4 A III
Tabelul 2- Structura lotului I in functie de gradul scoliozei
59
14
12
10
6 Nr pacienti
0
Grad 1 Grad II Grad III
Figura 33 – Distributia în funcție se severitatea scoliozei la lotul I
Lot 2 – 25 pacienti au urmat tratament de recuperare clasic asociat cu sEMG + Stimulare.
Grad scolioza Nr. pacienti Grupa

I (usoara) 7 BI
II (medie) 14 B II
III (severa) 4 B III
Tabelul 3 -Structura lotului II in functie de gradul scoliozei
14
12
10
6 Nr pacienti
0
Grad 1 Grad II Grad III
Figura 33 – Distributia în funcție se severitatea scoliozei la lotul II
XII.REZULTATE și DISCUȚII
60
Diminuarea unghiului Cobb, masurat radiologic, cat si cel al curburii majore,

masurat, cu ultrasunete, este mai accentuata la pacientii din lotul II, care au urmat terapie
clasica de recuperare medicala asociata cu electrostimulare neuromusculara pe baza
biofeedback-ului EMG, comparativ cu cei din lotul I care au urmat doar terapie clasica.
Lot I Media unghiului Cobb masurat radiologic

T1 T2 T3
Grad I 22 20 18
Grad II 36 34 30
Grad III 52 51 50
Tabelul 4 - Media unghiului Cobb masurat radiologic in cazul lotului I
60
50
40
Grad I
30
Grad II
20
Grad III
10
0
T1 T2 T3
Figura 34 - Lot I - media unghiului Cobb masurat radiologic

T1 – initial, T2 – intermediar, T3 - final
Lot I Media unghiului curburii majore masurat cu

ultrasunete(Zebris)
T1 T2 T3
Grad I 23,2 20,4 19,1
Grad II 36,2 34,1 31,3
Grad III 52,3 49,9 49,2
Tabelul 5 -Media unghiului curburii majore masurat cu (Zebris) – Lot I
61
Lot II Media unghiului Cobb masurat radiologic

T1 T2 T3
Grad I 23 19 17
Grad II 36 32 27
Grad III 52 50 49
Tabelul 6 - Media unghiului Cobb masurat radiologic in cazul lotului II
60
50
40
Grad I
30
Grad II
20
Grad III
10
0
T1 T2 T3
Figura 35 - Lot II - media unghiului Cobb masurat radiologic

T1 – initial, T2 – intermediar, T3 - final
Lot II Media unghiului curburii majore masurat cu

ultrasunete(Zebris)
T1 T2 T3
Grad I 22,3 18,5 17,2
Grad II 35,9 33,5 26.9
Grad III 52,4 50,2 48,7
Tabelul 7 -Media unghiului curburii majore masurat cu (Zebris) – Lot II
62
60
50
40 Grad I
30 Grad II
20 Grad III
10
0
T1 - Rx T1 - ULS T2 - Rx T2 - ULS T3 - Rx T3 - ULS
Figura 36 - Lot I - Mediile evolutiilor unghiului Cobb masurat radilogic si cel al

curburii majore obtinut cu sistemul Zebris
60
50
40 Grad I
30 Grad II
20 Grad III
10
0
T1 - Rx T1 - ULS T2 - Rx T2 - ULS T3 - Rx T3 - ULS
Figura 37 - Lot II - Mediile evolutiilor unghiului Cobb masurat radilogic si cel al

curburii majore obtinut cu sistemul Zebris
In urma asocierii sEMG + stimulare cu biofeedback la terapia clasica de recuperare s-

au obtinut urmatoarele rezultate :
Scolioza de grad I :
160
140
120
100
80 Lot A I
60 Lot B I
40
20
0
Initial Final
63
Figura 38 – Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad 1

Cresterea parametrilor evaluati
Scolioza Grad I – Lot A + 29%
Scolioza Grad I – Lot B + 41%
Tabelul 8 - Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad 1
140
120
100
80
60 Scolioza
40 Grad I
20
0
Lot I Lot II
Figura 39 - Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad I
Am observat in urma aplicarii programului complex de terapie o crestere cu 39% a

parametrilor evaluati la scoliozele de grad I in urma aplicarii tratament de recuperare clasic
asociat cu sEMG + stimulare comparativ cu terapia clasica de recuperare.
Scolioza de grad II:
140
120
100
80
Lot A II
60
Lot B II
40
20
0
Initial Final
Figura 40 - Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad II

Scolioza Grad II – Lot A + 17 %
64
Scolioza Grad II – Lot B + 22%

Tabelul 9 - Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad II
140
120
100
80
Scolioza
60 Grad II
40
20
0
Lot I Lot II
Figura 41 - Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad II
Am observat in urma aplicarii programului complex de terapie ocrestere cu 26% a

parametrilor evaluati la scoliozele de grad II in urma aplicarii tratament de recuperare clasic
asociat cu sEMG + Stimulare comparativ cu terapia clasica de recuperare.
Scolioza de grad III:
110
108
106
104
102 Lot A III
100 Lot B III
98
96
94
Initial Final
Figura 42 - Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad III

Scolioza Grad III – Lot A + 8%
Scolioza Grad III – Lot B + 9%
Tabelul 10 - Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad III
65
115
110
105
Scolioza
100 Grad III
95
90
Lot I Lot II
Figura 43 - Evolutia parametrilor evaluati in cazul scoliozei de grad III
Am observat in urma aplicarii programului complex de terapie ocrestere cu 12% a

parametrilor evaluati la scoliozele de grad III in urma aplicarii tratament de recuperare clasic
asociat cu sEMG + Stimulare comparativ cu terapia clasica de recuperare.
Cresterea parametrilor evaluati in urma

aplicarii tratament de recuperare clasic
asociat cu sEMG + Stimulare comparativ cu
terapia clasica de recuperare.
Scolioza Grad I + 39%
Scolioza Grad II + 26%
Scolioza Grad III + 12%
Tabelul 11–Comparatie in functie de gradul scoliozei
XIII.CONCLUZII
66
1. Terapia clasica de tratament de recuperare medicala a scoliozei asociata cu

stimularea neuromusculara pe baza de biofeed-back-ului EMG conduce la rezultate
superioare.
2. Biofeedback-ul electromiografic modifică semnificativ refacerea forţei musculare şi,

implicit, a diferenţei de potenţial electric între contracţie şi relaxare la nivelul
muschiului comparativ cu recuperarea clasică si permite obţinerea unor valori
matematice care transformă contracţia sau relaxarea musculară în nişte elemente
perfect cuantificabile; devenind un redutabil mijloc de monitorizare în recuperare.
3. Interpretarea este relativ uşoară, fiind susţinută de prezenţa unui program de

interpretare care poate fi utilizat prin conectarea la un PC;
4. In urma rezultatelor obtinute se poate afirma faptul ca analiza geometrica a coloanei

vertebrale cu ajutorul sistemului Zebris cu ultrasunete este un instrument important
in evaluarea deviatiilor axiale vertebrale, cu rezultate de o acuratete superioara
comparativ cu metoda clasica radiologica, evitandu-se, totodata, iradierea
pacientului prin expunerea acestuia la raze X.
5. Prin analiza geometrica a coloanei vertebrale cu ajutorul sistemului Zebris se obtin

date referitoare la toate curburile coloanei si totodata la inclinarea laterala a
coloanei si asimetria centurilor, acestea reprezentand elemente valoroase in
evaluarea si monitorizarea pacientului, mai complexe si mai sensibile decat evaluarea
clasica radiologica.
67
XIV.BIBLIOGRAFIE
1. Baciu Cl.C.: “Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor.”Editura

Sport-Turism, Bucureşti, 1977.
2. Mărgărit M.:”Principii fiziokinetoterapeutice în bolile neurologice.”,Editura
Universităţii din Oradea, Oradea, 1987.
3. Sbenghe T.:”Kinetoterapia profilactică terapeutecă şi de recuperare”, Editura
Medicală, Bucureşti, 1987.
4. Nemeş I.D.A.: ”Metode de explorare şi evaluare în kinetoterapie”, Editura
Orizonturi universitare, Timişoara, 2001.
5. Kiss I.: ”Fizio-kinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului
locomotor”, Editura Medicală, Bucureşti,2002.
6. Nemeş I.D.A, Totorean A:”Curs şi lucrări practice de tehnici în kinetoterapie”,
Timişoara,2003.
7. DumitruD.: ”Ghide reeducare funcţională”,Editura Sport-Turism,Bucureşti,1981.
8. Nemeş I.D.A, Drăgoi M,Moldovan C, Ion Gh, Tiberiu T.:”Ghid de electroterapie şi
fototerapie”, Editura Orizonturi universitare, Timişoara,2000.
9. Cordun M.:”Kinetologie medicală”,Editura Axa, Bucureşti,1999.
10. A review of the trunk surface metrics used as Scoliosis and other deformities
evaluation indices , Petros Patias, Theodoros B Grivas, Angelos Kaspiris, Costas
Aggouris, Evangelos Drakoutos Scoliosis 2010, 5:12 (29 June 2010)
11. Structural and micro-anatomical changes in vertebrae associated with idiopathic-type
spinal curvature in the curveback guppy model Kristen F Gorman, Gregory R
Handrigan, Ge Jin, Rob Wallis, Felix Breden Scoliosis 2010, 5:10 (7 June 2010)
12. 7th SOSORT consensus paper: conservative treatment of idiopathic & Scheuermann's
kyphosis
13. Dvir Z, Prushansky T (2000) Reproducibility and instrument validity of a new
ultrasonography-based system for measuring cervical spine kinematics.
68
14. Helena Svantesson, Gudmund Marhaug, Fredrik Haeffner - Scoliosis in Children with
Juvenile Rheumatoid Arthritis - Scandinavian Journal of Rheumatology, 1981, Vol. 10,
No. 2 : Pages 65-68
69

Limbă

Munteanu Vasilica

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Munteanu Vasilica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE „VICTOR BABES” TIMIȘOARA

MODALITĂȚI DE ABORDARE COMPLEXĂ A

Partea Generală ................................................................................................. 3

III.Clasificarea Scoliozelor .................................................................................. 6

V.Date de Morfologie Normală și Patologică .................................................... 13

VI.Biomecanica Coloanei Vertebrale .................................................................. 16

VII.Diagnosticul Scoliozelor ................................................................................ 17

VIII. Scolioza Idiopatică ..................................................................................... 25

IX.Tratamentul General ...................................................................................... 31

Partea Specială .................................................................................................. 40

X.Scopul Lucrarii ................................................................................................ 41

XI.Material și Metodă .......................................................................................... 42

XII.Rezultate și Discutii ....................................................................................... 59

În evoluţia speciilor noţiunea de ortostatism şi reglarea sa aduce multe informaţii.

III.1. Scoliozele structurale:ele pot avea multiple cauze: posturale, de compensare,

III.3 SCOLIOZA IDIOPATICĂ –CLASIFICARE

III.3.1.Clasificarea anatomo-radiologică în funcţie de localizarea topografică vertebrală

Figura 1 - Cele mai frecvente

III.3.2 .Clasificarea evolutiva în funcţie de vârsta de apariţie a curburii scoliotice.

III.3.2.2. Scoliozele infantile (1-3 ani)

Din punct de vedere al stadiilor în care se găseşte, scolioza obişnuită a adoleşcenţilor,

-gradul 3 : -se deosebeşte de precedentul prin aceea că deviaţiile coloanei si

Etiopatogenia scoliozelor este un capitol controversat deoarece nu există date precise

o afecţiuni inflamatorii generale (tuberculoză, boli eruptive).

V.DATE DE MORFOLOGIE NORMALĂ ŞI PATOLOGICĂ

Figura 2 – Modificarile vertebrelor si coastelor in scolioza

5. Ligamentele îşi modifică structura (osificări, artroze , sinostoze ).

VI.BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

Diagnosticul pozitiv şi diferenţial al scoliozelor nu este întotdeauna uşor de stabilit. În

Simptomatologia subiectivă a scoliozelor este foarte redusă. În perioadele evolutive

-tratamentele efectuate până la data prezentării la medic ne dau indicii preţioase

. Figura 3 – Coloana scoliotică

Evaluarea funcţiei respiratorii

Radiologia completează deosebit de eficient datele clinice legate de diagnosticul pozitiv şi

Figura 4 – Masurarea unghiului Cobb

Figura 5, 6 – Scolioza –Examen radiologic

Figura 7 – Evolutia osificarii

VII.5. ALTE INVESTIGAŢII IMAGISTICE

Fotografia Moire este o metodă de investigaţii ce se bazează pe fenomenul Moire.

VIII. SCOLIOZA IDIOPATICĂ

Semnele caracteristice pentru o scolioza idiopatică sunt:

Momentul apariţiei curburii primare, precum şi nivelul său au o deosebită valoare

În funcţie de tipul de curbură evoluţia scoliozelor este următoarea:

Evoluţia în funcţie de valoarea unghiulară:

-peste 30 grade, toate scoliozele evoluează până la maturitatea osoasă. Totuşi 1-

VIII.3.1. Scolioza idiopatică lombară

VIII.3.2. Scolioza idiopatică toraco-lombară

VIII.3.3. Scolioza idiopatică toracală

VIII.3.4. Scolioza idiopatică combinată (scoliozadublă primitivă)

VIII.3.5. Scolioza idiopatică intermediară ( Ponseti-Friedmann)

VIII.3.6. Scolioza cu trei curburi primare

VIII.3.8. Scolioza idiopatică infantilă evolutivă

VIII.3.9. Scolioza adultului

Pe lângă tratamentul clasic se mai pot indica şi tratamente neconvenţionale, ca de

IX.1.1. Kinetoterapia este o metodă de gimnastică analitică, care are la bază

întreţinerea funcţiei respiratorii.

În kinetoterapia asociată tratamentului ortopedic se încearcă echilibrarea coloanei

IX.1.5. Sportul în general solicită organismul în mod armonios şi simetric (gimnastică,

IX.2. TRATAMENTUL ORTOPEDIC

Are scopul de a se opune pe „cale exogenă” agravării curburii scoliotice, asimetriei

Figura 8 – Corset ortopedic

Aceste tratamente ortopedice sunt întotdeauna intercalate cu programul

2. Redresarea dinamică este menită să o completeze pe precedenta. Se face în aparate