Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării

Şcoala Postliceala FEG, BUZAU

CALIFICARE PROFESIONALĂ: ASISTENT

MEDICAL BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ŞI

RECUPERARE MEDICALA

ÎNDRUMĂTOR ABSOLVENT

Prof. SCARLAT BOGDAN DRAGHICI MARIA RAMONA

BUZAU 2019
 REECHILIBRAREA COLOANEI

VERTEBRALE ÎN CIFOSCOLIOZĂ

ÎNDRUMĂTOR ABSOLVENT

Prof. SCARLAT BOGDAN DRAGHICI MARIA RAMONA

BUZAU 2019
 CUPRINS

PARTE GENERALĂ

Capitolul I

1.1 Anatomia coloanei vertebrale

1.2 Biomecanica coloanei vertebrale

Capitolul II

Cifoscolioza

1. Cifoza
1.1 Definiţie
1.2 Etiopatogenie
1.3 Clasificare
2. Scolioza
2.1 Definiţie
2.2 Etiopatogenie
2.3 Clasificare
2.4 Cauze
3. Cifoscolioza
3.1 Definiţie
3.2 Etiopatogenie
3.3 Tabloul clinic
3.4 Examenul clinic
3.5 Prognostic
3.6 Investigaţii paraclinice
PARTE SPECIALĂ

Capitolul I
Obiectivul studiului
Capitolul II
Material şi metodă
Capitolul III
Tratamentul cifoscoliozei
3.1. Principiile şi obiectivele tratamentului BFK
3.2. Tratamentul prin hidro-termoterapie
3.3. Tratamentul prin electroterapie
3.4. Tratamentul igienodietetic
3.5. Tratamentul medicamentos

3.6. Tratamentul kinetoterapic

3.7. Tratamentul prin masaj

3.8. Tratamentul balneologic

3.9. Terapia ocupaţională

3.10. Tratamentul ortopedico-chirurgical

3.11. Programe de exercitii
„ Sanatatea este darul cel mai frumos si mai
bogat pe care natura stie sa-l faca.”

„Michel de Montaigne”
 Capitolul II

Cifoscolioza

2.1. Cifoza

2.1.1. Definiţie

Cifozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale, în plan sagital (antero-posterior), prin exagerarea
curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientată posterior, un exemplu de
cifoză este expus în jumătatea dreaptă a imaginii nr. 1.

Figura 1

2.1.2. Etiopatogenie
Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca:
Insuficienţa musculară, cum este cazul la adolescenţii care au crescut repede
în înălţime, fără a
avea un tonus muscular şi ligamentar suficient; poziţia greşită în bancă sau la locul de muncă,
miopia, etc.
La adult spondilita anchilozantă este una din cele mai frecvente cauze ale cifozelor cervico-
dorsale progresive şi ireductibile.
Vârstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie şi tasare anterioară a discurilor
intervertebrale prin
hipotonia paravertebralilor prezintă, de asemenea, o cifoză mai mult sau mai puţin accentuată,loca
lizată de obicei cervico-dorsal la bărbaţi şi
dorso-lombar la femei.

2.1.3. Clasificare

Cifozele sunt de doua feluri:

a) funcţionale: la ele nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale şi sunt :

1) habituale (de obişnuinţă, de deprindere);
2) de creştere: produse din cauza disproporţiei dintre creşterea exagerată în înălţime şi
nedezvoltarea corectă a muşchilor;
3) profesională: sunt profesii în care predomină atitudinea cifotică (cum ar fi munca de birou);
4) compensatorii şi datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).

b) patologice: prezintă modificări (deseori ireductibile) ale coloanei vertebrale.

Tipurile de cifoze patologice sunt:

1) congenitale: microspondilia, platispondilia, agenezia discului intervertebral;

2) traumatice: luxaţia şi fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza histero-traumatică;
3) distrofice: maladia Scheuermann, insuficienţa musculo-ligamentară distrofică;
4) reumatice: (inflamatorii) spondilita anchilozantă, canalul lombar strâmb, tumorale (mielomul
multiplu, metastaze osoase)
5) paralitice (neurologice): este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală infantilă,
sindroame extrapiramidale;
6) endocrine şi carenţiale-osteoporoza, boala Cushing, rahitism, osteomalacia;
7) cifoze medicamentoase: administrarea îndelungată de cortizon, insulină, curara, pot
determina apariţia fracturilor de coloană şi a cifozei consecutive.

2. Scolioza

2.2.1. Definiţie

Scolioza este o deviaţie laterală, incomplet reductibilă a rahisului, cu evoluţie progresivă şi cu

consecinţe asupra morfologiei şi funcţionalităţii acestuia,această deviaţie patologică este
vizibilă în jumătatea dreaptă din figura 2:

Figura 2
2.2.2. Etiopatogenie

Există mai multi factori etiologici:

Ereditate - În 1968, Wynne-Davies a propus o transmitere dominantă sau multifactorială, după

studierea a 114 cazuri. În acest studiu, în total în 28% din cazuri există o scolioză în familie.

Factori de creştere şi antropometrici - Creşterea asimetrică a coloanei vertebrale a fost propusă

frecvent pentru a explica apariţia unei scolioze.

Factori neurologici şi de echilibru - Yamada a observat, în 150 de cazuri de scolioză idiopatică

studiate, că în 79% din cazuri au existat anomalii ale funcţiei echilibrului, cu repercursiuni
asupra propriocepţiei şi asupra reflexelor oculomotorii. Grupul martor nu prezentă anomalii
decât în 5% din cazuri.

2.2.3. Clasificare

Scoliozele sunt împarţite în două grupe principale: scolioze funcţionale (nestructurale) şi

scolioze structurale.

Scoliozele funcţionale:

a) atitudinea scoliotică

b) scolioza profesională şi din tulburari de auz şi vedere

c) scolioza statică:

1) prin asimetrie de bazin (redoare a şoldului)

2) prin ascensionarea congenitală a omoplatului

3) prin inegalitatea membrelor inferioare

d) scolioza antalgică (sindromul vertebral din discopatia vertebrală)

Scoliozele structurale:

a) Scolioza congenitală:

1) cu malformaţii vertebrale asimetrice: hemivertebre, blocuri vertebrale, sacralizare,

condrodistrofii (nanism)

2) fără malformaţii vertebrale: scolioza idiopatică a nou-născutului

b) Scolioza apărută în cursul creşterii:

1) afecţiuni genetice: sindromul Marfan, boala Ehlers-Danlos, boala Recklinghausen, boala

Lobstein, boala MarQuio

2) afecţiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame miotonice, miopatii

congenitale, miopatii metabolice

3) afecţiuni neurologice: boala Friedreich, poliomielita, paralizia cerebrală infantilă

4) rahitismul
c) Scoliozele secundare unor afecţiuni dobândite:

1) osoase: traumatisme (fracturi-luxaţii), costectomii, toracoplastie, laminectomie

2) neurologice: neurofibromatoză, siringomielită, tumori vertebro-medulare, poliomielită,

scolioze tetanice

3) empiem toracic cu retracţie fibroasă

d) Scoliozele idiopatice (esenţiale): cele mai frecvente (75%):

1) scolioza infantilă (0-3 ani)

2) scolioza juvenilă (3-14 ani)

3) scolioza adolescenţilor (cea mai frecventă după pubertate)

4) scolioza idiopatică a adultului (posibil debut în adolescentă)

2.2.4. Cauze

Scoliozele nestructurale

Scoliozele nestructurale (funcţionale) pot fi provocate de inegalităţi ale membrelor inferioare,

de anchiloze ale şoldului în poziţii vicioase, de contracturi musculare
paravertebrale antalgice ca în hernia de disc etc. Aceste atitudini scoliotice nu sunt evolutive şi
dispar odată cu dispariţia
sau corectarea cauzei care le-a produs.

Scoliozele nestructurale, funcţionale sau atitudinile scoliotice se caracterizează prin faptul cădevi
aţia laterală a coloanei este complet reductibilă clinic si radiologic în poziţia culcat. Acest
tip de scolioze nu se însoţesc de modificări de structură vertebrală sau gibozitate şi se reduc
spontan sau prin intervenţie minimă. Atitudinea scoliotică nu se însoţeşte de o rotaţie a
vertebrelor, dar se combină frecvent cu atitudinea cifolordotică. Această situaţie se întalneşte în
cazul unei creşteri rapide, insuficienţă musculoligamentară, igienă vertebrală deficitară sau,
uneori, inegalitate de membre inferioare cu dezechilibru al bazinului (dezechilibru mecanic
 redresat prin aplicarea unui talonet).

Scoliozele structurale

Cauzele care duc la apariţia scoliozelor structurale pot fi neurologice, musculare, genetice,
congenitale, metabolice, dar marea majoritate a scoliozelor au cauză necunoscută (ex. scoliozele
idiopatice: aproximativ 75%).

Scoliozele structurale constau într-o inflexiune laterală a rahisului cu raza mare de curbură ce
antrenează un aspect discret asimetric al ansamblului spatelui: un umăr mai ascensionat,
omoplatul mai proeminent, asimetria discretă a triunghiului taliei, un şold usor ascensionat şi
chiar un uşor dezechilibru lateral al trunchiului. În scoliozele structurale coloana vertebrală
prezintă modificări ce se accentuează în perioada de creştere sau de-a lungul evoluţiei bolii de
bază care duc la deformări ale corpilor vertebrali, sunt însoţite de gibozitate laterală prin rotaţia

vertebrelor în jurul axului lor vertical şi sunt rigide. Gibozitatea este situată de partea
convexităţii curburii.

3. Cifoscolioza
2.3.1. Definiţie

Cifoscolioza este o deviaţie dublă a coloanei vertebrale, cu convexitate posterioară şi curbură

laterală deci este o combinaţie între deviaţia patologică întâlnită în cifoză şi cea întâlnită în
scolioză.

În figura 3 se poate observa o scolioză cu înclinarea laterală spre dreapta în jumătatea stângă a
figurii şi o hipercifoză în jumătatea dreaptă a figurii.
 Ffigura 3

2.3.2. Etiopatogenie

La fel ca şi în cazul cifozei şi scoliozei în afară de cauza idiopatică există alte cauze multiple şi
în cazul cifoscoliozei.

La vârstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie, la adolescenţii care au crescut repede în înălţime

fără a avea un tonus muscular şi ligamentar suficient, prin ereditate, prin creşterea asimetrică a
coloanei vertebrale.
 2.3.3. Tabloul clinic

Debutul este greu de precizat. Este posibil ca acesta să aibă loc chiar în perioada copilăriei sub
forma unei scolioze infantile cu o cuneiformizare vertebrală care evoluează în perioada de
creştere devenind evident clinic. De multe ori instalarea scoliozei coincide cu creşterea rapidă în
înalţime în perioada pubertară. Rareori, instalarea deviaţiei rahisului este precedată de dureri
vagi însoţite sau nu de mialgii sau radiculite care cedează la repaus, precum şi de contractura
muşchilor spatelui de partea convexităţii, fibrilaţii musculare şi dureri la presiunea inserţiilor
acestora.

Clinic se descriu trei grade de scolioză:

a) Scolioza de gradul I este mobilă şi reductibilă (nefixată) şi poate fi confundată cu atitudinile

scoliotice funcţionale. Curbura poate fi dorsală, însoţită sau nu de curburi compensatorii, ori
lombară, când creasta iliacă şi spina iliacă proemină de partea concavităţii. Pot să apară curburi
laterale compensatorii, lombosacrată sau dorsală inferioară. Curburile compuse (compensatorii)
realizează scolioza în ,,S” inversat. Scolioza se reduce prin flexia trunchiului la 90*.

b) Scolioza de gradul II (scolioza fixată) poate să fie încă reductibilă. Contractura

paravertebrală percepută pe partea concavă a deviaţiei este însoţită de dezechilibrul şi
prăbuşirea (colapsul) rahisului şi de rotaţia vertebrelor cu modificările toracelui caracteristice.
Anteflexia rahisului pune şi mai bine în evidenţă tulburarea de statică.
Toracele devineasimetric (plat de partea convexităţii şi proeminent de partea opusă), iar
copilul scade în
înalţime. Coastele de partea concavităţii se ating, în timp ce de partea convexităţii se
îndepărtează între ele.

c) Scolioza de gradul III este ireductibilă (retracţia musculoligametară asociază modificări

osoase avansate), are consecinţe estetice şi funcţionale majore şi afectează
organele toracale şi
abdominale. În afara de deformarea toracelui, starea generală se alterează
progresiv ca urmare a
disfuncţiilor organice şi a durerilor. În stadiile foarte avansate cu înfundarea toracelui şi
expansiunea coastelor spre oasele coxale (torace mic) apar tulburări grave
ale organelor interne.

3.6 Examenul clinic

Acesta include investigaţii statice şi dinamice ale coloanei vertebrale.

La inspecţie cu pacientul în ortostatism se stabileşte sediul şi mărimea

curburii, prezenţa unui
umăr ascensionat sau a unui şold proeminent.
Examenul cu firul de plumb aplicat pe vertebra C7 apreciază dezechilibrarea scoliozei (dacă
firul trece în afara şanţului interfesier), iar înalţimea gibusului cu bolnavul în anteflexie şi
lungimea săgeţilor (distanţa dintre apex şi fir) se măsoară cu rigla.

Important în diagnosticul scoliozelor este aprecierea egalităţii membrelor inferioare.

Supleţea curburilor se apreciază prin înclinarea coloanei (anteflexia reduce o curbură posturală
sau statică şi exagerează o scolioză structurală) sau prin suspendarea pacientului prin
intermediul cadrului cu căpăstru Glisson.

2.3.4. Prognostic

Scoliozele nestructurale (atitudinile scoliotice) nu sunt evolutive şi dispar odată cu dispariţia

sau corectarea cauzei care le-a produs.

Scoliozele structurale evoluează în perioada creşterii, indiferent de etiologie (unele scolioze

infantile se pot corecta spontan), fiind cu atât mai grave cu cât vârsta de debut este mai mică.
Odată încheiată osificarea scheletului încetează şi evoluţia scoliozei. La femeie, scoliozele
structurale se pot accentua în perioada de sarcină, alaptare şi menopauză, în urma unor eforturi
profesionale (insuficienţă musculoligamentară) sau în urma degenerescenţei discale.

2.3.5. Investigaţii paraclinice

Examenul radiologic este fundamental. El permite:

* determinarea numărului de curburi,

* clasificarea diferitelor tipuri de curburi,
* măsurarea angulaţiei curburii,
* precizarea gradului de înclinare şi rotaţie a coloanei,
* compararea vârstei osoase cu cea cronologică
* urmărirea evoluţiei sub tratament.

Se practică radiografia coloanei de faţă în ortostatism, dacă se poate în întregime, inclusiv

crestele iliace. Radiografia de profil este necesară doar la prima examinare, ştiind că evoluţia
unei scolioze conduce oricum spre o cifoscolioză sau scoliolordoză.

Pentru aprecierea reductibilităţii curburilor patologice se utilizează radiografiile în inflexiune

laterală maximă, bolnavul fiind în clinostatism, cu bazinul fixat în poziţie de echilibru sau prin
suspendare cu ajutorul colierului Sayre pentru aprecierea reductibilităţii spontane globale
(radiografie în suspensie).
 PARTE SPECIALĂ

CAPITOLUL I

OBIECTIVUL STUDIULUI

Rolul kinetoterapiei în această afecţiune este primordial. Depistarea precoce la copii a

cifoscoliozei sau a atitudinilor scoliotice este foarte importantă deoarece în timpul fazei de
creştere a sistemului osos este mai uşor să se realizeze o recuperare deseori totală.

Aplicarea corectă a balneofizioterapiei aduce beneficii esenţiale pentru recuperarea stării de

sănătate a pacienţilor cu cifoscolioză dacă este făcută în centre specializate cu personal calificat.

Proiectul de faţă îşi propune să arate faptul că îmbinarea diferitelor metode de recuperare prin
kinetoterapie, hidroterapie, masaj, electroterapie în special în stadiul iniţial al afecţiunii
influenţează foarte mult evoluţia bolii, recuperarea funcţională prin ameliorarea mobilităţii
coloanei vertebrale şi redobândirea curburilor fiziologice normale.
 CAPITOLUL II

MATERIAL ŞI METODĂ

Partea specială a acestui proiect cuprinde tratamentul cifoscoliozei şi trei cazuri clinice care
au fost studiate in perioada 15 octombrie 2011 – 30 aprilie 2012 la Spitalul Judeţean dr.
Constantin Opriş din Baia Mare.

Tratamentul fizical-kinetic se aplică cu aceleaşi mijloace specifice dar cu o metodologie

diferită în funcţie de gravitatea deformărilor coloanei vertebrale şi a localizării lor.

Astfel studiul de caz va cuprinde:

1. Date personale

2. Motivele internării

3. Diagnostic

4. Antecedente personale şi heredocolaterale

5. Istoricul bolii

6. Examen clinic general

7. Examen clinic local

8. Examen de laborator

9. Tratament igienodietetic

10. Tratament medicamentos

11. Tratament balneofizical şi kinetic

12. Sporturi terapeutice

13. Observaţii la sfârşitul tratamentului

14. Recomandări la externare

 Capitolul III

Tratamentul cifoscoliozei

3.1. Principiile şi obiectivele tratamentului BFK

Obiective urmărite de tratamentul B.F.T. sunt următoarele:

* combaterea durerii
* refacerea echilibrului muscular
* tonifierea musculaturii
* refacerea mobilităţii articulare
* recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale

Tratamentul funcţional are ca scop promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei, de

armonizare a curburilor fiziologice şi de tonifiere a musculaturii paravertebrale.

Crearea unui comportament igienic şi ergonomic va proteja coloana, preîntâmpinând evoluţia şi
agravarea cifoscoliozei.
3.2. Tratamentul prin hidro-termoterapie
Termoterapia locală se foloseşte ca procedură de relaxare musculară, creşterea metabolismului
tisular local prin vasodilataţia cutanată şi musculară. Mijloacele se aleg în funcţie de posibilităţi
şi pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este că indicaţia de termoterapie să fie
corectă şi metodologia de aplicare să fie respectată.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de caldură. Efectele de bază ale
termoterapiei sunt:
* analgezia,
* hiperemia,
* hipertermia locală şi sistemică,
* creşterea tonusului muscular,
* creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.
Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie şi masaj.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:
* caldura profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete
* căldura superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul de penetraţie este mai redus,
de numai câţiva centimetri de la tegument.
Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi nisip este mai benefică decât
căldura uscată.
Încalzirea superficială se realizează cu lampa Solux, cataplasmă cu muştar, sare caldă, parafină
etc. Pentru încălzirea structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte.
1. Împachetarea cu nămol
Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 – 40°C pe o anumită regiune. Durata unei
şedinte este de 20-40 minute.
Acţiunea: nămolul are mai multe efecte:
* efect mecanic, producând excitaţia pielii
* efect fizic: temperatura corpului creşte cu 2 – 3°C;
* efect chimic, prin resorbţia unor substanţe biologic active prin piele din nămol. Pe toată durata
procedurii se va aplica pe frunte o compresă rece. Procedura se încheie cu un duş mai rece
(pentru curăţare, dar şi pentru a readuce temperatura corpului la normal).
2. Băile de abur complete
Se execută într-o cameră supraîncalzită de vapori, la temperatura de 40°C. Se mai pot practica
în dulapuri speciale orizontale sau verticale.
Se pleacă de la o temperatură iniţială de 38 – 42°C şi se urcă treptat la 50 ~ 55°C. În timpul
procedurii se pune o compresă rece pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o procedură de
răcire.
3. Băile de aer cald
Folosesc căldura uscată, cu temperatura între 60-120*C, care provine de la radiatoare
supraîncalzite în atmosferă încinsă. Sunt mai usor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia
se instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la baile de abur.
4. Băile de lumină
Se realizează în dulapuri de lemn cu becuri, iar cele parţiale în dispozitive adaptate. Durata
băilor este de 5 – 20 minute. Căldura radiantă produsă de băile de lumină este mai penetrantă
decât cea de abur sau aer cald, iar transpiraţia începe mai devreme.
5. Băile de soare şi nisip
Utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu precauţie, 2-3 minute pentru
fiecare parte a corpului; timpul de expunere se creşte treptat în zilele următoare.
Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de creştere (ele stimulează metabolismul
fosfo-calcic şi cel al vitaminei D) şi contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.
6. Cataplasmele
Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe, la temperaturi variate asupra
diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant şi resorbiv, precum şi pentru acţiunea antispastică si antialgică. La cataplasmele cu
plante medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.
7. Baia kinetoterapeutică
Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. Se efectuează într-o
cadă mai mare sau într-un bazin cu apă la temperatura de 37-38*C. Pacientul este invitat să
intre în baie şi este lăsat liniştit 5 minute; după aceea tehnicianul execută sub apă toate mişcările
posibile în toate articulaţiile timp de 5 minute (pacientul este pasiv). Apoi pacientul este invitat
să execute singur mişcările de mai înainte. Durata băii este de 20-30 minute.
8. Duşul subacvatic
Este aplicarea unui duş cu presiune mare (de la 1 la 8 atmosfere) şi cu temperatura mai mare cu
1-3*C decât apa de baie în care se află pacientul. Coloana de apă este dirijată oblic pe tegument,
cu excepţia articulaţiilor unde mişcarea se face circular. Durata totală a duşului este de 5-15
minute. Acest duş subacval acţionează prin factorii termic şi mecanic ai apei.

3.3. Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a reduce
retracţiile şi contracţiile prin încălzirea profundă a regiunii (ultrasunete, diadinamici), de a
asupliza musculatura şi ligamentele retractate şi sclerozate (ionizările cu iodură de potasiu 4-
5%, ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazonă), de a limita efectele dureroase sau
anchilozele şi artrozele secundare.

Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările pasive, de întindere, mai pot
beneficia de băi de lumină infraroşii, masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenţi
aperiodici de joasă frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizări.

Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică

simptomatică), cât şi contracturii musculare şi ea sursă generatoare de durere (electroterapie
antalgică patogenică).

Procedeele mai importante de electroterapie sunt: galvanizările, ionoterapia electrică,

faradizarea, curenţii diadinamici, fototerapia şi ultrasunetele.

Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul mecanic, micromasajul celular, creşterea

temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul fibrolitic ce
dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.

Galvanizarea transversală este decontracturantă si antalgică, efectul antalgic fiind potenţat de

alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic de suprafată (xilină, novocaină).
Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de tratat, intensitatea curentului să
fie la prag şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).

Curenţii diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine cunoscut acţionează şi prin
contracţiile musculare pe care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Şi aici, dozarea
intensităţii şi durata şedinţei condiţionează efectul terapeutic.

Curentul interferenţial în aplicaţie statică, dar mai ales dinamică, folosind frecvente
excitomotorii în forma SPECTRU, aduce o contribuţie substantială în pregătirea musculaturii
pentru programele de kinetoterapie.
3.4. Tratamentul igienodietetic

Tratamentul igienodietetic se realizează prin menţinerea unui regim alimentar bogat în

vitamine, săruri minerale şi proteine cu limitarea glucidelor şi a carbohidraţilor pentru a evita
creşterea ponderală.

Respectarea unui regim de odihnă adecvat (pe pat tare) este recomandabilă.

Este necesară şi evitarea sedentarismului respectând efectuarea unui program zilnic de exerciţii
fizice, gimnastică medicală, viaţă în aer liber,cu multa mişcare.

De asemenea evitarea umezelii, a frigului şi a oricăror condiţii de mediu care nu sunt benefice
pentru organism, este o condiţie necesară pentru a obţine o recuperare grabnică a sănătăţii.

3.5. Tratamentul medicamentos

Se administrează antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazonă, aminofenazină, aspirină), antalgice
şi decontracturante, acestea din urmă având rol de relaxare a musculaturii ale cărei contracţii
pot genera deformări ale coloanei. Administrarea de cortizon joacă un rol foarte important dar
trebuie de avut în vedere dozajul şi stadiul evolutiv. De asemenea se poate administra calciu si
clorocalcin.

Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B şi vitamina C.

3.6. Tratamentul kinetoterapic

Kinetoterapia urmăreşte echilibrarea musculaturii paravertebrale şi a bazinului. În general sunt

eficiente exerciţiile simetrice, angajând abductorii şi adductorii coapsei, ca şi muşchii
paravertebrali lombari, vizând mai ales să îi creeze pacientului simţul poziţiei corecte a
bazinului şi să tonifice muşchii care asigură echilibrarea acestuia.

Modificarea lungimii şi tonusului muşchilor care menţin echilibrul bazinului este în general
consecinţa, iar nu cauza înclinării laterale a acestuia în atitudinile scoliotice. Este necesar ca
odată constituite aceste modificări, să se corecteze şi să se reechilibreze lungimea şi tonusul
acestor muşchi.

În ceea ce priveşte mobilizarea coloanei vertebrale în atitudinile scoliotice, se recurge de obicei

la întinderea în lungime prin suspensii (de regulă simetrice) la spalier şi prin exerciţii active de
auto-întindere (ca şi când pacientul ar încerca să devină mai înalt) în poziţiile pe spate culcat,
sezând sau stând.

Kinetoterapia atitudinilor scoliotice trebuie completată cu tonificarea complexă, simetrică, a

întregii musculaturi a spatelui, abdomenului şi membrelor, precum şi cu exerciţii pentru
antrenarea capacităţii generale de efort, ca sporturi şi jocuri sportive, îndeosebi înot, volei,
baschet.
Exerciţiile fizice corective, exerciţiile analitice şi cele pentru condiţionare fizică generală
trebuie să asigure formarea simţului tinutei corecte (îndeosebi simţului poziţiei corecte a
bazinului), să asigure un tonus şi o fortă corespunzatoare grupelor musculare care trebuie să
menţină ţinuta corectă şi poziţia echilibrată a bazinului, precum şi să confere întregului
organism vigoarea generală necesară şi înlăturarea stării de hipotonie generală.

Mobilizarea coloanei vertebrale trebuie să preceadă tonificarea musculară, pentru ca aceasta să

se poată face pe un schelet cât se poate de corectat sau de flexibil. Pentru mobilizarea coloanei
vertebrale se folosesc următoarele procedee:

a) Întinderea în lungime.

b) Flexia laterală.

c) Derotarea.

d) Presiunea directă asupra gibozităţii.

a) Întinderea în lungime actionează corectiv atât asupra deviaţiei laterale a coloanei, cât şi
asupra rotaţiei vertebrale.

Întinderea se poate realiza în mod pasiv, sub acţiunea greutăţii corpului, prin: atârnări în braţe la
spalier sau pe o bară; atârnări prin prindere de cap cu un căpăstru, de obicei în poziţia culcat pe
un plan înclinat, alunecos; se poate efectua de asemenea prin tracţiuni simultane de şolduri şi de
cap sau umeri, cu dispozitive speciale.

În mod activ, întinderea se poate realiza prin auto-extensie, cu contracţia muşchilor

paravertebrali.

b) Flexia laterală, corectivă, în direcţia convexităţii, este usor de realizat în scoliozele cu o

singură curbură, în,,C”. În scoliozele cu dublă curbură, corectarea prin inflexiune laterală se
poate face prin mai multe modalităţi: actionând simultan asupra ambelor curburi, dar în sens
invers asupra uneia faţă de cealaltă; acţionând selectiv asupra uneia din curburi, în timp ce
cealaltă este fixată în poziţie corectă sau hipercorectată.

Se poate fixa în poziţie corectă o curbură dorsală printr-o tracţiune asupra braţului din partea
concavităţii sau printr-o presiune directă asupra hemitoracelui din partea convexităţii;

O curbură lombară se poate fixa în poziţie corectată printr-o tracţiune asupra membrului inferior
corespunzător concavităţii ori prin ridicarea fesei de partea convexă prin fixarea unui suport pe
scaun în poziţia şezând.

c) Derotarea vertebrală. În scolioze se produce o rotare a vertebrelor din curbură, care îşi
deplasează faţa anterioară a corpului vertebral înspre convexitate, antrenând în această rotare şi
coastele, ceea ce face să apară o gibozitate în hemitoracele din partea convexităţii.

Derotarea trebuie făcută în sensul invers. De exemplu, dacă este prezentă o scolioză dorsală
dreaptă, derotarea trebuie să se facă prin deplasarea umărului drept înainte şi a celui stâng
înapoi. Pentru a fi durabilă derotarea trebuie făcută activ, cu participarea contracţiilor musculare
corective.

d) Presiunea directă asupra gibozităţii se aplică pe hemitoracele corespunzător convexităţii, în

direcţie oblică dinapoi înainte. Ea favorizează atât derotarea vertebrelor, cât şi reducerea
curburii scoliotice. Presiunea se poate face manual, sau cu ajutorul unei pelote aplicată sub
gibozitate pe care apasă greutatea corpului.

3.7. Tratamentul prin masaj

Masajul este o procedură terapeutică care constă în manevre executate pe suprafata corpului cu
o anumită intensitate şi într-o anumită ordine, în funcţie de regiunea masată, de evoluţia bolii şi
de starea generală a organismului, în scop terapeutic, igienic sau sportiv.

Efectele fiziologice ale masajului:

a) Efecte locale
Are o acţiune sedativă asupra durerilor de tip nevralgic şi a durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat exteroceptorii şi
proprioceptorii existenţi.

Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra

căruia se exercită masajul, această acţiune se obţine prin manevre mai energice.

Îndepărtarea lichidelor interstiţiale de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona

masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu
insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază de
la periferie spre centru.

b) Efecte generale

Masajul duce la creşterea metabolismului bazal, stimulează funcţiile aparatului respirator şi

circulator, influenţează favorabil starea generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul,
îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii care este un organ
bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acţiune

Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex
asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori şi
proprioceptori (stimuli care sunt de diferite intensităţi) pe cale aferentă către SNC, iar de acolo
pe cale eferentă, ajung la organele interne în suferinţă.
Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca
framântarea, contratimpul, măngăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul (care se face transversal
pe fibrele musculare) ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei si forţei
musculare.

Tehnica masajului:

Masajul regiunii dorsale se execută asezând bolnavul în decubit ventral, cu mâinile pe lângă
corp. Bolnavul este acoperit cu un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat. Se
începe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme întinse, pornind de la partea inferioară a
toracelui pe muşchii paravertebrali şi muşchii dorsali, partea superioară a trapezilor,
înconjurând umerii.

A doua formă de netezire se face tot cu palmele întinse pe părţile laterale ale toracelui tot de jos
în sus făcând terminaţia la C7. O altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu două
degete depărtate, cu spina vertebrală între degetele depărtate. De asemenea, cu degetele mâinii
stângi depărtate, se face netezirea intercostală (luând fiecare coastă între degete) întâi pe partea
opusă nouă, apoi pe partea noastră.

Ultima netezire este pieptene şi se face pe muşchii bine dezvoltaţi (marii dorsali) derulând
pumnul de la rădăcină către vârful degetelor de 5-6 ori.
Netezirea este o manevră de introducere a masajului sau de adaptare a mâinii maseurului cu
tegumentul bolnavului (şi invers), de întrerupere a celorlalte manevre care sunt mai dure şi de
încheiere a masajului, deoarece acţiunea sa este calmantă, liniştitoare, sedează durerea de tip
nevralgic din tegument şi este o manevră decontracturantă şi relaxantă.

Urmează frământarea sau petrisajul cu toate formele sale: frământarea cu o mână şi frământarea
cu două mâini (începând cu partea opusă nouă, în 2-3 straturi de muşchi, prin compresiuni şi
relaxări dintre police şi celelalte 4 degete, ridicând muşchiul de pe planul osos), şi contratimpul
(pe aceleaşi straturi). După fiecare formă de masaj se face netezirea de întrerupere.

Frământarea este o manevră specifică musculaturii. Datorită efectului de tonifiere pe care îl are
frământarea este folosită pe musculatura flască, atonă sau atrofiată. Framântarea se execută
întotdeauna transversal pe fibrele musculare, îmbunătăţind astfel contractibilitatea acestora. Pe
lângă efectul tonifiant frământarea are şi acţiune de asuplizare a musculaturii, a pielii şi a
cicatricilor.

Geluirea este tot o frământare ce se face pe coloană precum şi intercostal (cu 2 degete depărtate
cu spina vertebrală între degete sau cu coastele între degete). O altă direcţie a geluirii: cu
degetele apropiate se face pe muşchii paravertebrali dorsali.Toate formele frământării se fac de
2-3 ori pe fiecare direcţie.

După netezirea de întrerupere urmează fricţiunea care se face pe coloană cu două degete
depărtate cu mişcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. O altă
direcţie de fricţiune este intercostală cu degetele depărtate cu mişcări circulare şi o alta cu
 degetele apropiate pe muşchii paravertebrali, tot cu mişcări circulare. Fricţiunea se poate
combina cu vibraţia, obţinându-se un efect decontracturant mai bun.

Fricţiunea este o manevră specifică elementelor anatomice dintr-o articulaţie (cartilaje, burse
seroase, ligamente, tendoane) şanţurilor intramusculare şi originii inserţiilor musculare. Are o
acţiune de mărire a elasticităţii tendoanelor şi ligamentelor şi de relaxare a lor, antiinflamatoare
(la bursa seroasă) şi îndepărtează lichidele interstiţiale de stază dintre fasciculele musculare (cu
resorbţia şi îndepărtarea lor către organele excretoare).

După fricţiune urmează tapotamentul care se face pe muşchii bine dezvoltaţi ca marii dorsali şi
trapezi (partea lor inferioară) având în vedere evitarea zonei rinichilor precum şi a coloanei
vertebrale. Formele tapotamentului sunt: cu palma căuş, cu partea cubitală a degetelor şi cu
partea cubitală a pumnului.

Tapotamentul este o manevră specifică musculaturii şi se execută tot transversal (ca o hăşurare).
Are o acţiune şi mai tonifiantă decât frământarea.

Urmează vibraţia care se face cu palma întreagă pe toată suprafaţa musculară prin trenuri
vibratorii destul de profunde şi rapide pentru a ajunge vibraţia şi la organele interne .

Vibraţia are o acţiune relaxantă, sedativă, calmantă. Se adresează atât tegumentului cât şi
fibrelor musculare.

După toate formele aplicate masajul se termină cu netezirile de încheiere.

După aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulaţiile costo-vertebrale care trebuiesc
mobilizate. Pentru acest lucru facem mişcările de inspiraţie-expiraţie masorul ţinând palmele
perpendiculare pe coloana dorsală şi spunându-i bolnavului să tragă aer în piept după care
bolnavul expiră aerul, iar masorul apasă prin vibraţii coloana dorsală (de 2-3 ori).

În cazul scoliozelor urmărim echilibrarea şi egalarea forţei de contracţie a musculaturii

paravertebrale în vederea restabilirii aliniamentului fiziologic al coloanei vertebrale. Astfel,
vom executa manevre decontracturante (neteziri, geluiri, fricţiuni, vibraţii) pe partea
concavităţii curburii scoliotice şi manevre tonifiante (frământări, tapotament) pe partea
convexităţii curburii scoliotice.

3.8. Tratamentul balneologic

Bolnavul cu cifoscolioză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe

tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.),
unde asocierea factorilor naturali (apă minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională.

Tratamentul balnear vizează urmatoarele obiective:

* Încetinirea procesului degenerativ

* Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale
* Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare.

Tipuri de ape:

* Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)

* Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
* Ape sărate iodurate (Bazna)
* Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
* Ape sulfuroase termale (Herculane)

Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi chimic.

Staţiunile indicate sunt:

Techirghiol (şi tot litoralul) care are namol sapropelic;

* Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
* Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
* Govora (nămol silicos şi iodat);
* Geoagiu (nămoluri feruginoase).

3.9. Terapia ocupaţională

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi
adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând
bolnavul să folosească mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de
boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.

Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai
lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcari utile şi contribuind astfel la readaptarea
functională la efort.

Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt: mobilizarea
unor articulaţii şi creşterea amplitudinii mişcărilor, dezvoltarea forţei musculare, restabilirea
echilibrului psihic.

Asistenţa în terapia ocupaţională se desfăşoară în două etape:

1) Primirea pacientului şi evaluarea lui: este cel mai important moment pentru că de
calitatea evaluării depinde alegerea mijloacelor şi aplicarea tratamentului.

2) Etapa de tratament (asistenţa propriu-zisă).

În cazul pacienţilor cu scolioză putem aplica din activităţile esenţiale tehnicile sportive cu
caracter recreativ, cu practicarea integrală. Vom alege acele sporturi sau jocuri ce pot avea o
contribuţie la atingerea obiectivelor terapeutice propuse. De exemplu: înotul, voleiul, baschetul,
bedmintonul sunt foarte indicate în cazul pacienţilor cu scolioză.
Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rând (bras, spate, fluture). Este un excelent
mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a
dezvoltării simetrice a toracelui.

Pacienţilor care practică volei, bedminton sau baschet le vom spune sa-şi folosească mai mult
mâna de pe partea unde se află concavitatea curburii scoliotice deoarece umărul de pe acea
parte este căzut.

3.10. Tratamentul ortopedico-chirurgical

a) Tratamentul ortopedic

Îşi propune corectarea şi menţinerea deviaţiei vertebrale pentru a neutraliza riscul de agravare
reprezentat de puseul pubertar de creştere. Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient
dacă la sfârşitul creşterii el reuşeşte să menţină deviaţia vertebrală la o valoare cel mult egală cu
aceea de la începutul tratamentului
Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare active şi pasive.
Aparatele ortopedice pasive realizează corecţia deviaţiei folosind forţa de presiune, de obicei la
nivelul părţii convexe a curburii şi forţa de tracţiune care tinde să elongheze coloana şi astfel să
reducă curbura.
Corectarea este în general realizată prin aparate gipsate succesive. Când se obţine corecţia
maximă menţinerea ei este incredinţată unor corsete ortopedice.
Pentru scolioză corecţia se obţine cu ajutorul unui cadru ce realizează atât elongarea cât şi
derotarea coloanei şi presiunea pe convexitate. Indiferent de tipul de cadru (Abbot, Risser,
Cotrel etc.) principiul este acelaşi. În cadru se aplică aparatul gipsat. După o perioadă de 1-2
luni aparatul gipsat se schimbă, obţinându-se o nouă corecţie.
Uneori gipsul poate realiza o elongaţie progresivă (aparatul de elongaţie tip Stagnara).
Aparatele ortopedice active caută să obţină o corecţie printr-o autoredresare activă a coloanei.
Aparatul clasic activ este aparatul Milwaukee. Corsetul lui este purtat permanent sau
intermitent, în funcţie de gravitatea curburii. Există actualmente tendinţa de a aplica corsetul
Milwaukee noaptea în cazurile de deviaţii mici (scolioza sub 30*), dar care la controale repetate
fac dovada evolutivităţii lor.
Un alt aparat activ este corsetul cu trei puncte de sprijin care caută să redreseze scoliozele
lombare.
O altă serie de metode ortopedice: tracţiunea continuă în timpul nopţii (Cotrel), stimularea
electrică a musculaturii din convexitate cu aparate special construite, se adresează aceloraşi
deviaţii vertebrale de gravitate medie şi se asociază în programul terapeutic.
Cifozele toracale între 40-50 şi 70-80 de grade se tratează prin mijloace ortopedice.

b) Tratamentul chirurgical

Deviaţiile vertebrale grave, evolutive, care se agravează lent, dar continuu, şi după terminarea
creşterii, impun redresarea şi stabilizarea lor prin metode chirurgicale. Preţul corecţiei în aceste
cazuri îl constituie rigidizarea (cu tije) a unui important segment al coloanei vertebrale.
Intervenţia chirurgicală în cazurile de gravitate extremă trebuie precedată de o pregătire prin
elongaţie progresivă a coloanei (prin aparate gipsate de elongaţie sau elongaţie cu halou cranian
şi gips sau cerc pelvin).
Intervenţia este urmată de o imobilizare gipsată, apoi de corset ortopedic timp de 18-24 luni,
perioadă în care artrodeza vertebrală devine solidă. Şi tratamentul chirurgical va fi însoţit de
kinetoterapie, cu scop de asuplizare preoperator, cu scop de tonificare musculară generală in
perioada de imobilizare, cu vocaţia de corecţie posturală şi integrare în viaţa cotidiană la
înlăturarea corsetului.
Cifozele grave, peste 80 de grade, nu pot fi corectate şi stabilizate decât printr-un tratament
chirurgical.

3.11 Program de exercitii pt Cifoza,Lordoza si Scolioza in „S”

Cifoza-Exercitii

Deviatii sau deformatii ale coloanei vertebrale in plan sagital,avand convexitatea curburii
orientata posterior.

Obiectivele kinetoterapiei:

-tonifierea,in conditii de scurtare,a musculaturii paravertebrale.

-tonifierea,in conditii de alungire,a musculaturii abdominale si toracice.

-reeducarea reflexului corect de postura.

Program de exercitii

Din decubit dorsal:

-cu genunchii flectati,cu mainile la ceafa,kinetoterapeutul cu mainile pe coatele

pacientului;executa usoare presiuni la nivelul coatelor iar pacientul extinde gambele.

-cu genunchii extinsi,mainile la ceafa,pacientul executa forfecari ale membrelor inferioare.

-cu genunchii semiflectati,bratele in abductie de 90 grade,palmele pe sol,pacientul inspira o

data cu proiectarea toracelui inainte,expira cu „sugerea” abdomenului.

-pe o minge medicinala, bratele sunt in flexie de 180 grade ,pe sol;pacientul executa rularea
mingiei pe sol.

-cu genunchii si coapsele flectate pe abdomen,bratele in flexie de 180 grade,pacientul executa

tararea cu ajutorul umerilor.

-cu genunchii flectati,sub regiunea cifotica se plseaza o pernita ;pacientul respira controlat.

Din decubit ventral:

-cu picioarele sprijinite pe o minge medicinala,mainile sub barbie; pacientul inspira si expira
liber.

-cu mainile apuca gleznele,pacientul executa extensii maxime ale trunchiului si picioarelor si
face cateva miscari de leganare.

-cu picioarele prinse de prima sipca a spalierului,bratele pe langa corp; pacientul executa
extensii ale trunchiului concomitent cu extensia bratelor.

-pe o masa,cu trunchiul in afara suprafetei de sprijin ,picioarele sunt sustinute de

kinetoterapeut;pacientul executa extensia trunchiului concomitent cu ducerea bratelor in lateral.

-pe o banca de gimnastica,cu o gantera in fiecare mana,bratele sunt in flexie si abductie la 90

grade,pacientul executa abductii orizontale.

Din pozitia „pe genunchi”

-usor departat, cu un baston apucat de capete pe umeri,pacientul ridica bastonul deasupra

capului cu inspir,apoi il coboara pe umeri cu expir.

-usor departat,cu un baston pe umeri;pacientul executa inclinari ale trunchiului.

-usor departat,cu mainile apucat de glezne,pacientul executa extensia ampla a capului si

trunchiului pe inspir,revenire pe expiratie.

-asezat pe calcaie,cu spatele la spalier,mainile prind sipca de deasupra capului,pacientul

executa extensia trunchiului cu privirea inainte.

Din asezat:

-cu genunchii fectati si gambele incrucisate ,mainile la ceafa ,kinetoterapeutul pozitionat in

spatele pacientului,isi plaseza mainile pe sub bratele acestuia astfel incat sa fie pe omoplati.
Kinetoterapeutul executa usoare presiuni pe regiunea dorsala.

-pe banca de gimnastica,cu mainile la ceafa,kinetoterapeutul este pozitionat in spatele

pacintului cu mainile pe partea posterioara a coatelor;pacientul executa miscare de abductie,
omoplatului(ducerea inapoi a coatelor),iar kinetoterapeutul se opune.

-pe sol cu genunchii extinsi,cu un baston la spate tinut la nivelul coatelor(flectat),pacientul

executa tarare prin mutarea alternativa a membrelor inferioare.

-pe un scaun cu fata la spalier,picioarele sunt sprijinite de prima sipca,

Kinetoterapeutul este prijinit in spatele pacientului cu o minge medicinala in maini,pacientul
executa extensia trunchiului concomintent cu flexia bratelor si preia mingea care este asezata la
nivele din ce in ce mai joase.
- pe o saltea,genunchii extinsi,membrele superioare in extensie si rotatie externa,pacientul
ridica bazinul de pe sol.
Din ortostatism:
-cu spatele lipit de perete,bratele sunt intinse sus si lipite de perete,pacientul executa ridicari pe
varfuri,mentinand contactul cu peretele.
-cu fata la spalier mainile prind sipca de la nivelul umerilor;pacientul executa extensia
trunchiului concomintent cu extensia trunchiului inferior.
-cu spatele la spalier,la o distanta de un pas,pacientul executa extensia trunchiului ,concomitent
cu flexia bratelor pana atinge mingea de spalier.
-cu spatele la spalier,calcaiele sunt lipite de spalier,mainile prind o sipca de deasupra
capului,pacientul executa ducerea bazinului inainte concomitent cu extensia trunchiului.
-cu spatele la spalier ,cu un picior sprijinit la sipca a treia:pacientul executa ducerea bratelor
deasupra bratelor concomitent cu extensia trunchiului.
-lateral de spalier,de partea convexitatii,pacientul apuca de partea spalierului,sipca de la nivelul
bazinului in partea opusa.
-cu un baston plasat la nivelul copaselor,pcientul executa ridicari pe varfuri concomitent cu
ducerea bastonului pe omoplati si a coloanei vertebrale in extensie.
-cu un baston in maini,plasat la nivelul coapselor ,pacientul executa o fandare inainte
concomitent cu ducerea bastonului deasupra capului si a coloanei vertebrale in extensie.
-usor departat cu o minge medicinala in maini,pacientul arunca mingea inapoi pe deasupra
capului unui partener\kinetoterapeut.
-mers pe varfuri cu un baston prins pe la spate pe la omoplati,coatele sunt flectate.
Din atarnat:
-cu fata la spalier,pacientul executa extensia membrelor inferioare
-cu fata la spalier,cu genunchii flectati,pacientul urca si coboara pe spalier cu ajutorul bratelor.
-cu spatele la spalier,picioarele spijinite de sipca;pacientul executa priectarea bazinului
inainte.
-cu spatele la spalier,o minge medicinala plasata sub regiunea cifotica,pacientii executa flexii
si extensii ale genunchilor.
 Scolioza in „S”

Din decubit lateral

-cu capul pe o perna,genunchii flectati,bratul pe partea homolaterala,sprijinit pe

torace,cotul flectat,kinetoterapeutul prinde cotul pacientului intre index si police ,pacientul
incearca sa apropie cotul de creasta iliaca invingand rezistenta de kinetoterapeut
-mana de deasupra prinde o sipca,sub hemitorace o minge,pacientul executa abductii ale
membrului inferior.
-mama de deasupra intinsa pe langa cap,pacientul axecuta ducerea in cerc a membrului
inferior spre inapoi.
-cu o perna mai tare in zona lombara (zona convexa),membrul inferior de deasupra in
abductie sprijinit pe un suport,membrul superior cu o gantera in mana;pacientul axecuta
abductii –adductii ale bratului.

Decubit ventral
 -cu capul intors spre partea concava, bratul de partea concavitatii este in abductie de 700 si
cu cotul flectat,bratul pe partea convexitatii intins pe langa corp in rotatie
interna,kinetoterapeutul de partea concava sprijina bratul,cu o mana plasata pe partea interna
in 1/3 superioara iar cu cealalta mana pe creasta iliaca;kinetoterapeutul axecuta abductia
concomitenta cu o usoara tractiune a acestuia,se cere pacientului sa contracte musculatura
traversa pe partea concava,tragand coloana spre omoplat,partea convexa trebuie sa ramana
relaxata.
-cu un brat intins pe langa cap,iar celalalt la spate,pacientul executa ridicarea simultana a
bratului intins si extensia membrului inferior de aceasi parte.
-tarare cu ajutorul mainii si piciorului de aceeasi parte.

Din patrupedie

-mers cu pasirea concomitenta a membrelor de aceeasi parte;membrul s superior de

partea concavitatii cu membrul inferior de partea convexitatii. -mers tarat cu pasirea manii
spre dreapta si a genunchilor spre stanga(pentru scolioza dorsala dreapta),invers pentru
scolioza dorsala stanga.

Din pozitia „pe genunchi”

-genunchii departati,o mana pe umar,o mana pe sold,pacientul executa flexia trunchiului

pe expir.
-genunchii departati,o mana pe umar,cealalta pe sold,pacientul executa flexia laterala a
trunchiului pe partea cu mana pe sold si cu ducerea mainii,de pe umar in abductie.
-genunchii departati,cu doua gantere mici in maini, picioarele sprijinite de ultima sipca a
spalierului;pacientul executa flexia bratelor la 900.

Din ortostatism

-cu gantere in maini,pacientul executa abductii ale unui membru superior.

-cu mainile intins ela spate in dreptul omoplatului,pacientul executa abductia membrului
inferior de partea cu bratul de deasupra (bratul de partea concavitatii)
-cu mainile pe solduri,pacientul executa flexia corpului concomitent cu abductia la 90
grade a bratului (de partea concavitatii).
-membrele inferioare indepartate ,trunchiul in flexie de 45 grade,pacientul executa miscari
de circumductii ale bratelor care sunt in flexie,apoi in extensie.
-cu fata la splier,trunchiul aplecat la 90 grade,o mana prinde sipca de la nivelul
umerilor,iar cealalta mana cu o gantera,pacientul executa flexii-extensii ale bratului de partea
concavitatii.
-cu fata in oglinda,pacientul ridica bratul si piciorul in aceeasi parte.
-mers cu o mana pe cap si una pe sold,la fiecare pas duce trunchiul in extensie.
Lordoza - Exercitii
Deviatii sau deformatii ale coloanei vertebrale in plan sagital,cu convexitatea anterior,care
constau fie din exagerarea curburilor fiziologice lombare fie in aparitia,fie din aparitia unei
curburi in alta regiune.

Obiectivele kinetoterapiei:
-tonfierea(scurtarea musculaturii abdominale)
-decontracturarea musculaturii lombosacrate
-reeducarea reflexului corect in postura
Program de exercitii:
Din decubit dorsal:
-cu genunchii flectati,talpile pe sol,bratele pe langa corp;pacientul atinge calaciul stang cu
mana stanga apoi si pe partea dreapta,capul se ridica usor de pe sol.
-cu un picior peste celalalt si genunchii usor flectati, bratele in abductie la 90 grade;palmele pe
sol,pacientul duce genunchii la piept ducand usor genunchii spre piept ridicand usor bazinul
spre sol.
-cu genunchii flectati,talpile pe sol,mainile cu degetele intrepatrunse sub ceafa,pacientul ridica
un membru inferior cu genunchiul extins si face cateva miscari de balansare ;capul si bustul
sunt ridicate.
-cu membrele inferioare aduse(incrucisate)si flectate la un 90 grade,genunchii usor
flectati,bratele in abductie la 90 grade,palmele pe sol,pacientul ridica bazinul pe verticala.
-cu genunchii usor flectati,talpile pe sol,bratele in abductie la 90 grade,pacientul duce
genunchii la piept.

Din patrupedie:

-cu un baston asezat pe spate,pacientul executa tragerea abdomenului.

-cu un baston asezat pe spate,pacientul executa abductia (ridicarea in lateral) unui membru
concomitent cu ridicarea membrului superior opus.
-cu un baston asezat pe spate,pacientul executa extensia unui membru inferior concomitent cu
flexia membrului superios opus.
-cu cate o gantera in maini,pacientul executa rasucirea trunchiului concomitent cu adductia
orizontala a membrului superior.
-cu membrele inferioare pe mingea Bobath,/bancuta ;pacientul executa tragerea abdomenului
concomitent cu extenisa unui membru superior.
Din asezat:
-pe mingea Bobath,pacientul isi trage abdomenul concomitent cu ridicarea usoara a unui
membru inferior si flexia membrelor superioare.
-pe mingea Bobath,pacientul isi trage abdomenul concomitent cu miscari cu membrele
superioare (flexii,extensii,abductii,adductii).
-pe un scaun,bratele pe langa corp,pacientul executa flexia trunchiului pe coapse concomitent
cu extenisia bratelor.
-pe un scaun,talpile pe sol,bratele ridicate, (flexie si abductie de 1800);pacientul ridica
membrele superioare,duce genunchii la piept.
-pe un scaun,picioarele pe sol,coloana vertebrala lombara in pozitie neutra,abdomenul
„supt”,in 2 maini gantere,coatele sunt flectate,pacientul executa flexia alternativa a umerilor
pana la 800 ,ritm alert.
-pozitia este la fel ca in exercitiul de mai sus,pacientul executa flexia –extensia coatelor.
-pe un scaun,bratele pe langa corp,pacientul ridica cate un membru inferior cu genunchiul
extins concomitent, cu extensia bratului.
Din ortostatism:
-in fata oglinzii,cu un baston in maini,pacientul trece pe rand cate un picior peste baston.
-in fata oglinzii,pacientul inspira odata cu tragerea abdomenului si luarea pozitiei corecte.
-cu fata la splier,picioarele departate ,prinde sipca la nivelul umerilor ,pacientul executa flexii
arle trunchiului cu arcuire.
-cu fata la spalier,un picior sprijinit pe sipca de la nivelul bazinului;pacientul executa tragerea
greutatii pe piciorul sprijinit cu flexia genunchiului si prinderea sipcii de la nivelul umerilor.
-cu un baston in maini(bratele in flexie la 1800),pacientul executa ducerea bastonului pe
genunchi.
-cu spatele la perete,cu o minge Bobath intre spate si perete,,pacientul flexeaza genunchii intre
30-900.
-mers pe calcaie,cu trunchiul usor flectat bratele in flexie si abductie de 900.
-mers cu mainile la ceafa si ridicarea altenativa a genunchilor.
La piept.
-mers fandat cu manile pe solduri,pacientul executa flexia trunchiului la fiecare pas
Din atarnat (cu spatele la spalier)

-pacientul duce genunchii la piept,kinetoterapeutul preseaza pe genunchi.

-cu genunchii flectatati la piept,pacientul executa ducerea genunchilor spre dreapta/stanga.
-cu genunchii flectati, o minge se plaseaza pe coapse;pacientul duce genunchii la piept.
-cu genunchii flectati,o minge se plaseaza pe copase,pacientul executa deplasarea laterala
cu ajutorul mainilor.

2. Concluzii

Din studiul făcut asupra cazurilor prezentate în lucrarea de faţă s-a putut constata că tratamentul
cifoscoliozelor nu trebuie înteles separat ci într-un context mult mai larg decât cel al corectării
stricte a curburii dorsale întrucât apare însoţită de abateri de la normal a umerilor, omoplaţilor,
toracelui şi a altor zone.

De aceea programele de exerciţii au avut drept scop corectarea cifoscoliozei, dar au fost incluse
şi elemente corective pentru deficienţele asociate.

Nu este mai puţin adevărat că cifoscolioza având o valoare primară, corectarea acesteia va
antrena şi corectarea deficienţelor asociate a căror existenţă este secundară, dependente de
cifoscolioză.

Corectarea concomitentă şi a deficienţelor asociate s-a soldat cu o accelerare a recuperării

curburii cifotice şi scoliotice.

În cazul în care deformările corpurilor vertebrale au fost accentuate, evoluţia pacienţilor a

evidenţiat o stagnare a bolii.

Programul de kinetoterapie asociat cu mijloacele de fizioterapie au dus la ameliorarea algiilor

vertebrale şi la dispariţia lor, micşorarea curburilor patologice, crearea unui tonus de atitudine,
necesar menţinerii corecţiei, creşterea tonusului musculaturii paravertebrale, deblocarea
toracelui şi îmbunătăţirea parametrilor funcţionali specifici funcţiei pulmonare.

Exerciţiul fizic ca mijloc de bază al kinetoterapiei s-a aplicat sub formă de exerciţii dinamice,
statice sau jocuri sportive, de tipul sporturilor: înot, baschet, volei, tenis, badminton.

Alături de exerciţiile dinamice, asuplizarea coloanei vertebrale şi redresarea ei s-a realizat prin:
exerciţii de stretching şi elongaţii vertebrale pe plan înclinat (banca de gimnastică) şi cu ajutorul
căpăstrului Glisson, care au înbunătăţit rapid redresarea coloanei prin întinderea ligamentului
anterior ce este retractat.
Menţinerea poziţiei corecte a fost consolidată prin aparate ortetice de tipul orteza cervico-dorso-
lombară, denumită şi „ham de memorie” – denumire ce îi evidenţiază scopul.
În cadrul programului de recuperare, fiecare pacient a primit un program cu regulile de igienă
ale posturii, ce trebuie aplicate în timpul zilei şi nopţii pentru menţinerea rezultatelor urmărit
e
prin tratament recuperator, care a realizat obiectivul menţinerii corecţiei.

De un real folos au fost exerciţiile de conştientizare ale posturii din programul de

kinetoprofilaxie „şcoala spatelui” în care poziţiile corective învăţate în sală se aplică în viaţa
cotidiană.

Tratamentul prin mişcare va fi continuat pentru a consolida şi menţine rezultatele obţinute.

BIBLIOGRAFIE

1. Corneliu Zaharia “ Scolioza” - Editura Medicală, 1980

2. Clement Baciu „Anatomia Funcţională Şi Biomecanica Aparatului

Locomotor" - Editura Bucureşti, 1972

3. Dinulescu Traian „Balneofizioterapie” – Editura Medicală, Bucureşti

1963

4. I. Kiss „Fizioterapia Şi Recuperarea Medicală" - Editura Medicală,

1999

5. Laurian Sdic „Kinetoterapia În Recuperarea Algiilor De Statică

Vertebrală" - Editura Medicală, Bucureşti, 1982

6. Mariana Cordun „Hidrokinetoterapia În Afecţiunile Reumatismale" -

 Editura A. N. E. F. S. " Bucuresti, 1999

7. Mircea Popescu „Educaţia Fizica Şi Sportul În Pregatirea Studenţilor"

Editura Didactică Şi Pedagogică, Bucureşti, 1995

8. Rădulescu Andrei „Electroterapia" - Editura Medicală, 1993

9. Radu Păun „Tratat De Medicină Internă - Reumatologie" Vol. II,

Editura Medicală, Bucureşti, 1999

10.Stefan Birtolon „Exerciţiul Fizic Şi Coloana Vertebrală" - Editura

Sport Turism, Bucureşti, 1978

11.Sava Fetescu, Cristina Foza „Corectarea Deficienţelor Fizice Ale

Elevilor" - Editura Cnefs, Bucureşti, 1972

12.Tudor Sbenghe „Kinesiologie – Ştiinţa Mişcării” - Editura Medicală,2002

13.Tudor Sbenghe „Kinetologie Profilactică, Terapeutică Şi De

Recuperare” – Editura Medicală, Bucureşti, 1987

14.Tudor Sbenghe „Bazele Teoretice Şi Practice Ale Kinetoterapiei" -

Editura Medicală, 1999

15.Figura 1: http://recuperaremedicala1.wordpress.com/2011/05/01/afectiuni-ale-
coloanei-
vertebrale/

16.Figura 2: http://ww HYPERLINK "http://www.antena3.ro/romania/romania-tara-

cu-cei-mai-multi-copii-bolnavi-de-scolioza-din-europa-55213.html" HYPERLINK
"http://www.antena3.ro/romania/romania-tara-cu-cei-mai-multi-copii-bolnavi-de-
scolioza-din-europa-55213.html" HYPERLINK
"http://www.antena3.ro/romania/romania-tara-cu-cei-mai-multi-copii-bolnavi-de-
scolioza-din-europa-55213.html"w.antena3.ro/romania/romania-tara-cu-cei-mai-multi-
copii-bolnavi-de-
scolioza-din-europa-55213.html
17.Figura 3:
 http://www.guglielmofelici.it/scoliosi_secondarie/pagine_scoliosi_neuropatica/
da_lesioni_dei_m
otoneuroni_inferiori.html