RECUPERAREA KINETOTERAPICA IN CIFOZA/SCOLIOZA/CIFOSCOLIOZA

Cifoza. Definiţie
Cifozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale, în plan sagital (antero-posterior), prin
exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientată posterior, un
exemplu de cifoză este expus în jumătatea dreaptă a imaginii nr. 1.
Fie ca unii o denumesc cocoasa, boala Scheuerman sau cifoza, aceasta reprezinta o curbare
accentuata a portiunii superioare a coloanei toracice care determina o deformare a spatelui cu
aparenta unui spate convex.
Simptome
In plus fata de aceasta deformare, pacientul poate avea urmatoarele simptome:
-Durere usoara sau severa la nivelul coloanei vertebrale toracale
-Durere lombara la mobilizarea acestei regiuni a coloanei vertebrale
-Senzatia de oboseala, fatigabilitate
-Rigiditatea si tensiunea musculara a zonei dorsale
-Deplasarea spre inainte a capului
-Dificultati ale respiratiei in cazurile severe
-Modificari ale pozitiei normale
Bolile care se pot asocia cu cifoza sunt:
-Infectiile vertebrale (in Romania, mai ales Tuberculoza)
-Bolile de tesut conjunctiv
-Distrofiile musculare
-Neurofibromatoza
-Boala Paget
-Poliomielita
-Spina Bifida
-Tumori
-Boala degenerativa a discului
-Fracturile coloanei toracice (mai ales cele asociate osteoporozei) 
Etiopatogenie
Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca:
Insuficienţa musculară, cum este cazul la adolescenţii care au crescut repede în înălţime, fără
avavea un tonus muscular şi ligamentar suficient; poziţia greşită în bancă sau la locul de
muncă,miopia, etc.
La adult spondilita anchilozantă este una din cele mai frecvente cauze ale cifozelor
cervicodorsaleprogresive şi ireductibile.
Vârstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie şi tasare anterioară a discurilor intervertebrale prin
hipotonia paravertebralilor prezintă, de asemenea, o cifoză mai mult sau mai puţin accentuată,
localizată de obicei cervico-dorsal la bărbaţi şi dorso-lombar la femei.
Clasificare
Cifozele sunt de doua feluri:
a) funcţionale: la ele nu se constată modificări morfologice ale coloanei vertebrale şi sunt

1) habituale (de obişnuinţă, de deprindere);

2) de creştere: produse din cauza disproporţiei dintre creşterea exagerată în înălţime şi
nedezvoltarea corectă a muşchilor;
3) profesională: sunt profesii în care predomină atitudinea cifotică (cum ar fi munca de birou);
4) compensatorii şi datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).

b) patologice: prezintă modificări (deseori ireductibile) ale coloanei vertebrale.

Tipurile de cifoze patologice sunt:
1) congenitale: microspondilia, platispondilia, agenezia discului intervertebral;
2) traumatice: luxaţia şi fractura vicios consolidată, hernia de disc, cifoza histero-traumatică;
3) distrofice: maladia Scheuermann, insuficienţa musculo-ligamentară distrofică;
4) reumatice: (inflamatorii) spondilita anchilozantă, canalul lombar strâmb, tumorale
(mielomulmultiplu, metastaze osoase)
5) paralitice (neurologice): este compromisă musculatura regiunii, paralizia cerebrală
infantilă,sindroame extrapiramidale;
6) endocrine şi carenţiale-osteoporoza, boala Cushing, rahitism, osteomalacia;
7) cifoze medicamentoase: administrarea îndelungată de cortizon, insulină, curara, pot
determina apariţia fracturilor de coloană şi a cifozei consecutive.

Examene si teste pentru cifoza. Daca sunteti ingrijorat despre o deformare neobisnuita a

coloanei, este recomandat sa cautati un doctor.
Examenul fizic: In timpul acestui examen, medicul se va uita la aspectul spatelui si va palpa
coloana. Cifoza se observa cel mai bine din lateral, atat in pozitie verticala, cat si la inclinarea
spre anterior. Pentru a testa gradul de mobilitate al coloanei, medicul va va cere sa va aplecati
spre inainte, spre inapoi, spre lateral si sa va rotiti. Unii pacienti cu cifoza reusesc cu
dificultate sa efectueze aceste miscari.
Examenul sistemului nervos:  Medicul va va intreba daca o regiune a corpului este dureroasa,
daca simtiti o scadere a fortei musculare, o senzatie de furnicaturi,va testa sensibilitatea la
nivelul membrelor superioare si inferioare, reflexele osteotendinoase.
Testele imagistice: Radiografiile sunt efectuate in doua incidente astfel incat medicul sa va
poata examina coloana in doua planuri. Gradul deformarii coloanei vertebrale se masoara cu
un goniometru.  Daca medicul crede ca exista modificari neurologice, atunci se va efectua o
Rezonanta Magnetica Nucleara (RMN).

Evolutie si prognostic.

Evolutia si prognosticul cifozelor sunt foarte variate si depind foarte mult de anumiti
factori,cum ar fi:
Etiologia bolii;
Localizarea si intinderea ei;
Momentul diagnosticarii :cand aceasta se face in stadiile initiale,cand nu apar modificari
organice (ci numai functionale),evolutia si prognosticul sunt favorabile
Cu cat tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex si de lunga durata,cu atat
prognosticul este mai bun;
Varsta pacientului : cifoza adolescentilor are prognostic bun (daca se iau masuri la timp
pentru a se impiedica formarea unei cifoze definitive).
O mare parte din deviatiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a generat, au
un potential evolutiv, mai ales daca au depasit un anumit grad de gravitate. Aceasta
evolutie,guvernata de legi biomecanice,independente uneori de cauza initiala,se mentine pe
toata perioada de crestere si nu arareori,in cazurile grave,pe tot parcursul vietii.
Agravarea continua a deviatiei vertebrale antreneaza tulburari ale functiei respiratorii
(insuficienta respiratorie de tip restrictiv) si, in final,a functiei cardiace.
Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe
tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.),
unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi,
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională a
acestuia.
2.2 Scolioza
2.2.1. Definiţie
Scolioza este o deviaţie laterală, incomplet reductibilă a rahisului, cu evoluţie progresivă şi cu
consecinţe asupra morfologiei şi funcţionalităţii acestuia,această deviaţie patologică este
vizibilă în jumătatea dreaptă din figura 3:

. Etiopatogenie
Există mai multi factori etiologici:
Ereditate - În 1968, Wynne-Davies a propus o transmitere dominantă sau multifactorială,
după studierea a 114 cazuri. În acest studiu, în total în 2 din cazuri există o scolioză în familie.
Factori de creştere şi antropometrici - Creşterea asimetrică a coloanei vertebrale a fost
propusă frecvent pentru a explica apariţia unei scolioze.
Factori neurologici şi de echilibru - Yamada a observat, în 150 de cazuri de scolioză
idiopatică studiate, că în 79% din cazuri au existat anomalii ale funcţiei echilibrului, cu
repercursiuni asupra propriocepţiei şi asupra reflexelor oculomotorii. Grupul martor nu
prezentă anomalii decât în 5% din cazuri.

2.2.3. Clasificare
Scoliozele sunt împarţite în două grupe principale: scolioze funcţionale (nestructurale) şi
scolioze structurale.

Scoliozele funcţionale:
a) atitudinea scoliotică
b) scolioza profesională şi din tulburari de auz şi vedere
c) scolioza statică:
1) prin asimetrie de bazin (redoare a şoldului)
2) prin ascensionarea congenitală a omoplatului
3) prin inegalitatea membrelor inferioare
d) scolioza antalgică (sindromul vertebral din discopatia vertebrală)

Scoliozele structurale:
a) Scolioza congenitală:
1) cu malformaţii vertebrale asimetrice: hemivertebre, blocuri vertebrale, sacralizare,
condrodistrofii (nanism)
2) fără malformaţii vertebrale: scolioza idiopatică a nou-născutului

b) Scolioza apărută în cursul creşterii:

1) afecţiuni genetice: sindromul Marfan, boala Ehlers-Danlos, boala Recklinghausen, boala
Lobstein, boala Marquio
2) afecţiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame miotonice, miopatii
congenitale, miopatii metabolice
3) afecţiuni neurologice: boala Friedreich, poliomielita, paralizia cerebrală infantilă
4) rahitismul

c) Scoliozele secundare unor afecţiuni dobândite:

1) osoase: traumatisme (fracturi-luxaţii), costectomii, toracoplastie, laminectomie
2) neurologice: neurofibromatoză, siringomielită, tumori vertebro-medulare, poliomielită,
scolioze tetanice
3) empiem toracic cu retracţie fibroasă

d) Scoliozele idiopatice (esenţiale): cele mai frecvente (75%):

1) scolioza infantilă (0-3 ani)
2) scolioza juvenilă (3-14 ani)
3) scolioza adolescenţilor (cea mai frecventă după pubertate)
4) scolioza idiopatică a adultului (posibil debut în adolescentă)

2.2.4. Cauze
Scoliozele nestructurale
Scoliozele nestructurale (funcţionale) pot fi provocate de inegalităţi ale membrelor inferioare,
de anchiloze ale şoldului în poziţii vicioase, de contracturi musculare paravertebrale antalgice
ca în hernia de disc etc. Aceste atitudini scoliotice nu sunt evolutive şi dispar odată cu
dispariţiasau corectarea cauzei care le-a produs.
Scoliozele nestructurale, funcţionale sau atitudinile scoliotice se caracterizează prin faptul că
deviaţia laterală a coloanei este complet reductibilă clinic si radiologic în poziţia culcat. Acest
tip de scolioze nu se însoţesc de modificări de structură vertebrală sau gibozitate şi se reduc
spontan sau prin intervenţie minimă. Atitudinea scoliotică nu se însoţeşte de o rotaţie a
vertebrelor, dar se combină frecvent cu atitudinea cifolordotică. Această situaţie se întalneşte
încazul unei creşteri rapide, insuficienţă musculoligamentară, igienă vertebrală deficitară sau,
uneori, inegalitate de membre inferioare cu dezechilibru al bazinului (dezechilibru mecanic
redresat prin aplicarea unui talonet).

Scoliozele structurale
Cauzele care duc la apariţia scoliozelor structurale pot fi neurologice, musculare, genetice,
congenitale, metabolice, dar marea majoritate a scoliozelor au cauză necunoscută (ex.
Scoliozeleidiopatice: aproximativ 75%).
Scoliozele structurale constau într-o inflexiune laterală a rahisului cu raza mare de curbură ce
antrenează un aspect discret asimetric al ansamblului spatelui: un umăr mai ascensionat,
omoplatul mai proeminent, asimetria discretă a triunghiului taliei, un şold usor ascensionat şi
chiar un uşor dezechilibru lateral al trunchiului.
În scoliozele structurale coloana vertebralăprezintă modificări ce se accentuează în perioada
de creştere sau de-a lungul evoluţiei bolii debază care duc la deformări ale corpilor vertebrali,
sunt însoţite de gibozitate laterală prin rotaţiavertebrelor în jurul axului lor vertical şi sunt
rigide. Gibozitatea este situată de parteaconvexităţii curburii.

Cifoscolioza
2.3.1. Definiţie
Cifoscolioza este o deviaţie dublă a coloanei vertebrale, cu convexitate posterioară şi curbură
laterală deci este o combinaţie între deviaţia patologică întâlnită în cifoză şi cea întâlnită în
scolioză.

Tipuri de cifoscolioze

• Cifoscolioze primare
– cifozele si scoliozele apar in acelasi timp si evolueaza impreuna
Cifoscolioze secundare – cifoza si scolioza apar pe rand, ele asociindu-se in timpul
evolutiei uneia dintre curburi

Cifoscolioze posttraumatice

– apar dupa tasari de corpi vertebrali sau fracturi, in timpul unor contractii musculare
sau a unor accidente
• Cifoscolioze inflamatorii – sunt remarcate in timpul evolutiei morbului Pott, a
spondilitei anchilozante, dar si in cazul spondilitelor infectioase
• Cifoscolioze neuropatice - apar de regula fie dupa diferite afectiuni neurologice, fie
dupa laminectomii

       Cele doua curburi ale cifoscoliozei se agraveaza reciproc, respectiv curbura cifozei
accentueaza gibozitatea scoliotica (cu precadere prin cresterea gibozitatii costale(, in
vreme ce curbura scoliozei evidentiaza cifoza prin asimetria functionala de la nivelul
muschilor spatelui. 

       Acest fenomen poate fi remarcat cu usurinta mai ales in perioada pubertatii, el
accentuandu-se in adolescenta, daca este ignorat. 

Identificarea cifoscoliozelor

In perioada pubertatii, cifoscolioza poate fi evaluata destul de simplu. Astfel, la

aplecarea in fata a trunchiului copilului se evidentiaza o lipsa de mobilitate, dar si o
incubare crescuta a spatelui, in special in zona toracelui. In plus, pe langa curbura
accentuata, se mai poate remarca o asimetrie intre partea dreapta si cea stanga a
spatelui. 
       O alta evaluare poate fi facuta in momentul in care copilul se ridica pe varfuri,
avand mainile ridicate. Si in aceasta pozitie se poate remarca curbura accentuata din
zona toracelui, in conditiile in aceasta postura ea nu ar trebui sa fie vizibila. 
 

       Daca in urma celor doua procedee de evaluare a cifoscoliozei s-a evidentiat curbura
coloanei vertebrale, este recomandat sa faceti un control medical la specialistul ortoped.
Diagnosticata din timp, cifoscolioza poate fi corectata, prin diferite exercitii specifice,
masaj, fizioterapie si kinetoterapie. 

       Recuperarea medicala in cazul cifoscoliozei se face in timp, sub atenta indrumare si
coordonare a specialistilor, ea implicand atat sedinte de fizioterapie si masaj, cat si
kinetoterapie. 

        Un rol esential in corectarea cifoscoliozei il are kinetoterapia, sedintele de masaj

terapeutic efectuate periodic avand, la nivelul coloanei vertebrale, efecte relaxante, de
decontracturare, efecte trofice si de diminuare a durerilor resimtite. 
        Prin intermediul programelor de kinetoterapie pot fi corectate cu usurinta
cifoscoliozele functionale. In cazul cifoscoliozelor patologice este insa necesar un
tratament complex de recuperare, ce implica atat tehnici chirurgicale, cat si tehnici
ortopedice. 

2.3.2. Etiopatogenie
La fel ca şi în cazul cifozei şi scoliozei în afară de cauza idiopatică există alte cauze multiple
şi în cazul cifoscoliozei.
La vârstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie, la adolescenţii care au crescut repede în
înălţime fără a avea un tonus muscular şi ligamentar suficient, prin ereditate, prin creşterea
asimetrică acoloanei vertebrale.
Principiile şi obiectivele tratamentului
Obiective urmărite de tratamentul sunt următoarele:
* combaterea durerii
* refacerea echilibrului muscular
* tonifierea musculaturii
* refacerea mobilităţii articulare
* recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale
Tratamentul funcţional are ca scop promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei, de
armonizare a curburilor fiziologice şi de tonifiere a musculaturii paravertebrale.
Crearea unui comportament igienic şi ergonomic va proteja coloana, preîntâmpinând evoluţia
şiagravarea cifoscoliozei.
Tratamentul kinetoterapic
Kinetoterapia urmăreşte echilibrarea musculaturii paravertebrale şi a bazinului. În general
sunt eficiente exerciţiile simetrice, angajând abductorii şi adductorii coapsei, ca şi muşchii
paravertebrali lombari, vizând mai ales să îi creeze pacientului simţul poziţiei corecte a
bazinului şi să tonifice muşchii care asigură echilibrarea acestuia.
Modificarea lungimii şi tonusului muşchilor care menţin echilibrul bazinului este în general
consecinţa, iar nu cauza înclinării laterale a acestuia în atitudinile scoliotice. Este necesar ca
odată constituite aceste modificări, să se corecteze şi să se reechilibreze lungimea şi tonusul
acestor muşchi.
În ceea ce priveşte mobilizarea coloanei vertebrale în atitudinile scoliotice, se recurge de
obiceila întinderea în lungime prin suspensii (de regulă simetrice) la spalier şi prin exerciţii
active deauto-întindere (ca şi când pacientul ar încerca să devină mai înalt) în poziţiile pe
spate culcat,sezând sau stând.
Kinetoterapia atitudinilor scoliotice trebuie completată cu tonificarea complexă, simetrică, a
întregii musculaturi a spatelui, abdomenului şi membrelor, precum şi cu exerciţii pentru
antrenarea capacităţii generale de efort, ca sporturi şi jocuri sportive, îndeosebi înot, volei,
baschet.
Exerciţiile fizice corective, exerciţiile analitice şi cele pentru condiţionare fizică generală
trebuie să asigure formarea simţului tinutei corecte (îndeosebi simţului poziţiei corecte a
bazinului), să asigure un tonus şi o fortă corespunzatoare grupelor musculare care trebuie să
menţină ţinuta corectă şi poziţia echilibrată a bazinului, precum şi să confere întregului
organism vigoarea generală necesară şi înlăturarea stării de hipotonie generală.
Mobilizarea coloanei vertebrale trebuie să preceadă tonificarea musculară, pentru ca aceasta
săse poată face pe un schelet cât se poate de corectat sau de flexibil. Pentru mobilizarea
coloanei vertebrale se folosesc următoarele procedee:
a) Întinderea în lungime.
b) Flexia laterală.
c) Derotarea.
d) Presiunea directă asupra gibozităţii.
a) Întinderea în lungime actionează corectiv atât asupra deviaţiei laterale a coloanei, cât şi
asupra rotaţiei vertebrale.
Întinderea se poate realiza în mod pasiv, sub acţiunea greutăţii corpului, prin: atârnări în braţe
laspalier sau pe o bară; atârnări prin prindere de cap cu un căpăstru, de obicei în poziţia culcat
peun plan înclinat, alunecos; se poate efectua de asemenea prin tracţiuni simultane de şolduri
şi decap sau umeri, cu dispozitive speciale.
În mod activ, întinderea se poate realiza prin auto-extensie, cu contracţia muşchilor
paravertebrali.
b) Flexia laterală, corectivă, în direcţia convexităţii, este usor de realizat în scoliozele cu o
singură curbură, în,,C”. În scoliozele cu dublă curbură, corectarea prin inflexiune laterală se
poate face prin mai multe modalităţi: actionând simultan asupra ambelor curburi, dar în sens
invers asupra uneia faţă de cealaltă; acţionând selectiv asupra uneia din curburi, în timp ce
cealaltă este fixată în poziţie corectă sau hipercorectată.
Se poate fixa în poziţie corectă o curbură dorsală printr-o tracţiune asupra braţului din partea
concavităţii sau printr-o presiune directă asupra hemitoracelui din partea convexităţii;
O curbură lombară se poate fixa în poziţie corectată printr-o tracţiune asupra membrului
inferiorcorespunzător concavităţii ori prin ridicarea fesei de partea convexă prin fixarea unui
suport pescaun în poziţia şezând.
c) Derotarea vertebrală. În scolioze se produce o rotare a vertebrelor din curbură, care îşi
deplasează faţa anterioară a corpului vertebral înspre convexitate, antrenând în această rotare
şicoastele, ceea ce face să apară o gibozitate în hemitoracele din partea convexităţii.
Derotarea trebuie făcută în sensul invers. De exemplu, dacă este prezentă o scolioză dorsală
dreaptă, derotarea trebuie să se facă prin deplasarea umărului drept înainte şi a celui stâng
înapoi. Pentru a fi durabilă derotarea trebuie făcută activ, cu participarea contracţiilor
muscularecorective.
d) Presiunea directă asupra gibozităţii se aplică pe hemitoracele corespunzător convexităţii, în
direcţie oblică dinapoi înainte. Ea favorizează atât derotarea vertebrelor, cât şi reducerea
curburii scoliotice. Presiunea se poate face manual, sau cu ajutorul unei pelote aplicată sub
gibozitate pe care apasă greutatea corpului.

Terapia ocupaţională
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia folosind diverse activităţi
adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând
bolnavul să folosească mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi
de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai
lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcari utile şi contribuind astfel la readaptarea
functională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei ocupaţionale sunt: mobilizarea
unor articulaţii şi creşterea amplitudinii mişcărilor, dezvoltarea forţei musculare, restabilirea
echilibrului psihic.
Asistenţa în terapia ocupaţională se desfăşoară în două etape:
1) Primirea pacientului şi evaluarea lui: este cel mai important moment pentru că de
calitatea evaluării depinde alegerea mijloacelor şi aplicarea tratamentului.
2) Etapa de tratament (asistenţa propriu-zisă).
În cazul pacienţilor cu scolioză putem aplica din activităţile esenţiale tehnicile sportive cu
caracter recreativ, cu practicarea integrală. Vom alege acele sporturi sau jocuri ce pot avea o
contribuţie la atingerea obiectivelor terapeutice propuse. De exemplu: înotul, voleiul,
baschetul, bedmintonul sunt foarte indicate în cazul pacienţilor cu scolioză.
Înotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rând (bras, spate, fluture). Este un excelent
mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a
dezvoltării simetrice a toracelui.
Pacienţilor care practică volei, bedminton sau baschet le vom spune sa-şi folosească mai mult
mâna de pe partea unde se află concavitatea curburii scoliotice deoarece umărul de pe acea
parte este căzut.
3.10. Tratamentul ortopedico-chirurgical
a) Tratamentul ortopedic
Îşi propune corectarea şi menţinerea deviaţiei vertebrale pentru a neutraliza riscul de agravare
reprezentat de puseul pubertar de creştere. Un tratament ortopedic poate fi apreciat ca eficient
dacă la sfârşitul creşterii el reuşeşte să menţină deviaţia vertebrală la o valoare cel mult egală
cuaceea de la începutul tratamentului
Tratamentul ortopedic dispune de aparate corectoare active şi pasive.
Aparatele ortopedice pasive realizează corecţia deviaţiei folosind forţa de presiune, de obicei
lanivelul părţii convexe a curburii şi forţa de tracţiune care tinde să elongheze coloana şi astfel
săreducă curbura.
Corectarea este în general realizată prin aparate gipsate succesive. Când se obţine corecţia
maximă menţinerea ei este incredinţată unor corsete ortopedice.
Pentru scolioză corecţia se obţine cu ajutorul unui cadru ce realizează atât elongarea cât şi
derotarea coloanei şi presiunea pe convexitate. Indiferent de tipul de cadru (Abbot, Risser,
Cotrel etc.) principiul este acelaşi. În cadru se aplică aparatul gipsat. După o perioadă de 1-2
luni aparatul gipsat se schimbă, obţinându-se o nouă corecţie.
Uneori gipsul poate realiza o elongaţie progresivă (aparatul de elongaţie tip Stagnara).
Aparatele ortopedice active caută să obţină o corecţie printr-o autoredresare activă a coloanei.
Aparatul clasic activ este aparatul Milwaukee. Corsetul lui este purtat permanent sau
intermitent, în funcţie de gravitatea curburii. Există actualmente tendinţa de a aplica corsetul
Milwaukee noaptea în cazurile de deviaţii mici (scolioza sub 30*), dar care la controale
repetatefac dovada evolutivităţii lor.
Un alt aparat activ este corsetul cu trei puncte de sprijin care caută să redreseze scoliozele
lombare.
O altă serie de metode ortopedice: tracţiunea continuă în timpul nopţii (Cotrel), stimularea
electrică a musculaturii din convexitate cu aparate special construite, se adresează aceloraşi
deviaţii vertebrale de gravitate medie şi se asociază în programul terapeutic.
Cifozele toracale între 40-50 şi 70-80 de grade se tratează prin mijloace ortopedice.
b) Tratamentul chirurgical
Deviaţiile vertebrale grave, evolutive, care se agravează lent, dar continuu, şi după terminarea
creşterii, impun redresarea şi stabilizarea lor prin metode chirurgicale. Preţul corecţiei în
acestecazuri îl constituie rigidizarea (cu tije) a unui important segment al coloanei vertebrale.
Intervenţia chirurgicală în cazurile de gravitate extremă trebuie precedată de o pregătire prin
elongaţie progresivă a coloanei (prin aparate gipsate de elongaţie sau elongaţie cu halou
cranianşi gips sau cerc pelvin).
Intervenţia este urmată de o imobilizare gipsată, apoi de corset ortopedic timp de 18-24 luni,
perioadă în care artrodeza vertebrală devine solidă. Şi tratamentul chirurgical va fi însoţit de
kinetoterapie, cu scop de asuplizare preoperator, cu scop de tonificare musculară generală în
perioada de imobilizare, cu vocaţia de corecţie posturală şi integrare în viaţa cotidiană la
înlăturarea corsetului.
Cifozele grave, peste 80 de grade, nu pot fi corectate şi stabilizate decât printr-un tratament
chirurgical.