PLANUL LUCRĂRII

Capitolul I

I.     Generalități--definiție, clasificare, date epidemiologice…………….….…...pg.2

ÎI.    Etiopatogenie--cauze, mecanisme, anatomie patologică……………..….….pg.4
III.   Criterii de susținere a diagnosticului………………………………….….....pg.5
a) examenul clinic--semne subiective și obiective.
b) investigații paraclinice--ex. radiologic, probe de lab.
IV.   Evoluție și prognostic………………………………………………….….......pg.9
V     Tratament…………………………………………………………….….…….pg.9
1. profilactic.
2. igieno-dietetic.
3. medicamentos.
4. ortopedico-chirurgical.
Capiltolul VI. Tratamentul BFT…………………………………………….…....pg.12
1. principiile și obiectivele tratamentului BFT.
2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnică, efecte).
3. tratamentul prin electroterapie (tehnică, efecte).
4. tratamentul prin masaj:
--efectele fiziologice ale masajului.
--descrierea anatomică a regiunii.
--tehnică masajului.
--mobilizarea articulațiilor (kinetoterapie).
--gimnastică medicală.
5. terapia ocupațională.
6. tratamentul balneologic (ape minerale, nãmoluri
Capitolul VII. Studiu de caz………………………………………………………..pg.28
Concluzii……………………………………………………………………………..pg.33
Bibliografie…………………………………………………………………………..pg.34

1
 PARTEA I.

I.GENERALITĂŢI (DEFINIȚIE, CLASIFICARE, DATE EPIDEMIOLOGICE).

Definiţie:
Cifozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale,în plan sagital (antero-posterior), prin exagerarea
curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientatã posterior.
Exista insã, cazuri rare, atipice,când coloana se incurbeazã invers (cifoza cervicalã, lordoza dorsalã
sau cifoza lombarã).

Figură 1
Generalităţi:
Coloana vertebrală sau scheletul axial reprezintă elementul anatomic, care joacă un rol deosebit de
important în menținerea verticalității corpului omenesc. Ea are,de asemenea, un important rol static și
dinamic,că suport fix al segmentelor din jumătatea superioară a corpului și că ax mobil al trunchiului și
gâtului.[1]

Coloana dispune de un mare grad de mobilitate ce interesează articulațiile intervertebrale,având amplitudine

variabilă de la o regiune la altă, pozițiile și mișcările ei fiind asigurate atât de musculatura proprie cât și de
cea a celorlalte segmente ale corpului.

Coloana vertebralã este alcătuită dintr-un număr de 33-34 de vertebre grupate în 5 regiuni și anume :

-regiunea cervicală (7 vertebre);

-regiunea toracalã(12 vertebre);

-regiunea lombară (5 vertebre);

-regiunea sacrată (5 vertebre);

-regiunea coccigiană (4-5 vertebre).

        În plan antero-posterior,coloana prezintã patru curburi fiziologice (lordozã cervicalã-cifoză toracala-
lordoza lombară și cifoză sacro-coccigiana).
Aceste curburi au apărut că o adaptare a omului la poziția de ortostatism, astfel :curbura toracală o
găsim la nou-născut; curbură cervicală apare în urmă adaptării organismului uman la poziția șezând, iar cea
lombară apare odată cu dobândirea poziției ortostatice și a deprinderii mersului.Tot acum apar și solicitările
asupra coloanei și asupra musculaturii ce asigură menținerea ei în poziție fiziologică.
Coloana vertebrală poate prezenta deformări în plan fontal, sagital sau combinate.

2
 Clasificare.
1) Dupã localizare:
* Cifozã dorsalã –este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracala este cea
mai frecvența deviație a coloanei.
* Cifo-lordoză (cifoză dorsală compensată de lordoză lombară),este o accentuare a celor două
curburii vertebrale,echilibrate și compensându-se reciproc.
* Cifoză lombară și inversiunea vertebrală este o cifoză lombară apărută prin retroversia
bazinului,compensată dorsal.
* Cifoză cervicală reprezintă inversarea curburii lordotice cervicale.
* Cifoză totală este continuarea cifozei dorsale și lombare și este însoțită de înfundarea toracelui.
Este o cifoză lungă, întâlnită la indivizii cu relaxare ligamentara și musculară.
 
2) După etiologie:
A. Funcționale (nestructurale).Ele sunt deviații tipice, ușoare, cu debut greu de precizat,cu evoluție
lungă și lentă,dar cu prognostic favorabil. În cazul lor nu se constată modificări morfologice ale coloanei
vertebrale.Cifozele funcționale sunt cele mai frecvente deviații ale coloanei vertebrale din perioada de
creștere. Ele se împart în:
·         Habituale – de obișnuință,de deprindere;                                                                                         
·         De creștere - apărute în urmă disproporției dintre creșterea exagerată în înălțime și dezvoltarea
insuficientă a musculaturii;
·         Profesionale - există profesii (ex:muncă la birou) care predispun la o atitudine cifotică;
·         Compensatorii și cele datorate defectelor unor analizatori (cifoză miopilor).
Toate acestea sunt ușor de corectat (prin exerciții funcționale de extensie),uneori prin simplă
îndepărtare a cauzelor care le-a produs. Dacă nu sunt tratate,ele pot determina modificări anatomice în
structura elementelor coloanei vertebrale și devin patologice.
B. Patologice.Sunt deviații mai accentuate și mai grave decât cele funcționale, ele fiind însoțite
întotdeauna de modificări (deseori ireductibile) ale structurii elementelor  coloanei vertebrale.Tratamentul
lor este complex (orthopedic, chirurgical, kinetoterapeutic),el putând avea rezultate pozitive doar dacă se
intervine precoce prin înlăturarea cauzei care le-a produs.Tratamentul acestor cifoze este de lungă durată.
Cifozele patologice sunt grupate astfel:
·         Congenitale: platispondilia, agenezia discului intervertebral, microspondilia;
·         Post-traumatice: luxația și fractură vicios consolidată,hernia de disc,cifoză
histerotraumatica,sdr. Kummel-Verneuil;
·         Infecțioase: tuberculoză osoasă (morbul lui Pott),cifoză tetanică,osteomielitica;
·         Distrofice: epifizita sau osteocondrită vertebrală (boală Scheuermann).Este cea mai des
întâlnită formă de cifoză patologică;
·         Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozantă,spondilodiscartroze;
·         Tumorale: mielomul multiplu,metastaze osoase;
·         Paralitice (neuromusculare): atunci când este compromisă musculatura regiunii, paralizia
cerebrală infantilă,sindroame extrapiramidale;
·         Endocrine și carenţiale: osteoporoză,boală Cushing,rahitismul,osteomalacia;

3
 ·         Cifoză senilă: prin involuția ososasa și insuficientă musculară;
·         Psihotice: în afecțiuni psihice depresive;
·         Cifoze medicamentoase: administrarea îndelungată de cortizon,insulină,curara,pot determina
apariția fracturilor de coloană și a cifozei consecutive.  

II. ETIOPATOGENIE (CAUZE,MECANISME,ANATOMIE PATOLOGICĂ).

Etiologie.1

Etiologia cifozelor este vastă, cuprinzând cauze multiple, unele predispozante:

• Congenitale : defect de formare a corpilor vertebrali, malformații vertebrale cu
caracter familial;
• Neuro-musculare : afecțiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
• Post-traumatice (tasări vertebrale în urma unor accidente, fracturi sau contracturile din
tetanos sau epilepsie);
• Tumori vertebrale;
• Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
• Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoză osoasă),precum și spondilita
anchilozantă care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale progresive și
ireductibile;
• Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);
• Insuficiență musculară, în cazul adolescenților care au crescut repede în înălțime, fără
a avea un tonus muscular și ligamentar suficient; poziția greșită în bancă sau la locul de muncă; miopia;
• Vârsta- vârstnicii (peste 60-80 de ani), cu osteoporoza sau osteomalacie și tasare
anterioară a discurilor intervertebrale, prin hipotonia mușchilor paravertebrali, prezintă o cifoză mai mult
sau mai puțin accentuată localizată de obicei cervico-dorsal la bărbați și dorso-lombar la femei.
Mecanisme etiopatogenice.
Factorii care pot determina apariția unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale sunt multipli.Uneori ei
sunt cunoscuți (congenitali, traumatici, infecțioși, tumorali,etc),însă de cele mai multe ori aceștia sunt
necunoscuți.
Cercetările științifice au condus la evidențierea acestor factori:
• factorii genetici (predispoziție familială),
• factori metabolici, pot altera formarea țesutului care constituie scheletul de rezistență
al corpilor vertebrali în anumite boli (maladia Scheuermann),
• Factori de deficiență a sistemului de echilibru,
• Asimetrii constituționale,
• Factorul biomecanic,este prezent în evoluția tuturor deformațiilor vertebrale,
• Procesul de creștere a organismului contribuie în mod esențial la evoluția tuturor
deformărilor vertebrale.

Anatomie patologică.
Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:

1
Tratat de medicina interna – Reumatologie – Dr. Păun Radu
Ed. Medicală - Bucureşti, 1999.

4
 a).Cifozele tipice sau comune atunci când se produc prin exagerarea curburilor cifotice normale
(dorsală sau sacro-coccigiană);
b).Cifozle atipice, când se produc prin exagerarea altor curburi decât a celor normale (lombară sau
cervicală).
Cifoza dorsală se compensează superior prin înclinarea înainte a gâtului și capului, iar inferior prin
accentuarea curburii lombare . Omoplații sunt îndepărtați de torace (omoplați « în aripioare ») prin
întinderea mușchiului trapez și a romboizilor și prin scurtarea marelui pectoral.Toracele este înfundat și
umerii aduși înainte.
Cifoza adolescenților (din cadrul maladiei Scheuermann).Prin pierderea elasticității nucleului
pulpos și împuţinarea substanței discului intervertebral se ajunge la o micșorare a spațiului intervertebral.
Deaorece, în partea posterioară micile articulații menţin bine vertebrele, această apropiere se face mai mult
în partea anterioară. Sporirea presiunii în partea anterioară a unor corpuri vertebrale în creștere duce la
tulburări în dezvoltarea epifizelor și la formarea de vertebre ușor cuneiforme.

III. CRITERII DE SUSȚINERE A DIAGNOSTICULUI.

 
            Diagnosticul unei cifoze va trebui să precizeze felul ei, etiologia (cauzele), gravitatea și potențialul
său evolutiv.
            Diagnosticul pozitiv se stabilește pe baza examenului clinic și paraclinic.
 
            Tablou clinic:2
Din punct de vedere clinic,în cazul cifozelor,nu putem vorbi despre o regulă generală în ceea ce
privește simptomatologia acestor deviații vertebrale.Așadar,fiecare tip în parte,prezintă atât semne
subiective cât și obiective diferite de ale celorlalte.
            Există totuși câteva simptome și semne obiective pe care le întâlnim în mai multe cazuri și anume:
                         -durerea,care apare la nivelul curburii,pe apofizele spinoase ale         
                           vertebrelor.Ea se resimte la palpare,dar mai ales la percuție;
                         -durerea în coloana vertebrală este însoțită,întotdeauna,de contractură
                           mușchilor lungi ai spatelui și de o oarecare rigiditate în mișcări;
                         -cifoza se asociază cu hipotonia musculaturii spatelui și abdomenului;
                         -frecvent ,se asociază și cu piciorul plat;
                         -pacienții vor avea umerii căzuți anterior și omoplați *în aripioare*;
                         -agravarea continuă a deviațiilor vertebrale antrenează tulburări
                           respiratorii și cardiace.
Examen obiectiv:
Deviația cifoticã imprimă întregului corp o atitudine cifoticã globală, caracterizată printr-o mare
incurbare a coloanei vertebrale și o gârbovire a întregului spate.Capul și gâtul se înclină mult înainte, umerii
sunt aduși mult în față, pieptul este turtit sau înfundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat.Bazinul

2
Clinica si tratamentul bolilor reumatice - Stefan Suteanu
Ed. Medicala – Bucuresti, 1977.

5
este puțin înclinat, iar membrele inferioare sunt drepte sau ușor flectate din genunchi. Atitudinea se menține
mai mult pe baza elementelor pasive, mușchii planului posterior al trunchiului și gâtului fiind întinși,
mușchii planului anterior fiind relaxați.
Deviațiile cifotice se pot accentua progresiv,trecând de la o cifozã cu un grad redus de curbură,la una
cu o curbură accentuată sau foarte accentuată.De asemenea,ele se pot limita doar la elementele coloanei
vertebrale,constituind cifoze propriu-zise,sau pot afecta și alte elemente anatomice ale spatelui
(coaste,omoplați,mușchi), constituind spatele cifotic.
Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; există însă și curburi scurte,care se limitează
la câteva corpuri vertebrale; sau lungi care se întind la un număr mare de vertebre.
Atitudinea corectă a corpului reprezintă un semn al echilibrului fizic și psihic al individului, rezultat
al dezvoltării normale și armonioase a corpului.
Principalele forme clinice de cifozã:
Epifizita vertebrală (boala Scheuermann sau cifoza juvenilă: se caracterizează clinic prin cifozã
dorsală însoțită de dureri,care apar în perioada de creștere (11-18 ani). 3
În această perioadã când apare cifoza,pe fondul unei creșteri rapide,pe lângă diversele tulburări
endocrine,intervine și o insuficientă musculară și ligamentară a musculaturii care susține coloana.În cazul
creșterii rapide a scheletului,mușchii nu se pot dezvolta în aceeași măsură,ci seamănă mai degrabă cu niște
elastice întinse care nu pot face față noilor cerințe.Coloana ia o atitudine ușor cifotică,determinând creșterea
presiunii exercitate în partea anterioară a corpilor vertebrali.Tinerii care au o cifozã cu o curbură mare
obosesc destul de repede și au dureri spontane provocate de tentativele de îndreptare a coloanei,precum și la
presiune.
            Examen radiologic : când cifoza tinde să se consolideze,vertebrele apar mai turtite anterior decât
posterior și au marginile superioare și inferioare neregulate.
            Diagnosticul diferențial se va face cu :
·         Morbul lui Pott în faza incipientă.În cifoza adolescenților curbură este mare,nu unghiulară ca în
morbul lui Pott,durerile sunt mai puţin accentuate și corespund unui număr mai mare de
vertebre,contrar durerilor limitate la una, două vertebre, în cazul tuberculozei osoase. Rigiditatea
coloanei nu este însoțită de contractură mușchilor din ’’jgheaburile vertebrale’’ prezența în cazul
tuberculozei osoase;
·         Insuficientă vertebrală care apare la fetițe între 10-15 ani,în urmă unui surmenaj fizic sau
psihic.Insuficientă este musculară iar radiografia nu evidențiază nici o modificare patologică.

Platispondilia se caracterizează prin lãţirea corpurilor vertebrale. Este o cifoză congenitală care se
manifestă încă din copilărie printr-o suplețe anormală a rahisului și printr-o deformație cifo-scoliotică ,fără
dureri și contracturi musculare.
            Examen radiologic: lãţirea în ambele dimensiuni ale mai multor corpuri vertebrale
            Diagnosticul diferențial se va face cu tasarea traumatică a corpilor vertebrali.

3
Compendiu de reumatologie – Dr. Eugen D. Popescu, Ruxandra Ionescu
Ed. Tehnica – Bucuresti, 1999.

6
 Agenezia discala (parțială sau totală),de origine congenitală,dar și inflamatorie,se manifestă tardiv
prin fenomene discrete : dureri cu caracter de lumbago;cifoza cu curbură mică,mai frecvența în regiunea
cervicală și lombară,mai rar în cea dorsală.
            Examen radiologic : bloc format din două sau mai multe corpuri vertebrale, cu osificarea
ligamentului intervertebral.
Cifoza cu microspondilie se manifestă radiologic prin vertebre ale căror corpuri sunt oprite din
dezvoltare.Clinic există o cifoză accentuată,dar mai ales apar tulburări neurologice determinate de
compresiuni medulare grave.Tratamentul este chilurgical,cu rezecţia corpului vertebral.
Cifoza din spondilita anchilozantă.Nu este obligatorie,dar apare în cele mai multe cazuri,deoarece
bolnavii își păstrează în continuare poziția de flexie a coloanei.Această cifoză se datorează în primul rând
contracturii musculare.Doar în fazele mai tardive se poate ajunge la o cifoză  stabilă (ireductibilă),prin
anchiloza osoasă sau fibroasa.
Cifoza profesională.Atitudinile cifotice dureroase,fără modificări radiologice aparențe,se întâlnesc
la cei care practică o profesie care cere o postură specială de lucru (lucrătoarele din croiotorie).Apare de
obicei o durere interscapulară;contractură mușchilor care acoperă regiunea interscapulară, pentru a fixa
omoplaţii în vederea acordării unui punct solid de sprijin brațelor.După un efort prelungit acești mușchi se
surmenează și apar dureri.
Cifoza bătrânilor (senilă).Este destul de frecvența.Spre deosebire de cifoza adolescenților care
interesează îndeosebi ultimele vertebre toracale,cifza senilă își are sediul mai sus,ea reprezentând doar o
accentuare a curburii dorsale.În general,afecțiunea apare la indivizii cu o vârstă înaintată (60-80 de ani),însă
poate există și la indivizi mai tineri,mai ales la cei care au practicat o meserie care îi obligă să stea mult timp
aplecați.Cauzele instalării cifozei sunt : slăbirea mușchilor,a ligamentelor și ostoporoza.În cele mai multe
cazuri,cifoza se instalează lent,nu prezintă dureri spontane,nici provocate.Cifoza este
ireductibilă.Mobilitatea coloanei în regiunea cervicală și cea lombară este normală.
            Examen radiologic:la nivelul coloanei afectate apar modificări caracteristice cifozei (îngustări ale
discurilor la partea anterioară),precum și modificări datorate ostoporozei.
            Diagnosticul diferențial se face cu cifozele carenţiale și cu boală Paget.
            Tratamentul este mult îngreunat datorită vârstei înaintate a indivizilor,precum și a diferitelor
afecțiuni cronice asociate.
Cifoza histero-traumatică apare consecutiv accidentelor (de muncă, alte traumatisme, mijloace de
locomoție,etc.) și se caracterizează printr-o cifoză,care evoluează de la o ușoară incurbare a regiunii
dorsale,până la adevărate atitudini vicioase.În acest caz bolnavul se apleacă foarte mult înainte astfel încât
privește încontinuu pământul,fiind silit la această de către cifoza generalizată,la care se poate adăuga și
flexia celor două articulaţii coxo-femurale.Cei mai mulți dintre indivizi acuză dureri de-a lungul coloanei
vertebrale,scăderea forței musculare a membrelor inferioare, fapt ce îi obligă pe aceștia să meargă
sprijinindu-se în baston.Frecvent se asociază și tulburări psihomotorii.
            Obiectiv-în afară de atitudinile amintite,nu apar modificări,atât din punct de vedere clinic cât și
radiologic.
Sindromul lui Kummel-Verneuil apare după traumatisme,adesea neînsemnate,care ating direct sau indirect
coloana vertebrală.El evoluează în trei stadii:
·         în primul stadiu se observă pe lângă fenomenele traumatice imediate,și dureri cu caracter nevralgic
(intercostale,sciatice,abdominale) și unele tulburări motorii (contracturi,paresterzii).Aceste

7
 manifestări patologice durează doar câteva zile,după acest interval, fenomenele se
inbunatatesc,mergând până la dispariția lor
·         al doilea stadiu este acela al unei stări relativ bune,în care bolnavul își poate începe activitățile
obișnuite.Acest ‘‘interval liber’’ poate dura uneori 1-2 ani;
·         în al treilea stadiu reapar durerile și se instalează diformitatea vertebrală,sub formă ei
cifotica,accentuându-se într-un punct prin proeminentă unei apofize spinoase a unei vertebre. În acest
stadiu apar și fenomene de compresiune medulară,radiculara sau radiculo-cordonală.      

   Diagnosticul diferențial : anamneză este de o mare însemnătate, deoarece formă cifozei și uneori chiar
aspectul radiografic sunt asemănătoare celor datorate spondilitelor infecțioase și,în special,morbului
lui Pott. Un alt diagnostic diferențial trebuie făcut cu platispondilia congenitală , descoperită cu
ocazia unui traumatism.
            Tratamentul este chirurgical și este indicat mai ales când există fenomene de compresiune medulară.
Cifoza tetanică, are şi ea o evoluţie în 3 stadii:
· Stadiul de decalcifiere osoasă;
· Stadiul în care apare diformitatea;
· Stadiul III , de recalcifiere puternică a vertebrelor care formează unghiul gibozităţii.
Tratamentul este orthopedic,(imobilizare în pat de gips) sau ortopedico-chirurgical.
Cifoza medicamentoasă.
Administrarea unor anumite medicamente sau aplicarea unor mijloace terapeutice de șoc, folosite în
special în neurologie, pot duce la apariția unor fracturi de coloană și la o cifoză consecutivă. Astfel,avem
cifozele apărute în urmă administrării de insulină,curară,cortizon sau după șocuri electrice.
             Bolnavii ajung de obicei la fracturi în urmă administrării zilnice a 100-200 mg de cortizon, timp de
1-2 luni.În tot acest timp ei prezintă și o eliminare excesivă de calciu,fosfor și azot, precum și o osteoporoză
a coloanei. Pentru prevenirea acestor complicații,se recomandă adminisrarea concomitentă de
testosteron,care favorizează retenția de calciu,fosfor și azot,precum și limitarea dozelor de cortizon,mai ales
la bolnavii cu predispoziție la osteoporoză (bătrâni,femei după menopauza și bolnavi cu artrite reumatice
severe).Este indicat tratamentul fracturilor apărute în urmă medicației de șoc și prevenirea cifozelor.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Cifozele,trebuie diferențiate de atitudinea cifotică, în cazul căreia curbură se redresează în decubit

ventral sau se hipercorecteaza la contracția voluntară a musculaturii spatelui.În cazul în care nu se poate
corecta astfel,denotă faptul că avem de-a face cu o cifoză rigidă sau fixă.
            Trebuie eliminate toate cauzele miopatiilor care predomină la nivelul musculaturii trunchiului.

8
 IV. EVOLUŢIE ȘI PROGNOSTIC.4

Evoluția și prognosticul cifozelor sunt foarte variate și depind foarte mult de anumiți factori,cum ar fi:
·         Etiologia bolii;
·         Localizarea și întinderea ei;
·         Momentul diagnosticării :când această se face în stadiile inițiale,când nu apar modificări
organice (ci numai funcționale),evoluția și prognosticul sunt favorabile
·         Cu cât tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex și de lungă durată,cu atât
prognosticul este mai bun;
·         Vârsta pacientului : cifoza adolescenților are prognostic bun (dacă se iau măsuri la timp pentru a
se împiedica formarea unei cifoze definitive).
            O mare parte din deviațiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a generat, au un potențial
evolutiv, mai ales dacă au depășit un anumit grad de gravitate. Această evoluție,guvernată de legi
biomecanice,independente uneori de cauza inițială,se menține pe toată perioada de creștere și nu arareori,în
cazurile grave,pe tot parcursul vieții.
            Agravarea continuă a deviaţiei vertebrale antrenează tulburări ale funcției respiratorii (insuficientă
respiratorie de tip restrictiv) și, în final,a funcției cardiace.

V. TRATAMENT.

Act de o mare însemnătate,terapia unei deviații vertebrale (cifoza) este rezultatul muncii unei întregi
echipe interdisciplinare din care fac parte medicul ortoped , kinetoterapeutul,medicul de explorări
funcționale,radiologul,protezistul,medicul neurolog,etc.
            Indicațiile terapeutice trebuie să fie individualizate fiecărui caz în parte,să ţină cont nu numai de
particularitățile individului,dar și de mediul familial și posibilitățile de  supraveghere a efectuării
tratamentului în cadrul familiei.
            Tratamentul cifozelor este unul complex care abordează mai multe ramuri,atât medicale,socio-
familiale,cât și educaționale.
1.Tratament profilactic.
            Dintre numeroasele cauze care contribuie la modificarea ținutei corecte a trunchiului și apariția
deviațiilor vertebrale trebuie menționată,în primul rând, poziția copilului în bancă,la școală sau la masă de
lucru acasă,unde își petrece o mare parte din timp,tocmai în perioada de creștere,poziție care va avea o
însemnată influență asupra coloanei vertebrale.Pentru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine
vicioasă,se indică folosirea băncilor individuale care pot fi adaptate cu ușurință în funcție de talia elevului.
            Pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomandă :
·         Cunoașterea cauzelor și a inprejurarilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp;
·         Îmbunătățirea stări de sănătate a organismului prin procedee de călire,exerciții fizice,etc.

4
Reumatologie - Prof. Dr. Eugen Popescu, Ed. National – Bucuresti, 1997.

9
 ·         Inbunatatirea factorilor și a condițiilor activităților zilnice;
·         Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.
    2.Tratament igieno-dietetic.
            Sunt indicate:-igienă corporală,a îmbrăcămintei și a locuinței;
                                -alimentație bogată în proteine și săruri minerale.
                                     -regim de odihnă adecvat (pe pat tare);
                                -viață în aer liber,cu multă mișcare,cură heliomarină,sport (înnot,              
                                  volei,gimnastică,etc.);
                                -menținerea unei poziții (posturi) corecte a trunchiului;
                                -corectarea tulburărilor de statică, susținerea corectă a platfusului.
    3.Tratament medicamentos: - tratament tonifiant cu calciu,fosfor și vitamine.
     4.Tratament ortopedico-chilurgical.
   În alcătuirea planului terapeutic sunt luate în considerare o serie de criterii.Stabilite pentru cifozele din
maladia Scheuermann,care sunt cele mai frecvente,ele însă sunt folosite pentru alcătuirea programului
terapeutic și în deviațiile de alte cauze.
             Criterii de indicație terapeutică:
a)      Gradul curburii vertebrale este un criteriu important pentru indicația terapeutică, astfel :
-          Cifozele toracale sub 40-50 de grade se tratează de obicei prin mijloace kineto-
terapeutice. 
-          Cifozele toracale între 40-50 și 70-80 de grade se tratează prin mijloace ortopedice
(redresări cu ajutorul aparatelor gipsate și menținerea corecţiei cu ajutorul corsetelor
ortopedice).
-          Cifozele grave,peste 80 de grade, nu pot fi corectate și stabilizate decât printr-un tratament
chirurgical.                                                                                                                               
        b) Suplețea coloanei vertebrale (posibilitatea de redresare a curburii) evaluată clinic și radiografic,este
un alt criteriu în alegerea tratamentului. O coloană suplă, reductibilă va necesită numai kinetoterapie.
Dinpotriva,o redresare parțială sau absența,impune o corectare cu aparate gipsate și corsete ortopedice.
        c) Un criteriu major îl reprezintă importantă leziunilor structurale vertebrale, astfel leziunile
grave,extinse la mai multe vertebre impun un tratament ortopedic,chiar dacă gradul cifozei este relativ mic.
Dinpotriva,o cifoză relativ importantă (50 de grade) dar suplă și cu leziuni structurale vertebrale mici, va
reactioma favorabil la kinetoterapie.
        d) Localizarea leziunilor joacă și ea un rol important în stabilirea planului terapeutic.Localizările
lombare și toraco-lombare abolesc mai întâi lordoză și apoi conduc la apariția cifozei.Persistența unei cifoze
lombare în ortostatism provoacă proiecția trunchiului înainte și antrenează o jenă progresivă.În acest caz
tratamentul corectiv este cel ortopedic (aparate gipsate,corsete),el fiind necesar chiar la o cifoză cu un grad
mai mic al curburii.

10
             În concluzie, există trei importante mijloace terapeutice:
·         Kinetoterapia,
·         Tratamentul ortopedic,
·         Tratamentul chirurgical. 
*  Kinetoterapia (terapia prin mișcare) este deosebit de importantă în corectarea deviațiilor vertebrale, ea
fiind prezența în toate programele terapeutice, fie singură, fie asociată cu tratamentul ortopedic sau cu cel
chirurgical.
*  Tratamentul ortopedic își propune corectarea sau menținerea deviaţiei vertebrale  în scopul neutralizării
riscului de agravare a acesteia,folosindu-se de mijloacele pe care le are la dispoziție și anume:
--Aparate ortopedice pasive,care realizează corecţia deviaţiei folosind forţa de presiune,la nivelul
părţii convexe a curburii şi forţa de tracţiune.Corectarea este în general realizată prin aparate gipsate
succesive.Când se obţine corecţia maximă,locul lor este luat de corsetele ortopedice.În cifoza,aparatul gipsat
se aplică în doi timpi: în prima fază este desfiinţată lordoza lombară,iar a doua fază,realizată după 24 de
ore,corectează cifoza toracala.
--Aparate ortopedice active, cu ajutorul lor corecţia se obţine printr-o autoredresare activă a
coloanei.Acestea sunt corsetele ortopedice.Ele sunt purtate -permanent sau intermitent,în funcţie de
gravitatea curburii.
--Alte metode ortopedice (tracţiunea continua în timpul nopţii;electrostimularea musculaturii cu
ajutorul unor aparate special concepute).
* Tratament chirurgical –se aplica deviaţiilor (cifozelor) grave,evolutive,care se agravează lent,dar
continuu şi după încetarea creşterii.
În cazurile grave intervenţia este precedată de o pregătire prin elongaţie progresivă a
coloanei,realizată prin aparate gipsate de elongaţie,elongaţii cu halou cranian şi gips sau cerc pelvin.
Intervenţia este urmată de imobilizare în aparat gipsat,apoi de purtarea unui corset ortopedic timp de
18-24 luni.
Atât tratamentul ortopedic,cât şi cel chirurgical sunt însoţite de kinetoterapie,care urmăreşte
asuplizarea coloanei vertebrale,pentru a uşura obţinerea redresării,precum şi menţinerea unei troficităţi şi a
unui tonus muscular corespunzător.

11
 CAPITOLUL VI. TRATAMENTUL RECUPERATOR B.F.T.

Tratamentul balneofizioterapeutic este practic cel mai important,  având cea mai mare eficacitate.El începe
odată cu celelalte metode terapeutice,de preferat cât mai precoce,după stabilirea diagnosticului clinico-
funcțional.5

            Medicină fizicalã și de recuperare a devenit,în ultimul sfert al secolului XX o specialitate
inovatoare,fundamentată științific,prin dezvoltarea unor metode de tratament activ,bazându-se pe exerciții
fizice și pe educarea bolnavului.
 
1.OBIECTIVELE TRATAMENTULUI B.F.T.
            Tratamentul B.F.T. în cifoze, urmărește atingerea următoarele obiective:
                                    -corectarea poziției vicioase,
                                    -realiniamentul coloanei vertebrale,
                                    -recâștigarea mobilității vertebrale,
-tonifierea musculaturii paravertebrale,abdominale şi a pectoralilor
punându-se accent pe muşchii extensori ai coloanei,
-combaterea contracturilor,în cazul în care acestea sunt prezente,
-reducerea durerii (după caz),
-prevenirea reapariţiei cifozei.
Toate acestea sunt posibile prin aplicarea de proceduri specifice B.F.T.
(hidrotermoterapie,elevtrotrapie,masaj,kinetoterapie,balneoclimatologie,iar în ultimii ani se pune acent tot
mai mult şi pe ergoterapie).

2.HIDRO-TERMOTERAPIA.

Hidro-termoterapia.Se folosește că procedura de relaxare musculară și creștere a metabolismului

tisular local prin vasodilatația cutanată și musculară pe care o produce.Hidro-termoterapia cuprinde
proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură, folosind că mijloc terapeutic apă,sub diferitele sale forme
de agregare și la diverse temperaturi,dar și alte elemente strâns legate de această.
 Principalele sale efecte sunt:
                              *analgezia,                                                                                                                                        
*hiperemia,                                                                                                                             
*hipertermia locală și sistemică,
                                              *creșterea elasticității țesuturilor.
Aceste efecte cumulate ,sunt favorabile pentru pregătirea programelor de kinetoterapie și masaj.
            Metodologia în hidrotermoterapie cuprinde tehnici variate de aplicaţii:
Căldură profundă,produsă de diatermie și ultrasunete.

5
Recuperarea medicala la domiciliul bolnavului - Tudor Sbenghe
Ed. Medicala – Bucuresti, 1996.

12
 Căldură superficială,produsă de celelalte tehnici,în care efectul de penetrație este mai redus,de numai
câțiva centimetri de la suprafață tegumentului.
Căldură umedă,sub formă împachetărilor cu parafină,cu nămol și cu sisip, este mai benefică decât căldură
uscată.
            Mijloacele de lucru se aleg în funcție de posibilități și pot fi extrem de simple sau mai
sofisticate.Important este că indicația terapeutică să fie corectă și metodologia de aplicare să fie respectată.
            a).Împachetarea cu parafină.
            Constă în aplicarea pe zona interesată (dorsală) a unei plăci de parafină la o temperatură mai ridicată,
dar suportabilă de către pacient.
            Materiale necesare:canapea,cearşaf alb,vas pentru topit parafină, tăvițe din metal,pătură,manșoane
pentru articulațiile mari,un duş,prosop.         
Tehnică de aplicare:
            Se ia o cantitate de parafină,se topește la temperatura de 35-70˚ C.Se toarnă apoi în tăviţele de metal
și se lasă la răcit,până ajunge la o temperatură suportabilă de către pacient.
            Se invită pacientul să se așeze pe canapea,în decubit ventral,se scoate parafină din tăvițe și se aplică
pe zona dorsală a acestuia .Se acoperă apoi pacientul cu un cearșaf și se lasă astfel să stea timp de 15-30
minute,după care se îndepărtează parafină și se invită pacientul să facă un duş de curățire,la temperatura
corpului.
            Efecte:
-la locul de aplicare apare o supraîncălzire profundă și uniformă a țesuturilor și
o hiperemie puternică,care determină o transpirație abundență .
            Aceeași procedură se aplică și pe regiunea cervicală (aplicare sub formă de pelerină).La sfârșitul
împachetării cu parafină se aplică o procedură de răcire.
b).Împachetarea cu nămol.
            Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38-40˚C pe o anumită  regiune (dorsală),sau poate
fi și generală.
            Materiale necesare:pat sau canapea,pătură,pânză impermeabilă,cearșaf.
            Tehnică de aplicare:
            În prealabil se pregătește nămolul prin amestecarea lui cu apă fierbinte, până ce se obține o masă
vâscoasă.Se aplică apoi mamolul,la temperatura indicată de prescripție,pe cearșaf,în grosime de 2-3
cm.Peste acesta se așează regiunea afectată a pacientului.
Durata unei ședințe este de 20-40 minute,în tot acest timp,pacientului i se aplică o compresă rece pe
frunte pentru evitarea congestiei cerebrale.După terminarea împachetării se practică o procedură de
răcire.Sunt indicate 10-12 ședințe.   
Efectele nămolului sunt multiple și anume:
-efect mecanic,producând excitația pieli datorită micilor pacticule componente;
-efect fizic,temperatura corpului crește cu 2-3 C;
-efect chimic,prin rezorbtia unor substanțe biologic active,din nămol, prin piele.

13
            Nămolul activează producerea de histamină în piele,apare o transpirație abundență cu eliminare
crescută de acid uric din metabolismul proteic. De asemenea, sunt mobilizate depozite sangvine,
producându-se intensificarea circulației în zona tratată.

c).Baia de nămol.
Se realizează în cazuri speciale şi constă în ungerea corpului cu nămol, într-o cadă. Este o procedură
foarte solicitanta pentru pacient.
Materiale necesare:două cazi,una în care va intra pacientul,iar altă de rezervă,în care se afla nămolul
preparat anterior,dus,termometru,ceas semnalizator şi o pernă de cauciuc pentru cap.
Tehnica de aplicare:
Se invita pacientul în cada unde se afla un strat de nămol cald.Treptat, se adauga nămol preparat,din
cada de rezervă,până când se acoperă complet corpul pacientului şi se lasa 10-30 de minute.Pe toată durata
procedurii,pacientului i se va aplica o compresă rece pe frunte.
După aceea se invita pacientul să facă un duş de curăţire.
Mod de acţiune:acţiunea nămolului plus presiunea hidrostatică.

d).Ungerile cu nămol.
Sunt proceduri de termoterapie în aer liber.
Tehnică de aplicare:
Bonlavul face câteva mișcări înainte de a se unge cu nămol,apoi se expune la soare pentru a-și încălzi
corpul,deoarece în cazul aplicării nămolului pe tegumentul neancalzit,există pericolul apariței arsurilor.Apoi
se unge cu nămol proaspăt,în strat subțire și se expune la soare timp de 20-60 minute,până ce se usucă stratul
de nămol. Bolnavul va purta o compresă cu apă rece pe frunte și o pălărie pe cap,care să-l protejeze
împotriva razelor solare.
Aceste ungeri cu nămol se pot aplica și parțial,numai pe zona dureroasă.Dacă se aplică pe întreg
corpul-nămolul își mărește eficacitatea.
După sxpunerea la soare,când se constată că nămolul s-a uscat complet, pacientul face un duş de
curățire a corpului,sau se inbaiaza în ghiolul din apropiere, apoi se odihnește, de preferat, într-un loc
umbros. 
Efecte:
-efectul termic alternant rece, apoi cald și din nou rece;
-acțiunea specifică a substanțelor chimice,benefice,din nămol,rezorbite de către organism.
Ungerile cu nămol reprezintă un procedeu de călire a corpului foarte solicitat.
e).Împachetările cu nisip.
            Reprezintă introducerea corpului în nisip,la o anumită temperatură.Se poate realiza în cadă de
baie,dar și pe plajă.
            Materiale necesare:compresă pentru frunte,nisip,o găleată cu apă rece,prosop.
            Tehnică de aplicare:
            Pacientul se așează în cadă,iar corpul îi este acoperit parțial sau în întregime cu nisip,la temperatura
de 45-50 C.Când procedura se realizează pe plajă,nisipul se aplică la temperatura să naturală.Se stă astfel
30-60 de minute,după care se aplică o procedură de curățire și pacientul este lăsat să se odihnească.
            Efecte:hipertermia.

14
 f).Băile de abur complete (saună).
Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori,la diverse temperaturi..Se mai pot practica și în
dulapuri speciale,orizontale sau verticale.Inițial se pornește de la temperatura de 38-42 C și se urcă
treptat,până la 50-55 C.
            În timpul procedurii se aplică o compresă rece pe cap,ceafă sau inima.
            Baia se termină cu o procedură de răcire.
            g).Băile de lumină.
            Utilizează razele infraroşii,în spaţii închise și sunt proceduri de sudatie- transpirație.
            Cele complete se realizează în dulapuri de lemn cu becuri,iar cele parțiale,cu ajutorul unor
dispozitive adaptate.Durata băilor este de 15-20 de minute,după care se execută o procedură de răcire.În tot
acest timp,pacientul va purta o compresă cu apă la temperatura camerei,pe frunte.
            Căldură radiantă produsă de băile de lumina este mai penetrantă decât cea de abur sau aer cald,iar
transpirația începe mai devreme.Băile de lumina scad tensiunea arterială prin mecanismul de
vasodilataţie,produsă treptat.
            Efecte:hiperemie,
                         efect analgezic.
            Se folosesc în practică:razele infraroşii,
                                                       soluxul albastru,
                                                       ultravioletele-doză eritem.
            h).Băile de soare și nisip.
            Utilizează spectrul solar complet.Expunerea la soare se face cu precauție,2-3minute pentru fiecare
parte a corpului,cantitatea crescându-se treptat în zilele următoare.
            Aceste băi sunt indicate mai ales la copii,în perioada de creștere (aceste băi stimulează metabolismul
fosfo-calcic și pe cel al vitaminei D) și sunt contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.
            i).Cataplasmele.
            Constau din aplicarea în scop terapeutic a diversrlor substanțe,la temperaturi variate,asupra
regiunilor afectate ale corpului.  
            Ele acționează prin factorul termic,cataplasmele calde fiind utilizate pentru efectul lor hiperemiant și
rezorbtiv,precum și pentru  acțiunea lor antispastica și antialgica.În cazul cataplasmelor cu plante medicinale
se mai adaugă și efectul chimic.
j).Baia kinetoterapeutica.
Este o baie caldă la care se asociază mișcări în toate articulațiile bolnavului.
Mișcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare,care se bazează pe principiul legii lui
Arhimede,conform căreia „asupra unui corp scufundat într-un lichid acționează o forță,de jos în sus,egală cu
greutatea volumului dislocuit de acesta”.
Tehnică de aplicare .
            Este o procedură caldă,ce se efectuează într-o cadă mai mare,care se umple 3/4 cu apă la temperatura
de 35-38 C.

15
            Bolnavul este așezat în baie și lăsat 5 minute liniștit,după care asistentul începe să execute sistematic
mișcări pasive în articulațiile bolnavului,timp de 5-10 minute.Pacientul este lăsat din nou să se
odihnească,după care ases invitat să execute singur aceste mișcări.Durata băii este de 20-30 de minute.
            Mod de acțiune:-factorul termic,
                                          -factorul mecanic.     
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare,care se produce sub
influență apei calde și a pierderii greutăţii corpului,conform legii lui Arhimede.
k).Baia kineto în grup.
Este asemănătoare cu baia kineto individuală,doar că în acest caz avem un grup de pacienți (și nu
unul singur),iar cadă de baie este înlocuită de un bazin special amenajat,în care vor intra bolnavii și vor
executa mișcările,la comandă verbală a kinetoterapeutului,care se află pe marginea bazinului și îi
supraveghează.
l).Duşul-masaj.
 Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38°-40°C,asupra corpului
pacientului,căruia i se face,concomitent,masaj.
Mai frecvent se aplică parţial (pe regiunea dorsală-în cazul cifozelor), mai rar general. Durata
masajului este de 8-15 minute.
 Duşul masaj produce o hiperemie importantă,cu un însemnat efect rezorbtiv şi de tonifiere,prin
acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic.
m).Duşul subacval.
Constă din aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune (3-6 atmosfere), cu temperatură mai
mare decât a apei de baie.
El se poate efectua într-o cadă cu apă la 36-38C,cu ajutorul unui duş sul mobil,cu presiune
mare,care se introduce în apă,pe segment,sub controlul uneia din mâinile asistentului,până la o distanţă de 5-
10 cm de regiunea de aplicare.
Durata procedurii este de 5-10 minute. Acţiunea intensă a duşului subacval se datorează
temperaturilor diferite,baie şi duş,precum şi a masajului puternic exercitat de coloană de apă,care comprimă
puternic ţesuturile.
Efectul este asemănător cu cel al duşului masaj,dar este suportat mai bine datorită băii calde.

n).Baia cu elongaţie.
Materiale necesare:bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia,un scripete care se instalează pe
peretele încăperii,un căpăstru special,prosop,apa caldă.
Tehnica de aplicare:
Se dezbraca pacientul şi se invita în bazin,să ia loc pe scaunul special amenajat. Îl legam pe bolnav la
nivelul toracelui şi al coapselor de scaun,în aşa fel încât să se menţină coloana cât mai dreaptă şi să fie foarte
bine fixată de spătarul scaunului.
Cu ajutorul scripetelui,care la un capăt are montat un căpăstru,introducem capul pacientului în
acesta,iar cu ajutorul scripetelui acţionam asupra coloanei bolnavului,în aşa fel încât aceasta să se
întindă.Procedura se repeta de 3-4 ori,cu pauze între ele,pentru a da voie pacientului să respire.
La terminarea procedurii,care durează 15-20 de minute,se scoate pacientul din bazin,se înveleşte în
prosop şi se lasa să se odihnească într-o cameră separată,câteva minute.
Efecte:

16
 -efect termic,de încălzire a ţesuturilor superficiale şi a celor profunde;
-efect mecanic,exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o intinde-indrepta.

o).Băi cu amidon.
Materiale necesare:cada,1-2 kg amidon dizolvat în câţiva litri de apă călduţă, cearşaf sau prosop.
Amidonul dizolvat se adaugă în apa de baie,iar pacientul rămâne în cada 15-20 de minute.
Mod de acţiune:datorită slabei termoconductibilităţi,smaltul,taratele şi amidonul menţin timp mai
îndelungat temperatura apei din baie.Aceste substanţe au şi o acţiune emolientă asupra tegumentului.

3.ELECTROTERAPIA.

Electroterapia este ramură B.F.T.care folosește în scop profilactic și curativ curentul electric,sub

diferite forme de aplicare și la intensități bine stabilite anterior.  6
                
  Electroterapia are unele aplicații și în tratamentul deviațiilor cifotice ale coloanei
vertebrale.Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retracţiile și contracturile musculare,prin
încălzirea profundă a regiunii (diadinamici, ultrasunete),de a asupliza musculatura și ligamentele retractate și
sclerozate (ionizările cu iodura de potasiu 4-5%,ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazonă) și de a
limita efectele dureroase sau anchilozele din artrozele secundare.
Contracturile musculare,mai ales cele dureroase la solicitările pasive,de întindere,mai pot beneficia
de băi de lumină (raze infraroşii), masaj, iar hipotoniile musculare,de termoterapie,curenţi aperiodici de
joasă frecvenţă,curenţi faradici şi galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii că simptom (electroterapie antalgică simptomatică),cât
şi contracturii musculare că sursă generatoare de durere (electroterapie antalgică patogenică).
            Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizările, ionizările, faradizarea,
curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.
Galvanizarea transversală.
Reprezintă aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicată,iar electrozii sunt amplasați
transversal,de-o parte și de altă a zonei afectate,pe care o încadrează astfel față în față.
Tehnică de aplicare:
Pacientul trebuie informat încă de la prima ședința de electroterapie asupra procedurii care i se va
aplica,precum și asupra senzațiilor cutanate pe care le va simți în timpul aplicației și, bineinterles,despre
scopul acestei terapii.
Pentru executarea în condiții optime a procedurii,fizioterapeutul trebuie să se ghideze după o
prescripție terapeutică corectă și completă,care va cuprinde: denumirea procedurii,regiunea tratată, locul de
fixare,dimensiunile și polaritatea electrozilor,intensitatea curentului aplicat și durata ședinței.
Bolnavul va fi așezat pe pat,ţinându-se cont de posturile cele mai antalgice,cât și de regiunile pe care
dorim să le tratăm.Se va inspecta apoi tegumentul la locurile de aplicare ale electrozilor pentru a se aprecia
integritatea să și a se decela eventualele leziuni sau afecțiuni ale acestuia-oricât de minime ar fi ele.
Se fixează electrozii (care trebuie să fie complet netezi) cu ajutorul unor săculeți umpluți cu
nisip,care să nu fie prea grei,pentru evitarea compresiunii circulației.Un element deosebit de important în
aplicațiile de galvanoterapie îl constituie obligativitatea folosirii unui strat hidrofil intermediar între electrod

6
Electroterapie - Radulescu Andrei, Ed. Medicala – Bucuresti, 1991.

17
și tegument,cu caracter izolant,în scopul prevenirii efectelor polare produse sub electrozi și a arsurilor
cutanate.Electrozii se acoperă cu o pânză cauciucată sau cu o folie de plastic izolatoare,iar bolnavul se
acoperă cu un cearșaf.
Se fixează ceasul semnalizator după durata prescripției.Manevrarea comutatorului potențiometrului
de intensitate se va face lent-pentru introducerea progresivă a curentului-până la intensitatea necesară și
prescrisă.În timpul ședinței de aplicație,pacientul va fi supravegheat și întrebat asupra senzațiilor percepute
la nivelul electrozilor.
Intensitatea curentului galvanic aplicat se reglează în funcţie de efectul pe care dorim să-l
obţinem,astfel:
pentru efecte analgezice dozam o intensitate „la prag”(0,1 mĂ/cm2).
pentru efecte antihiperestezice dozam o intensitate „sub prag”.
pentru efecte vasodilatatoare dozam o intensitate „peste prag”(peste 0,1 mĂ/cm2).
în stadiile acute se preferă intensităţi „sub prag”.
în stadiile cronice aplicam intensităţi „peste prag”.
În ceea ce priveşte durata procedurii,trebuie să reţinem ca,pentru a fi eficientă,o aplicaţie de curent
galvanic trebuie să dureze în jur de 30 de minute.
Numărul şi ritmul şedinţelor de galvanizare variază în funcţie de diagnosticul afecţiunii, stadiul
evolutiv şi rezultatele obţinute.
Efecte:Galvanizarea este o procedură decontracturantă şi antalgică.
Ionizările.
Reprezintã procedeele prin care se introduc în organism diferite substanțe medicamentoase cu
ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument și mucoase.
Tehnică de aplicare:
Înainte de aplicație se prepară soluțiile medicamentoase necesare,în concentraţiile corespunzătoare,
Tehnică propriu-zisă de aplicare a ionoforezei este aceeași că și în cazul galvanizării,bazându-se pe
aceleași principii metodologice.Singura deosebire între cele două proceduri constă în faptul că materialul
intermediar hidrofil (în cazul ionizării) se va îmbibă cu soluția medicamentoasă.
Efecte:
-efectul antalgic-este potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic de
suprafaţă (xilină, novocaină).Esenţial este că mărimea electrozilor să acopere integral zona de
tratat,intensitatea curentului să fie «la prag» şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Curenții diadinamici.
Curenții diadinamici fac parte din categoria curenților de joasă frecvența.
            Principalele forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:
                                                -monofazat fix (MF),
                                                -difazat fix (DF),
                                                -perioada scurtă (PS),
                                                -perioada lungă (PL),
                                                -ritmul sincopat (RS).
            Tehnică de aplicare :

18
            Mărimea și formă electrozilor se alege în funcție de regiunea tratată,iar locurile de
amplasare ,modalitatea de poziționare și polaritatea lor,în funcție de scopurile terapeutice urmărite.
            Pacientul este așezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,în funcție de regiunea
tratată.Electrozii se aplică prin intermediul invelisurilor de protecție hidrofile, confecționate din
diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite și fixați cu ajutorul benzilor
elastice sau a saculetilor cu nisip.
Formă de curent diadinamic aplicată se alege în funcție de scopul terapeutic. Deseori,la
aplicațiile cu scop analgetic se recomandă începerea ședinței cu difazat fix (DF).
            Intensitatea curenților se reglează progresiv,ajungându-se la senzația de vibrații bine
tolerate nedureroase,deci până la pragul dureros.În cursul ședinței,trebuie crescută
intensitatea,pentru menținerea senzațiilor de vibrație,nedureroase.
            Dutata ședințelor de tratament este diferită,în raport cu scopul terapeutic urmărit.Dacă
trebuie efectuate aplicații pe mai multe zone în aceeași ședința,se scad duratele,succesiv,de la zona
la zona,cu câte un minut,astfel încât să nu se depășească 10-12 min.În aplicațiile cu scop
hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata ședinței (20-30 min).
            Ritmul ședințelor este determinat de stadiul afecțiunii tratate,iar numărul ședințelor este
dictat de efectele obținute.
            Efecte:
Principalele efecte ale curenților diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante
și dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensității,formă curentului diadinamic aleasă și
modalitatea de aplicare a electrozilor.
În funcție de formă de aplicare,se obţin următoarele efecte:
*MF-are un efect excitator,crescând tonusul muscular;subiectiv,produce vibraţii ce acţionează
ca un masaj electric profund,totodată evidenţiind zonele dureroase din cadrul neuro-mialgiilor
reflexe;tonifiază pereţii arteriali prin acţiunea vasoconstrictoare pe care o are.
*DF-este considerat ca cel mai analgetic,ridicând pragul sensibilităţii dureroase.I se mai atribuie şi
un efect de îmbunătăţire a circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului.Din aceste motive se utilizează că
formă de întroducere în aplicaţiile cu scop primordial analgetic.
*PS-are un efect excitator,tonicizant,acţionând ca un masaj profund mai intens;efect rezorbtiv,cu
acţiune rapidă.După mai multe minute,produce o analgezie secundară cu o durată destul de lungă.
*Pl-prezintă un efect analgetic şi miorelaxant evident şi persistent,de asemenea anticongestiv.Este
preferat în stările dureroase pronunţate şi persistente.
*RS-are cel mai pronunţat efect excitator,realizând o adevărată gimnastică musculară şi fiind astfel
cel mai indicat în atoniile musculare (normoinervate) postoperatorii.
Curentul interferenţial.
Acesta constă în încrucişarea a doi curenţi de medie frecvenţă cu frecvenţe diferite (în
general,decalaţi cu 100 HZ).
Tehnică de aplicare:
Se deosebesc două tehnici fundamentale de aplicare a curenţilor interferenţiali şi anume:
A.Statică.În cadrul acestei tehnici,electrozii se menţin în timpul procedurii în acelaşi loc şi saupra
lor se exercita o presiune constantă.Electrozii «clasici» sunt cei de tip placă,utilizându-se câte două
perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).
Electrozii sunt introduşi în învelişuri umede de textura sintetică,corespunzătoare ca mărime şi ataşaţi
la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor se face în aşa fel încât curenţii să se

19
încrucişeze în mijlocul zonei tratate.Fixarea electrozilor se face,de preferinţă,cu benzi elastice sau cu săculeţi
de nisip.
B.Cinetică.În tehnica cinetică se utilizează doi electrozi «manuşa» (palmări) care se aplică pe
mâinile asistentului,fiind izolaţi electric de acestea.Fiecare electrod se leagă cu câte un cablu.Celelalte două
cabluri se leagă de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea curentului este reglată în funcţie de senzaţiile
percepute de pacient. Regiunea de tratat (dorsală,cervicală sau lombară) se afla în zona de interferenţă a
curenţilor.Prin mişcarea permanentă a electrozilor mănuşa de către asistent în timpul procedurii,se produce o
variaţie a direcţiilor de intensitate maximă a curentului interferenţial,procedeul purtând numele de
electrokineziterapie.

Efecte:
În funcţie de frecvenţă,curenţii interferenţiali au următoarele efecte:
-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muşchilor striaţi normoinervati;
-frecventele medii (12-35 HZ) şi cu intensitate subliminară a curenţilor, au un efect
decontracturant şi vasculotrofic;
-frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic.
Acţiunea excitomotoare pe musculatura netedă este realizată de orice formă de curent interferenţial
(mai ales cu frecvenţe medii,de 12-35 HZ).
Curenţii interferenţiali,în aplicaţie statică,dar mai ales dinamica,folosind frecvente excitomotorii în
formă SPECTRU,aduce o contribuţie substanţială în pregătirea musculaturii pentru programele de
kinetoterapie ulterioare.
Ultrasunetele.
Fac parte din categoria curenţilor de înaltă frecvenţă terapeutici.
Tehnică de aplicare:
În încăperea în care se efectuează tratamentul trebuie se existe o temperatură de comfort termic.Patul
său scaunul pe care va fi aşezat pacientul trebuie să fie din lemn. Aparatul de ultrasunete va avea obligatoriu
împământare.
Este necesar ca pacientul să se afle într-o stare de echilibru termic general; stările febrile fiind
conrtaindicate în tratamentul cu ultrasunete.În cazul unor extremităţi cu circulaţie deficitară,acestea vor fi
preîncălzite prin scurte bai parţiale, calde,pentru activarea circulaţiei generale.
Pacientul,inclusiv regiunea tratată,trebuie să se afle în poziţii cât mai relaxate. Se acţionează
comutatorul de pornire a aparatului,se fixează ceasul semnalizator la durata prescrisă pentru şedinţă.
Apoi se aplică traductorul pe zona ce urmează a fi tratată şi prin acţionarea
comutatorului de intensitate,se fixează la doza prescrisă.Se recomandă ca în timpul executării procedurii,să
nu se ridice capul traductorului de pe zona tratată.
Aparatele mai noi au adus unele perfecţionări precum:
-cuplajul automat cu ceasul,
-ceasul indica timpul efectiv de aplicare a tratamentului.
Durata şedinţelor de tratament variază cu suprafaţa regiunii tratate,afecţiunea tratată şi stadiul
evolutiv al acesteia.În general,durata unei aplicaţii pe o zonă este de 2-5 min,în nici un caz nu se vă depăşii
timpul total de aplicaţie peste 10-15 min. pe mai multe zone tratate în aceeaşi şedinţă.
Ritmul şedinţelor este-in funcţie de caz-zilnic sau la două zile.Numărul şedinţelor va fi,de
asemenea,adaptat în funcţie de caz-in general 6-15 şedinţe.
Efecte:
Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.
Efectele analgetice se realizează prin intermediul SNC,printr-o serie de mecanisme care se produc la
nivelul acestuia.

20
 Efectul miorelaxant se explică prin acţiunea vibratorie a ultrasunetului asupra proprioceptorilor
musculari şi tendinoşi.
Acţiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv şi vasculotrofic se produce prin vasodilataţia arteriolelor şi
capilarelor.Aceste acţiuni se realizează prin influenţarea şi prin intermediul SNV.
Ultrasunetele se mai folosesc şi pentru efectul mecanic,micromasajul celular, creşterea temperaturii
locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete şi efectul fibrolitic,ce dezorganizează
procesele incipiente de fibrozare.

4. TRATAMENTUL PRIN MASAJ.

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări executate manual, variate şi aplicate
sistematic la suprafaţa organismului,în scop terapeutic şi profilactic.
Acţiunea fiziologică a manevrelor de masaj constă în aceea că,în timpul executării lor,de la
terminaţiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul nervos central,care măresc excitabilitatea şi
îmbunătăţesc starea funcţională a scoarţei cerebrale.

Efectele masajului:

Efecte locale:
1.Acţiune sedativă asupra:-durerilor de ţip nevralgic;
-durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare,lente,care stimulează repetat exteroceptorii şi
proprioceptorii.
2.Acţiunea hiperemiantă locală.Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia se
exercită masajul.Această acţiime se obţine prin manevre mai energice,care comprimă alternativ vasele
sangvine.
3.Îndepărtarea lichidelor interstiţiale,de stază,cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată.Acest
efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde,care conduc
lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale:
-creşterea metabolismului bazal,
-stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
-influentează favorabil starea generală a organismului,
-îmbunătăţeşte somnul,
-îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii, care este un organ bine
vascularizat şi mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acţiune:
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra
organelor interne.Aceasta se explică prin stimulii care pleacă de la exteroceptori şi proprioceptori (de
diferite intensităţi),pe cale aferentă către SNC,iar de aici,pe cale eferentă,ajung la organele interne în
suferinţă.

21
 O altă acţiune a masajului este acţiunea mecanică,produsă de manevrele mai dure ca
frământarea,frământarea contratimp,mangăluirea,rulatul,ciupitul,tapotamentul (care se execută transversal
pe fibrele musculare) şi care duc la tonifierea musculaturii,îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare.

Indicaţiile şi contraindicaţiile masajului:

Indicaţii:spondilita anchilozantă,sechele post-traumatice ale regiunii respective,deformări ale

coloanei (cum ar fi cifoza sau scolioza),în contracturi musculare de diferite cauze.

Contraindicaţii:boli dermatologice,boli hemoragice,inflamaţii acute ale organelor

abdominale,TBC,boli vasculare,boli infecţioase.

Tehnica masajului.

Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în decubit ventral,cu mâinile pe lângă corp,iar
în cazul cifozelor cu un grad ridicat de curbura i se aşează pacientului o pernă sub abdomen sau torace,în
funcţie de regiunea în care se găseşte cifoza.Bolnavul este acoperit cu un cearceaf,lăsând descoperită numai
regiunea de masat.
Se începe prin neteziri (efleuraj),cu ambele palme întinse,pornind de la partea inferioară a
trunchiului,pe muşchii paravertebrali şi cei dorsali,pe marginea superioară a trapezilor,înconjurând umerii.
O altă formă de netezire se execută tot cu palmele întinse,pe părţile laterale ale toracelui,în acelaşi
sens (de jos în sus),pe partea superioară a trapezilor şi terminând la C7.
Urmează netezirea pe coloană,cu două degete depărtate,prinzând apofizele spinoase vertebrale între
degetele depărtate de la mâna stângă.Aceeaşi manevra se execută şi intercostal,atât pe partea opusă,cât şi pe
partea noastră.
Se continua cu netezirea pieptene.Ea se execută pe muşchii bine dezvoltaţi, marii dorsali, derulând
pumnul de la rădăcină către vârful degetelor, de 5-6 ori. Următoarea manevra de masaj aplicată o
constituie frământarea sau petrisajul, sub toate formele sale (frământarea cu o mână, începând cu partea
opusă nouă, pe 2-3 direcţii de muşchi, realizată prin compresiuni şi relaxări ritmice intre police şi celelalte
patru degete, ridicând muşchiul de pe planul osos. Pe aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două
mâini şi cea contratimp.
După fiecare manevră de frământat în parte se execută neteziri de întrerupere, cu scopul de a linişti
organismul şi,totodată,de a-l pregăti pentru manevrele care vor urma.
Urmează geluirea,care este tot o frământare, ce se face pe coloană, cu 2 degete depărtate,prinzând
spina vertebrală între ele. 0 altă direcţie a geluirii, cu degetele apropiate, se execută pe muşchii
paravertebrali dorsali,iar cu degetele depărtate, intercostal.Toate formele de geluire se fac de 2-3 ori pe
fiecare direcţie.
Se aplică din nou neteziri de intrarupere.
După acestea urmează fricţiunile, care se execută pe coloana,cu două degete depărtate, prin mişcări
de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. 0 altă direcţie de fricţiune – intercostal, cu
degetele depărtate şi cu mişcări circulare; precum şi pe muşchii paravertebrali dorsali,cu degetele
apropiate.Se insistă pe contracturile musculare,fricţiunea având un efect puternic decontracturant,mai ales în
asociere cu vibraţia.
Se execută din nou neteziri de întrerupere,după care urmează tapotamentul. Acesta se aplică doar pe
muşchii bine dezvoltaţi că marii dorsali şi trapezii inferiori, evitând zona rinichilor. Formele de tapotament

22
folosite sunt: căuş, cu partea cubitală a mâinii şi cu pumnii uşor deschişi.Manevrele de tapotament nu se
execută totdeauna ci numai în cazurile cu relaxare sau atrofie musculară.
Urmează vibraţia, executată cu palmă întreagă,întinsă,pe toată suprafaţa musculară, prin trenuri
vibratorii profunde şi rapide.
După toate acestea,se aplică netezirile de încheiere, a căror intensitate va fi descrescătoare, în
vederea relaxării şi liniştirii organismului.
În funcţie de localizarea deviaţiei cifotice şi gradul curburii,se poate indica,pe lângă masajul dorsal,şi
un masaj decontracturant cervical şi/sau lombar.
În încheierea şedinţei de masaj,fizioterapeutul va efectua o serie de mobilizări kinetice în articulaţiile
interesate (articulaţiile costo-vertebrale) deoarece ele trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru,pe fondul
mişcărilor de inspiratie-expiratie efectuate de pacient, maseurul, ţinând palmele perpendicular pe coloană
dorsală a acestuia,îi cere bolnavului să tragă puternic aer în piept, după care,în timpul expirului, apasă
ritmic, prin vibraţii, coloană dorsală (de 2-3 ori).

KINETOTERAPIE (gimnastică medicală).7

Kinetoterapia (terapia prin mişcare) ocupă cel mai important loc în tratamentul deviaţiilor cifotice ale
coloanei vertebrale.Ea este indicată în toate cazurile,indiferent de gravitatea sau localizarea lor,atât ca
metodă unică de tratament (cifozele nestructurale),cât şi în asociere cu alte mijloace terapeutice (cazurile
mai grave-cifoze patologice).
Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc:
I.Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii dorsale (prin mişcări
concentrice) şi alungirea musculaturii anterioare a gâtului şi toracelui (prin mişcări excentrice).
ÎI.Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului.
III.Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a celorlalte regiuni ale
corpului.

Mijloacele folosite în kinetoterapie sunt:

· Exerciţii statice:
-contractii izometrice,
-stînd în picioare corect,
-stînd în genunchi,
-stînd în decubit dorsal sau ventral,
-stînd atârnat

· Exerciţii dinamice – extensia şi întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciţii pentru cap, gât,
membre, care să amplifice extensia trunchiului.
Pentru îngreunări în efectuarea exerciţiilor se folosesc bastoane (aşezate la spate, sub axile), mingii
medicinale (purtate pe cap sau aruncate cu ambele mâini deasupra capului).
Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi relaxare.
Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasivo-activă, efectuate la scara fixă, la perete
şi, mai ales, în faţa oglinzii.
În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi formeze simţul poziţiei corecte, prin
autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleţei coloanei vertebrale.

7
Kinetoterapia profilactica, terapeutica si de recuperare - Tudor Sbenghe
Ed. Medicala - Bucuresti 1998.

23
 Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin contracţia
musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinând privirea înainte, paralelă cu pământul.
Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele principale urmărite
prin programele de kinetoterapie.Aceasta se realizează prin:
1. din decubit ventral, se execută gradat ridicarea capului, umerilor şi a membrelor superioare (pentru
tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),
2. ridicarea ambelor membre inferioare (tonifică musculatura lombară),
3. ridicarea membrelor (superior şi inferior) de aceeaşi parte (tonifică musculatura unilaterală
paravertebrală respectivă).
Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei vertebrale. Pentru a
se realiza acest lucru este necesar să se acţioneze în sensul:
- eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare,
- contracararea tendinţei de cifozare,
- împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,
- îmbunătăţirea mobilităţii articulaţiilor costo-vertebrale.
Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se corectează prin
exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit, şezând, ortostatism), de fapt,
conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se controlează în oglindă, urmărind
alungirea gâtului şi a trunchiului în ax. Exerciţiile devin mai eficiente dacă se oferă bolnavului câţiva
parametri care să-i permită să conştientizeze corecţia posturală (o rezistenţă uşoară aplicată de palma
terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte aşezată pe creştet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia de start „în genunchi".
Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a corpului (atârnat la spalier),
unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru îndeplinirea aceluiaşi obiectiv.
Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar sunt şi unele
manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în principal musculaturii paravertebrale,
antrenează în lucru şi musculatura centurii scapulo-humerale.

Exerciţii pentru mobilizarea coloanei vertebrale:

· Din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate şi braţele întinse lateral, se duc genunchi la piept
şi se revine la poziţia de plecare.
· Din poziţia şezând, inclinări laterale şi rotiri ale trunchiului;
· Din poziţie cvadrupeda, ridicarea în extensie maximă a membrelor inferioare (alternativ),
concomitent cu flectarea membrului superior din cot;
· Din poziţie cvadrupeda, bolnavul arunca braţele brusc înainte şi lateral.
· Din decubit ventral, ridicarea capului şi a trunchiului, poziţia membrelor superioare schimbându-se
pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafă, pe umeri).
· În decubit ventral cu bazinul la marginea patului,cu membrele inferioare atâmând, se fac extensii din
şold cu genunchii întinşi.
· Din poziţia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului, extensia
braţelor şi menţinerea pentru câteva secunde a poziţiei de maximă extensie.

Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de dotare minimă şi nu pierd din valoare decât
datorită lipsei de continuitate.

24
 Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie aplicate în bazine
cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în acţiunea fizică a apei de a "descărca"
mişcările în mare parte, de acţiunea gravitaţiei.
De asemenea, apa opune o rezistenţa la mişcare, ceea ce face ca partea izometrică a contracţiei să
reprezinte mai mult din mişcare, crescând astfel tonusul muscular.
La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra vasomotricităţii şi efectele tonifiante
asupra sistemului nervos central şi periferic. În cazul apelor carbogazoase este de adăugat şi efectul curativ
al sărurilor şi bulelor de gaz degajate.
De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune.
În tratamentul profilactic al deformărilor cifotice se au în vedere două metode importante: - înotul,
- gimnastică respiratorie.
Innotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rând (bras, spate, fluture, delfin). Este un excelent
mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a dezvoltării
simetrice a toracelui.
Gimnastică respiratorie, în apă, se face sub formă de innot sau programe specializate. Exerciţiile se
execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat până la bărbie, membrele inferioare întinse şi
atingând fundul bazinului cu vârful degetelor.
Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi
favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi creşterea capacităţii vitale.

Prin programele de gimnastică medicală se mai urmăreşte:

Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în scurtare, din
poziţii care să fixeze regiunea lombară şi cervicală în poziţie corectă. Se lucrează, în special, din şezând sau
şezând pe genunchi, din culcat, în genunchi cu sprijin pe palme, atârnat la scară fixă, elongaţii cu ajutorul
unui căpăstru, redresări active controlate, în faţa oglinzii, transport de greutăţi pe cap.
Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu diferite aparate portabile (greutăţi,
bastoane), cu rotaţia externă a braţelor, prin contracţia muşchilor mic rotund şi subspinos, cu apropierea
omoplaţilor de linia mediană (de coloană) prin contracţia trapezului şi romboidului, cu inspiraţie, iar la
revenire-expiraţie. Acelaşi rezultat îl obţinem lucrând şi cu braţele întinse la orizontală, duse spre înapoi
pentru apropierea omoplaţilor de coloană şi torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obţine prin exerciţii de respiraţie
amplă. Coastele, care sunt fixate de coloană dorsală pot fi antrenate în momentul inspirului şi să contribuie
la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele şi ridicarea lor.Toracele şi respiraţia costală se
reeducă prin mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni asupra coastelor, ţinând cont de momentul inspirului şi
expirului, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-vertebrală, şi prin mişcări active de respiraţie.
Presiunile şi tracţiunile se aplică perpendicular pe axul de rotaţie a articulaţiei costo-vertebrală, la nivelul
arcului posterior sau la locul de deplasare în cazul coastelor mai mari.
Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern, vizează mobilizarea toracelui în partea
lui superioară, iar când sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează mobilizarea toracelui în partea mijlocie şi
inferioară.

Important: programele de kinetoterapie trebuie efectuate pe perioade lungi de timp

(ideal ar fi ce ele să fie executate de către pacient pe tot parcursul vieţii)
deoarece au un rol primordial atât în corectarea deviaţiilor cifotice
existente şi a complicaţiilor lor,cât şi în prevenirea reapariţiei acestora.

25
 5.TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ergoterapia).

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia, folosind diverse activităţi,
adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului, cu scop recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să
folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la
readaptarea funcţională la gestualităţile vieţii zilnice.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi,
trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea programelor de terapie ocupaţionala sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii mişcărilor în acestea;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic;

Planul de tratament,în terapia ocupaţională,se stabileşte în urma unei evaluări bine documentate
(cuprinzând date personale despre pacient,despre mediul familial, socio-educational şi lucrativ al acestuia;
precum şi indicaţii asupra afecţiunii pe care o are şi modalităţile de tratament ale acesteia,prin mijloacele
proprii ergoterapiei).

Evaluarea este realizată de către o echipă interdisciplinara, alcătuită din medicul

specialist,kinetoterapeutul,maistrul instructor,etc.După efectuarea evaluării şi stabilirea planului terapeutic,
se trece la aplicarea acestuia.
În acest sens,terapia ocupaţională dispune de tehnici şi metode specifice,grupate în trei mari
categorii: gestualităţi (activităţi) esenţiale, semnificative
activităţi neesenţiale, nesemnificative;
metode sau activităţi ajutătoare.
Pe lângă corectarea deficitului şi readaptarea individului la noile condiţii de viaţă, terapia
ocupaţională are în vedere şi satisfacerea hobby-urilor acestora şi angrenarea pacienţilor în diverse activităţi
distractive, de agrement, precum şi practicarea unor sporturi atât individuale, cât şi de echipă.

Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activităţile care necesită flexia coloanei cum ar fi: grădinăritul,
împletitul răchitei, cusutul la maşină, olărit, etc..
Pentru obţinerea unor rezultate foarte bune se recomanda practicarea unor activităţi sportive: înot,
volei, baschet.

Rezultatele terapeutice depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea raţională a

ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.

6.TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, nămoluri).

Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe tratamentul

afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde asocierea factorilor
naturali (apă minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi, împreună cu programele de kinetoterapie
adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională a acestuia.

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

§ Încetinirea procesului degenerativ;

26
 § Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale;
§ Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare.

Tipuri de ape recomandate:

§ Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
§ Ape sărate concentrate (Sovata, Amară, Techirghiol)
§ Ape sărate iodurate (Bazna)
§ Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
§ Ape sulfuroase termale (Herculane).

Terapia cu nămol este benefică prin acţiunea celor trei factori cunoscuţi: termic, fizic (mecanic) şi
chimic.
Staţiunile indicate sunt:
§ Techirghiol (şi tot litoralul), unde se găseşte nămol sapropelic;
§ Amară, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
§ Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
§ Govora (nămol silicos şi iodat);
§ Geoagiu (nămoluri feruginoase)

27
 Capitolul VII. Studiu de caz

Cazul nr. 1
Nume/Prenume : M. B.
Vârsta : 35 ani
Diagnostic : cifoza dorsală
Istoricul bolii: boala debutează la vârsta de 13 ani insidios, motiv pentru care a urmat multiple cure de recuperare,
momentan prezintă dureri la nivelul coloanei cervicale și dorsale, modificări de statică
Articulațiile sacroiliace densificate bilateral, cea dreaptă păstrând parțial transparența articulară.
Examenul obiectiv:
Modificarea coloanei vertebrale la nivel cervical şi dorsal
Contracturi musculare la nivel cervical, dorsal și lombar
Limitarea mobilității la nivel cervical și dorsal
Atrofie musculara paravertebral dorsal
Examenul de laborator:
VSH= 7/15 mm/h; glicemia:89 mg/dl; colesterol: 220 mg/dl
Fibrinogen : 250mg/dl
Examenul radiologic:
Postura vicioasă a coloanei cervico-dorsală
Modificări structurale ale coloanei la nivel dorsal
Diminuarea ROT
Coloana lombară cu dextro scolioza- convexă lombară

Elemente de alimentație: 2-3 mese pe zi , neregulate.

Manifestări de dependență:
- Postură inadecvată, rectitudinea coloanei;
- Dureri la nivel dorsal şi lombar
- Limitarea mobilității la nivelul coloanei dorsale și lombare pe ultimele grade de mișcare;
- Limitarea activitățiilor de autoîngrijire: îmbrăcare – dezbrăcare, igienă, alimentație;
- Dificultatea de a se odihni și recreea;
- Recunoașterea factoriilor și a mijloacelor de prevenire/de combatere a durerii dorsale și lombare;
Elemente de autonomie:
- Respirația;
- Circulația
- Funcția de eleminare
- Menținerea constantă a temperaturii corpului în limite normale
- Comunicarea
- Acționarea conform credințelor și valorilor proprii

Tratament instituit :
a). Tratament igieno-dietetic:
- Dietă bogată în vitamine și minerale;
- Respectarea orelor de masă;
- Evitarea eforturilor mari și medii;
- Repaus fizic relativ;

28
 b). Tratament medicamentos:
- tratament general: Diclofenac 3x1 tb/zi
- tratament local: unguent Diclofenac

Tratament fizical-kinetic
- hidrokinetoterapia în bazin , apa la 38°C timp de 15 minute , cu efect vasodilatator, miorelaxant și antialgic asociat
cu mobilizări ale coloanei vertebrale și ale centurilor facilitate de descărcare de greutate a corpului;
- electroterapia: - curent Tens : aplicat dorsal 0-100 Hz 10 min, 50Hz = 10 min.
- ultrasunet cu hidrocortizon paravertebral dorsal 0.7 W/ cm² timp de 5 minute cu efect endotermic,
vasodilatator, miorelaxant, antialgic.
- Laser 3000 Hz, 6 puncte, 120 sec.
- hidrotermoterapia: - duș subacval : apa la temperatura de 38°C cu presiunea de 2 Atm , timp de 10 minute, cu efect
vasodilatator, miorelaxant, sedativ, reduce încărcarea coloanei;
- masajul sedativ al musculaturii paravertebrale, aplicat în sens longitudinal centripet,transversal și circular, utilizând
netezirea, fricțiunea, vibrația timp de 20 de minute;
- kinetoterapia individuală: - metode de relaxare;
- exerciții de respirație profundă;
- exerciții de atârnat la spalier,
- exerciții de tonifiere a musculaturii abdominale și extensoare , lombare –
exerciții izometrice și izotonice cu rezistență manuală progresivă;

Exerciții:
1.Mers cu spatele drept,cu ridicarea brațului drept sus și stângul ținut jos,înapoi.Se execută 1 minut.8
2.Mers pe vârfuri,cu mingea medicinală(pernuţa) pe cap,ținută cu mâna dreaptă prin lateral,iar o mână stânga
jos ținând o ganteră mică sau o carte.Se execută 1minut.
3.Stând cu bastonul la spate,așezat în lungul coloanei vertebrale ținut de sus cu mâna dreaptă și de jos cu mâna
stângă: îndoirea trunchiului spre stânga.Se repetă de 10-15 ori.
4.Aceeași poziție : Răsucirea trunchiului spre dreapta și revenire în poziția inițială.Se repetă lent de 10-15 ori.
5.Stând cu piciorul drept sprijint pe un scăunel: ducerea brațului drept sus cu o pernuță în mână,și brațul stâng
îndoit la spate în același timp cu îndoirea trunchiului spre stânga;Revenire în poziția inițială.Se repetă de 10-15
ori.
6.Mers pe vârfuri cu mâna dreaptă pe cap și mâna stângă pe omoplat.Se execută 1 minut.
7.Șezând cu coapsa stângă pe masă,piciorul drept atârnat în jos, mâna dreaptă pe șold și stânga sus,ținând prin lateral
o minge pe cap;îndoirea amplă a trunchiului spre stânga și revenire la poziția inițială.Se execută de 10-15 ori.
8.Aceeași poziție:răsucirea trunchiului spre dreaptă păstrând spatele în extensie și revenire în poziția inițială.Se
repetă de 10-20 de ori.

Concluzii:Pacienta a executat 30 de ședințe, a câte 3 ședințe pe săptămână,a avut o evoluție

pozitivă ,s-a recuperat funcțional complet. Se recomandă repetarea tratamentului fizical din 6 în 6 luni
cât și a tratamentului igieno-dietetic şi medicamentos.

Cazul nr. 2
8
Sbenghe Tudor – Kinetologie profilactică, terapeutică şi de
recuperare, Ed.Medicală, 1987
29
 Nume/Prenume : A.A.
Vârsta:24 ani
Dată: 20.01.2010
Diagnostic clinic: cifoza, discretă scolioză dextro-convexă lombară cu îngustarea simetrică stânga L1-L2-L3
-Rectitudine dorso-lombară
-Hernie intraspongioasă subacută,cifoza dorsală secundară
Istoricul bolii: boala debutează la vârsta de 20 de ani insidios, motiv pentru care a urmat multiple cure de
recuperare, momentan prezintă dureri la nivelul coloanei cervicale și dorsale, modificări de statică
Articulațiile sacroiliace densificate bilateral, cea dreaptă păstrând parțial transparența articulară.

Examenul obiectiv:
Modificarea coloanei vertebrale la nivel cervical şi dorsal
Contracturi musculare la nivel cervical, dorsal și lombar
Limitarea mobilității la nivel cervical și dorsal
Atrofie musculara paravertebral dorsal

Examenul de laborator:
VSH= 7/17 mm/h; glicemia:100 mg/dl; colesterol: 220 mg/dl
Fibrinogen : 250mg/dl
Examenul radiologic:
Postura vicioasă a coloanei cervico-dorsală
Modificări structurale ale coloanei la nivel dorsal
Diminuarea ROT
Elemente de alimentație: 2-3 mese pe zi , neregulate.
Manifestări de dependență:
- Postură inadecvată, rectitudinea coloanei;
- Dureri la nivel dorsal şi lombar
- Limitarea mobilității la nivelul coloanei dorsale și lombare pe ultimele grade de mișcare;
- Limitarea activitățiilor de autoîngrijire: îmbrăcare – dezbrăcare, igienă, alimentație;
- Dificultatea de a se odihni și recreea;
- Recunoașterea factoriilor și a mijloacelor de prevenire/de combatere a durerii dorsale și lombare;
Elemente de autonomie:
- Respirația;
- Circulația
- Funcția de eleminare
- Menținerea constantă a temperaturii corpului în limite normale
- Comunicarea
- Acționarea conform credințelor și valorilor proprii

Tratament instituit :
a). Tratament igieno-dietetic:
- Dietă bogată în vitamine și minerale;
- Respectarea orelor de masă;
- Evitarea eforturilor mari și medii;
- Repaus fizic relativ;
b). Tratament medicamentos:

30
 - tratament general: Diclofenac 3x1 tb/zi
- tratament local: unguent Diclofenac

Tratament fizical-kinetic
- hidrokinetoterapia în bazin , apa la 38°C timp de 15 minute , cu efect vasodilatator, miorelaxant și antialgic asociat
cu mobilizări ale coloanei vertebrale și ale centurilor facilitate de descărcare de greutate a corpului;
- electroterapia: - curent interferențial: aplicat lombosacrat 50 HZ= 5min, 0-100 Hz 10 min, 50Hz = 10 min.
- ultrasunet cu hidrocortizon paravertebral dorsal 0.7 W/ cm² timp de 5 minute cu efect endotermic,
vasodilatator, miorelaxant, antialgic.
- Laser 3000 Hz, 6 puncte, 120 sec.
- hidrotermoterapia: - duș subacval : apa la temperatura de 38°C cu presiunea de 2 Atm , timp de 10 minute, cu efect
vasodilatator, miorelaxant, sedativ, reduce încărcarea coloanei;
- masajul sedativ al musculaturii paravertebrale, aplicat în sens longitudinal centripet,transversal și circular, utilizând
netezirea, fricțiunea, vibrația timp de 20 de minute;
- kinetoterapia individuală: - metode de relaxare;
- exerciții de respirație profundă;
- exerciții de atârnat la spalier,
- exerciții de tonifiere a musculaturii abdominale și extensoare , lombare –
exerciții izometrice și izotonice cu rezistență manuală progresivă;
Concluzii:Pacientul a executat 10 ședințe,evoluția pozitivă,scolioza a dispărut. Se recomandă repetarea
tratamentului fizical din 6 în 6 luni cât și a tratamentului igieno-dietetic şi medicamentos.

Cazul nr. 3
Nume/Prenume : Radu P.
Vârsta: 29 ani
Date medicale:
Diagnostic: Coloana lombară cu cifoza ;pensare globală L1-L2, L2-L3, şi L5-S1
Istoricul bolii: boala debutează la vârsta de 20 de ani insidios, motiv pentru care a urmat multiple cure de
recuperare, momentan prezintă dureri la nivelul coloanei cervicale și dorsale, modificări de statică
Articulațiile sacroiliace densificate bilateral, cea dreaptă păstrând parțial transparența articulară.
Evaluare: Lombalgie
Examenul obiectiv:
Modificarea coloanei vertebrale la nivel cervical şi dorsal
Contracturi musculare la nivel cervical, dorsal și lombar
Limitarea mobilității la nivel cervical și dorsal
Atrofie musculara paravertebral dorsal şi cervical
Examenul de laborator:
VSH= 7/15 mm/h; glicemia:89 mg/dl; colesterol: 220 mg/dl
Fibrinogen : 250mg/dl
Examenul radiologic:
Postura vicioasă a coloanei cervico-dorsală
Modificări structurale ale coloanei la nivel dorsal
Diminuarea ROT
Coloana lombară cu dextro scolioza- convexă lombară
Elemente de alimentație: 2-3 mese pe zi , neregulate.
Manifestări de dependență:
- Postură inadecvată, rectitudinea coloanei;

31
 - Dureri la nivel dorsal şi lombar
- Limitarea mobilității la nivelul coloanei dorsale și lombare pe ultimele grade de mișcare;
- Limitarea activitățiilor de autoîngrijire: îmbrăcare – dezbrăcare, igienă, alimentație;
- Dificultatea de a se odihni și recreea;
- Recunoașterea factoriilor și a mijloacelor de prevenire/de combatere a durerii dorsale și lombare;
Elemente de autonomie:
- Respirația;
- Circulația
- Funcția de eleminare
- Menținerea constantă a temperaturii corpului în limite normale
- Comunicarea
- Acționarea conform credințelor și valorilor proprii

Tratament instituit :
a). Tratament igieno-dietetic:
- Dietă bogată în vitamine și minerale;
- Respectarea orelor de masă;
- Evitarea eforturilor mari și medii;
- Repaus fizic relativ;
b). Tratament medicamentos:
- tratament general: Diclofenac 3x1 tb/zi
- tratament local: unguent Diclofenac

Tratament fizical-kinetic
- hidrokinetoterapia în bazin , apa la 38°C timp de 15 minute , cu efect vasodilatator, miorelaxant și
antialgic asociat cu mobilizări ale coloanei vertebrale și ale centurilor facilitate de descărcare de greutate a corpului;
- electroterapia: - curent interferențial: aplicat lombosacrat 50 HZ= 5min, 0-100 Hz 10 min, 50Hz = 10 min.
- ultrasunet cu hidrocortizon paravertebral dorsal 0.7 W/ cm² timp de 5 minute cu efect endotermic, vasodilatator,
miorelaxant, antialgic.
- Laser 3000 Hz, 6 puncte, 120 sec.
- hidrotermoterapia: - duș subacval : apa la temperatura de 38°C cu presiunea de 2 Atm , timp de 10 minute, cu efect
vasodilatator, miorelaxant, sedativ, reduce încărcarea coloanei;
- masajul sedativ al musculaturii paravertebrale, aplicat în sens longitudinal centripet,transversal și circular, utilizând
netezirea, fricțiunea, vibrația timp de 20 de minute;
- kinetoterapia individuală: - metode de relaxare;
- exerciții de respirație profundă;
- exerciții de atârnat la spalier,
- exerciții de tonifiere a musculaturii abdominale și extensoare , lombare –
exerciții izometrice și izotonice cu rezistență manuală progresivă;

Concluzii:Pacientul a executat 10 ședințe,având evoluție pozitivă. Se recomandă repetarea

tratamentului fizical din 6 în 6 luni cât și a tratamentului igieno-dietetic şi medicamentos.

32
 Concluzii

Din studiul făcut asupra cazurilor prezentate în lucrarea de faţă s-a putut constata că tratamentul
cifozelor nu trebuie înţeles separat ci într-un context mult mai larg decât cel al corectării
stricte a curburii dorsale întrucât apare însoţită de abateri de la normal a umerilor, omoplaţilor,
toracelui şi a altor zone.De aceea programele de exerciţii au avut drept scop corectarea cifoscoliozei, dar au fost i
ncluse şi elemente corective pentru deficienţele asociate.

Nu este mai puţin adevărat că cifoscolioza având o valoare primară, corectarea acesteia va
antrena şi corectarea deficienţelor asociate a căror existenţă este secundară, dependente de
cifoscolioză.

Corectarea concomitentă şi a deficienţelor asociate s-a soldat cu o accelerare a recuperării
curburii cifotice şi scoliotice.

În cazul în care deformările corpurilor vertebrale au fost accentuate, evoluţia pacienţilor a
evidenţiat o stagnare a bolii.
Programul de kinetoterapie asociat cu mijloacele de fizioterapie au dus la ameliorarea algiilor
vertebrale şi la dispariţia lor, micşorarea curburilor patologice, crearea unui tonus de atitudine,
necesar menţinerii corecţiei, creşterea tonusului musculaturii paravertebrale, deblocarea
toracelui şi îmbunătăţirea parametrilor funcţionali specifici funcţiei pulmonare.

Exerciţiul fizic ca mijloc de bază al kinetoterapiei s-a aplicat sub formă de exerciţii dinamice,
statice sau jocuri sportive, de tipul sporturilor: înot, baschet, volei, tenis, badminton.
Alături de exerciţiile dinamice, asuplizarea coloanei vertebrale şi redresarea ei s-a realizat prin:
exerciţii de stretching şi elongaţii vertebrale pe plan înclinat (banca de gimnastică) şi cu ajutorul
căpăstrului Glisson, care au înbunătăţit rapid redresarea coloanei prin întinderea ligamentului
anterior ce este retractat.

Menţinerea poziţiei corecte a fost consolidată prin aparate ortetice de tipul orteza cervico-dorso-
lombară, denumită şi „ham de memorie” – denumire ce îi evidenţiază scopul.

În cadrul programului de recuperare, fiecare pacient a primit un program cu regulile de igienă
ale posturii, ce trebuie aplicate în timpul zilei şi nopţii pentru menţinerea rezultatelor urmărite
prin tratament recuperator, care a realizat obiectivul menţinerii corecţiei.

De un real folos au fost exerciţiile de conştientizare ale posturii din programul de
kinetoprofilaxie „şcoala spatelui” în care poziţiile corective învăţate în sală se aplică în viaţa
cotidiană.

Tratamentul prin mişcare va fi continuat pentru a consolida şi menţine rezultatele obţinute.

33
 BIBLIOGRAFIE

Tratat de medicină internă – Reumatologie – Dr. Păun Radu

Ed. Medicală - Bucureşti, 1999.

Clinică şi tratamentul bolilor reumatice - Ştefan Suteanu

Ed. Medicală – Bucureşti, 1977.

Electroterapie - Rădulescu Andrei

Ed. Medicală – Bucureşti, 1991.

Anatomia şi fiziologia omului - Dr. Roxana Maria Albu

Ed. Corint – Bucureşti, 1996.

Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului - Tudor Sbenghe

Ed. Medicală – Bucureşti, 1996.

Reumatologie - Prof. Dr. Eugen Popescu

Ed. Naţional – Bucureşti, 1997.

Compendiu de medicină fizică şi recuperare - Dr. Adriana Nica

Ed. Univ. Carol Davilla – Buc.1998.

Kinetoterapia profilactică, terapeutica şi de recuperare - Tudor Sbenghe

Ed. Medicală - Bucureşti 1998.

Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală - Iaroslav Kiss

Ed. Medicală – Bucureşti, 1999.

Compendiu de reumatologie – Dr. Eugen D. Popescu, Ruxandra Ionescu

Ed. Tehnica – Bucureşti, 1999.

Note de curs.

34