MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

SCOALA POSTLICEALA SANITARA “FUNDENI”

PROIECT DE ABSOLVIRE
DOMENIUL: SANATATE SI ASISTENTA PEDAGOGICA
CALIFICAREA PROFESIONALA: ASISTENT MEDICAL DE BFKT SI RECUPERARE

COORDONATORI:

Prof. Apostoiu Marga

Prof. Nicorici Mihaela

ABSOLVENT:

Grigore C. Maria - Cristina

1
 2018

MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE

SCOALA POSTLICEALA SANITARA “FUNDENI”

TEMA PROIECT

TRATAMENTUL RECUPERATOR POST-FRACTURA A BRATULUI

2
 2018

CUPRINS

Argument

Capitolul I. Notiuni de anatomie si fiziologie

Capitolul II. Biomecanica articulara si bilant muscular
Capitolul III. Fractura bratului
Capitolul IV. Tratamentul recuperator post-fractura a bratului
Capitolul V. Studii de caz
Capitolul VI. Concluzii
Bibliografie
Anexe

3
 ARGUMENT

Lucrarea de fata, reprezinta un studiu asupra tratamentului recuperator post-fractura a

bratului. Prima parte are ca scop descrierea notiunilor teoretice privind anatomia, fiziologia ,
biomecanica articulara si bilantul muscular , cat si metodele de tratament post-fractura a
bratului.
Mi-am ales aceasta tema, deoarece fracturile se intalnesc frecvent la toate varstele, dar mai
ales la varste active, dar in ultimul timp numarul accidentelor de circulatie sunt in crestere.

Rolul asistentei medicale in nursingul acestei afectiuni este extrem de

imporant, incepand cu dirijarea bolnavilor care au suferit o fractura spreserviciul de
specialitate cat si ingrijirile si nevoile de care trebuie sa beneficieze. Nu este de neglijat nici
componenta psihica a bolnavului in fracturi care de multe ori este imobilizat la pat, devenind
mai irascibil si unde rolul asistentei medicale este de a-l incuraja si de a-l introduce in viata
sociala cat mai rapid.Acordarea primului ajutor la locul accidentului cât şi prevenirea
completă a fracturilor pentru a nu afecta funcţiile vitale este foarte importantă.
Din fericire evoluţia şi prognosticul fracturii humerusului sunt de obicei favorabile, aceste
fracturi consolidându-se într-un timp relativ scurt.

4
 CAPITOLUL I
Notiuni de anatomie si fiziologie

Membrul superior, numit si membrul toracic,este format dintr-o portiune, care il leaga de
trunchiul osos, numita centura scapulara, si o portiune in continuarea precedentei, numita
membrul superior liber. Membrul superior are trei segmente:
- bratul, al carui schelet este format din humerus;
- antebratul, al carui schelet este format din radius si ulna ( cubitus);
- mana, in scheletul caruia deosebim : carpul, metacarpul si falangele.
Majoritatea oaselor membrului superior sunt oase lungi ( tubulare).
Bratul este limitat superior de centura scapulara si inferior se continua cu antebratul. Din
punct de vedere al componentei osoase, bratul este alcatuiti dintr-un singur os : humerus.
HUMERUS:
Osul humerus este un os tubular lung, care prezinta o diafiza si doua epifize, proximala si
distala. Epifiza proximala este formata din: cap ( capul humeri), de forma sferica, orientat
medial si putin posterior. Axul sau formeaza cu axul diafizei un unghi de 130º.
Corpul (Corpus humerî) :
Este aproape cilindric în porţiunea superioară, prismatic triunghiular în cea inferioară.
Prezintă trei feţe şi trei margini, bine diferenţiate în porţiunea inferioară, cu mult mai slab în
porţiunea superioară.
1.Faţa antero-laterală (Facies anterior lateralis) prezintă, ceva mai sus de mijlocul ei o
rugozitate în formă de V, numită tuberozitatea deltoidiană (Tuberositas deltoidea):
⇒pe braţul ei superior se inseră muşchiul deltoid;
⇒pe braţul inferior muşchiul brahial.
Sub tuberozitate, se află un şanţ puţin pronunţat, care pleacă de pe faţa posterioară; este
şanţul nervului radial (Sulcus nervi radialis) prin care trec:
⇒ nervul radial;

5
 ⇒ artera brahială profundă.
Deasupra tuberozităţii, faţa antero-laterală este înconjurată de nervul axilar. Acest nerv poate
fi interesat în fracturile osului.
2. Faţa antero-medială (Facies anterior medialis) prezintă:
⇒gaura nutritivă a osului;
⇒şanţul intertubercular care descinde de la epifiza superioară;
⇒o impresiune rugoasă pentru inserţia muşchiului coracobrahial.
3.Faţa posterioară (Facies posterior) este străbătută oblic de şanţul nervului radial:
⇒deasupra şanţului se inseră capul lateral;
⇒dedesubtul lui se insera capul medial al muşchiului triceps brahial.
4.Marginea anterioară este bine pronunţată.
5.Marginea laterală (Margo lateralis) şi marginea medială (Margo medialis) prezintă
caractere comune. Punţi pronunţate în jumătatea proximală a corpului, ele devin adevărate
creste în jumătatea distală a lui, amândouă se recurbează, terminându-se pe epicondilul
corespunzător.
⇒Marginea laterală se continuă cu creasta supracodiliană laterală (Crista supracondylaris
lateralis) care se termină pe epicondilul lateral;
⇒Marginea medială se continuă cu creasta supracondiliană medială (Crista supracondylaris
medialis) care se termină pe epicondilul medial.
EXTREMITATEA sau EPIFIZA SUPERIOARĂ.
Este unită cu corpul prin colul chirurgical (Collum chirurgicum) al osului. Cele mai
frecvente fracturi ale humerusului se întâlnesc la nivelul colului chirurgical. Tot aici are loc
dezlipirea traumatică a epifizei, care se poate produce la copii şi tineri, deoarece epifiza
superioară şi diafiza se sudează abia la vârsta de 20-25 ani.
Epifiza superioară sau proximală prezintă mai multe elemente descriptive.
1.Capul humerusului (Caput humeri).
⇒este o suprafaţă articulară netedă, reprezentând 1/3 dintr-o sferă;
⇒priveşte medial, în sus şi puţin posterior;
⇒se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei.
⇒axul său formează cu axul diafizei un unghi de 130°.
2.Colul anatomic (Collum anatomicum).
⇒este un şanţ circular, care separă capul humerusului de restul epifizei.
3.Tuberculul mare (Tuberculum majus).

6
 ⇒este situat pe partea laterală a capului în partea superioară;
⇒prezintă trei feţişoare pentru inserţii musculare:
⇒pe feţişoara superioară se inseră muşchiul supraspinos,
⇒pe cea mijlocie muşchiul subspinos, iar
⇒pe cea inferioară muşchiul rotund mic.
4.Tuberculul mic (Tuberculum minus) este situat pe partea anterioară a epifizei.
⇒pe el se insera muşchiul subscapular.
5.Şanţul intertubercular (Sulcus intertubercularis) sau culisa bicipitală. Este un şanţ vertical,
care pleacă de pe faţa anterioară a epifizei şi se termină pe faţa antero-medială a diafizei.
El este limitat de :
⇒creasta tuberculului mare (Crista tuberculi majoris) situată anterior - pe care se inseră
muşchiul pectoral mare ;
⇒creasta tuberculului mic (Crista tuberculi minoris) situată posterior - pe care se inseră
muşchiul rotund mare.
Prin şanţ alunecă tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial.

EXTREMITATEA sau EPIFIZA INFERIOARĂ

Este turtită şi recurbată dinapoi înainte, astfel că diametrul transversal este cu mult mai
mare ca cel antero-posterior. Epifiza distală prezintă:

7
 ⇒un condil;
⇒doi epicondili.
Condilul humerusului (Condylus humeri) prezintă, la rândul lui, două categorii de
formaţiuni:
1. Suprafeţe articulare. Sunt destinate radiusului şi ulnei. Ele sunt reprezentate de către:
trohleea humerusului, capitulul humerusului şi un şanţ intermediar.
●Trohleea humerusului (Trochlea humeri) răspunde scobiturii trohleare de pe ulnă. Ea este
formată din două margini, două povârnişuri şi un şanţ. Şanţul are un traiect spiroid de jos în
sus şi medio-lateral, imprimând direcţia mişcărilor din articulaţia cotului.
●Capitulul humerusului (Capitulum humeri) este o proeminenţă rotunjită, situată lateral de
trohlee. El răspunde fosetei articulare de pe capul radiusului.
●Şanţul intermediar separă trohleea de capitul. El este articular, răspunzând marginii fosetei
articulare de pe capul radiusului.
2.Fose. Sunt în număr de trei:
⇒Fosa coronoidă (Fossa coronoidea) este situată deasupra trohleei, pe faţa anterioară a
epifizei; în ea pătrunde procesul coronoidian al ulnei, în mişcările de flexiune ale antebraţului.
⇒Fosa radială (Fossa radialis) este situată deasupra capitulului; în ea pătrunde capul
radiusului, în mişcările de flexiune.
⇒Fosa olecraniană (Fossa olecrani) este situată deasupra trohleei, pe faţa posterioară a
epifizei; în ea pătrunde olecranul, în mişcările de extensiune ale antebraţului.
Epicondilii sunt două proeminenţe, care servesc pentru inserţii musculare; unul este medial,
iar altul lateral.
1.Epicondilul medial (Epicondylus medialis):
Este o puternică proeminenţă triunghiulară, la care se termină creasta supracondiliană medială
a diafizei; se poate explora prin inspecţie şi palpare. Faţa lui posterioară prezintă şanţul
nervului ulnar (Sulcus nervi ulnaris) pe unde trece nervul omonim.
Pe epicondilul medial se inseră:
⇒muşchii pronatori ai antebraţului;
⇒muşchii flexori ai antebraţului, ai mâinii şi degetelor;
⇒muschiul rotundul pronator;
⇒muschiul flexor radial al carpul;
⇒muschiul palmar lung;
⇒muschiul flexor ulnar al carpului;

8
 ⇒muschiul flexor superficial al degetelor.
2.Epicondilul lateral (Epicondylus lateralis):
Este mai mic decât cel medial. La el se termină creasta supracondiliană laterală a diafizei.
Se poate explora prin inspecţie şi palpare, fiind un reper important (ca şi epicondilul medial)
pentru proiecţia formaţiunilor de la nivelul antebraţului. Pe el se inseră:
⇒muşchii supinatori ai antebraţului;
⇒muşchii extensori ai antebraţului, mâinii şi degetelor;
⇒muschiul scurt extensor radial al carpului;
⇒muschiul supinator extensor al degtelor;
⇒muschiul extensor al degetului mic;
⇒muschiul extensor ulnar al carpului;
⇒muschiul anconeu.
La aproximativ 5-6 cm pe marginea medială, deasupra epicondilului medial se găseşte în
mod inconstant (în aproximativ 1% din cazuri) o apofiză triunghiulară, numită procesul
supracondilian (Processus supracondylaris). Procesul este legat de epicondil printr-o bandeletă
fibroasă, formând astfel un inel osteofibros, prin care trec nervul median şi artera brahială.
Torsiunea humerusului. Axul transversal al capului humerusului şi cel al condilului numeral
nu se află în acelaşi plan frontal.
⇒La adult ele formează un unghi ascuţit, deschis lateral, are 14-20° şi denotă torsiunea
osului.
⇒La nou-născut unghiul are aproximativ 60°.

9
 Explorarea capului humeral este destul de dificila, din cauza muschilor ce inconjoara
articulatia scapulo-humerala. Portiunea anterioara a capului se palpeaza prin muschiul deltoid,
bratul fiind in rotatie externa. Corpul humerusului poate fi palpat de ambele parti ale
muschiului biceps brahial. La
nivelul epifizei distale a
humerusului se poate palpa
epicondilul medial, epicondilul
lateral,precum si capitolul.
Ultimul se poate explora lateral
de olecranon, sub epicondilul
lateral.

MUSCHII BRATULUI :
Musculatura bratului se divide in doua loji distincte. Muschii lojii anterioare fixeaza bratul,
iar muschii lojii posterioare il indreapta. Toti muschii lojii anterioare ( frontale) a bratului sunt
muschi flexori.
Muschii anteriori ai bratului :
1.Muschiul biceps brahial:
Este muschi al regiunii anterioare a bratului. Este un muschi lung,fusiform cu originea pe
scapula prin doua capete distincte: lung sis curt care se unesc intr-un corp muscular ce
coboara prin loja anterioasra a bratului si se termina pe extremitatea superioara a radiusului.
Insertii: in origine prin doua portiuni : capul scurt pe varful procesului coracoid,printr-un
tendon comun cu al corobrahialului, capul lung asezat lateral de precedentul,se insera printr-
un tendon pe tuberculul supragleoidal al scapulei sip e cadrul glenoidal. Tendonul trece prin
interiorul cavitatii articulare scapula-humerale,invelit intr-o teaca sinoivala. Iese din articulatie

10
si coboara prin santul intertubercular, unde este acoperit de tendonul marelui pectoral.Cele
doua capete la inceput independente, fuzioneaza intr-un singur corp muscular apoi si fusiform
se deschide pana in cot,unde se insera printr-un tendon pe tuberculozitatea radiusului.
Actiune: are actiune atat asupra bratului cat si a antebratului. Cu toate ca sare pestedoua
articulatii, actiunea lui se efectueaza pâna în articulatia radioulnara distala si anume:flecteaza
antebratul pe brat dar flexia este completa numai daca antebratul este în supinatie.Este un
puternic supinator al antebratului când antebratul este în pronatie, tuberozitatearadiusului este
asezata dorsal, tendonul bicepsului fiind învârtit în jurul radiusului, contractiamuschiului
deplaseaza înainte tuberozitatea si duce antebratul în supinatie.
Inrvatie: este inervat de nervul musculocutanat, care provine din plexul brahial.

2.Muschiul brahial :
Este un muschi latit, situat la parte anetrioara si inferioara a bratului, înapoia tricepsului, da
largimea bratului în partea inferioara.
Insertii: insertia superioara se face pe buza inferioara a tuberozitatii deltoidiene, pefata
laterala si mediala al humerusului, dedesuptul insertiei deltoidiene si pe cele 2
septeintermusculare ale bratului în special pe cel medial. Fibrele musculare descind,
tricepsulînaintea capsulei articulatiei cotului, pe care o parte din ele o insera si se termina
printr-untendon pe baza procasului coronoid al ulnei.
Actiune: este cel mai puternic flexor al antebratului pe brat si tensor al capsuleiarticulatiei
cotului. Când ia punct fix pe humerus - flecteaza antebratul pe brat, iar când ia punct fix pe
cubitus - flecteaza bratul pe antebrat.
Inervatie: este inervat de nervul musculocutanat si de fibrele din nervulradial.

3.Muschiul coracobrahial :
Coracobrahialul este asezat la partea anterioara a bratului in regiuneasuperioara, intre humerus
si portiunea scurta a bicepsului.
Actiune: duce bratul inainte, in sus si inauntru (adductie).
Insertii: are originea pe varful apofizei coracoide, printr-un tendon comun cu portiunea
scurta a bicepsului, iar insertia se face pe mijlocul muchiei internea humerusului.

11
 Inervatie: este inervat, ca si ceilalti muschi anteriori ai bratului, de nervulmusculocutanat.
Muschii posteriori ai bratului :

1.Muschiul triceps brahial :

Este un muschi lung, voluminos, asezat pe fata posterioara a bratului. Extremitatea sa
superioara este impartita in trei capete de origine(triceps): vastul medial, vastul lateral si
portiunea lunga a tricepsului.
Insertii: cele trei ramuri ale tricepsului au origini diferite, prin tendoaneindependente.Vastul
medial are originea pe fata posterioara a humerusului medial sisub santul de torsiune.Vastul
lateral are originea pe fata posterioara a humerusului, superior si lateral fata de santul de
torsiune.Portiunea lunga a tricepsului are origine pe partea inferioara aconturului cavitatii
glenoide a scapulei.Cele trei ramuri se alatura si formeaza corpul tricepsului brahial care,
printr-un tendon comun se insereaza pe olecran.
Inervatie: este inervat de nervul radial, care ia nastere din plexul brahial.
Actiune: extensor al antebratului (antagonist al bicepsului brahial) siadductor al bratului.
2.Muschiul anconeu :
Este un muschi mic, asezat in reginea cotului.
Insertii: fibrele sale au originea pe epicondilul lateral al humerusului iar insertia pe olecran.
Inervatie: este inervat de nervul radial.
Actiune: contribuie la extinderea antebratului (extensor).

12
ARTICULATIILE UMARULUI :
Unitatea cinematica centura scapulara-umar-brat dispune de cinci articulatii , din care trei
ale centurii scapulare si doua ale umarului. Dintre acestea, trei sunt adevarate, si doua false.
Realizeaza o mare mobilitate, care permite trei grade de libertate,miscare in trei planuri sau
pet rei axe,la care se adauga si combinarea lor in cadrul circumductiei.
Articulatiile adevarate sunt : articulatiile scapulohumerala, acromioclaviculara si
sternocostoclaviculara.
Articulatiile false sunt: articulatia scapulotoracica, planul de alunecare subdeltoidian = bursa
seroasa subacromiodeltoidiana.
ARTICULAŢIILE CENTURII SCAPULARE
1.Articulaţia sternoclaviculară
2.Articulaţia acromioclaviculară
3.Articulaţia interscapulotoracică
1.Articulaţia sternoclaviculară = articulaţie sternocostoclaviculară,deoarece la alcătuirea
ei participă şi prima coastă.
-Este o diartroză, o articulaţie selară.
-Suprafeţe articulare:
●suprafaţa articulară a sternului – este reprezentată de unghiul sternal,
● suprafaţa articulară a cartilajului – costal este reprezentată de o porţiune plană a acestuia.
● suprafaţa articulară a claviculei – este reprezentată de faţa internă verticală a extremităţii
interne a claviculei şi de faţa inferioară orizontală a acesteia.
●suprafeţele articulare sternale şi costale, alcătuiesc un unghi diedru înfundat, în care
pătrunde unghiul diedru proeminent al suprafeţei articulare claviculare.

13
 ● intre suprafaţa claviculară şi cea sternală, se interpune un menisc vertical.
2.Articulaţia acromioclaviculară
-Este o articulaţie plană de tip artrodie.
-Suprafeţe articulare:
●suprafaţa articulară a acromionului – ocupă partea cea mai anterioară a
marginii lui interne,
●suprafaţa articulară a claviculei – este situată pe extremitatea laterală a
claviculei.
-Mijloace de unire a suprafeţelor articulare: o capsulă fibroasă întărită de două ligamente
acromioclaviculare superior şi inferior (=ligamente intrinseci),
●ligamentele coracoclaviculare– la distanţă (=ligamente extrinseci):
●ligamentul trapezoid – dispus anteroextern, de formăpatrulateră,
●ligamentul conoid – dispus posterointern, de formătriunghiulară.
Aceste ligamente blochează mişcările claviculei în timpul mobilizării umărului.
Secţionarea ligamentelor coracoclaviculare, nu cresc semnificativ mobilitatea articulaţiei
acromioclaviculare.
Secţionarea izolată a capsulei articulare permite subluxaţia.
Secţionarea concomitentă a capsulei şi ligamentelor coracoclaviculare,permite luxaţia
complectă a claviculei.
-În 33-40% din cazuri, articulaţia prezintă şi un disc.
-Articulaţia acromioclaviculară – participă la mişcările de flexie, extensie şi abducţie,
neavând rol în mişcările de rotaţie.
3.Articulaţia interscapulotoracică
-Este o sissartroză = articulaţie fără elemente articulare tipice.
-Suprafeţe articulare:
● Faţa anterioară a omoplatului, dublată de muşchiul subscapular.
● Faţa externă a coastelor şi muşchii intercostali.
● Între cele două suprafeţe articulare se găseeşte muşchiul marele dinţat (M. Serratus
magnus)
●Spaţiile dintre diferitele formaţiuni este umplut cu ţesut celular lax.
●Spaţiul dintre muşchiul subscapular şi muşchiul dinţat mare este denumit spaţiul
interseratoscapular.

14
 CAPITOLUL II

Biomecanica articulara si bilant muscular

Pentru a realiza bilantul articular, desfasurarea examenului trebuie sa fie mereu aceeasi,
parcurgând cinci etape:
l) masurarea amplitudinii miscarilor normale;
2) cautarea anormala;
3) punerea în evidenta a eventualelor aspecte clinice asociate;
4) studiul radiologic al articulatiei;
5) sinteza tuturor datelor obtinute.
Flexia bratului pânä la 90°
Impotriva gravitatiei — forta 4,5: asezat, bratele atârnate coatele putin flectate, omoplatul
fixat, subiectul flecteazä bratul la 90°, palma spre în jos pentru a împiedica rotatia externa cu

15
substitutie prin biceps brahial; se aplica o rezistenta deasupra cotului, subiectul nu trebuie sa
faca rotatie, adductie orizontala sau abductia bratului.
Impotriva gravitatiei — forta 3: asezat, bratul atârnat cotul usor flectat, omoplatul fixat,
subiectul flecteaza bratul la 90°, palma spre în jos.
Forta (2): decubit lateral, bratul sprijinit pe o planseta neteda (sau sustinut de examinator),
cotul usor flectat, omoplatul fixat, subiectul duce bratul înainte pânä la flexia de 900 .
Forta (1) si (O): decubit dorsal, examinatorul palpeaza fibrele partii anterioare a deltoidului
pe fata anterioara a articulatiei umarului.
Extensia bratului-bilantare
Amplitudinea de miscare: intre 0º si 50-60º.
Factorii care limiteaza msicarea:
1.Tensionarea muschilor flexori ai bratului
2.Contactul marii tuberculozitati a humerusului cu acromionul ( in spate).
3.Tensionarea ligamentului gleno-coraco-humeral.
Stabilizarea miscarii :
1.Contractia muschilor : marele romboid,micul romboid si trapez.
2.Greutatea trunchiului.
Muschii principali :
●Marele dorsal.
●Marele rotund.
●Deltoidul.
Muschii accesori:
● micul rotund;
● tricepsul (lunga portiune).
Extensia bratului :
Impotriva gravitatiei - forta 4,5 : decubit ventral,bratul in rotatie interna + adductie, palma
spre in sus pentru a impiedica rotatia externa,omoplatul fixat, subiectul extinde bratul pe toata
amplitudinea de miscare; se opune o rezistenta deasupra cotlui.
Fara gravitatie — forta 2: decubit lateral, bratul flectat asezat pe o planseta neteda (sau
sustinut de examinator); omoplatul fixat, subiectul extinde bratul în rotatie intena pe toata
amplitudinea de miscare.
Fara gravitatie — forta 1: decubit ventral, examinatorul palpeaza fibrele marelui rotund pe
partea inferioara a marginii axilare a omoplatului, si fibrele marelui dorsal putin dedesubt

16
 Nota: miscarea
trebuie sa se efectueze
mai ales la nivelul
articulatiei
glenohumerale;
subiectul nu trebuie sa
basculeze omoplatul
înainte, încercând sa
completeze
amplitudinea de
miscare.

Abductia bratului pânã la 900 - bilantare

Factorii care limiteazä miscarea: pozitia trohiterului fata de acromion.
Stabilizarea miscarii: contractia muschilor trapez mare dintat; marele dintat + partea
superioara a trapezului ajuta rotatia omoplatului în sus, ca fixarea acestuia.
Muschii principali:
●Deltoidul (partea mijlocie):
Nervul circumflex (C5,C6).
Origine: marginea externä + fata superioarä acromion.
Insertie: pe „V"-ul deltoidian — partea mijlocie a fe!ei externe a diafizei humerale.
●Supraspinosul:
Nervul suprascapularului (G).
Origine: 2/3 interne ale fosei supra-spinoase.
Abductia bratului pânã la 90º :
Impotriva gravitatiei — fortã 4,5: asezat, bratul atâmat în pozitie intermediara între rotatie
interna rotatie externa, cotul usor flectat, omoplatul fixat; subiectul face abductia la 90º fara ca
articulatia umarului sa fie în rotatie externa (palma orientata în jos pentru a împiedica rotatia
externa cu substitutie prin biceps brahial); se opune o rezistenta deasupra afticulatiei cotului.
Impotriva gravitatiei
— forta 3 : asezat,
bratul în pozitie
intermediara între
rotatie interna rotatie
externa, cotul flectat,

17
omoplatul fixat; subiectul face abductia pâna la 90º fara ca articulatia umarului sa fie în rotatie
externa
Fara gravitatie — forta 2: decubit dorsal, bratul pe lânga trunchi în pozitie intermediara între
rotatia externa si rotatia interna, cotul usor flectat, omoplatul fixat deasupra acromionului;
subiectul face abductia pâna la 90° fara ca articulatia umarului sa fie în rotatie externä
Fara gravitatie forta 1: examinatorul palpeaza portiunea mijlocie a deltoidului pe fata
externa a 1/3 superioare a bratului.
Nota: subiectul poate pune bratul în rotatie externa si încearca sa substituie bicepsul brahial
în timpul abductiei.
Abductia orizontala a bratului:
Impotriva gravitatiei — forta 4,5: decubit ventral, bratul în abductie asezat pe masa,
antebratul atârnat vertical la marginea mesei, omoplatul fixat; subiectul face abductie pe toata
amplitudinea de miscare; se opune o rezistenta deasupra cotului;miscarea se efectueaza mai
ales la nivelul articulatiei glenohumerale nu între omoplat torace.
Impotriva gravitatiei — forta 3: decubit ventral, bratul în abductie 900 asezat pe masa,
antebratul atârnat vertical la marginea mesei, omoplatul fixat; subiectul face abductie pe toata
amplitudinea de miscare.
Fara gravitatie — forta 2: asezat, bratul sustinut flectat la 900, omoplatul fixat; subiectul
face abductie orizontala pe toata amplitudinea de miscare.
Fara gravitatie — forta 1: se palpeaza fibrele musculare ale potiiunii posterioare a
deltoidului pe fata posterioara a articulatiei umarului.
Adductia orizontala a bratului — bilantare
Amplitudinea de miscare: între 00 - 45 0
Factorii care limiteazã miscarea:
l. Tensionarea extensori ai bratului.
2. Contactul bratului cu trunchiul.
Stabilizarea miscarii: în adductia orizontala fortata, contractia muschiului marele oblic de
aceeasi parte.
Muschiul principal — Marele pectoral:
Nervul marelui pectoral + insa pectoralilor o origine:
a)fata anterioara 1/3 interna clavicula;
b)jumatate din largimea fetei anterioare a sternului pânä la nivelul celei de-a 6-a sau a 7-a
coaste,
c)carfilajele primelor 6 sau 7 coaste .

18
 Adductia orizontalã a bratului:
Impotriva gravitatiei — forta 4,5: decubit dorsal, bratul în abductie 90 0 , subiectul face
adductia bratului pe toata amplitudinea de se opune o rezistenta deasupra articulatiei cotului.
Impotriva gravitatiei — forta 3: decubit dorsal, bratul în abductie 90 0 , subiectul face
adductia bratului aducându-l la verticala.
Fara gravitatie — forta 2: asezat, bratul asezat pe masa la 900 abductie, trunchiul fixat;
subiectul isi duce bratul înainte pe toatä amplitudinea de miscare.
Nota: se pot izola, pâna la un anumit punct, partea sternala partea claviculara a marelui
pectoral; în testarile (5) (4), rezistenta se aplica în directie opusa liniei de tractiune a fibrelor,
adica în sus în afara pentru partea sternala, în jos în afara pentru partea claviculara; în testarea
(3), bratul poate fi pus într-o abductie mai mare de 90 0, pentru a evalua partea sternala, într-o
abductie mai mica de 900, pentru a evalua partea claviculara; bratul este, în acest caz, ridicat la
verticala în directia fibrelor de evaluat.
Rotatia externa a bratului — bilantare
Amplitudinea de miscare: între 00 - 900
Factorii care limiteazã miscarea:
l . Tensionarea partii anterioare a ligamentului capsular + ligamentului coraco-humeral.
2. Tensionarea muschilor rotatori interni ai bratului.
Stabilizarea miscarii: contractia trapez + marele romboid + micul romboid pentru fixarea
omoplatului.
Muchii principali: Subspinosul:
•Nervul suprascapular (C5,C6). e Origine: 2/3 interne ale fosei sub-
•Insertie: fateta mijlocie a marii tuberozitäti a humerusului.
Micul rotund: o Nervul circumflex (C5).
•Origine: 2/3 superioare ale fetei posterioare, marginea axilara a omoplatului.
Insertie: fateta inferioara a marii tuberozitati a humerusului + sub ea, unindu-se cu partea
posterioara a capsulei articulare. Muchiul accesor: deltoidul (partea posterioara)
Muschii accesori:
Deltoidul (portiunea anterioara).
Rotatia externa a bratului:
Impotriva gravitatiei — forta 4,5: decubit ventral, bratul în abductie la 90° si pe masa,
antebratul atâmat vertical la marginea mesei, omoplatul fixat cu mâna antebratului, dar lasând
posibilitatea de a face o rotatie; subiectul balanseaza antebratul înainte si în sus, face o rotatie

19
externa a bratului pe toata amplitudinea de miscare; rezistenta se aplica pe antebrat deasupra
pumnului.
Impotriva gravitatiei — forta 3: decubit ventral, bratul în abductie la 90º si pe masa,
antebratul atârnat vertical la marginea mesei, omoplatul fixat mâna contra fetei anterioare a
bratului pentru a împiedica abductia (fara a jena subiectul balanseaza antebratul înainte si în
sus, face o rotatie externa a bratului pe toatä amplitudinea de miscare).
Fara gravitatie — forta 2: decubit ventral, membrul superior atâmat la marginea mesei în
rotatie interna, omoplatul fixat; subiectul face rotatia externa a bratului pe toata amplitudinea
de miscare (nu trebuie ca antebratul sä fie în supinatie, ceea ce ar permite o amplitudine
completa de rotatie externa).
Fara gravitatie — forta 1: se poate palpa micul rotund pe marginea axilara a omoplatului,
subspinosul pe corpul omoplatului sub spina.
Rotatia interna a bratului — bilantare
Amplitudinea de miscare: între 00 900 (700). Factorii care limiteaza miscarea:
l. Tensionarea partii superioare a ligamentului capsular.
2. Tensionarea rotatori externi ai bratului.
Stabilizarea miscarii:
l. Greutatea trunchiului.
2. Contractia muschilor trapez, marele romboid, micul romboid pentru a fixa omoplatul.
Muschii principali:
Subscapularul:
Nervul supenor inferior al subscapularului (C5,C6)
Origine:
a) 2/3 interne fosa subscapulara;
b) 2/3 inferioare marginii axilare a omoplatului.
Insertie
a)mica tuberozitate a humerusului
b)partea anterioara a capsulei articulare.
Marele pectoral:
Nervul marelui pectoral ansa pectoralilor
Origine:
a)fata anterioarä 1/3 interna clavicula;
b)jumatate din largimea fetei anterioare a sternului pâna la nivelul celei de-a 6-a sau a 7-a
coaste;

20
 c)cartilajele primelor 6 sau 7 coaste.
Insertie: buza anterioara culisa bicipitala
Marele dorsal:
Nervul Marelui dorsal
Origine:
a) apofizele spinoase, ultimele 6 vertebre dorsale;
b) foita posterioara aponevroza lombo-sacrata (fixati pe apofizele spinoase ultimele 6
vertebre dorsale + vertebrele lombare + vertebrele sacrate, pe ligamentele supraspinoase pe
partea posterioara creasta iliacä);
c)buza externa creasta iliaca, în afara masei comune;
d)partea posterioara ultimele 3-4 coaste;
e)(în general) câteva fibre de pe unghiul inferior al omoplatului.
Insertie: în ftundul culisei bicipitale a humerusului.
Marele rotund:
Nervul Marelui rotund (C5,C6).
Origine: fata posterioara unghiul inferior omoplat.
Insertie: buza interna culisa prinicipitala in spatele marelui dorsal.
Muschii accesori:
Deltoidul (portiunea anterioara).
Rotatia interna a bratului:
Impotriva gravitatiei — forta 4,5: decubit ventral, bratul în abductie la 90° si asezat pe masa,
antebratul atârnat vertical la marginea mesei, omoplatul fixat cu mâna antebratul, dar lasând
posibilitatea de a face o rotatie; subiectul balanseaza antebratul înapoi în sus, si face o rotatie
interna a bratului pe toata amplitudinea de miscare; rezistenta se aplica pe antebrat deasupra
pumnului atârnat vertical la marginea mesei, omoplatul fixat; subiectul balanseaza antebratul
înapoi si în sus, si face o rotatie interna a bratului pe toata amplitudinea de miscare.
Fara gravitatie — forta 2: decubit ventral, membrul superior atâmat la marginea mesei în
rotatie externa, omoplatul fixat; subiectul face rotatia interna a bratului pe toata amplitudinea
de miscare (nu trebuie ca antebratul sa fie în pronatie, ceea ce ar permite o amplitudine
completa de rotatie interna).
Fara gravitatie forta 1: se pot palpa fibrele subscapularului în profunzimea axilei aproape de
insertia lor.

21
 CAPITOLUL III
Fractura bratului

Fracturile sunt leziuni osoase traumatice caracterizate prin întreruperea continuităţii

ţesutului osos, sub acţiunea directă sau la distanţă a unui agent vulnerant. Fractura osului
împreună cu leziunile ţesuturilor învecinate realizează „focarul de fractură". Cauza fracturilor
o reprezintă forţa traumatică care depăşeşte rezistenţa ţesutului osos şi care se exercită direct
asupra osului sau la distanţă asupra scheletului.
Semne clinice locale sunt subiective si obiective. Cele subiective sunt:
- durerea spontană foarte puternică, şocantă, apare în timpul traumatismului şi este însoţită
de senzaţia auditivă avută de accidentat la ruperea osului. Sediul durerii este la locul de
fractură.
- impotenţa funcţională este parţială în fracturile fara deplasare si completa in fracturile cu
deplasare- scaderea sensibilitatii tegumentare: anestezii, parestezii.
Semnele clinice obiective sunt probabile sau certe. Semne de probabilitate sunt:
- durerea provocată în scop diagnostic de examinator prin palpare sau prin mobilizări active
şi pasive ale segmentului traumatizat, exacerband durerea.
- deformarea regiunii se produce datorita: deplasării fragmentelor osoase,constituirii unui
hematom ori datorită edemului inflamator.
- culoarea tegumentelor este hiperemică imediat după accident, iar la 2-3zile apar
echimozele. Dacă există leziuni vasculare se instalează culoarea palidă sau cianotică a
segmentului respectiv.
Procesul de vindecare a unui focar de fractură este caracterizat prin apariţia de ţesut osos
nou, care va reuni fragmentele osoase şi se va adaptadin punct de vedere structural funcţiei
osului respectiv. Acest ţesut nou poartă numele de calus. Apariţia şi dezvoltarea calusului este
un proceslent, influenţat de starea generală a organismului şi de capacitatea lui biologică de
reacţie.
Tratamentul de specialitate constă în imobilizarea definitivă realizată in aparat gipsat,
extensie continuă sau chirurgical.Pe perioada imobilizării se aplică masaj, exerciţii de
tonifiere prin contracţii statice, alternate cu relaxări ale musculaturii regionale şi exerciţii de

22
întreţinere generală pentru segmentele sănătoase. După înlăturarea imobilizării se face
reeducarea funcţională prin masaj,gimnastică terapeutică şi fizioterapie.Reluarea efortului se
face numai după avizul medicului specialist în urma examenului clinic şi radiologic. Efortul
se reia gradat şi cu atenţie deosebită pentru segmentul care a fost accidentat.

FRACTURILE BRATULUI
Fracturile humerusului proximal :
Generalitati.
Humerusul proximal este cuprins intre interliniul articular scapulo-humeral si insertia marelui
pectoral. Fracturile humerusului proximal reprezinta 4-5% din totalul fracturilor, fiind mai
frecvente la virstnici si 45% din fracturile humerusului. Raportul pe sexe B/F = 1 pana la 50
de ani, dar devine 4 in favoarea femeilor dupa 50 de ani.
Epidermiologie :
Incidenţa fracturilor extremităţii superioare a humerusului, este în continuă crestere. Fracturile
extremitatii superioare a humerusului constituie aproximativ 50% din cazurile
fracturilor membrelor superioare.Aceste fracturi ocupă primul loc la fracturi în cazul
persoanelor invarsta.
Statisticile arată că fracvenţa acestor fracturi creşte odată cu înaintarea în vârsta, peste 60%
din fracturi survin după vârsta de 60 de ani. Rata crescută a acestora se datorează vârstei
inaintate (vârsta medie a pacienţilor este de 62 -67 ani), datorita modificarii metabolismului
osos.Ca sex, în general bărbaţii sunt mai predispuşi la fracturi decât femeile, lucru care se
explică prin participare lor mai mare la munca fizică. Totuşi şi femeia are stări fiziologice (ca
de exemplu sarcina, perioada de laptare, menopauza, osteoporoza), în care ea este mai
susceptibilă de a face fracturi.Există unele tulburări ale structurii osoase, indiferent dacă este
vorba despre rarefiere osoase.
Mecanismul de producere este frecvent indirect prin cadere pe cotul in hiperextensie sau
flectat dar posibil si direct (lovituri, accidente de circulatie). Contractiile musculare puternice
(epilepsie,electrocutii) produc avulsii trohiter/trohin sau fracturi-luxatii.
Fracturile la acest nivel pot fi produse :
⇒direct:prin lovituri primite pe faţa anterioară sau posterioară a umărului,
⇒indirect: prin căderi pe cot sau pe umăr cu bratul înspecial în abducţie, când se produce o
exagerare acurburilor normale a humerusului.
Mecanismul de producere cel mai frecvent este prin cauză indirectă, prin cădere violentă pe
umăr, pe cot sau prin tracţiune fortata a braţului. La tineri , prevaliază fracturile prin adducţie.

23
 La fracturile prin abducţie, unghiul format pe fragmente este deschis în afară, la cele prin
adducţie , unghiul pe care îl formează fragmentele este deschis înăuntru. Adeseori însă,
unghiulaţia fragmentelor se face şi în plan sagital, unghiul fiind deschis înapoi.Unele afecţiuni
cum sunt: hemiplagia, Boala
Parkinson,metastazele osoase,
osteomalacia pot favoriza producerea
fracturilor.

Simptomatologia este mai putin zgomotoasa decat la alte fracturi datorita anvelopei
musculare care imbraca humerusul. Inspectia arata un umar globulos, tumefiat cu distanta
acromio-epicondiliana scurtata, impotenta functionala totala si umarul imobilizat
antalgic in atitudine umila. Echimoza brahio-toracica Hennequin, cvasipatognomonica, apare
mai tardiv. Se mai poate observa o zona de depresiune subdeltoidiana (lovitura de topor),
diferita de cea intalnita in cazul luxatiilor scapulo-humerale care este situata mai sus si este

24
insotita de abductie elastica Berger. Palparea poate decela crepitatii osoase si mobilitate
anormala, manevra efectuata cu grija pentru a nu deplasa fractura. Aceste semne lipsesc in
fracturile angrenate. Durerea in punct fix la 5-6 cm sub acromion si in axila este sugestiva.
Tabloul clinic este mai accentuat in cazul fracturilor-luxatii.

Teritoriul Echimozei lui Hanneuqin

Examenul radiologic este decisiv pentru diagnostic si trebuie efectuat in pozitie

corecta.Planul scapulei face un unghi de 35-40° cu planul frontal, astfel incat se foloseste un
suport pentru umarul contralateral al pacientului. Incidentele de fata si profil pot fi completate
cu cea axilara efectuata cu pacientul in decubit dorsal, bratul abdus 50°, tubul in dreptul
soldului si placa deasupra umarului. Aceasta incidenta stabileste diagnosticul de luxatie
anterioara sau posterioara si deceleaza fracturile glenei.Alte examene imagistice sunt TC,
superioara RMN in depistarea detaliilor osoase, aceasta din urma fiind superioara in
diagnosticul leziunilor de parti moi asociate (leziuni coafa rotatorie, leziuni ale plexului
brahial) si al osteonecrozei. Artroscopia umarului investigheaza starea articulatiei.
Examenul de laborator :
•VSH
•numarul de leucocite
•calcemie
•hemoglobina

25
 •hematocrit
•glicemie
•TS. TC
•examen sumar de urină
•investigaţii histopatologice în cazul osului patologic pentru a descoperii eventualele cauze
favorizante afracturii, osteoporoza, osteomielita, etc.
Clasificarea fracturilor humerusului proximal nu este facila. Notam o clasificare
anatomica,clasificarea AO si Neer.
Clasificarea anatomica:
-fracturi ale capului humeral;
-fracturi ale colului anatomic (intraarticulare);
-fracturi ale colului chirurgical (extraarticulare), angrenate in abductie (la virstnici)sau
adductie (la tineri) sau neangrenate;
-fracturi ale trohiterului;
-fracturi ale trohinului;
-fracturi-luxatii;
-fracturi-decolari (la copil);
-fracturi cu 3, 4 fragmente sau cominutive.
Clasificarea Neer (1970) este bazata pe existenta celor 4 segmente majore, fragmentul
capital,diafizar, mica si marea tuberozitate. Cand oricare din cele 4 fragmente este deplasat cu
peste 1 cm sauangulat peste 45°, fractura este considerata cu deplasare. O fractura fara sau cu
minima deplasare este considerata ca fractura cu o parte, indiferent de numarul de segmente
interesate si se preteaza la tratament ortopedic, cu rezultate excelente, datorita neafectarii
aportului sanguin. Fracturile cu doua parti sunt fracturile cu deplasare de col anatomic sau
chirurgical sau cele cu deplasare a micii sau marii tuberozitati.O fractura a tuberculului mare
este frecvent insotita de o luxatie anterioara scapulo-humerala si o fractura a tuberculului mic
se poate insoti de o luxatie posterioara. Fractura colului chirurgical poate fi cu angularein
abductie sau adductie. Fracturile cu trei parti cuprind deplasarea a trei fragmente majore,
capul humeral,diafiza si unul dintre tuberculi iar traiectul principal al fracturii este frecvent
localizat la nivelul colului chirurgical. Deplasarea este dictata de muschii atasati pe
tuberozitatea intacta si de marele pectoral sideltoid care se insera pe fragmentul diafizar.
Fractura cu 4 parti afecteaza fiecare fragment major si sugereaza compromiterea
vascularizatiei locale. In cazul luxatiei sau sub luxatiei fragmentului capital se poate folosi
termenul de fractura-luxatie.

26
 Diagnosticul diferential se face cu:
-contuzia umarului;
-fractura colului scapulei;
-fractura acromionului;
-luxatia scapulo-humerala;
-periartrita scapulo-humerala;
Complicatiile fracturilor humerusului proximal sunt imediate si tardive.
Cele imediate sunt:
-leziuni tegumentare (fractura deschisa) necesitind tratament chirurgical;
-ireductibilitatea fracturii prin interpozitia partilor moi, necesita tratament chirurgical-
leziuni vasculare ale pachetului axilar ;
-leziuni nervoase in special ale nervului axilar, obiectivate prin hipoestezia inregiunea
deltoidiana si deficit motor deltoidian;
-leziuni ale coafei rotatorilor necesitind refacere chirurgicala in special la indivizi tineri. Se
obiectiveaza prin limitarea abductiei si a rotatiei externe.
Complicatiile tardive sunt reprezentate de:
-pseudartroze, pana la 20%, necesita tratament chirurgical;
-calusul vicios este diagnosticat la angulari > 40° si necesita osteotomii de corectie;
-necrozele avasculare cu prognostic mult mai bun decit cele femurale, apar in special in
urma fracturilor cu patru parti sau a fracturilor;
-luxatii si se trateaza conservator sau prin artroplastie. Sunt cauzate de lezarea arterei
circumflexe anterioare;
-miozita osifianta, caracterizata prin aparitia unor formatiuni osoase pericapsulare si se pot
trata chirurgical dupa maturizarea osificarilor;
-instabilitati gleno-humerale cu tratament complex;
-periartrita scapulohumerala dupa imobilizari prelungite, in special la varstnici.

Tratament :
Primul ajutor la locul accidentului :
Fractura trebuie imediat imobilizată provizoriu la locul accidentului, la nevoie sedarea
durerii cu opiacee: Algocalmin,Mialgin, Romergan, etc.Trebuie să se efectueze cât mai repede
şi cât mai corect transportul pacientului la spital. Se vor lua măsuri ca în timpul transportului
laspital, oasele fracturate să nu se deplaseze mai mult decât în momentul producerii fracturii.
Tratamentul de specialitate :

27
 Tratamentul fracturilor extremităţii proximale a humerusului este în general ortopedic şi este
numai în cazuri excepţionale chirurgical.Tratamentul acestor fracturi urmează principiul
simplu de e se axa fragmentul distial după cel proximal. Printr-o abducţie a braţului,aceasta se
poate realiza aproape în toate cazurile. Dacă la tracţiunea braţului se adaugă şi o presiune pe
locul fracturii, corectându-se unghiulaţia, se poate preveni o dislocare mai mare. Poziţia de
repaus survine într-un aparat ghipsat în abducţie în care fragmentul distaleste axat cât mai
perfect după cel proximal.Unele fracturi se lasă suficient imobilizate printr-un bandaj. Frica
de acest bandaj, care ar limita în curând mişcările umărului, este numai atunci justificată, când
el este menţinut mai mult de 14 zile.Tracţiunea se realizează printr-o broşă trecută prin
olecran, antebraţul fiind pus orizontal, braţul verical, iar potcoava de tracţiune fiind întinsă de
o sârmă trecută peste mai mulţi scripeţi.La fracturile care sunt angrenate într-o mică
unghiulaţie se poate renunţa la o repunere exactă. La unii pacienţi foarte bătrâni trebuie să ne
mulţumim şi cu o reducere relativă şi începând de îndată cu o reeducare funcţională, se pot
obţine rezultate relativ bune. Capul humeral nu are cal femural sau ca gâtul femural funcţii
statistice şi odiscretă unghiulare sau o limitare a mişcării umărului la aceaşti pacienţi bătrâni
nu au o importanţă prea mare.La tinerii cu epifiziolită (deslipire diafizo-epifiziară) se impune
oreducere cât mai perfectă, întrucât o reducere incompletă are ca urmare o tulburare de
creştere în lungime a osului.Fracturile parcelare prin smulgere ale tuberozităţii se tratează cu
punerea în repaos în abducţie a braţului şi reluarea mişcărilor după 2 -3 săptămâni.Chirurgical
se rezolvă numai cazurile în care reducerile imperfecte sunt incompatibile cu o bună vindecare
a leziunilor.
Această osteosinteză se practică de obicei cu scoabe sau broţe Kirsinchner.Fracturile luxaţiei
capului humeral, necesită fireşte o intervenţie chirurgicala care are ca obiectiv repunerea
capului şi fixarea focarului de fractură.Dat fiind faptul că foarte multe din aceste fracturi
survin la oamenii înaintaţi în vârstă, nu este întotdeauna necesară o reducere ideală, unele
dezaxări mici şi chiar scurtării fiind perfect compatibile cu o bună funcţionalitate, mai ales
dacă reducerea funcţională a fost începută de timpuriu.
Regimul :
Regimul alimentar: în primele zile după operaţie se instituie un regim lacto - fainos. Din a
treia zi (de la reluarea tranzitului intestinal) se trece la un regim comun.
Regimul de mobilizare: variază în funcţie de intervenţia chirurghicală efectuată şi de sediul şi
gravitatea fracturii. În timpul prezenţei aparatului ghipsat se va efectua mobilizarea pasivă şi
apoi activă treptat prin testarea şi stabilirea sensibilităţii la nivelul zonei operate.După
scoaterea aparatului gipsat se va trece la mobilizarea activă a membrului respectiv, având grijă

28
ca la cel mai mic semn deoboseală, durere, impotenţă funcţională să reducem timpul
demobilizare.Ulterior este indicat a se evita eforturile fizice intense cu predilecţie pe membrul
operat.
Fracturile diafizei humerale
Generalitati.
Diafiza humerala este delimitata proximal de insertia marelui pectoral si distal de o linie
imaginara ce trece la 4 cm deasupra articulatiei cotului. Fracturile ei apar mai frecvent la
adulti decat la varstnici, la care predomina fracturile humerusului proximal. In cursul nasterii
se pot produce fracturi obstetricale la acest nivel. Reprezinta 4% din totalul fracturilor.
Mecanismul de producere poate fi direct, mai rar, sau indirect prin cadere pe mana sau cot
au prin torsiunea violenta a bratului. Acest ultim mecanism este tipic pentru fracturile spiroide
sau cu fragment intermediar, fracturi deosebit de instabile.
Clasificarea fracturilor:
Se face in functie de tipul acestora (simpla, bifocala, cominutiva,deschisa) si de traiectul
focarului (fractura transversa, oblica scurta sau lunga, spiroida). Se va preciza si sediul
fracturii, cel mai frecvent fiind afectate treimea medie sau unirea acesteia cu cea distala.
Majoritatea fracturilor sunt cu deplasare, sub actiunea musculaturii locale (fragmentul
proximal in abductie si rotatie externa, cel distal in adductie si rotatie interna). Un tip special
de fractura este cea spiroida a treimii distale, denumita Lewis-Holstein cu un risc crescut de
afectare a nervului radial.
Simptomatologia este specifica in fracturile cu deplasare, la inspectie putin se observa
tumefactie si deformare a bratului, scurtarea distantei acromio-epicondiliene. Palparea
deceleaza durere in punct fix, mobilitate patologica, crepitatii osoase, intreruperea
continuitatii osoase. Aceste manevre se vor efectua cu prudenta pentru a nu leza nervul radial
ce trece pe partea posterioara a diafizei. Examenul fizicva fi obligatoriu incheiat cu explorarea
nervului distal de fractura prin testarea dorsiflexiei pumnului si abductiei policelui. De
asemenea, se impune palparea pulsului la artera radial.
Examenul radiologic de fata si de profil stabileste diagnosticul de certitudine si deceleaza
evetualele fracture pe os patologic (metastaza,osteita,distrofie osoasa).
Evolutia este favorabila, spre consolidare in 6 saptamini in fracturile spiroide sau oblice si 8
saptamini in cazul celor transverse sau cominutive. Humerusul, la fel ca si clavicula, are o
mare capacitatede consolidare, chiar in absenta unei reduceri perfecte.
Complicatiile pot fi imediate sau tardive.
Cele imediate sunt reprezentate de:

29
 -leziuni tegumentare (fracturi deschise), produse direct prin agentul traumatic sau indirect
prin inteparea tegumentelor de catre fragmentele osoase. Necesita tratament chirurgical cu
toaleta locala si osteosinteza
-leziuni vasculare cu formarea unui hematom compresiv. Se intervine chirurgical de urgenta,
in cel mult 6 ore de la incident si se practica arteriorafie sau arterioplastie;
-leziuni nervoase, afectind predominant nervul radial. Paralizia sa este insotia de pozitia „in
gat de lebada” a mainii. Tratamentul este de obicei de expectativa, cu practicarea reducerii
oropedice si neuroliza ulterioara cu eliberarea nervului din calusulformat si eventuala
neurorafie;
-interpunerea de parti moi in focar, necesitand interventia chirurgicala pentru obtinerea
reducerii si a consolidarii.
Complicatiile tardive constau din:
●intirzierea in consolidare, afectind mai frecvent fracturile treimii medii, datorita
vascularizatiei mai slabe si cele transverse, datorita contactului interfragmentar redus.Se pot
trata prin expectativa sau osteosinteza;
●pseudartroza, caracterizata clinic prin lipsa consolidarii si radiologic prin opercularea
capetelor osoase, necesita tratament chirurgical cu decorticare, avivarea capetelor osoase,
osteosinteza cu placi compactante si aport de grefa osoasa. Apare frecvent dupa tratamentul
chirurgical.
Tratamentul ortopedic este indicat in primele 24 de ore si consta in reducere in imobilizare
in aparat gipsat brahio-antebrahiopalmar sau mai rar din tractiune transscheletetica
continua,cu bratul la zenith si antebratul flectat la 90º, paralel cu solul. Brosa este situata
transolecranian trecand prin creasta cubitusului. Tratamentul chirurgical consta in principal
din osteosinteza cu placa si suruburi.
Fracturile supra- si intercondiliene
Sunt fracturi specifice adultului si au un traiect in T, in V sau in Y cu patrunderea
fragmentului diafizar intre cele doua fragmente condiliene, deplasindu-le posterior si lateral,
respectiv medial si inrotatie sub actiunea muschilor antebratului. Este o fractura intraarticulara
asociata cu riscul compromiterii functiei cotului. Mecanismul de producere poate fi direct,
prin traumatism pe fata posterioara a cotului sau indirect prin cadere pe mina cu cotul in
extensie, extremitatea proximala a ulnei lovind fata posterioara a trohleei si separind cei doi
condili, concomitent cu producerea fracturii supracondiliene.
Simptomatologia este dominata de durerea si impotenta functionala a cotului, cu tumefierea
sa si largirea paletei prin separarea celor 2 condili. Bratul pare scurtat si la palpare se

30
deceleaza crepitatii osoase si mobilitate patologica. Leziunile neurovasculare se asociaza in
circa 30 la suta din cazuri.Examenul radiografic standard este suficient pentru stabilirea
diagnosticului.
Complicatiile imediate sunt reprezentate de:
-deschiderea focarului, dinspre interior sau din afara, situatie mai grava, datorita riscului
infectios crescut. Necesita toaleta chirurgicala si osteosinteza;
-complicatii vasculare, interesind artera humerala, impunind interventia chirurgicala de
urgenta. Leziunile compresive pot cauza un sindrom Volkmann;
-complicatii nervoase, afectind in ordine descrescatoare a frecventei nervii radial,median si
ulnar.
Complicatiile tardive includ:
-calusul vicios, in varus sau in valgus-pseudartroza, ca urmare a unui montaj ineficient;
-infectia, mergind pana la osteita, frecventa datorita deschiderii focarului si a interventiei de
amploare;
-sindromul Volkmann (contractura ischemica);
-redorile articulare-osificarile periarticulare, cu sediul in special in brahialul anterior, ducand
uneori laanchiloza;
-artroza posttraumatica, dupa reduceri imperfecte sau fracturi cominutive.
Tratamentul ortopedic: este indicat in fracturile fara deplasare si consta in imobilizarea in
aparat gipsat brahio-antebrahio-palmar 3 saptamani. In fracturile cominutive, se practica
tractiunea transscheletica continua cu bratul la zenit, cu brosa situata transolecranian.Se reduc
fragmentele prin presiune mediolaterala si se imobilizeaza in aparat gipsat brahio-antebrahio-
palmar 4-6 saptamani.
Tratamentul chirurgical
Este mai frecvent folosit si consta din osteosinteza prin abord transtricipital sau
transolecranian. Se face fixarea cu suruburi sau brose a celor doi condili intre ei sifixarea lor
la fragmentul diafizar (osteosinteza in triunghi). Se mai pot folosi fixarea cu doua placi
insurubate, una pe fiecare parte a paletei humerale sau cu hobanaj al fiecarui condil la diafiza.
Reluarea rapida a miscarilor cotului este esentiala si va fi instaurata la 24-48 de ore
postoperator.
Fractura condilului extern
Este mai frecventa decit fractura condilului medial si se produce prin mecanism indirect,
cand olecranul loveste trohleea in portiunea sa externa sau cupusoara radiala loveste
capitulul humeral.Traiectul de fractura porneste de la corticala externa si se termina spre

31
santul capitulo-trohlean (tip 1Milch) sau santul trohlean (tip 2 Milch). Repercusiunile acestei
fracturi pot fi consolidarea vicioasa invalgus, redoarea sau artroza cotului.
Tratamentul ortopedic este indicat in fracturile fara deplasare si consta din imobilizarea in
aparat gipsat brahio-antebrahio-palmar cu antebratul in supinatie si cotul inflexie timp de 3
saptamini. In fracturile cu deplasare ce nu pot fi reduse ortopedic se practica osteosinteza cu
surub sau cu brose.
Fractura condilului intern
Se produce prin mecanism indirect, similar cu precedenta. Traiectul de fractura porneste de
la corticala interna si se termina spre santul trohlean (tip 1 Milch) sau santul capitulo-trohlean
(tip 2 Milch).
Tratamentul ortopedic este indicat in fracturile fara deplasare si consta din imobilizarea in
aparat gipsat brahio-antebrahio-palmar cu antebratul in pronatie si cotul in flexie timp de 3
saptamini. In fracturile cu deplasare ce nu pot fi reduse ortopedic se practica osteosinteza cu
surub sau cu brose.
Fractura epitrohleei (a epicondilului humeral intern)
Este o fractura extraarticulara, asociata frecvent cu luxatiile cotului produsa prin smulgere
de catre ligamentul colateral intern sau de contractia violenta a muschilor epitrohleeni in
cursul miscarilor fortate in valg. In fracturile fara deplasare, simptomatologia este redusa si
consta din durere, tumefactie, limitarea pronatiei antebratului si parestezii in teritoriul nervului
ulnar iar tratamentul consta din imobilizare gipsata timp de 3 saptamini cu antebratul in
pronatie pentru relaxarea musculaturii. In fracturile cu deplasare,fragmentul patrunde frecvent
intraarticular si este necesara excizia sa chirurgicala daca fragmentul este mic sau fixarea sa
cu brosa sau surub daca acesta este mare. Se impune, de asemenea, explorarea nervului ulnar.
Postoperator se imobilizeaza 2 saptamini in gips.
Fractura prin decalotare a condilului humeral extern:
Consta din desprindere a suprafetei articulare a capitulului humeral, fara interesarea
epitrohleei si poate fi de tip I (Kocher-Lorenz,fractura parcelara osteocondrala) sau tip II
(Hahn-Steinthal, cu un fragment osos spongios mai important).Tratamentul este chirurgical si
consta din excizie in tipul I si din fixare cu brose sau surub in tipul II.
Fractura diacondiliana
Detaseaza intreaga suprafata articulara a capitulului si a trohleei printr-un traiect orizontal.
Fracturile fara deplasare beneficiaza de imobilizare gipsata 3 saptamini si recuperara
functionala iar la cele cu deplasare se poate tenta fixarea fragmentului sau, in caz de
esec,extirparea sa si mobilizarea precoce a cotului.

32
 Fracturile paletei humerale
Epifiza inferioara a humerusului (paleta humerala) este alcatuita dintr-un condil extern si
unul intern. Trohleea este situata medial, si se articuleaza cu cubitusul. Capitulul situat lateral
de trohlee se articuleaza cu radiusul
Etiopatogenie:
- frecvente la copii, mai rare la adulti;
- mecanismul de producere este cel mai adesea indirect prin hiperflexia sau hiperextensia
cotului;
- mecanismul direct este mai rar intalnit (fractura “de portiera”);
Clasificare :
- fracturi supracondiliene (hiperextensie sau hiperflexie);
- fracturi supra si intercondiliene;
- fracturi ale condilului extern sau intern;
- fracturi ale epicondilului sau epitrohleei (uneori asociata cu luxatia de cot);
- fracturi osteocartilaginoase;
Simptomatologie :
- simptomatologia generala a fracturilor;
- tardiv in plica de flexiune apare echimoza liniara Kirmisson;
- la palpare se vor cauta reperele:varful olecranului, epicondilul si epitrohleea, linia lui
Malgaigne si triunghiul triunghiul Nelaton;
- mobilitate anormala, mai ales la testul de stres in valgus sau varus;
Explorare imagistica :
- radiografii simple AP si LL;
- pentru fracturile osteocartilaginoase CT sau RMN;

Diagnostic pozitiv si diferential :

Diagnosticul pozitiv

33
 - clinico-radiologic;
- diagnostic dificil al fracturilor osteocartilaginoase.
Diagnosticul diferential se va face cu luxatia posterioara de cot, contuziile de cot si
fracturile extremitatii proximale a oaselor antebratului
Evolutie, prognostic :
- evolueaza adesea cu complicatii, prognosticul fiind rezervat;
- consolidarea se produce in 4-6 saptamani dar calusul vicios si redoarea de cot sunt extrem
de frecvent intalnite.
Complicatii :
Complicatiile imediate
- fractura deschisa;
- luxatia de cot, asociata adesea cu fractura epitrohleei;
- leziuni vasculare sau nervoase;
- sindromul Volkmann.
Complicatiile tardive
- consolidarea vicioasa;
- redoarea articulara;
- osteoamele si calcifierile periarticulare;
- tulburarile de crestere la copii.
Tratament :
- tratamentul ideal consta in reducere perfecta, fixare solida si mobilizarea precoce;
- imposibil in fracturile cominutive.
Tratamentul ortopedic :
- fracturile fara deplasare sau cu minima deplasare sau cele supracondiliene reductibile
(imobilizare 3-6 saptamani );
- fracturile extrem de cominutive la varstnici.
Tratamentul chirurgical
- de electie in fracturile cu deplasare;
- reducere si osteosinteza cu suruburi, placi de reconstructie, placi semitubulare de preferat
LCP in functie de varianta anatomo-patologica.

34
 CAPITOLUL IV

Tratamentul recuperator post-fractura a bratului

Balneo-fizioterapia este terapia de stimulare şi reglare a mecanismelor de adaptare a

organismului la mediu.
Balneo-fizioterapia are cel mai important rol în recuperarea fracturilor,după imobilizarea
perfectă a focarului de fractură.
Orice traumatism, prin sechelele funcţionale produse, pune probleme derecuperare, în afară
mijloacelor ortopedice, contribuie de regulă metodele fizicaleşi balneare de tratament.
Efectele analgetice –se obţin prin aplicaţii de căldură locală (parafină,cataplasme cu nămol,
undele scurte, microundele, ultrasunet, masajul sedativ, lamevoie medicaţie antialgică).
Efectele antiinflamatorii –au în stadiile recente aplicaţii de crioterapie(tratament cu gheaţă
sub formă de comprese, băi parţiale cu apă, cu gheaţă,masajul cu gheaţă). În stadiile cronice la
reducerea inflamaţiei contribuie băilegalvanice, galvanoionizările, iar în situaţii particulare, ca
remedii în procedeele inflamatorii antrenante şi când nu pot fi folosite alte mijloace cu doze
mici.
Efectele decontracturante –se obţin prin căldură umedă (băi calde minerale, băicalde simple
şi băi parţiale ascendente).
Aplicaţii cu nămol în cataplasme: în contracturi dureroare, inflamatorii recente –aplicaţii de
crioterapie, diadinamice.

35
 Combaterea retracţiilor musculare ce pot reduce mobilitatea articularăşi se realizează prin
căldură locală intensă (parafină şi nămol), întinderi prin căldură, mobilizări pasive, undele
scurte, masajul profund de tip reflex.
Creşterea tonuslui şi forţei de contracţie a muşchilor hipotrofice sau atrofici – se realizează
prin contracţii izomerice rezistive.
În traumatismele musculare cu hematoame calcifiante sau cicatrici fibroase
sunt necesare aplicaţii de ultrasunete în doze mari, fibrolitice,curenţi de înaltă fregvenţă cu
scop sclerotic
Tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnică, efecte)
Prin hidro-termoterapie se înţelege aplicarea metodică şi ştiinţifică în scop profilactic,
curativ şi recuperator a unui număr foarte variat de proceduri care folosesc apa la diferite
temperaturi, presiuni şi sub diverse stări de agregare aplicată direct sau prin intermediul unor
materiale sau obiecte.
Asupra organismului, procedurile de hidro-termoterapie acţionează prin factori: mecanic,
termic şi chimic, fie în asociaţie, fie preponderat unul dintrea aceştia, în funcţie de procedură.

Hidroterapia
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculaturii, care se produce
sub influenţa apei calde.
Baia caldă simpă – se execută într-o cadă obişnuită cu apă la 36 – 37°C şi cu durata de 15 –
30 minute. Are acţiune sedativă generală.
Mod de acţiune:
-factor termic;
-presiunea hidrostatică a apei.
Baia la temperatură de indiferenţă: temperatura apei este de 34 - 35° C cu durată de 10 –15
minute. Are efect calmant.
Mod de acţiune: presiune hidrostatică şi uşor factor termic.
Baia cu masaj este o baie caldă cu apă la temperatură de 36- 39° C în care se execută
masajul asupra regiunii. Durata băii depinde de durata masajului efectuat.
Mod de acţiune:
-factor termic;
-factor mecanic.
Baia parţială ascendentă – temperatura apei este de 35° C. Se creşte temperatura apei din
minut în minut, prin adăugarea de apă fierbinte. Temperatura apei poate să ajungă la 41- 43°

36
C iar a bolnavului la 39° C. Duratabăii este de 15 –30 minute.
Mod de acţiune –baie hipertermă provoacă o vasodilataţie tegumentară importantă.
Băile de soare şi nisip utilizează spectrul solar complet. Expunerea la soare se face cu
precauţie, 2 –3 minute pentru fiecare parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele
următoare.
Sunt deosebit de importante pentru echilibrul fosfocalcic necesar sintezei osoase.
Crioterapia –recele ca agent fizic termic este folosit în tratarea articulaţiilor, inflamaţia
scăzând spasmul muscular în acelaşi timp aduce o îmbunătăţire a circulaţiei locale.
Crioterapia este reprezentată prin masaj cu gheaţă, punga cu gheaţă şi pulveraţii cu chelen.

Termoterapia
cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de căldură. Efectele de bază ale termoterapiei
sunt:
-hiperemia;
-hiperemia locală şi sistemică;
-analgezia;
-reducerea tonusului muscular;
-creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.
Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:
-căldura profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete;
-căldura superficială, produsă de celelalte tehnici în care efectul de penetraţie este mai redus,
de numai câţiva centimetri de la tegument. Căldura este utilă prin acţiunea pe care o are de a
combate spasmul muscular şi micile reacţii inflamatoare asociate procesului degenerativ.
Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol şi nisip este mai benefică
decât căldura uscată.
Împachetarea cu parafină - constă în aplicarea pe zona interesată a unei cantităţi de parafină
la o temperatură mai ridicată. Acţiunea împachetărilor cu parafină: provoacă o supraîncălzire
profundă şi uniformă a ţesuturilor, pielea se încălzeşte la temperatura de 38 – 40°, provocând
o transpiraţie locală abundentă. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemie profundă.
După împachetare se aplică o procedură de răcire.
Cataplasmele constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe,
la diferite temperaturi asupra unor regiuni ale corpului.

37
 Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se folosesc pentru efectul lor
hiperemiant şi rezorbtiv, precum şi pentru acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele
cu plantele medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.
Băile de lumină se realizează în dispozitive adaptate, durata fiind de 5 – 20minute şi după
terminarea lor se face o procedură de răcire.

Tratamentul prin electroterapie (tehnici, efecte)

Electroterapia este acea ramură a balneofizioterapiei care se ocupă cu aplicarea în scop
profilactic, curativ şi de recuperare a diferitelor forme de curent electric precum şi a unor
energii derivate din acesta.
Curentul galvanic in toate formele sale, galvanizări simple, băi galvanice şi
ionongalvanizări.
Se utilizează fenomenul analgezic obţinut prin folosirea ca electrod activ al polului. În cadrul
băilor galvanice este acumulat şi efectul termic al apei iar în cadrul ionogalvanizării
proprietăţile substanţelor farmacologice active introduse cu ajutorul curentului galvanic.sunt
indicate 10-12 şedinte.
Curentul de joasă fregvenţă cu o fregvenţă până la 100 Hz este utilizat în procesul analgezic.
Astfel vom utiliza în cadrul curenţilor următoarele forme de curent:
-difazatul fix, cu acţiune analgezică;
-perioadă lunga;
-perioadă scurta.
Tot în acest scop sunt folosiţi şi curenţii Tabert cu fregvenţa de 40 Hz şi impulsuri de 2 m/s
tot cu acţiune analgetică.
Curenţii de medie frecvenţă sunt curenţi sinusoidali cu frecvenţă cuprinsă între 3.000 şi
10.000 Hz. Din rândul lor se folosesc curenţii interferenţiali ce au un efect antialgic cu
frecvenţa de 80 –100 Hz,se recomandă 10-12 şedinţe.
Curenţii de înaltă frecvenţă
În rândul acestora vom avea undele scurte care au un important efect antialgic şi miorelaxant.
Tot din această categorie se întâlnesc şi undele diadinamice, ultrasunetele şi ultravioletele.
Ultrasunetele au un efect analgetic, de asemenea electroterapia oferă şi posibilitatea
obţinerii efectelor de excitare a musculaturii, efect hiperemiant şi decontracturant.
Ultrasunetele se aplică în câmp continuu cât şi în câmp discontinuu.
Aplicarea în câmp continuu - când avem o undă ultrasonoră longitudinală şi neîntreruptă cu
acţiune asupra mediului.

38
 Aplicarea în câmp discontinuu - când avem o întrerupere ritmică a undei ultrasonore, se
foloseşte cu ajutorul unui generator de impulsuri.
Tratamentul se poate efectua în două modalităţi:
- aplicarea cap emiţător prin contact direct asupra tegumentului folosind ulei, gel, vaselină.
Capul emiţător se plimbă circular sau liniar fără a se apăsa prea tare şi cu viteză foarte mică.
Trebuie să fie mereu în contact perfect cu tegumentul, poziţionat vertical şi să se evite
proeminenţele osoase şi regiunile bine vascularizate;
-aplicarea indirectă în apă se face când avem de tratat extremităţile, care anatomic au multe
suprafeţe neregulate şi proeminenţe osoase. Se execută mişcări lente, liniare sau circulare la
aproximativ 3 centimentri distanţă de tegument având grijă ca suprafeţele emiţătorului să fie
paralel cu tegumentul.
Băile galvanice – pentru activarea circulaţiei. Factorul termic (căldura) prezintă o deosebită
importanţă prin efectele pe care le are asupra organismului cum ar fi:
-creşterea metabolismului;
-creşterea hiperemiei cutanate prin fenomenul de vasoconstricţie;
-efect decontracturant şi de relaxare a musculaturii;
-creşterea vâscozităţii lichidului articular uşurânnd astfel realizareamişcărilor printr-o
creştere a mobilităţii;
-efect antialgic;
-creşterea fluxului sanguin la nivelul muşchilor.
Ultravioletele – determinarea faptului că sensibilitatea la razele untraviolete este foarte
diferită, în funcţie de individ, de regiunea corpului, de vârstă şi de alţi factori, se recomandă o
atenţie deosebită în alegerea dozei. Biodozemetria reprezintă măsurarea timpului necesar
pentru obţinerea celui mai slab eritem pe tegument şi precedă în mod obligatoriu orice
tratament cu ultraviolete.
Tehnica de aplicare. Se aplică lampa la o distanţă fixă de 50 centimetri faţă de regiunea de
aplicat.

Masajul
Consta in aplicarea manuala,mecanica sau electrica, metodica si sistematica a unor
procedee specific asupra partilor moi ale corpului,in scop igienic ( fiziologic), profilactic si
therapeutic-recuperator.
Efectele fiziologice ale masajului:
Efectele locale au acţiune sedativă asupra:

39
 -durerilor de tip nevralgic;
-durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente, care stimulează repetat
exteroceptorii şi proprioceptorii existenţi.
Acţiunea hiperemiantă locală de îmbunătăţire a circulaţiei locale, care se manifestă prin
înroşirea şi încălzirea tegumentelor asupra căruia se execută
masajul cu manevre mai energice.
Îndepărtarea lichidului de stază cu accelerarea proceselor de rezorbţie în zona masată. Acest
efect este benefic la persoanele cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre
profunde care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.
Efectele fiziologice:
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex
asupra organelor interne. Aceasta se execută prin stimuli care pleacă prin exteroceptori şi
proprioceptori, care sunt de diferite intensităţi, pe cale aferentă către sistemul nervos central,
iar de acolo pe cale aferentă ajungând la organele interne în suferinţă. Toate acţiunile care se
petrec la exteriorul corpului ajung şi la organele interne. Fiecare organ se manifestă prin
senzaţii dureroase pe tegument, deci fiecărui organ îi corespunde la exterior o zonă cutanată,
reflexogenă sau metamerică.
Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca:
frământarea, contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul,tapotamentul care se face transversal
pe fibrele musculare, ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea funcţiei şi forţei
musculare. Prin această acţiune mecanică, lichidele interstiţiale în exces din musculatură, se
resorb în sânge pentru a fi eliminate de organele excretoare; îmbunătăţeşte activitatea
circulatorie care duce la nutriţia elementelor anatomice din organism şi odată cu aceasta
reducerea activităţii inimii.
Masajul recuperator se face după consolidarea fracturii şi este format din 4 timpi:
-masajuil regional (manevre de încălzire pe suprafaţă mai mare decât regiunea de tratat)
timpul de lucru 3 –4 minute;
-masajul zonal (manevre pe regiunea te tratat) 3 – 4 minute;
-masajul selectiv (se face mai mult pe fascicol,contracturi şi cicatrici musculare) 2 –3
minute;
-kinetoterapie (pasivă, activă şi activă cu rezistenţă) 10 minute.
Bolnavul este pozitionat în şezut pe un scaun rotund sau pe banchetă specială cu
braţulsuperior descoperit iar maseurul pe partea laterală a bolnavului. Masajul braţului se

40
poate face cu toate procedeele, se începe cu netezirea cu o mână netezind toată masa
musculară atricepsului, cu degetul mare alunecând prin şanţul bicipital. În timp ce cealaltă
mâna amaseurului se fixează în uşoară flexie pe antebraţ. Astfel netezirea stimulează circulaţia
şifuncţiile nervilor trofici. Netezirea poate fi combinată cu vibraţia. Masajul se continuă cu
fricţiuni pe şanţurile intramusculare şi pe V-ul deltoidian. Fricţiunile determină o accelerare a
produşilor deregenerare şi cicatrizare prin activarea circulaţiei locale. Se continuă cu
frământatul cu o mână si cu două mâini pe aceleaşi direcţii. Frământatul pe cale mecanică
favorizează circulaţia profundă şi eliberarea produşilor toxici de metabolism, menţine
troficitatea musculară şidezvoltarea elasticităţii. Se poate aplica de asemenea tapotamentul
care se execută cu parteacubitală a degetelor, cu palma sau cu dosul palmei. In cele din urma,
manevere de cernut sirulat.Ca postură se utilizează poziţia în abducţie progresivă a braţului,
avand o pernă întrecot şi trunchi. Această postură se foloseşte în perioada de repaus.
Mobilizarea precoce începe chiar din a 4-a zi de la producerea fracturii, când durerileau mai
cedat şi constă în mişcări lente, ţinînd cont de reacţiile bolnavului, mişcări în special îndirecţia
abductiei. Pentru a nu antrena şi omoplatul în această mişcare, se va urmări dinspatele
bolnavului poziţia acestui os şi se va fixa cu un deget, în cazul ca are tendinţa de a sedeplasa
împreună cu braţul în mişcarea de abducţie.Mobilizarea se face cu mişcări pasive repetate de
mai multe ori pe zi, iar între şeidinţe braţul este fixat în eşarfă. Mişcările pasive şi eşarfa vor fi
înlocuite treptat cu mişcări activecomandate şi cu acţiuni cerute de activitatea cotidiană, care
la rândul lor vor contribui la ree-ducare.Cu cît bolnavul este mai în vîrstă, cu atît mai precoce
va fi mobilizarea umărului, căciretracţiile capsulare sînt mai puternice şi mai greu de învins

Tratamentul balneologic (ape minerale, nămolurile)

Obiectivele curelor balneoclimaterice este de recuperare imediată şi de refacere a funcţiilor
diminuate din cauza traumatismelor.Bolnavul poate beneficia de tratament balneo-
fizical în staţiuni profilate pe tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie
Nord, Mangalia,Techirghiol etc), unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol
terapeutic, climatul) este benefică şi, împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, vor
asigura recuperarea totală.
Apele oligominerale se împart în:
1.ape acratopege cu temperatură la izvor sub 20° C;
2.ape acratoterme cu temperatură de peste 20° C la izvor. Aceste categorii
de ape minerale se utilizează cu predilecţie în cură externă.

41
 Mecanismele de acţiune şi efectele terapeutice sunt legate de factorul termic, mecanic şi de
substanţe absorbite transtegumentare. Se indică în afecţiuniost traumatice ale aparatului
locomotor.
Staţiuni principale:
●Băile Felix (47° C);
●Băile 1 Mai (42°C);
●Vaţa de Jos (35 – 37°C);
●Moneasa (32° C).
Apele alcalino –teroase sunt cele ce conţin cation de calciu, magneziu în combinaţie cu
anionul bicarbonic. Se indică în procesul de decalcifiere (calusuri osoase incomplet
consolidate, osteoporoze după imobilizări).
Nămolurile –propiretăţile fizice:
1.greutatea specifică (datorită conţinutului de minerale);
2.hidropexia (cantitatea de reţinere a apei);
3.termopexia (conservarea calorică) –proprietatea de a absorbi şi păstra căldura;
4.plasticitatea–proprietatea de a se întinde şi mula pe suprafaţa corpului.
Tehnica de aplicare –metoda cea mai utilizată e împachetarea. Constă din acoperirea parţială
sau totală a bolnavului cu un strat de 2 – 2,5 centimetri de nămol.
Băile de nămol se aplică la 36°C iar cataplasmele, aplicaţii locale pe suprafeţe limitate la
temperatura de 42 – 45°C.
Oncţiunile cu nămol şi expunerile la soare sunt utilizate şi ele.
Staţiunile indicate sunt:
●Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;
●Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
●Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
●Govora(nămol silicos şi iodat);
●Geoagiu (nămoluri feruginoase).

Kinetoterapia :
Kinetoterapia este stiinta care studiaza mecanismele articulare si neuromusculare care
asigura omului activitatile motrice normale.
Kinetoterapia se defineste ca terapie prin miscare efectuata prin programe speciale de
recuperare medicala care urmaresc refacerea unor functii diminuate sau cresterea nivelului
functional in diverse afectiuni.

42
 Schema kinetologică contribuie substanţial la recuperare şi are următoarele obiective:
•refacerea şi întreţinerea mişcărilor în articulaţiile învecinate fracturii;
•refacerea tonicităţii şi troficităţii musculare;
•refacerea stabilităţii mişcării controlate şi abilităţi.
Kinetoterapia debuteaza cu mişcări pasive care se încep după suprimarea imobilizăriişi de
obicei după reluarea mişcărilor active.
Mişcările active se execută după un program special în funcţie de particularităţile
segmentului imobilizat. Aceasta se continuă cu mişcări cu rezistenţă de obicei după ce s-
aobţinut un tonus muscular corespunzător prin mişcări active şi pasive. Ca mişcări active se
recomandă balans înainte-înapoi, abducţie-adducţie şi circumducţie, bolnavul ţinînd
braţuldepărtat de corp, prin înclinamea uşoară a trunchiului de partea braţului. Mai târziu
mişcările active vor trece de linia umerilor, folosind sprijinul pe perete sau pe treptele unei
scări fixe. Se recomandă ca aceste mişcări să se execute simultan şi cu celălalt braţ, pentru a
evita compensările din trunchi.In fracturile de cap humeral se urmăreşte întreţinerea
suprafeţelor de alunecare cu minimum de solicitare. Se vor efectua mobilizări active de tip
pendular crescându-se progresiv amplitudinea şi tehnici de decoaptare pasivă articulară
manuală sau mecanică.
Exerciţiile Codman, exerciţii pendulare, ce mobilizează pasiv articulaţia gleno-humerală
printr-o manevră simplă, posibil de efectuat şi la domiciliu. Se realizează o mobilizare de
tipautopasiv, cu tracţiune în ax şi eliberarea capului humeral de chinga rotatorilor şi a
ligamen-tului acromiocoracoidian, obţinându-se o mişcare de flexie-extensie şi circumducţie.
Programul kineto trebuie să tonifice global centura scapulară şi sărearmonizeze segmentele
lanţului cinematic al membrului superior.In fracturile de col anatomic sau de tuberozitate,
consolidarea se realizează în 3-4săptămâni, dar trebuie să se identifice paralizia de nerv
circumflex; în acest caz afectarea detip posttraumatic este urmată şi dezvoltă deficit de deltoid
şi mic rotund, în cazul recuperăriise va ţine cont de zona de fractură (fractura se localizează în
zona de inserţie musculară),şanţul bicipital poate fi afectat, perturbând alunecarea tendonului
de lungă porţiune a bicepsului (iniţial sau tardiv, prin organizare de aderenţe).
Se vor utiliza atât tehnici pasive demobilizare în primele 6 săptămâni, cât şi mobilizare
activă sub controlul durerii, asociindsolicitarea progresivă pentru muşchii rotatori. Insuficienţa
muşchilor stabilizatori, secundar posttraumatic, poate induce incongruenţa articulaţiei gleno-
humerale. Progresiv, scăderea sau lipsa de alunecare în culisa bicipitală a tendonului biceps
induce redoare articulară, caretrebuie combătută, chiar din stadiul precoce prin mobilizări
pasive şi active de tip flexie-abducţie a braţului.In cazul fracturii de trohin, problema

43
principală este de eliberare a tendonului lungii porţiuni a bicepsului şi tonifiere de
subscapular, prin contracţii complete şi întindere.Fractura de col chirurgical afectează
stabilitatea şi libertatea mişcărilor umărului. Maiales în cazul fracturilor cu deplasare
programul de recuperare se instituie precoce evitândmişcările pasive, tracţiunile şi rotaţiile;
concomitent solicitările nu se execută prin mişcăricontra rezistenţă sau realizarea de prize,
prin care humerusul se transforma intr-un brat de parghie. Se introduc exercitii active de
asuplizare si intretinere a fortei musculare, cand seconstata ca s-a realizat consolidarea.
Pacientul poate acuza durere a partilor moi periarticular,dar poate dezvolta si
algoneurodistrofie reflexa, pentru care se apeleaza la programelespecifice de recuperare,
urmandu-se controlul reactiei simpaticotone, ameliorarea durerii si atulburarilor trofice locale.
Din punct de vedere al recuperării funcţionale, fracturile extremităţii inferioare a
humerusului se pot împărţi în două mari categorii :
•fracturi cominutive, în care ositeosintezele sunt deosebit de greu de efectuat şi în carese
poate începe o recuperare precoce;
•fracturi care pot fi stabil osteosintezate si în care recuperarea se va face după următorul
program :
Etapa I
(24—48 ore)- Culcat pe spate, imobilizat la pat:
•exerciţii libere de respiraţie, însoţite de miscari ale membrului superior nelezat.
Etapa a Il-a(zilele 3—20)- Şezînd:
•flexila şi extensia degetelor (închiderea şi deschiderea pumnului) (serii de 8—10repetari)
Observaţie
•forţa de flexie reprezintă pană la 50% din capacitatea maximă
•flexia şi extensia mâinilor pe antebraţe (2x5);
Observaţie: se lucrează cu amplitudine redusă
•circumducţii ale pumnului, cu degetele în flexie (3—4 ori în fiecare sens);
Observaţie: durata şedinţei 15—20 min
•aceeasi miscare cu degetele în extensie;
Observaţie: în prima săptămînă se lucrează de două ori pe zi
•repetarea ultimelor doua exercitii;
Observaţie: în săptămînă a doua se lucrează de trei ori pe zi;
•circumducţii ale umerilor în ambele sensuri (2X2);
Observaţie: primele 5 exerciţii se efecutează cu amplitudine maxima;
•îndoiri laterale ale capului, cu uşoare arcuiri (2x5);

44
•circumducţii ale capului în ambele sensuri (3X4);
•proiecţia umerilor înapoi, cu uşoară extensie a capului (2X1);
•adductia umerilor, cu usoară flexie a capului (2X4);
•masajul spatelui, al toracelui (partea superioară) şi a membrului superior sănătos (8min).
Etapa a III-a (zilele 21—30)- Stînd:
•anteducţie şi retroducţie alternativă a membrelor superioare (2x5) ;
Observaţie: la începutul etapei, primele patru exerciţii se repetă de trei ori.- Şezînd :
•abducţia activă a membrului superior lezat cu asistenţă (3x3).- Şezînd cu braţele lateral:
•circumducţii (cu amplitudine redusă) a membrelor superioare în ambele sensuri (4x4);
Observaţie: se lucrează de trei ori pe zi; durata şedinţei: 30—35 min.- Şezînd cu mîinile pe
şolduri :
•îndoiri laterale ale capului (3x4) ;
•circumducţii ale capului în ambele sensuri (4X4).- Stînd:
•flexia trunchiului cu anteducţia membrelor superioare, alternând cu extensia trunchiului, cu
bratele pe langa corp, antebraţele în flexie de 90 °, cu depărtare aantebraţelor (3x4)
Etapa a IV-a(zilele 31—45) - se repetă exerciţiile din etapa precedentă la care se adaugă cele
efectuate în poziţia:- Şezînd:
•abductia membrelor superioare, cu rezistenţă (2X3);
•adductia membrelor superioare, cu rezistenţă (2X3) ;
•anteductia membrelor superioare, cu rezistenţă (2X3);
•retroductia membrelor superioare, cu rezistenţă (2X3);
•flexia şi extensia antebraţelor (2x4) ;
• pronaţia şi supinaţia antebraţelor (3X4) ;
•flexia şi extensia antebraţelor, alternate cu pronaţie şi supinaţie (3x4) ;
Observaţie: şedinţa se încheie cu masaj; se execută neteziri, uşor framantat al antebraţelor şi
fricţiunea umărului şi a porţiuinii proximale a membrului superior lezat.
Etapa a V-a (zilele 46—60)- Stînd :
•anteductie şi retroducţie alternativă a membrelor superioare (3X4);
Observaţie: în primele 10 zile se ţin două şedinţe pe zi, iar în ultimele 5 zile, una ; durata
şedinţei : 45 —50 min.
•adducţia încrucişată şi abductia membrelor superioare, cu balans (3x4);
•anteducţia şi retrodiucţia simultană a membrelor superioare (3X4);
•flexia şi extensia simultană a antebraţelor; flexia cu supinaţie, extensia cu pronaţie(3X4) ;

45
•flexia şi extensia antebraţului; flexia şi pronaţie, extensie cu supinaţie (3x4).- Culcat pe spate,
cu un baston ţinut în maini:
•flexia si extensia antebraţelor înainte si sus (3X4).- Şezînd :
•flexia antebraţului membrului superior lezat, cu rezistenţă (3X4) ;
•extensia antebraţului membrului superior lezat, cu rezistentă (3x4) ;
• pronaţia şi suspinaţia membrului superior lezat, cu rezistenţă (3x4).- Stînd cu faţa la scara
fixă, cu braţele înainte apucat sus :
•semigenuflexiuni (3X4 cu menţinere 5—10 s)
Observaţie: după fiecare mişcare, membrele superioare revin lingă corp.Exercitiile kinetice
urmaresc: viteza, cresterea amplitudinii in articulatiile respectiveafectate si tonifierea
musculaturii. In fracturile mainilor exercitiile libere au la baza miscarilede prehensiune,
stimulii senzoriali din palma in momentul miscarii au un rol important inrecuperarea
functionala a mainii. În linii generale, kinetoterapia trebuie să determinemenţinerea activităţii
generale şi regionale cât mai aproape de normal, dar respectând custricteţe repausul în focarul
de fractură.

CAPITOLUL V
Studii de caz

CAZUL I

⇒Nume :Popescu
⇒Prenume: Daniela
⇒Nationalitate:Română
⇒Data naşterii: 25.05.1976
⇒Religia:Ortodoxă

46
⇒Limba vorbită:Română
⇒Vârsta:42 ani
⇒Starea civilă:Căsătorită
⇒Domiciliul:Satu Mare, str. George Călinescu, nr. 25
⇒Ocupaţia:Profesoară
⇒Obiceiuri:Gătitul
⇒Alimentaţia:Diversificată
⇒Consumul de cafea, tutun, alcool: 2 - 3 cafele pe zi, tutun1 pachet de ţigări pe zi, alcool
ocazional.
Evenimente biologice legate de sănătate:
⇒Boli anterioare:amigdalită
⇒Sarcini:o sarcină fiziologică
⇒Intervenţii chirurgicale:amigdalectomie
⇒Accidente:nu a avut
Elemente fizice şi reacţionale:
⇒Grup sanguin: A II, Rh pozitiv
⇒Deficienţe senzoriale: nu prezintă
⇒Alergii: nu este alergică la nimic
Date variabile legate de starea fizică:
⇒Temperatura:36.7°C
⇒Puls:80 pulsaţii/minut
⇒T.A:120/80 mmHg
⇒Respiraţia:fiziologică
⇒Eliminare:micţiuni şi scaune normale
⇒Greutate:67 Kg
⇒Inaltimea:1.70 m
⇒Culoarea ochilor:negrii
⇒Organe de simţ:echilibrul, văzul, auzul, sunt normale
Date variate legate de condiţii psihosociale:
⇒Anxietate:moderată
⇒Confort:inconfort, se acomodează greu la mediul spitalicesc
⇒Stare depresivă:nu prezintă
⇒Stare de constienţă:constientă, orientată

47
⇒Capaciate de comunicare:este comunicativă

MOTIVELE INTERNĂRII ACTUALE

⇒Stare generală alterată
⇒Durere vie la nivelul umărului
⇒Impotenţă funcţională
⇒Crepitaţii osoase

ANAMNEZA
Pacienta în vârstă de 42 de ani, echilibrată din punct de vedere fizic, se internează în data de
23.01.2017 cu următoarele manifestări de dependenţă:
⇒Durere vie la nivelul umărului
⇒T.A.: 120/80 mmHg
⇒Puls: 80 pulsaţii/minut
⇒Temperatura: 36.7⁰C
⇒Respiraţia: fiziologică

DIAGNOSTICUL
Pacienta prezintă:
⇒Durere de intensitate mare
⇒Impotenţă funcţională
⇒Stare generală uşor alterată (ameţeală, facies palid)
⇒Anxietate
⇒Risc de complicaţii

DIAGNOSTICUL MEDICAL :
Luxaţie de cap humeral.

ANALIZE DE LABORATOR BIOCHIMIE VALORI NORMALE

⇒Creatinina : 1,08 mg % 0,6 -1,20 mg%
⇒T.S. : 3 minute 2-4 minute
⇒T.c. : 11 minute 8-12 minute

48
HEMATOLOGICE VALORI NORMALE
⇒Hemoglobina : 14,9 G/100ml 15= 2g/ 100ml
⇒Hematocrit : 45% 46 ± 6%
⇒ Nr. leucocite : 9.600 mm³ 4.200 – 10. 000 mm³
⇒Nr. tromocite : 200. 000 mm³ 150 – 400.000 mm³
⇒V.S.H. : 10 mm / h 1 – 10 mm/h
⇒Glicemie : 94 mg‰ 80 – 120 mg‰

EXAMEN DE URINĂ VALORI NORMALE

⇒A : ------
⇒P : -----
⇒Z : -----
⇒Sediment : -----

TRATAMENT :
Medicamentos :
⇒Oxacilină 4x1 gr./zi
⇒Algocalmin fiole la nevoie.
⇒ Piafen tablete, la nevoie.
⇒ Diazepan 1 tabletă seara, la nevoie.

Fizioterapeutic : -ultrasunet brat drept;

-laser pentru punctele dureroase;
-unde scurte

Masaj- excitant al membrului superior drept;

Kinetoterapie – exercitii de tonifiere a muschilor bratului.

49
CAZUL II

⇒Nume : Ionescu
⇒Prenume:Emanuel
⇒Naţionalitate:Română
⇒Data naşterii:20.10.1968
⇒Religia:Ortodoxă
⇒Limba vorbită:Română
⇒Vârsta:50 ani
⇒Starea civilă:Căsătorit
⇒Domiciliul:Ardud, str. Înfrăţirii, nr. 112
⇒Ocupaţia:Pensionar
⇒Alimentaţia:Diversificată
⇒Consumul de cafea, tutun, alcool:nu consumă cafea şi tutun, alcool ocazional
Evenimente biologice legate de sănătate:
⇒Boli anterioare:nu a avut
⇒Intervenţii chirurgicale:nu a avut
⇒Accidente:nu a avut
Elemente fizice şi reacţionale:
⇒Grup sanguin:A II, Rh pozitiv
⇒Deficienţe senzoriale:nu prezintă
⇒Alergii:nu este alergic la nimic
.Date variabile legate de starea fizică:
⇒Temperatura:36.2°C
⇒Puls:85 pulsaţii/minut
⇒T.A:170/90 mmHg
⇒Respiraţia: fiziologică
⇒Eliminare: micţiuni şi scaune normale
⇒Greutate:70 Kg
⇒Înălţimea:1.70 m
⇒Culoarea ochilor:albaştri
⇒Organe de simţ:echilibrul, văzul, auzul, sunt în limitele vârstei
Date variate legate de condiţii psihosociale:

50
⇒Anxietate moderată
⇒Stres:nu este stresat
⇒Confort:inconfort, se acomodează greu la mediul spitalicesc
⇒Stare depresivă: prezintă o uşoară stare depresivă
⇒Stare de constienţă:conştient, orientat
⇒Capaciate de comunicare:este comunicativ

MOTIVELE INTERNĂRII ACTUALE

⇒Stare generală alterată
⇒Durere vie la nivelul umărului
⇒Impotenţa funcţională
⇒Crepitaţii osoase

ANAMNEZA
Pacientul în vârstă de 50 de ani, echilibrat din punct de vedere psihic, se internează în data de
02.12.2017 cu următoarele manifestăride dependenţă:
⇒Durere vie la nivelul umărului
⇒Temperatura:36.2°C
⇒Puls:85 pulsaţii/minut
⇒T.A:170/90 mmHg
⇒Respiraţia:Fiziologică

DIAGNOSTICUL
Pacientul prezintă:
⇒Durere de intensitate mare
⇒Tumefacţie locală
⇒Impotenţă funcţională
⇒Stare generală uşor alterată (senzaţie ameţeală, facies palid)
⇒Anxietate
⇒Risc de complicaţii

DIAGNOSTICUL MEDICAL
Fractura extremităţii superioare a humerusului în zona suprafeţei articulare.

51
ANALIZE DE LABORATOR
BIOCHIMIE VALORI NORMALE
⇒Creatinina: 1,08 mg % 0,6 -1,20 mg%
⇒T.S. : 3 minute 2-4 minute
⇒T. C. : 6 minute 8-12 minute

HEMATOLOGICE VALORI NORMALE

⇒Hemoglobina : 14,9 g/100ml 15= 2g/ 100ml
⇒Hematocrit : 42,7 % 46 ± 6%
⇒ Nr. leucocite : 9.300 mm³ 4.200 – 10. 000 mm³
⇒Nr. tromocite : 230. 000 mm³ 150 – 400.000 mm³
⇒V.S.H. : 14 mm / h 1 – 10 mm/h
⇒Glicemie : 89 mg‰ ‰80 – 120 mg

EXAMEN DE URINĂ VALORI NORMALE

⇒A : ------
⇒P : -----
⇒Z : -----
⇒Sediment : ----

TRATAMENT :
Medicamentos :
⇒Oxacilină 4x1 gr./zi
⇒Gentemicină 2x1 fiole/ zi
⇒Algocalmin fiole la nevoie.
⇒Piafen tablete, la nevoie.
⇒Diazepan 1 tabletă seara, la nevoie.
⇒Dulcolax 1 tabletă, la nevoie

52
Fizioterapeutic : -ultrasunet;
-unde scurte;

Masaj - relaxant al membrului superior stang;

Kinetoterapie- exercitii de tonifiere a musculaturii bratului.

CAZUL III

⇒Nume : Muresan
⇒Prenume: Ana-Maria
⇒Naţionalitate:Roman
⇒Data naşterii:10.03.1983
⇒Religia:Reformată
⇒Limba vorbită:Română şi Maghiară
⇒Vârsta:35 ani
⇒Starea civilă:Căsătorită
⇒Domiciliul:Satu Mare, Str. Ana Ipătescu, nr.26
⇒Ocupaţia:Croitoreasă
⇒Alimentaţia:Diversificată, predominant vegetariană
⇒Consumul de cafea, tutun, alcool :1-2 cafele pe zi, tutunşi alcool nu consumă.
Evenimente biologice legate de sănătate:
⇒Boli anterioare:nu a avut
⇒Sarcini:două sarcini fziologice
⇒Intervenţii chirurgicale:nu a avut
⇒Accidente:nu a avut
Elemente fizice şi reacţionale:
⇒Grup sanguin: O I, Rh pozitiv

53
⇒Deficienţe senzoriale:nu prezintă
⇒Proteze:nu are
⇒Alergii:nu este alergică la nimic
.Date variabile legate de starea fizică:
⇒Temperatura:37.2⁰C
⇒Puls:80 pulsaţii/minut
⇒T.A:140/90 mmHg
⇒Respiraţia:fiziologică
⇒Eliminare:micţiuni şi scaune normale
⇒Greutate:63 Kg
⇒Înălţimea:1.67 m
⇒Culoarea ochilor:albaştri
⇒Organe de simţ:echilibrul, văzul, auzul, sunt în limitele vârstei
Date variate legate de condiţii psihosociale:
⇒Anxietate:moderată
⇒Stres:este puţin stresată
⇒Confort:inconfort, se acomodeaza greu la mediulspitalicesc
⇒Stare depresivă:nu prezintă
⇒Stare de constienţă:conştientă, orientată
⇒Capaciate de comunicare:este greu comunicativă

MOTIVELE INTERNĂRII ACTUALE

⇒Durere vie la nivelul umărului;
⇒Stare generală alterată;
⇒Impotenţa funcţională;
⇒Crepitaţii osoase.

ANAMNEZA
Pacienta în vârstă de 35 de ani, echilibrată din punct de vedere psihic,se internează în data de
06.11.2017cu următoarele manifestări dedependenţă:
⇒Durere vie la nivelul umărului;
⇒T.A:140/90 mmHg;
⇒Puls:80 pulsaţii/minut;

54
⇒Temperatura:37.°C;
⇒Respiraţia:Fiziologică.

DIAGNOSTICUL
Pacientul prezintă:
⇒Durere de intensitate mare;
⇒Reducerea mobilităţii;
⇒Edeme;
⇒Impotenţă funcţională;
⇒Stare generală uşor alterată (senzatie de ameţeală, facies palid);
⇒Anxietate;
⇒Risc de complicaţi.

DIAGNOSTICUL MEDICAL
Fractura extremităţii superioare a humerusului.

ANALIZE DE LABORATOR
BIOCHIMIE VALORI NORMALE
⇒Creatinina : 0,86 mg % 0,6 -1,20 mg%
⇒T.S. : 4 minute 2-4 minute
⇒T.c. : 9 minute 8-12 minute

HEMATOLOGICE VALORI NORMALE

⇒Hemoglobina : 14G/100ml 15= 2g/ 100ml
⇒Hematocrit : 42,7 % 46 ± 6%
⇒ Nr. leucocite : 7.400 mm³ 4.200 – 10. 000 mm³
⇒ Nr. tromocite : 150.000 mm³ 150 – 400.000 mm³
⇒V.S.H. : 13 mm / h 1 – 10 mm/h
⇒Glicemie : 86 mg‰ 80 – 120 mg‰

55
EXAMEN DE URINĂ VALORI NORMALE
⇒A : -----
⇒P : -----
⇒Z : -----
⇒Sediment : -----

TRATAMENT
Medicamentos :
⇒Oxacilina 4x1 gr./zi.
⇒Gentemicina 2x1 fiole/ zi.
⇒Algocalmin fiole la nevoie.

Fizioterapeutic : -laser pe puncte dureroase;

-ultrasunet la nivelul membrului superior;
-unde scurte

Masaj - excitant la nivelul membrului superior drept;

Kinetoterapie: exercitii de tonifiere a musculaturii membrelor superioare.

CAPITOLUL VI
Concluzii

1.Una din principalele cauze ale fracturilor sunt accidentele decirculaţie dar şi cele casnice.
În ultimul deceniu acesteaccidente soldate cu fracturi sunt frecvente la toate vârstele.

56
 2.Incidenţa fracturilor extremităţii superioare a humerusului esteîn continuă creştere.

3.Fracturile extremităţii superioare a humerusului constituieaproximativ 50% din cazurile

fracturilor membrelor superioare.

4.Ca sex, în general bărbaţii sunt mai predispuşi la fracturi decâtfemeile, lucru care este
explicat prin participarea lor mai marela muncă fizică.

5.Femeia are stări fiziologice, că de exemplu sarcina, perioadade laptare, menopauza,

osteoporoza, în care ea este maisusceptibilă de a face fracturi.

6.Mecanismul producerii acestor fracturi este prin cădere vilolentă pe umăr, pe cot sau prin
tracţiune forţată a braţului.

7.Primul ajutor trebuie să se efectueze cât mai repede şi cât maicorect transportul pacientului
la spital. Trebuie luate măsuri caîn timpul transportului la spital, oasele fracturate să nu
sedeplaseze mai mult decât în momentul producerii fracturii.

8.Examenul radilogic este obligatoriu în cazul fracturilor.

9.Fracturile necesită mobilizări în aparat gipsat, atele sauintevenţii chirurgicale pentru

fixarea fragmentelor osoase.

10.Tratamentul medicamentos-chirurgical şi otopedic urmărteştereducerea cât mai precoce a

fracturii, imobilizarea strictă şicontinuă pană la consolidarea ei perfectă.
11.Evoluţia şi prognosticul fracturii extremităţii superioare ahumerusului sunt de obicei
favorabile, aceste fracturiconsolidându-se într-un timp relativ scurt.

12.Complicaţiile se datorează de cele mai multe ori unuitratament incorect. Aceste

complicaţii pot duce la paralizii,alterarea muşchiului deltoid, dezlipiri la nivelul carilajului
decreştere.

13.Pseudartoza în aceste cazuri este rară.

57
 14.Unele afecţiuni ca de exemplu hemiplegia, metastazeleoaselor, osteomalacia,
osteoporoza, poliomilita, pot favoriza producerea fracturilor

BIBLIOGRAFIE

1. E. Luminita Sidenco ⇒ “ Ghid practice de evaluare articulara si musculara in kinetoterapie

“ - Ed. Fundatiei “ Romania de maine “ , 2005 ;

2. Prof. Peter Abrahams ⇒ “Atlasul corpului uman “ – Ed. Corint,2011;

3. I . Kiss ⇒” Fiziokinetoterapia si recuperarea medicala “ – Ed. Medicala, 2007;

4. R. Cotoman Kinetoterapie ⇒ “ Metodica desfasusrarii activitatii practice “ – Ed. Fundatiei

“ Romania de maine : , 2006 ;

5. T. Sbenghe ⇒ “ Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor “ - Ed.

Medicala, 1981;

6. Delia Cinteza ⇒ “ Recuperarea medicala – Termoterapie “ ;

7. A. Nica ⇒ “ Compendiu de medicina fizica si recuperare “ - Ed. Universitara “ Carol

Davila “ , 1998;

8. meidineconspectus.blogspot.ro

9.www.scribd.com

58
ANEXE

59
Fig 1 . Fractura diafizei humerale

Fig.2 Fractura humerusului proximal

60
Fig. 3 Disjunctia acromi-claviculara

Fig.4 Fractura humerus proximal

61
 Fig. 5 Pseudartroza

Fig. 6 Fractura extremitatii inferioare a humerusului

62
Fig 7. Fractura de mica tuberozitate

Fig. 8 Rupturile de coafa rotatorie si necrozele aseptice aparute tardiv dupa fracturi

63