Sunteți pe pagina 1din 39

CUPRINS

Cuprins..........................................................................................pg. 1
Introducere ....................................................................................pg. 2
Memoriu justificativ.......................................................................pg. 3

CAPITOLUL I. Noţiuni teoretice.................................................pg. 4

I.1.Anatomia şi fiziologia femurului........................................pg. 4

I.2.Muşchii coapsei...................................................................pg. 6

I.3.Clasificarea fracturilor femurale.......................................pg. 10

I.4.Epidemiologie....................................................................pg. 12

I.5.Simptomatologie clinicã şi diagnostic...............................pg. 13

I.6.Evoluţie şi prognostic.........................................................pg. 15

CAPITOLUL II.Tratament...........................................................pg. 16

II.1. Tipuri de tratament ..........................................................pg. 18

II.2.Principiile şi obiectivele recuperãrii fracturii de femur.....pg. 19

CAPITOLUL III. Prezentare de cazuri.........................................pg. 31

Concluzii.......................................................................................pg. 38

Bibliografie...................................................................................pg. 39

INTRODUCERE
1
 Fractura de  femur este una dintre afecţiunile specifice vârstei a treia,importantă prin
consecințele ei atât imediate cât și pe termen lung. Ea apare mai frecvent la femei
decât la bărbați, fiind în relație directă cu osteoporoză, care fragilizează oasele,
nedispunându-le la fracturi.         
       Cauza cea mai frecventã a fracturii de  femur este deteriorarea calității osului în
cadrul procesului normal de îmbătrânire. Pentru a împiedica acest lucru, se
recomandă în primul rând , un mod de viață activ, cu practicarea a minim 30 minute
de mișcare ușoară zilnic,o alimentație bogată în proteine, lactate, fructe și legume
evitarea consumului excesiv de alcool și tutun.
       De asemenea ,orice adult peste 40 de ani trebuie să fie conștient că orice fractură
poate fi un semn de avertizare pentru osteoporoză. Așadar, el trebuie să își facă
testele necesare pentru a vedea dacă suferă de această afecțiune și de a urmă un
tratament corect.
       Evoluția și prognosticul depind de afecțiunile anterioare ale pacientului și abia
apoi de tipul fracturii,cu sau fără deplasare,fractură de femur putând decompensă un
diabet zaharat, o insuficientă cardiacă sau o altă afecțiune cronică.Fracturile fără
deplasare au o evoluție mai bună, deși nu sunt întotdeauna scutite de complicații 
tardive; fracturile cu deplasare nu se vor consolida niciodată fără tratament, și chiar
după un tratament bine efectuat pot evolua către o complicație.

MEMORIU JUSTIFICATIV

2
Asistenta medicală este conștiința celui lipsit de conștiința, dragostea de viață
pentru cel care a încercat să se sinucidă , ochii pentru cel care a orbit de curând ,
cunoștințele și înțelegerea pentru tânăra mamă , mâna pentru cel cu mâna amputată
de curând și vocea pentru cel slab de a putea vorbi."
    Sănătatea este un drept fundamental pentru ființă umană.Poate fi definit că un
triplu echilibru , reprezentat de un triunghi echilateral în care fiecare latură reprezintă
o dimensiune.
     În activitatea practică pe care am desfășurat-o  am întâlnit multe cazuri cu fractură
de  femur. Fractură de femur se întâlnește la orice vârstă. La tineri și adulți, însă sunt
rare și legate de cauze accidentale. La vârstnici sunt accidente obișnuite, cu
prognostic foarte grav, cu mare invaliditate și mortalitate crescută. Organismul
vârstnicului întrunește numeroase condiții care pot duce la osteoporoză și fractură.
    Când fractura de  femur a apărut intervine chirurgia ortopedică. Urmează
reeducarea, pentru aducerea bolnavului în starea motorie anterioară, acesta este un
scop propus, dar greu de atins. Întotdeauna apare riscul patologiei și complicațiilor de
imobilizare, care grăbesc degradarea fizică a bolnavului, determinând complicațiile
psihice și somatice care duc la exitus.Pot apărea stări confuzionale, tulburãri de
comportament, adeseori complicații cardiovasculare, boli infecțioase, infecții urinare,
incontinență, escare de decubit, etc. Îngrijirea precoce și reeducarea dețin un rol
important.

CAPITOLUL I. NOȚIUNI TEORETICE

3
I.1ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA FEMURULUI

FEMURUL

Femurul este cel mai lung dintre toate oasele corpului. Având o lungime de 40
până la 50 cm şi fiind înconjurat de o mare cantitate de muşchi, el se articulează în
partea superioară cu osul coxal, iar în partea inferioară cu tibia şi patela (Fig. 1).
Pe schelet este oblic îndreptat de sus în jos şi lateromedial. Când călcâiele sunt
alipite, cele două femure se ating prin epifizele lor inferioare. Aceasta oblicitate este
mai accentuată la femei, deoarece pelvisul este mai larg decât la bărbaţi.
Orientare
Se așează în sus extremitatea cotită, medial suprafață sferică și articulară a
acestei extremități, posterior marginea cea mai aspră a osului.
Elemente descriptive: Femurul prezintă de studiat un corp și două epifize:
Corpul este prismatic triunghiular și deci vom avea de descris trei fete și trei
margini:
-fata anterioară: este acoperită de muşchiul vast intermediar;
-fata laterală da inserţie muşchiului vast intermediar;
Fig.1.

-fata mediala nu are nici o particularitate.


Marginile medialã și lateralã sunt puțin pronunțate. Marginea posterioară( linia
aspră ).Ea străbate de sus în jos corpul femurului și ne servește la orientarea lui. Linia
aspră prezintă o buză laterală și o buză medială.
Cele două buze și interstițiul dintre ele dau inserție unei serii de mușchi: vastul
lateral, vastul medial, adductorul mare, adductorui lung, adductorul scurt și bicepsul
femural. În porțiunea superioară linia aspră se trifurca dând naștere la: - o ramură
laterală, numită tuberozitatea gluteala pentru mușchiul gluteu mare; ramură se
termină la nivelul epifizei superioare a osului, lângă trohanterul mare, transformându-
se la acest nivel uneori într-un adevărat tubercul, numit trohanterul al treilea; - o
4
ramură medială, ce se continua cu linia intertrohanterica de pe epifiza superioară; pe
ea se însera muşchiul vast medial;
- o ramură mijlocie pe care se înserează mușchiul pectineu.
În porțiunea inferioară linia aspră se bifurca, delimitând o suprafață
triunghiulară numită fosa poplitee.
Epifiza superioară Prezintă capul, colul și două tuberozități numite marele și
micul trohanter. Epifiza superioară este legată de corp printr-un col chirurgical.
Capul este articular și reprezintă două treimi dintr-o sferă; prezintă foseta
capului pentru inserția ligamentului capului femural.
Colul este o coloană osoasă puternică, turtita anteroposterior care unește capul
cu restul osului, este îndreptat oblic de sus în jos și mediolateral și formează cu
diafiza unghiul de inclinație care măsoară 125 – 130 °.
Trohanterul mare este o proeminentă patrulatera ce continua în sus corpul
femurului Pe faţa lui mediala se găsește fosa trohanterica în care se înserează
mușchiul obturator extern.
Da inserție unor mușchi care unesc pelvisul cu femurul, numiți din această
cauză mușchi pelvitrohanterieni (gluteu mijlociu, gluteu mic, piriform etc.)
Trohanterul mic este o proeminentă, situată la partea postero-inferioara a colului , pe
el se înserează mușchiul iliopsoas. Trohanterul mare și mic sunt uniţi prin linia
intertrohanterica (situată anterior) și prin creasta intertrohanterica (mai proeminentă
că precedentă, situată posterior), care dă inserție mușchiului pătrat femural. Epifiza
inferioară este formată din două proeminente articulare puternice, numite condili.
Anterior, cei doi condilii converg spre o suprafață articulara numită fata patelara, în
timp ce posterior condilii sunt separați de o fosă adâncă numită fosa intercondilara.
Fata patelara - are forma unei trohlei, cu un sânt anteroposterior ce separa doua
povârnișuri.
Condilii sunt în număr de doi, unul medial și celălalt lateral.Ei diverg antero-
posterior, delimitând astfel fosa intercondilara menționată. Condilul medial este mai
îngust că cel lateral și descinde mai jos că acesta; graţie acestei particularități, coapsa
formează cu gamba un unghi obtuz de 170˚C-l75˚C deschis lateral.
Unghiul este mai accentuat la femei decât la bărbați. Când condilul medial
descinde prea mult, rezulta o deformare numită genu valgum, caracterizată printr-o
oblicitate mai mare a femurului, proiecția medială a genunchiului și diminuarea
unghiului lateral sub 145˚ .Situația inversă, când unghiul dintre coapsa și gamba este
deschis medial, constituie genu varum.
Fiecare condil prezintã trei feţe: articularã, intercondilara și cutanata. Fetele
articulare continua înapoi cele două povârnișuri ale feţei patelare și descriu o curbă
anteroposterioara, cu raza descrescândă (de la 43 mm - în partea anterioară, la l0 mm
- în partea posterioară. Fetele intercondiliene se privesc între ele și delimitează fosa
intercondiliana.
Pe fețele intercondiliene se însera ligamentele încrucișate ale articulației
genunchiului. Fetele cutanate sunt accidentate. Prezintă câte o proeminență numită
epicondil medial , respectiv epicondil lateral, pe care se însera ligamentele colaterale
ale articulației genunchiului.
Deasupra și înapoia epicondilului medial se găsește o altă proeminență,
tuberculul adductorului pe care se însera mușchiul adductor mare. Lângă acest
5
tubercul se însera capul medial al mușchiului gastrocnemian. Fața cutanată a
condilului lateral dă inserție capului lateral al mușchiului gastrocnemian și
mușchiului popliteu.
Condilii și epicondilii femurali se pot palpa cu ușurință de o parte și de alta a
patelei. De asemenea se poate palpa tuberculul adductorului, imediat deasupra și
înapoia epicondilului medial.

PATELA

Patela sau rotula este un os scurt, turtit și pereche, situat în tendonul mușchiului
cvadriceps femural.
Prezintă de studiat baza, vârful, două fete și două margini. Orientare
Se pune în sus baza, posterior fața articulară și lateral povârnișul cel mai larg al
acestei fete.
Elemente descriptive: două fete, 2 margini, o bază și un vârf Fața anterioară -
este convexă și rugoasă. Fata articulară sau fața posterioară - este destinată
articulației cu fața patelară a femurului.
Prezintă o creastă verticală și două povârnișuri.
Baza privește în sus. Vârful privește în jos.
Marginile sunt în număr de două: medială și laterală. Patelă proemină în
regiunea anterioară a genunchiului și poate și fi explorată atât prin inspecție cât și
prin palpare. Fracturile patelei, relativ frecvente, sunt produse fie de traumatisme,
fie în mod indirect, prin contracția violență a mușchiului cvadriceps femural.

I.2. MUŞCHII COAPSEI


 
       Muşchii coapsei sunt înveliţi în totalitate de fascia lată. Între cele două buze ale
liniei aspre ale femurului şi fascia lată, se află două septuri intermusculare, unul
lateral şi altul medial. Aceste septuri împart muşchii coapsei în două regiuni :
anterioară şi posterioară. Posterior de septul intermuscular medial, se află grupul
medial al muşchilor coapsei ( Fig.2).

6
Muşchii regiunii anterioare ai coapsei
 
Muşchiul tensor al fasciei lată
       Originea – este pe creasta iliacă, la extremitatea anterioară şi pe spina iliacă
antero-superioară.
       Inserţia – se face prin intermediul fibrelor musculare cu direcţie descendentă,
ce converg într-un corp continuat cu tractul iliotibial, ce se înseră pe condilul lateral
al tibiei.
       Inervaţia – este dată de nervul fesier superior.
       Acţiunea:
-    fixează articulaţia genunchiului în extensie;
-    este flexor al gambei, când mişcarea a fost iniţiată de alţi muşchi;
-    este abductor şi flexor al coapsei, cu punct fix pe pelvis;
-    comprimă capul femural în acetabul;
-    are un rol în menţinerea echilibrului, în statică şi mers;
Muşchiul croitor
       Originea – este pe spina iliacă antero-superioară;
       Inserţia – este pe tibie, faţa să medială, proximal, la nivelul „labei de gâscă”,
loc ce serveşte drept inserţie şi muşchilor gracilis şi semitendinos.
       Inervaţia – este  realizată de ramuri din nervul femural;

Acţiunea:
-    flexor al coapsei;
-    flexor al gambei pe coapsă;
-    slabă acţiune de abducţie, rotaţie laterală a coapsei şi rotaţie medială a gambei;
-    înclină şi rotează pelvisul, acţiune ce are loc când ia punct fix pe tibie;

7
Muşchiul cvadriceps femural – este cel mai mare şi cel mai puternic muşchi din
organism. El este alcătuit din 4 fascicule musculare, care au superior origini
distincte, iar inferior se unesc la baza rotulei într-un tendon unic.
Cele 4 fascicule sunt:
-    muşchiul drept femural
-    muşchiul vast medial
-    muşchiul vast lateral
-    muşchiul vast intermediar
       Muşchiul drept femural are originea, prin tendonul direct, pe spina iliacă
antero-inferioară, iar prin tendonul reflectat, superior de acetabul.
       Muşchiul vast lateral are originea pe linia  de trifurcaţie laterală a liniei aspre,
pe trohanterul mare, faţa anterioară şi pe femur, faţa să laterală.
       Muşchiul vast medial are originea pe linia medială de trifurcaţie a liniei aspre
şi pe faţa inferioară a colului femural.
       Muşchiul vast intermediar are originea pe femur, faţa anterioară şi pe linia
aspră, lateral.
       Tendonul unic al muşchiului cvadriceps se prinde pe bază şi marginile rotulei
şi se continuă inferior cu tendonul rotulian, care se inseră pe tuberozitatea tibială
anterioară.
       Inervaţia – este dată de ramuri din nervul femural;
       Acţiunea –
-    extensia gambei pe coapsă;
-    flexor al coapsei pe trunchi şi uşor abductor, acţiuni realizate de muşchiul drept
femural;
-    stabilizează genunchiul în extensie; 
Muşchiul articular al genunchiului
       Originea – este pe faţa anterioară a femurului, sub vestul intermediar.
       Inserţia – se face în fundul prelungirii subcvadricipitale a sinovialei
genunchiului.
       Inervaţia – este dată de nervul femural.
 Acţiunea – împiedică prinderea fundului de sac sinovial între feţele articulare ale
genunchiului.
 
Muşchii regiunii mediale ai coapsei
 
Muşchiul pectineu
       Originea – se realizează superficial pe creasta pectineală, ligamentul pubian
superior şi fascia pectinee, iar profund pe ligamentul pubo-femural.
       Inserţia – este pe linia pectinee.

Inervaţia – este dată de nervul femural şi nervul obturator.


       Acţiunea:
-    flexia coapsei;
-    adducţie şi rotaţie laterală a coapsei;
-    flexie anterioară a pelvisului, acţiune ce are loc muşchiul ia punct fix pe femur.
Muşchiul adductor lung
8
       Originea – este pe ramul inferior al pubisului.
       Inserţia – este dată în 1/3 mijlocie a femurului, pe linia aspră.
       Inervaţia – este dată de ramuri din nervul obturator şi din nervul femural.
       Acţiunea –
-    adducţia şi flexia coapsei;
-    rotaţia laterală a coapsei.
Muşchiul adductor scurt
       Originea – este pe ramul inferior al pubisului, inferior de muşchiul adductor
lung;
       Inserţia – se face pe femur, în 1/3 să superioară.
       Inervaţia – este dată de un ram al nervului obturator.
       Acţiunea – adductor, flexor şi rotator lateral al coapsei.
Muşchiul adductor mare
       Originea – este pe tuberozitatea ischiatică şi pe ramurile inferioare ale
pubisului şi ischionului;
       Inserţia – se realizează prin trei fascicule şi anume prin fasciculul superior pe
sfertul superior al liniei de trifurcaţie laterală a liniei aspre, prin fasciculul mijlociu
pe interstiţiul liniei aspre, prin fasciculul inferior pe tuberculul adductorului.
       Inervaţia – este dată de un ram din nervul obturator şi nervul ischiatic.
       Acţiunea:
-    adductor al coapsei;
-    rotator medial al coapsei, acţiune ce este realizată de fasciculul inferior;
-    rotator lateral al coapsei, acţiune ce este realizată de fasciculele superior şi
mijlociu.
Muşchiul gracilis
       Originea – este pe ramul inferior al pubisului.
       Inserţia – se face în treimea proximală a feţei mediale a tibiei, prin „ laba de
gâscă”.
       Inervaţia – este dată de un ram anterior din nervul obturator.
       Acţiunea:
-    adductor al coapsei;
-    continuă flexia gambei, când acţiunea a fost iniţiată de muşchii posteriori ai
coapsei;
-    pe gamba flectată este rotator medial.
  
Muşchii regiunii posterioare ai coapsei
           
   Aceşti muşchi se întind între pelvis şi oasele gambei şi au rol în staţiunea bipedă
şi deplasare.
Muşchiul biceps femural
       Originea – este pe tuberozitatea ischiatică, prin capul lung şi pe jumătatea
inferioară a interstiţiului liniei aspre , prin capul scurt.
       Inserţia – este pe capul fibulei.
       Inervaţia – este dată de nervul ischiatic.
       Acţiunea:
-    flexor al gambei pe coapsă;
9
-    rotator lateral al gambei, când gamba este flectată;
-    extensor al coapsei, acţiune realizată de capul lung .
Muşchiul semimembranos
       Originea – este pe tuberozitatea ischiatică;
       Inserţia – se realizează prin trei fascicule divergente pe condilul medial al
tibiei.
       Inervaţia– este dată de un ram al nervului ischiatic.
       Acţiunea – este identică cu cea a muşchiului semitendinos.
Muşchiul semitendinos
       Originea– este pe tuberozitatea ischiatică.
       Inserţia – se realizează în treimea proximală a feţei mediale a tibiei, în „labă de
gâsca”.
       Inervaţia – este dată de un ram al nervului ischiatic.
       Acţiunea –
-    extensor al coapsei;
-    flexor al gambei;
-    rotator medial al gambei flectate;”1

I.3. CLASIFICAREA FRACTURILOR FEMURALE

„Ce este fractura femurală?

Fractura femurala este o discontinuitate osoasă la nivelul femurului, care este


cel mai lung, cel mai puternic și cel mai greu os din corpul uman. Puterea și
dimensiunea femurului înseamnă că în situații tipice, este nevoie de o forță mare sau
traumatisme extinse pentru a duce la o fractură.

CLASIFICAREA FRACTURILOR DE FEMUR

Fracturile femurale pot varia foarte mult, în funcție de forța care provoacă
ruptura. Bucățile de os se pot alinia corect sau pot fi în afara aliniamentului
(deplasate), iar fractura poate fi închisa (piele intactă) sau deschisă (osul a perforat
pielea).

Fracturile de femur sunt clasificate în funcție de:

A. Localizarea fracturii corpului femural este împărțită în treimi:


– 1/3 distal,
– 1/3 de mijloc,
– 1/3 proximal ;
B. Tipul fracturii (de exemplu, osul se poate rupe în direcții diferite, cum ar fii :
- în "X",
- pe axul longitudinal,
1Victor Papilian – Anatomia Omului
Viorel Ranga – Anatomia Omului
10
- pe axul median;
C. Integritatea musculo-cutanata de la nivelul fracturii.

Cele mai frecvente tipuri de fracturi ale corpului femural (diafizei femurale) includ:
Fig. 3

1. Fractură transversală
Fractura transversală de femur se produce aproape orizontal pe os (întretaie osul
aproape perpendicular pe diafiză, într-un unghi de cel mult 30 de grade) (Fig. 3).

2. Fractură oblică
În fractură oblică de femur, osul se rupe într-un unghi mai mare de 30 de grade
de-a lungul diafizei.
Traiectul fracturii poate fi atât scurt, cât și lung, produs prin încovoiere. Acest
tip de fractură evidențiază o scurtare clară a femurului (Fig. 3). De obicei,
fractură de femur de tip oblic se fixează prin tratament chirurgical
(osteosinteză) cu șuruburi și tije. Linia de fractură înconjoară diafiză femurală
că dungile de pe o trestie de zahăr. O forță de răsucire aplicată coapsei
cauzează acest tip de fractură.

3 . Fractura cominutiva
În fractura cominutiva, femurul se rupe nu doar în una, ci în mai multe zone. Cu cât
accidentul este mai grav, cu atât există şanse ca osul să se fractureze în mai multe
locuri.
Fracturile cominutive ale diafizei femurale sunt adesea tratate prin fixare internă, cum
ar fi prin implantarea n cui medular sau a unei plăci cu şuruburi, în scopul de a evita
dezavantajele repausului prelungit la pat. Totuşi, în cazurile în care fractura
cominutiva a lezat grav femurul şi are un caracter deschis, se poate utiliza fixarea
exerna (Fig. 3). Fig.4

11
4. Fractura în spirală

Fractura în spirală apare atunci când una din extremităţi este fixată, iar cealaltă
extremitate este în mişcare (Fig.4).
Linia de fractură înconjoară diafiza femurală ca dungile de pe o trestie de zahăr. O
forță de răsucire aplicată coapsei cauzează acest tip de fractură.
Acest tip de fractură mai poartă denumirea de fractură spiroida a femurului.
Fig. 5

5 . Fractură deschisă

Dacă o fractură osoasă se produce în așa fel încât fragmente de oase pătrund prin
piele sau o plagă pătrunde până la osul fracurat, leziunea poartă numele de fractură
deschisă sau compusă. Fracturile deschise implica mult mai multe ţesuturi din jur
precum muşchi, tendoane, ligamente. Ele au un risc mai mare de complicaţii , în
special infecţii și au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca (Fig.5).”2

I.4 EPIDEMIOLOGIE

Frecvenţa: fracturile femurale se întâlnesc frecvent în practică; după unele statistici


frecvenţa lor este de 10% din totalul fracturilor (Rădulescu), 6% (Bruns) şi 5,2%
(Kaplan).
Sex : aceste fracturi se întâlnesc mai frecvent la femeile în vârstă, care sunt mai puţin
active şi mai expuse la osteoporoza.
Vârsta: toate statisticile menţionează faptul că frecventa fracturilor femurale creşte cu
vârsta, 75% din fracturi survin după 60 de ani
2Internet - Wikipedia
12
I.5 SIMPTOMATOLOGIE CLINICĂ , DIAGNOSTIC POZITIV

Diagnosticul se face pe seama examenului clinic şi paraclinic.

SIMPTOMATOLOGIE CLINICĂ

  Durerea este un semn constant şi valoros. Ea poate să apara şi după un


traumatism care nu a produs fractură, se datorează excitării proprietăţilor existenţi în
focarul de fractură. La examinarea bolnavului durerea poate localiza destul de exact
sediul fracturii, ea poate fi un element important care să declanşeze prin ea însăşi
şocul traumatic.
Echimoza, apare la scurt timp după ce s-a produs fractura în cazul fracturii
oaselor superficiale şi mai târziu atunci când fractura se găseşte într-un segment de os
acoperit de mase musculare puternice (difuzarea sângelui spre suprafaţa se face mai
greu).
Hematomul, este redus dacă nu s-a produs ruperea unui vas mare. Poate fi însă
extrem de voluminos declanşând un şoc hemoragic.
Astfel:
Deformarea regiunii este un semn extrem de important care arata lipsa de
continuitate normală a celor două fragmente. Deformările iau uneori aspecte tipice pe
baza cărora se pune cu uşurinţă diagnostic de fractură. Prezenţa unei fracturi
determinată de traumatism sau de luxaţie articulara, poate provoca de asemenea o
deformare locală astfel încât este indicat să se efectueze un examen atent pentru a
face distincţie între aceste afecţiuni şi fractură.
Scurtarea regiunii este de cele mai mule ori insesizabila. Pentru unele
oase lungi unice, cum ar fi femurul, dacă se produce o fractură oblică, scurtarea poate
fi evidentă. Trebuie sastim că există scurtare şi în cazul unei luxaţii, ceea ce impune
un examen atent pentru evidenţierea sigură a acestui simptom.
Impotenţa funcţională se datorează lipsei de continuitate a pârghiei osoase.
Uneori impotenta funcţională este determinată numai de durere, după cum în cazul
fracturilor cu fragmente bine angrenate, este mai puţin evidenta. Trebuie cunoscut
bine aspectul, pentru caun accidentat cu fractura angrenata, (fractura care are şansele
să se evidenţieze repede şi corect), să nu mai fie lăsat să facă mişcări care pot
dezangrena fragmentele osoase, în cansecinta să înrăutăţească starea fracturii punând
sub semnul întrebării şansele de însănătoşire.
Semnele de certitudine (siguranţa) au valoare mai mare pentru diagnostic însă
ele trebuie căutate cu grijă pentru a nu agrava leziunea.
Mobilitatea anormală se manifestă atunci când executând manevre asupra
oaselor pe care le bănuim fracturate, constatam mobilitatea anormală a acestora şi
avem certitudinea de fractură a acestora. Manevrele pentru depistarea fracturilor pe
această cale trebuie să fie extrem de blânde deoarece mobilizarea segmentelor
fracturate este extrem de dureroasă. Semnul acestora este uneori greu de pus în

13
evidenţă (în cazul fragmentelor angrenate sau al oaselor învelite de mase mari
musculare), şi de cele mai multe ori neindicat.
Crepitaţia osoasă se percepe o dată cu abilitatea normală. Ea nu trebuie
confundată cu crepitaţia fină a cheagurilor hematomului.
Întreruperea continuităţii osoase apreciată prin palpare, constituie un semn
preţios.
Netransmiterea mişcării de-a lungul unui os este un semn de fractură complexă.
Examenul radiologic este mijlocul cel mai sigur pentru a pune în evidenţă o fractură,
cu condiţia unei bune execuţii tehnice. El trebuie făcut sistematic, mai înainte de
orice tentativă de reducere, şi pentru a putea fi completă în aprecierea impotentei
deplasărilor, el trebuie să fie efectuat de cel puţin două incidente.
Flictemele provin prin decalarea epidermei de către plasmă său sânge care
provine din focarul de fractură. Constituie un semn aproape constant dar tardiv.
Temperatură ridicată locală. Tegumentele din jurul focarului de fractură locală
au temperatură mai ridicată semn al responsabilităţii crescute.
Edemul local se explica tot printr-o vasodilataţie locală ca şi prin tulburări
locale care apar fie reflex, fie determinată de modificări patologice locale,
compresiune pe vasele de întoarcere.

DIAGNOSTICUL POZITIV

Este necesar şi trebuie să se facă atât în incidenta anteroposterioară cât şi din


profil. El primeşte confirmarea diagnosticului clinic, furnizează amănunte asupra
traiectului de fractură şi permite să se aprecieze, pe imaginea de profil a colului
femural cominuţia posterioară. Diagnosticul pozitiv este relativ uşor de făcut când
semnele clinice sunt prezente: impotenta funcţională, adductia şi rotaţia externă a
membrului, scurtare. Diagnosticul pozitiv se stabileşte pe baza simptomatologiei
clinice, a istoricului medical, a examinării clinice şi a datelor imagistice.

Examinarea clinică

După inspecţie, medicul dumneavoastră va efectua palparea de-a lungul


coapsei până la picior, pentru anomalii și verificarea etanșeității pielii și a mușchilor
din jurul coapsei. Medicul va palpa, de asemenea, pulsul arterial încheind cu testarea
mobilităţii şi sensibilităţii membrului afectat.
Alte teste care vor oferi medicului dumneavoastră mai multe informații despre un
diagnostic pozitiv includ explorările imagistice:

1. Radiografia segmentului afectat.

Cel mai comun mod de a evalua o fractură este cu raze X, care oferă imagini
clare ale oaselor. Razele X pot arăta dacă un os este intact sau rupt. Ele pot arăta, de
asemenea tipul de fractură și în cazul în care se află în interiorul femurului.

2. Tomografia computerizată (CT).

14
În caz de incertitudine sau de informaţii suplimentare medicul poate dispune o
scanare CT. O scanare CT prezintă o imagine în secțiune transversală a membrelor
tale. Aceasta poate oferi medicului informații valoroase despre gravitatea fracturii.
De exemplu, uneori liniile de fractură poate fi foarte subțiri și dificil de vizualizat pe
o radiografie.

I.6. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

Fracturile diafizare ale femurului având fragmentele bine vascularizate şi fiind


înconjurate de un manşon muscular important, au de obicei a evoluţie favorabilă, ele
consolidându-se la adulţi în 3-4 luni, dacă sunt bine reduse şi imabilizate corect şi
sunt urmate de un tratament recuperator instituit precoce.
Vindecarea unei fracturi se obţine prin formarea calusului, proces ce se desfăşoară în
două etape; la început calusul moale, fibros şi apoi calusul osos.
Constituirea calusului osos şi consolidarea definitiva depinde de:
-varsta bolnavului, cu cât este mai tânăr procesul de vindecare este mai rapid;
- dimensiunea osului, durata de consolidare a oaselor late fiind mai lungă decât cea a
oaselor lungi;
- modul de aşezare a fragmentelor osoase, contactul intim al fragmentelor osoase
favorizând calusul osos;
- numărul total al fracturilor concomitente;
- starea biologică generală, accidentaţii cu o stare generală bună, în perfecte condiţii
biologice, se vindeca mai uşor decât cel cu boli cronice, în covalescenta, diabetici şi
cei care au tulburări hormonale;
- calitatea tratamentului care se efectuează.
Dinamica consolidării focarului de fractură se poate aprecia şi pe baza aspectelor
clinice prin:
- perceperea calusului la palpare;
- dispariţia durerii în focar;
- dispariţia impotentei funcţionale.”3

CAPITOLUL II. TRATAMENTUL

II.1. TIPURI DE TRATAMENT

3Lucretia Titirca – Urgente medico-chirurgicale. Sinteze.


15
„Tratamentul fracturilor cuprinde trei timpi :
- reducerea cât mai perfectă şi precoce a fracturii , respectând continuitatea
anatomică ;
- imobilizarea strictă şi continuă, până la consolidarea ei completă ;
- aplicarea tratamentului funcţional , cât mai precoce , până la consolidarea ei
completă ;
În tratamentul facturilor trebuie să se aprecieze atât starea generală cât şi gradul
leziuni locale. Tratamentul este deosebit de complex şi cuprinde :
- tratamentul igieno-dietetic
- tratamentul medicamentos
- tratamentul ortopedic
- tratamentul chirurgical

Tratamentul igienico- dietetic :


Efortul fizic - Instituirea antrenamentului fizic se face sub strictă supraveghere
medicală. Mişcările vor fi de intensitate mică şi medie.
Profesia - În majoritatea cazurilor se poate continua o activitate profesională
normală, fără a supraestima totuşi intervenţia .
Munca fizică intensă este contraindicata , iar la nevoie se recomanda schimbarea
locului de muncă.
Regimul alimentar - restricţiile alimentare sunt necesare mai ales la
supraponderali.O alimentaţie bogată în proteine, lactate, legume şi fructe, evitarea
consumului în exces a alcoolului şi a tutunului.
Recuperarea sechelelor precoce trebuie completată cu o serie de prescripţii pe
care pacientul le va urma acasă luni şi ani de zile, uneori toată viaţa. Aceste
prescripţii fac parte din ceea ce s-a numit "igiena soldului":
- scăderea în greutate, chiar sub greutatea ideală;
- evita mersul pe teren accidentat şi scări;
- evita şchiopătarea prin controlul mental al mersului;
- evita ortostatismul şi mersul prelungit;
- de cel puţin două ori pe zi se va păstra un repaus la pat, cu membrele
inferioare întinse;
- sprijin în baston pe distanţe mai lungi;
- mers zilnic pe bicicleta sau rulare la bicicleta fixă;
- de două ori pe zi va efectua gimnastică prescrisă pentru mobilitate şi
tonifiere musculară;
- corectarea scurtimii membrului inferior (dacă depăşeşte doi centimetri);
- încălţăminte cu tocuri moi;
Tratamentul medicamentos :
Tratamentul medicamentos are un rol important în tratare, vindecare, calmare.
- analgezice: acidul acetilsalcilic în doze de la 1-3g/24h în funcţie de toleranţă; sub
forma simpla sau tamponata; algocalmin 2 comprimate la 24h; diclofenac 2
comprimate la 24h, uneori se administrează Mialgin, Piafen.
- Medicamentaţie antiinflamatoare: Fenilbutazona şi derivatele sale. Indicaţia lor este
rezervată perioadelor de pusee inflamatorii sau dureroase.

16
Tratamentul ortopedic

Cele mai multe fracturi de diafiză femurală, necesită intervenţie chirurgicală


pentru a se vindeca. Este neobișnuit pentru fracturile de diafiză femurală, să fie tratate
fără intervenţie chirurgicală. Copiii foarte mici sunt uneori tratate cu o astfel de
metoda (tratament ortopedic- imobilizare în aparat gipsat).

Tratamentul chirurgical
Programarea intervenţiei chirurgicale:
În cazul în care ţesutul cutanat din jurul fracturii este intact, intervenţia chirurgicală
se va temporiza până la stabilizare pacientului. Fracturile deschise, pe de altă parte,
expun zona afectată, ceea ce o face susceppptibila pentru infecţii şi necesită
intervenție chirurgicală imediată pentru a preveni infecţia.
În timpul scurs de la primirea îngrijirii medicale de urgenţă şi până la intrarea
în sala de chirurgie ortopedică, piciorul afectat va fi imobilizat într-o atelă totală(pe
tot piciorul) sau printr-o tracţiune transscheletica pentru a menține fragmentele
osoase cât mai bine aliniate posibil și pentru a menține lungimea piciorului.
Tracțiune scheletică este un sistem de scripete de greutăți și contragreutăți care
ține fragmentele osoase împreună.
Tratamentul chirurgical aplicat fracturilor de diafiza femurală

1. Fixator extern
În acest tip de operație, știfturi metalice sau șuruburi sunt plasate în os
deasupra și sub zona de fractură. Pinii și șuruburile sunt atașate la un cadru
metalic în afara pielii.
Acest aparat este un cadru de stabilizare care menţine oasele în poziția corectă
astfel încât acestea să se poată vindeca.
Fixarea externă este de obicei un tratament temporar pentru fracturile de femur.
Deoarece acestea sunt ușor de aplicat, fixatoarele externe sunt de multe ori
puse pe când un pacient are mai multe leziuni și nu este încă gata pentru o
intervenție chirurgicală mai lungă pentru a repara fractură. Un fixator extern
oferă o bună stabilitate, temporar până când pacientul este suficient de sănătos
pentru operaţia finală. În unele cazuri, un fixator extern este lăsat până când
femurul este complet vindecat.

2. Tijele intramedulare
În timpul acestei proceduri, o tijă metalică special concepută este introdusă în
canalul medular al femurului. Tija trece peste fractura pentru a o menține în poziție.
O tijă centromedulară poate fi introdusă în canal fie la nivelul șoldului sau
genunchiului printr-o incizie mică. Se înșurubează la nivelul osului la ambele capete.
Acest lucru ține şuruburile și osul în poziția corectă de vindecare. Cuiele (şuruburile)
intramedulare sunt de obicei realizate din titan. Ele sunt de diferite lungimi și
diametre pentru a se potrivi tuturor mărimilor de femur.

3. Plăci și șuruburi

17
În timpul acestei operațiuni, fragmentele osoase sunt repoziționate (reduse) în
alinierea lor normală. Ele sunt menținute împreună cu șuruburi speciale și plăci
metalice atașate la suprafața exterioară a osului.
Plăcile și șuruburile sunt adesea folosite atunci când tija centromedulară este
contraindicata, cum ar fi în fracturi care se extind într-una din articulațiile șoldului
sau a genunchiului.

Recuperare post intervenţie chirurgicală

În unele cazuri, medicii vor permite pacienților să pună cât mai mult posibil
greutate pe piciorul drept după operaţie. Cu toate acestea, este posibil să nu fi capabil
de a pune întreaga greutate pe picior până ce fractura nu a început să se vindece. Este
foarte important să urmați instrucțiunile medicului dumneavoastră cu atenție.
Când pacientul începe să meargă, cel mai probabil va avea nevoie de cârje sau baston
pentru sprijin.
Pentru că se pierde în cele mai multe cazuri, rezistenta musculară în zona afectată,
exerciţiile în timpul procesului de vindecare sunt importante. Kinetoterapia ajuta la
restabilirea forţei musculare normale și a flexibilităţii ţesuturilor.
Un fizioterapeut va începe exerciţiile fizice specifice cu pacienţii ce au fost operaţi în
timp ce sunt încă în spital. Terapeutul va ajuta, de asemenea, la utilizarea cârjelor sau
bastonului.”4

II.2. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE RECUPERĂRII FRACTURII DE


FEMUR

„Balneofizioterapia este o ramură a medicinii generale care foloseşte în scop


terapeutic agenţi fizici naturali sau artificiali. Mijloacele fizicale cele mai folosite
sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei şi balneoterapiei.În fractura de femur

4Lucretia Titirca - Urgente medico-chirurgicale. Sinteze.


18
această ramură medicală grăbeşte fenomenul de vindecare şi înlătura mai repede
impotenta funcţională.

1.Hidroterapia

Se înţelege prin hidroterapie aplicarea în scop profilactic şi curativ a unui


număr variat de proceduri, care au la baza apa la diferite temperaturi şi sub diferite
stări de agregaţie, ca şi unele tehnici strâns legate de aceasta.

-Dusul cu aburi
Duşul cu aburi consta în proectarea vaporilor supraancalziti asupra regiunii
limitate. Tehnicianul trebuie să fie atent că nu cumva să stropească bolnavul cu
picături de apă fierbinte provenite din condensarea vaporilor pe furtun şi pe porţiunea
metalică a duşului. Este nevoie că instalaţia pentru duşul cu aburi să fie prevăzută cu
dispozitive de separare a apei de condensare şi cu supraancalzitoare pentru aburi.
Înainte de a aplica jetul de vapori asupra bolnavului, tehnicianul şi-l proecteaza pe
palmă pentru a se asigura de lipsa picăturilor de apă fierbinte.

Durata duşului cu aburi este de 3-6 minute se poate să fie dat ca procedura de
sine stătătoare, poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.
La sfârşit se aplică o procedură de racire-spalare sau dus de 18°-20°.
Modul de acţiune: duşul cu aburi are o acţiune puternică asupra circulaţiei, provocând
hiperemie şi resorbţie locală.

-Dusul-masaj

Acesta consta în aplicarea mai multor duşuri rozeta la temperatura de 38°-


40° ,concomitent aplicându-se şi masajul, conform tehnicii obişnuite. Pentru
aplicarea lui exista instalaţii speciale cu 4-6 duşuri verticale, în rozeta, situate unul
lângă altul, care se pun simultan sau separat în funcţiune. În lipsa unei instalaţii
speciale, se poate efectua şi cu un duş mobil, la capătul căruia se aplică o rozetă.
Durata masajului este de 8-15 minute.
Bolnavul este culcat dezbrăcat complet pe un pat special de lemn. Se deschid
duşurile şi în timp ce apa curge pe corp, tehnicianul executa masajul conform tehnicii
cunoscute.
Modul de acţiune: dusul-masaj provoacă o hiperemie importantă, mai ales în regiunea
tratată; are un important efect resorbant şi tonifiant.

-Baia kinetoterapeutica

Este baie caldă, la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. Se


efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite, care se umple ¾ cu apă la
temperatura de 36-370 C şi mai rar 380 .
Bolnavul este invitat să se urce în cadă şi, timp de 5 minute, este lăsat liniştit.
După aceasta, tehnicianul executa (sub apă) la toate articulaţiile, toate mişcările
posibile. Tehnicianul sta la dreapta bolnavului.
19
Toate aceste mişcări se execută într-o perioadă de timp de 5 minute. După
aceea bolnavul sta în repaus, după care este invitat să repete singur mişcările
imprimate de tehnician.
Durata băii este de 20-30 minute, după care bolnavul este şters şi lăsat să se
odihnească.
Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care
se produce sub influenţa apei calde şi pierderii greutăţii corpului conform legii lui
Arhimede.

Duşul subacval:

Consta din aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune 3-6 atmosfere cu
temperatură mai mare decât a apei de baie. El se poate efectua într-o cadă cu apă la
35°-38°C cu ajutorul unui duş sul mobil cu presiune mare care se introduce în apă pe
segment sub controlul uneia din mâinile asistentului până la 5-10cm de regiunea de
aplicat. Durata procedurii este de 5-10minute. Acţiunea intensă a duşului subacval se
datoreşte temperaturilor diferite baie şi dus precum şi masajului puternic al coloanei
de apă care comprima puternic ţesuturile.
Efectul este asemănător duşului masaj dar este suportat mai bine datorită băii
calde.

2. Termoterapia

-Compresele cu aburi
Avem nevoie de: două bucăţi de flanela, o bucată panza simplă sau un prosop,
o pânză imperneabila, o găleată cu apa, la temperatura de 60-70°.
Se plasează pe regiunea interesată o flanelă uscată peste care se aplică o bucată
de pânză sau prosopul muiat în apă fierbinte şi bine stors, iar peste aceasta se aplică
cealaltă flanela. Totul se acoperă cu bluză imperneabila sau se aplică un termofor.
Durata totală a procedurii este de minim 20 de minute şi de maximum 60 de
minute.
Modul de acţiune: resorbtiv, analgezic, antispastic

-Impachetarea cu parafină

Se ia o cantitate potrivită (aproximativ 150-200 g) şi se topeşte într-un vas la


temperatura de 65-70°; în aşa fel ca să mai rămână câteva bucăţi netopite, în scopul
evitării supraincalzarii. Cu ajutorul unei pensule late de 8cm. se pensulează regiunea.
Grosimea stratului este de 0,5-1cm. Peste stratul de parafină se aplică bucăţi de vata
sau flanela şi apoi se acoperă regiunea cu pătura.
Durata inpachetarii este de 20-60 minute. Înlăturarea parafinei se face cu
uşurinţă din cauza transpiraţiei care are loc sub stratul de parafină. Procedura se
termină cu o spălare la temperatura de 20-22°.
Modul de acţiune: are o acţiune locală şi provoacă o încălzire profundă şi
uniformă a ţesuturilor. Suprafaţa pielii se încălzeşte până la 38-40°. La locul de
aplicare se produce o hiperemie puternică şi transpiraţie abundentă.
20
-Ungerile cu nămol

Bolnavul complet dezbrăcat sta câteva minute la soare până i se încălzeşte


pielea, apoi se unge cu nămol proaspăt complet sau parţial. Se expune din nou timp
de 20-60 minute, până când începe nămolul să se usuce. În acest interval de timp va
purta o compresă rece la frunte iar capul îi va fi apărat de soare cu o pălărie sau
umbrela.
După aceasta o scurtă baie în lac sau în mare, se va şterge, se va îmbrăca şi se
va odihni la umbra sau într-o cameră, aproximativ o oră.
Modul de acţiune: ungerile cu nămol îşi bazează acţiunea pe elementul termic
alternant, rece la început, apoi cald, datorită încălzirii nămolului la soare şi din nou
rece, datorită băii din lac şi reacţiei vasculare la aceasta; al doilea element este
reprezentat de acţiunea specifică a substanţelor resorbite în organism.

3 Electroterapia

Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei, care studiază utilizarea acţiunii


diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau
profilactic.

În recuperarea fracturilor de femur se recomanda:

Curentul galvanic

Este un mijloc clasic şi fidel de sedare a durerilor nevralgice. Electrodul pozitiv


are o acţiune sedativă locală, ca şi curenţii descendenţi şi curenţi ascendenţi aplicaţi
contralateral duc la o creştere a pragului de sensibilitate.

Galvanizarea poate să utilizeze concomitent şi introducerea de ioni cu acţiune


antalgică (ionoforeza transversală cu novocaina, aconidina sau revulsiv cu histamina).

Curentul diadinamic

Se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4


minute , difazat fix 4 minute ambele, 1 data pe zi. Se recomanda 10---14 şedinţe.Are
efect analgezic,biotrofic , vasodilatator şi relaxant.

Curenţii Trabert

Sunt curenţi cu impulsuri de frecvenţa 140 Hz, impuls 2 ms, pauză 5 ms, la
care tot catodul este electrodul activ antalgic. Durata tratamentului este de 15-20
minute, cu creştere treptată a intensităţii. Se repeta de 1-2 ori pe zi.
Atât curentul diadinamic, cât şi curentul Trabert determina o puternică
senzaţie, cu aspect vibrator, o excitaţie a mecanoreceptorilor ţesuturilor de sub
electrozi. Efectele antalgice se explică tocmai prin această senzaţie.
21
Curentul faradic

Se indica faradizarea cu periuţa sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă


pudrata cu tâlc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.
Aceste proceduri sunt bine receptate şi tolerate de pacienţi pentru starea de bine pe
care o degaja şi modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătăţeşte
funcţionalitatea.

Ultrasunetele

Sunt utilizate în consolidarea fracturilor, datorită efectului de "masaj mecanic",


tisular, profund, fiind indicat pentru durere, inflamaţie, mobilitate.
Aplicarea se face printr-un cap emiţător prin contact direct asupra tegumentului
folosind un gel .Se vor evita proeminentele osoase şi regiunile bine
vascularizate.Durata tratamentului este de 6 minute . Se recomanda
10 – 12 şedinţe.

Undele decimetrice şi microundele

Sunt emise de un dipol sub forma unui fascicul de unde electromagnetice (ca la
radar) direcţionat spre zona de tratat. Sunt metode radiante cu care putem încălzi
ţesuturile pe profunzimi variabile în funcţie de tipul emiţătorului, de distanta acestuia,
de tegument, de dozaj, de durata tratamentului.

Radiaţia infraroşie

Aplicaţiile de radiaţii infraroşii în terapeutica se pot face în două moduri: în


spaţiul închis, sub forma aşa-numitelor bai de lumină proceduri intense termoterapice
sau în spaţiu deschis, în aer liber, sub forma asa-nummitelor aplicaţii de sollux.
În băile de lumină se realizează o încălzire a aerului până la temperaturi ridicate (60-
70-80°).
În funcţie de scopul urmărit, bolnavul va sta în baia de lumină intre 5-20
minute. După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire
parţială.
Efectul radiaţiilor infraroşii :
Radiaţiile infraroşii au acţiune calorică. Ele acţionează asupra circulaţiei din
derm provocând o vasodilataţie subcapilara, intensificarea schimburilor dintre
celulele de creşterea fenomenelor osmotice şi creşterea debitului sangvin”5.

4. Masajul medical

„Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale variate,


aplicate la suprafaţă organismul în scop terapeutic sau igienic.

5Zbenghe Tudor – Recuperarea medicala a sechelelor posttraumatice ale membrelor.


22
Este important că, înainte de a începe masajul, să se controleze starea
tegumentului bolnavului urmărindu-se în special , eventuale infecţii ale pielii care
contraindica masajul, precum şi eventualele echimoze.
Durata unei şedinţe variază între 5-10 minute iar frecvenţa este de obicei de o
şedinţă pe zi. Durata tratamentului poate fi între 2 şi 4-6 săptămâni, uneori chiar mai
mare, ca în afecţiunile ortopedice.

Efectele fiziologice ale masajului

Efecte locale:
Acţiune sedativă asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat
extraceptorii şi proprioceptorii existenţi.
Acţiunea hiperemianta locală se manifesta prin încălzirea şi înroşirea
tegumentului asupra căruia se exercita masajul această acţiune se exercită prin
manevre mai energice care comprima alternativ vasele sangvine.
Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona
masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la
persoane cu insuficientă venoasă periferica şi apare după manevre profunde care
conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale:
Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile aparatului respirator şi
circulator, influenţează favorabil starea generală a organismului,imbunatate-
ste somnul, îndepărtează oboseala musculară.
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de
mecanismul reflex asupra organelor interne.
Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori şi
proprioceptori, care simt de diferite intensităţi pe cale aferenta către SNC, iar de
acolo pe cale eferenta, ajung la organele interne în suferinţa. Toate acţiunile care se
petrec la exteriorul corpului ajung şi la distanţă (la organele interne). Fiecare organ se
manifesta prin senzaţii dureroase pe tegument, deci fiecărui organ îi corespunde la
exterior o zonă cutanată reflexogena sau metamerica, care trebuie cunoscută de
maseur pentru a şti să acţioneze cu manevre specifice pentru organele interne.
Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele
mai dure ca frământarea: contratimpul, mangăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul
care se face transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii,
îmbunătăţirea funcţiei şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie.
Prin această acţiune mecanică, lichidele interstiţiale în exces din muşchi, se
resorb în sânge pentru a fi eliminate de organele excretoare; îmbunătăţeşte activitatea
circulaţiei sângelui care duce la mutaţia elementelor anatomice din întreg organismul
şi odată cu aceasta reducerea activităţii inimii.

Tehnica masajului
23
a)Masajul regiunii fesiere

Regiunea fesieră este limitată în sus de creastă iliacă, în jos de plica fesieră.
Masajul regiunii fesiere va consta în neteziri şi presiuni efectuate cu pulpa degetelor
reunite, urmate de un masaj vibrator, insistent mai ales în plica fesieră, la nivelul
mării scobituri sciatice.

b)Masajul articulaţiei coxofemurale

Este foarte dificil, datorită musculaturii masive care înconjura articulaţia.


Accesul la capsulă articulara este posibil numai prin două puncte:
- la nivelul inserţiei muşchiului croitor, pe partea lui internă, pe unde se
pătrunde prin apăsare şi se execută mişcări vibratorii.
- între trohanter şi tuberozitatea ischiatică, unde se pătrunde punând bolnavul
să flecteze genunchiul şi să facă o uşoară abducţie a coapsei. Aici se poate executa un
masaj vibrator şi chiar baterea.

c)Masajul coapsei

Coapsa are forma unui trunchi de con cu baza în sus. Distingem la coapsă
regiunea femurală anterioară şi posterioară.
În regiunea femurală anterioară pielea este mai groasă pe partea laterală decât
pe cea internă este mai mobilă, alunecând pe planurile subiacente. Maseurul trebuie
să respecte partea superioară a coapsei, triunghiul Scarpă.
Regiunea femurală posterioara are pielea de asemenea foarte mobilă, cu
excepţia părţii externe.
Masajul coapsei începe cu netezirea cu presiune bimanuala, mai întâi pe fata
anterioară şi externă, bolnavul fiind în decubit dorsal, apoi pe fata posterioară şi
internă, bolnavul fiind în decubit ventral. Se execută aceste meteziri cu policele pe
fata anterioară şi cu celelalte patru degete pe fata posterioara a coapsei începând din
dreptul genunchiului în sus către baza coapsei.
Urmează frământarea musculaturii coapsei, care se poate face cu energie, sub
toate formele, de la presiune cu o mână sau cu ambele mâini în petrisaj, cu torsiune a
musculaturii.
În regiunea laterală a coapsei, pe tensorul fasciei lată se face masajul cu dosul
falangelor, sub formă de pieptene, de jos în sus.

Kinetoterapia

Ca principiu universal valabil, rămâne orientarea tipului şi intensităţii


kinetoterapiei după regulă "non" durerii.
A.Refacerea mobilităţii şi refacerea forţei musculare
Se vor aborda în acest context doar aspectele legate de recuperarea amplitudinii
mişcărilor şi recâştigarea forţei musculare pentru mişcările fiziologice.

24
Reeducarea flexiei se poate face prin:

1.Prin adoptarea anumitor posturi ;

Exerciţiul 1- Corpul pe o planşetă înclinată: piciorul homolateral se sprijină pe


un scăunel: înălţimea scăunelului este în funcţie de capacitatea de flexie a articulaţiei
coxofemurale, înclinarea planşetei fiind un mijloc de gradare.

Exerciţiul 2 - sprijin pe membrul inferior sănătos, cu piciorul homolateral


ridicat pe un scaun: înălţimea scaunului şi aplecarea trunchiului în fata măresc gradul
de flexie a articulaţiei.

2.Prin mobilizări pasive;

Acestea se realizează prin flexia femurului pe bazin sau a bazinului pe femur.


Întotdeauna genunchiul trebuie să fie flectat pentru a destinde ischiogambierii.

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior sănătos extins:


asistentul aplica priză pe treimea inferioară a coapsei, executând flexia articulaţiei
coxofemurale (genunchiul este flectat).

Exerciţiul 2 - Pacientul în şezând la marginea mesei: asistentul, cu corpul său,


fixează coapsa suferindă printr-o presiune asupra genunchiului în axul coapsei;
pacientul apleacă trunchiul înainte; asistentul prinde cu ambele mâini regiunea
lombară mărind bascularea anterioară a bazinului.

3.Prin mobilizări autopasive;

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit dorsal: îşi prinde cu mâinile coapsa şi se


tractioneaza; dacă unghiul de flexie e prea mic pentru a putea ajungr la coapsă, se
poate tractiona prin intermediul unei chingi trecute peste picior sau peste genunchiul
flectat.

Exerciţiul 2 - Din postura patrupedă se forţează flexia coxofemuralei prin


greutatea trunchiului; oblicitatea coapsei determina variaţiile unghiului de flexie.

4.Prin mişcări active

Exerciţiul 1 - Din ortostatism cu spatele la perete flectează coxofemurala cu


genunchiul flectat, trăgând coapsa la piept; tot din ortostatism, va executa
genuflexiuni, cu trunchiul uşor aplecat înainte.

Exerciţiul 2 - Din şezând pe podea, se flectează coapsă, aplecarea trunchiului


spre coapsa măreşte amplitudinea flexiei coxofemufale.

Reeducarea extensiei
25
1.Prin adoptarea anumitor posturi;

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit dorsal cu o pernă sub fese; membrul inferior


afectat întins, cel contra lateral mult flectat.

2.Prin mobilizări pasive;

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit ventral: asistentul cu o mână, fixează pe


masa bazinul, iar cu antebraţul şi mâna cealaltă, trecute pe sub gamba, genunchi şi
coapsă, realizează extensia.

Exerciţiul 2 - Pacientul în decubit lateral, cu membrul inferior opus mult flectat


şi fixat de către asistent cu o mână; cu axila aceluiaşi membru superior, asistentul
fixează bazinul, iar cu mâna opusă realizaza extensia coapsei de deasupra.

3.Prin mişcări autopasive;


Exerciţiul 1 - Pacientul se afla în decubit dorsal menţinând cu mâinile
genunchiul membrului opus la piept, membrul afectat întins pe un plan înclinat.

4.Prin mişcări active;


Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit ventral, ci bazinul fixat: se execută extensii
ale coxofemuralei, cu şi fără flectarea genunchiului.

Exerciţiul 2 - Pacientul în decubit lateral (pe partea sănătoasă) se face extensia


coapsei, în timp ce asistentul i inpinge în fata bazinul.

Reeducarea abducţiei

1.Prin adoptarea anumitor posturi;

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit dorsal cu un suport triunghiular între coapse


sau cu o pernă între genunchi pentru abducţia bilaterală.

Exerciţiul 2 - În poziţia "şezând călare" pe o banchetă.

2. Prin mobilizări pasive;

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit dorsal, utilizează membrul inferior sănătos


ca stabilizator acesta fiind în abducţie, cu gamba "căzută" la marginea mesei.

Exerciţiul 2 - Pacientul în ortostatism, cu picioarele îndepărtate: asistentul, la


spatele lui îi prinde cu mâinile din lateral, bazinul inpingandu-l spre partea sănătoasă.

3. Prin mişcări autopasive;

26
Exerciţiul 1 - Pacientul în ortostatism, cu membrul inferior lezat întins şi în
uşoara abducţie, cu piciorul sprijinit pe un mic suport: executa o genuflexiune pe
membrul inferior sănătos.

4. Prin mişcări active;

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit lateral pe partea sănătoasă: se ridică


(genunchiul extins) membrul inferior lezat.
Exerciţiul 2 - Din ortostatism se fac fandări laterale.

Reeducarea adductiei

1.Prin adoptarea anumitor posturi;

Exerciţiul 1 - Din decubit dorsal pacientul încrucişează membrele inferioare cu


genunchii întinşi, membrul inferior lezat este dedesupt, şi din poziţia şezând se poate
încrucişa coapsă (poziţia "picior peste picior").
Exerciţiul 2 - Pacientul în decubit homolateral, cu o pernă sub genunchi,
membrul inferior este flectat din coxofemurala şi grnunchi.

2.Prin mobilizări pasive;


Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit dorsal: se flectează articulaţia coxofemurală
şi asistentul executa tracţiunea de adducţie, având grijă să fixeze bazinul.
Exerciţiul 2 - Pacientul în decubit contralateral cu membrul inferior flectat din
coxofemurala şi genunchi, degajând posibilitatea de adducţie pentru membtul inferior
de deasupra; dacă bazinul este la marginea mesei, adductia poate fi mult amplificată.

3. Prin mişcări autopasive

Exerciţiul 1- Pacientul în decubit homolateral cu membrul inferior lezat prins


în chingi de un scripete şi tractionat în adducţie cu mâna.

4. Prin mişcări active

Exerciţiul 1 - În decubit dorsal: încrucişări ale membrelor inferioare


(genunchiul întins). Idem, cu membrele lipite: se fac mişcări de lateralitate cu
amândouă, concomitent.

Reeducarea rotaţiei

1.Prin adoptarea anumitor posturi;

27
Exerciţiul 1- Bolnavul şezând pe sol, cu genunchii flectaţi şi picioarele în afara
axului coapsei (rotaţie internă) sau înăuntrul axului (rotaţie externă).

2.Prin mişcări pasive;

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit dorsal: asistentul prinde treimea inferioară a


coapsei, rulând-o înăuntru sau înafară (genunchiul întins).

Exerciţiul 2 - Pacientul în şezând, cu genunchiul flectat: asistentul utilizează


gamba ca pe un levier: se face priză pe condilii femurali, iar cu antebraţul
mobilizează gamba.

3.Prin mişcări autopasive

Se pot executa mai multe montaje cu ajutorul scripeţilor.

4.Prin mişcări active;

Exerciţiul 1 - Pacientul în decubit ventral, cu genunchiul flectat: deplasarea


gambei într-o parte şi în alta.

Exerciţiul 2 - Pacientul sta pe un scaun cu coapsele, genunchii şi gambele lipite


unele de altele: se fac deplasări ale gambelor spere stânga şi spre dreapta.

B. Reluarea mersului

Exerciţiile de reluare a mersului încep, desigur, cu perioada de adaptare la


ortostatism care în special la vârstnici capăta importanţa deosebită.

În momentul în care staţiunea în picioare este posibilă fără tulburări de


echilibru, se începe mersul.

1.Mersul, fără sprijin pe membrul inferior afectat este aproape regulă într-o primă
etapă, în recuperarea traumatismelor şoldului. Pacientul este învăţat să meargă cu
cârje astfel:
a) sprijin pe membrul sănătos;
b) cârjele se duc în faţă;
c) membrul afectat se duce între cârje, fără încărcare (atinge doar solul);
d) se trece greutatea corpului pe cârje prin balansarea în faţa a acestora;
e) membrul inferior sănătos se trece printre cârje şi se sprijină pe sol înaintea
cârjelor, concomitent cu trecerea greutăţii corpului de pe cârje pe membrul sănătos.
Pacientul va fi învăţat să urce şi să coboare o scară. Se urcă cu membrul
sănătos apoi cârjele şi membrul afectat apoi este adus piciorul sănătos pe aceasi
treaptă.

28
2.Mersul cu încărcare a membrului afectat se reia treptat, în funcţie de tipul
lezionar. În fractura închisă de col femural încărcarea pe membrul afectat începe
după 90 zile Aceste momente nu înseamnă reluarea sprijinului 100%, ci doar
începutul cu un procent de 8-10% din greutatea corpului.

3.Mersul în baston se începe când pacientul a ajuns la o încărcare de


aproximativ 50% şi pelvisul nu mai basculează datorită insuficientei abductorilor.
Bastonul se ţine în mâna opusă membrului afectat şi se deplasează inpreuna.
Încărcarea în continuare se gradează slăbind sprijinul mâinii pe baston. Există
bastoane dinamometrice care înregistrează presiunea mâinii. Uneori mersul cu sprijin
în baston se va păstra toată viaţa.
Refacerea completă a mersului cere o serie de exerciţii complexe: mers liber,
mers pe pantă, mers înapoi, mers în lateral, mers cu picioarele încrucişate, mers în
zig-zag, întoarceri etc.

Terapia ocupaţională
Este o metodă de reeducare activa care completează kinetoterapia folosind
diverse activităţi adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului cu scop
recreativ şi terapeutic, ajutând bolnavul să folosesca mai bine muşchii rămaşi
indemni şi recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea
funcţională la gesturile vieţii curente.

Prin aceasta terapie se evita pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe


perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind
astfel la readaptarea funcţională la efort.

Urmăreşte prelungirea exerciţiilor de kinetoterapie pentru mobilizare articulara


şi/sau tonifierea musculară, utilizând o serie de activităţi complexe distractive sau
capacitează atenţia şi răbdarea pacientului pentru o perioadă mai lungă de timp. În
general, aceste activităţi se execută cu mâinile dar forţa motrică este realizată de
membrele inferioare prin diverse tipuri de mobilizare:
- pedalaj de bicicletă;
- alunecarea piciorului într-un jgheab rotund;
- mişcare laterală (abductie-adductie);
- mers pe plan ascendent;
- mers pe banda sau pe scara rulantă.

Cura balneo-climaterica

Întrucât sechelele posttraumatice ale soldului include de regulă deficite


funcţionale determinate de leziuni produse la nivelul structurii osteoarticulare,
periarticulare şi musculare cărora li se adauga efectele negative de mobilizare în faza
ortopedică, chirurgicală în afecţiunile posttraumatice.
Obiectivele şi conţinutul curelor balneo-climaterice vor fi în totalitate de
recuperare imediată, ele având rolul de refacere a funcţiei diminuate din cauza
traumatismelor.
29
Sunt indicate următoarele staţiuni: Amară, Bazna, Eforie Nord, Mangalia ,
Techirghiol.”6

CAPITOLUL III. PREZENTARE DE CAZURI

CAZUL I

1. Date personale
Nume şi prenume Popescu Iuliana
Vârsta: 76 ani
Domiciliul: Comună Dobreşti, judeţul Bihor
Ocupaţia: Pensionara
Diagnostic principal: fractura de diafiza femurală la nivelul coapsei drepte
Motivele internării : durere la nivelul coapsei drepte.
impotenta funcţională
Istoricul bolii: Traumatism prin cădere de la înălţime pe membrul inferior drept în
urmă cu 2 ani.În urma căderii a suferit o fractură de diafiza femurală care a necesitat
operarea.Pacienta a urmat cure de recuperare odată la 6 luni.
Actual solicita reevaluarea clinico-functionala în instituirea terapiei
Examenul obiectiv :
- înălţime 1,63 m , greutate 73 kg
6Marcu Vasile – Masaj si kinetoterapie.
30
- contractura musculară la nivelul coapsei drepte
- redoare la nivelul coapsei drepte
- durere la nivelul coapsei drepte
Examene de laborator:
– VSH = 7/19 mm/h`,fibrinogen = 250mg/dl
– L = 58650/ul, Hgb = =13,4g/dl,HCT = 38,5%
Tr = 3436000ul;
– Glicemia = 152 mg/dl;
– Colesterol = 300 mg/dl,trigliceride = 176 mg/dl
– Acid uric = 5,7 mg/dl
Examenul radiologie:
– scăderea densităţii minerale a oaselor
Elemente de alimentaţie :
– 2 – 3mese/zi, neregulate
Elemente de eliminare :
– diureza şi tranzit intestinal fiziologice
Manifestări de dependenţa :
– dureri la nivelul coapsei drepte
– limitarea activităţilor de autoingrijire: îmbrăcare , dezbrăcare, igiena şi
alimentaţie
– dificultatea de a se odihni şi recreea
– limitarea mobilităţii
– necunoaşterea factorilor şi a mijloacelor de prevenire şi combatere a dureri
– tulburări ale circulaţiei venoase şi periferice
Elemente de autonomie:
– respiraţia
– funcţia de eliminare
– menţinerea constantă a temperaturi corpului în limite normale
– comunicarea
– acţionarea conform credinţelor şi valorilor proprii
Tratament instituit :
a)tratament igienico-dietetic:
– respectarea orelor de somn
– plimbări în aer liber înainte de culcare pentru combaterea tulburărilor de somn
– repaus articular periodic după orice activitate fizică
– evitarea frigului şi umezelii
– evitarea traumatismelor membrului inferior drept
b)tratament medicamentos
– algocalmin 3x1 tb/zi
– calciu 1 tb /zi
c) tratament fizical – kinetic:
– electroterapie:
- ultrasunet cu diclofenac la membrul inferior drept 1 = 0,7 W timp de 5 min cu
efect endometric , vasodilatator ,miorelaxant şi antialgic
31
- ionogalvanizari cu clorura de calciu 1-3 % timp de 10 min
- curent interferenţial – aplicaţie membrul inferior drept 50 Hz = 5 min , 0 –
100 Hz = 10 min şi 50 Hz = 10 min cu efect antialgic
– hidrokinetoterapie în bazin , apa la 38°C,timp de 15 min cu efect vasodilatator,
miorelaxant şi antialgic
– masajul sedativ al musculaturii membrului inferior drept, utilizând netezirea,
fricţiunea şi vibraţia timp de 20 min

În urma tratamentului fizical aplicat , s-a constatat răspunsul favorabil al


durerii membrului inferior drept şi al contracturii musculaturii membrului, cu progres
limitat al mobilităţii şi redoare.

Recomandări:
– menţinerea greutăţii ideale;
– evitarea frigului,umezelii şi traumatismelor membrului
– respectarea principiilor de igienă a membrului;
– menajarea membrului în timpul activităţilor şi evitarea activităţilor care solicita
prea mult membrul
– repetarea terapiei balneo-fizicale peste 6 luni
– dispensarizare

Cazul II

1. Date personale
Nume şi prenume :Filipas Florin
Vârsta: 46 ani
Domiciliul: Oraş Stei, judeţul Bihor
Ocupaţia: şofer
2.Date medicale
Diagnostic principal: fractura de diafiza femurală la nivelul coapsei stângi
Motivele internării : durere la nivelul coapsei stângi
redoare articulara la nivelul membrului inferior stâng
Istoricul bolii: Traumatism prin accident de maşină la membrul inferior stâng în urmă
cu 3 ani.În urma accidentului a suferit o fractură deschisă de diafiza femurală care a
necesitat operarea şi introducerea unei tije.În urmă cu 2 ani i-au fost extrase
materialele de osteosinteza.Pacientul a urmat cure de recuperare odată la 6 luni.
Actual solicita reevaluarea clinico-functionala în instituirea terapiei
Examenul obiectiv :
- înălţime 1,73 m , greutate 90 kg

32
- contractura musculară la nivelul coapsei stângi
- redoare la nivelul membrului inferior stâng
- durere la nivelul coapsei stângi
Examene de laborator:
– VSH = 7/20 mm/h`,fibrinogen = 250mg/dl
– L = 58655/ul, Hgb = =13,5g/dl,HCT = 37,5%
Tr = 3435000ul;
– Glicemia = 154 mg/dl;
– Colesterol = 310 mg/dl,trigliceride = 178 mg/dl
– Acid uric = 5,8 mg/dl
Elemente de alimentaţie :
– 2 – 3mese/zi, neregulate
Elemente de eliminare :
– diureza şi tranzit intestinal fiziologice
Manifestări de dependenţa :
– dureri la nivelul coapsei stângi
– limitarea activităţilor de autoingrijire: îmbrăcare , dezbrăcare, igiena şi
alimentaţie
– dificultatea de a se odihni şi recreea
– limitarea mobilităţii
– necunoaşterea factorilor şi a mijloacelor de prevenire şi combatere a dureri
– tulburări ale circulaţiei venoase şi periferice
Elemente de autonomie:
– respiraţia
– funcţia de eliminare
– menţinerea constantă a temperaturi corpului în limite normale
– comunicarea
– acţionarea conform credinţelor şi valorilor proprii
Tratament instituit :
a)tratament igienico-dietetic:
– respectarea orelor de somn
– plimbări în aer liber înainte de culcare pentru combaterea tulburărilor de somn
– repaus articular periodic după orice activitate fizică
– evitarea frigului şi umezelii
– evitarea traumatismelor membrului inferior stâng
b)tratament medicamentos
– algocalmin 3x1 tb/zi
– diclofenac 25 g 1 tb /zi
c) tratament fizical – kinetic:
– electroterapie:
- ultrasunet cu diclofenac la membrul inferior stâng 1 = 0,7 W timp de 5 min cu efect
endometric , vasodilatator ,miorelaxant şi antialgic
- curentul diadinamic: se prescrie în aplicaţii transversale sau longitudinale: o
perioadă lungă, de 4 minute , difazat fix 4 minute ambele, cu efect sedativ
33
- baia kinetorepică cu apă la temperatura 35 - 37 – 38°C.Timp de acţiune 20 -- 30
minute cu efect vasodilatator, miorelaxant şi antialgic
– masajul sedativ al musculaturii membrului inferior stâng, utilizând netezirea,
frământarea şi tapotament timp de 20 min

În urma tratamentului fizical-kinetic aplicat , s-a constatat că starea pacientului s-a


îmbunătăţit ,durerea a scăzut în intensitate şi mobilitatea membrului inferior stâng a
crescut.

Recomandări:
– scăderea pacientului în greutate;
– evitarea frigului,umezelii şi traumatismelor membrului inferior stâng;
– respectarea principiilor de igienă ;
– menajarea membrului în timpul activităţilor şi evitarea activităţilor care solicita
prea mult membrul inferior stâng;
– repetarea terapiei balneo-fizicale peste 6 luni;
– dispensarizare.

Cazul III

1. Date personale
Nume şi prenume :Rusu Maria
Vârsta: 52 ani
Domiciliul: Oraş Oradea, judeţul Bihor
Ocupaţia: vânzătoare
2.Date medicale
Diagnostic principal: fractura de col femural stâng
Motivele internării : durere la nivelul şoldului stâng
impotenta funcţională
Istoricul bolii: Fractura prin cădere, la nivelul şoldului stâng.Pacienta a necesitat
operarea .Pacienta a urmat cure de recuperare odată la 6 luni.
Antecedente personale: menopauza la vârsta de 50 ani
Actual solicita reevaluarea clinico-functionala în instituirea terapiei
Examenul obiectiv :
- înălţime 1,65 m , greutate 70 kg

34
- redoare la nivelul membrului inferior stâng
- durere la nivelul şoldului stâng
Examene de laborator:
– VSH = 7/17 mm/h`,fibrinogen = 250mg/dl
– L = 58655/ul, Hgb = =13,5g/dl,HCT = 37,5%
Tr = 3435000ul;
– Glicemia = 160 mg/dl;
– Colesterol = 190 mg/dl,trigliceride = 165 mg/dl
– Acid uric = 5,8 mg/dl
Examenul radiologie:
– scăderea densităţii minerale a oaselor
– osteofitoza marginală
           - apariţia de chisturi osoase subcondrale sau periarticulare
Cele 14 nevoi fundamentale ale omului:
– nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie
– nevoia de a se alimenta şi hidrata
– nevoia de a elimina
– nevoia de a se mişca şi a avea o bună postura
– nevoia de a dormi şi odihni
– nevoia de a se îmbrăca şi dezbraca
– nevoia de a-şi menţine temperatura corpului
– nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre
– nevoia de a evita pericolele
– nevoia de a comunica
– nevoia de a învăţa
– nevoia de a se realiza
– nevoia de a se recrea
– nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe
În urma culegerii datelor privind cele 14 nevoi fundamentale am constatat că
pacienta prezintă manifestări de dependenţa la următoarele nevoi:
- nevoia de a se mişca şi a avea o bună postura
- nevoia de a dormi şi odihni
- nevoia de a se îmbrăca şi dezbraca
- nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre
Elemente de autonomie:
– respiraţia
– funcţia de eliminare
– menţinerea constantă a temperaturi corpului în limite normale
– comunicarea
– acţionarea conform credinţelor şi valorilor proprii
Tratament instituit :
a)tratament igienico-dietetic:
- regim alimentar cu conţinut adecvat de calciu, proteine şi vitamine;

35
- schimbarea modului de viaţă cu renunţarea la regimuri alimentare
hiperproteice şi evitarea fumatului şi a consumului de alcool.
- reducerea raţiei calorice (în caz de imobilizare la pat) pentru evitarea
imobilităţii.
- expunerea normală la soare în vederea unor sinteza adecvată de vitamina D.
- alimentaţia osteoporoticilor să fie foarte bogată în lactate, mai ales în cazul
celor care îşi consolidează fracturile.
b)tratament medicamentos
– fenilbutazona 1 tb /zi
– calciu 1-1,5 g/zi
– vitamina D 1 tb/zi
c)tratament fizical – kinetic:
– electroterapie:
- ionizările cu calciu în aplicaţiile transversale, electrodul pozitiv fiind îmbinat
cu clorura de calciu 1 % , cel negativ cu iodura de calciu 1%, timpul de expunere este
10 min , în 12 şedinţe
- curenţi interferenţiali cu frecvenţe cuprinse între 0-100 Hz.,dispoziţia se face
pe articulaţia şoldului, în aşa fel încât punctul de interferenţă maximă să fie localizat
în centrul articulaţiei pelviene,se face pentru stimularea circulaţiei, durata expuneri
este de 15 minute în 12 şedinţe.
- curenţii exponenţiali se aplică pe dispoziţii anterioare posterioare şi laterale,
stimulând muşchii flexori,extensori şi abductori , timpul de expunere 6 min, numărul
de şedinţe este 12.
- hidroterapie:
- dus subacval cu apă la temperatura de 38 ° şi presiunea duşului la 3
atmosfere timp de 10 minute , număr de şedinţe 12
– masaj:
– masajul sedativ al musculaturii soldului şi membrului inferior stâng, utilizând
netezirea, frământarea şi vibraţia timp de 20 min, în 12 şedinţe
– terapie ocupaţională:
– pedalaj pe bicicletă
– mers pe teren accidentat
– pedalatul la maşina de cusut timp de 30 min , număr de şedinţe 12

În urma tratamentului fizical-kinetic aplicat pacienta a câştigat câteva grade de


mobilitate în plus ,durerea a scăzut în intensitate şi s-a mai observat o îmbunătăţire a
stării psihice.

Recomandări:
– menţinerea greutăţii ideale;
– evitarea frigului,umezelii şi traumatismelor membrului
– respectarea principiilor de igienă a membrului;
– menajarea membrului în timpul activităţilor şi evitarea activităţilor care solicita
prea mult membrul
– repetarea terapiei balneo-fizicale peste 6 luni
36
– dispensarizare

CONCLUZII

Fracturile de femur sunt frecvente şi pot fi foarte grave deoarece intervin


adesea la bătrâni şi de obicei este nevoie de corecţie chirurgicală care este urmată de
o recuperare lentă. Studiile arată ca bătrâni care îşi fracturează femurul şi nu sunt deja
internaţi într-un azil sau spital, pot avea nevoie de îngrijiri speciale pentru un an, în
proporţie de 25% din cazuri.
Deoarece bătrânii au adesea oasele fragile şi asociază alte afecţiuni ei pot avea
risc crescut pentru complicaţii ca infecţiile, tromboflebita profundă (formarea unui
cheag într-o venă profundă) sau embolie pulmonară cheaguri în plămâni), pneumonie
şi dureri datorită presiunii exercitate de fractură. Aproape 30% din bătrânii cu
fractura de femur decedează în timpul primului an de la fractură.
La copii şi adulţii tineri, accidentele severe ca cele de bicicleta sau maşina, cele
din sport şi cele de la înălţime, sunt cauzele cele mai frecvente.
37
La bătrâni, fracturile de femur sunt majoritatea date de căderi. Chiar şi o cădere
uşoară poate duce la fractură a unui femur demineralizat.
Motivul pentru care căderile sunt cauza majorităţii fracturilor, incluzând cele
de femur, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă este faptul că oasele devin mai
fragile şi se rup mai uşor o dată cu înaintarea în vârstă. Începând cu vârsta de 30 de
ani, elementele osului încep să fie resorbite de organism mai rapid decât sunt
înlocuite, astfel osul devine mai subţire şi mai hipodens. Dacă oasele ajung la o
anumită densitate ne putem gândi la osteoporoza.
Osteoporoza şi fractura de femur afectează femeile mai mult decât bărbaţii,
deoarece bărbaţii au densitatea osului mai mare decât femeile şi datorită scăderii
cantităţii de hormoni estrogeni a femeii în menopauza.
Nivelele mai mici de estrogen duc la oasele fragile. Nivelele scăzute de
testosteron pot, de asemenea, să accelereze demineralizarea oaselor la bărbaţi. În timp
ce bărbaţii au o creştere a riscului de fractură de femur pe măsură ce înaintează în
vârstă, femeile au din start o densitate osoasă mai mică, demineralizări mai mari ale
oaselor după vârstă mijlocie şi trăiesc mai mult ca bărbaţii. Ca rezultat, mai mult de
75% din toate fracturile apar la femei.

Bibliografie

VICTOR, PAPILIAN Anatomia omului Ediţia a XII-a 2006


Editura All

VIOREL, RANGA Anatomia omului Vol. II


Editura Cerma 2002

INTERNET Wikipedia

LUCREŢIA, TITIRCA Urgentele Medico Chirurgicale Sinteze

Editura Medicală 2002

38
SBENGHE, TUDOR Recuperarea medicală a sechelelor
posttraumatice ale membrelor
Editura Medicală 1996

MARCU, VASILE Masaj şi kinetoterapie


Editura Sport-Turism 1983

39

S-ar putea să vă placă și