CUPRINS

CAP. I. – DATE METODICO-ŞTIINŢIFICE ŞI

TEORETICE

1.1. DEFINIŢIE. NOŢIUNI GENERALE

1.2. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE
1.2.1. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE
1.2.2. ARTICULAŢIILE COLOANEI VERTEBRALE
1.2.3. MUŞCHII COLOANEI VERTEBRALE
1.2.4. BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE
1.3. ETIOPATOGENIE
1.4. CLASIFICAREA LORDOZELOR
1.5. ANATOMIE PATOLOGICĂ
1.6. SIMPTOMATOLOGIE
1.7. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

1
 CAP. II. – METODE DE TRATAMENT
2.1. TRATAMENT PROFILACTIC ŞI IGIENO-DIETETIC
2.2. TRATAMENT ORTOPEDIC
2.3. TRATAMENT CHIRURGICAL
2.4. TRATAMENT BALNEOFIZICAL ŞI KINETOTERAPEUTIC
2.4.1. HIDROTERMOTERAPIE
2.4.2. ELECTROTERAPIE
2.4.3. MASOTERAPIE
2.4.4. KINETOTERAPIE
2.4.5. TERAPIA OCUPAŢIONALĂ
2.4.6. BALNEOTERAPIE

CAP. III. – STUDIU DE CAZ

CAZUL NR. 1

BIBLIOGRAFIE

2
INTRODUCERE

În societatea modernă, recuperarea medicală reprezintă un domeniu de mare actualitate,

aflat într-o continuă dezvoltare.
Motivele sunt lesne de înţeles, dacă luăm în considerare două aspecte esenţiale : incidenţa
tot mai mare a bolilor cronice şi traumatismelor, precum şi creşterea numerică a populaţiei de
vârsta a treia.
Contribuie în plus accentuarea gradului de conştientizare a societăţii privind importanţa
reintegrării individului, afectat de boală sau traumatism, în mediul familial şi socio-profesional.
Tratamentul prin miscare poate da rezultate surprinzătoare dacă este aplicat metodic si
perseverent, administrat si dozat cu compeţenta, dar poate fi dăunator când se comit erori privind
indicaţiile, măsura si modul de aplicare.

3
 CAP. I. – DATE METODICO-ŞTIINŢIFICE
ŞI TEORETICE

1. 1. DEFINIŢIE. NOŢIUNI GENERALE.

Lordoza reprezintă o deviaţie a coloanei vertebrale, în plan sagital cu concavitatea
îndreptată posterior, prin accentuarea curburilor fiziologice.

Lordoza sau “spatele în şa” este un termen medical folosit pentru a descrie curbura
anterioară a unei porţiuni a coloanei vertebrale. Două segmente ale coloanei sunt în mod normal
lordotice: lombară şi cervicală. Acestea au o curbură cu convexitatea anterior şi concavitatea
posterior în contextul anatomiei umane.
Lordozele spinale sau curburile secundare sunt determinate în principal prin diferenţa
grosimii jumătăţii anterioare faţă de cea posterioară a discului vertebral. Se agravează la
pubertate sau nu devine evidentă până la 25 de ani.
Dezechilibrul în tensiunea musculară şi lungimea muşchilor este de asemeni o cauză.
Curburile lordozice excesive sunt denumite “spate în şa” sau “spate scobit”.
Cauzele comune ale lordozei excesive includ:
 slăbirea muşchilor spatelui
 grăsime viscerală crescută
 sarcina
Pierderea lordozei normale a spatelui este denumită spatele rigid şi apare prin fuziune

4
chirurgicală.
Lordoza este descoperită la toate grupurile de vârstă. Afectează mai ales coloana
lombară, dar şi cervicală. Când este descoperită lombar, pacientul prezintă spate în şa, fesele
proeminente şi postura exagerată. Lordoza lombară poate fi dureroasă, uneori afectând mişcarea.
Datorită tonusului crescut a muşchiului psoasiliac şi a slăbirii tonusului abdominalilor,
bazinul cade mai mult înainte decât normal şi astfel se exagerează curbura lombară.
Apariţia lordozei a fost pusă în legătură cu poziţia incorectă a corpului, fie din
obişnuinţă , fie din cauza vreunei slăbiciuni a muşchilor. În unele cazuri lordoza apare la femei
după sarcină, deoarece există o slăbiciune a muşchilor abdominali. O cauză favorizantă la femei
este purtarea încălţămintei cu tocuri înalte, care duc la înclinarea bazinului înainte şi a
trunchiului înapoi, determinând lordozarea.
Lordoza este prezentă şi în locurile cu luxaţie congenitală de şold bilaterală, în
spondilolistezis ( alunecarea în faţă, parţială sau totală,a unei vertebre sau a unui segment de
coloană vertebrală) şi în enopatii. La rândul ei lordoza poate fi cauza deviaţiilor algice lombare şi
sacrale, albuminuriei, prin jenarea funcţiei rinichilor, precum şi a oboselii în mers şi staţionare.
Factorii favorizanţi pentru lordoză:
Câteva procese patologice pot afecta integritatea structurală a coloanei şi contribui la
lordoză. Unele cauze comune includ: cifoza, obezitatea, osteoporoza şi spondilolistoza:
-cifoza forţează spatele la compensarea dezechilibrului creat de curbura la nivel superior
-obezitatea poate forţa unele persoane să se lase pe spate pentru a ameliora
dezechilibrul
-osteoporoza este o boală a densităţii osoase care determină diminuarea inălţimii
vertebrelor alterând integritatea coloanei
-spondilolistoza apare când o vertebră prolapsează anterior faţă de restul coloanei,
afectează mai ales coloana lombară.

1. 2. ANATOMIA ŞI BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE

1.2.1. ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea sunt
legate toate celelalte segmente, care alcătuiesc trunchiul (toracele şi bazinul), şi tot de ea se
articulează membrele superioare şi membrele inferioare. Ea ne conferă simetria corpului şi
direcţia de mişcare. Tot ea face posibilă atât mobilitatea, cât şi stabilitatea corpului.

5
 Coloana vertebrală are direcţie verticală, însă nu este dreaptă.
În ansamblul său prezintă urmatoarele curburi :
 în plan sagital (antero – posterior), concav posterior, numită lordoză (în regiunea
cervicală şi lombară) şi concav anterior, numită cifoză (în regiunea toracală şi a osului
sacrum) ;

- în plan frontal (lateral), numită scolioză ;

Curburile transformă coloana într-un resort spiralat şi îi conferă o rezistenţă sporită la
diferite încărcături comparativ cu o coloană dreaptă.

CURBURILE COLOANEI VERTEBRALE

 Curbura cervicală are convexitatea orientată anterior şi este puţin pronunţată. Ea se

întinde între atlas (C1) şi a doua vertebră toracală (T2);
 Curbura toracală se numeşte curbură dorsală. Ea are convexitatea înapoi şi este cea mai
întinsă dintre toate curburile coloanei vertebrale, fiind cuprinsă între T1 şi T12;
 Curbura lombară are convexitatea îndreptată anterior şi se întinde de-a lungul celor
cinci vertebre lombare, fiind mai accentuată în dreptul ultimelor trei vertebre. Această
curbură este mai accentuată la femei;

6
 Curburile antero-posterioare ale coloanei vertebrale reprezintă un caracter specific omului
şi apariţia lor este în legatură cu mersul biped, adică cu poziţia ortostatică ; curburile au un rol
important în păstrarea poziţiei normale a corpului, atât în poziţie statică cât şi în poziţie de mers.
Ele au rolul de a amortiza anumite forţe care se exercită asupra coloanei vertebrale.
Curburile coloanei vertebrale care au convexitatea îndreptată anterior se mai numesc şi
lordoze; putem vorbi despre lordoza cervicală şi lordoza lombară. Din cauze variate aceste
curburi fiziologice îşi pot schimba raza de curbură, devenind mai accentuate şi dau stări
patologice care deformează coloana vertebrală şi întreg corpul.

7
 Coloana vertebrală este un segment complex, cu o mare importanţă funcţională. Este
alcătuită din:
 33-34 vertebre,
 344 suprafeţe articulare,
 24 discuri intervertebrale,
 365 ligamente,
 730 inserţii musculare.
Coloana vertebrală este alcătuită din suprapunerea pieselor osoase numite vertebre. O
vertebră este alcătuită dintr-o parte anterioară numită corp şi o parte posterioară numită arc.
Aceste două părţi închid între ele canalul vertebral. Cunoscând alcătuirea unei vertebre, în
cadrul articulaţiilor coloanei vertebrale vom vorbi despre articulaţiile corpilor vertebrali,
articulaţiile apofizelor articulare, articulaţiile lamelor vertebrale, articulaţiile apofizelor spinoase
şi articulaţiile apofizelor transverse.

8
1.2.2. ARTICULAŢIILE CORPILOR VERTEBRALI

a) suprafeţele articulare sunt date de feţele superioară şi inferioară, uşor concave ale

9
corpilor vertebrali. Între aceste suprafeţe osoase se găsesc discurile intervertebrale.
b) discurile intervertebrale sunt formaţiuni fibro-cartilaginoase alcătuite dintr-o
porţiune fibroasă periferică (inelul fibros) şi o porţiune centrală (nucleul pulpos). Discul
intervertebral începe să se constituie încă de la embrionul de 40 mm. Rezistenţa inelului fibros
creşte de la centru spre periferie. Inelul fibros este format din lame de fibre conjunctive care se
inseră profund pe zona compactă osoasă.
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
– contribuie, prin rezistenţa lor, la menţinerea curburilor coloanei;
– favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după
terminarea mişcării;
– transmit, în toate direcţiile, greutatea corpului diferitelor segmente ale coloanei;
– amortizează şocurile sau presiunile la care fiecare segment este supus în mod special în
cursul mişcărilor şi eforturilor.
Menajarea discurilor intervertebrale faţă de solicitările inerente reprezintă o obligativitate
faţă de corpul nostru. Chiar şi în şederea pe un scaun, când speteaza este înclinată înapoi, lordoza
lombară normală dispare, articulaţia coxo-femurală se extinde şi solicitarea discurilor
intervertebrale este mai mare. În mod corect, se şade astfel, încât lordoza lombară să se menţină,
ceea ce atrage o mai bună echilibrare a coloanei vertebrale.

În toată lungimea coloanei vertebrale se întind două ligamente:

– ligamentul vertebral comun anterior pus în tensiune în timpul extensiei
coloanei, pe care o limitează
 ligamentul vertebral comun posterior pus în tensiune de mişcarea de flexie a coloanei
pe care o limitează.

10
 Articulaţiile apofizelor articulare
Aceste articulaţii sunt plane şi permit doar simpla alunecare a suprafeţelor articulare una
pe cealaltă.
Articulaţiile lamelor vertebrale
Acestea nu sunt articulaţii propriu-zise. Ele sunt unite prin ligamente speciale, numite ligamente
galbene, care prin structura lor, permit apropierea şi depărtarea lamelor vertebrale una faţă de
alta.
Articulaţiile apofizelor spinoase
Apofizele spinoase sunt unite între ele prin două feluri de ligamente: ligamentele
interspinoase (între două apofize spinoase) şi ligamentul supraspinos (pe toată lungimea coloanei
vertebrale). În regiunea cervicală posterioară, ligamentul are rolul de a menţine pasiv capul şi
gâtul, pentru a nu se flecta înainte.
Articulaţiile apofizelor transverse
Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele intertransverse.
Articulaţia occipito-atlantoidă
Este o diartroză bicondiliană. Suprafeţele articulare sunt, pe de o parte, cei doi condili
occipitali care privesc în jos, înainte şi în afară şi au formă convexă şi pe de altă parte, cele două
cavităţi glenoide ale atlasului, care privesc în sus, înainte şi înăuntru şi au formă concavă.
Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin şi sunt unite între ele
printr-o capsulă subţire, întărită de două ligamente, anterior şi posterior.

11
 1.2.3. MUŞCHII COLOANEI VERTEBRALE

Segmentul motor al coloanei vertebrale este alcătuit din:

– discul intervertebral şi ligamentele sale
– găurile de conjugare
– articulaţiile interapofizare
– apofizele spinoase cu ligamentele lor
Partea anterioară a segmentului motor este mai puţin mobilă, mai solidă, are rare inserţii
musculare şi susţine pasiv coloana.
Partea posterioară a segmentului motor are multe inserţii musculare şi este principalul
element motor al coloanei vertebrale.
Miscarile coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se insera fie
pe coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii muschi ai gatului si muschii abdominali.
Muschii gatului: muschiul sternocleidomastoidian; muschiul scaleni; muschiul. drept
anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gatului; (pielosul gatului; splenius al
gatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez)
Muschii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul
oblic al abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul lombelor, psoasul
iliac).
Muschii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; muschiul marele dorsal; romboidul;
unghiularul; micul dintat posterosuperior; micul dintat posteroinferior; muschii cefei (splenius,
marele complex, micul complex, transversul gatului, marele si micul drept posterior ai gatului,
marele si micul oblic posterior ai gatului); muschii spinali, se gasesc in santurile vertebrale
formate din apofizele spinoase si coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt in numar de trei:
iliocostalul, lungul dorsal si spinotransversalul; m. intertransversali si muschii interspinosi.

12
 1.2.4. Biomecanica organului axial (coloanei vertebrale)

Miscarile coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt miscari complexe, in care intervin
mai multe segmente vertebrale. Ele se realizeaza prin cumularea usoarelor deplasari ale
corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum si la nivelul
celorlalte articulatii. Aceste miscari sunt limitate de rezistenta ligamentelor, forma articulatiilor
intervertebrale si de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este alcatuit
discul.
Micile deplasari intervertebrale sunt posibile numai gratie prezentei nucleului pulpos, care
trebuie sa aiba consistenta, forma si asezare normale. Miscarile vertebrale se executa pe nucleul
pulpos ca pe un ax, nucleul jucand rolul unei adevarate bile mecanice (rulment). Se poate
intelege ca pe un astfel de suport toate miscarile sunt posibile; totusi, acestea vor fi limitate ori
calauzite de feluritele conformatii si pozitii ale apofizelor articulare, de ligamentele coloanei
vertebrale si de corsetul muscular al acesteia.
Prin tensiunea lichidului ce se afla intre elementele sale componente, nucleul pulpos are
proprietatea de a fi elastic. Datorita acestei proprietati sunt posibile miscarile coloanei vertebrale
si sunt inlaturate efectele daunatoare ale presiunilor excesive sau ale socurilor suferite de rahis.
Intr-o atitudine de flexie fortata are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – in partea lor
anterioara – prin comprimarea partiala a discului in jumatatea lui anterioara si prin impingerea
usoara posterioara a nucleului pulpos, in extensie lucrurile se petrec invers. Daca nucleul pulpos
trebuie considerat rulmentul pe care se executa miscarile coloanei vertebrale, inelul fibros
ramane elementul cel mai important al discului intervertebral, care rezista fortelor de
compresiune si decompresiune.
Din punct de vedere al goniometriei normale coloana vertebrala prezinta miscari complexe
rezultate din micromiscarile cumulate ale tuturor articulatiilor intervertebrale: flexie – extensie,
inclinare laterala, rotatia, si ca o rezultanta a acestora – circumductia.
Miscarea de flexie ventrala a trunchiului pe membrele inferioare se realizeaza prin
participarea nu numai a coloanei vertebrale ci si a soldurilor.
Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate sa execute in intregime o miscare de flexie, dar nu
toate segmentele participa in aceeasi masura. Amplitudinea cea mai mare in flexie se realizeaza
in regiunea cervicala si in cea lombara. Miscarea de flexie are cea mai mare amplitudine la
nivelul ultimelor doua vertebre dorsale si al vertebrelor lombare.
Arcul cu concavitatea anterioara pe care-l formeaza coloana in intregul ei, nu este un arc de

13
cerc, ci o linie curba, compusa din trei segmente, si anume: unul cu raza mai mica, pe care il
formeaza coloana cervicala, unul cu raza mai mare pe care-l formeaza coloana dorsala, si unul cu
raza mica, al regiunii lombare.
In miscarea de flexie, portiunea anterioara a discurilor intervertebrale este comprimata, in
timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase,
ligamentul supraspinos si muschii spatelui sunt pusi sub tensiune.
In pozitie ortostatica, muschii care initiaza miscarea de flexie sunt cei ai peretelui
abdominal, mai ales dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac, precum si muschii
subhioidieni si sternocleidomastoidieni. Odata miscarea initiata, grupul antagonist al extensorilor
intra in actiune si gradueaza flectarea trunchiului, invingand fortele gravitationale.
In ceea ce priveste miscarea de extensie in pozitie ortostatica, in extensie, lucrurile se
petrec exact invers. Muschii santurilor vertebrale, deci muschii extensori, sunt cei care initiaza
miscarea, apoi miscarea este controlata de grupul anterior. Daca insa miscarea de extensie se
realizeaza in pozitia de decubit ventral, extensorii vor continua sa sustina miscarea.
In miscarea de extensie, portiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt
comprimate, in timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este
blocata in ultima faza de intrare in contact a apofizelor articulare si in ultima instanta si a
apofizelor spinoase.
Miscarea de inclinare laterala are maximum de amplitudine in segmentul dorsal. Cand are
loc si un oarecare grad de rasucire a coloanei, atunci trunchiul se inclina si mai mult lateral.
Miscarea de rotatie este maxima in regiunea cervicala. Coloana dorsala se roteste putin si
numai daca se inclina lateral, in coloana lombara miscarea de rasucire se executa cand coloana
este in extensie, mai ales in segmentul dorsolombar. Cand coloana este flectata, miscarea de
rasucire din segmentul lombar nu este posibila, deoarece condilii vertebrelor sunt asezati vertical
in articulatii si opresc miscarea; din aceeasi cauza, in flexie nu se poate face nici inclinarea
laterala a segmentului lombar.

Biomecanica articulatiei atlantoaxoidiene (dintre vertebrele atlas si axis)

Miscarile care se realizeaza intre atlas si axis prezinta unele particularitati, deoarece intre
aceste doua vertebre nu exista nici o articulatie intre corpii vertebrali, atlasul neavand corp
vertebral. Atlasul nu prezinta nici apofize articulare inferioare, care sunt reduse la simple
suprafete articulare, aflate pe fetele inferioare ale maselor lui laterale. Impreuna cu acestea,
apofizele superioare ale axisului realizeaza articulatiile atlantoaxoidiene laterale, articulatii plane
ca si cele dintre apofizele articulare ale celorlalte vertebre.
Exista insa in plus o articulatie atlantoaxoidiana mediana de partea axisului realizata de

14
apofiza lui odontoida, iar de partea atlasului de un inel osteofibros in care patrunde apofiza
odontoida.
In articulatia atlantoaxoidiana se face numai miscarea de rotatie a capului. In timpul acestei
miscari apofiza odontoida ramane pe loc, ca un pivot, in timp ce inelul atlasului se roteste in
jurul ei. Pentru ca rotirea atlasului sa fie posibila, acesta aluneca pe fetele articulare axoidiene
laterale. Miscarea de rotatie permisa de complexul articular atlantoaxoidian este de numai 30º pe
ambele parti (stg. , dr.). Rotatiile de amplitudini mari se fac prin participarea articulatiilor
vertebrelor subiacente.

Biomecanica articulatiei occipito-atlantoide

Aceasta articulatie permite miscari de flexie si de extensie si miscari de inclinare laterala a
capului dar nu permite miscari de rotatie.
Miscarea de flexie – extensie se face in jurul unui ax transversal ce trece prin partea
superioara a cavitatilor glenoide ale atlasului, capul actionand pe coloana ca o parghie de gradul
1, unde forta este data de muschii cefei, rezistenta este data de greutatea capului ce tinde sa cada
inainte, iar punctul de sprijin este pe coloana.
Amplitudinea de flexie a capului permisa de articulatia occipitoatlantoidiana este de circa
20º, iar cea de extensie de 30º. Aceasta amplitudine nu este suficienta decat pentru miscarile
capului, prin care se confirma ceva. Marirea amplitudinii de flexie extensie este posibila numai
prin participarea vertebrelor subiacente.
Miscarea de inclinare laterala este limitata la numai 15º in articulatia occipitoatlantoida si
se face in jurul unui ax sagital, care trece prin fiecare condil occipital.

1.3. ETIOPATOGENIE
Lordoza reprezintă o deviţie a coloanei vertebrale, în plan sagital cu concavitatea
îndreptată posterior, prin accentuarea curburilor fiziologice.
Lordozele sunt fiziologice în regiunea cervicala şi lombară până la un anumit grad.
Exagerarea lor mai ales în regiunea lombară la bolnavii cu scolioză idiopatică, toracală, pune
probleme terapeutice deosebite. Limita dintre normal şi patologic este destul de greu de precizat
în cazul lordozelor. Lordoza din regiunea toracală este mai gravă dacă ajunge la T3 şi patologică
dacaăajunge să intercepteze T12. O lordoză atât de înaltă afectează organele mediastinale şi în
special cordul şi vasele mari.

15
 Localizarea lordozelor este variată, dar cel mai des este întâlnită în regiunea lombară sau
toraco-lombară şi pot prezenta diverse forme clinice:
Lordoza statică (de obicei profesională) poate apărea în cazuri patologice şi este
deosebit de supărătoare (displazie luxantî a ambelor ţolduri, coxalgie, etc.). De asemenea se
poate întâlni la femeile obişnuite să poarte permanent încălţăminte cu tocuri înalte, precum şi la
cifotici sau bolnavii cu pelvisul basculant posterior (sacro-orizontalizat).
Lordoza dinamică cu patologie neurologică diversă, distrofică sau ca rezultat al
dezechilibrului dintre flexorii şi extensorii trunchiului (exemplu: atoniile abdominale, rahitism,
tumori, tulburări digestive).
Lordoza fixă care apare în următoarele circumstanţe: la adolescenţi (lordoza dureroasă a
adolescenţilor, posttraumatic ca rezultat a unei retracţii fibroase post-inflamatorie sau
dezechilibrelor sacrococcigiene prin alunecări ale vertebrelor).
Lordozele pot avea cauze multiple de producere: rahitism, osteoporoze, torticolis,
afecţiuni posttraumatice, boli ale sistemului nervos central, paralizia spastică, spondilita
anchilozantă, tulburări de auz, atitudini vicioase şi datorită spondilozelor la nivelul coloanei
lombare.
Lordoza este mai frecventă la femei, în special cele care poartă tocuri înalte şi după
naştere datorită atoniei musculare abdominale. Lordoza o întâlnim des la gimnaste, înotătoare,
gravide, persoane grase, la balerine (din cauza mersului pe vârfuri), la persoane care poartă
încălţăminte cu tocuri înalte (se produce un dezechilibru spre înainte ce se compensează prin
înclinarea trunchiului înapoi în curbura lombară).

1.4. CLASIFICARE DUPA CAUZE

Lordozele pot îmbrăca diferite forme:

- înclinarea sau lordoza statică, ce apare la cifotici sau la bolnavi cu pelvisul basculat posterior.
- lordoze fixe care apar după traumatisme sau ca rezultat al unei retracţii fibroase
postinflamatorii.
- lordoze de sinergie dinamică rezultat al dezechilibrului dintre flexorii şi extensorii trunchiului
(atoniile abdominale din rahitism, tumori).

LORDOZA FIXĂ:
Este dureroasă în general şi apare în următoarele circumstanţe:
- la adolescenţi;
- post-traumatic ;

16
 - secundar dezechilibrelor sacro-coccigiene;
- prin alunecări ale vertebrelor.

LORDOZA STATICĂ (PROFESIONALĂ):

Poate apare şi în cazuri patologice şi este deosebit de supărătoare. Deasemenea o putem
întâlni la femeile obişnuite să poarte permanent încălţăminte cu tocuri înalte.

LORDOZA DINAMICĂ:
Această formă clinică are etiologie patologică, neurologică, şi distrofică: rahitism,
tulburări digestive, tumorale (abdominală), fiziologică (sarcina).

1.5 ANATOMIE PATOLOGICĂ

Gâtul şi capul rămân pe verticală sau se înclină înainte pentru a compensa curbura
lordotică cervicală. În regiunea lombară, bazinul prezintă o anteversie accentuată tinzând să se
culce pe orizontală. Abdomenul proemină înainte, iar membrele inferioare sunt întinse din
genunchi sau cu genunchii în hiperextensie (genum recurvatum).

Cu timpul hiperlordoza va avea repercursiuni asupra apofizelor spinoase la care se vor

produce leziuni de uzură. Devine patologică când curbura lordotică fiziologică este depăşită ca

17
amplitudine sau când este localizată în regiunea dorsală.
Dupa Vandervael, statul la verticală accentuează curburile fiziologice ale coloanei,
scurtând spinalii, ei fiind muşchii care lordozează şi nu greutatea corpului şi slăbiciunea
extensorilor. O cauză care determină compensarea lordotică ar fi mobilitatea redusă în mişcarea
de abducţie a membrelor, 45º pentru articulaţia coxo-femurală şi 90º pentru articulaţia scapulo-
humerală, iar depăşirea acestor limite se caracterizează prin lordoze.

Lordoza este la originea tuturor devierilor de coloană vertebrală deoarece omul prin
ridicarea sa la verticală, de la poziţia de patruped şi prin mişcarea membrelor, pornind de la o
amplitudine medie, nu face altceva decât să accentueze lordozele fiziologice. Pe de altă parte,
mişcările de proiecţie anterioară a braţelor şi de extensie a coapselor peste o anumită limită, nu
se poate face decât cu compensare lordotică.
Muşchii spinali, extensori ai coloanei vertebrale, am văzut că produc lordoza, în
compensare - cifoza. Ei mai au şi o acţiune de rotatori şi flexori laterali ai coloanei şi deci pot
contribui şi la formarea scoliozei de unde rezultă că la originea deviaţiilor coloanei nu sunt decât
lordoze.
S-a constatat că spaţiul popliteu al membrelor inferioare ar fi o a treia concavitate
posterioară împreună cu celelalte două: lombară şi cervicală. Încercând să întindem picioarele
din genunchi, din poziţia şezând, acest lucru nu este posibil decât prin ştergerea curburii
lordotice, mai ales cea lombară şi invers.
S-a constatat ca lordoza este însoţită de rotarea interna a membrelor inferioare şi
superioare. Se poate spune ca muşchiul diafragmei în afara acţiunii sale în respiraţie este un

18
muşchi lordozant dacă ţinem seama de inserţiile lui pe vertebrele 2, 3 şi chiar 4 lombare.
Accentuarea curburii lordotice prin anteversia bazinului este posibilă în cazurile
următoare:
- Atonia abdominalilor, în special al dreptului abdominal. Mişcările nesusţinute
anterior trag coloana lombară, de care sunt fixate şi abdomenul proemină.
- Astenia generală continuă sau ocazională, lipseşte individul de tonusul posturii,
lăsându-se apăsat de greutatea corpului susţinut, se poate spune că susţinerea este facută
numai de ligamente fără participarea continuă a musculaturii erectoare.
- Atonia cvadricepsului care determină o flexie a genunchilor prin relaxarea
ischiogambierilor;
- Rotatorii membrelor superioare şi inferioare hipotonice, contribuie la accentuarea
lordozelor cervicale şi lombare, ca muşchi sunt corectori.
- Folosirea incorectă a inspiraţiei diafragmatice care poate contribui la lordozare.

Afecţiunile care pot însoţi lordoza sunt:

 Spondilita anchilozantă;
 Luxaţiile congenitale de şold bilaterale;
 Miopatiile prin lezarea muşchilor fesieri.
Pentru instituirea unui tratament corect şi eficient este necesar în primul rând să
cunoaştem particularităţile fizio-patogenice ale regiuni respective. De o parte şi de alta a şanţului
median se află masele musculare paravertebrale care se continuă lateral cu reliefurile costale.
Pielea spatelui este groasă, mobilă pe coaste , fixată pe linia mediană prin tracte fibroase care se
prind pe apofizele spinoase ale vertebrelor.
Ţesutul subcutanat este mai lax pe coaste, mai mult sau mai puţin lipidic, spre deosebire
de cel de pe spate unde este mai strâns lipit de ţesutul adipos.
Planurile profunde musculare cuprind patru planuri de muşchi:
- un prim plan format din muşchiul trapez şi muşchiul marele dorsal,
- al doilea plan alcătuit din muşchiul romboid şi pătratul lombar,
- al treilea plan este format din muşchii dinţaţi,
- al patrulea plan(cel mai profund) cuprinde muşchii spinali în regiunea dorsală şi fac masă
comună cu regiunea lombo-sacrată.
În ansamblu, formaţiunile musculare formează o masă care umple scutul costo-vertebral,
având cea mai mare pondere către linia mediană subţiindu-se treptat către unghiul coastelor.
Cunoscând aceste particularităţi, tratamentul va ţine seama de:
- tipul de leziune, anumite deficienţe, infirmităţi, sau deformaţii ce pot fi hotărâtoare în cea ce

19
priveşte orientarea profesională şi gradul de recuperare.
- participarea sau nu a sistemului nervos central.

1.6. SIMPTOMATOLOGIE

Simptomatologia subiectivă a lordozelor este foarte redusă. În perioada de evoluţie a

suferinţei, bolnavii acuză simptome de astenie, durere. Astenia este relativă; pacientul nu este
capabil la eforturi fizice şi intelectuale. Musculatura îi oboseşte repede în diverse posturi.
Durerea este un simptom frecvent, datorită instalării contracturilor sau a atrofiilor
musculare, redorilor articulare, fie în creşterea vitezei de conducere nervoasă, a diminuării
mişcărilor şi slăbiciunea sistemului nervos central.

CRITERII PENTRU SUSŢINEREA DIAGNOSTICULUI (EXAMENUL CLINIC,

RADIOLOGIC ŞI DE LABORATOR)
Poziţia zero a coloanei este realizată în ortostatism, în rectitudine, având ca repere :
- verticala firului cu plumb, care cade de la protuberanta occipitală, de-a lungul spinelor
vertebrale, în şanţul interfesier şi între cele două maleole interne ;
- linia dintre vârfurile scapulelor şi linia bicretă, care sunt orizontale şi paralele ;
- occiputul, zona dorsală medie, fesele şi taloanele, care sunt tangente în plan vertical
(perete) ;
- verticala care trece prin tragus, prin faţa anterioară a umărului, marginea anterioară a
marelui trohanter, marginea externă a piciorului, la nivelul liniei Chopart.
Clinica lordozelor nu pune probleme prea grele examinatorului. Bolnavul va fi examinat
în flexie anterioară a trunchiului şi în decubit ventral-dorsal.
Examenul va cuprinde :
- proba firului cu plumb,
- măsurarea săgeţii, curburii, flexibilitatea, mobilitatea şi reductibilitatea diformităţii.
- vom constata eventualele modificări de la nivelul pelvisului, toracelui, abdomenului şi
articulaţiilor coxo-femurale.

20
 Curbură lombară accentuată
Examenul radiologic este obligatoriu. La incidenţele obişnuite (faţă-profil) vom adauga şi
incidenţe oblice pentru că unele lordoze pot fi determinate de spondiloze la nivelul vertebrei
lombare L5.

1.7. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

Indiferent de tratament aceste curburi vor înregistra etape de agravare pe care le putem
grupa în ordine cronologică.
1. Ridicarea la poziţia ortostatică şi începutul mersului (1-2 ani);
2. Perioada de creştere (6-7 ani, 11-13 ani);
3. Diverse modificări fiziologice mai ales la femeile care au suferit rahitismul curburii
primare sau la indivizii care se dezechilibrează metabolic şi endocrin, obezitate, acromegalie;
4. Senilitatea, când se pot instala osteoporoze severe la nivelul coloanei vertebrale.
Gravitatea este dictată şi de gradul lordozei :
- uşoară (sub 25 grade)
- medie (între 25-30 grade)
- gravă (peste 50 grade)

21
 Cap. II.
METODE DE TRATAMENT

Tratamentul lordozei este axat pe câteva principii, de care trebuie să se ţină seama :
- cel mai eficient tratament este depistarea precoce
- kinetoterapia singură nici nu ameliorează lordoza, nici nu o controlează ;
- adevaratul tratament consta în corset + kinetoterapie
Tratamentul lordozelor se înscrie în contextul măsurilor terapeutice ale scoliozei, fie că
scolioza a generat lordoza, fie că lordoza a determinat apariţia unei scolioze.
Avem tratament ortopedic, fizio-balneo-kinetoterapeutic şi când este cazul interventii
chirurgicale. Tratamentul ortopedic (corsete) şi fizio-balneo-kinetoterapia dau rezultate bune. În
unele cazuri sunt necesare intervenţiile chirurgicale.

2.1. TRATAMENT PROFILACTIC ŞI IGIENICO-DIETETIC

Kinetoprofilaxia primară are o largă adresabilitate şi constă în utilizarea exerciţiului fizic

ca mijloc de întreţinere a stării de sănătate, a integrităţii şi funcţionalităţii normale a
organismului. Ea este indicată indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică anterioară.
Obiectivele urmărite sunt:
 menţinerea mobilităţii articulare, forţei şi rezistenţei
musculare,
 posturii corecte,
 capacităţii de efort
 coordonarea şi abilitatea mişcărilor.
Obiectivele specifice sunt legate de predispoziţia unor persoane pentru afectarea
patologică a coloanei vertebrale în general (obezi, femei gravide, persoane cu muncă fizică grea,
insuficienţe musculo-ligamentare, deficienţe fizice la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor
inferioare etc.).
Scopul tratamentului consta în:
 scăderea greutăţii corporale,
 tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere,
abdominale;
 corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însuşirea de posturi
corecte şi aliniament al corpului.
Tratamentul este adaptat formelor clinice şi se realizează prin mijloace ortopedice,

22
medicamentoase, balneofizioterapice şi kinetice.
Dormitul cu faţa în jos, pe abdomen şi evitarea încălţămintei cu tocuri înalte la sexul
feminin. Dintre sporturi sunt indicate alergăturile de viteză care dezvoltă mersul psoasiliac,
gimnastica la aparate, boxul şi înotul.

Tratamentul igienico-dietetic constă în repaus la pat în puseurile de acutizare. În stadiile

de remisiune se recomandă evitarea unor mişcări contraindicate.
Educaţia bolnavului este o componentă esenţială a programului de recuperare. Bolnavul
trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturile corecte în ortostatism şi în poziţia
aşezat pentru menţinerea lordozei şi protecţia structurilor lezate, modalităţile concrete de ridicare
din clino- în ortostatism, ca şi posturile corecte în diferite activităţi uzuale.

2.2. TRATAMENT ORTOPEDIC

Se folosesc aparate de corecţie a deformărilor de coloană vertebrală. Tratamentul
ortopedic este de lungă durată, dar dacă este bine condus şi efectuat, şi cu aportul kinetoterapiei
rezultatele sunt bune şi definitive. Se folosesc corsete ortopedice.

2.3. TRATAMENT MEDICAMENTOS

Se administrează antiinflamatoare (ibuprofen, fenilbutazonă, aminofenazonă , aspirină),

23
antalgice şi decontracturante, acestea din urmă având rol de relaxare a musculaturii ale căror
contracţii pot genera deformări ale coloanei. Administrarea de cortizon joacă un rol foarte
important dar trebuie avut în vedere dozajul şi stadiul evolutiv. Se mai administrează calciu şi
clorocalcin. Se mai prescriu vitamine din grupurile D, B şi vitamina C.

2.4. TRATAMENT BALNEOFIZIOTERAPIC

Pentru ca un deficient fizic să poată fi redat vieţii, unei vieţi potrivite posibilităţilor sale şi
util societăţii se cere utilizarea tuturor mijloacelor medicale posibile spre realizarea recuperării
funcţionale. În aplicarea mijloacelor medicale de recuperare trebuie ţinut cont permanent de
obiectivele ce se urmăresc.
În aplicarea posibilităţilor medicale de recuperare vor trebui luate în considerare:
1. Tipurile de leziuni, anumite deficienţe, infirmităţi sau diformităţi pot fi hotărâtoare în
perspectivele individului în ceea ce priveşte orientarea sa profesională cât şi însuşi gradul său de
recuperare.
2. Interesarea sau nu a sistemului nervos central. Aceasta priveşte capacitatea de
participare activă la procesul de recuperare.
3. Constituţia individului cuprinde atât dezvoltarea sa fizică cât şi calităţile sale psihice.
4. Precocitatea tratamentului. Este de la sine înţeles că recuperarea este cu atât mai uşoară
cu cât tratamentul este început mai devreme. Va preveni instalarea atrofiilor musculare, a
redorilor articulare, a deficienţelor metabolice şi a tulburărilor psihice interne, infirmităţii; pe de
altă parte procesul de refacere, de corectare sau de recuperare funcţională, este mai uşor în
primele faze.
Bolnavii care apelează la serviciile medicale de recuperare pot fi împărţiţi în trei
categorii:
1. Bolnavi, deficienţi fizici în urma unui accident sau al unei boli care după un tratament
chirurgical, ortopedic sau medicamentos, au nevoie de recuperarea integrităţii funcţionale cu
mijloace fizico-terapice.
2. Bolnavii care au o infirmitate stabilizată, congenitală sau din timpul vietii extrauterine.
Aceştia sunt beneficiarii recuperării funcţionale motorii şi a serviciilor psihologice, de
învătământ, profesionalizare.
3. Bolnavii cu afecţiuni evolutive ce trebuie să apeleze la recuperarea medicală
funcţională în mod regulat şi intermitent.
Recuperarea medicală a deficienţilor fizici se face cu ajutorul mijloacelor fizice, ceea ce

24
în general se numeşte fizioterapie. Arsenalul medicamentos, mijloacele chimice sunt doar
ajutante, folosite pentru înlăturarea durerii sau a spasmului, fie în creşterea vitezei de conducere
nervoasă, a diminuării mişcărilor nedorite, a creşterii capacităţii de contracţie a muşchilor sau
pentru a favoriza creşterea somatică, dezvoltarea nervoasă superioară.

2.4.1. HIDROTERMOTERAPIA

Hidroterapia este o metoda traditionala de tratament, utilizata din timpuri stravechi de

catre popoarele Imperiului Roman, civilizatiile antice din China, Japonia, Grecia. Este o forma
de tratament extern care se bazeaza pe raspunsul corpului la stimuli calzi si reci, sub presiunea
apei sarate sau a apei dulci. Deci, apa poate fi utilizata pentru: proprietatile fizice – factorul
termic si factorul de presiune, exercitand o actiune importanta, mixta, de tip mecanic si termic,
influentand reactiile de homeostazie a organismului, mai ales termoreglarea; proprietatile
biochimice ale substantelor continute, care pot determina diferite reactii terapeutice (de exemplu
dioxidul de carbon dizolvat are efect vasodilatator periferic).

De asemenea apa este un mediu de facilitare pentru programele de kinetoterapie.

Hidroterapia se poate aplica sub forma de dus subacval (care utilizeaza jet de apa sub o
presiune variabila), hidromasaj cu diferite saruri, bai cu plante, cu apa sarata sau dulce, dus
masaj Vichy, jacuzzi.

Dusul subacval – actiunea lui este in functie de temperatura apei folosite, presiunea jetului,
forma de aplicare. Pentru a evita senzatiile neplacute, tubul de emisie a jetului se plaseaza la
distanta de pacient, inclinat pe suprafata de tratat.

Se obtin efecte asemanatoare cu cele ale masajului clasic: efleurage sau drenaj – longitudinal;
petrisage sau framantare – transversal; presiuni alternative sau vibratii, putand asocia jetul cu
solicitarea manuala mecanica.

In functie de temperatura apei folosite efectele sunt: tonifiant: intre 20-30 oC (aplicatie rece);
sedativ relaxant: intre 35-38 oC (aplicatie calda); vasomotor: aplicatie alternanta (cald-rece
alternativ). procedura alternanta debuteaza cu aplicatia calda si se termina cu aplicatia rece,
alternanta realizandu-se de 10-12 ori, cate 2-3 minute aplicatia calda si 1-2 minute cea rece;
initial se folosesc diferente mici de temperatura (32-36 oC), marindu-se de la alternanta la

25
alternanta (40-15 oC). Toate aceasta alternanta determina un joc vascular de tip vasodilatatie-
vasoconstrictie, o adevarata gimnastica vasculara periferica.

Rezultatele finale sunt: antialgice, relaxeaza musculatura, permit drenajul edemelor, stimuleaza
circulatia sanguina si digestia, fiind o forma de terapie, reglare si refacere. Nu este de neglijat
nici efectul psihologic, imersia in apa fiind urmata in general de o stare de confort psihic sau
chiar euforie (mai ales la copii), explicat prin facilitarea mobilitatii diferitelor segmente ale
corpului in apa. Efectul antialgic, miorelaxant, decontracturant conduc catre o stare de confort si
incredere.

Indicatii: dureri periarticulare, dureri musculo-tendinoase, contracturi, hipertonii musculare,

edeme, algoneurodistrofia, suferintele reumatismale degenerative (in particular artroze ale
articulatiilor mari) sau inflamatorii (in afara puseelor), suferinte discovertebrale lombalgie,
lombosciatalgie, diverse sechele post-traumatice, suferinte neurologice (de tip periferic –
poliomielita, poliradiculonevrita, mono sau polinevrite; leziuni de tip central – medulare:
paraplegii, tetraplegii si cerebrale si cerebeloase – traumatisme craniene, hemiplegii, scleroza in
placi in afara puseelor), miopatii, etc.

Intre contraindicatii se mentioneaza: reumatismele inflamatorii in puseu, boli infecto-

contagioase, decompensarile inflamatorii din artroze, stari febrile, tromboflebite, tuberculoza,
boli psihice, sindromul de involutie senila, afectiuni cutanate (eczeme, micoze, prurit, psoriazis,
cancer cutanat), boli venerice, sarcina normala peste 3 luni, afectiuni intercurente care agraveaza
suferintele cardiovasculare si respiratorii, hipertensiunea arteriala instabila, boli cardiovasculare,
valvulopatii; fragilitatea cutanata la varstnici si copii impune precautii.

Baia kinetoterapeutică sau baia cu mişcări este o baie caldă, la care se asociază mişcări
în toate articulaţiile bolnavului. Se efectuează într-o cadă mai mare ca cele obişnuite, care se
umple ¾ cu apă la temperatura de 36-38 grade .
Bolnavul este invitat să se urce în cadă şi timp de 5 minute este lăsat liniştit. După
aceasta, tehnicianul execută (sub apă) la toate articulaţiile, toate mişcările posibile timp de 5
minute. După aceea bolnavul stă în repaus şi este invitat să repete singur mişcările imprimate de
tehnician.
Durata băii este de 20-30 minute, după care bolnavul este sters şi lăsat să se odihnească.
Se poate executa şi pe segmente limitate în vane mici corespunzătoare.
Mod de acţiune: factorii pe care se bazează efectele băii kinetoterapeutice sunt: factorul

26
termic şi factorul mecanic.
2.4.2. ELECTROTERAPIA

Electroterapia consta in folosirea curentului electric pentru stimularea tesuturilor, cu scopul

vindecarii diferitelor afectiuni sau al recuperarii anumitor functii pierdute ale organismului. S-a
demonstrat ca oasele, cartilajele, ligamentele, tendoanele si diferite celule ale corpului sunt
influentate pozitiv de electricitate. Se considera ca, prin stimularea electrica a celulelor, tesuturile
afectate pot fi vindecate.

Dupa forma de curent, electroterapia cuprinde: galvanoterapia (curentul continuu);

faradoterapia (curentul alternativ); derivatii lor (curentii de joasa frecventa, de medie si inalta
frecventa); fototerapia (energia luminoasa, radianta).

Galvanoterapia

Numele ii vine de la descoperitorul curentului continuu, Galvani. Acumulatorul furnizeaza

curentul, iar aparatele, numite pantostate, sunt folosite in medicina. Pantostatele moderne
folosesc lampile diode (cu 2 electrozi) si au inlocuit complet pe cele cu motor generator. Un
asemenea pantostat produce curent continuu si alternativ, putand fi folosit si pentru o serie de
examene endoscopice (gastroscopii, cistoscopii, rectoscopii etc), precum si pentru
electrocauterizari. Folosirea curentului galvanic in scop terapeutic, deci galvanizarea - se face
dupa o anumita tehnica, dealtfel foarte usoara, asupra careia nu vom insista. Afara de
galvanizarile locale, care pot fi transversale (adica folosind poli opusi - de exemplu pozitivul -
anterior pe coapsa, iar negativul - posterior pe coapsa) sau longitudinale (adica de-a lungul
segmentului - de exemplu: pol pozitiv - lombar, iar negativ - pe gamba sau planta) se mai pot
face galvanizari si in apa, in niste vase speciale (celule), de unde si numele de bai galvanice
bicelulare (de exemplu la maini) sau patru-celulare (maini - picioare). Durata unei sedinte este de
15 - 20 de minute, in serii de 10 -15 sedinte.

27
 Actiuni si indicatii:

Curentul galvanic are urmatoarele proprietati fizice, chimice si biologice:

Fizice: curentul galvanic are un efect termic constant, prin incalzirea tegumentelor.

Chimice: electroliza este efectul prin care ionii pozitivi (cationii) merg la catod, iar ionii negativi
(anionii) merg la anod. Pe baza acestei proprietati se poate obtine disociatia electrolitica a unui
medicament in solutie, medicament ce urmeaza a fi introdus in organism, cu ajutorul curentului
electric. De exemplu: iodul - solutia de iod va fi dusa la polul negativ (de exemplu KI). Iodul va
fi respins si va strabate tegumentul; sau novocaina - solutia clorhidrat de novocaina care va
disocia in clorhidrat (-) si novocaina (+). in cazul unui genunchi dureros: o vom aplica la polul +,
va fi respinsa si va strabate tesuturile. in general, substanta cu ionul activ (I, S, novocaina, Mg,
Ca etc.) se aplica la acelasi pol, identic cu sarcina sa electrica, pentru ca sa aiba loc fenomenul
respingerii. Aceasta proprietate a curentului galvanic se cheama ionizare sau ionoforeza.
Biologice sau fiziologice: local se produc, dupa cele 15 - 20 de minute de la aplicarea
galvanizarii, o vasodilatatie si un eritem, care explica efectul termic al curentului; are un bun
efect analgezic (la anod); electroforeza si electroendosmoza
 prima este caracterizata prin dirijarea micelelor coloidale spre polii de sens contrar -
anaforeza si cataforeza;

 a doua prin deplasarea particulelor de lichid spre catod; efectul electronic:

anelectrotonusul, scade excitabilitatea nervilor la polul pozitiv si catelectrotonusul determina o
crestere la cel negativ; galvanonarcoza sau narcoza electrica, obtinute pe iepure (Leduc), ca si
reactii auditive (sunete etc), reactii vizuale (fosfene) sau labirintice (vertij, nistagmus etc).

Indicatiile galvanizarilor sunt multiple si anume: in bolile locomotorii, arterite, artroze,

spondiloze, sechele posttraumatice (contuzii, entorse etc), dupa aparate ghipsate; afectiuni
cardio-vasculare: hipertensiune arteriala, hemiplegii (se fac ionizari transorbitare cu MgSO4, Ca
etc), arterite periferice, sindrom Raynaud, acrocianoze, sechele postflebitice.

Faradoterapia

Inseamna folosirea curentului alternativ (Faraday) de joasa frecventa, in

scop terapeutic. Acest curent este caracterizat printr-un numar de 50 - 100 de perioade sau
oscilatii pe secunda. Curentul alternativ se obtine de la retea, tot prin intermediul pantostatelor,

28
care furnizeaza curentul galvanic. O bobina de inductie din aparat transforma curentul continuu,
in curent alternativ. Tehnica si modul de aplicare sunt aceleasi ca si la galvanizari. Se folosesc
deci electrozi ficsi sau stabili, de regula plasati opus pe segmentul respectiv, unde se face
faradizarea, sau un electrod mobil, 'in rulou', care se plimba pe tegument, celalalt fiind fix si
plasat opus pe acelasi segment.

Actiune si indicatii: dat fiind intreruperea sa (alternanta), curentul faradic nu are o putere de

penetratie mare, dar el actioneaza asupra placii neuromotorii din muschi, determinand contractia
musculara. Este un bun excitant si tonifiant al acestei musculaturi. De aici si indicatia majora a
acestei terapii, si anume: paraliziile flasce, atrofiile sau hipotrofiile musculare (sechele dupa
paralizii, pareze, aparate ghipsate, sechele posttraumatice etc). Este contraindicata in paraliziile
spastice.

Derivatii lor

1. Curentii cu Impulsuri

Din acest tip de curenti fac parte: curentul diadinamic, care are o larga utilizare si o mare
eficienta. De aceea, vom expune cateva consideratii in legatura cu acest tip de curenti.

Origine: curentii cu impulsuri provin din curentul continuu, ritmic, interupt prin diferite
mecanisme, ajungand la impulsuri de 1 - 500/sec si chiar mai mult. Dupa forma acestor
impulsuri s-au obtinut diferite varietati de curenti, si anume: curenti rectangulari: (si ei diferiti);
curenti triunghiulari; curenti trapezoidali; curenti sinusoidali. Dintre acestia din urma face parte
curentul diadinamic (P. Bernard). El are o frecventa de 50 - 100 de impulsuri/sec; deci este un
curent de impulsuri de joasa frecventa. Aparatele de diadinamica sunt mici, pot fi si portabile
asemanatoare pantostatelor. Dealtfel, si tehnica de aplicare are multe parti comune cu aceea a
galvanizarilor. Aceste aparate produc mai multe forme de curent diadinamic, dintre care
mentionam: monofazat fix; difazat fix; scurta perioada; lunga perioada.
Actiune si indicatii: cea mai importanta actiune este ridicarea pragului de excitabilitate
dureroasa, de unde si efectul sau puternic antalgic; de asemenea, provoaca si contractii
musculare. Anelectrotonusul si catelectrotonusul sunt prezente, cu deosebirea ca efectul
analgezic este la polul negativ. De asemenea, are efect vasodilatator.
Indicatii: bolile algice ale aparatului locomotor, reumatismul articular si abarticular,
traumatismele si sechelele lor; bolile neurologice - nevralgii, nevrite, boli vasculare; tulburari
circulatorii periferice (Raynaud, acrocianoza etc).

29
2. Curentii de Medie Frecventa

Am vorbit pana acum despre curentii de joasa frecventa (faradic, diadinamic), la care frecventa
oscilatiilor sau a impulsurilor a fost cuprinsa intre 50 si 100/sec. in cazul in care frecventa
oscileaza intre 3 000 si 50 000 oscilatii/sec, acesti curenti alternativi se mai numesc si de medie
frecventa. in aceasta situatie, limitele lor se afla intre curentii de joasa frecventa si cei de inalta
frecventa (care au peste 100 000 de oscilatii/sec).

Curentii de medie frecventa sunt produsi de aparatele (de marimea unor pantostate):
Myodinaflux, Nemectron, Nemectrodin etc. care dau un curent cu frecventa intre 5 000 si 10 000
Hz. Curentul are tot un caracter sinusoidal, cu frecvente si pauze diferite, obtinandu-se diferite
forme: amplitudine constanta; lunga perioada; scurta perioada; supramodulat.

Folosirea aparatului comporta o anumita tehnica, comparabila, in mare, cu aceea a utilizarii

pantostatelor.

Actiuni si indicatii: efectul acestui curent este analgezic, excitomotor si trofic.

Indicatii: afectiuni reumatismale (artrite, artroze); afectiuni traumatice (redori, hidartroze,
entorse si toate sechelele posttraumatice) afectiuni neuro-musculare (nevralgii, nevrite, mialgii,
hipotrofii, atrofii); afectiuni circulatorii periferice (arterite, sindrom Raynaud), acrocianoze etc);
alte boli - atonii intestinale, diskinezii biliare, anexite etc.
Contraindicatii: se vor evita aplicatiile in regiunea precordiala (insuficienta cardiaca, H.T.A.
evoluata), in starile febrile, neoplazii etc.

3. Curentii de Inalta Frecventa

Sunt curenti alterantivi, cu o frecventa peste 100 000 de oscilatii/sec.

Sumare notiuni tehnice: curentul de inalta frecventa se obtine prin circuitul oscilant format din:
condensator (capacitate electrica); bobina de inductie; scanteietor (intrerupator sau eclator). Cand
cantitatea de electricitate inmagazinata de condensator depaseste rezistenta opusa de scanteietor,
se produce scanteia electrica, cu descarcarea aparatului pana la 0. Grafic, aceasta scurgere de
curent poate fi reprezentata printr-o serie de unde (*un tren de unde) cu amplitudini din ce in ce
mai mici, pana se amortizeaza la 0. Acestea se numesc oscilatii amortizate. Dupa un Tratament
de asemenea unde amortizate, de circa 15 - 20 de oscilatii, urmeaza o pauza, care coincide cu
incarcarea condensatorului (cu ajutorul bobinei de selfinductie). Asa se intampla la aparatele d
Arsonval si diatermic. Vom vedea ca la ultrascurte, unde eclatorii s-au inlocuit cu trioda (lampa

30
cu 3 electrozi), oscilatiile nu mai descresc pana la amortizare, ci se produc, in flux continuu, sunt
constante si de aceea se numesc unde intretinute. Frecventa lor este considerabila (milioane/sec).

Proprietati

1. Fizice:

Frecventa - au frecventa foarte mare - se exprima in KHz (1 kHz = 1 000 Hz) si o lungime de
unda inversa cu frecventa. Aparatul transmite unde electromagnetice la distante foarte mari, de
aceeasi frecventa cu a curentului care ie-a generat. Fenomenul acesta sta la baza radiofoniei si a
radioteleviziunii. Din aceasta cauza, un aparat de ultrascurte poate tulbura receptia aparatelor de
radio si televiziune.

Pentru a se evita acest lucru, s-a hotarat (in 1947) ca aparatele de Tratament sa fie fabricate
numai pe anumite lungimi de unde (intre 7 si 22 m; microundele = 0,12 m).

2. Fiziologice:

a) inexcitabilitatea neuro-musculara; frecventa mare a acestor curentii depaseste pragul de

excitabilitate neuro-musculara, ei nedand contractii;

b) endotermia, adica incalzirea profunda a tesuturilor;

c) penetratia - actiunea penetranta este cu atat mai mare, cu cat frecventa este mai mica (strabat si
planurile osoase);

d) durata actiunii termice a curentilor de inalta frecventa este mai mare la curenii cu undele
intretinute (se elimina pauzele de la undele amortizate, care favorizeaza racirea tesuturilor).

Fototerapia

Fototerapia (terapia cu lumina) reprezinta expunerea la lumina mai intensa

decat lumina becului, dar nu la fel de intensa ca lumina soarelui. Pentru terapia cu lumina nu se
folosesc: lumina cu ultraviolete, lampi ce emana caldura sau lampi de bronzat.

31
 Terapia cu lumina poate fi utila in tratamentul depresiilor si poate influenta (reseteaza) 'ceasul
biologic' (ritmul circadian), ce controleaza somnul si trezirea.

Fototerapia consta, in mod tipic, in asezarea persoanei in fata unei lampi fluorescente cu
intensitate crescuta, in fiecare dimineata timp de 30 de minute, pana la 2 ore.

Utilitatea si indicatii ale fototerapiei

Majoritatea persoanelor folosesc fototerapia pentru a trata tulburarile afective sezoniere,

reprezentate de depresii legate de diminuarea zilei si reducerea luminii solare in lunile de toamna
si iarna. Starea psihica a celor mai multe persoane cu tulburari afective sezoniere se amelioreaza
dupa fototerapie. Acest lucru poate fi pus pe seama inlocuirii luminii solare diminuate cu razele
sintetice si resetarea ceasului biologic.

Fototerapia are eficienta maxima atunci cand este folosita dimineata, dupa trezire. Medicul va
indica mometul propice de utilizare al acestei terapii, dupa ce se va consulta cu pacientul. Desi
raspunsul la aceasta terapie poate aparea in 2-4 zile, in unele cazuri pot fi necesare uneori pana la
3 saptamani de terapie pentru ca amelioarea simptomelor de tulburari afective sezoniere sa se
produca. Unele persoane cu tulburari emotionale sezoniere, in special cei care se trezesc devreme
dimineata, pot sa foloseasca fototerapia timp de 1-2 ore in timpul serii.

Fototerapia este in general un procedeu sigur si poate fi asociat cu alte tipuri de terapii. In cazul
in care simptomele de depresie nu se amelioreaza sau se agraveaza, trebuie consultat medicul.

Efectele adverse cele mai frecvente ale fototerapiei sunt:

 tensiune oculara si tulburari vizuale;

 cefalee;

 agitatie sau senzatie penibila;

 greata;

 transpiratii.

Aceste efecte adverse pot fi eliminate prin diminuarea timpului de expunere. Persoanele ce au
pielea sau ochii sensibili nu trebuie sa foloseasca fototerapia fara un aviz din partea medicului.
Inainte de a se incepe o terapie alternativa sau de a se combina o terapie alternativa cu o terapie
standard, este important sa se consulte medicul. Este posibil sa fie daunatoare intreruperea
terapiei standard si folosirea numai a unei terapii alternative.

32
 - Ultrasunete
Tratamentul cu ultrasunete este una din cele mai bune proceduri ale fizioterapiei, în care
este vorba de transmiterea vibraţiilor mecanice pendulare pe o frecvenţă deosebit de mare,
produse de un generator de ultrasunete , cu penetrarea
şi absorbţia acestora în corpul omenesc. Efectele lor sunt deosebite faţă de cele ale diverselor
forme de curenţi electrici (faradic, galvanic): fibrinolitic şi decontracturant.
Tehnica de aplicare:
Pe regiunea de tratat se aplică unguent (fenilbutazonă, indometacin, etc.), se face
mişcarea capului emiţătorului încet şi lipit pe suprafaţa respectivă., 5-6 min,
8-10 sedinte zilnic sau la 2 zile

- Curenţi interferenţiali (curenţi de medie frecventa)

Sunt indicaţi pentru efectul lor miorelaxant, trofic, analgezic, excitomotor. Durata unei
este de 15 – 20min, 6 - 8 sedinte pe serie.
Efecte: decontracturant, miorelaxant, trofic.
Se folosesc două tipuri de electrozi: clasici, tip placă şi electrozi perniţă (pe un suport de
material plastic sunt fixaţi 2 - 4 electrozi

- Magnetodiaflux
Este indicat pentru efectul câmpului electromagnetic care contribuie la scăderea
procesului inflamator articular şi periarticular Se recomandă 10-12 şed, de 10-12 min. fiecare.
Tehnica de aplicare:
- se introduce în priză cordonul de alimentare;
- se cuplează fisele celor 4 bobine la prizele corespunzătoare de pe panoul posterior;
-întrerupătoarele basculante de pe panoul frontal se aşează pe poziţia 0;

2.4.3. MASOTERAPIA

Prelucrarea metodica si sistematica a tuturor partilor moi ale organismului prin diferite
mijloace mecanice, in scop terapeutic si profilactic, se numeste masaj.
Efectele fiziologice ale masajului sunt:
1. Acţiunea sedativă asupra durerilor de tip nevralgic musculare sau articulare;
2. Acţiune hiperemiantă locală de îmbunătăţire a circulaţiei locale, care se manifestă prin
încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia se execută masajul;

33
 3. Înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază, cu acelerarea proceselor resorbţiei în
regiunea masată.

Masajul are şi acţiuni generale asupra organismului:

1. stimulează funcţiile aparatului cardio-vascular şi respirator;
2. îmbunătăţirea metabolismului bazal;
3. efecte benefice asupra stării generale a bolnavului cu îmbunătăţirea somnului şi
îndepărtarea oboselii musculare.

Toate aceste acţiuni se explică prin acţiunea exercitată de masaj asupra pielii care este
bogat vascularizată şi inervată, în piele aflându-se terminaţii nervoase (exteroceptori) punct de
plecare a unei serii de reflexe. La aceasta trebuie adaugate şi efectele excitante pe care le
excercită masajul asupra terminaţiilor nervoase din muşchi, ligamente, tendoane (propioceptori).
Cel mai important mecanism de acţiune al masajului este reprezentat deci de mecanismul
reflex. Acesta pleacă de la exteroceptorii din tegument şi propioceptorii din muşchi, ligamente,
tendoane la nivelul la care iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre SNC.
Trebuie adăugat faptul că organele interne în suferinţă se manifestă prin senzaţii
dureroase ale peretelui toracal şi abdominal, fiecărui organ corespunzându-i o anumită zonă de
proiecţie cutanată. Cunoaşterea acestor zone este necesară maseurului care acţionează asupra lor
influenţând pe cale reflexă starea functională a organelor în suferinţă.
În acelaşi timp acţiunea nervoasă reflexă pe căile rahidiene, manevrate de masaj
determină o serie de reflexe neurovegetative, îndeosebi vasculare. Cum vasele cutanate conţin
mai mult de un sfert din cantitatea totală de sânge din organism, pielea fiind un adevărat rezervor
de sânge, masajul exercită o influenţă cosiderabilă asupra circulaţiei superficiale şi indirect
asupra organismului.
Un alt mecanism de acţiune al masajului este reprezentat de apariţia în urma
compresiunilor, ciupirilor, frământărilor sau tapotamentului, a unor reacţii extinse în piele, în
cazul metabolismului bazal, a unor produse metabolice care trec în circulaţia generală.
Un alt mod de acţiune al masajului este efectul lui mecanic asupra lichidelor interstiţiale.
Când acest lichid este în exces, în spaţiile şi interstiţiile ţesuturilor, masajul poate să intervină
favorabil ajutând resorbţia lui în sânge pentru a fi eliminat.
Rezultă îmbunătăţirea funcţiilor circulatorii şi a reducerii muncii inimii care are de
mobilizat o masă de lichid mai mică. Toate aceste acţiuni explică indicaţiile largi ale masajului
într-o serie de afecţiuni precum şi utilizarea lui şn scop igienic precum si în viaţa sportivă.

34
 TEHNICA MASAJULUI:

Masajul dorso lombar:

Desi sunt două regiuni diferite, din cauze obiective, masajul se va efectua incluzând atât
regiunea lombo-sacrată cât şi regiunea dorsală. Pentru masajul dorso-lombar bolnavul se aşează
în decubit ventral cu membrele superioare în adductie.
Se incepe prin neteziri ce au rol de a încălzi tegumentul şi de acomodare a asistentului cu
pacientul. Acestea se vor executa din ce în ce mai profund astfel punându-se în mişcare o
cantitate mai mare de lichid interstiţial. Netezirile se execută cu palmele întinse alunecând pe
regiunea interesată dinspre plica fesieră, mergând, paravertebral înconjurand umerii; se va ajunge
până la axilă. Se poate face netezirea şi din afară către linia mediană. Se poate executa şi
netezirea pieptene pe muşchii fesieri cât şi pe musculatura regiunii dorsale.
După neteziri se vor executa manevre de frământare, tot în sensul circulaţiei de
întoarcere, incepând cu muşchii fesieri şi continuând pe muşchii regiunii dorsale. Aceste
frământări se vor executa, prin comprimarea muşchiului şi ridicarea lui de pe planul osos.
Frământările se vor executa pe mai multe rânduri cu o mână, cu două mâini, şi în contratimp.
Urmează apoi geluiri cu degetele executând mişcări de tragere înapoi a musculaturii de-o
parte si de alta a coloanei cu degetele departate pe coloană şi pe şanţurile superioare ale
muşchilor fesieri. Această manevră are rol decontracturant ştiindu-se faptul că curbura lordotică
este însoţită de contracturi musculare.
După neteziri se vor executa fricţiuni ce au aceeaşi direcţie cu geluirile, insistându-se în
regiunea sacro-cocigiană. Se pot executa fricţiuni cu pumnul închis pe muşchii regiunii fesiere.
În continuare se execută mişcări de batere pe musculatura dezvoltată. Această manevră
se execută cu partea cubitală a mâinii, cu palmele căus, cu pumnul întredeschis sau închis.
Această manevră fiind puternic tonifiantă nu se va aplica pe musculatura dureroasă.
Vibraţiile se vor executa de jos în sus cu mâna asistentului vibrând în contact cu regiunea
interesată. Se vor executa apoi neteziri de încheiere.
Înainte de masaj se poate face o procedură de termoterapie pentru relaxarea musculaturii.
Dacă pacientul prezintă dureri în zona lombară se poate administra un supozitor cu indometacin
pentru a suporta mai bine procedura de masaj, şi pentru un efect mai eficient.

2.4.4. KINETOTERAPIA

Tratamentul ce se efectuează este în general de mai multe luni sau ani, în raport cu vârsta
şi deformaţiile prezente şi va fi reluat în caz de reusită. De asemenea urmarirea subiectului tratat

35
va fi făcută continuu, iar la copii, până la sfârşitul perioadei de creştere.

În prima etapă a tratamentului, luarea la cunoştintă ocupă rolul principal. Aceasta se face
prin recunoaşterea defectelor (în faţa oglinzilor sau în faţa planurilor de referinţă), prin exerciţii
posturale contrastante, care merg de la poziţia obişnuită, cea incorectă, la cea corectă, prin
menţinerea poziţiilor corectate în cursul exercitiilor simple. Această primă etapă durează intre 5
şi 10 şedinţe.

Etapa a doua este etapa corectivă. În această etapă supleerea corectoare ocupă un rol
important. Datorită ei, precum şi exerciţiilor posturale, se ameliorează postura. Tonifierea
musculară este în măsură să contribuie la menţinerea corecţiei. Se trece apoi la tonifierea
generalizată a musculaturii trunchiului şi membrelor.

Această etapă durează mai multe luni, două şedinţe pe săptămână fiind efectuate cu
kinetoterapeutul, celalalte şedinţe, zilnic, la domiciliu.

Etapa a treia este etapa de consolidare şi readaptare. Această etapă este etapa în care se
fixează rezultatele obţinute până acum. Reeducarea posturală care se efectuează în această etapă
înglobează toate gesturile obişnuite şi vizează automatizarea poziţiilor corecte.

Activitatea musculară generalizată se practică din ce în ce mai intens, orientându-se spre

o activitate normală. Activitatea din etapa a treia dezvoltă rezistenţa necesară în timpul activităţii
obişnuite şcolare sau profesionale. O singură şedinţă pe săptămână se va face cu
kinetoterapeutul, în restul săptămânii la domiciliu.

POZIŢIILE FUNDAMENTALE

1. Poziţia stând se mai numeşte şi ortostatism , are o bază de susţinere redusă, limitată la
contactul tălpilor cu solul şi podeaua. Poziţia stând este mult utilizată pentru corectarea
deformaţiilor toracelui şi spatelui, membrelor superioare şi inferioare, mai ales sub forma
poziţiilor derivate.

2. Poziţia pe genunchi se menţine mai greu cu trunchiul vertical, întrucât proiecţia

centrului de greutate pe suprafaţa de sprijin este dispusă excentric. În gimnastica corectivă, se
foloseşte în special poziţia derivată cu sprijin pe palme (poziţia în patru labe), pentru că
asigurând orizontalizarea coloanei vertebrale , o eliberează de funcţia statică în menţinerea
echilibrului şi îi măreşte amplitudinea mişcărilor.

36
 3. Poziţia sezând oferă corpului o bună stabilitate, pentru că efortul muscular necesitat de
menţinerea echilibrului este redus, suprafaţa de sprijin este mai mare, iar centrul de greutate se
apropie de suprafaţa de sprijin. Poziţia sezând poate fi folosită ca poziţie iniţială pentru
exerciţiile de trunchi şi membre superioare , ca şi pentru efectuarea exerciţiilor de respiraţie.

4. Poziţia culcat este poziţia cu suprafaţa de sprijin mult mărită, iar coloana vertebrală nu
mai are rolul de menţinere a verticalităţii corpului, de aceea mişcările de trunchi se efectuează cu
amplitudine mărită în toate planurile de mişcare, la nivelul fiecărei regiuni.

5. Pozitia atarnat  - este singura pozitie fundamentala in care sprijinul se afla

deasupra centrului de greutate. Aceasta pozitie se mentine prin forta musculara a membrelor
superioare si a centurii scapulare; capul si gatul sunt usor inclinate inapoi, toracele
proemina, abdomenul este supt si membrele inferioare sunt in usoara extensie.

Pozitia atarnat poate fi incompleta cand corpul mai pastreaza partial sprijinul pe sol -
pozitia atarnat combinat. Totodata, ea se mai poate realiza pasiv cu ajutorul unor dispozitive de
fixare a corpului (capastrul Glisson  sau Sayre), situatie in care membrele si trunchiul sunt
intinse pasiv pe verticala.
Aceasta pozitie poate fi executata la bara fixa inalta, la inele, trapez sau la scara fixa,
corpul fiind vertical in jos, sau poate sa fie realizata pe un plan oblic (banca de gimnastica sau
redresor universal).

Pozitia atarnat se foloseste pentru corectarea deviatiilor coloanei vertebrale si spatelui,

deformatiilor abdomenului, membrelor superioare si inferioare.

In afara acestor pozitii, exercitiile statice se mai pot folosi si sub forma exercitiilor

izometrice, adica mentinerea unei pozitii corective sau hipercorective mai mult timp, impotriva
gravitatiei sau a altor rezistente.

Obiectivele kinetoterapiei în lordoze sunt :

1. Ameliorarea posturii prin:
- posturi fixe menţinute, utilizându-se perne, suluri, spătarul scaunului, peretele,
pentru corectarea hiperlordozei lombare.
- exerciţii de corectare posturală axate pe conştientizarea înclinării pelvisului
pentru delordozare ;
2. Creşterea flexibilităţii coloanei (mobilitatea coloanei este limitată mai ales în zona
lordozată) prin :

37
 - metoda Klapp, cvadrupedie cu poziţii lordozante
- tehnica Cotrel (cea mai folosită în prezent): decubit ventral, cu membrele
inferioare cât mai întinse, membrele superioare întinse pe lângă urechi ; se întinde întregul corp,
apoi treptat se extind braţele, corpul se lordozează, membrele inferioare se extind din şolduri
(arcuite pe extensie cât mai mare). Apoi, un membru superior se duce înapoi spre şold, care se
extinde; celălalt membru superior rămâne lânga ureche.
 elongaţia Cotrel este o autotracţiune cu posibilitatea de a redresa lordoza : decubit
dorsal, un căpăstru de tractiune cervicală, de la care o coardă trece pe după un
scripete îndreptându-se spre picioare, de care se fixează. Întinderea completă a
membrelor inferioare va întinde coloana.
3. Cresterea fortei musculare :
- Tonifierea musculaturii abdominale este obligatorie ; se practică de
obicei ridicările de trunchi cu genunchii flectaţi, pentru întărirea drepţilor
şi oblicilor.
- Tonifierea fesierilor mari
- Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este
obiectivul principal :
- din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului,
umerilor, membrelor superioare (pentru tonifierea musculaturii
dorsale bilaterale),
- ridicarea ambelor membre inferioare tonifică musculatura
lombară;
- ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura
unilaterală paravertebrală respectivă

EXERCIŢII PENTRU MOBILIZAREA COLOANEI DORSALE.

1. Din decubit dorsal, cu muşchii flectaţi şi braţele întinse lateral, se duc genunchii la piept şi se
revine la poziţia de plecare.
2. Din poziţie şezând, înclinări laterale şi rotiri ale trunchiului;
3. Din poziţie cvadrupedă, ridicarea în extensie maximă a membrelor inferioare (alternativ),
concomitent cu flectarea membrului superior din coaste;
4. Din poziţie cvadrupedă, bolnavul aruncă braţele brusc înainte şi lateral.

EXERCIŢII PENTRU MOBILIZAREA COLOANEI LOMBARE.

1. Din decubit dorsal se efectuează flexii ale gambei pe coapsă, ale coapsei pe bazin, cu fiecare

38
membru inferior, şi apoi cu ambele;

2. Din decubit ventral se efectuează repetate extensii ale membrelor inferioare cu genunchii în
extensie;
3. Din decubit cu coloana flectată , sau din poziţie ghemuit cu mâinile sprijinite de bară, execută
flexii, extensii ale coloanei lombare în jurul bazinului;
4. Din poziţie şezând, cu genunchii flectaţi se efectuează flexii anterioare ale trunchiului urmate
de redresări, membrele superioare fiind extinse.

39
 EXERCIŢII INCLUSE ÎN KINETOPROFILAXIE

Menţinerea posturii şi aliniamentului corect al corpului este deosebit de importantă. Iată

câteva exerciţii globale destinate unui aliniament corect al corpului:
Exerciţiul 1 — în ortostatism, cu picioarele apropiate, stând perfect drept, aplecăm capul
şi ne privim gleznele ; pentru aceasta este nevoie de o perfectă aliniere a toracelui, abdomenului
şi pelvisului ; se menţine această poziţie 10—15 secunde, se revine la poziţia initială, se repetă.
Exerciţiul 2 — Mers prin cameră cu o carte pe cap, făcând opriri şi reporniri ; se
accelerează pasul.
Exerciţiul 3 — Spatele la perete, corpul în contact cu peretele în trei puncte : câlciie, fese,
occiput (bărbia să fie pe orizontală) ; se menţine poziţia câteva secunde, urmând apoi relaxarea
— se reia de câteva ori.

Exerciţiul 4 — Aceeaşi poziţie, din care se ridică braţele prin lateral, menţinându-se la
orizontală câteva secunde, după care se ridică deasupra capului ; din această ultimă poziţie se
execută genuflexiuni (genunchii sunt orientaţi înainte).
Exerciţiul 5 — şezând pe sol, cu spatele şi occiputul lipite de perete : braţele se duc „în
cruce” ; genunchii se flectează şi se deflectează de câteva ori.
Exerciţiul 6 — în şezând, cu genunchii întinşi : un baston ţinut pe omoplaţi se ridică cu
braţele spre zenit, apoi se revine — tot timpul se controlează ţinuta spatelui.
Exercitiul 7 — Mers pe toată talpa, apoi pe vârfuri, cu mâinile la ceafă, coatele trase
înapoi : se ridică altemativ câte un genunchi spre piept, fără a modifica poziţia corectă, dreaptă, a

40
trunchiului.
Exercitiul 8 — în decubit dorsal, cu genunchii flectaţi la 90° : se presează lomba pe sol,
sacrul basculând uşor în sus. Treptat, se va ajunge ca acest exerciţiu să se realizeze şi cu
genunchii întinşi.
Exerciţiul 9 — în decubit ventral, perfect întins :
a) braţele întinse pe lângă cap, cu palmele pe sol : se face extensia braţelor păstrând
capul cu fruntea la sol;
b) coatele flectate, cu braţele pe lânga corp, palmele pe sol la nivelul umerilor : se ridică
antebraţele şi palmele de pe sol.
Execiţiul 10 — Poziţie „patrupedă”, cu braţele şi coapsele perfect la 90°, se cifozează la
maximum posibil întreaga coloană, se menţine poziţia, apoi se lordozează, se revine şi se repetă
de câteva ori.

2.4.5. TERAPIA OCUPAŢIONALA

Terapia ocupaţională este o formă de tratament care foloseşte mijloace şi metode

specifice pentru a dezvolta , ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţile necesare
vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţe fizice.
Terapia ocupaţională îndrumă indivizii să se ajute singuri şi să facă ceea ce trebuie, adică
ceea ce îi este necesar cu ceea ce au.
Evaluarea reprezintă cel mai important moment pentru terapia ocupaţională pentru că de
calitatea ei depinde alegerea mijloacelor şi aplicarea tratamentului al cărui scop îl reprezintă
ameliorarea stării de sănătate a lui.
Evaluarea în terapia ocupaţională diferă de celelalte modalităţi de evaluare medicală.
La evaluarea iniţială participă şi familia pacientului, îngrijitorul, medicul, profesorul care
l-a trimis precum şi alte persoane care-l cunosc bine şi pot da relaţii privind comportamentul,
aptitudini, activităţi, infirmităţi, hobby-uri.
Terapia ocupaţională dispune de tehnici, adică părţi gestuale extrase din ocupaţiile
practice umane astfel:
1)Tehnici de bază adică gestualităţi extrase din diferite meserii (olărit, prelucrarea
lemnului sau fierului, împletituri), pe care orice om fără o pregătire deosebită le poate învăţa uşor
şi profesa;
2)Tehnici complementare care cuprind întreaga gestualitate sau numai părţi din ea, din
restul de activităţi folosite în serviciile de terapie ocupaţională;
3)Tehnici de readaptare sunt cele care se referă la activităţile de autoservire zilnică

41
(spălat, pieptănat, îmbrăcat etc);
4)Tehnici de aplicare în care sunt incluse activităţi artistice (desen, pictură, muzică);
5)Tehnici recreative frecvent utilizate în pauzele de lucru sau în timpul liber al
bolnavului;
6)Tehnici sportive care constau fie în practicarea integrală a unor ramuri sportive sau
numai a unor elemente tehnice accesibile şi necesare în acelaşi timp recuperării deficitului
funcţional;
Din aceste tehnici specialistul în terapia ocupaţională îşi alege mijloacele de recuperare în
funcţie de rezultatul evaluării iniţiale a bolnavului, mijloace ce vor fi cuprinse în planul general
de recuperare în care se va ţine seama de diagnostic, stadiul bolii particularităţile de vârsta, sex,
profesiune etc.
Programul de tratament prin mijoacele terapiei ocupaţionale va trebui să urmărească în
general realizarea urmatoarelor obiective:
1)Îmbunătăţirea activităţilor vieţii zilnice prin care bolnavul să-şi asigure o independenţă
în cadrul familiei;
2)Practicarea aceleiaşi profesiuni fie şi numai cu program redus pentru a-şi păstra statutul
în societate şi o oarecare independenţă materială;
3)Continuarea activităţilor recreative şi a hobby-urilor în vederea prevenirii sau
combaterii fenomenelor psihice negative(astenii, nevroze)

2.4.6 BALNEOTERAPIE

Lordoza beneficiază mult de tratamentul balnear.

Procedurile naturopatice sunt din ce in ce mai apreciate ca alternativa la medicina
obisnuita, fiind aplicate ca mod de preventie si tratare a diferitelor afectiuni si de stimulare a
starii de sanatate.
Balneoterapia reprezinta tratamentul medical constand in folosirea actiunii apelor termale sau
reci. Apele termale pot contine sare, acid carbonic, radon, iod sau sulf si sunt folosite sub forma
de bai, cure de hidratare, inhalatii sau bai de namol.

O cura stationara efectuata intr-o statiune de balneoterapie dureaza in medie 3-4 saptamani si
este menita sa restabileasca starea de sanatate, ca masura de recuperare in urma unui accident sau
a operatiilor. Curele de balneoterapie pot fi urmate cu succes si in cazul afectiunilor cronice sau a
problemelor de ordin psihic. Pe langa curele stationare oferite in clinici specializate, sunt
disponibile si aplicatii in ambulatoriu.

42
Avantajele balneoterapiei

In decursul unei cure balneologice, pe langa actiunea benefica a apelor termale, organismul
beneficiaza si de celelalte proceduri naturopatice. Printre acestea se numara gimnastica medicala,
exercitiile de relaxare si adaptarea alimentatiei.

Nu trebuie subestimata actiunea pe care o are modificarea ritmului zilnic comparativ cu rutina
din restul anului, alaturi de noul mediu social si local. Inclusiv factorii climatici inregistrati in
statiunea de balneoterapie actioneaza asupra starii de sanatate a organismului, stabilizand-o.

Actiunea speciala a bailor in apele termale se bazeaza si pe imponderabilitatea organismului care

ajunge sa cantareasca numai o zecime din greutatea reala, in timpul bailor. Astfel, prin fiecare
baie, muschii si articulatiile sunt eliberate de greutatea pe care trebuie sa o sustina in mod
obisnuit. In plus, aceste cure scad tensiunea arteriala si stimuleaza circulatia sangelui in
organism.

Miscarile care in conditii normale sunt insotite de durere, pot fi realizate in apa fara nici un
disconfort. Astfel, este stimulata mobilitatea si miscarea.

Pentru baia de relaxare pe care o putem lua si acasa, exista diferite saruri care pot fi adaugate in
apa in functie de afectiunile de care suferim. Solicitati ajutorul competent al farmacistilor in
acest sens.

43
 CAP. III. - STUDIU DE CAZ

CAZUL nr. 1

I. DATE GENERALE

Nume: N.
Prenume: VLAD
Vârsta: 5 ani
Sex: masculin
Stare civilă: -
Număr copii: -
Religie: ortodoxa
Naţionalitate: romana
Statut social: -
Ocupaţia: -
Domiciliu: mediul urban
Diagnostic de trimitere: LORDOZĂ LOMBARĂ
Diagnostic de internare: LORDOZĂ LOMBARĂ RAHITICĂ

II. OBISNUINŢE DE VIAŢĂ

44
 Consumator :
– preferă dulciurile
Dieta:
- normală, preferă legumele şi fructele; refuză laptele si produsele lactate; orarul
meselor nu este regulat.
III.STAREA DE DEPENDENŢĂ

- parţial independent (copil născut prematur, s-a depistat rahitismul la vârsta de 1 an,
subponderal)

IV. ANTECEDENTE FIZIOLOGICE, PATOLOGICE ŞI PERSONALE

Spitalizări: multiple, datorită prematurităţii şi rahitismului

Intervenţii chirurgicale: -
Tratamente prescrise: calciu, vit. D, cura heliomarină

V. PROBLEME ACTUALE DE SĂNĂTATE:

- postură lordozantă a coloanei, vizibilă cu ochiul liber, uşoară convexitate a membrelor
inferioare

Motivele internării: tratament pentru rahitism şi lordoza lombară

Istoric: Pacient în vârsta de 5 ani, născut prematur la 7 luni, greutate la naştere 1900
grame, scor APGAR 8. A luat greu în greutate. S-a depistat rahitism la vîrsta de 1 an, carenţă de
vit D. Primeşte tratament antirahitic (calciu şi vit. D). În urma investigaţiilor s-a constatat
lordozarea coloanei în zona lombară. S-a recomandat tratament profilactic, cură heliomarină. Nu
acuză dureri lombare.

Examen clinic general:

– stare generala: bună
– greutate: 24 kg
– inălţime: 132 cm
– TA: 110/60
– puls: 92 bat/min

45
 – starea de nutriţie: constituţie anemică
– starea de constienţă: bună
– facies si tegumente: palide
– mucoase: normale
– sistem muscular: hipoton
– sistem osteo-articular: hipoton

VI. EXAMENE DE LABORATOR:

– Sânge:
• HGB 9,5 g/dL 12,0 – 15,0 g/dL anemie
• HCT 43,1% 36,0 – 46,0%
• Glucoza 98 mg/dL 65,0 – 110,0 mg/dL

– Ex. radiologic: confirmă lordoza lombară

VII. MEDICAŢIE ADMINISTRATĂ:

– gluconat de calciu 10 ml / 10 zile lunar

– vitamina D 10 pic / 10 zile lunar
– Complex B 5 ml x 3 / zi, 10 zile lunar
– Ferrum Hausman 15 pic / zi

VIII. Obiectivele vizează:

– Corectarea posturilor vicioase prin: posturi corective, masaj, kinetoterapie, înot

– Tratarea rahitismului carenţial
– Dezvoltarea grupelor musculare necesare menţinerii corecţiei obţinute

NEVOILE FUNDAMENTALE

NEVOIA Neafectat Afectat Dificultatea

46
 Nevoia de a respira Respiră independent, deformarea
coloanei în zona lombară nu a
afectat funcţia respiratorie.
Nevoia de a se alimenta şi Alimentaţie şi hidratare normale.
hidrata
Nevoia de a elimina Diureză şi tranzit intestinal
normale.
Nevoia de a se mişca, a Postură vicioasă a Datorită rahitismului,
păstra o bună postură spatelui ca urmare poziţie vicioasă a spa
a deformării curbură lombară acce
lombare. bazinul împins înainte
Nevoia de a dormi, a se Independent în a dormi.
odihni
Nevoia de a se îmbraca şi Se poate îmbrăca şi dezbrăca
dezbraca singur.
Nevoia de a-şi menţine Afebril.
temperatura corpului în
limite normale
Nevoia de a fi curat, a-şi Îşi satisface singur nevoile igienice
proteja tegumentele zilnice.
Nevoia de a evita pericolele Independent.
Nevoia de a comunica Marcat de Este necomunicativ, r
deficienţa şi din cauza problemelo
aspectul personal. sănătate
Nevoia de a acţiona după Independent.
credinţele sale si valorile
sale
Nevoia de a se realiza Independent.
Nevoia de a se recreea Fire interiorizată Preferă jocurile static
de deficienţa
fizică.
Nevoia de a învăţa Independent.

47
 PLAN DE RECUPERARE

Terapia Obiective Metode si tehnici Descriere Parametrii Intervenţiile

de execuţie asistentei
Psihoterap Recăpătarea Dialog cu pacientul, Discuţii libere pe Într-un mediu Asistenta va purta
ie încrederii în cei jocuri tematice teme specifice vârstei liniştit, de preferat o discuţii libere,
din jur încapere luminoasă, urmăreşte reacţiile
stând sau culcat. pacientului, îl
încurajează şi îi
crează bună
dispozţie
Hidrotera Relaxare Baie kinetoterapeutică Baie caldă + mişcări În bazin cu apă la Pacientul este
pie musculară, executate în apă din 37-38°, 20-30 min. invitat să intre in
creşterea toate articulaţiile bazin şi este lasată
metabolismului în repaus 5 min,
tisular local, apoi asistenta
vasodilataţie execută mişcări de
cutanată şi mobilizare a tuturor
musculară articulaţiilor,
ulterior invită
pacientul sa execute
singur aceste
mişcări.Îl
supraveghează
permanent şi îl ajută
la nevoie.

Masoterap Ameliorarea Netezire, frământare, Manevre uşoare, Se execută până la Invită pacientul să
ie durerilor de tip fricţiune, vibraţii. lente, executate în pragul dureros, pe se dezbrace şi să se
nevralgic, sens ascendent. toată suprafata intindă pe pat;

48
 musculare si Netezirea poate fi spatelui si de-a explică procedura
articulare simpla sau in lungul coloanei aplicată şi execută
“pieptene”; vertebrale. manevrele de masaj
frământarea simplă Fricţiunea se face enumerate. În
sau în contratimp pe coloană: cu două timpul efectuării
degete depărtate, de masajului se asigura
jos in sus, stânga- de confortul
dreapta , circular, pacientului
intercostal.

Kinetotera Coordonare si Posturi corective ziua În faţa oglinzii, Pacientul este înăţat Pacientul va fi
pie autocoordonarea şi în timpul somnului. exerciţii de să-şi controleze învăţat pas cu pas
poziţiei corpului autocoordonare. singur poziţia să-şi menţină
Conştientizarea corectă a spatelui spatele într-o
poziţiei corecte prin autocoordonare postură corectă,
Tonifierea sau cu ajutor din asistenta
musculaturii partea unui membru exemplifică şi
abdominale, al familiei. încurajează
spatelui şi pacientul, arată
membrelor aceste poziţii
inferioare corecte părinţilor şi
modul cum trebuie
să procedeze.
Exercitii active pentru
spate, abdomen, - DD cu picioarele La început se
membrele inferioare, îndoite, cu talpa pe urmareşte
tracţiuni saltea, se ruleaza acomodarea Asistenta va explica
piciorul pe calcâi şi pacientului cu un exerciţiile şi va
pe vârf. program de exerciţii ajuta pacientul în
- DD se face bicicleta corective adaptabile execuţia acestora. Îl
cu un picior, apoi cu afecţiunii sale. încurajează, numără
celalalt. Fiecare exerciţiu se exerciţiile şi
- DD cu genunchii repetă de 10 ori. exemplifică la
îndoiţi, cu talpa pe nevoie.
saltea, efectuează

49
 balansări de bazin.
Spatele ramâne lipit
de saltea şi ridică
doar fesierii.
- DD cu picioarele
îndoite, cu talpa pe
saltea, trage câte un
genunchi la piept.
- DD genunchii
îndoiţi cu talpa pe
saltea. Trage câte un
genunchi la piept
concomitent cu
ridicarea capului,
apoi trage amândoi
genunchii la piept.
- DL genunchiul de
jos uşor flectat,
celălalt întins, ridică
piciorul în lateral la
45°, se trage
alternativ câte un
genunchi la piept. Se
alterneaza stângul cu
dreptul.
- Cvadrupedie, se
curbează coloana şi
se revine, se duce
fundul pe calcâie şi
se revine.
- Genuflexiuni cu
spatele aplecat
inainte
Helioterap Combaterea Băi de soare Expunere treptată la Începând cu câte 5 Asistenta explică
ie rahitismului, soare, în special min pentru fiecare modul de expunere

50
 creşterea dimineaţa şi după ora parte a corpului, la soare, timpul
imunităţii şi 16. apoi se creşte necesar pentru
apetitului, progresiv la 10 min. fiecare procedură şi
îmbunătăţirea Durata maximă de efectele lor
circulaţiei expunere nu trebuie benefice.
sângelui. să depăşească 2 ore.
Băi în apa mării Băile în mare Se recomandă mai
fortifică organismul întâi expunerea la
şi îmbunătăţesc soare 15 min, apoi
circulaţia sângelui. baie de 10-15 min.
Durata maxima: 30-
40 min.

Băi de nisip Excelent factor Se acoperă corpul

curativ. cu nisip şi se lasă să
se usuce (20 min),
urmată de baie în
mare
Terapie Combaterea Înot, ciclism, karate
ocupaţion atitudinilor
ală vicioase,
reintegrarea in
colectivitate

BIBLIOGRAFIE

Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală. Ed Med., Bucureşti, 2002, Tudor Sbenghe, Bazele

51
teoretice şi practice ale kinetoterapiei, EdituraMedicalăBucureşti, 1999
Rădule scu A.: Electroterapia, EdituraMedicala, Bucureşti, 1993. Victor Papilian .Antomia
omului
Tudor Sbenghe „Kinetologie Profilactică, Terapeutică Şi De
Recuperare” – Editura Medicală, Bucureşti, 1987, Stefan Birtolon „Exerciţiul Fizic Şi Coloana
Vertebrală" - Editura
Sport Turism, Bucureşti, 1978, Mariana Cordun „Hidrokinetoterapia În Afecţiunile
Reumatismale" -
Editura A. N. E. F. S. " Bucuresti, 1999

52