UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU

FACULTATEA DE ȘTIINȚE MEDICALE ŞI

COMPORTAMENTALE
PROGRAMUL DE MASTER:KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE ORTOPEDICE
ȘI ÎN TRAUMATOLOGIA SPORTIVĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator:
Absolvent:

TÂRGU-JIU
2022
 UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCUȘI” DIN TÂRGU-JIU
FACULTATEA DE ŞTIINŢE MEDICALE ŞI
COMPORTAMENTALE
PROGRAMUL DE MASTER:KINETOTERAPIA ÎN AFECȚIUNILE ORTOPEDICE
ȘI ÎN TRAUMATOLOGIA SPORTIVĂ

ROLUL KINETOTERAPIEI ÎN
RECUPERAREA POSTTRAUMATICĂ
A LEZIUNILOR DE MENISC

Coordonator:
Absolvent:

TÂRGU-JIU
2022

2
 CUPRINS

Capitolul I - INTRODUCERE ................................................................................... 4

1.1. Generalități ............................................................................................................ 4
1.2. Motivarea alegerii temei ............................................................................. 8

Capitolul II – FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND ANATOMIA

GENUNCHIULUI ....................................................................................................... 9
2.1. Anatomia și biomecanica genunchiului .............................................................. 9
2.2. Biomecanica genunchiului ……................................................................. 13
2.3. Testarea genunchiului ......................................................................................... 18

Capitolul III - CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND RUPTURA DE

MENISC........................................................................................................................ 25
3.1. Ruptura de menisc .............................................................................................. 25
3.2. Recuperarea medical în sechelele ortopedice posttraumatice.
Genunchiul posttraumatic ......................................................................................... 35

Capitolul IV - ORGANIZAREA ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII .............. 40

4.1. Prezentarea lotului de pacienţi ........................................................................... 40
4.2. Scopul și obiectivele cercetării ........................................................................... 43
3.3. Ipotezele cercetării ...................................................................................... 44
4.4.Metodele cercetării ................................................................................................ 44
4.5. Alegerea metodelor de cercetare şi a scalelor pentru evaluarea statusului 45

Capitolul V - ANALIZA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBŢINUTE

ÎN URMA CERCETĂRII ..................................................................... 48

CONCLUZII ................................................................................................................. 56
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................... 59
ANEXE .......................................................................................................................... 61

3
 INTRODUCERE

Ca şi terapia mişcării, kinetoterapia se ocupă cu studiereaomului, a

mecanismelorneuromusculareşiarticulare care
asigurăacestuiamişcărilenormale, înacelaşitimp, studiindşielaborândprincipiile
de structurarea unorprograme care se adreseazăorganismuluiuman, atât din
punct de vedereprofilactic, câtşi din punct de vedereterapeuticşi recuperator.
Eaeste o disciplinăştiinţifică cu caracteraplicativ bine definit, având un
obiectpropriu de studiu:
menţinereaşidezvoltareaunorindicimorfologicişifuncţionalinormali,
prinmijloacelespecifice, lapersoaneînsituaţiibiologicespeciale.
Este de la sine înţelesfaptulcă, aceastădisciplinăştiinţifică are o
terminologierelativ bine stabilită, care derivă din terminologiagenerală a
domeniuluieducaţiefizicăşi sport şidin terminologiaspecificădomeniului
medical, în general şi al celui de recuperare, înspecial.
Cunoaştereaterminologieiesteprimul pas
pentruînţelegereanoţiunilorşiconceptelor care stau la
bazafundamentăriiştiinţifice a kinetoterapiei.Termenii de tehnică,
procedeuşimetodă sunt foartemultfolosiţiatâtîndomeniuleducaţiefizicăşi sport,
câtşiîndomeniulmedical.
Kinetoterapiafoloseşteşieaaceştitermeni, pentru a-
şisistematizainstrumentelespecifice, cu care specialiştiiintervinîn
scopprofilactic, terapeuticşi recuperator.
“Sistemulmijloacelorkinetoterapiei, cuprinzândmijloace de
bazăsaufundamentale,mijloaceajutătoaresaucomplementareşimijloaceasociate,
poateoferi o imagine acomplexităţiidomeniului, darşi o imagine a
importanţeicunoaşteriiunoraspecte
carecaracterizeazăfolosireafiecăruimijlocînparte,

4
înaşafelîncâtspecialistulsăpoatăoptapentrufolosireaunuiasau a altuimijlocşisă-l
poatăfolosicorectpentru a-şiîndepliniobiectivele.
Kinetoterapeutul are ca primăobligaţiestabilireadiagnosticuluifuncţional
(care esteexclusivapanajulsău ).Diagnosticul functional se stabilește pe
bazadiagnosticului clinic (cu care pacientul vine de la medic) și a
rezultatelortestăriistăriifuncționalecâtmaicomplexeșicâtmai complete.”1
Testareafuncţionalităţiipacienţilor se realizeazăprintr-o serie de metode,
denumiteînkinetoterapiemetode de explorareşievaluare, unelepreluate din
medicinageneral (cum ar fi anamnezaşiexamenul general), altelespecifice
(cum ar fi somatoscopia,antropometria,
examinareafuncţionalităţiiaparatelorşisistemelororganismuluipringoniometrie,
testing muscular, teste de efort etc.). Aplicareacorectă a
acestormetodevaconduce la obţinereaunorinformaţii care
ajutăkinetoterapeutul la stabilireadiagnosticuluifuncţional.
Obiectivegeneraleînkinetoterapie
Obiectivelegeneraleşicelespecifice-intermediare se referănemijlocit la
menţinereaşi /sauîmbunătăţireastării de funcţionalitate a
fiecăruiaparatşisistemafectat al pacientului.
Stabilireaobiectivelor se subordoneazăstăriipatologiceinstalate la
pacientşi serealizează pe bazaevaluăriicorecteşi complete realizată de
cătreechipamedicală de recuperare.
Asigurareafuncţionalităţiiuneistructuriafectatetrebuiesăiaînconsiderare
omultitudine de factori, care trebuie să fie readuşi într-un raportarmonios
deintercondiţionare. De exemplu, recuperareafuncţieiunuigenunchi
posttraumatic necesităconcordanţăîntrerecuperareamaimultoraspecte (forţă,
mobilitate, stabilitate, echilibru,coordonareetc), deoarecetoate se
subordoneazăşitrebuiesărezolveproblemaprincipală de funcţionalitate a
membrului inferior = mersul. Doarprivindînmodulacestareaducereapacientului
1
Mârza Dănilă Doina,Bazele generale ale kinetoterapiei, Editura Alma Mater, Bacău, 2012, p.5

5
la starea de dinainteaproduceriievenimentuluipatologic (acestaeste un obiectiv
de tip finalitate), se poatespera la recuperareaunui maxim functional posibil.2
Înconcluzie, obiectivelegeneraleşicelespecificeintermediare (ce se
desprind dincelegenerale), descriseîncontinuare, se subordoneazăobiectivelor
de tip finalitate.
Obiectivelegeneraleșicele specific intermediare ale kinetoterapiei
Promovarea – Reducereadurerii, prinrelaxare la nivelul SNC
 Reducereadurerii, prinrelaxare la nivel local;
 Reducereacontracturilormusculare (şiprevenirearetracturilor),
înafecţiuniposttraumatice / reumatologice / neurologice centrale şiperiferice;
 Creştereaconfortuluipsihicşifizic, înlăturareaefectelordistresului;
Promovarearelaxării
Îndeplinreaobiectivului general de promovare a relaxăriiva fi
asiguratăprinîndeplinireaobiectivelorspecificeintermediare enumerate mai sus.
Pe de altăparte,îndeplinireaacestuiobiectivvacontribui la:
 Îmbunătăţireaperformanţelor de control motor;
 Creştereaşiîmbunătăţireacontroluluiasupraunorfuncţii ale
organismului (respirator, cardiovascular, digestiv, urogenital);
 Promovareaparticipării active şiconştienteîncadrulprogramului de
recuperare;
 Scăderea / combatereamişcărilorinvoluntare;
 Obţinereagraduluinecesar de relaxare,
pentruiniţiereaşiperformareaantrenamentului ideo-motor.3
Reeducareasensibilităţii
Reeducareasensibilităţiiconstăînurmătoarele:
 Obţinereacapacităţii de a sesizaexcitaţiaspecificăînexterocepţie-
propriocepţie-interocepţie;

2
Mârza Dănilă D.,2012, op. cit., p.127
3
Mârza Dănilă, D.,2012, op. cit., p.127

6
  Performareacapacităţii de localizaretopografică a
uneiexcitaţiispecifice;
 Recompunerea pe homunculusulsenzitiv a “hărţiisensibilităţii”;
 Creştereacapacităţii de discriminarespecificăpentrutoatetipurile de
sensibilitate (exterocepţie-propriocepţie-interocepţie);
 Promovareatipurilor de sensibilitate la copil, conform etapelor de
dezvoltarepsihoneuromotorie;
 Menţinereaunuiniveloptim al sensibilităţii,
necesarasigurăriicalităţiivieţii la persoanele de vârsta a III-a;
 Perfecţionareaunortipuricomplexe de
sensibilităţispecificeunoractivităţiumane (simţulspaţio-temporal,
simţulprehensiunii, simţulinstrumentuluimuzical, simţulsportiv);
 Recuperareacapacităţii de sensibilitate a funcţiilorsfincteriene
(urinar / anal);
 Reeducareaşirecuperareasensibilităţii la nivelulaparatului genital;
 Reeducareaşirecuperareasensibilităţiiechilibrului la
nivelulaparatului vestibular;
 Moderareahiperesteziilor.

1.2. Motivareaalegeriitemei

Motivulalegeriitemei se intemeiază peconstatareacă,în

general,oameniimanifestălipsă de
încredereînavantajelekinetoterapieiînrecuperareașirefacereaforțeișirezistenței
musculare, darși a
coordonăriimișcăriiorganismuluiînurmaafecțiunilorposttraumatice. Aceastase
datoreazășifaptuluică nu sunt cunoscutesuficientprocedurile, tehnicile,
mijloaceleșiavantajelekinetoterapiei.

7
 Am ales
temaintitulată“Rolulkinetoterapieiînrecuperareaposttraumatică a leziunilor
de menisc”, întrucât consider căterapiakineticăoferămetode (non-invazive)
de recuperareşitratament cu valenţeterapeutice,darşi de întreţinere cu
totuldeosebite, care sunt insuficientvalorificate de oameni, din
cauzanecunoaşterii, darși a lipseiuneilogisticiadecvate.

CapitolulII –FUNDAMENTE TEORETICE PRIVIND

ANATOMIA GENUNCHIULUI

2.1. Anatomia și biomecanica genunchiului

Genunchiul reprezintă partea membrului inferior la nivelul căreia

gamba se uneşte cu coapsă. Articulaţia genunchiului trebuie să fie mobilă şi
suplă pentru a permite flexia şi extensia membrului inferior. Ea trebuie, de
asemenea, să fie stabilă, având în vedere că ea susţine toată greutatea
corpului.
Anatomia genunchiului
În alcătuirea articulaţiei genunchiului intra (fig.2.1):

8
 ü femurul: acesta este unicul os al coapsei şi prezintă în partea
inferioară două proeminente numite condili femurali, care se sprijină pe
partea superioară a tibiei;
ü meniscurile joacă rolul unor perniţe amortizoare între femur şi tibie.
Acestea susţin aproximativ 40% din sarcinile mecanice exercitate asupra
genunchiului. Împreună cu ligamentele, acestea asigura stabilitatea articulara,
fără a împiedica mobilitatea;
ü ligamentele încrucişate sunt situate în mijloculgenunchiului,
acesteamenținânâd contactuldintre femur şi tibie;
ü platoul tibial este partea superioară a tibiei pe care se sprijină
femurul;
ü tibia este cel mai voluminos dintre oasele gambei şi este situat în
partea internă a gambei;
ü peroneul/ fibula: este un os lung localizat în partea extern a gambei,
jucând un rol minor în cadrul articulaţiei;
ü cartilajul articular acoperă extremităţile osoase ale tuturor
articulaţiilor mobile. Aceasta este o suprafaţă de frecare şi de transmitere a
presiunilor;
ü capsula articularăîmbracăşidelimiteazăarticulaţiile mobile. Aceasta
contribuie la menţinerea în contact a structurilor articulaţiei şi la asigurarea
stabilităţii acesteia;
ü rotulă;
ü sinoviala este membrană care acoperă interiorul capsulei articulare.
Funcţia ei este aceea de a facilita alunecarea suprafeţelor articulare unele pe
altele, datorită lichidului sinovial pe care îl secretă;

9
 Sursa : https://anatomie.romedic.ro/articulatia-genunchiului
Fig. 2.1 - Articulația genunchiului

ü lichidulsinovial:
ü rotula este un os situat în profunzimea tendonului muşchiului
cvadriceps. Aceasta transmite forţele exercitate de tendon, către tibie, pentru a
permite mişcarea de întindere a genunchiului;
ü ligamentul patelar uneşte partea inferioară a rotulei cu partea
superioară a tibiei;
ü tendonul muşchiului cvadriceps se află în partea ventrală a
genunchiului, în partea superioară a rotulei. El intervine în timpul mişcărilor
de întindere a gambei;
ü ligamentele externe şi interne asigură stabilitatea articulaţiei. Rolul
lor este acela de a limita mişcările spre partea exterioară şi interioară.
Funcţiile articulaţiei genunchiului

10
 Genunchiul este situat între extremitatea inferioară a femurului şi
extremitatea superioară a tibiei şi are un rol complex. Această articulaţie,
responsabilă de susţinerea greutăţii corpului, trebuie să permită membrului
inferior efectuarea mişcărilor de flexie, de extensie, de rotaţie, rămânând în
acelaşi timp stabilă. Mersul, alergarea şi accelerarea bruscă, sărirea, răsucirea
pe călcâie, frânarea, oprirea- toate acestea sunt funcţii care generează
numeroase presiuni gestionate de ansamblul structurilor osoase, ligamentare,
meniscale şi musculare. Aceste constrângeri reprezentate de ansamblul
forţelor aplicate, pot favoriza apariţia unor traumatisme, precum şi uzura
genunchiului pe termen lung.
Presiunea exercitată asupra genunchiului în timpul mersului poate
atinge de patru ori greutatea. Obezitatea reprezintă un factor agravant (masa
de grăsime în jurul articulaţiei şi echilibru compromis, cartilaje care suferă,
ligamente prea solicitate) al uzurii articulaţiei. Mişcările de rotaţie ale
genunchiului supun meniscurile la tensiuni care pot fi intense şi care pot să
favorizeze fisurarea lor. Ligamentele încrucişate joacă un rol capital în
controlul stabilităţii. Acesteaîmpiedicămişcările „dezordonate” ale tibieiin
raport cu femurul. Ruptura acestora, traumatism destul de obişnuit în cazul
practicării unui sport (rubgy, schi, fotbal) este provocată de o solicitare prea
mare a ligamentului, în timp ce muşchiul cvadriceps este contractat.
Semne şi simptome asociate genunchiului
§ durere
§ imobilitate
Patologii asociate genunchiului
Principalele patologii asociate genunchiului sunt:
§ entorsa: aceasta reprezintă elongaţia, chiar ruptura ligamentelor
laterale şi/sau încrucişate (mişcarea de torsiune prea intensă sau mişcare în
sens contrar)
- luxaţia rotulei: în cazul unei mişcări de răsucire, rotula se deplasează spre

11
exteriorul genunchiului. Cel mai adesea, ea revine la locul ei în mod firesc
atunci când genunchiul este întins.
§ sindroamele meniscale. Meniscurile pot fi lezate în urma unui
traumatism grav sau a unei succesiuni de şocuri uşoare.
§ tendinite fragmentate: acestea sunt inflamaţii ale tendonului cauzate
de micro-traumatisme şi sunt frecventela sportivi şi în timpul adolescenţei.
§ acumularea lichidului sinovial este rezultatul unei creşteri
semnificative a cantităţii de lichid sinovial în articulaţia genunchiului. Acest
fenomen este o reacţie de apărare care apare în urma unei inflamaţii, a unei
entorse, a unei fracturi s.a. Funcţia lichidului sinovial secretat este aceea de a
elimina resturile de cartilaje care se descompun în cavitatea articulară.
Acumularea lichidului sinovial determină umflarea genunchiului, vizibilă cu
ochiul liber.
§ artroza este o boală provocată de o uzură precoce a cartilajului:
acesta se deteriorează şi nu se mai regenerează. Spaţiul articular se reduce, iar
articulaţia nu mai amortizează şocurile provocate de mişcare, ceea ce duce la
o deformare ireversibilă a articulaţiilor. Artroza este o boală cronică cu
evoluţie lentă. Aceasta se manifestă cu precădere la femei, cu excepţia
cazurilor în care persoanele sunt la o vârstă avansată, când frecvenţa apariţiei
este identică.
§ osteoartrita este cea mai frecventă dintre artritele care afectează
genunchiul. Se mai numeşte şi boala degenerativă articulară şi este
caracterizată de degradarea cartilajului articulaţiei, ceea ce duce la expunerea
osului în articulaţie.
Examinare- diagnostice:
1. Examen obiectiv; anamneza şi examen fizic
2. Investigaţii paraclinice şi de laborator: analize ale sângelui care pot
confirma/infirma o eventuală infecţie/inflamaţie şi investigaţii imagistice:
radiografie, RMN, CT.

12
 2.2. Biomecanicagenunchiului

Articulaţiagenunchiuluieste o articulaţiecomplexă care

lucreazăînîncărcare.Eaestecompusă din treicompartimentecuprinseîntr-o
cavitate articularăunică. Pe de-o parte sunt celedouăcompartimente articular
femurotibiale, medial silateral,formate de ceidoicondilifemurali cu
celedouătuberozităţitibiale, iar pe de altăpartearticulaţiafemuro-patelară
format de rotulăşitrohleeafemurală. Rotula este un os sesamoid
dezvoltatîngrosimeatendonuluimuşchiuluicvadriceps care favorizează
alunecareaaparatului extensor al genunchiului pe femur întimpulmişcărilor de
flexieşiextensie.
Articulaţiilefemuro-tibialeprezintă un viciu de
incongruenţădatorităunor raze de curburăinegaleîntrecondiliifemuralişi
respective tuberozităţiletibiale. Raza de curbură a
condililorfemuraliestemaimicădecâtcea a concavităţiituberozităţilor tibiale,
lucru care ar face ca presiuniletransmise de la femur la tibiesă se facăîntr-un
singurpunct central din mijlocul concavităţilortibiale.
Acestlucruesteîn mod natural corectat de prezenţa a douăfibrocartilaje,
meniscurile medial şi lateral, care anuleazăacestviciu de incongruență.
Biomecanicaarticulațieifemuro-tibială
Fără a necesita o îndemânaredeosebită, totuşiexecutareacorectăa
măsurătorilor cere o oarecareexperienţă, care se capătădupătestărirepetateşi se
referă la aprecierealimiteimaximereale a uneimişcări,mai ales la
persoanelenecooperantesau care prezintădureri la mobilizare, la
aproximareaunghiului articular cândmăsurarea se facefărăgoniometrusau la
corectaaşezare a goniometrului, când se recurgela el.
“Acurateţeamăsurătoriloresteînfuncţieşi de obiectivul lor.
Pentruorientareaunui examen clinic general se pot admitevariaţii de 8-10°,

13
iarpentruunelemişcări, chiarmaimult. Încazultestărilorpentrualcătuireaunui
program de kinetoterapieînvederearecuperăriiunuideficit funcţionalestenevoie
de maimultăprecizie, erorilenedepăşind5-6°. Dacăestevorba de
măsurătoriutilizateîncadrulunorstudiişicercetări, nu se admit eroripeste 3° (M.
Moore).”4
Mişcareaprincipalăînaceastăarticulaţieestecea de flexie-extensie la care
se adaugămişcărisecundare de rotaţie (internăşiexternă).
Goniometrianormală. Mişcarea se executăîn plan sagital,
înjurulunuiax transversal care treceprinceledouătuberozităţicondiliene ale
femurului. Clinic, axulbiomecanic transversal estereperat pe faţalaterală a
genunchiului, la 1,5 cm deasuprainterlinieiarticulare, la
unireacelordouătreimianterioarecu treimeaposterioară a condiluluifemural
extern.
Bolnavulesteculcat pe masăîndecubit ventral, cu piciorulatârnândîn
afara planuluimesei (pentru a se obţineextensiatotală a genunchiului).
Goniometrul se aşazăîn plan sagital, cu baza pe
planulmeseişiînlungulaxeicoapsă-gambă, cu
aculindicatoruluiîndreptulaxeibiomecanicetransversaleşi cu
indicatorulculcatîndreptulaxului lung al gambei.
Amplitudineamedienormală a mişcării active de flexie-extensieeste de
135°, iar a celeipasive de 150°,
decidiferenţadintremobilitateapasivăşiceaactivăeste de 15°.5

Sbenghe,T.,Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare,EdituraMedicală, București,1987, p.29

4

5
Balint, T., ș.a., Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași, 2007, p.90

14
 Sursa : Balint, T., ș.a., Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași, 2007, pp.90-91
Fig.2.2 — Goniometriagenunchiului

Mişcările de flexie-extensie.Cândmembrul inferior acţionează ca un lanţ

cinematic deschis, articulaţiafemurotibialăfuncţionează pe
principiuluneipârghii de gradul III. Mişcarea se realizează fie
prindeplasareafemurului pe tibia fixată (ca încontactulfărăsprijin al
piciorului pe sol), fie prindeplasareatibiei pe femurulfixat (ca
înpoziţiaşezând), fie, însfîrşit, prindeplasareasimultană a celordouăoase (ca
înmers, când gamba estependulată).

15
 Cândmembrul inferior acţionează ca un lanţ cinematic închis,
articulaţiafemuro-tibialăacţionează pe principiuluneipârghii de gradul I, cu
sprijinul la mijloc. Mişcarea nu se executăînjurulunui ax fix.
Deoarececondiliifemurali nu au o formăsferică, ci un contur de
volută, ei se deplaseazăfaţă de platoul tibial înjurulmaimultorpuncteaxiale.
Axul transversal se deplaseazăînflexie-în sus șiînapoi, iarînextensie-însens
invers.
Mişcarea de flexieesteceaprin care faţaposterioară a gambei se apropie
de faţaposterioară a coapsei. Mişcarea nu se executăînjurulunuisingur ax, ci
înjurulmaimultor axe. Începutulmişcării de flexie se face
maimultprinrostogolire, iarsfârșitulmaimultprinrotaţie pe loc, înjurulunui ax
fix.
a. Flexia – extensia estemişcareaprincipală .
Atuncicândmembrul inferior lucreazăînlanţ cinematic
deschis,articulaţiafemuro-tibialăjoacărol de pârghie de gradul III, iarînlanţ
cinematic închisarticulaţiajoacărol de pârghie de gradul I .
Mişcarea de flexie-extensie nu se face înjurulunui ax fix datorităformei
volute a condililorfemurali. 
Deplasareasegmentelordiferădupămodul de acţiune a membrului
inferior: înlanţ cinematic deschisfemurulrămâne fix, tibia alunecă pe el; înlanţ
cinematic închis tibia rămânefixă, femurulalunecând pe tibie.
Mişcarea de flexie  începe cu o rostogolireşi se termină cu o rotaţie pe
loc.
Limitaflexiei o reprezintăîntâlnireafeţelorposterioare ale segmentelor
(coapsăşigambă). Principaliiflexori ai genunchiului (înlanţ cinematic deschis)
sunt: bicepsulfemuralşisemimembranosul, la care se
asociazăşisemitendinosul, gemenii (din tricepsul sural), popliteul, plantarul
mic şicroitorul. Flexiaasociazăşi o mişcare de rotaţieinternă.6
6
Balint, T., ș.a., Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress, Iași, 2007, p.91

16
 Mişcarea de extensie  începe cu rotaţiaextremităţiifemuruluişi se
termină cu rostogolirea pe platoul tibial.
Extensiaasociazăşi o rotaţieexternă a gambei
(datorităbicepsuluifemural) .
Extensiaestelimitată de ligamentul posterior (Winslow),
ligamentulîncrucişat anterior şi posterior,
ligamentelecolateraleşimuşchiiischiogambieri. Înextensiecompletă se
obţinepoziţia de „înzăvorâre” în care forţamusculară nu maiestenecesară .
b. Rotaţiainternă – externă 
Rotaţiaexternăesterealizată de bicepsulfemuraliarceainternă de
semimembranos, popliteu, semitendinos, dreptul intern şicroitor.
c. înclinarealaterală - estelimitată de ligamentelecolaterale; acestea
sunt tensionate la maxim înextensieşicompletrelaxateînsemiflexie .
d. deplasareaînainte-înapoi a platoului tibial pe
condiliifemuraliestelimitată de ligamenteleîncrucişate .
A. Menschik (1974—1975) a
arătatcădeplasareasegmentelorestediferităînraport de modul de acţiune a
membrului inferior (fig. 6.). Dacămembrul inferior acţionează ca un lanţ
cinematic deschis, femurulesteluatdrept segment fix şi tibia alunecă pe el, în
final observandu-se o retropoziţiefemurală (fig. 6. a). Dacămembrul inferior
acţionează ca un lanţ cinematic închis.
2.3. Testareagenunchiului
A.Testareaarticulațieigenunchiului
Genunchiul este format din trei articulaţii, dintre care femuro-
tibialaşifemuro-rotulianăparticipă la mişcările sale, în timp ce articulaţia
tibio-peronieră superioară — o artrodie strânsă —, care nu permite decât
mici mişcări de alunecare, participă la mişcările gleznei.
Articulaţia femuro-tibială este o trohleartroză imperfectă, formată din
condilii femurali şi cavităţile glenoide tibiale. Pentru o congruenţă cât mai

17
perfectă, există cele două meniscuri. Această articulaţie este cea mai
voluminoasă şi puternică din corp.
Articulaţia femuro-patelară — tot o trohleartroză — se formează între
trohleea femurală şi faţa posterioară a rotulei.
Capsula articulară este întărită de şase ligamente : anterior (ligamentul
rotulian), posterior (ligamentul Winslow), colateral intern şi extern şi două
ligamente încrucişate. Aceste ligamente au rol în stabilitatea pasivă a
genunchiului şi în limitarea unor mişcări.
Genunchiul este o articulaţie cu un singur grad de libertate, mişcarea de
flexie-extensie, deşi aceasta se asociază, obligatoriu, cu o rotaţie internă şi
respectiv externă, datorită inegalităţii condililor şi ligamentelor încrucişate.
Există şi mişcări foarte mici de lateralitate şi „de sertar", dar nici acestea, nici
rotaţiile nu se testează în mod obişnuit.
Mişcările de lateralitate şi cele „de sertar" patologice se înregistrează ca
atare:7
1. Flexia porneşte de la 0 la 120—140°, când şoldul este întins şi,
respectiv, flectat. Forţând pasiv, se poate ajunge la 160°.
Poziţia de preferat pentru testing este din şezând, cu genunchiul în afara
mesei de testare (fig. 2—16 a). Ca alternativă, este poziţia de decubit ventral.
Goniometrul se aşază lateral, cu braţul fix plasat pe coapsă şi orientat între
marele trohanter şi condilul lateral şi braţul mobil pe gambă, spre maleola
externă.
2. Extensia propriu-zisă este nulă. Se apreciază deficitul de extensie sau
de hiper-extensie în cadrul gravei diformităţi genu recurvatum.
Flexia şi extensia se execută în plan sagital, în jurul axei transversale.
3. Rotaţia internă activă începe să apară în timpul flexiei, când aceasta
depăşeşte 70°. Rotaţia se observă prin devierea internă a piciorului cu cea 20,
30° in momentul testării flexiei.
7
Sbenghe,T., 1987, op. cit., pp.50-51

18
 În rotaţie internă, ligamentele încrucişate se întind, iar cele laterale se
relaxează.
4. Rotaţia externă activă se produce odată cu extensia genunchiului
(când se revine la poziţia zero), piciorul orientându-se în afară. În această
mişcare ligamentele încrucişate se relaxează, iar cele laterale se întind.
Rotaţiile pasive se execută cu genunchiul flectat la 90°, din poziţia de
decubit ventral. Se prinde piciorul de călcâi şi antepicior şi se rotează înăuntru
(rotaţie internă de 30—35°) sau în afară (rotaţie externă de 40—50°).
Rotaţiile se execută în jurul unui ax vertical care trece prin spinele
tibiale.
5. Lateralitatea se poate realiza în special cu genunchiul în semiflexie,
când se obţine o relaxare maximă a ligamentelor colaterale. Amplitudinea este
foarte mică.
6. Mişcările „de sertar" sunt patologice, căci ligamentele încrucişate le
opresc. Aceste mişcări reprezintă alunecări antero-posterioare ale tibiei faţă de
condilii femurali.
Există un „sertar" anterior şi altul posterior, în funcţie de direcţia
mişcării, care se evidenţiază doar pasiv. Testarea se face cu genunchiul flectat
la 90°.
Poziţia funcţională este cea anatomică de zero.
Poziţia de repaus articular este la o flexie de 30—40°.
Cotarea bilanţului muscular
La noi în ţară se utilizează scara cu 6 trepte (5—0) pentru testarea forţei
musculare:8
Forţa 5 (normală): muşchiul poate executa mişcarea pe toată
amplitudinea contra unei forţe exterioare (rezistenţă opusă de testator), egală
cu valoarea forţei normale. Această „normalitate" este apreciată prin
comparaţie cu segmentul opus, sănătos, sau, dacă şi acesta este afectat, pe
8
Sbenghe,T., 1987, op. cit., pag. 60-61

19
baza experienţei testatorului, care va ţine seama de vârstă, sex, masa
musculară, gradul de antrenare fizică a pacientului etc. De obicei testatorul nu
opune rezistenţă pe toată amplitudinea de mişcare, ci la punctul cursei
maxime, unde îi va comanda pacientului : „Ţine !", încercând să-i
remobilizeze segmentul spre poziţia de zero anatomic. Forţa aplicată de
testator trebuie să fie progresivă, pentru ca pacientul să aibă timp să-şi
contracteze la maximum musculatura. Apariţia unei dureri face inutilă
testarea.
Forţa 4 (bună): reprezintă capacitatea muşchiului de a deplasa
antigravitaţional, complet, segmentul contra unei rezistenţe medii. Se
procedează la fel ca în cazul testării forţei 5, dar cu aplicarea unei rezistenţe
mai mici din partea testatorului.
Forţa 3 (acceptabilă): este forţaunui muşchi de a mobiliza complet
segmentul contra gravitaţiei (fără altă contrarezistenţă). Pe acest concept al
luptei muşchiului contra gravitaţiei se clădeşte de fapt întreg sistemul de
apreciere a forţei musculare, deoarece se bazează pe relaţia dintre forţa de
presiune a gravitaţiei şi greutatea segmentului respectiv.
Între valoarea acestei forţe şi cea a forţei 5 există o diferenţă mult mai
mare decât între valoarea ei şi cea a forţei 1, deşi şi într-un caz, şi într-altul
există o diferenţă de forţă. În acelaşi timp există o mare variaţie între
raporturile forţă 3/forţă 5 pentru diferiţi muşchi. Iată câteva exemple de astfel
de raporturi : pentru flexorii capului, 9/28 (32%), pentru flexorii antebraţului,
5/75 (6,3%) ; pentru cvadricepşi, 8/80 (10%) ; pentru abductorii coapsei,
12/50 (24%).9
Valoarea forţei 3 reprezintă un adevărat prag funcţional muscular,care
ar indica minima capacitate funcţională pentru o muncă minimă ce ar cere
mobilizarea, în toate direcţiile, a segmentelor. Aceasta este reală pentru
membrele superioare, dar nu şi pentru cele inferioare, care suportă şi greutatea
9
Sbenghe,T., 1987, op. cit., pag. 61

20
corpului. în special pentru mers, abductorii coapsei, flexorii genunchiului şi
cei plantari şi dorsali ai piciorului au nevoie de o forţă superioară forţei 3.
Forţa 2 (mediocră).: permite muşchiului să mobilizeze segmentul, dar
cu eliminarea gravitaţiei. Testarea manuală a forţei 2 cere testatorului să ştie
precis cum trebuie poziţionaţi pacientul şi segmentul respectiv pentru a pune
în evidenţă forţa ,,mediocră". în general se utilizează planuri de alunecare
(plăci de plastic, melacart, lemn talcat etc.), pe care segmentul respectiv
alunecă uşor, mobilizat de forţa 2.
În practica clinică există unele situaţii de graniţă între gradele de forţă 3
şi 2. Astfel, o mişcare contra gravitaţiei, dar incompletă faţă de amplitudinea
maximă, va fi notată cu —3 (dacă totuşi depăşeşte jumătatea acestei
amplitudini maxime) sau cu 2+ (dacă nu atinge jumătatea amplitudinii
maxime). De asemenea, dacă mişcarea nu este completă, eliminând gravitaţia,
se va nota cu -2.
Forţa 1 (schiţată): reprezintă sesizarea contracţiei muşchiului prin
palparea lui sau a tendonului sau observarea unei uşoare tremurături a
acestuia. Oricum, forţa 1 a unui muşchi este incapabilă să mobilizeze
segmentul.
Evident, nu poate fi sesizată decât contracţia muşchilor superficiali,
care pot fi palpaţi.
Forţa 0 (zero),: muşchiul nu realizează nici un fel de contracţie.
Pentru muşchii profunzi nu se poate face diferenţierea între forţele 1 si
0. Aplicarea testing-ului muscular pe această scară este posibilă doar pentru
unii muşchi, în special pentru muşchii principali ai membrelor si trunchiului.
De asemenea trebuie amintit că, executând un bilanţ pentru un anumit muşchi,
obţinem de fapt rezultatul activităţii unui grup de muşchi, din care este testat
cel principal.10

10
Sbenghe,T., 1987, op. cit., pag. 61

21
 Rezultatul bilanţului muscular se notează în fişe speciale, care cuprind
toţi muşchii de testat pentru partea dreaptă şi cea stângă, pe diferite segmente
ale corpului, oferind totodată şi posibilitatea notării rezultatelor succesive ale
retestărilor.
Testarea generală a mobilităţiiarticularesi a echilibrului
Din poziţiastând, (cu genunchiiînextensieşi cu picioareleapropiate) se
executăîndoireatrunchiului, subiectulîncercândsăatingăpodeaua cu mâinile. Se
puncteazădupă cum urmează:11
 atingereapodelei cu palmele ……………………………….10 pct.
 atingereapodelei cu degetele ………………………………..8 pct.
 atingereapodelei cu vârfuldegetelor ……………………….6 pct.
 existenţauneidistanţe sub 2 cm întredegeteşipodea ……...5 pct.
 existenţauneidistanţe de la 3-5 cm întredegeteşipodea ….4 pct.
 existenţauneidistanţe de la 6-10 cm întredegeteşipodea ...3 pct.
 existenţauneidistanţeîntre 11-15 cm întredegeteşipodea .2 pct.
 existenţauneidistanţepeste 15 cm întredegeteşipodea …..1 pct.

Testareagenerală a forţeimusculare
Din culcat se ridicăînacelaşitimptrunchiulşimembreleinferioare,
înecher. Braţele se ducsprevârfulpicioarelor (intrândîn contact
coapseleşigambele); se cronometrează (21,22...) câttimp se
poatemenţinepoziţia:12
 peste 45 sec ………10 pct.
 41-45 sec …………..9 pct.
 36-45 sec …………..8 pct.
 31-35 sec …………..7 pct.

Tătaru, T.,Kinetoprofilaxia primară şi terţiară, Editura C.J.C.P.C.T, Târgu-Jiu, 2016, p.9

11

Tătaru, T., 2016, op.cit., p.11

12

22
  26-30 sec …………..6 pct.
 21-25 sec …………. 5pct.
 16-20 sec …………..4 pct.
 11-15 sec …………..3pct.
 6-10 sec ……………2 pct.
 5 sec ………………1 pct.

Formareaşieducareaatitudiniicorecte a corpului
“Atitudineaeste o funcţie a elementeloraparatului locomotor şi a
sistemuluinervoscoordonator, cu ajutorulcărora se menţinestabilitatea,
echilibrulşiraporturileconstante, pe de o
parteîntrecorpulîntregşimediulambiant, iar pe de
altaparteîntrecorpşisegmentele sale încelemai variate poziţiişiactemotrice (A.
lonescu, 1957).
Atitudineaeste o funcţie a organismului, rezultată din
acţiuneasinergicăşicoordonată a elementeloraparatului locomotor şi ale
sistemuluinervos central şiperiferic. (Duma, E.,1997).”13
Elementele active ale atitudinii sunt muşchiişinervii, care conlucrează
la adoptareaşimenţinereapoziţiilor, la schimbarea lor şi la
efectuareamişcărilor.
“Elementelepasive ale atitudinii sunt elementelepasive ale aparatului
locomotor: oaseleşiarticulaţiile. Oricealterare a funcţieisaustructuriiorganelor,
care asigurăatitudineacorpului, determinămodificări ale acesteia.
Afectareaformeişistructuriioaselorşiarticulaţiilordeterminăalterarearaportuluişi
poziţieidintrediferitelesegmentecorporale.
Pârghiileosoase, angrenateprinintermediularticulaţiilor, sunt
menţinuteînpoziţiecorectă, static şidinamic, de
cătremuşchiprincontracţiiadecvate, corespunzătoare.
Idem p.18
13

23
 …Oriceafecţiune a sistemuluinervos se
varăsfrângeasupratonusuluişicontracţieimusculare, care nu
vormaiputeaacţionaasupracorpuluiîn mod corespunzător.
De asemeneastareapsihică are un rol important asupraatitudiniicorpului,
însituaţiestaticăşiînmişcare, chiardacăelementelepasiveşi active ale atitudinii
sunt integre din punct de vederemorfologicşi functional.”14

Capitolul III
CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND RUPTURA DE
MENISC

3.1.Ruptura de menisc

Genunchiul este articulaţia cea mai frecvent implicată în traumatologia

articulara (în special ruptura de menisc) din câteva motive:15
 este situată superficial, deci este expusă acţiunii factorilor
traumatici. Nu este înconjurată că alte articulaţii de grupe musculare
puternice, care pot atenua intensitatea unui traumatism.

Tătaru, T., 2016, op.cit., p.19-20

14

Andrei, I. B., Ruptura de menisc, http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1

15

24
  are o structură anatomică particulară, fiind formată din două
suprafeţe articulare tangenţiale, fără o congruenţă perfectă între ele, fără a fi
solidarizate prin grupe musculare foarte bine dezvotate.
 asupra ei se exercita solicitări funcţionale foarte mari, ţinând cont
că alternativ toată greutatea corpului se lăsă pe fiecare genunchi.
Genunchiul este format din 3 tipuri de structuri:
 osoase: suprafatele articulare femurală, tibiala şi rotuliana.
 intraarticulare: de alunecare şi fixare (meniscurile, ligamentele
încrucişate, ligamentul popliteu. membrana sinovială)
 extraarticulare: de mişcare (musculatura).
Noţiuni de anatomie printr-o disecţie de menisc
Meniscurile sunt fibrocartilaje intraarticulare situate între femur şi tibie.
Sunt în număr de 2 la nivelul fiecărui genunchi şi au formă semilunară.
Meniscul medial are forma litere „C”, iar meniscul lateral are forma literei
„O”. În secţiune au o formă triunghiulară cu periferia groasă şi strâns aderentă
de capsula articulară, în timp ce marginea ce priveşte spre cavitatea articulară
este subţire, ascuţită şi liberă.

Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1
Fig.3.1 – Ruptura de menisc

25
 Fațasuperioarăesteconcavă, în timp ce fața inferioară este plată. Această
formă este dictată de forma suprafeţelor osoase cu care vine în contact
meniscul.

Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1
Fig.3.2.- Ligamentele și meniscurile genunchiului

Fiecare menisc este format dintr-un corp şi două coarne (anterior şi

posterior). Ambele meniscuri sunt ataşate la tibie prin intermediul coarnelor
anterioare şi posterioare. Meniscurile au o mare mobilitate, dar meniscul
lateral este mult mai mobil decât cel medial. Imobilitatea relativă a
meniscului medial (în flexie are o translaţie anterioară doar de 5mm) este
motivul principal pentru care rupturile meniscului medial sunt mult mai
frecvente decât cele ale meniscului lateral( are o translaţie de 11mm).
Ambianţa în care lucrează meniscurile este lichidul sinovial, care
menţine în interioarul articulaţiei un coeficient de frecare de 0,001. Articulaţia
genunchiului este intoleranţă la corpi străini şi reacţionează violent pintr-o
sinovita inflamatorie cu hidartroza (acumulare de lichid în genunchi).
Leziunea de menisc poate fi completă, şi astfel meniscul rupt poate deveni un
corp străin liber intraraticular, dar totuşi şi o bucată de menisc ruptă incomplet
este considerată un corp liber. Ruptura de menisc poate determina blocarea

26
articulaţiei genunchiului, singurul moment în care acesta leziune este o
urgenţă chirurgicală.

Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1
Fig 3.3. - Vascularizarea meniscului
Vascularizaţia meniscurilor
 Aportul vascular provine din arterele geniculate, care dau naştere unui
plex capilar perimeniscal (foarte important). El asigură vascularizaţia corpului
meniscal în proporţie de 25-33% şi are însemnătate clinică deosebită deoarece
împarte meniscul în trei zone: zona red-red la exterior, zona red-white la
mijloc şi zona white-white(avasculara) la interior. Gradul de vascularizaţie
este direct proporţional cu potenţialul de vindecare al meniscului.
Practic o ruptură de menisc în primele două zone nu se poate vindeca,
de aceea ea trebuie îndepărtată artroscopic. Pătrarea zonei lezate de menisc va
determina o îmbătrânire prematură a articulaţiei, practic apariţia artrozei în
câţiva ani.

27
 Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1
Fig. 3.4 -Zonelemeniscului
Rolul meniscurilor este de ameliorare a congruentei dintre condilii
femurali şi tibiali, preluarea şi dispersia încărcării (rol protectiv asupra
cartilajului articular), absortia şocurilor, stabilizare pasivă, diminuarea forţelor
de contact, lubrefierea articulară, limitarea mişcărilor de flexie şi extensie.
Lipsa meniscurilor determina o creştere cu 400% a stresului la nivelul
suprafeţelor de contact femuro-tibiale. Esenţială pentru funcţia şi viitorul
genunchiului este prezervarea marginii externe a meniscului.

Sursa : http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1

Fig. 3.5–Ruptură de menisc

Simptomatologia 
Ruptura de menisc poate determina:16

Andrei, I. B., Ruptura de menisc, http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1

16

28
  durere la nivelul interliniului articular (cel mai frecvent simptom)
exacerbată în timpul examenului clinic de manevrele de provocare. Durerea
apare la genuflexiuni, la rotaţiile pasive ale genunchiului ( în pat, în poziţiile
de relaxare), la efort.
 hidartroza (acumulare de lichidîngenunchi)
recidivantăsauhemartroza (sânge în genunchi) în leziunile recente.
 impotența funcționalamai ales la urcatul şi coborâtul scărilor.
 un tip particular de instabilitate a genunchiului (pacienul simte că îi
sare genunchiul şi că îl pune la loc).
Diagnosticul se bazează pe:
 examenul clinic al articulaţiei genunchiului.
 ecografie de părţi moi ( poate evidenţia acumularea de lichid
sinovial şi o ruptură de menisc).
 RMN este investigaţia de elecţie. Prin această investigaţie se obţine
o reconstrucţie tridimensională a întregului menisc, şi astfel leziunea
meniscului este descrisă în amănunt.

29
 Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1

Fig.3.6 – Investigații RMN ale afecțiunilor de menisc

 artroscopiaexporatorie: in prezent nu esteindicatădoarîn scop
diagnostic, pentru ca ruptura de meniscpoate fi stabilită cu
certitudineprinexamenul clinic și RMN.

Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1

Fig.3.7 – Imagini cu rupturi de menisc

30
      Tipuri de leziuni de menisc:
1. Longitudinală: are traiect vertical şi este paralelă cu marginea
periferică a meniscului.
2. Orizontală: este un plan de clivaj în mijlocul meniscului.Este
frecvenţa în 1/3 posterioară a menicului intern şi în 1/3 medie a celui lateral.
3. Oblică: cuprinde toată grosimea meniscului de la centru la periferie.
4. Radială: porneşte de la centru spre periferie şi are traiect
perpendicular pe circumferinţa.
5. Flap tear (în limbă de clopot): ruptura radială cu clivaj
6. Complexă
7. Degenerativă

Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1

Fig.3.8 – Leziunile de menisc

Opţiuni terapeutice. 
Sunt în număr de trei, iar alegerea iniţială se face pe baza exanului
RMN:17

Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1
17

31
  ortopedic se aplică rupturilor longitudinale stabile (sub 1 cm) sau
incomplete. Constă în imobilizare în atela gipsată 2 săptămâni,
antiinflamatoare, gheaţă, apoi încă 2 săptămâni fizio-kinetoterapie. În prezent
tendinţa este de a se renunţa la această metodă de tratament, ţinând cont de
atrofia musculară secundară şi raportat la potenţialul de vindecare a
meniscului.
 meniscectomia se aplică tuturor leziunilor care nu pot fi reparate
(complexe, clivaj, degenerative, flap), cu amendamentul că esenţială pentru
funcţia şi viitorul genunchiului este prezervarea marginii externe a
meniscului. Meniscectomia totală este urmată în decurs de 7 luni-14ani de
apariţia artrozei. În prezent, ruptura de menisc, indiferent de tipul ei, nu se
mai sancţionează chirurgical prin meniscectomie totală.

Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1
Fig.3.9 – Menisectomiașiruptură de menisc

32
 Tehnica chirurgicală este artroscopică, minim invazivă, cu spitalizare
de 24 de ore ( one day surgery), recuperare rapidă în 2-4 săptămâni care
presupune mers progresiv din a 2-a zi postoperatorie, fizio-kinetoterapie şi
tratament mendicamentos cu antialgice,antiinflamatoare şi antibiotice pentru
5-7 zile.
Intervenţia se face cu rahianestezie şi constă în introducerea la nivelul
articulaţiei, prin două incizii minime de 2-3mm, unei camere de luat vederi şi
a unui instrumentar special, necesar manevrelor chirurgicale. În prezent
meniscectomia prin artrotomie (incizie largă) este inadmisibilă.
 repararea prin sutură este soluţia ideală în tratamentul leziunii de
menisc.

Sursa :http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1
Fig. 3.10 - Repararea prin sutură
· Este astăzi acceptat pe baza a numeroase studii clinice că leziunile
longitudinale recente, situate în 1/3 periferică a meniscului pot şi trebuie să fie
reparate. Ele sunt singurele leziuni de menisc pretabile pentru sutură. Este
foarte important ca postoperator pacientul să urmeze un program strict de

33
recuperare. Artroscopia reprezintă o intervenţie care asociază şi un proces de
instilaţie aspiraţie la nivelul genunchiului, astfel intraoperator se consuma
peste 5l de ser fiziologic care trec prin articulaţie, astfel încât fiziologia
normală a articulaţiei şi implicit lichidul sinovial, sunt modificate. Pentru
refacerea lubrifierii normale a articulaţiei meniscului, este recomandată o
serie de 3 infiltraţii, la 30 de zile postoperator, cu Synocrom forţe.
· În situaţia în care se constată intraoperator leziuni la nivelul
cartilajului articular, se recomandă continuarea tratamentului cu infiltraţii
intraarticulare vasco-elastice sterile sau cu PRP (plasmă îmbogăţită cu
trombocite).
· Unul dintre cei mai importanţi parametrii în tratamentul acestei
afecţiuni, după aplicarea tratamentului ortopedic sau chirurgical, este
reprezentat de  recuperarea medicală.  
Tratament
§ antiinflamatoare şi analgezice pentru calmarea durerii şi reducerea
inflamaţiei
§ artroscopia este o tehnică de microchirurgie care permite operarea
genunchiului fără a-l deschide, prin intermediul artroscopului. Este posibilă
intervenţia pe meniscuri, ligamente încrucişate. De asemenea, se pot realiza
spălături articulare pentru îndepărtarea fragmentelor de cartilaj din artroză şi
este utilă şi pentru căutarea cauzei unei tulburări.
§ înlocuirea articulaţiei genunchiului cu o proteză.

3.2. Recuperarea medicală în sechelele ortopedice posttraumatice

Genunchiul posttraumatic

La nivelul genunchiului pot fi întâlnite toate tipurile de traumatisme

cum ar fi:18
18
http://www.oamr-emc.ro/buzau/wp-content/uploads/2018/05/Reabilitarea-posttraumatica.pdf , accesat
28.05.2020

34
 · Leziuni ale părților moi: tegumente si țesut celular subcutanat
(contuzii, plăgi, arsuri), ligamentele și tendon, mușchi ( întinderi, rupturi,
secționări, dezinserții), vase și nervi (rupturi, secționări);
· Leziuni osoase ale epifizelor (tibiale, femurale, peroniere) și rotulei;
· Leziuni articulare (plăgi articulare închise sau deschise, rupturi
ligamentare, entorse, luxații, leziuni meniscale).
Prin poziția sa de articulație intermediară la nivelul membrului inferior,
are rol dublu în mers și anume de a asigura statica printr-o mare stabilitate în
timpul sprijinului, pe de o parte, și de a asigura elevația piciorului pentru
orientarea acestuia în funcție de denivelările terenului în momentul de balans,
pe de altă parte.
Genunchiul are ca și particularitate prezența meniscurilor, cu scopul
stabilirii congruenței articulare între femur și oasele gambei.
Modul de diagnosticare a leziunilor de menisc:
ü ruptura meniscului intern - debutul fenomenelor se face prin apariția
unui blocaj articular tipic, în poziție de flexie, urmând unei mișcări bruște de
rotație a gambei - cu durere vie și senzație de trosnitură. De obicei blocajul
este reductibil, spontan, alte ori el rămâne în poziția de flexie. Alteori este
prezentă doar o hidartroză și durere la nivelul interliniei articulare interne.
Cercetarea atentă a unor semne poate evidenția nu numai ruptura de menisc,
dar și sediul ei, fie pe cornul anterior al meniscului, fie pe cornul posterior;
ü ruptura meniscului extern - întâmpină mai multe greutăți de
diagnostic clinic, deoarece prezintă numeroase variații morfologice.
Accidentul inițial lipseşte de cele mai multe ori, blocajele sunt mai rare,
incomplete și mai dese în extensie decât în flexie. Durerea este localizată de
obicei în exterior ,dar nu este exclus să fie prezentă și în zona internă. De
asemenea și în această situație există și o serie de semne care localizează
leziunea fie la nivelul cornului anterior al meniscului, fie leziunea cornului
posterior al lui.

35
 Obiective în recuperarea genunchiului: 19
1. combaterea durerii și a procesului inflamator;
2. prevenirea și combaterea tulburărilor vasculare și a circulației;
3. prevenirea și combaterea pozițiilor vicioase, realinierea articulară;
4. ameliorarea tonusului muscular;
5. recuperarea forței musculare și a stabilității articulare;
6. asuplizarea țesuturilor moi și a mobilității articulare;
7. recâștigarea stabilității bipodale și unipodale și a siguranței în mers;
8. respectarea regulii de igienă a genunchiului.
Mijloacele care se utilizează pentru atingerea acestor obiective, pot fi
sistematizate astfel:
ü Pentru combaterea durerii si a procesului inflamator:
§ repaus articular – se obține în poziția de decubit dorsal, cu
genunchiul flectat ușor (25°- 35°) susținut de o pernă. În această poziție,
capsula articulară și ligamentele sunt relaxate, iar presiunea intraarticulară
scade;
§ medicație antialgică și antiinflamatorie: se poate administra local
prin infiltrații intra – și periarticulare, unguente, comprese;
§ fizioterapie prin formele de termoterapie rece (crioterapia): masaj cu
gheață; comprese cu gheață; termoterapia, cu efect sedativ, spasmolitic;
aplicare locală, sub formă de cataplasme cu parafină de 40°C timp de 20
minute; aplicare generală sub formă de băi la temperatura de 37°C.
§ fizioterapia prin procedee de electroterapie: curenți galvanici – se
pot aplica longitudinal sau transversal; TENS – utilizează curenți cu impulsuri
dreptunghiulare de joasă frecvență, cu parametri reglabili – efect antialgic;
curenți Träbert – curenți de joasă frecvență (150 Hz) – cu efect analgetic și
hiperemiant; curenți diadinamici – cu efecte analgetice, hiperemiante,
dinamogene, cu mai multe forme: MF, DF, PS, PL, RS, care se aplică latero -
19
Burcea, C.C.,Metodologia de intervenţie kinetoterapeutică în recuperarea funcţională a genunchiului ,
p.168, http://www.conferinte-defs.ase.ro/2012/PDF/34.pdf

36
lateral la nivelul genunchiului; curenții interferențiali cu efect decontracturant,
analgetic, vasculotrofic, hiperemiant, resorbtiv; ultrasunete cu efect caloric
profund, micro-masaj tisular; magnetodiaflux – câmpuri magnetice de joasă
frecvență, în administrare continuă sau întreruptă, ritmic sau aritmic.
§ hidrokinetoterapia în bazine tip treflă, bazine pentru efectul
analgetic, vasodilatator, relaxant – prin creșterea aportului de sânge în
musculatură; pentru reluarea mersului prin descărcarea greutății corpului
datorită efectului hidrostatic și al nivelului apei în care se realizează; crește
elasticitatea țesuturilor moi.
§ masajul: prin frământare se obține ameliorarea circulației sângelui,
crește elasticitatea ligamentelor și a mușchilor; tapotamentul, cernutul, rulatul,
vibrația – ajută la reducerea edemului.
ü Pentru realizarea stabilității membrului inferior:
§ stabilitatea pasivă: tehnicile FNP și exerciții de tonizare și creștere
de forță a musculaturii stabilizatoare a genunchiului (a celor „patru fațete”;
tracțiuni blânde sau telescopări repetate pentru creșterea rezistenței
ligamentelor; respectarea regulilor de igienă a genunchiului, scăderea greutății
corporale, evitarea mersului pe teren cu denivelări, folosirea bastonului în
timpul mersului, să nu se păstreze o poziție ce flexia puternică a genunchiului;
§ stabilitatea activă: exerciții de creștere a forței tuturor mușchilor ce
participă la stabilizarea genunchiului prin: exerciții izometrice, izotonice,
exerciții cu rezistență, DAPRE (Daily Adjustable Progressive Resistive
Exercise)20; tonizarea ischio-gambierilor prin: exerciții izometrice, exerciții cu
rezistență; tonizarea tricepsului sural prin: exerciții izometrice, exerciții cu
rezistență; tonizarea tensorului fasciei lată: exerciții cu rezistență, din decubit
heterolateral; exerciții pe suport oscilant.
§ creșterea amplitudinii articulare: cu aparatele Kineteck după
intervenţii chirurgicale, mobilizări ale rotulei în sens longitudinal și
20
DAPRE =Daily Adjustable Progressive Resistive Exercise = Exerciții rezistive cu ajustare progresivă
zilnică

37
transversal; exerciții pasive – active și active ajutate; tipurile de stretching
adecvat cazului; exerciții active; exerciții gestice: pășit peste obstacole, urcat -
coborât trepte.
§ antrenarea forței: exerciții active, active cu rezistență, izometrice din
diferite poziții; exerciții cu ajutorul scripeților; exerciții cu benzi elastice;
exerciții active asistate, exerciții rezistive- DAPRE, etc.

38
 Capitolul IV - ORGANIZAREA ŞI METODOLOGIA
CERCETĂRII

4.1. Prezentarea lotului de pacienţi

Cercetarea a fost efectuată pe un lot de 10 pacienţi diagnosticaţi cu

afecţiuni ale genunchiului posttraumatic, în perioada octombrie 2019-
ianuarie 2020.
Tabel 4.1 - Lista pacienților cu afecţiuni ale meniscului

Nume şi Vârstă
Nr. crt Sex
prenume (ani)

1 R.B. F 17

2 M.L. F 16

3 B.D. F 15

4 R.S. F 15

5 M.B. F 16

6 G.T. M 15

7 V.L M 16

8 N.M. M 17

9 G.D. M 17

10 C.S. M 18

39
 Repartiţia pe sex, grupe de vârsta şi mediu de provenienţa a pacienţilor
luaţi în studiu este cuprins în tabelele următoare (tabel4.2 si fig.4.1.).

Tabel 4.2 - Repartiția cazurilor în functie de sex şi mediul de provenienţă

Nr. pacienți Baieţi Fete

Urban 6 4 2
Rural 4 3 1
Total 10 7 3

INCIDENŢA AFECŢIUNI PE MEDIUL INCIDENŢA AFECŢIUNI PE MEDIUL DE

DE PROVENIENŢĂ - BĂIEŢI PROVENIENŢĂ - FETE
67% 60%
70% 60%
60%
50% 40%
50%
33% 40%
40%
30%
30%
20% 20%

10% 10%
0% 0%
URBAN RURAL URBAN RURAL

Fig. 4.1 - Mediul de provenienţă al pacienților cu afecțiuni ale

meniscului

40
 Din analiza graficului rezultă că incidenţa afecţiunilor de menisc este
mai mare la pacienții din mediul urban. O posibilă cauză ar fi faptul că în
mediul rural tinerii efectuează diferite munci specifice mediului, acest lucru
permiţând efectuarea involuntară a unor „exerciţii” care solicită o motricitate
suplimentară faţă de mediul urban care este mai sedentar din acest punct de
vedere.

Tabelul 4.3. – Incidenţa bolii pe grupe de vârstă.

Băieţi Fete Total

14 2 2 4
15 1 2 3
16 2 1 3

BĂIEȚI
2
1.8
1.6
1.4
1.2
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
15 ani 16 ani 17ani 18 ani

FETE
2
1.8
1.6
1.4
1.2
1
0.8
0.6
0.4
0.2
0
15 ani 16 ani 17 ani

41
 Fig.4.2 - Incidenţaafecţiunilor de menisc pe grupe de vârste (numărcazuri)

În prima etapă a avut loc o evaluare multiplă (funcţională,

etiopatogenică, clinică,etc) a pacienţilor, împreună cu echipa
multidisciplinară, urmărindu-se parametrii de stare fizică generală (pulsul,
funcţiile respiratorii, neurologice, cardiovasculare,etc)

4.2. Scopulșiobiectivelecercetării

Kinetoterapiaoferă posibilități speciale, în realizarea obiectivelor

stabilite de către colectivul medical complex, după examinarea completă a
pacientului.
Obiectiveînrecuperareagenunchiului:
§ combatereadureriiși a procesuluiinflamator;
§ recuperareaforțeimusculareși a stabilitățiiarticulare;
§ ameliorareatonusului muscular;
§ refacerea coordonării mişcărilor,
§ refacerea forţei şi rezistenţei musculare,
§ recâștigareastabilitățiibipodaleșiunipodaleși a siguranțeiînmers;
§ redobândirea controlului motor şi a funcţionalităţii zonei afectate,
§ prevenireașicombatereapozițiilorvicioase, realiniereaarticulară;
§ promovarea circulaţiei arterio-venolimfatice.
Kinetoterapia face posibilă recuperarea somato-funcțională, motrică și
psihică în cazul afecțiunilor generate de ruptura de menisc.
Examinarea şi asistenţa medicală a acestui tip de patologie a aparatului
locomotor urmăreşte, independenţa fizică, în contextul respectării stabilităţii
şi mobilităţii, în urma efectuării unei evaluări corecte şi complete, anterior

42
fixării şi demarării programului terapeutic, dar și pe tot parcursul derulării
acestuia.
Obiectivele cercetării sunt:
 stabilirea exerciţiilor optime ale programului kinetic, funcție de
evoluţia stării medicale a pacienților;
 stabilirea numărului optim al şedinţelor programului de recuperare;
§ alegerea şi modul de aplicare a metodelor kinetice sunt adaptate
tipului individual şi gravităţii afecţiunilor de menisc ale genunchiului;
 conturarea programul kinetic pe care pacientul va trebui să-l
desfăşoare la domiciliu;
§ reeducarea generală a organismului reprezintă aspecte importante
ale reeducării funcţionalităţii generale.

4.3. Ipotezelecercetării

1)Aplicarea unor programe de exerciții kinetice conduc la refacerea

coordonării mișcărilor, în cazul pacienților cu afecțiuni de menisc.;
2) Programele de exerciții de kinetoterapie contribuie semnificativ la
refacerea forței și rezistenței musculare ale pacienților cu afecțiuni produse
de ruptura de menisc.

4.4.Metodele cercetării

Metodele de cercetare utilizate în această lucrare sunt următoarele:

1. Metoda studiului literaturii specializate, din domeniu 
2. Metoda observării şi înregistrării datelor
Această metodă permite colectarea datelor observate şi sistematizarea
acestora în vederea prelucrării lor matematice.

43
 Datele au fost colectate şi înregistrate pe o perioadă de 6 luni de zile,
pentru fiecare caz, evaluarea făcându-se la iniţierea studiului (momentul I), la
mijlocul perioadei de recuperare fizical-kinetic (momentul II - intermediar) și
la finalul perioadei de kinetoterapie (momentul III).
3. Metoda prelucrării statistico-matematice a datelor colectate şi
sistematizate
4. Metoda de evaluare - pentrupacienţiiluaţiînstudiu, folosind scale
standardizate nominale.
5. Metoda grafică – cu ajutorul căreia se evidenţiază prin comparaţie,
evoluţiadiverşilorparametrii, măsuraţi cu scalele specifice.

4.5.Alegerea metodelor de cercetare şi a scalelor pentru evaluarea

statusului
1. Anamneza

Fiecăruipacienti s-a întocmit o fişă de evaluare, care conţine:

 NumePrenume
 Vârsta
 Sex
 Diagnostic
 Istoriculbolii
 Antecedentepersonale
 Examen neurologic
 Tratament
2. Evaluareadurerii
Înevaluareadureriipacienților am folosit:
- scaravizualanalogă (VAS – Visual Analogue Scale), scară care
permiteautoevaluareadurerii din punct de vedere al intensitățiiastfel: 0 –
durereabsentă, iar 10 – dureremaximă).

44
 CREȘTEREA DURERII

0 10
Fig. 4.3 - Scala visual analogică - VAS (Visual Analogue Scale)

Aceastăscară a fostfolosită de asemeneapentru a evidențiaefectul

antalgic al tratamentuluiprinmasajșikinetoterapieatâtînevaluărileperiodice,
câtși la evaluareafinală.
3. Evaluareadeficituluifuncţional
Pentruevaluareadeficituluifuncţional se poateutilizaScaraLysholm
(fig.4.4) , care conţineşapteitemi (instabilitate, inflamaţie, durere,
blocareaarticulaţiei, mersşchiopătat, urcatşicoborâttrepte,
încărcareamembrului inferior întimpulmersului pe teren plat), scorul final
fiindcuprinsîntre 0 şi 100 de puncte.
Tabel 4.4 -Scala Lysholm

Punct
Item Performanţăfuncţională
aj

genunchiul nu cedează la încărcaremaximă 25

rareorisenzaţie de instabilitate la efortsusţinut 20
Instabilitate frecventsenzaţie de instabilitate la efortsusţinut 15
ocazionalsenzaţie de instabilitateîn ADL 10
frecventsenzaţie de instabilitateîn ADL 5
senzaţie de instabilitatepermanentă 0
niciodată 10
dupăefort sever 6
Inflamaţie
dupăefortobişnuit 2
permanentă 0
niciodată 25
inconstantă, uşoară, apareînefort sever 20
intensă la efort sever 15
Durere
aparedupămaimult de 2 km de mers 10
apare după maipuţin de 2 km de mers 5
permanetă 0

45
 niciodată 15
senzaţie de prindere, darfărăblocare 10
Blocarea
ocazional 6
articulaţiei
frecvent 2
blocat permanent 0
niciodată 5
Mersşchiopătat ocazional 3
constant 0
fărăprobleme, alternativ 10
Urcatşicoborât dificultatemoderată, alternativ 6
trepte câte o treaptă, fărăalternanţă 2
imposibil 0
Încărcareamembrului fărăprobleme 5
inferior întimpul asistare de către o altăpersoanăsaudispozitiv 3
mersului pe teren plat imposibilă 0
 excelent - peste 90 de puncte;
 bun - între 84 şi 90 puncte;
Interpretare
 satisfăcător - între 65 şi 83 puncte;
 slab - sub 65 puncte.

46
 Capitolul V- ANALIZA SI INTERPRETAREA REZULTATELOR
OBŢINUTE ÎN URMA CERCETĂRII
Tabel4.2 -Codificareaitemilorutilizați în metoda de evaluare
Pu
Item nct Performanţăfuncţională
aj
A
25 genunchiul nu cedează la încărcaremaximă
B
20 rareorisenzaţie de instabilitate la efortsusţinut
C
15 frecventsenzaţie de instabilitate la efortsusţinut
Instabilitate
D
10 ocazionalsenzaţie de instabilitateîn ADL
E
5 frecventsenzaţie de instabilitateîn ADL
F
0 senzaţie de instabilitatepermanentă
A
10 niciodată
B
6 dupăefort sever
Inflamaţie
C
2 dupăefortobişnuit
D
0 permanentă
A
25 niciodată
B
20 inconstantă, uşoară, apareînefort sever
C
15 intensă la efort sever
Durere
D
10 aparedupămaimult de 2 km de mers
E
5 apare după maipuţin de 2 km de mers
F
0 permanentă
A
15 niciodată
B
10 senzaţie de prindere, darfărăblocare
Blocarea C
articulaţiei 6 ocazional
D
2 frecvent
E
0 blocat permanent

47
 A
5 niciodată
B
Mersşchiopătat 3 ocazional
C
0 constant
A
10 fărăprobleme, alternativ
B
6 dificultatemoderată, alternativ
Urcatşicoborât
trepte C
2 câte o treaptă, fărăalternanţă
D
0 imposibil
A
5 fărăprobleme
Încărcareamembrului
inferior întimpul B
mersului pe 3 asistare de către o altăpersoanăsaudispozitiv
teren plat
C
0 imposibilă

  excelent- peste 90 de puncte;

Interpretare  bun- între 84 şi 90 puncte;
 satisfăcător - între 65 şi 83 puncte;
 slab- sub 65 puncte.

TABEL 4.3
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Item Punctaj RB ML BD RS MB GT VL NM GD CS
A 25
B 20
C 15 15 15 15 15
Instabilitate
D 10 10 10 10
E 5 5 5
F 0 0
A 10
B 6 6 6 6 6 6
Inflamaţie
C 2 2 2 2 2 2
D 0
Durere A 25
B 20
C 15 15 15 15 15
D 10 10 10 10 10
E 5 5 5

48
 F 0
A 15
B 10 10 10 10
Blocarea
C 6 6 6 6 6
articulaţiei
D 2 2 2 2
E 0
A 5 5
Mersşchiopătat B 3 3 3 3 3 3
C 0 0 0 0 0
A 10
Urcatşicoborât B 6 6 6 6 6 6
trepte C 2 2 2 2 2 2
D 0
Încărcareamembrului A 5
inferior întimpul
mersului pe B 3 3 3 3 3 3 3 3 3
teren plat C 0 0 0

TOTAL 49 28 50 60 53 29 11 16 40 58

  excelent- peste 90 de puncte;

Interpretare  bun- între 84 şi 90 puncte;
 satisfăcător - între 65 şi 83 puncte;
 slab- sub 65 puncte.
cu datele de evaluare INIȚIALĂ a subiecțilorcercetați
Înainteaînceperiiprogramului de recuperareșirefacerekinetică, a
fostefectuată o evaluarefiecăruipacientînparte.
Așa cum se poateobserva din tabelul 4.3, cu datele de evaluareinițială
ale statusuluipaciențiloraflațiînstudiu, toțipacienții se aflădupăscala de
evaluareLysholm la nivelul de interpretare “slab” ca deficit funcțional, adică
sub 65 puncte acumulate pe scală.

49
 EVALUAREA INIȚIALĂ
EVALUAREA INIȚIALĂ
60 58
60 53
49 50
50
40
40
28 29
30
16
20
11
10

0
RB ML BD RS MB GT VL NM GD CS

Fig. 4.4 -Rezultateleevaluării INIȚIALE a deficituluifuncțional,

al stăriipacienților cu ajutorulscaleiLysholm
Din analizagraficului se observăcăjumătatedintresubiecțiiaflațiînstudiu,
se aflăîntr-o stare necorespunzătoare din punct de vedere al deficitului
functional,avândpunctaj de evaluaremult sub nivelulsatisfăcător, (care este de
65 puncte) la nivelulscalei de evaluareLysholm : 28, 24, 11, 16, 49.
Cealaltăjumătatedintrepaciențiprezintă, la evaluareainițialărezultate
sub,darapropiate de nivelulsatisfăcător aldeficitului functional alscalei: 49,50,
60, 53, 58.

TABEL 4.4 - cu datele de evaluareFINALĂ a subiecțilorcercetați

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Item Punctaj RB ML BD RS MB GT VL NM GD CS
A 25 25
B 20 20 20 20
C 15 15 15 20
Instabilitate
D 10 10 10
E 5 5
F 0
A 10 10 10 10
B 6 6 6 6 6 6 6 6
Inflamaţie
C 2
D 0

50
 A 25 25
B 20 20 20 20 20
C 15 15 15 15
Durere
D 10 10 10
E 5
F 0
A 15 15 15 15
B 10 10 10 10 10 10
Blocarea
C 6 6 6
articulaţiei
D 2
E 0
A 5 5 5 5
Mersşchiopătat B 3 3 3 3 3 3
C 0 0 0
A 10 10 10 10 10 10
Urcatşicoborât B 6 6 6 6 6 6
trepte C 2
D 0
ncărcareamembrului A 5 5 5 5 5 5
inferior întimpul
mersului pe B 3 3 3 3 3 3
teren plat C 0

TOTAL 73 53 74 95 76 58 36 37 68 85

  excelent- peste 90 de puncte;

Interpretare  bun- între 84 şi 90 puncte;
 satisfăcător - între 65 şi 83 puncte;
 slab- sub 65 puncte.

51
 EVALUAREA FINALĂ
100 95

90 85

74 76
80 73
68
70
58
60 53
50
36 37
40

30

20

10

0
RB ML BD RS MB GT VL NM GD CS

Fig. 4.5 -Rezultateleevaluării FINALE a deficituluifuncțional, al

stăriipacienților cu ajutorulscaleiLysholm

După efectuarea programului kinetic, efectuat pe perioada 5 luni de

zile, notele evaluării finale, reliefează următoarele rezultate:
ü 1 pacient a cunoscut pe scala de evaluare Lysholm, o evoluție de la
“slab” la “excelent” (respectiv de la 60 la 95 puncte), evidenţiindu-se astfel
eficacitatea terapiei kinetice aplicate.
ü 1 pacient a evoluat pe scala Lysholm a deficitului funcţional, de la
“slab” la “bun” (84-90 puncte), adică de la 58 puncte la evaluarea inițială la
85 puncte la evaluarea finală.
ü 4 pacienți au cunoscut o evoluție a deficitului funcţional, între
evaluarea inițială și cea finală, de la “slab” la “satisfăcător” (65-83 puncte), în
urma programului de exerciții kinetoterapeutice: 1 pacient de la 49, la 73, 1

52
pacient de la 50 la 74 puncte, 1 pacient de la 53 la 76 puncte, 1 pacient de la
40 la 68 de puncte pe scala de evaluare a deficitului Lysholm.
ü 4 pacienți desi, toți au cunoscut evoluții pozitive, se situează încă la
nivelul slab al deficitului funcţional (sub 65 puncte), cu următoarele rezultate:
1 pacient a crescut de la 28 la 53 de puncte, 1 pacient de la 24 la 58 puncte, și
ultimii doi pacienți - cei mai afectați din punct de vedere al deficitului
funcţional - au crescut astfel: 1 pacient de la 11 la 36 puncte, 1 pacient de la
16 la 37 de puncte pe scala Lysholm.
Se poate observa din analiza datelor , dar și din analiza grafică, că desi,
4 dintre pacienți nu au trecut de la nivelul de deficit funcțional “slab”, totuși
toți pacienții cărora li s-a aplicat un program de exerciții kintoterapeutice, au
cunoscut evoluții pozitive.
În cazul pacienților cu deficit funcțional sever (cu inflamații, cu dureri
mari, cu blocare de articulație, cu mers şchiopătat sau cu dificultăți de urcat și
coborât scări), programul kinetoterapeutic, i-a ajutat să progreseze vizibil, dar
trebuie acceptat faptul că nu s-a putut recupera, în totalitate, deficiența
funcțională majoră și prin urmare este nevoie ei o nouă analiză care să
propună noi măsuri.
Analizând graficul cuprinzând evoluția comparativă a evaluărilor din
fazafinală față de evaluarea din faza inițială, se desprind următoarele
concluzii:
Toți pacienții au cunoscut în urma aplicării programului de exerciții
kinetice, evoluții pozitive.
Unul dintre pacienți a atins nivelul “excelent” (95 puncte) al deficitului
funcțional evaluat pe scala Lysholm. Un alt pacient a evoluat de la nivelul
“slab” la nivelul “bun” (85 de puncte).

53
 EVALUAREA INIȚIALĂ EVALUAREA FINALĂ
100 95

90 85

80 74 76
73
68
70
60 58 58
60 53 53
49 50
50
40
36 37
40
28 29
30

20 16
11
10

0
RB ML BD RS MB GT VL NM GD CS

Fig. 4.4 -Rezultatele comparative ale evaluării FINALE față de

evaluarea INIȚIALĂ a deficituluifuncțional, al stăriipacienților
cu ajutorulscaleiLysholm

Analizândgraficulcuprinzândevoluția comparativă a evaluărilor din

fazafinalăfață de evaluarea din fazainițială, se desprindurmătoareleconcluzii:
Toțipacienții au cunoscutînurmaaplicăriiprogramului de
exercițiikinetice, evoluțiipozitive.
Unuldintrepacienți a atinsnivelul “excelent” (95 puncte) al
deficituluifuncționalevaluat pe scalaLysholm. Un alt pacient a evoluat de la
nivelul “slab” la nivelul “bun” (85 de puncte).
Patrudintresubiecții aflați în studiu, au progresat ca nivel de deficit
funcțional de la nivelul „slab” (sub 65 puncte) la nivelul „satisfăcător.” (R.B.
- 73 puncte, B.D. - 74 puncte, M.B. - 76 de puncta, G.D. - 68 de puncte).

54
 CONCLUZII

Urmare aefectuăriievaluăriiindividuale a subiecțilorcercetării s-a

efectuat un program de recuperareșirefacerekinetoterapeutică,

55
fiindtotodatăținuți sub
observațieprivindevoluțiarecuperăriișirefaceriifuncționale.
Înurmaevaluariiinițiale a statusuluipaciențiloraflațiînstudiu,
toțipacienții s-au aflat, dupăscala de evaluareLysholm, la nivelul “slab”, ca
deficit funcțional, adică sub 65 puncte acumulate pe scală.
Totodată, s-a observatcăjumătatedintresubiecțiiaflațiînstudiu, s-au
aflatîntr-o stare necorespunzătoare din punct de vedere al
deficituluifuncțional, avândpunctaj de evaluaremult sub nivelulsatisfăcător,
(care este de 65 puncte) la nivelulscalei de evaluareLysholm : 28, 24, 11, 16,
49.
Cealaltăjumătatedintrepacienți au prezentat, la
evaluareainițialărezultate sub, darapropiate de nivelul “satisfăcător“ al
deficitului functional al scalei: respectiv au obținuturmătoarelepunctaje:
49,50, 60, 53, 58.
După efectuarea programului kinetic, efectuat pe perioada 4 luni de
zile, notele evaluării finale, reliefează următoarele rezultate:
ü 1 pacient a cunoscut pe scala de evaluare Lysholm, o evoluție de la
“slab” la “excelent” (respectiv de la 60 la 95 puncte), evidenţiindu-se astfel
eficacitatea terapiei kinetice aplicate.
ü 1 pacient a evoluat pe scala Lysholm a deficitului funcţional, de la
“slab” la “bun” (84-90 puncte), adică de la 58 puncte la evaluarea inițială la
85 puncte la evaluarea finală.
ü 4 pacienți au cunoscut o evoluție a deficitului funcţional, între
evaluarea inițială și cea finală, de la “slab” la “satisfăcător” (65-83 puncte), în
urma programului de exerciții kinetoterapeutice: 1 pacient de la 49, la 73, 1
pacient de la 50 la 74 puncte, 1 pacient de la 53 la 76 puncte, 1 pacient de la
40 la 68 de puncte pe scala de evaluare a deficitului Lysholm.
ü 4 pacienți (deși toți au cunoscut evoluții pozitive), se situează încă la
nivelul slab al deficitului funcţional (sub 65 puncte), cu următoarele rezultate:

56
1 pacient a crescut de la 28 la 53 de puncte, 1 pacient de la 24 la 58 puncte, și
ultimii doi pacienți - cei mai afectați din punct de vedere al deficitului
funcţional - au crescut astfel: 1 pacient de la 11 la 36 puncte, 1 pacient de la
16 la 37 de puncte pe scala Lysholm.
Se poate observa din analiza datelor, că desi, 4 dintre pacienți nu au
trecut de la nivelul de deficit funcțional “slab”, totuși toți pacienții cărora li s-
a aplicat un program de exerciții kintoterapeutice, au cunoscut evoluții
pozitive.
Astfel ipoteza 1 -Aplicarea unor programe de exerciții kinetice conduc
la refacerea coordonării mișcărilor, în cazul pacienților cu afecțiuni de
menisc, a fost confirmată la sfâșitul studiului.
În cazul pacienților cu deficit funcțional sever (cu inflamații, cu dureri
mari, cu blocare de articulație, cu mers şchiopătat sau cu dificultăți de urcat și
coborât scări), programul kinetoterapeutic i-a ajutat să progreseze vizibil, dar
trebuie acceptat faptul că nu s-a putu recupera, în totalitate, deficiența
funcțională majoră și prin urmare este nevoie ei o nouă analiză care să
propună noi măsuri.
Analizând graficul cuprinzând evoluția comparativă a evaluărilor din
fazafinală față de evaluarea din faza inițială, se desprind următoarele
concluzii:
Unul dintre pacienți a atins nivelul “excelent” (95 puncte) al deficitului
funcțional evaluat pe scala Lysholm. Un alt pacient a evoluat de la nivelul
“slab” la nivelul “bun” (85 de puncte).
Patrudintresubiecții aflați în studiu, au progresat ca nivel de deficit
funcțional de la nivelul „slab” (sub 65 puncte) la nivelul „satisfăcător.”
Toți pacienții au cunoscut în urma aplicării programului de exerciții
kinetice, evoluții pozitive, confirmâdu-se astfel și ipoteza 2 - Programele de
exerciții de kinetoterapie contribuie semnificativ la refacerea forței și

57
rezistenței musculare ale pacienților cu afecțiuni produse de ruptura de
menisc.

BIBLIOGRAFIE

58
1) Andrei, I. B., Ruptura de menisc,
http://www.lectiadeortopedie.ro/ruptura-de-menisc/comment-page-1
2) Balint, T., ș.a., Evaluarea aparatului locomotor, Editura Tehnopress,
Iași, 2007
3) Burcea, C.C.,Metodologia de
intervenţiekinetoterapeuticăînrecuperareafuncţională a genunchiului ,
p.168,http://www.conferinte-defs.ase.ro/2012/PDF/34.pdf
4) Diaconu , A.,Manual de tehnicamasajului, EdituraMedicală, Bucureşti,
2008
5) Kiss, Jaroslav, Fizio-kinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile
aparatului locomotor, Editura Medicală, Bucureşti, 2012
6) MârzaDănilăDoina,Bazelegenerale ale kinetoterapiei,Editura Alma
Mater, Bacău, 2012, p.5
7) Macovei, L., Botez, C.,Rolul kinetoterapiei in preventia complicatiilor
date de imobilizarea la pat., Editura Gr.T. Popa, UMF Iasi , 2012.
8) Nica, A.,Teste de fiziokinetoterapie, Ed. UMF “Carol Davila”, 2007.
9) Sbenghe, Tudor,Kinetologieprofilactică, terapeuticăşi de
recuperare,EdituraMedicală, Bucureşti, 1987
10) Sbenghe, Tudor,Bazeleteoreticeşi practice ale kinetoterapiei,
EdituraMedicală, Bucureşti, 199
11) Sbenghe, T.,Kinesiologia-ştiinţamişcării,EdituraMedicală, Bucureşti
2002
12) Tătaru, T.,Kinetoprofilaxia primară şi terţiară, Editura C.J.C.P.C.T,
Târgu-Jiu, 2016
13) "Articulatiagenunchiului", http://www.arthroscopy.com/sp05001.htm

14) "Inlocuireaarticulatieigenunchiului",
http://www.nlm.nih.gov/medlineplus/ency/article/002974.htm
15) "Artritagenunchiului",

59
http://orthopedics.about.com/cs/generalinfo1/a/kneearthritis.htm
16) http://www.oamr-emc.ro/buzau/wp-content/uploads/2018/05/Reabilitarea-
posttraumatica.pdf, accesat 28.05.2020

ANEXE

60
https://anatomie.romedic.ro/articulatia-genunchiului
Ligamentelegenunchiului

https://anatomie.romedic.ro/articulatia-genunchiului
Genunchidrept – vederesuperioară

61
https://anatomie.romedic.ro/articulatia-genunchiului
Luxația genunchiului

https://anatomie.romedic.ro/articulatia-genunchiului

62
https://anatomie.romedic.ro/articulatia-genunchiului
Chist Baker

63