TALAGHIR LAURENŢIU - GABRIEL

EDUCAŢIA FIZICĂ
în

KINETOTERAPIE
Gimnastică

Editura ZIGOTTO
GALAŢI - 2011
 CUPRINS

P A R T E A I

Introducere.............................................................................. 5
Conceptul de educaţie fizică ...................................................13
Obiectivele educatiei fizice ....................................................17
Educaţia fizică – proces continuu ...........................................20
Aspecte terminologice ............................................................26
Deficienţele fizice ..................................................................39
Depistarea şi clasificarea deficienţelor fizice în şcoală ......................... 42
Atitudini deficitare ............................................................................ 47
Formarea ţinutei corecte...................................................................... 47
Atitudini deficitare globale .............................................................. 52
Atitudinea global cifotică .................................................................... 52
Atitudinea global lordotică .................................................................. 54
Atitudinea global rigidă sau plană ....................................................... 55
Deficienţele fizice parţiale ale corpului şi corectarea lor .........58
Deficienţele fizice ale capului şi gâtului .............................................. 59
Deficienţele fizice ale coloanei vertebrale ........................................... 64
Deficienţele fizice ale toracelui ........................................................... 84
Deficienţe fizice ale membrelor superioare .......................................... 88
Deficienţele fizice ale membrelor inferioare ........................................ 90
Traumatisme ....................................................................................... 97

P AR T E A A I I - A

Mijloace pentru corectarea deficienţelor globale .................. 102

Mijloace pentru corecatrea deficienţelor parţiale .................. 108
Mijloace de acţionare pentru recuperarea după traumatisme . 135
Mijloace de acţionare pentru articulaţia gleznei ................................. 135
Mijloace de acţionare pentru articulaţia genunchiului ........................ 147
Mijloace de acţionare pentru şold ...................................................... 158
Mijloace de acţionare pentru articulaţia pumnului.............................. 170
Mijloace de acţionare pentru articulaţia cotului.................................. 181
Mijloace de acţionare pentru articulaţia umărului .............................. 193

2
 Mijloace de acţionare pentru gât........................................................ 210
Mijloace de acţionare pentru spate .................................................... 219
Bibliografie .......................................................................... 230

3
 PA RT E A I
TEORETICĂ

4
 INTRODUCERE

Kinetologia, ca stiinţă cu caracter de sine stătător,

urmăreşte ameliorarea calităţilor motrice în cazul în care
organismul a avut de suferit leziuni, traumatisme, accidentări
sau imobilizări în urma cărora încheieturile, ligamentele,
sistemul nervos sau structura aparatului locomotor au fost
afectate, ducând la incapacitatea de a răspunde la comenzile pe
care individul le doreşte realizate în mod voluntar.
Începuturile acesteia sunt consemnate prin introducerea
acestui termen de către Dally la Paris în 1857. Kinetologia
înseamnă ştiinţa sau studiul mişcării, termenul fiind compus
din kinein care semnifică mişcarea şi logos care înseamnă a
studia.
Majoritatea specialiştilor şi autorilor sunt de acord cu
definiţia kinetologiei ca fiind:
„ştiinţa mişcării organismelor vii şi a structurilor care
participă la aceste mişcări”

Din această perspectivă, definiţia kinetologiei medicale

este după T. Sbenche:

5
 „studiul structurilor şi mecanismelor neuromusculare şi
articulare care asigură omului activităţi motrice normale,
înregistrând, analizând şi corectând mecanismele deficitare”

După Mariana Cordun kinetologia se poate defini ca

fiind:
„o ştiinţă biologică interdisciplinară care se ocupă cu studiul
mişcării corpului omenesc, a elementelor funcţionale care
concură la realizarea acesteia şi a modalităţilor de
compensare a perturbărilor reversibile, parţial reversibile şi
ireversibile”

Kinetologia ca ştiinţă are 3 componente principale şi

anume biomecanica, fiziologia exerciţiilor şi comportamentul
psihomotor.
Biomecanica studiază raporturile între forma unei
articulaţii şi tipul ei de mişcare, între structura musculară şi
forţa pe care o dezvoltă aceasta, între structura coloanei
vertebrale şi gradul ei de mobilitate, precum şi impactul
anormalităţilor structurale, congenitale sau dobândite asupra
activităţii fizice. De asemenea, biomecanica urmăreşte
explicarea şi aplicarea legilor fizice ale mişcării în activitatea
omului.

6
 Fiziologia exerciţiilor urmăreşte răspunsurile
funcţionale imediate şi adaptările în timp la activitatea fizică a
aparatelor şi sistemelor organismului, modalităţile în care se
realizează şi se consumă energia în activitatea fizică, limitele
performanţei fizice reprezentate de apariţia oboselii,
răspunsurile organismului la stresul fizic şi posibilitatea
organismului de a se adapta la un nivel de activitate din ce în
ce mai ridicat.
Comportamentul psihomotor studiază rolul şi
mecanismele prin care sistemul nervos central gestionează
procesele de comandă şi execuţie a mişcărilor voluntare.
În raport cu afecţiunile de diverse tipuri kinetologia se
poate structura după mai multe criterii astfel:
Din punct de vedere al criteriului patologic:
- kinetoterapia în bolile reumatice;
- kinetoterapia în bolile neurologice;
- kinetoterapia în bolile în respiratorii;
- kinetoterapia în bolile cardiovasculare;
- kinetoterapia în bolile psihice;
- kinetoterapia în bolile posttraumatice
Din punct de vedere al obiectivelor fiziopatologice:
- kinetoterapia de mobilitate articulară;
- kinetoterapia de tonifiere musculară;

7
 - kinetoterapia de creştere a anduranţei musculare;
- kinetoterapia de coordonare şi echilibru;
- kinetoterapia de antrenare la efort;
- kinetoterapia de relaxare;
- kinetoterapia de postură.
Din punct de vedere al nivelului de vârstă la care se
aplică:
- kinetoterapia la gravide;
- kinetoterapia la copilul preşcolar;
- kinetoterapia la pediatrie;
- kinetoterapia la climax;
- kinetoterapia la vârstnici.
Din punct de vedere al locului de desfăşurare:
- kinetoterapia la domiciliul pacientului;
- kinetoterapia la patul bolnavului;
- kinetoterapia în sala de gimnastică;
- kinetoterapia în mediu acvatic;
- kinetoterapia în aer liber.

Am prezentat aceste aspecte teoretice pe scurt, întrucât

ele fac obiectul de activitate al altor discipline cu caracter de
specilaitate, care fundamentează teoretic conţinutul acestora.

8
 În continuare vom comenta aspecte legate de
terminologia domeniului care este în continua evoluţie şi
transformare pentru a răspunde mai bine la necesităţile de
înţelegere a celor cărora se adresează.
Majoritatea specialiştilor din domeniul kinetologiei
provin din domeniul ştiinţelor medicale. La aceştia se adaugă
cei proveniţi din domeniile fizicii, biomecanicii sau a altor
domenii cu caracter interdisciplinar. La aceştia se adaugă şi cei
din domeniul educaţiei fizice.
Unii specialişti consideră că termeni precum gimnastica
sau educaţia fizică nu sunt de actualitate şi că sunt depăşiţi de
actualele cerinţe ale domeniului kinetologiei. În favoarea
acestor teorii sunt aduse explicaţii din Dicţionarul explicativ al
limbii române privind termenii mai sus amintiţi, care sunt
analizaţi în sens strict sintactic, uneori chiar cu tendenţiozitate.
Spre exemplu Sbenghe T (2002), analizând explicaţia
din DEX a termenului „gimnastică”, apreciază că acesta are un
înţeles îngust, care nu potenţează în mod semnificativ
kinetologia, şi că nu relevă aspectele legate de profilaxie pentru
diverse boli.
De asemenea, autorul nu consideră că educaţia fizică,
ca termen de specialitate, poate fi în legătura cu kinetologia,
pentru că aceasta nu are în vedere „omul bolnav şi tratarea lui”.

9
 În altă ordine de idei, asimilarea gimnastului ca fiind
practicantul gimnasticii şi prin transcedere, a kinetoterapeutului
ca fiind practicantul kinetologiei o considerăm o eroare.
Suntem şi noi, ca specişti ai domeniului culturii fizice,
de acord că nu se poate pune semnul de egalitate între
kinetologie şi gimnastică.
Pentru aceasta trebuie să avem în vedere însă, definiţiile
de specialitate din acest domeniu privind gimnastica, definiţii
ce se regasesc în manuale şi tratate din domeniul teoriei
educaţiei fizice şi nu definiţia simplistă şi lipsită oarecum de
conţinut, ce se regăseşte în DEX, la un nivel minimal al
explicaţiei, pentru întreaga masă a populaţiei.
Gimnastica este înţeleasă de majoritatea specialiştilor
ca o activitate cu numeroare direcţii de manifestare, ce acoperă
mai multe domenii de activitate şi care se poate, prin
mijloacele folosite, adresa mai multor categorii de vârstă.
De asemenea, gimnastica, prin terminologia proprie, şi
datorită caracteristicilor acesteia, poate crea imaginea despre
poziţiile şi mişcările pe care le poate executa omul, indiferent
dacă acesta prezintă sau nu diferite afecţiuni. Poziţiile iniţiale,
mişcările segmentare în raport unele cu altele sau cu întregul
corp precum şi ale acestuia în raport cu mediul se pot descrie
cu ajutorul terminologiei din gimnastică.

10
 Afecţiunea în sine, starea de boală în semn medical,
este o stare momentană, care nu este de dorit şi pe care toţi cei
implicaţi în diferite domenii de activitate se strădiesc să o
înlăture, pentru ca individul să devină util pentru societate şi să
se poată manifesta la parametri maximi de care dispune.
Pe de altă parte, gimnastica este o componentă a
educaţiei fizice iar aceasta face parte din programul şcolar
obligatoriu. Prin obiectivele sale, pe care le vom prezenta în
continuare, educaţia fizică constituie cu siguranţă un factor
profilactic care doreşte să contribuie la întărirea şi menţinerea
stării de sănătatea a tuturor aparatelor şi funcţiilor
organismului.
Având în vedere cele prezentate mai sus putem
concluziona că, kinetologia este o disciplină care utilizează
resurse informaţionale, tehnice şi terminologice din mai multe
domenii, care îi definesc un domeniu propriu de activitate şi de
cercetare în folosul omului.
Pentru a evidenţia şi mai mult legatura cu domeniul
educaţiei fizice şi rămânând în sfera propriei definiri,
kinetoterapia reprezintă de fapt terapia prin mişcare.
Aceasta reprezintă cu alte cuvinte partea de profilaxie a
kinetologiei, care găseşte din ce în ce mai multă răspândire şi
în ţara noastră.

11
 Fiind în strânsă legătura cu mişcarea corpului, sub toate
aspectele acesteia, terapia prin mişcare foloseşte în mod
dominant exerciţii din cadrul educaţiei fizice şcolare la care
asociază şi alte mijloace cu caracter specific din domeniul
ştiinţelor medicale.
Având în vedere acest considerent, terapia prin mişcare
asimilează în obiectivele sale toate obiectivele specifice
educaţiei fizice şcolare la care adaugă un set de obiective
specifice.
Terapia prin mişcare vizează ca urmare formarea şi
menţinerea unei posturi corecte a corpului, formarea unor
deprinderi cu caracter cotidian, dezvoltarea fizică armonioasă
a tuturor segmentelor corpului, formarea capacităţii de a
practica independent exerciţii fizice, dar în acelaşi timp se
orientează şi spre reeducarea actelor motrice, recuperarea şi
refacerea structurilor articulare, ligamentare sau musculare care
au fost afectate de traumatisme sau imobilizări.

12
 CONCEPTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ

Educaţia fizică reprezintă o activitate complexă, în

cadrul educaţiei generale, determinată de însăşi dimensiunea
bio-psiho-socială a fiinţei umane, dar şi de cerinţele ce decurg
din evoluţia generală a societăţii în care trăim.
Analizând educaţia fizică prin prisma influenţelor pe
care le are asupra dimensiunilor personalităţii umane
(temperament, caracter, aptitudini, inteligenţă şi creativitate) se
poate afirma că acest gen de activitate motrică contribuie, într-
o foarte mare măsură, împreună cu celelalte laturi ale educaţiei
(intelectuală, morală, tehnologică etc.), la modelarea şi
conturarea personalităţii umane.
Educaţia fizică este o componentă indispensabilă a
procesului general de dezvoltăre şi perfecţionăre a
personalităţii umane, a pregătirii indivizilor pentru viaţă şi
pentru rezolvarea optimă a sarcinilor impuse de societatea
actuală.
Educaţia fizică este una din variantele prin care se
practică exerciţiile fizice (deci, este incorect să se folosească
sintagma “practicarea educaţiei fizice”!) şi se desfăşoară după
legi, norme, reguli şi metodologii bine stabilite.

13
 Acest gen de activitate se desfăşoară în principal pentru
perfecţionarea dezvoltării fizice şi a capacităţii motrice, dar nu
exclusiv.
O definiţie frecvent utilizată pentru educaţie fizică este
cea dată, în lucrarea “Terminologia educaţiei fizice”, si anume:
“activitatea care valorifică sistematic ansamblul formelor de
practicare a exerciţiilor fizice în scopul măririi, în principal, a
potenţialului biologic al omului”.
Caracteristicile fundamentale ale educaţiei fizice sunt:
- fiziologică, prin natura exerciţiilor;
- pedagogică, prin metodele utilizate;
- biologică, prin efecte pe care le produce;
- socială, prin organizarea activităţii.
Alte câteva caracteristici ale educaţiei fizice, au fost
evidenţiate de Gh.Cârstea, 1997:
- educaţia fizică, prin natura exerciţiilor şi prin modul de
organizare şi desfăşurare este accesibilă unor categorii largi de
populaţie, indiferent de vârstă, sex, preocupări profesionale,
politice etc;
- educaţia fizică are un preponderent caracter formativ,
pregătind subiecţii pentru viaţă şi pentru rezolvarea sarcinilor
socio-profesionale impuse de societate;

14
 - educaţia fizică nu exclude din aria sa de influenţă
caracterul competitiv, care se realizează pe bază de întrecere,
organizată pe baza unor reguli precise.
Paraschiv F (2007) nuanţează aspectele legate de
caracterul formative al educaţiei fizice, considerând că acesta
vizează şi formarea unei culturi sportive, prin cunoaşterea cât
mai multor discipline sportive, a principalele repere din
desfăşurarea acestora, a istoricului şi performanţelor obţinute
într-un domeniu sau altul, a dezvoltării unor ramuri de sport pe
plan naţional sau local.
- educaţia fizică dispune de un număr mare de exerciţii pe
care le utilizează în diferitele sale forme de organizare (din
probe şi ramuri sportive, exerciţii din deprinderile şi priceperile
motrice, exerciţii pentru educarea/dezvoltarea calităţilor
motrice, exerciţii pentru influenţarea dezvoltării armonioase a
corpului, exerciţii din gimnastica recuperatorie, exerciţii din
dansuri poulare sau sportive, aerobic etc.).
Educaţia fizică se desfăşoară în două moduri:
 ca proces instructiv-educativ bilateral
 ca activitate independentă.
În sistemul tradiţional de învăţământ cea mai răspândită
modalitate este prima, dar învăţământul modern, acordă o mare
importanţă activităţii independente a elevilor.

15
 Educaţia fizică ca proces bilateral se desfăşoară în
timp, permanent şi continuu, funcţionând ca un sistem
cibernetic cu “intrări” şi “ieşiri”, activitatea propriu-zisă
aflându-se în interiorul sistemului. Caracterul bilateral este dat
şi de cele două “părţi” implicate în procesul psihoeducaţional:
- conducătorul (competent, capacitat cu cunoştinţe şi
metodologie pentru a prelucra cât mai eficient subiecţii intraţi
în procesul respectiv) şi
- subiecţii (încearcă prin efort fizic şi intelectual, să
însuşească ceea ce este transmis de către conducător, participă
conştient şi activ la procesul de instruire şi educare sau
autoeducare).
Activitatea independentă se desfăşoară în timpul liber al
subiectului, în absenţa conducătorului, dar pe baza indicaţiilor
acestuia. Tendinţa de a transfera cât mai mult din
responsabilităţile pregătirii de la conducător la subiect, din
formal în non-formal, are la bază ideea conform căreia
învăţământul trebuie să renunţe la a mai fi eminamente
“reproductiv” (elevul primeşte informaţii pe care le memorează
şi apoi le reproduce) şi să impregneze acestuia un caracter
practic-formativ, în care elevul şi necesităţile sale se află în
prim plan.

16
 Educaţia fizică este structurată pe mai multe
subsisteme, cu obiective proprii, între care există legături
logice determinate şi de ontogeneza individului uman.
Principalele subsisteme ale educaţiei fizice sunt (Gh.Cârstea,
1997):
- educaţia fizică a tinerei generaţii (preşcolară,
şcolară, studenţească);
- educaţia fizică militară;
- educaţia fizică profesională;
- educaţia fizică a adulţilor;
- educaţia fizică a vârstnicilor;
- educaţia fizică independentă (autoeducaţia).

OBIECTIVELE EDUCATIEI FIZICE

Educaţia fizică are trei componente de bază (biologică,

psihologică şi socială) şi, prin urmare, trei finalităţi:
- creşterea şi dezvoltarea fizică;
- realizarea echilibrului psihofizic;
- integrarea socială a individului.
Orice tip de activitate umană se bazează pe realizarea
unor obiective, ierarhizate după anumite priorităţi şi structurate
pe diferite niveluri.

17
 Gh.Cârstea, 1997, ierarhiza obiectivele generale ale
educaţiei fizice în funcţie de rangul lor, astfel:
- rangul 1 - obiective generale ale educaţiei fizice,
care sunt cele mai apropiate de funcţiile acesteia;
- rangul 2 - obiectivele specifice fiecărui subsistem al
educaţiei fizice (acest tip de obiective
particularizează obiectivele generale);
- rangul 3 - obiectivele unor secvenţe din fiecare
subsistem (ex.: ciclurile de învăţământ);
- rangul 4 - obiectivele la nivelul fiecărui an de
învăţământ;
- rangul 5 - obiectivele pe semestru sau etapă de
pregătire;
- rangul 6 - obiectivele specifice fiecărei verigi a
lecţiei;
- rangul 7 - obiectivele operaţionale, subordonate
fiecărei teme abordate şi care se realizează direct în
lecţia de educaţie fizică.
Această sistematizare menţionată mai sus este
condiţionată următoarele aspecte:
 obiectivele generale ale educaţiei fizice sunt de prim
rang (ca ordine de realizare a acestora, nu ca
importanţă!);

18
  rangurile celorlalte obiective sunt dependente de
criteriul după care se face ierarhizarea lor şi după
caracteristicile subsistemului de practicare a exerciţiilor
fizice la care ne referim.
Din punct de vedere al scopurilor propuse, obiectivele
generale ale educaţiei fizice sunt:
- menţinerea unei stări optime de sănătate a
practicanţilor exerciţiilor fizice şi creşterea
potenţialului lor de muncă şi viaţă;
- favorizarea proceselor de creştere şi optimizarea
dezvoltării fizice a organismului celor care practică
exerciţiile fizice;
- dezvoltarea calităţilor motrice de bază, în primul
rând, şi a celor specifice unor probe sau ramuri de
sport;
- formarea unui sistem larg de priceperi şi deprinderi
motrice de bază, utilitar-aplicative şi specifice unor
ramuri sau probe sportive;
- formarea capacităţii şi mai ales a obişnuinţei de
practicare corectă şi sistematică a exerciţiilor fizice,
inclusiv sau mai ales în timpul liber;
- contribuţia eficientă la dezvoltarea unor calităţi şi
trăsături moral-volitive şi intelectuale, a gustului

19
 pentru mişcare şi a simţului estetic, a
responsabilităţii sociale, etc.

EDUCAŢIA FIZICĂ – PROCES CONTINUU

Analiza activităţii de practicare a exerciţiilor fizice, ca

proces continuu, se bazează, în principal, pe caracterul stadial
al dezvoltării personalităţii umane şi trebuie să ţină cont de cel
puţin două aspecte majore:
- educaţia fizică nu este o activitate specifică doar
perioadei şcolare;
- în cadrul fiecărui subsistem sau la nivelul fiecărui
ciclu de pregătire activitatea de educaţie fizică se
desfăşoară continuu, fără pauze sau discontinuităţi care
ar putea periclita achiziţiile comportamentale sau
“acumulările” de natură teoretică sau practică
anterioare.
Educaţia fizică, ca proces complex de natură bio-psiho-
socială, nu se limitează doar la o perioadă anume a vieţii, ci la
toate acestea şi la toate categoriile socio-profesionale.
Ontogeneza (dezvoltarea individului) cuprinde trei mari
perioade, cu caracteristici distincte în viaţă fiecărui om, aşa

20
cum este specificat în marea majoritate a literaturii de
specialitate:
1. perioada de creştere şi dezvoltare;
2. perioada de maturitate şi reproducere;
3. perioada de involuţie (senescenţă).
Fiecare dintre aceste perioade se caracterizează prin
obiective proprii, mijloace şi forme specifice de organizare şi
desfăşurare a activităţii.

OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE EDUCAŢIEI FIZICE

ÎN DIFERITE PERIOADE ALE VIEŢII UMANE
(adaptat de Paraschiv F. , 2007, după S.Todea, 2001)
Tabel nr.1
PERIOADA OBIECTIVE

întărirea sănătăţii; călirea organismului; dezvoltarea organică

şi funcţională; formarea principalelor deprinderi motrice de
bază; învăţarea coordonării mişcărilor; formarea
Preşcolară deprinderilor igienice; formarea trăsăturilor pozitive de
personalitate şi a unor calităţi psihice afective şi volitive;
învăţarea şi practicarea, sub formă de joacă, a înotului,
schiului, patinajului etc.
menţinerea unei sănătăţi optime, dezvoltarea fizică
Şcolară armonioasă, formarea deprinderilor motrice de bază, utilitar-
aplicative şi specifice; dezvoltarea calităţilor motrice de

21
 bază; prevenirea şi corectarea atitudinilor negative şi a
deficienţelor fizice; dobândirea de cunoştinţe şi formarea de
deprinderi igienico-sanitare; educaţia fizică permanentă,
iniţierea în practicarea diferitelor discipline sportive;
formarea deprinderii de practicare a exerciţiilor fizice în
timpul liber; educarea spiritului olimpic, al sportivităţii şi
fair-play-ului.
menţinerea unei stări optime de sănătate; funcţionarea optimă
a organismului; dezvoltarea fizică armonioasă; formarea
deprinderii de petrecere în mod plăcut şi util a timpului liber;
consolidarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor
Maturitate
motrice; realizarea educaţiei spotive; diminuarea influenţelor
negative cauzate de stres, condiţii de mediu, factori poluanţi;
realizarea odihnei active, prin angajarea în activităţile
prevăzute de “sportul pentru toţi”.
menţinerea unei cât mai bune stări de sănătate; întârzierea şi
diminuarea proceselor de îmbătrânire; menţinerea unei
Senescenţă capacităţi optime de muncă, în raport cu vârsta; corectarea,
diminuarea deficienţelor fizice; practicarea exerciţiilor fizice
în scop recreativ.

Din analiza acestor obiective se poate trage concluzia

că educaţia fizică este componentă care se regăseşte la nivelul
tuturor stadiilor de dezvoltare a personalităţii umane.
Educaţia fizică nu trebuie privită ca o simplă disciplină
de învăţământ, la care elevii trebuie să fie prezenţi, să parcurgă

22
nişte probe pentru a obţine note, iar odată cu încheierea
activităţii şcolare, această activitate, dispare din preocupările
cotidiene ale subiecţilor.
Această teorie nu numai că este greşită, dar ea este total
dăunătoare dezvoltării în ansamblu a personalităţii umane.
Exerciţii fizice practicăm de când ne naştem, pentru a
ne dezvolta, la maturitate, pentru a menţine şi optimiza
capacitatea de muncă şi viaţă, iar la senectute, pentru a atenua
procesul degenerativ al organismului.
Efecte benefice, asupra dezvoltării fizice şi psihice, se
resimt pe toată perioada vieţii în urma practicării exerciţiilor
fizice. Practicarea de timpuriu şi în mod sistematic a
exerciţiilor fizice are influenţe pozitive asupra întregii evoluţii
a fiinţei umane.
Analiza continuităţii activităţii de educaţie fizică din
punctul de vedere al achiziţiilor comportamentale şi al
“acumulărilor” trebuie să ţină cont de o serie de factori, care au
la bază caracterul stadial al dezvoltării personalităţii umane,
cum ar fi:
- menţinerea unei stări optime de sănătate se
realizează pe baza practicării sistematice a
exerciţiilor fizice şi nu practicându-le sporadic sau
ocazional.

23
- educaţia fizică şcolară, spre deosebire de alte
discipline de învăţământ, presupune activitate
continuă; întreruperea activităţii, pentru o anumită
perioadă de timp, face ca toate achiziţiile anterioare
să se piardă sau să se “deterioreze”, creându-se
astfel decalaje între nivelul de dezvoltare la care se
află subiectul şi nivelul la care ar fi trebuit să se
afle;
- procesele de adaptare a organismului la efort se
desfăşoară în timp, în ani de eforturi diferite ca
întindere şi valoare; adaptarea se desfăşoară după o
curbă foarte rapidă care însă se ameliorează treptat,
apropiindu-se de orizontală, cu condiţia continuităţii
solicitărilor;
- dezvoltarea/educarea calităţilor motrice se face în
funcţie de gradul de condiţionare genetică a
acestora şi de particularităţile dezvoltării stadiale a
subiecţilor; de asemenea trebuie avut în vedere
faptul că menţinerea unui nivel de dezvoltare a
calităţilor motrice se face numai în condiţiile în care
se practică exerciţii fizice în mod continuu, cu
anumite pauze ce favorizează compensarea;

24
- achiziţiile motrice se fac treptat, în funcţie de etapa
de dezvoltare şi de capacitatea motrică a
subiectului, respectându-se cu stricteţe etapele
învăţării motrice; nerespectarea acestor etape
conduce la formarea unor deprinderi şi priceperi
greşite sau insuficient consolidate, cu influenţe
negative asupra randamentului motric al subiectului.
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că
scăderea nivelului calităţilor motrice influenţează
nefavorabil stabilitatea şi eficienţa deprinderilor şi
priceperilor motrice.
- practicarea exerciţiilor fizice optimizează şi
reglează capacitatea de muncă şi viaţă a subiectului,
uman, în sensul că potenţializează şi maximizează
posibilităţile de exprimarea a acestuia, indiferent de
domeniul socio-profesional în care îşi desfăşoară
activitatea;
- practicarea exerciţiilor fizice de către persoanele
mature şi cele aflate la vârsta senectuţii reprezintă
exemple de urmat pentru tânăra generaţie (mai ales
astăzi, în plină “eră a calculatorului”), constituindu-
se astfel în “garanţii” concrete a efectelor benefice

25
 ale acestui gen de activitate asupra dezvoltării
umane;
- activitatea de educaţie fizică şi practicarea
exerciţiilor fizice, sistematic, de-a lungul întregii
vieţii are implicaţii majore şi în sfera socială
(sportive, culturale, în domeniul educaţiei,
serviiilor, infrastructură etc.)

ASPECTE TERMINOLOGICE

Educaţia fizică, ca orice domeniu de activitate şi ca

ramura ştiinţifică de sine stătătoare, are o terminologie proprie
cu care să poată gestiona conţinutul extrem de bogat şi variat.
Gimnastica, ca disciplină fundamentală a educaţiei fizice, dar şi
din perspectiva actelor motrice desfăşurate de om în viaţa
cotidiană, pune la dispoziţie specialiştilor majoritatea
elementelor ce compun terminologia de specialitate. Aceasta
trebuie să fie în legătură directă cu conţinutul, teoria, metodica
şi practica acestei discipline.
Terminologia are rolul de a crea imaginea despre
mişcarea pe care trebuie să o realizeze un segment corporal sau
corpul în ansamblul său.

26
 În cadrul procesului instructiv – educativ terminologia
se împleteşte cu demonstraţia sau cu folosirea altor materiale
intuitive care să creeze reprezentarea mentală a mişcărilor
solicitate.
Cu ajutorul terminologiei se canalizează atenţia
executanţilor asupra momentelor esenţiale din cadrul acţiunii,
se uşurează înţelegerea succesiunii acţiunilor precum şi a
ritmului de realizare al acesstora.
Terminologia are o deosebită importanţă în procesul
pedagogic deoarece uşurează comunicarea dintre profesor şi
elev, dintre antrenor şi sportiv fiind înainte de toate un
instrument de lucru, un mijloc de sistematizare pe baze
ştiinţifice şi logice.
Aceeaşi importanţă a terminologiei o putem evidenţia şi
pentru domeniul kinetoterapiei, specialistul acestui domeniu
putând să comunice eficient cu subiecţii supuşi diferitelor
programe de lucru cu mijloace ale gimnasticii.
Definiţie:
Terminologia gimnasticii cuprinde totalitatea
termenilor convenţionali specifici folosiţi pentru redarea
poziţiilor, mişcărilor, tehnicilor de execuţie, denumirii
aparatelor şi materialelor ajutătoare utilizate pentru
practicarea ei, precum şi modul de descriere a exerciţiilor.

27
 Ca element de gândire şi memorizare durabilă
terminologia are o serie de caracteristici care au aplicativitate şi
în domeniile conexe ca de execmplu cel al kinetologiei şi
anume:
 să fie unitara – pentru acelaşi conţinut să se
folosească acelaşi termen care o reflectă;
 să fie clară şi precisă – termenul sau termenii
folosiţi trebuie să oglindească particularităţile mişcărilor fără a
lăsa executanţilor posibilitatea interpretării acestora;
 să fie concisă – în sensul folosirii pentru denumirea
sau descrierea unei mişcări a unui număr cât mai mic de
termeni care însă să nu dăuneze înţelegerii mişcării respective ;
 să fie sonoră – termenii folosiţi trebuie să fie sesizaţi
cu uşurinţă în cadrul comenzilor;
 să fie ştiinţifică – termenii folosiţi trebuie să aibă
fundamentare în domeniul ştiinţelor conexe cum ar fi anatomia,
biologia, fiziologia, biomecanica astfel încât să arate concret
părţile corpului care efectuează mişcarea precum şi alte
caracteristici ale acesteia.
 de asemenea terminologia trebuie să respecte
particularităţile specifice de limbă.
Modul în care terminologia trebuie însuşită este unul
destul de controversat în cadrul literaturii de specialitate.

28
 Specialiştii din diferite domenii, care concură la
conţinutul kinetologiei au tendinţa de a-şi atribui merite prin
care să poziţioneze disciplina respectivă va fiind cea care este
în măsură să furnizeze noţiunile terminologice ce trebuie
utilizate în activităţile curente.
Din acest motiv şi cu tot respectul cuvenit ştiinţelor
conexe, credem că este firesc să apreciem că terminologia
gimnasticii este cea care pune la dispoziţia specialiştilor
kinetologiei baza terminologiei şi că aceştia regăsesc în această
terminologie un suport viabil pentru activitatea practică.
Terminologia gimnasticii, prin sistematizarea poziţiilor
corpului sau a segmentelor acestora precum şi prin descrierea
mişcărilor pe care acestea le pot efectua furnizează baza
descrierii oricăror acte motrice, indiferent că acestea se
regăsesc în activitatea fizică şcolară sau în alte activităţi
motrice din activitatea fizică a oamenilor.
Ca urmare, cu ajutorul acsetei terminologii vom putea
să descriem cu uşurinţă orice gen de exerciţiu care are efect de
ameliorare a unei stări deficitare sau a unor afectiuni
traumatice, contribuind la înţelegerea poziţiilor şi mişcărilor ce
trebuie efectuate de către subiecţi.
Vom aminti poziţiile fundamentale şi genurile de
mişcări care stau la baza descrierii exerciţiilor.

29
 Poziţiile fundamentale sunt:
- stând;
- pe genunchi;
- aşezat;
- culact;
- sprijin ;
- atârnat.
Poziţia stând
Se mai numeşte şi ortostatică, are bază de susţinere
redusă, limitată la contactul tălpilor cu solul sau podeaua. Este
o poziţie puţin stabilă şi angrenează în contracţia statică o mare
parte din muşchii planului posterior al corpului (muşchii cefei
şi spatelui, muşchii posteriori ai coapsei şi gambei). Poziţia
stând este mult utilizată pentru corectarea deformaţiilor
toracelui şi spatelui, membrelor superioare şi inferioare, mai
ales sub forma poziţiilor derivate.
Poziţia “pe genunchi”
Se menţine mai greu cu trunchiul vertical întrucât
proiecţia centrului de greutate pe suprafaţa de sprijin este
dispusă excentric. Totodată genunchii nu au o structură
potrivită pentru sprijin iar atunci când se foloseşte mai mult
timp este necesară protejarea genunchilor cu apărătoare special
confecţionate. În gimnastica corectivă se foloseşte în special

30
poziţia derivată cu sprijin pe palme (poziţia “pe patru labe)
pentru că, asigurând orizontalizarea coloanei vertebrale, o
eliberează de funcţia statică în menţinerea echilibrului şi îi
măreşte amplitudinea mişcărilor. De aceea, poziţia “pe
genunchi” cu sprijin pe palme este mult utilizată în corectarea
deficienţelor coloanei vertebrale şi a toracelui. Prin stabilizarea
pe care o oferă corpului întreg este indicată în reeducarea
tulburărilor de echilibru şi coordonare.
Poziţia aşezat
Oferă corpului o bună stabilitate pentru că efortul
muscular necesitat de menţinerea echilibrului este redus,
suprafaţa de sprijin este mai mare iar centrul de greutate se
apropie de suprafaţa de sprijin. În această poziţie, bazinul se
apropie ca înclinare de planul orizontal iar curbura lordotică a
coloanei vertebrale lombare se îndreaptă sau se poate chiar
inversa. Poziţia şezând poate fi folosită ca poziţie iniţială
pentru exerciţiile de trunchi şi membre superioare ca şi pentru
efectuarea exerciţiilor de respiraţie diofragmatică.
Poziţia culcat
Este poziţia cu suprafaţa de sprijin mult mărită iar
coloana vertebrală nu mai are rolul de menţinere a verticalităţii
corpului, de aceea mişcările de trunchi se efectuează cu
amplitudine mărită în toate planurile de mişcare, la nivelul

31
fiecărei regiuni. Poziţiile derivate (decubit ventral, lateral) sunt
de asemenea folosite pentru corectarea deficienţelor coloanei
vertebrale şi spatelui, toracelui şi abdomenului, membrelor
superioare şi inferioare.
Poziţia atârnat
Este singura poziţie fundamentală în care sprijinul se
află deasupra centrului de greutate. Această poziţie se menţine
prin forţa membrelor superioare şi a centurii scapulare: capul şi
gâtul sunt uşor înclinate înapoi, toracele proemină, abdomenul
este supt şi membrele inferioare sunt în uşoară extensie.
Poziţia atârnat poate fi incompletă când corpul mai
păstrează parţial sprijinul pe sol – poziţia atârnat combinat.
Totodată ea se mai poate realiza pasiv cu ajutorul unor
dispozitive de fixare a corpului (căpăstrul Glissan sau Sayre),
situaţie în care membrele şi trunchiul sunt întinse pasiv pe
verticală.
Această poziţie poate fi executată la bara fixă înaltă, la
inele, trapez sau la scara fixă, corpul fiind vertical în jos sau
poate să fie realizată pe un plan oblic (bancă de gimnastică sau
redresor universal). Poziţia atârnat se foloseşte pentru
corectarea deficienţelor coloane vertebrale şi spatelui,
deformaţiile abdomenului, membrelor superioare şi inferioare.

32
 Exerciţiile cu caracter corectiv care se pot efectua din
poziţiile fundamentale prezentate mai sus au caracter variat şi
pot fi orientate spre exerciţii statice, dinamice, exerciţii de
respiraţie sau cu caracter utilitar sau de redresare posturală.
Exerciţiile statice se mai pot folosi sub forma
exerciţiilor izometrice, adică menţinerea unei poziţii corective
sau hipercorective mai mult timp, împotriva gravitaţiei sau a
altor rezistenţe.
Exerciţiile dinamice se pot realiza în gimnastica
medicală sub forma mişcării active, libere sau legate, a mişcării
active cu rezistenţă.
Exerciţiile dinamice corective se pot sistematiza astfel:
a. Exerciţii active cu caracter corectiv
b. Exerciţii de respiraţie cu caracter corectiv;
c. Exerciţii aplicative cu caracter corectiv;
d. Exerciţii de redresare – pasive, pasiv-active sau
active;
e. Exerciţii de reluare a grupelor musculare
contractate sau scurtate.

a. Exerciţiile active
Se pot realiza cu segmentul deficient precum şi cu
segmente învecinate segmentului deficient.

33
 Exerciţiile active vor fi localizate la segmentul deficient
pentru a nu crea deficienţe compensatorii.
Exemplu: - pentru corectarea lordozei lombare se vor
executa mişcări de flexie ale trunchiului numai la nivelul
regiunii lombare, coloana vertebrală fiind fixată sau menţinută
în poziţii corective.
Aceste mişcări pot fi executate cu îngreniere: mingi
medicinale, bastoane, gantere etc. sau împotriva unei rezistenţe
manuale sau opuse forţei gravitaţiei.
Exerciţiile segmentelor învecinate deficienţei principale
vor întregi sau corecta exerciţiul principal.
Exemplu: membrele superioare în lordoza lombară vor
lucra în plan posterior pentru a evita compensarea cifotică a
coloanei vertebrale dorsale, în timp ce membrele inferioare vor
fi duse, menţinute sau fixate în plan anterior pentru corectarea
poziţiei bazinului.
De asemenea aceste exerciţii vor fi executate liber sau
cu îngreniere diferită.
În cadrul exerciţiilor corective mişcările pot fi executate
analitic, dar cele mai bune rezultate se obţin atunci când se
execută exerciţii combinate.
b. Exerciţiile de respiraţie cu caracter corectiv se
execută din poziţii stabilite.

34
 Se pot executa liber sau în timpul exerciţiilor de trunchi
şi membre superioare, din poziţii simetrice sau asimetrice care
să nu stânjenească mişcările toracelui.
În general exerciţiile de respiraţie se vor introduce la
sfârşitul părţii introductive şi în partea fundamentală a lecţiei,
după exerciţiile corective mai grele.
c. Exerciţiile aplicative cu caracter corectiv
Aceste exerciţii se folosesc pentru educarea sau
reeducarea deprinderilor motrice de bază.
Dintre cele mai bune exerciţii aplicative, cu conţinut
corectiv, sunt exerciţiile de mers, exerciţii de tasare, echilibru
şi suspensiuni.
Exerciţii de mers corectiv sunt incluse în partea
introductivă şi finală a lecţiei de gimnastică medicală. Se vor
folosi numai acele exerciţii de mers cu structură corectivă
pentru deficienţa primară.
Exemple:
- mers pe vârfuri pentru corectarea cifozei;
- mers cu genunchii îndoiţi, trunchiul vertical pentru
corectarea cifoze;
- mers cu genunchii îndoiţi, trunchiul vertical pentru
corectarea lordozei.

35
 Exerciţii de târâre se efectuează din poziţii cu bază
mare de susţinere şi control de greutate foarte aproape de baza
de sprijin. Aceste poziţii permit o localizare precisă a
exerciţiilor la nivelul segmentului deficitar şi angrenează în
lucru grupe mari musculare. Exerciţiile de târâre se execută din
poziţiile fundamentale decubit dorsal, pe genunchi şi şezând,
dar şi din poziţiile derivate ale acestora, executate simetric şi
asimetric.
Exerciţiile de echilibru pot fi simple şi asociate cu
purtări de obiecte uşoare, determinând o solicitare simetrică a
muşchilor antogonişti.
Suspensiunile - se pot realiza pasiv prin susţinerea
greutăţii corpului cu ajutorul diferitelor aparate sau pot fi
realizate activ prin forţa membrelor superioare.
Astfel, pot fi complete când se realizează pe verticală
sau incomplete pe plan oblic sau cu sprijinul membrelor
inferioare.
Suspensiunile active pot fi executate simplu sau
combinate – cu mişcări active (pendulări, răsuciri), cu redresări
pasive, active.
d. Exerciţiile de redresare

36
 Constau din luarea unor poziţii corective sau
hipercorective şi menţinerea lor o perioadă de timp bine
determinată. Ele se pot executa pasiv sau activ.
Redresările pasive se pot însoţi de tracţiuni şi presiuni
imprimate asupra segmentului deficient de către profesor sau
de unele aparate mecanice (aparatul Zander). De asemenea se
pot asocia cu suspensiunile. Cele mai bune redresări pasive se
obţin din poziţii atârnat şi decubit dorsal.
Redresările active constau de fapt dintr-o autocorectare
progresivă a atitudinii corpului imprimând şi menţinând poziţii
corective prin încercări repetate şi insistente în faţa oglinzii.
Ele contribuie la formarea reflexului de atitudine corectă a
corpului.
Poziţiile cele mai indicate pentru executarea acestor
exerciţii sunt poziţiile stând şi şezând.
Genurile de mişcări sunt:
- îndoirea;
- întinderea;
- ridicarea;
- coborârea;
- balansarea;
- rotare;
- răsucire;

37
 - ducere.
Descrieri mai ample ale acetor poziţii şi mişcări precum
şi ale derivatelor acestora se regăsesc în cadrul cărţilor şi
materialelor de specialitate din domeniul gimnasticii şi al
educaţiei fizice şcolare. Ele nu fac subiectul acestui material
aşa că cei interesaţi trebuie să consulte bibliografia de
specialtate.

38
 DEFICIENŢELE FIZICE

Generalităţi
Deficienţa fizică reprezintă o modificare a formei şi
funcţiilor aparatului locomotor, în urma cărora apar influenţe
negative asupra organismului evidenţiate de scăderea
motricităţii generale, limitarea randamentului fiziologic al
marilor funcţiuni, toate generând o stare de disconfort fizic şi
psihic pentru individ
Adrian N. Ionescu are meritul de a fi dat una din cele
mai complete definiţii noţiunii de deficienţă. Astfel deficienţă
fizică este considerată:
“orice abatere de la normal în forma şi funcţiile organismului,
care tulbură creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a
corpului, îi modifică aspectul exterior, îi reduce aptitudinile şi
puterea de adaptare la efortul fizic şi îi scade capacitatea de
muncă productivă.”
Deficienţele funcţionale sunt rezultatul unei lipse sau
hiperfuncţii, unui dezechilibru sau necoordonări ale funcţiilor
aparatului locomotor. Deficienţele fizice de natură patologică
sunt determinate de modificări structurale ale elementelor ce
compun acest aparat.

39
 Cauzele deficienţelor fizice sunt foarte numeroase şi
variate, motiv pentru care nu există un criteriu unic de
sistematizare.
Clasificări ale deficienţelor fizice:
a. după natura cauzelor:
- deficienţe fizice de cauză internă, condiţionate
de procesele de creştere şi dezvoltare, starea funcţiilor mari
somatice, organice şi psihice;
- deficienţe fizice de cauză externă, legate de
condiţiile de viaţă şi mediu.
b. după mecanismul de producere:
- deficienţe fizice directe - interesează elementele
proprii ale deficienţei.
- deficienţe fizice indirecte – mai întâi se produce
o afecţiune sau un defect organic după care apare deficienţa
morfologică sau funcţională.
c. după momentul instalării:
- deficienţe fizice congenitale; malformaţii,
deformaţii;
- deficienţe fizice dobândite pe procesul vieţii în
urma unor traumatisme, accidente sau îmbolnăviri.

40
 Această clasificare (după momentul instalării) reiese din
faptul că în producerea deficienţelor fizice se recunosc factori
favorizanţi, predispozanţi şi determinanţi.
În grupul factorilor predispozanţi se includ:
- cauzele ereditare care se pot manifesta de la naştere sau
mai târziu în timpul creşterii;
- factorii favorizanţi sunt socotiţi cei care influenţează
negativ asupra stării de sănătate, iar
- factori determinanţi şi anume mecanismele direct
responsabile de procesele patologice ale deficienţelor fizice.
d. după întinderea lor:
- deficienţe fizice totale (globale) când modifică
forma şi funcţiile întregului corp;
- deficienţe fizice parţiale când modifică numai
anumite regiuni şi segmente.
e. după prognostic:
- deficienţe fizice staţionare, neevolutive;
- deficienţe fizice progresive, evolutive
În grupa mare a deficienţelor fizice se conturează câteva
categorii, ale căror particularităţi necesită precizări.
Astfel, infirmitatea este o categorie aparte. Infirmul este
un deficient definitiv care nu a putut fi integral recuperat. După
definiţia comitetului de experţi O.M.S. “infirmitatea este

41
deficienţă fizică diagnosticată medical care reduce aptitudinea
individului de a face faţă nevoilor curente”.
Diformitatea este o formă sau atitudine anormală,
permanentă şi necorectibilă a unei părţi a organismului,
Invaliditatea este infirmitatea în care handicapatul sau
deficientul nu-şi poate îndeplini rolul său social, chiar în
condiţiile unei munci remunerate.

Depistarea şi clasificarea deficienţelor fizice în şcoală

Problema depistării, prevenirii şi corectării deficienţelor

fizice, existente la copii, constituie o preocupare permanentă
atât pentru părinţi cât şi pentru toate cadrele didactice care se
ocupă de creşterea şi educarea lor.
Cu ocazia examenelor medicale care se fac în şcoală
pentru a stabili starea de sănătate şi a aprecia creşterea şi
dezvoltarea fizică a elevilor s-a constatat că doar o parte dintre
elevi prezintă o atitudine corectă a corpului. De aceea nu putem
trece cu vederea procentul destul de mare de elevi care sunt
purtători şi a unor defecte morfologice şi funcţionale localizate
la nivelul aparatului locomotor.
Cunoaşterea acestor atitudini deficitare este foarte
importantă pentru toţi factorii implicaţi în formarea tinerei

42
generaţii. Depistarea lor timpurie şi conlucrarea factorilor
decizionali cu kinetoterapeuţi poate avea efecte favorabile
pentru creşterea elevilor din punct de vedere somatic dar în
acelaşi timp si pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale
elevilor.
Adrian N. Ionescu a descris patru grupe de elevi în
funcţie de gravitatea deficienţelor fizice constatate:
- grupa I include copiii fără deficienţe fizice,
organice sau psihice, cu dezvoltare armonioasă a corpului, cu o
bună stare de nutriţie, având atitudine corectă a corpului şi a
segmentelor lui.
Toţi aceşti elevi îndeplinesc sarcinile prevăzute în
programa de educaţie fizică şi participă la toate formele de
practicare a exerciţiilor fizice din şcoală.
- grupa a II-a cuprinde elevi cu deficienţe fizice
uşoare (atitudini deficiente) care pot interesa întreg corpul sau
numai anumite segmente ale corpului şi, care prin executarea
mişcării corective, proba funcţională, corectează şi
hipercorectează (corectează = se realizează o corectare parţială
a deficienţei globale sau segmentare; hipercorectează = când se
obţine nu numai corectarea poziţiei dar chiar realizarea
aspectului invers deficienţei).

43
 Aceşti copii nu prezintă tulburări ponderale şi nici
sechele de boli organice sau psihice. Ei nu sunt scutiţi de
educaţie fizică ci, dimpotrivă, li se recomandă exerciţii
suplimentare pentru corectarea deficienţelor respective. În acest
sens ar fi bine să se organizeze în lecţii momente speciale de
C.F.M. (cultură fizică medicală) care să cuprindă 3-5 exerciţii
corective şi de redresare sau chiar lecţii corective speciale.
- grupa a III-a cuprinde elevii cu deficienţe medii
care prezintă defecte morfologice şi funcţionale staţionare sau
cu evoluţia lentă care se corectează parţial sau rămân
nemodificate prin efectuarea probei funcţionale.
Cele mai multe deficienţe medii sunt segmentare. Nici
aceşti elevi nu sunt scutiţi de educaţie fizică, ci doar de
anumite exerciţii şi mişcări care ar putea accentua deficienţa
existentă. Nu vor participa la concursuri.
Elevii care prezintă deficienţe medii vor urma un regim
deosebit de viaţă în care pe primul plan se vor situa exerciţiile
fizice cu caracter corectiv. Respectând atât în şcoală cât şi la
domiciliu recomandările date de medic şi profesorul de
educaţie fizică privitoare la educarea unei atitudini corecte a
corpului, la alternarea raţională dintre muncă şi repaos precum
şi prin executarea zilnică a unor exerciţii, aceste deficienţe se

44
pot corecta parţial, se pot opri în evoluţie sau chiar eradica,
până la corectarea lor completă.
- grupa a IV-a cuprinde elevii cu deficienţe
accentuate care constau din modificări patologice ajunse într-
un stadiu avansat de evoluţie.
Cele mai multe deficienţe accentuate sunt determinate
în viaţa intrauterină (malformaţiile aparatului locomotor) sau
ca urmare a unor paralizii, traumatisme osoase şi articulare,
infecţii şi inflamaţii ale oaselor, articulaţiilor, muşchilor sau
vaselor sanguine care influenţează starea de sănătate a elevului.
Aceşti elevi sunt scutiţi de lecţia de educaţie fizică, dar
se organizează cu ei lecţii speciale de corectare a deficienţelor
fizice. Practicarea sistematică şi organizată a exerciţiilor fizice
corective de către aceşti indivizi este o necesitate atât pentru
asigurarea unei creşteri normale, a unei bune capacităţi psiho-
motorii, cât şi pentru corectarea deficienţelor existente, pentru
prevenirea celor compensatorii etc.
Cunoaşterea caracterelor diferenţiale dintre aceste grupe
de către profesorul de educaţie fizică este foarte importantă
pentru aprecierea corectă a valorii biologice a unui colectiv.
Numărul mare de deficienţe fizice găsit în şcoli se explică prin
nediferenţierea deficienţelor uşoare care sunt atitudini

45
deficiente, fără modificări în structura ţesuturilor, de
deficienţele medii şi chiar de cele accentuate.
Având în vedere această clasificare putem împărţi
deficienţele fizice în deficienţe de grad I, II şi III
(corespunzător grupelor II, III şi IV).
Este adevărat că uneori diferenţierea dintre deficienţele
uşoare şi cele medii nu este evidentă, mai ales în cazul
formelor de trecere.
Am dori, de asemenea, să subliniem importanţa
cunoaşterii acestor deficienţe pentru dezvoltarea armonioasă a
adolescenţilor şi tinerilor. Sesizate la timp, corect îndrumate şi
urmărite, deficienţele uşoare şi medii pot fi îndreptate.
A nega existenţa lor este o greşeală tot atât de mare ca
aceea de a nu le corecta sau trata cu nepăsare. Numai
cunoscând datele biologice şi medicale ale fiecărui elev,
profesorul de educaţie fizică poate să stabilească posibilităţile
de integrare a elevului în procesul de educaţie fizică, să
hotărască şi să aplice cele mai adecvate măsuri pentru
prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice.

46
 ATITUDINI DEFICITARE

Atitudinile deficitare sunt cele care se instalează în

copilărie, mai ales în cadrul procesului şcolar. Ele se pot instala
şi mai târziu datorită specificului unor activităţi productive.
Ponderea lor este mai mică întrucât atitudinea corporală, în
general, este uşor de afectat mai ales atunci când organismul se
află în creştere.
Deşi acest capitol va fi orientat în mod dominant către
atitudinile deficitare, a căror cunoaştere şi depistare timpurie
este folositoare în cadrul procesului didactic, în prima parte a
acestei secţiuni vom urmări formarea atitudinii corecte a
corpului.
Aceasta deoarece considerăm că, scopul principal al
procesului instructiv-educativ în care sunt încadraţi copii de
vârstă şcolară, este acela de a forma atitudini de postură corecte
şi că, de fapt, tocmai lipsa acestei preocupări va determina
instalarea unor deficienţe de portura care, nefiind luate în
considerare, se transformă în timp în atitudini deficitare.

Formarea ţinutei corecte

Ţinuta corectă este o atitudine a corpului omenesc care
are la bază o serie de reflexe senzorio-motoare. Acestea au ca

47
punct de plecare impulsurile recepţionate de priocereptorii din
ţesuturile periarticulare, tendoane şi muşchi, precum şi
interoreceptivii din piele şi analizatorii vizuali sau acustico-
vestibulari. Toate aceste exerciţii se transmit structurii
perceptive a scoarţei cerebrale care le reţine şi trimite pe cale
motorie, efectoare până la anivelul măduvii spinării; impulsuri
prin intermediul cărora se modifică starea de tonus a
musculaturii corpului omenesc necesară menţinerii în condiţii
diferite a aceleiaşi atitudini.
Deci, atitudinea corpului - corectă sau nu – se formează
prin intermediul unor reflexe prin care individul îşi menţine
aceleaşi raporturi între segmentele sale, în condiţii
asemănătoare desfăşurării activităţilor statice şi dinamice.
Procesul de educare a atitudinii corecte a corpului
trebuie să înceapă după vârsta de cinci ani, adică vârsta la care
terminându-se mielinizarea fibrelor neuroase, se poate regla
tonusul muscular şi forma un reflex corect şi stabil de atitudine
corectă.
Măsurile prin care se poate educa atitudinea corectă a
corpului sunt numeroase şi variate. Unele dintre ele se
adresează întregului organism, altele numai aparatului
locomotor şi sistemului nervos; primele acţionează indirect
asupra funcţiei de atitudine corectă, cealaltă se adresează direct

48
elementelor pasive şi active de care depinde atitudinea
corpului.
Din prima grupă fac parte toate măsurile prin care se
îmbunătăţeşte starea generală de sănătate şi rezistenţă a
corpului ca bază împotriva predispoziţiilor şi cauzelor care
favorizează sau determină atitudinile deficiente.
Pentru educarea unei atitudini corecte este utilă
organizarea raţională a activităţii zilnice şi evitarea oboselii.
Părinţii şi chiar profesorii impun în foarte multe cazuri
menţinerea îndelungată a unor poziţii la bancă sau la masa de
lucru care solicită static muşchii spatelui. Lucrul static
prelungit este mai obositor decât lucrul dinamic şi favorizează
luarea şi menţinerea unor poziţii incorecte, deficiente.
Pe lângă faptul că şederea şi activitatea statică din
banca şcolară trebuie să se desfăşoare într-o poziţie cât mai
corectă, evitându-se înclinările, răsucirile şi poziţiile asimetrice
ale corpului şi trunchiului se impune chiar şi organizarea
petrecerii timpului liber.
Din cea de a doua grupă fac parte factorii prin care
putem să educăm reflexul neuromuscular de atitudine corectă
precum şi tonificarea unor grupe musculare cu un rol
preponderent în păstrarea atitudinii corecte (muşchii peretelui
abdominal şi bazinului, a membrelor superioare şi inferioare).

49
 Vom prezenta în partea practică un complex de exerciţii
care, incluse parţial sau integral în lecţia de educaţie fizică, cu
dozările şi precizările corespunzătoare vârstei, pot contribui la
formarea unei ţinute corecte.
În continuare vom aborda atitudinile deficitare, acestea
fiind cele care se bucură de cel mai mare succes în corectare,
prin intermediul mijloacelor din gimnastica de bază.
Atitudinile deficitare globale sau totale ale corpului sunt
abateri de la normal apărute fie prin insuficienţă sau exces
funcţional, fie prin dezechilibru sau asimetrie funcţională a
întregului aparat de susţinere şi mişcare.
Aceste abateri apar sub influenţa mai multor factori
cum sunt: predispoziţiile ereditare, tipul constituţional,
tulburări ale motricităţii, slăbirea capacităţii funcţionale a
musculaturii etc.
Atitudinile deficitare globale se pot observa:
- în plan sagital (antero-posterior):
 global cifotică
 global lordotică
 plan rigidă
- în plan frontal: global asimetrică

50
 Obiectivele exerciţiilor fizice corective adresate
atitudinilor deficitare globale sunt:
1. Formarea reflexului de atitudine corectă a corpului în
ortostatism şi în acţiunile dinamice:
2. Tonifierea şi scurtarea anumitor grupe musculare
precum şi alungirea celor antagonice;
3. Corectarea şi/sau prevenirea deficienţelor fizice
secundare acestor afecţiuni prin exerciţii fizice speciale.

51
 ATITUDINI DEFICITARE GLOBALE

Atitudinea global cifotică

Se apreciază din profil, observându-se: capul şi gâtul

înclinat înainte, umerii aduşi în faţă, toracele înfundat sau în
flexiune, abdomenul supt sau rareori balonat subombilical.
Conturul spatelui este arcuit posterior, cu o cifozare dorso-
lombară sau totală a coloanei vertebrale. Bazinul este puţin
înclinat, membrele inferioare sunt drepte sau mai frecvent cu
genunchii în flexiune.
Se poate constata că această atitudine se menţine mai
mult pe baza elementelor pasive întrucât muşchii planului
posterior şi trunchiul sunt întinşi. Muşchii situaţi anterior sunt
relaxaţi.
Este frecvent întâlnită la copiii de vârstă şcolară care
nu-şi corectează suficient atitudinea corpului, precum şi la
adolescenţii care au o creştere rapidă în înălţime fără o
dezvoltare corespunzătoare a musculaturii.

52
 Corectarea atitudinii global cifotice
Mijloacele folosite:
1. Exerciţiile statice sub forma poziţiilor fundamentale
dar mai ales a poziţiilor derivate, simetrice care să solicite
sinergic muşchii planului posterior al corpului.
Cele mai indicate poziţii din punct de vedere al
eficacităţii sunt poziţiile înalte şi cele cu suprafaţă mare de
sprijin.
2. Exerciţiile dinamice cele mai indicate sunt :
– exerciţii de trunchi sub forma mişcărilor de extensie,
a îndoirilor laterale, răsucirilor şi circumducţiilor în plan
posterior ;
– exerciţii de membre superioare, se vor executa în plan
posterior şi deasupra liniei orizontale a umerilor ;
– exerciţii de membre inferioare executate în plan
posterior ;
– exerciţii de respiraţie, au un caracter corectiv evident ;
se pot executa liber sau legate de mişcările corective ale
trunchiului şi membrelor ;
– exerciţii aplicative sub forma exerciţiilor de mers
corectiv, alergare, suspensiuni, târâre şi echilibru ;
– exerciţii cu obiecte portative (minge medicinală
halteră, bastoane) şi la aparate fixe (bancă, scară fixă) ;

53
 – exerciţii de redresare pasivă sau activă.

Atitudinea global lordotică

Se caracterizează printr-o uşoară accentuare a curburii

coloanei vertebrale lombare care se poate întinde în sus
cuprinzând o parte a coloanei dorsale şi uneori spatele în
întregime.
Examinând subiectul din profil, observăm capul şi gâtul
vertical sau înclinate în faţă, în sens compensator, umerii sunt
traşi înapoi, toracele şi abdomenul proemină înainte, bazinul
este înclinat mult sub linia orizontală.
Membrele inferioare sunt întinse, uneori genunchii fiind
în hipotensie. Este atitudinea frecvent întâlnită la copii dar şi la
adolescenţii slabi, cu musculatura abdominală atonă, cu bazinul
mult înclinat sub orizontală.

Corectarea atitudinii global lordotică

Mijloace folosite
1. Exerciţiile statice cele mai indicate sunt poziţiile
derivate din poziţiile fundamentale aşezat, culcat şi atârnat. Se
folosesc mai puţin poziţiile stând şi pe genunchi care sunt în
general lordozante.

54
 2. Exerciţiile dinamice cele mai indicate sunt exerciţiile
de trunchi – îndeosebi mişcările de flexie precum îndoirile
laterale şi răsucirile executate simultan cu flexiunea
trunchiului. Se folosesc de asemenea exerciţii de membre
superioare şi inferioare, aplicative, de respiraţie, de redresare.

Atitudinea global rigidă sau plană

Corectarea atitudinii global rigide sau plane

Mijloacele folosite
În corectarea acestei atitudini deficitare vor fi folosite
acele mişcări ale trunchiului şi membrelor, de pe loc sau din
deplasare, executate amplu, cu tensiuni finale care favorizează
mărirea suprafeţei mişcărilor.
Sunt contraindicate redresările şi suspensiunile.
1.Exerciţiile statice se folosesc mai ales sub forma
poziţiilor derivate:
- poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme,
- poziţiile derivate din poziţia culcat (ventral, dorsal,
lateral).
Sunt mai puţin indicate:
- poziţiile derivate din stând (numai stând depărtat,
fandat, pe vârfuri, în sprijin);

55
 - poziţia atârnat întrucât determină ştergerea curburilor
coloanei vertebrale;
- poziţia aşezat – orizontalizează bazinul şi prin aceasta
reduce curbura lombară.
2. Exerciţiile dinamice sub formă de :
– exerciţii de trunchi: flexii cervico-dorsale, extensii
lombare, îndoiri laterale, răsuciri şi circumducţii.
– exerciţii de membre superioare sub forma mişcărilor
de ducere înainte, lateral sau circumducţii executate în plan
anterior.
– exerciţii de membre inferioare prin care se urmăreşte
redresarea bazinului şi amplificarea mişcărilor în regiunea
lombară. De aceea se vor executa în plan posterior ;
– exerciţii aplicative – sunt cele mai indicate exerciţii
întrucât pot asigura coordonarea mişcărilor, recăpătarea
mobilităţii şi supleţei în articulaţiile corpului.

Corectarea atitudinii global asimetrice (spre stânga)

Mijloace folosite :
1. Exerciţii statice sub forma poziţiilor corective şi
hipercorective, derivate din poziţiile fundamentale prin
dispunerea simetrică dar mai ales asimetrică a membrelor
superioare şi inferioare:

56
 – poziţia stând – pe vârfuri, cu mâna dreaptă la ceafă,
stânga pe şold; cu bastonul asimetric prins la spate;
– poziţia aşezat pe coapsa dreaptă, cu măna dreaptă pe
creştet;
– poziţia culcat ventral, dorsal cu dispunerea braţului
drept deasupra axei umerilor şi îndoirea genunchiului stâng;
– poziţia atârnat, apucat asimetric, braţul drept mai sus.
2. Exerciţii dinamice ; cele mai indicate sunt :
– exerciţii de trunchi – extensiile pentru crearea
simţului de simetrie a trunchiului , îndoiri laterale spre stânga
în scopul corectării atitudinii scoliotice a coloanei vertebrale şi
răsucirii spre dreapta (mai ales când se constată o torsiune a
corpurilor vertebrale) ;
– exerciţii de membre superioare – executate simetric
dar mai ales asimetric pentru corectarea asimetriei poziţiei
umerilor şi omoplaţilor. Pentru aceasta braţul drept va fi dus,
fixat sau menţinut în plan posterior şi deasupra axei orizontale
a umerilor. Braţul stâng va fi fixat sau dus în plan posterior dar
sub linia orizontală a umerilor.
Se folosesc de asemenea diverse exerciţii de respiraţie,
exerciţii aplicative şi de redresare

57
 DEFICIENŢELE FIZICE PARŢIALE ALE CORPULUI
ŞI CORECTAREA LOR

Deficienţele fizice parţiale trebuie corectate cu atenţie

pentru a stabili dacă sunt în stadiu de atitudine defectuoasă
determinată de o tulburare funcţională a aparatului locomotor
sau sunt deformaţii rezultate din modificări ale formei şi
structurii corpului.

Obiectivele exerciţiilor fizice corective sunt:

1. Tonifierea musculaturii segmentului deficient
pentru a-l menţine în atitudine corectă;
2. Îndreptarea deficienţelor secundare apărute fie la
acelaşi segment, fie la nivelul segmentelor imediat învecinate;
3. Redresarea şi menţinerea conştientă în atitudine
normală, urmată de crearea reflexului corect pentru această
poziţie.
Vom prezenta numai deficienţele fizice funcţionale
frecvent întâlnite şi doar mijloacele de corectare prin
gimnastică medicală.

58
 Deficienţele fizice ale capului şi gâtului

Deficienţele capului şi gâtului se cercetează de obicei

împreună, întrucât deficienţele capului sunt, de regulă, însoţite
de deviaţii ale poziţiei gâtului, iar gâtul determină mai
întotdeauna modificarea poziţiei capului.

Înclinarea înainte a capului şi gâtului

Este cea mai frecventă deficienţă la copiii şi
adolescenţii timizi, miopi şi debili. Se însoţesc de o atitudine
cifotică dorsală sau totală, de proiectarea înainte a umerilor
precum şi de flexiunea toracelui. La vârsta şcolară se datoreşte
poziţiei defectuoase a elevilor când îşi pregătesc lecţiile.

Corectarea capului şi gâtului înclinate înainte

Mijloacele folosite:
1. Exerciţii statice.
Exerciţiile statice folosite sunt poziţiile corecte şi
hipercorective, selecţionate din poziţiile fundamentale ale
gimnasticii medicale: stând, pe genunchi, aşezat, culcat şi
atârnat, având o structură care să corespundă scopului corectiv.
2. Exerciţii dinamice:

59
 – exerciţii de cap şi gât sub forma mişcărilor de
extensie, a îndoirii laterale spre stânga sau spre dreapta,
mişcarea corectivă, a răsucirilor spre stânga sau dreapta, a
circumducţiilor în plan posterior. La aceste mişcări analitice se
poate adăuga mişcarea de întindere a gâtului în axul lung
alcoloanei vertebrale cervicale ;
– exerciţii de membre superioare executate la nivelul
umerilor şi peste nivelul umerilor în plan posterior ;
– exerciţii de trunchi sub forma mişcărilor de extensie
şi îndoire laterală, răsuciri şi circumducţii efectuate simultan cu
mişcările capului şi gâtului, pentru a le amplifica ;
Se mai pot folosi exerciţiile aplicative, de respiraţie, de
redresare, exerciţii cu obiect.

Corectarea capului şi gâtului înclinate lateral (spre

stânga)
Mijloacele folosite
1. Exerciţiile statice, care constau din poziţii corective
şi hipercorective simetrice dar mai ales asimetrice pentru
corectarea asimetriei elementelor centurii scapulare (membrul
superior drept va lucra deasupra umerilor şi în plan posterior):

60
 – poziţia stând – cu bastonul fixat asimetric la spate –
mâna dreaptă sus, stânga jos; cu mâna dreaptă la ceafă sau pe
creştet; cu braţul drept lateral sus;
– poziţia aşezat – derivatele vor avea de asemenea
structuri asemănătoare, braţele fiind dispuse asimetric ;
– poziţia pe genunchi: cu piciorul stâng întins lateral;
braţul drept lateral sus; cu sprijin pe palme; dispuse asimetric;
– poziţia culcat – înainte – cu mîna dreaptă la ceafă –
braţul drept oblic în sus, sau lateral;
– poziţia atârnat – cu braţul drept mai sus apucat.
2. Exerciţiile dinamice – constau din deplasări ale
acestui segment sau a corpului – global – în sensul redresării
corective sau hipercorective a capului şi gâtului.
- exerciţii de cap şi gât sub forma mişcării de îndoire
laterală dreaptă, răsucire spre stânga, extensie, circumducţie în
plan posterior şi în jumătatea dreaptă precum şi mişcarea de
întinderea gâtului în axul lung al coloanei cervicale capul şi
gâtul fiind în atitudine corectă.
- exerciţii de membre superioare vor fi exercitate
asimetric după cum urmează : membrul superior drept
efectuează mişcări peste nivelul umerilor şi în plan posteior, iar
membrul superior stâng efectuează mişcări sub nivelul
umerilor şi în plan posterior.

61
 - exerciţii de trunchi în sensul mişcărilor efectuate de
cap şi gât – pentru a amplifica mişcările acestora.
Folosim de asemenea şi exerciţii de respiraţie,
redresare, etc

Torticolisul (capul şi gâtul strâmb)

Constă din răsucirea capului şi gâtului de partea
sănătoasă şi înclinarea lor de partea bolnavă.
Torticolisul se poate produce în viaţa intrauterină
(determinat de poziţii vicioase ale capului, de presiunile
exercitate de cordonul ombilical asupra gâtului sau de
malformaţiile coloanei vertebrale cerebrale şi la naştere
(torticolisul obstetrical).
Cea mai frecventă formă este însă cea căpătată în
timpul vieţii prin deprindere greşită sau prin leziuni, inflamaţii,
pareze sau spasme, cicatrici sau scleroză, precum şi de unele
traumatisme produse la acest nivel.

Corectarea torticolisului muscular (stâng)

Pentru a se putea obţine rezultate bune se recomandă
începerea tratamentului funcţional imediat după depistarea
deficienţei (prevenirea apariţiei asimetriilor secundare de la
nivelul feţei şi toracelui).

62
 Mijloacele folosite
1. Exerciţii statice
Exerciţiile statice se folosesc sub forma poziţiilor
corective şi hipercorective care să favorizeze efectuarea
mişcărilor corective ale capului şi gâtului.
Poziţiile de lucru trebuie să aibă baza mare de susţinere
pentru a asigura echilibrul corpului şi localizarea mişcărilor
corective:
- poziţia stând (depărtat, fandat, cu sprijin -,,în cârje”);
poziţia pe genunchi (cu sprijin pe palme, cu un picior în
treaptă);
- poziţia aşezat (rezemat, călare pe banchetă);
poziţia culcat (pe o latură cu capul în afara suprafeţei de
sprijin);
- poziţia atârnat (la scară fixă, la căpăstrul Glisson).
2. Exerciţii dinamice constau din :
- exerciţii de cap şi gât se execută sub forma mişcărilor
de: răsucire spre dreapta bolnavă (stânga); îndoire laterală spre
partea sănătoasă (dreapta); extensia capului şi gâtului; etc.
Sunt contraindicate mişcările de flexie.
- exerciţii de membru superior, umeri şi omoplaţi
constau din fixări şi mişcări ale braţelor asimetric. Pentru
corectarea asimetriei centurii scapulare, membrul superior de

63
partea sănătoasă (dreapta) efectuează mişcările peste linia
orizontală a umerilor şi în plan posterior, iar membrul superior
stâng de partea torticolisului va executa mişcări sub nivelul
umerilor.
- exerciţii de trunchi sub forma mişcărilor de îndoire
laterală spre stânga, răsucire spre dreapta, extensie şi
circumducţie în plan posterior.
- exerciţii cu obiecte portative şi la aparate fixe, vor
avea aceeaşi structură corectivă cu mişcările capului şi gâtului
executate concentric şi în segmentul propriu pentru partea
dreaptă, excentric şi în afara segmentului pentru partea
bolnavă.
Se folosesc şi exerciţii de respiraţie, aplicative şi de
redresare.

Deficienţele fizice ale coloanei vertebrale

Curburile coloanei vertebrale pot fi exagerate sau să

dispară determinând în aceste cazuri deviaţiile şi deformaţiile
coloanei vertebrale.
Deficienţele coloanei vertebrale se clasifică:
a. După întinderea lor:
- deficienţe tipice = exagerări ale curburilor fiziologice;

64
 - deficienţe atipice = deficienţele care cuprind în
totalitate coloana vertebrală sau numai regiunile de trecere
(cervico-dorsal şi dorso-lombar).
b. După cauzele şi mecanismele de producere:
- deficienţe funcţionale au un început greu de precizat,
evoluţie lentă; sunt de obicei tipice, păstrează mobilitatea
coloanei vertebrale. Au, în principal, cauze profesionale fiind
cele mai uşor de corectat prin gimnastică medicală;
- deficienţe patologice sunt mai concentrate şi grave
(deformaţii), fiind modificări în structura elementelor coloanei
vertebrale.Au o cauză şi un început bine precizat cu semne şi
manifestări caracteristice. Pot fi: congenitale, rahitice,
paralitice, pleuretice grave ale adolescenţilor şi tinerilor,
traumatice, reumatice, prin tuberculoză vertebrală. Dintre
acestea numai o parte pot fi corectate prin exerciţii fizice.
Deficienţele coloanei vertebrale sunt întâlnite la toate
vârstele. Întrucât frecvenţa lor este crescută la vârsta şcolară –
în perioada de creştere – ne vom ocupa în cele ce urmează
numai de acele deviaţii vertebrale care se pot corecta prin
gimnastică medicală la această vârstă a şcolarizării.
Aceste deviaţii sunt:
1. Cifozele
a. torocală (dorsală)

65
 b. lombară
c. totală
2. Lordozele lombare
3. Cifolordozele
a. în “C”
b. în “S”
4. Cifoscoliozele

CIFOZA

Cifoza este o deficienţă a coloanei vertebrale în plan

sagital cu convexitatea indreptată spre posterior.
Se consideră cifoză tipică cifoza care este o exagerare a
curburii fiziologice dorsale; cifozele atipice sunt localizate în
regiunea lombară, mai rar cervicală, dar şi cifozele zonei de
trecere dorso lombară sau cele totale = cervico-dorso-lombare.

Corectarea cifozei dorsale

Mijloacele folosite sunt :
1. Exerciţiile statice sub forma poziţiilor fundamentale
dar mai ales a celor derivate cu o structură corectă, corectivă
sau hipercorectivă în care trunchiul este în extensie în regiunea
dorsală, înclinat înainte sau aplecat din regiunea lombară.

66
Totodată aceste poziţii vor fixa membrele superioare la şi peste
nivelul umerilor, iar membrele inferioare vor fi fixate sau
menţinute în plan anterior. Spre exemplificare:
– poziţia stând – cu trunchiul înclinat sau aplecat cu
mîinile la ceafă, sau braţele lateral sus;
– cu trunchiul vertical cu membrele inferioare îndoite
(ghemuit) sau fixate înainte la scara fixă, pe scaun etc.;
– poziţia aşezat – este una dintre cele mai bune poziţii
corective întrucât permite o localizare foarte bună a mişcării în
regiunea dorsală, simultan cu o fixare a coloanei vertebrale
lombare.
2. Exerciţii dinamice – constau din mişcări active libere
sau îngreuiate care să redreseze coloana vertebrală şi celelalte
deficienţe secundare ale cifozei:
– exerciţiile de trunchi – sub forma mişcării de extensie
în regiunea dorsală – ca mişcare corectivă şi a mişcărilor de
îndoire laterală şi răsucire spre stânga sau dreapta, întinderii în
axul vertical al coloanei vertebrale precum şi a circumducţiilor
în plan posterior din regiunea toracală.
– exerciţii de membre superioare sub forma ducerii şi
menţinerii în plan posterior a braţelor fie la nivelul liniei
orizontale sau deasupra acesteia. Exerciţiile se pot efectua liber

67
sau cu diferite obiecte portative din gimnastică: bastoane,
mingi medicinale, gantere, măciuci etc.
– exerciţii de membre inferioare – executate în plan
anterior sub forma mişcării de forfecări, abducţie – adducţie,
întinderi, îndoiri, flexii şi circumducţii. Aceste exerciţii
redresează poziţia bazinului şi tonifică peretele abdominal
adică previne lordozarea compensatorie a curburii lombare.
Se mai folosesc: exerciţii de respiraţie (pentru
corectarea toracelui înfundat), exerciţii aplicative, exerciţii de
redresare (autocontrol în oglindă), etc.

Corectarea cifozei lombare

Mijloacele folosite sunt astfel sistematizate :
1. Exerciţii statice sub forma poziţiilor fundamentale
dar mai ales a poziţiilor derivate care să favorizeze lordozarea
coloanei vertebrale şi înclinarea bazinului înainte, faţă de
planul său orizontal. În acest sens poziţia aşezat este
contraindicată, căci orizontalizând bazinul menţine ştearsă
curbura coloanei vertebrale lombare.
Se folosesc poziţiile derivate ale poziţiilor stând, pe
genunchi, culcat şi atârnat cum sunt de exemplu :
– poziţia stând – pe vârfuri; fandat înainte cu unul din
membrele inferioare fixat în plan posterior ;

68
 – poziţia pe genunchi – cu un membru inferior întins
lateral sau înapoi; cu sprijin pe palme; trunchiul orizontal sau
înapoi;
2. Exerciţiile dinamice în general sunt asemănătoare
celor folosite pentru corectarea cifozei dorsale dar cu
modificări ale sensului şi localizării mişcărilor de trunchi şi
membre. Astfel cele mai importante exerciţii sunt :
– exerciţiile de trunchi sub forma mişcării de extensie
în regiunea lombară, simple sau asociate cu mişcările de
îndoire laterală, etc.
– exerciţii de membre inferioare care vor înclina
bazinul înainte şi vor amplifica reducerea coloanei vertebrale
lombare. Astfel mişcarea corectivă este extensia membrelor
inferioare.
– exerciţii de membre superioare vor fi executate în
plan anterior pentru a localiza extensia trunchiului în segmentul
lombar şi a preveni tendinţa de inversare a curburii dorsale.
Se mai folosesc: exerciţii de respiraţie, exerciţii
aplicative, exerciţii de redresare (autocontrol în oglindă), etc.

Corectarea cifozei totale

Mijloacele folosite pentru corectarea cifozei totale sunt:

69
 1. Exerciţii statice sub forma poziţiilor fundamentale şi
derivatele acestora care au o structură corectivă şi
hipercorectivă. Acestea pot fi sub forma poziţiilor iniţiale dar şi
a poziţiilor menţinute atunci când îşi păstrează acelaşi conţinut
corectiv sau hipercorectiv.
2. Exerciţii dinamice:
– exerciţii de trunchi sub forma mişcărilor de extensie a
întregii coloane vertebrale, îndoiri laterale, răsuciri spre stânga
şi dreapta, circumducţii în plan posterior, mişcări de întindere
în axul lung al coloanei vertebrale.
– exerciţii de cap şi gât sub forma mişcărilor de
extensie, răsucire stânga – dreapta, circumducţie în plan
posterior.
– exerciţii de membre superioare – principalele mişcări
fiind extensia (efectuată peste nivelul liniei orizontale a
umerilor) şi circumducţiile în plan posterior.
– exerciţii de membre inferioare - vor fi executate
numai în plan posterior sub formă de extensii, circumduţii,
forfecări.
Sunt indicate şi exerciţiile de respiraţie, aplicative şi de
redresare.

70
 LORDOZA

Lordoza este o deficienţă a coloanei vertebrale în plan

anteroposterior (sagital) cu convexitatea anterior.
Poate fi lordoză tipică, constând într-o exagerare a
curburii fiziologice lombare sau lordoză atipică – prin apariţia
unei curburi în altă regiune sau în regiunea de trecere
dorsolombară.

Corectarea lordozei lombare

Mijloacele folosite:
1. Exerciţii statice indicate sub forma poziţiilor care
corectează înclinarea bazinului fie prin întinderea muşchilor
ischiogambieri, fie prin contracţia muşchilor abdominali.
Spre exemplificare:
– poziţia stând – cu trunchiul înclinat, aplecat şi îndoit;
– poziţia aşezat – cu genunchii îndoiţi, călare, cu
picioarele depărtate, etc.;
– poziţia pe genunchi – pe câlcâie aşezat, cu sprijin pe
palme – trunchiul deasupra orizontalei;
– poziţia culcat dorsal – înapoi cu genunchii îndoiţi, cu
sau fără sprijinul tălpilor pe sol, culcat ventral cu trunchiul în
afara suprafeţei de sprijin şi coborât sub nivelul acestuia ;

71
 – poziţia stând – cu genunchii îndoiţi sau cu un picior
fixat în plan anterior;
– poziţia atârnat – numai cu genunchii îndoiţi.
2. Exerciţiile dinamice vor urmări corectarea lordozei
fără să se creeze compensator o curbură cifotică. Cele mai
indicate exerciţii dinamice sunt :
– exerciţiile de trunchi efectuate în sens corectiv sub
forma înclinărilor, aplecărilor şi îndoirilor, având în
permanenţă grijă ca mişcarea să fie localizată la nivelul regiunii
lombare – fără să accentuăm curbura fiziologică dorsală.
Mişcările de îndoire laterală şi răsucire se vor executa
cu trunchiul înclinat sau aplecat pentru mobilizarea coloanei
vertebrale lombare.
– exerciţiile de membre inferioare vor corecta îndeosebi
poziţia bazinului. Aceste exerciţii se vor face în plan anterior.
– exerciţiile de membre superioare vor fi executate
pentru a preveni accentuarea curburii cifotice dorsale, eci se
vor face în plan posterior.
– exerciţiile de abdomen sunt indicate îndeosebi acolo
unde lordoza se întovărăşeşte de o hipotonie.
– exerciţiile aplicative: mers ghemuit (mersul piticului)
mers cu genunchii întinşi şi sprijin pe palme (mersul ursului),
mers cu prinderea mâinilor la nivelul gleznelor (mersul

72
elefantului); exerciţii de târâre; exerciţii de echilibru (poziţia
aşezat - echerul); suspensiunile (se fac îndeosebi incomplete,
pe plan oblic, fiind indicate pentru învingerea contracturii
musculare apărută în lordozele dureroase).
– exerciţii de respiraţie – insistându-se asupra solicitării
respiraţiei diafragmatice (insuficientă în lordozele cu hipotonie
abdominală) şi punându-se accent pe expiraţie.
– exerciţii de redresare se pot obţine prin menţinerea
unor poziţii hipercorective activ sau pasiv.
– exerciţii de relaxare se vor realiza îndeosebi pentru
decontracturarea musculaturii sacrolombare.

CIFOLORDOZA

Cifolordoza este o deficienţă frecventă ce se instalează

treptat din necesităţi mecanice de echilibrare a coloanei
vertebrale şi a trunchiului. Este considerată ca rezultatul
compensator al unei cifoze sau lordoze netratate la timp şi
corespunzător.
Cifolordoza este considerată tipică când se prezintă ca o
exagerare a curburilor normale – cea cifotică dorsală şi cea
lordotică lombară – şi atipică când una din curburi este mai
scurtă sau depăşeşte curbura fiziologică a coloanei vertebrale.

73
 Accentuarea celor două curburi se poate produce
simultan (cifolordoză primară) sau pe rând, prin compensarea
unei curburi simple primare prin altă curbură de sens opus
(cifolordoză secundară).

Corectarea cifolordozei
Mijloacele folosite
1. Exerciţii statice care constau din poziţii corecte şi
hipercorective a uneia dintre curburi, care să ofere în acelaşi
timp posibilitatea de a mobiliza cealaltă curbură.
Exemple:
a) Poziţii care să fixeze curbura cifotică permiţând
mobilizarea corectă a lordozei:
– poziţia stând - cu braţele lateral; lateral sus; cu
mâinile la ceafă; cu un baston peste omoplaţi la nivelul
umerilor; etc.;
– poziţia aşezat – cu fixarea asemănătoare a membrelor
superioare;
– poziţia pe genunchi – cu sprijin pe palme şi trunchiul
sub orizontală;
– poziţia culcat dorsal, cu un săculeţ de nisip sau minge
medicinală sub regiunea toracală;
– poziţia atârnat cu o minge sub regiunea dorsală.

74
 b) Poziţii care fixează lordoza, permiţând mobilizarea
corectivă a cifozei.
– poziţia stând – cu trunchiul înclinat sau aplecat; cu un
picior fixat în plan anterior;
– poziţia aşezat – cu genunchii îndoiţi – ghemuit; cu
genunchii îndoiţi;
– poziţia pe genunchi – pe călcâie aşezat cu un
genunchi îndoit în faţă (în treptă) ;
– poziţia culcat dorsal – cu genunchii îndoiţi.
2. Exerciţii dinamice
– exerciţii de trunchi sub forma mişcărilor de extensie
dorsală, flexie lombară, îndoiri laterale stânga–dreapta, răsucire
stânga–dreapta, circumducţie în plan anterior şi mişcarea de
întindere a coloanei vertebrale în axul său lung. Pentru a
amplifica mişcarea corectivă a trunchiului, deosebit de
importante devin exerciţiile de membre superioare şi inferioare.
– exerciţii de membre superioare constau din mişcări
peste nivelul umerilor şi în plan posterior.
– exerciţii de membre inferioare – executate în plan
anterior;
– exerciţii de abdomen şi bazin sub forma contracţiilor
izometrice şi izotonice ale peretelui abdominal;

75
 Se mai folosesc exerciţii aplicative, exerciţii de
respiraţie, redresări pasive şi active

SCOLIOZA

Scolioza este o deviaţie constantă a coloanei vertebrale

în plan frontal, care poate să se găsească fie sub forma unei
simple înclinări sau curburi laterale sau totale, fie sub forma
unui sistem de două sau mai multe curburi alterne, însoţită de
rotaţia vertebrelor (torsiunea corpurilor vertebrale) spre
convexitatea curburii scoliotice, gibozitate vertebro-costală
accentuată posterior de partea convecsităţii, asimetria centurii
scapulare şi pelviene.
Scolioza cu o singură curbură este frecvent totală, spre
dreapta sau stânga şi se numeşte scolioză în “C”. scolioza cu
două curburi se numeşte scolioză în “S”, iar la enunţarea ei se
menţionează numai sensul curburii dorsale (toracale).
Exemplu: “scolioză în “S” stânga” – se traduce prin
existenţa a două curcuri, una spre dreapta, una spre stânga, cea
stângă fiind în regiunea toracală.
Scoliozele cu două curburi sau cu mai multe curburi
necesită un tratament funcţional complex şi de lungă durată
întrucât aceste deformaţii produc asimetrii mari, evidente, la

76
nivelul trunchiului, centurii scapulare şi bazinului. De aceea, în
tratamentul acestora, se alătură acei factori terapeutici care
influenţează favorabil evoluţia acestei deformaţii cum este
tratamentul igienic şi ortopedic.

Corectarea scoliozei în “C”

Mijloace folosite:
1. Exerciţiile statice constau din poziţii fundamentale şi
derivatele lor cu structură simetrică dar îndeosebi asimetrică
pentru a asigura executarea corectă a exerciţiilor dinamice.
Poziţiile asimetrice se realizează prin dispunerea
asimetrică a membrelor superioare, a trunchiului şi a
membrelor inferioare. Poziţiile asimetrice ale membrelor
superioare redresează îndeosebi curbura dorsală, asimetriile
trunchiului şi ale toracelui. Sprijinul asimetric al membrelor
inferioare corectează curbura lombară.
2. Exerciţii dinamice
Ca şi poziţiile, mişcările segmentelor corpului pot fi
simetrice şi asimetrice, executate liber sau cu rezistenţă prin
care se va obţine atât mobilizarea coloanei vertebrale cât şi
tonificarea musculaturii spatelui.
Mişcările simetrice (exemplu: extensia trunchiului)
interesează în mod egal cele două jumătăţi frontale ale

77
corpului. Scopul acestor exerciţii este îndeosebi de a mobiliza
coloana vertebrală şi de a exercita simţul de simetrie al
corpului.
Mişcările asimetrice solicită diferit cele două jumătăţi
ale corpului, având un rol predominent corectiv.
Astfel, se folosesc:
- exerciţii pentru trunchi - cele mai utile mişcări în
corectarea deviaţiilor scoliotice sunt îndoirile laterale spre
partea convexităţii curburii vertebrale, răsucirile în jurul axului
vertical spre concavitate, extensiile şi întinderile coloanei
vertebrale în axul ei vertical. Dintre acestea cele mai bune
mişcări sunt extensiile întrucât redresează coloana vertebrală,
dezvoltă muşchii spatelui. Pentru a preveni accentuarea
curburii lombare şi proeminenţa abdomenului, mişcările de
extensie se vor executa din poziţii care redresează şi fixează
curbura lombară – exemplu aşezat pe o coapsă, pe genunchi pe
călcâie aşezat.
- exerciţii de membre superioare – pot fi executate
asimetric (în sens corectiv) sau simetric (pentru a mobiliza
centura scapulară pe torace şi a redresa spatele). În sens
corectiv membrele superioare sunt fixate sau lucrează diferit.
Astfel membrul superior din partea concavităţii curburii
coloanei vertebrale lucrează sau va fi fixat deasupra liniei

78
orizontale a umerilor. Membrul superior din partea convexităţii
curburii scoliotice va lucra la nivelul liniei umerilor sau sub
această linie.
- exerciţii de membre inferioare – se pot executa
simetric şi asimetric. Exerciţiile simetrice ale membrelor
inferioare vor urmări îndeosebi mărirea extensiei în regiunea
lombară şi redresarea bazinului. Exerciţiile asimetrice ale
membrelor inferioare creează modificări ale poziţiei bazinului,
influenţând îndeosebi curbarea scoliotică. Aceste exerciţii
constau fie din aşezarea lor diferită pe sol, prin repartiţia
inegală a greutăţii corpului fie din executarea unor mişcări de
amploare şi intensitate inegală. Astfel, membrul inferior de
partea convexităţii curburii lombare va executa extensii şi
abducţii ample.
- exerciţiile de respiraţie - vor urmări redresarea activă a
cutiei toracice deformate, prin mişcări ample de inspiraţie
executate lent şi ritmic. MişcÎrile de respiraţie se execută
simetric, când se produc în plan sagital (extensia trunchiului) şi
asimetric pentru comprimarea unui hemitorace şi dilatarea
celuilalt. Prin mişcări asimetrice de trunchi (îndoiri laterale şi
răsuciri) însoţite de respiraţie amplă se corectează mai bine
curbura coloanei vertebrală, se redresează şi se ameliorează
deviaţiile costale.

79
 - exerciţii aplicative – exerciţii de târâre (se efectuează
în special din poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme şi
constituie metoda Klapp); exerciţii de echilibru (simple sau
asociate cu purtări de obiecte uşoare); suspensiuni (se pot
executa pasiv la nivelul capului cu ajutorul căpăstrului Sayre
sau activ, de preferat asimetric, pentru a modifica linia
umerilor şi pentru stimularea muşchilor paravertebrali);
- exerciţii de redresare (pasiv – tracţiuni şi presiuni,
activ – autocorectare în faţa oglinzii);
- exerciţii cu obiecte portative (bastoane, mingi
medicinale, gantere, etc.).

Corectarea scoliozei în “S”

Mijloacele folosite:
1. Exerciţii statice. Se folosesc fixările asimetrice ale
membrelor superioare şi inferioare care au un rol corectiv
asupra asimetriei toracelui.
Astfel poziţiile asimetrice prin modificările membrelor
superioare se obţin fixând sau menţinând membrul superior din
partea concavităţii curburii dorsale deasupra liniei umerilor şi
în plan posterior. Pentru redresarea pasivă sau activă a curburii
scoliotice lombare se folosesc poziţiile derivate prin
modificarea membrului inferior din partea concavităţii, activ

80
sau static, care duc la înclinarea bazinului de partea
convexităţii şi inversarea curburii scoliotice lombare.
2. Exerciţii dinamice – constau din mobilizarea
caracteristică a fiecărei regiuni a corpului.
– exerciţii de trunchi - constituie mişcări de bază în
tratamentul scoliozelor. Acestea sunt extensii, îndoiri laterale şi
răsuciri de trunchi).
– mişcările de extensie urmăresc lordozarea
coloanei vertebrale, favorizează derotatea corpurilor vertebrale
torsionate.
- îndoirile laterale se fac numai de partea convexităţii
atât la nivelul regiunii toracale cât şi lombare. Mişcările trebuie
bine localizate căci pot accentua curbura inversă.
- răsucirile trunchiului se execută spre concavitatea
curburii scoliotice. Executarea lor cere o musculatură bine
dezvoltată şi totodată trebuie să fie bine localizată. Cele mai
bune mişcări de răsucire se execută din poziţile care fixează
bazinul.
- exerciţii de membre superioare – vor amplifica
mişcările de trunchi contribuind la corectarea curburii dorsale.
Constau din tracţiuni sau fixări ale membrului din partea
concavităţii deasupra liniei umărului şi în plan posterior şi a

81
membrului din partea convexităţii sub sau la nivelul liniei
umărului, tot în plan posterior.
- exerciţii de membre inferioare – constau din ridicări
asimetrice ale membrului inferior din partea convexităţii. Se
obţin prin aşezarea diferită a membrelor inferioare pe sol, prin
repartiţia inegală a greutăţii corpului, etc. Aceste mişcări
redresează static bazinul şi corectează curbura scoliotică
lombară uşurând derotarea corpurilor vertebrale.
- exerciţii de respiraţie – au un rol corectiv deosebit
deoarece la scoliozele în “S” deformaţia toracelui este mult mai
accentuată decât la cele cu o singură curbură. Exerciţiile de
respiraţie redresează activ cutia toracică prin inspiraţii şi
expiraţii ample.
Sunt indicate şi exerciţiile aplicative (mers, târâre,
echilibru, suspensiuni), redresările active şi pasive, exerciţiile
de relaxare şi cele cu obiecte portative.

CIFOSCOLIOZA

Cifoscolioza este o asociere a incurburii scoliotice a

coloanei vertebrale cu o incurbare în plan sagital cu convexitate
posterior rezultând o deviaţie deosebită, cu evoluţie şi
prognostic nefavorabil.

82
 Cifoscoliozele pot să apară de la început sub această
formă, evoluând împreună, constituind cifoscoliozele primare;
de cele mai multe ori însă, asocierea se produce mai târziu, în
timpul evoluţiei uneia dintre curburi – formând cifoscoliozele
secundare.

Corectarea cifoscoliozei
Mijloacele folosite
1. Exerciţii statice:
– poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme – cu trunchiul
sub orizontală;
– poziţia culcat dorsal mâna din partea concavităţii la
ceafă, cealaltă la spate; aceeaşi apucare asimetrică cu
extensorul sau cu o minge medicinală ,
– poziţia atârnat – apucat asimetric.
2. Exerciţiile dinamice. Pentru o localizare bună a
mişcării se fixează una din curburi şi se lucrează asupra
celeilalte.
- exerciţii de trunchi – sub forma mişcărilor de extensie.
Cu trunchiul în extensie se pot efectua răsuciri spre partea
concavităţii, îndoiri laterale de partea convexităţii curburii
scoliotice.

83
 - exerciţii de membre superioare - membrul superior de
partea concavităţii lucrează peste nivelul liniei orizontale a
umerilor şi în plan posterior, membrul superior din partea
convexităţii lucrează sub nivelul acestei linii şi de asemenea în
plan posterior.
-exerciţii de membre inferioare – membrul inferior din
partea convexităţii lucrează în extensie şi ridicat faţă de linia
orizontală a bazinului.
Sunt folosite de asemenea şi exerciţiile de respiraţie,
redresare, exerciţii aplicative şi exerciţiile cu obiecte portative.

Deficienţele fizice ale toracelui

Deficienţele toracelui se împart în:

a. deficienţe globale:
- torace mic şi strofic – cu diametre proporţionate
între el şi musculatura mai puţin dezvoltată;
- torace cu falsă robusteţe – cu diametre mărite şi o
dezvoltare exagerată îndeosebi a ţesutului celular subcutanat;
- toracele cilindric – dimensiuni reduse ale
perimetrelor şi diametrului transvers, umerii sunt aduşi,
unghiul xifoidian micşorat;

84
 - toracele globulos – bombat, este scurt, cu diametre
şi perimetre mărite;
- toracele conic cu baza în sus sau de viespe – este
înfundat şi îngust în partea inferioară;
- toracele eversat – se caracterizează prin mărimea
perimetrului xifoidian;
- toracele asimetric – se caracterizează prin
hipotrofia unei jumătăţi compensate cu hipertrofia celeilalte;
- toracele plat – este tuttit în sens anteroposterior,
diametrul transvers fiind mărit.

b. deficienţe parţiale – interesează:

- claviculele pot fi orientate în sus, în jos, pot fi
asimetrice cu lungime şi poziţie;
- sternul – înfundat sau proeminent;
- coastele

TORACELE ÎNFUNDAT

Toracele înfundat în carenă este o deficienţă fizică

globală, destul de frecventă, toracele este în totalitate în
flexiune, de cele mai multe ori fiind consecinţa sternului
înfundat.

85
 Are repercursiuni şi asupra parenchimului pulmonar şi a
organelor mediostinale; rigiditatea şi micşorarea elasticităţii
cutiei toracice determinând o scădere a ventilaţiei pulmonare şi
deci o insuficienţă oxigenare a întregului organism.

Corectarea toracelui înfundat

Mijloace folosite:
1. Exerciţiile statice cele mai folosite sunt: poziţia
stând, rezemat cu trunchiul aplecat, îndoit, înclinat, ghemuit,
sprijinit; adică acele poziţii care favorizează respiraţia; poziţia
aşezat rezemat, pe genunchi, pe călcâie aşezat şi cu sprijin pe
palme; poziţia culcat. Poziţia atârnat este contraindicată
întrucât stânjeneşte mişcările toracelui.
2. Exerciţiile dinamice: - exerciţii libere de respiraţie
(cu accentuarea inspiraţiei); exerciţii de respiraţie cu rezistenţă
normală aplicată pe părţile laterale; exerciţii pentru tonificarea
muşchilor abdominali; exerciţii aplicative (mers, echilibru,
căţărări); exerciţii cu obiective portative.

86
 TORACELE PLAT

Toracele plat se caracterizează prin micşorarea

diametrului anteroposterior, mărirea diametrului transvers;
unghiul xifoidian este larg deschis, sternul este uneori înfundat
sau toracele în totalitate.
Musculatura toracelui este hipotrofică, elasticitatea
mică, umerii sunt aduşi înainte iar coloana vertebrală toracică
lipsită de curbura fiziologică.

Corectarea toracelui plat

Mijloace folosite:
1. Exerciţii statice
Se vor folosi poziţiile derivate ale poziţiilor
fundamentale care nu blochează toracele şi care au o suprafaţă
mare de sprijin, permiţând o localizare bună a mişcărilor de
respiraţie:
– poziţia stând – stând depărtat, fandat, cu trunchiul în
extensie, îndoit lateral cu palmele sprijinite înainte;
– poziţia aşezat : rezemat, cu sprijin la scara fixă.
– poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme, pe călcâie
aşezat ;
– poziţia culcat, înainte, înapoi sau lateral.

87
 Exerciţiile de respiraţie vor urmări mărirea diametrului
anteroposterior, şi vor favoriza îndeosebi timpul inspirator al
respiraţiei.
2. Exerciţiile dinamice
Exerciţiile de respiraţie sunt principalele exerciţii
dinamice folosite, executate fie liber sau activ cu rezistenţă.
Pentru a amplifica mişcările respiratorii aceste exerciţii de
respiraţie vor fi însoţite de mişcări de trunchi, membre
superioare şi inferioare.
La acestea se asociază exerciţiile aplicative – târâre,
echilibru – şi exerciţiile cu obiecte portative – bastoane,mingi
medicinale, cordon elastic, extensor.

Deficienţe fizice ale membrelor superioare

Membrele superioare au o importanţă deosebită în

executarea celor mai perfecţionate acte motorii ale omului.
Deficienţele lor pot avea cauze funcţionale: modificări
ale mobilităţii articulare, ale forţei musculare, lipsa posibilităţii
de prehensiune sau a executării unor mişcări coordonate; sau
cauze morfologice ce pot cuprinde fie membrul superior în
întregime (deficienţă regională sub forma asimetriei în
lungime, grosime şi poziţie) fie numai părţi componente

88
(deficienţe segmentare – umeri, omoplaţi, braţ, antebraţ, pumn,
mână, degete).

OMOPLAŢII DEPĂRTAŢI ŞI DESPRINŞI

Cele mai frecvente deficienţe întâlnite la vârsta şcolară,

pe care profesorul de educaţie fizică trebuie să le depisteze şi să
le corecteze, sunt: omoplaţii depărtaţi şi desprinşi “în
aripioare” la care se asociază umerii aduşi şi coborâţi.

Corectarea omoplaţilor depărtaţi şi desprinşi

Mijloacele folosite
1. Exerciţiile statice sub forma poziţiilor derivate din
cele fundamentale cu baza mare de sprijin, care să permită o
bună localizare a mişcării (stând depărtat, fandat; aşezat călare,
pe genunchi cu sprijin pe palme; culcat; etc.).
Se folosesc de asemenea şi poziţiile care solicită lucru
muscular izometric: poziţia stând pe vârfuri, atârnat, etc.
2. Exerciţiile dinamice cele mai indicate vor fi:
– exerciţiile de membre superioare sub forma ducerilor
laterale, în extensie şi rotaţie externă executate la nivelul liniei
orizontale a umerilor precum şi duceri în cerc spre înapoi;

89
 – exerciţii de cap şi gât – extensii , circumducţii în plan
posterior;
– exerciţii de trunchi executate în sens corectiv;

Deficienţele fizice ale membrelor inferioare

Cele mai frecvente deficienţe ale membrelor inferioare,

care se întâlnesc la şcolari, sunt cele localizate la nivelul
genunchilor şi picioarelor.
Genunchii prezintă deficienţe atât în plan frontal cât şi
în plan sagital. În plan frontal genunchii pot fi:
 în valgum (în X)
 în varum (în () )
Atunci când apropierea sau depărtarea cordililor interni
este simetrică faţă de linia mediană.
 în K – atunci când numai unul din genunchi este
deviat în valgum.
 în )) – când orientarea axului vertical al
genunchiului este diferită – unul este în valgum, celălalt în
varum.
În plan sagital genunchii pot fi:
 în semiflexiune

90
  în hiperextensie
La nivelul piciorului deficienţele sunt sistematizate:
 după orientarea axului lung al labei piciorului:
- picioare adduse
- picioare abduse
 după sprijinul tălpii pe sol:
- pe vârf (picior ecvin) sau pe călcâie (picior talus)
- pe parte externă (picior varus) sau pe partea internă
(picior valgus)
- pe toată talpa (picior plat) sau pe vârf şi pe călcâie
(picior scobit)
Cele mai frecvente sunt formele combinate:
 picior abdus, valg şi plat
 picior addus, var şi ecvin sau scobit.

GENUNCHI ÎN VALGUM (GENU VALGUM)

În mod normal, coapsa formează cu gamba un unghi

obtuz de 170-175° deschis lateral.
Genu valgum reprezintă o deficienţă fizică caracterizată
printr-o oblicitate mai mare a femurilor, proiecţia medicală a
genunchilor şi diminuarea unghiurilor laterale sub 145°.

91
 Corectarea genunchilor în valgum
Mijloacele folosite
1. Exerciţii statice – sub forma poziţiilor derivate ale
poziţiilor fundamentale: - stând pe vârfuri, pe partea externă;
aşezat – călare – cu gambele încrucişate (turceşte) culcat –
ventral, dorsal, lateral , atârnat.
2. Exerciţii dinamice:
– exerciţii de membre inferioare sub forma mişcărilor
de extensie, abducţie şi rotaţie externă din articulaţia
coxofemurală precum şi a mişcării de extensie din articulaţia
genunchiului. Acestea se pot executa activ liber sau împotriva
unei rezistenţe.
- exerciţi aplicative şi de redresare.

GENUNCHI ÎN VARUM (GENU VARUM)

Genu varum reprezintă deficienţa fizică caracterizată

prin proiecţia laterală a genunchilor cu deschiderea unghiurilor
dintre coapsă şi gambă medial (situaţie inversă faţă de genu
valgum).

Corectarea genunchilor în varum

Mijloace folosite:

92
 1. Exerciţii statice sub forma poziţiilor corective
derivate din poziţiile fundamentale cum sunt : stând cu vârful
picioarelor orientate în afară, depărtat, pe marginea internă a
picioarelor, cu genunchii îndoiţi.
2. Exerciţiile dinamice:
– exerciţii de membre inferioare – depărtarea
picioarelor, rotaţie internă, flexie – executate activ sau
împotriva unei rezistenţe externe;
– exerciţii aplicative şi de redresare.

GENUNCHI ÎN FLEXIE

Reprezintă o deficienţă caracterizată prin situarea

genunchilor în permanenţă într-o uşoară flexie (semiflexiune)
cu deplasarea lor spre anterior.

Corectarea genunchilor în flexie

Mijloace folosite:
1. Exerciţii statice: sub forma poziţiilor derivate
corective ale poziţiilor fundamentale cum sunt: stând pe
vârfuri, pe călcâie; aşezat cu genunchii întinşi, depărtaţi.
2. Exerciţiile dinamice:

93
 – exerciţii de membre inferioare care constau din
mişcări ample de la nivelul articulaţiei coxofemurale ca : flexii,
extensii, abducţii, circumducţii, precum şi din mişcări de
extensie a gambei pe coapsă. Acestea se vor executa activ liber
sau împotriva unei rezistenţe.
– exerciţii aplicative şi de redresare.

GENUNCHI ÎN HIPEREXTENSIE

Este o deficienţă fizică în care genunchii sunt mereu în

hiperextensie, deplasaţi într-un plan posterior.

Corectarea genunchilor în hiperextensie

Mijloace folosite:
1. Exerciţii statice sub forma poziţiilor derivate din
poziţiile fundamentale cu structură corectivă şi hipercorectivă:
stând cu genunchii îndoiţi; pe genunchi pe călcâie aşezat, pe
genunchi cu sprijin pe palme; aşezat cu genunchii îndoiţi.
2. Exerciţiile dinamice sunt:
– exerciţiile de membre inferioare în special la nivelul
genunchilor sub forma mişcărilor de flexie activă şi împotriva
unei rezistenţe externe (mişcări concentrice).
– exerciţiile aplicative şi de redresare.

94
 PICIOR PLAT

Piciorul plat reprezintă diformitatea cea mai întâlnită la

nivelul membrelor inferioare şi se caracterizează prin
prăbuşirea bolţii longitudinale şi transversale.
Diformitatea se observă destul de frecvent în copilărie,
când predomină natura lui congenitală şi rahitică. La vârsta
adolescenţei, apariţia durerilor atrage atenţia asupra existenţei
diformităţii.
Prăbuşirea bolţii plantare la vârsta adultă este legată în
mod special de profesiile care solicită această regiune în mod
deosebit (frizeri, vânzători, ospătari) sau de existenţa unor boli
care necesită imobilizări de lungă durată.

Corectarea piciorului plat

Mijloace folosite:
1. Exerciţiile statice – se folosesc sub forma poziţiilor
corective şi hipercorective derivate din stând, pe genunchi,
aşezat şi culcat. Se folosesc la început exerciţii corective din
poziţiile culcat, aşezat şi pe genunchi – ca fiind cele mai stabile
şi mai puţin obositoare şi numai după ce se obţine o suficientă

95
fortificare a bolţii se folosesc exerciţii din poziţia stând şi din
mers.
2. Exerciţii dinamice:
– exerciţii de membre inferioare executate simetric,
simultan sau alternativ – în care vor predomina exerciţiile de
flexie plantară concentric, executate şi în interiorul segmentului
de contracţie;
– exerciţii aplicative: mers pe vârfuri, mers pe partea
externă; târâre; căţărări;
– exerciţii de redresare pasivă şi mai ales activă
executate sub forma autocontrolului prin repartizarea greutăţii
corpului în lungul arcului extern.

96
 TRAUMATISME

Traumatismele sunt leziuni fizice sau psihice

determinate de acţiunea unui agent mecanic, fizic, chimic sau
eveniment neaşteptat căruia mecanismele adaptogene ale
individului nu-i pot face faţă generând manifestări imediate,
secundare, tardive sau sechelare.
Traumatismele se pot produce sub acţiunea unui
eveniment unic sau o situaţie care se repeta în timp, individul
se expune unui agent traumatizant în mod repetabil
(traumatisme secundare profesiei, violente familiale, etc).
Dincolo de depistarea şi combaterea la timp a
deficienţelor fizice sau a atitudinilor deficitare din perioada
şcolarităţii la elevi, tratarea prin mişcare este folosită şi în cazul
afecţiunilor generate de disfuncţii ale organismului cât şi în
cadrul traumatismelor mecanice ocazionale.
De asemenea, specialistul în kinetologie participă activ
în recuperarea şi reeducarea motrică a îndivizilor care au suferit
traumatisme sau au avut perioade îndelingate de imobilizare
care au afecat structurile musculare, osoase sau articulare.
Necesitatea recuperării prin mişcare este dată de
reintegrarea omului în cadrul activităţilor sociale şi de

97
producţie. Pentru aceasta, structurarea unor programe de
exerciţii pe grupe de articulaţii este imperios necesară.
În partea practică a lucrării vom prezenta astfel de
genuri de exerciţii care vor fi structurate în funcţie de
posibilităţile de lucru pe niveluri de dificultate. Nivelul 1
corespunde unor posibilităţi iniţiale foarte reduse iar nivelul 3
corespunde consolidării actelor motrice realizate cu
îndemânare sporită.
La începutul oricărui program de lucru, mai ales al celui
cu caracter independent, exerciţiile vor avea o structură cât mai
simplă orientate spre mobilitatea zonei afectate.
Ulterior prioritatea în efectuarea exerciţiilor se va muta
spre aspectul de flexibilitate a zonei sau zonelor afectate. Pe
măsură ce un exerciţiu se transformă din exerciţiu dificil în
exerciţiu uşor se va urmări sporirea dificultăţii structurilor
cuprinse în programul de terapie individual propus de
specialist.
Este esenţial ca exerciţiile să fie efectuate zilnic.
Acelaşi exerciţiu va fi efectuat până când el poate fi lucrat la
nivel de confort fizic ridicat şi abia după aceea se va trece către
alte genuri de struncturi de mişcare.
Pentru abordarea unor programe de exerciţii subiecţii
trebuie să fie conştienţi de limitele pe care organismul le

98
impune la un moment dat. În vederea realizării acestui lucru
este neapărat necesar ca anterior să se consulte medicul
specialist şi de asemenea, în urma recomandărilor acestuia să
se consulte şi un specialist în probleme de terapie din domeniul
kinetologiei.
Efectuarea unor exerciţii poate presupune achiziţionarea
unui echipament care nu este costisitoare şi care poate conduce
individul către rezultate favorabile în cadrul terapiei. Aceste
echipamente sunt reprezentate de gantere cu greutăţi mici, de
până la 500 de grame sau benzi elastice cu diferite grade de
rezistenţă. În cazul acestora este indicată achiziţionarea sub
forma de rolă din care să se poată tăia atât cât este necesar
pentru efectuarea exerciţiilor din programul propus.

99
PA R T E A A I I - A
PRACTICĂ

100
MIJLOACE PENTRU CORECTAREA ATITUDINILOR
DEFICITARE

Pornind de la faptul că educarea atitudinii normale a

corpului trebuie să fie în permanenţă în preocupările
profesorului de educaţie fizică vom prezenta modul în care
putem contribui la formarea şi păstrarea, precum şi
posibilităţile de corectare a atitudinii deficiente globale.
Vrem să subliniem că aceste exerciţii corective le
considerăm numai orientative, de aceea le prezentăm sub forma
complexelor de exerciţii, întrucât ele pot fi dozate,
îmbunătăţite, schimbate şi completate în concordanţă cu vârsta
şi posibilităţile copilului deficient precum şi cu cauza şi
evoluţia fiecărei deficienţe fizice.

101
 MIJLOACE PENTRU CORECTAREA
DEFICIENŢELOR GLOBALE

Complex de exerciţii pentru educarea atitudinii corecte a

corpului
1. Stând cu spatele lipit de un plan vertical (perete sau scară
fixă) ducerea braţelor prin lateral sus, simultan cu îndoirea
genunchilor – păstrând spatele şi braţele lipite pe planul
vertical în timpul executării exerciţiului. 4 repetari
2. Stând cu mâinile pe şold – cu spatele lipit de perete,
îndoirea trunchiului spre dreapta şi spre stânga – trunchiul
rămânând lipit de perete în timpul mişcării.4 repetari
3. Stând cu genunchii îndoiţi cu un baston menţinut la spate,
trecut pe sub coate, trecerea prin săritură în depărtat stând
cu trunchiul uşor aplecat înainte, inspiraţie, revenire –
expiraţie.4 repetari
4. Stând spate în spate cu un partener, braţele lateral sus, de
mâini apucat – îndoirea genunchilor – păstrând spatele lipit
de al partenerului atât la îndoirea genunchilor, cât şi la
revenire.10 repetari
5. Stând cu faţa la scara fixă – cu piciorul drept întins, sprijinit
pe şipca a 5-a, trecerea greutăţii pe piciorul din faţă cu

102
 îndoirea lui simultan cu ducerea braţelor lateral. În timpul
executării mişcării braţelor, piciorul din spate se menţine
întins. Aceeaşi mişcare se execută cu sprijinirea piciorului
stâng.6 repetari pentru fiecare picior
6. Aşezat încrucişat, cu mâinile pe genunchi, ducerea capului
înapoi în extensie cu tragerea umerilor înapoi – aspiraţie,
relaxare-expiraţie.
7. Aşezat cu spatele lipit de scara fixă, braţele în sus pe lângă
cap, mâinile apucate deasupra capului, îndoire laterală spre
dreapta şi spre stânga trunchiului, păstrând tot timpul
contactul spatelui cu scara fixă.
8. Culcat dorsal pe sol sau pe o bancă de gimnastică în lungul
ei, cu braţele întinse în prelungirea corpului, târâre prin
impulsul alternativ al picioarelor.
9. Atârnat cu spatele la scara fixă îndoirea genunchilor la sus
şi întinderea acestora – păstrând trunchiul lipit de verticală.
10. Stând, mers – la trei paşi, îndoirea şi întinderea alternativă a
unui genunchi înainte, lateral şi în spate

103
 Complex de exerciţii pentru corectarea atitudinii global
cifotice

1. Mers înainte cu ridicarea braţelor lateral sus şi extensia

trunchiului; piciorul dinapoi rămâne sprijinit pe vârf.
2. Mers cu fandare pe piciorul drept, mâinile prinse deasupra
capului – extensia trunchiului. Idem fandare pe piciorul
stâng.
3. Stând cu spatele la scara fixă, braţele întinse sus – mâinile
apucă de sus, ducerea bazinului înainte şi extensia amplă a
trunchiului – inspiraţie, revenire – expiraţie.
4. Pe genunchi pe palme sprijinit, îndoirea coatelor cu
ridicarea unui picior în sus.
5. Pe genunchi depărtat, apucarea gleznelor cu mâinile
extensie amplă a capului şi trunchiului – cu inspiraţie,
revenire, expiraţie.
6. Pe genunchi – cu mâinile pe şold, ducerea piciorului drept
înapoi, cu întinderea genunchiului simultan cu ducerea
braţelor lateral sus şi extensia trunchiului idem cu inspiraţie
revenire – expiraţie. Acelaşi exerciţiu cu piciorul stâng.
7. Culcat înainte, mâinile la spate apuncat, târâre cu ajutorul
umerilor şi impulsul picioarelor.

104
8. Culcat înainte, cu braţele întinse oblic sus sau înainte,
picioarele uşor depărtate, arcuirea puternică a corpului cu
ridicarea alternativă a braţelor şi picioarelor.
9. Culcat dorsal cu minge medicinală sub trunchi, rularea.
10. Atârnat cu faţa la scara fixă – ducerea picioarelor în
extensie.

Complex de exerciţii pentru corectarea atitudinii global

lordotică
1. Mers cu mâinile la ceafă, ridicarea alternativă a genunchilor
sus.
2. Stând depărtat, aplecarea trunchiului cu răsucirea
trunchiului şi ducerea palmei drepte la piciorul opus – idem
ducerea palmei stângi la piciorul drept.
3. Stând în faţa scării fixe cu piciorul drept sprijinit pe şipca a
6-a (de jos în sus) trecerea greutăţii pe piciorul din faţă cu
îndoirea genunchiului şi apucarea şipcii corespunzătoare
nivelului umerilor. Coatele se duc lateral iar capul şu gâtul
în extensie.
4. Pe genunchi cu sprijin pe palme aşezarea pe o coapsă, cu
ducerea mâinilor la ceafă inspiraţie – revenire – expiraţie.
Se execută în continuare în cealaltă parte.

105
5. Aşezat cu picioarele întinse, mâinile sprijinite înapoi –
ridicarea membrelor inferioare la 45° simultan cu ducerea
braţelor lateral. Menţinerea echilibrului cel puţin 5-6”.
6. Culcat dorsal – cu braţele întinse oblic în sus pe sol,
ducerea membrului inferior drept spre mâna stângă. Idem –
ducerea membrului inferior stâng spre mâna dreaptă.
7. Culcat dorsal cu genunchii îndoiţi, târâre cu ajutorul
membrelor superioare şi umerilor.
8. Culcat dorsal, braţele întinse în sus pe lângă cap –
genunchii îndoiţi pe abdomen – lăsarea genunchilor să cadă
amândoi simultan spre stânga şi spre dreapta.
9. Atârnat cu faţa la scara fixă – membrele inferioare fixate pe
şipcă – depărtarea bazinului de scara fixă cu arcuirea
trunchiului.
10. Stând faţă în faţă cu un partener, cu mâinile fixate reciproc
pe umeri – aplecarea trunchiului înainte cu tensiuni finale.

Complex de exerciţii pentru corectarea atitudinii global

plană
1. Mers fandat înainte cu braţele încrucişate la nivelul
toracelui, trunchiul în extensie.

106
2. Stând, ducerea braţelor prin înainte sus simultan cu
extensia trunchiului şi ridicarea pe vârfuri inspiraţie –
revenire expiraţie.
3. Stând cu faţa la scara fixă, mâinile apucă o şipcă la nivelul
umerilor – ridicarea piciorului stâng înapoi, cu ducerea
trunchiului în extensie şi ridicarea piciorului drept pe vârf –
revenire. Acelaşi exerciţiu cu ridicarea piciorului drept.
4. Stând depărtat cu un baston apucat de la capete – menţinut
vertical – mâna dreaptă sus – stânga jos, întinderea braţelor
şi ducerea alternativ a mâinii stângi sus – dreapta jos
simultan cu ducerea pe rând a unui picior spre spate.
5. Pe genunchi în faţa scării fixe, apucat cu mâinile la nivelul
umerilor, aplecarea uşoară a trunchiului înainte, cu ducerea
unui picior înapoi – inspiraţie, revenire, expiraţie.
6. Culcat dorsal, cu o minge medicinală sub regiunea lombară,
forfecarea braţelor înainte.
7. Culcat dorsal, cu braţele întinse pe lângă cap, rostogoliri
laterale ale corpului.
8. Stând cu o minge medicinală în mâini aruncarea mingii în
sus şi prinderea ei cu o săritură în extensie a trunchiului.
9. Mers – ducerea braţului drept înainte cu ridicarea piciorului
drept pe vârf şi ducerea piciorului stâng înapoi – inspiraţie

107
 – revenire – expiraţie. Acelaş pas cu schimbarea mâinii şi
piciorului.
10. Mers pe loc cu balansarea liberă a braţelor.

MIJLOACE PENTRU CORECATREA

DEFICIENŢELOR PARŢIALE

Complex de exerciţii pentru corectarea capului şi

gâtului înclinate înainte
1. Mers, mâinile pe şold, extensia capului la pas cu o uşoară
extensie a trunchiului.
2. Mers cu bastonul ţinut sub coate, extensia trunchiului şi a
capului cu inspiraţie, revenire, expiraţie.
3. Stând depărtat cu mâinile la spate circulaţia capului şi
gâtului – plan posterior.
4. Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală –
conducerea unei mingi medicinale cu capul.
5. Aşezat călare pe banchetă instructorul stă în spatele
copilului cu mâna pe ceafă şi opune rezistenţă la efectuarea
mişcării de extensie (extensie concentrică în interiorul
segmentului de contracţie).

108
6. Aşezat călare – instructorul pune mâna pe frunte şi copilul
rezistă mişcării de flesie concentrică în afara segmentului
de contracţie.
7. Atârnat cu faţa la scara fixă, extensia capului şi a
picioarelor.
8. Atârnat cu spatele la scara fixă, cu o minge medicinală sub
regiunea dorsală, capul pe spate, îndoirea şi întinderea
genunchilor.
9. Mers fandat cu ducerea braţelor lateral sus extensia capului.
10. Stând în faţa oglinzii, cu o carte pe cap – menţinerea ei.

Complex de exerciţii pentru corectarea capului şi gâtului

înclinate lateral (spre stânga)
1. Mers cu paşi încrucişaţi spre dreapta, braţul stâng ridicat
lateral sus, mâna dreaptă la spate.
2. Stând în faţa oglinzii – mâinile pe şold, înclinarea capului
spre dreapta – autocontrol.
3. Stând depărtat cu un baston apucat oblic - mâna dreaptă
sus, stânga jos – ducerea unui picior înainte şi extensia
trunchiului . inspiraţie, revenire – expiraţie.

109
4. Aşezat cu spatele la scara fixă, mâna stângă apucă de sus –
îndoirea trunchiului înainte simultan cu extensia capului şi
gâtului.
5. Aşezat cu sprijin înapoi – rotarea capului spre dreapta şi
stânga.
6. Culcat înainte – mâinile prinse la spate asimetric, dreapta
pe sus, stânga jos, tâtâre în cerc spre dreapta.
7. Culcat costal pe dreapta – pe banchetă, cu capul în afara
suprafeţei de sprijin, lăsarea capului să cadă spre partea
dreaptă, menţinerea 15-20”.
8. Atârnat lateral la scara fixă, apucat cu mâna dreaptă, capul
se lipeşte de braţul drept, menţinerea poziţiei 10-15”.
9. Mers pe vârfuri cu ducerea braţului drept sus, stângul oblic
înapoi, cu arcuire.
10. Mers cu mingea medicinală pe umărul stâng susţinută cu
mâna dreaptă

Complex de exerciţii pentru corectarea torticolisului

muscular (stâng)
1. Mers pe toată talpa cu capul în extensie şi răsucit spre
partea stângă.

110
2. Mers cu pas înalt, capul răsucit spre stânga, ducerea
simultană a braţului drept sus, braţul stâng jos.
3. Stând cu spatele la scara fixă, apucat inegal cu mâna
dreaptă mai sus, stânga cu 1-2 trepte mai jos, extensia
trunchiului şi a gâtului prin proiectarea bazinului înainte
simultan cu răsucirea capului şi gâtului spre stânga.
4. Aşezat călare, profesorul se poziţionează în spatele
copilului şi opune rezistenţă pentru mişcarea de îndoire
laterală dreaptă concentrică, în interiorul segmentului de
contracţie şi răsucire stânga concentric.
5. Pe genunchi cu sprijin pe palme, îndoirea coatelor cu
răsucirea capului şi gâtului spre stânga până la contactul
tâmplei drepte cu podeaua.
6. Culcat înainte – mâna stângă la spate, dreapta la ceafă,
extensia capului şi gâtului simultan cu răsucirea capului
spre stânga.
7. Culcat dorsal cu braţul drept în prelungirea corpului, târâre
în cerc spre dreapta, cu capul îndoit lateral dreapta.
8. Atârnat la scara fixă, inegal apucat, cu mâna dreaptă mai
sus, stânga mai jos, pendularea membrelor inferioare spre
stânga şi dreapta cu menţinerea atitudinii corecte a capului
şi gâtului.

111
9. Stând cumpănă pe piciorul stâng cu braţul drept înainte
stângul înapoi.
10. Mers pe vârfuri, cu capul în extensie şi cu o minge
medicinală susţinută pe frunte cu mâna dreaptă din lateral.

Complex de exerciţii pentru corectarea cifozei dorsale

1. Mers cu mâinile la ceafă şi ducerea la trei paşi a unui
genunchi îndoit în faţă.
2. Stând cu spatele lipit de scara fixă – mâinile pe cap, coatele
lipite, întinderi în axul lung vertical al corpului.
3. Stând cu mâinile la ceafă – ghemuire menţinând spatele
drept simultan cu ducerea braţelor lateral sus – revenire.
4. Stând depărtat cu mâinile la umăr, cu cordonul elastic la
spate, apucat de capete, întinderea bruscă a cordonului
elastic lateral – prin extensia braţelor şi menţinerea braţelor
lateral – revenirea se execută lent.
5. Stând depărtat în faţa scării fixe la distanţă de un pas –
înclinarea trunchiului cu apucarea şipcii de la nivelul
umerilor, cu arcuirea trunchiului.
6. Pe genunchi, pe călcâie aşezat cu un baston apucat, fixat
peste omoplaţi, ducerea bastonului în sus şi a braţelor oblic
sus, cu extensia capului şi gâtului.

112
7. Aşezat cu picioarele întinse înainte – cu bastonul ţinut între
coate, târâre prin mutarea alternativă a picioarelor.
8. Aşezat călare pe un scaun, profesorul în spatele copilului –
apucat reciproc palmă în palmă, întinderea cu rezistenţă a
coatelor. Din aceeaşi poziţie cu mâinile la ceafă, profesorul
opune rezistenţă ducerii înapoi a coatelor.
9. Culcat dorsal – cu genunchii îndoiţi pe abdomen, braţele
întinse pe lângă cap – tâtâre cu ajutorul umerilor.
10. Atârnat cu spatele la scara fixă, genunchii îndoiţi – ducerea
lor lateral – dreapta – stânga.

Complex de exerciţii pentru corectarea cifozei lombare

1. Mers pe vârfuri – mâinile la ceafă – la trei paşi – ducerea
alternativă a câte unui picior înapoi.
2. Mers cu fandare mare înainte, mâinile pe şolduri –
împingând înainte bazinul.
3. Stând depărtat în faţa scării fixe – la un pas depărtare.
Mâinile apucă şipca din dreptul umerilor, ducerea bazinului
înainte cu extensia trunchiului şi a piciorului stâng –
revenire. Acelaşi exerciţiu cu extensia piciorului drept.
4. Culcat dorsal – trecerea unei mingi medicinale pe sub bazin
de la dreapta la stânga şi de la stânga la dreapta.

113
5. Culcat înainte în faţa scării fixe – apucat de prima şipcă,
trunchiul bine extins, cu capul pe spate, braţele întinse –
apucarea din ce în ce mai sus a şipcilor, până la şipca 9-10
– menţinerea poziţiei – coborâre pe rând a mâinilor cu
fiecare şipcă.
6. Culcat înainte între două bănci de gimnastică puse paralel –
apucat cu mâinile de o bancă – şi sprijinind vârful
piciorului pe cealaltă – deplasare laterală cu lăsarea
bazinului aproape de sol.
7. Atârnat cu faţa la scara fixă, ducerea piciorului în extensie
– simultan sau alternativ.
8. Atârnat cu spatele la scara fixă – cu o minge sub regiunea
lombară – menţinerea acestei poziţii 10-15”, cu ducerea
picioarelor în echer susţinut.
9. Stând depărtat, dreptul înainte, stângul înapoi, cu coarda
petrecută pe sub talpa piciorului din urmă, coatele îndoite,
mâinile menţin coarda la nivelul umerilor, ridicarea
piciorului stâng în cumpănă menţinând coarda bine întinsă
– revenire – acelaşi exerciţiu cu piciorul stâng.
10. Mers liniştitor cu urmărirea în oglindă a atitudinii spatelui.

114
 Complex de exerciţii pentru corectarea cifozei totale
1. Mers pe vârfuri cu o minge medicinală susţinută pe cap cu
ambele mâini - extensia trunchiului la fiecare pas
concomitent.
2. Mers fandat cu ducerea braţelor sus şi arcuirea trunchiului
înapoi.
3. Stând, spate în spate cu un partener, braţele oblic sus,
apucat de mâini – fandare cu ducerea trunchiului şi a
membrelor superioare în extensie.
4. Stând cu spatele la scara fixă, la o distanţă de un pas –
ducerea trunchiului în extensie, până ce mâinile ating scara
fixă – coatele fiind întinse.
5. Stând cu spatele la scara fixă, cu piciorul sprijinit înapoi pe
şipca a 3-a, a 4-a, ducerea braţelor prin înainte sus, cu
arcuirea trunchiului.
6. Culcat înainte cu mâinile apucat la spate, târâre înainte cu
ajutorul picioarelor şi umerilor.
7. Culcat înainte cu picioarele sprijinite de prima şipcă de jos,
mutarea alternativă a picioarelor din şipcă în şipcă, 7-8
trepte – revenire prin coborâre treaptă cu treaptă.
8. Culcat înainte – transversal pe banca de gimnastică –
extensie simultană a trunchiului şi membrelor inferioare .
menţinerea poziţiei 10-15”.

115
9. Pe genunchi pe palme sprijinit – un partener apucă
picioarele – deplasare cu sprijin în mâini “roaba”.
10. Stând depărtat, aruncarea mingii medicinale înapoi pe
deasupra capului la un partener – întoarcerea 180°,
prinderea mingii şi reluarea exerciţiului.

Complex de exerciţii pentru corectarea lordozei

lombare
1. Mers cu mâinile la ceafă, ridicarea genunchilor alternativ la
piept.
2. Mers fandat, mâinile pe şold – aplecarea trunchiului înainte
la fiecare pas.
3. Stând – cu piciorul drept fixat pe un suport anterior –
aplecarea trunchiului înainte cu ducerea braţelor lateral.
4. Pe genunchi, cu piciorul drept întins înainte, aplecarea
trunchiului înainte, spre dreapta, spre stânga – şi revenire.
Idem – cu piciorul stâng.
5. Stând cu picioarele depărtate – cu un baston trecut pe sub
omoplaţi – aplecarea trunchiului şi răsucirea spre piciorul
drept şi stâng.
6. Culcat înainte pe banca de gimnastică, picioarele depărtate
şi lăsate în jos pe părţile laterale ale băncii, târâre înainte cu
ajutorul mâinilor.

116
7. Culcat dorsal cu o minge între tălpi – ridicarea şi coborârea
picioarelor – menţinând mingea între tîlpi.
8. Culcat cu picioarele fixate sub ultima şipcă a scării fixe,
mâinile pe ceafă – ridicarea trunchiului la verticală.
9. Atârnat cu spatele la scara fixă – genunchii îndoiţi cu o
minge medicinală între abdomen şi genunchi, deplasare
laterală cu ajutorul mâinilor.
10. Stând faţă în faţă cu un partener – braţele sus – apucat
reciproc, lăsarea în ghemuit – elternativ – mâinile rămân
prinse de cele ale partenerului.

Complex de exerciţii pentru corectarea cifolordozei

1. Mers cu trunchiul înclinat la 15° şi ducerea braţelor lateral
sus cu arcuiri la fiecare pas.
2. Mers cu un baston peste omoplaţi, cu genunchii îndoiţi,
trunchiul vertical.
3. Stând cu un baston fixat la nivelul umerilor, circumducţia
trunchiului în plan anterior, capul şi gâtul în extensie.
4. Aşezat cu spatele lipit de scara fixă, cu mâinile apucat la
nivelul umerilor depărtarea toracelui de scara fixă.

117
5. Pe genunchi cu sprijin pe palme – şezuta pe călcâie, braţele
întinse oblic înainte, trunchiul sub orizontală, mers târât cu
alunecarea palmelor pe sol.
6. Culcat dorsal cu genunchii îndoiţi, coapsele ating
abdomenul, târâre cu ajutorul umerilor.
7. Culcat dorsal, cu săculeţul cu nisip sub curbura cifotică –
îndoirea genunchilor, întinderea lor la verticală, îndoira lor
şi întinderea membrelor inferioare pe sol.
8. Atârnat la scara fixă, cu genunchii îndoiţi menţinând o
minge medicinală între abdomen şi coapse, deplasare
laterală cu ajutorul braţelor.
9. Stând cu faţa la scara fixă, cu mâinile apucat la şipca din
dreptul umerilor, îndoirea genunchilor, membrele
superioare rămân întinse.
10. Mers ghemuit cu mâinile la ceafă.

Complex de exerciţii pentru corectarea scoliozei în “C”

(stânga)
1. Mers pe vârfuri – braţul drept întins în sus, braţul stâng
oblic în jos şi înapoi, arcuiri spre stânga la fiecare doi paşi.

118
2. Stând în faţa oglinzii – braţele lateral cu coatele îndoite,
ridicarea şi coborârea braţelor din ce în ce mai amplu.
Autocontrolul executării simetrice a mişcării.
3. Aşezat pe coapsa dreaptă, bastonul fixat asimetric – mâna
dreaptă sus, stânga jos, răsucirea trunchiului spre dreapta.
4. Pe genunchi pe palme înainte sprijinit, trunchiul sub
orizontală, coatele întinse, mers târât prin înaintarea numai
cu mâna dreaptă şi piciorul stâng.
5. Pe genunchi pe palme înainte sprijinit, trunchiul sub
orizontală, ducerea trunchiului şi a braţelor spre stânga.
Exerciţiul se poate face şi prin păşire cu palmele, din
aproape în aproape.
6. Culcat costal pe partea stângă cu o minge sub hemitoracele
stâng, ducerea braţului drept spre lateral sus – inspiraţie –
revenire – expiraţie.
7. Atârnat asimetric cu faţa la scara fixă, mâna dreaptă mai
sus – balansarea picioarelor spre stânga, revenire până la
verticală.
8. Stând depărtat cu o minge medicinală pe cap, susţinut cu
mâna dreaptă – fandare laterală spre stânga cu îndoirea
trunchiului în aceeaşi parte.
9. Stând cu umărul drept spre perete la o distanţă de un pas,
cu braţele oblic sus – mâna dreaptă sprijinită pe perete –

119
 îndoirea trunchiului la stânga cu lipirea părţii laterale a
corpului de perete şi coborârea braţului stâng pe lângă corp,
revenire.
10. Mers cu un baston apucat asimetric, mâna dreaptă sus,
stânga jos – redresări active cu auto-control în faţa oglinzii.

Complex de exerciţii pentru corectarea scoliozei în “S”

dorsală stânga
1. Mers pe vârfuri, mâna dreaptă pe creştet, mâna stângă pe
şold – îndoirea genunchiului drept la piept.
2. Mers lateral cu paşi adăugaţi spre dreapta cu fandarea
piciorului drept, mâna dreaptă pe creştet, stânga pe şold.
3. Stând fandat pe piciorul drept mâinile prinse la spate
dreapta de sus – stânga de jos, îndoirea trunchiului spre
dreapta.
4. Aşezat călare pe banchetă, piciorul drept sprijinit lateral, un
baston la spate apucat cu mâna stângă de jos, dreapta de
sus, răsucirea trunchiului spre dreapta.
5. Culcat înainte braţul drept întins pe lângă cap, stângul la
spate – ridicarea simultană a braţului drept şi extensia
piciorului drept.

120
6. Culcat înainte târâre cu mâna dreaptă şi piciorul drept fiind
îndoit lateral.
7. Pe genunchi cu sprijin pe palme, trunchiul sub orizontală
târâre înainte cu mâna dreaptă şi piciorul drept.
8. Culcat înainte cu un extensor prins asimetric, mâna dreptă
sus, stânga jos – extensia trunchiului simultan cu întinderea
extensorului.
9. Culcat costal pe partea stângă cu o minge sub hemitoracele
stâng, mâna dreaptă apucă şipca scării fixe, ridicarea
piciorului drept lateral.
10. Stând în faţa oglinzii ridicarea lentă a braţului şi piciorului
drept prin lateral sus.

Complex de exerciţii pentru corectarea cifoscoliozei

dorsale stânga
1. Mers pevârfuri cu un baston apucat asimetric dreapta sus –
stânga jos, îndoirea laterală a trunchiului la doi paşi spre
stânga.
2. Pe genunchi pe palme înainte sprijinit, trunchiul sub
orizontală, târâre cu mâna dreaptă şi piciorul stâng.

121
3. Pe genunchi pe antebraţe sprijinit, piciorul stâng lateral,
ducerea trunchiului spre stânga, păşind cu mâinile din
aproape în aproape.
4. Pe genunchi în faţa scării fixe, mâinile apucă scara fixă la
nivelul umerilor, apropierea trunchiului de scara fixă cu
accentuarea extensiei trunchiului şi răsucirea lui spre
dreapta ridicând braţul drept oblic sus.
5. Pe genunchi sprijin pe palme – cu un cordon elastic prins
pe talpa piciorului stâng şi mâna dreaptă – ridicarea
braţului drept prin înainte sus şi a piciorului stâng cu
răsucirea trunchiului spre dreapta inspiraţie – revenire –
expiraţie.
6. Culcat înainte – pe banchetă cu trunchiul în afara suprafeţei
de sprijin, mâna dreaptă la ceafă, ducerea trunchiului în
extensie şi îndoire laterală spre stânga.
7. Culcat înainte mâna stângă apucă glezna piciorului stâng,
braţul drept întins lateral, executarea extensiei trunchiului –
inspiraţie, revenire – expiraţie.
8. Culcat dorsal, cu un săculeţ cu nisip sub gibozitatea stângă,
mâna dreapt la ceafă, inspiraţie cu bombarea toracelui,
revenire, expiraţie.
9. Atârnat la scara fixă cu mâna dreaptă apucat mai sus –
ducerea picioarelor în extensie.

122
10. Atârnat cu spatele la scara fixă cu mâna dreaptă mai sus,
piciorul drept sprijinit, ducerea bazinului înainte cu
proiectarea piciorului stâng înainte, extensia trunchiului.

Complex de exerciţii pentru corectarea spatelui plan

1. Mers pe vârfuri cu paşi mici, mijlocii sau mari cu braţele
întinse înainte, oblic înainte sau oblic înainte sus.
2. Mers pe vârfuri cu braţele întinse înainte ţinând în mână o
minge medicinală.
3. Stând depărtat în fiecare mână câte o ganteră, ducerea
braţelor înainte simultan cu răsucirea trunchiului spre
dreapta şi stânga.
4. Stând depărtat în faţa scării fixe – apucat cu braţele întinse,
extensia alternativă a piciorului înapoi – simultan cu
proiectarea bazinului înainte – coatele rămân în extensie.
5. Pe genunchi, cu o minge medicinală în mâini, braţele
întinse înainte, răsucirea trunchiului spre dreapta –
inspiraţie, revenire – expiraţie.
6. Culcat dorsal cu braţele întinse pe lângă cap, susţinând o
minge – trecerea în poziţia culcat înainte menţinând mingea
medicinală deasupra capului.

123
7. Culcat costal dreapta – mâna stângă pe baza hemitoracelui
stâng – îndoirea laterală spre stânga cu sprijin al mâinii
drepte – picioarele în extensie – inspiraţie – revenire –
expiraţie. Acelaşi exerciţiu din poziţia culcat lateral stânga.
8. Stând lateral la scara fixă – mâna dreaptă apucat şipca de la
nivelul şoldului – ridicarea pe vârful piciorului drept
simultan cu ducerea laterală a piciorului stânga urmată de
extensia piciorului. Acelaşi exerciţiu schimbând piciorul de
sprijin.
9. Mers pe vârfuri – cu ducerea unei mingi medicinale de la
nivelul toracelui deasupra capului.
10. Mers înapoi cu paşi mari – menţinând mingea medicinală
înaintea braţelor întinse.

Complex de exerciţii pentru corectarea toracelui

înfundat
1. Mers pe vârfuri cu mâinile la ceafă, ducerea coatelor spre
înapoi.
2. Mers cu circumducţia braţelor spre înapoi având în fiecare
mână câte o măciucă.
3. Stând cu un picior în treaptă, mâinile pe creştet, ducerea
braţelor lateral sau simultan cu răsucirea trunchiului spre
dreapta, inspiraţie – revenire – expiraţie. Idem spre stânga.

124
4. Aşezat cu picioarele încrucişate, cu un extensor apucat la
spate – întinderea braţelor lateral cu inspiraţie, revenire –
expiraţie.
5. Culcat dorsal – mâinile sub cap – forfecarea picioarelor cu
genunchii întinşi.
6. Culcat dorsal cu o minge medicinală pe abdomen –
menţinut cu mâinile, inspiraţie şi expiraţie învingând
rezistenţa opusă de minge.
7. Culcat dorsal – îndoirea genunchilor o dată cu ridicarea
bazinului şi sprijinirea lui cu mâinile – împingerea în tălpi
şi târâre înapoi întinzând genunchii; revenire în culcat cu
braţele pe lângă corp.
8. Pe genunchi pe palme înainte sprijinit, răsucirea trunchiului
spre dreapta ducerea braţului drept lateral sus; idem spre
stânga – cu braţul stâng.
9. Pe genunchi pe câlcâie aşezat cu un baston prins la nivelul
coatelor, extensia trunchiului şi răsucirea spre stânga –
dreapta cu inspiraţie şi expiraţie. Acelaşi exerciţiu cu
îndoirea laterală a trunchiului.
10. Stând în faţa scării fixe, apucat la nivelul umerilor,
alunecarea mâinilor lateral pe şipcă cu arcuirea trunchiului.

125
 Complex de exerciţii pentru corectarea toracelui plat
1. Mers cu rotarea braţelor prin înainte în sus – privirea
înainte, spatele uşor în extensie.
2. Mers ghemuit cu mâinile prinse la spate, privirea înainte.
3. Aşezat cu picioarele îndoite, încrucişat, braţele sus, mâinile
prinse deasupra capului, profesorul opune rezistenţă
aplicând palmele pe părţile laterale ale toracelui – inspiraţie
şi expiraţie, învingând rezistenţa opusă.
4. Aşezat cu spatele la scara fixă, mâinile apucă o şipcă cât
mai sus, aplecarea trunchiului înainte, simultan cu îndoirea
genunchilor – inspiraţie, revenire – expiraţie.
5. Culcat dorsal cu genunchii îndoiţi pe abdomen, mâinile pe
şold – inspiraţie cu alunecarea mâinilor spre axilă, revenire
– expiraţie.
6. Culcat costal dreapta, ducerea braţului stâng prin lateral sus
– inspiraţie, revenire expiraţie. Acelaşi exerciţiu din culcat
lateral pe partea stângă.
7. Culcat înainte – palmele sprijinite lateral de torace, târâre
prin împingerea în mâini.
8. Aşezat călare pe banchetă – mâinile pe şold – îndoire
laterală dreaptă a trunchiului cu ducerea mâinii stângi până
sub axilă; îndoire laterală stânga, cu ducerea mâinii stângi
pe şold – şi a mâinii drepte sub axilă.

126
9. Pe genunchi pe palme înainte sprijinit, îndoirea coatelor cu
ridicarea în extensie a piciorului drept – inspiraţie, revenire
expiraţie. Idem ridicarea piciorului stâng în extensie –
inspiraţie, revenire – expiraţie.
10. Pe genunchi cu un baston apucat de capete ţinut înainte jos,
ducerea braţelor sus cu lăsarea şezutei pe călcâie.

Complex de exerciţii pentru corectarea omoplaţilor

depărtaţi şi desprinşi
1. Mers pe vârfuri cu ridicarea braţelor prin lateral sus
simultan cu îndoirea unui genunchi la piept.
2. Mers ghemuit, mâinile prinse la spate, coatele trase mult
înapoi.
3. Stând depărtat, cu un baston apucat la nivelul umerilor,
întinderea braţelor în sus simultan cu extensia trunchiului.
4. Stând fandat lateral spre dreapta, ducerea mâinilor la umeri,
coatele îndoite lateral, arcuiri spre înapoi.
5. Stând în faţa oglinzii, braţele jos pe lângă corp, tragerea
umerilor spre înapoi.
6. Pe genunchi pe palme înainte sprijinit, întinderea şi
îndoirea coatelor trunchiul drept.

127
7. Culcat înainte pe banca de gimnastică cu o ganteră în
fiecare mână, ducerea braţelor în extensie. Acelaşi exerciţiu
cu coatele îndoite – executarea rotaţiei externe.
8. Culcat înainte, mâinile la ceafă, târâre înainte cu ajutorul
membrelor inferioare.
9. Aşezat cu spatele la scara fixă, apucat cu mâinile de şipca
de la nivelul umerilor, tragerea toracelui înainte cu
inspiraţie, revenire – expiraţie.
10. Stând cu mâinile la ceafă, ducerea coatelor înapoi cu
autocontrol în oglindă.

Complex de exerciţii pentru corectarea genunchilor în

valgum
1. Mers pe partea externă a picioarelor – mâinile pe creştet.
2. Mers lateral cu încrucişarea picioarelor – executându-se doi
paşi la stânga cu încrucişarea piciorului drept prin înainte –
şi doi paşi la dreapta cu încrucişarea piciorului stâng.
3. Stând cu mâinile la spate – săritură cu depărtarea laterală a
picioarelor şi ducerea braţelor lateral şi aterizare pe vârfuri
cu apropierea picioarelor şi ducerea mâinilor la spate.
4. Stând cu spatele la scara fixă – mâinile apucat la spate –
îndoirea genunchiului stâng la piept cu ducerea laterală a

128
 genunchiului cu rotarea externă a coapsei. Piciorul drept se
ridică pe vârfuri. Acelaşi exerciţiu cu schimbarea
picioarelor.
5. Stând depărtat – cu minge în mâini aplecarea trunchiului cu
aruncarea mingii medicinale printre genunchi – înapoi.
6. Aşezat cu genunchii îndoiţi, tălpile apropiate, genunchii
depărtaţi – aşezarea mâinilor pe partea internă a
genunchilor – şi opunerea autorezistenţei la apropierea
genunchilor.
7. Aşezat încrucişat cu gambele – mâinile pe şold, târâre – cu
mutarea feselor din aproape în aproape.
8. Culcat înainte – îndoirea genunchilor cu tălpile apropiate şi
alunecarea în lateral a genunchilor – întinderea şi
apropierea picioarelor (mişcarea picioarelor de la bras).
9. Atârnat cu faţa la scara fixă – balansarea laterală dreapta
stânga a picioarelor întinse şi apropiate.
10. Atârnat cu spatele la scara fixă – menţinerea unei mingi
medicinale între genunchi.

129
 Complex de exerciţii pentru corectarea genunchilor în
varum
1. Mers fandat cu răsucirea trunchiului spre dreapta şi stânga
– mâinile pe şold.
2. Alergare uşoară cu genunchii îndoiţi şi lovirea şezutei cu
călcâiele.
3. Stând cu genunchii îndoiţi cu faţa spre scara fixă – apucat
cu mâinile la nivelul genunchilor – ridicarea şezutei
simultan cu întinderea genunchilor şi aplecarea trunchiului
înainte.
4. Pe genunchi – câte o ganteră în fiecare mână – braţele
lateral – îndoirea trunchiului spre stânga cu ducerea
braţelor sus şi trecerea pe coapsa dreaptă – revenire şi
executarea exerciţiului spre dreapta..
5. Culcat dorsal cu mâinile apucat de ultima şipcă a scării de
gimnastică, îndoirea genunchilor şi sucirea bazinului spre
stânga – umerii rămânând lipiţi pe sol.
6. Culcat dorsal cu o minge între glezne – genunchii menţinuţi
apropiaţi îndoirea şi întinderea genunchilor păstrând
mingea între glezne.
7. Culcat costal pe partea dreaptă – ridicarea laterală a
trunchiului simultan cu abducţia piciorului stâng – acelaşi
exerciţiu din culcat lateral pe partea stângă.

130
8. Culcat dorsal – genunchii îndoiţi – pe abdomen, ducerea în
cerc spre dreapta şi stânga a genunchilor simetric.
9. Stând în faţa scării fixe – apucat – îndoire şi întinderea
genunchilor – trunchiul se menţine vertical.
10. Stând în faţa oglinzii – ridicarea pe vârfuri şi călcâie cu
încercări de redresare a genunchilor.

Complex de exerciţii pentru corectarea genunchilor în

flexie
1. Mers pe vârfuri – mâinile pe şold – la trei paşi aplecarea
trunchiului înainte şi simultan cu ridicarea şi prinderea
gambei accentuând extensia genunchiului.
2. Mers pe călcâie – btaţele lateral – paşii sunt mici şi repezi.
3. Stând la o lungime de pas în faţa unui scaun, braţele lateral,
trecerea piciorului stâng peste scaun, spatele drept. Acelaşi
exerciţiu cu piciorul drept.
4. Stând cu faţa la scara fixă, mâinile pe şold, ridicarea pe
piciorul stâng prin lateral şi sprijinirea pe şipca 7-8 –
piciorul drept rămâne întins, trunchiul vertical. Acelaşi
exerciţiu cu piciorul drept.

131
5. Stând cu mâinile pe şold, săritura dreaptă (genunchii
întinşi) cu ducerea braţelor prin înainte sus, aterizare pe
vârfuri.
6. Aşezat cu picioarele întinse – mâinile sprijinite înapoi –
ridicarea picioarelor la 45° - forfecări.
7. Aşezat – mâinile sprijinite înapoi, cu o minge medicinală
între glezne menţinut – ridicarea şi coborârea picioarelor.
8. Culcat înainte, mâinile întinse pe lângă cap. Ridicarea
alternativăa trunchiului şi picioarelor (leagănul).
9. Atârnat cu spatele la scara fixă, menţinerea între glezne a
unei mingi medicinale – ridicarea picioarelor cu genunchii
întinşi.
10. Stând cu spatele la scara fixă, mâinile fixate la scara fixă
înapoi – ridicare pe vârfuri cu proiectarea bazinului înainte.

Complex de exerciţii pentru corectarea genunchilor în

hiperextensie
1. Alergare cu genunchii sus – mâinile la ceafă.
2. Mers cu braţele lateral, la trei paşi ridicarea alternativă a
unui picior îndoit înainte.
3. Stând depărtat – braţele lateral – fandare laterală stânga-
dreapta cu arcuire şi ducerea mâinilor la şold.

132
4. Aşezat cu mâinile de gambe apucat rulare cu şezuta sus-
menţinând apucarea genunchilor tot timpul exerciţiului.
5. Pe genunchi cu braţele lateral, aşezare pe coapsa stângă cu
sprijinirea mâinilor înapoi – trecere în aşezat cu genunchii
îndoiţi – lăsarea pe coapsa dreaptă şi trecerea înapoi pe
genunchi.
6. Culcat înainte – mâinile sub bărbie îndoirea simultană a
genunchilor.
7. Culcat dorsal, braţele lateral ridicarea simultan şi alternativ
a picioarelor şi îndoirea genunchilor spre piept.
8. Culcat dorsal – îndoirea genunchilor şi răsucirea bazinului
la stânga – revenire – executarea aceluiaşi exerciţiu spre
dreapta.
9. Mers cu îndoirea genunchilor stâng în faţă cu apucarea
genunchiului şi aplecarea uşoară a trunchiului înainte.
10. Stând – cu spatele lipit de perete şi îndoirea genunchilor –
revenire cu spatele lipit de perete.

Complex de exerciţii pentru corectarea piciorului plat

1- Culcat dorsal în faţa unui perete – cu genunchii îndoiţi –
vârful piciorului sprijinit pe perete – desenarea de cercuri
cu vârful piciorului pe perete.

133
2- Culcat dorsal – îndoirea şi întinderea alternativă a
genunchilor – vârful picioarelor întinse.
3- Culcat înainte – gambele la verticală – profesorul opune
rezistenţă pe talpă – flexie plantară concentrică în interiorul
segmentului de contracţie.
4- Aşezat cu sprijin înapoi, picioarele depărtate, rostogolirea
unei mingi de la un picior la altul.
5- Aşezat pe antebraţe înapoi sprijinit – îndoirea şi întinderea
genunchilor cu menţinerea mingii între tălpi.
6- Aşezat pe un scaun cu tălpile aşezate pe un baston – rularea
bastonului.
7- Mers pe vârfuri cu ducerea braţelor sus – inspiraţie –
revenire – expiraţie.
8- Mers pe partea externă a picioarelor mâinile la ceafă.
9- Mers pe partea îngustă a băncii de gimnastică – cu o minge
medicinală susţinută cu mâinile din lateral.
10- Mers pe vârfuri cu picioarele încrucişate – peste o linie
trasă pe sol.

134
 MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU
RECUPERAREA DUPĂ TRAUMATISME

MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU ARTICULAŢIA

GLEZNEI

Articulatia gleznei este formata din mai multe structuri

importante. Modelul unic al gleznei face articulatia foarte
stabila. Articulatia trebuie sa fie stabila pentru a sustine
greutatea corporala de 1,5 ori cand persoana merge si de opt ori
cand persoana alearga. Functionarea normala a gleznei este
necesara pentru un mers usor si fara efort. Muschii, tendoanele
si ligamentele care sprijina articulatia gleznei functioneaza
impreuna pentru a propulsa corpul.
Fata piciorului care poate fi vazuta de persoana ce sta in
picioare, se numeste fata dorsala a piciorului. Fata piciorului pe
care persoana se sprijina, poarta numele de suprafata plantara.

Pentru acţiuni care vizează prelucrarea sistematică a

articulaţiei gleznei, este consacrată poziţia în care piciorul cu
glezna afectat este îndoit peste celălalt picior astfel încât părţile
din jurul acestei articulaţii să poată fi apucate cu mâna.

135
 Nivelul 1
Exerciţiul 1
Aşezat pe un scaun, cu piciorul cu glezna afectată îndoit
peste celălalt cu gamba sprijinită pe acesta. Braţul de partea
afectată apucă deasupra articulaţiei de sus, cu policele ficând
călcâiul, braţul celălalt apucă laba piciorului de sus
T1 Întinderea lentă a labei piciorului înainte
T2 Menţinere şi revenire lentă
Notă: exerciţiul are caracter pasiv, efectele acţiunii
manifestându-se la nivel articular, ligamentar şi muscular fără
implicarea acestora prin contracţii

Exerciţiul 2
Aceeaşi poziţie iniţială ca in cazul exerciţiului 1. Braţul
de partea sănptoasă apucă de jos călcâiul articulaţiei afectate iar
mâna cealaltă apucă vârful piciorului
T1 Împingerea a călcâiului spre înainte simultan cu
tracţiune a vârfului piciorului spre gambă
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 3

136
 Poziţia iniţială identică cu exerciţiul 1. Mâna de pe
partea sănătoasă apucă la nivelul călcâiului de jos iar cealaltă
apucă la nivelul degetelor de sus
T1 Răsucirea lentă a labei piciorului spre interior
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 4
Aşezat, cu un prosop ce capete apucat, trecut pe sub
talpa piciorului afectat
T1 Tracţiune lentă a labei piciorului spre corp
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 5
Aşezat
T1 Întinderea voluntară a labei piciorului înainte
T2 Menţinere şi revenire
Notă: exerciţiul are caracter acţiv presupunând
contracţia musculaturii şi a ligamentelor pentru a antrena
articulaţia în mişcare. Ca urmare, acţiunea se va realiza până la
nivelul de confort pe care îl poate suport subiectul

137
 Exerciţiul 6
Acelaşi ca la exerciţiul 5 dar mişcarea să fie condusă cu
ajutorul degetelor care o accentuează, tragând laba piciorului
spre sol, realizând astfel o indindere sporită a gleznei

Exerciţiul 7
Aşezat
T1 Flexia labei piciorului spre înapoi
T2 Menţinere şi revenire
Varianţă de efectuare a acestui exerciţiu este aceea în
care acţiunea de flexie este condusă cu degetele, pentru a
contribui la creşterea amplitudinii acţiunii
Nota: este recomandat ca acţinile efectuate în cazul
exerciţiilor 5-7 să se efectueze şi cu piciorul sănătos deoarece
acţiunile pe care acesta le poate efectua sunt sporite, iar
tendinţa naturală de a efectua acţiuni simetric şi simultan cu
segmentele corpului poate conduce la mobilizarea mai eficientă
a părţii afectate.

Exerciţiul 8
Aşezat
T1 Răsucirea labei piciorului spre interior
T2 Menţinere şi revenire

138
 Exerciţiul 9
T1 Răsucirea labei piciorului spre exeterior
T2 Menţinere şi revenire
Nota: exerciţiile 8 şi 9 se pot lucra ulterior simultan prin
combinarea lor şi efec tuarea acţiunilor pe patru timp.

Exerciţiul 10
Aşezat pe un scaun, cu piciorul cu glezna afectată îndoit
peste celălalt cu gamba sprijinită pe acesta. Pe partea dorsală a
labei piciorului este trecută o bandă elastică, care este tinută pe
partea sănătoasă a corpului.
T1 Flexia labei piciorului
T2 Menţinere şi revenire
T3 Răsucirea labei piciorului spre interior
T4 Menţinere şi revenire
T5 Răsucirea labei piciorului spre exteriorr
T6 Menţinere şi revenire
T7 Flexia labei piciorului
T8 Revenire

139
 Nivelul 2
Exerciţiul 11
Stând pe un picior, cu piciorul cu glezna afectată îndoit
înapoi, sprijinit pe o duprafaţă mai înaltă (pat, scaun, masă
joasă)
T1 Întinderea gleznei astfel încât laba piciorului să se
aşeze pe suprafaţa de sprijin
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 12
Stând pe un picior, piciorul afectat sprijinit pe o
suprafaţă mai înaltă cu vârful, calcâiul fiind in afară.
T1 Coborârea călcâiului spre sol
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 13
Stând depărtat cu piciorul sănătos înainte, uşor îndoit,
celălalt întins înapoi, greutatea egal repartizată pe ambele
picioare
T1 Trecerea greutăţii spre înainte realizând flexia
(îndoirea) gambei pe laba piciorului
T2 Menţinere şi revenire

140
 Exerciţiul 14
Stând depărtat cu piciorul sănătos înainte, uşor îndoit,
celălalt întins înapoi, greutatea egal repartizată pe ambele
picioare
T1 Îndoirea piciorului aflat înapoi până la limita de
confort
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 15 (folosind o suprafaţa mai înalta: scândură

groasă, stepper)
Stând pe un picior, cu piciorul afectat îndoit înainte, cu
vârful piciorului sprijinit pe suprafaţa mai înaltă
T1 Întinterea piciorului îndoit simultan cu trecerea
greutăţii pe acesta
T2 Coborârea călcâiului spre sol
T3 Menţinere şi revenire în poziţia de la T1
T4 Revenire în poziţia iniţială
Notă: este recomandat ca primele încercări ale acestui
exerciţiu să se efectueze cu sprijin suplimentar cu un braţ la
perete sau de orice suprafaţă mai înaltă, pentru a crea o situaţie
de siguranţă executantului

141
 Exerciţiul 16
Stând
T1 Ridicarea pe vârfuri
T2 Revenire lentă pe sol

Exerciţiul 17
Stând depărtat
T1 Ridicare pe vârfuri
T2 Trecerea greutaţii pe piciorul sănătos, celălalt
rămânând sprijinit pe vârf
T3 Trecerea greutaţii pe piciorul afectat, celălalt
rămânând sprijinit pe vârf
T4 Revenire pe sol în depărtat

Exerciţiul 18
Stând depărtat
T1 Ducerea picioarelor lateral şi trecere în stând pe
partea exeterioară a lavei pidioarelor
T2 Revenire
T3 Ducerea genunchilor spre interior şi trecere în stând
pe marginea interioară a labei picioarelor
T4 Revenire în stând depărtat

142
 Exerciţiul 19
Aşesat pe un scaun cu o eşarfă lunga de un metru dub
degetele piciorului afectat
Tragerea cu degetele a eşarfei sub talpa piciorului

Exerciţiul 20
Stând (eventual cu sprijin lateral la perete)
T1 Îndoirea piciorului sănătos şi trecere în stând pe
piciorul afecat în echilibru
T2 Menţinere pâna la 20 – 30 de secunde şi revenire

Nivelul 3
Exerciţiul 21
Pe genunchi
T1 Trecere în pe genunchi pe călcâie aşezat
T2 Revenire în pe genunchi
Notă: acţiunea se va realiza progresiv până la nivelul de
confort. Asefarea pe călcâie va contrinui la întinderea
arficulaţiei gleznei cu ajutorul greutăţii corpului.

Exerciţiul 22
Stând pe piciorul sănător, celălalt îndoit înapoi, de jos
apucat la nivelul vârfului piciorului

143
 T1 Întinderea gleznei prin tracţiune uşoară spre trunchi,
accentuând simultan îndoirea piciorului
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 23
Stând
T1 Îndoirea picioarelor şi trecere în stând ghemuit pe
vârfuri
T2 Trecere în stând ghemuit pe ambele picioare
T3 Revenire în ghemuit pe vârf
T4 Revenire în poziţia iniţială
Notă: exerciţiul are rolul dea eccentua indoirea labei
piciorului (flexia). Prin uşor balans al greutăţii copului în T2 se
poate accentua efectul de îndoire asupra gleznei

Exerciţiul 24
Stând
T1 Ridicare pe vârfuri
T2 Deplasare înainte pe vârfuri 4 paşi
T3 Deplasare înapoi pe vârfuri 4 paşi
T4 revenire în stând

144
 Exerciţiul 25
Aşezat cu picioarele îndoite
T1 Apucarea cu degetele picioarelor de diferite obiecte
uşoare ( beţe de plastic, creioane, pixuri; legătură mică de chei,
ş.a.m.d.)
T2 Menţinere 15 – 20 secunde şi eliberarea obiectului

Exerciţiul 26
Stând
T1-4 Mers pe partea exterioară a labei picioarelor
T5-8 Merspe partea interioară a labei piciorului

Exerciţiul 27
Stând apropiat
T1-8 Sărituri pe ambele picioare
Notă: din sărituri pe ambele picioare se poate trece în
sărituri pe piciorul afectatiar în momentul apariţiei durerii sau
oboselii se revine la sărituri pe ambele picioare

Exerciţiul 28
Alergare pe loc doar pe vârfurile picioarelor

145
 Exerciţiul 29
Stând pe piciorul de partea afectată, cu celălalt picior
îndoit înapoi
T1-8 Sărituri doar pe piciorul afectat

Exerciţiul 30
Stând pe piciorul de partea afectată, cu celălalt picior
îndoit înapoi
T1 Săruturi pe piciorul afectat cu răsucirea piciorului
spre interior
T2 Revenire
T3 Săruturi pe piciorul afectat cu răsucirea piciorului
spre exterior
T4 Revenire
Notă: acţiunile se vor efectua până la apariţia senzaţiei
de durere sau de oboseala apoi se va relua.

146
MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU ARTICULAŢIA
GENUNCHIULUI

Genunchiul este reprezentat de regiunea articulară

situata la jonctiunea coapsei cu gamba. Articulatia
genunchiului uneste femurul cu tibia si cu rotula. Adaptarea
perfecta a suprafetei articulare a femurului cu cea a tibiei este
asigurata prin existenta a doua formatii fibrocartilaginoase,
denumite meniscuri. Ligamentele foarte puternice garanteaza o
stabilitate perfecta a acestei articulatii.
Unele afectiuni ale genunchiului se dezvolta din cauza
uzurii aparute la nivelul articular, cum se intampla in
osteoartrita. Alte afectiuni apar din cauza unor agresiuni, cum
ar fi o lovitura la nivelul genunchiului sau miscări bruşte, care
fortează genunchiul dincolo de limita normală de mişcare de la
acest nivel

Nivelul 1
Excerciţiul 1
Aşezat pe un scaun, cu corpul aplecat înainte, braţele
apucă gamba piciorului afectat
T1 Întinderea lentă a piciorului înainte
T2 Revenire lentă până pe sol

147
 Exerciţiul 2
Aşezat, pe palme înapoi sprijinit
T1 Îndoirea lenta a piciorului până la aşezarea pe talpă
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 3
Aşezat, pe palme înapoi sprijinit, cu piciorul cu
genunchiul afectat sprijinit pe o suprafaţă mai înaltă, îndoit
T1 Întinderea lentă a picioarului
T2 Menţinere şi revenire
Notă: ca suprafată mai înaltă se poate folosi un scaun
mic, un stepper, un cub de lemn sau o perna mai voluminoasă.
Greutatea piciorului constituie un factor care poate ajuta
mişcarea de întindere

Exerciţiul 4
Culcat facial, braţele îndoite, mâinile sub bărbie
T1 Îndoirea piciorului afectat
T2 Menţinere (în punctul maxim al îndoirii) şi revenire
Notă: în funcţie de gradul de afectare al încheieturii
genunchiului gamba se va indoi cât mai mult spre trunchi

148
 Exerciţiul 5
Culcat dorsal cu piciorul afectat întins înainte (la
verticală)
T1 Îndoirea piciorului spre piept
T1 Întinderea piciorului înainte
Notă: în funcţie de gradul de afectare al articulaţiei
genunchiului exerciţiu se poate demonstra dificil de realizat .
pe ptimul timp agravitaţia poate constitui un factor de ajutor,
dar pe timpul doi, greutatea piciorului poate reprezenta o
îngreuiere ce trebuie învinsă de executant

Exerciţiul 6
Aşezat
T1 Întinderea vârfului piciorului cu încordarea întregii
musculaturi a piciorului şi menţinere 10 secunde
T2 Relaxare
T3 Flexia gleznei spre trunchi cu încordarea întregii
musculaturi a piciorului şi menţinere 10 secunde
T4 Revenire

Exerciţiul 7
Culcat facial cu braţele îndoite şi mâinile sub bărbie,
picioarele depărtate şi îndoite, cu călcâiele apropiate

149
 T1 Împingerea călcâielor simultan unul în celălalt
T2 Menţinere 10 – 15 secunde şi relaxare

Exerciţiul 8
Culcat facial, braţele îndoite mâinile sub bărbie, cu
picioarele îndoite înapoi, încrucişat cu piciorul sănătos înainte
T1 Întinderea piciorului simultan cu încordarea
piciorului sănătos care va opune rezistenţă
T2 Relaxare şi revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 9
Aşezat pe o suprafaţă mai înaltă (astfel încât piciorele
să fie îndoite şi atârnate), încrucişat, cu piciorul sănătos peste
cel afectat
T1 Împingere simultană a unui picior în celălalt astfel
încât musculatura piciorului afectat să fie solicitată izometric
T2 Relaxare

Exerciţiul 10
Stând pe piciorul sănătos, celălalt pe talpă sprijinit la
lăţimea umerilor
T1 Îndoirea picioarelor şi încarcarea de greutate a
piciorului afectat

150
 T2 Revenire
Notă: Exerciţiul se va efectua cu sprijin suplimentar la
nivelul braţelor pe un sprijin cum ar fi pereten scaun sau masă.
Îndoirea picioarelor se va efectua până la maxim 45 de grade
(semiflexie) sau până la limita de confort.

Nivelul 2
Exerciţiul 11
Stând depărtat în plan sagital, cu piciorul sănătos
înainte şi celălalt înapoi, greutatea egal repartizată pe ambele
picioare
T1 Îndoirea piciorului afectat înainte, simultan cu
ridicarea călcâiului de pe sol
T2 Revenire

Exerciţiul 12
Culcat facial, cu braţele îndoite şi mâinile sub bărbie,
picioarele îndoite, încrucişate cu piciorul sănătos înainte
T1 Îndoirea ambelor picioare spre înapoi
T2 Menţinere şi apoi revenire
Notă: piciorul sănătos va constitui ajutor în realizarea
exerciţiului şi va ajuta la realizarea unei îndoiri mai ample a
piciorului afectat.

151
 Exerciţiul 13
Stând pe piciorul sănătos, celălalt îndoit înainte (la 90
de grade), aşezat pe o suprafaţă mai înaltă, astfel încât piciorul
îndoit să aibă coapsa la nivel orizonta.
T1 Îndoirea piciorului îndoit prin proiectarea greutăţii
corpului spre înainte
T2 Menţinere şi revenire lentă

Exerciţiul 14
Stând depărtat în plan sagital, cu piciorul afectat
înainte.
T1 Îndoirea piciorului afectat şi trecere în fandare înaltă
T2 Menţinere şi revenire
Nota: pentru preluarea greutăţii corpului se recomanda
sprijin suplimentar la nivelul braţelor

Exerciţiul 15
Stând depărtat la laţimea umerilor, cu spatele rezemat
de un perete
T1 Îndoirea picioarelor lent până se ajunge în poziţia
aşezat
T2 Menţinere şi revenire

152
 Exerciţiul 16
Culcat dorsal
T1 Ridicarea piciorului afectat la 45 de grade
T2 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 17
Aşezat, pe braţe înapoi sprijinit
T1 Răsucirea piciorului spre exterior
T2 Revenire
T3 Răsucirea piciorului factat spre interior
T4 Revenire
Notă: acţiunile de la t1 şi t3 pot fi efectuate cu
menţinere în punctul maxim al răsucirii

Exerciţiul 18
Aşezat pe o suptafaţa mai înaltă astfel încât gambele să
fie atârnate
T1-4 Balansarea gambei piciorului afecat lateral
T5-8 Balansarea gambei piciorului afecat în plan sagital

153
 Exerciţiul 19
Culcat facial, cu piciorul afectat îndoit înapoi, fixat cu o
bandă elastică la nivelul gleznei, celălalt capăt în mâna de
aceeaşi parte la nivelul soldului apucat
T1 Întinderea piciorului (până pe sol)
T2 Revenire cu piciorul îndoit

Exerciţiul 20
Pe genunchiul piciorului sănătos, cu cel afectat întins
înainte sprijinit pe călcâi
T1 Aplecarea trunchiului înainte simultan cu îndoirea
articulaţiei gleznei
T2 Menţinere şi revenire în poziţia iniţială

Nivelul 3
Exerciţiul 21
Stând
T1 Îndoirea picioarelor şi trecere în ghemuit
T2 Revenire în stând

Exerciţiul 22
Stând ghemuit cu graţele înainte jos, trunchiul apropiat
de coapse

154
 T1 Ridicarea trunchiului la verticală, simultan cu
proiectarea genunchilor înainte şi trecere în stând ghemuit pe
vârfuri
T2 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 23
Pe genunchi
T1 Trecere în pe genunchi pe călcâie aşezat
T2 Revenire în pe genunchi
Notă: exerciţiul poate prezenta o variantă de lucru în
care din pe genunchi pe călcâie aşezat, bazinul se duce lateral
spre stânga şi spre dreapta pe sol şi se revine apoi pe călcâie
aşezat

Exerciţiul 24
Culcat dorsal cu piciorul afectat întins înainte
T1 Îndoirea piciorului simultan cu ridicarea
genunchiului sus, braţele apucă gamba şi accentuează acţiunea
prin tragerea piciorului îndoit către trunchi
T2 Întinderea piciorului şi revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 25
Stând

155
 T1 Îndoirea picioarelor şi trecere în ghemuit
T2 Săritură înapoi şi trecere în sprijin culcat înainte
T3 Revenire în sprijin ghemuit prin săritură
T4 Întinderea picioarelor şi revenire în stând

Excerciţiul 26
Stând pe piciorul afectat
T1-8 Sărituri pe piciorul afecat
Notă: varianta de lucru recomandată după ce săriturile
se pot efectua fără durere este aceea în dare se realizeată
răsuciri de trunchi pe fiecare desprindere. De asemenea se pot
efectua şi răsuciri ale piciorului spre interior şi spre exterior

Exerciţiul 27
Sprijin culcat înainte
T1 Răsucirea trunchiului spre stânga cu sprijin pe vârful
picioarelor
T2 Revenire
T3 Răsucirea trunchiului spre dreapta cu sprijin pe
vârful picioarelor
T4 revenire

156
 Exerciţiul 28
Stând
T1 Săritură în depărtat şi aterizare cu picioarele îndoite
T2 Menţinere şi revenire prin săritură în poziţia iniţială

Exerciţiul 29
Sprijin culcat înainte, cu piciorul sănătos îndoit înainte
şi cel afectat întins înapoi
T1 Prin săritură, schimbarea poziţiei picioarelor, prin
îndoirea exergică a piciorului afectat simultan cu întinderea
celuilalt picior

Exerciţiul 30
Variante dintre exerciţiile prezentate anterior, efectuate
din stând, aşezat sau culcat cu prinderea de glezna piciorului
afectat a unor greutaţi mici, sau prin folosirea benzii elastice.

157
 MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU ŞOLD

Articulatia soldului la om indeplineste functii

complexe, de suport a greutatii corporale, permiţând în acelaşi
timp, deplasarea corpului. La formarea articulaţiei şoldului iau
parte două oase: coxalul (care impreuna cu sacrul formeaza
bazinul) si femurul (osul coapsei). Ele alcătuiesc articulaţia
şoldului sau articulaţia coxofemurală. Această articulaţie de tip
sinovial prezintă suprafeţe articulare, capsula, ligamente,
sinovie, burelet marginal. În osul coxal există o cavitate
(denumită cotiloidă) în care pătrunde capul femurului.
În viaţa cotidiană lipsa de activitate fizică regulată,
generată de sedentarism, face ca suprafeţele articulaţiei să nu
fie lubrifiate corespunzător şi de aici pot apărea numeroase
afectiuni.

Nivelul 1
Exerciţiul 1
Aşezat, braţele la nivelul coapsei piciorului de pe partea
şoldului afectat
T1 Îndoirea piciorului cu ajutor din partea braţelor
T2 Menţinere şi revenire

158
 Exerciţiul 2
Culcat dorsal
T1 ducerea piciorului de pe partea şoldului afectat
lateral la 45 de grade
T2 Revenire în potiţia iniţială

Exerciţiul 3
Stând pe piciorul sănătos pe o suprafaţa mai înaltă, cu
piciorul de partea şoldului afecta atârnat
T1-8 Balansul acestuia în plan sagital

Exerciţiul 4
Aşezat
T1 Răsucirea piciorului de partea şoldului afectat spre
înterior, cu ducerea vârfului piciorului cât mai aproape de sol
T2 Revenire
T3 Răsucirea piciorului de partea şoldului afectat spre
exeterior
T4 Revenire în poziţia iniţială
Notă: la realizarea acţiunii se va efectua şi o răsucire
uşoară de trunchi care să ajute la amplificarea mişcării de
răsucire la nivelul şoldului

159
 Exerciţiul 5
Culcat facial cu braţele îndoite şi mâinile sub bărbie, cu
piciorul de partea şoldului afectat îndoit la 90 de grade
T1 Aplecarea gambei spre exterior
T2 Menţinere şi revenire
T3 Aplecarea gambei spre exterior
T4 Menţinere şi revenire
Exerciţiul 6
Pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit
T1 trecerea greutăţii corpului spre înapoi, menţinând
palmele pe sol
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 7
Aşezat, cu piciorul de partea afectată îndoit, pe talpă
sprijinit, la nivelul genunchiului celălalt
T1 Aplecarea piciorului îndoit spre lateral, lent
T2 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 8
Culcat lateral pe partea sănăroasă, cu picioarele îndoite
T1 Ridicarea genunchiului lateral, menţinând contactul
picioalelor la nivelul gleznei

160
 T2 Menţinere şi revenire
Notă: acelaşi exerciţiu se poate efectua prin ridicarea
lateral a piciorului îndoit

Exerciţiul 9
Aşezat pe o suprafaţă mai înaltă astfel încât picioarele
să fie în atârnat
T1-8 Balansul picioarelor lateral
Notă: efectuarea acţiunii de balans şi cu piciorul de pe
partea sănătoasă poate avea un efect pozitiv de antrenare a
piciorului de pe partea afectată în realizarea de acţiuni cu
amplitudine sporită

Exerciţiul 10
Aşezat pe marginea unui scaun, cu piciorul de partea
afectată îndoit sprijinit pe talpă, iar celălalt picior îndoit înapoia
acestuia, sprijinit pe vârf
T1 Ridicarea trunchiului prin întinderea picioarelor, la
verticală, cu trecerea greutăţii pe piciorul dinainte (piciorul de
pe partea afectată)
T2 Prin îndoirea picioarelor, trecere în aşezat

161
 Nivelul 2
Exerciţiul 11
Stând depărta cu sprijinul braţelor la perete (sau alt
sprijin)
T1 Ridicarea piciorului de pe partea şoldului afectat
lateral
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 12
Aşezat pe un scaun cu piciorul de partea afectată îndoit,
pe talpa sprijinit, la nivelul coapsei piciorului celălalt
T1 Coborârea piciorului îndoit lateral
T2 Menţinere 15 secunde şi revenire

Exerciţiul 13
Stând
T1 Pas înainte cu piciorul de partea afectată şi trecere în
fandare înaltă
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 14
Stând înaintea unui scaun

162
 T1 Ridicarea piciorului de partea afectată şi aşezarea lui
îndoit pe scaun
T2 Trecerea greutăţii corpului spre înainte cu
accentuarea îndoirii piciorului sprijinit pe scaun
T3 Trecerea greutăţii spre înapoi şi revenire în poziţia
de la t1
T4 cobotârea piciorului îndoit în stând

Exerciţiul 15
Pe genunchi pe calcâie aşezat
T1 Coborârea bazinului pe sol spre stânga
T2 Revenire în pe genunchi pe călcâie aşezat
T3 Coborârea bazinului pe sol spre dreapta
T4 Revenire

Exerciţiul 16
Aşezat, cu piciorul de partea afectată îndoit, încrucişat
peste celălalt, palma braţului opus piciorului afectat apică
gamba sub genunchi
T1 Împingerea uşoară a genunchiului piciorului îndoit
spre exterior
T2 Menţinere şi revenire

163
 T3 Tracţiunea uşoară a genunchiului piciorului îndoit
spre interior
T4 Revenire şi relaxare

Exerciţiul 17
Culcat dorsal
T1 Ridicarea piciorului de partea afectată la verticală
T2 Revenire

Exerciţiul 18
Stând depărtat cu sprijin al braţelor la perete
T1 Ridicarea piciorului de partea afectată spre înapoi,
simuntan cu răsucirea acestuia spre interior
T2 Coborârea piciorului spre sol şi rasucirea în poziţie
normală, cu sprijinirea vârfului pe sol
T3 Ridicarea piciorului de partea afectată înapoi,
simultan cu răsucirea acestuia spre exterior
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 19
Pe genunchi pe palme înainte sprijinit
T1 Trecerea greutăţii spre înapoi şi aşezarea bazinului
pe sol, lateral stânga, menţinând contactul palmelor cu solul

164
 T2 revenire în poziţia iniţială
T3 Trecerea greutăţii spre înapoi şi aşezarea bazinului
pe sol, lateral dreapta, menţinând contactul palmelor cu solul
T4 revenire în poziţia iniţială
Notă: menţinerea palmelor pe sol are rolul de a acentua
închiderea unghiului dintre trunchi şi coapse, deci se realizează
o îndoire sporită a articulaţiei şoldului

Exerciţiul 20
Aşezat
T1 Ridicarea şoldului afectat de pe sol, cu piciorul
întins şi păşire spre înainte
T2 Acelaşi lucru executat pe partea cealaltă a corpului
T3-4 Reluare alternativa şi deplasare spre înainte
T5-8 Deplasare în aceeaşi manieră spre înapoi

Nivelul 3
Exerciţiul 21
Aşezat
T1 Ducerea piciorului lateral
T2 revenire
Notă: pentru realizarea acţiunii se fa foloşi braţul de
partea şocldului afectat pentru a-l împinge cât mai mult lateral

165
 Exerciţiul 22
Stând depărtat la lăţimea umerilor
T1 Îndoirea picioarelor şi trecere în ghemuit pe vârfuri,
cu braţele îndoite şi palmele pe genunchi
T2 Aplecrea trunchiului înainte pe coapse, braţele
apucă încrucişat gambele, sub nivelul genunchiului
T3 Ridicarea trunchiului la verticală, cu aşezarea
braţelor ăndoite cu palmele le genunchi
T4 Întinderea picioarelor şi revenire în stând

Exerciţiul 23
Stând depărtat, cu braţele pe şold
T1 Îndoirea piciorului de partea sănătoasă şi menţinerea
celuilalt întins, trecere în fandare înaltă
T2 Revenire în poziţia iniţială
T3 Îndoirea piciorului de partea sănătoasă şi menţinerea
celuilalt întins, trecere în fandare medie (sau joasă)
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 24
Aşezat cu braţele înainte

166
 T1 îndoirea trunchiului înainte simultan cu ducerea
braţelor spre vârful picioarelor
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 25
Pe genunchi pe braţe înainte sprijinit
T1 Ridicarea piciorului de pe partea şoldului afectat şi
întindere la orizontală, simultan cu ăntinderea sus a braţului
opus acestuia
T2 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 26
Pe genunchi pe braţe sprijinit
T1 Ridicarea piciorului de pe partea afectată îndoit
lateral
T2 Revenire
T3 Ridicarea piciorului de pe partea afectată simultan
cu întinderea acestuia lateral
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 27
Aşezat pe braţe înapoi sprijinit, cu picioarele susţinute
înainte

167
 T1-4 Forfecarea picioarelor în plan orizontal simultan
cu ridicarea acestora la verticală
T5-8 Aceeaşi acţiune cu coborârea picioarelor în plan
orizontal

Exerciţiul 28
Stând ghemuit, pe braţe înainte sprijinit
T1 Întinderea picoarelor înapoi prin săritură şi trecere în
sprijin culcat înainte
T2 Revenire prin săritură în stând ghemuit
T3 Întinderea picoarelor înapoi prin săritură simultan cu
ducerea acestora depărtat şi trecere în sprijin culcat înainte
depărtat
T4 Revenire prin săritură în poziţia iniţială

Exerciţiul 29
Stând apropiat
T1 Săritură în depărtat
T2 Săritură în apropiat

Exerciţiul 30
Culcat facial cu braţele oblic sus
T1 Ridicarea picoarelor spre înapoi în depărtat

168
 T2 Revenire în poziţia iniţială
Notă: acţiunea se poate realiza şi cu ridicarea
trunchiului simultan cu cea a picioarelor ca o variantă de lucru.

Exerciţiul 31
Mers sau alegare pe loc cu ridicarea genunchilor sus

Exerciţiul 32
Aşezat cu braţele încrucişate la piept
Deplasare înainte şi înapoi cu picioarele întinse prin
ridicarea de pe sol a întregului segment inferior

169
MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU ARTICULAŢIA
PUMNULUI

Cea mai frecventă cauză a accidentărilor la nivelul

acestei articulaţii o reprezintă căderile în diferite poziţii
nenaturale. Chiar şi căderea în poziţii naturale poate duce la
accidentare dacă înaţtimea este mare sau amortizarea nu este
corespunzătoare. Recuperarea este necesară şi după perioade de
imobilizare ale articulaţiei

Nivelul 1
Exerciţiul 1
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în jos
T1 Ridicarea mâinii de pe masă
T2 Revenire

Exerciţiul 2
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în sus
T1 Ridicarea palmei spre verticală
T2 Revenire şi relaxare

170
 Exerciţiul 3
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în sus
T1 Îndoirea degetelor în palmă
T2 Întinderea degetelor depărtate în extensie

Exerciţiul 4
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în jos
T1 Îndoirea degetelor prin rularea acestora spre interior,
în palmă
T2 Revenire în poziţia iniţială prin efectuarea aceleiaşi
mişcări in sens invers
Notă: în efectuarea acestei acţiuni un rol important
revine braţului, care se înpinge spre înainte, greutatea acestuia
constituind un ajutor în realizarea mişcării de rulare. Mişcarea
se va efectua progresiv în funcţie de posibilităţile de confort ale
individului şi se va considera finalizată în momentul în care
falangele se vor sprijini în întregime pe suprafaţa mesei, cu
antebraţul uşor ridicat

171
 Exerciţiul 5
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în jos
T1 Ducerea palmei pe suprafaţa mesei spre interior
T2 Revenire
T3 Ducerea palmei pe suprafaţa mesei spre exterior
T4 Revenire şi relaxare

Exerciţiul 6
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit pe
marginea cubitală, cu palma spre interior
T1 Ducerea degetului mare în jos, spre masă
T2 Revenire şi relaxare
T3 Ridicarea degetului mare la verticală
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 7
Aşezat pe un scaun, cu cotul pe masă sprijinit şi
antebraţul la verticală, palma relaxat spre interior
T1 Rasucirea lenta a antebraţului spre interior
T2 Revenire
T3 Răsucirea lentă a antebraţului cu palma spre exterior
T4 Revenire şi relaxare

172
 Exerciţiul 8
Stând
T1 Ridicarea palmei spre lateral
T2 Relaxare
T3 Ridicarea palmei spre interior
T4 Revenire şi relaxare

Exerciţiul 9
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în sus
Apucarea unei mingi de burete şi strângerea ei cu
degetele în plamă

Exerciţiul 10
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în jos şi degetele depărtate
Ridicarea degetelor de pe masă în mod succesiv,
începând odată de la degetul mare apoi în sensul celălalt

Exerciţiul 11
Aşezat pe un scaun, cu cotul sprijinit pe masă,
antebraţul la verticală cu palma cu degetele desfacute

173
 Ducerea degetului mare spre vârful celorlalte degete în
mod succesiv şi lipirea acestora după care revenire cu palma
desfăcută şi continuare

Nivelul 2
Exerciţiul 12
Stând depărtat la marginea unei mese, cu braţele aşezate
cu palma pe masă
T1 Aplecarea trunchiului înainte şi trecerea greutăţii
corpului progresiv pe braţele întinse, ducând braţele la verticală
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 13
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în jos
T1 Răsucirea antebraţului spre exterior până când
palma ajunge în sus
T2 Răsucire spre interior a antebraţului şi revenire cu
palma în jos
Notă: exerciţiul se poate efectua cu ajutor din partea
braţului sănătos care apucă încheietura afectată şi o conduce în
mişcare

174
 Exerciţiul 14
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în jos, palma braţului sănătos apucă la nivelul degetelor
braţului afectat
T1 Ducerea palmei spre exterior cu ajutorul braţului
sănătos
T2 Revenire
T3 Ducerea palmei spre interior cu ajutorul braţului
sănătos
T4 Revenire

Exerciţiul 15
Aşezat pe un scaun, cu antebraţul pe o masă sprijinit, cu
palma în sus, degetele relaxate, apucate de palma braţului
sănătos
T1 Îndoirea degetelor în palmă
T2 Revenire prin deschiderea palmei

Exerciţiul 16
Aşezat pe un scaun, cu antebraţele pe o masă sprijinite,
palma braţului sănptos apucă palma braţului afectat pe partea
dorsală
T1 Ridicarea palmei către sus

175
 T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 17
Stând cu braţul afecat îndoit, degetele îndoite în palmă
relaxate, pumnul aplecat spre umăr
T1 Răsucirea antebraţului dinspre interior spre exterior
T2 Răsucirea antebraţului dinspre exterior spre interior

Exerciţiul 18
Aşezat, cu corul sărijinit pe o masă, cu antebraţul la
verticală, palma cu degetele întinse şi unite aplecată înainte
T1 Ridicarea palmei spre înapoi, similtan cu
deschiderea degetelor şi departarea lor, continuînd măşcara
spre înapoi până în punctul maxim al extensiei palmei pe
antebraţ
T2 Menţinerea extensiei urmată de revenire lentă

Exerciţiul 19
Stând depărtat, braţele îndoite înaintea trunchiului,
palmă în plamă apucat
T1 Împingere simultană a palmelor una spre cealaltă
T2 Relaxare şi revenire

176
 Exereciţiul 20
Aşezat pe un scaun, cu braţul afectat îndoit, cu cotul
sprijinit pe o masă, degetele îndoite spre palmă relaxate
(pumnul închis parţial)
T1-4 Rortarea pumnului spre stânga
T4-8 Rotarea pumnului spre dreapta

Nivelul 3
Exerciţiul 21
Stând depărtat, braţele îndoite, palmele sprijinite una în
calaltă la nivelul vârfului degetelor.
T1 depărtarea simultană a degetelor şi împingere a
braţului afectat cu cel sănătos
T2 Revenire şi relaxare

Exerciţiul 22
Stând depărtat, braţele îndoite, palmă în palmă sprijinit
la nivelul pieptului
T1 Coborârea braţelor prin faţa trunchiului, până la
nivelul abdomenului, simultan cu împingerea palmelor una în
cealaltă

177
 Exerciţiul 23
Stând depărtat, braţele îndoite, cu un prosop gros de sus
apucat
T1 Rulare a unui braţ înainte şi a celuilalt înapoi
T2 Revenire
T3 Rulare a braţelor în sensul celălalt
T4 Revenire

Exerciţiul 24
Aşezat cu antebraţul de partea afectată pe coapsă
sprijinit, cu palma orientată în sus înafara piciorului si o
greutate mică apucată în palmă
T1 Întinderea progresivă a degetelor ţinând greutatea
spre vârfurile degetelor
T2 Indoirea degetelor şi readucerea greutăţii în palmă

Exerciţiul 25
Stând sau aşezat, cu un bulgare de plastelină în mână
Strângerea bulgarelui cu toate degetele în palmă

Exerciţiul 26
Aşezat, braţul afectat cu palma cu degetele desfăcute
aşezată pe o minge uşoară, de volei

178
 Rularea mingii pe sol în diferite direcţii fără a ridica
palma de pe minge

Exerciţiul 27
Stând depărtat, cu o bandă elastică în măna afectată
apucat, celălalt capat fixat sub laba piciorului de aceeaşi parte
T1 Ridicarea bratului întins înainte, cu pumnul strâns şi
degetele în jos
T2 Revenire în stând

Exerciţiul 28
Stând depărtat, cu o bandă elastică în măna afectată
apucat, celălalt capat fixat sub laba piciorului de aceeaşi parte
T1 Ridicarea bratului întins înainte, cu pumnul strâns şi
degetele orientate în sus
T2 Coborârea braţului şi relaxare

Exerciţiul 29
Culcat facial, cu braţele îndoite la nivelul umărului, cu
palmele pe sol sprijinit
T1 Ridicarea trunchiului prin întinderea braţelor în
Sprijin culcat facial
T2 Menţinere şi apoi revenire în poziţia iniţială

179
Exerciţiul 30
Sprijin culact înainte
T1-4 Deplasare înainte pe braţe şi vârfurile picioarelor
T5-8 Deplasare înapoi şi revenire în poziţia iniţială

180
MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU ARTICULAŢIA
COTULUI

Cotul este o articulaţie formată de trei oase lungi, care

se îmbină în porţiunea mijlocie a braţului. Osul braţului (
humerus ) întâlneşte osul din zona internă a antebraţului ( ulna
) şi pe cel din zona externa ( radiusul ) pentru a forma o
articulaţie asemănătoare unei balamale. Din articulaţia cotului
se pot realiza mişcări de flexie ( înainte şi înapoi ), precum şi
rotaţie internă şi externă. Muşchiul biceps este principalul
muşchi care realizează flexia antebraţului pe braţ, iar tricepsul
extensia. Porţiunea osoasă externă de la nivelul cotului este
reprezentată de epicondilul lateral, parte a osului humerus.
Inflamarea tendoanelor care se inseră la acest nivel cazează
boala numită epicondilita laterală sau cotul tensimenului. În
mod asemănător, porţiunea internă a cotului este reprezentată
de o proeminenţă osoasă numită epicondilul medial. Inflamarea
tendoanelor de la acest nivel cauzează epicondilita medială sau
cotul jucătorului de golf.

Nivelul 1
Exerciţiul 1

181
 Aşezat pe un scaun, cu braţul afectat îndoit, antebraţul
pe o masă sprijinit, cu palma în jos (masa se află în lateral faţă
de trunchi)
T1 Ricicarea antebraţului la 45 de grade cu palma
relaxată
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 2
Aşezat pe un scaun, cu braţul afectat îndoit, antebraţul
pe o masă sprijinit, cu palma în sus (masa se află în lateral faţă
de trunchi)
T1 Ricicarea antebraţului la 45 de grade cu palma
relaxată
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 3
Aşezat pe un scaun, cu braţul afectat îndoit, antebraţul
pe o masă sprijinit, cu palma în jos (masa se află în lateral faţă
de trunchi)
T1 Răsucirea antebraţului spre exterior, până când
degetul mare ajunge la verticală
T2 Revenire în poziţia iniţială

182
 Exerciţiul 4
Stând depărtat, cu braţul afecat îndoit înainte iar braţul
celălalt îndoit la nivelul trunchiului sprijinit, cu palma fixând
cotul afectat
T1 Coborârea antebraţului jos
T2 Menţinere şi revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 5
Aşezat pe un scaun, cu braţul afectat îndoit, antebraţul
pe o masă sprijinit, cu palma în jos, celălalt braţ îndoit, cu
palma sprijinită pe antebraţul braţului afectat
T1 Ridicarea antebraţului la 45 de grade cu uşoară
rezistenţă din partea braţului sănătos.
T2 Menţinere şi revenire
Notă: această variantă de pucru se poate aplica şi în
cazul acţiunii prezentate la exerciţiul 2 al acestei secţiuni

Exerciţiul 6
Aşezat pe un scaun, cu braţul afectat îndoit, antebraţul
pe o masă sprijinit, cu degetul mare în sus, iar braţul celălalt
îndoit aşezat la nivelul articulaţiei pumnului braţului afectat
T1 Răsucirea antebraţului spre exterior, cu ajutorul
braţului sănătos

183
 T2 Revenire
T3 Răsucirea antebraţului spre interior, cu ajutorul
braţului sănătos
T4 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 7
Stând depărtat, cu braţul afecat îndoit înainte cu degetul
mare în sus, iar braţul celălalt îndoit la nivelul trunchiului
sprijinit, cu palma fixând cotul afectat
T1 Răsucirea antebraţului spre exterior
T2 Revenire
T3 Răsucirea antebraţului spre interior
T4 Menţinere şi revenire
Notă: efectuarea acţiunii din poziţia de stând este mai
dificilă pentru că executantul trebuie să susţină singur greutatea
antebraţului. Ca urmare, imposibilitatea exectuarii acţiunii sau
oboseala pot aparea mai repede decăt în cazul exerciţiului
precedent

Exerciţiul 8
Aşezat pe un scaun, cu braţul afectat îndoit, antebraţul
pe o masă sprijinit, cu degetul mare în sus
T1 Ducerea antebraţului spre exterior

184
 T2 Menţinere şi revenire
T3 Ducerea antebraţului spre interior
T4 Menţinere şi revenire

Nivelul 2
Exerciţiul 9
Stând
T1 Ridicarea antebraţului de pe partea cotului afectat
lent înainte
T2 Întinderea braţului lent jos

Exerciţiul 10
Stând cu braţul afectat îndoit înainte, celălalt apucă de
jos antebraţul braţului afectat deasupra articulaţiei pumnului
T1 Ridicarea antebraţului spre umăr, cu ajutor din
partea braţului sănătos
T2 Revenire lentă în poziţia iniţială

Exerciţiul 11
Stând depărtat
T1 Ducerea braţului întins înapoi, cu palma în jos în
extensie
T2 Revenire în poziţia iniţială

185
 Exerciţiul 12
Stând depărat, cu braţul afectat îndoit şi vârful
degetelor pe umărul de partea braţului sprijinit (palma este
orientată spre trunchi)
T1 Răsucirea antebraţului spre interior, până când
palma ajunge orientată înainte
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 13
Stând depărtat, braţele îndoite jos, palmă în palmă
apucat
T1 Împingere simultană a braţelor unul în celălalt
T2 Menţinere 10 – 15 secunde şi revenire

Exerciţiul 14
Stând depărtat
T1 Ridicarea prin lateral a braţului şi îndoirea acestuia
la unghi drept, cu palma orientată înainte
T2 Revenire în poziţie iniţială

Exerciţiul 15
Stând depărtat, braţul îndoit lateral, la unghi drept
T1 Îndoirea braţiului afectat la ceafă

186
 T2 Revenire în poziţia iniţială
Notă: Exerciţiul se poate executa cu ambele braţe
pentru ca efectuarea simentrică a acţiunii să antreneze braţul
afectat în mişcare cu amplitudine mai mare

Exerciţiul 16
Stând depărtat, braţul îndoit lateral, la unghi drept
T1 Răsucirea antebraţului cu palma spre interior
T2 Revenire
T3 Răsucirea antebraţului cu palma spre exterior
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 17
Stând depărtat, cu o bandă elastică ţinută în palma
braţului afectat, celălalt capăt fixat sub talpa piciorului de pe
partea afectată
T1 Ridicarea antebraţului înainte (îndoirea braţului)
T2 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 18
Aşezat pe un scaun, cu braţele apucat de marginea
scaunului

187
 T1 Ridicarea trunchiului de pe scaun şi încărcarea de
greutate a braţelor
T2 Menţinere şi revenire
Notă: menţinerea se face până la limita de confort
Exerciţiul 19
Stând depărtat cu faţa la un perete, cu braţele înainte şi
palmele pe perete sprijinit
T1 Îndoirea uşoară a braţelor cu trecerea greutăţii
corpului spre înainte
T2 Împingere în braţe şi revenire în poziţia iniţială
Notă: greutatea corpului va fi preluată de braţe până la
limita de confort

Exerciţiul 20
Stând depărtat, cu braţul afectat răsucit cu palma spre
înapoi, cu o greutate mică în palmă apucat
T1 Ridicarea braţului spre înainte, simultan cu îndoirea
şi răsucirea acestuia către umărul de partea sănătoasă
T2 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 21
Stând depărtat, cu braţul afectat răsucit cu palma spre
înapoi, cu o greutate mică în palmă apucat

188
 T1 Îndoirea lentă a braţului, simultan cu răsucirea
antebratului spre exerior şi interior în mod repetat până la
finalizarea îndoirii
T2 Îndinderea braţului către poziţia iniţială, simultan cu
efectuarea de răsuciri spre interior şi spre exterior ale
antebraţului

Exerciţiul 22
Stând depărtat, cu braţul afecat îndoit înaintea
trunchiului, palma aflată la nivelul şoldului de pe partea
sănătoasă, cu palma în jos, cu o greutate mică în mână apucat
T1 Ridicarea braţului sus, cu palma spre interior
T2 Coborârea braţului lent în poziţia iniţială

Nivelul 3
Exerciţiul 23
Stând depărtat, cu o greutate mică în mâna de partea
braţului afectat
T1 Ridicarea antebraţului înainte
T2 Revenire lentă în poziţia iniţială

Exerciţiul 24
Stând depărtat cu braţele îndoite şi mâinile pe umăr

189
 T1 Întinderea braţelor înainte
T2 Revenire
T3 Întinderea braţelor sus
T4 Revenire
T5 Întinderea braţelor lateral
T6 Revenire
T7 Întinderea braţelor jos
T8 Revenire cu braţele îndoite şi mâinile pe umăr

Exerciţiul 25
Stând, cu braţul întins pe palmă sprijinit pe o masă
Trecerea greutăţii pe braţ simultan cu răsucirea acestuia
spre interior şi spre exterior, mişcarea fiind condusă cu
articulaţia cotului

Exerciţiul 26
Stând depărtat, braţele înapoi jos, apucate palmă în
palmă cu degetele întrepătrunse
T1 Ridicarea braţelor spre înapoi simultan cu răsucirea
acestora spre interior astfel încât palmele să se orienteze spre
exterior

190
 Exerciţiul 27
Culcat facial, cu braţele îndoite la nivelul umărului
T1 Întinderea braţelor simultan cu ridicarea trunchiului
de pe sol
T2 Revenire în culcat

Exerciţiul 28
Stând depărtat, cu o bandă elastică apucat în palma
braţului afectat, acesta fiind îndoit la şoldul de pe partea
sănătoasă, celălalt capăt al benzii elastice fixat sub talpa
piciorului de pe aceeastă parte
T1 Ridicarea braţului întins prin înainte, sus
T2 Revenire lentă în poziţia iniţială

Exerciţiul 29
Sprijin pe genunchi înainte
T1 Îndoirea braţelor simultan cu coborârea trunchiului
spre sol
T2 Întinderea braelor şi revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 30
Sprijin culcat înainte depărtat

191
 T1 Îndoirea braţelor simultan cu coborârea trunchiului
spre sol
T2 Întinderea braelor şi revenire în poziţia iniţială
Notă: sprijinul în cazul acestui exerciţiu exte efectuat pe
palme şi pe vârfurile picioarelor

192
MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU ARTICULAŢIA
UMĂRULUI

În mod obişnuit articulaţia unărului este una din

articulaţiile cu o cele ami multe grade de libertate. Articulaţiea
este înconjurată de structuri ligamentare şi musculare care o
susţin. Afecţiunil ce pot aparea la nivelul acestei articulaţii sunt
multiple şi se pot adresa muşchilor, care se pot rupe,
ligamentelor şi tendoanelor , care se pot inflama şi nu în
ultimul rând structurilor osoase prezente care se pot disloca sau
fractura.
În funcţie de problema apărută, mişcările pot fi dificile,
dureroare sau efectuate cu amplitudine foarte mică.

Nivelul 1
Exerciţiul 1
Culcat dorsal
T1 Ridicarea antebraţului de pe partea umărului afectat
la verticală, după care ridicarea braţilui îndoit atât cât mişcarea
să fie confortabilă.
T2 În punctul maxim al ridicării poziţia se menţine
câteva secunde, apoi cotul revine pe sol.

193
 Exerciţiul 2
Culcat dorsal cu braţul pe partea umărului afectat îndoit
T1 Ducerea braţului îndoit lateral până la 45 de grade,
menţinere
T2 Revenire la poziţia iniţială

Exerciţiul 3
Culcat dorsal cu braţul pe partea umărului afectat
lateral-jos, îndoit
T1 Răsucirea braţului cu antebraţul îndoit spre exterior,
menţinere
T2 Revenire

Exerciţiul 4
Culcat dorsal cu braţul pe partea umărului afectat
lateral-jos, îndoit
T1 Răsucirea braţului cu antebraţul îndoit spre interior
T2 Menţinere şi apoi revenire

Exerciţiul 5
Culcat dorsal cu braţul pe partea umărului afectat
lateral-jos, îndoit

194
 T1 Ridicarea braţului înainte până când palma ajunge la
umărul opus
T2 Revenire

Exerciţiul 6
Stând (eventual cu spijin al braţului sănătos pe un
reazem)
T1-8 Balansul braţului de partea umărului afectat în
plan sagital

Exerciţiul 7
Stând
T1 Ducerea braţului de partea umărului afectat înainte
spre şoldul opusurmat
T2 Revenire.

Exerciţiul 8
Stând
T1 Ducerea braţului de partea umărului afectat în plan
frontal
T2 Revenire în poziţia iniţială

195
 Exerciţiul 9
Stând
T1 Ricicarea braţului de partea umărului afectat înapoi
T2 Relaxare şi revenire

Exerciţiul 10
Stând cu braţele întinse înainte, palmă în palmă apucat
T1 Ridicarea umerilor sus cu meţinerea braţelor întinse,
braţul sănătos ajutând la ridicarea celuilalt
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 11
Stând cu un baston apucat înainte, jos
T1 Ridicarea antebraţelor înainte până la nivelul
umerilor (sau la nivel de confort)
T2 Revenire în stând

Exerciţiul 12
Stând cu braţele îndoite înainte cu un baston la nivelul
umerilor apucat
T1 Întinderea braţelor spre înainte menţinând bastonul
apucat
T2 Revenire

196
 Exerciţiul 13
Stân cu un baston de capete apucat înainte
T1 Ridicarea braţelor înainte jos şi menţinerea poziţiei
până la 10-15 secunde
T2 Revenire şi relaxare

Exerciţiul 14
Stând cu braţele înainte-jos, cu un baston în mână
apucat
T1 Ducerea braţelor spre stânga şi
T2 Menţinere
T3 Ducerea braţelor spre partea cealaltă
T4 Menţinere
Notă: braţul sănătos va ajuta pe cel afectat atât pentru
menţinerea poziţiei cât şi pentru efectuarea mişcării.

Exerciţiul 15
Stând, braţele îndoite cu antebtaţele spre interior, braţul
sănătos susţine cotul braţului afectat
T1 Ridicarea braţelor înainte
T2 Ducerea braţelor lateral spre stânga (fără a răsuci
trunchiul)
T3 Ducerea braţelor lateral spre dreapta

197
 T4 Revenire în poziţia iniţială prin coborârea braţelor

Exerciţiul 16
Aşezat pe un scaun cu antebraţele înainte, aşezate pe o
masă
T1 Aplecarea trunchiului înainte şi trecerea greutăţii pe
antebraţe
T2 Trecerea greutăţii pe partea braţului afectat
T3 Menţinere.
T4 Treceţi apoi greutatea pe celălalt braţ pentru a relaxa
braţul afectat.

Exerciţiul 17
Stând
T1-4 Rotarea umerilor înapoi, în patru timpi.
Notă: aceasta presupune o rotare foarte lentă, chiar cu
menţinere de până la 10 secunde pe partea posterioară a
mişcării.

Exerciţiul 18
Stând depărtat
T1 Ridicarea simultană a umerilor sus şi menţinere
(până la 15 secunde)

198
 T2 revenire

Nivelul 2 (exerciţiile vor fi repetate de 8-10 ori)

Exerciţiul 19
Stând, cu faţa la perete, cu braţil de partea unărului
afectat îndoit înainte, palma sprijinită de perete.
T1 Deplasarea palmei pe perete către în sus folosind o
mişcare de închidere a palmei cu vârfurile degetelor sprijinite
de perete, urmată de deschiderea palmei prin sprijinirea de
perete a articulaţiei pumnului.
T2 Revenire
Notă: braţul se ridică până la limita de confort după
care se face o pauză de relaxare urmată de reperarea
exerciţiului.

Exerciţiul 20
Stand depărtat
T1 Ridicarea braţului înainte simultan cu îndoirea
braţului spre umărul opus (finalul exerciţiului se realizează cu
palma pe umăr dar primele execuţii se vor realiza până la
nivelul de confort)
T2 Revenire

199
 Exerciţiul 21 (material ajutător un baston sau un
prosop)
Stând depărtat cu braţul de partea umărului afectat
îndoit la spate (la nivelul taliei) şi celălalt braţ îndoit la ceafă,
prosopul de capete apucat.
T1 Întinderea braţului de la ceafă sus, până la limita de
confort
T2 Întinderea braţului de la spate în jos

Exerciţiul 22
Stând depărtat, braţul de partea unărului afectat îndoit
înainte
T1 Ridicarea braţului îndoit lateral (ridicarea se va face
prografiv până se va ajunge cu bratul lateral. Primele execuţii
se pot face pânp la un unghi de 45 de garde sau chiar mai puţin,
în funcţie de confortul personal al executatului)
T2 Revenire

Exerciţiul 23
Stând depărtat cu un baston apucat inainte la nivelul
umerilor
T1 Ridicarea braţelor sus
T2 Coborârea braţelor înainte

200
 T3 Ridicarea braţelor sus
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 24
Culcat dorsa, cu capul sprijinit pe un suport (pernă)
T1 Ducerea umerilor spre sol şi
T2 Menţinerea poziţiei astfel obţinute 15 – 20 secunde

Exerciţiul 25
Stând depărtat
T1 Ridicarea braţului de partea umărului afectat spre
înapoi-jos, cu palma întinsă în sus, urmată de menţinere
T2 Revenire urmată de relaxare şi apoi reluarea acţiunii

Exerciţiul 26
Culcat dorsal, braţul de partea umărului afectat îndoit
înainte
T1 Ridicarea braţului prin înainte spre sus până când
palma atinge solul la nivelul capului sau deasupra acestuia
T2 Revenire lentă în poziţia iniţială

201
 Exerciţiul 27
Culcat facial pe o suprafaţă mai înaltă (masă, pat), cu
braţul de partea umărului afectat atârnat.
T1 Ridicarea braţului lateral (pentru început până la
nivel de confort)
T2 Revenire
T3 Ridicarea braţului sus
T4 Revenire
Notă: în cazul acestui exerciţiu gravitaţia reprezintă un
factor de îngreuiere de accea efectuarea acţiunilor se va face
progresiv catre poziţiile pe care trebuie să le realizeze în final
braţul

Exerciţiul 28
Culcat facial cu braţele îndoit, antebraţele sprijinite pe
sol, cu palma in jos, la lăţimea umerilor
T1 Ridicarea trunchiului de pe sol, cu sprijin la nivelul
bazinului
T2 Menţinerea poziţiei urmaţă de revenire

202
 Exerciţiul 29
Pe genunchi în faţa unei suprafeţe mai înalte (masă), cu
antebraţul de partea umărului afectat întins pe suprafaţa
respectivă, spriinit la nivelul cotului
T1 Aplecarea tunchiului înainte, simultan cu retragerea
bazinului spre înapoi
T2 Menţinere urmată de revenire

Exerciţiul 30
Aşezat pe o suprafaţă, cu braţul de partea umărului
afectat la marginea suprafeţei astfel încât palma să poată
efectua o apucare de sus a acesteia
T1 Aplecarea trunchiului spre partea opusă celei
afectate pentru a asigura întinderea în umăr urmată de
menţinerea poziţiei în punctul maxim de rezistenţă al acesteia
T2 Revenire şi relaxare

Exerciţiul 31
Aşezat cu picioarele îndoit sprijinite pe sol
T1 Trecere în sprijin culcat înapoi, pe antebraţe
sprijinit, urmată de menţinerea poziţiei 10 – 20 secunde
T2 Revenire urmată de relaxare

203
 Exerciţiul 32
Pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit (în poziţia iniţială
este important ca braţele să fie la verticală astfel încât greutatea
săă fie egal repartizată pe braţe şi picioare)
T1 Proiectarea greutăţii corpului spre înainte, astfel
încât linia umerilor să depaşească punctele de sprijin spre
înainte şi greutatea să se trensfere cât mai mult pe braţe
T2 Revenire în poziţia iniţială
T3 Retragerea bazinului spre înapoi, cu trecerea
greutăţii pe picioare şi realizarea intinderii umărului
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 33
Pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit
T1 Trecerea greutaţii corpului pre sânga
T2 Revenire
T3 Trecerea greutăţii trunchiului spre dreapta
T4 Revenire

Exerciţiul 34
Culcat dorsal pe partea fără afecţiune a corpului, cu
braţul de partea umărului afectat îndoit înainte, cu o greutate
mică în mână

204
 T1 Ducerea antebraţului lateral, realizând o rasucire la
nivelul braţului
T2 Revenire în poziţia iniţială
Notă: primele acţiuni se vor efectua cu ducerea
antebraţului spre lateral până la nivelul de confort al
indivitului. Prin faptul că braţul cu greutatea în mână nu
pornesc mişcarea de pe sol, tensiunea la nivelul musculaturii
este permanentă, şi deci, oboseala sau imposibilitatea efectuarii
mişcării cu amplitudinea dorită se pot instala foarte repede

Exerciţiul 35
Culcat facial pe o suprafaţa mai înaltă, cu braţul de
partea umărului afectat lateral şi antebraţul atârnat.
T1 Ridicarea antebraţului sus, realizând răsucirea
braţului la nivelul umărului
T2 Revenire în poziţia iniţială
Nota: din aceeaşi poziţie iniţială se poate efectua o
mişcare de balans a antebraţului cu amplitudine redusă la
început şi apoi cu amplitudine din ce in ce mai mare în funcţie
de gradul de confort al subiectului

205
 Nivelul 3
Exerciţiul 36
Stând, cu braţele lateral îndoite la unchi drept, în cadrul
unei uşi, cu antebraţele sprijinite la nibelul tocului uşii
T1 Împingerea omoplatului înapoi – jos
T2 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 37
Stând depărtat cu braţele lateral îndoite la unghi drept,
cu spatele la un perete
T1 Ridicarea braţellor sus, menţinând braţele îndoite,
astfel încât palma unui braţ să atingă cotul braţului opus
T2 Revenire în poziţia iniţială (cu braţele lateral îndoite
la unghi drept)

Exerciţiul 38
(efectuat cu ajutorul bratului opus)
Stând depărtat, cu braţul de partea umărului afectat sus,
îndoit cu palma sprijinită în zona cervicală
T1 Bratul opus apucă la nivelul cotului şi apasă braţul
spre înapoi, astfel încât palma acestuia să se deplaseze spre
zonă dorsală a spatelui
T2 Menţinere la limita de confort urmată de revenire

206
 Notă: ca variantă de lucru, din aceeaşi poziţie iniţială
bratul care efectuează apăsarea la nivelul cotului va acţiona
spre lateral prin tracţiune a braţului spre umărul opus

Exerciţiul 39 (exerciţii cu rezistenţă)

Aşezat pe scaun, cu braţul de partea afectată îndoit,
sprijinit pe o masă, banda elastica se prece peste palma acestuia
care o ţine cu policele iar braţul celălalt ţine capatul benzii la
nivelul şoldului
T1 Răsucirea braţului şi ducerea antebraţului lateral
T2 Revenire în poziţia iniţială

Exereciţiul 40
Aceaşi poziţie iniţială ca la exerciţiul anterior, braţul se
spijină la nivelul cotului pe masă, iar braţul sănătos ţine capătul
benzii pe genunghiul de partea umărului afectat.
T1 Ridicarea braţului îndoit sus
T2 Revenire cu cotul pe masă sprijinit

Exerciţiul 41
Stând depărtat, cu braţul de partea afectată îndoit cu
pumbul la nivelul şoldului de pe partea sănăroasă. Banda
elastică este apucată la un capăt cu palma braţului afectat iar

207
celălalt capăt este fixat sub talpa piciorului de pe partea
sănătoasă.
T1 Ridicarea braţului prin faţa trunchiului, sus
T2 Revenire

Exerciţiul 42
Fixarea benzii elastice într-un punct superior astfel
încât celălalt capăt să fie plasat la nivelul capului, în lateral, pe
partea sănătoasă. Stând depărtat, braţul afectat de capatul
benzii elastice apucat
T1 Întinderea braţului spre înainte jos
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 43
Stând depărtat, braţul de partea afectată îndoit la umăr,
cu o greutate mică în mână
T1 Întinderea braţului sus
T2 Revenire cu braţul îndoit la umăr
T3 Întinderea braţului înainte
T4 Revenire în poziţia iniţială

208
 Exerciţiul 44
Stând depărtat, braţele îndoite la nivelul umărului,
banda elastica în mâini apucată, trecută spre înapoi pe spate la
nivelul omoplaţilor
T1 Întinderea braţului de partea afectată înainte
T2 Revenire cu cedare lentă

Exerciţiul 45
Aşezat la marginea unui scaun, cu taplipe pe sol, braţele
apuca marginea scaunului din lateral
T1 Ridicarea trunchiului la verticală şi preluarea
greutăţii pe braţe
T2 Îndoirea picioarelor şi a braţelor simultan cu
coborârea trunchiului prin faţa scaunului
T3 Întinderea picioarelor şi a braţelor şi ridicara
trunchiului din ghemuit în sprijin pe braţe
T4 Aşezare pe marginea scaunului

209
 MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU GÂT

Nivelul 1
Exerciţiul 1
Culcat dorsal, picioarele îndoite, tălpile pe sol sprijinite
T1 Răsucirea capului spre stânga
T2 Revenire
T3 Răsucirea capului spre dreapta
T4 Revenire

Exerciţiul 2
Culcat dorsal, picioarele îndoite, tălpile pe sol sprijinite
T1 Aplecarea capului spre stânga
T2 Revenire
T3 Aplecarea capului spre dreapta
T4 Revenire în poziţia iniţială
Notă: în cazul exerciţiilor 1 şi 2 se poate recomanda
plasarea capului pe un suport mai înalt reprezentate de un
prosop sau o pernă

Exerciţiul 3
Culcat costal, capul sprijinit pe un suport mai înalt
astfel încât să fie poziţionat în poziţia de stând

210
 T1 Aplecarea capului înapoi
T2 Revenire
T3 Aplecarea capului înainte
T4 Revenire
Notă: Sprijinirea capului pe un suport mai înalt în cazul
exerciţiilor 1, 2, 3 este recomandată pentru ca efectuarea
acţiunilor să se desfăşoare fără greutatea segmentului

Exerciţiul 4
Culcat costal dreapta, capul sprijinit pe un suport mai
înalt astfel încât să fie poziţionat în poziţia de stând
T1 Răsucirea capului spre stânga
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 5
Culcat costal stânga, capul sprijinit ca la exerciţiul
anterior
T1 Răsucirea capului spre dreapta
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 6
Stând depărtat, braţele îndoite mâinile pe şold
T1-4 Rotarea umerilor spre înainte

211
 T5-8 Rotarea umerilor spre înapoi

Exerciţiul 7
Aşezat cu spatele la un perete,cu bazinul fixat la nivelul
acestuia,
T1 Ducerea umerilor spre înapoi până se sprijină pe
perete, simultan cu ducerea capului înapoi pe perete.
T2 Menţinere şi revenire
Î
Exerciţiul 8
Stând depărtat (sau aşezat pe un scaun), cu un braţ
îndoit lateral, cu palma aşezată lateral la nivelul urechii
T1 Împingerea braţului cu capul spre lateral, cu opoziţie
din partea braţului, astfel încât acesta să rămână la verticală
T2 Relaxare şi revenire
Notă: acest exerciţiu se efectuează apoi si cu braţul
celălalt, spre cealaltă direcţie

Exerciţiul 9
Stând depărtat (sau aşezat pe un scaun), cu un braţ
îndoit, cu palma aşezată pe obrazul de aceeaşi parte

212
 T1 Răsucirea capului spre partea braţului îndoit, cu
opoziţie din partea acestuia, astfel încât capul să rămână la
verticală
T2 Relaxare

Exerciţiul 10
Stând depărtat, braţele îndoite lateral, cu palmele la
nivelul capului apucat
T1 Aplecarea capului spre înapoi
T2 Revenire
T3 Aplecarea capului înainte
T4 Revenire
Notă: braţele intervin în realizarea acţiunii spre înainte
şi spre înapoi prin conducerea segmentului în mişcare

Nivelul 2
Exerciţiul 11
Stând depărtat, braţele îndoite mâinile pe şold
T1 Aplecarea capului înapoi
T2 Revenire
T3 Aplecarea capului înainte
T4 Revenire

213
 Notă: greutatea segmentului devine un factor activ în
realizarea acţiunilor, ca urmare execuţiile se vor efectua într-un
ritm lent

Exerciţiul 12
Stând depărtat, braţele îndoite mâinile pe şold
T1 Aplecarea capului spre stânga
T2 Revenire
T3 Aplecarea capului spre dreapta
T4 Revenire în poziţia iniţială
Notă: exerciţiul se fa efectua fără ridicarea umărului
spre ureche ci cu accentuarea mişcării de coborâre a urechii
spre umăr

Exerciţiul 13
Stând depărtat, braţele îndoite mâinile pe şold
T1 Răsucirea capului spre stânga
T2 Revenire
T3 Răsucirea capului spre dreapta
T4 Revenire în poziţia iniţială

214
 Exerciţiul 14
Stând depărtat, braţele îndoite mâinile pe partea
porterioară a gâtului sprijinit, cu coatele înainte
T1 Aplecarea capului înapoi peste palme, simultan cu
ridicarea coatelor sus şi tragerea lor spre înapoi în extensie
T2 Menţinere şi apoi revenire cu relaxare

Exerciţiul 15
Culcat facial, pe antebraţe înainte sprijinit, trunchiul
ridicat la 45 de grade
T1 Aplecarea capului înainte, cu bărbia în piept
T2 Revenire
T3 Aplecarea capului înapoi (extensie accentuată)
T4 Revenire

Nivelul 3
Exerciţiul 16
Stând depărtat, cu un braţ stâng îndoit, pe creştet
T1 Aplecarea capului spre stânga, simultan cu apăsarea
palmei pe cap
T2 Revenire cu opoziţie din partea braţului

215
 Notă: pentru realizarea aplecării laterale cu amplitudine
spotită palma braţulului îndoit va apăsa pe cap, completând şi
accentuând realizarea acţiunii

Exerciţiul 17
Stând depărtat, cu un braţ stâng îndoit, palma cu
degetul mare sub bărbie şi celelalte degete îndoite în palmă pe
obraz sprijinit
T1 Răsucirea capului spre stânga
T2 Menţinere şi revenire cu opoziţie din partea braţului

Exerciţiul 18
Aşezat, cu braţele pe coapsă sprijinit
T1 Aplecarea capului înainte cu bărbia mult în piept
simultan cu rotunjirea spatelui accentuat
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 19
Stând
T1 Ducerea braţelor oblic înapoi jos, cimultan cu
ducerea capului înapoi în extensie amplă a spatelui
T2 Menţinere şi revenire

216
 Exerciţiul 20
Culcat dorsal, picioarele îndoite, tălpile pe sol
T1 Ridicarea capului înainte cu bărbia în piept
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 21
Culcat dorsal, picioarele îndoite, tălpile pe sol
T1 Ridicarea capului înainte simultan cu răsucirea
acestuia spre stânga, menţinere
T2 Revenire în culcat
T3 Ridicarea capului înainte simultan cu răsucirea
acestuia spre dreapta, menţinere
T4 Revenire în culcat

Exerciţiul 22
Stând, capul aplecat înainte
T1 Ridicarea capului răsucit spre stânga
T2 Revenire în poziţia iniţială
T3 Ridicarea capului răsucit spre dreapta
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 23
Stând, capul aplecat înapoi

217
 T1 Ducerea capului aplecat spre stânga
T2 Revenire
T3 Ducerea capului aplecat spre dreapta
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 24
Variante de lucru cu exerciţiile 22 şi 23 în care acţiunea
este realizată pin mişcare de balans a capului, cu diferite
amplitudini, în plan lateral, în funcţie de posibilităţile
individuale

Exerciţiul 25
Stând depărtat braţele îndoite, mâinile pe şold
T1-4 Rotarea capului spre stânga
T5-8 Rotarea capului spre dreapta

218
 MIJLOACE DE ACŢIONARE PENTRU SPATE

Nivelul 1
Exerciţiul 1
Aşezat pe unscaun , cu braţele îndoite, încrucişate
înaintea trunchiului, cu palmele pe umerii opuşi
T1 Aplecarea trunchiului lateral stânga
T2 Revenire
T3 Aplecarea trunchiului lateral dreapta
T4 Revenire în poziţie iniţială
Notă: acţiunea se va executa fără ca partea inferioară a
spatelui să piardă contactul cu spatarul scaunului

Exerciţiul 2
Aşezat pe unscaun , cu braţele îndoite, încrucişate
înaintea trunchiului, cu palmele pe umerii opuşi
T1 Aplecarea trunchiului înainte, simultan cu ducerea
bărbiei mult în piept şi rotunjirea accentuată a părţii superioare
a spatelui
T2 Revenire
T3 Aplecarea trunchiului înapoi, simultan cu ducerea
capului spre înapoi în extensie accentuată
T4 Revenire în poziţie iniţială

219
 Notă: acţiunea se va executa fără ca partea inferioară a
spatelui să piardă contactul cu spatarul scaunului

Exerciţiul 3
Aşezat pe unscaun , cu braţele îndoite, încrucişate
înaintea trunchiului, cu palmele pe umerii opuşi
T1 Răsucirea trunchiului spre stânga
T2 Revenire
T3 Răsucirea trunchiului spre dreapta
T4 Revenire în poziţie iniţială
Notă: se recomandă poziţia de aşezat în locul poziţiei
de stând pentru posibiliateta de a fixa prin aşezare partea
inferioară a trunchiului şi amplificarea executării mişcărilor de
la exerciţiile 1 – 3 cu partea superioară a acestuia

Exerciţiul 4
Pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit
T1 Coborârea capului înainte cu ducerea bărbiei mult în
piept, simultan cu rotunjirea spatelui prin ridicarea curburii
coloanei vertebrale sus
T2 Revenire
T3 Ducerea capului spre înapoi în extensie, simultan cu
extensia spatelui pronunţat la nivel dorsal

220
 T4 Revenire în pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit

Exerciţiul 5
Stând depărtat, cu braţele îndoite şi palmele pe umăr
T1-8 Rotarea braţelor spre înainte

Exerciţiul 6
Stând depărtat, cu braţele îndoite şi palmele pe umăr
T1-8 Rotarea braţelor înapoi
Notă: exerciţiile 5 şi 6 vor fi executate lent şi cu mare
amplitudine, mişcarea fiind condusă cu coatele

Exerciţiul 7
Stând depărtat braţele îndoite, mâinile la piept
T1 Ducerea braţelor îndooite lateral, extensie la nivelul
trunchiului
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 8
Stând depărtat, cu trunchiul aplecat înailte la 45 de
grade şi braţele îndoite sprijinite pe antebraţe pe o suprafaţă
mai înaltă
T1 Aplecarea capului înainte cu bărbia în piept

221
 T2 Revenire
T3 Aplecarea capului înapoi în extensie
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 9
Aşezat cu spatele la un perete, cu bazinul de perete lipit
T1 Ducerea umerilor înapoi şi lipirea acestora de
perete, simultan cu ducerea capului şi sprijinirea acestuia pe
perete
T2 Revenire în poziţie iniţială

Exerciţiul 10
Aşezat cu spatele la perete, de perete sprijinit, cu capul
pe perete
T1 Îndoirea picioarelor şi deplasarea bazinului înainte,
umerii şi capul rămânând în contact cu peretele
T2 Menţinere şi revenire

Nivelul 2
Exerciţiul 11
Pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit

222
 T1 Îndoirea picioarelor şi trecerea în pe genunchi pe
călcâie aşezat, braţele rămân pe sol, întinzând articulaţia
umărului, capul aplecat înapoi
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 12
Stând depărtat, la o jumătate de metru în faţa unui
perete, cu braşele îndoite înainte sus, capul sprijinit pe palme
T1 Coborârea pieptului spre perete, cu ducerea bărbiei
înainte, spatele în extensie
T2 Menţinere şi revenire
Exerciţiul 13
Stând depărtat, braţele înainte sus, sprijinite pe un
suport înalt
T1 Aplecarea trunchiului înainte prin presarea pieptului
spre sol
T2 Menţinere şi revenire
Notă: exerciţiul se poate efectua ca variantă de lucru şi
cu arcuiri uşoare ale aplecării de trunchi spre înainte

Exerciţiul 14
Stând depărta, braţele îndoite mâinile pe creştet
T1 Plecarea trunchiului lateral stânga

223
 T2 Revenire
T3 Aplecarea trunchiului lateral dreapta
T4 Revenire

Exerciţiul 15
Pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit
T1 Ridicarea braţelor sus, menţinându-le în sprijin pe
sol, simultan cu coborârea trunchiului către sol, bazinul
rămânând la verticală
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 16
Stând depărtat, cu spatele la perete, braţele lateral
îndoite la unghi drept, pe perete sprijinite
T1 Ridicarea braţelor sus menţinând contactul cu
peretele
T2 Coborâre în poziţia iniţială, menţinând contactl cu
peretele

Exerciţiul 17
Pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit
T1 Ridicarea la orizontală a piciorului stâng simultan cu
cea a braţului opus (drept)

224
 T2 Revenire în poziţia iniţială
T3 Aceaşi acţiune cu piciorul celălalt şi braţul opus
(stâng)
T4 Revenire în poziţia iniţială

Exerciţiul 18
Culcat facial, cu fruntea sprijinită pe o pernă (sau alt
suport moale), braţele apucate înapoi palmă în palmă
T1 Ducerea umerilor înapoi, simultan cu a coatelor şi
întinderea braţelor spre înapoi
T2 Revenire

Exerciţiul 19
Pe genunchi, pe braţe depărtate înainte sprijinit
T1 Îndoirea braţelor cu coborârea trunchiului spre sol
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 20
Stând depărtat, cu faţa la perete, cu trunchiul înclinat
înainte, braţele depărtate cu palmele sprijinite pe perete
T1 Îndoirea braţelor
T2 Revenire

225
 Nivelul 3
Exerciţiul 21
Stând depărtat
T1 Aplecarea trunchiului spre stânga, braţul stâng
deplasându-se în jos pe lângă picior, simultan cu ridicarea
celuilalt sus
T2 Revenire
T3 Aplecarea trunchiului spre dreapta, braţul drept
deplasându-se în jos pe lângă picior, simultan cu ridicarea
celuilalt sus
T4 Revenire

Exerciţiul 22
Stând depărtat
T1 Răsucirea trunchiului spre stânga simultan cu
ridicarea braţului stâng spre înapoi
T2 Revenire
T3 Răsucirea trunchiului spre dreapta simultan cu
ridicarea braţului drept spre înapoi
T4 Revenire

226
 Exerciţiul 23
Stând depărtat, braţele înapoi, palmă în degetele
întrepărtunse, cu palma orientată spre înapoi
T1 Ridicarea braţelor întinse spre înapoi
T2 Revenire şi relaxare

Exerciţiul 24
Stând depărtat braţele sus
T1 Îndoirea trunchiului înainte simultan cu ducerea
braţelor către sol
T2 Ridicarea trunchiului şi simultan cu ducerea braţelor
sus în extensie de trunchi

Exerciţiul 25
Pe genunchi, pe braţe înainte sprijinit
T1 Îndoirea braţelor şi coborârea pieptului către sol,
simultan cu împingerea bazinului înainte, urmat de întinderea
braţelor, ridicarea trunchiului şi coborârea bazinului pe sol.
T2 Revenirea se va face executând mişcarea în sens
invers

Exerciţiul 26
Aşezat, braţele înainte

227
 T1 Îndoirea trunchiului spre înainte cu ducerea braţelor
spre vârful picioarelor, cu aplecarea capului înainte cu bărbia în
piept
T2 Menţinere şi revenire

Exerciţiul 27
Culcat costal, cu braţul de partea solului îndoit, cu
capul în palmă sprijinit, celălalt braţ îndoit înainte sprijinit pe
sol
T1 Ridicarea membrelor inferioare lateral
T2 Menţinere apoi revenire în poziţia iniţială
Notă: exerciţiul se va executa pe ambele părţi ale
corpului

Exerciţiul 28
Culcat facila cu braţele sus
T1 Ridicarea trunchiului cu braţele sus, simultan cu
ridicarea picioarelor şi realizarea extensiei generale a
trunchiului
T2 Revenire

Exerciţiul 29
Sprijin culcat înainte

228
 T1 Îndoirea braţelor şi coborărea trunchiului către sol
întins
T2 Revenire prin întinderea braţelor

Exerciţiul 30
Culcat dorsal
T1 Ridicarea trunchiului cu capul aplecat înainte şi
bărbia în piept la 45 de grade, simultan cu ridicarea picioarelor
întinse în plan orizontal
T2 Menţinere şi revenire
Notă: pozoţia finală de la timpul 1 este realizarea unui
uşor echer

229
 BIBLIOGRAFIE

1. Andronescu A. Anatomia copilului, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1966

2. Arlău A. Exerciţii şi jocuri cu mingea

medicinală, Editura Tineretului,
Bucureşti EFS 1957

3. Bădău Dana Teoria şi metodica disciplinelor

sportive gimnice, Editura
Universităţii „Transilvania” Braşov,
2007, p 5-26
4. Badiu T., Badiu G., Exerciţii şi jocuri de mişcare pentru
clasele I-IV, Imprimeria Alina,
Carastoian L.
Galaţi, 1995

5. Bradatan N. Jocuri didactice în aer liber,

Bucureşti, 1993

6. Cârstea Gh. Teoria şi metodica educaţiei fizice şi

sportului, Editura AN – DA,
Bucureşti, 2000

7. Cordun M. Kinetologie medicală, Ed. Axa,

Bucureşti, 1999

8. Cotăescu I. Materie Vie, Ed Ştiinţifică, Bucureşti,

1962

230
9. Demeter A. Bazele fiziologine ale exerciţiilor
fizice şcolare, Ed. Stadion, Bucureşti,
1974

10. Drăgan I. Cultura fizică şi sănătatea, Editura.

Medicală, Bucureşti, 1971

11. Fozza C. Îndrumar privind corectarea

deficienţelor fizice la elevi, IEFS,
Bucureşti, 1972

12. Gheorghe D. Sănătatea prin sport pe înţelesul

fiecăruia, F.R. „Sportul pentru toţi”,
Bucureşti, 1997

13. Golu P. Învăţare şi dezvoltare, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1985.
14. Haimovici S. Anatomia funcţională şi biomecanica
exerciţiilor fizice, Editura Univ. Al. I.
Cuza, Iaşi, 1974

15. Hall Carrie, Brody Therapeutic exercise: Moving toward

function, Lippincott Williams &
Lori
Wilkins , Philadelphia, 1998, P707

16. Hartman C. Masaj. Presopunctură.

Reflexoterapie, Ed. Alex-Alex,
Bucureşti, 2001

17. Hăulică Ion Fiziologie umană ediţia a III-a,

Editura Medicala, 2007, P 1052

231
18. Ion-Ene M., Alexe O. Masoterapie, Ed. Ziggoto, Galaţi,
2008

19. Mitra Gh. Mijloacele educaţiei fizice, Revista

EFS nr. 8/ 1978

20. Neacşu L. Instruire şi învăţare, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1990

21. Popa Daiana, Popa Terapia ocupaţională pentru bolnavii

cu deficienţe fizice, Editura
Virgil
Universităţii Oradea, 1999

22. Sbenghe T. Bazele teoretice şi metodice ale

kinetoterapiei, Ed. Medicală,
Bucureşti, 1999

23. Sbenghe T. Kinesiologie ştiinţa mişcării, Editura

Medicală, 2002, p18-31

24. Sheehy Kate Terapia prin fitness.Ghid pentru

acasă, Editura Aquila ’93, Oradea,
2001, P160

25. Talaghir Gabriel Gimnastică. Exerciţii de front, ordine

şi formaţii. Lucrări practice, Editura
Valinex, Chişinău, 2009

232